CAPITOLUL I

ANATOMIA SI FIZIOLOGIA APARATULUI URINAR

NOŢIUNI DE ANATOMIE

Aparatul urinar este alcatuit din cei doi rinichi si din căile evacuatoare ale
urinii:calice,bazinele,uretere,vezica urinara si uretra.

Rinichii ,organele secretoare ale urinii,au forma de boabe de fasole si sunt

situati de o parte si de alta a coloanei lombare.Fiecare rinichi este inconjurat de un strat
celulo-adipos si invelit cu o capsula fibroasa inextensibila,este situat in loja renala.

Rinichii au o margine convexa,o margine interna concava si doi poli:unul

superior si altul inferior.Pe partea concava se afla hilul renal,alcatuit din artera si vena
renala,limfaticele,nervii,jonctiunea uretro-bazinetala.

Rinichiul drept este ceva mai jos situat decat cel stang..

Loja renala este limitata in sus de diafragm,in spate de ultimele doua coaste si
dedesuptul lor de muschii si aponevrozele lombare,iar inainte,de viscerele abdominale.

Situarea lombo-abdominala a rinichilor explica de ce durerile renale pot fi

resimtite lombar,abdominal sau pelvian,de ce tumorile renale se evidentiaza ca o masa
abdominala si de ce flegmoanele perinefretice cu evolutie superioara imbraca
simptomatologie toracica.

Unitatea anatomica si fiziologică a rinichiului este NEFRONUL,alcatuit din

GLOMERUL(polul vascular) si TUBUL URINIFER(polul urinar)

Nr nefronilor din cei doi rinichi se evalueaza la 2 milioane.

Glomerurul este primul element al nefronului si este aclatuit dintr-un ghem de

capilare care rezulta din ramificatiile unei arteriole aferente,provenita din artera
renala.Capilarele se reunesc apoi si formeaza o arteriola eferenta,care se capilarizeaza
din nou in jurul primei portiuni a tubului urinifer.

Tubul urinifer-al doilea element al nefronului-se prezinta sub forma unui canal
lung de 50mm,format din urmatoarele segmente:capsula Bowman,tubul contort
proximal,ansa Henle,tubul contort distal si tubii colectori.

Uretera –canalul excetor al vezicii-are la femeie un traiect foarte scuri de aprox

5cm,spre deosebire de barbat,la care traiectul este lung si traverseaza prostate,de unde

1
posibilitatea compresiunii uretrale de catre un adenoma sau cancer de prostate cu
rasunet asupra intregului arbore urinar.

NOŢIUNI DE FIZIOLOGIE

Rinichiul este un organ de importanţa vitală şi are numeroase funcţii, dintre care funcţia
principală constă în formarea urinei..

FUNCŢIILE RINICHIULUI

:1 Funcţia de formare a urinei:

Prin aceasta sigura epurarea organismuluide substante toxice.Formarea urinei

se datoreaza unui mechanism compex de filtrare la nivelul glomerulilor si de reabsortie
si secretie la nivelul tubilor

Prin filtrare glomerurala se formeaza urina primitiva150l urina primitive in

24h,din filtrarea a 1500l plasma)Urina primitive are compozitia plasmei,dar fara
proteine,lipide si elemente figurate.Contine deci:apa,glucoza,uree,acid uric si toti
electrolitii sangelui.

Capsula Bowman are forma unei cupe care inconjoara glomerulul si este alcatuit
din doua foite.Capsula Bowman impreuna cu glomerul pe care-l contine,poarta numele
de corpuscul Malpighi.

Din tubii contorti distali,prin canalele colectoare si canalele commune care se deschid in
papilele renale,urina formata trece in calice si de aici in basinet.

Legatura bazinetelor cu vezica urinara –organ dotat cu o musculature puternica

si situate in pelvis,inapoia pubisului-este realizata prin cele doua uretere.

Traiectul abdomino-pelvian al ureterelor explica posibilitatea compresiunii acestora de

catre fibroame,chisturi ovariene sau canceroase recto-sigmoidiene.

Uretera –canalul excetor al vezicii-are la femeie un traiect foarte scuri de aprox

5cm,spre deosebire de barbat,la care traiectul este lung si traverseaza prostate,de unde
posibilitatea compresiunii uretrale de catre un adenoma sau cancer de prostate cu
rasunet asupra intregului arbore urinar.

NOŢIUNI DE FIZIOLOGIE

Rinichiul este un organ de importanţa vitală şi are numeroase funcţii, dintre care funcţia
principală constă în formarea urinei..

FUNCŢIILE RINICHIULUI

2
:1 Funcţia de formare a urinei:

Prin aceasta sigura epurarea organismuluide substante toxice.Formarea urinei

se datoreaza unui mechanism compex de filtrare la nivelul glomerulilor si de reabsortie
si secretie la nivelul tubilor

Prin filtrare glomerurala se formeaza urina primitiva150l urina primitive in

24h,din filtrarea a 1500l plasma)Urina primitive are compozitia plasmei,dar fara
proteine,lipide si elemente figurate.Contine deci:apa,glucoza,uree,acid uric si toti
electrolitii sangelui.

In faza urmatoare la nivelul tubilor,care reabsorb cea mai mare parte a filtratului
glomerural,se formeaza urina definitive

La acest nivel se face o selectare :tubii reabsorb total sau in mare cantitatea de
substante utile si in cantitate mica pe cele toxice..Substantele utile sunt substante cu
prag,care sunt eliminate prin urina numai cand concentratia lor sanguina a deposit
limitele fiziologice(apa,glucoza,NaCl).Substantele toxice sunt substante fara
prag,eliminarea lor in urina facandu-se imediat ce apar in sange.

Apa se reabsoarbe in proportie de 99%,glucoza in intregime,sarurile si clorura de

sodium in proportie veriabila de 98%.

Substantele toxice nu sunt reabsorbite decat in proportie mult mai

mica:uree33%,75%acid uric

2 Funcţia secretorie de menţinere a echilibrului acido-bazic

El poate secreta si elimina unele substante ,ca amoniacul ,cu rol foarte important
in echilibrul acido-bazic

Rinichii exercită o serie de funcţii endocrine, dintre care amintim:]eritropoieziei

medulare;

3 Funcţia de epuraţie sanguină

Cu rol important in reglarea tensiunii arteriale.

CĂILE URINARE

- Ureterele sunt conducte care continuă bazinetele celor doi rinichi, coborând
retroperitoneal de o parte şi de alta a coloanei vertebrale. Are o lungime de aproximativ
25 cm. Ajung în pelvis de unde se varsă în vezica urinară. Sunt formate din fibre
longitudinale, la exterior şi circulare la interior, graţie cărora execută mişcări ondulatorii

3
caracteristice (peristaltice) care fac ca urina să se întoarcă în vezică. Pe faţa inferioară
uretrele au o mucoasă, şi pe cea externă un înveliş conjuctiv.

-Vezica urinara este un rezervor care colectează urina. Are o capacitate de 300-400 ml
cu mari posibilităţi de destindere (1-3 l) datorită musculaturii sale bogate formată dintr-
un strat longitudinal extern şi actul longitudinal intern.

-Uretra este un canal musculo- membranos care diferă în raport cu sexul.

La bărbat există un canal comun, urinar şi genital, de la vezică la meantul urinar. Are
patru porţiuni intraparietală, prostatică (3 cm), membranoasă (prin diafragma
urogenitală) şi spongioasă sau pelviană.

La femei este un canal întins de la vezică până la vulvă, paralel cu vaginul şi posterior
de el, are o lungime de cca. 4 cm, fiind scurtă se pot produce infecţii urinare frecvente.
Are două porţiuni: intrapelviană şi perineală, orificiul inferior este situat posterior de
clitoris.

4
 CAPITOLUL II

LITIAZA RENALĂ -DESCRIEREA AFECŢIUNII

2.1 DEFINIŢIE

Este o afecţiune caracterizată prin formarea de calculi (concreţiuni minerale, organice

şi de cele mai multe ori mixte) ,în bazinet şi de-a lungul căilor urinare (începând cu tubul
urinifer si terminând cu uretra),în urma precipitarii substanţelor care în mod normal,se
găsesc dizolvate în urină.

2.2 CAUZE

Calculii renali se formeaza atunci cand balanta intre apa, sarurile, mineralele si alte
substante din urina se modifica. Modul in care aceasta balanta este modificata
determina tipul de calcul care se formeaza. Cei mai multi calculi renali sunt formati din
calciu si apar atunci cand nivelul acestuia in urina se modifica.

2.3 FACTORI DE RISC

Acesti factori de risc actioneaza indeosebi asupra persoanelor cu predispozitie pentru

aparitia calculilor renali, in special cele care suferit deja de litiaza renala.

Hidratarea insuficienta - Consumul insuficient de lichide (in special de apa), duce la

diminuarea volumului urinei, care va fi deci mai concentrata in saruri.

Unele medicamente – diureticele, de exemplu, pot creste riscul de formare a calculilor

renali. Efectul acestor medicamente asupra formarii de calculi este variabil.

Prin urmare, persoanele cu risc crescut trebuie sa consulte medicul sau farmacistul
inainte de luarea medicamentelor.

Consumul insuficient de fructe si legume – consumul de fructe si legume este asociat

cu un risc scazut de formare a calculilor, deoarece favorizeaza excretia de citrat, un
inhibitor al cristalizarii sarurilor in caile urinare.

Consumul excesiv de proteine (carne, peste, etc.) favorizeaza formarea calculilor

deoarece determina cresterea nivelului de calciu, oxalat si acid uric din urina, precum si
diminuarea nivelului de citrati (un factor de protectie impotriva calculilor). Proteinele de
origine animala sunt cel mai frecvent incriminate.

Acitivitate limitata sau sedentarism – duce la pierderea treptata a masei osoase, deci la
eliberarea calciului din oase.

5
Luarea de suplimente de calciu intre mese, neinsotite de alimente.

Alimentatie bogata in oxalati – determina cresterea nivelului de oxalati din urina.

Aceasta substanta se gaseste in numeroase alimente, desi doar o parte din acestea par
sa creasca in mod semnificativ nivelul din urina – spanacul, sfecla rosie, nucile,
ciocolata, taratele de grau, migdalele, arahidele si capsunele.

Luarea suplimentelor de vitamina D –este indicata consultarea medicului inainte de a

lua suplimente de vitamina D.

Factori anatomici: congenitale sau câştigaţi care alterează drenajul urinei;

Factori bacteriologici: există unii germeni care secretă urează generatoare de amoniac,

favorizând apariţia calculilor amoniaco-magnezieni.

Factori metabolici: guta, avitaminoze.

2.4 SIMPTOMATOLOGIE

Simptomatologia litiazei variaza cu sediul si cu marimea calculilor. Un calcul care se

dezvolta în întregul sistem pielocaliceal (calcul coraliform) poate fi bine tolerat si da
doar:

-dureri lombare difuze, intermitente;

-infectie urinara cronica asociata cu dureri sau arsuri in timpul urinarii(disiurie),cresterea

numarului mictiunii;

-uneori hematurie.

Un calcul mic angajat pe ureter poate da tabloul complet, de intensitate uneori chiar
dramatica, al colicii renale .

Ea poate sa apara "ca un fulger pe cer senin", dar de multe ori dupa eforturi, trepidatii,
alergari.

Hematuria si uneori piuria apar dupa colica renala.

-urina tulbure, urat mirositoare;

-greturi si varsaturi.

-febra este semnul clinic care certifica aparitia infectiei. Fiind un obstacol pe calea
urinara, litiaza favorizeaza staza (hidro-nefroza sau ureterohidronefroza) si deci infectia
urinara, care poate sa duca în timp la alterarea rinichilor (pielonefrita cronica), cu rinichi
scleroatrofic si perinefrita sclerolipomatoasa.

6
Simptomatologie clinica

Litiaza renală se poate manifesta clinic urmatoarele forme:

a) calcul latent nu are nici un simptom clinic, poate fi doar bănuit la bolnavii de gută,
infecţiei urinare, imobilităţi la pat, paraplegici.

Anamneza furnizează informaţii despre anumite obiceiuri alimentare, abuz de alimente

bogate în proteine (carne) sau oxalaţi (spanac, sfeclă roşie, ciocolată) despre mediul de
viaţă al pacientului (cald şi uscat), infecţii urinare în antecedente sau eventuale eliminări
anterioare de calculi.

b) durerea în durerea violentă (colică renală) dar şi sub formă de nevralgie (durere
nudă, uneori doar o jenă la nivelul regiunii lombare) este cea mai tipică manifestare a
litiazei renale.

Colica renală înseamnă înseamnă distensia acută a căilor excretorii deasupra

obstacolului şi spasmul supraadăugat.

Debutul este de obicei brusc, precipitat de un efort fizic important, se manifestă ca

durere vie în zona lombară, de obicei unilateral, în hipocondru şi fosa iliacă de aceeaşi
parte cu iradieri spre organele genitale externe şi faţa internă a coapsei.

Durerea se însoţeşte de disurie, hematurie. Pot exista fenomene reflexe digestive

(greţuri, vărsături, pareză intestinală) şi vegetative (paloare, transpiraţii, tahicardie).

Durata este variabilă, ore sau chiar zile, iar sfârşitul colicii poate coincide uneori cu
eliminarea calculilor.

c) infecţia urinară datorită stazei urinare realizate prin obstacol şi a refluxului urinar,
germenii pot infecta căile urinare, fie pe cale ascendentă, fie pe cale hemetogenă
generând infecţii de diferite tipuri. Infecţiile urinare reprezintă complicaţii redutabile ale
litiazei şi, de multe ori, reprezintă singura formă de manifestare a acestuia.

2.5 DIAGNOSTIC CLINIC

DIAGNOSTICUL CLINIC INCLUDE

1 Anamneza urmareste precizarea urmatoarelor elemente

-varsta;

7
-sexul;

-antecedente heredo-colaterale;

-rezidenta geografica;

-ocupatia;

-volumul zilnic al ingestiei de lichide;

-regimul alimentar;

-tratamentul medicamentos;

-prezenta calculior eliminati de pacient in antecedente;

-structura cristalografica a calculilor analizati ulterior;

-prezenta infectiei urinare asociate.

2 Examenul clinic obiectiv consta:

a)Semne generale caracteristice bolilor asociate cu litiaza renala(sindrom

Cushing,hipertiroidism,guta,sarcoidoza)sau evidenta vezicii neurologice cu risc de
formare a litiazei vezicale

b)Semne locale:

-sensibilitate dureroasa la palparea lojei renale;

-prezenta rinichiului mare,palpabil,sensibil;

-sensibilitatea punctelor ureterale;

-prezenta hematuriei sau piuriei la examenul macroscopic al urinei;

Diagnostic pozitiv

Calculii renali pot fi descoperiti in timpul unui examen de rutina, dar in general sunt
diagnosticati la persoanele care acuza durere lombara acuta sau la pacienti cu infectii
urinare cronice.

2.6 EXAMINARI PARACLINICE

Radiografia renală simplă evidenţiază calculii radioopaci, numărul, forma şi localizarea

lor.

8
Ecografia – este un examen neinvaziv, dar nu poate pune in evidenta calculii mici, in
special cei localizati in uretere sau vezica urinara,.permite de asemenea diagnosticarea
litiazei renale şi a impactului său asupra rinichiului.

Pielografia intravenoasa - examen cu ajutorul caruia se poate determina localizarea

calculului in sistemul urinar si se poate stabili gradul de obstruare cauzat de acesta.
Examenul consta in radiografierea cailor urinare, dupa opacifierea cu o substanta de
contrast, realizata prin injectare intravenoasa. Acest examen a fost inlocuit de
tomografia computerizata (CT), dar este in continuare utilizat in numeroase afectiuni
urinare.

Tomografia computerizata (CT) in spirala - a devenit testul de electie pentru evaluarea

calculilor renali. Poate identifica calculii indiferent de compozitia lor si nu necesita
utilizarea unui produs de contrast. .

Urografia intravenoasă cu substanţă de contrast pune în evidenţă calculii

radiotranparenţi, ca şi modificările căilor urinarea în amonte de obstacol, impactul
asupra parenchimului renal şi eventualele leziuni anatomice

Scintigrafia renală apreciază funcţionalitatea parenchimului unui rinichi litiazic, dar ea nu

este indispensabilă diagnosticului.

Sumarul de urină. Se cercetează prezenţa: albumine cu apreciere cantitativă, glucoză,

mobilinogen, pigmenţi biliari, sedimentul urinei, leucocite,hematii,diferite saruri.

Reacţia (pH-ului) urinei normal acidată şi variază între 4,6-8,8 în funcţie de dietă.

Volumul urinar în medie 1500 ml/zi în funcţie de aportul hidric:

mai puţin de 1500 ml/zi – oligurie mai mult de 1500 ml /zi – poliurie

Culoarea urinei poate deveni hipercromă, portocalie în ingestie redusă de lichide,

pierderi lichidiene excesive, febră, etc.

Mirosul urinei:

-fetid: semnifică infecţii urinare severe;

-amoniacal: fetid în infecţii urinare.

Proba Addis Hamburgher determină numărul de hematii sau leucocite eliminate pe

minut, recoltare ce se repetă la 100 minute.Valorile normale: 0-2000 leucocite/min

Urocultura – este examinarea bacteriologică a urinei şi are drept scop depistarea

infecţiei urinare. Recoltarea impune condiţii sterile, după o prealabilă toaletă locală
(genitală), din mijlocul jetului urinar (câţiva mililitri).

9
Urina recoltată se însămânţează pe medii de cultură şi citirea se face după intubare la
termostat 24 h.

2.7 TRATAMENT

În cazul litiazei renale tratamentul trebuie individualizat in funcţie de:

-vârsta pacientului;

-tarele organice asociate;

-dimensiunile calculului;

-compoziţia chimică a calculului;

-gradul de afectare a funţiei renale;

-stare rinichiului contralateral;

-asocierea complicaţiilor(durere,infecţie urinară,insuficientă renală).

Majoritatea pietrelor sunt eliminate in mod spontan in termen de 6 saptamani, in special

daca pacientul consuma lichide. Pot fi administrate analgezice pentru reducerea
durerilor (acetaminofen), pana la eliminarea calculului.

Calculii prea mari, cei care provoaca dureri violente, infectii sau hemoragii trebuie
pulverizati in fragmente mici sau extrasi chirurgical.

Pulverizarea sau extragerea calculilor se poate realize prin diferite tehnici:

-Litotripsia(litotritia) extracorporala – interventie ce utilizeaza unde de soc produse pe

piele si orientate direct catre calcul, pulverizeaza calculul in fragmente mici ce pot fi
eliminate de catre sistemul urinar.

-Nefrolitotomie percutanata – tehnica utilizata atunci cand calculul este prea mare sau
pozitionat astfel incat nu poate fi degradat prin litotripsie extracorporala. Se efectueaza
prin introducerea, printr-o incizie, a unui tub de observatie si a unui instrument numit
nefroscop in rinichi. Cu ajutorul nefroscopului se extrage calculul. Daca acesta este
prea mare, el poate fi pulverizat cu ajutorul unei laser sau a energiei electrice.

-Ureteroscopia – operatie necesara pentru extragerea calculilor localizati in uretere.

Consta in introducerea unei sonde (sau ureteroscop) in vezica prin uretra si ghidat apoi
pana la uretera. Calculii sunt apoi fragmentati sau extrasi intregi. Aceasta tehnica poate
afecta ureterele.

Tratamentul conservator al litiazei renale implică:

10
1.Tratamentul profilactic propriu fiecărui varietăţi de litiaze;

2. Tratamentul general curativ comun tuturor formelor de liziază, oricare ar fi natura lor
chimică.

Tabloul clinic cel mai frecvent observat în litiaza renală este constituit de colica
ureterală. În 60-80% calculii ureterali pot beneficia de un tratament medical, calcul
putându-se elimina spontan. De asemenea, chiar şi în cazurile când calculi ureterali nu
se însoţesc de colica acută, se va aplica mai întâi un tratament medicamentos.

În tratamentul imediat al colicii ureterale acute se va administra în primul rând medicaţia

antispastică şi antialgică pe cale intramusculară sau intravenoasă.

Analgetice: Algocalmin, Novalgin intramuscular sau intravenos; supozitoare sau tablete

în forme mai uşoare: Scobutil, Lizadon; în formele mai grave Fortral intramuscular;

Antispastice: papaverina fiole intravenos sau intramuscular foarte lent de obicei în

asociere cu Scobutil intravenos; Atropina fiole a 1 mg. Intravenos sau intramuscular.

Aplicaţii de căldură: în regiunea lombară (pernă electrică), băi fierbinţi.

Administrarea opiaceelor poate fi uneori necesară, în cazul când durerile sunt extrem
de intense, deşi opiaceele au dezavantajul de a împiedica migrarea calculilor.

Cura de diureză nu este indicată în faza iniţială dureroasă, deoarece creşte presiunea
intrapielitică care are rol important în producerea durerii.

Odată durerea calmată, se va trece la o analgezie de bază prin administrarea per oral
sau supozitoare de spasmolitice şi analgetice pentru că se obţine o dilatare şi o
diminuare a perstalticii căilor urinare, şi, deci o scădere a factorilor care declanşează
durerea.

În această perioadă este indicată cura de diureză care favorizează migrarea calcului.

Volumul urinar va trebui să depăşească 1,5 l/24h. Pot fi recomandate şi ceaiurile de

plante cu acţiune diuretică, asociate cu indicaţia care reglează dinamica ureterală.

Pentru eliminarea spontană a calcului are o mare importanţă mişcarea şi aşa zisa
,,scuturare” a pietrei.

În cazul în care este prezentă leucocituria şi bacteriuria, se va aplica terapia antibiotică.

Tratmentul colicii renale se poate face şi ambulatoriu, dar orice colică febrilă prelungită
sau complicată cu oligurie, impune internare pentru investigaţii suplimentare şi
tratament adecvat.

11
În colicile violente prelungite care nu cedează la analgetice şi spasmofilitice uzuale se
mai asociază: ROMERGAM, FENOBARBITAL. Dacă nici aşa durerea nu cedează, se
administrează MIALGIN, ATROPINĂ.

În cazul în care tratamentul medical nu a dat rezultate sau în cazurile complicate cu

insuficienţă renală se aplică tratament urologic şi la nevoie chirurgicala.

Tratament profilactic

Este în funcţie de compoziţia chimică a calculilor.

Litiaza renală fiind o boală cronică a întregului organism, necesită un tratament

de lungă durată. Tratamentul s-a dovedit eficace în profilaxia recidivelor, acestea
diminuând de la 40% la 10%.

Tratamentul profilactic medical, cu ajutorul aportului hidric, dietei şi medicaţiei

urmăreşte:

-scăderea concentraţiei urinare printr-un aport crescut lichidian;

-diminuarea aportului substanţelor formatoare de calculi;

-creşterea aportului de mediatori care inhibă cristalizarea;

-modificarea pH-ului urinar;

-lupta contra infecţiei.

Tratamentul chirurgical

Tratamentul chirurgical impune doar o etapă a tratamentului litiazei renale, el va fi

continuat întotdeauna cu măsuri de prevenire a recidivei calculoase.

2.8 EVOLUTIE SI COMPLICATII

Evolutia este în general buna, multi bolnavi reusind dupa colici recidivate sa elimine
calculul. De cele mai multe ori, daca nu a fost gasita si tratata cauza, procesul de
formare a calculului continua, chinuind timp îndelungat bolnavul, ducând la operatii
repetate.

Unii bolnavi internati în spital nu accepta interventia chirurgicala, ajungând frecvent la

blocarea caii urinare cu scoaterea rinichiului din functie (în acest moment înceteaza
durerea, fapt care bucura pe bolnav, dar calmarea este înselatoare, pentru ca daca
persista circa doua luni, obstacolul distruge ireversibil rinichiul).

12
Exista posibilitatea foarte rara de anurie (blocarea functiei renale bilaterale), o urgenta
de prim ordin de diagnostic si tratament.

Evoluţia depinde de numărul şi mărimea calculilor, obstrucţia căilor urinare depinde de

eficienţa tratamentului şi posibilitatea prevenirii recidivelor şi a complicaţiilor.

Factorii care pot influenţa evoluţia şi prognosticul, sunt: natura litiazei, dimensiunile,
forma şi situaţia topografică a calculului, numărul, gradul de obstrucţie a căilor urinare,
prezenţa sau absenţa infecţiei şi riscul de recidivă.

Cu privire la natura litiazei, se ştie că cea urică este mai bine tolerată, puţin dureroasă,
iar tratamentul de dizolvare a calcului este eficace.

Dintre litiazele calcice, cea fosfatică este mai gravă decât cea oxalică, prin faptul că
recidivează şi se infectează.

În funcţie de dimensiunile, forma şi situaţia topografică a calcului pot fi prevăzute

şansele de eliminare spontană.

Calculii caliceali sunt de obicei bine suportaţi, însă şansele de eliminare sunt minime.

Complicaţiile comune ale litiazei renale sunt:

-complicaţiile mecanice;

-complicaţiile infectioase;

-complicaţiile renale.

Complicaţiile mecanice

Sunt determinate de prezenţa unui calcul pe căile urinare excretoare, care reprezintă un
obstacol incomplet sau complet privind excreţia urinii.

Este posibil ca, uneori, să se instaleze în amonte faţă de obstacol o dilatare

pielocaliceală de volum variabil.

Excluderea funcţională a rinichiului (rinichi mut) are loc în cazul când calculul produce o
obstrucţie totală.

Anurie reprezintă o complicaţie gravă datorită fie unui mecanism reflex, fie unor leziuni
de pielonefrită litiazică pe rinichiul colateral, fie mai rar unei obstrucţii bilaterale.

Complicaţiile infecţioase

Sunt favorizate de litiaza renală. După infecţia pielică se instalează pielonefrita acută
sau cronică cu insuficienţă renală ireversibilă.

13
Tot în cadrul complicaţiilor infecţioase se menţionează:

-pionefroza;

-flegmonul perinefritic ;

-septicemia.

Complicaţiile renale

Sunt reprezentate de nefropatia obstructivă însoţită de nefrită interstiţială cronică.

2.9 PROFILAXIE

Profilaxia litiazei este foarte simpla:

-regula generala este cautarea si tratarea bolilor generatoare, asociate cu cura de

diureza, deci ingestie mare, zilnica de lichide (orice fel) în cantitate de peste 1500 ml/zi,
putându-se ajunge constant la 2 -3 litri/zi;

-se asigura astfel un drenaj foarte bun al eliminarii de urina cu împiedicarea concentrarii
si deci precipitarii sarurilor.

Regimul alimentar are o mare importanta, în functie de tipul litiazei

Pentru litiaza oxalica:

-se exclud spanacul, macrisul, varza rosie, castravetii, prunele, caisele, fasolea boabe,
mazarea verde, cacaua, cafeaua, glucidele sub forma de dulciuri, fainoasele, bauturile
alcoolice;

Pentru litiaza urica:

-se indica aport scazut de proteine, produse lactate, interzicându-se carnea de purcel,
miel, vitel, vânatul, mezelurile, momitele, splina, ficatul, creierul.

2.10 EDUCATIE PENTRU SANATATE

Educaţia pentru sănătate vizează educaţia bolnavului cu litiaza renala, în vederea

profilaxiei recurenţelor şi a complicaţiilor bolilor renale.

Prevenirea recidivelor presupune identificarea tuturor factorilor endo şi exogeni de risc

şi “inactivarea lor”.

Asociat cu recurenţa litiazei renale s-au raportat:

-alimentatia:subnutritia si excesul de proteine;

14
-hidratare insuficienta:sunt necesari 2l de apa pe zi pentru o hidratare adecvata;

-temperaturile crescute:favorizeaza deshidratarea;

-apa cu un continut crescut de Ca2+:favorizeaza aparitia pitrelor din calciu-calculi

calcici;

-stilul de viata si ocupatia:locul de munca intr-un mediu care favorizeaza deshidratrea

,stresul,starea de incordare psihica,expunerea prelungita la temperaturi crescute;

-factori endocrini si metabolici:tulburari in metabolismul mineralelor,hiperparatiroidismul;

-factori genetici:rude de sange cu istoric de litiaza renala;

-antecedente personale in litiaza renala.

Bolnavul trebuie educat referitor la tratament pe toata durata vietii sale.

El trebuie sa dobandeasca urmatoarele cunostiinte:

-alimentare corecta;

-evitarea inhibarii reflexului de mictiune(produce distensia vezicii urinare ,staza urinara

care favorizeaza aparitia calculilor);

-asigurarea unui aport corespunzator de lichide;

-evitarea consumului de medicamente cu efect diuretic sau nefrotoxice,fara prescriptie

medicala;

-toaleta regiunii perianale pentru a evita patrunderea microorganismelor in tractul urinar;

-evitarea aportului excesiv de saruri minerale(alimente,apa minerala);

-cunoasterea factorilor favorizanti in aparitia si evolutia afectiunilor

renale(oboseala,frig,umiditate);

-evitarea excesului de proteine si sare care suprasolicita functional rinichiul.

Boala şi infirmitatea pot fi congenitale, dar cel mai adesea sunt rezultatul unui regim de
viaţă nesănătos care se poate datora unor cauze individuale, economice sau altor
cauze.

Educarea sau pregătirea fac parte din îngrijirile de bază, ce trebuie acordate marii
majorităţi a persoanelor care se prezintă pentru tratament.

15
Unele persoane, deşi sunt de acord cu îngrijirile, iau o poziţie defensivă atunci când li
se prezintă propria responsabilitate în ceea ce priveşte sănătatea, informarea şi
educarea lor.

Se pare că obiecţiile au la bază prezumţia că asistenta medicală intervine în programul

de educare a bolnavului, ceea ce este domeniul medicului. Ori, este clar stabilit că rolul
asistentei medicale de a educa bolnavul referitor la căile de promovare a sănătăţii şi la
vindecarea bolnavului, este o continuare a planului terapeutic stabilit de medic.

16