Sunteți pe pagina 1din 3

Faţă de doamna Ruxanda păstrează protocolul, având porniri de gingăşie:

„Lăpuşneanu o apucă de mijloc, şi ridicând-o ca pe o pană, o puse pe genunchii săi.


– Ce veste, frumoasa mea doamnă? zise el, sărutând-o pe frunte”.

Este tandru cu doamna Ruxanda, o sărută pe frunte, o îmbrăţişează:


„ridicând-o ca pe o pană şi punând-o pe genunchii săi”, pentru ca – imediat ce află
scopul venirii sale – să o numescă „muiere nesocotită”, reprimându-şi cu greu
gestul de a o lovi cu jungherul „spre care mâna sa să îndreptase din obişnuinţă”.

pentru tânărul boier Stroici, Lăpuşneanu este „un tiran cu sânge pângărit”;
mitropolitul Teofan îl numeşte „crud şi cumplit”, doar doamna Ruxanda îi găseşte
calităţi, adresându-i-se cu apelativele : „bunul meu domn” şi „viteazul meu soţ”.

Lăpuşneanul, care nu mai înceta cu omorurile:” O, bunul meu domn, viteazul meu soţ! urmă ea, destul!
Ajungă atâta sânge vărsat, atâte văduvii, atâţia sărmani!”.

Doamna Ruxandra este o soţie devotată, îşi respectă soţul, chiar dacă acesta o insultă şi o
ameninţă de multe ori. Iubirea ei faţă de fiu său o determină să încalce regulile creştineşti şi să pună
otravă în băutura soţului ei.

Timp de patru ani Lăpuşneanu îşi respectă promisiunea făcută Doamnei Ruxanda şi nu mai
ucide nici un boier, dar născoceşte tot felul de schingiuiri: „scotea ochi, tăia mâni, ciuntea şi seca
pe care avea prepus”.

Deşi uimit de vizita soţiei sale, Lăpuşneanul se poartă cu

delicateţe, o sărută pe frunte şi o aşază pe genunchii săi ca să afle


motivul acestei îndrăzneli. Ruxanda îi sărută mâna, apoi, cu lacrimi în ochi, îi
povesteşte despre văduva boierului ucis care 6 ameninţase şi-1 imploră să oprească

sângeroasele răzbunări, pentru că şi el este muritor şi "ai să dai


seamă!". Lăpuşneanul izbucneşte cu mânie şi mâna sa caută pumnalul

la cingătoare, dar îşi stăpâneşte pornirea violentă, gândindu-se,


probabil, la ziua când îi va ucide pe toţi boierii

la un loc. Cu un zâmbet perfid, Lăpuşneanul

îi promite că de poimâine nU va mai vedea omoruri şi

capete tăiate şi că îi va da " un leac de frică". Vodă o

trimite, apoi, să-şi vadă de casă şi de copii, însă o roagă

să poruncească mâncăruri alese pentru un ospăţ de a


doua zi, când va da "masă mare boierilor".

Din această scenă se evidenţiază relaţia convenţională,

lipsită de sentimente şi de sinceritate dintre Lăpuşneanul

şi Ruxanda, ceea ce argumentează faptul că ei nu constituie un cuplu,

ci numai căsătoria şi legile timpului îi obligă să stea alături, unul de


altul.
Deşi construită în antiteză caracterială cu Lăpuşneanul, fiind evidente delicateţea,
gingăşia, sensibilitatea şi bunătatea Ruxandei, în contradicţie cu brutalitatea,
cruzimea, violenţa şi încrâncenarea domnitorului, femeia dovedeşte forţă lăuntrică
şi fermitate în ultimul episod al nuvelei, ea fiind aleasă de naratorul omniscient să-şi
ucide soţul.
La ospăţul oferit de Lăpuşneanul ca prilej de împăcare, au sosit patruzeci şi şapte
de boieri care, la un semn al domnitorului, au fost măcelăriţi de mercenarii aflaţi în
spatele mesenilor. Privind masacrul, Vodă râde satisfăcut şi, cu un cinism şi o
cruzime ieşite din comun, pune să se reteze capetele celor ucişi, după care le aşază
în mijlocul mesei, "după neam şi după ranguri", făcând o piramidă de "patruzeci şi
şepte căpăţăne, vârful căreia se încheia prin capul unui logofăt mare". Când
termină, o cheamă pe domniţa Ruxanda să-i dea leacul de frică promis, însă ea
leşină la vederea acestei grozăvii, spre dezamăgirea dispreţuitoare a domnitorului:
"Femeia tot femeie [...], în loc să se bucure, ea se sparie". Scena reliefează indirect
trăsăturile antitetice ale celor doi soţi, pe de o parte sensibilitatea şi bunătatea
doamnei, iar pe de altă parte cruzimea şi spiritul vindicativ care dirijează toată
energia domnitorului.
Cele două personaje, Alexandru Lăpuşneanul şi Doamna Ruxanda, formează un
cuplu romantic, fiind construite prin antiteză şi având totodată caractere
excepţionale ce acţionează în situaţii ieşite din comun. Ca antierou, Lăpuşneanul
este tipul domnitorului tiran, crud, cu voinţă puternică şi spirit vindicativ, care
omoară cu plăcere, are o satisfacţie profundă la vederea piramidei formate din"
patruzeci şi şapte de capete ale boierilor şi băgase groaza în toţi, deoarece scotea
ochi, ciuntea şi tăia mâini. "Gingaşa Ruxanda", înzestrată cu trăsături pozitive, cu
descendenţă voievodală şi un destin nefericit, este evlavioasă, sensibilă, blândă,
toate aceste definind-o ca personaj romantic.

Iubitoare si supusa ,isi apreciazq sotul caruia ii adreseaza cuvinte


pline de afectiune si de respect „Bunul meu ,,domn”, ,,viteazul
meu sot”, ,,maria ta este puternic”, ,,Eu, Dumnezeu stie! cat te
iubesc!”etc.

Este o fire sensibila, nu suporta violentele si este hotarata


sa-l impiedice pe Lapusneanu de la noi crime, aducand-ui diverse
argumente: ,,Ce-ti lipseste mariei-tale?

Principalul procedeu artistic de caracterizare a doamnei Ruxanda ramane insa


antiteza cu Lapusneanul, prin care naratorul scoate in relief blandetea si delicatetea
femeii in contradictie cu sadismul si inversunarea vindicativa a domnitorului.

S-ar putea să vă placă și