Sunteți pe pagina 1din 8

CUM SLABIM SANATOS

Dieta care te scapă și de kilograme și de colesterol

Multe persoane supraponderale au, de obicei, și colesterolul mărit, iar dacă reușesc să
piardă chiar și câteva kilograme, colesterolul scade. Odată cu el, și pericolele la care sunt
expuse vasele lor de sânge.

Dacă ți-ai propus să treci la dietă, sfatul nostru este să nu adopți una extrem de strictă, să
te înfometezi și să pierzi brusc multe kilograme. În felul acesta, nu pierzi masă grasă, ci
masă musculară, pielea își pierde din elasticitate, apar vergeturile, etc… Mai mult decât
atât, colesterolul nu scade, ba chiar crește. Ideal e să dai jos circa patru kilograme pe lună,
nu mai mult. Trebuie să ai în vedere următoarele:

- E exclus să te înfometezi. Ba chiar e bine să mănânci des, dar puțin, astfel încât să nu
simți niciodată nevoia să înfuleci până și farfuria când te așezi la masă.

- Mănâncă din trei în trei ore, astfel încât să ai trei mese principale și trei gustări pe zi.
Nutriționiștii îți recomandă să ai aceste mese la ore fixe: 7-10-13-16-19. Nimic după ora
19.00, nici măcar o înghițitură. Dacă nu ai reușit să-ți iei masa la ora stabilită, vei sări
peste ea, nu o vei mai mânca o oră mai târziu, nici nu vei mânca dublu la următoarea. Cei
care au alt program de somn, se trezesc mai târziu și se culcă la fel de târziu, pot decala
cu o oră programul meselor. Regula e ca după ora 20.00 ușa bucătăriei și cea a
frigiderului să fie închise. Mâncatul haotic este catastrofal pentru siluetă, în schimb un
program de mese din trei în trei ore reglează metabolismul glucidic şi te scapă de
senzaţiile de foame.

- Ca la orice dietă, știi că nu ai voie să te îndopi cu dulciuri, șaorme cu sosuri, biscuiți,


chipsuri și produse de patiserie. Dar nici nu-ți interzicem să-ți satisfaci micile pofte. Atâta
timp cât respecți programul orelor de masă și nu faci excese, ești pe drumul cel bun.

- Nu contează doar ce mănânci, contează și cât mănânci. Degeaba ți-ai aprovizionat


cămara numai cu legume și fructe, nuci și semințe, alimente BIO, dacă îți vârfuiești, ca de
obicei farfuria, n-ai făcut nimic. Redu porțiile, redu numărul de calorii!

- Și, că a venit vorba de calorii, citește eticheta produselor. Poate pachetul acela de paste
o avea el doar 330 de calorii pe porție, însă nu uita că în pachet sunt trei porții, deci nu
trebuie să le mănânci pe toate.

- Ia în calcul și băuturile, la numărătoarea caloriilor zilnice. Dacă bei tot felul de sucuri
din comerț, cafele îndulcite și asezonate cu frișcă, deja ai consumat o mulțime de calorii.
Bea mai degrabă ceaiuri din plante medicinale. Te hidratează, sunt gustoase, nu au calorii
(dacă nu le îndulcești). Cel verde e ideal dimineața, cel de rostopască ajută digestia de la
prânz și scade colesterolul, iar cel de păpădie e binevenit la orice oră pentru proprietățile
lui depurative, detoxifiante.
- Renunță la pâinea și la pastele din făină albă în favoarea unora din făină integrală.
Conțin mai multe fibre și ajută la scăderea colesterolului.

- Fă sport! Nu trebuie să depui vreun efort extrem, dacă nu ești obișnuit și n-ai
antrenament. O plimbare mai alertă prin parc, un mers cu bicicleta, un înot sau un tenis
cu prietenii sunt mai mult decât suficiente.

Toate sfaturile de mai sus sunt doar începutul. Vei vedea că în timp te vei specializa
singur în tot ce înseamnă alimentație sănătoasă, iar ce începi acum va deveni un stil de
viață. Rezultatele se vor vedea, garantat – vei fi mai slab şi mai sănătos!

Cum te ajuta apa sa slabesti! Scapa de 9 kilograme in doar 2 saptamani


Dieta cu apa
Uita de dietele restrictive si de bataia de cap in ceea ce priveste alegerea meniurilor
costisitoare din cadrul curelor de slabire! Apa te poate ajuta sa slabesti rapid si usor, fara
niciun pic de efort.

Iata cateva trucuri si sfaturi de care trebuie sa tii cont pentru a scapa de 9 kilograme in
doar doua saptamani cu ajutorul acestui elixir natural si foarte sanatos:

Cata apa trebuie sa consumi zilnic

Bob Harper, un personal trainer din SUA, a realizat un studiu in anul 2004 cu ajutorul
caruia a descoperit ca apa este un adevarat elixir pentru silueta. Potrivit acestuia, pentru a
slabi armonios si rapid, femeile trebuie sa consume 800 de calorii pe zi, in timp ce
barbatii, 1.200 de calorii.

De asemenea, este foarte important ca inainte de fiecare masa sa consumi aproximativ


500 ml de apa pentru a ajunge cat mai repede la senzatia de satietate.

Studii anterioare au sugerat ca, atunci bei apa cu 20-30 de minute inainte de masa,
apetitul scade considerabil. Hidratarea constanta impiedica, de asemenea, corpul sa retina
lichidele.

Slabeste la birou! Afla ce trebuie sa mananci la munca ca sa ai o silueta de vis


Harper sustine ca astfel vei reusi sa slabesti nu mai putin de 9 kilograme in doar doua
saptamani.

Apa ajuta la digestie si la eliminarea toxinelor

Pe langa senzatia de satietate rapida, apa ajuta corpul sa elimine toxinele si rinichii sa
functioneze mai bine. De asemenea, apa ajuta sistemul digestiv sa fie mai activ,
eliminand rapid constipatia.

Slabeste 4 kilograme in doua saptamani! Afla cum poti sa ai o silueta de invidiat!

Apa are un impact major si asupra colesterolului si reduce nivelul acestuia din sange,
avand ca efect slabirea.

Cum bei corect apa

Specialistii sustin ca foarte important este cata apa bei si cand o bei. Nu este indeajuns sa
bei 8 pahare cu apa intr-o zi fara sa tii cont de anumite reguli. Potrivit expertilor, exista 5
momente-cheie in care trebuie sa bei apa:

Slabeste cu ajutorul carbohidratilor! Invata sa ii alegi corect pentru o silueta impecabila


vara aceasta

2 pahare de apa imediat dupa trezire ajuta la activarea organelor interne si a


metabolismului. Pe termen lung, acest obicei ajuta la mentinerea greutatii.
1 pahar de apa inainte de masa ajuta digestia
1 pahar de apa inainte de baie ajuta la mentinerea ritmului cardiac la un nivel sanatos.
1 pahar de apa inainte de culcare previne atacul de cord si atacul celebral
1 pahar de apa inainte de sala ajuta la reglarea nivelului fluidelor din corp si sa ai mai
multa energie.

Sănătatea ta: 8 exerciţii ca să scapi de kilogramele luate de Sărbători


de Iulia Anghel
Facebook Twitter gplus Comenteaza
Sănătatea ta: 8 exerciţii ca să scapi de kilogramele luate de Sărbători
Chiar şi câteva momente de excese alimentare pot avea repercusiuni asupra siluetei tale
iarna. Cu puţin efort, poţi însă reveni rapid la greutatea ta ideală. Află care sunt cele mai
eficiente 8 exerciţii ca să scapi de kilogramele luate de Sărbători.

După ce ai renunțat la excesele de grăsimi, sare și zahăr, ești gata să scapi și de


kilogramele adunate în ultimele săptămâni ale anului.

Step aerobic

Pentru cele mai bune rezultate, step aerobic te poate ajuta să arzi până la 800 calorii pe
oră. Exercițiile aerobice care încorporează și o platformă pe care faci câte un pas înainte
vizează fundul, coapsele și picioarele, zonele unde grăsimea se vede cel mai repede.

Combină o rutină de step aerobic cu seturi de abdomene de două ori pe zi și vei reuși să
scapi de greutatea în plus și să-ți tonifici mușchii.

Jogging

Cu un consum de aproximativ 500-600 calorii într-o oră de alergat, joggingul poate fi o


alegere la fel de bună iarna ca și vara pentru a slăbi rapid. Îmbracă-te corespunzător
pentru vremea de afară și aleargă într-un parc, dacă vrei să scapi rapid de kilogramele în
plus, luate de Sărbători.

Ciclism

Mersul pe bicicletă este la fel de eficient și în sală sau acasă, pe bicicleta staționară, ca și
în aer liber. În funcție de intensitatea pedalatului, poți arde între 250 calorii în 30 minute
până la 1000 calorii pe oră.

La sală poți asculta în căști o muzică antrenantă, iar acasă poți pedala pe bicicleta
staționară chiar în timp ce urmărești serialele preferate.

Dans

Valsul sau tangoul nu te vor ajuta să slăbești rapid, dar un dans mai antrenant poate fi cel
mai bun mod de a-ți sculpta corpul și de a scăpa de kilogramele în plus. Într-o oră de
dans, poți arde între 600 și 800 calorii, iar dacă alegi să dansezi singură acasă poți scăpa
de orice inhibiții și antrenamentul devine mai eficient.

Înot

Cu putere de ardere de până la 800 calorii pe oră, înotul este fi o modalitate rapidă de a
slăbi chiar și iarna. Dacă ești dispusă să investești într-un abonament la piscină, vei putea
scăpa ușor de kilogramele în plus și după o oră de ture prin bazin te poți relaxa și într-un
jacuzzi sau cu un masaj.
Săritul corzii

Coarda poate fi singurul accesoriu de care ai nevoie pentru a slăbi. Poți arde până la 330
calorii în 30 de minute de sărit coarda, dar dacă ești la început, se recomandă o
acomodare treptată cu acest exercițiu cardio intens.

Începi cu o rutină de 10-20 minute în care alternezi săritul corzii timp de 2 minute cu
pauze în care continui să te miști. Pe măsură ce te obișnuiești cu antrenamentul solicitant,
poți crește durata la 30 de minute și poți scurta tot mai mult pauzele.

Yoga

Întinderile yoga pot arde aproximativ 180 calorii pe oră, dar avantajul lor principal este
că pot întări mușchii și pot contribui la mobilitate și tonifiere.

Mersul pe jos

Chiar dacă optezi pentru cea mai "leneșă" formă de mișcare, mersul pe jos, tot vei reuși
să slăbești. O plimbare în ritm alert poate arde până la 360 calorii pe oră. Dacă ai la
dispoziție o pantă pe care să o urci în mers rapid, poți crește numărul caloriilor
consumate.

Cheia este renuntarea la anumite alimente precum dulciurile, grasimile, alcoolul sau cele
ce contin amidon. Alimentatia ta trebuie sa se bazeze pe alimente proaspete: cat mai
multe fructe si legume crude, carne de pui sau peste si cereale integrale, in general
alimente bazate pe proteine si vitamine.

Ar trebui sa imparti hrana in 2 mese principale si 2 gustari si sa incerci sa nu mai mananci


dupa ora 18:00.

Important este si ce bei.Ar trebui sa nu iti lipseasca apa plata, ceai din plante si sucuri de
fructe si legume, facute in casa.
Pasul III: Miscarea

Singura posibilitate de a scapa de grasimea depusa pe burta este gimnastica.

Fa miscare dimineata, deoarece aceasta perioada din zi este propice arderii


grasimilor.Astfel, facand sport dimineata, vei accelera arderile cu pana la 300%.

Iata 6 miscari extrem de eficiente si usor de executat:

1. In pozitia de patru labe, cu spatele orizontal, arcuieste spinarea, tragand cat mai mult
pantecul. Reveniti si repetati miscarea de 8 ori.

2. Intinde-te pe spate, cu bratele incrucisate sub ceafa si genunchii indoiti. Ridica


spinarea si incearca sa atingi genunchii cu coatele, genunchiul stang cu cotul drept si
invers.

3. Intinde-te cu spatele lipit de podea si picioarele indoite de la genunchi, tinand talpile pe


sol. Inalta si coboara bazinul de mai multe ori.

4. Intinde-te pe spate si tine picioarele ridicate pe un scaun, astfel incat ele sa formeze un
unghi drept. Incruciseaza bratele sub cap si ridica-te, incercand sa atingi genunchii cu
coatele.

5. In picioare, cu bratele incrucisate dupa ceafa, apleaca-te inainte, incercand sa atingi


genunchii cu fruntea, fara sa ii indoi.

6. Intins pe spate, pune-ti un CD preferat si fa miscari de mers cu bicicleta.

Bafta, deci, in lupta cu kilogramele!!!

Cum scapam rapid si sanatos de kilogramele in plus!


Alimentele noi, cum ar fi zaharul rafinat, faina alba, margarina, uleiurile rafinate sau
prajelile duc la dezvoltarea unor afectiuni grave si din pacate din ce in ce mai raspandite
în randul populatiei.

Ca reguli generale, atunci cand dorim sa scapam rapid si sanatos de kilogramele in plus,
trebuie punctate cateva aspecte importante:
Evolutia omului a adus cu sine aspecte nefavorabile, cum ar fi modificarea alimentatiei.
Daca omul primitiv consuma de 3 pana la 10 ori mai multe vitamine si aproximativ 75 de
soiuri de plante, in prezent exista 3 plante care hranesc preponderent omenirea: graul,
orezul si porumbul, potrivit www.covalact.ro.

Alimentele noi, cum ar fi zaharul rafinat, faina alba, margarina, uleiurile rafinate sau
prajelile duc la dezvoltarea unor afectiuni grave si din pacate din ce in ce mai raspandite
în randul populatiei.

Insa toate afectiunile pot fi evitate prin respectarea unor reguli de baza, a numarului
corect de mese pe zi precum si prin evitarea combinatiilor alimentare daunatoare. Se vor
servi 3 mese principale pe zi si 2 gustari:
 Micul dejun intre orele 7 si 9 dimineata
 Gustarea 1 la ora 11
 Pranzul intre orele 13 si 14
 Gustarea 2 la ora 17
 Cina pana la ora 20

Ca si reguli generale, atunci cand dorim sa scapam rapid si sanatos de kilogramele in


plus, trebuie punctate cateva aspecte importante:
 Consumati 2 l - 2,5 l de lichide pe zi: apa plata, ceai, sucuri naturale fara zahar
adaugat.
 Consumati produse lactate: iaurt ,sana, chefir, branza degresata de vaci si evitati
consumul excesiv de branza topita sau branza feta. Nu combinati portie intreaga
de cartof (cu atat mai putin cartofi prajiti), orez, paste, paine, mazare, fasole boabe
si carne (chiar daca este slaba). Ele se combina doar cu legume, sau telemea sau
le puteti combina in salate, unde puneti cateva bucati din fiecare.
 Se recomanda ca metodele de preparare a alimentelor sa excluda pe cat posibil
prajelile. Prepararea alimentelor la cuptor, la gratar, prin fierbere sau la aburi sunt
metode mai sanatoase.
 Evitati consumul excesiv al carnii de porc si de oaie, in schimb puteti consuma
carne de pui, curcan, vita slaba si peste.
 Consumati fructe si legume proaspete si evitati consumul excesiv de oua de gaina,
acestea putand fi inlocuite cu oul de prepelita deoarece cantitatea de colesterol
continuta este mai mica.

S-ar putea să vă placă și