Sunteți pe pagina 1din 59

UNIVERSITATEA „CONSTANTIN BRÂNCOVEANU″- PITEŞTI

Facultatea: Management Marketing în Afaceri Economice Râmnicu Vâlcea


PROGRAMUL DE STUDII UNIVERSITARE DE LICENŢĂ MANAGEMENT

ANALIZA POLITICII
FISCAL-BUGETARE
A ROMÂNIEI
LUCRARE DE LICENŢĂ

COORDONATOR:

ABSOLVENT:

2010

1
2
Cuprins

CAPITOLUL I.
Noţiuni teoretice privind politica fiscal bugetara.............................................................3
1.1. Aspecte generale privind politica fiscala: concept, obiective, instrumente.................3

1.2. Coordonatele politicii bugetare....................................................................................... .6

1.3. Posibilitati de actiune a politicii fiscal-bugetare............................................................9

CAPITOLUL II.
Tendinţe şi obiective în reforma sistemului fiscal în perioada de tranziţie...............13
2.1. Necesitatea realizării unei reforme în domeniul fiscal.................................................13
2.2. Tendinţe şi obiective în reforma sistemului fiscal........................................................16
2.2.1. Evolutia impozitelor directe in perioada 1990 - 2007...................................19
2.2.2. Evolutia impozitelor indirecte 1990 - 2007 ...................................................23
2.2.3. Analiza comparativă a impozitelor directe şi a impozitelor indirecte,
la nivelul bugetului de stat, în perioada de tranziţie......................................26
2.3. Comparatia sistemului fiscal romanesc cu sistemele fiscale din tarile UE.................29

CAPITOLUL III.
Măsuri de politică fiscal-bugetară în contextul crizei financiare actuale................33
3.1. Efectele crizei financiare asupra economiei romanesti..............................................33
3.2. Analiza politicii fiscal-bugetare în România în perioada 2008-2010.......................36
3.3. Perspective privind economia romanească.................................................................44

CONCLUZII SI PROPUNERI........................................................................................52
BIBLIOGRAFIE.................................................................................................................56

3
CAPITOLUL I.
NOŢIUNI TEORETICE PRIVIND POLITICA
FISCAL BUGETARĂ

Politica economică (politica macroeconomică) reprezintă ansamblul măsurilor luate


de stat în scopul asigurării creşterii economice, ocupării forţei de muncă, echilibrării balan-
ţei de plăţi externe, stabilităţii preţurilor, reducerii inegalităţilor şi asigurării independenţei
naţionale1. Într-o altă accepţie, politica economică reprezintă ansamblul deciziilor adoptate
de către stat, în vederea orientării activităţii economice într-un sens considerat rezonabil, pe
teritoriul naţional. Se poate vorbi deci de politică economică atunci când se decide
creşterea deficitului bugetar, pentru a se asigura utilizarea muncii, sau când se stabilesc
norme ale creşterii preţurilor şi veniturilor, pentru a limita inflaţia2. Datorită complexităţii şi
diversităţii obiectivelor şi instrumentelor utilizate de politica economică, aceasta poate fi
analizată şi construită prin prisma componentelor sale: politica monetară, politica fiscală,
politica bugetară, politica preţurilor, politica veniturilor.

1.1. Aspecte generale privind politica fiscală:


concept, obiective, instrumente
În literatura de specialitate, politica fiscală, în sens larg, se
constituie în cadrul activităţii autorităţii publice de percepere şi
utilizare a resurselor necesare satisfacerii consumului public şi furni-
zării de bunuri şi servicii publice. O asemenea activitate declanşează
un amplu proces de redistribuire, care este condus printr-o seamă de
componente strâns legate între ele: politica fiscală (în sens restrâns),
care operează cu instrumente de natura prelevărilor fiscale, politica
bugetară sau alocativă, care operează prin intermediul subvenţiilor şi
1
Marius Băcescu, Angelica Băcescu-Cărbunaru, Compendiu de macroeconomie, Ed.
Economică, Bucureşti, 1997,
pag. 299.
2
Gheorghe Manolescu (coordonator), Politici economice - concepte, instrumente,
experienţe, Ed. Economică,
Bucureşti, 1997, pag. 27.

4
alocaţiilor bugetare, şi politica soldului bugetar, vizând finanţarea
deficitelor bugetare şi valorificarea excedentelor bugetare.
Conţinutul actelor decizionale este influenţat de utilitatea pe care
politica fiscală o prezintă pentru decidentul public. Opiniile cu privire la
utilitatea politicii fiscale au generat diverse curente de gândire, care,
alături de opţiuni politice şi constrângeri de natură financiară, econo-
mică şi socială, au influenţat deciziile autorităţilor publice. Opiniile
formulate au fost influenţate de evoluţia rolului statului, au purtat
amprenta evenimentelor politice, fiind totodată orientate de
permanenta transformare a mediului economico-financiar şi de opinia
publică. Prin politica fiscală se stabilesc volumul şi provenienţa
resurselor financiare publice, metodele de prelevare a veniturilor
fiscale, facilităţile fiscale - dacă se acordă, sub ce formă, finalităţile
vizate - obiectivele de ansamblu ale politicii fiscale, precum şi
modalităţile concrete de realizare a acestora.
Politica fiscală reprezintă ansamblul de măsuri guvernamentale
privitoare la metodele şi tehnicile de impozitare, la raportul dintre
impozitele directe şi cele indirecte, la stabilirea canalelor de procurare
a veniturilor fiscale, la urmărirea ratei presiunii fiscale, în scopul
influenţării dezvoltării economice şi vieţii sociale. Opţiunea în materie
de politică fiscală implică, pe de o parte, respectarea principiilor de
bază ale impunerii, iar pe de altă parte, adoptarea acestora în raport
cu sensul şi evoluţia previzibilă a variabilelor economice interne şi
internaţionale şi cu preferinţele membrilor societăţii. Deciziile care
orientează politica fiscală reflectă suveranitatea fiscală de care
dispune autoritatea publică naţională, în baza dreptului constituţional
şi juridic de a institui impozite, de a modifica anumite elemente
constitutive specifice impozitelor sau de evitare a dublei impuneri.
Obiectivele urmărite de stat prin intermediul politicii fiscale, sub
aspectul ei de componentă a politicii economice, pot fi sintetizate

5
astfel: realizarea bunăstării, a justiţiei sociale şi a securităţii sociale.
Astfel, politica fiscală poate fi folosită pentru: favorizarea progresului
economic, reglarea conjuncturală prin impozite şi investiţii, realizarea
justiţiei fiscale prin stabilirea sarcinii fiscale în funcţie de capacitatea
contributivă. Autorităţile publice trebuie să urmărească utilizarea
raţională a resurselor, stabilirea de preţuri juste, care nu comportă
profituri excesive, utilizarea profitului obţinut în producţie cu prepon-
derenţă la investiţii productive etc. În acest context, Allain Barrère
afirma: „În condiţiile în care crizele economice produc efecte deosebit
de grave asupra economiei şi a condiţiilor de viaţă ale oamenilor
(şomaj, inflaţie etc.), este necesar ca Statul să vegheze, dacă nu la
stabilizarea economiei, cel puţin la reglarea conjuncturii, la realizarea
securităţii sociale. Spre deosebire de individ, care urmăreşte realizarea
profitului personal, Statul urmăreşte satisfacerea maximă a nevoilor
sociale, adică producerea de bunuri utile societăţii, şi nu neapărat
rentabile din punct de vedere economic. Întrucât concurenţa nu este
perfectă, statul trebuie să intervină să o corecteze şi să realizeze
justiţia socială.”3
Pentru îndeplinirea în condiţii cât mai bune a rolului care îi revine
în cadrul politicii economice în ansamblul său, politica fiscală trebuie
adaptată permanent cerinţelor specifice ale fiecărei etape de
dezvoltare economico-socială. În acest sens, un rol important revine
strategiei alese şi tacticii adoptate. „Raportând noţiunile de strategie şi
tactică la politica financiară a statului, se poate considera că deciziile
care stabilesc coordonatele politicii financiare pentru fiecare etapă de
dezvoltare istoriceşte determinată, precum şi programele financiare de
perspectivă îndelungată formează cadrul strategiei financiare, iar
actele administrative de planificare, pe perioade scurte, ca şi măsurile

3
Allain Barrère, Politique financière, Librairies Dalloz, 1959, pag. 2224, în: Iulian Văcărel
(coord), FINANTE PUBLICE, Ed. Didactică si Pedagocică, Bucuresti, 2007, pag. 146.

6
prevăzute a se lua pentru executarea planurilor financiare şi a
sarcinilor specifice unei perioade sau alteia, ţin de domeniul tacticii şi
al activităţii operative”4.
Ca orice politică economică, şi politica fiscală operează cu anumite
instrumente, pentru a influenţa procesele economice şi sociale.
Instrumentele politicii fiscale sunt impozitele, care nu trebuie privite
doar ca simple canale de procurare a veniturilor fiscale, ci şi ca pârghii
cu ajutorul cărora se intervine în economie. De aceea, ele trebuie
astfel instituite, încât să răspundă cerinţelor de influenţare a
activităţilor economice, fie în sensul incitării la investiţii, producţie,
economisire, amplasare în zone defavorizate etc., fie în sensul
reducerii unor activităţi sau comportamente. Politica macroeconomică
foloseşte instrumentul impozitului pentru atingerea unor obiective
majore ca reducerea inflaţiei şi reducerea şomajului. De asemenea,
între instrumentele de natură fiscală se încadrează şi utilizarea de
către factorii de decizie a facilităţilor fiscale (reduceri, deduceri, scutiri
de impozite) pentru atingerea unor obiective precise în plan economic
sau social.

1.2. Coordonatele politicii bugetare


Prin politica bugetară se stabilesc, în principal, volumul şi provenienţa resurselor
financiare publice, metodele de prelevare a veniturilor fiscale, facilităţile fiscale – dacă se
acordă, sub ce formă, finalităţile vizate –, obiectivele de ansamblu ale politicii fiscale,
precum şi modalităţile concrete de realizare a acestora.
Dintre coordonatele politicii bugetare, menţionez:
- nivelul resurselor financiare publice;

- posibilităţi de menţinere/asigurare a echilibrului bugetar;

- provenienţa resurselor financiare publice;

4
Iulian Văcărel, (op. cit.), pag. 130.

7
- numărul/multitudinea prelevărilor fiscale;

- metodele şi tehnicile de prelevare fiscală;

- nivelul ratei presiunii fiscale;

- modalităţi de combatere şi limitare a evaziunii fiscale; acordarea/neacordarea de

facilităţi fiscale etc.


În ceea ce priveşte volumul resurselor financiare publice, cuantumul acestora este
dictat în cea mai mare parte de nivelul cheltuielilor publice din perioada considerată. În
practica finanţelor publice din ultimii ani, se constată că nu există o egalitate deplină între
veniturile publice cu caracter ordinar şi cheltuielile publice în cadrul anului bugetar, ceea ce
generează deficite bugetare a căror sursă de finanţare este de natura creditelor publice.
Dezechilibrele dintre veniturile şi cheltuielile publice se pot localiza la diferite verigi
ale bugetului general consolidat, ceea ce presupune transferuri de la bugetul central spre
celelalte componente bugetare. Apelul la credit public generează noi coordonate ale politi-
cii fiscal-bugetare, în sensul optării - de preferinţă - pentru surse neinflaţioniste de finanţare
a deficitului bugetar şi posibilităţi de sporire, în viitor, a veniturilor publice, în special a
celor fiscale. Volumul resurselor financiare publice susceptibil a fi mobilizat la buget este
strâns legat de nivelul de dezvoltare a economiei naţionale, de eficienţa activităţilor
desfăşurate de agenţii economici, dar şi de soluţiile adoptate de autorităţile publice
referitoare la modul de satisfacere a necesităţilor sociale şi de finanţare a cheltuielilor pe
care le antrenează. O importantă coordonată a politicii bugetare constă în provenienţa
resurselor financiare publice: din surse ordinare sau extraordinare, procurarea celor
ordinare pe calea impozitelor directe sau indirecte, de la persoane fizice sau juridice. În
mod normal, ponderea cea mai mare trebuie să revină resurselor financiare ordinare,
comparativ cu procurarea prin credit public. Emisiunea monetară fără acoperire reprezintă
o sursă de venituri publice prezentată doar în plan teoretic, din cauza efectelor puternic
inflaţioniste pe care ea le provoacă. În cazul apelului la credit public, de mare importanţă
este provenienţa internă sau externă a acestuia. Desigur, ar fi de preferat ca statul să se
împrumute cât mai puţin (având în vedere opinia conform căreia creditul public este un
impozit amânat) şi provenienţa acestuia să fie piaţa internă de capital. Dar cum într-o
economie ca a ţării noastre, din perioada de tranziţie, capitalul autohton este insuficient

8
pentru a sprijini dezvoltarea economică, pentru a nu periclita şi mai mult acest proces prin
fenomenul de evicţiune, acesta trebuie împletit cu împrumutul public extern. Trebuie avut
în vedere că, în numeroase situaţii, şi apelul la creditul extern este limitat, întrucât acesta
poate fi condiţionat de diverse clauze, de ordin economic, social sau politic. „În orice ţară,
mare sau mică, dezvoltată sau mai puţin dezvoltată sub raport economic, satisfacerea
nevoilor sociale trebuie să se bazeze în primul rând pe forţele proprii şi numai în subsidiar
pe mijloace străine”5. Într-o economie în plin proces de restructurare, o decizie importantă
în privinţa provenienţei resurselor financiare publice este legată de modul de impozitare a
agenţilor economici privaţi, comparativ cu societăţile cu capital majoritar de stat şi cu
regiile autonome. Autoritatea fiscală poate promova o politică bugetară care să-i trateze pe
toţi aceştia în acelaşi mod sau diferit. În ceea ce priveşte impozitarea persoanelor fizice şi
juridice, se poate avea în vedere o impozitare proporţională sau în cote progresive, simple
sau compuse (cele din urmă răspunzând cel mai fidel principiului de echitate fiscală
verticală). Din anumite considerente, legiuitorul poate stabili cote de impozitare în funcţie
de domeniul de activitate, dimensiunea, zona geografică sau sediul agentului economic.
Pentru persoanele fizice, prelevările fiscale stabilite prin politica bugetară pot viza o
încărcare a sarcinii fiscale, egal repartizată sau diferenţiată, corespunzător obiectivelor
economice, socială sau de altă natură din perioada în cauză. Practica fiscală a renunţat de
mult la egalitarismul fiscal, ceea ce s-a repercutat în restrângerea impozitării sub forma
capitaţiei (specifică, de altfel, perioadei antice şi Evului Mediu, constând într-o contribuţie
în bani sau în natură de aceeaşi mărime pentru toţi contribuabilii) şi diferenţierea
impozitării, pe baza unor criterii cum sunt: puterea contributivă a plătitorului, dată de
volumul veniturilor sau mărimea averii; capacitatea de muncă (integrală sau parţială);
grupa socio-profesională din care face parte (salariat, pensionar, liber profesionist,
agricultor ş.a.); situaţia personală (căsătorit sau nu, cu copii sau alte persoane în întreţinere)
etc. După cum va răspunde unor asemenea aspecte, politica bugetară va opta pentru
asigurarea echităţii fiscale orizontale şi/sau verticale, astfel încât să se realizeze obiectivul
de justiţie socială, precum şi cel de asigurare a unui nivel de trai decent pentru
contribuabilii cu venituri mici şi mijlocii.

5
Iulian Văcărel (coordonator), op. cit., pag. 135.

9
Prin politica bugetară se stabilesc totodată prelevările obligatorii sub aspectul
numărului şi al modalităţilor de prelevare. Chiar dacă susţinătorii impozitului unic (sau ai
unui număr foarte restrâns de impozite, între care unul dominant) se mai regăsesc printre
autorii teoriilor fiscale recente, practica pledează pentru o multitudine de canale de
prelevare, care permit o mai bună soluţionare a problemelor fiscale. De o mai mare
importanţă decât numărul impozitelor, taxelor, contribuţiilor este felul instrumentelor
fiscale utilizate, şi anume: impozite directe - stabilite individual, pe persoane fizice şi
juridice, în funcţie de venit, avere sau alte criterii, percepute la termene precise, dinainte
stabilite - sau impozite indirecte - percepute la vânzarea bunurilor sau la prestarea
serviciilor, fără o repartizare prealabilă pe plătitori. La opţiunea pentru o pondere mai mare
a uneia sau alteia dintre cele două grupe, decidentul fiscal trebuie să ţină seama de efectele
diferite pe care ele le produc asupra fiecărui plătitor, precum şi asupra economiei în
ansamblu. De aceea, trebuie să se ţină seama de caracteristicile lor, de mecanismele proprii
de funcţionare, de fenomenul de repercusiune a impozitelor, precum şi de impactul produs
la introducerea prelevărilor fiscale sau la modificarea celor existente, astfel încât orice
măsură în plan fiscal să nu producă efecte adverse. Tot în acest context, responsabilii din
domeniul politicii bugetare trebuie să urmărească permanent evoluţia presiunii fiscale în
economie, la nivelul agentului economic şi la nivel individual, şi să coreleze nivelul
acesteia cu volumul veniturilor fiscale încasate la buget.
O altă coordonată de mare importanţă în planul politicii bugetare constă în depistarea,
măsurarea, limitarea şi prevenirea fenomenului de evaziune fiscală. În această privinţă, o
importanţă deosebită revine unor aspecte cum sunt: nivelul fiscalităţii, gradul de colectare a
prelevărilor fiscale, gradul de realism în stabilirea în buget a veniturilor fiscale, nivelul de
profesionalism al activităţii de control fiscal, duritatea sancţiunilor prevăzute în cazurile de
evaziune fiscală şi fermitatea aplicării lor etc. Politica bugetară a statului are un rol
important în asigurarea echilibrului economic general, prin menţinerea echilibrului bugetar.
În cadrul acestei problematici, analizele trebuie să vizeze aspecte ca: diferenţa dintre
volumul cheltuielilor publice şi cel al resurselor financiare publice posibil de mobilizat în
condiţii normale la buget, raportul dintre deficitul bugetar şi produsul intern brut (în
condiţiile în care trebuie respectate recomandările organismelor internaţionale în acest

10
domeniu), sursele de acoperire a deficitului bugetar ş.a.

1.3. Posibilităţi de acţiune a politicii fiscal-bugetare


Dacă (la nivel declarativ) a existat unanimitate de păreri privind necesitatea reformei
economice în România, ca o condiţie esenţială a integrării în Uniunea Europeană, punctele
de vedere ale economiştilor, cercetătorilor, politicienilor şi factorilor de decizie au diferit
considerabil în privinţa modului de abordare a acesteia. Politica fiscal-bugetară are partea
sa indiscutabilă de contribuţie la stimularea şi susţinerea proceselor economice, dar nu se
poate stabili o relaţie exclusiv biunivocă între cele două, astfel că, în cazul ipotetic în care
politica fiscal-bugetară ar acţiona singură, ea ar avea infime şanse în ambiţiosul scop al
relansării. Şi aceasta, din cel puţin două considerente majore: pentru a acţiona eficient,
politica fiscală trebuie corelată cu celelalte politici macroeconomice - monetară, valutară,
de credit, a veniturilor, socială ş.a. Între acestea, cea mai apropiată corelaţie se stabileşte cu
politica monetară, ele acţionând într-un adevărat tandem. Măsurile bugetare nu pot fi
aplicate independent de cele monetare, deoarece există interacţiuni între aceste politici;
„incidenţele monetare ale acţiunilor bugetare sunt cu atât mai evidente, cu cât deficitul
bugetar este format prin creaţie monetară”6. Activităţile fiscale şi monetare ale autorităţilor
trebuie coordonate pentru evitarea anulării reciproce a acţiunilor fiecăreia dintre ele. Cel
de-al doilea considerent are în vedere complexitatea ridicată a procesului de relansare a
economiei, care implică atingerea unui nivel ridicat al competitivităţii naţiunii. La aceasta
conlucrează: iniţiativa şi rigoarea conducătorilor de întreprinderi, disciplina muncitorilor şi,
nu în ultimul rând ca importanţă, eficacitatea administraţiei7. Aportul primei componente a
fost afectat de menţinerea unor confuzii cu privire la dreptul de proprietate ceea ce i-a
determinat pe unii manageri ai întreprinderilor de stat să se detaşeze de obiectivele şi
interesele acestora şi, nu rareori, să-şi menţină un comportament discreţionar în activitate.
Mai mult decât atât, au apărut numeroase situaţii în care în funcţionarea „firmelor căpuşă”
au fost implicaţi unii dintre aceşti manageri. Componenta referitoare la disciplina
muncitorilor are o contribuţie insuficientă la competitivitatea naţiunii; deşi se consideră că

6
Gheorghe Manolescu, Strategii ale politicii economice, în: Politici economice - concepte,
instrumente, experienţe, Editura Economică, Bucureşti, 1997, pag. 103.
7
Michel Didier, “Economia: Regulile jocului”, editura Humanitas, 1998, pag. 195.

11
ţara noastră dispune de o forţă de muncă bine pregătită, aceasta nu este pe deplin
valorificată, astfel că nivelul productivităţii muncii se menţine scăzut; ceea ce nu-i
împiedică pe muncitori să solicite (chiar şi prin blocări de şosele, însoţite de ameninţări cu
schimbarea guvernului) dese măriri ale salariilor. Administraţia publică – cea de a treia
componentă - se confruntă în ţara noastră cu numeroase tare: aparat birocratic stufos; lipsă
de fermitate în instituirea şi menţinerea disciplinei financiare; comportament discreţionar al
unor manageri din administraţia macroeconomică ce dispun amânări - repetate şi dese - sau
chiar anulări ale unor datorii fiscale ale agenţilor economici. Cu alte cuvinte, administraţia
publică se caracterizează prin ineficienţă, ceea ce înseamnă că aportul său la com-
petitivitatea naţiunii este nesemnificativ, sau nul. Pentru a fi eficace, politica fiscal-bugetară
trebuie să acţioneze, pe de o parte, pe un teren pregătit, adică în strânsă legătură cu poli-
ticile industriale şi sectoriale, iar pe de altă parte, în strânsă corelaţie şi cu celelalte compo-
nente ale politicii economice: monetară, valutară, de credit, a veniturilor, de preţuri etc.
Astfel, realizarea unei combinaţii funcţionale a politicilor macroeconomice trebuie să
fie grefată pe măsuri de reformă care să acţioneze asupra cauzelor structurale ale
dezechilibrelor din economie prin: închiderea întreprinderilor cu pierderi şi a celor
neviabile; creşterea productivităţii muncii şi, doar pe această bază, sporirea veniturilor;
îmbunătăţirea calităţii gestiunii firmelor în urma privatizării şi restructurării; desfăşurarea
pe criterii de eficienţă şi eficacitate a activităţilor din domeniul public8.
Având în vedere locul factorului fiscal în fundamentarea deciziilor microeconomice,
precum şi faptul că unele decizii guvernamentale de natură monetară, comercială etc. au
repercusiuni majore în plan fiscal (deficit bugetar cvasifiscal, arierate etc.), apare cu atât
mai importantă corelarea tuturor acestor politici, astfel încât managementul financiar la
nivel macroeconomic să opereze cu un mix al acestora. Creşterea economică şi inflaţia
sunt pozitiv corelate când rata inflaţiei este scăzută, astfel încât poate ajuta la „gresarea”
economiei. În schimb, în cazul unor rate înalte, efectul inflaţiei asupra creşterii economice
este dăunător, deoarece anticiparea acestei tendinţe majorează costul achiziţionării
capitalului, determinând scăderea acumulărilor de capital, ceea ce se repercutează negativ
în planul dezvoltării economice. De asemenea, ratele mari ale inflaţiei au şi inconvenientul
8
Necesitatea sporirii eficienţei activităţii administraţiei publice decurge şi din nivelul
ridicat al fondurilor alocate acestui domeniu.

12
că ecranează semnalele preţurilor relative, ceea ce împiedică alocarea eficientă a resurselor,
cu repercusiuni asupra creşterii economice. Aşadar, există anumite limite între care inflaţia
poate favoriza creşterea, întrucât la rate foarte scăzute ale inflaţiei manifestarea unei
rigidităţi a preţurilor relative împiedică ajustările la şocurile reale. Numeroşi economişti
consideră că reducerea inflaţiei se poate realiza în contextul unor politici macroeconomice
restrictive, în cadrul cărora un rol aparte revine austerităţii bugetare. Experienţele ţărilor
care au avut succese în scăderea inflaţiei arată că reducerea semnificativă a deficitelor
bugetare are efecte favorabile asupra inflaţiei.
La nivel macroeconomic, evitarea deficitelor fiscale nesustenabile se bazează pe
degrevarea bugetului de cheltuieli inutile, cum sunt cele destinate acoperirii pierderilor din
economie. Pentru aceasta, politicilor industriale le revine un rol hotărâtor, ele trebuind să
pună accentul pe promovarea competiţiei corecte, iar protejarea firmelor româneşti împo-
triva concurenţei străine să acţioneze pe perioade limitate de timp, paralel cu măsuri con-
crete de creştere a productivităţii muncii şi a rentabilităţii firmelor. Costurile pe termen
lung ale protecţiei s-au dovedit mai mari decât în cazul unei liberalizări a concurenţei. Cu
sau fără un asemenea protecţionism, pieţele româneşti vor fi invadate, mai devreme sau
mai târziu, de bunuri străine, atât timp cât firmele autohtone nu vor fi competitive. Pentru
aceasta, este necesar în opinia noastră, ca în acele sectoare şi domenii considerate ca
înscriindu-se în aşa-numita „masă critică a schimbării”, în măsura în care este nevoie, să se
acorde subvenţii - de preferinţă explicite pe perioade limitate, de 1-3 ani -doar în scopul
modernizării şi retehnologizării şi în condiţiile unor scheme de personal adecvate. În acest
fel, se creează premisele ca întreprinderile să producă doar în concordanţă cu cererea pieţei,
iar nivelul salariilor să poată fi corelat cu cel al productivităţii muncii efective.
Concomitent, politica bugetară trebuie să opereze cu constrângeri bugetare stricte, pentru
ca, prin respectarea disciplinei financiare, să nu se mai accepte situaţii de neplată a
obligaţiilor faţă de buget, iar în cazurile de întârziere la plată, majorările şi penalităţile vor
trebui să compenseze pierderile de venituri datorate inflaţiei.
Măsuri restrictive ar trebui luate şi pe planul politicii de credit, întrucât există
pericolul ca rate preferenţiale ale dobânzii să faciliteze accesul la credite întreprinderilor cu
pierderi sau care nu au pieţe de desfacere, ceea ce ar însemna o creştere nesustenabilă a

13
producţiei. În plus, scăderea ratei dobânzii ar permite ieşiri de capitaluri, ceea ce ar genera
o (nouă) depreciere monetară, care ar impune înăsprirea politicii monetare (şi o scădere a
credibilităţii pe plan internaţional).
Creşterea economică se cere a fi susţinută şi prin măsuri de relaxare fiscală orientată
spre stimularea economisirii şi investirii, ceea ce presupune utilizarea unui set de măsuri şi
instrumente ale politicilor fiscală, monetară, de credit şi a datoriei publice interne.

14
CAPITOLUL II.
TENDINŢE ŞI OBIECTIVE ÎN REFORMA SISTEMULUI
FISCAL ÎN PERIOADA DE TRANZIŢIE

2.1. Necesitatea realizarii unei reforme in domeniul fiscal


Dacă în ceea ce priveşte banii privaţi, deţinători lor au drept de dispoziţie, nu la fel
stau lucrurile în cazul banilor publici, unde chiar legea arată ceea ce trebuie făcut şi
îngrădeşte organelor de conducere ale instituţiilor publice, administrarea liberă şi după
bunul plac al banului public. Nerespectarea acestor dipoziţii este incriminată şi sancţionată
in legi contravenţionale, după gradul de pericol social al faptei comise, crescut respectiv
mai redus. O dispoziţie cu acest sens găsim în Legea nr.72/1996 „Legea privind finanţele
publice”, se arată că: „utilizarea resurselor financiare se face cu respectarea strictă a legii în
condiţii de eficienţă socială şi / sau economică”.
Procesul de apreciere a reformei în ţara noastră, în special restructurarea economiei,
necesită importante resurse materiale şi financiare a căror procurare şi administrare ridică
probleme importante. În procesul de restusturare a economiei un rol important revine
finanţelor publice, prin organele sale şi prin instituţia trezoreriei, cu ajutorul cărora statul
mobilizează şi administrează resursele financiare necesare realizării politicii sale
economico – sociale. Planul financiar al statului cuprindea, pe o parte, resursele financiare
ale statului şiale organizaţiilor, precum şi veniturile de la populaţie (impozite şi taxe şi
creşterea soldului permanent al depunerilor populaţiei la C.E.C.), iar pe de altă parte,
destinaţia acestor resurse pe principalele acţiuni ale planului naţional unic. Bugetul de stat,
ca plan financiar de bază a statului, reflectă procesul formării şi repartizării principalelor
resurse centralizate ale statului. El era corelat cu planurile financiare ale unităţilor
economice de stat şi cooperatiste, planul de credite şi planul de casă şi cuprindea planurile
de cheltuieli ale instituţiilor publice, bugetul asigurărilor sociale de stat şi corelaţia cu
bugetele locale. Contablitatea încasărilor din venituri se realiza prin conturi deschise pe
subdiviziunile clasificaţiei bugetare şi pe instituţii, iar în cazul evidenţei proprii a
instituţiilor şi pe celelalte subdiviziuni ale clasificaţiei bugetare. Execuţia bugetelor locale

15
se realiza tot prin intermediul Băncii Naţionale a României, cu ajutorul a doua conturi la
oraşe, municipii şi judeţe (pentru activitatea proprie) şi unul la comune, iar contabilitatea
analitică a realizării veniturilor şi efectuării cheltuielilor prin organele proprii ale primăriilor
(pentru partea de cheltuieli), sprijinite de organele financiare (pentru partea de venituri).
Sistemul de planuri financiare inclusiv cel al bugetului de stat, constituia metode
administrative pentru influenţarea proceselor economice şi financiare din economie şi nu
instrumente viabile pentru a stimula şi orienta economia spre o activitate eficientă şi
competitivă.
Măsurile luate după Revoluţia din decembrie 1989, pe plan economic şi financiar, au
avut în vedere lichidarea hipercentralismului, a dirijismului în aceste domenii şi crearea
unor pârghii specifice economiei de piaţă, menite să stimuleze iniţiativa individuală şi
colectivă. În această situaţie principiile după care era contruit vechiul sitem financiar au
devenit incompatibile şi o frână în implementarea noilor mecanisme şi pârghii economico
– financiare. Odată cu apariţia cadrului normativ reprezentat în special a H.G.nr.78/1992
privind organizarea şi funcţionarea trezoreriei finanţelor publice şi legea nr.82/1991 „Legea
contabilităţii”, şi legea nr.10/1991 „Legea finanţelor publice”, ulterior înlocuită şi abrogată
de legea nr. 72/1996 „Legea finanţelor publice” a urmat înfiinţarea în fapt a trezoreriilor
publice pe unităţi administrativ teritoriale.
Sistemul reformei depinde, într-o mare măsură de folosire cu eficienţă a pârghiilor
financiar-fiscale, de îndeplinirea în bune condiţii a funcţiilor finanţelor publice, de felul în
care sunt asigurate resursele şi modul de administrare a acestora pentru dezvoltarea
economico-socială. Începutul reformei în domeniul finanţelor publice este legat de apariţia
legilor finanţelor publice (legea nr. 10/1991 înlocuită şi abrogată de legea 72/1994 şi Legea
contabilităţii nr. 82/1991) care au impus întregului sistem al finanţelor publice o nouă
organizare, instituind pârghii, metode şi tehnici specifice economiei de piaţă, cu ajutorul
cărora statul să poată interveni eficient în dezvoltarea economico-socială. De altfel,
finanţele publice au fost printre primele sectoare de importanţă ale economiei în care a fost
necesar să se aplice o serie de reforme, care să contribuie la restructurar ea sectorului
productiv şi a administraţiei de stat centrale şi locale. În ansamblu, prin măsurile adaptate
în domeniu financiar-bugetar, s-a urmãrit alinierea la practicile fiscale din ţările dezvoltate,

16
concomitent cu crearea unui sistem, fiscal modern corespunzător economiei de piaţă, prin
introducerea taxei pe valoare adăugată, îmbunătăţirea sstemului de impozitare a profitului,
a salariilor, reconsiderarea impozitelor şi taxelor locale şi a accizelor. Prin adoptarea legilor
referitoare la impozitele şi taxele menţionate, s-a urmărit asigurarea resurselor financiare
publice, fără a provoca distorsiuni în cadrul preţurilor, stimularea comportamentului pentru
economisirea investiţiei şi sporirea autonomiei administraţiei publice locale. În domeniul
cheltuielilor publice, acţiunile întreprinse au vizat imitatea acestora la strictul necesar, în
corelaţie cu veniturile; menţinerea deficitului bugetare în limitele suportabile, raportat la
produsul intern brut şi la serviciul datoriei publice externe.
Măsurile aplicate vin să sprijine procesul de reformă economică şi să asigure
stabilitatea economică, stimularea exportului şi limitarea inflaţiei. Măsurile de reformă
aplicate în sistemul bugetar, au determinat o descentralizare evidentă, în sensul că fiecare
buget se întocmeşte, aprobă şi execută separat, de către autorităţi publice, comparativ cu
situaţia existentă înaintea anului 1990 cînd, practic exista un singur buget. Astfel, prin
Legea finanţelor publice (nr. 10/1990) se legiferează noile principii de descentralizare a
finanţelor publice:
- bugetul de stat reprezintă şi va funcţiona numai ca buget al administraţiei centrale de
stat;
- bugetul asigurărilor sociale de stat funcţionează în mod automat, fiind administrat
de către Ministerul Muncii Solidarităţii Sociale şi Familiei;
- bugetele locale cuprin veniturile şi cheltuielile în mod autonom la niveul fiecărei
unităţi adminisrative;
- la dispoziţia unor instituţii publice s-a creat posibilitatea de a construi fonduri
speciale destinate acoperirii unor anumite cheltuieli. De exemplu: fondul pentru
învăţământ, fondul pentru asigurări sociale de sănătate, fondul pentru şimaj, etc.;
- ca urmare, răspunderea pentru derularea procesului bugetar intră în competenţa
Guvernului României, care prin organele sale de specialitate – Ministerul Finanţelor şi
Ministerul Muncii Solidarităţii Sociale şi Familiei întocmeşte, supune aprobării şi execută
bugetul de stat şi bugetul asigurărilor sociale de stat.

17
2.2. Tendinte si obiective in reforma sistemului fiscal
Aderarea României la Uniunea Europeană presupune parcurgerea unui proces de
armonizare în ceea ce priveşte legislaţia. În domeniul impozitării România a fost şi este
nevoită să facă unele modificări legislative pentru a aduce prevederile fiscale existente la o
formă cât mai apropiată de legislaţia din Uniunea Europeană. Acest lucru nu înseamnă, în
mod automat, preluarea legislaţiei din Uniunea Europeană (deoarece nici în cadrul;
acesteia nu există un cadru legislativ identic în fiecare stat), ci aplicarea în impozitare a
unor principii şi reguli comune care sunt valabile la nivelul întregii comunităţi. Măsurile
privind impozitarea au fost cuprinse în capitolul 10 al Negocierilor și au fost deschise în
cadrul Conferinţei de aderare România – UE din 26 octombrie 2001. Ele au fost închise
provizoriu în cadrul Conferinţei de Aderare România – UE din 2 iunie 2003. Prin măsurile
luate de România în perioada 2000 – 2004 s-a ajuns la respectarea celor mai multe cerinţe
ale Uniunii Europene privitoare la aquis-ul comunitar. Au fost luate măsuri în vederea
eliminării unor scutiri în ceea ce priveşte taxa pe valoarea adăugată, în determinarea
teritorialităţii taxei pe valoarea adăugată în cazul serviciilor, a fost reintrodusă cota redusă
de TVA. De asemenea, au fost eliminată cota 0, operaţiunile supuse cotei zero fiind scutite
cu drept de deducere.
În domeniul accizelor a avut loc o mai bună definire a produselor impozabile, s-a
stabilit o împărţire a acestora în produse supuse accizelor armonizate şi produse supuse
accizelor neamornizate, s-a ridicat, conform cerinţelor comunitare, nivelul accizei unitare
armonizate. În domeniul impozitului pe profit s-au eliminat scutirile acordate diverselor
categorii de contribuabili (în prezent există foarte puţine scutiri, care au termen de aplicare
limitat în timp), s-a eliminat cota redusă în cazul veniturilor din export, s-a reglementat
modul de deducere fiscală a amortizării, s-a stabilit modul de deducere a cheltuielilor cu
dobânzile, s-au stabilit cheltuielile deductibile şi nedeductibile în mod clar şi conform
normelor europene. În domeniul impozitului pe venit s-a realizat impozitarea cumulată a
veniturilor şi instituirea globalizării veniturilor, dar acest lucru nu se mai aplică în prezent.
De asemenea, s-a lărgit sfera de aplicare a impozitului prin introducerea sub impozitare a
unor categorii de venituri. Cea mai mare realizare a ultimilor ani este strângerea sub un sin-
gur act normativ a legislaţiei fiscale (Codul fiscal) şi stabilirea unor principii coerente de

18
impozitare.
Principala provocare în faţa economiei româneşti sta in reluarea creşterii economice
sanatoase şi evitarea intrării într-o perioadă prelungită de stagnare. Evident, aceasta se
traduce in reluarea procesului de reducere a diferenţei dintre standardul de viaţă al
românilor şi cel mediu din Uniunea Europeană -care este şi va rămâne obiectivul strategic
al României pe termen lung. Asadar, cei ce acuza guvernul actual de absenta viziunii de
insala sau sunt, pur si simplu, rau-voitori, manati de interese politice particulare sau de
incapacitatea de a intelege realitatea actuala! In schimb, sunt in acord cu cei care critica
sever calitatea politicilor publice care ar fi trebuit sa raspunda pana acum acestui scop
politic major de dezvoltare. Pentru o ţară ca România, cu o economie relativ mică,
deschisă, aflată încă în procesul de recuperare a rămânerii în urmă faţă de ţările europene
dezvoltate, cu un deficit bugetar mult prea ridicat, o creştere economică sanatoasa
(sustenabilă) poate fi garantată prin masuri active care sa tinteasca:
- Expansiunea exportului - ceea ce înseamnă productivitate şi competitivitate mărite
ale antreprenoriatului roman, respectiv atragerea investitiilor straine directe care dezvolta
capacitati de productie orientate cu precadere spre export; exporturile de bunuri si servicii
au crescut cu 19,5%, iar importurile cu 15%, in primul trimestru al anului 2010
- Investiţii publice, susţinute masiv cu fonduri europene, în domeniul infrastructurii
de autostrazi, drumuri, infrastructura comunicatiilor, energie, mediu şi al accesului la
serviciile de bază - apă potabilă, sisteme de colectare, depozitare şi valorificare a deşeurilor
menajere şi industriale, locuinţe -, educaţie şi sănătate;
- Prudenţă bugetară, stiind ca o natiune indatorata puternic nu este o tara libera si nici
nu poate creste pe termen lung sanatos, ci una instabila, cu risc de tara ridicat, dependenta
de finantarea externa si de costurile ridicate pe care ea le presupune in conditiile actuale de
supraindatorare europeana. Realitatea actuala este ca cei 3,4 milioane de romani activi in
mediul privat asigura 70% din PIB si aduc 67% din totalul veniturilor bugetare, dar care au
un salariu mediu brut de 1500 lei, fata de media salariului brut din sectorul public de 2300
lei. Pe de alta parte, doua treimi din cheltuielile bugetare sunt orientate spre salarii, pensii si
ajutoare sociale, ceea ce ne-a obligat sa ne asumam masurile severe de austeritate.
Totodată, este necesar să organizăm o dezbatere asupra nivelului de impozitare în

19
România şi a serviciilor publice şi obligaţiilor sociale asumate a fi finanţate din bugetul
ţării. Această dezbatere trebuie sa porneasca de la realitatea că o ţară care doreşte să aibă o
fiscalitate mai mică în raport cu alte state membre europene va trebui să găsească echilibrul
just între finanţarea obligaţiilor sociale din buget şi plăţile efectuate de către oameni prin
taxe, impozite si alte contributii vatre stat. Altfel vom ramane captivi populismului care
invadeaza dezbaterile publice politicianiste si care foloseste drept vectori argumentativi
falsi, precum "ni se ia", "se fura din buzunarul nostru", "e dreptul nostru castigat".
Actiunea rapida si decisiva se impune in paralel cu repozitionarea societala fiscala a
Romaniei, intarind pilonii Programului de redresare economică promovat si agreat de catre
guvernul Boc: Experienţa României, dar şi a altor ţări ne arată că instituţiile statului nu pot
fi reformate în urma presiunilor din afară, fără a exista determinarea politică necesară în
interiorul ţării şi susţinerea populaţiei. România are un sector public care nu numai că nu
poate fi susţinut prin resursele actuale, dar, practic, frânează creşterea productivităţii şi a
competitivităţii firmelor.
Măsurile de austeritate anunţate, de tăiere a cheltuielilor cu salariile, pensiile şi unele
ajutoare de stat, nu pot înlocui reformele structurale care asigura relansarea creşterii
economice. Mai mult, pentru a fi sustenabilă, aceste reduceri ale cheltuielilor cu veniturile
salariaţilor din sectorul public sunt insotite de analiza fiecărei activităţi publice finanţată din
bugetul de stat, bugetele locale şi bugetele asigurărilor sociale sub aspectul oportunităţii şi
al eficienţei, precum şi informatizarea si regândirea acestor activităţi, în contextul creat de
Reforma sistemului fiscal-bugetar: simplificarea Codului Fiscal, largirea bazei de
impozitare si eliminarea privilegiilor; continuarea efortului de reducere a taxelor
parafiscale incepute anul trecut (circa 225 de astfel de taxe au fost reduse, comasate si
eliminate in 2009 pana in martie 2010; alte 220 de taxe parafiscale sunt in schimb inca in
vigoare);
In scenariul optimist al aplicarii masurilor actuale de austeritate si reforma, Produsul
intern brut revine la nivelul de dinaintea declansarii crizei economice, dar pe baze
sanatoase si permitand continuarea cresterii economice pe termen lung, in 2012. In
scenariul pesimist al recurgerii la cresterea taxelor si impozitelor, revenirea Produsului
intern brut la nivelul de dinaintea crizei economice international va avea loc abia in 2014,

20
iar ritmurile ulterioare de crestere economica sunt mai lente. In scenariul ultra-pesimist al
suprapunerii unei crize politice si a unei instabilitati institutionale cu criza economica,
Produsul intern brut va reveni la nivelul de dinaintea crizei mult dupa 2014.
Concluzionând, putem afirma că reglementările fiscale trebuie analizate cu atenţie, nu
numai din punct de vedere strict contabil, dar şi din perspectiva implicaţiilor pe care
acestea le exercită asupra indicatorilor financiari fundamentali ce caracterizează firma (sau
un anumit proiect de investiţii, după caz), precum şi asupra deciziilor de investire şi de
finanţare în ansamblu. În acest fel, managerul va fi capabil să identifice cele mai eficiente
căi de creştere a valorii firmei pe care o conduce, prin identificarea unui optim din punct de
vedere fiscal.

2.2.1. Evolutia impozitelor directe


În evoluţia lor, impozitele directe au ţinut pasul cu dezvoltarea economiei, deoarece
ele se stabilesc fie pe anumite obiecte materiale sau genuri de activităţi, fie pe venit sau
avere. Impozitele directe, fiind individualizate, reprezintă forma cea mai veche de
impunere. Ele s-au practicat si in orânduirile precapitaliste, insă o extindere si o
diversificare mai mare au cunoscut abia in capitalism. Prin urmare, impozitele directe fiind
nominative si avand cuantum si termene de plata precis stabilite sunt aduse din timp la
cunoştinta plătitorilor sunt mai echitabile si deci mai de preferat decat impozitele indirecte,
deoarece la acestea din urmă consumatorii diferitelor mărfuri si servicii, de regulă nu ştiu
cu anticipaţie cand si mai ales cat vor plăti statului, sub forma taxelor de consumaţie si a
altor impozite indirecte. În cazul impozitelor directe reale la impunere nu se ia in
considerare produsul net (venitul) obţinut de subiectul impozabil, ci numai produsul brut
sau cel mediu estimat, ceea ce dezavantajează pe cei ce realizează un venit superior celui
mediu. Din aceasta cauză impozitele directe reale căpătau, de multe ori, un caracter
regresiv. Totodată aceste impozite prezintă si alte neajunsuri cum sunt:existenţa unor largi
posibilităţi de evaziune fiscală, lipsa de uniformitate în stabilirea impozitelor si faptul că
prin modul cum se aşează impozitul nu se poate cuprinde, în activitatea de impunere, decât
o parte din materia impozabilă.
În ţările în curs de dezvoltare, veniturile fiscale şi contribuţiile pentru asigurări sociale

21
participă în medie cu 76%. Aceste ţări îşi completează resursele publice într-o proporţie
mai mare pe seama veniturilor de la întreprinderile şi proprietăţile publice şi a altor venituri
nefiscale. În ceea ce priveşte structura veniturilor fiscale, există deosebiri importante de la
un grup de ţări la altul şi de la o ţară la alta. Evident cu cât o economie este mai dezvoltată
şi mai diversificată, veniturile mai structurate şi mai diferenţiate, iar agenţii economici mai
bine organizaţi, cu atât sunt condiţii mai bune pentru utilizarea impozitelor directe. Invers,
într-o ţară cu o economie slab dezvoltată, cu o structură de ramură restrânsa, cu unităţi de
producţie mici şi slab organizate, cu o populaţie în care majoritatea locuitorilor realizează
venituri modice opţiunea pentru sistemul impozitelor indirecte este inevitabilă.
Tabel nr.1: Evoluția impozitelor directe ale bugetului de stat

Indicatorul/ 1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997


Anul (ROL) (ROL) (ROL) (ROL) (ROL) (ROL) (ROL)
Impozite directe 278.9 789.4 1880.5 4550.4 6340.6 8532.6 20516.7
mld mld mld mld mld mld mld
104.9 315.7 750.3 1904.1 2791.3 3517.3 10638.9
Impozit pe profit
mld mld mld mld mld mld mld
172.2 457.7 1324.9 3220.6 4538.2 6656.3 13945.6
Impozit pe venit/salarii
mld mld mld mld mld mld mld
1.9 16 37 93.8 169.1 331.7 576,7
Alte impozite directe
mld mld mld mld mld mld mld
Sursa: Anuarul Statistic al României pe anul 2008
Astfel, în anul 1991 veniturile Bugetului de Stat, în sumă de 496,8 mld., au provenit
din venituri fiscale, în sumă de 479,4 mld., venituri nefiscale în sumă de 11,2 mld. și
venituri de capital de stat în sumă de 6,2 mld.
Din totalul veniturilor fiscale, 278,9 mld. au constituit impozitele directe din care:
- Impozitul pe profit, în sumă de 110,3 mld., care s-a încasat în proporţie de
107,5% faţă de programul aprobat.
Totalul impozitelor pe profit încasate, 88,6% a provenit din vărsămintele efectuate de
regii autonome şi societăţi comerciale cu capital de stat (97,7 mld) şi 11,4% de la societăţi
comerciale şi alţi plătitori (12,6 mld).
- Impozitul pe salariu, în sumă de 166,8 mld. s-a încasat în proporţie de 101,9%
fapt ce s-a datorat, îndeosebi creşterii salariului mediu peste prevederi, precum şi ca
urmare a acordării, în luna decembrie a anului 1991, a unor recompense pentru activităţi
desfăşurate în cursul anului.

22
Veniturile Bugetului de Stat pe anul 1992 au fost realizate în sumă de 1.363,9
miliarde lei, veniturile din impozite directe constituind 789,4 mld din care:
- Impozitul pe profit, în sumă de 315,7 mld. lei, fiind încasat în proporţie de

95,7% faţă de prevederile definitive, ceea ce reprezintă 23,1% din totalul veniturilor
bugetului de stat.
Nerealizarea cu 14,3 mld. lei a impozitului pe profit s-a datorat, în principal, scăderii
în anul 1992 a producţiei de mărfuri şi servicii precum şi înregistrări de pierderi. Totodată,
multe societăţi comerciale care au realizat profit nu şi-au putut achita obligaţiile către buget
ca urmare a lipsei de disponibilităţi în conturile bancare, consecinţă din blocajului
financiar.
- Impozitul pe salarii, în sumă de 457,7 mld. lei s-a încasat în proporţie de 102,6

%, cu 11,7 mld. lei faţă de prevederile aprobate şi reprezintă 33,6% din totalul
veniturilor. Aceasta s-a datorat, în principal, creşterii salariului mediu lunar, ca urmare a
indexării, precum şi depăşirii fondului de salarii de referinţă pentru care s-a suportat
impozit suplimentar. Astfel, veniturile salariale medii nominale lunare nete pe economie
au fost de 19.756 lei pe întregul an 1992, fiind cu 163,8% mai mari decât veniturile
medii pe 1991.
Veniturile Bugetului de Stat pe anul 1993 au fost în sumă de 3.792,4 mld. lei, din
care:
- Impozitul pe profit în sumă de 750,3 miliarde lei superior cu 22,6% evaluărilor
bugetare definitive, respectiv cu 138,3 miliarde lei, constituind 20% din totalul
veniturilor.
Printre factorii care au determinat realizarea impozitului pe profit peste nivelul pre-
văzut, au fost: modificarea volumului şi structurii activităţilor economice, realizarea unui
indice de creştere a preţurilor mai mare decât cel prognozat, creşterea ponderii sectorului
privat în totalul economiei, acesta prezentând o rentabilitate superioară celui de stat,
creşterea eficienţei organelor de control financiar de stat în combaterea evaziunii fiscale.
- Impozitul pe salarii în sumă de 1.324,9 miliarde lei, cu o depăşire faţă de

prevederi de 68,9 miliarde lei, respectiv de 5,5%, ponderea sa fiind de 28% din totalul
veniturilor.

23
Depăşirea veniturilor din impozitul pe salarii a fost determinată, îndeosebi, de
creşterea salariului mediu lunar cu cca. 4.000 lei faţă de cel avut în vedere la
fundamentarea cifrelor cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 1993, acordarea în
luna decembrie 1993 a unor sume reprezentând alte drepturi salariale (prime, ajutoare etc.),
precum şi depăşirea fondului de salarii de referinţă pentru care s-a suportat impozit
suplimentar. Din totalul impozitului pe salarii încasat la bugetul de stat, sumele defalcate
pentru echilibrarea bugetelor locale pe anul 1993 au fost de 231,8 miliarde lei, cu 5,3
miliarde mai mici decât cele prevăzute de lege. Veniturile Bugetului de Stat pe anul 1994
au fost realizate în sumă de 8869,1 miliarde lei reprezentând 90,4% din programul
rectificat, veniturile din impozite directe constituind 4.550,4 miliarde lei, din care:
- Impozitul pe profit în sumă de 1904,1 miliarde lei, având o pondere de 22% din

total, cu 8,1% sub nivelul programat, respectiv, cu 166,9 miliarde lei, determinat în prin-
cipal, de nerealizarea obligaţiilor către buget care au fost îndeplinite numai în proporţie
de 91,9%, consecinţă a blocajului financiar, evaziunii fiscale şi indisciplinei financiare.
- Impozitul pe salarii s-a încasat în sumă de 3220,6 miliarde lei, respectiv 28% din
total, cu 120 miliarde lei mai mult decât evaluările bugetare, ca urmare a realizării unui
salariu mediu lunar mai mare decât cel programat, ceea ce a determinat creşterea
nominală şi reală a salariilor, dar şi a impozitului pe salarii.
Veniturile Bugetului de Stat pe anul 1995 au constituit 12.888,3 miliarde lei
reprezentând 92,2% faţă de prevederile anuale, impozitele directe realizându-se în sumă de
6.340,6 miliarde lei, din care:
- Impozitul pe profit în sumă de 2.791,3 miliarde lei cu o pondere de 22% din
totalul venitului, reprezentând 74,2% din prevederile actualizate.
Impozitul pe salarii în sumă de 3.380,2 miliarde lei cu o pondere de 25% din total,
reprezentând 95,9% din prevederile actualizate.
Tabel nr.2: Evolutia impozitelor directe ale bugetului de stat

Indicatorul/ 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007
Anul (ROL) (ROL) (mil lei) (mil lei) (mil lei) (mil lei) (mil lei) (mil lei) (mil lei) (mil lei)
Impozite 22714.2 26560.8 31472.. 41146.2 4185.2 5019.3 7585.4 8962.2 37900.2 44824.2
directe mld mld
Impozit pe 10845.6 16646.0 19927.2 21991.0 2997.9 4368.1 6441.6 6495.3 7905.5 10528.9
profit mld mld

24
Impozit pe 10094.9 207.5 8567.9 8089.2 255.3 68.4. 16.7 74.8 14.5 48.8
venit/salarii mld mld
Alte impozite 1668.4 2476.3 2561.2 5166.4 362.1 413.6 538.4 746.7
directe mld mld
Sursa: Anuarul Statistic al României pe anul 2008
Veniturile Bugetului de Stat pe anul 1996 au fost realizate în sumă de 18.372,8
miliarde lei, impozitele directe reprezentând 8.532,6 miliarde lei, din care:
- Impozitul pe profit s-a încasat în sumă de 3.517,3 miliarde lei cu o depăşire de

1% faţă de prevederile actualizate, reprezentând 19,2% din totalul veniturilor, circa 40%
provenind din sectorul bancar.
- Impozitul pe salarii, s-a încasat în sumă de 6.656,3 miliarde lei, realizând o
depăşire faţă de prevederi de 1,2%, reprezentând 36,2% din totalul veniturilor, cu 0,6%
mai mult decât în anul 1995. Din acest impozit au fost defalcate sume pe seama
bugetelor locale conform legii, în sumă de 1.972,6 miliarde lei, reprezentând 29,6% din
totalul impozitului pe salarii încasat.
Veniturile Bugetului de Stat pe anul 1997 au fost realizate în sumă de 40.277,9
miliarde lei, impozitele directe reprezentând 16.466,5 miliarde lei, din care:
- Impozitul pe profit, în sumă de 7.366,5 miliarde lei, cu o pondere de 18% din
totalul veniturilor.
- Impozitul pe salarii, în sumă de 8.697,2 miliarde lei, cu o pondere de 22% din
totalul veniturilor.

2.2.2. Evolutia impozitelor indirecte


Statul utilizează pentru procurarea resurselor financiare publice, in afara impozitelor
directe si impozitelor indirecte. Impozitele indirecte reprezintă impozitele percepute cu
prilejul vânzării unor bunuri, prestării unor servicii, importurilor sau exporturilor, aceste
impozite fiind incluse in preţul de vânzare al produselor sau in tarifele serviciilor. Utilizarea
impozitelor indirecte se realizează începând cu evul mediu, când sunt folosite taxe vamale
si accizele, care constituiau un ansamblu de impozite pe actele de consum sau de circulaţie.
La acestea s-a adăugat mai târziu impozitul pe cifra de afaceri, care a fost experimentat
pentru prima oara in SUA după războiul de secesiune, si care in timpul primului război
mondial sau imediat după acesta a fost adoptat de aproape toate tarile capitaliste. Daca in

25
tarile dezvoltate, de regula contribuţia cea mai importanta la formarea veniturilor fiscale o
au impozitele directe, din motive de echitate fiscala, in tarile in curs de dezvoltare ponderea
impozitelor indirecte o devansează pe cea a impozitelor directe. Aceasta se explica pe de o
parte prin faptul ca economiile tarilor in curs de dezvoltare au performante mai reduse,
veniturile si averile realizate fiind mai mici, iar pe de alta parte prin avantajele pe care le
prezintă impozitele indirecte:
- comoditate si cost relative redus al perceperii;
- au un randament fiscal ridicat si o mare elasticitate, care permite ca impozitul sa fie
adoptat in permanenta necesităţilor conjuncturale de venituri ale statului;
- sunt mai uşor acceptate de contribuabili, deoarece sunt cuprinse in preţul de vânzare
al produselor (tarifele serviciilor) si sunt mai greu sesizate de acestea;
- distorsionează mai puţin deciziile economice ale indivizilor si corporaţiilor decât
aplicarea unor impozite directe cu cote ridicate de impunere si permite reducerea evaziunii
fiscale.
Tabel nr.3 Evoluția impozitelor indirecte ale bugetului de stat (mld)

Indicatorul/Anul 1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997


(ROL) (ROL) (ROL) (ROL) (ROL) (ROL) (ROL)

Impozite indirecte 200.5 502.5 1773.9 3768.4 6113.9 8990.3 19534.2

TVA - - 726.2 2267.7 3778.3 5359.4 11681.3


Accize* - - - - - 1485.3 4288.7

Taxe vamale 16.6 78.9 269.2 562.7 1043.0 1673.7 3352.7

Alte impozite
1.4 5.1 34.7 163.5 238.7 472.0 211.6
indirecte
Sursa: Anuarul Statistic al României pe anul 2008
*Accize şi impozitul pe circulaţia mărfurilor până în anul 2000

Totuşi trebuie menţionat ca impozite indirecte prezintă si un mare dezavantaj, datorat


caracterului inechitabil al acestora. Deoarece nivelul impozitelor indirecte este acelaşi,
indiferent de mărimea venitului sau averii contribuabilului şi de greutăţile cu care acesta se
confrunta, acestea vor apasă mai greu asupra contribuabililor cu venituri reduse favorizând
pe cei aflaţi la polul opus. Impozitele indirecte cunosc următoarele forme de manifestare:
taxe de consumaţie, venituri provenind de la monopolurile fiscale, taxe vamale etc. Dintre

26
acestea taxele de consumaţie constituie cel mai important impozit indirect.
Taxele de consumaţie sunt incluse in preturile de vânzare ale mărfurilor si serviciilor
realizate in interiorul tarii, precum si in ale celor importate, mărind preţul acestora. Ele pot
avea fie forma taxelor speciale de consumaţie (consumate sub denumirea de accize), care
se aplica doar asupra anumitor categorii de bunuri, fie forma unor taxe generale pe vânzări
care se percep la vânzarea majorităţii bunurilor si serviciilor.
Accizele se instituie asupra unor produse cu o pondere mare si consta in consum si
care au o cerere inelastică neputând fi substituite cu alte bunuri. In sfera de aplicare a
accizelor intra produse precum: băuturile alcoolice, produsele din tutun, uleiurile minerale
si produsele energetice precum si produsele de lux (blănuri, bijuterii, parfumuri s.a.)
Accizele se calculează fie in suma fixa pe unitatea de măsura fie in baza unor cote
procentuale aplicate asupra preturilor de vânzare. Taxele generale pe vânzări cuprind, din
punct de vedere al verigii la care se încadrează, impozitul cumulative pe cifra de afaceri,
care se calculează la toate verigile prin care trece o marfa pana ajunge la consumatorul
final, si impozitul pe cifra de afaceri unic, care se încasează o singura data, indiferent de
numărul verigilor prin care trece o marfa pana la producătorul final, el putând fi aplicat fie
la nivelul producătorului (se numeşte taxa de producţie) fie in stadiul comerţului cu ridicata
ori cu amănuntul (se numeşte impozit pe circulaţie sau impozit pe vânzare). La rândul sau
impozitul cumulative pe cifra de afaceri poate fi impozit pe cifra de afaceri bruta, care se
calculează prin aplicarea cotei de impozit asupra întregii valori a mărfurilor vândute, care
include si impozitele plătite anterior sau impozit pe cifra de afaceri neta, care se aplica
numai asupra diferenţei dintre preţul de vânzare si preţul de cumpărare, adică numai asupra
valorii adăugate la nivelul fiecărei verigi. Aceasta din urma este numita TVA-ul si
reprezintă cel mai important impozit indirect pe plan European.
Tabel nr.4 – Evolutia impozitelor indirecte ale bugetului de stat (mil. lei)

Indicatorul/Anul 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004

Impozite indirecte 3796.36 5845.81 8292.20 9613.08 1259.01 1858.30 22667.30

TVA 2249.31 3247.11 5043.86 5179.31 7264.40 9546.90 11273.20


Accize* 843.12 1616.79 2063.63 2729.26 3243.30 6040.80 7965.10

27
Taxe vamale 574.13 784.67 870.23 903.82 936.20 1288.20 1623.30

Alte impozite
129.77 197.23 314.46 800.68 1146.20 1707.10 1805.70
indirecte
Sursa: Anuarul Statistic al României pe anul 2008
Monopolurile fiscale pot fi instituite de către stat asupra producerii si/sau
comercializării unor mărfuri precum: tutunul, alcoolul, cărţile de joc si alte produse
specifice. Veniturile obţinute de stat din monopolurile fiscale sunt formate pe de o alta
parte din profitul obişnuit din producerea si comercializarea acestor mărfuri, iar pe de alta
parte din impozitul indirect inclus in preţ.
Taxele vamale pot fi percepute de stat asupra impozitului, exportului si tranzitului de
mărfuri. In practica fiscala cele mai utilizate sunt taxele vamale de import, in timp ce taxele
vamale de export si de tranzit se întâlnesc sporadic, deoarece statele sunt interesate
înconjurarea exportului de mărfuri si a tranzitului de mărfuri, de pe urma acestora
realizându-se încasări in valuta. Taxele vamale de import se instituie asupra importului de
mărfuri si se calculează asupra valorii acestora, ele fiind percepute in momentul in care trec
frontiera tarii importatoare. Aceste taxe, concepute ca instrumente de protejare a
producătorilor naţionali împotriva concurentei străine acţionează de multe ori ca o frâna in
calea unui comerţ liber si de aceea tarile membru ale Organizaţiei Mondiale a comerţului
negociază periodic pentru reducerea taxelor vamale pe diferite categorii de produse, ceea
ce a dus la reducerea taxelor vamale ca mărime relativa in raport cu valoarea totala a
importurilor.

2.2.3. Analiza comparativă a impozitelor directe şi a impozitelor


indirecte, la nivelul bugetului de stat, în perioada de tranziţie
În analiza nivelului obligaţiilor de plată bugetare e foarte important a se cunoaşte
structura impozitelor. Elementele importante privind gradul de echitate (de dreptate fiscală
şi socială) al unui sistem fiscal sunt oferite prin analiza ponderii încasărilor obţinute din
impozite directe, faţă de impozitele indirecte, în totalul veniturilor fiscale. Cu cât
impozitele directe deţin o pondere mai mare în totalul veniturilor fiscale, cu atât mai mare
este gradul de echitate al sistemului fiscal respectiv; aceasta deoarece impozitele directe
sunt individualizate, sunt nominative (stabilite clar pe fiecare persoană), precis stabilite şi
cunoscute din timp de fiecare contribuabil. În schimb, impozitele indirecte sunt

28
„invizibile”, sunt „ascunse” în preţul mărfurilor şi tariful serviciilor; ca urmare a acestui
fapt, consumatorii diferitelor mărfuri şi servicii nu au posibilitatea să cunoască, nici înainte
de cumpărare şi nici după aceea, care sunt mărfurile şi serviciile care conţin impozite
indirecte (accize, taxă pe valoarea adăugată etc.), iar dintre acestea, cât de mare este
impozitul indirect conţinut de fiecare.

Graficul nr.1

Structura fluxurilor fiscale ale bugetului de stat


Structura fluxurilor fiscale ale bugetului de stat al
României în anul 2004
al României în anul 2008
Impozit pe venit/salarii
Impozit pe profit
5% 6% 2%
21% Alte impozite directe
26% 2% TVA
Accize
Taxe vamale
38%
Alte impozite indirecte

Realizat de autor pe baza datelor din tabel nr.2 şi tabel nr.3

Analizând graficul de mai sus, observăm că fluxurile fiscale sunt alcătuite din
impozite directe (impozit pe profit 21%, impozit pe venit/salarii 2% şi alte impozite directe
2%) şi impozite indirecte ( taxa pe valoare adăugată 38%, accize 26%, taxe vamale 5% şi
alte impozite indirecte 6%).
Raportând impozitele directe şi impozitele indirecte la principiile de impozitare, se
constată că, în general impozitele directe sunt de preferat faţă de impozitele indirecte
datorită faptului că sunt nominative, sunt reglementate în funcţie de mărimea venitului sau
averii şi au termene de plată stabilite şi cunoscute în prealabil. Alte avantaje sunt
următoarele: constituie un venit sigur pentru stat, este cunoscut dinainte, răspund unor
considerente de justiţie fiscală pentru că sunt exonerate veniturile necesare asigurării
minimului de existenţă şi prin faptul că unele din ele ţin seama de sarcinile familiei, sunt
uşor de calculat şi prezentat. Au, totuşi, şi dezavantaje cum ar fi: nu sunt agreabile
plătitorilor, sunt considerate a fi neproductive, pot conduce la abuzuri în ceea ce priveşte
aşezarea şi încasarea impozitelor. Aşadar, impozitele directe au calitatea de a fi

29
convenabile ca mod de percepere şi răspund mai bine cerinţelor de echitate fiscală. Ele
contribuie la absorbirea unei părţi din sumele aflate la un moment dat în exces pe piaţă,
având caracter deflaţionist.

Tabel nr.5. Pnderea veniturilor în PIB


Indicatorul/
1991 1994 1997 2000 2003 2004
Anul
Venituri
47.94 831.88 4005.09 11439.44 23602.30 30252.70
fiscale
PIB 2203.9 49773.2 252925.7 8037731.1 1903353.9 2387914.3
%Venituri
fiscale în 21.75 16.71 15.44 14.23 12.4 12.66
PIB
Sursa: Calculat pe baza datelor de la Ministerul Finanţelor Publice

În România, aşa cum se poate observa în graficul nr.2, evoluţia ponderii veniturilor
fiscale cuprinse în bugetul de stat, pe ansamblul perioadei analizate a fost una descendentă
(1991- 21.75%, iar în 2004- 12.66%).

Graficul nr. 2
Ponderea veniturilor fiscale în PIB

25 % Venituri fiscale în PIB


21.7521.42
20
18.2316.7117.26
16.0915.4416.2315.58
14.23
15
11.7511.07 12.4 12.66
10

0
1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004

Sursa: Realizat de autor pe baza datelor din tabelul nr.5

Pentru a se ajunge la o stare de echilibru pe termen lung a economiei, e necesar ca


variaţia produsului intern brut să fie însoţită de o variaţie de acelaşi sens a veniturilor

30
fiscale, fapt care în planul politicii bugetare ar echivala cu o echilibrare a bugetului
public pe perioade mai mari de un an.

Graficul nr.3
Elasticitatea veniturilor fiscale, la nivelul bugetului de stat, în raport cu PIB,
în perioada 1991-2004
1.8
1.6
1.4
1.2
1
0.8
0.6
0.4
0.2
0
1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004
Elasticitate

Sursa: Realizat de autor pe baza datelor datelor din tabelul nr.4


Analiza evoluţiei elasticităţii veniturilor fiscale în raport cu PIB poate oferi
autorităţilor care decid în materie de politică fiscală sugestii referitoare la modificarea
fluxurilor fiscale de la un an la altul astfel încât să se menţină un echilibru faţă de evoluţia
economiei reale şi nu doar în funcţie de necesarul de resurse financiare la un moment dat.
În cursul fiecărui an s-ar putea acţiona în direcţia menţinerii unui coeficient de elasticitate
cât mai aproape de o valoare constantă, cu luarea în considerare şi a nivelului ratei
prelevărilor obligatorii, astfel încât, pe ansamblu, nivelul presiunii fiscale să nu sporească.
Pentru îndeplinirea acestui obiectiv este necesar a se efectua o analiză serioasă a
randamentelor fiecărui tip de impozit în parte. Sensibilitatea randamentelor fiscale la
evoluţia economiei reflectă capacitatea fluxurilor fiscale de a se amplifica sau reduce în
funcţie de perioadele de avânt sau de declin ale activităţii economice.

2.3. Comparatia sistemului fiscal românesc


cu sistemele fiscale din tarile UE 27
Specificul României faţă de ţările UE27 constă în structura veniturilor încasate la
bugetul de stat. În România, veniturile fiscale şi bugetare sunt dependente de veniturile din
taxele şi impozitele indirecte (TVA, accize, taxe vamale etc.), în timp ce, în Uniunea

31
Europeană, contribuţiile celor trei mari categorii de impozite şi taxe (impozite directe,
indirecte şi contribuţiile sociale) la formarea veniturilor sunt relativ apropiate. În acest
context, putem observa că fiscalitatea din România este una medie faţă de ţările Uniunea
Europeană, situându-se la un nivel relativ apropiat de Irlanda sau Slovacia (unde se aplică o
cotă unică de 19% atât pentru venituri, cât şi pentru TVA) şi mult mai redusă atât faţă de
cea din ţările UE15, de exemplu, Suedia, Franţa sau Danemarca, cât şi în comparaţie cu
unele dintre ţările nou-venite în UE în anul 2004, precum Cehia sau Ungaria.

Tabel nr. 6: Cotele de impozitare în România si celelalte tări europene


Tara Rata de impozitare
România 16%
Serbia 10%-14%
Danemarca 38%-59%
Suedia 30%-55%
Finlanda 29%-53,5%
Olanda 34,2%-52%
Norvegia 28%-51,3%
Ungaria 18%-36%
Cehia 12%-32%
Polonia 19%-40%
Bulgaria 10%-24%
Sursa: www.hotnews.ro
În prezent, România are una dintre cele mai reduse cote din UE27 la impozitul pe
venitul persoanelor fizice. Cu o rată de impozitare de 16%, România se află între Serbia
(cu venituri impozitate progresiv, cu o rată minimă de 10% şi una maximă de 14%) şi ţările
dezvoltate din UE, în care predomină, la fel, sistemul progresiv. Cele mai mari rate de
impozitare a veniturilor sunt în Danemarca (38%-59%), Suedia (30%-55%), Finlanda
(29%-53,5%), Olanda (34,2%-52%) şi Norvegia (28%-51,3%). Dintre cele 12 ţări noi
membre ale UE (zece care au aderat în mai 2004 şi două în ianuarie 2007), majoritatea au
cote de impozitare mai ridicate decât România. Astfel, Ungaria are cote cuprinse între 18%
şi36%, Cehia (12%-32%), Polonia (19%-40%) iar Bulgaria între 10% şi 24%.

În ceea ce priveşte impozitul pe profitul companiilor, România are printre cele mai

32
scăzute cote dintre ţările din UE27. Pentru persoanele fizice, rata de impozitare a
dividendelor este de 16%, astfel că profiturile unei societăţi comerciale sunt impozitate cu
29,44%, în cazul acţionarilor persoane fizice şi cu 24,4%, în cazul persoanelor juridice.
Bulgaria impune o cotă de impozitare pe profitul companiilor de 10%, Ungaria 16% iar
Estonia 22% (trebuie menţionat că Bulgaria şi Estonia nu impozitează veniturile din
dividende). Dacă avem în vedere rata de impozitare combinată (impozit pe profit + impozit
pe dividende), observăm că ţările dezvoltate din UE au un regim de impozitare mult mai
restrictiv decât al României. Astfel, dacă impozitul final combinat este de 19% în
Slovacia, în Irlanda acesta este de 26%, mai mic decât în Polonia (34,4%), Franţa (55,9%),
Germania (52,4%), Cehia (35,4%) şi aproximativ egal cu cel din Grecia (29%).

Tabel nr. 7: Impozitul de profit în România si alte tări europene


Țara Impozitul pe profit
România 16%
Estonia 10%
Slovacia 19%
Irlanda 26%
Franța 55,9%
Germania 52,4%
Grecia 29%
Ungaria 16%
Cehia 35,4%
Polonia 34,4%
Bulgaria 10%
Sursa: www.hotnews.ro
Comparativ cu ratele practicate de statele membre UE, cota TVA aplicată în
România se situează la un nivel relativ mediu. Aceeaşi rată, este întâlnită în Slovacia (unde
se practică principiul cotei unice extins şi la TVA), Germania, Cehia etc. Cea mai mare
rată a TVA este înregistrată în Suedia, Norvegia şi Danemarca (25%).
Tabel nr. 8: TVA-ul în România si alte tări europene
Țara Impozitul pe profit
România 24%
Suedia 25%
Slovacia 19%

33
Norvegia 25%
Danemarca 25%
Germania 19%
Grecia 23%
Ungaria 25%
Cehia 19%
Spania 18%
Letonia 21%
Sursa: www.hotnews.ro
Rata utilizată în România este mai mare decât cea practicată de alte state, cum ar fi,
de exemplu, Luxemburg şi Cipru (15%) sau Marea Britanie (17%). Altfel, legat şi de taxa
de primă înmatriculare, introdusă în Codul Fiscal şi atât de contestată, trebuie menţionat că,
în România, taxele pe mediu sunt de 10 ori mai mici în comparaţie cu Uniunea Europeană.
Reforma sistemului fiscal naşte în continuare multe controverse în România.
Succesul sau eşecul ei depinde de momentul în care este aplicată, mediul economic în care
este implementată şi măsurile acompaniatoare – reducerea cheltuielilor publice, impunerea
de constrângeri tari rău-platnicilor, flexibilizarea Codului Muncii etc În România, opiniile
pro cota unică vorbesc despre creşteri de venituri la buget, „magnet” pentru investiţiile
străine, crearea de locuri de muncă etc. Părerile contra recunosc cotei unice de impozitare
doar avantajul reducerii birocraţiei fiscale (simplitatea ei administrativă), imputându-i lipsa
de echitate. Se argumentează că veniturile la buget s-au mărit prin creşterea încasărilor din
TVA, generate de expansiunea consumului datorată transferurilor băneşti de la românii
plecaţi în străinătate şi măririi cererii celor cu venituri mari, care au câştigat mai mult ca
urmare a aplicării cotei unice. În mod cert, consensul minim privind consolidarea unei
strategii fiscale predictibile în România este necesar deoarece concurenţa fiscală între ţările
UE este din ce în ce mai puternică.

34
CAPITOLUL 3.
MĂSURI DE POLITICĂ FISCAL-BUGETARĂ
ÎN CONTEXTUL CRIZEI FINANCIARE ACTUALE

3.1. Efectele crizei financiare asupra economiei românesti


O criză economică este o stare de tensiune în economie, manifestată prin stres,
confuzie, panică, scăderea nivelului unor activităţi, creşterea şomajului şi reducerea unor
indicatori micro- şi macro-economici (producţie, indici bursieri, salarii, vânzări, consumul
populaţiei, investiţii, import-export, încasări la bugetul de stat, PIB, etc.)
Principalele cauze actualei crize economico-financiare
1. Rolul prea mare acordat pieţei, despre care s-a crezut că reacţionează raţional şi că are
capacitatea internă de autoreglare (concepţia neo-liberală);
2. Hipertrofierea pieţei imobiliare în SUA după 1998 (“Balonul imobiliar”) şi a
creditării acesteia, urmate de căderea ei în primăvara lui 2008;
3. Dezvoltarea necontrolată în SUA a practicii garantării creditelor imobiliare cu produse
“toxice” ale pieţei de capital – derivative (“sub-prime mortgages”);
4. Manipularea pieţei de capital a valorilor mobiliare prin tranzacţii speculative
masive;
5. Panica şi psihoza iraţionale şi nejustificate, mediatizarea excesivă, care au
anticipat, amplificat, agravat şi prelungit fenomenele de criză, întârziind ieşirea
din criză;
6. Schimbarea politică din SUA (alegerile prezidenţiale şi parlamentare);
7. Falimentul în lanţ al băncilor, fondurilor de investiţii, pieţei de capital (burselor de
valori şi de mărfuri), al organizaţiilor de afaceri în general.
Analiza macroeconomica a evolutiei economiei românesti arată că în trimestrul IV
2008, efectele crizei economice mondiale au inceput sa se manifeste si în România.

35
Tabel nr. 9: Evolutiile sectoriale
Indici 2008 fata de 2007 2009 fată de 2008
Valoarea adăugată brută
+1,3% -8,5%
industrială
Valoarea adăugată brută din
+26,1% +4,4%
constructii
Valoarea adăugată brută din
+5,1% +9,76%
sectorul tertiar
Sursa: Ministerul Finantelor Publice

În ceea ce priveste evolutiile sectoriale, Ministerul Finanțelor Publice arata ca


valoarea adaugata bruta industriala a crescut cu 1,3% pe ansamblul anului 2008, fata de
4,8% pe primele 9 luni, ca urmare a declinului unor ramuri industriale in trimestrul IV
(produse textile, industria auto, metalurgie, masini si aparate electrice, mobilier) si
diminuarii cresterilor inregistrate in prima parte a anului, in alte ramuri cu contributii
importante in productia industriala (alimente si bauturi, energie electrica si termica, alte
activitati extractive). Valoarea adaugata bruta din constructii a inregistrat in anul 2008 un
spor de 26,1%, fata de 31,1% in primele 9 luni.
În cazul serviciilor , efectele crizei s-au facut resimtite in special in activitatea
comerciala, respectiv comertul cu amanuntul si serviciile prestate populatiei, ca urmare a
inaspririi conditiilor de creditare care au condus la o diminuare a volumului de activitate in
sistemul bancar si restrângerii volumului de activitate in sectorul industrial. Pe ansamblul
anului 2008, valoarea adaugata bruta din sectorul tertiar s-a majorat cu 5,1%.
În trimestrul I 2009, s-a inregistrat o contractie a economiei românesti, pentru prima
data incepând cu anii 2000, respectiv de 6,4% fata de trimestrul I 2008, conform datelor
statistice neajustate sezonier.
În primul trimestru 2009, productia industriala s-a redus in termeni reali cu 13%
(serie bruta), in special ca urmare a scaderii industriei prelucratoare cu 15,2%. Totusi,
evolutiile lunare arata o anumita revenire, productia industriala din luna martie fiind cu
21,5% peste nivelul inregistrat in luna ianuarie 2009 si cu 21% mai mare decât cea din luna
decembrie 2008. Ca urmare, in luna martie 2009 productia industriala a fost doar cu 8,5%
sub cea din martie 2008. În luna martie, activitati ce asigura 36% din producția industriei

36
prelucratoare au realizat o productie superioara nivelului din luna martie 2008, dintre care
Ministerul Finanțelor Publice mentioneaza fabricarea produselor din tutun (+23,3%),
fabricarea altor mijloace de transport (+20,1%), fabricarea autovehiculelor de transport
rutier (+7,4%), prelucrarea lemnului (+6,2%), tiparirea si reproducerea pe suporturi a
inregistrarilor (+1,1% ), industria alimentara (+0,5%).
În aceasta perioadă, volumul lucrarilor de constructii s-a majorat cu 4,4%.

Tabel nr. 10. Piata muncii


Indici 2008 față de 2007 2009 fată de 2008
Populația activă -0,3% -1,8%
Rata șomajului +4,4% +1%
Sursa: Ministerul Finantelor Publice

Populatia activă in vârsta de muncă a scazut in anul 2008 cu 0,3% fata de 2007.
Dificultatile de pe piata muncii, ca urmare a reducerii de activitate din ultimul trimes-
tru 2008, s-au resimtit mai ales la nivelul somajului inregistrat. Ca urmare, rata somajului
inregistrat a crescut la 4,4% in decembrie 2008, fata de 3,9% in septembrie 2008 si 4,0% in
decembrie 2007. În trimestrul I 2009, numarul de salariati a continuat sa se reduca, cu
efecte directe in cresterea somajului. Numarul mediu de salariati (din sectorul civil) s-a
redus cu 1,8% fata de trimestrul I 2008. Este de semnalat ca in luna aprilie numarul
somerilor inregistrati s-a majorat doar cu 1%, ajungând la 517,7 mii persoane.
Cresterea exporturilor a fost de 13,8% in 2008, fata de 14,3% in anul 2007, iar a
importurilor de bunuri de 9,8%, fata de 26,0% in anul 2007.
Exporturile intracomunitare au fost in valoare de 23,7 mld. euro, reprezentând 70,4%
din total exporturi, iar exporturile extracomunitare au fost de 10 mld. euro.
Importurile intracomunitare au fost de 38,9 mld. euro, reprezentând 69,1% din totalul
importurilor, iar cele extracomunitare de 17,4 mld. euro. Cresterea inregistrata de
importurile intracomunitare a fost de 6,4%, iar cea a importurilor extracomunitare de
18,1%, fiind evidenta o reorientare a comertului românesc spre zonele extracomunitare.
În trimestrul I 2009, ca urmare a reducerii cererii externe, exporturile de bunuri si-au
continuat trendul descendent inregistrat in ultimul trimestru din anul trecut, diminuându-se

37
cu 19,4% fata de aceeasi perioada a anului 2008, reducere inferioara celei inregistrate in
primele doua luni (-26,0%), din cauza diminuarii declinului exporturilor in luna martie la
doar 6,9%. Este de mentionat cresterea puternica a exporturilor de bunuri cu 23,0% in luna
martie 2009 fata de februarie 2009. În schimb, importurile de bunuri s-au redus in primul
trimestru al acestui an cu 35,4%. În primul trimestru al anului 2009, comparativ cu
perioada similara din anul anterior, se constata o imbunatatire structurala a exporturilor
concretizata in majorarea ponderii exporturilor de masini si echipamente de transport in
total exporturi de bunuri cu 6,7% (de la 33,9% la 40,6%). Corespunzator acestei evolutii a
comertului exterior, deficitul comercial FOB – CIF s-a redus cu 61%.
Deficitul contului curent s-a majorat cu 1,3% in anul 2008, ajungând la nivelul de
16,9 mld. euro (12,3% din PIB), fiind finantat in proportie de 53,8% prin investitii straine
directe, care au cumulat 9,1 mld. euro, comparativ cu 7,3 mld. euro inregistrate in anul
2007. În trimestrul I 2009, contul curent al balantei de plati externe s-a imbunatatit,
deficitul acestuia diminuându-se cu 82,1% pâna la valoarea de 709 mil. euro.
Deficitul de cont curent a fost finantat integral din investitii straine directe, care s-au
situat la 1456 milioane euro comparativ cu 1691 milioane euro in trimestrul I ale anului
2008. În primele 3 luni ale anului 2009, rata anuala a inflatiei a atins un nivel de 6,71%. În
primele patru luni, comparativ cu perioada similara a anului anterior, moneda nationala a
inregistrat o depreciere de 13,4% in termeni nominali față de euro.

3.2. Analiza politicii fiscal-bugetare în România în perioada 2008-2010


Datele macroeconomice globale rămâneau pozitive în primul semestru al anului
2009, dar este necesară diferenţierea dintre evoluţiile favorabile pe termen scurt şi
potenţialul pentru o creştere robustă şi sustenabilă pe termen lung.
Estimările sugerau că economiile G8 converg către reluarea uşoară a creşterii
economice în semestrul al doilea al anului 2009, totuşi şomajul ridicat şi consumul privat
timid inhiba relansarea economiilor în orizontul aşteptat. Contracţia economică s-a redus la
doar 1% în SUA în trimestrul II iar şomajul s-a înjumătăţit în iulie 2009 faţă de luna
anterioară, rata anualizată a şomajului a scăzut de la 9,5% la 9,4% (de la începutul
recesiunii din decembrie 2007 6,7 milioane persoane şi-au pierdut locurile de muncă în

38
SUA). În zona euro, exporturile în Germania au avansat cu 7% în iunie faţă de luna
anterioară (dar rămâneau la -22,3% faţă de iunie 2008) iar producţia industrială s-a redus
cu doar 0,9% în trimestrul II faţă de 11,9% în trimestrul I. Creşterea economică a revenit în
teritoriul pozitiv la 0,3% în trimestrul II faţă de trimestrul I în Germania şi Franţa şi s-a
stabilizat peste aşteptări la doar -0,5% în Italia (comparativ cu -2,7% în perioada
anterioară).
Declinul anual al PIB s-a accelerat în economiile emergente din Europa în
trimestrul II faţă de perioada similară din 2008, statele baltice fiind cele mai afectate:
Lituania -22,4%, Letonia -19,%, Estonia -16,6%, de asemenea Slovacia a înregistrat o
contracţie de 5,3% în trimestrul II, Ungaria 7,6% faţă de 6,7% în primul trimestru.

Graficul nr. 5

Sursa: Ministerul Finantelor Publice.

Potrivit primelor estimări Institutului Național de Statistică privind evoluţia PIB, acesta a înregistrat
o scădere cu 8,8% în trimestrul II 2009 faţă de perioada corespunzătoare din anul 2008, iar
comparativ cu trimestrul I 2009 cu 1,2% (date ajustate sezonier). Astfel, reducerea PIB în 2009 a fost
de 8,2%.

Tabel nr.11. Evolutia produsului intern brut pe componente de cheltuieli în 2009

39
Trim. I Trim. II Trim. III 9 luni
Produsul intern brut -6,2 -8,7 -7,1 -7,4
Cererea internă, din care: -13,7 -15,6 -12,4 -13,7
- Consumul final individual
al populatiei -10,5 -12,2 -12,7 -12,2
- Consumul final colectiv
al administratiei publice 4,0 1,2 -0,9 1,3
- Formarea brută de capital fix -0,3 -25,6 -28,6 -22,6
Exportul de bunuri şi servicii -19,6 -12,3 1,6 -10,1
Importul de bunuri şi servicii -31,4 -26,9 -15,3 -24,3
Sursa: Ministerul Finantelor Publice

Evolutia economiei reale din primele 9 luni 2009 a fost puternic afectată de criza
economică şi financiară care a început să se manifeste uşor în România încă din trimestrul
III 2008, pentru ca în trimestrul IV să acționeze mai vizibil. Astfel, după ce în trimestrul IV
2008 creşterea PIB a fost de doar 2,9% față de trimestrul IV 2007, în trimestrul I 2009
produsul intern brut – în termini reali, seria brută – s-a redus cu 6,2% față de trimestrul I
2008, iar în trimestrul II cu 8,7%. În trimestrul III reducerea s-a mai diminuat, fiind de
7,1%. În condiții de comparabilitate a sezonalității, datele statistice privind evoluția
produsului intern brut față de trimestrul precedent evidențiază tendința de diminuare încă
din trimestrul III 2008, când s-a redus cu 0,1% față de trimestrul II, urmată de o reducere
cu 2,8% în trimestrul IV 2008. În trimestrul I 2009, scăderea produsului intern brut s-a
accentuat, fiind de 4,6% față de trimestrul IV 2008. În trimestrul II declinul economic a
început să-şi reducă amplitudinea, produsul intern brut reducându-se cu 1,1% față de
trimestrul I şi cu 0,6% în trimestrul III față de trimestrul II 2009. În concluzie, în anul 2009
impactul negativ al crizei s-a reflectat în reducerea produsului intern brut cu 7,4.
Reducerea a fost determinată de diminuarea cererii interne cu 13,7% şi a celei externe cu
10,1%. În cadrul cererii interne consumul final a scăzut cu 11,1%, iar formarea brută de
capital fix s-a redus cu 22,6%. Datele statistice evidențiază o reducere a exporturilor de
bunuri şi servicii cu 10,1% şi a importurilor cu 24,3%, ceea ce a determinat o contribuție
pozitivă la creşterea reală a PIB (+8,3 procente).

40
În graficul următor este evidențiată evoluția creșterii economice trimestriale, în
România, în perioada 2006-2009.

Graficul nr.6

Sursa: Institutul Național de Statistică.

În luna iulie 2009, România a înregistrat o rată anuală a inflaţiei de 5.06% faţă de
luna iulie 2008 şi o scădere de 0,77% faţă de luna anterioară, în condiţiile în care preţurile
mărfurilor alimentare au scăzut cu 0,5%, preţurile mărfurilor nealimentare s-au majorat cu
0,14%, iar tarifele serviciilor cu 0,32% faţă de luna iunie 2009. România a avut în luna
iulie cea mai ridicată inflaţie anuală din Uniunii Europene (potrivit Eurostat), media UE a
fost de 0,2% iar in zona euro s-a înregistrat o deflaţie de 0,7%. Creşterea medie a preţurilor
pe total în ultimele 12 luni (august 2008 - iulie 2009) faţă de precedentele 12 luni (august
2007 - iulie 2008) determinată pe baza Indicelui Prețurilor de Consum (IPC) cât şi cea
determinată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) este 6,6%. Deşi
reducerea inflaţiei este semnificativă în trimestrul II, aceasta a avansat într-un ritm relativ
lent având în vedere amploarea contracţiei cererii agregate. Relativa persistenţă a inflaţiei a
fost alimentată de manifestarea unor rigidităţi structurale în economie, de ajustarea cu un
decalaj a dinamicii salariilor relative la evoluţia productivităţii muncii în unele sectoare
precum şi de posibile efecte ale incertitudinii ridicate.

41
Procesul dezinflaţionist a continuat în sectorul industrial şi la nivelul trimestrului II
2009 sub presiunea restrângerii cererii şi în condiţiile temperării volatilităţii cursului de
schimb. În luna iunie 2009, preţurile producţiei industriale pe total (piaţa internă şi piaţa
externă) au înregistrat o creştere cu 0,6% comparativ cu luna precedentă şi s-au situat
aproape la acelaşi nivel cu cel înregistrat faţă de luna corespunzătoare din anul 2008.

Graficul nr.7: Evoluția principalilor indicatori bugetari.

Sursa: Ministerul Finantelor Publice.

În perioada 2004-2009 veniturile bugetare au înregistrat ponderi în PIB care s-au


situat între 30,7-32,8%, în timp ce cheltuielile au înregistrat ponderi în PIB din ce în ce mai
mari, situate între 32,1-38,0%. Dacă în perioada 2004-2007 România a respectat cu
strictețe criteriul deficitului bugetar menținându-l sub plafonul de 3% din PIB, începând cu
anul 2008 ponderea deficitului bugetar în PIB a cunoscut un derapaj semnificativ, depăşind
cu mult pragul admis de 3% din PIB. Nu au fost exploatate oportunitățile oferite de nivelul
produsului intern brut peste potențial pentru a reduce deficitul structural prin consolidarea
cheltuielilor. Se poate conchide că atitudinea prociclică a politicii fiscale a reprezentat un
risc major la adresa procesului de dezinflație şi a stat la baza recomandării Comisiei
Europene în direcția unei politici contraciclice. Execuția bugetului general consolidat în
perioada 1 ianuarie – 31 noiembrie 2009 a înregistrat un deficit estimat de 29,6 miliarde lei,
reprezentând 6,0 % din PIB, față de un deficit de 36,5 miliarde lei, prevăzut ca obiectiv
anual, conform acordului Stand–by revizuit, încheiat cu FMI. Veniturile bugetului general

42
consolidat înregistrează un decalaj față de aceeaşi perioadă a anului precedent de 6,0%,
respectiv 1,5% din PIB, ca urmare, în principal a reducerii încasărilor din impozitul pe
profit (-11,3%), precum şi a celor din TVA (-18,2%) şi taxe vamale (-32,4%). Aceste re-
duceri au fost parțial compensate de creşterea încasărilor din impozitul pe venit cu 1,7%,
accize cu 13,4%, impozite si taxe pe proprietate cu 4,7%, față de aceeaşi perioadă a anului
precedent.
Cheltuielile bugetului general consolidat s-au cifrat la 172,9 miliarde lei,
înregistrând o creştere de 2,8% față de aceeaşi perioadă a anului precedent, dar se mențin în
limitele aprobate, reprezentând 89,2% din prevederile anuale. Cheltuielile de personal pe
primele unsprezece luni ale anului în curs, înregistrează o creştere de 4,7% față de aceeaşi
perioadă a anului precedent. Cu toate acestea, creşterea fiind în principal consecința
majorărilor salariale aprobate în a doua parte a anului 2008, din analiza datelor în termeni
comparabili rezultă o diminuare a acestora față de anul precedent. Cheltuielile cu bunuri şi
servicii s-au redus cu 7,2% față de perioada similară a anului precedent, ca urmare a
măsurilor de reducere a volumului cheltuielilor bugetare aprobate prin Ordonanța de
urgență a Guvernului nr.34/2009 cu privire la rectificarea bugetară pe anul 2009 şi
reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, având un trend descrescător reflectat şi în
graficul prezentat mai jos.
Graficul nr. 8.

Sursa: Ministerul Finanțelor Publice.

Cheltuielile cu asistența socială s-au majorat cu 20,2 miliarde lei, față de aceeaşi
perioadă a anului precedent, ca urmare a majorării punctului de pensie în octombrie 2008
şi acordării pensiei sociale minim garantate începând cu luna aprilie 2009. Totodată, pentru
a diminua efectele crizei economice şi financiare asupra categoriilor sociale vulnerabile,

43
Guvernul a adoptat o serie de măsuri de protejare a categoriilor sociale cu venituri reduse:
acordarea pensiei sociale minime pentru pensionarii cu venituri mici (până la 300 de lei de
la 1 aprilie 2009 iar diferența până la 350 de lei de la 1 octombrie 2009); indexarea
pensiilor cu 3% de la 1 aprilie 2009 şi 2% de la 1 octombrie 2009; majorarea venitului
minim garantat cu 15%, asigurată în întregime de la bugetul de stat.
Cheltuielile cu dobânzi au crescut cu 65,8% de aceeaşi perioadă a anului precedent.
De menționat faptul că, la începutul anului 2009, dobânda la titlurile de stat era apropiată
de dobânda de facilitate de credit lombard (14,25 %), în timp ce, începând cu luna
februarie a.c., s-a reuşit reducerea treptată a dobânzilor, nivelul acestora situându-se, în la
sfârșitul lui 2009, la nivelul de 10%. Cheltuielile pentru investiții, care includ cheltuielile de
capital, precum şi transferuri pentru programele de dezvoltare au fost, la sfârşitul lunii
noiembrie în sumă de 28,6 miliarde lei, respectiv 5,8% din PIB.
La 31 octombrie 2009, gradul de îndatorare publică a fost sub 28,0% din produsul
intern brut, nivel net inferior plafonului de 60% stabilit prin Tratatul de la Maastricht.
Graficul nr. 9.

Sursa: Ministerul Finanțelor Publice.


În valoare absolută creşterea datoriei publice la 31 octombrie 2009 față de datoria
înregistrată la sfârşitul anului 2008 (28.052,5 milioane lei) s-a datorat atât volumului
contractat de datorie pentru acoperirea necesităților de finanțare a deficitului bugetar, cât şi
aprecierii datoriei publice în valută ca urmare a fluctuației monedei naționale față de
principala valută (EUR) în care este denominată datoria publică în valută.
Datoria publică guvernamentală la 31 octombrie 2009 a fost în sumă de 127.559,9
milioane lei, în creştere cu 27.045,6 milioane lei față de sfârşitul anului 2008, în principal

44
ca urmare a finanțării deficitului bugetar şi refinanțării datoriei publice preponderent în lei,
prin emiterea de titluri de stat pe piața internă.
Ministerul Finantelor Publice a dat publicitatii luni, 28 iunie 2010, executia bugetului
general consolidat in perioada 1 ianuarie – 31 mai 2010.
Potrivit unui comunicat al MFP, ”conform datelor provizorii, executia bugetului
general consolidat pe primele cinci luni ale anului s-a incheiat cu un deficit estimat de 16,7
miliarde lei, reprezentand 3,1% din PIB.
1. Veniturile incasate la bugetul general consolidat au fost in suma de 64,2 miliarde
lei, cu 1,6% mai reduse fata de realizarile perioadei corespunzatoare din anul precedent.
2. Cheltuielile bugetului general consolidat in suma de 80,9 miliarde lei, au crescut in
termeni nominali cu 5,7% fata de aceeasi perioada a anului precedent, dar s-au redus cu 0,6
puncte procentuale, ca procent din PIB:
• La principalele venituri fiscale se mentin diminuari importante ale incasarilor fata
de aceeasi perioada a anului precedent: taxa pe valoare adaugata cu – 7,8%, impozitul pe
venit cu – 6,4%, impozitul pe profit cu – 2,7%.
• Incasarile din contributii de asigurari sociale s-au redus de asemenea cu – 4,4% in
timp ce la accize s-a inregistrat o crestere de 20 mil. lei ceea ce reprezinta +0,4% fata de
aceeasi perioada a anului precedent.
• De asemenea, s-au inregistrat cresteri la incasarile din venituri nefiscale cu 802,0
mil. lei precum si a sumelor restituite de Comisia Europeana in contul platilor efectuate
pentru proiecte cu finantare europeana cu 915 mil. lei.
• Cheltuielile de personal sunt mai mici cu 965 de mil. lei, ceea ce reprezinta cca.
4,6% fata de aceeasi perioada a anului trecut.
• Cheltuielile cu bunuri si servicii s-au redus la bugetul de stat cu – 5,6% fata de
aceeasi perioada a anului precedent, dar pe ansamblul bugetului general consolidat sunt
mai mari cu 3,1%, ca urmare a cresterii inregistrate la bugetele administratiilor locale cu
10,7%*.
• Cheltuielile pentru investitii, care includ cheltuielile de capital precum si transferuri
pentru programele de dezvoltare, in suma de 9,8 miliarde lei, s-au majorat cu 6,5% fata de
aceeasi perioada a anului precedent .

45
• Cheltuielile cu asistenta sociala s-au majorat cu 13,4% fata de cele din aceeasi
perioada a anului precedent, cea mai mare crestere (+102,4%) inregistrandu-se la
asigurarile pentru somaj.
• De asemenea, la nivelul administratiilor locale au crescut cheltuielile cu asistenta
sociala ca urmare a majorarii venitului minim garantat incepand cu 1 iulie 2009, precum si
a ajutoarelor acordate pentru nou nascuti, pentru constituirea familiei, incalzirea locuintei.
• Cheltuielile cu dobanzi s-au majorat cu 19,5%, in comparatie cu aceeasi perioada a
anului precedent, ca urmare a cresterii in termeni nominali a deficitelor bugetare acumulate
din anii precedenti si angajarii imprumuturilor pentru acoperirea acestora.
*
Ministerul Finantelor si Ministerul Administratiei si Internelor au elaborat un proiect
de OUG de modificare a Legii finantelor publice locale, care propune noi reglementari
privind cheltuielile cu bunuri si servicii, la nivelul administratiei publice locale, precum si
un nou mod de calcul al numarului maxim de angajati din administratie. Proiectul de OUG
propune aceste schimbari dupa recomandarile Fondului Monetar International, ale
Comisiei Europene si ale Bancii Mondiale, privind eficientizarea administratiei publice
locale si reducerea cheltuielilor bugetare ale autoritatilor administratiei publice locale.

3.3. Perspective privind economia românească


Acordul Romaniei cu FMI inseamna un imprumut de 12,95 miliarde de euro, iar
impreuna cu banii de la Uniunea Europeana, Banca Mondiala si BERD, imprumutul
extern al Romaniei se ridica la 19,95 miliarde de euro. Ordonanta de urgenta prin care
Guvernul a ratificat acordul convenit cu FMI pentru acordarea transelor trei si patru din
imprumut, in valoare cumulata de aproximativ 2,45 miliarde de euro, astfel incat banii sa
poata intra in conturile BNR si Trezoreriei, dupa ce FMI aprobase în prealabil raportul de
evaluare a acordului stand-by cu Romania. Jumatate din bani, cei care se vor duce la
Ministerul de Finante, vor fi destinati acoperirii deficitului bugetar, iar cealalta jumatate vor
fi destinati politicii monetare coordonata de banca centrala. Guvernul se angajeaza sa
introduca masuri de reducere in continuare a cheltuielilor cu salariile, inclusiv o inghetare a
tuturor salariilor cu exceptia salariilor minime. Reducerea deficitului bugetar spre tinta de
31,9 mld. lei (6,8% din PIB proiectat) convenita cu Fondul Monetar Internațional pentru

46
acest an se va cuantifica in principal in trimestrul al treilea, cand dezechilibrul fiscal trebuie
sa scada cu 4,8 mld. lei fata de nivelul din aceeasi perioada a anului trecut. Jumatate din
bani, cei care se vor duce la Ministerul de Finante, vor fi destinati acoperirii deficitului bu-
getar, iar cealalta jumatate vor fi destinati politicii monetare coordonata de banca centrala.
Guvernul a convenit cu FMI reducerea deficitului bugetar in acest an la 31,9 mld. lei,
de la 36,1 mld. lei in 2009, cu tinte indicative de deficit acumulat de 8,25 mld. lei, 15,54
mld. lei, 21,8 mld. lei, respectiv 31,9 mld. lei pentru finalul celor patru trimestre.
In 2008, deficitul bugetar se plasa la 8,3 mld. lei la sfarsitul primului trimestru, 14,456
mld. lei in primul semestru, 25,563 mld. lei pentru primele noua luni, respectiv 36,1 mld.
lei pe ansamblul intregului an. Astfel, deficitul bugetar ar urma sa scada in primul trimestru
cu 250 mil. lei, de la 8,3 mld. lei la 8,25 mld. lei, si sa creasca in cel de-al doilea cu 1,14
mld. lei, de la 6,15 mld. lei la 7,29 mld. lei. In ultimul trimestru al anului, indicatorul ar
trebui sa coboare, potrivit obiectivelor convenite cu FMI, cu 438 mil. lei, de la 10,538 mld.
lei la 10,1 mld. lei. Trimestrul al treilea insa ar trebui sa aduca cea mai mare corectie a
deficitului bugetar, de 4,847 mld. lei, de la 11,107 mld. lei la 6,26 mld. lei.
Bugetul pe anul 2010 isi propune sa realizeze un deficit fiscal de 6,8-6,9% din PIB.
Aceasta presupune o ajustare de 2% din PIB in termeni structurali. Dupa cum se anticipa in
septembrie, majoritatea masurilor menite sa duca la acest deficit vor fi pe partea de
cheltuieli (aproximativ 80% din ajustarea totala fata de proiectia de baza).
Guvernul se angajeaza sa introduca masuri de reducere in continuare a cheltuielilor
cu salariile. In plus, sunt asumate o inghetare a tuturor salariilor cu exceptia salariilor
minime (pentru a realiza o economie de 0,3% din PIB), o continuare a politicii de inlocuire
doar a unui angajat din 7 care parasesc sistemul si reducerea platii orelor suplimentare si a
primelor (0,2% din PIB), insotite de modificari structurale de reducere a numarului de
salariati in sectorul public (0,2% din PIB).
Economiile rezultate din aplicarea legii pensiilor, datorita unei baze mai mari de
contributii, unui control mai bun al revendicarilor frauduloase de pensii de invaliditate si a
unui numar mai mic de pensionari anticipate, ar trebui sa se situeze, in estimarea
Guvernului, la 0,1% din PIB. Totodata se asteapta ca o inghetare a cheltuielilor cu bunuri si
servicii, a pensiilor (cu exceptia pensiei sociale minime) si a anumitor transferuri, precum

47
si unele reduceri ale cheltuielilor cu bunurile si serviciile urmare a reorganizarii agentiilor
de stat sa conduca la economisirea a inca 1,1% din PIB.
Pe partea de venituri, un impozit pe cifra de afaceri a distribuitorilor de medicamente
(0,1% din PIB) si rambursarea imprumuturilor nete acordate vor contribui cu 0,6% din PIB
sub forma de venituri suplimentare. Executivul promitea ca va lucra la imbunatatirea
profilului de maturitate al datoriei publice si va crea un tampon (buffer) financiar in prima
jumatate a anului, pentru a evita presiunile financiare sezoniere.
Criteriile specifice de politica economica ale Executivului prevad reducerea nominala
a cheltuielilor cu bunurile si serviciile comparativ cu anul 2009, reducerea cheltuielilor cu
salariile in sectorul public pana la 8,7% din PIB in 2010, reducerea cu 25% a salariilor
nominale (cu exceptia angajatilor care primesc salariul minim), precum si inghetarea
nominala a pensiilor, cu exceptia pensiilor minime care pot fi indexate cu inflatia.
Parlamentul a adoptat deja Legea responsabilitatii fiscale. Aceasta legislatie
stabileste pentru administratia locala norme de cost pentru cheltuielile cu bunurile si
serviciile, precum si pentru costurile de personal, interzice transferul de resurse de la
cheltuieli de capital catre cheltuieli curente si intareste controlul autoritatilor centrale asupra
celor locale prin introducerea unui control ex-ante al cheltuielilor. De asemenea se incearca
adoptarea unor masuri concrete de "suprimare" a blocajelor si intarzierilor, pentru
accelerarea procesului de absorbtie a fondurilor structurale UE, Guvernul urmand sa
elaboreze un raport pana in februarie 2011 cu progresele inregistrate in absorbtia fondurilor
UE, iar pana la sfarsitul lunilor iunie-iulie va fi adoptat un acord multianual de performanta
intre Ministerul Transporturilor si agentii, care sa includa obiective de investitii si resursele
preconizate. Acordul de performanta va trebui sa stabileasca un cadru clar de asumare a
raspunderii si sa reduca interferentele politice, precum si schimbarile frecvente de prioritati.
Executivul a initiat si o "analiza functionala" a administratiei publice realizata in doua
etape, cu cate 6 ministere sau alte institutii guvernamentale, si va adopta cadrul bugetar pe
termen mediu pentru perioada 2011-2013. A doua etapa a analizei va fi initiata inainte de
jumatatea lunii octombrie si trebuie finalizata pana la sfarsitul lunii martie 2011. Strategia
de consolidare a finantelor publice prin reducerea cheltuielilor, asumata de autoritati pentru
2010, prezinta riscuri semnificative, avand in vedere dificultatile intampinate in trecut la

48
aplicarea reformelor dificile,mai ales in zone precum salarizarea din sistemul public si
pensiile. Analistii Erste Bank se asteapta ca Produsul Intern Brut (PIB) al Romaniei sa
atinga nivelul maxim inregistrat inainte de izbucnirea crizei nu mai devreme de 2012.
Banca estimeaza ca economia va crestere cu 1,9% anul acesta si cu 3% in 2011.
Prognozele RBS Bank sunt mai optimiste si asteapta o revenire a PIB-ului nominal la
137,7 miliarde de euro in 2011, usor peste nivelul inregistrat in 2008. Pentru anul acesta,
banca estimeaza o crestere cu 0,8% a economiei, pana la 124 de miliarde de euro.
Mult mai optimisti sunt analistii ING Bank, care vad in 2011 un PIB nominal de 149
miliarde de euro, fata de 137,1 miliarde de euro cat s-a inregistrat in 2008. ING estimeaza
o crestere a economiei cu 1,6% anul acesta.
Si Raiffeisen Bank se asteapta ca economia sa revina la nivelul inregistrat inainte de
criza pana la sfarsitul lui 2011. Analistii bancii estimeaza o crestere a economiei cu 1%
anul acesta si cu 3,5% in 2011. La sfarsitul anului viitor, PIB-ul nominal ar urma sa ajunga
la 146,5 miliarde de euro, potrivit Raiffeisen.
Tabelul nr.12. Estimările băncilor privind evoluția economiei până în 2011
Estimări PIB nominal (mld. euro) Creștere PIB (%)
2009 2010 2011 2009 2010 2011
ING BANK 114,7 126,4 149,0 -6,6 1,6 0,9
ERSTE BANK N/A N/A N/A -7,2 1,9 3,0
RBS BANK 117,5 124 137,7 -7,2 0,8 2,5
RAIFFESEN 118,1 129,7 146,5 -7,0 1,0 3,5
Sursa: www.hotnews.ro
Economia Romaniei se va contracta cu 0,6%, in acest an, potrivit Oxford Economics,
care, anterior, estimase o crestere de 0,9 la suta pentru 2010. Potrivit analistilor institutiei,
scaderea are drept cauza evolutia sub asteptari din primul trimestru. Pentru 2011, Oxford
Economics estimeaza o crestere de 5 la suta, pe baza redresarii consumului si investitiilor.
Deocamdata, increderea consumatorilor este redusa, iar gospodariile vor fi precaute in
privinta cheltuielilor, de teama concedierilor si scaderii veniturilor.
Tot potrivit Oxford Economics, deficitul de cont curent al Romaniei a scazut la 4,5 a
suta din produsul intern brut, in 2009, iar, in acest an, va ajunge la 6,7 la suta din PIB si in

49
2011 la 9,5 la suta din PIB. In prinvita dobanzii de politica monetara, analistii sunt convinsi
ca BNR o va scadea pana la 5,5 la suta, iar rata inflatiei va fi de 4,2 la suta, incadrandu-se
in tinta de 2,5%-4,5%. De asemenea, potrivit analistilor Oxford Economics, problemele
Romaniei vor fi accentuate de masurile de austeritate in domeniul cheltuielilor bugetare, ce
ar trebui luate in urma recentei vizite a misiunii FMI. Somajul stagneaza la nivelul din
2009. FMI se asteapta la o rata a somajului de 7,9% in decembrie anul acesta,
similara cu nivelul inregistrat la sfarsitul lui 2009, urmand ca somajul sa coboare
pana la 6% la finalul anului viitor. Analistii bancilor locale sunt mai pesimisti,
prognozele acestora privind somajul la finalul acestui an indicand un nivel de pana
la 10%. In 2011, analistii se asteapta insa ca firmele sa reia angajarile si vad un
somaj de 8,3-8,5% la sfarsitul anului. Somajul a crescut rapid pe parcursul anului
trecut, de la 4,3% in decembrie 2008 la 7,8% in decembrie anul trecut, arata datele
ANOFM. Circa 80% din cei care si-au pierdut locul de munca in 2009 provin din
mediul privat.
Economistii estimeaza ca anul acesta rata somajului va creste pe fondul concedierilor
din administratia publica, dar si in conditiile in care economia isi va reveni doar treptat din
recesiune, fortand companiile sa adopte noi masuri de reducere a cheltuielilor. Creditarea
revine greu, iar economiile scad.
Economiile populatiei si ale companiilor vor scadea usor anul acesta pana la 30,7%
din PIB, fata de 31,5% din PIB in 2009, in conditiile in care veniturile persoanelor fizice si
cifrele de afaceri ale firmelor vor continua sa se ajusteze si in perioada urmatoare, potrivit
FMI. Depozitele constituite de rezidenti la banci au crescut anul trecut cu 10,8%, pana la
167,7 mld. lei (39,7 mld. euro), pe fondul unui sentiment de prudenta din partea acestora,
dar si in conditiile in care 2009 a adus din nou dobanzi anuale de doua cifre. Investitiile
straine directe ar urma sa revina pe crestere in 2010 dupa ce anul trecut s-au redus aproape
la jumatate fata de 2008. In schimb, creditarea sectorului privat - care a stagnat anul trecut -
va reveni mult mai greu la ritmurile de crestere din anii anteriori, arata datele FMI. Si
analistii se asteapta ca bancile sa reia mult mai greu creditarea, apreciind ca anul acesta
finantarile vor merge mai degraba la companii decat la persoanele fizice.
Tabelul nr.13: Prognoza pentru anii 2010-2011 a unor indicatori economici, în viziunea FMI

50
Indicatorul 2010 2011
RATA ȘOMAJULUI 7,9 6,0
(ritm anual de creștere, %)
SALARIUL NOMINAL 4,4 5,1
(ritm anual de creștere, %)
INVESTIȚII (%, PIB) 30,7 30,9
ECONOMII (%, PIB) 24,9 24,9
VENITURI BUGETARE (%, PIB) 31,3 30,7
CHELTUIELI BUGETARE (%, PIB) 37,3 35,1
DEFICIT BUGETAR (%, PIB) -5,9 -4,4
DATORIA PUBLICĂ (%, PIB) 31,7 33,0
CREDITAREA SECTORULUI PRIVAT 5,8 13,6
(ritmul de creștere, %)
INVESTIȚII STRĂINE DIRECTE (mld. euro) 5,0 5,6
Sursa: www.hotnews.ro
Veniturile la bugetul de stat vor urca la 31,3% din PIB in 2010, comparativ cu 30,8%
anul trecut, in conditiile in care si economia va inregistra o crestere de 1,5%, potrivit
raportului de evaluare a Romaniei publicat de FMI.
Tabelul nr.14: Prognoza pe termen lung a economiei României, acceptată de FMI
Indicatorul 2010 2011 2012 2013 2014
EVOLUȚIA PIB (%) 1,3 4,7 5,7 5,6 4,5

PIB (mld. euro) 123,6 133,9 - - -

RATA INFLAȚIEI (deflatorul PIB, %) 5,6 5,9 6,0 6,2 6,2

EXPORTURI (%, PIB) 31,2 30,4 28,4 26,9 25,8

IMPORTURI (%, PIB) 38,1 37,4 35,9 34,5 33,6

DEFICIT COMERCIAL (%, PIB) 6,9 7 7,5 7,6 7,8


DEFICIT DE CONT CURENT
excluzând dobânzile plătite (% PIB)
1,9 2,4 3 3,3 3,7

Sursa: www.hotnews.ro

Fondul se asteapta la o crestere a veniturilor statului dupa ce in anul trecut


incasarile la buget s-au redus ca pondere in PIB cu circa doua puncte procentuale,
fortand Guvernul sa se imprumute agresiv de pe piata bancara interna. Astfel,
creditul guvernamental s-a dublat in ultimul an , ajungand la sfarsitul lunii ianuarie
la 49,6 miliarde de lei. Deficitul bugetar a ajuns in aceste conditii la 7,3% anul
trecut, fata de 4,9% in 2008 si 3,1% in 2007. In acelasi timp, cheltuielile bugetare
vor scadea anul acesta pana la 37,3% din PIB, adica sub nivelul din 2008.

51
Guvernul a agreat cu FMI si Comisia Europeana un program de reducere a
cheltuielilor publice, ceea ce ar putea atrage disponibilizarea catorva zeci de mii de
functionari anul acesta si in 2011. Deficitul bugetar urmeaza sa scada la 4,9% din
PIB anul acesta si 4,4% din PIB in 2011. Datoria publica va continua sa creasca si
in urmatorii doi ani, urmand sa ajunga la 33% din PIB in decembrie 2011, fata de
27,5% din PIB la sfarsitul anului trecut, potrivit estimarilor FMI. Nivelul datoriei
publice este inca scazut comparativ cu alte state europene, dar analistii spun ca
ingrijorator este ritmul de crestere al acesteia. Si analistii bancilor locale se
asteapta la o crestere a datoriei publice pana in jurul a 30% din PIB in
2011. Cuantumul brut al salariilor/ indemnizaţiilor lunare de încadrare, inclusiv
sporuri, indemnizaţii şi alte drepturi salariale, precum şi alte drepturi în lei sau în
valută se diminuează cu 25% în sectorul bugetar, potrivit proiectului de lege
privind restabilirea echilibrului bugetar. În situaţia în care, din aplicarea prevederilor,
rezultă o valoare mai mică a salariului decât valoarea salariului minim brut pe ţară, suma
care se acordă este de 600 de lei. De asemenea, se reduc cu 25% drepturile de natură
salarială de care beneficiază personalul din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice
indiferent de modul de finanţare a acestora. De aceeaşi reducere “beneficiază”
şi cheltuielile cu asistenţa medicală, medicamente şi proteze aferente personalului
propriu, pentru care legislaţia prevede decontarea integral de la bugetul de stat, bugetele
de asigurări sociale, bugetele locale sau bugetele fondurilor speciale. Începând cu luna
iulie, cuantumul indemnizaţiei de şomaj se diminuează cu 15%. De la data intrării în
vigoare a prezentei legi, în cuprinsul actelor normative în vigoare,sintagma ”pensie
socială minimă garantată” se înlocuieşte cu sintagma ”indemnizaţie socială pentru
pensionari”. Începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, nivelul indemnizaţiei
sociale pentru pensionari se stabileşte anual, prin legile bugetare, şi poate fi modificat în
raport cu evoluţia indicatorilor macroeconomici şi cu resursele financiare.
De asemenea, în sistemul public de pensii, precum şi în sistemele de pensii
neintegrate acestuia, dispoziţiile legale privind înscrierea la pensie anticipată şi pensie
anticipată parţială nu se mai aplică. Tot din iulie, indemnizaţia pentru creşterea
copilului scade cu 15%. Dacă din calcul rezultă un cuantum mai mic de 600 de lei, se

52
acordă 600 de lei. Începând cu 1 ianuarie 2011, se vor aplica politici sociale şi de personal
care să asigure încadrarea în nivelul cheltuielilor bugetare rezultate ca urmare a aplicării
măsurilor de reducere a acestora adoptate în cursul anului 2010.

53
CONCLUZII. PROPUNERI

Tăierea salariilor bugetarilor cu 25%, peste care se suprapune creşterea impozitelor, ne


adânceşte în recesiune.
Un trai mai scump pentru o populaţie mai sărăcită. Aşa va arăta viaţa românilor de
acum încolo, când au intrat în vigoare o serie de creşteri de taxe şi reduceri de venituri. Cele
mai dure măsuri care s-au aplicat începând cu 1 iulie sunt majorarea TVA de la 19% până la
24% şi tăierea salariilor angajaţilor în sectorul bugetar cu 25%. Astfel, peste reducerea
veniturilor românilor - treptată în sectorul privat şi bruscă în cel de stat - se suprapune acum
un val de scumpiri cu cel puţin 5% a bunurilor şi serviciilor din cauza creşterii TVA.
Scade consumul, înfloreşte munca la negru. Vor scădea veniturile populaţiei şi, în
consecinţă, se va reduce puterea de cumpărare, fapt care se va traduce pentru economie prin
scăderea consumului, iar cel mai mult va avea de suferit sectorul serviciilor.
Tot pentru vremuri mai bune vor fi amânate şi planurile de achiziţii ale bunurilor de
folosinţă îndelungată, spun specialiştii. La polul opus se situează cheltuielile cu locuinţa şi
hrana, care vor avea de suferit cel mai puţin.
Se estimează că preţurile vor creşte între 5% şi 15%, din cauza majorării TVA şi a
scumpirii utilităţilor. La electricitate şi gaze naturale, factura din iulie va fi mai mare cu 4,2%
ca urmare a creşterii TVA la 24%. În perioada următoare munca la negru ar putea creşte cu
până la 15%.
TVA urcă odată cu evaziunea. Creşterea veniturilor la buget pe seama creșterii
TVA-ului este iluzorie, având în vedere viitoarea scădere a consumului ce va produce efecte
în cascadă: scăderea producţiei, scăderea profiturilor firmelor şi, implicit, a impozitului pe
profit, creşterea şomajului ce va greva bugetul de stat", spun aceştia într-un comunicat de
presă.
Vor scădea veniturile populaţiei şi, în consecinţă, se va reduce puterea de
cumpărare, fapt care se va traduce pentru economie prin scăderea consumului.
Impozitele noi de pe 1 iulie. Sintagma "lărgirea bazei de impozitare" ascunde în
spatele ei taxarea în plus a unor venituri care, până în prezent, au fost fie scutite de biruri, fie

54
acestea s-au aplicat preferenţial. Principalele modificări sunt următoarele:
• persoanele care obţin venituri din activităţi independente (profesii liberale, drepturi de
autor) vor achita contribuţii sociale similare cu cele plătite pentru salarii, de 16,5%; cota de
cheltuieli forfetare se reduce de la 40% la 20% în cazul drepturilor de proprietate intelectuală
şi de la 50% la 25% pentru lucrările de artă monumentală; dobânzile la depozitele la termen,
dar şi la vedere/conturi curente vor fi impozitate cu 16%; impozit de 16% pe tichetele de
masă, vacanţă şi creşă; câştigurile din vânzarea acţiunilor se impozitează cu 16%, indiferent
de durata deţinerii; unificarea cotei de impunere la câştigurile din jocuri de noroc la
25%; cota unică de 16% se va aplica şi asupra plăţilor compensatorii primite de persoanele
care îşi pierd locul de muncă în urma concedierilor colective.
În primul rand, trebuie sa intelegem un singur lucru: desi nu am vrut, si nu am avut
nimic de-a face cu declansarea acestui „crash financiar”, ii resimtim din plin efectele. Daca
anii 2008 si 2009 au fost caracterizati de stiri tulburatoare, despre falimente de tara mai putin
rasunatoare (de tipul Islanda – care, cu exceptia vulcanului Eyjafjallajokull, nu e prea cu-
noscuta la nivel mondial), anul 2010 aduce, din nefericire, criza…mult mai aproape de om.
De ce? Toate stirile acelea pe care le auzeam si, carora nu le dadeam atentie (perioada,
daca va aduceti aminte, in care politicienii nostri – toti, fara exceptie, anuntau ca „Romania
este departe de criza”), au devenit si devin, in acest an, elemente mult mai verosimile.
De fapt, anul acesta, „criza care in anul 2008-9 era la nivelul indicatorilor macroecono-
mic, a coborat la nivelul consumatorului de rand”, cum, elocvent se exprima, dl. Vasilescu,
consilierul guvernatorului BNR. Furtuna se intensifica, asa cum observam. Deocamdata,
nimic din ceea ce ajunge la noi, ca informatie, nu indica vreo imbunatatire a climatului
economic la nivel national, dar, vestea proasta este ca nici Europa (zona Euro), nu se
descurca mai bine. Mai nou, Italia va apela, conform euobserver.com, la un imprumut de
cca. 27 miliarde euro, pentru a evita criza. Si totusi, solutia pe care as vedea-o va fi
considerata, cel mai probabil, de catre multi, utopica sau complet nepotrivita. Ingaduiti-mi
insa aceasta parere personala. Ceea ce socheaza la Romania este intensitatea privind lupta
politica. Nu conteaza ca zeci de mii de oameni sunt gata sa iasa in strada, sa sufere, sa indure
ploi, frig, lipsa de medicamente compensate, pentru ca nu mai pot indura umilinta si
conditiile inumane. Important, pentru conducatorii nostri, de fapt, pentru politicienii nostri,

55
este de a arata „a cui e vina”. Nu intelegem, ca popor, ca natie, ca acest fapt este cel mai putin
important. Dar, sa nu o mai lungim: situatia o stim cu totii! Solutia: Disparitia oricarei
coloraturi politice din spectrul primelor doua puteri in stat: legislativ si executiv, cel putin
pentru o perioada de 3-4 ani. De ce? Politica urmareste mereu capitalul de imagine, iar
romanii sunt prin excelenta votanti „emotionali”! Cati dintre dvs. ati descarcat, indiferent de
candidatul preferat, de pe site-ul acestuia, programul de guvernamant? Ca sa vedeti cu
adevarat, ce propune? Noi votam atipic, votam cu unul ca sa nu iasa celalalt. Realitatea este
mult mai crunta. Tara nu a mai simtit o asemenea criza. Pana acum, ieseau in strada doar
anumite categorii sociale: acum sincronizarea pare aproape perfecta – „the perfect storm of
miscontent” (furtuna perfecta de nemultumire). Un guvern fara culoare, care sa aplice
deciziile pe criterii de eficienta economica, luand insa in considerare si importanta capitala a
nevoii mentinerii coeziunii sociale. Ce masuri sa aplice? Economia ne ofera raspunsul, mai
precis Keynes! Lordul englez al carui sistem monetar, propus la Bretton Woods in 1944, nu
a fost acceptat, fiind preferat cel american. Keynes propunea, spre deosebire de liberalii
economici, adepti ai „mainii invizibile” a lui Smith, o economie nationala (discutam de criza
in Romania, nu in lume), in care statul sa aiba un rol activ. Cu alte cuvinte, rolul de
catalizator al statului (exact ce lipseste statului roman de vreo cativa ani buni incoace,
indiferent de culoarea politica a guvernului)! Mai precis, in situatii de criza economica,
reducerea fiscalitatii (bulgarii au aplicat-o si le merge bine), tocmai pentru ca, firmelor
bolnave, afectate de criza, nu le dai „in cap” cu taxe suplimentare, ci incerci sa le oferi o gura
de oxigen! Altfel spus, reducerea impozitelor si taxelor, care, surprinzator sau nu, ar putea
constitui sporirea incasarilor la bugetul de stat, pe principiu simplu: cu cat taxele sunt mai
reduse, cu atat mai multe firme din zona gri sau neagra (evaziune fiscala), vor fi tentate sa
„intre in legalitate”.
Din pacate, nu realizam ca masuri de tipul impozitului forfetar, sporirea taxelor si
impozitelor (in conditiile in care Romania are cel mai impovarator sistem fiscal din U.E.),
omoara multe afaceri „din fasa”. Rolul de catalizator al statului trebuie sa se manifeste si in
perioade de boom prelungit (cum fusese pana in 2007), cand statul intervine, prin parghiile
sale (inclusiv Banca Nationala), sa tempereze cresterile si sa constituie rezerve, pe care,
atunci cand furtuna soseste, sa le foloseasca in sprijinul populatiei. Asadar, guvern tehnocrat,

56
de specialisti in adevaratul sens al cuvantului! Repet, culoarea politica nu mai conteaza in
aceasta situatie! Suntem atat de orbi incat sa nu vedem asta? Nu, dar interesele obscure sunt
prea mari si prea multe…Statul ar trebui sa activeze, ca o plasa de salvare. Guvernul SUA a
facut asta, U.E. a facut asta, pentru Grecia – si, desi situatiile sunt departe de a fi rezolvate,
macar se vede intentia si se stopeaza propagarea efectelor negative, cum ar fi specula
valutara. Masurile noastre anticriza sunt sublime, si desavarsit inexistente! Vina, insa, ne
apartine si noua. Nietzsche spunea, „cand te uiti prea mult in abis, abisul te priveste la randu-
i”. Fara coerenta si fermitate in raspunsul la probleme pe care nu le-am provocat, dar al caror
efecte le-am resimtit si le resimtim din ce in ce mai des cand dam drumul la apa calda, la gaz
sau cand mergem la cumparaturi, Grecia este mult mai aproape decat credem! Sa nu uitam,
sfarsitul lui 2007 insemna un „nu suntem in criza!” hotarat din partea guvernantilor! Si, iata
ca, de fapt, eram!

57
BIBLIOGRAFIE

1. Alexandru Felicia – Incidenţa fiscalităţii asupra preţurilor, Editura Economică,


Bucureşti, 2002
2. Bacescu Marius, “Strategii si politici macroeconomice”, Editura Global
Lex , Bucuresti, 2000
3. Brezeanu Petre – Fiscalitate: concepte, metode, practici, Editura Economică,
Bucureşti, 1999
4. Brezeanu Petre şi Marinescu Iulian – Finanţe publice şi fiscalitate, Editura Fundaţiei
“România de mâine”, Bucureşti 1998
5. Buletin Statistic Lunar, Institutul Naţional de Statistică şi Studii Economice
Bucureşti , 2008
6. Corduneanu Carmen – Sistemul fiscal în ştiinţa finanţelor, Editura Codecs,
Bucureşti, 1998
7. Daianu Daniel, Christof Ruhl, “Tranzitia economica in Romania- trecut,
prezent,viitor”, Editura Centrul roman de politici economice, Bucuresti ,1999;
8. Gîdiuţă Marian – Politica fiscală şi influenţa ei asupra echilibrului macroeconomic,
Editura Independenţa Economică, 2004
9. Gîdiuţă Marian (coordonator), Finanţe Publice, ediţia a-II-a Editura Independenţa
Economică, 2005
10.Guvernul României, “Cartea albă a guvernării, vol. III – Program de măsuri
pentru intensificarea şi accelerarea pregătirilor în vederea aderării României la
Uniunea Europeană” – Bucureşti, 18 Decembrie 2001
11. Hoanţă Nicolae – Evaziunea fiscală, Editura Tribuna Economică, Bucureşti 1997
12. Mihăilescu I. (cood) – Finanțe publice, Editura Independența Economică,
București, 2010
13. Moşteanu Tatiana – Politica fiscală şi politica bugetară, catedra de Finanţe ASE,
2002
14. Moşteanu Tatiana – Politici fiscale şi bugetare pentru reformarea economiei şi
relansarea creşterii economice, Bucureşti, Editura Economică, 2003

58
15.Mugur Isărescu, Tudorel Postolache, “Strategia nationala de dezvoltare
economica a Romaniei pe termen mediu”, Centrul Roman de Economie
Comparata si Consensuala Bucuresti , 2000
16.Roman Daniela Lidia, “Finanţe aplicate”, vol.I, Editura Economică,
Bucureşti, 2001
17.Ungureanu Mihai Aristotel (coordonator) – Finanţe publice, Editura Independenţa
Economică, Piteşti 2000
18.Ungureanu Mihai Aristotel – Organizarea şi conducerea Trezoreriei finanţelor
publice în condiţiile economiei de piaţă în România, Editura Conphys, 1996
19. Ungureanu Mihai Aristotel – Finanţe publice, Editura Conphys, 1998
20.Văcărel Iulian şi colectiv, “Finanţe Publice”, Editura Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti, 2000
21. Văcărel Iulian, “Politici fiscale şi bugetare în România 1990 – 2000”,
Editura Expert, Bucureşti, 2001

22. Buletine lunare BNR, 2001


23. ziarul financiar;
24.ziarul economic;
25.Ziarul cotidianul;
26. ziarul capital
27.http://www.standard.ro,
28.www.mediafax.ro,
29.www.hotnews.ro,
30.www.smartfinancial.ro,
31.www.wall-street.ro,
32.www.bitpress.ro,
33.http://www.ziua.net,
34.www.corporatenews.ro.

59