Sunteți pe pagina 1din 3

Iisus Hristos – Învăţătorul lumii

Preot Iconom Stavrofor


Gheorghe Stoichin

Iisus Hristos este învăţătorul suprem, de la care se va inspira adevăratul creştin în


acţiunile sale. În măsura în care noi ne livrăm Lui, şi Dumnezeu coboară în noi. „Fiţi dar
următori ai lui Dumnezeu, ca nişte fii iubiţi" (Efeseni 5.1) - ne cheamă Sfântul Apostol
Pavel. Şi acest travaliu se cere a fi făcut pe cont propriu şi în mod liber, „până vom
ajunge toţi la unitatea credinţei şi a cunoaşterii Fiului lui Dumnezeu, la starea bărbatului
desăvârşit, la măsura vârstei deplinătăţii lui Hristos" (Efeseni 4.13). Iisus Hristos este
modelul formator prin excelenţă. Tradiţia ne îndeamnă să-l imităm pe el, să-i urmăm
exemplul şi nu să fim egalii lui. Hristos este un model care transcende omul; acesta din
urmă pretinde şi caută să-l egaleze, fără însă a atinge statutul său.
Spre el au acces toţi indivizii, indiferent de slăbiciunile şi căderile de
circumstanţă. Nimeni nu este împiedicat de nimic în acest urcuş. Departe de a fi un
reţetar abstract şi impersonal, creştinismul permite o concretizare a valorilor la nivelul
actelor şi comportamentelor fiinţei „căzute". Mai consemnăm faptul că ortodoxia este
deosebit de înţelegătoare faţă de concreteţea existenţială şi mai îndurătoare, prin doctrină
şi prin practicile liturgice, faţă de durerile şi precarităţile lumeşti. Nefiind la fel de
penetrantă sau ancorată în frământările sociale precum alte confesiuni, ea acordă o mai
mare atenţie individului retras, spiritualului, contemplativităţii tainice dar sporitoare.
Aceasta pare a fi o confesiune mai mult pentru individ decât pentru mase, mai mult
pentru forul interior decât pentru spaţiul agorei. De aceea, poate, ortodoxia este mai puţin
ostentativă, mai intimă, mai permisivă perimetrului privat. Ea nu anatemizează şi nu
alimentează deliruri megalomane, nu răstoarnă orânduielile în chip spectacular, ci
reformează umanul din interior, cu răbdare şi calm. Ea nu se declamă pe stadioane sau în
pieţe publice, ci lucrează sporitor, aproape imperceptibil - anonim - în chilii, biserici,
societate. Implicarea sa nu este întotdeauna afişată, ci se face după un scenariu mai puţin
vizibil. „Rezultatele" acestei implicări nu sunt întotdeauna imediate, dar sunt adânci şi de
durată.

1
Exemplul personal pare a fi temelia oricărei educaţii. Este ceea ce Iisus Hristos a
făcut neîncetat prin cuvintele, faptele şi pildele Sale. Chemările Lui trimit direct la
concreteţea experienţei personale: „Fiţi voi desăvârşiţi, precum Tatăl vostru din ceruri
desăvârşit este" (Matei 5.48); „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi" (Matei
19.19); „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl Meu decât prin Mine"
(Ioan 14.6); „Ci toate câte voiţi să vă facă vouă oamenii, asemenea şi voi faceţi lor..."
(Matei 7.12); „Şi care este mai mare între voi să fie slujitorul vostru; Cine se va înălţa pe
sine se va smeri, şi cine se va smeri pe sine se va înălţa" (Matei 23.11-12). Pentru creştin,
idealul este de realizare, prin efort propriu, a transferului unor trăsături de la modelul
suprem la creatură. „Eu sunt Lumina lumii; cel ce îmi urmează Mie nu va umbla în
întuneric, ci va avea lumina vieţii" (Ioan 8.12). Iisus Hristos cuprinde toate atributele
învăţătorului perfect; activitatea sa formativă suportă toate metaforele posibile, prin care
este exprimată formarea personalităţii. Astfel, Hristos este considerat:
- ghid care conduce omenirea spre împărăţia cerească, care a spus „eu sunt calea,
adevărul şi viaţa", care veghează asupra corabiei, care linişteşte furtuna;
- cel care hrăneşte aducând mana, euharistia, care înmulţeşte pâinile, care
transformă apa în vin, care se dă pe El însuşi drept hrană;
- grădinar care îngrijeşte Raiul, maestru al secerişului, al facerii vinului;
- modelator, precum Dumnezeu Tatăl care l-a creat pe Adam, care fasonează omul
asemenea vasului de lut;
- scrib divin care creează lucruri şi stări prin cuvânt, care-şi pune amprenta pe
pagina albă care este sufletul omului;
- aducătorul de lumină şi luminător în acelaşi timp;
- păstor şi pescar de oameni;
- arhitect al lumii, botezător al templului, dulgher;
- părinte prin excelenţă, dătător de viaţă, generatorul suprem;
- purtător al bogăţiei şi harului;
- vindecător şi tămăduitor de trupuri şi suflete;
- comandantul oştilor cereşti, luptător şi învingător al celor rele.
Alinierea la perfecţiunea emisă neîncetat de divinitate îl înalţă pe om ca individ şi
specie, ajungând la o distanţă imensă de cele mai elementare forme de existenţă şi

2
manifestare a materiei. Superioritatea omului rezidă nu în structuralitatea avansată a
materiei ce-l compune, ci în spiritul unic ce-l animă. El se dovedeşte a fi, în tradiţia
creştină, cea mai frumoasă realizare a Creaţiei. „Rămâneţi în Mine şi Eu în voi. Precum
mlădiţa nu poate să aducă roadă de la sine, dacă nu rămâne în viţă, tot aşa nici voi, dacă
nu rămâneţi în Mine. Eu sunt viţa, voi sunteţi mlădiţele. Cel ce rămâne în Mine şi Eu în
el, acela aduce roadă multă, căci fără Mine nu puteţi face nimic... Dacă rămâneţi întru
Mine şi cuvintele Mele rămân în voi, cereţi ceea ce voiţi şi se va da vouă" (Ioan 15.4-5,
7). Misiunea formatoare a creştinismului de reconstruire a personalităţii umane (a
„omului nou"), devine idealul explicit al ortodoxiei. Din perspectiva creştinismului, omul
este o fiinţă suspendată între cer şi pământ, nedesăvârşită, dar care este chemată să intre
în împărăţia perfecţiunii, prin comuniunea cu Dumnezeu.

S-ar putea să vă placă și