Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
METODICA
La noi, termenul a început să fie semnalat sporadic, încă din anii 1980, însă, din
precauţie, el era evitat. Uneori era tradus folosindu-se termeni cum ar fi cel de programă. Însă,
deschiderea necesară a avut loc abia după 1990 şi mai ales după 1997.
Curriculumul este considerat “unul dintre conceptele cheie ale pedagogiei contemporane” (C.
Bîrzea, 1993).
Franklin Bobbitt, prin lucrarea sa „The Curriculum” (1918), oferă noi semnificaţii
conceptului şi include în sfera acestuia întreaga experienţă de învăţare a elevilor, respectiv atât
activităţile formale, desfăşurate în mediul şcolar, cât şi pe cele desfăşurate în mediul
extraşcolar,planificate şi proiectate în şcoală, în vederea realizării unei educaţii
1
globale,integrative. Sintagma-cheie folosită de către pedagog în întreaga sa operă
este„educaţia adevărată pentru viaţă”.
“Rolul central al curriculumului în sistemele educaţionale din lume este acela de a flexibiliza
programele de studiu, de a permite trecerea în educaţie de la vechea paradigmă – elevul să se
adapteze la şcoală, la o paradigmă modernă – şcoala să se adapteze la elev. “(Bocos,
2012,p.27)
În sens larg, „Curriculum-ul este ansamblul experienţelor de învăţare prin care trece
elevul pe parcursul traseului său şcolar”. În sens restrâns „Curriculum-ul reprezintă
ansamblul documentelor şcolare care reglementează desfăşurarea activităţii şcolare: plan de
învăţământ, programe şcolare, manuale, ghiduri de aplicare etc.”
Tipuri de curriculum:
2
se aplică în cazuri de recuperare pentru acei elevi care nu reuşesc să atingă
nivelul minimal al obiectivelor prevăzute de programă în anii anteriori.
Extinderea reprezintă, pentru învăţământul general, acea formă a CDŞ care urmăreşte
completarea obiectivelor şi conţinuturilor prevăzute pentru curriculum - nucleu cu noi
obiective de referinţă şi unităţi de conţinut, în numărul maxim de ore prevăzut în plaja orară a
unei discipline;
Opţionalul:
opţional la nivelul mai multor arii curriculare – implică cel puţin două
discipline aparţinând unor arii curriculare diferite; conţinuturile cu care elevii
vor opera au caracter complex, permiţând dobândirea unor achiziţii cognitive
de ordin înalt (generalizare, transfer).
3
• Principale:
o Planul de învăţământ;
o Manualul şcolar.
• Auxiliare:
- pachete de învăţare;
- seturi multimedia;
- soft-uri educaţionale.
Prima instituţie de învăţământ cu care copiii intră în contact este grădiniţa – instituţia menită
să ocrotească şi să facă educaţia copiilor aflaţi la vârsta copilăriei mijlocii (3-6/7 ani).
Curriculum pentru învăţământul preşcolar are în vedere atingerea următoarelor finalităţi ale
educaţiei timpurii:
Întrucât finalităţile educaţiei în perioada timpurie (de la naştere la 6/7 ani) vizează
dezvoltarea globală a copilului, obiectivele cadru şi de referinţă ale curriculumului sunt
formulate pe domenii experienţiale, ţinându-se cont de reperele stabilite de domeniile de
dezvoltare. În acest sens, domeniile experienţiale devin instrumente de atingere a unor
obiective si, în acelaşi timp, instrumente de măsură pentru dezvoltarea copilului, în contextul
în care ele indică deprinderi, capacităţi, abilităţi, conţinuturi specifice domeniilor de
dezvoltare.
4
2. Domeniul om şi societate
4. Domeniul ştiinţe
5. Domeniul psiho-motric.
5
copilului Limbă şi
(colaborare, comunicare Când/cum şi de ce
cooperare, se întâmplă?
negociere, luarea Ştiinţe
deciziilor în Cum este/a fost şi
comun) Om şi societate va fi aici, pe
Pământ?
Obţinerea treptată Estetic şi
a unei autonomii creativ Cine şi cum
personale planifică/organizea
Psihomotric ză o activitate?
Pregătirea pentru Cu ce şi cum
şcoală exprimăm ceea ce
simţim?
Pregătirea pentru Ce şi cum vreau să
viaţa socială fiu?
6
De multe ori, se iau ca elemente de referinţă procesele psihice (percepţie, gândire,
memorie, imaginaţie) şi operaţiile specifice fiecăruia. Astfel, obiectivele centrate pe
competenţe pun accentul pe formarea operaţiilor propriu-zise, care asigură atingerea unor
performanţe. Avantajul major al obiectivelor axate pe competenţe este că accentuează
caracterul formativ al învăţământului.
7
la participarea efectivă la aceste activităţi şi, în general, la viaţa grădiniţei şi la toate
activităţile şi manifestările în care aceasta se implică.
8
competenţelor vizate) sunt fromulate pentru fiecare temă şi fiecare domeniu experienţial în
parte.
Întrucât finalităţile educaţiei în perioada timpurie (de la naştere la 6/7 ani) vizează
dezvoltarea globală a copilului, obiectivele cadru şi de referinţă ale prezentului curriculum
sunt formulate pe domenii experienţiale ţinându-se cont de reperele stabilite de domeniile de
dezvoltare.
Domeniul Include omul, modul lui de viaţă, relaţiile cu alţi oameni, relaţiile cu
om şi mediul social, ca si modalităţile în care acţiunile umane influenţează
societate – evenimentele. Domeniul are o extindere şi către contexte curriculare care
DOS privesc tehnologia, în sensul abordării capacităţilor umane de a controla
evenimentele şi de a ordona mediul.
Domeniul Acoperă coordonarea şi controlul mişcărilor corporale, mobilitatea
psihomotric – generală şi rezistenţa fizică, abilităţile motorii şi de manipulare de fineţe,
DPM ca şi elemente de cunoaştere, legate mai ales de anatomia si fiziologia
omului. Activităţile prin care preşcolarii pot fi puşi în contact cu acest
domeniu sunt activităţile care implică mişcare corporală, competiţii între
indivizi sau grupuri, având ca obiect abilităţi psihomotorii, ca şi
activităţile care pot avea drept rezultat o mai bună supleţe, forţă,
rezistenţă sau ţinuta.
Domeniul Acoperă abilităţile de a răspunde emoţional şi intelectual la
estetic şi experienţe perceptive, sensibilitatea faţă de diferitele niveluri de
creativ – DEC manifestare a calităţii, aprecierea frumosului şi a adecvării la scop sau
utilizare.
OBIECTIVE CADRU
9
DOMENIUL LIMBĂ ŞI COMUNICARE
Educarea unei exprimări verbale corecte din punct de vedere fonetic, lexical,
sintactic.
DOMENIUL ŞTIINŢE
Dezvoltarea capacităţilor intelectuale prematematice.
Utilizarea unui limbaj adecvat în prezentarea unor fenomene din natură şi din
mediul înconjurător.
DOMENIUL OM ŞI SOCIETATE
10
DOMENIUL OM ŞI SOCIETATE
DOMENIUL PSIHOMOTRIC
Formarea şi dezvoltarea deprinderilor motrice de bază şi utilitar aplicative.
11
Nr Denumire Descrierea temei
temă
crt.
12
detina la sfarsitul activitatii.. Sunt formulare de catre cadrul didactic pentru fiecare activitate
de invatare in parte, in concordanta cu obiectivele de referinta.
In formularea unui obiectiv operational trebuie sa respectam urmatorii pasi (dupa R.F.
Mager in Ezechil, Paisi – Lazarescu, 2011, p.89):
-prin precizarea unor conditii estetice (frumos, ingrijit, lizibil, cursiv, ritmic
etc.)
PLANUL DE ÎNVĂŢĂMÂNT
Importanţa planului de învăţământ este demonstrată prin efectele sale asupra tuturor
celorlalte componente ale sistemului şi procesului de învăţământ
13
alese 0 7,5h
TOTAL 2 + 22 25 h
2
TOTAL 2 + 25 h
6 26
PROGRAM ZILNIC
14
Rutină: Întâlnirea de dimineaţă (15 minute)
11, Jocuri şi
30 – activităţi Rutină şi tranziţie: În aer liber! (deprinderi
13,00 didactice de igienă individuală şi colectivă, deprinderi de
alese ordine şi disciplină, deprinderi de autoservire)
15
CATEGORII DE ACTIVITĂŢI DE ÎNVĂŢARE SPECIFICE ÎNVĂŢĂMÂNTULUI
PREŞCOLAR
în sens larg denumeşte orice tip de activitate în care copilul se află într-o situaţie de
învăţare. În acest caz, activităţile de învăţare cuprind jocuri şi activităţi alese, activităţi de
învăţare propriu-zise, activităţi opţionale şi extinderi, activităţi recreative şi de relaxare,
activităţi de dezvoltare a aptitudinilor individuale şi activităţi recuperatorii.
în sens restrâns înlocuieşte termenul de activităţi comune (activităţi obligatorii). Nu se
mai numesc comune deoarece nu mai au un caracter exclusiv frontal, educatoarea putând
desfăşura activitatea şi cu grupuri mici de copii. Aceste activităţi de învăţare se desfăşoară pe
baza unui demers didactic riguros, ceea ce solicită atenţia şi capacitatea de concentrare a
copiilor. Durata acestor activităţi nu poate depăşi anumite limite (maximum 15 – 20 minute la
grupa mică, 20 – 25 minute la grupa mare şi 30 – 45 minute la grupa pregătitoare).
crt.
1 Activităţi de învăţare
16
de formare a independentă a copiilor are ponderea cea mai
deprinderilor şi mare comparativ cu celelalte secvenţe;
priceperilor educatoarea are rolul de a preciza temele, de
intelectuale / practice a descrie şi explica etapele şi de a demonstra
modelul de realizare a activităţii;
Activitate didactică sarcina didactică dominantă este fixarea /
de consolidare a consolidarea, aprofundarea şi aplicarea
cunoştinţelor şi cunoştinţelor şi deprinderilor dobândite anterior,
deprinderilor prin repetarea şi sistematizarea lor pe baza
activităţii independente a elevilor;
scopul este atât lărgirea ariei de cunoştinţe
cât şi aprofundarea şi fixarea cunoştinţelor,
deprinderilor şi priceperilor precum şi acoperirea
lacunelor, corectarea confuziile şi neînţelegerile
prin explicaţii suplimentare;
Activitate didactică sarcina didactică o reprezintă, pe lângă
de recapitulare şi consolidarea cunoştinţelor, deprinderilor şi
sistematizare a priceperilor şi ordonarea, sistematizarea,
cunoştinţelor, completarea şi transferul conţinuturilor cuprinse
deprinderilor şi în mai multe activităţi anterioare (sunt numite
priceperilor activităţi de sinteză sau activităţi finale);
se realizează printr-o abordare
interdisciplinară şi transdisciplinară care va
favoriza coerenţa conţinuturilor;
Activitate didactică sarcina didactică oferă posibilitatea
de evaluare a realizării unui feed-back constând în identificarea
cunoştinţelor, măsurii în care au fost realizate obiectivele
deprinderilor şi propuse;
priceperilor oferă posibilitatea identificării modificărilor
produse la nivelul cunoştinţelor, priceperilor şi
deprinderilor;
Activităţi practice
17
Domenii experienţiale Activităţi de învăţare
18
Activităţi integrate
sunt activităţi de învăţare care fac să interrelaţioneze diverse elemente pentru a
constitui un tot armonios, de nivel superior, pentru a aduce părţi separate într-un întreg
unitar, funcţional, armonios;1
la nivel curricular integrarea presupune eliminarea barierelor dintre obiectele
de studiu prin punerea în relaţie a acestora (cu scopul de a evita izolarea lor
tradiţională) şi stabilirea de relaţii de convergenţă între cunoştinţele, capacităţile,
competenţele, atitudinile, valorile ce aparţin unei discipline şcolare distincte;
pornind de la experienţa de viaţă şi de la cunoştinţele anterioare însuşite din
diferite domenii ale cunoaşterii copiii / elevii au posibilitatea prin rezolvarea de
„probleme” cu care să confruntă să interpreteze, să reflecteze asupra conţinuturile
învăţării;
integrarea se poate realiza la nivel multi / pluridisciplinar (o temă care aparţine
unui domeniu este supusă analizei din perspectiva mai multor discipline, aceastea
ramânând independente însă unele în raport cu altele, fiecare obiecte de studiu
contribuind, în funcţie de specificul propriu, la clarificarea temei investigate), la nivel
interdisciplinar (presupune ignorarea limitelor stricte ale obiectelor de studiu axându-
se pe teme comune diferitelor discipline şi prin centrarea pe obiective de învăţare care
vizează formarea şi dezvoltarea competenţelor cheie – învăţarea pe tot parcursul vieţii,
gândirea critică, comunicativitate, lucrul în echipă, cetăţenie responsabilă,
ocupabilitate) şi la nivel transdisciplinar (presupune dezvoltarea personală, integrală a
copiilor / elevilor, centrarea pe viaţa reală, pe problemele semnificative, aşa cum apar
ele în context cotidian, renunţarea completă la limitele disciplinelor de studiu, pornind
de la nevoile, interesele şi caracteristicile individuale ale copiilor / elevilor, furnizând
metode şi tehnici de muncă intelectuală şi ajutându-l „să-şi organizeze fiecare dintre
demersurile sale în situaţii diverse” (Ciolian, 2008);
indiferent de nivelul de integrare la care se situează o anumită activitate de
învăţare proiectarea tematică furnizează contexte de organizare progresivă a
activităţilor în funcţie de dezvoltarea copiilor, de interesele acestora şi de gradul de
cunoaştere a temei propuse; proiectele tematice presupun abordarea realităţii printr-un
demers globalizat, holistic în care graniţele dintre categoriile şi tipurile de activităţi
dispar, se topesc într-un demers unitar, în cadrul căruia tema poate fi investigată cu
mijloacele diferitelor ştiinţe;
la nivelul curriculumului preşcolar integrarea poate îngloba toate activităţile
care se desfăşoară pe parcursul unei zile, activităţile liber alese (ALA) şi activităţile pe
domenii experienţiale (ADE) dintr-o zi, activităţile pe domenii experienţiale (ADE)
dintr-o zi sau activitatea de bază este o anumită activitate didactică dintr-un domeniu
experienţial (ADE) în care sunt înglobate elemente din mai multe domenii
experienţiale (DE), indiferent de programul zilei.
1 Învăţarea integrată nu trebuie confundată cu educaţia incluzivă care presupune integrarea copiilor /elevilor cu CES (cerinţe
educative speciale) în activitatea şcolară obligatorie (Ciolan, L., 2008)
19
au ca sarcină didactică atât socializarea progresivă a copilului cât şi
cunoaşterea de către acesta a lumii fizice şi a mediului social şi cultural, a limbajului
matematic, a comunicării orale şi scrise;
se desfăşoară în grupuri mici, în perechi sau chiar individual, fie în etapa I
(dimineaţa, înainte de începerea activităţilor pe discipline sau a activităţilor integrate),
fie în etapa a III – a (în intervalul de timp de după activităţile de învăţare pe domnii
experienţiale), fie în etapa a IV- a (în cazul programului prelungit în etapa de după
relaxare);
în unele cazuri ele pot să facă parte din activităţile integrate.
Spaţiul amenajat pe arii de stimulare ajută copiii să-şi dezvolte personalitatea prin
faptul că le lasă posibilitatea de a alege singuri unde, cu ce, cu cine şi cât se joacă, îşi asumă
responsabilităţi pentru alegerile făcute, percep activităţile ca fiind reuşite deoarece sunt
potrivite nivelului lor de dezvoltare şi nu vor resimţi o frustrare ca urmare a faptului că sunt
constrânşi să participe la activităţi care sunt fie prea dificile, fie prea uşoare. Alegând singuri
şi asumându-şi responsabilitatea deciziei, copiii devin independenţi, capabili să se descurce
singuri, încrezători în propriile forţe ceea ce duce la formarea unei imagini de sine pozitive.
Ariile sunt spaţii educative care stimulează dezvoltarea copiilor prin propunerile de joc
pe care le oferă acestora. Este important ca ariile să fie aranjate astfel încât să exprime ordine
şi siguranţă pentru copil. Ordinea este un element de bază dar care nu trebuie exagerat.
Aşadar, jocurile şi jucăriile trebuie să fie ordonate dar accesibile copiilor care vor învăţa să le
aranjeze la locul lor după ce le-au folosit. De asemenea, un joc început nu se întrerupe iar o
construcţie neterminată nu se descompune, pentru că valoarea produsului propriu este mai
importantă pentru copii decât ordinea în sine.
Ariile sunt o altă amenajare a spaţiului, prin împărţirea lui în spaţii diferite, cu scopuri
de cunoaştere şi dezvoltare experienţială a copilului, o altă aşezare a jocurilor şi jucăriilor în
sală, o altă antrenare în joc şi activitate a copiilor după reguli în care se stimulează motivaţia
internă şi respectul de sine.
Tipuri de centre/arii/sectoare
=>Construcţii cu cuburi (un covor şi un raft în care sunt aşezate cuburi de diferite mărimi
şi forme).
Este o zonă consacrată cuburilor mari, cu ajutorul cărora copilul poate realiza diferite
construcţii pe covor, implicând imaginaţia şi spiritul său creator, exersând mişcările largi şi
cele fine.
=>Joc de rol/imaginaţie/aria casei (o casă mică din carton sau lemn, cu obiecte de
mărimea copiilor, ustensile şi mobilier, truse diferite pentru dramatizare, costume, măşti
etc.).
20
Este locul în care copiii desfăşoară activităţi casnice şi exersează diferite roluri sociale.
Îşi dezvoltă deprinderi de cooperare, de comunicare, de limbaj, de manipulare a obiectelor de
uz casnic, îşi exersează imaginaţia, învaţă să se exprime artistic.
=>Zona senzorială/nisip şi apă (un vas mare cu nisip şi un lighean cu apă, diferite forme
cu care se pot juca).
Este zona care stimulează fantezia şi imaginaţia copilului. Acesta îşi dezvoltă
capacitatea tactil – kinestezică, îşi dezvoltă musculatura şi îşi îmbunătăţeşte coordonarea
senzorio - motorie.
=>Joc de masă (măsuţă şi raft în care se găsesc jucării mici şi jocuri de masă). Este o
zonă în care copilul capătă achiziţii în toate domeniile: cognitiv, socio – afectiv, fizic.
În acest sector, copiii fac cunoştinţă în mod organizat cu cartea şi cuvântul. Ei învaţă
ce reprezintă ea, care este valoarea ei şi cum trebuie să o folosească. Cu cât copiii se vor
apropia mai repede şi mai adecvat de cuvântul scris din cărţi, vor reuşi să descifreze mai
repede scrisul şi cititul în perioada şcolară.
=>Arte plastice (acuarele, guaşe, tempera, hârtie albă şi colorată, lipici, aţă, măsuţă şi raft în
care sunt aşezate în ordine toate materialele).
=>Ştiinţa/colţul naturii vii (plante, mici animale de casă, acvariu cu peştişori, seminţe, vase
pentru experienţe, etc.). Aici este locul unde copiii îşi asumă diferite responsabilităţi,
realizează mici experienţe sub îndrumarea educatoarei, fac diferite observaţii.
21
Jocuri didactice de identificare a literelor şi cifrelor;
Exerciţii grafice;
Jocuri concurs;etc.
2 Ştiinţă Jocuri senzoriale (Spune ce ai gustat etc.)
Jocuri intelectuale; jocuri logico – matematice;
Convorbiri libere problematizante (Dacă astăzi ninge; dacă
faci focul, etc.);
Observarea unor experimente simple (evaporarea, topirea,
amestecarea etc.)
3 Construcţii Jocuri de construcţie ( Mozaic, Lego, Vitocomb, Rotodisc
etc.)
4 Jocuri de Puzzle, Lego, Domino, jocuri cu imagini, jocuri cu materiale
manipulare a căror utilizare contribuie la formarea deprinderilor practice
(jocuri de masă) – de îmbinare, triere, clasificare, punere în corespondenţă –
precum şi la dezvoltarea percepţiilor de culoare, mărime,
formă etc.
5 Artă Pictură sau desen din imaginaţie;
Modelaj;
Audiţii muzicale;
Vizionări filme pentru copii, desene animate, spectacole
pentru copii etc.
Dactilopictură;
Jocuri ritmico – melodice de mişcare;Colaje;
Confecţionarea unor lucrări din hârtie, materiale din natură,
materiale textile etc.
6 Nisip şi apă Construcţii din nisip umed şi apă;
7 Jocuri de rol La magazin, la şcoală, În vacanţă, De-a poştaşul,
Dramatizări, etc.
22
- ele sunt corelate cu tema săptamânii / tema proiectului şi cu
celelalte activităţi din programul zilei.
Jucăria
Rolul educativ general al jucăriilor este atât de a antrena mişcările, exersează organele
de simţ, dar ele au şi altă valoare, dezvoltă gândirea, operaţiile prematematice (grupare,
seriere, clasificare etc.), relaţiile cauzale şi spaţiale dintre obiecte şi multe alte cunoştinţe,
deprinderi şi capacităţi.
Jucării distractive,
Jucării muzicale,
Jucării tehnice,
Jucării teatrale.
23
La copiii de 3-4 ani importante sunt jucăriile, păpuşile, accesoriile de menaj, jucăriile
mobile, containerele, diversele obiecte care înlocuiesc în mod avantajos jucăriile (cutii,
sticluţe de plastic, dopuri, etc.). Toate acestea permit copilului să stabilească anumite raporturi
dobândind, prin participarea întregului corp, experienţe cu privire la: greutăţi, volume,
culoare, mărime, formă, rezistenţa materialelor, se familiarizează cu noţiunea de echilibru.
De exemplu, pentru vârsta 3-5 ani, în jocul „Straiele împărăteşti” se pot pune la
dispoziţia copiilor cartoane pe care s-au desenat hăinuţe diferite, cu contururi diferite pe care
copiii şi le pot alege pentru a le decora. Sau se poate organiza o activitate de gospodărie, în
cadrul cărora copiii văd, miros, gustă, pipăie diverse fructe sau legume şi pot identifica
diferite calităţi ale lor şi pot afla despre beneficiile lor în cadrul unui program sănătos de
alimentaţie.
La grupe de 5-6/7 ani, rolul educatoarei este şi acela de a antrena copilul să perceapă
raporturi între mărimi, greutăţi, volume, distanţe, poziţii şi direcţii şi acela de a-l implica pe
copil în rezolvarea de situaţii problematice. Exemplu: se pot organiza experimente în cadrul
colţului de Nisip şi apă pentru a explora fenomenul plutirii corpurilor.
Sau cu prilejul unei excursii în anotimpul toamna se pot realiza grămezi de frunze
mari şi grămezi cu frunze mici. Se pot formula probleme de tipul: „Nu ştiu ce să mă fac,
pentru că am plecat la piaţă şi fără să-mi dau seama am cheltuit toţi banii, dar nu am cumpărat
mâncare pentru pisicuţa mea. Dacă mă duc acasă şi mă întorc, se închide magazinul. Ce mă
sfătuiţi să fac?”
Clasificatea jucăriilor
24
Jucării care dezvoltă afectivitatea Aceste jucării permit copilului să-şi exprime afecţiunea,
tandreţea şi de asemenea, uneori chiar, agresivitatea. Pentru că el, copilul poate în mod liber
să trăiască / retrăiască sentimentele sale cu o jucărie care nu ţine ranchiună etc. În mod
progresiv copilul se înţelege mai bine pe sine şi îşi găseşte echilibrul.
Jucăriile care dezvoltă imitaţia Imitaţia este procesul esenţial prin care copilul se apropie şi
înţelege lumea care îl înconjoară, lumea adulţilor. Foarte tânăr, el pare că vorbeşte la telefon, o
imită pe mama sa hrănindu-şi păpuşa sau se joacă de-a doctorul care face injecţii.
Jocurile care dezvoltă capacitatea senzorială şi intelectuală Evident este cazul tuturor
jucăriilor, pentru că ele permit jocul care este el-însuşi indispensabil dezvoltării intelectuale a
copilului. Inteligenţa celui mic este mai întâi de toate o inteligenţă senzorială, motrică,
afectivă.
Definiţia jocului:
- amuzament ;
-simularea (a juca o festa cuiva, a juca o comedie) ;
Jocul este o forma de activitate specifica pentru copil si hotaratoare pentru dezvoltarea
lui psihica, (U. Schiopu in Dictionar de psihologie 1997).
Jocul reprezinta cea mai importanta modalitate de exprimare a copilului prescolar,de aceea
reprezinta activitatea fundamentala din gradinita.
25
Actionand asupra obiectelor si fiintelor din jur(sau asupra substitutelor lor)copilul cunoaste
treptat aceasta lume, isi satisface nevoia de miscare si intelegere, dobandeste incredere in
fortele proprii, se defineste pe sine ca personalitate
Jocul satisface in cea mai mare masura trebuintele de manifestare si exprimare ale copilului.
Valoare activitatilor de joc este apreciata dupa capacitatea acestora de a-l ajuta pe copil sa se
integreze in mediul natural si social si pentru a intelege lumea inconjuratoare.
Educatoarea are rolul de dirijor al dezvoltarii copilului convertind jocul intr-o veritabila
situatie de invatare.
26
Elementele joc se împletesc cu învăţare, reprezintă o formă utilizată în activitatea
educativă din grădiniţă.
Bine elaborat si condus, jocul constituie un veritabil intrument de lucru in activitatile specifice
prescolaritatii, dezvaluind aspecte formative dincolo de toate asteptarile.
„Jocul este şi o pregătire pentru viata de mai târziu, dar mai presus de toate, el este însăşi
viata copilului” (Mc. Dougall)
Jocul didactic este o activitate dirijată în grădiniţă, dar şi o metodă didactică, dacă este
utilizat în structura unei alte activităţi obligatorii.
Jocul didactic implică următoarele procese psihice: Gândirea cu operaţiile ei: analiza,
sinteza, comparaţia, generalizarea; Memoria; Atenţia şi spiritul de observaţie; Voinţa;
Imaginaţia; Limbajul;
3. Regulile jocului
27
Ele arată cum trebui erezolvată o problemă, căile de organizare ale acţiunii ludice; prin
ele se exprimă cerinţele care dirijează acţiunile copiilor, indică acţiunile de joc şi succesiunea
lor, reglementează distribuirea rolurilor şi relaţiile dintre copii, stimulează
manifestărilecomportamentale ale participanţilor la joc.
4. Acţiunile de joc (elementele sau procedeele de joc) sunt miloacele prin care
joculdevine o acţiune plăcută, distractivă şi relaxantă. Ele antrenează copiii la o activitate
intelectuală care nu se conştientizează ca efort, ele dinamizează participarea şi
favorizează realizarea performanţelor.
28
elementelor de joc cu sarcinile didactice, stimularea spiritului de independenţă al copiilor,
asigurarea unui ritm vioi, pe o atmosferă relaxantă ,antrenarea unor copii la conducerea
jocului.
Jocul didactic interdisciplinar este o activitate în care se îmbină sarcin didactice din
diverse domenii de cunoaştere, axată pe învăţare, în condiţii relaxante, fără conştientizarea
unui efort intelectual din partea copiilor. În jocul didactic interdisciplinar se realizează
conexiuni interdisciplinare, se transferă cunoştinţe şi deprinderi însuşite într-un domeniu înt-
altul.
Jocul dramatizare are ca sursă tematică lumea mijlocită a poveştii, basmului, filmului,
teatrului, dar şi realitatea cotidiană. În cadrul acestor jocuri copiii au intervenţie personală.
De pildă, „prinţul” vine călare pe cal (pe un băţ) şi are la brâu „sabie” (o bucată de
scândură, legată cu o sforicică).
În jocurile colective cu subiecte din basme şi poveşti, în cele iniţiate de copiii de 6/7
ani, se stabilesc relaţii complexe şi are loc un schimb viu şi continuu de păreri, fiecare fiind în
acelaşi timp şi interpret şi regizor. În cadrul acestor jocuri, preocupările copiilor se îndreaptă
spre ţinuta vestimentară căreia simt nevoia să-i adauge detalii de natură să le sublinieze
identitatea împrumutată şi către procurarea unor obiecte care le permit să acţioneze conform
rolului asumat. Pe ultimul plan stă grija pentru „decor” (cadrul în care să se desfăşoare jocul).
29
Jocul senzorial – Reprezintă un set de jocuri ce stimulează atenţia copiilor, spiritul de
observaţie şi inteligenţa motorie şi cel mai important aspect anticiparea. Jocul senzorial este o
modalitate prin care copilul isi exerseaza simturile, exploreaza, dar in acelasi timp, dezvolta o
personalitate sanatoasa, neconstransa sau incorsetata intre anumite reguli care din acest punct
de vedere sunt absolut nejustificate.
De exemplu: Copilul este pus să miroasă diferite alimente: o lămâie, o bucată de caşcaval şi să
reuşească să facă legătura între miros (în acest caz) şi cuvântul care descrie acei stimuli
olfactivi. La fel se procedează şi cu celelalte simţuri ale copilului, pipăitul, gustul, văzul şi
auzul, oferindu-i-se diverşi stimuli specifici, pentru ca apoi cel mic să recunoască tipul de
imagine dezvoltată, respectiv (tactilă, gustativă, vizuală ori auditivă).
Jocul de construcţii – reprezintă activitatea prin care copilul exersează multe deprinderi şi
capacităţi care contribuie îndeosebi la dezvoltarea sa cognitivă şi a musculaturii fine.
Copilul construieşte cu cele mai diferite materiale din natură: piatră, nuiele, zăpadă,
lemn (deşeuri), lut, bucăţi de cărămidă, cuburi de lemn.
30
Jocul de mişcare este strâns legat de specificul vârstei, o vârstă a dinamismului, a
mişcării. El se va păstra până la vârsta adultă, îmbrăcând alte forme dar păstrându-şi motivaţia
interioară.
La vârsta preşcolară mişcările încep să fie încadrate într-un anume context care
reflectă fragmente din viaţa reală, în special din viaţa „celor care nu cuvântă". Literatura de
specialitate enumera jocurile „Broasca şi barza", „Pisica şi vrăbiile", „Lupul şi oile" etc., în
grădiniţă sau în grupul de joacă se reiau sub forma jocurilor de mişcare conflicte
arhicunoscute din filmele de desene animate; astfel, personaje ca Tom şi Jerry, Chip şi Dale
reînvie cu ajutorul copiilor. De asemenea, viaţa adulţilor, în special profesiile dinamice sunt
reflectate de jocurile de mişcare. Sunt cunoscute jocuri de tipul: „Pompierii", „Piloţii",
„Poliţiştii", „Extratereştrii" etc.
Pe măsură ce se înaintează către vârsta şcolară mică, jocurile de mişcare cu subiect vor
câştiga în complexitate în vreme ce cele cu reguli vor recurge la formule din ce în ce mai
complicate. Acest tip de jocuri este, în general preluat de la generaţiile anterioare (ca subiecte
şi tipuri de reguli) chiar dacă, fiecare generaţie realizează uneori prelucrări şi adaptări
specifice.
Jocul muzical – Atracţia copiilor pentru muzică este un lucru evident, încă din primiiani ai
copilăriei, muzica făcând parte integrantă din viaţa şi preocupările lor. Accesibilă copiilor
înaintea cuvântului, cântecul lasă în sufletele lor impresii ce ramân imprimate adânc toată
viaţa. Prin cântec se realizează educaţia morală, intelectuală şi estetică a copilului, se însuşesc
cunoştinţe şi se formează deprinderi. Jocul muzical prezinta o importanta covârşitoare,
întrucât este o activitate care produce satisfacţii şi plăceri, îi atrage şi îi interesează, prilejuind
copiilor trăiri emoţionale din cele mai puternice.
Acţiunea jocurilor muzicale reiese atât din conţinutul textului literar al cântecelor, din
expresivitatea melodiilor, cât şi din forţa sugestivă a elementului muzical.
In jocurile muzicale, aspectul senzorial este mult mai evident decât în celelalte tipuri
de jocuri datoritămelodiei pe care se desfăşoară acţiunea acestor jocuri. Melodia este
principalul element al limbajului muzical care exprimă idei şi sentimente prin intermediul
imaginilor muzicale. Receptarea limbajului muzical este accesibilă copilului întrucât latura
afectivă este dominantă.
Când îi învăţătam pe copiii cântece, este bine să evităm să folosim metoda vers
dupăvers. Acest gen de învăţare întrerupe melodia, iar copiii pierd bucuria cântecului când
acestadevine un exerciţiu de memorizare. Deseori copiii învaţă un cântec ascultându-1 mai
multe zile la rând, mai ales dacă educatoarea are grijă să pronunţe cuvintele foarte rar şi clar
aşaîncât copiii să le poată înţelege. De asemenea, educatoarea trebuie să ştie că
explicaţiiledetaliate ale cântecelor pot să nu intereseze pe copii.
31
Insuşirea jocului muzical axat pe cântec implică trei etape distincte:
-executarea în colectiv.
,,Copiii iubesc muzica, iar un cântec frumos este pentru ei o jucărie care nu se strică niciodată .’’
Pot fi: jocuri în bucăţele (puzzle), cartonaşe decusut pe ele, mărgele de înşirat, jocuri şi mici
articole pe care copiilor le place să le adune;
Aceste pot fi folosite de copii pe masă sau pe podea, jucându-se singuri sau împreună cu alte
persoane.
-coordonarea ochi-mână;
-musculatura mică;
Jocul logic – constituie una dintre modalitatile de realizare a unui invatamant activ. Are un
rol cu preponderenta formativ, jocul logic dezvolta gandirea, inteligenta si spiritul de
observatie al copiilor.
32
In cadrul jocurilor logico-matematice, copii sunt familiarizati cu unele notiuni despre
multimi si relatii. Atunci cand rezolva exercitii de gandire logica pe multimi concrete de figuri
geometrice, ei dobandesc pregatirea necesara pentru intelegerea numarului natural si a
operatiilor cu numere naturale, pe baza multimilor si a operatiilor cu multimi. In felul acesta,
se desfasoara exercitii de clasificare, comparare si ordonare a multimilor de obiecte.
• Jocurile logice constituie una dintre modalităţile de realizare a unui învăţământ activ
care, abordând un rol dinamic intuiţiei, pune accent pe acţiunea copilului asupra obiectelor
înseşi.
• Manipularea obiectelor conduce mai rapid şi mai eficient la formarea percepţiilor,
accelerând astfel formarea structurilor operatorii ale gândirii.
• Valoarea formativă a jocurilor logice sporeşte cu atât mai mult cu cât educatoarea dă
curs liber principiilor de bază care le călăuzeşte:
GRUPA MICĂ
33
• Caută pătratul!(2)
• Aranjăm discurile !(3)
GRUPA MIJLOCIE
a) Planificarea calendaristică
34
Stabilirea bazei de plecare, altfel spus, a nivelului general de dezvoltare intelectuală a
copiilor din grupă. Pentru aceasta educatoarea proiectează şi aplică, în primele două
săptămâni ale anului şcolar, evaluările iniţiale, pentru fiecare categorie de activitate. Probele
de evaluare se stabilesc prin raportarea la obiectivele terminale ale unor capitole abordate în
anul şcolar anterior şi se concretizează în desfăşurarea unor activităţi, jocuri sau aplicarea
unor teste, fişe de lucru. Rezultatele obţinute cu acest prilej se consemnează într-un tabel,
urmând a fi analizate şi interpretate, în scopul determinării mediului adecvat de predare-
învăţare al noilor conţinuturi, al adoptării unor măsuri de sprijinire/recuperare pentru anumiţi
copii, precum şi al stabilirii obiectivelor, conţinuturilor şi a mijloacelor de realizare pentru
extinderi şi activităţi opţionale;
Exemplu:
35
Exemplu pentru fiecare grupă:
1 Cine sunt/suntem? 10 3 7
2 Cand/cum şi de ce se întâmplă? 10 4 6
2 Cand/cum şi de ce se întâmplă? 8 5 3
3 Cum este/a fost şi va fi pe pamânt? 5 2 3
36
PROIECTAREA SEMESTRIALĂ
Două forme de proiectare alternează pe durata unui an şcolar: proiectarea tematică pe bază de
proiect şi proiectarea pe o temă săptămânală, ponderea numerică şi temporală mai mare fiind
deţinută de proiectarea tematică, pe bază de proiect.
Deosebirea dintre aceste forme constă în faptul că proiectarea tematică, pe proiect , este un
demers mult mai elaborat, care necesită o pregătire a cadrului didactic în ce priveşte utilizarea
conceptelor şi conţinuturilor ştiinţifice şi că activităţile desfăşurate în cadrul proiectului necesită
antrenarea părinţilor, specialiştilor, membrilor comunităţii sau a altor factori.
Temele anuale de învăţare şi temele proiectelor sau temele săptămânale nu se parcurg neapărat în
ordinea dată de Curriculum, ci în funcţie de copiii din grupă, de perioada de an sau alte variabile
pe care fiecare educatoare le gestionează.
c) Proiectarea activitatilor
Data
Clasa / Grupa
Obiectul de învăţământ
Aria curriculară / Domeniul experienţial
Unitatea de învăţare / Tema
Subiectul / Subtema
Obiectivele operaţionale
O1
- .........................................................................................................
O2
- .........................................................................................................
O3
- .........................................................................................................
O4 - ….....................................................................................................
O5 - ….....................................................................................................
Strategia didactică
Metodologia didactică:
Mijloace de învăţământ:
Forme de organizare a învăţării /predării:
Metode de evaluare
Demersul didactic
3.FUNCTIILE ESENTIALE
ESTE IMPORTANT SA :
- observam copilul la joaca si la munca
- asiguram o ambianta in continua schimbare
- intelegem ritmul propriu de dezvoltare al copilului
- stabilim obiective clare,individuale si de grup bazate pe
interese si necesitati
- sa respectam copiii si sa le apreciem ideile
- sa incurajam copiii inin rezolvarea problemelor proprii,sa le
stimulam respectul reciproc
- sa adresam intrebari determinand copiii sa gaseasca
raspunsurile
NECESITATEA INVATARII DIFERENTIATE SI INDIVIDUALIZATE DECURGE
DIN:
-Specificul ratiunii umane cu diferente psihice si psihofiziologice
-Idealul educational = formarea unei personalitati armonioase si creatoare,capabila sa se
adapteze la schimbare si sa ralizeze rolurile cu care o investeste societatea
nivel de cunostinte
nivelul capacitatilor cognitive
ritmul de munca
calitatile atentiei
efortul voluntar
interesele,inclinatiile
deprinderile intelectuale si motorii
gradul de maturizare socio-afectiva
gradul de independenta
AVANTAJE SI DEZAVANTAJE
1. invatamantul frontal
avantaje
*ofera prilej tuturor copiilor de a audia raspunsuri la intrebarile formulate(ce au diferite grade de
dificultate)
*permite prezentarea cunostintelor in inlantuirea lor logica
*prescolarii isi insusesc tehnici de munca specifice fiecarei categorii de activitati
*invata cum se folosesc instrumente de munca intelectuala
*munca fiind sistematic organizata,asigura insusirea temeinica si sistematica a cunostintelor
*obisnuieste copiii cu ordinea si disciplina,creeaza ambianta sociala necesara intrucat se
adreseaza unui auditoriu colectiv
*ofera insusirea unor algoritmi de munca
*permite analize,sinteze,comparatii,generalizari,directionate de educatoare
dezavantaje
*sunt solicitati cu precadere copiii ce manifesta interes crescut si dau raspunsurile asteptate
*lasa prea putine posibilitati pentru initiativa si munca independenta
*nu promoveaza colaborarea,actiunea in colectiv
*nu se dezvolta in suficienta masura capacitatea de adaptare la situatii noi
*nu se cultiva suficient gandirea divergenta
1. invatamantul pe grupe
are in vedere :nivelul intelectual al copiilor,ritmul de invatare,interesele copiilor,continuturile si
tematicile abordate
avantaje
*obiectivele invatarii se realizeaza luand in considerare interesele si potentele celor educati
*stategiile pot fi selectate si adaptate particularitatilor si nivelului fiecarui grup
*se realizeaza in bune conditii educatia sociala a copiilor
*influenteaza dezvoltarea psihica a copiilor si contribuie la dezvoltarea lor morala
*prescolarii isi insusesc unele tehnici de cercetare
*ofera mai multe posibilitati de actiune si manifestare a copilului decat conducerea frontala
*ofera oportunitati pentru satisfacerea intereselor de cunoastere,a independentei si initiativei
*treptat ajung sa descopere anumite legitati ale lumii inconjuratoare
*copiii sunt mai activi si au ocazia de a aborda mai multe solutii de rezolvare a situatiilor ivite in
procesul de invatare
*stimuleaza atentia si spiritul critic
*traiesc emotii provocate de reusita
*invata sa persevereze pentru a contribui la reusita muncii in grup
*faciliteaza solidaritate intre membrii grupului si influenteaza condita
dezavantaje
*este mai dificila urmarirea muncii fiecarei grupe
*sunt solicitati cu precadere copiii mai prompti in raspunsuri
*evidentiaza competitia intre copii,nu intotdeauna benefica
2. invatamantul individualizat
avantaje
*copilulcucereste pas cu pas cunostintele
*investeste mai mult efort personal pentru intelegerea fenomenelor
*il obisnueste cu diferite responsabilitati,oferindu-i o mai larga autonomie
*isi insuseste deprinderi de munca fizica si intelectuala
*stimuleaza formarea deprinderilor de munca independenta
*dezvolta spiritul de initiativa,priceperea de organizare a muncii
*il determina sa caute noi mijloace de informare,sa gaseasca solutii viabile de solutionare a
situatiilor ivite
*sporeste increderea in fortele proprii
*dezvolta mai intens procesele psihice
*dezvolta aptitudini
*ajuta la eliminarea lacunelor
*respecta particularitatile de varsta si individuale
*ofera libertate si initiativa
*favorizeaza spiritul de investigare
*are certe valente formative ;munca individuala permite asimilarea temeinica a
cunostintelor,priceperilor si deprinderilor
*dezvolta autonomia in comportare
dezavantaje
*nu favorizeazacolaborarea,stabilirea de relatii,altruismul
*poate incuraja individualismul,egocentrismul
*il poate izola pe copil de colectiv daca activitatea nu este dirijata atent si nu este imbinata si cu
activitati frontale sau de grup
*influenta educatoarei este mult diminuata
*activitatea individuala rapeste mai mult timp
Probele de evaluare utilizate ȋn grădiniţă pot lua diferite forme de la probe orale, la probe scrise
sau jocuri didactice matematice.
Probele scrise de evaluare – sunt instrumente specifice cu caracter sintetic pentru evaluarea
iniţială şi sumativă. Acest tip de probe sunt compuse din itemi(cerinţe sau sarcini ce
trebuiesc ȋndeplinite de către preşcolari). Formularea precisă a itemilor este o necesitate
pentru a planifica adecvat paşii ce trebuie făcuţi de copil pentru a atinge performanţa dorită.
· crearea unui mediu educational bogat, pentru o stimulare continua a invatarii spontane a
copilului;
· Existenta a cel putin doua zone delimitate in sala de grupa : Biblioteca si Coltul papusii
· Realizarea unui centru (a unei zone) pentru Stiinta ar putea rezolva problema centrului
tematic.
1. zona libera si linistita, marcata printr-un covor, unde sa se poata desfasura intalnirile
de grup, activitatile de miscare si jocul liber (accesorii utile : calendar, stativ cu planse
mari de carton sau hartie pentru mesaje, scaunul povestitorului, tabla etc.)
3. zona a creativitatii fara covor si, eventual, cu o masa acoperita cu un material plastic
(accesorii utile : cutii sau rafturi pentru depozitarea ustensilelor si materialelor specifice,
deseuri de materiale, ziare vechi, dar bine conservate)
4. zona cu mese si scaune (*) pentru servirea mesei si pentru activitatile desfasurate cu
grupuri mici de copii
5. zona pentru activitatile de scriere (accesorii utile : masa si scaune precum si o gama
larga de ustensile si suporturi pentru scris)
6. zona pentru joc atribuita jocului liber, constructiilor sau sociodramei. Unele zone sunt
definite prin continut : cabinetul doctorului, casa etc. (accesorii utile : truse de joc,
costumatii, mobilier si ustensile adaptate diferitelor contexte si roluri asumate de copii in
jocul lor); Coltul Papusii
7. zona pentru depozitarea materialelor si jucariilor care nu sunt de folosinta curenta (de
obicei incuiata)
9. zona pentru constructii cu cuburi sau alte materiale de constructie, plasata intr-un loc
indepartat de o zona linistita. Materialele vor fi dispuse in cutii sau rafturi pe categorii
– Coltul Constructii
Nota:
Centrul tematic este locul unde expunem materiale legate de tema proiectului in asa fel
incat copiii sa le poata privi si manui, sa se poata juca cu ele, sa vorbeasca si sa citeasca, sa li se
citeasca despre ele, sa poata adauga altele noi, produse sau procurate de ei. Acesta poate fi un
dulapior, un raft, o cutie de carton, unde vom expune titlul temei si materialele legate de acesta.
Procurarea materialelor necesare pentru acest centru tematic se va face in urma studierii
cu atentie a temei de catre educatoare. Materialele vor fi aduse, de regula, de catre copii pentru a
fi aratate si pentru a discuta despre ele, pentru a le studia. Adesea, educatoarea va apela la
biblioteca publica sau biblioteca scolii, la un muzeu, la persoane fizice sau la institutii ale
comunitatii pentru procurarea unor materiale interesante, stimulative, in acord cu tema
proiectului.
Exista multe metode prin care copiii pot invata ori exersa concepte sau
deprinderi. Printre ele se numara si folosirea imaginilor si a altor mijloace vizuale care sprijina
si inlesnesc contactul copilului cu realitatea. De aceea, tot ce se constituie in mediu educational
activ in sala de grupa (imagistic vorbind) trebuie trecut printr-un filtru sever al specialistului, in
acest caz educatoarea.
· modului in care decoreaza sala de grupa, urmarind ca fiecare obiect, fiecare imagine sa
transmita ceva copilului sau sa-l puna in situatia de a cerceta, de a face predictii in legatura
cu o tema de interes.
· dotarii bibliotecii si a altor zone din clasa cu materiale adecvate varstei si obiectivelor
propuse. Cartile, ziarele, revistele, jocurile cu imagini si imaginile pe care copiii le vor gasi
aici ii vor ajuta sa descopere diferentele de detaliu dintre anumite obiecte si sa selecteze
caracteristicile acestora. Acest lucru le va stimula comunicarea orala si le va deschide calea
spre diferentierile pe care le vor face mai tarziu intre litere si cuvinte;
Respectul pentru carte, pentru munca altora este o forma a respectului de sine.
Crearea unui spatiu personal al fiecǎrui elev , spatiu in care el isi poate expune lucrǎrile,
poate comunica evenimente din viata familiei etc.
Crearea zonei in care sunt expuse lucrǎri realizate la educatie plasticǎ, educatie
tehnologicǎ etc.
IMPORTANT!
· Crearea unei zone pentru autoevaluare si a „locului de onoare” in care sunt afisate
rezultatele la diferite concursuri;
· Realizarea unui album al clasei in care sunt surprinse momente din viata
colectivului, activitǎti desfǎsurate etc.
Succesul activitatii la catedra este legat in mod cert de amenajarea spatiului educational.
Acesta reprezintǎ forma, lumina, culoarea, modul de obtinere a unei atmosfere placute
si calde, de aducerea intre zidurile scolii a lumii in care copilul traieste, toate avand ca rezultat
dezvoltarea fizica si intelectuala armonioasa a copiilor nostri .
Variante de organizare și realizare a activităților de învățare pe domenii experiențiale:
povestirea; repovestirea; lectura educatoarei; jocul didactic; convorbirea; memorizarea;
lectura după imagini; observarea, jocul de rol, jocul motric, jocul muzical, modelaj,
desen, pictură etc.
Povestirea
constă în relatarea sau descrierea unor fapte sau întâmplări reale sau imaginare fară a se
explica cauzele;
face posibilă introducerea elevului într-o lume a basmelor, fabulelor, legendelor,
miturilor, evenimetelor istorice, întâmplărilor spectaculoase din viaţa unor eroi etc. în scopul
informării şi sensibilizării acestora;
Caracteristici
-limbaj metaforic *utilizeaza figuri de stil)
-are valente educative si estetice;
-este adaptata particularitatilor de varsta si individuale ale copiilor;
-utilizeaza materiale ilustrative si sugestive;
-utilizeaza o intonatie corespunzatoare menita sa faciliteze intelegerea informatiilor transmise si
trezirea interesului copiilor.
Ca metoda utilizeaza procedee precum: explicatia, conversatia, descrierea, demonstratia.
Exemplu: In povestirea Fata babei si fata mosneagului, educatoarea intrerupe povestirea pentru a
caracteriza un personaj, a face o comparatie sau pt a explica un cuvant necunoscut.
Avantaje:
-dezvolta imaginatia, limbajul, memoria si atentia;
-prin caracterul actiunilor povestite poate fi utilizata in reglarea morala a comportamentului
copiilor;
-contribuie la dezvoltarea motivatiei, imaginatiei si a disponibilitatii pentru invatare.
În organizarea şi desfăşurarea povestirilor trebuie să se ţină seama de următoarele:
Povestirea Dirijarea învăţării Expunerea poveştii de către educatoare (se utilizează suport
educatoarei intuitiv adecvat – imagini cu scene semnificative din poveste).
Obţinerea performanţei Copiii vor povesti fără ajutor, iar cei mari şi fără suport
şi asigurarea transferului intuitiv. Li se poate sugera să schimbe titlul poveştii, finalul
acesteia, să elimine sau să adauge personaje.
Povestire creată de Enunţarea scopului şi a Se precizează felul activităţii şi sarcinile ce le revin copiilor.
copii obiectivelor
Joc didactic
Obţinerea performanţei şi Executarea jocului de către copii, individual sau în echipe (la
asigurarea transferului început educatorul poate fi conducătorul jocului);
Varianta de Evenimentele Conţinutul activităţii
realizare (momentele) activităţii
didactice
Jocuri Moment organizatoric Pregătirea copiilor, a materialului didactic utilizat de fiecare copil şi
didactice a locului de desfăşurare a jocului.
exerciţiu cu
material Captarea atenţiei Introducerea în joc prin intermediul unui personaj îndrăgit de copii.
demonstrati
v / distributiv Reactualizarea cunoştinţelor Prezentarea şi intuirea materialului demonstrativ şi distributiv.
anterioare
Asigurarea transferului Executarea jocului de către copii, individual sau în echipe (la
început educatorul poate fi conducătorul jocului);
Acţiunea jocurilor muzicale reiese atât din conţinutul textului literar al cântecelor, din
expresivitatea melodiilor, cât şi din forţa sugestivă a elementului muzical.
In jocurile muzicale, aspectul senzorial este mult mai evident decât în celelalte tipuri de
jocuri datoritămelodiei pe care se desfăşoară acţiunea acestor jocuri. Melodia este principalul
element al limbajului muzical care exprimă idei şi sentimente prin intermediul imaginilor
muzicale. Receptarea limbajului muzical este accesibilă copilului întrucât latura afectivă este
dominantă.
Când îi învăţătam pe copiii cântece, este bine să evităm să folosim metoda vers dupăvers.
Acest gen de învăţare întrerupe melodia, iar copiii pierd bucuria cântecului când acestadevine un
exerciţiu de memorizare. Deseori copiii învaţă un cântec ascultându-1 mai multe zile la rând, mai
ales dacă educatoarea are grijă să pronunţe cuvintele foarte rar şi clar aşaîncât copiii să le poată
înţelege. De asemenea, educatoarea trebuie să ştie că explicaţiiledetaliate ale cântecelor pot să nu
intereseze pe copii.
-executarea în colectiv.
,,Copiii iubesc muzica, iar un cântec frumos este pentru ei o jucărie care nu se strică niciodată .’’
Jocul motric– au la bază acţiuni motrice mai simple sau mai complexe dirijate de anumite reguli,
prin care se consolidează deprinderile motrice de bază (mers, alergarea, aruncarea, prinderea,
săritura, căţărarea, echilibrul), se dezvoltă calităţile motrice (viteza, forţa, rezistenţa) şi stări
emoţionale pozitive.
La vârsta preşcolară mişcările încep să fie încadrate într-un anume context care reflectă
fragmente din viaţa reală, în special din viaţa „celor care nu cuvântă". Literatura de specialitate
enumera jocurile „Broasca şi barza", „Pisica şi vrăbiile", „Lupul şi oile" etc., în grădiniţă sau în
grupul de joacă se reiau sub forma jocurilor de mişcare conflicte arhicunoscute din filmele de
desene animate; astfel, personaje ca Tom şi Jerry, Chip şi Dale reînvie cu ajutorul copiilor. De
asemenea, viaţa adulţilor, în special profesiile dinamice sunt reflectate de jocurile de mişcare.
Sunt cunoscute jocuri de tipul: „Pompierii", „Piloţii", „Poliţiştii", „Extratereştrii" etc.
Deosebit de răspândite sunt jocurile fără o tematică anume, jocuri cu reguli ce au ca scop
exersarea unor deprinderi motrice: atmosfera de joc este realizată prin spiritul de competiţie
imprimat. Din această categorie fac parte: Şotronul, Elasticul, Coarda, Cine aleargă mai repede?
etc.
Pe măsură ce se înaintează către vârsta şcolară mică, jocurile de mişcare cu subiect vor
câştiga în complexitate în vreme ce cele cu reguli vor recurge la formule din ce în ce mai
complicate. Acest tip de jocuri este, în general preluat de la generaţiile anterioare (ca subiecte şi
tipuri de reguli) chiar dacă, fiecare generaţie realizează uneori prelucrări şi adaptări specifice.
Conversaţia
este denumită şi convorbire, discuţie, dialog didactic, metoda
interogativă;
constă în dialogul didactic între educator şi elevi, în care educatorul
formulează succesiv întrebări pentru a stimula elevii să-şi însuşească cunoştinţele noi sau să
fixeze, sistematizeze şi evalueze cunoştinţele pe care le au.
forme ale conversaţiei:
- conversaţia euristică - conversaţia utilizată cu scopul însuşirii de
cunoştinţe noi;
- conversaţia de reactualizare - conversaţia realizată cu scopul
reactualizării şi introducerii în tema nouă;
- conversaţia de fixare - conversaţia utilizată în vederea fixării,
sistematizării cunoştinţelor însuşite;
conversaţia de verificare - conversaţia utilizată pentru verificarea orală a cunoştinţelor.
Avantaje:
-solicita inteligenta productive, spontaneitatea;
-devolta gandirea logica.
Organizarea şi desfăşurarea activităţilor de convorbire presupune:
planificarea la intervale optime de timp;
stabilirea tematicii convorbirii şi a variantei de realizare în funcţie de particularităţile
de vârstă şi individuale ale copiilor;
elaborarea planului convorbirii (principalele aspecte ce vor fi dezvoltate), fie sub
forma unor idei principale, fir chiar sub forma întrebărilor;
alegerea procedeelor şi a mijloacelor care să asigure participarea activă a tuturor
copiilor pe tot parcursul activităţii;
întrebările trebuie să aibă un conţinut accesibil, să fie în strânsă legătură cu tema, să
vizeze ceea ce este esenţial, să ţină seama de cunoştinţele anterioare ale copiilor, să
pornească de la experienţa de viaţă a acestora, formularea să fie simplă, clară, precisă şi
corectă (ştiinţific şi gramatical);
întrebările trebuie adresate întregii grupe, numindu-se apoi copilul care va răspunde;
răspunsurile trebuie să fie în concordanţă cu conţinutul întrebării, să fie formulate
clar, precis, corect din punct de vedere gramatical, să nu repete răspunsurile anterioare ale
colegilor,
copiii trebuie obişnuiţi să răspundă individual, pe rând (nu în cor) şi nu trebuie
întrerupţi;
corectarea greşelilor se va face în funcţie de felul acestora ( confuzii, inexactitate,
pronunţare greşită, exprimare incorectă din punct de vedere gramatical, lipsa de coerenţă a
răspunsurilor etc.) şi de particularităţile individuale ale copiilor;
Structura unei activităţi pe bază de convorbire
Memorizare
Dirijarea învăţării Orientarea convorbirii prin intermediul întrebărilor care gravitează în jurul
unei întrebări principale, fie pentru transmiterea de noi cunoştinţe, fie
pentru sistematizarea, fixarea sau evaluarea lor; Dacă copiii nu surprind
esenţialul se intervine cu întrebări ajutătoare, suplimentare;
Obţinerea performanţei şi Sunt solicitaţi şi copiii să pună întrebări la care pot să răspundă colegii sau
asigurarea transferului educatorul;
Asigurarea conexiunii inverse Formularea unor aprecieri asupra modului cum s-au implicat în activitate;
şi evaluarea
pentru realizarea accesibilităţii textelor, atât din punct de vedere al conţinutului cât şi
din punct de vedere al realizării artistice, selectarea poeziilor şi planificarea lor să se
realizeze în funcţie de particularităţile de vârstă şi individuale ale copiilor, de mediul
din care provin copii, de interesul acestora;
analizarea de către educator din timp a conţinutului poeziei pentru a se orienta în
pregătirea conţinutului de idei exprimat de versuri şi mai ales în alegerea
modalităţilor de predare;
Reactualizarea cunoştinţelor Realizarea unei scurte convorbiri pregătitoare, a unor poezii care au
anterioare aceeaşi tematică prin care se reactualizează reprezentările copiilor, îi
pregăteşte pentru desfăşurarea activităţii, îi familiarizează cu conţinutul
de idei al poeziei, cu sentimentele exprimate;
Obţinerea performanţei şi Repetarea globală (dacă poezia este scurtă) sau pe fragmente, unităţi
asigurarea transferului logice (nu în toate cazurile strofe) individual, de către fiecare copil a
versurilor, la început cu ajutorul educatorului apoi singur;
temei lecturii
Observare
Pentru reuşita unei activităţi de observare trebuie să se respecte următoarele cerinţe
pedagogice:
Intenţionalitate Planificate
Criteriul Felul observărilor
Neplanificate (ocazionale)
În grupuri mici
Cu întreaga grupă
De lungă durată
După materialul utilizat Natural – prezentat fie în cadrul lui natural, fie într-un spaţiu
special amenajat
Obţinerea performanţei şi Executarea unui sistem diversificat de exerciţii de către copii; se acordă
asigurarea transferului sprijin copiilor ce întâmpină greutăţi; în cazul unor greşeli tipice se repetă
exerciţiile demonstrative; se verifică corectitudinea soluţiilor;
Activitatea practică:
reprezintă un ansamblu de acţiuni cu caracter practic, conştient şi
sistematic executate de elevi (cu ajutorul educatorului) în scopul aplicării unor cunoştinţe,
înţelegerii sau consolidării acestora, verificării şi corectării lor, precum şi al însuşirii unor
priceperi şi deprinderi aplicative.
Lectura activa
este o formă de lectură care prin informaţiile comunicate pune în mişcare gândirea
şi imaginaţia elevilor, incită la asociaţii de imagini şi idei, la reflecţii şi trăiri emotive, la
analize şi evaluări, la retrospecţii şi anticipaţii; o formă de realizare a lecturii este citirea
explicativă, care se bazează pe analiza unitară şi simultană a conţinutului şi a formei artistice
de prezentare a acestuia.
Modelarea:
Istoria termenului a cunoscut in educatie acceptiuni sinonimice intre strategie, metoda sau
procedeu, clarificate ulterior de definirea mai riguroasa a acestor concepte.
Literatura pedagogica de specialitate ofera un evantai foarte larg de abordari conceptuale ale
strategiilor didactice.Astfel, strategia este:
-“un grup de doua sau mai multe metode si procedee integrate intr-o structura
operationala”(Cristea, 2002, p.350)
Prin intermediul sau se urmareste punerea elevului in fata unor sarcini educative ce presupun
construirea unor interactiuni si relatii astfel incat sa faca posibila dobandirea cunostintelor si
dezvoltarea competentelor.
Variabila cu cea mai puternica forta de influentare asupra adoptarii unei anumite strategii
didactice este data de relatia dintre competenta vizata-continut-metode –mijloace. Aceasta triada
constituie axul intregului demers educational.
Etimologia cuvantului delimiteaza semnificatia termenului: metoda, in limba greaca, inseamna
cale spre (odos=cale; metha=spre). Astfel metoda devine o “cale de parcurs” in vederea
indeplinirii anumitor obiective vizate.
Cadrul didactice allege o metoda sau un ansamblu de metode inca din stadiul proiectarii viitoarei
activitati didactice . Scopul metodei fiind acela de a facilita asimilarea continuturilor de catre
copii.
Rutinele sunt acele activităţi care se repetă zilnic, în același moment al zilei şi oarecum în acelaşi
fel. Exemple de rutine sunt:
Rutinele de igienă: spălatul pe dinţi, pe mâini, duşul, pieptănatul părului, îmbrăcarea
Rutinele de la plecarea din casă: terminarea activităţilor din casă, schimbarea în hainele
de mers afară, pregătirea lucrurilor, plecarea de acasă.
Rutinele de curăţenie: strângerea jucăriilor, strângerea lucrurilor personale, ordinea în
cameră, strângerea hainelor.
Rutinele de masă: pregătirea pentru masă, comportamentul din timpul mesei, strângerea
mesei.
Rutinele din afara casei: plecarea de la locurile de joacă, schimbarea activităţilor (mers
din parc acasă, mers la magazin şi plecarea de acolo etc.)
Rutinele de dinaintea somnului: pregătirea pentru somn, îmbrăcarea în pijamale, rutina de
adormire
Cuvântul tranziţie denumeste acea trecere (lentă sau rapidă) de la o stare la alta, de la o idee, de
la o situaţie la alta. În cadrul activităţilor desfăsurate în grădiniţă, tranziţiile sunt activităţi de
scurtă durată, prin care se realizează trecerea de la o activitate la alta , de la momentele de rutină
(sosirea copilului, întâlnirea de dimineaţă, micul dejun, igiena, masa de prânz, somnul, plecarea)
la alte tipuri/categorii de activităţi de învăţare. Programul zilnic al grădiniţei cuprinde jocurile şi
activităţile didactice alese (ALA), activităţi pe domenii experienţiale (ADE) şi activităţi de
dezvoltare personala (ADP).
Activităţile de dezvoltare personală includ rutinele, tranziţiile, activităţile din perioada după-
amiezii şi activităţile opţionale.
Trecerea de la o etapă , de la un nivel de şcolarizare la altul reprezintă, pentru copii,
un adevărat factor de stres care poate fi depăşit doar cu ajutorul cadrului didactic şi al
familiei. Intrarea copilului din mediul familial in cel educaţional reprezinta o etapa deosebit de
importantă şi de stresantă atât pentru familie, educatoare dar mai ales pentru micul preşcolar.
Grupa mica debutează în fiecare toamnă cu plânsete, mai ales din partea copilului şi chiar şi al
părintelui. De aceea educatoarea va trebui să dezvaluie treptat copiilor dar şi părinţilor programul
zilnic al grădiniţei.Acomodarea copiilor cu noul program dureaza şi ,de multe ori, copilul va
refuza să-şi încheie jocul pentru a trece la o noua activitate sau rutină, uneori prescolarul nu se
încadreaza în timpul dat pentru a rezolva sarcina de lucru, unii copii îşi termină gustarea mai
repede decât alţii etc ,toate acestea reprezintă momente în care educatoarea poate pierde atenţia
copiilor.
Antrenarea preşcolarilor în activităţi plăcute în care trecerea de la o etapă la alta să se facă fără
a provoca situaţii stresante pentru preşcolari, depinde de modul în care educatoarea gestionează
şi îşi proiectează activităţile.
Un rol important în aceste momente de trecere de la o activitate la alta îl joacă
tranziţiile. Acestea pot lua forma unor cantecele, poezii, numărători, jocuri cu text şi cânt,
ghicitori, povestioare etc. Astfel se acoperă momentele libere şi se realizează legătura cu
urmatoarea activitate într-un mod plăcut copiilor.Tranziţiile trebuie să ocupe un loc obligatoriu în
cadrul scenariului didactic şi au rolul de a stimula, relaxa şi deconecta preşcolarul pregătindu-l,
totodata, pentru activitatea următoare.Alegerea tranziţiilor, momentul folosirii lor , tipul lor,
depinde de mai mulţi factori. Pentru a folosi într-un mod constructiv aceste tranziţii educatoarea
trebuie să cunoască, în primul rând, dinamica grupului de preşcolari, să adapteze tranziţiile la
nivelul de vârstă , la tema proiectului propus sau tema activităţii dar toate acestea depind şi de
creativitatea educatoarei şi nu în ultimul rând de tactul pedagogic.Când educatoarea proiectează
scenariul unei activităţi didactice, tranziţiile vor fi mentionate clar în proiectul didactic, însă de
multe ori ,situaţiile neprevăzute determină educatoarea să improvizeze. În astfel de momente,
tranziţiile vin în ajutorul cadrului didactic, şi chiar dacă activitatea următoare pare neinteresantă
pentru preşcolari, folosirea unei tranziţii la momentul potrivit, reuşeşte să stimuleze curiozitatea
acestora şi se realizează astfel legătura cu noua activitate şi totodata pregătirea grupei pentru
aceasta.
Un alt rol pe care tranziţiile reuşesc să-l exercite este cel de a linişti grupul de
preşcolari. Sunt momente pe parcursul desfăşurării programului din grădiniţă când copiii devin
prea gălăgioşi şi îşi pierd atenţia. Captarea atenţiei şi trezirea curiozităţii copiilor în astfel de
situaţii devine o adevărată provocare pentru cadrul didactic iar folosirea unor tranziţii sub formă
de cântelele sau poezii liniştitoare, la momentul potrivit, vor trezi din nou interesul pentru
activitate.
De asemenea ,atunci când se trece la o rutină (ne spălăm pe mâini, mergem la baie, copiii ies în
curtea grădiniţei, se pregătesc pentru plecarea acasă etc.), tranziţiile sunt cele mai potrivite pentru
a pregăti desfăşurarea acestor rutine.
TREZIRE
1. Ne-mbrăcăm, ne-mbrăcăm,
Hainele de grabă pe noi le luăm,
Pijamaua jos o dăm,
Plapuma o aranjăm.
Ne-mbrăcăm, ne-mbrăcăm,
Hainele de grabă pe noi le luăm,
(versurile se intonează pe melodia cântecului „Ne jucăm cu degetele”)
3. 1, 2, 1, 2,
Câte doi în pas vioi.
Braţele le ridicăm,
Mâinile le fluturăm.
Stânga, dreapta 1, 2,
Faceţi şi voi ca şi noi.
Regulile grupei pot lua forma tranziţiilor. Mijlocul cel mai potrivit pentru a-i
deprinde pe copii cu aceste reguli este folosirea unor imagini potrivite dar şi poeziile ăi
cântecelele care să conţină aceste reguli. Astfel atunci când este timpul pentru o rutină se poate
indica copiilor imaginea potrivită şi sugestivă prin care copiii vor fi pregătiţi pentru ceea ce va
urma şi se vor putea folosi poezioare sau cântecele prin care se descrie o regula a grupei care se
referă la igiena necesară înainte de a manca sau la respectarea linistii, înainte de a incepe o
activitate corespunzatoare ( povestirea sau lectura educatoarei, realizate la DLC), de asemenea
când este timpul plecării se poate folosi ca şi tranziţie o poezie , regulă a grupei , care sugereaza
apropierea acestui moment si comportamentul dezirabil.
Activităţi integrate
sunt activităţi de învăţare care fac să interrelaţioneze diverse elemente pentru a
constitui un tot armonios, de nivel superior, pentru a aduce părţi separate într-un întreg
unitar, funcţional, armonios;2
la nivel curricular integrarea presupune eliminarea barierelor dintre obiectele de
studiu prin punerea în relaţie a acestora (cu scopul de a evita izolarea lor tradiţională) şi
stabilirea de relaţii de convergenţă între cunoştinţele, capacităţile, competenţele,
atitudinile, valorile ce aparţin unei discipline şcolare distincte;
pornind de la experienţa de viaţă şi de la cunoştinţele anterioare însuşite din
diferite domenii ale cunoaşterii copiii / elevii au posibilitatea prin rezolvarea de
„probleme” cu care să confruntă să interpreteze, să reflecteze asupra conţinuturile
învăţării;
integrarea se poate realiza la nivel multi / pluridisciplinar (o temă care aparţine
unui domeniu este supusă analizei din perspectiva mai multor discipline, aceastea
ramânând independente însă unele în raport cu altele, fiecare obiecte de studiu
2 Învăţarea integrată nu trebuie confundată cu educaţia incluzivă care presupune integrarea copiilor /elevilor cu CES (cerinţe
educative speciale) în activitatea şcolară obligatorie (Ciolan, L., 2008)
contribuind, în funcţie de specificul propriu, la clarificarea temei investigate), la nivel
interdisciplinar (presupune ignorarea limitelor stricte ale obiectelor de studiu axându-se
pe teme comune diferitelor discipline şi prin centrarea pe obiective de învăţare care
vizează formarea şi dezvoltarea competenţelor cheie – învăţarea pe tot parcursul vieţii,
gândirea critică, comunicativitate, lucrul în echipă, cetăţenie responsabilă, ocupabilitate)
şi la nivel transdisciplinar (presupune dezvoltarea personală, integrală a copiilor /
elevilor, centrarea pe viaţa reală, pe problemele semnificative, aşa cum apar ele în context
cotidian, renunţarea completă la limitele disciplinelor de studiu, pornind de la nevoile,
interesele şi caracteristicile individuale ale copiilor / elevilor, furnizând metode şi tehnici
de muncă intelectuală şi ajutându-l „să-şi organizeze fiecare dintre demersurile sale în
situaţii diverse” (Ciolian, 2008);
indiferent de nivelul de integrare la care se situează o anumită activitate de
învăţare proiectarea tematică furnizează contexte de organizare progresivă a activităţilor
în funcţie de dezvoltarea copiilor, de interesele acestora şi de gradul de cunoaştere a
temei propuse; proiectele tematice presupun abordarea realităţii printr-un demers
globalizat, holistic în care graniţele dintre categoriile şi tipurile de activităţi dispar, se
topesc într-un demers unitar, în cadrul căruia tema poate fi investigată cu mijloacele
diferitelor ştiinţe;
la nivelul curriculumului preşcolar integrarea poate îngloba toate activităţile care
se desfăşoară pe parcursul unei zile, activităţile liber alese (ALA) şi activităţile pe
domenii experienţiale (ADE) dintr-o zi, activităţile pe domenii experienţiale (ADE) dintr-
o zi sau activitatea de bază este o anumită activitate didactică dintr-un domeniu
experienţial (ADE) în care sunt înglobate elemente din mai multe domenii experienţiale
(DE), indiferent de programul zilei.
- reprezinta acele cai prin care elevii ajung, in procesul de invatamant, sub coordonarea
educatorilor, la dobandirea de cunostinte, deprinderi, la dezvoltarea capacitatilor intelectuale si la
valorificarea aptitudinilor specifice.
Am definit metoda ca: drum sau cale de urmat in activitatea comuna a educatorului si
educatilor, pentru indeplinirea scopurilor invatamantului, adica pentru informarea si formarea
educatilor.
Metoda este un ansamblu de operatii mintale si practice ale binomului educational; gratie
acestora subiectul cunoscator (elevul) dezvaluie sau i se dezvaluie esenta evenimentelor,
proceselor, fenomenelor, cu ajutorul profesorului sau in mod independent.
In sens restrans, metoda este o tehnica de care profesorul si elevii se folosesc pentru
efectuarea actiunii de predare-invatare; ea asigura realizarea in practica a unei activitati
proiectate mintal, conform unei strategii didactice. Deci, metoda pune in evidenta o modalitate
de lucru, o maniera de a actiona practic, sistematic si planificat, un demers programat mentinut in
atentia si sub reflectia contina a profesorului.
Fiind strans legata de practica, metoda reflecta caracterul procesual actiunii didactice.
i) unele metode servesc în mai mare masura muncii profesorului , în predare; altele
servesc mai ales elevului, învatarii; dar toate contribuie la realizarea eficienta a predarii-
învatarii;
6. in functie de axa invatare prin receptare (invatare mecanica) - invatare prin descoperire
(invatare constienta), Moise identifica:
1. Expunerea didactica
2. Conversatia didactica
4. Metoda observarii
5. Lucrul cu manualul
6. Metoda exercitiului
7. Algoritmizarea
8. Modelarea didactica
9. Problematizarea
Cele mai importante caracteristici ale mijloacelor tehnice de instruire, care le confera
valoarea pedagogica si, totodata anumite limite in utilizare, sunt urmatoarele:
Desigur ca, profesorul este acela care proiecteaza si creaza situatii didactice in care se
utilizeaza mijloace de invatamant, organizeaza si indruma activitatea elevului, ajutandu-1 sa
invete. Procesul invatarii nu are la baza simpla perceptie, ci el presupune activitatea intelectuala
efectiva a elevului. Prin urmare, soft-urile prezentate o data cu utilizarea mijloacelor de
invatamant, nu sunt simple materiale intuitive care sa fie observate de elevi; ele isi indeplinesc
functia didactica numai daca sunt utilizate efectiv de acestia. Allfel spus, eficienta oricarui mijloc
de invatamant presupune asigurarea caracterului complementar al predarii - invatarii.
Utilizarea unui singur mijloc de invatamant, indiferent din ce categorie face parte si
indiferent cat de bine conceput si realizat ar fi el, nu poate da maximul de eficienta. Mijloacele
de invatamant trebuie selectate, utilizate si imbinate in fuctie de contextul pedagogic concret,
respectiv de celelalte elemente constitutive ale strategiilor didactice: sistemul de metode
didactice, formele de organizare a activitatii didactice etc. Un mijloc de invatamant nu este
eficient in sine, ci numai ca element component al unui sistem de mijloace de invatamant, care se
sprijina reciproc si care se integreaza intr-o strategie de instruire sau autoinstruire coerenta.
Într-o asemenea situaţie, elevii execută în acelaşi timp şi în acelaşi sistem, aceleaşi
sarcini, dar fiecare lucreaza strict individual, fără a se stabili legatun de interdependentă între ei.
Comunitatea între colegi şi posibila invaţare prin cooperare sunt reduse la maximum, ele având
loc numai în afara predării, în pauze şi în timpul liber. Aflaţi în raporturi de depenedenta faţa de
profesor, ei rămân, oarecum, unii faţă de ceilalţi.
Totuşi, această formă de activitate este de preferat atunci când se intenţioneaza expunerea
unor noţiuni fundamentale, sintetizarea unei informaţii mai cuprinzătoare, efectuarea unor
demonstraţii, sensibilizarea şi câştigarea adeziunii pentru o idee, ori atunci când se caută
modelarea unor opinii şi atitudini prin abordarea unor teme profund caracter emoţional-educativ.
Clasa are astfel toate şansele să se afirme ca un grup puternic ce utilizează o parte a
energiei de care dispune pentru a progresa, pentru a-şi atinge scopurile şi o altă parte pentru a-şi
regla acţiunile sale, pentru a-şi mentine coeziunea necesară. Se poate vorbi astfel despre o
energie de proces şi o despre o alta de conservare.
Psihologic- invătarea este, prin natura ei, individuala. Acasă sau în şcoală, o bună
parte din invatare se realizează prin studiu individual şi independent. Deşi, o clasă de elevi este
supusă aceloraşi experiente, procesul de invatare este relativ diferit pentru fiecare în parte, pentru
că fiecare se angajează cu propria experientă anterioară, cu propriile sale potentialităti, cu propria
istorie a devenirii sale in procesul invatării; în plus, indivizii nu invata.- nici aceleaşi lucruri, nici
în acelaşi ritm.
Din punct de vedere sociologic - studii şi crecetări recente intaresc ideea că „...marea
temă specifică pentru sfârşitul secolului al XX-lea este triumful individului...", că, după o lungă
perioadă de amenintare a totalitarismului, „...individul este acum, in prejma sfârşitului de
mileniu, mai puternic ca oricând". Intrăm, aşadar, într-o eră a individualitătii. Este vorba de o
filosofie etica, prin care individul este inaltat la un nivel global", cultivarea personalitatii umane
devenind o cerintă contrară tendintelor de omogenizare, de uniformizare.
Pe acest fundal, al unei perioade noi, în care forta de creatie şi de comunicare a
individului este în evidentă creştere, în care forta personalitătii individuale devine o necesitate
cardinală, este natural ca efortul, autonom de invătare să fie în creştere.
Conditiile noi de invătare atrag după ele forme noi de organizare a invătării şi a muncii,
de natură să pună mai bine în valoare potentialitătile fiecăruia dintre elevi.
O serie de tehnici noi de invătare prin descoperire, prin rezolvări de probleme se însuşesc
cel mai bine în cadrul activitătilor individuale şi de echipă.
În concluzie, se poate spune că fiecare dintre formele amintite prezintă evidente avantaje,
dar şi unele dezavantaje. Dezavantajele uneia pot fi, însă, compensate prin avantajele alteia
Pedagogii sustin ca "variabila cu cea mai puternica forta de influentare asupra adoptarii
unei anume strategii de instruire este relatia didactica dintre scop-continut- metode/mijloace.
Aceasta triada constituie axul generativ al întregului demers pragmatic al conduitei
metodologice a majoritatii profesorilor.
O strategie didactica prescrie modul în care elevul este pus în contact cu continutul de
înva tare, adica traiectoria pe care urmeaza sa-i fie condus efortul de învatare. Ea confera solutii
de ordin structural procedural cu privire la proiectarea si combinarea diferitelor metode,
mijloace, forme si resurse de predare-învatare, pentru ca elevii sa ajunga la achizitiile dorite, iar
obiectivele educationale sa fie atinse.
Educaţia extracurrriculară îşi are rolul şi locul bine stabilit în formarea personalităţii
preşcolarilor. În grădiniţa contemporană eficienţa educaţiei depinde de gradul în care se
pregăteşte copilul pentru participarea la dezvoltarea de sine şi de măsura în care reuşeşte să pună
bazele formării personalităţii copiilor. În acest cadru, învăţământul are misiunea de a-i forma pe
copii sub aspect psihointelectual, fizic şi socioafectiv, pentru o cât mai uşoară integrare socială.
- sărbătorirea zilei de naştere a unui copil la care participă colegi din toată grădiniţa;
- aniversarea zilei de naştere a unor copii care au frecventat grădiniţa şi acum sunt la
şcoala primară;
- excursii;
- plimbări în parc;
- Serbări cu caracter istoric, cultural, comemorativ si religios: Ziua recoltei, Sf. Nicolae,
Crăciun, Paşti, 1 Decembrie, 24 Ianuarie, Ziua lui Eminescu, Ziua Europei, Carnaval;
Având un caracter atractiv, copiii participă într-o atmosferă de voie bună şi optimism, cu
însufleţire şi dăruire, la astfel de activităţi.
Bibliografie :
Ionescu M. Chiş,,Mijloace de învăţământ şi integrarea acestora în activităţile de instruire
şi autoinstruire’’.Editura Presa Universitară Clujeană,Cluj-Napoca,2001,
De un real folos în formarea personalităţii este jocul, mai ales cel bazat pe
roluri, în care copilul,asimilându-şi rolul îşi asimilează implicit şi relaţiile interioare
de comportament incluse în rolul respectiv. La fel de importante pentru formarea
personalităţii preşcolarului sunt şi stilurile comportamentale parentale.
Se ştie că familia reprezintă una din cele mai vechi forme de comunitate
umana, ce asigura menţinerea continuităţii biologice, culturale a societăţii, satisfacerea
nevoilor personale, asigurând sentimentul siguranţei , menţinerii si dezvoltării
personalităţii.
Familia nu este numai primul adăpost al copilului, ci este şi prima bază de
lansare a lui în lume. Pentru a-şi îndeplini acest rol familia trebuie să se deschidă
lumii, oferind copilului posibilitatea de a pătrunde în ea. Familia este primul iniţiator
sociocultural al copilului. Aici se pun bazele incipiente ale dezvoltării intelectuale,
morale, estetice, fizice şi sociale ale copilului. Modul de exercitare a rolului părinţilor,
reglarea raporturilor dintre membrii familiei, grija faţă de bunurile comune,
organizarea vieţii de la micile treburi gospodăreşti la activităţile recreative şi creative,
atenţia care se acordă fiecărui membru al familiei sunt percepute şi trăite de copil în
mod diferit, la fiecare vârstă. După numărul şi ierarhia membrilor familiei care-
i alcătuiesc o anume constelaţie, fiecare familie se impune ca o matrice a devenirii
personalităţii fiecărui membru al său.
În interrelaţiile dintre părinţi şi copii, singura atitudine părintească validă este cea de
acceptare, de respect faţă de personalitatea în formare a copilului, faţă de sentimentele
şi nevoile sale. Atitudinea părinţilor trebuie modelată în raport de vârsta şi
temperamentul copiilor, de la dragoste, protecţie, acceptare şi îndrumare către
cooperare, angajare reciprocă la viaţa familială cu recunoaşterea unei minime
independenţe.
În sens larg, „evaluarea este acea activitate prin care sunt colectate, prelucrate şi
interpretate informaţiile privind starea şi funcţionarea unui sistem, a rezultatelor pe care le
obţine, activitate ce conduce la aprecierea acestora pe baza unor criterii, standarde şi prin care
este influenţată evoluţia sistemului” (Radu, I.T., 2008, p.18).
Scopul evaluării este acela de a orienta și de a optimiza învățarea Art. 71. -(1)-LEN NR.1/2011
Putem spune că evaluarea a devenit parte integrată a procesului didactic, ȋn ultimele decenii
discutându-se foarte mult despre evaluarea formativă- evaluarea ca mijloc de formare a elevului
şi mijloc de observare a competenţelor acestuia, integrată constant şi operativ pe tot parcursul
procesului instructiv.
Acoperă atât domeniile cognitive, cât şi pe cele afective şi psihomotorii ale ȋnvăţării vizând
astfel dezvoltarea holistică a copilului.
“In cadrul activităţilor din gradinita, actul de evaluare are drept scop măsurarea şi aprecierea
cunoştinţelor, priceperilor şi deprinderilor dobândite de copii ȋn cadrul activităţilor de
ȋnvăţare. În acelaşi timp, evaluarea urmăreşte şi aspectele formative ale muncii educatoarei,
concretizate ȋn atitudinile şi comportamentele dobândite de copilul preşcolar ȋn cadrul
activităţilor realizate.”(Dinuţă, N., 2009:282)
=> Funcţia motivaţională – de ȋncurajare, motivare a copilului pentru a-i genera un imbold
pentru autodepăşire.
Întreg demersul evaluativ se realizează cu ajutorul unor metode adaptate la strategiile didactice
specifice vârstei timpurii. Acestea sunt grupate ȋn două mari categorii:
Metoda de evaluare este „o cale prin care profesorul oferă elevilor posibilitatea de a
demonstra nivelul de stăpânire a cunoştinţelor, de formare a diferitelor capacităţi testate prin
utilizarea unei diversităţi de instrumente adecvate obiectivului de evaluare propus” (Stoica, A.,
2001).
1. Metodele tradiţionale
2. Metode complementare
Probele orale
Probele scrise
Probele practice
Probele de evaluare utilizate ȋn grădiniţă pot lua diferite forme de la probe orale, la probe
scrise sau jocuri didactice :
Probele scrise de evaluare – sunt instrumente specifice cu caracter sintetic pentru evaluarea
iniţială, continua şi sumativă. Acest tip de probe sunt compuse din itemi(cerinţe sau sarcini
ce trebuiesc ȋndeplinite de către preşcolari). Formularea precisă a itemilor este o necesitate
pentru a planifica adecvat paşii ce trebuie făcuţi de copil pentru a atinge performanţa dorită.
Există în teoria şi practica evaluării mai multe criterii de clasificare a itemilor, dintre
care cel mai des utilizat este acela al gradului de obiectivitate oferit de corectare. În funcţie de
acest criteriu, itemii pot fi clasificaţi în trei categorii :
itemi obiectivi
itemi semiobiectivi
itemi subiectivi (cu răspuns deschis)
1. Itemi obiectivi:
Sunt dominanţi în testele de cunoştinţe, mai ale în cele standardizate. Pot dobândi forma
de:
a) Itemi cu alegere duală, care presupun alegerea răspunsului corect din două variante
posibile, de tipul: adevărat - fals, corect-greşit, da-nu, acord-dezacord, potrivit-
nepotrivit.
b) Itemi de asociere simplă (împerechere)- acest item, presupune stabilirea unor
corespondenţe, asocieri între elementele distribuite pe două grupe (coloane, rânduri):
prima grupă reprezentând enunţul itemului, iar a doua grupă, răspunsurile.
c) Itemi cu alegere multiplă - acest item este format dintr-un enunţ (premisă) urmat de
un număr de opţiuni din care elevul trebuie să aleagă soluţia corectă. Pentru fiecare
item sunt oferite 2-4 răspunsuri, din care unul singur este corect, iar celelalte sunt
aparent corecte (distractori). În realizarea itemilor de asociere tip pereche, pentru a
evita ghicirea soluţiilor prin eliminare, numărul acestora trebuie să fie mai mare decât
al premiselor.
1. Itemii semiobiectivi:
Cuprind întrebări şi cerinţe care presupun elaborarea unor răspunsuri scurte. Pot dobândi forma
de:
3. Itemii subiectivi:
A B
1. soarele a. verde
2. iarba b. galben
3. cerul c. albastru
Descriptori de performanţă:
Cele mai multe raspunsuri corecte vor fi recompensate cu palaria matematicianului, istetului,
vorbaretului etc.