Sunteți pe pagina 1din 1

Nr.

44 / 9 – 15 noiembrie 2016 Observatorul militar 7


VĂ INTERESEAZĂ!
Pentru a răspunde unor întrebări primite pe adesa redacţiei după publicarea comunicatului Casei de Pensii Sectoriale
La audienţele din luna noiembrie, minis-
a MApN (CPS), în nr. 41 al Observatorului militar, ne-am adresat directorului instituţiei, colonel Constantin Luca. trul apărării naţionale a fost reprezentat de

Vom finaliza recalcularea


secretarul de stat pentru politica de apăra-
re şi planificare, Ştefan-Alexandru Tinca.

P rogramul Ansamblul Antiaeria-


nă, demarat în 2009 ca proiect

în termenul prevăzut de lege


de construire a locuinţelor propri-
etate personală pentru personalul
MApN, trebuia finalizat de mai
mulţi ani. Spre nemulţumirea celor
înscrişi în program, termenul nu a
putut fi respectat, una din firmele
implicate intrând în insolvenţă. Deşi
lucrările au mai înaintat, mulţi din
Pagină realizată de În ianuarie 2017 pensionarii la stabilirea pensiei şi la recalcula- cei înscrişi iniţial în program s-au
Irina-Mihaela Nedelcu a căror pensie a scăzut în re sunt diferite. Mai mult, tocmai retras, şansele de a atrage noi be-
irina.nedelcu@presamil.ro urma recalculării, dar au pentru a face faţă atribuţiilor ce-i neficiari s-au redus, ceea ce a dus la
Foto: Eugen Mihai rămas în plată cu pensia mai revin, Casa de pensii sectorială a sporirea îngrijorării administratoru-
mare, beneficiază de indexa- beneficiat de o suplimentare de lui judiciar şi a băncii care a acordat
rea ce se acordă anual? posturi prin înfiinţarea împrumutul necesar continuării
În primul rând, trebuie subli- Serviciului recalculări şi actuali- construcţiilor. Anul trecut, aceştia
Domnule colonel, pensiona-
niat că nicio pensie nu scade în zări pensii. Cât priveşte numărul propuneau, la o întâlnire ce a avut
rii militari beneficiari ai pre-
urma recalculării. Ultima etapa a trecerilor în rezervă din ultima loc la sediul Comandamentului
vederilor art. 121 din Legea
algoritmului de calcul o reprezintă perioadă, la noi au fost înregistra- garnizoanei Bucureşti, mai multe
nr. 223/2015 îşi vor primi
compararea cu venitul avut în pla- te peste 2.200 de cereri. variante: beneficiarii să fie şi din alte
drepturile odată cu pensia
tă, menţinându-se, fără excepţie, instituţii ale sistemului de apărare,
din această lună?
cel mai avantajos pensionarului. În primul număr al săptămâ- ordine publică şi securitate naţiona-
Pentru evitarea unor eventu-
Acest cuantum va fi indexat în nalului nostru din acest an lă, MApN să cumpere apartamen-
ale neclarităţi ce ar putea apărea,
anul 2017 cu procentul stabilit am publicat schemele care tele şi să le repartizeze personalului
diferenţele se vor plăti separat
conform art.59 din Legea nr. arătau circuitul documen- ca locuinţe de serviciu, criteriile de
de pensia lunii noiembrie. Cei
223/2015. telor pe baza cărora se face eligibilitate pentru achiziţionarea
îndreptăţiţi le vor primi până la
recalcularea. Pentru că în- apartamentelor să fie mai flexibile.
sfârşitul lunii noiembrie, aşa cum Legea prevede că recalcularea
În condiţiile în care, în ultima trebări pe această temă încă Pentru că niciuna din variante nu
primesc şi pensia, adică prin poş- trebuie încheiată la 31 decembrie
perioadă, numărul cadrelor sosesc pe adresa redacţiei, a putut fi pusă în practică, repre-
tă sau pe card. Doresc să precizez 2017. În ritmul în care lucrăm,
militare care au trecut în vă rog să reluaţi amănuntele zentaţii administratorului judiciar
faptul că, în această lună, vom vom finaliza toate dosarele în ter-
rezervă a crescut, o să vă în- acestui circuit. şi ai băncii s-au înscris în audienţă
achita diferenţele menţionate, menul prevăzut. Precizez că, la ni- pentru a solicita direct sprijinul
cadraţi în termenul prevăzut Noi am transmis la centrele
conform legii. velul CPS, structurile care lucrează conducerii MApN. Un sprijin care,
de lege pentru recalculare? militare cererile depuse până la 30
cel puţin deocamdată, nu poate fi
Mai mulţi pensionari ne-au acordat în sensul dorit de aceştia
semnalat faptul că au primit
două decizii de pensie şi nu Articolul 121 din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat prevede că diferenţele până nu se modifică anumite acte
normative.
prea au înţeles despre ce între cuantumurile pensiilor cuvenite pentru luna decembrie 2010 şi cele stabilite în baza
este vorba.

Audienţe
Una din decizii este datată Legii nr. 119/2010 şi a OUG nr. 1/2011, aprobată prin Legea nr. 165/2011, cu modificările şi
1 ianuarie 2016 şi are în vedere
recalcularea pe bază de venituri şi
completările ulterioare, se restituie titularilor, la cererea acestora, în mod eşalonat, pe o
vechimea avută la 31 decembrie perioadă de cel mult 2 ani de la data intrării în vigoare legii. Prin HG nr. 146/2016 s-au aprobat
2015. Cealaltă decizie este emisă
pe baza vechimii stabilite după Normele pentru aplicarea prevederilor articolului menţionat. Acestea au stabilit următoarele: Alte solicitări adresate condu-
reîncadrarea în grupe de muncă, u pentru cererile depuse până la data de 30 septembrie 2016, inclusiv, restituirea diferenţelor cerii MApN cu ocazia audienţelor
conform Ordinului ministrului au avut ca obiect rechemarea în
apărării naţionale nr. M.123/2015, se face în luna noiembrie 2016, pentru diferenţele aferente anilor 2011 şi 2012, şi în luna no- activitate, trecerea în corpul ofiţe-
şi se pune în plată cu data de întâi rilor, angajarea ca personal civil şi
a lunii următoare în care titularul
iembrie 2017, pentru diferenţele aferente anului 2013; u pentru cererile depuse în perioada clarificarea unor situaţii din dome-
a depus cererea la centrul militar. 1 octombrie 2016-30 septembrie 2017, diferenţele aferente anilor 2011-2013 se achită într-o niul resurselor umane. Lipsa comu-
Formularul deciziei de recalculare nicării duce, de cele mai multe ori,
este foarte clar. La punctul A, în singură tranşă, în luna noiembrie 2017; u pentru cererile depuse în perioada 1 octombrie la crearea unei atmosfere încordate
de lucru. Un mediu ostil nu este
coloana din dreapta, este trecut 2017-31 decembrie 2017, diferenţele aferente anilor 2011-2013 se achită într-o singură tranşă, benefic activităţii şi un coman-
cuantumul pensiei aflate în plată.
De asemenea, în coloana din în luna decembrie 2017. Normele prevăd, de asemenea, şi modul cum se face restituirea în dant care nu gestionează adecvat
stânga, este înscris cuantumul situaţiile tensionate poate crea
pensiei stabilite conform Legii
anumite situaţii, precum: u beneficiarii dreptului de pensie care, la data efectuării plăţilor în colectivul respectiv nu numai
nr. 223/2015. De cele mai multe unei tranşe, nu mai sunt în evidenţa CPS MApN li se achită suma de restituit prin mandat frustrări, ci şi nemulţumiri. Uneori,
cei care se consideră nedreptăţiţi
ori, între cele două sume există
diferenţe. Sub cele două coloane, poştal; u în situaţia în care titularul a decedat ulterior depunerii cererii, diferenţele cuvenite nu îşi pleacă fruntea şi spun ceea ce
gândesc, nu tac, devin mai vocali, se
cu litere şi cifre boldate (îngroşate) şi neîncasate de acesta se restituie şi se plătesc, prin mandat poştal, soţului supravieţuitor, adresează eşaloanelor superioare şi
este trecut cuantumul pensiei mi-
litare de stat ce va rămâne în plată. copiilor, părinţilor ori, în lipsa acestora, celorlalţi moştenitori, în condiţiile dreptului comun. se supără în momentul în care nu li
se dă dreptate. Unii nu renunţă însă.
„Nu mă opresc, sunt neobosit, chiar
iunie, cu opţiunea celor şase luni iau vitamine pentru a mă fortifica”,
consecutive din ultimii cinci ani spunea un petent venit în audienţă
de activitate, precum şi listele cu care, de cinci ani, „se luptă” cu şeful
pensionarii care nu au depus său, iar de la începutul acestui an
cerere. De la centrele militare, a înaintat la diverse structuri opt
acestea au fost transmise la petiţii în care şi-a exprimat punctul
Serviciul Istoric al Armatei. Acolo, de vedere. A fost constituită şi o
pentru fiecare pensionar în parte, comisie care să verifice situaţia,
se identifică locul – depozite de dar aceasta nu a putut stabili o
arhivă sau unităţi militare – unde vină exclusivă a vreuneia din părţi.
se află statele de plată pentru Lucrurile probabil că se vor linişti, în
perioada solicitată sau pentru curând, odată cu trecerea în rezervă
ultimele şase luni de activitate şi a celui reclamat. Rămâne însă speţa
se trimit către acestea. După ce în sine. Orice comandant, indiferent
extrag datele din statele de plată, de nivelul ierarhic la care se află, nu
depozitele de arhivă sau unităţile va putea gestiona bine animozită-
militare le retrimit la centrele mili- ţile din colectivul pe care îl are în
tare, în formă electronică şi listată, subordine dacă nu lasă deoparte
care actualizează baza de calcul şi simpatiile şi antipatiile proprii. Nu
o trimite la noi. De la momentul toţi oamenii sunt agreabili, dar şi
înregistrării documentului respec- o persoană mai puţin plăcută îşi
tiv, avem termen de 90 de zile să poate îndeplini foarte bine sarcinile
emitem decizia. n de serviciu. n

S-ar putea să vă placă și