Sunteți pe pagina 1din 3

Motivul Autorul Opera Semnificația Exemplu din text

Spre Meka-l răpește credința — voința,/


Drumul emirului poate fi o alegorie a
Cetatea preasfântă îl cheamă în ea, […]Iar el, el
purificării, un spațiu în care durerea (sânge)
emirul, de-asemenea pleacă /
Al. Noapte de poate fi echivalentă cu lumina (flăcări).
Drumului: Pustia l-așteaptă în largu-i s-o treacă.. […] Emirul
Macedonski decemvrie
puterea și-o strânge... /
Drumul emirului simbolizează calea grea spre
Chiar porțile albe le poate vedea.../
ideal, sfîrșită cu moartea.
E Meka! E Meka! ș-aleargă spre ea.
Mă tem de drumul dur ce l-am ales spre tine […]
Drumul spre piscuri, pe care îl parcurge eul
Aureliu Nesocotit mă caţăr şi mă zbat, / Cobor, mă urc, mă
Cale liric, este un drum al auperfecționării, pentru a
Busuioc prăbuşesc surpat […] Căci eu sunt drumul doar, iar
cuceri și a fi demn de persoana iubită.
tu eşti piscul
De-a fi să mor / în câmp de mohor, […] să mă
Moartea ciobănașului moldovean poate fi îngroape / Aice, pe-aproape, / În strunga de oi, / Să
Culeasă de privită ca o jertfă ritual, prin care omul se fiu tot cu voi; / În dosul stânii / Să-mi aud cânii. […]
Comuniunea om-
V. Miorița întoarce în Universul din care s-a rupt prin la nunta mea/ A căzut o stea; / Soarele şi luna / Mi-
natură:
Alecsandri naștere, reconstituind astfel superba lui au ţinut cununa. / Brazi şi paltinaşi / I-am avut
integritate nuntaşi, / Preoţi, munţii mari, / Paseri, lăutari, /
Păserele mii, / Şi stele făclii!
Tristeți nedeslușite-mi vin, dar totodată/ durerea,/ ce-o
simt, n-o simt în mine,/ în inimă,/ în piept, ci-n
Lucian
Melancolie Legăruta strânsă dintre om și natură picurii de plaoie care curg./ Și altoită pe ființa
Blaga
imensa lume/ cu toamna și cu seara ei/ mă doare ca
o rană”.
stropi de liniște îmi curg prin vine, nu de sânge; Poate
că/ din trunchiul tău îmi vor ciopli/ nu peste mult
Lucian sicriul,/ şi liniştea/ ce voi gusta-o între scândurile lui/
Gorunul Lumea morții eul liric o simte încă în viață
Blaga o simt pesemne de acum:/ o simt cum frunza ta mi-o
picură în suflet -/ şi mut/ ascult cum creşte-n trupul tău
sicriul,/ sicriul meu;
Numai poetul adună ideile şi le transformă în
cuvinte. Astfel, se deosebeşte de toţi muritorii, Numai poetul, / Ca păsări ce zboară, / Trece peste
Mihai Numai
Creatorului: devenind o parte a frumosului omenesc şi în nemărginirea timpului;
Eminescu poetul
acelaşi timp creator de artă.

Manole este, prin sacrificiul făcut, un erou


civilizator, care dă oamenilor o nouă
valoare, etern-durabilă, aşa cum Prometeu,
tot prin sacrificiu, le dăduse focul.
Nouă meșteri mari/ Calfe și zidari, / Și Manole zece, /
Manole este obligat de jocul sorţii să Care și-i întrece; […]
Culeasă de
aleagă între biserică - simbol al Vocaţiei Stai, mândruța mea, / Nu te speria, / Că vrem să
V. Monastirea
Argeșului creatoare - şi Ana - simbol al vieţii, al glumim / Și să te zidim! […]
Alecsandri
dragostei, al purităţii omeneşti: biserica şi
Iar Manea tăcea / Și mereu zidea.
Ana sunt cele două "jumătăţi" ale
personalităţii eroului.

Manole împlineşte destinul, căci patima de


a zămisli frumosul e neîndurătoare.
„Mâna care-au dorit sceptrul universului și gânduri/
Vanitas Ce-au cuprins tot universul încap bine-n patru
Motivul este ilustrat de soarta bătrânului dascăl:
Vanitatum Mihai scânduri...”; „Căci toți au aceeași soartă: cel drept și
Scrisoarea I mintea ce-a curpins Începutul și Sfârșitul
(Deșertăciunea Eminescu Întîmplării numită Viață se supune zădărniciei ei cel păcătos, cel bun ca și cel rău, cel curat ca și cel
deșertăciunilor) necurat”, ... peste toate o lopată de țărînă se depune”.
Poetul scoate din contemplare spectacolul pe
Mihai care-l oferă evoluția sovietății umane. El face Tot ce-a fost ori o să fie? În prezent le-avem pe toate, /
Glossă concluzia sceptică a zădărniciei oricăreui efort de Dar de-a lor zădărnicie/ Te întreabă și socoate”.
Eminescu ameliorare a unei lumi prinse în jocul tragic al
voinței de a trăi și al dorinței de mărire și putere

Dorul definește trăirea creatorului. Emoția Sufletu-mi nemângâiet / Îndulcind cu dor de moarte.
M. declanșată de sunetul cornului este asociată unui […] / De ce taci, când fermecată / Inima-mi spre tine-
Dorului: Peste vârfuri
Eminescu sentiment de melancolie, evocator al morții, în ntorn? / Mai suna-vei, dulce corn, / Pentru mine vre
sensul de risipire și înălțare odată?
„Cel mai adânc dintre doruri” este dorul care ne
descoperă pe noi înșine, care ne duce cu gândul la
Marea Trecere, cea care ne transpune în
eternitate, „pe-un drum ce mai are o prelungire”.
Acest dor e unul greu de explicat, un dor care Cel mai adânc dintre doruri / e dorul-dor.
Lucian
Dorul-dor mistuie, dar care totodată te menține viu. Pe-un drum ne duce dorul-dor, / pe-un drum / ce
Blaga
dincolo de orice călător / mai are-o prelungire.
Este un dor diferit, deosebit de puternic, un dor
înrobitor și dușman al libertății, dar, în același
timp, stimulent al fanteziei. Acesta nu ocolește pe
nimeni, ci „bate-n valea tuturor”.
Prieteniei