26 Sargetia Acta Musei Devensis XXVI 1 1995 1996

www.cimec.
ro
www.cimec.ro
ACTA MUSEI DEVENSIS
SARG_ETIA
XXVl/1
Volum dedicat împlinirii a 115 ani de la înfiinţarea
muzeului şi a 60 de ani de la apariţia revistei „Sargetia"
1995-1996
www.cimec.ro
SARGETIA
Fondator OCTAVIAN FLOC A
Volumul 1,1937, 214 pagini

Volumul li, 1941, 164 pagini
Volumul III, 1956, 231 pagini
Volumul IV, 1967,272 pagini
Volumul V, 1968, 662 pagini
Volumul VI, 1969, 319 pagini
Volumul VII, 1970, 313 pagini
Volumul VIII, 1971, 275 pagini
Volumul IX, 1972, 283 pagini
Volumul X, 1973, 447 pagini
Volumul XI-XII, 1974-1975, 504 pagini
Volumul XIII, 1977, 620 pagini
Volumul XIV, 1979, 739 pagini
Volumul XV, 1981, 540 pagini
Volumul XVI-XVII, 1982-1983, 749 pagini
Volumul XVIII-XIX, "1984-1985, 464 pagini
Volumul XX, 1986-1987, 740 pagini
Volumul XXI-XXIV, 1988-1991, 942 pagini
Volumul XXV, 1992-1994, 982 pagini
Colegiul de redacţie
Adriana Rusu Pescaru - director

Ioachim Lazăr - redactor responsabil
Adela Herban - secretar de redacţie
Maria Basarab - membru
Daniela Drăghia - membru
Gheorghe Firczak - membru
Vasile Ionaş - membru
Marcel· Morar - membru
Eugen Pescaru - membru
„ACTA MUSEI DEVENSIS" „ACTA MUSEI DEVENSIS"
Orice corespondenţă referitoare la Toutes correspondence concernant la

publicaţia Sargetia se va adresa:Muzeul revue Sargetia doit entre adressee:
Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva, 2700 Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane
Deva str.1 Decembrie, nr.39, judeţul Deva, 2700 Deva, str.1 Decembrie,
Hunedoara, România, tel .054/215409 fax. nr.39, judeţul Hunedoara, România, tel.
054/212200. 054/215409, fax. 054/212200.
www.cimec.ro
SUMAR SOMMAIRE INHALT CONTENTS
MUZEUL CIVILIZAŢIEI DACICE ŞI ROMANE DEVA LA 115 ANI
ADRIANA -Pro memoria ........ „.„.„„ .................... „„„.„... 11

RUSU-PESCARU
RODICA ANDRUŞ - Din „Cartea de Aur" la 115 ani de la înfiinţarea

muzeului devean ....... ........ ...... .. ............ ..... .... 17
„Le livre d'or" ă la 115 eme anniversaire.
SZEKEL Y ZOL TAN -ln memoriam directorului doctor docent

Octavian FI oca „ „ ......... „ .... „ „ „ ... „ ... „ „ „ „ „ „.. 27
- ln Memoriam of Doctor Docens Manager
Octavian Floca.
ION I. DRĂGOESCU - Octavian Floca (1904-1983) -corespondenţă

inedită .„.„ ....... „ ... „ .... „„.„„.„ ... „.„„„„„„„„„. 33
- Octavian Floca (1904-1983) - unpublished
Letters.
ADRIANA RUSU - Liviu Mărghitan la a 60-a aniversare............... 39

PESCARU - Liviu Mărghitan at the 60 1h Anniversary.
STUDII ŞI ARTICOLE
SABIN ADRIAN LUCA -Die Vi nea- Siedlung aus Rumess. Die A-Phase
der Vinca-Kultur in Siebenburgen „ ...... „ „ „„ „ „. 45
-Aşezarea Vinca de la Romos. Faza A a culturii
Vinca în Transilvania
RADU FLORESCU -Strecurători ceramice preistorice„ „.„ „ ..... „ .. 63

- The Prehistorical Ceramic Strainers
SZEKELY ZOLTĂN - Plastica şi arta decorativă a neoliticului din

sud-estul Transilvaniei .... „„ „ „ .............. „.„„ .. . 69
- Fine Arts and Decorative Art of the Neolithic
Age in South-Eastern Transylvania
ELISABETTA STARNINI - Aspects of the Koros Culture Lithic lndustry:

the Assemblage from Endrod 119 (Hungary): a
Preliminary Report „ ............ „ ....... „. „ „ „ „ „. „ „ 79
- Aspecte ale industriei litice din cultura Koros:
ansamblul de la Endrod 119 (Ungaria) -Un
raport preliminar
EUGEN COMŞA
- Les figurines anthropomorphes des cultures
de Turdaş et Vinca (Ressemblances et
differences) .......................................... „ ........ . 91
- Figurinele antropomorfe ale culturilor Turdaş
şi Vinca (asemănări şi deosebiri)
www.cimec.ro
4
PAOLO BIAGI - Cultural, Environmental and Economic

Changes in Northern ltaly between the Seventh
and the Sixth Millennium BP .. „ .. „ ....... „ . : . ........ . 105
- Schimbări economice, culturale şi de mediu
în nordul Italiei între mileniile VII-VI BP
KATALIN H. SIMON - Betrachtungen Ober die Chronologie der

Wende des Fruh - und Mittelneolithikums im
Karpatenbecken ............................................ . 127
- Consideraţii asupra cronologiei tranziţiei de
la neoliticul timpuriu la cel dezvoltat în bazinul
carpatic
LASZLO ANDRĂS - Die Stellung der Sopot-Kultur im ungarischen

HORVĂTH Neolithikum und ihre chronologischen
Beziehungen mit der Grossen Ungarischen
Tiefebene ...................................................... . 143
- Locul culturii Sopot în neoliticul Ungariei şi
relaţiile ei cronologice cu Marea Câmpie
Maghiară ,
GEORGETA EL SUSI - A Survey on Animal Husbandry of Turdaş

Community from Orăştie „Dealul Pemilor" (X 2 )
(Hunedoara County) ....................................... . 169
- O privire generală asupra creşterii animalelor
în comunitatea Turdaş de la Orăştie „Dealul
Pemilor" (X 2 ) (Judeţul Hunedoara)
EUGEN-MARIUS - Manifestări spirituale şi motivaţii ale

CONSTANTINESCU raporturilor dintre adepţii diferitelor culte
religioase decelate în necropola Sântana de
Mureş de la Gherăseni ................................ . 179
- Spiritual Manifestations and Reasons of the
Relations among Advocates of the Different
Religion creeds in the Cemetery Sântana de
Mureş from Gherăseni
ADRIANA GIURGIU Contribuţii privind stadiul cercetării

ARD EU Hallstattului timpuriu în spaţiul intercarpatic ...... . 189
- Contributions in connection with the Research
Stage of the ··Early Hallstatt inside the
lntracarpathian Area
SABIN ADRIAN LUCA, - Descoperiri arheologice în hotarul comunei

IOAN PĂREAN Orlat (jud. Sibiu) ............................................. . 227
- Archaeological Discoveries at the Orlat
Commune Boundary (Sibiu County)
www.cimec.ro
5
DOMINUŢ I. - Noi contribuţii la hidronimia Daciei antice:

PĂDUREANU identificarea geografică şi descifrarea
etimologică a hidronimului „AU RAS" (Herodot,
Istorii, IV,49) „ ... „ „ ....... „ .... „ „ ...... „................. 233
- New Contributions at the Ancient Hydronim of
Dacia: the Geographical and Etymologicel
ldentification of the Hydronim „AURAS"
(Herodot, Histories, IV, 49)
ANGELICA BĂLOS - Organizarea internă a aşezărilor fortificate în

epoca clasică . . . . . . . . .. . . . . . . . . .. .. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 243
- The Internai Organization of the Fortified
Settlements in the Classical Epoch
ANGELICA BĂLOS -Aspecte ale vieţii cotidiene la daco-geţi........... 249

-Appearance of the Geto-Dacian Daily Life
MIRCEA VALEA - Succinte consideraţii privind diferenţierea

ANGHEL NISTOR socială în societatea geto-dacică în perioada
Burebista-Decebal „ „ „ „ „ „ „ „ „ „ „ „ . „ . „ „ „ „ „ „ „ . 253
- Short Considerations in connection with the
Differences in Geto-Dacian Society in the Period
between Burebista-Decebal
HOREA POP - Der Nordwesten Dakiens vor den dako-

Rominischen l<riegen „ „ „ „ „ „ „ „ „ „ „ . „ . „ „ . „ . „ . „ 257
- Nord-vestul Daciei înainte de războaiele daco-
romane
CĂTĂLIN RIŞCUŢA - Repertoriul arheologic al depresiunii Brad „ . „ 265

- Le repertoire archeologique de la depression
Brad
LIVIU MĂRGHITAN - Rolul economic al aşezării romane Micia în

cadrul provinciei Dacia „ „ „ „ „ „ „ „ „ „ „ „ „ „ . „ „ . „ . 319
- The Economic Role of the Roman Settlement
Micia as Part of the Dacia Province
EUGEN PESCARU
•
- Faze şi etape de amenajare ale complexului
ADRIANA RUSU- termal Germisara (Geoagiu-Băi, judeţul
PESCARU Hunedoara) ... „ „ •..•..... „ „ „ •• „ •...... „ ...... „ „......... 325
- Phases and Stages of Arrangement of the
Germisara Thermal Complex (Geoagiu-Băi, The
Hunedoara County)
www.cimec.ro
6
I.EMIL NEMEşJ - Descoperiri de epocă romana in Ţara

Haţegului ... „.„„ ... „„„ ............. „ .. „.„.„.„„„ ... . 341
- Discoveries of the Roman Epoch in the „ Ţara
.Haţegului Region"
GICĂ BĂEŞTEAN - Blocuri de piatră pentru aprovizionarea cu

apă în Colonia Dacica Sarmiszegetusa ............ . 353
- Water pipe stone blocks from Colonia
Sarmizegetusa
DOINA BENEA - lnterfernţe spirituale în aşezările daco-romane

din sud-vestul Daciei în secolele 111-IV „ „ „ „ „ „ „ „ 369
- Geistliche lnterferenzen in den dako-
romischen Niederlassungen im Sud-Westen
dakiens, in den III-IV Jhr.
DANllL STOENESCU - Mărturiidespre cultura antică în literatura

apologetică patristică de limbă latină -
Tertualian şi Minucius Felix „ „. „ „„„ „ „„ „„. „„. 385
- Testimonies on the Ancient Cultura of the
Latin Apologists Tertulian and Minucius Felix
PARASCHIVA - Cahle descoperite la Geoagiu-Băi (jud.

VICTORIA BATARIUC Hunedoara) „ „ „ „ „„ „ .•. „.„. „ .... „„„„„ .... „ . „ . „ . 391
EUGEN PESCARU -Teracotta Plates discovered at Germisara
(Geoagiu-Bă;, The Hunedoara County).
DOINA CIOBANU - Sarea aliment şi sursă de venituri pentru

locuitorii din nord-estul Munteniei„„„„„ „ „ „ „ „. 419
- Le sal-aliment et une possibilite du profit pour
Ies habitants du nord-est de Muntenia.
GHEORGHE - Reprezentarea stărilor privilegiate în

BICHICEAN congregaţiile generale din voievodatul
Transilvaniei. ................. „ ............................... . 431
- La representation des etats privilegies dans
Ies congregation generals du Voievodate de la
Transylvanie.
roAN MARIAN ŢIPLIC -Breslele armurierilor din Sibiu, Cluj şi Braşov

Rolul lor în apărarea Transilvaniei de sud.1.
Breslele armurierilc5r din Sibiu şi funcţia lor
militară .......................................................... . 487
Die Waffenschmiede zunfte aus
Hermannstadt, Klausenburg und Kronstadt und
ihrer Rolle in der Verteidigung Siebenburgens.
1 Die Militărfunktion der Waffenschmiede zunfte
aus Hermannstadt (13-16 Jh.).
www.cimec.ro
7
ELENA POPESCU - Câteva consideraţii privind colecţia de icoane

pe lemn a muzeului Brukenthal.„ ..... „ ...... „ ... „. 499
- Des considerations concernant la collection ·
d'icânes en bois du Musee Brukenthal.
MIHAI CERGHEDEAN -Câteva consideraţii

pe marginea unei liste de
împrocesuaţi din vremea lui Horea................... 505
- Considerations concernant une liste avec de
revolutionnaires du temps de Horea, dans le
proces.
VIORICA LASCU - Divina Comedie: o fericită sinteză religie-

cultură. ... . ........... .. . . . . . .. . . .. ... . .. . . ... ..... .. .. . ... .. . . . . 525
- Divina Comedie: une heureuse synthese entre
la religion et la cultura.
DAN JUMARĂ - Tradiţiabizantină în instituţiile de cult

româneşti. (Manuscrise inedite) ................... „.. 531
- La tradition byzantine dans Ies institutes de
culte roumains. (Des manuscrits innedits).
OLGA ŞERBĂNESCU -Cărţi de prevesitire-trepetnicul .„„„„„.„„„„... 539

- Portending books-Trepetnicul.
VALENTIN MUREŞAN - Protestantismul şi Contrareforma Ecouri şi

influenţe în pictura germană şi austriacă din
sec. XVII-XVIII ...... „ .... „ ... „„ .. „„ .. „ ... „ ..... „ .. „. 545
- Protestantismus und Gegenreform Widerhall
und Eintusse in der deutschen und
osterreichischen Malarei des XVII und XVIII ten
Jahrhunderts.
NATALIA DELEANU - Desacralizarea lumii în pictura franceză a

sec. al XVIII-iea .... „.„ ........ „„„„„ .. „„ ... „„„„„ 551
- Le monde la'icise dans la peinture fran<ţaise
du XVlll-eme siecle.
MARIA BASARAB - Însemnări vechi despre învăţământul

hunedorean .. „ „ „. „. „. „ .. „ „ „ .. „ ... „ „. „ .. „ „ „ ... „ 557
- Des vieilles notes sur l'enseignement de
Hunedoara.
MATILDA TAKĂCS - Medalii transilvănene emise în timpul Mariei

Tereza în patrimoniul Muzeului de istorie din
Aiud .„ ....... „ .. „ .................... „ ........ „ ... „............ 567
- Transsylvanische Medaillen von die Zeit der:i
Maria Theresia in Patrimonium des
Geschichtliches Museums von Aiud.
www.cimec.ro
8
EUGEN GLOCK - Relatările din presa cehă, slovacă şi poloneză

privind răscoala din 1784 ................. „ .... „ .... „. „ 577
- L'echo de la revolte de l'annee 1784 dans la
presse tchecoslovaque et polonaise.
DOINA IONESCU - Consideraţii privind icoanele pe lemn semnate

de Stan Zugravul, aflate în patrimoniul cultural
hunedorean . „. „ „ .. „ „. „ ... „ „ „ „ .. „. „ .............. „ 581
- Considerations concernant Ies icânes en
bois, signees par Stan Zugravul, gardees dans
le patrimoine cultural du departament de
Hunedoara.
DOINA NĂGLER - Petru Maior şi problema învăţământului în

Transilvania .. „ ..... „ .. „ .. „ .. „„ ... „. „ ... „. „ .. . . .. . .. .. . 587
- Petru Maior et le probleme de l'enseignement
en Transylvanie.
GHEORGHE FIRCZAK - Din viaţa şi activitatea lui Gyarmathi Samuel

iluminist transilvănean . „ .. „ .. „ „ „. „ ... „ .... „ ... „. „ 593
- La vie et l'activite de Gyarmathi Samuel
representant des lumiere de Transylvanie.
CĂTĂLIN RIŞCUŢA - Relaţiile dintre ortodocşi şi greco-catolici în

judeţul Alba în lumina însemnărilor de pe cărţile
vechi româneşti (secolele XVIII -XIX) „„„.„.„.. 611
- The Relationship between the Ortodoxs and
the Greek Catholics in the Alba County from
the old Romanian Books (the XVlll 1h - XIX'h
centuries). ,
ADRIAN SILVAN - Portretistica în pictura ţărănească pe sticlă.:„„ 623

IONESCU ·_ The portraiture in the peasants' painting on
glasses.
GHEORGHE - Mănăstirea Franciscană Maria Radna -

LANEVSCHI monument baroc-păstrător de valori culturale.... 637
- Un ~onument baroque, le couvent franciscain,
Maria Radna etablissement de cultura.
www.cimec.ro
9
CONSERVARE - RESTAURARE
CONSERVATION - RESTORATION
DORU ENĂCHESCU - Conservarea unei monoxile din sec. al XIII-

iea....................................................................... 645
- Conservation of a one-trunk Boat from Xlll 1h
Century
LIDIA POPESCU - Metode de restaurare a unui document de

breaslă din secolul al XVII-iea........ .. .. . . . .. .. .. . .. . . .. 651
- Restoring a Manuscript from the XVll'h
Century.
DANIELA GHEARĂ - Aspecte privind meşteşugul olăritului în

MIHAELA BECEANU centrele de olari Bar-Livadia de pe teritoriul
judeţului Hunedoara. Metode de restaurare........ 659
- Quelques aspects concernant le metier du
potier dans Ies centres des potiers Bar-Livadia
du departement de Hunedoara.
EMILIA PAVEL - Muzeul etnografic al Moldovei laşi, sursă de

GABRIELA MOGA informare şi documentare pentru creaţiile
LAZĂR actuale Colaborare între etnograf şi creator....... 667
- The Ethnographical Museum of Moldavia-
laşi, Information and Documentation Source for
the Today's Creations-Collaboration between
Ethnograph and Creator.
EMIL NEMEŞ - ln memoriam............................................... 677
ABREVIERI BIBLIOGRAFICE - BIBLIOGRAPHICAL ABBREVIATIONS

ABREVIATIONS BIBLIOGRAPHIQUES - ABKURZUNGEN
www.cimec.ro
www.cimec.ro
PRO MEMORIA
Adriana Rusu-Pescaru
1997 - anul aniversar în care muzeul devean sărbătoreşte 115 ani de la

înfiinţare şi 60 de ani de la apariţia primului număr al revistei, ,SARGETIA ACTA
MUSEI DEVENSIS" face necesară o trecere în revistă - chiar succintă - a
activităţii desfăşurate de instituţia noastră. Bazele muzeului au fost puse după
constituirea Societăţii de Istorie şi Arheologie a comitatului Hunedoara (1880)
aceasta având iniţiativa şi sprijinind înfiinţarea sa. Iniţial lipsit de un lăcaş
propriu, pe parcursul anilor adăpostit în diverse clădiri necorespunzătoare,
obţine abia în 1938 clădirea Magna Curia în care este adapostit şi astăzi.
Colecţiile sale au fost, iniţial, structurate pe trei domenii: istorie, ştiinţele naturii
şi etnografie ele fiind divesificate pe parcursul anilor. Primul statut de organizare
elaborat în anul 1920 a fost înlocuit, ca fiind necorespunzător, cu altul în anul
1940. Confruntatîn permanenţă cu problemele materiale muzeul devean reuşeşte
să le depăşească şi să se menţină printre instituţiile similare cele mai apreciate
din ţară.
Îmbogăţirea şi diversificarea colecţiilor fac necesare unele reorganizări şi
deschideri de noi secţii ale muzeului. În afară de Muzeul Arheologic din
Sarmizegetusa, cel de Etnografie şi artă populară de la Orăştie şi cel de Istorie
medie de la Castelul Corvineştilor din Hunedoara sunt înfiinţate: Secţia de
Ştiinţele naturii (1966), Muzeul mineritului din Petroşani (1968), Casa memorială
Crişan (1979), Muzeul memorial Aurel Vlaicu (1982), Punctul muzeistic Ţebea
(1984), Muzeul de istorie locală şi etnografie Brad (1987), şi, în acelaşi an Secţia
de Artă din Deva. Muzeul devean a cunoscut el însuşi mai multe reorganizări
(1938, 1968-1970, 1980-1981) iar cel din Sarmizegetusa a fost reorganizat în
anul 1982.
Judeţul Hunedoara recunoscut ca păstrător al unor numeroase bogăţii şi
frumuseţi oferă la tot pasul obiective istorice de interes naţional sau local.
Muzeul este cel care veghează asupra conservării şi restaurării lor, în judeţ
existând 291 monumente istorice, de artă şi ale naturii, dintre care: 111
monumente istorice şi de arhitectură, 30 monumente şi rezervaţii arheologice,
2 muzee memoriale, 40 monumente de artă plastică, 29 rezervaţii naturale şi 79
monumente memoriale.
Nu putem să nu amintim rezultatele obţinute în urma cercetărilor pe
şantierele arheologice de importanţă naţională de la Grădiştea Muncelului
(Sarmizegatusa Regia), Micia, Germisara, Ulpia Traiana Sarmizegetusa, Tapae
etc.
Ca instituţie de cultură muzeul este chemat nu numai să descopere, să
restaureze şi să conserve vestigiile trecutului istoric ci şi să valorifice rezultatele
cercetărilor ştiinţifice efectuate în diverse domenii istorice. În afara mijloacelor
specifice mezeografiei (expoziţii, expuneri, conferinţe etc.), un rol aparte revine
www.cimec.ro
12 Pro memoria
publicării rezultatelor cercetării. Acest deziderat a fost înţeles de slujitorii

muzeului devean.
Încă din anul 1925 directorul Iosif Mallasz pune bazele unei reviste
proprii: „Publicaţiile Muzeului Judeţului Hunedoara" din care apar doar volumul
I (1925), li (1926) şi III-IV (1928) toate publicate la tipografia din Deva. Dacă
primul număr conţine un singur articol - al lui l.Mallasz intitulat: „Ceva despre
trecutul pământului nostru", în al doilea volum găsim şi articole semnate de
Alexandru Borza, Iosif Lepşi şi Gavril Todica. Cel mai amplu este însă fără
îndoială volumul III-IV nu numai pentru că inserează şi articole semnate de
Mârtan Roska şi Mircea Eliade. Acest volum cuprinde pentru prima dată o amplă
prezentare a activităţii mll.zeului pe anul 1927. Aflăm din aceasta că muzeul se
confruntă cu probleme financiare neprimind de la Prefectură nici a patra parte
din sumele alocate de la buget. Aflăm însă şi realizările sale dintre care amintim:
prima inventariere a colecţiilor numismatice (3387 monede de argint şi aur),
prima catalogare a bibliotecii (2834 volume), aranjarea arhivei, iniţierea şi
realizarea primului schimb internaţional de publicaţii precum şi îmbogăţirea
substanţială a colecţiilor de ştiinţele naturii.
În 1937 prin grija dr.doc. Octavian Floca, directorul muzeului, se publică
primul număr din ACTA MUSEI REGIONALIS DEVENSIS - SARGETIA. Era
prima revistă de arheologie locală a unei instituţii muzeale de provincie, titlul
revistei suferind, pe parcurs, unele modificări. Astfel, volumul III apărut în 1956
este intitulat „Contribuţii la cunoaşterea regiunii Hunedoara" fără subtitluri de
Buletin, iar cu volumul V (1968) denumirea se stabilizează la „SARGETIA-Acta
Musei Devensis". Pe parcursul celor 60 de ani de existenţă a revistei volumele
au apărut sub îngrijirea unor colegii redacţionale a căror componenţă a suferit
modificări cu trecerea anilor. Din păcate, abia cu volumul VII este menţionată
componenţa colegiului care este format, iniţial, din specialişti din cadrul muzeului
ulterior fiind cooptaţi şi specialişti din afara lui. Desigur nu-i vom putea aminti pe
toţi dar nu putem să nu menţionăm măcar pe directorul publicaţiei, redactorul
responsabil şi secretarul de redacţie. Aceştia sunt dr.doc. Octavian Floca, dr.
Mircea Valea şi dr. Ioan Andriţoiu pentru volumele VII-VIII. Începând cu volumul
XIV (1979) se menţionează doar redactorul responsabil care devine Ioachim
Lazăr, directorul muzeului şi secretarul de redacţie care rămâne acelaşi pentru
ca din 1981 (volumul XV) secretar de redacţie să devină Rodica lrimescu-
Andruş situaţia menţinându-se până în 1991. De la volumul XXI-XXIV care
apare în acest an avem pe Adriana Rusu-Pescaru director al publicaţiei, Ioachim
Lazăr redactor responsabil şi Adela Herban secretar de redacţie.
Dacă la primele sale numere SARGETIA publica cu predilecţie studii de
arheologie, în volumul III găsim un studiu de etnogafie semnat de Nicolae
Duriăre pentru ca odată cu cel de-al IV-iea volum aria de cuprindere să fie
lărgită. Apar prezentările de fonduri arhivistice iar cu volumul XV sunt publicate
recenzii, cronica activităţii muzeului, necroloage pentru ca în volumul XX să fie
cuprinsă chiar o monografie - cea a satului Mihăileni - Brad. Mai mult chiar,
unele sunt dedicate unor personalităţi sau unor evenimente. Astfel, volumul XIV
este dedicat dr.doc. Octavian Floca la a 75-a aniversare, volumul XIII centenarului
www.cimec.ro
Adriana Rusu-Pescaru 13
independenţei de stat a României, volumul XVI-XVII centenarului muzeului

devean iar volumul XVIII-XIX bicentenarului răscoalei ţărăneşti din 1784.
În paginile revistei SARGETIA au apărut studii şi articole purtând semnătura
unor prestigioşi specialişti. Nu-i putem menţiona pe toţi colaboratorii noştri dar
Ilici nu putem să nu amintim măcar numele arheologilor Ion Nistor, Mihail
Macrea, Constantin Daicoviciu, Hadrian Daicoviciu, Ion I. Russu, Ion Horaţiu
Crişan, Radu Vulpe, Lucia Marinescu, Ioan Glodariu, Liviu Mărghitan, Doina
Benea, Radu Florescu, ale etnografilor Nicolae Dunăre, Lucia Apolzan, Elena
Secoşan, Valeriu Sutură sau ale istoricilor David Prodan, Dan Berindei, Maria
Dogaru, Nicolae Lascu, Ioan Opriş, Nicolae Edroiu, Gelu Neamţu, Simion
Retegan, Radu Popa dar înşiruirea ar putea continua încă.
Pentru ca revista noastră să fie cunoscută de un cerc cât mai larg de
specialişti au fost stabilite relaţii de schimb cu numeroase muzee şi instituţii de
cultură din ţară dar şi cu peste 250 de asemenea instituţii din străinătate din
peste 25 de ţărio de pe toate continentele.
Acum, când sărbătorim 60 de ani de existenţă a publicaţiei, gândurile
noastre se îndreaptă cu recunoştiinţă către toţi acei care prin truda lor au făcut
ca SARGETIA să devină o publicaţie de prestigiu şi dorim ca şi pe viitor ea să
se menţină la acelaşi înalt nivel.
www.cimec.ro
PRO MEMORIA
1997 is a jubilee year for the Deva museum 115 years since its
establishment and 60 years since the first issue of the „SARGETIA ACTA
MUSEI DEVENSIS" yearly. This requires a-albeit brief- review of our activities
over the decades. The grounds of the museum were setup after the founding of
the Hunedoara County History and Archaeology Society (1880) which initiated
and supported the project. lnitially lacking premices of its own, hosted at various
times in several unsuitable buildings, it is merely in 1938 that the museum is
granted the Magna Curia building, in which it functions today. lts collection were,
at first, structured on three fields: history, natural sciences and ethnography.
They were later diversified over the years. The first organising states elaborated
in 1920 was replaced as unfit in 1940. Always facing material difficulties Deva
museum managed to overcome them and to remains among the best rated
museums in our country.
The enriching and diversifying of the collections required some re-
organization and the opening of the new sections. Beside the Sarmizegetusa
Archaeological Museum, the Orăştie Ethnographical and Folk Art Museum, and
the Corvin Castle Mediaeval Museum and the following sections were founding:
the Nature Science Section (1966), the Mining Museum in Petroşani (1968), the
Crişan Memorial House (1979), the Aurel Vlaicu Memorial Museum (1982), the
Ţebea Museum (1984), the Local History and Ethnography Museum in Brad
(1987), andin the same year Deva Art Section. Our museum was re-organized
seve ral times (1938, 1968-1970, 1980-1981) and the Sarmizegetusa Section in
1982.
The Hunedoara County known as treasurer of many riches and beauties
in overwhelmingly rich in historical objects of nation wide or local importants.
Museum is responsable for their conservation and restoration. ln our county
there are 291 historical, art and nature monuments of which 111 historical and
architecture monuments, 30 archaeological monuments and reservati9ns, 2
memorial museums, 40 arts monuments, 229 natural reservs, and 79 memorial
monuments.
We are bound to mention the resultes of researches made of nationwide
importance archaeological sites in Grădiştea Muncelului (Sarmizegetusa Regia),
Micia, Germisara, Ulpia Traiana Sarmizegetusa, Tapae etc.
As a cultura institutions museum is called not only to discover, restorate
and preserve the remains of the past, but also to process the resultes of various
scientifical researches. Beside the specific means every museum is provided
with (exhibitions, lectures etc.), an important partit is played by the publishing
of work as results.
Even as early as 1925 manager Iosif Mallasz issues a publication belong
to the museum: „Publicaţiile Muzeului Judeţului Hunedoara". Only the 1•1
(1925), the 2"d (1926), 3rd_4th are issued, all of them being printed in Deva,
www.cimec.ro
Printed House. Whereas the 1•1 issue was made up over single article - titled:
„Something about the past of our land" by I. Malasz, in the 2"d one we can find
articles signed Alexndru Borza, Iosif Lepşi and Gavril Todica. The vastest is
however the 3•d_4ih volume not only because provide article by Martin Roska and
Mircea Eliade, but alsa because it contai ns for the first time larga compte-rendu
of the museum activities in 1927. We can thus find out that the museum faced
financial problems, as it received only less than the 41h part of the amount
granted from the budget. One can alsa find out however some of the museums
successes: the first inventory of the coin collections (3387 silver and gold coi ns),
the first cataloqueing of the library (2834 volumes), the arranging of the
archieve, the first international publication exchange, as well as the seisable
enriching of the nature scrience collections.
ln 1937 as a resuit the offerts of museum manager Dr. Octavian FI oca, the
first issue ACTA MUSEI REGIONALIS DEVENSIŞ-SARGETIA is being printed.
lt was the first local archaeological publication issued outside Bucharest the title
thereof being subject to severa! changes. Thus the 3'd volume (1956) is titled:
„Contributions to a more thorough knowledge of the Hunedoara region".
Starting with volume 5'h (1968) the title is being stabilized of „SARGETIA-Acta
IV1usei Devensis". Du ring the 60 years of issue of the volumes were appeared by
publishing committees whose compositions was alsa subject to change.
Unfortunately, it is only as of the volume 71h that the compositions of committee
is being mentioned. At first was made up of experts inside the museum staffes,
then other experts was alsa called to join in. We can not mentioned here that we
are bound to mentioned the manager, publishing in charge and the secretary of
the publication; these are: PhD. Octavian Floca, Dr. Mircea Valea and Dr. Ioan
Andriţoiu for the ? 1h-13 1h volumes. As of the volume 141h (1979) only the publisher
in charge mentioned, this being Ioachim Lazăr, the museum manager and the
secretary which stage the same. Then as the 1981, volume 15 1h, the secretary
is Rodica lrimescu-Andruş, until 1991. From the volume 21 1h-24 1h onwards
publication manager is Adriana Rusu-Pescaru, Ioachim Lazăr publisher in
charge and Adela Herban secretary.
lf in the first issues SARGETIA published mainly archaeologist studies, in
volume 31h we find an ethnography paper signed by Nicolae Dunăre and as the
volume 41h the interest area is in larged with archieve, found presentations; with
151h book coments, activities, chronical, necrologues and volume 20 1h is actually
a monography the Mihăileni village near Brad. Moreover some volumes are
dedicated to some persons or events, thus, volume 141h is devoted Dr. Octavian
Floca on his 75 1h anniversary, volume 13 1h to Romanians 100 years for
lndependence, volume 16'h-171h to the museum centenary and volume 181h-19 1h
to the bi-centenary, at the 1784 peasant operating.
SARGETIA has play-hosted to many studies and articles bearing signatura
of prestigious experts. We can not mention all of our collaborators but we must
list here the archaeologists Ion Nistor, Mihail Macrea, Constantin Daicoviciu,
Hadrian Daicoviciu, Ion I. Russu, Ion Horaţiu Crişan, Radu Vulpe, Lucia
Marinescu, Ioan Glodariu, Liviu Mărghitan, Doinea Benea, Radu Florescu, the
ethnographers Nicolae Dunăre, Lucia Apolzan, Elena Secoşan, Valeriu Sutură
www.cimec.ro
16 Pro memoria
or the historians David Prodan, Dan Berindei, Maria Dogaru, Nicolae Lascu,
Ioan Opriş, Nicolae Edroiu, Gelu Neamţu, Simion Retegan, Radu Popa and so
on.
To make our publication know as board a group of experts as posible
exchanges have being established with many museums and cultural institutions
within our country but also 250 such institutions in more than 25 countries
worldwide.
Now, as we celebrate 60 years of as existance of our publication, we must
pay our tribute to all those who through their work have made SARGETIA a
publication of great prestige and we can only wish for it to keep the same high
standards as in the past.
www.cimec.ro
DIN „CARTEA DE AUR". La 115 ani de la
Înfiinţarea muzeului devean
Rodica Andruş
Pagini îngălbenite de vreme. Pagini care păstrează în ele gânguri şi

sentimente, trăiri şi dorinţe. Pagini scrise de oameni de azi şi de ieri, de oameni
care sunt şi care au fost, de oameni care iubesc şi au iubit pământul şi ţara,
prezentul şi trecutul, numele şi renumele de români. Oameni. Muncitori sau
intelectuali, elevi sau ţărani, studenţi sau militari. Oameni care au văzut cu ochii
minţii pagini de istorie şi s-au emoţionat între zidurile masive ale castelului
Corvineştilor, în casa modestă în care s-a născut Aurel Vlaicu, în Magna Curia
...:. astăzi sediul muzeului - la cetăţile dacice din Munţii Orăştiei, la monumentele
de la Ţebea. Oameni care au avut ceva de spus. Răsfoim cu pioşenie aceste
pagini. Descifrăm scrisuri şi gânduri. Gânduri pentru cei care au fost, pentru cei
care sunt, pentru cei care vor fi. Gânduri pentru trecutul plin de zbucium şi de
glorie al unui popor viteaz care a ştiut să-şi apere ţara şi fiinţa de toate
vicisitudinile istoriei. Gânduri pentru cei care se apleacă cu migală şi dragoste
asupra trecutului, îi descifrează tainele, îi pătrund semnificaţiile, îi păstrează
vestigiile cu sfinţenie şi le vor transmite urmaşilor. Gânduri pentru muzee şi
pentru slujitorii lor.
La baza lucrării au stat două volume din Cartea de aur (caietul de
impresii) a muzeului. Primul, însumând 219 pagini se întinde pe perioada 1920-
1935 şi se păstrază în biblioteca muzeului 1 • Cel de-al doilea începe cu anul
1955 şi este încă în uz. Din cele două volume am ales însemnările unor
personalităţi dar şi ale altor vizitatori care au încredinţat hârtiei impresiile lor,
neomiţând însă numele de rezonanţă în cultura românească, chiar dacă
purtătorii lor s-au rezumat doar la semnătură. În aproape toate găsim cuvinte
de laudă la adresa directorului l.Mallasz 2 •
„Am vizitat astăzi interesantul muzeu din Deva, unde am admirat frumoase
lucruri şi amintiri ale trecutului, ca şi munca şi râvna directorului care merită tot
sprijinul şi lauda", scria Mihail Sadoveanu la 17 august 192P. În acelaşi an
muzeul era vizitat de Coriolan Petran inspector general al muzeelor din
Transilvania, care a lăsat pe foaia de hârtie numai semnătura sa. Ca o
compensaţie parcă profesorul Vladimir Ghidionescu de la Universitatea clujeană
scria:„Am admirat munca şi pasiunea stiinţifică a domnului Mallasz, directorul
muzeului, pentru tot ce a făcut şi îi dorim sprijinul şi încurajarea pentru
1. invenlar 7415, cota 6661.

2. I. Lazăr, Centenarul Muzeului Judeţean Hunedoara -Deva, în „Sargetia" XVI-XVII, Deva, 1982-1983, p.
24: „Sarcinile cu profil muzeal au fosl preluate, după desfiinţarea Socielăţii de Istorie şi Arheologie a Comitalului
Hunedoara de către Iosif Malasz căruia Consiliul Dirigenl i-a încredinţat, în anul 1919, conducerea Muzeului din
Deva".
3. Mihail Sadoveanu (1880-1961 ), mare scriitor român; a excelai în romane cu caracter istoric. Cartea de
Aur, voi. I, p. 10. În continuare vom cita C.A.
www.cimec.ro
18 La 115 ani de la înfiinţarea muzeului devean
desăvârşirea activităţii sale".Cuvinte de laudă pentru bogăţia colecţiilor exprimau

profesorii şi elevii Şcolii comerciale din Turnu Severin: ,,În ziua de 5 iunie 1921
am vizitat muzeul din Deva care cuprinde multe colecţii care lipsesc multor
rriuzee; unele exponate sunt chiar unice. Convingerea noastră este că numai un
om deosebit şi condus de singura dorinţă de a lăsa ceva nepieritor a putut să
facă o asemenea adunare de antichităţi atât preistorice cât şi din epocile cele
mai vechi istorice şi etnografice. Onoare domnului Mallasz care l-a format şi îl
conduce cu multă pricepere" 4 •
Sigur că nu vom amintii pe toţi acei care au dedicat o parte din timpul lor
vizitării unor muzee sau monumente hunedorene. Nu putem însă să nu amintim
tot pentru acest an (1921) pe principele Nicolae al României 5 şi apoi pe
Principesa lleana 6 (1929), pe C.Brătianu şi Vintilă Brătianu 7 , pe profesorul
Coriolan Petran 8 , grupul de militari format din gen. Văitoianu, col. N.Dimitriu,
Gh.Dubleşiu şi Theodor Sadoveanu 9 , pe C.S. Nicolaescu Plopşor 10 , pe profesorul
V.Ghidionescu 11 • Nu putem încheia anul 1921 fără a amintii vizita celor doi mari
arheologi ai Transilvaniei D.M.Teodorescu şi C.Daicoviciu 12 •
Deosebită ni s-a părut însemnarea subprefectului de Dolj, I. Petrescu,
care notează „ Vizitând şi eu acest muzeu am rămas pe deplin mulţumit de
progresul făcut de fraţii noştri chiar sub un regim de oprimare. Fie ca unitatea
să se cimenteze în aşa fel ca să fim una şi mare familie românească" 13 •
Pentru anul 1923 putem aminti între vizitatori pe prof. George Lecca,
l'articipanţi la şezătoarea scriitorilor desfăşurată la Deva (Mircea Rădulescu,
Volbură Poiană, Victor Eftimiu, doamna şi domnul Ghinea, Al. Cazaban, Ion
4. C.A. I. p. 4.8 şi 9.
5. NicolaedeHohenzollem (1903·1977). Al doilea fiu al regelui Ferdinand I şi al reginei Maria. După cea de-
a doua abdicare a fratelui său, Carol li în 1926, a fost numit în Consiliul de regentă împreună cu patriarhul Miron
Cristea şi Gheorghe Buzdugan preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie, care şi·a exercitat tutela asupra regelui
minor Mihai I. În 1937 a fost consrâns să renunţe la drepturile şi prerogativele principiare şi a fost exclus din
familia regală din cauza căsătoriei morganatice (1931) cu Ioana Doletti (născută Dumitrescu). A luat numele de
Nicolae Brana T.A.1., p. 13.
6. Ileana (1909-1991 ), principesă a României, cea mai mică dintre fiicele regelui Ferdinand I şi a reginei
Maria. Căsătorită cu arhiducele Anton de Habsburg. A doua căsătorie cu dr. Ştefan Isărescu. În 1948 se
stabileşte în S.U.A. unde se călugăreşte (1960) luând numele de Maica Alexandra. A fost stareţa mănăstirii
Române Schimbarea la Faţă din Ely Wood City- Pensylvania. Însemnare la C.A. I, p. 147.
7. Membrii ai familiei Brătianu care au dat ţării valoroşi oameni politici care s-au ridicat până la funcţia de
primminislru C.A.1., p. 7 şi respectiv p. 17.
8. Gorio/an Petranu (1893-?) doctor în filozofie, profesor de istoria artei la Univesitatea Cluj. C.A. Ip. 4 şi
p. 9. Vezi şi p. 104 vizita din 1927.
9. C.A. I, p. 25.
1O. C.S. Nicolaescu - P/opşor(1900-1968) director al Muzeului Olteniei şi al Arhivelor Statului din Craiova.
Coordonator al grupului de cercetare complexă Porţile de Fier; membru corespondent al Academiei C.A. Ip. 19.
11. C.A. Ip. 9.
12. Dimitrie Mihail Teodorescu (1881·1947), profesor universitar şi director al Institutului de Istorie şi
Arheologie Cluj; unul dintre creatorii şcolii arheologice clujene cu contribuţii esenţiale la localizarea şi începerea
investigaţiilor sistematice în zona cetăţilor dacice din Munţii Orăştiei; Constantin Daicoviciu (1898-1973)
profesor universitar; secretar şi apoi preşedinte al Comisiei Monumentelor Istorice pentru Transilvania (1921-
1940); rector al Universităţii din Cluj; director al Institutului de Studii Clasice, al Institutului de Istorie şi al
Muzeului de Istorie al Transivaniei din Cluj; membru corespondent al Institutului Arheologic german din Berlin
şi al Societăţii de Studiu latine din Paris; membru al Academiei Române; preşedintele Secţiei de Ştiinţe Istorice
şi membru al Prezidului Academiei Române; discipol şi continuator al săpăturilor începute de D.M. Teodorescu
C.A. Ip. JO. Pentru D.M. Teodorescu vezi şi C.A. I p. 35 iar pentru C. Daicoviciu vezi şi C.A. Ip. 138.
13. C.A. Ip. 31.
www.cimec.ro
Rodica Andruş 19
Minulescu, Emil Comarnescu) 14 , prof. Traian Vulpescu de la Conservatorul din

Cluj 15 , membrii Societăţii culturale studenţeşti ,,Mihai Emnescu" din Bucureşti 16 ,
participanţii la cursul de vară al învăţătorilor din Basarabia 17 , Valeriu Bologa
asistent la Facultatea de Medicină din Cluj, avocatul devean Francisc Hossu
login 18 • În acelaşi an muzeul a fost vizitat de mai multe ori de grupuri de elevi
de la Şcoala Normală din Deva conduşi de prof. N.Solomon, dovadă a importanţei
care se dădea acestei institutii de cultură în educarea tinerei generaţii.
În 1924 ne vizitează Octavian Goga, Camil Petrescu, N. Davidescu,
Lucian Popesu, Liviu Rebreanu 19 • Pentru acelaşi an trebuie amintite şi vizitele
unor scriitori mai puţini cunoscuţi :Petru Dulfu şi Octav Desilla 20 , a numeroaselor
grupuri de liceeni din Deva, laşi, Focşani, Dej, Tg.Mureş, Lupeni, Orăştie 21 şi
Sigetul Marmaţiei, numai vizitatorii din ultimul grup lăsând mai mult decât
semnăturile lor:„Cu cele mai bune impresii faţă de munca ce se depune în
această instituţie" 22 • Dintre oamenii de ştiinţă, afirmaţi sau pe cale de
afirmare.amintim, din nou, pe profesorii D.M. Teodorescu, C. Daicovici 23 , şi pe
Radu Vulpe, pe atunci asistent la Muzeul Naţional de Antichităţi, funcţie
detinută în perioada 1923-1926 24 .
· În primii ani ai existenţei sale de după Marea Unire Muzeul din Deva
s-a bucurat şi de vizita unor personalităţi de peste hotar. Astfel, în 1924 semnau
în „Cartea de aur" domnul Sporne şeful misiunii universitare franceze, dr. Jules
Guiart de la Universitatea Lyon, dr. GOnther Raeder· directorul Muzeului
orăşenesc de artă din Hildesheim 25 •
Cuvinte de laudă aşterne hârtiei colectivul Şcolii civile de fete:„losif
Vulcan" din Arad care acrie, printre altele: „am .. vizitat acest muzeu atât de
interesant şi unic în felul său prin munca titanică de zeci de ani depusă de
dl.Mallas, rămânând adânc impresionaţi de toate cele văzute care fac fală ţării
14. Vizita a avut loc cu prilejul şezătorii scriitorilor români din Ardeal. Sunt şi alte semnături, ilizibile. Volbură
Poiană (1890·1970), numele la naştere Constantin Năsturaş; Victor Eftimiu (1889-1972); Al. Cazaban (1872-
1966); Ioan Minulescu (1881-1944), numele la naştere Ion Minculescu.
15. C.A. I. p. 44.
16. C.A. I p. 46.
17. Probabil au fost două grupuri. în acelaşi an muzeul a fost vizitat de numeroase grupuri de elevi de la
Şcoala Normală din Deva conduse de prof. N. Solomon. C.A. Ip. 47 şip. 49.
18. V. Bologava fi, peste ani, directorului clinicii oncologice „Ion Chiricuţă"din Cluj; FrancaisHossu-Longin
(1847-1935). A studiat la Colegiul din Orăştie şi Alba Iulia, la Liceul piariştilor din Cluj şi la Facultatea juridică
din Pesta. A fost membru al „Societătii Petru Maior" a studenţilor români, încadrându-se în mişcarea naţională
românească şi colaborând permanentla ,Gazeta Transilvaniei" fiind prieten cu Aurel Mureşianu. A fost implicat
în mai multe procese de presă. Membru în congregaţia Comitalului Hunedoara, director al despărţămăntului
Deva al Astrei (1898-1900) şi, apărător al acuzaţiilor în procesul Memorandului şi a celor trei tineri studenţi
implicati, în 1900, în procesul „cununei lui Iancu". C.A. I. p. 57.
19. Octavian Goga (1881-1938) poet şi om politic, membru al Academiei Române. în viata politică a activat
în mişcarea de eliberare natională a românilor din Transilvania. Prim ministru intre 1937-1938, fiind ultimul
guvern înaintea instaurării dictaturii regale a lui Carol li; Camil Petrescu ( 1894-1957) scriitor, publicist şi eseist,
membru al Academiei Române, laureat al Premiului de Stat pentru literatură; Liviu Rebreanu (1885-1944)
scriitor, autorul unor romane de largă audientă. traduse în 20 de limbi C.A. I. p. 71.
20. C.A. Ip. 58-59 O. Dessila (1894-1976); P. Ou/hi (1856-1953).
21. Idem p. 62, 63 şi 74.
22. C.A. Ip. 63.
23. C.A. I p. 73.
24. Radu Vulpe (1899-1983), doctor docent, profesor la Universitatea din laşi; director de secţie la Institutul
de Studii Balcanice din Bucureşti; consilier şi şef de secţie la Institutul de Arheologie Bucureşti; membru în
Consiliul Permanent al Uniunii lnternationale de Ştiinţe pre şi protoistorice intre 1952-1964; membru al
Academiei C.A. Ip. 66.
25. C.A. Ip. 57.
www.cimec.ro
noastre româneşti" (25 iunie 1925) 26 • Trebuie remarcate pentru acelaşi an

cuvintele - îndemn lăsate de Popa Petru din Botoşani „Simţiţi şi trăiţi
româneşte" 27 , dar şi puţin măgulitoarea remarcă în limba franceză „Astăzi am
vizitat Muzeul judeţean hunedoara şi am fost mulţumit de ceea ce am văzut dar
am fost pic un îngrijorat văzând inscripţiile franceze atât de prost traduse" 28 •
După vizita la Deva, (1926) Constantin Moisil, director general al Arhivelor
Statului, membru al Comisiunii Monumentelor Istorice, poposea la Hunedoara,
unde mărturisea „Am vizitat vechiul cuib al Huniadeştilor şi am rămas adânc
impresionat de frumuseţea şi măreţia acestei opere de artă unde a stăpânit o
inimă şi un braţ românesc" 29 • În acelaşi an muzeul era vizitat de Sextil
Puşcariu 30 şi de istoricul Ion Lupaş 31 • Nu putem să nu amintim însemnarea lui
Dobrescu(?) care scria ,,Am vizitat muzeul şi mi-a procurat frumoase momente
de reculegere şi de admiraţie pentru sârguinţa şi atenţiunea cu care e păstorit".
Pentru acelaşi an - 1927 - remarcăm vizita Societăţii studenţilor în geografie
„Soveja" din Bucureşti, a orfanelor de la Şcoala de arte şi meseri „Regina
Maria" din laşi, a grupului de canonici de la Blaj care a poposit la Deva venind
de la înmormântarea regelui Ferdinand 133 .De reţinut pentru corecta înţelegere
a importanţei instituţiei muzeale cuvintele redactorului Ion Mehedinţeanu de la
ziarele „Adevărul" şi „Dimineaţa" din Arad:„Am vizitat şi admirat comoara
judeţului Hunedoara pe care oamenii de răspundere sunt datori să o păstreze
şi să o sprijine moraliceşte" 34 • Aceeaşi este şi concluzia domnului Paul Nanianu
inspector general în Ministerul de Interne care scria în 1928 „Exprimăm
mulţumiri domnului director al muzeului pentru sârguinţa ce depune şi aş dori
să fie încurajat a-şi desăvârşi munca intelectuală ce doreşte să fie folositoare
urmaşilor 35 •
Aceleaşi gânduri sunt exprimate la 27 III 1928 de l.L.Bonaparte din
Botoşani „Numai cunoscând trecutul nostru putem să ne dăm seama de scara
pe care am ajuns. Lucrând pentru mărirea muzeului prin mai multe antichităţi
lucrăm pentru noi înşine scoţând la lumină originea noastră ca popor 36 •
Anul 1928 este un an bogat în însemnări şi nume de rezonanţă. La 13 mai
poposea la Deva excursia ştiinţifică a studenţilor Facultăţii de litere din Cluj,
între ei regăsindu-se St.Bezdechi şi G.Giulea 37 , după numai o săptămână
26. C.A. I p. 76.

27. C.A. Ip. 83.
28. C.A. Ip. 78.
29. Caietul de impresii al Castelului, pagini nenumerotate. Pentru vizita la Deva (28 iulie) C.A. Ip. 94.
30. Sextil Puşcariu (1872-1948); studiile universitare la Leipzig. Paris şi Viena; docent privat pentru filologia
romană la Universitatea vieneză; profesor de limba şi literatura romanică şi decanul !acuităţii de lilozolie a
Universităţii din Cernăuţi; numit de Consiliul Dirigent pentru organizarea Universităţii din Cluj al cărei rector a
!ost; director al Muzeului limbii române şi a buletinului acestuia ,,DacorQmania"; reprezentant al României la
Institutul Internaţional de cooperare intelectuală de pe lângă Societatea Naţiunilor; membru al Academiei
Române. C.A. I. p. 87.
• 31. Ion Lupas (1880-1967); studii universitare la Budapesta şi Berlin; membru al Societăţii „Petru Maior",
cofondator al revistei „Luceafărul!"; profesor la lnslitutul Andreean din Sibiu; participant la Marea Adunare
Naţională de la Alba Iulia şi membru în Marele Sfat şi în Consiliul Dirigent; profesor universitar la Cluj; împreună
cu Alexandru Lapedatu orţ;ianizează Institutul de Istorie Naţională din Cluj al cărui director este; membru al Aca-
demiei Române şi preşedinte al Secţii Istorice a Astrei; în 191 Oi se conferă premiul „Adamachi" C.A. I p. 87.
32. C.A. ip. 104.
33. C.A. I p. 108 şi respectiv 111.
34. C.A. Ip. 126.
35. C.A. Ip. 118.
36. Ibidem.
37. Ştefan Bezdechei (1888-1958); specialist în limbile clasice profesor la Univesitatea Cluj; a tradus din
literatura şi filozofia greco-latină G. Giuglea (1884 -?);lingvist, profesor de filologie romanică la Universitatea
Cluj; a studiat limba română şi raporturile ei cu alte limbi romanice. C.A. Ip. 121.
www.cimec.ro
Rodica Andruş 21
urmând studenţii Facultăţii de ştiinţe din acelaşi oraş conduşi de prof. dr. Al.
Borza 38 . Amintim de aemeni pe Nicolae mitropolitul Ardealului 39 , din nou pe
V.Bologa 40 , pe dr. petru Groza41 şi dr. George Proca 42 • Cuvinte frumoase scrie
căpitanul Gh. Dinulescu: „ Elevii Şcolii superioare de război în trecere prin Deva
ţin să aducă prinosul lor de recunoştiinţă mândriei străbune" 43 ; o elevă de la
Şcoala normală de fete din Arad care scria:„meleaguri scumpe voi povestiţi
măreţia trecutului întru pildă vie pentru viitor 44 ; un grup de învăţători din Buzău
care notează „ ... am apreciat iniţiativa celor care au pus bazele acestui muzeu
cât şi a celor care s-au pus în serviciul acestui institut atât de folositor în special
tineretului' 45 • Amntini şi pe C.Daicoviciu şi Ioachim Miloia 46 precum şi pe
avocatul, Victor Şuiaga 47 •
După 1928 numele de rezonanţă sunt relativ mai mare. Astfel regăsim
semnărurile lui Coriolan Suciu şi Vasile Goldiş (1929) 48 , Silviu Dragomir,
Alexandru Lapedatu, I.Lupaş, D.M. Teodorescu, C.Daicoviciu şi Popa Lisseanu
(1931 ) 49 ; Aurel Decei (1933) 50 , VlabimirDumitrescu (1934) 51 • Ca grupuri deosebite
38. Alexandru Borza (1887-1971 ); a contribuit la organizarea Universitălii Cluj unde a fost profesor; a fondat
şi a condus Grădina Botanică şi muzeul Botanic al Universităţii din Cluj; a pus bazele ierbarului critic împreună
cu E. Pop. C.A. Ip. 122.
39. Nicolae Bălan ( 1882-1955); mitropolit al Ardealului, profesor universitar; membru de onoare al Academiei
Române; consilier regal. În Consiliile de Coroană din vara anului 1940 s-a împotrivit oricăror cesiuni teritoriale
C.A. I p. 123.
40. supra nota 18. .
41. dr. Petru Groza (1884-1958); avocat şi om politic controversat; studii superioare la Budapesta, Berlin
şi Leipzig; participant la Marea Adunare Naţională de la 1 decembrie 1918; a format primul guvern la 6 martie
1945; a urmat cu fidelitate politica dictată de Moscova; C.A. I p. 123 şi C.A. lip. 3.
42. George Proca (1867-1943); medic epidemiolog; profesor la Universitatea Bucureşti C.A. Ip. 123.
43. C.A. Ip. 125.
44. Ibidem.
46. Ioachim Mi/oaia ( 1897-1940); studii superioare şi specializare la Roma; director al Muzeului Banatului;
profesor de istoria artelor; a fondat „Analele Banatului" C.A. Ip. 138.
47. VictorŞuiaga (1899-1996); avocat în Deva, viceprimar, prefect al judetului hunedoara (1937-1938);
preşedinte al Despărţământului Deva al Astrei ( 1942-1947); participant la Marea Adunare Natională de la Alba
Iulia. A publicat mai multe Lucrări privind istoria judeţului, unele singur, altele în colaborare cu dr. doc. Ocrtavian
Floca. Multe din ucrările sale în manuscris se păstrează la Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva şi la
Arhivele Statului Deva C.A. I. p. 139 şip. 200.
48. Gorio/an Suciu (1895-1967); studii superioare la Budapesta şi Paris; colaborator al Institutului de Istorie
şi Arheologie Cluj, autorul lucrării de referinţă „Dicţionar istoric al localităţilor din Transilvania". C.A. Ip. 143;
Vasile Goldiş (1862-1934); studii filozofice şi lingvistice la Budapesta şi Viena fiind bursier al Episcopiei
Ortodoxe Române din Arad; membru al Societăţilor „Petru Maior" şi „România Jună"; secretar al generalului
Traian Doda; sprijinitor al memorandiştilor; secretar al Societăţii pentru crearea unui fond de teatru românesc;
membru în Consiliul Naţional Român central şi în Consiliul Dirigent; membru în guvernul l.C. Brătianu apoi în
guvernul generalului Averescu C.A. I p. 143.
49. Silviu Dragomir(1888-1962); studii universitare la Cernăuti şi Viena; membru al Secţiei Istorice a Astrei;
secretar al Marii Adunări Naţionale de la Alba Iulia; director al Seminarului de Studii sud-est europene şi al
Revistei „Revue de Transylvanie"; membru al Academiei Române distins cu premiul „Năsturel"- C.A. I, p. 177;
Alexandru Lapedatu ( 1876-1954); studii superioare la Bucureşti; secretar al comisiei Monumentelor Istorice
(1904-1919) şi al Comisiei Istorice a României (1911-1919); profesor universitar la Cluj; fondator, împreună cu
Ion Lapedatu şi director al Institutului de Istorie Naţională din Cluj şi director general al Arhivelor Statului;
membru al Academiei Române; ministru în mai multe cabinete; Popa Lisseanu ( 1866-1 945); specialist în filologie
clasică; membru corespondent al Academiei Române; a tipărit izvoare ale istoriei românilor constituind un
corpus indispensabil de informare. C.A. Ip. 178; pentru I. Lupaş vezi supra nota 31 şi pentru D.M. Teodorescu
şi C.Daicoviciu vezi supra nota 12. De altfe ultimii doi au făcut frecvente vizite în Muzeul din Deva, semnăturile
lor regăsindu-se de mai multe ori (C.A. I p. 200, 21 O).
50. Aurel Decei (1905-1976); specializare la Roma, Paris şi Constantinopol; profesor al Academia Comercială
din Cluj, cercetător ştiinţific la Arhivele Statului Bucureşti şi la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga" C.A. li, p. 200.
51 . Vladimir Dumitrescu ( 1902 - ?) ; doctor în filozofie şi litere; membru al Şcolii Române de la Roma; profesor
la Universitatea Bucureşti; director al Muzeului Naţiona! de Antichităti: membru al Consiliului Permanent al
Uniunii Internaţionale de ştiinţe pre şi protoistorice şi al Institutului Italian de pre-şi protoistorie din Florenţa;
laureat al premiului „Vasile Pârvan" al Academiei şi al Premiului de Stat. C.A. l,p.200.
www.cimec.ro
sunt de menţionat participanţii la Congresul profesorilor universitari din Romănia

şi cercul de studii pedagogice din Cluj, (1929), un grup de studenţi de la
Universitatea din Cernăuţi (1930); absolvenţii Seminarului Teologic din Curtea
de Argeş (1931 ); participanţii la Congresul studenţesc al Federaţiei studenţeşti
„Avram Iancu": (1932) 52 • Pentru anul 1933 găsim notate cuvintele redactorul
prof. O.I. Dobrescu:„Studenţii Academiei de înalte studii agronomice din Cluj,
în amintirea vizitei făcute în ziua de 4 iulie 1933 şi în semn de adâncă
admiraţie", şi, pe aceiaşi filă ..învăţătorii aparţinători cercului cultural „Ion
Creangă" cu sediul în Mihăileni care au vizitat muzeul cu un număr de 25 elevi
ai şcoalelor Zdrapţi, Mihăileni, Buceş şi Stănija" 53 • De altfel aceşti ultimi ani
cuprinşi în primul volum din Cartea de aur (1929-1935) dovedesc creşterea
importanţei vizitelor la muzeu pentru educarea tinerei generaţii, numeroase
fiind grupurile de elevi care trec pragul acestei instituţii de cultură. Sunt elevi
de la şcoli din judeţ gar deopotrivă şi din alte zone ale ţării. Din Deva se remarcă
vizitele elevilor Şcolii normale conduşi de prof. Victor Solomon, ai Liceului
„Decebal" cu prof. George Ghinea şi ai Şcolii de fete, dar nu putem să nu
menţionăm şcolile din Geoagiu, Arad, Brad, Orăştie, Bacea, Orăştioara, Certej,
Dobra, Lupeni, Şoimuş, Hunedoara, Hărău, Tămăşeşti, Zam, Teliucu Inferior,
Cârjiţ, Simeria, Haţeg, Timişoara, Ormindea 54 •
Deşi pare un lucru greu de crezut Cartea de aur lipseşte pentru o
îndelungată perioadă de timp, fiind reinaugurată în 1955, de data aceasta însă
făcându-se o distincţie netă între vizitatorii obişnuiţi şi care au la dispoziţie un
caiet de impresii din care n-am putut selecta nimic şi Cartea propriu-zisă care
se păstrează de către directorul muzeului. În aceasta abundă notaţiile unor
delegaţii chineze scrise în caractere specifice şi a altor delegaţii oficiale care
folosesc cele mai diverse limbi. Am reuşit totuşi să spicuim şi să traducem
câteva dintre ele. În 1956 Karoly Deneş (fără altă specificare) scria, „Am fost
adânc impresionat atât de materialul văzut aici cât şi de buna organizare a
materialului care oglindeşte pe de o parte trecutul poporului, continuitatea
elementului autohton cât şi însufleţirea cu care este îngrijit acest material
aproape unic" 55 • Nu este menţionat numele directorului dar ştim că este vorba
de dr. docent Octavian Floca 56 •
Un grup de ziarişti străini acreditaţi în patria noastră scria în 1959; „Cu
un interes mare am urmărit explicaţiile domnului director şi vrem să exprimăm
52. C.A. I p.149, 162/1929, p.165/1930, p.174/1931, p.165/1932.

53. C.A. I p.195.
54. C.A.I paginile 149, 155, 156, 160,161, 166, 170, 171, 172, 173,161, 162,192, 193, 194, 199,203 şi 215.
55. C.A. li p.11.
56. Octavian Floca (1904-1963); studii superioare la Cluj având ca dascăli, printre alţii, pe D.M. Teodorescu,
E. Panaitescu şi I. Lupaş. La absolvirea facultăţii este angajat la Institutul de Studii Clasice lucrând şi în cadrul
Universităţii Clujene. În 1930-1931 beneficiază de o bursă de studii la Roma. Din 1934 este director al Muzeului
din Deva funcţie pe care o deţine până în 1963. Arheolog de prestigiu, colaborator şi prieten cu C. Daicoviciu,
Octavian Floca întreprinde cercetări arheologice la Zlatna - Corabia, Caşolţ, Hobiţa, Micia,Ulpia Traiana
Sarmizegetusa şi la cetăţile dacice din Munţii Orăştiei. Elaborează numeroase studii privind perioada daco-
romană. Pune bazele publicaţiei muzeului „Sargetia" a cărui prim număr apare în 1937, fiind prima revistă de
arheologie locală a unei instituţii muzeale din provincie. Este laureat al premiului de Stat împreună cu D.
Daicoviciu pentru cercetările întreprinse I" Pi"''" 0
www.cimec.ro
Rodica Andruş 23
recunoştinţa noastră pentru posibilitatea pe care el ne-a oferit-o de a cunoaşte

trecutul şi prezentul, natura şi poporul acestei regiuni" 57 • Tot cuvinte de laudă
la adresa directorului şi a muncii sale mărturiseşte Justinian, patriarhul României
( 17 octombrie 1960): ,,Vizitând cetăţile dacice de la Grădişte, Sarmizegetusa,
Costeşti şi Deva a căror cunună este Muzeul din Deva, condus de vrednicul
prof. Floca, ne-am dus cu gândurile noastre la aleasa cultură a strămoşilor
noştri, dacii. .. " 58.
După reorganizarea din 1970 am găsit următoarea apreciere
nesemnată:„Astăzi 22 noiembrie 1970 s-a deschis într-o nouă organizare,
modernă, secţia de arheologie a Muzeului judeţean Deva care cuprinde în
expunerea sa dezvoltarea multilaterală a societăţii omenşti de pe teritoriul
judeţului hunedoara din paleolitic şi până la sfârşitul mileniului I e.n. Având la
bază colecţiile şi folosind un valoros patrimoniu rezultat din cercetările ultimilor
20 de ani, tematica expoziţiei reuşeşte prin complexitate şi model de expunere
să se acordeze şi să rezolve muzeografic o multitudine de probleme ale istoriei
vechi de pe acest teritoriu" 59 • Suntem în perioada când conducerea muzeului
era asigurată de dr. Mircea Valea 60 •
După cum am remarcat deja, în această nouă Carte de Aur predomină
însemnările unor vizitatori străini. Profesorul V sevo Iod Nicolaev de la Academia
de Ştiinţe din Bulgaria are deasemeni cuvinte de laudă:„Am vizitat minunatul
mezeu din Deva - cel mai frumos pe care 1-all} văzut în România - opera vieţii
prof. Octavian Floca şi a laborioşilor colaboratori. Acest muzeu este un centru
unic al culturii şi civilizaţiei dacice, de o imensă valoare pentru istoria Peninsulei
f?alcanice" (23 septembrie 1956) 61 • O altă însemnare la fel de frumoasă:„Multă
satisfacţie de a fi vizitat Muzeul din oraşul Deva ale cărui vestigii şi documente
dovedesc- printre altele-originea latină a gloriosului popor român", însemnare
care aparţine lui Antonio Cassini - Roma 62 •
Însoţit de acad. E. Condurache a sosit Pierre Demargne de la Universitatea
din Paris (1962) care notează:„Cu un foarte mare interes am vizitat Muzeul din
Deva de sub direcţiunea dr. Floca. Colecţiile preistorice precum şi monumentele
dacice şi romane sunt foarte interesante şi au completat ceea ce am văzut în
vizita la Cluj. Mă bucur că ele sunt conservate şi restaurate. Aceste muzee
regionale sunt modele care ar trebui imitate' 63 •
La 2 august 1965 o altă vizită din Franţa. Grupul lasă următoarea
însemnare:„După vizitarea superbului muzeu din Deva am înţeles mai bine pe
de o parte civilizaţia dacilor, pe de altă parte amploarea luptei pe care această
57. CA li p.39.
58. CA li p.49.
59. CA li p.95.
60. Mircea Valea ( 1931); doctor în istorie; inspector metodist; muzeograf, apoi director al Muzeului Deva
(1963-1978). Specializat în istorie contemporană cu contribuţii privind istoria social -economică şi politică a
judeţului Hunedoara după primul război mondial. preocupări sporadice de istorie veche şi medernă, istoria
c!ulturii, etnografie şi folclor. A elaborat o amplă lucrare de toponimie hunedoreană. În timpul directoratului său
a fost inaugurată (1966) Secţia de Ştiinţele naturii a muzeului într-o concepţie modernă prin slrădania şi
priceperea şefei de secţie doamna Agnişa Nuţu.
61 Însemnarea, în limba franceză. se regăseşte în volumul li p.9.
62. vizita a avut loc în anul 1960. C.A. li p41.
63. C.A. li p.65. Text în limba franceză.
www.cimec.ro
populaţiei de munteni din a doua vârstă a fierului (dacii n.n.) a purtat-o împotriva
armatelor romane. Cu toate mulţumirile noastre pentru cel care ne-a condus
prin aceste locuri măreţe, dorim să revenim adeseori în România pentru a
regăsi pe fraţii noştri români" 64 • Ambasadorul S.U.A. a întreprins două vizite
(1971 şi 1975), la prima consemnând:,, Vizită frumoasă în muzeu interesant. Dă
idei clare despre mai multe epoci din istoria României" 65 •
Cuvinte fromoase lasă în urma sa delegaţia din Martinica, în urma vizitei
din 16 iulie 1973:„Mulţumim prietenilor noştri români care ne-au permis, prin
cercetările lor arheologice, să înţelegem mai bine formarea poporului român. În
acelaşi timp ne-au dat o lecţie de care noi trebuie să profităm pentru a pune în
valoare propriul nostru trecut" 66 •
De sigur că nu-i putem înşira pe toţi cei care au vizitat şi apreciat muzeul
nostru în perioada parcursă. Este de menţionat însă că în 1981 muzeul se
redschide într-o nouă organizare având ca director pe Ioachim Lazăr 67 •
Venerabilul înaintaş care a fost Octavian Floca scria cu ocazia inaugurării :„Sunt
adânc impresionat de felul corect şi complet al acestei organizări. Expoziţia
muzeală conduce intuitiv, ştiinţific, şi cu adânc înţeles pe vizitator pe parcursul
întregii istorii frământate dar glorioase a judeţului Hunedoara şi a ţării noastre
... Felicitări harnicilor organizatori ai acestei neîntrecute expoziţii şi un cuvânt
de cinste pentru felul în care directorul muzeului a ştiut să ne prezinte expoziţia
muzeală" 68 •
Tot din această perioadă mai amintim doar vizita din 7 dec. 1981 unde
citim: „Un grup de scriitori din toate unghiurile ţării îşi exprimă admiraţia lor
pentru acest lăcaş de cultură, în aceste plaiuri hunedorene de profunde
semnificaţii istorice ale poporului român liber şi independent. prilej de popas
sufletesc excepţional". Semnează D.R. Popescu, Vasile Băran, llarie Hinoveanu,
Traian Iancu, Anghel Dumbrăveanu, Constantin Ţoiu, Nicolae Berwanger,
Mircea Tomuş, Radu Ciobanu, Mihai Davidoglu, Nicolae Prelipceanu, Nicolae
Chirică, Teohar Mihodaş şi Eugen Evu 69 • Era tot perioada de directorat a dl.
l..azăr Ioachim acelaşi care pusese cât mai complex în valoare Castelul de la
Hunedoara, unde, în 1974 se consemna: „La întâlnirea cu istoria neamului şi a
noastră, studenţii de la Sibiu au păstrat un moment de pioasă aducere aminte
memoriei celor care au contribuit pentru ca noi, azi, să avem un nume:
„Români"!
În 1982 semnează în Cartea de Aur cosmonautul Dumitru Prunaru 70 , iar
în 1993 ambasadorul Indiei la Bucureşti scrie: „O vizită memorabilă. Am fost
64. CA li p.75.
65. CA li p.99 şi p.101.
66. Ioachim Lazăr( 1942); Muzeograf coordonator şi director la Castelul Corvin eşti lor din Hunedoara ( 1971-
1978); director al muzeului din Deva (1978-1 987); Studii de istorie economică românească; Doctorant cu o temă
de istoria învăţământului hunedorean. În perioada directoratuluilui său au fost inaugurate Casa memorială
Crişan (1979), Muzeul memorial Aurel Vlaicu (1982), punctul muzeistic Ţebea(1984). De asemeni a fost
reorganizată expoziţia de bază a Muzeului judeţean Deva (1981) şi Muzeul de Arheologie Sarmizegetusa (1983).
67. CA li p.101.
68. CA li p.123.
69. CA li p.125.
70. CA li p.133.
www.cimec.ro
Rodica Andruş 25
impresionat de istoria acestui ţinut şi de tenacitatea oamenilor" 71 • Ultima

însemnare datează din 1995, deşi nu este menţionată ziua şi luna. Ea a fost
făcută cu prilejul unei expoziţii comune româno-maghiare organizate sub directa
coordonare a directoarei Adriana Rusu Pescaru 12 : ,,Îmi exprim şi în acestă cale
satisfacţia de a putea în sfârşit vizita şi aceste meleaguri ale Ţării Româneşti
unde totul respiră istorie. Istorie a trecutului, dar, prin contacte cu diferite zone
ale ţărilor vecine, şi viitorul care într-o bună zi trebuie să fie o „Europă a
naţiunilor" frăţeşti. Prin această expoziţie sper că am şi făcut un prim pas în
această direcţie. Ţin să transmit colaboratorilor muzeului şi locuitorilor Devei un
cald slut din partea Ambasadei Repubiicii Ungare la Bucureşti7J.
Închidem cu grije aceste păstrătoare de gânduri lăsându-le pe mai departe
în linişte unghere de arhive. Poate, cândva, cineva va veni să se împărtăşească
din bogăţia lor spirituală.
71. C.A. li p.155.

72. Adriana Rusu Pescaru ( 1949); directoarea muzeului din 1987; arheolog; specializată pe perioada dacică
şi romană în Dacia; doctorand; A intreprins cercetări in mai multe puncte de interes arheologic. A făcut parte din
colectivul care a lucrat la Tapae, Grădiştea Muncelului, Ulpia Traiana Sarmizegetusa. rezultate remarcabile a
obţiunt in săpăturile de la necropola Brad şi in cele de la germisara (Geoagiu) unde a scos la lumină 8 plăcuţe
votive de aur, in afara celorlalte piese descoperite. A lucrat pe şantiere arheologice în Anglia şi Elveţia. în
a
perioada de când început directoratul său s·au inaugurat Secţia de artă a muzeului (1987) şi Muzeul de Istorie
şi.Etngrafie de Brad (1987). Din 1994 titulatura muzeului s-a schimbat, devenind Muzeul Civilizaţiei Dacice şi
romane, care dovedeşte importanţa sa naţională.
73. C.A. li p.157.
www.cimec.ro
„LE LIVRE O'OR" A LA 115 •m• ANN/VERSA/RE
Resume
Base sur „le livre des impressions" de Musee, !'articole present brievement Ies appreciations
faites sur l'institution museale et sur ses ouvriers.
Ce sont mentionnes Ies noms des nombreux personnalites qu'ils nous aient visite et qu'ils
aient confiee au papier leurs pensees et leurs signatures.
lls ont ete des ecrivains Mihail Sadoveanu, Victor Eftimiu, Camil Petrescu, Ion Minulescu,
Emil lsac, Octavian Goga, Liviu Rebreanu), des professeures (V. Ghidionescu, ,C.S. Nicolaescu·
Plopşor, D.M. Teodorescu, N. Bologa, C. Daicoviciu, Şt. Bezdechi), des redacteurs, des chels de
l'eglise (Nicolae - Mitropolitul Ardealului, Justinian - Pariarhul României), des hommes politiques
(Ion l.C. Brătianu, Vintilă Brătianu, Vasile Goldiş), le prince Nicolae et la Princesse Ileana et
beaucoup d'autres.
Des mots elogieuses nous ont laisse aussi Ies nombreux visitateurs etrangeres.
Sans doute, ces notes indique le role et lieu important de Musee de Deva dans l'ensemble
de la culture roumaine.
www.cimec.ro
IN MEMORIAM DIRECTORULUI
DOCTOR DOCENT OCTAVIAN FLOCA
Szekely Zoltan
Centrul cultural al Transilvaniei şi după primul război mondial a rămas

oraşul Cluj, unde a funcţionat şi mai departe Universitatea fondată în secolul al
XIX-iea. Statutul român a avut grijă ca această instituţie universitară să aibă şi
mai departe un corp profesoral compus din cei mai distinşi oameni de ştiinţă ai
ţării. Astfel la Facultatea de Litere şi Filosofie, la catedrele Filologiei clasice, la
limbile latină şi greacă, la istoria antică şi arheologie au fost numiţi profesori
ca Th.A. Naum, Şt. Bezdechi, E. Panaitescu şi D.M. Theodorescu. Aceşti
profesori au format acele cadre didactice şi ştiinţifice, care în timpul interbelic
Şi după al.doilea război mondial au contribuit pe tărâm didactic şi ştiinţific, ca
succesele româneşti în aceste domenii să fie recunoscute şi în străinătate.
Un reprezentant ilustru al arheologiei româneşti format la Cluj a fost
doctor docent Octavian Floca. M-am înscris la Filologia clasică la istoria antică
şi arheologie în anul 1930. L9 aceste specialităţi locul de meditaţie pentru
studenţi a fost Institutul de Studii Clasice, unde a fost şi o bibliotecă de
specialitate. Profesorii au ţinut tot aici seminariile şi examenele. Studenţii
licenţiaţi, care au fost reţinuţi la instituţie ca preparatori au pregătit materialul
didactic şi în lipsa profesorului ei s-au ocupat şi cu studenţii. Octavian Floca pe
vremea aceea, împreună cu I.I. Rusu, a fost preparator la istoria antică şi
arheologie. El ne-a predat numismatica greacă şi romană. În acest timp, cât a
fost la Cluj ne-am împrietenit. În anul 1934 O. Floca a fost numit ca director la
Muzeul din Deva, iar legăturile noastre prieteneşti s-au întrerupt numai în anul
1940, când Ardealul de nord a trecut sub stăpânirea maghiară şi eu am fost la
Sfântu Gheorghe. După al doilea război mondial, când Ardealul de nord a fost
retrocedat României legătura noastră prietenească a fost imediat reluată.
Multe muzee din Ardealul de nord, printre care şi Muzeul din Sfântu
Gheorghe, au suferit pierderile grele în timpul războiului. Noul regim punând
muzeele sub îndrumarea Aşezământelor Culturale, o instituţie nouă creată, a
ordonat reorganizarea muzeelor din ţară şi reciclarea muzeografilor lor. Împreună
cu O. Floca şi M. Moga am fost însărcinaţi ca să vizităm toate muzeele din ţară
şi să facem un raport despre starea lor. În urma acestor vizite au fost organizate
cursuri de perfecţionare pentru cadrele muzeelor şi vizite la câte un muzeu
reorganizat conform ideologiei noi. O. Floca a fost permanent lector la aceste
cursuri şi prima vizită la'Un muzeu reorganizat a fost la Deva. Legăturile noastre
au fost foarte intime şi ne-am informat reciproc despre problemele noastre
comune. Octavian Floca a fost cel care mi-a făcut lecturizarea lucrării despre
săpăturile făcute la villa rustica romană de la Ciumăfaia. Pentru meritele
deosebite în activitatea noastră în anul 1957 am fost decoraţi cu Ordinul Muncii
clasa a III-a şi decoraţia ne-a fost înmânată de dr. Petru Groza, preşedintele
Republicii Pooulare Române.
www.cimec.ro
28 ln memoriam directorului doctor docent Octavian Floca
Octavian Floca, ca om, a fost foarte corect şi modest. Nu a fost cu

prejudecăţi faţă de nimeni, să fi fost ungur sau altă naţionalitate, a fost
înţelegător, tolerant şi prietenos. El fiind mai în vârstă, cu colegii mai tineri a
avut o comportare aşa de cordială încât toţi i s-au adresat cu cea mai mare
încredere. Pe tinerii cercetători i-a îndrumat cu cea mai mare bunăvoinţă şi i-
a ajutat în toate problemele legate de arheologie. Pentru confirmarea acestui
fapt aduc o ilustrată trimisă mie, în anul 1982, nu mult înaintea morţii sale,
cerând nişte informaţii pentru un tânăr cercetător din Muzeul Deva. În această
ilustrată indică, că sănătatea lui era slabă.
Trebuie să mai vorbesc despre acest om: de o mare cultură şi cu o
pregătire profesională deosebită ar fi trebuit să aibă o catedră la o instituţie
univers!tară, ca să formeze cadre tinere de arheologi, predându-le bogatele
sale cunoştinţe în domenioul arheologiei. A fost nu numai un cercetător foarte
bun, numismat, dar şi un excelent interpretator al vestigiilor trecutului îndepărtat
al dacilor şi romanilor din regiunea Hunedoarei. Moartea lui prematură a fost o
mare pierdere pentru arheologia română şi pentru prietenii lui, care îl stimau şi
îl iubeau. Păstrăm amintirea lui, ca a unui prieten şi coleg, pe care rar găsim în
viaţă.
www.cimec.ro
Szekely Zoltăn 29
www.cimec.ro
30 ln memoriam directorului doctor docent Octavian Floca
,_v"""tf)-~ t-n~ ~...-.-.~.

.../'l.....M..M-.,/, ~ '
fr:J... ~,,.11i-··"'" .
..iJ-,.A . 1-:7"wt .,... ~ i;..,,.,t.

.-r,., r~'.
www.cimec.ro
Szekely Zoltăn 31
IN MEMORIAM OF DOCTOR DOCENS

MANAGER OCTAVIAN FLOCA
Abstract
The city of Cluj remained the cultural centre of Transylvania after the World War I as well.
There the University founded in the 19"' continued its existance. The Romanian State saw to it
!hat this university institution continue to have a teaching staff made up of the mos! distinguished
scientists of the country. Thus the Philology and Philosophy Department at the Classical
Philology Chair, at Greek and Latin, at archaeology and ancient history professors as were
named: Th. A. Naum, ŞI. Bezdechi, E. Panaitescu şi D.M. Theodorescu. These professors formed
the teachers and scientists who in the inter-war period and after the World War li have contributed
that the Romanian educational and scientilical achievements be recognized at home as well as
aboard.
A famous reprezentative of Romanian archaeology, taught in Cluj was doctor docens
manager Octavian Floca. I myself studing Classical Philology and ancient history and archaeology
in 1930. Bachelor students of those departaments learnt the students their lessons. ln the
premices of the Classical Studies Institute were they also had a library handly. Professors held
their seminaries and exams their as well. Graduates who are retained as training assistance
prepared the learning material and also dealt to the students when the professors were absence.
By that time Octavian Floca together with I. I. Rusu was a training assistent for ancient history and
archaeology. He taught us Greek and Roman coin study. So, while in Cluj we gol friends with each
other. ln 1943 he was appointed manager al the Deva museum and our friendly ties were broken
only in 1940 when Northern Transylvania shifted to Hungarian rule, I being in Sfântu Gheorghe
al !hat time. After World War li when Northern Transylvania became part of Remania again our
relationship resumed imediately.
Many museums in Northern Transylvania including !hat in Sfântu Gheorghe suffered
severe loses during the war. The new regim subjected museums to the authority of the new
institutions called the Cultural Settlements. The government ordered !hat the museums be
recognized and the staff thereof re-trained together with O. Floca and M. Moga we were
commissioned to visit all the museums !rom the country and re,iort on there state. Follow as these
visits training courses were organized in keeping with the new ideology. Octavian Floca lectured
al all those courses and our first visit to re-organize a museum was in Deva. Our ties was very
clase; we kept on each other inform all about our common problems. Octavian Floca lectured my
paper on the diggins al the Ciumăfaia Roman villa rustica; for distinguish service, we are both
awarded high Romanian medals in 1957.
From the human point of view as was very fair and humble person. He was understanding,
tolerant and friendly towards his younger colleagues. He was so cordial that everyboby adress him
with utmost conlidence. He counselled the young researchers with extreme benevolence and he
helped them in all their archaeology-related problems. To illustrate this, l'd like to recall that in
1982, short before his death, he sent me a postcard in which he asked me for some information
on behalf of a younger researcher in his museum.
I must point oul the great merits of this very special man as to the development of the
Romanian archaeology. Owing to his broad knowledge and high stander training he should have
its own University Chair, so that he woud be able to teach al'ld train young archaeologists. He was
noi only a very good researcher and coin expert, bui also an exquisite interpretor for Dacian and
Roman past in the Hunedoara region. His premature death was great loss for the Romanian
archaeology and also for his friends. We treasure his memory remembered him as a friend and
colleague who is very hard to find.
www.cimec.ro
www.cimec.ro
OCTAVIAN FLOCA (1904-1983)
CORESPONDENŢĂ INEDITĂ
Ion I. Drăgoescu
Octavian Floca, cunoscutul istoric şi arheolog devean s-a născut la 23

martie 1904, la Zlagna, judeţul Sibiu 1 • După terminarea liceului la Dumbrăveni,
a urmat cursurile Facultăţii de litere şi filozofie ale Universităţii din Cluj, unde
a dobândit solide cunoştinţe în domeniul istoriei naţionale şi universale, având
unii dintre cei mai străluciţi profesori, printre care amintim numele lui D. M.
Teodorescu, E. Panaitescu, Ioan Lupaş şi alţii.
În anul 1927, Octavian Floca este încadrat în rândul personalului ştiinţific
al Institutului de Studii Clasice şi al Muzeului Universităţii din Cluj. Obţinând o
bursă de stat, Octavian Floca studiază vreme de doi ani în Italia_, având colegi
alţi·eminenţi studenţi şi viitori istorici, între care îi amintim pe D.M. Pippidi, M.
Berza, Virgil Vătăşianu, etc. După reîntoarcerea în ţară, Octavian Floca se
stabileşte la Deva, devenind pentru aproape trei decenii director al Muzeului
judeţului Hunedoara.
· Efectuează importante săpături arheologice, singur sau în colaborare cu
alţi specialişi, la Zlatna-Corabia, Caşolţ, Hobiţa, Micia, Ulpia Traiană
Sarmizegetusa, Piatra Roşie, Sarmizegetusa Regia, contribuind la îmbogăţirea
patrimoniului arheologic al muzeului. În anul 1940 obţine doctoratul în litere şi
filozofie cu teza „Sisteme de înmormântare în Dacia Superioară romană".
Dr. Octavian Floca a desfăşurat o prodigioasă activitate ştiinţifică,
publicând numeroase articole privind epoca dacică şi romană. De numele său
se leagă şi înfiinţarea revistei Sargetia (1937), una dintre cele mai vechi din ţară
care împlineşte 60 de ani de existenţă. Octavian Floca se remarcă şi prin
cercetările numismatice, publicând mai multe studii în acest domeniu şi fiind
ales membru al Societăţii numismatice din România.
Activitatea sa ştiinţifică a fost răsplătită prin obţinerea unor titluri şi
distincţii. În anul 1938 a obţinut premiul Vasile Pârvan al Academiei Române,
iar în 1961 i-a fost decernat titlul ştiinţific de doctor docent.
Trei documente inedite păstrate la Arhivele Naţionale din Bucureşti vin să
completeze biobliografia savantului Octavian Floca, aducând noi mărturii
despre preocupările sale.
I.
Mult stimate d-le Director
La plecarea d-voastre a rămas ca să vă scriu in chestia cărţilor şi a
bibliotecii. Azi fiind şi d-l prof. Lugli la Roma i-am arătat ce s-a făcut până
acuma, câte cărţi s-au legat, cât costă şi câte ar mai urma să fie legate.
1. Despre personalitatea Dr. docent Octavian Floca vezi; Ioan Andriţoiu. Dr. doc. Octavian Floca la a 75-a
aniversare, în Sargetia, XIV/1979, p. 9-13; !ochim Lazăr, Octavian Floca (1904-1983), în Sargetia, XIV-XVII/
1982-1983. p. 741-742; Olimpia Palamariu, Dr. Octavian Floca - colecţionar şi pasionat cercetător numismat,
în Sargetia, XXV/1992-1994, p. 223-225.
www.cimec.ro
Octavian Floca (1904-1983) - corespondenţă inedită
Pentru a şti mai bine ce avem de făcut, mai ales cu conturile la legător vă
scriu şid-voastre despre toate acestea.
Prima serie de căr,ti 140 volume legate aşa cum le-am orânduit eu, În
pergamenă, piele şi altele În pânză au fost terminate şi transportate la şcoală
marţi 9. VIII. Le-am preluat Împreună cu Pypide şi cu Macrea, apoi le-am
controlat şi după catalog şi după lista făcută de mine. Cele cari n-au fost bine
legate s-au titlul a fost imprimat greşit le-am refuzat şi dat spre a fi Îndreptate.
Acestea au fost numai câteva, căci În general sunt bine şi frumos lucrate.
Aceasta poate că a făcut-o pentru a se arăta vrednic de a-i Încredinţa şi pe
celelalte cari mai sunt. Costul acesora in total, făcând reducere 20% e de 1200
lire.
Din cele cari erau pe masă - după cum mi-afi spus d-voastră - i-am predat
o nouă serie; mai multe decât prima dată. Acestea se vor lega până la data de
20. VIII. Suma aceasta, cât vor costa nu v-o pot comunica, prea mare nu poate
fi cu toate că sunt mult mai multe la număr, - legându-le mai ales În pânză.
Mi-a spus Ionescu că În o scrisoare a lui a-fi amintit ceva şi de transportul
bibliotecii În sala de sus. Nu ar fi rău să Începem de pe acuma mai ales că va
trebui să se facă unele schimbări În aranjamentul În rafturi şi la catalog, dar
aceasta eu cred că e imposibil Înainte de a aduce toate cărţile de la legătorie
ca să ştim câte avem şi cum se pot aranja.
Ar mai fi o cerere a legătorului. Pare a fi un om mai lipsit de bani şi ar dori
să i se plătească ceva din ceea ce a lucrat până acuma.
ln celelalte chestiuni ale şcoale1~ pe câte ştiu eu, nici o schimbare dl. prof
Antonescu n-a sosit Încă, până azi, iar colegii mei afară de Constantinescu -
plecat la Viena sunt cu to/li la Roma.
Cu deosebit respect,
Octavian Floca
Roma 12. VIII. 1932
(Arhivele Naţionale ale României, Fondul Emil Panaitescu, Dosarul 113,
Filele 1-2)
11.
Prea stimate Domnule Profesor.
Corecturile la articolul meu au fost expediate la Bucureşti d-lui prof
Marcu, Încă de pe la mijlocul (I) unei lanuarea, (Sic!) aşa după cum a-fi cerut
d-voastră.
lnainte de trimiterea corecturilor, În urma unei scrisori a lui Dobaşi, am
trimis la tipografie şi fotografiile pentru refacerea clişeelor. Nu cred să fi
Întârziat cu trimiterea la timp.
ln timpul iernii am lucrat mai mult la muzeu. Sunt multe de aranjat. Dă
mult de lucru Întocmirea inventarelor cari lipseau s-au erau greşit făcute.
ln luna Decembrie am avut norocul să pun mâna pe nişte manete dace
foarte interesante. S-a interesat multă lume de ele. Cred că voi putea scoate
ceva bun din ele. La primăvară nu cred că va fi fără rezultat chiar o mică
www.cimec.ro
lbn I. Drăgoescu 35
săpătură În locul unde au fost aflate, de altfel am aflat şi vasul În care au fost
monedele, e din lut latene}, unde par a fi şi urme de zidărie din bolovani mari
de piatră de râu. Indiferent că va fi un mormânt s-au altă construcţie, e
interesantă, atât pentru epoca preromană, pe care o reprezintă, cât şi pentru
posibilităţile de dotare care ni se oferă (căci vasul şi monedele ne vor ajuta mult
la aceasta).
Vă rog primfti, dle profesor respectul meu deosebit pe care vi-l datorez
pentru totdeauna.
Octavian Floca
Deva, 19.//.935
(Arhivele Naţionale ale României, Fondul Emil Panaitescu, Dosarul 113,
Folele 3-4)
111.
De va 30 Dec. 1944
La ordinul Dvs. Nr. 2711944 avem onoarea a vă raporta că apariţia

publicaţiunii periodice a Muzeului Regional al jud. Hunedoara dio Deva
„ SARGETIA "a fost sistată din lipsă de fonduri.
Ultimul număr al acestei publicaţiuni a apărut În anul 1941.
Caracterul publicaţiunii era pur ştiinţific, i'n special arheologic.
Octavian Floca
Dir. Muzeului
(Arhiva Naţională a României, Fond Ministerul Propagandei - Presa
Internă, Dos. 829, Fila 1 ).
www.cimec.ro
36 Octavian Floca (1904-1983) - corespondenţă inedită
www.cimec.ro
Ion I. Drăgoescu 37
www.cimec.ro
38 Octavian Floca (1904-1983) - corespondenţă inedită
OCTAVIAN FLOCA (1904-1983) - UNPUBL/SHED LETTERS
Abstract
The well-known Deva historian and archaeologist Octavian Floca was born on March 23'".
1904, în Zlagna, Sibiu County. After graduated secondary school in Dumbrăveni, he studied at the
Letters and Philosophy Dept. of the Cluj University, where he inquire solid knowledge in national
and world history, being taught by brilliant professors, among who names of D.M. Teodorescu,
E. Panaitescu, Ioan Lupaş and others should be remembered.
În 1927, he joines the scientifical staff of the Institute and Classical Studies as well as the
Museum being awarded a state schoolarship he studies in ltaly three years having as his
collegues other brilliant students in future historian, like D.M. Pippidi, M. Berza, Virgil Vătăşianu
and others. After ·returning to Romnania, Octavian Floca settles in Deva, and he becomes
manager ol the county museum, opposition of he hold almost three decades.
He takes part in important archaeological excavation (alone or with other experts) in
Zlatna-Corabia, Caşolţ, Hobiţa, Micia, Ulpia Traiana Sarmizegetusa, Piatra Roşie, Sarmizegetusa
Regia, thus contributing to the exp'hnsion of the museum's archeological collection. ln 1940 he
becomes doctor in humanities with a work an „systems ol burial in Roman Dacia Superior".
Doctor Octavian Floca have a rich scientifical activity. He published many articles on a
Dacian and Roman's Epochs. He was involved in the founded of the „Sargetia" Magazine (1937),
one of the oldest in the county. He is proficiant alsa in doing numismatical research, publishing
several studies in this fie Id in being electing of the Romanian Numismatical Society. His scientifical
activity was acknowledge by many titles in the world. ln 1938 he was awarded by Romanian
Academy's „Vasile Pârvan" Prize, in 1961 he receives to the degree of Doctor Docens.
Three yet unpublished documents kept in Bucharest National Archieves add to the bio-
bibliography of the scientist provided us with new testimonies on his activities.
www.cimec.ro
LIV.IU MĂRGHITAN
LA A 60-A ANIVERSARE
Pasionat cercetător al istoriei vechi a

românilor, arheolog de renume, Liviu Mărghitan
s-a născut la 20 decembrie 1937 la Arad.După
studiile primare şi liceale terminate în oraşul
de pe Mureş a absolvit facultatea de istorie-
filozofie a Universităţii din Cluj. Aici a avut ca
profesori pe unii dintre cei mai prestigioşi
reprezentanţi ai şcolii universitare româneşti:
M. Macrea, C. Daicoviciu, I.I. Russu, C.
Mureşan, Şt. Pascu, Fr. Pall , M. Dan etc.
La absolvirea facultăţii, în 1962, obţine
ma în specialitatea arheologie (numai opt absolvenţi ai promoţiei sale
ând această specialitate, unul dintre ei fiind I. Glodariu). După o scurtă
activitate didactică Liviu Mărghitan îşi începe munca de cercetare la Muzeul
Jud eţean Deva (azi Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane) deţinând funcţia de
muzeog raf şi apoi de şef de secţie . În această calitate a întreprins numeroase
cerc~tări de teren, atât de salvare (Zlatna, Geoagiu, Peştişu Mic, Strei, Peşteana,
Brăn lşca, Leşnic, Ilia etc.) cât şi cercetări sistematice acoperind atât epoca
neo litică cât şi cea dacică şi daco-romană.
La Mintia a fost scoasă la lumină o aşezare aparţinând fazei de mijloc a
culturii Vinca-Turdaş, necunoscută până atunci, iar la Zlaşti a efectuat delimitarea
pe teren a unei alte aşezări neolitice. A efectuat cercetări în aşezările dacice de
la Cozia-Deva şi Câmpuri Surduc. Pentru perioada romană a cercetat integral
v1Jla rustica de la Deva, a identificat şi cercetat parţial cazarma gladiatorilor
(scala gladiatorum) de la Utpia Traiana Sarmizegetusa unde a descoperit un
mozaic bicolor (alb-negru) din marmură.
Un capitol important din activitatea sa îl constituie participarea la cercetarea
amplă a aşezării romane de pe raza comunei Veţel - pagus-ul de la Micia. Aici
au fost scoase la lumină thermae-le de pe malul stâng al Mureşului, un grup de
cuptoare pentru ars ceramica , opt locuinţe din aşezarea civilă, amfiteatrul militar
(singurul de acest fel din Dacia romană) . A contribuit în permanenţă la îmbogăţirea
patrimoniului muzeal hunedorean cu inscripţii, statui, monede (o parte din
acestea recuperându-le de la descoperitorii întâmplători) .
În afară de cercetarea arheologică efectuată singur sau în colective
conduse de eminentul arheolog care a fost dr. doc. Octavian Floca, Liviu
Mărghitan a fost pasionat de viaţa şi activitatea pilotului inventator Aurel Vlaicu.
În acest sens a intreprins cercetări în presă şi arhive , a luat legătura cu
www.cimec.ro
40 Liviu Mărghitan la a 60-a aniversare
descendenţii familiei Vlaicu, cercetările sale materializându-se în articole, studii/

şi cărţi. I
Rezultatele tuturor activităţilor sale au fost încredinţate tiparului, o bun~
parte din ele fiind publicate în Anuarul muzeului devean SARGETIA. Liviu
Mărghitan a fost prezent la numeroase simpozioane şi sesiuni ştiinţifice fiind
membru al Asociaţiei Internaţionale de Epigrafie Greacă şi Latină. '
Renunţând la activitatea de muzeograf a plecat la Editura Academi'i
Române iar de aici la Ministerul Culturii. I
Acum, la ceas aniversar, când împlineşte frumoasa vârstă de 60 de ani,
colegii săi îi urează viaţă lungă, sănătate şi activitate rodnică.
AD MULTOS ANNOS!
Bibliografie selectivă
I. Cărţi
- Agricultura milenară a băştinaşilor hunedoreni, in voi. Din trecutul de
luptă al ţărănimii hunedorene, Deva, 1967, p. 5-80.
- Moşteniri străvechi. Tradiţii progresiste ale Învăţământului hunedorean,
Deva, 1968, p. 7-66.
- Micia, grupul de cuptoare romane (în colaborare cu O. Floca şi Şt.
Ferenczi), Deva, 1970, p. 111.
- Cercetări arheologice pe vatra oraşului Deva, Deva, 1971, p. 106.
- Muzeul arheologic Deva(în colaborare cu I. Andriţoiu), Cluj, 1971, p.75.
- Das Archăologische Museum aus Deva (în colaborare cu I. Andriţoiu),
Bucureşti, 1972, p.55.
- Monumente istorice din jude/ul Hunedoara - pliant, p.20.
- Tezaure de argint dacice- catalog, Bucureşti, 1977, p. 136.
- Fortificaţii dacice şi romane pe cursul mijlociu şi inferior al Mureşului,
Bucureşti, 1978, p.136.
- Civiliza/ia geto-dacilor, Bucureşti, 1981, p.82.
- Decebal, Bucureşti, 1982, p. 90.
- Zece tezaure carpatine, Bucureşti, 1988, p. 92.
- Ora de arheologie, Bucureşti, 1993, p. 96.
- Comorile regelui Decebal, Timişoara, 1993, p. 126.
- Arta figurativă la geto-daci(în colaborare cu Mioara Turcu), Bucureşti,
1996, p. 135.
li. Studii şi articole

- Aşezarea dacică de la Câmpuri Surduc (în colaborare cu M. Valea), în
Sargetia, IV, 1966, p. 63-73.
- Două noi reliefuri mithriace la Vipia Traiana, în SC/V, 18/4, 1967, p. 693-
700.
www.cimec.ro
-Aşezarea ha/lstattiană de la Său/eşti (în colaborare cu B. Bassa). în

Apulum, VI, 1967, p. 105-109.
- Despre o veche descoperire arheologică din sudul jud. Hunedoara, în
Sargetia, V, 1968, p. 23-29.
- O nouă aşezare neolitică pe valea Mureşului, În Sargetia, V, 1968, p. 7-
1 O.
- Materiale epigrafice descoperite la Micia (în colaborare cu V. Vasiliev),
în Apulum, VI, 1968, p. 423-431.
- Monumente sculpturale la Micia (în colaborare cu L. Marinescu), în
AMN, V, 1968, p. 126-135 şi VI, 1969, p. 160-165.
- Centra dacico fortificato, În Fasti archeologici, Roma, XVIII-XIX, 1968,
p.11-18.
- Cărămizi cu ştampila LEG. XIII Gem recent descoperite la Micia şi
Cenad, în Revista Muzeelor, V, 1968, p. 445-449.
- Aşezarea dacică de la Cozia (în colaborare cu M. Valea), în Sargetia,
VI, 1969, p. 47-53.
- Tezaurul de podoabe dacice din argint de la Săliştea, în SC/V, 2012,
1969, p. 315-327.
- Micia a fost un pagus În tot timpul Daciei romane?, în SC/V, 21 /4, 1970,
p. 579-594.
- Vestigii dacice pe cursul mijlociu al Mureşului, în Sargetia, VII, 1970, p.
11-19.
- Noi consideraţii privind castrul de la Micia (în colaborare cu O. Floca),
în Sargetia, VII, 1970, p. 43-56.
. ' - Tezaurele. de argint dacice, 1n Sesiunea de comunicări ştiinţifice a
muzeelor de istorie, li, 1970, p. 304-308.
- Aşezări şi descoperiri dacice din vestul şi nord-vestul României (în
colaborare cu S. Dumitraşcu), în Sargetia, VIII, 1971, p. 45-54.
- Două piese sculptate din bronz recent descoperite la Deva şi Geoagiu
(în colaborare cu C. Pop), în Sargetia, VIII, 1971, p. 67-70.
- Câteva considera,tii pri.vind utilizarea machetelor În muzeele de
arheologie, în Revista Muzeelor, VI, 1973, p. 309-310.
- Ţigle şi cărămizi ştampilate de la thermae-le romane de la Micia (în
colaborare cu C. Petolescu), în Muzeul Na,tional, I, 1974, p. 247-253.
- O nouă inscripţie descoperită la Micia, în SC/VA, 2511, 1974, p. 143-148.
- Vestigii ulterioare veacului al IV-iea descoperite pe valea Mureşului, în
Crisia, IV, 1974, p. 33-37.
- Urme romane pe cuprinsul judeţului Hunedoara, în Sargetia, XI-XII,
1974-1975, p. 37-42.
- Monumente sculpturale romane descoperite În Dacia superioară
reprezentând pe Ammon (în colaborare cu I. Andriţoiu), în SCIVA, 2711, 1976,
p. 45-54.
- Urme romane pe cuprinsul jude,tului Hunedoara, în Sargetia, XI-XII,
1974-1975, p. 37-42.
www.cimec.ro
42 Liviu Mărghitan la a 60-a aniversare
- Vota pro salute imperatoris in an inscription at Ulpia Traiana

Sarmizegetusa (în colaborare cu C. Petolescu, în The Journal of Roman
Studies, Londra, 65, 1976, p. 84-87.
- Câteva considera/ii referitoare la ceremonia din thermae-le de la Micia,
în Muzeu/Naţional, III, 1976, p. 134-141.
- Drumul comercial roman de pe valea Mureşului, în Ziridava, IX, 1977, p.
49-52.
- Valea Mureşului parte integrantă a sistemului de fortificaţii a Daciei, în
Sargetia, XIII, 1977, p. 203-207.
- Les cu/fes orientaux a Micia (în colaborare cu C. Petolescu), în
Hommages a Maarten J. Vermaseren, li, 1978, p. 145-147.
- O importantă contribu,fie privitoare la problema continuităţii dacilor În
epoca romană creată de Traian, în Sargetia, XIV, 1979, 133-137.
- Considera/ii privitoare la geneza societăţii dacice, în Ziridava, XII,
1980, p. 71-83.
· - Continuitatea dacică, daco-romană şi românească pe cursul mijlociu şi
inferior al Mureşutw; în Memoriilesecţieideştiin/eistorice, XI, 1981, p. 153-159.
- De când datează la daco-geţi concepţia constituirii sistemului de
fortifica/ii, în Studii dacice, Cluj-Napoca, 1981, p. 88-93.
- Tezaurul de monede imperiale de la Micia (în colaborare cu Carmen
Petolescu), în Studii şi comunicări numismatice, VIII, 1984, p. 119-127.
- Aspecte ale desfăşurării procesului de romanizare În mediul rural al
provinciei Dacia, în Ziridava, XV-XVII, 1987, p. 59-65.
- Les tresors d'objects daces en argent (1-er siecle av. J. Chr.-1-er siecle
ap. J. Chr), în Din istoria Europei romane, Oradea, 1995, p. 111-115.
www.cimec.ro
LIVIU MĂRGHITAN AT THE 6(1h ANNIVERSARY
Abstract
Ardent researcher of the ancient history, the well-known archaeologist, Liviu Mărghitan
was born on December 20'", 1937 in Arad. After granduated elementary and secondary school in
Mureş, he studied at the Philosophy - History Dept. of the Cluj University. Here he have had
brilliant professors among who names of M. Macrea, C. Daicoviciu, I.I. Russu, C. Mureşan, Şt.
Pascu, Fr. Pall, M. Dan and others should be remember.
ln 1962, he gets the diploma in the archaeological speciality (only eight graduates of one
year obtains this speciality, one of them being I. Glodariu). After a short didactic activity Liviu
Mărghitan begins the researcher work al the Deva County Museum (today the Dacian and Roman
Civilization) held variing with museologist and then chief of section. ln this cality he undertook
numerous plot of land investigations, both rescue and sistematical researches covered both
neolithic Age and Dacian, also Dacian - Roman ones.
Al Mintia was revealled a settlement who belongs to the middle phase of a Vinca-Turdaş
cultura, unknown till then, and at Zlaşti he done limitation on the ground of an other neolithic
settlement. He made researches in the Dacian settlements al Cozia-Deva and Câmpuri Surduc.
For the Roman period he studied totally vil/a rustica from Deva, he identified partially the barrack
of the gladiators (schola gladiatorum) lrom Ulpia Traiana Sarmizegetusa where he discovered a
bicoloure mosaic (white and black) from marble.
An important chapter from his activity makes up participation al the ample investigation
of a Roman settlement on the Veţel community - the pagus lrom Micia, a group of ovens for the
burnt pottery, eight houses from the civilian settlement, the military amphiteater (single of this
kind !rom the Roman Dacia). He contributed permanently at the enrichment of the museological
patrimony in Hunedoara with inscriptions, statues, coins (a part of these had retrieved by
accidentally discoveries).
Besides of the archaeological research effectuated by oneself or in joint one led by the
excellent archaeologist who was Doctor Docens Octavian Floca, Liviu Mărghitan was passionatly
by lile and the activity of the inventator pilot Aurel Vlaicu. ln this sense he undertook investigations
in press and archieves, has took connection with the Vlaicu's offspring, his researches materialized
in articles, studies and books.
The outcomes of all his activities was being entrusted the print, a part of !hem being
published in the Deva year book Sargetia. Liviu Mărghitan was being presen! at numerous
symposiums and scientifical sesions being member of the lnternational Association of the Latin
and Greek Epigraphy.
Now, al the universitar moment, when he has turned sixty, his collegues cheers him a long
lile, wealth and productive activity.
www.cimec.ro
www.cimec.ro
STUDII ŞI ARTICOLE
DIE VINCA-SIEDLUNG AUS RUMESS. DIE A-

PHASE DER VINCA-KUL TUR IN SIEBENBURGEN
Sabin Adrian Luca
Die im jahre 1991 1 im Gebiet des Munizipiums Broos/Orăştie/Szâszvâros

begonnene Gelăndeforschungen fOhrten zur Abzeichnung eines suggestiven
Bildes der Entwicklung der vorgeschichtlinchen Kulturen in dieser begrentzen
Umgebung. Zu diesen AnlaB wurde auch eine - von uns ursprunglich der
Turdaş-Kultur zugeschriebenen 2 , in der landwirtschaftlichen Zone der Gemeinde
Rumess/Romos/Romosz 3 , gelegenen Siedlung angezeigt.
Die jungsteinzeitliche Siedlung aus Rumess liegt auf der rechten Seite
des Weges, der die Kreuzung von Gegersdorf/ Geoagiu de Jos/ Algy6gyfalva mit
dem Dorf Rumess verbindet, ca. 500m nărdlich von der Kreuzung jenes Weges
mit der nach WeidendorfNaideiNajdej tohrende StraBe (s. Karte 1). Die
keramischen BruchtstOcke wurden auf einer Flăche von ca. 200x100m
gesammelt, auf einer sehr niedrigen. Oberschwemmbaren Terrasse des
Rumesser Baches, der jetzt bei ca. 200-400m westlich von der Siedlung fliesst.
Die jetzige Umwelt unterscheidet sich von der vorgeschlichtichen infolge der
landwirtschaftlichen Arbeiten und - implizite - der in den letzten Jahrhunderten
unternommenen Waldrodung. ln der Urzeit war die erste Terrasse (die 220m -
Niveaukurve) unbestreitbar bewaldet. Sonderbar scheint daB die Vinca-Leute
nicht auf diesser Terrasse zu siedeln vorzogen, wie das - regelmăssig - auf den
Mittleren Miereschtal geschehen ist 4 .
Die Stratigraphie der jungsteinzeitlichen Siedlung ist nicht sehr kompliziert.
Die archăologischen Anhăufungen wurden nachfolgend durch die
Erforschung von zwei Probegrabungen und eines Schnittes untersucht:
Die Probegrabung 1I 1995
Diese wurde ungefăhr nărdlich der Zone wo keramische Materialien
vorkommen, in der Năhe der bevor erwăhnten StraBe durchgetohrt. Die
ursprungliche MaBen der erforschten FlăcH"e waren von 3x1 m. Mit der Vertiefung
der Flăche konstatierte man die Existenz eines Fernmeldewesenkabels, der
uns gezwungen hat die Grabung aut 1, 20x1 m bis zum Steril (s. Plan 1 c-d) zu
begrenzen. Die Stratigraphie der Probegrabung besteht - von oben nach unten
- aus einer gegenwărtigen Humuschicht von ca. 0,30m, einer Kulturschicht von
1. Die Gelăndeforschungen wurden im jenen Jahr von Zeno Pinter (Institut tur Sozialwissenschaften
HermannstadVSibiu/Nagyszeben) und Aurel Cosma (zu jener Zeit Museographe beim Volkskundemuseum aus
Broos) durchgefuhrt. Gleichzeitig mach te Mihai Căstăian Gelăndeforschungen, infolge deren auch die Rumesser
jungsteinzeitlichen Siedlung entdeckt wurde. Fur andere Einzelheiten sehe: Luca-Cosma 1993.
2. Luca -Cosma 1993, 87.
3. Mihai Căstăian entdeckte die Siedlung indem er die Legung eines Fernmeldewesenkalbel beobachtete.
Fur andere Auskunfte sehe Căstăian 1995, 45, 51, Tal. VIII A-B.
4. Wie im Fall der jungsteinzeitlichen Siedlungen in Turdaş, Orăştie-Dealu/ Pemilor, Punkt X 2 , Tărtăria,
Balomir, Limba. Lumea Nouă. etc.
www.cimec.ro
46 Die Vinca-Siedlung aus Rumess
1,80m und aut dem Boden aus einer archăologisch sterile Kieselschicht.
Zwischen den Tieten von 1 ,00 und 1 ,25m tindet siech eine kompakte Schicht
von Flupsteine, die gleichmăssig aut drei Schichten, oberhalb und unterhalb
deren keramischen Vinca-BruchtstUcke vorkommen, angelegt wurde. lndem die
erforschte Flăche zu klein war, glauben wir nicht es daB es notig wâre diesem
Betund eine genauere Deutung (Wohnungboden, Weg, etc.) zu geben. Die
zukunttigen Forschungen werden sicherlich das Problem erklăren. Unterhalb
dieses „Bodens" die Schicht mit Vinca-Materialien, inder manchmals massive
Lehmbewurtstlicke, keramische Fragmente, Knochen und Feuersteine
zugemischt wurden, betrăgt 1,50m. Gegen den Grabungsboden kamm ein Teii
Lehmbewurf vor, der ein Lehmbodenstuck bedeuten soli.
Die Probegrabung 211995

Die MaBen deren wurden ursprOnglich von 2x2m. Dasselbe
Fernmeldewesenkabel zwang uns bis zum archăologischen Steril eine kleinere
Flăche zu erforschen. Die Grabung lag ca. 40m nordlich von der oberen, am
Rand desselben Weges. Unterhalb des gegenwărtigen Humus konstatierte man
das Vorkommen einer durchschnittlich - 0,40m dicke Kulturschicht und, einer
arhăologisch sterilen Lehmschicht unterhalb jener Besiedlungschicht. Im sOd-
westlichen Teii der Probegrabung entdeckten wir die VermOldung einer Grube
1Ţ1it tor die dortige Vinca-Besiedlung sehr spezifischen Materialien (s. Plan 1 a).
Der Schnitt S /1995

Dieser Schnitt wurde im nordlichen Teii der Verbreitungszone der
keramischen BruchstOcke auf einer Lănge von 8m durchgetohrt. Unterhalb des
ungetăhr O, 30m dicken gegenwărtigen Humus erforschten wir die durchschnittlich
0,60m dicke Kulturschicht. Im westlichen Teii des Schnittes entdeckten wir
einen bis zur Kiesselschicht vertietten Komplex, wie bei der Probegrabung 1I
1995 (s. Plan 1e; vgl. mit 1d). Anlăsslich diesem stellen wir fest daB, mit der
Kulturschicht vergleichend, besteht der archăologische Steril aus braunem oder
manchmals sandigem gelben Lehm und daB die vertietten Komplexe bis zu
einer Kieselschicht unterhalb des lehmigen Steril erreichen. Manchmals
Oberschneiden die vertietten Komplexe diese Kieselschicht, wie beim Komplex
aus der Probegrabung 1. Bei ca. 0,80m Tiefe, im mittleren Teii des Schnittes,
entdeckten wir die Oberbleibsel einer schlecht erhaltenen Wohnung.
SchlieBlich, lag der Schnitt S/1995 parallel zu dem Landweg der die
Vinca-Siedlung nordlich abgrenzt (s. Karte 1, wo der Weg mit zwei unterbrochene
parallele Linien dargestellt ist). .
- Alle diese Beobachtungen berechtigen uns zu meinen daB die
jungsteinzeitliche Siedlung aus Rumess - moglicherweise - in zwei
riachfolgenden Etappen, die keinen chronologischen Hiatus aufweisen, besiedelt
wurde. Diese Annahme ist schwer aut den gegenwărtigen Seitenschichten und
mit den bisherigen Horizontalbeobachtungen sehr deutig zu prOfen, aber auch
einige Charakteristiken des je nach der Tiefe gesammelten archăologischen
Material konnen uns - wie wir weiter sehen werden - zur selben Folge fUhren.
Das anlă~lich der Gelăndeforschungen und der Ausgrabungen gesammelte
archăologische Material ist sehr verschieden und tor die frOhere Etappe der
Vinca-Kultur sehr charakteristisch.
www.cimec.ro
Sabin Adrian Luca 47
Das lithische Material wird zu diesen Anlap nicht vorgestellt. Man stellt nur
fest, auBer dem Material aus behauenem Feuerstein und der geschliffenen
Axte, die Existenz einer bedeutenden Menge von behauenen Obsidian, sowohl
aus den Gelăndeforschungen, als auch aus der Kulturschicht.
Das Knochenmaterial ist schlecht vertreten. Wir bemerken die Pfrieme
aus Rehgeweih von Taf. IV/4.
Wie bei der Mehrheit der vorgeschichtlichen Siedlungen, die wichtigsten
Daten bewahrt das keramische Material auf.
Die Faktur. Der Zusammensetzung der Tonmasse nach, ist die Vinca-
Keramik aus Rumess als fein (Taf. 11/2-5, 8-9; 11/6-8, 15, 18; 111/4, 17; IV/1-3; V/
5; Vl/1, 3, 10), halbfein (taf.1/6, 9; 11/1-5, 9-14, 16-17, 19-20; 111/1-3, 5-8, 10-13,
15-16; IV /4, 7; V /6; Vl/2, 4-6, 9, 11) und als gewănlich/grob (Taf. 1/1, 7; 111/9, 14;
IV/5, 6, 8; V/1-3, 7; Vl/7-8)zu betrachten. Hăuflich hommt als Vermagerungsstoff
der feinkornige Sand bei der feinen und halbfeinen Keramik vor und der
grobkorniger bei der gewănlichen/groben. Seltener stellen wir fest die Existenz
der organischen Anteile in der Zusammensatzung der Tonmasse.
Die Keramik wurde einem sehr guten Brand unterzorgen. Seltener stellen
wir fest die Anwesenheit einer roten (Taf. IV/7, V/1, ij) ader schwarzen (Taf. V/
1) Biskotte. Die teine und manchmals halbfeine Keramik ist sehr gut geglăttert.
Auf der feinem Keramik kommt vor eine chromatische Auswirkung, die
blacktopped genannt wird. Bei der halbfeinen Keramik kommt auch der Brand
mit Flecke vor. Chromatisch, ist die teine Keramik im grăBten Teii schwarz,
braun, gelblich-braun ader ziegelrot und - sehr selten - grau.
Die Formender Keramik verleihen diesem Fundort eine Besonderkeitsnote,
weil die Schi.isseln mit eingeprăgter Wand (Taf. Vl/3, 9, 11) so selten sind,
wăhrend der grăpter Teii fast steile, leicht eingeprăgte Wănde (Taf. 116; 7; Vl/7-
8, 1O) erweist.
Die Năpfe erweisen eine Neigung zu Bitronkonismus, auch wenn nur als
einer sehr starken Kri.immung der GefăBwand (Taf. 1/2, 4-5, 8-1 O; IV/1, 3; V/2,
5 6; Vl/1 ). Seltener kommen vor auch Formen mit steile Wănde. GroB ist der
Anzahl - besonders bei der gewăhnlichen/groben Gattung - der groBen,
băuchingen Gefăsse - die Tăpfe (Taf. 1/1; 111/14; IV/3, 4 6, 8; V/7). Den
băuchigen aber mit engeren und meistens zylindrischen Hals gehăren die
Amphoren (Taf. 11/17; 111/12, 16; IV/2, 7; V/1 ). Einige Gefăsse aus Rumess
erweisen einen vollen (Taf. Vl/2) FuB ader mit einer profilierten (Taf. Vl/6) ader
sehr ausgehăhlte Hăhlung (Taf. Vl/4-5). Behalten wir-auch wenn das nicht
abgebildet ist - daB der volle Teii, der den FuB mit dem Gefăss verbindet -
meistens - sehr hoch (12-15cm) und, infolgedessen, sehr schlank ist.
Die Sonderformen sind in der Ausgrabung des Jahres 1995 durch einen
Seiher/RăuchergefăB (Taf. 1/9), den Schi.isseln mit Protomen (Taf. 116; 111/2), den
GefăBdeckeln (Taf. 11/11; IH/1 O) und den GefăBe mit AusguBrinne (Taf. 111/19)
vertreten. Zwischen den Sonderformen zeichnet sich aus ein GefăB aus dessen
Bauch eine dreieckige Maske modelliert wurde, deren Augen quer auf der
nabenformig durchgefi.ihrte Nase einschnitten wurden und deren Mund ausgehălt
ist (Taf. 111/4).
www.cimec.ro
Die Verzierung ist sehr verschieden und tor den kulturellen und
chronologischen Horizont der Rumesser Funde reprăsentativ.
Bei der feinen Gattung und seltener bei der halbfeinen kommen kannelierte
Muster vor. Eigenartig ist die besonders tein durchgefOhrte Verzierung, indem
die Kannelure entweder parallel (Tat. 1/3) sind ader sich gruppiert unter einem
von 45° Winkel uberschneiden (Tat. 1/8). Anderstmals sind die Kannelure tieter,
ebenso gruppiert und unter einem von 45° Winkel uberschnitten (Taf. 1/2). Bei
der gewohnlichen Gattung gibt sich auch "kannelierte Barbotin" (Tat. 1/1 ). Bei
der halbteinen Gattung geben sich auch parallele Kannelure aut dem
GetăBschulter (Taf. 11/15).
Die Falten kommen seltener vor und nur aut der halbteinen Gattung. Sie
sind entweder als parallele Bundei, die sich unter einem von 45° Winkel
uberschneiden (Taf. 111/8) durchgefGhrt ader tinden sich im lnneren und Ausseren
des GetăBbodens wie aut Taf. 11/10. Auch das Muster von Taf. 11119 soli, allen
Anschauuungen nach, in derselben Weise durchgefOhrt worden.
Die Einschnitte kommen besonders aut der halbteinen Gattung vor. Sie
konnen als parallele (Tat. 11/1, 4-5, 7-8, 12, 15, 18), winkelige (Taf. 1112-3, 11, 16-
17, 19; 111/15) oder măandrische (Taf. 11/14; 111/11-13) Streiten vor. Der groBte
Ţeil dieser Muster, sowie jene die in den folgenden Reihen beschrieben werden,
kommen aut Amphoren vor.
Auch die eigestochenen-eingeschnittenen Streite Gehoren der Getăsse
der halbteinen Gattung. Die Punkten konnen lănglich (Taf. 111/1, 3, 5, 16) oder
dreieckig (Tat. 11116-7) sein, indem das von dem eingestochen-eingeschnittenen
Streiten gebildete Duktum ein măandrisches ist. Sehr selten treffen wir, unter
dem GetăBrand, ein eingeschnittenen Dreieck, der mit runde Eindrucke ausgefGllt
wurde (Taf. 11/20).
Das GetăB aut Taf. 111/17 ist aut der Basis-Rand mit kurze Einkerbungen
verziert und unterscheidet sich durch Brand und Faktur von dem restlichen
archăologischen Material aus Rumess (mehlige Faktur und orangegelbe Tontarbe
mit graue Flecke).
Bei der gewohnlichen Gattung die Verzierung besteht aus in Bundei
gruppierte Einschnitte (Taf. 114), quer uber dem Rand und dem Bauch lautende
Fingernageleindrucke (Tat. 117), schiete, unter dem GetăBrand in einer (Tat. (IV/
6) oder zwei Reihen (Taf. IV/8) gruppierte Fingernageleindrucke und aut der
Bauchzone des GetăBes durchgefOhrte Eindrucke, wie aut Taf. 111114). Ebenso
kommen vor, aut der gewohnlichen/groben Gattung, groBe, ovale, mit mehrere
Fingereindrucke verzierte Naben (Taf. 11119).
Die Henkel sind senkrecht-transversal durchgeboren bei der teinen und
halbteinen Gattung (Tat. 11/6; V/5). Einige getăBe erweisen tiet eingekerbte
Naben (Taf. 1119).
SchlieBlich, bemerken wir daB das Deckel-GetăB von Taf. 11/11 einen
zweimal durchgebohrenen Giptel erweist.
Das GetăB mit Protome von Taf. 11/6 ist mit einem breiten, nach dem Brand
bemahlten, roten Streiten verziert.
www.cimec.ro
Das GefăB von Taf. V/3 entgeht jeder bekannten Typologie, indem es-
obwohl bis jetzt der einzige Fall in Rumess wăre - einer anderen
vorgeschichtlichen Kultur zugehoren konnte 5 .
Die kulturel-chronologische Eingliederung der Rumesser Funde stellt
keine besondere Probleme in was den Entwicklungsstatnd der Vinca-Kultur
betriefft. Die Faktur, die Formen und die Verzierung erweisen daB die
jungsteinzeitlichen Menschen von hier in der A-Phase der erwăhnten Kultur
lebten 6 •
Die Beurteilung des Rumesser Materials soli nicht von dem Anschein
beeinflusst sein, dem nach die eingeschnittenen Gattungen so hăufig wăren,
weil der groBte Teii jenes Material anlăBlich der Gelăndeforschungen entdeckt
wurde (Taf. 11/2-4, 14-16, 19; 111/5). AuBerdem, keine Komplexe wurden
vollstăndig geforscht und, in den Probegrabungen 1 und 2, es konnte auch um
Materialmischungen anlăBlich der Legung des Fernmeldewesenkabel gehen.
Andersfalls, gerade zu diesem AnlaB wurden bei Gelăndeforschung die schonsten
Materialien gesammelt. lndem wir die restlichen Materialien mit den
zeitgenossischen Komplexe aus dem sOdlichen Banat vergleichen, stellen wir
Ănlichtkeiten mit der A, -Phase der Vinca-Kultur test, so wie diese in Gornea/
Felsolupk6 7 und Liubcova/Als61upk6 8 definiert wurde bei den Formen 9 , den
kannelierten Verzierungen 10 und Einschnitte 11 . Ăhnlichkeiten mit spătere
Materialien stellen wir auch fest, besonders bei der eingeschnittenen Keramik 12 .
Einige eingestochen-eingeschnittenen Elemente erinnern an die
Phănomene der frOheren Phasen der Vinca-Kultur aus der Banater Ebene 13 .
Auch die auf dem in Rumess entdeckten GefăB erweist Analogien in der
A-Phase der Vinca-Kultur 14 .
Die Keramik aus Rumess deutet an einer Entwicklung der Gemeinschaft-
in ihren oberen Niveaus-, die mit der Vinca A 3-Phase zeitgennossisch ist,
wăhrend einige Gefăsse auch in einen Vinca 8 1 -Horizont eingegliedert werden
konnten 15 .
Alle diese Bemerkungen berechtigen uns zu behaupten daB schon in der
A-Ph ase der Vinca-Kultur, jungsteinzeitliche Gemeinschaften, die wir alsTrăger
5. Der Bronzezeit, wahrscheinlich.

6. Wie sie definiert wurde bei: Lazarovici 1970; 1971; 1973; 1977; 1977a, 55-64; 1979, 78-91, 105-115, 122-
132, 141-142, 163-165; 1981' 172-176, 182-183.
7. S. o. Anm. 6. Wohngruben 8 13 und 8 21 ,.
8. Luca 1988-1991, Wohngrube B,11985.
9. Dersb., 1991, 148; 1988-1991, 4.
10. Ebda.
11. Dersb., 1991, 148; 1988-1991, 4.
12. Lazarovici 1979, 164-165; Draşovean 1989.
13. Luca 1991: Draşovean 1989.
14. Bălănescu 1979; 1982; Lazarovici 1979, 88-91. Fur Gelâl3deckel sehe: Bălănescu-Lazarovici 1979.
15. Ein Teii der Materialien von hier, besonders aus den Gelăndelorschungen (Tal. 11/2-4; 14-16, 19; 11115).
konnten auch eine Lockalentwicklung der Gemeinschaft aul einen chronologischen und kufturellen Horizont
Vinca A deuten. Die bisjetzt vorhandene Stratigraphie ist in diesem Sinn unklar. Vielleicht werden die
zukunftigen Forschungen auch eine slratigraphische Horizontalentwicklung beweisen, indem wir wissen dal3
auch bei Gornea, zum Beispiel, die Schichtendicke betrăgt nicht mehr als 0,60 m, trotzdem geben sich
"':'enigstens drei unterschiedlichen horizontalen Besiedlungsniveaus.
www.cimec.ro
dieser Kultur betrachten, lassen sich nieder in SiebenbOrgen, so wie die ăltesten
Rumesser Materialien es beweisen 16 .
Die Existenz der Vinca-Kultur in SiebenbDrgen stand bis jetzt unter dem
Zeichen einer ungenOgenden, teilweisen ader fragmentierten Dokumentation.
lndem wir die bisher veroffentlichten Material studierten, stellt man fest daB
diese Kultur gut auf den mittleren Tal des Mieresch (s. Karte 2) vertreten ist. Die
wichtigsten Funde dieser Art kommen in Demetersbach/Limba/Lombfalva 11 ,
Radnuten/lernut/Radn6t 18 , Balomiren/Balomir/Balomir 19 , Tărtăria/Als6tatârlaka 20 ,
Weissenthal/Valea Nandrului/Nândorvâlya 21 und, schlieBlich, in Rumess vor.
Vielleicht aucht einige Funde aus Thorendorf/Turdaş/Olâhtordos 22 konnten
diasem chronologischen Horizont zugeschrieben werden.
Die Existenz dieser Kulturschichten, auch wenn einige deren bestritten
werden konnte 23 , fOhren zum SchluB daB in SiebenbOrgen sich ein
chronologischen Vinca A-Horizont vor demjenigen mit Funde von Turdaş
Typus24 gab, der mit den Materialien aus Serbien 25 , Vinca 26 und aus dem
rumânischen Banat2 7 eng verbunden ist. Die offensichtlichen Unterschiede
zwischen den Vinca A-Materialien und denjenigen die der Turdaş-Kultur
zugehoren sind zu einleuchtend um die beiden Phânomene auch weiter im
selben Topf zu werfen und eine Vinca-Turdaş (Vinca-Tordos) - Kultur zu
definieren 28 . Wenigstens die 1. Phase, im Sinn dieses Begriffes, erweist sich
wohl kOnstlich zu sein, wenn wir fest stellen daB die Vinca A aus SiebenbOrgen
identisch mit jener aus dem Banat und Serbien ist und wann sich wirklich ei ne
Turdaş-Kultur gibt, diese hat Eigenschaften die sie eindeutig von der Vinca-
Kultur unterscheiden lasst, auch wenn man einen sehr starken
Entstehungsbeitrag der Gemeinschaften aus der Banater Ebene zur Bildung
der siel;>enbOrgischen Kultur voraussetzen konnten.
lnfolge dessen, stellen wir fest die Existenz eines Vi nea A-Horizontes, der
mit jenem des Definierungsgebietes âhnliche und sogar identische
Manifestationen in SiebenbOrgen erveist. Vielleich wird die Uminterpretation
einiger archâologischen Materialien aus âlteren Forschungen in dieser Gegend
zum Licht Funde desselbens Horizontes bringen werden, die bis jetzt falsch
interpretiert wurden.
16. Lazarovici 1971, 182, Beilage 1.

17. Berciu-Berciu 1949, 18-29. Hier habe.n wir auch die besten Parallelen Ilir die Rumesser Siedlung
in was die Formen (Abb. 16/4; 18/1, 4, 19) und Verzierungen {Abb. 15) betrifft.
18. Vlassa 1976. 107-111, Abb. 4/7; Paul 1965, 297.
· 19. Vlassa 1976, 118, 115, Abb. 4.
20. Dersb., 117-123.
21. Roska 1936.
22. Roska 1928; 1936, 21/3,7.
23. Durch der ausgewahlten Verliffentlichung der Malerialien: Turdaş, Iernut.
24. ln diesem Horizont fehlen alle Anleile, die die Turdaş-Kultur definierten, so wie sie wir aus der
Sammfung der Zs6fia Torma (Roska 1941) ader aus den von Mârtan Roska durchgeliihrte Ausgrabungen
kennen.
25. Srejovic 1988.
26. Vasic 1936, 7-17; Stankovic 1986.
27. Lazarovici 1979, 1981; Luca 1991; Draşovean 1989.
28. Garasanin 1993.
www.cimec.ro
BIBLIOGRAFIE
Bălănescu 1979 - D., Plastica vinciană de la Gornea, în

StComCar, 1979, p. 33-52.
1982 - Plastica antropomorfă În aşezarea neolitică
de la Caransebeş-Balta Sărată, în StComCar,
IV, 1982, p. 113-120.
Bălănescu 1979 - D. -Gh., Considera/ii privind evoluţia şi

Lazarovici tipologia vaselor-capac din cultura Vinta
(descoperiri din Clisura Dunării), în Banatica,
V, 1979, p. 17-26.
Berciu-Berciu 1949 - D.-1.,Săpături şi cercetări arheologice În

anii 1944-1947, în Apulum, III, 1949, p. 1-43
Căstăian 1995 - M., Contribuţii la repertoriul arheologic al

zonei Orăştie, în Buletinul cercurilor ştiinţifice
studenţeşti, I, Alba lu.lia, 1995, p. 39-52.
Draşovean 1989 - FI„ Observaţii pe marginea unor materiale

inedite privind raporturile dintre culturile
Stareevo-Criş, Vinta A şi lumea liniară În
nordul Banatului, în Apulum, XXVI, 1989, p.
9-46.
Garasanin 1993 - M„ Zu den Prob/emen der Vinta-Grupe in

Rumanien, în Balcanica, XXIV, 1993, p. 7-
20.
Lazarovici 1970 - Gh., Cultura Vinta A În Banat, în ActaMN,

VII, 1970, p. 473-486.
1971 - Faza a-IV-a a culturii Stareevo-Criş În Banat,
în ActaMN, VIII, 1971, p. 409-422.
1973 - Tipologia şi cronologia culturii Vinta În
Banat, în Banatica, li, 1973, p. 25-56.
1977 - Periodizarea culturii Vinta În România, în
Banatica, IV, 1977, p. 19-44.
1977a - Gornea-Preistorie, Reşiţa, 1977.
1979 - Neoliticul Banatului, Cluj-Napoca, 1979.
1981 - Die Periodisierung der Vinca-Kultur in
Rumanien, în PZ, 56, 1981, 2, p. 169-196.
Luca 1991 - S. A„ Stratigraphie et chronologie ... , în

Banatica, 11, 1991, p. 141-155.
1988-1991 - Stratigrafie şi cronologie ... , în Sargetia,
XXI-XXIV, 1988-1991, p. 1-13.
www.cimec.ro
Luca-Cosma 1993 - S. A. -A., Archăologische Gelăndeun

tersuchungen im Brooser Gebiet 86hmerberg
(Dealul Pemilor), în Forschungen zur Volks
- und Landeskunde, 36, 1993, 2, p. 85-87.
Paul 1965 -1., Unele probleme ale neoliticului in legătură

cucu/tura Petreşti, în RevMuz, li, 4, 1965, p.
294-302.
Roska 1928 - M., Staţiunea neoliticăde la Turdaş, În

Publicaţiile Muzeului judeţului Hunedoara-
Deva III (XXV), 1927 (1928), p. 14-38.
1936 - La stratigraphie du neolitique en
Transilvanie, în D6/gozat6k Szeged, 1-2,
1936, p. 42-51.
1941 - Die Sammlung Zs6fia von Torma, Cluj,
1941.
Strejovic 1988 - D„ The Neolithic of Serbia, Belgrad, 1988.
Stankovic 1986 - S., The A/tars and Prosopomorphic Lids

from Vinta, Belgrad, 1986.
Vasic 1936 - M. M., Preistoriska Vinca. Keramika, IV,

Belr;1rad, 1936.
Vlassa 1976 - N., Neoliticul Transilvaniei, Cluj-Napoca,

1976.
www.cimec.ro
O OJm
:11.111111
'
neo1.·I t"IC
Katre 1. Die Lage der jungsteinzeitlichen Siedlung von Romos - Făgădău/Rumess · Beim
Gasthof/Romosz -A Fogade6 (Dealul Pemilor/86hmenhiigel/A Csehek Dombja, Punkt X,).
www.cimec.ro
Karte 2 . Vinca-Siedlungen auf dem mittleren Tal des Mieresch:

1. Rumess/Romos/Romosz ; 2. Thorendorf/Turdaş/Olăhtordos ; 3 . Weissental/Valea Nandrului/
Năndorvălya ; 4. Balomiren/Balomir/Balomir ; 5. Tărtăria/Als6tatărlaka ; 6. Demetersbach/Limba/
Lombfalva; 7. Radnuten/lernut/Radn6t.
www.cimec.ro
(J)
I I- humus D>
O'
:J
)>
• „
1 -~l I - strat de cultură a.
~
D>
:J
~ -·=
c.. I· :/::~:I -galben nisipos r
c
(')
D>
I ::,:~~::.: :;.,:,] - maro lutos

llf@ - pietriş
. .. - umplutura şanţului
1 $t~ conductei
I • . . ;- I - ceramică
r•-1 - chirpici
„ ~ ,
,.>
·'
~ < I~~ I - piatră
>
1#61 - cablu telefonic

~
z:: f. JJii.t~
~.::~·:·
1 , ._
„ „ „ .. „.„.... ,.„ ...
~~ ·- · ...,
. ... ;;-, "'\....""
„ „
~. ~
;}
'
4.i
+'
·,;,, - ••
•
Plan L Stratigraphie aus Rumess :
a. Westseitenansicht. Probegrabung 2 ; b. Horizontalans icht. Probegrabung 2; c . Horizontalabsicht. Probegrabung 1; d.
01
Nordseitenansicht.. Probergrabung 1; e . Nordseitenansicht. Schnitt 8 1 • 01
www.cimec.ro
Die Vinca-Siedlung aus Rumess
t.
l.
Talei I. Rumess. Keramik.
www.cimec.ro
-· "'l ·~
',,,.·f,:„~~.·• .' . . ' . . .. -~·
:v-.•. ·.·'. ~~ ..... ~~:::...-····,·~ .. ' . „
~it!' ~:, V •;.: . •
•'•.: ?-:~~.:·.1· ~. ~ ~
I~
4.
'
.
' ... _,. ~
l
s
Talei li. Rumess. Keramik.

) 'i, .
11-GefăBdeckel.
••-=:1••=·--
www.cimec.ro
1 5.
-=--~
11
ll'Y
Tefal III. Rumess. Keramik. 4-auf einem Gefăf3 applizierte Maske.
www.cimec.ro
2,
6.
-- ••
1
Tatei IV. Rumess. Keramik.

www.cimec.ro
J.
t ~
- - „
4.
'Z
Telal V. Rumess. Keramik. 4-Pfrieme aus Rehgeweih.
www.cimec.ro
Tefal VI. Aumess. Keramik.
www.cimec.ro
AŞEZAREA VINCA DE LA ROMOS. FAZA A A CUL TUR/I

VINCA ÎN TRANSILVANIA
Rezumat
Existenţa unei aşezări Vinca pe prima terasă a Mureşului la Romos a fost constată cu
ocazia perieghezelor din 1991 şi a cercetării de verificare din 1995, când au fost intreprinse două
sondaje şi o secţiune. S-a constatat că aşezarea descoperită a fost locuită neîntrerupt în două
etape succesive, cum reiese mai ales din studiul materialului recoltat din săpătură şi din
cercetarea de suprafaţă şi care ieste caracteristic pentru faza timpurie a culturii Vinca. Materialul
litic constă în cremene cioplită şi topoare şlefuite, precum şi într-o mare cantitate de obsidian. S-
a descoperit şi un străpungător din corn de căprior. Ceramica este foarte bine arsă, din pastă cu
nisip, rareori cu degresant organic, constatându-se existenţa biscuitului roşu şi negru, a
fleacurilor şi a efectului blacktopped la specia semifină, respectiv fină, de obicei bine lustruită.
Predomină culorile negru, brun, brun-gălbui sau cărămiziu, cea cenuşie fiind rară. Particularitatea
sitului constă în frecvenţa străchinilor cu pereţi drepţi, uşor aduşi spre interior, a castroanelor
puternic carenate şi a oalelor mari şi bombate şi raritatea străchinilor cu pereţii aduşi spre interior
şi a castroanelor cu pereţii drepţi. Se cuvin amintite amforele şi vasele cu picior, cel mai adesea
plin, înalt şi foarte zvelt. Formele speciale sunt reprezentate de strecurătoare I afumătoare,
străchini cu protome, capace şi vase cu cioc, precum şi un vas cu mască triunghiulară
antropomorfă. Decorul este foarte variat şi cartacteristic orizontului cultural şi cronologic căruia
ii aparţine staţiunea: faza A 1 a cultwrii Vin ca, cu precădere, în vreme ce anumite materiale din
nivelele superioare ar putea aparţine fazei A3 şi celei B1.
Materialele descoperite duc la concluzia existenţei unui orizont Vinca A în Transilvania
anterior celui cu descoperiri de tip Turdaş, identic celui din Banat şi Serbia, ceea ce impune pe
de o parte renunţarea la conceptul de „cultură Vinca - Turdaş", chiar dacă este de presupus o
contribuţie însemnată a comunităţilor Vinca din Banat la constituirea culturii Turdaş, pe de alta o
reinterpretare a descoperirilor mai vechi din regiune.
www.cimec.ro
STRECURĂTORI CERAMICE
PREISTORICE
Radu Florescu
Cele mai vechi publicări ale unor săpături sistematice privind preistoria -
sau mai precis, neo-eneoliticul- României, (DUMITRESCU, 925; ŞTEFAN, 925;
CHRISTESCU, 925, 294, 28/4) cuprind între tipurile ceramice repertoriate şi
fragmente de vase ceramice cu pereţi perforaţi. Tot de pe atunci datează şi
atribuirea destinaţiei funcţionale de strecurătoare acestor vase cu pereţi perforaţi
(DUMITRESCU, 925, 60, 27/11, 13; ŞTEFAN, 925, 163, 26/12). Această
atribuire a fost larg acceptată (idem, ibidem şi DUMITRESCU, 954, 393, 90/6;
COMŞA, 1974, 101, p111; 29/132, 139, 140,; MARINESCU-BÂLCU, 974, 62,
73, 83, 34/1, 36/6, 45/5, 45/6, 63/1, 63/4, 7012; LAZAROVICI, 979, 116, 16/838,
E18, F32, 44) şi constant utilizată. De fapt denumirea acoperă necritic două
categorii tipologice: prima este reprezentată de vase cu fund plat sau în calotă
şi cu pereţii, inclusiv fundul, perforaţi (MARINESCU-BÎLCU, 974, 73, 83, 45/5,
63/1, 63/4:::::70/2; DUMITRESCU, 925, 60, 27/13) şi comportă două variante
formale (mai jos a. şi b.); a doua categorie tipologică este reprezentată de vase
relativ mici (I= 70-120 mm), tronconice- pereţii uneori sunt arcuiţi convex, sau
chiar dublu arcuiţi, în S- şi deschise la ambele extremităţi ale axei longitudinale
a vasului. ·
· Primul tip trebuie considerat strecurătoare propriu-zisă, cunoscând o
clară diferenţiere funcţională, corespunzător celor două variante formale: varianta
a. formă joasă, întinsă, asemănătoare unei linguri, cu fundul şi, adesea, şi pereţii
perforaţi, de relativ mici dimensiuni (I= 30-40 mm; D:::::70 mm.: DUMITRESCU,
925, 27/13; MARINESCU-BÎLCU, 974, 63/1 ), servea la filtrat lichide destinate
consumului imediat - infuzii, băuturi; varianta b. de secţiune orizontală ovală,
prevăzută cu două orificii pentru baieră de atârnat sau cu picior larg, pentru
suspendare aşezată, cu fund plan/concav, cu pereţii până foarte aproape de
gură şi cu fundul integral şi des perforaţi (MARINESCU-BÎLCU, 974, 45/5, 63/
4), pare să fi fost folosită într-un proces tehnologic alimentar cum ar fi prepararea
laptelui sau a băuturilor fermentate. De fapt, această categorie tipologică nu
constituie obiectul comunicării de faţă, menţionarea ei având doar un rost
comparativ.
Cea dea doua categorie tipologică, în schimb, ridică o serie de probleme
interesante. Prima şi cea mai importantă este aceea a reconstituirii modului de
folosire a acestor strecurători. Într-adevăr este dificil să ne reprezentăm folosirea
ca strecurătoare a unui vas fără fund; după cum imaginarea unor tehnologii
complicate, cu o pânză dublând vasul ceramic, anulează funcţionalitatea găurilor
din pereţii laterali, contrazice principiul metodologic cunoscut sub numele de
briciul lui Occam, precum şi competenţa tehnică a oamenilor neolitici, demonstrată
www.cimec.ro
64 Strecurători ceramice preistorice
prin exemplele de strecurătoare diferenţiată funcţional, aparţinând primei categorii

tipologice. De altfel atribuirea funcţiei de strecurătGare acestui tip ceramic se
datorează analogiei simple cu aspectul tradiţional al culturii contemporane -
analogia etnografică. După toate aparenţele este necesară lărgirea sferei
comparative şi examinarea detaliată a tuturor aspectelor din culturile antice sau,
mai larg definite, arhaice.
O examinare comparativă largă prilejuieşte constatarea că, de exemplu,
în civilizaţia egipteană apare un trunchi de con deschis la ambele extremităţi ale
axei lungi şi cu pereţii perforaţi cu f_uncţia de capac - permeabil - pentru
afumătorile rituale în care se ardeau, probabil, substanţe aromate (GALLING,
925, 3/32, 33, 34). În imaginile egiptene astfel de ustensile sunt reprezentate,
mai clar sau mai schematic, în asociere cu două tipuri de afumători: una
portabilă, cu formă mai mult sau mai puţin apropiată de a unei linguri sau cupe
(GALLING, 25, 3/33, 34; MICHALOWSKI, 968, 402 - cupă); cea de a doua
stabilă, prevăzută cu un picior înalt şi zvelt - un aşa numit pyreu (GALLING, 925,
35, 36; MICHALOWSKI, 968, 80, 81, 118, 548).
În Mesopotamia apar, de asemenea, începând cu dinastia kassită pyree
(MOORTGAT, 967, 230, 287, 288) şi linguri (id. 259).
Pare aşadar foarte probabil că şi în neo-eneoliticul românesc aşa-numitele
strecurătoare tronconice, cu extremităţile axei longitudinale deschise, să fi fost
folosite drept capace-horn de afumători rituale - şi aceasta ar trebui să fie
denumirea proprie a ustensilei în discuţie.
În legătură cu această problemă se ridică aceea a răspândirii descoperirilor
de vase ceramice perforate în aşezările neo-eneolitice din România. În general
se poate afirma că aceste descoperiri sunt rare sau chiar foarte rare. Această
afirmaţie trebuie temperată de observaţia că acestor descoperiri nu li s-a dat
prea mare importanţă, dat fiind caracterul strict utilitar, banal, ce le-a fost
atribuit. În perspectiva noii atribuiri, enunţată mai sus, de ustensilă rituală,
folosită în circumstanţe cultice precise, problema capătă cu totul altă înfăţişare.
Totuşi, lipsa de atenţie cu care au fost tratate descoperirile de fragmente de
pereţi perforaţi de vase ceramice (spre exemplu, orice menţiune privind această
categorie tipologică lipseşte din cele trei scurte sinteze privind preistoria
românească: PETRESCU-DÂMBOVIŢA, 978; DUMITRESCU-VULPE, 988 şi
COMŞA, 987) determină oarecare nesiguranţă în evaluarea răspândirii acestui
tip. După ceea ce s-a publicat până acum, tipul acesta lipseşte din culturile GRIŞ
(LAZAROVICI, 975, 983, 984), A CERAMICII LINEARE (MARINESCU-BÎLCU,
981) şi HAMANGIA (BERCIU, 966); se întâlneşte relativ frecvent în culturile
VINCA (LAZAROVICI, 978), BOIAN (COMŞA, 974), GUMELNIŢA
(DUMITRESCU, 925, PRECUCUTENI (MARINESCU-BÎLCU, 974), CUCUTENI
(DUMITRESCU, 954), PETREŞTI (PAUL, 922, 19/14), şi COŢOFENI (LAZĂR,
996, 61 /1 O). Nu ne este cunoscută suficient răspândirea acestui tip în culturile
Tisa şi Sălcuţă. În multe dintre aceste culturi ne este documentată şi prezenţa
unor linguri (PRECUCUTENI - MARINESCU-BÎLCU, 974, 57/4, 62/3, 66/2, 68/
2; DUMITRESCU, 954, 106-108; COMAN, 980, 91) foarte asemănătoare cu
www.cimec.ro
Radu Florescu 65
lingurile egiptene. Sunt cunoscute de asemenea, din celelalte culturi în care

este documentată prezenţa complexului de cult al ofrandei de fum aromat, cupe
mici şi relativ adânci corespunzătoare ca gabarit capacelor-horn (LAZAROVICI,
979, E45, 46, 52, F39, 831, 40).
Aşadar folosirea acestor ustensile, respectiv practicarea ritualului legat
de ele durează circa un mileniu şi jumătate (4500/3500 - 3000/2000, cf. PAUL,
1995, 68) cuprinzând întreg neoliticul mijlociu, eneoliticul şi începutul fazei
timpurii a epocii bronzului, dar fără să avem certitudinea că a fost prezentă în
toate ariile culturale de pe teritoriul României, în schimb având indicii după care
există asemenea descoperiri şi în zonele din afara teritoriului României ale
ariilor culturale amintite.
Faţă de o asememnea situaţie a difuziunii unui tip - respectiv a funcţiei
sale specifice şi a contextului cultural aferent - se ridică problema originilor
tipului şi a contextului său culturşl. În Egipt, ofranda de fum aromat apare încă
din Regatul Vechi (2686-2181), perioadă în care apare frecvent şi capacul-horn
pentru afumători rituale (GALLING, 925, 12). Ritualul fumigaţiei aromate se
menţine de-a-lungul celor trei mari epoci ale istoriei Egiptului (GALLING, 925,
12-13; MICHALOWSKI, 968, 80, 81, 118, 402, 412, 516, 548, 550). Nu suntem
în măsură să urmărim acest tip ceramic anterior Regatului vechi. Fără îndoială,
între ustensilele egiptene şi cele din neoliticul carpato-dunărean sau carpato-
niprovian apar diferenţe de detaliu, stilistice, specifice. Dar pare foarte probabil
că ne aflăm în faţa unor complexe culturale asemănătoare, stând eventual într-
a relaţie genetică.
În schimb, în Mesopotamia atât ustensilele cât şi complexul cultural
corespunzător apar mai târziu, în epoca kassită (sec. 15-13). Din sec. 13
complexul cultic al ofrandei de fum aromat este cunoscut şi în Fenicia (PARROT,
975, 49, 78, 15).
Din lanţul genetic aşadar lipsesc multe verigi, sau multe informaţii. Dar
originea meridională a complexului cultic al ofrandei de fum aromat este foarte
probabilă şi de natură să atragă atenţia şi asupra altor ustensile, aparent
enigmatice cum ar fi vasele-suport, care-şi găsesc paralele apropiate în aceleaşi
areale. Mai importantă decât această constatare este însă restabilirea valorii
modestelor ustensile, care departe de a avea o neînsemnată funcţionalitate
domestică se dezvăluie drept mărturii ale unui complex cultic presupunând
evoluţie îndelungată şi complexă a ideilor şi formelor relogioase precum şi o
circulaţie largă a aceloraşi idei şi forme. Acest fapt implică şi o modificare a
atitudinei cercetătorului, pentru care deprecierea unor vestigii datorită înfăţişării
lor umile poate induce neglijarea unor mărturii, altminteri preţioase şi insuficient
exploatate ştiinţific.
www.cimec.ro
S6 Strecurători ceramice preistorice
BIBLIOGRAFIE
BERCIU, DUMITRU, Cultura Hamangia, Buc., Ed. Academiei, 1966.:

BERCIU, 966
COMAN, GHENUŢĂ, Statornicie, continuitate, Repertoriul arheologic al
judeţului Vaslui. Bucureşti, Litera, 1980: COMAN, 980
COMŞA, EUGEN, Istoria comunităţilor culturii Boian. Buc., Ed.
Academiei, 1974: COMŞA, 974
COMŞA, EUGEN.Neoliticul pe teritoriul României,Buc., Ed. Academiei,
1987: COMŞA, 987
CHRISTESCU, VASILE, Les stations prehistoriques du lac du Boian,
Dacia, 2, 1925, p. 249-303: CHRISTESCU, 925
DUMITRESCU, VLADIMIR. Fouilles de Gumelniţa. Dacia, 2, 1925, p.
29-103: DUMITRESCU, 925
DUMITRESCU, VALDIMIR; DUMITRESCU, HORTENSIA; PETRESCU-
DÂMBOVIŢA, MIRCEA. Hăbăşeşti, Monografie arheologică. Buc., Ed.
Academiei, 1954: DUMITRESCU, 954
DUMITRESCU, VLADIMIR; VULPE, ALEXANDRU. Dacia înainte de
Oromihete. Buc., Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1988: DUMITRESCU, VULPE,
988
GALLING, KURT. Der Altar in den Kulturen des alten Orients, Berlin,
Karl Curtius, 1925: GALLING, 925
LAZAROVICI, GHEORGHE. Unele probleme ale ceramicii neoliticului
Banatului. Banatica, 3, 1975, p. 7-24.: LAZAROVICI, 975
LAZAROVICI, GHEORGHE Neoliticul Banatului. Cluj-Napoca, MITrC,
1979: LAZAROVICI, 979
LAZAROVICI, GHEORGHE. Neoliticul timpuriu din zona Porţilor de
Fier (Clisură), Banatica, 7, 1983, p. 9-34: LAZAROVICI, 983
LAZAROVICI, GHEORGHE. Neoliticul timpuriu în România. AMP, 8,
1984, p. 48-104: LAZAROVICI, 984
LAZĂR, VALERIU. Repertoriul arheologic al judeţului Mureş. Tg.
Mureş, Ed. Mureş, 1995: LAZĂR, 995
MARINESCU-BÎLCU, SILVIA. Cultura Precucuteni pe teritoriul
României. Buc., Ed. Academiei, 1974: MARINESCU-BÎLCU, 974
MARINESCU-BÎLCU, SILVIA.Târpeşti. From Prehistory to History in
Eastern Romania. Oxford, BAR, 1981: MARINESCU-BÎLCU, 981
MICHALOWSKI, KAZIMIERZ.L'art de l'ancienne Egypte Paris, Mazenod,
1968: MICHALOWSKI, 968
MOORTGAT, ANTON. Die Kunst der alten Mesopotamien. Koln, Du Mont
Schaulberg, 1967: MOORTGAT, 967
PARROT, ANDRE; CHEHAB, H. MAURICE; MOSCATI SABATINO. Les
Pheniciens. L'expansion phenicienne. Chartage, Paris, NRF, 1975: PARROT,
975
www.cimec.ro
Ăadu Florescu 67
PAUL, IULIU. Cultura Petreşti. Buc., Ed. Mouseion, 1992: PAUL, 992
PAUL, IULIU. Vorgeschichtliche Untersuchungen in Siebenburgen.
Alba-Iulia, Universitatea 1 Decembrie 1918, 1995: PAUL, 995
PETRESCU-DÂMBOVIŢA, MIRCEA.Scurtă istorie a Daciei preromane.
laşi, Ed. Junimea, 1978: PETRESCU-DÂMBOVIŢA, 978
ŞTEFAN, GHEORGHE. Les fouilles de Căscioarele. Dacia, 2, 1925, p.
138-197: ŞTEFAN, 925.
www.cimec.ro
68 Strecurători ceramice preistorice
THE PREHISTORICAL CERAMIC STRAINERS
Abstract
Archaeological research sometimes unveils remains whose everyday destination is

unknown, yet. ln most cases due to their resembles to objects whose usage is well established
they were clasified into the same functional category. This is also the case of some important cult
objects~hich were labelled as strainers.
The formal analysis as to the particular shape of such objects as well as their stylistical
and type comparation to samples which in other cultural and civilization areas (Egypt,
Messopotamia, Phoenicia) have a cultural destinalion give us the right to functionally single then
oul in thus case as well. Thus when we can distinguish between the mere strainers and the cult
objects which we call ritual incensors.
As far as the area of the neo-aeneolithic on the Romenian territory the discovered ritual
incensors covered chronologically approx. 1500 years that is from the middle neolithic up to dawn
of the Bronze Age.
The existing ties with Orient entitle thus of thing of geneticei relationship between the
discoveries both civilizalion areas.
Finally, we would like to print out that the new clasification greatly increases the histori.cal
value of such discoveries. They give us important insights oh the ritual practices which in turn,
show a certain levei of the religious ideas and forms as well as the circulation thereof over large
geographical areas.
www.cimec.ro
PLASTICA ŞI ARTA DECORATIVĂ A
NEOLITICULUI DIN SUD„ESTUL TRANSILVANIEI
Szekely Zoltan
În sud-estul Transilvaniei, în urma unor cercetări intense executate în

ultimele decenii ale secolului al XX-iea în afară de cultura Ariuşd-Cucuteni,
considerată ca cea mai recentă cultură din neolitic În această regiune au fost
descoperite şi altele, care aparţin unei perioade mai vechi, ca cea de la Ariuşd,
care a dat numele unei culturi neolitice din valea râurilor Olt şi Pârâul Negru.
Săpăturile efectuate în anul 1949 la Leţ-Varheghiu au scos la iveală vestigiile
1
culturilor Starcevo-Criş, Boian şi Ariuşd-Cucuteni • S-a putut constata stratigrafic
şi succesiunea lor cronologică 2 •
Manifestările artistice ale purtătorilor acestor culturi sunt reprezentate
prin plastică şi prin ornamentarea ceramicii. Dintre aceste culturi, cultura
Ariuşd-Cucuteni este cea mai bine cunoscută şi studiată 3 , în timp ce, despre
celelalte două culturi au apărut numai câteva lucrări în care în lipsa descoperirii
obiectelor de plastică numai ceramica a fost tratată 4 . În următoarele încercăm
prezentarea succintă a unor elemente artistice în plastică şi în ceramică, care
au fost transmise dintr-o cultură în celelalte, care urmau una după alta.
Plastica şi arta decorativă a ceramicii din cultura Starcevo-Criş sunt
cunoscute din aşezările de la Leţ-Varheghiu 5 şi de la Turia 6 , unde au fost
executate săpături sistematice. În aşezarea de la Leţ-Varheghiu au fost găsite
două figurine antropomorfe (feminine), una este cu corp cilindric, cu calota
craniană plată şi cu reprezentarea feţei, cu ochi, nas şi gură 7 (PI. 1.1 ). Cealaltă
figurină feminină este cu steatopigie destul de pronunţată 8 (Pl.1.9). La Turia au
fost găsite două tipuri tot feminine. Prima figurină este modelată cu mai multă
dibăcie: capul, faţa, ochii, nasul şi urechile, iar la gât, gulerul îmbrăcămintei
(PI. III. 1-1 a). Cealaltă figurină cu corp cilindric reprezintă tipul de figurină
cunoscută de la Leţ-Varheghiu 9 (PI. III. 2-2a). Prima figurină este cunoscută din
cultura Vinca 10 • În ceramică, în afară de ornamentarea cu aşa-zise „ciupituri",
barbotină, decor cu linii incizate, a fost folosită şi pictura pe vase acoperite pe
1. Z. Szekely şi col. Săpăturile la Lel·Varheghiu, Materiale şi Cercetări de Istorie Veche a României,

Bucureşti, 1951, p. 3 şi urm.
2. J. Nestor, Raport despre sondajele de la Le!-Vărhegy, Materiale III, 1957, p. 59 şi urm.
3. Fr. Lăsz16, in Dacia, I, 1924, p. 1-27, A. Nilu, Studii şi Comunicări, Muzeul Sfântu Gheorghe, 1973, p. 57-
124
4. E. Zaharia, in Dacia, N. S. 1962, p. 5-51, Dacia, N. S. XI, 1967, p. 5-38.
5. Z. Szekely. op. cit.
6. Idem. Acta - 1995, Muzeul Secuiesc al Ciucului - Muzeul National Secuiesc, 1996, p. 105· 114.
7. Idem. Apulum, IX 1971, p. 130, Fig. 1-1c.
8. Ibidem. Fig. 2-2b.
9. Ibidem.
10. I. Kutzian, A Kârâs Kultura, Diss. Pann. Ser. li, No. 23, PI., LXII, 6a-6b.
www.cimec.ro
70 Plastica şi arta decorativă a oeoliticului
exterior cu o angobă roşie. Acestea au fost ornamentate cu alb, roşu şi negru

în formă de linii ondulate (PI. li. 1), reţea sau meandru (PI. li.).
Între cultura Starcevo-Criş şi Boian se intercalează ·cultura Ceramicii
liniare, care în această regiune este cunoscută deocamdată numai din două
localităţi, de la Cernat şi de la Turia. Figurine, idoli n-au fost găsite. În ceramică,
ca motive de decor transmise în afară de motivele culturii Starcevo-Criş pot fi
considerate benzile cu linii incizate întrerupte prin alveole 11 , care se găsesc şi
la ceramica culturii Boian.
Plastica culturii Boian în aşezarea de la Leţ-Varheghiu nu a fost
reprezentată prin nici o piesă, în schimb ornamentarea ceramicii a fost bogată
şi variată 12 . În aşezarea de la Turia, în mijlocul unui complex de locuinţă,
într-o groapă cu destinaţie magico-religioasă, împreună cu un vas dreptunghiular,
(PI. IV. 2) au fost găsite mai multe figurine de lut ars, care reprezintă mai multe
tipuri. Figurinele sunt antropomorfe, feminine, cu corp cilindric (PI. III. 3-3a), cu
corp plat, cu mâinile întinse lateral (PI. I. 2; PI. III. 5-6) şi figurina cu steatopigie
cu picioarele în formă de soclu (PI. III. 4-4a). Figurina cu corp cilindric, precum
şi cea cu steatopigie sunt cunoscute din cultura Vinca-Turdaş 13 , ca şi cele plate,
cu braţele întinse lateral 14 . Ceramica este bogată în motive cu incizie şi excizie,
spirale, meandre, triunghiuri umplute cu puncte, linii paralele întrerupte cu
puncte (PI. IV. 1), meandre, triunghiuri, pătrăţele excizate, tablă de şah (PI. IV.
2). Pe unele vase au fost găsite motive de decor făcute cu alb, galben, negru şi
roşu. Toate aceste maniere de ornamentare îşi au originea în cultura Vinca-
Turdaş şi Starcevo-Criş.
Cultura Precucuteni succedă cultura Boian şi în această regiune, care
numai în urma săpăturii făcute la Eresteghin a fost diferenţiată de cultura
Boian 15 • Obiecte de plastică nu au fost găsite. La ceramică motivele de
ornamentare sunt făcute cu linii incizate. Se pare, că regiunea sud-estică a
Transilvaniei ar fi fost locul de contact şi de unele împrumuturi între cultura
Precucuteni şi Boian.
Perioadei neoliticului târziu îi aparţine cultura cu ceramica pictată de tip
t.riuşd-Cucuteni. Această cultură, în domeniul plasticii şi artei, este cea mai
reprezentativă cultură a neoliticului din sud-estul Transilvaniei. Plastica este
reprezentată prin figurine antropomorfe de lut ars (feminine) şi zoomorfe,
acestea din urmă în aşezările culturilor precedente nu au fost găsite. Acest fapt
însă nu înseamnă că în acestea nu ar fi fost prezenfate. Figurinele antropomorfe,
anatomic şi plastic, redau destul de fidel corpul omenesc. Capul este mic şi
rotund, gâtul masiv, iar braţele sunt redate prin lăţirea părţii superioare a
corpului, care se lăţeşte la şolduri şi se îngustează spre picioare (PI. I. 3). Unele
sunt decorate cu linii incizate (PI. I. 4). O figurină masculină a fost găsită la
11.z. Szekely, Acta - 1995. Fig. 1114-8.

12. E. Zaharia. op. cit.
13. M. Roska. Die Sammlung Zs6fia von Torma, Cluj, 1941, PI. CXXXVll. 13-14.
14. Ibidem. PI. CXLI, 6, 15-16.
15. Z. Szekely, Contribuţie la studiul culturii Precucuteni în valea Oltului, Culegere de Studii şi Cercetări,
Muzeul Braşov. 1967, p. 75-85.
www.cimec.ro
Szekely Zoltan 71
Plteni, care pare că aparţine unei faze târzii a acestei culturi (Cucuteni 8).
figurina masculină este fragmentară şi reprezintă partea de jos a corpului unui
~ărbat, care se aşează pe un piedestal (PI. I. 5). Plasticii îi mai aparţine şi o
~
oadă de lingură înfăţişând partea superioară a corpului omenesc în poziţie
otivă, o figurină în formă de ancoră, care este transmisă din cultura Vinca-
urdaş16. Tot de manifestări artistice sunt legate aşa-zisele „pintadere", ştampile
in lut, care au servit la tatuajul pielii corpului omenesc (PI. I. 7-8) 17 •
La modelarea ceramicii este folosit un fel de polizor din lut ars, tipul
~
noscut din cultura Vinca-Turdaş 18 (PI. I. 6). Ceramica fină este reprezentată
in vase cu decor pictat, pe fond alb sau roşu cu benzi late vopsite cu alb-gălbui,
ernând cu altele vopsite cu roşu şi delimitate prin linii trasate cu culoare
agră (PI. li. /-5). Sunt şi motive ornamentale, care arată stilul fazei Cucuteni
A-8 (PI. li /-7). La Sânzieni, în aşezarea de tip Ariuşd-Cucuteni au fost găsite şi
frpgmente de vase cu motivele fazei 8 a culturii Petreşti 19 (PI. 11. 8). Au fost
d~corate şi locuinţele, după cum arată un antefix din lut ars descoperit la Ariuşd
(~ig. 1 ).
\ Din cele relatate mai sus reiese că plastica şi arta decorativă a ceramicii
în neoliticul· din sud-estului Transilvaniei, în diferitele culturi succesive, s-au
dezvoltat prin transmiterea unor elemente din cultura Vinca-Turdaş şi a culturii
Ceramicii liniare venite dinspre răsărit, prezentând o continuitate culturală de la
începutul neoliticului mijlociu. Numai în aşezările de cultura Ariuşd-Cucuteni au
fost găsite figurine zoomorfe, dar acest fapt nu exclude, că în plastica celorlalte
culturi nu sunt reprezentări zoomorfe. Figurinele zoomorfe reprezintă animale
diferite mai ales domestice, ca oi, bovine (PI. I. 1O) şi porci. Motivele de
ornamentare liniar, incizate, excizate, ca şi pictura, reprezintă un fond de
cultura Vinca-Turdaş. Pictura cu alb, roşu şi negru duce spre formarea culturii
~riuşd-Cucuteni, însă deocamdată nu este cunoscută dezvoltarea culturii
materiale, care urmează cultura Starcevo-Criş până la formarea culturii cu
ceramica pictată de la Ariuşd.
16. N. Vlassa, Dacia, N. S. VII, 1963, Fig. 6/5.

17. M. Roska, Az 6sregeszet kezikonyve, li, 1927, p. 201.
1B. M. Roska, Die Sammlung „. PI. CI. 2.
19. Z. Szekely, Contribulii la dezvoltarea culturii Ariuşd, Aluta, VIII-IX, p. 12. pi. III. 1.
www.cimec.ro
~2 Plastica şi arta decorativă a neoliticului
Fig. 1. Ariuşd
www.cimec.ro
Szekely Zoltăn 73
I
"'"" .
~,.
.
··:<.="'
~i. ,..
.....,.
PI. I. 1, 9. Leţ - Varheghiu. 2. Turia. 3.6-8, 10, Ariuşd. 4. Sfântu Gheorghe. 5. Olteni
www.cimec.ro
74 Plastica şi arta decorativă a neoliticului
PI. li. 1-2. Leţ-Varheghiu. 3-5. Ariuşd. 6-8. Sânzieni
www.cimec.ro
Szekely Zoltan 75
PI. III. 1-6 . Turia
www.cimec.ro
76 Plastica şi arta decorativă a neoliticului
. . --..._ r··-., ~-·-c:

) •-.,
PI. IV. 1-2. Turia
www.cimec.ro
Szekely Zoltan 77
FINE ARTS ANO DECORATIVE ART OF THE NEOLITHIC

AGE IN SOUTH-EASTERN TRANSYL VANIA
Abstract
The presen! work makes fine arts and decorative art as a short review of the neolithic Age
in South - Eastern Transylvania.
Fine arts was represented both across anthropomorphic and zoomorphic figurines. After
our data we can observe in the early neolithic there were almost feminine figurines. At the end of
this period we tound masculine anthropomorphic tigurines. Zoomorphic tigurines are represented
by different animals: sheep, cattle and swine.
The ornament of pottery contains more motifs: „pinches", incisions, excisions and
painting.
www.cimec.ro
www.cimec.ro
ASPECTS OF THE KO ROS CUL TURE LITHIC
INDUSTRY: THE ASSEMBLAGE FROM ENDROD
119 (HUNGARY): A PRELIMINARY REPORT
Elisabetta Stranini
INTRODUCTION
The site of Endrod 119 was discovered in 1976 in connection with a low
elevation in the floodplains of the Koros River valley (fig. 1). lt was excavated
between 1986 and 1989 by. Dr. Janos Makkay (MAKKAY, 1987; 1992) within the
framework of the Microregion Research Project of the Archaeological Institute
of the Hungarian Academy of Sciences. The excavations of the remains of five
houses, seve ral pits and graves yielded a very rich Early Neolithic K6r6s Cultu"3
pottery assemblage, among which were caracteristic vessels and severa! bone .
(MAKKAY, 1990) and stone tools. A Iso a considerable quantity of faun al·
remains, one of the largest animal bone samples ever collected from a K6r6s
Cultu re site, comes from the excavation. Their study revealed the typical picture
for the Early Neolithic of Southeast Europe, with a majority of domestic species,
among caprovines dominate (B6k6nyi, 1992). The study of the fish remains
revealed the exploitation of different species such as carp, pike, pikeperch and
the dominance of catfish (TAKĂCS, 1992). According to MAKKAY (1992), the
life of this settlement ceased shortly before the latest phase of the K6r6s-
Starcevo Cultu re, but continued in the nearby sites of Endrod 39 and Endrod 6.
From the latter, two radiocarbon dates are available, namely 6580±180 BP
(Deb-408) and 6240±190 BP (Deb-450) (BOGNĂR-KUTZIĂN and CSONGOR,
1987: 134).
For Endrod 39 there are four radiocarbon dates: 6950±140 BP (BM-
1863R), 6970 ±11 O BP (BM-1868R), 6950±120 BP (BM-1870R) and 6830±120
BP (BM-1971 R) (BOWMAN et al., 1990: 73; BURGLEIGH et al., 1983; HORVĂTH
and HERTELENDI, 1994).
THE STONE ASSEMBLAGE
The chipped stone artefacts are very few pieces, among which are borers,
end scrapers, retouched blades and sickle blades, splintered pieces and a few
cores (fig. 2/1-9). The raw materials employed are obsidian and flint, in some
cases the so-called „Banat" type, characterized by a yellowish-brown colour
with small, light spots (KACZANOWSKA et al., 1981 ); no pieces cif the other
known variety of „Banat" flint, i.e., the black striped one (COMŞA, 1971) have
been found. Obsidian, aven thoung never analyzed, is most probably from the
outcrops of the Tokay-Presov Mountains (THOR PE, 1987; WILLIAMS THORPE
et al., 1984; 1987).
Far more rich is the polished stone assemblage, comprised of severa!
ground, poliched and cutting-edged tools and by-products of their manufactura
www.cimec.ro
80 Aspects of the Koros Culture
process (figs. 3-4). Considering that the site lies in an area rather far from any
stane outcrops and sources, it appears interesting in that offers us the possibility
to understand the raw material movements, shedding light on possible cultural
contacts. For this purpose, some artefacts which represent the various rock
types, were select ed for petrographical analyses (SZAKMĂNY and ST ARN I NI,
1996), carried aut by Gy. Szakmâny of the Department of Petrography and
Geochemistry of the E6tv6s Lorând University of Budapest. The results will be
published in a more detailed study, however some data are already available.
The raw materials used for polished stone-adged tools are fine-grained, hard,
rocks and include mainly hornfels and silicified limestone and diorite/gabbro,
probabily from the Apuseni Mountains (Transylvania) formations (Gy.
SZAKMĂNY, pres. comm. 1995). ln some cases more tender rock such as
claystone were alsa employed. As observed from other neolitic stane tool
assemblages from southeastern Europe (VOYTEK, 1990), some of the pestles/
hammerstones look like re-cycled cutting-edged tools. The grinding tools· (fig. 5)
are usually obtained from sedimentary rocks such as sandstones. Alsa in this
case, the raw material source is tobe localized far from the site, but since these
rocks are widespread in the Carparthian Basin, it is more difficult to establish
their precise provenance. One spherical, pierced mace is obtained from a'white
crystalline rock, probably marble (fig. 4/6). To avoid damage, it was nat
sectioned tobe analyzed. However one of the closest outcrops of white marble,
exploited for its good quality during the Roman period, is known in Romania, in
the Poiana Ruscă Mountains (Gh. A. SONOC, pers. comm. 1996).
As regards the typology of the tools and their manufactura, the cutting-
edged tools include large and small trapezoidal axes and adzes (fig. 3/1-4, 6),
chisels (fig. 3/5) and many pierced or „shaft hale" hammer-axes (fig. 4/5, 7-9).
Their surfaces were totally polished, including the hafted, butt part. Some
discards such as one cylindrical core (fig. 4/4) (the by-product of drilling the
shaft hale) and several waste flakes demonstrate that the manufactura of the
tpols took place at the site.
The re-wor·king of the tools is shown by some flakes with clear traces of
having been cut-off from previous polished implements (fig. 4/1-3), sawing
partially from both sides the segment to be removed and then snapping it. The
grinding tools are very fragmented and worn (fig. 5); in the case of the
implements made from sandstones with soft cement, their surfaces are in a very
bad state of preservation and it is difficult to argue their function. One larga slab
fragment was found covered with a thick level of fish bones and scales (fig. 6);
in this case we cannot exclude an use connected with fish processing. This find
confirms once more the often understimated importance of this riverine food
resource in the subsistence economy of the early Neolithic communities of the
central Balkans and the Carpathian Basin (KOSSE, 1979; 125-127, SHERRATT,
1982; 303). Some fragments of hard-cement, coarse-grained sandstone grinding
implements can probably be related to grain processing. Finally there is one
fragment of a grooved abrader, probably of the type used in the bone tools
manufactura (SPEARS, 1990).
www.cimec.ro
Elisabefta Starnini 81
CONSIDERATIONS
The pec!Jliar location of the site, in an area of very fine alluvial, clayey
sediments (RONAI, 1985; CREMASCHI, 1992), might have conditioned the
inhabitants to count on exotic materials for the supply of stone tools. On the
basis of this assumption, this stone assembage is of particular interest for the
information that we can achieve from the study of the provenance of the raw
materials and of the typology of the tools, for understanding cultural connections,
exchange systems and patterns of raw material procurement.
The wide variety of materials exploited by the inhabitants of Endrod 119
is striking and indicates an extensive knowldge of non-local resources. Many of
these materials ne ed ed a long-distance procurement, asin the case of obsidian,
which comes from the Slovakian side of the Tokaj-Presov Mountain Chain and
the „Banat" flint (fig. 1), probably from the western Banat or the pre-Balkan
plateau (KACZANOWSKA et al., 1981). The raw materials used for the scarce
chipped stone tools are almost the same observed from other Koros Cultura
sites of Hungary (BĂCSKAY and SIMAN, 1987, STARININI, 1993), namely
obsidian and yellowish brown „Banat" flint, suggesting a north-south exchange
network. For most of the other rock types, the closest sources are to be found
in the Mountains of Transylvania, probably reached following the high course of
the Koros River and its tributaries (fig. 1).
. lnteresting to note is the presence of perforated implements, in particular
the axes and the spherical mace. Perforated axes and maces are intact known
in the Starcevo-Criş cultural sphere in Romania (PĂUNESCU, 1979: fig. 13/1;
URSULESCU and DERGACEV, 1991: figs. 6-7) and according to URSULESCU
and DERGACEV (1991: 164-167) they appear only in the late phases of the
abovementioned Cultura, and are considered tobe one of the evidences of the
influence of the Vinca Cultura in the early Neolithic of Moldavia.
AKNOWLEDGEMENTS
I am grateful to Dr. Janos Makkay for allowing me to study the lithic

assemblage from his excavation and to publish the results. The study was
conducted at the Archaeological Institute of Hungarian Academy of Sciences in
Budapest in the framework of a research project on the neolithic lithic industries
of Hungary, granted by the Hungarian Ministry of Cultura, between 1993 and 1995.
REFERENCES
BĂCSKAY E. and SIMAN K., 1987- Some remarks on the chipped stone
industries of the earliest Neolithic populations in presant Hungary. ln
KOZ-t:.OWSKI .J.K. and KOZ-t:.OWSKI S.K. (eds.) Chipped stone industries of the
early farming cultures in Europe: Archaelogia lnterregionalis: 107-130. Warsaw-
Krak6w.
BOGNĂR-KUTZIĂN I. and .CSONGOR E., 1987 - New results of

radiocarbon dating of archeological finds in Hungary. ln PECSI M. and KORDOS
L. (eds.) Holocene environment in Hungary: 131-140. Geographical Research
Institute, Hungarian Academy of Sciences, 41. Budapest.
www.cimec.ro
82 Aspects of the Ki:iri:is Culture
BOKONYI S., 1992 - The Early Neolithic vertebrate fauna of Endrod 119.
BOKONYI S. (ed.) Cultural and landscape changes in Southeast Hungary. I.
Reports on the Gyomaendrod Project. Archeolingua, 1: 195-299. Budapest.
BOWMAN S.G.E., AMBERS J.C. and LEESE M.N., 1990- Re-Evaluation

of British Museum Radiocarbon Dates lssued Between 1980 and 1984,
Radiocarbon, 32 (1 ): 59-79.
BURLEIGH R., AMBERS J. and MATTHEWS K., 1983 - British Museum

Natural Radiocarbon Measurements XVI. Radiocarbon, 25 (1); 39-58.
COMŞA E., 1971 - Silexul de tip „Bănăţean". Apulum, IX: 15-19.
CREMASCHI M., 1992 - Geomorphological survey and the distribution of

archaeological sites. ln BOKONYI S. (ed.) Cultural and landscape changes in
South-east Hungary. I. Reports on the Gyomaendrod Project. Archeolingua, 1:
358-360. Budapest. ·
HORVĂTH F. and HERTELENDI E., 1994-Contribution to the 14C based

absolute chronology of the Early and Middle Neolithic Tizsa region. A J6sa
Andrăs Muzeum Evkonyve, XXXVI: 111-133.
KACZANOWSKA M., KOZ{OWSKI J.K. and MAKKAY J., 1981 - Flint

hoard from Endrod, site 39, Hungary (Koros Culture). Acta Archaeologica
Carphatica, XXI: 105-117.
KOSSE K., 1979 - Settlement Ecology of the Koros and Linear Pottery
Cultures in Hungary. BAR, lnternational Series, 64.
MAKKAY J., 1987 - Zwei neuere Opfergruben der Koros-Starcevo-

Kultur. Bylany Seminar Collected Papers: 243-248.
MAKKA Y J., 1990 - Knochen -, Geweih - u nd eberzahngegenstânde der

Fruhneolithischen Koros-Kultur. Comm,unicationes Archaeologicae Hungariae:
23-58.
MAKKAY J., 1992 - Excavations at the Koros culture settlement of

Endr6d-Oregsz616k 119 in 1986-1989. A preliminary report. ln BOKONYI S.
(ed.) Cultural and landscape changes in South-east Hungary. I. Reports on the
Gyomaenbdrod Project. Archeolingua, 1: 121-193. Budapest.
PĂUNESCU A., 1979 - Les fuilles archeologiques de Cuina Turcului

Dubova (Dep. de Mehedinţi). Tibiscus, V: 11-56.
www.cimec.ro
Elisabetta Starnini 83
RONAI A., 1985- The Quaternary of the Great Hungarian Plain. Geologica
Hungarica, Series Geologica, 21. Budapest.
SHERRATT A., 1982 - The Development of Neolitichal and Copper Age

Setflement in the Great Hungarian Plain. Part. I: The Regional setting. Oxford
Journal of Archaeology, 1 (3): 287-316.
SPERS C.S., 1990 -Macrocrystalline Stone Artifacts. ln TRINGliAM R.

and KRSTIC D. (eds.) Selevac: a neolithic villagein Yugoslavia. Monumenta
Archaeologica, 15: 495-520. Los Angeles:
STARNINI E., 1993 - Typological and technological analyses of the Koros

Culture chipped, polished and ground stone assemblages of Mehtelek-Nădas
(North-eastern Hungary). Atti della Societa per la Preistoria e Protostorica della
~egione Friuli-Venezia Giulia, VIII: 29-96.
SZAKMĂNY Gy. and STARNINI E., 1996 - Petrographical Studies of

Neolithic Stone Tools from Hungary. ln POSFAI M., PAPP G. and WEISZBURG
T.G. (eds.) Mineralogy and Museum 3 lnternational Conference. Acta
Mineralogica-Petrographica, XXXVII, supplementum: 119. Szeged.
T AKACS I., 1992 - Fish remains from the Early Neolithic site of Endrod
119. ln BOKONYI S. (ed.) Cultural and landscape changes in South-east
Hungary. I. Reports on the Gyomaendrod Project. Archeolingua, 1: 301-311.
Budapest.
THORPE O. W., 1978 - A study of obisidan in prehistoric central and

eastern Europe and its trace element characterization. University of Bradford.
Unpublished PhD thesis.
URSULESCU N. and DERGACEV V., 1991 - lnfluences de type Vinca

dans le Neolithique Ancien de Moldavie. Banatica, 11: 157-172.
WILLIAMS THORPE O., WARREN S.E. and NANDRIS J.G., 1984-The

Distribution and Provenance of Archaeological Obisidan in Central and Eastern
Europe. Journal of Archaeological Science, 11 (3): 182-212.
WILLIAMS THORPE O., WARREN S.E. and NANDRIS J.G., 1987 -

Characterization of obisidan sources and artefacts from central ans eastern
Europe using instrumental neutron activitation analysis. ln BiR6 K. (ed.),
Proceedings of the 1st lnternational Conference on Prehistoric flint mining and
lithic raw material identification in the Carpathian Basin: 271-279. Rota Press,
Budapest.
www.cimec.ro
84 Aspects of the Ki:iri:is Culture
.. · ...... „
• o •
··..
...
..
·.„
Fig . 1 - Endr6d 119 : location of the site . 1) obsidian sources; 2) limnic quartzite sources ; 3)
radiolarite sources ; 4) land above 200 m; 5) possible source of white marble
(drawing by E. Starn ini) .
www.cimec.ro
I 1
••
5 o 3
Fig. 2 - Endr6d 119, chipped stane industry: 1) end scraper; 2, 7-8) unretouched brades with
sickle gloss; 3) splintered piece; 4) borer; 5-6) retouched blades; 9) flake care (n. 3 obsidian, nn.
2, 4-5, 7 „Ban·at" flint, n. 9 limnic quartzite) (drawings by E. Starnini).
www.cimec.ro
86 Aspects of the Kărăs Culture
• ~ v;~
•:.·
~~
}
,, 2
,.
,,
~
5 o
cm.
„
Fig. 3 - Endrod 119, polished cutting-edged tools (drawings by E. Starnini).
www.cimec.ro
g ' ,
4
I
3
Q'
0
-„
.
.. cm
a a
'
I
' I
Q]j 5
„„
„,
r-
(])_
Q '
I
7
08
Fig. 4 - Endrăd 119, polished stone tools: 1-3) wastes from reworking attempts; 4) cylindrical
core; 5, 7-9) perforated hammer-axes; 6) perforated marble mace-head
(drawings by E. Starnini).
www.cimec.ro
A8 Aspects of the Koros Culture
-
I
c ...
)
\ ~ J ,._.' .
. I
.
b
•·
I
:e; :::?
-~-
cm z )
c.-
8 3
Fig. 5 - Endrod 119: 1-7) grinding tools (drawings by E. Starnini).
www.cimec.ro
Fig. 6 - Endrod 119: grinding stane covered by fish scales and bones (photo by E. Starnini).
www.cimec.ro
90 Aspects of the Koros Culture
ASPECTE ALE INDUSTRIEI LITICE DIN CULTURA KOROS: ANSAMBLUL

DE LA ENDROD 119 (UNGARIA) - UN RAPORT PRELIMINAR
Rezumat
Situl din Endrod a fost descoperit în anul 1976, iar între anii 1986 şi 1989 a fost săpat de Dr.
Janos Makkay. Campaniile arheologice au scos la iveală cinci locuinţe, câteva gropi menajere şi
funerare, oase (frecvenţa cea mai mare având-o ovicaprinele şi speciile de peşte precum: peştele
pisică, crap şi ştiucă), uneltele de piatră şi ceramică caracteristică culturii Koros.
Viaţa aşezării încetează la scurt timp înainte de cea mai târzie fază a culturii Koros-Starcevo,
dar continuă aproape de siturile Endrod 39 şi Endrod 6.
www.cimec.ro
LES FIGURINES ANTHROPOMORPHES DES
CULTURES DE TURDAŞ ET VINCA
(RESSEMBLANCES ET DIFFERENCES)
Eugen Comşa
Les problemes concernant Ies rapports entre Ies communautes de la

cultura de Turdaş du sud-ouest de la Transylvanie avec Ies communautes de
la cultura de Vinca du Banat ont ata aborda par diffarents spacialistes.
Une des problemes concernant ces rapports peut etre elucida par l'atude
comparative des ngurines anthropomorphes des communautas des deux zones
mentionaes plus haut.
En ce qui concerne Ies figurines anthropomorphes decouvertes dans
l'agglomaration de Turdaş ii y a une difficulte parce que Marton Roska, dans son
volume sur la collection de Zsofia Torma, a publie seulement 66 figurines 1 ,
tandis que dans Ies collections du Musee National d'Histoire de la Transylvanie
de Cluj-Napoca sont mentionnees environ 500 figurines anthropomorphes 2
provennant de cette collection.
Marton Roska n'a pas mentionne directement Ies couches des quelles
proviennent ces figurines, mais apres une comparaison de ces figurines avec
des figurines, provennant des autres agglomerations appartennant a la cultura
de Vinca du Banat, ii semble que Marton Roska a presante ces figurines en
ordre chronologique.
Dans natre travail nous essayons faire une comparaison du point de vue
typologique entre Ies figurines antropomorphes decouvartes dans l'agglome-
ration de Turdaş et celles des differentes agglomarations de type Vinca du
Banat (roumain), qui ont ete publiees, par des lots, en ordre chronologique 3 ,
pour preciser Ies ressemblances et Ies differences entre Ies deux groupes.
On doit preciser Ies figurines antropomorphes de Turdaş (du sud-ouest de
la Transylvanie) ainsi que celles de Vinca du Banat representent seulement des
personages feminines 4 .
Une situation semblable on peut constater aussi dans Ies sites de type
Vinca de Banat 5 .
Les plus anciennes figurines, phase Vi nea A, dacouvertes Gornea (dep. a
Caraş-Severin en Banat) ont une forme presque cylindrique, seulement
quelqu'unes d'eux le dos et Ies hanches applatisees 6 (fig.1/8-1 O). De meme leur
partie inferieure a parfois une forme cylindrique ou dans la plupart des cas
applatisee.
1. Marton von Roska: Die Sammlung Zs6fia von Torma. Cluj, 1941.
2. Nicolae Vlassa: Neoliticul Transilvaniei. Cluj-Napoca, 1976, p. 100.
3. Gheorghe Lazarovici: Neoliticul Banatului. Cluj-Napoca, 1979, p. 87·102.
4. M. Roska: op. cit., p. 137-140.
5. Gh. Lazarovici: op. cit., p. pi. XX-XXII.
6. Ibidem, pi. XX/A-C.
www.cimec.ro
92 Les figurines anthoropomorphes
A la plupart des figurines decouvertes a Gornea la tete manque, (fig.1/5-

7), etant casse 7 , specialement par Ies gens qui Ies ont utilise.
Des figurines avec la tete cassee ont ete decouvertes aussi dans Ies
agglomerations des differentes cultures de l'epoque neolithique de la Roumanie.
A nâtre oppinion Ies gens de l'epoque neolithique ont casse la tete deces
figurines, comme punition parce qu'elles n'ont pas rempli leur demande.
La face des figurines appartennant a la phase Vinca A, decouvertes a
Gornea, est representee comme couvrie avec une masque, cette masque ayant
en generalement une forme triangulaire alongee (fig. 1/1,3). Les yeux sont
representes dans la piu part de cas par deux lignes obliques incisees, partant du
riez, qui est represente par une petite proeminences 8 (fig,1 /3).
li y a aussi une figurine avec Ies bras en position d'orante 9 (fig.1 /7).
Ces figurines ont Ies bras reproduites par des petites prolongements
lateraux (fig. 1/8). De meme ont ete marque Ies seins et parfois le triangle
sexuel 10 (fig. 1/6,7,9).
Les figurines decouvertes a Turdaş (fig.2) ont en generalement Ies
memes caracteristiques comme celles, mentionnes plus haut, decouvertes a
Gornea.
La majorite deces figuri nes ont le corps cylindriques et la partie inferieure
parfois applatisee 11 (fig. 2/1 ,7).
A Turdaş ii y a seulement 3 figurines stylisees. La premiere a une forme
ovale alongee, avec Ies yeux indiques par deux petites lignes horizontales
incisees 12 (fig. 2/3). La deuxieme a un corp cylindrique, arque dans la partie
inferieure, et avec la tete applatisee. Sur le corp ont ete marque Ies mamelles.
Les mains sont realisees par deux petites proeminences latereles (fig. 2/4) 13 .
Enfin, la troisieme figurine a une forme ovale alongee, ayant marque par une
pin9ade seulement le nez 14 (fig. 2/5).
Les figurines stylisees de la premiere groupe, presentees plus haut, ont
Ies bras representes par deux prolongements lateraux, assez courts (fig.2/1,2).
Elle ont Ies seins et assez frequent Ies fesses bien marque. En generallement
elles n'ont pas des motifs 1ncises 15 .
De la meme groupe font partie encore deux figurines stilisees.
La premiere a la tete et le cou comme un prolongement conique, sur le
point du quel sont indiques Ies yeux et la bouche. Les bras sont representes par
deux proeminences laterales arquees et perforees. Deux autres prolongements
indiquents Ies pieds 16 (fig. 2/9).
7. Ibidem, (par ex. pi. XX/A/6, 7, 13).

8. Ibidem (par ex. pi. XX/B/1 ·3, 7).
9. Ibidem (pi. XX/B/8).
1O. Ibidem (par ex. pi. XX/A/4, 6, 15).
11. M.Roska: op. cit (par ex. pi. 137/12, 14).
12. Ibidem, pi. 137/5.
13. Ibidem, pi. 137/11.
14. Ibidem, pi. 13717.
15. Ibidem, par ex. pi. 137/10. 12-15.
16. Ibidem, pi. 137/9
www.cimec.ro
Eugen Comşa 93
La deuxieme figurine a la partie superieure grossie, caree avec des petits

prolongements en haut 11 . Les bras et Ies pieds sont representes par des courts
prolongementes(fig. 2/1 O).
Les figurines, presentees plus haut,qui proviennent de l'agglomeration de
Turdaş ont des traces communs avec Ies figurines decouvertes dans
l'agglomeration de Gornea. Ces figurines, a nâtre oppinion representent dans
l;agglomerations de Turdaş la fin de la phase Vinca A ou le commencement de
la phase Vinca 81, dans laquelles se sont gardes quelques plus anciens en ce
qui concerne le precede de modelage des figurines anthropomorphes.
De la phase suivante (Vinca B 1) date une serie de figurines decouvertes
dans l'agglomerations de Zorlenţu Mare (du. Banat)(fig. 3) 18 qui ont une
importance different, parce qu'elles ont des analogies avec Ies figurines
decouvertes dans l'agglomeration de Turdaş.
Ces figurines representent une personage femenin debout. Comme forme
principale dans la plastique s'est maintenu le type de figurine ayant un corps
cylincrique un peu applatise a la base 19 . De meme a Zorlenţu Mare ont ete mis
au jour quelques figurines appartennant a la meme phase. Dans ce complexe
ont paru de meme des figurines ayant en section une forme ovale 20 .
Leur tete, d'une forme caracteristique, est en generallement un peu
applatise vers le dos, en haut representant un plan oblique sur lequel est
representee une masque, aproximative triangulaire, avec Ies câtes et Ies angles
arrondies (fig. 3/1-5).
Une autre type des figurines decouvertes a Zorlenţu Mare ont en section
une forme ovale (fig. 3/4,6). Leur tete est applatisee vers le dos en section et en
face est representee la masque, ayant une forme triangulaire, avec Ies bords et
Ies angles arques. Les yeux sont marques par deux lignes obliques, incisees.
Le nez est represente par une petite proeminence ronde (fig. 3/4, 5) 21 ayant une
forme specifique pour ces figurines.
On doit mentioner specialement encore deux figurines de Zorlenţu Mare
auquelles Ies masques ont a la partie superieure deux prolongements gros en
forme de cornes (fig. 3/7, 8) 22 . Une telle piece a ete decouverte de meme a
Turdaş (fig. 6/5) 23 .
Toutes ces figurines ont Ies seins et Ies fesses bien marques. De meme
Ies bras sont representes par des petites proeminences laterales (fig. 3/5, 6) 24 •
A Turdaş ii y a quelqes figurines semblables (fig. 4), avec le corp
cylindrique un peu applatise, la masque triangulaire ayant Ies bords et Ies
angles arques. Sur la masque sont representes Ies yeux, soit par deux lignes
17. Ibidem. pi. 137/6.

18. Gh. Lazarovici: op. cit., pi. XX/D-H.
19. Ibidem (par ex. pi. XX/D/1; E/3).
20. Ibidem (par ex. pi. XX/d/6, 9)
21. Ibidem, (par ex. pi. XX/D/1. 2, 5; E/3).
22. Ibidem, (pi. XX/G/2. 3).
23. M.Roska: op. cit., pi. 142/20.
24. Gh. Lazarovici: op. cil. (par ex. pi. XX/D/1, 2. 6, 7).
www.cimec.ro
horizontales soit par deux lignes obliques. Le nez est petit et rond. Les bras sont
representes par deux prolongements laterals courts 25 .
Une figurine d'un type a part a Ies bras en relief avec Ies paumes assises
sur !'abdomen (fig. 4/1 ) 26 .De mâme sont indiques Ies mamelles et Ies fesses, Ies
dernieres peu proeminentes (fig. 4/2-4 ) 27 .
· Tenant compte des ressemblances mentionnees plus haut, onresulte que
dans l'agglommeration de Turdaş ii y a des figurines appartennant la phase a
Vinca B 1 simmilaires aux figurines decouvertes dans Ies agglomerations de
type Vinca du Banat. Ces figurines refletent, sans doute, l'unite culturelle entre
la zone de Turdaş en Transylvanie et celle de Vinca dans le Banat.
Dans l'aglomeration de Zorlenţu Mare ont ete decouvertes aussi des
figurines appartennant a la phase Vinca B2 26 . Ces figurines presentent une
grande variabilite en ce !i!Ui concerne Ies formes (fig. 5). Toutes Ies figurines
etudiees representent des femmes.
Quelqu'unes d'eux ont une forme cylinrique, comme Ies figurines de la
phase precedante, mais ces figurines representent Ies personages seulement
jusqu'au taur de la taille (fig. 5/1, 2) 29 .
Les masques representees sur le visages sont triangulaires ou ovales
(fig. 5/2, 3) 30 an attire l'attention une masque pentagonale sur laquelle sont
representes deux petits yeux et un nez prolonge et proeminent (fig. 5/5) 31 .
La majorite des figurines ont Ies mains representees seulement par des
proeminences (fig. 5/1, 2) 32 et rarement par des prolongements obliques, plus
longues en haut (fig. 5/3) 33 .
· Sur le corps sont representes Ies mamelles (fig. 5/3) 34 •
On doit mentioner specialement un nombre appreciable des figurines de
type thessalique avec le corps assez haut, de forme cylindrique, ayant deux
prolongements en forme de „ V" (qui representent Ies mai ns), perforees
verticalement (fig. 5/4, 6-1 O). Quelqunes deces figurines ont represente aussi
Ies mamelles (fig. 5/6) 35 .
Dans l'agglomeration de Turdaş ont ete decouvertes quelques figurines
fragmentaires, qui different, en ce qui concerne leur forme et Ies motifs realisees
sur leur corps, des types presentees plus haut.
Ces figurines datent probablement de la periode finale de l'existence de
cette agglomeration.
De mâme ont ete decouvertes un assez grand nombre de tâtes des
figurines.
25. M.Roska: op. cit. pi. 138 .•

26. Ibidem, pi. 138/1.
27. Ibidem, pi. 138/2, 4, 5.
28. Gh. Lazarovici: op. cil. pi. XXl/A·F.
29. Ibidem, pi. XXl/A/3, 5.
30. Ibidem, pi. XXl/A/2, 5.
31. Ibidem, pi. XXl/8/3.
32. Ibidem, par ex. pi. XXl/A/3, 5.
33. Ibidem, par ex. pi. XXl/A/2.
34. IBidem, par ex. pi. XXl/A/2.
35. Ibidem, par ex. pi. XXl/D/1. 3, 5-1 O.
www.cimec.ro
Eugen Comşa 95
On doit mentionner specialement une tete ronde avec Ies yeux realises
par deux lignes obliques incisees, avec le nez et Ies sourciles en relief (fig.
6/1 )36.
Une autre tete a une forme ovale avec Ies yeux realises par deux lignes
horizontales Ies sourciles arquees en relief et un nez prolonge. Au long de la
partie superieure de la front ii y a une partie bien reliefee 37 , qui represente Ies
cheveux ou bien une sorte de bonnet a poil (fig. 6/2)
Enfin, on doit mentionner une tete d'une figurine realisee en style realiste.
Cette tete a une forme presque ronde avec Ies yeux biconvexes. Le nez est
prolonge, represente en relief, avec deux petits trous (=Ies narines) a la partie
inferieure. La bouche a une forme ovale. Sur Ies deux câtes de la tete sont
r_epresentees Ies oreilles et sur la partie superieure de crâne ii y a quelques
lignes incisees qui marquent Ies cheveux, separes au milieu de la tete par un
sentier (fig. 6/3 )38 .
Une autre figurine avec une masque sur le visage a Ies yeux et la bouche
marques par des petits enfoncements. Le nez est long represente en relief. Les
cheveux sont marques par des lignes incisees disposees en deux groupes 39 , ce
qui prouve que Ies cheveux ont ete comme chez la figurine mentionnee plus
haut separes par sentier (fig. 6/4).
Sur quelques figurines de type Turdaş sont indiques des bijoux et des
pieces d'habillement.
Ainsi sur la partie superieure d'une figurine. representant une femme, est
represente un collier, marque par deux lignes autour du cou. Sur la ligne
inferieure sont marque des pendantifs allonges 40 (dents d'animaux?) (fig. 7/1 ).
Sur une partie du cou d'une autre figurine fragmentaire est realise une
ligne oblique incisee, qui marque probablement un collier (fig. 7/2) 41 •
De mâme sur le cou des autres deux figurines Ies colliers sont marques
dans un cas par deux lignes (fig. 7/3) et dans l'autre par 4 lignes (fig. 7/5)
li y a une piece tres interessante en ce qui concerne la decoration de la
tete. Cette figurine a la tete ronde. Les yeux sont realisees par une petite ligne
au dessus du nez, qui est marque par une petite ligne verticale plus longue.
Autour de la tete ii y a une garniture assez large sur laquelle se trouvent
plusieurs lignes disposees comme de raies 43 . D'apres nous, cette piece a ete
porte sur la tete pendant quelques manifestations ou ceremonies d'ordre
religieux (fig. 7 /4) ·
Sur des autres figurines ayant sur le cou deux raies des perles au dessus
des mamelles, sur !'abdomen, ii y a une ligne incisee 44 qui a natre opinion
represente un cordon et la partie superieure d'une jupe (fig. 7/1 ).
36. M.Roska: op. cit.. pi. 139/1 B.

37. Ibidem, pi. 139/14.
38. Ibidem, pi. 139/9.
39. Ibidem, pi. 139/15.
40. Ibidem, pi. 140/12.
41. Ibidem, pi. 140/B.
42. Ibidem, pi. 140/6, 7.
43. Ibidem, pi. 140/1.
44. Ibidem, pi 140/12.
www.cimec.ro
Sur une figurina, de mâme sur !'abdomen, ont ete incise deux lignes
horizontales, presque paralelles, au dessus desqelles ii y a un raie des lignes
verticales, distancees entre eux 45 . Ces lignes peuvent representer un cordon
avec des pendantifs en fils ou eventuellement en os (fig. 7/7).
Sur une autre figurine, parvenue chez nous en etat fragmantaire on peut
reconnaître une piece vestimentaire qui couvre partiellement le corps. C'est
une tissue, pas tres large sur laquelle se trouvent 3 lignes paralleles. Une partie
de cette piece couvre l'epaule droit et passe sous le bras gauche tandis que
l'autre partie couvre l'epaule gauche et passe sous le bras droit (fig. 7/6) 46 •
Parmi Ies figurines decouvertes a Turdaş on remarque deux de type
thessalique, avec la partie superieure en forme de „V", perforee au milieu
verticalement pour fixer la tete. Une deces pieces a la partie inferieure (fig. 8/
1) plus grosse 47 , tandis que l'autre a la partie inferieure mince et arquee (fig. 8/
2) 48 • Les prolongements en forme de „V" mentionnes representent Ies bras
etendus en haut. On doit preciser que ce type des figurines sont caracteritiques
pour la phase Vinca B2/C.
Enfin, on doit mentionner encore deux figurines fortement stylisees, ayant
a la partie superieure et inferieure deux prolongements amincis vers la fin, qui
r_epresentent Ies bras et Ies pieds (fig. 8/3, 4) 50 . Ces figurines sont de mâme
perforees au milieu verticalement pour fixer la tete. Ce type des figurines
n'existepas jusqu'au presant dans Ies agglomerations de type Vinca du Banat
(roumain), mais evidemment que ces figurines de meme que Ies figurines de
type thessalien datent de la periode finale d'existence de l'agglomeration de Turdaş.
De l'analyse comparative qu'on a fait sur Ies figurines anthropomorphes

de la zone de Turdaş dans le sud ouest de la Transilvania et de la zone de
diffision de complexes appartennt a la culture de Vinca du Banat (roumain)
resuite avec clarte qu'en ce qui concerne Ies figurines anthropomorphes, mis au
jour surtout dans Ies deux zones, pandant Ies premieres deux phases d'evolution
des communatutes de la culture de Vinca, ii ny a pas de grandes differences,
quoi que Ies manifestations magico-religieuses, ont joue pendant cette periode
un râle important dans la vie de ces communautes.
Anote opinion en tenant compte surtout des ressemblances de ces deux
cultures en ce qui concerne Ies manifestations magico-religieuses, ii ny a pas
des motifs pour separer Ies complexes de type Turdaş des complexes de type
Vinca et de Ies considerer comme appartennant a deux cultures differentes.
45. Ibidem. pi. 140/14.

46. Ibidem, pi. 140/9.
47. Ibidem, pi. 137/1.
48. Ibidem, pi. 137/2.
49. Gh. Lazarovici: op. cil., pi. XXl/0-E.
50. M.Roska: op. cit., pi. 137/3, 4.
www.cimec.ro
~ugen Comşa 97
Mais en ce qui concerne la periode finale de l'agglomeration de Turdaş on

constate dans la plastique des differences, qui a natre opinion sembleilt
indiquer une variante regionale de la culture de Vinca dans le sud ouest de la
Transylvanie.
Pour definir plus exactement cette variante est necessaire de faire une
analyse comparative plus detaillee sur la ceramique appartennant a cette
periode, dans laquelle se produise des changements plus rapides que dans Ies
manifestations magico-religieuses.
De mâme sur la ceramique on peut surprendre avec beaucoup de facilite
l'apport des autres communautes humaines dans le nouvel aspect culturel.
Avant de finir notre travail on doit souligner encore une fois que sur
aucune figurine feminine de Turdaş, des celles presentees plus haut, ainsi que
sur Ies figurines de type Vinca du Banat (roumain) ii ny a pas des indices de
gravidite.
Par cette caracteristique Ies figurines presentees plus haut se separent
de celles specifiques pour Ies cultures neolithiques contemporaines de la zone
du sud des Carpathes. On considere que cette caracteritique ne peut pas âtre
expliquee seulement par la forte stylisation des figurines de type Vinca et
Turdaş. Ce fait peut âtre explique par une difference, assez importante, dans la
religion des gens appartennant au communautes des deux zones.
www.cimec.ro
98 . Les figurines anthoropomorphes
~--·n
t1 V 1
2
... ,
•__î.:.
5~'
··g a d 10
c
Fig. 1 Gornea (d-apres Gh. Lazarovici: op. cit.) phase Vinca A, pi. XX: 1-3=
B/1-3; 4=A/13; 5=A/7, 6=AIB; B=B/7; 9-A/13; 1O=A/4.
www.cimec.ro
Eugen Comşa 99
8 10
Fig. Turdaş (d'apres M. Roska: op. cit.) p. 137: 1 =12; 2=2; 3=5;
4=11; 5=7; 6=10; 7=15; 8=13; 9=9; 10=6.
www.cimec.ro
!
'(..,:
•......
...
o
6
,„,C \
!I
~-_,,_,}, ,.:,ţ
.... '\
Fig. 3. Zorlenţu Mare (d'apres Gh. Lazarovici: op. cit), phase Vi nea 81. pi. XX: 1=0/1; 2=E/2;
3=0/5; 4=0/9; 5=0/2; 6=0/6; 7G/3; B=G/2; 9=0/7.
www.cimec.ro
Eugen Comşa 101
1 6 5
Fig. 4. Turdaş (d'apres M. Roska: op. cil) p. 138, 1=1; 2=2; 3=4; 4=5.
www.cimec.ro
o s
Fig. 5. Zorlenţu Mare (d'apres Gh. Lazarovici: op. cit.), phase Vinca B 2 pi. XXI: 1 =A/3; 2=A/
5; 3=A/2; 4=0/1; 5=B/3; 6=0/5;· 7=0/7; 8=0/8; 9=0/3; 10=0/9.
• o
2 11
9 3 4
~o
s
Fig. 6. Turdaş (d'apres M. Roska: op. cit.) pi. 139: 1=18; 2=14; 3=9; 4=15.
www.cimec.ro
Eugen Comşa 103
Fig. 7. Turdaş (d'apres M. Roska: op. cit.)pl.140: 1=12' 2=8; 3=6; 4=1; 5=7; 6=9; 7=14.
„.
o s
Fig. 8. Turdaş (d'apres M. Roska: op. cit.)pl.14137: 1=1; 2=2; 3=3; 4=4.
www.cimec.ro
FIGURINELE ANTROPOMORFE ALE CUL TUR/LOR TURDA Ş ŞI

VINCA (ASEMĂNĂRI ŞI DEOSEBIRI)
Rezumat
Autorul încearcă să facă o comparaţie din punct de vedere tipologic între figurinele
antropomorfe descoperite la Turdaş cu cele de tip Vinca din Banat, specificând faptul că figurinele
reprezintă doar personaje feminine.
Autorul face o descriere a înfăţişării figurinelor de tip Vinca A descoperite la Gornea
(Banat) şi specifică faptul că majoritatea au capul spart, motivând că oamenii din epoca neolitică
au spart capul acestor figurine drept pedeapsă fiindcă ele nu le-au îndeplinit cererile.
Figurinele descoperite la Turdaş au în general aceleaşi caracteristici ca şi cele descoperite
la Gornea (Banat). Şi acestea au corpul cilindric şi partea inferioară câteodată platizată.
De la Turdaş provin 3 figurine stilizate, pe care autorul le descrie în detalii. Aceste figurine,
după părerea autorului reprezintă sfârşitul fazei Vinca A sau începutul fazei Vinca B. Din faza
următoare, Vi nea B1, datează o serie de figurine descoperite la Zorlenţu Mare (Banat) şi ele prezintă
asemănare cu figurinele descoperite la Turdaş. Aceste figurine reprezintă personaje feminine în
picioare.
Autorul face descrierea detaliată a acestor figurine pe care le compară cu cele provenite
de la Turdaş.
Se specifică faptul că au fost descoperite un număr destul de mare de capete de figurine,
şi că la câteva figurine de tip Turdaş sunt menţionate bijuterii şi piese de îmbrăcăminte.
Sunt menţionate de asemenea printre figurinele descoperite la Turdaş, două de tip
thesalic şi două foarte mult stilizate.
în concluzie, autorul specifică faptul că prin comparaţia acestor figurine antropomorfe de
tip Vin.ca, descoperite în Banat şi la Turdaş nu există mari diferenţe. Ţinând seama de asemănările
acestor două culturi în ce priveşte manifestările magico-religioase nu sunt motive pentru a separa
complexul de tip Turdaş de complexul de tip Vinca. ·
în încheiere autorul subliniază că nici o figurină feminină de tip Turdaş sau de tip Vinca, din
cele prezentate în articol, nu prezintă forme de maternitate. Prin aceste caracteristici figurinele
prezintă diferenţe faţă de cele specifice culturilor neolitice contemporane, din zona de sud a
Carpaţilor.
Acest fapt se explică prin diferenţa de religie a oamenilor aparţinând comunităţilor celor
două zone.
www.cimec.ro
CULTURAL, ENVIRONMENTAL ANO ECONOMIC
CHANGES IN NORTHERN ITALV BETWEEN THE
SEVENTH ANO THE SIXTH MILLENNIUM BP
Paolo Biagi
PREFACE
Since the end of the Eighteenth Century, vessels characterized by a
square-mouthed opening, generically attributed to the Neolithic or the
Chalcolithic, have been recovered in northen ltaly from Po Valley and Ligurian
~ites (ISSEL, 1908). These vases have been attributed to the "Ligurian Caves
Civilization" or "Chiozza Cultu re" (LAVIOSA ZAMBOTTI, 1943), terms now
considered unacceptable and later replaced by that of "Cultura dei Vasi a Bocea
Quadrata" (Square-Mouthed Pottery Culture). Following the excavations carried
out by L. BERNABO' BREA (1946; 1956) in Liguria and F. MALAVOLTI (1951-
52a) in Emilia, two different aspects of the SMP Culture were supposed to
characterize these regions. The Ligurian one was typified by square-mouthed
pots ("vasi a bocea quadrata") and vases with (luadrilobate opening ("vasi a
bocea quadrilobata"), stamp-seals and pipe-spoons; while in the Po Valley the
open bowls, often decorated with cut-outor excised decorative patterns and
barbed wire motifs, were the most characteristic fine pottery shapes. Atter the
research and the studies of L.H. BARFIELD (1972) on the Neolithic of northen
ltaly, it became clear that 1) the SMP Culture shows different phases of
development at least three of which can be recognized in the Po.Valley and the
adjacent regions; 2) only the earliest stages are represented in Liguria and that,
in this latter region, the Chassey Culture replaced the SMP just afterthe middle
of the sixth millennium BP.
Thanks to the excavations carried out at some key sites (BARFIELD et
al., 1973; BAGOLINI and BIAGI, 1976; BARFIELD and BAGOLINI, 1976; BIAGI
et al., 1983) and the re-analysis of the assemblages from old collections
(BAGOLINI et al., 1979), four main stages in the development of the SMP
Culture have recently been defined for northen ltaly (BAGOLINI and BIAGI,
1986: 373; BARFIELD and BAGOLINI, 1991: 289), which coverthe entire sixth
millennium BP.
THE ORIGIN OF THE SMP CULTURE

A remarkable concentration of SMP cave sites is known in the mountainous
Finalese region of western Liguria (fig. 1) where open three important caves,
from which the development of the earliest 'stages of the Culture can be
followed, namely the Arene Candide (fig. 1/1) (BERNABO' BREA, 1946; 1956),
the Pollera (fig. 1/2) (ODETTI, 1988) and the Arma dell'Aquila (fig. 1/3)
(RICHARD, 1941-42). lt is not the scope of this paper to discuss whether the
advent of SMP Culture intrerrupted the development of the lmpressed Ware
www.cimec.ro
106 Cultural, Environmental and Economic Changes in Northern ltaly
Cultu re or whether the passage from the IW to the SMP Cultu re can be regarded
as a gradual replacement which took place around the end of the Seventh
millennium BP. Nevertheless the stratigraphies of the above-mentioned three
caves clearly show that by the beginning of the sixth millennium BP a new
cultural tradition with square-mouthed vases ornamented with simple, geometric
scratched patterns, makes its first appearence. Contrary to what was suggested
by BERNABO' BREA (1946: 284), it is now possible to assess that <<1:he
Balkans appearto have played little part in this formation process>> (BAGOLINI
and BARFIELD, 1991: 287), even though it is more and more evident that the
SMP Cultura reflects the great changes that were taking place around the
beginning of the sixth millennium BP throughout the whole eastern Mediterranean
and Balkan worlds. This is reflected, for instance, by the emergence of the
Vinca C and Turdaş Cultures, where peculiar square-mouthed beakers occur
(MAXIM-KALMAR, 1991; NICA, 1996), and by other Cultures such as those of
Dimini in Greece (SEFERIADES, 1993: 48) or Lengyel (KALICZ, 1993: 338) in
central-eastern Europe (BAGOLINI and BARFIELD, 1991) from which both
high-pedestalled and square-mouthed bowls are known, as well as by the first
appearance of scratched wares in south-eastern ltaly (WHITEHOUSE, 1969)
and by the changes in the obsidian trade-system which reveals the increasing
importance of the Lipari lslands sources (AMMERMAN and POLGLASE, 1993:
105).
SITES LOCATION ANO DISTRIBUTION

The distribution of the SMP Culture sites in Liguria is restricted to a few
well-defined spots of the western part of the region, namely the Finalese, the
Toiranese and the Val Pennavaira (BIAGI and NISBET, 1986: 20). ln the Po
Valley large settlements are commonly located on high quality, well-drained
Quaternary soils, in the interior of the fluvial terraces. A concentration of SMP
sites is known from the terrace which extends between the Oglio and the Po
Rivers (BIAGI et al„ 1983). SMP sites are also located on the top of the moraines
of the major pre-apline lakes (BARKER et al„ 1987: 106). Lake-dwelling sites
have been excavated at Fimon-Molino Casarotto in the Serici Hills (BAGOLINI
et al„ 1973), at Palu di Livenza in Friuli (PERETTO and TAFFARELLI, 1973) as
well as long the shores of Lake Varese, in north-western Lombardy (MUNRO,
1912: 348), where a pelicular aspect of the SMP Culture, the so-called lsolino
facies (GUERRESCHI, 1976-77), developed around 5500 BP; it extended as far
as Bellinzona (DONATI and CARAZZETTI, 1987), in the Ticino Canton of
Switzerland, where a fortified SMP site is located on the top of the Castel Grade
Hill, from which the valley movements to and from the inner Alpine chain can
easily be controlled. Strategically positioned SMP sites are known along the
major transalpine routes, such as Breno in Valcamonica (FEDELE, 1986) and
Rivali Veronese (BARFIELD and BAGOLINI, 1976), Juval and Johanneskofel
(fig. 2) (LUNZ, 1986) in the Adige, Eisack and Sarntal Valleys of the Veneto and
Trentino-South Tyrol. Since no SMP sites ever been fully excavated, it is
difficult to suggest how long the settlements were settled. The palaeopedological
www.cimec.ro
Paolo Biagi 107
analyses of the sites of Casatico di Marcaria and Rivarolo Mantovano in the

Central Po Plain (BIAGI et al., 1993) would indicc;i.te that these settlements were
inhabited for rather short periods after which the forest cover was completely
re-estabilished (BIAGI et al„ 1993). The lake-shore village of Molino-Casarotto,
whsri::: three wooden platforms were excavated between 1969 and 1972
(BAGOLINI et al., 1973), seems to have acted as a complementary site
seasonally resettled at least nine times. Here the hunting of red, roe deer and
boar, as well as the collection of the wild plants, fruits and freshwater molluscs,
was practised on a large scale (JAR MAN, 1971 ). A different picture comes from
the Middle Neolithic deposits of the Arene Candide cave, where the soii
micromorphology demonstrated that, at least in the sampled area of the cave,
the SMP occupation should represent short-lived stabling episodes (MAGGI et
al., 1993).
Information regarding the hut-foundations is limited to a few post-holes
from the open air sites of La Vela di Trento, and Chiozza di Scandiano in Emilia
(BIAGI, 1995) as well as of Castelgrande di Bellinzona in Switzerland where,
according to DONAT! (1986) the alignments should indicate circular or oval-
shaped structures. Three rectangular, apsed long houses have been excavated
by PEDROTTI (pers. comm. 1992) at the late Adige Valley site of !sera in
Trentino (BAREFIELD, 1970a), while FEDELE (1986) reports the dicovery of a
8-10 meters long rectangular or slightly trapezoidal house from the central
Alpine site of Breno in Valcamonica.
BURIAL RITUALS
The best account on the burial rituals of the SMP communities is that of
E. DELFINO (1981) who reports that some 125 burials were recovered from 9
cave sites of western Liguria (fig. 1). 89 skeletons are described from the caves
of Arene Candide and Pollera (fig. 3a), more precisely 42 and 47 respectively
(DELFINO, 1981: 79-82). The adults were mainly buried in cist graves of
limestone slabs, crouched on their left side, or more rarely in a supine position,
while the adolescents and the infants were laid in simple shallow pits, facing
east. The grave goods consisted of sea-shell necklaces of Columbella rustica
and Cardium, greenstone axes/adzes, pierced wolf canines, bone perforators
and rare square-mouthed vessels (fig. 1/5); one individual was buried with a
lower quern partly covered with red acre. Almost identica! rituals are described
from the other Ligurian caves with the exception of the Arma dell'Aquila
(Richard, 1941-42) from which come the remains of 9 individuals one of which,
Tomb 1, has been 14C dated to 5800±90 BP (GrN-17730). Contrary to what was
observed from other Ligurian SMP graveyards, the Arma dell'Aquila skeletons
were indifferently facing east or westwards.
The largest cemetery so far excavated in the Po Valley is that of Chiozza
di Scandiano in Emilia (LAVIOSA ZAMBOTTI and MESSERSCHMIDT, 1941-
42). The plan of the graveyard would suggest that the dead had been laid inside
the settlement. The complex ritual from this site has accurately been described
by DEGANI (1940), LAVIOSA ZAMBOTTI (1943) and later by BAGOLINI (1990:
www.cimec.ro
230). Other central Po Valley burials were excavated at Casalmoro, along the
right bank of the Chiese River (BIAGI and PERINI, 1979). This site, which was
dated to 5810±50 BP (Bln-2975) (BAGOLINI and BIAGI, 1990: 14), is to be
attributed to the earliest moments of the Cultura. lt yielded the remains of two
crouched individuals buried into sh'lllow pits (fig. 3b), one of which had two long
rhomboids on his shoulders. Other skeletons crouched on their left side come
from the Emilian sites of Marano and Collecchio (BERNABO' BREA, 1992). The
deposition of an adult male, excavated at the latter site, had been laid on his left
side; among the other object, the grave goods comprised a small flask
resembling the Serra d'Alto specimen recovered from Gaione (BERNABO'
BREA, 1992: 24). Other three tombs of supine adolescents were excavated by
F. MALA VOL TI ( 1951-52a) at Fiorano Modenese (fig. 6/1 and 2); another was
destroyed by quarrying at Mezzavia di Sassuolo (MALAVOL TI, 1951-52b: 22).
Recent excavations carried aut at Ponte Ghiara, near Fidenza in the Province
of Parma revealed an early SMP Cultt1re cemetery of some twelve crouched
individuals buried into simple pits without grave goods (BERNABO' BREA,
pers. comm. 1996).
Along the south Alpine piedmont, SMP cemeteries and isolated tombs are
known from Nave near Brescia, Quinzano Veronese (ZORZI, 1955) and Progno
di Fumane (SALZANI, 1981: 32). Apart from these, the mast important finds
come from the cist graves of the Trentino-South Tyrol (BARFIELD, 1970b). At
La Vela near Trento (BAGOLINI and BIAGI, 1976), three different burial
practises documented, namely cist graves (fig. 4a) (BAGOLINI, 1990), simple
shallow pits and shallow pits delimited by limestone boulders (Fig. 4b). Alsa the
finds from La Vella indicate that the tombs were located inside the village. The
complex rituals from La Vella, as well as the grave goods accompanying the
inhumations, which inculde Spondylus beabs of various shapes (BARFIELD,
1981 ), shoe-last chisels of central European provenance and Serra d'Alto type
flasks (BAGOLIN I, 1990: 234), confirm the importance of th.e site situated along
the main route which links the Po Valley with Central Europe. The presence of
three types of burials might alsa· suggest a social differentiation inside the
communities of the SMP Cultura which was reaching its apex around the mid-
sixth millennium BP.
RAW MATERIALS PROCUREMENT ANO TRADE ACTIVITIES

Recent works on the italian flints carried aut by L.H. BARFIELD (1987;
1993) should re-adfirm what had been previously suggested by M. CREMASCHI
(1981) about the north-south traffic across the Po Valley of the flint material
exploited from the Lessini Hills mines for making artefacts. Other analyses
which should confirm the Lessinian provenance of some Alpine-looking flints
from the Neolithic levels of the Arene Candide Cave have recently been
published by D'AMICO et al. (1996). The chipped stane artefacts from the SMP
levels of this cave indicate that a wide variety of raw material sources was
utilized, among which are several types of flint, including Alpine varieties, as
well as a small percentage of hyaline quartz, quartzite, chalcedony, jasper and
www.cimec.ro
Paolo Biagi 109
obsidian (STARNINI, 1996; STARNINI and VOYTEK, 1995; 1996) of Sardinian,

Palmarolan and Liparian origin (AMMERMAN and POLGLASE, 1993). The
presence of these materials at the same site indicate the variability of the
exchange network for the chipped stones procurement wich includes long-
distance sources such as the central Mediterranean obsidian, the western
Alpine hyaline quartz, the Lessinian and the French blonde flint outcrops. The
importance of obsidian in the central Po Valley SMP sites has recently been
pointed out by POLGLASE (1988) on the basis of the finds from the mid-sixth
millennium BP site of Gaione in the province of Parma from which a few Mt. Arci
obsidian cores have been recovered as well as bladelets with traces of use wear
which the Author suggests to have been placed with the dead as grave-goods
(POLGLASE, 1988: 153). The presence of Liparian obsidian had already been
noted by F. MALAVOL TI (1952: 29) at the Apennine SMP site of Pescale, from
which some 950 pieces (430 grams). mainly bladelets, but also a few cores and
retouched instruments, are reported by this Author (MALAVOLTI, 1951-52c:
127). Even though it is not certain that all the Pascale obsidian is tobe attributed
to the Middle Neolithic occupation, it is most probable that the site acted as an
obsidian outpost located on the trade route crossing the Apennines, mid-way
between the central Mediterranean and the Po Valley.
Other trade activities are testified by the presence of exotic finds such as
characf'eristic south Italian Serra d'Alto flasks and postherds at some central Po
Valley (BERNABO' BREA et al., 1988: 116) and Alpine sites (BARFIELD,
1981 ), including the Adige Valley cemetery of La Vela near Trento (BAGOLINI,
1990: 234). Even though it seems increasingly clear that relationschips had
been established between the Danilo and the SMP Cultures since the beginning
of the sixth millennium BP (BARFIELD, 1973; BENAC, 1977; BAGOLINI et al.,
1979), the importance of the Adriatic and Balkan· connections undoubtedely
increased around the middle of the sixth millennium BP when cut-oLtt and
complex spiral motifs decorate the body and the rims of the SMP Cultura
vessels. These influences are mainly recognizable in the pottery ornamentations
which include dinamic patterns among which are bar and meander decorations
(fig. 6/6) almost identica! to those from the south Balkan sites of the Kodzadermen,
Gulmentsa and Karanovo VI Cultures of the same age (EVANS, 1986: 413), as
well as recurring spirals of Hvar type (NOVAK, 1955), roughly contemporaneous
to the classical Serra d'Alto horizon (WHITEHOUSE, 1987: 362) with its
characteristic painted and unpainted and wares (WHITERHOUSE, 1969;
MALONE, 1985) in the period of its maximum expansion (MALONE, 1986).
The SMP Cultura reached its apex around the middle of the sixth
millenniur. BP (BAGOLINI and BIAGI, 1986: 380) during the Spiral/Meander
phase, when it expanded southwards as far as northern Tuscany (SARTI and
MARTINI, 1993: 27), while its eastern boundary is tobe sought in the western
Friuli Palin. A few square-mounted potsherds come from the Trieste Karst
caves, more precisely from the Grotta delia Gallerie, which also yielded
material attributable to the same traditon (GILLI and MONTAGHARI KOKELJ,
1993: 184), such as knob-rimmed bowls, stamp-seals, and one greenstone
www.cimec.ro
chisel, and the Grotta del Mitrea (CRISMANI, 1994-95). Even though the
cultural sequence of the Neolithic in the Trieste Karst is far from being clear, the
observations made by GILLI and MONTAGNARI KOKELJ (1994-95: 117)
mainly on the finds from the Zingari Cave, indicate the importance of the role
played by the Hvar and late Danilo traditions in the Trieste Karst during the VI
millennium BP, when square-mouthed bowls and flasks were imported from the
Po Valley sites of this Culture.
THE IDEOLOGICAL WORLD

The research of the last thirty years has demonstrated that the SMP
Culture can be interpreted as an original expression of the north Italian Middle
Neolithic and that the Balkans played little or, most probably, almost no role in
the formation and fn the spread of this well-localized, pelicular tradition.
Nevertheless there is still a general tendency to consider some specific traits
of the ideologica! world as derived or influenced from south-east Europe. The
excavations carried out at the Early Neolitic sites of the Po and Friuli Plains
have shown that the female figurines were already part of the north Italian
Neolithic tradition since the middle of the seventh millennium BP (BIAGI, 1996);
nevertheless it is clear that the closest similarities with the Balkan world are to
be sought in a few SMP Cultura figurines and in the stamp-seals (BAGOLINI
and BIAGI, 1985: 53). As regards the figurines, a ceramic protome from
Montano Lu cino, in north-west Lombardy (BIAGI et al., 1984: 15) (fig. 7/1 ),
strongly recalls, mainly for the triangle features, the most typical Vinca types
(see, for instance G IMBUT AS, 1982), except for the spiral eyes and the pierced
mouth which do not occur in any Vinca specimen so far known. On the contrary
this piece shows very impressive similarities to the fifth millennium BP stone-
head from Knowth ( lreland) which G IMBUT AS ( 1991 : 214 )attributes to the
Goddess of Death and Regeneration. BAGOLINI (1978: 45) compares other
Arene Candide stereotypes with those of the Vinca Cultura, while, more
recently BAGOLINI and BARFIELD (1991: 290) conclude that „there are few
similarities with the nearest contemporary Balkan figuri nes of Vin ca ... so that
the figurine type can best be called archaic in character". lt seems to me that,
apart from some generic traits, most of the SMP venuses hava characteristics
which are just typical of the specific territory of northern ltaly.
Of great interest is also the presence of stamp-seals or „pintaderas", a
complete catalogue of which was published by CORNAGGIA CASTIGLIONI
and CALEGARI (1978). lt is evident that some of these objects, more precisely
those with spiral motifs (fig. 7/3 and 4) as well as those of cylindrical shap13 with
vertical perforation (fig. 7/2), are exactly identica! to many Balkan pieces
included in the coeval C group of J. MAKKAY (1984: 9). According to BAGOLINI
(1977), a spiral-ornamented specimen from La Vela, in the inner Alpine chain,
very similar to that from the Serra d'Alto layers of the Caverna dell'Erba di
Avetrana, reinforces the links between the two cultural aspects.
ENVIRONMENT AND SUBSISTENCE ECONOMY

The SMP Cultura settlements are distributed in varying environmental
conditions, from the Ligurian Mediterranean coastline to the inner alpine chain,
www.cimec.ro
Paolo Biagi 111
where middle altitude sites are alsa known (BAGOLINI and BIAGI, 1975). The
centr-al Po Valley villages are mainly scattered an the potentially highly
productive soils of the fluvial terraces of the main river courses flowing from the
Alps and the Apennines (BAGOLINI and BIAGI, 1986; BARKER et al„ 1987:
109).
The sites from which archaeozoological and archaeobotanical
identifications are available are not very numerous, especially as regards the
more ancient aspects of the Cultura (BIAGI and NISBET, 1987; CASTELLETTI
et al„ 1987) from which the more complete information is available from the
seasonal lake-dwellings of Molino-Casarotto in the Serici Hills (JARMAN, 1971;
BAGOLINI et al„ 1973). More data have recently been provided by the study
of the bones from the Arene Candide Cave from which the importance of the
domesticates, ovicaprins in particular, is pointed out by ROWLEY-CONWY
(1992) sinea the beginning of the Neolithic throughout the SMP periods of
occupation, The antithetic results from these two sites seem to reinforce what
was suggested by BARKER (in BIAGI et al., 1983) on the importance of the
environmental factor on the location of the settlement sites and on their
subsistence economy. This would alsa be demonstrated by the bone
assemblages from the Po Valley sites as well• as by the data reported by
RIEDEL (1990; 1991) for north-eastern ltaly.
ln the Po Plain, a general tendency towards sheep/goat pastoralism is
indicated both by the fauna! rem ai ns from the sites of the second half of the sixth
millennium BP (BARKER in BIAGI et al., 1983) and by the evidence of the pollen
diagrams of north-western Lombardy (DRESCHER-SCHNEIDER, 1990).
THE END OF THE SMP CUL TURE

The declina of the SMP Cultura, during the second half of the sixth
millenium BP, seems to have been largely caused by the spread of the Chassey
Cultura from southern France (BAGOLINI, 1996, BAGOLINI and BARFIELD,
1991: 291) through Liguria and soon after Piedmont and north-western Lombardy
where a particular aspect of the SMP Cultura, called the lsolino facies
(GUERRESCHI, 1976-77) is attested in this period from many sites located
around Lake Varese and in the Ticino Canton (CH).
During the last centuries of the same millennium this replacement had
already been completed with the exception of a restricted area of north-eastern
ltaly where a late aspect of the SMP Cultura, the so-called incised and
impressed ornamented style (BAGOLINI et al., 1979), survived for a few more
centuries. lt is in this period that alsa eastern Veneto and the Friuli Plain, as far
as the Tagliamento River (VISENTINI, pers. comm. 1996) are occupied by the
SMP Cultura (BIAGI, 1982: 20). The eastern mast sites alsa include pedalpine
lake-dwelling settlements such as those of Colmaggiore (BIANCHIN CITTON,
1994) and Palu di Livenza (PERETTO and TAFFARELLI, 1973), while a few
potsherds from one single square-mouthed bowl of this period are known
lurther east, from the Gallerie Cave, in the Trieste Karst (GILLI and
MONTAGNARI KOKELJ, 1993: 179). The pottery of this phase has patterns
www.cimec.ro
112 <iultural, Environmental and Economic Changes in Northern ltaly
including comb decorations and impressed small leaves (fig. 7) as well as

finger-impressed cordons most probably derived from transalpine, northern
traditions (BARFIELD and BAGOLINI, 1976: 143; BAGOLINI et aL, 1979: 42-
48; FEDELE, 1986: 9).
To conclude, from the above-mentioned data, it is more and more evident
that the SMP Cultura is a characteristic, local, north Italian phenomenon which
is tobe understood in the wider picture of the complex changes which took place
in south-eastern Europe du ring the first centuries of the sixth millennium BP.
www.cimec.ro
Paolo Biagi 113
REFERENCES
AMMERMAN, A. and POLGLASE, C. 1993 - New Evidence on the Exchange of Obsidian in
ltaly. ln SCARRE, C. and HEAL Y, F. (eds.) Trade and Exchange in Prehistoric Europe. Oxbow
Monographs, 33: 101-107. ·
BAGOLINI, B. 1977 -Alcune considerazioni sulla <<pintadera>> delia Caverna deli'Erba di
Avetrana presso Taranto e su un analogo oggetto proveniente de La Velă di Trento. Bollettino del
Centro Camuno di Studi Preistorici, 16: 134-138.
BAGOLINI, B. 1978- Le imagini lemminili neli'arte neolitica dell'ltalia settentrionale. ln L'arte
preistorica nell'ltalia settentrionale dai le origini alia Civilita Paleoveneta: 41-47. Fiorini, Verona.
BAGOLINI. B. 1986-Westliche Einfliisse im Neolithikum in Norditalien. A Beri Balogh Ădăm
Muzeum Evkănyve, XIII: 365-371.
BAGOLINI, B. 1990- Nuovi aspetti sepolcrali delia Cultura dei Vasi a Bocea Quadrata a La
Vela di Trento. ln BIAGI, P. (ed.) The Neolithisation of the Alpine Region. Monografie di Natura
Bresciana, 13: 227-235.
BAGOLINI, B., BARBACOVI, F. and BIAGI, P. 1979 - Le Basse di Valcalaona (Colii
Euganei). Alcune considerazioni su una facies con vasi a bocea quadrata e sulia sua coliocazione
cronologico-culturale. Monografie di Natura Bresciana, 3.
BAGOLINI, B. and BARFIELD, L.H. 1970 - li neolitico di Chiozza di Scandiano neli'ambito
delie cultura padane. Studi Trentini di Scienze Naturali, sezione B, XLVII (1): 3-74.
BAGOLINI, B. and BARFIELD, L.H. 1991 - The European Context of Northen ltaly during the
Third Millennium. ln LICHARDUS, J. (ed.) Die Kuplerzeit als historische Epoche: 287-297. Habelt,
Bonn.
BAGOLINI, B., BARFIELD, L.H. and BROGLIO, A. 1973- Notizie preliminari delie ricerche
sull'insediamento Neolitico di Fimon-Molino Casarotto (1969-1972). Rivista di Scienze Preistoriche,
XXVII (1): 161-215.
BAGOLINI, B. and BIAGI, P. 1975- L 'insediamento di Garnoiga (Trento) e considerazioni sul
Neolitico delia Valle dell'Adige nell'ambito dell'ltalia settentrionale. Preistoria Alpina, 11: 7-24.
BAGOLINI, B. and BIAGI, P. 1976 - La Vela de Trente et le "moment de style Adriatique"
dans la Cultura des Vases a Bouche Cam'le. Preistoria Alpina, 12: 71-77.
BAGOLINI, B. and BIAGI. P. 1985 - Balkan influences in the Neolithic of Northern ltaly.
Preistoria Alpina, 21: 49-57.
BAGOLINI, B. and BIAGI, P 1986- Chronology and Distribution of the Square Mouth Pottery
Culture Settlements ol Northern ltaly. A Beri Balogh Ădăm Muzeum Evki:inyve, XIII: 373-387.
BAGOLINI, B. and BIAGI, P 1990 - The Radiocarbon Chronology of the Neolithic and
Copper Age of Northern ltaly. Oxford Journal ol Archaeology, 9 (1):1-24.
BARFIELD, L.H. 1970a - L'insediamento neolitico "ai Corsi" presso lsera (Trento). Studi
Trentini di Scienze Naturali, sezione B, XVLll ( 1): 56-77.
BARFIELD, L.H. 1970b- La stazione neolitica de "La Vela" presso Trento. Considerazioni
sulle tombe a ci sta nel Tren tino Alto Adige. Studi Trentini di Scienze Naturali, sezione B, XL VII (1):
35-55.
BARFIELD, L.H. 1972 - The First Neolithic Cultures of North-Eastern ltaly. ln
SCHABEDISSEN, H. (ed.) Die Anfănge des Neolithikums von Orient bis Nordeuropa. Fundamenta,
A/3, VII: 182-216 .. Bbhlau, Kăln.
BARFIELD, L.H. 1974-The Square Mouthed Pottery Cultura in the Veneto and its Adriatic
Connections. Actes du VIII Congres UISPP: 393-398. Beograd.
BARFIELD, L.H. 1981 - Patterns ol North Italian Trade 5000-2000 b.c .. ln BARKER, G. and
HODGES, R. (eds.) Archaeology and Italian Society. Prehistoric, Roman and Medieval Studies.
Papers in Italian Archaeology li. British Archaeological Reports, lnternational Series, 102: 27-51.
BARFIELD, L.H. 1987- Recent Work on Sources of Italian Flint. ln SIEVEKING, G. de G. and
NEWCOMER, M.H. (eds.) The human uses of flint and chert: 231-239. Cambridge University Press,
Cambridge.
BARFIELD, L.H. 1993 - The Exploatation ol Flint in the Monti Lessini, Northern llaly. ln
ASHTON, N. and DAVID, A. (eds.) Stories in Stone. Lithic Studies Society Occasional Papers, 4:
71-83.
BARFIELD, L.H. and BAGOLINI. B. 1976- The Excavations on the Rocca di Rivali - Verona
1963-1968. Memorie del Museo Civico di Storia Naturale di Verona. Sezione Scienze dell'Uomo, 1.
www.cimec.ro
BARKER, G.W.W., BIAGI, P„ CASTELLETTI, L., CREMASCHI, M. and NISBET, R.1987-

Sussisteza, economia ed ambiente nel Neolitico deli'ltalia settentrionale. Atti delia XXVI Riunione
Scientificadeli'llPP: 103-118.
BENAC, A. 1977 - Kulturbeziehungen des nordwestlichen Balkans zu den Nachbargebieten
wăhrend der Jungsteinzeit. Beiheft zum Bericht der R6misch-Germanischen Kommission, 58: 35-
62.
BENEDETTI, R.M., D'AMICO, C. and NANNETTI, M.C. 1996 - Studio petroacheometrico
preliminare di selci neolitiche alpino-padane a scopo di confronto tra sili di ricerca e provenienza.
Atti delia Societa per la Preistoria e Protostoria delia Regione Friuli-Venezia Giulia, IX: 171-179.
BERNABO' BREA, L. 1946 - Gli scavi nelia Caverna delie Arene Candide. Parte I. Gli strati
con ceramiche. Collezione di Monografie Preistoriche ed Archeologiche. lstituto di Studi Liguri,
Bordighera.
BERNABO' BREA, 1956- Gli scavi nella Caverna delie Arene Candide (Finale Ligure). Parte
prima: gli strati con ceramiche. Voi. 2°: Campagne di scavo 1948-50. Coliezione di Monografie
Preistoriche ed Archeologiche. lstituto Internazionale di Studi Liguri, Bordighera.
BERNABO' BREA, M. 1992 - I primi agricoltori: 5-30. Tipolito Farnese, Piacenza.
BERNABO' BREA, M., GHIRETTI, A., POLGLASE, C. and VISCONTI, V. 1988 - I sili
neolitici lungo ii torrente Cinghio (Parma). Preistoria Alpina, 24: 103-164.
BIAGI, P. 1981. lntroduzione al Neolitico de Ila Lombardia orientale: Atti 1° Converg no
Archeologico Regionale: 77-117. Geroldi, Brescia.
BIAGI, P. 1982 - Observations on the Late Neolithic or Northern ltaly. Symposia Thracica,
A': 77-82.
BIAGI, P. 1995-The Neolithic Settlement Structures of Northern ltaly. Memorie del Museo
Civico di Storia Naturale di Verona. Sezione Scienze deli'Uomo, 4: 289-293.
BIAGI, P. 1996 - The Vho Cultu re in Northern ltaly: Archaeology and Venus Figurine.
Bollettino del Centro Camuno di Studi Preistorici, XXIX (in press).
BIAGGI, P., BARKER, G.W.W. and CREMASCHI, M. 1983 - La stazione di Casatico di
Marcaria (Mantova) nel quadro paleoambientale e archeologico deli'Olocene antico delia Val Padana
Centrale. Studi Archeologici, 2. Bergamo.
BIAGI, P., CASTELLETTI, L., FRONTINI, P. and LEONI, L. 1986- Notizia preliminare sugli
scavi di Montano Lucino 1984. Rivista Acheologica dell'Antica Provincia e Docesi di Como, 166:
5-24.
BIAGI, P., CREMASCHI. M. and NISBET, R. 1993- Soli Exploitation and Early Agriculture
in Northern ltaly. The Holocene, 3 (2): 164-168.
BIAGI, P. and NISBET, R. 1986- Popolazione e territorio in Liguria tra ii XII e ii IV millennio
b.c .. ln ARSLAN, E. (ed.) Scritti in ricordo di Grazielia Massari Taballo e di Umberto Tocchetti Pollini:
19-27. ET, Milano.
BIAGI, P. and NISBET, R. 1987 - Ursprung der Landwirtschaft in Norditalien. Zeitschritt !Or
Archăologie, 21: 11-24.
BIAGI, P. and PERINI, M. 1979 - Scoperta di una sepoltura e di un abitato del neolitico
inferiore a Casalmoro in provincia di Mantova. Preistoria Alpina, 15: 17-24.
BIANCHIN CITTON, E. 1994 - li sito umido di Colmaggiore di Tarzo (TV). Atti delia XXIX
Riunione Scientifia dell'llPP: 201-217.
CASTELLETTI, L.. COSTANTINI, L. and TOZZI, C. 1987 - Considerazioni sull'economia e
!'ambiente durante ii neolitico in Italia. Atti delia XXVI Riunione Scientifia dell'llPP: 37-55.
CORNAGGIA CASTIGLIONI, O. and CALEGARI, G. 1978 - Corpus delie Pintaderas
Rreistoriche italiane. Problematica. schede, iconografia. Memorie della Societa Italiana di Scienze
Naturali e del Museo Civico di Storia Naturale di Milano, XXII (1 ): 7-30.
CREMASCHI, M. 1981 - The Source of the Flint Artefacts for the Central Po Plain and
Apennine Sites between the 7th and 2nd Millennium bc. Staringia, 6: 139-142.
CRISMANI, A. 1994-95 - La Grotta del Mitreo nel Carso Triestino. Gli scavi ei materiali
neolitici. Specialization Thesis. University of Trieste (unpublished).
DEGANI, M. 1940 - Una statuetta feminile preistorica e un sepolcreto neolitico scoperti a
Chiozza di Scandiano (Reggio Emilia). Atti delia Societa dei Naturalisti e dei Matematici di Modena,
71:201-212.
DELFINO. E. 1981 - Liguria Preistorica. Sepolture dai Paleolitico Superiore ali'Eta del Ferro
in Liguria e nell'Area Ligure. Sabatelli, Savona.
www.cimec.ro
Paolo Biagi 11 5
'
DONATI, P. 1986 - Bellinzona a Castel Grande - 6000 anni di storia. Archăologie der
Sc;hweiz, 9 (3): 94-109.
DONATTI, P. and CARAZZETTI, A. 1987 - La stazione neolitica di Castel Grande in
Beliinzona (Ticino, Svizzera). Atti delia XXVI Riunione Scientifia deli'llPP: 465-477.
DRESCHER-SCHNEIDER, A. 1990- L'influso umano sulia vegetazione neolitica nel territorio
di Varese dedotto dali'analisi pollinica. ln BIAGI, P. (ed.) The Neolithistion of the A1l9ine Region.
Monografie di Natura Bresciana, 13: 91-97.
EVANS, RK 1986 - The Pottery of P~ase III. ln RENFREW, C., GIMBUTAS, M. and
ELSTER, E. (eds.) Excavations at Sitagroi. A Preistoric Viliage in North-East Greece. Monumenta
Archaeologica, 13: 393-428. UCLA. '
FEDELE, F.G. 1986- Mountain people in the Neolithic: a View from the Central Alps. ln The
Neolithic of Europe. Alien and Unwin, London.
GILLI, E. and MONTAGNARI KOKELJ, E. 1993- La Grotta delie Galierie nel Carso Triestino.
Atti delia Societa per la Preistoria e la Protostoria delia Regione Friuli-Venezia Giulia, Vili: 121-194.
GILLI, E. and MONTAGNARI KOKELJ, E. 1994-95 - La Grotta degli Zingari nel Carso
Triestino (materiali degli scavi 1961-1965). Atti delia Societa per la Preistoria e la Protostoria delia
Regione Friuli-Venezia Giulia, IX: 63-126.
GIMBUTAS, M. 1982-The Goddnesses and Gods of Old Europe. Miths and Cult lmages.
Thames and Hudson, London.
GIMBUTAS, M. 1991 -The Civilization of the Goddesses. The World of Old Europe. Harper
Coliins, San Francisco.
GUERRESCHI, G. 1976-77 - La stratigrafia dell'lsolino di Varese dedotta dali'analisi delia
ceramica (scavi Bertolone 1955-59). Sibrium, 13: 29-528.
ISSEL, A. 1908 - Liguria preistorica. Genova.
KALICZ, N. 1995 - VIII Le bassin du Danube moyen, la Plaine Pannonien. ln KOZLOWSKI,
J. (ed.) Atlas du Neolithique Europeen. Voi. 1. L'Europe Orientale. Etudes et Recherches
Archeologiques de l'Universite de Liege, 45: 285-342.
JARMAN, M. 1971 - Culture and Economy in the North Italian Neolithic. World Archaeology,
3: 255-265.
LAVIOSA ZAMBOTTI, P. 1943- Le piu antiche culture agricole europee. Milano.
LAVIOSA ZAMBOTTI, P. and MESSERSCHMIDT, F. 1941-42-Ausgrabungen in Chiozza,
bei Scandiano (Reggio Emilia). Praehistorische Zeitschrift, XXXII-XXXIII: 315-318.
LUNZ, A. 1986 - Vor-und Fruhgeschichte Sudtirols. Band 1 Steinzeit. Manfrini, Trento.
MAGGI, A., STARNINI, E., MACPHAIL, A.I., ROWLEY-CONWY, P. and VOYTEK, B. 1993
- Arene Candide. Functional and Environmental Profile of the Holocene Sequence. ln PAVUK, J.
(ed.) Actes du XII Congres lnternational des Sciences Prehistoriques et Protohistoriques, 2:
346-352.
MAKKAY, J. 1984 - Early Stamp Seals in South-East Europe. Akademiai Kiad6, Budapest.
MALA VOL TI, F. 1951-52a - Aputti per una cronologia relativa del neo-eneolitico emiliano.
Emilia Preromana, 3: 3-28.
MALAVOL TI, F. 1951-52b - Tombe di fanciulii a Fiorano Modenese. Emilia Preromana, 3:
63-70.
MALAVOL TI, F. 1951-52c - L'ossidiana del Pescale. Emilia Preromana, 3: 127-132.
MALAVOL TI, F. 1952 - Ricerche di preistoria emiliana: scavi nelia stazione Neo-Eneolitica
del Pescale (Modena). Bulletino di Paletnologia Italiana, n.s. Vil: 13-46.
MALONE, C. 1985- Pots, Prestige and Ritual in Neolithic Southern ltaly. ln MALONE, C. and
STODDARD, S. (eds.) Papers in Italian Archaeology IV, Part ii Prehistory. British Archaeological
Reports, lnternational Series, 244: 118-151.
MALONE, C. 1986 - Neolithic Exchange and Ritual Network in the Central Mediterranean
(5000-3000 b.c.). ln The Neolithic of Europe. Allen & Unwin, London.
MAXIM-KALMAR, Z. 1991 - Turdaş. Muzeul de Istorie al Transilvaniei Cluj: 3-20.
MUNRO, A. 1912 - Palaeolithic Man and Terramara Settlement in Europe. Oliver and Boyd,
London.
NICA, M. 1996 - Les relations culturelies et chronologiques entre Dudeşti-Vădastra et la
Culture de Vinca-Turdaş. ln LUCA, S.A. (ed.) The Turdaş Culture. Definition and lnterferences. Deva
(in press).
www.cimec.ro
NOVAK, G. 1955 - Prethistorijski Hvar. Grapceva spilja. Academia Scientiarum et Artium

Jugoslavica. Zagreb. .
ODETTI, G. 1988 - Saggio nei livelii neolitici delia Grotta Poliera. Rivista lngauna e
lntemelia, n.s. XLV (1-4): 109-145.
PERETTO, C. and TAFFARELLI, C. 1973- Un insediamento del Neolitico recente al Palu di
Livenza (Porde'none). Rivista di Scienze Preistoriche, XXVIII (1 ): 235-260.
POLGLASE, C. 1988 - Analyses of the Obsidian Collection from the Gaione Site, Parma.
Preistoria Alpina, 24: 140-155.
RICHARD, C. 1941-42 - Scavi nell'Arma deli'Aquila a Finale Ligure. Prima relazione.
Buliettino di Paletnologia Italiana, n.s. V-VI: 43-101.
RIEDEL, A. 1990 - Remarks on some Neolithic Faunas of North-Eastern ltaly and on the
Neolithisation Process. ln BIAGI, P. (ed.) The Neolithisation of the Alpine Region. Monografie di
Natura Bresciana, 13: 139-146.
RIEDEL, A. 1991 - The Wild Animals of North-Eastern ltaly !rom Neolithic to Medieval
Times: an Archaeozoological Comment. Natura Bresciana, 26: 311-330.
ROWLEY-CONNY, P. 1992-Arene Candide: a Smali Part ol a Larger Pastoral System?: ln
MAGGI, R. NISBET, R. and BARKER, G. (eds.) Archeologia delia astorizia nell'Europa meridionale,
11:95-116.
SALZANI, L. 1981 - Preistoria in Valpolicelia Centro di documentazione per la istoria delia
Valpolicella, Verona.
SARll, L. and MARTINI, F. 1993 - Costruire la memoria. Archeologia Preistorica a Sesto
Fiorentino (1982-1992). Garlatti e Razzai, Montelupo Fiorentino.
SEFERIADES, M. 1995 - I La Grece. ln KOZLOWSKI, J. (ed.) Atlas de Neolithique
European. Voi. 1. L'Eurnpe orientale. Etudes et Recherches Archeologiques de l'Universite de
Liege, 45: 7-60.
STARNINI, E. 1996- L'industria litica scheggiata. ln TINE', S. (ed.) Arene Candide: 10 anni
di nuovi scavi. Genoa (in press).
STARNINI, E. and VOYTEK, B. 1995-The Use of Stone Resources !rom the Neolithic Levels
of Arene Candide (Liguria, ltaly). Archaeologia Polona, 33: 173-186.
STARNINI, E. and VOYTEK, B. 1996- The NeoPthic Chipped Stone Artefacts from Bernabo
Brea Excavations. ln MAGGI, R., STARNINI, E ii11d VOYTEK, B. (eds.) Arene Candide: a functional
and environmental assessment of the Holocene sequence excavated by L. Bernabo Brea (1940-
1950). Monografie dell'lstituto Italiano di Paleontologia Umana. Rome (in press).
WHITEHOUSE, R. 1969 - The Neolitic Pottery Sequence in Southern ltaly. Proceedings of
the Prehistoric Society, XXXV: 267-310.
WHITEHOUSE, R. 1987-The First Farmers in the Adriatic and their Position in the Neolithic
of the Mediterranean. ln GUILAINE. J., COURTIN, J .. ROUDIL, J-L. and VERNET, J-L. (eds.)
Premieres Communautes Paysanne en Mediterranee Occidentale: 357-366. CNRS, Paris.
ZORZI, F. 1955 - I vasi a bocea quadrata dei livelii superiori del deposito quaternario di
Quinzano Veronese. Numero Unico in Memoria di Fernando Malavolti: 3-9. Societa Tipografica
Editrice Modenese.
www.cimec.ro
Paolo Biagi 117
.',
\
'I
..
'
..
'
·, ~
:
'
.''
I
I
'-
'-
' --, ,_ „„
--
~·- ... „-„„„
- ... „.. . „„_ ...
,-·-. -.
... ....... „
',
'.._~oa„„_~
,,
'' ·.
-.
,,,,,,. ... „...
•,
'. 10()..,
. ·,
•, ,
.„_
.
.: · - - - -,Mt CaDrllZOPJ?A
, , ...
291, -
I
-~
. . --„
N
08
··--•9
\ _,
;
o krn
Fig. 1 - Distribulion map of the SMP sites of the Finalese region of western Liguria. Caves
with isolated burials or cemeteries (dots): Arene Candide (1 ), Poliera (2), Arma deli'Aquila (3),
Caverna dei Pipistrelli or Borzini (4), Caverna deli'Acqua o del Morto (5), Caverna delia
Fontana o deli Acqua (6), Caverna delia Malta o del Sanguineto (7); cave with probable SMP
burial remains (circle): Caverna Mandurea (8); other caves with SMP material (squares):
Caverna dei Parmorari (9), Arma delie Anime (10), Caverna le Pile (11) (drawing by P. Biagi).
www.cimec.ro
Fig. 2 - Location of the SMP site of Johanneskofel in Sarntal, South Tyrol

(alter LUNZ, 1986: 55).
www.cimec.ro
Paolo Biagi 119
Fig. 3 - SMP Culture burials !rom Cave Pollera in Liguria (a), Casalmoro in Lombardy (b).
www.cimec.ro
Fig. 4 - SMP Culture burials !rom La Vela di Trento in the Adige Valley (a and b).
www.cimec.ro
Paolo Biagi 121
(
o
n
a
Fig. 5 - Square-mouthed vessels of the linear-geometric style !rom the Ligurian caves. !rom
Tomb VIII of Arene Candide (1) and Pollera (2-4) (drewing by P. Biagi and E. Starnini).
www.cimec.ro
. '
' '
o cm 16
''
Fig. 6 - Open bowls from the SMP juvenile graves of Fiorano Modenese in Emilia (1 and 2);
open bowls with incised motifs (3 and 4); square-mouthed bowls with barbed wire (5 and 7)
and cut-out bar and meander (6) patterns from Pescale (drawing by P. Biagi and E. Starnini).
www.cimec.ro
Paolo Biagi 123
o
o cm 5
Fig. 7 - Potsherd with human representation from Montano Lucino (1) and stamp-seals with
dinamic motifs !rom the Ligurian caves of Arene Candide (2 and 3) and Malta or Sanguineto
(4) (drawing by P. Biagi and E. Starnini).
www.cimec.ro
o cm 1&
Fig. 8 - Vessels of the incised and impressed style of the SMP Culture. Deep bowls with
triangle incised patterns from Rivali Veronese (1 and 2) and square-mouthed pots with incised
zig-zag motifs from Rivali Veronese, and with impressed ornamentations from Belforte di
Gazzuolo (Mantua) (alter BARFIELD and BAGOLINI, 1976 and BIAGI, 1981 ).
www.cimec.ro
Paolo Biagi 125
SCHIMBĂRI ECONOMICE, CULTURALE ŞI OE MEDIU ÎN

NORDUL /TALIEI ÎNTRE MILENIILE VII-VI BP
Rezumat
Atribuită neoliticului, ceramica caracterizată de o deschidere pătrată a gurii apare în

siturile de la Po Valley şi Ligurian, din nordul Italiei. Iniţial vasele de acest tip au fost atribuite
civilizaţiei din peşterile Ligurian sau culturii Chiozza, iar mai târziu a fost denumită "Cultura dei
vasi a Bocea Cuadrata" (Square-Mouthed Poltery Culture - cultura ceramicii cu gură pătrată).
Datorită săpăturilor din câteva situri şi a reanalizării colecţiilor vechi, s-a ajuns la concluzia
următoare: cultura SMP, care acoperă întregul mileniu 6 BP, are patru etape de dezvoltare.
www.cimec.ro
www.cimec.ro
BETRACHTUNGEN OBER DIE CHRONOLOGIE
DER WENDE DES FROH-UND
MITTELNEOLITHIKUMS IM KARPATENBECKEN
Katalin H. Simon
ln den tonfundzwanzig Jahren erreichte die Neolithforschung Transdanu-

biens ein Niveau, daB man sich der Lăsung von grundlegende Problemen auch
mit Einzelheiten beschăftigen kann. Die Grabungs- und Bearbeitungstătigkeit
haupt săchlich von N. Kalicz und J. Makkay machten es uns măglich, Ober das
Neolithikum dieses Territoriums ein dem immer aktuellen Forschungsstand
entsprechendes Bild zu bekommen 1 . Zuletzt wurden Ausgrabungen zwischen
1990-1994 in Gellenhaza-Varosret, sudwestlich 12 km entferntvon Zalaegerszeg
(Komitat Zala, Ungarn) durchgetohrt, in deren Verlauf - unter anderen - die
F.unde und Befunde sowohl der Starcevo-Kultur als auch der Transdanubischen
Linienbandkeramik (im weiteren: TLBK) vorkamen 2 • Als Hauptergebnis der
Ausgrabungen bei Gellenhaza konnte die Verschiebung der bis 1990 bekannten
nărdlichen Grenzlinie der Starcevo-Kultur nach Norden betrachtet werden 3 .
Relativchronologische Fragen
Will man den chronologischen Horizont an der Wende des Fruh-und
Mittelneolithikums im Karpatenbecken skizzieren, mussen die in den vergangenen
fast zwanzig Jahren verăffentlichten Studien berucksichtigt werden, in denen
chronologische Anhaltspunkte zu finden sind.
în S-SW-Transdanubien ist die Starcevo-Kultur die erste neolithische
Kultu.r, die von ihrer Linear B-Phase in diesem Gebiet nachgewiesen wurde 4 .
Nărdlich davon kann die ălteste Phase der TLBK (Bicske-Bina-Typ), die der
mitteleuropăischen linienbandkeramischen Entwicklung angehărt 5 , als die erste
neolithische Kultur betrachtet werden.
Versuchen wir zuerst die Anfangszeit der ăltesten TLBK zu bestimmen!
Gehen wir davon aus, daB - wie es of behauptet wird - die formative Phase der
mitteleuropăischen Linienbandkeramik (TLBK) und der Vinea-Kultur (und auch
anderer Kulturen wie Dimini-Tsangli, Paradimi, Karanovo III, Usoe, Dudeşti,
1. N. Kalicz, J. Makkay, 1972; N.Kalicz, J.Makkay, 1972a; N.Kalicz, J.Makkay, 1975; N.Kalicz, 1977· 78;
N.Kalicz, 1978-79; N.Kalicz, 1980; N.Kalicz, 1983;N.Kalicz, 1988; N.Kalicz, 1990; N.Kalicz, 1991 ;N.Kalicz,
1993; N.Kalicz, 1994; N.Kalicz, 1995; R.Kalicz·Schreiber. N.Kalicz, 1992; J.Makkay, 1982.
2. Ausgrabungen von Katalin H. Simon und Laszlo Andrâs Horvâth: K.H.Simon, 1993, 9. Die neolithischen
Funde werden, bzw. teils wurden von K.H.Simon (1994; 1995 im Druck) und die kuplerzeillichen von L.A.Horvath
publiziert.
3. K.H.Simon, 1994, 53; K.H.Simon 1995, im Druck.
4. N.Kalicz, 1977-78, 140; N.Kalicz, 1980, 101·107; N. Kalicz, 1983, 102; N.Kalicz, 1990, 90, 92; N.Kalicz,
1993, 88.
5. N.Kalicz, 1978· 79, 16; N.Kalicz, 1993, 89·90; N.Kalicz, 1994, 67; J.Makkay, 1978, 29; J.Pavuk, 1980. Mit
wieterer Literatur.
www.cimec.ro
128 Betrachtungen liber die Chronologie
Sopot, Kakanj, Danilo usw.) mit der spăten Phase des Starcevo-Koros-Criş
Komplexes parallel verlieft 6 . Es ist zu bemerken, dab N. Kalicz auch das
annahm, dab diese formative Phase nach der Linear 8-Phase der Starcevo-
Kultur, eventualii auch in die Spiraloid A-(Starcevo-Criş III b nach Lazarovici),
hauptsăchlich aber in die Spiraloid 8-Phase(Starcevo-Criş IVa bzw. IVb nach
Lazarovici) datierbar ist7. ln 8eziehung mit unse ren 8etrachtungen ist die
F.eststellung von G. Lazarovici wichtig, daB nur Elemente der ăltesten Phase der
TL8K wăhrend der StaTcevo-Criş lllb-Phase (Spiraloid A-Zeit nach Dimitrijevic 8 .
Auftauchten, und die fruhesten reinen Linienbandkeramikfunde erst spăter, zur
Zeit der Starcevo-Criş IVa-Phase (Spiraloid 8-Phase nach Dimitrije vie) erschienn.
Die ăltesten TL8K-Funde dieses Gebietes leben in der Starcevo-Criş IVb-Phase
weiter, sie gehoren also den Vinca A2-A3-Etappen an 9 • Aufgrund der obigen
muB die Spiraloid A- (Starcevo-Criş lllb-) Phase noch Vinca A1-zeitlich sein.
Alsa: ln einem gewissen Gebiet Transdanubiens ist es ab der Spiraloid A-Vinca
A 1- Zeit mit der ăltesten Phase der TL8K zu rechnen.
N. Kalicz is der Meinung, dab sich die ălteste Phase dar TL8K noch in der
Spiraloid 8-Phase nach Suden verbreitete, und das Gebiet der Starcevo-Kultur
in Sudtransdanubien eroberte 10 .
Was das Gebiet am oberen Lauf der TheiB (nordlicher Teii der GroBen
Ungarischen Tiefebene) betrifft, lebte die erste Phase der Alfold-
Linienbandkeramik (AL8K) (fruher: Szatmar 11-Gruppe) in dieser Zeitspanne 11 .
Dieser Kultur ging die Koros-Kultur Siebenburgischen Typs in diesem Areal 12 •
Ostlich davon, in Nordwestrumănien fehlen die L8K-Funde vor der lllb-Etappe
der Starcevo-Criş-Kultur • Der Zeitpunkt der Entstehung der fruhen L8K wurde
13
von G. Lazarovici in die lllb-Phase der Starcevo-Criş-Kultur (Spiraloid A-Phase

nach Dimitrijevic) und Vinca A1-Periode datiert. Entwickelte
linienbandkeramische Gruppen lebten zur Zeit der „Starcevo IV-Vi nea A 1-A2".
ln der Starcevo-Criş IVb-Vinca A3-Phase fand schon die Verbreitung der L8K-
Kultur nach Norden, Westen, Suden und Sudosten statt 14 • Diese Zeitspanne
entspricht in groBen Zugen der von N. Kalicz bestimmten Verbreitungsperiode
der ăltesten Phase der TL8K 15 . Auch die Entstehungszeit der AL8K und TL8K
stimmt nach G.Lazarovici vollkommen uberein 16 ,wie es auch von N. Kalicz
6. N.Kalicz. 1978-79. 34; N.Kalicz. 1993. 91; N.Kalicz, 1994. 70, 73; N.Kalicz. 1995, 56; R.Kalicz-Schreiber,
N.Kalicz. 1992, 58-59; J.Makkay, 1978. chronologhische Tabelle; P. Raczky, 1988, 28.
7. N.Kalicz, 1983, 11 B; N.Kalicz. 1990, 93; N.Kalicz. 1993, 90; N.Kalicz. 1994, 68; N.Kalicz, 1995, 34;
R.Kalicz-Schreiber, N.Kahcz, 1992. 58.
8. S. Dimitijevic, 1974.
9. G.Lazarovici, 1983, 137. Wăhrend der Starcevo IV-Phasewurde ein wahrnembares Zusammenleben mit
der Vin ca A-Kultur ebenfalls von ihm nachgeweiesen: G.Lazarovici. 1984, 95. Einige, mitderfruhen Vinca-Kultur
verwandte Elemente konnten im Fundmaterial der Spiarloid B-Phase der Starcevo-Kultur auch in Gellenhăza
Vărosret bewiesen werden: K.H.Simon, 1995 (im Druck).
10. N.Kalicz, 1988, 10.
11. N.Kalicz 1980, 116; N.Kalicz 1983, 110; N.Kalicz, 1993, 91; N.Kalicz, 1995, 54; P.Raczky, 1983, 187-
189; P.Raczky 1986, 32-40; P.Raczky, 1988, 28-29.
12. P.Raczky, 1983, 109; P.Raczky, 1986, 36; P.Raczky, 1988, 29 -mit weiterer Literatur.
13. G.Lazarovici, 1983, 137.
14. G.Lazarovici, 1980, 29-30.
15. N.Kalicz, 1988, 10.
16. G.Lazarovici, 1980, 29-30; G.Lazarovici, 1983, 137.
www.cimec.ro
Katalin H. Simon 129
zugegeben wird 17 .Andernorts,wurden die Starcevo IVa-und IVb-Phasen von

G.Lazarovici mit der Vinca A2-A3-Phase gleichgesetzt 18 •
Nach der verschiedenen Meinungen konnte die spăte Phase der Starcevo-
Kultur mit der jungsten, im rumănischen Gebiet Starcevo-Criş IV 19 , in der
GroBen Ungarischen Tiefebene auch „Protovinca 20 " bezeichneten Phase der
Koros-Kultur in Parallele gestellt werden, wăhrend die Entstehungs-und
Verbreitungszeit der TL8K und AL8K aufgrund dar Forschungen Obereinstimmen
wurden 21 .Denkt man aber der von N. Kalicz 1990 geschilderten hypothetischen
chronologischen Lage nach, bekommt man, daB die ălteste Phase der TL8K
fruher begonnen haben mOBte als die AL8K 22 .Also skizzieren die genannten
Kulturen den Horizont, als sie miteinander gleichzeitig lebten: spăte Starcevo-
Kultur, d.h. Spiraloid 8-Phase der Starcevo-Kultur, d.h. Starcevo-Criş IVa-IVb-
Phase jungste Phase der Koros-Kultur (sog. „Protovinca"-Phase) - ălteste
Phase der TL8K-erste Phase der AL8K (sog. Szatmâr 11-Gruppe)-Vinca A2-A3-
Phase.
Die entwickelte fruhe Vinca-Kultur hatte schon mit der ebenfalls
ausgebildeten Linienbandkeramik aufhorte.
Das ende ăltesten Ph ase der TL8K in Transdanubian wurde in 8eziehung
mit dem Anfang der Keszthely-Gruppe 24 ebenfalls von N.Kalicz bestimmt: Das
ist an die ălteste Phase der TL8K zu knupfen und mit der zweiten Hălfte, mit
dem Ende der Vinca A-Phase zu parallelisieren 25 •
Daraus folgt, daB die tatsăchliche Zeit des Lebens der Keszthely-Gruppe
nach der zweiten Kălfte bzw. n<!ch dem Ende der Vinca A-Phase, also von der
Vinca 81-Phase datiert werden kann.
Nach einer ausfOhrlichen Analyse sieht die Lage folgendermaBen aus:
17. N.Kalicz, 1983, 11 O; R.Kalicz·Schreiber, N.Kalicz, 1992, 59.

18. G.lazarovici, 1984. 95.
19. Der spâten Phase der Starcevo-Kultur wurden die Spiarloid B- und Endphase (nach S. Dimitrijevic) von
N.Kalicz zugeordnet: N.Kalicz 1978-79, 32; N.Kalicz, 1990, 92. ln Rumânien, wo die Starcevo-Criş-Kultur (der
groBe truhneolithische Komplex) beinahe von gleicher Entwicklung ist (G.Lazarovici, 1980, 29), entspricht die
Stareevo-Criş IV-Phase der Spiarloid B-Phase der Starcevo-Kultur: G.Lazarovici, 1976, 205-206. S. noch:
J.Makkay 1969, 30; P.Raczky, 1976, 186.
· 20. Ober den „Protovinca"-Begriff ausfuhrlich: J.Makkay, 1982. 26-42; J.Makkay, 1987, 18, 23. Ober die
Widerlegung des „Protovinca"-Begriffes und liber die Gleichzeitigkeit dieser Periode mit der Vin ca A-Kultur s.
PRaczky, 1986, 34-35; P.Raczky, 1988, 28-29. AuBerdem: N.Kalicz, 1994, 71; N.Kalicz, 1995,34;G.Lazarovici,
1981, 182. Gy. Goldman schlug vor, anstatt des Namens „Protovinca" ader des damii synonymen Ausdrucks
„jungste Phase der Kl>riis-Kultur" die Benennung „Rehely-Phase" nach den Funden von Devavânya-Rehely zu
benutzen: Gy. Goldman, 1991, 40-41.
21. Zusammenfassend: P.Raczky, 1988, 28.
22. Diese Schluf3folgerung steht im Gegenstaz zu den behandelten Meinungen und teils auch zur eigenen
Meinung von N.Kalicz (N.Kalicz, 1983, 11 O; R.Kalicz-Schreiber, N.Kalicz, 1992, 59), sie wird aber durch C14-
Daten bestâtigt: F.Horvâth, 1991, 266.
23. G.Lazarovici, 1983, 137; N.Kalicz, 1995, 56.
24. Die Keszthely-Gruppa (SW-Transdanubien) wurde fruher als die „ăltere Linienbandkeramik" von den
ungarischen Forschern behandelt: N.Kalicz, J. Makkay, 1975, 254. Zu den Keramikfunden dieser Gruppe sind
Analogien im Kreis des Flornborn- und Ackovy-Typs zu finden: N.Kalicz, 1978-79, 30; N.Kalicz, 1983, 122;
N.Kalicz, 1980, 117; N.Kalicz, 1991, 27; R.Kalicz-Schreiber, N.Kalicz, 1992, 59. J.Makkay behandelte diese
Keramik als transdanubische Linienbandkeramik mit breiter Linienverzierung: J.Makkay, 1982, 49. Zuletzt
wurde ein Hineinreichen des Kulturgebietes der Keszthely-Gruppe von Westungarn in das Burgenland nach dem
reichlichen Material wahrscheinlich gernacht: E. Lenneis, 1995, 27.
25. N.Kalicz, 1991, 26, 28.
www.cimec.ro
130 Betrachtungen Ober die Chronologie
Zieht man in Betracht, daB einerseits die Spiraloid B-Phase mit der
Starcevo-Criş IVa- und b-Phasen und dadurch mit der Vinca A2-bzw. A3-
Periode parallelisiert wurde 26 , und andererseits der Anfang der Keszthely-
<;Jruppe an das Ende der TL8K gekni.ipft und dieser „Zeitpunkt" mit der zweiten
Hălfte, mit dem Ende der Vinca A-Phase in Parallele gesetzt wurde 27 , konnen
folgende Folgerungen werden:
A.- Die zweite Hălfte der dreistufigen, langen Vinca A-Phase bedeutet
soviel, daB man die Rechnung im behandelten Fall von der Mitte der Vinca A2-
Phase anfangen muB. Wenn die ălteste Phase der TL8K in der zweiten Hălfte
der Vinca A-Phase beendete und der Anfang der Keszthely-Gruppe damit in
Parallele gesetzt wird, begann das Leben der Keszthely-Gruppe etwa von der
Mitte der Vinca A2-Phase an, was der Zeit um die Mitte der Starcevo IVa (erste
Hălfte der Spiraloid 8) entspricht2 8 . ln diesem Falie mi.i Bte man die Spiralo id A-
Zeit (Starcevo-Criş lllb-Phase, Vinca A1-Phase) als die Anfangsperiode der
ăltesten Phase der TL8K in 8etracht ziehen wie das N.Kalicz zugab 29 , und auch
G.Lazarovici annahm 30 • Dieser Meinung liber das Auftreten der Keszthely-
Gruppe schlieBt sich auch F. Horvath an, als er die chronologische Lage der
zeitgleichen, von ihm umrissenen linienbandkeramischen Tere-fok-Gruppe
behandelte 31 .
Daraus ist es noch zu schluBfolgern, daB die Eroberung des Gebietes der
Starcevo-Kultur in Si.idtransdanubien nicht zur Zeit der Spiraloid 8-Phase der
Starcevo-Kultur stattgefunden haben konnte, da dieses Gebiet schon zu der
Keszthely-gruppe gehorte, d.h. die Zeitspanne ab der Mitte der Vinca A2-Phase
(Starcevo-Criş-IVa, Spiraloid 8) in diesem Areal durch die Keszthely-Gruppe
ausgefi.illt wurde. Dementsprechend konnte das Leben der Starcevo-Kultur
nicht infolge der Verbreitung der ăltesten Phase der TL8K beendt haben,
sondern durch das Erscheinen der Keszthely-Gruppe in der ersten Hălfte der
Spiraloid 8-Phase (Starcevo-Criş IVa-Kultur). Es erhebt sich aber die Frage:
Was fi.ir 8eziehungen die 8evolkerung der Keszthely-Gruppe miteinander hatten
und wie wurde das Territorium zwischen ihnen verteilt? Funde sowohl der
ăltesten Phasen der TL8K als auch der Keszthely-gruppe sind in diesen Gebiet
vorhanden undei ne zeitliche Nacheinanderfolge wurde zwischen den erwăhnten
Gruppen festgestellt 32 .
Gegen diese Annahme sprechen aber die aus der Spiraloid 8-Phase
stammenden Fundorte der Starcevo-Kultur în S-SW-Transdanubien. Unter
8eri.icksichtigung dieser Tatsache konnte man mit dem Auftauchen der
Keszthely-Gruppe am fri.ihesten ganz am Ende der Spiraloid 8-Phase rechnen,
aber auch in diesem Fall gabe es in diesem Areal Stelle fi.ir den 8icske-8îna-
Typ weder răumlich noch zeitlich. Die Anwesenheit der Fundorte der ăltesten
Phase der TL8K ist aber eine Tatsache.
26. G.Lazarovici, 1983, 137; G.Lazarovici, 1984, 95.

27. N.Kalicz, 1991, 26, 28.
28. G.Lazarovici, 1984, 95.
29. N.Kalicz, 1983, 118; N.Kalicz. 1990, 93; N.Kalicz, 1994, 68; N.Kalicz, 1995, 34; R.Kalicz-Schreiber,
N.Kalicz, 1992, 58.
30. G.Lazarovici, 1983, 137.
31. F.Horvath, 1994, 104.
32. N.Kalicz, 1991, 26.
www.cimec.ro
ln der Vinca A3-Zeit, an deren Ende in Transdanubian aufgrund der

obigen die Keszthely-Gruppe (und auch die frOheste Notenkopfkeramik) existiert
haben konnte, wurde der Anfang des Szakâlhât-Esztâr-80kk I - Tiszadob li -
Szilmeg - Horizontes in der groBen Ungarischen Tiefebene von F. Horvâth
angegeben, an den im angrenzdenen rumănischen Gebiet auch die 8ucovăţ 1-
Gruppe zu knOpfen ist 33 •
ln dieser Relation scheint der von P. Raczky angenommene historische
ProzeB, wonach die erste Phase der AL8K am oberen Lauf der TheiB die Vinca
A2-A3-Zeit (Starcevo-Criş IVa-IVb-, Spiraloid 8-Zeit) austollte, bzw. ihre
Verbreitung nach SOden, nach dem Gebiet der Koros-Kultur in der Vinca A3-
Phase stattfand 34 , und wăhrend ihrer zweiten Phase die AL8K das Gebiet der
Koros-Kultur eroberte und an der Maros sie noch die Vinca A-Kultur treffen
konnte 35 , ein biBchen schematisch zu sein. J.Szenâszky bewies, daB sich die
Szakâlhât-Kultur im Maros-Tal schon am Ende der Vinca A-Phase, gleichzeitig
mit der mitteleuropăischen Linienbandkeramik erschien und die hiesigen Funde
denen der 8ucovăţ-Gruppe sehr ăhnlich sind 36 . Die chronologische Lage der
Szarvas-Erpart und Esztâr-Gruppe wurde zuletzt von Gy. Goldman und
J.G.Szenâszky bestimmt3 7 • Die anhand der Funde von Tiszasziget
veroffentlichten Oberlegungen von O. Trogmayer trugen dazu ebenfalls bei, daB
das Problem Ober das Verhăltnis der sog. „Protovinca"-Phase, der ersten
Hălfte/Mitte der Vinca A-Kultur und der Tiszadob-Gruppe auftauchte und
analysiert wurde 36 . ·
Nimmt man die erwăhnten 8eweise in 8etracht, findet man ein buntes
8esiedlungsbild in diasar Zaitspanna im Karpatenbacken.
8. - Wann abar das Enda dar ăltestan Ph asa dar TL8K mit dam dar Vi nea
A-Phase parallalisiart wird, und da dia Vinca A-Phasa mit dar Starcavo-Criş IV-
Kultur (Spiraloid 8-Phasa) parallal baandata 39 , kann dar 8aginn dar Kaszthaly-
Gruppa arst nach dar Vinca A3-Zait (nach dar Starcavo-Criş IV-, Spiraloid 8-
Phasa), d.h. von der Vinca 81-Zait in Transdanubian angageban wardan. Dia
~aszthaly-Gruppa konnta also damantsprechand von dar Mitta der Vinca A2-
Zait an noch nicht axistiaran und dia Starcevo-Criş-Kultur in ihrer Spiraloid 8-
Phase in Transdanubian wirklich durch die ăltaste Phase dar TL8K abgalost
wurde.
Die Zeit der Keszthely-Gruppe wurde mit Ausnahme ihrer ăltaren Phase
mit der Notenknopfkeramik und mit der Zsalfz-Gruppe parallalisiert 40 . Auf
diesar Grundlaga ist es festellbar, daB sie alle, d.h. dia Keszthaly-Gruppe, die
Klassische Notankpofkeramikkultur und die Zselfz-Gruppe von der Vi nea 81-
Periode an datiarbar sind.
33. F.Horvăth. 1994, 105, wo auch die Szarvas-Erpărt-Gruppe diesem Horizonl zugeordnet wurde. Aufgrund
der C14-Dalen konnle die Parallelitat der oben genennten Gruppen bestatigt werden: F .Horvath, 1991, 267, 270.
34. Zusammentassend: P. Raczky,' 1988, 28.
35. P.Raczky, 1986, 38; P.Raczky, 1988, 29.
36. J.G.Szenăszky, 1988, 15·16. Mii Bezugnahme aul G.Lazarovici, 1983.
37. Gy.Goldman, 1983; Gy.Goldman. J.G.Szenaszky, 1994.
38. O.Trogmayer, 1980; O.Trogmayer, 1982.
39. G.Lazarovici, 1984. 95.
40. N.Kalicz, J.Makkay, 1975, 254; J.Makkay, 1982, 49; N.Kalicz, 1991, 25-27.
www.cimec.ro
Dements„rechend kann der Anfang des Szakălhăt - Esztăr - Szarvas -

Erpart - Bukk I - Tiszadob li - Szilmeg - fruheste Notenkopfkeramik -
Horizontes und der Bucovăţ 1-Gruppe am Ende der Vinca A3-Zeit nicht mit der
Keszthely-Gruppe, sondern mit der noch existierenden ăltesten Phase der
TLBK und demzufolge mit der ersten Phase der ALBK (fruher Szatmâr 11-
Gruppe) in Parallele gestellt werden.
Nach dem Stand der Forschung halte ich diese Moglichkeit fUr
wahrscheinlich. Die sich in Beziehung damit erhebenden genetischen Proble:me
unter den lienbandkeramischen Gruppen konnen gegenwărtig noch nicht gelost
werden.
Mit der Meinung von F. Horvăth bin ich einverstanden, wonach solche
steife, einanader folgende Horizonte in der Wirklichkeit weder fundtypologisch
noch siedlungsgeschichtlich angenommen werden konnen 41 • Daraus ist es klar,
daB die auftauchenden Probleme aufgrund der widerspruchlichen Angaben der
Relativchronologie nicht gelost werden konnen. ln der Zukunft mussen weitere
naturwissenschaftliche Analysen, z.B. C14-Messungen und die Bearbeitung
dieser Daten in erhohten MaBe in Betracht gezogen werden, damit man die
Chronologie verfeinert kann. ln Beziehung mit der Wende des Fruh- und
Mittelneolithikums stehen uns solche Angaben schon zur VerfUgung, durch die
in der vorliegenden Arbeit geschilderte chronoyische Lage in gewissen in MaBe
bestătigt bzw. ergănzt werden kann 42 .
Das Problem der Begriffe „Fruh-" und „Mittelneolithikum", mit

Rucksicht aut das Gebiet Transdanubiens
Einleitend mussen einige Gedanken vorausgeschickt werden.
Die Begriffe „Fruh-" und „Mittelneolithikum" werden von mir in den
folgenden als geschichtliche Begriffe benutzt. Sie drucken nămlich eine Qualităt
aus, die als eine der Entwicklungsphasen der Menschheit gilt.
Obwohl man das hăufig tut, ist ihre Benuztung als chronologischer, d.h.
zeitbestimmender Begriff nicht glucklich. Die Gesellschaftsstruktur der
gleichzeitig Lebenden kann nămlich auch voneinander abweichende (niedrigere
ader hohere) Entwicklungsphasen vertreten. Die Gleichzeitlichkeit von Kulturen
ader Gruppen selbst bedeutet also nicht unbedingt ihre Zugehorigkeit dem
gleichen Entwiklungsniveau.
Daraus folgt ferner, daB die zeitliche Stellung einer kulturhistorischen
Erscheinung nur-relativ- ader absolutchronologisch, und keineswegs durch die
obigen geschichtlichen Begriffe ausgedruckt werden darf.
Es besteht die Frage aber auch weiterihn, wie man die Begriffe „ Fruh-"
und 4 „Mittelneolithikum" mit lnhalt fUllen kann. Zur Zeit stehen uns nur
bescheidene Befunde, spărliche Siedlungserscheinungen, Grăberfelddetails,
aber uber-wiegend KeramikbruchstUcke zur VerfUgung, die sich zum Erkennen
des Entwicklungsgrades einer Gesellschaft/Gemeinschaft nur in bescheidenem
MaBe eignen 43 .
41. F.Horvâth, 1994, 105.

42. R,Glăser, 1991, 53-64; F.Horvâth, 1991, 259-273; F.Horvâth, E.Hertelendi, 1994, 111-133; J.G.Szl!nâszky,
1983, 243-246.
43. Es mussen andere Melhoden angewandt werden, die bis dahin aber aus Mangel an Moglichkeiten und
Geld recht selten in Anspruch genommen werden konnten.
www.cimec.ro
ln einer verhăltnismăBig leichten Lage sind wir bezOglich des Begriffes

„FrOhneolithikum", unter dem man die Neolithisierung eines Gebietes versteht44 .
Das Ende dieses Prozesse kann aber nicht exakt bestimmt werden. Eben
darum ist es schwer, den Beginn und zuglich den lnhalt des Terminus technicus
„Mittelneolithikum" zu definieren. Stilverănderungen der Keramik, die im
allgemeinen die grundlage der Klassifizierung solchen Typs bieten, konnen in
jeder Periode beobachtet werden. Das Auftreten einer neuen Periode, in
unseren falle das des „Mittelneolithikum-"s wird ebenfalls an ăhnliche
l!:rscheinungen geknOpft, obwohl geschichtliche und/oder wirtschaftliche
Wandlungen hinter diesen nicht unbedingt stehen 45 .
Untersucht man das konkret in Transdanubian, tauchen diese Begriffe in
beziehung mit dem Ende der Starcevo-Kultur in Ungarn, im ganzen genommen,
wird immer dem Fr0hneolithikum 46 zugeordnet. Die Einreihung der TLBK, was
ihren Anfang ist nicht mehr so eindeutig.
Als J. Makkay die neuen Ergebnisse der ungarischen Neolithforschung
zusammentaBte, stellte er test, daB die Linienbandkeramikkulturen (Szatmăr li
und die ălteste TLBK) am Ende der Koros-Starcevo-Zeit, d.h. des
FrOhneolithikums im Ergebnis aut die Wirkung der Koros-Starcevo--Kultur
entstanden 47 • Das Mittelneolithikum wurde von ihm als die BIOtezeit der
Linienbandkeramikkulturen gekenzei"chnet 48 •
Das Bild ist also klar: am Ende des FrOhneolithikums, parallel mit dem
Ende der Koros-Starcevo-Zeit, erschienen die Linienbandkeramikkulturen, die
ihre BIOtezeit im Mittelneolithikum erlebten 49 .
Nach den BeweisfOhrungen von N.Kalicz konnte sich der
EnstehungsprozeB der TLBK hochstwahrscheinlich wăhrend der Spiraloid B-
Phase der Starcevo-Kultur abspielen. Die Entwicklung verlief eine Zeitlang
parallel mit der jOngsten Phase der Starcevo- (und Koros-) Kultur, dann
verbreitete sich die TLBK noch in ihrer ăltesten Phase, der Starcevo-Kultur
folgend, in ganz Transdanubian bis zur Drau-Gegend, aber auch nach Norden 50 .
Das Gesagte entspricht also bis dahin im groBen und ganzen dar von
J.Makkay geschilderten Lage. Der Unterschied besteht darin, daB N.Kalicz die
spăte, d.h. die Spiraloid B-Phase der Starcevo-Kultur 51 als frOhneolithisch und
die damitparallele ălteste Phase der TLBK schon als mittelneolithisch bestimmt52 .
44. P.Biagi, B.A.Voylek, 1994;P. Biagi, E. Slarnini, B. A. Voylek, 1993; M. Budj, 1993; M. Budja, 1994; B.
Gramsch, 1971; J. Makkay, 1982; J. Preub, 1971; F. Schellle. 1971; M. L. Seferiades, 1993.
45. Z.B.: N. Kalicz 1983, 101.
46. J. Makkay, 1982, 98; N. N. Kalicz, 1988, 5; N. Kalicz, 1990, 93; P. Raczky, 1988, Abb. 37.
47. J. Makkay, 1982, 98. Er beweis eine parallele Entwicklung innerhalb des Koros-Star<!evo-Komplexes:
J. Makkay, 1969, 30. S. noch: P. Raczky, 1976, 186.
48. J. Makkay, 1982, 99.
49. J. Makkay, 1982, chronologische Tabelle.
50. N. Kalicz, 1988, 10; N. Kalicz, 1993, 90. S. noch die Anm. 6-7!
51. N. Kalicz, 1990, 92; N. Kalicz, 1993, 89.
52. N. Kalicz, 1988, 5; N. Kalicz, 1990, 93; N. Kalicz, 1993, 89; N. Kalicz, 1994, 67; N. Kalicz, 1995, 26. Als
N. Kalicz die Funde der ăltesten Phase der Linienbandkeramik in Transdanubian zum ersten Mal behandelte,
reihte erdie in Medina vorgekommenen Funde der ăltesten Phase derTLBK mit denen der Linear B-und Spiraloid
B-Phase der Starcevo-Kullur zusammen in das Fruhneolithikum ein: N. Kalicz, 1978-79, 32. S. noch: N. Kalicz
1983, 110, 121, 122.
www.cimec.ro
Betrachtet man die Begriffe „Fruh-" und „Mittelneolithikum" von der

Seiteder Produktionswirtschaft, ist sie in Transdanubien an das Erscheinefl der
fruhneolithischen Starcevo-Kultur zu kni.ipfen 53 . Was die TlBK als einen Teii
der mitteleuropăischen Linienbandkeramik beJrifft, wurde fast dasselbe von
N.Kalicz gesagt Aut einem groBen Teii' Transdanubian und Mitteleuropas
vertritt sie das ălteste Neolithikum54 , d.h. die Anfănge der Produktionswirtschaft,
und mit ihren entwickelten Phasen hillt sie das ganze Mmelneolithikum·aus 55 •
An anderen Stelle wurde darauf als auf einen scbeinbaren terminologischen
Widersprich hingewiesen 56 , daB die sich vom Rheln bis zur Weichsel; voo der
Elbe bis zur Dtau verbreitete ălteste Phase der TLBK mit Ausnahme des
si.idlichen Teils Transdanubian i.iberall das ălteste Neolithikum reprasentiert,
sie aber in Ungarn dem Mittelneolithikum zugezăhlt wird. Der Grund ist, daB die
fri.ihneolitische Starcevo-Kuttur ihr in Si.idtransdanubien voranging und die
mitteleuropăische/transdanubische Linienbandkeramik etwas spăter entstand.
Da die Entwicklung der ăltesten TLBK mit der, mittelneolithischen
Linienbandkeramik zusammenhăngt, begann das mittere Neolithikum in
îransdanubien - laut N.Kalicz - mit der ăltesten Phase der TLBK 57 • Fassen wir
die Meinung von N.Kalicz zusammen, kommen wir zum folgenden Ergebnis:
Die ălteste Phase der TLBK ntirdlich des Gebiets der fri.ihneolithischen
Starcevo-Kultur (die in ihrem Verbreitungsgebiet ebenfalls das ălteste
Neolithikum reprăsentiert), also das ălterste Neolithikum dieses Gebietes wird
in das Mittelneolithikum eingereiht. Der Grund dafi.ir wăre, daB die
frOhneolithische Starcevo-Kultur der ăltesten Phase der TLBK „in einem
bestimmen Gebietsstreifen" vorausging 58 .
Es kann sich die Frage auch anders, von der Seite der Starcevo-Kultur
erheben:
Konnte man die spate Starcevo-Kultur, der die si.idlichen „ Wirkungen" -
die unter anderen auch zur Entstehung der mitteleuropăischen/
transdanubieschen Linienbandkeramik unct'wahrscheinlich zu der der Vinca-
Kultur be1trugen 59 - in ihrerer Spiraloid B-Phase auch nicht entgingen und die
rnlbst zur Ernstehung der TLBK beitrug 60 , dem Mittelneolithikum zuordnen? 61
Anders sieht die Lage in der GroBen Ungarischen Tiefebene aus. Nach
den Forschungsergebnissen von P. Raczky Hillte die Koros-Kultur sieben-
· 53. N. Kalicz, 1988, 5; N. Kalicz, 1983, 94; N. Kalicz 1993, 89.

54. N. Kalicz 1993, 90; N. Kalicz, 1994. 67.
55. N. Kalicz, 1988, 8: N. Kalicz 1993. 89; N. Kalicz. 1994, 67.
56. R. Kalicz-Schreiber, N. Kalicz, 1992, 47-48.
57. A. Kalicz-Schreiber, N. Kalicz, 1992, 47-48; N. Kalicz 1995, 26.
58. Zuletzt: N. Kalicz. 1995. 26.
59. S. daruber bzw, uber die Entstehungslragen der Vinca-Kultur zusammenlassend: N. Kalicz, 1978-79,
26-28; N. Kalicz, 1990, 94; N. Kalicz, 1993, 91-92; N. Kalicz. 1994, 71; N. Kalicz, 1995, 23,26: J. Makkay, 1982,
26-42; P. Raczky, 1983, 187-188; P. Raczky, 1986, 34-35; P. Raczky, 1988, 28.
60. J. Makkay 1982, 42-43; N. Kalicz 1983, 102. N. Kalicz, 1990, 93-94; N. Kalicz, 1993, 90; N, Kalicz, 1994,
69. N. Kalicz selbs scrieb 1983, 9: Die Starcevo-K6r6-Criş-Kultur, ,.d. h. ihre materielle Kultur, weist aber immer
noch ein h6heres Niveau aul ats die spăter im anschliebenden Gebiet sich ausbildende Kultur der
Linienbandkeramik".
61 . Eine ăhnliche Lage ist bei der Lengyel-Kultur-zu beobachten: Die III. Ph ase dieser Kultur kann schon der
lriihen Kuplerzeit zugeordnet werden: P. Raczky, 1974, 209; J. Lichardus, 19B6; K. H. Simon, 1987, 14.
www.cimec.ro
bOrgischen Ursprungs das FrOhneolithikum am oberen Lauf derTheiB aus. Das

Mittelneolithikum begann hier mit der ersten Phase der Alfold-L:inienbandkeramik
(ALBK), die fFOher Szatmar 11-Gruppe genannt wurde. Zu dieser Zeit wies der
Miniere und sOdUche Teii derTheiBgegend eine Verspătung auf: Hier lebte die,
die frOhneolithische Entwicklung fortsetzende Phase der Koros-Kultm weiter,
şber in dieser jungsten Phase der Koros-Kultur, die schon an den·Anfang des
Mittelneollthikums datiert ist, konnen die krăftigen Wirkungen des allgemeinen
balkanischen Mittelneolithikums beobachtet werden.62 •
- Zusammenfassend: ln diesem Fall scheint es berechtigt zu sein, den
Begriff „Mittelneolitikum" tor die erste Stufe der ALBK zu benutzen. Dieser
historischen Stufe ging nămlich die Neolithisation dieses Gebiets voran, die
durch den siebenbOrgischen Zweig der Koros-Kultur verwirklicht wurde. Die
erste Phase der ALBK vetritt hier also keinesfalls das ălteste Neolithikum.
SOdlich davon - auf dem mittleren und sOdlichen Teii der TheiBgegend -
ist die Lage ăhnlich: Die frOheren Phasen der Koros-Kultur vertreten das
FrOhneolithikum und als diese Kultur ăhnliche Wirkungen wie die ALBK
Obernahm, galt sie schon als mittelneolithisch 63 •
Wiederum ist unter anderen Aspekt zu beobachten, wie die historischen
und chronologischen Einstufungen miteinander·gewechselt, werden konnen:
P.Raczky ordnet nămlich die ălteste Phase der TLBK, unabhăngig von den
territorialen Abweichungen, wegen ihrer Gleichzeitigkeit mit der ersten Phase
der schon mittelneolithischen ALBK in das Mittelneolithikum ein 64 •
lch binder Meinung, man kann dort Ober „FrOhneolithikum" sprechen, wo
die Produktionswirtschaft zum ersten Mal erscheint. Wenn Kulturen die gleiche
geschichtliche Stufe, d.h. das ălteste Neolithikum des behandelten Gebietes
reprăsentieren, dOrfen sie nicht zu unterschiedlichen historischen Stufen
gerechnet werden: Beide muB man also dem Fruhneolithikum zuordnen.
Diesem Kriterium entsprechen in Transdanubian die der klassischen Phase der
Starcevo-Kultur angehorenden Linear B-, Girlandoid- und Spiraloid A-Phasen 65 •
Wenn gewisse si.idliche Einfli.isse-auf die Entstehung der etwas spăteren Kultur
(TLBK) einwirkten, zeitlich zur Existenz der fri.iheren Kultur (Spiraloid B-Phase.-
der Starcevo-Kultur). welche ihrerseits einige si.idliche Elemente i.ibernahm
und diese wiederum auch auf die Entstehung der ji.ingeren Kultur (TLBK) als
genetischer Vorgănger EinfluB nahm 66 - wie das auch J. Makkay und N.Kalicz
feststellten 67 - so kann man vielleicht i.iber eine qualitative Verănderung
sprechen. Da es allgemein akzeptiert ist, daB sich die mitteleuropăische - und
ats deren Teii die transdanubische - Linienbandkeramik in Transdanubian
entfaltete 68 , und die ălteste Phase dieser Kultur i.iberall in Mitteleuropa den
62. P. Raczky, 1983, 189-190; P. Raczky 1986, 35-36; P. Raczky 1988, 28·29.
63. Ahnlich ist die Lage im Banat. wo di enlwickeltere Vinca-Kulturdiefriihneolithische Starcevo-Criş-Kultur
abl6ste: G. Lazarovici, 1979, 215-226; G Lazarovici 1980, 29.
64. P. Raczy, 1988, 28 und Abb. 37.
65. N. Kalicz, 1990, 92.
66. S. oben, Anm. 18-19!
67. J. Makkay, 1978, 31-32; N. Kalicz. 1978-79, 35; N. Kalicz, 1988, 11; N. Kalicz, 1990, 93; N. Kalicz, 1993,
90; N. Kalicz, 1994, 72.
68. Zusammenfassend: R. Glaser. 1991, 53; N. Kalicz, 1994, 67.
www.cimec.ro
Anfang der Neolithisation vertritt 69 , mul3 sie auch in Transdanubian -

ausgenommen das Gebiet (die „Beruhrungszone"), wo ihr die Starcevo-Kultur
voranging- als fruhneolithisch gelten. Dadurch wird nicht ausgeschlossen, daB
die ălteste Phase der TLBK nach ihrer Verbreitung wăhrend der Spiraloid B-
Phase im sudtransdanubischen Gebiet der Starcevo-Kultur, der sie hier ein
Ende machte 70 , und die TLBK spăter, zur Zeit der klassischen Keszthely-
Gruppe, wie fruher das N.Kalicz bestimmte 71 , als mittelneolithisch bewetert
werden. Auf den, von der Entstehungszone nordlich liegenden Gebieten, wo
keinerlei neolithische Kultur der ăltesten Phase der TLBK vorausging und wo
sich mit der sudlichen Verbreitung parallel diese Kultur ebenfalls verbreitete 72 ,
gilt sie - als fruhneolithisch. Die vollkommene ălteste Phase der TLBK kann also
von den genannten Gebieten unahăngig .nicht einheitlich als mittelneolitisch
behandelt werden 73 •
Im Sinne der obigen kann die Frage, die in Beziehung mit der spăten
Phase der Starcevo-Kultur schon auftauchte, wiederholt gestellt werden:
Konnte die spăte Phase der Starcevo-Kultur schon dem Mittelneolithikum
zugeordnet werden? Der Grund wăre, daB die „Wirkungen" sud lichen Ursprungs,
ăhnlich der damit parallelen, schon als mittelneolithisch beweterteten jungsten
Phase der verwandten K6r6s-Kultur, auch in ihrem Fundmaterialien nachweisbar
sind 74 • Geschichtlichen Ereignissen kann man auch in diesem Fall nicht folgen,
lediglich gewisse Stilverănderungen der Keramik konnen bewiesen werden.
Eines ist sicher: Die Verănderungen, die sich in der ersten Phase der ALBK, in
der jungsten der K6r6s-Kultur und in der spătren Starcevo-Kultur hauptsăchlich
in den Stilverănderungen der Keramik Wederspiegeln, gehoren nicht zu einem
NeolithisierungsprozeB, sondern sie spielten sich auf einem anderen
Qualitătsniveau ab.
Auf diese Weise, alsa zwischen der sich nordlich der Entstehungszone
verbreiteten ăltesten Phase der TLBK und der ALBK kann eine Verschiebung
der Entwicklungsetappen „Fruh-" und „Mittelneolithikum" zur Zeit der spăten
Starcevo-/jungsten K6r6s-Kultur festgestellt werden. Von den behandelten
Kulturen vertritt alsa die ălteste TLBK nordlich von ihrem Entstehungsgebiet die
erste neolithische Etappe, so kann sie dem Fruhneolithikum zugeordnet
werde" 75 ,wie auch die klassiche Phase der Starcevo-Kultur in S-SW-
Transdanubien. Die spăte Starcevo-Kultur sudlich davon, dann vielleicht auch
die sich in diesem Gebiet verbreitete ălteste Phase der TLBK, die sudlich
davon, dann vielleicht auch die sich in diesem Gebiet verbreitete ălteste Phase
des TLBK, die jungste Koros-Kultur und die erste Phase der ALBK, denen in
69. N. Kalicz, 1993, 90; N. Kalicz, 1995. 26.

70. N. Kalicz, 1988, 1 O.
71. N. Kalicz, 1978-79, 9-30; N. Kalicz, 1980, 117 S. noch: J. Makkay, 1982, 49; N. Kalicz. 1983. 122. Hier
wurde die Benennung „Keszthely-Gruppe" noch nichl angewandl. Die Einflihrung der Benennung „Keszthely-
Gruppe": N. Kalicz, 1991. S. noch; N. Kalicz 1993, 69.
72. N. Kalicz, 1993, 90.'
73. Zulelzt s. die zilierle Meinung von N. Kalicz, 1995, 26.
74. Zusammenfassend s.: P. Raczky, 1968. 31-mil weilerer Literatur.
75. Diese Annahme wird durch die von F. Horvăth publizierte Angabe, wonach die fruheste Phase der
mitleleuropăischen Linienbandkeramik 500 Jahre ăltesle als ăltste ALBK: F. Horvăth, 1991, 266.
www.cimec.ro
ihren eigenen Gebieten fruhere neolithische Phasen vorangingen und die

ăhnliche sudliche „Wirkungen" ubernahmen, reprăsentieren zur gleiche Zeit
schon das Mittelneolithikum. Alle genannten Kulturen sind relativchronologisch
zeitgleich 76 • Da sie aber in ihrem eigenen Gebiet voneinander abweichende
Entwicklungsgrade vertreten, mussen sie mit unterschiedlichen geschichtlichen
Begriffen, den obigen BeweisfOhrungen entsprechend, bezeichnet werden.
Der Grad der Entwicklung ist aber mit Hilfe der zur Vertugung stehenden
Funde und Befunde zur Zeit schwer zu beurteilen. Man mOBte noch zahlreiche
archăologische Beweise erhalten, um diese Frage authentisch beantworten zu
konnen.
Un sere Betrachtungen abschlieBend konnen folgende festgestellt werden:
1. Hochstens vom Ende der Vinca A3-Phase, aber wahrscheinlicher von
der Vi nea 81 -Zeit ist das Leben der Keszthely-Gruppe în Transdanubian
anzunehmen.
2. Von geschichtlichen Standpunkt aus kann die ălteste Phase der TLBK
(Bicske-Bina-Typ) nur fruhneolithisch bewertet werden. Dagegen kann die
spăte Phase der Starcevo-Kultur eben wegen der behandelten sOdlichen
Einwirkungen als mittelneolithisch betrachtet wer'den.
ln der vorliegenden Arbeit wolte ich dieses Problem nur kurz und
theorethisch beruhren. Wie es bei der Behandlung der Relativchronologie
wieder klar wurde, konnen die in Beziehung mit dem FrOh- und Mittelneolithikum
auftauchenden Probleme hundertprozentig nicht gelost werden. Alle neuen
Ausgrabungen und die bezuglichen naturwisseschaftlichen Analysen,
hauptsăchlich die C14-Prufungen stellen uns immer neuere .Angaben zur
Vertugung, durch deren Bearbeitung die Ergebnisse der bei dahin aktuellen
Forschungsstands ununterbrochen modifiziert werden konnen.
76. Vgl. die Verbreitungskarten von N. Kalicz, 1995, 25.

www.cimec.ro
LITERA TUR
Aktuelle Fragen 1972 Aktuelle Fragen der Bandkeramik. Akten der Pannonien-Konferenzen
Szekesfehervâr 1972.
P. BIAGI, B.A. VOYT.EK 1994 Biagi, P. -Voytek, B.A.: The Neolithisation of the Trieste Karst
in North-Eastern ltalyand its neighbouring countries (A Triezsti karsztvidek (Eszak-Olaszorzâg)
neolitizăl6dăsa es kapcsolatai a szomszedos videkekkel). JAME 36(1994) 63-73.
P. BIAGI, E. STARNINI, B. VOYTEK 1993 Biagi, P.-Starnini, E-Voytek, B.: The late
Mesolithic and Early Neolithic Settlement of Northern ltaly: Recent Consideration. Porocilo 21
(1993) 45-68.
M. BUDJA. 1993 bUDJA, M.: Neolitizacija Evrope. Slovenska perspektiva (The neolitisalion
of Europe. Slovenian aspect). Porocilo 21 (1993) 163-193.
M. BUDJA, 1994 Budja, M.: Neolithisation in Slovenia (A neolitizăci6 folyamata Szloveniăban).
JAME 36 (1994) 75-78.
S. DIMITRIJEVIG, 1974 Dimitrijevic, S.: Problem stupnjevanja starcevacke kulture s
posebnim obzirom na doprinos ju;l:nom panonskih nalazista resavanju ovih problema (Das
Problem der Gliederung der Starcevo-Kultur mit besonderer Riicksicht aul den Beitrag der
Siidpannonischen Fundstellen zur Li:isung diesses Problems). Materijli 10(194). 59-122.
Evolution 1971 Evolution und Revolution im Alten Orient und in Europa. Das Neolithikum als
historische Ersheinung. berlin 1971-.
A. GLĂSER, 1991 Glăser, A.: Bemcrkungen zur absoluted Datierung des Beginns der
westlichen Linienbandkeramik. Banatica 11 (1991) 53-64.
Gy. GOLDMAN, 1993 Goldman. Gy.: Az alfi:ildi vonaldiszes kerâmia fiatal szakaszânak
szakaszănak leletei Bekes megyeben (Funde der jungen Phase der Linenbandkeramik des Alli:ilds
im Komitat Bekes). ArchErt 110 (1983) 24-34.
GY. GOLDMAN, 1991 Goldman, Gy.: A Ki:iri:is kultura szakaszânak idi:irendjeri:il Devavănya
Rehely leletei alapjăn (Chronoiogy in the Late Ph ase of the Ki:iri:is Cultu re on the Basis of Finds !rom
Devavanya-Rehely) ArchErt 118 (1991) 33-44.
GY. GODMAN, J.G. SZENÂSZKY, 1994 Goldman, Gy.-G. Szenâszky, J.: Die neolithische
Esztăr-Gruppe in Ostungarn (A lrelet-magyarorszâgi Esztâr-csoport). JAME 36 (1994) 226-230..
B. GRAMSCH, 1971 Gramsch, B.: Zum Problem des Obergangs vom Mesolithikum im
Flachland zwischen Elbe und Oder. ln: Evolution ... 1971, 127-144.
F. HORVÂTH, 1991 Horvăth, F.: Vinca Culture and its Connections with the South-Eat
hungarian Neolithic: A Comparison of the traditional and 14 C Chronology. Banatica 11 ( 1991) 259-
273.
F. HORVÂTH, 1994 Horvâth, F.: Az Alfi:ildi Vonaldiszes Kerămia elsi:i i:inăll6 telepulese a
îisza-Maros szi:igeben: H6dmezi:ivăsărhely-Tere fok (The first independent settlement of the Alfi:ild·
Linear Pottery Culture in the Tisza-Maros Region) ln: Szeged 1994, 95-111.
F. HORVÂTH, E. HERTELENDI, 1994 Horvâth, F-hertelendi, E.: Contribution to the 14 C
based absolut chronology of the Early and Middle Neolithic Tisza region (Megjegy-zesek a Tisza-
videk korai es ki:izepsi:i neolitikumănak 14 C alapu abszolut kronol6giăjăhoz). JAME 36(1994) 111-
133.
Jungsteinzeit 1995 Lenneis, E. -Neugebauer-Maresch, Ch .-Ruttkay, E.: Jungsteinzeit im
Osten bsterreichs. Mit Beitrăgen von Christian Mayer, Johannes-Wolfgang Neugebauer und Peter
Stadler. St. Pi:ilten-Wein 1995.
N. KALICZ, 1977-78 Kalicz. N.: Friih-und spătneolithische Funde in der Gemarkung des
Ortes Lânycs6k (Vorbericht) JPME 22 (1977) 1978, 137-158.
N. KALICZ, 1978-79 Kalicz, N.: Funde der ăltesten Phase der Linien bandkeramik in
Siidtransdanubien. MittArchlnst 8/9 (1978/79) 13-46.
N. KALICZ, 1980 Kalicz, N.: Neuere Forschungen Ober die Entstehung des Neolithikums in
Ungarn. ln: Wroclaw 1980, 97-122.
N. KALICZ, 1983 Kalicz. N.: Die Ki:iri:is-Starcevo-Kulturen und ihre Beziehungen zur
Linearbandkeramik. NNU 52 (1983) (1984) 91-130.
N. KALICZ, 1988 Kalicz, N.: A termeli:i gazdâlkodâs kezdetei a Dunântulon. Doktori
ertekezes tezisei. Budapest 1 988.
www.cimec.ro
N. KAl:.ICZ, 1990 Kalicz, N.: FrOhneolithische Siedlungsfunde aus SOdwestungarn. IPH

IV(1990).
N. KALICZ, 1990 Kalicz, N.: FrOhneolithische Siedlungsfunde aus SOdwestungan. IPH IV
(1990).
l'J. KALICZ, 1991 Kalicz, N.: Die Keszthely-gruppe der Transdanubischen (Mitteleuropăischen)
Linienbandkeramik im Lichte der Ausgrabung in Kustanszeg (Weslungarn). CommArch Hung
19!J1' 5-32.
N. KALICZ, 1993 Kalicz. N.: The early Phases of the Neolithic in Western Hungary
(Transdanubia). Porocilo raziskovanju paleolita, neolita in eneolita v Sloveniji. 21 (1993) 85-135.
N. KALICZ, 1994 Kalicz. N·.: A Dunanluli (K6zep-eur6pai) vonaldiszes kerămia
legid6sebbklletei es a korai Vinca kutture (Die Ăllesten Funde der Transdanubischen
(Mitteleuropăischen) Linienbandkeramik und die frOhe Vinca-Kultur). ln: Szeged 1994, 67-84.
N. KALICZ, 1995 Kalicz, N.: Die ăl Ieste transdanubische (mitteleuropăische)
Linienbandkeramik. Aspekte zu Ursprung, Chronologie unctBeziehungen. ActaArchHung 47(1995)
23-59.
N. KALICZ, R. K. SCHREIBER, 1992 Kalicz-Schreiber, R.: Die erste frOhneolithische
Fundstelle in Budapest. Balcanica 23 (1992) 47-76.
N. KALICZ, J. MAKKAY, 1972 Kalicz. N.-Makkay, J.: SOdliche EinflOBe im frOhen und
mittleren Neolithicum Transdanubiens. ln: Aktuelle Fragen 1972. 93-106.
N. KALICZ, J. MAKKAY, 1972a Kalicz. N.-Makkay, J.: A medinai koraneolithikus leletek. A
Szekszărdi Balogh Ădăm Muzeum fuzetei, 1O. Szekszărd 1972.
N. KALICZ, J. MAKKAY, 1975 Kalicz, N.-Makkay, J.: A del-dunăntUli neolitikum kutatăsănak
fontosabb kerdesei. SomMK 2(1975) 253-258.
. G. LAZAROVICI, 1976 Lazarovici, G.: Fragen der neolilhischen Keramik im Banat. Festschrifl
tor Richard Pittloni· zum siebzigsten Geburtag. ArchA Beiheft 13 (1976) 203-234.
G. LAZAROVICI. 1979 Lazarovici, G.: Neoliticul Banatului. Cluj 1979.
G. LAZAROVICI, 1980 Lazarovici, G.: Câteva probleme privind sfârşitul neoliticului
timpuriu din nord-vestul României (Einige Fragen zum Ende des FrOhneolilhikums aus Nord-
West-Rumănien) AMN 17(1980) 13-30.
G. LAZAROVICI, 1981 Lazarovici, G.: Die Periodisierung der Vinca-KuJtur in Rumănien.
Sofia 1984, 94-11 O.
E. LENNEIS, 1995 Lenneis, E.: Altneolithikum: Die Bandkeramik. ln: Jungsteinzeit 1995, 11-
56.
J. LICHARDUS, 1986 Lichardus, J.: Lengyel IV und dessen kulturelle Vermittlerrolle bei der
frOhen Kupferzeil Mitteleuropas. ln: Szekszărd 1986, 31-38.
J. MAKKAY, 1969 Makkay, J.: Zur Geschichte der Erforschung der K6r6s-Starcevo-Kultur
und einiger ihrer wichtigsten Probleme. ActaArchHung 21 (1969) 13-31.
J. MAKKAAY, 1978 Makkay, J.: Excavations al Bicske, I. The Neolithic-The earliest Linear
Band Ceramic. AlbaRegia 16(1978) 9-60.
J. MAKKAY, 1982 Makkay. J.: A magyarorszăgi neolitikum kutatăsănak uj eredmeyei. Az
idorend es a ne pi azonosităs kerdesei. Bud ape st 1982.
J. MAKKAY. 1987 Makkay, J.: Kontakte zwischen der K6r6s-Starcevo-Kultur und der
Linienbandkeramk. CommArchHung 1987. 15-24.
Nitra 1981 Siedlungen der Kultur mii Linearkeramik in Europa. lntenationales Kolloquium.
Nove Vozokany 17-20. November 1981.
J. PAVUK 1980 Pavuk, J.: Ăltere Linearkeramik in der Slowakei (Rannaja linejnaja
l<eramika V Slovakii). SA 28 (1980) 7-90.
J. PREUB, 1971 Preub, J.: Die Herausbildung des Neolithikums im n6rdlichen Milteleuropa.
ln: Evolution ... 1971. 64- 76.
P. RACZY. 1974 Rackzy, P.: A lengyeli kultura legkesobbi szakaszănak leletei a Dunăntulon
(Funde der spăleslen Phase der (engyel-Kullur in Weslungarn.) ArchErt. 101 (1974) 185-21 O.
P. RACZKY, 1976 Raczky, P.: A Koros-kullura telelei Tiszajenon (Funde der K6r6s-Kultur in
Tiszajen6). ArchErt 103 (1976) 171-189.
P. RACZKY, 1983 Raczky, P.: A korai neolitikumb61 a k6zeps6 neolitikumba val6 ătmenet a
K6zep-es Fels6-Tiszavideken- (Questions ol Transition t5etween the early and Middle Neolithic in !he
Middre and upper Tisza-Region. Arch Ert 11O(1983)161-194.
www.cimec.ro
P. RACZKY, 1986 Raczky, P.: Megjegyzesek az „alfoldi vonaldiszes kerâmia

„kialakulăsănak kerdesehez (Beitrăge zur Frage der Entfaltung der „Alfold-Linienbandkeramik").
Folkl6r es etnografia 24 ( 186) 25-44.
P. RACZKY, 1988 Raczky, P.: A Tisz~-videk kulturălis es kronol6giai kapcsolatai Balknăl
es a Egerkummal a neolitikum es a rezkor idoszakăban. Szolnok 1988.
F. SCHLETTE, 1971 Schlette, F.: Das Neolithikum als historische Epoche. ln: Evolution ...
1971, 9-22.
M.L. SEFERIADES 1993 Seferiades, M. L.: The European Neolithisations Process
(Proces neolitizacije Evrope). Porocilo 21 (1993) 137-162.
K.H. SIMON 1987 H. Simon, K.: Neolit es rezkori telepiilesek Tekenye hatâraban
(Neolithische und kupferzeiliche Siedlungen in der Gemarkung von Tekenye). Zalai Muzeum 1
(1987) 7-17.
K.H. SIMON 1993 H. Simon, K.: Gellenhăza-Vărosret. RegFiiz Ser. 1. No. 45 (1993) 9.
K. H. SIMON 1994 H. Simon K.: Friihneolithische Kultgegenstănde bei Gellenhăza (Kom.
Zala) (Kara neoii! kultusztărgyak Gellenhăzăr61 (Zala megye)). ln: Szged 1994, 53-65.
K.H. SIMON 1995 (im Druck) H. Simon, K: Ein neuer Fundort der Starcevo-Kultur bei
Gellenhăza (KomZala, Ungarn)/und seine siidlichen Beziehungen. Im Druck, 1995.
Sofia 1984 Dritter lnternationaler Thrakologischer Kongress zu Ehren W. Thomascheks. 2.-
6 Juni 1980. Wien. Sofia 1984. I.
Szeged 1994 A kokort61 a kăzepkorig Tanulmănyok Trogmayer 0116 60. sziiletesnapjăra
(Von der Steinzeit bis zum Mittelalter. Studien zum 60. Geburtag von Ott6 Trogmayer). Szeged
1994.
Szekszărd 1986 lnternational Prehistoric Conference. lnternationale Prăhistorische
Konferenz. Szekszărd 1985. ln: BAME 13 (1986)
J. G. SZENASZKY, 1983 G. Szenăszky, J.: A Delkelet-Alfăld neolitikumănak nehăny
idărendi kerdeserăl (Ober die chronologischen Fragen des Neolilhikums im siidăstlichen Alfăld).
Arch Ert 11 o (1983) 243-246.
J. G. SZENASZKY, 1988 G. Szenăszky, J.: A korai szakălhăti kultura Battonuăn (Funde
aus der friihen Szakălhăt-Kultur in Battonya). A Bekes megyei muzeumi kutatâsok eredmenyeibăl.
Bekescsaba 1988. 5-29.
O. TROGMAYER, 1980 Trogmayer, O.: Ujabb adatok a vonaldiszes kerămia relativ
idorendjehez (Neuere Beitrăge zur relativen Chronologie der Linearbandkeramik). MFME 19781
79. 297-302.
O. TROGMAYER, 1982 Trogmayer, O.: Zur relativen Zeitstellung der ălteren
Linienbandkeramik. Nitra 1981, 279-283 .•
WROCt.AW 1980, Problemes de la neolithisation dans certaines regions de l'Europe.
Actes du colloque international publies sus la direction de Janusz K. Kozlowski el Jan Machnik.
Wroclaw. Warszawa. Krak6w. Gdansk 1980.
www.cimec.ro
f5atalin H. Simon 141
CONSIDERAŢII ASUPRA CRONOLOGIEI TRANZIŢIEI OE LA NEOLITICUL

TIMPURIU LA CEL OEZVOL TA T ÎN BAZINUi. CARPATIC
Rezumat
Termenii „neolitic timpuriu" şi „neolitic mijlociu" (sau dezvoltat) trebuie utilizaţi în

înţelesul lor calitativ istoric, ca faze de dezvoltare ale omenirii. Folosirea lor frecventă într-un
context determinativ cronologic este nefericită, pentru că structura socială a unor comunităli
contemporane poate prezenta nivele de dezvoltare diferite, mai înalte sau mai scăzute. Aceasta
înseamnă că poziţia cronologică a unor fenomene cultural-istorice poate li exprimată doar prin
cronologia relativă sau absolută şi nicidecum prin aceste concepte istorice.
în stadiul actual al cercetărilor, prin „neolitic timpuriu" se înlelege perioada în care are loc
neolitizarea unei regiuni, deşi sfârşitul acestui proces este greu de determinat precis, de unde şi
dificultatea de defini conceptul de „neolitic mijlociu" pentru că modlicări în stilul ceramicii, care
constituie baza clasificărilor de acest gen, pot li observate în orice epocă. Cu toate acestea, în
spatele lor nu se regăsesc în mod obligatoriu transformări sociale şi economice.
În Transdanubia această problemă se pune pentru sfârşitul culturii Starcevo, atribuită în
întreaga Ungaria neoliticului timpuriu şi pentru începutul fazei timpurii a ceramicii bandate liniare
transdanubiene, care urmează nemijlocit culturii Starcevo şi a cărei perioadă de înflorire corespunde
neoliticului mijlociu. ca parte a liniar-ceramicului central- european, corespunzător oriunde între Rin
şi Vistula şi între Elba şi Drava, cu excepţia sudului Transdanubiei, începuturilor economiei
productive şi deci neoliticului timpuriu, laza timpurie a ceramicii bandate liniare transdanubiene este
atribuită în Ungaria neoliticului mijlociu, întrucât este precedată de cultura Starcevo, chiar şi atunci
când ea se găseşte la nord de aria de răpândire a acesteia. Lucrurile se complică prin problema
suplimentară a apariliei la aceeaşi perioadă a culturii Starcevo, târzii, care a contribuit la geneza
cerami1;ii bandate liniare central-europene şi transdanubiene şi poate şi a culturii Vinca.
• Situaţia este diferită în marea Câmpie Maghiară, unde neoliticul timpuriu este ocupat de
cultura K6r6s pe cursul superior al Tisei, unde neoliticul mijlociu începe cu prima fază a ceramicii
bandate liniare Allold, pe când pe cursul mijlociu şi inferior al Tisei, unde continuă să dezvolte fazele
recente ale culturii K6r6s, se constată efectele puternice ale influenţelor neoliticului mijlociu
balcanic. Aşadar, ceramica bandată liniar Alfold şi fazele târzii ale culturii K6r6s contemporane cu
acestea aparţin neoliticului mijlociu. Datorită contemporaneitălii primei faze a ceramicii bandate
liniare transdanubiene cu cea dintâi a ceramicii All61d s-a tras concluzia că întreaga cultură a
ceramicii bandate liniare transdanubiene, indiferent de zona de răspândire, ar aparţine tot neoliticului
mijlociu.
Luând în considerare semnilica!ia cultural-istorică a conceptelor „neolitic timpuriu" şi
„neolitic mijlociu" se ajunge pe de o parte la concluzia - confirmată arheologic - că faza timpurie a
culturii ceramice bandate liniare transdanubiene (numită şi tip Bicske-Bina) nu poate aparţine decât
neoliticului timpuriu pe când faza târzie a culturii Starcevo, tocmai datorită influen!elor sudice
datorate grupului Keszthely, care apare cel mai timpuriu la sfârşitul fazei Vinca A3 şi cel mai sigur
Î!1Vinca81 în Transdanubia, poate fi atribuită neoliticului mijlociu.
www.cimec.ro
www.cimec.ro
DIE STELLUNG DER SOPOT-KUL TUR IM
UNGARISCHEN NEOLITHIKUM UND IHRE
CHRONOLOGISCHEN BEZIEHUNGEN MIT DER
GROSSEN UNGARISCHEN TIEFEBENE
Laszlo Andras Horvath
Nach der Auflosung des riesigen sudosteuropăischen Komplexes der

K6r6s-Starcevo-Kultur entstanden bzw traten aut dessen Territorium kleinere
und gropere kulturen aut. Unter ihnen war ursprunglich vielleicht die in Slawonien
beheimatete Sopot-Kultur die kleinste 1 • Im laufe der Zeit uberschritten die
Trăger dieser Formung die Dr au und brachten neue Wohnstellen in Transdanubien
zustande.
Die Sopot-Kultur spielt in Ungarn als Obergangsphase zwischen der
Linienbandkeramik und der Lengyel-Kultur eine besonders wichtige Rolle. lhre
Entdeckung und Umschreibung in den 60er Jahren war ein groper Fortschritt tor
die transdanubische Neolithforschung 2 . lhre Bedeutung besteht in dem Auftreten
fruher unbekannter Charakterzuge der materiellen Kultur, wie z.B. neue
Keramikformen, die mit Steingrup durchgefOhrte Magerung, der erste Auftritt
von Schnabelhenkeln und die pastose Rotbemalung der Gefăboberflâche.
Letzte erscheint auf den gut geschlâmmten, dOnnwandigen, hochpolierten und
mei st klingelnd hartgebrannten Gelă:Parten.
Funde der Sopot-Kultur in Westungarn wurden erstmals in der Spătphase
der Transdanubischen (Mitteleuropăischen) Linienbandkeramik erwâhnt. Zu
dieser Zeit war sie noch als Glied einer sog. Sopot-Malo Korenovo-Mischkultur
bewertett3. lhre Fundpunkte-bis heute zwei-sind auf dem sudlichen Teii
Transdanubiens zu finden. Der wichtigere Fundort ist Becsehely-Bukkaljai-
Flur4, wo die fruhen Funde mit den Gegenstânden der Malo Korenovo-und
Butmir-Kultur, sowie mit denen der Keszthely-, und Zseliz-Gruppe und des
Sarka-Typus in Vergesellschaftung vorzufinden waren 5 . Damit zeitlich parallel
sollten im sudwestlichen Teii Transdanubiens die Keszthely-Gruppe und in
Nord-bzw. Nordosttransdanubien die spăteste Zseliz-Gruppe gelebt haben 6 .
Dieses Zeitalter wird von den Forschern Vorlengyel-Horizont gennant7.
ln der nâchsten historischen Etappe der transdanubischen Sopot-Kultur
lebten die Trăger dieser Kulturerscheinung mit Ausnahme der nordostlichen
Ecke schon in ganz Transdanubian. Diese Etappe wird geographisch zweigeteilt:
1. S. Dimitrijevic. 1968.
2. N.Kalicz, J.Makkay, 1972a; N.Kalicz, J.Makkay, 1972b; J.Makkay 1969.
3. N.Kalicz, 1988, 11 O ff.
4. N.Kalicz, 1978·79, 10-12.
5. N.Kalicz, 1977, 119-120; N.Kalicz, 1983-1984, Tal. 3. 10a-13, N.Kalicz 1988, Abb. 3. 1-13.
6. N.Kalicz 1983-84, 174, N.Kalicz 1988, 11 O, 114, 116, J.Regenye 1993.
7. J.Pavuk 1964, J.Pavuk 1981, 291-293; A.Tocik, J.Lichardus, 1964, 276-278, A.Tocik, J.Lichardus, 1966
84·90; J.Lichardus, J.Vladâr, 1964, 79.
www.cimec.ro
144 Die Stellung der Sopot-Kultur im ungarischen Neolithikum
in eine ostlichefund ei ne westliche Gruppe. Im Osten lebte die Bicske-Bi ria-, im

Westen eine der slawonischen Brezovljani-Gruppe ăhnelnde Gruppe. Die Phase,
die der Entwicklung der klassischen Lengyel-Kultur unmittelbar vorangeht,
wurde Protolengyelzeit genannt. Die wichtigsten Fundorte dieses Zeitalters sind
Becsehely (jungere Phase), Bicske, lzmeny, Hidas, Ajka und Nemesvamos-
Balaca in Ungarn und Bina in der Slowakei 8 •
Trotz der niedrigen Anzahl von Fundstellen und der daraus stammenden
Fundmaterialien konnte sowohl die Vor- als auch die Protolengyelzeit in eine
ăltere und eine jOngere Phase geteilt werden 9 . Die transdanubische Sopot-
Kultur knOpft sich eindeutig zugleich an den SOden, durch ihre Vinca-
Verbindungen10, und an den Norden, als eine der kulturellen Grundlagen der
Lengyel-Kultur. Die Sopot-Kultur in Transdanubian weist eigenstăndige
CharakterzOge gegenOber der slawonischen Geschwistergruppe auf. Sie ist in
l:Jngarn viei kOrzer, nămlich hier fehlen vollig die I-A und die III. Phasen, und sie
entwickelte sich in einer anderen Richtung. Die chronologischen und kulturellen
Beziehungen des slawonischen Stammgebietes standen stăndig im Mittelpunkt
des lnteresses der Neolithforscher. S.Dimitrijevic parallelisierte die Sopot-
Kultur mit der beinahe ganzen Vinca-Entwicklung, von dem Ende der A-Periode
bis zur 0 211 Eine ăhnliche Datierung ăuBerten in Bezug der Sopot-Bicske-Funde
N.Kalicz und J.Makkay 12 .
Die Zselîz-Gruppe spielte, nicht zuletzt wegen ihrer geographischen
Lage, eine zentrale Rolle in der Geschichte des Mittelneolithikums im
Karpatenbecken. lhre charakteristischen Funde sind gut erkennbar und dadurch
haben sie eine wichtige Funktion in der Parallelisierung der einzelnen Kulturen.
Es ist schwer, die Zselîz-Kultur direkt mit den Vinca-Etappen zu
synchronisieren. Die Funde der ersterwăhnten Kultur wurden
hochstwahrscheinlich von den Trăgern der Szakalhat-Kultur ins Vinca-Milieu
gebracht 13 . Obwohl die Kontakte der erwăhnten Kulturen durch Importe" belegt
sind, verfOgen wir bis heute Ober sehr wenige StOtzpunkte, um eine feinere
Parallelisierung zu schaffen. Das wohlbekannte GefăB in Vinca 14 und einige
Streufunde mit punktgefOllten Băndern in Zselîz-Siedlungen sind praktisch alle
Belege der Kontakte der zwei Kulturerscheinungen 15 • Auf diese Weise konnen
die drei Entwicklungsphasen der Zselîz-Keramik mit den Vinca-Perioden nicht
.
in Einklang gebracht werden, dazu brauchen wir indirekte Mittel.
8. N.Kalicz, 1983·84, 272; N. Kalicz, 1988, 106 ff.: N.Kalicz, J.Makkay, 1972a, N.Kalicz, J.Makkay, 1972b;
J.Regenye, 1993,24-35.
9. N.Kalicz, 1988, 106; J.Pavuk, 1981. 257-264; J.Makkay, 1978 und 1982, chronologische Tabellen.
1 o. J.Pavuk, 1967a, 38-39.
11. S. Dimitijevic, 1968, 121; Zu dieser Zeitstellung vgl: G.Lazarovici, 1981, 186.
12. N.Kalicz, J.Makkay, 1972b, 12.
13. G.Lazarovici, 1984, 158. Auch die Bukk-lmporte wurden h6chstwahrscheinlich von derSzakâlhât-Kultur
indas Banatgebracht (G.Lazarovici, 1976, 212). ln die umgekehrte Richtung wurden die bekannten Spondylus-
Muscheln geliefert, die vom Sudan nach Norden und Nordwesten gelangten und auBer den Alfolder Kulturen
(Szakâlhât, Bukk, Esztâr) auch in der Zseliz-Kultur erscheinen (N.Kalicz, 1989, 106).
14. M. Vasic, 1936, 41: Abb.54. ZselJz-Elemente oder Importe erscheinen in Vinl:a im Niveau 82 (-6,6m) und
in Turdaş, also in einer Verbindung vor cler fruhen TheiB·Periode (G.Lazarovici 1984, 158.).
15.J.Pavuk, 1969b;G.Lazarovici, 1984, 158.
www.cimec.ro
Lăszl6 Andrăs Horvăth 145
Es ist wohlbekannt, daB die Zselfz- und die Szakălhăt-Gruppe von Anfang
an zeitgleiche Erscheinungen des mittleren Neolithikums in dem Karpatenbecken
waren.BeidewarenErgebnissedersichamEndedesKoros-Starcevo-Komplexes
abspielenden groBen Wandlungen, die das historische Bild des Karpatenbeckens
grundlegend moditizierten.
Aufgrund der lmportfunde sollten die Zseliz- und die Szakâlhât-Kultur
miteinander in engem Kontakt gestanden haben. Die meisten Zseliz-Funde
tauchen in der Ungarischen Tietebene aut den Fruh-Szakâlhât-Fundorten aut 16 .
Sie gehoren dort zurt Vinca 8 1-Phase. ln Vergesellschaftung von Zseliz-Funden
kam eine Szakâlhât-Scherbe, die wegen ihrer Linienbandverzierung in die
klassische Phase derselben Kultur gehoren soli, in Sturovo (Pârkâny) vor. Die
Siedlung wurde der mittleren (li.) Phase der Zseliz-Kultur zugeschrieben 17 . Ei ne
ăhnliche chronologische Einordnung haben die Szakâlhât-Funde von Bajc-
Vlkanovo und Dvory nad Zitavou 18 .
ln den Schichten der meisten Tellsiedlungen der Ungarischen Tietebene
1
tinden wir Spăt-Szakâlhât-Funde. Das zeigt ei ne eindeutige Diskontinuităt in der
Besiedlung dieses Territoriums. Eine ăhnliche Lage spielt sich zur Zeit der
Zseliz 111-Periode in der Slowakei, als die Trăger dieser Kulturen neue
Siedlundsplătze grundeten 19 . Autgrund dieser Parallelităt denkt J.Pavuk auch
an ein zietliches Nebeneinander der beiden Kulturgruppen. Seiner meinung
nach kann die AbschluBphase der Zseliz-Kultur, autgrund der Spăt-Szakâlhât
Datierung20 in die spăte Vinca-8 2-oder B/C-Periode datiert werden.
Von chronologischen Standpunkt aus sind die Importe, die in der III.
Phase der Zseliz-Kultur zum Vorschein kamen, auBerordentlich wichtig. J.Pavuk
merkt in Bezug mit diesen Fundstellen (Vy-capy Opatovce, Home Letantovce,
Bina, Dvory nad Zitavou, Bekâsmegyer) an, daB hier die Charakterzuge der
TheiB-Kultur uberwiegen 21 . Wichtig sind die Szakâlhât-artigen GefăBbruchstUcke
in Bekâsmegyer, wo sie aut einem Zseliz-Wohnplatz erschienen 22 . Von
demselben Fundort stammt eine groBe, aber unverzierte Amphore, die ihrer
Form nach ebentalls der Szakâlhât-Kultur angehoren konnte 23 . lhre Parallelen
sind aut den Territorium der letzteren Kultur autzutinden, wo sie in die
Spătphase der Szakâlhât- oder in die l.Phase der TheiB-Kultur datiert werden 24 .
16. N.Kalicz, J.Makkay, 1977, 107: Tape·Lebo: J.Korek, 1958-59, Tal. VIII. 1-3; O. Trogmayer, 1969, 476.
17. J.Pavuk 1969b, 313, Abb. 35,6 und Abb. 54 ,3. J. Pavuk datierte hier die Siedlung von Sturovo an „die
obere Grenze der alteren Stule", Dvory nad Zitavou aber in die mittlere Stule der Zseliz-Kultur (J.Pavuk
1969b, 343, 348).
18. A. Tocik nannte sie Theil3-lmporte, aber sie sind aufgrund ihrer Verzierung eher noch die Szakiilhat-
Kultur einzuordnen. (A. Tocik 1964, Tal. 42, 5, 9, 11; Taf. 44, 14; N.Kalicz 1970, 16.)
19. J.Pavuk 1994, 202.
· 20. Diase Phasewird von J.Makkay, N.Kalicz und P.Raczky fruh-Theil3-Kulturgenannt (J.Makkay, 1982, 60;
N.Kalicz, P.Raczky, 1990, 28).
21. J.Pavuk 1969b, Abb. 3.
22. F.Tompa 1937, Tal. 13., 1-3; V. Gâbori-Csânk, 1964, T. 7. 3.
23. F.Tompa 1937, Tal. 13, 12.
24. Hierher gehoren das bekannte Gelăl3 von Vin ca (M.Vasic 1936, li. T. XXXII.), die Gesichtsgefâl3e von
Battonya-Godorosok (Gy. Goldman. 1984, Bild 24, 1-3) und die von Szentes -llonapart (L.A. Horvâth 1983, T.
18, 1-2). Hier sei es erwăhnt, dal3 J.Pavuk schon 1969 die SzakalhâtfTheiB-Obergangsphase Theil3 I. nannte
(J.Pavuk, 1969a, 356).
www.cimec.ro
Wenn wir die Beziehungen der Sopot-Kultur mit den Kulturen der
Ungarischen Tiefebene behandeln mochten, sind wir in keiner leichten Lage.
1984 wurde eine sandhaltige, rotbemalte, Scherbe einer bikonischen
Schale in einer Grube der Alfolder Linienbandkeramik in Szentes-llona-part
.gefunden 25 • Dieses StOck war in dieser Gesellschaft fremd und der in der
Ungarischen Tiefebene konnte keine einzigeParallele gefunden werden. lhren
besten Entsprechungen nach 26 kann es nicht ausgeschlossen werden, daB wir
hier mit einem Erzeugnis der 1-A-Phase der slawonischen Sopot-Kultur zu tun
haben 27 • Diese Etappe parallelisierte S.Dimitrijevic zum Teii mit Vin ca A und mit
der ganzen 8 1-Stufe 28 • Wegen des spăten Charakters der hiesigen ALBK-Funde
soli diese Grube von Szentes-llonapart wenigstens an die Wende der Vinca B,I
8 2 -Etappen datiert werden. Aufgrund dessen ist dieser Befund der frOheste
Nachweis der Kontakte zwischen der Sopot- und der ALBK-Kultur. Gleichzeitig
war Transdanubian noch durch die Volker der Keszthely-Gruppe der
Linienbandkeramik und der mittleren Phase der Zselfz-Kultur besetzt. Der
erwăhnte Fund muB also aus Westslawonien gestammt haben und der spăten
Phase der Szakălhăt-Kultur unbedingt vorangegangen sein.
Elemente der Sopot-Kultur konnten auch in Battonya-G6dr6s6k, in einer
Spăt-Szakălhăt-Siedlung nachgewiesen werden. Hier wuden niedrige
RingfuBschalen und Hohltusse gefunden, die gute Verbindungen mit dem
Fundort Bicske haben. Aufgrund dessen stimmte auch Gy. Goldman mit der
fruheren Meinung von N.Kalicz und J. Makkay in der Gleichzeitigkeit der erwăhnten
Kulturen Oberein 29 • ln dem gleichen Kontext kam ein echtes lmportstOck der
Sopot-Kultur in der Tellsiedlung von bcsod vor. Die eine leicht bikonische Form
autweisende und rotbemalte Scherbe wurde der Sopot li Bicske-Kultur
zugeschrieben 30 . Auch diesem StOck ăhnliche Funde wurden an den Grabungen
von Gellenhăza-Vărosret in den Gruben der Sopot-Kultur gefunnden. AuBer
diesen fanden wir auch dunnwandige, hochpolierte Schalen mit leichtem S-
Profil (Abb. 1-3, Abb. 2,2). Die Parallelen dieses GefăBtyps, die in die spăte
Szakălhăt-Periode datiert wurden, 31 sind von Szentes-llonapart bekannt 32 •
Obwohl mehrere Exemplar auf diesem Fundort vorkamen, ist diese Form in der
25. L.A.Horvâth, 1994, Abb. 11,3.

26. S.Dimitrijevic, 1968, T.11. 7, T.V. 7, 10.
27. lhre andere, formenkundlich genaue Parallele von Vin ca 82 (-6,6m) (J. Pavuk, 1969a, Abb. 2. 1-8) wurde
in der ursprunglichen Publikation erwăhnt. ln der Grube der All61d-Linienbandkeramik schien sie aber zu spăl
zu sein (L.A.Horvăth, 1994, 186). '
28. S.Dimitrijevic, 1968, 121. Nach der Aullassung von G.Lazarovici endete die I-A Phase der Sopot-Kultur
etwas lriiher, noch vor dem Ende der Vinta 81-Etappe (G.Lazarovici, 1984, 161 ).
29. Hier handelt es sich um die Szakălhat-TheiB-Obergangspahse und um die Sopot ll-8icske-Kultur
(N.Kalicz, J.Makkay, 1972a, 12; Gy. Goldman. 1984, 59).
30. "The Szakălhăt-Tisza transitional assambles also includes grey polished wares with pastose red paint
(PL. 2514), characteristic ol the later Sopot ll-8icske phase". (P.Raczky et. al. 1985, 286). Die 8ildunterschrift
desselben Fundstiickes im Ausstellungskatalog in Mannheim: „8ruchstuckes eines bikonischen GefăBes mit
pastos roter 8emalung. Import der Sopot ll-8icske-Kultur. Klassische TheiB-Kultur". (P.Raczky, 1990, 93, Abb.
129). ln dergleichen Schichtdieses Fundorteskamen 8ruchstiickevon Vinta-GefăBe zum Vorschein (P.Raczky
el al. 1985, 268), die aber in fast allen Perioden der Vinca-Entwicklung bekannt waren, so haben sie nur einen
niederigen Datierungswert.
31. L.A.Horvăth, 1995, 15.
32. Grube 1. der Ausgrabung 1984: L.A.Horvath, 1994, Abb. 3, 5; L.A.Horvăth, 1995, Abb. 1, 4, 6.
www.cimec.ro
Lâszl6 Andrâs Horvâth 147
Szakalhat-Kultur nicht ublich. Ein Beispiel ist vielleicht hier von dem
namengebenden Fundplatz zu erwăhnen 33 • Ăhnliche .gegenstănde stammen
aus den-Fundensemblen des"Sărka-Typus von,f>oigen und Puikau, wo sie.mit
Zseliz-Keramik zusammen auHreten 34 • Dfe Verfasserin hieltsie Hirdie leitform
dieses Types, die mit· spăter Notenl<opf ·aber auch mit Stichbandkeramik
vorkommt3 5 . Oie Schălchen gleicher Form der Zseliz-Kultur sind an d~ mittleren
und spăten Fundarte zu kn0pfen 36 . Alles in allen kann man feststellen, daB
mehrere ăhntiche GefăBformen inder Sopot-und auch in der Spăt-Szakălhăt
Entwicklun~ erscheinen, diewenn nichtdirekte Kontaktfunde sind, auch dann
mussen sie als solche allgemeine zeitbestimmende Charakteristika aufgefast
werden; die die Gleichzeitigkeit:{ter genannten Formungen klar machen. Oie
fetzten drei Fălle weisen e-indeutig auf die zeitliche Parallelităt der Spât-
Szakălhăt-, Sopot- und Spăt~zseliz-Entwicl<lung hin. Es ist noch unbedingt zu
bemerken, l::laB diese GefăBart auch in der Luzianky-Gruppe eine hervorragende
Rolle spielte 37 .
Die Verbindungen zwischen der Szakalhat-und Vinca-Kultur sind seit
langem bekannt. Die Lage der zeitlich ersten Szakălhăt-Funde in Vinca-Bjelo-
Brdo ist aber schon bestritten. Nach G. Lazarovici stammen schon die ersten
Exemplare dieser Art aus der Tiefe 9,2 m, wăhrend die entwickelten StUche aus
der Schicht der 8 2 -Phase stammen 38 . Die ungarischen Forscher waren dagegen
der Meinung, daB Szakalhat-BruchstOcke erst von 8,3 m. d.h. von dem Anfang
der 8 1 -Phase in Vinca erscheinen 39 . Das groBe GesichtsgefăB aus einer Tiefe
von 6,6m datierte N.Kalicz in die Vinea 8 1 -8 2 -Phase 40 • Darin sind aber die
Forscher einig, daB die Verbindungen zwischen den genennten Kulturen im
allgemeinen in der Periode Vinca 82 zu bestimmen sind 41 • Etwas einfacher ist
die Lage in Beziehung mit den Kulturen im Banat. Dort konnen die ersten
Szakalhat-lmporte von der Phase Bucovăţ I. in Parţa beobachtet werden 42 • ln
Battonya-Vidpart kamen dagegen viele Vinca-Funde aus der gleichen Zeit
von 43 .
ln der Phase Parţa li finden wir schon die entwickelte Szakălhăt-Kultur auf
dem namangebenden Fundort. Das lief in groBen ZOgen mit lclod I, Deva-
Tăualaş li, Tărtăria 11/frOh und mit der spătesten Lumea-Nouă parallel 44 •
Das Ende von Bucovăţ li und der Anfang Bucovăţ III kann schon mit der
Etappe Vi nea 82/C parallelisiert werden 45 . Oiese Ph ase war im Norden mit lclod
33. N.Kalicz, J.Makkay. 1977, Tal. 155, 6.

34. E.Lenneis. 1995, Abb. 14, 1; Abb. 15, 1. 3.
35. E.Lenneis. 1995, 39.
36. J.Pavuk 1969b. Milanovce: Abb. 18. 1O; Bajt: Abb. 49. 20; Turold: J.Ko~turik, J. Stuchikovâ 1983, Tal.
VI, 2; Tal. Vll.2; Tal. VIII. 5.
37. Slovensko 1970, T. XXXVI. 1-2; N.Kalicz. 1983-84. 171.
38. G.Lazarovici, 1976, 214.
39. O.Trogmayer. 1969, 477-478;·N.Kalicz, J.Makkay. 1977, 108.
40. N.Kalicz, P.Raczky, 1990, 29.
41. N.Kalicz, S. Makkay, 1977, 108; O.Trogmayer, 1969, 477-478.
42. G.Lazarovici. 1979. Abb. 11. 10. 12, 13-16, 18-19.
43. J. G. Szânăszky, 1979, 76.
44. G. Lazarovici. 1986, 34-35; J. Chapman, 1.981. 22.
45. G. Lazarovici. 1976. 212; G. Lazarovici. 1984. 161; F. Draşoveanu. 1991a, 211.
www.cimec.ro
1146, im Osten mit Petreşti A zeitglich 47 . ln dieser letzterwăhnten Schicht von

Bucovăţwunden die Erzeugnisse derTheiB-Kultur gefunden 48 • Weitere Angaben
stammen aus der Siedlung von Hodoni aus der gleichen Zeitperiode. Die Funde,
die mit Rast 11 , 12 , mit Liubcova I B, mit Vin ca 6,6-5,0 m und mit Gomo lava la und
lb in parallele gestellt werden konnten, wunden in die Vinca B/C-Zeit datiert49 •
Von chronolpgischem Standpunkt aus ist es sehr wichtig, daB ein BruchstOck
der Sopot 11-Bicske-Kultur auch in Gomolava la-lb vorkam 50 . Als weiterer Beitrag
zur Cronologie dieser Etappe dienen die mit konzentrischen Rhomben verzierten
Becher der Spăt-Szakălhăt-(FrOh-TheiB-) Kultur. Diese schon ausgefOhrten
und charakterischen Becher, die in Veszt6-Măgor 51 , in Ocsod-Kovăshalom 52 ,
und in Battonya-Godrosok, Haus 1. 53 ausgegreben wurden, haben gute Parallelen
im Banat. Sowohl in Hodoni 54 als auch in Zorlenţ 55 tauchen sie auf. Die Siedlung
Zorlenţ ist genetisch mit Bucovăţ li verbunden und wird durch ihre Vinea B/C-
zeitlichen Funde datiert, wăhrend die genannten Becher zu der B 2 -Phae
gehoren 56 . Hierher geh6rt noch ein ăhnlicherweise bekanntes GefăB von Vinca
selbst 57 • DemgemăB kann der Szakălhăt/TheiB-Obergang keinesfalls an das
Ende der Vinca-b1 -Periode datiert werden 58 • Aus den aufgezăhlten Angaben
geht es klar hervor, daB die Sopot 11-Bicske genennten Funde sowohl in der
Vinca 8 2 -, als auch in der Vinca C-Phase vorkamen, die Dauer ihres Lebens
konnte sich also wăhrend dieser perioden abgespielt haben. Wichtig sind noch
die auf dem Fundorf Bicske gefundenen TheiB-1 mporte 59 , die in unse re bisherigen
Kenntnisse gut hineinpassen. Sie weisen eindeutig aut die Gleichzeitigkeit der
Spăt-Szakălhăt/FrOh-TheiB-, der Zseliz-111-sowie der osttransdanubischen Sopot-
Kultur hin.
Wie erwăhnt, wird allgemein arerkannt, daB die Sărka-Keramik mit der
Zseliz-Gruppe im Grunde genommen parallel lăuft • Die Beziehungen zwischen
60
diesen Gruppen wurde aber nur selten behandelt. Ein gutes Beispiel tor eine
nuancierte Schilderung vertritt die chronologische Tabelle von I. Pa viu und ·M.
46. G.Lazarovici, 1986, 34-35.

47. F. Draşovean, 1991a, 211.
48. G. Lazarovici, 1976, 213; N. Kalicz. 1989, 106: N. Kalicz, P. Raczky, 1990, 29.
49. F. Draşoveanu, 1991b, 14.
50. B. Brukner, 1988, 24.
51. J. Makkay, K. He9edus. 1990. Abb. 148.
52. P. Raczky, 1990, Abb.11.
53. Gy. Golman, 1984, Bild 9. unten. Hier ist dieses Motiv auch in, mit Bitumen Gezeichneter Form bekannt.
54. F. Draşoveanu, 1991 b, fi9.2. unten; F. Draşovean. 1994,Abb. 6,9.
55. G. Lazarovici, 1984. Abb. 12.9; F. Draşovean, 1991a. Fig.1.
56. G. Lazarovici, 1976, 213.
57. G. Lazarovici. 1984, Abb. 11.2: Ein ăhnliches Motiv ist auch in der gleichzeitigen lclod·Gruppe li zu
linden (G. Lazarovici, 1986, Fig.8. 3,5-6, 10).
58. N. Kalicz. P. Racky, 1990, 29. Hier handelt es sich um die C 14-Daten von H6dmez6vâsârhely-
k6kenydomb und Szegvâr-Tuzkoves (4300-4240 b.c„ F. Horvâth, 1991, 269). die eine solche Datierung
unterstiitzen konnten aber das wurde mit der horizontalen Straligraphie in scharfem Widerspruch. Nimmt man
in Betracht, daB die Vinta-81-Periode noch die Bliitezeit der Allold-Linianbandkeramik war, scheinen die
angeliikrten Daten fiir die sog. Friih-TheiB-Entwicklung zu alt zu sein.
59. J. Makkay, 1975, Abb. 27-29.
• 60. J. Pavuk, 1964. 34-36; J. Pavuk, 1969b, 355; M: Zâpotockâ, 1969, 85; P. Kosturik, A Stuchikovâ, 1982,
89;E. Ruttkay, 1985, 17.
www.cimec.ro
Zapotocka, auf der sie die Einstufungen verschiedener Forscher der

Linienbandkeramik synchronisierten 61 • Auf dieser Tabelle ist es gut ersichtlich,
daB die Entwicklung des Sărka-Typs schon von der Mitte der Zseliz-lla-Phase
8eginnt und bis zum Ende der III. Phase dauert. M. Zăpotockă hielt schon fruher
die Zseliz 111-Entwicklung in der Tschechoslowakei nicht nur mit der jungsten
Sărka-Phase, sondern auch mit den ersten zwei Phase der Stichbandkeramik
fUr zeitgleich. Diese 8ehauptung wird durch den 8efund von Franzhausen
unterstUtzt, wo die Sărka- und Zseliz-Funde in Vergesellschaftung von
Notenkopfverzierten GefăBbruchstUcken zum vorschein kammen 62 • Eine ăhnliche
Datierung wurde jungst auch von J. Petrasch publiziert 63 •
Das bedeutet unter anderen soviel, daB die Fundorte, wo Sărka- und
Zseliz-Funde in Verbindung miteinander vorkommmen, noch nicht unbedingt in
die III. (AbschluB)-Phase datiert werden mussen, sie konnen alsa theoretische
auch einer fruheren Periode angekoren.
ln einem seiner letzten Werke beschăftigte sich S. Dimitrijevic ausfUhrlich
mit den Fragen der „auf Starcevo-Substratum entstandenen" Malo Korenovo-
Kultur, wobei er ihr eine large Lebensdauer beimaB. Aufgrund der „archaischen"
Charakterzuge datierte er ihren Anfang in die Sopot 1-a/Vinca 8 1 -Periode,
wăhrend das Ende dieser Kultur nach ihm in die erste Hălfte der Vinca 8 2 -Zeit
gelangte 64 . T.Tei.ak-Gregl, welche die Funde der Korenovo-Kultur
monographisch aufarbeitete, ăuBerte eine ăhnliche Meinung mit dem
Unterschied, daB sie das Ende der Kultur etwas fruher stellte 65 . Die 8eziehungen
der mitteleuropăischen Neolithkulturen untersuchend datierte J. Pavuk diese
Kultur in eine noch fruhere (Vinca 8 1 ) Periode 66 • Auch G. Lazarovici formulierte
eine ăhnliche Meinung Ober das Enddatum der Malo Korenovo-Kultur 67 • Rechnet
man noch dazu, daB die erste Hălfte der Vinca 8 2 -Zeit mit Zseliz-11 68 und dem
Anf~ng des Sărkă-Typs zeitgleich war, wird daraus folgen, daB die Malo
Korenovo-Funde auch in 8ecsehely keine spătare Datierung erlauben. ln
diesem System konnte die ăltere Phase dieses Fundortes alsa noch in der esten
Hălfte der Vinca 8 2 -Zeit geendet haben.
Das Leben der damit zeitgleichen Keszthely-Gruppe in SW-Ungarn wurde
von N. Kalicz zweigeteilt, wobei er f~r diese Gruppe einen fruher Anfang (Vinca
61. 1. Pavlu, M. Zapotocka, 1979, Obt. 8.

62. Ch, 81esl: Die Siedlung der Notenkopfkeramik von Franzhausen im Unteren Traisental, Niederosterreich.
Vortrag aut dem lntemationalen OGUF-Symposium zu Poysdorf in Oktober 1995. (Auszug).
63. Die Sarka-Keramik făngt auch hier parallel mit der lla-Phase der Zseliz-Kultur an, endet aber etwas
lruher, sie erlebt das Ende der III. Periode nicht mehr. J. Petrasch, 1994, Abb.1.
64. S. Dimitrijevic 1978, 122.
65. Aufgrund der kleinen Menge und des altertiimlichen Charakteres der Funde bzw. aus Mangel an
I lRllerungwert besitzende lmportfunden scheint mir diese Datierung (Vinca 82/C) zu sein (T. Te;!:ak-Gregl 1993,
16)
66 „Seine Gleichzeitigkeit mit der Stufe Vinca 81 ist sehr wahrscheinlich ... Dies wiirde gleichze1lig
hedeuten, daB der Malo Korenovo-Typus âlter wăre als die Sopot 1-8." (J. Pavuk, 1976a, 38).
67. G. Lazarovici, 1984, 161 . Das sog. Schwalbenschwanzmotiv, eine der charakteristischsten Verzierungen
rlnr Malo-Korenovo-Kultur (T.Tezak-Gregl 1993, T. 1, 3. T. 5, 5.) erscheint in der ersten Periode der 8ucovăţ
c;ruppe (G.Lazarovici, 1984, Abb. 4, 9, 13), die în die Vinca 81-Phase datiert wurde. ln der Szakalhat-Kultur
~onnen wir spătare 8eispiele (Gy. Goldman, 1978, Tal. li.) Solche Formen, Verzierungen und andere
Kulturerscheinungen, die die Malo-Korenovo-Kultur spăter datieren lassen wiirden, sind bis dato nicht bekannt.
68. Die 8eschreibung dieser Phase siehe: J.Pavuk, 1969a, 347; J.Pavuk, 1969b.
www.cimec.ro
A) vermutet 69 . Chronologisch wichtig sind die Importe dieser linieband-

keramischen Gruppe in den I-A und 1-8-zeitlichen Objekten der Sopot-Kultur 70 •
Diase PhasewurdeinSlawonienvonAnfangderVinca 8 1 -Zeit bis zum Ende der
8 2 datiert7 1 . Es gibt also ein terminus ante quem tor das Ende der Keszthely-
Gruppe. Die vorliegenden absoluten Zahlen (4170-4090b.c.) weisen darauf hin,
daB sie eher mit Sopot lb-Zseliz 11-Vinca 8 2 in den gleichen Horizont gestellt
werden kann. Trotzdem bleibt ihr genaues Ende fraglich. Soviel ist nur sicher,
daB der transdanuq,ische Sopot-8rezovljani-Typ folgte.
Es hat aber auch weitere Konsequenzen:
Wir sahen, daB die Zseliz-111-Phase, aufgrund der obenerwăhnten Fakten
und nicht vor die Vi nea 8 2-8/C-Zeit datiert werden kan 72 • Ăhnliches ist Ober den
slawonischen 8rezovljani-Typ zu sagen, der nach einem kurzen Hiatus der Malo
Korenovo-Kultur folgend lebte 73 • Daraus folgt, daB auch der 8rezovljani-Typ und
die, damit allem Anschein nach zeitliche westtrasdanubische Sopot-Gruppe, die
auf dem ehemaligen Gebiet der Keszthely-Gruppe lebte, wenigstens zum Teii
mit der AbschluBphase der Zseliz-Gruppe gleichzeitig leben muBte 74 , was mit
den bisherigen Vermutungen in Widerspruch steht7 5 . Alle diese sind auf die der
damit zeitlichen osttransdanubischen Fundorte nicht folgenlos. Den Anfang von
8icske datierte auch N.Kalicz in eine spătare Zeit als den von 8ecsehely 76 .
Soviel ist aber sicher, daB die Fundorte von 8icske-8iria-Typ mindestens auf
dem Gebiet Osttransdanubiens nur nach dem AbschluB der Zseliz-Entwicklung
begonnen haben konnten, wie es oft erwăhnt wird 77 . Aufgrund ihrer Importe
konnte diese Gruppe am Ende der Vinca 8 2 -Zeit begonnen, aber sie lebte noch
ih der C·Periode weiter 76 •
S.Dimitrijevic nahm an, daB der 8rezovljani-Typ in Westslawonien in der
zweiten Hălfte der Vinca 8 2 -Periode begann 79 . Das weist schon in sich aut die
Vorzeitigkeit des 8rezovljani-Typs im Gegensatz zur osttransdanubischen Sopot-
Bicske-Kultur haben wir fruher mehrere Angaben aufgezăhlt, die ihre
Gleichzeitigkeit mit den Siedlungen der Spăt-TheiB-Periode (Vinea 8/C) 60
69. N.Kalicz, 1991, 2611.

70. S.Dimilijevic, 1968, Tal. 2, 5: Phase I-A; Tal. 3, 1, 9; Tal. 4, 4: Phase 1-8.
71. S.Dimitrijevic, 1978, SI. 12.
72. So wurde sie in mehreren chronologischen Tabellen abgebildet: N.Kalicz, J.Makkay 1977; J.Makkay
1982.
73. S.Dimitrijevic, 1978, SI. 12.
74. Zur Datierung dieser Gruppe sei es erwăhnt, dall eine Scherbe der li. Phase der Stichbandkeramikkultur
(im weiterem StK) Grube 3, in Gornji-8rezovljani gelunden wurde (S.Dimitijevic, 1978, 126, Abb. 1917).
Unterwolbling, dessen Funde der Protolengyel-Zeit Ostosterreichs angeh6rten, lielerte dagegen StK 111111-
zeitliche Funde (E.Ruttkay, 1987; E.Lenneis, 1986, 164-165). ln 86hmen tauchen die ersten Protolengyel-
lmporte wieder wăhrend der StK 111 (M.Vavra, 1994, 241 )aul.
75. N.Kalicz, 1988, 116.
76. N.Kalicz, 1988, 114.
77. N.Kalicz, 1988, 112. FF; J.Pavuk, 1981, 262.Nimmt man die obengeschriebenen in 8etracht, nămlich
dall die Zseliz-111-Phase bis zum Ende der Vinca-82-Zeit, u.zw. aul dem Territorium derspateren 8icske-Gruppe
lebte, so bleibt auch geographisch kein Platz li.ir die 8icske-Funde vor dieser Zeit.
78. Auller den erwăhnten Kontaktfunden weisen die kannelierten Scherben, die in lzmeny vorkamen aul eine
solche Datierung (N.Kalicz, J.Makkay, 1972b, Abb. 8, 1, 3) und die ihre Parallelen unter den Funden der Vinta
82- und der C-Phase haben (G.Lazarovici, 1976, Abb. 9, 15, Abb. 1 O, 14, 21; F.Draşovean, 1994, Abb. 3-6).
79. S.Dimitrijevic, 1978, 122.
80. Absolutchronologisch 4100-3900 b.c. (J.Chapman, 1981, 20).
www.cimec.ro
bewiesen. Hier sei die fruher schon zitierte Meinung von J.Pavuk erneut
erwăhnt, nach der scon die FrOh-TheiB-lmporte furdie spăteste Zselfz-Phase in
der Slowakei charakteristisch sind, die ein den Funden der osttransdanuischen
Sopot-Funde ăhnliches Alter tur diase Phase voraussetzt.
Vom Standpunkt unseres Themas aus ist das Verhăltnis der Luzianky-
und der Zseliz-Gruppe von Wichtigkeit. ln Transdanubian konnten sie - den
nordostlichen Teii des Gebietes ausgenommen - nicht parallel leben. lhr
Verhătnis ist in der Slowakei durch die folgenden Fakten charakterisierbar:
- Die Luzianky-Gruppe besiedelte nicht die ganze Slowakei, sondern sie
verbreitete sich nur bis zum Nitraer Raum. So entsteht ein groBes Gebiet in der
Mittelslowakei, das in diesem Modell unbewohnt bleibt 81 •
- Die Funde des Protolengyel-Horizontes fehlen aber nicht nur in der

Slowakei, sondern auch in Kleinpolen. Hier gibt es dagegen ein Zseliz-
Fundmaterial, das an ei ne Zeit vor dem STK IV-V-Samborzec-Opat6w-Horizont
zu kni.ipfen ist 82 •
- Die Zseliz 111-Fundorte, aut denen die Spăt-Szakălhăt/Fri.ih-TheiB
lmporte vorkamen (Bohotă, Dvory nad Zitavou, Sikenica, Bajc, Bekăsmegyer,
Vycapy-Opatovce, Bina) liegen auBerhalb des Luzianky-Gebietes.
- ln der Slowakei war eine vollige Diskontinuităt zwischen den Protolengyel/
Lengyel- und Zseliz-Fundorten zu beobachten. Das ehemalige Siedlungsareal
der Zseliz-Gruppe wurde erst wăhrend der li. Stufe der Lengyel-Kultur regelmăBig
besiedelt 84 . daraus kann aber gefolgert werden, daB in der mittleren Slowakei
die letzte Phase der Zseliz-Kultur im Horizont STK 111111 - Untewolbling -
Protolengyel noch leben sollte, die mit den bisherigen Anmutungen wieder in
Widerspruch steht 85 . Die C 14-Daten unterstOtzen aber diese Zeitstellung der
letzterwăhnten Kulturen vollig 86 . Hier sei es bemerkt, daB obwohl die Spătphase
der Zseliz-Kultur stătig in die Vorlengyelzeit eingestuft wurde, hat man sie
jedoch bei den chronologischen Tafeln in den meisten Făllen mit der ji.ingeren
Phase der Sopot-Bicske-Kultur als zeitgleich abgebildet 87 •
Unklar ist noch das Ende der westtransdanubischen Sopot-Kultur
(Brezovljani-Typ). Heute kann man nur soviel sagen, daB die Luzianky-Se-
Gruppe hochstwahrscheinlich schon mit der Ost- und West-Gruppe der
transdanubischen Sopot-Kultur gleichzeitig in Nordwesttransdanubien lebte.
Das Auftauchen der Luzianky-Se-Fundorte in Si.idwesttransdanubien weist
81. B.Novotny, 1986, 207.

82. M.Godlowska, 1986, 69; M.Kaczanowska el al. 1986, 96.
83. J.Pavuk, 1969a. Abb.3
84. J.Pavuk, 1967b, 337; J Pavuk 1986, 216
85. Diese Vorstellung liber eine spăle Datierung der spătesten Zseliz-Entwicklung ist gar nicht neu. Die
Gleichzeitigkeit der ălteren Bicske-Phase und der Zseliz-Kultur in Nordosltransdanubien (Bekăsmegyer). wird
auch von N.Kalicz angenommen (N.Kalicz, 1988, 108).
86. Der Obergang zwischen deliniliv mit Zseliz-111 ubereinstimmt (Pavuk 1981, Lenneis 1995, 37-39), wird
durch die C 14-Daten zwischen 4000-3900 b.c. datiert (J.Moddermann 1981, 180). Das ist etwa 200 Jahre junger,
als die der Keszthely-Gruppe, die die Vorzeiligkeil dieser letzteren Erscheinung weiter stărkt.
87. J.Makkay, 1982, chronologische Tabelle.
www.cimec.ro
darauf hin, daB noch eine Spăt-Protolengyelzeit der Luzianky-Se-Kultur auf

diesem Gebiet dem Brezovljani-Typ folgte 88 .
Die Importe der klassischen TheiB-Kultur spielten auch in der
nachfolgenden, d.h. der Fruhlengyelzeit eine wichtige Rolle. ln Assz6d 89 und in
Svodin 90 wurden gleichfalls Kontaktfunde dieser Kultur des ungarischen
TheiBgebietes ausgegraben. Lengyel 1-zeitliche Scherben, samt Spât-TheiB-
Funden, fand man în den Siedlungen der III. Phase der lclod-Gruppe, die
Kontakte mit den A- und A/B-Phasen der Petreşti-Kultur hatten 91 . Das war die
formative Phase der Gorzsa-Gruppe (Vinca C-0 1 ) 92 , dia unsere bisheringen
chronologischen Erwăhnungen bestătigen. ln Osterreich und Măhren erscheien
die lmportgegenstănde der 111 93 und IV. Phase der Stichbandkeramikkultur în
den damit zeitgleichen Siedlungen. Das ist aber schon eine andere Zeit, die hier
nicht behandelt werden soll 94 .
Aufgrund der aufgezăhlten Angaben kănnen wir das folgende
chronologische Bild erwerben:
1. ln der Vinca-8 1 -Periode lebte in Transdanubian die Keszthely-Gruppe
mit der 11.Phase der Zseliz-Kultur zusammen. ln Westslawonien befand sich zu
dieser Zeit die Malo Korenovo-Kultur, die am Ende dieser, oder am Anfang der
riăchsten Etappe zu Ende ging. Das war mit der Fruhphase der Sarka-Keramik
zeitgleich, welches in Becsehely die ăltere Phase bedeutete. Zu dieser Zeit
lebte die la/lb-Phase der Sopot-Kultur in Ostslawonien und die Bucovăţ I im
rumănischen Banat. Die Zseliz-lmporte beweisen, daB in der Ungarischen
Tiefebene die fruklassische Periode der Bukk-Esztar,-Szakâ.lhâ.t,- und der
spăten Alfăld-Linienbandkeramik lebte. Aus diesem Zeitalter konnte die
angenommene Sopot l(?)-Scherbe aus einer ALBK-Grube von Szentes-llonapart
stammen, die der bisherig fruheste Kontaktfund der Sopot-Kultur in der groBen
Ungarischen Tiefebene wăre (Abb. 6).
2. Nach der Auflăssung des Malo Korenovo-Typs an der Grenze der
ersten und zweiten Hălfte der Vinca 8 2 -Phase (Sopot lb) entstand in
Westslawonien der Brezovljani-Typ, die nicht viei spăter auch in Transdanubian
erschien.Vom chronologischen Standpunkt aus ist das lmportstOck der li. Ph ase
der STK in Gornji Brezovljani wichtig, welches hăchstwahrscheinlich zu dieser
Zeit nach SOden gelangte. Es konnte sich schon wăhrend der zweiten Hâlfte der
Vinca-8 2 -Periode abgespielt haben. Fur diese Zeit gibt es schon gesicherte
Nachweise, daB in Nord- und Osttransdanubien die III. Phase der Zseliz-Kultur
lebte. Wie lange sie miteinander zusammen gelebt hatten das kann heute aus
88. J.Barna hat in Esztergalyhorvati eine grube dieser Kultur ausgegraben. Im Druck im Band 6. der
Zeitschrifl Zalai Muzeum. lch bedanke mich bei J.Barna fur diese Angabe.
89. N.Kaficz, 1969, 186; N.Kalicz, 1970; N.Kalicz, 1985, 105, 108.
90. J.Pavuk, 1994, 201.
91. G.Lazarovici, 1986, 35.
92. F.Horvath, 1982„220; F.Horvath, 1986, 93-94.
93. Die 111111 und die 111.Phase der StK gehorte noch der Protolengyelzeit an (M. Vavra 1994, 241; M.Zapotocka
1986, 342; E. Lenneis 1986, 164-165). Die ersten. in die friih-Lengyel-Kultur eingliedbaren Funden kamen schon
mit dem Obergang StK III/IV und mit StK zusammen vor (M.Zapotocka 1986, 342-343; Ch. Neugebauer-Maresch
1986, 195).
94. Gute Zusammenfassung uber die chronologischen Probleme der Lengyel-Kultur: I. Zalai-Gaal 1992.
www.cimec.ro
Mangel an genaueren Daten nicht entschieden werden. Meiner Auffasung nach

soli diese Periode als erste Phase der ungarischen Sopot-Kultur betrachtet
werden. ln der Ungarischen Tiefebene lebten zu dieser Zeit die klassische
Bukk-, Esztâr- und Szakâlhât-Kultur, bzw. ostlich und sudlich davon die l.Phase
der lclod- und die li. der Bucovăţ-Gruppe (abb. 7.).
Etwas spăter begann in Osttransdanubien das Leben des Bicske-Typs
der Sopot-Kultur, der den GroBteil des Gebietes der Zseliz III. Kultur in
Transdanubian eroberte. lhre Importe erscheinen in den Vinca-8 2-und Vinca C-
zeitlichen Schichten der AlfOlder Teii- und Flaschsiedlungen. Die den Import der
Sopot-Kultur beinhaltende Schicht von Ocsod - Kovâshalom samt den Sopot-
artige Funde aufweisenden Spăt-Szakâlhât-Siedlungen (Battonya-Godrosok
und Szentes-llonapart) konnten also mit der slof.!akischen und
nordosttransdanubischen Zseliz 111-Phase parallel sein, sie konnen aber
keinesfalls zum Vorlengyelhorizont gehoren. Aufgrund weiterer Kontakte waren
sie mit der spătesten Turdaş-Phase, lclod 11-Bucovăţ 11/111 -Petreşti A-Vinea B/
C 1 gleichzeitig. Aufgrund der TheiB-lmporte auf den slowakischen Zseliz-
Fundstellen soli vermutet werden, daB diese Kultur in diesem Zeitraum jetzt nur
mehr im Norden aber noch lebte. Das heiBt, daB die Zseliz 111-Phase mindestens
in ihrem zweiten Abschnitt schon dem Protolengyel-horizont angehOrte. Damit
wăren auch die in der Spătphase dieser Kultur auftauchenden und vielmals
erwăhneten Fruh-Lengyel-Elemente erklărbar.
Ganz klar kann das Ende des Protolengyel-Horizontes in Transdanubian
nicht umschrieben werden. So viei kann vermuten, daB die Lu~ianky- Se-
Gruppe schon mit der Ost- und Westgruppe der transdanubischen Sopot-Kultur
parallel lebte. Das Auftauchen der Luzianky-Se-Fundorte in
Sudwesttransdanubischen weisen darauf hin, daB noch eine Spăt
Protolengyelzeit der Luzianky-Se-Kultur auf diesem Gebiet dem Brezovljani-
Typ folgte. Das sollte die li/III und III. Periode der mitteleuropăischen STK und
die li. Phase der slawonischen Sopot-Kultur gewesen sein (Abb. 8).
3. Diese Entwicklung wurde durch die Fruhlengyel-Kultur abgeschlossen,
die einheitlich das ganze Transdanubian besiedelte. Diese \Phase war schon
mit der spăten TheiB- und Herpâly-Kultur in der Ungarischen Tiefebene, mit
Petreşti AB, mit lclod III, mit dem Ende von Bucovăţ III und mit Vinea C 2 ostlich
und sudlich davon parallel. Gleichzietig lebte in Slawonien die III. Phase der
Sopot-Kultur. Diese Periode wird im ostlichen Mitteleuropa durch die Funde der
STK III/IV und IV gekennziechnet. (Abb. 9.)
ln meinem Vortrag probierte ich mit Hilfe der alten und neuen Angaben ein
neues Modell der gennanten Zeit darzustellen. Durch die begrănzte Vortragszeit
konnte ich nur die wichtigsten Fragen bed.ihren und nicht alle Einzelheiten
behandeln, wobei ich auch nicht alle Probleme losen konnte und wollte. Dies
bleibe zukunftigen Forschungen vorbehalten!
www.cimec.ro
LITERATURVERZEICHNIS
Alltag 1990, Alltag und Religion. Jungsteinzeit in Ost-Ungarn.

Ausstellungskatalog, Frankfurt am Main, 1990.
B. BRUKNER, 1988, Die Siedlung der Vinca-Gruppe auf Gomolava (Die
Wohnschicht des Spătneolithikums und Fruhăneolithikums und
Fruhneolithikums). Novi Sad 1988. 19-38.
J.CHAPMAN, 1981, The Vinca culture of South-East Europe.Studies in
chronology, economy and society. BAR lnternational Series 117(i) 1981.
S.DIMITRIJEVIC, 1968, Sopotsko-Lenctelska kultura Monographiae
Archaeologicae. Zagreb 1968.
S.DIMITRIJEVIC, 1978, Neolit u sjevero-zapadnoj Hrvatskoj. Pregled
stanja istrazivanija do 1975 godine (Das Neolithikum in Nordwestkroatien
(Uberblick Ober den Stand der Forschung bis 1975). Hrvatsko Arheolosko
Drustvo 1978. 71-128.
F.DRAŞOVEAN, 1991 a, Connections between Vinca C and Tisa, Herpâly,
Petreşti and Bucovaţ cultures in northern Banat. Ban atica 11 (1991) 209-212.
F.DRAŞOVEAN, 1991 b, Aşezarea vinciană (Die Vinca Siedlung Hodoni).
Timişoara 1991.
F.DRAŞOVEAN, 1994, Die Stufe Vinca C im Banat. Germania 72(1994)
409-425.
V.GABORl-CSĂNK, 1964, Megfigyelesek a bekasmegyeri oskori telepen
(Observations faites dans la station prehistorique de Bekâsmegyer). ArchErt
91 (1964) 201-214.
M. GODtOW6KA, 1986, Das Siedlungsgebiet der fruhen und mittleren
Phase der Lengyel-Kultur in der Umgebung von Krak6w. Nitra-Wien 1984, 69-
77.
Gy. GOLDMAN, 1978, Gesichtsgefăl3e und andere Menschendartsellungen
aus Battonya. BMMK 5(1978) 13-60.
Gy. Goldman, 1984, Battonya-Godorosok. Eine neolithische Siedlung in
Sudostungarn. Bekescsaba 1984.
F. HORV ĂTH, 1982, A gorzsai halom kesoneolit retege (The late neolithic
Stratum of the Gorzsa-Tell). ArchErt 109(1982) 201-222.
F.HORVĂTH, 1986, Aspects of Late Neolithic changes in the Tisza-Maros
Region. JĂME 13(1985) 89-102.
F.HORVĂTH, 1991, Vinca Culture and its Connections with the South-
East hungarian Neolithic: A Comparison of the trasditional and 14 C Chronology.
Ban atica 1(1991) 259-273.
L.A. HORVĂTH, 1983, Die neolithische Siedlung von Szentes-llonapart.
DissArch. Ser li. No. 12. 1983.
L.A.HORVĂTH 1994, Neue Funde von Szentes-llonapart (Ujabb leletek
Szentes-llonaparton). JAME 36 (1994) 185-202.
L.A.HORVĂTH 1995, Neue Funde der Szakâlhât-Gruppe von Szentes-
llonapart (Ujabb szakalhăti leletek Szentes-llonaparton). MFME - StudArch
1(1995) 7-24.
www.cimec.ro
Lăszl6 Andrăs Horvath 155
Jungsteinzeit 1995, E.Lenneis, Chr.Neugerbauer-Maresch, E.Ruttkay:

Jungsteinzeit im Osten 6sterreichs St. Polten Wien 1995.
M.KACZANOWSKA et al„ 1986, Kontakte zwischen der Lengyel-Kultur
mit Stichbandkeramik in SOdpolen. Nitra-Wien 1984, 95-120.
N.KALICZ, 1969, Einige Probleme der Lengyel-Kultur in Ungarn. StZ
17(1969) 177-205.
N.KALICZ, 1-970, Ober die Probleme der Beziehung der Theiss- und der
Lengyel-Kultur. ActaArchHung 22(1970)13-23.
N.KALICZ, 1977, Ausgrabungen. Becsehely. MittArch lnst 7(1977)119-
120.
N.KALICZ, 1978-79, Becsehely. Ausgrabungen. Mitt Archlnst 8-9(1978-
79) 201-203.
N.KALICZ, 1983-84, Obersicht Ober den Forschungsstand der Entwicklung
der Lengyel-Kultur tmd die ăltesten „Wehranlagen" in Ungarn. MOAUF 33-34
(1983-84) 271-293.
N.KALICZ, 1985, On the Chronological Problems of the Neolithic and
Copper Age in Hungary. Mitt Archlnst 14(1985) 21-51.
N.KALICZ, 1988, Beitrăge zur Entstehungsfrage der Lengyel-Kultur. SIA
36(1988)105-118.
N.KALICZ, 1989, Chronologische und terminologische· Probleme in
Spătneolithikum des TheiBgebietes. VAH 11. 1989. 103-122.
N.KALICZ 1991, Die Keszthely-Gruppe der Transdanubischen
(Mitteleuropăischen) Linienbandkeramik im Lichte der Ausgrabung in Kustănszeg
(Westungarn). CommArchHung 1991, 5-32.
N.KALICZ, J.MAKKAY, 1972a, SOdliche EinflOsse im frOhen und mittleren
Neolithikum Transdanubiens. Aktuelle Fragen 1972. 93-106.
N.KALICZ, J.MAKKAY, 1972b, A neolitikus Sopot-Bicske kultura (Die
neolithische Sopot-Bicske-Kultur). ArchErt 99(1972) 3-14.
N.KALICZ, J.MAKKAY, 1977, Die Linienbandkeramik in der GroBen
Ungarischen Tiefebene. Budapest. 1977.
N.KALICZ, P. RACZKY, 1990, Das Spătneolithikum im TheiBgebiet. Eine
Obersicht zum heutigen ~orschungsstand aufgrund der neuesten Ausgrabungen.
in: Alltag 1990. 11-33.
J.KOREK, 1958-59, A vonaldiszes kerămia kultura elterjedese az Alfoldon
(Verbreitung der Linearkeramischen Kultur aut dem AlfOld). MFME 1958-59(1960)
19-52.
P.KOSTURiK, J.STUCHLiKOVĂ, 1983, Miklov Turold - archeologicke
nălezy. Mikulov 1983.
G.LAZAROVICI, 1976, Fragen der neolithischen Keramik im Banat.
Festschrift tor Richard Pittioni zum siebzigsten Geburtstag. Wien 1976. 203-
234.
G.LAZAROVICI, 1979, Neoliticul Banatului (Das Neolithikum im Banat.)
Cluj-Napoca 1979.
G.LAZAROVICI, 1981, Die Periodisierung der Vinca-Kultur in Rumănien.
PZ 1981, 169-196.
www.cimec.ro
G.LAZAROVICI, 1984, Die Vinca-Kultur und ihre Beziehungen zur

Linienbandkeramik. NNU 52 (1983) 131-176.
G.LAZAROVICI, 1986, Neoliticul tîrziu în Nord-Vestul României (Das
Spătneolithikum in Nordwesten Rumăniens). ActaMusPor 10(1986) 15-46,
J.LICHARDUS, J.VLADAR. Zu Problemen der Ludanice-Gruppe in der
Slowakei. SA 12 ( 1964). 69-162.
E.LENNEIS, 1986, Die Stichbandkeramik in Osterreich und ihre
beziehungen zur Lengyel-Kultur. ln: Nitra-Wien 1984. 163-168.
E.LENNEIS, 1995, Altneolithikum: Die Bandkeramik. ln: Jungsteinzeit
1995, 11-56.
J.MAKKAY, 1969, Die neolithischen Funde von Bicske.StZ 17(1969) 253-
270.
J.MAKKAY, 1975, A bicskei neolitikus telep es ternato. Szekesfehervar
1975.
J.MAKKAY, 1978, Excavations at Bicske, I. The Early Neolithic - The
earliest Linear Band Ceramic. Alba Regia 16(1978) 9-60.
J.MAKKAY, 1982, A magyarorszagi neolitikum kutatasanak uj eredmenyei.
Az idorend es a nepi azonosftas kerdesei. Budapest. 1982. 181 p.
J.MAKKAY, K.HEGEDUS, 1990, Vesztă-Magor. Eine Siedlung der TheiB-
Kultur. ln: Alltag 1990, 97-116.
P.J.R, MODDERMAN 1981, Die Radiocarbondatierungen der
Bandkeramik. ln: Jungstenzeit 1981. 171-184.
Chr. NEUERBAUEA-MARESCH, 1986, Ein Beitrag zur Erforschung der
ălteren Stufe der Lengyel-Kultur. ln: Nitra-Wien 1984. 195-205.
Nitra 1981, Siedlungen der Kultur mit Linearkeramik in Europa.
lnternationales Kolloquium, Nove Vozokany 17-20. November 1981.
Nitra-Wien 1984, lnternationales Symposium Ober die Lengyel-Kultur
Nove Vozokany 5.-9. November 1984. Nitra-Wien 1986.
Novi Sad 1988, Chronologie und Stratigraphie der vorgeschichtlichen und
antiken Kulturen der Donauniederung und Sudosteuropas. Band 1. SympRuma
1988.
B.NOVOTNY, 1986, Siedlungsgruben in Budmerice (Bez. Trnava) und
ihre Stellung in den Anfăngen der Lengyel-Kultur. Nitra-Wien, 1984, 207-212.
1.PAVLU, M.ZAPOTOCKA, 1979, Soucasny stav a ukoly studia neolitu v
Cechach (The current state and future aims of the study of the bohemian
neolithic cultures). PA 70 (1979) 281-318.
J.PAVUK, 1964, Grab des Zeliezovce Typus in Dvory nad Zitavou. SA
12(1964) 5-65.
J.PAVUK, 1969a, Antei I desZeliezovce-Typus an der Genesis der Lengyel-
Kultur. StZ 17(1969) 345-358.
J. PAVUK, 1969b, Chronologie derZeliezovce-Gruppe. SA 17(1969) 269-
367.
J.PAVUK, 1976a, Ober Kontakte zwischen Balkan und Mitteleuropa im
Neolithikum. Godisnjak Sarajevo 13 (1976) 33-43.
J.PAVUK, 1976b, Zu einigen Fragen der Entwicklung der neolithischen
1?esiedlung in der Westslowakei. JMV 60 (1976) 331-342.
www.cimec.ro
Lăszl6 Andras Horvath 157
J.PAVUK, 1981, Sucasny stav studia lengyelskej kultury na Slovensku.

(The presant State of Knowledge of the Lengyel Cultura in Slowakia. PA 72
(1981) 255-299.
J.PAVUK, 1986, Einige Probleme zum Studium der Lengyel-Kultur. Nitra-
Wie11 1986, 213-207.
J. PETRASCH, 1994, Die Eintli.isse der Lengyel-Kultur auf die
mittelneolithische Entwicklung in Si.idostbayern. ln: Znojmo 1988, 208-217.
J.PAVUK, 1994, Zur Synchronisierung der Lengyel- und TheiB-Kultur. ln:
Znojmo 1988. 200-207.
J.RACZKY, 1986, The cultural and chronological relations of the Tisza
Region du ring the Middle and the Late Neolithic, as reflected by the excavations
at Ocsăd-Kovashalom. ln: Szekszard 1985, 103-125.
P.RACZKY, 1990, Ocsăd-Kovashalom. ln: Alltag 1990. 71-96.
P.RACZKY et al. 1985, Ocsăd-Kovashalom. The intensive Topographical
and Archeological lnvestigation of a Late Neolithic Site. Preliminary Report.
MittArch lnst 14(1985) 251-278.
J.REGENYE, 1993, A kăzepsă es a kesă neolitikum fordul6janak tărteneti
kerdesei az E-Dunantulon (A Vor- es a Protoengyel-horizont lelohelyei). Doktori
ertekezes. Kezirat. 1993.
E.RUTTKAY, 1985, Das Neolithikum in Niederosterreich. Wien. 1985. 150 p.
E. RUTTKA Y, 1987, Ein Brandgrab der Lengyelkultur mit einer Henkelschale
aus Ursprung Niederăsterreich. ANhM 89(1987) 211-224.
Slovensko 1970, Slovensko mladsej dobe kammenej. Bratislava 1970.
J.G.SZENASZKY, 1979, A korai szakalhati csoport telepi.ilese Battonyan
(The Settlement of the Szakalhat Group at Battonya). ArchErt 106(1979) 67-77.
T.TEZAK-GREGL, 1993, Kultura linearnotrakaste keramike u sredisnjoj
Hrvatskoj. Korenovska kultura (The Linear Pottery Culture in Central Croatia
The Korenovo Culture). Zagreb 1993.
A.TOCIK, 1964, Zachranny vyskum v Bajci-Vlkanove v rokoch 1959-1960
(Rettungsgrabung von Bajc-Vlkanovo in den Jahren 1959-1960.) ATZ 12 (1964)
5-185.
A.TOCÎK, J.LICHARDUS, 1964, Die neolithische Grube in Vycapy-
Opatovce. Die Frage des einheimischen Anteiles bei der Entstehung der Kultur
mit bemalter Keramik in der Slowakei. PA 55(1964) 276-278.
A.TOCIK, J.LICHARDUS, 1966, Ăltere Phase der slowakisch măhrischen
benalten Keramik in der Si.idwestslowakei PA 57(1966) 84-90.
F.TOMPA, 1937, 25 Jahre Urgeschichtsforschung in Ungarn BRGK 24-
25(1934-35) 27-127.
O.TROGMAYER, 1969. Beitrăge zur Chronologie des Neolithikums im
MitteltheiBgebiet. ln: StZ 17 (1969) 467-480.
M. VASIC, 1936, Praistoriska Vi nea. I-IV. Belgrad 1932-1936.
M.VAVRA, 1994, Die Lengyel-Kultur in Băhmen. ln: Znojmo 1988. 241-
247.
M.ZAPOTOCKA, 1969, Die Stichbandkeramik zur Zeit des Spăten Lengyel-
Horizontes. StZ 17 (1969) 541-547.
www.cimec.ro
M.ZAPOTOCKĂ, 1986, Lengyel und die Kulturgruppen mit Stichverzierung.

ln: Nitra-Wien 1984. 339-345.
l.ZALAl-GAAL, 1992, A lengyeli i<ultura kronol6giai problemai a Del-
Dunantulon (Die chronologischen Probleme der lengyel-kultur im si.idlichen
Transdanubian~ JPME 37 (1992) 79-91.
Znojmo 1988, lnternationales Symposium liber die Lengyel-Kuitur 1888-
1988. Znojmo-Krvsko-Tesetice 3.- 7. 1O. 1988, Brno-lodi: 1994.
www.cimec.ro
' I
• ...... ~
Abb. 1: Funde des Brezovljani-Typs (Gellenhâza Vârosret)
www.cimec.ro
•
---l'···-·.
' . . ' ~
\:
\ ..
L_.
• 1•
Abb. 2: Funde des Brezovljani-Typs (Gellenhăza Vărosret)
www.cimec.ro
,,
'
1 '· . ' I
„ '
•
• ........
•
Abb. 3: Funde des Brezovljani-Typs (Gellenhăza Vărosret)
www.cimec.ro
4600 4400 4200 4000 3800 3600 3400 3200

Sarka:
StK 11-V.:
--
Zseliz:
VinCa A:
.VinCa 8:
Vinta C:
VinCa O
- ..__
Sopot 1-B:
Sopot 11:
Sopot 111·
Gomolava la-lb:
LBK-SIK Ubergang --
Klassische Theip:
Fruh-Theifl: -
Kuslanszg:
-
Abb. 4: Absolutchronologische Daten des behandelten Zeitabschnittes
www.cimec.ro
r
NiederăJtrrr. SW-Slowakei SW-Transdan. SO-Transdao. Ostslawonien Westslawonien N-Tiefebene D>·
S-Ttefebent Banat Vini: a (/)
N
- - - O•
Linienbandker. Linienbandl<er. Stare Linienb Linienbandker. Starcevo Stireevo fiilhc ALBK spăle KO!'~· K StarC:evo IV
A3 )>
I ---w;- ::>
l
N<>1enkopfker.
I
Notenkopfker Kesnhely·Gr
Linienbandker.
I
Sopol 1-A
Malo Korenovo - lr.lassisclle
ALBK
Szakâlllât-K.
c.
D>·
(/)
J:
o
friihe Phase Notcnkopf Esztar. BUkk ---- Banatet K <
I Zseliz l ' ~:
Zsel iz I
I I Sopot·lB
klassische
S:zalail hăt-K .
Bucovaf L
Bt
:::T
)>
cr ~arka·Kerarnik
I
Zseliz li
Kcszihcly-Gr.
spăle Phase
Zseliz Il
cr I ------ spăt e_ I
----··-
-----
(Jl
Zselii IIl spăte BUkk-K . Siakillhat-K Buc01131 li. -
I
·---
:D Sopot· Brez.ovljani~Typ spăle Eszcir.G r
co
~ Brezovljani- Bicske Sopo!-11 ----- B2
<
n
Zseliz III Typ Szak.âlh /T'hei.e
:::T ~------ tlicske Luiianky ------ ..(.bergang
o
::J
~uZianky ---- - - The1B I
o Untern\'.ilbling Se.Luiianky
o
<.O
(/)
I Bucovaj lll
n Thei.611 Theil3 li
:::T
co ·----- c
_,
g} ....
co
nihe Lcngyel· fnihe Lengyel- f!iihe Lengyel~ ,friihe Lengyel· Sopot-111 Sopot III
co
Kultur Kulrur Kultur Kultur
i
I I I I
TheiB III Theifl III. \.
Lengyel li Lengyel li
(Santovlca)
Lengyel li Lengyel li
I
I
Gorzsa-Gr
I
Lengyel III
I
Lengyel III
I
Lengyel Ul
I
Lengyel III Sopot-IV SopotlV Proto- D
Tiszapolg.
I I I l I
•,
I I
°'w
www.cimec.ro
• ---
Buoowţl
''
I
I ',,
Abb . 6: Verbreitungskarte der Kulturen wăhrend der Vinca 1 B, und am Anfang der B2
www.cimec.ro
Lăszl6 Andrăs Horvath 165
\ -- - - - - - - - - -
Buc:ova1 li
Abb. 7: Verbreitungskarte der Kulturen wăhrend der zweiten Hălfte der Vinca 8 2 - Zeit
www.cimec.ro
1rrr
StK U/ID-111
- -'
Abb. 8: Verbreitungskarte der Kulturen wăhrend der Vinca B2 / C, - Zeit
www.cimec.ro
L ăszl6 Andrăs Horvăth 167
Abb . 9 : Verbre itungskarte der Kulturen wăhrend der Vinea C 2 - Zeit
www.cimec.ro
LOCUL CUL TUR/I SOPOT ÎN NEOLITICUL UNGARIEI ŞI RELAŢIILE El

CRONOLOGICE CU MAREA CÂMPIE MAGHIARĂ
Rezumat
În perioada Vinca B1 în Transdanubia grupul Keszthely convieluia cu faza a li-a a culturii

Zselîz. În Slavonia Occidentală, spre sfârşitul acestei faze sau începutul celei următoare, exista
cultura Malo Korenovo, contemporană cu faza timpurie a ceramicii Sărka, iar în Slavonia
Orientală faza la/lb a culturii Sopot, contemporană în Banat cu Bucovăţ. În Marea Câmpie
Maghiară se dezvolta perioada clasică timpurie a ceramicii Biikk, Esztăr şi Szakălhăt şi ceramicul
liniar târziu Alfăld.
După dispariţia culturii Malo Korenovo, pe limita dintre prima şi a doua jumătate a fazei
Vinca B2, corespunzătoare fazei lb a culturii Sopot, în Slavonia Occidentală şi apoi şi în
Transdanubia apare tipul Brezovljani. În această perioadă este cunoscut un import aparaţinând
fazei a li-a a Stichbandkeramik-u-lui chiar în staţiunea Gornji Brezovljani şi tot acum se situează
şi momentul apariţiei culturii Sopot în Ungaria. În această vreme, în Marea Câmpie Maghiară
exilau culturile Biikk (faza calsică), Esztar şi Szakalhat, iar la est şi, respectiv, sud-est faza I a
grupului lclod şi faza a li-a grupului Bucovăţ. Ceva mai târziu, în estul Transdanubiei a început
să se dezvolte tipul Bicske al culturii Sopot, acoperind în cea mai mare parte aria culturii Zselîz.
Materialele culturii Sopot apar în straturile Vinca B2 şi C ale teii-urilor şi aşezărilor Alfăld.
Importurile Sopot în aşezările Szakalhat ar putea arăta contemporaneitatea cu faza Zseliz III în
Slovacia şi nord-estul Transdanubiei, fără însă ca ele să aparţină orizontului Prelengyel. Pe baza
unor contacte mai îndepărtate, ele sunt contemporane şi cu faza Turdaş târzie, cu lclod 11-
Bucovăţ 11/111- Petreşti A - VincaB 2/C1. Pe baza importurilor Tisa din staţiunile Zseliz din Slovacia
se poate presupune că această cultură mai dăinuia în această vreme numai în nord, ceea ce
înseamnă că faza Zseliz III aparţinea- cel puţin în a doua parte a ei - orizontului Protolengyel,
ceea ce ar explica şi apariţia frecventă în faza târzie a acetsei culturi a elementelor Lengyel
timpurii. Sfârşitul orizontului Protolengyel în Transdanubia este încă neclar, dar se poate
presupune că grupul Luzianky-Se era deja contemporan cu grupurile occidental şi oriental al
culturii Sopot transdanubiene. Apariţia staţiunilor Luzianky-Se în Transdanubia de sud-vest arată
că după tipul Brezovljani în această regiune a urmat un orizont Protolengyel târziu, contemporan
cu perioada 11/111 şi III a Stichbandkeramik-ului central-european şi cu faza a li-a a culturii Sopot
din Slovacia.
Această evoluţie este încheiată de cultura Lengyel timpurie, care a populat întreaga
Transdanubie. Această fază este contemporană în Marea Câmpie Maghiară cu cultura Tisa târzie
şi cultura Herpaly, iar la est şi sud-est este cu Petreşti AB, lclod III, sfârşitul fazei Bucovăţ III şi
Vinca C2, în Slavonia cu cultura Sopot şi în estul Europei centrale cu descoperirile
Stichbandkeramik III/IV şi IV.
www.cimec.ro
A SURVEY ON ANIMAL HUSBANDRY OF TURDAŞ
COMMUNITY FROM ORĂŞTIE „DEALUL
PEMILOR" (X 2 ) (HUNEDOARA COUNTY)
Georgeta El Susi
I DESCRIPTION OF SAMPLE
A total of 1,679 fragments were recovered during 1990-1995s diggings in

the Neolithical site of Vinca-Turdaş Cultu re. Of this quantity 92% of bones came
from houses only 8% yelded the cultural layer (tab. 1). A certain dense
concentration of faunal remains was recorded in the house No. 1, about 68%.
Species diversity at Orăştie is much lower that at other sistes. Were identified
just fives domestic taxa and fives of wild species. Among wild mammals are
missing micro-mammalians. Excepting of aurochs, an extinct element of presant
fauna, all those species are commonly in the Transilvanian Plateau. A possible
explanation of a such little diversified spectrum would be fornished by taphonomic
conditions of the cultural layer. On account to the nature of the soii (an acidity
pH) most part of pieces were damaged beyond uncovering. The bones were
şimplyone „Melted" by soii. So that bones from fish, small carnivora, new borns
and juveniles were not preserved. The lacking of small carnivora from the local
fauna is out of question.
The remainders distribution in houses offers resembling values for identified
species, have been keeping seemingly proportions between them. Cattle are
dominantly in all deposits, their remains varying between 53-56% in H 1-H 4 with
the exception of H5 • The latest is incompletely excavated, so its sample is small.
Red deer were the second most frequent species represented in the Orăştie
assemblage. About 35% it recorded in houses. The small ruminants and pig
summarize only 3-6%. Bones from dog, wild swine, and brown bear were
recovered just in H 1 , missing in other contexts. ·
The method of carsass dismemberment for consumption is similar for
cattle and red deer. The distribution of fragments on skeletal parts records
similar values incase of cattle and red deer. The bones originale in dry meaty
regions are very numerous than the others representing 30-40%. The meat poor
elements account 30-35% and only 18-22% those of the skull. A significant value
of cranial elements in case of red deer suggests the carcasses were brought
back to the site for butchering.Excepting of severa! worked pieces no pedicles
with shed antlers or antlers' bases still attached to cranium were found. Maybe
an intensive hunting of species was practiced in summer (males) or were killed
females. The metric data indicate the predominancy of stags.
The spreading of column elements is out of all proportionS'to other skeletal
parts (11 %) owing to difficulties of vertebrae separation. The skeletal distribution
of the other mammals counts for little due to scarcity of their samples.
www.cimec.ro
170 Animal Husbandry of Tur~aş Community
ln general, the bones are extremely fragmented in comparison to most

neolithic sites. Almost all of them were broken into more fragments any whole
long bone was preserved. Even mandibles and maxillae were rarely found intact.
An important percentage of bones were burnt by cooking activities and settings
on fire.
li THE SPECIES
Bovids (Bos taurus l./Bos primigenius Boj.)

Cattle are the most common mammal found at Orăştie. A total of 633
bones were identified of which 13 belong to aurochs. Any horn-core was
collected, in exchange a large quantity of measurable maxillary fragments and
t~eth exist. lt seems the skull skeleton was little gracile with a masive dentition.
The length mean of M3 is 38.6 mm, similar to those from lclod - 39.3 (El Susi,
1989-1993, p. 189), Parţa-39.2 mm (El Susi, 1996, under press), Drăguşeni -
39.2 (Bolomey, El Susi, under press). The same masivity characterises the post-
cranial skeleton. The measurements of bone ends reveal that the Orăştie
sample was roughly similar in size to those from lclod, Zau de Cîmpie (Haimovici,
Man, 1986, p. 335), Parţa, Foeni (unpublished data). Confronted by cattle
population from Danube Valley (Southern Banat) the bovids from Orăştie were
more robust, belonging to different populations. The existance of transitional
forms supposes either natural crossings between cattle and aurochs, or a local
process of domestication. On the basis of measurements (tab. 2) several of
cattle specimens fall into aurochs' size range. A certain sexual dimorphisme is
visible on bones; the males dominate among the individuals killed until four
years. A complete metatarsal furnished a wither height of 119.9 cm for a cow
(Matolcsi method).The aurochs 'bones come from two bulls and two cows,
dimensionally they fit within the range size of neolithic population from the
Pannonian Plain.
Suids (Sus s. domesticus l./Sus s. ferrus L.)
Are very rare in all dwellings. Only 31 fragments belong to pig and 26 to
wild form. Some pig measuresments reveal individuals of small size. lts sample
comes from juveniles and subadults. The wild swine sample belong to mature
animals; a tall of 100.2 cm was presumed for a boar.
Ovicaprins (Ovis aries l./Capra hircus L.)
They occur in very limited quantity at site, 22 bones. Their sample consists
of vertebrae, teeth, splinters of long bones and they could not be positively
identified to either sheep or goat. Some measurements on mandibles parts
suggest a microdontia phenomenon, typical to neolithic population from
Transilvania. All bones originate in young and subadult animals.
Dog (Canis familiaris l.)
A pair of mandibles with the length of molar row of 70 mm belonging to a
medium size were identified.
Cervids (Cervus elaphus LI Capreolus capreo/us L.)
Aside from cattle remains red deer is the most common hunted mammal.
His measurements show a large variation caused especially by sexual
www.cimec.ro
Georgeta El Susi 171
The species frequencies in the neolithica/ site from Orăştie
Table 1
House 1 House 4 House 5 Layer
Fragm. % Fragm. % Fragm.Fragm. Total % MNI %

lrgm.
Bos taurus 435 55.9 150 53.5 23 12 620 56 42 47.1

Ovis/ Capra 3 0.3 18 6.4 22 1.9 2 2.2
Sus serala
domestieus 29 3.7 6 2.1 35 3.1 4 4.4
Canis lamiliaris 2 0.2 2 0.1 1 1.1
DOMESTIC
MAMMALS 469 60.2 174 62.1 24 12 679 61.3 49 55
Cervus elaphus 274 35.2 99 35.3 6 5 384 34.7 28 31.4
Sus serala lerrus 26 3.3 26 2.3 4 4.4
Ursus aretos 2 0.2 2 0.1 2 2.2
Bo~ primigenius 6 0.7 6 2.1 13 1 .1 4 4.4
Capreolus eapreolus 1 0.1 1 0.3 2 0.1 2 2.2
WILD MAMMALS 309 39.8 106 37.9 7 427 38.7 40 44.9
TOTAL 778 100 280 100 31 17 1, 106 100 89 100
Bos I Cervus 77 12 2 91
Ribs 126 54 6 8 194
Splinters 170 79 9 30 288
TOTAL
ASSEMBLAGE 1, 151 425 48 55 1,679
dimorphisme. The males outnumber the females among the presumed individuals.
The size variation corresponds to that found in neolithic sites as lclod, Zau de
Cîmpie (Haimovici, Man, 1986, p. 336). and the Banat Plain. Only two fragments
of left shoulderblades belong to species. They come from adult animals.
Brown bear (Ursus arctos L.)
He is the only wild carnivore found at Orăştie. His sample consists of two
epiphyses of humerus and come from adults. Their measurements indicate
animals of medium-big size: breadth of trochlea 72; 72 mm; distal breadth 96; 105.
III EXPLOITATION STRATEGIES
Concerning cattle of 42 individuals 20.8% were killed between 0-2,5

years, 45.2% until four years and 23.8% ovar. Most of the immature specimens
(45%) were subadults. The relative high frequency of them implies an exploitation
focused upon meat and hide productions. Also the ratio of youngs is lesser,
strongly increasing after first birth. The bulls dominate among the animals killed
between 2,5-4 years, the females have been spared. Though the production of
meat appears to have been the primary objective there is evidence toward
utilising secondary products such as milk or traction. A 23% quota of matures
besides a better employment of individuals slaughtered until four years and
www.cimec.ro
172 Animal Husbandry of Turdaş Community
The catt/e measurements of Orăştie site
Table2
Skeletal part Nr. Variability M Variability
Bos taurus Bos primigenius
MAXILLA Lg. M3 2 38.5; 39.5

MAN DIBLE
- p2 - M3 94.5
- M, - M3 1 61
- Lg. M3 8 37 - 41 38.6
SCAPULA •
- Smallest width of
collum 2 56; 60 60.5 (?)
- Width of angulus
articularis 3 72;73; 75 77
- D. of facies art. 5 51 - 63 61.1 66; 65
HUMERUS
-Breadth of trohl. 6 72 - 80 76.3
- Distal length 5 78 - 87 83.1
- Distal diameter 6 74 - 94 (?) 83.2 100
RADIUS
- Proxima! breadth 2 81; 83 97
- Proxima! diameter 2 41; 43 50
- Distal breadth 85.5; 93
- Distal diameter 54
TIBIA
- Distal breadth 7 63 - 71 65.7 76
- Distal diameter 8 45.5 - 51 48.6 53
METACARPUS
- Proxima! breadth 5 59 - 69 62.6
- Proxima! diameter 5 34 - 41 37.6
- Distal breadth 5 59 - 69 62.6 73.5; 75
- Distal diameter 5 28 - 38 34.1 41
METATARSUS
- Proxima! breadth 7 46 - 54 51.5
- Proxima! diameter 88 45.5 - 52 48.8
TALUS
- Greatest length 13 63 - 75.5 70.7 78; 84;85
PHALANX I
- Greatest length 11 59 - 73 (?) 64.2
D - diameter; Lg. - length
www.cimec.ro
<?eorgeta li:I Susi 173
propitious natural conditions of fodder would hava assured numerous stocks in

the conditions of an economy grounded on cattle exploitation. lt is not out of the
question the using of cattle as draft animals. Some bones with pathological
deformations might prove the assertion.
Among pig a different pictura of exploitation emerges. All four animals
were killed when young.
As for red deer the age distribution is strongly oriented toward mature
individuals (85.5%). Little evidence for youngs and subadults was found. They
represent 14.2% of the presumed individuals.
IV INTERSPECIES PROPORTIONS
lt is a little difficult the outcomes tobe framed in a broad archaeozoological

contexte because of scarcity of information. Just now only few Vinca-Turdaş
sites from Transylvania have been enjoyed of faun al analyses. So that we were
obliged to resort to materials from settlements more or less contemporaneous
for analogies. These are: earlier layers from lclod (El Susi, 1989-1993), Zau de
Cîmpie (Haimovici, Man, 1986), Tisza sites from Hungary (Bokonyi, 1958, idem,
1977), Vinca layers from Divostin (Bokonyi, 1988), Vinca-Belo-Brdo (Bokonyi,
1990), Gomolava (Clason, 1979) and Liubcova-Orniţa (El Susi, 1995). The
husbandry and hunting are complementary segments of the subsistance economy
of the community from Orăştie-„ Dealul Pemilor". With regard to domestic/wild
ratio this is 55/45 at Orăştie; resembling proportions were uotlined at lclod (53.1 I
46.7), in Tisza sites (50.2-51.9/47.7-48) and at Liubcova-Orniţa (46.3/53.6). ln
the latest case the wild mammals surpass the domestic ones. With regard to
higher ratio of hunted mammals the similarities between Orăştie and Liubcova
shouldn't astonish. The both sites developed on areas coresponding to climate,
flora and fauna elements. However the ecological diversification is better
reflected by the Liubcova spectrum. Eleven wild species were identified at
Liubcova and only five at Orăştie. ln case of latest settement maybe a coupe of
taphonomic factors, a certain stage of site investigation have had an impact
upon species frequencies. Considering the higher quota of wilds (about 45% on
MNl)the hunting practice played an important role in community supplying. The
local e~onomy integrated the exploitation of red deer into the subsistence cycle,
especially in spring-summer. A 31.4% value is uncommonly in contemporary
sites from Romania 17% totaliza his bones at Zau de Cîmpie and lclod.
Depending on biogeographical his bones at Zau de Cîmpie and lclod. Depending
on biogeographical placement in settlements of Vinca C-D Cultura from
Yugoslavia his share varies between 6% at Divostin, 18% at Gomolava, 36% at
Opovo (Greenfield, 1986, p. 338). The high value of species preferring forest or
open-forest environments reflects the high density in the surroundings of
Orăştie. His spreading area was much more extent than our days. As for the
brown bear his distribution area was more driven to northwards than presant
times. The aurochs was present in local fauna, however he recorded a lesser
density as the spectrum reflects it.
Domestic cattle were the most common domestic element found at
Orăştie. They recorded 47% at the site, 41 % at Zau de Cîmpie, 40.1 at Labo
www.cimec.ro
(Bokonyi, 1977, p. 1O), 44% at Divostin (Bokonyi, 1988, p. 420). Lesser values
were estimated for Vinca (37% on fragments) (Bokonyi, 1990, p. 23), Gomolava
(Clason, 1979, p. 72) and lclod (34%).
The quota of small rumainants and pig rises 5%. One supposes ovicaprins
were exploited to a small extent alsa at lclod (8%), in Tisza sites (4-4%).
1.ncluding a hypothetical percentage of destroyed bones their value shouldn't
exceed by 10%. ln exchange is surprisingly the lesser share of pig, about 4.4%,
for which favorable conditions seemed to exist. The species alsa recorded small
frequencies in the other sites: 11.2 at lclod, 9.5 at Zau de Cîmpie, 4.5-14.2 in
Tisza sites.
An estimation of meat amount (about 13, 177kg) offered by a total of 89
MNI was provided as it follows: 61. 7% by domestic mammals and 32.9 by wilds.
The cattle account 64.4%, only 2.2% the pig and ovi-caprins. Of wilds, red deer
summarizes 20.1 %, auroch 12.1 %, 6.4% the wild swine and 4,5% the brown
bear.
On the whole-the animal husbandry of Turdaş community from Orăştie is
based on cattle exploitation, together an intensive hunting. From this point of
view it draws any the better together the neolithis sites from Transylvania (lclod,
Zau de Cîmpie) and to a small extent the Tisza sites. Alsa the diggings in the
settlement brought to light some bones with a special destination (function),
maybe. That is the question of samples from two pits and a grave (G,).
The first pit furnished three ribs and a metapodial tragmnent from a
subadult ovicaprin; from a pig not older than one year came out a rib and two
1Ţ1andible fragments. A left radius of a red deer originate in pit 4 (clase by grave
2); the bone belongs to a mature stag of big size. To gravei belong a mandible
of red deer, a splinter of a shoulderblade and of a diaphysis; the latest two are
undetermined. Therefore in all cases were deposed parts of small animals and
hunted species. Probably economic reasons would have laid down the choice of
species.
www.cimec.ro
1 2 3 4 5 6 7 8 9
. 60
1. Cattle
2. Ovicaprins
400
3. Pig
4. Dog
20
5. Red deer
6. Wild swine
o OiiiiiiiiiOiiiiiiiii---l~R=- 7. Brown bear
8. Aurochs
20
9. Roe deer
1O. Domestics
40
11. Wilds
80
Fig.1: Species freqencies on fragments (A) and MNI (B) in Orăştie site
www.cimec.ro
-
€5
fB
Cattle
Red deer
Ovicaprins
1.
2.
3.
4.
5.
Orăştie
lclod
Zau de Câmpie
Divostin li
Leb6
50
• Pig
6. Liubcova-Orniţa (11-1)
40
30
20
10
1 2 3 4 5 6
Fig.2: Species frequencies in neolithical settlements of South - East Europe.
www.cimec.ro
O PRIVIRE GENERALĂ ASUPRA CREŞTERII ANIMALELOR

ÎN COMUNITATEA TURDAŞ DE LA ORĂŞTIE „DEALUL PEMILOR" (X)
(JUDEŢUL HUNEDOARA)
Rezumat
Lucrarea prezintă analiza efectuată pe materialul osteologic de la Orăştie „Dealul

Pemilor" (X2). Estimând un raport între speciile domestice şi cele sălbatice putem încadra
aşezarea neolitică în categoria celor cu o economie alimentară axată pe exploatarea speciilor
domestice (ponderea numerică deţinând-o bovinele) şi în subsidiar vânătoarea (specia cervideelor).
Frecvenţa speciilor în aşezările neolitice din sud-estul Europei din lotul de la Orăştie,
lclod, Zau de Cîmpie, Divostin li, Lebti şi Liubcova-Orniţa (11-1), denotă şi în aceste cazuri,
existenţa cu preponderenţă a speciei de rumegătoare, pe lângă cervidee, ovicaprine şi porcine.
www.cimec.ro
www.cimec.ro
MANIFESTĂRI SPIRITUALE ŞI MOTIVAŢII ALE
RAPORTURILOR DINTRE ADEPŢII DIFERITELOR
CULTE RELIGIOASE DECELATE ÎN NECROPOLA
SÂNTANA DE MUREŞ DE LA GHERĂSENI
Eugen - Marius Constantinescu
Cunoaşterea culturii Sântana de Mureş-Cerneahov a înregistrat progrese

importante, în pofida faptului că sunt„ încă, puţine obiective majore-aşezări şi
necropole -cercetate în întregime sau aproape în întregime. Au fost determinate,
în bună măsură, aspectele de cultură materială care au participat la sinteza sa,
etapele acestei sinteze (Ioniţă, 1982), grupările etnice (dacică, dacoromană,
germanică, sarmatică) implicate în procesul care a generat şi, apoi, au contribuit
la dezvoltarea acestui fenomen, locul, rolul şi condiţiile comunicării procesului
de romanizare şi asimilarea elementelor de cultură provincial-romană în
plămădirea şi consolidarea culturii Sântana de Mureş-Cerneahov. Conţinutul
(material) şi formele în care s-a exprimat, limitele cronologice şi spaţiul în care
această cultură sunt, în general, bine precizate.
Componentele spirituale - rituri şi ritualuri funerare, elemente de port,
preferinţe pentru anumite tehnici de lucru sau motive decorative etc. -au
constituit preocuparea multor cercetători, dintre cei care şi-au concentrat
atenţie asupra culturii respective. Manifestări ale spiritului -individual şi colectiv
- acestea s-au exprimat, în general, în forme comune tuturor colectivităţilor
culturii Sântana de Mureş-Cerneahov, dar îmbracă numeroase aspecte specifice
care definesc fiecare comunitate în parte şi, uneori, chiar grupuri restrânse din
cadrul acestora. În acest domeniu, al culturii spirituale, dezbaterile rămân
deschise. Interpretărilor (diferite) date unor situaţii înregistrate în aşezări şi
necropole ale culturii Sântana de Mureş (Gh. Diaconu, V. Palade, I. Ioniţă etc.)
le adăugăm una. Este o ipoteză de lucru, formulată pe baza observaţiilor
prilejuite de cercetările recente din Cimitirul 1 de la Gherăseni-Grindul Cremenea.
ln esenţă, această ipoteză dă expresie încercării de a răspunde la întrebarea
care preocupă pe mulţi cercetători, dacă pot fi decelate unele aspecte ale
raporturilor dintre adepţii diferitelor culte religioase, respectiv intre creştini şi
adepţii cultelor pre-creştine în cadrul aşezărilor şi necropolelor Sântana de
Mureş.
În formularea ipotezei noastre, nu punem în discuţie problema prezenţei
creştinilorîn spaţiul nord-dunărean (implicit în nord-estul Munteniei) în secolul
IV d. Chr., întrucât acesta a fost abordată şi dezbătută, sub multiplele sale
aspecte, de numeroşi cercetători, cei mai mulţi acceptând, afirmând, susţinând
ori demonstrând prezenţa adepţilor creştinismului aici şi acum 1 (Dacia nord-
1. Bama, 1968, p. 391; Barnea, 1979, p. 48; Coman, I., 1983, p. 238·257; Macrea, 1978, p. 207-211; Popescu
Em., 1983; Aămureanu, 1978; Teodor, 1991; Teodorescu, 1983; Teodorescu, 1984, p. 55-56; Vornicescu, 1984,
p. 34-42.
www.cimec.ro
180 Manifestări spirituale în necropola Sântana de Mureş
dunăreană, secolul IV d. Chr.). Am acceptat ipoteza conform căreia, în

comunităţile Sântana de Mureş trăiau şi creştini, care foloseau aceleaşi cimitire,
comune cu toţi ceilalţi membri ai colectivităţii. O serie de descoperiri, mai vechi
sau mai noi, între care de la Bârlad-Valea Seacă 2 , Mihălăşeni3, Brăviceni
Orhei4, au produs argumente greu de contestat în sprijinul acestei ipoteze,
astăzi larg acceptată.
Care sunt datele furnizate de cercetarea Cimitirului 1 de la Gherăseni?
Plurisitul arheologic de la Gherăseni-Grindul Cremenea este situat la 1Okm sud
de municipiul Buzău, pe malul drept al pârâului Călmăţui, între satele Budişteni
(comuna Costeşti) şi Cremenea (comuna Gherăseni), ocupând o suprafaţă de
circa 100 ha. Primele cercetări au fost întreprinse aici de dr. Gh. Diaconu şi
Victor Teodorescu în anii 1959-1965 5 • Ca urmare a unei operaţiuni de terasare
iniţiată de către fostul C.A. P. Gherăseni în vara 1989, a fost afectată o suprafaţă
de 21 ha din terenul pe care este aplasată staţiunea arheologică, fapt ce ne-a
obligat să începem cercetări de salvare, care continuă şi în prezent. Unul din
obiectivele cercetărilor din anii 1991-19961-a constituit Cimitirul nr. 1 (identificat
în 1961, în urma unei descoperiri întâmplătoare).Cercetările din ultimii ani au
completat informaţia despre acest cimitir, au permis redatarea mormintelor mai
vechi 6 , au scos la lumină o serie de complexe di11 alte epoci - neolitică,
hallstattiană, feudală şi ne permit formularea unei ipoteze asupra raporturilor
dintre adepţii diferitelor culte religioase, care locuiau în secolul IV d. Chr. aici,
pe malul Călmăţuiului.
În ceea ce priveşte mormintele aparţinând orizontului Sântana de Mureş,
situaţia statistică cumulată (1961-1996) se prezintă astfel: au fost descoperite
54 de morminte, din care 17 de incineraiie şi 37 de înhumaţie. Din acestea, 22
de morminte, respectiv 12 de incineraţi'3 şi 1Ode înhumaţie, au fost cercetate în
anii 1961-1965. Toate mormintele de înhumaţie cercetate atunci erau orientate
nord-sud; niciunul nu era deranjat din vechime. Dintre mormintele de înhumaţie
cercetate recent (1991-1996), 7 au fost deranjate din vechime (M. 58, 59, 63, 96,
97, 102, 103) 7 , unul a fost cenotaf (M. 84 ), trei au avut nişă (M. 61 , 98, 1O1, primul
de adolescent, celelalte de copii), iar două (M. 72, de copil şi 95, de adult) erau
oi'ientate vest-est şi aveau inventar foarte sărac: M. 72 numai un pahar de sticlă
aşezat la cap (spre vest), iar M. 95- brăţară, verigă şi cercel toate de bronz şi
2. Palade, 1980, 1982, 1983, 1985.

3. La Mihălăşeni, judeţul Botoşani, sunt peste o sută de morminte creştine. Informaţie de la autorul cercetării,
Octavian -Liviu Şovan, căruia îi mulţumim.
4. Grosu, 1993; din peste 90 de morminte orientate vest-est, 25 aveau inventar (sărac); alte două morminte,
orientate est-vest, sunt considerate tot creştine.
5. Diaconu. 1973; 1977 şi informaţii de la V. Teodorescu, pentru care ii mulţumim.
6. Considerate, iniţial, neolitice, acestea datează din perioada de tranziţie de la neolitic la epoca bronzului
..: Constantinescu, E.M., 1994, 1995, 1996; în campania 1993 au fost descoperite aici primele două morminte de
incineraţie în urnă şi în groapă, datănd din perioada de tranziţie de la neolitic la epoca bronzului. atribuite, iniţial,
fazei timpurii a culturii Sântana de Mureş.
7. Numerotarea mormintelor s-a făcui începând cu cele descoperile în 1961-1965 şi a inclus toate
mormintele cercetate până acum la Gherăseni, deci şi mormintele din perioada de tranziţie de la neolitic la epoca
bronzului (15) descoperite după 1991 în arealul Cimitirului 1, precum şi mormintele din secolul XV-XVI (32)
cercetate în 1990 într-un areal situat la circa 200 m nord de Cimitirul 1 şi care fuseseră grav deranjate de lucrările
de terasare din 1989.
www.cimec.ro
Eugen - Marius Constantinescu 181
două mărgele discoidale de chihlimbar (numai podoabe); ultimele două morminte,

conform interpretărilor acceptate, au aparţinut unor creştini.
Analizând amplasarea mormintelor în planul cimitirului, corelată cu
intervenţiile profanatoare, reţinem următoarele observaţii: toate mormintele
deranjate din vechime şi cele trei morminte cu nişă sunt amplasate în zona
central - sudică a cimitirului (pi. 1 ); mormântul 72, de copil creştinat, este
amplasat la nord-nord-vest de grupul mormintelor profanate cu nişă, iar mormântul
95, de creştin matur, se află la marginea de sud a grupului respectiv; mormintele
de incineraţie cercetate după 1991 se află la vest de aliniamentul marcat de
mormintele 72 şi 95; mormintele de inhumaţie aflate la vest de acest aliniament
ca şi cele situate mai spre est - nord-est de grupul mormintelor deranjate şi cu
nişă nu a fost niciunul deranjat (în suprafaţa cercetată până în prezent). Între
mormintele profanate, unul (M. 102) a fost complet răvăşit, o parte din oase şi
piesele de inventar, cu excepţia câtorva fragmente ceramice, au fost aruncate
afară din groapă, altul (M. 58) a fost puternic deranjat şi o parte din inventar
distrus, în trei cazuri (M. 59, 96, 103) deranjamentul a afectat cutia toracică şi
craniul, iar în două cazuri (M. 63, 97) au fost deranjate inclusiv oasele bazinului
şi partea superioară a membrelor inferioare. În cinci cazuri (M. 59, 63, 96, 103)
piesele de inventar au fost deplasate şi, în parte, chiar deteriorate, inclusiv
vasele din ceramică. În toate cazurile, după profanarea mormântului şi răvăşirea
scheletului, gropile au fost umplute imediat la loc. Se pare că mormintele 102 şi
103, aflate la 4,5 m distanţă unul de altul, au fost deranjate concomitent, iar
materialele aruncate din gropi s-au amestecat, din mormântul 102 lipsind
craniul, iar în mormântul 103 aflându-se două calote craniene, ambele în poziţie
secundară; în acest mormânt au rămas in situ oasele bazinului şi cele ale
membrelor inferioare.
Observaţiile consemnate sugerează existenţa unor raporturi între cele
trni categorii de morminte, raporturi care, considerăm, caracterizează o anumită
etapă din evoluţia cimitirului. Deoarece au fost deranjate numai morminte de
inhumaţie orientate nord-sud (cu variaţiile determinate de momentul îngropării)
în care se înmormântau adepţii cultelor păgâne, morminte aflate într-un anume
raport de vecinătate cu cele două morminte creştine, considerăm că intervenţia
profanatoare se poate datora adepţilor noii religii, care, eventual, încercau să
impună, pe de o parte, trecerea la creştinism a urmaşilor celor cărora le erau
deranjate mormintele, iar pe de altă parte, urmăreau modificarea orientării
mormintelor conform concepţiei ideologiei creştine, în plină ascensiune.
Un posibil răspuns, conservator, al adepţilor cultelor pre-creştine ar putea
fi apariţia mormintelor cu nişă, prin amenajarea acesteia urmărindu-se protejarea
defuncţilor împotriva acţiunilor profanatoare.
Această ipoteză are în vedere faptul că, în zona unde apar mormintele
deranjate, există şi morminte, atât de copii cât şi de adulţi, fără nişă, nederanjate
(M. 60 şi 85, de copii, 65, 66, 68, 81, 83 de adulţi). Excludem posibilitatea ca
aceste morminte să nu fi fost deranjate deoarece nu au putut fi localizate de
către profanatori, ele nu se deosebesc prin nimic de celelalte morminte din zonă.
O posibilă explicaţie ar fi aceea că mormintele nederanjate din aceeşi zonă cu
www.cimec.ro
cele deranjate ar putea să aparţină unei perioade mai vechi din evoluţia
cimitirului, când nu se născuse conflictul între păgâni şi creştini. Evident,
păstrăm o anumită rezervă faţă de această interpretare a situaţiei.
Ca şi în cazul altor necropole din arealul Sântana de Mureş (Bârlad-Valea
Seacă, Mihălăşeni etc.), profanarea mormintelor s-a făcut, în toate cazurile
constatate, la distarlţă în timp faţă de momentul înhumării, numai după ce
dispăruseră legăturile anatomice dintre părţile componente ale scheletului, aşa
cum indică modul în care sunt amestecate şi împrăştiate oasele. Mai mult chiar,
intervenţiile profanatorilor s-au produs într-un moment când, în cele mai multe
cazuri, gropile mormintelor nu se mai observau şi, probabil, dispăruseră şi
semnele de mormânt. Numai aşa se poate explica faptul că gropile săpate de
profanatori pentru deranjarea unor morminte - 63, 96, 97, 103, au avut, la
suprafaţă, dimensiuni mult mai mari decât gropile iniţiale ale mormintelor,
acestea din urmă fiind, în cazurile menţionate, considerabil afectate şi ca formă
şi ca dimensiuni. Situaţia nu poate fi interpretată ca o consecinţă a faptului că
intervenţia profanatorilor s-ar fi produs noaptea, sub protecţia întunericului,
deoarece alte morminte - 58, 59, 102, au fost deranjate prin suprapunerea
perfectă a gropilor de profanare peste gropile iniţiale ale acestora. De altfel,
ideea profanării mormintelor la lumina zilei, uneori, chiar de către urmaşii celor
înhumaţi, a fost abordată şi, uneori, acceptată 8 .
Pe baza ultimelor informaţii acumulate se poate formula şi ipoteza conform
căreia, la un anumit moment din evoluţia comunităţilor Sântana de Mureş,
profanarea mormintelor adepţilor cultelor păgâne (care continuau să-şi îngroape
morţii cu capul spre nord, mai rar spre sud, şi să depună ofrande bogate alături
de cei decedaţi, ilustrate de inventarele şi resturile osteologice găsite), căpătase
un statut cvasioficial: acceptat de membrii comunităţilor şi, probabil, susţinut de
factori cu influenţă în cadrul societăţii - preoţi creştini, misionari etc. Altfel spus,
această practică ar fi expresia conflictului ideologic dintre creştini şi păgâni,
într-un moment în care creştinismul era în plină expansiune în spaţiul nord-
dunărean. În parte, această ipoteză se întâlneşte cu cea formulată de A.E.
Sîmonovici 9 pe baza observaţiilor furnizate de o serie de descoperiri din aria
Cerneahov. Întrucât în alte ne~ropole au fost semnalate şi morminte creştine
deranjate din vechime 10 , motiv pentru care unii cercetători au pus la îndoială ori
chiar au exclus conflictul ideologic dintre creştini şi păgâni ca· motivaţie a
acestor manifestări 11 , precizăm că ipoteza formulată se sprijină şi pe observaţia
că în Cimitirul 1 de la Gherăseni nu există morminte creştine deranjate din
vechime. Trebuie avut în vedere şi un alt aspect, până acum neglijat, anume că,
acolo unde au apărut şi morminte creştine profanate din vechime, aceasta ar
8. Palade, 1982, p. 182, 186 cu referire la bibliografia existenlă asupra problemei.

9. Sîmonovici, 1963.
1O. La Bârlad - Valea Seacă, din 16 morminte orientate vest-est 5 au Iost deranjate intentionat din vechime;
morminte creştine deranjate din vechime au fost semnalate şi la Bogdăneşti-Fălciu, Palade, 1982, p. 187; la
Periaslav-Hmelnilki, Gonciarov-Mahno, 1957, p. 142 sqq; la Mihălăşeni, cf. informajiei date de O.L. Şovan.
11. Palade, 1982.
www.cimec.ro
putea fi replica membrilor păgâni ai colectivităţilor respective la acţiunile

profanatoare ale creştinilor, ca semn că ascendenţa creştinilor nu se impusese.
Desigur, aceste manifestări puteau avea, şi noi credem că aveau, şi alte
motivaţii, dar dintre motivele determinate ale acţiunilor de profanare a mormintelor
ctonsiderăm că nu trebuie exclus conflictul dintre noua religie, creştinismul şi
vechile culte păgâne.
La Gherăseni, profanarea mormintelor se poate datora creştinilor, iar, ca
răspuns la această manifestare, adepţii cultelor păgâne, probabil, au creat
mormintele cu nişă, pentru a proteja odihna de veci a copiilor şi adolescenţilor
lor. Dacă această ipoteză de lucru va fi confirmată de descoperiri viitoare, ea ar
putea constitui şi un criteriu de cronologie internă pentru Cimitirul 1, în sensul
că, cel puţin mormintele cu nişă pot fi datate in aceeaşi fază cu mormintele
creştine.
www.cimec.ro
BIBLIOGRAFIE
BARNEA 1968 =I. Barnea, DIN ISTORIA DOBROGEI, vok li, Bucureşti, 1968.
BARNEA 1979 =I. Barnea, ARTA CREŞTINĂ ÎN ROMÂNIA, voi. I, Secolele 111-
VI, Bucureşti, 1979.
COMAN, I. 1983 =prof. dr. Ioan Gh Coman, ELEMENTE DE CONTINUITATE
SPIRITUALĂ GETO-DACO-ROMANĂ ŞI CREŞTINĂ ÎN
REGIUNEA RÂULUI MOUSAIOS
=BUZĂU DUPĂ MĂRTURII PATRISTICE ŞI ARHEOLOGICE,
ÎN SPIRITUALITATE ŞI ISTORIE LA ÎNTORSĂTURA
CARPAŢILOR, voi. I, Buzău, 1983, (mai departe
SPIRITUALITATE ŞI ISTORIE, I, 1983), p. 231-258;
CONSTANTINESCU, E.M. 1994 =Eugen-Marius Constantinescu, REZULTATE
ALE CERCETĂRILOR ARHEOLOGICE DE LA GHERĂSENl
GRINDUL CREMENEA ÎN CAMPANIA 1992, în MOUSAIOS,
IV/I, Buzău, 1994, p ..105-115;
CONSTANTINESCU E.M. 1994 b =Eugen-Marius Constantinescu,
GHERĂSENI, CIMITIRUL 1, în CRONICA CERCETĂTORILOR
ARHEOLOGICE. CAMPANIA 1993, Satu Mare, 1994, p. 27/55;
COtJSTANTINESCU E.M. 1995 =Eugen-Marius Constantinescu, STAŢIUNEA
GHERĂSENI în CRONICA CERCETĂRILOR ARHEOLOGICE.
CAMPANIA 1994, Cluj-Napoca, 1995, p. 34/52;
CONSTANTINESCU E.M. 1996 =Eugen-Marius Constantinescu, GHERĂSENI,
în CRONICA CERCETĂRILOR ARHEOLOGICE. CAMPANIA
1995, Brăila, 1996, p. 48-49/60; 163 planşa;
DIACONU, Gh 1973 =Gheorghe Diaconu, DESPRE DESCOPERIRILE DE LA
GHERĂSENl-BUZĂU, în STUDII ŞI CERCETĂRI DE ISTORIE
BUZOIANĂ, Buzău, 1973, p. 7-13;
DIACONU, Gh 1977 =Gheorghe Diaconu, AŞEZAREA ŞI NECROPOLA
DE LA GHERĂSENI BUZĂU, în SCIVA, 28, 3, 1977, p. 431-457;
GONCIAROV - MAHNO 1957 = V.K. Gonciarov, E.V. Mahno, ARHEOLOGIA,
9, 1957, p. 142 sqq;
GROSU 1993 =Vasile Grosu.Chişinău, NECROPOLA DE LA BRĂVICENI,
ORHEI, REP. MOLDOVA, SEC. IV, d. Chr., comunicare
prezentată la Sesiunea anuală de rapoarte, Constanţa, 13-16
mai, 1993;
MACREA 1978 = M. Macrea, APROPOS DE QUELQUES DECOUVERTES
CHRETIENNES EN DACIE, în DE LA BUREBISTA LA DACIA
POSTROMANĂ, Cluj-Napoca, 1978, p. 194-227;
PALADE 1980 =V. Palade, NECROPOLA DIN SECOLUL IV ŞI ÎNCEPUTUL
SECOLULUI V e.n. DE LA BÂRLAD - VALEA SEACĂ, în
MATERIALE ŞI CERCETĂRI ARHEOLOGICE, (XIV) Tulcea,
1980, p. 407-416;
PALADE 1982 =V. Palade, UN OBICEI MAGICO-RITUAL ÎN NECROPOLA
DIN SECOLUL AL IV-LEA DE LA BÂRLAD - VALEA SEACĂ,
în TRACO-DACICA, III, 1982, p. 181-191;
www.cimec.ro
PALADE 1983 =V. Palade, SĂPĂTURILE ARHEOLOGICE DIN NECROPOLA

DE LA BÂRLAD VALEA SEACĂ, în MATERIALE ŞI CERCETĂRI
ARHEOLOGICE (XV), Bucureşti, 1983, p. 396-406;
PALADE 1985 =V. Palade, CULTURA SÂNTANA DE MUREŞ. CONCEPT ŞI
CRONOLOGIE, în MEMORIA ANTIQUITATIS, IX-XI, Piatra
Neamţ, 1985, p. 517-525;
POPESCU Em 1983 = Emilian Popescu, CREŞTINISMUL ÎN EPARHIA
BUZĂULUI PÂNĂ ÎN SECOLUL AL VII-LEA, în SPIRITUALITATE
ŞI ISTORIE, I, 1983, p. 259-277 şi pi. VI;
RĂMUREANU 1978 = pr. prof. I. Rămureanu, MIŞCAREA AUDIENILOR ÎN
DACIA PONTICĂ ŞI NORD-DUNĂREANĂ (sec. IV-V), în 8.0.R.
nr. 9-10, 1978, p. 1053-1070;
TEODOR 1991 =Dan Gh. Teodor, CREŞTINISMUL LA EST DE CARPAŢI DE
LA ORIGINI PÂNĂ ÎN SECOLUL AL XIV-LEA, laşi, 1991;
TEODORESCU 1983 =Victor Teodorescu, ELEMENTE PALEOCREŞTINE ÎN
TEZAURELE DE LA ŞIMLEUL SILVANIEI ŞI PIETROASA (sec.
IV), în SPIRITUALITATE ŞI ISTORIE, I, 1983, p. 93-103 şi pi. IV;
TEODORESCU 1984 =Victor Teodorescu, CIREŞANU. UN ASPECT CULTURAL
. APARŢINÂND POPULAŢIEI DACOROMANE DIN SEC. IV-V
e.n. LA SUD DE CARPAŢI, în ANUARUL M UZEULUI DE
0
ISTORIE ŞI ARHEOLOGIE PRAHOVA, I, Ploieşti, 1984, p. 51-100;

SÎMONOVICI 1963 = A.E. Sîmonovici, în SOVETSCAIA ARHEOLOGIA, 1,
1963, p. 49-59;
VORNICESCU 1984 =dr. Nestor Vornicescu, PRIMELE SCRIERI PATRISTICE
ÎN LITERATURA NOASTRĂ, Craiova, 1984 ..
www.cimec.ro
.-
...
'
LEGENDĂ:
• - mormânt de incineraţie
O- mormânt de înhumaţie nederanjat

-0- - mormânt de înhumaţie deranjat din vechime
:O - mormânt de înhumaţie cu nişă
+o - mormânt de creştin
o 2 3
I I I
GHERĂSENI, Jud. Buzău - Planul mormintelor Sântana de Mureş

cercetate în anii 1991-1996
www.cimec.ro
SPIRITUAL MANIFESTA TIONS ANO REASONS OF THE RELATIONS AMONG

ADVOCA TES OF THE DIFFERENT RELIGION CREEDS IN THE CEMETERY
SÂNTANA DE MUREŞ FROM GHERĂSENI
Abstract
At Gherăseni, the unholy burials were due to Christians, but as an answer at this
manifestation the advocates problably have created the burials with recesses lor to proiect the
eternal peace ol their children and teen-agers.
li this ipotetica! work will be confirm by the further discoveries, ii can be constituite, too,
a criterion ol internai chronology lor the Cemetery 1, in the way that at least the burials with
recesses can be dated in the same phase with the Christian burials.
www.cimec.ro
www.cimec.ro
CONTRIBUŢII PRIVIND STADIUL CERCETĂRII
HALLSTATTULUI TIMPURIU ÎN SPAŢIUL
INTRACARPATIC
Adriana Giurgiu Ardeu
Opinia cvasi-generală a specialiştilor, că în perioada de început a epocii

fierului 1 , are loc individualizarea ariilor nord şi sud tracice, justifică interesul tot
mai mare manifestat în ultimii ani pentru această perioadă din preistoria
României 2 •
Deşi vestigiile hallstattiene sunt consemnate din perioada de pionierat a
arheologiei române, debutul propriu-zis în cercetarea acestei perioade, se
realizează în primele două decenii ale secolului XX-iea, ani în care se efectuează
săpăturile arheologice de la Lechinţa de Mureş 3 şi se structurează o primă teorie
asupra acestei perioade, aproape necunoscută la ceea dată, aparţinând lui V.
Pârvan 4 • Un alt moment important al arheologiei române, inclusiv pentru începutul
epocii fierului, este apariţia în 1932 a lucrării lui I. Nestor „Der Stand der
Vorgeschitsforschung în Rumanien" în care autorul, reconsiderând materialul
arheologic cunoscut până atunci, integrează spaţiul românesc protoistoriei
universale. Pentru cunoaşterea acestei perioade, semnificative sunt şi sondajele
efectuate de Al. Ferenczi 5 , I. şi D. Berciu 6 , la care se adaugă şi editarea în 1942
a Repertoriului pentru Ardeal, conceput de M. Roska. Întreruptă în primii ani de
după război, activitatea de cercetare se reia în anii '50. Acum se desfăşoară
primele investigaţii în aşezarea de la Teleac 7 , sondajele de la Mediaş 8 , precum,
şi cercetările din sud-estul Transilvaniei 9 . În atenţia cercetătorilor români 10 : K.
Horedt, N. Vlassa - St. Dănilă, St. Ferenczi, A.D. Alexandrescu -1. Pop au stat
şi cunoscutele „cetăţi de pământ" din Transilvania. Cercetările şi sondajele
desfăşurate în acei ani au prilejuit apariţia unor studii semnate de o serie de
cercetători printre care: Z. Szekely, E. Zaharia şi S. Morintz, M. Rusu, A. Lăszl6,
T. Bader, T. Soroceanu, M. Petrescu-Dîmboviţa, VI. Dumitrescu-A. Vulpe, A.
1. Precizez că am utilizat termenii de: începutul epocii fierului, hallstatt timpuriu şi Ha A-HaB ca fiind
echivalen!i.
2. După 1990 a.u apărut o serie de lucrări care vizează această perioadă: V. Vasiliev. I. Al. Aldea, H.
Ciu9udean, Civilizaţia dacică timpurie în aria intracarpatică a României, Cluj-Napoca, 1991; M. Gumă, Prima
epocă a fierului în sud-vestul României, Bucureşti 1993; A. Lăzl6, Începuturile epocii fierului la est de Carpaţi,
Bucureşti, 1994; O. Levi!iki, Hallstattul canelat la răsărit de Carpaţi, Bucureşti, 1994.
3. O. Popescu, Dacia li, 1925, p. 304-335.
4. V. Pârvan, Getica, 1926, p. 292-297.
5. Al. Ferenczi, A.C.M.l.T., IV, 1932-1938, p. 309-310.
6. I. şi O. Berciu, Apulum li, 1946, p. 60-75.
7. K. Horedt, I. Berciu, Al. Popa, Materiale li, 1963, p. 353-358.
8. E. Zaharia, I. Nestor, Materiale VII, 1960, p. 170-178; E. Zaharia, Dacia N.S. IX, 1965, p. 83-104.
9. z. Szekely, Materiale VI, 1959, p. 196-199; Materiale VII, 1961, p. 179-181; Materiale VIII, 1962, p. 325-
328.
10. K. Horedt, Probi. Muz. 1960, p. 179-187; N. Vlassa, Şt. Dănilă, Materiale VIII, 1962, p. 341-347; Şt.
Ferenczi, Apulum V, 1965, p. 115-125; A.D. Alexandrescu. I. Pop, Materiale IX, p. 161-167.
www.cimec.ro
190 Hallstattul timpuriu în spaţiul intracarpatic
Vulpe, N. Lupu, A. Stoia, N. Boroffka, V. Vasiliev-AI. I. Aldea - H. Ciugudean şi

mulţi alţii care au luat în discuţie aspecte ale acestei culturi 11 •
Anul 1995 a marcat apariţia a trei repertorii arheologice 12 care adaugă
vestigiilor cunoscute ultimele descoperiri înregistrate în judeţele Alba, Braşov şi
Mureş.
În pofida unei literaturi relativ bogate şi a numeroaselor descoperiri
atribuite, spaţiului geografic la care ne referim, începutul epocii fierului nu este
o perioadă uşor de reconstituit.
În încercarea de a oferi o imagine cât mai reală asupra stadiului cercetării
în spaţiului şi timpul precizat, am luat în considerare toate descoperirile atribuite
liallstattului timpuriu: material ceramic, piese de metal găsite izolat, depozite
de bronzuri şi descopriri funerare. Cu excepţia depozitelor de bronzuri, toate
celelalte vestigii arheologice sunt cuprinse în catalogul descoperirilor, în care
figurează un număr~ 240 de localităţi 13 (fig. 1) în care au fost făcute descoperiri
arheologice databile în Hallstatt A-B.
Cea mai mare parte a acestei documentaţii este ilustrată de materialul
ceramic prezent în aproape toate localităţile, indicând tot atâtea posibile locuiri
din această perioadă. Marea majoritate a aşezărilor sunt deschise, cartarea lor
surprinzând o mai mare concentrare în zona de vest, în principal pe cursul
mijlociu al Mureşului, în bazinul celor două Tirnave, precum şi în zona dintre
Mureş şi Someş. O altă concentrare de aşezări se observă în sud-vestul
Transilvaniei. Se poate remarca că pe măsura îndepărtării, de bazinele
hidrografice principale, aşezările devin tot mai rare (fig. 2). Dacă această
concentrare este una reală sau datorată unei examinări mai intense a zonei, vor
răspunde cercetările viitoare. O menţiune trebuie totuşi făcută cartarea pieselor
de metal descoperite în afara aşezărilor (izolate), sugerează acelaşi areal de
locuire (fig. 3).
. Spre deosebire de epocile precedente 14 , deşi aşezările deschise rămân
dominante, prezenţa fortificaţiilor este numeric mai mare, fiind atestate în 22 de
puncte (fig. 2). Cu excepţia aşezărilor foritificate de la T eleac 15 şi Mediaş 16 unde
stratul de cultură indică o locuire îndelungată, o serie de foritficaţii 17 , (Dej,
Ciceu-Corabia, Subcetate,Bozna) în care stratul de cultură relativ subţire 18 , a
11. Z. Szekely, Aşezări; E. Zaharia, S. Morintz, SCIV 116,3, 1965, p. 451-462; S. Morintz, Aluta, 1970, p.
93-97; M. Rusu, Dacia N.S. VII, 1963, p. 177-210; A. Lazslo, SCIVA 26, 1975, p. 17-39; T. Bader, Die Fibeln,
1983;T. Soroceanu. Hortfunde; M. Petrescu-Dâmbovila. Depozite, 1977; VI. Dumitrescu, A. Vulpe, Dacia inainte
deDromihete, 1988; A. Vulpe, Dacia N.S., IX, 1965, p. 105-133; P.B.F. Vl/9, 1990; N. Lupu, 1ilişca;A. Stoia,
SCIVA, 43, 4, 1992, p. 393-401; N. Borottka, Apulum, XXIV, 1987, p. 55-77; V. Vasiliev, ActaMN, XX, 1983, p.
33-55, Sargetia, XX, 1986-1987, p. 64-80, Thraco-Dacica, XVI, 1-2, 1995, p. 87-93, Fortifications, 1995; V.
Vasiliev, I.Al. Aldea, H. Ciugudean, Civilizaţia, 1991.
12. V. Lazăr, Rep.Arh. Mureş, 1995; FI. Costea, Rep. Arh. Braşov, 1995; Rep. Arh. Alba-Iulia, 1995.
13. Catalogul descoperirilor adună 240 de localităţi şi peste 31 O puncte în care sunt menţionate descoperiri
arheologice databile în Ha A-B.
14. ŞI. Ferenczi, Apulum, V, 1965, p. 118 şi urm.
15. V. Vasiliev, I.Al.Aldea, H. Ciugudean, Civilizatia, p. 32.
16. E. Zaharia, Dacia N.S„ IX, 1965, p. 84.
17. V. Vasiliev, Fortifications.
18. Stratul de locuire este în medie de 0, 15m la Dej, 0,35 m la Ciceu-Corabia, 0,25 m la Subcetate şi 0,30
mlaBozna.
www.cimec.ro
Adriana Giurgiu Ardeu 191
determinat pe unii cercetători1 9 să le considere cetăţi de refugiu. Ceea ce

frapează însă în acest caz - posibil datorită stadiului cercetării în zonă - este
lipsa aşezărilor deschise din preajma cetăţilor de refugiu (fig. 2). În privinţa
celorlalte fortificaţii fie sunt cunosute sumar în urma unor sondaje precum cele
dela: Braşov-Păticel2{), Bodoc 21 , Huedin 22 , Racoş 23 , Sărăţel 24 , Tuşnad 25 , fie sunt
doar menţionate în literatura de specialitate precum cele de la Beia 215 , Bobâlna 27 ,
Daia 28 , Sărăţeni 29 , Voivodeni:Il, etc.
Despre categoria descoperirilor cu caracter funerar, raportate la
intensitatea locuirii halllstatiene în spaţiul intracarpatic, se poate spune că sunt
foarte slab reprezentate. Deşi, descoperiri de acest tip au fost înregistrate în 15
localităţi3 1 , posibilitatea documentării asupra acestui aspect este redusă, fie din
lipsă de informaţii -majoritatea făcând obiectul unor menţiuni ca cele de la:
Cucerdea 32 , Noşlac 33 , Tău 34 etc. - fie situaţii în care atribuirea este incertă
precum cazul mormintelor de la Simeria 35 • Singurele descoperiri cu caracter
funerar care pot fi luate în considerare sunt gropile cu resturi scheletice de la
Baciu şi Teleac-considerate de autorii 36 cercetării gropi rituale- urna cu resturi
calcinate de la Luduş 37 precum şi cele două morminte de incineraţie de la Reci 38 •
În aceste condiţii, chiar luând în considerare referirile mai vechi din literatura de
specialitate, varietatea ritualului la un număr atât de mic de descoperiri face ca
orice apreciere asupra acestui aspect al epocii timpurii a fierului în spaţiul
intracarpatic să fie aproape imposibilă.
O parte semnificativă a inventarului arheologic atribuit acestei perioade
este ilustrat de pisele de metal. Dominante rămân în epocă piesele de bronz
atât prin cantitatea impresionantă cuprinsă în cele 86 39 de depozite cât şi cele
peste 40 de piese de bronz descoperite izolat (fig. 3). La acestea se adaugă o
cantitate mică de piese din acest material găsite în cuprinsul aşezărilor. În
privinţa pieselor de aur, valoarea intrinsecă a acestei categorii de materiale a
19. V. Vasiliev, I. Andriloiu, Apulum, XXII, 1985, p. 31-36; V. Vasiliev, Fortifications; V. Vasiliev, I.Al. Aldea,
H. Ciugudean, Civilizaţia, p. 21-22.
20.D. Popescu, Dacia, VII, 1963, p. 576; A.O. Alexandrescu, I. Pop, Materiale. IX, 1970, p. 161-167.
21. K. Horedt, Probi. Muz. Cluj, 1960, p. 180.1.
22. Rep. Arh. Cluj, p. 233, nr. 3.
23. Rep. Arh. Braşov, p. 84, nr. 55.
24. N. Vlassa, Şt. Dănilă, Materiale, VII, 1962, p. 341-347.
25. K. Horedt, op. cit., p. 182.
26. K. Horedt op. cit. p. 181.
27. Rep. Arh. Cluj, p. 55, nr. 1.
28. Rep. Arh. Mureş, p. 49, nr. V.1.k.
29. Z. Szekely, Materiale VIII, 1962, p. 331.
30. Rep. Arh. Mureş, p. 281, nr. XCV.1.D.
31. Vezicataloguldescoperirilornumerele: 8, 9, 16, 63c, 116, 121, 123, 134b, 125, 160, 183, 211, 213,218c,
235.
32. Rep. Arh. Mureş, p. 109, nr. XXVl.1.D.
33. Rep. Arh. Alba, p. 131, nr.124.6.
34. Rep. Arh. Alba-Iulia, p. 184-188.2.
35. I. Andriţoiu, Apulum, XIV, 1976, p. 394, nota 1.
36. Z. Kalmar, SCIVA 38, 2, 1984, p. 166-174; V. Vasiliev, I. Al. Aldea, H. Ciugudean, Civilizaţia, p. 42.
37. M. Rusu, Materiale VIII, 1963, p. 349-351.
38. z. Szekely, Aşezări, p. 8.
39. M. Petrescu-Dâmboviţa, Depozite; A. Vulpe-A. Lazăr, Dacia N.S. XXXIII, 1-2, 1989.
www.cimec.ro
făcut ca extrem de puţine piese să ajungă până în zilele noastre, marea

majoritate doar prin CO(lsemnările literaturii de specialitate. Pentru spaţiul şi
timpul precizat am înregistrat prezenţa a două tezaure: Simeria 40 şi Tirgu-
Mureş41 precum şi alte piese izolate descoperite în 11 localităţi 42 , toate
reprezentând exclusiv piese de podoabă (fig. 3).
Spre deosebire de prezenţa în cantitate mare a pieselor de bronz -
situaţie care caracterizează perioada de început a epocii fierului - mărturii ale
cunoaşterii şi utilizării fierului sunt extrem de puţine. Piese de fier apar sporadic
în Ha. A, numărul lor creşte progresiv în Ha. B, devenind comune la sfârşitul
acestei perioade. Marea majoritate a pieselor de fier provin din aşezări ca cele
de la Teleac 43 , Cernatu 44 , Tilişca 45 , Porumbenii Mari 46 , etc. mai puţin reprezentate
fiind descoperirile de piese izolate precum la: Pănade 47 , Batoş 48 , Călugăreni 49 ,
Păsăreni 50 (fig. 3). Se cunoaşte un singur caz de apariţie a unei piese de fier în
cadrul unui depozit de bronzuri la Şomartin 51 şi nu este semnalată prezenţa
acestora la descoperirile cu caracter funerar.
Deşi cele peste 400 52 de puncte în care au fost înregistrate descoperiri
arheologice ar putea indica posibilitatea unei bogate informări, analiza acestor
surse reduce foarte mult posibilitatea exploatării lor informaţionale. Pentru a
stabili cu mai multă precizie stadiul atins astăzi de cercetarea arheologică a
perioadei timpurii a epocii fierului în spaţiul transilvan am luat în considerare:
amploarea obiectivelor şi a săpăturilor, relevanţa materialului descoperit şi
valorificarea acestuia. Aceste criterii delimitează cinci categorii de informaţie pe
care le vom prezenta în ordinea importanţei lor:
1 . Prima categorie am considerat a fi reprezentată de cercetările
arheologice sistematice desfăşurate de-a lungul mai multor campanii, cu un
număr mare de secţiuni, cu mai multe niveluri de locuire cu un material
arheologic sugestiv, precum şi punerea acestuia în circuitul ştiinţific. Obiectivul
arheologic care se apropie cel mai mult de aceste criterii este aşezarea
fortificată de la Teleac 53 • Mărimea acesteia (30 de hectare) şi cercetarea timp de
mai mulţi ani prin cinzeci de secţiuni în urma cărora au fost depistate trei niveluri
de locuire şi un bogat material arheologic îi asigură până la această dată
calitatea de cea mai mare aşezare a acestei perioade din Transilvania.
2. O a doua categorie am considerat că sunt cercetările de mai mică
amploare care fie prin numărul redus de secţiuni fie prin materialul descoperit
40. I. Andritoiu, Apulum, XVI, 1976, p. 394.

41. Rep. Arh. Mureş, p. 256, nr. LXXXVl.1.
42. Catalogul descoperirilor numerelor: 1, 25, 32, 46, 75, 85, 150, 152, 163, 183, 218.
43. V. Vasiliev, I. Al. Aldea, H. Ciugudean, Civilizaţia, p. 44-58.
44. z. Szekely, Aşezări, p. 24-25.
45. N. Lupu, Ti'lişca, p. 60.
46. Z. Szekely, Aşezări, p. 34.
47. N. Boroffka, Apulum XXIV, 1987, p. 70, nr. 20.
48. Rep. Arh. Mureş, p. 65, nr. IX.1.C.
49. RepArh. Mureş, p. 122, nr. XXX.2.d.
50. Rep. Arh. Mureş, p. 195, nr. LXl.1.A.C.
51. M. Petrescu-Dâmbovita. Depozite, p. 146.
52. Această sumă a rezultat adăugând la cele 315 puncte şi localitătile unde s-au descoperit depozitele de
bronzuri.
53. V. Vasiliev, I. Al. Aldea, H. Ciugudean, op. cit. p. 23.
www.cimec.ro
mai puţin relevant aparţin mai degrabă categoriei sondajelor 54 (fig. 4). Deşi
importante prin observaţiile stratigrafice (aşezarea de la Mediaş) 55 sau prin
materialul descoperit (aşezările de la Reci şi Cernatu) 56 , aceste locuiri rămân
totuşi puţin cercetate. În ultimii 20 de ani sondaje ample s-au efectuat mai ales
la fortificaţiile 57 de la Bozna, Ciceu-Corabia, Dej, Subcetate şi Sona. O anumită
nunţar~ în cadrul celei de a doua categorii trebuie făcută între cercetările
menţionate mai sus şi cele cu caracter de verificare a căror rezultate sunt
limitate la sumare menţiuni.
3. O altă categorie este reprezentată de săpăturile a căror obiectiv
principal vizează o altă epocă descoperindu-se şi niveluri de locuire sau
materiale de factură hallstattiană timpurie (fig. 4). Această situaţie este
consemnată în 27 de localităţi, dar numai la trei dintre ele: Tilişca 58 , Ranta 59 şi
Lechinţa 60 materialul hallstattian este publicat, în celelalte cazuri având de-a
face cu simple menţiuni.
4. Un număr mai mic de săpături sunt efectuate în scopul salvării unor
obiective descoperite întâmplător, în care condiţiile specifice nu au permis
observaţii de ordin stratigrafic (fig. 4). -
5. Majoritatea localităţilor (peste 160 de puncte) în care figurează materiale
arheologice aparţinând hallstattului timpuriu, au fost consemnate în urma unor
periegheze sau descoperiri întâmplătoare (fig. 4).
În privinţa celor 86 de depozite de bronzuri, trebuie menţionat că toate
sunt rezultatul unor descoperiri întâmplătoare.
În situaţia relevată mai sus orice încercare de prezentare a perioadei de
început a epocii fierului în spaţiul intracarpatic, trebuie să ţină cont de insuficienţa
cunoaşterii acestei perioade în actualul stadiu al cercetării.
CATALOGUL DESCOPERIRILOR
1. Abrud, jud. Alba a) În punctul „Somai" s-a descoperit un lanţ masiv de

aur, databil la sfârşitul epocii bronzului I începutul epocii fierului. I Rep. Arh.
Alba, p. 19, nr. 1. 2. b) Pe teritoriul localităţii s-a descoperit o brăţară de aur cu
capete semilunare, probabil din aceeaşi epocă. IM. Roska, Repertorium, p. 12,
nr. 3; D. Popescu, Materiale li, 1956, p. 216, Rep. Arh. Alba, 1995, p. 19, nr. 11.
2. Adrian, corn. Gurghlu, jud. Mureş. Dintr-un punct neprecizat de pe
teritoriul comunei provine un ciocan de bronz, databil la sfârşitul epocii bronzului
/începutul epocii fierului./ I. Berciu, Al. Popa, Apulum XVI, 1967, p. 78-79, fig.
2/16, a, b, c; Al. Popa, Marisia, V. 1975, p. 16; Rep. Arh. Mureş, p. 143, nr. XLl.2.
3. Agrişteu, corn. Bălăuşeri, jud. Mureş. Sub „Dealul Cetăţii" au fost
descoperite, în urma unui sondaj. fragmente ceramice hallstattiene. I Gh.
54. Am folosii aprecierea autorilor asupra calitătii săpălurii.

55. E. Zaharia. Dacia N.S. IX. 1965.
56. Z. Szekely, Aşezări.
57. V. Vasiliev, Fortifications.
58. N. Lupu, Tilişca, p. 54-61.
59. D. şi T. Berciu, Apulum, li, 1964, p. 14-17.
60. D. Popescu, Dacia li, 1925, p. 304-344.
www.cimec.ro
·,94 Hallstattul timpuriu în spaţiul intracarpatic
Baltag, E. Amlacher, AllA, XXVIII, 1987-1988, p. 98; Rep. Arh. Mureş, p. 74, nr.
XII. 2. 13.
4. Aiton, jud. Cluj. a) În punctul „Deasupra Morii", în urma cercetării de
suprafaţă (1969, 1974), au fost culese fragmente ceramice, databile în Hallstatt-
~I timpuriu (Mz. Aiton). IM. Blăjan, T. Serghi, Sargetia, XIII, 1977, p. 140; Rep.
Arh. Cluj. p. 22, nr. 4. b) în punctul „La Cînepi" s-au găsit fragmente ceramice,
databile în Hallstatt-ul timpuriu (Mz. Aiton). I Rep. Arh. Cluj. p. 23, nr. 1O.
5. Aiud, jud Alba. a) În punctul „Dîmbul Cocoşului" a fost semnalată
descoperirea unui celt de bronz (Mz. Aiud, inv. 751 ), databil în Bz. D/Ha A. IM.
Roska, Repertorium, p. 188, nr. 25; Rep. Arh. Alba, p. 21, nr. 3. b) În punctul
„Microraion 111", lucrările edilitare (1968-1973) au dus la descoperirea unor
gropi şi bordeie, conţinând fragmente ceramice şi piese întregibile, aparţinând
perioadelor Bz. D sau Ha A. I H. Ciugudean, Apulum, XVI, 1978, p. 40, fig. 2/2,
3, 6, 7; Apulum, XXXI, 1994, p. 60, fig. 1/1-3; Rep. Arh. Alba, p. 20, nr. 3.1.
6. Aiudul se Sus, jud. Alba. La ieşirea din localitatea spre Marginea, cu
ocazia unor cercetări de suprafaţă, au fost găsite fragmente ceramice de factură
hallstatt-iană timpurie. I Rep. Arh. Alba, p. 27, nr. 4.1.
7. Alba Iulia, jud. Alba a) În punctul „Platoul romanilor" au fost descoperite
fragmente ceramice atribuite Hallstatt-ului timpuriu. I Rep. Arh. Alba, p. 29, nr.
8. b) Din puncte neprecizate topografic provin câteva piese de bronz: o toartă
de vas, un pandativ compus din verigi, piese în formă de securi miniaturale şi o
fibulă de tip „ochelari" (Mz. Alba Iulia). IT. Soroceanu, Acta MN, X, p. 498; D.
Popescu, Materiale, li, 1956, p. 806; Rep. Arh. Alba, p. 29, nr. 8.
8. Aluniş, jud. Mureş. În punctul „Cimitirul Reformat" a fost descoperit în
1950 un mormânt de inhumaţie din epoca fierului, conţinând: 1 vas, 2 ulcioare
şi resturi osteologice. I Rep. Arh. Mureş, p. 46, nr. IV. 1. F.
9. Apahida, jud. Cluj. În punctul „Chibaia" s-a descoperit o urnă
bitronconică, conţinând oase arse, databilă în epoca timpurie a fierului. I Rep.
Arh. Cluj. p. 31, nr. 23.
1O. Apaţa, jud. Braşov. Dintr-un punct neprecizat provin fragmente
ceramice şi resturi de chirpic. I Rep. Arh. Braşov, p. 74, nr. 1.
11. Apold, jud. Mureş în punctul „După grădini" s-a descoperit ceramică
hallstatt-iană canelată şi cu luciu metalic. I G. Baltag, E. Amlacher, AllA, 1987-
1988, p. 4-6; Rep. Arh. Mureş, p. 47, nr. v. 1.13 (pi. XXl/1-4).
12. Ardeu, corn. Balşa, jud. Hunedoara. În punctul „Cetăţuia" au fost
găsite întâmplător fragmente ceramice, databile în Hallstatt-ul timpuriu I I.
Andriţoiu, Sargetia, XIV, 1979, p. 16, nr. 3, (pi. V, 2).
13. Asin ip, corn. Lopadea Nouă, jud. Alba. La marginea satului, în punctul
„Sălişte" s-au descoperit fragmente ceramice în Hallstatt-ul timpuriu. I Rep.
şrh. Alba, 1995, p. 58-61, nr. 11.6.
14. Aurel Vlaicu, corn. Geoagiu, jud. Hunedoara. În punctul „Izvorul
Rece", în urma unei periegheze (1978) au fost găsite materiale arheologice
databile în Hallstatt-ul timpuriu, constând din fragmente ceramice şi bucăţi de
chirpic cu impresiuni, provenite de la nuiele, I. Andriţoiu, Sargetia, XIV, 1979, p.
www.cimec.ro
16,nr.2.
15. Aurel Vlaicu, aparţine Sighişoarei, jud. Mureş. În punctul „Saivane"
au fost semnalate, încă din anii, 50 - 60, de A. Mureşan, mărturii arheologice din
Hallstatt-ul timpuriu. I Rep. Arh. Mureş, p. 237, nr. LXXVII 3.C.
16. Baciu, jud. Cluj a) În zona pârâului Nădaş, în urma unor lucrări
edilitare, au fost descoperite fragmente ceramice, databile în Ha B. IZ. Kalmar,
Gh. Lazarovici, Acta MN, XXII-XXIII, 1985-1986, p. 726; Rep. Arh. Cluj, p. 42,
nr. 5. b) În punctul „Strada Nouă", în urma unui sondaj (1984), au fost
descoperite două locuinţe cu vetre, două gropi, conţinând resturile scheletice a
doi copii uşor chirciţi şi un pavaj de pietre de râu. IZ. Kalmar, SCIVA, 38, 2, 1987,
p. 166-174; Rep. Arh. Cluj, p. 42, nr. 3.
17. Band, Jud. Mureş. a) La liziera pădurii, în punctul „Cioncaş", în urma
unor cercetări de teren (V. Lazăr, 1988), au fost descoperite numeroase
fragmente ceramice hallstatt-iene. I Rep. Arh. Mureş, p. 60, nr. VII. 1.F. (pi. LXX/
1-2, 2, 9). b) De pe teritoriul comunei provine un depozit de vase (17 piese),
descoperit în 1914, recuperat, probabil din morminte databile în Hallstatt-ul
timpuriu (MNIT, li, 9739-9757). I K. Horedt, St. şi Corn. Sibiu, 13, p. 152, 157,
nr. 4; Rep. Arh. Mureş, p. 57, nr. VIII. 1.2.
18. Batoş, jud. Mureş. Fără precizări topografice sunt menţionate
fragmente ceramice, mărgele din pastă de sticlă (Mz. Brukenthal), 3 brăţări de
bronz şi un vârf de lance de fier (Mz. Târgu Mureş), databile în Ha B. IM. Petică,
Marisia VII, 1977, p. 462 (pi. LXVI); V. Lazăr, Marisia XV-XXII, 1992, p. 40, nr.
1; Rep. Arh. Mureş, p. 65, nr. IX 1.c.
19. Brădeni, corn. Moldoveneşti, jud. Cluj. a) În punctul „Apa Sărată" a
fost identificată o aşezare din Hallstatt-ul timpuriu. I Rep. Arh. Cluj, p. 48, nr. 4.
b) Din teritoriul satului, fără precizări topografice, provine un celt cu „arcadă';
databil în Bz D/Ha A. IM. Petrescu-Dîmboviţa, Depozite, 1977, p. 126, pi. 299/
12; Rep. Arh. Cluj, p. 48, nr. 5. c) Lângă movila „Dâmb", cu prilejul unor lucrări
edilitare, a fost descoperită o fibulă în formă de arcuş de vioară şi un ac de bronz,
ambele databile în Ha B. IZ. Milea, SCIV, 19, 1968, p. 513 - 516; SCIV 21, 1970,
p. 153; Rep. Arh. Cluj, p. 47, nr. 1.
20. Băgaciu, corn. Sic, jud. Cluj. De pe teritoriul satului, în urma unei
periegheze (1. Ferenczi şi A. Vincze, 1963) au fost găsite fragmente ceramice
aparţinând Hallstatt-ului timpuriu. I Rep. Arh. Cluj, p. 49.
21.Bălcaciu, corn. Jidvei jud. Alba. Dintr-un punct neprecizat provin
fragmente ceramice cu proeminenţe din prima epocă a fierului. Rep. Arh. Alba,
p. 53, nr. 17,2.
22. Bedeni, corn. Goldeşti, jud. Mureş. Fără precizări topografice se
menţionează un celt, de bronz de tip transilvănean, databil în Ha A. I Rep. Arh.
Mureş, p. 131, nr. XXXIV. 4.6
23. Beia, jud. Braşov. Pe teritoriul satului este menţionată o fortificaţie din
prima epocă a fierului. I K. Horedt, Problemele Muzeului Cluj, 1960, p. 181; Rep.
Arh. Braşov, p. 74, nr. 3.
24. Berghin, jud. Alba. a) Din puncte neprecizate provin diverse piese de
bronz databile în epoca bronzului sau epoca fierului. I Rep. Arh. Alba, p. 54, nr.
19.1. b) în vatra satului, cercetările de suprafaţă au dus la identificarea unei
aşezări, aparţinând Hallstatt-ului timpuriu. I I. Aldea, E. Staicovici, N. Blăjan,
www.cimec.ro
Apulum VXlll, 1980, p. 151; Rep. Arh. Alba, p. 55, nr. 29.4.
25. Biia, corn., jud. Alba. a) În punctul „Rădac" au fost descoperite
î11tâmplător vase de factură hallstatt-iană. I Rep. Arh. Alba, p. 51, nr. 21.2. b) De
pe teritoriul comunei, provin: o brăţară masivă de aur cu capete semilunare, 4
verigi dintr-un lanţ de aur, databile la sfârşitul epocii bronzului şi început de
Hallstatt. I V. Pârvan, Getica,p. 330, 339; D. Popescu, Materiale li, 1959, p. 216;
Enciclopedia Arheologică a României, p. 120; Rep. Arh. Alba, p. 58-59, nr. 21.
26. Bârcea Mare, jud. Hunedoara. Între şosea şi râul Cerna, în urma unei
periegheze (V. Lazăr, I. Andriţoiu, 1978), au fost adunate fragmente ceramice
•
hallstatt-iene. I I. Andriţoiu, Sargetia, XIV, 1979, p. 12-19, nr. 6.
27. Blaj, jud. Alba. În urma unui sondaj, în „Pădurea Vezii" au fost
descoperite două brăţări-apărători de bronz, databile în Ha B (Mz. Blaj). I Rep.
Arh. Alba, p. 58, nr. 23.3.
28. Blandiana, corn. Cîrna, jud. Alba. Cu ocazia unor lucrări edilitare au
fost descoperite fragmente ceramice hallstatt-iene (Mz. Alba Iulia). IRep. Arh.
Alba, p. 61, nr. 24.5.
29. Bobîlna, jud. Cluj. În punctul „Dealul Bobîlna" au fost semnalate urme
de fortificaţie, datând din Hallstatt-ul timpuriu, precum şi fragmente ceramice din
aceeaşi epocă. IRep. Arh. Cluj, p. 55, nr. 1.
. 30. Bod, jud Braşov. În urma unei cercetări de teren (FI. Costea 1978), în
raza localităţii au fost descoperite fragmente ceramice canelate. IRep. Arh.
Braşov, p. 74, nr. 5.
31. Bodoc, juds. Covasna. Pe partea stângă a văii Oltului, la o altitudine
de aproximativ 1.000 de m, pe un platou numit „Vârful Comorii", sondajele
realizate de K. Horedt în 1950 au identificat o fortificaţie triplă, în zona de NV-
SE şi un singur val în restul platformei. Valul conţine un zid sec din piatră şi urme
de calcinare, probabil de la o palisadă. În interiroul fortificaţiei a fost identificat
un nivel subţire de cultură, conţinând fragmente ceramice, databile în Hallstatt-
ul timpuriu. IK. ~oredt, Problemele Muzeului Cluj .• 1960, p. 180.1.
32. Bogata De Sus, corn. Vad, jud. Cluj. ln punctul „Ogradesa" este
menţionată descoperirea întâmplătoare a unui vas de bronz, conţinând o verigă
de bronz, şi a două mici verigi de aur. Acestea au fost datate în Bz DIHa A. I
M.Roska, Repert6rium, p. 207, nr. 11; Rep. Arh. Cluj, p. 52, nr. 2.
33. Boju, corn. Cojocna, jud. Cluj. Pe platoul numit „Straja Mare" au fost
descoperite accidental, în 1944, fragmente ceramice databile în Hallstattul
timpuriu. IRep. Arh. Cluj, p. 60, nr. 2.
34. Bozna, corn. Agrij, jud. Sălaj. La 1,5 km de sat, pe colina numită
,·,Vraniţa Boznei", sondajele efectuate, începând cu anii '60 (Şt. Ferenczi,
M.Macrea), 1984 (E.Laka) şi 1988-1989, au identificat o aşezare fortificată, în
zona mai accesibilă din N şi NE, cu val, şanţ şi palisadă. În interiorul fortificaţiei
au fost descoperite resturile a trei locuinţe de formă aproximativ ovală, numeroase
fragmente ceramice, bucăţi de chirpic, pietre de măcinat şi oase de animale. S-
a apreciat că această aşezare fortificată a avut doar o funcţie de refugiu şi a fost
utilizată în decursul perioadelor Ha B2 -Ha C. I V.Vasiliev, Fortifications, 1995, p.
www.cimec.ro
61-62.
35. Braşov. a) În urma unor cercetări de teren (FI.Costea, l.Munthiu
1984), în incinta Institutului de Cercetare a Sfeclei şi Cartofului, au fost descoperite
fragmente ceramice databile în' Ha A-Ha B. IRep. Arh. Braşov, p. 74. b) În
punctul „Cetatea", pe dealul Păticel, în urma unor sondaje, a fost iderrtificată o
fortificaţie, constând din \'.al şi şanţ, plasat în zona nordică a platoului. În
interiorul fortificaţiei au fost descoperite puţine fragmente ceramice, databile în
epoca timpurie a fierului. ID.Popescu, Dacil:l, VII, 1963, p. 576; A.O.Alexandrescu,
I.Pop, Materiale, IX, p. 161-167; Rep. Arh. Braşov, p. 74, nr. 7 c) în punctul
„Măgurele", în urma săpăturilor sistematice din aşezarea postromană, a fost
identificată şi o aşezare hallstatt-iană. IRep. Arh. Braşov, p. 75, nr. 9.
36. Brâncoveneşti, jud. Mureş. În malul pârâului de la „Cetatea Fetei",
s-au descoperit întâmplător două situle de bronz de tip Kurd, databile în Ha A 1
(MNIT, IV, 1874-1875). /V.Pârvan, Getica, p. 309,; M.Roska, Repert6rium, p.
167, nr. 123; l.Nestor, Stand, p. 137, nota 545; M.Rusu, Dacia, VIII, 1963, p. 47-
48; M.Petrescu Dâmboviţa, Depozite, p. 86 (pi. 12411-2, 232); Rep. Arh. Mureş,
p. 84, nr. XVI. 1. D. -
37. Buneşti, jud. Braşov. În punctul „Hessengrawen", în urma unui sondaj
din 1886, a fost descoperit un „vas din prima epocă a fierului" (Mz. Gimnaziului din
Sighişoara). IM.Rusu, Dacia, Vll,p. 207; Rep. Arh. Braşov, p. 75, nr. 11.
38. Caşva, corn. Gurghiu, jud. Mureş. Dintr-un punct fără precizări
topografice, provine o urnă cenuşie databilă în epoca timpurie a fierului (Mz.
Târgu Mureş, inv. 2939). Rep. Arh. Mureş, p. 143, nr. XLI. 3. A. 6.
39. Caţa, jud. Braşov în cursul unor cercetări de teren, în raza localităţii
au fost descoperite fragmente ceramice, databile în Ha A-B. IRep. Arh. Braşov,
p. 76, nr. 13.
40. Călan, jud. Hunedoara. Pe terasa Straiului au fost descoperite
î_ntâmplător, în 1976, un vârf de lance decorat, databil în Hallstatt-ul timpuriu
(Mz. Deva, inv. 23796).11.Andriţoiu, Sargeţia, XIV, 1979, p. 21, nr. 12 (pi. VI, 13)
41. Călugăreni, corn. Eremitu, jud. Mureş a) Fără precizări topografice,
se menţionează un vârf de săgeată de fier, datată de M. Rusu în Ha A 1 şi de A.
Zrinyi în Ha B2 IM. Roska, Repert6rium, p. 182-183, nr. 235; Rep. Arh. Mureş,
p. 122, nr. XXX.2.d. b) Din raza localităţii, provin şi fragmente de la o urnă,
databilă în prima epocă a fierului (Mz. Târgu Mureş, inv. 96). I Rep. Arh. Mureş,
p. 122, nr. XXX. 2. e.
42. Cămăraşu, jud. Cluj. Pe fostul domeniu Kemeny sunt menţionate
„urme hallstattiene" (Mz. Cluj, inv. 39 06-3921 ). IM. Roska, Repert6rium, p.
234, nr. 29; Rep. Arh. Cluj, p. 83, nr. 2.
43. Cenade, jud. Alba. Din puncte diferite de pe teritoriul comunei se
semnalează fragmente ceramice hallstatt-iene (Mz. Sighişoara) I I. Mitrofan,
Acta MN, IX, 1972, p. 45; N. Blăjan, C. Togan, Acta MP, li, 1078, p. 48-49; Rep.
Arh. Alba, p. 68, nr. 32.1.
44. Cernatu, jud. Covasna. În capătul nordic al comunei Carnatu de Sus,
pe platoul unui bot de deal, cunoscut sub denumirea de „ Vârful Ascuţit", a fost
sondată (1961) şi cercetată (1963, Z. Szekely) o aşezare fortificată cu şanţ şi
www.cimec.ro
val, în cele două zone mai accesibile (E şi V). În zona delimitată de fortificaţie
s-a constatat existenţa unui singur nivel hallstatt-ian, suprapus de un nivel
Latene. Locuirii hallstatt-iene îi aparţin: 6 bordeie şi un plan circular şi
dreptunghiular, vetre circulare făţuite, precum şi o mare cantitate de ceramică
neagră cu caneluri. Au mai fost descoperite două fibule de tip Peschiera şi piese
de bronz şi fier: cuţit curb de fier, daltă de fier cu două aripioare, 12 bare de fier
(din căre 4 întregi) şi un vârf de lance de bronz. Au mai fost găsite prâsnele de
lut, 2 discuri care imită roata unei căruţe, o lingură de turnat, un fragment de ac
cu cap conic de bronz şi o mărgea tubulară. Aşezarea a fost datată în Ha B. IZ.
Szekely Aşezări, 1966, p. 17-28.
45. B. Cetatea de Baltă, jud Alba. În locul numit „Sub Coastă", la 100-
150m de locul descoperirii depozitului, a fost documentată o aşezare hallstattiană.
I V. Pepelea, Acta MN, X, 1973, p. 517; Rep. Arh. Alba, p. 70, nr. 36.3.
46. Cetea, corn. Gaida de Jos, jud. Alba. Din puncte neprecizate de pe
teritoriul localităţii provin: a) brăţară de aur, databilă în Bz D - Ha A (MIR. 1943/
439). IM. Roska, Dolg., 6, 1915, 12; D. Popescu, Materiale li, 1956, p. 212; M.
Rusu, Acta MN, IX, 1972, p. 45. b) diferite piese de bronz: topor cu disc (Mz.
Sibiu, inv. 106/1209-124 7), brăţară răsucită, lance, 3 celturi, placă ornamentală,
flbulă, fragmente de unelte, mărgea; piese databile în Ha 8. I M. Roska,
Repert6rium, p. 54, nr. 9; M. Rusu, Dacia, VII, 1963, p. 208, nr. 9; M. Petrescu
Dîmboviţa. Depozite, p.127-129.
47. Cheile Turenilor, jud. Cluj. a) Pe terasa numită „Poderei" au fost
efectuate, în anii 1985-1988, săpături de salvare (Gh. Lazarovici, Z. Kalmar). Au
fost identificate peste 53 de complexe de locuire, de la neolitic la a doua epocă
a fierului. Hallstatt-ului timpuriu îi apartin puţine fragmente ceramice canelate.
I Rep. Arh. Cluj, p. 98, nr. 1.9. b) Din punctul „Peştera Amatorilor" au fost
adunate fragmente ceramice hallstatt-iene. I Gh. Lazarovici, Z. Kalmar, Acta
MN, XXII-XXIII, 1985-1986, p. 732-736; Rep. Arh. Cluj, p. 96, nr. 1.9.
48.Cicău, jud. Alba. În NV satului, în punctul „Sălişte", a fost documentată
o întinsă aşezare preistorică. Săpături sistematice (1969-1973, I. Winkler şi
colaboratorii, pe lângă alte materiale preistorice, au scos la iveală şi fragmente
ceramice aparţinând epocii hallstatt-iene. I H. Ciugudean, Apulum, XIV, 1976,
p. 14; J. Winkler, M. Takacs, Apulum, XVIII, 1980, p. 23-29; Rep. Arh. Alba, p.
59, nr. 39.2.
49. Ciceu Corabia, jud. Bistriţa-Năsăud. La 1 km ENE de sat, pe colina
Măgura, a fost menţionată în literatura de specialitate, încă de la începutul
secolului, prezenţa unei fortificaţii. În urma descoperirii, în 1968, în aşezare a
unui depozit de 42 de piese de bronz (datate în Ha, 8 1 -8 2 ), au fost organizate
mai multe campanii de sondare (1969, 1970. Şt. Ferenczi; 1976, 1977, V.
Vasiliev). Astfel, în urma sondajelor a fost documentată prezenţa, în zona de
NV a colinei, a unui sistem de fortificaţie realizat în două faze; primei faze îi
aparţin resturile incendiate ale unei palisade, iar zona fazei a doua un val de
aproximativ 160 m lungime, cu zid sec şi palisadă. În de aproximativ 30 ha,
delimitată de pante abrupte şi fortificaţie, au fost descoperite 2 locuinţe de
suprafaţă cu vatră, numeroase fragmente ceramice şi oase de animale, P.recum şi
trei fragmente de bronz, greu de definit. S-a apreciat că aşezarea a funcţionat pe
www.cimec.ro
parcursul perioadei Ha B2 - Ha C. I V. Vasiliev, Fortifications, 1995, p. 29-102.

50. Cincşor, jud. Braşov. În incinta castrului roman, în cursul săpăturilor
de salvare din 1987-1988, au ieşit la iveală şi fragmente ceramice databile în
Hallstatt-ul timpuriu. I Rep. Arh. Braşov, p. 76, nr. 14.
51. Cipău, corn. Iernut, jud. Mureş. a) În zona actualului cimitir a fost
documentată o aşezare hallstatt-iană. I N. Vlassa, Acta MN. li, 1965, p. 29, nr.
139; Rep. Arh. Mureş, p. 160, nr. XLVll.2.H. b) În punctul „Dîlmă", în urma unui
sondaj (N. Vlassa, 1951 ), a fost semnalată existenţa unui strat de cultură în
care, printre materiale Criş, Coţofeni, Wietenberg, au ieşit la iveală şi fragmente
ceramice, aparţinând Hallstatt-ului timpuriu. I N. Vlassa, Materiale, VI, 1959, p.
450, fig. 5/2, 4 10-12, 23); V. 1,..azăr, Marisia, XV-XXII, 1992, p. 38; Rep. Arh.
Mureş, p. 155, nr. XLVll.2.B. c) În punctul „Gîrle" a fost documentată o aşezare
cu mai multe orizonturi culturale printre care apar sporadic fragmente ceramice
hallstatt-iene. I N. Vlassa, Acta MN, li, 1965, p. 31, nr. 13.1; V. Lazăr, Marisia,
XV-XXII, 1992, p. 38; Rep. Arh. Mureş, p. 157-158, nr. XLVll.2.E. d) În punctul
„Hidro", în urma unor lucrări edilitare, s-au descoperit fragmente ceramice,
aparţinând Hallstatt-ului timpuriu (Mz. Mureş). I N. Vlassa, Acta MN, li, 1965, p.
29, nr. 13d, V. Lazăr, Marisia, XV-XXII, 1992; rep. Arh. Mureş, p. 160, nr.
XLVll.2.1
52. Cisteiul de Mureş, corn. Ocna Mureş, jud. Alba. În grădina lui Macarie
Teodor s-a descoperit accidental, în 1964, un cuţitaş curb de bronz, databil în
Bz. D -Ha A (Mz. Aiud) . I Rep. Arh. Alba, p. 79, nr. 42.2.
53. Ciugud, jud. Alba. Din punctul „Goneţi" provin fragmente ceramice,
databile în Hallstatt-ul timpuriu. I Rep. Arh. Alba, p. 77, nr. 42.1.
54. Ciumbrud, jud. Alba. a) Din punctul „Bokk-Pista", în urma unor
periegheze (j. Winkler şi H. Ciugudean, 1970), a fost identifcat un bordei
hallstatt-ian şi vase de mari dimensiuni aparţinând aceleiaşi epoci. I H. Ciugudean,
Apulum, XVI, 1978, p. 48, fig. 5/87; L. Chiţu, A. Borda, Apulum, X, p. 79, nr. 46.4.
b) La ieşirea din localitatea spre Sîncrai, în urma lucrărilor agricole (1969), a fost
descoperit un celt de bronz cu plisc, databil în Ha B2 (Mz. Aiud). I L. Chiţu, J.
Winkler, A. Borda, Apulum, X, 1972, p. 701; Rep. Arh. Alba, p. 80. nr. 46.5.
55. Ciunga, corn. Uioara de Jos, jud. Alba. În punctul „Gruiul de la
Ciungă" a fost descoperit, întâmplător, un celt de bronz, databil în Ha B. I H.
Ciugudean, Apulum, XVI, 1978, p. 48, fig. 6/5.
56. Cîmpeneşti, corn. Apahida, jud. Cluj. Pe malul stâng al Văii Feiurdului,
în urma unor lucrări de amenajare a drumului (1988); au fost descoperite
fragmente ceramice din Hallstatt-ul timpuriu. I Rep. Arh. Cluj, p. 115, nr. 1.
57. Cluj a) În punctul „Calvaria", în incinta fortificaţiei medievale, au fost
descoperite şi urme de locuire hallstatt-iană. I Rep. Arh. Cluj, p. 119, nr. 1. b).
Din cartierul Mănăştur, din punctul „Dealul Gol", au fost culese fragmente
ceramice hallstatt-iene timpurii. I Rep. Arh. Cluj, p. 102, nr. 2. c) Pe terasa de
sud a Văii Becaşului, în punctul „La iepure", în urma lucrărilor agricole, s-au
descoperit gropi, conţinând urme de arsură şi fragmente ceramice de factură
www.cimec.ro
hallstatt-iană timpurie. I Rep. Arh. Cluj, p. 138, nr. 62.

58. Coasta, corn. Bontida, jud. Cluj. În centrul localităţii, în grădina lui M.
Tintă, în urma săpăturilor arheologice din 1988 (V. Vasiliev, Z. Kalmar, S.
Cociş), au fost descoperite materiale arheologice preistorice, printre care şi
fragmente ceramice, aparţinând Hallstatt-ului timpuriu. I Rep. Arh. Cluj. p. 154,
nr. 1.
59.Comana de Jos, jud. Braşov. Pe „Dealul Slătinii" şi „Dealul Heleşteului",
în urma unor sondaje, au fost identificate două aşezări aparţinătoare Hallstatt-ului
timpuriu. I I. Florea, I. Ciupea, Comana de Jos, 1980, p. 21, 33, 60, pi. 24/9-1 O.
60. Copradea, corn. Apahida, jud. Cluj în hotarul satului s-a descoperit,
întâmplător, o fibulă databilă la sfârşitul epocii bronzului I începutul epocii
fierului. I Rep. Arh. Cluj. p. 168, nr. 3.
61. Crăciuneşti, corn. Băiţa, jud. Hunedoara. În „Peştera cu trei intrări",
în urma unui sondaj (I. Andriţoiu, M. D. Lazăr, C. Avram, 1976), a fost identificat
un strat subţire de locuire hallstatt-iană. I I. Andriţoiu, Sargetia, XIV, 1979, p. 21-
22, nr. 16; Apulum, XVI, p. 56-71 (pi. 11/10, 14. 111/2,3,5.
62. Cristeşti, jud. Mureş. De pe teritoriul localităţii un celt de tip transilvan,
databil în Hallstatt-ul timpuriu (Mz. Mureş, inv. 2582). IM. Rusu, Sargetia. IV,
1966, p. 35, nr. 43; Rep. Arh. Mureş, p. 100, nr. XXV.1.9.
63. Cucerdea, jud. Mureş. a) În prelungirea dealului Podeiului, pe terenul
de deasupra fermei zootehnice, a fost identificată o aşezare hallstatt-iană. b) În
„Via lui Turcu" a fost descoperit un bordei hallstatt-ian. c) În punctul „Podei",
în urma arăturilor, a ieşit la suprafaţă un cimitir de incineraţie în urnă, databil
în Hallstatt-ul timpuriu. I N. Vlassa, Acta MN, 1965, p. 24, nr. 7; FI. Grigorescu,
Marisia, VI, 1975, p. 690; V. Lazăr, Marisia, XV-XXII, 1992, p. 38; Rep. Arh.
Mureş, p. 109, nr. XXVl.1.D.
64. Cuci, jud. Mureş. În punctul „Berc", în urma unor sondaje (D şi I.
Berciu, 1943), au fost descoperite fragmente ceramice preistorice, printre care
şi unele de factură hallstatt-iană timpurie. ID. şi I. Berciu, Apulum, li, p. 20-22;
V. Vasiliev, Acta MN, XII-XIII, p. 20, nota 4; Rep. Arh. Mureş, p. 112, nr.
XXVll.1.E.
65. Cugir, jud. Alba. În punctul „Pârâul Gugului", în afara depozitului
descoperit, s-au mai găsit şi trei vase, databile în Ha A 1 (Muzeul Alba Iulia). I
M. Petrescu Dîmboviţa, Depozite, p. 91; H. Ciugudean, Apulum, XXXI, 1994, p.
62, 70; Rep. Arh. Alba, p. 87, nr. 57.8.
66. Cut, corn. Cîlnic, jud. Alba. Pe platoul care duce spre „Fîntîna
Dîrgului", în urma unei periegheze (Al. Aldea, 1968), au fost adunate fragmente
ceramice, databile în hallstatt-ul timpuriu. I Rep. Arh. Alba, p. 89, nr. 60.1.
67. Dacia, jud. Braşov. La ieşirea din sat s-au descoperit pe arătură
numeroase fragmente ceramice canelate, databile în Ha A-B, şi o mare cantitate
de lipitură (materiale aflate la Şc. Gen. Jibert). I Rep. Arh. Braşov, p. 79, nr. 28.
68. Oaia, corn. Apold, jud. Mureş. a) Între valea laterală a Târnavei Mari,
Albeşti şi Oaia, pe un deal abrupt, în punctul „Cetăţuia", există urmele unei
fortificaţii de formă ovală, neregulate (lungimea 120-135m, lăţimea 55-60m).
Roska, Repert6rium, p. 257, nr. 57; K. Horedt, Studii, li, 1949, 1, p. 142; N.
www.cimec.ro
Vlassa, Şt. Dănilă, Apulum, VI, 1967, p. 46; Gh. Baltag, Marisia, IX, 1979, p. 103-
104, pi. LXlll/1, LXIV/1-4, LXV/2-3; Rep. Arh. Mureş, p. 49, nr. V.1.k. b) În
punctul „Valea Cremenesei", de pe arătură, au fost culese fragmentate ceramice
hallstatt-iene. ID. Popescu, SCIV, 4, 19, 1968, p. 679; Rep. Arh. Alba, p. 89-90.
69. Daneş, jud. Mureş a) Fără precizări topografice se menţionează
ceramică de uz comun (vase borcan), databile în epoca finală a bronzului sau
în Hallstatt-ul timpuriu (M.N.l.T., inv. P. 61770-61781 ). I V. Lazăr, Marisia, XV-
XXII, 1992, p. 40; Rep. Arh. Mureş, p. 115, nr. XXVlll.1.A.c. b) Din raza comunei
sunt menţionate: o spadă, o seceră şi un celt de tip transilvan, piese databile la
sfârşitul epocii bronzului I începutul epocii fierului (Mz. Brukenthal, inv. 10061.
IM. Roska, Repertorium, p. 251, nr. 58; A. D. Alexandrescu, Dacia, X, 1966, p.
189, nr. 299; T. Bader, PBF, IV, 2, 1991, p. 168, nr. 420. Rep. Arh. Mureş, p.
115, nr. XXVll.1.A.2.
70. Deda, jud. Mureş. Din localitate este menţionat un celt de tip transilvan,
databil în Hallstatt-ul A. (Mz. Târgu Mureş, inv. 2742). I I. Marţian, Rep., p. 17,
nr. 224; M. Rusu, Sargetia, IV, p. 20, nr. 51, p. 36, nr. 51; Rep. Arh. Mureş, p.
119, nr. XXIX.1.A.b.
71. Dej, jud Cluj. În punctul „Dealul Rozelor" este menţionată în literatura
de specialitate prezenţa unei fortificaţii. În acelaşi punct, în 1956, au fost
descoperite accidental 7 vase, iar săpăturile sistematice din anii 1989-1991 au
adus precizări asupra valului şi şanţului de apărare, au descoperit trei locuinţe
de suprafaţă şi o groapă rotundă, precum şi fragmente ceramice. Această
fortificaţie şi nivelul de locuire surprin~ au fost datate în Ha B- Ha C. IM. Roska,
Repert6rium, p. 66, nr. 33; K. Horedt, Probleme de Muzeografie Cluj, V, 1965,
p. 8; V. Vasiliev, Fortifications, 1995, p.11-32.
72. Deva, jud Hunedoara. a) În zona cartierului „Bejan", în urma unor
lucrări edilitare, au fost descoperite fragmente ceramice, precum şi un vas
bitronconic, conţinând mei carbonizat. I I. Andriţoiu, Sargetia, XI-XII, 1974-
1975, p. 397, pi. 1/6, 11/1; Sargetia, XIV, 1979, p .. 22-23, nr. 17. b) Pe str.
„Depozitelor", în urma unui sondaj. au fost identificate două bordeie, greutăţi,
fusaiole, fragmente ceramice şi obiecte de bronz, databile în Hallstatt-ul timpuriu.
I idem, Sargetia, XI-XII, 1975, p. 396-397; idem, Sargetia, XIV, 1979, p. 22, nr. 17.
73. Dezmir, corn. Apahida, jud. Cluj. Pe un promotoriu, în punctul numit
„Tăuşor", în urma unui sondaj (1963), a fost identificată o aşezare hallstatt-
inaă. IM. Macrea, SCIV, 15, 4, 1964, p. 556; I. H. Crişan, Acta MN, I, 1964, p.
354.; Rep. Arh. Cluj, p. 185, nr. 4.
7 4. Divicitorii Mici, corn. Sînmartin, jud. Cluj. Provenind din vatra satului,
este amintită prezenţa unor fragmente ceramice de factură hallstatt-iană. IM.
Boska, Repertorium, p. 126, nr. 141; Rep. Arh. Cluj, p. 187.
75. Dârja, corn. Panticeu, jud. Cluj Pe proprietatea lui H. Muncea au fost
găsite întâmplător inele dintr-un lanţ de aur, databil la sfârşitul epocii bronzului
I începutul epocii fierului. IM. Roska, Repert6rium, p. 159, nr. 27; D. Popescu,
Materiale, li, 1965, p. 228, 236; M„ Rusu, Acta MN, IX, 1972, p. 45; Rep. Arh.
www.cimec.ro
Cluj, p. 188.
76. Domoşu, corn. Sîncrai, jud. Cluj. Pe un mic platou, în punctul „Vârful
Turdanului", într-o groapă, se menţionează prezenţa unor fragmente ceramice
şi bucăţi de chirpic, databile în Hallstatt-ul timpuriu I Şt. Ferenczi, Acta MN, X,
1973, p. 556-557.
77. Dumbrava, corn. Ciugud, jud. Alba. Pe locul numit „Vărar", lângă
staţiunea neolitică, au fost descoperite şi fragmente ceramice hallstatt-iene. I H.
Ciugudean, Apulum, XIV, 1976, p. 14; Rep. Arh. Alba, p. 93, nr. 67.1.
78. Făgăraş, jud. Braşov. În zona dintre viaductul de peste calea ferată şi
combinatul chimic, în urma unor cercetări de teren (FI. Costea, 1978) au fost
descoperite fragmente ceramice hallstatt-iene. I Rep. Arh. Braşov, p. 79, nr. 31.
79. Feldioara, jud. Braşov. a) În incinta şi în afara cetăţii medievale, în
urma unor sondaje, au fost identificate fragmente ceramice hallstatt-iene. I D.
Popescu, SCIV, 15, 4, 1964, p. 554, nr. 17; Rep. Arh. Braşov, p. 80, nr. 32. b)
În gospodăria lui E. Kociş, amestecate cu fragmente ceramice din sec. III-IV, s-
au identificat şi cioburi de factură hallstatt-iană. I Rep. Arh. Braşov, p. 80, nr. 33.
80. Felmer, jud. Braşov. În punctul „Sub Mesteceni", în urma unor
periegheze (FI. Costea, 1980, 1983), au fost adunate fragmente ceramice,
databile în hallstatt-ul timpuriu. I Rep. Arh. Braşov, p. 80, nr. 34.
81. Floreşti, jud. Cluj. a) Pe un promotoriu, numit „Dealul de Sus", de pe
arătură, au fost adunate fragmente ceramice, databile în Hallstatt-ul timpuriu. I
Rep. Arh. Cluj, p. 201, nr. 2. b) În punctul „Labu" a fost identificată o aşezare
preistorică cu mai multe nivele de locuire, printre care şi unul hallstatt-ian
timpuriu. I Rep. Arh. Cluj. p. 201, nr. 3.
82. Foit, corn. Rapoltul Mare, jud Hunedoara. În punctul „Sub vii", în urma
unei periegheze (I. Lazăr, I. Andriţoiu, I. Groza, C. Avram, 1978), a fost
descoperită ceramică canelată, aparţinând Hallstatt-ul timpuriu. I I. Andriţoiu,
Sargetia, XIV, p. 23, nr. 19, pi. V/19-20.
83. Găneşti, jud. Mureş. De aici provin, probabil, o serie de ceşti şi
străchini, databile în Hallstatt-ul timpuriu. I Rep. Arh. Mureş, p. 123, nr. XXXV.
1.A.b.
84. Gheorgheni, corn. Feleacu, jud. Cluj. Pe locul numit „Dealul Cetăţii",
în urma unei perigheze, au fost descoperite fragmente ceramice, databile în Ha
A. I Rep. Arh. Cluj, p. 202, nr. 3.
85. Gherla, jud. Cluj a) La SE de oraş, pe terasa dealului numit „Şapte
Cruci", a fost identificată o aşezare preistorică cu niveluri de locuire de la neolitic
la epoca romană„ Epocii hallstatt-iene timpurii îi aparţin o serie de fragmente
ceramice, precum şi un depozit de piese de bronz. I Rep. Arh. Cluj, p. 21 O, nr.
1. b) Dintr-un punct fără precizări topografice provin inele de aur, databile la
începutul epocii fierului (M.l.C. Budapesta). ID. Popescu, Materiale, li, 1956, p.
228; Rep. Arh. Cluj, p. 21 O.
86.Ghimbav, jud. Braşov. Pe drumul naţional Braşov-Sibiu, în apropierea
podului peste Bîrsa, în urma unor cercetări de teren (FI. Costea, 1977), a fost
identificată o aşezare hallstatt-iană timpurie. Fragmente ceramice din aceeaşi
perioadă s-au găsit şi pe două terase, la 500 de m distanţă de primul punct. I
www.cimec.ro
Rep. Arh. Braşov, p. 80, nr. 36.

87. Ghindari, jud. Mureş. În punctul „Vârful Cetăţii - Vărhegyese", în
apropierea aşezării dacice, au fost găsite şi fragmente ceramice, aparţinând
epocii timpului a fierului. I Rep. Arh. Mureş, p. 134, nr. XXXVII, 1.F.
88. Gllgoreşti, corn. Luna, jud. Cluj. În zona din spatele gării, în urma unor
lucrări edilitare, s-au descoperit fragmente ceramice hallstatt-iene (Mz. Târgu
Mureş). I N. Vlassa, Acta MN, li, 1965, p. 32, 39; Rep. Arh. Cluj, p. 229, nr. 1.
89. Gogan, corn. Bahnea, jud. Mureş. a) Din zona platourilor arabile, în
punctul , ,În Rât", au fost culese fragmente ceramice canelate, aparţinând primei
epoci a fierului. I G. Baltag, E. Amlacher, AllA, XXVII, 1978-1988, pi. XII, 1, 2,
6, 7; Rep. Arh. Mureş, p. 56, nr. VII, 5.B.a. b) În apropierea aceloraşi platouri,
în punctul „La Silozuri", a fost descoperită o aşezare romană, care suprapune
o alta, databilă la începutul epocii fierului. I G. Baltag, E. Amlacher, AllA, XXVII,
1978-1988, ?; Rep. Arh. Mureş, p. 56, nr. VII, 5.B.b.
90. Gorneşti, jud. Mureş. De pe teritoriul comunei sunt menţionate un
fragment de celt cu decor şi patru vârfuri de lance, databile în Ha B3 (Mz. Târgu
Mureş). IM. Petrescu Dîmboviţa, Depozite, 1977, p. 156, 360, pi. 373/4-8; T.
Soroceanu, E. Lako, Acta MP, 1980, p. 154; Rep. Arh. Mureş, p. 137, nr. XXXIX,
1.A.q.
91. Goreni, corn. Batoş, jud. Mureş Pe un Platou aproape plan, în punctul
,',La Cruce", în urma unui sondaj (A Zrinyi, 1967), au fost descoperite fragmente
ceramice hallstatt-iene şi bucăţi de zgură de fier. /A.Zrinyi, Marisia, VI, 1976, p.
138, nr. 32a; V.Lazăr, Marisia, XV-XXII, p. 38, nr. 12; Rep. Arh. Mureş, p. 69-70,
nr. IX. 3. O.
92. Gothatea, corn Gurasada, jud. Hunedoara. În punctul „Tincuţa" a fost
descoperit accidental un vârf de lance cu nervură mediană, databil în Hallstatt-
ul timpuriu. /I.Andriţoiu, Sargeţia, XIV, p. 24, nr. 20, pi. Vl/13.
93. Gura Arieşului, corn. Lunca Mureşului, jud. Alba. a) La confluenţa
râurilor Arieş-Mureş, în urma unei periegheze, au fost descoperite fragmente
ceramice preistorice, printre care şi o ceaşcă cu toartă supraînălţată, databilă
în Hallstatt-ul timpuriu. /V.Lazăr, Apulum, XV, 1977, p. 619; Rep. Arh. Mureş, p.
105, nr. 86. 1„ p. 111/9-1 O. b) Dintr-un punct neprecizat de pe teritoriul satului,
provine o lamă de spadă de bronz, databilă în Ha B3 . /M. Roska, Repert6rium,
p. 296; A.O. Alexandru, Dacia, X, 1966, p. 128-129, 174, nr. 56; Rep. Arh. Alba,
p. 105, nr. 86.2.
94. Gurghiu, jud. Mureş. Fără precizări topografice se menţionează ca
fiind descoperit aici un vas de lut, databil în Hallstatt-ul timpuriu (Mz. Târgu
~ureş). /M.Roska, Repert6rium, p. 99, nr. 52; V.Lazăr, Marisia, XV-XXII, 1992,
p. 38; Rep. Arh. Mureş, p. 142, nr. XLI 1.b.
95. Hagău, corn. Răciu, jud. Mureş. Deasupra pârâului Sărături este
menţionată existenţa unei aşezări hallstatt-iene timpurii. /Rep. Arh. Mureş, p.
201, nr. LXV, G.H.
96. Hălchiu, jud. Braşov. În zona podului peste Bârsa, în urma unor
cercetări de teren, (1.Munthiu, FI. Costea, 1972), au fost descoperite fragmente
ceramice aparţinând începutului primei epoci a fierului. /Rep. Arh. Braşov, p. 81,
www.cimec.ro
nr. 38.
97. Hărpia, corn Ciugud, jud. Alba. Lângă punctul „Cănechi" s-au
descoperit fragmente ceramice canelate, databile la sfârşitul epocii bronzului I
începutul epocii fierului. I l.Mitrofan, Apulum, V, 1965, p. 93; Rep. Arh. Alba, p.
106, nr. 87.4.
98. Hărman, jud. Braşov La poalele dealului Lempeş, în urma unor
cercetării sistematice în aşezarea postromană (M. Marcu, 1970), au fost cercetate
şi două gropi care conţineau ceramică databilă la începutul epocii fierului. Tot
aici este menţionată descoperirea unei bucăţi de zgură de fier. /FI. Costea,
Cumidava, IV, p. 640; 1.0.Alexandrescu, I.I.Pop, M.Marcu, Materiale, X, p.
321,; N.Boroffka, Apulum XXIV; p. 67 nr. 14./ Rep. Arh. Braşov, p. 81, nr. 4.
99. Hoghiz, jud. Braşov. În punctul „Dealul Cerului", în urma unui sondaj
(FI. Costea, 1979), a fost dezvelită parţial o locuinţă uşor adâncită, din care a
rezultat o ceramică databilă la sfârşitul epocii bronzului I începutul epocii
fierului. /Rep. Arh. Braşov, p. 81-82, nr. 44.
100. Hopărta, jud. Alba. Cu prilejul construirii şcolii din comună au fost
descoperite fragmente ceramice preistorice, printre care şi unele databile la
începutul epocii fierului. /Rep. Arh. Alba, p. 107, nr. 90.3.
101. Huedin, jud. Cluj Pe un bot de deal numit „Cetatea de Pământ", în
urma sondajelor, au fost idlintificate un sistem de fortificaţie cu şanţ şi val, o
locuinţă de suprafaţă şi fragmente ceramice. Întreg complexul a fost datat în Ha
A-B. /K.Horedt, Prob. Muz., 1960, p. 180; Şt. Ferenczi, Acta MN, I, 1964, 67; I.
Lexa, Şt. Ferenczi, N.Steiu, Acta MN, li, 1965, p. 637-642; Şt. Ferenczi, Acta
MN, IX, 1973, p. 564, nr. 67; Rep. Arh. Cluj, p. 233, nr. 3.
102. Hunedoara, jud. Hunedoara. a) În punctul „Cimitirul Reformat", în
urma sondajului arheologic (I.Andriţoiu, V.Lazăr, 1977), a fost recuperat material
ceramic de factură hallstat-iană. /I.Andriţoiu, Sargeţia, XIV, p. 24, nr. 21. b) Pe
~ealul Sâmpetru, în urma unei periegheze, au fost adunate, fragmente ceramice
hallstat-iene. /Ibidem.
103. !băneşti, jud. Mureş. A fost descoperit cu prilejul unor lucrări
agricole şi donat şcolii din localitate un celt transilvan databil în Ha A 1 • I V. Lazăr,
E.Mera, Marisia, IX, 1979, p. 639, nr. 3, pi. CXVll/3, CXVlll/3; V.Lazăr, Marisia,
XV-XXII, 1992, p. 41; Rep. Arh. Mureş, p. 147, nr. XLIV 1. E., pi. LXXXl/2.
104. lclod, jud. Cluj. a) La „Ferma de taurine", cu ocazia unor lucrări
edilitare, a apărut un vas canelat, care aparţine sfărşitului epocii bronzului sau
începutului epocii fierul1Ji. /Gh. Lazarovici, A.Bulbuc, Apulum, XXI, 1983, p. 164;
Rep. Arh. Cluj, p. 242, nr. 16. b) În punctul numit „Pământul Vlădicii", săpăturile
arheologice la cimitirul neolitic din zona C au dezvelit şi un bordei de mari
dimensiuni cu material ceramic hallstatt-ian timpuriu. /Gh. Lazarovici, A.Bulbuc,
Apulum, XXI, 1983, p. 164, fig. 2/3-4, 6-11. c) Dintr-un loc neprecizat provine o
spadă de bronz din hallstatt-ul timpuriu. /A.O.Alexandrescu, Dacia, X, 1966, p.
128-129, 172; Rep. Arh. Cluj, p. 243, nr. 27.
105. lclozel, jud. Cluj. Pe teritoriul satului este menţionată descoperirea
unui celt de tip transilvan, datat în Bz D/Ha A (Mz. lclod). /Gh.Lazarovici,
A.Bulbuc, Apulum, XXI, 1983, p. 164, nr. C; Rep. Arh. Cluj, p. 245, nr. 4.
106. Iernut, jud. Mureş. Proiectul de constituire a termocentralei a
www.cimec.ro
determinat, în vara anului 1961, organizarea unor sondaje şi săpături de

salvare, conduse de N. Vlassa. Materialele aparţinând epocii timpurii a fierului
au fost descoperite în numeroase puncte din localitate. a) La „Bideşcuţul Mare"
stratul superior al aşezării Criş conţinea şi fragmente ceramice din epoca
bronzului, Hallstatt şi din epoca romană. b) La „Bideşcuţul Mic" a fost identificată
o modestă aşezare hallstatt-iană (materiale în Mz. Târgu Mureş). c) La „Cimitirul
Vechi" a fost descoperită o aşezare cu mai multe orizonturi culturale preistorice,
printre care şi Halllstatt timpuriu. d) Pe „Dealul Gala" (Galahegy) s-a găsit o
aşezare databilă la sfârşitul epocii bronzului (cultura Sighişoara-Wietenberg) şi
începutul epocii fierului. e) La „Fundul Bedeelor", în urma săpăturilor de
salvare, N. Vlassa a identificat un strat de cultură, conţinând fragmente ceramice
neolitice, Sighişoara-Wietenberg, Noua, hallstatt-iene şi romane. f) În punctul
„Hulpişti" au fost descperite întâmplător fragmente ceramice hallstatt-iene. g)
în punctul „ Râpăsăchi" a fost identificată o aşezare modestă hallstatt-iană
(materiale în Mz. Târgu Mureş). h) La „Staţiunea de cercetări şi producţie
legumicolă" au h~st găsite fragmente ceramice hallstatt-iene. i) Pe malul
Mureşului, în punctul „Ţotăghi", sondajele efectuate au dus la descoperirea,
sub un cuptor medieval, a unei aglomerări de fragmente ceramice hallstatt-
iene, conţinând peste 79 de piese, în majoritate obiecte depodoabă (materiale
în Muzeul Târgu Mureş, inv. 6189, 7006, 7082, 7140). Acestea sunt databile în
Ha A 1-Ha A2 • /N. Vlassa, Acta MN, li, 1965, p. 32, nr. 15; Acta MN, III, 1966,
p. 400-405; Materiale, IX, 1970, p. 167-176; Al.Popa, Marisia, V, 1975, p. 15-
18; V.Lazăr, Marisia, XV-XXII, 9-13, M, O, E, pi. LXXll/7, 8, F, G, K, P.
107. lghiu, jud. Alba. a) În zona de est a comunei s-a descoperit
întâmplător, în 1963, o aşezare cu două orizonturi culturale: epoca bronzului şi
prima epocă a fierului. /D. Popescu, Rev. Muz„ 1, 2, 1964, p. 191; Rep. Arh.
Alba, p. 11 O, nr. 93.2. b) Dintr-un punct neprecizat provine o spadă cu limbă la
mâner, databilă la sfârşitul epocii bronzului I începutul epocii fierului (Mz.Alba
Iulia). /l.Berciu, Apulum, I, 1939-1940, p. 28; M. Roska, Repert6rium, p. 151,
nr. 38; A. D. Alexandrescu, Dacia, X, 1966, p. 134-135, 176, nr. 90; Rep. Arh.
Alba, p. 111, nr. 93.9.a.
108. lgriţa, corn. Corneşti, jud. Cluj. Pe dealul „Bobâlna", pe versantul
său vestic, au fost menţionate fragmente ceramice hallstatt-iene. I M. Roska,
Repertorium, p. 126-127, nr. 159; Rep. Arh. Cluj, p. 245.
109. Jabelniţa-; corn. Solovăstru, jud. Mureş. Fără să se cunoască locul
bronzuluinnceputul epocii fierului. I C. Goos, Keramik, p. 63; M. Roska,
Repert6ritim, p. 99, nr. 50; M. Rusu, L. Chiţu, Apulum, XX, 1982, p. 38, nr. 14;
Rep. Arh. Mureş, p. 239, nr. LXXVIII, 2. A.a.
11 O. Jibert, jud Braşov. Fără precizarea punctului unde s-au găsit, se
cunosc mai multa materiale şi fragmente ceramice, databile în Ha A-B. /M.
Roska, Repertorium, p. 312, nr. 41; M. Rusu, Dacia, VII, 1963, p. 208; Rep. Arh.
Braşov, p. 82, nr. 45.
111. Lancrăm, jud. Alba. La fostele grajduri ale C.A.P. s-a descoperit
întâmplător un celt hallstatt-ian (Mz. din Alba Iulia, inv. P 6328). /Al. Aldea, H.
Ciugudean, Apulum, XXV, 1989, p. 73-74; Rep. Arh. Alba, p. 115, nr. 101.3.
112. Laslăul Mare, corn. Suplac, jud. Mureş. Pe terasa malului stâng al
www.cimec.ro
Mureşului, în punctul „ Fântânele" a fost identificată o aşezare cu mai multe

niveluri de locuire: Coţofeni, Sighişoara-Wietenberg, Hallstatt timpuriu. /Gh.
Baltag, E.Amlacher, AllA, XXVIII, 1987-1988, p. 104, p„ XVl/1-3.
113. Lechinţa, corn. Iernut, jud. Mureş. Pe terasa „Sălişte", de pe malul
drept al Mureşului, încă de la primele sondaje (O.Popescu, 1924), s-a dovedit
a se afla o zonă intens locuită, cu niveluri aparţinătoare culturilor Coţofeni,
Şighişoara-Wietenberg, Noua, epocii Hallstatt-ului timpuriu, Latene-ului şi
epocii romane. Săpăturile au fost reluate în 1951 şi 1960, sub conducerea lui
K. Horedt, iar în 1983 şi 1988, sub cea a lui D.Protase, V. Lazăr şi M. Grozav.
În urma acestor săpături a fost cercetată o întinsă aşezare cu o durată de
locuire cuprinsă între Hallstatt-ul timpuriu şi cel mijlociu. Nivelului hallstatt-ian
timpuriu îi aparţin bordeie, locuinţe de suprafaţă, gropi de provizii, material
ceramic, idoli zoomorfi, etc. ceramica din aşezare, prin formă şi decor.poate fi
plasată cronoligoc în Hallstatt-ului timpuriu. /D. Popescu, Dacia, li, 1925, p.
304-344; K. Horedt, SCIV, 111, 1952, p. 320-327; Rep. Arh. Mureş, p. 161, nr.
XLVII. 4. B.
114. Livezile, jud. Alba De pe teritoriuil satului provin: doua celturi de
bronz, databile la sflârşitul epocii bronzului I începutul epocii fierului, precum
şi podoabe de bronz, probabil hallstatt-iene. /M.Roska, Repert6rium, 306-307,
nr. 88; O.Popescu, Materiale, li, 1956; Rep. Arh. Alba, p. 116, nr. 103. 2. b, c.
115. Loţu, corn. Sîngeorgiu de Pădure, jud. Mureş. Pe terenul lui Raduly
Ferenc, în urma sondajelor (Z. Szekely, 1958-1860) au fost găsite fragmente
ceramice preistorice, printre care şi hallstatt-iene timpurii. /Rep. Arh. Mureş, p.
217, nr. LXXII, 4. A.
116. Luduş, jud. Mureş. a) Din punctul „Clubul copiilor şi elevilor"
(cercetat de V.Lazăr, 1987), provine un fragment dintr-un vas mare, galben
cărămiziu decorat cu caneluri, databil în Hallstatt-ul timpuriu. /Rrep. Arh.
Mureş, p. 175, nr. XLIX. i. b) În punctul „Fabrica de zahăr", în 1959, a fost
descoperit întâmplător (la - 0,40 m) un vas bitronconic, negru la exterior şi
cărămiziu în interior, nedecorat, acoperit cu o lespede de gresie, În urma
sondajelor efectuate de M.Rusu, la aproximativ 100 de m de locul găsirii
vasului, a fost descoperită la -0,20 m adâncime o casetă dreptunghiulară din
lespezi de gresie, acoperită de late două lespezi din acelaşi material. În
interiorul ei s-au găsit oase calcinate, cenuşă, cărbune şi fragmente ceramice
canelate, databile în Ha A.
Au mai fost semnalate trei morminte similare, distruse. De asemenea a mai
fost sesizat profilul unei gropi (probabil ovale), care conţinea cenuşă, oase de
animale, bucăţi de chirpic şi fragmente ceramice. IM.Rusu, Materiale, VIII, 1963,
p. 349-351; Rep. Arh. Mureş, p. 174, nr. XLIX. 1. F., pi. LXXlll/10. c) în colecţia
Şcolii generale Luduş se păstrează fragmente ceramice hallstatt-iene. /Rep. Arh.
Mureş, p. 173, nr. XLIX. 1. A. f.
117. Luieru, corn. Suseni, jud. Mureş. În punctul „Pe faţă" au fost găsite
accidental fragmente ceramice negre, canelate hallstatt-iene, păstrate la Şcoala
generală din localitate. /Rep. Arh. Mureş, p. 248, nr. LXXXII. 2. A.
118. Luna de Jos, corn. Dăbâca, jud. Cluj. Pe dealul din estul satului, în
punctul „Cort", s-au găsit fragmente canelate, databile în Hallstatt-ul timpuriu. /M.
www.cimec.ro
Roska, Repert6rium, p. 120, nr. 77; Rep. Arh. Cluj, p. 256, nr. 2.
119. Lunca Târnavei, corn. Şona, jud. Alba. În zona carierei de pietriş, în
urma unei periegheze (M. Blăjan, 1974), au fost culese fragmente ceramice,
aparţinând Hallstatt-ului timpuriu. /Rep. Arh. Alba, p. 121, nr. 108. 4.
120. Lupu, corn. Cergău, jud. Alba. În „Cimitirul Nou", în apropierea
locului de descoperire a tezaurului dacic, au fost depistate şi fragmente ceramice
hallstatt-iene. /Rep. Arh. Alba, p. 122, nr. 10.1.
121. Macău, corn. Aghireşu, jud. Cluj. Din punctul „Cetatea lui Ivan"
provine o urnă funerară de factură halls-tatt-iană timpurie (Mz. Cluj), inv. P.
34383). /Rep. Arh. Cluj, p. 261. ·
122. Măcicaşu, corn. Chinteni, jud. Cluj Pe dealul Horhiş a fost semnalată
o locuire din perioada finală a epocii bronzului, eventual începutul epocii fierului.
/l.Frenczi, Acta MN, IX, 1972, p. 393, nr. 10; Rep. Arh. Cluj. p. 261, nr. 1.
123. Mădăraş, corn. Band, jud. Mureş. În punctul „Podul cu Vişini -
Megyespad", în dreapta pârâului Comldului, au fost descoperite accidental
fragmente ceramice canelate, urme de cenuşă şi chirpic, resturi osteologice,
aparţinând unei aşezări hallstatt-iene timpurii. /Rep. Mureş, p. 61, nr. VIII. 6. C.
124. Măieruş, jud. Braşo Într-un punct din dreapta pârâului „Hotaru", în
urma unei cercetări de teren (FI. Costea), au fost descoperite: fragmente
ceramice, urme de lipitură, o unealtă de tuf vulcanic şi resturi de vatră portabilă.
Aceste materiale au fost datate în Hallstatt-ul timpuriu. /Rep. Arh. Braşov, p. 82,
nr. 47. '
125. Mediaş, jud. Sibiu. a) În punctul „Pe cetate", sondajele din 1958 (E.
Zaharia şi I. Nestor), au descoperit semnele unei fortificaţii, obţinute prin
înălţarea pantei dealului în zona de vest, şi un şanţ în care s-au scurs două
niveluri de locuire hallstatt-iană timpurie. b) O altă serie de sondaje s-au făcut
pe o terasă la SV de punctul „Pe cetate", unde au fost surprinse trei niveluri de
locuire hallstatt-iană, cărora le aparţin: trei locuinţe, o groapă, o urnă funerară
- psibil mormânt, material ceramic întreg şi fragmentar osteologice./ E. Zaharia
şi I. Nestor, Materiale, VII, 1960, p. 170-178; E. Zaharia, Dacia, IX, 1965, 170-
178.
126. Medveş, corn. Fărău, jud. Alba. De pe teritoriul satului provine o urnă
oitronconică, databilă la începutul Hallstatt-ului. /M. Roska, Repert6rium, p.
196, nr. 53; Rep. Arh. Alba, p. 124„ nr.114. a.
127. Meşcreac, corn. Rădeşti, jud. Alba. În punctul ,,În ţărmure la pădure",
în urma unei cercetări (H.Ciugudean, 1972), au fost identificate o serie de gropi,
conţinând materiale ceramic hallstatt-ian timpuriu. I H. Ciugudean, Apulum,
XVII, 1979, p. 68-71; Rep. Arh. Alba, p. Alba, p. 125, nr. 116.3.
128. Miceşti, aparţine municipiului Alba Iulia, jud. Alba. În grădinile din SE
satului, în urma unor cercetări de suprafaţă (M. Blăjan, 1983), au fost descoperite
fragmente ceramice, databile la începutul Hallstatt-ului. /Rep. Arh. Alba, p. 128,
nr. 121.2. a.
129. Moişa, corn. Glădeni, jud. Alba. Din stânga pârâului Almaş au fost
adunate, în urma unei periegheze (V.Lazăr, 1988), frgamente ceramice canelate,
de factură hallstatt-iană timpurie (materiale aflate în colecţia Institutului de
www.cimec.ro
Cercetări socio-umane din Târgu Mureş). /Rep. Arh. Mureş, p. 136, nr. XXXVIII. 3.A.
130. Moreşti, corn. Ungheni, jud. Mureş. a) Pe malul drept al Mureşului,
în punctul „Podei", a fost cercetată o aşezare cu mai multe niveluri de locuire
(de la paleolitic la evul mediu), între care apare sporadic şi un nivel hallstatt-ian
timpuriu. /Rep. Arh. Mureş, p. 264, nr. LXXXVIII. 4. A. b) În punctul „Ciurgău"
au fost descoperite accidental fragmente ceramice, databile în Hallstatt-ul
timpuriu. /Rep. Arh. Mureş, p. 266, nr. LXXXVIII. 4. B.
131.Mureni, corn. Vânători, jud. Mureş. a) În punctul „Lângă Confluenţă",
pe terasa luncii Târnavei Mari, a fost documentată o aşezare cu mai multe
niveluri de locuire preistorică, unul aparţinând primei epoci a fierului. /Gh.
Baltag, E. Amlacher, Marisia, XXIII-XXIV, 1994, p. 179, nr. 16 pi. IC/6, 7; Rep.
Arh. Mureş, p. 275, nr. XCII. b) În punctul „Hule", în ruptura malului, se distinge
un strat de cultură, aparţinând culturii Coţofeni, hallstatt-ului timpuriu şi epocii
prefeudale. /Gh. Baltag, E.Amlacher, Marisia, XXIII-XXIV, 1994, p. 178-179, pi.
XCVlll/1-7; Rep. Arh. Mureş, ibidem, B.
132. Mureşeni, aparţine municipiului Târgu Mureş. Între Mureşeni şi
Cristeşti a fost găsit un vas bitronconic, aparţinând epocii timpurii a fierului./ M.
Roska, Repert6rium, p. 172, nr. 159; Rep. Arh. Mureş, p. 260, nr. LXXXVI. 2. b.
133. Nădăşelu, corn. Gîrbău, jud. Cluj. În grădina fostului notar Galo au
fost semmnalate fragmente ceramice, aparţinând epocii bronzului, precum şi
începutului epocii fierului. /M.Roska, Repert6rium, p. 153-154, nr. 8; Rep. Arh.
Cluj, p. 289, nr. 8.
134. Noşlac, jud. Alba. a) La marginea de vest a comunei, în punctul
„Livada", au fost descoperite şi cercetate prin săpături sistematice (M. Rusu,
1900-1963), mai multe aşezări şi cimitire, preistorice şi prefeudale. A fost
reperată şi o locuire hallstatt-iană din care provin fragmente ceramice şi un
pandantiv de brOJlZ în formă de semilună. /Rep. Arh. Alba, p. 129, nr. 124. 1. b)
Într-un punct neprecizat este semnalat un cimitir din prima epocă a fierului,
precum şi un vas bitronconic (Mz. Aiud, inv. 3607). /Rep. Arh. Alba, p. 131, nr.
124. 6.
135. Oarba de Mureş, corn. Iernut, jud. Mureş. a) Din punctul „Pe ocol"
au fost adunate fragmente ceramice hallstatt-iene timpurii. b) Fără loc de
descoperire, se menţionează fragmente ceramice hallstatt-iene. /Rep. Arh.
Mureş, p. 169, nr. XLVIII. 5. B. A.
136. Obreja, corn. Mihalţ, jud. Alba. În locul numit „Cânepi", la cercetare
aşezării daco-romane, au fost depistate şi urme sporadice de locuire din
perioada Ha A-B. I T.Soroceanu, Acta MN, X, 1973, p. 497, pi. Vlll/2, 57, 9, 1O;
Rep. Arh. Alba, p. 132, nr. 26. C.
137. Ocna Mureş, jud. Alba. a) Fără precizări topografice au fost semnalate
două vârfuri de lance de bronz şi o turtă de bronz brut, databile la sfârşitul epocii
bronzului şi începutului şi începutul epocii fierului. /M.Roska, Repert6rium, p.
166, nr. 120; Rep. Arh. Alba, p. 134, nr. 127. 1. 6. b) Cu ocazia unor lucrări sub
fostul castel s-au găsit trei culturi de bronz din epoca fierului (unul dintre ele se
află în Mz. din Alba Iulia, inv. 127. 1.6.) IM.Petrescu Dîmboviţa, Depozite, p. 156;
www.cimec.ro
Rep. Arh. Alba, p. 136, nr. 127. 10.

138. Ogra, jud. Mureş. De pe „Şesul Viilor". În urma sondajului, efectuat
de D. Protase şi A. Zrinyi în 1977, au fost aduse la lumină fragmente ceramice
din epoca bronzului şi Hallstatt-ul timpuriu. /D. Protase, A. Zrinyi, Marisia, VIII,
1978, p. 79, pi. LVI; Rep. Arh. Mureş, p. 189, nr. LVIII. 1.c.
139. Ormeniş, corn. Mirăslău, jud. Alba. În zona dinspre satul Cicău a fost
descoperită ceramică hallstatt-iană timpurie. /Rep. Arh. Alba, p. 138, nr. 132. 6.
140. Orosia, corn. Cuci, jud. Mureş. Sunt menţionate fără precizări
topografice fragmente ceramice din epoca timpurie a fierului. /V. Lazăr, Marisia,
XV-XXII, 1992, p. 37; Rep. Arh. Mureş, p. 114, nr. XXVII. 4.A.b.
141. Panticeu, jud. Cluj. De pe teritoriul satului, din puncte neprecizate
provin: o spadă de bronz cu mâner în formă de disc, databilă în Ha A 1 şi o spadă
de bronz de tip „Schalenauschwert" care se dataează în Ha B 1 • /A. D.
Alexandrescu, Dacia, X, 1996, p. 127-128, 172, nr. 33; Rep. Arh. Cluj, p. 305,
nr. 2.b.c.
142. Papiu llarian, jud. Mureş. În „Valea Botosiei" s-au găsit, în 1902,
fragmente ceramice cu proeminenţe, probabil hallstatt-iene. /V.Lazăr, Marisia,
XV-XXII, 1992, p. 37; Rep. Arh. Mureş, p. 191, nr. LIX.1C.
143. Pădurea, c·om. Şăulia, jud. Mureş. Pe creasta dealului dinspre Zău
de Cîmpie, a fost găsit un celt de tip transilvan, databil în Ha A,. /Rep. Arh.
Mureş, p. 249, nr. LXXXIII. 4.A. b. .
144. Păgida, aparţine oraşului Aiud. Sub dealul „Măgura este menţionată
descoperirea, în 1913, a unor morminte de la începutul epocii fierului şi
fragmente dintr-o urnă bitronconică din aceeaşi perioadă. /M. Roska, Repert6rium,
p. 124, nr. 127; Rep. Arh. Alba, nr. 139, nr. 133.1.3.
145. Părău, jud. Braşov. În punctul „La fântână", Pe terasa din stânga
Oltului şi în locul numit „Calea Hălmeagului", cu ocazia sondajelor ce au
precedat săpăturile de Comana de Jos, au fost identificate în două puncte
vestigii hallstatt-iene timpurii. /I. Glodariu, C. Florea, I. Ciupea, „ Comana de
.:Jos': p. 60-61; Rep. Arh. Braşov, p. 83, nr. 50-51.
146. Păsăreni, jud. Mureş. Este menţionată, fără loc de descoperire, o
lance de fier din Hallstatt aflat în colecţia fostului Liceu Romano-Catolic). /Rep.
Arh. Mureş, p. 195, nr. LXl.1. A. C.
147. Petelea, jud. Mureş. a) Pe terasa înaltă a Mureşului, în apropierea
bisericii ortodoxe, în urma unui sondaj (D. Popescu, 1950), au fost descoperite
fragmente ceramice hallstatt-iene. ID. Popescu, SCIV, li, 1951, 1, p. 283; V.
Lazăr, Marisia, XV-XXII, 1992, p. 39; Rep. Arh. Mureş, p. 197, nr. LXll.1. A. b)
În punctul „Pepiniera Satului" au fost găsite fragmente ceramice hallstatt-iene
timpurii. /Rep. Arh. Mureş, nr. LXll1.B. .
148. Peţelca, jud. Alba. De pe teritoriul satului, fără un indiciu asupra
locului, este menţionată o fibulă de bronz de tip „navicella", din prima epocă a
fierului. /M. Roska, Repert6rium, p. 218, nr. 2; Rep. Arh. Alba, p. 143, nr. 138.
149. Pianu de Sus, jud. Alba. Din puncte neprecizate de pe teritoriul
satului provin: celturi şi vârfuri de lănci de bronz, databile în Ha B 1 (Mz. din Cluj,
inv. I 7931-32). /M. Roska, Repert6rium, p. 209, nr. 30; M. Petrescu Dîmboviţa,
www.cimec.ro
Depozite, 1977, p. 132; Rep. Arh. Alba, p. 145, nr. 40. 2. e.

· 150. Pipea, corn Nadeş, jud. Mureş. Fără precizări topografice se
menţionează descoperirea întâmplătoare, în 1930, a unei brăţări de aur cu bare
semilunare la capete. /I. Nestor, Stand, p. 125; D. Popescu, Materiale, li, 1956,
p. 200, 219, fig. 134; Rep. Arh. Mureş, p. 186, nr. LVI. 3. A. b. pi. LXXXl/1 O.
151. Pîclişa, jud. Alba. Fără precizarea locului descoperirii se menţionează
un celt de bronz, databil în Hallstatt-ul timpuriu (Mz. Alba Iulia). /Rep. Arh. Alba,
p. p. 146, nr. 141. 1. a.
152. Porumbeni, corn. Ceuaşu de Cîmpie, jud. Mureş. Provenind de aici,
sint menţionate bare de aur şi un obiect în formă de inel, databile în Hallstatt-ul
timpuriu. /M. Roska, Repert6rium, p. 96, nr. 6; D. Popescu, Materiale, li, 1956,
p. 199; Rep. Arh. Mureş, p. 92, nr. XVIII. 6. A.
153. Porumbenii Mari, jud. Covasna. a) La est de comună, la confluenţa
pârâului Vâ.gâ.s cu Târnava Mare, pe platoul cunoscut cu numele de „Cetate",
sondajele şi săpăturile de salvare din anii 1956-1957, conduse de Z. Szekely,
au dus la descoperirea a 12 bordeie (deranjate), resturi de vatră, numeroase
fragmente ceramice, un prâsnel de lut, 9 greutăţi de plasă, de formă piramidală,
multe pietre de măcinat şi un cuţit de fier, toate aparţinând unei aşezări datateîn
Ha B. /M. Roska, Repert6rium, p. 149, nr. 31; Z. Szekely, Materiale, VI, 1959,
p. 94. idem, Aşezări, 1966, p. 29-35. b) De pe teritoriul comunei provin: un vârf
de lance de bronz (Mz. din Cluj, inv. IV.12590), 2 celturi de bronz (idem, inv.
10062-63), cât şi un al treilea celt (Mz. SF. Gheorghe, inv. 27-1891 ), databile în
Ha B. /M. Roska, Repert6rium, p. 149, nr. 31, fig. 233; Ist. Rom. I, 1960, p. 148;
M.Rusu, Dacia, VII, 1963.
154. Prejmer, jud. Braşov. În curtea fabricii de covoare din localitate, în
urma unor săpături de salvare (FI. Costea,· R. Ştefănescu, 1982), au fost
recuperate puţine fragmente ceramice hallsatt-iene. /Rep. Arh. Braşov, p. 84,
nr. 53.
155. Pricaz, corn. Turdaş, jud. Hunedoara. Pe vechiul curs al Mureşului,
în urma unei periegheze (C.Avram, 1953), a fost descoperit unvârf de lance,
databil în Hallstatt-ul timpuriu. /I. Andriţoiu, Sargetia, XIV, 1979, p. 28, nr. 26.
156. Racoş, jud. Braşov. a) Pe dealul Vărăriei, în urma unor sondaje
(1.Glodariu, FI.Costea, 1980-1989), a fost identificată o fortificaţie cu val şi şanţ
(peste 523 m) destinată să protejeze în zona de N şi NE o aşezare (5-6 ha).
Materialul ceramic descoperit plasează cronolgic aşezarea şi fortificaţia la
începutul epocii fierului. /Rep. Arh. Braşov, p. 84, nr.'55. b) în punctul „Tepeiul
Ormenişului" cercetările sistematice, începute în 1980, au depistat sub nivelul
şparţinând epocii dacice şi unul hallstatt-ian. /idem, nr. 56. c) în apropierea
haltei Mateiaş, în urma perieghezei, au fost adunate fragmente ceramice
hallstatt-iene. /idem, nr. 57.
157. Ranta, corn. Bogata, Jud. Mureş. în punctul „Bercul Ţărcilor" a fost
sondată şi cercetată (I. şi D. Berciu, 1943-1944) o întinsă aşezare cu material
ceramic aparţinând epocii bronzului I primei epoci a fierului şi Latene-ului. /D. şi
I. Berciu, Apulum, li, 1964, p. 14-17; Rep Arh. Mureş, p. 83, nr. XV.2.A
158. Răscruci, corn. Bondiţa, jud. Cluj. În punctul „Dealul Prunilor", în
urma unei periegheze (Gh. Lazarovici,Z. Kalmar, 1986-1987), au fost adunate
www.cimec.ro
fragmente ceramice hallstatt-iene. /Rep. Arh. Cluj, p. 326, nr. 1.

159. Răzoare, corn. Miheşul de Câmpie, jud. Mureş. În punctul „Lângă
bufet", în urma unor lucrări de amenajare, au fost descoperite două ceşti
bitronconice canelate, databile în Ha A-B. /Rep. Arh. Mureş, p. 184, nr. LV. 6.
160. Reci, jud. Covasna. La E de comună, pe terasa înaltă numită„Telek",
în urma sondajelor executate de Mz. din Sf. Gheorghe în 1957, 1959, au fost
descoperite trei bordeie cu plan circular şi vetre făţuite, câteva gropi în formă de
sac şi 2 morminte de incineraţie cu resturile depuse direct în groapă. Din
aşezare provine o cantitate mare de ceramică, pietre de măcinat, prâsnele, un
idol zoomorf, greutăţi şi un celt. Un alt celt a fost găsit în 1957, în timpul aratului,
în zona de sud a aşezării. Autorul cercetării a stabilit două niveluri de locuire,
primul databil în Ha A şi al doilea în Ha B. IZ. Szekely, M,ateriale, VII, 1961, p.
179-180; Materiale, VIII, 1963, p. 325-328; Aşezări, 1966, p. 5-16.
161. Reghin, jud. Mureş. Pe malul drept al Mureşului, pe terasa „Benk",
au fost descoperite fragmente ceramice hallstatt-iene. /M. Roska, Repert6rium,
p. 220, nr. 85; Rep. Arh. Mureş, p. 203, nr. LXVI. 1. C.
162. Remetea, jud. Mureş. Pe strada Beşa, nr. 228, în grădina lui I.
Pantea, a fost descoperită întâmplător, în 1974, ceramică hallstatt-iană. / Rep.
Arh. Mureş, p. 260, nr. LXXXVI. 3.A.b.
163. Rigmani, corn. Neaua, jud. Mureş. a) La N de sat, în locul numit
„Coasta tracilor", este menţionată descoperirea unei fibule de aur, aparţinând
începutului epocii hallstatt-iene. /M. Roska, Repert6rium, p. 238, nr. 35; Rep.
Arh. Mureş, p. 188, nr. LVII. 3. A. a.
164. Rimetea, jud. Alba. Pe platoul de la capătul nordic al masivului
„Piatra Secuiului", în urma unei periegheze (H. Ciugudean), au fost culese
fragmente ceramice hallstatt-iene. /H. Ciugudean, Apulum, XVII, 1979, p. 75;
Rep. Arh. Alba, p. 156, nr. 151. 4.
· 165. Rîmeţ, jud. Alba. La „Piatra Topliţii" s-a descoperit un vârf de lance
de bronz şi un fragment de centură ornamentală din acelaşi material. Piesele
sunt databile în perioada hallstatt-iană timpurie (Mz. Aiud). /M. Roska,
Repert6rium, p. 49; Rep. Arh. Alba, p. 154, nr. 152. 5.
166. Rora, aparţine oraşului Sighişoara, jud. Mureş. Pe şoseaua Sighişoara
- Mediaş, la ramificaţia spre comuna Stejăreni, a fost descoperită o aşezare cu
mai multe niveluri de locuire. De acolo a fost adunată ceramică Coţofeni,
hallstatt-iană şi o aplică de bronz cu spin de fier. /Gh. Baltag, E. Amlacher, AllA,
XXVIII, 1987~1988, p. 104, nr.11, pi. Xll/8, 10; Rep. Arh. Mureş, p. 238, nr.
LXXVII. 5.
167. Rotbav, jud. Braşov. a) În punctul „Unghiul Gardului" au fost
descoperite fragmente ceramice hallstatt-iene b) În punctul „ Părăuţ" au fost
identificate şi cercetate o serie de gropi cu materiale de epoca bronzului şi prima
epocă a fierului. /Rep. Arh. Braşov, p. 85-86, nr. 62-63; informaţii A. Vulpe.
168. Rupea, jud. Braşov. Pe pantele dealului Cohămel, în urma unor
cercetări de teren (FI. Costea, I. I Pop, 1978), au fost descoperite fragmente
ceramice aparţinând perioadei hallstatt-iene timpurii. /Rep. Arh. Braşov, p. 86,
nr. 64.
169. Sachiz, jud. Mureş. Pe cursul superior al pârâului Eţung, în urma
www.cimec.ro
212 Hailstattul timpuriu în spaţiul intracarpatic
unor cercetări de teren (Gh. Baltag, M. Ciotlos, 1989), au fost adunate fragmente
ceramice canelate, aparţinând Hallstatt-ului timpuriu. /Rep. Arh. Mureş, p. 207,
nr. LXVIII. D.
170. Săbed, corn. Ceuşu de Câmpie, jud. Mureş. Din punctul „Hanurile
de la Lechinţa" - Lekencei fogad6k) provin fragmente ceramic!3 dintr-o ceaşcă
aparţinătoare primei epoci a fierului. /M. Roska, Repert6rium, p. 176, nr. 204; I.
Nestor, Stand, p. 117; Rep. Arh. Mureş, p. 92, nr. XVIII. 7. F.
171.Săliştea, corn. Cioara, jud. Alba. Din puncte fără precizări topografice
de pe teritoriul satului provin: o secure de bronz, un vas cu două torţi, mai multe
brăţări de bronz, databile la începutul epocii fierului (Mz. Alba Iulia). /M. Roska,
Repert6rium, p. t.7, nr. 41; M. Rusu, Dacia, VI, 1963, p. 200; Rep. Arh. Alba,
p. 163, nr. 158. 2. b, c.
172. Sâncraiul de Mureş, jud. Mureş. În curtea dispensarului, în urma
unor lucrări edilitare, au fost descoperite fragmente ceramice hallstatt-iene. I
Rep. arh. Mureş, p. 21 O, nr. LXX. 1. B.
173. Sângeorgiu de Pădure, jud. Mureş. a) Pe dealul din NE comunei,
in punctul numit „Panta lui Cseh", în urma sondajelor (Z. Szekely, 1958) pentru
a determina locul descoperirii depozitului, au fost găsite resturile unui bordei
circular şi fragmente ceramice. În apropierea acestui punct (pe pământul lui
Andrei Bartha) a fost găsit un celt de bronz de tip transilvan. IZ. Szekely,
Materiale, VIII, 1961, p. 182; Rep. Arh. Mureş, p. 214, nr. LXXII. B b) Pe „Dealul
Cetăţii - Vărhegy, în urma sondajeior din 1958, au fost descoperite: o locuinţă
cu plan aproximativ dreptunghiular, iragmente de fusaiole, grutăţi, lame de
andezit, pietre de măcinat şi fragmente ceramice, aparţinând unei aşezări
hallstatt-iene timpurii. /Z. Szekely, M .1teriale, VIII, 1961, p. 182; Rep. Arh.
Mureş, p. 214, nr. XXII. c„ pi. LXXlll/1-6, 7. c) În mijlocul comunei, în punctul
„Tribunal", în urma unor lucrări edilitate au fost descoperite două celturi,
databile în Ha B2 (Mz. Târgu Mureş, inv. 0889-0890). Tot aici au fost descoperite
şi fragmente ceramice. /M. Petrescu Dîmboviţa, Depozite, 1977, p. 158, 343-
350, pi. 375/11, 12; V. Lazăr, Marisia, XV-XXII, 1992, p. 40; Rep. Arh. Mureş, p.
?; 5, nr. LXXII. E„ pi. LXXVIII/V.
174. Sânpaul, jud. Mureş. În punctul .,Între pâraie", la aproximativ un km
de ferma zootehnică, au fost descoperite fragmente ceramice, chirpic, prâsnele,
oase de animale, aparţinând unei aşezări databile la sfârşitul epocii bronzului I
î"nceputul epocii fierului. /Rep. Arh. Mureş, p. 220, nr. LXXIV. A.
175. Sărăţel, corn. Sărata, jud. Bistriţa-Năsăud. La est de sat, pe dealul
Cetatea, la confluenţa văilor Bistriţei, Şieului şi Budacului, în urma sondajelor
(Şt. Danilă şi N. Vlassa, 1959), a fost identificată o aşezare fortificată cu
palisadă, val construit în sistemul calcinării intenţionate, îmbrăcat în manta de
bolovani la partea superioară, şi şanţ. În spatele fortificaţiei a fost surprins un
strat subţire de cultură, conţinând fragmente ceramice hallstatt-iene. /N. Vlassa,
Şt. Dănilă, Materiale, VIII, 1962, p. 341-347.
176. Sărăţeni, corn. Sovata, Mureş. a) În punctul „Cetatea Csombod", pe
un promontoriu de aproximativ 85 de m, a fost menţionată în literatura de
specialitate, încă din 1870, prezenţa unui sistem de fortificaţie, constând din 2
www.cimec.ro
valuri, 2 şanţuri şi palisadă. În urma sondajelor din 1959, Z. Szekely atribuie

această fortificaţie epocii bronzului. Periegheza efectuată în 1979 (1. Ferenczi
şi M. Petică) a dus la descoperirea unor fragmente ceramice aparţinând epocii
hallstatt-iene. /B. Orban, Szekelyfold leirâsa, IV, p. 21-22; Z. Szekely, Materiale,
VIII, 1962, p. 331; Rep. Arh. Mureş, p.242, nr. LXXIX. 5. B. b) Fără precizări
~supra punctului descoperirii, sunt menţionate 3 brăţări de bronz, probabil
hallstatt-iene (Mz. Târgu Mureş, 2 în colecţia fostului Liceu Reformat din
aceeaşi localitate). /M. Roska, Repert6rium, p. 251, nr. 85; Rep. Arh. Mureş, p.
242, nr. LXXIX. A.c.
177. Săvădisla, jud. Cluj. La „Cetatea Păuca", pe un mic platou cu asf)ect
de fortificaţie naturală, au fost descoperite fragmente ceramice, databile la
sfârşitul epocii bronzului I începutul epocii fierului. /Şt. Ferenczi, Acta MN, iX,
1972, p. 398, nr. 16; Rep. Arh. Cluj, p. 342, nr. 2.
178. Sebeş, jud. Alba. Fără precizări topografice ale locului descoperirii,
de pe teritoriul localităţii provin 5 celturi de tip Şomartin-Vetiş (Mz. Sibiu, inv.
6391, 6395, 6497), 2 vase cu torţi supraînălţate şi obiecte de os, ornamente. I
M. Rusu, Dacia, VII, 1963, p. 230; K. Horedt, MBBM, 9-1 O, 1944, p. 97, 107;
idem, Omagiu Lupaş, p. 344; Rep. Arh. Alba, p. 167, nr. 163.15.
179.Sfântu Gheorghe, corn. Iernut, jud. Mureş. În punctul „La Biserică",
în urma unor sondaje, s-au descoperit fragmente ceramice, aparţinând hallstatt-
ului timpuriu. I Rep. Arh. Mureş, p. 171, nr. XVII. 9. B.a. ·
180. Sic, jud. Cluj. În vârful dealului Cipcheştete (CsipkestetO), de pe
arătură, au fost culese fragmente ceramice halstatt-iene (Mz. Cluj, colecţia
Oriosz; colecţia Hopîrta, jud. Alba Dintr-un punct neprecizat de pe teritoriul
comunei provine o spadă de bronz cu antene, databile în Hallstatt-ul timpuriu.
I Rep. Arh. Alba, p. 173, nr. 167.5.a.
182. Sighişoara, jud. Mureş. a) „ Valea Dracului". În urma cercetărilor
(Gh. Baltag, 1989-1990) au fost descoperite fragmente ceramice neolitice, de
epoca bronzului şi hallstatt-iene timpurii./ Gh. Baltag, Marisia, IX, 1979, p. 100;
Rep. Arh. Mureş, p. 227, nr. LXXVll.1.D., pi. LXXXVII I C, 5, 7. b) „Lângă
Podmoale". Săpăturile efectuate în aşezarea castrului roman au dus la
descoperirea unui strat de cultură hallstatt-iană timpurie. I Rep. Arh. Mureş, p.
231, nr. LXXVII. 1.H., pi. XXl/15-18. c) „Biserica din deal- Berkirche". Sondajele
efectuate de Gh. Baltag (1976) au surprins un strat antic, care suprapune unul
preistoric, conţinând şi fragmente ceramice hallstatt-iene. / Rep. Arh. Mureş, p.
233, nr. LXXVlll.1.L.
183. Simeria, jud. Hunedoara. a) În punctul ,,Coastă", în urma săpăturilor
de salvare (B. Basa, 1962), a fost identificat un nivel de cultură hallstatt-ian,
căruia îi aparţin: 3 bordeie cu plan rectangular, o vatră făţuită, un pumnal de
bronz, un vârf de săgeată, o mare cantitate de ceramică, greutăţi de lut şi lespezi
de piatră. Tot aici sunt ·menţionate morminte databile în Ha. A-B, atribuirea lor
este însă incertă. I B. Basa, Materiale, IX, 1970, p. 225-231; I. Andriţoiu,
Apulum, XIV, 1976, p. 397. b) Cu ocazia construirii, în 1883, a drumului spre
Hunedoara, a fost descoperit un vas de factură hallstatt-iană. I M. Roska,
Repert6rium, p. 226, nr. 55; I. Andriţoiu, Apulum, XIV, 1976, p. 397. c) în 1908
apele Straiului au scos la iveală un tezaur de piese de aur, databile la sfârşitul
epocii bronzului I începutul epocii fieru li li. IM. Roska, Repert6rium, p. 226, nr.
www.cimec.ro
55; I. Andriţoiu,Apulum, XIV, 1976, p. 397.

184. Sîncel, jud. Alba. În punctul „Tătăroaia" a fost semnalată prezenţa
unor fragmente ceramice hallstatt-iene. I Rep. Arh. Alba, p. 174, nr. 169.4.
185. Sâncrai, aparţine oraşului Aiud, jud. Alba. Pe teritoriul localităţii este
1T1enţionată descoperirea unui ac de bronz cu capul în formă de disc, databil la
începutul epocii fierului (Mz. Aiud, inv. 60). I Rep. Arh. Alba, p. 174, nr. 170.1.
186. Sîncrăieni, jud. Harghita. Pe terasa Oltului, în punctul Fabrica de
Cărămidă, în urma sondajelor din 1954, a fost descoperit un strat de cultură de
0,30-0,40 m, conţinând fragmente ceramice canelate, aparţinând Hallstattului
timpuriu. IR. Vulpe, SCIV, 6, 1955, p. 3-4.; C. Preda, Materiale, VI, 1959, p. 825-
836.
187. Sînicoară, corn. Apahida, jud. Cluj. Pe Dealul din SV satului, în
punctul „Tarna Mică", au fost descopertte fragmente ceramice, databile la
începutul epocii fierului (fosta colecţie Orosz). I Rep. Arh. Cluj, p. 356, nr. 8.
188. Someşul rece, corn. Gilău, jud. Cluj. La confluenţa Someşului Cald
cu Someşul Rece, pe un promontoriu înalt, mărginit pe trei laturi de pante
abrupte, a fost semnalată, încă din sec. al XVIII-iea, o fortificaţie. Sondajele din
anii '60 (Şt. Ferenczi) au identificat 2 valuri şi 2 şanţuri, pe latura sudică. Resturi
de locuire au fost surprinse doar în zona valului, constând în fragmente
ceramice databile în prima parte a epocii fierului. I Şt. Ferenczi, Acta MN, I,
1964, p. 67-77.
189. Soporul de Câmpie, corn. Frata, jud. Cluj. a) La vest de sat, lângă
şcoală, a fost identificată o aşezare hallstatt-iană. b) La sud de necropola daco-
romană, în urma unui sondaj (1957), a fost identificat şi un nivel hallstattian. ID.
Popescu, SCIV, IX, 1, 1958, p. 146, nr. 38; D. Protase, M. Tigărea, Materiale,
VI, 1959, p. 393-394; Rep. Arh. Cluj, p. 366, nr. 2.3.
190. Sovata, jud. Mureş a) În punctul „Digul Dracului - Ordogat" a fost
descoperită o lance, databilă la sfârşitul epocii bronzului I începutul epocii
fierului. IM. Roska, Repertorium, p. 278, nr. 275; Rep. Arh. Mureş, p. 240, nr.
LXXIX. 1. C.
191. Stejăreni, corn. Daneş, jud. Mureş. a) În punctul „Calea Strâmptă"
a fost identificată o aşezare hallstatt-iană timpurie. I Gh. Baltag, E. Amlacher,
AllA, 1987-1988, p. 106, nr. 15; Rep. Arh. Mureş, p. 118, nr. XXVIII. 4. B. b) În
punctul „Cabana Vânătorului" au fost găsite fragmente ceramice de factură
hallstatt-iană timpurie. I Gh. Baltag, E. Amlacher, AllA, 1987-1988, 106, nr. 107;
Rep. Arh. Mureş, p. 118, nr. XXVIII. 4. E. c) Din punctul „În Ment" au fost
recuperate fragmente ceramice databile în Hallstatt-ul timpuriu. I Gh. Baltag, E.
Amlacher, AllA, 1987-1988, 106, nr. 107; Rep. Arh. Mureş, p. 118, nr. XXVIII. 4.
F„ pi. LXXl/1-2.
192. Stejeriş, corn. Moldoveneşti, jud. Cluj. La capătul satului, în punctul
„Izvorul Rece", au fost descoperite hallstatt-iene timpurii. I Rep. Arh. Cluj, p.
369, nr. 1.
193. Stînceşti Ohaba, jud. Hunedoara. În punctul „Cetăţuica", în urma
unor lucrări agricole, în 1973, a fost găsit un celt de tip transilvan. În urma
perieghezei, (1. Andriţoiu), din aceeaşi zonă au fost adunate fragmente ceramice,
www.cimec.ro
databile în Ha A-Ha B. I I. Andriţoiu, Sargeţia, XIV, 1979, p. 27, nr. 33.

194. Straja, corn. Berghin, jud. Alba. Pe terasa „Sub Măgura", în locul
numit „Fântâna Barnii", în urma unei periegheze, au fost găsite fragmente
ceramice preistorice, printre care şi Hallstatt timpurii. I Rep. Arh. Alba, p. 117,
nr. 175.2.
195. Suatu, jud. Cluj. În locul numit „Fânaţele de Jos", săpăturile de
salvare (Gh. Lazarovici, R. Ardevan, 1987) au prilejuit descoperirea unor
fragmente ceramice, aparţinând epocii timpurii a fierului. I Rep. Arh. Alba, p.
374, nr. 1.
196. Subcetate, jud. Hunedoara. Pe colina „Petriş", între vestul oraşului
Haţeg şi estul localităţii Subcetate, sondajele din 1937 (O. Floca, Al. Ferenczi)
şi cercetările sistematice (I. Andriţoiu, 1979, 1981, 1986-1987) au identificat un
sistem de fortificaţie cu şanţ, val şi palisadă, utilizate diferenţiat, după necesităţile
configuraţiei terenului. Au fost documentate 3 faze de refacere a fortificaţiei. În
zona delimitată de fortificaţie au fost descoperite 7 locuinţe de suprafaţă, din
care una cu vatră şi material exclusiv ceramic şi osteologic. După refacerile
succesive ale valului, care sugerează o folosire îndelungată, şi materialul
ceramic, această aşezare a fost datată la sfârşitul Ha 8-Ha D. I M. Moga,
Sargeţia, li, 1941, p. 158-164; V. Vasiliev, Frotifications, 1995, p. 33-34.
197. Sugeacu, jud. Cluj. a) Pe terasa „Şarga", la poalele dealului
„Cepegheu", cu ocazia arăturilor, au fost descoperite fragmente ceramice,
aparţinând epocii timpurii a fierului. I Rep. Arh. Cluj, p. 376-377, nr. 5. b) În
punctul „La Orabda" s-au descoperit fragmente ceramice, databile la începutul
epocii fierului. IM. Roska, Repert6rium, p. 279, nr. 267; Rep. Arh. Cluj, p. 377,
nr. 9.
198. Şaeş, corn. Apold, jud. Mureş. a) În punctul „Romrich" a fost
descoperită o ceaşcă hallstatt-iană. I K. Horedt, Materiale, I, 1959, p. 809; SCIV,
I, 1950, p. 126; Rep. Arh. Mureş, p. 50, nr. v. 3. D. b) La ieşirea din sat, în dreptul
fermei zootehnice, au ieşit la suprafaţă fragmente ceramice canelate, databile
în Hallstatt-ul timpuriu. I Gh. Baltag, Marisia IX, 1979, p. 102, nr. 7; Rep. Arh.
Mureş, p. 50, nr. v. 3. F. b.
199. Şapartoc, corn. Albeşti, jud. Mureş. De pe teritoriul localităţii provin
celturi de tip transilvan, databile în Ha A (Mz. Târgu Mureş, inv. 2438-2442). I
M. Roska, Repertorium, p. 242, nr. 30; M. Rusu, Sargeţia, IV, 1966, p. 21, nr.
128, pi. 37; Rep. Arh. Mureş, p. 44, nr. III. 5. A.
200. Şard, corn. lghiu, jud. Alba Fără precizarea locului descoperirii, de pe
teritoriul satl!lui, provine o urnă în miniatură, databilă în Ha A (Mz. Sf. Gheorghe).
I Rep. Arh. Alba, p. 1979, (?), nr. 177. 3. C.
201. Şardu, corn. Sîmpaul, jud. Cluj. Din locul numit „Pârâul Ursului"
provin torţi cu buton, databile la începutul epocii fierului. /Rep. Arh. corn.Cluj, p.
350, nr. 2.
202. Şeica Mică, jud. Sibiu. Între Copşa Mică şi Şeica Mică, pe valea
Târnavei Mari, pe promontoriul numit „Cetate", a fost menţionată, încă din
secolul trecut, o aşezare fortificată. Sondajele din 1962 au identificat şase linii
deosebite de întărituri şi niveluri de depuneri, aparţinând culturilor Wietenberg,
epocii Hallstatt-ului timpuriu, epocii dacice, romane, precum şi materiale databile
în sec. XI-XII. Nivelului hallstatt-ian îi aparţin fragmente ceramice cu decor
www.cimec.ro
canelat. /K. Horedt, SCIV, 4, 1964(?).

203. Şercaia, jud. Braşov. a) În capătul de vest al dealului Băluş,
deasupra punctului „Fântâni", în urma unui sondaj (FI.Costea, G.Costea,
M. Mudure, 1987), a fost descoperit material ceramic hallstatt-ian timpuriu. I
l.Glodariu, FI.Costea, I.Ciupea, Comana de Jos, 1980, p. 61; Rep. Arh. Braşov,
p. 86, nr. 67; b) În punctul „Băluş-Est", în urma arăturilor, s-a descoperit un
fragment dintr-un pumnal de bronz cu limbă la mâner şi nervură mediană, databil
în Bz D sau Ha A,. /l.Glodariu, FI.Costea, Cumidava, XIII, 2, p. 10; Rep. Arh.
Braşov, p. 86, nr. 68. c) În punctul „Gura Văii", în urma cercetărilor de teren (I.
Ciupea, M. Marcu, I. I. Pop, 1973) şi cercetărilor sistematice (M. Marcu), rămase
nepublicate, au fost desciperite materiale databile în Ha A-B. /Rep. Arh. Braşov,
p. 87, nr. 69.
204. Şoarş, jud. Braşov. De pe terasele din stânga drumului spre Bărcuţ,
în urma perieghezelor (Fe. Costea 1980-1981 ), au fost adunate materiale
databile în Ha A sau Ha B./ Fe. Costea, Cumidava, XV-XIX, 1990, 1994; Rep.
Arh. Braşov, p. 87, nr. 70.
205. Şoimeni, corn. Vultureni, jud. Cluj. În punctul „La cruce", pe Valea
Fancica, au fost descoperite fragmente ceramice hallstatt-iene timpurii. /Rep.
Arh. Cluj, p. 383, nr. 1.
206. Şoimuş, jud. Hunedoar. În punctul „Teleghi" au fost descoperite, în
urma arăturilor, fragmente ceramice hallstatt-iene timpurii. /I. Andriţoiu, Sargetia,
XIV, 1979, p. 27, nr. 35.
207. Şoimuş, corn. Rădeşti, jud. Alba. Pe dealul „Vişinilor" a fost găsit
întâmplător un fragment de spadă de bronz, databilă în Bz D-Ha A. /A. D.
Alexandrescu, Dacia, X, 1966, p. 134-135, 177, nr. 92; Rep. Arh. Alba, p. 182,
nr. 181. 1.
208.Şona, jud. Alba. Pe versantul nordic al Văii Strengovei s-au descoperit
morminte de inhumaţie şi ceramică, aparţinând Hallstatt-ului timpuriu. La 7 km
de Şona, pe o colină ce separă bazinul Târnavei Mari de cel al Târnavei Mici, a
fDst identificată o fortificaţie cu şanţ şi val. Ultimele cercetări (1992-1994) au
precizat două faze de construire a valului. În interiorul fortificaţiei a fost
identificat un nivel de cultură, conţinând ceramică geto-dacică. Materialul
ceramic, aparţinând epocii hallstatt-iene, a fost datat la sfârşitul Ha B şi Ha C.
IV. Vasileiev, Fortifications, 125-147; Rep. Arh. Alba, p. 182, nr. 4.
209. Şoromiclea, aparţine oraşului Sighişoara, jud. Mureş. În apropierea
locului numit „Cetatea Veche -Oldburg", cercetările de teren (Gh.Baltag, E.
Amlacher) au dus la descoperirea unor fragmente ceramice, databile în Hallstatt-
ul timpuriu. /Gh. Amlacher, AllA, 1987-1988, p. 183-184, pi. CIX/2, 5; Rep. Arh.
Mureş, p. 238, nr. LXXVII. 6.B.
21 O. Şpălnaca, corn. Hopîrta, jud. Alba. Pe terasa numită „Fântâna lui
Şimon" au fost descoperite, în urma unei periegheze (M.Blăjan), fragmente
ceramice hallstatt-iene. /Rep. Arh. Alba, p. 183, nr. 183. 2.
211. Tău, corn. Roşia de Secaş, jud. Alba. Pe promontoriul dintre „Lacul
de Sus" şi „Lacul de Jos" sunt menţionate morminte cu vase din epoca fierului.
/M. Roska, Rerpertorium, p. 180, nr. 215; Rep. Arh. alba, p. 187, 188. 2:
212. Tăureni, jud. Mureş. În punctul ,,Între Lacuri" sunt menţionate
morminte de inhumaţie cu inventar ceramic, aparţinând epocii hallstatt-iene. / M
www.cimec.ro
f Roska, Repertorium, p. 180, nr. 25; Rep. Arh. Mureş, p. 254, nr. LXXXV. C.
213. Teleac, jud. Alba. Pe dealul situat la NE de sat, săpăturile sistematice
din anii 1978-1987 (V. Vasiliev, I. A. Aldea, H. Ciugudean) au identificat una
dintre cele mai mari aşezări fortificate hallstatt-iene din România. S-au identificat
3 niveluri de locuire, nivelului 2 corespunzându-i prima fază a fortificaţiei, iar
ultimului refacerea valului aceleiaşi fortificaţii. Aşezării de la Teleac îi corespund
numeroase locuinţe de tip bordei sau de suprafaţă, gropi menajere sau rituale,
o mare cantitate de ceramică, piese de podoabă de bronz şi fier (sporadice în
nivelul I ~ foarte numeroase în nivelul 111), piese cu semnificaţie cultică şi
material osteologic. Această aşezare fortificată a fost datată în Ha 8 1-Ha C
(nivelul l=Ha 8 1 - Ha 8 2 ; nivelul ll=Ha B2 -Ha B3 ; nivelul III= Ha B3 -Ha C). I Al.
Popa, I. Berciu, Apulum, V, 1965, p. 71-92; K. Horedt, I. Berciu, Al. Popa,
Materiale, VIII, 1963, p. 353-358; I. Berciu, Al. Popa, Celticum, VI, 1963, p. 5-
25; I. Mitrofan, Acta MN, IV, 1967, p. 431-437; H. Ciugudean, Apulum, XVII,
1979, p. 61-65; V. Vasiliev, I. A. Aldea, H. Ciugudean, Civilizaţia, Cluj, 1991;
Rep. Arh. Alba, p. 189-190.
214. Teliu, jud. Braşov. În urma cercetărilor sistematice, în incinta cetăţii
dacice au fost descoperite sporadic fragmente ceramice hallstatt-iene. I A. D.
Alexandrescu, I. I. Pop, Cumidava, XIV, 1989, p. ·16.
215.Tilişca, jud. Sibiu. Pe dealul „Căţănaş" investigaţiile sistematice la
cetatea dacică au pus în evidenţă şi un nivel de locuire hallstatt-ian timpuriu,
căruia îi aparţin 8 locuinţe de tip bordei, cu un plan aproximativ oval, vatră
circulară, numeroase fragmente ceramice, greutăţi conice, un pumnal de fier şi
bucăţi de zgură de fier. S-a apreciat că nivelul hallstatt-ian timpuriu de la Tilişca
este databil în perioada Ha A 2 -Ha B. I N. Lupu, Tilişca. Aşezările arheologice de
pe Căţănaş, 1989, p. 36-37, 57-50, 95-98, pi. 1, 5/1-9.
216. Tinod, aparţine oraşului Aiud, jud. Alba. În urma unei periegheze au
fost adunate fragmente ceramice canelate, databile în Ha timpuriu. I H.
Ciugudean, Apulum, XV, 1977, p. 44, fig. 3/1 O.
217. Târnăveni, jud. Mureş. De pe teritoriul oraşului provin: fragmente
ceramice hallstatt-iene (Mz. Tîrnăveni, inv. 150, 155, 158, 160, 163, 167, 172,
178, 183), un vârf de lance de fier şi un ac de bronz cu capul placat cu foaie de
aur (Mz. Naţional din Budapesta). IM. Roska, Repertorium, p. 68, nr. 39; Rep.
Arh. Mureş, p. 261, nr. LXXXVII. 1. a.
218. Târgu Mureş, jud. Mureş a) În punctul „Cetate", în curtea bisericii
reformate, săpăturile sistematice (Al. Bogdan, 1963) au identificat mai multe
niveluri de cultură, aparţinând epocii bronzului, epocii timpurii a fierului, epocii
romane şi prefeudale. I Rep. Arh. Mureş, p. 258, nr. LXXXVI. 1. C. b) în curtea
Fabricii de cărămizi a fost identificată o aşezare din care provin fragmente
ceramice, aparţinând culturii Coţofeni, Hallstatt-ului timpuriu şi Latene-ului. IM.
Roska, Repertorium, p. 166, nr. 121; N. Vlassa, Acta MN, li, 1965, p. 22; Rep.
Arh. Mureş, p. 260, nr. LXXXVI. 1. j. c) În parcul sportiv, cu ocazia unor lucrări
·edilitare a fost descoperită o groapă cilindrică, conţinând resturi umane calcinate
şi o urnă bitronconică cu caneluri, databilă în Hallstatt-ul timpuriu. I Rep. Arh.
Mureş, p. 256, nr. LXXXVI. 1. B. d) Fără precizarea locului descoperirii, de pe
www.cimec.ro
teritoriul oraşului provin: un celt de bronz de tip transilvan, 2 brăţări de aur (una
cu cap de bovideu şi alta cu capete semilunate, Muzeul Naţional Budapesta), o
diademă de aur cu decor ajurat, probabil din epoca hallstatt-iană (Mz. Naţional
Budapesta), 24 de verigi-brăţări de aur, databile la sfârşitul epocii bronzului I
începutul epocii fierului (Mz. Naţional Budapesta, Mz. Cluj). I M. Roska,
Repertorium, p. 166, nr. 121; D. Popescu, Materiale, li, 1956, (?); M. Rusu, Acta
MN, IX, 1972, p. 34, 50, 68; C. Kacso, SCIVA, 32, 3, 1981, p. 376; D. Popescu,
Sciva, XIII, 2, 1962, p. 402; Rep. Arh. Mureş, p. 256, nr. LXXXVI. 1.
219. Tritenii de jos, jud. Cluj. În apropierea satului s-au descoperit
întâmplător vase şi ceşti, databile în prima epocă a fierului. I M. Roska,
Repertorium, p. 18, nr. 42; Rep. Arh. Cluj, p. 388, nr. 3.
220. Turda, jud. Cluj. Dintr-un punct neprecizat de pe teritoriul oraşului
provine o spadă de bronz, databilă în Ha B1. I A. D. Alexandrescu, Dacia, X,
1966, p. 128-129, 173.
221. Tuşnad, jud. Harghita. La est de staţiunea Tuşnad, pe coama unui
deal cu altitudine de aproximativ 1200 m, sondajele efectuate (Al. Ferenczi,
1932, 1938) au documentat existenţa unei fortificaţii, constând dintr-un val cu
zid de piatră. Fragmente ceramice canelate indică apartenenţa acestei fortificaţii
la epoca timpurie a fierului. I K. Horedt, Problemele Muzeului Cluj, 1960, p. 182.
222. Uioara de Jos, aparţine oraşului Ocna Mureş, jud. Alba. a) În punctul
numit „Grui", în urma săpăturilor sistematice (I. Hica, H. Ciugudean, 1984-
1986), s-a descoperit o aşezare cu mai multe etape de locuire, aparţinând
culturilor Petreşti, Coţofeni, Wietenberg, Noua, perioadei hallstatt-iene timpurii
şi mijlocii, cât şi sec. VII-VIII. Au fost identificate 2 gropi, conţinând material
<?eramic, un ac de bronz cu cap conic şi un nasture din corn de mistreţ. Din strat,
pe lângă fragmente ceramice, provine un ac de bronz cu capul îngroşat, decorat
cu linii oblice. Aceste materiale au fost datate la sfârşitul epocii bronzului I
începutul epocii fierului. I I. Al. Aldea, H. Ciugudean, Apulum, XXV, 1988, p. 79-
81; H. Ciugudean, Apulum, XXXI, 1994, p. 70, nr. 5. b) În punctul „ltardeu", în
urma unor sondaje (Ciugudean), a fost identificată o locuinţă databilă în
Hallstatt-ul timpuriu. I H. Ciugudean, Apulum XXVI, 1990; Rep. Arh. Alba, p. 196,
nr. 196. 4.
223. Uioara de Sus, jud. Alba. Pe prima terasă a Mureşului, în punctul
numit „Livadea", a fost identificată o aşezare hallstatt-iană timpurie (material
aflat la Mz. din Cluj). I Rep. Arh. Alba, p. 197, nr. 3.
224. Ungureni, corn. Roşia de Secaş,jud. Alba. Din locul numit „în
Groapă" provine un pandantiv de bronz cu trei aripi, databil în prima epocă a
fierului (Mz. Sibiu). I K. Horedt, AISC, 4, 1941-1943, 198. Rep. Arh. Alba, p. 199,
nr. 2.
225.Unirea, jud. Alba. Pe terasa Mureşului, în punctul numit „Jidovină",
au fost identificate urme de locuire hallstatt-iană timpurie. I Rep. Arh. Alba, p.
199, nr. 2.
226. Valea Rece, corn. Band, jud. Mureş. În aripa localităţii sunt menţionate
fragmente ceramice, databile în Hallstatt-ul timpuriu. I Rep. Arh. Mureş, p. 63,
www.cimec.ro
nr. VIII. 13.

227. Valea Sasului, corn. Şona, jud. Alba. Pe terasa numită „În Broagă"
au fost găsite, în urma arăturilor, fragmente ceramice hallstatt-iene timpurii. I
Rep. Arh. Alba, p. 202, nr. 204. 3.
228. Valea Seacă, jud. Alba. Pe terasa din stânga pârâului Şomanghia a
fost depistată, în 1976, o aşezare hallstatt-iană. I Rep. Arh. Alba, p. 203, nr. 205.
229. Văleni, jud. Braşov. De pe teritoriul localităţii provin fragmente
ceramice, databile în Hallstatt-ul timpuriu. I Rep. Arh. Btaşov, p. 88, nr. 73.
230. Vălişoara, corn. Livezile, jud. Alba. În punctul „Cornu" a fost
descoperit întâmplător un cuţit de fier, databil la începutul epocii fierului (Mz.
Aiud). I Rep. Arh. Alba, p. 205, nr. 207. 5.
„ 231. Vălureni, corn. Cristeşti, jud. Mureş. În dreapta pârâului „Cocoşi",
în urma unei periegheze V. Lazăr, 1992), a fost identificată o aşezare cu un nivel
hallstatt-ian şi unul prefeudal (materiale aflate în colecţia Institutului de Cercetări
Şocio-Umane din Târgu-Mureş). I Rep. Arh. Mureş, p. 108, nr. XXV. 2.
232. Veneţia de Jos, jud. Braşov. La ieşirea din localitate, în punctul
„Podul Fântânilor", în urma unui sondaj (I. Glodariu, FI. Costea, I. Ciupea,
1975), a fost identificată o aşezare hallstatt-iană timpurie. I I. Glodariu, FI.
Costea, I. Ciupea, Comana de Jos, 1980, p. 60.
233. Veţca, jud. Mureş. Din punctul „Câmpul Rotund", provin fragmente
ceramice de factură hallstatt-iană timpurie. I Gh. Baltag, E. Amlacher, AllA,
XXVIII, 1987-1989, p. 108, nr. 17, pi. XXVll/1-4; Rep. Arh. Mureş, p. 276, nr.
XCIII. 1. B., pi. LXXl/21-22.
234. Viforoasa, corn. Fântânele, jud. Mureş. În punctul „Făgetul Mare" a
fost descoperit întâmplător un celt de bronz de tip transilvan, databil în Ha A
(Mz. Târgu-Mureş). IM. Roska, Repert6rium, p. 104, nr. 16; Rep. Arh. Mureş,
p. 129, nr. XXXIII. 6. A.
235.Vişinelu, corn. Sărmaşu, jud. Mureş. În punctul „Dealul Popii", au
fost descoperite accidental, în 1984, resturi dintr-un schelet şi 4 vase databile
în ~a A. (colecţia M. Benea, Reghin). I Rep. Arh. Mureş, p. 209, nr. LXIX. 8. A.,
pi. LXXlll/11-13.
236. Viştea, corn. Gîrbu, jud. Cluj. În 3 puncte de pe raza satului „Gherci",
;,Groapa Fântânii" şi „Râtul Mic" au fost descoperite fragmente ceramice,
aparţinând începutului epocii fierului. I Rep. Arh. Cluj, p. 426, nr. 2, 8, 9.
237. Vlaha, corn. Săvădisla, jud. Cluj. Pe str. Dîmbului, nr. 92, în urma
unui sondaj (1977), au fost descoperite numeroase fragmente ceramice
preistorice, printre care şi material ceramic, databil la începutul epocii fierului.
I Rep. Arh. Cluj, p. 433.
238. Voievodeni, jud. Mureş. În punctul „La Şcoală" a fost investigată (M.
Petică, 1977-1978) o aşezare cu niveluri aparţinând epocii bronzului, Hallstatt-
ului timpuriu şi perioadelor dacice, romane şi prefeudale. Sunt menţionate şi
urme de fortificaţie. I Rep. Arh. Mureş, p. 281, nr. XCV. 1. D.
239. Vurpăr, corn. Vinţu de Jos, jud. Alba. Pe malul Mureşului, în dreptul
Bisericii Catolice, s-au identificat (1952) vetre de foc şi gropi conţinând material
www.cimec.ro
ceramic de factură hallstatt-iană timpurie. I Rep. Arh. Alba, p. 21 O, nr. 214. 1.

240. Zau de Câmpie, jud. Mureş a) În centrul localităţii, în punctul „La
Grădiniţă" a fost cercetată (V. Lazăr, M. Grozav, 1980) o aşezare, aparţinând
culturii Turdaş. În nivelul superior al acesteia s-au descoperit fragmente ceramice
de epoca bronzului şi Ha A. I Rep. Arh. Mureş, p. 284. nr. XCVII. 1. E. b) Din
punctul „ Pe Şes" provine ceramică de factură hallstatt-iană timpurie (colecţia
şcolii din localitate). I Rep. Arh. Mureş, p. 285, nr. XCVII. 1.M.
ABREVIERI:
Acta MN - Acta Musei Napocensis. Anuarul Muzeului Naţional de Istorie

a Transilvaniei, I, (1964) şi urm.
Acta MP - Acta Musei Porolissensis. Anuarul Muzeului Judeţean Sălaj,
Zalău, I, (1977) şi urm.
AllA-Anuarul Institutului de Istorie şi Arheologie, Cluj Napoca, I, (1957)
şi urm.
AISC-Anuarul Institutului de Studii Clasice, Cluj-Sibiu, I-IV (1932-1944).
Apulum-Apulum. Anuarul Muzeului Naţional al Unirii, Alba-Iulia, I, (1939-
1940) şi urm.
Z. Szekely, Aşezări-Aşezări din prima vârstă a epocii Lerului în sud-estul
Transilvaniei, Covasna, 1966.
Celticum - Celticum. Supplement a OGAM - Tradition celtique, Ren nes.
V. Vasiliev, I. Al. Aldea, H. Ciugudean.
Civilizaţia - Civilizaţia dacică timpurie în aria inracarpatică a României,
Cluj Napoca, 1991.1. Glodariu, FI. Costea, I. Ciupea.
Comana- Comana de Jos, 1980.
Cumidava - Cumidava. Anuarul Muzeului Judetean Braşov, I, 1967 şi
urm.
Dacia- Recherches et decouverts archeologiques en Roumanie, Bucureşti,
I-XII (1942-1947); N.S. Dacia, Revue d'archeologie et d'histoire ancienne, I.
(1957) şi urm. M. Petrescu Dâmboviţa.
Depozite- Depozite de bronzuri din România, Bucureşti, 1977. T. Bader.
Die Fibe/n-Die Fibeln in Roumanien. Prehistorische Bronzefunde, PBF,
XIV, Band 6, Munchen, 1983.
V. Vasiliev,
Fortifications - Fortifications de refuge et etablissements forifies du
premier âge du fer en Transylvanie. Institut Roumain de Thracologie, Biblioteca
Thracologica, XII, Bucureşti, 1995.
Marisia - Marisia. Anuarul Muzeului Judeţean Târgu Mureş, I (1975).
Materiale - Materiale şi cercetări Arheologice, Bucureşti, I (1953) şi urm.
Omagiu Lupaş- Omagiu Lupaş, lucrare colectivă, Bucureşti, 1936-1942.
K. Horedt,
Probi. Muz. - Probleme de muzeografie, Cluj, 1960.
Rep. Arh. Alba - Repertoriul Arheologic al Judeţului Alba, Biblioteca
Musei Apulensis, li, Alba Iulia, 1995.
www.cimec.ro
FI. Costea, Repertoriul Arheologic al judeţului Braşov, Braşov 1995.

V. Lazăr,
Rep. Arh. Cluj- Repertoriul Arheologic al Judeţului Cluj, Biblioteca Musei
Nar:.~ensis, V. Cluj, 1992.
· .ep. Arh. Mureş - Repertoriul Arheologic al Judeţului Mureş, Târgu
Mureş, 1995.
M. Roska, Repertorium- Erdely regeszeti repert6riuma, Cluj, I
Sargetia - Sargetia. Publicaţia Muzeului Judeţean Hunedoara, Deva, I
(1937) şi urm.
SCIV/SCIVA - Studii şi cercetări de istorie veche, Bucureşti, I (1950) -
XXIV (1973). Studii şi cercetări de istorie veche şi arheologie, Bucureşti, XXV,
(1974) şi urm.
T. Soroceanu, Hortfunde - Hortfunde und befestigte Anlangen in
Transsilvanien Beităge zum bronze-zeitliche Burgenbau in Mitteleuropa, Berlin-
Nitra, 1982.
St. Corn. Sibiu - Muzeul Brukental. Studii şi Comunicări, Arheologie -
Istorie. Sibiu, 12 (1965) şi urm.
N. Lupu, Tilişca- Tilişca. Aşezările arheologice de pe Căţănaş, Bucureşti,
1989.
I. Nestor, Stand- Der Stand der Vorgeschichtsforschung in Rumănien, în
BerRGK, 22, 1932, Frankfurt am Main, 1933.
A. Vulpe, Kurzscwerte- Die Kurzschwerte, Dolche und Streitmesser der
Hallsattzeit in Rumanien, PBF, 6/9, Munchen, 1990.
Alte abrevieri:
Mz. - Muzeul
MNIT - Muzeul Naţional de Istorie al Transilvaniei
Cat I - I, Catalogul descoperirilor
www.cimec.ro
Fig. 1. Harta descoperirilor arheologice atribuite hallstattului timpuriu.
www.cimec.ro
LEGENDĂ:
O Aşezări deschise
e Fortificaţii
Fig. 2. Aşezări deschise şi fortificaţii.
www.cimec.ro
'--
o o o
LEGENDĂ:
•
()
Din bronz
Din aur
• Din fier
Fig. 3. Piese de metal descoperite în afara aşezărilor
www.cimec.ro
LEGENDĂ:
Â Cercetare sistematică
e Sondaje
CI Săpături de salvare
~ Alte obiective
O Descoperiri întâmplătoare
Fig. 4. Stadiul cercetării hallstattului timpuriu în aria intracarpatică.
www.cimec.ro
CONTRIBUTIONS IN CONNECT/ON WITH THE RESEARCH STAGE OF THE

EARL Y HALLSTATT INS/DE THE INTERCARPATH/AN AREA
Abstract
As a resuit of putting together and listing all the Early Hallstatt discovery points in
intracarpathian aria, in this article we tried a presentalion of Early lron Age research stage in
F.lomania. We considered the whole range of monuments: settlements, funeral discoveries, metal
objects and bronze deposits.
As a conclusion, there are 240 points with settlement traces but only Teleac can be
considered a sistematic research and settlements as Mediaş, Subcetate, Ciceu-Corabia, Reci
where partially investigated. All the other points are the resuit of accidental discoveris a saving
escavation.
All the 86 bronze depozits were accidental discoveries and it is difficult to explaine the
relation between these deposits and settlements.
ln this situation above mentioned the Early Hallstatt analyses is limlted by noi suficient
research.
The list of ilustrations:

Fig. 1. The arheological map of discoveries ascribes to the Early Hallstatt.
Fig. 2. Open settlements and defence works.
Fig. 3. Metal pieces discovery outside the settlements.
Fig. 4. The research stage of the Early Hallstatt inside the intracarpathian area.
www.cimec.ro
DESCOPERIRI ARHEOLOGICE ÎN HOTARUL
COMUNEI ORLAT (jud. SIBIU)
Sabin Adrian Luca, Ioan Părean
În toamna anului 1995 domnul Ioan Părean, coautor la aceste rânduri,

ne-a adus spre studiu mai multe materiale arheologice (fig. 1-2) recoltate cu
douăzeci de ani în urmă din hotarul comunei Orlat Uud. Sibiu). Fragmentele
ceramice şi uneltele de piatră cioplită şi şlefuită au fost descoperite la nord de
comună, pe malul râului ce o străbate în prealabil. Autorul descoperirii îşi
aminteşte că a găsit mult mai multe materiale care au fost duse la Muzeul
Brukenthal şi predate domnului prof. Iuliu Paul, pe atunci muzeograf la această
instituţie. În sfârşit, constatăm că materialele se află în colecţia particulară a
descoperitorului.
ln primăvara anului 1996 am efectuat o periegheză în zona unde s-au
efectuat descoperirile negăsind decât urme hallstattiene şi dacice. Periegheza
a vizat un areal aflat la nord de balastiera ce se află în nord-estul comunei Orlat.
Eşalonul pe care-l publicăm este alcătuit din mai multe piese de piatră
şlefuită şi cioplită (fig. 1) şi fragmente ceramice (fig. 2).
Materialul arheologic poate fi încadrat în următoarele epoci istorice:
1. Epoca neolitică.
Perioada neolitică este reprezentată prin piesele de la fig. 111-4, 6-7; 2/1-3.
Piesele din piatră cioplită sunt un nucleu (fig. 1/7) din care s-au extras
lame şi două lame fragmentare (fig. 1/3-4). Materialul folosit pare a fi unul local,
extrem de asemănător cu materia primă folosită pe Mureşul mijlociu pentru
obţinerea aceluiaşi tip de unelte.
Uneltele şlefuite din piatră ce pot fi atribuite epocii neolitice din punct de
vedere tipologic sunt toporul neperforat de la fig. 1/6 şi topoarele perforate de
la fig. 1/1-2. Roca folosită pentru obţinerea acestor unelte este de duritate medie
având o culoare deschisă. Perforarea s-a efectuat dintr-o singură parte. Forma
topoarelor perforate ne duce cu gândul la neoliticul târziu (eneolitic).
Materialul ceramic ce se poate încadra în epoca neolitică este cel
reprezentat grafic la fig. 2/ 1-3.
Piesele de la fig. 2/1-2 sunt extrem de asemănătoare cu materialele
arheologice de la Romos-Făgădău 1 • Tehnica de preparare şi ardere a pastei
este reprezentativă, în consecinţă, fazei A a culturii Vinca aşa cum este ea
cunoscută în Transilvania 2 • Acest tip de bandă punctat incizată nu se dezvoltă
şi în cultura Turdaş ce este reprezentată în zona oraşului Sibiu 3 •
1. SăpăturiS.A. Luca efectuate în vara anului 1995. Materialele arheologice descoperite în acest punct
aparţin culturii Vinta, faza A. Un articol în care sunt cuprinse opiniile noastre vis-a-vis de această staţiune se află
sub tipar la revista Sargetia.
2. Cele mai caracteristice materiale sunt de la Romos-Făgădău (vezi supra, nota 1) şi Limba- Vărar(vezi: D.
Berciu-1, Berciu, Săpături şi cercetări arheologice în anii 1944-1947, în Apulum III, 1949, p. 18-29; foarte
reprezentative sunt şi materialele din noile săpături iniţiate de Universitatea „ 1 Decembrie 1918" din Alba Iulia.
3. Ocna Sibiului - Faţa Vacilor: I. Paul, Săpăturile arheologice din vara anului 1960 de la Ocna Sibiului, în
Materiale şi cercetări arheologice, IX, 1970, p. 97-102.
www.cimec.ro
228 Descoperiri arheologice în comuna Orlat
Fragmentul ceramic de la fig. 2/3 reprezintă, însă, altă perioadă, de

dezvoltare finală a neoliticului, eneoliticul. Cultura căreia îi putem atribui
descoperirea este cea numită Petreşti 4 • în stratul Petreşti AB de la Turdaş
Luncă (jud. Hunedoara) am descoperit, cu ocazia noilor săpături efectuate între
anii 1992-1996, multe fragmente ceramice având factură şi ornamentaţie identică.
Ultimele desco11eriri arheologice efectuate în oraşul Sibiu arată că şi aici există
materiale aparţinând culturii Petreşti 5 •
2. Epoca bronzului.
În această epocă se pot încadra materialele arheologice de la fig. 1/5 şi
2/4, 6.
Piesa şlefuită şi perforată de la fig. 1/5 este realizată dintr-un granit negru
şi este găurită dintr-o singură parte. Forma sa ne sugerează, mai degrabă, că
este o amuletă şi nu un topor. După formă - dar nu şi după tehnica de realizare
şi materialul din care este alcătuită - piesa de la fig. 1/1 poate să fie, la rândul
ei, încadrabilă în epoca bronzului.
Amuleta din lut de la fig. 2/6 este-după factura pastei - încadrabilă epocii
bronzului.
Relevant pentru epoca bronzului este vasul de la fig. 2/4. Tehnica de
realizare a ornamentului, precum şi factura generală a ceramicii ne îndreptăţesc
să afirmăm că acesta aparţine culturii Wietenberg. Într-o lucrare recentă a
domnului dr. Nikolaus Boroffka6 aflăm că forma vasului se înscrie în varianta TD 3
e 7 şi că ornamentul este o variantă a tipului 12/21, 24-258.
3. Epoca dacică.
Perioadei clasice a statului dac îi corespund, după factură şi ornamente,
materialele arheologice de la fig. 2/5, 7. Fragmentele ceramice au pasta foarte
nisipoasă, bobul nisipului fiind de dimensiuni mari. Arderea la care au fost
supuse fragmeMtele este bună, culoarea acestora fiind brună/cărăm1zie. Era de
aşteptat să apară aceste fragmente ca o legătură între materialele cunoscute
deja de la Tilişca 9 şi cele mai nou descoperite de la Sibiu 10 •
* *
*
Scurta trecere în revistă
a caracteristicilor materialelor arheologice din
colecţia Părean demonstrează, alături de descoperirile mai vechi, că zona
Orlatului a fost deosebit de dens şi constant locuită în toate epocile istorice. De
asemenea, se constată necesitatea unor cercetări arheologice sistematice în
această zonă deoarece materialele arheologice din colecţie reflectă existenţa
unor aşezări importante pentru epocile istorice menţionate.
4. I. Paul, Cultura Petreşti, Bucureşti, 1992.

5. S.A. Luca - N.Boroflka, New prehisloric discoveries from Sibiu. Romania, în Apulum, 1995 p. 73, fig. 213.
6. N. Boroffka, Die Wietenberg-Kultur, Bonn, 1994.
7. Idem„ voi. li, typentafel 3/12.
8. Idem„ typentafel 12/21, 24-25.
9. N. Lupu, Tilişca, Bucureşti, 1989.
10. S.A. Luca-N. Boroffka, op. cit„ p. 76, 82, fig. 6/5-7.
www.cimec.ro
---~-~
Sabin Adrian Luca . Ioan Părean 229
ăl
.c
.!!1
8.
"O
c:
ca
.Ql
u..
www.cimec.ro
230 Descoperiri arheologice în comuna Orlat
'
'\
\
__ -')
.....,..____
I
I
~
Q)
g_
c:
ns
-~
o
I ,:.:
r
I_,;. ui
I .s::.
o
I 8.
Q)
I Q)
I ~
e
ID
o
~
Q)
:t:
o
a..
<D
..;
~
~a.
o
€
~~~~! ....
www.cimec.ro
Sabin Adrian Luca, Ioan Părean 231
ARCHAEOLOGICAL DISCOVERIES AT THE ORLAT COMMUNE

BOUNDARY (SIBIU COUNTY)
Abstract
The archaeological materials harvested !rom Orlat commune boundary (County Sibiu )
and found its in the Ioan Părean colleclion proved the existence in this place to more prehistorical
settelments who are held the following epochs: neolithic, Bronze and dacian. TJiese discoveries
make neccesary the sistematic archeological excavations for clear up the main aspects of the
inhabitants !rom the area mentioned ii.
www.cimec.ro
www.cimec.ro
NOI CONTRIBUŢII LA HIDRONIMIA DACIEI
ANTICE: IDENTIFICAREA GEOGRAFICĂ
ŞI DESCIFRAREA ETIMOLOGICĂ A
HIDRONIMULUI „AURAS" (HERODOT,
ISTORII: fV, 49)
Dorninuţ I. Pădureanu
Dintre scriitorii antichităţii, primii care au venit în contact cu strămoşii

noştri şi au scris despre ei, au fost scriitorii greci.
Primul, atât cronologic, cât şi prin volumul şi valoarea informaţiilorfurnizate,
rămâne „părintele istoriei: HERODOT" (490/485-425 î.e.n.).
Născut în oraşul Halicarnas (pe coastele Mării Egee, în Asia Mică), el
şi-a trăit cea mai mare parte a vieţii la Samos.
A călătorit mult, iar „Istoriile" sale (9 cărţi) - lucrare care-i încununează
întreaga activitate - înglobează multe din rezultatele acestor călătorii.
„Istoriile" sale au fost traduse în româneşte, mai întâi de către Eustratie
logofătul ( 1645) - traducerea, păstrată mult timp la mănăstirea Coşu la-Botoşani,
văzând lumina tiparului prin grija lui Nicolae Iorga-, apoi de către D. I. Ghica şi,
în fine, de către Felicia Vanţ-Ştef ( 1984).
Herodot, după cum singur mărturiseşte, a obţinut cea mai mare parte a
informaţiilor despre strămoşii noştri „de la elinii care locuiesc pe ţărmurile
Helespontului (Dardanelelor - n.n.P.D.) şi ale Pontului Euxin" 1 •
în călătoriile sale în zona Mării Negre, a ajuns doar până la Olbia şi
Bosphorul Cimerian 2 •
În „ Istoriile" sale, bogate în ştiri de o mare diversitate despre geto-daci şi
spaţil!l lor geografic, un loc aparte îl ocupă referirile la hidronimia Daciei antice.
Dintre râurile acesteia, el pomeneşte: lstru, Maris, Parata, Tiarantos,
Araros, Naparis, Ordessos, Atlas, Tibisis şi Auras 3 .
Singurul dintre acestea, neidentificat geografic cu certitudine şi neexplicat
etimologic până în prezent, este Auras (Aupa~).
lată pasajul în care acest hidronim apare consemnat: „Alte trei mari râuri
- Atlas, Auras şi Tibisis - coboară de pe culmile munţilor Haemus (Haimos -
AÎµo~) şi, luând-o spre miazănoapte (sic!), se varsă în lstru"4 •
1. Herodot, Istorii, IV, 95. .. , .· . ,

2. Vezi: Alexandru P., Călătoria lui Herodot la Marea Neagră, în: „Pontica" (Constanţa), 11 (1978), p. 27-34;
Nicolae Lascu, Călătorii şi exploratori în antichitate, Bucureşti, 1986, p. 102-109. Olbia - antica Borysthenes -
era cea mai nordică şi cea mai bogată dintre coloniile greceşti timpurii, aşezată pe malul drept al Bugului,
-.iproape de vărsarea acestuia în Marea Neagră (n.n. P.D.)
3. Herodot, op. cit„ IV, 48, 49.
4. Idem. Bucureşti, 1984, p. 207. Pentru traducerea pasajului în limba română, vezi (şi): Izvoare privind
istoria României, Voi. I, Bucureşti, 1964, p. 33.
www.cimec.ro
234 Noi contribuţii la hidronimia Daciei antice
El aşează aceste ape în mod greşit în dreapta Dunării, ca izvorând din

Munţii Haemus (astăzi Stara Pianina- Munţii Balcani), în realitate ele izvorând
din stânga fluviului. El greşeşte - uneori - doar în ceea ce priveşte obârşia,
direcţia de curgere sau locul de vărsare al unor râuri, nu însă şi în ceea ce
priveşte denumirea lor, fapt pe care îl relevăm tot cu un pasaj din „Istorii":
„Râul Maris (Maptc;) izvorăşte din ţara agatârşilor şi se varsă şi el în lstru" 5 (ori
astăzi fapt arhicunoscut-Mureşul se varsă în Tisa!.„).
Căutând cauzele acestor confuzii şi greşeli, A.O. Xenopol a emis părerea
că Herodot „a fost să fie rău informat... fie că a înţeles greşit lămuririle ce i s-
au dat asupra cursurilor râurilor ( ... )" 6 •
Despre informatorii săl (greci) B. P. Haşdeu scria că i-au furnizat şi unele
informaţii confuze 7 , iar Vasile Pârvan conchidea că ei „nu erau în măsură să
cunoască la Oblia toată realitatea( ... ) din regiunea getică" 8 .
În ciuda unor minusuri, explicabile totuşi, care nu modifică fondul problemei
pe care o abordăm, Herodot rămâne-după cum subliniază istoricul John
Boardman-" singurul nostru izvor literar de valoare reală. Trebuie să fim
recunoscători că o parte atât de mare din opera sa ni s-a păstrat, recunoscători
pentru curiozitatea şi interesul său faţă de ţinuturile din afara Greciei" 9 .
Deşi a fost pomenit în urmă cu două milenii şi jumătate (sec. V î.e.n.),
hidronimul Auras nu a fost nici identificat geografic şi nici explicat
etimologic, ceea ce nu înseamnă că nu au lipsit încercările în aceste direcţii.
Schafarick, Kolster şi Goos, l-au identificat cu Jiul, Gatterer cu Siretul,
Hansenius cu Someşul, iar Gr. G. Tocilescu (care a plecat de la opiniile lui
Rawlinson) cu Drista 10 .
După părerea dr. Marin Popescu-Spineni {1978), „Auras rămâne
neidentificabil ! 1111 Formularea- în ciuda prestanţei ştiinţifice a autorului - ni se
pare mult prea categorică, multe alte hidronime dacice aflate la un moment dat
în situaţii similare şi descifrate în cele din urmă, pledând pentru reversul ei!„.
În identificarea corectă a acestui hidronim - după părerea noastră - ,un
prim pas l-a făcut mai sus pomenitul Hansenius care, prin modul cum a procedat,
ne-a reamintit faptul - subliniat cu atâta pertinenţă de istoricul Ioan Bogdan - că
„în istoriografie, mai mult decât în orice ştiinţă, erorile sunt greu de evitat; ca să
ajungi însă la adevăr trebuie să ai curajul de a le săvârşi şi dorinţa statornică de
a le îndrepta" 12 • Amendându-şi opţiunea iniţială, Hansenius a afirmat că Auras
ar putea fi un afluent al Mureşului 13 •
5. Greşeala apare şi la Strabon (Geografia, VIII, 3, 13).

6. A.O. Xenopol, Istoria românilor din Dacia Traiană, Editura a III-a, Voi. VIII, Bucureşti, 1925, p. 29.
7. B.P. Haşdeu, Istoria critică a românilor, Bucureşti, 1984, p. 297.
8. Vasile Pârvan, Dacia. Civilizaliile antice din lările carpato-danubiene. Ed. a V-a, revăzută şi adnotată,
Bucureşti, 1972, p. 66.
9. John Boardman, Grecii de peste mări, Bucureşti, 1988, p. 66.
10. Gr. G. Tocilescu, Dacia înainte de romani, Bucureşti, 1880, p. 48 (n. 45).
11. Dr. Marin Popescu-Spineni, România în izvoare geografice şi cartografice. Din antichitate până în pragul
veacului nostru, Bucureşti, 1976, p. 13.
12. Apud: „Anuarul Institutului de Istorie şi Arheologie „A.O. Xenopol" (laşi), XXI, 1984, p. 561.
13. Apud Gr. G. Tocilescu, op. cit. p. 48 (n. 95).
www.cimec.ro
Dominuţ I. Pădureanu 235
Marile cursuri de apă ale spaţiului carpato-danubiano-pontic avându-şi

descifrate corespondentele antice greco-latine, Au ras, logic, putea desemna un
râu mai mic, dar foarte cunoscut, sau, un afluent al unui râu mai mare.
Pentru ca Herodot să reţină şi să pomenească acest râu (afluent),
aparţinător sistemului hidrografic al Mureşului, acesta trebuia să aibă o serie de
particularităţi apte să capteze şi să reţină interesul grecilor de pe ţărmurile
Pontului Euxin. Dintre afluenţii Mureşului, singurul care, logic, putea reţine
atenţia acestora, era Râul „de aur" (Arieşul zilelor noastre): era cel mai
important râu al Munţilor Apuseni, aceştia, la rândul lor, munţii cei mai bogaţi în
aur din Dacia şi printre cei mai bogaţi în acest metal din Europa; era cel mai
important afluent al Mureşului-râu aurifer pomenit în legătură cu agatârşii 14 (atât
de celebri pentru opulenţa lor auriferă, pentru obiectele de aur pe care pe purtau,
ei nefiind străini de aurul Apusenilor!); era râul cel mai bogat în aur aluvionar
(nisip aurifer) din Apuseni, din Dacia, printre cele mai bogate în aur aluvionar din
Europa.
Ipoteza lui Hansenius o vom întâlni (prelucrată?) şi la unii specialişti
români, care vor face - cu sau fără voie! - un pas înainte, pas pe care însă nu-
l vor argumenta istoric, geografic sau lingvistic, asupra căruia, după simpla
formulare, nu vor mai reveni!
Nicolae Densuşianu, în cunoscuta lucrare „Dacia preistorică" (1913),
consemna că„Arieşul pare a fi acelaşi râu, care la Herodot (IV, 49) figurează
sub numele de Auras" 15 • Aceeaşi opinie (s-ar părea o reluare de la istoricul
citat!) o va susţine şi Victor Stanciu (1942) 16 •
„Cheia" care poate duce atât la identificarea sa geografică, cât şi la
explicarea sa etimologică, o reprezintă- după opinia noastră-aurul aluvionar
al acestui râu aurifer, denumirea metalului galben, respectiv etimonul
„aur".
Metodologic, trebuie să se plece de la explicarea etimologiei şi sensului
formei „Auras", urmărirea formei şi sensului sub care a trecut în latină apoi, prin
filierea greco-latină, în daco-romană şi română, descifrarea raporturilor dintre
denumirea greacă, latină şi română (formă, sens/înţeles şi continuitate), modul
în care el reflectă principala particularitate şi bogăţie a acestui râu - aurul
aluvionar, mereu mai abundent, pe măsură ce coborâm în timp.
Din punct de vedere teoretic, pentru ca etimologia să fie convingătoare,
ea trebuie să fie posibilă (lingvistic), probabilă (istoric) şi verosimilă (sub
aspectul motivării socio-geografice).
În acest context, ne putem pune (şi) întrebarea dacă nu cumva denumirea
greacă, citată de „părintele istoriei", nu este o preluare (traducere) a unei
denumiri locale, traco-dacice? ...
O atare posibilitate (cel puţin teoretic) nu trebuie exclusă!
14. Herodot, op. cit., IV, 48, 49, 100, 102-117.

15. Nicolae Densuşianu, Dacia preistorică, Bucureşti, 1913, p. 492 (n. 3).
16. Victor Stanciu, Aurul Daciei şi Imperiul roman. Timişoara, 1942, p. 83.
www.cimec.ro
Aceasta cu atât mai mult cu cât în a doua jumătate a mileniului I î.e.n. -

deci şi pe timpul lui Herodot -, traco-daca, frigiana, vechea macedoneană, ilira
şi greaca, alcătuiau o unitate lingvistică.
Pentru această opţiune pledează şi faptul că Herodot (informatorii săi) nu
au creat hidronimele (dacice) citate, ei preluându-le de la autohtoni, transmiţându
le mai apoi (mai mult sau mai puţin exact) lui Herodot, care le-a consemnat în
„Istoriile" sale.
Denumirea greacă „Auras", reflectă principala bogăţie a acestui rău
(exploatată continuu, din antichitate până în zilele noastre), ea având la bază
etimonul „aur" - atât de vizibil!. .. - dar neexplicat corect!
În favoarea opiniilor noastre pledează (şi) cele 41 de denumiri (mai
importante şi des utilizate neavând pretenţia că este exhaustivă) sub care apare
acest râu în lucrările, studiile, articolele şi documentele cu caracter istoric,
geografic, geologic, carto!Jrafic, filologic, etnografic, economic ş.a.:Aervasser,
Anieş, Aragas, Aragnauis, Aragnes, Araines, Aramas, Aran, Aranas, Aranias,
Aranyas, Aranyaas, Aranijafw, Aranos, Aranyos, Arăniaş, Arănieş, Areniaş,
Arevasch, Ariaşi, Ariesiu, ARIEŞ, Ariiaş, Aurar, Aurarius, Aurarul, Aurarus,
Aurata, Aurati, Auratus, Aureus, Aurieş, Crisola, Chrysolas, Chrysolor,
Chrysoloris, Doree, Guldin, Oronos, Oronyos, Zlato.
Traduse în româneşte (cele la care este cazul), denumirile citate au
înţelesul: (râul) „de aur", „cel de aur", „auriu", „care cară aur", „nisipul
său aduce aur", „bogat în aur", care „conţine cel mai mult aur" etc;
indiferent de limbile în care apar atestate, la baza tuturor formelor stă
etimologul „aur" (în peste 70% din cazuri el apare direct, fiind foarte vizibil,
iar în celelalte situaţii, în traducere).
Să se fi abătut grecii de la această „regulă" (realitate)?
Nu credem! Dimpotrivă, elementele certe, asociate cu deducţii logice,
pledează pentru faptul că tocmai grecii au încetăţenit-o, ea perpetuându-se apoi
în timp!
lată în continuare opiniile noastre privitoare la hidronimul „Auras" (A
tipa<;), citat de Herodot.
În greaca care şi-a scris el „lstorii"-le, exista un termen frapant ca formă,
însă diferit ca sens:avpa,a~(~) [Cfoo] însemnând „suflare, adiere de vânt,
vântişor răcoros de dimineaţă, abur de râu sau de mare" 17 . Termenul grec citat,
a stat la baza cuvântului latin „aura,-ae", acesta având înţelesul (apropiat celui
grec) de, ,adiere, vânt uşor, suflare, briză", dar şi pe cel de, ,licărire, scânteiere" 18 •
Este absolut sigur că termenul grec de mai sus nu a putut sta la baza
hidronimului „Auras"!
Nici „Xpvcro~" (Ch.rystos), unul dintre cuvintele cu care grecii desemnau
aurul - în ciuda afirmaţiilor noastre anterioare - , nu a putut genera forma
17. Diclionar elino-romanesc. Voi. I, Bucureşti, 1864, p. 377.

18. Vezi: P. Chantraine, Dictionnaire etimologique de la langue greque. Hisloire de mots. Voi. I (A-K), Paris,
1968, p. 142; Lateinisches Etymologisches J.B. Hofmann, Erster Band, A-L, Heidelberg, 1938, p. 85; G. Guţu,
Diclionar latin-român, Bucureşti, 1963, p. 125; Felix Gaffiot, Dictionnaire ilustre latin-francais, Paris, 1934, p.
191.
www.cimec.ro
Dominut I. Pădureanu 237
hidronimică „Au ras"! El a stat însă la baza hidronimului Krisos (Cris) şi Crisola,
toponimului Chrysopolis („oraşul aurului" - Alba Iulia), denumirii „crisolipsii"
(spălătorii de aur), denumirii „chrysoforoi" („culegători de aur" - cum îi numea
acelaşi Herodot pe agatârşi).
În greaca epocii lui Herodot, exista încă un termen cu care se desemna
aurul, respectiv „AV'pov('t6)" 19 , o expresie poetică care nu credem să-i fi fost
străină celebrului istoric şi scriitor al antichităţii. (Prezenţa în limba greacă a
mai multor termeni - cuvinte - cu care se desemna aurul, se explică prin faptul
că până în secolul al IV-iea î.e.n. în Grecia nu a existat o limbă unică, ci mai
multe dialecte). /
Termenul grec „Avpov" a stat la baza termenului latin „aurum", iar
acesta, la rându-i, la baza termenului „aur" din limba română 20 •
În latină „v" grecesc a fost notat cu „u", fapt ce dovedeşte că avem de-
a face cu un împrumut vechi în latină, deja în uz (popular) în momentul cuceririi
unei părţi a Daciei de către romani (106).
Secvenţa grafică „ov"(A~p+ov), nota un diftong care, cu timpul, a devenit
„u": > A~pov(A\1'+ov >Auru (Aur+u) > Aurum (Auru+m).
Puţinele şi sporadicele încercări (anterioare) de explicare a etimologiei
hidronimului „Auras", s-au apropiat tulburător de mult de realitate, ajungându-
se chiar la etimonul „aur", care a fost tradus însă cu alte înţelesuri decât cel
de „aur" (metalul galben), scăpându-se din vedere că în antichitate (şi multe
secole după aceea) principala „sursă" de obţinere a aurului, au constituit-o
apele (râurile şi nisipurile lor) aurifere.
D. Decev a susţinut că „Auras" provine din vechi nordicul „aurr", acesta
având înţelesul de „umiditate, apă" 21 • M. Vasmer (1924) şi A. Sobolevski
(1927), au fost de părere că hidronimul Auras provine din radicalul indo-
european *uer-, *auer-, acesta însemnând „a umezi, ud" 22 • Tomaschek îl deriva
din zendicul „aurva (<vechi indianul/sanscritul „arva"), cu sensul de mai sus.
Pentru el, precum şi pentru alţi specialişti, la baza hidronimului Auras a stat
etimonul „apă" (sau altele, dar legate de acest element natural), şi nu „aur"
(respectiv preţiosul metal galben).
1
Cuvântul/terntenul grec „Avpov" („aur") a stat la baza hidronimului
pomenit de Herodot - „Auras" (Avpm;), cu înţelesul (Râul) „de aur" - , la baza
cuvântului/termenului latin „aurum" - care a generat formele adjectivele latine
ale acestui hidronim, respectiv Aureus, Aurarius, Aurarus, Aurata, Aurati,
Auratus-, precum şi (prin intermediul limbii latine) la baza cuvântului/termenului
românesc „ţi.ur", respectiv formelor Aurieş, Ariaşi, Ariiaş, Arieşiu, Arieş, Aurar,
Aurarul ş.a.
De o intuiţie deosebită - în legătură cu raporturile dintre formele
(hidronimele) Arieş-Aureus (atestat la anul 1075, în cel mai vechi document
medieval privitor la Transilvania) - Auras, - a dat dovadă istoricul Nicolae
19. DicJionar elino-romanesc.„ op. cit., p. 377.

20. Ibidem. Păstrarea unor cuvinte vechi, de origine latină, doar la nord de Dunăre (aur< aurum, păcură<
picuia; ş.a.), demonstrează continuitatea neîntreruptă a populaţiei autohtone, daco-romane şi după retragerea
aureliană.
21. Apud I.I. Russu, Limba traco-dacilor, Ediţia a li-a, revăzută şi adăugită, Bucureşti, 1967, p. 225.
22. Apud Nicolae Densuşianu, op. cit., p. 492 (n.3).
www.cimec.ro
Densuşianu, care a formulat două ipoteze (interdependente asupra cărora,

după formulare, nu a mai revenit niciodată!): „Arieşul pare a fi acelaşi râu, care
la Herodot (.„) figurează sub numele de Auras", respectiv că Arieşul este
„corespunzător cu latinul Aureus" 23 •
Dacă Arieş = Auras, respectiv Arieş = Aureus, rezultă, logic, că Arieş =
Auras, că deci Arieş< Aureus < Auras!
Ipoteza Arieş < Aureus < Auras - toate trei formele plecând de la aurul
aluvionar al râului, de la etimonul „aur", toate cu înţelesul (râul) „de aur"-, este
întărită şi de o altă realitate (lingvistică): rom. „aur" <lat. „aurum" < gr. „Avpov".
lată, în continuare, transformările lingvistice (fonetice) care au avut loc
şi care pledează în favoarea susţinerilor noastre, potrivit cărora (şi) hidronimul
românesc Arieş ne-a parvenit - ca atâtea multe alte hidronime ale spaţiului
carpato-danubiano-pontic -, de la strămoşi, prin filieră greco-latină.
Consideraţiile noastre lingvistico-istorice, pleacă de următoarele premise:
I/ ~
gr. Avpov >lat. aurum >rom. aur; Avpov > Auras, aurum > Aureus, aur> Arieş.
Transformărilor lingvistice propriu-zise le adăugăm unele (succinte)
precizări şi exemple, apte să contribuie la o mai corectă înţelegere a opiniilor
noastre: .
1. A1pm; > Aureus - ca urmare a faptului că vocala scurtă „a",
neaccentuată, din limba greacă, a dat în limba latină vocala scurtă „o" care, la
rândul ei, s-a diftongat în „eu". Ca urmare a acestor transformări lingvistice
(a>o>eu), a rezultat: A~pai; (Auras) >Auros> Aureus.
Sufixul grec „os" >sufixul latin, ,us", sufixul „eus" ataşat etimonului „aur"
(<aurum), dând forma adjectivală „Aureus", cu înţelesul (râul) „de aur".
Trecerea hidronimului grec Auras în limba latină, sub formaAureus, a fost
rezultatul influenţei profunde pe care a avut-o limba greacă asupra lexicului
limbii latine, latina apelând nu odată fie la împrumutul direct, fie la calculul
lingvistic, la traducerea termenilor greceşti, cu respectarea integrală a sensului
lor. Aceste traduceri puteau respecta atât forma cât şi sensul termenilor greceşti
(Aureus<Auras ambele cu înţelesul de râul, „de aur"), sau numai sensul
(înţelesul) lor („chrysoforoi" adică „culegători de aur" - cum îi numea Herodot
pe agatârşi - a devenit în latină „aurileguli", cu acelaşi înţeles - termenul fiind
folosit de către vecinii dacilor, pentru a sublinia una dintre ocupaţiile definitorii
ale acestora).
2. Aureus > Areus - ca urmare a faptului că diftongul „au", iniţial şi
neaccentuat, a fost tradus cu timpul, prin disimilare, cu „a" - ca în exemplele:
ausculta> ausculta> rom. ascult; agustus 24 > agustus >rom. (popular) agust.
Latina daco-romană, scrie Ion Coteanu, nu a cunoscut diftongul „au" 25 ,
ceea ce conduce la concluzia că fenomenul citat (au>a) era, la începutul erei
noastre, un fapt împlinit, el răspândindu-se în noua provincie romană, cel mai
târziu odată cu sosirea primilor reprezentanţi ai victoriosului Imperiu Roman 26 •
23. Ibidem.
24. CIL, III 961 O, CIL IV 2124.
25. Ion Goleanu, Originile limbii române, Bucureşti, 1981, p. 32.
26. H. Mihăescu, Limba latină în provinciile dunărene ale Imperiului roman, Bucureşti, 1960, p. 78.
www.cimec.ro
Dominuţ I. Pădureanu 239
Fenomenul în discuţie poate fi întâlnit (şi) în „Psaltirea şcheiena" în

„Apostolul" scris de popa Bratul 27 , precum şi în limba albaneză 28 , într-un
exemplu apropiat: lat. aurum >alb. ar [a(u)r]; ş.a.
3. Areus > Ares - ca urmare a procesului de monoftongare, în urma căruia
eu> e.
4. Ares > Aries - ca urmare a faptului că „e" muiat, a suferit un proces de
diftongare, dând în pronunţia populară „ie", ca în exemplele: mele > mlela >
miare > mLere; ferrum > fierru > fier; ş.a. Transformarea e > ie, precum şi
diftongarea altor vocale, este apreciată de către specialişti ca o tendinţă
romanică „caracteristică aspectului vorbit, popular" 29 • •
În legătură cu diftongarea în dicuţie, specialiştii români au emis mai multe
puncte de vedere. G. lvănescu a opinat că fenomenul a fost impus de substratul
traco-dac 30 . Haralambie Mihăescu susţine că această inovaţie s-a răspândit în
provinciile dunărene în secolul li, pentru Dacia apelând la un exemplu chiar din
Ţara Moţilor, respectiv tăbliţa cerată - de la Alburnus Maior (Roşia Montană) -
nr. VIII, datând din anul 159: fenestris > fienestris 31 . Ion Coteanu, datează
diftongarea e >ie pe la sfârşitul secolului III-secolul IV, susţinând că exemple
(dovezi) concludente în acest sens nu sunt3 2 • Emanuel Vasiliu, după ce a
susţinut că diftongul „ie" este moştenit din faza romanică, că fenomenul a fost
general în daco-română, conchide „se pare că preiotarea este un stadiu român,
comun" 33 .
5. Arieş> Arieş - ca urmare a faptului că „s" a devenit şuierătoarea „ş",
ca în exemplele: caseus >caş, resina >răşină, camisia >cămaşă; ş.a.
Au ras> Aureus > Ares > Aries >Arieş - iată o ipoteză în premieră, pe
care o supunem atenţiei specialiştilor (şi, deopotrivă, publicului larg),
pentru judecare şi - eventual - completare.
Hidronimul „Arieş" a ajuns până în zilele noastre prin filieră greco-
latină34 la baza originii sale stând aurul aluvionar, denumirea acestui
material preţios, respectiv etimonul „aur".
Perpetuarea lui în timp, pe parcursul a mai bine de două milenii, constituie
un (nou) argument (istorico-lingvistic) care, asociindu-se multor alte dovezi
scrise şi arheologice, probează continuitatea poporului român şi a limbii sale, pe
străvechiul pământ românesc al Transilvaniei, iar în cadrul acesteia, în mioritica
„Ţară" a moţilor, denumită - cu o inspirată metaforă - „diadema de aur" a
Transilvaniei!
27. Apud G. lvănescu, Istoria limbii române, laşi, 1980, p. 201.

28. Al. Rosetti, Istoria limbii române. I. De la origini până în secolul al XVII-iea. Ediţia a li-a, revăzută şi
adăugită, Bucureşti, 1978, p. 115.
29. Tratai de dialectologie românească, Craiova, 1984, p. 625.
30. G. lvănescu, op. cit., p. 124.
31. H. Mihăescu, op. cit., p. 272.
32. Ion Goleanu, op. cit., p. 38.
33.Emanuel Vasiliu, Fonologia istorică a dialectelor dacoromane, Bucureşti, 1968, p. 68.
34. Şi nu maghiară, cum a susţinut: B.P. Haşdeu, Etymologicum magnum Romaniae. Voi. I, Bucureşti, 1972,
p. 364; Nicolae Drăganu, Românii în veacurile IX-XIV pe baza toponimiei şi onomasticei, Bucureşti, 1933, p. 59;
ş.a.
www.cimec.ro
Referindu-se la zona Munţilor Apuseni, implicit la „inima" acestora, la

Ţara Moţilor, Ernst Gamillscheg conchidea, cu adânc temei (1940) că: „Atât
numele de locuri cât şi cele de râuri (n.n.P.D.) confirmă aici continuitatea
Românilor" 35 , faptul că nu se poate vorbi niciodată de un hiat etnic în
Transilvania 36 •
Cine a transmis, din antichitate, până în zilele noastre, hidronimele antice
(inclusiv cel care face obiectul acestui studiu)?
Răspunzând acestei întrebări, dar şi celor care se străduiau să demonstreze
o altă sorginte şi filieră decât cea firească, logică, istoricul A.D. Xenopol
conchidea: „Ele au trebuit să fie transmise din gură în gură, din neam în neam,
pentru a ajunge aprqape neschimbate până în zilele nostre. Care alt popor a
putut îndeplini această transmitere decât acela ce a venit în legătură cu ambele
vremi, acele trecute şi acele prezente" 37 •
35. „Auch die orts-und Flussnamen diesses Gebites bestatigen hier die Bodenstendigkeit der Rumenen".
Ernst Gamillscheg, Uber die Herkunft der Rumanen, Berlin, 1940, p. 15. Vezi şi: Simion Mehedinţi, Ce este
Transilvania?, Bucureşti, 1940, p. 31.
36. Vezi: Emil Petrovici, Dovezile filozofice ele continuitătii, în: „Transilvania", Nr. 3, 1943, p. 11 ş.a.; Idem,
Continuitatea daco-romană şi slavii, în: „Transilvania", 73, 1942, Nr. 11-12, p. 868; Nicolae Stoicescu,
Continuitatea românilor, Bucureşti, 1980; N. Stoicescu, I. Hurdubeţiu, Continuitatea daco-românilor în istoriografia
română şi străină, Bucureşti, 1984, ş.a.
37. A.O. Xenopol, op. cil., p. 231. Vezi şi: Timotei Cipariu, De latinitatea limbii române, în: „Archivu pentru
filologia şi istoria", 1869, XXII, p. 430.
www.cimec.ro
Dominul I. Pădureanu 241
NEW CONTRIBUTIONS AT THE ANCIENT HYDRONIM OF DACIA: THE

GEOGRAPHICAL ANO ETYMOLOGICAL IDENTIFICATION OF THE
HYDRONIM „AURAS" (HERODOT, HISTORIES, IV, 49)
Abstract
This study îs the first attempt in historical literature to a geographical and etymological
identification of the hydronim „AU RAS" ( A~pai;) mentioned by HERODOT (HISTORIES, IV, 49)
two and a half millenaries aga, the only from hydronims of ancient Dacia cited by,, father of history"
which remained unidentified and raveled.
Re-estimating with impartiality and criticai observation the few opinions and assumptions
formulated till now using a large range of historical, liguistical and ethnographical arguments as
well as valuable judgements and analogies, the author proves that antique AU RAS îs nowadays
ARIES and that all the names given to this river (over 41-met in historical documents), beginning
with AURAS and ending with ARIES have at the outset the same word „aur" („gold") remining
the alluviar gold !rom the river the meaning of all the names îs „The Goldan River".
ARIES - „The Goldan River" - as a basic meaning as well as figurative has been used
as a hydronim so far by the greek and latin way (AURAS > AUREUS > ARIEŞ) the evolution in
time of this hydronim îs an extra prove supporting the theory of Romanians' sedentarism and
continuity în ŢARA MOŢILOR provance named with a well - inspirated metaphor - „the golden
tiara" of Transylvania.
www.cimec.ro
www.cimec.ro
ORGANIZAREA INTERNĂ A AŞEZĂRILOR
FORTIFICATE ÎN EPOCA CLASICĂ
Angelica Bălos
Un indiciu important pentru modul de viaţă al daco-geţilor îl oferă aşezările

lor. Gilbert Durand 1 a constatat că „„.aşezarea, locuinţa se leagă pozitiv într-
o dialectică sintetică cu mediul geografic înconjurător„„ spaţiul curb, închis şi
regulat ar fi prin excelenţă un semn de blândeţe, de pace şi securitate".
În alegerea locului unde lua fiinţă aşezarea s-a ţinut seama de configuraţia
terenului cu apărare naturală, ce se putea completa cu elemente de fortificare
artificială. Alegerea unor locuri dominante este un indiciu ce demonstrează că
aceste aşezări au fost fondate cu intenţia de a fi întărite 2 • Această alegere s-a
făcut datorită unor considerente de ordin militar, pentru o cât mai bună apărare
a unor aşezări mai important~ decât cele obişnuite din locuri deschise.
Din cercetările arheologice se constată existenţa a două tipuri de aşezări
fortificate: unele în care locuinţele s-au limitat la spaţiul fortificat şi altele în care
locuirea s-a extins şi în afara fortificaţiei, pe pantele înălţimii, la altitudini
inferioare sau chiar pe platoul promontoriului.
La Arpaşu de Sus 3 , aşezarea măsura în antichitate 56x66 m, iar lungimea
totală era de 91 m, fiind amplasată în zona de contact a Făgăraşului. Acropola
aşezării antice de la Popeşti 4 are o formă aproximativ triunghiulară, cu o lungime
maximă de 160 m şi lăţimea la bază de 120 m. O formă asemănătoare are şi
aşezarea fortificată de la Bîzdîna 5 , care ocupă un bot de deal şi are lungimea de
160 m, iar lăţimea maximă de 105 m. Aşezarea este amplasată la limita zonei
de tranziţie între Câmpia Înaltă a Bălăciţei (podişul Getic) şi Câmpia Băi Ieştilor.
Ceva mai mică şi de formă ovală este aşezarea de la Pleaşa 6 , ce avea
dimensiunile de 90x60 m şi putea supraveghea valea Oltului, atât spre sud până
la Dunăre, cât şi spre nord pe o distanţă relativ mare.
Poziţia strategică a aşezărilor fortificate este completată în multe cazuri
de importanţa economică a locurilor alese pentru amplasarea lor: la întretăierea
de drumuri c9merciale sau la trecerea dintr-o regiune în alta. Astfel, aşezarea
de la Zimnicea 7 domină comunicaţiile dintre centrul Traciei Balcanice şi valea
lskerului (Oescus) şi pasurile carpatice Turnul Roşu şi Bran. La întretăierea a
1. Gilbert Durand, Structurile antropologice ale imaginarului, Bucureşti, 1977, p. 304-305, 308.
2. I. Gilodariu, Arhitectura dacilor, civilă şi militară, ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1983, p. 60.
3. M. Macrea - I. Glodariu, Aşezarea dacică de la Arpaşu de Sus, Bucureşti, 1976, p. 7-8.
4. R. Vulpe, Aşezări getice din Muntenia, ed. Maridiane, Bucureşti, 1966, p. 60.
5. C. Mărgăril-Tălulea, Aşezarea dacică fortificată de la Bîzdîna, în Thraco-Dacica, V, 1-2, 1984, p. 29.
6. C. Preda, Conlribu!ii la cunoaşterea civilizatiei geto-dacice. Aşezarea de la Pleaşa, jud. Teleorman. în
Thraco-Dacica, VII, 1986, p. 73.
7. R. Vulpe, op. cil„ p. 21.
www.cimec.ro
244 01 ;:nnizarea internă a aşezărilor fortificate
două drumuri comerciale se află aşezarea de la Piscul Crăsani 8 : drumul nord-

sud spre Dunăre şi cel de pe valea Ialomiţei care făcea legătura dintre Pontul
Euxin şi Transilvania. Dava de la Sprîncenata era situată la o distanţă de peste
40km. nord de Dunăre şi pare să fi avut întregul control asupra circulaţiei
mărfurilor pe tot cursul inferior al Oltului până aproape de aşezarea de la Milcov-
Slatina.
Se poate face o estimare aproximativă a populaţiei din aceste aşezări,
după densitatea locuirii. Datorită faptului că au un spaţiu relativ mic, chiar dacă
locuirea era intensă, populaţia dintr-o astfel de aşezare nu se poate ridica la o
cifră prea mare. S-a făcut un calcul aproximativ la Arpaşu de Sus, unde numărul
locuitorilor s-a estimat la 150 de persoane, din care aproape 40 luptători,
această cifră putând fi sporită. În aşezarea de la Brad, unde locuirea extinsă şi
în afara acropolei fortificate s-au descoperit 5 bordeie şi 150 locuinţe de
suprafaţă în incintă şi 46 locuinţe în aşezarea deschisă. Un calcul estimativ ne
dă rezultatul de peste 300 locuitori în aşezare, iar numărul apărătorilor se ridică
la 75-80, numărul ce putea fi mărit cu locuitorii din aşezarea civilă.
Pentru a analiza mai bine acest tip de aşezări cu un caracter mai aparte,
putem să le împărţim în două categorii, după preocuparea pentru urbanism:
aşezări care au luat fiinţă fără o preocupare pentru sistematizare şi cele la care
se se observă anumite reguli la amplasarea construcţiilor.
Observaţiile de până acum dovedesc că majoritatea aşezărilor întâlnite
nu se deosebesc prea mult de aşezările civile, prin faptul că locuinţele erau
îngrămădite unele în altele şi fără a avea, cel puţin aparent, o coerenţă în cadrul
incintei fortificate. În interiorul aşezărilor întărite locuirea era mult mai intensă
decât în zona nefortificată deoarece, ::u timpul, locuinţele s-au înmulţit, dar
spaţiul a rămas acelaşi. Dat fiind faptu că în tot spaţiul nu s-au observat nici un
fel de reguli de organizare internă, demonstrează că densitatea populaţiei a
crescut, însă fără nici o preocupare pentru sistematizare. O constatare a acestei
stări de fapt este aceea că ele reprezintă o moştenire a aşezărilor deschise.
Totuşi, la unele aşezări se poate vedea că de la început a existat o certă tentă
de urbanism, prin faptul că locuinţele erau dispuse fie în funcţie de o locuinţă mai
: r.portantă, fie de o piaţă sau de alte edificii ale comunităţii, religioase sau de
altă natură.
Indicii pentru un început de sistematizare s-au constatat în aşezările de
la Arpaşu de Sus, Brad, Pecica, Popeşti, pe care le discutăm mai pe larg.
La Apaşu de Sus 9 locuinţele sunt dispuse pe marginea aşezării, locul gol
din mijloc putând avea rolul unei piaţete cu diferite destinaţii.
În organizarea internă a aşezării de la Brad 10 se remarcă o piaţetă pavată
cu piatră, delimitată de o construcţie mai mare, cu multe camere. Locuinţa
măsura peste 430 m 2 şi avea două faze de construcţie ce aparţineau nivelului
III dacic. În prima fază avea o formă patrulateră, iar în a doua capătă o absidă
8. M. Turcu, Geto-dacii din Câmpia Munteniei, ed. Ştiinţificâ şi Enciclopedică, Bucureşti, 1979, p. 76, 78.
9. M. Macrea-1. Glodariu, op. cit., p. 89.
1O. V. Ursachi, Cetatea dacică de la Brad, în Thraco-Dacica. VII I, 1987, p. 104, 124.
www.cimec.ro
Angelica Bălos 245
în partea de NV. Posibil să se fi petrecut o schimbare de funcţionalitate ce poate

fi legată de religie. V. Ursachi consideră că era locuinţa unui personaj important
al comunităţii. Locuinţa se afla în partea de est a pieţei, iar în partea sa vestică
era zona sacră în care s-a descoperit un sanctuar rotund cu stâlpi de lemn. Tot
în apropiere se afla un cuptor de copt pâine şi alte locuinţe mai mari, cu inventar
bogat. Piaţa din centrul acropolei constituie un punct de la care porneau toate
celelalte edificii. Putea fi locul de adunare a conducerii colective a comunităţii,
dacă nu chiar pentru aranjarea unor schimburi comerciale, în care produsele
meşteşugăreşti constituiau obiecte de bază, ceea ce denotă că rolul pieţei putea
fi multiplu.
La Pecica 11 se aflau grupate mai multe edificii în partea de NV a platoului
având rosturi ce interesau întreaga comunitate: un sanctuar rotund, o clădire
absidată şi un atelier. Incinta sanctuarului era delimitată de stâlpi de lemn şi în
apropierea lui se afla o clădire de formă patrulateră cu o absidă orientală NNV-
SSE. Edificiul avea un rost comunitar, iar camera patrulateră ar fi putut reprezenta
o cameră de oaspeţi pentru personajele importante aflate în trecere sau pentru
alţi străini aflaţi vremelnic în aşezare. Tot în partea de NV a platolului a fost
construit un atelier relativ spaţios (7x6 m) în care se lucrau mai ales podoabe.
Pe acropola de la Popeşti 12 s-au constatat spaţii mai largi în jurul a două
mari clădiri: „palatul" şi construcţia cu absidă. „Palatul" era locuit cel mai
probabil de un şef şi avea mai multe încăperi cu destinaţie practică, dintre care
o bucătărie mare care comunica în toate direcţiile cu alte camere ce seryeau ca
odăi de locuit sau depozite de alimente şi unelte. Absida construcţiei ce se afla
la mai puţin de trei metri de „palat", avea rosturi religioase, dacă nu cumva
întreaga clădire avea această destinaţie, rezultând că aparţinea întregii
comunităţi.
În general, intrările în aşezările de acest tip erau de aşa natură încât să
reprezinte un obstacol pentru atacatori. La Brad 13 rolul unei porţi de intrare îl
avea o construcţie de lemn lată de 9 m şi constituia un sistem de întărire a
escarpei şanţului de apărare. Intrarea se afla în partea de nord a acropolei, în
partea de est aflându-se locuinţa „palat", iar în vest zona sacră a aşezării.
Intrarea pe acropolă în aşezarea de la Răcătău 14 închidea pe o porţiune şanţul
de apărare, aici terminându-se un drum ce pornea în pantă lină dinspre
aşezarea civilă.
Pentru o cât mai bună apărare a acestor aşezări, în spatele valului sau a
palisadei erau construite platforme de luptă. La Liubcova 15 , pe taluzul nordic
s-a descoperit o astfel de terasă de luptă, pietruită. S-au constatat şi preocupări
pentru amenajarea interioară a sistemului de fortificaţie: în faza a doua a
11. l.H. Crişan, Ziridava, Arad, 1978, p. 84, 89-99, 102-103, 106-107.
12. R. Vulpe, op. cil., p. 32-33.
13. V. Ursachi, Fortificaţii dacice pe valea Siretului, în Carpica, XVIII-XIX, 1986-1987, p. 35, 37.
14. v. supra, nota 13, p. 44.
15. M. Gumă, Cercetări arheologice pe Stanca Liubcovei, în Banatica, IV, 1977, p. 76.
www.cimec.ro
246 Organizarea internă a aşezărilor fortificate
de la Arpaşu de Sus 16 exista un mic şanţ interior valului, amplasat la

fortificaţiei
baza pantei sale. Acesta avea rolul. de a colecta apa de ploaie scursă de pe
pantele valului şi a o dirija spre laturile de ENE şi VNV ale aşezării, împiedicând
astfel scurgerea ei până la locuinţele din apropiere.
O problemă încă nerezolvată în aşezările fortificate o constituie sursa de
apă. Având în vedere că se aflau pe înălţimi, izvoarele erau mai jos decât
aşezarea. Probabil s-au încercat rezolvări prin diferite metode: la Popeşti 17 s-a
descoperit o groapă ce servea, se crede, la strângerea apei. Faptul că straturile
terenului nu erau impermeabile, au făcut necesară lipirea cu lut a pereţilor şi
căptuşirea lor cu scânduri.
Poziţia strategică a aşezărilor fortificate era completată de importanţa lor
economică, fiind şi centre meşteşugăreşti şi comerciale. Aşa încât, aceste
aşezări erau puternice puncte strategice, cu rosturi militare, dar şi economice
şi nu în ultimul rând religioase, în jurul lor gravitând aşezările civile din
apropiere, de pe o arie mai mare sau mai restrânsă.
16. M. Macrea - I. Glodariu, op. cit„ p. 13.

17. R. Vulpe, Şantierul arheologic Popeşti, în Materiale şi Cercetări Arheologice, VII, 1961, p. 334.
www.cimec.ro
Angelica Bălos 247
THE INTERNAL ORGANIZA TION OF THE FORTIFIED

SETTLEMENTS IN THE CLASS/CAL EPOCH
Abstract
The fortified settlements were strongly strategica! points with defence, also economicaly
and not for last line religious ones all round gravitated the civil settlements from proximity, on
larger or more limited area. Up to now the observation were saw în most fortified settlements had
piled dwellings up one another didn't have at least seemingly a coherent as part of on the fortified
premises. Nevertheless at some settlements (Arpaşu de Sus, Brad, Pecica and Popeşti) it was
possible to observe a lent of urbanism, thank of dwellings who were disposed either depending
on a more important dwelling, a square or others edifices of the community, religious or another
natu re.
www.cimec.ro
www.cimec.ro
ASPECTE ALE VIEŢII COTIDIENE
LA DACO-GEŢI
Angelica Bălos
Aşezările daco-geţilor, începând cu cele mai modeste locuinţe şi amenajări

gospodăreşti şi ajungând la o privire de ansamblu, oferă materialul necesar
pentru a cunoaşte aspecte ale modului de viaţă al daco-geţilor. O aşezare
înseamnă o comunitate (cu toate implicaţiile ce decurg din această afirmaţie),
în care se dezvoltă strânse legături interumane, un grup oarecum închis, dar
care păstrează legături cu grupurile din apropiere.
Pentru a contura unele aspecte din viaţa cotidiană a daco-geţilor, am luat
în considerera două aşezări importante din Dacia: Sarmisegetusa Regia, capitala
dacilor şi aşezarea de la Brad, jud. Bacău.
Sarmisegetusa Regia este cea mai complexă aşezare, fiind compusă din
trei părţi distincte: 1..:etatea, zona sacră şi aşezarea civilă. Ultima se întindea la
est şi vest de zona sacră, alcătuind două „cartiere" distincte, locuinţele fiind
construite pe terase antropogene. Intrarea în locuinţe se făcea dinspre drumul
principal sau dinspre ramificaţiile acestuia. Zona era improprie practicării
agriculturii, locuitorii cultivând cel mult o grădină în jurul casei. Un număr mare
de locuitori se ocupau cu meşteşugurile, dar ei au fost angrenaţi mai ales în
vastul proiect de construcţii de aici. Astfel, că, o parte din locuitorii comunităţii
lu?u parte la muncile obşteşti reclamate de impresionatele construcţii ridicate în
zonă, iar alţii se specializau în diferite meşteşuguri, confecţionând obiecte şi
unelte necesare comunităţii sau pentru a fi comercializate. În societatea arhaică
însă, lucrul real, palpabil, nu avea sens decât dacă era transpus în imaginar,
faptele sau obiectele fiind percepute în dublu sens. Mircea Eliade 1 constată că
un lucru sau un act are semnificaţie doar în măsura în care el participă la un
prototip sau când repetă un act primordial. Pe lângă ritualurile şi jertfele la care
participa întreaga comunitate, fiind de interes general, sigur exista un set de
ritualuri specifice începerii sau sfârşitului unei munci. La construirea unei case
sau la confecţionarea obiectelor, practicile magice erau prezente, unele
continuând să existe şi mai târziu, datorită conservatorismului tradiţiilor.
Trecerea de la o etapă la alta în viaţă era marcată de anumite iniţieri,
probabil la ambele sexe. De exemplu, intrarea în rândul bărbaţilor luptători era
posibilă doar cu o iniţiere militară. Probabii de la vârste destul de fragede băieţii
începeau să fie pregătiţi pentru a deveni luptători şi vânători.
Femeile aveau atribuţii importante în viaţa zilnică. Ele se ocupau de casă,
de pregătirea hranei, probabil şi de grădinărit. V. Pârvan 2 considera că femeile
făceau toată treaba în gospodărie, de la măcinatul grâului şi căratul apei în vase
1. M. Eliade, Meşterul Manole, ed. Junimea, laşi, 1992, p. 58.

2. V. Pârvan, Getica, o protoistorie. a Daciei, ed. Meridiane, Bucureşti, 1982, p. 84.
I
www.cimec.ro
250 Aspecte ale vieţii cotidiene la daco-geţi
purtate pe cap şi până la ţesutul pânzei din care făceau hainele lor şi ale
bărbaţilor. •
Funcţiile administrative, politice, militare şi religioase erau atribuite
aristocraţilor care locuiau aici, în apropierea regelui. Cele mai pretenţioase
locuinţe se află grupate în zona Tăului şi a cetăţii, formând un fel de cartier
aristocratic al Sarmisegetusei 3 • Erau trupe de elită, preocupându-se mai ales de
arta războiului, iar în caz de atac comandau trupele. Din informaţiile lui Criton 4
aflăm că Decebal i-a pus pe unii să se îngrijească de fortificaţii, iar alţii „erau
puşi peste cei care munceau pământul cu boi". O parte a nobilimii din aşezare
probabil trebuia să supravegheze şi să coordoneze marile lucrări de construcţie
din zonă. Alţii aveau în grijă producţia meşteşugărească, o parte din produsele
atelierelor fiind necesare puterii centrale. Regele avea nevoie de aristocraţie din
jurul său pentru a realiza un control eficient.
Se poate spune că la Sarmizegetusa Regia exista o elită laică şi una
religioasă. Unul din criteriile pentru care acest loc a fost ales drept capitală a
daco-geţilor de către regi, era existenţa centrului religios de aici. Elita preoţească
avea un important rol în viaţa politică, culturală şi socială.
Pe lângă alte atribuţii, regii îndeplineau şi funcţiile judecătoreşti, după
cum relatează Jordanes 5 despre Comosicus: „era considerat şi ca rege şi ca
judecător, datorită priceperii sale şi împărţea dreptatea ca ultimă instanţă".
Piaţeta din faţa marelui sanctuar circular putea fi locul unde se ţinea judecata
sau oficierea cultului, chiar pentru amândouă.
În zona Tăului 6 se află o terasă fără nici o construcţie, un vast gol, care
putea fi piaţa în care se efectuau schimburile permanente sau cu prilejul
anumitor sărbători, când se aduna lumea din zonă. ·
Aşezarea de la Brad 7 , aflată pe artera comercială principală din zonă -
Siretul, era compusă din două părţi: acropola întărită şi în imediata apropiere,
aşezarea deschisă.
Fiind o zonă propice practicării agriculturii, locuitorii aşezării deschise·
erau organizaţi într-o comunitate agrară. Bărbaţii se ocupau în principal de
cultivarea pământului, dar şi de creşterea vitelor şi de vânătoare. Probabil
împărţirea loturilor de pământ se realiza primăvara devreme, când erau îndeplinite
şi ritualurile pentru reluarea ciclului vegetal. Asemenea rituri agrare existau şi
la strânsul recoltei, pentru a fi siguri că în anul următor vor avea o recoltă bogată.
La aceste procesiuni participa întreaga comunitate (împărţită probabil pe sexe
şi categorii ae
vârstă), fiecare având un rol mai mult sau mai puţin important.
Săpăturile arheologice de pe acropolă au relevat faptul că zona de nord-
vest constituia un loc aparte în cadrul aşezării. Drumul care ducea pe acropolă
ajungea într-o piaţetă pavată cu piatră de râu care a funcţionat mult timp probabil
ca „agora".
3. I. Glodariu, E. laroslavschi, A. Rusu-Pescaru, FI. Stănescu, Sarmisegetusa Regia, Deva, 1996, p. 139.
4. Criton, F. G. Hist., li, Ir. 932.
5. Jordanes, Getica, 67.
6. I. Glodariu, E. laroslavschi, A. Rusu-Pescaru, FI. Stănescu, op. cit., p. 139.
7. V. Ursachi, Zargidava, Bucureşti, 1995, p. 291 passim.
www.cimec.ro
Angelica Bălos 251
În jurul pieţei se aflau locuinţele mai pretenţioase, printre care se distinge

o locuinţă „palat" cu mai multe camere, una fiind absidată. Aceasta era probabil
reşedinţa şefului local şi tot aici, dacă nu cumva în piaţă, se adunau reprezentanţii
comunităţii pentru a lua hotărârile importante. Camera absidată putea avea un
rol cultic, de genul adorării penaţilor în casele romane.
Sanctuarul rotund descoperit în această zonă dovedeşte că era un centru
religios, existenţa preoţilor find neîndoielnică. N. Conovici şi G. Trohani 8 plasează
acest fel de monument în categoria extraordinarităţii, datorită caracterului său
de unicat în aşezare.
Aristocraţia din aşezare avea nevoie de oameni simpli pentru a presta
anumite munci, astfel că, în zona fortificată existau şi locuinţe mai sărace, în
care locuiau meşteşugari sau alte categorii sociale. Statutul privilegiat al
meşteşugarilor reiese din amplasarea atelierelor în imediata apropiere a pieţei.
Cercetările arheologice demonstrează că în ultima fază, rolul militar al
aşezării a trecut pe un plan secund, aşezarea devenind un important centru
productiv şi de schimburi comerciale. O categorie importantă o reprezentau în
epocă negustorii, care participau la schimburile de produse atât cu zona
intracarpatică cât şi cu teritoriile sud-dunărene. Aristocraţia îndeplinea acum
mai ales funcţii administrative şi politice.
Prosperitatea aşezării a dus la creşterea populaţiei, demonstrată de
rapida întindere a locuirii în ultimele două secole de dinaintea cuceririi romane.
8. N. Conovici, G. Trohani, Sanctuare şi zone sacre la geto-daci, în Revista de Istorie, 41, nr. 2, 1988, p. 107.
www.cimec.ro
252 Aspecte ale vieţii cotidiene la daco-geţi
APPEARANCE OF THE GETO-DACIAN DAIL Y LIFE
Abstract
At Sarmizegetusa Regia a part of community inhabitants had took to public works claimed
on the impressive buildings who erected and others specialized in different trades, these ones
made tools and objects who were necesary of community, or for marketing. But in the archaic
society, the actions or the objects were percewed in double-acting. About the rites and the
sacrifaces of general interes! on which the whole community attended there rites and magic
traditions typical ol the begin or the end of activity, for building a house or for making some
objects. Also, the passing from one above ground was marked by certaint initials, maybe at both
sexes. Women had important attributes on daily lile, dealt with home, cooking and probably
gardening, too.
The open settlement inhabitants !rom Brad were systematically in a agrarian community,
being a favourable zone for practicing agricultura. They had to carry oul the agrarian rituals
necessary for vegetable cycle resumption in spring and at the harvest pressing to ensure the
harvest for the year who comes.
Also, the wealthy settlements from acropolis there were more simple dwellings in who had
lived craftsman, this tact demonstrating the privileged state of the craftsman as part of the
settlement.
www.cimec.ro
SUCCINTE CONSIDERAŢII PRIVIND
DIFERENŢIEREA SOCIALĂ ÎN SOCIETATEA
GETO-DACICĂ, ÎN PERIOADA
BUREBISTA-DECEBAL
Mircea Valea
Anghel Nistor
Stratificarea societăţii geto-dacice în sec. I a.Chr. şi sec. I p. Chr. este

evidenţiată de denumirile unor categorii sociale existente menţionate în izvoare
istorice antice.
Geograful grec Strobo, contemporan cu Burebista, relatează despre
conducători şi poporul de rând (hegemones kai ethnos) 1 • Din informaţiile luate
de la Dio Chrisostomus, istoricul lordanes comentând fapte petrecute în
societatea geto-dacică, menţionează că,, Deceneu a devenit în ochii lor (a geto-
dacilor n.n) o fiinţă miraculoasă, încât a condus nu numai pe oamenii de rând
(non solum mediocribus) dar chiar şi pe regi". Tot lordanes arată că „cei mai
aleşi (generoşi), dintre geţi, au fost numiţi mai întâi taraboşti (Zarabos Tereos),
apoi pileaţi (pileatos), dintre aceştia se alegeau regii (reges) şi preoţii" 2 •
Referindu-se la activitatea lui Deceneu, lordanes precizează că acesta „a ales
dintre ei (geto-daci n.n) pe bărbaţii cei mai nobili (nobilissinos viros) şi mai
înţelepţi (prudentiores), pe care i-a învăţat tainele zeilor, i-a povăţuit să venereze
anumite zeităţi şi anumite sanctuare (sacella) şi le-a dat numele de pileaţi
(nomen pileatorum) fiindcă, după cum bănuiesc, aveau capetele acoperite cu o
tiară, pe care cu alt nume o numeau pileus; restul poporului (reliquam gentem)
s-a dat dispoziţie să poarte numele de capilaţi (capillatos), goţii (geţii n.n),
cinstind în mod deosebit acest nume îl pomeneesc până azi în cântecele lor" 3 .
Comentând rosturile termenilor tarabostes şi pileaţi, Hadrian Daicoviciu
arată: „Evident, nu este o simplă problemă de cronologie ci de un termen
autohton tarabostes şi de unul latinesc (pileati) dat după căciula sau boneta
(pileus pileum) care era semnul distinctiv al aristocraţiei. Dar este iarăşi evident
că termenul autohton trebuie să fie mai vechi decât cel străin. Nu este exclus ca
portul căciulii (bonetei) să fi intervenit mai târziu, poate sub o influenţă iraniană" 4 •
Tarabostes-după Vasile Pârvan -avea sensul de „domni nobili" 5 • Ion I. Russu
acceptă şi întăreşte cele spuse de V.Pârvan, adăugând forma „puternici,
străluciţi" 6 • Or denumirile date, categoriilor sociale (pileaţi şi capillaţi) de către
1. Andrei Bodor. Structura societăţii geto-dacice, în „Studii dacice", Cluj-Napoca, 1981, p. 11.
2. lordanes, Getica, V, 40.
3. Idem, XI, 71-72.
4. Hadrian Daicoviciu, Societatea dacă în epoca statului, în „Studii dacice", Cluj-Napoca, 1981, p. 30, nota
21.
5. Vasile Pârvan, Getica, p. 148.
6. Ion I. Russu, Limba traco-dacilor, Bucureşti, 1967, p. 124.
www.cimec.ro
254 Succinte consideraţii privind diferenţierea socială
scriitori latini şi greci subliniază doar un aspect exterior (pileaţi -purtători de

pileus şi capi li aţi - pletoşi). D~numirea tarabostes înseamnă, iniţial, aristocraţia
gentilică şi a reflectat „o stare de lucruri anterioară apariţiei claselor şi statului 7 •
Dacă admitem că în limba geto-dacilor numele dat nu a fost legat de anumite
semne exterioare (purtarea pileusului), atunci se poate susţine că şi un alt
termen, cometai, folosit de izvoarele antice, referitoare la perioada lui Decebal,
poate lansa tâlcuri sociale. Dio Cassius, vorbind despre primul război dacic al
lui Traian spune: „Decebal trimisese chiar mai înainte de a fi fost învins o solie
*la Traian* nu din cometai, ca mai înainte, ci dintre cei mai de vază piloforoi" 8 .
În aceeaşi idee, istoricul grec Petrus Patricius arată că „ Decebal a trimis la
Traian soli dintre cei ce poartă pileus, căci aceştia sunt socotiţi la daci ca fiind
mai de vază. Mai înainte însă îi trimisese cometai, care erau socotiţi ca mai de
rând" 9 • Dio Cassius şi Petrus Patricius menţionează termenul grec piloforoi
(purtători de pileus) deoarece în vremea lor nu mai era uzitată tarabostes, iar
cometai, grecizat, îl folosesc ca fiind autohton, cunoscut, desigur, şi în vremurile
în care era viabil tarabostes.
Precizăm că termenul capillaţi, folosit doar de către lordanes, şi Cometai
nu sunt identice decât în cazul în care se admite, apropierea lui cometai de
cuvântul latinesc coma (păr). Or, capillaţi (pletoşi) indică „restul poporului" pe
când cometai, o categorie socială socotită ca „mai de rând" în comparaţie cu
piloforii, nefiind, deci, „poporul de rând", amintit de Stabo şi lordanes.
Considerăm eronate părerile potrivit cărora Decebal, având în vedere situaţia
militară extrem de precară în care se găsea, şi-ar fi putut permite să trimită soli
oameni de rând în semn de dispreţ faţă de romani. În acest sens, însuşi marele
istoric N.lorga îşi exprimă părerea că,, ... E mai greu ca să creadă că solii trimişi
aparţinură întâi simplilor ţărani, pentru ca pe urmă numai să apară „căciularii
lui 1110 • Merită atenţie şi precizările făcute de Samuel, Noah Kramer, privitoare la
unele trăsături comune existente în antichitate la sumerieni, greci, indieni şi
germani care, deşi distanţaţi în timp şi spaţiu, sunt organizaţi în „regate
minuscule ai căror regi pentru a domni, fiecare din ei se sprijinea pe un
comitatus, grup de partizani înarmaţi, care îl urmau orbeşte în toate acţiunle
sale" 11 • Alois Meistor spune că Tacitus, numeşte comitatus ceea ce era suita
prin care se înţelege „un raport de fidelitate personală" bazat pe reciprociate
între şef şi oamenii lui din suită" 12 . Nicolae Iorga, subliniind importanţa instituţiilor
existente la vechii germani, printre care şi cea ai cărei membri purtau numele de
„comites", subliniază: „multe instituţii germane nu erau particular germane ci
aparţineau lumii barbare întregi - prin urmare erau comune şi slavilor şi poate
şi tracilor de la început, strămoşii noştri.
7. Hadrian Daicoviciu, 1. op. cil. 32-33.

8. Dio Cassius, LXVIII, 9.
9. Pelrus Patricius, Hisloria, Ir. 5, în Fragmenta historicorum graeconum, IV, p. 185.
10. Nicolae Iorga, Istoria românilor, voi. I, Bucureşti, 1936, p. 143.
11. Samuel Noah Kramer, Istoria începe la Sumar, Bucureşti, 1962, p. 26.
12. Alois Meislor, Deutsche verfassungs geschichle von den Anlangen bis ins 15 Jahrhundert, în revista
„Miteilungen des instituls IUr Oslereichsche geschichte, Leipzig, 1907, p. 18.
www.cimec.ro
Mircea Valea, Anghel Nistor 255
Atâtea din lucrurile care se cred original germane, au fost împrumutate de

germani de la cei mai cultivaţi dintre barbari, acei care stătuseră în legătură mai
strânsă cu cultura antică, prin urmare de la traci" 13 • În acest sens, se poate
spune că Tacitus, într-adevăr, menţionează că la germanii din sec. I p. Chr.
exista ceata ca instituţie socială numită de istoricul latin comitatus, iar membrii
acesteia, comites 14 • Plecând de la aceste considerente, credem că ceata
militară, comitatus a existat ca o instituţie socială şi în societatea dacică, în
perioada pentru care documentele vremii folosesc termenul cometai. Probabil,
cometaieste un cuvânt autohton geto-dac, având acelaşi radical indoeuropean
com- ca şi comitatus derivat din sensul clasic al cuvântului comis (comes-itis)
în care com înseamnă „eu" (în înţelesul de însoţitor) iar „es" stă în legătură
cu verbul „eo" 15 • Şi alte cuvinte, în limba latină, ca de exemplu comito - are,
comilito - onis, committo, comapr otis ş.a. au rămas rădăcina com, sugerând
prin aceasta ideea de asociere 16 • Hadrian Daicoviciu, în lucrarea menţionată
mai sus este de părere că termenul cometai a fost folosit în sensul de „pletoşi"
de către scriitorii antici, lodanes, traducând pe cometai prin capillaţi, lucru
inexact ţinând seama de faptul că, într-adevăr, capillaţi (restul poporului) erau
pletoşii dar cometai fac parte din tagma nobililor, ca membri unor cete de tineri
ce însoţeau pe tarabostes. În aceaşi lucrare H.Daicoviciu îşi exprimă
nedumerirea, asupra ideii exprimată de noi într-un articol apărut în revista
„Sargetia", voi. XI-XII din anii 1974-1975 în care susţinem că termenul cometai,
grecizat, este autohton. H.Daicoviciu întreabă de ce Dio Cassius foloseşte
termenul grec piloforoi când vorbeşte de nobili şi nu ar folosi pentru cometai
aceaşi limbă. Dar, spunem noi - şi lordanes a folosit, pe lângă termenul latin
pilleati şi pe cel autohton de tarabostes.
13. N.lorga, Dezvoltarea aşezămintelor politice şi sociale ale Europei, Bucureşti, voi. I, 1920, p. 6.
14. Tacitus, Despre originea şi ţara germanilor, în P.Cornelius Tacitus, Opere, voi. I, Bucureşti,
1958, p. 109.
15. M.Stăureanu, Dicţionar Latin - român, Bucureşti, p. 57.
16. Ibidem
www.cimec.ro
256 Succinte consideraţii privind diferenţierea socială
SHORT CONSIDERA TIONS IN CONNECTION WITH THE SOCIAL

DIFFERENCES IN GETO-DACIAN SOCIETY IN THE PERIOD BETWEEN
BUREBISTA-DECEBAL
Abstract
Tacitus mentioned about the German from the first century A. D. that were band as social
institution called by historian one comitatus, and its membres like comites. Following these
considerations, we think military band, comita fus was as a social institution in the Dacian society,
and in that time the documents used the term: cometai.
Probably, cometai is native word who have had the same Indo-European root com-like
comitatus risen from the classical sense of the word comis (come-itis) in which com means „I"
and „es" is in connection with comilite-onis, committo, comaor otis etc. remaining the root com,
suggesting the conception of association.
www.cimec.ro
DER NORDWESTEN DAKIENS VOR DEN
DAKO-ROMISCHEN KRIEGEN
Horea Pop
Das Studium der spăten Latene-Zeit im Nordwesten Dakiens steht in enger

Verbindung hauptsăchlich mit der Untersuchung der Horte von Schmucksti.icken
oder Mi.inzen, die in recht groBer Anzahl erschienen 1 , aber insbesondere mit der
Erforschung der dakischen Festungen in dieser Gegend 2 • Diase, es handelt sich
um Şuşturogi, Sacalasău Nou, Marca, Tusa, Stârciu, Şimleu Silvaniei, Moigrad,
wurde fast vollstăndig archăologisch erforscht; die Grabungen wurden jedoch
ungeni.igend ausgenutzt. Die einzige archăologische Monographie zu einem der
sieben Grabungsorte erschien vor 22 Jahren und wurde der dakischen Festung
von Marca gewidmet, die systematisch von S.Dumitraşcu und V. Lucăcel
erforscht wurde 3 .
Wenn man eine Karte des vorromischen Dakien mit der Verbreitung der
Festungen verfolgt, Karte, die von I. Glodariu in seiner Untersuchung zum
„ Verteidigungssytem des dakischen Staates"· vorgeschlagen wurde, ist
festzustellen, daB es im innerkarpatischen Becken drei Konzentrierungen von
Befestigungen gab. Eine davon liegt im Nordwesten Dakiens und damit werden
wir uns im folgenden befassen.
Die Gegend, die, wie bereits gesagt, hauptsăchlich dank der Erforschung
der Festungen bekannt ist, bildet einen der wichtigsten Zutrittswege ins lnnere
Siebenbi.irgens vom Nordwesten her. Ein verpflichtender Durchgangsort ist das
„Meseş-Tor" 5 , in geringer Entfernung vom antiken Porolissum, das nach Westen
von der Şimleu-Senke begrenzt wird; diese umfaBt die meisten befestigten
Punkte, die wir vorhin erwăhnten.
Die westlichen Vorposten der Senke sind die Festungen von Şuşturogi
und Sacalasău Nou, die von S. Dumitraşcu untersucht wurden. Der Eingang
vom Westen her in diase Senke, die die nărdliche Hălfte des heutigen Kreises
1. C. Gooss, Chronik der archaologischen Funde Siebenbiirgens, Herrnannstadt 1876, S. 37; O. Gohl in
Ard!Elt 1900, S. 434; P. Harsânyi in NumKtJzl 7, 1908, S. 113; I. Marţian, Urme ale războaielor romanilor cu
dacii, Cluj 1921, S. 7, Abb. 3; Z. Szekely, Materiale din campania de săpături arheologice din 1949, Bucureşti
1951, S. 43-74; N. Fettich in ActaArch III, 1953, S. 127-176; E. Chirilă in ActaMN3, 1966, S. 421; ders. in
ActaMN4, 1967, S. 457; ders. in Apulum Vll/1, 1968, S. 123-144; V. Lucăcel, Catalogul colecţiei de monede
antice, Zalău 1968; I. Glodariu in ActaMN5, 1968, S. 409-418; E. Chirilă in ActaMN6, 1969, S. 475-476; L.
Mărghitan in Centenar Muzeal Orădean 1972, S. 191-195; K. Horedt in Dacia N.S. 17, 1973, S. 127-167; E.
Chirilă, v. Lucăcel inActaMP1, 19n, S. 63-66; L. MărghitaninActaMP1, 19n, S. 73-n; E. Chirilă, V. Lucăcel
in Ac/aMP3, 1979, S. 89-101; R. Florescu, I. Miclea, Tezaure transilvane la Kunslhistorisches Museum din
Viena; Bucureşti 1979; Al. Săşianu, Moneda antică în vestul şi nord-vestul României, Oradea 1980; I. Winkler
in S/ComSatu-MareS-6, 1981-1982,S. 93;E.Chirilă,Al.V. Matei,inActaMP7, 1983,S. 101-118;ders. inActaMP
8, 1984, S. 147-148; ders. in ActaMP 10, 1986, S. 95-118.
2. I. Glodariu, Arhitectura dacilor, Cluj 1983, s. das Reportoire der Festungen S. 75-111.
3. S. Dumitraşcu, V. Lucăcel, Cetatea dacică de la Marca, Zalău 1974.
4. I. Glodariu in ActaMN 19, 1982, S. 23-38.
5. V. Mihăilescu in Crisia 1, 1974, S. 9-14.
www.cimec.ro
Der Nordwesten Dakiens
Sălaj umfal3t, fUhte nur entlang des Barcău-Tales, das von der Festung mit
ausschliel31ich militărischer Rolle von Marca bewachtwurde. Vom Norden konnte
man nur entlang des Crasna-Tales eindringen, wobei man den Hugelkomplex
von Măgura Şimleului westlich umging. Vom Suden her, d.h. Ober die Plopiş-und
Meseş-Berge, vom Becken des Criş-und Agrijtales, konnte man Liber Tusa und
Stârciu eindringen, wo der Zutrittsweg ebenfalls von dakischen Festungen mit
ausschliel31ich militărischer Rolle bewacht wurde.
Dieses ganze Festungssystem um die Şimleusenke, in dessen Zentrum
das Siedlungs-und Festungskomplex auf der bedeutenden Măgura Şimleului
steht, bildet einen bewohnten und gut befestigten Raum, mit dem Zweck des
Schliel3ens des Meseş-Tores, des wichtigsten nordwestlichen Zutrittsweges
zum Zentrum Dakiens. Dieses wurde von der Erhebung der Vulkane Măgura
Moigradului, Pomet und Citera und vom Ortelec-Bach gebildet, entlang dessen
der antike Weg tuhrte.
Dieses Festungskern im Nordwesten erhebt zahlreiche Fragen
chronologischer Art, wenn man die breite Zeitspanne in Betracht zieht, die tur
manche davon vorgeschlagen wurde: die zweite Hălfte des li. Jh. v. Chr. -der
Anfang des li. Jh. n. Chr. 6 •
Wie I. Glodariu zeigte, wird die Zeitspanne Burebista-Decebal durch „die
mehr oder weniger zeitgleiche Errichtung das grol3ten Teils der Festungen
Dakiens im Laufe von weniger als zwei Jahrhunderten" gekennzeichnet7. Was
diesen Sachverhalt bewirkte, ist leicht zu verstehen.
Fur manche der Festungen (Şuşturogi, Sacalasău, Stârciu, Tusa) sind die
Versuche, chronologische Aufeinanderfolgen der verschiedenen Bauphasen
aufzustellen, erfolglos; tur andere hingegen (Marca, Moigrad, Şimleu) konnen
wichtige und wertvolle Elemente in diesem Sinne gebracht werden.
Zu diasem Zweck ist ei ne kurze Darstollung der Fundorte mit spezifischen
Befestigungselementen vonnoten.
Marca, das zu Beginn erwăhnt wurde, erweist sich, infolge 1992
durchgetuhrter kleiner Grabungen 8 , als eine Festung mit ausschlieBlich
militărischer Rolle; sie besitzt zwei konzentrische Erdwălle, mit Wehrgrăben
davor, die auf dem oberen Plateau des Hugels ,,Cetate" errichtet wurden, einer
in der Năhe des and'3ren, aber auf unterschiedlichen Hohen. Die Wălle wurden
mit einfachen Palissaden versehen, aber tur das VergroBerri der
Widerstandsfăhigkeit in der Gegend des Zutrittsweges wurde auf dem inneren
Wall eine „Mauer" aus Holz mit Erde und Stein errichtet, die zeitgleich mit dem
Graben davorfunktionierte. DerWehrgraben, der ii") den ortlichen Stein gegraben
wurde, ist am Rand 1,5 m breit und 1 m tief und liegt gleich an der Basis des
Walls, etwa 8-9 m von der Palissade entfernt.
Die Festung umfaBt eine kleine ovale Flăche mit den Durchmessern
100x40 m, in der ein groBer Holzbau mit geglătteten Wănden (Baracke der
6. S. Dumitraşcu, V. Lucăcel, a.a. O., S. 26-27.

7. I. Glodariu, a.a. O., S. 30.
8. H. Pop in SargetiaXXV, 1992-1994, S.26.
www.cimec.ro
Horea Pop 259
Garnison) identifiziert wurde, der bei der Eroberung der Festung zu Beginn des
li. Jh. n. Chr. zerstort wurde. Der Bau hatte wenigstens zwei Phasen, wobei die
erste nicht abbrannte. Dasselbe ist anscheinend auch tur den inneren Wall
gOltig, der zumindest einmal wiedererrichtet worden zu sein scheint.
Von mehr Aufmerksamkeit bezuglich der Datierung der
Befestigundselemente erfreute sich die Festung auf der Măgura Moigradului 9 •
Der bedeutende Hugel vulkanischen Ursprungs (514 m) wurde mehrere Male
und in mehreren Zeitaltern befestigt (in dakischer Zeit, in romischer Zeit und im
Mittelalter).
Beginnend mit 1984 10 (als die systematischen archăologischen
Forschungen wiederaufgenommen wurden) wurden die Befestigungselemente
des Plateaus 11 in 11 Punkten untersucht, die den sechs Grabungskampagnen
in der Festung entsprechen.
Die 7 ha des Plateaus wurden mit einem System von zwei Palissaden
umgeben, die sich in unterschiedlichen Entfernungen voneinander (5-10 m)
befinden. ln einem einzigen Punkt (S1/93) im Osten des Plateaus ist die
Entfernung zwischen den Basen von nur 0,5 m. Es ist dies auch die am
schwersten zugăngliche Zone des Hugels, wo kein Wehrgraben vor der Palissade
errichtet wurde. ln allen anderen Făllen liegt der Wehrgraben am Ful3e der
Palissade, auf dem HOgelabhang, 3,5 bis 7 m von dieser entfernt. ln den
exponierteren Stellen betrăgt die Breite des Grabens am Rande 2-3 m und die
Tiefe 1,3-1,5 m; in den weniger exponierten Punkten sind AusmaBe von 2 m
Breite und 0,7-0,8 m Tiefe anzutreffen.
Die Breite der Basen der Palissade betrăgt 0,3-0,6 m und ihr Baugraben
bis zu 0,8 m Tiefe. Die beiden parallelen Palissaden waren wahrscheinlich
miteinander mit Querbalken verbunden, die von Pfăhlen gestUtzt wurden und
deren Spuren gefunden wurden. Obwohl der lange und recht steile Abhang des
Hugels jedwelchen teindlichen Angriffsversuch sehr erschwerte, wurde trotzdem
das gesamte Plateau mit diesem System in 1 km Umfang befestigt. Mehr noch,
in einer Entfernung von 25 m von diesen Befestigungselementen, aut dem
Westabhang des HOgels, zum Meseş-Tor hin, wurde ein 235 m langer, am Rand
.3 m breiter und 1,3 m tiefer Graben gegraben; er hatte wahrscheinlich eine
Palissade aut einem Wall, der spăter wegen des steilen Hanges in den Graben
sickerte. Dieser Graben kann auch mit der Verdopplung der Festung im
exponierteren Abschnitt in Verbindung gebracht werden, eher aber noch mit der
Miteinbeziehung in die Festung von einigen Wasserquellen, die tiefer als das
obere Plateau liegen.
9. C. Daicoviciu in Dacia VII-VIII, 1937-1940, S. 323; I. Ferenczi in Erd. MtJz. XLVI, 1941, S. 199-206; M.
Macrea und Mitarbeiter in Materiale VII, 1960, S. 361-391: M. Macrea, M. Rusu, in DaciaN.S. IV, 1960, S. 201-
229; M. Macrea und Mitrarbeiter in Materiale VIII, 1962, S. 485-504.
10. Al. Matei in ActaMP10, 1986, S. 126-128; Al. V. Matei, C. Stoica, in ActaMP12, 1988, S. 158-160; Al.
V. Matei, H. Pop. in Cronica Cercetărilor Arheologice, Satu-Mare 1994, S. 50-51: dies. in ActaMP 18, 1994, S.
111-134; dies. in Cronica Cercetărilor Arheologice, Cluj-Napoca 1995, S. 55-57; dies. in Situri arheologice
cercetateinperioada 1983-1992, Brăila 1996, S. 73-74.
11. H. Pop, a.a. O., S. 26-27.
www.cimec.ro
260 Der Nordwesten Dakiens
Die Tatsache, daB einige Wohungen des I. Jh. n. Chr. von diesen
Palissaden uberlagert werden, bietet uns genaue Datierungshinweise der
Palissaden ins li. Jh. n. Chr. Das Vorkommen im Wali der Festung von
rămischen Speerspitzen von manuballista lăBt uns annehmen, daB die Festung
in den dako-romischen Kriegen zu Beginn des li. Jh. n. Chr. erobert und zerstort
wurde.
Die Festung aut dem HO gel Poguior, die den Durchgang durch das Meseş
Tor bewacht, wurde durch kleine archaologische Grabungen ertorscht, die
ungenugenc> ausgenutzt wurden und keine chronologischen Angaben lietern
konnen, obwohl die Lage der Festung von besonderer Bedeutung ist 12 •
Die Betestigungen von Şimleu Silvaniei, aut der Măgura Şimleului, wurden
neuerdings der Fachliteratur behandelt, intolge der systematischen Grabungen,
die die Ertorschung des gesamten Komplexes aus mehreren Zeitaltern vertolgt 13 .
Die oberen mittleren Plateaus der Măgura (597 m), die in der Hallstattzeit
befestigt wurden, waren auch in Latene O bewohnt; von den etwa 35 ha, die in der
Hallstattzeit betestigt und bewohnt waren, wurden zumindest 4-5 hain dakischer
Zeit wiederverwendet.
lntolge der neuesten archăologischen Forschungen (1994-1996) wurde
festgestellt, daB in klassischer dakischer Zeit das hOchste Tor der alteren
Festung aus der Hallstattzeit von den Daken wiederverwendet wurde, indem
drei Graben mit Palissaden dahinter gegraben wurden. Die Graben liegen in
unterschiedlichen Entfernungen voneinander, wahrscheinlich je nach der
allmăhlichen VergroBerung oder Verkleinerung der betestigten Flăche. Im jetzigen
Forschungsstadium ist es schwer zu bestimmen, genau was diese Walle
verteidigten. Es wurden Vorratsgruben, Abtallgruben oder rituelle Gruben
entdeckt, eine untereingeteilte Obertlachenwohung mit Feuerstelle und Oten,
Spuren metallurgischer Tatigkeit (Verarbeitung von Silber, Bronza, Eisen).
Dieser weite betestigte Raum, der mit einer Zutluchtstestung oder mit
dem Sitz dyr lokalen weltichen oder geistlichen Aristokratie identitiziert werden
kann, ist sichtbar vom Westen, Suden und Osten her verteidigt, wo die
Feldtorschungen Obrigens auch zahlreicher waren. So wurde nach Sudwesten,
im Punkte „Uliul cel Mic", etwa 500 m vom der oben erwahnten Festung entfernt,
eine natOrlich betestigte Gegend ritueller Gruben identitiziert 14 • Nach Westen
hin wird der EngpaB der Crasna von einer Festung aut dem HOgel Oman ul între
Urît Oberwacht, wo eine Umwehrung mit Graben davor (groBer Durchmesser
124 m) beobachtet werden kann 15 . Im ostlichen Teii wird der Zutritt zu den
12. Al. V. Matei in ActaMP1979, S. 13-14.

13. S. Dumitraşcu, I. Căbuz in Crisia 1, 1971, S. 34-46; H. Pop in Sargetia XXI-XXIV, 1988-1991, S. 707-
713; ders. in Symp. Thrac. 8, 1990, S. 182-183; ders. in ActaMP16, 1992, S. 129-133; M. Rusu, H. Pop, I.
Bejinariu in Cronica Cercetărilor Arheologice, Satu-Mare 1994, S. 64; dies. in Cronica cercetărilor arheologice,
Cluj-Napoca 1995, S. 87-90; H. Pop, I. Bejinariu in Catalogul expoziţiei" Traci şi daci la Şimleu/ Silvaniei",
November 1995; M. Rusu, H. Pop, I. Bejenariu in Situri arheologice cercetate in perioada 1983-1992, Brăila, S.
110-111; H. Pop. I. Bejenariu in The Thracian WorfdattheCrossroadsofCivi/izations, Bucureşti 1996, S. 323-
324.
14. Z. Szekely, a.a. O., S. 43-74; Al.V. Matei, a.a. O., S. 17-19.
15. Unveroffentlichter Punkt - H. Pop.
www.cimec.ro
Horea Pop 261
oberen Plateaus von der kleinen Festung vom Typ , ,vesperrtes Vorgebirge" auf
dem HOgel Hempului 16 blockiert, die auch die dakische Siedlung auf Terrassen,
die in der Năhe, aut dem HOgel Comet, liegt. DersOdliche Teii der Măgura, obwohl
mit schwierigerem Relief und der Sonne ausgesetzt, ist besser bekannt, weil er
auf dem Gebiet der heutigen Stadt Şimleu Silvaniei liegt. Am FuBe des HOgels
Cetate (eine sOdliche Verlăngerung der Măgura) wurde eine groBe dakische
Siedlung auf Terrassen identifiziert, die beiderseits der Tăier liegen, die den
HOgel begrenzen; die Siedlung ist zwischen dam Ende des li. Jh. v. Chr. und dem
Anfang des 11. Jh. n. Chr. datierbar 17 • Auf dem HOgel Cetate, der den Zugang zu
dem oberen Plateaus der Măgura vom SOden her blockiert, wurde beginnend mit
dem Jahre 1992 die Akropolis dieser Siedlung identifiziert und systematisch
untersucht. Die Befestigung dieses HOgels (372 m) wurde jedoch aus noch
schwer durchschaubaren GrOnden (die sarmatische oder die romische Gefahr?)
erst nach der Mitte des I. Jh. n. Chr. durchgef0hrt 18 • UrsprOnglich wurden zw
konzentrische Palissade auf dem oberen Plateau und gleich darunter erricht•
Die ăuBere Palissade umfaBt ei ne ovale Flăche mit den AusmaBen 80x60 m. !:"""
AbreiBen dieser Befestigungselemente infolge von Konfilikten fOhrt zur Errichtuns
anderer, jedoch auf dem Bergsattel, der den HOgel mit der restlichen Măgura
verbindet. Hier wurde zuerst ein am Rand 2 m und am Grund 1 ,2 m breiter und
0,7 m tiefer (heutige From) Graben gegraben. Dahinter wurde ein 30 m langer
Holz-Erde-Bau errichtet. Der Bau war 8 m breit und bestand aus fOnf parallelen
einfachen Palissaden, die miteinander durch Querbalken verbunden waren.
Seine Zerstorung fOhrt zur Errichtung einer neuen Befestigung dahinter. Semit
wird ein 3,5 m breiter und 1 ,2 m tiefer Graben mit abgerundetem Boden gegraben.
Ober dem Graben, in 7-8 m Entfemung, mit einem Niveauunterschied von 3,5 m,
befinden sich die Spuren einer einfachen Palissade. Die Errichtung dieser letzten
Befestigung setzt ei ne Nivellierung dervorangehenden voraus. Das Vorkommen
von Asche, Holzkohle und gebranntem Ton vom Wandverputz suggeriert eine
gewaltsame Zerstorung durch lnbrandsetzung auch dieser Festung. Die
Schădelfragmente und ein Menschenkiefer mit offensichtlichen Schlagpuren
sind ein Hinweis tor die Praktizierung des Schădelkultes, die auf den Palissaden
der dakschen Festungen ausgestellt wurden.
Im Raum, der von diesen beiden Festungen geschlossen wird, wurden 30
Abfall-und rituelle Gruben entdeckt, Wohnungen auf Terrassen, Schuppen und
ei ne Werkstatt zur Nachahmung durch GieBen von romischen republikanischen
Denaren aus nichtedlem Metall (Kupfer und Zink), die in die zweite Hălfte des
I. Jh. n. Chr. datiert wird 19 •
Es ist schwer, die aufeinanderfolgenden drei-vier Zerstorungen der
Befestigungselemente aufdem HOgel Cetate mit irgendeinem politischen Ereignis
der Zeit in Verbindung zu bringen. Leicht zu bemerken ist, daB die letzten vier-
16. H. Pop, I. Bejenariu, a.a. O., S. 324.

17. H. Pop. a.a. O., S. 129-133.
18. H. Pop in Sargetia XXV, 1992-1994, S. 27-29.
19. H. Pop, I. Bejenariu, Catalogul expoziţiei„ Traci şi daci la Şimleu/ Silvaniei"1996, S. 6, Tal. 16.
www.cimec.ro
262 Der Nordwesten Dakiens
tont Jahrzehnte bis zur romischen Eroberung zumindest tor diesen Punkt (wo die
Forschungen auch reichhaltigerwaren) eine unbestăndige Zeit mit zahlreichen
Kontlikten bildeten, die Spuren hinterliel3en.
Die autmerksame Verfolgung der Chronologie der erwăhnten Fundstellen
kann zu historischen Schlul3tolgerungen tOhren. Obwohl man nicht mit Gewil3heit
beweisen kann, dal3 die erwăhnten Festungen auch im I. Jh. v. Chr. tunktioniert
haben, kann das getundene Material, wenn nicht eine Pestung, so zumindest
eine Bewohnung im letzten Jahrundert v. Chr. suggerieren. Es ist moglich, dal3
die grol3e Wiedereinrichtung im I. Jh. n. Chr. (sehrwahrscheinlich in der zweiten
Hălfte) die Spuren ălterer Festungen zerstort hat, die mit den politischen
Einheiten vor oder unter Burebista in Verbindung standen, die auch mit der
Oberwachung der Handelswege zu tun hatten. Wegen des Umlauts der
EdelmetallmOnzen verhalfen diese Wege der lokalen Aristokratie zur Ansammlung
ernsthafter Gewinne.
Die Ereignisse, die in der zweiten Hălfte des I. Jh. n. Chr., von den dako-
romischen Kriegen, stattfi'llden, mOssen mit der Bewul3tmachung der zu jenem
Zeitpunkt bestehenden historischen Realităt in Verbindung gebracht werden:
die Verkleinerung des Kănigreiches und die Notwendigkeit der Obernahme des
militărischen Auftrags der Grenzverteidigung durch andere Punkte, die mit
zahlenmăl3ig unterschiedlichen, aber stăndingen Garnisonen ausgestattet waren
(siehe die intensive Bewohung der Festungen) und die Blockierung, Oberwachung
und Kontrolle der moglichen Zutrittswege zum Kern des dakischen Staates hin
sicherten 20 •
Dies ist auch tor den Festungskern im Nordwesten im gegendwărtigen
Forschungsstand gOltig, der sich in erster Reihe aut die systematischen
Untersuchungen von Porolissum- Măgura Moigradului und von Măgura Şimleului
stOtzt. All diese Tatsachen tohren zum Schlul3, dal3 der nordwestliche Teii des
heutigen Rumanien zutietst in das Kănigreich des Dekebalos integriet war 21 , in
ein gut durchdachtes und zusammenhăngendes Verteidigungssystem. Dies ist
aut die strategische Bedeutung des Ortes zurOckzutohren, aut die bereits
hingewiesen wurde und die sowohl von der geographischen Lage der Punkte als
auch der Dichte der Entdeckungen aus allen Abschnitten der dakischen
Zivilisation vor der romischen Eroberung erwiesen wird.
20. I. Glodariu, a.a. O. S. 33.

21. Ebd. S. 34.
www.cimec.ro
Horea Pop 263
NORD-VESTUL DACIEI ÎNAINTE DE RĂZBOAIELE DACO-ROMANE
Rezumat
în contextul cercetărilor privind epoca Latene târzie din nord-vestul Daciei un rol
important revine studiului fortificaţiilor din regiune, care reprezintă una dintre cele trei mari
aglomerări de amenajări de acest tip din interiorul bazinului carpatic şi care avea rolul de a
controla accesul dinspre vest şi nord-vest prin Porţile Meseşului spre depresiunea Şimleu - în
care se află şi anticul Porolissum - şi de aici spe centrul Daciei. Avanposturile sale occidentale
care blochează accesul pe valea Barcăului, supravegheată de cetatea de la Marca, sunt
fortificaţiile de la Suşturogi şi Sacalasău Nou, în vreme ce accesul dinspre nord este posibil doar
pe calea Crasnei, ocolind pe la vest Măgura Şimleului, iar dinspre nord, dinspre bazinele Grişului
şi Agrijului, peste munţii Plopiş şi Meseş, prin Tusa şi Stârciu. Acest sistem defensiv are drept
centru Măgura Şimleului, de unde drumul spre inima Daciei este controlat de înălţimile vulcanice
Măgura Moigradului, Pomet şi Citera, de-a lungul văii Ortelecului. Se crede că acest sistem de
fortificaţii s-a constituit între a doua jumătate a sec. li. î.e.n. şi începutul sec. li. e.n., dar
succesiunea diferitelor faze de construcţie este cu neputinţă de reconstituit în cazul cetăţilor de
la Şuşturogi, Sacalasău, Stârcu şi Tusa, încât doar cercetările de la Marca, Moigrad şi Şimleu
pot aduce valoroase contribuţii la studiul acestei probleme.
Cetatea de pâmânt şi lemn de la Marca, distrusă la începutul sec. li e.n., are cel puţin două
faze de construcţie, prima nefiind incendiată, iar valul interior fiind refăcut cel puţin odată.
Cetatea de pe Măgura Moigradului a fost fortificată în mai multe perioade (dacică, romană şi
medievală) şi este situată pe un platou înconjurat de două rânduri de palisade legate cu bârne
de lemn, care suprapun câteva locuinţe din sec. I. e.n. in valul cetăţii s-au găsit vârfuri de
manuba/lista romane, care dovedesc distrugerea acesteia în cursul războaielor daco-romane
de la începutul sec. li. e.n.
Noile cercetări de la Măgura Şimleului au arătat că în perioada dacică clasică fortificaţia
hallstattiană de pe platoul mijlociu al acesteia a fost refolosită prin ridicarea a trei valuri cu şanţ,
menite să apere o clădire destinată unor activităţi metalurgice, în jurul căreia s-au descoperit şi
complexe rituale. Înălţimile învecinate au fost şi ele fortificate, cu scopul de a supraveghea
accesul spre acest loc: pe dealul Cetate se găseşte o fortificaţie ridicată abia după mijlocul sec.
I. e.n., deşi marea aşezare de la poalele acestuia debutează între sfârşitul sec. li. i.e.n. şi
începutul sec. li. e.n. În spaţiul dintre cele două palisade ale fortificaţiei a funcţionat în a doua
jumătate a sec. I. e.n. un atelier în care se turnau şi se băteau imitaţii din metal comun ale
denarilor romani republicani. Fortificaţia cunoaşte 3-4 faze de distrugere, greu de legat de
evenimentele politice ale epocii. Fără a se putea spune dacă fortificaţiile au existat cu siguranţă
şi în sec. I. î.e.n., materialul descoperit sugerează totuşi o locuire în acea vreme, fiind posibil ca
marea reamenajare - foarte probabil din a doua jumătate a sec. I. e.n. - să fi distrus fortificaţiile
mai vechi, legate de fortificaţiile politice din vremea sau de dinaintea lui Burebista, care controlau
comerţul din regiune. Evenimentele din a doua jumătate a sec. I e.n. ar putea fi legate de
conştientizarea necesităţii de apărare a graniţei prin noi fortificaţii cu garnizoane permanente, de
blocare şi supraveghere a accesului spre nucleul statului dac în condiţiile restrângerii teritoriului
acestuia. -
www.cimec.ro
www.cimec.ro
REPERTORIUL ARHEOLOGIC AL
DEPRESIUNII BRAD
Cătălin Rişcuţa
Ideea întocmirii unui repertoriu arheologic al depresiunii Brad a izvorât

dintr-o relativ bună cunoaştere a zonei şi din necesitatea de a strânge la un loc
informaţia arheologică disparată*. La aceste considerente se adaugă existenţa
câtorva noi descoperiri cu caracter arheologic, care credem că merită a fi
introduse în circuitul ştiinţific.
Mai mult decât atât, prin demersul nostru dorim să punem la dispoziţie
celor interesaţi de trecutul istoric al depresiunii Bradului, atât informaţii cât şi un
instrument de lucru cu ajutorul căruia poate fi construită o imagine coerentă a
evoluţiei regiunii din preistorie şi până la sfârşitul stăpânirii romane în Dacia.
1. AŞEZAREA GEOGRAFICĂ, LIMITELE ŞI RAPORTURILE

CU REGIUNILE VECINE.
Partea vestică a Munţilor Apuseni se prezintă astăzi sub forma unor

masive muntoase, izolate de depresiuni aluvionare largi, cu aspect de golfuri,
adevărate „câmpii" intramontane 1 • De-a lungul acestor depresiuni tectonice se
realizează legătura între valea Grişului Negru şi cea a Mureşului, aşa-numitul
culoar depresionar Beiuş-Deva.
Regiunea vizată se întinde, în cea mai mare parte, de-a lungul albiei
Grişului Alb. Ea este marcată de Munţii Codru Moma şi Munţii Bihorului la nord
şi de Munţii Zarandului şi Munţii Metaliferi, la sud 2 •
Geografii şi geologii recunosc, în general, caracterul unitar al acestei Ţări
a Zarandului, deşi între Gurahonţ şi Leasa continuitatea culoarului este
recunoscută doar la nivelul actual al văii Grişului. În est şe întinde depresiunea
intramontană sau bazinetul Bradului, prelungit până în zona Săcărâmb, regiunea
aparţinând genetic Munţilor Metaliferi, iar partea vestică, în aval de Gurahonţ,
reprezintă golful depresionar al Zarandului3.
Obiectul cercetării noastre îl constituie doar depresiunea intramontană
Brad-Hălmagiu care cuprinde o suprafaţă de cca. 300 km 2 • Centrul administrativ
al acestei zo.ne este oraşul Brad, situat pe coordonatele geografice 20°12'
longitudine estică şi 46°1 O' latitudine nordică 4 •
Depresiunea este bine delimitată la nord şi la sud de masivele Bihorului
şi ale Metaliferilor. Între limitele amintite, depresiunea Bradului, cu prelungirea
•în cursul documentării şi a întocmirii acestui repertoriu am beneficiat i;le sugestiile şi informaJiile amabile
oferite de către cercetătorul I. AndriJoiu, căruia ii mu11umim şi pe această cale.
1. I. Gruescu, C. Grumăzescu, Hunedoara, p. 26: P. Tudoran, Ţara Zarandului, p. 14.
2. I. Ujvari, Geografia apelor, p. 282.
3. P. Tudoran, Ţara Zarandului, p. 14-15.
4. 2000 de trepte, p. 16.
www.cimec.ro
266 Repertoriul arheologic al depresiunii Brad
sa spre nord până la Mihăileni, se suprapune bazinului mijlociu şi unei părţi a

bazinului superior al Grişului Alb, care în miocen comunica cu bazinul Mureşului
prin bazinetul Brad-Săcărân:ib. În prezent, datorită erupţiilor vulcanice tinere,
accesul spre bazinul Mureşului este blocat cu conuri vulcanice izolate. Putem
remarca şi orientarea culoarului depresionar în direcţia NV-SE şi desfăşurarea
sa pe lărgimea de 4-5 kilometri 5 .
Din punct de vedere administrativ-teritorial, depresiunea Bradului aparţine,
în cea mai mare parte, judeţului Hunedoara, partea vestică a culoarului Grişului
Alb fiind integrată judeţului Arad. Din această cauză, dar şi datorită apartenenţei
la două arii geografice deosebite, fapt cu importante repercursiuni de ordin
istoric, ne-am limitat investigaţia doar la cuprinsul depresiunii Brad-Hălmagiu,
fără a renunţa la reliefarea legăturilor, fireşti de altfel, cu regiunile vecine.
Aceste legături s-au realizat prin căile de comunicaţie impuse de condiţiile
naturale. Astfel, înspre nord-est, pe sub vârful Vulcanului (1260 m), se realizează
legătura cu văile Arieşului şi Ampoiului. Spre sud-est zona comunică prin
intermediul înşeuării de la Dealul Mare (451 m), cu bazinul Mureşului, iar spre
vest, prin defileul săpat de Crişul Alb între Leasa şi Gurahonţ, cu Câmpia
Crişurilor 6 •
2. ISTORICUL CERCETĂRILOR
Depresiunea Brad-Hălmagiu a intrat devreme în atenţia cercetătorilor din

domeniul istoriei vechi şi arheologiei datorită, în mare parte, bogatelor sale
resurse naturale ce au atras aici numeroase comunităţi umane în decursul
timpului.
Desigur, descoperirile iniţiale nu au dat naştere unor studii speciale
cuprinse în cadrele cronologice stricte ale epocilor istorice, dar rezultatele
cercetărilor de teren sau descoperiri întâmplătoare au fost incluse în
cuprinzătoare repertorii arheologice.
Interesul pentru zona Bradului a apărut în secolul al XVII 1-lea odată cu
redeschiderea vechilor exploatări auro-argintifere, abandonate la părăsirea
Daciei de către romani. Nu este de mirare faptul că primii cercetători au fost
interesaţi de vestigiile activităţii miniere romane care era atestată de numeroase
descoperiri întâmplătoare. Astfel, primul repertoriu arheologic al Transilvaniei,
lucrarea lui Carl Gooss „Chronik der archâologischen funde SiebenbOrgens",
apărută la Sibiu în anul 1876, semnalează şi descoperiri de epocă romană de
la Baia de Griş, Valea Arsului, Brad, Ribiţa, Ruda.
În anul 1880 a luat fiinţă Societatea de istorie şi arheologie a judeţului
Hunedoara, moment de referinţă în ceea ce priveşte cercetarea istorică şi
arheologică ulterioară. Câţiva ani mai târziu, în 1893, Comisiunea pentru
realizarea proiectului de monografie a comitatului Hunedoarei, l-a însărcinat pe
directorul Muzeului din Deva, G. Teglâs, cu redactarea lucrării. Cercetarea s-a
dovedit a fi anevoioasă datorită volumului mare de informaţie existent încă de
5. M. Ilie, Munţii Apuseni, p. 226; P. Tudoran, Ţara Zarandului, p. 18.

6. M. Ilie, Munţii Apuseni, p. 154-155.
www.cimec.ro
Cătălin Rişcuţa 267
pe atunci. Lucrarea, „Hunyadevarmegye făldjenek tărtenete az ăzkortol a

honfollalasig" (Budapesta, 1902) avea drept scop, declarat încă în Prefaţă,
strângerea informaţiei de ordin arheologic pentru a oferi un instrument folositor
cercl'ltătorilor 7 •
Caracterizat ca unul dintre cei mai buni cunoscători ai exploatărilor
miniere romane din Dacia, G. Teglâs a inclus însă în lucrarea sa nu numai date
privitoare la vestigiile romane din zona Bradului, ci şi informaţii despre
descoperirile de la Baia de Criş, Brad, Caraci, Grohot, aparţinând altor epoci
istorice 8 •
O serie de rezultate ale cercetării din teritoriul amintit au fost incluse în
anuarul Muzeului din Deva şi în alte reviste de specialitate 9 •
La începutul secolului XX consemnăm apariţia unei noi surse documentare,
rod al cercetărilor întreprinse de pasionatul arheolog amator I. Marţian. Deşi
redus ca volum, repertoriul său arheologic cuprinde, pe lângă cunoştinţele mai
vechi şi noi informaţii privind descoperirile de la Mihăileni şi Stănija 10 •
Un foarte important instrument în munca de cercetare îl constituie
repertoriul întocmit de M. Roska. Lucrarea sa, „Erdely regeszeti repertoriuma",
apărută la Cluj în 1942, conţine un volum mare de informaţie, cuprinzând şi
preţioase semnalări privitoare la descoperiri, precum cele de la Baia de Criş,
Basarabasa-Brotuna, Brad, Caraci, Grohot, Prăvăleni, valea Ribiţei, Ruda,
Valea Brad.
Pe lângă informaţiile utile din lucrările cu caracter de repertorii, remarcăm
şi numeroase contribuţii cuprinse în studii specializate. Astfel, în ceea ce
priveşte epoca paleolitică, tot M. Roska este cel care, în deceniul trei al secolului
nostru, a identificat noi staţiuni paleolitice la Basarabasa-Brotuna, Prăvăleni şi
Valea Brad 11 • Pe urmele sale, C.S. Nicolăescu-Plopşor şi L. Roşu extind
cercetările, menţionând însă şi vestigiile postpaleolitice de la Prăvăleni1 2 •
Asupra paleoliticului de la Basarabasa-Brotuna au mai făcut referiri şi J.
Bayer, H. Schroller, O. Kadic, E. Patte, J. Hillebrand şi M. Moga 13 •
Prin bibliografia referitoare la fiecare descoperire aparţinând epocii
paleolitice din Transilvania, repertoriul întocmit de B. Jungbert este un foarte util
instrument şi în ceea ce priveşte depresiunea Bradului 14 •
Dacă epoca neolitică este reprezentată în zonă prin puţine descoperiri
arheologice, cu totul alta este situaţia în ceea ce priveşte perioada de tranziţie
spre epoca bronzului. Materiale arheologice aparţinând acestei perioade erau
cunoscute încă înainte de cel de-al doilea război mondial, fiind cuprinse şi în
lucrările cu caracter de repertoriu amintite mai sus.
7. G. Teglăs, Hunyadvm. Tort. p. 7.

8. Ibidem, p. 15, 166-167, 174-175.
9. HTRTE, Arch Ert, BKL etc.
10. I. Marlian, Repertoriu, p. 7-41.
11. CI. B. Jungbert, Repertoriu, I, p. 7-8; III, p. 554; IV, p. 398 (cu bibliografia descoperirilor).
12. Ibidem.
13. Ibidem.
14. Ibidem.
www.cimec.ro
Numeroase descoperiri de urme materiale atribuite culturii Coţofeni au

fost făcute începând cu deceniul al şaselea. Cercetările de teren pe valea
Grişului Alb efectuate de N. Harţuche au dus la identificarea locuirilor de la
Buceş-Vulcan şi Ţebea, aparţinând acestei culturi. Cercetătorul brăilean a
efectuat şi sondaje în situl arheologic de la Ţebea 15 .
Descoperiri întâmplătoare, dar şi periegheze făcute de cercetătorii I.
Andriţoiu şi FI. Dudaş, au avut drept rezultat identificarea a noi vestigii atribuite
culturii Coţofeni la Crişcior, Mihăileni, Ribicioara, Ruda 16 •
Tot acestei epoci îi aparţin şi descoperirile făcute de către speologul M.
Nedopaca în Peştera Cizmlili de la Bulzeşti. Semnalarea descoperirii a fost
făcută de către cercetătorul I. Andriţoiu 17 , iar unele consideraţii privind gravurile
rupestre din peşteră au fost publicate de M. Cârciumaru şi M. Nedopaca 18 •
Identificarea de către cercetătorul I. Andriţoiu a grupului cultural Şoimuş,
aparţinând, din punct de vedere cronologic, bronzului timpuriu, a atras atenţia
"-supra unor materiale arheologice descoperite la Ribicioara şi Ţebea, ceea ce
a impus reluarea săpăturilor în această din urmă staţiune arheologică, în anul
1981. Rezultatele cercetării au fost incluse într-o lucrare cu caracter monografic
intitulată „Civilizaţia tracilor din sud-vestul Transilvaniei în epoca bronzului",
apărută la Bucureşti în 1992.
O menţiune aparte merită descoperirea în secolul trecut la Baia de Griş a
unor statui-menhir. Pe seama lor putem consemna o bogată bibliografie, ele
stârnind interesul, atât înainte de cel de-al doilea război mondial, unor cercetători
precum G. Teglas, S. Rakoczy, M. Hoernes, V. Pârvan, G. Wilke 19 , dar au
constituit obiectul unor abordări şi în lucrările altor specialişti precum: A.O.
Alexandrescu, O. Floca, VI. Dumitrescu, H. Ciugudean 20 .
Menţionăm şi descoperirea întâmplătoare făcută cu prilejul construirii
gării de la Brad, la sfârşitul secolului trecut, a unui mic depozit de bronzuri datat
în Ha. B 1 (sec. X î. Ghr.) 21 • Deşi este o apariţie izolată, ea dovedeşte o
continuitate de locuire pe acest teritoriu şi în epoca fierului.
Materialul arheologic aparţinând epocii La Teme provine din descoperiri
întâmplătoare. Notăm ca datând din epoca dacică tezaurul descoperit la Baia de
Griş care cuprinde 70 de drahme emise de Apollonia şi de Dyrrhachium,
împreună cu podoabe de argint 22 •
Vestigiile stăpânirii romane în zona Brad sunt mult mai numeroase decât
cele privind alte epoci istorice. Urmele lăsate de romani la Baia de Griş, Brad,
15. N. Hartuche, Cercetări, p. 439-449.

16. I. Andriţoiu, Topoare, p. 43; FI. Dudaş, Descoperiri, p. 21-22; I. Andriţoiu, Repertoriu, p. 20, 26; idem,
în Monografia, p. 21-22.
17. I. Andriţoiu, Repertoriu, p. 20, nr. 11.
18. M. Cârciumaru, M. Neodopaca, Gravurile, p. 181-196.
19. S Râkoczy, A kiiriisbânyai, p. 707-708; M. Hoernes, Urgeschichte, p. 619-620; V. Pârvan, Hamangia, p.
422-429; G. Wilke, KOrOsbânya, p. 51-52.
20. A.O. Alexandrescu, Statui-menhir, p. 145-149; O. Floca, Baia de Griş, p. 41-49; VI. Dumitrescu, Arta,
p. 263; H. Ciugudean, Stela antropomorfă, p. 59-63.
21. M. Petrescu-Dâmboviţa, Depozitele, p. 127 (cu bibliografia problemei).
22. I. Glodariu, Relaţii, p. 269, nr. 6.
www.cimec.ro
Ribiţa, Ruda, Ţebea etc. erau cunoscute de multă vreme. Pe lângă referinţele
mai vechi ale lui C. Gooss, G. Teglâs, I. Marţian, G. Popa-Lisseanu, V. Pârvan,
V. Christescu, V. Stanciu, M. Roska 23 , menţionăm şi contribuţiile aduse de O.
Floca, I. Winkler, N. Gostar, M. Macrea, D. Tudor, A. Rusu 24 •
· Cercetările de teren ale pasionatului tehnician B. Bozsitz au avut ca
rezultat identificarea la Ruda-Brad a unei necropole aparţinând minerilor colonişti
romani. Cercetări sistematice au fost efectuate sub conducerea cercetătoarei A.
Rusu de la Muzeul din Deva. Materialul arheologic, din care o parte a fost
valorificat prin publicare, se găseşte la Muzeul Aurului din Brad 25 •
Deoarece în ceea ce priveşte epoca postromană înregistrăm un hiatus al
descoperirilor, iar pentru perioada medievală celelalte izvoare istorice oferă mai
multe date, arheologiei revenindu-i sarcina de a confirma aceste informaţii,
ne-am oprit, din punct de vedere cronologic, la anul 271 d. Chr.
În concluzie, deşi din zona Bradului cunoaştem relativ puţine descoperiri
cu caracter arheologic, putem spune că zona a fost intens cercetată, iar
valorificarea materialului arheologic prin publicare a facilitat mult întocmirea
acestui reper1oriu.
3. REPERTOR/UL DESCOPERIRILOR ARHEOLOG/CE
Înainte de a începe trecerea în revistă a descoperirilor arheologice din

depresiunea Brad-Hălmagiu, trebuie să facem câteva precizări metodologice.
Acest repertoriu cuprinde descoperiri arheologice edite sau inedite,
Indiferent dacă sunt rezultatul unor descoperiri întâmplătoare sau rezultate ale
cercetărilor arheologice sistematice. Materialul arheologic a fost încadrat pe
epoci istorice, în ordinea atribuirii sale cronologice. Localităţile cu descoperiri
arheologice au fost plasate, în ordine alfabetică, în cadrul fiecărei epoci. În cazul
în care într-o localitate există mai multe descoperiri aparţinând aceleiaşi epoci
istorice, materialul a fost inclus în ordine cronologică, iar, în în lipsa unei datări
mai fine, s-a folosit criteriul ordinii de descoperire. Materialul este marcat, pe
epoci istorice, în dreptul fiecărei localităţi din harta descoperirilor arheologice
(pi. I).
În fiecare caz s-a început cu un istoric al descoperirilor şi cu expunerea
condiţiilor şi a caracterului descoperirii. Acestea sunt urmate de descrierea
materialului arheologic şi, atunci când este posibil, de datarea sa. Acolo unde
au fost emise rgai multe ipoteze în privinţa atribuirii cronologice şi culturale a
materialului, le-am expus în ordinea emiterii lor. În cuprinsul textului am făcut
trimiteri doar la ilustraţia noastră.
La sfârşitul fiecărui segment, cuprinzând o descoperire, am inserat
bibliografia folosită. Deoarece, din motive obiective, nu am reuşit să utilizăm în
întregime bibliografia referitoare la fiecare subiect în parte, ne-am limitat la a
indica doar bibliografia folosită de noi în fiecare caz.
23. C. Gooss, Chronik, p. 88-105; G. Teglas. Hunyadvm. T!irl, p. 174-175; I. Marţian, Repertoriu, p. 7·33;
G. Popa·Lisseanu, Romanica, p. 209·214; V. Pârvan. Getica, p. 614; V. Christescu, Viata economică, p. 12·18;
V. Stanciu, Aurul, p. 51-55; M. Roska, ErdRep, p. 50 (nr. 202), 238 (nr. 34), 240 (nr. 64).
24.0. Floca, Descoperiri, p. 66·69; I. Winkler, Moneda, p. 154; N. Gostar, lnscripliile, p. 195; M. Macrea,
Viaţa, p. 300·301; O. Tudor, Mineritul, p. 400-402; idem, Oraşe, p. 192·193; A. Rusu, Bronzuri, p. 179.
25. A Rusu, Cercetări, p. 219·223; idem, Necropola, p. 291 ·294; idem, Les lllyriens, p. 137·152.
www.cimec.ro
3.1 PALEOLITICUL
3.1.1. Basarabasa (corn. Vaţa de Jos).
Cercetările făcute de către M. Roska în hotarul satelor Basarabasa şi
Brotuna începând cu anul 1925, au dus la descoperirea pe o terasă înaltă de
cca. 100 m a Grişului Alb, numită „Coasta Cremenii" (Dealul Cremenos), a
urmelor unor exploatări de opal. M. Roska le datase în paleolitic, dar în realitate,
ele sunt exploatări de epocă modernă. Obiectele descoperite aici au fost
atribuite cheleeanului inferior (în special racloarele- pi. 11/1-2, 4-5) şi cheleeanului
superior (percutoare - pi. 11/3).
Cercetătorul şi-a susţinut datarea materialului arheologic în paleoliticul
inferior pe baza rezultatelor cercetărilor ulterioare. La marginea terasei a fost
trasată o secţiune adâncită până la 0,45 m. Materialul descoperit, a fost atribuit
cheleeanului, acheuleanului şi micoquianului.
· În acelaşi loc, pe o terasă mai joasă, numită „Vârtoape", au fost găsite
obiecte atribuite cheleeanului inferior. Acestea apar însă în poziţie secundară,
fiind rostogolite de pe „Coasta Cremenii".
J. Hillebrand şi J. Bayer nu au fost de acord cu atribuirile făcute de M.
Roska. Ei datează materialele în mezolitic.
După analiza materialului arheologic provenit din cercetările lui M. Roska,
C.S. Nicolăescu-Plopşor îşi exprimă neîncrederea în posibilitatea existenţei
unor unelte lucrate intenţionat, considerând obiectele un rezultat al acţiunii
naturale. Revine asupra acestor aprecieri după cercetările ce suprafaţă din anul
1955. Cu această ocazie a descoperit pe „Coasta Cremenii" opal cu urme
sigure de prelucrare. Au fost recoltate, cu acest prilej, două percutoare, un
nucleu şi câteva aşchii atipice, pe care le datează în paleoliticul superior.
Cercetările mai recente ale lui L. Roşu l-au condus la ipoteza populării
acestor regiuni încă din paleoliticul inferior. În acelaşi timp, ar fi posibilă
existenţa aici a unor materiale aparţinând paleoliticului mijloc.iu. Rezultatele
cercetărilor din anul 1971 ale lui L. Roşu nu au fost încă publicate.
Bibliografie: M. Roska, Cercetări preistorice, p. 189-190; idem,
Recherches, p. 23; idem, Industria, p. 349; idem, Erd. Rep., p. 34, nr. 34; C.S.
Nicolăescu-Plopşor, Cultura şeleană, p. 213; idem, Le paleolithique, p. 43-44,
81; idem, Recherches, p. 42-44, 52; idem, Cercetări, p. 281, 284-285; L. Roşu,
Aspecte, p. 483; idem, Paleoliticul, p. 401-402; I. Andriţoiu, L. Mărghitan,
Deva, p. 11; B. Jungbert, Repertoriu, I, p. 7-8, nr. 6 (cu bibliografia problemei);
VI. Dumitrescu, Al. Vulpe, Dacia, p. 1O.
3.1.2. Brotuna (corn. Vaţa de Jos).
Descoperirile paleolitice provin din hotarul satului cu Basarabasa (vezi supra).
3.1.3. Ociu (corn. Vaţa de Jos).
Descoperirile paleolitice au fost făcute în hotarul satului cu Basarabasa şi
Prăvăleni (vezi infra).
3.1.4. Prăvăleni (corn. Vaţa de Jos). .
În marginea satului Prăvăleni, în locul numit „Vârful Cremenii" (Dâmbul
Cremenii). ce se află în hotar şi cu satele Basarabasa şi Ociu, M. Roska a
descoperit urme de exploatare minieră a opalului, precum şi vestigii paleolitice.
Descoperirile din anul 1927 au fost atribuite cheleeanului inferior. Ulterior, M.
Roska revine asupra acestei atribuiri, considerând că obiectele descoperite
aparţin perioadei campigniene şi fiind databile, deci, în mezolitic.
Vestigiile preist6rice de la Prăvăleni au stat şi în atenţia lui C.S. Nicolăescu
Plopşor, care, în urma unei periegheze din anul 1955, a descoperit câteva
www.cimec.ro
„aşchii cu urme sigure de lucrare intenţionată". În intervenţiile următoare, el

~onsideră că şi aici, ca şi la Basarabasa-Brotuna şi losăşel, ne-am găsi în
preajma unor ateliere aparţinând paleoliticului superior.
Cercetările de la începutul deceniului opt ale lui L. Roşu l-au îndemnat să
emită ipoteza populării zonei încă din paleoliticul inferior, în vreme ce vestigiile
preistorice de la Prăvăleni ar putea fi datate încă din paleoliticul mijlociu.
Bibliografie:M. Roska, Recherches, p. 23; idem, Industria, p. 349; idem,
Erd. Rep., p. 233, nr. 83; C.S. Nicolăescu-Plopşor, Recherches, p. 42-44;
idem, Cercetări, p. 284; L. Roşu, Aspecte, p. 483; idem, Paleoliticul, p. 402;
I. Andriţoiu, L. Mărghitan, Deva, p. 11; B. Jungbert, Repertoriu, III, p. 554 (cu
bibliografia).
3.1.5. Valea Brad (sat înglobat or. Brad).
În punctele numite „Săcătură" şi „Breaza" există mari cantităţi de opal.
J. Malasz a descoperit aici urme paleolitice.
Obiectele, nerelevante din punct de vedere tipologic, nu au putut fi datate
mai strâns de către M. Roska, care le-a atribuit iniţial paleoliticului inferior.
„Uneltele" nu au fost descrise, dar mai târziu, acelaşi cercetător revine
plasându-le în mezolitic (Erd.Rep., harta 111). .
Materialele au ajuns la Institutul Geologic din Bucu.reşti şi la Muzeul din
Deva (nr. inv. 9846-9875).
C.S.Nicolăescu-Plopşor afirma, după analiza acestor „aşchii prelucrate"
că majoritatea se datorează acţiunii naturale, lucr!JI intenţionat apărând pe
fragmente atipice.
De remarcat este faptul că M. Roska afirma că în hotarul satului ar fi
identificat şi obsidian.
Bibliografie: M. Roska, Industria, p. 349; idem, Erd. Rep., p. 297; C.S.
Nicolăescu-Plopşor, Cercetări, p. 281; B. Jungbert, Repertoriu, IV, p. 398 (cu
bibliografia problemei).
3.2. NEOLITICUL
3.2.1. Prăvăleni (com. Vaţa de Jos).
C.S. Nicolăescu-Plopşor aminteşte că la şcoala din localitate se păstrează
vestigii postpaleolitice descoperite întâmplător:
a. topor de piatră, perforat, găsit în albia pârâului Jgheboasa;
b. topor de piatră cu perforaţie neterminată, găsit la locul numit „La Poeni"
sau „Lăzuţ".
Probabill acelaşi material a fost atribuit de către L. Roşu neoliticului.
Materialul arheologic din colecţia şcolii s-a pierdut, iar cercetările noastre
de suprafaţă nu •s-au soldat cu rezultate concludente. Totuşi, conformaţia
reliefului precum şi identificarea în apropiere ;:i unor posibili tu muli, ne îndeamnă
să plasăm materialele mai degrabă la sfârşitul perioadei de tranziţie spre epoca
bronzului (cultura Coţofeni), sau la începutul epocii bronzului.
Bibliografie.C.S. Nicolăescu-Plopşor,Cercetări, p. 284; L. Roşu.Aspecte,
p. 483.
3.2.2. Tătărăşti (corn. Vaţa de Jos).
În hotarul satului, pe locul numit „Faţa Podului", am găsit, în urma unei
cercetări de suprafaţă, din anul 1996, un topor de tip calapod, din piatră. Piesa
www.cimec.ro
este confecţionată din gresie, are lungimea de 8,5 cm, lăţimea de 4,5 cm, iar
grosimea de 2,5 cm. La ambele capete are urme de folosire. Deşi nu am
identificat alte vestigii arheologice, pe baza formei sale atribuim 1oporul epocii
neolitice (pi. Vll/2).
3.2.3. Vaţa de Jos.
În colecţia veche de arheologie a muzeului din Deva se păstrează la nr.
inv. 12. 756, un topor calapod (pi. Vll/1 ). Toporul a fost descoperit în anul 1957,
în hotarul comunei, pe locul numit „Piatra Buhii".
Piesa, confecţionată din rocă de culoare neagră, este şlefuită şi are tăişul
ascuţit. Lungimea sa este de 11 cm, iar grosimea de 3 cm.
· Analogiile permit încadrarea largă a materialului în epoca neolitică.
3.3. PERIOADA DE TRANZIŢIE DE LA NEOLITIC LA EPOCA BRONZULUI

3.3.1. Baia de Criş
a. În secolul trecut s-a descoperit în hotarul localităţii un bogat material
arheologic, în special ceramic, în stare fragmentară. Materialul, aflat la Muzeul
din Deva, a fost atribuit culturii Coţofeni. .
b. M. Roska a văzut în colecţia lui F. Kovacs din Târgu Mureş un topor de
tracyt. Toporul, având 9,8 cm lungime, muchie ovală şi o formă migdalată, a fost
datat în neolitic. Neexistând alte precizări, considerăm că este posibil ca toporul
să provină tot din punctul de unde a fost colectat materialul Coţofeni.
Bibliografie:a. I. Andriţoiu, Topoare, p. 43; FI. Dudaş, Descoperiri, p. 22;
I. Andriţoiu, Crăciuneşti, p. 67, nr. 3 (cu bibliografia).
b. G. Teglăs, Hunyadvm Tort, p. 15; I. Marţian, Repertoriu, p. 7, nr. 39;
M. Roska, Erd. Rep., p. 140, nr. 277.
3.3.2. Brotuna (corn. Vaţa de Jos).
În apropierea satului au fost descoperite fragmente ceramice şi un topor
de piatră, p~rforat, aparţinând culturii Coţofeni.
· Bibliografie: A. Stoia, Les fouilles, li, p. 350, nr. 23.
3.3.3. Buceş Vulcan (corn. Buceş).
În partea stângă a şoselei Brad-Abrud, sub vârful muntelui Vulcan, în locul
numit „La izvor sub coliba Bamei", au fost descoperite întâmplător fragmente
ceramice şi un topor-ciocan perforat. Acesta din urmă a putut fi recuperat.
Toporul este lucrat dintr-o rocă dură, având ceafa aproape rectangulară şi tăişul
drept, iar orificiul de înmănuşare este plasat spre vârf. Toporul a fost atribuit
culturii Coţofeni sau epocii bronzului. Materialul se află la Muzeul din Brăila.
Bibliografia:N. Harţuche, Cercetări, p. 449; I. Andriţoiu, Crăciuneşti, p.
67, nr. 23.
3.3.4. Bulzeştii de Sus.
„Peştera Cizmei", descoperită in anul 1975, este situată în masivul
calcaros Grohot, la NV de oraşul Brad, în apropierea satului Ribicioara. Peştera
a fost localizată în versantul drept al văii Ribicioara, la o altitudine de 75 m şi este
dezvoltată de două etaje (pi. VIII).
Conformaţia topografică a etajului superior (cca. 14x3 m), oferă condiţii
foarte prielnice de locuire. Sondajul arheologic efectuat în această sală de către
www.cimec.ro
cercetători de la Muzeul din Deva în noiembrie 1976, a relevat uimătoarea

stratigrafie: - 0-0, 1Om strat de depunere posterior locuirii peşterii; - O, 10-0, 15
m strat în care a fost surprinsă o vatră de foc cu urme de cenuşă şi de cărbune;
materialul arheologic constă în fragmente ceramice feudale; - sub O, 15 m au
apărut sporadic fragmente ceramice Coţofeni.
Etajul inferior a avut, probabil, în trecut, o cale de acces spre exterior, azi
blocată, accesul făcându-se actualmente printr-un aven de 29 m. Pe acest palier
au fost descoperite resturi osteologice de Ursus Spelaeus (calotă craniană,
femur şi câteva coaste). Tot aici a fost descoperit şi un schelet uman în poziţie
chircită, depus pe o mică treaptă de 0,60 m lăţime. Scheletul se afla la suprafaţă,
neacoperit, dar părea înconjurat de bolovani de calcar. „Mormântul" era lipsit
de inventar funerar. Datorită climatului din peşteră, scheletul se afla într-o
avansată stare de degradare. Craniul fusese ridicat anterior de către antropologul
Cantemir Rişcuţia, iar scheletul de către cercetătorul I. Andriţoiu de la Muzeul
din Deva, în anul 1976.
O atenţie deosebită merită gravurile rupestre descoperite pe peretele din
stânga al etajului superior. Ele au constituit obiectul unui studiu separat semnat
de M. Cârciumaru şi M. Nedopaca.
Cele 13 gravuri identificate constau din: cercuri simple având uneori
marcat centrul, cercuri concentrice, cercuri care se intersectează, cercuri
intersectate de linii verticale sau orizontale, cercuri cu arcuri de cerc în interior
etc. (pi. IX/1-2). La acestea se adaugă o siluetă umană (pi. IX/2).
Iniţial, cercetătorul I. Andriţoiu a sugerat că gravurile ar putea fi atribuite
epocii feudale, dar ulterior, M. Cârciumaru şi M. Nedopaca, pe baza analogiilor
cu elemente asemănătoare aparţinând culturilor megalitice de pe coasta atlantică,
notează ca posibilă datarea lor în epoca metalelor (poate în epoca bronzului).
Bibliografie: I. Andriţoiu, Crăciuneşti, p. 67, nr. 24; idem, Repertoriu, p.
20, nr. 11; M. Cârciumaru şi M. Nedopaca,Gravurile, p. 181-196; de asemenea,
am primit informaţii amabile şi utile de la M. Nedopaca.
3.3.5. Crişcior
La poalele dealului,, Pietroasa" din apropierea localităţii a fost descoperit
un topor de piatră, perforat, atribuit culturii Coţofeni (pi. Vll/4). Materialul se află
în prezent la Muzeul din Brad.
Bibliografie: I. Andriţoiu, Crăciuneşti, p. 68, nr. 34.
3.3.6. Grohot (corn. Bulzeştii de Sus).
În partea de hotar numită „La pod", a fost identificată încă din secolul
ţrecut o aşezare preistorică. Deşi materialul arheologic este nerelevant din
punct de vedere cultural, conformaţia terenului ne sugerează atribuirea
descoperirii culturii Coţofeni.
Bibliografie:G. Teglăs, Hunyadvm Tort, p. 15; I. Marţian, Repertoriu, p.
21, nr. 311; M. Roska, Erd. Rep., p. 100, nr. 58.
3.3.7. Mihăileni (com. Buceş)
a. Din perimetrul acestei localităţi provin două topoare de piatră, cu orificiu
de înmănuşare. Unul dintre acestea, confecţionat din cuarţit porfir, se află la
Muzeul din Deva, iar celălalt în colecţia particulară Doru Brădean din Dupăpiatră.
Ambele au fost descoperite întâmplător, la baza dealului din stânga văii Crişului.
www.cimec.ro
b. Tot în perimetrul satului a fost întreprinsă, în vara anului 1987, o

campanie de săpături arheologice sub conducerea cercetătorului I. Andriţoiu de
la Muzeul din Deva. Obiectivul sondajului arheologic a fost identificarea
amplasamentului vechii biserici a satului. Cu acest prilej, în secţiunea I a fost
relevat şi material ceramic ornamentat în manieră Coţofeni (linii incizate şi
împunsături succesive).
Bibliografie: G. Teglăs, Hunyadvm Tort, p. 15; I. Marţian, Repertoriu, p.
26, nr. 436; M. Roska, Erd Rep., p. 182, nr. 228; I. Andriţoiu,Crăciuneşti, p. 68,
nr. 47 (cu bibliografia problemei); idem, în Monografia, p. 608.
b.I. Andriţoiu, în Monografia, p. 608.
3.3.8. Ribicioara (com. Ribiţa)
În urma unei cercetări de suprafaţă efectuată în anul 1972, cercetătorul FI.
Dudaş a identificat, la 3 km N de sat, pe locul numit „La cărămizi", urmele unei
locuiri preistorice. Materialul arheologic constând din fragmente ceramice, a
fost încadrat într-o fază târzie a culturii Coţofeni.
Bibliografie: FI. Dudaş, Descoperiri, p. 21-22; I. Andriţoiu, Crăciuneşti,
p. 68, nr. 54; idem, Civilizaţia, p. 100, nota 122.
3.3.9 Ruda (sat înglobat or. Brad).
Cu prilejul unei periegheze din anul 1976, de pe versanţii dealului
„Cireşata", au fost recoltate de către cercetătorul I. Andriţoiu fragmente ceramice
de culoare roşiatică şi maroniu-cărămizie, decorată cu incizii şi topoare de
piatră întregi sau fragmentare (pi. Vlll5-8).
Dintre fragmentele ceramice, atrage atenţia un picior de cupă din pastă
brună cu nisip şi pietricele în compoziţie, cu secţiune pătrată, decorată prin
incizii liniare încrustate cu alb (pi. VI 1/9).
Materialul a fost atribuit culturii Coţofeni, dar au fost relevate şi influenţe
de tip Baden.
Materialul ceramic inedit din prezenta lucrare, provenit din aşezarea de la
Ruda, confirmă încadrarea culturală făcută anterior (pi. 111/1-15).
Bibliografie: A. Stoia, Les fouilles, I, p. 368, nr. 108; I. Andriţoiu,
Crăciuneşti, p. 69, nr. 55; idem, Repertoriu, p. 26.
3.3.1 O. Şteia (corn. Tomeşti)
Cu ocazia perieghezei efectuată în perimetrul localităţii în anul 1996, am
identificat, pe locul numit „Prislop", o locuire preistorică aparţinând culturii
Coţofeni şi grupului cultural Şoimuş.
Aşezarea este plasată pe o înălţime ce domină valea Grişului, fiind
apărată natural de cursul râului şi de relieful accidentat.
De pe culmea dealului şi de pe pantele versantului nordic am recoltat
numeroase fragmente ceramice (pi. IV /1-8).
Ceramica aparţinând culturii Coţofeni este de culoare cenuşie sau roşiatică,
confecţionată din pastă amestecată cu nisip şi pietriş. Datorită arderii slabe şi
rulării sale, ceramica este foarte corodată. Unele fragmente păstrează încă
urme de lustruire.
Ca forme pot fi distinse castroane, străchini, vase de uz comun. Decorul
constă în ornamente realizate prin incizie şi în tehnica împunsăturilor succesive.
Pe câteva fragmente sunt vizibile urme de incrustaţie cu pastă albă.
www.cimec.ro
Pe baza analogiilor încadrăm locuirea Coţofeni de la Şteia- „Prislop" în

faza III c de evoluţie a culturii.
3.3.11. Ţebea (com. Baia de Criş).
În toamna anului 1953, N. Harţuche de la Muzeul din Brăila a făcut o serie
de cercetări de teren pe valea Grişului Alb. În urma acestor periegheze
cercetătorul brăilean a identificat pe dealul \,Ruşti", din hotarul satului Ţebea, o
aşezare aparţinând culturii Coţofeni şi grupului cultural Şoimuş din bronzul
timpuriu.
Iniţial, sondajul arheologic efectuat aici a relevat un strat de locuire
nediferenţiat, cuprins între O, 15-1, 1Om grosime. A fost recuperată o mare
cantitate de ceramică, obiecte de piatră, os şi lut, fiind identificate şi urmele unei
locuinţe de suprafaţă construită din chirpic cu împletitură de nuiele şi având
vatră de foc.
Deşi, la început, materialul arheologic a fost atribuit în întregime fazei
finale a culturii Coţofeni, cercetări ulterioare au relevat că o parte din inventarul
ceramic aparţine grupului Şoimuş.
Sondajul de verificare efectuat în 1981 a relevat, în S li, următoarea
succesiune stratigrafică: - 0-0, 1Om - sol vegetal; - O, 10-0,40m - nivel de
cultură de culoare gri închis spre negru, bogat în material arheologic, în special
ceramică, unele de piatră şi os, aparţinând grupului Şoimuş; - 0,40-0,55m -
strat de culoare brun deschisă conţinând materiale Coţofeni.
Identificarea şi atribuirea culturală a ceramicii este mai facilă prin analiza
ornamentaţiei decât prin cea a formelor ceramice (identificarea s-a făcut
conform tipologiei propuse de P. Roman). Dintre ornamentele specifice culturii
Coţofeni pot fi distinse: triunghiuri franjurate, motive cu benzi haşurate oblic sub
formă de fâşii, motive incizate în forma, ,scheletului de peşte" şi a, ,ramurilor de
brad", motive în forma „tablei de şah", benzi de impresiuni verticale paralele.
Pe baza analogiilor, materialul arheologic a fost încadrat în faza lllc de
evoluţie a culturii Coţofeni.
Bibliografie: N. Harţuche, Cercetări, p. 439-449; FI. Dudaş, Descoperiri,
p. 21; P. Roman, Coţofeni, p. 43, 86; I. Andriţoiu, Crăciuneşti, p. 69, nr. 68;
idem, Civilizaţia, p. 19, 126.
3.3. EPOCA BRONZULUI

3.4.1. Brad
În capătul străzii Oituz, situată în paralel cu şoseaua care duce spre Valea
Bradului, a fost descoperită întâmplător o locuire preistorică. Aşezarea este
plasată pe şeaua ce coboară de pe un promontoriu stâncos, nu prea înalt, care
domină cursul râului Valea Brad.
Cercetarea noastră de suprafaţă din anul 1996 s-a soldat cu recoltarea de
fragmente ceramice şi utilaj litic (pi. V/1-18, Vl/1-1 O, 20-21 ). Ceramica este de
culoare cenuşie, roşiatică şi, mai rar, castanie. Pasta este de bună calitate,
amestecată cu nisip şi pietriş, bine arsă. Unele fragmente ceramice sunt
lustruite.
www.cimec.ro
Formele care pot fi recunoscute reprezintă castroane, străchini, căni şi

vase de uz comun. Câteva fragmente indică existenţa unor profila în formă de
S. Se remarcă îngroşarea buzei vaselor care uneori este răsfrântă spre exterior
(pi. V/6). De asemenea, pe unele fragmente apare o uşoară faţetare a peretelui
(pi. V/11).
Ornamentaţia constă în brâuri simple sau alveolate, dispuse orizontal sau
vertical, sub buză, pe umărul sau zonele de curbură ale vaselor. Aceste brâuri
pornesc din proeminenţe alungite simple sau din creste alveolate (pi. V/1, 14; Vl/5).
Uneori alveolele sunt imprimate direct în peretele vasului, sub buză (pi. V/4).
Materialul litic, bogat, este format din nuclee şi lame de silex şi cuarţit.
Pa baza analizei materialului ceramic, ~ formei şi ornamentaţiei sale,
încadrăm locuirea de la Brad - str. Oituz în perioada timpurie a epocii bronzului
şi o atribuim grupului cultural Şoimuş.
Precizăm că o parte oin materialul arheologic, precum şi informaţii
·mabile, am primit de la prof. M. David, directorul Muzeului de Istorie şi
·]nografie din Brad.
3.4.2. Caraci (com. Baia de Criş).
Într-o mină de la Caraci a fost descoperit întâmplător un topor-ciocan de
diorit (pi. Vll/10). A fost atribuit epocii bronzului.
Bibliografie: G. Teglas, Hunyadvm Tort, p. 15, 167; M. Roska, Erd. Rep.,
p. 117, nr. 28; D. Berciu, Repertoriu, p. 31; I. Andriţoiu, în Monografia, p. 609;
idem, Civilizaţia, p. 75.
3.4.3. Ribicioara (com. Ribiţa).
În urma perieghezei efectuată în punctul „La cărămizi" în anul 1972, FI.
Dudaş a descoperit inventar ceramic 'le care l-a atribuit în întregime culturii
Coţofeni. Cercetările ulterioare ce a J avut drept rezultat definirea grupului
cultural Şoimuş aparţinând bronzului timpuriu, au dus la reconsiderarea unei
părţi a materialului ceramic.
Astfel, fragmentele ceramice de culoare brună-castanie, aparţinând unor
vase cu buza evazată şi marginea îngroşată pe partea exterioară pot fi atribuite
qrupului Şoimuş. De asemenea, exemplarele ce au sub buză proeminenţe
iu cători de formă semicirculară alungită, de la a căror bază pornesc în jos două
duri mici, simple ori crestate, pot fi regăsite în tipologia vaselor ornamentate
de tip Şoimuş.
Bibliografie: FI. Dudaş, Descoperiri, p. 21-22; I. Andriţoiu.Civilizaţia p. 100,
nota 122.
3.4.4. Şteia (corn. Tomeşti).
Cercetarea de suprafaţă efectuată de Dealuf,, Prislop" a dus la identificarea
unei locuiri preistorice aparţinând culturii Coţofeni. Printre fragmentele ceramice
recoltate cu acest prilej am identificat şi câteva ce pot fi atribuite grupului cultural
Şoimuş (pi. Vl/11-19).
Ceramica este de culoare roşie, cărămizie sau cenuşie, confecţionată
9intr-o pastă amestecată cu nisip, slab arsă.
Materialul, redus numeric, nu ne permite să identificăm decât fragmente
de castroane, străchini şi vase de uz comun. Buza vaselor este îngroşată la
exterior sau trasă spre interior (pi. Vl/13-14).
www.cimec.ro
Ornamentaţia constă în proeminenţe simple alungite, brâuri simple sau

alveolate orizontale, dispuse pe marg~ne sau sub margine, pe umărul vasului
sau pe părţile cu maximă expunere. Apar şi alveole adâncite direct în peretele
vasului, sub buză (pi. Vl/15).
Materialul litic este foarte bogat (pi. Vl/22-25). Considerăm că şi cea mai
mare parte a acestuia, constând în nuclee şi diverse lame de silex şi cuarţit,
poate fi atribuit locuirii din epoca bronzului.
3.4.5. Ţebea (Com. Baia de Criş).
În urma sondajului arheologic efectuat de către N. Harţuche în aşezait:'d
preistorică de la Ţebea- „Dealul Ruşti", a fost relevat un singur strat de cultu.:
materialul arheologic de aici fiind atribuit fazei finale a culturii Coţofeni.
Cercetări mai recente realizate de către cercetătorul I. Andriţoiu în bazinu.
mijlociu al Mureşului şi pe văile unor afluenţi ai acestuia, au permis precizarea
unui nou grup cultural, atribuit, din punct de vedere cronologic, începutului
epocii bronzului. În urma analizei tipologice a materialului provenit din săpătura
efectuată la Ţebea în deceniul şase, s-a stabilit că o parte a acestuia aparţine
grupului cultural Şoimuş, identificat de către cercetătorul I. Andriţoiu.
Cercetările au fost reluate la Ţebea printr-o săpătură arheologică, în vara
anului 1981. Cu acest prilej s-a realizat precizarea unor aspecte importante
privind grupul cultural Şoimuş, aşezarea de aici fiind una dintre cele mai
importante pentru documentarea acestui grup. Deşi între cele două straturi de
cultură nu există un hiatus, cercetarea din teren a facilitat punerea în evidenţă
a două nivele de locuire ce aparţin perioadei de tranziţie (cultura Coţofeni) şi
bronzului incipient (grupul Şoimuş). Situaţia este similară în aproape toate
aşezările unde a fost documentat acest grup cultural.
În cadrul ceramicii pot fi distinse două mari grupe: ceramica grosieră şi
ceramica fină. Ceramica grosieră are ce degresant pietriş şi bucăţi de rocă. Este
lucrată neglijent şi are pereţii groşi, iar arderea este relativ slabă, neuniformă.
Culoarea vaselor variază de la maroniu-roşiatic la brună.
Ceramica fină, degresată cu nisip fin, este lucrată îngrijit şi are pereţii
subţiri, acoperiţi cu slip şi lustruiţi. Culoarea vaselor este variabilă, de la gri
deschis la brun cenuşiu şi negricios, în funcţie de ardere.
În aşezarea de la Ţebea au fost identificate următoarele forme de vase
(după tipologia propusă de cercetătorul I. Andriţoiu): strachini, castroane, ceşti,
căni, boluri, pahare, vase sac, vase de uz comun.
. În cadrul grupului Şoimuş decorul ceramicii este, în general, „sărăcăcios
şi de factură modestă" (cf. I. Andriţoiu, Civilizaţia, p. 23). Pentru ornamentarea
ceramicii au fost folosite numai procedeele tehnice în relief şi prin adâncire.
Ornamentaţia în relief constă în: benzi reliefate având aspect de creste;
proeminenţe alungite simple sau alveolate; butoni mici, circulari. Prin adâr ;re
au fost realizate următoarele motive ornamentale: incizii dispuse pe marginea
exterioară a buzei; alveole plasate pe benzile reliefate sau proeminenţe; şiruri
de impresiuni mici, triunghiulare; perforaţii circulare.
Dintre obiectele de lut şi piatră au fost descoperite următoarele categorii:
fusaiole de forme şi mărimi diferite; rotiţe pentru cărucioare din lut; un idol
zoomorf din lut; lame şi aşchii de silex; cuţite curbe.
www.cimec.ro
Cercetările noastre de suprafaţă au relevat, în imediata apropiere a

locuirii, pe şeaua dintre culmi, prezenţa a trei morminte tumulare cu manta de
piatră. Primul dintre tu muli este distrus, dar ceilalţi doi se păstrează, într-o formă
puţin aplatizată, intacţi (fig. 4).
La o distanţă de cca. un km. de aşezare, în direcţia sud am identificat
într-o poziţie similară, un alt turnul de aceeaşi factură.
Bibliografie: N. Harţuche,Cercetări, p. 439-449; FI. Dudaş, Descoperiri,
p. 21; I. Andriţoiu, Şoimuş, p. 39-56; idem, Civilizaţia, p. 19-26.
3.5. PRIMA EPOCĂ A FIERULUl-HALLSTATT
•
Lângă drumul din apropierea locului numit „Fântâna Borchii" au fost
descoperite întâmplător, în anul 1881, trei statui-menhir lucrate din gresie
locală. Dacă luăm în considerare faptul că statuile-menhir ar fi avut, în epoca
preistorică, şi capete, atunci putem spune că actualmente toate se păstrează în
stare fragmentară. Totuşi, în vreme ce la una din ele se păstrează partea
inferioară, nefasonată, menită să fixeze monumentul în sol, la celelalte două
acest, ,soclu" lipseşte. Din acest motiv, dimensiunea monumentelor este variabilă,
de la 1,42m cât măsoară stela „întreagă", la 1, 15 şi respectiv 0,90 celelalte
două. Lăţimea în dreptul umerilor este de 0,53 la două şi 0,54m la cealaltă, în
vreme ce grosimea lor medie este de O, 18m (pi. X/1 a-3c).
În general statuile-menhir antropomorfe au şi capete, absenţa acestei
părţi în cazul stelelor de la Baia de Criş datorându-se fie decapitării lor într-o
epocă ulterioară, fie stilizării cu care au fost concepute acestea, lucru mai puţin
probabil.
Caracterele antropomorfe sunt redate stilizat. Mâinile sunt sugerate prin
dăltuire. Braţele sunt coborâte pe lângă bust, iar antebraţele sunt flexate pe
piept. Palmele, deschise, au degete bine conturate, de dimensiuni egale,
răsfirate. Membrele inferioare nu sunt conturate.
De pe umeri coboară două benzi reliefate, late de cca. 3-4 cm. Ele se
unesc pe piept, continuând în jos într-o singură bandă, care este legată de
centura proemirnţntă de un cm şi lată de 3-8 cm ce înconjoară mijlocul statuilor.
Pe spate benzile susţin o altă bandă, mai lată, de cca. 10-15 cm, care coboară
până în apropierea centurii. Aceasta din urmă, iar la una dintre statui şi benzile
din faţă şi de pe umeri sunt decorate cu un motiv în zig-zag. Toate cele trei statui
poartă la centură, reprezentat distinct, câte un topor-ciocan cu două braţe.
În ceea ce priveşte interpretarea statuilor, marea majoritate a celor ce
le-au studiat au opinat că ele reprezintă zeităţi protectoare ale minerilor. Astfel,
toporul-ciocan a fost considerat o unealtă de muncă în mină, iar banda lată de
pe spate ca fiind un sac (coş) în care se transporta minereul aurifer.
În privinţa datării lor însă, părerile sunt împărţite, palierul atribuirilor
mergând de la eneolitic până la epoca romană. Astfel G. Teglas şi S. Rakoczy
considerau că statuile aparţin epocii romane, primul făcând precizarea că nu
sunt făcute de romani.
M. Hoernes şi G. Wilke apreciau că stelele antropomorfe reprezintă zeităţi
feminine ale romanilor, iar originea lor trebuie căutată în perioada preromană.
www.cimec.ro
Într-un studiu privind statuia-menhir de la Hamangia, V. Pârvan oferea şi

o datare mai strictă a stelelor antropomorfe de la Baia de Criş, plasându-le la
începutul epocii bronzului.
Pe baza analogiilor, A.D. Alexandrescu atribuie statuile elementelor
orientale pătrunse în spaţiul intracarpatic în eneolitic, făcând trimiteri la cultura
Coţofeni, dar şi la grupul mormintelor tumulare aparţinând bronzului timpuriu.
O. Floca, pe baza analizei modului de confecţionare, a formei toporului-
ciocan reprezentat şi a ornamentului în zig-zag precum şi pe baza analogiilor
cu un monument villafranchian, urcă datarea stelelor antropomorfe plasându-le
cel mai devreme în prima epocă a fierului.
În fine reluând o idee de-a lui A.D. Alexandrescu, cercetătorul H. Ciugudean
stabileşte o legătură între răspândirea statuilor-menhir şi cea a sceptrelor de
piatră, ambele categorii fiind considerate manifestări ale triburilor din stepele
nord-pontice. Bazându-se pe aceste consideraţii şi pe aceleaşi analogii tipologico-
stilistice cu statuile menhir din răsăritul Europei, cercetătorul amintit plasează
ştelele antropomorfe de la Baia de Criş ca reprezentantele cele mai evoluate
dintr-o serie databilă între a doua jumătate a mileniului III î Chr. şi primele secole
ale mileniului li î. Chr.
În ceea ce ne priveşte, considerăm argumentele aduse de către O. Floca
suficient de pertinente pentru a încadra statuile antropomorfe în prima epocă a
fierului.
Bibliografie: I. Marţian, Repertoriu, p. 7, nr. 39; M. Roska, Erd Rep., p.
140, nr. 277; V. Pârvan, Hamangia, p. 422-429; C. Daicoviciu, Cultura, p. 326;
A. D. Alexandrescu, Statui-menhir, p. 145-149; O. Floca, Baia de Criş, p. 41-
50; N. Maghiar, Şt. Olteanu, Istoria, p. 39; I. Andriţoiu, L. Mărghitan, Deva, p.
23; VI. Dumitrescu.Arta, p. 263-264; H. Ciugudean,Stela antropomorfă, p. 59-
63; I. Andriţoiu, în Monografia, p. 609.
3.5.2. Brad
La sfârşitul secolului trecut, cu prilejul construirii liniei de cale ferată Brad-
Arad, a fost descoperit întâmplător, în dreptul gării Brad, un depozit de bronzuri.
Depozitul este relativ mic, cuprinzând un celt cu decor în formă de
aripioare (pi. Vll/13), un vârf de lance decorat (pi. Vll/14) şi două brăţări cu
capetele suprapuse din bandă de secţiune plan-convexă (pi. Vlll11-12), decorate
cu benzi de linii verticale şi unghiulare însoţite de linii scurte, oblice (pi. Vll/11 a-
12a).
Depozitul de bronzuri aparţinând grupei Moigrad-Tăuteu, a fost datat în
Hallstatt B, sau în cifre absolute, în secolul X î. Chr.
Bibliografie: G. Teglas, Hunyadvm Tort, p. 15; L. Domotor, A bradi
bronzleletrol, p. 70-71; M. Roska, Erd. Rep., p. 50, nr. 202; M. Rusu,
Verbreitung, p. 208, nr. 6; M. Petrescu-Dâmboviţa, Depozitele, p. 127 (cu
bibliografia problemei); I. Andriţoiu, în Monografia, p. 609.
3.5.3. Ribiţa.
Cu ocazia cercetării arheologice efectuate la biserica din localitate în vara
anului 1990, în interiorul bisericii au fost descoperite şi câteva fragmente
ceramice grosiere de factură hallstattiană.
Bibliografie: A. A. Rusu, Biserica, p. 5.
www.cimec.ro
3.6. A DOUA EPOCĂ A FIERULUI - LA TENE

3.6.1. Baia de Criş.
În secolul trecut a fost descoperit cu prilejul unor lucrări edilitare, pe locul
numit „Gura Voinii", la adâncimea de 0,65 m, un tezaur cuprinzând 70 de
drahme emise de Oyrrhachium şi Apollonia, precum şi o brăţară şi doi cercei de
argint de factură dacică (fig. 5).
Drahmele de Dyrrhachium şi de Apollonia au pătruns în spaţiul intracarpatic
probabil pe la sfârşitul secolului III î. Chr., dar perioada de maximă circulaţie a
lor se plasează între mijlocul secolului li şi mijlocul secolului I î. Chr.
Bibliografie: M. Roska,Erd. Rep., p. 140, nr. 277; B. Mitrea,Penetrazione,
p. 89 (nr. 19), 93; I. Glodariu, Relaţii, p. 92, 268 (nr. 6).
3.6.2. Brad
a. La Muzeul din Szeged se află o monedă provenită dintr-o descoperire
izolată de la sfârşitul secolului trecut. Moneda a fost identificată ca reprezentând
un denar republican roman emis pentru legiunile lui Marcus Antonius.
Bibliografie: a. I. Tămărkeny, P. Harsanyi, A szegedi muzeumba, p. 1O;
M. Roska, Erd. Rep., p. 50, nr. 202; B. Mitrea, Penetrazione, p. 106(nr. 40); M.
Ghiţescu, Aspecte, p. 661; I. Glodariu, Relaţii, p. 279 (nr. 37).
3.6.3. Tomeşti
Oe la poalele cetăţii de pe malul Grişului Alb provin, din descoperiri
izolate, două monede republicane romane. Una are o reprezentare a Dioscurilor,
iar cealaltă este datată în anul 84 î. Chr.
Bibliografie: I. Glodariu, Relaţii, p. 295 (nr. 329).
3.7. EPOCA ROMANĂ

În perimetrul localităţii urmele exploatărilor miniere romane se cunosc
încă din secolul trecut. Astfel, pe platoul „La Ptincuri", pe locul numit „Fântâna
Borchii" şi pe „ Vârful Feredeului", sunt vizibile încă vestigiile spălătoriilor de
aur. Aici pot fi identificate resturile unor mari rezervoare de apă înconjurate de
movile de nisip rezultat din spălarea minereului aurifer.
Aşezarea civilă a minerilor se găsea pe locul actualei comune unde au
apărut substrucţii de clădiri, conducte de apă, unelte de minerit, monede,
ceramică ş.a.
Bibliografie: C. Gooss, Chronik, p. 88; P. Kiraly, Apulum, p. 376; I.
Marţian, Repertoriu, p. 7, nr. 39; G. Popa-Lisseanu, Romanica, p. 21 O; V.
Christescu, Viaţa economică, p. 12-13; V. Stanciu, Aurul, p. 51; TIR, L34, p.
32; O. Tudor, Oraşe, p. 192-193; O. Pretase, Autohtonii, p. 37; I. Andriţoiu, în
Monografia, p. 609.
3.7.2. Brad
a. Dintr-o descoperire întâmplătoare provine un vas de bronz. Dimensiunile
~ale sunt: înălţime 12,5 cm; diametrul gurii 8 cm.
Vasul este o oinochoe cu corpul ovoidal, alungit şi gura trilobată. Buza şi
baza gâtului sunt ornamentate cu ove. Pe gât este imprimată imaginea a două
animale fantastice şi motive vegetale stilizate. Ca realizare pare a fi o piesă de
import.
www.cimec.ro
În privinţa datării sale, cercetătoarea A. Rusu consideră că poate fi atribuit

primei perioade a secolului Id. Chr., în vreme ce L. Ţeposu-David îl plasează
în secolul li d. Chr.
Vasul, aflat într-o stare de conservare bună, se păstrează la Muzeul din
Deva sub nr. inv. 1152.
b. Din zona oraşului se menţionează descoperiri de vase romane, monede,
opaiţe. Vestigiile descoperite indică o slabă locuire romană.
c. În anul 1892 a fost descoperită întâmplător, în perimetrul oraşului, o
monedă romană de la Hadrian.
d. Tot dintr-o descoperire izolată provine şi o monedă „Provincia Dacia",
emisă de Filip Arabul.
e. O. Floca descrie două opaiţe romane din colecţia fostului Muzeu al
Societăţii „Mica".
Primul opaiţ este confecţionat din lut, slab ars, de culoare roşie-gălbuie,
cu picior. Înălţimea sa este de 7,8 cm. Pe picior se distinge un ornament în
spirală sub formă de şarpe ce se termină ca o creastă pe faţa de sus a
rezervorului. Talpa piciorului este decorată cu crestături late, paralele, îndreptate
de la centru spre exterior. Lucerna are trei orificii p,entru luminat (unul în faţă şi
două laterale, fiecare în vârful unui scurt bot) şi unul central pentru introducerea
combustibilului.
Pe faţa rezervorului, înconjurată de o cunună, apare a reprezentare în
relief înfăţişând trei personaje angrenate într-o scenă în mişcare, plină de viaţă.
Cele trei personaje au fost identificate cu Apollon, Minerva şi Marsyas, iar scena
reproduce în opinia lui O. Floca, legenda lui Marsyas. Trebuie remarcat faptul
că aceasta este o reprezentare unică pe opaiţele romane din Dacia.
Ca şi în cazul celui dintâi, locul şi condiţiile descoperirii celui de-al doilea
opaiţ nu sunt cunoscute. Este probabil ca ele să provină din aşezările minerilor
din zonă, poate chiar de la Brad.
în ceea ce priveşte acest al doilea opaiţ, el este piriform. Este confecţionat
din lut, slab ars, are o toartă şi un singur orificiu pentru ardere şi unul central
pentru introducerea combustibilului.
Pe faţa rezervorului este reprezentat un geniu înaripat, nud, stând în
picioare. Personajul are aripi mari, larg desfăcute şi se sprijină cu mâinile pe un
altar aflat în faţa sa. Pe fund lucerna are ştampila A.O.E.
Discutând originea acestui opaiţ, N. Gostar arată că această ştampilă
este o repreientare unică, nefiind cunoscută pe lucernele altor provincii ale
Imperiului. Pe baza acestor consideraţii şi a formei alungite, puţin neobişnuite,
cercetătorul pledează pentru o datare mai târzie a opaiţului, respectiv pentru
secolele IV-V d. Chr. În acest context A.O.E. ar reprezenta una dintre puţinele
inscripţii latine de la nord de Dunăre de după părăsirea aureliană.
Bibliografie: a. Civilta, p. 259, G. 162; A. Rusu, Bronzuri, p. 179, nr. 25.
b. C. Gooss,Chronik, p. 68; I. Marţian.Repertoriu, p.10, nr. 97; G. Popa-
Lisseanu, Romanica, p. 209-210; V. Christescu, Viaţa economică, p. 12; V.
Stanciu, Aurul, p. 53; D. Tudor, Mineritul, p. 400; ; idem, Oraşe, p. 192; TIR,
p. 39; D. Protase, Autohtonii, p. 37, 235.
www.cimec.ro
c. Gr. Moisil, Monetele, p. 61, nr. 85.

d. I. Winkler, Moneda, p. 154.
e. O. Floca, Descoperiri, p. 66-69; N. Gostar, Inscripţii, p. 157, 195.
3.7.3. Bucureşci (com. Crişcior).
Încă din secolul trecut sunt cunoscute vestigii ale exploatărilor romane de aur.
Bibliografie: TIR, p. 42.
3.7.4. Caraci (com. Baia de Criş).
a. Pe „Valea Şteampurilor" mari grămezi aluvionare reprezintă urmele
spălătoriilor de minereu aurifer datând din epoca romană. De aici au fost
recoltate în anul 191 O fragmente ceramice de factură romană.
b. Lucrări moderne de exploatare minieră au dus la descoperirea, în mina
de la „Adamul Nou", a unei galerii dăltuite datând din epoca romană.
Bibliografie: a. V. Stanciu, Aurul, p. 53; TIR, p. 44; D. Tudor, Oraşe, p.
192; D. Protase, Autohtonii, p. 37.
b. 2000 de trepte, p. 75.
3.7.5. Crişcior.
Sunt cunoscute urme ale exploatărilor miniere romane.
Bibliografie: TIR, p. 50.
3.7.6. Dupăpiatră (corn. Buceş).
Cu ocazia unor lucrări edilitare, în locul numit „Gura Cheii" au fost
descoperite mai multe bucăţi de conductă romană din lut. Acestea făceau parte,
probabil, dintr-o amenajare menită să capteze apa unui izvor de pe panta
dealului. Descoperirea este situată în imediata vecinătate a drumului roman ce
ducea la Zlatna.
Bibliografie: I. Andriţoiu, Repertoriu, p. 23, nr. 18.
3.7.7. Mesteacăn (înglobat or. Brad).
în perimetrul localităţii sunt cunoscute urme ale exploatărilor aurifere
romane.
Bibliografie: TIR, p. 79; D. Tudor, Oraşe, p. 192.
3.7.8. Ribiţa "
La Ribiţa au fost identificate urmele exploatărilor romane în stâncă şi a
spălătoriilor de aur. De altfel, întreaga vale a Ribiţei cuprinde astfel de vestigii
ale activităţii economice romane. Cel mai bun exemplu este descoperirea
şaitrocului de lut utilizat la spălarea aurului aluvionar. În prezent se află la
Muzeul Bruckenthal din Sibiu.
Bibliografie: C. Gooss,Chronik, p. 103; G. Popa-Lisseanu,Romanica, p.
214; V. Christescu, Viaţa economică, p. 13; M. Roska,Erd Rep., p. 238, nr. 34,
D. Tudor, Oraşe, p. 192; TIR, p. 96; 2000 de trepte, p. 75.
3.7.9. Ruda (înglobat or. Brad).
a. Exploatările romane de aici erau cunoscute încă din secolul trecut, ele
constituind cele mai importante puncte de extracţie din această zonă. Sunt
semnalate mai multe lucrări miniere în dealurile Barza, Smereciu şi Pietroasa,
în jurul filoanelor Ana, Sofia şi Mihaely. Rezultatele concrete ale acţiunii de
exploatare romană sunt galeriile dăltuite în piatră. Astfel, filonul Ana a fost
interceptat prin galeria cunoscută sub denumirea de „Treptele romane" care
www.cimec.ro
are o lungime de 180 m. Filonul principal Ana a fost deschis pe o lungime de 912
m, 120 m adâncime şi având grosimi între 30 şi 120 cm.
Filoanele Sofia şi Mihaely se află la 45 de m de orizontul principal actual,
lucrările de deschidere măsurând 120 m în lungime. La aceasta se adaugă o
galerie lungă de 650 m prin care se evacua apa din galeriile miniere. De aici a
fost recuperat butucul unei roţi elevatoare folosită la evacuarea apei.
Galeriile aveau cca. 1 m înălţime şi o lăţime de 0,60-0, ?Om, ceea ce a
condus la ipoteza că aici lucrau numai mineri sau sclavi de talie mijlocie şi
culcaţi, sau chiar copii.
Inventarul descoperit în aceste galerii constă în obiecte de dulgherie,
conducte de apă, unelte de minerit, opaiţe. Pe o stâncă a fost identificată
Inscripţia VEP (sau SEP), tradusă prin „VILLICUS ET PROCURATOR", dedicată
conducătorului lucrărilor (sau reprezintă prescurtarea numelui Septimius).
În apropierea galeriilor romane au fost descoperite unelte de minerit şi o
monedă de la Septimius Severus.
b. în urmă cu mai bine de două decenii, ca urmare a unor descoperiri
întâmplătoare, în ~ona Ruda a fost pusă în evidenţă existenţa unei necropole
romane. Pe şeaua dintre vârfurile Barza şi Muncelul, pe locul numit „La
Petreneşti", aflat la numai un km. de „Treptele romane", au fost descoperite
iniţial fragmente de monumente cu caracter funerar.
Cercetarea arheologică sistematică s-a desfăşurat în campanii succesive
între anii 1976-1978 şi 1981-1982, sub conducerea cercetătoarei A. Rusu de la
Muzeul Judeţean Deva. Pe terasa orientată NE-SV, au fost aduse la lumină, în
cele cinci campanii de săpătură, 129 morminte. (pi. Xl/1 ).
Gropile mormintelor dovedesc un rit aparte: incineraţia în gropi de înhumaţie
având dimensiuni variabile între 1,50-1,90m lungime şi 0,60-0,90 m lăţime.
Gropile se adâncesc până la 0,80 cm în sol şi sunt puternic arse pe toată
suprafaţa ceea ce facilitează delimitarea lor în profilul săpături. Pe fundul
gropilor apare, invariabil, un strat de cărbune şi cenuşă în grosime de mai mulţi
tentrimetri (pi. Xl/2-3). Pe baza acestor constatări s-a putut concluziona că
incinerarea se făcea pe loc.
Inventarul arheologic al mormintelor este relativ sărac şi cuprinde fragmente
ceramice, căni, ulcioare, fructiere, străchini, opaiţe cu un singur arzător, cuie de
fier, scoabe, fragmente de cuarţ şi silex. Materialul ceramic descoperit se
înscrie în categoria c&ramicii romane provinciale descoperită pe teritoriul fostei
Dacii romane (pi. XII).
Extrem de importante pentru relevarea componenţei etnice a necropolei
sunt inscripţiile de pe monumentele funerare descoperite în cursul cercetării.
Din analiza ritului funerar, a materialului arheologic, în special ceramic, a
inscripţiilor cu caracter funerar, s-a impus concluzia că la Ruda avem de-a face
cu o necropolă de epocă romană databilă în secolele 11-111 d. Chr. Ea aparţine
unui grup de colonişti illiri sau dalmatini, aduşi aici după cucerirea Daciei în
scopul exploatării bogatelor zăcăminte aurifere.
Cercetări de teren ulterioare au avut drept rezultat localizarea aşezării
coloniştilor a căror necropolă a fost cercetată.
www.cimec.ro
Bibliografie: a. C. Gooss,Chronik, p. 105; G. Teglăs,Hunyadvm Tort, p.

166-167; I. Marţian, Repertoriu, p. 33, nr. 562; P. Kiraly, Apulum, p. 376; G.
Popa-Lisseanu, Romanica, p. 209-21 O; V. Christescu, Viaţa economică, p. 12,
18; V. Stanciu, Aurul, p. 51-53; M. Roska,Erd. Rep., p. 240, nr. 64; M. Macrea,
Viaţa, p. 302; D. Tudor, Oraşe, p. 192-193; TIR, p. 97; 2000 de trepte, p. 75-
78.
b. A. Stoia, Les fouilles, I, p. 358, nr. 16; li, p. 350, nr. 19; A. Rusu,
Cercetări, p. 219-223; idem, Necropola, p. 291-294; idem, Les lllyriens, p.
137-152; 2000 de trepte, p. 78-86; I.I. Rusu, IDR, 111/3, p. 426-433; I. Andriţoiu,
în Monografia, p. 609-61 O.
3. 7.1 O. Stănija (com. Buceş).
Stănija este cea.mai vestică localitate cu exploatări aurifere romane de pe
valea Grişului Alb. Extracţia aurului a fost intensă aici, urme ale activităţii
miniere apărând pretutindeni, dar mai ales pe dealurile Ungurilor (1048 m) şi
Măgura, pe vârful Fericeaua (1164 m) şi pe Valea Coacăzelor. În imediata
apropiere a punctelor de lucru s-au descoperit locuinţe izolate sau în grupuri
putând fi colectate cărămizi, ţigle, ceramică romană, opaiţe, unelte de minerit,
piuliţe, râşniţe etc.
Bibliografie-. P. Kiraly,Apulum, p. 376; D. Tudor, Oraşe, p. 193;TIR, p.106.
3.7.11. Ţebea (com. Baia de Criş).
Exploatările miniere romane de pe dealul Măgura erau în strânsă legătură
cu cele similare de la Baia de Criş.
Bibliografie: P. Kiraly, Apulum, p. 376; V. Christescu, Viaţa economică,
p. 12; D. Tudor, Oraşe, p. 193; TIR, p. 11 O.
3. 7 .12. Valea Arsului ( com. Crişcior).
a. Gooss semnalează aici o mare piuă romană folosită la zdrobirea
minereului.
Înălţimea sa este de 1,26 m, iar diametrul de 0,62 m. A fost descoperită
în mina „Petru şi Pavel" împreună cu un troc de lemn.
b. în anul 1979 pe teritoriul localităţii a fost descoperit întâmplător un
tezaur compus din 23 de monede. Acumularea tezaurului, format din denari
imperiali romani, a fost începută în a doua jumătate a secolului Id. Chr. Tezaurul
se eşalonează, în date absolute, între domnia împăratului Vespasian (prima
monedă - an 69-70 d. Chr.) şi cea a lui Marcus Aurelinus (ultima monedă - an
164 d. Chr.).
Repartizarea monedelor pe emitenţi este următoarea:
Vespasian (69-79 d. Chr.) - 2 monede·
Traian (98-117) - 7 monede
Hadrian (117-138) - 5 monede
Antoninus Pius (138-161) - 3 monede
Antonius Pius post. Faustina I - 3 monede
Marcus Aurelius post. Antoninus Pius (161-180) - 1 monedă
Marcus Aurelius post Faustina li - 2 monede
Starea de conservare este relativ bună, ele fiind doar uşor tocite datorită
îndelungatei circulaţii. Greutatea lor oscilează între 2,43 şi 2,92 grame, doar 9
www.cimec.ro
monede depăşind greutatea de 3 grame. Titlul argintului este ridicat situându-

se la valoarea de 875%o.
Autoarea studiului consideră că proprietarii tezaurului erau „oameni mai
înstăriţi din sânul populaţiei dacice care au continuat să vieţuiască în condiţiile
sc•1ir,'-;ate ale ocupaţiei romane".
lngroparea tezaurului este plasată în jurul anului 170 d. Chr. odată cu
tulburările generate de războaiele marcomanice.
Bibliografie: a. C. Gooss, Chronik, p. 65, D. Tudor, Oraşe, p. 192; N.
Maghiar. Şt. Olteanu, Istoria, p. 79.
b. O. Palamariu, Tezaurul, p. 667-671.
4. DEZVOLTAREA ISTORICĂ A DEPRESIUNII BRADULUI ÎN LUMINA

DESCOPERIRILOR ARHEOLOG/CE
În cele ce urmează vom încerca să construim o imagine a evoluţiei istorice

a societăţii umane pe teritoriul depresiunii Bradului pe baza materialului provenit
din descoperiri arheologice. Desigur, încă de la început trebuie să precizăm că
încercarea noastră are un anumit grad de relativitate ce decurge atât din
cantitatea şi calitatea informaţiei pe care ne-o poate furniza materialul arheologic,
cât şi din absenţa descoperirilor pentru unele epoci istorice.
Cele mai vechi urme ale activităţii umane în depresiunea Brad-Hălmagiu
au fost atribuite epocii paleolitice. Descoperirile se datorează neobositului
cercetător M. Roska, cel care a identificat vestigii aparţinând acestei epoci la
Basarabasa-Brotuna şi Prăvăleni şi a semnalat existenţa unei posibile locuiri
paleolitice la Valea Brad. Descoperirilor din anul 1925 li s-au adăugat cercetări
ulterioare, atât ale lui M. Roska cât şi ale altor arheologi precum C.S. Nicolăescu
Plopşor şi L. Roşu. Aceste cercetări au adus certitudini în ceea ce priveşte
prezenţa descoperirilor paleolitice în hotarul localităţilor amintite.
Nu este deloc surprinzător faptul că depresiunea Bradului a fost locuită
încă din paleolitic, zona oferind, aşa cum o dovedeşte cadrul natural, condiţii
prielnice pentru desfăşurarea activităţii omului în preistorie. Depresiunea
cuprindea o fâşie de luncă străjuită de înălţimi modeste, împădurite în cea mai
mare parte. Regiunea era probabil bogată în vânat, animale mari precum cerbul
elaf şi cerbul gigantic constituind surse suficiente de hrană, la aceasta
adăugându-se şi alte specii precum elanul, calul, bovinele şi rinocerul lânos, iar
mai rar, mamutul şi mistreţul. în masivele calcaroase precum zona Gohot trăiau,
probabil, ibexul şi capra neagră, dar şi mamiferele de peşteră precum hiena şi
ursul (al cărui schelet a fost descoperit şi în Peştera Cizmei). Apele Grişului Alb
şi ale afluenţilor săi erau bogate în peşte 26 •
Climatul mai blând al depresiunii oferea condiţii de locuire atât în aşezări
în aer liber cât şi în peşteri, care nu lipsesc în zonă. Fără îndoială că locuirile
paleolitice erau condiţionate de mai mulţi factori printre care şi sursele de
26. Pentru mai mulle amănunte privind mediul paleontologic în paleolitic vezi VI. Dumitrescu, Al. Vulpe,
Dacia, p. 17-19.
www.cimec.ro
materie primă. Omul paleolitic se stabilea în apropierea unor astfel de surse de

materie primă, iar în depresiunea Bradului se găsesc importante cantităţi de
opal, rocă preferată pentru făurirea uneltelor preistorice. Mai mult decât atât,
opalul de aici este mai bun din punct de vedere calitativ decât cel de la losăşel,
de pildă 27 •
Cu toate că despre paleoliticul din zona Bradului nu există prea multe
date, acest fapt datorându-se în mare parte şi stadiului incipient al cercetătorilor,
palierul atribuirilor cronologice a variat de la paleoliticul inferior la epipaleolitic-
mezolitic. Uzând de atribuirile cronologice făcute de cercetători, vom încerca să
stabilim câteva repere p&ntru a putea încadra paleoliticul din depresiunea
Bradului în contextul mai larg al paleoliticul transilvănean.
Aşa cum am mai arătat, M. Roska atribuia obiectele descoperite la
Basarabasa-Brotuna şi Prăvăleni paleoliticului inferior, în speţă, cheleeanului
inferior şi superior şi acheuleanului. La rândul său L. Roşu arăta că deşi din
punct de vedere al vârstei geologice terasele Crişului Alb aparţin pleistocenului
~uperior, nu este exclusă posibilitatea locuirii sporadice a acestei regiuni încă
în paleoliticul inferior (cca. 1.000.000-120.000 B.P.). Din păcate, este mai greu
să facem o racordare a zonei Bradului cu peisajul paleolitic înconjurător în
această perioadă. De altfel pentru întreg spaţiul românesc descoperirile sunt
destul de puţin numeroase, lipsind şi unele verigi de legătură din punct de
vedere antropologic.
Odată cu paleoliticul mijlociu (120.000 - 35.000 B.P.) 28 , asistăm la o
lărgire a ariei locuirilor umane. Cultura specifică paleoliticului mijlociu este
musterianul căruia îi aparţin, după unii specialişti, şi anumite unelte de la
Basarabasa-Brotuna şi Prăvăleni 29 . Musterianul a fost împărţit în România în
două grupe: musterianul din peşteră şi musterianul din aşezări în aer liber.
Exista aşadar şi posibilitatea locuirii mult mai intense a teraselor Crişului Alb.
Ca şi în perioada anterioară, economia se bazează mai ales pe vânătoare.
Se vânează atât animale mari cât şi mici, preferându-se însă anumite specii
precum mamutul sau ursul de peşteră. Tot acum se perfecţionează vânătoarea
în grup prin hăituirea vânatului. La armele moştenite din paleoliticul inferior se
adaugă propulsorul şi plasa de vânătoare 30 •
Primele manifestări ale paleoliticului superior coexistă cu cele întârziate
ale paleoliticului mijlociu. Spre sfârşitul perioadei însă, grupele de vânători
inusterieni sunt înlocuite definitiv cu purtătorii culturilor paleoliticului superior
(aurignacianul şi gravetianul) 31 • Purtătorul acestor culturi pe teritoriul României
este Homo sapiens fosilis, ale cărui resturi osteologice au fost descoperite în
cursul diverselor cercetări arheologice 32 . Din punct de vedere cronologic,
paleoliticul superior acoperă o perioadă cuprinsă între 35.000 şi 1O.OOO B. P33 •
27. C.S. Nicolescu-Plopşor, Cercetări, p. 284-285; L. Roşu, Aspecte, p. 483.

28. Al. Păunescu, EvoluTia, p. 526.
29. VI. Dumitrescu, Al. Vulpe, Dacia, p. 10.
30. Al. Păunescu, Evolulia, p. 526, nota 16.
31. Ibidem, p. 530.
32. Ibidem, p. 535.
33. Ibidem, p. 530.
www.cimec.ro
Importante modificări ale mediului au adus şi profunde modificări în

economia comunităţilor paleolitice. Există, probabil, în această vreme, mişcări
masive de populaţie, omul paleolitic fiind obligat să urmărească un anumit tip de
vânat în migraţie 34 •
· După părerea, exprimată tranşant de către C.S. Nicolescu-Plopşor, în
zona Bradului locuirile cu caracter paleolitic pot fi atribuite doar fazei superioare
a acestei epoci. O încadrare cultural-cronologică mai strânsă nu este precizată,
dar este posibil ca şi aici să avem aceeaşi situaţie ca în aşezarea de la losăşel,
situată tot pe cursul Grişului Alb, unde paleoliticul superior este ilustrat de
descoperirile aurignaciane influenţate de tehnica szeletiană 35 • Probabil că în
condiţiile paleoliticului superior atât terasele de la Basarabasa-Brotuna, cât şi
cele de la Prăvăleni şi Valea Brad, au oferit condiţii favorabile pentru locuiri
sezoniere sau pentru amplasarea unor ateliere de prelucrare a uneltelor.
La un nivel general, se poate spune că şi acum economia este bazată tot
pe vânătoare, pescuit şi cules. În afara diferitelor tehnici de vânătoare cuno~cute
din faza precedentă, acum se folosesc pe lângă curse şi plase, armele de
aruncat precum propulsorul şi arcul. Pescuitul dobândeşte un rol tot mai
important în procurarea hranei. Se foloseşte harponul, iar la sfârşitul paleoliticului
superior se inventează undiţa, plasa de pescuit şi vârşa 36 •
Dacă sfârşitul aurignacianului poate fi consemnat pe la 18.000 B.P.,
gravetianul oriental ce debutează la 23.000 B. P. se prelungeşte într-un
tardigravetian până către 12.000 B.P.37.
Între 12.000 şi 9.500 B.P., cu pre.lungiri până în mileniul VII î. Chr., se
derulează o perioadă intermediară între paleoliticul final şi neoliticul incipient 38 .
În zona vizată de noi, respectiv în Transilvania şi în Crişana, perioada este
reprezentată de purtători ai tardenoazianului de provenienţă central-europeană.
Această grupă tardenoaziană este formată din cete izolate de vânători mezolitici
în permanentă deplasare în urmărirea vânatului3 9 •
Trebuie subliniat faptul că nici una din grupele mezolitice de pe teritoriul
României nu evoluează în sensul procesului de neolitizare.
Deoarece în depresiunea Bradului există puţine descoperiri aparţinând
epocii neolitice, nu vom mai însista asupra acestei perioade. Notăm doar că
pentru comunităţile sedentare neolitice care practică, în această epocă, o
agricultură diferită de stadiul incipient de cultivare a plantelor, depresiunea
împădurită a Bradului nu oferea prea multe facilităţi. Mult mai ispititoare era
fertila vale a Mureşului care oferea condiţii atât pentru practicarea agriculturii
cât şi pentru creşterea vitelor. Mai mult decât atât, pe valea Mureşului se
34. M. Cârciumaru, Mediul, p. 243.

35. C.S. Nicolescu-Plopşor. Le palâolithique, p. 44.
36. Al. Păunescu, Evolulia, p. 530, nota 27.
37. Idem, Cronologia, p. 248-249.
38. Ibidem, p. 249; VI. Dumitrescu, Al. Vulpe, Dacia, p. 14.
39. VI. Dumitrescu, Al. Vulpe, Dacia, p. 15.
www.cimec.ro
desfăşura un intens schimb de produse, această arteră de circulaţie facilitând

circulaţia bunurilor materiale sau culturale între Balcani şi centrul Europei 40 •
Sfârşitul epocii neo-eneolitice aduce după sine modificări substanţiale în
toate sferele vieţii, modificări ce pot fi recunoscute atât pe planul creaţiei
materiale cât şi spirituale, în cadrul culturilor perioadei de tranziţie spre epoca
bronzului 41 •
Pentru sud-vestul Transilvaniei, cultura Coţofeni reprezintă manifestarea
clasică a perioadei de tranziţie spre epoca bronzului 42 • în ceea ce priveşte
depresiunea Bradului , consemnăm dovezile celei mai intense locuiri din epoca
preistorică. Asistăm acum la o extindere a ariei de locuire umană, fapt dovedit
de cele 13 puncte de descoperire a materialelor Coţofeni, situate pe teritoriul a
11 localităţi din întreaga depresiune.
Se pare că zona Brad a oferit purtătorilor culturii Coţofeni, oameni ce se
ocupau mai ales cu păstoritul, condiţii foarte prielnice de viaţă.
Fenomen complex şi stabil 43 , cultura Coţofeni este atestată în depresiunea
Brad prin câteva locuiri plasate pe terasele Grişului Alb (Baia de Criş), în peşteri
(Bulzeşti), dar mai ales pe înălţimi, (Buceş-Vulcan, Ruda, Ribicioara, Ţebea,
Şteia).
Cercetările arheologice sistematice sau doar cercetările de suprafaţă, au
relevat locuiri mai mari, stabile, cu un strat de cultură mai consistent (Ţebea),
sau doar materiale Coţofeni izolate. Lipsa săpăturilor arheologice mai extinse se
soldează însă cu consecinţe negative pentru o încercare de schiţare a evoluţiei
interne a culturii în depresiunea Brad. Materialele arheologice cu care putem
opera o atribuire pe faze a culturii sunt cele de la Ruda- „Cireşata", Ribicioara
- „La cărămizi", Ţebea - „Vârful Ruşti" şi Şteia - „Prislop".
în ordine cronologică, aşezarea de la Ruda - „Cireşata" a fost atribuită
fazelor 1-11 ale culturii Coţofeni 44 . Locuirea, plasată pe un con vulcanic, a fost
puternic expusă la acţiunea factorilor de mediu. Materialul arheologic a fost
colectat mai ales de pe pantele dealului. Analiza fragmentelor ceramice şi a
materialului litic dovedesc într-adevăr prezenţa aici a fazelor timpurii ale culturii
Coţofeni. Faptul este confirmat şi de sesizarea unor influenţe Baden (pi. Vll/9) 45 ,
cultură a cărei evoluţie finală (Baden B-D) a fost sincronizată cu Coţofeni 1-11 46 .
Prezenţa unor astfel de influenţe nu este surprinzătoare, cercetarea
arheologică dovedind că pe linia de contact dintre cele două culturi, dar şi în
spaţii mai îndepărtate, întrepătrunderile au fost frecvente, transmiţându-se atât
elemente de natură materială, cât şi de natură spirituală • Pentru aşezarea de 47
la Brad - „Cireşata", legăturile dintre cele două culturi nu s-au putut realiza
4.0. Valea Mureşului reprezintă principala arteră de circulatie în Transilvania, teritoriu situat de-a lungul
acestui traseu comercial existent în preistorie apud K. Horedt, Săbiile. p. 14-15.
41. P. Roman, Probleme; idem, Co!ofeni; VI. Dumitrescu, Aria, p. 261-277.
42. I. Andritoiu, Civiliza1ia, p. 17.
43. P. Roman, Cotofeni, p. 77; I. Andri!oiu, Civilizaţia, p. 17.
44. I. Andritoiu, Civilizafia, p. 18.
45. Idem, Repertoriu, p. 26.
46. P. Roman, Cotofeni, p. 53.
47. Ibidem, p. 74; P. Roman, I. Nemeii, Baden, p. 39, 49.
www.cimec.ro
Cătălin Rişcuta 289
decât pe valea Grişului Alb. În acest sens, putem nota că cele mai apropiate
aşezări Baden din bazinul Grişului Alb sunt cele de la Sântana şi Olari (ambele
în judeţul Arad) 48 •
Consemnăm şi faptul, nu lipsit de interes credem noi, că aşezarea de la
Ruda - „Cireşata" este plasată într-o zonă cu bogate resurse minerale. Dacă
pentru această perioadă aurul era procurat mai ales prin spălarea aluviunilor,
acelaşi procedeu fiind probabil aplicat şi pentru cupru 49 , poate că nu este totuşi
întâmplătoare plasarea aşezării de la Ruda în imediata vecinătate a unor
resurse de minereuri de cupru, actualmente exploatate din plin. Chiar dacă în
perioada de tranziţie spre epoca bronzului activitatea metalurgică este substanţial
redusă faţă de perioada anterioară 50 , n-ar fi exclus ca aşezarea de la Ruda să
fi fost un centru de extracţie şi prelucrare primară a minereului de cupru.
Celelalte aşezări pentru care avem date materiale mai consistente sunt
cele de la Ţebea- ,,Vârful Ruşti", Ribicioara- ,,La cărămizi" şi Şteia- ,,Prislop".
Din toate cele trei aşezări a fost colectat material ce poate fi atribuit fazei I IIc a
culturii Coţofeni. Deoarece locuirile Coţofeni de la Ţebea şi Ribicioara au fost
tratate mai pe larg în literatura de specialitate 51 , nu vom mai insista asupra lor.
În ceea ce priveşte aşezarea de la Şteia pentru exemplificarea încadrării
făcută de noi, semnalăm analogii, în ceea ce priveşte ceramica, la Oradea -
„Salca" 52 , iar într-un spaţiu mai apropiat, la Crăciuneşti - „Şura de Mijloc"
precum şi la Galaţi - „Bulbuca" şi Presaca- „Poiana Bratii", ambele în bazinul
Ampoiului 53 .Despre celelalte locuiri Coţofeni, datele de care dispunem acum
sunt puţine şi neconcludente. Mai trebuie menţionată aici doar locuirea Coţofeni
de la Bulzeşti „Peşterea Cizmei", locuire ce o putem asocia cu gravurile incizate
de pe pereţii peşterii. Desigur, manifestările artei rupestre nu mai sunt în
această epocă la fel de spectaculoase ca în perioadele anterioare, dar simbolurile
solare şi stilizarea siluetei umane, ne indică anumite practici religioase şi
existenţa unui cult al Soarelui. Credem că cercetări ulterioare în „Peştera
Cizmei" vor putea să releve o încadrare cultural-cronologică mai strictă a
descoperirilor făcute până acum.
Înainte de a trece mai departe, considerăm că sunt demne de subliniat şi
influenţele prezente în etapa finală a culturii Coţofeni, influenţe constatate şi în
aşezarea de la Ţebea. Este vorba despre influenţe din sfera culturilor Kostolac
şi Vucedol 54 . Influenţe din mediul vucedolian am identificat şi în aşezarea de la
Şteia prin prezenţa ornamentelor cu împunsături succesive sub formă de spirale
sau cercuri concentrice (pi. IV/4) 55 •
48. P. Roman. I. Nemeti, Baden, p. 12, pi. I, nr. 14, 23.

49. I. Andriloiu, Civilizaţia, p. 75.
50. P. Roman, Coţoleni, p. 16.
51. N. Harţuche, Cercelări, p. 439-449; FI. Dudaş, Descoperiri, p. 21-22; P. Roman, Cotoleni, p. 43, 86; I.
Andritoiu, Civilizatia, p. 19, 126.
52. P. Roman, Cotofeni, pi. 117/14.
53. I. Andriţoiu, Crăciuneşti, pi. 113, 4; I. Lipovan, Aşezările, pi. 11/15, 16; 111/14.
54. P. Roman, Coţofeni, p. 54-55.
55. Asupra provenienţei acestor motive ornamentale vezi P. Roman, Coţoleni, p. 55; I. Andriţoiu, Civilizaţia,
p. 18.
www.cimec.ro
2::W Repertoriul arheologic al depresiunii Brad
Şipentru bronzul timpuriu înregistrăm aceleaşi similitudini în aşezările de

la Ţebea,Ribicioara şi Şteia. Dintre acestea, doar aşezarea de la Ţebea a fost
supusă unei cercetări sistematice. Orizontul Coţofeni este suprapus aici, fără o
cezură stratigrafică, de materialul aparţinând grupului cultural Şoimuş. N.
Harţuche, primul care a întâlnit material de tip Şoimuş, nu l-a diferenţiat de cel
Coţofeni. Doar cercetările mai extinse efectuate sub conducerea cercetătorului
I. Andriţoiu au avut drept rezultat precizarea, şi la Ţebea, a două orizonturi
suprapuse, şi, deci, o succesiune cronologică.
Şi în celelalte două aşezări amintite materialul aparţinând bronzului
timpuriu apare în amestec cu cel atribuit perioadei de tranziţie, dar acest fapt
este firesc în condiţiile unei cercetări de suprafaţă.
În ceea ce priveşte locuirea de tip Şoimuş de la Brad - str. Oituz, situaţia
este puţin aparte. Spre deosebire de majoritatea aşezărilor similare aici nu am
identificat nici un fragment ceramic care poate fi atribuit culturii Coţofeni.
Desigur, coexistenţa celor două tipuri ceramice implică o locuire succesivă, fapt
care nu constituie o regulă general valabilă. Totuşi, putem spune că aşezarea
de la Brad este una dintre excepţii.
Locuirea ocupă o poziţie strategică, fiind plasată pe o înălţime care
controlează accesul pe cursul pârâului Valea Brad. Cu toate acestea, putem
spune că aşezarea se situează la o altitudine joasă, lucru destul de neobişnuit
pentru locuirile de tip Şoimuş. Nici întinderea sa nu pare a fi prea mare,
îndemnându-ne să credem că avem de-a face cu o locuire sezonieră.
Materialul ceramic descoperit nu ridică probleme deosebite, având analogii
în cadrul tipologiei propuse de cercetătorul I. Andriţoiu. Atrage însă atenţia
bogăţia şi varietatea mate.rialului litic chiar dacă în apropiere sunt cunoscute
mari surse de opal (punctele „Săcătura" şi „Breaza").
Încercând să schiţăm o evoluţie istorică a depresiunii Brad în perioada de
tranziţie de la neolitic la epoca bronzului şi în prima etapă a epocii bronzului,
trebuie să precizăm că fenomenul Coţofeni ca element de geneză a grupului
Şoimuş, ne îndeamnă să tratăm epoca unitar.
Aşezările culturii Coţofeni şi ale grupului Şoimu ş descoperite în depresiunea
Bradului sunt plasate, cu câteva excepţii, pe înălţimi dominante, apărate natural,
în apropierea surselor de apă. Descoperirile arheologice, mai ales cercetarea
sistematică întreprinsă la Ţebea, au arătat că atât purtătorii culturii Coţofeni cât
şi cei ai grupului Şoimuş aveau, în esenţă, aceleaşi îndeletniciri, chiar dacă
proporţiile diferă.
Astfel, descoperirea la Ţebea a unor bucăţi de chirpici având pleavă şi
paie tocate în compoziţie, dovedeşte faptul că locuitorii aşezării practicau
agricultura, probabil în lunca Grişului Alb. Descoperirile resturilor osteologice de
animale, oferă mai multe date despre cealaltă ocupaţie de bază a comunităţilor
de la Ţebea - creşterea animalelor. Analiza materialului osteologic recoltat din
aşezarea de la Ţebea denotă faptul că în perioada de tranziţie ponderea o
deţineau ovicaprinele (54,28%), în vreme ce bovinele (Bos taurus) sunt
reprezentate în proporţie de 25,71 %. În epoca bronzului ponderea se schimbă,
în locuirea de la Ţebea resturile de bovine acoperind 50,71 % din totalul
www.cimec.ro
fragmentelor examinate, în vreme ce pentru ovicaprine înregistrăm o scădere a

procentului la 25,24%. Porcul (Sus scrofa domestica) deţine o pondere destul de
redusă în alimentaţia comunităţilor de la Ţebea, procentul rămânând constant
(2,86%) 56 .
Surprinzătoare este lipsa fragmentelor osteologice aparţinând calului
(Equus caballus), precum şi a resturilor de animale sălbatice, cu toate că
vânătoarea era practicată. Hrana era completată şi prin îndeletniciri mai vechi
precum culesul şi pescuitul 57 •
Descoperirile arheologice dovedesc şi practicarea unor meşteşuguri
printre care prelucrarea pietrei, a osului, olăritul, torsul şi ţesutul. Activitatea
metalurgică este încă redusă 58 •
Aşa cum am văzut, aşezările sunt de tipul celor deschise, dispuse, în
general, pe forme de relief dominante. Locuinţele din cadrul acestor aşezări sunt
de două tipuri: locuinţe de suprafaţă şi bordeie. Lipsa locuinţelor de mar4
dimensiuni denotă şi modificări în forma de organizare a familiei, marcând
trecerea de la marea familie patriarhală la familia monogamă 59 • Locul predominant
în familie îl deţine bărbatul, acest fapt ilustrând o anumită organizare din punct
de vedere economic a societăţii 60 •
Descoperirile cu caracter funerar aparţinând culturii Coţofeni sunt puţjne
şi nesigure, în cea mai mare parte 61 . În schimb, pentru începutul epocii bronzului,
descoperirile din sud-vestul Transilvaniei sunt mai numeroase. Cercetările au
dovedit că acum ritul de înmormântare este inhumaţia şi, mai rar, incineraţia.
Defunctul era depus direct pe sol, în poziţie chircită, fapt ce denotă anumite
practici magico-religioase. Deasupra cadavrului se punea o peliculă subţire de
pământ, după care se construia o manta din piatră. Acest gen de morminte sunt
colective, pe lângă mormântul principal putând să existe alte înhumări în poziţie
secundară. În general, astfel de turnu li cu manta de piatră sunt grupaţi mai mulţi,
formând adevărate necropole tumulare 62 .
Înmormântările tumulare nu au putut fi atribuite până acum cu siguranţă
grupului Şoimuş. Lipsa unor cercetări în această direcţie împiedică formularea
unei concluzii tranşante. Cu toate acestea, identificarea de către noi a tu mulilor
aflaţi în imediata vecinătate a locuirii de la Ţebea, ar putea dovedi faptul că
înmormântările în turnul există şi în cadrul grupului Şoimuş. Considerăm că o
· cercetare sistematică a acestor tumuli ar oferi o serie de elemente pe baza
cărora s-ar putea construi o imagine mai completă a ritului şi ritualului funerar
practicat în cadrul grupului cultural Şoimuş.
Din punct de vedere cronologic, pănă nu demult era acceptat un cadru de
cronologie mai largă, situaţie infirmată de cercetări ulterioare 63 • O schemă
56. Procentajele sunt relevate ci. I. Andriţoiu, Civiliza1ia, p. 89. Anexa III.
57. Ibidem, p. 89.
58. Ibidem, p. 90.
59. Ibidem, p. 91.
60. Ibidem, p. 92.
61.P. Roman, CoJofeni, p. 31-33.
62. I. Andriţoiu, Civilizaţia, p. 21.
63. Plasarea culturii Colofeni, în spaţiul sud-vest transilvănean, între orizontul Ariuşd-Petreşti şi cel
Schneckenberg-Wietenberg, nu mai poate fi acceptată astăzi, cf. P. Roman Colofeni, p. 60.
www.cimec.ro
cronologică coerentă ne este dată de cronologia relativă constituită pe baza

analizei legăturilor şi influenţelor dintre cultura Coţofeni şi culturile învecinate.
Astfel, vecinii sud-estici sunt grupurile Celei şi Zimnicea 64 , în vreme ce pentru
zona sudică pot fi enunţate sincronisme cu manifestări ale bronzului timpuriu
balcanic, egeeic şi anatolian 65 .
Legături multiple şi o sincronizare mai fină pot fi invocate cu privire la
vecinii vestici - culturile Baden, Kostolac şi Vucedol 66 • Contactele sunt ilustrate
la frontiera dintre ele de mixturi şi importuri reciproce în ceea ce priveşte
bunurile materiale, iar în sfera suprastructurii culturale influenţele pot fi decelate
până la distanţe mei mari 67 • Raporturile cronologice au relevat faptul că relaţiile
Coţofeni-Baden se dezvoltă la nivelele Coţofeni 1-11- Baden B-D, Coţofeni li final
-III - Kostolac, Coţofeni III - Vucedol 2-3 68 •
În spaţiul transilvănean, se consideră că fenomenul Coţofeni se derulează
ln paralel cu aspecte derivate din Cernavodă li şi cu Schneckenberg A 69 •
În cronologie absolută, cultura Coţofeni se plasează în cursul mileniului III
î. Chr. Datele C, 4 mai vechi, de la Băile Herculane, plasează locuirea Coţofeni
de acolo în intervalul 3300-2900 î. Chr. 70 • Acelaşi interval cronologic este
avansat în cronologia lungă şi pentru cultura Baden cu care cultura Coţofeni are
cele mai strânse raporturi 71 • Datele noi oferite de analizele C, 4 calibrate, indică
însă pentru aşezarea de la Poiana Ampoiului - „Piatra Corbului" un interval
cuprins între 2800-2100 î. Chr. Aceste cifre ar fi confirmate şi de datările
obţinute pentru bronzul timpuriu care dovedesc că primele manifestări ale
bronzului incipient transilăvănean, sincrone cu Coţofeni 11-111 de început, s-ar
plasa puţin anterior mijlocului mileniului 1117 2 • Oricum, spre finalul mileniului III î.
Chr. şi, probabil, în prima parte a mileniului li î. Chr„ poate fi consemnată
evoluţia, în sud-vestul Transilvaniei, a manifestărilor celei de-a doua etape a
bronzului timpuriu transilvănean, respectiv grupul cultural Şoimuş, tu mulii de tip
Livezile şi faza evoluată a culturii Schneckenberg 73 .
În cronologia relativă grupul Şoimuş a fost paralizat cu culturile Nir li,
Nagyrev târziu, aspectul Gornea-Orleşti, şi fiind urmat de un hiatus care se
interpune până ltl. apariţia culturii Wietenberg 74 • În date absolute, etapa de
formare şi evoluţie a grupului Şoimuş s-ar plasa pe la 1900 î. Chr. şi ea coincide,
64. Ibidem, p. 56.

65. Ibidem, p. 63-67.
66. Ibidem, p. 51; I. Andri1oiu, Civilizaţia, p. 18.
67. P. Roman, Coţofeni, p. 51.
68. Ibidem, p. 53 şi urm; idem, Perioada, p. 31.
69. Ibidem, p. 57; p. 30.
70. H. Ciugudean, Consideralii , p. 117.
71. P. Roman, Colofeni, p. 67.
72. H. Ciugudean, ConsideraJii, p. 118.
73. I. Andriţoiu, Civiliza\ia, p. 87-88; H. Ciugudean, Considerapi, p. 118-119. Recent, cercetătorul H.
Ciugudean a propus unele nuan1ări în cadrul acestei etape considerând că manifestările de tip Livezile preced
in timp grupul Şoimuş, ci. H. Ciugudean, Considera\ii privind bronzul timpuriu în centrul şi sud-vestul Transilvaniei,
comunicare susţinută cu prilejul Sesiunii de comunicări ştiinţifice dedicată Zilei Naţionale a României, Alba Iulia,
1996.
74. I. AndriJoiu, CivilizaJia, p. 26. H. Ciugudean plasează însă în spaţiul cronologic de la finalul bronzului
timpuriu manifestările de tip Iernut - Uioara de Jos, caracterizate prin ceramica decorată cu striaţii şi impresiuni
textile, cf. H. Ciugudean, Consideraţii, p. 119.
www.cimec.ro
în stadiul actual al cercetărilor, cu începutul bronzului timpuriu în regiunea de

care ne ocupăm 75 •
Posibilele legături ale grupului Şoimuş cu culturile Nir şi Mak6 plasează
culoarul Grişului Alb pe direcţia influenţelor primite dinspre vest, astfel încât se
poate pune întrebarea dacă chiar şi anumite manifestări ale bronzulOi timpuriu
din bazinul Ampoiului nu se pot datora şi unor impulsuri venite din această zonă
vestică. Influenţele sugerate pentru grupul Şoimuş 76 nu pot fi decelate încă,
datorită cunoştinţelor noastre limitate, c:lar cercetarea aşezărilor de pe cursul
Grişului Alb aparţinând grupului Şoimuş, ar putea să ofere răspunsuri la această
problemă 77 •
O serie de moşteniri ale culturii Goţofeni şi elemente ale bronzului
timpuriu 78 , s-au putut transmite indirect şi în sens invers, prin intermediul
manifestărilor de tip Livezile, în cazul în care acceptăm o parţială contempo-
raneitate a acestora cu perioada de debut a grupului cultural Şoimuş. În acest
context, presupunem că linia de contact dintre cele două aspecte ale bronzului
incipient poate fi plasată în vecinătatea zonei de care ne ocupăm.
Deoarece pentru perioada bronzului mijlociu (1600-1300 î. Ghr.) şi cea a
bronzului târziu (1300-1100 î. Ghr.), nu există în zona Bradului descoperiri care
să ateste prezenţa uneia sau a alteia dintre celelalte culturi arheologico-istorice
cunoscute până acum în sud-vestul Transilvaniei, nu vom mai insista asupra
acestei perioade 79 •
Descoperirea depozitului de bronzuri de la Brad reprezintă o verigă de
legătură între epoca bronzului şi perioada dacică. Motivele îngropării unor astfel
de tezaure nu sunt cunoscute astăzi, deşi unii cercetători consideră că ele au
un caracter votiv 80 . Datat, în cifre absolute, în secolul X î. Ghr., depozitul a fost
atribuit seriei Moigrad-Tăuteu, plasată pe cursurile mijlocii ale Mureşului şi
Oltului şi care lipseşte în Banat 81 • Din punct de vedere etnic depozitul poate fi
atribuit tracilor. Din păcate, depozitul nu oferă soluţii şi pentru o atribuire
culturală, cu toate că seriilor Jupalnic - Turia şi Moigrad - Tăuteu le corespund,
în Transilvania, aşezările grupului Mediaş 82 • Ne vom limita deci, în lipsa unor
date mai concludente, la a constata că la începutul ultimului mileniu al erei vechi
depresiunea Bradului era locuită de grupe umane aparţinând, foarte probabil,
neamului trac. Mai mult decât atât, putem considera că locuirea este de lungă
durată şi continuă, pentru că acum regiunea devine centrul unor exploatări
miniere permanente. Acest fapt este atestat şi de stelele antropomorfe
75. I. AndriJoiu, Civilizaţia, p. 26. Şi în privinţa cronologiei absolute există diferenţe de opinii, H. Ciugudean
plasând evolupa grupului Şoimuş la sfârşitul mileniului III î. Chr„ la începutul mileniului li î. Chr.
desfăşurându-se manifestările etapei finale a bronzului timpuriu, ci. H. Ciugudean, ConsideraJii, p. 119.
76. I. Andritoiu, Civilizatia, p. 26.
77. Aşezări apar!inând grupului Şoimuş au mai fost identificate pe cursul Grişului Alb la Sebeş - „Dealul
Pleşa", Desna -„La vii", Susani- „La râpi", ci. I. Andriţoiu, Civilizaţia, p. 100, nota 122.
78. Vezi în acest sens descoperirile de la Zlatna - „Coltul lui Blaj", cf. I. Lipovan, Aşezările, li, p. 29-48.
Apartenenta lor la bronzul timpuriu este certă deşi au fost exprimate rezerve privind atribuirea lor culturală, ci.
P. Roman. Perioada. p. 41.
79. I. Andriţoiu, Civilizafia, p. 88, 93.
80. Vezi şi la I. Andri!oiu, Civilizaţia, p. 74.
81. M. Rusu, Verbreitung, p. 190; M. Petrescu-Dîmbovifa, Depozitele, p. 127.
82. M. P,,etrescu-Dîmbovi!a. Depozitele, p. 31.
www.cimec.ro
descoperite la Bai'a de Criş. Trebuie să precizăm că nici ele nu oferă posibilitatea

unei atribuiri culturale. Statuile-menhir reprezentând, probabil, divinităţi
protectoare ale minerilor şi mineritului, au fost datate în secolul VIII î. Chr. Ele
dovedesc nu numai o locuire a zonei, ci şi existenţa unei activităţi economice
bine structurate. Ciocanul de metal şi sacul ce apar reprezentate pe statuile
antropomorfe, atestă o activitate minieră desfăşurată .. probabil, în subteran,
activitate care coexistă în paralel cu mai vechiul procedeu al spălării aluviunilor.
Alături de alte dovezi cum ar fi ciocanul de di o rit descoperit în mina de la Caraci
(pi. Vll/1 O) prezenţa statuilor antropomorfe dovedeşte faptul că această regiune
intrase deja de multă vreme în spaţiul de locuire a unor comunităţi ce aveau ca
una dintre principalele ocupaţii exploatarea bogatelor resurse miniere din zonă.
Nici epoca dacică nu este atestată prin prea multe descoperiri şi acestea
constau exclusiv în monede. Tezaurul, ce cuprinde 70 de drahme de Apollonia
şi de Dyrrhachium, descoperit la Baia de Criş, se înscrie în contextul mai larg,
potrivit căruia la sfârşitul sec. III şi în secolul li î. Chr. moneda devenise
principalul instrument de schimb şi în spaţiul intracarpatic. Comerţul cu lumea
elenistică, atât de profitabil pentru amblele părţi, este acum foarte intens 83 •
Desigur, ca volum tezaurul nu este mare 84 , dar descoperirea lui în această
zonă confirmă existenţa unei populaţii angrenată în schimbul de produse.
Penetrarea, pe la începutul secolului I î. Chr., pe aceste teritorii, a
monedei republicane romane, denotă reorientări economice ale spaţiului
transilvănean dinspre lumea grecească spre cea romană 85 • Fenomenul este
atestat şi în zona Bradului, prin descoperirile izolate din perimetrul oraşului şi
din hotarul localităţii Tomeşti.
Odată cu cucerirea romană a D'.iCiei şi dezvoltarea istorică a depresiunii
Brad cunoaşte un alt ritm. De îndată ce au cucerit provincia, romanii s-au grăbit
să treacă la exploatarea bogăţiilor ei. În acest sens, ei au organizat şi exploatarea
bogatelor resurse aurifere din Munţii Apuseni. Administraţia acestor exploatări
era diferită de cea a provinciei, ea căzând în sarcina unui procurator aurariarum
ce-şi avea sediul la Ampelum (Zlatna) 86 • Minele de aur erau trecute în patrimoniul
:mpăratului, procuratorul fiind un reprezentant direct al acestuia în provincie.
Depresiunea Bradului, situată la frontiera de vest a Daciei romane, a
reprezentat o zonă cu numeroase exploatări aurifere. Alături de minele din jurul
Băiţei, şi cele înşirate de-a lungul Grişului Alb aparţineau, din punct de vedere
administrativ, de Zlatna, deşi comunicarea se făcea mai uşor spre valea
Mureşului cu Micia.
înainte de a trece mai departe este nevoie să facem câteva precizări
privind modalităţile de exploatare ale aurullii în Imperiul Roman. Existau trei
metode. Cea mai simplă dintre ele consta în spălarea pietrişului aluvionar, după
83. Vezi I. Glodariu, Relaţii.

84. De eKemplu. tezaurele descoperite inlr-un spafiu apropiai, la Dieci (jud. Arad) conţin 171 şi respectiv 349
de astfel de monede, în vreme ce tezaurul de la Deva cuprinde câleva mii, cf. I. Glodariu, Relalii, p. 278, nr. 31.
85. Ibidem, p. 174 şi urm.
86. D. Tudor, Mineritul, p. 401-402; M. Macrea, Viafa, p. 299-230.
www.cimec.ro
ce acesta fusese în prealabil sfărâmat. Supuse unui jet de apă, particulele fine
de aur, mai grele, rămâneau pe fund, în vreme ce surplusurile erau eliminate 87 •
La un nivel şi mai primitiv se situa spălarea nisipului aurifer cu şaitrocul,
un istrument confecţionat, în epoca romană, din lut şi având pe fund bucăţele
ascuţite de cuarţ pentru a reţine firişoarele de aur 88 •
O a doua metodă de exploatare consta în săparea în stâncă a unei gropi
sub formă de puţ (putei). Această groapă se adâncea şi se lărgea treptat. Acolo
unde era posibil, se folosea focul pentru încălzirea rocii, după care aceasta era
stropită cu apă sau cu oţet pentru a o fragmenta. Sfărâmăturile de minereu erau
apoi colectate, transportate la suprafaţă şi prelucrate 89 •
Metoda de lucru cea mai folosită a fost săparea de galerii (cuniculi).
Aceste galerii se săpau în stâncă cu pironul şi ciocanul. Ele erau orientate după
direcţia filonului aurifer. Dimensiunile lor erau reduse, fiind doar atât de largi cât
să permită o minimă mobilitate. Cu astfel de galerii, romanii au interceptat
filoanele situate între 300 şi 500 m, filoanele cele mai bogate situându-se însă
sub această adâncime. Minereul adunat aici era supus aceluiaşi proces de
prelucrare ce presupunea sfărâmarea şi spălarea lui 90 • Uneori se foloseau
substanţe ce facilitau separarea aurului de impurităţi.
În spaţiul depresiunii Brad s-au folosit doar două dintre metodele de
exploatare, respectiv spălarea nisipului aluvionar şi exploatarea prin metoda
galeriilor.
Spălarea aurului se făcea de-a lungul albiei Grişului Alb şi a unor afluenţi
ai acestuia, precum valea Caraciului sau a Ribiţei. Romanii au preluat, probabil,
locul exploatărilor similare din epoca dacică. Cele mai relevante urme ale
acestor spălătorii de aur se află la Baia de Griş. Aici a fost dislocată o mare
cantitate de pietriş aluvionar, cantonat probabil pe un mai vechi curs al râului
Caraci. Se pare că această activitate era extrem de profitabilă, calculele
estimative relevând faptul că de aici este posibil să se fi extras mari cantităţi de
aur91 .
Vestigii asemănătoare celor de la Baia de Griş au apărut în numeroase
alte localităţi situate de-a lungul albiei Grişului Alb, în amonte de Baia de Griş.
Metoda se aplica în paralel cu cea a săpării de galerii în rocă, aşa cum o
dovedesc descoperirile de la Caraci sau Ruda. Acestea din urmă erau lucrări
miniere mai specializate şi ele necesitau o pregătire aparte.
Pentru o bună organizare şi exploatare a zăcămintelor aurifere, încă de pe
vremea împăratului Traian au fost aduse în Dacia grupuri de illiri din seminţiile
Pirustae, Baridustaeşi Sardeates, specializaţi în exploatările miniere subterane.
Inscripţiile atestă existenţa a numeroşi dalmatini şi illiri în regiunile
aurifere. O analiză a numelor dovedeşte provenienţa illirilor din părţile de sud ale
Pan non iei. Alături de illiri, documentele epigrafice atestă şi prezenţa a numeroşi
87. D. Tudor, Mineritul, p. 400-401.

88. Vezi în repertoriul descoperirilor pentru epoca romană în dreptul localilălii Ribila.
89. D. Tudor, Mineritul, p. 401.
90. Ibidem, p. 401 ·402.
91. Informalii primite de la tehnicianul geolog B. Bozsitz.
www.cimec.ro
orientali de origine greacă sau semită 92 . Acest amalgam uman este atestat şi în
depresiunea Bradului prin vestigiile descoperite în necropola de la Ruda.
Că regiunea a fost colonizată o dovedeşte şi tezaurul de denari imperiali
romani descoperit la Valea Arsului. Monedele, îngropate sub presiunea
evenimentelor din anul 170, reprezentau o sumă destul de importantă strânsă
începând cu finele secolului I d. Chr. şi a aparţinut, probabil, unui colonist
roman 93 •
Aşa cum am arătat, în zonele aurifere au fost aduse grupuri de mineri illiri
pentru exploatarea zăcămintelor. Şi la Ruda-Brad este prezent un astfel de
grup, aşa cum o dovedeşte necropola identificată pe dealul Muncelul. Inscripţiile
descoperite cu prilejul săpăturilor indică prezenţa aici a unor cetăţeni romani de
origini diferite, fapt ce rezultă din analiza antroponimelor, deoarece pe lângă
numele primite odată cu cetăţenia, există aici şi nume de origine traco-moesică
(Aurelia Tzod„., Dules), siro-palmyreniană (Aurelia-Banea) sau grecească
(Antonia Nice) 94 •
Necropola de la Ruda atrage atenţia prin patricularităţile ritului de
înmormântare folosit - incineraţia în gropi plane, asemănătoare celor de
înhumaţie. Mormintele plane cu groapă de incineraţie, fără urnă, descoperite la
Ruda sunt foarte asemănătoare cu unele de la Histria; acest rit de înmormântare
formează un tip numai în lumea greco-romană 95 • Înmormântări identice există
însă în secolele 1-111 şi în alte provincii, nu numai în zonele greceşti 96 , astfel încât
chiar având o origine diferită coloniştii puteau să adere la acelaşi rit de
înmormântare.
Descoperirile arheologice nu ne oferă informaţii despre locuirea romană
de la Ruda. Nu cunoaştem nici măcar numele aşezării. Prin analogie însă cu
locuiri aparţinând aceleiaşi populaţii de illiri putem presupune că şi locuirea de
la Ruda era organizată tot sub formele cunoscute ale acelor vicus Pirustarum
sau k(astel/um) Baridustarum 97•
O problemă asupra căreia dorim să atragem atenţia este cea a limes-ului
provinciei în această regiune aflată la graniţa de vest a Daciei romane. Fortificaţia
cea mai apropiată atestată până acum este castrul de la Micia (Veţel), situat pe
92. M. Macrea, Viaţa, p. 300; A. Rusu, Les illyriens, p. 146.

93. Vezi O. Palamariu, Tezaurul, p. 667-671. Nu vedem nici un motiv ca cele trei monede emise înainte de
106 d. Chr„ care ar fi constituit un eventual nucleu al viitorului tezaur să nu fi fost aduse din altă provincie având
în vedere chiar intensitatea colonizării în Dacia. De asemenea, dacă luăm în considerare îndelungata perioadă
de circulalie a unor monede, este posibil ca cele trei monede să fi circulat încă în Dacia în perioada imediat
următoare cuceririi. Deşi tezaurul nu oferă nici un indiciu despre apartenenţa etnică a proprietarului său, în
condiţiile date este mai probabil că a aparţinut unuia dintre coloniştii romani, atestaţi în zonă prin descoperirile
de la Ruda.
94. Vezi repertoriul descoperirilor pentru epoca romană în dreptul localităţii Ruda. Vezi mai pe larg la I.I.
Rusu, IDR, p. 426-427.
95. Dacă la Histria aceste înmormănări suni atestate din a doua jumătate a secolului IV i. Chr. şi până în
vremea romană, morminte asemănătoare există pe teritoriul Daciei romane la Apulum, Cinciş, Moreşti,
Porolissum, Sebeş. Ele sunt datate în secolele 11-111 d. Chr. apud D. Protase, Riturile, p. 67, 114; idem, Autohtonii,
p. 90. Există unele asemănări şi cu descoperirile de la Micia, ci. I. Andriţoiu, Morminte, p. 265-274.
96. D. Protase, Riturile, p. 115; idem, Autohtonii, p. 127.
97. M. Macrea, Viaţa, p. 300.
www.cimec.ro
valea Mureşului. Istoricii consideră că, de aici, graniţa trecea peste culmile
Munţilor Apuseni, coborând în valea Grişului Repede, la castrul de la Bologa 98 •
Provincia includea astfel întreg arealul minier, fapt dovedit şi de descoperirile
arheologice. Pe valea Grişului Alb, în aval de Baia de Griş nu mai există nici o
descoperire de epocă romană, astfel încât se crede că graniţa mergea până la
Baia de Griş, de unde se frângea spre est până în împrejurimile Abrudului 99 •
Creasta Munţilor Apuseni este perpendiculară pe defileul Grişului Alb dintre
Gurahonţ şi Leasa (ambele în judeţul Arad). Punctul de intrare în defileu se află
la o distanţă apreciabilă de Baia de Griş, spaţiu neacoperit cu descoperiifi de
epocă romană.
Chiar dacă acceptăm faptul că apărarea zonei ar fi fost asigurată de
detaşamente ale Legiunii a XIII-a Gemina de la Apulum şi trupe de la Micia,
precum şi de mici detaşamente mobile de hispanici specializaţi pentru lupta în
munţi (un Numerus Maurorum Hisp(aniensum) este atestat la Ampelum) 100 , este
greu de crezut că trupele respective nu dispuneau de un şir de fortificaţii
intermediare între cele două castre amintite (Micia şi Bologa), poate chiar de un
castru de graniţă a cărui existenţă este chiar presupusă 101 • Aceste fortificaţii ar
fi fost amplasate, în ce priveşte zona noastră, pe creasta munţilor, iar un
eventual castru, mai probabil, în regiunea Gurahonţ, la ieşirea Grişului Alb din
defileu 102 • în lipsa unor construcţii cu caracter militar sau vestigii civile, se pune
întrebarea dacă zona ar fi fost un spaţiu tampon, sau limesul se desfăşura mult
mai la vest şi descoperirile arheologice sunt limitate în această direcţie 103 •
Desigur, presupunerile noastre au un caracter ipotetic şi ele nu se verifică în
lipsa unor descoperiri arheologice. Cu siguranţă se poate afirma doar că
depresiunea Bradului, în porţiunea sa până la Baia de Griş, se afla în interiorul
provinciei romane şi, în aceste condiţii, apărarea ei era asigurată de trupele
imperiale.
înainte de a încheia, este nevoie să precizăm că deşi exploatarea aurului
a cunoscut o stagnare în timpul războaielor marcomanice, ea nu a încetat până
la părăsirea romană a provinciei 104 •
· După această epocă însă, înregistrăm pentru.regiunea Bradului un mare
hiatus din punctul de vedere al informaţiei istorico-arheologice. Este de presupus
că zona nu a rămas o „terra deserta", dar verigile de legătură ne lipsesc.
Informaţii mai consistente avem doar din evul mediu. În studiul acestei epoci
arheologiei îi revine însă rolul de ştiinţă auxiliară a istoriei având menirea de a
confirma ştirile rezultate din analiza celorlalte surse istorice.
încheiE!m aici succinţa noastră prezentare a evoluţiei istorice a depresiunii
Brad în lumina descoperirilor arheologice. În condiţiile actuale, demersul nostru
98. Ibidem, p. 108; C. Petolescu, Dacia, p. 71.

99. Şt. Ferenczi, Consideratii, p. 132.
100. M. Macrea, Viata, p. 108, 208. De remarcat că unitatea este adusă la Ampelum abia după 170.
101. Şt. Ferenczi, Consideratii, p. 132; S. Dumitraşcu, Note arheologice, p. 35.
102. Amplasarea unor lortilicatii la ieşirea apelor din provincie era un procedeu frecvent lolosit de romani
apud M. Macrea, Viata, p. 219.
103. Şt. Ferenczi, Consideratii, p. 135 şi urm; S. Dumitraşcu, Note arheologice, p. 35.
104. M. Macrea, Viata. p. 300. •
www.cimec.ro
se dovedeşte
incomplet datorită insuficienţei materialului documentar, dar ne
exprimăm convingerea că noi cercetări arheologice vor fi în măsură să ofere
datele necesare pentru a acoperi petele albe existente în prezent.
ABREVIERI
*** Civilta - Civilta romana in Romania, Roma, 1970.

*** 2000 de trepte - 2000 de trepte în mineritul zărăndean, Deva, 1979.
*** Hunedoara - Hunedoara. Monografie, Bucureşti, 1980.
***TIR - Tabula Imperii Romani, L34, Budapest, 1968.
Alexandrescu, A.O., Statui-menhir - În legătură cu statuile-menhir de la
Baia de Griş, în SCIV, XIV, 1, 1963, p. 145-149.
Andriţoiu I., Topoare-Topoare de cupru cu braţe în „cruce" în colecţia
muzeului din Deva, în Sargetia, VIII, 1971, p. 37-44.
Andriţoiu, I., Mărghitan, L., Deva- Muzeul arheologic din Deva, Bucureşti,
1972.
Andriţoiu I., Crăciuneşti-Descoperiri arheologice la Crăciuneşti (corn.
Băiţa, jud. Hunedoara), în Apulum, XVI, 1978, p. 55-70.
Andriţoiu I., Repertoriu - Contribuţii la repertoriul arheologic al judeţului
Hunedoara, în Sargetia, XIV, 1979, p. 15-34.
Andriţoiu, I., Morminte- Morminte de incineraţie în necropola romană de
la Micia, în Studii şi comunicări de istorie, Caransebeş, 1979, p. 265-274.
Andriţoiu, I., în Monografia - Satul Mihăileni (corn. Buceş). Studiu
monografic, în Sargetia XX, 1986-1987, p. 607-61 O.
Andriţoiu I., Şoimu ş - Contribuţii la cunoaşterea bronzului timpuriu în sud-
vestul Transilvaniei. Grupul cultural Şoimuş, în TD, 1O, 1989, p. 39-56.
Andriţoiu, I., Civilizaţia- Civilizaţia tracilor din sud-vestul Transilvaniei în
epoca bronzului, Bucureşti, 1992.
Berciu, D., Repertoriu - Repertoriu arheologic de staţiuni şi descoperiri
preistorice în România. Material pentru un dicţionar de geografie istorică, în
RArh, V, I, 1942, p. 22-68.
Cârciumaru, M., Mediul - Mediul geografic în pleistocenul superior şi
culturile paleolitice din România, Bucureşti, 1980.
Cârciumaru, M., Nedopaca, M., Gravurile-Gravurile rupestre din Peştera
Cizmei, în TD, IX, 1-2, 1988, p. 181-195.
Ghiţescu, M., Aspecte - Unele aspecte ale relaţiilor dintre Dicomes şi
Marcus Antonius în lumina descoperirilor numismatice (O problemă de geografie
istorică), în SCIV, 4, 1968, p. 655-666.
Christescu, V., Viaţa economică - Viaţa economică a Daciei romane.
Contribuţii la o reconstituire istorică, Piteşti, 1929.
Ciugudean, H., Stela antropomorfă - Stela antropomorfă de la Pianu de
Jos (jud. Alba), în Apulum, XX, 1982, p. 59-63.
Ciugudean, H., Consideraţii -Câteva consideraţii privind cronologia unor
manifestări culturale aparţinând bronzului timpuriu transilvănean, în Apulum,
XXVII-XXX, 1990-1993, p.117-119.
www.cimec.ro
Cătălin Rişcuia 299
Daicoviciu C., Cultura-Cultura dacică în secolul I î.e.n. -1. e.n., în Istoria

României, I, Bucureşti, 1960, p. 326.
Dudaş, FI., Descoperiri - Descoperiri eneolitice pe valea Grişului Alb
(Ţinutul Zarandului), în Crisia, VI, 1976, p. 21-34.
Dumitraşcu, S., Note arheologice - Munţii Apuseni. Note arheologice,
Oradea, 1980.
Dumitrescu, VI., Arta - Arta preistorică în România, Bucureşti, 1974.
Dumitrescu, VI, Vulpe, Al., Dacia-Dacia înainte de Dromihete, Bucureşti,
1988.
Domotor, L., A bradi bronzleletrol - A brădi bronzleletrol (Arad m.). Het
ăbrăval, în Arch Ert, XII, 1892, p. 70-71.
Ferenczi, Şt., Consideraţii - Consideraţii asupra limes-ului roman din
Dacia de vest, în Zi rid ava, XI, 1979, p. 125-140.
Floca, O., Descoperiri - Descoperiri arheologice în ţinutul Hunedoarei, în
Sargetia, I, 1937, p. 57-91.
Floca, O., Baia de Griş- Statuile primitive antropomorfe de la Baia de Griş,
în Sargetia, IV, 1966, p. 41-49.
Glodariu, I., Relaţii - Relaţii comerciale ale Daciei cu lumea elenistică şi
romană, Cluj, 1974.
Gooss, C., Chronik - Chronik der archăologischen funde SiebenbOrgens,
Sibiu, 1876.
Gostar, N., Inscripţiile - Inscripţiile de pe lucarnele din Dacia romană, în
Arh Mold, I, 1961, p. 149-210.
Gruescu, I., Grumăzescu, C., Hunedoara-Judeţul Hunedoara, Bucureşti,
1970.
Ilie, M., Munţii Apuseni - Munţii Apuseni, Bucureşti, 1957.
Harţuche, N., Cercetări-Cercetări arheologice la Brad (jud. Hunedoara),
în ActaMN, VI, 1969, p. 439-449.
Hoernes, M., Urgeschichte- Urgeschichte der bildenden Kunst in Europa
vin den Anfăngen bis zum 500 vor Chr., Wien, 1925, p. 619-620.
Horedt, K., Săbiile - Săbiile de tip micenian din Transilvania, în Apulum,
IV, 1961, p. 9-19.
Jungbert, B., Repertoriu- Repertoriul localităţilor cu descoperiri paleolitice
din Transilvania I, III, IV, în ActaMN, XV, 1978, p. 1-18; XIX, 1982, p. 543-556;
XXII-XXIII, 1985-1986, p. 385-400.
Kiraly, P., Apulum - Apulum. Istoria oraşului Alba Iulia în epoca romană,
voi. li, mss. -
Lipovan, I., Aşezările - Aşezările purtătorilor culturii Coţofeni din bazinul
Ampoiului (I), în Apulum, XX, 1982, p. 9-31; (11), în Apulum, XXI, 1983, p. 29-48.
Macrea, M., Viaţa - Viaţa în Dacia romană, Bucureşti, 1969.
Maghiar, N., Olteanu, Şt., Istoria - Din istoria mineritului din România,
Bucureşti, 1970.
Marcu, D., Cahle - Sobele de cahle din Mănăstirea Vaca (sec. XVII), în
Ars Transilvaniae, li, 1992, p. 169-194.
Marţian, I., Repertoriu - Repertoriu arheologic pentru Ardeal, Bistriţa,
1920.
www.cimec.ro
Mitrea, B., Penetrazione - Penetrazione commerciale e circulazione

monetaria nella Dacia prima della conquista, în ED, X, 1945, p. 1-154.
Moisil, C., Monetele- Monetele Dacilor, în BSNR, 15, 1920, 33-36, p. 58-78.
Nicolăescu-Plopşor, C.S., Cultura şeleană - Iarăşi cultura şeleană în
România, în AO, nr. 49-50, 1930, p. 211-213.
Nicolăescu-Plopşor, C.S., Le paleolithique- Le paleolithique en Roumaine,
în Dacia, V-VI, 1935-1936, p. 41-107.
Nicolăescu-Plopşor, C.S., Recherches - Le paleolithique dans la
Republique Populaire Roumaine a la lumiere des dernieres recherches, în
Dacia N.S., I, 1957, p. ~1-60.
Nicolăescu-Plopşor, C.S., Cercetări - Cercetări asupra paleoliticului
timpuriu, în Materiale, III, 1957, p. 281-292.
Palamariu, O., Tezaurul-Tezaurul de denari imperiali romani, descoperit
la Valea Arsului Brad, în Sargetia, XXI-XXIV, 1988-1991, p. 667-671.
Păunescu, Al., Evoluţia - Evoluţia istorică pe teritoriul României din
paleolitic până la începutul neoliticului, în SCIVA, 31, 4, 1980, p. 519-546.
Păunescu, Al., Cronologia - Cronologia paleoliticului şi mezoliticului din
România în contextul paleoliticului central-est şi sud european, în SCIVA, 35, 3,
1984.
Pârvan, V., Hamangia - La „statue-menhir" de Hamangia, în Dacia, li,
1925, p. 422-429.
Pârvan, V., Getica - Getica. O protoistorie a Daciei, Bucureşti, 1982.
Petolescu, C., Dacia - Scurtă istorie a Daciei romane, Bucureşti, 1995.
Petrescu-Dâmboviţa, M., Depozitele- Depozitele de bronzuri din România,
Bucureşti, 1977.
Popa-Lisseanu, G., Romanica - Romanica. Studii istorice, filologice şi
archeologice, Bucureşti, 1925.
Protase, D., Riturile - Riturile funerare la daci şi daco-romani, Bucureşti,
1971.
Protase D., Autohtonii - Autohtonii în Dacia, Bucureşti, 1980.
Rakoczy, s .. A korosbanyai - A korosbanyai barujaszsobrok, în BKL,
XLIII, I (191 O), p. 707-708.
Roman, P., Probleme- Unele probleme ale neoliticului târziu şi perioadei
de tranziţie în lumina săpăturilor de la Băile Herculane-Peştera Hoţilor, Craiova,
1967.
Roman, P ., Coţofeni - Cultura Coţofeni, Bucureşti, 1976.
Roman, P., Nemeti, I., Baden - Cultura Baden în România, Bucureşti,
1978.
Roman, P., Perioada - Perioada timpurie a epocii bronzului pe teritoriul
României, în SCIVA, 37, 1, 1986, p. 29-55.
Roska, M., Cercetări preistorice - Cercetări preistorice în Ardeal în anul
1928, în ACMIT, I, 1926-1928, p. 189-181.
Roska, M., Recherches - Recherches paleolithiques en Transylvanie en
1927, în Dacia, 111-IV, 1927-1932, p. 8-32.
www.cimec.ro
Cătălin Aişcuta 301
Roska, M., Industria - Industria de os în perioada mousteriană din Ardeal,

în AO, VIII, nr. 43-44, 1929, p. 349-351.
· Roska, M., Erd Rep - Erdely regeszeti repertoriuma, I, Cluj, 1942.
Roşu, L., Aspecte- Unele aspecte ale paleoliticului superior în România,
în RevMuz, 3, 1966, nr. 6, p. 481-484.
Roşu, L., Paleoliticul - Paleoliticul mijlociu şi inferior din Transilvania, în
RevMuz, 6, 1969, nr. 5, p. 401-405.
Rusu, A., Bronzuri - Bronzuri figurate romane în Muzeul judeţean Deva,
în Sargetia, XIV, 1979, p. 173-183.
Rusu, A., Cercetări - Cercetări în necropola Muncelu-Brad, în Materiale,
XIII, 1979, p. 219-223.
Rusu, A., Necropola - Necropola romană de la Muncelu-Brad, judeţul
Hunedoara, în Materiale, 1993, p. 291-294.
Rusu, A., Les lllyriens - Les lllyriens en Dacie, în Sargetia, XXV, 1992-
1994, p. 137-152.
Rusu, A., Les lllyriens - Les lllyriens en Dacie, în La politique Sdilitaire
dans Ies provinces de l'Empire romain li eme siecles apres J.-.c. Actes du 11•
colloque roumano-suisse, Berne, 12-19 septembre 1993, Berne, 1995.
Rusu, A. A., Biserica - Biserica românească de la Ribiţa (judeţul
Hunedoara), în AMI, 60, 1, 1991, p. 3-9.
· Rusu, M., Verbreitung- Die Vertreitung der Bronzehorte în Transilvanien vom
ende der Bronzezeit in die mitllere Hallstattzeit, în Dacia N.S., VII, 1963, p. 177-21 O.
Russu, I.I., IDR - Inscripţiile Daciei romane, 111/3, Bucureşti, 1984.
Sârcu, I., Geografie - Geografia fizică a R.S.R., Bucureşti, 1971.
Stanciu, V., Aurul - Aurul Daciei şi Imperiul roman, Timişoara, 1942.
Stoia, A., Les fouilles - Les fouilles archeologiques en Roumaine (1976),
I, în Dacia N.S. XXI, 1977, p. 357-374; (1977), li, XXII, 1978, p. 348-362.
Teglăs, G., Hunyadvm. Tort - Hunyadvarmegye fOldjenek tortenete az
oskort61 a honfollalăsig, Budapesta, 1902.
Tomorkeny, I., Harsanyi, P., A szegedi muzeumba-A szegedi muzeumba
kerOlt regipenz leletek, în NK, XI, 1, 1912, p. 8-15.
Tudor, D., Mineritul - Mineritul, în Istoria României, I, Bucureşti, 1960, p.
400-404.
Tudor, D., Oraş_e - Oraşe, târguri şi sate în Dacia romană, Bucureşti,
1968.
Tudorăn, P., Ţara Zarandului - Ţara Zarandului. Studiu geoecologic,
Bucureşti, 1983.
Ujvari, I., Geografia apelor- Geografia apelor României, Bucureşti, 1972.
Wilke, G., Korosbănya - Korosbă.nya, în Ebert, Reallexikon, VII, Berlin,
1926, p. 51-52.
Winkler, I., Moneda-Moneda „Provincia Dacia", în SCN, V, 1971, p. 145-160.
www.cimec.ro
Fig. 1. Şteia - „Prislop": vedere asupra amplasamentului locuirii preistorice.
Fig 2. Ţebea - „Ruşti": vedere asupra sitului arheologic
www.cimec.ro
Fig. 3. Ţebea - „Ruşii": plan de situaţie

cu localizarea celor trei morminte tumulare
(T, - T,).
Fig.'1. Tebea -- „Ruşti": turnului T, situat în imediata apropiere a asezării
www.cimec.ro
Fig.5. Baia de Griş- „Gura Voinii": tezaur monetar dacic cuprinzând 70 de

drahme emise de Apollonia şi Dyrrhachium
www.cimec.ro
Cătălin Rişcuia 305
olunc~oora
• PELEOLITIC
E;I NEOLITIC
/:J;. PERIOADA DE TRANZIŢIE
6 EPOCA BRONZULUI Rx:Jeti \6li
• PRIMA EPOCĂ A FIERULUl-HALLSTATT
A DOUA EPOCĂ_. A FIERULUI - LA TENE
Q
0 (EPOCA DACICA)
EPOCA ROMANĂ
l
D VA
PI. I. Harta descoperirilor arheologice din depresiunea Brad.
www.cimec.ro
••• „ • • •
„.""~··
,„~
„
PI. li. Unelte paleolitice: Basarabasa-Brotuna (1-5 - după M. Roska).
www.cimec.ro
-,
g
PI. III. Ceramică aparţinând culturii Coţofeni: Ruda - „Cireşata" (1-15)
www.cimec.ro
308 Rcpurtoriul arheologic al depresiunii Brad
PI. IV. Ceramică aparţinând fazei finale a culturii Coţofeni: Şteia - „Prislop" (1-B)
www.cimec.ro
.-
~„·~ ",,· : :.
„.
6 .
.
PI. V. Ceramică aparţinând grupului cultural Şoimuş: Brad - str. Oituz (1-18).
www.cimec.ro
PI. VI. Ceramică şi utilaj litic atribuite grupului cultural Şoimuş: Brad - str. Oituz
(1-10, 20-21); Şteia - „Prislop" (11-19, 22-25).
www.cimec.ro
_Q_Q
•••••,•.„„„.,,
..•....,.•,•. „ .. ""t2a
PI. VII. Ceramică,
obiecte de piatră şi metal: topoare - calapod - Vaţa de Jos - „Piatra Buhii"
(1) şi Tătărăşti
„Faţa Podului" (2); picior de cupă şi topoare perforate aparţinând culturii
-
Coţofeni - Ţebea (3), Crişcior (4) şi Ruda „Cireşata" (5-9); topor-ciocan aparţinând epocii
bronzului - Caraci (10); depozit de bronzuri - Brad (11-14), (3-10, după I. Andriţoiu; 11-14,
după M. Petrescu-Dâmboviţa).
www.cimec.ro
Pl.AN CltlZCllTAL
Q 1 I t \I•
„.....
r; - -
PEŞTERA CIZMEI
PI. VIII. Bulzeştii de Sus - „Peştera Cizmei": plan topografic

(după M. Nedopaca şi P. Chirilă).
www.cimec.ro
Cătăli n Riş cuţ a 313
PI. IX. Bulzeştii de Sus - „ Peşt e ra Ci zmei " : gravuri reprezentând cercuri solare şi si l uetă
u m ană - cultura Coţofen i (1-2, după M. Cârciumaru ş i M. Nedopaca) .
www.cimec.ro
PI. X. Baia de Criş: statui antropomorfe datate în secolul VIII î. Hr. (1-3b, după O. Floca)
www.cimec.ro
• ~·-""'„.
·- "'- ., ......
,..,„/n ----·
- · -
„ ........ a-
'!'=::: - -.
„
, ---
„
...·----·------' \
iii# ~
A 1
--~
t '
' _____
..,,,._.
'\ ...._, _____
"' __ ......
î'\_____„l'
„::;;
msot vegetal
?
mcenuşă
~Pământ ars nmno Urmă de grindă
a .sotviu
PI. XI. Necropola romană de la Ruda -Brad : planul săpăturilor arheo log ice şi
profile de gropi de incineraţie (1-3, după A. Rusu) .
www.cimec.ro
' \ ll
( \O Ms
' I C ))
PI. XII. Ruda-Brad: ceramică şi fragmente litice provenite din necropola

romană (după A. Rusu).
www.cimec.ro
LE RtPERTOIRE ARCHtOLOGIQUE DE LA DtPRESSION BRAD
Resume
;Jee d'elaborer un repertoire archeologique de la depression Brad est nee de la

r8cess1te d'amasser des informations disperses.
Nous avons en l'envie d'offrir aux interesses sur le passe historique de la zone Brad un
instrument utile de travail a l'aide de qui on peut edifier une image coherente de l'evolution de la
region de prehistoire jusqu'a la fin de la domination romaine.
La depression Brad-Halmagiu est entree tOt dans l'attention de chercheurs de l'histoire
ancienne et d'archeologie grace aux richesses qui ont attires des nombreux communates
humaines au long du temps. Bien que dans la region du Brad sont relativement moins connues
des decouverts au caractere archeologique on peut dire que la zone a ete intenssement examine.
Notre repertoire contient tant des anciennes decouverts que des materiaux archeologiques
inedites sans tenir compte qu'elles proviennes de recherches ocasionnels on sont le resuita! de
recherches archeologiques systematiques.
Bien que l'absence ou le nombre limite des decouverts pour Ies unes des epoques
historiques empechent a formular une conclusion tranchante apres l'analise du material
arcMologique existant, on peut trasse generalment l'evolution continue de la societe l'evolution
continue de la societe humaine dans celte region en circonstances indefinies de l'evolution
generale sur le teritoire de la Roumaine.
Enfin, nous exprimans la convinction que des nouvelles recherches archeologiques
pourront offrir des informations necessaires a couvrir Ies taches blanches existentes jusqu'a
presen!.
La llste des illustrations
Fig. 1. Şteia-„Prislop": vue sur l'amplassement des habitations prehistoriques. · -

Fig. 2. Ţebea-„Ruşti": vue sur le site archeologique.
'°"
~
Fig. 3. Ţebea- „Ruşii": plan de la situation avec localisation ces trois tombeau tumulaires.
Fig. 4. Ţebea-„Ruşti": le turnul situe de la station.
Fig. 5. Baia de Griş- „Gura Voinii": tresor de monnaies contenant 70 drahmes de la
Apollonia et Dyrrhachium.
PI. I. La carte de decouvertes archeologiques de la depression Brad.
PI. li. Des outils paleolitiques: Basarabasa-Brotuna (apres M. Roska).
PI. III. Ceramique appartenant a la cultura Cotofeni: Ruda- „Cireşata" (1-15).
a
PI. IV. Ceramique appartenant phase finale de la cultura Coţofeni: Şteia- „Prislop" (1-8).
PI. V. Ceramique attribue au group cultural Şoimuş: Brad-rue Oituz (1-18).
PI. VI. Ceramique et outillage litique attribue au group cultural Şoimuş: Brad-rue Oituz (1-
10, 20-21); Şteia- „Prislop" (11-19, 22-25).
PI. VII. Ceramique, des objets de pierre et de metal: haches-embauchoir - Vaţa de Jos -
„Piatra Buhii" (1) et Tătărăşti „Faţa Podului" (2); pied de coupe et haches perfore appartenant
a la culture Coţofeni - Ţebea (3), Crişcior (4) et Ruda- „Cireşata" (5- 9); marteau de pierre
a
appartenant l'epoque du bronze - Caraci (1 O); depOt de bronzes - Brad (11-14) (3-1 O, apres I.
Andriţoiu; 11-14, apres M. Petrescu Dâmboviţa).
PI. VIII. Bulzeştii de Sus- „Peştera Cizmei": plan topographique (apres M. Nedopaca et
P. Chirilă).
PI. IX. Bulzeştii de Sus· „Peştera Cizmei": gravures representant des cercles solaires et
silhuette humaine - le cultura Coţofeni (1-2 apres M. Cârciumaru et M. Nedopaca).
PI. X. Baia de Griş: des statues antropomorphes dates en v111•m• siecle av. J. C.
PI. XI. La necropole romain de la Ruda-Brad;le plan du fouilles archeologique et des
profils de fosse d'incineration (1-3, apres A. Rusu).
PI. XII. Ruda-Brad: ceramiques et fragmentes litiques provenant de necropole romaine
(apres A. Rusu).
www.cimec.ro
www.cimec.ro
ROLUL ECONOMIC AL AŞEZĂRII ROMANE
MICIA ÎN CADRUL PROVINCIEI DACIA
Liviu Mărghitan
Ivită într-o zonăa Daciei romane despre care însă nu se cunoaşte cu

deplină certitudine dacă acel spaţiu se situase la graniţa provinciei, sau era mult
în interiorul acesteia, aşezarea Micia îşi rezervă şi ea aceeaşi ambiguitate în
ceea ce priveşte statutul său juridico-administrativ între celelalte localităţi ale
noii provincii imperiale întemeiată la anul 106 d.Chr. de către împăratul Traian
la nordul Dunării carpatice. Ca un veritabil paradox, săpăturile arheologice
întreprinse la acest obiectiv din perimetrul agricol al comunei Veţel, judeţul
Hunedoara, cu cât s-au intensificat şi extins, cu atât a reieşit că Micia a fost cu
mult mai cuprinzătoare în teren decât s-a presupus până relativ de curând. La
această oră cercetarea definitivă a acestui obiectiv rămâne încă un îndepărtat
deziderat al arheologilor, nu numai a celor contemporani nouă ci şi a celor din
primele cinci decenii ale mileniului următor.
Fiind de-a dreptul surprinzător de extinsă şi complexă ca faze de evoluţie,
aşezarea civilă miciană n-a putut fi „epuizată" prin săpăturile sistematice care
s-au desfăşurat, evident cu unele intermitenţe cauzate de două războaie
mondiale, pe parcursul a circa optzeci de ani.
Oricât de numeroase ar părea la o sumară privire urmele antice aduse la
lumină şi prelucrate ştiinţific de la Micia, încă nu este posibilă o „unificare" a
acestora într-un tot deplin închegat din a cărui analiză să rezulte cu certitudine
nişte realităţi ale existenţei acestui însemnat centru economic-religios şi cultural
al căror rol a fost precumpănitor şi definitor în de-a dreptul miraculoasa evoluţie
a acestei aşezări şi a castrului său.
Din asemenea cauze, în ciuda faptului că pe vastul. şantier mician s-au
perindat generaţii succesive de cercetători, înregimentate în colective coordonate
de reputaţi specialişti în ale istoriei antice, echipe de arheologi consistente,
dintre care unele au avut parte de o serie de campanii ce au depăşit ca durată
un deceniu, n-a fost şi n-a devenit încă posibilă elaborarea unei monografii
exhaustive, deplin fundamentată ştiinţific, care să nu mai lase loc unor semne
de întrebare._
Aidoma majorităţii celorlalte studii şi articole referitoare la diverse secvenţe
ale istoriei Miciei, care toate în finalul lor lasă o marjă de incertitudine ce se
aşteaptă a fi înlăturată de către viitoarele cercetări, şi materialul nostru, deşi e
axat pe o prezenţă miciană de-a dreptul exasperant de îndelungată, expune o
suită de constatări pe al căror temei se brodează un m~nunchi de ... concluzii
temporare ce îşi aşteaptă verdictul de la descoperirile arheologice de la Micia
dintr-un viitor mai mult sau mai puţin îndepărtat.
Referitor la extinderea spre est de castru a aşezării civile şi în prelungirea
acesteia a uneia dintre necropolele Mi'ciei, lucrurile sunt încă departe de
www.cimec.ro
320 Rolul economic al aşezării romane Micia
elucidare. Ceea ce în anul 1968 mi se părea a fi o stradă 1 era în realitate o

succesiune de străzi a căror ax de orientare este pe direcţia nord-sud. Trama
stradală a Miciei în această zonă era paralelă cu latura lungă estică a castrului,
nu perpendiculară pe aceasta cum am presupus. În felul acesta cele opt edificii
de pe traiectul actualei şosele Deva-Ilia marcau tot atâtea străzi din care s-a
investigat doar câte o singură clădire. Pe cele opt, sau mai mult de opt străzi
paralele e verosimil să fi existat circa 300 de construcţii gospodăreşti, fiecare cu
particularităţile sale. Nu trebuie uitat nici detaliul că aceste uliţe nu conteneau
în partea lor dinspre nord în actualul debleu al căii ferate Deva-Arad, ci ele
continuau până undeva foarte aproape de malul sudic al Mureşului (ceea ce
însemna că fiecare ar fi avut lungimea aproximativă de 700 sau chiar 800 de
metri.
Un veritabil cvartal de locuinţe existaseră şi în partea de sud a castrului.
În acel perimetru, în cadrul căruia s-a făcut descoperirea marelui tezaur de
denari, puteau să fie aproximativ 20-25 de clădiri precum şi o mică necropolă.
Dar, din nefericire întregul sector a avut trista soartă a dislocării prin escavare
a întregului grupaj de urme arheologice fără putinţa de a fi mai întâi cercetate.
Concomitent s-a distrus şi toată latura de miazăzi a castrului împreună cu şanţul
de apărare, însă aceste două obiective au putut fi investigate de către arheologi 2 .
Recente cercetări (inedite) efectuate în perimetrul dintre latura de nord a
castrului şi ţărmul Mureşului au pus în evidenţă faptul că centrul comercial şi
portuar din acest loc a fost de proporţii mult mai ample (şi a parcurs diferite etape
de evoluţie încă nu pe deplin încadrabile cronologic) decât au presupus Constantin
Daicoviciu şi Octavian Floca 3 , cu mai multe decenii în urmă.
Aşadar, până în stadiul actual al cercetării Miciei s-a adus mărturia
concretă a faptului că impunătoarea fortificaţie de piatră romană (cel mai mare
castru pentru trupe auxiliare din Dacia traiană) a ajuns la un anumit moment al
existenţei sale să fie înconjurat pe trei din laturile sale (nordică, estică şi sudică)
de o amplă şi diversificată gamă de construcţii civile şi religioase. În mod logic,
dată fiind această constatare, aşezarea miciană trebuia să fi ocupat şi o porţiune
din terenul situat dincolo de şanţul de apărare al laturii de vest. Este posibil ca
urmele antice din acest loc să se găsească la o profunzime mai mare în sol,
datorită faptului că terasa pe care a fost edificat castrul coboară cu circa 10-12
metri. Această diferenţă de nivel a facilitat, probabil, inundări periodice ale
Mureşului în urma cărora s-a depus un strat considerabil de aluviuni sub a căror
rnantie protectoare interesante relicve arheologice aşteaptă să fie aduse la
lumină.
În alternativa în care e adevărată presupunerea de mai sus ar reieşi că
Micia(aşezarea nemilitară şi castrul) se extinseseră în faza de maximă dezvoltare
1. Rezultatele săpăturilor au fost publicate în anul 1970. Liviu Mărghitan, Mici a a fost un pagus în tot timpul
Daciei romane, „Studii şi cercelări de islorie veche", XI, 4, p. 579-594.
2. Octavian Floca, Liviu Mărghitan, Noi descoperiri la aşezarea romană Micia, „Ritmuri hunedorene": 1968,
mai, p. 5-7; Octavian Floca, Liviu Mărghitan, Noi consideralii privind castrul de la Micia, „Sargetia", VII, 1970,
p.43-57.
3. Constantin Daicoviciu, Micia I. Cercetări asupra castului, „Anuarul Comisiunii" Monumentelor Istorice
pentru Transilvania, III, Cluj, 1930-1931, p. 3-43.
www.cimec.ro
Liviu Mărghitan 321
pe o suprafaţă de circa 1,5 sau 2 km 2 , ceea ce pentru o localitate antică, trebuie

să recunoaştem, era un fapt cu totul deosebit.
Dar să purcedem la enunţarea cauzelor de ordin economic prin al cărui
impuls Micia a devenit unul dintre centrele economice marcante din Dacia
romană, aşa cum nepărtinitor o înfăţişează rezultatele săpăturilor arheologice.
În primul rând e necesară precizarea că prin poziţia sa geografică Micia
a fost favorizată din mai multe puncte de vedere. Solul mănos al luncii Mureşului
a facilitat ca relativ curând după ridicarea castrului o serie de colonişti să îşi
poată asigura mijloacele de existenţă prin practicarea agriculturii. Această
ocupaţie este pusă bine în relief la centrul mician prin numeroasele unelte din
fier specifice cultivării solului. Credem că nu este o simplă întâmplare că tocmai
aici au fost descoperite coase din fier având o lamă de tăiere de 80 centimetri
lungime, exemplare fără egal între uneltşle agricole cunoscute pe cuprinsul
întregii Dacii 4 • Nu mai puţin interesante şi numeroase sunt secerile şi sapele de
diverse dimensiuni, aflate cam pe întreaga zonă care a fost investigată arheologic
până în momentul de faţă 5 •
Cu siguranţă că prosperitatea dobândită din culticarea solului, existând şi
posibilitatea de valorificare a surplusului prin vânzare la unităţile militare din
castrul învecinat, a dus la o rapidă extindere a zonei canabae-lor, şi implcit la
înmulţirea, numărului de locuitori. De aici au provenit mai apoi noi necesităţi
materiale ce se cereau acoperite pe plan local. Bunăoară, s-a ajuns la necesitatea
prezenţei în localitate a unei oficine pentru confecţionarea de materiale ceramice,
îndeosebi vase din lut ars. Această cerinţă a fost îndeplinită prin constituirea, la
o dată care nu poate fi precizată, a grupului de cuptoare ce s-a descoperit pe
malul Mureşului la nord-est de localitate 6 • Dar, se pare că în alternativa că
aceste cuptoare pentru ars vase din lut ar fi funcţionat cvasiconcomitent
producţia ar fi depăşit substanţial necesităţile stricte ale aşezării. Pentru ca
oficina să poată funcţiona era necesară o piaţă mai largă de desfacere a
produselor sale. Relativa apropiere de Ulpia Traiana Sarmizegetusa şi de
Apulum se pare că ar fi favorizat pe negustorii de produse de olărie. Cuptorul
mare, numerotat de către cercetători cu nr. 1, în care erau puse la ardere
materiale ceramice de mari dimensiuni ca de pildă ţigle şi cărămizi s-a dovedit
a fi suficient pentru âcoperirea nevoilor locale, deoarece produsele finite erau
dificil de valorificat la distanţe mai mari. Din acest motiv este unic în aşezare şi
a fost menţinut în funcţie vreme îndelungată, după cum dovedesc reparaţiile
sale succesive." Cu totul alta a fost situaţia producţiei vaselor de transportat.
Cerinţele unei pieţe extinsă teritorial au adus la construirea a mai multor
cuptoare, patru la număr (dar nu este exclus ca ele să fi fost ceva mai
numeroase, dar nu au putut deocamdată să fie reperate în teren). În tot cazul
aria teritorială în al cărui perimetru au pătruns pe calea negoţului produsele
4. În parte inedite. Consemnate de noi în Din trecutul de luptă al ţărănimii hunedorene, Deva, 1967, p. 59.
5. Material inedit păstrat în depozitele Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva.
6. Octavian Floca, Ferenczi Ştei an, Liviu Mărghitan, Micia. Grupul de cuptoare romane pentru ars ceramică,
Deva. 1970.
www.cimec.ro
ceramice realizate la Micia pe care le aflăm nu doar în localităţile de epocă

romană ca Germisara, Aquae, Petris ş.a. ci şi în cadrul villae-lor rusticae
descoperite în aria hunedoreană la Deva, Cârjiţi, Lăpuşnic, Strei, Călan ş.a. Nu
ni se pare deloc exclusă eventualitatea ca mai toate centrele romane de pe valea
Mureşului Inferior, până la Pralhiscum (Szeged) să se fi „aprovizionat" cu
recipiente pentru uzanţa gospodărească cotidiană achiziţionate de la atelierele
Miciei.
O importanţă economică aparte a avut-o cu siguranţă portul de pe Mureş.
Antrepozitele sale identificate prin investigaţiile recente denotă o intensă activitate
transitorie de mărfuri ce erau transportate cu ajutorul feluritelor tipuri de
ambarcaţiuni. Fiind asigurată o puternică pază militară, portul mician era poate
una dintre etapele de marş a acelor caravane de luntrii care navigau pe Mureş
Tisa şi Dunăre.
Nu este exclusă nici utilizarea de către negustori de cereale din Micia a
acestei căi de navigaţie aducătoare de respectabile venituri băneşti. Marele
tezaur de la sudul castrului mician o dovedeşte cu prisosinţă că au fost posibile
serioase acumulări de capital,7 bani care în ultimă instanţă au favorizat efortul
c.onstructiv civil din cadrul aşezării. Prosperitatea economică e pusă în evidenţă
de cele aproape 80 de monumente funerare din piatră recuperate din necropolele
Miciei (dintr-un total de circa 170 de felurite inscripţii) 8 • Chiar şi proporţiile
impresionante a băilor publice de la Micia, situate în imediata vecinătate a
portului, se pot corela într-o oarecare măsură şi de fluxul activităţilor negustoreşti
ale acestei localităţi.
Prin numărul relativ mare de locuitori, civili şi militari, Micia reprezenta şi
o piaţă de desfacere pentru o întinsă zonă a Daciei romane în care nu mai era
o altă localitate de o asemena mărime. E verosimil ca aici să fie organizate
veritabile târguri ce se organizau în diferite perioade ale anului. Aceste afluxuri
de populaţie contribuiau la desfacerea unei ample vieţi comerciale cvasilocale,
al cărei pulsar era aşezarea romană de la Veţel. ·
O altă contribuţie esenţială pentru activitatea economică a ţinutului vest
hunedorean din antichitatea romană, fiind un factor de stabilitate socială, era
garnizoana militară din castru. Sub oblăduirea acestei forţe armate aria de sub
jurisdicţia militară a Miciei a fost scutită de devastările unor invazii din exterior.
Aşa cum rezultă din cercetările de până acum efectuate la castru se pare că
acesta nu a suferit nici o distrugere în cei peste 170 de ani ai existenţei Daciei
şi mai apoi a Daciilor romane. În corolar, nu vedem nici un motiv de a nu accepta
ipoteza că nici aşezarea civilă din preajma acestui castru nu a fost nici o dată
trecută prin foc şi sabie de către incursiunile ce s-au abătut din partea carpilor
asupra teritoriilor romane nord-dunărene. E posibil să fi fost aşa, deoareceMicia
nu e situată pe principala arteră de comunicaţii a Daciei, iar oraşele Ulpia
7. O publicare relativ sumară în „Studii şi cercetări de numismatică", VIII, 1984, p.119-127 (C. Petolescu,
L. Mărghitan).
8. Ioan I. Russu, Octavian. Floca, Volker Wollmann, Inscripţiile Daciei romane, vot. III, partea a 3-a,
Bucureşti, 1984, p. 55-191.
www.cimec.ro
Liviu Mărghitan 323
Traiana şi Apulum să fie reprezentat pentru năvălitori prăzi îndeajuns de bogate

pentru a se mai abate şi către relativ îndepărtatul târg mician. Rămasă intactă,
Micia a putut să contribuie la o mai rapidă refacere a pustiirilor năvălitoare ce
~evastaseră ţinuturile cu care aceasta se învecina.
Cu siguranţă că viitoare cercetări arheologice vor aduce în lumină şi alte
aspecte privind rolul economic al Miciei în Dacia traiană.
www.cimec.ro
THE ECONOMIC ROLE OF THE ROMAN SETTLEMENT MIC/A

AS PART OF THE DACIA PRO VINCE
Abstract
The study highlights that Micia was an important economic centre as part of Dacia
Province. Thie set'6ement benefited by good conditions for development because ii was placed
in an agricultural zone. At the same time it was an important centre for burnt earthen-pot
production.
The settlement participated in the commercial lile of Traian Dacia through the Mician
harbour by the Mureş river.
· The Roman camp placed in this zone contributed to economic development of the West
side of the Roman Dacia. The troops of the Roman camp supervised the peace in zone, essential
factor for an increasing economic activity.
Archaeological researches proved that the civil settlement had a great extension. The
locality had streets longer than one kilometre, temples, public baths, bid administrative buildings,
even an amphitheatre (it is the discovered until now in Dacia).
At the same time have discovered some installations for ceramic materials burning. These
installations produced worship objects {Roman divinity statuettes), diverse domestic plates,
bricks and tiles for the roofs of the houses.
The big number of marble and usually stone architectural representations consisting ol
natural dimension statues, funeral linos, medallions on which are scuptured the busts of the
defuncts, the monuments of „stella" type proves the existence, at Micia, of one or more
workshops for the artistic process of stone carving. ·
Discovery on the bank of the Mureş river of a real harbour where there are big stores for
goods certifies an intense commercial activity which exceeded the commercial changes for local
necessities.
A treasure of almost 3000 pieces of Imperial money suggests the possibilities for some
of Micia's inhabitants to accumulate capital !rom their activities.
www.cimec.ro
FAZE ŞI ETAPE DE AMENAJARE ALE
COMPLEXULUI TERMAL GERMISARA
(Geoagiu-Băi, judeţul Hunedoara)
Eugen Pescaru
Bazinetul depresionar (bazinul Glodului) ce găzduieşte staţiunea Geoagiu-

Băi, este amplasat în partea sudică a munţilor Metaliferi, acolo unde terminaţiile
acestora încep să se piardă în câmpia şi terasele Mureşului; dându-i un farmec
aparte.
Proprietăţile curative ale apelor termale, bicarbonate, calcice, magneziene,
hipotonice şi carbogazoase au atras din cele mai vechi timpuri interesul celor cu
afecţiuni cardiovasculare, diferite forme de cardiopatie ischemică, tulburări ale
sistemului circulator periferic, afecţiuni reumatismale, artereoscreloză, afecţiuni
ginecologice şi gastrointestinale 1 •
Materialele arheologice şi epigrafice, descoperiri întâmplătoare şi ca
urmare a cercetărilor sistematice, au dus la identificarea pe aceste meleaguri a
localităţii antice Germisara. Toponimicul este autentic traco-getic, cu analogii în
sud-vestul Europei şi Asia Mică, fiind format din germ care înseamnă cald-
fiebinte şi din sara, adică apă. Conţinutul toponimicului dacic indică folosirea
băilor înaintea venirii romanilor, fapt confirmat şi de monedele (Thasos, Apollonia,
Dyrrachium, denari, republicani, etc.), descoperite la Geoagiu 2 •
Analizând datele existente, suntem în măsură să afirmăm că Germisara
cuprindea în antichitate castrul militar cu canabae, aşezarea civilă şi terma~le.
Castrul identificat în urma cercetărilor de suprafaţă şi a descoperirilor
întâmplătoare, în hotarul localităţii Cigmău, pe platoul Turiac, în locul numit de
localnici „Progadie" sau „Cetatea Urieşi lor", găzduia unitatea militarăNumerus
Singulariorum Britannicorum3. Această unitate avea menirea să apare drumurile
ce legau Ulpia Traiana Sarmizegetusa şi Micia de Apulum şi asigura paza
teritoriului, în general. Tot aici au fost cantonate detaşamente ale Legiunii a X/Il-
a Gemina despre a căror existenţă stau mărturie inscripţiile votive şi tegu/ae ce
poartă denumirea unităţii militare 4 •
1 . C. Stoica, Geoagiu Băi. 1980; C.Stoica, Staţiuni şi izvoare minerale din ţinutul Hunedoarei, Deva, 1970,
p. 50-53.
2. N.Gostar, Inscripţii şi monumente din Germisara, in Contribuţii la cunoaşterea regiunii Hunedoara, III,
1956, p. 57-99; I.I.Rusu, Caerellius Sabinus-legatus provinciae Raetiae, în Apulum, V, 1965, p. 551-556;
O.Tudor, Oraşe, târguri şi sate in Dacia romană, 1968, p. 130, cu bibliografia menlionată; /DR, 11113, Bucureşti,
1984, p. 211-212, 227-228.
3. CIL, III, 12573; N.Gostar, op. cit., p. 70; D. Tudor, op. cit., p. 130-137; I.I.Rusu, Inscripţii romane dinjudeţul
Hunedoara, in Sargetia, V, 1968, p. 95-101; /DR, 111/3, p. 212.
4 .. CIL, III, 1398-1402; N.Gostar, op. cit., p. 62 şi următoarele. !DR. 11113, p. 211-212.
www.cimec.ro
326 F3ze de amenajare ale complexului termal
În vecinătatea castrului se află aşezarea civilă identificată în „Lunca"

dintre Cigmău şi Geoagiu. Pe malul stâng al pârâului Geoagiu existau cariere de
piatră, iar sub actuala comună Geoagiu, se extindea necropola romană.
La aproximativ 5 km nord de castrul de la Cigmău au fost localizate băile
din epoca romană (Fig.1.}. Urme materiale ce poartă însemnele unităţilor
cantonate în castrul de la Cigmău, descoperite în număr mare şi în cadrul
complexului termal, denotă participarea militarilor celor două trupe la realizarea
acestuia.
Cercetările arheologice începute în anul 1986, continuate şi în anii
următori, în punctul numit de localnici „Dâmbul romanilor" din actuala staţiune
Geoagiu-Băi, au dus la identificarea complexului termal din perioada romană
stabilind întinderea, amenajările, modul de utilizare al acestora, precum şi
dezvoltarea şi folosirea lui în perioadele ulterioare 5 (Fig.2.).
Mamelonul de travertin şi tuf calcaros pe care au fost identificate termae-
le are o formă circulară cu diametrul de 90-95 m.
În perioada romană complexul a funcţionat în două faze: una exclusiv de
suprafaţă (faza I) şi a doua în subteran şi suprafaţă (faza li).
FAZA I (Fig.3.)
În centrul mameleonului se află o cavitate naturală rezultat al activităţii
apelor termale din subteran. În antichitate, această cavitate, cu o deschidere la
partea superioară de 1Bx12 m şi o adâncime maximă de aproximativ 7 m, având
formă de pâlnie, era plină cu apă termală.
în peregrinările lor romanii cantonaţi în castrul de la Cigmău şi împrejurimi
au descoperit acest „lac" şi au constat~.t efectele benefice ale apelor. Posibil ca
într-o primă etapă să se fi scăldat c~1iar în interiorul acestuia. Cu timpul au
început amenajarea unei reţele de canale de dirijare a apei de la sursă spre
bazinele săpate în pământ şi căptuşite cu scândură, ce se aflau la baza
mamelonului (inexistente astăzi din cauza degradării materialului folosit şi a
lucrărilor de amenajare a staţiunii).
Canalele au fost realizate prin cioplire direct în stânca locului, iar în zonele
Jnde aceasta nu permitea, traseul a fost completat cu tegu/aeşi mortar an hidric
sau scocuri din lemn (Fig.4). Pe aceste canale apa curgea prin cădere. Din acest
moment „lacul" devine un loc de cult, în interiorul l!Ji fiind descoperite peste 600
monede din bronz şi argint, o frumoasă statuie a zeiţei Diana, realizată din
marmoră de Bucova, altare votive (dispuse cândva în jurul cavităţii şi prăbuşite
ulterior în interior), precum şi şapte plăcuţe votive din aur dedicate zeităţilor
tămăduitoare şi protectoare ale apelor termale (Diana, Hygia şi Nymphae) 6 •
în partea de nord-est de această cavitate au fost identificate două clădiri
de formă rectangulară (CR 1 şi CR 2 ).
5. I.Pisa, A.Rusu, Nymphae-umul de la Gennisara, în Revista Monumentelor istorice, I, 1990, p. 9-17;

A.Rusu, E.Pescaru, Gennisara daco-romanie, in Politique edilitaire dans Ies provinces de l'Empire Romain,
Actesdu 1"'ColloqueRoumano-Suisse(Deva. 1991 ), Cluj-Napoca, 1993; N.Gostar, op. cit., p. 57-99; O.Tudor,
op. cit., p. 130-134; IDR, 11113, p. 227-253.
6. l.Piso, A.Rusu, ibidem; A.Rusu. E. Pescaru, ibidem.
www.cimec.ro
Eugen Pescaru, Adriana Rusu-Pescaru 327
În exteriorul CR 1 , cu dimensiunile de 4,50x7 m şi zidurile realizate din

piatră de râu cu grosimea de 60 cm, în colţul din stânga al faţadei, a fost
identificată o bază de coloană aşezată pe un postament de piatră cu dimensiunile
de 70x80 cm, ceea ce ne fac;:e să credem că această clădire avea destinaţie de
fanum.
Construcţia mai sus amintită a suferit la un moment dat o degradare din
cauza fisurării şi deplasării rocii calcaroase pe care se afla. În interior, am putut
constata obturarea fisurii cu piatră măruntă de carieră peste care s-a realizat o
umplutură de pământ galben şi un strat de cărămidă pisată amestecată cu var
(o posibilă pardoseală). Tot acum este refăcută şi elevaţia, fără a se mai
interveni la fundaţie în vederea alinierii ei.
A doua construcţie CR 2 aflată în partea de nord-est a CR 1 , paralelă cu
aceasta, cu dimensiunile de 5,60x7 m, a fost distrusă în parte de o construcţie
feudală. În interiorul şi în imediata apropiere a construcţiei CR 2 au fost identificate
fragmente ceramice de castroane şi vase romane, dar şi fragmente de recipienţi
farmaceutici din sticlă şi o spătulă din bronz. Este hazardant a da o destinaţie
precisă clădirii, dar având în vedere materialul arheologic descoperit în vecinătate,
presupunem că ar fi putut fi utilizată ca staţionar.
În faţa celor două construcţii, la est de aceasta, pe o suprafaţă apreciabilă,
au fost identificate un număr mare de altare votive dedicate Dianei şi Nymphae-
lor, de către ofiţeri şi ofiţeri superiori ai legiunilor aflate în castrele de la Cigmău
şi Apulum. După modul de amplasare şi grupare a monumentelor, credem că
avem de-a face cu o zonă sacră 7 •
Tot din această etapă de expoatare a complexului termal a fost identificat
în partea de vest acavităţii naturale, la o distanţă de aproximativ 3 m, un bazin
compartimentat cu o încăpere retangulară şi una absidată: CR 3 . Dimensiunile
construcţiei nu pot fi stabilite întrucât ea a fost distrusă parţial, ori de către
romani în vederea unor noi amenajări, ori în perioada evului mediu cu intenţia
de a extrage piatră pentru construcţie. Clădirea este orientată nord-sud.
Pereţii realizaţi din piatră de râu având grosimea de 60 cm, mai păstreazâ
încă, în partea absidată a costrucţiei, urme de tencuială impermeabilă. Tot în
această zonă am suprins o parte din pardoseală neafectată şi care a fost
realizată din acelaşi material impermeabil. Se pare că cele două încăperi
comunicau între ele print-o scară de acces. Pe una din treptele acestei scări,
prinsă cu mortar, am identificat o taegula purtând însemnate NSB. Această
construcţie îflcalecă canalul C2 , ceea ce ne face să credem că este posibil să
i fi folosit ca şi canal de alimentare al bazinului CR 3 şi în continuare pentru
alimentarea bazinelor aflate la baza mamelonului, sau doar ca simplu canal de
evacuare al apelor reziduale.
Întreg mamelonul are în profunzime „caverne", de dimensiuni diferite
care conţin apă şi gaze. În perioada de maximă funcţionare a complexului termal
are loc o mişcare tectonică, sau din cauza presiunii ridicate a gazelor din interior
7. A. Rusu, Marcus Statius Priscus la Germisara, în Sargetia, XXI-XXIV, p. 653-656 (la care se aduagă încă
un număr de monumente încă inedite).
www.cimec.ro
328 Faze de amenajare ale complexului termal
are o fisurare profundă a mamelonului şi implicit a pereţilor cavităţii naturale,

ceea ce permite infiltrarea apei în subteran şi duce la scăderea nivelului lacului.
Din acest moment amenajările de la baza mamelonului (bazinele) rămân fără
apă şi se impune găsirea unor noi soluţii în vederea utilizării lui în continuare.
FAZA li (Fig. 5.)
După mai multe fluctuaţii ale nivelului apei în cavitate, fapt ce poate fi
constatat după formaţiunile geologice de pe pereţii cavităţii naturale, aceasta
s-a stabilizat la aproximativ 2 m sub nivelul iniţial. Soluţia care să ofere utilizarea
în continuare a băilor a fost acea de săpare a unei galerii în sistemul de minerit
(orientată nord-sud) şi amenajarea acesteia în funcţie de necesităţi.
În imediata apropiere a peretelui cavităţii a fost realizată o încăpere cu
boltă, de 2 x 2 m şi înălţimea (în perioada romană), de 2,20 m (în arcul bolţii) -
BZ 1 • Încăperea este prevăzută pe pereţii de est şi vest cu banchete cioplite în
stâncă (lăţimea 40 cm şi înălţimea de 45 cm). În partea de sud a fost practicat
un orificiu prin care se permitea accesul apei în încăpere şi mai departe în
reţeaua de bazine ce urmează a fi descrisă mai jos. Forma, dimensiunile şi
poziţionarea acestuia sunt imposibile de stabilit din cauza unor intervenţii
moderne. În partea nordică, încăperea era prevăzută cu o intrare cu stăvilar ce
era utilizat pentru reglarea nivelului apei în BZ 1 (Fig. 6/1 ). În perioada feudală,
în podeaua încăperii BZ 1 a fost practicată o adâncitură neregulată, prin cioplire
în stâncă, al cărei scop nu poate fi precizat. Ulterior această cavitate a fost
acoperită de o pardoseală din scândură de trei grinzi din lemn ale căror urme de
fixare poate fi observat şi astăzi (Fig. 6/2).
· Zona următoare spre nord, a funcţionat iniţial, tot ca o încăpere boltită,
prevăzută la rândul ei cu un stăvilar- BZ 2 • Despre aspectul iniţial al acestei zone
nu deţinem prea multe date, întrucât tot în perioada romană are loc o extindere
a pereţilor de est şi vest, rezultând o lărgire a bazinului respectiv. Singura
mărturie asupra formei şi traiectului primei etape de amenajare al lui BZ 2 • este
o depunere calcaro-feruginoasă păstrată pe pardoseală. Din cauza amplitudinii
deschiderii din a doua etapă a lui BZ 2 (4 - 4,5 m), se renunţă la tavanul boltit şi
se realizează un acoperiş din bârne şi tegulae. Dovadă, lăcaşurile de fixare
cioplite în stâncă de la partea superioară a acestei zone. Prin această lărgire
este parţial distrus şi canalul C 2 din faza I de funcţionare a complexului. Pereţii
de est (3,5 m) şi vest (3 rn) sunt prevăzuţi pe toată lumgimea lor cu banchete
cioplite în stâncă (lăţime 30 cm şi înălţime 40 cm). Urma lăsată de apă pe aceşti
pereţi ne îndreptăţeşte să credem că nivelul acesteia era reglat în aşa fel, ca o
persoană de talie mijlocie stând în poziţie aşezat să aibă în permanenţă nivelul
apei până în zona gâtului (Fig. 7). Din partea superioară stângă al peretelui
nordic, porneşte un canal ce alimenta odinioară bazinul exterior BZE 2 (Foto 8),
canal realizat pe toată lungimea lui prin cioplire în stâncă, la nivelul cheii de boltă
a galeriei amintite iniţial (Fig. 6/3). În ceea ce priveşte modul de utilizare al
acestuia, apar două ipoteze. Ar fi putut să existe încă una din prima fază de
amenajare a lui BZ 2 , alimentarea cu apă al acestuia făcându-se prin închiderea
stăvilarului încăperii BZ 1 şi realizarea supraplinului necesar sau a fost realizat
după extinderea din BZ 2 , alimentarea lui făcându-se şi în acest caz prin
www.cimec.ro
închiderea stăvilarului de pe peretele nordic al lui BZ2 • Această problemă

elucidată, ar putea ajuta la localizarea în timp a extinderii din BZ 2 şi funcţionării
bazinului BZE 2 •
Bazinul BZE 2 având dimensiunile de 3,5 X 2 m a fost realizat ca toate
amenajările descrise până acum, prin cioplire în stâncă, prevăzut cu o scară de
acces cu trei trepte, iar pe toate cele patru laturi cu banchete. După formă şi
dimensiuni este posibil ca el să fi fost destinat copiilor.
În continuarea lui BZ 2 se afla o galerie cu lăţimea medie de 1,60 m,
înălţimea aproximativ de 2,50 m şi lungimea de 15 m. Cele câteva posibile locuri
de fixare pentru grinzi transversale, ne fac să credem că pe acest traiect a fost
realizată o pardoseală de scândură. În spaţiul dintre pardoseală şi partea
inferioară al traiectului, ar rămâne un gol - posibil canal de evacuare al apelor
reziduale din BZ 1 şi BZ 2 • La extremitatea nordică al acestei galerii se află scara
ăe acces spre amenajările descrise până în acest moment. Cele şapte trepte ale
acesteia au fost realizate prin cioplire în stâncă şi au fost prevăzute în partea
opusă peretelui, cu balustradă realizată din bârne de lemn. Pe pereţii galeriei am
putut identifica o serie de lăcaşuri cu umăr unde erau amplasate opaiţele
necesare iluminatului în timpul lucrului şi ulte.rior utilizării acesteia ca termae.
Din cauza fribilităţii travertinului din zonă şi a intemperiilor, tavanul galeriei s-a
prăbuşit, reconstituirea formei şi dimensiunile acesteia făcându-se prin
comparaţie cu bolta încăperii BZ 1 şi a urmelor arcului de boltă păstrate parţial.
(Fig. 6/3)
La extremitatea nordică a galeriei, unde partea relativ abruptă a
mamelonului se transformă în platou, găsim un al treilea stăvilar. Acesta separă
zona de amenajare subterană a fazei a li-a de faza de amenajare la suprafaţă
din care fac parte bazinele BZE 1 şi BZE 2 •
Bazinul BZE 1 a fost realizat prin cioplire în stâncă având iniţial dimensiunile
aproximative de 5,5 m lăţime şi 4 m lungime. Posibil ca numărul celor ce veneau
aici pentru tratament să fi crescut în decursul timpului, astfel ca noua situaţie să
impună dublarea capacităţii lui, în sensul prelungirii laturilor de est şi vest.
Întrucât în partea nordică înclinaţia formei de relief nu a mai permis păstrarea
nivelului dorit al apei, ea a fost completată prin supraînălţare cu piatră de râu şi
liant impermeabil.
În partea mediană a canalului se află o zonă mai adâncă (I =1,50 m şi
ad=20 cm), care constituie o prelungire a galeriei de legătură între BZ 2 şi BZE 1 •
Posibil carial de evacuare al apelor reziduale din amenajările prezentate anterior,
dar în acelaşi timp ar fi putut funcţiona ca şi canal colector pentru curăţirea
bazinului. Pe traiectul acestuia a fost descoperită în timpul campaniei din 1991,
cea de-a VIII-a plăcuţă votivă din aur, dedicată Nymphae~or 8 •
Evacuarea apelor uzate se făcea printr-un orificiu aflat în peretele nordic
al bazinului, după care se scurgea liber. Accesul în bazin se făcea pe o scară
de lemn aflată în colţul sud-estic al bazinului descris.
8. E.Pescaru, fncă o plăcuţă votivă din aur descoperită la Germisara(Geoagiu-Băi), în Sargetia XXI-XXIV,
(1988-1991),p.663-666. '
www.cimec.ro
La Germisara are loc o erupţie din subteran, cu apă termală şi mâl bogat
în calcar şi ozid de fier, care se solidifică relativ repede, formând un tuf calcaros
ce acoperă bună parte din monumentele şi amenajările de perioadă romană
(Fig. 9). Stabilirea cu exactitate a momentului în care s-a produs acestfenomen,
ne va ajuta să stabilim dacă el a determinat abandonarea băilor de către romani,
sau s-a produs ulterior acestei perioade. Un studiu geologic, în curs de
desfăşurare, va furniza datele necesare elucidării acestei probleme.
*
Activitatea complexului termal continuă şi în perioadele următoare, conform
consemnărilor de epocă 9 -şi mărturiilor arheologice. Au fost identificate
substrucţiile din piatră a două clădiri (CF 1 şi CF 2 ) aflate în partea de sud-est a
mamelonului. După modul de realizare al fundaţiilor - piatră plată de carieră
aşezată pe un singur nivel şi legată cu pământ (CF 1 ), sau piatră de râu în
combinaţie cu piatră mărunţită de carieră al cărui liant este tot pământul galben-
lutos (CF 2 ), presupunem că pe acestea se ridicau elevaţii din lemn. Lipsa unui
inventar mobil concludent ne pune în imposibilitatea stabilirii destinaţiei acestora.
Construcţia CF3 a funcţionat ca şi capelă catolică până în perioada
interbelică când a fost demolată. Planul clădirii este orientat est-vest. În interior
fiind surprinse mai multe straturi de nivelare rezultate în urma refacerii succesive
a pardoselii. Piciorul altarului ()a fost realizat din cărămidă având ca liant mortar
şi era tencuit. În timpul cercetării a fost găsit răsturnat.
În faţa altarului am identificat câteva fragmente osteologice (mandibule,
vertebre, oase ale antebraţului), provenind de la un schelet de adult şi unul de
copil. Din cauza intervenţiilor din perioada modernă (loc de campare al turiştilor,
amplasarea unor stâlpi de iluminat, foraje geologice), stratigrafia a fost deranjată
ceea ce a făcut ca şi aşa puţinele materiale descoperite să nu poată fi
interpretate ştiinţific şi încadrate cronologic.
O altă construcţie (CF 4 ), cu amenajările aferente ei, identifică arheologic,
vine să completeze inventarul imobil de perioadă medievală de la Germisara.
Aceasta este situată pe partea de nord a mamelonului şi este orientată cu latura
lungă (aproximativ 17 m) pe direcţia est-vest. Planul construcţiei nu a putut fi
stabilit în întregime din cauza unor intervenţii contemporane (carieră de piatră
şi amenajarea unui drum de acces), ce au distrus parţial construcţia şi planimetria
zonei.
9. Conrad Iacob Hiltebrandt, în Călători străini despre ţările române, voi. V, Bucureşti, 1975, p. 564 face
următoarea descriere a băilor de la Germisara:
„ „. Apa venea dintr-un deal pe o câmpie şi era potrivit de caldă. Acolo se afla o casă stricată, în care erau
diferite cămăruţe, dar în ele nu se găsea nimic, pe pereţi erau mâzglălite multe nume. Acolo unde cădea apa cu
repeziciune, se afla sus o stâncă îngustă de piatră, unde puteau şedea două persoane spate în spate, iar jos era
un spaţiu mare, în formă de dreptunghi, în care se putea inata, cu apă până aproape de gât. „.".
Arhivele Naţionale-Filiala Deva, Fond Prefectura jude/ului Hunedoara, dos. 26111772, f. 1, se menţionează:
1772 septembrie 4, Deva
Scrisoarea nobilului Adam Pogâny adresată Tablei Continue a Comitalului Hunedoara cerând să fie incluse
în impozitul militar plata pâinii şi transportul alimentelor pentru soldaţii trimişi de Comandamentul Suprem al
armatei la Geoagiu.
Este vorba de 33 de militari sub comanda unui sublocotenent din regimentul Pellegrini care vor sosi în 6
septembrie pentru îngrijirea sănătăţii ("ad recuperandae valetudinis fine ad Balnea Al Gyorgyense missus").
www.cimec.ro
Am putut identifica arheologic, pe latura de sud, o tăietură în stânca

mamelonului în vederea realizării unei nivelări. Substrucţia zidului din această
parte a fost executată din blocuri de tuf calcaros (posibil, rezultat din nivelarea
mai sus amintită) şi piatră de râu. Zidul distruge o parte din construcţia romană
CI\,.
Construcţia CF 4 este compusă dintr-o încăpere A, al cărui plan a fost
surprins integral şi are dimensiunile de 6,30 x 7,40 m. Peretele de vest al
încăperii a fost amplasat chiar pe marginea bazinului roman BZ 1 , zid lucrat din
cărămidă şi piatră de râu, până la nivelul de călcare al încăperii A Zidul amintit
susţinea materialul de umplutură în vederea realizării planeităţii încăperii.
Pardoseala acesteia consta dintr-un strat de lut galben bine bătătorit, deasupra
căruia a fost identificat un alt strat, de grosime variabilă (2-6 cm), compus din
cenuşă şi cărbune, rezultat de la un posibil incendiu sau utilizării îndelungate a
sobei aflate în încăpere.
În vecinătatea peretelui nordic, adosată acestuia, se află substrucţia unei
sobe (1,40 x 1, 70 m) alcătuită din pietre de râu plate, de dimensiuni aprecialbile,
legate între ele cu lut 10 •
Accesul în încăperea B, aflată la est de A, se făcea prin intermediul unei
uşi cu o deschidere de aproximativ 1,60 m, practicată în peretele despărţitor
gros de 60 cm, construit din piatră de râu şi mortar. Pragul a fost realizat din trei
lespezi de piatră, plate, la o înălţime de aproximativ 20 cm faţă de pardoseală.
pupă cum am amintit deja, această încăpere a fost parţial distrusă, dar după
urmele substrucţiei păstrate, am ptutut stabili dimensiunile ei (6,70 x 6,00 m).
Sub pardoseala de lut am putut surprinde şi apoi reface, parte din planul
construcţiei romane CR 2 •
La nord de încăperea A, în prelungirea acesteia, se află o încăpere C,
distrusă şi ea atât de incendiile ce au avut loc, cât şi de amenajările moderne
(carieră, nivelări de teren, cablu de înaltă tensiune). Dimensiunile aproximative
ale acestei încăperi sunt 6,70 x 5,90 m. În interiorul ei am identificat o mare
cantitate de arsură şi un număr de fragmente de cahle provenite de la o sobă ce
se afla aici, sau de la soba aflată în încăperea A.
În partea exterioară a consrtucţiei CF 4 , de-a lungul peretelui de sud, am
surprins urmele unor trepte cioplite în stâncă, mărginite pe o latură în întregime,
iar pe latura opusă doar în prelungirea construcţiei, de câte un pat de zid, ceea
ce ne face să- presupunem că treptele de acces spre clădire au fost integrate
unui culoar (Fig.1 O.).
Această scară făcea legătura dintre clădirea CF 4 şi o platformă aflată în
partea de vest a edificiului, la baza acestuia, realizată prin umplerea, nivelarea
şi apoi acoperirea cu piatră plată, sub forma unui pavaj, a bazinului roman BZE 1 •
Presupunem că această amenajare a avut loc în momentul în care bazinul nu a
mai putut fi utilizat din cauza dispariţiei apei în cavitatea naturală.
1O. P. V. Batariuc, E. Pescaru, Cahle descoperite la Germisara (Geoagiu-Băl), jud. Hunedoara, în Sargetia
XXVI, p. 391-417
www.cimec.ro
Activitatea staţiunii continuă şi după această perioadă, dovadă fiind

inventarul arheologic mobil descoperit, precum şi amenajările ulterioare care
cunosc o tot mai mare amploare datorită proprietăţilor curative ale apelor
termale şi a peisajului de un pitoresc aparte 11 •
11 . Arhivele Naţionale - Filiala Deva, Fond Inspectoratului Geologie şi Minier Deva, document 103421127.
Proces-verbal.
„în cauza de recunoaştere şi validare a drepturilor miniere privitoare la băile termale carbo-gazoase din
Geoagiul-de-jos-Băi, plasa Geoagiul-de-jos, judelui Hunedoara, proprietatea băncii „Ardeleana" institut de
credit şi de economii, societate pe acţii în Orăştie, dresat în baza ordonantei Nr. 10.013 per 1927 din 31 Oct. 1927
a Inspectoratului Minier VI. Zlatna, la !aţa locului în Geoagiul-de-jos-Băi la 4 Novembre 1927.
Prezenţi: Inginer Dionisiu Jakab delegat al Inspectoratului Minier VI. Zlatna, şi Dr. Enea Papiu, representant
al proprietarei bănci „Ardeleana" institut de credit şi de economii, societate pe aclii în Orăştie.
Delegatul Inspectoratului VI. Minier Zlatna Dionisie Jakab constată:
1 . ca băile termale carbo-gazoase Geoagiul-de-jos-Băi constau din una biserică mică, un Hotel cu 11 camere
în etaj, biroul administrativ Restaurant şi localităţile auxiliare şi o verandă mare închisă în parter. apoi: 6 clădiri
pentru oaspeli cu în total 35 camere de locuit aranjate corespunzător, mai departe 2 clădiri cu 7 pişcine pentru
băi, un bazin liber, un şopron pentru trăsuri şi un grajd pentru cai, toate clădirile din zid, precum şi alte
apertinenţe, toate în stare bună, lolosibilă, şi că atât bazinul liber cât şi pişcinele sunt alimentate de izvoare
imediate acestor bazin uri respective pişcine de 30-32 grade Celsius pişcinele şi 30 grade Celsius bazinul liber.
2. constată în baza informaţiilor câştigate la lata locului de la un număr însemnat de locuitori din Geoagiul-
de-ios-Băi corespunzătoare cu notorietatea publică ca aceste băi minerale funcţionează din timpuri străvechi şi
îndeosebi ca funcţionează neîntrerupt de la începutul Imperiului Roman şi astfel au functionat atât înainte de
anul 1923 cât şi anul 1923 şi pe la anul 1923 şi au !ost cercetate şi folosite anual de un număr corespunzător
deoaspeti.
3. ···························
În urmare în baza acestor cercetări făcute constată că băile Geoagiul-de-jos-Băi de ape minerale termo-
gazoase au fost şi sunt în neîntrerupta exploatare normală mult înainte de începerea Imperiului Roman şi sub
întreaga durată a acestui Imperiu până în prezent.
Nemaifiind alte de constatat procesul verbal prezentat s'a încheiat, cetit şi semnat la datul şi locul de sus."
www.cimec.ro
Fig. 1 . Harta judeţului Hunedoara - localizarea stilului arheologic Germisara (Geoagiu-Băi)
Fig. 2. Complexul termal Germisara - vedere generală

www.cimec.ro
COMPLEXUL TERMAL ROMAN
GERMISARA
CAVfTAT~
NATURALJ.
''
', /
'' /
'' /
''
'
''
'' , r
'' /
/
'
'''
/
/
/
' "
Fig. 3. Faza I de amenajare
www.cimec.ro
Fig. 4. Canale cioplite în stâncă
www.cimec.ro
!336 Faze de amenajare ale complexului termal
.,,..----
,/
----- ---... COMPLEXUL TERMAL ROMAN
,/ GERMISARA
,,
,/
,
~
' z ' ' , •
r--------\1-WJTC"L-------~-----l
t_ ________~\_\.\._
·-~~~------- ____ ..J
AMENAJĂRI DIN FAZA I AMENAJĂRI DIN FAZA a li-a CONSTRUCŢII FEUDALE
• Cavitatea naturală • BZ1 +BZ2 - Bazine subterane * CF3 - Capelă catolică

• C1 +C2 - Canale de • BZE1 +BZE2 - Bazine exterioare * Clopotniţlă
alimentare * CF4 - Han (?)
* CR1 - Fanum
• CR2 - Staţionar (?)
• CR3 - Bazin
* Zona sacră
Fig. 5.
www.cimec.ro
FISUR GEOLOGIC
1. Secţiunea C- D 2. Secţiunea A - B
CANAL DE
ALIMENTARE
AL BAZUNULUI
BZE2
3. Secţiunea E- F
Fig. 6 Amenajările din faza a li-a romană-secţiuni
www.cimec.ro
Fig. 7. Bazinele BZ, şi BZ 2
Fig. 8. Canal de alimentare al bazinului exterior BZE 2
www.cimec.ro
Fig. 9. Monumente romane acoperite de tuf calcaros
Fig. 10. Scara de acces a construcţiei feudale CF,
www.cimec.ro
www.cimec.ro
DESCOPERIRI DE EPOCĂ ROMANĂ
ÎN ŢARA HAŢEGULUI
!Emil Nemeşi
Imediat după cucerirea romană în Dacia a început o colonizare masivă,

realizată atât de stat cât şi din iniţiativă particulară.
Atât Traian cât şi împăraţii următori au încurajat mult colonizarea
imprimându-i un caracter organizat.
Pe lângă numeroasele trupe a căror prezenţă era impusă de situarea
geografică ce făcea din noua provincie un adevărat bastion roman înaintat în
lumea barbară, s-au adus şi numeroşi colonişti, s-a organizat o masivă colonizare
cu elemente aduse din toată lumea romană după cum afirma Eutropius 1 • S-a
dezvoltat o puternică viaţă urbană precum şi numeroase aşezări rurale. Mărturie
despre profunda romanizare a Daciei ne stau, printre altele, cele peste 400
aşezări rurale şi peste 3000 de inscripţii descoperite 2 •
Romanizarea efectivă a dacilor se exercita asupra unei populaţii la care
civilizaţia romană începuse să pătrundă cu cel puţin o sută de ani mai devreme 3 .
Acestea sunt ilustrate mai întâi de numeroasele tezaure monetare care
dovedesc intense schimburi economice între daci şi romani ca şi de folosirea
scrierii şi a limbii latine înainte de cucerirea romană 4 •
Se poate spune că pe lângă oraşe şi centrele economico-comerciale 5 ,
aşezările rurale devin un canal important prin care în Dacia se propaga o limbă
de înţelegere pentru toţi, -latina vulgară 6 • Romanismul a biruit în Dacia fiindcă
el a câştigat pe autohtoni. Dacă romanii nu izbuteau să câştige pentru civilizaţia
şi cultura lor pe daci, s-ar fi întâmplat şi în ţinutul carpato-danubian ceea ce
s-a întâmplat în Panonia şi Britania, dispărea treptat romanismul7.
Condiţiile locale şi epoca mai târzie prezentau însă unele particularităţi
care au grăbit ritmul procesului de romanizare.
Acordarea dreptului latin şi apoi a celui de cetăţenie romană deplină în
timpul împăratului Caracalla 8 prin care li se acorda autohtonilor toate drepturile
şi avantajele materiale ce decurgeau din această calitate, erau factori eficienţi
în asimilarea la romanitate.
1. Eutropius, Breviarium ab urbe condila, VIII, 6, 2.

2. I. H. Crişan, Origini, 1977, p. 232
3. C. Daicoviciu, Romanizarea Daciei. în Apulum, VII. 1968, p. 263.
4. I. I. Rusu, Scrierea greacă şi latină în Dacia preromană. în AllC, 19, 1976, p. 29-44.
5. Ligia Bîrzu, Continuitatea creaţiei materiale şi spirituale a poporului român pe teritoriul fostei
Dacii, Buc. 1979, p. 51.
6. C. Daicoviciu, Romanizarea „. op. cit„ p. 268.
7. C. Preda, Factorul autohton şi romanizarea în formarea poporului român, în Era socialistă,
1976, nr. 17, pp. 38-40; Nicolae Stoicescu, Continui lalea românilor, Bucureşti, 1980, p. 11 O.
8. L. Bertaux, La romanisation de la Wallonie, Institui Jules Destree, 1964; N.Gudea, Aspectele
romanizării în Dacia, în Apulum, XIII, p. 96.
www.cimec.ro
342 Descoperiri de epocă romană
Desigur că romanitatea nu s-a realizat uniform pe tot cuprinsul Daciei. Ea

a variat de la oraş la mediul rural, de. la zona castrelor la regiunile mai puţin
dezvoltate social-economic, de la centru către ţinuturile periferice.
Unul dintre ţinuturile cuprinse în vraja copleşitoarei puteri a civilizaţiei
romane încă de la început, a fost Ţara Haţegului.
Din punct de vedere geografic Ţara Haţegului este zona depresionară
mărginită la sud de creasta munţilor Retezat, iar la sud-est de pasul Merişor
Băniţa, unde se închide Valea superioară a Straiului, vale prinsă între latura
răsăriteană a Retezatului şi munţii Şureanului. La nord şi nord-est, hotarul îl
formează munţii Sebeşului, iar la nord un şir de culmi împădurite care coboară
din zona Poiana Ruscăi, vin să despartă cursul superior de cel inferior al
Straiului, între localităţile Haţeg şi Plopi.
Spre vest, zona este mărginită de culmile care desprinzându-se din munţii
Ţarcului şi Poiana Ruscăi, se întâlnesc la izvoarele Bistrei bănăţene dând
naştere Porţii de Fier a Transilvaniei.
Aflându-se pe teritoriul Ulpiei Traiana Ţara Haţegului a fost de la
începutul stăpânirii romane intens populată.
Aceasta .se datoreşte în primul rând relieful prielnic pentru muncile
agricole şi creşterea animalelor, cât şi pentru posibilitatea de fructificare imediată
a muncii prin vinderea produselor în pieţele capitalei.
În această lucrare nu ne vom ocupa de Ulpia Traiana, fiind prea bine
cunoscută în lucrările de specialitate, vom enumera însă celelalte localităţi unde
au fost descoperite - mai ales prin periegheze - urme materiale de factură
romană care atestă intensa populare a acestor meleaguri, unde daci şi romani
au convieţuit împreună benficiind în egală măsură de bogăţia pământului şi de
progresele culturii romane.
LISTA LOCALITĂŢILOR DIN ŢARA HAŢEGULUI UNDE AU FOST

DEPISTATE URME ALE CIVILIZAŢlEI ROMANE
1. Băieşti 16. Mălaeşti

2. Breazova 17. Nălaţi
3. Cârneşti 1B. Ohaba Ponor
4. Ciopeea 19. Ohaba de sub Piatra
5. Clopotiva 20. Ostrov
6. Crăguiş 21. Ostrovel
7. Densuş 22. Păclişa
B. Fărcădin 23. Peşteana
9. Fedeti 24. Poieni
1O. Hăţăgel 25. Pui
11. Haţeg 26. Păucineşti
12. Hobiţa 27. Râu Alb
13. Hobiţa(Pui) 28. Râu Bărbat
14. Livadea 29. Râu de Mori
15. Livezi 30. Reea
www.cimec.ro
Emil Nemeş 343
31. Rachitova 39. Toteşti

32. Sălaşul de Sus 40. Tuştea
33. Săcel 41. Unirea
34. Sânpetru 42. Vad
35. Sântămăria Orlea 43. Valea Lupului
36. Silvaşul de Jos 44. Valea Dâljii
37. Subcetate 45. Vălişoara
38. Sibişel 46. Zeicani
REPERTORIU
BĂIEŞTI
. Au fost semnalate descoperiri izloate de monede greceşti şi romane.
HTRTE, XV (1904-1905), p. 120
BREAZOVA
În pădure, pe drumul spre Poieni au fost descoperite urme de construcţii,
cărămizi, ţigle, ceramică de factură romană. H. Tatu, ZKalmar, Repertoriul Ţării
Haţegului, În Sargetia XXI-XXIV, p. 95
La nord de sat, pe dealul „Drăgaia", s-au descoperit urmele unei
construcţii (villa rustica), iar alături un mormânt aflat la Muzeul de arheologie din
Sarmizegetusa. O.F/oca, Regiunea Hunedoara-ghid turistic, 1957; L.Mărghitan,
Urme romane pe cuprinsuljudeţului Hunedoara, În Sargetia, XI-XII, 1974-75, p.
37-42
CÂRNEŞTI
Pe teritoriul satului s-au identificat urmele unei aşezări din epoca romană,
resturi de ziduri şi urmele drumului roman. M.J.Ackner, J.C.C., 1856, p. 9,·
/. Marţian, Repertoriu, p. 130
La circa 300 m vest de sat, la sud de drumul spre Ostrov, au fost
descoperite cărămizi, ţigle, olane, ceramică de factură romană. H. Ta tu, Z Kalmar,
op. cit, p. 95
CIOPEEA
Lângă drumul dintre Ciopeea şi Sântămărie - Orlea, au fost semnalate
substrucţii de clădiri, cărămizi şi ţigle romane. J.F.Neigebauer, Dacien, p. 83, nr.
14; G. Teg/as, HTRTE, XV, 1904-1905, p. 136
Fără loc de descoperire se amintesc monede imperiale de la împăraţii
Vespasian, Filip Arabul şi Constantius. I.Marţian, op. cit., p. 174
La hotarul satului (loc neprecizat) s-au descoperit urme de ziduri romane.
O.Floca, op. cit., p. 261
CLOPOTIVA
Într-o grădină din sat au fost descoperite în anul 1894 două inscripţii
funerare (CIL, III, 1479, 1519) şi a statuie feminină din marmură. A.Marsigli,
Danubius, li, pi. 57, p. 7,· G. Teglas, AE, XV, 1895 p. 95
www.cimec.ro
Pe „Gruniul Măgurii", pe malul drept al pârâului, au fost găsite construcţii,

cărămizi, ţigle,
olane, ceramică de factură romană. H. Tatu, ZKalmar, op. cit., p. 94
CRĂGUIŞ
La hotarul satului au fost descoperite substrucţii de clădiri şi ceramică de
factură romană. Informaţie: O.Floca
„Pe holda lui Bolduş", la sud de sat, pe malul drept al pârâului Crăguiş s-
au descoperit pe lângă materiale aparţinând culturii Petreşti, prefeudale şi
medievale şi ziduri, cărămizi, olane de factură romană. H. Tatu, ZKalmar, op.
cit., p. 95
DENSUŞ
Pe locul numit „Satul lui Cremene", pe un platou aflat pe malul drept al văii
Galbena, pe lângă materiale din neolitic şi bronz au fost descoperite fragmente
de ceramică romană.
Pe locul numit „Câmpul Mare", pe un platou aflat la sud-vest de sat, au
fost descoperite substrucţii de ziduri şi ceramică romană. H. Tatu, ZKalmar, op.
cit., p. 95
FĂRCĂDIN
Se pare că ar fi fost semnalată o aşezare romană unde s-ar fi găsit şi un
mozaic. M.J.Ackner, Transilvania, I, 1833, p. 273-283
în partea de hotar dinspre Haţeg, în mai multe rânduri s-au găsit întâmplător
fragmente de vase de lut ars de factură romană. L.Marghitan, op. cit., p. 38
FEDER I
Pe locul numit „Sub Padeş", la cca 400 m est de cătun, s-au descoperit
substrucţii de construcţii, cărămizi, ţigle şi ceramică de factură romană. H. Tatu,
V.Moraru, În Sargetia XVI-XVII, p. 151-159
HĂŢĂGEL
Pe malul drept al pârâului Ortovarniţa, pe locul numit „Grădiştioara" au
fost descoperite zidărie şi fragmente de ţigle şi cărămizi romane. Informaţie:
H. Tatu
HAŢEG
Pe drumul spre Hunedoara au fost descoperite urmele unui apeduct
roman. ACMIT, I, 1926-28, p. 175
Lângă oraş, săpăturile lui A.Fodor au scos la iveală ziduri şi obiecte(?) de
factură romană. MOTUM, V, 1845, p. 67
. Între lina ferată şi şoseaua Haţeg-Subcetate, la cota 301, au fost
descoperite resturi de ziduri şi cărămizi romane. C.Daicoviciu, Dacia, VII-VIII,
1937-1940, p. 312
Fără prezentarea topografică a locului, au fost descoperite reliefuri
funerare, paviment de mozaic aflate la Muzeul Brukenthal din Sibiu.
J. F. Neigebauer, Dacien, p. 88; M.J.Ackner, J.C.C.1856, p. 10
www.cimec.ro
Emil Nemeş 345
Pe platoul numit „Martin" au fost descoperite ziduri, fragmente ceramice,

ţigle şi cărămizi de factură romană. H. Tatu, Z Kalmar, op. cit., p. 96
HOBIŢA
La cimitir s-au descoperit mai multe fragmente de inscripţii. A fost descoperit
şi o parte dintr-un apeduct roman. J. F. Neigebauer, Dacien, 70,· M. J. Ackner,
J. C. C., 1856, p. 9
Pe dealul „Sucionilor", la marginea satului, săpăturile efectuate de O.Floca
în 1943 au scos la iveală un cuptor de cărămizi. O. Floca, Dacia, IX-X, 1941-
1944, p. 440
ln anul 1948 O.Floca a dezvelit una dintre cele mai tipice ferme romane.
O. Floca, Studii, 1111, 1948, p. 108-11 O
HOBIŢA (PUI)
De aici provine un relief din marmură reprezentându-l pe Hercule.
Subsemnatul l-a adus şi predat muzeului devean.
LIVADEA
Pe teritoriul satului (loc neprecizat) au fost identificate în anul 1900 urme
de ziduri, bucăţi de mozaic, o sapă, cuie şi un opaiţ din ceramică, toate de
factură romană. I. Bardan, AE, XX, 1900, p. 390-391.
Pe locul numit „Livezea", la cca 500 m vest de f9sta fermă CAP, pe malul
stâng al Văii Lupului, s-au descoperit fragmente ceramice, cărămizi şi ţigle de
factură romană. H. Talu, Z Kalmar, op. cit., p. 97
LIVEZI
Din loc neprecizat, au fost semnalate ziduri şi ţigle romane. I. Moldovan,
Fmi/, 1853, p. 310
MĂLĂEŞTI
La cca 1 km est de „Dealul Cetăţii" a fost semnalată zidărie antică,
probabil de factură romană. J. G. Saide, AOG, VI, 1851, p. 243
NALAŢI
Pe locul „Casa Mara", la cca 100 m sud-vest de Preventoriu, pe malul
stâng al Râului mare, au fost descoperite ziduri, cărămizi, fragmente ceramice
de factură romană. H. Talu, Z Kalmar, op. cit. p. 97
OHABA PONOR
Pe locul numit „Vad", la cca 500 m de vadul de trecere a Straiului s-a
depistat o posibilă vili a rustica cu material format din ţigle şi cărămizi de factură
romană. H. Talu, V. Moraru, op. cit., p. 158
OHABA DE SUB PIATRĂ

Pe „Dealul Viilor", pe panta de nord a Văii Bălţii, s-a descoperit o aşezare
pe terasă, cu material din culturile Starcevo-Criş, neolitic, Coţofeni, bronz,
dacic, roman şi medieval. H. Talu, Z Kalmar, op. cit., p. 97
www.cimec.ro
OSTROV
Au fost semnalat: urmele a două ziduri de incintă a unei construcţii,
precum şi fragmente de cărămizi. O parte din materialele epigrafice şi sculpturale
care împrejmuiesc biserica ar putea fi de aici. M. J. Ackner, JCC, li, 1857, p. 75,·
I. Marţian, op. cit., p. 490; I. Moldovan, Fmil, 1853, p. 281-282 .
La vest de pârâul Ordovarniţa, şi la sud de drumul spre Sarmizegetusa
este o posibilă vi Ila rustica. Aici a fost descoperită o splendidă statuetă din bronz
a Dianei, care din păcate a dispărut. C. Pop, E. Nemeş, Acta Musei Napocensis,
XI, 1974, p. 85-92
La hotarul satului s-a descoperit un mormânt din epoca romană. Trei
urcioare din inventarul mormântului ajungând la Muzeul din Sarmizegetusa.
L. Mărghitan, op. cit. p., 41; TIR, L. 34, p. 86
OSTROVEL
La est de drumul ce intră în sat, pe locul numit „Hotar", au fost descoperite
urme de zidărie, fragmente de cărămizi, ţigle şi ceramică de factură romană.
H. Talu, Z Kalmar, op. cit., p. 97
PÂCLIŞA
La nord de sat au fost semnalate substrucţii din zidurile unei mari
construcţii din piatră, posibil de factură romană. G. Teglas, Foldr. Kog/., XIX,
·1891, p. 84; I. Marţian, Rep., p. 493
PEŞTEANA
În vara satului au fost semnalate substrucţii din clădiri romane, coloane şi
capiteluri, un tipar de vas şi fragment de terra sigillata. /.Marţian, op. cit., p. 501,·
O. F/oca, A/SC, 112, 1928-32, p. 102-103
În hotarul satului au fost descoperite ziduri din construcţii romane. La
împreunarea râului care trece prin Haţeg cu cel al Densuşului se află substrucţile
unei posibile villa rustica. La fel spre locul numit „Grădiştioara". O. Floca,
Regiunea Hunedoara ... , p. 341
Cu ocazia unei lucrări de drenaj efectuată în 1978, în stânga drumului ce
duce spre Peşteana, la cca 200 m de la trecerea peste lina ferată, au apărut la
cca -0,25 m fragmente de zid cu pietre de râu şi mortar, ţigle, cărămizi şi
ceramică, toate de factură romană. I. Andriţoiu, Sargetia XIV, 1979, p. 15-34
POIENI
La est de sat, pe malul stâng al pârâului, s-a descoperit ceramică de
factură romană. H. Talu, Z Kalmar, op. cit., p. 98
PUI
Pe înălţimea numită „Grădişte", la cca 4 km est de sat, pe malul drept al
Straiului, aproape de vărsarea văii Ponorului, s-au depistat puternice ziduri de
piatră legate cu mortar, cărămizi şi ţigle. G.Teglas afirmă că ar putea fi un
castellum pentru paza drumului pe valea Straiului şi Jiului. M.J.Ackner, JCC,
1856, p. 10; G. Teglas, HTRTE, VI, 1889-90, p. 110
www.cimec.ro
Emil Nemeş 347
Pe locul numit „Cioaca Biriştenilor" s-a descoperit un posibil post de pază

cu şanţ şi
val, cu frontul spre est, unde s-au găsit fragmente ceramice de factură
romană. H. Talu, V. Moraru, op. cit., p. 151-159
PĂUCINEŞTI
În sat, aproape de ruinele bisericii, s-a descoperit o conductă romană de
apă cu ţevi de lut, care se întindea spre est până la şosea. I. Moldovan, Fmil,
1853, p. 262,· I. Canea, BSG, L V, 1936, p. 44, nr. 3
RÂU ALB
. Au fost semnalate urme de zidărie şi ceramică romană. Loc neprecizat.
L. Mărghitan, op. cit., p. 41
RÂU BĂRBAT
Pe o înălţime de la marginea satului, au fost identificate urme de clădiri,
cărămizi şi fragmente ceramice de factură romană. HTRTE, XV, 1904-5, p. 125
La cca 700 m de sat spre Pui, s-a descoperit o locuire cu materiale de
factură preistorică, dacică, romană şi medievală. H. Talu, V.Moraru, op. cit, p.
151-159
Pe vârful dealului împădurit, deasupra satului, au fost descoperite urme
romane. O. Floca, Regiunea „., p. 266
RÂU DE MORI
Au fost semnalate substrucţii de clădiri din piatră, probabil o villa rustica.
M.J.Ackner, Jet:, 1856, p. 9; G.Mallasz, PMJH, I, 1924, p.60
În locul „La Izvor", aflat la sud de microhidrocentrala Ostrov, la vest de
drumul spre Valea Dâljii, s-au descoperit fragmente ceramice, cărămizi şi ţigle
de factură romană. H. Talu, Z Kalmar, op. cit. p. 99
REEA
Lângă şoseaua Haţeg-Sarmizegetusa, într-un teren arabil, au fost
identificate substrucţii de clădiri de unde se pare că provin cărămizi, dintre care
unele au ştampila QAB (CIL, III, 8075,8) şi LEG 1111 Flavia (CIL, III, 8070=1631)
G. Teglas, AEM, XI, 1887, p. 238.
S-a mai descoperit în curtea unui ţăran, un fragment dintr-un sarcofag.
O. Floca, Sargetia li, 1941, p. 32
RĂCHITOVA
În cetăţuia de aici sunt utilizate şi cărămizi romane. L.Mărghitan, op. cit., p. 41
SĂLAŞUL DE SUS
În locul numit „Sasa", pe valea Bălţii, la cca 3 km N-E de sat, s-a
descoperit o aşezar,&;l cu material ceramic, cărămizi, ţigle, 4 stele funerare, toate
de factură romană. H. Talu, Z Kalmar, op. cit., p. 99.
Din loc neprecizat s-au descoperit monede republicane romane. O. Floca,
Regiunea. „ ., p. 262-263
www.cimec.ro
SĂCEL
În curţile de la sud de drumul spre Sânpetru a fost descoperită ceramică,
cărămizi şi ţigle de factură romană.În curtea locuitorului Salica a fost semnalată
o construcţie de factură posibil romană. Informaţie: H. Tatu
SÂNPETRU
La „ Turnul de pază aflat la cca 1,5 km vest de sat, spre Ostrov, au fost
găsite fragmente de ţigle şi cărămizi romane. în locul numit „La Măr" au fost
identificate urmele unei fortificaţii antice, posibil romane. I. Moldovan, Fmi/,
1854, nr. 37, p. 198; I. Marţian, op.cit., p. 597.
în curtea lui Vulc Doinei, au fost descoperite fragmente ceramice, cuie,
piroane, un cosor, două monede de la Severus. Materialele sunt păstrate la
şcoala din localitate. Informa/ie: H. Tatu.
Din diferite puncte neprecizate au fost scoase ocazional fragmente
ceramice de factură romană. Prezenţa unor vestigii romane a fost sesizată şi în
cursul perieghezei efectuate de R. Popa şi Gh. Lazin. D. Tudor, Oraşe, târguri,
sate, p. 103.
La 400 m vest de sat pe o movilă au fost descoperite ziduri, olane,
ceramică de factură romană şi medievală. H. Tatu, Z Kalmar, op.cit., p. 100
SÂNTĂMĂRIA ORLEA
Lângă biserică s-a descoperit un fundament de zid din blocuri de piatră,
posibil de factură romană. J. F. Neigebauer, Dacien, 83, nr. 12
La nord, spre Haţeg, au fost identificate substrucţii de ziduri din piatră,
cărămizi şi ţigle de factură romană. G. Teglas, Foldr. Koz/. XIX, 1891, p. 84
Săpătură efectuată între Haţeg şi Sântămăria Orlea, pe partea stângă a
şoselei ce duce spre Subcetate, pe un platou numit „Grindanu", cuprins între
lunca Râului Mare şi lunca Galbenei a scos la suprafaţă două clădiri mari, dintre
care una avea sistem de hypocaustum. S-a descoperit mult material de factură
romană: lanţ de fier, cuie, piroane, un vârf de săgeată, o cantitate apreciabilă de
ceramică, fragmente din vase de sticlă, ceramică fină, monede, dar şi fragmente
ceramice de factură dacică lucrate la roată. Ruinele de pe „Grindanu" se află
la marginea unei mari suprafeţe agricole care a avut în antichitate destinaţia
unei villa rustica. Radu Popa, Acta MN, IX, 1972, p. 439-447
SILVAŞUL DE JOS
La 1 km. sud de sat, în dreapta drumului ce duce la Prislop, în locul numit
,,între Ogăşi", pe o terasă delimitată pe trei laturi de un pârâiaş, a fost
descoperită o construcţie romană cu ziduri de piatră de râu şi paviment de
cocciopesto. Pe terenul arabil au fost culese printre alte fragmente şi câteva de
factură romană. I. Andriţoiu. Sargetia, XIV, 1979, p. 15-34
La sud de ferma fostului CAP, pe malul stâng al pârâului au fost descoperite
ateliere (?) şi cuptoare de ars ceramică de factură romană. H. Talu, Z Kalmar,
op.cit., p. 100
www.cimec.ro
Emil Nemeş 349
SUBCETATE
La est de drum, la baza „Măgurii Curate", la casa Florescu, au fost
descoperite două monede şi o fibulă de factură romană. Informaţie: lnv. Florescu
Lângă Şcoala veche, apare o fundaţie de piatră de formă pătrată. în
interior s-a descoperit mozaic şi-0 fibulă de factură romană. Informa/ie: H. Tatu.
SIBIŞEL
Pe valea râului Sibieşel la cca 1,5 km nord de satul Sibieşel, pe locul numit
!,Grădiştioara", se află substrucţia unei clădiri, posibil romane.
La cca 400 m sud-vest de Sânpertu şi la sud de şoseua Sâmpetru-Unciuc,
apare o ridicătură de pământ pe a cărei latură au fost descoperite fragmente
ceramice romane. Un sondaj efectuat în ridicătura de pământ a dus la găsirea
unei substrucţii din piatră de râu legate cu mortar tipic romane. Proprietarul
afirmă că ar fi dat şi peste un bloc de marmură. Informa/ii: H. Talu
TOTE ŞTI
La vest de comună, spre Hăţăgel, pe un loc numit „Grădiştioara" s-au
descoperit mai multe temelii de clădiri dintr-o aşezare de epocă romană. Tot aici
s-au mai descoperit şi două inscripţii (CIL, III, 1419, 1421) J. F. Neigebauer,
Dacien, 78; C. Goos, Chronik, p. 116
TUŞTEA
în hotarul satului, în grădinile cătunului Suseni, au fost descoperite
construcţii din piatră, monumente sculptate şi epigrafice romane. Sunt cunoscute
inscripţiile CIL, III, 1423, 1525- I. Moldovan, Fmil, 1883, p. 293-308; I. Marţian,
op.cit., p. 706
UNIREA
Pe malul „Mangop", la cca 3 km nord de sat, s-au descoperit cărămizi,
ţigle, olane şi fragmente ceramice romane.
Pe „Locul Uriaşilor", la cca 700 m est de sat, la cotitura drumului spre
nord, au fost descoperite cărămizi, ţigle, olane, ceramică şi urmele unui
hypocaust, tipic romane. H. Talu, Z Kalmar, op.cit., p. 102
VAD
În cimitir s-a descoperit o aşezare unde pe lângă materiale aparţinând
culturilor Turdaş, bronzului, prefeudal s-a găsit şi ceramică de factură dacică şi
romană. H. Tatu, Z Kalmar, op.cit., p. 95
VALEA LUPULUI
În hotarul satului s-a descoperit o statuetă de bronz din epoca romană
reprezentând un geniu înaripat. Se află la Muzeul devean (inv. 1129).
La cca 800 m de sat pe locul numit „Valea Verde", în stânga drumului ce
duce la Râu Bărbat, au fost descoperite materiale de construcţie-ţigle, elemente
~e paviment, mortar şi fragmente de factură romană. I. Andriţoiu, op.cit., p. 29.
www.cimec.ro
Cu ocazia săpăturii unor canale colectoare a apelor în hotarul localităţii au

fost descoperite ruinele ugei construcţii din piatră, iar în preajma acestor
fragmente de vase ceramice, ţigle şi cărămizi romane. Tot de aici provine şi o
statuetă de bronz. L. Mărghitan, op.cit., p. 41
VALEA DÂLJll
Pe locul „La Gropi", la cca 200 m sud de sat, pe malul drept al văii Dâljii,
au fost descoperite urme de construcţii cu mai multe încăperi, un tronson de
apeduct, ceramică, zgură feroasă de factură romană. La 4 km, sud de sat, pe
locul numit „Tunel", a fost descoperit drumul roman. H. Tatu. Z Kalmar, op.cit.,
p. 102
VĂLIOARA
Pe locul numit „La cărămizi", la cca 2 km sud de sat, la est de drumul spre
Ciula Mare, au fost descoperite urme de construcţii, cărămizi, ţigle, fragmente
ceramice de factură romană. H. Tatu, Z Kalmar, op.cit., p. 102
ZEICANI
Se presupune că aici au fost descoperite câteva monumente romane
printre care se aminteşte o inscripţie votivă ridicată lui Juppiter (CIL, III, 7910),
un sarcofag şi o ţiglă cu inscripţie. G. Teglas, Hunyadm. tort., i, p. 66,· Al.
Ferenczi, Dacia, I, 1924, p. 220
În concluzie, în cei 165 de ani cât a durat stăpânirea romană în Dacia,
legăturile de orice tip dintre daci, veterani şi colonişti, s-au cimentat interesele
comune ridicându-se deasupra sentimentului de duşmănie dintre învinşi şi
învingători.
Convieţuirea băştinaşilor, veteranilor şi
coloniştilor în aceeaşi zonă
geografică, nevoiţi să vorbească aceeaşi limbă, înrudirea prin căsătorii, au făcut
ca într-o perioadă relativ scurtă de timp, romanizarea să capete un aspect
general.
Descoperirile arheologice de orice fel demonstrează o intesă vieţuire în
mediul rural a populaţiei autohtone în cadrul civilizaţiei romane adusă aici de
militari şi colonişti.
Înflorirea vieţii economice promovată de stăpânirea romană în toate
9irecţiile, de care se bucură, fără îndoială şi băştinaşii daci, mai ales după
Edictul lui Caracalla, constituia un alt mijloc puternic pentru atragerea acesteia
spre romanizare.
Cert este că în Ţara Haţegului datorită şi apropierii de Ulpia Traiana,
romanizarea s-a făcut de timpuriu, dovadă cele 46 de localităţi şi puncte de
locuire descoperite până în prezent.
www.cimec.ro
Emil Nemeş 351
DISCOVERIES OF THE ROMAN EPOCH IN THE

11 ŢARA HAŢEGUL Ul" REGION
Abstract
The presen! work makes a short review of the process of the Romanization of Dacia. ·
lnhabitants of the „Ţara Haţegului" region have been obliged to speak the same language through
the living together ol the natives with colonists and veterans. lnhabitants of same geographical
zone have had the same ones interests, lirst of all economica!.
ln the 165 years of Roman dominations in Dacia, all sorts of relationships consolidated
themselves; common interests overcoming the enmity between victors and defeated.
The Romanization took place earlier in the „Ţara Haţegului" region. A proof thereof are
the 46 diflerent places where traces of Roman material culture have been found.
www.cimec.ro
www.cimec.ro
BLOCURI DE PIATRĂ PENTRU
APROVIZIONAREA CU APĂ ÎN COLONIA
DACICA SARMIZEGETUSA
Gică Băeştean
Colonia Dacica - Sarmizegetusa este un oraş de dimensiuni medii la

scara întregului Imperiu (cu o suprafaţă de 33 ha cuprinsă intre ziduri şi peste
50 ha cu zona din afara zidurilor), în care necesităţile zilnice nu puteau fi
acoperite decât printr-un sistem de aducţiune şi aprovizionare cu apă bine pus
la punct. Chiar dacă nu se atingeau standardele marilor oraşe ale Imperiului,
cum este Roma (aprovizionată la nivelul unuia dintre oraşele zilelor noastre) şi
la Sarmizegetusa trebuie să se fi asigurat condiţii asemănătoare din acest punct
de vedere 1 •
Descoperirile arheologice au pus în evidenţă o serie de puţuri2. De
asemenea nu trebuie neglijată apa de ploaie care cel puţin în perioada de
început trebuie să fi fost folosită, având în vedere că amplasarea oraşului se afla
într-o zonă bogată în precipitaţii. Un lucru este cert, în momentul în care avem
mai multe complexe termale (cele pentru oraş şi cele pentru praetoriul
procuratoriului financiar al provinciei Dacia Apulensis), mari fântâni publice, nu
se mai poate vorbi doar de o aprovizionare cu apă de la izvoare sau cu apa de
ploaie suplimentul necesar fiind acoperit de apeducte.
Construcţia de apeducte cunoaşte în antichitate o mare diversitate tehnică,
în acest sens Vitruvius 3 referindu-se la canalele de zidărie, conductele ceramice
şi conductele de plumb. Pe baza descoperirilor arheologice, s-a putut constata
însă, faptul că destul de rar se folosesc conductele de plumb la aducţiune, de
regulă acestea se foloseau la distribuţia apei în interiorul oraşului. Tot arheologia
a fost sursa principală pentru punerea în evidenţă a unui alt sistem de aducţiune,
este vorba de conductele din blocurile de piatră. Conductele formate din blocuri
de piatră pătrate sau paralelipipedice, îmbinate unul în altul (prin manşoane)
sunt mai puţin întâlnite ceea ce ar putea explica motivul pentru care ele nu sunt
amintite de Vitruvius. Aceit gen de tuburi se află undeva pe drumul de trecere
de la tuburile ceramice la canalul de zidărie, îmbinându-se forma tuburilor
ceramice cu rezistenţa pietrei. Prelucrarea unor astfel de blocuri, trebuie să fi
fost dificilă şi costisitoare, ceea ce explică odată în plus raritatea acestui gen de
conductă.
1. Vilruvius, VIII; Fronlin, Les aqueducs de Rome, Les Belles Lettres, Paris 1944; W. Eck, Die
WassetVesorgung im romischen Reich, in Die Wasserversorgung li, p. 49-1 03; G. Gabrecht, L 'alimentation en
eau de Pergame, in Dossiers 38/1979, p. 26·33; Lamprecht 1994, p. 129-154; Leveau 1979, p. 8-18;
G.R.Stephens, Civic aqueducts in Britain, in Britannia XVI, 1985, p. 197-207;
2. D.Alicu-A.Paki, Town planning and popu/afion in Vipia Traiana Sarmizegetusa, in BAR lnternational
Series 605, 1995, p.11 ;
3. Vitruviu VIII, 6;
www.cimec.ro
Aprovizionarea cu apă la Sarmizegetusa
Articolul de faţă încearcă să cuprindă şi să analizeze materialul existent

la Sarmizegetusa, unde se pare că a existat un astfel de sistem de aprovizionare
sau distribuţie a apei în oraş. Materialul se compune din:
1 . Două blocuri de formă paralelipipedică, construite în andezit (60x50x60
cm) ce sunt străbătute de câte un canal cu diametrul de 24 cm (fig. 1, PI. I).
Manşonul care realiza îmbinarea cu un alt bloc, era lung de 3 cm. Partea din
spate era puţin lărgită pentru a se putea cuprinde cu manşonul tubului următor.
După ce se realiza conexiunea a două blocuri, probabil că se realiza etanşeizarea
acesteia, la fel ca şi în cazul tuburilor ceramice, cu câlţi şi var hidraulic pentru
a se evita pierderile de apă. Blocurile noastre nu au păstrat urme de mortar, dar
este foarte posibil ca acesta să fi căzut în urma refolosirii lor, pentru că este greu
de crezut că îmbinarea ar fi fost realizată atât de perfect, încât să nu existe
pierderi de apă. Faţă de un prim bloc care este aproape întreg, cel de-al doilea
s-a păstrat doar pe jumătate, sub forma a două fragmente. Cele două fagmente
se îmbină perfect (fragmentul mic era deja rupt în momentul începerii săpăturilor),
de asemenea se poate observa că blocul a fost tăiat oblic, cu scopul de a susţine
o lespede de piatră (a se vedea fig. 1).
Blocurile se află în zona praetoriului procuratoriului financiar, refolosite
într-un zid de epocă romană târzie, posibil postromană. Zidul reprezintă,
probabil, marginea de vest a unuia din numeroasele canele târzii ce brăzdează
această zonă. Ipoteza în legătură cu canalul se bazează pe faptul că pornind de
ia acest zid, spre ceea ce ar trebui să reprezinte zidul de est, se întinde un strat
de nisip. Zidul are o compoziţie eterogenă, putându-se observa în fig. 1,
folosirea unui bloc de gresie cuprins între tubul de apă şi o lespede de piatră. Din
păcate datele asupra cronologiei sau a refolosirii blocurilor nu sunt sigure,
deoarece lipsesc săpăturile sistematice. Tuburile au fost surprinse tocmai în
capătul uneia dintre săpăturile mai vechi. Este vorba de campaniile de săpături
arheologice, desfăşurate spre sfârşitul anilor '70 la clădirea 002 4 • Aceste
săpături au mers până spre capătul de est al camerelor 2 şi 6, unde profilul a fost
taluzat ulterior pentru a se evita prăbuşirea lui. În ·urma acestor lucrări, au fost
descoperite şi blocuri de piatră. Pe baza informaţiilor oferite de domnul lector
Alexandru Diaconescu participant la campania de săpături desfăşurate în
această zonă) eu am continuat dezvelirea acestor tuburi (cu ajutorul acordat de
domnii prof. I. Piso şi lector Alex. Diaconescu), în timpul campaniei de săpături
din august 1996. Extinderea săpăturilor înspre partea de est vor aduce noi
lămuriri în ceea ce priveşte refolosirea târzie a blocurilor, însă mult mai
important pentru noi este faptul că avem blocurile ce atestă prezenţa unei
conducte de apă la Sarmizegetusa.
2. În curtea muzeului vechi din Sarmizegetusa, se află un bloc realizat din
andezit, a cărui loc de descoperire nu se cunoaşte (fig. 2, PI. li.). Piesa nu are
număr de inventar şi nici nu este cuprinsă în ghidurile sau listele mai vechi
privitoare la inventarul muzeului. Blocul este paralelipipedic - 60x62x52 cm,
este străbătut de un canal cu secţiunea tronconică, diametrul mic este de 25 cm,
4. H.Daicovici, O.Alicu, I.Pisc, Săpăturile de la Vipia Traiana Sarmizegetusa, în Materiale şi cercetări

arheologice XIV, Tulcea 1980, p. 276-282;
www.cimec.ro
Gică Băeştean 355
iar al canalului, de 38 cm. Pe suprafaţa corespunzătoare diametrului mic al

canalului, există o suprafaţă martelată circular pe o rază de aproximativ 5 cm în
jurul acestui canal, ceea ce indică tăierea unei supraînălţări, care nu poate să
fie decât un manşon. Martelarea manşonului s-a realizat probabil, cu ocazia
refolosirii ulterioare a tubului. De asemenea, se poate observa că diametrul
mare este cu mult peste necesarul realizării unei îmbinări cu un alt tub. O ipoteză
plauzibilă în legătură cu această problemă, ar putea fi aceea că avem de-a face
cu primul tub al conductei, tubul care realiza racordarea la o altă instalaţie,
posibil castelul de captare a apei sau castelul de distribuţie a acesteia. Dealtfel,
pe acest perete s-au mai păstrat urme de mortar, ce asigura priza cu un alt bloc
sau ansamblu (însă nu este sigur că nu provine de la refolosirea blocului). Chiar
dacă diferenţa între diametrul mic al acestui tub şi diametrul celorlalte este mică,
totuşi este greu de spus dacă avem de-a face cu blocuri din aceeaşi conductă
sau este vorba de o nouă conductă. ·
3. Tot în zona praetoriului procuratoriului financiar, s-a descoperit un alt
bloc paralelipipedic, cu dimensiunile-52 x 63 x 52 cm iar diametrul canalului ce-
l străbate este de 30 cm. Materialul din care este realizat este calcarul (fig. 3-
4, PI. III) .Starea de conservare a manşonului este foarte proastă, totuşi se poate
spune că el era aproximativ de 2-3 cm. Deasupra manşonului, blocul era
supraînălţat pe o suprafaţă de 5 cm înălţime şi aproximativ 12 cm lăţime. De
asemenea se poate observa că latura corespunzătoare manşonului, împreună
cu supraînălţarea sunt mult mai bine finisate, comparativ cu restul blocului, care
este lucrat grosier. O explicaţie a acestei stări de lucru ar putea fi aceea că avem
de-a face cu tubul din conductă ce traversa un zid sau în orice caz era încastrat,
până la limita supraînălţării, într-un alt ansamblu. La partea din spate, blocul
prezintă o tăietură semicirculară adâncă de 5 cm (prin îmbinarea cu o tăietură
simetrică în blocul următor, ar rezulta un profil ovoidal sau cvasiromboidal).
Ceea ce s-ar putea spune în legătură cu acest orificiu, ar fi că avem de-a face
fie cu o gură de aerisire, fie cu un racord al unei conducte mai mici (posibil o
conductă de plumb) ce realiza aprovizionarea unui alt obiectiv. Ca urmare, se
pare că este vorba de o nouă conductă din blocuri de piatră, diferită de celelalte
prin dimensiuni şi material. Una din problemele care se ridică pentru noi este
aceea că nici acest bloc nu a fost surprins in situ. Săpăturile arheologice
desfăşurate în această zonă nr.1 semnalează, descoperirea sa ulterioară
datorându-se transportului din timpul sau în urma lucrărilor de restaurare.
4. Tot î[l curtea muzeului vechi din Sarmizegetusa se află un al doilea bloc
(fig. 5, PI. IV) din calcar, cu dimensiunile - 56 x 60 x 72 cm, în timp ce diametrul
canalului interior este de 27 cm. Prin diferenţele dimensiunilor şi chiar a
materialului folosit cu greu se poate face o legătură cu blocul descoperit în zona
praetoriului procuratori ului financiar. Este destul de greu de crezut că o conductă
ar putea conţine blocuri din materiale diferite, dar mult mai greu s-ar putea crede
că o conductă ar putea avea în componenţa sa tuburi de dimensiuni diferite.
Evident că nu diferenţa de lungime ar reprezenta un impediment de netrecut, ci
diferenţa în ceea ce priveşte diametrele canalelor interioare. Atunci când este
yorba de un spaţiu de 2-3 cm între manşonul unui tub şi tubul următor, acesta
www.cimec.ro
356 Aprovizionarea cu apă la Sarmizegetusa
ar putea reprezenta mult în condiţiile transportului apei fără pierderi, pentru că

etanşeizarea nu s-ar putea realiza în cele mai bune condiţii. Dar tot atât de
adevărat este faptul că ne lipseşte descoperirea mai multor blocuri din aceeaşi
conductă (cu dovezi clare că ele fac parte din aceeaşi conductă), care să ne
poată permite comparaţii lămuritoare în ceea ce priveşte marja de eroare în
realizarea canalelor interioare. Ca şi în cazul celuilalt bloc de la muzeul vechi,
nu avem nici un fel de date privind locul ei de descoperire sau altfel de date care
să o amintească.
5. Trei blocuri patrulatere, care seamănă foarte mult cu cele de la Patara 5
şi Laodiceea 6 , se află încastrate în zidul bisericii de la Densuş (fig. 6-9). Unul se
află pe latura de sud a zidului, celelalte exact deasupra intrării, jucând se pare,
rolul de fereastră (iluminare aerisire). Ori, se ştie că biserica de la Densuş se
compune din numeroase materiale care-şi au originea la Sarmizegetusa.
În concluzie, se poate spune că la Sarmizegetusa există mai multe blocuri
de piatră folosite la transportul apei, şapte sau opt, din care se poate reconstitui
cel puţin existenţa a trei sau patru conducte diferite.
Cele mai numeroase analogii pentru acest gen de conducte provin din
zona microasiatică - Methymna, Gerga, Ankara în Licia, Antiohia în Pisidia,
Aspendos 7 • Şi aşa cum am arătat deja, Patara şi Laodiceea. Toate aceste
exemple analogii ne pot indica o tehnică de lu~ru microasiatică (de sorginte
grecească), ce se răspândeşte până la lerusalim 8 , Volubilis 9 şi chiar în Europa.
Exemplele europene sunt cunoscute atât în vestul Europei, la Mainz 10 şi
Arezze 11 , dar şi în estul continentului, la Histria 12 , care se află dealtfel în zona
grecească a Imperiului.
Numărul mare de conducte de la Sarmizegetusa nu trebuie să mire pentru
că necesarul de apă pentru oraş cu cei 20-30.000 locuitori ai săi, cu cele câteva
complexe termale, cu sistemul de fântâni publice pe care îl are, trebuie să fie pe
măsură. Problema care se pune pentru noi este aceea dacă avem de-a face cu
conducte prin care se realiza aducţiunea apei în oraş sau cu ramificaţii prin care
se distribuia apa la diverse obiective. Din păcate, descoperirea blocurilor în
poziţii secundare, n~ ne ajută prea mult în rezolvarea acestei probleme. Putem
să observăm doar, faptul că acest gen de conducte sunt făcute pentru a rezista
la o mare presiune, prin urmare, le vedem mai greu funcţionând ca simple
ramificaţii în interiorul oraşului. Este destul de greu de spus de unde se capta
apa pentru Sarmizegetusa, deoarece pe înălţimile din jur se cunosc mai multe
izvoare, dar, pe de altă parte nu se cunosc urme de captare romană în zonă.
5. Fahlbusch 1991, p. 156, fig. 25;

6. Lamprecht 1994, p. 133. fig, fig. 7;
7. Fahlbusch 1991, p. 154-155;
8. A. Mazar, Jerusalem, in die Wasserversorgung li, p. 185-188, fig. 6;
9. A. Etienne, Le Quartier Nord Est de Volubilis, Paris, 1960, p. 19-22;
10. C. V. Kaphengsl - G. Rupprecht, Mainz, in Die Wasserversorgung III, p. 203, fig. 10; autorii pun sub
semnul întrebării posibilitatea de a fi de epocă romană;
11. O.A., s.v. Fistula, p. 1446;
12. A. Avram - O. Bounegru, Noi contribuţii la problema apeductelor Histriei, în SCIVA 37, 1986, 3,
p. 262-265;
www.cimec.ro
Este posibil ca bazinul colector să se afle undeva în zona Hobiţei. În acest caz
tliferenţa de nivel între locul de captare şi vatra oraşului ar fi de aproximativ 7%.
Pliniu considera că panta optimă pentru apeduct, fără ca presiunea apei să
dăuneze acestuia, ar fi de 20 cm la kilometru; Vitruvius - 5 cm la k11ometru 13 •
Înclinaţia într-o secţiune a apeductului de la Nâmes este de 7 cm la kilometru 14 ,
iar la Gier este de 6,59 cm la kilometru 15 • Surmontarea diferenţei mari de nivel
de la Sarmizegetusa, s-ar fi putut realiza prin construirea unui canal de zidărie.
Pentru a se asigura înclinaţia optimă recomandată de autorii antici şi confirmată
de descoperirile arheologice, acest canal ar fi trebuit să fie susţinut de o
substrucţie. Noi nu cunoaştem existenţa unor astfel de stâlpi de susţinere care
ar fi trebuit să fie destul de numeroşi pe un traseu de câţiva kilometri. Prin
urmare, panta mare, ar îndreptăţi folosirea unor tuburi rezistente la presiunea
mare a apei (presiune care oricum era atenuată prin săparea unor şanţuri care
să apropie panta de înclinaţia optimă), dar , având în vedere analogiile de la
Ierusalim şi Volubilis, unde avem de-a face cu ramificaţii în interiorul oraşului,
nu se poate renunţa la această ipoteză, cel puţin până ce nu vom descoperi
astfel de blocuri in situ.
Indiferent dacă este vorba de un apeduct sau de o ramificaţie, se poate
reţine faptul că la Sarmizegetusa avem mai multe conducte din blocuri de piatră,
tehnica acestora (microasiatică) putând fi coroborată cu aceea a fazei îmbrăcării
forului în marmură, din epoca severiană 16 •
13. Vitruvius VIII, 5; VIII, 6, 2 şi mai ales nota 1;

14. V .Lassale, Le Pont du Gard etl'aquduc de Nimes, în Dossiers 38/1979, p. 55;
15. Leveau 1979, p. 12; J.Burdy, Lyon-Lugdunum et ses4 aqueducs, în Dossiers 38/1979, p. 62-73;
16. A se vedea monogralia Sarmizegetusei. aflată în curs de aparitie.
www.cimec.ro
ABREVIERI
O.A. Dahremberg - Saglio, Dictionaires des antiquites greques et romaines,

Paris, voi. I, 1877
Dossiers - Dossiers de l'archeologie, Paris, voi. I, 1977
Die Wasserversorgung li, III - Die Wasserversorgung Antiker Stadte,
Mainz am Rhin, voi. li, 1991, voi. III, 1994;
Fahlbusch 1991 - H. Fahlbusch, Elemente griechischer und romischer
Wasserversorgunganlagen, în Die Wasserversorgung li, p. 133-165;
· Lamprecht 1994 - H.O.Lamprecht, Bau und Materialtechnik bei antiken
Wasserversorgung 111, p. 129-154;
Leveau 1979 - P. Leve au, La construction des aquaducs, în Dossiers 38/
1979, p. 8-18;
Vitruvius - Vitruviu, Despre arhitectură, 1964.
www.cimec.ro
I
,,
J
.
#
/
l
•
, .: ' '
o
,....
N
Q>
,.... "O
c:
c::[ "'o
.2
a: aJ
c::[
o a..
cn
www.cimec.ro
SCARA 1 · 10
PI. li. aloc andezit
www.cimec.ro
Gică Băeştcan 361
~ ,' /
.- I ,..
~, ,~ /
I
I
•,
( o
,.... (ij
o
I <ii
o
I - ,.... o
o
ai
/ I
'""" <t
o:
....:
=
a:
<t
o
cn
..
www.cimec.ro
~
u
Oi
u
u
o
[ii
::>
www.cimec.ro
Fig. 1. Bloc andezit pentru aducţiunea apei
Fig. 2. Bloc andezit pentru aducţiunea apei

www.cimec.ro
Fig. 3. Bloc calcar pentru aducţiunea apei. Vedere laterală
Fig. 4. Bloc calcar pentru aducţiunea apei. Partea din spate.
www.cimec.ro
Fig. 5. Bloc calcar pentru aducţiunea apei
Fig. 6. Bloc piatră încastrat în zidul bisericii de la Densuş
www.cimec.ro
www.cimec.ro
WATER PIPE STONE BLOCKS FROM COLONIA SARMIZEGETUSA
Abstract
The Ulpia Traiana Dacica Sarmizegetusa Metropolis, measuring 33ha among walls,
having 20-30,000 inhabitants, also a few centers of thermal baths and a system of public walls,
requires the ensuring of a very high daily water supply. The aduction of this water into the town
could be done either by bricklaying canals, ceramics or wooden pipes recomanded by Vitruvius
as well, or by lead pipes bui these are usually used at the distribution of water in town. At
Sarmizegetusa many blocks of stone belonging to different pipes are known on the basis of the
dillerences in the dimensions and the material used. Other blocks of stone are fixed in the wall
of the church monument in Densuş; or ii is known that this church shelters a great number of
monuments brought !rom Sarmizegetusa. Only a few exemple of such blocks are known in
Europe, but the greatest number of analogies comes from Asia Minor, which could make us think
of a microasiatic technique of work; besides this hypothesis could be asso~iated with the covering
in marble of the front of the forum, which required the participation of microasiatic craftmen.
The problem which emerges is that of chronology, which cannot be established even
aproximatly because ii the lack of a clear context. Another problem deriving !rom the lack of a
clear context is that we cannot be sure ii these stone blocks comes !rom the water-pipes through
into town or !rom the water-pipes which distributed the water in town. Taking into consideration
the !act that kind of pipe was made tobe pressure-rast, it seems more likely to deal with feed-pipe,
bui the analogies !rom Volubilis and Jerusalem force us to consider the second hypothesis, too.
llustration:
Fig. 1 - 5, water pipe stone blocks !rom Sarmizegetusa;

Fig. 6 - 9, water pipe stone blocks !rom Densuş;
www.cimec.ro
www.cimec.ro
INTERFERENŢE SPIRITUALE ÎN AŞEZĂRILE
DACO-ROMANE DIN SUD-VESTUL DACIEI ÎN
SECOLELE III-IV
Doina Benea
Cercetările arheologice întreprinse în sud-vestul fostei provincii Dacia şi

chiar şi pe teritoriul acesteia cu câteva decenii înainte de abandonarea acesteia
ăe către oficialităţile romane au identificat un număr mare de aşezări, cca. 455
până în acest moment. Atenţia specialiştilor a fost atrasă mai ales de problemele
ce privesc habitatul, structura aşezărilor, a locuinţelor, ocupaţiile locuitorilor 1 •
Prea puţini au atras atenţia până acum asupra unelor aspecte de natură
spirituală, reliefate mai ales de descoperirea unor piese ce permit o analiză în
acest sens.
Pe vatra oraşului Timişoara sunt cunoscute prin cercetări perighetice mai
multe aşezări daco-romane din care, prin sondaje, au fost cercetate doar două:
prima, aflată în punctul „Cioreni", pe un lot experimental al Universităţii Agricole
Timişoara şi a doua, la o distanţă apreciabilă de prima la Freidorf, în locul numit
Hladnik. În fiecare din aceste aşezări au fost descoperite anumite piese care
permit o analiză în sensul enunţat mai sus.
În aşezarea de la Cioreni, identificată cu ocazia unor lucrări de
hidroamelioraţii pe teren, în anul 1980 a fost descoperit de către restauratorul
Adrian Fota un vas de ceramică de mici dimensiuni 2 •
Paharul (dimensiuni: 1=6 cm; diametrul=6 cm), avea o fomă cilindrică, de
culoare cenuşie-neagră, lucrată dintr-o pastă nu prea fină, modelat cu mână.
Vasul se păstrează fragmentar. Descriere: faţa exterioară a piesei este decorată
cu semne incizate în pasta crudă. În poziţie centrală apare o crux gammata (tip
svastică) cu terminaţiile braţelor sub formă de bucle. Între braţele crucii apar
reprezentate un cal(?) sau o pasăre(?), şarpe unduit, o altă reprezentarea de
pasăre, poate un cocoş (?) şi în continuare apare ceva care ar putea fi 3
reprezentări umane redate schematic, păstrate din păcate fragmentar (}:.),
orientate în mers spre stânga. De asemenea, în faţa calului apare o imagine
similară de om, cu braţele întinse orizontal, căzut pe spate. La prima vedere,
reprezentărne par de neînţeles şi totuşi aceste imagini trebuie să aibe un sens.
Imaginile nu se înscriu haotic pe circumferinţa vasului, ci ele respectă o suită
care, parţial, ar putea fi reconstituită la o cercetare atentă. În primul râ.nd, banda
decorată este organizată în jurul imaginii centrale, care este o crux gammata.
Registrul inferior al benzii decorate prezintă aceste imagini despre care nu
putem şti dacă începeau cu reprezentările umane sau cu cele animaliere.
Întregul „cortegiu" este orientat în sens de mers, spre stânga. Deasupra
1. D. Benea, 1996, cu toată bibliografia.

2. D. Benea, A. Bejan, M. Mare, 1986, p. 21.
www.cimec.ro
370 Interferenţe spirituale în sud-vestul Daciei
braţelor crucii, imediat sub bordura dreaptă a vasului apare reprezentat într-o
unduire probabil un şarpe sau sensul de apă sub care se distinge un alt semn
asemănător cifrei 5.
Aceste elemente zoomorfe amintesc de credinţe religioase vechi.
anterioare cuceririi romane. Corelarea acestor semne cu cel al crucii nu apare
întâmplător, putând avea o semnificaţie în sine.
Poziţia centrală a crucii în contextul iconografic de faţă sugerează cui îi
era închinat recipientul din ceramică şi ce semnificaţie poate avea. Apar două
posibilităţi: o exemplificare a unor imagini reprezentând un ritual agrest, de
naştere, renaştere a vegetaţiei după un ciclu anual. Reprezentările clare de
şerpi pot fi legate de atributele chtoniene ale şarpelui3, iar calul are funcţia de
apărător al adâncurilor chtoniene, de unde ţâşneşte la lumină fiind purtător
deopotrivă al vieţii cât şi al morţii 4 •
În acelaşi timp, poziţia centrală a crucii cu braţele frânte ar putea să
sugereze de la început un obiect creştin pe care apar elemente de cult din
credinţele păgâne necunoscute nouă, aparţinând daco-romanilor. În primele
veacuri simbolismul reprezentărilor este de multe ori extrem de greu de descifrat
şi chiar de înţeles. Semnul crucii sub forma decrux gammata intră în iconografia
creştină odată cu preluarea unor culte şi ritualuri păgâne. Întrebarea care se
pune este dacăcrux gammata de pe vasul de la Cioreni este un simbol solar sau
semnul distinctiv al religiei creştine? Descoperirea de la Cioreni este deocamdată
singulară în întreg arealul aşezărilor daco-romane din sud-vestul Daciei.
O reprezentare izolată de crux gammata apare incizată pe o strachină
descoperită în mediul carpic în aşezarea de la Varniţa 5 , datată în secolul III; nu
se poate afirma „creştinarea" obiectului respectiv. Alte descoperiri, tot din
Moldova, au apărut la Pădureni 6 şi Homicen.F. Corneliu Beldiman analizând o
serie de influenţe sarmatice în mediul geto-da.C?iC preroman remarcă între
semnele de tip tamga împrumutate de la sarmaţi şi unele semne cruciforme cu
braţele frânte 8 • Prezenţa acestui semn dispus izolat pe faţa exterioară a unor
vase de factură geto-dacică nu poate fi considerată în nici un caz o influenţă
sarmatică, întrucât o astfel de reprezentare este comună unui număr mare de
popoare şi îşi are originea îndepărtată în timp, încă din epoca neolitică, fiind
considerat un simbol solar.
O reprezentare în aparenţă total diferită apare pe un vas-urcior modelat
la roată, de culoare cenuşie, cu decor lustruit descoperit la Pontes (Kladovo) 9 •
Vasul cu corpul globular, gât cilindric, buza îngustă uşor trasă în afară, cu toartă,
3. J. Chevalier, A. Gheerbrant, 1995, III, s.v.şarpe 298 sqq.

4. J. Chevalier, A. Gheerbrant, 1994, s.v. cal. 224 sqq.
5. G. Bichir, 1973, p. 366, pi. CL/3.
6. Ibidem, p. 390, CLXXIV/4.
7. C. Beldiman, 1990, 150, cu bibliografia/lista 3.
8. s. Petkovic, 1991, 97-105.
9. S. Petkovic, 1991, 97-106.
www.cimec.ro
DoinaBenea 371
prezintă în jumătatea superioară un decor lustruit, dispus pe trei registre

orizontale. Prima bandă decorată a fost aplicată pe gâtul vasului şi constă din
linii dese dispuse pe verticală, doua pe o porţiune restrânsă, ce pare a
reprezenta poziţia centrală a piesei, acest decor este întrerupt.
Banda a doua cuprinde mai multe sectoare decorate la început cu linii
verticale apoi 3 triunghiuri având în interior reprezentate o serie de simboluri
solare, cercuri concentrice sau lunare (1-3). Motivul central este cuprins într-
o porţiune dreptunghiulară (4) având două cercuri concentrice cu raze dispuse
radial, o bandă îngustă de linii verticale, apoi două linii vălurite pe toată lăţimea
registrului, un nou triunghi decorat cu linii în val vertical (5) şi apoi un nou spaţiu
pătrat în care apare semnul crucii cu bratele frânte;în fiecare sector format de
braţe, lunule sau reprezentări care sugerează evoluţia soarelui în cele patru
anotimpuri ale anului. Un al treilea registru constă din două linii orizontale
lustruite.
Autoarea studiului, Sofija Petkovic, coroborând o serie de informaţii
literare referitoare la celebrarea sărbătorilor agricole din lumea romană cu cele
creştine (primăvara şi vara), ajunge .la concluzia că vasul de cult de la Pontes
a fost utilizat de comunitatea agricolă ce locuia în foirtificaţia romană târzie.
Vasul a fost descoperit într-un nivel de locuire datat în secolul III-prima jumătate
a secolului IV.
Tehnica de execuţie şi decorul lustruit apropie vasul de lumea geto-
dacică. Autoarea găseşte analogii atât în lumea carpică, cât şi a dacilor liberi 10 ,
databilă în aceeaşi perioadă, presupunând chiar o infiltrare a acestora la
graniţa Moesiei Superior spre sfârşitul secolului III.
Descoperirea de la Pontesîn mod evident reprezintă, aşa cum a stabilit
S.Petkovic, un vas de cult. Datarea pe baza contextului arheologic în secolul 111-
prima jumătate a secolului IV, credem că poate constitui un element important
şi în analiza vasului de la Cioreni. Şi într-un caz şi în celălalt datarea nivelului
de locuire s-a făcut cu ajutorul unor fibule de bronz, dar în primul caz şi al unei
monede emise de Viminacium pentru Traianus Decius 11 .
Credem însă că asocierea crucii - cu braţele frânte - cu reprezentările
solare şi ale lunii sugerează elemente târzii de la sfârşitul veacului III, când
cultul soarelui ajunge să fie considerat religie oficială în stat, Sol ridicat chiar la
rangul de primă divinitate 12 • Începând cu împăraţii Aurelian, Diocleţian şi chiar
Constantin I, cultul soarelui are o mare răspândire în Imperiul Roman. Includerea
simbolului solar în triunghi constituie dovada cea mai elocventă a divinităţii 13 .
Asocierea acestui simbol cu cel al crucii se pare că trebuie privit puţin altfel:
simbolurile solare şi lunare se integrează poziţiei braţelor şi, implicit, se
subordonează crucii. Sub semnul crucii se află toate celelalte elemente
reprezentate. Această coexistenţă între diferitele elemente precreştine cu cele
creştine sugerează contemporaneitatea respectivelor culte, dar mai ales ritualuri.
1O.G. Bichir, 1974, p. 80-81 lipul a/2.

11. s. Petkovic, 1991, p.97.
12. F. Altheim, 1956, p. 118-124.
13. J. Chevalier. A. Gherbrant, 3, 1995, 382.
www.cimec.ro
Descoperirea de la Ponteseste singulară până în prezent dar crează posibilitatea

vizualizării în timp a credinţelor agreste la sfârşit de veac 111, în momentul în care
creştinismul era îndeajuns de puternic în toate păturile sociale ale Imperiului
Roman. În concluzie, în atribuirea semnificaţiei vasului de la Pontes se
conturează două posibilităţi:
a) un vas utilizat în celebrarea unor sărbători agreste, implicit o reprezentare
a anotimpurilor, cum susţine S.Petkovic la care am adăug·a rolul dominant al
cultului solar prin reprezentarea lui crux gammata în faţa celorlalte imagini.
Aceasta confirmă datarea piesei la sfârşitul secolului III-început de IV (epoca
Aurelian-Constantin)
b) a doua semnificaţie, determinată de poziţia acestei crux gammata,
reprezentarea unor elemente de credinţă păgână, laolaltă cu un semn creştin şi
astfel vasul a\lea o altă sacralitate cultică. Fiind descoperit într-o fortificaţie
romană târzie, unde în această perioadă aveau loc marile persecuţii împotriva
creştinilor din armată, iniţiate de Diocleţian, modalitatea de reprezentare simbolică
ar fi putut contribui la mascarea sensului pentru privitorul neiniţiat.
Tot un vas de cult cu· caracter păgân databil în secolele 111-IV trebuie
considerat şi vasul descoperit la Rtkovo 14 .
Revenind la piesa de la Cioreni, se pune întrebarea dacă vasul reprezintă
un vas de cult dedicat cultului soarelui sau este utilizat în practica religioasă
creştină. După cum aminteam, descoperirea de la Cioreni este singulară până
în prezent în aria aşezărilor daco-romane din sud-vestul Daciei 15 • Forma
văsciorului, mai degrabă un pahar, având întreaga suprafaţă decorată prin
această tehnică de decorare aparte, este adevărat foarte rar, în arealul Tisei
mijlocii şi inferioare. De o parte şi de alta a fluviului au fost descoperite în 12
localităţi văscioare de formă tronconică cu sau fără reprezentări şi care au fost
atribuite sarmaţilor 16 .
Pe teritoriul Rusiei asemenea vase aveau un caracter de ofrandă, prin
conţinutul lor de răşină şi alte substanţe aromate, arse şi depuse în morminte de
femei, atriuite sarmaţilor 17 • M.G.Moskova şi A.Hăusler au atribuit aceste vase de
cult anumitor ritualuri legate de cultul focului, K.F.Smirnov a stabilit pentru
această categorie de vase 12 tipuri, în funcţie de ornamentele de care dispun,
iar datarea lor cuprinde o paletă cronologică largă, între se.colele IV a.Chr.-IV p.
l-hr.1a.
Acest tip de vas de formă tronconică apare relativ târziu în teritoriul limitrof
Daciei, fiind documentat până acum în 12 localităţi dispuse chiar pe Tisa, cu
exceptia a 3 descoperiri, ce provin de la: Vârşeţ, Kovacica, Pancevo 19 •
ln acest spaţiu, asemenea descoperiri sunt documentate nu numai în
morminte, dar mai ales în aşezări. Ele sunt documentate la: Sarkad-Koros-hat,
Hodmezovâsârhely-Solt-Pale, Tiszafoldvâr-Teglagyâr 20 , Szeged (?), Als6tanya
(?), Kenyervârohalom (?) 21 (fără context stratigrafic).
14. G. Marijanovie-ujovie, 1987, 149-151.

15. V. nota 1.
16. A. Vaday, P. Medgyesi, 1993, 63-89.
17. A. Hâusler, 1983, 159-164, Moskova, 1961, 115-125.
18. K. Smirnov, 1973, 166-179.
19. A. Vaday, P. Medgyesi, 1993, 81 -89.
20. Ibidem, p. 83.
21. Ibidem.
www.cimec.ro
DoinaBenea 373
În afara aşezărilor, în necropelele sarmatice, în morminte cu inventar

feminin, asemenea piese au fost descoperite la: H6dmezovasarhely-punctul
Kopancs, Klarafalva, cimitirul B, Kovacica, Vrsac-Crvenka, Pancevo, Vojlovica 22 ,
Curug 23 • În sfârşit, un fragment de văscior cu profil rectangular neornamentat a
fost descoperit în aşezarea de la Freidorf Timişoara şi este încă inedit2 4 •
Piesele sunt datate diferit, în orice caz, în epoca sarmatică târzie.
Descoperirea din mormântul de la Crvenka-Vârşeţ a fost datată la sfârşitul
secolului 111-începuul secolului IV 25 • A. Vaday şi P. Medgyesi o atribuie sfârşitul
secolului IV-V, constatând datarea întregului inventar 26 • în mormântul de la
Crvenka-vasul de formă pătrată este decorat prin mici cerculeţe incizate în
pasta crudă. În inventarul mormântului mai apare un vas de culoare cenuşie -
de fapt o cană cu o toartă cu gura largă, gâtul cilindric. Pe gâtul piesei apare un
şir de linii verticale lustruite, fără ca acest lucru, ca de altfel nici mărgelele
descoperite să permită o încadrare cronologică atât de târzie - cum propune mai
nou A. Vaday şi P. Medgyesi.
Inventarul mormântului de la Pancevo-Vojlovica, datat de B.D. Popadic în
secolele III-IV, prezintă certe elemente dacice 27 •
A. Vaday, P. Medgyesi datează pe baza co'ntextului stratigrafic asemenea
vase în epoca sarmatică târzie, în secolele IV-V, găsind originea lor în prezenţa
triburilor gotice, venite din est şi stabilite ca foederati în acest spaţiu. Aceasta
ar presupune o influenţă sarmatică asupra mediului gotic în perioada precedentă,
de la care ar fi preluat acest tip de vas. Autorii remarcă însă, pe bună dreptate,
că piesele descoperite în spaţiul Tisei sunt parţial ornamentate, iar semnificaţia
lor, cu excepţia pieselor depuse în morminte, este cu totul alta. Asemenea vase
sunt de obicei lucrate cu mâna şi se pare că au fost utilizate de populaţia unor
comunităţi locale în serviciul cultic. Astfel, vasul de la Kovacica, descoperit într-
un mormânt, de formă tronconică, are pe unul din pereţi incizată, în mijlocul
unor semne, o reprezentare schematică a mormântului în care apare întins
personajul decedat (întrucât vasul trebuie privit în poziţia verticală). Pe fundul
vasului apare reprezentată o imagine evident solară-marcată print-un cerc cu
raze, totul încadrat într-un pătrat. Un alt vas, descoperit la Sarkad-Koros hat,
prezintă trei laturi decorate cu incizii. Sunt reprezentări mult mai clare, redând
imagini animaliere: lup sau câine, păsări-cocoş, dar foarte probabil şi imagini cu
sens topografic, marcate prin loturi cultivate (?), râuri etc., ceea ce conferă
vasului o semnificaţie aparte, poate nu chiar cotidiană dar aproape de locul în
care era folosit de comunitatea respectivă.
De la semnificaţia lor originală, asemenea mici vase tronconice au suferit
sub influenţa altor populaţii, modificări ale sensului lor cultic. Anumite contacte
22. Ibidem.
23. Ibidem.
24. D. Benea, Studii asupra ceramicii din aşezarea de la Freidorf -Timişoara (ms.).
25. Simovjevic, 1957, p. 57-66.
26. A. Vaday, P. Medgyesi, 1993, 84-89.
27. B. D. Popadic, 1984-1985, p. 59-83.
www.cimec.ro
.
sarmatice se resimt deja în lumea geto-dacică pre-romană 28 • Utilizarea acestui
tip de vas în epoca târzie, respectiv în secolele III-IV, credem că s-a produs în
timp şi nu poate să mai fie atribuită sub nici o formă numai sarmaţilor, sau chiar
goţilor, întrucâtîn perioada secolelor 1-111/IV influenţa populaţiei dacice, indigene,
asupra sarmaţilor iazigi şi invers se constată în inventarul aşezărilor, dar mai
ales al necropolelor.
în atare situaţie, vasele descoperite în aşezările din spaţiul Tisei ce
caracterizează prin componentele lor de bază locuinţe, anexe gospodăreşti
(gropi de provizii, menajere) o populaţie sedentară, care este implicată în
cultivarea pământului, aparţin fondului indigen de populaţie şi nu sarmanţilor.
Spre deosebire de toate piesele discutate, văsciorul de la Cioreni avea o
formă cilindrică şi a fost descoperit în stratul de cultură al aşezării 29 • Maniera
de reprezentare, deşi este făcută tot în pasta crudă, reprezintă o cu totul altă
concepţie de redare a imaginilor, este integrat unei idei clare-în jurul semnului
crucii. Suita de imagini ce se desfăşoară la baza vasului, trebuie să aibă o
ordine care~ însă nu ne mai apare clară. Imaginile animaliere, dar şi umane
amintesc în chip evident de anumite reprezentări din pantheonul geto-dacic
(cai{?), şerpi, păsări etc.).
Aşezarea daco-romană de la Cioreni a fost studiată prin mai multe
sondaje în care au apărut locuinţe, gropi de provizii, o fântână, etc. Materialul
argeologic se datează print-o fibulă de bronz cu picior întors pe dedesupt, tipul
timpuriu, care asigură datarea piesei în secolul III-începutul secolului IV.
În concluzie, vasul de cult de la Cioreni, în această etapă a descoperirilor
şi informaţiilor, poate avea o semnificaţie dublă. Reprezentarea crucii cu
braţele frânte de cultul solar se asociază cu elemente provenind din cultele
autohtone, mai neclare îndeajuns în semnificaţia lor. Dacă această manifestare
reprezintă o influenţă directă a faptului că în Imperiul Roman, cultul Soarelui
ajunge să fie recunoscut şi impus ca prima religie. a statului este de asemenea
greu de stabilit dar nu imposibil. Tocmai revigorarea cultului solar în lumea
romană şi implicit la periferia ei, poate să fi determinat reapariţia viguroasă a
cultului autohton legat de adorarea Soarelui.
în al doilea rând, dacă considerăm, acest simbol al crucii cu braţele frânte
ca element de expresie creştină, atunci simbolistica celorlalte imagini reprezintă
un exemplu tipic de coexistenţă în timp a imaginilor păgâne cu cele creştine,
ceea ce pentru spaţiul sud-vestic al fostei provincii Dacia trebuie acceptat ca
o modalitatt! de existenţă cultică în cadrul unei comuntăţi.
În aşezarea de la Freidolf-Timişoara în cursul cercetărilor au fost
descoperite în anii 1986 şi 1987 alte date interesante referitoare la viaţa
spirituală a locuitorilor din aşezare. Cronologic, aşezarea se datează în secolele
111-IV. Stratigrafic fost surprinse două nivele de locuire, cel de-al doilea aflat
doar înspre centrul promontoriului.
28. C. Beldiman, 1990, p. 150.

29. D. Benea, A. Bejan, M. Mare, 1986, p. 14-21.
www.cimec.ro
DoinaBenea 375
În anul 1986 în imediata apropiere a unei locuinţe a fost descoperită într-

o groapă de 0,90-1,00 m la adâncime de 1, 13-1,25 m un schelet de câine aşezat
pe direcţia sud-nord (cu capul spre sud) membrele erau astfel dispuse ca şi cum
ar fi fost legate. Sub acest schelet au apărut urme de cărbune şi un strat de
cenuşă uşor roşiatică (groasă de 1-7 cm) 30 . Împrejurul scheletului au apărut
bucăţi de oase de animale fără o ordine anume. O singură piesă a fost
descoperită şi anume un fragment de mărgea albă din pastă de sticlă, care
datorită fragilizării, în momentul descoperirii s-a distrus. Deasupra mormântului,
după un strat de lut se păstrau unele mici vetre de foc. La aceaşi nivel, dar în
afara gropii, imediat spre est (în martorul dintre Secţiune şi caseta de vest) au
fost descoperite două oale-borcan dacice având în interior pe fundul vasului
urme de cărbune şi mici crenguţe arse. Deocamdată la Freidorf această
descoperire este singulară în întregul arealul aşezării.
Înmormântările rituale de câini reprezintă un fenomen cunoscut în lumea
geto-dacică şi chiar anterior acesteia 31 • Asemenea descoperiri au apărut şi mai
târziu în veacul al III-iea, demonstrând continuarea acestui ritual în lumea
dacilor liberi, cum ar fi la: Boneşti (Jud. Botoşani), Bucureşti-Militari-Tei; Lieşti
Tecuci, Mătăsaru, Stolniceni (Jud. Vâlcea), Udeni (Jud. Teleorman) 32 •
Depunerea în "locuinţe, de obicei în apropierea sau chiar sub vatră a
câinelui, alături de alte ofrande, vase în jurul acestuia reflecă un ritual de
protejare a spaţiului locuit şi mai ales a vetrei. Prezenţa unor descoperiri
similare în apropierea unor locuinţe, cum ar fi în cazul descoperirii de la
Freidorf, reflectă probabil, o extindere a semnificaţiei sacrificiului pe întreaga
gospodărie, formată din locuinţă şi anexele gospodăreşti.
Se invocă mereu faptul că sacrificarea câinelui în spaţiul locuit este legată
de raţiuni economice, fiind preferaţi unor animale cu valoare ridicată sau din
considerente de ordin sentimental3 3 • Prima funcţie mitică a câinelui, demonstrată
universal, este de psihopomp, adică călăuză a omului în lumea întunericului
după moarte aşa cum este apropiat omului în timpul vieţii3 4 • El apare ca mijlocitor
între lumea aceasta şi cea de după moarte în ipostaza de interpret al celor vii,
care vor să stea de vorbă cu morţiil 5 .Existenţa dublă în cele două lumi a condus
la apariţia sa ca atribut al lui Aesculap, zeul medicinii, cu calităţi vindecătoare 36 .
în lumea celtică, câinele era invocat mereu alături de războinici, el fiind dresat
pentru vânătoare şi lupte. Asocierea unui câine cu un militar reprezenta o
cinstire a celui dintâi3 7 .
Recunoaşterea universală a atributelor chtoniene, vindecătoare şi chiar
agreste ale câinelui face parte din fondul comun al civilizaţiei umane. Prin
30. V Sârbu, 1993, passim.

31. G. Bichir, 1984, 84; S. Teodor, 1975, 121-201; V. Sârbu, 1993, 49.
32. V. Sârbu, 1993, 107, 104, 103; G. Bichir, 1984, 83, 141, 107.
33. G. Bichir, 1984, 84, V. Sârbu, 1993, passim.
34. J. Chevalier, A. Gheerbrant, 1994, 326.
35. Ibidem, 327.
36. Ibidem, 329.
37. Ibidem, 330.
www.cimec.ro
aceasta trebuie înţelese sacrificiile cu ofrande în lumea geto-dacică şi daco-

romană.
Prezenţa mormintelor de câini în interiorul locuinţelor sub vetre sau în
preajma lor, alături de cele descoperite în afara locuinţelor sunt strâns legate
de calitatea câinelui de ocrotitor al focului din vatră, care ardea deasupra
mormântului său. Ofrandele depuse de vase sparte ritual, oasele de animale şi
de pasăre, presupun prezenţa unui „banchet funerar", ritual, care implicit ne
obligă să ne gândim la caracterul său protector al lumii veşnice, ceea ce ar
dubla semnificaţia sacrificării acestui animal în sensul unei relaţii „directe" cu
spiritul strămoşilor. Aceasta conferea probabil un caracter apotropaic acestui
ritual împotriva forţelor malafice 38 •
Având în vedere calităţile câinelui şi atributele sale în mitologia antică,
credem că sacrificarea lui era determinată clar tocmai de aceasta şi nu de
raţiunile de natură economică şi sentimentală.
La Freidorf ceremonialul mai deosebit este evidenţiat de prezenţa celor
două vase-borcan lucrate cu mâna, aflate pe marginea dinspre est ale gropii
rituale. Totodată, So-a putut observa clar că groapa a fost „purificată" printr-o
ardere prealabilă a pereţilor şi a fundului gropii.
Descoperirea din aşezarea daco-romană se adună celor de la Stolniceni
datate în epoca romană târzie, respectiv în secolele III-IV şi reprezintă o
continuare clară, evidentă a unor tradiţii din lumea geto-dacică.
În anul 1987 într-o locuinţă a fost descoperit un fragment de buză de oală
având pe umăr incizate două semne ale crucii incizate în pasta crudă, posibil
ca ele să fi fost mai numeroase. O linie incizată delimita acest spaţiu de restul
corpului vasului. Fragmentul de oală provenea de la o oală-borcan lucrată la
roată, dintr-o pastă de culoare maronie-roşcată cu degresant bine prelucrat.
Decorul lucrat în pasta crudă ne determină a considera vasul creştinat din
momentul fabricării sale. Poziţia semnelor cruciforme (imediat sub buza vasului)
denotă clar caracterul recipientului. ..
Prezenţa în acelaşi nivel de locuire a două elemente diferite sub aspect
religios relevă coexistenţa lor la nivelul veacurilor III-IV într-o aşezare.
În concluzie, descoperirile din cele· două aşezări daco-romane de la
Cioreni şi Freidorf-Timişoara au evidenţiat fiecare în parte câteva aspecte
interesante, credem noi, pentru credinţele religioase ale comunităţilor respective.
Indiferent, dacă apreciem vasul de la Cioreni ca având un caracter creştin
sau dedicat cultului solar, el evidenţează un aspect extrem de important relaţiile
sub acest aspect cu lumea spirituală a Imperiului Roman. În ambele cazuri,
epoca de sfârşit a veacului a însemnat atât ridicarea viguroasă în toate
categoriile sociale ale populatiei. a creştinismului, cât şi încercarea de a impune
la nivel dominant cultul zeului Sol de către conducerea Imperiului. În această
situaţie, vasul de la Cioreni aşa cum menţionam poate reprezenta o revigoare
a unor vechi credinţe cosmice tocmai datorită cultului Solar propagat de mai toţi
îmoăraţii. după Aurelian şi până la Constantin cel Mare; dar şi o încercare de
38. Nu au losl luate în discuţie descoperirile de câini în morminte, în necropole, în general.
www.cimec.ro
DoinaBenea 377
reprezentare simbolică creştină asociată cu elemente ce provin din lumea

credinţelor vechi tradiţionale despre care se cunoaşte acum destul de puţin.
În aşezarea de la Freidorf, coexistenţa elementelor păgâne, tradiţionale
lumii geto-dacice alături de altele creştine demonstrează contemporaneitatea
lor şi implicit caracterul cultului creştin acceptat în cadrul comunităţii locale.
Este prematur, de a emite alte ipoteze de lucru, în acest sens, având în
vedere, deocamdată, numărul mic de descoperiri. Dar, credem că fenomenul
acesta de coexistenţă cultică reprezintă un moment clar în existenţa şi mai ales
în acceptarea ulterioară a religiei creştine.
www.cimec.ro
_______ ,,_ ___,_
.'
I
r~
I
'
I
'•
I
t
I
'•
Fig.1a
Fig.1b
Fig. 1a Văsciorul de cult descoperit la Cioreni-Timişoara
Fig. 1b Desenul desfăşurat al ornamentelor văsciorului de la Cioreni-Timişoara
www.cimec.ro
Doina Benea 379
Fig. 2 Decorul lustruit al urciorului de la Pontes distribuit pe trei registre
www.cimec.ro
(_)
.
(Y')
-~
LL
E
u
llO
--------------
~
-.
~~-p
s-- ~ţ7
Fig. 3 a, b, c Văsciorul de la Sarkad, Kărăs-hat
www.cimec.ro
DoinaBenea 381
E
o
~1
,.
..o
1
......:r-„ I
cn
·-
l.L o-1
1
Fig. 4 a, b, c Văsciorul de la Kovacica
www.cimec.ro
o 1 2 3cm ...
2 '
Fig. 5
Fig. 5 Vas având incizat semnul unei crux gammata descoperit la Varniţa, în mediul carpic
(apud. G. Bichir, 1973) (1 ), fragment de vase descoperite la Freidorf (2), vase dacice
descoperite lângă groapa ritual de la Freidorf (3, 4)
www.cimec.ro
Doina Benea 383
GEISTL/CHE INTERFERENZEN IN DEN DAKO·ROMISCHEN

NIEDERLASSUNGEN IM SOD-WESTEN DAKIENS, IN DEN III-IV JHR.
Zusammenfassung
Der Aufsatz beschreibt zwei Befund der Grabungen in den Niederlassungen von Cioreni
und Freidorf, die eine besondere rituelle Bedeutung zu haben scheinen:
- ein kultisches Tongefăss desen Korpen an der Aussenseite einen Zierstreifen vorzeigt:
au disem Band, nahe dem Gefăssboden sind tierformliche und menscheliche Sinnbilder dargestellt.
Die Darstellungen sind untar einem zentralen Zeichen - der, crux gammata - einem Kreuz mit
gebrochnnen Armenaufgestllt. Dises Gefăss hat dopellte Bedeutung, da es:
a) die Verbindung zur Sonnenanbetung aul die vorromische geto-dackische Walt
zuruckgreifend ader ein Enfluss aus dem romischen Provinzen bezeugt.
b) die Christlische Syinbolen in Verflechtung mit den anderen als ein gutes Beispiel tor die
Koexistenz der christlichen und heidnischen Vorstellungswelt in der III-IV Jhdt., vorzeigt.
Am Grabungsgelânde Freidorf wurde ln Jahre 1987 ein Topscherben entdeckt. Aul diesem
Scherben wahre zwei Kreuzen în die rohe Paste eingeritzt w9rden. Das Gefăss ist alsa ein
christliches.
Das beschriebene Fundgut bezeugt c;ias Zusammenleben der heinischen und christlichen
Vorstellungen und Ritualien, am Ende des III-ten und bis in die erste Hălfte des IV Jhdts im Gabiei
Dakiens. ·
www.cimec.ro
www.cimec.ro
MĂRTURII DESPRE CULTURA ANTICĂ ÎN
LITERATURA APOLOGETICĂ PATRISTICĂ DE
, LIMBĂ LATINĂ
TERTULIAN ŞI MINUCIUS FELIX
Daniil Stoenescu
În cadrul literaturii patristice (sec I-VIII), scrierile apologetice de limbă

greacă şi latină apărute în sec. li-IV, ocj.Jpa un loc aparte mai ales datorită
faptului că pe terenul literaturii apologetice asistăm la un dialog şi adeseori
constatăm o confruntare între două lumi, două culturi, două concepţii, între
tânăra Biserică creştină persecutată şi lumea, cultura şi religia păgână protejată
şi sprijinită de Imperiul Roman.
Apărând creştinismul de atacuri şi acuzele nedrepte ale păgânilor
apologetii, -oameni instruiţi ai vremii lor, trecuţi 'la creştinism folosesc de multe
ori bogatele lor cunoştinţe de literatură, mitologie, arta sau filosofie antică, de
unde îşi extrag propriile argumente în favoarea creştinismului şi combaterea
păgânismului.
Astfel au procedat: Sf. Iustin Martirul şi Filozoful (+165) în cele două
„Apologii" la Roma, Atenagora Atenianul in „Solie pentru creştini", Sf. Teofil al
Antiohiei (+ 185) în „Către Atolic", Clement Alexandrinul (+215) în „Protrepticul",
Origen (+254) în „Contra lui Cels", Sf. Anastasie cel Mare (+373) în „Cuvânt
contra elinilor", Tertulian (+240) în „Apologeticum", la Caragina, sau Minucius
Felix (sec.III), la Roma, în dialogul „Octavius".
în acest context apologeţii de limbă greacă şi latină au intercalat în
scrieirile lor dovezi, măturii sau elemente despre cultura antică.
în cele ce urmează, constrânşi de limitele unei comunicări ştiinţifice - ne
vom referi doar la literatura apologetică patristică de limbă latină, mai precis la
Tertulian şi Minucius•Felix.
1. QUINTUS SEPTIMIUS FLAVIUS TERTULLIANUS (+240) (sau +250),
aploget din Cartagina, este primul mare teolog creştin de limbă latină, fiind
pentru latinh după mărturia lui Vicentius de Lerini (sec. V), ceea ce a fost Origen
pentru greci.
în anul 197, curând după convertirea sa la creştinism, Tertulian scria cea
mai importantă apologie, sau scriere patristică de apărare a creştinismului în
limba latină „Apologeticum" în 50 de capitole, în care, dovedind o temeinică
formaţie culturală, el apără creştinismul şi respinge acuzele aduse de păgâni.
În cuprinsul lucrării şi pe parcursul acestei ascuţite confruntări de idei,
Tertulian face referire la scrierile lui Marcus Aurelius pe care-l numeşte „împărat
foarte înţelept" (V ,6) la Pytagora şi Platon (XI, 5), Socrate şi Demostene (XI, 15)
sau Pindar(XIV, 5).
www.cimec.ro
386 Mărturii despre cultura antică
În capitolul XXXIX, 14, Tertulian inserează un citat din Diogene: , ,Megarienii

fac atâtea cheltuieli cu masa ca şi cum şi-au pus în gând să moară a doua zi, în
schimb înălţa atâtea clădiri, ca şi cum n-ar mai muri niciodată" 1 •
În continuare, el aminteşte despre Platon şi Atlantida (XL, 4), Socrate şi
daimonul său (XLVI, 5), Democrit (XLVI, 11 ), Diogene (12), Lycurg şi Anaxagora
(13), Aristotel (14).
În capitolul XLVI, 17 Tertulian se întreba: „Ce asemănare poate fi între un
filozof şi un creştin? Unul discipol al Greciei, celălalt al cerului, unul care căuta
gloria, celălalt mântuirea, unul mântuitor al vorbelor, celălalt al faptelor bune,
unul care clădeşte şi altul care dărâmă, unul iubitor de rătăcire, celălalt duşman
al ei, unul care strică adevărul şi altul care-l restabileşte lămurindu-1 2 •
În sfârşit, în capitolul XLVII, 5-8, Tertulian ne sintetizează diferite
concepţii filozofice ale antichităţii despre Dumnezeu, lume şi suflet: „Cu cât
adevărul era mai simplu, cu atât ascuţimea minţii omeneşti îi acorda mai puţină
încredere„. Într-adevăr, aflându-l în ele pe Dumnezeu (referire la scrierile
sfinte ale revelaţiei biblice -n.n), nu L-au făcut cunoscut aşa cum L-au aflat, ci
au început a discuta despre fiinţa Lui, despre divinitatea Lui şi despre locuinţa
Lui. Unii au susţinut că este imaterial, alţii că e materie întrupată, ca platonicii
şi stoicii; unii că e format din atomi, alţii din numen ca Epicur şi Pytagora; alţii
din foc, precum i s-a părut lui Heraclit. Platonicii, la rândul lor, cred că Dumnezeu
se îngrijeşte de toate lucrurile; epicureii, dimpotrivă, (cred) că El este în repaus
şi nelucrare şi, ca să zic altfel cu totul străin de lucrurile omeneşti. Stoicii îl
aşează cu totul în afară de lume, comparându-l cu un olar care învârteşte din
afară roata sa, iar platonicii în interiorul lumii, asemenea unui cârmaci de
corabie, care stă în interiorul vasului pe care-l conduce. Tot astfel şi cu privire
la lume, dăcă ea a fost făcută sau nefăcută, dacă va pieri sau va dăinui în veci,
părerile sunt deosebite. La fel şi despre natura sufletului, pe care unii o socotesc
divină şi fără de sfârşit, iar alţii divizibilă" 3 .
2. MINUCIUS FELIX, convertit la creştinism sub numele de Marcus, scria
la începutul sec. III la Roma, apologia sub formă de dialog initulată „Octavius"
- o lungă convorbire şi disputa între păgânul Caecilius Natalis şi creştinul
Octavius, amândoi prieteni ai autorului - care a avut loc pe malul mării lângă
Ostia, despre Dumnezeu, lume, păgânism şi creştinism.
Dacă în capitolul XIII, 1, Caeciluis se referea la cuvintele lui Socrate:
„Cele de deasupra noastră nu ne interesează" 4 , creştinul Octavius aduce în
răspunsul său, mai ales în capitolul XIX, pe care-l vom cita în întregime, o
mulţime de mărturii din literatura şi filosofia antică, privitoare la Dumnezeu şi
lume: „Şi pe poeţi îi aud premărind pe un singur Dumnezeu, părinte al tuturor
zeilor şi oamenilor„." (Poetul Maro) zice Octavius: spune limpede, potrivit şi
adevărat: „ Un spirit a străbătut de la început universul, punând în mişcare
1. Apologeţi de llmbă latină în col. „Părin~ şi scriitori bisericeşti" (P.S.B.), voi III, Bucureşti, 1981, p. 93-94
2. Ibidem. p. 102
3. Ibidem, p. 103
4. Ibidem, p. 364
www.cimec.ro
Daniil Stoenescu 387
totul, s-a răspândit apoi în cer, pe pământ şi în toate celelalte, dând naştere
oamenilor, animalelor şi celorlalte vieţuitoare"~Tot el numeşte altundeva mintea
şi spiritul acesta: Dumnezeu. lată-i cuvintele:„Dumnezeu cutreiera pământul
întreg, toată întinderea mării şi bolta cerului, aprinzând scânteia vieţii în oameni
şi animale, dând ploaia şi focul". Noi, chiar, nu spunem oare că Dumnezeu e
minte, raţiune, spirit? Să luăm rând pe rând dacă vrei, doctrinele filozofilor. Vei
înţelege că, deşi ele se exprimă în chip deosebit, în privinţa aceasta se unesc,
aprobând o singură părere. Să lăsăm, bineînţeles, la o parte pe filozofii vechi,
neînvăţaţi, care numai din cuvintele lor aufost numiţi independenţi. Să zicem că
cel, dintâi, Thales din Milet, a discutat despre toate cele cereşti. El spune că apa
este începutul lucrurilor, dar că Dumnezeu e mintea, care a făcut din apă.
Explicarea apei şi a spiritului este o relevaţie divină, fiind prea adâncă şi prea
sublimă, pentru a fi fost inventată de om. Încât credeţi că părerea celui dintâi
filozof e în deplin acord cu a noastră. Anaximene, şi după el, Diogene din
Apolonia, încearcă să arate că aerul nesârşit şi nemăsurat este Dumnezeu. Şi
părerea noastră asupra divinităţii se uneşte cu a acestora. Anaxagora numeşte
Dumnezeu acea minte nesfârşită, care orânduieşte şi pune în mişcare totul.
Dumnezeul lui Pytagora este spiritual, este puterea care însufleţeşte şi
supraveghează întreaga natură şi din care iau viaţă toate animalele. E cunoscută
concepţia lui Xenofon, care numeşte Dumnezeu unitatea infinitului material şi al
spiritului. Antistene vorbeşte despre mai mulţi zei locali, dar admite unul singur,
mai de seamă peste întreaga natură. Speusip (probabil Leucip-n.n.) postulează
o forţă vie care conduce totul şi care este Dumnezeu. Dar Democrit, primul care
a emis teoria atomului? Nu numeşte el de cele mai multe ori Dumnezeu natura
corporală împreună cu inteligenţa, care percepe această lume sub formă de
imagini? Pentru Straton la fel, Dumnezeu este natura. Însuşi Epicur, care face
din zei nişte fiinţe inactive şi de prisos, sau chiar inexistente, socoteşte natura
mai presus de ei. Aristotel, deşi are păreri schimbătoare, considera totuşi că
există o singură putere în univers, pe care o numeşte când natură, când spirit,
dând întâietate când uneia, când alteia. Şi Teofrast îşi schimba părerea. Dând
uneori lumii atotputernicia, alteori inteligenţei divine. Heraclide din Pont admite
şi el, deşi în mod nestatornic, existenţa unei minţi divine. Zenon, Crisip şi
Cleante, oricât de deosebiţi sunt ei, aproba însă unitatea Providenţei. Pentru
Cleante Dumnezeu e când mintea, când sufletul, când aerul, însă de cele mai
multe ori, raţiunea de a fi a tuturor acestora. Zenon, dascălul lui, zice că
începutul a toate este o substanţă naturală şi divină şi presupune că ar fi ori
aerul, ori raţiunea. Tot el, tălmăcind numele zeilor principali, sau de rând, drept
simboluri ale elementelor naturii, identifica pe Junona cu aerul, pe Jupiter cu
cerul, pe Neptun cu marea, pe V1,llcan cu focul, dovedind şi comparând în felul
acesta greşeala idolatriei. Crisip spune aproape acelaşi lucru: că Dumnezeu e
o forţă supremă şi raţională, pe care, uneori o confundă cu natura şi cu lumea,
alteori o admite ca o necesitate fatală. Tot el, imitând, pe Zenon, expilca lumea
fizică prin poeziile lui Hesiod, Homer, Orfeu. Diogene din Babilon este de
aceeaşi părere când spune că zămislirea lui Jupiter, naşterea Minervei şi altele
ca acestea sunt denumiri de lucruri nu de zei. Xenofon, elevul lui Socrate,
www.cimec.ro
388 Mărturii despre cultura antică
spunea că forma adevăratului Dumnezeu nu se poate vedea şi că prin urmare

nu trebuie s-o căutăm. Stoicul Ariston spune şi el că trupul (esenţa -n.n.) lui
Dumnezeu nu poate fi atins. Amândoi aceşti cugetători au simţit măreţia lui, de
aceea n-au mai încercat s-o caute. Vorbele lui Platon despre Dumnezeu ar fi
încă şi mai clare ca gândire şi stil, dacă nu le-ar întuneca uneori prin amesctecul
cu convingerile lui politice. În scrierea sa „Timaios", el dă chiar numele de
Dumnezeu părintelui lumii, făuritorul sufletului, făcătorul celor cereşti şi
pămâl"!teşti, şi te previne că-i greu să-l găseşti din cauza puterii Sale necrezut
de mari şi iarăşi, că e cu neputinţă să vorbeşti despre El în public, chiar când
L-ai cunoscut.
Cam la fel sunt şi păreriel noastre ale creştinilor, care recunoştem un
Dumnezeu, îl numim tatăl tuturor şi nu vorbim niciodată despre El în public
neîntrebaţi.
Am expus, aproape toate părerile filozofilor mai străluciţi -scrie Minucius
Felix la începutul capitolului XX, folosindu-se de cuvintele lui Octavius - care
arată că există singur Dumnezeu, deşi îi dau mai multe nume. Ai putea crede
că filozofii erau creştini ori că creştinii sunt filozofi" 5 •
lată deci, câteva mărtuiri, dovezi şi argumente în favoarea dialogului -
uneori polemic, alteori ironic-dintre religia creştină şi cultura antică, extrase din
două scrieri aplogetice de limba latină, printre cele mai importante de la sfârşitul
veacului al II-iea şi începutul celui de-al III-iea care confirmă încă o dată
cuvintele Sf. Apostol Pavel: „Cercetaţi totul şi ţineţi ceea ce este bun."
(I Tesaloniceni 5:21 ).
5. Ibidem, p. 370-372
www.cimec.ro
Danii! Stoenescu 389
TEST/MON/ES ON THE ANCIENT CUL TURE OF THE LATIN

APOLOGISTS TERTUL/AN AND MINUCIUS FELIX
Abstract
The text above îs meant to point oul the conception of the Latin apologists - Tertuijan and
Minucius Felix - on the ancient culture, as is mirrored în their writings „Apologeticum" and
„Octavius".
www.cimec.ro
www.cimec.ro
CAHLE DESCOPERITE LA GERMISARA
(GEOAGIU-BĂI, JUDEŢUL HUNEDOARA)
Paraschiva-Victoria Batariuc
Eugen Pescaru
Cercetările arheologice efectuate în staţiunea Geoagiu-Băi, antica

Germisara, au evidenţiat pe lângă amenajările Complexului termal de epocă
romană 1 şi o serie de construcţii din perioada medievală 2 (fig. 1 ). Am aminti aici
substrucţiile din piatră a două clădiri de lemn, unei capele catolice, precum şi
urmele unei construcţii de dimensiuni apreciabile, a cărei destinaţie şi plan
general este greu de precizat din cauza distrugerilor pricinuite de o carieră de
piatră din perioada modernă (fig. 2). Această clădire de formă rectangulară, cu
laturile lungi orientate vest-est şi cu minimum trei încăperi ce au mai putut fi
identificate în timpul cercetării, are pe partea de sud o scară cioplită în stânca
locală (travertin), ale cărei trepte coborau (posibil) spre reţeaua de bazine
amenajate încă din perioada romană 3 • În încăperea alăturată scărilor a fost
găsită substrucţia unei sobe, cu dimensiunile de 1,70x1 ,40 m, construită din
pietre de râu plate, legate între ele cu lut, cu urme de arsură, atât la interior cât
şi la exterior, şi câteva fragmente de cahle. Cea mai mare parte a cahlelor a fost
găsită în pământul de umplutură a două gropi cu resturi menajere, alături de
oase, fragmente de uz comun, pipe, monede - o groapă aflată în marginea
cavităţii naturale şi a doua într-o amenajare de perioadă romană.
Cahlele şi fragmentele de cahle, descoperite la Geoagiu-Băi, se pot
încadra în mai multe tipuri constructive, fiecare cu un rol distinct în structura
sobei:
- cahle-oală;
- cahle-placă;
- cahle de colţ;
- cahle de ornament;
- cahle speciale.
Cahlele-oală, puţin numeroase, cu dimensiuni apropiate între ele ( 170x 174;
174x174; 208x190 mm şi înălţimea între 80-92 mm), au fost lucrate din pastă de
1. Pentru rezultatele cercetărilor în situl roman de la Germisara, ci Ioan Piso, Adriana Rusu. Nymphaeum-
ulde la Germisara. în Revista Monumentelor Istorice, 59, 1990, 1, p. 9-17; Eugen Pescaru,.incă o plăcuţă votivă
din aurdescoperitil la Germisara (Geoagiu-Sili), în Sargetia, XXI-XXIV, 1988-1991, p. 663-666; Adriana Rusu,
Eugen Pescaru, Germisara daco-romaine în La politique edilitaire dans Ies provinces de l'empire romain, Actes
du 1-er colloque Romano-Suisse Deva, 1991, Cluj Napoca, 1993, p. 201-214.
2. E. Pescaru, A. Rusu - Pescaru, Faze şi etape de amenajare ale complexului termal Germisara, (Geoagiu-
Băi, jud. Hunedoara), în Sargetia, XXVI, p. 325-339.
3. Conrad Iacob Hiltebrandt în Călători străini despre ţările române, voi. V, Bucureşti, 1975, p. 564 face
următoarea descriere a băilor de la Geoagiu: „ ... ape venea dintr-un deal pe o câmpie şi era potrivit de caldă.
Acolo se afla o casă stricată, în care erau diferite cămăruie, dar în ele nu se găsea nimic, pe pereti erau mâzgălite
multe nume. Acolo unde cădea apa cu repeziciune, se afla sus o stâncă îngustă de piatră, unde puteau şedea
două persoane spate în spate, iar jos era un spaţiu mare, în formă de dreptunghi, în care se putea înota, cu apă
până aproape de gât..."
www.cimec.ro
392 Cahlele de la Gerrnisara
bună calitate - având ca degresant nisip comun, rare granule de calcar şi pietre
de mică, bine frământată, omogenă - şi au fost arse oxidant. Cahlele-oală au
fost modelate la roată, apoi, cât pasta mai era încă moale, au fost „trase" la
gură, cu mâna, de către meşterul olar, aşa explicându-se forma neregulată a
deschiderii, laturile fiind inegale şi uşor oblice. Cahlele-oală au corpul tronconic,
cu faţa deschisă, cvasipătrată, mărginită de un chenar lat de aproximativ 5 mm.
La interior, pereţii din zona imediat apropiată fundului, au fost decoraţi cu trei
cercuri concentrice compuse din mici alveole dreptunghiulare (fig. 3/2,3). într-
un caz, cahla prezintă partea inferioară, de lângă bază, modelată, astfel ca
aspectul interior să sugereze o floare cu 12 petale, cercurile de alveole fiind
realizate cu ajutorul unui pieptene cu 16 dinţi, căci cezura dintre ele se repetă
din 16 în 16 puncte (fig. 3/2).
Cahlele şi fragmentele de cahlă-placă se dovedesc a fi cele mai numeroase
printre descoperirile de la Geoagiu-Băi.
Pentru obţinerea cahlelor-placă - precum şi pentru realizarea tuturor
cahlelor descoperite la Geoagiu-Băi - s-a întrebuinţat un lut de calitate, având
ca degresant nisip cu paiete de mică şi rare granule de calcar, bine frământat,
omogen. Majoritatea cahlelor au fost nesmălţuite, predominând cele acoperite
cu un strat mai dens sau mai diluat de mică. Excepţie o fac câteva fragmente de
cahle acoperite cu vopsea roşie, cât şi două fragmente cu un registru în formă
de dusină, smălţuite în verde, fără a fi în prealabil acoperite cu angobă. Cahlele-
placă, precum şi celelalte cahle de la Geoagiu-Băi, fie cu decorul în relief, fie
traforat, au fost imprimate în tipare de lemn, unele dintre ele de bună calitate,
altele mai şterse, şi în acest din urmă caz motivul decorativ a avut de suferit.
Lutul moale era presat în tipar cu o spatulă de lemn, dar mai cu seamă cu
ajutorul unei pânze cu textură obişniută, posibil din cânepă - pânză ale cărei
urme se mai observă şi acum pe spatele cahlelor în foarte multe cazuri. Piciorul
de montare - rama - rectangular, scurt, dispus oblic în raport cu placa decorată,
a fost adăugat ulterior, zona de îmbinare prezentând la interior urme de presare,
iar la exterior fiind atent finisată. Pentru o mai bună fixare a cahlelor în corpul
sobei se cunosc exemplare care au pe spate mici pedunculi cilindrici ori
tronconici de lut.
Se întâlnesc cahle-placă dreptunghiulare şi cahle pătrate. În cazul unor
cahle dreptunghiulare, câmpul a fost mărginit de o cavetă şi de un chenar dispus
oblic (fig. 4/6; 11 /5). Cahlele pătrate prezintă un chenar simplu, în relief, cu o
lăţime de circa 5-6 mm (fig. 4/2,5;5/21 4-6; 6/2,4 etc.), dar se cunosc şi
exemplare simple, fără chenar (fig. 7/3; 8/2).
Repertoriul decorativ al cahlelor-placă, variat, cuprinde motive
ornamentale figurative, geometrice, vegetale sau o combinaţie de elemente
geometrice şi vegetale.
Doar câteva fragmente de cahle descoperite la Geoagiu-Băi au fost
decorate cu reprezentări figurative: un cap de cal, frumos desenat, redat spre
stânga (fig. 4/1 ), precum şi picioarele anterioare, în galop (fig. 4/3). Pe un alt
fragment a fost figurat un cavaler călare (?) având o sabie cu lama curbă, garda
în cruce şi mânerul arcuit (fig. 4/4), iar pe un altul a fost reprezentată o mână cu
www.cimec.ro
Paraschiva Victoria Batariuc, Eugen Pescaru 393
degetele răsfirate (?) (fig. 4/2). Pe un fragment de cahlă dreptunghiulară, cu

câmpul mărginit de un chenar tratat sub formă de cavetă şi de o torsadă, a fost
figurat un leu „rampant" (fig. 4/6), în timp ce pe un altul apare o pasăre bicefală
într-o tratare simplificată, naivă, încadrată în dreapta de un motiv vegetal cu flori
şi ciorchini (fig. 4/5).
Câteva fragmente de cahle au fost decorate cu motive geometrice. Pe
două fragmente de cahle mărginite de un chenar în relief au fosttrasate linii care
se întretaie desenând romburi ce formează o plasă cu ochiuri mai dese (fig. 5/
6) sau mai rare (fig. 5/5). Un alt fragment de cahlă are suprafaţa divizată în două
registre, în cel superior au fost desenaţi căpriori, în cel inferiori romburi (fig. 5/
4). Se mai întâlnesc triunghiuri cu suprafaţa haşurată de linii paralele în relief
(fig. 5/2), roata solară tip „vârtej" cu braţele mărginite de zimţi (fig. 5/3), sau un
cerc în care a fost înscrisă o rozetă (fig. 5/1 ).
O altă grupă de elemente decorative este constituită de motivele vegetale.
În cadrul acestei categorii decorative, cele mai numeroase fragmente sunt de
dimensiuni reduse, fapt care îngreunează descifrarea motivului ornamental.
Se întâlnesc fragmente decorate cu grupuri de frunze crestate şi flori de
lalea (fig. 7/1,2), un lujer cu frunze (fig. 6/1 ), vr~juri cu volute crestate (fig. 6/5),
boboci cordiformi şi flori de lalea (fig. 7/3,4), flori de crin stilizate amintind crinii
angevivi (fig. 6/2), un vrej cu frunze şi ciorchini dispuşi simetric (fig. 6/4).
Cele mai numeroase - între cahlele-placă descoperite la Geoagiu-Băi -
se dovedesc a fi fragmentele de cahle decorate cu o combinaţie de elemente
ornamentale geometrice şi vegetale. Motivele geometrice şi vegetale, îmbinate,
se întâlnesc atât pe cahlele în care decorul formează o unitate independentă,
de sine stătătoare, cât mai ales pe aşa numitele cahle-tapet, unde ornamentul,
repetat la infinit, se continuă de pe o piesă pe alta, imitând ţesăturile.
În cadrul primei categorii avem o c~hlă dreptunghiulară (250x184 mm),
încadrată de un chenar dispus oblic faţă de câmp, cât şi de un al doilea, compus
dintr-o baghetă în relief întretăiată de grupuri de câte trei mici linii oblice,
paralele. În centru se află un hexagon în care a fost înscrisă o rozetă, totul fiind
mărginit de două cercuri realizate în torsadă. Pe diagonala cahlei, câte un
element vegetal, o frunză stilizată sugerând un copac „arborele vieţii" - cu
crengile sub forma unor volute dispuse simetric (fig. 8/1 ). Mai apar, pe alte
fragmente, un cerc zimţat alături de o floare lalea (fig. "6/3), sau linii care se
întretaie şi o frunză stilizată, cu nervurile proeminente (fig. 6/6).
Alte fragmente aparţin unor cahle cu faţa cvasi pătrată (250x230; 220x220;
21 Ox200 mm), fără chenar, care se încadrează în categoria aşa numitelor cahle-
tapet, unde motivul decorativ se repetă la infinit.
Pe un fragment, unde segmente de cerc se întretaie formând arce în
ogivă, au fost desenare frunze stilizate sugerând copaci cu coroana tronconică
şi ramurile terminate cu volute şi frunze lanceolate - „arborele vieţii" (fig. 8/2).
Ca variante ale acestui motiv decorativ avem un fragment pe care, în spaţiile
ogivale, alături de copacul vieţii reprezentat asemănător cu un brad, apar şi
rozete (fig. 9/1 ), sau un altul, la care copacul a fost figurat cu ramurile masive,
spaţiile intermediare fiind umplute cu elemente care amintesc crengile (fig. 9/
www.cimec.ro
394 Cahlele de la Germisara
6). Pe alte fragmente cu arce în ogivă zona centrală a fost tratată sub forma
unui romb cu marginile zimţate, având în mijloc un buton rotund (fig. 9/2),
ovoidal (fig. 10/6) ori fructe de rodie (fig. 9/5), elementul vegetal cunoscând o
nouă variantă de prezentare.
Alte fragmente de cahle-tapet prezintă suprafaţa decorată cu o reţea de
romburi cu colţurile rotunjite şi unite la partea mediană de câte o bară orizontală
în relief, în fiecare romb găsindu-se o floare cruciferă cu petale compuse dintr-
o grupare de linii drepte şi curbe, dispuse simetric (fig. 12/2). Alte variante ale
acestui motiv decorativ pot fi diferenţiate în funcţie de forma florii centrale,
simplă (fig. 1Of7) sau compusă (fig. 9/4) ori în tratarea rombului, cu laturile
concave (fig. 9/3).
Pe unele fragmente de cahle-tapet au fost desenate, la distanţe egale,
cercuri şi segmente de cerc, în care au fost înscrise rozete cu 15 petale
alungite, iar spaţiile dintre cercuri au fost umplute cu romburi compuse, ove în
formă de lacrimă (fig. 11 ). În cazul altor fragmente câmpul a fost divizat în patru
hexagoane adosate, delimitând cercuri; în fiecare cesr se află câte o rozetă, iar
în hexagoane o floare cu multe petale (fig. 1211 ).
Unele fragmente, de dimensiuni reduse, permit citirea doar a unor
porţiuni de decor: stele, trefle (fig. 10/3,4,5), un trident sau o coroană(?) (fig.
10/2), o torsadă rară şi, alături, o stea (fig. 10/1 ). Pe un fragment de mici
dimensiuni, decorat cu o torsadă (?), apar câteva litere: IPIL'r, dar starea de
conservare, precară, nu ne permite să ne pronunţăm dacă este vorba de grafia
latină ori chirilică (fig. 13/2). Alte câteva fragmente aparţin unor chenare de
cahle. Unele, dispuse oblic faţă de câmp, au fost tratate ca o cavetă şi sunt
dublate de spaţii în care au fost înscrise torsade, mărginite de linii în relief (fig.
13/5). Un fragment de margine prezintă un chenar dublu, realizat din două şiruri
de rozete separate între ele de linii în relief (fig. 13/1 ), în timp ce altul a fost
decorat cu o friză de arce în care au fost înscrise bare verticale, un şir de ove
prinse de haste orizontale şi un al doilea şir de alveole (fig. 13/4).
A fost descoperit şi un fragment de cahlă tratorată, decorat cu motive
geometrice care amintesc de traseele arcelor gotice cu arce şi trefle ajurate
(fig. 13/3).
Relativ puţine se dovedesc a fi fragmentele de cahle de colţ, care cunosc
cel puţin două variante. O primă variantă prezintă zona de contact dintre două
planuri, modelată sub formă de torsadă (fig. 14/3). Cele mai frecvente, judecând
după fragmentele descoperite, sunt cahlele de colţ cu suprafaţa poligonală,
tratată în planuri diferite. Una dintre feţe este simplă, iar celelalte decorate cu
motive vegetale: flori de crin stilizate, amintind crinii angevivi "(fig. 14/2), lalele
(fig. 14/1 ), lalele şi margarete (fig. 14/6), volute (fig. 14/4) sau o friză de palmete
într-o tratare inedită (fig. 14/5).
Fragmentele de cahle de coronament aparţin la cel puţin trei tipuri
distincte: unele concave, altele de formă mai mult ori mai puţin circulară, cu
marginile dantelate şi altele cu partea superioară tratată sub formă de zid de
cetate, creneluri şi merloane.
Primul tip este reprezentat de un fragment de cahlă concavă, posibil
circulară, decorată cu motive geometrice (fig. 15/5); al doilea de un fragment
poligonal, cu marginile crenelate, ornamentat cu un cap de femeie (mască?)
www.cimec.ro
încoronat (fig. 15/6). Cahlele tratate sub formă de zid de cetate prezintă
suprafaţa traforată, registrul inferior fiind decorat cu linii care se întretaie,
trasând triunghiuri faţetate (fig. 15/1,7), iar registrul superior prezintă goluri de
tragere şi merloane (fig. 15/2,3,4).
:=-ragmentele de cahle speciale, singurele acoperite cu smalţ verde,
folosite la soclu sau pentru realizarea zonei de trecere de la un registru
funcţional al sobei la altul-camera de ardere, camera de încălzire, coronament
- se prezintă masive, cu un registru tratat în formă de dusină (fig. 1611 ,2).
**
*
Cahlele şi fragmentele de cahlă descoperite la Geoagiu-Băi, deşi nu

deosebit de numeroase, se dovedesc a fi diferite ca tipuri constructive şi variate
ca motive ornamentale.
Ca formă şi decor, majoritatea fragmentelor de cahle descoperite la
Geoagiu-Băi se pot data în secolele XVI-XVII.
Nu este exclus ca un număr redus de fragmente de cahle cu decor
figurativ - cele cu reprezentarea calului în galop - sau cu un ornament
geometric (reţeaua de linii care se întretaie desenând romburi), să dateze de
la afârşitul secolului al XV-iea, şi cel puţin o parte dintre ele - exemplarele
acoperite cu vopsea roşie - să fi fost refolosite la realizarea unei noi sobe,
situaţie întâlnită la Mănăstirea Vaca 4 •
Astfel, fragmentele decorate cu reprezentarea calului în galop ar putea
fi o replică locală după cahle cu cavaler în turnir, produse în atelierul regal din
cetatea Buda 5 , cele mai apropiate analogii în spaţiu fiind oferite de descoperirile
din castelul de la Hunedoara 6 sau în cetatea haţegană de la MălăieştF.
Cahlele cu linii care se întretaie, desenând o reţea de romburi, ca o plasă,
se întâlnesc frecvent în Moldova, unde se datează în secolul al XV-lea 8 , dar au
fost descoperite şi în Transilvania, la Cecheşti 9 , Cristuru Secuiesc 10 , Vad 11 , sau
la Târgu Mureş, ultimele fiind încadrate cronologic la începutul secolului al
XVll-lea 12 •
Cahlele-oală au cunoscut o utilizare îndelungată. De la apariţia primelor
sobe şi până târziu, în secolul al XVII-iea, ele vor fi mereu folosite, aşa cum o
4. Dana Marcu, Sobele de cahle din Mănăstirea Vaca (sec. XVII), în AT, li, 1992, p. 187.
5. lmre Holl, KozepkorikalyhacsempekMagyarorszagon, I, în BR, XVIII, 1958, fig. 89.
6. Virgil Vătăşianu, Istoria artei feudale in /ările române, voi. I, Bucureşti, 1959, p. 754-755, fig. 721.
7. Victor Eskenasy, Adrian Andrei Rusu, Cahlele cu cavaler in tumirdin cetatea cnezială de la Mălăieşti (jud.
Hunedoara), în Sargetia, XV, 1981, p. 111-116, fig. 8.
8. Eugenia Neamţu, Vasile Neamţu, Stela Cheptea. Oraşul medieval in secolele XIV-XVII, voi. li, laşi, 1984,
p. 23-26, 239, lig. 107/3; Paraschiva-Victoria Batariuc, Ceramică monumentală descoperită la curţi boiereşti din
judefu/Suceava, în SC/VA, 45, 1994, 1, p. 75, 78-79, fig. 212.
9. BenkO Elek, Ughy lstvăn, Szekelykereszt6rik8/yhacsempek. 15-17szazad, Bucureşti, 1984, fig. 7.
10. Ibidem, fig. 61.
11. Daniela Marcu, Cahle medievale descoperite la Vad (jud. Hunedoara),în AT, IV, 1994, p. 166, fig. 6/1-
g.
12. Andrei Zrinyi, Olarii din Târgu Mureş şi produsele lor in lumina cercetării materialului rezultat din
săpătun; în Marisia, V, 1975, p. 98, pi. Lll, lig. 1.
www.cimec.ro
atestă şi descoperiri făcute în Transilvania: Cluj-Napoca 13 , Roşia-Sibiu 14 ,

Dejuţiu 15 ,Cristuru-Secuiesc 16 , Alba lulia 17 , Cetatea Mălăieşti 18 , Hunedoara 19 ,
Deva20 , Mănăstirea Vaca 21 , Vad 22 , Cahle asemănătoare cu cele de la Geoagiu-
Băi au fost găsite şi într-un cuptor de ars de la Oradea, datat în secolul al XVll-
lea23.
Cele mai multe fragmente de cahle decorate cu motive geometrice,
vegetale sau cu o împletire de elemente geometrice şi vegetale datează din
secolele XVI-XVII.
Dacă în secolul al XV-iea şi în prima jumătate a celui următor repertoriul
ornamental al cahlelor este variat şi complex: subiecte religioase, scene legate
de eposul cavaleresc şi viaţa de curte, poveşti, fabule, motive zoomorfe şi
heraldice 24 , odată cu a doua jumătate a secolului al XVI-iea vor fi preferate mai
cu seamă cahlele cu dec~r geometric şi vegetal. În unele cazuri, pentru
realizarea unei sobe era utilizat un singur motiv, mereu repetat, ceea ce ducea
la realizarea unui ornament asemănător cu o ţesătură, de unde şi denumirea de
cahle-tapet.
Fragmentele de cahle decorate cu motive geometrice şi vegetale sunt de
dimensiuni destul de reduse, care nu ne permit să le putem descrie şi, cu atât
mai mult, să putem stabili analogii.
Unele elemente care apar pe fragmente decorate cu motive vegetale,
precum frunzele crestate, florile de lalea, ciorchinii, trimit la descoperiri făcute
. la Cetatea Făgăraşului 25 , Târgu.Mureş 26 , o îmbinare de linii cu o frunză stilizată
are analogii la Mănăstirea Vaca 21 , în timp ce ornamentele geometrice amintesc
crestăturile în lemn - vezi de pildă roata solară tip „morişcă" sau „vârtej" 28 .
În cazul cahlei întregi, decorată cu o îmbinare de elemente geometrice:
rozeta crestată şi torsada, încadrată de acele frunze stilizate care amintesc de
13. Ion Mitrofan, Descoperiri arheologice în Cluj, şi fmprejurimi, în Acta MN, li, 1965, p. 660-662, fig. 5/3.
14. Thomas Năgler, Un depozit de plăci ornamentale descoperit la Rdşia (r. Sibiu), în Culegere de studii şi
cercetări, I, 1967, Braşov, p. 147, fig. 13.
15. BenkO Elek, Ughy Istvan, op. cit., fig. 20.
16. Ibidem, fig. 45, 68, 69.
17. Gheorghe Angel, O locuinţă din secolul al XVII-iea descoperită la Albs Iulia, în Apulum, V.I, 1967, pi. IV4.
18. Victor Eskenasy, Adrian Andrei Rusu, Cetatea Mălăieşti şi cnezatul Sillaşului (sec. XIV-XVII), în Al/A CN,
XXV, 1982, p. 71, fig. 11.
19. Dana Marcu, Gheorghe Petrov, Cahle din secolele XV-XVII în colecţiile muzee/ordin Deva şi Hunedoara
în AT, III, 1993, p. 95, pi. 1/2,2.
20. Ibidem, pi. 111,4.
21. Dana Marcu, Sobele de cahle din Milnilstirea Vaca (sec. XVII), în AT, li, 1992, p. 171.
22. Idem, Cahle medievale descoperite la Vad (jud. Hunedoara), în AT, IV, 1994, p. 157, fig. 3a.
23. Doina Ignat, Cuptoare medievale de ars ceramică descoperite pe teritoriul muncitorului Oradea, jud.
Bihor (săpături de salvare), comunicare prezentată la cea de a XXVI-a Sesiune na1ională de rapoarte privind
rezultatele cercetările arheologice din anul 1991, laşi, 15-17 mai 1992.
24. Pentru repertoriul ornamental al cahlelor din Transilvania, ci. Thomas Năgler, op. cit., p. 145-150, fig.
1-15; Ana Iliescu, Voica Maria Puşcaşu, Plăci ceramice descoperite incursulcercetărilordela Cetatea Făgăraş,
în BMI, 1, 1970, p. 11-14, fig. 1-14; Voica Maria Puşcaşu Plăci ceramice descoperite în Cetatea Făgăraşului în
anii 1966-1973, în AMM, li, 1980, p. 223-271, fig. 1-39; Lia Bătrâna şi Adrian Bătrâna, Elemente de iconografie
creştină în ceramica monumentală, în SC/A, 40, 1993, p. 43-53, fig. 1-8; BenkO Elek, Ughy Istvan, op. cit.
25. Voica Maria Puşcaşu, op. cit., p. 242, fig. 17; p. 251, fig. 26, p. 257, fig. 32.
26. Dana Marcu, Sobele de cahle din Mănăstirea Vaca, p. 177, fig. 6d.
28. Paul Petrescu, Motive decorative celebre, Bucureşti, 1971, p. 13-29.
www.cimec.ro
„pomul vieţii" (fig. 8/1), nu am întâlnit analogii perfecte. O combinaţie aproximativ

asemănătoare, de elemente geometrice şi vegetale o întâlnim pe cahle
descoperite la Târgu Mureş, unde însă lipseşte rozeta centrală, iar „pomul
vieţii" a fost înlocuit de grupuri de frunze de trifoi 29 •
Cele mai numeroase fragmente descoperite la Geoagiu-Băi se încadrează
în categoria cahlelor-tapet. Se întâlnesc câteva motive decorative, precum
segmentele de cerc, care se întretaie trasând arce în ogivă, în care au fost
înscrise elementele vegetale considerate a fi o imagine stilizată a „pomului
vieţii":x> (fig. 8/2; 9/2, 5,6), sau romburile cu colţurile rotunjite (fig. 9/3,4; 1212)
ori cercurile în care au fost desenate flori-rozete cu un număr variabil de petale
(fig. 11; 12/1 ).
Toate aceste motive cunosc numerose variante în tratare, evidenţiate în
reprezentarea zonei centrale, a „pomului vieţii" sau a florilor-rozate, datorate
utilizării unor tipare diferite pentru fiecare variantă în parte.
Cahle şi fragmente de cahle decorate cu motive asemănătoare cu cele
întâlnite pe fragmentele de la Geoagiu-Băi: arce în ogivă în care a fost înscris
„pomul vieţii" au fost descoperite la Cozia~ 1 în Ţara Românească şi Târgu
Trotuş 32 în Moldova, ambele descoperiri fiind datate în secolul al XVI-iea, în
Ţara Bârsei 33 , Vinţ-Vurpăr 34 , Cetatea Făgăraş 35 , Mănăstirea Vaca 36 , Mediaş 37 ,
Cluj Mănăştur şi Turea 38 , sau romburi alungite la Sfântul Gheorghe 39 , Vinţ
Vurpăr40, Deva 41 , Aiton 42 , Mănăstirea Vaca 43 , Leleşti-Bihor 44 •
Fragmentele de cahle de colţ prezintă şi ele analogii în descoperiri făcute
în Moldova sau în Transilvania. Astfel, fragmentul de cahlă de colţ tratată sub
29. Andrei Zrinyi,op. cit., p. 99, pi. Llll/1, 2, considerate a fi „plăci ornamentale utilizate la decorarea
interioarelor (poate şi a exterioarelor?)" ...
30. Dana Marcu, op. cit., p. 172-175.
31 . Barbut Slătineanu, Ceramica românească, Bucureşti, 1938, pi. Vlll/c; idem, Ceramica feudală românească
şi originile ei, Bucureşti, 1958, fig. 99.
32. Alexandru Artimon, Oraşul medieval Tg. Trotuş in lumina datelor istorico-arheologice, în Carpatica, XIV,
1982, p. 112, fig. 1714.
33. Barbu Slătineanu. Ceramica românească, Bucureşti, 1938, pi. XIII/a; idem, Cersmicafeudslăromânească
şi originile ei, Bucureşti, 1958, p. 110, fig. 118.
34. Magdalena Bunta, Faianţa habană din Transilvania, în Acta MN, VIII, 1971, p. 219-238, pi. Vlll4,6, 7 şi
pi. Vlll/7·12.
35.Voica Maria Puşcaşu, op. cit., p. 256·257, fig. 31.
36. Dam:rMarcu, op. cit., p. 176, fig. 6e.
37.Mihai Blăjan, George Todan, Locuinţă medievală descoperită la Mediaş (jud, Sibiu}, in Sargetia, XXI-
XXIV, 1988-191, p. 694, fig. 812, 4·6.
38. Inedite, informaţie la Dana Marcu, op. cit., p. 183.
39. Gâzda Kl ara, Figuralis klilyhacsempek a Sepsiszentgy6rgyi MtJzeum gy6jtemenyeben, în Aluta, I, 1969,
p. 285, fig. 11.
40. Magdalena Bunta, op. cit., pi. Vllll5.
41. Ion Pătru Albu, NoidescopeririarheologicepeDealulCetăţiiDeva, în Sargetia, VIII, 1971, p. 60, pi. IV,
fig. 1·8.
42. Mihai Blăjan, Tiberiu Cerghi, Cercetări arheologice la Aiton, Cluj-Napoca şi Răchiţsle (jud. Cluj), în
Sargetia, XIII, 1977, p. 143-145, fig. 1212,3.
43. Dana Marcu, op. cit., p. 175-176, fig. 4 b-d; 5 a·c.
44. Nicolae Dunăre, Colecţia de cahle a Muzeului Etnografic al Transilvaniei din Cluj, în Anuarul Muzeului
Etnografic al Transilvaniei pe anii 1957 şi 1958, fig. 6.
www.cimec.ro
formă de torsadă se aseamănă cu piese descoperite la Suceava 45 , Baia46 , Cozia

în Ţara Românească , în timp ce cahle faţetate, cu suprafaţa dispusă în trei
47
planuri au fost găsite la Cetatea Făgăraşului 48 sau la Mănăstirea Vaca 49 •

Şi pentru cahlele de coronament - mai cu seamă cele cu suprafaţă
traforată - este dificil de a se stabili analogii, cu excepţia câtorva fragmente.
Astfel, fragmentul cu marginile dantelate, decorat cu un cap de femeie încoronat
-o mască? - este asemănător cu un altul, descoperit la Mănăstirea Vaca 50 , iar
o analogie mai îndepărtată o oferă o piesă din colecţiile Muzeului din Deva 51 ,
motivul ornamental fiind întâlnit pe cahle de la Vinţ 52 sau de la Cetatea
Făgăraşului 53 •
Cahlele speciale, cu un registru tratat în formă de dusină au analogii la
Mănăstirea Vaca 54 sau în piese similare din Moldova 55 •
În cazul cahlelor-tapet, o parte a motivelor decorative se întâlneşte pe
cahlele habane 55 , produse de meşterii anabaptişti care s-au stabilit după anul
1621 la Vinţ 57 • Ca o caracteristică a cahlelor habane este utilizarea smalţului alb
de cositor şi al celui albastru de cobalt 58 •
Faptul că la Geoagiu-Băi nu au fost descoperite cahle şi fragmente de
cahle smălţuite, exclude de la bun început ideea că ne găsim în faţa unor cahle
produse de meşterii olari din Vinţ, deşi o parte a motivelor decorative se
încadrează printre cele utilizate la habani. Recent, s~a formulat ipoteza că
meşterii habani au preluat motive decorative autohtone, de pe cahle nesmă~uite,
utilizând pentru produsele lor cunoscutul şi apreciatul smalţ alb de cositor sau
albastru de cobalt 59 •
Acoperirea cahlelor nesmălţuite cu paiete de mică a fost considerat drept
un procedeu utilizat de meşterii olari români, menit să le înfrumuseţeze, căci,
după cum se ştie, olarii români le era interzisă folosirea smalţuluifl>.
Nu este exclus deci, ca toate cahlele descoperite la Geoagiu-Băi, atât cele
simple, cât mai ales cele micasate-cele mai numeroase-să fi fost lucrate într-
unul din ateliere româneşti în secolul al XVII-iea în zona Haţegului, atelier care
45. Radu Popa, Monica Mărgineanu-Cârstoiu, Mărturii de civilizaţie medievală românească. O casă a
domniei şi o sobă monumentală de la Suceava din vremea lui Ştefan cel Mare, Bucureşti, 1979, p. 82-84, fig. 68;
Paraschiva-Victoria Batariuc, Ceramica ornamentală din secolul al XV-iea descoperită la Curtea Domnească din
Suceava, în Suceava, X, 1983, p. 252, pi. 413.
46. Eugenia Neamţu, Vasile Neam1u, Stela Cheptea, op. cit., fig. 10414 şi 10711.
47. Barbu Slătineanu, Ceramica Românească, Bucureşti, 1938, pi. Vllllc.
48. Voica Maria Puşcaşu, op. cit., p. 253-256, fig. 29.
49. Dana Marcu, op. cit., p. 179, fig. 11 a, b.
50. Ibidem, p. 181, fig. 10 c.
51. Dana Marcu, Gheorghe Petrov, op. cit., p. 100, pi. 1115.
52. Magdalena Bunta, op. cit., pi. Vlll1-3.
53. Voica Maria Puşcaşu, op. cit., p. 251, fig. 27.
54. Dana Marcu, op. cit., p. 181, fig. 11 c.
55. Karl A. Romstorfer, Cetatea Sucevii descrisă pe temeiulpropriilor cercetări făcute intre anii 1895 şi 1904,
Bucureşti, Motive decorative în ceramica ornamentală din secolul al XVII de la Curtea Domnească- Suceava,
în Suceava, VIII. 1981, p. 115, pi. 311; 412.
56. Magdalena Bunta, op. cit., pi. Vll-Vllll.
57. Ibidem, p. 222-223.
58. Ibidem, p. 228-229.
59. Dana Marcu, op. cit., p. 183.
60. Barbu Slătineanu, op. cit., p. 89; Ştefan Pascu, Meşteşugurile în Transilvania până în secolul al XVI-iea,
Bucureşti, 1954, p. 191-192.
www.cimec.ro
a produs cahlele descoperite la Mălăieşti sau Mănăstirea Vaca, precum şi cele

păstrate în colecţiile muzeelor din Hunedoara şi Deva 61 •
Pe baza fragmentelor de cahle descoperite la Geoagiu-Băi putem avansa
ipoteza existenţei aici a unor sobe, unele care s-au succedat în timp, altele
contemporane.
Este posibil să fi funcţionat o sobă realizată din cahle-oală, dar şi din cahle
cu decor figurativ, geometric şi vegetal şi măcar alte două compuse din cahle-
tapet.
în cazul cahlelor-tapet este probabil să fi existat o sobă compusă numai
din cahle decorate cu arce în ogivă şi „pomul vieţii" în mai multe variante,
utilizate toate la aceeaşi piesă, o alta realizată din cahle cu romburi şi/sau
hexagonale, după cum nu putem să respingem ipoteza folosirii a mai multor
motive decorative apropiate, cu variantele lor, pentru realizarea diverselor
compartimente ale sobei.
Pentru sobele realizate din cahle-tapet putem să mergem cu presupunerile
mai departe. Bazându-ne pe analogiile oferite de sobele păstrate până astăzi 62
sau pe reconstituirile propuse de colegii din Slovacia 63 ori Polonia 64 , putem să
avansăm ipoteza existenţei unei sobe cu corpul segmentat în zone distincte:
soclu, camera de ardere, camera de încălzire, ~oronamentul (fig. 17). Pentru
realizarea soclului, rectangular - cerut de substrucţia din pietre de râu a sobei
- s-au utilizat cahle speciale, cu un registru în formă de d~ină, şi tot acest tip
de cahle făcea trecerea de la camera de ardere la cea de încălzire şi apoi spre
coronament. Camera de ardere, paralelipipedică, era formată din trei şiruri a
câte şase/şapte cahle-placă, dispuse rost pe rost, în timp ce camera de
încălzire, cu un traseu poligonal, era realizată din patru şiruri a câte patru/cinci
cahle-placă, la colţuri folosindu-se piese speciale, cu suprafaţa în trei planuri.
Coronamentul era compus din cahle traforate, decorate cu mască, sau tratate
sub formă de zid de cetate, cu creneluri şi merloane.
Chiar şi simple, nesmălţuite, aceste sobe realizate din cahle-tapet aveau
un rol decorativ însemnat în economia spaţiului ce urma a fi încălzit şi nu putem
decât să deplângem faptul că au fost distruse, până la noi ajungând sub forma
unor fragmente.
61. Victor Eskenasy, Adrian Andrei Rusu, op. cit., p. 72; Dana Marcu, op. cit„ p. 188-190.
62. S. Maslikh, Russian ornamental tiles 15 th-19 th centuries, Moscova, 1976, fig. 112, 175, 176; Maria
Dabrowska, Kafle i piece kaflowe w Polsce do kollca XVIII wieku, Wroclaw, Warszawa, Krak6w, Gdansk, Lodz,
1987, fig. 36, 38.
63. Jiri Pajer, FbCătki novov(J ke keramiky ve Străinici, Străfoice, 1983, fig. 66.
64. Maria Dabrowska, op. cit., fig. 35, 37.
www.cimec.ro
Fig. 1 Complexul terman Germisara - vedere generală
Fig. 2. Construcţie feudală CF 4 - plan
www.cimec.ro
Fig. 3 Cahle - oală
www.cimec.ro
Fig . 4 Fragmente de cahle decorate cu elemente figurative
www.cimec.ro
2
,
Fig. 5 Fragmente de cahle cu decor geometric
www.cimec.ro
Fig . 6 Fragmente de cahle cu decor vegetal
www.cimec.ro
Fig. 7 Fragmente de cahle cu decor vegetal
www.cimec.ro
Fig. 8 Cahlă (1) şi cahlă reconstituită (2) cu decor compozit, vegetal şi geometric
www.cimec.ro
&
Fig. 9 Fragmente de cahle cu decor compozit, vegetal şi geometric
www.cimec.ro
Fig. 1O Fragmente de cahle cu decor compozit, vegetal şi geometric

www.cimec.ro
Fig . 11 Cahlă cu decor compozit, vegetal şi geometric - reconstituire grafică

www.cimec.ro
t••n_.
Fig. 12 Cahlă cu decor compozit, vegetal şi geometric - reconstituire grafică
www.cimec.ro
Fig. 13 Fragmente de cahle cu decor geometric
www.cimec.ro
'~a-
,---- - ---.?
~
•
Fig. 14 Fragmente de cahle de colţ
www.cimec.ro
Fig. 15 "'ragmente de cahle de coronament
www.cimec.ro
2
Fig. 16 Fragmente de cahle speciale, cu un registru în formă de dusină
www.cimec.ro
Paraschiva Victoria Batariuc , Eugen Pescaru 415
Fig . 17 Încercare ipotetică de reconstituire a unei sobe care a funcţionat la Geoagiu -Băi
www.cimec.ro
„
TERRACOTTA PLA TES DISCOVERED AT GERMISARA
(GEOAGIU-BĂI, HUNEDOARA COUNTY)
Abstract
A during of archaeological investigation from Geoagiu-Băi undertaken on the perimeter in

which Germisara the Roman thermal station laid ils have been discovered, among other things,
the remainder of some edifices from the Middle Ages. ln these medieval buildings, as well in two
pits wits scrapes have been discovered numerous fragments of terracotta plates whose presentation
created the topic of the presen! study.
The terracotta plate fragments discovered at Geoagiu-Băi may be integrated with moreover
constructive types each with a distinct part in the structura of the stove:
- pot terracotta plates;
- middle terracotta plates;
- angular terracotta plates;
- crest terracotta plates;
- special terracotta plates.
The ornamental catalogue includes figurative, geometrica!, vegetable ornament grounds,
or a combination of geometrica! and vegetable elements. Among the terracotta plates with
composite decoration, geometrica! and vegetable, are integrated the ones in which the ornament
was recurrented to infinite, this one continued from a piece to other, counterfreit of the textures,
so-called tapestry terracotta plates who otherwise were the most numerous.
As a characteristic of all the fragments and terracotta plates discovered here is the tact
that almost every one of them presents the surface covered with a mica layer.
Among the terracotta plate fragments !rom Geoagiu-Băi, only some of them seemed tobe
· !rom XV'" century, the most numerous chronologically integrating at the beginning period of XVII'"
century, being manufactured in all probabilities in a local workshop, actively at the Haţeg zone,
who used decorative grounds made by Haben potters !rom Vinţ.
Base on the terracotta plate fragments discovered there was premote the assumption that
at Geoagiu-Băi were worked more stoves, some of them were follow each other in time,
contemporary others, too, suggested a concise attempt to rebuild a stove with the body made !rom
tapestry terracotta plates, with geometrica! and vegetable composile decoration.
www.cimec.ro
EXPL/CATION OF THE ILLUSTRATIONS
Fig. 1 The thermal complex Germisara-General view

Fig. 2 The feudal construction CF 4 - Plane
Fig. 3 Pot terracotta plates
Fig. 4 Fragments of decorative terracotta plates with figurative elements
Fig. 5 Terracotta plate fragments with geometrica! decoration
Fig. 6 Terracotta plate fragments with vegetable decotation
Fig. 7 Terracotta plate fragments with vegetable decoration
Fig. 8 Terracotta plate (1) and the graphic terracotta plate (2) reconstituited with vegetable
decoration
Fig. 9 Terracotta plate fragments with composite decoration, geometrica! and vegetable
Fig. 1O Terracotta plate fragments with composite decoration, geometrica! and vegetable
Fig. 11 Terracotta plate with composite decoration, geometrica! and vegetable - Graphical
reconstruction
Fig. 12 Terracotta plates wlth composite decoration, geometrical and vegetal - Graphical
reconstruction
Fig. 13 Terracotta plate fragments with geometrical decoration
Fig. 14 Angular terracotta plates
Fig. 15 Crest terracotta plates
Fig. 16 Fragments of special terracotta plates
Fig. 17 An ipotetica! attempt to rebuild a slove !hat it was functioned at Geoagiu-Băi
www.cimec.ro
www.cimec.ro
SAREA - ALIMENT ŞI SURSĂ DE VENITURI
PENTRU LOCUITORII DIN NORD - ESTUL
MUNTENIEI
Doina Ciobanu
Clorura de natriu (NaCI) „al cincilea element" indispensabil vieţii a

conferit sării un rol primordial, care i-a asigurat în toate timpurile o neîntreruptă
valorificare. Acest mineral are o foarte mare răspândire în scoarţa Pământului.
- incluzând atmosfera şi hidrosfera - încât dacă ar fi solidificată ar putea forma
un strat gros de 30 metri care să acopere toată suprafaţa de uscat. Dar această
bogăţie este inegal răspândită pe glob. planşa 1.
Europa contează drept continentul cel mai bogat în zăcăminte de sare. În
fruntea tuturor apare România, planşa li, în care s-au evidenţiat peste 300
masive de sare. 1 Dacă la această cifră mai adăugăm şi calitatea deosebită a
sării precum şi condiţiile uşoare de exploatare tragem concluzia că suntem ţara
cea mai favorizată de pe glob din acest punct de vedere. Existenţa acestor
enorme bogăţii de sare au determinat în zona carpato-dunăreană o serie de
evenimente politice; invazii ale marilor imperii, invazii ale migratorilor crescători
de animale şi deci mari consumatori de sare, intervenţii militare ale imperiilor
vecine care au găsit o sursă de venituri în exploatarea sării şi dezvoltarea
comerţului şi a schimburilor comerciale cu zona sud şi central europeană.
Perioada în care a apărut „sarea în bucate" aparţine neoliticului. Omul
primitiv nu avea nici cea mai mică idee despre faptul că organismul său avea
nevoie de o cantitate de sare- 7 - 8 g., pentru o persoană de înălţime medie şi
greutate medie.
Descoperirea focului şi prepararea hranei prin fierbere au provocat o
modificare a regimului alimentar prin diminuarea aportului clorurii de sodiu,
tulburând astfel echilibrul salin al corpului. De acest fapt omul şi-a dat seama
instinctiv - aşa cum o simt animalele. Prin frigerea cărnii într-o ţepuşă sau prin
coacerea ei într-o groapă căptuşită cu pietre fierbinţi nu se pierdea nimic din
conţinutul salin. Aceasta se diminuează prin fierbere (preparare prin fierbere
presupune perfecţionarea veselei) şi astfel are loc acum, după aprecierea
specialistului american Wanerley Root a doua „revoluţie gastronomică" 2 , prima
fiind determinată de descoperirea focului.
Încă din epoca bronzului sarea devenea o importantă sursă de avuţie.
Regiunea Hallstatt din Austria a împrumutat numele său unei înfloritoare culturi
preistorice care a apărut şi s-a dezvoltat în cadrul unei mari aşezări umane din
1. C. Atudorei, E. Bacante, P. Miclea, Cercetarea, exploatarea şi valorificarea sării, Bucureşti, 1917, p.29.
2. Wancrley Root, Mică şi incompletă poveste a sării ,în „Magazin Istoric", nr.1, 1972, p.88.
www.cimec.ro
420 Sarea din nord-vestul Munteniei
apropierea unor mine de sare. Rămăşiţele lor sunt şi astăzi vizibile în vecinătatea
Salzburgului, oraş a cărui denumire înseamnă în traducere „Târgul Sării".
De fapt, aşezările umane din epoca veche sunt plasate (aşezate) în
apropierea surselor de sare şi pe măsură ce mijloacele de transport s-au
perfecţionat zona de răspândire a aşezărilor umane creşte, distanţele de
sursele de sare se măresc.
Într-o epocă în care zeii erau omniprezenţi nu este de mirare că un produs
atât de important şi necesar avea implicaţii religioase. Vechii arieni (indo -
europeni) considerau sarea sfântă, întrucât împiedica descompunerea
cadavrelor.
Romanii care-şi incinerau morţii, au utilizat rădăcina termenului latin al
sării „Salis" pentru desemnarea lui Salus zeul sănătăţii. De la el au rămas în
multe limbi cuvinte ca: Salut - (iniţial o urare de sănătate), „salutare" şi chiar
„salvare". Şi cuvântul „solar" vine tot de la sare. în raţia alocată fiecărui soldat
din legiunile romane intra şi o anumită cantitate de sare. Uneori, ostaşii primeau
în locul săculeţului cu sare o sumă de bani - salarium - cu care să-şi cumpere
indispensabilul condiment. La foarte multe popoare întâmpinarea oaspeţilor se
face cu pâine şi sare; la semiţi cineva care îşi împărţea sarea cu semenul său
se unea cu el printr-o legătură sacră; la arabi gazda care oferea oaspetelui pâine
şi sare îi garanta implicit ocrotirea vieţii şi a avutului său. La ruşi - la căsătorie
se oferea tinerei perechi un sac cu sare şi o pâine ca garanţie pentru cei ce
mănâncă „un sac de sare împreună" se cunosc mai bine.
Sarea se găseşte la baza multor superstiţii, printre care cea mai cunoscută
este credinţa că răspândirea ei pe masă constituie un semn rău. La originea
acestei „convingeri" superstiţii stă probabil nevoia imperioasă de economisire,
dat fiind raritatea sării în diferite părţi ale lumii. Această superstiţie este ilustrată
în celebra „Cina cea de taină" a lui Leonardo de Vjnci unde îl vedem pe luda
răspândind sare pe masă.
De la acest mineral derivă şi numeroasele zicale: în limba română- când
cineva povesteşte fără haz, înseamnă că „n-are sare", ceva poate fi la fel de
important ca „sarea în bucate", altceva poate fi dezagreabil „ca sare în ochi";
a spori intenţionat suferinţa cuiva înseamnă „a turna sare pe rană", despre cel
ce face prqmisiuni fără acoperire se spune „că făgăduieşte marea cu sarea" şi,
în sfârşit, despre mărturisirea neputinţei de a prinde sau sancţiona pe autorul
unei fapte rele se spune „a pune sare pe coadă". În evul mediu sarea a fost
folosită în alchimie pentru descoperirea „pietrei filozofale". 3 Folosirea ei în
descântece şi vrăjitorii este probabil foarte veche. La români este folosită în
descântecele pentru alungarea diavolului, a răului, a bolilor la om şi animale -
descântecul practicându-se deasupra unui bulgăre de sare. Pentru alungarea
3. M. Petrescu-Dâmbovita, Adrian Daicoviciu, Dan Gh. Teodor, Ligia Bârzu, Florentina Preda, Istoria
românilor de la începuturi până în secolul al VI II-iea, Bucureşti, 1995, p.245-250.
www.cimec.ro
Doina Ciobanu 421
...
necazului şi a „durerii din suflet" se aruncă cu sare luată cu trei degete peste
umăr, în timp ce gândul este plin de necaz. Prin-tradiţie tinerele fete nemăritate
- dacă mănâncă o turtiţă făcută dintr-un degetar de sare, unul de făină şi unul
de apă- în noaptea de „Bobotează", 5 spre 6 ianuarie, după postul negru din
ziua precedentă îşi visează ursitul care îi aduce un vas cu apă. Magia desigur
îşi are originea în rolul terapeutic incontestabil al sării.
Cel mai vechi document care vorbeşte despre sare este o cronică chineză
din anul 2000 î. de Hristos. Un alt document chinez vechi de peste 2700 de ani
vorbeşte despre metodele de extragere a sării, de asemenea în scrierile lui
Herodot sec. V î. de Hr. şi Pliniu cel Bătrân (sec. I după Hr.), apar menţiuni
privitoare la sare.
Vechii greci totdeauna aveau sare pe masă chiar dacă o aduceau din
zonele pontice foarte probabil din zonele noastre, fie în stare pură, fie în soluţuie
de saramură folosită pentru conservarea peştelui. Exploatarea sării pe teritoriul
ţării noastre se pierde în timpurile îndepărtate - primele atestări despre
exploatarea organizată a sării o aveni din timpul ocupaţiei romane.
Inscripţiile de pe monumentele rămase din acea perioadă vorbesc despre
un „Collegium salinoriorum" cu sediul la Turda. Sarea era una din cele mai
importante bogăţii ale Daciei, f_iind exportată atât în provinciile vecine cât şi în
Barbaricum. 4
Documentele romane vorbesc despre condamnaţii care lucrau în minele
de sare - termenul roman pentru astfel de exploatări saline - intrând în
vocabularul nostru ca neologism numai în secolul XIX. Lipsesc documentele
privitoare la exploatarea sării în evul mediu timpuriu, dar descoperirile arheologice
confirmă că exploatarea sării a continuat fără întrerupere. Nenumăraţii migratori
au controlat tocmai aceste zone - urmele avare în Transilvania s-au descoperit
numai în zona ocnelor şi foarte probabil nimicirea lor de către valurile de bulgari
şe leagă de acelaşi fapt. Comerţul cu sare nu s-a putut întrerupe niciodată,
spunea marele istoric C.C. Giurescu şi tot el explica bogăţia tezaurelor domneşti
din zorii istoriei (Litovoi - 1277; Basarab I 1330 = oferea 7000 mărci de argint
echivalentul a 1.157,904 kg de argint pur) lui Carol Robert; Petru I (1373-1391)
acordă un împrumut de 3000 de ruble =538 kg de argint =52 kg aur fin - regelui
Poloniei Wladjslav lagello) provenind din vămi iar vămuirea sării ocupa un rol
central întrucât sarea a reprezentat nu numai la noi ci în toată lumea monopol
de stat: Marco Polo arăta că impozitul asupra sării juca un rol important în cadrul
veniturilor financiare ale împăraţilor mongoli; regiunea austriacă, Salzburg
poartă şi acum numele de Salzkammergut ceea ce înseamnă proprietatea
Ministerului Finanţelor. În Franţa exista o dare „la gabelle" ce se aplica asupra
sării, fiecare familie era obligată să cumpere o anumită cantitate de sare din
4. C.C. Giurescu, Probleme controversele in istoriografie română. in Memorie pământului românesc, 1977,
p.24-27.
www.cimec.ro
antrepozitele regale indiferent dacă o consuma sau nu, atunci când visteria i se
golea, monarhul descoperea brusc că supuşii săi au nevoie de sare. La noi,
deschiderea de noi ocne de sare era atributul domniei care arenda exploatarea
acestora şi vămuia exportul cu sare la 1/3 din venit. Din veniturile realizate de
pe urma comerţului cu sare, Mircea cel Bătrân a construit cetatea Giurgiului la
începutul secolului al XV-iea. Ne-o spune fiul său Vlad Dracul care declara
cavalerului burgund Wauvrin că n-a fost „piatră în acest castel al Giurgiului care
să nu-l fi costai pe tatăl meu un bolovan de sare care se scoate din stâncă în
Ţara Românească". În timpul stăpânirii otomane, întrucât darea către turci
depindea de numărul de mine şi ocne (deci de venitul ţării) domnii - ne spune
Dimitrie Cantemir împiedica lucrul la acestea fiind „cunoscuta lăcomia turcilor
şi teama ca nu cumva, săpând după bogăţie să-şi piardă o dată cu ţara şi truda
şi roadele ei."~
Din timpurile străvechi şi până astăzi cele mai cunoscute locuri din care
se scoate sarea la noi sunt: Ocna Dejului, Turda, Ocna Mureş, Ocnele Mari în
Oltenia, Târgu Ocna în Moldova.
La toate acestea adăugăm gropile cu apă de leac ca cele de la Muscelul
Ţigănesc (din corn. Vipereşti) şi Măţara (corn. Colţi).
Datele referitoare la exploatarea sării în zona Buzăului sunt foarte rare şi
complet întâmplătoare. Prima ştire o avem din însemnările de călătorie ale lui
Francisc Sivori (c. 1560? după 1589) prieten apropiat şi favorit al domnitorului
Petru Cercel (1583 - 1585). Bucurându-se de favorurile domnului el a obţinut
dreptul de a strânge veniturile din judetul Buzău , ,ca vămi pescării şi ocne". Într-
un timp de mai puţin de doi ani a strâr.;:; „cam 40.000 de scuzi" 6 , sumă destul de
mare pentru acele vremuri.
în judeţul Buzău, Am. Sărat şi Saac (ale căror părţi sunt astăzi în judeţul
Buzău), locuitorii aveau dreptul să taie sare numai pentru trebuinţele casei lor,
în schimbul unei mici contribuţii numită „sărărit;; sau „sărăritul munţilor",
oercepută de „sărari".
Ştirile în legătură cu acest fel de exploatare sunt târzii, din a doua jumătate
a sec. al XVII-iea, dar ele arată o stare de lucruri mult mai veche. Acest drept
îl avea populaţia sătească - chiar şi ţiganii - plătind în schimb darea de 44 de
bani pe an. Această dare urcă în secolul următor la 66 bani. 7 lată ce spune o
condică din 1700 a domnitorului Constantin Brâncoveanu cunoscut pentru
fiscalitatea practicată „să se scrie sărăritul pre la satele ot sud Râmnic i ot sud
Buzău iot sud Saac, care au obiceiul de dau sărărit, pentru căci sunt ei slobozi
de iau sare den munţii aceia de sare de acolo. Deci să aibă a se scrie pre toţi
oamenii. .. au fie slujitori, au birnici, au dărăbanţi, au scutelnici, au călări i
5. Dimitria Cantemir, Descrierea Moldovei, p. 81-85.

6. Călători străini despre ţările române, voi.III, 1971, p.28.
7. Aurora Ilieş, Ştiri în legătură cu exploatarea sării în Ţara Românească până în veacul al XVIII-iea, în Studii
şi materiale de istorie Medie -voi. I, 1956, p.155-194.
www.cimec.ro
Doina Ciobanu 423
pedestri, au popi diiaconi, călugări, au ţigani sau măcar ce fel de om ar fi, de

nume cite bani·44". •
Erau cazuri când se dădeau şi scutiri: Grigore Ghica (1660 - 1664; 1672
- 1673) într-un document din 6 august 1662 - scuteşte.
Numai în Transilvania au fost enumerate 40 aflorimente, 600 izvoare şi
200 fântâni cu apă sărată. În majoritatea zăcămintelor sarea este albă, foarte
curată şi poate fi folosită direct fără dizolvare (straturi de suprafaţă).
**
*
În zona Buzăului sunt enorme rezerve de sare plasată la suprafaţă şi care
nu au fost exploatate niciodată organizat. S-a făcut o exploatare populară care
reprezintă forma cea mai veche a exploatării sării la noi, anterioară exploatării
domneşti, înainte chiar de formarea statului feudal când producţia era în mâna
obştilor ţărăneşti.
În această formă (populară) sarea s-a exploatat şi se mai exploatează
prin:
- scoaterea bulgărilor de sare din maluri - printr-o simplă îndepărtare a
stratului de pământ de la suprafaţă şi folosind unelte comune-târnăcop, casma,
sapă, lopată, mături, ş.a ...
- folosirea apei sărate din „murători".
- folosirea „apei de leac" din gurile de „apă de leac".
Întreaga zonă de dealuri a Buzăului este plină de sare, cele mai cunoscute
fiind zonele Lopătari,Mânzăleşti (unde se găseşte cea mai mare peşteră din
lume), Bisoca şi Sări-de unde izvorăşte Slănicul-afluent sărat al râului Buzău.
O altă zonă este Sărata Monteoru -unde se găsesc izvoare de leac, valorificate
prin amenajarea unor băi pentru tratament şi ştranduri. De aici izvorăşte
Călmăţuiul cu cursul său ascuns, sinuos şi schimbător şi care a creat mari zone
de sărărituri în Câmpia Buzăului.
15 oameni ai Mănăstirii Unguriu (jud. Buzău) între altele şi de sărărit. De
asemenea, Duca Vodă (1673 I 1678) într-un document din 7 ianuarie 1674 şi
apoi Şerban Cantacuzino (1678 - 1688), într-un document din 11 mai 1687,
iartă de „sărărit" slobozia mănăstirii Bradu (jud. Buzău), despre care zice: „să
fie în pace şi.slobozi de sărărie, iar sărarii să se ferească de slobozie". Totuşi
şi cei scutiţi erau obligaţi să plătească sărăritul în unele împrejurări, cum spune
aceeaşi condică de porunci a lui Brâncoveanu şi arată motivul „pentru că fiind
estimpul al treilea an, (înoirea domniei) s-au socotit să dea cu toţii şi ertaţi şi
neertaţi". O poruncă domnească din 1784, vorbeşte despre paza malurilor cu
sare care se făcea de către „oamenii cămăraşilor de ocne" „ .ca să „nu facă
risipă şi să iae sare cu carul sau cu calul, afară numai din cei ce plătesc sărăritul,
care sunt ştiuţi, însă şi aceea să aibă voie a lua numai cu traista, pentru
trebuinţei casei lor. ... să iae de la dânşii mielul hârşie (blana unui miel) caşul şi
6 oca de lînă sau câte 5 taleri de la cine nu va avea de acelea". Iar cine va fi prins
www.cimec.ro
furând „sau cu carul sau cu calul", „vitele toate să le iae de gloabă, iar pe
oameni, după obiceiu, prin ştirea dumnealor ispravnicilor,să-i trimită la pedeapsa
ocnei 8 • Un alt documentdin 17 februarie 1813 precizează că această plată în
natură se lua „de la mocanii cei ce sunt cu oile, după obiceiul lor" - dovedind o
stare de lucruri foarte veche. Este clar că în vremurile vechi exploatarea
populară a „malurilor de sare" se făcea numai pentru nevoile proprii ale
membrilor obştilor ţărăneşti şi ale păstorilor. Mai târziu economia în bani şi
comerţul fiind în creştere, s-a născut primejdia pentru fiscul domnesc ca acest
drept popular de exploatare a sării să fie folosit cu scopuri comerciale şi de aici
provin restricţiile amintite mai sus.
La 13 ianuarie 1830, Obşteasca Adunare emitea un ordin prin care se
aducea la cunoştinţa ispravnicilor din judeţe că vămile şi ocolele din Principate
au fost luate în arendă şi era fixat preţul exploatării sării la „ 7 lei suta de oca la
gura ocnei, fiind liber să cumpere oricine".
Măsurile numeroase luate de domnie nu au împiedicat furtul de sare care
este frecvent consemnat de documente şi anume într-un document din 1831, 4
august, - vătaful Plaiului Pârscov înştiinţa isprăvnicia de Buzău despre atacul
dat de locuitorii din plaiul despre Buzău (Bâsca Rosiliei, Beceni, Nehoiaşu,
Nehoiu, Valea Boului şi Muscelul) înarmaţi cu topoare şi sape la Malul Sării -
Înfundata şi despre luarea cu forţă a unei cantităţi mari de sare" 9 ;
- un document din 9 mai 1867 arată că Procuratura buzoiană primeşte
copia raportului îngrijitorului de la localităţile sărate despre furtişagul de sare de
la Biscoa, raport ce implică locuitorii din Vintilă-Vodă 10 •
O mulţime de documente vorbesc despre astfel de furturi (la 12 noiembrie
1868 la Bisoca, 1881 la Săruleşti, 1894 la Nehoiu, 1910 la Trestia, s.a.) fapte
uşor de realizat, întrucât scoaterea sării de o caliate superioară se făcea foarte
uşor. Extinderea comerţului prin sistemele de prăvălii şi mai târziu magazine au
redus exploatarea sării din maluri, preferându-se sarea pisată, dat fiind preţul ei
destul de scăzut. În vremurile de răstrişte (cele două războaie man.diale), când
comerţul era tot mai greoi, oamenii s-au întors la vechile metode de scoatere a
sării. Exploatarea populară a sării se practică şi astăzi. Bulgării de sare scoşi cu
târnăcopul, toporul sau casmaua din malurile de sare sunt folosiţi la hrana
animalelor sau pregătirea furajelor. Apa din murători este folosită pentru
prepararea murăturilor (pătlăgele, varză, fructe) pentru iarnă; pentru prepararea
brânzei, pentru săratul cărnii sau pentru prepararea hranei zilnice. În fiecare
localitate există reţete precise de folosire a apei sărate în funcţie de salinitate.
De exemplu la :
- Beciu (corn. Scorţoasa) - izvorul se găseşte în mijlocul satului, raportul
este - o găleată de saramură la 2 găleţi de apă dulce - pentru muratul verzii şi
pentru murături.(informetor Nicolae Manea - 73 ani).
- la Chilii (comuna Chilii) -groapa se găseşte la 250m de sat lângă şosea
- raportul este de o găleată cu saramură la o găle~tă cu apă dulce la murături
8. Ibidem.
9. Arhivele Statnlui Bucureşti, Documente privind exploatarea sării inŢara Românească, 1800-1850, voi,
Doc. 353, p. 487.
10. Arhivele Stalului Buzău, dosar 221/1867.
www.cimec.ro
Doina Ciobanu 425
şi varză „după gust" (informator Răduţă Dumitru - 55 ani şi Bălan Stana -62
ani).
-la Muscel (corn. Pătârlagele) pentru prepararea murăturilor raportul este
de 2 la 3. Pentru prepararea cărnii la Crăciun se foloseşte numai saramură şi
sunt necesare 3-4 zile de păstrre a cărnii în s'aramură (informator Dumitru Victor
-68 ani).
- Malul Alb (corn. Pătărlagele), pentru murături şi varză se foloseşte
raportul de 1 la 6 iar pentru săratul cărnii o zi de ţinut la saramură este suficient
(informator Dumitru Victor - 68 ani).
Sfârlacul (sarea cu pământ) este folosită la săratul apei din jgheaburile
pentru vite - această metodă este practicată mai ales de neputincioşi (bătrâni
şi bolnavi), informator Vasile Stan - 72 ani.
„Apa de leac" care se găseşte în gropile urât mirositoare ce nu scad
niciodată- are un procent mare de sare, sulf şi oxizi de fier. Efectul ei terapeutic
este binecunoscut şi practicat din vechime. Tratamentul constă în băi cu apă
caldă sau rece având efect asupra reomatismului, rănilor deschise, cicatricilor,
hemoroizilor, ulceraţii, mătreaţă, ş.a~ În afara localnicilor tratamentul (în general
de 2 săptămâni), este făcut şi de rudele prietenii şi persoane care în timp s-au
convins de eficacitatea lui (informator Mitoc Dumitra -61 ani - Muscel şi Nica
Dumitru - 57 ani -Colţi). Condiţiile rudimentare în care se practică băile (în cazi
sau butoaie), distanţa mare de localiate a acestor gropi, apoi depărtarea de oraş
şi de şosele .. fac ca folosirea apei de leac să fie puţin cunoscută, iar tratamentul
să rămână într-o formă rudimentară.
Problema „sării şi a sărărituli" - print-o analiză complexă, aruncă o nouă
lumină asupra istoriei noastre sociale, economice şi politiqe.
www.cimec.ro
LISTA LOCALITĂŢILOR ÎN CARE SUNT:
- maluri cu sare
- ochiDri de apă sărată - murători
- ochiuri cu „apă de leac"
din judeţul Buzău
1. Bisoca - Bisoca - mal cu sare

- Sări - 2 maluri cu sare
2. Căneşti - Suchia - murătoare
- Negosina - 2 maluri cu sare
- Păcuri - 2 murături
3. Chilii - Budeşti - mal cu sare
- Fundul Glodului - murătoare
- Buhociu - mal cu sare
- Slănicel - murătoare
4. Colţi - La Murătoare - murătoare
- Brusturis - apă, de leac
5. Cozieni - Pietraru - mal cu sare
- Punga - 2 maluri cu sare
.s. Mânzăleşti - Jgheabu - 6 maluri cu sare
- Trestioara - mal cu sare
- grotă în malul cu sare
7. Lopătari - Săreni - mal cu sare
- Plavăţ - mal cu sare
- Lunci - mal cu sare
8. Săruleşti - Săruleşti - izvor sărat
9. Scorţoasa - Beciu - 2 murători
1O. Vipereşti - Muscelul Tigare - apă de leac
- Paliciu - mal cu sare
- Bădila - 2 maluri cu sare
www.cimec.ro
Doina Ciob anu 427
www.cimec.ro
www.cimec.ro
Doina Ciobanu . 429
Planşa III Judeţul Buzău
www.cimec.ro
LE SEL -ALIMENT ET UNE POSSIBILITE DE PROFIT POUR LES

HABITANTS DU NORD-EST DE MUNTENIA
Resume
Le sel c'est un mineral pui est tres repandu sous la terre, dans l'atmosphere et hydrosphere,
l'Europe en etant le continent le plus riche dans Ies gisemants de sel.
Le sel a ete decouvert dans le neolithipue. Dans l'epopue du bronze ii est devenu une
importante possibilite de profit. Le sel avait des implications religieux, en etan! considere „saint".
Le sel on trouve dans Ies traditions des divers peuples, el se trouve a la base de beaucoup de
superstitions. Le sel etait utilise dans !'alchimie, l'incantation et dans la sorcellerie.
Le sel a ete atteste de point de vue documentaire, par Ies chinois, Ies grecpues, le romains.
En Dacie le sel a ele exploite organisatoripuement pandant l'occupalion romaine. Le commerce
avec le sel etait florissant el l'import sur le sel etait une possibilite de profit pour l'Etat.
La zone de Buzău c'est une zone tras riche dans le sel pui se trouve a la surtace, jamais ii
n'a pasete exploite dans un systeme organise. Le sel dans cette zone a ele utilise pour l'use des
habitants dans l'alimentalion ou dans l'hydroterapie.
Le probeme du sel, de son exploitation constitue un nouveau poinl de notre hisloire sociale,
economique el politique.
www.cimec.ro
REPREZENTAREA STĂRILOR PRIVILEGIATE
ÎN CONGREGAŢIILE GENERALE DIN
VOIEVODATUL TRANSILVANIEI
Gheorghe Bichicean
Principiul reprezentării s-a instituţionalizat ca rezultat al necesităţii de

delegare a oamenilor „reprezentativi", în înţelesul pe care evul mediu l-a dat
acestuia. El s-a extins treptat asupra tuturor stărilor privilegiate, sub presiunea
noii nobilimi şi a oraşelor, pe măsură ce acestea s-au constituit într-o stare
politică. Prezenţa stărilor în adunările reprezentative era un mijloc de a controla
activitatea suveranului, a-i limita puterea, de a-şi conserva şi lărgi privilegiile .
•
Reprezentarea era condiţionată de apartenenţa în sens corporativ la una din
stările şi ordinele ţării. Acestea se manifestă ca elemente politice active, fie că
participă în persoană, fie prin delegaţi aleşi. Nevoia delegării puterilor apare la
nivelul micii nobilimi, al cavalerilor şi oraşelor.
O dată cu concretizarea principiului reprezentării, ca pretuUndeni în
Europa medievală transpare şi în Transilvania efortul voievozilor de a impune ca
delegaţii stărilor să se prezinte la congregaţiile generale cu puteri depline
(tacu/tas plena, non limitata), pentru rezolvarea oportună a problemelor de
interes public. În anul 1444, într-o scrisoare de convocare trimisă braşovenilor,
se făcea menţiunea puterilor depline cu care să fie mandataţi delegaţii lor: „in
eandem congregationem ascensionis domini ad Tordam transmit/ere debeatis
p/eno cum mandato ad respondum de singulis ibidem necessariis et obiectis' .1
Pentru convocarea congregaţiei generale de la Sighişoara, în 1Ofebruarie1506,
adunarea stărilor desfăşurată la Turda în anul precedent hotăra ca reprezentanţii
să se prezinte „p/enarie facultate et auctoritate in personis ad id electos". 2
Nerespectarea puterilor încredinţate avea efecte punitive, în special retragerea
mandatului.
Dreptul de reprezentare nu a putut fi anulat, chiar dacă în anumite
perioade suveranii au impus prin decrete numărul delegaţilor, în altele fiind
obligaţi să revină la reprezentarea viritim. În Ungaria, a cărei influenţă
instituţională asupra Transilvaniei este cunoscută, Bula de Aur (1222) a
impus prezenţa obligatorie a tuturor oamenilor liberi la adunările de la Alba
1. Urkundenbuch zur Geschichte der Deutschen in Siebenbiirger (Fr. Zimmerman, Carl Werner), voi V
(fondator Fr. Zimmerman), Bucureşti, 1975, p. 131-132, doc. 2485 (Ukb). În acest sens, v. Gh. Bichicean,
Congregaţiile generale din Transilvania voievodali§ în epoca lui Iancu de Hunedoara (1441-1456), in „ Corviniana",
I, Ai\C, 1995, nr. 1, p. 53·55.
2. Documente privit6re la istoria romAnilor, culese de Eudoxiu de Hurmuzaki, voi.li, Partea 2 (1451-151 O),
1891(Hurmuzaki,1112), p. 545, doc. 439. SzekelyOkleveltar, voi. I (1211-1519), p. 309, doc. 225 (Szt!Jk. Okl., I).
www.cimec.ro
432 Stările privilegiate în congregaţiile din Transilvania
Regală. 3 Decretul din anul 1231 4 obliga prelaţii să se reunească, iar , ,Privilegiul
general" din anul 1267 prevedea prezenţa obligatorie a numai 2-3 nobili din
fiecare comitat. 5 Introducerea acestui sistem de reprezentare, limitat, nu a
interzis nobililor să ia parte personal, dar interveneau şi alte probleme, precum
cheltuielile considerabile şi oboseala deplasării, care reduceau posibilitatea
prezenţei individuale.
Decretul anului 1290 a restabilit obligativitatea prezenţei personale la
adunările care urmau să se ţină anual, de sărbătoarea Sf. Ştefan. 6 în anul 1298
regele Andrei al III-iea a decretat ca „ toţi prelaţii, pe care nici o cauză legitimă
nu ii impiedică şi la fel toţi Baronii şi Nobilii, să se adune la quindenele Sf.
Gheorghe la Rakos, lângă Dunăre". 7 Este perioada pe care unii istorici o
numesc „epoca primitivă a vieţii parlamentare". 8
Structura stărilor este, cu mici diferenţe, aceeaşi în toate ţările europene
care au cunoscut „regimul de stări": nobilimea, clerul şi oraşele, într-o ierarhie
stabilită. în Ungaria erau reprezentate clerul, mica nobilime şi, din secolul al XV-
iea, burghezia. Din secolul al XV-iea statul coorporativ este realizat.
Privilegiile (privilegium imunitatis) ordinului clerical (ordo clericalis) au
fost codificate începând cu secolul al XIII-iea. Carta de stare a clerului, sancţionată
la 1222, împărţea clerul în două: cel superior, care beneficiază de „privilegium
·fiori" şi clerul de rând, cărora li se acordă „privilegium canonis".
Marea nobilime exista ca stare din punct de vedere juridic, dar nu avea o
cartă în acest sens. Trebuie precizat totodată, că nici pentru mica nobilime Bula
de Aur nu a constituit o „cartă de stare", pentru că un asemenea corp nu existş.
la 1222. Afirmarea acesteia se produce după anul 1267 şi este subliniată de
statuarea delegării a 2-3 nobili din fiecare comitat la adunarea anuală de la Alba
Regală (Szekesfehervăr).
Din secolul al XIV-iea nobilimea mijlocie adopta, treptat, forma de acţiune
care părea a fi cea mai bună pentru a avea acces permanent la viaţa politică -
sistemul reprezentativ. Acţiunea lor a fost uşurată de transformarea comitatelor
regale în cbmitate nobiliare şi, în acest fel, creşterea puterii locale. Poziţia lor
se consolidează, urmare a recunoaşterii unei libertăţi egale pentru toţi nobilii
(una et eadem libertate gratulantul} în anul 13_51 9 şi a Decretului din anul 1385. 10
3. Documente privind Istoria României, C. Transilvania, veacul XI, XII şi XIII, voi. I, 1951, p. 193-194, doc.
131 (PIR. C).
4. J.N.Kovachich, Sylloge Decretorum Comitialium lnclyti Regni Hungariae, Tomus I, Pestini, Typis, et
Sumptybus Joannis Thomae Trattner, 1818, p. 1-1 O (Sylloge decretorum)
5. Ibidem, p. 11-14 (Decretul anului 1267)
6. Ibidem, p. 15-26
7. Ibidem, p.41 (v. Decretul din 1298, art. 42}
8. Ch. d'Eszlary, Histoire des inst1~utions publiques hongroises, voi. I, Paris, 1959, p. 229-230
9. Hunnuzaki, 112, p. 17-22, doc. 14
10. J.N. Kovachich, op. cit., p. 53-56
www.cimec.ro
Gheorghe Bichicean 433
În perioada următoare domniei regelui Ludovic I, nobilimea mijlocie s-a regrupat,

fiind de acum alături de marii seniori de fiecare dată când trebuiau rezolvate
problemele regatului.
La sfârşitul secolului al XIV-iea regele convoca patru nobili din fiecare
comitat, care prezentau mandatele lor cu titlu de delegat, ast{el cum atestă
documentul"dietal al regelui Sigismund de Luxemburg în anul 1397. 11 După
bătălia de la Vama (1444), în timpul vacanţei regale, ordinele au apărut in masă
la adunările dietale. Ales guvernator al Ungariei, Iancu de Hunedoara va
reglementa, prin Regnicolarum Constitutio tertio, convocarea anuală a Dietei de
Rusalii şi participarea doar a nobililor care nu au, sau au mai puţin de douăzeci
de iobagi; , , art. 31 § 1. /tem, quod singulis annis, ad festum Pentecostes, omnes
Praelati, Barones, Magnates et Nobiles Regni, demptis Nobilibus, nullum
Jobbagionem, aut minus quam viginti Jobbagiones habentibus, convienient'. 12
În timpul domniei lui Matia Corvin, nobilimea comitatensă a fost
reprezentată în mod obişnuit prin delegaţi. Prin Decretul I din anul 1458, regele
confirma convocarea anuală a Dietei de Rusalii (art. 15) 13 , iar prin Decretul de
la Szeged (1459) statua limitarea participării nobilimii mijlocii la diete numai prin
reprezentanţi, câte patru din fiecare comitat (ac de unoquoque comita tu quatuor
electi cum plena facultate missi, totum regnum repraesentantes). 14
Domnia Jagellonilor se înscrie în istoria dietală maghiară ca o perioadă de
adunări numeroase, în care nobilii reclamau participarea în totalitate, pentru a-
şi putea impune voinţa asupra oligarhiei. Decretul din anul 1495 interzicea
regelui să convoace reprezentanţii comitatelor în locul întregii nobilimi. 15
În anul 1405 burghezia primeşte „carta de stare", iar în 1441 apare prima
oară în Dietă. Reprezentarea oraşelor în Dieta Ungariei va fi destul de redusă,
iar despre o prezenţă constantă se poate vorbi numai din anul 1445. 16
Dezvoltarea stărilor în voievodatul Transilvaniei prezintă o structură cu
anu111ite caracteristici particulare. Dacă tradiţia şi principiul feudal al „sfatului şi
ajutorului", aflate la originea organizării instituţiei adunării de stări, constituie
criterii egale pentru toţi cei îndrituiţi în sensul reprezentării „organice" şi
„naturale", lipsa privilegii/orar goli de substanţă şi sens existenţa lor.
„Privilegiile - sublinia A. Sacerdoţeanu -veneau când suveranul, nou şi
de concepţie deosebită faţă de forma de conducere a băştinaşilor, atrăgea la
sine şi-i îngloba în curtea sa pe mai vechii conducători sau stăpânitori de pământ
(=juzi, cnezi, voievozi), deci când se adaptau formelor noii organizări". 17 Pentru
11. MagyarT6rtenelmiTar, HanTladikKOtet, EggenbergerFerdinandAkad. KOnyvarusâl, Pesten, MDCCCLVll,

p.225-231
12. J.N. Kovachich, op. cit., p. 128. V. şi Gh. Bichicean, op. cit., p. 52
13. J.N. Kovachich, op. cit., p. 155
14. Ibidem, p. 161
15. Vezi J.N. Kovachich, op. cit., p. 226-231, 261-262 (în Diplomele anilor 1508 şi 1518)
16. Gh. Bichicean, Contextul european şi reprezentarea oraşelor în congregaliile generale din Transilvania
voievodală, în „Historia Urbana", nr. 1, 1996 (în curs de aparilie)
17. A. Sacerdoleanu, Andreanum şi alte acte, în Ţara Bârsei, Anul VII, 1939, nr. 1, p.' 12
www.cimec.ro
înţelegerea mecanismului reprezentării, privilegiile colective acordate unor

comunităţi sunt semnificative, pentru că favorizează formarea „universităţilor".
Organizarea corporativă, identificată în germene în cadrul tuturor grupurilor
etnice din Transilvania secolului al XIII-iea, a fost proiectată în reprezentare
astfel cum s-a constituit. Fenomenul se explică prin faptul că stările reprezintă
tocmai multiplicarea grupelor sau condiţiilor sociale care au obţinut definirea
juridică a libertăţilor şi prerogativelor proprii în stat.
Numind sugestiv aceste organizaţii „reprezentanţa colectivă a poporului",
G. Bari~u 18 aprecia că ele se regăsesc astfel ,,oficial şi uzitat" în toate documentele
pentru desemnarea comunităţilor transilvane atât înainte cât şi după 1437.
Românii, numiţi cu acelaşi titlu în documentele congregaţiilor generale voievodale,
cu participat la adunările de stări în mod identic cu celelalte etnii, aflându-se în
acel timp în curs de a se constitui ca „universitas". În această calitate au fost
convocaţi de Andrei al III-iea la Alba Iulia în anul 1291.
Procesul nu s-a încheiat la scara întregii Transilvanii şi pentru totalitatea
comunităţii româneşti, majoritare. Împiedicaţi să se constituie ca „universitate",
românii s-au putut organiza astfel doar la nivelul instituţiilor locale ale autonomii lor
româneşti. Este reprezentativ în acest sens documentul adunării obşteşti a
românilor din Haţeg la 1 iunie 1360, care se adresează „ universitati Keneziorum
et alterius huius status et condicionis hominibus de districtu Ha/zale". 19 Această
formulă exprimă fidel realitatea din Transilvania secolului al XIV-iea.
Presiunea catolică este cea care a împiedicat instaurarea unei forme de
autonomie românească în Transilvania. În acest sens , anul 1366 se constituie
într-un moment de referinţă pentru activitatea ulterioară a românilor pe plan
instituţional, ei fiind eliminaţi, treptat, din viaţa constituţională în numele propriei
etnii.
Un punct de plecare în descifrarea politicii regale îl constituie şi privilegiile
individuale. Acestea se acordau şi atunci când, împotriva dreptului consuetudinar,
se ataca o proprietate de către o altă persoană recunoscută de rege, şi deci era
nevoie de document regal pentru a fi introdus în stăpânire. Din această
perspectivă pare limpede că inexistenţa unor antecesori ai lui Ugrinus dezvăluie
o astfel de introducere forţată în stăpânire ca privilegiu individual, oferind şi un
răspuns la întrebarea: „Cine a fost adversarul lui Ugrinus?"
Privilegiile generale acordate nobililor (consideraţi unguri), saşilor
(membrum sacrae coronae) şi secuilor (consideraţi membri de sânge ai naţiunii
maghiare) din Transilvania, ca şi cumanilor în regatul maghiar, au delimitat net
drepturile şi libertăţile acestora de cele ale românilor, restrăngând şi calitatea de
18. G. Baritiu, Despre bellulu civile transilvanu dein anii 1437 şi 1438, în Transilvania, VI, 1873, nr. 2, p. 15
19. Documenta Romaniae Historica, C. Transilvania, voi. XI, Bucureşti, 1981, p. 506, doc. 403 (DRH.C)
www.cimec.ro
participant la viaţa de drept public la reprezentanţii primelor trei categorii etnice

manţionate.
Participarea şi reprezentarea în adunările de stări au fost reglementate şi
prin alte forme, între care decretele şi poruncile regale, hotărârile dietale/
congregaţionale şi înţelegerile între „naţiu'nile" privilegiate, înţelese ca acţiuni
de solidarizare. În afara decretelor şi hotărârilor la care am făcut referiri, trebuie
menţionată porunca din 30 noiembrie 1355 a regelui Ludovic I, care consacra
obligaţia tuturor prelaţilor, baronilor şi altor oameni liberi din punct de vedere
juridic, posesori ai unei proprietăţi funciare, de a participa la adunările de stări
transilvane dacă au moşii acolo, chiar dacă locuiesc în alte părţi ale regatului·
Ungariei. 20 Efectele acestei porunci se manifestau numai dacă cei menţionaţi în
actul regal aveau interese în cauzele judiciare şi numai în părţile care îi priveau.
în urma acelor măsuri luate de Iancu de Hunedoara (1441-1456) şi în mod
deosebit cât timp a fost şi guvernator al Ungariei (iunie 1446 - ianuarie 1453),
nobilimea mijlocie beneficia de o reprezentare stabilă în diete, iar oraşele şi-au
consolidat poziţia în viaţa constituţională a regatului. Este sigur că aceste
măsuri au influenţat şi desfăşurarea congregaţiilor generale voievodale.
Reprezentarea în congregaţiile generale voievodale impune, în acelaşi
timp, o distincţie în ceea ce priveşte calitatea de mandatar sau procurator în
cauze judiciare şi cea de delegat al stărilor, cu mandat limitat. La fel cum părţile
în cauză pot participa în persoană (personaliter compareatio) sau printr-un
împuternicit (mandatar, procurator), nobilimea se putea prezenta în persoană
(viritim) sau prin delegaţi, ca de altfel şi oraşele.
În situaţia în care părţile într-un proces reprezintă, totodată, stările
privilegiate, ele beneficiază de dreptul şi obligaţia de a participa în virtutea
acestei calităţi.
Realităţile pe care dezvoltarea particulară a regimului de stări şi adunările
acestora le dezvăluie în lumea medievală, au ridicat problema reprezentării pe
criterii etnice şi religioase. Premisele instituţionalizării pe plan european a
modului de reprezentare pe criterii confesionale, au fost create prin Reforma şi
războaiele religioase ale secolului al XVI-iea. Având ca punct de plecare
organizarea corporativă a stărilor, fundamentală pe criterii social-juridice, din
această perioadă se observă că în interiorul lor s-a produs o deli'!'itare şi
separare pe „curii", datorată apartenenţei la o anumită confesiune.
În Transilvania secolului al XV-iea principiul cujus regia ejus religioa avut
ca efect recunoaşterea a doar patru religii recepta, dar semnul de egalitate
„religio recepta= drept de participare la viaţa de drept public" a fost pus odată
20. DRH. C, X, p. 380-381, doc. 355
www.cimec.ro
cu accentuarea prozelitismului catolic în voievodat, după înscăunarea dinastiei

angevine în Ungaria.
Politica promovată de ultimii regi arpadieni, în mod deosebit prin Ladislau
al IV-iea şi chiar Andrei al III-iea, care a convocat în congregaţia generală de la
Alba Iulia (1291) $i români ortodocşi, nu a fost pe placul Bisericii catolice. De
aceea, aceasta a susţinut, între altele, introducerea dinastiei angevine pe tronul
Ungariei, pentru promovarea politicii confesionale în „lumea schismaticilor".
Carol Robert de Anjou venea pe tron după o prioadă de relaxare a prozelitismului
catolic, alegerea lui având şi un caracter politic-religios.
Domnia lui Ludovic I poartă amprenta ofensivei catolice în Transilvania.
În anul 1345 papa Clement al Vl-lea informa cu mulţumire pe regele Ungariei
despre mulţimea românilor din Transilvania, Ţara Românească şi Sirmium, care
au trecut la catolicism. În timpul aceluiaşi rege, papa lnocenţiu al II-iea declanşa
o adevărată cruciadă contra „schismaticilor" din Transilvania, Bosnia şi Slavonia
(contra omnes Transilvanes, Bosnenses et Sclavoniae qui heretici fuerinf).
Diplomele regale din anii 1366 au adăugat noi limite românilor din Transilvania
pe calea afirmării etno-confesionale, condiţionând calitatea de nobil de
apartenenţa la religia cafolică şi stăpânirea proprietăţii în virtutea unui act scris
(regal).
În acest fel se „încununau" principiile reprezentării cu un nou criteriu - cel
confesional. Este adevărat însă că în Transilvania ierarhia socială şi corporativă
s-a realizat distinct, în cadrul unor gri .pe etnice, fie că este vorba de români,
unguri, saşi ori secui, dar nivelul supurior de reprezentare fJSle acelaşi: nobilii,
în majoritate unguri, fruntaşii secuilor, patriciatul săsesc, cnezi şi voievozi
români ridicaţi în rândul nobilimii sau asimilaţi acestora. De aceea, şi numai în
acest sens, se poate admite că în cadrul particular de dezvoltare a adunărilor
de stări în Transilvania se remarca suprapunerea a două noţiuni - socială şi
Jtnică.
Diversitatea grupurilor etnice adăuga sensului corporativ şi social al
organizării, caracterul pe care ele îl confereau în structura adunărilor de stări.
În acelaşi fel se explică şi participarea sporadică a oraşelor din Ungaria în diete,
oraşe cu populaţie de colonizare germană în majoritate. Este semnificativ însă
faptul că în caest caz nu este vorba de religie, ci numai de etnie. Cum ar putea
fi explicată, în acest sens, prezenţa regulată a patriciatului săsesc în congregaţiile
generale, decât prin faptul că în Transilvania este vorba de un teritoriu cucerit
pe care se afla o populaţie majoritară - românii -, iar saşii colonizaţi promovau
politica regatului în voievodat, având în vedere chiar scopul aşezării lor, pe când
în cazul Ungariei erau periclitate interesele lpr directe.
Conform mentalităţii feudale şi principiului „ Quod omnes tangit ab omnibus
approbari debef', care în realitate reflecta ierarhia socială a stărilor organizate
www.cimec.ro
corporativ, cei care participau la adunările de stări erau consideraţi reprezentanţii

întregii ţări. Decretul li din anul 145321 statua că delegaţii nobilimii în Dieta
Ungariei reprezintă „întregul corp al ţării" (orszag). Decretul din Szeged al
Dietei din anul 1459, ca şi cel de la Buda din 1470, numeşte delegaţii aleşi ai
nobilimii comitatense ca reprezentanţi ai ţării (!olum Regnum repraesentantes). 22
Organizarea corporativă pe criteriu social, căruia i s-a adăugat cel etnic,
precum şi definirea reprezentării în acest sens, arată că în Transilvanianobilimea
a căpătat o sferă de cuprindere mult mai mare decât, aparent, o indică enumerarea
elementelor constitutive ale congregaţiilor generale voievodale, de tipul
„universitatea nobililor, saşilor, secuilor şi românilor". Nobilimea este eterogenă
sub aspect etnic, noţiunea ridicând problema rep.rezentării pentru fiecare etnie
- element - stare privilegiat'. Până in anul 1437, considerat de referinţă prin
încheierea „uniunii frăţeşti" de la Căpâlna, nu s-a considerat că semnul
egalităţii se exprimă doar în formula „trei etnii - trei stări privilegiate". Ulterior,
apare însă tot mai evident că starea privilegiată priveşte anumite etnii privilegiate,
considerate nationes. Raportul de echivalenţă naţiune - stare privilegiată
conturează o realitate construită prin forţa politicii' regale şi a prozelitismului
catolic.
Diversele grupuri şi-au conservat particularităţile etnice, pătrunzând astfel
în organizaţia corporativă a stărilor. În acest fel vor participa şi românii, ca
reprezentanţi ai propriului grup etnic, în congregaţiile voievodale de la 1291 şi
1355. Pe alt plan, ei vor participa ca reprezentanţi ai nobilimii, consideraţi in
această calitate între stările transilvane.
În privinţa ordinelor maghiare din Transilvania, prin „universitatea nobililor'.'
documentele congregaţionale exprimă o realitate mult mai cuprinzătoare, care
ridică probleme mai complexe. După cucerirea Transilvaniei, în comitatele
reorganizate s-a constituit o „oligarhie a pământu/ul', prin „fu_ziunea şefilor
locali ai celor două popula/ii principale: ungurii şi românil'. 23
Analiza reprezentării stărilor transilvane în congregaţiile generale
voievodale, porneşte de la un arhetip construit pe baza informaţiilor cuprinse in
documente şi regăsit în form"ula „universitatea nobililor, saşilor, secuilor şi
românilor" la 1291 şi 1355, completate cu aceea care indică „oameni de altă
stare şi condiţie~ aşezaţi sau aflători în zisele părţi ale Transilvaniei".
Nobilimea participa in totalitate sau prin delegaţi, bucurându-se de dreptul
de reprezentare individuală sau colectivă. În rândurile ei vor fi ridicaţi numeroşi
cnezi şi voievozi români, alături de saşii şi secuii care beneficiau, la rândul lor,
de recunoaşterea acestei calităţi.
21. E. Mălyusz, Les debuts du voie de la taxe par Ies Ordres dans la Hongrie feodale, în NEH, I, Akademiai
Kiado, Budapest, 1965, p. 77
22. J.N. Kovachich, op. cit., p. 161 (pentru 1459) şi 202 (pentru anul 1470)
23. G. Castellan, Histoire des Balkans (XIV•-xx• siecles), Fayard, 1992, p. 159
www.cimec.ro
Saşii şi secuii participau numai prin reprezentanţi aleşi în cadrul propriilor

organizaţii, fiind desemnaţi dintre cei „notabili". Românii au fost reprezentaţi
prin cnezii şi voievozii lor, ulterior în virtutea calităţii de nobili şi conform regulilor
generale de participare a acestora. Prin delegaţi aleşi erau reprezentate şi
oraşele, fiind vorba libera civitas în care patriciatul a preluat din secolul al XV-
iea conducerea administrativă şi a acces la viaţa politică.
Calitatea în care participau „alţi oameni liberi" a fost supusă unor
interpretări diferite, însă această formulă a documentelor devine de multe ori o
alternativă pentru desemnarea unor stări privilegiate. Ea priveşte numai categoria
oamenilor liberi, posesori ai unei proprietăţi funciare, pe care o putem raporta
la acea parte a nobilimii care nu avea, sau avea mai puţin de 20 de iobagi şi
pentru care, con1orm Decretului dietal din anul 1447 al lui Iancu de Hunedoara,
nu exista dreptul şi obligaţia de a participa la adunările stărilor privilegiate. Ei
puteau fi convocaţi prin chemări deosebite şi deci se poate admite că „oameni
de altă stare şi condiţie" nu exprimă o simplă formulă de cancelarie ci o realitate
În planul reprezentării.
Nobilii. În procesul de formare a nobilimii maghiare în Transilvania,
decretul anului 1267 menţionează „Nobi/es Hungariae universi qui Servientes
Regales dicuntur' 124 , iar din perioada domniei lui Ladislau al IV-iea, cancelaria
regală folosea sinonim noţiunile „nobiles" şi „servientes regis". Evoluţia acestei
categorii de oameni aflaţi în dependenţă feudală, însoţeşte procesul de
transformare a comitatului regal în comitat nobiliar şi de constituire a domeniilor
în dauna cetăţii regale.
Prin desfiinţarea comitatelor regale, în Transilvania şi, concomitent, în
Slavonia avea loc procesul constituirii autonomii lor nobiliare (nemesi megye) şi
a „universităţii" nobiliilor (a megye nemeseynek egyeteme), cu propriile lor
adunări comitatense (a megyegOlesen,· congregation general~. Acest „fapt
neaşteptat"(= constituirea comitatelor nobiliare), ap-recia E. Berlâsz 25 , a permis
constituirea ordinului nobilimii şi , , unirea popoarelor de condiţie diferită''.
Din secolul al XIV-iea, de când întreaga nobilime se bucură de aceleaşi
libertăţi, ei sunt#lcei „proceres ac nobiles', „nobiles regn/', „ veri nobiles' care
obţin la 1351 drepturi egale în cadrul regatului (sub una el eade"m libertate
gratulantur, egyes ugyanazon nemesi szabadsag) 26 • Regele Ludovic I a urmărit
consolidarea regalităţii sprijinindu-se pe „noua nobilime"„ contrapusă marii
nobilimi. Ulterior, Decretul Tripartit a codificat aceste libertăţi ale nobilimii,
. 24. J.N. Kovachich, op. cit., p. 11, DIA. C, XIII, li, p. 92-94, doc. 83
25. E. Berlăsz, Seigneur hongroise - paysan roumain en Transylvanie, în RHC, XXIV• Annee, Nouvelle serie,
Tome IV, No 3-4, 1946, Paris, p. 231
26. M.G. Kovachich, Specimen cognitionis decreti comitialis Ludovici I. Magni Regis Hungaricae, ex originali
authentico Telekiano exemplari desemptum, lmpress. in Olficina Colegii Reformatorum, Claudiopoli, 1814,
passim. Humurzaki, 1/2, pp. 17-22. În acest sens, v. B. H6man, Gy. SzekfU, Magyar tortei, 11.kOtet, Kirăly Magyar
egyetem nyomda, Budapest, 1939, p. 146, 204, 268-269; L. Elekes, Desaccord entre Ies Etats el Ordres dans
la Hongrie du XV• siecle el Ies problemes de recherches y ralatifs, in NEH, I, Akademiai Kiad6, Budapest, 1965,
p. 114
www.cimec.ro
conferindu-le cadrul juridic necesar (una eademque libertatis, exemptionis, et

immunitatis praerogavo gaudef) 27 •
În rândurile nobilimii mici şi mijlocii au fost ridicaţi mulţi reprezentanţi
notabili din rândul cnezilor şi voievozilor români, ai saşilor şi secuilor. Această
nobilime din comitate, maghiară sau maghiarizată şi constituită ca universitas,
se bucură de toate drepturile politice şi era reprezentată începând cu anul 1288
în cadrul congregaţiilor generale. Ea s-a asociat voievodului în tendinţa centrifugă
faţă da coroana regală, devenind treptat principalul factor al vieţii politice din
Transilvania.
În privinţa menţionării nobililor, documentele congregaţiilor generale din
voievodatul Transilvaniei relevă o varietate tipologică. Primul document atestă
convocarea adunării stărilor transilvane la 1288, îi denumeşte „ nobilium regn/' 26 •
Un an mai târziu, cu ocazia congregaţiei generale convocată la Alba Iulia de
regele Ladislau al IV-iea, sunt numiţi „nobiles Ungaros' 29 • Aceasta este de altfel
singura menţiune documentară în care se delimitează stric/o sensu categoria
nobililor din congregaţiile generale voievodale la etnia maghiară. Faptul este
explicabil, întrucât la sfârşitul secolului al XIII-iea numărul nobililor din rândul
celorlalte etnii era încă nesemnificativ. -
Categoria nobililor participanţi la congregaţiile generale voievodale
cuprindea atât pe cei din Transilvania, cât şi din afara voievodatului. Porunca
regală din 30 noiembrie 1355 obliga toţi nobilii regatului şi „oamenii de altă
-stare" (et alterius cuiusvis status homines), alături de prelaţii şi baronii care au
moşii în Transilvania, să participe la congregaţiile generale ale voievodului
„aflător în slujbă", când acestea se desfăşurau din porunca ori în numele
regelui şi de faţă cu un reprezentant al său. Participarea obligatorie este însă
condiţionată de cauzele care îl priveau, atingând direct interesele lor în materie
imobiliară, pentru a putea obţine hotărârea definitivă a judecăţii. În afara acestei
situaţii, participarea reprezentanţilor nobilimii maghiare din afara voievodatului
devenea caracteristică atunci când regele convoca şi prezida personal adunările
stărilor transilvane.
Participarea obligatorie a nobilimii comitatense transilvane în congregaţiile
generale convocate de voievod, îşi poate afla răspunsul prin interpretarea
documentului din 17 iunie 130830 . În adunarea convocată lângă râul Niraj
(probabil în apropiere de Miercurea Nirajului), alături de Ladislau voievodul
Transilvaniei se aflau „nobilii regatului ce ţin de noi" (ad nos pertinentibus),
adică doar nobilii celo•şapte comitate aflate sub jurisdicţia voievodului. Acelaşi
sens îl are şi documentul din 10 iunie 1347 al voievodului Ştefan (1344-1350) 31
27. Stephan de WerbOcz, Decretum Tripartitum juris consuetudinari incyti Regni Hungariae, Typis Lycei
Regii, Claudiopoli, Ao. 1815, P.I, T.11, &1, P.I, T.9, &7 (Tripartitum)
28. DIA. C, XIII, li, p. 300, doc. 338
29. Ibidem, p. 309-310, doc. 349. Ukb., I, p. 161, doc. 227
30. DIA. C, XIV, I, p. 67, doc. 93
31. Ibidem, voi IV, p. 365-366, doc. 536
www.cimec.ro
şi cele din 25ianuarie1353, ale voievodului Nicolae (1351-1356) şi ale voievodu lui
său Ştefan· (universitati nobilium partis Transilvanae) 32 •
Expresia „nobilii din cele şapte comitale ale Transilvaniei" devine, din
secolul al XIV-iea, formula generală de exprimare în privinţa delimitării
reprezentanţilor acestora în adunările de stări transilvane. Voievodul Toma
(1322-1342) menţiona că a convocat la 20 aprilie 1322 congregaţia generală la
sfatul, între alţii, a .,nobililorintregiifăria Transilvanieidinceleşaptecomitate" 33 •
O formulare la fel de clară în acest sens este relevată într-un document al
congregaţiei generale din 19 aprilie 1372: , , universis nobilium septem comita fum
diete partis Transilvanae"• 34
•
Se constată astfel, că între formulările de genul „universitati nobilium

partis Transilvanae", ori „tota universitas nobilium", asociată de regulă
menţionării juzilor nobililor celor şapte comitate, caracteristice majorităţii
congregaţiilor generale voievodale şi, de altă parte „ universis nobilium septem
comitatibus diete partis Transilvanae", nu există diferenţe în practica
reprezentării. În mod egal, ele fac menţiunea participării, ca drept şi obligaţie,
a nobilimii din cele şapte comitate la adunările de stări transilvane.
Congregaţiile generale voievodale impun o distinţie necesară faţă de cele
ale nobilimii din unul, mai multe ori din toate comitatele.nobiliare. Distincţia între
cele două adunări este evidenţiată chiar de formula documentelor: „nostra
9ongregatione general/' desemnează congregaţia generală voievodală, iar
„pro se congregatione celebra rut' ( de pildă la 1O iunie 1347, când voievodul
însuşi cerea Capitlului din Alba Iulia să-şi trimită omul de mărturie atunci când
„numiţii nobili vor ţine adunarea lor) 35 •
în lipsa unor informaţii precise asupra modalităţilor de reprezentare a
nobilimii în cc-ngregaţiile generale voievodale, se poate admite, pe baza
documentelor, că în Transilvania s-a impus fNma de reprezentare individuală
(toţi nobilii Transilvaniei, toţi nobilii mari şi mici), ceea.pe înseamnă că nu toate
reglementările privind reprezentarea în dietele maghiare aveau efecte în
Transilvania.
Poruncile regilor Ungariei privind participarea nobilimii la congregaţiile
generale voievodale au în cea mai mare parte un caracter general şi sunt
cuprinse în scrisorile trimise voievozilor pentru a convoca adunările de stări (in
congregacione vestra generali, nune proxime universitati nobilum partis
Transilvanae). Unele din ele concretizează obligaţia doar pentru situaţii
particulare.
Clerul catolic era reprezentat în congregaţiile generale voievodale prin
episcopul Transilvaniei, delegaţii capitlurilor şi conventurilor, abaţi, călugări şi
„alte feţe bisericeşti" (clerul de rând). În Transilvania clerul superior şi nobilimea
32. DRH. C, X, p. 176·180, doc. 164·166

33. DIA. C, XIX, li, p. 38-39, doc. 90
34. Ukb„ li, p. 377-378, doc. 982
35. DIA. C, XIV, IV, p. 366, doc. 536
www.cimec.ro
sunt parte componentă a aceleeaşi stări, în virtutea calităţii lor de stăpâni ai

domeniilor. Este motivul pentru care doar cu rare excepţii documentele fac
menţiuneaa specială şi distinctă a clerului superior în Adunările de stări
transilvane, de cele mai multe ori în legătură cu prezenţa suveranului Ungariei.
Cu ocazia celei dintâi congregaţii generale din Transilvania (8 iunie 1288)
sunt menţionaţi ca reprezentanţi ai clerului magistrul Paul, arhidiaconul de
Turda şi abaţi de la Cluj-Mănăştur36 • Episcopul Transilvaniei participa ca parte
în proces, fiind în litigiu cu Keminus şi Ioan, fiii unui anume Mykula.
Clerul apare ca reprezentant al ordinului ecleziastic şi participă la
congregaţiile generale pentru dezbaterea şi luarea hotărârilor în problemele de
ordin judiciar, administrativ şi fiscal care intrau în competenţa Adunărilor de
stări. În congregaţia generală din 9 noiembrie 1369 de la Turda 37 , voievodul
Emeric (1369-1372) întărea înţelegerea dintre Dumitru, episcopul Transilvaniei
şi „universitatea" nobililor, în legătură cu perceperea dijmelor, fiind deci în
discuţie o problemă de interes public, în materie fiscală.
În termenii poruncii regelui Ludovic I din anul 1355, obligaţia de a participa
la congregaţiile generale revenea şi clerului superior (pre/ates) din afara
Transilvaniei. Alături de regele Ladislau al IV-iea, în adunarea de la Alba Iulia
din anul 1289 au fost prezenţi călugări (universos viros religiosos) si reprezentanţi
ai clerului catolic superior şi de rând 38 , având în vedere şi faptul că adunarea s-
a desfăşurat în catedrala din Alba Iulia.
Înţelegerea din 16 septembrie 1437 de la Căpâlna 39 s-a încheiat în faţa
vicevoievodului Lorand Lepes şi a episcopului Gh. Lepes. Reprezentaţii clerului
au fost prezenţi de fiecare dată când cele trei stări - naţiune privilegiate au
reînnoit, ,uniunea frăţească". Pentru adunarea stărilor din anul 1459, la Mediaş,
sunt menţionaţi prepozitul Gotthard, arhidiaconii Nicolae de Kikeleu şi Dominic
de Dăbâca, episcopul Matei şi delegaţi ai Capitlului din Alba lulia40 • În anul 1529
însuşi episcopul Transilvaniei, Nicolae Gerendi, a convocat cunoscuta „Dietă
de la Grind" care a luat decizii importante în privinţa viitorului statut politico-
juridic al Transilvaniei.
Din conţinutul unui document congregaţional din 20 aprilie 1322 de la
Turda, rezultă cât.ava concluzii deosebit de importante în privinţa prezentării
clerului în adunările de stări, nu mai puţin asupra convocării şi procedurii
acestora. În deschiderea adunării, menţionând pe cei care participă la adunare,
voievodul amlnteşte „acei nobili" (care au solicitat convocarea congregaţiei) şi
„alte feţe bisericeşti şi mirene" 41 • Trecând la judecarea cauzei, în cadrul
36. DIR. C, XIII, li, p. 300-301, doc. 338. Pentru situaţii similare, v. Ibidem, XIV, IV, p. 188, doc. 236 şip.
204-206, doc. 254
37. DRH. C, XIII, p. 651-652, doc. 430
38. DIR. C, XIII, li, p. 309-310, doc. 349. Ukb., I, p. 161, doc. 227
39. Arh. Naţionale, Sibiu, Colecţia de documente medievale, RS-194. Publicat in Ukb., IV, p. 638-640, doc.
2293. Szek. Okl., I, p. 134-136, doc. 112
40. Ukb., VI, p. 64-68, doc. 3197-3198. Humurzaki, 1112, p. 120-124. Szek. Okl., I, p. 181-185, doc. 261
(conlirmatio in doc. din anul 1531).
41. DIR. C, XIV, li, p. 38-39, doc. 90.
www.cimec.ro
procedurii sunt din nou amintiţi reprezentanţii clerului, tot în formula „feţe
bisericeşti", fiind vorba, probabil, de clerul inferior. Din partea clerului superior
a participat episcopul Transilvaniei, menţionat într-un document al aceleiaşi
adunări.
Clerul din conventuri $i capii/uri. Prezenţa delegaţilor din conventuri şi
capitluri în Adunările de stări transilvane este atestată de majoritatea
documentelor congregaţionale. Invitarea lor se făcea în virtutea rolului pe care
aceste instituţii îl aveau, ca „locuri de adeverire" (tocea credibilia,- hyteles
he/yel(J.
Conform documentelor din 11 şi 13 iunie 1368 ale conventului din Cluj-
Mănăştur42, participarea propriilor delegaţii la congregaţiile generale voievodale
se făcea , , iuxta morem el antiquam consuetudinem dicti nostri monasterl'. Este
posibil ca „oamenii de mărturie" să fi fost menţinuţi pentru un număr limitat de
cauze, pe când abatele mănăstirii (domino Otthone, abbate seu prelato nostro),
astfel cum rezultă din cele două documente amintite anterior, a avut o prezenţă
constantă în toată perioada adunării de stări.
Sa$ii. Tendinţele saşilor spre autonomie s-au manifestat timpuriu, atât în
privinţa organizării laice cât şi ecleziastice. Constituirea prepoziturii Sibiului
(prepositura Cibiniensis) a însemnat începutul emancipării clerului şi a populaţiei
din teritoriul ei de sub jurisdicţia şi fiscalitatea episcopiei Alba Iulia. Consecinţele
s~au manifestat prin neînţelegeri permanente între reprezentanţii episcopiei şi
prepoziturii, ca şi între arhidiaconate şi capitluri, în cadrul cărora se emancipa
clerul săsesc mărunt. Alegerea liberă a preoţilor şi decanilor capitlurilor a fost
deosebit de importantă pentru poziţia socială a saşilor.
Populaţie colonizată, saşii s-au bucurat de la· început de privilegii din
partea regilor unguri. Fundamentul acestora l-a constituit Diploma regelui
Andrei al II-iea, din anul 1224 (Andraeanum) 43 • Privilegiul a scos populaţia
săsească dintre"Orăştie şi Baraolt de sub autoritatea voievodului Transilvaniei
şi a subordonat-o regalităţii. Teritoriul locuit de saşi a devenit 11 Pământ crăiesc"
(Terra, quam Saxones Regii inhabitat Fundus Regius dicta), autonomie teritorial-
etnică dependentă de regalitate, condusă de un comite numit de rege.
Celor Şapte Scaune ale provinciei Sibiului (Orăştie, Sebeş, Miercurea,
Sibiu, Nocrlch, Cincu şi Rupea) se adăugau la finele secolului al XIII-iea scaunul
Sighişoara, iar la începutul celui următor şi cele Două Scaune Mediaş şi Şaica.
Districtele Bistriţa şi Braşov aveau o administraţie proprie, dar din a doua
jumătate a secolului al XV-iea îşi trimitea_u reprezentanţii în adunarea generală
a saşilor (Congregaţia scăunală a celor Şapte şi Două Scaune).
42. DRH. C, XIII, p. 508-509, doc. 325.

43. Ukb., I, p. 32-35. Humurzaki, I, p. 83, doc. 62. DIR. C, XI-XIII, p. 208-210, doc. 157. Privilegiul a fost
reconfirmat de toţi regii Ungariei (v. de pildă, Carol Robert în anul 1317, Arh. Naţionale, Sibiu, Colecţia de
documente medievale, U. 1-2).
www.cimec.ro
În fruntea ierarhiei sociale a saşilor se aflau greavii şi m1c1 nobili.

Incontestabil, în rândurile emigranţilor germani se aflau şi nobili, dotaţi de la
început cu feude, în general modeste44 • Procesul de feudalizare, accentuat
începând cu secolul al XIII-iea, a cuprins şi nobilimea, puţin numeroasă, din
rândul saşilor.
În anul 1308 sfera autonomiei saşilor s-a lărgit prin înlăturarea comiţilor
regali şi instituirea propriilor comiţi, urmare, în principal, a Diplomei regelui
Andrei al III-iea din anul 1291 (22 februarie) 45 . Diploma reprezintă, de altfel, şi
prima menţiune despre asimilarea greavilor cu pătura nobilimii maghiare. Şaşii
din. Transilvania, proprietari de domenii, sunt amintiţi de timpuriu ca trăind după
obiceiurile nobiliilor (Saxones Transylvani, Praedia tenentes, et more nobilium
se gerentes) 46 • Începând cu secolul al XIV-iea greavii (greven) şi juzii Uudices)
saşilor pătrund într-un număr tot mai mare în rândurile nobilimii maghiare. Dacă
în scaunele săseşti ei nu reuşesc să se transforme într-o clasă feudală în
adevăratul sens al cuvântului, fruntaşii saşi din comitete ori cei care deţineau
moşii în comitate prin danii regale, ca răsplată a serviciilor militare, obţin titluri
~
nobiliare. ·
Rolul greavilor saşi poate fi comparat cu cel al cnezilor şi voievozilor
români. Unii vor apăra până târziu interesele obştii lor, alţii vor încerca să şi le
aservească. Pendulând între propriile încercări de aservire a obştilor şi obţinerea
daniilor egale, greavii vor ajunge pe treapta superioară a nobilimii.
Prima menţiune privind participarea saşilor în congregaţiile generale din
Transilvania este în legătură cu adunarea din 6 august 1289 de la Alba Iulia,
desfăşurată în prezenţa regelui Ladislau al IV-iea (nobiles Ungaros, Saxones el
Sycu/is partis Transsilvanae) 47 • Consideraţi „membrii de vază" ai coroanei
(membrum sacrae coronae), reprezentanţii saşilor erau convocaţi la adunări de
către voievod, în numele regelui. Oglindind organizarea corporativă a acestora,
documentele îi denumesc universitas saxones, alături de nobili, secui şi, în două
rânduri, alături de români. Reprezentaţi în numele propriului grup, etnic de către
cler, greavi, comiţii asimilaţi nobilimii, juzi ori nobili, saşii şi-au consolidat poziţia
privilegiată prin convocarea în dietele maghiare.
După doi ani de la prima atestare a participării saşilor în adunarea stărilor
transilvane, -ei au fosit reprezentaţi în congregaţia generală convocată de regele
Andrei al III-iea la Alba Iulia, în 11 martie 1291 48 . Scopul mărturisit - pro
44. Th. Nâgler, Aşezarea saşilor în Transilvania, ed. a li-a (în româneşte de Anamaria Haldner), .Edit.
Kriterion, Bucureşti, 1992, p. 220.
45. Ukb., I, p. 172-174, doc. 242; p. 180-184, doc. 250. Teutsch-Firnhaber, p. 159-164 J.N. Kovachich,
Sylloge decretorum, I, p. 15·26 (Decretul li din anul 1291 ).
46. Ibidem.
47. Ukb., I, p. 161, doc. 227. DIA. C, XIII, li, p. 309-310, doc. 349.
48. DIA. C, XIII, li, p. 369, doc. 403. Humurzaki, I, p. 412, doc. 510. V. şi Magyar tortenet, 11, p. 40-41.
www.cimec.ro
reformatione status eorundem- a reunit alături de saşi reprezentanţii nobilimii,

secuilor şi românilor. Un an mai târziu, _în 1292 şi apoi în 1298, saşii sunt
reprezentaţi şi în dieta maghiară alături de unguri, secui şi cu mani (cum omnibus
Nobilibus Hungariae, singulis Saxonibus, Cumanis) 49 • Această participare va
deveni frecventă, evidenţiind locul pe care saşii l-au dobândit în sistemul de
guvernare a Transilvaniei şi poziţia privilegiată în cadrul regatului ungar.
În secolele XIII-XIV puterea administrativă era în mâinile greavilor şi a
nobililor saşi. Începând cu secolul al XV-iea, când dezvoltarea oraşelor ia avânt,
puterea administrativă şi politică trece în mâinile patriciatului săsesc. Dezvoltarea
oraşelor a permis acestuia să se substituie treptat elementului nobiliar săsesc,
până la a-l înlătura complet. Prin eliminarea nobilimii, saşii din regiunile privilegiate
depindeau de patriciatul care, aservind şi sate din afara scaunelor şi districtelor,
şi-a creat propriile domenii.
Din secolul al XV-iea funcţiile comitelui şi judelui regal al districtului
Braşov au fost preluate de judele oraşului şi al districtului. În fruntea oraşului
Bistriţa, aflat până în secolul al XIV-iea în stăpânire regală, se afla un comite,
frecvent chiar comitele secuilor. Începând cu anul 1330, judele districtului a fost
ales de comunitatea saşilor, iar jurisdicţia nobiliară a. fost şi în acest caz
desfiinţată. Regele Ludovic I a acordat noi privilegii saşilor din 6istriţa, instituind
pentru şi ei, din anul 1366 Sibiul ca instanţă de apel 50 • Dovadă a poziţiei lor
priv.ilegiate, în actul înţelegerii de la Căpâlna din anul 1437, saşii din Bistriţa sunt
menţionaţi distinct. ·
Din a doua jumătate a secolului al XV-iea reprezentarea oraşelor libere în
congregaţiile generale voievodale devine frecventă, iar poziţia lor politică se
întăreşte. Începutul este marcat de domnia lui Iancu de Hunedoara, care în anul
1453 acorda Bistriţei statut de oraş liber (libera civitas), cu drept de a participa
la adunările anuale ale celor Şapte Scaune săseşti şi ale nobililor (in col/oquium
tractatus et congregationes septem sedium Saxonicalium et nobilium) 51 •
În secolul al XV-iea documetele congregaţionale, atât cele de convocare
cât şi cele emise în adunări, folosesc formula generală „ ac septem et duarum
sedium Saxonica/ium Sxonibus" 52 • La 6 februarie 1486 regele Matia Corvin
recunoştea constituirea Universităţii naţiunii săseşti ( Siichsische
Nationsuniversitiif) şi, implicit, reprezentarea lor corporativă în adunările de
stări 53 .
49. Ukb., I, p. 192-193 şi 211. J.N. Kovachich, Sylloge Decretorum, I, p. 28. Humurzaki, I, p. 532, doc. 342.
50. Ukb., voi. li, p. 248-250, doc. 858. DRH. C, XIII, p. 141-144, doc. 79.
51. Arh. Naţionale, Sibiu, Colecţia de documente medievale, U 11-79 (Colectiade documente Brukenthal, Rs-
194).
52. Ukb., V, p. 255-256, doc. 3483 (4 sept. 1466), p. 64, doc. 3197 (24 nov. 1459), p. 536, doc. 3933 (poruncă
a regelui Malia Corvin; confirmatio în doc. 3939, p. 540 şi doc. 3954, p. 548, din 18 ian. 1·F3).
53. Th. Niigler, op. cit., p. 226. K.G. Gundisch, Das Patriziat SiebenbOrgischer Stedte in Mittelalter, BOhlau
Verlag, Koln, Weimar, Wien (Studia Transylvanica Bd. 18), 1993, p. 337.
www.cimec.ro
Secuii. Istoria secuilor din Transilvania se identifică cu procesul de

teritorializare progresivă a societăţii lor gentilica şi a lentei evoluţii spre formele
de organizare senioral-feudală, prin „despicarea" comunităţilor întemeiate pe
îr.• _dire 54 • Convertiţi la creştinism în ritul Bisericii catolice, secuii au beneficiat
di.: c :mjinul regalităţii pentru constituirea autonomiilor teritoriale pe bază socială
şi etnică.
Semnele autonomiei secuilor apar în secolul al XIII-iea când, în documentul
regelui Andrei al. II-iea din anul 1222, teritoriul locuit de ei este numit „ ţara ·
secuilor" (terram Siculorum aut per terram B/acorum) 55 • În acelaşi fel apare
denumirea şi în actul papei Honoriu al III-iea, care în acelaşi an confirmă
donaţiunea regelui 56 • Organizaţi apoi în scaune (sedes) cu funcţii militare,
administrative şi judecătoreşti, comunităţile secuilor practicau un drept propriu
Uus siculorum, mos siculorum) în cadrul libertăţilor proprii (libertas siculorum),
recunoscute şi întărite de voievozi şi regi (sub libertate Sicu/orum nostrum
perpetuo possidentes) 57 •
Acţiunea coordonată de rega,litate a oferit cadrul necesar constituirii
comunităţilor secuieşti autonome (universitas), grupate sub conducerea unui
comite (comes siculorum), care în secolul al XIV-iea este şi comite al Braşovului
şi Bistriţei ( comes trium generum Siculorum, de Brassow, et de Bistricia) 58 • Din
a doua jumătate a secolului al XIV-iea demnitatea este deţinută de voievozii
Transilvaniei.
Afirmarea universităţii secuilor s-a manifestat în cadrul instituţionalizat al
adunărilor de stări. Alături de reprezentanţii nobilimii, clerului şi saşilor, Syculis
partis Transilvane au participat la congregaţia generală de la Alba Iulia din anul
1289, şi la cea din 1291, prima desfăşurată pentru reformarea stării locuitorilor
ţării 59 • Consideraţi „membrii de sânge ai naţiunii maghiare", secuii au fost
convocaţi şi la dietele Ungariei, în egală măsură cu saşii.
Stratificarea socială şi juridică, privitoare la condiţia persoanei în societatea
secuiască, s-a accentuat începând cu secolul al XIV-iea. Cele trei categorii ale
secuilor liberi, numite , , tria genera siculorunt' (a harom aszta/j), sunt cunoscute
„ab antiquo temporibus, videlicet Primores, Primipiles et Pixidaris distincti,
indique Trium Generum Sicu/1' 60 . Fruntaşii secuilor (primores, potiores majores
sau f6emberek) ajund în secolul al XIV-iea şi prima jumătate a celui de-al XV-
54. Ş. Papacostea, Românii în secolul al XIII-iea. intre Cruciată şi Imperiul mongol, Edit. Enciclopedică,
Bucureşti, 1993, p. 158. în acelaşi sens, v şi Erdely tOrtenete (Makkai Laszl6, M6csy Andrăs szerkesztete) ElsO
kiitet, Akezdetektăl 1606-ig, Akademiai Kiad6, Budapest, 1986, p. 291-295 I.I. Russu Românii şi secuii, ed.
îngrijităde I. Opriş, Edit. Ştiinţifică, Bucureşti, 1990, p. 38-39.
55. Hurmuzaki, I, p. 74-76, doc. 54-55. Szek Okl., I, p. 4-5, doc. IV.
56. Ibidem.
57. Szek Okl., I, p. 70-71, doc. 57 (9 mai 1366).
58. V. atestările documentare în Szek Okl., I, p. 7, doc. 7; p. 29, doc. 21, p. 45-47, doc. 33-36, p. 51, doc.
40, Ukb„ I, p. 177, doc. 244; p. 217, doc. 288.
59. DIA. C, XIII, li, p. 309-310, doc 349; p. 369, doc. 403, Ukb.i, p. 161, doc. 227.
60. J. Benkii, Imago inclytae in Transsylvania nationes Syculicae historico-politico, Ed. secunda, Sibiu,
1837, p. 33-48. Erdely tărtenete, I, p. 362. Magyar tiirtenet, li, p. 285. Şt. Pascu, Voievodalul Transilvaniei, Edil.
Dacia, Cluj-Napoca, voi. III, p. 60-61.
www.cimec.ro
lea adevăraţi feudali. La început de rang mijlociu, ei urcă treptat spre vârful
ierarhiei feudale, acaparează şi monopolizează demnităţile. Călăreţii (primipili,
equites sau 16161<) ocupă o poziţie intermediară între „primores" şi „siculi
communes". O parte dintre ei vor reuşi să intre în rândurile fruntaşilor secui,
alţii vor mării rândurile secuilor comuni, oglindind o evoluţie asemănătoare
cu cea a cnezilor români.
Fruntaşii secui rămaşi în scaunele lor nu au reuşit nici la jumătatea
secolului al XV-iea treacă.te jure din rândul stării lor privilegiate, în ac;eea a
stării nobiliare din comitate. Pentru a fi consideraţi „adevăraţi nobili" (Nobiles
viri Sycu/i vide/icef), ei îşi vor amesteca proprietăţile din comitate cu cele din
scaune. La sfârşitul secolului al XV-iea şi începutul celui de-al XVI-iea secuii
obţin numeroase privilegii din partea regaităţii, asemenea nobililor, fiind
obligaţi doar la serviciul militar („cel ce nu slujeşte la oaste, nu poate fi
nobil" 61 ).
Se poate admite că secuii participau la congregaţiile generale într-o
formulă asemănătoare saşilor. Majoritatea documetelor îi prezintă organizaţi
într-o universitas, dar nu permit distingerea categoriilor reprezentate. Certă
este doar participarea fruntaŞilor secui (primores), asimilaţi nobilimii şi a
celor care deţin demnităţi. Numărul delegaţilor nu este nici el precizat. În
scrisoarea de convocare a voievodului Petru Cseh, trimisă din porunca
regelui Albert (per Regiam mandatum) lui Laurenţiu Soltan, comitele secuilor,
se face menţiunea invitării acestuia din urmă „cum una, vei duobus, aut si
visum erit p/uribus doctoribus et judicibus' la congregaţia generală ce urma
să aibă loc la Târgu Mureş în data de 29 martie 1439, iar în anul 1494 regele
Vladislav al II-iea acorda de asemenea libertate de alegere a delegaţilor
secuilor, astfel cum rezultă din scrisoarea sa trimisă de la Sibiu la 8
septembrie (vosque certos ex vobis elegeratis) 62 •
Din secolul al XIV-iea în documentele congregaţionale încep să fie
menţionaţi în mod frecvent „secuii celor trei neamuri" ... Adunarea stărilor
privilegiate desfăşurate la Mediaş în anul 1459, în care se consemnau a doua
reînoire a „uniunii frăţeşti" de la Căpâlna, îi numeşte „siculorum quoque
omnium generum" 63 • în scrisoarea de convocare a saşilor din cele Şapte şi
Două scaune la congregaţia generală ce urma să se desfăşoare în 14
septembrie 1466 la Turda, voievodul Ioan de Sf. Gheorghe le transmite că la
adunare au fost convocaţi şi „trium generes Sicu/is ad omnes sedes" 64 •
Documentele regale folosesc o formulă identică. Însărcinându-i pe
voievodul Blasiu Magyar şi prepozitul Dominic să cerceteze „unele
samavolnicii", rgele Matia Corvin înştinţa stările Transilvaniei despre o
viitoare adunare, adresându-se nobililor, saşilor ,,item trium generum
Sicu/is" 65 •
61. Apud Şt. Pascu, op. cit., p. 63.

62. Szek. Okl., p. 139, doc. 115, p. 281-282, doc 21 o.
63. Arh. Nationale, Sibiu, Coleclia de documente medievale, U 11-206.
64. Ibidem, U 11-244; U 11-247
65. Ukb., VI, p. 536, doc. 3933. .
www.cimec.ro
Comitele secui/arse bucura de privilegiul de a participa la congregaţiile

generale voievodale în virtutea demnităţii sale. Ca reprezentant al regelui numit
din rândul nobilimii maghiare, comitele avea competenţa convocării congregaţiilor
scăunale ale secuilor şi dreptul de a participa la adunările de stări transilvane.
Din analiza documentelor se desprinde concluzia că nivelul de reprezentare
al secuilor în congregaţiile generale voievodale a cuprins toate categoriile
acestora, ca de altfel şi în propriile adunări scăunale, dar din a doua jumătate
a secolului al XVI-iea secuii de rând au fost excluşi şi din adunările generale
scăunale.
Reprezentarea ora$elor. Patriciatul urban din Transilvania a înlocuit, din
secolul al XV-iea, elementul nobilar săsesc în congregaţiile generale al
voievodatului. Dezvoltarea oraşelor a fost însoţită de o stratificare
corespunzătoare a societăţii urbane transilvane.
Situat în sfera de autoritate a regatului Ungariei, voievodatul Transilvaniei
şi-a organizat instituţiile în paralel cu cele maghiare, astfel că şi accesul oraşelor
în sistemul politic îşi găseşte acolo un corespondent. Spre deosebire de oraşele
Ungariei, cele transilvane s-au bucurat de privilegii şi reprezentare constantă în
congregaţiile generale voievodale. Alături de patriciatul urban de origine nobiliară,
sau patriciatul „primar" ( Griifenpatriziafj, de la jumătatea secolului al XV-iea se
afirmă „noul patriciat", ridicat din rândul meşteşugarilor şi negustorilor.
Reprezentanţii noului patriciat ocupă funcţii în consiliile oraşelor, în rândul
juzilor Uudices) şi juraţilor Uurat1). Urmare a schimbărilor produse în cadrul
comunităţilor săseşti, din secolul al XV-iea patriciatul devine reprezentantul
acestora.
Constituit ca stare politică, el participă frecvent la congregaţiile generale
voievodale din partea oraşelor libere (libera civitates). Privilegiilor regale acordate
saşilor între 1224 şi 1486 li s-au interpus unele speciale, acordate individual
oraşelor, ceea ce le întăreşte libertăţile şi autonomia ..
în intervalul menţionat, marile oraşe de pe fundus regius (Konigsboden)
au delegat permanent reprezentanţii lor în adunările de stări transilvane.
La început au fost reprezentate doar oraşele din arealul etno-geografic
circumscris celor Şapte Scaune (Septem Sedium Saxonicalium), apoi Şapte şi
Două Scaune (Septem et Duarum Sedium Saxonica/ium). Documentele
congregaţionale vor utiliza frecvent din secolul al XV-iea această formulă, care
reflectă autonomia administrativă şi juridică a saşilor.
Reprezentarea patriciatului urban în congregaţiile generale din voievodatul
Transilvaniei este marcată de mutaţiile survenite la 1437. Prin regruparea
stărilor privilegiate şi încheierea „uniunii frăţeşti", Congregaţiile generale îşi
stabilesc definitiv structura (Stănde Struktur). Solidaritatea stărilor şi intenţia~or
manifestă de conservare a privilegiilor printr-un document comun, statuau
dreptul lor la rezistenţă Uus resistend1). Uniunea de la Căpâlna (16 septembrie
1437), prin consecinţele sale în plan ins.tituţional, a fundamentat şi în Transilvania
reprezentarea categoriilor sociale privilegiate în sistemul cunoscut a regimului
de stări din Europa medievală.
www.cimec.ro
Prin interpunerea elementului etnic, structura stărilor păstrează însă o

serie de particularităţi. Pentru a considera existenţa, ,stării a treia" în Transilvania,
deci patriciatul ca reprezentant al oraşelor, trebuie să admitem că structura
stărilor privilegiate se prezenta în forma: nobilimea (eterogenă în continuare sub
aspect etnic) şi clerul catolic, fruntaşii secuilor şi patriciatului urban (cives).
Prezenţa reprezentanţilor oraşelor în congregaţiile generale din
Transilvania convocate din iniţiativa voievodului sau din poruncă regală, în care
se iau hotărâri cu privire la reînnoirea „uniunii frăţeşti", evidenţiază creşterea
treptată a implicării patriciatului în viaţa de drept public. Documentul din 16
septembrie 1437 menţionează alături de reprezentanţii saşilor din cele Şapte şi
Două Scaune doar pe cei ai Bistriţei (Septem et Duraum Sedium Saxonica/ium
ac Bistricinsis Saxonibus) 66 • La 6 februarie 1438, în primul document de
confirmare a Uniunii de la Căpâlna 67 , părţile „contractante" la 1437 sunt
cuprinse în formula „cum baronibus et nobilibus nec non Saxonis potioribus
septem sedium Saxonica/ium et Sicu/orum dictae partis Transsi/vanae'.
În noul document Bistriţa nu este menţionată. Cele Şapte şi Două Scaune
erau reprezentate de patriciatul oraşelor libere. În Bistriţa consolidarea poziţiei
patriciatului s-a realizat după ce voievodul Iancu de Hunedoara i-a acordat în
anul 1453 statut de oraş liber (libera civitas), cu drept de a participa la adunările
anuale ale celor Şapte (şi Două) Scaune săseşti şi nobiliare. Din acest an se
poate admite reprezentarea oraşului în Adunările de stări transilvane.
Documentele ulterioare confirmă noua stare de drept. Astfel, al 17 februarie
14 75, voievodul Blasiu Magyar invita magistratul oraşului Bistriţa să-şi trimită
reprezentanţii la congregaţia generală de la Turda 68 •
Reprezentanţii districtului şi oraşului Braşov au fost convocaţi la
congragaţiile generale, conform datelor cunoscute p~nă în prezent, din anul
1444 69 • La 26 aprilie 1444, voievodul Iancu de Hunedoara invita judele şi juraţii
din Braşov să trimită delegaţi la adunarea stărilor transilvane, convocată la
Turda pentru 1B mai. Cu o săptămână înainte de deschiderea adunării,
vicevoievodul Nicolae de Ocna Sibiului notifica braşovenilor amânarea
congregaţiei generale şi noul termen: 21 mai 1444.
Reprezentanţii patriciatului din Braşov participă la adunarea stărilor
privilegiate din 1459 de la Mediaş, pentru reînnoirea „uniunii frăţeşti", alături de
nobili, secui, saşii din cele Şapte şi Două Scaune, ai oraşului Sibiu şi Cluj
(Civitatibus Brassoviensi et Cluswar). Formula generală „unacum Saxonibus
civitatensibus sed et comprovincialibus' reflectă participarea reprezentanţilor
66. Arh. Najionale Sibiu, Colecţia de documente medievale, U 11-79.

67. Ibidem, U 11-80.
68. Ukb„ VII, p. 32, doc. 4027.
69. Gh. Bichicean, Congregajiile generale„., p. 53-54, 56, Ukb„ V, p. 130, doc. 2483, p. 131-132, doc. 2485.
www.cimec.ro
oraşelor libere în congregaţiile generale transilvane şi una din puţinele menţiuni

referitoare la oraşul Cluj.
Adunarea stărilor transilvane convocată la Sighişoara pentru 1 Ofebruarie
1506 din porunca regelui, pentru o nouă întâlnire a uniunii de la Căpâlna, a
consemnat pentru întâia oară folosirea formulei „unio trium nationum" 70 într-o
congregaţie generală. Adunarea a hotărât constituirea unei „reprezentanţe"
permanente" un tribunal competent să decidă în numele celor trei „naţiuni-stare
privilegiată" în intervalul dintre congregaţiile generale, din care făceau parte în
mod egal câte 14 reprezentanţi, deci şi ai patriciatului urban, ca „judices
specialii". În vara anului 1509, la congregaţia generală convocată la Târgu
Mureş „ratione unionis trium nationum confirmandae" patriciatul oraşului şi
scaunului Sibiu a fost reprezentat de către primarul şi judele scăunal Jacob
Sartores şi Johann Rappoth 71 .
Solidaritatea stărilor privilegiate, între care patriciatul ocupa de acum un
loc important, sancţionată juridic prin hotărârile congregaţiilor generale din anii
1437, 1438, 1459, 1506 şi 1509 (în perioada yoievodală) s-a manifestat violent
chiar împotriva regelui, când privilegiile şi interesele lor erau atinse. Răscoala
împotriva lui Matia Corvin este o mărturie în acest sens. La 18 august 1467
Conventul din Cluj-Mănăştur adeverea alianţa hotărâtă în adunarea stărilor de
la Cluj 72 • Între semnatarii documentului se disting reprezentanţii oraşelor Orăştie
(Ladislau Olahus, jude), Braşov (Laurenţiu, jud şi Antoniu Parous), Bistriţa
(Petru Turk) şi Mediaş (Gaspar Door, locuitor influent al oraşului, care nu făcea
parte din patriciat).
Din problemele analizate privind reprezentarea oraşelor în adunările de
stări transilvane, se desprind câteva concluzii importante. Calitatea de
reprezentant al oraşului, delegat în congragaţiile voievodale se dobândea, în
primul rând, prin apartenenţa la organizaţia corporativă a patriciatului care a
dobândit statutul de „stare politică".
Menţiunile succesive despre reprezentarea oraşelor în adunările stărilor
din Ungaria în anii 1432, 1441 şi 1445, corespund celor din documentele
congregaţiilor voievodatului Transilvaniei pentru anii 1437-1438 şi 1444.
Instituţionalizarea reprezentării oraşelor din Ungaria în Dietă în anul 1445, a fost
susţinută de politica lui Iancu de Hunedoara în calitatea sa de guvernator al
regatului, pentru atrage1ea oraşelor în viaţa politică. Acordarea statutului de
oraş liber Bistriţei în anul 1453, cu drept de a participa la adunările saşilor şi ale
nobililor, sunt o mărturie a acestei acţiuni. Dacă luăm în considerare documentele
70. Arh. Naţionale Sibiu, Colecţia de documente medievale, U, IV-76.

71. Rechnungen aus dem Archiv der Stadt Hermannstadt und der Sâchsischen Nation. Quellen zur
Geschichte Siebenburgens aus Săchsischen Archiven, I. Band (1360-1516). Hermannstadt, 1880, p. 517
(Quellen).
72. Ukb, VI, p. 292-295, doc. 3544. în acest sens, v, K.G. Gundisch, Participarea saşilor la răzvrătirea din
anul 1467 a transilvănenilor împotriva lui Matei Corvin, în Studia Universitas Babeş-Bolyai, Series Historia,
Fasciculus 2, Cluj, 1972, p. 21-30.
www.cimec.ro
Uniunii de la 1453 Şi 1438, putem admite chiar o proeminenţă a reprezentării

patriciatului urban din Transilvania în adunările de stări.
Dintr-o altă perspectivă, anume acea apersoanei delegate în adunările de
stări, calitate de reprezentant este urmarea alegerii într-una din demnităţi -
primar, jude sau jurat. Ca urmare a scrisorilor de convocare ale voievozilor sau
regilor Ungariei, din rândul acestora erau aleşi delegaţii la congregaţiile generale.
Reprezentanţii oraşelor erau aleşi din rândul patriciatului, dar şi din rândul altor
locuitori care deţineau o poziţie privilegiată în oraş, cum este cazul lui Gaspar
Door la 1467. Calitatea lor este consemnată în documente, ca un criteriu impus
chiar prin scrisorile de convocare (probos et notabiles viros, sapientores et
intellectiores etc.).
Numărul de/egafi/oreste precizat în puţine cazuri. În general nu se indică
un număr cert ( certos ex vobis in fanto numero, quanti vobis videntur sufficientes).
Printre excepţii se numără scrisoarea de convocare a voievodului Ioan Pongracz
adresată în anul 1470 adresată magistratului oraşului Sibiu şi celor Şapte
Scaune, în vederea participării la congreagaţia generală de la Turda: „quatuor
ex vobis potiores e/igere" 73 • Deşi nu a fost consacrată o regulă în privinţa
numărului reprezentanţilor oraşelor în congregaţiile generale voievodale, se
poate aprecia că acesta a oscilat între 2 şi 4, la fel cu cel al nobilimii comitatense
şi, în puţine cazuri, peste acest număr. Cazul întâlnit frecvent, menţionează la
fel ca şi în alte ţări europene delegarea primarului şi juzilor (consilieri, în Franţa
·şi Boemia). De cele mai multe ori precizarea se găseşte în documentele
congregaţiei şi mai rar în scrisorile de convocare. Cu privire la ultima situaţie,
este elocventă scrisoarea de convocare trimisă magistratului oraşului Sibiu şi
celor Şapte Scaune săseşti de către voievodul Alexius Bethlen în anul 1529
când, invitând deputaţii celor trei „naţiuni" privilegiate la dieta Transilvaniei,
impunea din partea saşilor prezenţa „ dominum Magistrum civium, Judicem,
cum ceteris vestris fratribus" 74 •
Obligaţia de a participa este notificată la rândul ei, de regulă printr-o
formulă imperativă (Secum non factun). Un document din anul 1470 consemna
obligaţia de participare su.b pedeapsa unei penalităţi de 50 de mărci (sub poena
quinquaginta marcorum) 75 •
Pentru ca deliberările în cadrul congregaţiilor generale să nu fie întrerupte
de imposibilitatea unor delegaţi de a se pronunţa datorită mandatului limitativ cu
care erau împuterniciţi, se observă interesul voievozilor de a cere trimiterea
celor aleşi cu puteri depline (tacu/tas plena) prin scrisorile de convocare. Este
formula întâlnită în scrisoarea trimisă de voievodul Nicolae de Ocna Sibiului
pentru amânarea congregaţiei generale în anul 1444 (pleno cum mandato ad
respondendum de singulis ibidem necessariis el obiectis) 76 • În documentul
73. Arh. Naţionale, Sibiu, Colecţia de documente medievale, U 11-352.

74. Hurmuzaki, 11/3, p. 633, doc. 430.
75. Ukb., VI, p. 464-465, doc. 3819.
76. Ibidem, V, p. 131-132, doc. 2485.
www.cimec.ro
congregaţiei generale de la Turda, din anul 1505, se cerea ca delegaţii care vor
participa la adunarea stărilor celor trei „naţiuni" de la Sighişoara în 1506, să fie
mandataţi „plenarie facultate et auctoritate in personis eorum ad id electos" 77 •
Cea mai completă formulare care enumeră stările reprezentate în
congregaţiile generale voievodale este cuprinsă, cum vom vedea, în documentul
din 26 mai 1355: „universisprelatis, baronibus, nobilibus, Syculis, Saxonibus,
Olachis ceterisque cuiusvis status et condicionis hominibus in dictis partibus
Transsilvanis constituitis et existentibus' 78 • Aceasta sintetizează nivelul de
reprezentare în acord cu realitatea istorică transilvană la acea dată şi
corespunzător organizării social-etnice corporative a ordinelor. Diversitatea
informaţiilor documentare impun însă o analiză aprofundată a tuturor formulelor
de cancelarie care indică participarea stărilor privilegiate în congregaţiile generale
voievodale.
Alţi participanţi În congregaţiile generale voievodale. Beneficiind de
dreptul de iniţiativă pentru convocarea congregaţiilor generale voievodale, de la
sfârşitul secolului al XIII-iea regele Ungariei a participat la adunările de stări
transilvane personal sau prin reprezentanţi. El era însoţit de înalţi demnitari de
la curte, prelaţi şi baroni. Între suveranii maghiari, regele Ludovic a deţinut o
poziţie proeminentă în ceea ce priveşte participarea la adunările stărilor
transilvane.
Prezenţa unui reprezentant al regelui la adunarea stărilor transilvane nu
afecta competenţa voievodului. Acesta putea fi un demnitar de la curtea
suveranului ori dintre cei ai Transilvaniei, cum a fost cazul comitelui Ioan
Labathlan, împuternicit să convoace adunarea stărilor la Mediaş în anul 1459,
în scopul confirmării uniunii celor trei „naţiuni". Cu prilejul desfăşurării
congregaţiei generale din 4-15 iunie, 1368, au participat la adunare Nicolae de
Zeech, banul Slavoniei şi magistrul Nicolae de Debren, castelan de Zenderen 79 •
., , Oamenii de altă stare şi condiţie". Formula,, et alterius cuiusvis status et
condicionis hominibus' trebuie interpretată în contextul utilizării ei şi asociată
altor termeni care, în unele cazuri au înlocuit-o şi astfel oferă posibilitatea
surprinderii sensului ei adevărat, în altele fiind folosite alternativ în documentele
aceleiaşi congregaţii generale. Pentru a înţelege acest sens, se impune ca
formula să fie intl:lrpretată comparativ.
Din studiul documentelor rezultă că formula „alţi oameni de altă stare şi
condiţie" înlocuieşte ori este înlocuită cu expresii de forma „nenobili", „şi alţi
nobili", „oamenii tuturor celorlalte naţiuni", „regnicolari" etc. În acelaşi timp, se
observă că aceastasuccede În enumerare stării nobiliare, în continuarea căreia
exprimă participarea reprezentanţilor altor stări, care se bucură de privilegiul de
77. Szek. Okl., I, p. 309, doc. 225, Hurmuzaki, 11/2, p. 545, doc. 439.
78. DRH. C, X, p. 325, doc. 312.
79. Ibidem, XIII, pp. 513-515, doc. 328.
www.cimec.ro
a fi convocate în unele cazuri la congregaţiile generale voievodale. Niciodată

msă, ea nu Înlocuieşte starea nobililor În enumerarea din textul documentelor.
Această categorie priveşte, desigur, doar oamenii liberi din punct de
vedere juridic, posesori ai unei proprietăţi funciare, care nu au dreptul de a
participa conform uzuanţelor şi reglementărilor existente, ci în urma unor
precizări speciale. În acest sens, decretul adoptat în anul 1447 de dieta
maghiară în timpul lui Iancu de Hunedoara, indică tocmai excluderea unei
categorii privilegiate din adunările de stări, a micii nobilimi care nu are, sau are
mai puţin de 20 de iobagi, categorie care În acest fel priveşte „oameni de altă
stare şi condiţie''. Pentru aceştia nu există dreptul şi obligaţia de a participa,
. .
prezenţa lor în congregaţiile generale fiind urmarea unor chemări deosebite.
ln privinţa tipurilor în care se găseşte exprimată formula „oameni de altă
stare şi condiţie", o clasificare a acestora cuprinde următoarele: a. oameni de
altă stare şi cond~tie; b. nenobik, c. alţi nobilf, d. şi alţii care luau parte (toţi ceilalţi
care luau parte); e. alte feţe mirene; f. regnicolari; g. oamenii tuturor celorlalte
naţiunf, h. aflători şi aşezaţi( aflători ori aşezaţi). Ne vom opri doar asupra primei
formule.
Utilizată cu precădere din secolul al XIV-iea, formula „oameni de altă
stare şi condiţie" se regăseşte într-o diversitate de variante şi modalităţi de
· redactare. Ele nu sunt proprii doar documentelor emise de către voievozii
Transilvaniei, regăsindu-se şi în documentele regale. Porunca regelui Ludovic
I, din anul 1355, se adresa prelaţilor, baronilor, nobililor şi, în egală măsură
, ,alterius cuiusvis status homines in dieto Transsilvani possessiones habentes".
Cunoscător al realităţilor din regat, regele se adresa unei categorii aparte de
oameni, liberi din punct de vedere juridic şi posesori ai unei proprietăţi funciare.
Dacă prezenţa lor în adunările de stări transilvane·avea doar valoarea unei
manifestări în plan juridic, stimulată de interesul într-o anumită cauză, dincolo
de acest aspect rămâne sensu/atribuit prin această formulă de cancelarie unei
categorii aparte de oameni liberi, care are corespondent În realitate.
Hotărârea d1etei din anul 1397 de la Timişoara, se adresa,, univefsi autem
prelatis, Barones, Nobi/es el alterius cuiusvis status Homines" 80 , deci tuturor
oamenilor liberi care aveau obligaţii militare ori fiscale. O însemnătate aparte
are documentul regelui Carol Robert de Anjou, prin care saşii din Transilvania
erau convocaţi la dieta regatului în virtutea calităţii lor de „membrum sacrae
coronae": „ Carolus O. G. Rex Ungariae fidelibus nostris universis Nobilibus el
allis cuiuslibet dignitatis el status aut conditionis hominibus in regno nostro
constituitis salutem et gratiam. Cum nos generali congregationi nostrae in
Rakos futurae octavum assignandum: omnes et singulos, qui se regni nostri
80. Mag. Tort. Tar, III, p. 231.
www.cimec.ro
membra existemant, ad profatum /acum autoritate regia praecipimus convenire'

• Regele se adresează nobililor, demnitarilor şi oamenilor de altă ~stare şi
81
condiţie, care priveşte, la modul general, populaţia săsească „aşezată"

(colonizată) în Transilvania, pe care apoi o cuprinde ca o comunitate privilegiată
în termenii „omnes et singulos". ·
În iunie 1360, la adunarea românilor din districtul Haţeg convocacă de
Petru, vicevoievodul Transilvaniei, despre care am mai vorbit, alături de cnezi
au fost de faţă „alterius cuiusvis status et conditionis hominibus de districtu
Hatzak''. Pentru scaunul de judecată au fost aleşi castelanul de Haţeg
(vicevoievodul), 12 cnezi ca juzi-asesori, 6 preoţi şi 6 ţărani aleşi din mijlocul
comunităţii, prezenţa celor din urmă fiind un fapt singular. În acest caz, formula
„oameni de altă stare şi condiţie" indică sigur categoria oamenilor liberi prezenţi
în adunare alături de cnezi.
În concluzie, apre.ciem că formulările din invocatio prezentate, sunt
înscrise în continuarea enumerării nobililor (universitati nobilium), a nobililor şi
nenobililor (universitati nobilium ac ignobilibus eiusdem partis Transilvanie),
prelaţilor, nobililor, secuilor, saşilor şi românilor (universis prelatis, baronibus,
nobilibus, Syculis, Saxonibus, Olachys) sau numai a nobililor, secuilor şi saşilor
( universis nobilibus, Siculis, Saxonibus). Este vorba de homines possessionati,
care apar alături de adevăraţii nobili, deci proprietari, menţionaţi în documentele
secolului al XIV-iea ca bucurându-se de aceleaşi libertăţi.Homopossessionatus
ia parte la adunările comitatelor, participă la alegerea delegaţilor pentru dietă şi
apare personal în adunări·când stările sunt convocate în masă.
Nenobilii (ignobiles). Cu sensul de „om de rând" sau „oameni comuni",
ignobilesdesemnează o categorie aparte de participanţi la congregaţiile generale
din Transilvania. Ei sunt astfel menţionaţi în documentele adunărilor nobilimii
comitatense, în cele ale congregaţiilor generale ale voievodului Transilvaniei şi
în documentele regale.
Între atestările documentare în acest sens, se pot aminti procesul judecat
la 16 octombrie 1321 „in congregationem nobilium et innobilium" din comitatul
Satu-Mare 82 şi un document din 23 mai 1355 al congregaţiei generale desfăşurată
la Turda , , universitati nobilium ac ignobilibus ejusdem partis Transsi/vanae" 83 •
Formula „nobili şi nenobili" este prevalentă în documentele regale.
Porunca din 16 februarie 134 7 a regelui Ludovic I către voievodul Transilvaniei,
impunea aceskJia să cerceteze o cauză „cu toţi nobilii şi nenobilii din
Transilvania" 84 • Acelaşi rege se adresa la 16 mai 1366, în adunarea stărilor
transilvane de la Turda, , , universitati nobilium et ignobiliurrl' 85 • Foarte important
de observat este faptul că în acest document ignobilium apare ca o formă
81. Capitul Albe ns. cist. capii. fasc. 2 n3., a pud J. Vass, Erdely orszăggyiilesei a vaidăk alatt (idtikoz: 1002-
1540), Pleiler Ferdinand Bizomania, Pesten, 1869, p. 76, n. 1.
82. DIA. C, XIV, li, p. 18, doc. 49.
83. DRH. C, X, p. 313-315, doc. 309.
84. DIA. C, XIV, IV, p. 332-333, doc. 499.
85. Ukb., li, p. 242, doc. 849. DRH. C, XIII, p. 99, doc. 58.
www.cimec.ro
454 Stările privilagiate în congregaţiile din Transilvania
contrasă care cuprinde toţi reprezentanţii enumeraţi după nobiliîn documentele

voievodului Dionisie, emise la 11 şi respectiv 15 mai 1366, cu prilejul aceleiaşi
congregaţii generale.
Nobiii şi alţi nobili. Formula „alţi nobili" este menţionată într-un singur caz
cunoscut până în prezent, în documentele congregaţionale din 20 aprilie 1322 86 •
Dacă acceptăm că prin „nobili" se înţelegeau în mod curent doar cei care
aparţin comunităţii maghiare din Transilvania şi considerând că religia catolică
asociată acestei calităţi pe care o condiţionează este mai târzie, ipotetic se
poate admite „alţi nobili" desemnează numai nobilii români, saşi şi secui, deci
reprezentanţii nobilimii celorlalte comunităţi etnice organizate corporativ.
Forma „şi alţii" (et alterius, aliis) nu este decât o variantă a celei dintâi
(„oameni de altă stare şi condiţie"), derivată prin contracţie. Ea se foloseşte în
enumerarea participanţilor la adunarea de stări după menţionarea nobililor,
secuilor şi saşilor. Sub forma „toţi ceilalţi care luau parte" la adunare, consemnată
după. nobili în documentul congregaţiei generale din 17 iunie 1308 87 , se
înregistrează o participare lărgită, aceasta fiind o alternativă pentru enumerarea
colectivă a saşlor, secuilor şi, probabil, a românilor.
Formula „alte feţe mirene" este întâlnită în documentul din 20 aprilie
132288 şi preîntâmpină repetarea enumerării reprezentanţilor stărilor privilegiate
la congregaţia generală convocată la Turda de către voievodul Toma, excluzând
reprezentanţii nobilimii.
Regnicolarii (regnicolae). Termenul apare mai întâi într-un document
congregaţional la 1397, în timpul voievodului Ştibor (cum universis regnicolis
istarum partium Transsilvanarum) 89 • Di.1 secolul al X'i/-lea folosirea acestui~ în
documente, atât cele voievodale cât ş. regale, capătă o frecvenţă tot mai mare.
Consacrarea juridică a termenului, prin statuarea în litera Constituţiilor Aprobate,
este mult mai târzie. Regnicolarisunt consideraţi toţi locuitorii liberi şi nobili ai
ţării, care puteau participa la viaţa publică, având drepturi personale şi reale
garantate de lege. ··
Adresându-se saşilor din districtul Braşovului pentru a-i convoca la
adunarea stărilor transilvane din decembrie 1455, Iancu de Hunedoara sublinia
că doreşte să discute diverse probleme ale ţării şi să ia hotărârile , , cum a/iisque
regnico/is". 90 Tot într-o scrisoare de convocare a saşilor din Braşov, voievodul
Ioan de Sf. Gheorghe denumea, la 9 august 1466, adunarea reprezentanţilor
stărilor privilegiate din Transilvania , ,generalem congregationem regnicolarunt'. 91
Invitând saşii din cele Şapte şi Două Scaune să-şi trimită reprezentanţii la
adunarea de la Turda, în data de 14 septembrie 92 , voievodul preciza că au mai
86. DIR. C, XIV, li, p. 39, doc. 90.

87. DIR. C, XIV, I, P. 67, doc. 93.
88. Ibidem, voi. li, p. 38-39, doc. 90.
89. Ukb, III, p. 173-174, doc. 1389.
90. Adunarea a fost convocată penlru 28 decembrie 1455, la Turda. UKB., V, p. 514, doc. 2998.
91. Ibidem, VI, p. 249-250, doc. 3475.
92. Arh. Nationale, Sibiu, Colectia de documente medievale, U 11-244, U 11-247.
www.cimec.ro
fost invitaţi secuii „celor trei neamuri" şi „aliis regnicolis'. Acest document este
deosebit de important în privinţa sensului pe care îl capătă t~rmenul „regnicolae",
care nu indică nobilii, saşii ori secuii, ci alţi locuitori liberi ai ţării. Este evident
că, în afara acestora, în Transilvania nu putea fi vorba decât de reprezentanţii
românilor, referirea la orice altă populaţie fiind, în termenii documentului,
exclusă. Trebuie să avem în vedere faptul că documentul este datat după
încheierea „uniunii frăţeşti" de la Căpâlna şi primele două confirmări ale
acesteia, care au produs modificări structurale în societatea transilvană.
În acelaşi timp, trebuie reţinut că în această perioadă mulţi români făceau
parte din rândul nobilimii. Şi în acest caz menţiunea documentară îşi păstrează
importanţa, întrucât dacă românii care au acceptat religia catolică erau de
regulă cuprinşi în enumerarea generală a nobilimii, poate fi vorba de alţi nobili,
care şi-au păstrat confesiunea ortodoxă.
Adresându-se la 30 noiembrie 1472 stărilor transilvane (nobilibus item
trium generum Siculis ac septem et duarum sedium Saxonicalium Saxonibus),
regele Matia Corvin nu omitea să amintească „alterius etiam cuiusvis status
hominibus cunctis scilicet regnicolis partium regni nostri Transilvanarum". 93
Documentul regal descifrează exact starea de fapt şi de drept existentă la acea
dată în Transilvania şi pune într-o nouă lumină sensul formulei „alteriuscuiusvis
etcondicionis hominibus', a cărei conotaţie indică locuitori liberi ai ţării (scilicet
regnicolis), şi aici, ca şi în exemplul anterior, al/ii decât nobilii, saşii şi secuii.
Aceşti oameni de condiţie socială liberă, cu drept de a participa la viaţa politică
pot fi cnezii şi voievozii români, alţii decât cei înnobilaţi, sau nobili români de·
religie ortodoxă. În deplină cunoaştere a situaţiei sociale şi politice transilvane,
regele enumera stările într-o ordine şi ierarhie prestabilite.
Treptat, în documente nu vor mai fi menţionate stările organizate corporativ
în numele propriului grup etnic, iar termenul „regnicolae" capătă un sens
cuprinzător, desemnându-i pe toţi, dar numai în înţelesul de locuitori liberi ai
ţării.
Oamenii tuturor celorlalte naţiuni din acele părţi. Formula se adaugă, în
termenii documentului congregaţional din 24 octombrie 1344 al voievodului
Şefan, enumerării reprezentanţilor nobililor, secuilor (celor trei neamuri) şi
saşilor. 94 Organizarea corporativă şi reprezentarea stărilor privilegiate în numele
grupurilor etnice în secolul al XIV-iea, subliniază şi prin acest document
existenţa a patt:U, şi nu trei „naţiuni' în Transilvania, realitate exprimată prin
convocarea românilor la congregaţiile generale, chiar dacă expresis verbis ei
vor fi menţionaţi pentru a doua oară numai la 1355.
Conturând realitatea existentă în Transilvania, formulele utilizate în
documente nu permit în totalitate generalizări la nivelul principiilor de reprezentare
în adunările de stări transilvane. Când acestea nu se referă la cazuri singulare,
pentru anumite segmente de epocă modalităţile de reprezentare devin regulă.
93. Ukb., VI, p. 536, doc. 3933.

94. DIR. C, XIV, IV, p. 214-218, doc. 271.
www.cimec.ro
456 Stările privilegiate în congrega\iile din Transilvania
Întrucât finalizarea •nterpretărilor priveşte în mod particular participarea românilor

ca factor constituţional la viaţa publică a Transilvaniei în cadrul congregaţiilor
generale voievodale, clarificarea diferitelor sensuri ce se pot atribui formulelor
de cancelarie va fi desăvârşită în acest context.
Participarea românilor ca factor constituţional la adunările de stări
transilvane este o realitate a istoriei. în cronologia evenimentelor, evoluţia
instituţiei relevă trei etape care permit analiza reprezentării românilor în
congregaţiile generale din Transilvania voievodală.
Prima etapă se încadrează perioadei secolelor XIII-XIV, având ca limită
superioară Diplomele din anul 1366 ale regelui Ludovic I de Anjou (1342-1382).
Cea de-a doua etapă este marcată de consecinţele politico-juridice şi socio-
religioase ale acestor diplome asupra statutului românilor, prin diminuarea
rolului lor politic manifestat în numele propriului grup etnic şi sfârşeşte în
contextul încheierii „uniunii frăţeşti" de la Căpâlna, în septembrie 1437. A treia
etapă, în care se codifică statutul politic al Transilvaniei şi „stărilor" ei prin
reînnoirea succesivă a Uniunii de la Căpâlna şi elaborarea Codului Tripartit,
este cuprinsă între 1438 şi 1540. O consecinţă a dezvoltării particulare a
voievodatului transilvan în această etapă este şi crearea condiţiilor pentru
dezvoltarea instituţiei Congregaţiilor generale şi tranziţia spre Dieta Principatului
autonom al Transilvaniei.
În perioada de la sfârşitul secolului al XIII-iea şi prima jumătate a celui de-
al XVI-iea românii, populaţia autohtonă şi majoritară în Transilvania, participă la
congregaţiile generale voievodale în condiţii care se modifică treptat, datorită
politicii regalităţii maghiare. Între 1291-1366 ei îşi reprezintă grupul etnic în
Adunările de stări, aflându-se în procesul constituirii propriei „universităţi". De
la jumătatea secolului al XIV-iea până la sfârşitul perioadei voievodale, pe
măsura amplificării politicii de opresiune socială, politică şi confesională din
partea Ungariei, rolul politic al românilor este treptat diminuat, până la a fi
suprimat complet ca participare in numele propriei etnii.
În ultimele două etape, cu o încărcătură istorică deosebită, românii
suportă impactul prozelitismului catolic şi politica regală de deposedare a celor
din rândul cnezilor şi voievozilor. În acest fel, instaurarea unei forme de
autonomie românească în Transilvania a fost împiedicată. De aceea, dezvoltarea
socială a românilor s-a angajat pe drumul independenţei, în special în „ţările
autonome ale Făgăraşului şi Haţegului". 95
Faptele care privesc rolul politic şi militar al românilor din Transilvania
trebuie integrat şi interpretat în contextul în care se manifestă. Pentru că
prerogativele lor militare sunt recunoscute şi consacrate juridic, rostul lor militar
dezvăluie mai adânc rolul lor politic. Ele îşi aşează conţinutul pe evenimente
95. E. Berlâsz, Seigneur hongroise -paysan roumain en Transylvanie, în RHC, XXIV Annee, Nouvelle serie,
Teme IV, No 3-4, 1946, Paris, p. 234-235.
www.cimec.ro
care au o legătură majoră cu istoria Ţărilor române de la sud şi est de Carpaţi,

în contextul constituirii celor două „libertăţi româneşti" (N.lorga).
Menţionând reprezentanţii, primele informaţii asupra instituţiei congre-
gaţiilor generale în Transilvania voievodală, permit identificarea lor sub aspect
social şi etnic-corporativ. Dacă în congregaţia generală din anul 1288 se
menţionează doar participarea reprezentanţilor nobilimii transilvane
(convocacione generali nobilium regni Transilvam), un an mai târziu (1289), cu
prilejul convocării congregaţiei generale de la Alba Iulia de către regele Ladislau
al IV-iea, sunt de faţă „ universos viros religiosos, nobiles Ungaros, Saxones el
Sycules partis Transsilvanne'. 96 Progresul în planul reprezentării, care reflectă
adevărata situaţie existentă din punct de vedere politico-juridic în cadrul
constituţional al voievodatului Transilvaniei, se constată în anul 1291, în
congregaţia generală de la Alba Iulia (universis Nobilibus, Saxonibus, Syculiset
Olachys). 97 Ea subliniază maturizarea instituţiei adunărilor de stări.
Românii nu puteau delega decât cnezi şi voievozi aleşi după obiceiul
pământului, egali ai reprezentanţilor saşilor, secuilor şi ungurilor, poate unii deja
înnobilaţi, dar oricum asimilaţi acestora. Reprezentanţii românilor în congregaţia
generală nu se confundă cu cei ai nobilimii maghiare.
În privinţa congregaţiei generale din 11 martie 1291, convocată de regele
Andrei al III-iea la Alba Iulia, caracterizată drept „o adunare constituţională, de
reforme", rămâne remarcabilă aprecier~a lui N. Iorga: „E o adevărată revoluţie.
Saşii nu mai sânt numai o universitate cuprinzând pe urmaşii de toate clasele şi
categoriile ai coloniştilor cu diplomă; tot aşa nu există secui ca atari, ci, iarăşi,
numai acei dintre dânşii cari pot fi asimilaţi cu nobilii. Românii, puşi alături de
corpurile cu drepturi, au acelaşi rang politic, şi aceasta presupune nu chemarea
ciobanilor şi a plugarilor, ci numai a unui număr de fruntaşi. Dintre Unguri, al
căror nume naţional chiar nu este rostit, se ţin în samă numai cei ce fac parte
din clasa de sus. Şi oamenii separaţi aşa de mult şi, se părea, definitiv prin
situaţia lor juridică, sânt aduşi astfel a colabora". 98 Identificarea reprezentanţilor
este posibilă şi transpare în acelaşi fel din conţinutul unor documente anterioare
ori contemporane celui care subliniază participarea românilor ca factor
constituţional la adunarea stărilor transilvane pentru rezolvarea problemelor
majore ale ţării (pro reformatione status eorundem).
Dificultatea regalităţii maghiare de a suprima de la început organizarea
românilor şi constituirea românilor într-o universitas după formula corporativă a
96. DIA. C. XIII, li. p. 309-310, doc. 349. Ukb., I, p. 161, doc. 227.
97. DIA. C, XIII, li, p. 369, doc. 403. Ukb., I, p. 172-176, doc. 242.
9B. N. Iorga, Istoria Românilor, voi. III (Ctitorii), Bucureşti, 1937, p. 147. În acelaşi sens, v. recentJ. Nouzille,
Transilvania, zonâ de contacte şi conflicte, Edit. Encicloptedică, Bucureşti, 1995, p. 90: „în secolele XIII-XIV
românii sunt parte constitulivă a Transilvaniei, alături ~e nobilii maghiari, saşi şi secui. Ei participă la conducerea
voievodatului Transilvaniei şi a comitatelor existente în vestul acesteia, făcând parte din adunări_le de stări
(congregationes sau universitates)."
www.cimec.ro
epocii, se explică pe de o parte prin necesitatea pentru orice instituţie de a

sprijini iniţial pe consensul social care triumfă în obicei (consuetudo terrae), al
feudalităţii existente în Transilvania. Legea scrisă, care intervine ulterior şi se
suprapune dreptului nescris existent Uus Valachicum ab antiquo) implicând
schimbări de structură, este cea care va modifica substanţial situaţia de la
început, dar numai ni\7'elul organizării instituţiilor centrale. Sub forma decretelor
regale, aceasta îşi găseşte expresia în politica regelui Ludovic I din anul 1366.
Ordinea existentă, capabilă să constituie punctul de plecare al unei
dezvoltări instituţionale centrale autohtone, a fost înlocuită treptat cu ordinea
cuceritorilor. Vechile valori instituţionale, de tradiţie românească, au putut fi
conservate doar în autonomiile româneşti.
Ridicarea şi menţinerea românilor în rândurile stării nobiliare din
Transilvania este, în principal, urmarea rostului, aportului şi meritelor militare
dovedite În curgerea vremii. În acelaşi timp, este expresia modificării situaţiei
geopolitice din sudul Carpaţilor şi, în general, din Balcani prin extinderea ariei
de dominaţie a regatului arpadian în prima jumătate a secolului al XIII-iea.
Răsplată a fidelităţii şi faptelor de arme, regii Ungariei au întărit permanent
stăpânirile cnezilor români. Este urmarea pe care istoricul maghiar E. Berlasz
o aprecia în următorii termeni: „Misiunea militară seculară a creat un grup de
elită românesc preponderent, care şi-a asigurat rangul de nobili cu capacitate
deplina'. 99 La începutul secolului al XV-iea, această regulă era statuată în
Tripartitum: „Apoi adevărata nobilitate se dobândeşte prin slujbe şi disciplina
militară şi prin celelalte însuşiri şi virtuţi sufleteşti şi trupeşti". 100
În virtutea principiului feudal pe care este fondată organizarea corporativă
a stărilor (consilium et auxilium), românii au fost integraţi în sistemul politic
transilvan, asociaţi la rezolvarea problemelor de interes public şi privat. „Acolo
unde un contingent armat Îşi urmează seniorul În expediţie - aprecia Gh.I.
Brătianu 101 - ori ia parte la apărarea domeniului său, este"fn mod egal loc pentru
vasal În sfat, care este Însărcinat cu administrarea teritoriului şi Împărţirea
justiţiei'.
Rostul militar al românilor din voievodatul Transilvaniei în luptele susţinute
de regat şi angajarea lor în acest sens, se bucură de o primă menţiune
documentară la 1210. 102 Menţionarea precisă a diviziunilor de diferită provenienţă
etnică (associatis sibi Saxonibus, Olacis, Siculis el Bissenis), dovedeşte
tratamentul egal de care se bucurau românii în îndeplinirea obligaţiilor militare,
99. Op. cit. p. 237. În acelaşi sens, diferit de aserţiunile sale majoritar neştiinţifice, I. Szabo, L'assirnilation
etnique dans le bassin des Carpathes (avani 1918), în RHC, XXXI (1943). Tome 1••, N• 3-4, Paris, 1943, p. 287.
L. Găldi, L'influence de la civilisation hongroise sur l'aclivite scientilique des Roumains en Transylvanie, în RHC,
XXXI, 1943, p. 341-342.
100. Tripartitum, T. I, 4, &1.
101. Les Assemblees d'etates et Ies Roumains en Transylvanie, în AER, XIII-XIV, 1974, Paris, p. 22.
102.DRH, C, I, pp. 28-29. V. şi N. Stoicescu, O falsă problemă istorică- discontinuitatea poporului romăn
pe teritoriul strămoşesc, Edit. Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti, 1993, p. 272.
www.cimec.ro
caracteristic pentru o popula/ie liberă, importanţa şi valoarea lor militară

recunoscută. Organizarea militară a românilor din jurul Sibiului, ca de altfel de
pe întreg cuprinsul Transilvaniei, nu putea fi o improvizaţie, obligaţiile lor militare
fiind îri acelaşi fel amintite şi ulterior.
Perioada care a urmat este presărată de conflicte mai mari sau mai mici,
între care cele cu tătarii (1241), războiul dintre „tată şi fiu" (Bela al IV-iea şi
, ,ducele" Ştefan) început la 1262 şi războaie purtate în afara regatului maghiar.
Românii fac parte din oastea transilvană care, alături de cea regală ia parte la
bătălia de la Kreussenbrun în anul 1266 (et diversorum Sclavorum, Siculorum
quoque et Valachorum). 103
La distanţă de aproape opt decenii de la prima atestare a organizării
militare a românilor din Transilvania după cucerirea maghiară, conflictul regelui
Ladislau al IV-iea cu nobilii şi Biserica romano-catolică readuce în actualitate
rostul şi existenţa organizaţiei lor militare. Cu atât mai importantă este informaţia
documentară, cu cât ea se referă la un eveniment produs în proximitatea
organizării şi convocării primei congregaţii generale voievodale. În vara anului
1288 Lodomer, arhiepiscopul de Strigoniu (Esztergom), adresa un apel
, ,preposistis, decanis, plebanis, universique nobllibus Ungarorum, Saxonibus,
Syculis et Volachis de Cybiniensi et de Burcia comitatibus Transilvan/', pentru
a refuza să acorde ajutor militar lui Ladislau al IV-iea, retras în Ţara Bârsei. 104
Din perspectiva acestui eveniment s-ar putea aprecia că românii din
provincia Sibiului şi Ţara Bârsei, aflaţi pe fundus regius, au participat la
congregaţia generală voievodală din 8 iunie 1288, ei bucurându-se aici de libera
conditionis. O corelare a datelor cu evenimentele politico-militare o susţin. Este
cert însă faptul că în acest context s-a manifestat actul de suveranitate al
voievodului Roland Borşa, în timpul căruia a fost organizată şi s-a convocat
prima congregaţie generală în Transilvania.
Scopul militar urmărit, pe o parte de rege, de cealaltă de opozanţii săi în
frunte cu Biserica, nu constituia un scop în sine. El era subsumat celui politic,
prevalent. Fiind conexe, cu atât mai mult cele două scopuri subliniază poziţia
românilor ca factor constituţional, cu drepturi politice şi abilitaţi să participe la
viaţa de drept public a Transilvaniei. Românii sunt trataţi pe plan de egalitate cu
saşii şi secuii şi în privinţa obligaţiilor fiscale. Dintr-un act al regelui Bela al IV-
iea în favoareSt arhiepiscopiei de Strigoniu pentru perceperea dijmei regale de
la secui şi români (similiter in decimis precipiendis regalium proventum ex parte
Siculorum et Olacorum, in pecudibus, precoribus, animalibus, quibuslibet,
exceptio terragijs Saxonum), dat la 16 decembrie 1256, precum şi în anul 1263
103. Ottocar, regele Boem iei, scria papei Alexandru al IV-iea despre conflictul cu Bela al IV-iea, din oastea
căruia făceau parte şi români (Hurmuzaki, I, p.287, doc. 211.) Pentru amănunte, v. M.P. Dan, Cehi, Slovaci şi
Români în veacurile XIII-XVI, Tiparul Tipografiei „Progresul", Sibiu, 1944, p. 18.
104. DIA. C, XIII, li, pp. 296-297, doc. 337. Documentul poate li datat la 8 mai 1288, deci exact înainte de
convocarea primei congregaţii generale din Transilvania.
www.cimec.ro
(/tem similiter de pecudibus et pecoribus exigendis ab Olachis et Siculis idem

Archiepiscopus percipiet decimam partem) nu transpare nici o diferenţă în
privinţa dreptului acesteia de a strânge dijmele din veniturile regale. 105
La sosirea ungurilor, societatea transilvană românească se afla în curs de
feudalizare, în cadrul propriilor formaţiuni politice. Continuare a acestui proces,
numeroşi cnezi urcă trepte în ierarhia feudală până la cele nobiliare mici şi
mijlocii, apoi şi superioaril.
Încurajată de regii angevini, formarea „noii nobilimi" în Transiiefania
include în acest proces şi clasa cnezilor şi voievozilor români (nobiles O/ach~.
Existenţa a patru categorii de cnezi şi voievozi în secolul al XIV-lea 106 reflectă
mobilitatea permanentă în societatea românească transilvană, datorată între
altele acestui proces. Categoria cnezilor-nobili şi-a pierdut treptat calitatea
cnezială românească şi ortodoxă, pe măsura integrării în „starea" nobiliară
maghiară şi catolică. Cnezatul lor nu se mai baza pe autoritatea conferită de
obşte. Stăpânirile „sub nomine keneziatus" devin „nomine regio" 101 , cu drept
deplin, perpetuu şi irevocab11. În consecinţă, calitatea în care au participat
românii în congregaţiile generale din Transilvania nu poate fi decât aceea de
cnez şi voievod asimilat nobilului, ori nobil cu capacitate deplină, reprezentant
al propriei etnii. Treptat, până în anul 1437, românii vor fi deposedaţi de
drepturile politice, egale până atunci celor ale ungurilor, saşilor şi secuilor şi nu
vor mai putea reprezenta comunitatea lor etnică.
Tăcerea documentelor din perioada ulterioară şi, în egală măsură, în
intervalul care desparte cele două congregaţii generale voievodale în care
românii sunt menţionaţi distinct (1292-1355), nu poate fi considerată în justificarea
absenţei lor din adunări. Interpretarea diferitelor formule de cancelarie oferă
suportul unor concluzii reale privind participarea românilor, cu certitudine în
calitate de nobili, reprezentanţi ai ordinului căruia au "fost integraţi cnezii şi
voievozii care au acceptat religia catolică. Se adaugă, în numeroase cazuri,
participarea cnezilor de rând, asemenea secuilor liberi (comuni). Posibilitatea
reprezentării lor în sistemul politic al voievodatului pe temeiul unor structuri
teritorial-politice autonome, s-a datorat pe de o parte obligaţiilor şi aportului
militar considerabil acordat regatului maghiar începând cu secolul al XIII-iea,
diminuării presiunii catolice în aceeaşi perioadă, crizei de sistem a regatului şi
egalităţii de tratament sub aspectul obligaţiilor militare şi fiscale.
105. Hurmuzaki, I, p. 276, doc. 204 (1256); p. 307, doc. 222 (1263). Szek, Okl., I, p. 13, doc. 10 (1256); p.
14, doc. 12(1263).
106. Pentru amănunte, v. I.A. Pop, Statutul cnezilor supuşi pe domeniile feudale din Transilvania în secolul
al XIV-iea, în Civilizalie medievală şi modernă (studii istorice). Edit. Dacia, Cluj-Napoca, 1985, p. 103, 109, 113-
114.
107. Şt. Pascu, Rolul cnezilor din Transilvania în lupta antiotomană a lui Iancu de Hunedoara, în SGI, VII,
1957, nr. 1-4, p. 30-31.
www.cimec.ro
Românii - factor constituţional În adunarea stărilor transilvane din anul

1291. Andrei al I II-iea a încercat să-şi întemeieze acţiunile politice cu sprijinul
nobilimii şi al celorlalte stări privilegiate, cărora le-a recunoscut statutul de
factor constituţional. El a convocat congregaţia generală a stărilor transilvane
la 11 martie 1291 în Alba Iulia „universis Nobilibus, Saxonibus, Syculis et
Olachys'. 108
Documentul congregaţiei generale transilvane din 1291 a fost supus
contestărilor, fie din punct de vedere al auteticităţii, fie al scopului pentru care
a fost convocată adunarea stărilor şi a reprezentării românilor.
Scopul adunării stărilor din 11 martie 1291. Singurul document al
congregaţiei generale convocată de regele Andrei al III-iea la Alba Iulia,
precizează că scopul principal al acesteia l-a constituit o reformă generală a ţării
Transilvaniei şi a situaţiei stărilor privilegiate. Acest obiectiv se înscrie în politica
generală promovată de regalitate pentru reformarea regatului, în situaţia de
criză în care Andrei al I II-iea a venit la tronul Ungariei.
Identitatea formulei „pro reformationem status eorundem", care indică
scopul convocării adunării stărilor privilegiate, cu cele utilizate în aceeaşi
perioadă de Ladislâu al IV-iea când a convocat la 1289 dieta regatului „super
ordinatione et reformatione totius status regni nostr/' 109 , apoi de către Andrei al
III-iea în cea de la Râkos (pentru reformarea patriei) 110 , se regăseşte prin scop
· şi conţinut. Perfect transparentă în privinţa laturii politice a scopului pentru care
a fost convocată, evidenţiată în acest sens şi de iniţiativa regală, congregaţia
generală de la Alba Iulia a fost precedată de o confirmare genera_lă a privilegiilor.
În faţa repetatelor manifestări de autonomie ale Transilvaniei, regele a încercat
să atragă stările privilegiate pentru a le contrapune voievodului în cadrul entităţii
teritoriale care tindea la emancipare. Dorinţa lui manifestă de a desfiinţa
„regnum Transilvaniae" consolidat în timpul lui Roland Borşa, s-a încheiat
printr-un eşec.
Cele patru stări privilegiate din Transilvania au fost reprezentate în cadrul
raporturilor de drept care le conferea asocierea la guvernare. În ciuda caracterului
provincial al acestor decizii, ele nu pot fi disociate de cele ale dietei maghiare
din anul 1289, considerate drept o „constituţie" a Ungariei.
Ordinea enumerării scopurilor, reprezentanţilor şi a dezbaterilor. În ordinea
importanţei lor, documentul congregaţional de la 1291 enumeră două probleme
distincte: măi întâi es1e formulat scopul general - pro reformatione status
eorundem-şi doar în al doilea rând cercetarea revendicărilor nobilului Ugrinus.
În mod identic sunt enumeraţi participanţii, aceeaşi în ambele situaţii („făcând
noi adunare cu toţi nobilii, saşii; secuii şi românii pentru Îndreptarea stării lor, la
sfatul tuturor prelaţilor şi baronilor care se aflau atunci În jurul nostru':· „am
108. DIA. C, XIII, li, p. 369, doc. 403; Ukb., I, p. 177, doc. 244.
109. Codex Diplomaticus Hungariae Ecclesiasticus ac civilis, Budae, Typis Tipogr. Regiae Universitatis
Ungariae, Tom VII, voi. li, 1832, p. 121, doc. 383.
110. Magyar tOrlenete, li, p. 39-40.
www.cimec.ro
dispus să se cerceteze de către aceeaşi nobili, saşi, secui şi români, dacă

amintitele posesiuni aparţin de drept şi după lege magistrului Ugrinus").
Cele două probleme dezbătute în adunare sunt total diferite. Este prevalentă
prima problemă, de ordin şi interes public, care subliniază efortul regelui de a-
şi atrage stările transilvane prin asociere la guvernare şi întărirea privilegiilor.
A doua problemă este de ordin privat, subsecventă dezbaterii principale (pro
reformatione status eorundem) la 11 martie 1291, dar cauza nobilului Ugrinus
este una specială, in care se manifestă direct interesul regalităţii.
Românii - martori sau reprezentanţi ai stărilor transilvane În numele
propriei etnii? Lămurirea participării românilor la congregaţia generală de la
Alba Iulia a devenit, într-un fel, piatra unghiulară a înţelegerii statutului social-
politic şi juridic al românilor în sistemul constituţional al voievodatului
Transilvaniei.
Punctul de plecare îl constituie calitatea în care românii au participat la
adunarea stărilor transilvane: reprezentanţi ai stărilor lor în nume etnic, ori
martori la judecarea cauzei lui Ugrinus. Unul din argumentele în sprijinul
participării românilor la congregaţia generală ca factor constituţional l-ar constitui
caracterul Întâmplător 111 al dezbaterii revendicărilor formulate de Ugrinus, în
privinţa moşiilor Făgăraş şi Sâmbăta, în cadrul aceleeaşi adunări. în acest fel,
este subliniată partea politică a congregaţiei generale, susţinută de hotărârile
care trebuiau luate în scop reformator, depăşind caracterul unor mărturii şi
măsuri judiciare. ·
Trebuie însă avute în vedere două aspecte importante ale problemei.
Primul se referă la formula ,,surgendo in ipsa congregatione nostra", care ar
conferi un sens incidental dezbaterii cauzei lui Ugrinus. Al doilea aspect
dezvăluie relaţia directă între dezbaterile de interes public care vor fi avut loc
(pro reformatione status eorundem) şi judecarea plângerilor nobilului Ugrinus
prin care, menţionam anterior, se rezolva o problemă adiacentă scopului
principal, materializându-se politica regală în Transilvania prin introducerea
unor nobili unguri în stăpânirea unor părţi din autonomiile româneşti.
Cercetarea unui mare număr de documente a demonstrat că expresia
, , surgendo in ipsa congregatione nostrei' reprezintă o lormulă procedurală prin
care se dă cuvântul părţilor în proces, pentru a-şi prezenta plângerile sau a-şi
preciza poziţia. Ea se găseşte într-o diversitate tipologică în documentele
congregaţionale începând cu secolul al XIV-iea, în alternanţă cu altele, deja
consacrate (in personis presenciam veniendo).
Ugrinus va fi venit desigur pregătit la adunare, cu actele justificative în
revendicarea posesiunilor Sâmbăta şi Făgăraş, pentru a cere soluţionarea
acesteia. În contextul în care s-a desfăşurat congregaţia generală, este greu de
111. I.A. Pop, Instituţii medievale româneşti. Adunări cneziale şi nobiliare (boiereşti) în secolele XIV-XVI,
Edit. Dacia, Cluj-Napoca, 1991, p. 16, Gh. I. Brătianu, op. cit., p. 16.
www.cimec.ro
precizat dacă nobilul a,, profitat" 112 de convocarea stărilor transilvane. Problema
lui Ugrinus putea face parte din strategia generală a regalităţii pentru introducerea
stăpânirii maghiare în Ţara Făgăraşului şi, mai mult, era conformă scopului
principal al convocării adunării de stări şi nu privea doar rezolvarea unei
probleme personale.
Este astfel evident că nici prezenţa românilor la adunare nu este
întâmplătoare. Conform principiului feudal, nobilul Ugrinus nu putea fi judecat
(în speţă dezbaterea revendicărilor acestuia) decât de către şi între egalii săi.
În această calitate au participat şi românii, egali cu reprezentanţii nobililor,
saşilor şi secuilor. Deci calitatea de simpli martori se exclude ab initio, altfel ar
însemna să considerăm pe toţi cei care au participat la cercetarea şi judecarea
revendicărilor pentru restituirea proprietăţilor nobilului Ugrinus (cercetarea s-a
făcut „de către aceeaşi nobili, saşi, secui şi români") ca având doar calitatea de
martori. În documentul adunării de la 1291, românii sunt menţionaţi identic în
relaţie cu ambele probleme discutate, atât cele de ordin public,.cât şi de ordin
privat.
Trebuie să avem în vedere că participarea românilor nu s-a făcut în
virtutea faptului că ei cunoşteau cel mai bine ·„obiceiul" ţării. Judecata şi
hotărârea luată în cauza lui Ugrinus s-a făcut prin dovedirea dreptului de
proprietate cu acte regale, cercetate de toţi participanţii după, ,obiceiul regatului"
(consuetudo regni) şi nu după „jus Valachicum". Posesiunile Făgăraş şi Sâmbăta
aparţineau „de drept şi după lege" magistrului Ugrinus şi erau dobândite în
virtutea unui act regal, care li se va impune şi românilor începând din secolul al
XIV-iea, în justificarea proprietăţii. Este evident că de această dată românii s-
au pronunţat asupra autenticităţii actelor, alături de nobili, saşi şi secui, într-o
altă formă procedurală decât cea a „pământului" şi în virtutea dreptului de care
se bucurau ca factor constituţional al ţării Transilvaniei, în prezenţa regelui care
le-a acordat.
Delimitarea teritoriului de reprezentare. Participarea românilor la
congregaţia generală din 11 martie 1291 se întemeia pe existenţa unor autonomii
teritoriale, în cadrul cărora ei s-au manifestat ca stare politică, în curs de
constituire a propriei „universităţi". Delimitarea teritoriului din care au fost
convocaţi reprezentanţii românilor la adunare se pune în relaţie directă cu
problemele dezbătute în cadrul acesteia. Nimic nu este mai puţin probabil,
aprecia Gh.l.-Brătianu 113 , decât că „Terra Balachorum" menţionată din anul
1222, era singura autonomie românească din Transilvania. De aceea, a admite
că la congregaţia generală din 1291 au participat doar românii din Ţara Oltului,
ar însemna să considerăm, în primul rând că unicul scop al adunării a fost
restaurarea drepturilor de proprietate ale magistrului Ugrinus şi, în al doilea rând
că românii din acest teritoriu autonom au fost convocaţi numai ca martori într-
112. A. Decei, Contribution a 1'6tude de la situation politique des Roumains de Transylvanie au XIII' el au
.XIV• siecle, in Revue de Transylvanie, Tome VI, 1940, No 2, Cluj, p. 223.
113. Op. cil., p. 21. În acelaşi sens, I.A. Pop, op. cit„ p. 17.
www.cimec.ro
464 Stările privilegiate în congregaţiile din Transilvan!a
o cauză privată. Singurul indiciu pentru restrângerea delimitării teritoriului l-ar

constitui posesiunile Făgăraş şi Sâmbăta, aflate în teritoriul stăpânit de români.
Această menţiune nu are relevanţă pentru scopul general al convocării decât în
sensul interesului manifestat de regalitate pentru a restrânge autoritatea românilor
pe un teritoriu în care autonomia lor se manifesta puternic. În privinţa scopului
adunării, celelalte documente emise de regele Andrei al 111-lea în timpul şederii
sale în Transilvania, prin care confirmă dreptul de proprietate în numeroase alte
cazuri, nu fac menţiunea congregaţiei generale „pro reformatione status
eorundem". Acestea sunt cauze strict private, care nu au dimensiunea importanţei
pe care Ţara Făgăraşului a căpătat-o pentru regalitate.
Alte remarcabile informaţii documentare din secolul al XIII-iea confirmă
existenţa şi evoluţia autonomă a românilor în partea de sud-est a Transilvaniei,
precum şi în alte zone geografico-istorice. Terra Blachorum (Ţara Oltului sau a
Făgăraşului) apare în actele anului 1222, emise de papa Honoriu şi regele
Andrei al II-iea în favoarea Ordinului Teutonic 114 • Într-un document din anul 1252
o parte din aceasta este numită „ Terre b/acorum de Kyrcft' (pământul românilor
din Cârţa) 115 • Prin introducerea repetată a clericilor catolici şi nobilimii în
stăpânirea unor părţi (moşii) din Ţara Oltului, amputările teritoriale au redus
dimensiunea acestei entităţi româneşti. Deja din anul 1223 o parte a „pământului
luat de la români" (terra exempta de Blaccis) era confirmat în stăpânirea
mănăstirii Cârţa 116 • În anul 1322, un document prin care regele Carol Robert de
Anjou întărea libertăţile mănăstirii, aminteşte distinct „Kercz Valachorum" 117 •
Matia Corvin a desfiinţat în anul 1474 mănăstirea catolică de la Cârţa 118 , iar
peste două secole şi jumătate voievodul Petru Gereb o menţiona în documentul
dat la Turda în 23 ianuarie 1479 ca mănăstirea ce s-a aflat „inter terras
Olacorum de Kijrch" 119 •
Privilegiul di.n anul 1224 (Andraeanum) acorda saşilor drept de folosinţă
comună (usus communes exercendo) asupra pădurii „românilor şi pecenegilor"
(silvam Blacorum et Bissenorum). Dificil de localizat, dar raportată la limitele
teritoriale ale privilegiului regal, „pădurea românilor" pare a se fi întins între
Orăştie şi Baraolt ( Varas et Borolf}. Este vorba de acel fundus regius pe care
românii locuiau împreună cu saşii, care nu se reduce numai la Ţara Oltului, şi
cărora le era adresat apelul din anul 1288 de către Lodomer, arhiepiscopul de
Strigoniu, pentru a nu acorda sprijin militar lui Ladislau al IV-iea.
114. Hurmuzaki, I, p. 74, doc. 54, p. 76, doc. 55. DRH. D, pp. 5-6, doc. 2, Szek. Okl., I, p. 4-5, doc. 4.
115. Hurmuzaki, I, p. 254, doc.149, DIA. C, XIII, li, p. 5-6, doc. 4. Szek. Okl., l,'P. 9-12, doc. 9; voi. li, p. 228-
229, doc. 183 (conlirmatio din anul 1479)
116. Hurmurzaki, I, p. 79, doc. 57
117. Ibidem, p. 581-584, doc. 460. În anul 1329 regele Carol Roberl întăreşte privilegile mănăstirii Cârţa,
confirmate la 1322 (Arh. Naţionale, Sibiu, Colecţia de documente medievale, Ul-5)
118. Arh. Naţionale, Sibiu, Colecţia de documente medievale, Ull-350
119. Szek. Okl., I, p. 9-12, doc. 9; p. 225-230, doc. 183
www.cimec.ro
Ca şi în.Ţara Făgăraşului şi în Haţeg, teritoriu desprins dintr-o precedentă

unitate cu voievodatul lui Litovoi (excepta terra Harszoc) 120 , se manifesta
autonomia românească, însă în forme inferioare, acoperite de autoritatea
instituţiilor regale. Adunările româneşti din Ţara Haţegului, la care participau ca
, ,preşedinţi" regele, voievodul, comiţi, bani sau castelani, au conservat tradiţiile
şi instituţiile autohtone. Drepturile şi libertăţile (pro ipsorum iuribus restaurandis)
le erau recunoscute şi întărite în forme care amintesc practici timpurii ale
congregaţiilor generale voievodale, iar cnezimea Ţării Haţegului a impus
recunoaşterea valorii militare a românilor şi a deschis drumul unei lungi perioade
de înnobilări.
Continuitatea formelor tradiţionale de organizare românească s-a
manifestat sub autoritatea superioară a regatului în toate teritoriile intracarpatice,
în părţile de sud-vest şi nord ale Munţilor Apuseni unde populaţia românească
a fost dintotdeauna majoritară. Ţara Maramureşului (terra Maramorosiensi) a
intrat progresiv, începând cu secolul al XIII-iea, sub autoritatea regală. Aceasta
a găsit în Maramureş la sfârşitul secolului al XIII-iea şi începutul celui de-al XIV-
iea, o clasă de feudali români 121 • Dintre aceştia vor fi fost şi reprezentanţi ai
românilor la adunarea stărilor din anul 1291. La 1 ~59 mai mult de jumătate din
teritoriul Maramureşului era deja întărit cu drept cnezial sau nobiliar unor familii
de cnezi locali 122 • Dintre cnezii şi voievozii români din aceste entităţi româneşti
se vor ridica nobili, condiţionaţi de religie şi întărirea proprietăţii cu act regal.
Populaţia românească apare multă vreme minoritară în partea de est a
Transilvania, în „/ara Secuilor" (Terra Sicu/orum, Szekelyf6/d). l.l.Russu 123
sublinia că teritoriul ocupat în etape de către secui era locuit de români şi, poate
în unele zone, resturi din populaţiile slave, pecenege şi cumane, în măsura în
care „nu s-au integrat populaţiei românofone". Românii au trebuit să se
adapteze treptat situaţiei, neavând altă cale de integrare economică, socială şi
politică decât în forme şi în limba maghiară. O mică parte dintre români s-au
ridicat între „fruntaşi", unii au fost chiar înnobilaţi, ceea ce se consideră a fi fost
„prima etapă a dispariţiei lor", între maghiaro-secui 124 • În anul 1426 sunt
consemnaţi într-un document al regelui Sigismund de Luxemburg , , fideles nostri
Joannes Kenesius dictus Magyar, el Radu/ filius Czako de Bereckfalva", în
localitatea românească Breţcu (vil/a Valachalis Bereckfalva), din Ţara Secuilor
(Terra Siculorum) 125 •
În secolul al XIII-iea românii sunt menţionaţi în egală măsură şi în partea
de vest a Transilvaniei, de cele mai multe ori în legătură cu aportul lor militar,
120. Ş. Papacoslea, op. cit., p. 79-80. D. Prodan, Boieri şi vecini în Ţara Făgăraşului în sec. XVI-XVIII, în
voi. Din istoria Transilvaniei. Studii şi evocări, Edit. Enciclopedică, Bucureşti, 1991, p. 1O •
121. A. Popa, Ţara Maramureşului în veacul al XIV-iea (cu o prefaţă de M. Berza), Edit. Academiei RSA,
Bucureşti, 1970, p. 56
122. Ibidem p. 172
123. 1.1. Russu, Românii şi secuii, Ediţie îngrijită de Ioan Opriş, Edil. Ştiinţifică, Bucureşti, 1990, p. 36-39
124. Ibidem, p. 43
125. Szek. Okl., p. 120, doc. 100. Pentru amănunte privind antroponime româneşti în secuime, v. I.I. Russu,
op. cit., p. 216-234
www.cimec.ro
pentru aceasta fiindu-le întărite stăpâniri de moşii. Evenimente ulterioare

congregaţiei generale de la Alba Iulia din anul 1291, readuc în actualitate
conflictul regelui Ungariei cu voievodul Trasilvaniei, considerat infidel. Noua
răzvrătire a lui Roland Borşa este pusă în legătură cu introducerea lui
Ugrinus în stăpânierea unor moşii din Ţara Oltului. La 23 mai 1294 voievodul
înch_eia un armistiţiu cu magistrul Iacob, fratele episcopului de Oradea,
apărătorul cetăţii Feneş (Finiş), obligându-se să-l apere 15 zile contra tuturor
atacurilor, fie că vin din partea românilor sau a ungurilor (ab omnibus sive
Ungaros sive Olachys siV€J nostri sive ecc/esie) 126 • Pe întregul teritoriu dintre
Beiuş şi Oradea exista o numeroasă populaţie românească. Continuitatea de
locuire în forme tradiţionale, cu instituţii proprii, este frecvent atestată pentru
zona Crişuri lor, unde pentru secolul al XIV-iea sunt cunoscute cinci districte
româneşti, iar un document din anul 141 O aminteşte desfăşurarea unei
adunări a cnezilor şi juraţilor în locul numit Finiş, pentru rezolvarea unei
pricini 121 •
Contextul politico-militar. Între convocarea românilor în adunarea
stărilor transilvane la 1291 şi evenimentele politico-militare din proximitatea
acesteia există o relaţie care nu poate fi ignorată. Răzvrătirea voievodului
„infidel" şi curentul de emigrări dincolo de Carpaţi, au accelerat politica
monarhică pentru menţinerea fidelităţii tuturor supuşilor faţă de coroană.
Regele Andrei al 111-lea a continuat lupta cu Roland Borşa, voievodul
Transilvaniei, pe două planuri. În primul rând, prin încercarea de a atrage
stările transilvane, pe care le-a convocat în scopul recunoaşterii şi întăririi
privilegiilor. În al doilea rând, destituirea voievodului „infidel" prin forţă
militară, în anul 1294. Regele a fost obligat şi de continuarea campaniei
militare contra lui Albert de Habsburg, în care scop trebuia să ridice noi
contingente şi să încerce să unească stările regatului în jurul tronului (pacea
se încheia în august 1291 ). Nevoia de ajutor militar este „o ipoteză mult mai
adevărată decât pare", aprecia Gh.I. Brătianu 128 • În.acest fel este din nou
pusă în evidenţă relaţia dintre obligaţiile militare ale românilor şi prezenţa lor
în congregaţiile generale transilvane. Nici convocarea succesivă a adunărilor
de stări, mai întâi în Ungaria şi apoi în Transilvania, nu este întâmplătoare.
Regele avea nevoie de sprijinul stărilor atât pe plan militar (auxilium) cât şi
pe plan politic (consi/ium), scopul declarat al adunărilor venind în întâmpinarea
acestora.
Curentul de emigrări din Transilvania, în special din regiunile ei
mărginaşe, spre sudul Carpaţilor a luat amploare, dar „descălecatul" trebuie
privit ca un curent de emigrare, aprecia Şt. Ştefănescu 129 şi nu ca „întemeiere"
126. Hurmuzaki, I, p. 524, doc. 424

127. I.A. Pop, Instituţii medievale, p. 164-165, 169
128. Gh. I. Brătianu, op. cit., p. 23
129. Şt. Ştelănescu, Ţara Românească de la Basarab I „intemeietorur• până la Mihai Viteazul, Edil.
Academiei RSA, Bucureşti, 1970, p. 30. Idem, Mişcări demogrelice în Ţările române până în sec. al XVII-iea, în
Unitate şi continuitate, p. 194 seq.
www.cimec.ro
a Ţării Româneşti. Contribuţia românilor transilvăneni, în majoritate din Ţara~

Făgăraşului şi relaţia posibil-existentă între convocarea congregaţiei generale
voievodale şi evenimentele cărora aceasta li se interpune, rămâne o realitate
incontestabilă. ·
Contextul politic priveşte deci intemeierea Ţării Româneşti. La finele
secolului al XIII-iea procesul de agregare a formaţiunilor româneşti de la sud de
Carpaţi s-a accelerat. Din documentul congregaţiei generale din 1291 lipsesc
orice referiri la plecarea românilor din Făgăraş, ori la confiscarea acestui
domeniu de la un voievod local rebel. Dar interpretarea documentului evidenţiază
unele aspecte demne de reţinut. Introducerea ascendenţei lui Ugrinus în
stăpânirea Făgăraşului şi Sâmbetei a fost un act de forţă al regalităţii maghiare
care, sublinia Ş.Papacostea 130 , a infiltrat în acest fel în Ţara Oltului o familie
nobiliară ungară. Prin hotărârea adunării din 1291 (restitutio in integrum) au fost
restabilite drepturile lui Ugrinus, recunoscându-se că cele două moşii (Fogoroş
et Zumbothe~ au aparţinut acestuia şi antecesorilor săi. Rămâne însă incertă
data preluării de către strămoşii lui Ugrinus a stăpânilor, ca şi pierderea lor.
În discursul rostit asupra originii lui Ugrinus şi a consecinţelor politico-
istorice care se pot deduce din acţiunea revendicativă a acestuia, I. Puşcariu 131
insista asupra lipsei unui act de introducere în stăpânire cu clauza nemine
contradicende şi a urmelor „de stăpânire faptică" a Făgăraşului şi Sâmbetei,
nici de el, nici de antecesorii ori· succesorii săi. Absenţa unui oponent în
congregaţia generală ar fi trebuit semnalată conform procedurilor de judecată şi
ea poate fi argumentată doar ipotetic, în sensul nemulţumirii unui voievod român
din Făgăraş, a cărui existenţă este şusţinută doar de tradiţie şi care prin
„descălecat" ar fi mutat centrul politic din Făgăraş, la sud de Carpaţi.
Perioada „tulbure" din regatul maghiar şi anarhia l-au determinat pe
Andrei al I II-iea să convoace în adunare toate stările transilvane- nobili, saşi,
secui şi români - recunoscute de regalitate, care trebuiau menţinute în fidelitate
faţă de coroană. În acelaşi timp, pierderea influenţei asupra teritoriilor de la sud
de munţi şi a Banatului de Severin a impus în mod deosebit modificarea atitudinii
faţă de români. Aceste teritorii erau compensate cu Ţara Oltului în stăpânirea
căreia, prin repetate amputări în defavoarea românilor, se infiltrase regalitatea.
Limitarea convocării românilor în congregaţiile generale la un anumit
teritoriu, respectiv la cei din Ţara Oltului în anul 1291 sau a Maramureşului la
1355, este urmarea asocierii stricte cu evenimentele politico-militare care au
însoţit întemeierea celor două „libertăţi româneşti" extracarpatice. Dacă la
1291 participarea este legată direct de creşterea fenomenului de emigrare în
special din Ţara făgăraşului, în contextul întemeierii Ţării Româneşti, s-a admis
că la adunarea stărilor au fost convocaţi numai românii din acest teritoriu. În
130. Ş Papacostea, op. cit. p. 169

131. Op. cit, p. 6
www.cimec.ro
acelaşi fel, întemeierea Moldovei şi revolta românilor din Maramureş, conduşi

de Bogdan din Cuhea, evenimente inseparabile prin efectele pe care le-au
generat, par să justifice reprezentarea românilor la congregaţia generală de la
1355, numai din acest teritoriu.
Faţă de aceste evenimente s-a pus problema menţinerii fidelităţii românilor
faţă de coroană, prin convocarea lor între stările transilvane la adunare. Intenţia
lui Andrei al III-iea de a atrage stările şi pacifica regatul prin întărirea privilegilor
şi asocierea lor la guvernare, în credinţa că în acest fel poate rezolva criza şi
anarhia, s-a manifestat în egală măsură în Ungaria şi Transilvania prin convocarea
lor în dietă şi în congregaţia generală voievodală. Când se pune problema
fidelităţii faţă de coroană, aceasta nu poate privi doar românii din Ţara Făgăraşului,
respectiv a Maramureşului la 1355. Românii sunt menţionaţi în ambele
documente, la 1291 ca şi la 1355 în mod identic cu nobilii, saşii şi secuii, deci
ca totalitate.şi, tot ca totalitate, se pune şi problema menţinerii fidelităţii ca
supuşi ai coroanei.
Dacă luăm în considerare faptul că politica regală era direcţionată de
asemenenea evenimente şi de nevoia ajutorului militar, putem aprec·ia că la
0
1291 şi 1355 se face în mod cu totul special menţiunea participării românilor în

legătură cu întemeierea Ţărilor Române - Moldova şi Ţara Românească - şi că
implicit regalitatea confirmă în acest fel datele istorice. în consecinţă, se poate
admite că este o participare mai numeroasă decât de obicei, când erau
convocaţi numai românii înnobilaţi. Ei au fost desemnaţi, ~esigur, din toate
zonele în care s-au afirmat autonomiile româneşti încadrate voievodatului
Transilvaniei, amintind aici Haţeg ul, FăJăraşul, Maramureşul, Banatul, Dobra şi
Valea Rodnei. Între argumentele care susţin aprecierea noastră în privinţa
delimitării teritoriale din care au fost reprezentaţi românii în congregaţiile
generale voievodale, pe lângă cele deja prezentate, se numără formula prin
care sunt desemnate stările în documente, ca făcând parte dintr-un anumit
teritoriu, oraş etc. Am amintit modul identic în care acestea au fost menţionate
·; 1 adunarea de la 1291 şi insistăm în continuare asupra unor aspecte prezentate
anterior. în situaţia creată de acţiunea militară a regelui Ladislau al IV-iea
Cu man ul în anul 1288, arhiepiscopul Lodomer de Strigoniu se adresa „Nobilibus
Ungarorum Saxonibus, Syculis el Valachis de Cybiniensis et de Burcia
comitatibus Transi/vanis" şi nu tuturor acestora, locuitori ai ţării Transilvaniei.
Informaţiile documentare sprijină această opinie, bazată pe analiza
comparată a modului de consemnare a reprezentanţilor în toate tipurile de
adu.nări locale. Documentele congregaţiilor nobilimii fac menţiunea exactă a
comitatelor reprezentate, fie că este vorba de _unul, mai multe sau toate cele
şapte comitate, nobiliare, ultimele fiind amintite în acest fel şi în Adunările de
stări voievodale. În _situaţia în care nu sunt precizate cele şapte comitate, ei sunt
cuprinşi ca totalitate a nobilimii ţării Transilvaniei, ceea ce indică implicit
teritoriul de reprezentare. La fel de exact sunt desemnaţi în congregaţiile
generale voievodale saşii şi secuii. Este vorba fie de totalitatea saşilor şi a
www.cimec.ro
secuilor, fie doar de saşii din cele Şapte (şi Două) Scaune, cei din oraşele
Bistriţa, Braşov şi Cluj, sau secuii „din toate scaunele" lor.
În consecinţă, poate fi vorba de o omisiune documentară în privinţa
teritoriului din care au fost desemnaţi reprezentanţii românilor în congregaţiile
generale din anii 1291 şi 1355? Răspunsul nu poate fi decât negativ, întrucât
documentul denumeşte totalitatea românilor şi celorlalte stări care au participat
la adunare, iar restrângerea teritoriului de reprezentare la Ţara Făgăraşului şi
a Maramureşului nu se mai susţine. Este adevărat, esenţial rămâne faptul istoric
care priveşte reprezentarea românilor în congregaţiile generale voievodale ca
factor constituţional în numele propriei etnii, dar pentru aceasta nu trebuie
omise principiile generale ale reprezentării şi trăsăturile particulare pe care
dezvoltarea instituţională a Transilvaniei le dezvăluie.
, ,Tăcerea" care se aşterne în privinţa participării românilor la congregaţiile
generale voievodale după anul 1291, a fost analizată şi argumentată diferit.
Gh.I. Brătianu 132 pune absenţa românilor de la adunările de stări în relaţie cu
constituirea Ţării Româneşti şi infidelitatea faţă de coroana maghiară. Din acest
motiv, adauga distinsul istoric, în anul 1292 în dieta Ungariei nu au fost
convocaţi românii, ci cumanii. Deosebirea rezidă în scopul adunării care
„neinteresând pe Români, dar privind pe Cumani", remarca N. lorga 133 , este în
măsură să explice cauza convocării celor din urmă, care prin atitudinea
confesinală şi militară din timpul lui Ladislau al IV-iea, au pus în pericol religia
catolică şi , ,caracterul etnic maghiar" al regatului. În ceea ce priveşte convocarea
cumanilor la dieta de la Buda, şi absenţa românilor, trebuie să avem în vedere
că este vorba de o adunare care s-a desfăşurat in afara Transilvaniei şi în care
au fost invitaţi reprezentanţii populaţiilor colonizate în regatul Ungariei, nu
autohtonii.
Reprezentarea românilor in adunarea stărilor transilvane din anul 1355.
Continuitatea participării românilor în sistemul politic al voievodatului şi
reprezentarea lor în secolele următoare, va fi posibilă într-o alternativă impusă
. de regalitate: condiţionarea calităţii de nobil de apartenenţa la religia catolică şi
deţinerea unui act regal asupra proprietăţii. Reprezentarea în nume etnic, în
cadrul propriei organizaţii corporative, va triumfa în secolul al XIV-iea, în
legătură cu întemeierea celei de-a doua „libertăţi" româneşti, Moldova.
După mai mult de o jumătate de secol românii reapar în congregaţiile
generale ale Transilvaniei în nomele propriului grup etnic.
Absenţa din congregaţiile generale voievodale în numele etniei proprii, şi
nu eliminare, căci nobilii români participă în continuare şi, alături de ei, cnezii
condiţionaţi, este urmarea acţiunii regalităţii de a disipa blocul etnic din teritoriile
compact locuite de români, unde se contura procesul constituirii propriei
„universităţi". Acţiunea este însoţită de amplificarea prozelitismului catolic în
132. Les Assemblees, p. 23-24

133. N. Iorga, op. cit„ p. 147
www.cimec.ro
perioada celor doi regi angevini - Carol Robert şi Ludovic I. Modificarea

statutului politico-juridic al Ţării Făgăraşului prin amputările teritoriale succesive
în defavoarea românilor şi introducerea unei stăpâniri aparţinătoare de coroană,
este consecinţa unei asemenea politici. Aceleaşi semne apar curând în Haţeg,
Banat şi Maramureş.
Românii se manifestă permanent în adunări proprii la nivel local, asemenea
saşilor, secuilor şi nobilimii comitatense. Pare de aceea lipsit de logică, ca o
populaţie care are dreptul de a ţine adunări proprii prezidate uneori chiar de
către rege sau voievod, să nu fie convocată la congregaţiile generale voievodale.
Atestarea documentară se află în relaţie cu o judecată obştească din Haţeg, la
1360, care avea loc în faţa „tuturor cnezilor şi oamenilor de orice stare şi
condiţie" din district, în scopul reaşezării drepturilor (pro ipsorum restaurandis).
O primă~onfirmare a unei asemenea adunări (universis Keneziis et senioribus
blachalibus) datează din 3 martie 1363 134 •
Ţara Haţegului rămâne peste veacuri nucleul de virtuţi militare şi nobilitate
românească, alăturată celor ale Maramureşului şi Făgăraşului în efortul de a
menţine compactă entitatea românilor. Terra Maramorosiensi va deveni un
simbol al întemeierii celei de-a doua „libertăţi" româneşti - Moldova. Acest
eveniment istoric este asociat convocării românilor la adunarea stărilor transilvane
din mai 1355, în numele propriului grup etnic. Efortul regalităţii de a opri procesul
de polarizare a acţiunilor româneşti antimonarhice în Ţara Maramureşului a
eşuat.
În secolul al XIV-iea categoria nobililor, ori a celor asimilaţi cu mica
nobilime era destul de numeroasă în fiecare din grupele etnice considerate în
particular - unguri, români, secui şi saşi-, pentru a le permite să participe printr-
un număr apreciabil de reprezentanţi în adunările de stări transilvane. Cnezii
nenobili îşi aveau încă supuşii lor în Ţara Haţegului, Maramureş şi Banat 135 • La
adunarea obştească de judecată din Ţara Haţegului, în anul 1360, din cei 24 de
asesori aleşi alături de vicevoievod, şase erau „Olachys popu Ianis", deci iobagi
în dependenţa cnezilor. În Maramureş, la finele secolului al XIV-iea se constată
diferenţierea existentă în rândul cnezilor: cei de sat stăpâneau unul-două sate,
în timp ce o categorie superioară - cnezii de vale- stăpâneau 5-18 aşezări 136 •
Într-un efet de judecată de la 1389 sunt amintiţi cnezi cu cât& 4, 6 şi 9 iobagi 137 •
Reprezentanţii românilor în congregaţia generală din mai 1355, întemeiaţi
pe puternice organizaţii de structură cnezial-voievodală, dar şi pe înnobilări,
provin majoritar din aceste entităţi compact româneşti. Cnezul priveşte omul
liber, stăpân al unei proprietăţi funciare. Documentele maramureşene
utilizează opt termeni diferiţi ce desemnează un sat, cu înţelesul de
134. Hurmuzaki, 1/2, p. 72-74, doc. 54. DRH. C, XII, p. 130-133

135. I.A. Pop, Statutul cnezilor, p. 107-109
136. A. Popa, Ţara Maramureşului în veacul al XIV-iea, cu o prefaţă de M. Berza, Edit. Academiei RSA,
Bucureşti, p. 148-149
137. I.A. Pop, op. cil., p. 109
www.cimec.ro
„possessio" 138 • Keneziatus are acelaşi înţeles ca şi possessio, cu deosebirea

specificului său de drept cnezial al stăpânirii. La fel şi possessio hereditario
exprimă calitatea de „posesiune nobiliară" şi nu aceea de „bun ereditar".
Homines possessionati apar alături de nobilii veritabili şi situaţia lor legală ne
permite cel mai bine să înţelegem procesul de transformare a nobilimii.
Evenimente politico-militare anterioare şi concomitente convocării
congregaţiei generale voievodale de la 1355. Rostul Ţării Făgăraşului prin
tradiţia „descălecatului" şi întemeierea statului feudal de sine stătăror al Ţării
Româneşti, care a coincis cu convocarea românilor în congregaţia generală de
la 1291, a fost „ transmis" Ţării Maramureşului. Dimensiunea întemeierii
„libertăţii" româneşti a Moldovei apare ca rezultat al contribuţiei factorilor locali
din spaţiul Est-Carpatic la mişcarea de rezistenţă a voievodului din Maramureş.
Primirea descălecatului s-a produs într-o perioadă în care presiunea politicii
regale asupra Maramureşului, declanşată de Carol Robert, s-a intensificat. Ea
materializează reacţia comunităţii cne.zial-voievodale contra politicii lui Ludovic
I, grupată în jurul lui Bogdan din Cuhea. Infiltrarea regalităţii şi trecerea
teritoriilor maramureşene în evide_nţa cancelariei de la Buda, a întâmpinat
rezistenţa românilor. Actul de respingere a fost posibil datorită puternicelor
structuri cneziale şi voievodale existente în Maramureş. Chiar încercări târzii,
ulterioare congregaţiei generale de la 1355 şi întemeierii Moldovei, de a elimina
prin organizarea comitatensă vechile organizaţii ale românilor, au eşuat.
Coroana maghiară avea nevoie de sprijinul militar al Transilvaniei în
campania contra tătarilor. Deschisă în anul 1340 de regele polon Cazimir al 111-
lea şi Carol Robert de Anjou, lupta este continuată de cel de-al doilea rege
angevin, Ludovic 1139 • Având cursul îndreptat către est, politica lui Ludovic I a
accelerat declinul autonomiei maramureşene.
În anul 1343 Bogdan din Cuhea, fost voievod „infidel", deschide conflictul
cu regalitatea. Când la 1355 se încheia campania contra tătarilor, încadrarea
Ţării Maramureşului în formula de organizare a regatului făcuse progrese.
Regele era interesat de stingerea conflictului maramureşean, menţinerea
autorităţii maghiare la est de Carpaţi şi a românilor într-un sistem care să
asigure fidelitatea acestora faţă de coroană. Încadrarea lor în sistemul instituţional
şi recunoaşterea reprezentării în numele propriei etnii în congregaţia generală
voievodală la 1355, este efectul acestei politici.
Desigur~ acţiunea românilor era considerată primejdioasă pentru religia
catolică şi etnia maghiară astfel cum ea a fost interpretată şi la 1291, sau
asemenea celei a cumanilor de la sfârşitul aceluiaşi secol al XIII-iea.
138. R. Popa, op. cit., p. 62-63

139. Pe larg, Ş. Papacostea, întemeierea Ţării Romăneşti şi a Moldovei şi romănii din Transilvania: un nou
izvor, în Geneza, p. 77-84. Idem, O întregire documentară la istoria întemeierii Moldovei, în Geneza, p. 74-75
www.cimec.ro
·'f.72 Stările privilegiate în congregaţiile din Transilvania
Recunoaşterea egalităţii constituţionale a românilor în numele propriei etnii s-

a dovedit la fel de meteorică precum reprezentarea, în acelaşi sens, în adunările
stărilor privilegiate. Decretele anului 1366 vor pune capăt ultimei încercări de
constituire a unei organizaţii corporative româneşti.
Convocarea şi desfăşurarea congregaţiei generale voievodale din mai
1355. Participarea românilor la adunarea stărilor transilvane din 20-26 mai 1355
11 reînvie vechiul lor drept de a lua parte la o congregatio generalis a ordinelor
Ardealului" 140 • Congregaţia generală din mai 1355 a fost convocată la Turda de
către voievodul Nicolae Kont (1351-1356, 1367), în numele şi din porunca scrisă
a regelui (in persana domini nostri regis, mediantibus suis litteris) 141 • Deschisă
la 20 mai 1355, adunarea s-a desfăşurat pe durata a cel puţin şapte zile. Din cele
şase documente păstrate, trei sunt datate în 23 mai, iar câte unul la 24,25 şi
respectiv la 26 mai 1,355 142 •
Adunarea a avut un pronunţat caracter judecătoresc, având ca obiect
dezbaterea unor cauze de hotărnicire, repunerea în stăpânirea unor moşii,
vânzări şi despăgubiri imobiliare. Nu este exclus ca în cadrul congregaţiei
generale să se fi dicutat şi probleme de interes public asemenea celor din anul
1291, dar asupra acestora nu dispunem de nici o atestare, nici chiar o confirmare
ulterioară. Este cert însă că românii nu au fost invitaţi ca martori în procesele
care s-au dezbătut, aspect care nu rezultă din documentele păstrate, ci pentru
a participa la dezbaterea unor măsuri de interes public. De aceea, prezenţa lor
ridică problema convocării nu doar sub aspectul participării la sesiunea de
judecată din cadrul congregaţiei generale, ci în relaţie cu evenimentele din
Maramureş şi menţinerea fidelităţii faţă de coroană, precum şi reprezentarea
românilor din întreg spaţiul voievodatului transilvan.
Este remarcabil că în congregaţia generală din mai 1355 au fost trecuţi
sub jurisdicţie voievodală cei patru fii ai românului· Simion de Sânger 143 •
Recunoaşterea acestui drept, urmare a scrisorii regale (mediantibus suis litteris
gratiosis, prout in eisdem litteris domininostri regis), este un indiciu al nobilităţii
acestei familii de români.
În documentele congregaţiei generale din 26 mai 1355, stările privilegiate
sunt enumerate astfel: „universis prelatis, baron1bus, nobilibus, Sycu/is,
Saxonibus, Olachys coterisque cuiusvis status et condicionibus hominibus in
dictis partibus Transilvanis constituitis et exisfentibus" 144 • El cuprinde porunca
voievodului Nicolae Kant, adresată juzilor nobililor din comitatul Cluj, în vederea
restituirii unor stăpâniri abatelui de Cluj-Mănăştur.
140. Gh. I. Brătianu, Les Asemblees, p. 23-24. Şt. Ştefănescu, Istoria medie a României. Partea a li-a,
Principatele Române (Secolele XIV-XVI), Tipografia Universitălii Bucureşti, 1992, p. 60. A. Dacei, op. cit., p.
227-229. ŞI. Pascu, Voievodatul. I, p. 254
141. DRH. C„X. p. 311-326, doc. 307-312
142. Ibidem
143. DRH. C, X,p.311, doc.307
144. Ibidem, p. 325-326, doc. 312
www.cimec.ro
Menţionarea românilor expresis verbis într-un singur document al

congregaţiei generale din anul 1355, oferă posibilitatea comparării termenilor
utilizaţi pentru a des9mna stările privilegiate, pentru a vedea sub ce altă formă
pot fi acestea identificate, implicit şi reprezentanţii românilor.
Compararea documentelor adunării de stări de la 1355. Interpretarea
celor şase documente din timpul adunării de stări din anul 1355, poate fi
înţeleasă corect dacă este raportată şi formulelor utilizate în congregaţiile
anterioare acesteia, din prima jumătate a secolului al XIV-iea. Astfel, din
documentul congregaţiei generale voievodală desfăşurată la 20 aprilie 1322,
rezultă că au participat la dezbateri nobilii „şi alţi nobili" 145 • Este vorba, desigur,
de nobilimea comitatensă maghiară, în timp ce prin „alţi nobili" se înţeleg, în
acest context, reprezentanţii de acelaţl rang ai saşilor, secuilor şi românilor.
În octombrie 1344, enumerarea participanţilor indică o reprezentare
lărgită. Alături de nobili sunt menţionaţi saşii, secuii „celor trei neamuri" şi
„oamenii celorlalte naţiuni din acele pă'rţi ale Transilvaniet" 146 . A patra „naţiune"
în voievodatul Transilvaniei o constituia românii, populaţia de altfel majoritară,
de religie ortodoxă. În secolul al XIV-iea Nicolaus Olachus, el î~suşi român, şi
cel mai îndreptăţit să constate această realitate transilvană, vorbea de „quatuor
diverse genere nationes', adică „Hungan: Siculi, Saxones, Valah/' 147 •
Echivalenţa termenilor nobilime şi naţiune este deci o ficţiune juridică şi
nu se putea confunda cu ungurii, întrucât era eterogenă. Tocmai de aceea s-a
evitat folosirea formulei „nobilimea ungară", regăsită o singură dată, cu prilejul
congregaţiei generale de la 1289, desfăşurată în prezenţa regelui Ladislau al IV-
iea la Alba Iulia, când în rândurile ei nu pătrunseseră încă români, secui şi saşi.
Având ca punct de plecare aceste formule de la începutul secolului al XIV-
iea, care prin sens indică participarea românilor la adunările de stări transilvane,
supunem atenţiei pe cele utilizate în congregaţia generală de la 1355. Două din
primele documente ale adunării, datate la 23 mai 1355 148 , menţionează numai
universitatea nobililor (universitati nobilium diete partis Transilvanae; universis
nobi/ibus partis Transilvanae). Aceeaşi formulă este utilizată şi în documentul
congregaţional din 25 mai 1355 149 . Cel de-al treilea document al zilei de 23 mai
enumeră participanţii într-o formulă total diferită şi mult mai completă din punct
de vedere al reprezentării: , , universitati nobilium ac ignobilibus eiusdem partis
145. DIA. C, XIV. li, p. 38-39, doc. 89

146. DIA. c.XIV, IV, p. 214-218, doc. 271
147. Călători străini despre Ţările române, voi. I, îngrijit de M. Holban, Edit. Ştiinţifică, Bucureşti, 1968,
p.489
148. DRH. C, X, p. 311-312, doc. 307-308
149. Ibidem, p. 322, doc. 311
www.cimec.ro
Transilvanae, Saxonum, Siculorum et aliorum quorumlibet hominun't' 150 • În cea

de-a doua zi, la 24 mai 1355 151 , sunt amintiţi nobilii şi oameni de altă condiţie
( universi nobilibus et cuiuscumque condicionis hominibus diete partis
Transilvane).
Prin diversitatea ei, densitatea informaţiei nu lasă loc, ci impune
interpretarea corectă. În primele două documente, din 23 mai, formula indică o
participare restrânsă, la fel şi în cel din 25 mai, concret fiind vorba de nobilii
Transilvaniei. Detalii privind reprezentarea stărilor se constată numai într-unul
din documentele aceleeaşi zile (nobili şi nenobili, saşi, secui şi oameni de altă
condiţie), pentru ca la 26 mai 1355, tabloul participanţilor să fie complet, având
corespondenţă în realitatea istorică a Transilvaniei: „universisprelatis, baronibus,
nobilibus, Syculis, Saxonibus, Olachys ceterisque cuiusvis status et
condicionibus hominibus in dictis partibus Transilvanis constituitis et
existentibus".
Românii sunt enumeraţi ca apatrastare privilegiată, deci parte alcătuitoare
de stat, cu drept de a participa la viaţa constituţională în numele propriei etnii.
În adunare sunt reprezentate toate ordinele şi stările privilegiate transilvane:
clerul superior, nobilimea, saşii, secuii şi românii. Formula „ ceterisque cuiusvis
status et condicionis hominibus' exclude ipoteza unei alternative pentru
desemnarea saşilor, secuilor şi românilor. Raportată însă documentului din 24
niai, unde este asociată şi urmează enumerării nobililor, ea pare că înlocuieşte
tocmai reprezentanţii acestor stări. Singura alternativă ar rămâne să admitem
că acest sens este identic cu cel al expresiei din documentul datat la 23 mai, în
care sunt enumeraţi nenobilii. În rândul oamenilor liberi nenobili sunt incluşi şi
români, cnezi şi voievozi care aveau încă supuşi pe domeniile lor.
Utilizarea alternativă a formulelor ce au acelaşi sens, atestată şi de alte
documente regale. Ludovic I poruncea la 16 febn,-1arie 1347 voievodului
Transilvaniei să convoace congregaţia generală cu toţi nobilii şi nenobilii1 52 , iar
cu prilejl11 adunării de stări transilvane la care a participat regele personal în anul
1366, în documentele sale participanţii sunt aceeaşi nobili şi nenobili. „Nobilium
et ignobilium" din documentul regal datat la 16 mai 1366 153 este expresia
concentrată a celor utilizate de voievodul Dionisie în cadrul aceleeaşi congregaţii
generale. Într-un document din 11 mai 1366 al voievodului, enumerarea cuprinde
, , universis nobilibus, Sicu/is, Saxonibus ac alterius cuiusvis status et condicionis
hominibus" 154 , iar în altul, din 15 mai, sunt menţionaţi „universis nobilibus,
Siculis, Saxonibus ac aliis cuiusvis status et praeeminentiae hominibus" 155 .
150. Ibidem, p. 313, doc. 309

151. Ibidem, p. 316, doc. 310
152. DIR. C, XIV, IV, p. 332-333, doc. 499; p. 342-343, doc. 511
153. Ukb., li, p. 242, doc. 849. DRH. C. XIII, p. 99, doc. 58
154. Ukb., li, p. 240, doc. 847
155. Ibidem, p. 241, doc. 848
www.cimec.ro
Acceptând sensul pe care formula,, el alterius cuiusvis status et condicionis

hominibus' îl dă reprezentanţilor în adunările de stări transilvane, utilizarea
alternativă cu cele care enumeră totalitatea participanţilor indică utilitatea ei
practică şi nu un „clişeu" de cancelarie. În realitate, spectrul său de cuprindere
este larg şi indică: în primul rând alternativa enumerării tuturor stărilor privilegiate
participante la adunare, în afara nobilimii; în al doilea rând, alternativa enumerării
reprezentanţilor saşilor, secuilor şi românilor când nu sunt identificaţi cu nobilii,
în al treilea rând, o formă contrasă prin care sunt desemnaţi oamenii liberi,
nenobili dar proprietari. Într-o ultimă accepţiune ar putea indica părţile implicate
în procese, dar este cea mai puţin plauzibilă, având în vedere utilizarea formulei
în documente care nu emană din cadrul congregaţiilor generale. Când în anul
1457 Ladislau al V-lea Postumul (1440-1457) confirma nobilimii transilvane
„sicut majorem, sic et minorem, in omnibus illis eorum libertatibus, juribus, et
consevetudinibus", efectele diplomei erau extinse „ ac a/terius status
possessionatorum hominum partium nostrorum Transylvanarurrl' 156 • Cu acest
prilej apar din nou homines possessionati, ca făcând parte din , ,altă stare" decât
cea nobiliară.
Regalitatea maghiară a înţeles de la început că cea mai potrivită
recompel'lsă pentru meritele militare era acordarea nobilităţii, condiţionată de
unele redevenţe materiale şi stabilirea numărului precis de soldaţi pe care urma
să îl dea. Voievozii şi cnezii beneficiari ai acestei politici sunt desemnaţi în
documente sub numele denobilis Vaivoda şi nobilis Kenesius. Poziţia lor socială
corespundea exact celei de nobili condiţionaţi maghiari. Episcopii recompensau
în acelaşi mod românii care făceau parte din trupele lor, acordându-le o
„nobleţe ecleziastică" 157 , ce avea ca efect trecerea în posesie a terenurilor în
care ei nu aveau până atunci decât uzufructul şi puteau dispune de românii liberi
ce trăiau pe aceste domenii, ca şi cum ar fi fost iobagii lor. Această subordonare
a durat până la secularizarea marii propietăţi ecleziastice de la începutul epocii
moderne, în timp ce voievozii şi cnezii regali şi-au continuat ascensiunea
socială, obţinând titluri de nobilitate fără condiţii.
• •
•
Următo.arele două etape din dezvoltarea instituţiei adunărilor de stări

transilvane poartă amprenta Decretelor regale din anul 1366 şi a încheierii
„uniunii frăţeşti" de la Căpâlna, din septembrie 1437. Măsurile exclusiviste au
determinat categoric evoluţia situaţiei politice a românilor în cadrul constituţional
transilvan şi, în particular, în privinţa participării lor la Congregaţiile generale
voievodale. Separarea celor trei stări care vor lua aspect de nationes, adică
156. Transilvania, IV, 1873, nr. 14, p. 163

157. L. Makkai, Histoire de Transylvanie, Les Presses Universitairea de France, Paris, 1946 (Editee par
l'lnstitut Paul Teleki, Budapest), p. 117
www.cimec.ro
nobilimea, saşii şi secuii, va eclipsa parţial prezenţa românilor pe scena politică

a voievodatului. Ascensiunea în rândul ordinului nobiliar şi continuitatea rolului
militar al acestora, care indică o creştere în secolul al XV-iea, îi menţin însă pe
români în opiectivul politicii regale.
întemeierea Moldovei a coincis cu diminuarea autonomiei Ţării
Maramureşului şi intensificarea măsurilor de oprimare a românilor transilvăneni.
Diploma din 2 februarie 1365 a regelui Ludovic I şi retractul feudal în defavoarea
lui Bogdan, justificau politica monarhică: „să nu devină pildă altora care ar
cuteza fapte asemănătoare" 158 . De la o politică ezitantă 159 , regalitatea va trece
la una de forţă, intensificând prozelitismul catolic. În acelaşi timp a motivat
românii pentru menţinerea şi consolidarea fidelităţii faţă de coroană, întărindu
le stăpânirile cu titlu cnezial şi nobiliar.
Politica regală a fost încoronată de Decretele anului 1366. Depăşind
problemele de ordin politic, datorate în principal angajării militare a regatului
înspre răsărit şi Balcani, regele se va concentra asupra relaţiilor cu Ţările
Române extracarpatice. Mai întâi, trebuia consolidată situaţia din Transilvania.
Decrete regale din anul 1366 sunt imaginea acestor acţiuni.
Primul decret din 1366 160 a introdus cel dintâi criteriu în deposedarea
cnezimii române de stăpânirile ei şi amplificarea măsurilor de catolicizare.
Stăpânirea unei moşii sub titlu cnezial şi nobiliar era condiţionată de apartenenţa
la religia Bisericii romane: „ 1..:t in tota provincia seu toto districtu de Sebeş nu//us
a/fer nis vere catholicus et !idem quam Romana tenent et profitetur ecc/esia
fideliter co/ens, possessiones aliquos sub titulo nobilitatis aut sub titulo keneziali
tenere posset et conservare''.
Statuarea deţinerii condiţionate a proprietăţii de existenţa unui act scris
din partea cancelariei regale şi apartenenţa confesională catolică a avut
consecinţe şi în domeniul reprezentării românilor în adunările de stări transilvane.
Absorbirea nobililor români care s-au conformat măsuri, în masa nobilimii
maghiare, a făcut ca aceştia să nu mai poată const.itui o stare privilegiată
nobiliară şi românească.
Interesat de menţinerea fidelităţii românilor faţă de coroană, regele a
întărit românilor stăpânirile cneziale, ridicându-i pe mulţi în rândul adevăraţilor
nobili (inveterum et antiquorum regni sui nobilium cetam et catervam)16 1 •
Relevante pentru istoria instituţiei nu este însă numai înnobilările românilor,
ci şi dacă ei au fost convocaţi şi au participat în perioadele ce corespund unor
asemenea măsuri în congregaţiile generale voievodale, sub ce titlu şi care pot
fi indicii acestei reprezentări. ·
În aceeaşi perioadă regele a convocat congregaţia generală la Turda.
Adunarea s-a desfăşurat între 4-16 mai 1366 162 , în prezenţa suveranului Ungariei
şi a voievodului Dionisie. Dintre documentele congreţionale, trei reţin atenţia în
158. DRH. D, I, p. 80-83. Transilvania, IV, nr. 22, p. 267

159. Ş. Papacostea, Întemeierea Ţării Româneşti şi a Moldovei, p. 83-84
160. DRH. C, XIII, p. 2, doc. 5
161. Ibidem, p. 46-48, doc. 33
162. Ibidem, p. 44-45, doc. 31; Jl. 52-55, doc. 37; p. 56-57, doc. 40; p. 59-100, doc. 42-58
www.cimec.ro
mod deosebit întrucât indică participarea românilor la adunare. La 9 mai

1366 cnezul Stroia (Stroya Kenezium) se constituia parte într-un proces
referitor la stăpânirea unor moşii 163 • Două zile mai târziu, în cadrul unei
adun3-ri cu caracter fiscal, se verificau actele tutruror „nobililor şi oamenilor
de o:ice stare "care aveau vămi pe pământurile sau apele lor (tributa, tam in
terris quam in aquis, habentibus). 164 De această dată românii nu au mai fost
convocaţi ca parte în proces, ci În consens cu scopul declarat al adunării
reglementarea dreptului de vamă. Ladislau (Vlad) fiul lui Dumitru de Cicmantel
şi Ştefan fiul lui Toma de Chend (Gândea) fiind în imposibilitatea prezentării
actelor cerute, au solicitat confirmarea drepturilor de vamă pentru podul
construit de ei peste Târnava Mică. Ei au adeverit că martori că actele le-au
fost distruse, dar că acest drept l-au câştigat de la rege (super quo eciam
tributo regalia munimento habuissent). În cel de-al treilea document, datat la
16 mai 1366, reprezentanţii stărilor sunt enumeraţi în formula „ universitati
nobilium el ignobilium'~ 65 , al cărui sens l-am evidenţiat deja.
Decretul din 28 iunie 1366' 66 constituie pentru regalitate pasul hotărâtor
în procesul de încadrare a românilor în ordinea feudală considerată „legală"
de către unguri. Stabilind norme de judecată pentru locuitori „ de orice stare
şi neam" din voievodatul Transilvaniei, regele întărea prin decret vechile
privilegii ale nobilimii (Finaliter autem el ultimatim per omnia vo/umus quod
dicti nobi/es terre nostre Transiluane eiusdem consuetudinibus et libertatibus,
per nos datis, fruantur el gaudeant). Urmare a acestor măsuri, s-a generalizat
aplicarea principiului de recunoaştere prin act regal a stăpânirii pământului.
Cnezii nobili (nobiles Knezi)sunt integraţi nobilimii propriu-zise. Implicit, titlul
nobiliar este condiţionat de fidelitatea faţă de coroană, iar sensul feudal al
condiţionării se adăuga celui confesional.
Încadrarea românilor în justiţia feudală însemna îngrădirea aplicării
p·ropriilor norme consuetudinare ljus Valachicum ab antiquo) şi anularea
unor drepturi cneziale. Este rezultatul dorinţei de a instaura un procedeu de
accelerare a judecăţilor nobililor pe moşiile lor. În acest fel, nobilii nu mai ţin
seama de jurisdicţia cnezilor în satele româneşti, de dreptul românilor în
general, întrucât ei judecă după obiceiul regatului (consuetudo regni).
Consecinţă a acestei politici generale, stratificarea cnezimii (nobiles
Kenezus, communes Kenezus) va accentua disoluţia acesteia prin
pătrundere()p tot mai numeroasă în rândul nobilimii. Oprind procesul de
constituire a unei proprii organizaţii corporative, decretul condiţiona implicit
reprezentarea românilor în adunarea stărilor în interiorul ordinului nobiliar,
precum şi al oamenilor de altă stare, cum sunt cnezii comuni, proprietari liberi
din punct de vedere juridic.
163. Ibidem, p. 65-69, doc. 46

164. Ibidem, p. 73-74, doc. 48
165. DRH. C, XIII, p. 99-100, doc. 58
166. Ibidem, p. 59-64, doc. 92
www.cimec.ro
Complementar măsurilor anterioare, prevederile decretului regal de la

Lipova, din 20 iulie 1368 67 prevedea măsuri pentru înlăturarea religiei ortodoxe
în Transilvania. Porunca privind prinderea şi înlăturarea preoţilor ortodocşi (sive
Schismaticos sacerdos) din comitatele Cuvin şi Caraş a fost, desigur, încadrată
unei hotărâri generale pentru întregul voievodat. Urmările acestei porunci
privesc nu numai înlăturarea confesiunii, ci şi a românilor care o împărtăşesc,
din viaţa publică a Transilvaniei. îti acest fel se introduce noua componentă a
regimului constituţional - recepta religio. Pe plan instituţional, măsura adaugă
criteriul confesionalîn reprezentare, desăvârşind o politică mult mai veche a
regalităţii ungare.
Mare parte a cnezilor nobili s-au convertit chiar în religia catolică, unii
adoptând şi limba maghiară. În mentalitatea epocii nobilul român nu era
considerat ca un străin 168 şi se bucura de drepturile generale ale nobilimii,
participând în continuare la exercitarea puterii. Măsurile lui Ludovic I sfârşesc
prin a considera stăpânii de pământ „schismatici" ca fiind iniusti possessores,
urmând să fie deposedaţi de pământurile lor. Numai înnobilarea şi catolicizarea
prezerva românilor acest statut şi dreptul de a participa la viaţa de drept public.
* *
*
Secolul al XV-iea avea să adauge o nouă componentă sistemului politic

transilvan, prin coalizarea celor trei stări privilegiate - nobilii, secuii şi saşii - şi
consacrarea în plan politic a raportului de egalitate „naţiune privilegiată= stare/
grup etnic privilegiat". Opţiunea „oferită" românilor prin hotărârile regale din
1366 în urma condiţionărilor succesive şi complementare, au determinat o
restructurare a categoriilor sociale în teritoriile compact locuite de ei. Ridicarea
în nobilitate echivala, de regulă, cu pierderea caracterulu!_etnic iniţial şi acceptarea
noii confesiuni.
Rostul militar al românilor este susţinut în continuare de o numeroasă
categorie de cnezi liberi „condiţionaţi", unii ridicaţi în rândul nobilimii. Aşa se
explică faptul că în anul 1399 voievodul Ştibor se adresa, într-o problemă
referitoare la negustorii sibieni, „universis et singulis nobilibus, tam Ungaris
quam Olachis" din Haţeg şi Hunedoara 169 • La rândul său, în scrisoarea adresată
în anul 1412 papei Ioan al XX II-iea, Sigismund de Luxemburg amintea libertăţile
(multis et immensis libertatibus) pe care regii Ungariei le-au acordat
, ,Nobilium videlicet Hungarorum, Saxon omet Siculorum et eciam cohabitancium
Valachorum et aliorum scismaticorurrt' 110 • Având în vedere aportul militar deosebit
167. Hurmuzaki, 1/2, p. 132, doc. 90. DRH. C, XIII, p. 226-227, doc. 121
168. L. Makkai, op. cit., p. 119
169. Arh. Naţionale, Sibiu, Colectia de documente medievale, U 1-76. Hurmuzaki, 1/2, p. 402, doc. 336; XV/
1,p.6-7,doc.8 ·
170. Hurmuzaki, 1/2, p. 491, doc. 404
www.cimec.ro
al românilor, regele preciza în Regulamentul militar din anul 1430 obligaţiile lor
de apărare a graniţelor contra turcilor: „Art. XXV. Versus Temeskeăz usque
Szewrinium, Valachi, Sclavi(... ) Versus Partes Transylvanas, Saxones, Sicu/i,
Nobi/es, Va/achi partium Transilvanarum cum potentili' 171 • Mulţi nobili români
deţin demnităţi sau sunt militari ai curţii regale, cum este cazul lui Stanciu şi
Drăgan, fiii lui Manciul (Aule Regie milites) şi apoi seria neîntreruptă de mici
nobili români care pătrund în ierarhia politico-administrativă şi militară a regatului
ungar, în cadrul unui proces care porneşte de la Iancu de Hunedoara 172 • Pentru
fidelitate şi merite militare, înnobilarea cneazului Voicu a oferit istoriei cel mai
spectaculos exemplu, familia Hunedoreştilor fiind singura, din şirul numeroaselor
familii româneşti înnobilate, care a dat un guvernator şi un rege pentru Ungaria.
în perioada 1366-1437 în Transilvania s-au desfăşurat 20 de congregaţii
generale voievodale, în care au fost reprezentaţi nobilii, saşii, secuii şi oameni
„de altă stare şi condiţie". Prin prezenţa mare a românilor în rândurile nobilimii,
ei au participat la congregaţiile generale ca reprezentanţi ai stării acestora, dar
şi prin intermediul cnezilor condiţionaţi, ca oameni liberi ce stăpâneau o
proprietate funciară şi aveau supuşi pe moşile lor. Majoritatea problemelor
dezbătute în adunări au fost de ordin judiciar. Nu au lipsit însă nici cele de ordin
fiscal şi militar 113 •
Începând cu anul 1437, anul răscoalei de la Bobâlna, prin regruparea
stărilor privilegiate şi încheierea „uniunii frăţeşti", congregaţiile generale din
Transilvania şi-au definitivat structura. Urmând unui lanţ de măsuri care au vizat
neasocierea românilor la exercitarea puterii, Uniunea de la Căpâlna delimitează
în acelaşi timp, o etapă importantă în evoluţia instituţiei adunărilor de stări
transilvane. Dieta vei congregatio nationum trium semnifică o modificare de
conţinut a structurii şi reprezentării, în tranziţia spre Dieta Principatului autonom.
În congregaţia generală de la Căpâlna, din 16 septembrie 1437, au
participat numai reprezentanţii stărilor privilegiate care au fost admise prin
pactis conventisşi care s-au solidarizat întărind prin jurământ păstrarea veşnică
a Uniunii în scopul apărării intereselor pe plan intern şi extern (!alem fraternalem
disposuimus unione tactoque ab his Dominicae crucis signo, juramento
proclamataevo tempore juraverunt observare) 174 • Scopul convocării adunării şi
al înţelegerii jncheiate, derivă din necesitatea adoptării măsurilor represive
contra răsculaţilor. Caracterul social este dublat de unul militar. El este repede
înlocuit cu afirmarea menţinerii perpetue a Uniunii în scopul conservării privilegiilor
171. Hurmuzaki, 1/2, p. 567·568, doc. 474. Szek. Okl., I, p. 126, doc. 105
172. Hurmuzaki, 1/2, p. 519, doc. 430. Pentru amănunte, v. I. Drăgan, Aspectealerelaţii/ordintreromâni
şi puterea centrală în timpu/lui Mafia Corvinul, 1458-1490, în RI, Serie nouă, Tom III, 1992, nr. 9-1 O, p. 909-914
173. Ukb., IV, p. 287-290, doc. 2006. Codex Diplomaticus, X, 6, p. 878. ln acest sens, v. şi Gh. Bichicean,
Caracterul militar al congregaţii/or generale, în Revista Academiei Trupelor de Uscat, 1996, nr. 2, Sibiu, p. 37
174. Arh. Naţionale, Sibiu, Colecţia de documente medievale, U 11-79; Co/ecfiadedocumenteBrukentha/,
RS-194
www.cimec.ro
în rândul celor trei stări, devenite ulterior „naţiuni" privilegiate. Între cele două
scopuri mărturisite, neasocierea românilor la adunările de stări indică orientarea
Uniunii împotriva românilor, pentru excluderea lor din sistemul politic şi
instituţional în numele propriQi etni. Această hotărâre se lua în condiţiile în care
românii au fost recunoscuţi ca „naţiune regnicolară" la 1437 pro ratione status
et conditionis, în documentul Conventului din Cluj-Mănăştur (universitatis
Regnico/arum Hungarorum et Va/achorum in partibus Transilvanis) 175 •
, Uniunea de la Căpâlna a fost reînnoită succesiv. La 6 februarie 1438, în
congregaţia generală de la Turda, vicevoievodul Lorand Lepes confirma întâia
reînnoire a acesteia (unionem fraternitatis confirmarunt coram nobis harum
nostrarum testimonio literarum) 176 • Din porunca lui Matia Corvin, la 25 noiembrie
1459, în prezenţa comitelui Ioan Lăbathlan se convoca la Mediaş o nouă
congregaţie generală pentru reînnoirea Uniunii 177 • În anul 1506 Congregaţiei
generală de la Sighişoara, deşi convocată din porunca regelui şi hotărâtă în
adunarea celor trei stări de la Turda (1505), s-a desfăşurat în absenţa voievodului
şi a vicevoievodului1 78 • Pentru anul 1509 Registrul cu socotelile oraşului Sibiu
indică o nouă congregaţie generală „ratione uniones trium nationum
confirmandae" 179 , ultima din perioada voievodatului Transilvaniei.
Perioada care a urmat anului 1437 se desfăşoară sub semnul înţelegerilor
exclusiviste dintre 1437-1509. Pentru secolul al XV-iea, în special în timpul
domniei lui Iancu de Hunedoara (1441-1456), a regilor Ladislau al V-lea Postumul
(1440-1457) şi Matia Corvin (1458-1490), românii au obţinut cele mai multe acte
donaţie pentru merite militare şi înnobilări din istoria lor. Tradiţia privilegiilor de
tip nobiliar în districtele româneşti este confirmată de o lungă serie de acte
regale şi voievodale. Ca şi pentru secolele anterioare, în multe situaţii pe care
le mărturisesc documentele pentru secolul al -XV-iea, este vorba de ranguri
nobiliare proexistente.
Procesul de înnobilare, cu etape, intensităţi ·şi forme diferite de la o
perioadă la alta şi fără a se supune întocmai decretelor din anul 1366, a avut ca
rezultat formarea unui grup bine individualizat de nobili români în rândul
nobilimii regatului. Din timpul domniei lui Sigismund de Luxemburg, nobilii
români sunt frecvent denumiţi cu distinţia etnică „Nobiles Valachi" 180 • „Ei (=
românii) au donaţiunea şi nobilitatea lor ca valahi", sublinia în acest sens G.
Bariţiu 181 . Când la 29 august 1457 regele Lad.islau Postumul garanta privilegiile
românilor şi unitatea celor opt districte româneşti pe temeiul funcţionării vechilor
175. D. Prodan, Supplex Libellus Valachorum {Din istoria formării na\iunii române). Edit. Ştiinjifică şi
Enciclopedică, Bucureşti, 1988, p. 13·18, 49
176. Arh. Nalionale, Sibiu, Colecţia de documente medievale, U 11-80
177. Ibidem, U 11·206
178. Ibidem, U IV-76
179. Quellen, p. 517
180. Hurmuzaki, 1/2, p. 567
181. Transilvania, VI, 1873, nr.11, p. 126
www.cimec.ro
instituţii locale ( Universorum Nobi/ium et Keneziorum necnon aliorum

Walachorum de Districtibus Lugas, Sebes, Mihald, Ha/mas, Krassofw, Borzafw,
Komiathy et 11/yed), îi denumea „ verorum nobilium regn/' 162 •
Continuitatea instituţiilor autohtone se sprijinea şi pe recunoaşterea lor de
către voievozii Transilvaniei, care convoacă adunările româneşti la fel cu cele
ale secuilor şi într-o formă identică acestora, dar şi cu cea a adunărilor scăunale
a saşilor şi a congregaţiei generale transilvane. În formula documentului din
ianuarie 1452 ierarhizarea socială a celor convocaţi nu poate fi pusă la îndoială
şi, mai.mult, ea indică deja orientarea districtelor spre o autonomie de tipul celei
săseşti, cum o confirmă actul de privilegiu al lui Ladislau Postumul din 1457.
Iancu de Hunedoara se adresa în anul 1452 „nobi/ibus viris, judicibus nobi/ium
septem sedium Nobilium Wa/achica/ium' 163 , care pot fi oricând apreciaţi ca
aparţinând unui grup românesc bine individualizat între stările transilvane.
Românii participă pe poziţii de egalitate cu saşii şi ungurii la adunările
districtuale. O importantă adunare generală a districtului Orăştie se desfăşura
la 1O iulie 1464 pentru alegerea lui Matei Românul (Olah) ca jude al oraşului
, , voluntate cum totius sedis, signanter Saxonum, Hungarorum ac Walachount' 164 •
Este remarcabil faptul că enumerarea participanţilor pe criteriu etnic nu mai lasă
loc nici unei interpretări privind poziţia socială egală a acestora.
Documentele nu relevă religia nobililor români cu prilejul întăririi în
stăpânirea proprietăţilor cu care au fost dăruiţi, întrucât esenţiale erau în
mentalitatea vremii, străbătută de războaie dese şi în primul rând iminenţa
atacurilor otomane, fidelitatea şi aportul militar. De aceea nici apartenenţa la
religia ortodoxă nu putea fi un criteriu prohibitiv absolut. În acest caz,
redimensionarea relaţiilor „ortodocşi = români" şi „nobili = maghiari" impune
revizuirea conceptului natio nobilitascare include o prezenţă etnică eterogenă,
pentru că natio este o stare socială favorizată în ierarhia societăţii şi nu un grup
etnic 185 • Oricum, raportul de echivalenţă naţiune = stare privilegiată apare în
această perioadă, dar pentru prima dată în documentele regale (1463) şi nu în
cele care privesc reînoirea „uniunii frăţeşti" până în anul 1506.
Secolul al XV-iea înscrie congregaţiile generale voievodale într-un alt
cadru evolutiv._Perioada inaugurată de domnia lui Iancu de Hunedoara relevă o
consolidare treptată a instituţiei adunărilor de stări transilvane. Reorganizând şi
întărind toate instituţiile statale, Iancu de Hunedoara a reuşit să regularizeze
activitatea congregaţiilor generale voievodale şi a dietelor Ungariei, după
numirea sa ca guvernator (1446).
182. Hurmuzaki, 1112, p. 92

183. Hurmuzaki, 11/2, p. 11-13, doc. 8
184. Hurmuzaki, 11/2, p. 154, doc. 133; XV/1, p. 60, doc. 104
185. A.A. Rusu, op. cil., p. 166
www.cimec.ro
Constituirea stării orăşeneşti şi consacrarea reprezentării ei în adunările

de stări transilvane (1453), este un indiciu al evoluţiei şi consolidării instituţiei
în această perioadă, legată tot de numele voievodului român.
în perioada 1438-1540 în Transilvania s-au desfăşurat 56 de congregaţii
generale voievodale. Ele păstrează caracteristicile consacrate după 1437,
modificându-şi structura în conformitate cu noua configurare politică. Sistemul
de reprezentare suportă amendamentele din perioada domniei lui Matia Corvin,
vizibile şi în Transilvania prin participarea a câte doi la patru nobili din fiecare
comitat, regulă care devine valabilă şi în privinţa oraşelor. Documentele atestă
tot mai mult dorinţa voievozilor de a impune ca delegaţii să fie mandataţi cu
puteri depline şi complete. Oportunitatea hotărârilor ce trebuiau să fie adoptate
în special în PfObleme militare, impuneau această cerinţă.
Reprezentarea românilor în congregaţiile generale nu mai este manţionată
direct, în numele propriei etnii. Ei au participat însă în continuare la congregaţiile
generale voievodale prin locul conferit de nobilitatea lor. Solidaritatea etnică nu
se exprima în termenii cunoscuţi ai epocii moderne. Nobilul se dăruieşte fără
rezerve stării căreia îi aparţine, în care şi prin care se exprimă, conform
intereselor de stare. Aceasta rămâne una din trăsăturile fundamentale ale
reprezentăriii în societatea medievală care a cunoscut regimul stărilor.
* *
*
Din anul 1541 Transilvania a primit statut de Principat autonom sub

suzeranitate otomană. La 27 aprilie 1541 sultanul Soliman se adresa stărilor
transilvane ( Toti Transsylvaniae, Nobilibus, et cunctis, qui sunt in Transsylvania),
poruncindu-le să înceteze orice legătură cu habsburgii, pentru că cele două ţări,
Ungaria şi Transilvania, au fost cucerite de el cu sabiţt (Ego regnum Hungariae
et Transsylvaniae Oei voluntate sicut alia Regna gladio accep1), iar Transilvania
a dat-o din puterea sa fiului regelui Ioan Zâpolya (ex mea potentia filio Regis
loannis contu//) 166 •
Situaţia politică a românilor va suporta efectele codificărilor juridice
ulterioare Tripartitum-ului, a Reformei religioase şi unificării Bisericii ortodoxe
cu cea catolică. Pe plan european se manifestau, din secolul al XVI-iea, urmările
Reformei religioase. În urma acesteia, Dietele Principatului proclamau, începând
cu 1543 şi până la 1571, principiile libertăţii religioase, recunoscând existenţa
şi practicarea liberă a confesiunilor recepte-catolică, luterană, calvină şi
antitrinitară. De acum, „naţiunile" transilvane au alt corespondent pe plan
confesional: populaţia maghiară - catolici şi calvini, saşii - luterani, iar o altă
mare parte a ungurilor precum şi secuii - unitarieni. Între condiţiile impuse
principilor la alegerea lor, se număra şi respectarea celor patru religii recepte.
186. Hurmuzaki. 1111, p. 219, doc. 181
www.cimec.ro •
Conform dispoziţiilor Constituţiilor Aprobate, reluate şi în colecţia principelui

Apafi I, pornind de la statutul persoanei, populaţia românească era „admisă" în
Transilvania „numai pentru binele public" 187 . „Naţiunea valahă trebuia să ţină
seama de starea ei inferioară", întrucât „neamul valahilor nu a fost socotit în
această ţară nici intre stări şi nici între religii" 188 .
Menţinerea românilor în această stare a creat situaţiile explozive de
nemulţumire, pe fondul căreia din secolul al XVIII-iea se declanşa mişcarea de
emancipare naţională. Pe cale paşnică (plângeri, cerei de reformare a stării lor)
ori pe cale violentă (răscoale şi revoluţii), românii cer aşezarea lor în rândul
stărilor Transilvaniei. Ei îşi argumentează cererile pe baze istorice şi juridice şi
cer reprezentare egală in Dieta ţării.
Dieta din 1863-1864, numită „dietă românească de la Sibiu", a însemnat
momentul finalizării luptei de peste un secol, pentru recunoaşterea legislativă a
naţiunii române, a limbii şi confesiunii sale 189 . În urma hotărârilor legislative ale
Dietei de la Sibiu, naţiunea română din Transilvania devenea, din „misera plebs
contribuens', o naţiune politică, participantă directă la viaţa constitutională.
Viaţa publică din Transilvania a fost dominată de problema convocării dietei, la
care urma să participe şi naţiunea română. Dieta a fost convocată pentru 1 iulie
la Sibiu, iar în urma alegerii deputaţiilor din lunile iunie-iulie 1863, naţiunea
română a obţinut majoritatea relativă: 48 deputaţi români, 44 maghiari şi 33
saşi190.
Dieta a fost deschisă la 15 iulie 1863, la Sibiu. Deputaţii unguri, în

încercarea de a boicota dieta, s-au prezentat doar în număr de trei. Opoziţia lor
nu s-a manifestat împotriva unei diete separate a Transilvaniei, ci împotriva
aceleia în care românii deţineau majoritatea relativă. Neparticiparea nobilimii
maghiare la dietă nu a putut opri însă activitatea acesteia.
Dietei i s-au prezentat proiectele de legi privind: drepturi egale pentru
naţiunea română şi a confesiunilor ei; întrebuinţarea celor trei limbi în domeniul
public; modificări administrative, în organizarea justiţiei şi introducerea cărţilor
funciare. Garanţiile necesare în vederea deplinei egalităţi naţionale a românilor
erau autonomia colectivă cu instituţii politice proprii, participarea proporţională
la funcţiile de stat şi asigurarea drepturilor celor două confesiuni româneşti.
În urma unor dezbateri prelungite, la 7 septembrie 1863 Dieta adoptă
„Legea privind efectuarea egalei îndreptăţiri a naţiunii române şi a confesiunilor
sale", sancţionată prin rescript imperial la 26 octombrie şi alte legi importante 191 .
Religiile ortodoxă şi greco-catolică erau cunoscute ca religii oficiale în stat.
187. Approbatae Constitutiones. 1653, Studii introductive şi traducere de Al. Herlea, Val. Şotropa, l.N.
Floca, în Mitropolia Ardealului, XXI, 1976, nr. 7-9, P.I, T.IX, art. I
188. Ibidem, P.I, T.Vlll, art. I
189. Asupra Dietei de la 1863164, vezi pe larg S. Retegan, Dieta românească a Transilvaniei (1863-1864},
Edit. Dacia Cluj-Napoca, 1979, passim
190. Ibidem, p. 78
191. Ibidem, p. 125, 127-211
www.cimec.ro
Limba română este la rândul ei recunoscută ca limbă oficială în probleme

publice.
Dieta românească de la Sibiu şi-a desfăşurat activitatea până la 20
octombrie 1864. Reorganizarea legislativă a Transilvaniei a fost întreruptă
brusc, datorită orientării guvernului vienez spre un compromis cu Ungaria. Prin
rescriptul imperial din 1 septembrie 1865, Dieta de la Sibiu a fost desfiinţată. S-
a convocat o nouă dietă la Cluj, care la 19 noiembrie 1865 a votat alipirea
Transilvaniei la Ungaria, cu tot protestul şi opoziţia deputaţilor români.
Instituţionalizarea oficială a dualismului austro-ungar prin alegerea
împăratului Franz Joseph ca „rege apostolic al Ungariei", la 8 iunie 1867, a
răspuns condiţiei impuse de regat de restabilire a acesteia în „graniţele ei
medievale". Ca urmare, hotărârile dietei de la Sibiu au fost anulate, urmând ca
drepturile românilor să fie legiferate în dieta Ungariei.
Dieta românească de la Sibiu simbolizează însă încununarea metorică,
atunci, a năzuin'9i de secole a populaţiei majoritare din Transilvania de ai se
recunoaşte drepturile constituţionale. ·
www.cimec.ro
LA REPRESENTA TION DES ETA TS PRIVILEGIES DANS LES

CONGREGA TIONS GENERALS DU VOIVODATE DE LA TRANSYL VANIE
- Resume -
Le principe de la representation a ele institute comme resuita! de la necessite de la delegation

des hommes „representatives", ii a ele etandue a la longue du temps, sur tous Ies etats
privilegies, sons la pression de nouveau classe de nobles, el des villes, en mesure que tous ces
etaient constitue dans une etat politique.
Pandant la periode 1438-1540 en Transylvanie ont ele deroule 56 de congregations generales
voivodales. Le systeme de representation a supporte Ies amendaments de la periode du roi Matei
Corvin, connues egalement en·Transylvanie par la participation de deux pour quatre nobles de
chaque comital.
La representation des roumains dans Ies congregations generales n'est plus mentionne
directement, au nom de son propre ethnie. lls ont participe dans Ies congregations generals
voivodales par leur place confere de leur noblesse.
La Diete roumaine de Sibiu pandant Ies annees 1863-1864 a constitue le moment de la fin de
la lutte d'un siecle pour la reconnaissance legisiative de la nation roumaine, de sa langue et de
sa confession.
lls ont ete presente en Diete Ies projects des lois concernant: Ies droits egales pour la nation
roumaine el ses confessions; l'utilisation de ces trois langues dans le domaine publique, Ies
transformations administratives dans l'organisation de la justice el l'introduction des livres
fonciers. Les religions orthodoxe·et uniate etaient reconnus comme religions officieles dans l'Etat
el la langue roumaine etait reconnue comme langue officielle dans Ies problemes publiques.
Par le recript imperial du 1-er septembre 1865, la Diete de Sibiu a ele annule. li a ele fondă
une nauvelle Diete â Cluj. qui dans le 19 nov. 1865 a voie l'annexion de la Transylvanie a
l'Hongrie, contre Ies protestations des deputes roumains.
Le dualisme Autriche-Hongrois, par l'election de Franz Joseph comme „roi apostolique
d'Hongrie", dans le 8 juin 1867, a repondu a la condition impose par le royaume pour son
retablissement „dans ses frontieres medievales".
Les decisions de la Diete de Sibiu ont ete annule, en suivant comme Ies droits des roumains
etre legiferă dans la Diete d'Hongrie.
La Diete roumaine de Sibiu symbolise l'espoir du peuple majoritaire de la Transylvanie pour
lui reconnaitre Ies droits constitutionnels.
www.cimec.ro
www.cimec.ro
BRESLELE ARMURIERILOR DIN SIBIU, CLUJ ŞI
BRAŞOV - ROLUL LOR ÎN APĂRAREA
TRANSILVANIEI DE SUD. 1. BRESLELE
ARMURIERILOR DIN SIBIU ŞI FUNCŢIA LOR
MILITARĂ
Ioan Marian Ţiplic
Dreptul de a construi cetăţi l-au avut, până la cucerirea maghiară, obştile

săteşti în fruntea cărora se afla un cneaz sau voievod, cetăţile astfel construite
erau, de obicei, centre ale unor cnezate sau voievodate (exemplele cele mai
edificatoare fiind Dăbâca şi Biharea). După cucerirea Transilvaniei de către
regatul maghiar, doar regele era cel care putea să ridice, în folosul regalităţii,
fortificaţii de piatră şi acest lucru reflecta dorinţa regalităţii de a centraliza statul
feudal maghiar şi de a stopa tendinţele centrifugale ale stăpânilor de feude.
Regalitatea maghiară a importat acest drept din jurisdicţia medievală apuseană,
care avea ca model pe cea impusă de Carol cel Mare în cadrul imperiului pe care
l-a creat. Diploma andreiană din 1222 face pentru prima dată referire la
acordarea de către regalitate a dreptului de construire a unor fortificaţii de piatră
ce nu-i aparţin.
Textul din document sună astfel le-am dat voie - cavalerilor teutoni -
să-şi ridice oraşe şi cetăţi de piatră,. Reiese destul de clar faptul că Ordinul
Cavalerilor Teutoni a primit o favoare foarte mare prin acordarea dreptului de a-
şi ridica fortificaţii de piatră. Situaţia se va schimba radical în mai puţin de
jumătate de secol datorită stingerii dinastiei arpadiene şi în condiţiile luptei
pentru succesiune la tron. Edificator pentru aceasta este textul din diploma lui
Andrei al III-iea, emisă în 1297, în care se precizează că întăriturile şi cetăţile
ridicate din nou fără învoirea regelui( ... ) precum şi cele mai mici întărituri
ridicate la biserici şi mănăstiri să fie dărâmate fără zăbavă 2 • Din lectura
acestui text ne putem da seama că în cea de a doua perioadă a secolului al XIII-
iea au avut loc numeroase încălcări ale prevederii regale cu privire la construcţia
de fortificaţii şi aceste încălcări sunt, mai mult ca sigur, urmări ale invaziei
mongole din 1241. Ca urmare a distrugerilor provocate de mongoli, comunităţile
au hotărât să ridice ziduri care să le apere de alte viitoare invazii. Etapa de
fortificare a oraşelor a început destul de timid prin ridicarea unor ziduri în jurul
bisericii, care era cea mai importantă construcţie şi se afla de obicei pe o colină,
iar apoi, pornind de la aceste nuclee, în secolul al XV-iea, oraşele s-au
înconjurat cu incinte mari de ziduri, dispuse pe mai multe rânduri, înglobând
1. DIA, C, veac Xl·Xlll, voi. I, p. 182·183.

2. Ibidem, veac XIII, voi. li, p. 445.
www.cimec.ro
488 Breslele armurierilor din Sibiu, Cluj şi Braşov
suprafeţe tot mai întinse - în cazul Sibiului ajungându-se până la 90 de hectare 3

(planşa I.) Temeiul legal al acestor forticări rezidă în diploma din 1224, care
acorda comunităţii germanicilor o deplină autonomie socială şi economică,
reglementând şi aspectele politice şi militare 4 , dar aplicarea în practică a venit
ceva mai târziu, fiind motivată abia de distrugerile mongolilor.
Cu toată dorinţa regalităţii de a păstra monopolul asupra construirii
fortificaţiilor, ca urmare a slabei rezistenţe opuse incursiunilor turceşti de
oraşele de graniţă, curtea regală de la Buda a început să acorde o serie de
scutiri nobililor şi oraşelor pentru a-şi construi cetăţi 5 . De la sfârşitul secolului al
XIV-iea a devenit aproape formală aprobarea regalităţii pentru ridicarea de noi
fortificaţii nobiliare sau orăşeneşti şi acest lucru datorită anarhiei feudale şi a
luptei nobililor pentru autonomie în cadrul feudului. Oraşele şi-au obţinut în
marea lor majoritate autonomia administrativă, cele sud-transilvănene dintr-o
etapă anterioară, ca urmare a importanţei lor strategice în apărarea graniţei de
sud a Transilvaniei - urmare a acestei autonomii a fost şi faptul că aprobarea
pentru construirea de fortificaţii masive a devenit superfluă, fiind de multe ori
posterioară construirii fortificaţiilor.
Un alt factor favorizator al accelerării fortificării a fost şi pericolul turcesc,
care îşi făcea tot mai mult simţită prezenţa la gurile Dunării şi chiar la nord de
aceasta. Căutând să consolideze graniţa de sud a Transilvaniei, Sigismund de
Luxemburg, a încurajat oraşele săseşti să-şi construiască ziduri puternice.
Avem în acest sens documentul eliberat de cancelaria acestuia pentru Sebeş în
anul 1387, iar mai târziu sunt date astfel de aprobări pentru Sibiu (1458) şi
Mediaş (1486) 6 • Aceste documente reflectă schimbarea de optică a regalităţii cu
privire la politica internă şi, deci, la dreptul de a construi fortificaţii, drept ce nu
mai este acordat aleatoriu, ci tuturor celor care dispun de mijloace financiare şi
doresc să-şi fortifice oraşul sau castelul, cu condiţia, mai ales pentru cei de la
graniţe, să asigure paza acestora.
Din secolul al XV-iea apărarea slfd-vestului Transilvaniei revine cnezilor
români din Banat, Haţeg, Hunedoara şi oraşele Sebeş, Orăştie, Alba Iulia, Sibiu
şi Braşov. În anul 1516 regele Ladislau al II-iea legiferează dreptul nobilimii şi
al oraşelor de a-şi construi când vor socoti de cuviinţă, cetăţi, chiar şi fără
încuviinţarea regeluF. Cu acest act s-a deschis oficial epoca marilor fortificaţii
ale oraşelor transilvănene; construirea lor fiind posibilă datorită dezvoltării
economice a acestor oraşe, ceea ce le-a permis su portarea uriaşelor cheltuieli
generate de amploarea fortificaţiilor, dar şi datorită dezvoltării breslelor
producătorilor de armament care s-au implicat puternic în dezvoltarea şi apărarea
3. G h. Anghe I. Fortifica/ii medievale de piatră din secolele XIII-XVI, Cluj-Napoca. 1986. p. 31 ; vezi pentru
Sibiu şi N. Lupu. Cetatea Sibiului, Bucureşti, 1966, p. 85-87; P. Niedermaier, Der miffelalterfiche St/ldtebau in
Siebenbiirgen, im Banat undim Kreischgebiet, Teii I, Die Entwicklung vom Anbeginn bis 1241, Arbeitskreis tur
SiebenbOrgische Landeskunde Heidelberg, 1996, p. 183 sqq. .
4. Pentru aceste probleme vezi şi Th. Nâgler, Aşezarea saşilor'fn Transilvania, ediţia a li-a, Bucureşti, 1992,
p. 144sqq.
5. Gh. Angel, op. cit., p. 1 O.
6. Ibidem.
7. D. Prodan, Iobăgia în Transilvania, voi. I, Bucureşti, 1968, p. 166.
www.cimec.ro
Ioan Marian Ţiplic
489
sistemului defensiv al oraşelor. Breslele producătorilor de armament, prin

poziţia economică de frunte, mai ales în secolele XIV-XVI, au avut o contribuţie
sesizabilă, nu numai în sfera economicului ci şi în cea a apărării oraşelor,
contribuind cu arme şi forţă de luptă. Implicarea breslelor în apărarea oraşelor
a fost reglementată prin capitolele privitoare la funcţia militară a breslelor din
statutele de breaslă.
De la sfârşitul secolului al XIV-iea, când Sigismund de Luxemburg dispune
întărirea oraşelor şi înconjurarea cu noi fortificaţii, apărarea şi întreţinerea
acestora au fost date în grija breslelor şi o dovadă, a cât de bine au fost dotate
şi apărate, este şi faptul că, în cazul Sibiului, de la 1241 şi până în 1848 cetatea
nu a mai fost cucerită prin luptă.
Construcţia de fortificaţii intră în secolul al XVII-iea într-o nouă etapă,
când datorită paşilor mari făcuţi în domeniul tehnicii militare şi al tacticii de luptă,
cetăţile construite în secolele XIII-XVI nu mai corespund, iar sistemul de
arondare a unor porţiuni de ziduri şi turnuri unei bresle nu mai era la fel de
eficace. Se intră, acum, în epoca mercenariatului iar breslele îşi pierd şi ele din
forţa economică, datorită revoluţiei industriale ele transformându-se treptat în
intreprinderi manufacturiere, fiind oficial desfiinţate la sfârşitul secolului al XIX.
Pentru perioada de cristalizare a breslelor meşterii fierari erau cei care
produceau şi arme, exemplul cel mai elocvent pentru regiunea Sibiului este
fierăria de la Şelimbăr, descoperită în anul 1879, în inventarul căreia se aflau
câteva spade şi bare de spadă 8 (planşa li). Prezenţa acestor bare de spadă a
oferit posibilitatea să se stabilească că la data distrugerii fierăriei, probabil cu
ocazia năvălirii mongole din 1241, fierăria era în funcţiune.
Fierarii organizaţi în breaslă sunt atestaţi în Sibiu începând cu anul 1376,
când, cu prilejul reînnoirii statutelor de breaslă din oraşele Orăştie, Sebeş, Sibiu
şi Sighişoara, apar sub denumirea de Fabrorum fraterÎlitatis 9 , fiind specializaţi
în următoarele branşe: cuţitari, căldărari, lăcătuşi şi săbieri (sau gladiatores) 10 •
După stabilirea în 1376 a statutelor breslelor din cele patru oraşe sud
transilvănene, breasla fierarilor din Sibiu îşi reînnoieşte statutele abia la data de
6 mai 1514 11 • Conform acestor statute fiecare membru breslaş era obligat să
presteze serviciul militar de garnizoană un număr de zile pe an, serviciu militar
ce consta în paza unui turn sau a unei porţi ce aparţinea breslei. Pentru cei ce
nu-şi îndeplineau obligaţiile militare conducerea breslei a prevăzut pedepsirea
cu plata unui pfund de ceară 12 • În secolul al XIV-iea fierarii deţineau, împreună
cu breslele aurarilor şi ţesătorilor, apărarea turnului Heidenberg, iar în anul 1493
breasla deţine singură un turn al cărui inventar era .format din 6 archebuze, 8
8. K. Horedt, Eine stlchsische Schmiede des 13 Jahrhunderts. (Ein archliologischer beitrag zur
Herkunftsorschung der SiebenbtJrger sachsen), în Em/ekk6nyv Kelemen Lajos. SztJletesenek nyolcvansdik
evfordul6jara, Kolozsvăr, 1957, p. 349. •
9. Fr. Zimmerman, Urkundenbuch zur geschichte der deutschen in SiebenbtJrgen, voi. li., Sibiu, 1897, p.
451.
10. Ibidem
11. Arhivele Statului Sibiu, ZunftUrkunder, I, nr. 33 (mai departe Arh. St. Sb. ZU.)
12.... Meyster nicht kumpft zu der Layth so das Zeichen uns ist gegangen und inn der Zech ist verpust I
phunth wax ... (Arh. St. Sb. Z.U., I, 33).
www.cimec.ro
puşti de mână, 75 kg. de pulbere, 12 arbalete, 400 de săgeţi pentru arbaletă, 2

butoaie cu săgeţi pentru arc şi 2platoşe 13 (planş III). Un secol mai târziu breasla
fierarilor, pe lângă turnul pe care îl administra singură, mai avea împreună cu
breslele aurarilor şi ţesătorilor posesia bastionului Soldisch; fiecare breaslă
avea desemnat un căpitan: din partea aurarilor un anume Gaspar, din partea
fierarilor un meşter pe nume Laşsel şi din partea ţesătorilor un anume Andrei 14 •
în anul 1575, cu prilejul unui nou inventar al turnurilor sibiene, breasla fierarilor
apare ca deţinând un turn, probabil acelaşi din 1493, având ca dotare următoarele
arme: 1 tun falconete simplu (calibru mic), 15 archebuze, 12 puşti de mână, 7
butoaie de pulbere, 9 halebarde, 1 platoşă, 6 armuri 15 • Tot acest inventar
necesita o putere economică destul de mare pentru a fi întreţinut.
Turnul ce a aparţinut breslei fierarilor şi bastionului Soldisch nu mai sunt
astăzi în picioare, ele fiind dărâmate odată cu cea mai mare parte a celei de a
treia centuri de fortificaţii ce apăra şi Oraşul de Jos.
Breasla săbierilor şi pintenarilor se desprinde de breasla fierarilor în
secolul al XV-lea 16 şi după modelul ei se vor organiza în breaslă şi pintenarii şi
lăcătuşii din Cluj 17 • Meşterii breslei, înregistraţi în Registrul de socoteli al
oraşului Sibiu intre anii 1478-1515, au participat în această perioadă la întreţinerea
fortificaţiilor oraşului cu suma totală de 60 asprii, 7,5 florini şi 56 de denari 18 • Pe
lângă aceste taxe breasla săbierilor mai avea în întreţinere şi apărare şi un turn,
ce se afla pe locul pe care azi se află Bastionul Haller, care prin construire a
înglobat o parte din fundaţiile vechiului turn. Inventarul din 1575 al acestui turn
numit al Săbierilor consemnează doar existenţa a 2 archebuze 19 , ceea ce
denotă că turnul nu mai era folosit sau breasla săbierilor era foarte slăbită
economic, încât nu-şi mai putea permite întreţinerea acestui turn. Totuşi acest
turn trebuie să fi fost mai bine înzestrat în secolul al XV-iea, deoarece el avea
o poziţie deosebit de importantă pentru apărarea oraşului (în cadrul celei de a
doua centuri de fortificaţii) până la construirea bastionului Haller.
Breasla arcarilor (Bognerzunft)este atestată în.anul 149220 şi activitate
a ei se întinde, deşi fără o pondere prea mare în viaţa economică şi militară a
Sibiului, până în secolul al XVI-iea, când arcul, ca armă de război, este înlocuit
de arbaletă şi apoi de archebuză. Se pare că meşterii arcari, în decursul
secolului al XV-iea, au suferit o schimbare de specializare datorită schimbării
arsenalului de război şi au trecut treptat la producerea de arbalete, de aceea nu
întâlnim nicăieri în documente vreo referire la breasla arbaletierilor, separată de
cea a arcarilor, fiind deci probabil că statutul a_rcarilor s-a perpetuat şi a rămas
valabil chiar şi când breasla a suferit o modificare în ceea ce priveşte producţia sa.
13. Ibidem, U. li, nr. 547.

14. Ibidem, U. IV, nr. 746.
15. Ibidem, U. V, nr. 886.
16. Ştefan Pascu, Meşteşugurile din Transilvania plină in secolul al XVI-iea, 1955, p. 166.
17. Ibidem.
18. Quellen zur Geschichte Hermannstadt aus săchsischen archiven. I. Rechnungen aus dem archiv der
Stadt Hermannstadt, Sibiu, 1899, p. 36 sqq. (mai departe Rechnungen ... ).
19. Arh. St. Sb., U, V, nr. 886.
20. Ibidem, U, li, nr. 518.
www.cimec.ro
Ioan Marian Ţiplic 491
În documentele vremii avem menţionaţi distinct meşterii arcari de cei arbaletari

(sagitari arcum respectiv sagitari ba/istarum) 21 dar niciunde nu avem pomenită
breasla arbaletierilor (Armbrusterzunft). Concluzia logică este că arbaletarii
erau o branşă în cadrul breslei arcarilor. în 1492 această breaslă deţinea un turn
al c ~rui inventar era alcătuit din 1O puşti de mână, 25 funţi (pfunzi) de pulbere,
2 îrnolăcie de fier şi 1OOO de săgeţi de arbaletă 22 (planşa IV). Arbaletierii au avut
şi ei un turn în întreţinere şi acesta a fost actualul turn al pânzarilor de pe strada
Cetăţii, turn ce mai târziu a aparţinut şi armurierilor (archebuzierilor) 23 •
Nici despre săgetari nu există informaţii care să ateste organizarea lor în
breaslă, dar în anul 1575 împreună cu pieptănarii au în administrare un turn al
cărui inventar este destul de sărăcăcios: 2 archebuze mari, 2 archebuze mici (de
jumătate), 2 archebuze scurte, 2 puşti de mână, 3 butoaie de pulbere şi 1
platoşă 24 •
Atât turnul arcarilor, cât şi cel al săgetarilor nu au putut fi localizate în
sistemul defensiv al Sibiului, dar după inventarul pe care îl deţineau se poate
presupune că ele nu făceau parte din prima linie de apărare a oraşului.
Breasla archebuzierilor (Buchsenzunft) se constituie ca atare pe la
începutul secolului al XVI-iea, obţinând statute în anul 1539, dată de la care
cunoaşte o dezvoltare tot mai mare, ajungând să trimită meşteri turnători de
tunuri pentru atelierul existent la Alba lulia25 • Din rândul acestei bresle se alegea
Maistrul armurier al Arsenalului, cel care era desemnat de Magistratul oraşului
să supravegheze buna funcţionare a Morii de pulbere şi să controleze starea în
care erau întreţinute fortificaţiile oraşului, atât cele date în întreţinere breslelor,
cât şi cele ce ţineau doar de Magistrat. Breasla armurierilor (a archebuzierilor)
a deţinut un turn 26 , aflat şi azi în picioare (pe strada Cetăţii). alături de alte două
ce au aparţinut olarilor şi dulgherilor, turn ce apoi a intrat mai târziu în posesia
pânzarilor 27 • Turnul este construit în a doua jumătate a secolului al XV-iea, are
o formă pentagonală şi este prevăzut cu metereze şi ambrazuri pentru tras cu
arbaleta şi archebuza.
După cum se poate observa din aceste date breslele armurierilor din Sibiu
au deţinut 6 turnuri din totalul de 26 de turnuri aflate în întreţinerea breslelor,
deci aproximativ 24% din sistemul de fortificaţii ale Sibiului s-a aflat în grija
breslelor armurierilor. Breslele prin modul lor rigid de organizare au înlocuit cu
succes o garnizoană de mercenari, membrii ei fiind, în acelaşi timp, la fel de
pregătiţi ca şi aceştia. Membrii breslei erau obligaţi să facă exerciţii de tras cu
arcul şi cu arbaleta şi să se doteze cu echipament militar, ce consta în arc sau
arbaletă, săbie, lance, platoşă şi puşcă de mână 28 • Tot acest echipament costa
21. Rechnungen ... ,p.69.

22. Arh. St. Sb., U, li, nr. 518.
23. V. Vătăşi anu, Istoria artei feudale în ţările române, voi. I, Arta în perioada de dezvoltare a feudalismului,
1959, p. 605.
24. Arh. St. Sb., U, V, nr. 886.
25. N. Lupu, Cetatea Sibiului, ediţia a li-a, Bucureşti, 1968, p. 1O.
26. Ibidem, p. 46-47; vezi şi V. Vătăşianu, op. cit., p. 606, fig. 547.
27. Vezi şi V. Vătăşianu, op. cit., p. 605.
28. R. Rosler, Beitrag zur geschichte des Zunftwesen. Ălteres Zunftwesen in Hermannstadt bis zum Jahre
1526. Hermannstadt, 1912, p. 54.
www.cimec.ro
în anul 1594 opt florini. Meşterul armurier pe lângă aceste obligaţii mai avea şi
datoria să predea Magistratului o anumită cantitate de arme, în funcţie de
specificul breslei 29 •
Eficienţa breslelor în apărarea oraşului reiese şi din următoarea statistică:
în sec. XIII-XIV breslele deţineau o treime din centurile de fortificaţii ale oraşului,
în 1376 deţineau cca. 40-a2%, iar în secolul al XV-iea 31 % (din 39 de turnuri şi
bastioane avea în întreţinere 12) 30 • Se poate constata că pe parcursul sec. XIII-
XVI breslele au asigurat cca 1/3 din apărarea oraşului, datorie de care s-au
achitat, alături de celelalte bresle din oraş, cu un succes destul de mare.
29. ŞI. Pascu, op. cit. p. 334.

30. P. Abrudan, F. Sontag, SistemuldeapărarealcetăfiiSibiuluiînsecoleleXV-XVI, expresie a concepţiei
războiuluipopular, în SMMIM, nr. 7-8/1974-1975, p. 121.
www.cimec.ro
I. FAZELE DE FORTIFICARE A ORAŞULUI SIBIU

I. - A doua jumătate a secolului al 15. Turnul zincarilor
XIII-iea. 16. Turnul dulgherilor
11. - Prima jumătate a secolului al 17. Turnul olarilor
XIV-iea. 18. Turnul archebuzierilor
III. - A doua jumătate a secolului al 19. Turnul lăcătuşilor
XV-iea. 20. Turnul tâmplarilor
IV. -Ultimul pătrar al secolului al XV- 21. Turnul măcelarilor
iea 22. Turn al oraşului
Bastioanele, rondelele şi o parte din 23. Turn al oraşului
turnuri au fost construite sau refăcute 24. Turnul postăvarilor
în secolele al XVI-iea şi al XVII-iea. 25. Turnul ţesătorilor de in
A. Biserica evanghelică 26. Turn al oraşului
B. Prepozitura 27. Turn al oraşului
C. Mănăstirea minoriţilor 28. Turn al oraşului
D. Mănăstirea dominicanilor 29. Turn al oraşului
(transformată în spital în 1475)
30.Turnul aurarilor
E. Turnul preoţilor 31. Turnul cu smoală
32. Turnul fierarilor
F. Casa lui Thomas Gulden
33. Turn al oraşului
G. Turnul Sfatului
34. Turn al oraşului
H. Bolta măcelarnor
35. Turnul ţesătorilor de lână
J. Capela Sf. Ştefan 36. Turnul dogarilor
K. Bolta croitorilor 37. Turn de comunicare
L. Bolta pantofarilor 38. Turnul croitorilor
M. A doua boltă a pantofarilor 39. Turnul brutarilor
N. Primăria cea mai veche. 40. Turnul cu pulbere
O. Primăria veche 41. Turnul sitarilor
P. Şcoala 42. Turnul zidarilor
R. Stâlpul infamiei 43. Turnul pantofarilor
S. Noua mănăstire a dominicanilor 44. Turn al oraşului
T. Bolta croitorilor 45. Turn al oraşului
U. Mănăstirea ursulinelor 46. Turnul mănuşarilor
1. Poarta Turnului 47. 49. Turnuri ale oraşului
2. Turn de de comunicare 48. Turnul pielarilor
3. Turnul Porţii Guşteriţei 50. Turnul săpunarilor
4. Turnul dinspre Piaţa Aurarilor 51. Turnul blănarilor
5. Turnuri ale oraşului 52. Turn de comunicare
6. Turnuri ale oraşului 53. Turn de comunicare
7. Turnuri ale oraşului 54. Turn al oraşului
8. Turnuri ale oraşurui 55. Bastionul Haller
9. Turnul Porţii Ocnei 56. Rondela teatrului vechi (Turnul gros)
10. Turnul bărbierilor 57. Bastionul Porţii Cisnădiei
11. Turn al oraşului 58. Rondela „Spinarea câinelui"
12. Turnul săbierilor 59. Bastionul Porţii Turnului
13. Turn al oraşului 60. Bastionul Porţii Ocnei
14. Turnul tunarilor 61. Bastionul Ţesătorilor
www.cimec.ro
494 'mune,;io, d'in S1b1u,
. . Cluj· ş1.
-============-~~~~~~~~~B~re:s~lleelle
- Br aşov
a .
Planşa 1 F azele de fort1·11care

· a oraşului Sib'iu, dupa- N · Lupu
www.cimec.ro
10
Planşa li Fierăria de la Şelimbăr, după K. Horedt

www.cimec.ro
Planşa . .
III Inventaru I turnurilor Sibiene pe anul 1493
www.cimec.ro
Planşa IV Inventarul turnurilor sibiene pe anul 1492 original Arh . St . Sb ., U . li, nr . 518
www.cimec.ro
OJE WAFFENSCHMJEOE ZONFTE AUS HERMANNSTAOT, KLAUSENBURG

UNO KRONSTAOT UNO JHRER ROLLE JN OER VERTEJOJGUNG
SJEBENBURGENS. 1. OJE MJLITARFUNKJTON OER WAFFENSCHMJEOE
ZUNFTE AUS HERMANNSTAOT (13 -16 JH.)
Zusammenfassung
ln den 13-16 Jh. Kannte der Befestigungsbau ein sehr groBen AusmaB in Siebenburgen,
einerseits wegen der zunahme des osmanischen Gefahren, anderseits wegen dem Wunsch der
Adligen und der Verwaltung der siichsischen Burge sich ihre Autonomie gegenuber den ungarischen
Konigsturm dursczusetzen.
Die Zunfre der Hermannstădter Waffenschmiede, neben den anderen Zunfte, hatten einen
bedentenen Beitrag zur Befestigung und Verteidigung der Stadt. Durch den Zunftenstatuten
wurden die Ziinfter verplichtet an dieser Tătigkeit teilzunehmen, sewohl wirstchaftlich, wie
physisch. Die effizienz dieses Beitrages lasst sich auch durch der folgenden Statistik nachweisen:
in den 13-14 Jh. besaBen 1/3 der Stadtbefestigungen, in 1376 cca. 40-42% und in den 15-16 Jh.
31 % (also aus 39 Turme und Basteien hatten sie 12 zu besorgen und zu veretidigen). Wie man
bemerken kann, die Hermannstudter Waffenschmiede Zunfte wurden wâhrend der 13-16 Jh. fQr
cca. 1/3 des Verteidigungssystems der Stadt verantwortlich.
Abildungenverziechnis
· 1. Die Befestigungsphasen der Stadt Hermannstadt (nach N. Lupu, Cetatea Sibiului, Editura
Meridiane, Bucureşti, 1966, D. 85-87)
li. Die Schmiede von Schellenberg (nach K. Horedt)
III. Das Inventar der Hermannstădter Turme im jahr 1493 (Urschrift in den Stadtarchiven der
Stadt Hermannstadt, U. li, 547)
IV. Das Inventar der Herma11nstădter Turme im Jahr 1492 (Urschrift in den Stadtarchiven der
Stadt Hermannstadt, U. li, 518)
www.cimec.ro
CÂTEVA CONSIDERAŢII PRIVIND COLECŢIA.DE
ICOANE PE LEMN A MUZEULUI BRUKENTHAL
Elena Popescu
Impresionantă şi autentică, arta noastră medievală, formează evident o

parte integrantă a zestrei noastre culturale, constituind un izvor de înţelegere a
evului mediu românesc. Formele tradiţionale ale creaţiei picturale, legate de
tradiţiile bizantine, sunt cele promovate şi de pictorii români transivăneni.
Menţinerea acestor tradiţii a fost sprijinită de strânsa legătură şi permanenta
interdependenţă cu arta şi cultura românească din celelalte provincii.
Icoana, gen artistic a,l lumii medievale ortodoxe, având un important rol ca
obiect de cult, are o arie de răspândire ce cuprinde în primul rând vechile teritorii
ale Imperiului Bizantin şi zonele de influenţă ale acestuia.
Colecţia de icoane pe lemn a Galeriei de artă a Muzeului Brukenthal s-a
constituit în cea mai mare parte în anii 1960-1970, prin achiziţii şi donaţii. În
paginile de faţă prezentăm câteva icoane inedite din colecţie cu excepţia
tripticului „Deisis" o icoană de referinţă pentru pictura sec. al XV-iea din sudul
Transilvaniei. Existenţa acestei colecţii care cuprinde icoane pe lemn din
Transilvania, Maramureş, Moldova şi Ţara Românească, completează în mod
fericit imaginea de ansamblu oferită de patrimoniul de pictură medievală religioasă
din Transilvania sec. XV-XIX. Ea oferă prilejul documentării asupra climatului
artistic al Transilvaniei, teritoriu românesc cu o bogată activitate culturală, cu
tradiţii confesionale deosebite, fiind mai i ndepărtată de tradiţia unitară bizantino-
slavă a Moldovei şi a Ţării Româneşti.
Fondul de icoane pe lemn al Galeriei de artă cuprinde icoane împărăteşti
„Iisus Arhiereu", „Iisus Pantocrator", „Maica Domnului cu pruncul Iisus";
icoane praznicare din ciclul cristologie „Răstignirea", „Adorarea magilor",
,,Înălţarea lui Iisus", „Iisus pe muntele Măslinilor"; din ciclul mariologic:
„Bunavestire", „Adormirea Maicii Domnului"; de asemenea sunt icoane cu
reprezentări ale sfinţilor:„Sf. Nicolae", „Sf.Gheorghe", „Sf. Dimitrie",
„Sf.Teodor", „Sf. Pantelimon", „Sf. Ioan", „Arhanghelul Mihail".
O temă cu un conţinut dogmatic profund, des întâlnită în iconografia
românească este „Deisis" reprezentând rugăciunea de intercesiune a Maicii
Domnului şi a Sf. Ioan Botezătorul către Iisus. „Deisis' este tema cu dublu
caracter, liturgic şi eshatologic. Liturgic legat de invocarea la slujbă a pregătirii
darurilor, Es.hatologic, „Deisis" este nucleul temei ample a judecăţii de apoi,
evocând-o nu sub aspectul ei înspăimântător, ci în spiritualitatea sa.
1. Tripticul „Deisis" nr. inv.2443.

Dimensiuni: panoul central 112x60,5 cm;
voletul stâng: 97x30cm;
voletul drept: 108x29,5 cm;
-tripticul a fost restaurai în laboratorul de restaurare al Muzeului de artă Bucureşti.
www.cimec.ro
500 Colecîia pe icoane pe lemn de la Brukenthal
TRIPTICUL „DEISIS" 1 este cea mai valoroasă icoană pe lemn existentă

în patrimoniu Muzeului Brukenthal. Icoana de mari dimensiuni are un coronament
triunghiular, sculptat cu fleuroane asemenea unor crini stilizaţi. În panoul central
este reprezentat Iisus Hristos tronând, în postura de mare judecător, înveşmântat
în costum de împărclt bizantin 2 •
Pe cele două voleuri laterale sunt reprezentaţi în stânga Maica Domnului,
iar în dreapta Sf. Ioan Botezătorul. Maica Domnului este înveşmântată în robă
lungă vişinie bordată cu perle şi pietre preţioase şi deasupra o mantie largă
faldată.
Capul este înfăsurat într-un mesal alb, peste care esţe aşezată coroana.
Pe voleul din dreapta este reprezentat Sf. Ioan Botezătorul învesmântat
în tunica din păr de cămilă acoperită cu o mantie bogat faldată, bordată cu alb.
Nimburile Mariei şi a lui Ioan sunt decorate cu semipalmete, motiv
decorativ răspândit în pictura murală transilvană din sec. al XV-iea. Fundalul
panoului central decorat cu vrejuri şi frunze stilizate se deosebeşte de fundalul
celor doi voiaţi laterali, care au ca motiv decorativ un trifoi cu patru foi stilizat,
înscris într-un pătrat, decor întâlnit la icoanele din aria balcanică din sec. al XV-
lea3.
Tripticul „Deisis" prezintă similitudini în ce priveşte folosirea aceluiaşi
motiv decorativ în relief, în tratarea figurilor, în formularea compoziţională şi
cromatică cu icoanele de la biserica de lemn din Budeşti (Jorani) şi icoana
împărătească Iisus Pantocrator de la biserica Sf. Gheorghe din Lupşa (Alba).
Icoana de la Budeşti poartă semnătura zugravului Gheorghe, deci posibil ca
tripticul Deisis să fie opera aceluiaşi Gheorghe, zugrav apreciat în Transilvania
şi Maramureş 4 • .
În această icoană se împletesc elemente ale picturii bizantine cu elemente
ale artei universale, maniera specifică epocii în care a fost creată.
O altă icoană de tip „Deisis" 5 din colecţia Brukenthal este realizată
probabil de un anonim moldovean, ea înscriindu-se.stilistic ca o valoroasă operă
aparţinând ambianţei artistice din Moldova secolului al XVIII-iea. Iisus apare
';lonumental faţă de Maica Domnului şi Sf. Ioan Botezătorul care-l flanchează.
Înveşmântat în roba roşie şi mantie albastră, el binecuvântează cu mâna
dreaptă, iar în stânga ţine evanghelia. Capul este încadrat de un nimb auriu
tratat în relief, decorat cu vrejuri de flori şi frunze. Fondul este de asemenea
decorat cu motive vegetale din stuc reliefat şi aurit. La originea acestui decor
stau vechile ferecături delicat lucrate, în aur sau argint aurit, adesea cu email şi
cabosoane care îmbrăcau frecvent fondurile icoanelor bizantine, sud-slave şi
ruseşti cunoscute şi în Ţările Române 6 .
2. Marius Porumb. Pictura românească în Transilvania (sec.XIV-XVIII), 1918 p. 51.

3. Vasile Drăguţ, Pictura murală din Transilvania, Bucureşti 1970, lig.37, 55.
4. Marius Plumb, op. cit, p.52. - idem - Arta românească din Transilvania în epoca lui Ştefan cel Mare, în
Pagini transilvane 1/1993 p.84.
5. „Deisis" nr. inv. 2657. Dimensiuni:100x70 cm.
6.Dumitru Năstase .,ICOANELE" - în Ist. Artelor Plastice în România Bucureşti 1970, p. 141.
www.cimec.ro
Elena Popescu 501
Trebuie subliniat faptul că încă din a doua jumătate a sec. al XV-iea

circulaţia artiştilor în teritoriile intra şi extracarpatice se intensifica. Dacă nu
avem dovezi scrise în acest sens studiile comparative şi stilistice ne ajută să
confirmăm preze-nţa unor artişti veniţi din Moldova în ţinuturile transilvane şi în
secolele următoare. Prezenţa numeroaselor icoane moldoveneşti în Transilvania
şi Maramureş este un argument în plus 7 •
O cruce, două sfesnice şi un triptic repezentând-o pe Maica Domnului cu
pruncul sunt câteva din cele mai valoroase piese de factură brâncovenească
existente în colecţia sibiană. Crucea şi cele două sfeşnice provin de la biserica
ortodoxă din Tilişca (Sibiu).
CRUCEA, 8 semnată şi datată pe verso Vasilie zugrav 12 febr. 1792, are
central reprezentată scena Răstignirii, iar în cele patru trefle sunt realizaţi cei
patru evanghelişti cu simbolurile lor biblice.
La baza crucii este sculptat vulturul caucazian.
SFESNICELE9 au baza în formă de prismă triunghiulară cu vulturii bicefali
sculptaţi în relief pe cele trei fete. Vulturul bicefal, negru pe fond verde veronese,
cu aripile jumătate în zbor are ghiarele înfipte în capetele balaurilor din partea
inferioară a postamentului. Coada vulturului este în formă de floare de crin
stilizată. Capetele a câte doi vulturi sunt afrontale şi poartă coroana ornamentată
cu perle şi hermina.
Axul central de formă cilindrică are un decor sculptat cu elemente decorativ
vegetale, aurite pe care le întâlnim şi la sfeşnicele brâncoveneşti de la mănăstirea
Arnota. 10 Repetarea ritmică a liniilor frânte,rozetele încadrate de frunze de
acant, frunze stilizate, motivul panglicii perlate, sunt câteva elemente de decor
pe care le cităm pentru analogie.
O menţiune specială merită icoana de la Triest (Italia) cu scena „Răstig
nirii"11 o compoziţie deosebită de tipologia caracteristică iconografiei ortodm<e.
Compoziţia este de factură occidentală cu Iisus răstignit pe cruce aşezat
între cei doi tâlhari. La baza crucii câteva personaje îndurerate şi un soldat
roman, iar în fundal un relief muntos.
Realizată în secolul al XVIII-iea ea aminteşte de compoziţrne religioase de
Antonello da Messina.
- Maica Domnului cu pruncu1 12 între Sfânta Justina şi Sf. Iuliana- datată
1814 - semnătură ilizibilă - cu ferecatură din ţesătură de argint aurit pe suport
7. -vezi Mariu~Porumb Arta românească din Transilvania în epoca lui Ştei an cel Mare în Pagini transilvane
nr.1 /1993 p.p. 79-86. Idem - Icoane inedite din Transilvania secolului al XVI-iea, în Ars Transilvaniae 111/1993
p. 57-64.
8. Crucea nr. inv. 2580.
Dimensiuni: 122 x 83 cm.
9. Sleşnicele nr. inv. S. 492 si S. 493.
Dimensiuni: 206 x 49 cm.
- Elena Seicean -Arta brâncovenească în patrimoniul sibian, în Revista Transilvania, Sibiu nr. 8n7, p. 50.
1O. vezi Sleşnicul de la Mănăstirea Arnota de la Muzeul de Artă din Bucureşti. În istoria artelor plastice în
România, lig.147.
11. „Răstignirea" (Triest) nr. inv. 2656.
Dimensiuni: 75 x 47 (cu rama 86,5 x 59,8 x 5 cm).
12. Maica Domnului cu pruncul, sl. Iustina şi sl. Iuliana nr. inv. 3125.
Dimensiuni - caseta 60,5 x 40 x 7,5 cm.
icoana 30, 6 x 24,5 x 2,8 cm.
www.cimec.ro
502 Colecţia pe icoane pe lemn de la Brukenthal
textil, ilustrează o „modă" existentă în sec. al XIX-iea în Rusia, preluată apoi în

Serbia, Bulgaria şi ţara noastră. Icoana este de provenienţă rusească, având
pictura realizată într-o manieră occidentală. De fapt este o încercare nu lipsită
de talent de adaptare a iconografiei ortodoxe la un academism de sursă
renascentistă şi barocă.
În contextul general al artei româneşti Maramureşul deţine o notă distinctă
specific locală. , ,Aşezat într-o zonă de interferenţă cu lumea medievală catolică
Maramureşul nu a suferit în prima fază a evoluţiei sale artistice influenţele
acesteia 13 • La icoanele maramureşene din colecţia Muzeului Brukenthal, icoane
realizate în secolul al XIX-iea, observăm că elementele de inspiraţie din sfera
culturală de tradiţie bizantină şi cele din mediul artistic occidental, creează o
sinteză ce duce la realizarea unei arte originale, pline de pitoresc. Ele se disting
prin monumentalitate, print-un grafism accentuat şi spontan, prin cromatica
redusa dar vie, subliniată cu negru şi alb. Compoziţiile poartă amprenta unei
viziuni naive, având un pronunţat caracter decorativ ce tinde spre abstractizare.
La icoanele din centrul Transilvaniei, cum este icoana „Deisis" 14 realizată
de un anonim transilvănean în secolul al XVII 1-lea, se remarcă figurile modelate
în tente viu colorate cu lumini albe pe fond decorat cu motive florale cu roşu
vermillion puternic vibrat de un verde şi albastru metalic.
Icoana Sfântul Nico/ae15 realj.zată de un pictor anonim face parte din
grupul de icoane din zona sudică a Transilvaniei, existent în colecţia sibiană. Ele
vădesc existenţa unor ateliere legate de cele din Ţara Românească. Fenomenul
de iradiere al artei existente încă din perioada în care, închizându-se atelierele
domneşti din Ţara Românească, meşterii trec Carpaţii şi lucrează mai ales în
sudul Transilvniei.
Putem aminti atelierele de iconari existente în mărginimea Sibiului în
secolul al XVIII-iea la Răşinari, Sălişte, Poplaca, Sibiel, Poiana Sibiului, Tilişca
etc.
Influenţa occidentală manifestată pe fondul u.nor puternice tradiţii locale
la care se adaugă influenţa meşterilor din Ţara Românească~ întregesc profilul
artistic al acestei zone. Din simbioza acestor tendinţe artistice, s-a creat o
ambianţă excepţională care a iradiat prin numeroşi meşteri ambulanţi, care la
începutul sec9lului al XIX-iea s-au pierdut în anonimatul creatorilor populari. În
secolul al XIX-iea din sinteza celor trei tendinţe principale, traditional locală,
brâncovenească şi occidentală, apare o formulă rusticizantă, adoptată de un
număr considerabil de mici zugravi anonin:ii.
În această perioadă tradiţia bizantină în declin face loc noilor orientări
artistice occidentale a căror influenţe se remarcă şi în pictura religioasă.
www.cimec.ro
Elena Popescu 503
DES CONSIDERA TIONS CONCERNANT LA COLLECT/ON

D'/CONES EN 80/S DU MUSEE BRUKENTHAL
-Resume
La collection d'icOnes en bois de la Galerie d'art du Musee Brukenthal a ele constitue, en

generalement pendanl la periode 1960 - 1970 el contient des icOnes de Transylvanie, de
Maramureş, de Moldavie el de Valachie.
La colleclion a des icânes en bois qui representent „Isus Arhiereu", „Isus Pantacrator",
„La Vlerge avec l'enfanl Isus", "La crucifixion", "Isus sur le montagne des Olives", "Le sainl
George", "Le sainl Dimitrie, "Le sainl Teodor", "Le saint Ioan" el Ies autres.
Dans l'article sont presentes quelques pieces plus importantes par exemple: "Le triptyque
Deisis", "La croix", "Le chandeliers", "La vierge avec l'enfant Isus", "Le sainl Nicolas".
La plupart de ces pieces datent depuis le XVlll-eme siecle el elles representent ce qu'il
est caracterislique du point de vue artistique, populaire, pour Ies vieilles zones roumaines qui ont
une tradition dans ce genre de l'art populaire religieuse.
On voit le specifique roumain dans ces pieces el aussi l'influence de !'art occidentale du
temps.
www.cimec.ro
www.cimec.ro
CÂTEVA CONSIDERAŢII PE MARGINEA UNEI
LISTE DE ÎMPROCESUAŢI DIN
VREMEA LUI HOREA
Mihai Cerghedean
Răscoala lui Horea, Cloşca şi Crişan este un eveniment bine cunoscut.

Contribuţia de referinţă a regretatului profesor David Prodan este un argument
în acest sens. Cercetătorilor acestei perioade li se oferă metodă şi în egală
măsură posibilitatea de documentare. Eventualele documente noi sau mai puţin
cunoscute nu fac decât să confirme încă odată, să întărească jaloanele deja
fixate. Documentul pe care vrem să-l prezentăm se înscrie pe această linie, se
vrea o contribuţie la cunoaşterea acelor realităţi transilvănene de la sfârşitul
secolului al XVIII-iea.
După cum se ştie, urmare a intervenţiei armate imperiale, răscoala a fost
înfrântă, dar speranţele de emanciapre legate de ea nu au fost uitate şi nu vor
mai fi uitate. Răscoala a izbucnit la sfârşitul lui octombrie 1784. Crişan a chemat
oamenii să plece la Alba Iulia pentru a îmbrăţişa condiţia militară, ceea ce
însemna de fapt o emanciapre faţă de condiţia iobăgească. Intervenţia dură a
autorităţilor a declanşat însă pârjolul. În viziunea noastră, situaţia este nu numai
explicabilă ci chiar logică. Conscripţia militară, începută de cei din Hăpria,
comitatul Albei de Jos, a bulversat profund modul de gândire al iobagului
transilvănean, a apărut o posibilitate, în cadrele legale, de a se bucura de o
condiţie mai bună materială şi socială, cea de militar. Începând din nord, din
zona Bistriţei, peste Ţara Bârsei, Ţara Făgăraşului, Ţara Haţegului şi până în
Banat, sate întregi sau parte din ele, în a doua jumătate a sec. al XVIII-iea, se
bucurau de condiţii mai bune de viaţă faţă de marea masă a locuitorilor,
constituind un model şi o speranţă. Condiţia de oameni liberi în raport cu
„domnul pământului" ori slujbaşii acestuia precum şi faţă de slujbaşii autorităţilor
comitatense, supuşi doar autorităţii militare era o speranţă, o dorinţă de
emancipare.
Izbucnirea răscoalei şi ideile ei vizează nu o distrugere generală, ei s-au
ridicat cu VQia şi în numele împăratului, ei erau şi doreau să fie în continuare
supuşi ai împăratului, dar numai ai acestuia şi slujbaşilor săi. Toţi ceilalţi
interpuşi între condiţia lor dorită trebuiau distruşi sau aduşi la acelaşi nivel de
condiţia materială şi socială. Ultimatumul adresat nobilimii refugiate în cetatea
Devei în noiembrie 1784 este de fapt o sintetizare şi o sistematizare a ideilor
esenţiale prezente printre răsculaţi, exprimate doar în forme diferite sau parţial.
Şocul răbufnirii şi a ideilor în numele cărora acţionau răsculaţii a fost
impresionant. Condamnările şi etichetările nu cunosc limite. Preocuparea pentru
pedepsirea celor care au avut curajul de a se ridica este omniprezentă în
întreaga corespondenţă purtată de nobili şi de comitate vizând în ultimă instanţă
reaşezarea structurii sociale în vechile condiţii, anterioare izbucnirii răscoalei.
www.cimec.ro
506 lmprocesuaţii din vremea lui Horea
Pe de altă parte, împăratul la primirea veştii despre izbucnirea răscoalei

ordonă reprimarea ei imediată şi categorică. Curând însă, meditează mai calm,
analizează cauzele şi atenuează măsurile. Numeşte pe contele Jankovich să
cerceteze cauzele şi pe capii răscoalei, trecând peste autorităţile locale. Mai
mult, după primirea veştii despre execuţia colectivă de la Deva, dispune sistarea
pretutindeni a unor astfel de proceduri, iar arestaţii să fie reţinuţi numai aceia
care sunt absolut necesari pentru buna desfăşurare a cercetărilor. La acestea
se mai adaugă patenta pentru amnistia generală din 22 noiembrie, iar în anul
următor conscripţia urbarială şi în sfârşit, patenta pentru dreptul de liberă
strămutare.
Cu toate măsurile de ameliorare a situaţiei ţărănimii concomitente cu
străduinţa de a impresiona prin execuţii spectaculoase ale capilor răscoalei,
populaţia nu s-a liniştit. Dar în egală măsură era încă şocată nobilimea şi
comitatele întocmind numeroase plângeri şi rapoarte, solicitând reparaţii de tot
felul precum şi aplicarea unor pedepse cât mai severe, pentru câţi mai mulţi
dintre supuşii care au avut curajul de a se ridica împotriva domnului său. Din
aceste preocupări pentru a veghea şi eventual de a-i pedepsi pe cei vinovaţi de
atingeri aduse nobilimii s-au născut în comitatul Hunedoara câteva situaţii
deosebit de interes.C\nte cu cei avuţi în evidenţă de autorităţi ca rău făcători,
incendiatori, ucigaşi, incitatori etc. Situaţiile sunt interesante, deoarece pe
lângă numele celor socotiţi vinovaţi mai cuprind şi scurte date asupra persoanelor
.respective privind starea lor civilă, vina pentru care erau acuzaţi şi starea lor
materială. Astfel de situaţii au ajuns în zilele noastre din cercul Dincoace de
Mureş al comitatului Hunedoara (zona Jeledinţi, Chitici, Bârcea, Hunedoara,
Hăşdat şi Deva), din zona Râu Bărbat şi Valea Jiului*.
Cel mai interesant ni se pare tabelul cu răufăcătorii din cercul Dincoace
de Mureş al comitatului Hunedoara datat, 14.Xll .1785. Documentul este interesant
pentru că se referă la o zonă în care răscoala s-a manifestat în toate formele ei,
dar mai ales pentru faptul că ne permite câteva concluzii cu privire la situaţia
socială a celor care s-au răzvrătit. lată câteva date: în procesele (comune mari)
cuprinse în tabel sunt notaţi ca răufăcători, în decembrie 1785 mai multe
persoane din 46 de localităţi. Faptele care le sunt reproşate acestor oameni
sunt: amăgitori de oameni, ireligioşi, prădători, ucigaşi şi hoţi publici, primitori de
răufăcători şi primitori de lotri, agresori, maliţioşi, lotri, „băutori de sânge", răi
etc. La toate aceste fapte adeseori se aplică calificativul de mare conducător,
mare incendiator, hoţ deosebit, hoţ public,, prădător deosebit. Frecvent, în
acelaşi timp şi aceloraşi persoane li se aduc două sau mai multe acuze: prădător
şi incendiator, conducător, instigator şi ucigaş, răufăcător şi hoţ etc.
Dacă avem în vedere că situaţia este întocmită în decembrie 1785, în
condiţiile când încă din noiembrie 1784 şi apoi de mai multe ori s-a acordat
amnistie celor care au prticipat sub o formă sau alta la răscoală şi totuşi
.
persoanele consemnate mai sunt în atenţia autorităţilor înseamnă că aceştia
•Documentele au fost publicate în „Izvoarele răscoalei lui Horea" seria Diplomataria, voi. VI, Ed. Academiei
Române, Bucureşti, 1993
www.cimec.ro
Mihai Cerghedean 507
erau cei mai cunoscuţi, cei care de fapt au condus, cei care au incitat oamenii.
De altfel capetele de acuză de instigator, incitator, conducător sau corifeu sunt
destul de frecvente.
Toate sau aproape toate faptele care se reproşau celor consemnaţi se
petreceau în circumstanţele desfăşurării evenimentelor din toamna-iarna lui
1784 şi primăvara lui 1785. Pentru aproape o sută de persoane se notează
expres implicarea lor în răscoală, dar considerăm că pentru mulţi nu s-a făcut
acest lucru, el subînţelegându-se. În ce alte condiţii ale anilor 1784-1785 se
putea manifesta o persoană ca incitator, instigator sau conducător decât în cele
ale „tumultului"?
În continuare Să vedem cine sunt aceşti principali participanţi la răscoală
din localităţile enumerate în tabel. Din punctul de vedere al grupelor de vârstă
lucrurile se prezintă astfel:
sub 20 ani-3
21-25 ani - 8
26-30 ani - 30
31-35 ani-19
36-40 ani - 48+3 vârstă medie
41-45 ani-11
46-50 ani - 22
51-55 ani -2
56-60 ani - 12
61-70 ani- 7+1 bătrân
Cu alte cuvinte cei care au participat, cu un rol mai deosebit la răscoală
au fost oamenii de vârstă medie în plinătatea forţelor fi:z;ice şi intelectuale.
Răscoala nu a fost făcută de tineri tumultuoşi sau aventurieri, ci de oameni
aşezaţi. În întreaga listă sunt numai 11 necăsătoriţi şi doi văduvi. Ceilalţi sunt
căsătoriţi cu unul sau mai mulţi copii. Pentru marea majoritate a celor înscrişi în
tabel este notată naţionalitatea de român. Sunt înscrişi doar trei ţigani. În ce
priveşte religia sunt prezenţi doar 4 greco-catolici, toţi ceilalţi sunt ortodocşi. Am
mai remarca faptul că în cadrul celor urmăriţi de autorităţi se aflau şi 4 preoţi
ortodocşi şi uniţi.
Cea mai interesantă rubrică ni se pare cea în care este notată starea
materială a fiecăruia din cei cuprinşi în tabel. Cei mai numeroşi sunt cei care
beneficiază de sesie şi aparenţele ei (aşa zisele facultates): 44 de persoane.
Urmează apoi cei care beneficiau numai de sesie şi mijloace de trai de valoare
medie în număr de..,40. Împreună cele două categorii fac un total de 84 persoane
ceea ce reprezintă ceva mai mult de 50% din totalul celor 166 înscrişi. Urmează
apoi grupa celor care se bucurau doar de .serie în număr de 33 persoane, unu
beneficia numai de apartenenţă, 6 benefiiau doar de mijloace de trai medii, alţii
6 se bucurau de mijloace de trai medii plus toţi cei şase împreună o sesie. În
sfârşit, alţii 9 trăiau împreună cu părinţii sau fraţii bucurându-se de beneficiile
unei sesii. Totalizaţi toţi acei oameni cu mijloace de existenţă de valoare mijlocie
reprezintă 138 de persoane ceea ce înseamnă ceva mai mult de 83%. Cu alte
cuvinte 83% din cei acuzaţi de participare la răscoală şi mai mult având un rol
www.cimec.ro
508 lmprocesuaţii din vremea lui Horea
mai deosebit în timpul acesteia au fost oameni de condiţie medie printre

ţărănimea dependentă. Ceva a intervenit în viaţa lor pentru a se ridica, pentru
a-şi risca viaţa. Printre participanţi au existat şi vârfuri, oameni beneficiind de
bunuri de 20, 40, 60 şi chiar peste 80 fi. şi acestea în condiţiile în care aveau în
folosinţă şi sesii. Au existat şi săraci: fără sesie şi fără bunuri sigure, cu lucruri
puţine etc. În raport cu numărul celor prevăzuţi cu mijloace medii de existenţă
aceştia sunt puţini, ei reprezintă sub 10% din totalul celor cuprinşi în tabelul
anexat.
După cum se ştie adeseori în fruntea răsculaţilor au fost juraţii, care este
de presupus că erau persoane cu o stare materială bună în raport cu consătenii
lor. De asemeni întâlnim frecvent în mijlocul sau în fruntea răsculaţilor preoţi
ortodocşi sau uniţi care la rândul lor este de presupus că aveau şi ei o stare
materială mai bună. Printre răsculaţi sunt pomeniţi apoi corăbieri şi grăniceri,
mineri, categorii sociale beneficiare a unor privilegii sau altfel spus beneficiarii
ai unor condiţii materiale mai bune faţă de restul populaţiei săteşti. Coroborând
aceste informaţii generale cu analiza cifrică a celor care în 1785 mai erau
acuzaţi de participare la răscoală ni se pare semnificativ să subliniem că
răsculaţii de sub conducerea lui Horea, Cloşca şi Crişan nu erau nişte oameni
nerealizaţi, în marea lor majoritate. Indiscutabil, agravările economice prezente
în condiţiile sfârşitului de veac al XVII 1-lea au fost premize favorabile, dar pentru
izbucnirea focului, printre aceşti oameni de condiţie medie, în rândul categoriei
lor sociale, a trebuit să mai intervină ceva. În mentalitatea lor de supuşi de atâtea
veacuri s-au petrecut nişte schimbări încât au acceptat riscul unei ridicări
împotriva rânduieli.lor de mai înainte stabilite. Ideile secolului al XVIII-iea este
greu să le căutăm printre răsculaţi sau printre iobăgimea transilvăneană. Elita
intelectuală românească s-a desolidarizat de răscoală. Nu trebuie însă să uităm
că intelectualitatea românească a sec. al XVIII-iea formată la şcolile apusului,
mult mai numeroasă, faţă de perioadele anterioare, era o intelectualitate tânără,
cu legături puternice tocmai în rândurile acelei categorii mijlocii a iobăgimii,
categorie în permanentă mişcare atât în sensul pauperizării cât şi în direcţia
acumulării unei condiţii materiale mai bune. Apoi trebuie avută în vedere acea
categorie a preoţimii săteşti care în instrucţia care o parcurgea nu putea să:
rămână absolut străină de ideile vremii. Ori a demonstra legăturile preoţimii
săteşti cu lumea satelor nu este cazul. Nu este cazul să reamintim preocuparea
nobilimii, a autorităţilor, în general, pentru inculparea preoţilor în evenimente. În
aceste condiţii se pune întrebarea au fot absolut străini răsculaţii lui Horea de
ideile generoase ale sec. al XVIII-iea chiar dacă ele nu sunt enunţate expres?
www.cimec.ro
Mihai Cerghedean 509
CONSIDERA TIONS CONCERNANT UNE LISTE A VEC DE

RtVOLUTIONNA/RES DU TEMPS DE HOREA, DANS LE PROCES
-Resume-
L'auteur presante la structura economique el sociale de ceux qui ont ele dans l'attention
des autoriles apres la revolte de Horea, dans le comital de Hunedoara aupres de Mureş. li est
prouve en basant sur un document original. De l'analyse de chifres l'auteur en conclusion
demontre que la plupart des participants a la revolte de Horea ont ele des hommes d'une condition
moyene. Ce fail signifie que Ies revolutionnains se sont revolte a cause de l'aggravation de laur
situation economique, mais en m~me temps de leur desir d'emancipation sociale el nationale, des
idees qui ont beaucoup circules dans L'Europe de la fin du XVlll-eme siecle.
www.cimec.ro
Ul
1785 decembrie 14, Nădăştia de Jos ......
o
CONSIGNATI MALEFACTORUM ET MALEVERSANTIUM IN CIRCULOQ CIS-MARUS/ANO
SEQUENTIBUSQUE PROCESS/BUS REPERTORUM
Nomina
Loca Generica illorum Declaratio facinorum et An bonis et quantum
habitationum descriptio maleversationis importantibus sint provisi?
Proce-
Malefactorum
ssus
Deva Popa Mate Sz. Andras I
Natione Vallachus, religione 'n tumultu Vallachio fuitl Bonis mobilibus exiguis et
dis-unitus et parochus antesignsnus rixas usurpans vis 20 fi. valentibus provisus
bigamus, medie aetatis et aliarum etiam deceptor "
ln tumultu quoque Vallachico
Pop Petru Natione Vallachus, religionel instigator, reliqui errores inl Bonis mobilius 60 fi.
unitus, senex, irreligiosus, rubrica anteriori merentibus provisus
diebus dominicis praeter
alias maleversationes pro-
priis laboribus aeconomicis
desudans
Fergeteu Petru Sarfalva I

Natione Vallachus, religione 'n tumultu Vallachico
disunitus, medie aetatis coripheus et maximus
Nullis bonis provisus
Kitid depopulator
Lupas Gyorgy Viltzez '

1
unitus, mediae aetatis
I
Natione Vallachus, religione 'n tumultu rusticano coriphe-1 Bonis exiguis provisus
us et praedator
David Luben cum

lanes filio suo
Kitid I
Primus annorum circiter 50, Occasione tumultus prae-1 Sessionem et media vivendi
uxoratus, alter annorum 1 B, teriti Valachici incendiarii habet
non uxoratus, religionis
disunitae, Valachi, primus
liberos habet
Kozma Sink
annorum 56, et eius
filius loannes graeci ritus disuniti
I
Uterque uxorati, Valachi, Ductores et instigatores inl Sessione et mediis vivendi
praefato tumultu provisi
annorum 30
www.cimec.ro
loannes Csokadie Annorum circiter 36, Ductor el instigator extitit in Sessione et medii vivendi
" disunitus, uxoratus, proles tumultu gaudet
habet Bonis mobilibus exiguis el
vis 20 fi. valentibus provisus
luon Sztentsoj Annorum 68, Vallachus, lnstigatoe el ductor in Sessione et medii vivendi
" provisus
' disunitae religionis, uxoratus praeterito tumultu
el proles habet
" Annorum 30, Vallachus, Ductor et incitator Sessione et medii vivendi
Toma Mariontz
disunitus, uxoratus habet
Lazar Leszkony Annorum 30, Vallachus, Ductor el instigator in saepe Vivendi mediis et sessione
" disunitus, uxoratus, proles dieto tumultu provisus
habet
Tamas Bruzan Kis-Qklos Annorum 40, Valachus, Ductor el instigator Bona cum sessione
disunitus. uxoratus cum possidet
. prolibus
lanes Mukoie Boşorod Annorum 46, Valachus, Prim'arius ductor el instigator Possesione et mediis
disunitus, uxorem el liberos vivendi gaudet
habet
losziv Korobs Annorum 40, Valachus, Ductor el incendiarius Sessione et faculta tibus
" disunitus, uxoratus, proles provisus
- habet
Sztan leva Pokol-Valtsell Annorum 60, Valachus, Ductor el instigator Sessione et medii vivendi
disun 'tus, uxorem el proles gaudet
habet
David leva Annorum 40, Valachus, Ductor et homicida Sessione et facultatibus

" disunitae religionis, uxorem gaudet
et liberos habet
Istvan lstvanyeszk lo-Valtsell Annorum 68, Valachus, Ductor, instigator, Sessione el mediis vivendi
disunitus, uxorem el liberos incendiarius el homicida provisus (J'1
habet ......
......
www.cimec.ro
(11
luon Benetzan Annorum 40, Valachus, Ductor, instigator, Sessionem et mediis viendi ......
" disunitus, uxoratus incendiarus et homicida provisus
I\)
alias Gligoreszk
loannes Krissan lo-Valtsell Annorum 36, Valachus, Ductor et instigator Sessionem et facultates
Miklos Krissan Annorum 40, Valachus, Ductor, instigator et Mediis vivendi et provisus
" disunitus, uxoratus et liberos homicida
habet jam provectae aetatis
Gyorgy Csoban Grid Annorum 40, Valachus, Ductor et instigator Gaudet facultatibus
alias Hatzeg disunitus, uxorem et proles
habet
luon Terhetya Annorum 46, Valachus, Oua judex pagi eo tempore, Sessione et facultatibus
" disunitus, uxorem et proles primarius ductor et icitator provislÎs
habet
David Demijeneszk Annorum 56, Valachus, Ductor et instigator Sessione et vivendi gaudet
" disunitus, uxoratus cum
Iiberis
" Annorum circiter 40, Ductor, instigator et Sessione vivendi mediis
lanes Szerbeszk
Valachus, uxorem et liberos incendiarius provisus
habet
:
Sandor Florin Szsent Gyorgy Annorum circiter 39, Ductor in praeterita rebe- Vivendi el sessione gaudet
tzeszk Ohaba Valachus, disunitus, uxorem llione Valachorum, instiga-
liberosque habens tor, incendiarius et homicida
lanes Prunats Annorum 38, Valachus, Ductor et incitator Habet sessionem cum
"
disunitus, uxorem et liberos facultatibus
habet
losziv Kain Moisze Szent Gyorgy I-mus Annorum 30, Publicus fur et tumultu ductor Sessione cum facultatibus
Viszerenyeszk Vallya Valachus, disunitus, et instigator. 2-do Praedator provisi ambo
uxoratus cum prolibus, 2-do
Annorum 48, disunitus,
uxoratus cum proles
www.cimec.ro
Lazer Kain Annorum 40, Valachus, Publicus fur et in rebellione Gaude.t sessione et
" ductor et instigator facultatibus
disunitus, uxoratus cum
liberis
Avram Dodake Annorum 28, Valachus, Ductor, instigator in praete- Habet sessionem et
" disunitus, uxoratus rilo tumultu el simul facultates
' nundinarum fur
Filip Denyeszk
• Sztrigy Szent Annorum 45, Valachus, Instigator et incendiarius Sine sessione
Gyorgy disunitus, uxoratus cum simul antesignanus
Iiberis
Pantyilie Annorum 26, Valachus, Instigator et incendiarius Guadet sessione et

" facultatibus
Nyegoieszk disunitus cum uxore et liberis
luon Obsitar Annorum 26, Valachus, Instigator et incendiarius Bonis et sessione provisus
" disunitus uxorem et liberos
habet
•
Simion Hordieszk Annorum 26, Valachus, Instigator et incendiarius Habet sessionem et
" facultates
disunitus, cum uxore et
liberis
Ştefan Hordjeszk Annorum 60, Valachus, lnsignem praedatorem se Habet sessionem el

" disunitus, uxorem et proles in paeterita tumultuatione facultates
habet exhibuit
Avram al Nyikiti Annorum 21, Valachus, Antesignanus Sessione cum facultatibus

" guadet
disunitus, caelebs
Lupu Szutsu Annorum 36, Valachus, lncendiarius et homicida Provisus mediis vivendi et
" sessione
disunitus, caelebs
Dan Banffe Boşorod Annorum 24, Valachus, Publicus fur Habet sessionem et
disunitus, caelebs facultates
(11
.....
c.>
www.cimec.ro
Ol
Dogyin Csokagye Kitid Annorum 38, Valachus, Sub tumultu praeterito Sessionem cum lacultatibus .....
~
disunitus, uxoratus, proles praedator et malelactorum possidet
habet receptor
Sztan Berbalits Annorum 46, Valachus, Singuli sub praeterito Omnes sessionati et vivendi
" disunitus, uxoratus cum tumultu praedatores el mediis provisi
prolibus malelactorum receptares
•
Petru Veltsellan Annorum 46, Valachus,
prolibus
Aremie lvenyeszk Annorum circiter 36,

"
Valachus, uxorem el liberos
habet
Avram lvenyeszk Annorum circiter 31,

"
Valachus, disunitus, uxorem
et proles habet
Hosdtth loannes Grama Matso Annorum 35, Valachus, Ante rebellionem homicida, Exigua possessione et
disunitus, uxorem el duas sub tumultu Valacho vero paucis vivendi mediis gaudet
proles habet maleleriatorum ductor
Anioni Furkoj Sztrigy Plopp Annorum 34, Valachus, ln praeterito tumultu Bonis mobilibus plus quam
disunitus, uxorem el proles · incendiarius maximus 60 li. importantibus proisus
habet
luon Noile Matso Annorum 38, Valachus, Ante tumultum icitator Vivendi media et sessionem
Mihaly Dragotta Annorum 45, Valachus, Male notatus fur Vivendi mediis el sessione
"
disunitus, uxoratus cum gaudet
prolibus
" Annorum 40, Valachus, Incitator et male notatus Paucis vitae mediis provisus
Avram Pesszerel
disunitus uxoratus cum adhuc ante tumultum
prolibus
www.cimec.ro
Andris Tyekeu Nagy Oklos Annorum 40, Valachus, ln praeatacto tumultu in Sessione el bonis ultra 80 fi.
disunitus, uxoratus cum cendiarius maximus el valentibus provisus
prolibus praedator
luon Tebac Annorum circiter 40, lncendiarius in Valachio 80 fi. valentibus bonis
" Valachus disunitus, tumultu mobilibus el sessione
uxoratus, improlis proisus
Szimion Novatseszk
' Annorum 60, Valachus, ln praefato tumultu Bona mobila 40 fi. valentiae
" disunitus, uxorem el duas incendiarius, ductor el el sessione habet
proles habet paedator
Pantyilie Brun Annorum 37, Valachus, Ductor el incendiarus Bonis mobilibus 60 fi.
" disunitus, uxoratus maxi mus importantibus el sessione
provisus
Popa Szimion Annorum circiter 56, ln eodem tumultu Paucis vitae, mediis provisus
"
Valachus greci ritus unitus, antesignanus
sine functione parochus
Mihutz Pertza iunior Annorum 30, Valachus, lncendiarius el expilator

" disunitus, celebs insignis
Moisze Korny Annorum 22, Valachus, lncendiaris el alic in Fratribus suis cohabitat
" disunitus, celebs perversissimus Vagabundus
Krissan Mihally Annorum circiter 38, Turbulentiarum auctor el Facultatibus el sessione

" Valachus, disunitus, coripheus bene provisus
uxoratus cum !iberis
Nikula Csunda Annorum 24, Valachus, lncendiarius el praedator Cohabitat pairi

" disunitus, celebs
David Bolgya Felsâ Nadosd Annorum 40, Valachus, lncendiarius el alioquin Sessionem el vivendi media
disunitus cum prolibus etiam male notatus habet
Zacharie Zahu Annorum 25, Valachus, Aggressor tumuituarius el Cum lratribus suis cohabitat
" omnium malitiarum in pago
disunitus, uxoratus Ul
auctor ......
Ul
www.cimec.ro
Ul
Popa Partienie „ Annorum 24, Valachus, lncendiarus, aggressor et Cohabitat cum patre ......
filius popae unitus, uxoratus antesignanus m
Popa Lazăr
Zacharie Dombuleu Also-Nadosd .... Annorum 30, Valachus, lncendiarius Sessionatus

disunitus uxoratus •
Lepedat Serbu „ Annorum circiter 39, lncendiarius Cum patre cohabitat
Valachus disunitus, uxoratus
lanos Todoroj filius „ Annorum 30, Valachus, lncendiarius Cohabitat pairi suo
Mihaly Todoroj disunitus, celebs
Prodan Lepedat Annorum 40, Valachus, lncendiarius et male notatus Sessionatus

prolibus
Todor Nyisztu Zeikfalve Annorum 40, Valachus, Tumultuantium hospes, an- Educillator absque
disunitus, uxoratus cum une tesignanus, furum, latro- sessione quandoque vagus
pro le numque receptor
Moisze Benetzan Annorum 30, Valachus, lncendiarius in fato tumultu Sessionatus

" disunitus, uxoratus cun une
pro le
Kretsun Salamon 'Annorum 30, Valachus, lncendiarius et insignis fur Cum patre suo cohabitat
" disunitus, celebs
llliszie Baik „ Annorum 35, Valachus, lncendiarius aeque ac fur Sessionem et vivendi
disunitus, uxoratus media habitat
Lazăr Szakats Annorum 20, Valachus, Fur et male notatus Fratri cohabitat
" disunitus, celebs
"
luon Talaba junior Annorum 24, Valachus, Antesignanus in saepe fato Pairi suo cohabitat
disunitus, celebs tumultu et insignis fur
luon Soldos Annorum 60, Valachus, Incitator el antesignanus Sessionem vivendique

" disunitus, uxoratus cum una praedatorque maximus media habet
prole uxorata
www.cimec.ro
Ruszelin Tzigany Annorum 35, zingarus alias Fu rum et latrocinantium Domicilliatus
"
neo-rusticus, uxoratus cum hosped et ductor
una prole
Argyelan luon Hasdath Annorum 34, Valachus, disu- Depraedator, fur et omnium Curialista
nitus, uxoratus, cum tribus malitiarum reus
prolibus
'
Opra Jar Annorum circitar 38, Valachus, ln praefato tumultu antesig- Curialista
" disunitus, uxoratus cum nanus et praedator
tribus prolibus
Szimedm Kozmeszk Puszta-Kalan Annorum 40, Valachus, lncendiarius et praedator Sessione et facultatibus
disunitus, uxoratus gaudet
lovan Nyiszteszk Anncirum 40, Valachus, Fur et male vitae homo Vagus
" disunitus, viduus
Tar Nyikula Annorum circiter 39, Ante tumultum incitator, sub Sessioone et facultatibus
" Valachus disunitus, uxoratus tumultu vero praedator provisus
et libe1os quoque habet insignls
luon Borgyei Szent-Kiraly Annorum 40, Valachus, lncendiarius in tumultu Sessionatus

disunitus, uxoratus cum praeterio .
liberis
Todor Muntyan Annorum 43, Valachus, Fur et persana male notata Vagus
" disunltus viduus
Los ad Szimedru Kosztesd Annorum 37, Valachus, Sub praeterito tumultu Molilor, inde vivit
Szendreszk disunitus, uxorem et liberos incendiarius et aliunde malae
• habet notae homo
" Annorum 48, Valachus, lnsignis fur et tumultuarium Sessione cum facultatibus
Togyer Dinksoran
disunitus, uxoratus cum provisus
prollbus
. Szimedru Csogan Annorum 38, Valachus, lncendiarius et aliunde male Vlvendi mediis, sessioneque
" disunltus, uxoratus cum notatus gaudet
prolibus • (11
......
-...j
www.cimec.ro
Ol
.....
luon Romoszan Pater an no rum 60, filius vero lnsignes fures et aliunde Sessionati CX>
"
cum filio simul 27, Valachi, disuniti, uxorati personae male notatae
cum liberis
Csukur Tzigăny Annorum 23, neo-rusticus, lncendiarius Vagus

"
disunitus, uxoratus ,
luon Suseu Ludesd Annorum 30, Valachus, lnsignis fur et malae notae Sessionatus
disunitus, uxoratus cum
prolibus
homo
.
Szimion Zgeoirgyan Annorum 65, Valachus, Fur insignis et alioquin Sessione gaudet
" perversus
disunitus, usoratus cum •
pro li bus
Szolomon Annorum 46, disunitus, Homicide Sessione et facultatibus

" gaudet
Ademeszk uxoratus cum prolibus
luon Ademeszk Annorum 37, disunitus, Fur publicus Vivendi mediis et sessione
"
uxoratus cum prolitius provisus
luon Bogdenyeszk Annorum 60, disunitus, Fur insignis Sessione cum vivendi mediis
" habet
uxoratus cum prolibus
Gyorgy Felso Văros Annorum circiter 50, Sub tumultu ductor et Sessionatus
Meggyeszk Vize disunitus, uxoratus cum insignis alias fur
prolibus
Pavel Meggyeszk Annorum 30, disunitus, lnsignis fur el sanqui suga Sessionatus
"
uxoratus cum liberis
Marian Dinksorian Annorum 61, disunitus, Publicus fur et malae notae Sessione et facultate habet
"
uxoratus cum liberis homo
Zdraila Sztenyeszk Annorum 59, disunitus, lnsignis fur Vivendi mediis gaudet
"
uxorem el proles habet
www.cimec.ro
Alexe Sztenyeszk AnAorum 34, disunitus, lnsignis fur et sub tumultu Facultates sessionem que
" praeterito praedator magnus habet
Szilivestru Annorum 54, disunitus, ln tumultu valachico praeda- Sessionem facultates que
" tor et fur publicus possidet
Togyereszk uxoratus cum prolibus
Alixandru Beroj' Annorum 64, disunitus, Latronum et fur receptor Facultates et sessionem
" habet
uxoratus
Dregits Troszan Annorum 30, disunitus, lnsignis fur et maleferiatus Sessionatus

"
Zalin Boroj Butsum Annorum 50, disunitus, Sub tumultu incendiarius Facultatibus sessioneeque
uxoratus cum liberis provisus
Lupu Olar Annorum 60, disunitus, lncendiarus in praefato Sessionatus

" tumultu
uxoratus, liberos quoque
habet
Onya Oltyan Annorum 70, disunitus, ln tumultu egregius praeda- Vivendi remediis gaudet
"
uxoratus, sine liberis tor in publicus fur
Petru Oltyan Annorum 40, disunitus, Sub rusticano tumultu Gaudet sessione
" uxoratus cum prolibus praedator et insignis fur
Avram Oltyan Annorum 50, disunitus, ln valachico tumultu prae- Facultate et sessione provisus
" dator, et publicus fur
Barbu Muntyan Als6 Văros Annorum 52, disunitus, lnsignis fur et praedator Sessione et facultatibus
Vize uxoratus cum liberis gaudet
lovitze Kosztoi Annorum 50, disunitus, Homicida Sessionatus.

"
Adam Lupuleszk Annorum 41, disunitus, lnsignis fur et praedator Vivendi media habet
"
uxoartus 01
.....
<O
www.cimec.ro
01
N
luon Tyokos Annorum 46, diunitus, Fur et praedator Sessionem non habet o
"
Gyorgy Tamasan Annorum 44, diunitus, lnsignis tur et praedator Sessionatus

"
Szimion Tremtette Annorum 36, Valachus, ln praefato tumultu incendiarius Gaudet sessione et tacul-
" tatibus
disunitus, uxoratus
Arron Popeszk Nagy Denk Annorum 20, disunitus, lncendiarus in tumultu Sessione et facultatibus
celebs provisus
lsztatyie Popeszk Annorum 30, Valachus, ln praetato tumultu incendiarus Vivendi media et sessio-
" nem habet
disunitus, uxorem et proles
habet
" Publicus latre Sessionem cum faculta-
TOgyer Tyakoi Annorum 50, Valachus,
disunitus, uxorem et proles tibus possidet
habet
'
Szimion Tyakoi Annorum 28, disunitus, Fur insignis Vivendi media possidet
"
uxoratus
lanku Arki Annorum 35, disunitus, Maleferiatus et sanqui suga Sessionatus

" · uxoratus cum prolibus
Ruszelin Arki Anorum 30, disunitus, Sanqui suga et fur Habet facultates et sessio-
"
uxoratus cum prolibus nem
Adam Arki Annorum 36, disunitus, Publicus fur et sanqui suga Possidet sessionem
"
uxorem et proles habet
Alixandru Muntyan Annorum 45, disunitus, Fur egregius et sanqui suga Sessionatus
"
"
Timiszin Muntyan Annorum 32, disunitus, Sanqui suga et malae notae Habet sessionem cum
uxoratus homo tacultatibus
www.cimec.ro
Attyim Szuszan Annorum 31, disunitus, Occasiene tumultus rustican i Sessionatus
" uxorem praedator et sanqui suga
Onu Szuszan Annorum 28, disunitus, Praedator et sanqui suga Gaudet sessione
" 4xoratus cum prolibus
'
Togyer Szuszan Annorum 42, disunitus, Sub saepe fato tumultu Sessione cum facultatibus
"
uxorem et liberos habet puedatai et sanqui suga
David Keraszke Kis-Denk Annorum 30, disunitus, e1 Fur et tempore tumultus Vivendi media, sessionem
uxoratus praedator magnus quoque habet
Onu Litseszk Tamas Pataka Annorum 56, disunitus, Homicida Sessionatus

David Koszteszk Annorum 50, Valachus, Sub tempore tumultus Sessionem et facultates
"
disunitus uxorem et proles valachici praedator insignis possidet
habet
Lazar Joveszk Annorum 50, Valachus, Tumultuarius et renitens Sessione provisus

" disunitus, uxorem et liberos
habet
Gyorgy Biltak Annorum 32, Valachus, lnsignis fur et male notatus Gaudet sessione et
" disunitus, uxoratus sine facultatibus
liberis
-
luanneszk Tormas Annorum 47, valachus, Publicus fur Sessionatus
Sendreszk disunitus, uxorem et prole~
habet
luon Tyahoe Martinesd Annorum 40, Valachus, disu lnsignis fur Sine sessione
nitus, uxorem et proles habel
luon Avremeszk Annorum 46, Valachus, Sanqui suga Gaudet facultatibus

" disunitus, uxorem et liberos
junior Ul
habet
....
I\)
www.cimec.ro
Ol
I\)
Viszare Avremeszk Annorum 29, disunitus, Sanqui suga Sessione cum facultatibus I\)
" provisus
uxorem et liberos habet
Kosztandin Bogya Annorum 45, disunitus, Homicida Sessionatus

"
Lula Petru Re pas Annorum 70, Valachus, disu- Sanqui suga el praedator Sessione gaudel
nitus uxoratus sine liberis
Lula Adam Annorum 40, diunitus, Fur et male notata persona Provisus facultalibus et
" sessione
uxoratus, cum prolibus
Adam Czigan Losad Annorum 30, disunitus, neo- Fur publicus Vagus
ruslicus, uxoratus cum
prolibus '
Adam Buszuiok Annorum 30, disunitus, Fur publicus Sessionatus
"
Nan Adam Mag ura Annorum 32, disunitus, Publicus fur el praedator Gaudet sessione
uxoratus
David Czitzu Annorum 33, disunitus, Publicus fur Provisus facultatibus et

" sessione
uxoralus sine prolibus
Krissan Lepedat Annorum 38, disunitus, Fur et malae notae homo Habet sessionem
"
Dula Lazer Annorum 28, disunitus, Fur et praedator et malae Gaudet facultatibus et
" notae homo sessione
Dula Petru Annorum 26, disunitus, Fur et praedator în tumultu Sessione gaudel
"
uxoratus sine liberis
Dula Adam Annorum 40, disunitus, lnsignis fur et praedator Sessionatus

" uxoratus cum liberis
www.cimec.ro
David Muntyan Annorum 27, disunitus, uxo-1 Praedator insignis in tumultu IGaudet se.5sione cum
ratus sine liberis et fur publicus facultatibus
Bartsa luon Gavrilei K6 Boldogfalva I Annorum 35, disunitus, Singuli sub tumultu prae-1 Sessionati et vivendi
uxoratus cum prolibus terito rusticano homicidae remediis provisi
provisoris Andrae Tompos el
simul praedator
Murza Gavrilei Annorum 40, disunitus,

Szamuille Lepedetoi Annorum 45, disunitus,

luon Szimeran Toti Annorum 40, disunitus, Sub tumultu maximus pra- Gaudet sessione et facul-
uxoratus cum liberis edator el insignis alias fur tatibus
Repas lanos Annorum 40, disunitus, lnsignis fur et sub tempore Sessionatus et vivendi mo-
uxorem el proles habet tumultus maximus praedator dum quoque habet
Szpinyan lanos Annorum 46, disunitus, Magnus fur et aliunde malae Possidet sessionem
uxoratus cum prolibus famae
Borsai Avram Annorum 42, disunitus, Publicus fur el tempore I Sessione, vivendique
uxorem et proles habet tumultuationis praedator mediis gaudet
Sztants Maris Annorum 30, disunitus, lnsignis fur et praedator Sessionatus

Dor Tăgyer Annorum 34, disunitus, Praedator sub tumultu el IViveni mediis et posse-
uxorem et proles habens insignis alias fur ssione gaudet
Dungats Adam
junior
Annorum 28, uxoratus cum
prolibus, disunitus
ISub tumultuatione Valachica I Sessionatus vivendique
praedator magnus et fur alias remediis provisus
Mihai Hartsa Alunn Annorum 43, disunitus, Homicida Sessionatus

luon Girgats Hosdo Annorum 40, disunitus, Singuli homicidae Sessionati el mediis vivendi Ul
uxoratus cum prolibus provisi I\)
UJ
www.cimec.ro
Ol
I\)
Mihai Petrei Bunyilla Annorum 47, disunitus, Publicus fur sessionatus Sessisone et facultatibus .i:o.
uxorem et proles habet gaudet
Opra a lu Mikleus Szohodoll Annorum 30, disunitus, Publicus fur sessionatus Sessone el facultatibas
uxoratus gandet
Szimera luon senior Boos Annorum 40, disunitus, uxora- Publicus fur sessionatus Session et .. „ . „
tus et unum filium habet
Gyorgye Praeda Golles Vallar Annorum 30, disunitus, Homicida Sessione et facultatibus
uxorem et liberos habet gaudet
Popa Sandru Lindsina Annorum 37, disunitus, Publicus fur et sanqui suga Sessionem cum facultatibus
uxoratus cum liberis habet gaudet
Annorum 30, disunitus, Hi amnes sub tumultuatione

•
Petru Modirka
" celebs
. valachicae antesignani inci-
tatores et maximi praedatores
luon Avremeszk Annorum 35, disunitus, Singuli sessionibus

" uxorem et proles habet mediisque vivendi sunt
provisi
Popa David Annorum 35, parochus disuni-
parochus loci tus, uxoratus cum prolibus
"
Csolnokos
Andris Miheieszk Annorum 40, disunitus,

uxorratus cum liberis
"
lanos Pupedze Annorum 35, disunitus,
uxorem et liberos habet
"
Gyorgye Gotya Annorum 40, disunitus,
"
Signatum Also Nadasd, die 14-ta Decembris 1785, Nicolaus Puij, lnclitus Comitatus Hunyad cum Zarand uniti alter substitutus vice comes m.p.
Arhivele Naţionale Deva, fond Societatea de istorie şi arheologie Deva, Colecţia de documente, dos. 16/1785 f. 5-13.
www.cimec.ro
DIVINA COMEDIE: O FERICITĂ SINTEZĂ
RELIGIE - CULTURĂ
Viorica Lascu
Noţiunile de religie şi cultură, de fapt, sunt intrinsec conexate, căci prima

· manifestare a fiinţei care se ridică peste nivelul pur biologic - homo sapiens -
este tendinţa de comunicare cu ceea ce îl depăşeşte, cu divinitatea, deci religia;
acesta fiind cel dintâi pas spre cultură. În contextul acestui simpozion înţeleg că
ne referim la religie, ca la un sistem organizat de credinţe, oarecum opus unei
culturi laice, emancipată din stadiul ei primordial - în orice caz, independente
una faţă de alta.
Sfera feligioasă este o dimensiune esenţială a persoanei umane în
integralitatea ei, ca şi dim.ensiunea socială. Viaţa umană este cultură; iar cultura
este oglinda în care se reflectă cunoştinţele, credinţele, tradiţiile unui popor,
într-o anumită perioadă a istoriei. Din confluenţele şi suprapunerile religie -
cultură ne vom opri asupra unui singur exemplu, însă copleşitor.
Cultura e un domeniu vital al omenirii; iar prezenţa creştină în cultură îi dă
acesteia un suflet, îi ţine trează conştiinţa şi îi pregăteşte viitorul. Forţa
eliberatoare a Evangheliei îi permite creştinului să judece de pe alt plan, să
discearnă între adevăratele valori şi cele false, care îi diminuează demnitatea
şi îi umbresc viitorul. Dintru început, creştinismul şi-a găsit o formă de exprimare
prin limbajul artei, de la grafitul naiv care îl reprezenta pe Bunul Păstor la
judecata din Urmă a lui Michelangelo; de la modestele biserici paleocreştine la
catedralele medievale şi ale Renaşterii;.de la o monodică psalmodiere la
simfonicele Missae Solemnes, religia s-a servit de toate limbajele pe care
diferitele domenii ale artei i le-au oferit. Dintre ele n-a lipsit cuvântul. Literatura
italiană îşi are superbul exordiu într-o rugăciune- poezie, Cântul Fratelui Soare
(sau al Creaturilor) al Sfântului Francisc din Assisi; debut premonitoriu al
destinului literat' italian.
Ne vom referi în contextul nostru la Divina Comedie, opera unui singur
gigant al literaturii, Dante Alighieri.
Divina Comedie, li Poema Sacro, nu a apărut ca un deus ex machina:
elaborarea ei s-a făcut în creuzetul şcolilor în care Dante a studiat, a fost
anunţată de operele minore, anterioare, a fost filtrată prin experienţa umană şi
spirituală a Poetului.
Lectura Divinei Comedii este cea mai potrivită introducere la studierea
Evului Mediu: este o enciclopedie a întâmplărilor, a gândirii şi simţirii epocii, o
Summa, cum se practica în diferite domenii ale vieţii intelectuale şi spirituale
medievale (cfr. opera magistrului său, Brunetto Latini, Tesoros sau Catholicon
www.cimec.ro
526 Divina Comedie, sinteză religie-cultură
al genovezului Giovanni Balbi; nu-l putem omite pe sf. Toma de Aquino, cu a sa

Summa Theologiae). Dar mai ales găsim itinerarul spiritual al Poetului, aşa
încât, parafrazându-l pe sf. Bonaventura, am putea-o numi lter animae Dantis
in Deum (ideea îi aparţine lui Ramiro Ortiz). 1 Poemele alegorico-didactice care
l-au precedat, în esenţă nu au legătură cu conceperea şi construcţia Divinei
Comedii, care e generată de o exigenţă profundă interioară a Poetului.
Dante a preluat spiritualitatea epocii, cu precădere franciscană (era terţiar
franciscan), dar asimilase şi prelegerile din Santa Maria Novella, unde se studia
st. Toma de Aquino, sf. Albertus Magnus şi Aristotel, filtrat prin interpretarea
acestora. La Santa Croce se insista mai ales asupra sf. Francisc, sf. Augustin,
st. Bonaventura. Pe filosofii şi literaţii antici, cărora le era debitor, îi enumerase
în filosofica familia, situată în Limb (inf., IV), iar exclamaţia din Infern, I, 85 (Tu
se' Io mio maestre e'I mio autore) îl arată ca principal dascăl şi model pe Virgiliu,
considerat în Evul Mediu ca un profet, pentru Egloga IV, zisă Mesianică.
Contemporanii săi artişti - literaţi, pictori, muzicieni - sunt cu toţii amintiţi
passim. Acest perfect fiu al Evului Mediu avea însă conştiinţa originalităţii şi
valorii sale, precum şi a faptului că îşi depăşeşte epoca. El şita că Divina
Comedie a putut fi scrisă nu numai prin meritul său personal, ci doar cu asistenţă
cerească: ... ii poema sacro/Al qual ha posto man cielo e terra (Par. XV, 1- 2).
Benedetto Croce a definit Divina Comedie „un· roman teologic".
protagonistul e Dante însuşi. Din decenţă, o singură dată îşi spune numele,
scuzându-se( ... al suon del nome mio,/Che di necessita qui si registra 2 , Purg.,
XXX, 62 - 3);dar chiar din prima terţină a Infernului precizează că este
reprezentantul omenirii (... nostra vita, Mi ritrovai. .. , voi. 1-2).
Religiozitatea lui Dante nu se exprimă în formă emotivă şi vagă; ea este
incadrată într-o solidă construcţie structurală: şi anume lumea de dincolo de
mormânt, pe care o parcurge, fiind încă viu. Personajul Dante ia asupra sa
drama tuturor semenilor săi care orbecăiesc în pădurea .păcatului şi nu găsesc
ieşirea. Prin propriile resurse omul poate, până la un anumit punct, să se
redreseze, dacă ascultă glasul raţiunii (în Poem e vocea lui Virgiliu). el poate
redobândi ca arbitrul său să redevină libero, dritto e sano 3 (Purg., XXVII, 140),
dare nevoie să se remedieze fragilităţii umane prin protecţia Sf. Fecioare 4 (Par.,
XXXIII, 34 - 37). Dar candoarea i-o poate reda doar harul lui Dumnezeu, prin
ştiinţa lucrurilor divine, adică teologia. Beatrice care, în opera de tinereţe a lui
Dante a fost donna angelicata, apoi, după modelul lui Boetius, în opusculul
filosofie Convivio a personificat filosofia; acum, în Divina Comedie reprezintă
1. T. Pârvulescu şi O.O. Panaitescu, Dante în România., p. 399. ln: Studii despre Dante. 1265 -1965. Buc.
, 1965, Editura pentru Literatură Universală.
2. („. când numele mi-l spuse, /Pe care-aici silit de stări îl spun) Tradus de George Coşbuc, 1925. ln
continuare vom cita tot din traducerea lui George Coşbuc.
3. „„. e liber, drept şi tare-al tău arbitru"
4. Şi te mai rog. că poţi ce vrei, Regină,
că dup-asemeni vis tu să-i păzeşti
iubirea lui mereu de-acum senină,
Veghind să-i rupu pornirile-omeneşti„."
www.cimec.ro
Viorica Lascu 527
alegoric cunoaşterea lui Dumnezeu, teologia. Aceasta este singura cale, după
ce toată zgura păcatului a fost înlăturată (prin vederea cumplitelor pedepse din
Infern şi apoi a pocăinţei plină de iubire şi speranţă din Purgator) îţi permite să
aspiri la viziunea beatifică, prin contemplaţia mistică.
Mesajul religios al Poemului dantesc a fost imediat receptat de
contemporani: alături de titlul modest de Comedia (Incipit Comedia Dantis
Aligherii ... ) 5 , dat de Poet, fără întârziere s-a adăugat divina; i s-a spus li Sacro
Poema; 50 ani mai târziu (exact:23 octombrie 1373, într-o duminecă), în biserica
S. Stefano di Badia, la Firenze, Giovanni Boccaccio a început seria expunerilor
(esposizioni): lectură şi comentarii morale, erudite, alegorice. Pe mormânt, la
Ravenna, s-a gravat: Theologus Dantes. Două rugăciuni intercalate în textul
dantesc au fost extrase şi au circulat pe tot parcursul Evului Mediu: Padre nostro
(Purg., XI, 1 - 24) şi vergine Madre (Par., XXXIII, 1 - 21 ). Aici putem adăuga un
element în plus faţă de cele cunoscute de dantologi: un ms. din Biblioteca
Bathyaneum, ms. I 122, f. 127 r., păstrează un rifacimento (o reelaborare) a
textului indicat din Par. XXXIII, 1 -21. Şi anumee o transpunere în vers popular,
octonari, şi o adaptare a formulelor mai greu de înţeles: semn că circula în popr. 6
De asemenea aceste două fragmente au fost puse pe note, precum şi
fragmentul Francescăi de Rimini.
Nu au lipsit nici ilustraţiile, începând cu miniaturi contemporane şi lucrările
prietenului său Giotto. Amintim apoi desenele lui Botticelli, menţionând că
incunabulul păstrat la Biblioteca Universităţii din Cluj e ilustrat prin gravuri
făcute după desenele botticelliene. 7 De-a lungul veacurilor Divina Comedie a
fost izvor de inspiraţie pentru mulţi artişti; la ultima comemorare, în 1965 (al
şaptelea centenar al naşterii) la Biblioteca Universităţii din Cluj au fost expuse
ilustraţiile gravorului clujean Gy Szab6 Bela; iar în expoziţiile tematice din Italia
au fost admirate opere contemporane ale lui De Chirico, Romano Guttuso, Carlo
Levi etc.
Amintesc cu emoţie comemorarea dantească din 1965; a fost pentru noi
„supapa de siguranţă", o manifestaţie deschisă contra, în epoca de impunere
a ateismului.
Nu putem să nu menţionăm că enormul prestigiu al Divinului Poet, prin
accentele sale de iubire de patrie - deşi pentru el Patria era Florenţa-: la carita
del natro loco 8 , (inf., XIV, 1), şi prin recunoaşterea unităţii lingvistice a Peninsulei
(del bel paese la dove'I sl suona 9 , lnf., XXXIII, 80), interpretate in Risorgimento
drept anticipare a ideii de ltalie politic unită, a făcut din Dante un profet al Unităţii.
Iar în 1865, când s-a comemorat al şaselea centenar al naşterii sale,
corespondentul anonim al Gazetei Transilvaniei, în numărul 36, 30 aprilie/8 mai,
5. Libri titulus est: "Incipit Comoedia Dantis Alagherii, Florentini natione. non moribus". Dante, Epistola
X.6. V. Lascu, I codici italiani delia Biblioteca „Batthyaneum" di Alba Iulia. În APULUM, XXIV, 1987, pp. 211
-218.
7. V. Lascu, Un incunabul veneţian: Divina Comedie/1491/. În „Tribuna" XI, nr.34, 24 august, 1967, p. 2.
8 ... ./şi-mpins de-a locului natal iubire .... Cf. şi Epistola 1, 4.
9 .... "în mândra ţară unde sună „si"!"
www.cimec.ro
p. 14, aminteşte, nu fără un tâlc ascuns: „„.Mare e acest bărbat florentin n-a
pierdut niciodată dinaintea ochilor marea idee şi neînvinsa dorinţă de a vedea
odată Italia unită".
Foarte mulţi cititori de azi se limitează la lectura Infernului, motivând că e
singura cantică poetică, populară cu figuri concrete şi fremătAnd de pasiuni. Ei
greşesc şi se privează de mari valori literare şi umane. Un sentiment decantat
nu e mai puţin veridic decât unul sesizat în criză acută. Pia de' Tolomei nu e un
personaj mai puţin realizat decât Francesca da Rimini, nici Manfredi decât
Farinata. Duioşia nu e inferioară împrecaţiunii.
Iar Paradisul, care se cere citit în reculegere, pe lângă poezia inefabilului
cuprinde şi episoade de sfâşietoare umanitate: experienţa exilului. 10
Primul personaj care, paradigmatic, îşi duce cu sine toată gama
sentimentelor omeneşti: iubire, ură, recunoştinţă, resentimente, porniri de
violenţă şi delicateţe, dragoste de locul natal, după ce se declarase în Epistole
„cetăţean al lumii" 11 în contrast cu pasiunea municipală specific medievală, este
Dante însuşi. Prin glasul lui Ulisse, care le spune tovarăşilor de peregrinări: fratti
non foste a viver come brutti, ma per seguir virtute e conoscenza 12 (lnf., XXV~.
119 -120); L'ardore a divenir del mondo esperto 13 (idid., 97 - 98), Dante însuşi
îşi exprimă dublul ideal uman: trăirea în virtute şi satisfacerea deplină a setei de
a cunoaşte (să nu se uite că în anul 1300 era deja mare faima lui Marco Polo).
Prin aceste multiple aspecte ale sale, Divina Comedie este prima operă.
literară modernă, antropocentrică; dar în acelaşi timp şi Cristocentrică, întrucât
valorile umane sunt judecate în referire la Cristos.
Caracterului său religios, îi datorăm traducerea capodoperei literaturii
italiene în limba română, prin condeiul lui George Coşbuc (una dintre cele mai
bune traduceri din lume). Şi anume tatăl lui George Coşbuc, preotul Sebastian
Coşbuc din Hordău, în anii de studii teologice, la Blaj, aflase de existenţa Divinei
Poeme, şi, porind să îşi îmbunătăţească predicile, i-a cerut fiului său să îl ajute
14
Dar valoarea Divinei Comedii este recunoscută şi de cititorii care nu au

formaţie creştină: există două traduceri integrale în 1. arabă, una în I. chineză,
două în I. coreană, una în I. ebraică, patru în I. japoneză, două în I. turcă 15 , pentru
a nu le mai aminti pe cele în limbile europene (inclusiv rusă, greacă, finlandeză
etc). fv!esajul pe care opera îl transmite este etern şi universal uman.
1 O. Paradis, XV - XVI, prevestirea exilului lui Danie de către Cacciaguida.

11. Epistola IX (Prietenului florentin), 4: „nu voi intra niciodată în Florenţa. Şi de ce-aş intra? N-am să văd
oare de oriunde chipul soarelui şi al stelelor? ... nu· voi putea oriunde sub cer gândi foarte dulcile adevăruri? ...
„Traducerea lui Petru Creţia în Dante Alighieri, Opere Minore, p. 741. Buc., Univers. 1971.
12. „Voi fii sunteţi ai nobilei seminţe
Şi nu născuţi spre trai de dobitoc,
Ci-onoare să căiaţi şi cunoşilnţe!"
... a mea ardoare
13. să plec în lume ca să ştiu şi eu
Şi-a altor neamuri vicii şi valoare ...
14. Ramiro Ortiz, Danie şi Coşbuc. În Danie şi epoca sa." Introducerea la traducerea Infernului de Coşbuc,
Buc., 1925
15. Datele sunt valabile până la 1965. E. Espozito, Traduzioni opere dantesche, în Dante, a cura di U.
Parricchi. Roma, 1965, De Luca Editare.
www.cimec.ro
Viorica Lascu 529
Vocea lui Dante, herald al unei ere creştine, impregnată de setea de

puritate şi pace, nu este opera şi expresia frământării şi debusolării noastre, în
căutarea unui liman sigur? Poet tipic medieval şi etern uman, într-un univers al
cărui ax este Cristos, el alege calea spre Dumnezeu prin artă: „ ... de la
frumuseţea fragilă şi efemeră a lui Dumnezeu, prezent în noi mai mult decât
suntem noi înşine şi ne permite să gustăm încă aici, pe pământ, bucuria
Paradisului" (sunt cuvintele cardinalului Poupard). 16
Să cităm doar o terţină din Par., XXX, 4010 43. Dumnezeu este în noi Luce
intellettual piena d'amore
Amor di vero ben, pien di letizia,
Letizia che trascende ogni dolzore. 17
Jacques Maritain caracterizase Divina Comedie „o Summa încărcată de
o lume de adevăruri divine şi umane, de dorinţi arzătoare şi de violenţă. El
descrie, povesteşte, învaţă, se roagă". 18
Iar Boccaccio afirmă:' "Dico che la teologia e la poesia quasi una cosa si
possono dire dove uno medesimo sia ii soggetto; anzi dico c~e la teologia niun-
altra cosa e che una poesia d'lddio. 19
Aceasta este şi concluzia noastră.
16. P .... Poupard, în "Esprit el Vie", 1996, no. 24, p. 345.

17. de loc spiritual plin de iubire
acelui bun ce-l gustă fericiţii,
mai dulce'n veci ca orişiunde-airea
18. în U. Parricchi, op. cit., p. 146
19. ,,Afirm că teologia şi poezia, aproape că s-ar putea spune că sunt un singur lucru, când subiectul este
acelaşi; ba spun chiar că teologia nu este altceva decât poezia lui Dumnezeu". în Parricchi, op. cit., p. 137.
www.cimec.ro
DIVINA COMEDIE: UNE HEUREUSE SYNTHESE ENTRE

LA RELIGION ET LA CUL TURE
Rtisume
L'article met en evidence la liaison entre l'oeuvre Divina Comedie d'apres Dante Alighieri et
la religion et la spiritualite medievale.
Danie a ele influence par la spiritualile de l'epoque, notlamenl, franciscaine, mais ii etail aussi
influence par Ies oeuvres des autres theologues, par exemple: Toma d'Aquino, Albertus Magnus,
Saint Francis, Saint Augustin, Saint Bonaventura.
La religiosite de Dante s'est encadre dans une construction structurale, le monde apres la vie
sur la terre.
Le message relligieux de Dante a ele accepte par ses contemporains.
Des fragments de Divina Comedie ont ete chante. lls ont ete crees des illustrations d'apres
Divina Comedie.
Dante Alighieri a ele aussi un prophete de l'Union de l'ltalie.
L'lnfer et le Paradis de Divina Comedie onl un caracter humanitaire.
La premiere traduction de Divina Comedie, chez nous, a ete realise par George Coşbuc.
www.cimec.ro
TRADIŢIA BIZANTINĂ ,ÎN INSTITUŢIILE
DE CULT ROMÂNEŞTI
(MANUSCRISE INEDITE)
Dan Jumară
Evoluţia culturală a unui popor depinde în mod esenţial de raporturile

stabilite între moştenirea culturală proprie şi cea a popoarelor învecinate cu
care se stabilesc contracte'. În acest context, cultura românească, în care limba
vorbită devenise, încă din secolul al XVI-iea, instrument de comunicare în cult
şi cancelarii, iar în şcoli se predau limbi „internaţionale" ale epocii, ca: slavona,
neogracă şi latina, atrăgea intelectuali, profesori, elevi din întrega zonă a
Balcanilor 1 • Se creau astfel premizele favorabile pentru un dialog al culturii
naţionale cu cea dezvoltată în limbi de largă audienţă.
În ceea ce priveşte lumea greacă, societatea românească a avut strânse
legături cu aceasta, mai cu seamă după anul 1453, când un număr de greci
emigrează în diferite ţări europene, printre care şi ţările române.
Informaţiile furnizate de lucrarea „Viaţa şi traiul sf. Nifon" arată că, pe la
1500, voievodul Radu cel Mare, intervenind pe lângă sultan, a scăpat din
închisoare pe patriarhul Nifon şi l-a adus în Ţara Românească unde acesta a
organizat biserica. Cu Nifon începe un curent grecesc, care creşte în timpul lui
Neagoe Voievod şi continuă cu domnitorii care îi urmează. Prin emigrarea
mereu crescândă a grecilor în ţările române, prin aşezarea călugărilor în
mănăstiri, în care, înainte de înfiinţarea şcolilor, copiii boierilor şi clerul învăţau
carte, cunoaşterea limbii greceşti s-a răspândit foarte mult. 2
Pe teritoriul românesc au existat şcoli, tipografii, curţi princiare şi oraşe în
care oamenii interesaţi de cultură se puteau întâlni şi discuta. Asemenea
aşezăminte erau, în primul rând şcolile de la Târgovişte, laşi, Bucureşti, apoi
tipografiile care au produs carte grecească şi slavonă, cancelariile domneşti -
unde lucrau traducători, copişti de acte, secretari şi, în sfârşit, societăţile
ştiinţifice care au luat fiinţă în oraşele româneşti. 3
Este cunoscută tradiţia învăţământului în limba greacă în ţările române.
„Şcoala greacă şi latină de la Târgovişte" este prima şcoală cu un pronunţat
caracter umanist de la noi. Iniţiatorul ei a fost „protectorul învăţământului
umanist de tip occidental, greco-latin" - Constantin Cantacuzino. 4
1. Al. Ou1u. Prefaţă la volumul Intelectuali din Bslcsni in România (sec. XVII-XIX), Bucureşti, 1984, p. 9.
2. Demostene Russo Studii istorice greco-romane, tom li, Bucureşti, 1939, p. 595.
3. Al. Duţu, loc. cit. p.9.
4. Olga Cicani, Cărturari greci in ţările române sec. XVII - 1750, in voi. Intelectuali din Balcani in România
(sec. XVII-XIX), Bucureşti, 1984, p. 30.
www.cimec.ro
532 Tradiţia bizantină în cultul românesc
În Moldova, în 1640, Vasile Lupu organiza cunoscuta Academie Vasiliană.

Se predau în această şcoală slavona, graca, latina şi româna şi probabil ştiinţe
teologice şi profane. 5 Academia a fost înfiinţată cu dascăli kieveni, dar, foarte
curând, după cum consemnează Xenopol „Şcoala domnească se grecizează.
Slavonismul este aproape cu totul îndepărtat şi înlocuit cu grecismul. Astfel,
înainte de a începe epoca propriu-zisă a fanarioţilor, învăţămânul în singura
şcoală înaltă a ţării îmbrăca forma greacă." 6
În Ţara Românească, la 1680, lua fiinţă Academia Domnească de la Sf.
Sava; se predau acolo limba greacă, gramatica, istoria şi filosofia. De o
deosebită d~zvoltare se va bucura aşezământul în timpul lui _Constantin
Brâncoveanu, diversificându-se gama disciplinelor predate. Odată cu
încetăţenirea elementului grec în şcoala superioară încep să se înmulţească şi
şcolile greceşti de rang inferior. De altfel veacul al XVII-iea este epoca renaşterii
culturii greceşti pătrunsă de spiritualitatea ortodoxă. Mulţi dintre oamenii de
cultură greci au fost prelaţi ai bisericii. Aceştia formau o categorie de intelectuali
care, începând cu secolul al XVIII-iea, sunt prezenţi şi în ţările române. relaţiile
lor cu domnii români vor fi strânse şi prezenţa lor în ţările române în secolele al
XVII-iea şi al XVIII-iea, vor favoriza pătrunderea culturii greceşti prin punerea în
circulaţie a unor cărţi şi manuscrise, prin întemeierea d~ şcoli şi tipografii
greceşti ş.a. 7
Societatea românească va stabili deci contracte spirituale cu centre de
cultură europene, precum Parisul, Londra, Viena sau cu centre religioase şi
culturale din orientul elenic (Alexandria, Antiohia, Ierusalim), prin intermediul
intelectualilor greci. Aceştia, prin cărţi şi manuscrise, au îmbogăţit bibliotecile
româneşti şi au ajuns la lărgirea orizontului cultural al intelectualilor români.
Începând cu veacul al XVII-iea un şir de domnitori români precum Radu
Mihnea, Alexandru lliaş, Alexandru Coconul, Leon Tomşa, Vasile Lupu, Şerban
Cantacuzino, Constantin Brâncoveanu, Dimitrie Cantemir şi apoi, la începutul
perioadei fanariote, Mavrocordaţii, sunt sprijinitori ai culturii greceşti, în ambianţa
.:ăreia au fost educaţi. Cultura greacă ajunge să progreseze în ţările române mai
mult decât în alte părţi locuite de greci, fapt explicabil prin faptul că în Moldova
şi Muntenia şcolile şi tipografiile erau întreţinute de stat. 8
În timpul lui Nicolae Mavrocordat, deşi situaţia economică a ţării nu era
dintre cele mai bune, şcolile şi tipografiile iau un nou avânt. Voievodul înfiinţează
o nouă şcoală grecească sub conducerea lui Gheorghe Trapezuntul. De altfel,
sub domnia fiului său, Constantin, greaca şi franceza devin limbi la modă în ţ~ră.
Faptul rămâne consemnat, între altele, şi de o „epistolă dedicatoare" a abatelui
5. Gh. M. Ionescu, Influenţa culturiigreceşti in Muntenia şi Moldova cu privire la biserică, şcoală şi societate
(1359-1873), Bucureşti, 1900. p. 151. •
6. Apud Olga Cicanci, op. cit. p. 30.
7. Olga Cicanci, op. cit., p. 66.
8. Gh. M. Ionescu, op. cit., p. 168.
www.cimec.ro
Dan Jumară 533
Desfontaines, la o traducere din Virgiliu, din anul 1743; „Dans un pays ou tant
de langues ont cours, ou la langue frarfcaise regardee comme une langue
a
savante est preferee toutes Ies langues modernes, est cultivee par Ies nobles,
ainsi que le latin et le grec literal, ou l'on etudie Ies grandes modeles de
l'antiquite ou enfin grace ă. votre Altesse toutes Ies belles connaissances et tous
Ies talents sont en honeur ... " 9 •
De altfel în Anaforaua boierilor din 1746, mai 9, către domnitorul Nicolae
Mavrocordat se menţionează de acesta „pentru aceea a aşezat şi întemeiat
atâtea şcoli de limba elinească, ca să nu mai poată găsi nici unul pricină că nu
are unde învăţa~'. (Buletinul Ministerului Cultelor 1863-1864, pp. 247-248).
Mav.rocordaţii nu făceau decât să continue o tradiţie, deoarece domnitorii
români, cu rare excepţii, au finanţat şi încurajatîntotdeauna înfiinţarea de şcoli,
centre de copişti, tipografii şi biblioteci greceşti, au invitat la curţile lor pe mulţi
din învăţaţii greci de renume ai epocii. Pe lângă aceştia au fost prezenţi în
Principate şi alţii care ocupau o serie de dregătorii, pe durate de timp mai scurte
şi care au desfăşurat uneori o intensă activitate intelectuală, creând adesea
lucrări istorice, literare, juridice. 10 Numărul relativ ridicat de intelectuali greci pe
teritoriul românesc se explică pe de o parte prin posibilităţile oferite de
învăţământul în limba greacă, promovat la noi, iar pe de altă parte prin ierarhia
administrativă, în special în epoca fanariotă.
Emigrând în Principate intelectualii greci se conformau unei vechi tradiţii,
având în plus, în secolele XVII-XIX, avantajul aflării aici a unui regim favorabil
elementului grec şi o mare libertate ideologică. 11
Activitatea grecilor în ţările române a luat în permanenţă aspectul unei
colaborări cu oamenii de cultură români şi aceasta a lăsat urme, şi de o parte şi
de alta, în procesul evoluţiei mentalităţii româneşti şi greceşti, fără ca o evaluare
să poată fi posibilă 12 • Câştigul cel mai mare însă a fost realizarea de lucrări
literare sau ştiinţifice, stimularea tiparului, dezvoltarea învăţământului şi a vieţii
culturale în general.
învăţatul grec Lin os Politis, într-o comunicare ţinută la al zecelea Congres
internaţional de bibliografie, afirma că în Principatele dunărene existau centre
de caligrafiere; Politis avansează ideea că pe teritoriul românesc a fost găzduită
una dintre cele souă „şcoli" cu tendinţe diferite, care au jucat un rol important
în istoria culturală a Greciei în secolele XVI-XVII. Faţă de centru umanist de la
Muntele Athos, Şcoala „românească" tot de tradiţie bizantină, este mai laică
fiind influenţată de occidenţ, de Rusia şi, fireşte, de tradiţia locală.
9. Apud. Gh. M. Ionescu, op. cit., p. 169.

10. Olga Cicanci, op. cit., p. 65.
11. Cornelia Papacostea-Danielopol: Formaţia intelectualilor greci din ţările romane (1750-1830) in voi.
Intelectuali din Balcani în România (sec. XVII-XIX), Bucureşti, 1984, p. 72.
12. N.G. Dossios Studii greco-române, p. I. Clasicismul în Principatele Romi.ne în sec. XVII-XVIII şi la
începutul sec. XIX-iea, laşi 1901, p. li.
www.cimec.ro
.
Având în vedere cele menţionate anterior este firesc să existe încă în lume
urmele oamenilor de cultură care au vieţuit, fie şi temporar pe aceste meleaguri,
unde şi-au pus pe hârtie crezuri, sentimente, roade ale gândirii, au consemnat
evenimente sau au răspândit scrieri - şi acestea se concretizează în tipărituri
şi cărţi manuscrise.
Manuscrisele greceşti scrise în ţările române sunt destul de numeroase
în întreaga lume, începând cu „ Viaţa lui loasaf", din 1580, al lui pseudo Efrim,
aflat în SUA şi multe altele, răspândite în alte biblioteci din Atena, Athos,
lersusalim, Alexandria ş.a. În general manuscrisele greceşti emanate pe teritoriul
românesc, la fel ca şi tipăriturile, se datorează pe de o parte nevoilor interne, în
condiţiile în care limba greacă pătrunde în viaţa religioasă şi iau fiinţă şcolile
greceşti, iar pe de altă parte datorită necesităţilor bisericii ortodoxe în lupta
împotriva Reformei şi a bisericii catolice. Cum este şi firesc predomină scrierile
religioase dar sunt numeroase şi cele juridice, filosofice, muzicale.
Muzica bizantină a fost la noi o realitate obiectivă, făcând parte din
moştenirea noastră; ea s-a păstrat, s-a dezvoltat şi s-a transmis în spirit
tradiţional, prin dascăli români, buni cunoscători ai cântării şi scrierii care au
deschis şcoli pe lângă locaşurile mănăstireşti mai importante. Manuscrisele de
muzică bizantină conservă în cuprinsul lor cântarea bisericească practicată în
ritul ortodox, după „sistema veche" (notaţie neumatică în uz până la 1814) şi
după „sistema nouă", chrisantică, modernă, practicată după 1814 şi utilizată şi
astăzi în bisericile ortodoxe din România.
Cercetările manuscriselor de muzică bizantină relevă aspecte deosebit
de interesante cu privire la utilizarea limbii slavone sau greceşti în oficierea
serviciului religios pe teritoriul ţărilor române. După cum remarcă muzicologul
Titus Moisescu: „Dacă vom apela la argumentele concrete şi de netăgăduit pe
care ni le oferă manuscrisele de muzică veche bizantină existente în ţara
noastră (secolele XI-XVIII), vom putea constata că în marea lor majoritate (într-
o proporţie de peste 95%) acestea păstrează sub numele muzicale texte
liturgice scrise în limba greacă - situaţie pe care o raportăm însă numai până la
apariţia în 1713, a „Psaltichiei rumâneşti" a lui Filothei sin Agăi Jipei, manuscris
ce delimitează în mod concret introducerea limbii române şi în cântarea
religioasă". 13 În ţara noastră, de pildă, nu există nici un manuscris de muzică
bizantină scris integral cu texte liturgice în limba slavonă - ba chiar, avansând
în timp, numă'rul cântărilor cu texte slavone se micşorează rapid, până la
dispariţie. Deci cântarea bisericească se făcea ascultată cel mai mult în limba
greacă, în timpul slujbelor religioase. De altfel, şi învăţământul muzical se făcea
tot după „propedii" scrise în limba greacă, existente în manuscrisele vechi
muzicale bizantine. Aceste manuscrise păstrează muzica practicată în Bizanţ
atât în privinţa semnelor muzicale cât şi în scrierea textului liturgic. 14 Muzicii
13. Titus Moisescu Prolegomene bizantine, Bucureşti, 1985, p. 16.

14. Titus Moisescu, op. cit., p. 19.
www.cimec.ro
Dan Jumară 535
create de cunoscuţi psalţi bizantini i se adaugă creaţia psalţilor compozitori

români. Din păcate puţine dintre manuscrisele muzicale bizantine de la noi îşi
dezvăluie autorul, uneori nefiind menţionaţi nici autorii cântărilor copiate în
lucrările respective.
Cu toate că, retrăgându-se din ţară, călugării greci au luat cu ei manuscrise
dintre cele mai preţioase, multe au rămas în ţară aşteptând însă să fie date la
iveală. Este şi cazul lucrărilor, aflate în fondul documentar al Muzeului Literaturii
Române din laşi, pe care le prezentăm în continuare.
Mss. 4915 Stihirar, ante 1779, 260file; după foaia de titlu, întref. 180-181
şi la sfârşit lipsesc cca. 60f., rupte.
Textul este scris cu tuş negru şi roşu. Iniţialele textului liturgic sunt ornate,
fiind scrise cu tuş roşu ca şi unele dintre neumele muzicale. Fiecare pagină
cuprinde 25 de rânduri, scrise îngrijit, rândurile cu notaţii muzicale alternând cu
textul liturgic.
A fost folosită o hârtie vărgată, cerată, de bună calitate.
Manuscrisul păstrează legătura originală, având coperte din lemn, învelit
în piele brună presată cu motive florale.
Foaia de protecţie interioară a copertei a doua are mai multe însemnări,
cele mai multe indescifrabile. Se poate citi cu claritate „ ... stihirariu eu ... la
văleat 1779, 5 noemvrios, fiind mitropolit scaunului de laşi Gavril cel iubitoriu de
învăţătură."
Dimensiunile copertelor sunt 226x164mm, iar dimensiunile filelor sunt
210x162mm.
Mss. 524. lrmologhion, începutul secolului al XIX-iea, 86 f. dintre care
numai 83 scrise. Este în stare perfectă.
Pe prima pagină este desenată o vignetă, formată din arabescuri colorate
cu tuş roşu; cu acelaşi tuş roşu este scris şi textul grecesc de dedesubt, care ne
spune că este vorba despre un „Scurt irmologhion scris de Petros Bizantios şi
transcris după sistema nouă a muzicii de către doi dascăli, Gregorius Lamadarios
şi Hurmuzios, neschimbată fiind muzica creatorului iniţial şi începând cu glasul
al treilea."
A fost folosită o hârtie vărgată, cerată de bună calitate. Textul liturgic şi
notaţiile muzicale sunt scrise cu tuş negru, iniţialele ornate fiind scrise cu tuş
roşu ca şi unele dintre numele muzicale, fiecare pagină cuprinde 24 de rânduri
(12 cu notaţii muzicale şi 12 cu text).
Manuscrisul păstrează coperta originală, din carton învelit în piele roşie,
având un chenar din motive florale imprimat cu aur. Se păstrează, de asemenea,
şi un semn de carte, dintr-o fâşie îngustă de mătase verde. Din păcate, nu există
nici un fel de însemnări de apartenenţă, care să ajute la o datare mai exactă.
Dimensiunile ~opertelor sunt 198x143mm, iar dimensiunile filelor sunt
193x140mm.
Un alt grup de manuscrise greceşti se află la Arhivele Statului din laşi.
Mss. 206 Arh. St. laşi, Colecţia Manuscrise.
1736 iulie 13. Hârtie, 136 f. 17,5x23 cm, legătură în lemn şi piele
www.cimec.ro
încrustată,
încheietori din metal, iniţiale ornate, de la biserica Precista Mare din
Roman.
Stihirar
Coperta I: „Eis \j/OUS afy~[1736] TJOUÂ.tau Kcp[23] apxtTJta ecpco 6 ku~
Traducere: în 1736 iulie 23 am început cu Kir lacomi, Stihirariul preoţilor

(noi) şiDumnezeu şi Sfânta Fecioară să mă ajute să termin repede.
În 17 aprilie 1751.
Sfârşit
Stihirariul de faţă al mănăstirii lvir.
Mss. 198 Arh. St. laşi, Colecţia Manuscrise cca. 1780. Hârtie albă, 241 f.
12x17,5 cm, legat în piele brună marmorată, încrustări aurite, de la biserica
Precista Mare din Roman.
F. 1 „este a Precistii cei Mari cu hramul Adormirii". Stihirar al lui Petru
Lambadarios, c.Ppiat la 1 septembrie 1780.
Mss. 207 Arh. St. laşi, Colecţia „Manuscrise"

începutul sec. al XIX-iea, hârtie albă, 139 f. 17x23,5 cm, copertă de lemn
învelit în piele brună încrustată, de la biserica Precista Mare din Roman.
Psaltichie cu cântări de Daniil Protopsalt, Petru Lambadarios, Vasile
.Ştefan, Serafim, Ioan Protopsalt, Gherman, Balasiu, Costin şi Lazăr.
F. 139 rugăciune în lb. greacă pt. ocrotirea lui Alexadru Ioan Caliman W.,
doamna Ruxandra şi episcopul Veniamin.

Cca. 1790. ~'ârtie groasă vărgată, filigram, 277 f. 20,5x15 cm copertă de
lemn învelit în piele încrustată; de la biserica Precista Mare din Roman.
Psaltichie
F.1. „a Precistii cei Mari"
f.276„.„„„„„.„.„"
Manolachi Bozeam Star ar

Această
carte am dăruit-o eu cel mai sus iscălit dumnealui psaltului Dinu I
de la Sfânta Ep.iscopie a Romanului, 1819 iunie 17.
Mss. 201. Arh. St. laşi, Colecţia „Manuscrise"
1755, hârtie, 80 f. 13,5x20,5 cm, cartonat, de la Biserica Precista Mare din
Roman. _
lrmologhion - din cântările lui Petru Lambadarios din Peloponez.
Notaţie de tranziţie de la notaţia cucuzeliană la cea hrisantică
f.1. „.„„„„„„.„„.
Cca. 1800, hârtie albă, vărgată, 277 f. 20x14,5 cm, legat în piele brună.
Kekragarion - din cântările lui Anastasie Rapsaniotal, Danii! Protopsalt,
Petru Protopsalt, Petru Mpericheti ş.a.
www.cimec.ro
Dan Jumară 537

1809 martie 2, hârtie albă, 99 f. 11,5x17,5 cm. legătură în carton, cotor şi
colţuri de piele, de la Biserica Precista Mare din Roman.
Antologhion din cântările lui Petru Lambadarios şi Daniil. Protopsalt.
f.3. 1809 „„„.
f .3. însemnare lb. greacă în care se arată că s-au copiat cântări ale lui
Petru Lambadarios.
f. 99. „nouăzeci şi nouă file scrise să fie întru această cărticică, şi s-au
înăscut aice, ca să se ştie câte sunt şi nici una din trânsele să nu se răzleţească.
1813 mai 11".
Cca. 1815, hârtie groasă, vărgată, filigranată, 483f, 20,5x15 cm. De la
Biserica Precista din Roman.
Stihirarion
f.1. „Această carte este a Precistii cei Mari".
f. 483 Mitrofan ~ („.).
Cca. 1825, hârtie 33f. 23x31 cm, cartonat, de la Biserica Precista din
Roman. Stihiar.
f.1. „Însemnări din condeiu" - însemnări despre o eclipsă de soare şi
lună.
1838, hârtie albă, 127f, 17,5x23 cm, legat în piele brună, încrustată.
f.1. în lb. greacă: „Noul Anastasimatar, tradus după metoda nouă a
muzicii, de prea învăţaţii dascăli de muzică din Constantinopol şi inventatori ai
noii sistime muzicale. Dat la lumină acum, pentru prima dată cu caractere
tipografice muziceşti, în timpul domniei de Dumnezeu păzite a prea înaltului
nostru Domn Alexandru Nicolae Şuţu în timpul aripăstoririi înalt prea sfinţitului
Mitropolit al Ungrovlahiei, Chir Dionisie. Editat prin grija stăruitoare a prea
nobilului boier, marele vornic, domnul Grigorie Băleanu. În tipografia de curând
înfiinţată în Bucureşti, 1820."
f.2. „ lară acuma s-au scris în zilele prea înălţatului domnului nostru Mihail
Sturzavv şi s-au scris acest Anastasimatariu de Ioan Neculau la leat 1838,
februarie 3."
Nu ne· am propus să tragem concluzii pe marginea lucrărilor prezentate
dar este evident că simpla lor existenţă în spaţiul nostru cultural este o dovadă
a strânselor relaţii spirituale între popoare vecine, o dovadă a perpetuării
tradiţiei valorilor ortodoxiei la: noi, o dovadă a deschiderii noastre către alte
culturi.
www.cimec.ro
LA TRADITION BYZANTINE DANS LES /NST/TUTES DE

CULTE ROUMA/NS (DES MANUSCRITS INNEDITS)
- Rtisumti -
La societe roumaine a eu des importantes liasons avec le monde grecque, surtout apres
l'annee 1453, quand un grand nombre de grecques sont venus dans Ies pays roumains.
Sur le territoire roumain ont existe des ecoles, des imprimeries, des cours des princes ou Ies
hommes de cultura se rencontraient el conversaient. Par exemple, ii y avaient Ies ecoles de
Târgovişte, laşi, Bucureşti et puis Ies imprimeries ou ils etaient imprimes des livres grecques et
slavones. lls etaient aussi Ies societes scientifiques qui ont ete fonda dans Ies villes roumaines.
L'ecole grecque de Târgovişte a ele la premiere ecole avec un caractere humaniste de chez
nous, avec son protecteur Constantin Cantacuzino.
Dans la Moldavie, a laşi, le prince Vasile Lupu a organise dans l'annee 1640 !'Academie
Vasiliane, ou on apprenaient la langue slavone grecque, le latin et le roumain.
Dans la Valachie !'Academie princiare a ele fonda dans l'annee 1680.
La societe roumaine, par ses hommes de culture a etabli des contacts avec Ies villes
occidentaux Paris, Londra, Viena.
Pandant le prince Nicolae Mavrocordat, ii a ele fonde une nouvelle ecole grecque. On connait
un grand nombre des intellectuels grecque qui activaient chez nous. On a ete toujours un echange
des influennces entre Ies grecques et Ies roumains en ce qui concerne surtout, la culture et la
mentalite.
La musique byzantine a ele aussi bien connu chez nous. Dans l'article ils sont presentes
quelques manuscrits musicales byzantins, religieux.
www.cimec.ro
CĂRŢI DE PREVESTIRE - TREPETNICUL
Olga Şerbănescu
Literatura de prevestire a avut o largă circulaţie în societatea românescă,

încă din secolul al XVII-iea fiind traduse şi copiate cărţi de prevestire populare
cum sunt ROJDANICUL, GROMOVNICUL sau TREPETNICUL. Ele sunt cărţi de
origine, ,păgână", originile lor găsindu-se în antichitatea Orientului. De timpuriu
au apărut în Bizanţ, unde au găsit un teren prielnic, pregătit prin amestecul
urmelor mitologiei antice cu ideile creştinismului. 1 În literatura română ele
pătrund prin mijlocire slavonă.
Biserica protestează împotriva acestor „erezii". Încă din secolul al IV-iea
Sf. Ioan Chrysostomul îndreaptă o omilie împotriva „mincinoşilor prooroci şi cei
fără Dumnezeu eretici" în care spune:,, ... că ce creştini sunt aceeia care păzesc
basme jidoveşti şi elineşti şi ursitorile şi vrăjile şi astrologiele şi fărmecătoriile
şi ad'varele şi obriciri, de zile şi de luni şi de ani şi trepetnice ... şi alte ca acestea
multe dară cum pot să fie creştini, carii le fac acestea; şi cu ce îndrăznire
cutează de se numesc creştini ... ", omilie cuprinsă în Mărgăritarele traduse de
Şerban şi Radu- Greceanu în 1691. 2 Cu toate protestele bisericii literatura de
prevestire câştigă teren, dovadă numărul mare de exemplare de cărţi de
prevestire păstrate până în ziua de astăzi.
Trepetnicul este cartea populară care prevesteşte viitorul pe baza
interpretării unor mişcări musculare convulsive involuntare ale corpului omenesc.
El există la mai toate popoarele orientale, ghicitul în semne corporale provenind
din vremuri de demult, de pe vremea vechilor chaldeeni şi egipteni. În literatura
română trepetnicele au ajuns tot prin filiera slavonă, de unde şi-a adus şi
numele, trepetnic însemnând literalmente „tremurător", de la trepetă_tremur. 3
Ele au fost citite, consultate, copiate, iar mai târziu tipărite, separat, sau incluse
în sbornice şi calendare, sau în aşa-numitele „cărţi de visuri".
Tălmăcirea semnelor era folosită în mod curent în lumea medievală,
servind curiozitatea firească a omului: ce-i va aduce viitorul într-o lume nesigură,
ameninţată -de războaie, boli, calamităţi. Trepetnicele au pătruns în ţările
române în secolul al XVII-iea, cel mai vechi text fiind cel cuprins în Paraclisul
Precistei, tipărit în anul 1639. 4 Acest text a fost de-a lungul timpului necontenit
copiat şi retipărit cu mici modificări, uneori fiind schimbate doar câteva cuvinte,
•
1 . Gaster M„ Literatura populară română, Bucureşti, 1883, p. 497.

2. Sf. Ioan Gură de Aur, Mărgăritare, Bucureşti, 1691, f. 131 v - 132v.
3. Haşdeu B.P„ Cuvente den bătrâni, li, Cărţile poporana ale românilor, Bucureşti, 1879, p. XXX.
4. Bianu I - Simonescu D„ Bibliografia românească veche, voi. IV„ Bucureşti, 1944, p. 21 (17)
www.cimec.ro
540 Cărţi de prevestire
alteori persoana sau şirul profeţi.ilar- deosebiri formale, rezultate din modul de
aranjare al materialului, textul rămânând acelaşi. 5
Biblioteca Muzeului Brukenthal din Sibiu deţine în colecţiile sale de carte
veche un exemplar de Trepetnic manuscris, necunoscut, prezentarea lui făcându
se acum pentru întâia oară, v. anexa, precum şi mai multe ediţii de „Carte de
visuri perso - egiptene" care pe lângă interpretarea unor vise, cuprinde şi
„Explicare pentru semnele omeneşti", adică Trepetnicul. 6
Trepetnicul manuscris este inclus într-un volum miscelaneu, databil la
începutul secolului al XIX-iea (anii 1800-181 O), aflându-se alături de mai multe
texte populare ca: Întrebări şi răspunsuri; Verşul lui Adam; Verş la oameni morţi;
Despărţirea lui Iosif de lacov; Textul este asemănător cu cel al Trepetnicului din
1779 publicat de M. Gaster în Chrestomaţia română. 7 şi care îi este apropiat în
timp.
Comparăm doar începutul celor două trepetnice:
1779.
De se va clăti vârful capului
va dobândi sau de-i va dărui
Dumnezeu un cocon, toarte
înţelept va fi.
Chica de se va clăti, nişte oamini neştiuţi vor veni şi vor aduce o dobândă.
cca. 1800.
Vârful capului de se va clăti
dobândă arată, sau va dobândi
un cocon şi va fi foarte înţelept.
Încheietura capului de se va
clăti neşte pretini îţi va aduce dobândă.
Chica de se va clăti în oaste vei
merge şi sănătos vei veni.
Comparaţia făcută întăreşte cele afirmate mai sus; la bază se află un text
unic, la care s-au adus unele modificări în funcţie de schimbările suferite în timp
de limba vorbită, precum şi după nivelul de cultură al copistului.
Această perfecţionare a limbii, a expresiilor folosite apare şi mai relevant
în ediţia din anul 1894 a Trepetnicului;
„Chica de se va clăti, la oaste vei merge şi te vei reîntoarce în pace.
Tâmpla capului de-a dreapta de se va bate, judecător vei ieşi.
Tâmpla stângă de se va clăti, veselie vei. avea ... ". 8
În secolul al XIX-iea şi la începutul celui următor a existat o adevărată
5. Drăganu N., Anuarul Institutului de Istorie naţională, I., Cluj, 1922, p. 186 - 187.
6. Biblioteca Muzeului Brukenthal din Sibiu deţine:
a) Cea mai nouă şi mai bogată carte de visuri Perso- Egipteană, ed. a III-a, Sibiu, W. Kraft, 1894.
b) Cea mai nouă şi mai bogată carte de visuri Perso - Egipteană, ed. a IV-a, Sibiu, W. Kraft, 1898.
c) Cea mai nouă şi mai bogată carte de visuri Perso- Egipteană, ed. a. X-a, Sibiu, W. Kraft, 1918.
d) Cea mai nouă şi bogată carte de visuri Perso - Egipteană, ed. a XIII-a, Kraft und Drotleff, 1935. ·
7. Gaster M, Chrestomaţie română, voi. li., Leipzig - Bucureşti, 1891, p. 122 - 123.
8. Cea mai nouă şi mai bogată carte de visuri Parser- Egipteană, Sibiu, 1894, p. 40.
www.cimec.ro
Olga Şerbănescu 541
avalanşă de cărticici şi broşuri interpretând semnele corpului omenesc, editarea

lor continuând şi în ziua de astăzi, unii crezând în continuare în cele profeţite de
ele, alţii tratându-le ca pe nişte curiozităţi, mesageri ai unor vremuri apuse, a
unor credinţe şi obiceiuri care fac parte şi reprezintă tezaurul culturii noastre,
www.cimec.ro
populare.
ANEXA
SEMNELE' CARE SUNT LA TRUPUL OMULUI
Vârful capului de se va clăti dobândă arată sau va dobândi un cocon şi va fi foarte înţelept
Încheietura capului de se va clăti neşte pretini iii va aduce dobândă
Chica de se va clăti în oaste vei merge şi sănătos vei veni
Tâmpla capului de dreapta de se va clăti judecătoriu vei ieşi
Tâmpla de stânga de se va clăti într-o veselie vei petrece
Grumazii de se vor clăti în lontru veste rele sau pagubă vei păţi
Fruntea de se va clăti spre o ţară vei merge şi mulţi ţi se vor închina
Ceafa de se va clăti o veste re vei auzi şi te vei întrista apoi iară te vei bucura
Fruntea de se va clăti intre ochi cuvinte rele vei auzi şi niminia nu-ţi va fi
Tâmpla împreună ochiul drept se va clăti o pomiană vei face şi la Dumnezeu iţi va fi primit
Tâmpla de se va clăti despre ochiul stâng ce vei gândi să faci vei isprăvi
Urechia dreaptă de se va clăti cuvinte rele vei auzi
Urechia stângă de se va clăti ceartă şi gâlcea vei ave
Zgăogu urechii stângi de se va clăti un pretin de bine le va grăi
Sprânceana dreaptă de se va clăti un cocon vei dobândi
Spânceana stângă de se va clăti săţi de bucate vei ave
Sprâncenele amândouă de o dată de se vor clăti veselie spune între sprâncene dese un om
iţi vini şi le vei bucura
. Ochiul stâng de se va clăti cu sprânceana oaminii iuţi iţi va vini şi apoi iară se va potoli
Coada ochiului drept de se va clăti de dobândă arată
Coada ochiului stâng de se va clăti de un noroc spune sau viaţă norocită
Sprânceana stângă de se va clăti despre nas de se va clăti ceartă şi gâlceavă multă spune
Geana dreaptă de se va clăti cea de desubt o dobândă de la un pretin vei ave
Geana stângă de se va clăti ce de desubl neşte oamini de rău te va grăi
Părul genii drepte de asupra de se va clăti veselie spune
Părul genii de desubt de se va clăti un pretin neştiut îţi va vini şi te vei impreteni cu el
Geana dreaptă de se va clăti bucurie spune
Împrejurul ochiului de se va, clăti boală vei ave
Lumina ochiului dreptu de se va clăti sănătate spune
Lumina ochiului stâng de se va clăti veselie spune
Nasul de se va clăti deregătorie spune
Nasul deoparte iară deregătorie
Umărul obrazului drept de se va clăti deoparte bube spune
Umărul obrazului stâng de se va clăti de la tâlhari sau de la oricine vei ave
Buza de desubl de se va clăti pre nepretenii tăi vei birui
Buza de deasupra de se va clăti ospeţi necunoscuţi iţi vor vini
Buzele amândouă de o dată de se vor clăti cu preteni· te ve sătura
Barba de se va clăti un om te va cleveti
Grumazii de se vor clăti de amândouă părţile dobândă spune
Umărul drept de se va clăti sănătate aduce
Umărul stâng de se va clăti întristare aduce
Braţul stâng - ce ai pierdut vei găsi
Braţul drept se va clăti foarte te vei întrista
Cotul drept de se va clăti cu u·n pretin te vei certa
Cotul stâng de se va clăti de la mâna dreaptă nu-ţi cuteze lucrul ce ai
făcut sau ce vei face
Închizătura de la mâna stângă de se va clăti veste de veselie spune
www.cimec.ro
Olga Şerbănescu 543
Mâna dreaptă de se va clăti veselie spune

Mâna stângă de se va clăti mulţi ţi se vor ruga
Palma dreaptă de se va clăti pomană vei face
Palma stângă de se va clăti de cuvinte rele vei scăpa
Degetul cel mare de la mâna dreaptă de se va clăti ce-i cere de la Dumnezeu ţi se va da
Degetul al doile cuvânt rău vei auzi
Degetul al trilie de se va clăti un lucru bun vei sfârşi şi te vei bucura
Degatul cel mare de la mâna stângă de se va clăti cu un duşman vei sfădi şi-l vei birui
Degetul cel mic de la mâna stângă de se va clăti neşte bani vei dobândi sau altceva şi apoi
lesne vei cheltui
Suptsuoara dreaptă de se va clăti un om ce-ţi va veni te vei bucura
Suptsuoara stângă de se va clăti cuvinte rele vei auzi şi te vei înspăimânta apoi iară te vei
mântui
Între spete de se va clăti cuvinte rele în multă vreme vei auzi
Spata dreaptă de se va clăti un cocon vei dobândi
Coastele de stângă de se vor clăti gândurile vrăjmaşului deasupra ta se vor potoli
Coastele de dreapta de se vor clăti pagubă vei păţi
Capul coastelor de dreapta de se vor clăti boala vărstaului vei păţi
Capul coastelor de stânga de se vor clăti pagubă vei păţi
Salele de se vor clăti în oaste vei merge şi sănătos vei veni
Mijlocul de se va clăti vinire unii rudene sau unuia pretin ce s-au fost dus în streini departe
arată
Peplu de dreapta de se va clăti un cuvânt rău sau întristare vei ave
Capu peplului din jos de se va clăti cu o muiere te vei împreuna
Capu peplului din sus de se va clăti o dare sau pomană arată
Peptu tot de se va clăti o cale sau un lucru vei ave
Splina de se va clăti cuvântu de întristare vei ave
Ţâţa dreaptă de se va clăti şedere multă la un loc arată
Ţâţa stângă de se va clăti un bine sau pomană arată
Pântecele de se va clăti de stânga o dobândă de o muiere arată
Pântecele de dreapta de se va clăti faţa şi trupul tot se va împetri
apoi iară se va mântui
Buricul de se va clăti cinste şi mărire de la domni vei dobândi
Vintrecele de se va clăti o pomană sau mai mulţi pintru vreo slujbă de la o muiere căpătă
Coapsa dreaptă de se va clăti un pretin vei câştiga
Genunchele drept de se va clăti bogăţie în casă arată
Genunchele stâng de se va clăti o năpastă vei păţi
Închizătura genunchelui drept de se va clăti oarecine te va pomeni
Închizătura genunchelui stâng de se va clăti o năpastă ţi se va întâmpla
Suptu piciorului drept de se va clăti o năpastă vei păţi
Suptu vâna piciorului stâng de se va clăti de vorbe rele vei scăpa
Pulpa stângă de se va clăti de un pretin te vei despărţi şi nu-l vei mai vede
Pulpa dreaptă de se va clăti de năpaste vei scăpa
Glezna dreaptă de se va clăti cinste de la domni arată
Glezna stângă de se va clăti de neşte cuvinte rele te vei înt,ista
Călcâiul stâng de se va clăti de neşte grele sau urgii de la un domn vei păţi
Călcâiul drept de se va clăti de neşte cuvinte bune te vei bucura
De supra piciorul drept de se va clăti un ţinere vei dobândi
De supra piciorului stâng de se va clăti cale departe arată
Talpa dreptă de se va clăti neşte cuvinte rele te vei întrista
Talpa stângă de se va clăti multă bogăţie vei câştiga
Degetul cel mare de la piciorul dreptu de se va clăti oaminii ce sunt în cale sănătoşi vor vini
www.cimec.ro
Degetul piciorului stâng de se va clăti cel mare de năpăşti vei scăpa

SFÂRŞITUL PÂSCĂLIEI
PORTENDJNG BOOKS - TREPETNICUL
Abstract
Trepetnicul, a popular book that forshadows the future as a resuit of interpreting some
muscular, involuntary movements of the human body, gol into our literatura al an early hour.
Fortune-telling in human signs co_mes from the old Eastern and Egyptian peoples, this kind
of proceeding having crossed the cenluries and thousand of years until these days. Trepetnicele
got in our literatura during the XVII"' century through Paleoslavonic as a mediator.
By all restrictions and prohibitions setup by Church, they kepl moving, had been copied, and
later on printed in many copies, separately or included in Sbornice and Calendars, or in so called
"Books of dreams".
The Brukenthal Museum's Library holds in its collections of old books a copy of '.'Trepetnic"
an unknown manuscript included in a miscellaneous manuscript dated at lhe beginnihg of lhe
XIX'"century (years 1800-1810), and also many edilions of "Perso - Egyptian Book of Dreams"
(1894; 1898; 1918; 1935) comprising "Explanation for human signs".
www.cimec.ro
PROTESTANTISMUL ŞI CONTRAREFORMA -
ECOURI ŞI INFLUENŢE ÎN PICTURA GERMANĂ ŞI
AUSTRIACĂ DIN SECOLELE XVII-XVIII
Valentin Mureşan
De-a lungul istoriei sale, creştinismul european a fost interesat întotdeauna

de imagine, de reprezentarea religioasă şi de posibilitatea folosirii acesteia în
scopul răspândirii şi păstrării credinţei, a ilustrării pe cale senzorială (vizuală) a
preceptelor biblice şi doctrinelor teologice. lconodulia şi iconoclastia s-au
înfruntat cvasi-permanent în lunga perioadă ce s-a scurs între epoca post-
constantiniană a oficializării religiei creştine şi încheierea Conciliului bisericesc
catolic de la Trento (desfăşurat între 1545-1563), în fapt ultima mare dispută
privind rolul imaginii în propagarea şi întărirea credinţei creştine de rit roman.
Fără a ajunge la amploarea şi violenţa confruntărilor din Imperiul Bizantin,
creştinismul roman n-a fost totuşi ferit de încleştările între adepţii reprezentărilor
din biserici şi cei ai propagării credinţei exclusiv prin „cuvântul lui Dumnezeu",
adică textul Scripturii. Încă de la Grigore I cel Mare, papă între 590-604,
catolicismul proclamă iconografia ca mijloc de atragere şi mai ales de educare
a mulţilor credincioşi neştiutori de carte şi de convertire a păgânilor. În faimoasa
scrisoare de mustrare pe care o adresa pe la anul 600 lui Serenus, episcop de
Marsilia, papa afirma: „Una e să adori o pictură, şi alta să înveţi dintr-o scenă
reprezentată ce trebuie să adori. Căci ceea ce le procură cuvântul scris
oamenilor care citesc, pictura le dăruieşte analfabeţilor care o privesc, fiindcă
aceşti ignoranţi văd ce trebuie să imite: picturile sunt lectura celor ce nu ştiu
literele, astfel încât ţin loc de lectură îndeosebi la păgâni. " 1
Devenită argument teologal ca şi apelul la autoritatea Părinţilor Bisericii,
această epistolă stă la baza întregului program religios-imaginistic al
catolicismului, care consideră că imaginea îl pune pe credincios într-o dispoziţie
favorabilă rugăciunii, îl educă şi emoţionează, întărindu-i credinţa. Discuţiile şi
confruntările au continuat totuşi în timpul întregului Ev Mediu, chiar complicându-
se deseori, ca în cazul problemei reprezentării lui Iisus ca întruchipare
pământească a lui Dumnezeu, fie în ipostaza de martirizat, torturat pe cruce,
simbol al credinţei batjocorite de păgâni, fie în cea triumfală, simbolizând
credinţa învingătoare pri1l înviere. De aici vor porni şi oscilaţiile între reprezentările
de tip teomorf (Isus glorios), exaltând latura divină, şi reprezentările de tip
antropomorf (Isus torturat), accentuând dimensiunea omenească şi dramatismul
1. Apud: Alain Besacon Imaginea interzsă. Istoria intelectuală a iconoclasmului de la Platon la Kandinsky,
Bucureşti,1996 p. 162.
www.cimec.ro
546 Protestantismul şi Contrareforma
scenei religioase, cu scopul de a stârni mila, dar şi admiraţia credinciosului faţă

de sacrificiul eristic. 2
Pe măsură ce ne apropiem de Renaştere, latura religioasă scade în
favoarea celei artistice, a reprezentării, căutându-se diversificarea mijloacelor
artistice, dar urmărindu-se şi amplificarea eficacităţii lor, creşterea puterii de
impresionare şi convingere asupra spectatorului, versus enoriaşului. Calităţile
teologice încep deci să depindă de cele plastice şi încetul cu încetul, frontiera
dintre imaginea sacră şi cea profană se atenuează: „Sub raportul artei, imaginea
sacră conţi,re elemente profane; sub raportul teologic, imaginea profană vorbeşte
despre sacru". 3
Contradicţiile pe tema reprezentărilor religioase şi a rolului lor, cunosc şi
momente de efervescenţă şi iconoclastie, ca în Florenţa lui Savonarola (1452-
1498): „Voi îmbrăcaţi Fecioara în costume de curtezană"; „Voi puneţi toate
deşertăciunile în biserici" - va spune teribilui apostat.
Nimic însă nu a zguduit mai profund şi n-a mobilizat mai puternic biserica
romană ca loviturile date de Reformă.
Martin Luther (1483-1546) cu cele 95 de teze împotriva indulgenţelor şi
altor practici papale afişate pe uşa catedralei din Wittenberg (1517) şi încă mai
vehement Jean Calvin (1509-1564) în a sa „L'lnstitution chretienne" (1536),
contestă nu numai supremaţia papală, conciliile, indulgenţele şi discută problema
deturnării adevăratei dogme creştine de către catolicism, ci subliniază însăşi
temeliile morale şi principiile etice ale creştinismului roman, elemente esenţiale
ale oricărei religii şi ale influenţei ei asupra credincioşilor. Mai mult decât orice
altceva, negarea autorităţii morale a bisericii şi acuzele aduse clerului, papalităţii
însăşi, au constituit cauzele esenţiale ale marelui ecou social pe care l-a avut
Reforma în întrega Europă. Iar confruntarea între catolicism şi Reformă s-a
manifestat în modul cel mai violent în Imperiul Romano-German.
În linia credinţei şi sub aspect propagandistic, conflictul dintre cele două
tendinţe se centrează în jurul ideii protestanţilor că imaginea denaturează
sensul cuvintelor Scripturii şi abate atenţia de la cele sfinte către frumuseţea
lumească a reprezentării însăşi, pe când catolicii continuă să susţină teza
gregoriană a rolului pedagogic, emotiv şi instructiv al imaginii şi o adoptă în linia
retoricii antice: „Ea sfătuieşte (genul deliberativ), apără sau acuză (genul
juridic), laudă sau condamnă (genul epidictic)", potrivindu-se astfel perfect
(după cum observă Alain Besancon) categoriilor retoricii ciceroniene). 4 .
În orizonul larg de aşteptare al culturii europene de mai târziu ambele
tendinţe au avut de fapt un rol benefic, ducând pe de-o parte la răspândirea
tiparului şi a culturii scrise, la dezvoltarea învăţământului prin şcolile confesionale
protestante şi generalizarea instrucţiei maselor de credincioşi ştiutori de carte
2. Ibidem, p. 180.
3. Ibidem, p. 181.
4. Ibidem, p. 163.
www.cimec.ro
Valentin Mureşan 547
şi între catolici, pe de altă parte, ducând la marea dezvoltare a artelor plastice

şi arhitecturii în Europa catolică renascentistă şi barocă din secolele XVI-XVII,
dezvoltare care, în ciuda iconoclastiei declarate, s-a extins şi în teoriile
protestante, mai ales în cele calvine. După cum arăta tot Alain Besacon:
„Spiritul calvinist, deşi impune iconoclasmul, lasă lumina iconică să scalde
imaginile laice, pe care le tolerează, sau mai curând le autorizează, datorită grijii
pe care o are de a îngădui să se înfăptuiască şi să se extindă munca omului. .. " 5
Dacă în privinţa culturii scrise şi a instrucţiei lutheranismul va juca acelaşi
rol benefic, în plan imediat va duce la sângerosul Război ţărănesc german
(1525), la lungile conflicte confesionale ce au culminat cu Războiul de 30 de ani
(1618-1648) şi la curmarea pentru mult timp a dezvoltării artelor atât de
miraculos înflorite în timpul Renaşterii germane. 6
Redutabila replică a catolicismului a constituit-o precum se ştie
Contrareforma, începută la 1534 şi continuată cu şi mai multă vigoare după
1540, anul întemeierii ordinului călugăresc al iezuiţilor de către lgnaţiu de
Loyola.
În ciuda oprobiului de mai târziu, iezuiţii au avut iniţial un program de
instrucţie şi educaţie coerent şi aplicat care prevedea un învăţământ umanist
ancorat în realităţile vremii, din care nu lipseau nici cunoştinţele ştiinţifice şi
matematica, nici studiul oratoriei şi retoricii, al istoriei, literaturii şi limbilor
clasice, al civilizaţiei greco-romane, inclusiv al filozofiei lui Platon şi Aristotel.
Înfiinţarea în 1542 a Inchiziţiei şi apoi excesele şi cruzimile acesteia în unele
locuri şi împrejurări, a dus la discreditarea globală a activităţilor ordinului
Companiei lui Isus. Condusă de iezuiţi sub oblăduirea papalităţii, Contrareforma
a fost în egală măsură o mişcare anti protestantă, dar şi o reinstruire, revitalizare
a clerului catolic şi a valorilor morale, spirituale şi evident religioase ale
catolicismului7.Cu un astfel de program religios dar şi cultural-intelectual,
Contrareforma nu putea să nu acorde o maximă atenţie rolului, evoluţiei şi
tendinţelor artei, pe care a încurajat-o şi cultivat-o, dar i-a impus şi un program
tematic şi iconografic precis, lăsând totuşi artiştilor depline libertăţi în privinţa
stilului, manierei artistice, limbajului plastic şi formal adoptat. Cum „Exerciţiile
spirituale" ale lui Loyola se voiau: „o exploatare precisă, disciplinată a tainelor
credinţei prin intermediul simţurilor"-după caracterizarea lui William Fleming 8 ,
accentul pus pe trăirea senzorială ca mijloc de stârnire a sentimentului religios
nu putea să nu aibă efecte şi în arta propagată de iezuţi. Edificatoare sunt în
acest sens hotărârile Consiliului de la Trento privitoare la reprezentarea cu
caracter religios, în care iezuţii şi-au impus punctul de vedere: Dumnezeu nu
poate fi reprezentat în El însuşi fiindcă nu ni s-a arătat niciodată, de aceea poate
5. Ibidem. p. 203·204.
6. CI. Andrei Oţetea. Renaşterea şi reforma. Bucureşti, 1968, p. 249·282.
7. William Fleming Arte şi idei, Bucureşti, 1983, voi. 2, p. 61.
8. Ibidem, p. 62.
www.cimec.ro
fi reprezentat doar simbolic şi metafori, deci mijlocit, aşa cum Scriptura ne spune
că El şi-a făcut simţită prezenţa faţă de oameni 9 •
Pe de altă parte, protestantismul, alungând arta din biserici, o repune de
fapt în drepturi, o aşează la locul cuvenit. Expulzată din viaţa bisericii şi din
sferele divine, arta e în fapt eliberată de jugul teologic şi se laicizează, îşi
găseşte adevăratul rol social, acela de delectare, ornamentare şi de reprezentare
a realităţilor terestre. Calvin însuşi recunoaşte că arta este un dar de la
Dumnezeu, dar interzicând ca subiectul operei să trimită la credinţă, divinul din
operă nu mai vine de la ceea ce este reprezentat, ci din harul artistului, har pe
care îl are nu în calitate de credincios, ci ca om de talent 10 • Ca şi în arta Barocului
Contrareformei „ .. .în cea mai mare parte a reprezentărilor religioase baroce, nu
aflăm exprimată o religiozitate a artistului, ci reflectată religiozitatea
credincioşilor" 11 .î111 felul acesta, catolicii, ca şi protestanţii lasă loc „divinizării"
artistului şi creşterii interesului pentru opera în sine, pentru valoarea ei artistică
şi frumuseţea ei intrinsecă: , ,Artiştii epocii Barocului nu mai căutau să ajungă la
adevăr, ci să-l demonstreze. Spectatorul devine un factor esenţial în dialogul cu
creatorul operei. Opera nu mai e un scop ci un mijloc". - cum arată Germain
Bazin 12 •
Pictura germană va resimţi în mod pregnant deosebirile, ca şi asemănările
pe care cele două curente religioase le propagă şi întocmai cum după pacea de
· la Augsburg (1555) protestanţilor germani li se recunoaşte dreptul de a-şi
practica religia stabilindu-se că supuşii urmează credinţa principilor şi suveranilor
lor („Cuius regio eius religia"), în pictura germană a secolelor XVII-XVIII, se
poate observa un clivaj între arta de pe teritoriile din nordul protestant şi cea a
zonelor de sud şi de sub stăpânirea Habsburgilor, unde catolicismul
Conrtareformei se impune cu autoritate în programul tematic şi iconografic.
Aflată la răscrucea tendinţelor artistice venite dinspre Italia şi Ţările de Jos,
ruptă de trad:ţia renascentistă proprie, pictura ger·mană şi austriacă devine
receptivă (mai cu seamă după încheierea Războiului de 30 de ani), la tendinţele
Barocului aşa cum s-au manifestat ele în cele trei variante pe care le propune
în lucrarea sa de sinteză Arte şi idei, William Fleming, şi anume: Barocul
Contrareformei cijn Italia, Barocul burghez venit dinspre pictura olandeză şi la
sfârşitul secolului al XVII-iea şi începutul celui de al XVIII-iea, Barocul aristocratic,
venit din Franţa şi în care poate fi inclus şi Rococoul 13 • „Astfel, după mijlocul
veacului (al XVII-iea n.n.) stilurile olandez şi italian, conturate pe aria de
influenţă a blocului protestant şi a celui catolic, la care se adaugă stilul francez
practicat în reşedinţele princiare înfloritoare, conlucrează productiv în inima
9. A. Besancon, op. cit., p. 187·191.

1 O. Ibidem, p. 202-204.
11. Giulio Carlo Argan Retorica şi arta barocă în: Dela Bramante la Canava, Bucureşti 1974, p. 172.
12. Germain Bazin The Baroque. Principales, Styles, Modes, Themes, Dover-Publications, New-York 1978,
p. 40.
13. W. Fleming, op. cit. cap. 13-14-15; vezi şi John Rupert Martin Barocul, Bucureşti, 1982, p. 22·23.
www.cimec.ro
Valentin Mureşan 549
Europei, devenind un bun comun în noua atmosferă internaţionalistă""(de după

pacea westfalică - n.n.-) 14 •
Chiar şi în cazul genurilor, aceste deosebiri se fac simţite, portretistica,
scena de gen şi natura moartă dezvoltântlu-se cu predilecţie în nord, pictorii de
aici instruindu-se deseori în Olanda şi pictori olandezi stabilindu-se şi lucrând
în oraşe germane ca Hamburg sau Frankfurt pe Main. De aceea arta nord
germană va păstra şi în secolul al XVIII-iea un caracter „burghez", fiind mai
echilibrată în compoziţii şi efecte decorative şi de o anume sobrietate şi
austeritate. În Austria şi sudul Germaniei, apropierea de Italia favorizează
dezvoltarea peisajului, a picturii cu temă mitologică şi religioasă, iar în manieră
şi concepţie, pictorii de aici nu se deosebesc prea mult de marele curent
european din epocă, putând fi consideraţi fără rezerve ca autentici pictori
baroci, desfăşurând în portrete de aparat, scene religioase, şi mitologice, ori în
peisaje, acelaşi tendinţe decorative, retorice şi teatrale, acelaşi fast şi o
cromatică luminoasă în contraste strălucitoare. În zonele de sud, şi pictura
monumentală de frescă şi de plafon se dezvoltă mult în secolul XVII I, în multele
biserici şi mănăstiri ce se construiesc, precum şi la curţile princiare din Bavaria,
Franconia, Austria şi Boemia 15 •
Constituită în secolul al XVII 1-lea de către baronul Samuel von Brukenthal
(1721-1803), colecţia de pictură germană şi austriacă a muzeului ce-i poartă
numele, cuprinde aproximativ 450 de tablouri, dintre care circa 295 aparţin unor
pictori a căror activitate s-a desfăşurat în secolele XVII şi XVIII, a căror operă
a fost marcată de tendinţele Reformei şi Contrareformei, aşa cum s-au manifestat
şi s-au resimţit ele în arta Barocului german şi aus~riac.
14. GOtzAdriani Picturagermanăinsecolula/XV/1-/ea, Bucureşti, 1982, p. 9.

15. Rudiger Klessmann, Einleitung în: Herzog AntonUlrich-Museum Braunschweig. Deutsche Kunst des
Barock, Limbach. Druck-und Verlagshaus Brauschweig, 1975, p. 11-12.
www.cimec.ro
PROTESTANTISMUS UND GEGENREFORM - WIDERHALL UND EINFOSSE IN

DER DEUTSCHEN UND OSTERREICHISCHEN MALEREI DES
XVII UND XVIII TEN JAHRHUNDERTS
Zummenfassung
ln der Arbeit „Protestantismus und Gegenreform-Widerhall und Eintiisse in der deutschen

und osterreichischen Ma/erei des XVII und XVIII ten Jahrhunderts bietet der Verfasser einen
k'llrzen Einblick in diebewegte Geschichte des Bildersturmes und der Bilderphilie in der
westeuropăischen Kunst und unterstreicht dabei den Einflub der von der religiosen Reform und
Gegenreform des Bildersturmes und der Bilderphilie in der religiosen Reform und Gegenreform
des XVI. ten Jahrhunderts aul die deutsche und osterreichische laische und religiose Kunst
ausgeubt worden ist. lndem er drei Grundtendenzen identifiziert-das Barock der Gegenreform in
ltalien, das burgerliche, protestantische Barock in Holland und das aristokratische Barock in
Frankreich - weist der Verfasser darauf hin, dab die Malarei in den deutschen Staaten Einlusse
aller drei europăischen Barockschulen assimiliert hat und zwar hing dieses mit der religiosen
Orientierung der betrelfenden Staaten zusammen. Die protestantischen Gebiete Norddeutschlands
empfingen die Einflusse ihrer hollădischen Nachbarn, wăhrend die katholischen Gebiete im
SOden und jene des Habsburgerreiches unter italienischem Einflub standen. Im XVIII. ten
Jahrhundert wurde dann auch der franzosische Einflub nachweisbar.
Die Sammlung deutscher und oste~reichischer Meister des Brukenthalmuseums besitzt eine
grobe Anzahl von Gemălden die dem XVII, ten und XVIII. ten Jahrhundert angehoren, Bilder an
denen das obenerwăhnte Phănomen bei zahlreichen Meistern in Gemălden aller Gattungen
nachgeweisen werden hann.
www.cimec.ro
DESACRALIZAREA LUMII ÎN PICTURA
FRANCEZĂ A SECOLULUI AL XVIII-LEA
Natalia Deleanu
Expus luptelor şi disensiunilor tot atât de mult ca şi domeniul politic,

domeniul religios, creştinismul în speţă, a cunoscut numeroase înfruntări şi
confruntări,dispute din care a ieşit învingător în mod absolut deoarece gândirea
europeană este impregnată de creştinism chiar şi atunci când acesta se ridică
împotriva lui:„Pentru că a gândi împotriva cuiva înseamnă a rămâne în orbita
acestuia" 1 • În lupta sa, creştinismul s-a servit de toatearmele:Cuvânt, învăţământ,
predici, miracole.artă-aici fiind întotdeauna vigilent pentru ca fervoarea
credincioşilor să nu ducă la idolatrie, pictura mai ales, fiind o încercare de
captare a divinului revelat sau pogorât în lume. În Biserica catolică imaginea
este concepută mai mult pentru a educa şi a exalta pietatea şi totuşi ea primeşte
lovituri succesive prin Reforma lui Luther şi Calvin dar şi din partea catolicismului
exigent al Jansenismului. Reforma lui Calvin alungă motivele religioase din
biserici, se ridică împotriva imaginilor divine, însă ea nu condamnă arta, care
este considerată un dar ceresc. Viaţa simplă şi onestă transpusă în imagini este
o laudă indirectă adusă Divinului iar „Spiritul calvinist deşi impune iconoclasmul,
lasă lumina iconică să scalde imaginile laice pe care le tolerează sau mai curând
le autorizează" 2 • Această lumină străluceşte deoarece artistul păstrează încă
scânteia divină a unei credinţe nepervertite şi nesupuse îndoielii. Calvinismul
deschide astfel calea spre o altă idolatrie, aceea a artistului ce va atinge apogeul
în secolul al XIX-iea (vezi şi imnul închinat pictorilor de Baudelaire în poezia
„Les phares"). Pascal nu crede însă că natura, cu atât mai puţin imitarea ei, ar
putea evoca pe Dumnezeu: „Niciodată un autor canonic nu s-a servit de natură
pentru a dovedi pe Dumnezeu" 3 • Deşi nu sunt inconoclaşti, janseniştii sunt de un
ascetism neînduplecat, bisericile franceze caracterizându-se printr-o austeritate
ce frizează sărăcia care le distinge net de celelalte biserici catolice. Spre
deosebire de Calvin, Jansenismul alungă imaginile chiar şi din locuinţele
personale, artei refuzându-i-se rolul de înfrumuseţare a vieţii ce poate fi totuşi
binecuvântată şi plină de har. Pictura religioasă pierde din forţă şi dacă în Italia
şi Germania de Sud toţi artiştii, fără a fi specialişti, continuă pictura religioasă
în mod firesc, ln Franţa doar doi, trei pictori continuă şi urmăresc tradiţia puristă
a secolului XVII cu personaje puţine care evoluează într-un spaţiu vid şi în care
predomină intensitatea arhaică a sentimentului religios şi tendinţa mistică! De
altfel această penurie de tablouri religioase de şcoală franceză este dovedită şi
de slaba lor răspândire în colecţiile străine. Astfel, deşi restrânsă, colecţia de
pictură franceză a Muzeului Brukenthal oglindeşte destul de concret ponderea
1. Fernand Braudel, Temalica civiliza\iilor, Bucureşli, 1994, voi. li, pp. 34-35.
2. Alain Besanson. Imaginea inlerzisă, 1996, p.203.
3. citai în Alain Besancon, op. cit., p. 205.
www.cimec.ro
552 Desacralizarea în pictura franceză
diverselor genuri, existând doar două tablouri cu temă religioasă „Habacuc în

deşert" al pictorului Sebastian Bourdon(?) (1618-1671) şi „Sfântul Anton" a
pictorului Jean Baptiste Marie Pierre (1713-1785).
Autoritatea teologică pierde teren mai ales în secolul al XVIII-iea când
apar aspiraţii nou născute din vizibilul şi încurajatorul progres din toate domeniile,
se deschide astfel „în Franţa mai ales, o alternativă terestră la escatologia
creştină( ... ). Nu este nici mai greu nici mai uşor să crezi în secolul al XVIII-iea
în Împărăţia cerească însă e mai liniştitor să te gândeşti la altceva" 5 • Secolul
Luminilor este un secol în care se gândeşte la scară umană: Dumnezeu a creat
lumea apoi a lăsat-o să evolueze după legi proprii. Natura bună va înlocui
Providenţa, simţul moral este înnăscut ca şi bunul gust. Vechii moralişti somau
omul să se apropie de Dumnezeu, cei noi preferă să-l întoarcă spre el însuşi şi
spre ceilalţi oameni. Doctrina morală devine mai puţin intransigentă, mai
dispusă să ajute. Voltaire va spune: „Dacă nu e tot bine, totul este suportabil" 6 •
Agreabilul este o categorie nu doar estetică ci chiar şi morală, iar plăcerea este
singura regulă de urmat, singurul scop de atins. Scopul artei devine rafinarea
acestor plăceri. Astfel, artele plastice dacă nu şi-au schimbat prea mult tematica,
şi-au modificat în schimb atmosfera. Inspiraţia din mitologie se menţine „Roma
păgână nu a murit niciodată"· creştinismul acceptându-i temele, modul de
gândire, metaforele. Sfântul Ambrozie decreta „Orice adevăr nobil, oricine i-ar
fi interpretul, vine de la Sfântul Duh „iar Sfântul Iustin spunea „Orice gând nobil,
de oriunde ar veni este un bun propriu creştinilor" 7 • Pentru a susţine adevărurile
creştine erau cooptaţi chiar şi unii zei, consideraţi uneori precursori ai sfinţilor
creştini. În secolul XVIII însă, mitologia nu mai are rolul de a exprima misterele
naturii şi ale vieţii. Comanda pentru Trianon a fost probabil ocazia realizării
ultimului mare ciclu important în vechea manieră dar tapiseriile vor continua
moda acestor subiecte. Mitologia erotică îşi păstrează însă vivacitatea Imperiul
lui Venus, iubirile lui Jupiter, tema lui Rinaldo şi a Armidei sunt abordate de
pictori mai mult sau mai puţin importanţi dar pictura de.acest gen proliferează,
semn că ea este pe gustul multor categorii de comanditari. Mitologia subzistă
îndeosebi ca element teatral, de decor ce cade uneori în banal. Apar portrete de
actori în rolul unor personaje mitologice (M-lle Prevost în Bacanta de Jean
Raoux, sau „Educaţia tânărului Bacchus" al aceluiaşi pictor din colecţia
Brukenthal, tablou executat cu o anumită grijă pentru graţie, într-un colorit
strălucitor, lucrarea prezentând similitudini cu lucrarea de la muzeul din Tours).
Inspiraţia pe această temă continuă până spre sfârşitul secolului şi în pictura
unui artist mediocru al decorului baroc tardiv care îi succede în 1770 lui Boucher
ca „prim pictor al Regelui", Jean Baptiste Marie Pierre autor prezent şi în
colecţia Brukenthal cu două tablouri „Europa răpită de Jupiter" şi „Venus în
atelierul lui Vulcan", lucrări realizate într-un colorit bogat dar cu o compoziţie mai
4. Jorg Garms, Lem Baroque tardif et le Rococo în Histoire de l'Art, Larousse, 1990, p. 435.
5. Pierre Channu, Civilizaţia Europei în Secolul Luminilor, Bucureşti, 1986, voi. I, p. 52.
6. citat în Alain Besancon în op. cit. p.85.
7. Fernand Braudel, op. cit., p. 43.
www.cimec.ro
Natalia Deleanu 553
puţin echilibrată, descriind o lume artificială şi idealizată care sugerează visul,

un vis foarte apropiat însă de coşmar.
Secolul .al XVIII-iea îşi construieşte însă altă mitologie plăcută epocii cu
subiecte erotice atingând nu o dată licenţiosul iar în acest sens pictorul cheie
este Boucher. El oferă un recital al temelor cerute de timpul său, reflex al
imaginii pe care omul şi-o face despre sine: blând.afectuos dar mai ales făcut
pentru o existenţă tihnită:„Omul este o creatură a dorinţei nu a nevoii" 8 • Omul
cu corpul, cu simţurile şi cu plăcerile sale. Hedonismul secolului este un
amestec de candoare şi maliţie. Această imagine pozitivă despre sine este
rezultanta umanismului Renaşterii dar şi al Reformei care a dus la emanciparea
progresivă a omului. Acest fapt apare explicit şi în portretistica secolului, gen
prolific-un semn al acestei răspândiri fiind şi numărul mare de portrete-miniaturi-
din colecţia Brukenthal-nu deosebit de valoroase din punct de vedere al
realizării artistice dar probând tocmai predilecţia publicului pentru acest gen.
Ţinuta sigură, calmă şi demnă a portretului din Renaştere şi Baroc dispare în
favoarea artificialului şi suficientului. Este preferată expresia fugitivă: nu
personaje, personalităţi ci mai degrabă persoane unice în individualitatea lor dar
comune în umanitatea lor. Se simte lipsa canoanelor în execuţie şi a
comandamentelor la care trebuie să Sj3 supună modelul. Cei portretizaţi, îşi iau,
libertatea de a se înfăţişa aşa cum vor să pară iar pictorul îşi arogă dreptul de
a consemna doar aparenţa. De aici o continuă oscilaţie între „a fi" şi „a părea",
între real şi ludic. Insistenţa asupra detaliului, paleta bogată, preţiozitatea
gesturilor, fundalurile de peisaj incumbă un climat teatral şi artificial (Largilier,
Rigaud, Nattier).Graţia înlocuieşte expresivitatea, podoabele nu mai sunt
simboluri ci simple accesorii-semn al întoarcerii către lucruri, spre aparenţă,
spre decorativul care plasează în acelaşi plan, veşmintele şi locurile. Portretele
intimiste (Boucher este portretistul d-nei de Pompadour),iar o delicată miniatură
înfăţisând-o pe aceasta, există şi în colecţia Brukenthal) dovedesc tendinţa de
a face din cămin un loc de refugiu, un univers în care se consumă clipe fericite
(Boucher) ori drame (Greuze). Acestui mare interes pentru om şi pentru
universul său i se opune o anumită nepăsare faţă de natură. Panteismul lui
Rubens şi al veneţienilor apare acum ciudat. El a făcut loc unui peisaj aproape
ireal şi poetic ta Watteau şi teatral decorativ la Largiliere. Artificialul invadează
opera lui Boucher şi Fragonard care asociază temele bucolice ale olandezilor
din secolul al XVII-iea. În tablourile de vânătoare ale lui Desportes şi Oudry,
peisajele se justifică mai ales ca element al picturii de vânătoare, răspândirea
acestui gen reprezentând şi nostalgia citadinilor faţă de viaţa rustică. Noul gust
al zilei se îndreaptă către oraşul creat de oameni, o imensă scenă pe care
aceştia evoluează ca într-un mediu artificial, alegându-şi ei înşişi propriile roluri.
B. Pierre Chaunu, op. cil., voi. li, p.54.
www.cimec.ro
E încă un semn al libertăţii omului dar şi al singurătăţii care se anunţă deja

şi pe care sensibilitatea artistică a lui Watteau o presimţise, ea întâlnindu-se
apoi cu intuiţia crizei din opera lui Jean Jacques Rousseau. Deşi moare în 1721,
undele picturii lui se vor propaga până departe în timp atmosfera serbărilor
galante anticipând evoluţia secolului. La frontiera mitologicului şi al galantului,
oniricului şi artificialului, Watteau transformă lumea reală conform visului ei
secret, într-o lume poetică în care improvizaţia, asemeni aceleia din comedia
dell'arte este singura regulă de urmat. E o lume în care personajele, asemeni
a
oamenilor reali au posibilitatea de evolua liber dar ele ezită pentru a evita ca,
prin act, să epuizeze farmecul aşteptării. E o lume transparentă şi vaporoasă,
natura este adusă la dimensiunea umană-păduri, câmpii sunt transformate în
parcuri-dar oamenii par abandonaţi, de aici malancolia, vagul neliniştitor al celor
care par mai degrabă atinşi de oboseală de această lume.dorind evadarea spre
un nicăieri, poate. Secolul a iubit şi s-a regăsit în pictura lui Watteau, dovadă
copiile sau picturile în genul lui aşa cum sunt şi cele două tablouri „Conversaţie"
şi „Cântăreţul din alăută" din colecţia Brukenthal ce redau ceva din atmosfera
de„amurg al nobililor" prezentă în opera maestrului. Sfâşierea omului între
„omul natural" şi „omul cetăţii" este simţită acut de Jean-Jacques Rousseau:
„Omul prezent a devenit ceea ce nu era„.şi nici măcar nu este ceea ce a
devenit" 9 • Omul este liber dar el trebuie să-şi disciplineze libertatea pentru că în
sufletul său există un principiu înnăscut de justiţie, dreptate „un instinct divin
nemuritor, o voce celestă". Cel care reprezintă spiritul nou al secolului este
Diderot. El se desparte de matafizică, abandonează divinul dar o face pentru a-
şi însuşi lumea exterioară, „natura naturans" şi natura socială. Există o dragoste
pentru „materie" încredere în posibilităţile omului, stăpânul şi posesorul lor. În
vremea Enciclopediei, acest spirit este proaspăt încă, mai ales în rândul noii
clase plină de vigoare, burghezia. Reprezentarea austerităţii, a secretului
existenţei simple, a observaţiei liniştite, a unui echilibru regăsit şi a împăcării cu
sine se regăseşte în genul burghez cultivat şi de Chardin ale cărui tablouri
respiră linişte, claritate. Diderot vorbeşte de„magie" şi „armonie" iar
remarcabilele trofee ale lui Oudry-un tablou realizat într-o gamă reţinută, de
mare rafinament „Prepelicar şi ogar" se găseşte şi la Muzeul Brukenthal-
aprofundează viaţa secretă a materiei înnobilată de lumină şi învăluită în mister.
Diderot critică însă aspectul artificial al artei din timpul său, el perecepându-1 ca
o lipsă de adevăr, aceasta deoarece decorativul se insinuează în toate genurile
chiar şi în pictura de gen, o descriere realistă, dar care în acest fel poate deveni
doar un joc. Întoarcerea către lucruri duce în pictură la întoarcerea către tabloul
în sine: peisaje, parcuri, elemente arhitecturale, personaje care compun
ansambluri fără subiect şi care pun la încercare legile obişnuite ale logicii.
Acestea sunt aşa numitele „capriccio" care câştigă teren devenind un gen de
sine stătător. Latura artificială a rococo-ului fascinează prin tendinţa de „artă
pentru artă", a unui absolut al picturii care nu va mai avea funcţia de revelare a
9. Hubert Grenier, Marile doctrine morale, 1995, p.93.
www.cimec.ro
Natalia Deleanu 555
lumii şi totuşi, deşi

imaginea lui Dumnezeu nu mai e căutată, arta profană
exprimă bucuria de a fi în lume care e în acelaşi timp şi o laudă adusă Creatorului
într-u mod indirect, prin chiar luminarea minunilor atât de obişnuite ale acestei
lumi.
www.cimec.ro
LE MONOE LAiCISE DANS LA PEINTURE FRANCţA/SE

DU XV/11-EME SIECLE
Resume
La Reforme de Calvin, le catholicisme exigeant des jansenistes et le progres evident dans

presque tous Ies domaines de la vie enregistre au XVlll-eme siecle en France, voila quelques uns
des facteures qui ont contribues a la desacralisation du monde dans la peinture lrant;:aise a
l'epopue des Limieres. Les grands'motifs se retrouvent dans Ies toiles des peintres mais ils n'ont
plus le r61e de devoiler Ies mysteres du monde mais de representer une realite que Ies gens du
siecle decouvrent avec joie et enchantement. La collection d'art frant;:ais du Musee Brukenthal
bien qu'elle comprende un petit nombre de pieces, reflete toutes Ies tendances signalees.
www.cimec.ro
ÎNSEMNĂRIVECH1 DESPRE
ÎNVĂŢĂMÂNTUL HUNEDOREAN
Maria Basarab
Îceputurile istoriei învăţământului hunedorean rămân încă sub semnul

satelor, al preoţilor şi al dascălilor.
Modestele însemnări de pe vechile cărţi, despre şcoală şi cartea de
şcoală, notate de cele mai multe ori chiar de slujitori ai şcolii, mai stau încă sub
acoperirea anonimatului. Relevate acum, aceste note de mână reprezintă
aspecte notabile ale învăţământului dintr-o perioadă istorică nu întrutotul
cunoscută. „Un popor se recunoaşte numai şi se înţelege la lumina culturii sale1,
fireşte, dobândită sub oblăduirea şcolii şi a slujbaşilor ei.
Adnotările de mână cu referire la trecutul învăţământului nostru s-au
integrat vremurilor în care au fost consemnate, dar ele se interferează şi timpului
în care sunt reactualizate. Chiar dacă nu atrag atenţia asupra unor fapte de viaţă
cu regim de evenimente, ele au rostul semnalării a ceea ce s-a petrecut mai
înainte de noi, dezvăluind nume şi locuri care completează mărturiile documentare
despre istoria învăţământului nostru. Din însemnările evocate acum, transcrise
în aceeaşi formulare gramaticală arhaică, transpar primii stâlpi ai învăţământului
cu instrucţia şi educaţia deopotrivă: şcoala, cartea şi dascălul al căror liant a fost
biserica. Lumea cărturărească a satelor s-a îndreptat înspre biserică şi înspre
cartea de strană. Biserica românească şi din ţinuturile noastre ,acorda şcolii
săteşti patronajul spiritual, a ocrotit-o sub scutul autonomiei sale" 2 •
Însemnările luate de pe cărţile noastre religioase oferă o imagine veridică
a legăturii dintre biserică şi şcoală, dintre preot şi dascăl, puşi alături de
comunitatea rurală şi ne lasă să cunoaştem aspecte ale vieţii lor materiale, dar
mai cu seamă mentalitatea celor de atunci. Din însemnări ne dăm seama şi de
felul în care se receptau, mai ales, în rândul sătenilor ideilor despre şcoală. Se
ştie că în lumea satelor contribuţia materială şi spirituală, îndeosebi a preoţilor,
dar, şi a dascălilor, la înfiinţarea şcolilor şi la cumpărarea cărţilor este de
necontestat,_aşa încât de cele mai multe ori aceste iniţiative „izvorau din inima
preoţimii drept măritoare" 3 .
Legătura de suUet stabilită între biserică, preoţi şi dascăli se desprinde
uşor din aceste însemnări despre şcoală, pe care le-am transliterat de pe cărţile
bisericeşti, acestea fiind şi întâile cărţi de învăţătură (Ceslov, Psaltire, Octoih).
1. N. Iorga, Sate şi preoţi din Ardeal, Bucureşti, 1902, p. 226.

2. S. Retegan, Sate şi şcoli româneşti din Transilvania la mijlocul secolului al XIX-iea (1867-1875), Cluj,
1994, p. 12.
3. I. Radu, Monografia Gimnaziului român gr. or. din Brad, Orăştie. 1920, p. 9.
www.cimec.ro
558 Învăţământul vechi hunedorean
Cea dintâi carte românească de şcoală „Bucoavna" s-a tipărit la Alba

Iulia, abia în anul 1699. Dar şi Bucoavna avea un colorit şi un conţinut exclusiv
religios" ea avea să pregătească ştiutori de carte bisericească, oameni religioşi
şi cu frica lui Dumnezeu". 4 Multă vreme la cartea din biserică au învăţat mulţi
dintre cei care aveau să preţuiască mai apoi, şi să slujească şcoala cu cărţile
ei. în secolul următor, al XVIII-iea, a sporit numărul cărţilor tipărite care se
adresau copiilor, dar şi a „învăţătorilor şi preoţilor ca educatori ai copiilor şi ai
poporului" 5 • Deci, influenţele şi interferenţele dintre biserică şi şcoală, dintre
cartea religioasă şi cartea de şcoală s-au manifestat timp de secole.
Am ales, în acest cadru, în mod arbitrar, mai întâi o categorie a însemnărilor
cu referire la legătura dintre preot, cartea bisericească şi dascăl. Dincolo de
numele învăţătorilor care ne-au lăsat scurte ştiri în acest sens, de anii notaţi în
care au instruit şi educat pruncii, aflăm despre grijile lor materiale, scurte date
biografice, despre cum şi pe unde a umblat cartea, aşa încât uneori, putem uşor
reconstitui tabloul vieţii unei localităţi întregi. Majoritatea însemnărilor datează
din secolul al XIX-iea motivat şi de faptul că „mijlocul veacului al XIX-iea
reprezintă epoca celui mai puternic avânt al şcolii săteşti din teritoriile româneşti
ale Imperiului Habsburgic" 6 , dar conţinutul instrucţiei şcolare se rezuma în
general, la citit, scris, socotit şi cântările bisericeşti7.
lată o primă însemnare de pe o Psaltire de Râmnic tipărită în anul 1751
(aflată la Muzeul din Deva): „Această Sfântă carte ce se numeşte Psaltire fiind
în cin la Zamfir Radu I din Orăştie zălog drept un zlot după aceasta răscumpărând
o o dat Petica din Vaidei o au dat bisericii pomană ce v-o răscumpăra acum au
fost iară acela numit Popa Pătrului nu numai că nu au răscumpărat ce cu
cuprinjul (?) că dascălul Arimie învăţând pruncii lui Popa Pătru au luat dascălu
Psaltirea aceasta drept 5 florinţi şi ajungând la Pişchinţi la beserica cea neunită
din Vaidei au dat bani numiţi 5 florinţi vonaşi şi zlotul cel dintâi ca să fie vecinică
a bisericii numită mai sus. Scris-am în anul 1789 avg\,Jst 18 prin mine Lazăr
Ştefan preot neunit Orăştie". însemnarea ne oferă câteva informaţii. Mai întâi se
adevereşte încă odată că Psaltirea, cartea bisericească, era utilizată în ·1ocul
cărţii de şcoală. Apare cu claritate interferenţa dintre cele două instituţii: biserica
şi şcoala. Din aceeaşi însemnare cunoaştem numele dascălului Arimia care la
anul 1789 funcţiona la Vaidei, poate la şcoala mănăstirească fondată de
călugărul Dumitru Barbu.
Aceeaşi idee a permanentei legături dintre slujbaşii şcolii şi ai bisericii
reiese şi din însemnarea de pe Evanghelia de Blaj, 1765 (a satului Blăjeni): „Să
să ştie că această Sfântă Evanghelie o am cumpărat Trifu Simion din Blăjeni şi
frate său Moise de la Dascălu din Brad numitul Simeon Savai cu 24 de vonaşi
şi o am închinat pe sama Sfintei biserici din Blăjeni la Hramul Adormirea Sfintei
4. O. Ghibu, Din istoria literaturii didactice române, Bucureşti, 1975, p. 35.

5. C. Stoica, I. Frăţilă, O. Vlad. N. Wardeger, Din istoria învăţământului hunedorean, Deva, 1973, p. 41.
6. S. Retegan, op. cit., p. 7.
7. S. Retegan, op. cit., p. 10.
www.cimec.ro
Maria Basarab 559
de Dumnezeu Născătoare şi Pururea Fecioară Maria în anul 1792, iunie 12 zile,

Popa Ioan paroh Blăjeni". De pe un Minei/octombrie, Buda, 1804 (al satului Boş)
am transliterat însemnarea: „Această sfântă carte ce se numeşte Minei a lunii
lu octombrie s-au cumpărat cu 7 florinţi şi 20 creiţari de anume numitul jupânul
Voinea Mihai împreună cu soţia dumnealui Ilona pentru veşnica pomenire, dată
bisericii Hinedorii neunite şi cine s-ar ispiti a o înstrăina de la această Sf. biserică
să fie afurisit de toţi sfinţii lui Dumnezeu şi de Maica biserică, s-au scris de mine
smeritul întru dascăli lgnatus Natos (?), fiind într-această vreme dascăl
normalicesc, la 4 zile iunie 805".
Caracterizat prin modestie „smeritul între dascăli" era părtaş la cumpărarea
cărţii deţinută de comunitatea căreia îi aparţine şi el, iar ca cel mai îndreptăţit în
ale scrisului, dascălul era şi martorul de netăgăduit al acestei scumpe cumpărături,
cartea.
Pe un Octoih de Sibiu, 1808 (al satului Teiu) un alt învăţător a scris:
„Această carte iaste a Sfintei beserici Holdea, cumpărată din Sibiu tipărită în
Tipografia lui Ioan Bart în anul cel mai jos subscris, 1808, Ioan Popescu
învăţător în Holdea în anul 1850". O însemnare de pe un Minologhion, Blaj, (al
satului Zam) ne dezvăluie un nume de dascăl şi darul său făcut bisericii în
sfintele zile ale Crăciunului". „Ioan Lupulescu învăţător în Zam cinsteşte Sfânta
biserică cu trei fele de vinars, în 26 dechembrie 1854". La marginea judeţului
Hunedoara, la Făgeţel a fost învăţător în anii 1862-1863, după cum semnează
pe Catavasierul de Blaj, 1793 (aflat într-o colecţie particulară din Dobra),
învăţătorul Antonie Gelu. Pe Chiriacodromionul de Bălgrad, 1699 (al satului
Dumbrăviţa) stă scris: „În această carte dumnezeiască anume Cazania şi eu
Petru Tera din Leşnic, învăţător în anul 1865, în 26 fevruarie", iar pe Liturghierul
de Blaj, 1807 (al satului Romoşel) ne-a rămas însemnarea: „Acest sfânt
Liturghier s-au adus din Blaj prin Ioan Văidean pedagog de an I în anu 1869".
Triodul de Blaj, 1813 (al satului Boz) a păstrat însemnarea: „Iosif Oprean a
păstorit ca paroh în Boz şi Tirnăviţa de la 1861 până la 1862, urmând fiului lui,
loanichie din septembrie 1903-1906 ca învăţător, iar ca preot din 1906 novembre
până când domnul va încheia, răposat 1929".
Tot pe cartea bisericească au lăsat note de mână şi alţi învăţători pentru
care cartea religioasă era şi cartea din care au învăţat mai întâi cuvântul
românesc, dascăli la rând. Însemnările de pe Psaltirea de Buda, 1818 şi de pe
Mineiul de Sibiu, 1856 (aflate la Muzeul din Deva) se înscriu în aceeaşi tematică
a legăturii constante dintre biserică şi şcoală: „Această Sfântă şi Dumnezeiască
Psaltire este proprietatea Sfintei biserici gr. ort. din comuna Juncul de Jos şi cine
ar îndrăzni a o înstrăina de la Sfânta beserică să fie afurisit de 318 sfinţi care s-
au adunat la săboru din Nicheia, scris-am în Junc la 24 dechembrie 1887,
Nicolae Nicoresc învăţător". El semnează în anul 1884 o notă de mână
asemănătoare pe un Minei de Sibiu pe care semnează şi Nicolae Simulescu
învăţător 1888, iar din însemnarea din anul 1886 de pe Biblia de Sibiu, 1856
(aflate la Muzeul din Deva) acelaşi învăţător Nicolae Nicoresc ne spune că s-a
născut la Lupşa. Deci a purtat creionul în mâna copiilor din Junc cel puţin între
anii 1884-1887.
www.cimec.ro
Lacunare uneori, note de lector ne sunt lăsate pe filele cărţilor religioase

şi exemplificăm cu câteva însemnări de pe cărţi aflate tot la muzeul nostru:
„Spre aducere aminte şi adio la toţi câţi ar citi această Sfântă carte, Braşeu,
1948 George Popa (învăţător) (Psaltire Sibiu 1837) sau: „ loanichie Deleanu
învăţător (Catavasier Blaj, 1762), sau : „Popa Maneiu din Sălciva paroh,
Dimitrie Tomia din Pojoga magister (Propovedanii Samuel Micu Blaj 1784).
Însemnare de cititor se află şi pe Strastnicul de Blaj, 1773 (al statului Baştea):
„Această Sfântă carte este a Sfintei biserici Baştea cumpărată la anul 1796
martie 11 zile şi am văzut-o şi eu cel smerit între învăţători, Alexandru Bredovan,
Baştea 6/18 martie 856." Notă de lector se află pe Mineiul I ianuarie tipărit la
Sibiu în anul 1853 (aflat la Muzeul din Deva): „În ziua de 31.Xll. st.v. 923
subscrisu-m-am în această sfântă carte spre fericirea tuturor creştinilor în
Christos, spre reamintire al dumneavoastră consătean Jorza (?) Ioan, învăţător
gr. or.". Cartea a aparţinut bisericii din satul Juncul de Jos (azi Dumbrava).
Numele dascălului din însemnarea de pe un Antologhion de Râmnic, 1737
(aflat la Muzeul din Deva) este legat de existenţa şcolii mănăstireşti, din secolul
al XVIII-iea, de la Vaidei 8 : „Să se ştie că această carte ce se cheamă Minei
rumânesc s-au cumpărat cu 7 galbeni, 2 au dat Popa Gheorghe, 2 Popa Ion, 2
popa Ion iar 1 Stanciu David şi până va fi această viţă de popi să o grijască cu
legătura asta iar dacă se va potopi această viţă să rămâie la biserica noastră în
Vaidei şi să pomenească aceste nume ..... şi am scris eu dascăl Barbu, Orăştie
1743".
Construirea de şcoli era condiţionată de starea financiară a comunităţilor
săteşti. În secolul al XIX-iea satele contaminate parcă, unele de altele" ... ridică
câte un modest edificiu, se obligă în acte solemne să acopere în comun prin
contribuţii în bani, în pădure în muncă renumeraţia învăţătorului" 9 • În acest sens
se enumeră însemnarea cu destule date, despre istoria bisericii, denotând şi
cunoştinţele în acest domeniu ale semnatarului, de pe Apostolul de Blaj 1814 (al
satului Corniţei): „În ştiinţă să fie că aici în Dupăpiatră n-au fost şcoală pentru
işcolirea şi perfecţionarea în învăţătură a pruncilor noştri de la urzirea lumei
până în anul admirJistrativ 1853, iunie 4 când aceasta s-au înfiinţat prin învăţătorul
Petru Teodoru din Săcărâmb căutându-se prelegerile cu care mai mare greutate
căci creştinii noştri din astă comună neavând de la cine să înveţe, nu ştiau aşa
zicând nici Tatăl Nostru rugăciunea domnului, cum să cuvine, care învăţătorul
mai târziu căsătorindu-se cu fecioara Veronica lu Vlad Ştefan lu Gheorghe din
Valea Tarniţei, să preoţi ca paroh gr. or. beseric;;ilordin Valea Porcului şi Corniţei
la anu 1865 şămnată într-a cincea iulie prin Excelenţa sa Mitropolitul Andrei
Baron de Saguna şi Simţia sa apoi au fost cel dintâi preot efor care aici în
Dupăpiatră a început a să purta în reverenzi preoţeşti că n-au funcţionat servicii
dumnezeieşti aşa încât era de mirare publicului nostru, scris-am în Dupăpiatră
în 13 martie ano 1868 Petru Teodoru paroh-şi iară învăţătoriul locului, acum finis
rei, gloria dei, mâna mea va putrezi dară scrisoarea aceasta secuii de ani va trăi
8. St. Meteş. Mănăstirile româneşti din Transilvania şi Ungaria, Sibiu, 1936, p. 130.
9. S. Retegan, p. 5.
www.cimec.ro
Maria Basarab 561
aşa e proverbul, mai dăparte se va scrie că în anul 1865 în ziua Crăciunului

nostru au dobândit Sfânta Maica noastră biserică gr. or. din Ardeal Mitropolia
cea mult dorită şi care o pierdusem prin trecerea la unire cu beserica.romano-
catolică a lui Atanasie mitropolitul gr. or. (sic) al Bălgradului la anu 1698 după
repausarea preasfinţiei sale părintelui gr. or. a lu Zarandului Iosif Başa s-au
mutat apoi scaunu acesta protopresbiterial din Baia de Griş cu reşedinţa la Brad
cu noul protopopiat, domnu Moise Lazărul ce intra în serviciu protopopesc cu
prima ianuarie anu mai napoi, scris 868 scris prin mine parohul Petru". Însemnarea
rămâne împortantă în primul rând, pentru noi, pentru informaţia documentară pe
care ne-o dă în legătură cu existenţa şcolii în Dupăpiatră începând cu anul 1853,
de când a fost învăţător Petru Teodoru din Săcărâmb.
Încă o însemnare din aceeaşi grupare a ştirilor despre construcţia clădirii
de şcoală se află pe Antologhionul de Râmnic, 1766 (al satului Renghet): „Acest
Minei l-au procurat comuna bisericească Renghet de la Parohia Gelmari la anul
1880 plătindu-l cu lemne de gorun spre a-şi edifica gelmărenii şcoală, 16 aprilie
1880".
Prin însemnarea datată, de pe un Minei I octombrie, Sibiu, 1855 (aflat la
Muzeul din Deva) este atestată documentar funcţionarea unui învăţător şi
salariul său: „ În 1 octombrie 894 am venit eu învăţător la şcoala de aici pe lângă
salariu de 200 fi, Alexandru Deonca, învăţător din Abrud sat, spre aducere
aminte". Dintr-o altă însemnare ştim că acest Minei la anul 1886 se afla la
biserica din Juncul de Jos.
Într-o ultimă grupare am încadrat însemnări cu conţinut divers, însă care
converg înspre aceeaşi categorie a cărturarilor satelor, învăţătorii, care au trăit
şi au consemnat evenimentele politice, istorice ale poporului din care s-au
ridicat, s-au oprit asupra climei neobişnuite pentru un anumit anotimp, dar cu
efecte directe asupra practicării muncii câmpului de pe urma căruia trăiau şi ei,
iar unii dintre aceşti oameni de carte s-au îngrijit, uneori chiar cu pasiune pentru
păstrarea cărţilor în forma cea mai aspectoasă, asigurându-le rezistenţa peste
secole, dându-le o nouă legătură.
Fără a stărui, rânduim câteva din aceste însemnări, chiar cu riscul
schematizării lor, dar nu fără a uita omagiul nostru celor cărora au slujit în munca
cu cartea.
Menţionăm acum însemnarea de pe un Minei I aprilie I Buda, 1804 (satul
Rapolt): „Ano 824 ... vrând a arăta eu cel mai jos iscălit cum s-a prins Bunăparte
(Napoleon B6naparte n.n.) adecă franţozul de Alixandru împăratul muscălin şi
s-au închis în cetatea Elena care e stean de piatră care iaste despre partea
apusului, din aşa s-au mai aşezat bătăliile dă să află pace în ţara noastră Ardeal,
zis dară aceasta împăratul Bunăparte s-au prins la ana 821: la aceşti ani să află
bucatele, ferdela de grâu ales cu un zlot bani hârtie (?) iară argint 4 groşi de
argint, s-au scris prin mine în Rapolt, fevruarie 26, Aron Filimon dascăl
normalicesc". Acest dascăl era preocupat de istorie dar tot atât de mult era
preocupat de aspectele economice ale timpului său. ·
Unele însemnări ne comunică doar nume şi un an şcolar în care au
funcţionat dascăli: Apostol Râmnic, 1794 (al satului Pricaz): „Scris -am eu Ioan
www.cimec.ro
Junie dascălul din Pricaz, neunit, la ano 1843. Luna lu dechemvrie, 1O zile",
sau însemnarea de pe Minei, Buda, 1804 (al satului Lăsău): „Ioan Grigorie
învăţător în Lăsău pe anii 1854-1856".
Într-o însemnare de pe Antologhiomul de Blaj, 1838 (aflat la Muzeul din
Deva) este menţionat numele lui „Thomas Anucritzie, învăţătoriu în Visca,
855-856".
O contribuţie la repunerea unor coperţi noi de carte o deducem din
însemnarea de pe Strastnicul de Blaj 1753 (al satului Grohot); „Acest
Strastnic iaste a Sfintei beserici Grohot legat prin mine mai micul de toţi
Teodor Grecu învăţător în Tomnatec, la ano 1869". Acelaşi conţinut îl are şi
însemnarea de pe o Liturghie, Târgovişte 1713 (a Muzeului din Deva): „Jurca
Ion judele au plătit a doua oară pentru legătura aceşti sfinte cărţi împreună
cu soţia dumnealui, Măriuţa, ca să le fie pomană şi au dat două ferdele de
grâu pentru legat în anul 1818 novembre 16. legătorul Gheorghe lvanici
dascăl din satul Sărăcsău" 10 • Adnotare similară este şi cea de pe Apostolul
de Râmnic, 1774 (al satului Almaşu Mic)L „Această Sfântă carte s-au
cumpărat şi a doua oară s-au legat cu spesele sfintei beserici gr. or. a
Almaşului Mic, în anul 878 în 7 ianuarie sub Petru Todericiu ca paroh şi eu
Ioan Lucaci ca învăţător".
Încredinţaţi că această muncă de apostolat aduce mult aşteptatele
roade sufleteşti, învăţătorii ştiau că învăţătura se culege din orice fel de
carte. Exemplificăm cu însemnarea de pe un Octoih de Râmnic, 1763 (al
satului Tămăşeşti): „Această carte a satului Tămăşeşti, acest Octoih este
cumpărat la beserica din Tămăşeşti pentru învăţătură, 1886 Nicolae Vasiu
învăţător".
Ştiri meteorologice au fost notate pe un Apostol de Blaj, 1802 (al satului
Holdea): „În anu 870 şi 871, 872, 873 tot timp rece o fost, Ianoş Oprescu
învăţător în Holdea".
Spre aducere aminte „rememberul" care ne urm(lreşte de-a lungul
vieţii, sunt însemnările de pe Chiriacodromionul de Bălgrad, 1699 (al satului
Tămăşeşti) şi de pe Penticostarul de Bucureşti, 1782 (al satului Târnava):
„Spre eterna memorie fiindcă am fost învăţător la această comună la 1903
decembrie 19, mă subscriu Iosif Stefănescu învăţător născut la 1882 în satul
Fintoag", „Doamne pomeneşte pe Ioan Ardelean fost învăţător în Târnava pe
anul 1859, că nici el n-a fost rău cu copiii noştri".
De pe două cărţi didactice am desprins însemnări din care aflăm nume
de dascăli dar şi titluri de cărţi de şcoală din care erau transmise copiilor
cunoştinţe instructive şi lecţii moralizatoare, educative. Însemnarea de pe
„Cartea de cetire pentru şcoalele poporale româneşti" de Zaharia Baiu, Sibiu
1868, (aflate la Muzeul din Deva) este concludentă: „Soţia mea Ana s-au
botezat în luna dechemvrie, 16 zile în anu 1'851 şi când ne-am căsătorit au
fost de 17 ani şi eu am fost de 27 de ani, Georgiu Prodan învăţător, 6 fevruarie
1O. M. Basarab, Însemnări de pe cărţi vechi existente în patrimoniul hunedorean, despre legătorie şi legători
de carte, Sargetia XX, 1986-1987, Deva, p. 285.
www.cimec.ro
Maria Basarab 563
Cioara". Acelaşi învăţător notează pe altă pagină anii 1868, 1869 când a fost
învăţător în acelaşi sat.
Pe o ,,Gramatică românească pentru şcoalele poporale" a lui Sava Popovici
Barcianu, Sibiu, 1852 (colecţia Brădeanu-Deva) se află însemnarea: „Această
Gramatică românească iaste a mea numitul Ioan Câmpeanu din Rovina învăţa
la Brad sub propunerea învăţătorului Simion Băcilă, Rovina 12 aprilie 1863".
Însemnarea ne aduce în prim plan numele dascălului brădean, Simion Băcilă
care în perioada anilor 1862-1871, când a funcţionat la Gimnaziul din Brad, a
avut o mare contribuţie la şcolarizarea tinerilor şi la alfabetizarea adulţilor 11 •
Aceste însemnări olografe îşi recomandă singure locul, rolul şi rostul lor
într-o istorie a învăţământului hunedorean.
11. I. Radu, op. cit., p. 39.
www.cimec.ro
LISTA CUPRINZÂND
Nr. Numele Anul Localitatea în Titlul, locul şi anul

Crt. învăţătorului care a functionat tipăririi cărţii
ca învăţător şi detinătorul ei
Barbu 1743 Orăştie -Antologhion, Râmnic, 1737 - Muzeul

Deva
2 Arimie 1769 Vaidei - Psaltire, Râmnic, 175 (muzeu)
3 Simeon Savai 1792 Brad - Evanghelie, Blaj, 1765 - Blăjeni
4 lgnatius Nanos (?) 1605 Hunedoara - Minei/oct., Buda 1604 - Boş
5 Gheorghe lvanici 1916 Sărăcsău - Liturghii, Târgovişte, 1713 - Muzeu
Deva
6 Aron Filimon 1624 Rapolt - Minei/aprilie., Buda 1604 - Rapolt
7 Ioan Junie 1643 Pricaz - Apostol, Râmnic, 1794 - Pricaz
6 Ioan Popescu 1650 Holdea - Octoih, Sibiu, 1606 - Teiu
9 Georgiu Prodăn 1651 Cioara - Carte de cetire, Sibiu, 1666 - Muzeul
Deva
10 Petru Teodoru 1653-1666 După Piatră - Apostol, Blaj, 1614 - Corniţei
11 Ioan Lupulescu 1654 Zam - Minologhion, Blaj, 1761 - Zam
12 Ioan Grigorie 1654-16S6 Lăsău - Minei, Buda, 1604 - Lăsău
13 Thomas Anucritzie 1655-1656 Vis ca Antologhion, Blaj, 1636 (Muzeu-Deva)
14 Alexandru Bredovan 1656 Laştea - Strastnic, Blaj, 1773 -.'Baştea
15 Ioan Ardelean 1659 Târnava - Penticostar, Bucureşti, 1762- Târnava
1.6 Antonie Gelu 1662-1663 Făgeţel - Catavasier, Blaj, 1793 - Dobra
17 Simeon Băcilă 1663 Brad - Gramatica românească, Sibiu, 1652
- Colecţia Brădeanu, Deva
16 Petru Tera 1665 Leşnic - Chiriacodromion, Bălgrad 1699
Dumbrăviţa
19 Ioan Vaidean 1669 F.omoşel - Liturghii, Blaj, 1607 - Romoşel
20 Teodor Grecu 1669 Tomnatec - Strastnic, Blaj, 1753 - Grohot
21 Ianoş Oprescu 1870-1673 Holdea - Apostol, Blaj, 1602 - Holdea
22 Ioan Lucaciu 1676 Almaşu Mic - Apostol, Râmnic, 1774 - Almaşu Mic
23 Nicolae Vasiu 1886 Tămăşeşti - Octoih, Râmnic, 1763 - Tămăşeşti
24 Nicolae Nicorescu 1686-1666 Juncul de Jos - Psaltire, Buda, 1616 - Minei, Sibiu,
1656, Biblie, Sibiu, 1656, Triod, Blaj,
1813 - Muzeul Deva
25 Nicolae Simulescu 1669 Juncu de Jos - Minei, Sibiu, 1856 - Muzeul Deva
26 Alexandru Deonca 1894 Juncu de Jos - Minei, Sibiu, 1655 - Muzeul Deva
27 loanichie Opreanu 1903-1906 Boz -Triod, Blaj, 1613, - Boz
26 Iosif Ştefănescu 1903 Tămăşeşti - Chiriacodromion, Bălgrad, 1699 -
Tămăşeşti
29 George Popa 1946 Braşeu - Psaltire, Sibiu, 1837 - Muzeul Deva
30 !oanichie Olteanu -Catavasier, Blaj, 1762- Muzeul Deva
31 Dimitrie Tomia Pojoga - Propovedanii, S. Micu, Blaj, 1764 -
Muzeul Deva
32 Ioan Popovici Poieni - Catavasier, Blaj, 1769 - Bătrâna
33 Ioan Frudui Burjuc - Triod, Blaj, 1600 - Burjuc
34 Teodosie Danu -·Apostol, Blaj, 1614- Lăpugiu de Jos
35 Gligor Tamataş 1657 - Psaltire, Sibiu, 1709 - Muzeul Deva
36 Teodor Ceauşeanu Juncu de Jos - Psaltire, Buda, 1616 - Muzeul Deva
37 loanichie Dehelean -Catavasier, Blaj, 1762 - Muzeul Deva
www.cimec.ro
Maria Basarab 565
DES VIEILLES NOTES SUR L 'ENSE/GNEMENT DE HUNEDOARA
- Resume -
L'article soulignie la grande contribution des notes qui se trouvent sur Ies vieils livres en ce
qui concerne l'evolution de l'enseignement dans le departement de Hunedoara.
li a ete dans le passe de notre histoire de la cultu re, une liaison entre l'eglise et l'ecole, entre
le pretre et l'institueur, entre le livre utilise dans l'eglise et l'ecole apres lequel apprennaient Ies
enfants dans des ecoles.
Les notes evidencies dans cet article datent des XVlll-eme et XIX-eme siecles, la periode
dans laquelle l'enseignement en Transylvanie et notamment dans le departament de Hunedoara
a connu une evolution. A l'epoque ils ont ete imprimes des livres speciales pour des ecoles, ils
ont ete edifies des ecoles dans Ies villages et le nombre des instituteurs ils etaient de plus en plus.
Toutes ces dates trouves dans Ies notes sur Ies vieils livres completent Ies documents sur une
histoire de l'enseignement de Hunedoara.
www.cimec.ro
www.cimec.ro
MEDALII TRANSILVĂNENE EMISE ÎN TIMPUL
MARIEI TEREZA ÎN PATRIMONIUL
MUZEULUI DE ISTORIE AIUD
Matilda Takâcs
Muzeul de istorie Aiud păstrează în patrimoniul său, pe lângă o valoroasă

şi cunoscută colecţie arheologică, şi o însemnată colecţie numismatică
cuprinzâAd monede, bancnote şi medalii, provenite atât din ţară cât şi din
străinătate.
Colecţia numismatică este alcătuită atât din piese care au aparţinut
cabinetului numismatic al muzeului Colegiul academic reformat Bethlen, construit
în 1822 şi îmbogăţit pe parcursul deceniilor, căt şi din colecţia Miko lmre donată
în 1863 (împreună cu catalogul acesteia).
Datorită numeroaselor evenimente social-politice în care a fost implicat
oraşul, colecţiile muzeale au fost mutate în mai multe rânduri, piesele numismatice
au fost răvăşite şi amestecate.multe dintre ele au dispărut, fie ca urmare a
sustragerii, fie a preluării unora spre depozitare în alte părţi, fără a mai fi
recuperate. În această situaţie în ultimele două.decenii a avut loc redeterminarea
şi reiventarierea tuturor pieselor păstrate, la care s-au adăugat şi piese intrate
recent în patrimoniul muzeului.
Cu ocazia acestor activităţi au fost identificate şi peste o sută de medalii
de diverse tipuri, printre acestea aflându-se şi piese emise pentru Transilvania
în timpul împărătesei Maria Tereza, piese pe care ne-am propus să le prezentăm
în cele ce urmează:
1.MEDALIE DE ARGINT DEDICATĂ REFORMEI MONETARE, 1747 (PI.
111)
A. Bust cu diademă pe cap, la stânga. Legenda marginală pornind din
dreptul umărului, din spate, înspre creştet: M.THERESIA ROM. IMP. HUNG.
BOH. REX, PA. TRANS. - Jos, sub bust, litera D (Mathias Donner, Viena).
R. În mijlocu~ piesei, pe şase rânduri, textul: LEGES/ METALURGICAE I
IN I TRANSILVAN IA/RESTITUT AE/MDCCXL VI I; la al doilea şi al cincilea cuvânt
diftongul „AE" este în ligatură.
Gr. 6,0g; D. 27,3 mm; Titlul 750%o;
Starea de conservare bună;
Provenienţa: colecţia Mike (inv. 411 );
Catalog: RESCH, p. 237, XXXVI, nr. 158, pi. 72.
2. MEDALIE DIN BRONZ (ROŞCAT) - REÎNFIINŢAREA FUNCŢIEI DE
CURTEAN, 1762 (PI. 1121
A. Legendă marginală în semicerc, deasupra capului; M. THERESIA PIA
FELIX AVG. - Bustul împărătesei spre stânga, cu diademă şi perle în păr.
Dedesubt, cu litere de dimensiuni foarte mici, F. WORT F. (Franz WOrth, Viena).
www.cimec.ro
568 Medalii din vremea Mariei Tereza la Aiud
R. Împărăteasa şezând pe un tron decorat cu emblema Transilvaniei

acordă curtenilor proaspăt numiţi însemnele rangurilor lor. În exergă, pe două
rânduri, textul: MUNERA RESTITVA/MDCCLXll; pe bordură, în colţul drept
numeie gravorului - F. WORT F.
D. 60 mm;
Starea de conservare foarte bună;
Provenienţă: colecţia colegiului (inv. 1733);
Catalog: RESCH, p. 238, XL, nr. 170 A, ii. cf. pi. 73/168.
3. ACEEAŞI MEDALIE CA LA NR. 2, DIN COSITOR
D. 59,7 mm;
Starea de conservare foarte bună;
Prove~ienţa: colecţia Miko (413);
Catalog: ca la nr. 2, dar 172.
4. MEDALIE DIN BRONZ (MARO) - ÎNFIINŢAREA REGIMENTELOR
GRĂNICEREŞTI, 1762 (pi. 11/4)
A. Busturi alăturate, parţial suprapuse, ale împăratului Francisc cu cunună
de lauri pe cap, şi împărătesei Maria Tereza, cu diademă, spre stânga. La
margine, începând de la umărul împăratului spre creştet, legenda: ÎMP.
FRANCISCVS AVG. M. THERESIA AVG.; jos, lângă margine, cu litere foarte
mici, semnătura P. KEISERSVIERTH F.
R. Într-un peisaj cu tunuri de cetate se odihneşte Transilvania şezând sub
un copac, protejată de un vultur cu aripile întinse şi fulgerul în gheare, căţărat
pe o ramură. Coiful şi sabia îi sunt atârnate de copac. În exergă, pe două rânduri,
se află textul: SECVRITAS DACIAE/MDCCLXll; pe bordura de deasupra sunt
iniţialele l.D.F. (lgnatz Donner, gravor în Kremnitz).
D. 59 mm; Starea de conservare mediocră;
Provenienţa: colecţia Miko (412);
Catalog: RESCH, p. 237, XXXVIII, nr. 165, ii. cf. pi, 73/XXXVlll.
5. MEDALIE DIN BRONZ (ROŞCAT)- REFORMA CODULUI CIVIL, 1765
(PI. 11/5) .
A. Într-o cunună alcătuită din două ramuri, de laur şi palmier, legate jos şi
doar apropiate sus, pe patru rânduri este redată legenda: MARIA/THERESIA/
PIA/AVGVSTA.
R. Pe o construcţie alcătuită dintr-un sceptru şi o balanţă, o sabie şi fascii
înmănunchiate, toate aşezate încrucişate şi îmbinate cu ramuri de măslin, este
aşezat Codul Civil, deschis. Deasupra se află un medalion oval cu bustul
împărătesei spre dreapta şi deviza ce flanchează portretul: IVSTITIA ET
CLEMENTIA. În josul construcţiei este emblema principatului, lângă care este
scrisă mic litera W (Wurth). În partea de jos a medaliei, lângă margine, este
textul: CVRA FORI MDCCLXV
D. 59 mm; Starea de conservare foarte bună;
Catalog: Resch, p. 239, XLII, nr. 185 A şi fig. cf. pi. 74, XXXXll, 183 .
•
www.cimec.ro
Matilda Takăcs 569
6. MEDALIE DIN BRONZ (MARO) - RIDICAREA TRANSILVANIEI LA

RANG DE MARE PRINCIPAT, 1765 (PI. 111/6)
A. Busturile parţial suprapuse ale lui Iosif li, cu cunună de lauri pe cap, şi
Mariei Tereza, cu diademă, spre stânga. În jurul imaginii, la margine, începând
de la umărul împăratului spre creştet, textul: IMP. IOSEPHVS li. AVG. M.
THERESIA AVG; la marginea de jos a piesei, cu litere de dimensiuni mici,
numele gravorului: F. WORTH F.
R. Vestitioarea (Faima) în chip de înger, ţine o goarnă în mâna stângă iar
cea dreaptă este rezemată de scutul Transilvaniei, fixat pe trunchiul unui
palmier. În exergă, pe trei rânduri, este textul: MAGNVS TRANSYLVANIAE/
PRINCIPATVS/MDCCLXV, iar sub bordură F. WORTH F.
D. 59,2 mm; Starea de conservare mediocră;
Catalog: RESCH, p. 238, XL, nr. 175, ii. pi. 73/XXXX.
7. MEDALIE DIN BRONZ (MARO) - REFORMA AGRICUL TURll,
MINERITULUI ŞI COMERŢULUI, 1769 (PI. 111/7)
A. Acelaşi ca la nr. 6
R. La marginea de sus, sub formă arcuită, textul DACIA FELIX; în câmp,
zeul Mercur în zbor deasupra unui ţinut în care se zăresc simbolurile munţilor,
agriculturii şi comerţului. În esergă, pe trei rânduri este redat textul: AGRIS.
FODINIS. I COMMERCIO. I MDCCLXIX, iar sub bordură este scris mai mic
numele gravorului: F. WORTH F.
D. 59 mm; Starea de conservare satisfăcătoare;
Catalog: RESCH, aversul cf. p. 238, nr. 173; reversul cf. p. 240, nr. 188
şi 190; imaginea cf. pi. 74/XXXXI11.
8. MEDALIE IDENTICĂ CU NR. 7
D. 58,8 mm; Starea de conservare: tocită şi cu un orificiu;
Provenienţa: colecţia Colegiului (1642), donaţie Herepei K.
9. MEDALIE DIN COSITOR, IMPRIMATA - MARIEI TEREZA OMAGIUL
TRANSILVANIEI, 1741 (pi. IV/1-2)
A. Legenda marginală în jurul întregii piese: REGNANTI MARIAE
THERESIAE VT PRINCIPI - SVAE VOTIS SE IVRATI CONSTRINXERE DACI
(având interpus anul emisiei). În mijloc este emblema Transilvaniei pe mantia
princiară încoronată. Jos, în interiorul piciorului în formă de scoică al emblemei
este redat textul: INV. L. B. 10. LAZ. DE GYAL. T. R. I. AS.
R. Text marginal între cercuri concentrice: COELO NUMEN HABES.
TERRAS REGINA TUETUR. SIC COELO ETTERRIS HUNGARE TUTUS ERIS.
- în câmp, un arc de triumf cu decor bogat, cu coloane corintiene în registrul din
jumătatea inferioară. În registrul de sus se află un altar (în mijloc) cu cruce cu
raze pe el, flancat de Madona cu pruncul în braţe (la dreapta) şi împărăteasa
îngenunchiată (la stânga); deasupra este reprezentat ochiul divinităţii în spatele
norilor. Pe cornişa arcului de triumf este inscripţia: SVS CRVCE IAM GEMINA
EST PATRONA MARIA- Pe o coloană este prinsă o eşarfă pe care este textul;
www.cimec.ro
NEC SAE (ligatură) VOS METVENT/ARMENTA LEONES. Jos de tot, cu litere

cursive, numele gravorului: Wallis F.
D. 71,4 mm; Starea de conservare satisfăcătoare;
Provenienţa: colecţia Miko (41 O);
Catalog: RESCH, p. 235, XXXIV, nr. 141, ii. cf. pi. 72/XXXIV.
*
Din cele două colecţii au mai făcut parte încă două piese despre existenţa
cărora nu mai ştim nimic:
1O. MEDALIE DIN BRONZ - identică cu piesa de la nr. 6
A existat în colecţia colegiului (nr. 1640), cu trimitere la catalogul RESCH,
pi. 73/nr. 173.
11. MEDALIE DIN BRONZ (ROŞCAT) - REFORMA FISCALĂ, 1765.
Conform descrierii din inventarul colecţiei Miko (414) piesa se prezintă
astfel:
A. M. THERESIA PIA FELIXAVG. - Bustul împărătesei cu voal de văduvă
spre stânga; dedesubt numele gravorului - F. WORTH F.
R. Aeguitas şezând ţine în mână cântarul pe care principatul (o femeie în
picioare) pune darea; la spatele ei, un supus având rezemat de piciorul drept
scutul oval al Transilvaniei, ţine o tavă cu daruri. În exergă este redat textul:
AEQVITAS TRIBVTORVM MDCCLXV; deasupra bordurii iniţalele F.K.
Se face trimitere la catalogul Szecheni, li, 95, 11.
La RESCH ar putea fi p. 239, XL, nr. 180 A şi ii. cf. pi. 74/178.
* *
*
Pe vreamea Mariei Tereza, care a pierdut o serie de teritorii ale casei de
Habsburg, printre ele numărându-se şi Silezia, scoasă de sub administraţia
imperială în urma războiului de şapte ani purtat cu Prusia (1756-1763), teritoriu
bogat în resurse miniere, curtea vieneză îşi îndreaptă tot mai mult atenţia asupra
Transilvaniei. Însemnatele bogăţii ale solului şi subsolului transilvan determină
conducerea centrală să întreprindă o serie de măsuri de perfecţionare a
activităţii şi reorganizare a Principatului aparţinător direct coroanei imperiale.
Ca urmare, au fost întreprinse o serie de măsuri şi emise decrete de
reformare în diferite domenii având rolul de a asigura exploatarea sistematică
a resurselor şi perceperea de taxe cât mai substanţiale.
Reforme ca cea monetară, cea fiscală sau cea a agriculturii, mineritului şi
comerţului au asigurat atât dezvoltarea economică a principatului, cât şi
exploatarea sistematică a bogăţiilor acestui teritoriu şi a locuitorilor ei.
Printre măsurile de organizare a Transilvaniei se numără şi înfiinţarea
regimentelor grănicereşti, cu scopul apărării hotarelor în faţa unor invazii din
afară, dar şi pentru stoparea fugii contribuabililor peste munţi în statele vecine
(mai ales cele româneşti), pentru împiedicarea contrabandei sau răspândirea
unor molime aduse din regiuni infestate. Totodată, în caz de conflict extern
aceste forţe puteau fi mobilizate şi.pentru războaie purtal'e dincolo de hotare.
www.cimec.ro
Matilda Takacs 571
Semnificativă era şi reforma Codului civil pe linia introducerii prjncipiilor

noi, iluministe de guvernare în Transilvania.
În contextul măsurilor de organizare pe principii noi a acestui teritoriu se
pot enumera şi reintroducerea funcţiei de curtean pentru o parte din nobilimea
transilvană (în scopul vădit de a-i stimula fidelitatea faţă de casa imperială),
măsură urmată la scurt timp de ridicarea Transilvaniei la rangul de Mare
Principat, administrat prin guvernatori numiţi direct de Curtea vieneză.
Considerăm că preocuparea constantă a Curţii imperiale din timpul Mariei
Tereza pentru înglobarea cât mai eficientă a Transilvaniei în sistemul economic,
monetar, fiscal, administrativ şi juridic unitar al posesiunilor casei de Habsburg,
este cu prisosinţă ilustrat şi de grija pentru marcarea tuturor măsurilor hotărâte
prin emisiuni de medalii - din aur, argint, bronz şi cositor - medalii având
menirea de a imortaliza fiecare acţiune în parte.
Totodată, ne exprimăm speranţa că prin introducerea în circuitul
informaţional de specialitate a acestei părţi din colecţia numismatică a muzeului
istoric aiudean vom reuşi să atragem atenţia celor interesaţi asupra acestor
mărturii cu profunde semnificaţii istorice şi memorialistice.
www.cimec.ro
Planşa - I
www.cimec.ro
Matilda Takacs 573
Planşa - li
www.cimec.ro
6 7
Planşa - III
www.cimec.ro
Matilda Takăcs
575
I 9
Planşa IV
www.cimec.ro
TRANSSYL VANISCHE MEDAILLEN VON DIE ZEIT DEN MARIA THERESIA IN

PA TRIMONIUM DES GESCHICHTLICHES MUSEUMS VON AIUD
- Zusammenfassung -
Die Studie vorstellt elf Medaillen von Silber (1 ), Bronze (8) und Zinn (2) aus Transsylvanien
von die Zeit den Kaiseren Maria Theresia, welche nach RESCH (A. RESCH, SiebenbOrgische
MOnzen und Medaillen, hermannstadt 1901) bestimmen sind.
Die Medaillen angehoren den geschichtlichen Museums von Aiud. Diese hatten den
numismatischen Kolektion (veranstalt in 1822) von reformierten ?Kollegium Bethlen und Miko
lmre Kolektion (1863) angehort.
Die erklărung den Abbildungen
1. Sielbermedaille - MOnzverbesserung, 1747 (Taf. 1/1)
2. Rotbonzemedaille - Wiederherstellung der Hofămter, 1762 (Tal 1/2)
3. Zinnenmedaille. von den Nr. 2
4. Bronzemedaille (braun) - Errichtung der Millitărgrenze, 1762, (Tal. 11/4)
5. Rotbronzemedaille - Retor der Zivilgesetze, 1765 (Tal. 11/5)
6. Bronzemedaille (braun) - Erhebung zum grossfurstentum, 1765 (Tal. 111/6)
7. Bronzemedaille (braun) - Verbesserung des Landbaues, bergbaues und Handels, 1769
(Tal. 111/7)
8. Vie Nr. 7
9. Zinnmedaille - Maria Theresia SiebenbOrgens huldigung, 1741 (Tal. IV/1-2)
10. Vie den Nr. 6 (ferloren)
11. Rotbronzemedaille - Steuerreform, 1765 (ferloren).
www.cimec.ro
RELATĂRILE DIN PRESA CEHĂ ŞI POLONEZĂ
PRIVIND RĂSCOALA DIN 1784
Eugen Gluck
Răscoala din 1748, condusă de Horea şi Cloşca a avut un puternic răsunet

în toată Europa. Toate gazetele mai importante, indiferent de orientarea lor
politică au apreciat evenimentele din Transilvania ca desfăşurări de însemnătate
internaţională şi le-au acordat un spaţiu apreciabil, în coloanele lor. Este
semnificativ faptul că răspândita gazetă germană cunoscută sub denumirea
prescurtată d~ Hamburgischen Correspondenten, aprecia la începutul anului
1785, că opinia publică este mai interesată în cunoaşterea desfăşurărilor din
Transilvania decât de cele din Olanda, care la rândul lor ameninţau chiar cu
izbucnirea unui război european.
Printre foile care s-au ocupat de răscoala din 1874, sunt şi cele din Praga,
atât periodicele germane cât şi cel ceh. Acesta din urmă intitulat Prazske Czeski
Nowiny se păstrează într-un singur exemplar în tezaurul de la biblioteca de la
Strahov. 1
Informaţiile gazetei cu privire la răscoala din Transilvania sunt înserate în
numărul ultim /nr. 52/, redactorii alocând acestui scop primele cinci pagini.
Continuarea relatărilor este necunoscută fiind chiar o problemă controversată
dacă în anul 1785, a mai continuat apariţia gazetei din care în tot cazul nu se mai
cunoştea vreun exemplar pe teritoriul Cehiei şi Slovaciei.
Informaţiile gazetei cehe provin în general din presa vieneză, respectiv
din Bratislava, mai ales din ziarul de limbă slovacă intitulată Prespurske Nowiny.
Ştirile au fost receptate de redacţii cu mare întârziere, astfel o relatare dată din
Deva la 1O noiembrie 1784 a văzut luminăa tiparului abia în amintitul număr
publicat la 25 decembrie. Celelalte elemente ale grupului provin din cele două
decade următoare, ultimul fiind datat din 1 decembrie 1784.
Prazske Czeski Nowiny ce se găsesc sub direcţia lui Kozwiy a oferit
publicului totuşi informaţii destul.de ample despre evenimentele din Transilvania.
Una din preocupările gazetei a fost de a lămuri antecedentele răscoalei.
Astfel, se subliniază că un număr de 18.000 de români au căutat să devină
„jeleri în slujba imperială" ceea ce nu este altceva decât marea mişcare a
ţărănimii transilvănene din lunile premergătoare răscoalei de a scăpa de iobăgie
prin încorporarea lor în sistemul grăniceresc. Se arată că aceşti ţărani au refuzat
ro bota.
1. Mulţumesc pe acestă cale dlui. Klasterski de la amintita bibliotecă care mi-a facilitat studierea materialului.
www.cimec.ro
578 Răscoala din 1784 în presa cehă şi poloneză
Redacţia gazetei ştia şi de faptul că în fruntea răsculaţilor se găseşte

Horea care a fost de două ori la Viena, bineînţeles cu jalbele poporului. Cititorul
gazetei poate afla şi faptul că dezlănţuirea mişcărilor a fost determinată de
refuzul autorităţilor de a da curs cererii iobagilor.
Mai multe pasaje din gazetă elucidează programul răscoalei. Astfel
printre altele se arată că „poporul răsculat a jurat că întreaga nobilime din
Transilvania va fi trecută prin fier şi foc". În repetate rânduri se precizează că
masa răsculaţilor provine din iobagii români.
Numărul participanţilor la acţiunile populare nu este clar prezentat. Se
menţionează doar pe baza unei informaţii provenite din Cluj pe data de 24
noiembrie că în pădurile situate între Alba-Iulia şi Deva ar sălăşui un număr de
13.000 de răsculaţi.
Aria mişcărilor este destul de vag delimitată. Cititorul însă află că izbucnirea
răscoalei populare a avut loc la începutul lunii noiembrie în fostul comitat
Hunedoara şi Ardeal. Se aminteşte şi de prezentarea răsculaţilor în zona
Trascău.
Nu lipsesc nici fapte, nici aprecieri eronate şi se acordă un spaţiu
considerabil şi fenomenelor secundare, mai ales atunci când ele vizează viaţa
şi bunurile nobililor. Astfel, se spune că în comitatul Hunedoara ar fi fost ucişi
vreo 200 de nobili, ceea ce este o cifră exagerată. La fel, este fantezistă ştirea
ce susţineau că moşiile grofilor Pâlffi ar fi suferit o pagubă de 200.000 de
galbeni. Gazeta a preluat şi povestea despre faptul că groful Forray a scăpat din
castelul lui din Săvârşin. travestit în uniforma unui husar. Pe lângă inexistentul
Salis, apar şi alte persoane imaginare în rândurile răsculaţilor.
Măsurilor represive ale autorităţilor sunt relatate pe scurt. Se aminteşte că
pe capul lui Horea s-a pus un premiu însemnat, iar clerul ortodox în frunte cu
episcopul şi un demnitar au început să liniştească poporul. Din acţiunile militare
se evidenţiează mişcările armate care urmăreau izolarea Banatului de Marele
Principat al Transilvaniei.
În ciuda tuturor carenţelor sale, informaţiile apărute în gazeta de limba
cehă din Praga, au contribuit la informarea opiniei publice din această ţară cu
privire la acţiunile eroice ale ţărănimii din Transilvania.
* *
*
Istoriografia română este deficitară cu privire la ecoul răscoalei din 1784,

în Polonia. În acest context a fost studiată Gazeta Wardzawska, care apăruse
în anii 1784 - 85 şi a jucat rolul principal în presa poloneză contemporană. 2
Periodicul apărea de două ori pe săptămână. Colecţia studiată de noi este în
posesia Bibliotecii Jagiellonska din Cracovia. 3
2. CI. Presa Polska watach 1861 -1864. Warsawa 1976.

3. Mullumesc şi pe această cale colaboratorilor bibliotecii din Cracovia în vederea xeroxării ştirilor
respective. Textele din 1784 au fost traduse de Gh. Duzienchievici.
www.cimec.ro
Eugen GIOck 579
Analizând ştirile publicate în foaia varşoviană putem constata că ele în

general au fost receptate prin intermediul canalelor de informaţie vieneze. 4 De
altfel, sursa amintită, într-un fel sau altul, se menţionează la începutul relatărilor.
Materialele obţinute însă nu au fost redate textual, ci scurtate, rezumate şi nu
odată deformate. În anii 1784 - 85 au apărut în total 35 de relatări (1 O în 1784
şi 25 în 1785).
Comparând informaţiile publicate în gazeta poloneză putem constata că
spaţiul acordat evenimentelor din Transilvania era redus. În special, lipsesc
relatările amănunţite ce descriu desfăşurările din anumite zone şi mai ales
lipseşte analiza mai profundă a cauzelor, ce au dus ţăranii români la disperare.
Ştirile publicate în gazetă şi în acest caz apar cu întârziere, începând cu data
de 15 decembrie 1784, ele fiind inserate în rubrica rezervată vieţii internaţionale
şi adesea doar în supliment. În ceea ce priveşte gradul de autenticitate al datelor
difuzate, găsim un amalgam de informaţii în parte veridice, dar şi foarte multe
eronate. Chiar în prima relatare, publicată despre răscoală, se arată că, ,răsculaţii
s-au strâns grămadă şi au încercat să cucerească fortăreaţa Alba-Iulia; ceea ce
este inexact. 5
Tot de domeniul fanteziei aparţine informaţia ce vorbeşte despre o grupă
de soldaţi români, capturând pe Horea cu ajutorul unor şiretlicuri. 6 De altfel,
gazeta singură se contrazice, când lansează ştirea potrivit căreia au fost
răsplătiţi alţi „ vânzători" ai lui Horea. 7 În sfârşit, o informaţie aduce la cunoştinţa
cititorilor că ofiţerul superior, care a condus arestarea lui Horea va fi decorat cu
ordinul „Sf. Tereza". 8 Alte informaţii eronate privesc sentinţa pronunţată
împotriva lui Horea, ca şi ştirea privind bogăţiile colosale găsite la el cu ocazia
arestării lui. 9
În ciuda acestor scăderi, gazeta varşoviană sesizează just faptul că este
vorba de o mişcare ţărănească, cu caracter românesc. 10 Exagerarea fenomenelor
secundare (distrugeri, incendii etc.) umbreşte întrucâtva esenţa acţiunilor
ţărănimii, totuşi apare de mai multe ori cu claritate de acţiuni anarhice. 11
· De asemenea, s-a acordat un spaţiu mai extins arestării, procesului şi
executării conducătorilor răscoalei, publicându-se 16 relatări.
În tot cazul, ştirile apărute în gazeta Warszawska sunt mărturie în sensul
că publicul polonez a luat cunoştinţă despre evenimentele transilvănene din
1784 - 1785, subliniindu-se şi mai mult importanţa europeană a răscoalei
condusă de Horea, Cloşca şi Crişan.
4. Textele apărute în anul 1785 au fost publicate în Izvoarele răscoalei lui Horea. Seria B Izvoare narative
voi III Bucureşti 1984, p. 179 - 188.
5. Gazeta Warszawska nr. 100 din 15 decembrie 1784, supliment, p.1.
6. Ibidem, nr. 12 din 9 februarie 1785, supliment, p. 1-2.
7. Ibidem, nr. 15 din 19 februarie 1785, p. 2·3.
8. Ibidem.
9. Ibidem, nr. 26 din 30 martie 1785, p.2, nr.12 din 9 februarie 1785, p.2.
1O. Ibidem, nr. 100, din 15 decembrie 1785, supliment, p.1, nr.101 din 18 decembrie 1784, p. 1·2, nr. 102
din 22 decembrie 1784, p.1-2, nr.2 din 5 ianuarie 1785, supliment, p. 1·2.
11. Ibidem, nr. 100 din 15 decembrie 1784, supliment, p.1, nr.7 din 22 ianarie 1785, p.1, nr. 10 din 2 lebruarie
1785, p.2.
www.cimec.ro
580 Răscoala din 1784 în presa cehă şi poloneză
L 'ECHO OE LA REVOLTE OE L 'ANNEE 1784 DANS LA PRESSE

TCHECOSLOVAQUE ET POLONA/SE
Resume
La revolte de l'annee 1784 dirige par Horea, Cloşca el Crişan a eu un grand echo dans
l'Europe. Les journaux de l'Alemagne, de Suedoie, de la France, de Danois, de Tchecoslovaquie,
de Pologne, ont accordes un grand espace ă cet eveniment.
Les commentaires de la presse tchăcoslovaque, slovaque el polonaise se referent aux
actions des paysans, au programme de la revolte etc.
li y a aus.si des commentaires errones concernant Ies grands degats qui Ies ont supportes Ies
nobles.
Les nouvelles qui parru dans Ies journaux de ceux trois pays et dans Ies autres pays de
l'Europe soulignient la grande importance de la revolte des paysans roumains, dirige par Horea,
C.loşca et Crişan.
www.cimec.ro
CONSIDERAŢII PRIVIND ICOANELE PE LEMN
SEMNATE DE STAN ZUGRAVUL, AFLATE ÎN
PATRIMONIUL CULTURAL HUNEDOREAN
Doina Ionescu
Pentru arta şi cultura Transilvaniei, secolul al XVIII-iea marchează nu

numai momentul de maximă strălucire, dar şi o nouă fază de dezvoltare. Pe
măsura apropierii de secolul al XIX-iea, se fac simţite nelinişti şi căutări, care vor
pregăti terenul importantelor restructurări spiritual-artistice ce vor avea loc în
secolul următor. În ceea ce priveşte pictura, ea este în căutarea unor soluţii noi,
îşi va pierde din caracterul său unitar, determinând apariţia unor centre locale
de pictură, unde vor exista vizibile deosebiri de viziune. Începând cu a doua
jumătate a secolului al XVIII-iea, arta nu va mai fi patronată exclusiv de domn
iar ctitoriile boierilor, negustorilor şi chiar a obştilor săteşti, vor fi pictate de
nenumărate ori de pictori pregătiţi în tradiţia unor „şcoli locale" neoficiale de
„zugrăvie", ei încercând să satisfacă gustul şi nevoile spirituale ale acestui
public diferenţiat. Amintim aici doar câteva dintre şcolile transilvănene cunsocute
de la: Făgăraş, Şcheii Braşovului, Sălişte, Răşinari, unde pictura va pierde
treptat din caracterul său teologic, devenind mult mai pitorească, mai apropiată
de frecvente date culese şi inspirate de la viaţă. Acest proces de „rusticizare" 1
s-a desfăşurat odată cu creşterea „nevoii de frumuseţe" 2 în rândurile populaţiei
săteşti. În a doua jumătate a secolului al XVIII-iea, în lumea satelor se petrece
o adevărată înflorire constructivă. Paralel cu bisericile de zid ridicate de
comunităţile mai înstărite, apar un număr impresionant de biserici din lemn,
construite sau reconstruite după modelul tradiţional la care mai ales, referindu-
ne la zona noastră, în Valea Mureşului, s-au adăugat elementele înnoitoare ale
epocii. Pe fondul unei picturi de tradiţie brâncovenească, în lucrările meşterilor
zugravi autohtoni, se fac tot mai des simţite pronunţate tendinţe de
occidentalizare, în special influenţa artei Renaşterii sau a Barocului. Un orizont
cultural mai lărgit, contactul cu domenii de cultură mai diverse şi variate în care
literatura va juca un rol de frunte, circulaţia frecventă a meşterilor străini, toate
acestea vor duce la formarea unei noi viziuni artistice.
Această influenţă occidentală, în special a barocului, această nouă
viziune artistică, s-a extins şi pe meleagurile noastre hunedorene pătrunzând pe
căi multiple. Ea s-a manifestat pe fondul unor puternice tradiţii locale, la care s-
a adăugat activitatea unor meşteri veniţi din Ţara Românească şi Transilvania,
1. Vasile Drăguţ, Pictura murală în Transilvania, Bucureşti, 1976, p. 25.

2. Marius Porumb, Pictura românească în Transilvania, Cluj-Napoca 1981, p. 38.
www.cimec.ro
582 Icoanele lui Stan Zugravul în patrimoniul hunedorean
pentru a onora comenzile cerute şi totodată pentru a întregi profilul artistic al

acestei zone.
Unul d!ntre aceşti zugravi „călători" care au poposit pentru un timp mai
îndelungat în această zonă, a fost şi Stan din Răşinari. Urmare a unor studii şi
cercetări efectuate anterior, a fost posibilă obţinerea unor date referitoare la
existenţa şi activitatea acestui talentat zugrav. Născut la Răşinari, Stan fiul popii
Radu şi al Anei (aşa cum scrie pe una dintre icoane) învaţă arta zugrăvitului
împreună cu fratele său mai mic lacov, de la dascălul Grigore Ranite din
Craiova, zugravul care va activa în acea perioadă în Oltenia, Banat şi Transilvania.
La începutul activităţii sale de zugrav, pictează împreună cu dascălul său. în
1733 îl găsim pictând alături de acesta, la Tismana 3 . În anul 1734 pictează la
biserica din Glogova împreună cu mai mulţi meşteri (Dinu, Vasile, Grigore,
Ştefan Gheorghe, Şerban) 4 • în 1761 Stan Zugravul pictează împreună cu fratele
său la_cov, la Curtea de Argeş.
Perioada şederii sale pe meleagurile noastre, am stabiltt-o după anii
menţionaţi pe icoanele sale (1767-1790). Cele mai multe icoane atribuite lui
Stan Zugravul, sunt păstrate la Protopopiatul Ortodox din Orăştie). Menţionăm
de asemenea, că m uzeul nostru păstrează în colecţia sa, două icoane pe lemn
0
reprezentându-l pe Isus Christos Pantocrator şi Sf .. Nicolae, atribuite lui Stan

Zugravul semnate şi datate 1790. Cercetările efectuate pe teren vin să mărească
acest număr de icoane atribuite meşterului şi ne dă posibilitatea de a afla
localităţile unde acesta s-a deplasat în perioada şederii sale în zonă. Bisericile
care mai păstrează icoane cu semnătura pictorului sunt: biserica din Trestia,
care pe lângă icoane păstrează şi freFca din pronaos realizată împreună cu
fratele său lacov. De asemenea biseric .i din Chimindia care păstrează un num.ăr
de cinci icoane împărăteşti toate de aceeaşi dimensiune (66x90cm) şi biserica
din Curechiu care deţine icoane semnate şi datate 1770. Sigur că numărul lor a
fost mult mai mare, dar vicisitudinile timpului le-au distrus, sau o parte dintre ele
au rămas necercetate. Privite în ansamblu, putem afirma că icoanele lui Stan
Zr igravul reprezintă o cumpănă între tradiţie şi noile tendinţe realiste care se fac
5imţite în pictura religioasă a acestei epoci. Zugravul se dovedeşte a fi un bun
desenator prin măiestria cu care a redat portretele şi gestica, personajele având
o expresivitate deosebită. Siguranţa şi mânuirea pensulei, în modelarea figurilor,
în redarea luminilor şi umbrelor, toate acestea dovedesc o mână sigură, nu a
unui zugrav oarecare, ci al unui artist păstrător al tradiţiei. Dacă portretele au
trăsături tipologice influenţate de pictura icoanelor greceşti, modul de tratare al
veşmintelor, fără sugerarea volumetrică, redarea cutelor fiind redusă, păstrează
tradiţia artei bizantine. Paleta cromatică este restrânsă, fără însă a fi săracă,
dar în acelaşi timp echilibrată, culorile reci alternând cu cele calde.
3. Ştefan Meteş. Din istoria artei religioase române. Cluj-Napoca 1929, p. 128-130.
4. Marius Porumb, Relalii artistice în pictura românească din Transilvania şi Banat în secolul al XVIII-iea,
Tibiscum, 1978, p. 234-235.
www.cimec.ro
Doina Ionescu 583
Din rândul icoanelor atribuite lui Stan Zugravul ne-am oprit asupra celor
păstrate în interiorul bisericii din Chimindia cu temele Răstignirea lui Isus, Maica
Domnului cu Pruncul şi Sf. Nicolae. Icoanele împărăteşti sunt de dimensiuni
mari (66x90 cm), starea lor de conservare fiind relativ bună. Pe spatele
icoanelor se menţionează pe lângă numele zugravului scris cu litere chirilice,
anul când au fost pictate şi adaosul „O-zeu să-l erte".
Icoana ,,Răstignirea lui Isus", din cauza factorilor de mediu, s-a fracţionat
în două. Scena compoziţională este formată din trei personaje proiectate pe un
fond arhitectural convenţional, nelipsit din vechea pictură bizantină. Deşi zugravul
respectă stilizarea cadrului arhitectonic, în redarea personajelor, putem distinge
uşoare tendinţe realiste. Figurile nu s.unt înţepenite, ele sugerând o mişcare
firească, într-un ritm echilibrat. Atitudinile personajelor, gesturile lor, sunt mai
naturale. Un început de realism se manifestă şi în tendinţa de realizare a
chipurilor. Personajele au trupuri înalte, impunătoare, înveşmântate în ample şi
bogate drapaje, caracteristice stilului bizantin, contrastând cu nuditatea
personajului principal. Trupul lui Isus este mai puţin proporţionat, pictorul
neintrând în redarea cu lux de amănunte a formelor anatomice. Din punct de
vedere cromatic, autorul foloseşte o paletă coloristică redusă. Pe fondul de
albastru Prusia se profilează cadrul arhitectural redat în culoare caldă (ocru) cu
detalii şi contur roşu, apoi personajele tratate tot în tonuri calde, ocru pentru
carnaţie, roşu pentru vestimentaţie iar pentru detalii, umbră naturală, roşu şi alb
folosit şi pentru scris pentru accente şi elemente de decor. Auriul este folosit
doar la cele trei nimburi ce înconjoară capetele. Icoana este semnată şi datată
pe faţă, în partea dreaptă jos, 1776. Pe verso este scris numele zugravului, anul
execuţiei, adaosul „O-zeu să-l erte" toate scrise cu litere chirilice. Icoana Maica
Domnului cu Pruncul, reprezintă figura de o nobilă frumuseţe a Mariei, ţinând pe
micul Isus pe genunchiul stâng. Personajele sunt redate frontal, Isus
binecuvântând cu mâna dreaptă iar cu stânga ţinând globul pământesc. Fecioara
este înveşmântată cu maforion roşu, presărat cu motive ornamentale baroce şi
bordat cu un bogat galon brodat şi perlat. Feţele personajelor exprimă o
atitudine calmă, mai contemplativă şi umbrită de o uşoară tristeţe la Maria, în
timp ce pruncul priveşte cu seninătate. Desenul chipurilor şi oamenilor este
executat cu multă fineţe, dovedind că autorul este un zugrav de talent. Nimburile
ce înconjoară capetele sunt aurite şi pe margini uşor incizate. Gama cromatică
este restrânsă, impunându-se printr-o armonie discretă. Carnaţia este tratată cu
ocru deschis şi- nuanţe de roz, valorată treptat. Luminile sunt discrete, fondul
este albastru Prusia închis.
Accente de alb întâlnim la detalii şi scriere. Nu este nici semnată nici
datată pe faţă, în schimb pe spatele icoanei apare semnătura Stan Zugravul şi
datată 1776 cu adaosul „O-zeu să-l erte", toate cu litere chirilice.
Ultima icoană pe care o menţionăm în lucrarea noastră îl reprezintă pe Sf.
Nicolae, înfăţişându-l în postura unui arhiereu bătrân cu barba şi părul în bucle.
Personajul îmbrăcat în felon roşu cu omofor verde cu trei cruci albe,
binecuvântează cu mâna dreaptă, iar în stânga ţine o carte a cărei copertă este
tratată decorativ, redând o ferecătură metalică, în mijloc fiind gravat profilul unei
www.cimec.ro
biserici convenţionale. Felonul este presărat cu motive ornamentale baroce,

bordat cu un galon lat auriu brodat cu perle şi pietre preţioase. Faţa personajului
este de formă dreptunghiulară, cu ochi marcaţi şi accentuaţi de contururi
deschise şi cu reliefarea arcadelor şi orbitei. Faţa este încadrată de părul alb,
de barbă şi mustăţi, ce dau chipului o notă de nobleţe spirituală. Chipul este
înconjurat de un nimb auriu, incizat pe margini. Expresia feţei sugerează un
povăţuitor cu privire atentă, blândă şi binevoitoare, plină de bunătate. Trăsăturile
feţei caută să redea vârsta avansată a celui portretizat. Cromatica este aceeaşi
cu cea din icoanele precedente, personajul fiind amplasat pe un fond întunecat.
Icoana este semnată jos central, Stan Zugrav şi datată 1776.
Icoanele zugravului Stan reprezintă am putea spune, momentul final în
evoluţia vechii picturi religioase, tributare unor vechi canoane, dar în acelaşi
timp, prin realismul pe care-l promovează, marchează noile direcţii de dezvoltare
a picturii.
Semnătura zugravului Stan şi Datarea

Verso-ul unei icoaneatribuite lui Stan Zugravul (Biserica din Chimindia)
www.cimec.ro
Doina Ionescu 585
Isus Christos Maica Domnului cu Pruncul

Protopopul Ortodox Orăştie (depozitul de carte veche şi icoane)
Sf. Nicolae Sf. Paraschiva Muzeul Civilizaţiei

Protopopul Ortodox Orăştie Dacice şi Romane Deva (Secţia de artă)
www.cimec.ro
CONSIDERA TIONS CONCERNANT LES /CONES EN 80/S SIGNEES PAR

STAN ZUGRA VIJL, GARDEES DANS LE PA TRIMOINE CUL TUREL DU
DEPARTEMENT DE HUNEDOARA
Resume
Le XVlll-eme siecle a ete pour l'art et pour la culture de la Transylvanie une nouvelle etape
d'evolution. Dans le domaine de la peinture on cherche des nouveaux solutions, on passe de son
caractere theologique ă une forme pitoresque qui s'etail inspire de la vie.
Au commencement de la deuxieme moitie du XVlll-eme, ii ont ete fonde en Transylvanie „des
ecoles locales" pour peintre, par exemple: Făgăraş, Şcheii Braşovului, Sălişte, Răşinari ou Ies
peintres ont essaye de repondre au goOt et aux necessites spirituelles du publique. Dans cette
periode le monde des villages a connu une etape florissante. lls ont ele edifie en pierre et
egallement un bon nombre d'eglises en bois, qui ont ele construits apres le modele traditionnel
a qu, ils ont ele ajoute Ies nouveaux elements de l'epoque. Au fond d'une peinture traditionelle
„brâncovenească" dans Ies oeuvres des peintres autochtons, on voit l'influence de l'art de la
Rennaissance et du Baroque. L'influence de l'art baroque, notamment, on voit dans Ies oeuvres
qui se trouvent dans le departement de Hunedoara et s'est develloppe sur une base traditionnelle
locale, a qu ils a ete con nu l'activite des paintres qui sont vennus de Valachie et des autres parties
de la Transylvanie pour executer des oeuvres qui ont ete solicite, et dans cette maniere ils ont
complete le profil artistique de celte zone.
Parmi, ces peintres d'icOnes „voyageurs" qui sont etablis une periode plus longue dans celte
zone a ete Stan de Răşinari. Pendant celte periode ou ii a travaille dans Ies localites de
Hunedoara, (1767-1776), Stan le peintre d'icOnes a execute de nombreux icânes en bois et
ensemble avec son frere lacov, ils ont realise des freques aux interieurs des eglises. On gardent
encore des icOnes en bois a Orăştie (Le Depât des icOnes et viels livres) a l'eglise de Trestia,
Curechiu et Chimindia. En generalment ses icânes representent une liaison entre la tradition ei
Ies nouveaux influences artistiques europeenes, qui on voit dans la peinture religieuse de cette
'epogue. Le peintre d'icânes a ete un bon dessinateur par son talent avec qu'il a realise des
portraits et Ies gestes des perssonnages avec un caractere expressif. La certitude de travailler
avec le pinceau pour modeler Ies figures des personnages, pour realiser la lumiere et Ies ombres
de la peinture, on prouvent qu'il s'agil d'un artiste qui a conserve la tradition.
Les icânes de Stan, le peintre d'icOne, representent une lase finale dans l'evolution de la vielle
peinture religieuse, qui a respecte Ies dogmes de l'art religieux, mais en miime temps, par le
realisme proummove elles marquent Ies nouveaux directions de l'art en plein essor.
La liste des illustration
1. La signature du peintre d'icones Stan et la datation

2. Isus Cristos (Le depOt du vieils livres et icOnes de Orăştie)
3. La Vierge avec l'enfant Isus
4. Le Saint Nicolas
5. La Sainte Paraschiva (Le Musee de la Civilisation
Dace et Romaine - La section d'Art - Deva)
www.cimec.ro
PETRU MAIOR ŞI PROBLEMA
ÎNVĂŢĂMÂNTULUI ÎN TRANSILVANIA
Doina Năgler
Secolul luminilor aducea cu sine mentalitatea asupra vieţii omului, una din
cerinţele de căpătâi în relaţiile dintre oameni, fiind alături de ideea iubirii şi
înţelegerii universale, aceea a necesităţii educării lor.
Şi în Transilvania, ca şi în întreaga Europă, rolul determinant în opera de
educare şi alfabetizare îl avea clerul pentru care nevoia de a citi decurgea din
dorinţa ca „credincioşii să vadă cu ochii lor proprii ceea ce Dumnezeu ordonă
şi porunceşte prin Cuvântul lui Sfânt", după cum se spunea într-un mesaj lansat
de biserica luterană în anul 1686 1 •
În secolul al XVI II-iea, învăţământul românesc din Transilvania va cunoaşte
o dezvoltare deosebită, în special după instalarea lui lnochentie Micu Klein, ca
episcop al românilor uniţi de aici. Printr-o serie de memorii adresate împăratului
Carol al Vl-lea episcopul reuşeşte să obţină schimbarea domeniilor Sâmbătă de
Jos şi Gherla, donaţii ale împăratului pentru a susţine biserica unită din
Transilvania, cu domeniul Blajului, cerând totodată ca din jumătatea veniturilor
realizate astfel să fie susţinuţi 20 de tineri la seminar-deci indirect se preconiza
înfiinţarea unui seminar - precum şi trimiterea a trei tineri capabili la colegiul
„De propaganda fide" la Roma 2 .Acţiunea iniţiată de el, va continua prin
eforturile lui Petru Pavel Aron care va înfiinţa, ,şcoala de obşte" devenită ulterior
şcoala normală prin care se pregăteau învăţătorii necesari. De asemenea prin
ordinaţiunea din anul 1754 se instituia „începerea în mănăstiri acum întâiu pînă
la altă a noastră rânduială, a se citi, a se prociti şi a se tâlcui după vreme şi vârsta
celor lipsiţi: întâi Dumnezeieştile zece porunci, începând dimineaţa după Sfânta
Liturghie, a doua se va citi, prociti şi tâlcui cele 7 taine şi bisericeştile porunci,
care le vor începe la un ceas după prănz 3 •
În general, grija clerului superior al greco-catolicilor din Transilvania era
îndreptată_ spre formarea de intelectuali, prin stimularea învăţământului
universitar. Acest lucru avea raţiunea sa, conformă ideologiei „Şcolii ardelene"
prin care lupta pentru dovedirea latinităţii, vechimii şi unităţii românilor din
Transilvania, ca bază a viitoarelor revendicări politico-sociale ale „Supplexului",
constituia obiectivul istoric principal, deziderat ce se putea realiza doar printr-
e intelectualitate de excepţie.
1. Istoria vietii private. Coordonatori Philippe de Aries şi George Duby. Bucureşli,.....ol. 5, 1995, p. 147.
2. Albu, N„ lsloria învăţământului românesc din Transilvania până la 1800, Blaj, 1944, p. 118.
3. Ibidem, p. 175-176.
www.cimec.ro
588 Învăţământul în vremea lui Petru Maior
Întrucâtva deosebită va fi atitudinea lui Gheorghe Şincai şi a lui Petru

Maior, care având un conflact mai strâns cu poporul, cu lumea satelor, au militat
mereu pentru susţinerea unui învăţământ sătesc, atât de către guvernul
transilvănean cât şi de biserică. ,
Încă din anul 1.746 exista o dispoziţie a Mariei Tereza, reiterată apoi şi din
ordinul „Ratio educationis" prin care „în fiecare comună unde se află 60 de
familii să se ridice şcoală şi să se pună învăţător" 4, dar care, din păcate s-a
aplicat doar în unele locuri din Transilvania,. Prin rescriptul imperial nr. 2060/25
aprilie 1785, împăratul Iosif al II-iea dispune păstrarea unor mănăstiri, în ciuda
secularizării averilor mănăstireşti, în scopul ca pe lângă acestea să funcţioneze
şcoli de învăţare a cititului şi scrisului pentru copiii satelor învecinate 5 .Acest
rescript va fi mereu invocat de Petru Maior în încercarea sa de a se împotrivi
nobililor maghiari ce doreau acapararea domeniilor mănăstirilor.
La scurtă vreme după numirea sa în funcţia de protopop al Reghinului şi
Gurghiului, are o primă confruntare cu baronul Leopold de Bornemisza care
dorea dărâmarea mănăstirii Runcu şi intrarea sa în posesia păşunatului şi
terenului agricol deţinute de aceasta, deşi lăcaşul era nominalizat printre cele
pe lângă care funcţiona o şcoală şi deci îndreptăţite să rămână. În sprijinul
intenţiilor sale, baronul solicită şi ajutorul vice şpanului Gyarfas Jozsef care
alcătuieşte un memoriu din care rezultă că de fapt aici nici nu se mai face şcoală
iar localul ar fi neprielnic pentru copii, datorită pustietăţii sale care nu-i poate
, ,decât învăţa pe copii cu singurătatea şi lenea" 6 , „ fără a mai vorbi că mănăst~rea
a fost adesea ţinta unor tâlhari sau „a adăpostit răzvrătiţi". Concluzia raportului
era că mănăstirea, pentru cei 5 elevi nu avea nici o raţiune de a exista.
La acest memoriu, Petru Maior, trecând peste capul episcopului Ioan Bob,
răspunde că „în acest loc atât de singuratic au învăţat şi sînt oameni de omenie
şi folositori obştii, mai toţi preoţii de prinprejururile acestea" 7 şi şcoală s-a ţinut
întotdeauna şi se ţine şi acuma "8 . Intervenţia sa energică, la care se adăuga apoi
şi memoriul episcopului Bob către guberniul Transilvaniei, îl vor sili pe baron să
adopte o altă metodă şi anume să propună un schimb de proprietăţi, conform
căruia el se angaja să construiască în satul Gurghiu o şcoală pentru copii şi o
casă pentru învăţător iar biserica mănăstirii să fie mutată, tot pe cheltuiala sa,
în satul !băneşti. Vor mai trece câţiva ani până când acest contract se va
definitiva, oricum între anii 1836 - 1838 şcoala ajunsese la mare faimă şi
datorită dascălului Gabriel Fogarasi care spunea despre ea că „aici veneau
valuri-valuri de tineri fiindcă puteau termina şcoala normală cu puţine speze" 9 .
4. Ibidem, p. 210.
5. Petru Maior. Scrisori şi documente inedite. Editie de N. Albu. Bucureşti, 1968, p. 68.
6. Ibidem, p. 92.
7. Ibidem, p. 98.
8. Ibidem, p. 66.
9. Ibidem, p. 92.
www.cimec.ro
Doina Năgler 589
Petru Maior s-a opus prin memorii către episcopul Ioan Bob şi preoţilor
dascăli, care prin metode abuzive, ocupau localul destinat şcolii cum este cazul
dascălului Dumitru Pop, venit de la Tg. Mureş în Reghin şi ocupase şcoala pe
care nu dorea să o părăsească deşi exista o locuinţă specială pentru învăţător,
este drept mai modestă.
Sigur existaseră şi înaintea lui Petru Maior o serie de şcoli în ţinutul
Reghinului ca cele din comunele Adrian, Beica de Sus, Hodac, !băneşti,
Sântioara, Reghin, Teleac sau Topliţa, dar eforturile sale, după cum reiese din
lucrarea, scrisă parese chiar de el intitulată „Răspuns la cârtirea cea de la
Halle", în care se spune: „Prin toate satele a rânduit şi a înteţit feciorii şi fetele
mici şi mari să meargă la diacul bisericii a învăţa lucrurile cele creştineşti şi
părinţilor le-a poruncit ca să facă pe fiii săi ceea ce au învăţat". „Mergea Petru
Maior prin sate adunând pruncii, făcea examen pe cei ce ştia îi lăuda pre ceilalţi
îi dojenea părinteşte şi rânduia mijlocirea să înveţe. Vara umbla pe câmpuri, prin
păduri unde ştia că sunt adunaţi pruncii a paşte vitele şi văzându-i îi striga la
dânsul şi îi întreba ce au învăţat, de nu îi mai învăţa şi lumina având osebita
duloeaţă de a băilui cu pruncii pentru care tuturor era iubit" 10 •
În ce priveşte ideile sale pedagogice, el mergea pe linia lui Pestalozzi şi
Paulsen, militând în primul rând pentru un comportament ireproşabil la dascăli
- după cum reiese din predicile prinse în volumul „Ertăciune la oameni - către
dascăli: „Dascălii şi învăţătorii greşesc de nu-i vor îndrepta greşelile şcolarilor
săi, când pot. De ce nu vor nevoi, spre scopul învăţăturii şi procopseala
.
grămăticilor. De-i vor învăţa înadins basnuri şi minciuni în chip de. adevăr şi care
sunt împotriva spăşeniei sufletului. De nu se vor procopsi pe sine ca să fie
destoinic a învăţa pe grămătici. De vor primi mai mare plată de cum se cuvine.
De vor da pildă rea cu purtarea sa şcolasticilor. De primesc la şcoală sau nu-i
lepădă din şcoală pe aceia carii sunt cu năravuri rele şi aduc la rătăcire pe alţii"
11
În calitate de cenzor şi corector valah pe lângă tipografia Univesităţii din

Pesta, Petru Maior va acorda o mare atenţie tipăririi de manuale şcolare
destinate copiilor „Didahii" sau lucrări ca „Ducere de mână către frumoasă
scrisoare", precum şi îndemnuri pentru a frecventa şcoala asemeni lucrării lui
Grigore Obradovici „Îndrumare cătră învăţătură a tinerimii celei româneşti",
încercând de altfel transpunerea în viaţă a impunătorului plan de ridicare
culturală a ro"mânilor prin înmulţirea gimnaziilor şi a şcolilor normale, aşa cum
îl prezentase în memoriul său către quvernul Transilvaniei şi apoi către Curtea
de la Viena, episcopul Ioan Bob.
Semnificativ este, în acest sens şi testamentul său, întocmit probabil la
sfârşitul lunii ianuarie 1821, prin care oferea suma de 3000 florini-vonaşi şi 700
florini imperiali în scopul înfiinţării unei fundaţii din care, o parte din tinerii familiei
„
1O. Albu, N., op. cit. p., 302.
11. Ibidem, p. 303.
www.cimec.ro
590 Învăţământul în vremea lui Petru Maior
sale, să poată studia în cadrul convictului catolic din Tg. Mureş precum şi
acordarea a două burse anuale pentru acei tineri care doresc să-şi continue
studiile de filozofie la Universitatea din Cluj. Tot în favoarea fundaţiei revenea
1/3 din preţul cărţilor româneşti tipărite la Buda, pe spesele sale. Acestea urmau
a fi vândute în întreaga Transilvania, sarcină revenindu-i prietenului său
Vasile Moga. O sumă de 1320 şi respectiv 815 florini imperiali ce se va obţine
din vânzarea lucrării sale „Istoria pentru începutul românilor în Dacia" legate
sau nelegate, reveneau de asemenea fundaţiei pentru a mări numărul „studenţilor
beneficiari ai bursei 12 •
Din păcate dorinţa sa privind această fundaţie nu s-a realizat, urmaşii săi
şi în principal cumnata sa Ana Maior, împrăştiind biblioteca istoricului, şi
acaparând banii, prin nesocotirea prevederilor testamentare.
În întreaga sa atitudine, istoricul vădea concepţia timpului potrivit căreia
rostul şcolii era „de a forma mădulări folositoare statului, oameni învăţaţi şi buni
creştini", cu alte cuvinte să fie părtaşi fericirii vremelnice de aici şi celei de veci"
după cum se spune în „Carte trebuincioasă pentru dascălii şcolilor de jos,
neuniţi" apărută la Viena în anul 1785 13 •
12. Petru Maior Scrisori şi doc., p. 131.·134.

13. Albu, N., op. cit., p. 239.
www.cimec.ro
Doina Năgler 591
PETRU MAIOR ET LE PROBLEME DE L 'ENSE/GNEMENT

EN TRANSYL VANIE
Resume
Le siecle „des lumieres" a imprime une nouvelle mentalite sur la vie de l'homme, celle de la
necessite de l'education.
Dans le XVlll-eme siecle l'enseignement de la Transylvanie a connu une evolution apres
lnocentiu Micu Klein qui a ete instale comme eveque des roumains uniates. li a soutenu 20 jeuns
a l'ecole a Blaj et 3 jeuns pour apprendre a Rome, au college „De Propaganda Fide".
Celte action pour developper l'enseignement roumain en Transylvanie a ele continue par
Petru Pavel Aron, qui a fonda „L'ecole publique".
Les eclesiastiques uniates de la Transylvanie etaient preoccupes pour la formation des
intellectuels, pour developper l'enseignement universitair.
Gheorghe Şincai el Petru Maior ont milita pour developper l'enseignemhnt dans Ies villages.
Petru Maior a soutenu, avec des arguments la necessite d'exister Ies ecoles roumains dans
Ies localites Gurghiu, !băneşti, Hodac, Topliţa etc.
Petru Maior a accorde aussi une grande attention pour imprimer des livres pour Ies ecoles
roumaines.
Dans toute l'activite, Petru Maior a ele preoccupe pour former des jeuns instruits el de bons
chretiens.
www.cimec.ro
www.cimec.ro
DIN VIAŢA ŞI ACTIVITATEA LUI GYARMATHI
SAMUEL - ILUMINIST TRANSILVĂNEAN
Gheorghe Firczak
SECOLUL AL XVIII-iea, chiar dacă nu se confundă în totalitate, cu

Luminismul reprezintă în cea mai mare măsură triumful acestuia cu toată
prelungirea în veacul următor, până aproape de mijlocul său. Înainte de toate
„Luminismul- după cum spune David Prodan - este un larg curent, o stare de
spirit, un sistem atotcuprinzător de gândire, asemănător cu al Umanismului, al
Renaşterii sau al Reformei, care ii precedează având drept cheie universal
valabilă menită să deschidă porţile spre toate tainele naturii şi condiţiei umane,
raţiunea'„.
Originile sale trebuie căutate în secolul al XVII-iea, când se începe
repudierea trecutului pentru lipsa de gândire, necunoaştere, negarea stării de
minorata oamenilor, sintagmă datorată marelui filosof german Immanuel Kant.
Societatea trebuie reformată în toate domeniile sale. La baza ei stă ridicarea
omului din minorat, prin investigaţie, prin cunoaştere. Acestea toate sunt
subordonate idealului luminării, ce se poate realiza prin activitatea unor oameni
de excepţie, conducători şi filosofi, care pot determina prin mijloace specifice
schimbările necesare.
Răspândirea europeană a acestui curent determină receptarea sa şi în
Transilvania şi formarea unei generaţii de Aufklarer - i, a căror misiune,
asumată conştient şi dezinteresat, este aceea de a face ca luminarea maselor
să treacă de la stadiul ideal la o realitate concretă, palpabilă, în folosul omenilor.
Nu este întâmplător că putem aminti nume prestigioase care se înscriu în
contextul problematicii: Samuil Micu, Gheorghe Şincai, Petru Maior, Ioan Sudai
Delenu, Ioan Piuariu ·Molnar, Bessenyei Gyorgy, Aranka Gyorgy, Koleseri
Samuel, Korosi Csoma Sandor, Benko J6zsef, Samuel Von Brukenthal, etc.
Rolul lor este covârşitor într-un curent european care are la bază o permanentă
circulaţie a ideik>r în diferite medii, generând un progres constant al societăţii.
Printre oamenii de cultură importanţi ai intelectualităţii maghiare din
Transilvania este Samuel Gyarmathi (1751-1830), a cărui activitate se circumscrie
în totalitate idealului luminării, afimării raţionalismului, ca scop şi metode a
investigaţiei umane. De-a lungul timpului se bucură de aprecieri constatnte
privind activitatea sa de scriitor şi lingvist2. Ea are un caracter enciclopedic,
1. David Prodan, Supplex Libellus Valachorum, Bucureşti, 1984, p. 281.

2. RevaiNagyLexikona, IX, Budapest, 1913, p.113.
www.cimec.ro
594 Viaţa şi activitatea lui Gyarmathi Samuel
studiind istoria, filosofia, medicina, ştiinţele naturii, economia, fiind şi ziarist 3 •

Eforturile sale pe tărâmul cercetării istoriei limbii au importante semnificaţii
pentru acest domeniu 4 • Din corespondenţa sa cu J6zsef Hajnoczy, reiese că
ambii au fost adepţi convinşi ai iluminismului, iubitori ai istoriei, colecţionari ai
surselor istorice, pătrunşi de spiritului raţionalismului 5 •
în istoriografia românească este apreciat ca cercetător al limbii, el fiind cel
care pune bazele lingvisticii comparate şi realizează în acest sens o cercetare
a influenţelor reciproce ale limbilor maghiare şi română 6 • Evident că, activitatea
sa compexă este surprinsă ca atare de acei cercetători care analizează viaţa şi
opera sa. Medicul Samuel Gyarmathi este un Aufklărer, care crede că este
absolut necesară ridicarea Transilvaniei din rândul „coloniilor barbare", de
apropiere de stadiile avansate în care se află, la acel moment, Occidentul.
Strădaniile sale prezintă similitudini izbitoare cu cele ale medicului român Ioan
Piuariu Molnar, ambii având de suportat, în mare măsură, lipsa de mobilitate şi
înţelegere a cercurilor vieneze 7 • Pentru cultura maghiară din Transilvania,
Gyarmathi, alături de J6zsef Benk6,Peter Bod, Mihaly Ajtai, Istvan Matyus şi
Samuel Fogarassi, este o personalitate de frunte a intelectualitaţii reformate 8 . În
acelaşi context Gyarmathi, alături de Dăbrentei şi Kazinczy, este unul dintre
„ reformatorii culturali maghiari"9 . Activitatea sa multilaterală este în contradicţie
. cu originea sa nobiliară, pentru că ea tratează o mentalitate nouă iluministă, ca
un adversar al vechilor idei nobiliare 9 bi•. Preocupările sale au un caracter
multilateral, fiind medic şi lingvist. A fost recunoscut de savantul german
Gobelenz ca întemeietor al gramaticii comparate maghiare 10 •
Pentru investigaţia istorică sunt necesare câteva date biografice. Samuel
Gyarmathi s-a născut la Cluj, la 15 iulie 1751, tatăl său fiind Janos Gyarmathi,iar
mama sa, pe numele de fată, Osvât Eva 11 • Familia are, în mod sigur, origini
nobiliare, dar destinul său se apropie mai mult de cea a unei familii burg.heze 12 •
Are rude de diverse condiţii socio - profesionale. Un Gyarmathi Mârtan este
tâmplar, iar un altul, Gyarmathi Găbor, este profesor şi traducător pentru italiană
şi germană. Cert este că membrii familiei au aproape toţ1 ocupaţii pragmatice 13 .
3. Otto Nagy, Gyannathi5amueleleteesmunkasaga, Ch.~j. 1944. p. 15-16.

4. Miklos Zsirai, A modem nyeMudomany magyar utttJroi, Budapest, 1952, p. 52-53.
5. GyOrgy Bonis, Hajnoczy JOzsef, Budapest, 1954, p. 55·57.
6. Istoria României, voi.III, Bucureşti, 1964, p. 1086.
7. J6zsef Spielman, A kozjo szolgslatăban. Muvel6destorteneti tanulmsnyok, Bukarest, 1976, p. 23.
8. Zoltăn Eder, Benko Jozsef nyelveszeli munkass8ga es az Erdelyi Magyar NylvmtJvel(J Tsrsas8g,
Budapest, 1978, p. 15.
9. Victor Neumann, Tentaţia lui Homo Europaeus, Bucureşti, 1991, p. 182.
9. Bis. Domokos Kosary, MtJve/Odes a XV/11-ik sztizadi Magyarorszsgon, Budapest, 1980, p. 592.
10. Ibidem, p. 216. ;
11. Otto Nagy, Op.cit., p.11; Janos Gulya, GyannathiSsmuel, Budapest, 1978, p.9.
12. Laszl6 Galdi, A magyar szotarirodalom a feMlsgosodss korSbanes refonnkorban, Budapest, 1957, p.
62; Janos Gulya, Op.cit., p.1 O.
13. Janos Gulya, Op.ciJ., p.11.
www.cimec.ro
Gheorghe Firczak 595
Despre copilăria şi tinereţea sa se cunosc destul de puţine date, poate şi pentru

că, înanul 1848, arhiva Parohiei Reformatedin Aiud este distrusă cu ocazia unui
incendiu. Mărturiile sale, „Nap/o - Lajstrom': un fel de jurnal - registru, s-au
piedut în decursul timpului. Studiile şi le face în dive(se oraşe ale Transilvaniei.
Le începe la Cluj, în anul 1757, le continuă la Aiud din anul 1763 14 • Se pare că
la Aiud este coleg cu mulţi tineri secui, are o serie de profesori secui. O trădează
vocabularul său, plin de derivate secuieşti. Poate că şi mama sa, Eva Osvăt, era
de origine secuiască 15 • În anul 1765 revine la Cluj unde va absolvi clasa de
retorică 16 • În anul 1766 este deja la Colegiul reformat din Zalău, pentru trei ani 17 •
Se pare că aici este întreţinut de un frate al său Gyarmathi Gyorgy, a cărui
ocupaţie este necunoscută 18 • În anul 1769 revine la Aiud, unde la 18 ani, este
înscris ca„politikus",un grad superior printre cursanţi. Va rămâne acolo 7ani 19 •
La 16 septembrie 1776 îşi susţine .examenul de absolvire la Colegiul reformat
din Aiud. Deşi are 25 de ani se pare că este total lipsit de mijloace de
subzistenţă 20 • Două sunt consecinţele importante ale studiilor efectuate la Aiud.
Prima ar fi aceea că, sub influenţa profesorului Samuel Pataki, se hotărăşte să
devină medic 21 • A doua, că spiritul colegiului îl influenţează în aşa măsură încât
devine un adept convins al iluminismului şi al raţionalismului cartezian 22 • Fiind
bursier a muncit foarte mult, reuşind să se distingă, devenind liderul cercului
elevilor, „Literaturae Praeses"23•
În anul 1776 pleacă la Viena ca bursier al Guvernului Transivaniei, cu o
sumă considerabilă pentru acea vreme, 200 de forinţi 24 , ca şi Ioan Piuariu
Molnar25 • Perioada vieneză a studenţiei sale este destul de puţin cunoscută, dar
este sigur că are consecinţe semnificative în definitivarea concepţiilor sale
iluministe, fiind în contact cu iosefinismul dar şi cu cercurile scriitorilor maghiari,
dintre care amintim pe Samuel Andrad, celebru umorist, cu o operă mult gustată
în epocă 26 • Setea lui de cunoaştere este subliniată de faptul că bursa, în cea mai
mare parte, şi-o folosea pentru a cumpăra cărţi, din care cunoaşte câteva titluri:
„Die Kunst Teutsche Briefe schoen abzufassen" (Frankfurt - Lipcse, 1761 ),
partea I; Pillot, L 'homme conduit par la raison (Paris, 1770); Moliere, „L ~ vare"
(Frankfurt - Lipcse, 1762); Pietro Metastasio, „La Nitteti.Nuovo Drama per
musica"(Milano, 1756) 27 •
14. Ibidem, p.13-14.

15. Lăszl6 Găldi, Op. cit.,p.62.
16. Janos Gulya, Op.cit., p.14.
17. Ibidem, p.15.
18. Laszl6 Găldi, Op.cit., p.62.
19. Janos Gulya, Op.cit.,p.15.
20. Ibidem, p.17.
21. Ibidem, p. 19.
22. Ibidem, p.21; Otto Nagy, Op.cit., p.11.
23. Otto Nagy, Op.cit.,p.11.
25. Laszl6 Găldi, Op.cit., p.62.
26. Otto Nagy, Op.cit.,p.13.
27. Janos Gulya, Op.cit., p.27-28.
www.cimec.ro
Devine medic în anul 1781, prin susţinerea licenţei, pentru ca în anul 1782
să obţină titlul de doctor în medicină 28 •
Odată absolvită medicina la Viena, Samuel Gyarmathi se hotărăşte să
pornească într-o călătorie de studii în Germania. În drumul său vizitează Praga,
Dresda, NOrnberg, Berlin, Gottingen şi Hamburg. Este însoţit de prietenul său,
scriitorul Samuel Andrad 29 • La Gottingen face cunoştiinţă cu cel mai renumit
profesor al universităţii de acolo, Johann David Michaelis, savant orientalist,
teolog protestant. A fost unul din criticii interpretării „Bibliei" şi important
lingvist, director al „Societăţii de Ştiinţe" din Găttingen. Îl influenţează pe
Gyarmathi cu privire la cercetarea limbii, la fel ca şi pe finlandezul Pothanra,
prezent în anul 1799 la Găttingen, întemeietorul istoriografiei finlandeze. Tot
Michaelis îl influenţează şi pe cehul Jozsef Dobrovsky, întemeietorul filosofiei
comparate a limbiilor salve 30 • Se pare că pasiunea lui Gyarmathi pentru lingvistică
este provocată de afirmaţia profesorului Michaelis că limba maghiară are un
vocabular sărac. Este punctul de pornire al cercetărilor sale în domeniul
lingvisticii comparate 31 . Tot la Găttingen îl cunoaşte pe savantul francez Jean
Formay, secretarul perpetuu al Academiei din Berlin 32 •
La 4 martie 1783 este din nou la Viena, având diverse preocupări 33 •
probabil că nu are mijloace de subzistenţă, pentru că se angajează succesiv, ca
educator, la mai multe familii nobiliare. În casa lui Râday Gedeon (1713-1792)
are prilejul să citească diverse cărţi, datorită accesului la vasta bibliotecă a
acestuia. Tot în anul 1783 îl cunoaşte pe Ferencz Szechenyi şi pe viitorul iacobin
J6zsef Hajnoczy, cu care Va coresponda intens, ani în şir 34 •
În anul 1785 se reîntoarce în Arde-al, dorind să practice medicina, mai întâi
la Aiud ca medic al familiei Rh0dei 35 , dpoi al lui Gergely Bethlen 36 • În perioada
1787-1792 a fost medicul şef al comitatului de Hunedoara, având reşedinţa la
Deva37 •
Tot în anul 1785, pe neaşteptate se însoară dar la fel de repede şi
divorţează, efemera soţie fiind din Aiud.posesoarea unei averi importante 38 • Se
pare că neînţelegerile dintre Gyarmathi şi soţia sa apar din cauza dispreţului cu
.;are îl privea datorită situaţiei sale materiale 39 •
Revine în serviciul familiei Bethlen, în anul 179240 • În anul 1795 porneşte
în cea de a doua călătorie în Germania, însoţindu-l pe tânărul Elek Bethlen,
28. Ibidem, p.28.

29. Elemer Jancs6, A telvilagosodastol a romantikaig, Bukarest, 1966, p.35.
30. Janos Gulya, Op.cit., p.35-37.
31. Laszl6 Galdi, Op.cit., p.62.
32. Elemer Jancso, Op.cit„ p.35.
34. Elemer Jancs6, Op.cit., p.35; Laszl6 Galdi, Op.cit., p.63.
35. Janos Gulya, Op.cit„ p.43.
36. Ibidem; Laszl6 Galdi, Op.c11., p.63.
38. Janos Gulya, Op.cit„ p.45.
39. Ibidem, p.47.
40. Laszl6 Galdi, Op.cit„ p.136.
www.cimec.ro
pentru studii la Găttingen 41 • Se reîntoarce acasă la o dată neprecisă. Cert este

că se consacră din plin activităţii la „Erdelyi MtJzeum", în anul 1815 la Cluj 42 •
La 20 august 1820 se afla la Mintia unde îl vizitează Dobrentei, care îl scrie
despre el lui Kazinczy:„ Omul acesta de 70 de ani este tot atât de lucid ca atunci
când l-ai văzut'143 •
Se reîntoarce la Cluj, pentru că trecerea sa în eternitate se produce în
oraşul de pe Someş, la 4 martie 183044 •
Practicarea medicinei, în epocă are o strânsă conotaţie luministă, pentru
că ce altceva decât sănătatea şi educaţia pot aduce omul într-o stare conformă
cu idealurile profesate de oricare Aufklărer? Tocmai de aceea în „Erdelyi
Magyar Nyelvmive/6 Tarsasag"(Societatea pentru cultivarea limbii maghiare în
Transilvania), a cărei activitate se derulează în intervalul 1790-1806, mulţi
medici au avut o contribuţie semnificativă. Numele lor sunt de referinţă pentru
iluminismul maghiar transivănean:Marton Soos, Ferenc Nyulas, Samuel
Gyarmathi, Daniel Gecse, Samuel Pataki, Andra Etienne, cărora li se adaugă
oculistul român Ioan Piuariu Molnar. Ei nu au fost doar simplii practicanţi ai
medicinei ci au iniţiat şi realizat acţiuni de educaţie medicală în vederea
menţinerii sănătăţii şi prevenirii îmbolnăvirilor. Difuzarea unor cunoştinţe generale
despre sănătate, a unor reţete pentru regim alimentar, etc., sunt câteva din
modalităţile de educaţie medicală practicate de aceştia. Eforturile lor au fost
uşurate şi de faptul că au fost susţinuţi, în multe cazuri, de o serie de preoţi 45 .
Să menţionăm că Istvan Matyus ( 1725-1802), autorul lucrării„ 6 es tJj diaetetica"
. (Vechea şi noua dietetică), cunoscător şi adept al clasificării lui Linna, descrie
plantele şi eventualul lor rol în gospodărie, în alimentaţia locuitorilor de la ţară,
recomandând folosirea morcovilor, sfeclei, smochinelor, stafidelor şi a prunelor
uscate. Cel mai semnificativ efort îl depune pentru răspândirea cartofului. În
acest demers se intersectează cu Samuel Gyarmathi şi cu Constantin Caracaş
(1773-1828), a cărui activitate similară se desfăşoară la sud de Carpaţi, în Ţara
Românească 46 •
Samuel Gyarmathi a fost interesat şi de problemele minerilor. În anul 1793
a concurat pentru o catedră unde urma să predea chimia şi metalurgia. Concursul
a fost însă câştigat de Andra Etienne (1751-1797), medic venit din Luxemburg
în Transilvania, aflând că aceasta are atât de mult zăcăminte de minereuri şi
bogăţii minerale 47 .
41. Ibidem.
42. Elemer Jancs6, Op.cit., p.45.
43. Janos Văczy, Kazinczy Levelezese, XV, I.a., p.221.
45. J6zsef Spielman, Op.cit., p.217-218.
46. Ibidem, p. 247.
47. Ibidem, p. 251.
www.cimec.ro
Am văzut deci că activitatea profesională a lui Samuel Gyarmathi nu se

reduce doar la practicarea medicinei, fie ca angajat al statului, fie ca particular,
ci este neobosit în investigarea noului, a tot ceea ce duce pe de o parte la
perfecţionarea sa profesională, pe de altă parte este în folosul oamenilor,
învingându-le ignoranţa, necunoaşterea, ameliorându-le starea de sănătate.
Iluminismul a avut serioase consecinţe şi în plan politic, prin manifestarea
unui important ansamblu de idei privind rolul cetăţeanului şi al conducătorului în
societate. Se ştie că aplicarea politică a ideilor luministe în mediile imperiale
habsburgice se cantonează în limitele despotismului luminat, prin cele două
variante ale sale, terezianismul şi iozefinismul. Într-o astfel de conotaţie suveranul
rămâne atotputernic dar nu datorită dreptului divin ci în conformitate cu preceptele
dreptului natural şi a contractului social. Se încearcă astfel excluderea unor
convuk;ii revoluţionare ce produc dezordine 48 • Formula sa este deplin consacrată
astfel: „ Totul pentru popor, dar nimic prin popor'"9 • în Transilvania este privit
diferit de români şi maghiari. În istoriografia maghiară reformele sunt văzute
printre altele, ca o aplicare a toleranţei faţă de protestanţi şi greco-catolici, fără
a se pomeni nimic de ortodocşii 50 • În privinţa situaţiei iobagilor iozefinismul are
consecinţe mai mult negative, într-o Transilvania retardată, în acest sens, faţă
de oricare provincie a imperiului. Vizitele lui Horea la Viena, primirea lui de către
împărat, dau impresia că suveranul este de acord cu cererile sale. După
înăbuşirea răscoalei de către armatele imperiale, Iosif al II-iea tot mai doreşte
anularea robotei 51 .În istoriografia română consecinţele pentru români sunt
privite cu mai multă satisfacţie, mai ales că de ele se bucură nu numai greco-
catolicii ci şi ortodocşi. Reformele înlătură, în general, tocmai piedicile care
opreau emanciparea românilor 52 • Este deci evident că nemulţumirile maghiarilor
faţă de reformismul iozefin sunt mai mari, ceea ce determină, începând cu anul
1792, o amplificare a mişcării iacobine. Din anul respectiv aceeasta se
organizează în frunte cu lgnatie Martinovici, sârb la origine, născut la Pesta.
Dorinţa lor este transformarea burgheză a societăţii. Ungaria urma să devină un
stat federativ cu largi drepturi naţionale pentru slavi şi români. Din păcate pentru
ei, la 23 iulie 1794 poliţia secretă îl arestează pe Martinovici, iar el este
executat53 . Acesta este contextul politic în care Samuel Gyarmathi are de ales
între Reformismul iozefin şi radicalismul iacobin. Este interesant de remarcat că
deşi educaţia sa protestantă ar sugera cel puţin o atitudine antiimperială,
datorită catolicismului 54 , profesat de Curtea de la Viena, el este pe deplin
adeptul reformismului cu toate că se cunoaştea cu Martinovici, cu Hajn6czy şi
alţi iacobini.
48. Ladislau Gyemănt, Mişcareana/ionalăaromânilordin Transilvania 1790·1848, Bucureşti, p.46-47.

49. David Prodan, Op.cit., p.231.
50. Domokos Kosăry, Ujjaepites es polgârosodas 1711-1867, Budapest, 1990. p.161 .
51. /bidem,p.163.
52. David Prodan, Op.cit., p.241-242.
53. ElemerJancs6, Op.cit., p.70-93; Davod Prodan, Op.cit., p.319-321; Domokos Kosâry, Op.cit., p.191-19.
www.cimec.ro
În a doua jumătate a secolului al XVIII-iea se realizează o interferenţă

între Luminism şi francomasonerie, chiar dacă până la 1790, în mediile maghiare,
despotismul luminat a atenuat explozia luministă 55 • Orientarea masoneriei
maghiare spre Luminism se manifestă doar prin trăsături generale: fraternitate,
raţionalism, răbdare şi egalitate. Se încearcă o apropiere între oamenii de
diverse categorii sociale sau diverse orientări confesionale. Lojile au în
componenţa lor reprezentanţi ai nobilimii mijlocii şi, mai ales.pătura superioară
a intelectualităţii 56 .Masoneria din Ungaria, mai ales în varianta lui Draskovich,
are o esenţă naţională, prevăzută şi în statut, la atribuţiile şi îndatoririle Marelui
Maestru al ordinului. Cauzele acestei atitudini trebuie căutate, după afirmaţia
masonilor de atunci, în tirania, prejudecăţile şi intoleranţă religioasă suferită de
maghiari 57 •
În Ardeal spiritul masonic se difuzează de timpuriu, prin anii '40, prin
influenţa Vienei, unde Maria Tereza, deşi ostilă masoneriei, nu ia măsuri
împotriva acesteia 58 • Abia în a doua parte a domniei împărătesei prosperă
masoneria transilvană, apoi în timpul domniei lui Iosif al II-iea şi primii ani ai
domniei lui Francisc I. Declinul ei, pentru această perioadă, este accentuat de
ascensiunea Revoluţiei franceze. Până atunci în Transivania în masonerie
primează rolul saşilor, datorită spiritului Vienei şi pentru că polul de interes
general îl reprezintă Sibiul 59 •În perioada 1767-1790 viaţa masonică în Transilvania
este dominată de loja „ St. Andreas zu drei Seeblăten", din care au făcut parte
importante personalităţi. Dacă privim statistica şi constatăm că dintr-un număr
de 276 de iniţiaţi, 11 O erau funcţionari statali şi orăşeneşti iar 86 erau ofiţeri şi
funcţionari ai armatei imperiale 60 , este clară influenţa politicii reformiste a lui
Iosif al II-iea asupra masoneriei. Printr-o patentă imperială, Viena nu permite
decât funcţionarea lojii de la Sibiu cu toate insistenţele lui Gyărgy Banffy. Mai
mult, lista nominală a masonilor trebuia trimisă la Viena, probabil pentru a se
preveni orice tentativă de împotrivire faţă de politica imperială61 • Măsura este o
prevedere deosebită, dacă ţinem cont de structura social-profesională a
membrilor lojei sibiene, unde după cum am arătat dominau funcţionarii imperiali
şi orăşeneşti 62 • Deşi preponderenţa saşilor este covârşitoare în loje, nu putem
omite câteva nume importante din rândul maghiarilor şi românilor: Gyărgy
Aranka, creştin reformat, „sufletul mişcării literare şi culturale maghiare" 63,
Gyărgy Banffy, guvernator al Transilvaniei, mare Maestru provincial 64 , Andreas
55. Domokos Kosary,MtJvel6desaXVlll. szazadiMagyarorszagon, p. 323.

56. Ibidem, p. 326.
57. Eva H. Balâzs, Contribulions â f'{Jfude de l't!Jre de lumieres etdujosephismesen Hongrie, în Les LumiiJres
en Hongrie, en Europe centrale elen Europe orientale. Actes du Colloques de Mafraf/Jred, 3-5 novembre 1970,
Budapest, 1971fp.39.
58. Elemer Jancs6, A magyar szabadk6muvess6g irodalmi es muvel6dest6rteneti szerepe a XVlll-ik
szazadban, Cluj, 1936, p.236.
59. Ibidem, p.241.
60. Horia Nestorescu Băieşti, Ordinul masonic român, Bucureşti, 1993, p. 43.
61. Elemer Jancs6, Op.cit„ p.246.
62. Horia Nestorescu, Op.cit„ p.43.
63. Ibidem, p.216, poziţia 133.
www.cimec.ro
Etienne, catolic, medic venit din Luxemburg as, concurentul lui Gyarmathi pentru
catedra de chimie şi metalurgie, Ştefan Koszta de Beiuş, secretar gubernia!,
ospitalierul lojii 66 , Alexandru Moruzi, ortodox, domn al Ţării Româneşti (1793-
1796, 1799-1801) şi al Moldovei (1792, 1802-1806, 1806-1807), vicarius în loja
St. Andreas 67 , Ioan Piuariu Molnar, doctor în medicină,iluministEll.
Este evident că Samuel Gyarmathi are un rol în masonerie. Dacă ar fi să
acceptăm unele afirmaţii el este membru al unei loje încă din anii petrecuţi la
Colegiul din Aiud"". E greu de crezut pentru că aceasta nu apare menţionată în
nici o altă sursă. Însuşi biograful său recunoaşte că nu ştie cum ajunge mason 70 •
Poate că o influenţă asupra sa are Kazinczy, care îl atrage la rozecrucianism 71 •
Nu este exclus, dar nici în acest caz nu avem o confirmare. O altă filieră ar putea
fi Hajnoczy, care a fost secretarul particular al lui Szechenyi şi ajunge mason cu
ajutorul acestuia prin anul 1780 72 • În acelaşi an se cunoaşte la Viena cu
Gyarmathi, ei având poziţii sociale asemănătoare, fiind apropiaţi ca vârstă. Deşi
Janos Gulya argumentează cu modul lor de a gândi asemănător 73 , aici avem
rezerve dacă privim modul cum au evoluat fiecare dintre ei. Gyarmathi se
menţine, pe tot parcursul vieţii ca un moderat iar Hajnoczy devine un radical. Ar
mai fi argumentul că Gyarmathi îl, împrumuta cu bani pe prietenul său, iar acesta
s-a considerat îndatorat74 • Motivaţia nu credem că este suficient de credibilă
pentru o astfel de problemă. Ar fi putut fi influenţat şi de Martinovici, care în anul
1784, după o vizită la Paris devine mason 75 • Ştim sigur că este iniţiat la 30
noiembrie 1787 în loja „St. Andreas" din Sibiu 76 • După intrarea acesteia în
adormire nu-l regăsim la Cluj în masonerie alături de Aranka, deşi va acţiona
împreună cu acesta şi cu alţii pe tărâmul cultivării limbii 77 • În timpul celei de a
doua călătorii în Germania, însoţindu-l pe tânărul Elek Bethlen la Gottingen, el
nu este privit doar·ca un simplu educator al acestuia. Se bucură de onoruri ce
nu ar fi justificate de o astfel de calitate. Probabil că _este vorba de legăturile
masonice, care-l avantajează 78 • Este plauzibilă supoziţia lui Găldi, cu atât mai
mult cu cât toţi care-l susţin în diverse împrejurări sunt masoni: Mătyăs Răt,

66. Ibidem, p.38, poziţia 2109; Zoltăn l.Toth, Quelques problemes de f'etat multinational dans ls Hongrie
d'svant 1848, în Etudes des delegues hongroise au X-e Congres intemational des sciencss historiques,
Budapest, 1955, p.330.
67. Horia Nestorescu Bălceşti, Op.cit., p.443, poziţia 2632; Elemer Jăncs6, Op.cit., p.243.
68. Horia Nestorescu Bălceşti, Op.cit., p.478-479, pozi~a 2998; Zoltăn I. Toth, Op.cit.,p.330.
69. Jănos Gulya, Op.cit., p.21.
70. Ibidem, p.29.
71. Ibidem, p.22.
72. Ibidem, p.30.
73. Ibidem, p.31.
74. lbidem,p.32.
75. Lăszl6 Găldi, Op.cit., p.63.
•
76. Horia Nestorescu Bălceşti, Op.cit., p.354, poziţia 1615.
78. Lăszl6 Găldi, Op.cit., p.136
www.cimec.ro
Gedeon Răday, Ferenc Szechenyi, toţi Bethlenii, potentaţii Guberniului

Transilvaniei, Gyorgy Aranka, tipograful Mărton Hochmeister79 •
Din contextul general al activităţii masonice, al iniţiaţilor lojei din Sibiu, din
activitatea lui Gyarmathi reiese că francmasoneria transilvăneană a avut drept
scop cultivarea limbilor naţionale, promovarea teatrului, încurajarea literaturii şi
formarea de muzee!JJ. Se reuşeşte prin loja„ St. Andreas 'tlin Sibiu, promovarea
prieteniei între oameni, dincolo de deosebirile naţionale, a spiritualităţii în
general, iar după anul 1787, investigarea trecutului Ardealului din punct de
vedere economic, istoric şi cultural 81 •
Activitatea multilaterală a lui Gyarmathi confirmă toe1;te aceste consideraţii.
Cultivarea limbii este o componentă esenţială a programului iluminist în
Europa Central Răsăriteană, fiind legată de consolidarea conştiinţei naţionale,
spre deosebire, de cel francez şi german unde accentul se pune pe beletristică,
fiind o continuare a unui demers început în Evul Mediu târziu 82 . Trăsăturile
generale ale cultivării limbii se circumscriu acestei părţi a continentului nostru.
Se caută şi se elaborează norme lingvistice: se înlocuieşte limba în general, în
funcţie de compoziţia în transformare a societăţii, formulându-se exigenţele
alcătuirii complete a limbii; formarea într-un anumit fel a limbii şi dirijarea acestui
proces este în concordanţă cu realitatea epocii la care ne raportăm. Formarea
limbii se consacră după principiile şi metodele raţionalis-mului, a promovării
ştiinţelor. Luminismul evidenţiază necesitatea unei forme statale cu multiple
valenţe politice, culturale şi sociale, ceea ce determină o primenire a limbii
materne. Acum începe formarea limbii literare, ceea ce duce la concretizarea
unui stil curat. Limba nefiind decât un instrument ea determină o difuzare a
beletristicii, a literaturii de specialitate şi a presei 83 • Cultivarea limbii presupune
în planul cercetării generale, la nivel european, o dezbatere a originilor şi
dezvoltării sale, stabilirea unor raporturi între diferitele limbi, care sunt funcţiile
şi scopurile folosirii sale 84 • Luminismul consacră o adevărată filosofie a cultivării
limbii, a cărei analiză este concretizată într-o amplă literatură de specialitate 85 •

80. Elemer Jancs6, Op.cit„ p.256.
81. Ibidem, p.249.
82. Domokos Kosary, Op.cit., p.31 o.
83. Lajos Csetri, A magyar nye/vrJjitas kora iroda/omszemletetnek nyelvfilozofiai alapjaro/, in lordalom es
feM/BgosodSs, cule.gera de studii îngrijită de J6zsef Sandor şi Andor Tamai, Budapest, 1974, p.229; Istvan
Szattvnăry, L fnfluenoedes /umit!Jres surla fonnationdela Hongrie, en Europe Centraleeten Europe Orientale. Actes
du Troisieme Colloque de Matratured 28 septembre -2 octombre 1975, Budapest, 1977, p. 203.
84. Lajos Csetri, Op.cit„ p.234.
85. Hans Arens, Sprachwissenschaft. Der Gang lhrer Entwicklung von der Antike bis zur Gegenwart,
Freiburg-Munchen, 1955; Theodor Benfey, Geschichete der Sprachwiessenschaft, Munchen, 1869; Ernst
Cassirer, Freihaeit und Form. Studien zur deutschen geistesgeschichte, Berlin, 1922; Eva Feisell, Die
Sprachephilosopihe derdeutschen Romantik, Tubingen, 1927; Michel Foucault, Les mots et Ies choses. Une
archeo/ogie des sciences humaines, Paris, 1966; Bem, 1934; Hans Georg Gadamer, Wahrheit unei Methode.
GnJnelziigeeinerphilosophischenHermeneuti~. TObingen, 1965; Paul Hankammer, DieSprache. lhrBegriffund
ihredeutungim 16. unei 17Jahrhunde~. Hildescheim, 1965; R.H.Robins, ShortHistoryofUnguistics, London,
1967; Vilmos Tolnai, A nyelvujitas. A nyelvujitâs elmelete es t<Jrtenete, Budapest, 1929; Ovid Densuşianu,
Histoire de la langue romaines, 1-11; Paris, 1902, 1938; Alexandru Rosetti, Boris Cazacu, Istoria limbii literare
româneşti, Bucureşti, 1961.
www.cimec.ro
Programul iluminist maghiar acordă o atenţie considerabilă cultivării

limbii, în contextul cercetării istorice, având o importantă semnificaţie, pentru că
până la aceea dată stadiul cercetărilor era cvasiinexistent 811 • Sunt şi păreri care
afirmă că în anii 70-80 ai secolului al XVIII-iea era deja cristalizată limba literară
maghiarăffl.
Aceasta este ambianţa în care Samuel Gyrmathi se formează ca cercetător
al istoriei limbii maghiare, pe de o parte sub influenţa programului iluminist, care
debordează după anul 1790, pe de altă parte prin contactul direct, la Gottingen,
cu mediile universitare germane. Profesorii săi: Schlozer, Hei ne, Hainbund îl vor
influenţa în dispreţul faţă de poveştile fantastice ale orientului turc, demonstrându-
i că acestea nu fac altceva decât să frâneze dezvoltarea oricărei limbi 88 .
Prima sa lucrare filologică este o gramatică a limbii maghiare, a cărei
publicare este susţinută financiar de Guvernul Transilvaniei, el fiind la acea dată
medicul şef al comitatului Hunedoara, ceea ce este menţionat pe foaia de titlu 89 •
În introducere motivează de ce a scris şi publicat lucrarea. Fericirea şi puterea
unui popor au la bază modul cum îşi dezvoltă limba. Argumentează cu evoluţia
istorică a Babilonului, Alexandriei, Atenei, Romei, Parisului Londrei şi, de
curând, - spune Gyrmathi - a Petersburgului. El însuşi consideră efortul ca pe
o datorie naţională 00 • Este evidentă legătura pe care o face între cultivare~ limbii
şi programul iluminist, în care educarea maselor este o componentă importantă.
În acelaşi timp ea este mai aproape de reformism. Aşa cum am mai precizat
Gyarmathi se cantonează în acest tărâm. Eucaţia, ca proces îndelungat,
presupune ea însăşi doar moderaţie, excluzând spiritul radical. Cu toate acestea,
modestia îl caracterizează, deoarece afirmă că gramatica sa era necesară,
ceea ce nu înseamnă că nu este perfectibilă 91 • Efortul său trebuie legat, fără nici
o îndoială, de activitatea „ Societăţii pentru cultivarea limbii maghiare din
Transilvania'~ condusă de Gyorgy Aranka 92 • Beneficiile realizate din vânzarea
gramaticii au intrat în fondul de susţinere a Teatrului .Maghiar din Cluj, toţi
socotind că acesta este mijlocul cel mai adecvat pentru cultivarea limbii 93 . În
cadrul.societăţii a mai fost prezentată, după un manuscris datând din anii 1791-
1792,94 o serie de puncte de vedere privind cultivarea limbii, stadiul îngrijiorător
în care se afla în acel moment. Se pare că este tot o lucrare a lui Gyarmathi, care
nu a văzut lumina tiparului din cauza lipsei de fonduri 95 •
, 86. Dornokos Kosâry, Op.cit., p.309.

87. lstvân, Szthmâry, Langue litteraire et reforme de la langue, în Les Lumieres en HongriB, en Europe
Centraleeten Europe Orientale, Actes du Deuxieme Colloque de Matrafiired, 2-5 octobre 1972, Budapest, 1975,
p.101.
88. Domokos Kosăry, Op.cit., p.520-521.
89. Sămuel Gyarmathi, Okoskodva tanit6 magyar nyelvmester, ElsO darab, Kolozsvăr, 1794.
90. Ibidem, p.V.
91. Ibidem, p.VI.
92. Elemer Jancs6, Az Erdelyi Magyar Nyelvmuvel6 Tarsa~ iratai, Bukarest, 1955, p.28-29.
93. Idem, A felvilagosodastol a romantikaig, p. 39-40.
94. A Magyar Nyelv Mivelesenek Sengeje. Apud Elemer Jancs6, Op.cit., p.39.
95. Ibidem.
www.cimec.ro
Deja în epocă efortul său este apreciat. J6zsef Benkă dorea să abordeze
aspecte ale scrierii protomaghiare, văzând însă că Gyarmathi a studiat problema
renunţă, după cum menţionează într-o scrisoare adresată lui Samuel Teleki,
datată 25 august 179596 • În istoriografia maghiară se remarcă efortul lui Gyarmathi
de a„maghiariza '1imba maghiară, la fel ca şi Janos Făldi în gramatica sa. Este
o consecinţă a afirmării mişcării naţionale magiare, în contextul luminist, al
epocii postiozefine 97 • Se pare că eforturile lor rămân fără ecou, pentru că la
Viena, în anul 1795, apare prin grija unui colectiv „Magyar Gramatika': în care
influenţa lucrărilor lui Gyarmathi şi Făldi este evidentă 98 • Domokos Kosâry este
chiar mai tranşant, apreciind că „ Okoskodva tanit6 magyar nyelvmester"
(Îndrumător pentru învăţarea limbii maghiare) este lucrarea care deschide
drumul cercetării lingvistice maghiare ulterioare 99 •
Lucrarea care îi dă o aură de savant, fiind recunoscută pe plan european
este „Affinitas ': o investigare istorică a limbii maghiare, o descoperire a
originilor sale şi înrudirea sa cu limba finlandeză 100 • Este evident că din anul
1795 se poate distinge o nouă etapă în activitatea sa ştiinţifică 101 • Cercetarea
originilor limbii este o carcateristică a investigaţiei lingvistice la nivel european,
din secolele, XVI-XVII, avându-şi antecedentele în identificarea tipologiilor, în
retorică. Secolul al XVIII-iea pune un accent mult mai mare pe comparaţie, aşa
cum este cazul lui Ludolf, de Llhuyd, Hervas şi Gyarmathi1°2 .Se ştie că iniţial
Gyarmathi nu a agreat ideea înrudirii limbii maghiare cu limba finlandeză. Cea
de a doua sa călătorie în Germania, stagiul petrecut la Găttingen, influenţa lui
Schlăzer sunt decisive în acest sens. Tot acolo îl cunoaşte şi pe cehul Dobrovsky,
cel care afirmase primul, într-un articol din ziarul „Magyar Hirmondo': că limba
maghiară este din aceiaşi familie cu limba finlandeză, fiind influenţat tot de
Schlăzer. Acesta a făcut investigaţii în Suedia şi Rusia, în acest sens. Filologul
german Buttner, cel care plănuia o vastă enciclopedie a limbilor vorbite la acea
dată în Europa, îl va influenţa şi el pe Gyarmathi să-şi înceapă cercetările pe
tărâmul lingvisticii comparate fino-ugrice 103 •
Perioada petrecută în mediile germane îl determină pe Gyarmathi la
diverse constatări şi, mai ales, comparaţii. într-o scrisoare datată 18 decembrie
1799, îl anunţă pe Gyărgy Aranka de aprecierile lingvistului Koch despre
„Affinitas "şi nu poate înţelege de ce acasă, în Transilvania, a avut de suportat
atâtea piedici şi nu şi-a putut finaliza planurile de cercetare lingvistică. Concluzia
sa este că în acest caz nu este de mirare cât de puţin se ştie în Europa despre
96. Zoltăn Eder, Op.cit., p. 98-99, Nota 177.

97. Lajos Csetrei, Op.cit., p.245.
98. Ibidem, p. 252.
99. Domokos Kosăry, Op.cit,. p.590.
100. Samuel Gyarmathi, Affinitas lingvae Hungaricae cum lingvis Finicae originis gramatice demonstrata.
Nec non vocabularia dialectorum tataricorum et s/avicorum hungarica comparata, GOttingen, 1799.
102. Georges Mounin, Histoire de la Linguistique des origines au X/X-e sit!Jcles, PUF, 1967, p. 167.
103. Lllszl6 Galdi, Op.cit., p.136; Elemer Jancs6, GyarmathiSamuel ismeretlen leve/ei, în „MagyarNyelv",
XL, p.359.
www.cimec.ro
Cluj, despre Transilvania 104 • Efortul său ştiinţific este considerabil pentru că
germanul Gabelentz, secondat de danezul Thomsen, ambii filologi, consideră
că „Affinitas"este o piatră de hotar în cercetarea modernă a limbii 105 . Chiar şi
peste un deceniu lucrarea sa se bucură de aprecieri. La 1O mai 1807, Mihăly
Balugyansky, într-o scrisoare adresată de la Sankt-Petersburg lui Ferdinand
Jakab Miller, arată că lucrarea făcută de Gyarmathi demonstrează, fără putinţă
de tăgadă, înrudirea limbii maghiare cu limba finlandeză 106 •
Gyarmathi, chiar după ce publică „Affinitas'~ are importante planuri de
viitor în privinţa cercetării lingvistice. Tot în scrisoarea adresată lui Aranka, la
24 ianuarie 1798, dezvăluie dorinţa sa de a alcătui un dicţionar explicativ al limbii
maghiare. Se ştie că la Viena, Bratislava, Gyor şi Pesta este bine poate discuta
cu renumiţi tipografi pentru definitivarea proiectului 107 •
Nu a abandonat ideea alcătuirii dicţionarului limbii maghiare nici mai
târziu. Dobrentei, într-o scrisoare datată 1ianuarie1815, trimisă de la Cluj lui
Kazinczy, îl informează pe acesta că dr. Gyarmathi îşi petrece la el fiecare
seară. Are în proiect o listare a neologismelor şi germanismelor pentru a putea
apoi să le găsească fiecăruia corespondentul în limba maghiară 108 • La scurt
timp, la 20 ianuarie 1815 , printr-o scrisoare, Kazinczy îl felicită pe Gyarmathi:
„ Eu Îţi recunosc şi Îţi respect meritele tale şi aştept totul de la tine 11109•
Filologia mahiară are antecedente în studierea interferenţelor lingvistice.
Laurentius Toppeltinus în „ Origines et occasus Transylvanorum" (1667)
analizează confluenţele de limbă maghiaro-italiene. J6zsef Benko are şi el
câteva contribuţii în acest sens. Păi Beregszăszi Nagy foloseşte metoda în
lucrarea sa „ Ueber die Aehnlichkeit der hungarischen Sprache mit den
morgenlaedischen"(1796), în care face însă multe confuzii. Mult mai exact este
Săndor Istvan cu lucrarea sa „Sokfele" (Caleidoscop, 1808) 110 • Proiectul lui
Gyarmathi este mai vechi pentru că el adresându-i-se lui Aranka, printr-o
scrisoare, la 14 iunie 1798, menţionează că doreşte să stabilească prin cuvinte
legăturile limbii maghiare cu limbile slave. El considera, atunci că în vocabularul
maghiar ar fi circa 700 de astfel de cuvinte 111 • Cercetătorii operei sale au constat
că el considera comparaţia ca cea mai bună metodă de cercetare a limbii1 12 •
Abia în anul 1816 reuşeşte să-şi definitiveze proiectul 113 • Lucrarea are o
prefaţă ce se constituie într-o expunere de motive privind necesitatea acesteia,
104. ElemerJăncs6, Op. cit„ în „MagyarNyelv", XLVI, p.248.

105. Miklos Zsirai, Op.cit., p.51 -52.
106. Lajos Tardy, BalugyanskyMihaly, Budapest, 1945, p. 213.
107. Lăszl6Găldi, Op.cit., p.143.
108. Lânos Văczy, Op.cit., voi. XII, p. 197.
109. Ibidem, p. 596; „En a te erdemeidet elismerem s tisztelem, s tOled mlndent vărok".
110. Zoltăn Eder, Op.cit., p. 112-113.
111. ElemerJancs6, Op.cit., în „MagyarNyelv", XLVI, p. 155-156.
112. Ferenc Kallai, Orvos Gyarmathi Samuel elete leirssa, Nemzeti Tărsalkod6. 1832, p.198.
113. Sămuel Gyarmathi, Vocabularium in que plurima hungaricis vocibus variarum lingvarum vocabulam
collegit, Betsben, 1816.
www.cimec.ro
sub forma unui dicţionar explicativ. El observă că limba este într-o permanentă
transformare, din varii motive. Cea mai importantă este tendinţa de perfecţionare
a limbii folosite, apoi permanenta modificare a habitatului 114 . Astfel, se pot
explica cuvintele turce, tătare, slave şi româneşti din limba maghiară. Unele
cuvinte dispar din uz, astfel că după un timp nimeni nu le mai înţelege 115 • Sigur
că explicaţiile sale pot fi acceptate doar parţial şi ele au un carcater unilateral,
pentru că nu observă că fiecare ţară privită ca teritoriu de locuire a unui popor
are zone de interferenţe, ce determină o influenţare reciprocă a limbilor vorbite
de fiecare popor în parte. Ceea ce este adevărat, limba maghiară are o
capacitate semnificativă de a adapta împumuturile în conformitate cu scrierea
şi pronunţia sa 116 .
Efortul său de investigare este considerabil pentru că foloseşte 34 de
dicţionare maghiare şi străine pentru a găsi originea cuvintelor, ceea ce pentru
perioada respectivă este o realizare filologică de excepţie . Demersul său este
111
profund şi pentru că este printre primii care observă existenţa celor trei dialecte
ale limbii maghiare: cea vorbită în secuime, cea vorbită în Partium, comitatele
din Transilvania cu excepţia celor secuieşti, şi cea vorbită în Ungaria. Miklos
Zsirai consideră că limba maghiară s-a dezvoltat dintr-un singur dialect 118 .S-ar
putea ca Gyarmathi să fi făcut o confuzie identificând dialectul cu graiul, ceea
ce evident este altceva. Dar şi Zsirai poate supralicita caracterul absolut unitar
al limbii maghiare vorbite în diferitele zone de locuire ale ungurilor.
Gyarmathi a avut în proiect şi realizarea unui „Kiss Szotar" (Mic -
dicţionar) ale cărui surse au fost gramatica lui Adami (1760) şi dicţionarul latin
al lui Cellarius. Astfel el reuşeşte formarea unei terminologii maghiare a lingvisticii
şi o frazeologie simplificată dar diversificată în funcţie de unele cuvinte mai
noi11s.
Ştiind că Gyarmathi a fost un moderat, ne face să presupunem că a fost
un om cumpătat. Toate acestea explică atitudinea sa favorabilă relaţiilor cu
românii, în general. Se pare că era în relaţii strânse de prietenie cu Ioan Piuariu
Molnar 120 . Nu se poate ca la aceasta să nu fi contribuit prezenţa comună în loja
masonică„ St. Andreas'tlin Sibiu, spiritul general al iozefinismului care favoriza
şi îndemna la relaţii amicale între români, maghiari şi saşi pe locuitorii
Transilvaniei. Avem date care certifică faptul că Samuel Gyarmathi cunoştea
bine limba română.Prin anii 1809-181 O i-a redactat fostului său elev Elek
Bethlen, un discurs în limba română cu ocazia recrutărilor din comitatulHunedoara
114. lbidem,p.lll.
115. Ibidem, p.IV.
116. Ibidem, p. VI.
118. Ibidem, p. 73.
119. Ibidem, p. 64.
120. Elemer Jancs6, A felvilagosodastol s romsntikaig, p. 40.
www.cimec.ro
pentru armata imperială 121 • În biblioteca sa avea două cărţi care atestă aceasta.
Prima este „ Valachisches Lesebuch"(Viena, 1793) iar a doua „ Catehismul cel
mare"(Cluj, f.a.) 122 • Anii petrecuţi în tinereţe la Zalău 123 , cei de maturitate la Deva
i-au accentuat sentimentul de prietenie faţă de români, păstrat şi la bătrâneţe.
În a doua călătorie în Germania, atunci când filosoful germen Buttner îi solicită
sprijin pentru obţinerea unei gramatici româneşti în vederea elaborării unei
enciclopedii lingvistice, îi cedează acestui exemplarul personal din lucrarea lui
Micu şi Şincai „Elementa Linguae Daco - Romanae sive Valachicae'" 24•
Ca ardelean era ferm convins că relaţia lingvistică româno-maghiară are
un caracter special deoarece ei coabitează pe acelaşi teritoriu, fiind astfel
inevitabile influenţele şi împrumuturile lingvistice 125 • Dacă privim comparaţiile
făcute cu limba română putem acepta afirmaţia că cercetările din „Affinitas"şi
„ Vocabularium"sunt mult mai importante decât par la prima vedere 126 , judecate
fie şi în contextul epocii publicării lor. Gyarmathi a determinat originea română
a următoarelor cuvinte din limba maghiară: ăfonya=afine; băcs, băts=baciu;
batuta=bătuta (dans popular); berbecs, bărbecs=berbec; beszerika=bis~rică;
bisziok, bosziok, buszujok=busuioc; brindza=brânză; cap, tzăp=ţap; cimbora,
tzimbora=simbriaş; csuma, tsuma =ciumă 121 ; deak, diak=cantor;
esztrenga=strungă; furulya, fujora=flueră; haricska=hritske (lb. română= poligon-
din lb.ukr. hrecka); izlot, zlot=zlot (din lb. poloneză - zlot); kaliba=colibă;
kaluger=călugăr; karica (la secui)=cătrinţă; kolak=colac (pâine în formă de
cerc) 128 ; kotyec=coteţ; kutuja, iskutuya, skutulya=cutie; male= mălai; maszkara,
maszkura=mască (din lb. albaneză); macsuka, matsuka= măciucă; nyeg6cos,
nyegotsos=neguţător; oka=oca (din lb. turcă); orda=urdă; pakular=păcurar,
păstor; pita=pită (din lb. sârbo-croată) 129 ; rezsnyce=râşniţă; rogosz=rogoz;
szcompia=scumpie; szokmany, szukmany=suman; t6ka= toacă;
tokâny=tocană 130
; zsităr, zsibtar =jitar •
131
.
Cercetarea linvistică ulterioară demonsrează că influenţa constatată de

Gyarmathi este reală ea fiind confirmată chiar de existenţa unor toponime
româneşti în Ungaria 132 •
121. Elek Csetri, Janos Dani, GyarmathiSSmue/,eletrajzShoz, in „Nyelvesirodalomtudomanyik6zlemt!Jnyek,

XVI, nr. 2, p. 343.
122. Attila Szab6, Roman k6/cs6nszavaink Gyarmathi SBmuel nyelvhasonlitasaban, in „Nyelv es iroda/om
tudimanyi k6ztemenyek", IV, 1960, 3-4, p. 313.
123. Elmer Jancvs6, Op. cit„ p. 40.
124. Idem, GyarmathiSamuelismeretlenlevelei, în „MagyarNyelv': XLVI, p. 62; Laszl6 Galdi, Op. cit„ p.
136; Ladislau Gyemant, Op. cit„ p. 112, Nota 178.
125. Laszl6 Galdi, Op. cit„ p. 338.
126. Attila Szab6, Op. cit„ p. 297.
127. Ibidem, p. 302.
128. Ibidem, p. 303.
129. Ibidem, p. 304.
130. Ibidem, p. 305.
131. Ibidem, p. 306.
132. Alexandru Rosetti, Istoria limbii române, Bucureşti, 1968, p. 442-423.
www.cimec.ro
Preocuparea sa pe tărâmul cercetării lingvistice nu l-a împiedicat să fie

solidar, ca un adevărat Aufklărer, cu cei care investigau din diferite perspective.
Îl recomandă pe Sândor Korosi Csoma profesorului universitar din Budapesta,
Lajos Schaedius, pentru a-l ajuta în tentativa sa de a pleca în Asia în vederea
descoperirii locurilor de unde au migrat maghiarii spre Europa 133 •
Ouă ce s-a întors din prima călătorie din Germania a colaborat la primul
ziar ungar „MagyarHirmond6'~ scos de Matyăs Răt (1749-1810) la Bratislava 134 •
În perioada 1789-1795 s-a ocupat şi de traduceri. Este vorba despre două
lucrări ale lui Henrik Juan Campee, „A fiatal Robinson" (Tânărul Robinson,
1793) şi „Amerikanak feltatalasarol" (Despre descoperirea Americii, 1794) 135 •
Prima se găseşte în biblioteca Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva. În
prefaţă menţionează că efortul său a fost dictat de considerente patriotice în
folosul tinerilor 136 •
Ca iluminist a fost, în mod firesc, un bibliofil pasionat. Colecţia sa de cărţi
s-a integrat după moatea sa în biblioteca Colegiului reformat din Zalău, păstrat
până astăzi1 37 •
La Cluj a activat cu dăruire pentru constituirea Muzeului Transilvaniei,
colaborând strâns în acest sens cu Gabor Dobrentei 138 •
A fost şi un pasionat al teatrului. Se apropie de acest fenomen cultural
când se afla la Bratislava, ca educator particular ..Revenind la Aiud va contribui,
se pare, la editarea unor piese de teatru. Aceste evenimente se petrec prin anul
1785, când funcţiona ca medic la Aiud, militând pentru construirea unui teatru
în această localitate 139 • Dobrentei chiar îl consultă, cercetându-i părerea asupra
traducerii făcute de el la „Macbeth"de Shakespeare 140 •
Am precizat că fiind un adevărat Aufklărer,nu pierde nici o ocazie de a
contribui la evoluţia Transilvaniei, pe diferite căi. Într-o scrisoare adresată lui
Aranka, la 23 decembrie 1796, îi comunică acestuia că a văzut câteva maşini
agricole în Germania. Gândul l-a dus imediat la puţin evoluata lui ţară, unde se
cultivă destul de mult in şi cânepă, care ar putea fi prelucrate mult mai uşor. A
vizitat şi fabrici de acest gen, s-a interesat asupra modului lor de organizare şi
despre funcţionarea maşinilor. Şi-a notat preţurile la cele care, crede el, ar putea
fi aduse în Transilvania 141 •
Un element oarecum pitoresc al vieţii sale ne permite şi mai mult să
afirmăm că Gy~rmathi, ca iluminist este un adept al înnoirii pe multiple planuri. La
133. Otto Nagy, Op. cit., p. 69.

134. Domokos Kosăry, Op. cit., p. 520; Otto Nagy, Op. cit., p. 15-16.
135. Elemer Jancs6, Op. cit., p. 39.
136. J .H. Campa, A fia tal Robinson, Edi!ia a treia germană, tradusă de Gyarmalhi Sămuel, publicată la Aiud
în anul 1830 la tipografia Colegiului reformat de către Fiedler Gottlried.
137. Otto Nagy, Gyarmathi Samuel Konyvei, în „Erdelyi Muzeum ·: XLVIII (1943), p. 332-342; Gyula Kincs,
A zilahi ref. kollegium k(Jnyvtar t(Jrtenete, in Ertesit(J az 189415 iskolai evre, Zalău, 1895, p. 223-229.
138. Vezi Elemer Jancs6, DObrentei Gabor, elete es munkassaga, Kolozsvăr, 1944.
139. RezsO Gălos, Ksrm8n J6zsef, Budapest, 1954, p. 44.
140. Elemer Jancs6, Op. cit. p. 64.
141. Idem, GyarmathiSamuelismeretlenlevelei, în „MagyarNyelv': XL, p. 362.
www.cimec.ro
11 mai 1784, la Bratislava, zboară cu un dirijabil, la numai o jumătate de an după

succesul fraţilor Montgolfier, din toamna anului 1783. Evenimentul este deosebit
pentru că la el participă şi cardinalul de Bratislava, deşi se ştie Gyarmathi este
reformat. Ziarul „Magyar Hirmond6", descrie pe larg evenimnetul epocii 142 •
Celebrul viitor iacobin, Martinovici, la Liov, în toamna anului 1784, încearcă şi
el o astfel de experienţă. E aproape sigur că auzise de încercarea lui Gyarmathi 143 •
Întreaga viaţă şi activitate a lui Samuel Gyarmathi demonstrează că el
este un reprezentant de seamă al iluminismului maghiar. din Transilvania. Opera
sa, prestigioasă, este receptată cu multă atenţie în epocă, fiind comentată
pozitiv în istoriogarfia română şi, evident, detaliat, în istoriografia maghiară.
Am considerat util ace~t demers privind viaţa şi activitatea sa pentru că
ansamblul operei sale este mai puţin cunoscut în istoriografia română, ea fiind
importantă şi în contextul inteferenţelor culturale iluministe româno-maghiare.
142. Idem, A felvilagosodsstol a romantiksig, p. 37.

143. Lăszl6 Găldi, Op. cit., p. 63.
www.cimec.ro
LA VIE ET L 'ACTIV/TE DE GYAllMATHI SAMUEL REPRESENTANT

DES LUMIERE DE TRANSYL VANIE .
RtJsumtJe
Toute la vie et l'activite de Samuel Gyarmathi demonstre qu'il est un remarquable representant
du siecle des lumieres hongrois en Transylvanie.
Son oeuvre prestigieux a ele accepte avec beaucoup d'attentlon a l'epoque,dans
l'historiographie roumaine el nottament dans l'historiographie hongroise.
L'article mel en evidence des aspects de la vie el de l'activite de cet intelectual, un peu connu
danş l'historiographie roumaine, mais qui est tres importante dans le cadre des influences
cultureles roumaines - hongroises, pandant Ies lumieres.
www.cimec.ro
www.cimec.ro
RELAŢIILE DINTRE ORTODOCŞI ŞI GRECO-
CATOLICI ÎN JUDEŢUL ALBA ÎN LUMINA
ÎNSEMNĂRILOR DE PE CĂRŢILE VECHI
ROMÂNEŞTI (SECOLELE XVIII - XIX).
Cătălin Rişcuţa
Fără îndoială, unirea religioasă a românilor transilvăneni cu Biserica

Romei a însemnat un moment de cotitură în dezvoltarea naţiunii române din
Transilvania. Ea s-a produs în virtutea necesităţii unui suport confesional
necesar monarhiei austriece pentru întărirea stăpânirii sale în această provincie
a lmperiului 1 •
Din perspectivă românească, unirea a fost receptată ca un prilej de
ridicare, de recunoaştere sub raport social, economic, cultural şi politic. La
nivelul popular, al masei, unirea nu este primită conştient ci este acceptată doar
datorită imposibilităţii de percepţie a adâncimilor de ordin dogmatic ale religiei.
Maselor, unirea nu le este explicată şi ele nu reacţionează atâta vreme cât nimic
din forma exterioară a desfăşurării cultului nu pare a fi afectat2 • Mişcările
împotriva unirii de desfăşoară doar la periferia provinciei, în teritoriile ce aveau
puternice legături cu spaţiul extracarpatic şi ele nu afectează viaţa religioasă a
comunităţilor din ţinuturile central-transilvănene.
Conscripţiile făcute încă din primele decenii ale veacului al XVIII-iea
dovedesc că nu toţi românii din Transilvania au aderat la unire 3 • Cu toate
acestea, până spre jumătatea secolului al XVIII-iea, viaţa religioasă în acest
spaţiu s-a desfăşurat, cu puţine excepţii, fără incidente deosebite.
Defecţiunile apar la 1744 odată cu periplul prin Transilvania al călugărului
sârb Visarion Sarai. Călugărul le spune românilor că religia lor, „legea
românească" a fost schimbată, că ei nu aparţin nici unei religii şi că primind
tainele preoţilor uniţi nu fac decât să se afunde în păcat 4 • Acţiunea lui Visarion
„dezorganizează întregul sistem al Unirii", două treimi dintre români
abandonând-o 5 • Vor urma 15 ani de continue frământări religioase. Agitatorii se
succed militând împotriva unirii. Drumurile făcute de ortodocşi spre Viena se
1. D. Prodan, Supplex Libellus Valachorum. Din istoria formării naţiunii române, Bucureşti, 1984, p. 136.
2. Ibidem, p. 140, 150; Zenovie Pâclişanu, Istoria Bisericii Române Unite, în Perspective, XIV-XVI, nr. 53 -
60, 1991 -1993, p. 41 -42.
3. Rezultatele conscripţiei din 1716 indicau existenta a 2260 preoţi uniţi şi 456 neuniţi ci. D. Prodan, op. cit.,
p. 150.
4. I. Lupaş, Studii, conferinţe şi comunicări istorice, voi. IV, Sibiu, 1943, p. 205.
5. Sorin I. Crişan, Vasile Dan Alb, Câteva aspecte ale ortodoxismului şi greco-catolicismului în Transilvania,
în prima jumătate a secolului al XVIII-iea, în Sargetia, XXV, 1992 - 1994, p. 286; vezi şi O. Bârlea, Unirea
românior (1697 - 1701 ), în Perspective, XIII, 1990, nr. 49 - 50, p. 53.
www.cimec.ro
612 Ortodocşii şi greco-catolicii în Alba
înmulţesc. Punctul culminant îl constituie mişcarea călugărului Sofronie de la

Cioara.
Curtea vieneză reacţionează slab în condiţiile în care trupele imperiale
erau angajate în Războiul de 7 ani. Acţiunile ortodocşilor aduc după sine Edictul
de toleranţă din 13 iulie 1759, dar şi trupele imperiale de sub conducerea
generalului Buccow.
Edictul amintit recunoaştea şi consacra o realitate-existenţa ortodocşilor
şi dreptul lor de a-şi exercita confesiunea. Conscripţiile ordonate de Buccow nu
fac decât să confirme existenţa acestei realităţi, iar „desmembraţia legii"
(dismembratio ecclesiarum) reprezenta acţiunea concretă de sancţionare a ei.
Revenind, prezentarea situaţiei existente în Transilvania până în cel de-
al treilea sfert al veacului al XVIII-iea se reflectă şi în evoluţia termenilor. Aşa
cum a fost remarcat, până la 1700 în Transilvania român însemna ortodox, iar
ortodox în viziunea catolică şi reformată însemna altceva decât creştin. Raportul
români-ortooocşi era mai degrabă sinonim cu „sectă grecească", „eretici" şi
„schismatici"6 •
Şi pentru români cei de altă confesiune sunt „papistaşi", iar cei care au
acceptat unirea religioasă s-au „uniat cu papistaşii" 7 • Atitudinea nu este
surprinzătoare, românii cunoscându-şi apartenenţa la „legea românească",
aceeaşi cu cea a românilor de peste munţi. Această „lege românească" a
constituit un cadru de manifestare a unităţii etnice şi le-a menţinut românilor
sentimentul apartenenţei la un spaţiu religios mai larg, la Ortodoxie. Acest
sentiment se manifestă prin solidaritate religioasă ilustrată de termeni precum
„Pravoslavie" sau „pravoslavnic creştin". Folosiţi încă înainte de secolul al
XVIII-iea, utilizarea lor este concludentă pentru atitudinea braşovenilor faţă de
actul unirii. Aceştia îşi plâng „fraţii cari au rătăcit din pravoslavie" 8 •
Ruperea unităţii religioase a românilor a avut drept rezultat apariţia de noi
termeni, fără a elimina terminologia veche. Spre deosebire de termenul
„pravoslavnici" care desemna pe membrii aceleiaşi comunităţi religioase, acum
apare o situaţie nouă, termeni precum „unit" şi „neunit" păstrând în continuare
o componentă religioasă, dar fiind meniţi să facă diferenţierea în cadrul aceleiaşi
etnii prin raportarea la un alt sistem confesional - catolicismul. Conotaţia
distinctivă, tranşantă, dovedeşte existenţa anterioară a unei conştiinţe etnice,
dispersată prin unirea cu Biserica Romei. Acest fapt arată că în secolul al XVIII-
iea, la rom~ni, conştiinţa confesională este supraetnică, opţiunea religioasă
dând naştere la două blocuri româneşti antagonice 9 • Conştiinţa etnică se
păstrează doar ca teren de separaţie pe criterii confesionale.
în ceea ce priveşte judeţul Alba, situat peste cea mai mare parte a fostului
6. O. Bârlea, op. cit. , p. 66; N. Bocşan, I. Lumperdean, I.A. Pop, Etnie şi confesiune în Transilvania (secolele
XIII - XIX), Oradea, 1994, p. 25 - 50.
7. Meda Diana Hotea, Manifestări ale mentalităţii colective ţărăneşti la mijlocul secolului al XIII-iea în
Transilvania, în Sargetia, XXI - XXIV, 1988 - 1991, p. 175.
8. S. Dragomir, Istoria dezrobirii religioase a românilor din Ardeal în secolul XVIII, voi. I, Sibiu, 1920, p. 36.
9. Vezi unele referiri la Meda Diana Hotea, op. cit., p. 173 şi Sorin I. Crişan, Vasile Dan Alb, op. cit., p. 285.
www.cimec.ro
comitat Alba, el s-a plasat chiar în centrul marilor frământări religioase din
secolul al XVIII-iea. Alba Iulia a fost locul de-desfăşurare a sinoadelor care au
hotărât unirea cu Biserica Romei 10 • Până la jumătatea deceniului cinci al
secolului al XVIII-iea, viaţa religioasă s-a desfăşurat fără mari incidente, dar
acţiunea călugărului Visarion a zguduit puternic unirea şi în această zonă.
Astfel, la 22 V 1745 sătenii din comitatul Alba declarau că „nicidecum nu vor
primi unirea, nici pe preoţii uniţi" 11 •
Aflat în apropierea Săliştii Sibiului, centrul luptei împotriva unirii, comitatul
Albei a fost permanent zguduit de repetate agitaţii religioase. Nici mişcarea lui
Sofronie nu a ocolit această.zonă, în comitatul Albei desfăşurându-se „cea mai
cumplită revoluţiune în contra unirei" 12 •
Împărţirea credincioşilor şi a bunurilor bisericeşti a relevat faptul că în
comitatul Albei existau, la 30 martie 1761, 3134 familii unite şi 14630 familii
neunite. Din cele 223 de localităţi ale comitatului existau 45 care nu aveau nici
o familie unită şi 13 preoţi în 12 sate fără nici un credincios unit 13 •
În acest context, putem spune că relaţiile dintre lumea ortodoxă şi cea
greco-catolică s-au desfăşurat în sens negativ luând, mai ales, forma unor
disensiuni.
Notaţiile de pe cărţile vechi româneşti consemnează aceste disensiuni
odată cu apogeul tulburărilor religioase. Astfel, pe un Ceaslov, (laşi, 1750) este
notat: „ 1760. Atunci s-au burzuluit Un(i)aţia pe supt marginile Bălgradului" 14 • Mult
mai consistente sunt informaţiile culese de pe un Miscelaneu manuscris: „Să
să ştie când au fost huliţi popi(i) di pri nu ţară şi din biserici şi era mare gâlceavă
în ţară. Era(u) ani(i) 1760, în zilele prea luminatului domn Petru Pavel Aaronu
Bistrai, arhiereu(!) Ardealului. Scris-am eu Popa Ioan din Feniş" 15 •
Rezultatele luptei împotriva unirii sunt consemnate cu multă amărăciune
de către Ioan Popovici, protopopul unit al Cibului: „Când s-a lăpădat sfânta unire
din toată ţara Arde(a)lului au fost anii 1760" 16 •
1o. Actul unirii este consemnat şi într-o toarte valoroasă însemnare de pe o carte veche românească:
„Svrâşitul Praznicarului. Scrisu-I-am eu, Popa Ioan in sat in Ţelna, in zilele Vl(ă)d(i)chii Atanasie, arhiepiscop
şi mitropolit a toată Ţ(a)ra Arde(a)lului, spre Silvaş, spre Şomleu, spre Făgăraş iproci, notarăş (fiind) Popa
Ghiorghe din Oaia, a toată Ţ(a)ra notarăş şi nouă protopop, carele nu osteni pre noi de nu scria, ce mai v(â)rtos
ne-(a)u dojenit şi îndemnat spre lucru de spăsenie ca un părinte purtătoriu de grije lucrurilor preoţeşti, depreună
cu cucernicul şi preacuviosul intru blânzie petrecătoriu părintele nostru milostiv vl(ă)dica Atanasie cari mare
nevoie şi dajde şi tărhat au uşurat de pre umărul preolilor cu tot soborul svân(t) de sub mâna milii svinliilor lor,
scriind cărţii de pace cum să fie una Roma vechie cu Roma nouă, precum au avut legătură într-o uniciune, precum
vei afla şi intru cântările lui Pairu şi Pavel într-această carte, preceperi c-au avut şi svinliile sale a propovedui
cum in Roma vechie aşa şi cu cea nouă. Fost-au indemnătoriu şi dătătoriu mai marelui svat şi svetnic părinţilor
noştrii pater Baroni, 1700, m(e)s(e)l(a) mai, 13 zile", ci. N. Dănilă.O însemnare din 13 mai 1700 despre unirea
românilor sub Mitropolitul Atanasie Anghel, in Viala creştină, V, nr. 20 (114), 1994.
11. I. Lupaş, op. cit., p. 221.
12. A. Bunea, Episcopii Petru Paul Aron şi Dionisiu Novacovici sau istoria românilor transilvăneni de Iii 1751
până la 1764, Blaj, 1902, p. 232.
13. Zenovie Pâclişan, op. cit., p. 221.
14. Doina Lupan, Lucia Haleganu, Cartea veche românească in biblioteca Muzeului de Istorie Alba Iulia (li),
in Apulum, XIII, 1975, p. 357.
15. FI. Dudaş, Memoria vechilor cărţi româneşti, Oradea, 1990, p. 220, nr. 382.
16. CI. A. Bunea, op. cit., p. 199.
www.cimec.ro
Măsurile Curţii vieneze pentru stăvilirea tulburărilor sunt consemnate şi

ele: „În anul 1761 (s)-a dat poruncă împărătească în toată ţara Ardealului a se
opri bisericile despre preoţii cei neuniţi şi despre oamenii cei neuniţi" 17 •
„Sinodul" ţinut de călugărul Sofronie la Alba Iulia în iarna anului 1761 este
amintit şi el: „Să să ştie decând au fost săboru la Bălgrad de preoţi neuniţi au
fos(t) la anul Domnului 1761 me(se)ţa fe(bruarie) în 8 z(ile)" 18 •
Distrugerea mănăstirilor, socotite centre de rezistenţă împotriva unirii,
generează o atitudine vehementă la adresa acţiunii generalului Buccow:
„Scrisamu eu Silvestru monahu cându au stricatunecredincioşii(s.n·.) mănăstirea
de la Râmeţ şi cea de la Geoagiu la anii 1762 în Augustu 23, într-o Sâmbătă, spre
perirea loru" 19 •
Aşa cum am arătat, Edictul de toleranţă consfinţea o situaţie existentă în
Transilvania şi anume împărţirea românilor în două comunităţi confesionale.
Numirea unui episcqp pe seama neuniţilor conferă celor două confesiuni o
organizare şi o ierarhie proprie. De acum, făcând parcă abstracţie de ceilalţi,
fiecare se raportează la propria ierarhie şi îşi consemnează propriile evenimente:
, ,Această carte a dat-o Ioan Popov.ici din Bucium 1763 fevruarie 28 de zile, fiind
episcop neunit Ţării Ardealului Dionisie Novacovici de la Buda"20 , sau „La anii
Domnului au venit vlădica Ghedeon la popor, 1786 meseaţa octombrie 12
zile" 21 •
Schimbările în fruntea ierarhiei ortodoxe sunt consemnate fără nici o
omisiune: „( ... ) în vremea aceea era cursul anilor 1796 aprilie 1, fiind stăpânitorul
tronului împăratul Austriei Franţiscus al doilea şi sub vlădicia domnului Gherasim
Adamovici, episcop neunit de legea rrecească al Ardealului care la 31 aceştii
luni întru Domnul au şi răposat în scaunul său din Sibii ( ... ) 1122 sau „La anul 1847
s-au arătat Arhiereu Andrei Şaguna în Marele Principat al Ardealului, pe uliţa
grecească neunită adecă în Transilvania" 23 •
De ambele părţi se încearcă încurajarea şi întărirea propriei biserici.
Acţiunea de convertire a noi credincioşi, dar şi de edificare este sugestiv
lustrată de o însemnare culeasă de pe un exemplar al Chiriacodrominuluide la
1699: „Această sfântă şi D(u)m(ne)zeiască Poucenie iastea Popii Văsălie din
Şpring dată nouă în câtva vreme a sluji sau a propovedui Tâlcuiala sf(i)nti
17. Deşi
dintr-un spaţiu adiacent (Şoimuş, jud. Mureş), notăm însemnarea ca având un caracter general ci.
FI. Dudaş,
op. cit., p. 222, nr. 389.
18. însemnare de pe un Straşnic, ci. Valeriu Literat, Două biserici din Ţara Oltului, în ACMI, I, 1926- 1928,
p. 239.
19, Însemnare de pe un Octoih ci. Eva Mârza, Coleclia de carte veche de la Râmeţ, in Apulum, XXIII, 1986,
p. 199.
20. Doina Lupan, Lucia Haţeganu, Cartea veche românească in Biblioteca Muzeului de Istorie Alba Iulia (I),
în Apulum, XII, 1974, p. 392. ·
21. Ibidem, (li), p. 357.
22. Doina Lupan, Cartea românească veche in colecţia liceului mixt Sebeş li. Catalog, in Apulum, XX, 1982,
p. 508.
23. Ioana Crislache Panait, Consideraţii privitoare la prezenta in Transilvania a tipăriturilor bucureştene din
veacul al XVII-iea, in BOR, XCIX, nr. 3 - 4, 1981, p. 337.
www.cimec.ro
Evanghelii celor ce vin în credinţa sfintei ouniri. Scris-am popa Ion din Draşov,
18 mai 1763"24 •
Desigur, fiecare dintre cele două părţi îşi are proprii susţinători şi, în
aceste condiţii, orice ajutor este binevenit: , ,Acest Minei al Iunei lui septe(m)vrie
în preună cu ceale 11 Mineie a lunilor 1-ău dăruit Părintele Neofit Arhimadrit(ul),
Paroh(ul) kompaniei Grecilor din Sibiu Sf(i)ntei Biserici Neunite din Bălgrad
Hramul Bunei Vestiri( ... ). S-au scris de mine Nicolae Raţiu Protopop(ul) Neunit
şi Parohul în oraş(ul) Belgrad. 1797"25 sau „Această carte iaste a Bisericii
Ou nite din Zlatna, nu pe bani luată şi dăruită de Excelenţa sa vlădica Ioan Bobb
diae 29 lunii 1813. Gheorghie Anghel Paroh al Blajului şi profesor crăiesc" 26 •
Urmărindu-şi scopurile politice şi Curtea vieneză contribuie la înzestrarea
bisericii greco-catolice: „Această Evanghelie s-au dat din crăiasca milă prin
episcopul Iacob Aron vicăraşul Ep(isco)piei Făgăraşului pe seama beserecii cei
unite din S(as) Sebeş, Blaj, 1771, maiu, 19" 27 •
În ceea ce priveşte terminologia folosită, ea ne relevă forma de concentrare
pe criteriul confesional a întregii comunităţi româneşti. La o privire mai atentă
putem distinge însă două nivele de percepţie a conţinutului termenilor unit şi
neunit. Astfel, în accepţiunea curţii vieneze categoriile unit-neunit conţin, pe
lângă conotaţia confesională şi dimensiuni politice şi militare. Termenii unit-
neunit sunt cultivaţi şi folosiţi de către autorităţi în virtutea principiului „divide et
impara", având însă rolul de a realiza diferenţierea între supuşi nu numai din
punct de vedere confesional.
Dacă în ceea ce priveşte domeniul politic rezultatele unirii religioase sunt
mai greu de surprins, în domeniul militar evoluţia raporturilor este mult mai
evidentă. Astfel, într-o scrisoare adresată de către ministrul Ferd_inand Konigsegg
Erps episcopul Petru Pa'\lel Aron în preajma izbucnirii Războiului de 7 ani, se
arată că prin sprijinul pe care l-ar da curţii episcopul şi-ar câştiga mari merite,
iar „clerul şi naţiunea română" s-ar arăta vrednică de privilegiile dobândite şi de
cele ce le va primi 28 • Deşi în toiul frământărilor religioase, „naţiunea română"
însemna încă, în accepţiunea oficială, naţiunea română de confesiune greco-
catolică.
După
175'9 atitudinea se modifică în mod semnificativ. Este relevantă, în
acest sens, părerea generalului Buccow privind înfiinţarea regimentelor
24. Eva Mârza, Doina Dreghiciu, Cartea româneascâ veche în judeţul Alba. Secolele XVI - XVII. Catalog,
Alba Iulia, 1989, p. 107 - 108.
25. Eva Mârza, Protopopul Nicolae Raliu şi colecţia de carte românească veche de la biserica „Buna
Vestire" din Alba Iulia, în Îndrumătorul pastoral, li, 1978, p. 124.
26. Eva Mârza. Tipărituri româneşti vechi în biblioteca parohiei ortodoxe române de la lghiu (jud. Alba). în
Îndrumătorul pastoral, IV, 1980, p. 149.
27. Doina Dreghiciu, Cartea veche românească pe Valea Sebeşului, în Apulum, XIX, 1981, p. 491.
28. A.Bunea, op. cit„ p. 266.
www.cimec.ro
grănicereşti. în viziunea sa, doar românii uniţi puteau să beneficieze de situaţia

privilegiată conferită de încorporarea în aceste unităţi militare 29 •
Mai remarcăm faptul că, deşi subordonate confesionalului, componentele
noţiunilor unit şi neunit se află într-o strânsă interdependenţă, avantajele
militare dobândite de monarhia austriacă prin înfiinţarea graniţei transilvănene
fiind completate de misiunea acestor regimente de a asigura triumful catolicismului
în provincie30 •
Pe celălalt palier de percepţie, la nivel popular, termenii îşi păstrează doar
conotaţia strict (confesională) religioasă. Astfel, numirile unit sau neunit apar
constant, fiind repetate uneori ostentativ, ca un titlu menit să facă distincţia în
opoziţie cu cei din afara comunităţii confesionale. Nivelele constitutive pornesc
de la individual spre colectiv, în ordine ierarhică: „Achim Borza neunit, este a
lui din Homorod"31 sau „Scris-am eu Gheorghe Cutean, cantor la Oarda de Sus
neunit" 32 sau „Nicolae Coman, dascăl neunit (în) Maierii Bălgradului" 33 •
Aceeaşi formulare apare şi în cazul preoţimii: „Popa Nicolae, neunit la
Bălgrad întărit („.) 1767" 34 • Remarcăm doar că o astfel de formulare reprezintă
şi o mărturie adresată propriilor credincioşi după ce la 17 44 sătenii îşi somau
preoţii să spună cărei confesiuni aparţin 35 •
Uneori termenii apar asociaţi cu funcţii ierarhice. lată, de pildă, cum se
reflectă ei în titulatură: „ Ioan Popovici, protopop neunit Cibului, an 1768, aprilie
13"36 sau, în acelaşi an „Ioan Popovici, propovăduitorul şi oblăduitoriul episcopal
neunit sat Cib 1768, mai 29 de zile" 37 sau „Ioan Popovici, paroh şi vicariu
neuniţilor („.) 17 septemvrie 1784"38 •
Deşi diferenţele de dogmă sunt mai greu percepute şi cartea capătă o
dimensiune confesională. Această dimensiune confesională nu-i este însă
conferită printr-o analiză dogmatică ci prin integrarea ei într-un spaţiu confesional.
Astfel, biserica şi cartea sunt cele două componente în cadrul cărora şi prin care
se valorizează comunitatea. „Sfânta carte" este donată „sfintei biserici":
„Această sfântă carte anume Triod easte a sfintei Biserici neunite din Cetea
(„.). Nicolae Raţiu, protopop neunit al Bălgradului în anul 1794 iulie 10"39 •
29. CI. Carol Golner, Regimentele grănicereşti din Transilvania 1764 - 1851, Bucureşti, 1973, p. 29.
30. Ibidem, p. 25 şi urm.
31. Doina Lupan, Lucia Haţeganu, Cartea veche românească.in biblioteca Muzeului de Istorie Alba Iulia, (V),
în Apulum, XVII, 1979, p. 423.
32. Ibidem, p. 401.
33. Ibidem, (I), p. 385.
34. FI. Dudaş, op. cit., p. 231, nr. 422.
35. La 1744 sătenii din Cacova (jud. Sibiu) mărturisesc că „nu fliu nimic de vreo schimbare de lege sau în
vechea pravilă a celor 318 sfinţi Părinţi; rămân deci în vechea lege românesacă şi nu vor să ştie de absolut nici
o schimbare, cerând însă preotului lor Ciucur să spună este unit sau nu? Dacă ar fi unit au ei alţi oameni potriviţi
pentru preoţie, mai ales că biserica şi cărţile-s proprietatea lor". Situaţii similare sunt şi la Oria! şi Sălişte ci. I.
Lupaş, op. cit., p. 209 - 21 O.
36. FI. Dudaş, op. cit., p. 229, nr. 415.
37. Doina Lupan, Lucia Haţeganu, op. cit., (V), p. 424.
38. Ibidem, (I), p. 382.
39. Eva Mârza, Cartea veche românească pe Valea Gălzii jud. Alba (Catalog), în Apulum, XVII, 1979, p. 352.
www.cimec.ro
Aşadar, biserica ocupă un rol central în viaţa comunităţii, iar specificaţia

unită-neunită este importantă, ea având un dublu rol. în primul rând ea
desemnează apart13nenţa confesională dar, în acelaşi timp, este şi un bun al
comunităţii structurate confesional. Ea capătă valoare de simbol fiind dobândită
fie prin „desmembrarea legii" în urma confruntărilor religioase, fie printr-un greu
efort material al sătenilor în perioada următoare. Nu în ultimul rând, specificaţia
are şi o minoră conotaţie de identificare topografică: „Această Carte cu numele
Apostol ( ... )au dat de pomeană la Sfânta Biserică din Sebiş care iaste neunită
( ... ). Anul 1792, 26 decembrie, Ioan lovan, zugrav din Orăştie" 40 • Aşa cum am
arătat, apartenenţa bisericii este şi mai clară prin referirea la comunitate:, ,Acest
sfânt Apostol ( ... ) l-am dăruit sfintei biserici la Ciugud a neuniţilor ( ... ) august
1787"41 •
După cum am spus, nivelele constitutive ale comunităţii confesionale
pornesc de la individual spre colectiv. Şi aici întâlnim o ierarhie ce înglobează
mai multe paliere cantitative: „( ... ) să se ştie ctitorii acestei sfinte Evanghelii
care au cumpărat şi au dat de pomană laoamenii(s.n.) cei neuniţi din Oaia( ... )
1762"42 sau „Această Sfântă şi Dumne(zeiască) Leturghie ( ... ) o au dăruit
bisericii din satul Decii în partea neunită ( ... )" 43 sau „Avram Moga, paroh la
obştea (s.n.) neounită din Sas Sebeş ( ... )" 44 • Şi în ceea ce priveşte preoţimea
individualul este integrat colectivului: „Acest Catavasieriu iastea sfintei biserici
din Maierii Bălgradului ac/eru/ui(s.n.) neunit de supt hramul sfintei Troiţe ( ... )" 45 •
Aşadar, comunitatea confesională se detaşează pe fondul mai larg al comunităţii
săteşti. Există însă şi exemple în care comunitatea este solidară: „în ştiinţă să
fie că acest Straşnic este a satului Cib neunit a bisericii sfântului Nicolaie anu
1798 în 1O martie"46 • Şi din această poziţie de solidaritate confesională se face
raportarea la alte comunităţi: , ,Vingardul lângă Dai a Română şi lângă Ghirbomu
unit"47 •
Şi în ceea ce îi priveşte pe greco-catolici notiţele sunt la fel de numeroase
şi aproape identice ca formulare.
Distincţia se făcea şi în domeniul învăţământului. După ce în primele
decenii după unire greco-catolicii au fost opriţi de a-şi da copiii la şcoală
împreună cu cei ai ortodocşilor, după 1760 împărţirea este tranşantă aşa cum
o dovedeşte-existenţa dascălilor fiecărei confesiuni:.„Această carte este a lui
40. Doina Dreghiciu, op. cit., p. 495.

41. Doina Lupan, Lucia Hateganu, op. cit., (I), p.'376.
42. Ioana Cristache Panait, Monumentul românesc de la Oaia (jud. Alba), valoarea sa istorică şi artistică,
în Îndrumătorul pastoral, VI, 1982, p. 134.
43. Doina Dreghiciu, op. cit., p. 496.
44. Lucia haţeganu, Cartea veche românească în biblioteca Muzeului Unirii din Alba Iulia (IV), în Apulum.
XV, 1977, p. 383.
45. Doina Lupan, Lucia Haţeganu, op. cit., (li), p. 365.
46. Ibidem, (V), p. 411.
47. Ibidem.
www.cimec.ro
Nicolae Munteanovici Dascăl neunit la Biserica Maerilor din Bălgrad, 1838,

4 August" 48 sau în acelaşi spaţiu „( ... ) Comes Samuielii Cantoru şi Dascăl
unit Maieriloru Bălgradului ( ... ) 1850 August 12 ( ... )" 49 •
După 1790, odată cu cristalizarea conştiinţei naţionale apar şi încercări
de reunificare a bisericii. în acest contŞ.xt, se pare că românii realizează că
termenii unit-neunit reprezintă elemente de distincţie între ei. Astfel, la
întrunirea fruntaşilor ortodocşi de ta Sibiu din 1797, desfăşurată sub
conducerea aceluiaşi vicar Ioan Popovici, se propune înlăturarea denumirilor
odioase de „unit", „neunit", „schismatic" 50 • La un alt nivel, după mai bine de
o jumătate de secol, consemnăm o foarte sugestivă expunere a situaţiei.
Este vorba despre corespondenţa purtată de P. Vasici cu G. Bariţ. Primul
nota la 12/24 aprilie 1851: „Drept aceea nu e mai mult îndoială că noi stăm
în ajunul dezbinării naţionale totale şi că în scurt timp nu ne vom întreba de
suntem români, ci uniţi sau neuniţi ( ... )" 51 • Putem remarca, desigur, că în
viziunea populară termenii unit şi neunit nu au aceeaşi conotaţie naţional
politică, ei fiind percepuţi ca atare doar la nivelul elitei intelectuale.
Totuşi, ca urmare a acestor demersuri, dar mai ales a unei mai bune
pregătiri religioase, dogmatice, la sfârşitul secolului al XVIII-iea şi începutul
secolului al XIX-iea, apar termeni noi precum greco-răsăritean, greco-
oriental, greco-ortodox, ortodox sau greco-catolic. Nici termenii vechi (unit-
neunit) nu dispar ci coexistă cu cei nou enunţaţi. Aceştia se deosebesc însă
substanţial de cei vechi, având un puternic substrat dogmatic-religios. Ei nu
mai denumesc opţiunea ci indică starea confesională a individului.
Şi această situaţie se manifestă doar la nivelul elitei. în vocabularul
masei termenii unit şi neunit se păstrează în virtutea tradiţiei şi a unei
stereotipii de ordin mental şi lingvistic, dar conţinutul lor este „împrospătat"
de memoria colectivă sau de disensiunile ivite din viaţa cotidiană. Acceptarea
unirii nu a fost trecută cu vederea, astfel încât la jumătatea secolului al XIX-
iea (Craiva, 1854), consemnăm: „Această carte s-au legat ( ... ) cu toată
cheltuiala adevăraţi/or creştini (s.n.). S-au scris prin mine, Parohul aceştii
Biserici de leata răsăritului. Atanasie Popov(ici) paroh" 52 •
48. Lucia Ha!eganu, Manuscrise de provenienţă locală din biblioteca Muzeului Unirii din Alba Iulia
(Manuscrisele lui Nicolae Munteanu), în Apulum, XX, 1982, p. 262. De remarcat este faptul că Nicolae Munteanu
se dovedeşte a fi şi un bun latinist: „Finitum est per Nicolaum Muntyanovits Non Unitus Normalis Docens A.
Carolinensis".
49. Eva Mârza, Colecţia de carte veche de la Biserica ortodoxă română Maieri li Alba Iulia, în Apulum, XV,
1977, p. 362, nr. 7.
50. La aceeaşi întâlnire se arată că „neînlelegerile confesionale există în sânul poporului român nu atât din
cauza dogmelor ci mai mult din cauza numirii" cf. I. Lupaş, op. cit., voi. I, p. 401 - 402; vezi şi N. Bocşan, I.
Lumperdean, I. A. Pop, op. cit., p. 85 şi urm.
51. Baril şi contemporanii săi, voi. li, Bucureşti, 1975, p. 32, cf. N. Bocşan, I. Lumperdean, I.A. Pop, op. cit.,
p. 154.
52. Doina Dreghiciu, Legători de cărţi consemna li în însemnările olografe de pe tipărituri româneşti vechi din
judelui Alba (secolul al XVIII-iea şi prima jumătate a secolului al XIX), în Sargetia, XXI - XXIV, 1988 - 1991, p.
200.
www.cimec.ro
Cătălin Rişcu1a 619
Memoria colectivă este cea care păstrează frânturi ale momentelor

dramatice consumate între cele două comunităţi confesionale:, ,Această sfântă
şi Dumnezeiască Pravilă este a sfintei biserici Greco Orientale din Cioara
răr:•.1să de la Mănăstirea din Plaiu Cioara care s-au stricatu de la anu lu 1788 prin
zavista unitziloru (s.n.) de pe acelu timpu" 53 •
De-a lungul vremii nu au lipsit nici excesele cum ar fi cumplite blesteme
la adresa „dezbinătorilor de biserică" 54 •
Deşi are ca sursă un incident din viaţa de fiecare zi, însemnarea următoare
este relevantă prin atitudinea şi convingerile ilustrate: ..în anulu 1866 în 11
Ianuarie sau întâmplatu pentru unu mortu, între popa Gr. Catholicu şi între popa
Gr. Oreentalu ambii dein Alba iul ia, de la Maeri cel dein antâiu Pavelu Kerestheşiu
şi al doilea Nicolae Munteanoviciu, pentru engropaciune: celu dein taiu au disu
ca mortul se ţine de Beserica Gr. Catolica, şi alu doilea au disu că se ţine de
Beserica Gr. Orientală; celu unitu popa sau dusu la Mortu şi au împlinit oficiulu
până în sfârşitu, după cum au avutu întâietate şi totu odată şi dreptu lu, alu doilea
popa neunitu dupa finea slujbei făcute au venitu cu prapori şi încă cu unu popa
neunitu dein comuna Limba: ore de ar fi fost popa unitu fara invaţiatură ca cela
neunutu ce ar fi urmatu dein lucrulu acesta prostu, una crunta bataia între
poporulu unitu şi neunitu, care numai aşteptau de la popa se mişte gura. Popa
unitu pastoriu credinciosu nu au vrutu peri rea poporului seu şi au lăsatu pe popa
neunitu de au îngropatu mortu. Basilius Vesanuss docente". 55
înainte de a încheia se impune să subliniem că, în general, evoluţia
termenilor religioşi defineşte evoluţia vieţii religioase a românilor transilvăneni.
Terminologia ilustrează, ca şi celelalte ştiri cu caracter religios, o slabă receptare
a prozelitismului confesional şi absenţa aproape totală a toleranţei religioase.
53. Eva Mârza, Doina Dreghiciu, op. cit„ p. 117 - 118.

54. Notăm o însemnare dintr-un spajiu învecinat (jud. Bihor), dar care, probabil, nu constituie un exemplu
singular: „Oanţă Toma cu muiare(a) lui cu Tudura, începătorii dezghinării de biserică, Maria Gavril loneasă cu
bărbatul ei, cu Ioan, şi toată casa lor, carii au urmat Tomii şi Tudurii. Către aceste, Copos Flore spurcatul, şi
Indrieş, fecior de ghilcoş, cu muiere(a) lui, descânlătoare, Mărie, şi sunt cu dânşii, cu loţi ori câji au fost cu
aceşte(a) la un gând („.) anatema, anatema, anatema, să vie pre dânşii toate blăstămăturile câte au scris Moisei
proroc la a doua lege, tremurare(a) lui Cain şi stricăciune(a) lui Ghiepri(?) şi altele mai multe fără de număr.
Ţarinile, viile şi totă agonisita lor să nu dea ro(a)de la vreme, ce sărăcie, lipsă, foame şi tot feliul de rău să nu
înceteze dintre dânşii, în veci, ce blăstămat să !ie pământul intru lucrurile lor şi inlru scârbe să mănânce
dintrânsul intru toate zilele sale, spini şi pălămidă să crească şi să rodească intru toate zilele vieţii sale (.„).
l-am blăstămat ca să !ie blăstămaţi şi orice feliu de om au fi acela ce ar zice cuvânta împotriva acestor să fie şi
acela părtaş osândelor câte s-au scris şi câte s-au uitat, iară mie dumnezeiască dreptate să-mi răscumpere tot
felul de strâmbătate câtă mi-au făcut oamenii ce s-au scris intru această carte sf(â)ntă, Evanghelie, şi în loculu
relelor ce am răbdat de la ei să-mi dea D(u)mnezeu bine, în locul scârbelor, mângâieri, în locu de ruşine, cinsle,
în loc de trudă, odihnă, ticnă şi viajă cu dulce („.). Scris-am în anii 34 din viaţa mea, anul 1781, apri(lie) 12,
smeritul intre preoţi popa Gavril, când am fost paroh în Ciuleşti" cf. FI. Dudaş, op. cit„ p. 240 - 241.
55. Eva Mârza, Colecţia de carte veche de la Biserica orlodoxă română Maieri li Alba Iulia, în Apulum, XV,
1977, p. 365, nr. 22.
www.cimec.ro
Cu totul alta este viziunea la nivelul elitei intelectuale unde problema

naţională (implicit cea religioasă) este pusă încă de la sfârşitul secolului al XVIII-
iea de pe poziţii unitare. 56
Colaborarea nu lipse!lte nici la nivelul popular, deşi exemple precum cel
consemnat în notaţia următoare sunt foarte rare: „Să să ştie că această sfântă
carte o a luatu de pomeană pe seama besearicii ( ... ) cea unită din Valea Bulzii
( ... ). Valea Bulzii la anul 1832 die 27 Martii. Şi s-au cinstit această carte de
Cărăban Ioan parohul neunit". 57
5&. O. Prodan, op. cit., p. 415 - 417

57. Doina Lupan, Lucia Hateganu, op. cit., (V), p. 406.
www.cimec.ro
THE RELA TIONSHIP BETWEEN THE ORTODOXS ANO THE GREEK -

CATHOLICS IN THE ALBA /ULIA COUNTY FROM THE.OLD
ROMAN/AN BOOKS
(THE XVl/fTH - X/X'H CENTURIES).
Abstract
The union of a part of the Romanians with the Church of Rome had deep consequences. The
act of union led to the break of an ethnic unity whose structura had been based on religious
criteria. This reality is illustrated by the the terms used in the notes from the old romanian books
to designate the confessional belonging, more important than the ethnic one.
The notions united and noi united (with the Church of Rome) stand for the religios option of
.the individual or of the community. These terms point to the evolution of the connections,
generally hostile ones, between the members of the two confessional communities.
By the end of the XVIII"' century and by the beginning of the XIX"' century new terms as:
Ortodox, Greek-Eastern, Greek-Oriental or Greek-Catholic appeared, terms which strictly denote
the individual's religious state and option. This evolution proves the increasing importance of the
national unity over the confessional belonging.
Al the same time, the notes on the books mirror the contacts between the members of the
communities in everyday lile.
By analysing the notes and the terminology used in these books, structures of the religious
mentality can be•reconstituted.
As a conclusion, we may say that the terms as well as the other aspects revealed by the notes
which can be found in the old romanian books, reflect the complexity of the religious lile of the
romanians living in Transylvania across the XVlll'h and the XIX'h centuries.
www.cimec.ro
www.cimec.ro
PORTRETISTICA ÎN PICTURA
ŢĂRĂNEASCĂ PE STICLĂ
Adrian - Silvan Ionescu
Tehnica sofisticată a artei populare, aflată mai de grabă la graniţa cu arta

cultă (prin materialele folosite - culori industriale, folie de aur-, prin prezenţa
inscripţiilor şi prin unele surse de inspiraţie instituite de maeştri consacraţi şi de
stiluri puternice ale epocilor anterioare sau chiar a celei contemporane - gotic,
baroc, neoclasic, academist) decât în sfera artefactului anonim, soră cu pictura
de şevalet de la care a împrumutat maniera de lucru, pictura pe sticlă practicată
de meşterii ţărani transilvăneni nu a fost cercetată decât din punct de vedere
etnografic, descriptiv şi, uneori, comparativ. Ori tocmai aici se impune cu tărie
o analiză interdisciplinară în care să primeze mijloacele criticii de artă. Trebuie
avută în vedere compoziţia, desenul, cromatica, gestica şi veşmintele, decorul
şi arhitectura, peisagistica şi portretistica. Pictura pe sticlă este, ca oricare alt
gen artistic, un obiect estetic pe care trebuie să-l privim ca atare, făcând
abstracţie de finalitatea pentru care a fost creată. Chiar în epocă, devoţiunea
mistică căreia ii fuseseră hărăzite iniţial scade cu timpul, primatul fiind luat de
factorul hedonistic: micile şi sumbrele icoane destinate doar adulaţiei sunt
înlocuite, pentru fastul interiorului, de marile compoziţii cu personaje multe şi
cromatică bogată, pe care nu se uita înscrierea, alături de semnătura meşterului
- desigur unul foarte renumit - şi numele donatorului precum şi preţul (ce, fiind
suficient de mare dacă era vorba de o comandă specială cu patronul casei sale
sau cu o temă mai rară, devenea o formă de validare a statutului social al
acestuia în faţa comunităţii). Icoana îşi pierde treptat importanţa apotropaică şi
taumaturgică, deci praxiologică - de unealtă de invocare, ca oricare alta din
gospodărie, aşa cum fuseseră moştenite ustensilele destinate practicării cultului
religios încă de la primele trepte de civilizaţie şi de conştientizare ale omenirii;
pe prim plan trece axiologia, necesitatea suprastucturală. Icoana îşi păstrează
în configuraţia locuinţei poziţia tradiţională în colţul camerei, dar se alătură
celorlalte elemente decorative ale ei: ştergare, scoarţe, frize de farfurii etc. Cel
mai elocvent exemplu pentru mutaţia valorică ce o cunoaşte icoana este
înlocuirea formei sale clasice, pe lemn şi sticlă, cu litografii mai bogate cromatic,
mai „realiste" (adică influenţate de neoclasicism, cu volumetrie şi detalii
abundente, cu frumuseţi atice şi priviri blânde, dar voit contaminate de catolicism
pentru ca aceasta să se infiltreze în iconografia ortodoxă), şi mai la modă, deci
mai frumoase. Acestui fapt datorăm, într-o oarecare măsură, tranzlaţia icoanelor
de la sat la oraş, în muzee şi colecţii particulare, şi salvarea lor de la o iminentă
pieire în locurile improprii unde fuseseră aruncate de foştii proprietari cărora nu
le mai puteau satisface necesităţile estetice, de poziţie socială şi de convingere.
www.cimec.ro
624 Portretistica ţărănească pe sticlă
În analiza plastică ce o suscită pictura pe sticlă trebuie acordat un loc

important şi portretisticii, chiar dacă aceasta nu avea pentru creatorii ei înţelesul
pe care i-l dăm noi astăzi. Nu este vorba de o portretistică stricta-sensu fiindcă
pentru meşterul ţăran era de neconceput ca cineva să-i pozeze - deci nu avem
de-a face cu un mimesis ca la artistul cult ce porneşte de la un model - ci de la
elemente disparate de portret pe care el le încheagă în chipurile sfinţilor săi.
Excelent observator al celor ce-l înconjoară - şi în special al consătenilor ale
căror gesturi şi veşminte le surprinde cu imediateţe în compoziţiile sale -
iconarul nu putea rămâne insensibil la figurile şi expresiile acestora, pe care le
va folosi cu aceeaşi vervă la personajele biblice. De aceea acestea apar perfect
individualizate şi recongnoscibile şi prin fizionomie nu doar prin atributele
impuse de erminii de la care, după cum se ştie, meşterii nu arareori se
îndepărtau cu dezinvoltură în favoarea imaginaţiei lor debordante. Pe lângă
diferenţele irefutabile ale fiecărui centru sau meŞter, sesizăm în chiar creaţia
acestora mari variaţii de tratare a aceleiaşi scene şi personaj la intervale mici de
timp. Bineînţeles, şi diversitatea portretelor este foarte mare, fapt ce întăreşte
aserţiunea folosirii unor elemente disparate, în toate combinaţiile posibile,
pentru a realiza chipuri originale, irepetabile.
Hieratismul ce caracterizează operele mai vechi, de prin secolul al XVIII-
iea şi începutul celui de-al XIX-iea, datorate unor meşteri complecşi, deprinşi cu
pictura murală şi de icoană pe lemn, de bună sorginte grecească prin filieră
mănăstirească, dispare din lucrările unor ţărani slujitori ai penelului, mai puţin
şcoliţi şi cunoscători de tehnici alambicate dar plini de fantezie şi de bun simţ:
Chipuri spiritualizate dar dezvoltate în sfera observaţiei relista, deloc idealizate,
cu ochi mari şi gesturi corect surprinse dar reci, necomunicative, se întâlnesc
doar la meşteri ca Ion Pop şi Nicolae Caceavei din Făgăraş, ambii lucrând la
mijlocul secolului al XIX-iea, cu o deosebită ştiinţă a volumetriei realizată din ·
modelarea culorii şi dozarea umbrelor şi luminilor. La ambii însă, frontalitatea
nu mai este o regulă, ei ingeniindu-se în curajoase. flectări ale corpului şi
surprinderi ale capului în trei sferturi sau chiar semiprofil. Oricât ar fi de
asemănătoare trăsăturile chipului lui Isus, ele nu sunt totuşi stereotipe, expresia
variind în funcţie de tema iconografică, una fiind în cea a Pantocratorului şi alta
în parabola cu viţa vie.
Variaţi'a. portretului Mântuitorului - în afara diferenţelor stilistice esenţiale
de la un centru la altul - este însă poate cel mai puţin accentuată, majoritatea
meşterilor nepermiţându-şi prea multe libertăţi .la această tratare în comparaţie
cu altele. El apare fie ca Iisus Emanuel tânăr imberb, fie ca Învăţătorul,
Pantocratorul, Judecătorul sever, pletos şi bărbos, de tip sirian.
Chipul Maicii Domnului comportă mult mai multe variante şi tratări. Nota
de blândeţe maternă, firesc umană, e căutată de majoritatea iconarilor. O găsim
în simplitatea tratării meşterului niculean, fără mari pretenţii artistice - de fapt,
aceşti descălecători ai tehnicii pe pământul românesc nici măcar nu îşi imaginau
că fac artă şi că sunt artişti - dar cu mult bun simţ şi dragoste pentru mama
tuturor mamelor şi patroana tuturor Mariilor (nume foarte frecvent) fie ea veselă,
strângându-şi Pruncul la piept, fie îndurerată, plângţlndu-1. La Nicula este greu
www.cimec.ro
Adrian Silvan Ionescu 625
să se vorbească de preocupări portretistice ci, mai de grabă, de forţa primară,

instinctivă, de a surprinde cu câteva linii, uneori nesigure şi fruste, sentimentele,
tribulaţiile, stările fizice ale personajelor. Trupul lipsit de viaţă al lui Isus dintr-
e „Plângere" depăşeşte decorativismul cu care ne-au obişnuit aceşti iconari:
deşi e sigur că nu aveau surse de inspiraţie culte, meşterii redau trăs·ăturile ce
caracterizează moartea (ochii închişi, arcadele şi colţurile gurii căzute, mâna şi
picoarele atârnând, trupul inert, costeliv, cu accentuarea expresionistă a
coastelor).
Altor centre le este specifică figura radiind veselie a Maicii Domnului cu
Pruncul. Şcheii Braşovului dau acea sărbătorească Galcato-trofussa, cu salba
de galbeni - temă bine cunoscută şi caracteristică centrului. Mai mult ca toate,
această temă are un pronunţat caracter laic datorită bogăţiei veşmintelor, cu
elemente de costum ţărănesc local, cât şi datorită imaginii profund intime- actul
alăptării-care rupe barierele dintre sacru şi profan, care umanizează şi apropie
personajele de privitor. Tot atât de normală este şi strângerea protectoare la
piept cu amblele mâini, a Pruncului, într-o icoană de Laz din perioada târzie a
centrului, când contaminarea neoclasică era foarte mare. Acest lucru se simte
la modeleul culorilor şi la chipul de putii renascentist italian al Pruncului. Figura
deschisă, candidă, a Mariei este însă apropiată de tipul tradiţional, cu singura
excepţie a luminilor şi umbrelor măiestrit redate, ce în vechime nu erau tratate
prin modelare şi degradeuri acromatice, ci prin haşuri ca în pictura de frescă.
Altă Maică a Domnului cu Pruncul - lucrare de excepţie a unui centru încă
neidentificat - are o gravitate imperială, surâde reţinut şi are un aer obosit
datorită cearcănelor de sub ochi, ce-i conferă o mare individualizare; gesturile
gracile şi ponderate cu care ţine Pruncul şi arată înspre El subliniază nobleţea
ce rezidă în toate trăsăturile şi în eleganţa veşmintelor. Pruncul nu are obişnuita
fizionomie de copil ci pare mai mult un tânăr Christ bizantin micşorat la scară
pentru a putea fi folosit în această compoziţie. Ambele chipuri sunt neobişnuite
pentru felul de lucru al iconarilor pe sticlă şi aparţin desigur unui meşter de mare
talent şi cu o bună educaţie artistică sau suficient de umblat pentru a crea opere
unice, inimitabile şi remarcabile portrete într-o tehnică cu acest gen.
Admirabile calităţi de portret găsim într-o icoană de pe Valea Sebeşului cu
Maica Domnului fără Prunc, rugându-se, cu ochii plecaţi cucernic şi mâinile
împreunate; pe lângă linia frumoasă a gurii şi nasului, meşterul i-a ridicat, cu un
aer de abandon, un colţ al maforionului pentru a releva minunate bucle castanii,
revărsate pe 1;1meri, în valuri.
Zâmbetul Mariei apare constant în lucrările unor meşteri de marcă precum
Savu Moga sau Matei Ţimforea, preocupaţi în egală măsură de individualizarea
personajelor lor. Ei îl folosesc de multe ori convenţional în teme tragice, ca
„Maica Domnului îndurerată" unde o Marie mulţumită, îmbujorată, elegantă în
maforionul ei negru bordat cu auriu şi cu un decolteu cochet, aproape pozează,
cu ochii spre privitor şi schiţând un zâmbet indiferent deşi îşi frânge mâinile de
durere, strânse la piept, având alături o miniatură a crucii supliciului. Personaj
principal ce se preta la o atenţie deosebită în redarea trăsăturilor caracteristice,
cei doi meşteri s-au străduit, fiecare în felul lui, să fie cât mai scrupuloşi. Moga
www.cimec.ro
are o observaţie mai realistă pe când Timforea preferă o tratare mai expediată
a figurii mari pentru a se ocupa în voie de personajele mici cu care nu se poate
abţine să nu-şi agrementeze toate compoziţiile (în cazul de faţă Sf. Duh,
Dumnezeu Tatăl, Isus crucificat, Sf. Haralambie). De altfel, miriadele de
personaje, surprinse în cele mai variate poziţii, fac savoarea lucrărilor lui
Timforea. Marea sa calitate este că nu se repetă niciodată, nu cade în
stereotipie. Nu este tot atât de bun portretist ca Savu Moga şi nici nu se
interesează ca acesta de o aprofundare a fizionomiilor, dar îl atrage
individualizarea prin gestică şi veşmânt, în care este neîntrecut. Figurile rezolvate
de câteva linii esenţiale, fără umbre şi modeleu căci Timforea rămâne prin
excelenţă un grafician ce-şi colorează desenele - capătă viaţă şi caracteristici
prin vestimentaţia tratată cu acurateţe, în cele mai mici amănunte. Cunoscuta
„Judecată de Apoi" este una dintre temele cele mai dragi meşterului pentru că
se poate desfăşura în voie atunci când îi descrie pe păcătoşii ce se îndreptau
spre Iad, încă veseli şi indiferenţi la ce-i aştepta. Aceştia sunt contemporanii lui
şi a încercat să întrupeze în ei tot răul pe care-l cunoştea şi pe toţi duşmanii
ţăranului român. Încă mai persista preconcepţia că toate nenorocirile şi relele
vin de la oraş, de la viaţa civilizaţia nemţească, aşa că este simptomatic faptul
că toţi păcătoşii sunt îmbrăcaţi în „haine nemţeşti". În cortegiu sunt
recongnoscibili, administratorul şi portărelul, husarul său poliţaiul ungur,
cămătarul evreu, cârciumarul ce îndoaie băutura cu apă, prostituata şi soţia
infidelă, cuplul de concubini, lăutarii (care conduc grupul ca la o paradă). E
curios că scripcarul, clarinetistul şi alţi muzicanţi, apar constant ca personaje
reale, fie mergând în Purgatoriu, fie suflându-i în urechi lui Isus în scena
batjocoririi, fie înveselind ospăţul bogatului în vreme ce Lazăr este lăsat să
flămânzească şi să-i fie linse rănile de câini - se pare că meşterul avea o
aversiune declarată faţă de cealaltă breaslă artistică.
Dar şi alţi meşteri întrebuinţează costumul ca o formă sigură de specificare
a naţionalităţii, statutului şi trăsăturilor caracteriologice ale personajelor. Soldaţii
ce păzesc mormântul, într-o ,,Înviere" de Laz, au fizionomii şi veşminte care le
arată provenienţa şi răutatea: unule turc, altul ungur şi altul tătar. Călăul care
a retezat capul Sf. Ioan Botezătorul şi i-l oferă, zâmbind. Salomeii, într-o icoană
de Savu Moga, poartă cizme roşii, pantaloni verzi cu găitane, căciulă cu pană
şi mustăţi mari de husar ungur.Nici Salomea nu e iertată fiind plasată direct în
mediul orăşenesc prin costumul ce-l poartă: rochie cu crinolină, caţaveică, guler
şi manşete de dantelă şi coafură la modă. De altfel, Moga este unul dintre cei
mai scrupuloşi în redarea îmbrăcăminţii, atât a celei contemporane lui cât şi a
celei istorice. După lucrările lui pot fi reconstituite atât veşmintele civile cât şi
sacerdotale şi militare. Un Sf. Dumitru poartă o frumoasă armură romană la fel
ca şi sacerdotale şi militare. Un Sf. Dumitru poartă o frumoasă armură romană
la fel ca şi uriaşul Lie căzut sub copitele calului. Pe când sfântul are o figură
senină, liniştită de credinţa în victorie, ad~ersarul are o expresie sălbatică, de
spaimă şi disperare, fără cască, cu părul răvăşit şi încercând să se apere cu
ultimele puteri. Trebuie atrasă atenţia şi asupra mişcării şi anatomiei corecte a
calului ridicat pe picioarele dinapoi, ca şi a decorativismului trasării coamei şi
www.cimec.ro
cozii, sau a bogăţiei harnaşamentului, ce-l fac demn să stea alături de marile
tablouri ecvestre ale lumii-de un Paolo Uccello cu „Bătălia de la San Romano"
de pildă. Am mai întâlnit în icoanele pe sticlă cai frumos desenaţi sau coloraţi dar
niciodată unul la fel de expresiv ca acesta: capul său exprimă toată concentrarea
şi forţa luptei mai mult chiar decât figura paşnică a stăpânului. Un echpaj
invidiabil are şi Sf. Ilie din icoanele târzii, ce suferiseră diverse influenţe culte,
ale lui Matei Timforea. Compoziţia suscită un comentariu asupra noutăţilor ce
le aduce: pe lângă perspectiva bine lucrată a trăsurii (şi aceasta a cunoscut o
evoluţie de la căruţa arhaică cu care ne obişnuisem), caii roşii merg într-un trap
mărunt, cu gâtu rile cabrate, mânaţi de pe capră de un înger cu trăsături feminine
şi veşminte în concordanţă, la modă (rochie decoltată, mâneci bufante, coafură
a l'antique) în timp ce sfântul stă trântit în fundul caleştii, ca un adevărat
latifundiar bătrân, şi binecuvântează. Nici Elisei, nici cojocul ce acesta îl prinde,
nici corbul ce-l hrănea pe sfânt în sihăstria din deşert, nimic din elementele
cunoscute ale acestei teme nu mai apar în noua ei abordare.
Veşmintele sacerdotale sunt des întâlnite în icoanele pe sticlă şi totdeauna
se găsesc în ele elemente noi, insolite, în funcţie de imaginaţia meşterului. Unui
Sf. Haralambie de Făgăraş, probabil operă a lui Petru Tămaş, îi apare din
mâneca dreaptă un chip uman, plasat acolo cu ghiduşie ca şi monştrii ciopliţi în
piatră, în locurile inaccesibile comanditarilor catedralelor gotice, spre bucuria
artistului. Impresionant prin strălucirea şi bogăţia decorului texturii costumului
şi prin iconografie şi rafinamentul portretului, este şi un Isus Christos, slujind ca
mare arhiereu, binecuvântând cu o mână şi ţinând în cealaltă cupa împărtăşaniei
-creaţie a unui foarte bun meşter (din păcate necunoscut) din Scheii Braşovului.
Rigoarea cu care este urmărită consemnarea pieselor vestimentare (stihar,
epitrahil, sacos, omofor, nebedern iţă, mitră) îl fac un bun document. Tot ca mare
arhiereu, fastuos înveşmântat şi binecuvântând de pe tronul său baroc, apare
şi Sf. Nicolae, într-o creaţie din Valea Sebeşului.
Impresionant prin varietatea chipurilor şi prin cea a felurilor multiple de a
îmbrăca toga şi de scurgere a faldurilor, fără să fie îngheţate ca în alte cazuri,
este şi un „Sobor al Apostolilor" de Valea Sebeşului, unde meşterul a fost foarte
atent la fiecare expresie, la fiecare barbă şi coafură care să-i individualizeze pe
cei 12 învăţăcei ai lui Isus. Meşterul avea mari cunoştinţe de perspectivă pentru
că a ştiut să-i micşoreze pe cei mai din spate şi chiar să acopere părţi din cei
aflaţi în planurile secunde: se documentase bine în. privinţa îmbrăcăminţii,
încălţându-i în sandale şi nerecurgând la ceva convenţional.
Tot atât de interesant în privinţa portretului şi a veşmântului e meşterul
anonim al ,,Botezului": haina din păr de cămilă şi sandalele Sf. Ioan Botezătorul,
acoperământul lui Isus, curgând în falduri bogate. Anatomia este unică prin
corectitudine: de asemenea, expresia şi compoziţia bine gândită, centripetată
de trupul gol al lui Isus, puţin aplecat înainte, într-un gest de devoţiune, pentru
a primi botezul lui Ioan. Îngerul ce asistă la scenă, cu un veşmânt bogat, pregătit
să-l învelească pe botezat, priveşte concentrat evoluţia actului. Totul este
impostat într-un peisaj cu arbori şi stânci, iar apa Iordanului mişună de peşti.
Neavând anatomia corectă a precedentei icoane este totuşi demnă de amintit şi
www.cimec.ro
ceacu „Cei 40 de mucenici" pentru expresivitatea trupurilor goale, zgribulite de

frig şi de teama supliciului ce-i aştepta. De altfel, meşterul, cu posibilităţile sale
relativ modeste, s-a preocupat şi de trăsăturile fizionomice distinctive ale
martirilor.
Pe lângă imixtiur,iile în subiecte religioase, despre care am vorbit tangenţial
mai sus - la care mai trebuie adăugat Sf. Teodor Tiron sub chipul şi veşmintele
lui Mihai Viteazul1, trebuie să ne ocupăm şi de subiecte mirene stricto-sensu,
precum portretul împăratului Franz Joseph I, de Nicolae Oancea din Vale 2 •
Folosind ca model un portret de tinereţe al monarhului (comparaţia făcută cu
unul deja cunoscut, fără favoriţi, infirmă aserţiunea nefondată a unor cercetători
că ,,fizionomia e imaginară") 3 , meşterul îşi aduce contribuţia fantezistă plasându-
l într-un peisaj deluros, încadrat de două construcţii impozante care voiau să
sugereze, probabil, palatul Schonbrun. Lucrarea păstrează şi elemente de
icoană prin înscrierea numelui celui portretizat în două cartuşe înflorate, plasate
de-o parte şi de alta a capului, întocmai ca în scenele religioase. O alta, lucrată
la Nicula „reprezintă o doamnă elegantă, purtând rochie de crinolină mâneci a
gigot şi coafură a la Sevigne", aducând pe o tavă o carafă şi nişte pahare; este
încadrată de o bogată împletitură de trandafiri, decor specific centrului. Jos este
o inscripţie ce simulează stângaci caracterele ebraice. Aceasta denotă că
atelierele iconarilor lucrau· nu numai pentru ortodocşi ci erau deschise
comanditarilor de orice confesiune. Tot o inscripţie în ebraică, de data aceasta
foarte frumos caligrafiată-dar, din păcate, fragmentară din cauza unei spărturi
. .:. . apare la baza unei icoane deosebite, cu Adam şi Eva, lucrată la Nicula. Este
opera unuia dintre meşterii de excepţie ai centrului care avea serioase cunoştinţe
de anatomie şi mişcare, faţă de confra;ii ale căror creaţii naive le-am analizat
deja. Mărul şi şarpele îşi păstrează olJişnuitul decorativism dar corpurile celor
doi părinţi ai umanităţii sunt excelent surprinse în acţiuni fireşti, dialogând prin
gesturi. Pe lângă aceasta, Adam apare în profil, impostare foarte rar uzitată de
iconari. Un alt exemplu de figurare în profil e tot de la Nicula, cu Iisus rugându-
se pe Muntele Măslinilor, apărându-i pe un norişor, ca un spectru prevestitor,
uneltele martirajului adunate în cupa Sfântului Graal. Faţă de precedenta
iucrare, aceasta are multe neclarităţi şi expedieri ale compoziţiei. Cât de
elegant-pudic era acoperită goliciunea Evei cu propriile plete şi cât de fragil sunt
rezolvate cutele draperiei ce-l acoperă pe Iisus! Cât de expresive şi elocvente
sunt privirile lui Adam şi ale Evei şi ce plată şi fără ţinută e cea a mântuitorului,
cu toate că meşterul s-a obstinat să o direcţioneze spre tării!. Dar, de multe ori,
lipsa de har şi de meşteşug dau un şarm deosebit unor lucrări care, fără să se
vrea, capătă trăsături caricaturale, hilare, ca un Sf. Nicolae, tot de Nicula, a cărui
figură asimetrică este accentuată şi de mitra pusă cam pe-o sprânceană.
Meşterul este în afara oricărei bănuieli de lipsă de devoţiune faţă de scena
tratată căci sârguinţa cu care a lucrat este evidentă din minuţia cu care a
1. Juliana Dancu, Dumitru Dancu, Pictura ţărănească pe sticlă, Bucureşti, 1975, fig. 34.
2. Ibidem, fig. 140.
3. Ibidem, p. 118.
www.cimec.ro
desenat solzii omoforului şi cutele paralele ale sacosului. Nota caricaturială a

fost doar rodul hazardului pe care arta îl rezervă anumitor aleşi. E greu de spus
cum era apreciată această icoană în epocă dar noi, ca beneficiari ai existenţei
unor categorii estetice cu mare deschidere, o salutăm ca pe o creaţie deosebită,
ironică şi cu mare forţă de sugestie. La fel şi pentru un Arhanghel Mihail cu
fizionomie orientală, sprâncenat şi cu ochii oblici, zâmbind discret; el are
cuirasă şi pelerină prinsă cu o fundă pe umărul drept. De la individualizări
accidentale la adevărată portretistică originală ce ajunge până la chintesenţă
în caricatură, meşterii ţărani iconari pe sticlă ne dau măsura talentului şi
spiritului lor de observaţie - uneori chiar incisiv - ironic, având tendinţe
moralizatoare, corective - de ale căror valenţe nu ne putem da seama decât
printr-o analiză plastică a creaţiilor lor ca opere de artă în sine, competitive cu
oricare dintre capodoperele picturii universale.
www.cimec.ro
Fig.1. - Isus Pantocrator - Fig.1. - Plângerea

Ion Pop (Făgăraş). (Nicula).
Fig.3. - Maica D-lui cu pruncul (Şcheii Fig.4. - Maica D-lui cu

Braşovului). pruncul (Laz).
www.cimec.ro
Fig.5. - Maica D-lui cu pruncul Fig.6. - Maica D-lui îndurerată

(Centru neidentificat). Savu Moga (Arpaşul de Sus).
Fig.7. - Maica D-lui îndurerată Fig.8. - Tăierea capului. Sf. Ioan

Matei Ţimforea (Cărţişoara) Botezătorul Savu Moga (Arpaşul de Sus).
www.cimec.ro
Fig.9. - Sf. Haralambie (Detaliu) Fig.1 O - isus Christos Mare Arhiereu

Petru Tămaş (Făgăraş) (Şcheii Braşovului).
Fig.11 -:- Sf. Nicolae (Valea Sebeşului). Fig 12 - Soborul Apostolilor

(Valea Sebeşului).
www.cimec.ro
Fig .13 - Botezul lui Isus Fig. 14 - Isus - Viţa-de-vie

(Centru neidentificat) Matei Ţimforea (Cârtişoara 1891 ).
Fig. 15 - Adam şi Eva Fig. 16 - Isus rugându-se

(Nicula). (Nicula) .
www.cimec.ro
Fig. 17 - Sf. Nicolae (Nicula) . Fig. 18 - Arhanghel Mihail.
www.cimec.ro
THE PORTRAITURE
IN THE PEASANTS' PAINTING ON GLASSES
Abstract
Until recently the study of painting on glass was made only from an ethnographic point of view.
But the craft is closer te the technique of easel painting that to the production of anonymous
peasanl artifacts. So that an interdisciplinary research (i.e.n. aeslhetic approach to it) is quite
necessary. lt is very important to analize thier composilion, lheir landscape and portraiture, with
the means of the art critic.
Though lhe painters had models to pose from them, some of the countenances of their sainls
exhibiled genuire portraiture. As they had observed every detail in lheir contemporaries - their
fashion, their movements and behaviour, they also paid attention to their faces. Some are
realistically lresod, with correct shadows and volume, such ah those made by Savu Moga of
Arpaşu I de Sus or Ion Pop of Făgăraş. But the majority of the painters ignored volume, lheir works
being only lwo-dimensional drawing. Some painters could only produce figures rembling caricatures,
due only to lack of skill and noi a lack of devotion.
Although lhe painters were not traveled people and some of them were quite illiterate, lheir
works are reminiscenl of lhe maslerpieces of former periods such as the Romanesque, Golhic or
baroque slyles (e. g. the_countenances of the Virgin and the child hat often many traits from lhe
Romanesque !rescos of Catalonia; some decorations on lhe background or of lhe saints' clolhes
are reminiscent of Gothic art.) This is a very good example of assulturation.
The characters' attire is used as a means of their identification. Matei Ţimforea of Cîrţişoara
liked to paint in his composition of „The Las! Judgement" a lot of characters, all differently clad,
in order to describe the sinners as an embodyment ol all the enemies ol the Romanian peasant;
the Austrian administrator, lhe Hungarian hussar, the Jewish creditor, the barkeeper who water
in alcohol, the liddler and other musicians ol the tavern, the wore and the unlaithlul wile, the
drunkard etc. - all of them are wearing the attire ol the city inhabitants ol the period. So the icons
are documents for the period's clothing: ont only the peasant's costume or the curtisan's gown bui
alsa the clergyman's garment are very well preserved in these paintings. li is very easy to
distinguish between the deacon's garb and that of a bishop. There are details of solidiers'
uniforms, the contemporary ones, as those of the hussars - or historical ones - Roman cuirasses,
hetmets and sandals, Turkish shields and sabres.
Sometimes the saints had the countenances of wellknown celebrities. A very rare theme
presents St. Theodore Tiron with the traits and clothes of Michael the Bravo, the celebrated
Wallachian prince and fighter against the Turks in the late 16'" century and the beginning ol the
17'" century. There were alsa laic representations such as the portrait of the Emperor Franz
Joseph I or an elegant lady wearing a crinoline, „mutton chops aleevea" and a hairstyle „A la
Sevigne", bringi"g a plate with glasses. This particular painting has a text in very poorly written
Hebrew letters. Thas means the painlers were noi only working at the call of the Orthodox people
but also lor other laiths. We have discoven~d alsa a very interesting work with Adam and Eve -
where Adam is ligured in p~olile (a position very seldom by the peasant artists) - also with an
inscription in Hebrew, with excellent penmanship.
Due to its expresseness and relinement, the art of the painters on glasse is no longer an
anonymous peasant craft; the painters themselves were aware of their artistry and that is why so
often pul down, proudly, their signatures. lt is hard noi to apply to them the litie ol „artists" along
with the great masters ol painting.
www.cimec.ro
Lista llustraţlllor
1. Iisus Pantocrator, Ion Pop, Făgăraş, Colecţia Klaus Kessler, Bucureşti.

2. Plângerea, Nicula, colecţia Corneliu Ciobanu, Bucureşti.
3. Maica Domnului cu Pruncul, - Galacto-trofussa, Şcheii Braşovului, colecţia Mihaela Ciobanu,
Bucureşti.
4. Maica Domnului cu Pruncul, Laz, colecţia Iosif Vass, Bucureşti.
5. Maica Domnului cu pruncul, Centru neidentificat, Colecţia Corneliu Ciobanu, Bucureşti.
6. Maica Domnului îndurerată, Savu Moga, Arpaşul de Sus, 1871, Colecţia Olga Şerbana,
Bucureşti.
7. Maica Domnului îndurerată, Matei Ţimoftea, Cîrtişoara, 1892, Colecţia Olga Şerbana, Bucureşti.
8. Tăierea capului Sf. Ioan Botezătorul, Savu Moga, Arpaşul de Sus, 1860, Colecţia Şerbana,
Bucureşti.
9. Sf. Haralambie (detaliu), Petru Tămaş, Făgăraş, Colecţia Constantin Chiriţă, Bucureşti.
1O. Iisus Christos mare arhiereu, Şcheii Braşovului, Colecţia Dan Nasta, Bucureşti.
11. Sf. Nicolae, Valea Sebeşului, Colecţia Olga Şerbana, Bucureşti.
12. Soborul Apostolilor, Valea Sebeşului, Colecţia Olga Şerbana, Bucureşti.
13. Botezul, Centru neidentificat, colecţia Olga Şerbana, Bucureşti.
14. Iisus, Viţă de vie, Matei Ţimforea, Cîrtişoara, 1891, colecţia Olga Şerbana, Bucureşti.
15. Adam şi Eva, Nicula, Colecţia Horia Flămându, Bucureşti.
16. Iisus rugându-se, Nicula, Colecţia Ioana Vlasiu, Bucureşti
17. Sf. Nicolae, Nicula, Colecţia Corneliu Ciobanu, Bucureşti.
18. Arhanghelul Mihail, Colecţia Dan Nasta, Bucureşti.
www.cimec.ro
MĂNĂSTIREA FRANCISCANĂ MARIA RADNA -
MONUMENT BAROC - PĂSTRĂTOR DE VALORI
CULTURALE
Gheorghe Lanevschi
Aşezată într-un loc pitoresc, pe malul drept al Mureşului, sub coasta

împădurită a dealului Cioaca lgriş, mănăstirea franciscană Maria Radna prin
turnurile sale ce depăşesc înălţimea copacilor seculari ce-o înconjoară, atrage
atenţia din orice parte ai veni.
De existenţa unei mănăstiri franciscane în zonă se ştie încă din timpul
regelui Carol Robert de Anjou, dar aceasta era amplasată în Lipova, adică pe
malul stâng al Mureşului.
După cucerirea Lipovei de către turci, aceştia distrug mănăstirea, fapt ce

a determinat pe o parte din călugări să se refugieze pe la alte mănăstiri, în timp
ce un număr restrâns de călugări au trecut la nord de Mureş şi-au construit pe
locul actualei mănăstiri o capelă.
Săpându-şi bordeie în jurul capelei, pe coasta dealului mai sus amintit,
călugării au pus bazele unui nou centru monastic. 1
Cu trecerea timpului acest modest centru monastic devine cunoscut, fapt
ce-l determină pe bătrânul bosniac de optzeci de ani Virchnossa Gyorgy, ca în
urma unui vis, să doneze bisericii mănăstirii în anul 1668, o veche gravură pe
pânză cu chipul Fecioarei Maria cu pruncul pe care o păstrase până atunci cu
mare veneraţie. 2 fig. 1 .
În urma incendierii acestui centru monastic de către turci, la jumătatea
ultimului deceniu al secolului al XVII-iea, singurul obiect care nu a ars a fost
icoana cu chipul Fecioarei Maria cu pruncul.
Vestea s-a răspândit cu viteză prin împrejurimi atrăgând mulţi pelerini
printre care se aflau şi bolnavi.
O serie de vindecări miraculoase, ce au avut loc în perioada următoare în
rândul unor pe.Ieri ni bolnavi, vindecări ce au intrat în legendă şi a căror evidenţă
începe să fie ţinută din anul 1707, duc la creşterea prestigiului mănăstirii spre
care se îndreaptă tot mai mulţi pelerini.
Starea deplorabilă în care se afla biserica, căreia i se pusese după
incendiu doar acoperişul, necesita lucrări de reparaţii şi refacere pentru a fi pe
măsura prestigiului aflat în continuă creştere.
1. Harangoz6 lmre, Radna Fenyes csillaga, Ujigy6s, 1990, p. 24.

2. Ibidem.
www.cimec.ro
638 Mănăstirea Maria Radna
Drept urmare, în anul 1722, duhovnicul Novaszelics Istvan, începe să

strângă bani în vederea reparării bisericii. Alături de banii ce s-au strâns
consemnăm şi substanţialele donaţii ce au constat în lemn, cărămidă, fier şi alte
materiale de construcţie, făcute de Salbek Mate şi Edelspacher. 3
Pe lângă materialele de construcţii donate, Edelspacher a mai finanţat şi
construirea altarului fi>rincipal ridicat în cinstea Fecioarei Maria, în timp ce
altarele închinate Sf. Anton din Padua şi Sf. Ioan din Nepomuk au fost finanţate
de Salbek Mate. 4
Urmare a banilor strânşi de la credincioşi, a donaţiilor făcute şi-a muncii
localnicilor, refacerea bisericii s-a terminat în anul 1727 an în care s-a construit
şi aripa nordică a mănăstirii căreia i se adaugă între anii 1743 - 174 7 şi partea
sud -vestică. Dar, în scurt timp, biserica în care s-a pus la loc de cinste icoana
făcătoare de minuni s-a dovedit neîncăpătoare procesiunilor şi pelerinilor ce
veneau de pretutindeni.
Drept urmare, Abramovics Balaj, stareţ al mănăstirii Maria Rad na deschide
o listă de subscripţii băneşti în vederea construirii unei noi biserici pe măsura
prestigiului de care se bucura în zonă: Acţiunea lui a fost finalizată de stareţul
ce i-a urmat şi anume Bocsin leronim.
În prezenţa canonicului Rossi Clemens şi-a consilierului bănăţean Salbek
Iacob, stareţul Bocsin leronim a pus piatra de temelie a noii biserici, la 7 iunie
1756, de faţă fiind un număr mare de credincioşi.
Anul 1767 marchează terminarea construirii noii biserici de către Vagi
Karolyi, an în care, în prezenţa a 12.000 de credincioşi, are loc şi sfinţirea ei de
către episcopul de Cenad, Anton Engel. Cu ocazia sfinţirii, episcopul Anton
Engel a pus deasupra altarului principal icoana făcătoare de minuni ce era
încadrată de o ramă de argint.
Alături de altarul principal în biserică se mai aflau şase altare secundare
din lemn, amplasate lateral, câte trei pe fiecare parte. .
Aceste altare au fost ridicate în cinstea: Sf. Ioan. Botezătorul, Sf. Ioan
Nepomuk, Sf. Ana, Sf. Martin şi în cinstea Sfintei Cruci.
Noua biserică de mari dimensiuni, având lungimea de 63 de metri, lăţimea
de 15 metri şi înălţimea de 21 de metri, era prevăzută la faţada SE cu două
turnuri dotate cu mai multe clopote. Dintre acestea, cel mai mare clopot, ce era
de 537 de funţi, a fost turnat de Hammerschmidt Iosif.
Deşi terminate o dată cu biserica turnurile au fost încununate cu câte o
cruce abia la 27 iunie 1778.
o dată cu trecerea timpului se resimte necesitatea restaurării bisericii fapt
realizat în anul 1805, după cum menţionează o placă amplasată în interiorul
acesteia.
Deşi mare ca dimensiuni, biserica era modestă ca decoraţie interioară,
drept urmare în anul 1818 stareţul mănăstirii, Papsso Daniel porneşte acţiunea
3. Marki Săndor, Aradvarmedye es Arad szabad kirălyi văros !Ortenete, Arad, voi li, 1895, p. 728.
4. Ibidem, p. 728·729.
www.cimec.ro
Gheorghe Lanevschi 639
de strângere a banilor în vederea decorării interiorului bisericii, a înlocuirii

altarelor din lemn cu altare din piatră precum şi a cumpărării unei orgi cu 24 de
clape.
Finalizarea în anul 1820 a lucrărilor mai sus amintite, a făcut posibilă
sfinţirea bisericii, la 9 aprilie 1820, în prezenţa lui Rudnay Sândor
(herczegprimas) 5 , care a donat cu această ocazie o coroană de aur a cărei rol
era încununarea icoanei făcătoare de minuni a Fecioarei Maria.
Dar lucrările în cadrul complexului monastic, nu s-au oprit aici, ele au
continuat în cursul anilor următori. Astfel, între anii 1823 şi 1826 s-a ridicat din
temelii aripa de sud-est a mănăstirii urmând apoi înconjurarea acesteia cu un
gard de zid, iar o intervenţie puţin mai târzie şi anume în anul 1895 a dus la
înlocuirea altarului principal cu un frumos altar din marmoră albă. 6
După acest scurt istoric al complexului monastic de la Radna, istoric
sintetizat într-o inscripţie dăltuită în marmoră, realizată în anul 1905 de Priester
Agoston şi amplasată în exterior pe latura de nord a bisericii, trecem la o
descriere succintă a bisericii şi-a mănăstirii.
Construită din piatră şi cărămidă, biserica mănăstirii Maria Radna prezintă
un plan dreptunghiular cu absidă în decroş orientată NV şi pronaos orientat SE.
Pronaosul este supralărgit ca urmare a turnurilor clopotniţă ce-l flanchează.
Pătrunzând în interiorul bisericii constatăm că sanctuarul este semicircular
comunicând la nord cu două încăperi cărora le corespund pe verticală, adică la
următoarele două nivele, spaţii similare.
Prima din încăperile parterului comunică cu sanctuarul printr-o uşă din
lemn, în două canate, bogat decorată. Această uşă cu un bogat ancadrament
baroc, măreşte aspectul decorativ al parterului.
Încăperile de la nivele superioare comunică cu sanctuarul doar prin
intermediul unor ferestre care, la primul nivel, au ancadrament bogat decorat în
timp ce la al doilea nivel ancadramentul este simplu tratat.
La apus, sanctuarul comunică cu un coridor, prin intermediul unei uşi în
două canate, în timp ce încăperea de lângă coridor nu comunică cu sanctuarul.
Aceste spaţii de pe latura de vest, au şi ele corespondent pe verticală, ce
comunică cu sanctuarul prin deschideri identice cu cele de pe latura de nord.
Alături de ancadramentele uşilor şi-a ferestrelor, la aspectul decorativ al
sanctuarului, mai contribuie pilaştri adosaţi, a căror capitale combinate susţin
semicalota acestui spaţiu.
Nava, de mari dimensiuni, are lateralele prevăzute cu câte trei absidiole
în grosimea zidului, absidiole ce adăpostesc câte un altar, în timp ce peretele
de legătură a sanctuarului cu nava, este uşor rotunjit în ambele părţi, adăpostind
câte un altar în fiecare parte. De~i. în total, biserica are opt altare secundare şi
un altar principal.
5. Titulatura lelei bisericeşti ce încorona pe regii Ungariei.

6. Harangoz6 lmre, op. cit„ p. 29.
www.cimec.ro
În afară de altarele prezentate, pereţii laterali ai navei mai sunt prevăzuţi

cu pilaştri adosaţi,a căror capitale combinate susţin patru arce dubleu.
Pronaosul, deschis spre navă, este despărţit de acesta prin patru stâlpi
masivi de zid din care doi sunt adosaţi. Aceşti stâlpi uniţi între ei prin arce în
mâner de coş, susţin tribuna, unde în anul 1905 a fost amplasată o orgă de mari
dimensiuni. 17
Sub tribună, bolţile mănăstireşti în număr de trei, sunt despărţite între ele
prin cinci arce dubleu în mâner de coş susţinute de pilaştri adosaţi, în timp ce,
naosul şi pronaosul au boltă semicilindrică bolta ce a fost pictată în anul 1902. 18
Trecând la exteriorul bisericii constatăm că altarul este poligonal, fiind
prevăzut cu trei ferestre, dintre care fereastra centrală este rotundă.
Faţadele exterioare ale bisericii sunt simplu tratate, cu deschideri în arc
în plin centru în partea de sus, a căror ancadrament este uşor profilat. Excepţie
face doar faţada SE a bisericii. Aceasta, prevăzută cu intrarea principală a
bisericii, are uşi în două canate, a căror părţi superioare sunt în arc în plin
centru.
Retragerile la portal. pilaştri cu capitale ionice, decoraţii baroce, cornişe
bogat profilate ce delimitează registrele, cât şi deschiderile în mâner de coş, în
arc în plin centru sau rotunde, vin să întregească aspectul baroc al acestei
faţade, flancate de cele două turnuri clopotniţă, ce au fost supraînălţate în anul
1911, ajungând la o înălţime de 31 de metri. 19 fig.2.
În faţa acestei faţade, se află o terasă mare, spre care duc trepte
monumentale, a căror balustradă din piatră, este decorată din loc în loc cu statui
a unor sfinţi. În spaţiul de sub monumentalele trepte se află două capele de
formă semicirculară. Zidăria dintre aceste capele este executată din piatră
brută, ce de departe dă impresia de zid de cetate.
În timp ce faţadele descrise ale bisericii sunt libere, faţada SV a acesteia
face corp comun cu clădirile mănăstireşti prin intermediul a câte unui coridor
închis, aflat atât la parter cât şi la cele două nivele, constituind cea de-a patra
latură a planului dreptunghiular a clădirilor mănăstireşti ce închid la mijloc o
curte interioară.
Prezentând subsol doar la latura SV şi E, parter şi două nivele la toate
celelalte laturi, clădirile mănăstireşti sunt prevăzute la fiecare nivel spre curte,
cu coridoare închise pe fiecare latură, coridoare ce dau unul în altul, fapt ce face
posibilă înconjurarea din interior a curţii.
Spre coridoarele de la toate nivelele se deschid fostele chilii, care la
această mănăstire erau spaţioase .
.Coridoarele, sunt prevăzute la parter şi la primul nivel cu bolţi semicilindrice
întrerupte de bolţi mănăstireşti, în dreptul ferestrelor, ferestre ale căror parte
7. Ibidem.
B. Ibidem.
9. Ibidem.
www.cimec.ro
superioară este în arc în plin cintru, în timp ce la nivelul al doilea, coridoarele au

plafonul drept.
Bolta semicilindrică o întâlnim atât la fostele chilii, excepţie făcând doar
un număr limitat de încăperi ce sunt prevăzute cu bolţi mănăstireşti, cât şi la
subsolul laturilor SV şi E ale mănăstirii.
Accesul în incinta mănăstirii se face printr-un gang boltit semicilindric ,
gang pardosit cu piatră şi prevăzut spre exterior cu o poartă masivă din lemn de
stejar în două canate ce barează drumul spre interior. ,
La exterior, faţadele clădirilor mănăstireşti sunt simplu tratate, având doar
registrele delimitate prin cornişe uşor profilate.
Faţada SE, prezintă central un fronton, în a cărui timpan este montat un
orologiu, în timp ce faţada SV a clădirii este prevăzută cu o deschidere
dreptunghiulară în două canate, încadrate de pilaştri adosaţi ce susţin tot un
fronton dar de dimensiuni mai mici. Această deschidere, dă spre o terasă
grădină, la care din exteriror, se poate ajunge, urcând 42 de trepte săpate în
coasta dealului, trepte actualmente cimentate.
Ferestrele ce dau spre exteriorul complexului monastic la toate faţadele
şi la toate nivelele sunt dreptunghiulare, cele de la parter deosebindu-se de cele
de la nivelele superioare doar Qrin gratiile cu care sunt prevăzute. fig.3.
În cursul secolului XX s-au făcut puţine intervenţii la complexul monastic.
astfel în anul 1923, în urma unui incendiu, ce a distrus acoperişul bisericii, s-a
trecut la refacerea lui, în acelaş an, materialul folosit fiind eternitul la sanctuar,
naos şi pronaos şi tabla la turnuri. 10
Anul 1949 marchează încetarea funcţionării mănăstirii. În acest an,
călugării au fost evacuaţi , iar spaţiile au fost acordate unui azil de bătrâni până
în anul 1967. În acest an fosta mănăstire devine cămin spital pentru bolnavi
cronici nerecuperabili. 11
Încetându-şi activitatea, mănăstirea Maria Radna a rămas în amintirea
acestei zone de vest a ţării ca un vechi centru de cultură ce şi-a desfăşurat
activitatea de-a lungul a mai bine de două secole.
Chiar de la începuturile sale, această mănăstire, s-a încadrat în rândul
lăcaşelor de cult, care potrivit unui program dinainte stabilit, a desfăşurat o
permanentă activitate de răspândire a cunoştinţelor şi de combatere argumentată
a ereziilor. În acest sens, desfăşurarea între anii 1753 - 1783 în incinta
mănăstirii a unui curs de teologie este edificatoare curs ce a creat un climat
cultural cu rol modelator în zonă 12 •
Principalul instrument în reconstituirea climatului cultural oferit de
mănăstire, îl reprezintă studiul bibliotecii rămase, care, cu trecerea anilor a
devenit adevărată arhivă a inteligenţei veacurilor trecute.
10. Ibidem.
11. Lanevschi Gheorghe „Repertoriul monumentelor religioase de pe cursul inferior al Mureşului" în
Ziridava, nr. XI, Arad, 1979, p. 1005.
12. Marki Sândor, op. cit., p. 725.
www.cimec.ro
Potrivit tradiţiei, primii misionari veniţi din Bosnia au adus cu ei carte

italiană, dar, se pare, că această bibliotecă rudimentară a fost distrusă probabil
în incendiul provocat de turci la sfârşitul secolului al XVll-lea 13 •
În cursul secolului al XVIII-iea biblioteca se reface prin achiziţii, prin
donaţiile unor particulari, sau transferuri de la alte biblioteci, cum este cazul
transferurilor de la biblioteca conventului din Arad, Deva, Timişoara etc. Ca
urmare a acestor modalităţi, s-a ajuns ca numărul exemplarelor din biblioteca
mănăstirii să crească progresiv în secolele următoare ajungând la cota maximă
în anul 1909 când, potrivit inventarului, găsim înscrise un număr de 6262 de
volume 14 •
Colecţia de carte de la mănăstirea Maria Radna a fost studiată îndeaproape
de doamna Elena Rodica Co Ita ce a publicat în revista, ,Biblioteca şi cercetarea"
nr. X, apărută la Cluj Napoca în anul 1986, prestigioasa lucrare „O colecţie
arădeană mai puţin cunoscută- biblioteca franciscană de la Radna". Lucrarea
amintită ne permite să vorbim despre această colecţie, ca despre o bibliotecă
ce prezintă toate caracte~sticile veacului al XVIII-iea capabilă să impună prin
abundenţă şi calitatea informaţiilor o anumită atmosferă culturală cu rol modelator
în vestul Transilvaniei. Acest lucru a fost posibil, ca urmare a uneia din
mentalităţile caracteristice secolului al XVIII-iea şi anume, cel al aspiraţiei spre
acţiuni de folos obştesc.
Alături de această bogată şi valoroasă bibliotecă, în incinta bibliotecii
mănăstirii s-a păstrat un valoros patrimoniu artistic care a supravieţuit
vicisitudinilor vremurilor ce au urmat. Aceste valori au ajuns în patrimoniul
mănăstirii de-a lungul timpului, urmare a donaţiilor, achiziţiilor şi-a comenzilor.
Semnalăm prezenţa în biserică a unei vechi gravuri pe pânză a Fecioarei
Maria cu pruncul ce datează din secolul al XVI-iea şi provine din vestita
tipografie italiană a lui Remondini de Bassano 15 • Această icoană făcătoare de
minuni, într-o ramă de argint, este amplasată în altarul principal deasupra
icoanei „Salutul îngerilor" realizată în anul 1892 de vestitul pictor Roskovics
lgnac.
Nu mai puţin valoroase sunt cele două sculpturi din lemn ce-i reprezintă
pe preafericiţii părinţi ai Mariei şi anume pe Ioachim şi Ana, sculpturi realizate
de vestitul sculptor tirolez Stuffesser 16 •
Biserica mănăstirii mai are în posesie un portret a lui Hristos, ce provine
din şcoala lui Rafael, precum şi icoana Bunavestire de Carol Doici, ambele
lucrări fiind restaurate în anul 1889 de Moretti 17 •
Acest puţin numeros, dar valoros patrimoniu artistic, alături de valoroasa
bibliotecă, ne dă dreptul să afirmăm, că, mănăstirea Maria Radna, a fost şi mai
continuă să fie un important centru de cultură, mai puţin cunoscut la ora actuală,
deşi, este păstrătorul unui atât de valoros patrimoniu bibliofil şi artistic.
13. Elena Rodica Co Ita, O colecţie mai puţin cunoscută - biblioteca franciscană de la Radna, în Biblioteca
şi cercetarea, nr. X, Cluj Napoca, 1986, p. 314.
14.lbidem,p.318. '
15. Harangoo zo lmre, op. cit, p. 29.
16. Lejtenyi Săndor, Arad es k6rnyeke kopes kalauz konyv, Arad, p. 78.
17. Ibidem.
www.cimec.ro
UN MONUMENT BAROOUE, LE COUVENT FRANCISCAIN,

MARIA RAONA, ETABLISSEMENT OE CUL TURE
Rtisumti
Situe au pied de la colline, Cioaca lgriş, au bord droit de la riviere Mureş, le monastere
franciscain, Maria Radna, est un monument baroque, construit par plusieur etapes, le long du
XVlll-eme siecle.
Dans cel etablissement cullurel se trouvent une biblioteque el des remarcables chefs -
d'oeuvres; La Vierge avec L'Enfant, une lithographe du XVl-eme siecle qui provienne d'une
celebre imprimerie italienne de Remondini de Bassano, une peinture de Roskovics lgnac; deux
sculpteures de Stufflesser, sculpteur tyrolien, qui representent Ies parents de Marie, Joachim el
Anne; aussi un portrait du Chris! provenant de l'ecole du Rafael el une icOne, l'Annonciation de
la venue du Messie, de Carol Doici, tous Ies deux restaurees par Mareli, en 1889.
www.cimec.ro
www.cimec.ro
CONSERVARE - RESTAURARE
CONSERVAREA UNEI MONOXILE DIN

SEC. AL XIII-LEA
Doru Enăchescu
Spre sfârşitul lunii august 1963 în localitatea Berindan jud. Satu Mare
ţăranii au scos pe malul stâng al Someşului o monoxilă puţin obişnuită prin
dimensiunile ei. Este vorba de o ambarcaţiune scobită dintr-un singur trunchi de
stejar (gorun) lungă de 13,20m şi lată într-un capăt de O,BOm iar în celălalt capăt
de 0,90 m. Aflându-se timp de mai multe sute de ani la o adâncime de 7 metri
în malul drept al Someşului monoxila este până la circa 2-3 cm, de la suprafaţă,
carbonificată. Reconstituit trunchiul în care era scobită monoxila avea diametrul
iniţial de peste un metru şi numai un singur nod. Scobitura, după cum se vede
s-a efectuat numai cu ajutorul toporului. La cele două extremităţi supraînălţate
şi de formă trapezoidală ale monoxidei, în timpul descoperirii au existat întăriri,
în forma cozii de rândunică care însă s-au distrus înainte de transportarea
obiectului la Muzeul de Istorie Satu Mare. Aceste întăriri au servit la protejarea
monoxilei de crăpături ce s-ar fi putut produce la eventualele izbiri ale acesteia
de mal sau sub influenţa razelor solare. În partea exterioară a şipcilor de întărire,
la cele două capete ale ambarcaţiunii sa află găuri de pornire, la provă una, iar
la pupă două. Părţile laterale păstrează forma iniţială a copacului spre deosebire
de talpă care este cioplită în suprafaţa plană.
Această particularitate permite monoxilei încărcată chiar la maximum să
alunece uşor pe apele de debit mic de pe podişul şi câmpia Someşului şi
nicidecum adusă aici din altă parte, mai ales că materia primă necesară se
găsea aici din belşug în apropierea râului.
Documentul din 1273-1290 arată că printr-un ordin regal unele din navele
de pe Someş sunt scutite de orice vamă. Navele transportau, consemnează
documentele, piatră şi var necesare construcţiei oraşului.
Mai târziu în anul 131 O un alt document aminteşte oraşul Satu Mare ca loc
de depozitare a sării. Sătmarul constituia cel mai bun loc pentru desfacerea sării
transportată de la Ocna Dejului, presupunându-se că astfel de monoxile trebuiau
să constituie în secolele XIII-XIV unul din principalele mijloace de transport.
În urma analizelor efectuate în cadrul laboratorului s-a constatat că
umiditatea lemnului este de 4%, conţinutul în celuloză este de 7-8%, conţinut de
lignină lipsă, analiza cenuşei la exterior, conţinut de silicaţi de sodiu şi calciu,
sulfaţi, cloruri, ioni liberi de fier şi magneziu.
Cercetând probele de pe secţiunile transversale şi radiale la
stereomicroscop s-a observat structura inelară caracteristică speciilor de găuri
inelare. Vasele largi din lemn timpuriu se întrepătrund cu porii din ţesutul mai des
www.cimec.ro
646 Conservarea unei monoxile din sec. al XIII-iea
al inelelor din lemnul târziu. În găuri sunt prinse o mulţime de granule de oxid de
siliciu. În inelele mai târzii se observă celule parenchimatice longitudinale ce
sunt dispuse în formă de reţea.
Pe secţiunea longitudinală se observă foarte bine porţiunile traheelor.
Mărimea lor radială şi axială este aproximativ egală fiind groasă şi cu capete
înclinate. Concluzia cercetărilor a făcut posibilă identificarea din care a fost
executată monoxila: specia Quercus robur.
Pe suprafaţa ambarcaţiunii s-a format un strat de crustă de 2-3 cm
grosime care se desprinde la atingere, crustă care s-a accentuat odată cu
scoaterea ei din apă şi expunerea la schimbările atmosferice bruşte vară-iarnă,
acţiunea razelor solare precum şi umidităţii din aer.
· În anul 1973 monoxila a fost conservată cu o soluţie de: parafină, ceară
de albine, ulei de in dizolvate în white spirite prin pensulare la cald, soluţie ce
a pătruns aproximativ un centimetru în masa lemnoasă a ambarcaţiunii.
Înainte de începerea lucrărilor de restaurare s-a procedat la înlocuirea
sticlei de la copertina sub care a fost expusă monoxila; cu plăci ondulate de
azbociment pentru a o feri de radiaţiile solare.
Datorită condiţiilor în care s-a conservat de-a lungul anilor (umiditatea
solului, pH-ul ridicat a dus la o defibrare celulozică şi ligninică. De asemenea
carbonizarea apărută în urma colapsului datorat variaţiilor din aerul atmosferic
a dus la o înnegrire ca o rezultantă a acţiunii undelor electromagnetice din
radiaţiile emise de razele solare prin expunere îndelungată sub copertina de
sticlă unde a fost depozitată până în prezent.
După efectuarea unor curăţiri generale cu perii de rădăcină şi aspirare cu
aspiratorul s-a trecut la impregnarea p· in pensulare la cald a unei soluţii topite
de ceară de albine 50% dizolvată în toluen50%. S-a folosit toluenul deoarece are
o solubilitate mare (0,865), permiţând o profunzime a soluţiei de ceară precum
şi a faptului că toluenul la cald dizolvă o cantitate mare de ceară.
S-a procedat de asemenea la o preîncălzire a suprafeţei lemnoase cu
radiatoare electrice pe porţiuni mici 15-20 dm pentru a uşura penetrarea soluţiei
d} ceară în fibra ambarcaţiunii.
Al doilea strat s-a aplicat în concentraţie de 70% ceară de albine şi 30%
toluen; iar al treilea şi ultimul strat a fost de 100% ceară de albine. Surplusul de
ceară a fost curăţat cu toluen.
S-a reuşit o impregnare a întregii monoxile până la 3 cm profunzime
aproximativ 50% din greutatea sa, cantitatea absorbită pe dm fiind 16 grame.
Am optat pentru aplicarea acestei metode de impregnare din două motive:
- consolidarea fibrei lemnoase;
- protejarea faţă de mediul ambiant (schimb de apă cu exteriorul) prin
formarea unei pelicule care asigură ambarcaţiunii expusă la condiţiile atmosferice
(curenţi de aer, umiditate, schimbări bruşte de temperatură) o protecţie bună.
Metodele cunoscute şi aplicate în conservarea lemnului arheologic: metoda
cu alaun de potasiu, metoda cu PEG (percloretilenlicol) şi metoda uscării cu
alcool etilic în cazul unei umidităţi a lemnului cuprinse între valorile 30-80% nu
a fost posibilă în cazul de faţă deoarece umiditatea era de 4%.
www.cimec.ro
Doru Enăchescu 647
Perioada de lucru a variat în funcţie de condiţiile atmosferice (zile noroase,

cu soare) dar şi în funcţie de puterea de absorţie a zonelor preîncălzite pe
porţiuni mici cu aparate electrice de încălzit (radiatoare, termosuflante).
Crăpăturile de la capetele ambarcaţiunii cuprinse pe o lungime de 30-80
cm precum şi fracturile de pe părţile laterale au fost consolidate cu cuie şi şipci
de lemn de carpen şi completate cu un amestec din ceară de albine 60%,
colofoniu 30%, dizolvat în 20% toluen. Amestecul a fost turnat într-o formă din
foiţă de aluminiu pe zonele consolidate iar pentru integrare cromatică s-a
introdus un pigment de oxid negru în amestecul sus amintit.
întreaga lucrare a durat 84 de zile, greutatea finală a ambarcaţiunii a fost
încărcată cu aproximativ 80 kg reprezentând greutatea cerii de albine.
Procedeul impregnării cu ceară de albine s-a dovedit a fi atât din punct de
vedere al conservării cât şi cel financiar mai practic şi mai eficient.
www.cimec.ro
Fig. 1 - Locul descoperirii.
Fig.2 - înainte de restaurare.

www.cimec.ro
Doru Enăchescu 649
Fig.3 - După restaurare.
Fig.4 - După restaurare.

www.cimec.ro
CONSERVAT/OH OF A ONE-TRUNK BOA T FROM XIII rH CENTURY
Abstract
This work presents the restoration of a one-trunk boat !rom XIII'" century. The one-trunk
boat was used in order to deliver salt on the river Someş in Xll'"-XV'" century. li is made !rom one
oak tree trunk, manually processed (using a hatchet) by carving.
The boat was preserved with beeswax, using impregnation in order to olfer protection against
rain, snow, and also against temperature amplitudes.
The List of lllustrations:
Fig. 1. The Discovery Place

Fig. 2. Before Restoralion
Fig. 3. and 4. Altar Restoration
www.cimec.ro
METODE DE RESTAURARE A UNUI DOCUMENT
DE BREASLĂ DIN SECOLUL AL XVII-LEA
Lidia Popescu
Învăţând să iubim şi să respectăm CARTEA, învăţăm totodată respectul

şi dragostea pentru cultură şi implicit pentru OM - creatorul tuturor valorilor
materiale şi spirituale.
Restaurarea presupune pe lângă activitatea de refacere prin intervenţie
în existenţa unui material, conferindu-i acestuia permanenţă şi durabilitate în
timp, şi furnizarea unor date noi folositoare cercetărilor din muzee.
Lucrarea de faţă este un document manuscris care cuprinde hotărâri şi
regulamente date reprezentanţilor breslelor care făceau parte din ţinuturile
Mintiu şi Sătmarînainte de unificarea lor, care a avut loc în anul 1721, formându-
se astfel comitatul Satu Mare.
Documentul cuprinde 8 pagini scrise de notarul jurat Michael Jenei şi este
bilingv. Partea de început fiind scrisă în limba latină iar restul în limba maghiară.
Prima comunicare pe care ne-o aduce la cunoştinţă documentul, este
scrisă la 1 iunie 1689 şi reprezintă o copie a hotărârii din anul 1630 adoptată în
şedinţa reprezentanţilor celor 14 bresle din Mintiu ţinută în strada Per. Hotărârea
a fost luată ca urmare a faptului că funcţia de decan, deţinută anual doar de către
cetăţenii de rând până în urmă cu 4 ani, a fost impusă şi meseriaşilor breslaşi,
fapt ce nu convenea acestora din urmă.
Această hotărâre conţine 5 puncte şi lista privilegiilor celor 1O bresle din
oraşul Satu Mare şi anume:
1. Breasla curelarilor cu privilegiu de 116 ani, deci cea mai veche breaslă
infiinţată în Satu Mare şi anume anul 1514.
2. Breasla fierarilor şi confecţionerilor de lacăte, a giuvaergiilor, a
pantofarilor, a blănarilor, a croitorilor, măcelarilor şi cizmarilor.
În anul 1649 Alteţa Sa a sporit numărul breslelor cu încă 4, care au fost
înprotocolate în protocolul oraşului de către judele primar Borbely Istvan.
Cea de-a doua informaţie pe care ne-o dă documentul a fost scrisă la 16
martie 1672 în Sătmar şi Mintiu, şi cuprinde un extras din hotărârea senatului
orăşenesc (Mintiu) la cererea meseriaşilor din „Strada Mare" (Nagy Ucza).
Ultima informaţie a fost scrisă la 24 mai 1695 şi este o completare la
regulamentul străzii Per din 16 mai 1672.
Manuscrisul cuprinde 4 foi pliate şi cusute la mijloc, formându-se astfel 8
pagini, fiecare cu o lungime de 31 cm şi o lăţime de 13,5 cm. Doar primele 4
pagini au text scris pe ambele părţi, pe o singură coloană şi prezintă iniţiale
ornate. Cerneala folosită este ferogalică de culoare maronie pe primele 3 pagini
şi de culoare mai închisă aproape neagră pe pagina a 4-a. Tot pe această pagină
scrisul prezintă caractere de mărime mai mare.
Condiţiile de microclimat fiid necorespunzătoare şi datorită inundării
manuscrisului, hârtia este friabilă şi îmbrunită, mai ales prima pagină care
(neavând copertă) a fost expusă direct deteriorărilor. Tot din aceste cauze
www.cimec.ro
652 Metode de restaurare a unui document din sec. XVII-iea
hârtia prezintă pete mari produse de frontul de apă, pete de murdărie, pete
foxing, precum şi migrarea cernelii de pe o parte pe cealaltă a paginilor şi pe
prima pagină fără text.
Datorită manipulării incorecte şi a condiţiilor necorescpunzătoare de
depozitare manuscrisul prezintă deteriorări fizico-mecanice cum ar fi: pierderi
mari din materialul suport şi din text, mai ales în zona tranşei laterale şi în zona
de mijloc unde foile au fost cusute. Se observă de asemenea îndoiri în zona
verticală de pliere (mijlocul pagini~or), colţuri îndoite şi rupte, fisuri în pagină,
ştersături în text, pete de cerneală ferogalică pe paginile documentului.
O altă deteriorare datorată intervenţiei umane o constituie scrierea
incorectă a numărului de inventar, direct pe hârtia manuscrisului, cu pastă de pix
de culoare albastră. Pentru extragerea acestuia s-a folosit soluţie de acid citric
5% în apă. Solventul s-a aplicat cu un tampon de vată pe spatele hârtiei aşezate
cu partea scrisă pe o hârtie de filtru curată, după care a urmat clătirea cu apă
distilată pentru neutralizare.
Hârtia manuscrisului a fost fabricată manual cu linii de apă şi filigran.
Acesta reprezintă două săbii încrucişate, încadrate într-un scut ornament cu
frunze şi flori. În partea de sus a scutului, de o parte şi de alta se găsesc
iniţialele, acestea fiind ale meşterului care a executat hârtia sau ale celui care
a comandat-o. Făcând analogii cu alte tipuri de mărci s-a ajuns la concluzia că
acest tip de filigran era utilizat de o moară de hârtie austriacă la începutul
secolului al XVII-iea, cel mai târziu în jurul anului 1630.
În urma testelor chimice ph-ul hârtiei înainte de spălare a fost aproximativ
în jurul valorii 6,5, iar după spălare aproximativ în jurul valorii 7.
După colaţionarea şi descoaserea paginilor, am efectuat curăţirile
mecanice ale manuscrisului: desprăfuirea cu o perie moale a paginilor şi curăţiri
cu radiera. A urmat curăţirea umedă, bineînţeles după efectuarea testului
solubilităţii cernelii, aceasta făcându-se în apă cu Romopal. Datorită friabilităţii
hârtiei paginile au fost introduse pe rând între site şi apoi imersate în baia de
spălare. În timpul clătirii repetate în apă curentă am avut grijă ca paginile să
rămână între site. După uscarea liberă a urmat re încleierea paginilor cu o soluţie
de 1,5% CMC în apă. După o presare uşoară au urmat operaţiile de completare
ale lipsurilor din materialul suport care s-au efectuat cu hârtie japoneză prin
metoda „La dublu".
A urmat presarea finală a manuscrisului între platane de lemn, punând
între pagini bucăţi de netex.
Ultima operaţie a tratamentului a fost coaserea foilor şi aplicarea numărului
de inventar al documentului care a fost scris pe hârtie japoneză şi lipit cu glutofix
pe versoul ultimei pagini.
Pentru o conservare corespunzătoare documentul restaurat trebuie să fie
păstrat într-o cutie de carton neutru sau uşor alcalin, prevăzută cu un inel pentru
a putea fi trasă uşor din raft. Aceasta se foloseşte pentru a proteja documentul
contra prafului şi contra luminii.
Toate aceste intervenţii asupra manuscrisului de breaslă au avut ca scop
să-i redea acestuia unele însuşiri pierdute sau estompate în timp, înlăturând
astfel procesele de îmbătrânire şi prelungindu-i la maximum viaţa.
www.cimec.ro
Lidia Popescu 653
Fig. 1. Înainte de restaurare

- Pierderi din materialul suport şi din text; - Fisuri în pagină
- Migrarea cernelii pe versoul paginilor; - Pătări produse de frontul de apă
- Îmbrunirea hârtiei; - Pătări produse de cerneală
- Îndoiri în zona de pliere (mijlocul pag.)
www.cimec.ro
Fig . 2. După restaurare

- pagina 3 verso şi pagina 4 faţă
www.cimec.ro
Lidia Popescu 655
Fig. 3. Înainte de restaurare

- Pierderi din materialul suport şi din text; - Îmbrunirea hârtiei
- Pătări produse de frontul de apă; - Pătări produse de cerneală
- Migrarea cernelii; - Pete foxing; - Ştersături în text; - Fisuri în pagină
www.cimec.ro
Fig. 4. După restaurare

- pagina 1 verso şi pagina 2 faţă
www.cimec.ro
Lidia Popescu 657
RESTORING A MANUSCRIPT FROM THE XVII THCENTURY
Abstract
This article proposes to show the way that a manuscript is restoring. The manuscript
„Document de breaslă" is from the XVII'" century and can be found in the museum of the Satu
Mare district.
The List of lllustrations
Fig. 1. Before restoration ·

- Losses !rom the basis material and text
- Losses in the page
- lnk migration on the verso of the pages
-Spots made by water
- Folds in the folding zone (the middle pages)
Fig. 2. After restoration
- Page 3 verso and page 4 front
Fig. 3. Before restoration

- Losses !rom the basis material and text
- Turn yellow of the paper
-Spots made by water
- Spots made by ink
- lnk migration
- Foxing spots
- Wiping in the page
- Fissure in the page
Fig. 4. After restoration
- Page 1 verso and 2 front
www.cimec.ro
www.cimec.ro
ASPECTE PRIVIND MEŞTEŞUGUL OLĂRITULUI ÎN
CENTRELE DE OLARI BAR - LIVADIA DE PE
TERITORIUL JUDEŢULUI HUNEDOARA. METODE
DE RESTAURARE
Mihaela Beceanu,
Daniela Gheară
Din momentul apariţiei ei, ceramica a ocupat un loc important în viaţa de

toate zilele a oamenilor fiind folosită la prepararea, păstrarea, transportarea şi
la consumarea alimentelor.
Dar încă de la început oamenii au simţit nevoia să dea o formă plăcută
vasului şi să-i împodobească suprafaţa cu desene şi culori, reliefuri şi adâncituri.
Ceramica lucrată pe teritoriul ţării noastre şi deci implicit şi cea de Bar -
Livadia, cuprinde aceste două aspecte: cel utilitar şi cel estetic; ea se menţine
neîntrerupt din preistorie până astăzi şi constituie una din manifestările cele mai
reprezentative ale artei noastre populare. În ceramica românească s-au păstrat
anumite elemente tradiţionale rămase, datorită obârşiei sale străvechi, de la
numeroasele civilizaţii suprapuse pe teritoriul ţării noastre în decursul timpului
dar ea a folosit şi contactul cu artele populare ale naţionalităţilor conlocuitoare
precum şi aportul unor elemente venite din afară.
Trecutul ceramicii populare poate fi mult mai bine cunoscut decât acela al
altor arte populare lucrate pe materiale mai puţin durabile, fie că rămâne la
suprafaţă, fie că stă îngropată în pămâm sau ascunsă în apă, păstrându-se timp
îndelungat şi menţinându-şi după mii de ani forma, desenul, culorile pe care le
avea în momentul când a fost folosită. Ceramica aduce astfel o importantă
contribuţie la reconstituirea modului de viaţă al oamenilor ştiut fiind că obiectele
de artă populară nu se realizează întâmplător ci reflectă necesităţile oamenilor
la un anumit moment, concepţiile acelora care le-au creat şi folosit precum şi
nivelul la care ajunsese tehnica.
Astfel, din forma vasului, se poate determina utilizarea lui iar din desenul
aflat pe suprafaţa sa, se pot obţine informaţii despre credinţele şi gusturile
oamenilor.
Ceramica populară este produsă în vederea vânzării de meşteşugari
specializaţi grupaţi în centre olăreşti.
Localitatea Baru Mare a devenit din timpuri îndepărtate centrul principal
al producţiei vaselor de uz înainte de toate pentru Valea Jiului, precum şi pentru
Ţara Haţegului, de unde şi numele de „oale de Bar" dat vaselor produse nu
numai în Baru Mare, dar şi în celelalte localităţi din jur. În toate cazurile însă se
folosea lut provenit din Baru Mare. Aici există resurse bogate de lut pentru oale,
împrejurare consemnată încă de la jumătatea veacului trecut, de către mineralogul
Ackner în lucrarea „Mineralogie Siebenburgens" din anul 1855.
www.cimec.ro
660 Meşteşugul olăritului la Baru
„Oalele de Bar" erau mult preţuite deoarece lutul procurat de la Baru Mare
era de bună calitate, iar oalele produse rezistente şi refractare. Până prin anul
1925 lutul de la Baru era scos dintr-un teren care, întrucât aparţinea parohiei,
era numit „teritoriul Clejiei". După această dată, fabrica de ceramică din
comună, producătoare de cahle simple, şi de ţiglă, a cumpărat acest teren de la
biserică, iar olarii au fost obligaţi să-şi procure lutul necesar în condiţii mai puţin
avantajoase, de la Administraţia fabricii 1 •
Un document statistic al Camerei de Comerţ şi Industrie înfiinţată la
Braşov în anul 1856 menţionează la Baru Mare existenţa a 8 cuptoare de ars
oale, cu o producţie anuală de 3 chintale de vase de lut, iar la Livadia de Cîmp
de asemenea trei cuptoare cu o producţie de 3 chintale 2 •
Cupk>rul pentru ars vasele, de diferite dimensiuni în funcţie de intensitatea
practicării meşteşugului de către fiecare olar, avea însă, în toate cazurile, o
formă tronconică. Pentru ars se foloseau lemne de fag. Arderea se făcea de
asemenea variat dar în general aveau loc două arderi, prima durând aproximativ
7-8 ore la temperatura de 900°C iar a doua, după ce smalţul a fost aplicat pe
vase, alte 7 ore.
Majoritatea produselor erau vase uzuale, nesmălţuite sau numai parţial
smălţuite.
Meşteşugul olăritului de la Baru Mare s-a răspândit şi în împrejurimi la
Baru Mic, la Livadia de Câmp şi Livadia de Coastă.
Perioada de înflorire a olăritului ţărănesc din această zonă o constituie
deci secolul al XIX-iea. Numai în Baru Mare şi în localitatea învecinată, Baru
Mic, activau pe la 1900 circa 25-30 de olari. Ulterior, olăritul decade aici,
numărul locuitorilor care se ocupă cu acest meşteşug scăzând mereu.
Abandonarea acestei îndeletniciri se datorează pătrunderii pe piaţă a vaselor
emailate şi a vaselor de fier de producţie industrială (din Călan mai ales), care
izbutesc să satisfacă nevoile casnice într-o măsură mai mare şi în forme mult
mai corespunzătoare exigenţelor sporite ale populaţiei 3 •
Şi în celelalte centre de olărit s-a înregistrat acelaşi proces regresiv.
Din bibliografia studiată, am determinat că, cele 1O oale supuse restaurării
în cadrul laboratorului nostru şi care fac obiectul prezentei lucrări provin din
centrul de olari Bar şi mai precis din localitatea Livadia de Câmp.
Din punctul de vedere al formei, ele amintesc de oala romană 4 şi cea
dacică, din cauza perfectei adaptări la scopul pentru care sunt făcute, oalele
neschimbându-se aproape deloc în decursul veacurilor, formele şi unele procedee
romane menţinându-se până în zilele noastre şi constituind astfel încă o dovadă
a continuităţii daco-romane. În acest sens, cercetătorul român Barbu Slătineanu,
în lucrarea sa „Studii de Artă Populară" 5 scria: „Arta ceramicii în România are
1. Dunăre N., Arta populară din Valea Jiului, Bucureşti, 1963, p. 185
2. Dunăre N .• Op. cit., p. 184
3. Dunăre N., Op. cit., p. 184
4. Slătineanu B., Ceramica feudală romând'ască şi originea ei, Bucureşti, 1958, p. 31
5. Slătineanu B., Studii de artă populară, Bucureşti, 1972, p. 69
www.cimec.ro
Mihaela Beceanu, Daniela Gheară 661
continuitate cu toate vremurile vitrege prin care a trecut, după cum ne-o arată
păstrarea în tehnică şi decorare a multor tradiţii preistorice şi romane, ceea ce
dovedeşte şi continuitatea neamului nostru".
Cele 1Ovase restaurate de noi se încadrează în categoria cea mai uzuală
produsă de centrul Bar-Livadia şi anume cea a „oalelor cu brâu", de formă
ovoidală, de obicei de mari dimensiuni, pântecoase, utilizate la gătit.
Înălţimea lor este cuprinsă între 28-45 cm, au o circumferinţă mare iar
diametrul gurii este cuprins între 17-25 cm.
Ele au conturul alungit, porţiunea superioară scurtă, uşor turtită, cu buza
evazată.
O caracteristică importantă a „oalelor de Bar" o constituie pereţii lor
subţiri.
Spre a fi purtate la vatra liberă sau la masă, ele sunt prevăzute cu două
terţilate şi scurte, în unghi drept, ce se sprijină pe umerii vasului.
Oalele restaurate de noi sunt smălţuite doar în interior şi în jurul gurii,
smalţul având exclusiv un rol practic, conferind vasului impermeabilitate. Astfel
exteriorul vaselor îşi păstrează înfăţişarea poroasă şi coloritul original. palid
cărămiziu al lutului ars.
În ceea ce priveşte ornamentarea, vasele luate în studiu sunt împodobite
în tehnica reliefării, decorul reliefat fiind specific vaselor mari. Decorul este
alcătuit din 1-3 brâuri plastice dispuse concentric din benzi de lut aplicate pe
suprafaţa vasului în care olarul a adâncit, prin apăsare cu degetul, amprente
alveolate 6 • Alveolele se succed simetric grupându-se câte 3 până la 5, la mici
intervale, imprimând astfel un ritm egal registrului decorativ. Această simplitate
a motivelor este voită, tocmai pentru înfăptuirea acestui ritm care constituie prin
el însuşi o decoraţie. Dispoziţia brâurilor este de asemenea diferită, numărul lor
raportându-se la dimensiunile vasului, în cazul nostru prezentând unul, două
sau trei registre decorative, concentrate la partea superioară a vasului de la linia
mediană în sus. În cazul a patru dintre cele zece obiecte este aplicat un singur
brâu alveolat situat pe umerii vasului. Pe lângă aspectul decorativ, aceste brâuri
îndeplinesc şi o funcţie practică, ele apărând de lovituri pântecele oalelor.
Aceste vase au fost utilizate la păstrarea bucatelor, pentru gătit mâncărurile
la ospeţe, praznice, înmormântări dar şi cu ocazia diferitelor ceremonii obşteşti.
Despre vechimea acestui decor, cercetătorul clujean Ion Horaţiu Crişan,
în lucrarea sa „Ceramica daco-getică cu specială privire la Transilvania" 7 ,
menţionează: „Brâul în relief cu alveole ... constituie unul dintre motivele
decorative caracteristice pentru ceramica daco-getică în faza clasică. Ornamentul
se întâlneşte ca atare din neolitic, continuă apoi de-a lungul epocii bronzului şi
fierului dar în faza clasică a ceramicii daco-getice el cunoaşte o dezvoltare
maximă, fiind unul dintre motivele cele mai îndrăgite ale daco-geţilor constituind
în acelaşi timp unul dintre motivele străvechi."
6. Slătineanu B., Petrescu P., Stahl P., Manual de ceramică populară, Bucureşti, 1958, p. 39
7. Crişan l.H., Ceramica daco-getică cu specială privire la Transilvania, Bucureşti, 1969, p. 208
www.cimec.ro
Piesele care fac obiectul acestei lucrări au intrat în colecţia muzeului

nostru în anul 1993, în urma unei donaţii provenite de la Şcoala generală din
Şoimuş.
Împreună cu Comisia de restaurare şi pe baza investigaţiilor efectuate am
stabilit fluxul tehnologic de restaurare la care piesele urmau a fi supuse 8 •
Astfel, prima operaţie care a fost efectuată, a constat în îndepărtarea
depunerilor superficiale, datorate uzurii funcţionale, prin emoliere în soluţie 1 %
de Romopal OF 1O, urmată de curăţiri macanice uşoare sub jet de apă distilată
cu ajutorul unui baton din fibre de sticlă. Prin această operaţie depunerile de pe
vase ău trecut în soluţia apoasă şi s-a reuşit astfel îndepărtarea parţială a lor.
După o spălare abundentă în apă distilată piesele au fost supuse
tratamentului chimic care a constat în imersia obiectelor în soluţia apoasă 3, 72%
de Complexon III la o temperatură de 70°C9 . Încălzirea s-a făcut în scopul
obţinerii unei rate de extragere optime a ionului metalic din depunerile de
carbonaţi şi deci implicit solubilizarea rapidă a acestora. Pentru a evita formarea
unei bariere a produşilor de coroziune, trecuţi în soluţie, în jurul obiectului,
soluţia a fost agitată periodic. În decursul acestei operaţii de curăţare chimică
este necesară supravegherea continuă a stării depunerilor şi uşurarea
desprinderii acestora cu ajutorul unei pensule cu păr moale.
După îndepărtarea crustelor urmează neutralizarea prin imersie în băi de
apă distilată. Prin acelaşi efect de capilaritate soluţia de Complexon III va fi
înlocuită cu apă distilată, fenomenul producându-se în porii materialului ceramic.
După uscare, s-a executat restaurarea formei vasului prin plombarea
fisurilor de la îmbinările fragmentelor şi prin completarea părţilor lipsă cu gips
turnat prin metoda negativului de ceară dentară 10 • Datorită fragilităţii pereţilor
vaselor, la patru dintre ele s-a impus consolidarea interioară prin aplicarea unor
fâşii din pânză de sticlă impregnate cu aracet 11 •
Finisarea părţilor completate s-a făcut în tehnica manuală cu bisturiul şi
hârtia abrazivă de diferite durităţi.
Restaurarea cromatică s-a obţinut prin integrarea părţilor completate cu
gips, cu ajutorul vopselelor tempera.
După uscarea la temperatura ambiantă, ultima operaţie efectuată a fost
conservarea generală a vaselor printr-o pensulare fină cu Nitrolac diluat 2:1 în
scopul protecţiei faţă de agenţii distructivi ai mediului ambiant.
Restaurarea acestor obiecte a ridicat unele probleme având în vedere
fragilitatea lor deosebită precum şi dimensiunile lor mai mari dar valoarea
instructivă recompensează eforturile pentru realizarea acestora, obiectele fiind
expuse în prezent în cadrul colecţiei Muzeului de Etnografie din Orăştie.
8. Cercetări de conservare şi restaurare a patrimoniului muzeal, Bucureşti, 1981, voi. li, p. 25-31, voi. III,
p. 209-210
9. Hucke J., Bleck D„ Chemikalien und Rezeple, Weimar, 1989, p. 11-13
1O. Plenderleilh l.H., Conservarea şi reslaurarea pieselor ceramice, p. 1-5
11. Riederer J„ Restoration and preservalion, 1990, p. 21-23
www.cimec.ro
De asemenea, trebuie să menţionăm că relevarea aspectelor utilitare,

morfologice şi ornamentale ale pieselor de ceramică prezentate în lucrarea
noastră a avut drept scop să pună în lumină o latură a ambianţei etnografice şi
artistice în care trăieşte populaţia din zona Bar-Livadia, a gustului şi predilecţiior
estetice ale acestora conturate în cuprinsul modului de viaţă şi a culturii lor
populare dezvoltate de-a lungul secolelor.
După cum fiecare popor, mai mic sau mai mare, îşi aduce partea sa la
cultura mondială, tot astfel fiecare zonă etnografică, fiecare grup de aşezări
omeneşti de pe o vale sau alta din cuprinsul unei ţări îşi aduce contribuţia
particulară la patrimoniul naţional al culturii materiale şi spirituale ..
www.cimec.ro
a b
a b
Vase de tip ovoidal (Livadia de Câmp).

a) înainte de restaurare ·
b) după restaurare .
•
www.cimec.ro
QUELQUES ASPECTS CONCERNANT LE METIER DU PORTIER DANS LES

CENTRES DES POTIERS BAR-LIVADIA DU DEPARTEMENT DE HUNEDOARA
-Resume-
Au commencemenl l'arlicle mel en evidence l'hisloire de la zone de laquelle onl ele

apporte Ies pots pour leur reslauralion el la lechnologie de conteclionnement.
Aussi on soulignie des aspecls concernanl leur forme, leur dimensions, leur email, leur
decor et leur ulilisalion. L'arlicle presenle encore Ies lechniques el Ies maleriaux utilises dans le
processus de reslauralion el Ies difficulles derives a cause de quelques parliculariles de ces
objects.
La liste des ilustrations
Des vases de type ovoidal

a) avani de leur reslauration
b) apres leur restauration
www.cimec.ro
www.cimec.ro
MUZEUL ETNOGRAFIC AL MOLDOVEI IAŞI,
SURSĂ DE INFORMARE ŞI DOCUMENTARE
PENTRU CREAŢIILE ACTUALE - COLABORARE
ÎNTRE ETNOGRAF ŞI CREATOR
Emilia Pavel
Gabriela Moga Lazăr
În cele ce urmează mă voi referi la strânsa legătură ce a existat între

Muzeul Etnografic al Moldovei laşi, Şcoala Normală „Vasile Lupu" laşi, fostul
Liceu pedagogic şi Cooperativa de Artă populară şi artizanat „Mioriţa" din
oraşul Jaşi, în domeniul orientării creaţiilor actuale, pe linia tradiţiei.
Colaborarea noastră cu Cooperativa de artă populară şi artizanat,, Mioriţa"
din oraşul laşi, va constitui tema unei alte expuneri.
Subliniem, fructuoasa colaborare, între muzeografii de la Muzeul Etnografic
al Moldovei laşi, între subsemnata şi Şcoala Normală „Vasile Lupu'", prin
profesoara Gabriela Moga Lazăr, talentata artistă, care în creaţiile sale, ne redă
într-o manieră modernă, motivele de pe lăicerele şi scoarţele moldoveneşti.
Tapiseriile Gabrielei Moga Lazăr, pe care ni le prezintă în expoziţia intitulată
„Flori peste timpuri", organizată de noi la Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane
din Deva, între 17-19 octombrie 1996, cu prilejul Colocviului Naţional de
Pedagogie Muzeală, sunt valori de artă autentică, rezultat al unei strânse
colaborări între etnograf şi creator şi care se încadrează armonios în noua
arhitectură a interioarelor moderne.
„Şi dacă veşnicia s-a născut la sat" 1 , cum spune Lucian Blaga în „Elogiul
staului românesc", expoziţia de tapiserii a Gabrielei Moga Lazăr, constituie un
omagiu adus harnicului şi talentatului nostru popor, care în timpuri grele, a ştiut
să-şi păstreze fiinţa etnică, creând o cultură unică şi neîntrecută, ce ne defineşte
ca popor şi ca fiinţă naţională. Expoziţia Gabrielei Moga Lazăr, aduce în
contemporaneitate ornamentica scoarţelor şi lăicerelor moldoveneşti, prelucrată
în tapiserit. Florile Gabrielei Moga Lazăr, reprezintă o sinteză a spiritualităţii
româneşti. Ele sunt suflet din sufletul neamului românesc, care unesc prin
tradiţie pe românii de pretutindeni. Tradiţia, spune Lucian Blaga, „este matricea
stilistică în stare binecuvântată" 2 •
La baza acestei expoziţii, stă colecţia de scoarţe şi lăicere a Muzeului
Etnografic al Moldovei laşi, remarcabile valori de patrimoniu cultural naţional,
care au constituit sursa de inspiraţie în creaţia talentatei artiste.
După cum am menţionat, expoziţia exprimă o strânsă colaborare între
etnograf şi creator. Îndrumarea şi documentaţia ştiinţifică pusă la dispoziţie de
1. Lucian BLAGA, Elogiul satului românesc, Bucureşti, 1937, p. 6.

2. Titus POPESCU, Specilicul national în doctrinele estetice româneşti, Cluj-Napoca, 1977, p. 245.
www.cimec.ro
668 Muzeul Etnografic al Moldovei laşi
etnograf, i-au dat posibilitatea Gabrielei Moga Lazăr să preia de pe lăicerele şi

scoarţele moldoveneşti, cele mai autentice şi străvechi motive de tradiţie
multimilenară, pe care le-a interpretat şi transpus în tapiserii unicate.
Motive ca pomul vieţii, bradul, rombul, zig-zagul, spirala, pasărea, crucea,
pot fi urmărite ca motive decorative din cele mai îndepărtate culturi neolitice,
traco-getice, dacice şi în arta populară nu numai pe lăicere şi scoarţe, ci şi pe
alte creaţii, cum sunt obiectele de lemn crestate, ceramica, cusăturile, confirmând
unitatea în varietate a artei populare româneşti.
Arheolog Marija Gimbutas, de origine lituaniană, fost profesor la
Universitatea din Los Angeles, California, SUA, afirmă cu privire la ţara noastră
„România este vatra aceea ce am numit vechea Europă, o entitate culturală,
cuprinsă între 6500-3500 î.e.n., axată pe o societate matriarhală, teocratică,
paşnică, iubitoare şi creatoare de artă, care a precedat societăţile
indoeuropenizate, patriarhale, de luptători din epocile bronzului şi fierului" 3 .
Regretatul academician C.C. Giurăscu, la Congresul de tracologie din
septembrie 1976, referitor la istoria poporului român susţinea: „Suntem unul din
cele mai vechi popoare din Europa cu o vechime de peste 4000 de ani şi intrăm
în istorie cu tracii, în epoca bronzului."
Istoricul şi criticul de artă francez, Henri Focillon, care a cunoscut ţara
noastră şi care în anul 1932 a vizitat Universitatea din laşi, amintind de arta
populară românească afirmă: „Originea acestei arte, vine din adâncuri, încât
credem că găsim în ea, primul sistem de semne pe care l-a creat omul. Ea nu
supravieţuieşte, ci ea trăieşte. " 4 În scrierile sale Mircea Eliade, cu privire la
patrimoniul comun al Culturii Europene susţine: „Culturaliceşte ca şi
spiritualiceşte, Europa se întregeşte cu tot ce a creat şi a păstrat spaţiul
carpatico-balcanic" ... Avem motive să credem, că spaţiul în care s-a întruchipat
Zamolxis, Orpheu şi misterele Mioriţei şi ale Meşterului Manole, nu şi-a secătuit
izvoarele de creaţie" 5 •
Scoarţele şi lăicerele sunt documente de cultură materială şi spirituală,
limbaje purtătoare de mesaje artistice, a căror evoluţie respectă şi se supune
mutaţiilor economice, sociale, morale şi estetice.
Din punct de vedere morfologic, ornamentica scoarţelor şi lăicerelor
moldoveneşti excelează printr-o variată gamă de motive geometrice şi
negeometrice (liber desenate), iar din punct de vedere semantic, prin valoroase
creaţii fitomorfe, zoomorfe, astrale, antropomorfe şi scheomorfe.
În domeniul creaţiei apare unitatea stilistică a artei noastre populare,
manifestată prin compoziţii ornamentale, paletă cromatică, legi decorative,
simetrie, ritm, alternanţa dinamică şi concepţie estetică. Arta populară se
constituie ca o disciplină social-istorică, cu caracter atât etnologic cât şi estetic.
Evidenţiem calităţile estetice ale artei populare româneşti, cum sunt autohtania,
originalitatea, unitatea stilistică în varietate şi perenitatea sa, care o situează în
prim plan al culturii şi artei populare mondiale.
3. Marija GIMBUTAS, Civilizaţie şi cultură, Bucureşti, 1989, p. 49.

4. Tancred BĂNĂŢEANU, Portul popular românesc, Bucureşti, 1965, p. 7.
5. Mircea ELIADE, Destinul culturii româneşti, REF. Tom. 39-3-41994, p. 207.
www.cimec.ro
Emilia Pavel, Gabriela Moga Lazăr 669
Sub unghiul dominaţiei şi al dozajului, susţine Lucian Blaga, descoperim

că în ornamentica românească, suveranitatea geometrismului drept liniar şi al
figuraţiei stilizate e mai hotărâtă decât în altă parte, iar dozajul între geometric
şi motive organic stilizate, nicăieri aşa de echilibrat. Arta populară excelează,
aşac'::u printr-o consecvenţă stilistică de mare accent" 6 •
Referitor la scoarţe Lucian Blaga îşi exprimă admiraţia „Cât echilibru şi
câtă măsură în întrebuinţarea elementelor decorative şi a câmpurilor".
Ornamentistica, spune mai departe Blaga, „prin născocirile ei liniare, prin
ritmica şi prin culorile utilizate, trebuie privită ca expresie directă, ca spovedanie
şi comunicare a unui duh. Ornamentica fiind depozitarea unor taine colective,
din avântul sau din frăgezimea unei linii, din preferinţa arătată dreptei sau
arcului, din accentul pun pe masa compactă sau pe motivul rarefiat, din
sublinierea figuraţiei naturale sau a geometrismului abstract, se poate cu
ajutorul intuiţiei, a puterii analitice necesare şi a empatiei, reconstitui oarecum
grafologic, duhul unei populaţii" 7 • Artistica anonimă, mesageră a gândurilor şi
idealurilor colectivităţii, ai celor ce suntem de mii de ani aici, în spaţiul carpato-
dunăreano-pontic, a ştiut să îmbine culorile, să stilizeze motivele, să ne redea
în ornamente, în semne şi simboluri, idei şi mesaje, ale unei gânduri magice
multimilenare.
Colaborarea noastră ca muzeograf cu Liceul pedagogic „Vasile Lupu"
prin profesoara Gabriela Moga Lazăr, s-a a_xat pe cunoaşterea de către artistă
şi eleve a celor mai autentice şi reprezentative scoarţe şi lăicere cu o străveche
ornamentică existente în colecţiile Muzeului Etnografic al Moldovei, laşi.
Muzeul Etnografic al Moldovei din laşi, inaugurat la 16 februarie 1958,
prezintă într-o sinteză ştiinţifică, civilizaţia populară a satului tradiţional din
Moldova. Exponatele sunt etalate pe teme şi zone etnografice, începând cu
ocupaţiile din Moldova, industriile şi meşteşugurile ţărăneşti, instalaţiile tehnice
populare, ceramica, prelucrarea artistică a lemnului, interioare, lăicere, scoarţe,
port popular şi obiceiurile din Moldova.
În etapa actuală, când au loc transformări radicale în structura satului
tradiţional, o importantă activitate ştiinţifică şi educativă a muzeului, este
îndrumarea şi orientarea creaţiei actuale pe linia tradiţiei.
În momentul de faţă, are loc o întrepătrundere a civilizaţiei rurale cu
civilizaţia urbană. La interferenţa a două sfere stilistice contradictorii, în domeniul
creaţiei, apar, nonvalori, adică creaţii hibride pe care noi le numim Kitsch.
În satul tradiţional creaţia artistică populară este anonimă. În prezent
creatorul este autor, care organizează expoziţii cu propriile creaţii, cum ne-a
oferit în acest cadru, talentata artistă Gabriela Moga Lazăr, expoziţia intitulată
„Flori peste timpuri" în care sunt prezentate 60 de lucrări.
Până ajunge la creaţie, artistul se documentează, sprijinindu-se pe
argumente ştiinţifice, pe care le transmit emiţătorii, specialiştii muzeografi, în
domeniul ce-l abordează.
6. Lucian BLAGA, Trilogia culturii, cap. Spa!iul Mioritic, Duh şi ornamentică, Bucureşti. 1969, p. 212-214.
7. Lucian BLAGA, Trilogia culturii, 1969, p. 214.
www.cimec.ro
Din dorinţa de a face cunoscută elevilor, arta populară tradiţională din

Moldova, cu referiri directe la scoarţe şi lăicere, profesoara Gabriela Lazăr s-a
adresat cu peste două decenii în urmă Muzeului Etnografic al Moldovei laşi,
respectiv subsemnatei care răspundeam şi de Sectorul ţesături.
Rugămintea domniei sale, era de a-i oferi o documentaţie ştiinţifică cu
privire la creaţiile artistice populare din Moldova, în domeniul ţesăturilor, a
scoarţelor şi lăicerelor. Originea sa transilvană o făcea, cu atât mai mult
îndreptăţită, să se adreseze muzeului, în scopul cunoaşterii zonelor etnografice
moldoveneşti şi specificul acestora.
De la primul dialog, pe care 1-arf'I avut cu profesoara Gabriela Moga Lazăr,
am căzut de acord asupra colaborării noastre, care a fost acceptată cu mult
interes.
În acest scop, am fixat o întâlnire pentru a stabili un plan de activitate, în
funcţie de nivelul de pregătire al elevilor.
Cu această ocazie, am aflat de la profesoară, că în anul şcolar 1973-1974
la Liceul pedagogic „Vasile Lupu" din laşi, actuala Şcoală Normală, existau
clase de învăţătoare maestre, care după absolvirea şcolii, erau obligate să
meargă în mediul rural, unde urmau să predea lucru manual. Se impunea, deci,
o pregătire profesională temeinică, un învăţământ de calitate, o îndrumare
ştiinţifică, o şcolarizare de ţinută.
Colaborarea noastră a început cu vizitarea muzeului. În felul acesta,
elevele se familiarizau cu exponatele ce urmau să fie prezentate la lecţii de artă
populară, ţinute de noi la şcoală, în timpul liber al elevelor, deci duminica.
Cursul de artă populară de la Liceul pedagogic s-a ţinut pe o perioadă de
cinci ani. Se ţinea duminica, elevele fiind în internat, nu era nici o problemă cu
prezenţa. De două ori pe lună se prezentau expuneri teoretice, după care urmau
discuţii, cu privire la scoarţe şi lăicere. La predarea lecţiilor ca material didactic,
am folosit diapozitive color, realizate după cele mai specifice şi autentice creaţii
populare româneşti, existente în colecţiile muzeului, cu referiri directe la scoarţe
şi lăicere.
Cele mai importante capitole asupra cărora am insistat la curs, au fost:
materia primă, calitatea lânii, prelucrarea ei, vopsitul. Tehnica ţesutului, alesul
cu mâna, este alt important capitol definitoriu, în executarea lucrărilor.
Ornamentica şi cromatica ţesăturilor, a scoarţelor şi lăicerelor au fost cele mai
substanţiale capitole, care au solicitat mult efort din partea noastră, pentru a le
face cunoscute elevelor.
S-a insistat asupra motivelor străvechi, moştenite din cele mai îndepărtate
culturi neolitice, traco-getice şi dacice, simboluri solare care predomină în
ornamentica noastră populară. Ornamentica populară, stilizările şi motivele
geometrice sunt documente ale continuităţii noastre etnice.
Culorile naturale, nuanţe de griuri, alb, negru, cafeniu sau culori vopsite
în plante, galben, verde, albastru, roşu-vişiniu se foloseau în executarea
acestor ţesături. Simion Florea Marian la şedinţa Academiei Române, din 12
www.cimec.ro
martie 1882 spunea: „Numai româncele ştiu a colora cu plante şi cu foarte

puţine minerale" 8 .
În compoziţia ornamentală motivul decorativ este înconjurat de un spaţiu
liber, fiind redat aşa cum spunea Lucian Blaga: „într-o formă clasică, în sensul
că e măsurată, discretă" 9 •
Consecinţele căpătate de eleve la lecţiile de artă populară, au fost
completate şi cu numeroase vizite la muzeu, la care sectorul textil a fost punctul
de atracţie.
Elevele au copiat numeroase motive de pe lăicerele şi scoa'1ele existente
în colecţiile muzeului, încât Şcoala Normală „Vasile Lupu" şi-a alcătuit cu acest
prilej, o bogată arhivă documentară, cu motive specifice scoa'1elor şi lăicărelor
din zona laşi şi din Moldova.
Elevele Şcolii Normale „Vasile Lupu", vin din mediul rural-90%, unde, în
momentul de faţă, datorită mutaţiilor care au avut loc, au pătruns unele influenţe
străine simţului artistic şi tradiţiei poporului nostru. În discuţiile şi dezbaterile ce
au avut loc, după fiecare lecţie, elevele şi-au exprimat regretul că în satele din
care provin, au dispărut ţesăturile autentice tradiţionale. În concluzie, ele s-au
angajat să fie neobosite propagandiste, a valorilor de patrimoniu cultural-
tradiţional, explicându-le mamelor şi consătencelor lor, să preia în ţesăturile
actuale motivele de pe lăicărele şi scoarţele tradiţionale, existente încă la sate.
După pregătirea teoretică, s-a trecut practic la confecţionarea de piese de
dimeniuni mici. S-a început cu ţesutul copiilor, a replicărilor după lucrările din
muzeu, la scară redusă pentru a se putea deprinde şi respecta cât mai mult
proporţiile. În felul acesta, elevele s-au familiarizat' cu cromatica şi ornamentica
lăicerelor şi scoarţelor.
A urmat, etapa a doua, când s-a trecut la prelucrări. Păstrând elementele
decorative specifice Moldovei şi zonei laşi, profesoara/artista Gabriela Moga
Lazăr şi-a permis mişcări, poziţii noi, cromatică nouă, respectând tradiţia.
Artista nu a ţesut fir cu fir în vederea realizării unor tapiserii, dinainte programate,
cu teme dinainte propuse, ci drumul pe care l-a urmat, a condus-o spre
realizarea lor.
Prelucrările acestea au fost adevărate revelaţii pentru eleve. Trecerea la
lucrări de tapiserii s-a făcut pe nesimţite, pe la sfârşitul anului şcolar 1976-1977,
cu dibuiri inerente oricărui început, dar şi cu reuşite pentru ca în anul următor,
să se treacă la realizarea unor piese originale, ce demonstrează din plin, cum
motivele artei tradiţionale de pe lăicerele şi scoarţele moldoveneşti, pot fi
valorificate în creaţii noi, care înfrumuseţează interioarele moderne.
Tapiseriile Gabrielei Moga Lazăr, continuă tradiţia semnelor şi simbolurilor,
a ornamenticii scoarţelor şi lăicerelor moldoveneşti, pe care o îmbogăţeşte cu
8. Simion FLOREA MARIAN, Cromatica poporului român, discurs de recepţie rostit la şedinla Academiei
Române, la 12 martie 1882, Bucureşti, Analele Academiei Române, seria 2, tom 5.
9. Lucian BLAGA, Trilogia culturii, cap. Spaţiul Mioritic, duh şi ornamentica, Bucureşti, 1944, p. 280.
www.cimec.ro
noi compoziţii ornamentale, variante ale aceloraşi motive străvechi, respectând

legile estetice enunţate mai sus.
Tapiseriile intitulate „Spicul", „Pe un picior de plai", „Din îndepărtate
vremi", „Trandafir de la Moldova", „Pomul vieţii", „Din trecut în prezent",
„Zorile" sau alte lucrări realizate, sunt valori de artă autentică. Tapiseriile
amintite mai sus, sunt primele din creaţia Gabrielei Moga Lazăr.
Rezultatele la care s-a ajuns în momentul de faţă, în urma unei susţinute
colaborări între etnograf şi creator, nu sunt nişte obiective scontate dinainte, ci
au reuşit în mod firesc, din împletirea unei munci ştiinţifice şi educative
neîntrerupte.
Profesoara Gabriela Moga Lazăr, împreună cu elevele Şcolii Normale
„Vasile Lupu", s-au îndreptat spre muzeu, cu scopul de a cunoaşte adevăratele
comori de artă ale strămoşilor noştri şi cunoscându-le să le iubească şi prin ele
să fie transmise generaţiilor viitoare.
Astfel învăţătoarele de mâine sunt pregătite cu sprijinul etnografului şi a
profesoarei, talentata artistă, să devină pasionate propagandiste ale tez~urului
cultural naţional.
Profesoara Gabriela Moga Lazăr, în expoziţia de tapiserii „Flori peste
timpuri" ne prezintă creaţii autentice realizate după ornamentica scoarţelor şi
lăicerelor existente în colecţiile Muzeului Etnografic al Moldovei din laşi.
Tapiseriile Gabrielei Moga Lazăr au trecut graniţele ţării, ducând mesajul
poporului român în Franţa, la Paris, unde artista a organizat 12 expoziţii, între
anii 1990-1995. Dintre expoziţiile organizate, amintim pe cele de la Centrul
Cultural al Ambasadei Române din Paris şi pe cele de la Masgot, lângă
Aubusson. După cum se ştie, în Franţa la Aubusson, există Centrul Internaţional
de Tapiserie.
Aşa cum a subliniat presa franceză, cu prilejul organizării expoziţiilor, arta
românească a tapiseriilor Gabrielei Moga Lazăr, au făcut cunoscută în Franţa
sensibilitatea şi talentul poporului român.
www.cimec.ro
Emilia Pavel , Gabriela Moga Lazăr 673
"iii
c.
Q)
-o
o
"i3
"ii
c
::I
Q,
a..
...
•al
N
al
....J
al
u
o
::!
al
Qj
~
al
C!J
C\I
al
>
o
-o
o
::i:
c
=c
.:;
N
al
....J
al
u
o
::!
al
Qj
~
al
,.: .. .,,,,.;;:,. ,,,~~ >«»:<·>t-'> ;;.·""'°""~~.;,-.,~-. (!)
··~;;--.~~~~w.
www.cimec.ro
_Q
"§
:;::
"'
Q)
<.>
2<.>
"'
>~
"'
_J
>Ol
N
"'
_J
"'o
<.>
:2;
~
Q)
~
"'
(!)
:i:
<i
·~ :
1
>Ol
N
"'
_J
"'o
<.>
:2;
"'
Q)
~
"'
(!)
C')
www.cimec.ro
THE ETHNOGRAPHICAL MUSEUM OF MOLDA VIA-IAŞI, INFORMATION ANO

DOCUMENTA TION SOURCE FOR THE TODA Y'S CREA TIONS -
COLLABORA TION BETWEEN ETHNOGRAPH ANO CREA TOR
Abstract
The presen! article makes a large analysis of an inspiration sources of the creator, their
interpretation and transposition în working of the real value, all these are constituie în folk art and
ethnographical's collection of the Ethnographical Museum !rom Moldavia-laşi. This wealthy
collection has made up, în the long run, a documentation source în the view of achievement of
some tapisery works - author Gabriela Moga Lazăr. The collaboration between ethnograph and
plastic creator who dates more over 20 years materialized în the vernishing of special exhibitions
în the halls of Art Section of the Dacian and Roman Civilization !rom Deva, on October 1996;
exhibition îs entitled „Flori peste timp".
LAZĂR MOGA Gabriela
1. The lile tree !rom Moldavia

2. On a table land loot
3. Flower at the window
4. Flowers at the moment of choice
www.cimec.ro
www.cimec.ro
IN MEMORIAM
EMIL NEMEŞ (1943-1997)
În ziua de 30 iulie 1997, s-a stins fulgerător din viaţă, la numai 53 de ani,
Emil Nemeş, unul dintre cei mai vechi şi statornici muzeografi din judeţul
Hunedoara. A văzut lumina zilei la 26 septembrie 1943, în comuna Răchitova din
Ţara Haţegului. Era primul copil, al unei tinere familii de curând întemeiate. Tatăl
său Gherasim, 25 de ani, un moţ originar din Zlatna, aducea cu el seriozitatea
şi curăţenia sufletească a omului de la munte, pe care a transmis-o şi fiului său.
Mama-sa, frumoasa şi tânăra de 16 ani, Eleonora, era din Răchitova.
Emil Nemeş a urmat şcoala elementară în comuna natală Răchitova, între
anii 1951-1955, după care trece la Haţeg unde va urma gimnaziul şi liceul. În
anul 1962, în urma examenului de admitere, devine student al Universităţii
„Babeş-Bolyai" din Cluj, Facultatea de istorie-filosofie. încă din timpul studenţiei
îşi întemeiază familia căsătorindu-se cu Hermina Farcaş din Cluj în anul 1965.
După terminarea facultăţii se vor stabili în oraşul Haţeg. Din căsătorie au avut
trei copii; Emilian Marcellus (1966), Diana-Anca (1968) şi Claudia-Valeria
(1970).
După absolvirea facultăţii, lucrează timp de 4 ani (1967-1971) la Şcoala
generală din Pâclişa. Este atras de istoria meleagurilor haţegana şi din 1 •
octombrie 1971 se transferă la Muzeul de arheologie din Sarmizegetusa. Vreme
www.cimec.ro
678 ln memoriam
de aproape 26 de ani (1971-1997), timpul şi activitatea sa s-a împărţit între

munca de muzeu şi familie. Putem spune că viaţa sa aproape că s-a confundat
cu munca muzeală. Îl întâlneai aici aproape permanent, în zile de lucru sau
sărbători, ajungând să fie cunoscut de numeroşi turişti veniţi din toate colţurile
ţării sau din străinătate.
Paralel cu activitatea muzeală şi-a început munca de cercetare ştiinţifică.
La reluarea cercetărilor arheologice la Ulpia Traiana Sarmizegetusa a fost
inclus în colectivul de cercetare condus de reputatul ar~eolog Hadrian Daicoviciu.
Primele studii publicate apar în revista Muzeului din Deva, Sargetia 1 •
Publicarea primelor rezultate ale săpăturilor de la Sarmizegetusa, campania
1973-1974, cuprinde semnăturile unor reputaţi arheologi, între care se întâlneşte
şi numele lui Emil Nemeş 2 • Continuă publicarea unor materiale în revista
Sargetia, volumele XIV 3 , XVl-XVll 4 , XX 5 , XXl-XXIV 6 , XXV 7 şi XXVl 8 • Împreună cu
tineri arheologi, din colectivul de cercetare de la Traiana Sarmizegetusa,
publică o serie de articole în revista Muzeului de istorie al Transilvaniei, Acta
Musei Napocensis 9 şi în revista Muzeului Unirii din Alba Iulia, Apulum 10 .în anul
1974, împreună cu arheologul clujean Dorin Alicu, publică în limba engleză,
„Opaiţele romane de la Sarmizegetusa 11 •
Participă cu regularitate la Sesiunile anuale de rapoarte arheologice
organizate în diferite judeţe ale ţării, precum şi la numeroase sesiuni şi
simpozioane ştiinţifice organizate în judeţul Hunedoara, în ţară şi străinătate. În
anul 1982, muzeograful Emil Nemeş s-a implicat cu toate forţele în reorganizarea
Muzeului de arheologie din Sarmizegetusa în actuala clădire. Prin grija sa s-au
pus bazele unei biblioteci, care cuprinde un număr de volume strict necesar.
pentru desfăşurarea unei activităţi de •;ercetare ştiinţifică.
1. Adriana Rusu, Emil Nemeş, Conslantin Pop, Bronzuri figurate romane în Muzeul de arheologie
Sarmizegetusa, în Sargelia, Xl-Xlll1974-1975, p. 101-109; Mihai Bărbulescu, Emil Nemeş, Un relief cu muncile
lui Hercule din Palatul augustalilor, în Sargetia, Xl-Xlll1974-1975, p. 317-322.
2. Hadrain Daicoviciu, Dorin Alicu, Emil Nemeş, Ioan Piso, Constantin Pop, Adriana Rusu, Principalele
rezultale ale săpăturilor, din 1973-1974, la Ulpia Traiana Sarmizegetusa şi semnificalia lor, în Sargetia, XI-XIII
- ~74-1975, p. 225-231.
3. Emil Nemeş, o statuetă de bronz a lui Hercules descoperită la Sarmizegetusa, în Sargetia, XIV/1979, p.
651-653.
4. Idem, Podoabe de aur în colecţia Muzeului de arheologie din Sarmizegetusa, în Sargetia, XVl-XVlll1982-
1983, p. 237-240.
5. Idem, O teracotă cu Venera descoperită la Ulpia Traiana Sarmizegetusa, în Sargetia, XX/1986-1987, p.
488-490.
6. Idem, Locuitorii Ţării Halegului până la cucerirea romană, în Sargetia, XXl-XXIV/1988-1991, p. 33-44.
7. Idem, Orientali la Ulpia Traiane, în Sargetia, XXV/1992-1994, p. 161-169; Idem, 70 de ani de la înliinlarea
Muzeului de arheologie din Sarmizegetusa, în Sargetia, XXV/1992-1994, p. 219-222.
8. Idem, Descoperiri de epocă romană înŢara Haţegului, în Sargetia, XXV111, 1995-1996, p. 345-357.
9. Constantin Pop, Emil Nemeş, Diana de la Ostrov, în Acta MN, Xll1974, p. 85-91; Idem, Ornament de la
un car roman descoperit la Ulpia Traiane Sarmizegetusa, în-Acta MN, Xlll1975, p. 179-1982; Idem, Teracote cu
venera Ulpia Traiana Sarmizegetusa, în Acta MN, XV/977, p. 159-161; Dorin Alicu, la Emil Nemeş, Obiecte de
os descoperite la Ulpia Traiana Sarmizegetusa, în Acta MN, XIX/1982, p. 345-365; Sorin Cociş, Emil Nemeş,
Fibule romane de la Ulpia Traiana Sarmizegetusa, în Acta MN, XX/1983, p. 433-441.
1O. Mihai Bărbulescu, Emil Nemeş, Un relief cu inscripţie de la Ulpia Traiana Sarmizegetusa, în Apulum, XII
1974, p. 587-591.
11. Dorin Alicu, Emil Nemeş, Roman lampas from Sarmizegelusa, 1974, 119 p. +LXV planşe.
www.cimec.ro
Ioachim Lazăr 679
În paralel cu cercetarea arheologică, la Sarmizegetusa s-a desfăşurat şi

activitatea de consolidare şi conservare a monumentelor recent descoperite,
activitate în care Emil Nemeş a depus stăruitoare eforturi pentru procurarea
materialelor necesare sau degajarea pământului escavat în vederea punerii
monumentelor în valoare.
Prin dispariţia sa Emil Nemeş lasă un mare gol în muzeografia hunedoreană
şi românească. Muzeul de Arheologie din Sarmizegetusa a pierdut pe cel care
vreme de peste 25 de ani i-a fost director, muzeograf coordonator şi şef de
secţie, imprimându-i pecetea personalităţii sale inconfundabile. Muzeografia
hunedoreană, în special şi cea românească, în general, a pierdut pe unul dintre
cei mai vechi şi statornici lucrători, iar noi cei care am lucrat împreună cu el
peste 25 de ani, am pierdut un prieten autentic şi un coleg de nădejde, căci nu
era problemă în care să-i soliciţi sprijinul şi să nu-l primeşti. Vestea incredibilă
a încetării din viaţă ne-a surprins pe toţi cei care l-am cunoscut, apreciat şi
stimat.
Dumnezeu să-l odihnească!
Ioachim Lazăr
www.cimec.ro
www.cimec.ro
PRESCURTĂRI BIBLIOGRAFICE
BIBLIOGRAPHICAL ABBEVIATIONS
ABREVIATIONS BIBLIOGRAPHIQUES
- ABKURZUNGEN
AAR - Analele Academiei Române. Bucureşti.

ACMIT -Anuarul Comisiunii Monumentelor Istorice, Secţia pentru
Transilvania, Cluj, I (1926-1928), li (1929), III (1930-
1931), IV (1932-1938).
ActaAnt - Acta Antiqua Academiae Scientiarum Hungaricae.
Budapest, 1(1952) şi urm. (=AAASH).
ActaArchBp - Acta Archaeologica. Budapest, I (1951) şi urm.
Acta ArchCarp - Acta Archaeologica Carpathica. Krakow, I (1958) şi
urm. (=AAC).
ActaArchHung -Acta Archaeologica Academiae Scientiarum Hungaricae.
Budapest, I (1951) şi urm.
ActaMN - Acta Musei Napocensis. Cluj-Napoca, I (1964) şi urm.
ActaMP - Acta Musei Porolissensis, Zalău, I (1977) şi urm.
ActaMuz - Din activitatea muzeelor. Cluj, 1955, 1956.
AEM - Archaelogisch-epig"raphische Mitteilungen. Wien,
(1877)-XX (1896).
AFM - Als6fehervarmegye monografiaja. Aiud, 1901.
AllA -Anuarul Institutului de Istorie şi Arheologie. Cluj-Napoca
(continuare a publicaţiei AllC Cluj, I, 1958 şi urm.)
AllAI - Anuarul Institutului de Istorie şi Arheologie laşi. laşi, I
(1964) şi urm.
AISC - Anuarul Institutului de Studii Clasice. Cluj, I (1928)-V
(1949)
AJA -American Journal of Archaeology. New York, I (1885) şi
urm.
Alba Regia - Alba Regia. Az Istvan Kirăly Muzeum Kozlemenyei.
Szekesfehervar, I (1960) şi urm.
Aluta -Aluta. Studii şi comunicări. Sfântu Gheorghe, I (1969) şi urm.
AMM -Acta Moldavie Meridionalis, Anuarul Muzeului Judeţean
de Istorie „Ştefan cel Mare", Vaslui
AnB - Analele Banatului. Studii şi cerce.tări din istoria şi arta
Banatului. Timişoara, I (1928) - IV (1931 ).
Antiquity - Antiquity. Cambridge - Newbury, I (1927) şi urm.
AnnEp - L'Annee epigraphique. Revue des publications
epigraphiques relatiV'es a l'antiquite romaine. Supplement
annuel a la Revue Archeologique. Paris.
www.cimec.ro
682
Apulum - Apulum. Buletinul Muzeului Regional Alba Iulia. Alba

Iulia, I (1939-1942), li (1943-1945), III (1947-1949), IV
(=Studii şi comunicări, Acta Musei Regionalis Apulensis,
19.61), V (1965) şi urm.
ArchAnz - Archâologischer Anzeiger. Berlin, I (1889) şi urm.
ArchErt - Archaeologiai Ertesito. Budapest, I (1869) şi urm.
ArchHung - Archaeologia Hungarica. Budapest, I (1926) şi urm.
ArchJug - Archaeologia Jugoslavica. Beograd, I (1954) şi urm.
ArchKorrbl - Archâologisches Korrespondezblatt. Urgeschichte,
Romerzait, Fruhmittelalter. Herausgegeben von Rom.-
Germ. Zentralmuseum Mainz a. Rhein, I (1971) şi urm.
ArchKozl - Archeologiai Kozlemenyek. Pest, I (1859) - Budapest,
XXII (1899).
ArchRozl - Archeologicke Rozhledy. Praha, I (1949) şi urm.
ArhMold - Arheologia Moldovei. Bucureşti, 1 (1961) şi urm.
ArhOlt - Arhivele Olteniei. Craiova, I (1920) şi urm.
ArhPregl - Arheoloski Pregled. Beograd.
AS - Anatolian Studies. Journal of the British Institute of -
Archaeology at Ankara. London, I (1951) şi urm.
AT - Ars Transsilvaniae, Cluj-Napoca, I (1991 ).
ATE Als6fehermegyei tortenelmi, regeszeti as
termeszettudomănyi tărsulat evkonyve. Gyulafehervăr (Alba
Iulia), I (1888)-XVll (1913).
AVSL - Archiv des Vereins fOr siebenburgische Landeskunde.
Hermannstadt (Sibiu).
Ban atica - Banatica. Muzeul Judeţean Caraş-Severin. Reşiţa, I
(1971) şi urm.
BAR - British Archaeological Reports. Oxford.
BCH - Bulletin de Corespondence Hellenique, Ecole Francaise
d'Athenes. Paris, I (1877) şi urm.
BCMI - Buletinul Comisiunii Monumentelor Istorice. Bucureşti,
I (1908) - XXXVIII (1945).
BerRGK - Bericht der romisch-germanischen Kommission.
Frankfurt a. Main, I (1904) şi urm. (=BRGK).
BKL - Bănyăszati as Kohăszati lapok. Budapest, 1871-1944.
BMI - Buletinul Monumentelor Istorice. Bucureşti, I (1971) şi
urm.
BMN - Bibliotheca Musei Napocensis. Cluj-Napoca.
BOR - Biserica Ortodoxă Română. Bucureşti.
Britannia -A Journal of Romano-British and kindred Studies. London.
BSNR - Buletinul Societăţii Numismatice Române. Bucureşti, I
(1904) - XXXVI (1942).
Buridava - Studii şi materiale. Muzeul Judeţean Vâlcea. Râmnicu
Vâlcea I (1976) şi urm.
www.cimec.ro
683
CA - Cercetări Arheologice în Bucureşti. Muzeul Naţional de

Istorie. Bucureşti (=CAB).
Carpica -Carpica. Muzeul de Istorie şi Artă „Iulian Antonescu"Bacău.
Bacău, I (1968) şi urm.
Celticum - Suppliment a l'Ogam. Tradition celtique. Histoire-
Langue-Archeologie-Religion. Rennes.
CIL - Corpus lnscriptionum Latinarum. Berlin.
CISPP - Congres lnternational des Sciences Prehistoriques et
Protohistoriques.
Civilta - Civilta romana in Remania. Roma, 1970.
CN - Cercetări Numismatice. Bucureşti.
CNH - L. Rethy, Corpus Nummorum Hungariae. Budapest, I
(1889) - li (1907).
Crisia - Crisia. Culegere de materiale şi studii. Muzeul Ţării
Crişuri lor. Oradea, I (1971) şi urm.
CMO - Centenar Muzeal Orădean, Oradea, 1971
Cumidava - Cumidava. Culegere de studii şi cercetări. Muzeul
Judeţean Braşov, Braşov, I (1967) şi urm.
DA -Ch. Daremberg et Edm. Saglio, Dictionnaire des antiquites
grecques et romaines. Paris, I (1977) - V (1919).
Dacia - Dacia Recherches et decounvertes archeologiques en
Roumaine. Bucureşti, I (1924) - XII (1948); N.S„ Revue
d'arheologie et d'histoire ancienne. Bucureşti, I (1957) şi
urm.
DACL - Dictionnaire d'archeologie chretienne et de lithurgie
(Cabrol-Leclercq). Paris, I (1924) şi urm.
Danubius - Danubius. Istorie-Etnografie. Muzeul Judeţean Galaţi.
Galaţi, I (1967) şi urm.
DIA - Documente privind istoria României. A - Moldova; B -
Ţara Românească; C - Transilvania. Bucureşti.
DissPann - Dissertationes Pannonicae. Budapest.
DIVA - Dicţionar de istorie veche a României. Bucureşti, 1976.
Dolg - Dolgozatok az Erdelyi Nemzeti Muzeum Erem es
Regisegtârâbol Kolozvâr (Cluj), I (191 O) - X (1916)
(=DolgCluj).
DolgSzeged - Dolgozatok a M. Klrâlyi Ferencz Jozsef Tudomâ
nyegyetem Archaeologiai lntezetebol. Szeged, I (1925)-
XIX (1943).
Drobeta - Drobeta. Muzeul Regiunii Porţilor de Fier. Drobeta-
Turnu-Severin, I (1974) şi urm.
EDA - Ephemeris Dacoromana. Annuario della Scuola Romena
di Roma. Roma, I (1923) - X (1943).
EE - Ephemeris Epigraphica. Corporis lnscriptionum
Latinarum. Supplementum. Berlin, I (1872) - IX (1913)
(=EphEp).
www.cimec.ro
684
EEA - Enciclopedia dell'arte classica ed orientale. Roma, I

(1958) - VII (1966).
Eirene - Eirene. Studia graeca et latina. Praha, I (1960) şi urm.
Eos - Eos. Commentarii Societatis Philologae Polonorum.
Wratislawia.
EphemNap - Ephemeris Napocensis. Institutul de Arheologie şi Istoria
Artei. Cluj-Napoca, I (1991) şi urm.
ErdMuz - Az Er~elyi Muzeum Egyesslet Evkonsve. Kolozsvăr
(Cluj), I (1860) - L (1945) (=ErdM).
ErdRep - Erdelyi Regeszeti Repertoriuma I. Oskor (Thesaurus
Antiquitatum Transsilvanicarum, tom. I, Praehistorica;
Roska Mărton). Kolozsvăr (Cluj), 1942.
FastiAchr - Fasti Archaeologici. Annual Bulletin of Classical
Archaeology. Firenze, I (1946) şi urm.
FI - File de istorie, Muzeul Judeţean Bistriţa. Bistriţa-Năsăud.
FolArch - Folia Archaeologica. Budapest, I (1939) şi urm.
FVL - Forschungen zur Volks-und Landeskund. Hermannstadt
(Sibiu), I (1958) - XIX (1976).
Germania - Germania. Anzeiger der romisch-germanischen
Kommission des Deutschen Archăologischen lnstituts.
Frankfurt a. Main, I (1917) şi urm.
Glasnik - Glasnik Srpski Akademii Nauk. Beograd.
He ad - B.V. Head, Historia Nummorum, Oxford.
Hesperia - Hesperia. Journal of the American School of Classical
Studies at Athens. Athen.
Histoica - Historica. Centrul de istorie, filologie şi etnografie.
Craiova, I (1970) şi urm.
HTRTE - Hunyadmegyei Tortenelmi es Regeszeti Târsasăg
Evkonyvei. Budapest-Deva, I (1880) - XXIII (1913).
IDR - Inscripţiile Daciei romane, Bucureşti, I (1975), li (1977), ·
III, 1 (1977), III, 2 (1980), III, 3 (1984), III, 4 (1988).
ILS - lnscriptiones Latinae Selectae, ed. H. Dessau. Berlin.
1-11 (10g.2-1916).
IMCD - ln memoriam Constantin Daicoviciu. Cluj, 1974.
Ist Rom - Istoria României. Bucureşti, I (1960), li (1962), III
(1964), IV, (1964).
lstros - lstros. Revue roumaine d'archeologie et d'histoire
ancienne. Bucureşti, I (1934) şi urm.
lzvArhlnst - lzvestija na Archeologiceskija Institut, Sofia, I (191 O) -
VII (1920); N.S., I (1921) şi urm.
JahrMDV - Jahresschrift die Mitteldeutsche Vorgeschichte. Berlin.
JahrbRGZM - Jahrbuch des romisch-germanischen Zentralmuseums
zu Mainz, I (1954) şi urm. (=JbRGZM).
JDAI - Jahrbuch des (Kaiserlich) Deutcshen Archăologischen
lnstituts. ~erlin, I (1886-1887) şi urm.
www.cimec.ro
685
JOAI - Jahreshefte des Osterreichischen Archaeologischen

lnstituts. Wien, I (1898) şi urm. şi urm.
JSGUF - Jahrbuch der Schweizerischen Gessellscaft fi.ir Ur-u.
Fruhgeschinchte. Sasei, I (1909) şi urm.
KozlCluj - Kozlemenyek az Erdelyi Nemzeti Muzeum Eram- es
Regisegtârâbol. Kolozsvâr (Cluj), I (1940) - IV (1944).
Lato mus - Latomus. Revue d'etudes latines. Bruxelles, I (1937) şi
urm.
LexMyth -Ausfi.ihrliches Lexikon der griechischen und romischen
Mythologie (W.M. Roscher). Leipzig, I (1884)- IV (1937).
Litua - Litua. Studii şi comunicări. Muzeul Judeţean Gorj.
Târgu Jiu, I (1981) şi urm.
MacedoniaAA - Macedonia Actae Archeologicae. Prilep, I (1974) şi urm.
Marisia - Marisia. Studii şi materiale. Arheologie, istorie,
etnografie. Muzeul Judeţean Târgu Mureş. Târgu Mureş,
I (1965) şi urm.
Materiale - Materiale şi cercetări arheologice. Bucureşti, I (1953) şi
urm. (=MCA, începând cu Sesiunile anuale de rapoarte
arheologice, XIII, Oradea, 1979).
MB - Mitropolia Banatului. Revista oficială a Arhiepiscopiei
Timişoarei şi Caransebeşului şi a Episcopiei Aradului.
Timişoara.
MemAntiq - Memoria antiquitatis, Piatra Neamţ.
MN - Muzeul Naţional. Bucureşti, (1974) şi urm.
MNIT - Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei (=MAC, MIC,
MITr, MuzlstCluj, MuzlstTrans, MNITr).
NEH - Nouvelles Etudes d'Histoire. Bucureşti, I (1955) şi urm.
NK - Numizmatikai Kozlony. Budapest, I (1902) şi urm.
(Numk).
NZ - Numismatische Zeitschrift. Wien (1870) şi urm. (=NumZ).
OmD - Omagiu lui Constantin Daicoviciu cu prilejul împlinirii a
60 de ani. Bucureşti, 1960.
OR - D. Tudor, Oltenia română. Ed. a III-a, Bucureşti, 1968.
Ed. a IV-a, Bucureşti, 1978.
Orpheus - Revista di umanita classica e cristiana. Catania.
Peuce - Peuce. Studii şi comunicări de istorie, etnografie şi
muzeologie. Muzeul Delta Dunării. Tulcea, I (1970) şi
urm.
Pick - B. Pick, Die antiken Munzen Nord-Griechenlands, I, 1,
Dacien und Moesien. Berlin, 1899.
Pontica - Pontica. Studii şi materiale de istorie, arheologie şi
muzeografie. Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie.
Constanţa, 1-111(Pontice,1968-1970), IV (1971) şi urm.
Potaissa - Potaissa. Studii şi comunicări. Muzeul de Istorie Turda.
Turda, I (1978), IUi (1980), III (1982).
www.cimec.ro
686
PPS - Proceeding of the Prehistoric Society. Cambridge-

London.
ProblMuz - Probleme de muzeografie. Cluj, 1960, (1964).
PZ - Praehistorische Zeitschrift. Berlin-Leipzig, I (1909) şi
urm.
RAC - Reallexikon tur Antike und Christentum. Stuttgart.
RCRF - Rei Cretariae Romanae Fautores.
RE Real Encyclopădie der classischen
Altertumswissenschaft (Pauly-Wissowa-Kroll). Stuttgart,
I (1893) şi urm.
RESSE - Revue des etudes sud-est europeennes. Bucureşti, I
(1963-1964) şi urm.
RepCluj - Repertoriul arheologic al judeţului Cluj. Bibliotheca
Musei Napocensis, V, Cluj-Napoca, 1992
RevArh - Revista Arhivelor. Bucureşti, I (1924)-Vll (1946-194 7);
Seria nouă, I (1958) şi urm.
RevHist - Revue Roumaine D'Histoire, Bucureşti, I (1962) şi urm.
Revlst - Revista de istorie (=Revista istorică). Bucureşti, I (1915)-
XXIX (1943) (=RI).
RevMuz - Revista Muzeelor. Bucureşti, I (1964) şi urm.
RIB - R.G. Colingwood-R.P. Wright, The Roman lnscriptions
in Britain. Oxford, 1965.
RIC - H. Mattingly-E. A. Sydenham, The Roman Imperial
Coinage. London, I (1923)-V (1933), IX (1951 ).
RIR - Revista Istorică Română. Bucureşti, I (1931 )-XVII (1947).
RMI - Revista Monumentelor Istorice. Bucureşti.
RMM - Revista Muzeelor şi Monumentelor. Bucureşti. (M=Seria
Muzee; MIA=Seria Monumente istorice şi de artă).
RRC -M.H. Crawford, Roman Republican Coinage. Cambridge,
197 4 (=Crawford).
RRH - Revue Roumaine d'Histoire. Bucureşti, I (1962) şi urm.
(=RevRHist). ·
Rom Rum - Ramer in Rumănien. Ausstellung des Romisch-
Germanischen Musseums Koln und des Historischen
Museums Cluj. Koln, 1969.
RVM - Rad Vojvodjanskih Muzeja. Novi Sad, I (1952) şi urm.
SA Sovietskaja Arheologija. Moskva.
SaalbJahrb - Saalburg Jahrbuch. Bericht des Saalburgmeseums.
Frankfurt a. Main-Bad Homburg, I (191 O) şi urm.
SAi - Studii şi articole de istorie. Bucureşti, I (1956) şi urm.
Sargetia - Sargetia. Buletinul Muzeului Regional Hunedoara. Deva,
I (1937), li (1941 ), III (=Contribuţii la cunoaşterea regiunii
Hunedoara, 1956), IV (1966) şi urm.
SCA - Studii şi cercetări de antropologie. Bucureşti.
SCIA - Studii şi cercetări de istoria Artei. Bucureşti.
www.cimec.ro
687
SCIV - Studii şi cercetări de istorie veche. Bucureşti, I (1950)-

23 (1973). Vezi şi SCIVA
SCIVA - Studii şi cercetări de istorie veche şi arheologie.
Bucureşti, 24 (1974) şi urm. (Continuă publicaţia SCIV).
SCN - Studii şi cercetări de numismatică. Bucureşti, I (1957)
şi urm.
SIB - Studii de istoria Banatului. Anuarul Facultăţii de Litere,
Filosofie, Istorie. Secţia Istorie, Timişoara, I (1977) şi
urm.
SlovArch - Slovenskâ. Archeologia. Casopis Slovenskej Akademie
Vied. Bratislava, I (1953) şi urm.
SMMIM - Studii şi materiale de muzeografie şi istorie
militară. Bucureşti, I (1968) şi urm.
Starinar - Starinar. Organ Srpskog Arheoskog Drustva. Beograd,
I (1884) şi urm.
StCI - Studii Clasice. Bucureşti, I (1959) şi urm.
StComC - Studii şi comunicări de etnografie-istt>rie, Caransebeş.
Caransebeş, I (1977)-IV (1984). Vezi şi Tibiscum.
StComSatu Mare - Studii şi comunicări, Satu Mare. Satu Mare, I (1969) şi
urm.
StComSibiu - Muzeul Brukenthal. Studii şi comunicări. Arheologie-
istorie. Sibiu, I (1956) şi urm.
Suceava - Suceava. Anuarul Muzeului Judeţean Suceava.
Studia Suceava. Studia Universitatis „Babeş-Bolyai"'. Cluj. I
(1956) şi urm.
SympThr - Symposia Thracologica. Bucureşti.
Tibiscum - Studii şi comunicări de etnografie-istorie. Muzeul
Judeţean de etnografie şi al regimentului de graniţă
Caransebeş. Caransebeş, V (1986) şi urm. (Continuă
publicaţia StComC).
Tibiscus - Tibiscus. Muzeul Banatului Timişoa~a. Timişoara, I
(1971) şi urm.
Titu li - Tituli. Rivista di epigrafia antica. Roma.
TransAnt - C. Daicoviciu, La Transylvanie dans l'antiquite. Ed. a.
111-a, Bucureşti, 1945.
TRET - Tărtenelmi es Regeszeti Ertesită. Timişoara, I (1885)-
XXXlll (1917).
ZborNM - Zbornik Radova Narodnog Muzeja. Beograd, I (1956-
1957) şi urm.
.Ziridava - Ziridava. Studii şi cercetări. Muzeul Regional (apoi
Judeţean) Arad. Arad, I (1967) şi urm.
ZPE - Zeitschrift tor Papyrologie und Epigraphik. Bonn.
WPZ - Wiener Prăhistorische Zeitschrift, Wien.
www.cimec.ro
Corectură:
ADRIANA RUSU-PESCARU, EUGEN PESCARU,
MARIA BASARAB, GHEORGHE FIRCZAK, DANIELA DRĂGHIA
Traducere şi corectură rezumate:
MARIA BASARAB (franceză) ALEXANDRU SONOC (germană)
DANIELA DRĂGHIA (engleză)
ISSN 1013-4255
Tiparul executat la S.C. Polidava S.A.
www.cimec.ro
www.cimec.ro
www.cimec.ro

26 Sargetia Acta Musei Devensis XXVI 1 1995 1996

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

26 Sargetia Acta Musei Devensis XXVI 1 1995 1996

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

www.cimec.

Fondator OCTAVIAN FLOC A

Volumul 1,1937, 214 pagini

Adriana Rusu Pescaru - director

„ACTA MUSEI DEVENSIS" „ACTA MUSEI DEVENSIS"

Orice corespondenţă referitoare la Toutes correspondence concernant la

ADRIANA -Pro memoria ........ „.„.„„ .................... „„„.„... 11

RODICA ANDRUŞ - Din „Cartea de Aur" la 115 ani de la înfiinţarea

SZEKEL Y ZOL TAN -ln memoriam directorului doctor docent

ION I. DRĂGOESCU - Octavian Floca (1904-1983) -corespondenţă

ADRIANA RUSU - Liviu Mărghitan la a 60-a aniversare............... 39

RADU FLORESCU -Strecurători ceramice preistorice„ „.„ „ ..... „ .. 63

SZEKELY ZOLTĂN - Plastica şi arta decorativă a neoliticului din

ELISABETTA STARNINI - Aspects of the Koros Culture Lithic lndustry:

PAOLO BIAGI - Cultural, Environmental and Economic

KATALIN H. SIMON - Betrachtungen Ober die Chronologie der

LASZLO ANDRĂS - Die Stellung der Sopot-Kultur im ungarischen

GEORGETA EL SUSI - A Survey on Animal Husbandry of Turdaş

EUGEN-MARIUS - Manifestări spirituale şi motivaţii ale

ADRIANA GIURGIU Contribuţii privind stadiul cercetării

SABIN ADRIAN LUCA, - Descoperiri arheologice în hotarul comunei

DOMINUŢ I. - Noi contribuţii la hidronimia Daciei antice:

ANGELICA BĂLOS - Organizarea internă a aşezărilor fortificate în

ANGELICA BĂLOS -Aspecte ale vieţii cotidiene la daco-geţi........... 249

MIRCEA VALEA - Succinte consideraţii privind diferenţierea

HOREA POP - Der Nordwesten Dakiens vor den dako-

CĂTĂLIN RIŞCUŢA - Repertoriul arheologic al depresiunii Brad „ . „ 265

LIVIU MĂRGHITAN - Rolul economic al aşezării romane Micia în

I.EMIL NEMEşJ - Descoperiri de epocă romana in Ţara

GICĂ BĂEŞTEAN - Blocuri de piatră pentru aprovizionarea cu

DOINA BENEA - lnterfernţe spirituale în aşezările daco-romane

DANllL STOENESCU - Mărturiidespre cultura antică în literatura

PARASCHIVA - Cahle descoperite la Geoagiu-Băi (jud.

DOINA CIOBANU - Sarea aliment şi sursă de venituri pentru

GHEORGHE - Reprezentarea stărilor privilegiate în

roAN MARIAN ŢIPLIC -Breslele armurierilor din Sibiu, Cluj şi Braşov­

ELENA POPESCU - Câteva consideraţii privind colecţia de icoane

MIHAI CERGHEDEAN -Câteva consideraţii

VIORICA LASCU - Divina Comedie: o fericită sinteză religie-

DAN JUMARĂ - Tradiţiabizantină în instituţiile de cult

OLGA ŞERBĂNESCU -Cărţi de prevesitire-trepetnicul .„„„„„.„„„„... 539

VALENTIN MUREŞAN - Protestantismul şi Contrareforma Ecouri şi

NATALIA DELEANU - Desacralizarea lumii în pictura franceză a

MARIA BASARAB - Însemnări vechi despre învăţământul

MATILDA TAKĂCS - Medalii transilvănene emise în timpul Mariei

EUGEN GLOCK - Relatările din presa cehă, slovacă şi poloneză

DOINA IONESCU - Consideraţii privind icoanele pe lemn semnate

DOINA NĂGLER - Petru Maior şi problema învăţământului în

GHEORGHE FIRCZAK - Din viaţa şi activitatea lui Gyarmathi Samuel

CĂTĂLIN RIŞCUŢA - Relaţiile dintre ortodocşi şi greco-catolici în

ADRIAN SILVAN - Portretistica în pictura ţărănească pe sticlă.:„„ 623

GHEORGHE - Mănăstirea Franciscană Maria Radna -

DORU ENĂCHESCU - Conservarea unei monoxile din sec. al XIII-

LIDIA POPESCU - Metode de restaurare a unui document de

DANIELA GHEARĂ - Aspecte privind meşteşugul olăritului în

EMILIA PAVEL - Muzeul etnografic al Moldovei laşi, sursă de

EMIL NEMEŞ - ln memoriam............................................... 677

ABREVIERI BIBLIOGRAFICE - BIBLIOGRAPHICAL ABBREVIATIONS

1997 - anul aniversar în care muzeul devean sărbătoreşte 115 ani de la

publicării rezultatelor cercetării. Acest deziderat a fost înţeles de slujitorii

independenţei de stat a României, volumul XVI-XVII centenarului muzeului

Pagini îngălbenite de vreme. Pagini care păstrează în ele gânguri şi

1. invenlar 7415, cota 6661.

roAN MARIAN ŢIPLIC -Breslele armurierilor din Sibiu, Cluj şi Braşov

,_v"""tf)-~ t-n~ ~...-.-.~.

Bălănescu 1979 - D. -Gh., Considera/ii privind evoluţia şi

Luca-Cosma 1993 - S. A. -A., Archăologische Gelăndeun