Curs 1

FOAIA DE OBSERVATIE CLINICA CHIRURGICALA

Foaia de observatie este un document clinico-stiintific si medico -legal si administrativ in
acelasi timp, pentru ca :
- stabileste diagnosticul pe baza datelor cuprinse in ea ;
- poate oferii elementele necesare elaborarii unei lucrari stiintifice ;
- contine suficiente date juridice necesare in diverse imprejurari ;
- sistematizeaza parametrii necesari exprimarii pretului de cost al explorarilor si materialelor
folosite, precum si ale numarului de zile de spitalizare (masa, cazare).
Intocmirea ei cu multa atentie individualizeaza fiecare suferinta clinica in parte.
Calitatea foii de observatie reflecta in mod direct personalitatea medicului precum si
cultura lui medicala si generala.
Foaia de observatie la pacientul chirurgical cuprinde urmatoarele date:
1. date generale privind identitatea bolnavului, varsta, sex ;
2. motivele internarii ;
3. antecedentele bolnavului – personale si heredo-colaterale ;
4. conditii de munca si viata ;
5. istoricul bolii ;
6. examenul obiectiv ;
7. examene biologice ;
8. examene radiologice ;
9. tratament ;
10. protocol operator ;
11. evolutie ;
12. epicriza ;
13. foaia de temperatura.

1. DATE GENERALE
Datele generale cuprind: numele si prenumele bolnavului, sexul, varsta, locul nasterii,
domiciliul, profesia si locul de munca al acestuia. Aspectele sus mentionate sunt importante
pentru orientarea diagnosticului:
1.1SEXUL – prezinta importanta pentru prevalenta pe care o au anumite boli pentru un anumit
sex ; de exemplu patologia biliara are incidenta mai mare la femei in timp ce patologia vasculara
arteriala periferica intereseaza mai frecvent sexul masculin.
1.2VARSTA pacientului poate orienta spre o anumita patologie cu predispozitie morbida legata
de varsta :
- bolile infectioase eruptive sunt frecvente in copilarie ;
- ulcerul gastro-duodenal, litiaza biliara si renala apar mai frecvent la adulti ;
- afectiunile vasculare aterosclerotice, boala neoplazica maligna, emfizemul pulmonar, se
intalnesc, de obicei, dupa a V-a decada de viata.
1.3 LOCUL NASTERII SI DOMICILIUL
Pot oferi suficiente date pentru orientarea diagnosticului:
-zonele geografice, prin factorii sai meteorologici, climatici, telurici si socio-economici, pot
deveni factori favorizanti pentru anumite afectiuni.
Astfel, exista zone endemice pentru gusa, sau pentru anumite boli infectioase (malarie, boli
tropicale). De asemenea, importanta are si rasa; un exemplu il reprezinta Talasemia major
(Anemia Cooley) intalnita la indivizii care apartin rasei mediteraniene sau care au ascendenti in
bazinul Marii Mediterane;
- domiciliul, rural sau urban influenteaza in functie de accesibilitatea la actul medical si
momentul diagnosticului bolii (stadiul evolutiv incipient pentru pacientii cu domiciliul in mediul
urban, stadii evolutive tardive caracteristice frecvent pacientilor ce provin din mediul rural).
1.4 PROFESIA SI LOCUL DE MUNCA
Pot oferi informatii deosebit de valoroase pentru diagnostic. Distingem in acest sens
unele imbolnaviri profesionale, conditionate de caracteristicile locului de munca :
- silicoza –intalnita la mineri si cioplitori secundar inhalarii indelungate de SiO2 ;
- saturnismul – intalnit frecvent la tipografi si zugravi ;
- zoonoze (carbune, bruceloza, chist hidatic, leptospiroza, erizipel) – intalnite la ingrijitorii de
animale, macelari, tabacari, veterinari ;
- boala ulceroasa sau nevrozele, intalnite predominent la intelectuali ;
- accidente de munca, traumatisme - predominante la muncitori.

2. MOTIVELE INTERNARII
Cuprind simptomele majore care l-au determinat pe bolnav sa se adreseze medicului ; acestea
vor fi consemnate succint, in ordinea dominantei si a semnificatiei lor. In redarea simptomelor
trebuie folositi termeni strict medicali, fara a cuprinde termeni de diagnostic sau entitati de boala.

3.1 ANTECEDENTELE PERSONALE - FIZIOLOGICE SI PATOLOGICE

Medicul va culege, informatii privind intregul istoric al vietii bolnavului.
La femei este important sa cunoastem varsta instalarii primului ciclu menstrual (menarha),
desfasurarea ciclului lunar, periodicitatea si durata ciclului, asocierea sau nu cu dureri pelvine
sau alte simptome (greata, cefalee, astenie, irascibilitate, angorjarea sanilor, edeme ale
membrelor) cantitatea sangelui pierdut (cu cheaguri sau nu). Vom nota numarul de gestatii,
nasteri (naturale sau cezariene), avorturi (spontane si provocate), varsta la care s-a nascut. Se va
consemna varsta la care s-a instalat menopauza, modul de instalare (brusc sau treptat),
fenomenele clinice asociate.
Bolile din antecedentele bolnavului vor fi consemnate in ordine cronologica. Se va
insista in mod particular asupra unor afectiuni care pot determina complicatii sau o evolutie
particulara indelungata: TBC, hepatita epidemica, lues, diabet zaharat, HTA, boli neoplazice. Ne
vom interesa de eventualele interventii chirurgicale suferite de bolnav, anestezia, modul de
convalescenta, vindecarea plagii operatorii, complicatiile survenite eventual postoperator.

3.2 ANTECEDENTELE HEREDO-COLATERALE

Medicul se adreseaza pacientului cu intrebarea : - ,,ce boli au avut parintii, fratii ; de ce
au murit parintii fratii’’? retinand afectiunile cu caracter familial si ereditar.
Se vor culege informatii despre starea de sanatate, cauza de deces a parintilor, fratilor,
eventual bunici, matusi, unchi. Contagiunea familiala trebuie avuta in vedere in caz de TBC, HE.
Unele boli ca : hemofilia, unele anemii hemolitice, tezaurismozele, unele sindroame hemoragice,
sunt determinate genetic. Alte afectiuni, au care totusi un caracter heredo-familial pronuntat:
HTA, boala ulceroasa, obezitatea, diabetul zaharat, cancerul.
4. CONDITII DE MUNCA SI VIATA
Medicul se adreseaza cu intrebarea : ,, ce ocupatie aveti – care sunt conditiile de
munca’’?. Va retine muncile grele efectuate in mediu viciat, in frig, umezeala, toxine, etc.
Conditii de viata
Medicul se adreseaza pacientului cu intrebarea : ,,daca locuinta este buna, cate camere,
cati locuiesc; daca ia masa acasa sau la cantina, la ore regulate sau neregulate’’.
Medicul va retine locuintele insalubre, aglomerate, mesele neregulate, etc. Medicul se adreseaza
cu intrebarea : ,,daca este fumator, daca consuma alcool si cat?’’
Ne vom interesa de obiceiurile bolnavului.
Fumatul este adesea incriminat ca factor predispozant in aparitia unor afectiuni ca : boala
Burger, infarctul miocardic, neoplasmul pulmonar, emfizemul pulmonar, bronsita cronica,
ulcerul gastro-duodenal.
Etilismul cronic poate duce la afectiuni grave ca: ciroza hepatica, gastrita cronica, tulburari
psihice, abuzul de medicamente, toxicomania – cocaina, morfina, alte droguri.
In incheiere, se vor consemna conditiile de locuinta, posibilitatile si felul de alimentare,
surmenajul psihic, tensiunile nervoase, excesive, etc, factori importanti in evolutia unor boli, sau
pentru conturarea profilului psihologic al bolnavului.

5. ISTORICUL BOLII
Amnesis = amintire (greceste) – reprezinta discutia propriu-zisa cu bolnavul, pornind de
la datele cele mai vii in memoria lui, ceea ce l-a suparat mai mult, mai des si l-a determinat sa se
adreseze medicului. Acestea reprezinta motivele internarii. Anamneza cere tact, rabdare,
pricepere, capacitate psihologica, ceea ce realizeaza un raport de increere, pricepere, capacitate
psihologica, ceea ce realizeaza un raport de incredere intre medic si bolnav. In timpul anamnezei,
medicul va aprecia personalitatea bolnavului, va face cunostinta cu psihologia, capacitatea de
exagerare sau imaginatia lui.
Anamneza cuprinde patru capitole distincte :
1. Motivele internarii ;
2. Istoricul bolii ;
3. Antecedentele heredo-colaterale ;
4. Antecedentele perronale, fiziologice si patologice.
Trebuie sa dea date despre debutul bolii, evolutia si cronologia aparitiei simptomelor, date
despre starea generala, consultatii, investigatii si tratamente urmate anterior momentului actual.
Datele pot fi culese lasand bolnavul sa descrie propria suferinta sau, de cele mai multe ori,
anamneza este dirijata prin intrebari puse de medic. Intrebarile nu trebuie sa sugereze bolnavului
raspunsurile. Dirijarea prin intrebari se invata treptat si presupune cunostintele de patologie
clinica. Datele culese vor fi ierarhizate dupa aceea vor fi transcrise in foaia de observatie.
Istoricul bolii trebuie sa fie cat mai corect posibil. La sfarsitul anamnezei, trebuie sa
sstim organul sau organele interesate in procesul patologic.
3. Starea prezenta
Starea prezenta cuprinde 4 parti :
Examenul clinic general
Examenul local
Explorarile paraclinice
Epicriza preoperatorie
3.1. EXAMENUL CLINIC GENERAL, pe aparate, organe si sisteme. Nu trebuie sa lipseasca din
examenul general clinic examenul oncologic al organelor si sistemelor accesibile (piele,
ganglioni limfatici, sani, examenul genital la femeie, tuseul rectal obligatoriu la orice barbat
peste 50 ani, chiar si 45 ani).
3.2. EXAMENUL LOCAL – cuprinde 2 aspecte:
subiectiv – aici se noteaza simptomatologia clinica subiectiva care determinat bolnavul sa
se interneze ;
obiectiv – se trec toate datele legate de regiunea sau organul afectat, date obtinute ca si la
examenul clinic general, prin cele 4 metode: observatie, palpare, percutie si ascultatie. La
sfarsitul examenului medicul trebuie sa fie capabil sa formuleze un diagnostic clinic de
probabilitate.
3.4. EXPLORARILE PARACLINICE – completeaza explorarea clinica:
- biochimie (sange, urina, LCR, diferite produse patologice) ;
- hematologice, radiologice, probe functionale ;
- endoscopie, ultrasonografie ;
- probe histopatologice (punctii, biopsii).
Aceste examene vor fi recomandate de medicul care a examniat bolnavul, numai dupa
terminarea examenului clinic pe baza unui rationament diagnostic. Pacientii ce urmeaza a fi
operati, vor fi foarte bine explorati clinic, paraclinic si functional la nivelul aparatelor respirator,
cardio-vascular, a ficatului, a hemostazei. In dimineata interventiei, pe baza datelor clinice,
paraclinice si evolutie, se efectueaza:
3.5. EPICRIZA PREOPERATORIE – care reprezinta rezumatul foii de observatie, cu evolutia
bolii pana in dimineata interventiei. Din ea trebuie sa rezulte cu claritate : istoricul bolii,
simptomatologia subiectiva, explorarea radiologica, dupa caz, diagnosticul, momentul optim
operator, tratamentul medical preoperator, propunerea tipului de operatie si anestezie, riscul
operator si anestezic.

I.4 PROTOCOLUL OPERATOR

Protocolul operator este mentionat si intr-o condica speciala. Acesta cuprinde : data
operatiei si numarul curent din condica, numele operatorului si al ajutorului , medicatia
preanestezica, anestezia si nmele medicului anestezist, felul operatiei, incizia, explorarile
intraoperatorii (vizual, palpatoriu, instrumental, radiologic, manometric, ultrasonic, cu laser),
descrierea leziunilor, constatari facute intraoperator, descrierea timpilor operatori, eventualele
incidente sau accidente legate de operatie sau anestezie in timpul operatiei, recoltarea de
fragmente pentru examenul histopatologic, terminarea interventiei (drenaje, suturi).

I.5 EVOLUTIA
Urmarirea evolutiei bolnavului atat clinic cat si prin mijloace de laborator (cand este
cazul), se face zilnic, eventual de mai multe ori pe zi, la intervale de timp regulate, cand devine
oportuna atasarea la foaia de observatie a fisei de reanimare. Se vor verifica cu precizie
medicamentele prescrise bolnavului in fiecare zi, intervalele de timp la care se vor administra,
felul administrarii (tablete, fiole, solutii) si modul de administrare (i.m, i.v, P.O.). Evolutia clinica
a pacientului trebuie sa precizeze starea sa generala, modificarile survenite postoperator sau in
urma tratamentului aplicat. Se vor urmari riguros : TA, T, (O), P, diureza, tranzitul intestinal,
aspiratiile, drenajul, care vor fi notate zilnic si pe foaia de temperatura se vor nota si unele
tratamente sau explorari speciale, examene care cer urmarire deosebita. De exemplu, se
consemneaza antibioticele, tonicele cardiace, diureticele, anticoagulantele, biopsiile, examenele
radiologice speciale etc. Zilnic se vor consemna in foaia de observatie examenele de laborator
necesare pentru urmarirea evolutiei bolii si a tratamentului. Se vor specifica eventualele
consulturi de specialitate (cardiologie, obstetrico-ginecologice, oncologice), cine le-a executat,
diagnosticul de specialitate, indicatiile terapeutice, data. Zilnic se va specifica regimul alimentar
al bolnavului pentru 24 ore.
6.EPICRIZA
EPI = parte ; CRISIS = judecata. Aceasta incheie foaia de observatie si reprezinta
concluzia medicala a suferintei bolnavului. Epiciza trebuie sa cuprinda obligatoriu urmatoarele
date:
1. motivele internarii bolnavului
2. principalele date obiective relevate de examenul clinic
3. diagnosticul de probabilitate
4. enuntarea rezultatelor semnificative ale examenelor de laborator care sustin diagnosticul
clinic
5. indicatia operatorie aplicata in functie de leziunile anatomo-patologice gasite in cursul
interventiei, eventual dupa realizarea examenelor histopatologice intraoperatorii, diagnosticul
operator.
6. evolutia generala si locala postoperatorie, eventual complicatiile generale sau locale,
medicatia majora aplicata (antibiotice, anticoagulante)
7. diagnosticul formulat complet, starea la externare si prognosticul
8. recomandari la externare : concediu medical, aprecieri asupra capacitatii de munca, eventual
schimbarea locului de munca, regimul alimentar si de viata, dispensarizarea bolnavului, cand
este cazul, controlul medical periodic al operatului, curele balneare recomandate, tratamentele
medicale indicate, alte sfaturi medicale si igienice.

Exista cateva situatii particulare de intocmire a F.O la unii bolnavi chirurgicali. In

principiu, fiecare bolnav trebuie sa accepte operatia, oricare ar fi aceasta, sub semnatura,
asumandu-si riscurile aferente ; simpla adresabilitate substituie acest gest. Raman o serie de
bolnavi care este obligatoriu sa semneze de acceptiunea operatiei si anume: amputatiile de san,
amputatiile de membre, operatiile urmate de sacrificii estetice majore, sau de sechele majore (in
special neurologice). De asemenea vor semna foaia cei ce refuza operatia, fiind lucizi, iar cand
nu mai au campul constientei integral, o comisie de 2-3 medici vor decide sub semnatura
operatia, ca de altfel si la bolnavii psihici gravi sau la cei sub influenta alcoolului.
O alta specificitate o reprezinta unele foi de observatie la care este corect sa se adauge
schite, desene sau alte mijloace edificatoare asupra bolii, de exemplu, in cazul unui montaj
digestiv complex sa se ataseze o schita.
La bolnavii neoplazici, diagnosticul se va trece la externare dupa sistemul TNM si se va
adauga in foaie buletinul histopatologic, cu numarul sau.
La bolnavii decedati se vor inscrie in foaia de observatie 3 rubrici a, b, c, reprezentand la
a. cauza directa a decesului, iar c. Boala de la care s-a plecat.
Perioada in care un bolnav chirurgical este in ATI i se gaseste inscrisa si in foaia de
observatie a anesteziei, dar si in evolutia din foaia de observatie chirurgicala. Sunt bolnavi la care
notarea in foaia de observatie chirurgicala se face in ora in ora, in special cazurile grave.
 Desigur in perspectiva apropiata, o serie de explorari vor apare in foaia de observatie de
pe imprimanta calculatorului, iar informatia bolnavului va fi inmagazinata in memoria
calculatorului. Pana atunci, noi vom consemna in foaia de observatie minutios totul despre
bolnav, inclusiv ora internarii, ora operarii, echipa operatorie si anestezica, toate manevrele
efectuate, ora si rezultatul lor (de exemplu o paracenteza, o punctie rahidiana, etc), toate parafele.
Se vor consemna toate consulturile din alte specialitati, ca si momentele esentiale de evolutie :
reluarea tranzitului.
In stopul cardio-respirator se vor consemna : ora constatarii, manevrele efectuate, ora si
explicatia abandonarii resuscitarii.
Tactul rectal (SARBU)
Constituie un gest obligatoriu in examniarea chirurgicala a unui pacient. La femei poate fi
un gest complementar tuseului vaginal.
Pozitia pacientului poate fi genu-pectorala (corect ar trebui sa spunem genu-cubitala),
ginecologica, decubit lateral cu membrul pelvin liber, usor flectat, sau in ortostatism cu trunchiul
sprijinit pe o masa. Cea mai utilizata este cea genu-pectorala, in care pacientul se sprijina pe
genunchi si coate, cu coapsele flectate pe abdomen si pe gambe.
Tehnica – pacientul este invitat sa nu contracte sfincterul anal si sa faca un efort de
defecare, moment in care indexul mainii drepte (mana imbracata in manusa sterila), lubrifiat cu
sapun si apa sau ulei de parafina, patrunde bland in rect.
Se urmareste si se apreciaza tonicitatea sfincterului anal prezenta eventualilor hemoroizi,
polipi, abcese perianale. Se urmareste, de asemenea existenta hemoroizilor interni, a fistulelor
anale, a tumorilor mucoasei anale, a tumorilor mucoasei rectale, supletea peretilor ampulei, daca
ampula este cu materii fecale sau este goala, daca sunt urme de scaun melenic sau de sange
proaspat. Tactul rectal nu permite explorarea rectului pe o distanta mai mare de 8-10 cm. La
barbat, tactul rectal trebuie sa aiba neaparat in vedere examenul prostatei. Se exploreaza volumul
prostatei, forma lobilor prostatici, prezenta santului median, consistenta, sensibilitatea, netezimea
acestora.
Hipertrofia lobilor, stergerea santului median, sunt semne ale adenomului de prostata. In
caz de inflamatie a veziculei seminale sau a glandelor COWPER, acestea pot fi palpate prin tact
rectal, introducand degetul dincolo de prostata. Tactul rectal poate permite si palparea punctului
uretral inferior, singurul loc unde ureterul poate fi palpat direct. Cu undexul introdus profund si
lateral in rect se ajunge la nivelul intrarii ureterului in vezica, momentul fiind marcat de o durere
vie si senzatia imperioasa de mictiune. Se poate simti un calcul inclavat in portiunea intramurala
a ureterului sau chiar ureterul inflamat, un cordon proeminent renitent.
Tactul rectal se efectueaza cu blandete, cu un singur deget sau bimanual prin palparea
simultana a peretelui abdominal anterior, cu mana stanga.
La femei, tactul rectal permite pe langa explorarea anorectala si explorarea organelor
genitale, gest efectuat curet mai ales la virgine.
TUSEUL VAGINAL (SARBU)
Examenul genital trebuie sa desavarseasca pentru chirurgi examinarea clinica a unei
paciente, tuseul vaginal constituind pentru examenul chirurgical complet, un gest obligatoriu.
Tehnica – invitam pacienta sa se aseze pe masa ginecologica in decubit dorsal, cu
gambele flectate pe coapse si eventual, coapsele flectate pe abdomen. Mai rar, in ambele situatii,
tuseul vaginal se poate efectua in pozitia SIMS (decubit lateral), in pozitie genu-pectorala, in
Trendelemburg sau ortostatism. Medicul, avand manusi sterile, se aseaza in dreptul pacientei, in
fata mesei ginecologice. Cu policele si inelarul drept sau cu indexul si mediusul mainii stangi, se
indeparteaza labiile mari in timp ce cu mediusul drept, se patrunde in orificiul vulvar, apasand pe
comisura posterioara, dupa care se introduce si indexul drept. Prin miscari circulare, se introduc
cele doua degete, apreciind in acest timp aspectul regiunii vulvare in sensul eventualei prezente a
unui cistocel sau rectocel, a unui prolaps genital sau a unor alte leziuni.
La nivelul vaginului se urmareste supletea peretilor vainali, a mucoasei, sensibilitatea,
lungimea, prezenta unor formatiuni tumorale, a unor ulceratii, tonusul parietal. Dupa atingerea
colului uterin se urmareste situarea acestuia, consistenta, forma, volumul, orientarea orificiului
sau extern (fanta transversala la multipara, punctiform la nulipara), mobilitatea, aparitia durerii
sau a sangerarilor la atingere, prezenta unor leziuni sau formatiuni tumorale. In mod normal colul
este situat median, in axul vaginului, cilindro-conic, nedureros.
Examenul corpului uterin are in vedere aprecierea pozitiei, volumului, consistentei,
mobilitatii si suprafetei acestuia, aparitia durerii la palpare. Este necesara combinarea tuseului
vaginal cu palparea abdominala, mana stanga aplicata pe abdomen cautand sa ,,intalneasca’’
fundul uterului impins spre peretele abdominal de degetele mainii drepte. In mod normal se
palpeaza corpul uterin ca o formatiune usor aplatizata, anteroposterior, nedureroasa la palpare, de
consistenta elastica, cu suprafata neteda, mobila, situata in anteversie si anteflexie moderata. In
functie de fiecare caz, se pot intalni abateri de la ceea ce se considera a fi normal :
hiperanteversie – angulatia exagerata intre axa uterului si axul vaginului (in mod normal
de cca 130°) ;
hiperanteflexie – angulatie exagerata intre axa uterului si cea a colului (in mod normal un
unghi de cca 100° deschis anterior)
retroversia – corpul uterin ,,cade’’ spre sacru;
retroflexie – axul corpului uterin orientat posterior, formeaza un unghi ascutit posterior cu
axul colului ;
laterodeviatie – deplasarea laterala stanga sau dreapta a axului uterin fata de linia mediana ;
prolapsul genital – coborarea in intregime a uterului si peretilor vaginali ;
elitrocel – hernierea masei intestinale in fundul de sac Douglas.
Inversiunea uterina – fundul uterului se exteriorizeaza prin orificiul colului.
Zonele anexiale se palpeaza bimanual, cu indexul si mediusul drept, orientate in fundul de sac
vaginal lateral, incercand sa intalneasca mana stanga, aplicata pe abdomen. Se apreciaza si starea
anexelor, volumul, consistenta, sensibilitatea, care in mod normal nu se palpeaza.
Fundurile de sac vaginale anterior si posterior (rectouterin DOUGLAS), se exploreaza
similar, fiind clasica recunoasterea unei colectii peritoneale, prin sensibilitatea fundului de sac
Douglas, care ,,tipa’’ (semnul PROUST).
Tuseul vaginal poate fi realizat simultan cu tuseul rectal, cu indexul in rect, in scopul
aprecierii prezentei unor procese patologice, recto-vaginale sau recto-perineale.
La virgine, explorarea vaginala se poate face fie introducand un deget prin orificiul
himenului, fie prin tuseul rectal. Examenul vaginal poate fi completat prin examenul cu valve
vaginale sau cu specul vaginal.
Pacienta fiind in aceeasi pozitie, ginecologica, in timp ce cu degetele mainii stangi se
indeparteaza labiile, pentru a se evidentia orificiul vulvar, se introduce o valva vaginala in pozitie
verticala. Se roteste cu 90° valva si se tractioneaza spre comisura posterioara, dupa aceea, valva
anterioara se introduce usor, permitand prin tractiunea duvergebta a cekir doua valve, sa
vizualizeze vaginal si colul.
Speculul vaginal se introduce inchis, ca si valva vaginala posterioara, dupa care se roteste
cu 90° su se deschide progresiv.
 Testul LAHM – SCHILLER consta in depistarea modificarilor de la nivelul mucoasei
colului, de natura inflamatorie, neoplazica sau in leucoplazii, fara a preciza natura, ci doar locul
unde mucoasa este anormala. Tehnica consta in badijonarea colului cu solutie Lugol ; in mod
normal mucoasa se coloreaza uniform brun - inchis, dar daca exista modificari ale acesteia, zona
respectiva ramane albicioasa, fiind astfel un indicator al locului in care trebuie sa se practice
biopsia.

CURS 2

INGRIJIRI GENERALE ACORDATE BOLNAVULUI

In conditiile spitalizarii, patul reprezinta pentru fiecare bolnav spatiul in care-si petrece
majoritatea timpului si i se asigura ingrijirea.
Patul - 2 m lungime, 80-90 cm latime, 60 cm inaltime de la saltea, satisface cerintele de odihna
ale bolnavului, asigurandu-i posibilitatea adoptarii unei pozitii comode si pentru manipularea lui
de catre personalul de ingrijire.
Patul se confectioneaza din tuburi usoare de metal, vopsit in alb.
Partea sa principala, utila, este somiera metalica confectionata din sarma inoxidabila, bine intinsa
pe un cadru de fier si elastica.
Tipurile de paturi:
 patul simplu cu somiera dintr-o bucata;
 patul simplu cu rezemator mobil;
 patul cu somiera mobila (ortopedic) - cadranul somierei este din 2,3 sau 4 bucati articulate,
dand posibilitatea de asezare a bolnavului in pozitii foarte variate;
 patul universal;
 patul inchis cu plasa (pentru bolnavi agitati, psihici);
 patul pentru sugari si copii (cu gratii mobile);
 patul pentru terapie intensiva (cu aparatori demontabile).
Accesoriile patului: salteaua, una-doua perne, patura cu lenjeria de pat (doua cearsafuri - unul
simplu si unul plic), doua fete de perna, o musama si o aleza (traversa).
1. Pregatirea patului si accesoriilor lui.
2. Schimbarea lenjeriei de pat bolnavului imobilizat.
3. Asigurarea igienei personale, corporale si vestimentare a bolnavilor.
4. Dezbracarea si imbracarea bolnavului in pat.
5. Efectuarea toaletei pe regiuni la bolnavul imobilizat.
6. Efectuarea toaletei generale prin imbaiere a bolnavului imobilizat.
7. Observarea pozitiei bolnavului.
8. Schimbarea pozitiei bolnavului.
9. Mobilizarea bolnavului.
10. Captarea dejectiilor fiziologice si patologice ale bolnavilor.
11. Efectuarea transportului bolnavului in spital.
1. PREGATIREA PATULUI SI ACCESORIILOR LUI
Scop: asigurarea conditiilor igienice, de confort, pentru odihna si ingrijirea bolnavului.
Materiale necesare: salteaua, una-doua perne, patura cu lenjeria de pat (doua cearsafuri -unul
simplu si unul plic), doua fete de perna, o musama si o aleza (traversa).
Etape de executie:
1. Pregatirea materialelor: Alegerea accesoriilor (materialelor) necesare.
Materialele se asaza pe un scaun langa spatarul patului.
Se indeparteaza noptiera de pat.
. Intinderea cearsafului peste saltea:
Cearsaful simplu (sau unul din cele doua) se pune peste saltea, la mijlocul patului.
Cu o mana se desface o parte a cearsafului spre cap, iar cu cealalta se intinde spre partea opusa.
Se introduce cearsaful adanc sub saltea la capatul patului.
Executarea colturilor (in forma de plic): Cu mana de langa pat se prinde partea libera a
cearsafului, la o distanta de colt egala cu lungimea marginiicare atarna si se ridica langa saltea.
Din triunghiul format se introduce sub saltea partea care depaseste salteaua.
Se lasa in jos partea ridicata la marginea saltelei si se introduce sub saltea restul triunghiului
impreuna cu partea laterala a cearsafului.
Se asaza musamaua la mijlocul patului si se acopera cu aleza.
Asezarea cearsafului de patura:
A. Cu cearsaf simplu
Se asaza al doilea cearsaf peste care se intinde patura.
Marginea cearsafului dinspre cap se rasfrange peste patura.
Atat cearsaful cat si patura se introduc sub saltea la capatul de la picioare, dupa ce s-a efectuat
o cuta pentru a da largimea necesara miscarilor picioarelor bolnavului.
Colturile paturii si cearsafului se executa identic ca la etapa 3.
B. Cu cearsaf plic
Se indoaie patura in lungime.
Se introduce patura in cearsaf, prin deschizatura plicului.
Se fixeaza colturile paturii de cele ale cearsafului, cu butoniere si nasturi.
Se face cuta pentru ca picioarele sa stea comod.
5. Asezarea pernelor:
Fiecare perna se imbraca cu fata de perna.
Se asaza pernele pe pat.
Se reasaza noptiera langa pat.

2. SCHIMBAREA LENJERIEI DE PAT BOLNAVULUI IMOBILIZAT

Scop: asigurarea conditiilor igienice, de confort, pentru odihna si ingrijirea bolnavului.

Materiale necesare: cearsaf de pat, cearsaf de patura, fete de perna, patura, aleza, musama, sac
de rufe murdare.
Tehnica este efectuata de doua-trei cadre medii, asezate de o parte si de alta a patului.
Etape de executie:
1. Pregatirea materialelor necesare:
Lenjeria se impatureste si se asaza pe un scaun, in ordinea intrebuintarii: patura si cearsaful ei
se impaturesc in trei, sub forma de armonica (fig. 1); aleza impreuna cu musamaua se ruleaza in
latime; cearsaful de pat va fi rulat in lungime, pe fata, intr-o singura directie.
 Se departeaza noptiera de pat.

Fig. 1 - Impaturirea cearsafului in armonica

2. Pregatirea psihica a bolnavului:
Se anunta bolnavul si i se explica acestuia simplitatea tehnicii (pentru a nu-i crea stari
emotive).
3. Pregatirea fizica a bolnavului:
Se asaza bolnavul in pozitia decubit lateral.
4. Schimbarea cearsafului de pat:
Spalarea mainilor. Asistenta din dreapta prinde bolnavul cu mana stanga in axila dreapta a
bolnavului, sprijinindu-i capul de antebrat.
Se trage perna usor cu mana stanga spre marginea patului.
Se flecteaza usor cu mana stanga gambele bolnavului spre coapsa.
Se intoarce bolnavul in decubit lateral drept, sprijinindu-l in regiunea omoplatilor si a
genunchilor.
Se mentine bolnavul bine acoperit in aceasta pozitie.
Asistenta din partea stanga ruleaza cearsaful impreuna cu musamaua si aleza murdara pana la
spatele bolnavului.
Cearsaful impreuna cu musamaua si aleza pregatite anterior se deruleaza pe jumatatea libera
a patului, fara ca lenjeria curata sa se atinga de cea murdara.
Asistenta din partea dreapta flecteaza membrele inferioare ale bolnavului.
Sprijinind bolnavul in regiunea omoplatilor si sub genunchi, el se aduce in decubit dorsal cu
foarte mare atentie.
Prinzand bolnavul de axila stanga, sora din partea stanga il ridica usor si introduce mana
dreapta sub spatele bolnavului.
Se sprijina capul bolnavului pe antebratul stang.
Cu mana dreapta, se trage perna pe marginea stanga a patului.
Se asaza capul bolnavului pe perna.
Sprijinind bolnavul de spate si regiunea poplitee, el se aduce (cu foarte mare atentie) in
decubit lateral stang, dincolo de cele doua suluri de lenjerie (fig. 2).
Fig. 2 - Rularea lenjeriei pentru schimbare, in lungime
Se mentine bolnavul bine acoperit in aceasta pozitie (asistenta din partea stanga).
Asistenta din partea dreapta ruleaza lenjeria murdara.
Lenjeria murdara se introduce in sacul special prin miscari lente, pentru a se evita
imprastierea in aer a impuritatilor, prafului etc.
Spalarea mainilor.
Se intind bine cearsaful, musamaua si aleza si pe cealalta jumatate a patului.
Se executa colturile.
Sprijinind bolnavul (asistenta din partea stanga) in regiunea omoplatilor si sub genunchi,
acesta se readuce in decubit dorsal cu foarte mare atentie.
5. Schimbarea cearsafului de patura:
Se indeparteaza patura cu miscari lente, iar bolnavul ramane acoperit numai cu cearsaful
murdar.
Se asaza peste bolnav cearsaful curat, impaturit in trei, in forma de armonica.
Mentinerea colturilor de sus ale cearsafului va fi efectuata de a treia persoana.
Cele doua cadre medii, stand la marginile patului, prind cu o mana colturile inferioare ale
cearsafului curat, iar cu cealalta colturile superioare ale cearsafului murdar si printr-o miscare
miscare atenta, hotarata in directia picioarelor bolnavului, indeparteaza cearsaful murdar si
acopera bolnavul cu cel curat.
Se introduce cearsaful murdar in sacul special, cu miscari lente.
Se asaza patura peste cearsaf.
Se intinde bine cearsaful rasfrangand marginea dinspre cap, peste patura.
Se plicatureaza patura deasupra degetelor de la picioarele bolnavului.
6. Schimbarea fetei de perna:
Spalarea mainilor.
Fata de perna murdara se inlocuieste cu una curata.
7. Reorganizarea locului de munca:
Se aeriseste salonul. Se asaza noptiera la locul ei.
Se asaza scaunul la locul lui.
Sacul cu lenjerie murdara se scoate din salon.
Observatii:
Schimbarea lenjeriei, cu bolnavul in pat, se executa dimineata inainte de curatenia salonului,
dupa masurarea temperaturii, pulsului si toaleta bolnavului sau ori de cate ori este necesara
schimbarea lenjeriei murdarite.
Musamaua, aleza si cearsaful se vor intinde bine, pentru a nu produce iritatii pielii bolnavului.
 La bolnavii mobilizabili in pozitie sezanda,
schimbarea lenjeriei se face in latimea patului (fig. 3),
dupa aceeasi tehnica, dar rularea cearsafului se face
transversal.
Fig. 3 - Schimbarea cearsafului de
pat, pe latime

CURS 3

ASIGURAREA IGIENEI PERSONALE, CORPORALE SI

VESTIMENTARE A BOLNAVILOR

A. Baia generala, dusul

La internarea in spital, bolnavului neimobilizat i se da posibilitatea sa faca o baie sau un dus,
iar in timpul spitalizarii bolnavul va face baie sau dus cel putin de doua ori pe saptamana. Cu
aceasta ocazie i se va schimba si lenjeria.
Baia generala, pentru categoria de bolnavi mobilizati, va fi efectuata in mod obligatoriu si
inaintea interventiilor chirurgicale ca si inaintea externarii bolnavului.
Scop: mentinerea tegumentelor intr-o stare de perfecta curatenie in vederea prevenirii unor
complicatii cutanate, pentru stimularea functiilor pielii si pentru asigurarea unei stari de confort
fizic si psihic.
Materiale necesare: termometru de baie si de camera; sapun; manusi de baie; cearsaf de baie;
alcool; lenjerie curata incalzita; trusa pentru unghii, casca pentru protejarea parului (la femei).
Etape de executie:
1. Pregatirea incaperii:
Inchiderea geamurilor si a usii. si Masurarea temperaturii incaperii (in jur de 20°C).
2. Pregatirea materialelor:
Se asaza sapunul in savoniera, manusile de baie pe un suport la marginea baii sau pe un suport
langa dus. Se asaza pe un scaun cearsaful de baie, lenjeria curata, trusa pentru unghii cu
ustensile dezinfectate, pieptenele, peria de dinti, paharul, pasta de dinti, alcoolul pentru frectie,
pe o tava.
3. Pregatirea cazii de baie:
Se introduce in cada apa fierbinte peste apa rece, pentru a evita producerea de vapori, cada
fiind spalata si dezinfectata in prealabil. Cada se umple pe jumatate. Se masoara temperatura
apei care va fi intre 37-38°C. Pentru bolnavii care prezinta o stare de fatigabilitate se asaza
transversal pe marginea baii o scandura, pe care bolnavul va sta in pozitie sezanda.
4. Pregatirea bolnavului:
Este invitat sa urineze Este ajutat sa se dezbrace. Se protejeaza parul cu casca de baie.
Bolnavul este introdus cu precautie in cada de baie, supraveghindu-i reactia.
5. Efectuarea baii:
Bolnavul se spala singur sau este spalat de catre asistenta cu prima manusa de baie, pe fata;
pe trunchi si membre cu a doua manusa, iar a treia manusa este intrebuintata pentru regiunea
perineala.
Clatirea tegumentelor cu ajutorul dusului. Este ajutat sa iasa din baie, este invelit in cearsaful
de baie si este sters.
Se face frectie cu alcool pentru inchiderea porilor si stimularea circulatiei. Este ajutat sa se
imbrace cu lenjeria curata, halat si papuci. Este ajutat sa-si faca toaleta cavitatii bucale, sa-si
taie unghiile, sa se pieptene. Este transportat la salon.
6. Reorganizarea locului de munca: Se strang materialele folosite, lenjeria murdara se
pregateste pentru transport la spalatorie. Se spala cada de baie, se aeriseste camera

B. Toaleta zilnica
Asistenta are misiunea delicata de a controla (in mod discret) si de a indruma ca bolnavul
neimobilizat sa-si faca zilnic toaleta de dimineata si de seara (spalarea fetei, urechilor, gatului,
membrelor superioare, regiunii axilare, toaleta cavitatii bucale si ingrijirea parului).
Etape de executie:
1. Pregatirea incaperii (spalatorului). Se impune aceeasi conduita ca si la baia generala.
2. Pregatirea materialului: La chiuveta se pregatesc: sapunul, o manusa pentru fata, gat, membre
superioare; periuta de dinti, pasta de dinti, paharul; pieptenele, peria pentru par; prosopul.
In apropierea dusului mobil se pregateste materialul pentru mica toaleta: sapun, manusi,
prosop. In lipsa dusului se pregatesc un lighean spalat si dezinfectat, cana cu apa calda (36-
37°C).
3. Pregatirea bolnavului: Bolnavul se dezbraca. Se protejeaza parul.
4. Efectuarea toaletei: Spalarea pe fata cu sapun sau fara, dupa preferinta bolnavului. Se spala
gatul, membrele superioare cu manusa uda si sapunita, insistandu-se in regiunea axilara, partea
anterioara a toracelui. Se clateste si se sterge. Se efectueaza toaleta perineala. Se piaptana si se
perie parul. Se face toaleta bucala.
Atunci cand este cazul, dupa toaleta se schimba lenjeria bolnavului.

DEZBRACAREA SI IMBRACAREA
BOLNAVULUI IN PAT

Lenjeria de corp a bolnavului (camasa de noapte sau pijama) trebuie schimbata periodic si
ori de cate ori se murdareste. Bolnavii isi schimba singuri lenjeria de corp, cu exceptia celor
imobilizati la pat, adinamici, paralizati etc.; la acestia, asistenta medicala este cea care trebuie sa
schimbe lenjeria de corp.
Scopul: pastrarea igienei personale a bolnavului.
Materiale necesare: camasa de noapte curata (sau pijama); un cearsaf; talc; alcool; sac de
lenjerie murdara.
Tehnica este executata de doua asistente medicale.
Etape de executie:
1. Pregatirea materialelor necesare:
Alegerea materialelor necesare, potrivite pentru bolnav.
Transportarea materialelor si asezarea lor pe un scaun langa patul bolnavului.
2. Pregatirea psihica a bolnavului:
 Se anunta bolnavul, comunicandu-i necesitatea efectuarii tehnicii.
3. Efectuarea tehnicii propriu-zise: Spalarea mainilor.
Plierea paturii care acopera bolnavul sub forma de armonica. Acoperirea bolnavului cu
cearsaf. Se intoarce bolnavul in decubit lateral drept sprijinindu-l in regiunea omoplatilor si a
genunchilor.
Se trage usor camasa in sus pana la torace. Se readuce bolnavul, cu mare atentie, in decubit
dorsal.
Se intoarce apoi bolnavul in decubit lateral stang si se repeta aceeasi operatie.
Una din cadrele medicale ridica usor bolnavul, sprijinindu-l in regiunea omoplatilor,
introducand mana sub camasa.
Cel de-al doilea cadru medical scoate camasa cu o miscare de la spate spre cap.
Readucerea bolnavului in pozitie orizontala (decubit dorsal).
Se dezbraca intai bratul sanatos si apoi bratul bolnav.
Lenjeria murdara se introduce, prin miscari lente, in sacul special.
Se acopera bine bolnavul.
Spalarea mainilor.
Frictionarea cu alcool a regiunilor predispuse la escare si pudrarea cu talc.
Se imbraca cu camasa curata si incalzita, intai bratul bolnav, apoi cel sanatos.
Una din cadrele medicale ridica usor bolnavul, sprijinindu-l in regiunea omoplatilor.
A doua asistenta trece camasa peste capul bolnavului si o trage apoi peste spatele acestuia.
Se readuce bolnavul in pozitia orizontala (decubit dorsal).
Se trage usor camasa sub sezut.
Se acopera bolnavul.
Se reface patul bolnavului.
Spalarea mainilor.
4. Reorganizarea locului de munca:
Se aeriseste salonul.
Se scoate din salon sacul cu lenjerie murdara.

EFECTUAREA TOALETEI PE REGIUNI

LA BOLNAVUL IMOBILIZAT

Curatarea tegumentelor intregului corp se efectueaza pe regiuni, la patul

bolnavului, descoperindu-se progresiv numai partea care se spala.
Scop: indepartarea de pe suprafata pielii a stratului cornos, descuamat si
impregnat cu secretiile glandelor sebacee si sudoripare, microbi si alte substante
straine care adera la piele.
Efecte: activarea circulatiei cutanate; favorizeaza mobilizarea anticorpilor
formati de celulele reticuloendoteliate din tesutul celular subcutanat; creeaza o
stare placuta de confort, care are un efect sedativ asupra organismului.
Materiale necesare: doua scaune; un paravan sau doua stative si doua
cearsafuri pentru a-l executa; material impermeabil pentru protejat patul (musama);
aleze; tava medicala pe care se asaza materialele necesare; lighean; cana cu apa
calda; cana cu apa rece; doua bazinete; tavita renala; un cearsaf; o pereche de
manusi cauciuc; trei manusi de baie confectionate din prosop sau finet de culori
diferite (cate una pentru fata, trup si membre, organe genitale); trei prosoape de
culori diferite; sapun neutru; alcool mentolat sau camforat; cutie (pudriera) cu
pudra de talc; lenjerie de pat curata; lenjerie de corp curata; caldare pentru apa
murdara; sac de lenjerie murdara; termometru de baie; materiale pentru ingrijirea
unghiilor (foarfece, pila); material pentru igiena bucala (periuta de dinti, pasta de
dinti, un pahar cu apa pentru spalat pe dinti, un pahar cu solutie antiseptica pentru
gargara, un pahar cu apa pentru eventualele proteze dentare).
Etape de executie:
1. Pregatirea materialelor necesare: Se aleg si se pregatesc materialele
necesare.
2. Pregatirea psihica a bolnavului: Se anunta bolnavul.
Se explica simplitatea tehnicii (pentru a nu-i crea stari emotive si a-i obtine
acordul).
3. Pregatirea conditiilor de mediu:
Inchiderea ferestrelor. Verificarea temperaturii din salon (in jur de
20°C). Se verifica sa nu fie curenti de aer rece. In timpul efectuarii toaletei
este interzis sa se deschida usa. Se incalzeste lenjeria curata. Se pregateste o
buiota cu apa calda (termofor). Se indeparteaza noptiera de pat. Se asaza
doua scaune langa patul bolnavului. Se asaza paravanul in jurul patului.
4. Efectuarea toaletei fetei:
Perna se acopera cu musama pentru a o proteja de umezeala, iar peste musama se
asaza o aleza, sau cu prosopul. Se asaza capul bolnavului pe perna
acoperita. Patura se pliaza sub forma de armonica si se asaza pe scaun. Se
dezbraca bolnavul si se acopera cu cearsaful de patura.
Spalarea mainilor.
Se umple ligheanul 2/3 cu apa calda (37°C). Se controleaza temperatura
apei cu ajutorul termometrului de baie. Se asaza in jurul gatului bolnavului un
prosop. Se imbraca prima manusa de baie si se umezeste Se spala ochii de
la comisura externa spre cea interna. Se clatesc cu apa curata si se sterg cu
primul prosop curat. Se spala fruntea de la mijloc spre tample. Se spala
regiunea periorala si perinazala prin miscari circulare. Se sterge imediat prin
tamponare.
5. Efectuarea toaletei urechilor: Se sapuneste o ureche insistand in santurile
pavilionului si in regiunea retroauriculara (cu aceeasi manusa). Se clateste
bine si se sterge cu prosopul Se intoarce usor capul bolnavului si se procedeaza
la fel cu cealalta ureche. Se introduc dopuri de vata (la cererea bolnavului).
6. Efectuarea toaletei gatului: Se descopera gatul bolnavului si se spala cu
apa si sapun. Se clateste bine si se sterge imediat pentru ca bolnavul sa nu fie
predispus la raceala. Se acopera gatul bolnavului cu cearsaful. Se arunca apa
din lighean.
7. Efectuarea toaletei membrelor superioare: Se umple ligheanul cu 2/3 apa
calda (37°C). Se verifica temperatura apei. Se descopera unul din membrele
superioare si se asaza musamaua si aleza sub intreg bratul, deasupra invelitorii, sau
prosopul. Se sapuneste circular, incepand de la umar spre capatul distal,
insistand la axila. Se limpezeste si se sterge imediat cu prosopul curat. Se
acopera bratul bolnavului. Se taie unghiile cu grija. Se intoarce bolnavul in
decubit lateral de partea corespunzatoare bratului spalat si se procedeaza la fel cu
celalalt brat.
8. Efectuarea toaletei toracelui: Se descopera partea anterioara a
toracelui. La femei se sapuneste si se insista la pliurile submamare. Se
limpezeste bine si se sterge prin tamponare.
9. . Efectuarea toaletei abdomenului: Se asaza musamaua impreuna cu aleza
sub abdomenul bolnavului. Se sapuneste abdomenul. Cu ajutorul unui
tampon de vata montat pe porttampon si inmuiat in alcool, se insista asupra
regiunii ombilicale, indepartand murdaria. Se spala apoi ombilicul cu apa si
sapun. Se limpezeste si se sterge imediat. Se unge regiunea ombilicala cu
vaselina. Se scoate manusa utilizata si se pune in tavita renala. Se frictioneaza
bratele si toracele cu alcool. Se pudreaza cu talc gatul, toracele, abdomenul si
mai ales bratele si axilele. Se imbraca bolnavul cu camasa de noapte (pijama)
10. Efectuarea toaletei spatelui: Se intoarce bolnavul si se sustine in decubit
lateral. Se protejeza patul. Se sapunesc spatele si regiunea lombo-sacrala. Se
limpezesc bine si se sterg prin tamponare. Se pudreaza cu talc. Se
indeparteaza musamaua impreuna cu aleza. Se readuce bolnavul in decubit
dorsal Se acopera toracele bolnavului. Se goleste apa din lighean.
11. Efectuarea toaletei membrelor inferioare: Se umple ligheanul cu 2/3 apa
calda (37°C). Se imbraca cea de-a doua manusa de baie. Se muta musamaua
impreuna cu aleza in regiunea coapselor Se sapunesc coapsele, insistand in
regiunea inghinala.Se limpezesc si se sterg. Se flecteaza gambele bolnavului pe
coapse. Se muta musamaua mai jos si se asaza ligheanul pe musama. Se
introduce piciorul in lighean. (fig. 4) Se sapuneste
gamba insistand in regiunea poplitee si in spatiile
interdigitale. Se limpezeste si se sterge imediat cu cel
de-al doilea prosop curat. Se procedeaza la fel cu
piciorul
Fig. 4 - Spalarea picioarelor
celalalt. Se frictioneaza membrele inferioare cu alcool si se pudreaza plicile cu
talc. Se taie unghiile nu prea scurt, pentru a nu se produce leziuni, si se pilesc.

12. Efectuarea toaletei organelor genitale externe. Materiale necesare: bazinet,

pensa porttampon, tampoane vata, cana cu apa calda, prosop (special), manusa de
cauciuc, manusa de baie.
Se prezinta bolnavului bazinetul pentru a urina. Se indeparteaza bazinetul.
Se izoleaza salteaua cu musamaua si traversa.
Se asaza bolnavul in pozitie ginecologica Se asaza sub regiunea sacrala a
bolnavului bazinetul curat. Se imbraca manusa de cauciuc. Se imbraca peste
manusa de cauciuc cea de a treia manusa de baie. Se efectueaza spalarea dinspre
partea anterioara inspre anus, cu sapun neutru, care nu irita pielea si mucoasele. Se
limpezeste cu ajutorul unui jet de apa calda curata turnat dintr-o cana. Se
indeparteaza cu atentie resturile de sapun, care pot produce prurit sau inflamatii.
Se scoate bazinetul de sub bolnav. Organele genitale si regiunea din jur se sterg cu
cel de-al treilea prosop curat.Se pudreaza cu pudra de talc (pentru prevenirea
aparitiei de intertrigo).
13. Efectuarea toaletei parului. Materiale necesare: pieptene, sampon, aparat de
uscat parul (foehn), lighean, musama, aleza, apa calda, prosop.
Se ridica usor capul bolnavului. Se indeparteaza perna si se asaza pe un
scaun.Se sustine capul bolnavului si se indoaie salteaua sub restul saltelei. Se
asaza o musama pe somiera si deasupra saltelei indoite. Se asaza ligheanul cu 2/3
apa calda (37°C) pe musama. Se protejeaza salteaua cu
o aleza. Peste aleza se asaza o musama rulata de ambele
laturi, astfel incat sa formeze un jgheab.
Se asaza capul bolnavului in usoara hiperextensie,
atarnand deasupra ligheanului.
Se protejeaza ceafa bolnavului cu un prosop. Sub ceafa
bolnavului se asaza capatul mai ingust al musamalei
rulate,
Fig. 5 - Spalarea parului

iar celalalt capat se introduce in ligheanul asezat pe

somiera sau intr-o caldare asezata langa pat (fig 5). Se verifica temperatura
apei. Se umezeste si se samponeaza parul. Se frictioneaza parul cu ambele maini
si se maseaza usor pielea capului pentru activarea circulatiei sangvine. Se
limpezeste parul. Se repeta manopera de doua-trei ori. Dupa o clatire
abundenta, se acopera parul cu un prosop incalzit. Se indeparteaza musamaua,
introducand-o in lighean.
 Se asaza bolnavul in pozitia initiala. Se usuca parul cu foehnul. Se piaptana
parul. Se acopera parul bolnavului cu un tulpan sau boneta. Se spala obiectele de
pieptanat si se introduc in solutie dezinfectanta.
Spalarea mainilor.
14. Efectuarea toaletei cavitatii bucale.
A. La bolnavii constienti.
Materialele necesare:
- pahar cu apa;
- periuta si pasta de dinti;
- prosop, aleza;
- tavita renala.
In functie de starea bolnavului, acesta este adus in pozitie semisezanda sau in
decubit lateral. Se pune pasta de dinti pe periuta. Se protejeaza lenjeria
bolnavului cu prosop si aleza. Se servesc bolnavului paharul cu apa si periuta cu
pasta.Bolnavul isi va spala dintii. Se serveste al doilea pahar cu apa pentru gargara.
B. La bolnavii inconstienti sau comatosi.
Materialele necesare:
- tampoane pe port-tampoane sterile;
- deschizator de gura, steril;
- comprese de tifon;
- apa boricata;
- glicerina boraxata 20%;
- spatula linguala;
- tavita renala;
- manusa sterila de cauciuc.
Bolnavul este in decubit dorsal Se intoarce lateral capul bolnavului. Se
asaza sub barbie prosopul si tavita renala. Se amplaseaza deschizatorul de gura
printre arcadele dentare. Se inmoaie un tampon cu glicerina boraxata. Se
sterg limba, bolta palatina si suprafata interna si externa a arcadelor dentare cu
miscari dinauntru in afara. Cu alt tampon se curata dantura. Cu degetul infasurat
in tifon si imbibat in glicerina boraxata sau zeama de lamaie se indeparteaza
depozitul gros depus pe mucoase pana in faringe Buzele crapate si uscate se ung
cu glicerina boraxata.
Observatie!
La bolnavii inconstienti, toaleta bucala se realizeaza cu mana protejata de
manusa de cauciuc.
15. Reorganizarea locului de munca: Lenjeria murdara de pat se pune in sacul
special. Spalarea mainilor. Se schimba patul cu lenjerie curata. Se
indeparteaza paravanul si lenjeria murdara din salon. Se spala materialele folosite
si se introduc in solutie dezinfectanta pana la sterilizare.
 EFECTUAREA TOALETEI GENERALE
PRIN IMBAIERE A BOLNAVULUI IMOBILIZAT

Spalarea intregului corp, prin introducerea bolnavului in cada de baie, are acelasi
scop ca si toaleta partiala.
Materiale necesare:
- camera de baie si cada de baie curatata, spalata, dezinfectata;
- paravan;
- gratar langa cada;
- termometru de baie;
- cearsaf de baie;
- sapun neutru;
- doua prosoape;
- doua manusi de baie;
- lenjerie de corp curata;
- casca pentru protejarea parului;
- halat de baie si papuci;
- materiale pentru ingrijirea unghiilor;
- materiale pentru igiena bucala;
- alcool mentolat sau camforat;
- pudriera cu pudra de talc;
- sac pentru lenjerie murdara;
- solutii dezinfectante pentru cada si robinete (cloramina 1%, clorura de var
1%);
- un scaun.
Etape de executie:
1. Pregatirea materialelor: Se pregatesc materialele necesare pentru efectuarea
imbaierii, pe "truse", in ordinea utilizarii lor.
2. Pregatirea psihica si fizica a bolnavului: Se anunta bolnavul cu o jumatate de
ora inainte si i se explica necesitatea. Se ofera bolnavului urinarul. Dupa
mictiune se indeparteaza urinarul. Spalarea mainilor.
3. Pregatirea camerei de baie: Se inchid ferestrele si usa. Se verifica
temperatura din camera de baie. Se da drumul la apa rece si apoi la apa
calda. Se verifica temperatura apei cu ajutorul termometrului. Se aranjeaza
lenjeria de corp curata si incalzita pe un radiator, in ordinea intrebuintarii.
4. Efectuarea imbaierii: Se imbraca bolnavul cu halatul si papucii. Se transporta
bolnavul in camera de baie. Se dezbraca bolnavul. Se protejeaza parul
bolnavului cu casca Se introduce bolnavul in cada (cu ajutorul unui cearsaf -
doua persoane). Se mentine cearsaful pe fundul cazii in tot timpul baii Se
sustine bolnavul sa intre in baie. Se supravegheaza reactia bolnavului. Se
imbraca o manusa de baie. Se sapuneste suprafata corpului, in aceeasi ordine ca
la toaleta partiala la pat. Se indeparteaza sapunul de pe tegumente. Se
schimba manusa si i se efectueaza toaleta organelor genitale. Se stropeste
suprafata corpului cu apa la o temperatura ceva mai scazuta decat cea din cada
(pentru efectul de tonifiere a tesuturilor si activarea circulatiei si respiratiei). Se
sustine de sub axile pentru a ridica bonavul din cada Se infasoara bolnavul intr-
un cearsaf uscat si incalzit. Bolnavul se intinde pe canapeaua din camera de baie
acoperita cu musama si cearsaf curat. Se sterge si se frictioneaza cu alcool
bolnavul. Se pudreaza regiunea plicilor. Se imbraca bolnavul cu lenjeria de
corp curata si incalzita. Se face toaleta unghiilor. Bolnavul se imbraca cu
halat, i se pun papuci si se transporta la salon. Se asaza bolnavul comod in patul
sau. Se inveleste bine bolnavul.
Atentie!
Daca bolnavul prezinta frisoane, se incalzeste cu termofoare si se hidrateaza cu
lichide calde.
5. Reorganizarea locului de munca:
Se introduce lenjeria murdara in sacul special. Se da drumul la apa din
cada. Se spala bine cada cu detergenti si se umple cada cu solutie dezinfectanta
care se mentine timp de trei ore. Se spala cada si robinetele cu apa
curata. Se curata, se spala si se introduc in solutii dezinfectante instrumentele
folosite. Se aeriseste camera de baie.

OBSERVAREA POZITIEI BOLNAVULUI

Scopul: cunoasterea pozitiilor pe care le iau bolnavii in pat sau in care

acestia trebuie asezati pentru ingrijiri, examinari speciale.
Bolnavul poate avea o pozitie activa, pasiva sau fortata.
Pozitia activa: bolnavul se misca singur, nu are nevoie de ajutor.
Pozitia pasiva: bolnavul este lipsit de forta fizica si are nevoie de ajutor
pentru miscare si schimbarea pozitiei.
Pozitia fortata: bolnavul are o pozitie neobisnuita, impusa de boala sau de
necesitatea efectuarii unui tratament.

Tipuri de pozitii:
1. Decubit dorsal (fig. 6)
 Bolnavul este culcat pe spate, cu fata in
sus, fara perna (este indicata dupa
punctie lombara, in unele afectiuni ale
coloanei vertebrale etc.).
Bolnavul este culcat pe spate, cu o
perna subtire (anemii posthemoragice,
afectiuni cerebrale etc.).
Bolnavul este culcat pe spate, cu fata in
sus si cu doua perne (pozitia obisnuita).
Fig. 6 - Pozitia bolnavului in decubit
dorsal
(cu suport pentru picioare si in regiuna
trochanteriana)
2. Decubit lateral (drept sau stang) (fig. 7).
Bolnavul este culcat pe o parte (dreapta sau stanga) cu o
perna sub cap, cu membrul inferior care este in contact cu
sprafata patului intins, iar cu celalalt indoit si spatele
sprijinit cu o perna sau un sul (indicata in pleurezii,
meningite etc.).
Fig. 7 - Decubit lateral
3. Decubit ventral (fig. 8).
Bolnavul
este culcat
pe
abdomen,
fara perna,
cu capul
intors intr-
o parte, bratele de-a lungul
corpului, sau flectate si asezate
la stanga si la dreapta capului, cu partea palmara pe suprafata patului si sub glezne
se asaza un sul (indicata la bolnavii inconstienti, la cei cu escare ale regiunii
sacrate, paralizii etc.).
Fig. 8 - Decubit ventral cu capul intors lateral
4. Pozitia sezand.
a. In pat: bolnavul este mentinut sezand in pat, trunchiul realizand un unghi de
90° cu membrele inferioare, prin ridicarea somierei articulate. Gambele sunt in
semiflexie pe coapse, sub genunchi se plaseaza un sul, iar la picioarele bolnavului
se plaseaza sprijinitorul. Sub brate se asaza cate o perna (pozitie indicata la
bolnavii dispneici, in perioada crizelor de astm bronsic, in insuficienta cardiaca, ea
favorizand respiratia.
b. In fotoliu: bolnavul este asezat confortabil, bine imbracat si acoperit cu o
patura.
5. Pozitia semisezanda (fig. 9).
Se sprijina spatele bolnavului cu doua perne, cu
rezematorul de spate sau somiera articulata. Sub
talpi se asaza un sprijinitor pentru ca bolnavul sa
nu alunece spre extremitatea distala (pozitia este
indicata in primul ajutor acordat bolnavului cu
tulburari respiratorii; este interzisa bolnavilor cu
tulburari de deglutitie, comatosilor, in cursul
anesteziei generale).
Fig. 9 - Pozitie semisezanda
6. Pozitia sezand cu gambele atarnate. Bolnavul sta la marginea patului in pozitia
sezanda, sub picioare se asaza un taburet si va fi protejat contra racelii cu o patura
(indicata bolnavilor cu insuficienta cardiaca).
7. Pozitia decliva (Trendelenburg). Ridicarea extremitatii distale a patului: pozitia
decubit dorsal cu capul bolnavului coborat, realizandu-se o diferenta de 10-60 cm,
intre cele doua extremitati. In pat se protejeaza capul bolnavului cu o perna asezata
vertical (indicata in anemii acute grave, drenaj postural, hemoragii ale membrelor
inferioare si organelor genitale, dupa rahianestezie, dupa interventii ginecologice).
8. Pozitia procliva. Se obtine prin ridicarea extremitatii proximale a patului.
9. Pozitia ginecologica. Bolnava este asezata pe spate, coapsele flectate pe
abdomen si genunchii indepartati (indicata in examinari ginecologice si
obstetricale).
10. Pozitia genu-pectorala (fig. 10).

Fig. 10 - Pozitie genu-pectorala

Bolnavul se asaza in genunchi, acestia fiind usor indepartati, pieptul atinge planul
orizontal iar capul este intr-o parte (indicata pentru explorari rectale - rectoscopie,
tuseu rectal).
SCHIMBAREA POZITIEI BOLNAVULUI

Scop: daca mentine timp indelungat aceeasi pozitie, bolnavul este predispus
la aparitia unor complicatii (escare de decubit, tromboze, embolii etc.), care-i
impiedica procesul de vindecare. Pentru prevenirea aparitiei acestora, se
recomanda schimbarea pozitiei bolnavului. Aceasta se poate
efectua activ (bolnavul isi schimba pozitia singur) sau pasiv(cu ajutor sau ii
schimba alta persoana pozitia).
Etape de executie:
A. Schimbarea pozitiei din decubit dorsal in decubit lateral si invers.
1. Pregatirea bolnavului:
 Se anunta bolnavul.
 I se explica necesitatea efectuarii tehnicii.
2. Efectuarea tehnicii propriu-zise:
 Asistenta se asaza de partea patului spre care doreste sa se intoarca bolnavul.
 Se ridica patura, se pliaza si se asaza pe marginea opusa a patului.
 Se prinde bolnavul de umar cu mana dreapta, se ridica si se intoarce, iar cu
mana stanga se introduce patura sub spatele bolnavului pentru a-l sprijini.
 Cu o mana se sprijina bolnavul in noua pozitie, iar cu cealalta se rotesc
bazinul si membrele inferioare.
 Bolnavul este mentinut in aceasta pozitie cu ajutorul sulurilor asezate in
lungime, la spate.
3. Readucerea bolnavului in decubit dorsal (lucreaza doua asistente).
 Asistenta I si asistenta II trec de partea opusa a patului.
 Asistenta I, asezata la capul bolnavului, il apuca de sub axila, sprijinindu-i
capul de antebrat.
 Asistenta II introduce mana stanga sub bazinul bolnavului, iar cu mana
dreapta il roteste readucandu-l in decubit dorsal, sincronizandu-si miscarile cu
asistenta I.
B. Schimbarea pozitiei din decubit dorsal in pozitie sezanda.
 Se descopera bolnavul pana la mijloc, indoind patura.
 Asistenta se apleaca spre bolnav si ii prinde regiunea axilara cu mana.
 Se imbratiseaza spatele bolnavului cu cealalta mana, sprijinindu-i capul cu
antebratul.
 Se solicita bolnavului, daca starea generala ii permite, sa se prinda de umerii
ajutorului , sa-si indoaie genunchii, sa se sprijine pe talpi si sa-si aduca inainte
capul.
 Se ridica usor bolnavul in pozitie sezanda.
Repunerea in decubit dorsal se face cu aceleasi miscari in sens invers.
C. Readucerea bolnavilor alunecati din pozitia sezanda sau semisezanda. Se
efectueaza de doua cadre medii.
 Asistenta I si asistenta II se asaza de o parte si de alta a patului, cu fata spre
bolnav.
 Cu mana dinspre pat, se prinde bolnavul de axila, iar cealalta mana, unita cu a
sorei de partea opusa, se asaza sub regiunea fesiera a bolnavului.
 La comanda uneia dintre ele, se ridica bolnavul pana la nivelul dorit, intr-o
pozitie comoda bolnavului.
 Se supravegheaza tot timpul bolnavul, urmarind atent expresia fetei, coloratia
tegumentelor, pulsul, respiratia.

MOBILIZAREA BOLNAVULUI

Scop: pentru prevenirea aparitiei unor complicatii (escare, tromboze) si grabirea

procesului de vindecare. Momentul mobilizarii este hotarat de catre medic in
functie de boala, stare generala.
Etape de executie:
1. Pregatirea bolnavului:
 Se anunta bolnavul.
 Se explica necesitatea si importanta pentru vindecarea lui.
2. Mobilizarea capului si a membrelor (in pozitia decubit dorsal):
 Se examineaza faciesul si pulsul bolnavului.
 Se efectueaza miscari pasive de gimnastica la pat.
 Se controleaza pulsul bolnavului.
3. Ridicarea in pozitie sezanda in pat:
 De mai multe ori pe zi, se ridica bolnavul in
pozitia sezanda (miscarea poate fi asociata cu exercitii
de respiratie) (fig. 11).
Fig. 11 - Agatatoare pentru
mobilizare activa
4. Asezarea bolnavului in pozitia sezanda la marginea
patului.
 Cu mana dinspre
partea proximala a
patului, se descopera
bolnavul prin
indepartarea paturii. Se
prinde bolnavul de spate, iar cu cealalta mana sub
regiunea poplitee.
 Bolnavul daca poate se va prinde de gatul asistentei.
 Se rotesc picioarele bolnavului intr-un unghi de 90°, picioarele atarnand pe
marginea patului (fig. 12).
 Se verifica daca pozitia bolnavului este comoda.
 Daca bolnavul devine palid sau cianotic, daca are ameteli, se reasaza imediat
in pat, cu aceleasi miscari, dar in ordine inversa.
Fig. 12 - Mobilizarea bolnavului
la marginea patului
5. Asezarea in fotoliu (executa doua cadre medii):
 Se imbraca bolnavul cu halatul si ciorapi.
 Se asaza bolnavul la marginea patului si i se ofera papucii.
 Se asaza fotoliul cu rezematoarea laterala lipita de marginea patului.
 Asistenta I si asistenta II se plaseaza de o parte si de alta a bolnavului,
introduc mainile in axila bolnavului si, la comanda, ridica usor bolnavul in
picioare, il rotesc in directia fotoliului si il asaza cu precautie.
 Se acopera bolnavul cu patura.
 Se repune bolnavul in pat cu aceleasi miscari, in ordine inversa.
6. Ridicarea bolnavului in pozitie ortostatica:
 Se aduce bolnavul in pozitia sezanda, pe marginea
patului.
 Situata in fata bolnavului, asistenta il solicita sa se
sprijine de umerii ei si, sustinandu-l cu mainile sub axile, il
ridica in picioare (fig. 13).
 Se mentine bolnavul cateva minute, daca se simte bine,
iar daca are ameteli se reasaza pe pat.
Fig. 13 - Mobilizarea bolnavului
(ridicarea in picioare)
7. Efectuarea primilor pasi ai bolnavului.
 Asistenta I si asistenta II se
plaseaza de o parte si de alta a
bolnavului si il sprijina in axila, aducandu-l in
pozitie ortostatica (fig. 14).
 Bolnavul va face primii pasi in salon, condus si
sustinut de cele doua asistente.
 Se va continua cu o scurta plimbare in salon.
 Se readuce si se repune bolnavul in pat.
Fig. 14 - Efectuarea primilor pasi
CAPTAREA MATERIILOR FECALE

Scop: observarea caracterelor fizice ale dejectiilor fiziologice si patologice pentru

descoperirea modificarilor lor patologice, in vederea stabilirii diagnosticului.
A. Captarea materiilor fecale

Materialele necesare:
- paravan;
- plosca (bazinet);
- o plosca si materiale pentru mica toaleta;
- acoperitoare pentru plosca;
- hartie igienica;
- materiale pentru spalarea mainilor;
- musama si aleza (pentru protejat patul).
Etape de executie:
1. Pregatirea materialelor. Se pregatesc materialele necesare.
2. Efectuarea tehnicii:
 Patul bolnavului se separa cu un paravan de restul salonului.
 Patura si cearsaful care acopera bolnavul se pliaza sub forma de armonica la
picioarele bolnavului.
 Se protejeaza patul bolnavului cu musamaua si aleza.
 Se ridica bolnavului camasa de noapte.
 Cu mana stanga introdusa cu palma in sus sub regiunea sacrala, se ridica
bolnavul si, in acelasi timp, cu mana dreapta se introduce plosca sub bolnav
(plosca care in prealabil a fost incalzita cu apa fierbinte).
 Se acopera bolnavul si se mentine astfel pana termina actul defecarii.
 Se ofera bolnavului hartie igienica si la nevoie se face toaleta regiunii
perianale pe plosca special pregatita.
 Se indeparteaza plosca cu multa precautie.
 Se acopera plosca si se indeparteaza din salon.
 Se spala mainile bolnavului in ligheanul special pregatit.
 Se indeparteaza musamaua si aleza, se imbraca bolnavul si se reface patul
bolnavului.
 Se indeparteaza paravanul si se aeriseste salonul.
 Spalarea mainilor.
 Materiile fecale se pastreaza pana la vizita medicala in camera speciala a
grupului sanitar (plosca va avea atasat un bilet cu numele bolnavului, numarul
salonului, al patului si ora defecarii).
 Materiile fecale provenite de la un bolnav contagios se arunca dupa ce se lasa
timp de doua ore in contact cu un dezinfectant.
 Spalarea mainilor.
B. Captarea urinei
Materiale necesare: urinar, comprese uscate.
Captarea urinei bolnavului imobilizat la pat se face in urinare (recipiente
confectionate din metal emailat, sticla sau material plastic), cu deschizatura
diferita: pentru barbati in forma de tub, pentru femei mai scurta si latita (fig. 15).

Fig. 15 - Urinar:
a - pentru femei; b - pentru barbati
Dupa utilizare, urinarele se golesc imediat, se spala cu apa calda in jet, cu sapun si
se dezinfecteaza.
C. Captarea sputei
Materiale necesare: pahar conic sau cutie Petri sau scuipatoare speciala,
spalate, sterilizate si uscate, cu solutie lizol 3% sau fenol 2,5% amestecata cu soda
caustica.
Etape de executie:
1. Pregatirea materialelor. Se pregatesc materialele necesare.
2. Instruirea bolnavului:
 Se instruieste bolnavul sa nu inghita sputa, sa nu o imprastie, sa nu o scuipe
in batista, servetele de hartie, ci numai in vasul pe care-l primeste in acest scop.
3. Captarea sputei:
 Se asigura cel putin doua scuipatori de rulaj la un
bolnav care expectoreaza (fig. 16).
 Se schimba scuipatorile in fiecare dimineata.
Fig. 16 - Scuipatoare
4. Curatarea si sterilizarea scuipatorilor:
 Dupa golire se spala cu apa rece, apoi cu apa calda cu ajutorul unor perii
speciale tinute in solutii dezinfectante.
 Se sterilizeaza zilnic, prin fierbere sau cu vapori supraincalziti sub presiune.
D. Captarea varsaturilor
Materiale necesare:
- musama;
- aleza;
- prosop;
- doua tavite renale curate, uscate;
- pahar cu solutie aromata.
Etape de executie:
1. Pregatirea materialelor. Se pregatesc materialele mai sus mentionate.
2. Pregatirea bolnavului:
 In timpul varsaturilor, bolnavul se asaza in pozitia sezanda, iar daca starea lui
nu permite, va ramane culcat cu capul intors intr-o parte, asezandu-i sub cap un
prosop.
 Se protejeaza lenjeria de pat si corp cu o musama si o aleza, iar in fata
bolnavului se asaza un prosop.
3. Efectuarea tehnicii:
 Spalarea mainilor.
 Daca bolnavul are proteza dentara mobila se indeparteaza.
 Se da bolnavului tavita renala sau se tine (in cazul in care acesta nu poate) si
cu mana dreapta se sustine fruntea bolnavului.
 Cand bolnavul s-a linistit se indeparteaza tavita renala.
 Se clateste gura cu solutie aromata folosind o alta tavita renala.
 Se indeparteaza imediat din salon tavita renala cu varsaturi.
 Spalarea mainilor.
 Varsatura captata in tavita renala se pastreaza pana la vizita medicala, intr-un
dulap special.
 Tavitele renale se golesc, se spala, se dezinfecteaza si se sterilizeaza prin
fierbere sau vapori supraincalziti sub presiune.

EFECTUAREA TRANSPORTULUI
BOLNAVULUI IN SPITAL

Transportul bolnavului in spital este o etapa importanta deoarece efectuat cu

intarziere sau in conditii neadecvate poate determina agravarea bolii sau chiar
decesul bolnavului.
Transportul primar - transportul bolnavului la spital de la locul de munca, de la
domiciliu sau de la locul accidentului. Riscul este mai mare, deoarece bolnavul
este transportat nepregatit si fara un diagnostic cunoscut.
Transportul secundar - transportul bolnavului de la un spital la altul sau la
domiciliu, de la o sectie la alta, de la servicii de diagnostic si tratament, precum si
mutarea lui de la un salon la altul. Bolnavul fiind sub ingrijire, transportul poate fi
pregatit si efectuat in functie de starea lui.
In spital, bolnavul care nu se poate deplasa sau caruia ii este contraindicata
deplasarea se transporta cu:brancarda (fig. 17), carucior, fotoliu si pat rulant sau
cu ascensorul.
Scop: deplasarea bolnavului, in stare
imobilizata, la diferite servicii de
investigatii, diagnostic si tratament.
Materiale necesare:
- targa;
- carucior;
- patura (pentru targa) sau saltea subtire pentru carucior;
- musama, aleza;cearsaf;
- o perna subtire;
- doua paturi (pentru invelit bolnavul).
A. Transportul cu brancarda (targa)
Etape de executi:
1. Pregatirea materialelor:
Se pregatesc targa cu patura, cearsaf, musama si perna subtire.
2. Efectuarea tehnicii
Cei doi brancardieri aduc targa de-a lungul patului,
Fig. 18 - Ridicarea bolnavului efectuata de trei
persoane.
Bolnavul este ridicat din pat de trei persoane: P.I
sustine bolnavul din regiunea cefalica, sprijinindu-
i capul, spatele si conduce actiunea de mobilizare
si transport; P.II sustine regiunea lombo-sacrata si
membrele superioare; P.III sustine membrele
inferioare.
P.I comanda manevra numarand 1, 2, 3; la
comanda ,,3" bolnavul este ridicat si se face un pas inapoi.
Brancardierii aduc targa in pozitie orizontala sub bolnav, pe care cele trei persoane
il vor aseza cu grija.
Se acopera bolnavul cu cele doua paturi.
Cei doi brancardieri pornesc la comanda de pe loc cu pasi schimbati, pentru a
micsora oscilatiile targii.
Asistenta sau brancardierul din spate va supraveghea bolnavul in timpul
transportului.
Bolnavul este transportat cu fata inainte, pentru a-i da sentimentul de siguranta in
timpul deplasarii.
Transportul bolnavului cu brancarda pe scari (fig. 19)
Fig. 19 - Transportul bolnavului cu brancarda:
a - la urcarea scarilor; b - la coborarea scarilor
B. Transportul cu caruciorul
Caruciorul este specific sectiilor de chirurgie, pentru sala de operatie,
reanimare. Are 3-4 roti pneumatice si o panza intinsa ca la brancarda, avand
inaltimea mesei de operatie.
Etape de executie:
1. Pregatirea materialelor:
Se pregateste caruciorul, cu lenjeria curata.
2. Efectuarea tehnicii (fig. 20)
Caruciorul se asaza in raport cu patul pentru
a muta bolnavul de pe carucior pe pat si
invers.
Pe carucior, bolnavul se acopera cu cearsaful
si laturile paturii.
Capul operatului se intoarce intr-o parte,
pentru a evita aspirarea varsaturii.
Bolnavul se transporta cu fata in directia
mersului si supravegheat in permanenta de
brancardier.
Fig. 20 - Transportul bolnavului cu caruciorul.
C. Transportul cu fotoliul rulant
Bolnavii slabiti, convalescenti sau cu afectiuni ale
membrelor inferioare sunt transportati cu fotoliul rulant, la
serviciile de diagnostic si tratament.
Etape de executie:
1. Pregatirea materialelor
Se pregatesc fotoliul cu patura, cearsaf, musama si aleza.
2. Pregatirea bolnavului:
Se anunta bolnavul.
Se imbraca bolnavul, peste pijama, cu halatul de molton, cu sosete si papuci.
3. Efectuarea tehnicii
Bolnavul este ajutat sa se aseze in fotoliul rulant, in cazul in care acesta nu se poate
ridica in picioare. Daca bolnavul nu se poate ridica din pat, mutarea lui in fotoliu se
va face de doua persoane
Asistenta I aduce bolnavul in pozitia sezanda si-l sprijina.
Asistenta II imbraca bolnavul cu halatul si cu sosete.
Asistenta I il ajuta sa se intoarca cu spatele la marginea patului si sprijina bolnavul.
Asistenta II impinge fotoliul la marginea patului, in dreptul spatelui bolnavului.
Cele doua persoane fixeaza rotile cu picioarele lor.
Fiecare apuca bolnavul cu o mana sub axila, iar cu cealalta din regiunea poplitee
si-l ridica, asezandu-l in fotoliu.
P.I retrage fotoliul.
P.II sustine membrele inferioare ale bolnavului, ii pune papucii si-i asaza picioarele
pe suportul fotoliului. Membrele inferioare vor fi acoperite cu cearsaf si patura.
Fotoliul este impins din spatele bolnavului, in timpul transportului fiind asezat cu
fata in directia mersului si supravegheat de sora.
D. Transportul cu patul rulant
Daca bolnavul este in stare grava sau nu poate fi mobilizat, este transportat
cu patul rulant pentru: explorari functionale, examinari radiologice, mutari dintr-un
salon in altul, cura de aer pe terase.
Paturile sunt prevazute cu roti sau pot fi racordate la un dispozitiv cu roti,
orice pat poate deveni astfel "rulant".
Acest sistem de transport reduce la jumatate numarul transbordarilor,
bolnavul fiind astfel menajat.
E. Transportul cu ascensorul
Transportul bolnavilor cu targa, caruciorul, fotoliul sau patul rulant, intre
diferite niveluri ale unui spital, se face cu liftul. Lifturile sunt spatioase si
prevazute cu usi largi.
Etape de executie:
1. Efectuarea tehnicii:
Se impinge patul rulant in ascensor si brancardierul sau asistenta intra dupa bolnav.
La iesire, brancardierul iese din lift inaintea bolnavului si trage patul.
Transportul cu caruciorul sau fotoliul rulant - brancardierul intra primul in ascensor
si trage dupa el mijlocul de transport, astfel ca bolnavul sa fie pozitionat cu privirea
spre usa liftului.
La sosire, fotoliul sau caruciorul este impins afara din lift, asistenta ramanand in
spatele bolnavului.
Oservatie!
 Este obligatorie transportarea cu caruciorul a urmatorilor bolnavi: in stare de
soc; somnolenti, in coma; astenici, adinamici, febrili, epuizati; cu insuficienta
cardio-pulmonara grava; suspecti sau confirmati cu infarct miocardic, cu tulburari
nervoase si de echilibru; cu afectiuni ale membrelor inferioare; scosi din sala de
operatie dupa interventie; dupa nastere, femeile sunt scoase din sala de nastere cu
caruciorul.