Sunteți pe pagina 1din 16

Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei

Catedra Educaţiei Preşcolare şi Învăţămîntului Primar

Proiect tehnologic

Dezvoltarea competenţelor
comunicative în cadrul orelor de
limba română în clasele primare

A realizat:
Secrieru Nina,
învăţătoare în şcoala nr.68,
loc. Dobrogea
mun. Chişinău
Cuprins

I. Introducere .............................................................................................. 3

II. Bazele psihopedagogice ale dezvoltării vorbirii elevilor claselor


primare .......................................................................................................
........... 5

III. Repere metodologice privind dezvoltarea competenţelor comunicative în


cadrul orelor de limba română în clasele primare ................................... 9

IV. Concluzii ............................................................................................... 16

2
I. Introducere
Dacă copilul, îndrumat de profesor,
înţelege gîndul exprimat de poet şi
însuşeşte forma în care a fost expus,
încă nu înseamnă că-şi antrenează
darul vorbirii, aceasta îi îmbogăţeşte
orizontul de cunoaştere, dar
capacităţile de exprimare pot rămîne
absolut atrofiate.
Uşinski
Democratizarea vieţii sociale şi spirituale, procesul de reeuropenizare, în
condiţii social-istorice şi cultural-spirituale noi, creează şi o serie de probleme ce
ţin de integrarea socială prin dialogul multicultural al cetăţenilor. Una din
soluţiile recunoscute ca eficiente pe plan mondial şi confirmate prin studii şi
cercetări în ultimul timp şi pe plan naţional în integrarea socio-culturală a
cetăţenilor este formarea şi dezvoltarea competenţelor de comunicare la elevi,
acest tip de competenţe asigurînd concomitent şi o mai bună implicare a lor în
procesul instructiv-educativ, şi formarea unei personalităţi capabile să se
integreze plenar în realităţile noii societăţi.
Problema dezvoltării competenţelor comunicative ale elevilor prin studierea
operelor literare devine astfel una dintre cele prioritare, ştiindu-se că educaţia
lingvistică a elevilor contemporani se realizează preponderent pe texte literare.
Astfel Concepţia educaţiei lingvistice şi literare (Vl.Paslaru, 1985) pune accent
pe dezvoltarea competenţelor comunicative ale elevilor, ei trebuind să poată
realiza o comunicare liberă şi deplină în diverse situaţii şi acte comunicative, să
recepteze /comenteze/ analizeze facil textele literare.
Experienţa mondială şi naţională a evoluat foarte mult în ultimii ani graţie
noilor obiective ale învăţămîntului general şi, în special, celor ale predării-
învăţării limbii şi literaturii române. Studiul experienţei de predăre-învăţare a
limbii şi literaturii romane în şcolile din Republica Moldova, a literaturii de
specialitate, dezvăluie obiectivele înaintate de societate şi stipulate în
documentele conceptual-normative, organizarea şi realizarea procesului
educaţional în vederea atingerii lor. Cercetările în domeniul dat demonstrează, de
3
asemenea, că învăţătorii posedă suficiente cunoştinţe de proiectare, desfăşurare şi
evaluare a procesului educaţional la lecţiile de limba şi literatura romană în
vederea dezvoltării competenţelor comunicative ale elevilor şi a valorificării
potenţialului lor creativ în baza obiectivelor educaţionale stabilite.
În didactica particulară şi în practica predării limbii şi literaturii române în
şcoală s-a creat o situaţie, cînd, pe de o parte, strategiile didactice se dezvoltă
multilateral, iar, pe de altă parte, problema dezvoltării competenţelor
comunicative la elevi rămîne în continuare cercetată.
Pornind de la ideea că limba rămîne a fi „întîiul mare poem al unui popor”
(L. Blaga), este depozitul istoriei şi eroismul poporului, a concepţiei despre viaţă,
a credinţelor, legendelor şi miturilor, însuşirea limbii materne are o importanţă
deosebită în formarea personalităţii omului, în general, şi-n special a copilului,
pentru că limba constituie principalul mijloc de comunicare.
La baza activităţii umane stă comunicarea verbală, iar însuşirea şi
dezvoltarea limbajului au loc în procesul comunicării.
Elevul trebuie să posede un limbaj corect din punct de vedere fonetic,
lexical şi gramatical.
În cercetarea problemei dezvoltării competenţelor comunicative în cadrul
orelor de limba română în clasele primare mi-am propus următoarele obiective:
O1 - analiza surselor bibliografice psihologice şi pedagogice din perspectiva
cercetării;
O2 - stabilirea reperelor pedagogice ale stimulǎrii creativitǎţii la vîrstă
şcolară mică;
O3 - sintetizarea rezultatelor, elaborarea concluziilor şi a recomandărilor
practice.
Pentru elucidarea teoretică a problemei am aplicat următoarele metode:
documentarea ştiinţifică, metoda modelării teoretice, metodele analitico-sintetice,
observarea.
Scopul studierii limbii române în perioada şcolarităţii obligatorii este
formarea unui tînăr cu o cultură comunicaţională şi literară de bază, capabil să
înţeleagă lumea, să comunice şi să interacţioneze cu semenii, să-şi utilizeze în
mod eficient şi creativ capacităţile proprii pentru rezolvarea unor probleme
concrete din viaţa cotidiană, să poată continua în orice fază a existenţei sale
procesul de învăţare, să fie sensibil la frumosul din natură şi la cel creat de om.
4
II.Bazele psihopedagogice ale dezvoltării vorbirii elevilor claselor
primare

La sfîrşitul vîrstei preşcolare la copii se formează mai intens capacitatea de


exprimare a propriilor gînduri şi capacitatea de înţelegere a mesajului verbal la
auz în diverse situaţii ale sferelor de comunicare cunoscute lor.
Această exprimare include modelele verbale de tip reproductiv:
repovestirea, povestirea pe de rost, expunerea celor văzute. După cum remarcă I.
Zimneaya, la elevii claselor inferioare exprimarea orală devine mai
cuprinzătoare, mai clară, în ea nu se reflectă destul de amplu legăturile dintre
fenomene şi, de obicei, elevii îşi exteriorizează propria atitudine faţă de gîndurile
exprimate.
Deşi elevii claselor primare cunosc, practic, bazele construirii conceptelor
teoretice şi sînt pregătiţi pentru generalizări teoretice, în exprimare totuşi dau
întîietate raţionamentelor concrete. Ei nu urmăresc conştient consecutivitatea
gîndurilor, adică logica expunerii coerente.
Analiza tipurilor receptive de activitate verbală a permis a evidenţia cîteva
trăsături ale acestora, în primul rînd, creşte brusc viteza de citire la vîrsta şcolară
mică. În ceea ce priveşte specificul audierii textului în momentul citirii, s-a
observat că, posedînd strategiile psihologice de înţelegere a textului, elevii nu
utilizează deocamdată procedeele individuale de înţelegere a lui. Din întreg
textul, elevii înţeleg şi evidenţiază categoriile semantice ale planului verbal.
În urma analizei particularităţilor dezvoltării comunicative ale elevilor
claselor primare se poate afirma că:
• dezvoltarea formelor de comunicare orală şi scrisă poartă un caracter
firesc;
• mecanismele verbale nu sînt în deajuns formate;
• nu sînt elaborate mijloacele lingvistice (formele lexico-gramaticale);
• nivelul de dezvoltare şi de formulare a gîndului este insuficient.
La vîrsta şcolară mică, în prelungirea educaţiei preşcolare, se pun bazele
formării personalităţii copilului: valorificarea capacităţilor intelectuale prin
formarea unei motivaţii intrinseci pozitive, dezvoltarea intereselor, asigurarea
echilibrului emoţional, formarea unei imagini despre sine şi despre alţii,
capacitatea de a opera cu criterii morale şi de adaptare normativă.
5
Evoluţia individului uman are loc pe baza unor legităţi proprii ale căror
mecanisme sunt ereditatea, mediul şi educaţia. La vîrstele mici factorii biologici
imprimă evoluţiei copilului un ritm alert. Dar dezvoltarea psihică şi socială este
dependentă de experienţa de viaţă, de acumulările şi conduitele exersate şi
concretizate în priceperi, deprinderi şi obişnuinţe, de structurile generate de
procesele de acomodare la mediul concret. Achiziţiile în planul proceselor,
funcţiilor şi caracteristicilor psihice se structurează în comportamente diferenţiate
pe vîrste şi individual. Valorificarea de către copil a datelor ereditare prin
experienţe proprii în anumite cadre de mediu vor duce la construirea unei
identităţi proprii şi definitorii.
Între nivelul dezvoltării individuale şi calitatea învăţării există o relaţie de
interdependenţă. Efectele învăţării se evidenţiază mai pregnant în copilărie şi
tinereţe datorită plasticităţii, permeabilităţii şi receptivităţii mai pronunţate la
această vîrstă. La rîndul său, învăţarea este dependentă de nivelul dezvoltării.
Aprecierea nivelului de dezvoltare al individului se face în funcţie de
gradul maturizării şi dezvoltării sale psiho-individuale şi psihosociale permiţînd
evaluări şi previziuni cu privire la integrarea lui socială, la comportamentul real
sau probabil. Esenţa acestor fenomene se particularizează în funcţie de vîrstă şi
se individualizează în funcţie de interacţiunea ereditate-mediu-educaţie, fapt care
impune din punct de vedere pedagogic adoptarea unor strategii instructiv-
educative adecvate evoluţiei subiecţilor.
Tendinţa ultimilor ani, în ceea ce priveşte studierea limbii române în
învăţămîntul primar, înclină către iniţierea elevilor în primul rînd, în actul
comunicării pentru formarea unui tînăr cu o cultură comunicaţională, capabil să
înţeleagă lumea din jurul său, să comunice şi să interacţioneze cu semenii,
exprimîndu-şi gînduri, stări, sentimente, opinii, să-şi utilizeze în mod eficient şi
creativ capacităţile proprii pentru rezolvarea unor probleme concrete în viaţa de
zi cu zi, să poată continua în orice fază a existenţei sale procesul de învăţare.
Atenţia care se dă comunicării în clasele primare şi nu numai, nu este
întîmplătoare. Elevii sunt pregătiţi pentru viaţă şi în viaţă în primul rînd ei
comunică.
Limba română, ca limbă maternă şi ca obiect de studiu, ocupă locul central
în ansamblul general de pregătire al elevilor, fiind principalul mijloc de
comunicare şi informare. A comunica este numai aparent uşor. Trebuie să cunoşti
6
şi să stăpîneşti regulile fără de care mesajul transmis nu este perceput sau nu
produce efectele dorite. Curriculum actual promovează sistemul comunicativ-
funcţional, sistem ce presupune formarea integrată a capacităţilor de receptare/
exprimare orală şi a celor de receptare a mesajului scris şi de exprimare scrisă.
Calitatea procesului de comunicare eficientă va duce în final la formarea
capacităţii de comunicare corespunzătoare pentru tinerii pe care îi formăm.
Un alt element care se urmăreşte prin intermediul predării integrate constă
în faptul că obiectivele nu mai vizează, în mod expres, asimilarea de cunoştinţe,
ci ele se formează în situaţii concrete de comunicare. Noua abordare impune ca o
necesitate formarea elevilor în spirit activ-participativ, dezvoltă la elevul de
vîrstă şcolară mică un ansamblu de atitudini şi motivaţii ce-l vor ajuta în
continuare în studiul limbii şi literaturii române, stimulează interesul pentru
formarea şi dezvoltarea competenţelor elementare de comunicare.
Comunicarea este deosebit de importantă. Ea poate fi grea sau plictisitoare
dacă nu este bine organizată, cu obiective clare, nu se realizează în forme de
activitate variate şi atrăgătoare. În lecţii nu vom transmite reguli pe care elevii să
le înveţe, ci vom forma şi consolida deprinderi de comunicare.
Şcolarii înţeleg logica limbii, bogăţia ei şi se deprind să folosească în mod
corect şi conştient, atît în vorbire, cît şi în scriere, o exprimare corectă. Ei reuşesc
să înţeleagă mai bine gîndurile altora şi să se folosească de limbă ca mijloc de
comunicare, de acumulare a unor cunoştinţe. Învăţarea cunoştinţelor de limbă
asigură, în acelaşi timp, cultivarea „zestrei” lingvistice a copiilor şi contribuie
la stimularea proceselor de cunoaştere, a gîndirii abstracte, în mod deosebit.
Privit în contextul prezentat mai sus, scopul fundamental al studiului
limbii române este cultivarea limbajului elevilor, înţelegînd prin limbaj, procesul
de exprimare a ideilor şi sentimentelor prin mijlocirea limbii. Această
disciplină are un pronunţat caracter practic, deşi operează cu abstracţiuni.
Finalitatea studierii acestei discipline nu o constituie acumularea unui anumit
număr de reguli, fără ca acestora să li se asigure o valoare funcţional - practică.
A nu ţine seama de acest lucru înseamnă a face de-a dreptul imposibilă însăşi
învăţarea regulilor şi normelor gramaticale, deoarece acestea nu pot fi însuşite
decît prin procesul aplicării lor în practica exprimării.
Cunoscîndu-se faptul că în studiul limbii se operează cu abstracţiuni, este
cît se poate de elocvent rolul pe care-l are această disciplină în dezvoltarea
7
gîndirii logice a elevilor. Acest adevăr este şi mai relevant dacă se are în vedere
legătura indisolubilă dintre limbă şi gîndire, faptul că gîndirea se concretizează
prin intermediul limbii. Cultivarea limbajului oral şi scris se realizează practic
prin toate disciplinele de învăţămînt ale ciclului primar, cu precădere prin
obiectul limba română.
Rafinarea exprimării, diversificarea şi nuanţarea ei depind de modul de
stăpînire a resurselor limbii române, de operaţionalizarea normelor gramaticale
într-o situaţie de comunicare. Descrierea categoriilor gramaticale, efectuarea
analizelor sintactice şi morfologice, prezentarea teoretică, toate vor fi
subordonate actului comunicării. Realizarea unei exprimări corecte, expresive
şi nuanţate, civilizate, presupune un efort de elaborare privind alegerea
cuvintelor, organizarea contextului sub coordonarea normelor standard de
constituire şi operaţionalizare a limbii.
Învăţarea limbii se realizează în situaţii simulate de viaţă, contribuind astfel
nu numai la dezvoltarea limbajului activ, ci şi la cultivarea unui simţ lingvistic, la
sesizarea semnificaţiilor sociale şi funcţionale ale limbii, pregătind elevii pentru
cunoaşterea şi întrebuinţarea stilurilor funcţionale ale limbii literare. Deficienţele
de exprimare, care îngreunează comunicarea verbală, vizează, în general: sărăcia
vocabularului, decalajul mare între vocabularul activ şi cel pasiv, folosirea unor
cuvinte a căror semnificaţie nu a fost corect înţeleasă.
Curriculumul de limba română pentru învăţămîntul primar, componentă
fundamentală a parcursului de învăţare oferit elevilor în contextul şcolarităţii
obligatorii, insistă asupra dezvoltării competenţelor elementare de comunicare
orală şi scrisă a copiilor, precum şi pe structurarea la elevi a unui sistem de
atitudini şi de motivaţii care vor încuraja studiul limbii române, vor forma la
elevi deprinderi de civilizaţia comunicării, dezvoltînd armonios personalitatea
micilor şcolari sub aspect atitudinal şi comportamental.

8
III. Repere metodologice privind dezvoltarea competenţelor
comunicative în cadrul orelor de limba română în clasele primare

La baza activităţii umane stă comunicarea verbală, iar însuşirea şi


dezvoltarea limbajului au loc în procesul comunicării.
Elevul trebuie să posede un limbaj corect din punct de vedere fonetic,
lexical şi gramatical.
Însuşirea limbajului presupune mai multe etape:
 În prima etapă din şcoală, care coincide cu învăţarea citit-scrisului, are loc
procesul de interiorizare a limbajului extern. Aceasta este etapa în care
copilul nu este preocupat decît de propriile acţiuni.
 Cea de-a doua etapă este etapa automatizării deprinderilor de exprimare
verbală, care coincide cu etapa automatizării deprinderii cititului.
Pentru realizarea cu succes a obiectivelor dezvoltării vorbirii mă strădui să
aplic diferite modalităţi didactice:
A. Observarea;
B. Memorizarea (memorarea);
C. Audierea (audiţia);
D. Povestirea;
E. Convorbirea (dialogul);
F. Jocuri didactice;
G. Şezătoarea;
H. Concursurile.
În continuare mă voi referi la una din cele mai eficiente metode –
povestirea. În activităţile de dezvoltare a competenţelor comunicative, la toate
clasele I-IV, povestirea o folosesc intens pentru multiplele ei valenţe informativ-
formative:
a) prin intermediul povestirii elevii dobîndesc un cerc de reprezentări despre
obiecte, fenomene, fapte, întîmplări;
b) povestirea devine un model de vorbire. Ea este calea prin care elevii
asimilează cele mai multe expresii poetice. Prin intermediul basmelor,
fabulelor, legendelor pe care le studiem elevii cunosc limba populară în
comparaţie cu limba literară.

9
Încercăm la lecţii să creem şi noi mici povestiri, basme, snoave ceea ce le
impulsionează mult imaginaţia creatoare.
Pentru a reuşi prelucrarea didactică ţin cont de conţinutul materialului, de
pregătirea generală a clasei. Pot să enumăr cîteva reguli de care mă conduc:
• selectez atent prodesele literare (conţinut, formă, dimensiuni);
• folosesc mijloace de învăţămînt adecvate textului şi obiectivelor urmărite
(ilustraţii, filme, albumuri, discuri, planşe);
• stabilesc un plan corespunzător de desfăşurare a modalităţilor şi tehnicilor
de prelucrare.
Mă strădui să-i deprind pe elevi cît mai timpuriu să-şi ordoneze materialul
pe care îl au de comunicat. Către sfîrşitul clasei I încep exerciţii de iniţiere a
elevilor în deprinderea de a-şi întocmi un plan de povestire. La început povestirea
elevilor să o ajut de un suport senzorial (set de ilustraţii ce se succed în ordinea
episoadelor redate în povestire, imagini, planşe).
Cu timpul deprinderea de a povesti se formează de aceea materialul intuitiv
îl reduc şi solicit elevul mai mult în direcţia recunoaşterii. În această fază
utilizeze procedee variate:
 prezint ilustraţia ce relevă primul episod al povestirii şi apoi le cer elevilor
să continuie povestirea;
 le citesc fragmentul de început;
 selectiv le introduc anumite ilustraţii, cerîndu-le elevilor să amplaseze
episodul respectiv la locul potrivit;
 le cer elevilor să reproducă toate episoadele numai cu ajutorul unor
întrebări de sprijin.
Pe parcursul lecţiilor apelez şi la desfăşurarea următoarelor activităţi:
o Povestirea pe bază de plan dat.
o Povestirea pe baza unui plan formulat de elevi.
o Povestiri create de elevi.
o Povestirea prin trecerea acţiunii de la persoana I la persoana a III-a,
fără a le cere elevilor juctificarea gramaticală.
Expresivitatea verbală a micului autor o deprind prin:

10
 redarea conţinutului unei povestiri cunoscute, respectînd
succesiunea logică a episoadelor cu exprimare clară, corentă,
expresivă;
 continuarea expunerii întrerupte în punctul culminant şi găsirea
uneia sau mai multor variante de deznodămînt.
În scopul dezvoltării competenţelor comunicative în cadrul orelor de limba
română utilizez aşa tehnici ca:
1. LECTURA GHIDATĂ
Metoda este alcătuită din mai multe procedeie. Se lucrează cu un text
artistic absolut necunoscut care în prealabil este împărţit în fragmente (de către
învăţător). După etapa pregătitoare (informaţie despre autor, explicarea
cuvintelor necunoscute, conversaţie introductivă), elevii citesc textul pe
fragmente. Se opresc după fiecare fragment şi fac presupuneri. Răspunsul la
întrebarea: Cum credeţi ce se va întîmpla în continuare? (îşi expun părerile 3-4
elevi). Apoi este citit fragmentul următor.
Notă: se aplică la predare.

2. SINELG (sistem interactiv de notare pentru eficientizarea lecturii şi a


gîndirii)
Notă: la lecţia de limba română se aplică mai rar. Se aplică la predare.
Se lucrează cu un text ştiinţifico-popular. Mai des se aplică la lecţiile de
istorie şi ştiinţe. După etapa pregătitoare (conversaţie introductivă, explicarea
cuvintelor), elevii citesc independent textul din manual (pe fragmente) şi pe
marginea paginii fac următoarele însemnări:
V – informaţie cunoscută
+ – informaţie nouă
? – aş vrea să aflu ceva nou despre aceasta.
Un avantaj este că elevul citeşte independent, iar altul – că citeşte conştient.

3. LECTURA ÎMPOTRIVĂ
Notă: se practică la consolidare (la reflecţie).
Se lucrează cu un text artistic analizat detaliat. Textul parcă e întors pe dos.
Exemplu: fragmentul „La cireşe”
- Ce s-ar fi întîmplat dacă Ion ar fi fost acasă?
11
- Ce s-ar fi întîmplat dacă acasă ar fi fost moş Vasile şi nu mătuşa Mărioara?
- Ce s-ar fi întîmplat dacă mătuşa Mărioara ar fi reuşit să se urce în copac?

4. DIAGRAMA VENN
Notă: se aplică la consolidare

În loc de cercuri se poate face un tabel:


Micul Prinţ Asemănări Prinţul Miorlău
Grijuliu Ambii erau copii Nerăbdător
Răbdător Ambii erau băieţi Capricios
Cult Ambii erau din familii regale Leneş
Ingenios Erau singurii copii Hapsîn
Iscusit Ambii erau bine îngrijiţi Egoist
Ambii aveau părinţi Alintat
Fricos
Distrat
Plîngăcios

Oaspeţii primăverii Asemănări Primăvara


E un text în versuri Ambele descriu semnele E un text în proză
E un text cu rimă caracteristice primăverii E un text narativ
E un text de primăvară În ambele texte se Descrie alt fenomen al
vorbeşte despre păsări primăverii

5. GRAFICUL CCC (Ce ştiu? Ce vreau să ştiu? Ce am învăţat?)

Textul: „Puiul”, clasa III


Tema: „Relaţiile familiei”

Ce ştiu? Ce vreau să ştiu? Ce am învăţat?


12
Familia este compusa Cine trebuie să fie cel O mamă întotdeauna se
din părinţi, copii, bunici. mai autoritar în familie? jertfeşte pentru copiii săi.
Membrii familiei se Sînt obligaţi copiii sa-i Trebuie să-i ascultăm pe
respectă. asculte întru totul pe cei cei maturi, pentru că ei
Cei mici trebuie sa-i mari? au experienţa vieţii.
asculte pe cei mari. Părinţii pot învăţa şi ei Copiii neascultători pînă
de la copii? la urmă o păţesc rău.

Notă: se foloseşte la reactualizare (se completează primele două


despărţituri). Ultima se completează la reactualizare şi consolidare.

6. CULOAREA PREFERATĂ (obiectul, fiinţa, fenomenul)


Notă: se aplică la reflecţie (consolidare). Se aplică la dezvoltatrea
competenţelor comunicative.
Exemplu:
1. albastru – culoarea apei
2. prefer culoarea albastră deoarece dă o senzaţie de curăţenie.
3. se realizează un mic desen unde predomină această culoare.
4. în baza acestui desen alcătuiţi un textuleţ sau o poezioară.
„Era o zi însorită de vară. Soarele strălucea cu dărnicie. Doi copii s-au oprit
pe malul lacului, s-au hîrjonit puţin, apoi au intrat în apă.”
„Culoarea mea preferată este albastru. Prefer această culoare, deoarece
simbolizează curăţenie. Am realizat un mic text...”

7. GPP (gîndeşte – perechi – prezintă)


Notă: poate fi practicată atît la evocare, cît şi la reflecţie.
Se formulează o întrebare (în baza unui text).
1. La început fiecare elev meditează asupra acestei întrebări şi îşi fixează
răspunsurile posibile.
2. Apoi se consultă cu colegul de bancă şi împreună găsesc răspunsul corect.
3. Ambii decid cine va prezenta rezultatu (dacă va fi solicitată perechea).

Exemplu:
13
„De ce trebuie să studiem gramatica?”
Gramatica trebuie să se studieze pentru ca noi să ne putem exprima corect
gîndurile şi cei din jur să ne înţeleagă corect. Fără studierea profundă a gramaticii
nu ne putem socoti oameni culţi.

8. CUVÎNTUL ARUNCAT ÎN GRILĂ


Găsiţi în textul studiat un cuvînt alcătuit din trei silabe (un cuvînt adjectiv,
sinonimul cuvîntului).
• Cine afost prietenul frunzei toată vara?
P – prună
A – aer
S – soare, sare
Ă – arici
R – rac
E – elev
A – avion

• Un elev a vrut să ia o prună din copac. Uitîndu-se în sus a văzut un avion şi


în acel moment a călcat pe un arici. Pruna din mînă i-a sărit în aer. Atunci
el a plecat la bucătărie, a luat din cratiţă un rac, carnea lui a presărat-o cu
sare şi a mîncat-o.

B – bun, blînd
O – obraznic, onest
B – bun
O – ospitalier
C – curajos, cuminte
E – educat
L – liniştit

Acrostihul – cu fiecare literă la început se alcătuieşte cîte o propoziţie


despre pasăre.

14
9. CINCINEL
Notă: se practică la reflecţie (consolidare)
O poezie alcătuită din 5 versuri, respectînd schema:
1. un substantiv;
2. 2 adjective;
3. 3 verbe;
4. un enunţ din 4 cuvinte cu sens generalizat;
5. o comparaţie.
Exemplu:
Ghiocelul
Firav, blînd
A ieşit, se luptă, încearcă
Să învingă gerul crunt
Ce se zbate ca o fiară.

Ca formă de activitate specifică folosesc la orele de dezvoltare a vorbirii,


povestirea oferă condiţii sporite pentru exersarea actului vorbirii, pentru lărgirea
orizontului de cunoaştere a elevului, pentru dezvoltarea multilaterală.

IV. Concluzii

15
depozitul cel mai sacru lăsat de
generaţiile trecute şi care merită să
fie păstrat”.
(Vasile Alecsandri)
„Limba este cel mai preţios tezaur pe
care-l moştenesc copiii de la părinţi,
Şcoala contemporană străbate un amplu şi profund proces de integrare şi
dezvoltare, care influenţează intensificarea vieţii colective a elevilor, în complexa
acţiune de instrucţie şi educaţie. Dezvoltarea exprimării orale şi scrise, condiţie
primordială în instruirea şi educarea elevilor pentru formarea personalităţii lor,
pentru pregătirea participării la viaţa socială îşi găseşte cea mai înaltă expresie în
cadrul disciplinei LIMBA ŞI LITERATURA ROMÂNĂ – a ariei curriculare,
sugestiv intitulată , LIMBĂ ŞI COMUNICARE.
Deşi la formarea şi dezvoltarea limbajului contribuie întreg mediul social şi
cultural în care se dezvoltă copilul, un rol deosebit în perfecţionarea exprimării îl
ocupă studiul limbii. Limba română, ca disciplină de învăţămînt, are o
importanţă covîrşitoare, deoarece de însuşirea corespunzătoare a acesteia
depinde evoluţia intelectuală a elevilor, pregătirea la celelalte discipline, însăşi
viaţa şi activitatea socială viitoare. Învăţarea limbii române este o necesitate,
dascălul avînd, după cum susţine Titu Maiorescu una din cheile cele mai mari ce
deschid poarta viitorului nostru naţional.
Un obiectiv central al studiului limbii române în ciclul primar este
dezvoltarea competenţelor elementare de comunicare orală şi scrisă ale elevilor.
Aceasta înseamnă că, nu are doar rolul de „alfabetizare” a elevilor, ci şi de
familiarizare cu cele mai eficiente tehnici sau instrumente ale activităţii
intelectuale, care îi conduc pe elevi să înveţe folosind cartea ca sursă de
informare şi formare. A sădi în sufletele elevilor dragostea pentru limba
română, a-i învăţa să vorbească şi să scrie corect, este o înaltă îndatorire a
învăţătorului, deoarece: „...limba e stăpîna noastră ... este însăşi floarea
sufletului românimii.” (Mihai Eminescu)

16