Sunteți pe pagina 1din 112

ISSN 2069 - 4881 www.apgr.

eu

ANALELE ASOCIAŢIEI
PROFESIONALE A
GEOGRAFILOR DIN ROMÂNIA

VOLUM I, Nr. 1 ANUL 2010


COLEGIUL EDITORIAL
Director onorific
Prof.univ.dr. ALEXANDRU UNGUREANU,
membru corespondent al Academiei Române,
Preşedinte de onoare al A.P.G.R.

Editor
Prof.univ.dr. Ioan IANOŞ
Editor executiv
Prof.univ.dr.Cristian TĂLÂNGĂ

Referenţi de specialitate:
Prof.univ.dr.Cristian BRAGHINĂ, Prof.univ.dr.Ionel MUNTELE,
Universitatea din Bucureşti Universitatea Alexandru Ioan Cuza, Iaşi
Prof.univ.dr.Nicolae CIANGĂ, Prof.univ.dr.Constantin RUSU,
Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj Napoca Universitatea Alexandru Ioan Cuza, Iaşi
Prof.univ.dr.Pompei COCEAN, Prof.univ.dr.Maria PĂTROESCU,
Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj Napoca Universitatea din Bucureşti
Prof.univ.dr. Octavian GROZA, Prof.univ.dr.Nicolae POPA,
Universitatea Alexandru Ioan Cuza, Iaşi Universitatea de Vest, Timişoara
Prof.univ.dr. Corneliu IAŢU, Prof. univ.dr.Maria RĂDOANE,
Universitatea Alexandru Ioan Cuza, Iaşi Universitatea Ştefan cel Mare, Suceava
Prof.univ.dr. Alexandru ILIEŞ, Conf.univ.dr.Dănuţ-Radu SĂGEATĂ,
Universitatea din Oradea Univ. Creştină Dimitrie Cantemir, Sibiu
Prof.univ.dr.Ioan MAC, Prof.univ.dr.Vasile SURD,
Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj Napoca Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj Napoca
Prof.univ.dr.Bogdan MIHAI, Prof.univ.dr. Petru URDEA,
Universitatea din Bucureşti Universitatea de Vest, Timişoara

Publicaţie editată de:

ASOCIAŢIA PROFESIONALĂ A GEOGRAFILOR DIN ROMÂNIA


Înscrisă în Registrul Asociaţiilor şi Fundaţiilor nr.111 din 16.10.2008,
Judecătoria Sector 1, Bucureşti
CIF 25807732 / 2009, IBAN RO93CECEB31943RON2300998
CEC BANK S.A., S.M.Bucureşti, Agenţia Sala Palatului
Bucureşti, Sector 1, Bd.Nicolae Bălcescu nr.1, cod 010041
tel. 021-3138410, 021-3143508/2137, 0745121408
fax. 021-3138410, e-mail: ianos50@yahoo.com
În colaborare cu:
CENTRUL INTERDISCIPLINAR DE CERCETĂRI AVANSATE
ASUPRA DINAMICII TERITORIALE (C.I.C.A.D.I.T) - Universitatea din Bucureşti
Bucureşti, sector 3, Bd. Regina Elisabeta nr.4-12, cod 030018
web: www.cicadit.ro

Secretariat de redacţie:
Lector univ.dr. Andreea Loreta CERCLEUX, lector univ.dr. Daniel PEPTENATU, lector univ.dr. Daniela ZAMFIR,
asist.univ.dr. Cristian DRĂGHICI, dr. Florentina-Cristina MERCIU,
dr. Radu PINTILII, dr. Ilinca Valentina STOICA, drd. Daniela STOIAN, drd. Andrei SCHVAB
ANALELE
ASOCIAŢIEI
PROFESIONALE A GEOGRAFILOR
DIN ROMÂNIA

VOLUM I, Nr. 1, 2010


2
CUPRINS - CONTENTS

Analele Asociaţiei Profesionale a Geografilor din România (Annals of the Professional Association
of Romanian Geographers) - pag. 5-6

Petru URDEA - O privire asupra studierii reliefului glaciar şi periglaciar din România în ultimele
două decenii (An outlook on glacial and per glacial landforms studies of Romania in the last
two decades) - pag. 7-25

Irena MOCANU - Discontinuităţi temporale în evoluţia pieţei forţei de muncă din România
(Temporal discontinuities in the evolution of labour market in Romania) - pag. 27-36

Vasile LOGHIN - România şi românii într-un tratat american de geografie regioanlă (Romania and
Romanians in the treaty Geography Realms and Concepts - Blij, Muller) - pag. 37-43

Andreea Loreta CERCLEUX, Cristina Florentina MERCIU - Patrimoniul tehnic şi industrial din
România. Valorificare, riscuri şi perspective de dezvoltare (Technical and industrial heritage in
Romania. Capitalization, risks and prospects of development) - pag. 45-54

Radu SĂGEATĂ - Evoluţia frontierei etnice şi politice româno-maghiare (The evolution of the
Romanian-Hungarian state border) - pag. 55-65

Ioan Sebastian JUCU - Cadrul teoretic şi metodologic de analiză al procesului de restructurare


urbană specific oraşului românesc post - socialist (Theoretical and methodological framework for
analysis the urban restructuring from Romanian post-socialist city) - pag.67-83

Ioan MĂRCULEŢ, Cătălina MĂRCULEŢ - Riscul geomorfologic şi riscul climatic în Culoarul Aiud -
Sebeş (Geomorphological and climate risk in the Aiud – Sebeş Corridor) - pag.85-93

Mirela PARASCHIV, Roxana NAZARIE - Regenerarea urbană a siturilor de tip brownfield. Studiu
de caz: zonele industriale din sectorul 3, Municipiul Bucureşti (Urban regeneration of brownfield
land) - pag. 95-107

3
4
ANALELE ASOCIAŢIEI PROFESIONALE A GEOGRAFILOR DIN
ROMÂNIA

Asociaţia Profesională a Geografilor din România are, ca ţinte precise şi complementare altor
asociaţii sau societăţi de profil, definirea şi promovarea profesiunii de geograf şi a celorlalte profesiuni derivate
din domeniu, îmbunătăţirea calităţii producţiei de cunoaştere geografică şi diseminarea acesteia. Conform
Statutului acesteia, nu este vorba de o dublare sau suprapunere de atribuţii, ci de nişe specifice, care să
conducă la reafirmarea domeniului şi la consolidarea acestuia. Modalităţile prin care pot fi atinse astfel de
obiective nu sunt unele standardizate şi nici nu pot fi susţinute de mecanisme gândite în laborator.
Agrearea noii asociaţii se face pas cu pas, până la demonstrarea utilităţii şi folosirea acesteia ca un
organism capabil să sprijine mişcarea geografică, în ansamblu.
Una din căile prin care Asociaţia îşi poate realiza misiunea este cea legată de susţinerea unor
publicaţii de informare, analiză, cultură şi critică geografică, precum şi de cercetare ştiinţifică. Din prima
categorie face parte revista „GEOGRAFUL”, care se află în cel de-al doilea an de apariţie şi care, după
semnalele primite până în prezent, se bucură de mare succes. Cea de-a doua categorie de publicaţii
urmează a fi reprezentată de revista de faţă, care valorifică potenţialul de cercetare, în creştere, al
geografiei.
Analele Asociaţiei Profesionale a Geografilor din România este o revistă care îşi propune să
promoveze şi să încurajeze cercetarea geografică românească, prin publicarea lucrărilor în limba română şi
prin asigurarea unei calităţi corespunzătoare acestora. Probabil, unii dintre colegii noştri se întreabă: De ce,
oare, mai era nevoie de o nouă publicaţie? Vom fi capabili să susţinem un evantai atât de mare de reviste? Prin ce
se va detaşa această revistă în raport cu altele?
Sunt întrebări legitime, la care vom încerca să răspundem şi să argumentăm necesitatea unei
asemenea publicaţii. În primul rând, orice asociaţie profesională are una sau mai multe publicaţii prin care
facilitează cunoaşterea şi cercetarea în domeniul pe care îl susţine. În al doilea rând, producţia de
cunoştinţe este una din laturile activităţii asociaţiei, care veghează la calitatea acesteia. În al treilea rând,
asociaţia trebuie să susţină inserţia profesională a absolvenţilor şi a membrilor săi, încât să asigure un
echilibru între producţia de specialişti şi necesităţile economiei şi societăţii. În al patrulea rând, prin noua
publicaţie, pe de o parte, asociaţia vrea să promoveze cercetările de vârf în domeniu, iar pe de altă parte,
vrea să menţină tradiţiile unei linii de abordare, care să asigure caracterul creativ al cercetării.
Tendinţele actuale în cercetarea ştiinţifică sunt de standardizare şi de prezentare a rezultatelor în forme
tipizate, ceea ce, după părerea noastră, diminuează creativitatea. Procesul de creaţie este unul individual şi
colectiv, având nevoie nu numai de exprimarea dură, seacă, în date şi ecuaţii a realităţii, dar şi de
prezentarea nuanţată a acesteia. Tocmai aceste nuanţe, care nu pot fi introduse în tipare, transmit, celui
care intră în contact cu rezultatele, impulsuri ce îl conduc spre noi tipuri de reflecţii. Aceasta înseamnă că
dilemele fin exprimate sau unele frânturi de idei ascunse pot oferi conexiuni unei cercetări ulterioare
performante într-un nou domeniu.

5
Analele Asociaţiei Profesionale a Geografilor din România

Prin urmare, revista nu impune standarde structurale, dar promovează o cercetare riguroasă, care
să lase câmp liber reflecţiei şi activităţilor creative în domeniu. Această poziţie vrea să echilibreze trecerea
a cât mai multor reviste pe modele rigide, respectând o anumită linie, poate fertilă în ştiinţele exacte şi
inginereşti, dar aducătoare de prejudicii pe termen lung ştiinţelor în care logica şi fantezia se împletesc.
Cert este că obiectul geografiei este unul extrem de complex şi că înţelegerea acestuia nu se poate face
decât printr-un schimb liber de informaţii, într-un mod pe care autorul îl constituie adecvat.
Analele Asociaţiei Profesionale a Geografilor din România se adresează, în principal, cercetătorilor
din domeniu, celor care doresc să exprime o idee sau un set de idei cu caracter original şi care ar oferi un
plus de informaţie sistematică, o metodă sau o metodologie, un început de abordare a unei problematici
foarte complexe legate de spaţiu, natură, societate, economie, comportament al comunităţilor umane etc.
Sunt apreciate interpretări noi ale procesului de dezvoltare şi de creştere a complexităţii teritoriale, ale
evoluţiei istorice a unor entităţi geografice, ale prezentării critice a operei unor cercetători geografi sau
negeografi, care s-au remarcat prin contribuţii deosebite la dezvoltarea geografiei. Totodată revista susţine
dialogul şi cooperarea cu alţi specialişti, din domenii înrudite, care îşi pot găsi locul printre autorii acestei
publicaţii.
Evident că noua revistă va avea şi o misiune de informare cu diverse noutăţi publicistice la nivel
naţional, prin recenziile publicate. Acestea vor releva elementele de interes şi aspectele inedite ale cărţilor
sau chiar ale unor articole relevante din diverse reviste. Aşa cum menţionam anterior, Colegiul editorial
susţine, prin această revistă, cercetarea geografică românească şi pe cei care nu urmăresc neapărat
adunarea de puncte în vederea constituirii de portofolii, ci pe cei care doresc, cu adevărat, ca prin
contribuţiile lor să stimuleze gândirea într-un domeniu atât de complex.
În final, dorim să asigurăm pe cei care se vor simţi atraşi de noul spirit promovat de revistă, că vor
beneficia de disponibilitatea constructivă a Colegiului editorial, în materializarea ideilor pe care doresc să
le promoveze.
Ţinta noastră comună este revitalizarea cercetării naţionale şi promovarea reflecţiilor proprii de o manieră
neconstrânsă, liberă şi fără şabloane. Fantezia în cercetare este absolut necesară unor progrese reale pe traseul
complicat al producţiei de cunoaştere şi, de aceea, simţim nevoia construirii unui cadru adecvat de manifestare.
Dorim ca acest cadru să fie revista „Analele Asociaţiei Profesionale a Geografilor din România”!

Colegiul editorial

6
O PRIVIRE ASUPRA STUDIERII RELIEFULUI GLACIAR ŞI
PERIGLACIAR DIN ROMÂNIA ÎN ULTIMELE DOUĂ DECENII

Prof.univ.dr. Petru URDEA*)


*) Universitatea de Vest din Timişoara, Departamentul de Geografie, 300115, Str. I.H. Pestalozzi, nr. 16, Timişoara.
E-mail: urdea@cbg.uvt.ro

An outlook on glacial and per glacial landforms studies of Romania in the last two decades.
The main aim of this paper is to reminds all important contributions, emphasizing the results made in the last two
decades, when the new approach has been stimulated, especially based on the specific methodology and new
techniques which have been applied by differents authors in the field of glacial and periglacial geomorphology. Some
of these are discussed in the article in differentiated sections. For the periglacial problems have beea revealed the
aspects concerning morphoclimatic support, the problem of permafrost, the present-day periglaciation by monitoring
of frost heaving, frost sorting, frost weathering, temperatures regime of soils and rocks, all in connection with the
application of new methods and techniques (BTS, ERT, GPR, GIS etc.), important for geomorphic periglacial
structures and for permafrost bodies detection. The glacial geomorphology section is divided in two different
conceptual part. One is dedicated to the news concerning glacial forms and glaciated landscapes in some mountain
areas, inclusive inedited forms and the results of new applied techniques. The second part, on the basis of the
detection of glacial forms at low altitude, mapping of new detected glaciated areas and absolute ages, is focused on
the construction of a new image concerning the Pleistocene glaciations evolution and extention in the Romanian
Carpathians.

Key words: periglacial, glacial, forms, processes, moderne techniques, Carpathians, Romania.

Introducere

Marcând trecerea a mai bine de 100 de ani de la primele articole dedicate reliefului glaciar şi
periglaciar de pe teritoriul României – a nu se uita însă semnalările mult mai timpurii (Urdea et al. 2008c)–,
analiza periodică a stadiului la care a ajuns cunoaşterea într-un anumit domeniu este, nu doar un simplu act
prin care se face un fel de bilanţ şi se marchează momentele importante dintr-un anumit domeniu de
cercetare ci, în opinia noastră, reprezintă chiar o datorie de onoare, asumată faţă de cei care s-au dedicat
unui domeniu al ştiinţei şi care, volens nolens, fac deja parte din istoria acelei ştiinţe.
Cum deschiderea spre valorile mondiale de care se bucură începând cu anul 1990 întreaga societate
românească a marcat benefic şi viaţa ştiinţifică, scopul articolului nostru este, mai ales, acela de a puncta
acele fapte care reprezintă racordări la modalităţile moderne de lucru şi la principalele concepţii
contemporane asupra morfologiei glaciare şi periglaciare şi fenomenelor asociate.
Pentru a integra demersul nostru într-un continuum publicaţional, nu trebuie să omitem faptul că
apariţia, cu o anumită periodicitate, a unor sinteze asupra cercetărilor de geomorfologie glaciară şi
periglaciară este o practică binecunoscută în geomorfologia românească (Morariu 1959a, 1959b; Morariu
et al., 1960; Ichim 1980, 1983; Niculescu et al., 1983; Niculescu 1993, 1994; Urdea et al., 2008c). Pe de altă
parte, pentru o înţelegere mai deplină a prezentului demers este de reţinut faptul că, în contextul
schimbărilor climatice contemporane, identificarea şi detalierea ciclurilor climatice este o operaţiune de
mare importanţă, rolul de indicatori paleoclimatici şi de mediu pe care îl au elementele de morfologie
glaciară şi periglaciară fiind îndeobşte recunoscut (Wasburn 1979; French 1996). În plus, periglaciaţia

7
Petru URDEA - O privire asupra studierii reliefului glaciar şi periglaciar din România în ultimele două decenii

cuaternară pentru o mare parte a actualei zone temperate este cea care a dus la definitivarea peisajului
geomorfologic al acesteia (Ballantyne, Harris 1994), recunoscând, fireşte, rolul fluctuaţiilor climatice
în ,,pendularea’’ pe verticală a etajelor morfoclimatice în postglaciar, fie că este vorba de o unitate
montană, ca de exemplu Retezatul (Urdea 1992b), fie că este vorba despre ansamblul Carpaţilor
Meridionali (Urdea, 1997a), cu evidenţierea unui continuum morfogenetic şi evolutiv, de la forme glaciare
la forme periglaciare, în condiţiile mediului paraglaciar, într-o serie morfogenetică de tipul: gheţar →
complex de ablaţie → gheţar negru (debris covered glacier) → gheţar de pietre cu miez de gheaţă
(ice-cored rock glacier) → gheţar de pietre din sfărâmături (debris rock glacier), sau gheţar de pietre
secundar.
După cum vom putea constata, aplicarea unor metode moderne de cercetare, inclusiv
instrumentale, alături de interesul prezentat de către specialişti din alte ţări asupra problemelor de
geomorfologie glaciară şi periglaciară din ţara noastră, a condus, printre altele, şi la eliminarea unor opinii
sceptice privitoare la diversitatea formelor glaciare şi periglaciare, la arealul vast de răspândire, ceea ce are
semnificaţii paleogeografice de maximă importanţă, ca şi asupra actualităţii fenomenelor periglaciare şi la
existenţa permafrostului în Carpaţii Româneşti.
Aşa cum spuneam, noile realizări sunt datorate şi inserţiei eforturilor româneşti în corpusul
internaţional de specialitate, apărând acea dorinţa, şi obligaţie totodată, de a ţine pasul cu străinătatea. În
acest sens sunt de reţinut următoarele repere:
- admiterea subsemnatului ca membru individual în International Permafrost Association începând cu
anul 1995 (IPA Council meeting, 4.08.1995, Berlin) şi apoi, după eforturi concertate, a României ca stat
membru cu drepturi depline, din anul 2008 (IPA Council meeting, 28.06.2008 Fairbanks);
- întocmirea câte unui raport anual de activitate în domeniu, pentru publicarea în buletinul IPA
începând cu anul 1995 (Frozen Ground 17, p.17);
- participarea cu regularitate, începând cu anul 1993 a subsemnatului şi apoi a echipei de la
Universitatea de Vest din Timişoara la International Conference on Permafrost (4-9.07.1993, Beijing), şi la
simpozioane şi workshop-uri dedicate;
- întocmirea de către subsemnatul a listei de termeni româneşti echivalenţi şi inserţia acesteia
în ,,Multi-language glossary of permafrost and related ground-ice terms”, (International Permafrost Association,
University of Calgary, Calgary 266 p.);
- admiterea subsemnatului ca membru în International Glaciological Society în 1996;
- realizarea la Departamentul de Geografie al Universităţii de Vest din Timişoara a unei biblioteci de
specialitate alcătuită din peste 2000 de articole şi reviste de specialitate, inclusiv o bază de date în format
electronic;
- alcătuirea şi publicarea în 1998 a bibliografiei de specialitate ,,Bibliografia problemelor de
geomorfologie glaciară şi periglaciară din România’’;
- organizarea, de către Departamentul de Geografie al Universităţii de Vest din Timişoara, la Bâlea
Cascadă, a două ediţii (23-26.09.2004, 14-17.09.2006) ale workshop-ului internaţional intitulat ,,The
International Workshop on Alpine Geomorphology & Mountain Hazards’’, asociate cu aplicaţii de
teren şi ale căror lucrari au fost tipărite în numere speciale ale Analelor Universităţii de Vest din
Timişoara, seria Geografie, (vol. XIV, 2004, XVI, 2006).
Chiar dacă vom constata că preocupările în domeniu rămân o constantă a unui grup destul de
restrâns de ,,pasionaţi’’, rezultatele sunt de apreciat atât pe plan naţional cât şi internaţional (a se vedea în
acest sens citările internaţionale).

8
ANALELE ASOCIAŢIEI PROFESIONALE A GEOGRAFILOR DIN ROMÂNIA, Vol. I, nr.1/2010

Problematica periglaciarului

Fiind convinşi că vor exista cititori ce-şi vor pune întrebarea ,,De ce nu crio-nival?”, ţinând cont de
faptul că pe plan mondial teremenul de periglaciar este încetăţenit şi utilizat în întreaga sa semnificaţie,
fenomenologia periglaciară fiind una extreme de complexă (Washburn 1979; French 2007) în contrast cu
ambiguitatea asociată termenului de nivaţie (Thorn 1988), considerăm că utilizarea de către noi a
termenului de periglaciar este una potrivită, cu atât mai mult cu cât etajul morfoclimatic şi morfogenetic
periglaciar, expresie a legii etajării, este un etaj de tranziţie între etajul fluvio-torenţial şi cel glaciar, limita
inferioară a acestui etaj fiind considerată a fi la nivelul izotermei de 3˚C (5˚C în arealele cu vânturi
puternice). Totuşi, în contrast cu percepţia internaţională asupra acestor fenomene cu acoperire în
termenul de periglaciar, nu ne putem exprima surprinderea în faţa utilizării concomitente a noţiunii de
periglaciar şi de crionival de către unii autori români.
Privind lucrurile din perspectivă spaţio-temporală apare ca firească şi întrebarea: Procesele periglaciare
sunt de actualitate sau formele prezente sunt în totalitate forme relicte, inactive? După cum vom constata,
periglaciaţia este un fenomen activ în arealul carpatic (Urdea et al. 2008c) cu atât mai mult cu cât, mediul
periglaciar fiind asociat cu prezenţa permafrostului – nu presupune însă ca obligatorie prezenţa acestuia -,
probarea prezenţei acestuia în spaţiul Carpaţilor Româneşti dă greutate răspunsului afirmativ la întrebarea
în discuţie.
Parcurgând literatura de specialitate aferentă periglaciarului din România constatăm că modul de
abordare al acestei problematici a suferit schimbări de ordin cantitativ, prin inventarierea de forme
periglaciare în noi areale şi, mai ales, de ordin calitativ prin maniera modernă, instrumentală, de obordare,
ce şi-a pus amprenta pe rezultatele obţinute.
Dacă perioada anterioară s-a remarcat printr-o acumulare substanţială de date aferente în special
pentru zona înaltă a Carpaţilor, cu inventarierea şi descrierea formelor caracteristice, în intervalul de care
ne ocupăm atenţia a fost focalizată şi spre aspectele ce vizau geneza, structura şi evoluţia acestor forme,
inclusiv pentru regiunile montane mai joase, fie că este vorba despre articole ştiinţifice dedicate, fie că este
vorba despre capitole distincte în teze de doctorat publicate (Florea 1998; Băcăinţan 1999; Rusu E. 1999;
Rusu C. 2002; Mihai 2005; Nedelea 2006; Constantinescu 2009; Murătoreanu 2009). Dacă ţinem cont şi
de elaborarea unor teze de doctorat asupra unor regiuni montane, cu capitole sau subcapitole dedicate
problematici periglaciarului şi/sau glaciarului, dar care nu au văzut lumina tiparului, ca de exemplu asupra
Munţilor Şurianu (Lucian Drăguţ 2003), Munţilor Cernei (Dorel Gureanu 2005), Munţilor Lotrului
(Cosmin Ancuţa 2005), versantului nordic al Munţilor Călimani (Dan Laurenţiu Stoica 2006), bazinului
Topologului (Andreea Denis Andra, 2007), bazinului Râului Doamnei (Smaranda Simoni 2007), văilor de pe
versantul vestic al Munţilor Maramureşului (Alexandru Mureşan 2008), sau Munţilor Piule-Iorgovanu
(Mircea Ardelean 2010), acumulările sunt demne de ţinut minte.
În această ordine de idei, amintim completarea ,,tabloului periglaciar’’ cu elementele specifice pentru
munţi mijlocii, ca de exemplu Munţii Baraolt (Băcăinţan 1999), Munţii Bârgăului (Rusu E. 1999), Munţii
Rarău (Rusu C. 2002), Munţii Timişului (Mihai 2005), Munţii Giumalău (Lesenciuc 2006), sau Munţii Tulişa
(Urdea, Cheslerean 1998) şi, desigur, pentru munţi mai înalţi, ca Munţii Făgăraşului (Florea 1998), Munţii
Leaota (Murătoreanu 2009), Munţii Piatra Craiului (Constantinescu 2009) sau aria montană din bazinul
Argeşului (Nedelea 2006) şi, desigur, Munţii Retezat (Urdea 2000), aceasta din urmă devenind un reper în
materie, prin exemplaritatea formelor şi proceselor identificate şi explicate.
După cum lesne ne putem da seama, interesul manifestat faţă de zonele montane a condus de multe
ori la o abordarea comună a reliefului glaciar şi periglaciar din cadrul unor unităţi montane distincte, ca în
cazul Munţilor Lotrului (Ancuţa 1995), a Munţilor Şurianu (Drăguţ 1996; Urdea, Drăguţ 2000) sau a unor

9
Petru URDEA - O privire asupra studierii reliefului glaciar şi periglaciar din România în ultimele două decenii

areale cu statut de complexe glaciare, ca de pildă complexele glaciare Valea Rea (Simoni 2002-2003) sau
complexul glaciar Zârna-Ludişor din Munţii Făgăraş (Simoni, Flueraru 2006), hărţile geomorfologice
alcătuite şi având ca suport, în multe cazuri, modelul terenului, surprinzând complementaritatea formelor
glaciare şi periglaciare la alcătuirea peisajului geomorfologic al zonelor studiate.
Cum relieful periglaciar este prin excelenţă un relief climatic, abordarea pe baze climatologice a
condiţiilor de modelare din arealul carpatic s-a axat, de foarte multe ori, pe utilizarea diagramelor
morfoclimatice Pégui, dar mai ales Peltier (Urdea 1989; Urdea, Sîrbovan 1995; Gruia 1995a; Voiculescu
2000a), diagrame ce permit încadrarea fiecărei staţii meteorologice, situată la o anumită altitudine, într-un
anumit domeniu morfoclimatic. Plecând de la modul în care aceste diagrame exprimă anumite
particularităţi morfoclimatice şi coroborându-le cu tendinţele temperaturii solului din etajul alpin (Pasotti,
1994), a fost abordată într-o manieră speculativă posibilitatea existenţei permafrostului în Munţii Făgăraş
(Voiculescu, 2000b), sau, punând bază şi pe anumite indicii morfologice, în Munţii Ţarcu (Gruia 1995b).
Tot plecând de la diagramele morfoclimatice şi de la datele climatologice adiacente şi prin inventarierea în
teren a unor forme periglaciare reprezentative, dar mergând pe calea modelării computaţionale prin
realizarea de hărţi digitale, s-a ajuns de exemplu la concluzia că în Munţii Căpăţânii etajul morfogenetic
periglaciar ocupă 104,32 km2, adică 14,83% din suprafaţă (Onaca 2006).
Date fiind particularităţile geomorfologice distincte ale Masivului Piatra Craiului, am remarca modul
în care T. Constantinescu a studiat cu minuţiozitate formele de relief, identificând şi descriind într-o
manieră convingătoare forme specifice acestui areal montan, ca de exemplu strungile şi arcadele
(ferestrele) periglaciare (Constantinescu 2009), sau complexul de modelare gelifracţie-carstificare
(Constantinescu 2006).
O menţiune specială trebuie făcută asupra identificării în estul Depresiunii Făgăraşului a unor
elemente asimilate depresiunilor termocarstice, importante prin semnificaţia lor paleoclimatică (Băcăinţan
1990), a lobilor de solifluxiuni pietroase de tip stone-banked lobes în Munţii Parâng (Urdea, Vuia 2000), sau
identificarea şi caracterizarea pe criterii structurale şi sedimentologice a depozitelor de pantă stratificate
active în Munţii Făgăraşului sau fosile în Munţii Cindrelului (Urdea 1995a).
Cunoscând rolul de indicatori paloeclimatici pe care îl au gheţarii de pietre, precum şi faptul că sunt
asociaţi cu prezenţa permafrostului discontinuu (Barsch, 1978), şi având la bază inventarierea acestora în
principalele masive din Carpaţii Meridionali, alături bineînţeles de alte forme periglaciare (Urdea 1991,
1992a), a fost posibilă reconstituirea răspândirii permafrostului asociat acestor mezoforme în Munţii
Retezat şi Munţii Făgăraşului pentru intervalul Würm III – Dryasul Nou, calculându-se inclusiv volumul
permafrostului, volumul gheţii conţinute, precum şi evoluţia limitei inferioare a permafrostului continuu,
discontinuu răspândit şi discontinuu peticit, pentru fiecare secvenţă temporală (Urdea 1998a).
Pe acelaşi palier ideatic se situează şi utilizarea gheţarilor de pietre şi a lobilor de solifluxiune în
descifrarea evoluţiei postglaciare a unor zone din Munţii Călimani şi din Munţii Rodnei, cu extensie până în
perioada contemporană, exploatând şi informaţiile de ordin dendroecologic (Naghi et al. 2004).
Referitor la problematica permafrostului, este necesar să trecem peste faptul că poziţia
României, în plină zonă temperată şi cu un relief ce nu depăşeşte decât în puţine locuri 2500 m, nu ar
sugera ca oportună abordarea acestei probleme, însă investigaţiile de teren conduc spre concluzii
diametral opuse, şi anume că în Carpaţii Româneşti există condiţii compatibile cu existenţa permafrostului.
În prima instanţă, a fost vorba despre identificarea de forme de relief asociate permafrostului, cum sunt
gheţarii de pietre, în cadrul cărora a fost descoperită gheaţă de cimentaţie, apoi utilizarea unor diagrame
specifice cu suport climatic, ca de pildă diagrama Harris (Urdea 1993a) şi, nu în ultimul rând, utilizarea de
metode de investigare indirecte ca de exemplu monitorizarea temperaturii izvoarelor aflate la baza frunţii
gheţarilor de pietre sau conurilor de grohotiş şi metoda BTS -Bottom Temperature Snowcover- (Urdea

10
ANALELE ASOCIAŢIEI PROFESIONALE A GEOGRAFILOR DIN ROMÂNIA, Vol. I, nr.1/2010

1993a), cu prezentarea specificului aplicării metodei (Urdea, 1993b). Aplicarea celor două metode
menţionate împreună cu efectuarea de măsurători microclimatice, conduce la conturarea unor
particularităţi în localizarea permafrostului şi, de aici, la o diferenţiere a evoluţiei morfologice în timpul
Micii Glaciaţii, ca în cazul arealului Ana din Munţii Retezat (Kern et al. 2004).
Chiar dacă şi astăzi pare surprinzător, aplicarea metodei BTS a condus la evidenţierea existenţei
unor petice de permafrost în masele de grohotişuri de la Detunata Goală, la doar 1100 m altitudine
(Urdea, 2000b), însă, în opinia noastră, acest fapt nu trebuie să fie rupt de rolul unor condiţii topoclimatice
locale în existenţa permafrostului, chiar în zonă fiind cunoscute numeroase peşteri cu gheaţă, considerate
a fi un caz particular al permafrostului sporadic (Urdea 1993a).
Un pas deosebit de important în investigarea permafrostului montan şi a altor structuri
geomorfologice şi, totodată, în racordarea la modalităţile contemporane de lucru, a fost dotarea cu
aparatură performantă şi aplicarea metodelor de investigaţii geofizice, acestea permiţând aflarea structurii
interne a depozitelor până la adâncimi de peste 30 m. Amintim în acest sens investigaţiile de tomografie
electrică ERT (Electric Resistivity Tomograpahy) utilizând sistemul de lucru PASI 16GS24N, asupra
depozitelor de pantă, depozitelor de solifluxiune, muşuroaielor periglaciare, solurilor striate fosile şi,
desigur, asupra gheţarilor de pietre (Urdea et al. 2008a, 2008b, 2008c, 2010), ocazie cu care, valorile
diferenţiate ale rezistivităţii indică o structură caracteristică, iar valorile foarte mari ale rezistivităţii
electrice indică prezenţa permafrostului (Fig. 1). În perspectiva viitoarelor ţinte stiinţifice, colectivul de la
Departamentul de Geografie al Universităţii de Vest din Timişoara a demarat un program complex de
investigarea a depozitelor periglaciare şi glaciare, prin utilizarea investigaţiilor GPR (Ground Penetrating
Radar) cu sistemul de lucru Mala, a investigaţiilor de susceptiblitate magnetică cu instrumentul Bartington
MS 2, a celor de termofotografiere IR (Fig. 2) cu termocamera Fluke Ti 20 şi a conductivităţii şi difuzivităţii
termice1), la care se adaugă monitorizarea temperaturii acestor forme cu ajutorul butonilor termo-higro
(DS1920-F5 iButton).

Fig. 1. Profil de tomografie electrică în gheţarul de pietre Ana (Munţii Retezat (după Urdea et al., 2008c).

1) Urdea, P., Ardelean, F., Onaca, A., Ardelean, M. (2010), Pretabilitatea investigaţiilor geofizice la studiul
reliefului glaciar şi periglaciar. Aplicaţii în Carpaţii Româneşti, Al XXVI-lea Simpozion Naţional de Geomorfologie, Iaşi, 17-
18. 09.2010.

11
Petru URDEA - O privire asupra studierii reliefului glaciar şi periglaciar din România în ultimele două decenii

Urmând exemplul oferit de către cercetători din ţări cu tradiţie în domeniu şi beneficiind de
avantajele tehnicii computaţionale, posibilitatea existenţei permafrostului în Carpaţii Româneşti a fost
abordată prin prisma unor modele bazate pe SIG (Sistemele Informaţionale Geografice), toate rezultatele
fiind convergente spre un răspuns afirmativ. Amintim astfel modelul bazat pe altitudine şi radiaţia solară
aplicat pentru Detunata Goală (Urdea et al. 2001-2002), cel bazat pe relaţiile dintre elementele climatice,
rezultatele BTS şi unele forme de relief cu valoare de indicator al existenţei permafrostului, ca gheţarii de
pietre şi peticele de nevé, aplicat la Munţii Retezat (Török-Oance 2004a) şi la Munţii Făgăraşului
(Voiculescu, Törok-Oance, 2004), sau modelul topo-climatic şi modelul ,,Entremont’’ aplicat pentru Munţii
Iezer (Szepesi 1998-1999; Szepesi 2007).

Fig. 2. Secţiune într-un muşuroi periglaciar de pe Muntele Mic şi imaginea termică a acestuia,
cu evidenţierea miezului îngheţat (08.05. 2010).

Pentru a diminua, sau a elimina scepticismul unora privitor la manifestarea actuală a proceselor
periglaciare, sau ceea ce se denumeşte a fi un periglaciar activ, se impune desigur ca necesară nu emiterea
de păreri speculative (e.g. Urdea 1997b; Voiculescu 2000a; Ielenicz et al. 2005; Nedelea 2005; Nedelea
2006; Nedelea et al. 2009), ci monitorizarea instrumentală, pe cât posibil standardizată, a unor procese şi
forme periglaciare.
După câteva începuturi încurajatoare (Urdea 1989, 2000a), a fost demarat un program de studiere a
elevaţiei periglaciare în etajul alpin carpatic, primele rezultate obţinute evidenţiind diferenţierea
manifestării acestui fenomen în cazul unui muşuroi periglaciar faţă de un teren plat, pentru întreaga
perioadă monitorizată, 2001-2003, valorile medii fiind de 47 mm şi respectiv de 20,55 mm, cu o valoare
maximă de 160 mm (Urdea et al. 2002-2003), toate valorile fiind analizate în corelaţie cu grosimea
stratului de zăpadă, cu valorile temperaturii aerului şi cu adâncimea îngheţului, aflată cu ajutorul
criometrului Danilin. Aceste preocupări au fost apoi extinse şi asupra monitorizării proceselor de
solifluxiune, creep, elevaţie periglaciară, dezagregare şi acumulare de material în conuri de grohotiş, a
caracteristicilor morfometrice şi compoziţionale ale depozitelor de debris flow şi a nivaţiei (Urdea et al.
2004, 2008c). Astfel, au fost consemnate valori cuprinse între 5 şi 12,3 mm/an în cazul blocurilor reptante
de pe Parângul Mic, şi valori cuprinse între 0,37 cm/an şi 9,95 cm/an, privite ca şi contribuţie a creepului la
dinamica lobului de solifluxiune pietroasă de pe Muntele Gemănarea (Urdea et al. 2004, 2008c).
Utilizarea de termistori (tip DS 1922) cu o rezoluţie sporită (0.0625°C) a permis conturarea unei

12
ANALELE ASOCIAŢIEI PROFESIONALE A GEOGRAFILOR DIN ROMÂNIA, Vol. I, nr.1/2010

imagini realiste asupra desfăşurării ciclurilor îngheţ-dezgheţ în două medii extreme, mediul alpin
reprezentat prin Munţii Bucegi şi mediul stepic-silvostepic, reprezentat prin Munţii Măcin (Vespremeanu-
Stroe, Vasile, 2010). Aflăm astfel că în intervalul analizat (iunie 2008-septembrie 2009) blocurile de rocă
monitorizate au fost afectate de 86 de cicluri îngheţ-dezgheţ în Bucegi şi respectiv de doar 43 cicluri în
Măcin, cele mai multe cicluri având loc primăvara, 60% în Bucegi şi 80% în Măcin. Mai aflăm astfel că stresul
termic indus de către radiaţia solară în timpul verii este cu 22% mai mic la altitudinea de 2500 m decât la
330 m şi că amplitudinea termică zilnică atinge 16.7 °C în Bucegi şi 21.2 °C în Măcin.
Tot din dorinţa de a se contura o bază cât mai exactă de date de ordin calitativ, inclusiv asupra
raporturilor dintre masele de rocă şi efectul meteorizaţiei asupra acestora, a fost inclus în paleta
metodelor de lucru şi ciocanul Schmidt. Astfel, pornind de la corelaţia directă dintre gradul de
meteorizaţie a rocilor, grad exprimat de către numărul R – forţa de recul -, şi vârsta acestora, ciocanul
Schmidt a fost utilizat şi ca instrument de aflare a vârstei relative a unor forme de relief cuaternare, mai
exact asupra unor blocuri eratice şi toruri granitice din Munţii Retezat (Urdea 2006). Calitatea
rezultatelor obţinute prin utilizarea ciocanului Schmidt pentru aprecierea gradului de meteorizaţie a
rocilor este sporită prin combinarea acestei metode cu cea a aprecierii gradului de rugozitate a suprafeţei
blocurilor de rocă, cu ajutorul profilometrului (Fig. 3).

Fig. 3. Măsurarea rugozităţii suprafeţei


blocurilor de rocă cu profilomentrul.

În condiţiile stimulării turismului montan, inclusiv pe timp de iarnă şi asociat unor sporturi cu
tendinţe extreme (snowboarding, schiul de tură, căţărarea pe cascade de gheaţă etc.) şi crescând numărul
victimelor datorită avalanşelor de zăpadă, este firesc şi interesul pentru studiul acestor fenomene,
considerate a fi fenomene de risc şi, desigur, a efectelor lor geomorfologice, materializate în
individualizarea şi dezvoltarea culoarele de avalanşe.
Este de remarcat atenţia sporită acordată, din amintitul punct de vedere, asupra Munţilor Făgăraş
de către M. Voiculescu, fie că este vorba despre caracteristicile morfometrice ale culoarelor de avalanşă
(2004a), despre tipurile de avalanşe (2004b), sau despre întocmirea hărţilor de risc la avalanşe, inclusiv
prin utilizarea tehnicilor computaţionale (2004c, 2009). În cadrul aceloraşi coordonate sunt incluse şi
aspecte legate de managementul riscurilor induse de către avalanşe asupra domeniului schiabil Bâlea şi
Sinaia (Voiculescu, Popescu, 2011), sau cele specifice Masivului Piatra Craiului, fie privite sub aspect
morfologic (Munteanu, 2004), ca fenomene de risc (Munteanu 2006), sau sub aspectul impactului

13
Petru URDEA - O privire asupra studierii reliefului glaciar şi periglaciar din România în ultimele două decenii

avalanşelor asupra activităţilor antropice (Munteanu 2008; Munteanu, Moţoiu 2006), ca şi specificitatea
acestora în Munţii Bucegi (Moţoiu 2006). Tot pe o manieră computaţională de abordare se înscrie şi
aplicarea metodelor de remote-sensing la analiza culoarelor de avalanşe, aşa cum este cazul celor din
Munţii Godeanu (Törok-Oance 2004b), sau analiza potenţialului de risc indus de procesele
geomorfologice, inclusiv periglaciare, în Munţii Căpăţânii (Onaca 2005).
În contextul creşterii interesului economic pentru zonele montane înalte din România este de
amintit şi faptul că în 2004 în cadrul Administraţiei Naţionale de Meteorologie a fost creat Programul de
nivometeorologie, monitorizarea stării zăpezii şi a avalanşelor fiind elemente esenţiale pentru elaborarea
anuală a ,,Bilanţului nivologic’’ şi apoi crearea unei baze de date, bază ce a permis apariţia de studii de
analiză a rezultatelor obţinute în primii trei ani (Milian et al., 2006), sau a primei cărţi dedicată avalanşelor,
cu analiza unor studii de caz dintre cele mai recente şi reprezentative, carte ce o are ca autor pe
regretata Maria Moţoiu ( Moţoiu 2008).
Un nou curent care, de asemenea, trebuie să fie remarcat, este acela al utilizării metodelor
dendrogeomorfologice şi dendrocronologice în geomorfologia periglaciară, începutul fiind marcat de
utilizarea acestor metode la studiul unor gheţari de pietre din Munţii Retezat (Urdea 1998), pentru ca mai
apoi această metodă să fie aplicată la analiza evoluţia mediului periglaciar din Munţii Călimani (Naghi et al.
2006), la studierea frecvenţei fenomenului de debris-flow în Munţii Călimani (Pop et al. 2009), sau la
reconstituirea desfăşurării unor avalanşe din Munţii Bucegi (Voiculescu 2010).
Chiar dacă nu sunt relevante pentru specificitatea desfăşurării actuale a proceselor periglaciare,
amintim şi faptul că analiza configuraţiei pe care pot să o aibă peticele de zăpadă ce mai persistă până spre
sfârşitul verii, a suscitat interesul unor cercetători ataşaţi mediului montan, ca de pildă mediul Munţilor
Făgăraş (Voiculescu 2001, 2002).

Relieful glaciar

În cazul problematicii morfologiei glaciare, o primă caracteristică ce trebuie semnalată pentru


perioada analizată este aceea că interesul manifestat s-a menţinut la cote acceptabile, cu o orientare tot
mai pregnantă spre racordarea la ceea ce se întâmplă pe plan european şi mondial. Dată fiind importanţa
dezvoltării bazei bibliografice autohtone asupra calităţii unui demers ştiinţific relevant, benefică a fost
desigur apariţia de cărţi şi tratate de specialitate, în acest sens amintind două lucrări, şi anume ,,Gheaţă şi
gheţari. Introducere în glaciologie (Grecu 1997), dar mai ales ,,Gheţarii şi relieful” (Urdea 2005), cu o abordare
complexă, glaciologică şi geomorfologică. De asemenea, prin ample descrieri şi explicaţii referitoare la
forma şi geneza reliefului glaciar sculptural (circuri, văi glaciare, roci mutonate, microforme glaciare etc.)
şi acumulativ (morene frontale terminale şi stadiale, laterale, de ablaţie şi de fund, depozite fluvio-glaciare),
teza de doctorat asupra Munţilor Retezat (Urdea 1989) va reprezenta, prin publicare (Urdea 2000), un
reper bibliografic de primă mărime pentru acest domeniu al geomorfologiei, deschizând noi perspective de
abordare pentru tânara generaţie, aşa cum a fost la timpul său cartea dedicată Munţilor Godeanu
(Niculescu 1965).
Aşa cum aminteam la problematica periglaciarului, foarte multe realizări în domeniul geomorfologiei
glaciare din România sunt legate de elaborarea unor teze de doctorat, publicate sau nu, asupra unor spaţii
montane din ţara noastră, teze care, în cazul munţilor înalţi, au câte un capitol dedicat reliefului glaciar şi,
nu de puţine ori, cu o incursiune în derularea glaciaţiei pleistocene.
Ceea ce trebuie remarcat este faptul că, analiza minuţioasă a terenului şi identificarea de elemente
datorate morfogenezei glaciare, determină revizuirea concepţiei despre extensiunea glaciaţiei cuaternare
în Carpaţii Româneşti, aceasta fiind prezentă chiar în zone în care posibilitatea existenţei gheţarilor era

14
ANALELE ASOCIAŢIEI PROFESIONALE A GEOGRAFILOR DIN ROMÂNIA, Vol. I, nr.1/2010

exclusă din cauza reliefului extrem de abrupt, ca în cazul Pietrei Craiului. Însă, pentru această unitate, au
fost aduse argumente suficient de puternice pentru existenţa unor gheţari pleistoceni (Constantinescu
2009), astfel încât imaginea noastră despre evoluţia morfologică a acestui masiv să fie schimbată.
Este cazul să amintim lucrările prin care se semnalează identificarea de noi areale glaciate, cu
prezentarea caracteristicilor acestora, ca de exemplu în Muntele Jupania din Munţii Maramureşului
(Mîndrescu 2002), sau în zona Tarniţa din Ciungi din Munţii Rodnei (Mîndrescu 2008), autorul
concetrându-se şi asupra caracteristicilor morfomentrice ale circurilor identificate. În ultimul articol citat
autorul încercă să introducă un nou tip de circ ,,tipul carpatic’’ dar, fără o argumentare şi exemplificare
amplă şi adecvată, demersul este, în opinia noastră, unul neconvingător şi, în consecinţă, inoportun, mai
ales .
O altă categorie de studii este aceea în care autorii au avut în vizor areale din unităţi montane
pentru care morfologia glaciară a fost subiect de studiu în abordări generale sau puţin detaliate. Aşa este
cazul cu bazinul Scorotei din Munţii Piule - Iorgovanu pentru care M. Ardelean (2004) prezintă o nouă
imagine, sau articolele dedicate unor părţi din Munţii Făgăraş, deşi aceştia au fost obiectul unei teze de
doctorat (Florea, 1998). Este deci momentul să amintim acum modul, exemplar am putea spune, în care
sunt privite problemele de morfologie glaciară din complexul glaciar Valea Rea (Simoni 2002-2003), din
complexele glaciare Leaota şi Zârna-Ludişor (Simoni, Flueraru 2006), sau cele din cadrul văilor glaciare din
bazinul Râului Doamnei (Simoni 2008).
Sunt evidenţiate influenţelor litologice şi structurale în morfologia majoră, dar şi asupra pragurilor
glaciare, fiind efectuate analize minuţioase asupra caracteristicilor morfometrice şi morfografice ale
circurilor şi văilor glaciare, cu o etalare a unei griji deosebite pentru reprezentarea cartografică specifică a
arealelor, inclusiv pe un fond reprezentat de modelul digital al terenului, cu toată gama de elemente
morfologice erozionale şi acumulative identificate în teren. Acest mod detaliat şi corect de abordare este
unul de importanţă capitală pentru identificarea particularităţilor de manifestare a modelării glaciare şi, nu
în ultimul rând, de urmărire a derulării glaciaţiei cuaternare şi a extensiunii sale maxime în zonele studiate.
Pe lângă amintitele lucrări, nu lipsesc lucrările în care sunt reanalizate unele aspecte ale morfologiei
glaciare, fie că este vorba despre macroforme, sau mezoforme glaciare, ca de pildă văile şi circurile
glaciare, respectiv cuvetele lacustre. Pentru prima situaţie exemplificăm cu cazul circului şi văii glaciare Lala
din Munţii Rodnei, M. Mîndrescu (2001a) încercând, într-un mod neconvingător, să introducă în literature
românească conceptul de fotoliu glaciar, negând atât părerile existente (Sârcu 1978), cât şi realitatea
terenului, aceea că este vorba despre o succesiune de trepte glaciare clare, adică ceea ce se defineşte a fi
un circ glaciar complex în trepte. Chiar dacă sunt cunoscute cazuri în care unele circuri glaciare sunt
desemnate prin toponime expresive, ca de pildă circul glaciar Cadair Idris – fotoliul lui Idris, personaj gigant
din mitologia galeză – , circ glaciar din Munţii Snowdonia (Ţara Galilor), în cazul circului Lala problema este
cu totul diferită.
În privinţa celui de-al doilea aspect, M. Mîndrescu se opreşte asupra lacurilor Vinderel (Mîndrescu
2001b) şi Livia (Mîndrescu 2003), aducând cu această ocazie importante date morfometrice, însă
abordarea problematicii genezei acestor cuvete lacustre rămâne în continuare una controversată.
Analiza minuţioasă a unor areale glaciate a condus la identificarea şi apoi analiza în premieră a unor
microforme glaciare de tipul striurilor, scobiturilor semicirculare, alveolelor de lovire, fisurilor
semicirculare, fisurilor semicirculare scobite şi canelurilor (Urdea 1996), oferind posibilitatea înţelegerii
interacţiunii gheţarilor carpatici cu patul de rocă. Pe de altă parte, identificarea formelor modelate plastic,
sau forme P – plastically moulded form – (Fig. 4) în Valea Doamnei din Munţii Făgăraş (Urdea 2005)
deschide calea aprecierii conform căreia gheţarii ce au sculptat acele forme au fost gheţari temperaţi, sau
cel puţin politermici, ei conţinând apă lichidă, factor important în procesul de modelare a patului glaciar.

15
Petru URDEA - O privire asupra studierii reliefului glaciar şi periglaciar din România în ultimele două decenii

Progresele înregistrate în cartografierea geomorfologică au însemnat şi un imbold în abordarea de


pe poziţii moderne a problemelor de morfometrie a reliefului glaciar, astfel că şi în acest caz putem
consemna progrese notabile. Chiar dacă începutul a fost unul marcat de unele constrângeri (Urdea 1989),
mai apoi anumite abordări se arătau ca promiţătoare2), mai ales prin noi suporturi bibliografice şi
topo-cartografice. Diferenţiem mai întâi studiile în care s-a pornit de la modalităţile clasice de abordare
(e.g. Evans 1974, 1977), studii în care baza de calcul a fost reprezentată de către hărţile topografice pentru
circurile din Munţii Ţarcu (Gruia 1998), din bazinul Jieţului (Vuia 2001-2002), din bazinul Gilortului
(Marinescu 2007) sau din Munţii Leaota (Murătoreanu 2008).
Un moment ce merită să fie remarcat pentru
bibliografia românească aferentă morfometriei glaciare
este reprezentat de apariţia unei cărţi pe care
Smaranda Toma (actualmente Simoni), o dedică
morfometriei circurilor glaciare din Masivul Făgăraş
(Toma 2001). Formată la ceea ce am putea
numi ,,şcoala de geomorfologie glaciară şi periglaciară
timişoareană’’ autoarea se apleacă, după prezentarea
caracteristicilor geologice şi geomorfologice ale
masivului, asupra aspectelor teoretice specifice, asupra
variabilelor operaţionale ce trebuiesc utilizate în astfel
de studii şi care, pentru Masivul Făgăraş, îşi găsesc
câmp de aplicare.
Un pas spre modernitate este reprezentat de
aplicarea tehnicilor GIS în studiul morfografiei şi
morfometriei circurilor glaciare, un bun exemplu fiind
reprezentat de noua imagine oferită de articolul lui F.
Vuia (2002-2003) asupra circurilor glaciare din Munţii
Parâng.
În situaţia în care în geomorfologia
contemporană sunt implementate cu tot mai multă
forţă metodele geofizice de investigaţie (Sass, Otto
2008), posedând asemenea sisteme de lucru, echipa de
la Departamentul de Geografie al UVT a demarat un
program de investigaţii asupra unor structuri
morfologice printre care şi structuri glaciare
Fig. 4. Forme P în Valea Doamnei (Munţii Făgăraş).
reprezentative1. Metodele de tomografie electrică şi
cele de investigaţii radar GPR (Fig. 5.), permit nu doar
aflarea structurii interne ci şi grosimea depozitelor glaciare şi configuraţia patului glaciar (Fig. 6), aşa cum
au fost ele reliefate în cazul sistemului de morene stadiale din Valea Doamnei (Urdea et al. 2007), sau în
cazul investigaţiilor complexe, ERT şi GPR, demarate în Valea Soarbele (Munţii Godeanu).
Conştienţi că una dintre problemele foarte acute ce, de foarte multă vreme, îşi aşteaptă primele
repere incontestabile, problema vârstelor absolute este un punct nevralgic ce nu permite o racordare la
schemele geocronologice europene în materie de glaciaţie şi vârstă a reliefului glaciar, eforturile noastre
s-au concentrat şi în aceasta direcţie. O primă izbândă pe acest front a fost reuşită doar în urma integrării
2) Urdea, P., Bâlc, O., Ferencz, I., Sârbovan, C., Ancuţa, C., Anton, L. - Circurile glaciare din Munţii Retezat -
Godeanu-Ţarcu. Cuantificări morfometrice şi morfografice, Al III-lea Congres Naţional de Geografie, Iaşi, 27-29.08. 1992.

16
ANALELE ASOCIAŢIEI PROFESIONALE A GEOGRAFILOR DIN ROMÂNIA, Vol. I, nr.1/2010

Fig. 5. Investigaţii GPR în Valea Soarbele


(Munţii Godeanu).

Fig. 6. Secţiune de tomografie electrică (ERT) în depozite morenaice din Valea Doamnei,
Munţii Făgăraş (după Urdea et al., 2007).
într-o echipă internaţională, astfel că, cel puţin, pentru Munţii Retezat lucrurile trebuiesc privite altfel, nu
doar prin prisma vârstelor obţinute pe baza radionuclizilor (10Be), (Fig. 7), ci şi prin prisma analizei
geochimice a gradului de alterare a morenelor, a reconstituirii gheţarilor şi a limitei zăpezilor perene
(Reuther et al., 2004; Reuther et al., 2007).
Având repere de vârstă absolută, reconstituirea paleogheţarilor şi a limitei zăpezilor perene pentru
fiecare etapă evolutivă capătă o relevanţă majoră. Astfel, în Munţii Retezat limita zăpezilor perene pentru
fazele M 2 şi M 3 de avansare glaciară în complexul glaciar Pietrele-Nucşoara se afla 1770 m şi, respectiv, la
2030 m a.s.l. De asemenea, după o analiză atentă a morfologiei şi, de aici, calea deschisă spre reconstrucţia
gheţarilor Răchitiş şi Pietrosu din Munţii Călimani în ultimele stadii glaciare, s-a stabilit că limita zăpezilor
perene se afla la 1840 m şi 1915 m şi, respectiv, la 1850 şi 1925 m (Kern et al. 2006).
În lămurirea evoluţiei mediului geografic carpatic în timpul Cuaternarului, cunoscut ca fiind marcat
de succesiunea de perioade reci, o importanţă deloc neglijabilă o au şi studiile efectuate asupra
sedimentelor lacustre, ceea ce, în cazul lacurilor glaciare, indică, prin surprinderea începerii sedimentării,

17
Petru URDEA - O privire asupra studierii reliefului glaciar şi periglaciar din România în ultimele două decenii

eliberarea de masele de gheaţă, ca în


cazul lacurilor Tăul dintre Brazi (1740 m
a.s.l.) şi Galeşul(1990 m a.s.l.) la care
amintitul eveniment s-a petrecut la
nivelul vârstei de 15124-15775 cal. Y BP
şi, respectiv, ante 14500 cal. Y.BP
(Magyari et al. 2009).
Utilizarea tehnicilor moderne de
investigare hidrometrică a lacurilor
glaciare, ca de exemplu ecosonda
GPSMap Garmin 166 (precizie ± 5 cm), a
permis nu doar aflarea configuraţiei
depresiunilor glaciare în care sunt
adăpostite aceste lacuri ci, aduce şi
corecţii importante asupra reperelor
morfometrice ale acestora
(Vespremeanu-Stroe et al., 2008),
putându-se deci constata diferenţe
importante (Tabel 1) ce trebuiesc luate
în considerare de aici înainte.

Fig. 7. Repartiţia vârstelor absolute (10Be) în complexul


Pietrele-Nucşoara, Munţii Retezat (după Reuther et al., 2004).
Tabel 1
Parametrii morfometrici pentru principalele lacuri investigate

Adâncimea
Adâncimea
Adâncime Suprafaţă Volum maximă (m)
Lacuri maximă (m)
medie (m) (m2) (m3) (prezentul
(Pişota 1971)
studiu)
Bâlea -4,9 50455 249455 -16,9 -11,3
Buda -1,1 10325 12182 -2,7 -2,2
Capra -4,4 18673 82055 -13,1 -8
Podragul -6,2 34910 218793 -18,7 -15,5
Ana -4,8 36172 174314 -11 -11,6
Bucura -7,1 89233 636118 -17,5 -15,7
Galeşu -10,2 40375 413119 -20,1 -20,5
Lia -0,8 13810 18318 -4,2 -4,3
Slăveiul -2,9 36819 109031 -9,5 -6,1
Tăul Porţii -2,1 4412 9248 -4,7 -2,3
Viorica -2,7 8618 23274 -6,2 -5,7

Sursa: Urdea et al. 2008

18
ANALELE ASOCIAŢIEI PROFESIONALE A GEOGRAFILOR DIN ROMÂNIA, Vol. I, nr.1/2010

Rezultatele obţinute în identificarea şi cartografierea arealelor glaciate, inclusiv beneficiind de


informaţiile oferite de către imaginile satelitare şi fotografiile aeriene de înaltă rezoluţie, au permis desigur
prezentarea unui nou tablou al extensiunii glaciaţiei cuaternare în Carpaţii Româneşti (Urdea, 2004a),
consolidându-se ideea că glaciaţia cuaternară a fost mult mai extinsă şi a afectat mult mai multe areale
situate în toate ramurile Carpaţilor Româneşti (Urdea, Reuther 2009; Urdea et al. 2011). Astfel, pentru
cele 17 unităţi montane în care au fost reconstituiţi 570 paleogheţari (Urdea et al. 2011), valoarea medie a
liniei de echilibru a gheţarilor (ELA) în faza maximă a glaciaţiei – calculată prin metoda THAR - este de
1610 m (abaterea standard 62.61), constatându-se existenţa, normală desigur, a unei variabilităţi
intraregionale. Acestea apar, pe de o parte, ca diferenţe vest-est – 1500 m a.s.l în Munţii Bihorului şi 1719
m a.s.l în Leaota -, impuse de variaţia umidităţii, iar pe de altă parte variaţii sud-nord – 1712 m a.s.l în
Piatra Mare şi 1561 m a.s.l. în Munţii Maramureşului - , impuse de variabilitatea termică latitudinală,
completate desigur de elemente topoclimatice locale, ca în cazul Munţilor Vâlcan (1497 m a.s.l.). O
completare a imaginii este oferită şi de orientarea generală a gheţarilor reconstituiţi, cu o asimetrie
marcantă vest-est în Munţii Apuseni şi una sud-nord în Carpaţii Meridionali şi în Carpaţii Orientali.
Un alt exemplu de valorificare a rolului de indicatori paloegeografici pe care îl au elementele de
morfologie glaciară este acela că, ţinând cont de realităţile terenului şi după o analiza minuţioasă a
orientării circurilor glaciare din Munţii Făgăraş (Mîndrescu, 2009), s-a procedat apoi, printr-o extensie la
arealele glaciate din Carpaţii Româneşti, la reconstituirea direcţiei vânturilor în fazelor glaciare cuaternare
(Mîndrescu et al. 2010).
Apreciind progresele înregistrate în acest domeniu, deoarece se omite atât îndelungata utilizare cât
şi precizia terminologică, nu putem trece cu vederea semnalarea acelor devieri de la terminologia
consacrată, făcându-se în schimb uz de termeni ştiinţifici dintr-un posibil ,,glosar personal’’. Situaţii de acest
gen avem ca de pildă ,,podul circului’’ în loc de podeaua circului (Murătoreanu, 2008), ,,spătarul circului’’
şi ,,spărtura circului’’ în loc de peretele din spate al circului şi respectiv, aria fostei rimaye, ,,glaciaţie de tip
horn’’ (Mîndrescu 2009), sau ,,glaciaţie tip horn glaciar’’ (Mîndrescu 2002, p. 46). În situaţia în care, pe de o
parte, până acum nu am întâlnit în literatura de specialitate o glaciaţie de acest tip şi pe de altă
parte ,,horn’’ (germ. – corn) este un apelativ utilizat pentru a desemna un vârf ascuţit, de cele mai multe ori
cu aspect piramidal şi specific zonelor glaciare (sin. peak, pic, piz), vârf ce poate să poarte gheţari de tip ice
aprons (,,şorţuri de gheaţă’’), gheţari ce se fac responsabili de forma pe care ei înşişi se află, încercarea
terminologică în cauză apare ca fiind totalmente inoportună şi gratuită.
În alte cazuri, unii autori utilizează termeni care să acopere anumite entităţi morfologice, dar a căror
geneză, în realitate, nu este nici pe departe cea sugerată de către autor, ca de exemplu jgheaburi
periglaciare şi semipâlnii de solifluxiune (Lesenciuc 2006), adesea se face confuzie între termeni, ca ,,nişe
nivale (scochine)’’ (Nedelea 2006, p. 191), sau elementele descrise ca gheţarii de pietre sunt dovedite, prin
intermediul fotografiilor, a fi greşit identificate şi interpretate (Nedelea 2006, p. 191). Întâlnim şi cazuri în
care se folosesc expresii care nu au nici o logică ştiinţifică (e.g. ,, ... the granulometry of deposits shows a
normal distribution, but when rheological transport (?!, subl. n.) is the main factor, deposit granulometry is
reversed due to the progressive dissipation of energy’’ (Nedelea et. al. 2009, p. 127). In faţa unor aseme-
nea ,,găselniţe’’ ne întrebăm dacă nu cumva este vorba de o preţiozitate şi o fanfaronadă ştiinţifică ieftine.

Bibliografie

Ancuţa, C. (1995), Câteva aspecte ale reliefului glaciar şi periglaciar din Munţii Lotrului, Noosfera, 2,
11-13.
Ardelean, M. (2004), Relieful glaciar din bazinul Scorotei (Munţii Piule-Iorgovanu), Revista Geografică,
serie nouă, XI, 56-61.

19
Petru URDEA - O privire asupra studierii reliefului glaciar şi periglaciar din România în ultimele două decenii

Ballantyne, C.K., Harris, C. (1994), The Periglacial of Great Britain, Cambridge University Press,
Cambridge, 330 p.
Barsch, D. (1978), Active rock glaciers as indicators of discontinuous alpine permafrost. An example from
the Swiss Alps, Third Intern. Conf. on Permafrost, 1978. Edmonton Proceedings. Vol. 1, Ottawa, National
Research Council of Canada, 349-353.
Băcăinţan, N. (1990), Microdepresiuni circulare în sectorul estic al Depresiunii Făgăraş, Stud. cerc. de
geografie, XXXVII, 123-126.
Constantinescu, T. (2006), Torentiality and avalanches, the main present-day geomorphological processes,
Research in Piatra Craiului National Park, II, 38-46.
Constantinescu, T. (2009). Masivul Piatra Craiului. Studiu geomorfologic, Edit. Universitară, Bucureşti,
163 p.
Drăguţ, L. (1996), Consideraţii asupra reliefului climatic din Munţii Şureanu, în A II-a Conferinţă
regională de geografie ,, Cercetări geografice în spaţiul carpato-danubian", Universitatea de Vest din
Timişoara, 99-106.
Evans, I. S. (1974), The Geomorphometry and Asymmetry of Glaciated Mountains – with special reference
to the Bridge River District, British Columbia, PhD thesis, 527 p.
Florea, M. (1998), Munţii Făgăraşului. Studiu geomorfologic, Edit. Foton, Braşov, 114 p.
French, H.M. (2007), The Periglacial Environment, John Wiley & Sons Ltd., Chichester, 458 p.
Grecu, F. (1997), Gheaţă şi gheţari. Introducere în glaciologie, Edit. Tehnică, Bucureşti, 228 p.
Gruia, C. (1995a), Câteva consideraţii asupra condiţiilor morfoclimatice din Munţii Ţarcu, Geographica
Timisiensis, IV, 73-80.
Gruia, C. (1995b), Preliminary observations concerning the presence of the permafrost in Ţarcu Mountains,
Noosfera, 3, 97-99.
Gruia, C. (1998), Some aspects concerning the morphometry of glacial cirques from Ţarcu Mountains,
Geographica Timisiensis, 6, 27 – 31.
Ichim, I. (1980), Probleme ale cercetării periglaciarului din România, Stud. cerc. geol., geofiz., geogr.,
Geografie, XXVII, 1, 127-135.
Ichim, I. (1983), Relieful periglaciar, în Geografia României, I - Geografia fizică, Edit. Academiei,
Bucureşti, 141-144.
Ielenicz, M., Popescu, N., Nedelea, A. (2005), Morphodynamic system of the Făgăraş Mountains alpine
crests, Natural environment and civilization, Turkey, 1 – 6, 55-70.
Kern, Z., Balogh, D., Nagy, B. (2004), Investigations for the actual elevation of the mountain permafrost
zone on postglacial landforms in the head of Lăpuşnicu Mare Valley, and the history of deglaciation of Ana Lake –
Judele Peak region, Retezat Mountains, Romania. Analele Universităţii de Vest din Timişoara, Geografie, 14,
119-132.
Kern, Z., Nagy, B., Kohán, B., Bugya, É. (2006), Glaciological characterization of small palaeoglaciers from
Călimani Mountains, Analele Universităţii de Vest din Timişoara, Geografie, 16, 35-44.
Lesenciuc, C.D. (2006). Masivul Giumalău. Studiu geomorfologic, Edit. Tehnopress, Iaşi, 268 p.
Magyari, E. K., Braun, M., Buczkó, K., Kern, Z., László, P., Hubay, K., Bálint, M. (2009), Radiocarbon
chronology of glacial lake sediments in the Retezat Mts (South Carpathians, Romania): a window to Late Glacial
and Holocene climatic and paleoenvironmental changes, Central European Geology, 52, 3–4, 225–248.
Mihai, B.A. (2005), Munţii Timişului (Carpaţii Curburii). Potenţialul geomorfologic şi amenjarea spaţiului
montan, Edit. Universitară, Bucureşti, 409 p.
Milian, N., Moţoiu, M.D., Stăncescu, M. (2006), Snow and avalanche monitoring pilot network in
Romania. results from a 3 winter seasons work, Analele Universităţii de Vest din Timişoara,
Geografie, XVI, 127-140.

20
ANALELE ASOCIAŢIEI PROFESIONALE A GEOGRAFILOR DIN ROMÂNIA, Vol. I, nr.1/2010

Mîndrescu, M. (2001), Fotoliul glaciar Lala (Masivul Rodnei), Analele Univ. “Ştefan cel Mare” Suceava,
Geografie, 10, 63-73.
Mîndrescu, M. (2001b), Lacul Vinderel. Caracterizare hidro-geomorfologică (Munţii Maramureşului),
Analele Univ. “Ştefan cel Mare” Suceava, Geografie, 10.
Mîndrescu, M. (2002), Muntele Jupania. Un nou areal glaciat din Carpaţii Orientali, Analele Univ.“Ştefan
cel Mare” Suceava, Geografie – Geologie, 11, 41-47.
Mîndrescu, M. (2003), Lacul Livia (Munţii Maramureşului de Nord). Caracterizare morfohidrologică,
Analele Univ. “Ştefan cel Mare” Suceava, Geografie, 12, 49-55.
Mîndrescu, M. (2008), A new glaciated area in Rodna Mountains - Tarniţa din Ciungi cirque, Analele
Universităţii „Ştefan cel Mare” Suceava, Geografie, XVII, 79-86.
Mîndrescu, M. (2009), Asimetria glaciară din Masivul Făgăraş, Analele Universităţii „Ştefan cel Mare”
Suceava, Geografie, XVIII, 25-34.
Mîndrescu, M., Evans, I. S. and Cox, N. J. (2010), Climatic implications of cirque distribution in the Roma-
nian Carpathians: palaeowind directions during glacial periods, Journal of Quaternary Science., 25, 6, 875-888.
Morariu, T. (1959a), Fenomene periglaciare din R.P.R., în stadiul actual de cercetare, Studia Univ. ,,Babeş-
Bolyai", serie II, f. I., Geologia-Geographia, 139-152.
Morariu, T. (1959b), Le stade actuel des recherches sur les phénomenes périglaciaires de la République
Populaire Roumaine, Rév. géol.-géogr., III, 2, 353-366.
Morariu, T., Mihăilescu, V., Dragomirescu, S., Posea, Gr. (1960), Le stade actuel des recherches sur le
périglaciaire de la R.P.Roumaine, în: Recueil d`étude géographiques concernant le territoire de la Republique
Populaire Roumaine, Edit. Academiei, Bucureşti, 45-53.
Moţoiu, M.D. (2006), Avalanches in the Bucegi Mountains – zoning, return period, local characteristics,
Analele Universităţii de Vest din Timişoara, Geografie, XVI, 101-112.
Moţoiu M.D. (2008), Avalanşele şi impactul lor asupra mediului. Studii de caz în Carpaţii Meridionali, Edit.
Proxima, Bucureşti, 280 p.
Moţoiu, M.D., Munteanu A. (2006), Large avalanches on the eastern slope of the Piatra Craiului Massif in
march 2005, în Reserch in Piatra Craiului National Park, III, 44-66.
Munteanu, A. (2004), The morphological aspects of the avalanche couloirs on the east part of Piatra
Craiului ridge between Turnu and Ascutit peaks, Analele Universităţii de Vest din Timişoara, Geografie, XIV,
93-100.
Munteanu, A. (2006), Geomorphological observations on the Crăpăturii Valley, foccused on some
geografical risk phenomena, in Reserch in Piatra Craiului National Park, Edit. Universităţii Transilvania, Bra-
şov, III, 31-43.
Munteanu, A. (2008), The impact of avalanches onto the anthropic activities on the Western Slope of
Piatra Craiului Massif, Revista de geomorfologie, 10, 95-102.
Munteanu, A., Moţoiu, M.D. (2006), The avalanches’ impact into the anthropic activities on the Piatra
Craiului eastern slope, Anal. Univ. de Vest din Timişoara, Geografie, XVI, 113-126.
Murătoreanu, G. (2008), Relieful glaciar din Munţii Leaota, Anal.Univ. „Ştefan cel Mare” Suceava,
Geografie, XVII, 87-94.
Murătoreanu, G. (2009), Munţii Leaota. Studiu de geomorfologie, Edit. Transversal, Târgovişte, 182 p.
Nagy, B., Kern, Z., Bugya, É., Kohán B. (2004), Investigation of postglacial surface-evolution in the alpine
region of the Cãlimani Mountains – with an outlook to the cirque region of the Rodnei Mountains, Analele
Universităţii de Vest din Timişoara, Geografie, XIV, 101-118.
Nagy, B., Kern, Z., Popa, I. (2006), A periglaciális környezet változásainak elemzése a Kelemen
havasokban, geomorfológiai és dendrokronológiai módszerek alkalmazásával, Földrajzi közlemények, 130,

21
Petru URDEA - O privire asupra studierii reliefului glaciar şi periglaciar din România în ultimele două decenii

3-4, 155-169.
Nedelea, A. (2006), Valea Argeşului în sectorul montan. Studiu geomorfologic, Edit. Universitară,
Bucureşti, 229 p.
Nedelea, A. (2005), Procese periglaciare în sectorul montan al văii Argeşului, Comunicări de Geografie,
IX, 43-50.
Nedelea, A., Oprea, R., Achim, F., Comănescu, L. (2009), Cryo-nival modeling system. Case study:
Bucegi Mountains and Făgăraş Mountains, Rev. Roum. Géographie/Rom. Journ. of Geography, 53, 1, 119-
128.
Niculescu, Gh. (1965), Munţii Godeanu. Studiu geomorfologic, Edit. Academiei, Bucureşti, 339 p.
Niculescu, G. (1993), Cercetarea reliefului glaciar şi crionival din Carpaţii Româneşti – Rezultate şi
perspective, Studia Univ. Babeş-Bolyai, Geographia, XXXVIII, 1, 29-33.
Niculescu, G. (1994), La recherche du relief glaciaire et cryo-nival dans les Carpates Roumaines – résultats
et perspectives, Rev. roum. de géographie, 38, 11-20.
Niculescu, Gh., Nedelcu, E., Iancu, S. (1983), Glaciaţia şi relieful glaciar, în Geografia României, I,
Geografia fizică, Edit. Academiei, Bucureşti, 136-141.
Onaca, A. (2005), Considerations on the main potentially hazardous morphodynamic processes in
Căpăţânii Mountains, Anal. Univ. de Vest din Timişoara, Geografie, XV, 41-54.
Onaca, A. (2006), Morphoclimatic aspects of the periglacial belt from Căpăţânii Mountains, Anal. Univ.
de Vest din Timişoara, Geografie, XVI, 87-100.
Pasotti, J. (1994), Research on periglacial phenomena on Southern Carpathians: a relation between air and
ground temperature, Geographica Timisiensis,III, 21-26.
Pop, O., Surdeanu, V., Irimuş, I-A, Guitton, M. (2010), Distribution spatiale des coulées de débris
contemporaines dans le Massif du Calimani (Roumanie). Studia Universitatis Babes-Bolyai, Geographia, Cluj-
Napoca, LV, 1, 33 - 44.
Raczkowska, Z. (2009), Differentiation of present-day periglacial relief in the high mountains of Europe,
Rev. Roum. Géographie/Rom. Journ. of Geography, 53, 1, 107-118.
Reuther, A., Geiger, C., Urdea, P., Heine, K. (2004), Determining the glacial equilibrium line altitude
(ELA) for the Northern Retezat Mts. Southern Carpathians and resulting paleoclimatic implications for the last gla-
cial cycle, Analele Univ. de Vest din Timişoara,Geografie, XIV, 11-34.
Reuther, Urdea, P., Geiger, C., Ivy-Ochs, S., Niller, H.P., Kubik, P., Heine, K. (2007), Late Pleistocene
glacial chronology of the Pietrele Valley, Retezat Mountains, Southern Carpathians, constrained by 10Be exposure
ages and pedological investigations, Quaternary International, 164-165, 151-159.
Rusu, C. (2002), Masivul Rarău. Studiu de geografie fizică, Edit. Academiei Române, Bucureşti, 420 p.
Rusu, E. (1999), Munţii Bîrgăului. Studiu fizico-geografic, Edit. Universităţii ,,Al.I. Cuza’’ Iaşi, 248 p.
Schrott, L., Sass, O. (2008), Application of field geophysics in geomorphology: Advances and limitations
exemplified by case studies, Geomorphology, 93, 55–73.
Schreiber, W.E. (1994), Munţii Harghita. Studiu geomorfologic, Edit. Academiei, Bucureşti.
Simoni, S. (2002-2003), Complexul glaciar Valea Rea (Munţii Făgăraş), Revista de Geomorfologie 4-5,
61-70.
Simoni, S. (2008), The glacial valleys in the basin of the Doamna river (Făgăraş Massif), Forum Geografic,
7, 35-51.
Simoni, S., Flueraru, C. (2006), Leaota and Zârna-Ludişor glacial-complexes (Făgăraş Massif), Anal. Univ.
de Vest din Timişoara, Geografie, XVI, 61-74.
Sîrcu, I. (1978), Munţii Rodnei. Studiu morfogeografic, Edit. Academiei, Bucureşti, 112 p.

22
ANALELE ASOCIAŢIEI PROFESIONALE A GEOGRAFILOR DIN ROMÂNIA, Vol. I, nr.1/2010

Szepesi, A. (1998-1999), Există permafrost în masivul Iezer ?, Stud. cerc. geol., geofiz., geogr.,
Geografie, XLV-XLVI, 51-60.
Szepesi, A. (2007), Masivul Iezer. Elemente de geografie fizică, Edit.Universitară, Bucureşti, 208 p.
Thorn, C. E. (1988), Nivation: a geomorphic chimera, în Clark, M.J. (edit.), ,,Advances in Periglacial
Geomorphology, John Wiley & Sons Ltd., Chichister, 3-31.
Toma, S. (2001), Morfometria circurilor glaciare din sectorul central al Masivului Făgăraş, Edit. Argonaut,
Cluj-Napoca, 92 p.
Török-Oance, M. (2004a), Geographic Information Systems as a tool for permafrost investigation, a case
study in the west part of the Southern Carpathians (Romania), Geomorphologia Slovaca, 4, 1, 68-71.
Török-Oance, M. (2004b), Mapping snow-avalanches paths using remotely-sensed data. A case study in
the Godeanu Mountains (Southern Carpathians, Romania), Anal. Univ. de Vest din Timişoara,Geografie, XIV,
187-192.
Urdea, P. (1989), Munţii Retezat. Studiu geomorfologic, Universitatea ,,Al. I. Cuza“ Iaşi, Facultatea de
Biologie-Geografie-Geologie, teză de doctorat, 186 p.
Urdea, P. (1991), Rock glaciers and other periglacial phenomena in the Southern Carpathians, Anal. Univ.
Oradea, Geografie, 13-26.
Urdea, P. (1992a), Rock glaciers and periglacial phenomena in the Romanian Carpathians, Permafrost
and Periglacial Processes, 3, 267-273.
Urdea, P. (1992b), Consideraţii asupra dinamicii postglaciare a etajelor morfoclimatice din Munţii Retezat,
Anal. Univ. Timişoara, seria Geografie, I, 25-31.
Urdea, P. (1993a), Permafrost and periglacial forms in the Romanian Carpathians, Proceedings of Sixth
International Conference on Permafrost, Beijing, July 5-9, South China University of Technology Press, I,
631-637.
Urdea, P. (1993b), Modalităţi de depistare a permafrostului montan, cu exemplificări din România,
Geographica Timisiensis, II, 21-25.
Urdea, P. (1995), Quelques considérations concernant des formations de pente dans Les Carpates
Méridionales, Permafrost and Periglacial Processes, 6, 195-206.
Urdea, P. (1996), Asupra unor microforme glaciare din Carpaţii Meridionali, Stud. cerc. de geografie,
XLIII, 43-51.
Urdea, P. (1997a), Aspects concerning postglacial and present day landforms evolution in Southern
Carpathians, Acta Facultatis Rerum Naturalium Universitatis Comenianae, Geographica, 40, 107-117.
Urdea, P. (1997b), Aspecte ale modelării actuale în zona înalta a Carpaţilor Meridionali, GEIS -
Referate şi comunicari de geografie,Deva, IV, 43-48.
Urdea, P. (1998a), Rock glaciers and permafrost reconstruction in the Southern Carpathians Mountains,
Romania, Permafrost - Seventh International Conference Proceedings, Yellowjnife, Canada, Collection
Nordicana, Nr. 57, Univ. Laval,1063-1069.
Urdea, P. (1998b), Consideraţii dendrogeomorfologice preliminare asupra unor forme periglaciare din
Munţii Retezat, Anal. Univ. Craiova, Geografie, Serie nouă, 1, 41-45.
Urdea, P. (2000a), Munţii Retezat. Studiu geomorfologic, Edit. Academiei Române, Bucureşti, 272 p.
Urdea, P. (2000b), Un permafrost de altitudine joasă la Detunata Goală (Munţii Apuseni), Revista de
Geomorfologie, 2, 173-178.
Urdea, P. (2004), The Pleistocene glaciation of the Romanian Carpathians, în: Ehlers J, Gibbard P.L. (Ed.),
Quaternary Glaciations – Extent and Chronology, Part 1Europe, Elsevier B.V., 301-308.
Urdea, P. (2005), Gheţarii şi relieful, Edit Universităţii de Vest, Timişoara, 380 p.
Urdea, P. (2006), Absolute ages, relative ages and weathering in glaciated landscape of Retezat Mountains

23
Petru URDEA - O privire asupra studierii reliefului glaciar şi periglaciar din România în ultimele două decenii

(Romania). Preliminary results, Anal. Univ. de Vest din Timişoara, Geografie, XVI, 45-60.
Urdea, P., Sîrbovan, C. (1995), Some considerations concerning morphoclimatic conditions of the
Romanian Carpathians, Acta Climatologica Szegediensis, 28-29, 23-40.
Urdea, P., Cheslerean, C. (1998), Munţii Tulişa-consideraţii geomorfologice (II), Anal. Univ. de Vest din
Timişoara, Geografie, VIII, 25-35.
Urdea, P., Drăguţ, L. (2000), Noi date asupra reliefului glaciar şi periglaciar din Munţii Şureanu, Studii şi
cercetări de geografie, XLVII, 40-53.
Urdea, P., Vuia, F. (2000), Aspects of the periglacial relief in the Parâng Mountains, Revista de
Geomorfologie, 2, 35-39.
Urdea, P., Török-Oance, M., Ardelean, M., Vuia, F. (2001-2002), Aplicaţii ale S.I.G. în investigarea
permafrostului sporadic de la Detunata Goală (Munţii Apuseni), Anal. Univ. de Vest din Timişoara, Geografie,
XI-XII, 7-16.
Urdea, P., Vuia, F., Ardelean, M., Voiculescu, M.,Törok-Oance, M. (2004), Investigations of some
present-day geomorphological processes in the alpine area of the Southern Carpathians (Transylvanian Alps),
Geomorphologia Slovaca, IV, 1, 5-11.
Urdea, P., Onaca, A., Ardelean, F. (2007), Application of DC resistivity tomography on glacial deposits in
the Bâlea-Valea Doamnei area, Făgăraş Mountains, Anal. Universităţii de Vest din Timişoara, Geografie, 17, 5-
22.
Urdea, P., Ardelean, F., Onaca, A., Ardelean, M., Törok-Oance, M. (2008a), Application of DC resistiv-
ity tomography in the alpine area of Southern Carpathians (Romania), în Kane, D.L., Hinkel, K. (editors), Ninth
International Conference on Permafrost, Institute of Northern Engineering, University of Alaska,
Fairbanks, 323-333.
Urdea, P., Mihai, B., Popa, I., Vespremeanu–Stroe, A., Törok-Oance, M., Ardelean, A., Ardelean, F.,
Onaca, A., Tatui, F. (2008b), Noi metode de studiu aplicate la zona alpină a Carpaţilor Româneşti, Programul
Cercetare de Excelenţă 2005-2008 MENER, 4-7 sept. Sinaia, Universitatea Politehnica, Bucureşti, 383-395.
Urdea, P., Ardelean, M., Onaca, A., Ardelean, F. (2008c), An outlook on periglacial of the Romanian
Carpathians, Anal. Univ. de Vest din Timişoara, Geografie, XVIII, 5-28.
Urdea, P., Reuther, A.U. (2009), Some new data concerning the Quaternary glaciation in the Romanian
Carpathians, Geographica Pannonica, 13, 2, 41-52.
Urdea, P, Ardelean, F., Onaca, A., Ardelean, M. Törok-Oance, M. (2010), Geomorphological mapping
and characteristics of some periglacial landforms from Southern Carpathians, Romania, Third European Confer-
ence on Permafrost, 13-17 June 2010, Svalbard, Norway, Extended Abstract, 344 p.
Urdea, P., Onaca, A., Ardelean, F., Ardelean, M. (2011), New evidence on the Quaternary glaciation in
the Romanian Carpathians, în: Ehlers J., Gibbard P.L., Hughes P.D. (Ed.), Quaternary Glaciations – Extent
and Chronology, Elsevier B.V., (in press).
Vespremeanu-Stroe, A., Vasile, M. (2010), Rock surface freeze-thaw and thermal stress aseesment in
two extreme mountain massifs: Bucegi and Măcin Mts., Revista de Geomorfologie, 12, 33-44.
Vespremeanu-Stroe, A., Urdea, P., Tătui, F., Constantinescu, Ş., Preoteasa, L., Vasile, M., Popescu, R.
(2008), Date noi privind morfologia lacurilor glaciare din Carpaţii Meridionali, Revista de Geomorfologie, 10, 73-
87.
Voiculescu, M. (2000a), The morphodynamic potential of the cryonival level in the Făgăraş Massif, Revista
de Geomorfologie, 2, 59-66.
Voiculescu, M. (2000b), Considerations concerning permafrost prediction in the Făgăraş Massif, Studia
Geomophologica Carpatho-Balcanica, XXXIV.
Voiculescu, M. (2001), Considerazioni sulla presenza della neve in estate nella zona periglaciale del

24
ANALELE ASOCIAŢIEI PROFESIONALE A GEOGRAFILOR DIN ROMÂNIA, Vol. I, nr.1/2010

Massiccio Fagaras (Carpazi rumeni) (parte prima), Terra glacialis, Annali di cultura glaciologica, IV, 47-61.
Voiculescu, M. (2002), Sulla morfologia subnivale e di superficie dei depositi nivali del Massicci del
Făgăraş (Carpazi Rumeni), analisi preliminare (seconda parte), Terra Glacialis, Annali di cultura
glaciologica, V, 103-113.
Voiculescu, M. (2004a), About the morphometrical characteristics of coulor avalanches on Bâlea-Capra
area, Analele Universităţii de Vest din Timişoara, Geografie, XIV, 193-205.
Voiculescu, M. (2004b), Types of avalanches and their morphogenetic impact in Făgăraş Massif -Southern
Carpathians (Romania), Geomorphologia Slovaca, 4, 1, 72-81.
Voiculescu M. (2004c), Întocmirea hărţii riscului la avalanşe. Studiu de caz: circul şi valea glaciară Bâlea
(Masivul Făgăras), Riscuri şi catastrofe, 1, 243-251.
Voiculescu, M. (2009), Snow avalanche hazards in the Făgăraş Massif (Southern Carpathians): Romanian
Carpathians, Management and perspectives, Natural Hazards, 51, 3, 459-475.
Voiculescu, M. (2010), L’utilisation de la méthode déndrochronologique pour la reconstitution de la grande
avalanche de neige du février 1969 des Monts Bucegi – Carpates Méridionales, Roumanie, în Surdeanu, V.,
Stoffel, M., Pop, O. (edit.), Déndrogeomorphologie et dendroclimatologie – methodes de reconstitution
des milieux géomorphologiques et climatiques des régions montagneuses, Presa Universitară Clujeană,
Cluj-Napoca, 125-148.
Voiculescu, M., Törok-Oance, M. (2004), La localizzazione del permafrost nel Massiccio Făgăraş
mediante metodologie informatiche (Carpazi Meridionali Rumeni), Terra Glacialis, VII, 55-171.
Voiculescu, M., Popescu, F. (2011), Management of snow avalanche risk in the ski areas of the Southern
Carpathians- Romanian Carpathians. Case study: the Bâlea (Făgăraş Massif) and Sinaia (Bucegi Mountains) ski
areas, în Zhelezov, G. (editor): Sustainable development in Mountains regions, Springer Science + Bussines
Media B.V, Dordrecht, 103-122.
Vuia, F. (2001-2002), Diferenţieri morfometrice şi morfografice ale circurilor glaciare din bazinul Jieţului
(Munţii Parâng), Analele Universităţii de Vest din Timişoara, Geografie, XI-XII, 31-46.
Vuia, F. (2002-2003), Utilizarea hărţilor digitale în studiul unor circuri glaciare din Munţii Parâng, Revista
de Geomorfologie, 4-5, 25-34.
Washburn, A.L. (1979), Geocryology. A survey of periglacial processes and environments, Edward Arnold,
London, 406 p.

Primit în redacţie: 05.10.2010


Revizuit: 20.11.2010
Acceptat pentru publicare: 15.12.2010

25
Repere bibliografice

Studia Universitatis Babeş-Bolyai, Geographia, 2/2010

Gr.P.POP - PROFESSOR POMPEI COCEAN, PHD, AT THE AGE OF 60 AND AN INTENSIVE AND FRUITFUL
DIDACTIC AND SCIENTIFIC ACTIVITY IN THE FIELD OF ROMANIAN GEOGRAPHY
VIRGIL SURDEANU - PHD. VICTOR SOROCOVSCHI AT THE AGE OF 70
D. WEINDORF, G B. HAGGARD, H. CACOVEAN, J. LOFTON, T. RUSU - ANALYSIS OF GROWING
DEGREE DAYS IN THE TRANSYLVANIAN PLAIN, ROMANIA
ANDREA GÁL - NEGATIVE EFFECTS OF MUD VOLCANOES ON HUMAN SOCIETY AND THE BUILT
ENVIRONMENT
G. PANDI, S. JANOWSZKY - NEOGENE CLIMATE CHANGE IN THE INTRA-CARPATHIAN BASIN
R. NEGRU, ŞT. BILAŞCO, M. CIGHER - THE METHODOLOGY OF PIEDMONTAN SEDIMENT
INVESTIGATION. CASE STUDY
T. TUDOSE, FL. MOLDOVAN - THE DIURNAL VARIABILITY OF THE WATER AMOUNTS FALLEN DURING
SIGNIFICANT RAINS IN NORTH-WESTERN ROMANIA
AL. MUREŞAN, GABRIELA ADINA LAZĂR - PROTECTED ELEMENTS IN THE TIŞIŢA NATURAL RESERVE
AGOTA-DOROTTYA DEMETER - „TRAVEL THE WORLD!” – HIGH SCHOOL FIELD TRIPS –
GH. ROŞIAN, R. RUSU, AL. TAHÂŞ - THE DEGREE OF FINISHING OF THE DRAINAGE BASINS OF THE
TRANSYLVANIAN DEPRESSION
GH. ŞERBAN, B. MIRIŞAN, I. CÎMPEAN, H. SELAGEA - ASPECTS REGARDING THE SILTING AND THE
BASIN DYNAMICS OF VÂRŞOLŢ RESERVOIR (CRASNA RIVER)
MONICA MOLDOVAN, ALINA SIMION - VALORIFICATION OF GEOTERMAL ENERGY IN THE AREA OF
LIVADA VILLAGE, BIHOR COUNTY
A. NIŢĂ - ASPECTS REGARDING THE ORIGIN AND EVOLUTION OF THE POPULATION AND SETTLEMENTS IN
THE ÎNTORSURA BUZĂULUI DEPRESSION
V. SURD, J. KASSAI, B. N. PĂCURAR - THE STRUCTURE AND QUALITY OF THE HUMAN FACTOR WITHIN
THE DEVELOPMENT REGIONS OF ROMANIA
ELENA PAVLUTSKAYA, N. SLUKA, TATIANA TKATCHENKO - INTEGRATION OF MOSCOW INTO
THE GLOBAL CITIES SYSTEM
PÉTER BENKŐ - THE INTERNATIONAL SITUATION OF HUNGARY AND THE POSITION OF ITS MEZO-REGIONS
WITH A VIEW TO GLOBAL DEVELOPMENT AND COMPETITIVENESS (1996-2007)
I. IANOŞ - ABOUT RECENT DYNAMICS OF THE FOREIGN DIRECT INVESTMENTS IN ROMANIA
GR. P. POP - 2009 PRESIDENTIAL ELECTIONS IN ROMANIA. FIRST ROUND (NOVEMBER 22) AND SECOND
ROUND (DECEMBER 6)
V. SURD, B. N. PĂCURAR - THE FRONTIER – DEFINING THE URBAN INFLUENCE AREA
V. ZOTIC, V. PUIU - THE BARRIER EFFECT OF THE DANUBE IN THE REGIONAL DEVELOPMENT OF THE
SOUTH-WEST, OLTENIA REGION. CASE STUDY
V. GLIGOR, S. F. FONOGEA - ENVIRONMENTAL SHORTCOMINGS AND GEO-ECOLOGICAL REBALLANCING
OF THE MINING SITES WITHOUT ACTIVITY IN MARAMUREŞ COUNTY
F. FODOREAN, I. FODOREAN - THE ROMAN IMPERIAL ROAD BETWEEN SUTORU AND POROLISSUM.
CARTOGRAPHIC AND TOPOGRAPHIC STUDY
R.H. BĂTINAŞ - THE METHODOLOGY FOR ASSESSING THE POTENTIAL ATTRACTIVENESS OF WATERFALLS AS
TOURIST ATTRACTIONS.
MARIA-LUMINIŢA NEAGU, I. A. IRIMUŞ - HUMAN AND NATURAL RESOURCES IN THE TOURISM
DEVELOPMENT OF THE GURGHIU MORPHO - HYDROGRAPHIC BASIN

(continuare la pag.44)

26
DISCONTINUITĂŢI TEMPORALE ÎN EVOLUŢIA PIEŢEI FORŢEI DE
MUNCĂ DIN ROMÂNIA

Cercet. şt. pr. III dr. Irena MOCANU*)


*) Institutul de Geografie al Academiei Române, 023993, str. Dimitrie Racoviţă nr. 12, sector 2, Bucureşti.
E-mail: mocanitai@yahoo.com

Temporal discontinuities in the evolution of labour market in Romania. A stage-wise approach


to the social-economic evolution of the labour market is made in the present paper, with highlight on those events
(thresholds) delimiting the phases of labour market development in Romania. The socio-economic background of
labour market dynamics is divided in six stages: modern time, inter-war period, Romania under communism, the
post-transition time and the EU member state. Each period is important for the evolution of the labour market in
Romania, but three of themes are analysed in detail, outlining the followings features: the economic regression, the
explosion of unemployment and “unemployment inertial” and the production and labour in “lohn” system being
specific for the transition period; the economic strengths, the decrease of unemployment and its structural problems,
the labour force ageing and the external migration for work are characteristic for the post-transition interval; the
economic growth followed by the economic depression in the period when Romania becomes EU member-sate. In
Romania, the relationships between space, labour force and socio-economic and politic backgrounds were first
expressed by a simple and very close link between labour resources and the practice of agriculture, then by a
reporting an increasingly more complex to other types of resources, to the convergence trends of the capital, labour
force and information flows in urban areas, to the regress of the rural space, to the regional disparities in
development process. In fact, a predominantly agricultural labour market was turned into an increasingly more
diverse labour market in terms of structure and territorial differences.

Key-words: temporal discontinuities, thresholds, labour market, Romania

Introducere

Schimbările ideologice şi politice, evenimentele istorice şi economice de anvergură internaţională


(cele două războaie mondiale, crizele economice) şi naţională (mişcări ţărăneşti, naţionalizare, revoluţii
etc.) s-au constituit în repere temporale care au modificat întreaga societate românească, implicit şi piaţa
muncii. Aceste repere istorice au reprezentat praguri1), de la care relaţiile pe piaţa muncii s-au schimbat,
comparativ cu specificul anterior, modificându-se şi raporturile acestei pieţe cu celelalte ale economiei
naţionale şi internaţionale. Traversarea pragului evidenţiază modificarea care are loc în manifestarea
proceselor şi fenomenelor de la nivelul componentelor sistemelor economic, social şi politic, implicit ale
pieţei muncii: se trece de la o linearitate relativă la nelinearitate sau invers (Petrea 1998). Principalul fapt
este că trecerea pragului înseamnă schimbarea sistemului (piaţa muncii), aşa încât perioadele de stabilitate
relativă alternează cu cele de instabilitate. Etapizarea cadrului economico-social şi politic de evoluţie a
1) Pragurile sunt discontinuităţi spaţio-temporale, statice sau dinamice, în distribuţia masei şi energiei în sistem
care marchează apariţia sau stingerea unor fenomene extreme (nelineare). Pragurile reprezintă esenţa schimbării
pentru că, odată traversate, sistemul, fie se destructurează, fie se autoorganizează în direcţia edificării unor noi
condiţii de echilibru, apropiate de cele existente anterior traversării sau sensibil diferite (Petrea, D., Geografie
generală, curs, http://geografie.ubbcluj.ro/Cursuri/docs/GgC1114.pdf, accesat 2010 şi Petrea, D., (1998), Pragurile de
substanţă, energie şi informaţie în sistemele geomorfologice, Editura Universităţii din Oradea).

27
Irena MOCANU - Discontinuităţi temporale în evoluţia pieţei forţei de muncă din România

pieţei muncii conţine faze evolutive delimitate de praguri, în care piaţa forţei de muncă nu era încă
individualizată nici structural, nici instituţional-legislativ, însă evenimentele petrecute în acele perioade au
avut o însemnătate majoră pentru dinamica ulterioară a pieţei muncii din România.

Perioada modernă2)

Economia României moderne s-a construit graţie progreselor economico-sociale din a doua
jumătate a secolului al XVIII-lea şi din prima parte a celui de-al XIX-lea. Aceste salturi evolutive s-au
constituit în praguri pe care economia românească, aflată încă la începuturile modernizării sale, le-a depăşit
şi a început să se dezvolte din ce în ce mai mult şi mai repede. Pragurile au fost materializate prin
„accentuarea legăturilor dintre exploataţiile agricole de diferite dimensiuni şi piaţă, prin volumul din ce în
ce mai mare al schimburilor interne şi externe de mărfuri, prin extinderea şi diversificarea producţiei
meşteşugăreşti şi prin apariţia celei manufacturiere” (Mureşan, Mureşan 2003, pag. 82). Astfel, după
Tratatul de la Adrianopol3), s-a constituit contextul general favorabil pentru trecerea economiei româneşti
de la specificul său feudal, la modernitate.

Perioada interbelică

În perioada interbelică politica de dezvoltare economică a României a pus accentul pe consolidarea


şi pe diversificarea activităţilor industriale. Piaţa muncii era caracterizată printr-o ofertă de forţă de muncă
ocupată într-o proporţie covârşitoare în activităţi agricole şi cu ponderi reduse ale celei ocupate în
activităţi industriale, urmare a faptului că ţara era un important exportator de cereale în Europa, iar gradul
de industrializare era încă redus. Cauza principală a concentrării populaţiei active în activităţi agricole, a
ratei mari de activitate în rândul populaţiei feminine a reprezentat-o restrângerea marii proprietăţi agricole
şi apariţia micii proprietăţi, care a dobândit majoritatea. Neexistând ”o opoziţie de natură, ci una de
metodă” între munca din agricultură şi cea din industrie, însuşirile forţei de muncă pentru viaţa economică
au devenit o problemă de educaţie şi de instruire profesională (Enciclopedia României, vol. III 1939, pag. 69).
Este important de menţionat faptul că această preocupare pentru calificarea şi instruirea profesională nu se
manifesta numai în cazul forţei de muncă industriale, concentrată în centrele urbane, ci şi asupra forţei de
muncă rurale, ocupate în marea sa majoritate în activităţi agricole.
În 1930, populaţia activă a României era de 10542 mii persoane (58,4% din totalul populaţiei ţării),
fiind concentrară în mediul rural (8719 mii persoane - 82,7%). Structura pe tipuri de activităţi a populaţiei
active indica o dominanţă a populaţiei agricole (8244 mii persoane, adică 78%) şi ponderi scăzute ale
populaţiei active ocupate în servicii (de 15%) şi de doar 7% în industrie (Enciclopedia României, vol. III
1939). Dezvoltarea economică a ţării a fost susţinută şi de faptul că tendinţa de industrializare,
2) Debutul epocii moderne în România îl reprezintă Revoluţia condusă Tudor Vladimirescu (1821), deşi
istoricii identifică elemente de modernitate şi mai devreme, şi se termină odată cu primul război mondial (1918).
3) Tratatul de pace de la Adrianopol (azi Edirne, Turcia), încheiat între Rusia şi Turcia, a fost semnat la 2/14
septembrie 1829 şi conţinea prevederi care accelerat iremediabil dizolvarea vechii orânduiri socio-economice de tip
feudal. Tratatul a diminuat considerabil controlul otoman asupra Moldovei şi Ţării Româneşti, dar a oficializat
protectoratul Rusiei asupra celor două principate, această putere devenind decidentă pentru următoarele trei
decenii. Libertatea comerţului şi a navigaţiei în Principate a dat o puternică lovitură pentru Austria şi Prusia,
concurate puternic de Anglia, aceasta din urmă fiind răspunzătoare şi de creşterea enormă a preţului grâului
românesc. Fluxurile de capital, de mărfuri occidentale au intrat pe o piaţă românească până la acel moment închisă,
care producea pentru autosuficienţă, contribuind la modernizarea şi dezvoltarea acesteia (http://
enciclopediaromaniei.ro/wiki/Tratatul_de_pace_de_la_Adrianopol).

28
ANALELE ASOCIAŢIEI PROFESIONALE A GEOGRAFILOR DIN ROMÂNIA, Vol. I, nr.1/2010

caracteristică începutului secolului XX, cu maximul din deceniul patru, a reuşit să absoarbă efective
importante de forţă de muncă, astfel că economiştii vremii apreciau că nu se putea vorbi despre şomaj. O
cauză importantă a nivelului relativ coborât al şomajului a fost slaba reprezentativitate a forţei de muncă
industriale şi forţa de muncă agricolă foarte numeroasă. Totuşi, în timpul crizei economice mondiale
numărul şomerilor a crescut, şomajul devenind o problemă gravă, cu care s-au confruntat deopotrivă
autorităţile şi populaţia. În aceste condiţii, în preajma celui de-al doilea război mondial, forţa de muncă,
asemeni întregii economii româneşti, era dominată încă de agricultură, doar în anumite spaţii avea o
structură mai diversificată. Piaţa muncii era bine organizată, atât din punct de vedere instituţional, cât şi al
mecanismelor de funcţionare, iar forţa de muncă industrială era dominată de muncitori, dar se formase
deja o categorie cu nivel superior de calificare; forţa de muncă agricolă era dominantă ca număr, însă
spaţiul rural era subdezvoltat din punct de vedere economico-social.

Perioada comunistă

Odată cu instaurarea regimului comunist în a doua jumătate a anilor ’40, întreaga societate
românească, implicit şi piaţa muncii, au suferit o serie de modificări care i-au anulat funcţiile şi principiile
de organizare, iar oferta şi cererea de forţă de muncă au cunoscut schimbări structural-calitative şi
cantitative importante, diferenţiate la nivel teritorial, ca intensitate de manifestare. Transformările s-au
datorat industrializării forţate a economiei naţionale, un obiectiv economic strategic în perioada socialistă
şi specializării industriale impusă fiecărei ţări membre a CAER-ului, României revenindu-i tipul de
dezvoltare industrială bazată pe siderurgie şi construcţii de maşini (Popescu 2000).
Economia României din acea perioadă era „una dintre economiile hipercentralizate din zona
comunistă” (Bal, 2001 pag. 79) şi marcată de existenţa unei crize structurale, manifestată prin: scăderea
continuă de la începutul anilor ’80 a PIB-ului şi a consumului, pierderi înregistrate de întreprinderi
(Dijmărescu 1992).
Repartiţia teritorială a ofertei de forţă de muncă la sfârşitul anilor ’80, după o jumătate de secol de
evoluţie în regim comunist, era marcată de o discontinuitate între spaţiile cu o concentrare mare a
resurselor de muncă şi cele unde acestea erau în continuă scădere. Populaţia în vârstă de muncă avea
ponderi însemnate în judeţele şi centrele urbane puternic industrializate: gruparea industrială Braşov,
bazinele carbonifere Petroşani, cele din Oltenia subcarpatică, din Maramureş, Sălaj, Bacău, grupările
industriale din Prahova şi Galaţi-Brăila, litoralul constănţean, centrele urbane mari. În contrast cu acestea,
erau largi areale rurale, în care centrele urbane aveau arii de influenţă şi putere economică reduse, şi de
unde o bună parte a forţei de muncă, mai ales cea tânără, migra spre judeţele industrializate şi spre marile
oraşe (Geografia României, vol. II 1983). Existenţa şomajului nu era recunoscută, dar, rata şomajului poate fi
aproximată în 1989 la 5% din forţa de muncă (Zamfir 1994)4).
Creşterea şomajului ascuns, scăderea producţiei şi a productivităţii, forţa de muncă subutilizată,
absenteismul şi dezinteresul, pierderile materiale şi de potenţial uman reprezentau semne de netăgăduit
ale crizei în care se afla economia românească la sfârşitul anilor ’80, în special semnale ale
disfuncţionalităţilor legate de ocupare şi de utilizarea ineficientă a forţei de muncă (Perţ 1991). Principalele
caracteristici ale ofertei de forţă de muncă din perioada totalitară au avut şi încă mai au efecte directe
asupra trăsăturilor actuale ale pieţei muncii.
4) Dimensiunea şomajului la sfârşitul perioadei comunsite s-a evaluat pe baza necesităţii guvernului instaurat
după Decembrie 1989 de a crea artificial în primele luni din 1990, circa 500000 de locuri de muncă (Zamfir, C., 1994,
Unemployment and Unemployment Policy in Romania, în vol. Employment and Policy Programmes in Central and Eastern
Europe, Edit. Expert, Bucureşti).

29
Irena MOCANU - Discontinuităţi temporale în evoluţia pieţei forţei de muncă din România

România în tranziţie

Căderea regimului comunist în Decembrie 1989 şi debutul perioadei de tranziţie au reprezentat un


prag pe care întreaga societate românească l-a trecut brusc. Schimbarea de regim politic şi de sistem
economic au indus modificări fundamentale ale trăsăturilor politice, economice şi sociale ale României,
într-un nou context legislativ, instituţional şi organizatoric - tranziţia5).
Dinamica restructurării pieţei muncii, analizată prin indicele restructurării ocupării, rata de absorbţie
a şomajului şi prin rata netă de expansiune a sectorului privat, arată faptul că economia României a avut o
capacitate de absorbţie a şomajului foarte redusă din cauza dezvoltării insuficiente a activităţilor din
sectorul privat, motivată de o întârziere majoră a reformelor pieţei, al căror scop este stimularea efectivă
a iniţiativei private (Zaman 2004).
Regresul economiei. Pe parcursul perioadei de tranziţie, în nivelul de ocupare şi în structura socio-
profesională au avut loc o serie de mutaţii complexe. Acestea reprezintă rezultatul procesului general de
tranziţie, al modificării regimului de proprietate şi de încurajare a iniţiativei private, al procesului de
dezvoltare economică şi socială.
Pe baza unei serii de indicatori macroeconomici, economiştii apreciază că în perioada 1990–1998 a
avut loc o descreştere economică (Mecu 1999). Între 1990 şi 1992, prioritatea programelor şi politicilor
guvernamentale a reprezentat-o construirea cadrului juridic şi instituţional al tranziţiei la economia de
piaţă. În perioada următoare, dintre 1993–1996, efectele negative ale destructurărilor înregistrate anterior
au dus la schiţarea unor măsuri de stopare a declinului economic, de stimulare a investiţiilor, de relaxare a
creditelor, de sprijinire a producătorilor agricoli, de revigorare a exporturilor. Drept urmare, în anii 1994,
1995 şi 1996 descreşterea economică a fost oprită, reactivându-se după 1997, când au fost puse în aplicare
o serie de programe de restructurare economică a unor (sub)ramuri industriale: industria minieră,
chimică, siderurgică etc. (Mecu 1999). Pe parcursul deceniului trecut, numǎrul locurilor de muncǎ s-a
diminuat continuu, iar populaţia ocupatǎ a scǎzut în 1991 - 1999 cu 18,6% şi cu încă 15% până în 2004.
Consumul populaţiei s-a diminuat, iar rata şomajului a crescut, având totuşi, din anii 2000 - 2001 o
tendinţǎ de scǎdere, produsul intern brut/locuitor al ţǎrii noastre era de doar 50% din PIB-ul realizat de
ţările care au aderat la UE în 2004 şi de aproximativ 40% din cel al celor mai slab dezvoltate state ale UE,
iar sǎrǎcia „a prosperat” (1 850 000 persoane sărace în 1990 şi 6 200 000 săraci în 2001) (România.
Evaluarea sărăciei 2003).
Explozia şomajului şi „şomajul inerţial”6). Şomajul a fost modelat de etapele procesului de restructurare
a economiei, menţinându-se la un nivel relativ scăzut până la jumătatea anilor `90, perioadă în care
industriile siderurgică, minieră, de producere şi transport a energiei electrice, au fost considerate industrii
strategice şi astfel, au fost ocolite de procesul de restructurare. Reorganizarea acestor ramuri industriale a
fost doar amânată, implicit şi creşterea şomajului a fost întârziată până în 1997, când costurile economice
şi sociale ale subvenţiilor au devenit insuportabile pentru bugetul naţional. Au fost disponibilizate zeci de
mii de persoane şi în anii 1997 – 1999, şomajul a explodat.

5) Termenul de tranziţie desemenază procesul de trecere de la sistemul socialist de organizare socială la un


system de tip capitalist-occidental. Se au în vedere două direcţii majore de schimbare: 1) înlocuirea sistemului politic
totalitar bazat pe un partid politic unic, cu un sistem politic democrat, de tip pluripartidist şi 2) înlocuirea economiei
de comandă, centralizate cu o economie de piaţă. (http://www.dictsociologie.netfirms.com/T/Termeni/tranziţie.htm).
6) Termen preluat după Andreff, W., (2001), Inerţiile economice ale tranziţiei, în vol. Tranziţie şi reformă, Popa, I.
(coord.), Bal, A., Bălteanu, Irina, Diaconescu, M., Hurduzeu, H., Korka, M., Neguţ, S., pag. 20, Ed. Economică,
Bucureşti.

30
ANALELE ASOCIAŢIEI PROFESIONALE A GEOGRAFILOR DIN ROMÂNIA, Vol. I, nr.1/2010

Creşterea şomajului din anii 1992 – 1994, diminuarea de la jumătatea deceniului respectiv, dar
menţinerea sa la o valoare medie de 8,3% constituie momente de evoluţie comune atât României, cât şi
ţărilor din Europa Centrală şi de Est. Relativa linearitate a şomajului dintre anii 1995 – 1997 reprezintă
şomajul inerţial (Andreff, 2001). Inerţia şomajului era datorată eliminării progresive a surplusului de
salariaţi moştenit din economia centralizată. Faptul că progresul economiei nu a reuşit să reducă
substanţial şomajul, înseamnă că nu era vorba de „şomaj conjunctural, ci de un şomaj structural sau
„tranziţional”, legat în parte de restructurările aparatului de producţie şi de schimbările instituţionale
(Pailhé 1998, citat de Andreff, 2001 pag. 27).
Producţia şi munca în regim de tip „lohn” 7). După desfiinţarea CAER-ului, producţia a intrat în declin,
odată cu scăderea drastică a puterii de cumpărare a populaţiei şi cu imposibilitatea producătorilor
autohtoni de a deveni competitivi, atâta vreme cât preţul materiilor prime era ridicat. În aceste condiţii,
producătorilor români le-a rămas ca unică alternativă de supravieţuire munca în regim de tip „lohn”.
Aceasta este una din metodele prin care se asigură, momentan, menţinerea activităţii în unităţile
industriale vizate. Producţia confecţiilor a cunoscut o evoluţie explozivă. Această ramură industrială,
împreună cu forţa sa de muncă, se află într-un permanent pericol: atunci când beneficiarii/partenerii străini
nu vor mai considera producţia din România eficientă, aşa cum s-a întâmplat în Polonia, Ungaria, şi se vor
muta spre alte pieţe cu forţă de muncă şi mai ieftină (în Republica Moldova, Ucraina) lăsând actualii patroni
români, precum şi forţa de muncă plătită cu cele mai mici salarii din economia românească, în faţa unei
realităţi dure (Ziarul Financiar 7.12.2004). Pericolul este iminent în faţa pieţei concurenţiale din China, iar
efectele negative deja se resimt.

România în post-tranziţie

În perioada post-tranziţie, revigorarea economiei naţionale, menţinerea, accentuarea sau schimbarea


unor tendinţe şi fenomene conturate în perioada tranziţiei, precum şi efectele întârziate ale evoluţiilor
demografice au avut efecte complexe asupra caracteristicilor pieţei forţei de muncă.
Se ridică problema pragului depăşit de economia şi de întreaga societate românească pentru a păşi în
perioada post-tranziţiei. Din literatura economică privitoare la această problematică, extrem de bogată, se
desprinde ideea că sfârşitul tranziţiei, deci debutul post-tranziţiei, începe atunci când economia este una de
piaţă, funcţională. Mai concret, când sectorul privat este predominant şi când managementul afacerilor este
descentralizat (Scarlat 1999). La finele anului 2003, în Raportul periodic, Comisia Europeană specifica:
”România poate fi considerată ca o economie funcţională de piaţă în condiţiile continuării decisive a
progreselor înregistrate” (Raport periodic asupra progreselor înregistrate de România în vederea aderării
la UE, 2004, Comisia Comunităţilor Europene, Bruxelles). În perioada 2002 – 2003 PIB-ul a atins nivelul
maxim din perioada pre-tranziţie, deci putem concluziona că perioada post-tranziţie a început în anii 2002
– 2003. De asemenea, se vehiculează şi ideea că tranziţia nu se termină niciodată, pentru că o economie
de piaţă nu este rigidă, ci evoluează (Scarlat 2007).
Revigorarea economiei. La începutul deceniului actual, economia românească a fost marcată de cel mai
ridicat ritm de creştere economică din Europa Centrală şi de Sud-Est. Acesta s-a concretizat prin

7) Afacerile în „regim de lohn” presupun producerea unor articole folosind forţa de muncă necalificată sau
puţin calificată locală, considerată ieftină pe plan internaţional. Materia primă este importată, prelucrată, apoi
exportată din nou. Cele două părţi contractante sunt formate din exportator şi importator, sau ordonator (de
obicei, o firmă cu prestigiu, cunoscută pe piaţa internaţională) şi executant. Acest tip de afaceri se întâlneşte mai mult
în industria uşoară (textilă, de fabricare a încălţămintei sau a ţesăturilor şi ornamentelor). Termenul românesc „regim
(de) lohn” este derivat din cuvântul din limba germană: „lohn” = leafă (http://ro.wikipedia.org/wiki/Regim_de_lohn).

31
Irena MOCANU - Discontinuităţi temporale în evoluţia pieţei forţei de muncă din România

ascensiunea PIB-ului, susţinut de majorarea cu 10,8% a producţiei industriale (al cărei reviriment este pus
de unii economişti pe seama productivităţii muncii, iar de către alţii pe seama afluxului investiţional). Acest
context pozitiv s-a făcut răspunzător în 2004 de cel mai mare nivel al soldului investiţiilor străine directe
nete ale nerezidenţilor, de 15 miliarde euro, situând România pe primul loc între ţările din sud-estul
Europei (Planul Naţional de Dezvoltare 2007-2013). România a atras de 8 ori mai multe investiţii străine
directe în anii care au trecut de la integrarea sa în structurile NATO în anul 2002 (28,1 miliarde euro,
adică 5,6 miliarde euro/an) şi întreaga economie s-a schimbat (Romania monthly economic review, aprilie
2008, pag. 5, www.ey.com/ro).
Scăderea şomajului şi problemele sale structurale. Perioada de scădere a şomajului începută odată cu
debutul noului deceniu a continuat, astfel că diminuarea s-a tranformat într-o tendinţă: rata şomajului a
atins 6,2% în decembrie 2004, s-a redus la 6% la sfârşitul anului 2005 şi la 5,2% în decembrie 2006; această
dinamică a fost susţinută de reducerea numărului de şomeri înregistraţi cu 17,4% între decembrie 2004 şi
sfârşitul anului 2006.
Reducerea continuă şi atât de semnificativă a numărului de şomeri şi a ratei generale a şomajului a
fost considerată de economişti ca fiind prea rapidă pentru a fi fost susţinută în mod real prin investiţii,
creatoare de noi locuri de muncă. Şomajul scăzut nu a fost un rezultat numai al creşterii economice,
întrucât se pot identifica mai mulţi factori prin care se explică nivelul său atât de redus: pensionările
anticipate, migraţia pentru muncă în străinătate, ocuparea ridicată din agricultură, menţinerea subvenţiilor.
Analiştii estimează că o parte a şomerilor nu se regăseşte reflectată în statisticile oficiale, ca urmare a
şomajului structural de lungă durată din arealele rurale (Romania monthly economic review, aprilie, 2008,
pag. 4, www.ey.com/ro).
Problemele structurale ale şomajului din România perioadei post-tranziţie sunt menţinerea şi chiar
creşterea şomajului în rândul tinerilor şi a şomajului de lungă durată. Şomajului tinerilor a crescut continuu
(în prima parte a deceniului actual, rata şomajului în rândul tinerilor a crescut de la 17,2 % la 25,8%), ca
urmare a insuficienţei locurilor de muncă nou create, în special a celor atractive pentru tinerii absolvenţi ai
diferitelor nivele de instruire (http://epp.eurostat.ec.europa.eu). Aproape 60% din şomerii României au
vârste mai mici de 35 de ani, situaţie cu urmări în plan economico-social, pentru că se iroseşte cea mai
importantă resursă umană (Vorzsak, Guţ, 2007). Şomajul de lungă durată reprezintă unul dintre factorii
socio-economici ai „excluziunii ocupaţionale, crescând mult riscul indivizilor de a fi „refuzaţi” pe piaţa
muncii” (Stan, 2004, pag. 343). Rata şomajului de lungă durată a crescut de la 3,5% la începutul acestui
deceniu la 4,5% în anul 2005, fiind superioară valorilor specifice UE-25 (3,9%) (după http://
epp.eurostat.ec.europa.eu). Categoriile de şomeri cele mai afectate de şomajul de lungă durată sunt tinerii,
persoanele de peste 45 de ani şi persoanele cu un nivel de educaţie redus.
Îmbătrânirea forţei de muncă. Oferta de muncă se îngustează prin reducerea naturală a unei populaţii
din ce în ce mai îmbătrânite. Populaţia între 15 ani şi 64 ani, ca populaţie potenţial activǎ, reprezintǎ un
segment major din populaţia totală. Aceasta cuprinde diferite generaţii care, odatǎ cu înaintarea în vârstǎ,
intrǎ sau ies din efectivele forţei de muncǎ, influenţând permanent dezvoltarea economicǎ prin rata de
activitate, rata de ocupare, prin mobilitatea teritorialǎ şi socio-profesionalǎ, prin asigurarea continuǎ sau
discontinuǎ a economiei cu factorul uman, prin presiunea ofertei asupra cererii de forţǎ de muncǎ.
În concordanţă cu dinamica pe grupe de vârste a populaţiei totale, structura forţei de muncă s-a
modificat în sensul diminuării grupei de 15-29 de ani în 1994 de la 36,1%, la 35,1% în 2001 şi la 34,3% în
2002 şi în 2004, concomitent cu începutul unei tendinţe de îmbătrânire a forţei de muncă (ponderea
grupei de 45-64 de ani a crescut de la 33,1% în 1994, la 34,1% în 2001 şi la 34,9% între anii 2002 - 2004).
Spaţiul rural era şi încă mai este afectat de dezechilibrul dintre forţa de muncǎ din grupa de vârstǎ de 35-
59 ani, care este puţin numeroasǎ datoritǎ fenomenului migratoriu masiv din perioada industrializǎrii

32
ANALELE ASOCIAŢIEI PROFESIONALE A GEOGRAFILOR DIN ROMÂNIA, Vol. I, nr.1/2010

oraşelor, şi cea din grupa de vârstǎ tânǎrǎ, de 15-35 ani, de 1,5 ori mai mare (Planul Naţional de
Dezvoltare 2002).
Migraţia externă pentru muncă. Până la eliminarea vizelor de călătorie în spaţiul Schengen (2002), piaţa
muncii din România se afla sub presiunea supraofertei de forţă de muncă, care accepta locuri de muncă,
uneori fără asigurarea protecţiei sociale. După 2002, nivelul plecărilor legale pe termen lung s-a ridicat la ~
0,5 milioane persoane/an, la care s-au adăugat plecările legale pe termen scurt (3 luni) şi plecările ilegale.
Din estimările Ministerului Afacerilor Externe reieşea că 1,3 milioane de români munceau legal în diferite
state ale UE în prima jumătate a acestui deceniu. Apoi, estimările au atins nivelul de aproape 2 milioane
persoane8).
Forţa de muncă implicată în mişcarea migratorie legală este formată din categorii cu diferite nivele
de calificare şi competenţe: competenţe în domenii de vârf ale ştiinţei şi tehnologiei şi în unele domenii
precum învăţământul şi sănătatea, cu un nivel mediu de calificare, forţa de muncă necalificată sau
semicalificată în activităţi din agricultură, salubritate, construcţii. Pentru o parte din ce în ce mai mare a
forţei de muncă, efectuarea unor munci în alte ţări a reprezentat sursa unor venituri superioare celor care
ar fi fost obţinute în ţară. Astfel, piaţa muncii autohtonă a fost eliberată de unele presiuni suplimentare însă
migraţia externă, în întregul său, şi chiar migraţia extrenă temporară cu motivaţie economică, au dus la
pierderi ale efectivelor de forţă de muncă şi pierderi din potenţialul viitor al resurselor de muncă. Aceste
pierderi au o dimensiune dublă: directă, prin plecarea forţei de muncă şi indirectă, pentru că cei plecaţi”ne
vor lipsi şi de copii lor” (Gheţău, 2007 pag. 36).

România - stat membru al Uniunii Europene

„Particularitatea emergenţei economiilor din Europa Centrală şi de Est stă sub semnul unei duble
ţinte: ruperea de modelul economiilor planificate de tip comunist şi declanşarea proceselor
transformaţionale spre modelul economiilor de piaţă de tip capitalist, pe de o parte, şi angajarea în
proiectul integrării în Uniunea Europeană, pe de altă parte. Ambele ţinte presupun gradări ale schimbării
nu doar sub impactul opţiunilor strategice pentru diferite formule de tranziţie, ci şi pe axa timpului,
marcând adevărate cicluri ale emergenţei. Distingem principial două cicluri, unul specific atingerii
parametrilor de economie funcţională de piaţă şi celălalt al începerii convergenţei spre standardele
modelului european de economie. În fapt, ciclurile pot fi denumite: tranziţia interioară (tranziţia
postcomunistă) şi tranziţia exterioară (integrarea în UE)” (Dinu, 2007 pag. 151).
Creşterea economică şi deficitul de forţă de muncă. Creşterea economică a fost concretizată prin
tendinţele economice pozitive: creşterea constantă a ocupării în sectorul privat, creşterea investiţiilor
realizate în economia naţională, creşterea numărului IMM-urilor active în industrie, construcţii, comerţ şi
alte servicii, creşteri importante înregistrate de investiţii din lucrările de construcţii noi şi de cele în utilaje
şi mijloace de transport. Cifra de afaceri din industrie, precum şi seria brută a indicilor producţiei
indutriale faţă de anul 2000 au înregistrat o evoluţie ascendentă, remarcându-se, în principal, industria
prelucrătoare. Totuşi, industria românească, aflată de mult timp într-un profund proces de restructurare
(în special în domeniul extracţiei), a rămas tributară importului de materii prime, resimţind totodată lipsa
investiţiilor pentru modernizare şi relansare a producţiei (România în cifre – breviar statistic, 2009).
În ciuda relansării economiei naţionale, piaţa forţei de muncă din România a fost marcată de
disfuncţionalităţi structurale importante: rată a activităţii din ce în ce mai scăzută, şomaj crescător în
8) Sursa Oficiul pentru Migraţia Forţei de Muncă, citată în Liberalizarea pieţei muncii din România. Oportunităţi şi
riscuri. Studiu de impact, (2006), Departamentul pentru Muncă în Străinătate, Oficiul pentru Migraţia Forţei de Muncă,
Facultatea de Ştiinţe Politice şi Ştiinţe ale Comunicării, Universitatea din Oradea.

33
Irena MOCANU - Discontinuităţi temporale în evoluţia pieţei forţei de muncă din România

rândul tinerilor şi, concomitent, deficit de forţă de muncă.


La sfârşitul anului 2006 şi pe parcursul lui 2007 s-a resimţit la nivel naţional un deficit de forţă de
muncă, mai accentuat în construcţii (52-55%), industria uşoară (57%), turism (42-45%) (Sursa: Agenţiei
Municipale pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bucureşti), iar pentru intervalul 2013 – 2015 preşedintele
Comisiei Naţionale de Prognoză afirma ”că pe piaţa muncii va exista un deficit de forţă de
muncă” (Rompres, februarie, 2007). În primul trimestru al anului 2008, Guvernul României a aprobat
Planul de măsuri pentru revenirea în ţară a cetăţenilor români care lucrează în străinătate (HG nr. 187/20
februarie 2008, publicat în MO nr. 163/3.03.2008), ca dovadă a importanţei migraţiei pentru muncă în
străinătate, ca sursă a deficitului de forţă de muncă. Acest plan nu a mai fost pus în aplicare, pentru că
deficitul de forţă de muncă s-a transformat în excedent, odată cu debutul crizei economico-financiară la
sfârşitul anului 2008.
Criza economică. Din trimestrul IV al anului 2008 şi mai ales de la începutul anului 2009, criza
mondială a influenţat negativ dinamica economică a României. În trimestrul I 2009, PIB-ul ţării scăzuse cu
6,2% faţă de aceeiaşi perioadă a anului precedent (comunicat INS, citat pe www.wall-street.ro). Oferta de
locuri de muncă vacante s-a redus considerabil din trimestrul II 2008 până în trimestrul III 2010, cu 52,1%.
Rata generală a şomajului a crescut de la 4,4% în luna decembrie 2008 la 7,44% în iunie 2010, iar la nivel
teritorial peste jumătate dintre judeţele ţării aveau valori ale ratei generale a şomajului superioare mediei
naţionale.

Concluzii

Identificarea discontinuităţilor temporale şi studierea trăsăturilor generale ale pieţei muncii în


diferitele etape evolutive delimitate de evenimente/praguri evidenţiază faptul că, în România, relaţiile dintre
cerea şi oferta de forţă de muncă, dintre aceste două componente şi factorii de natură economică,
politică, demografică, socio-culturală, educativ-formativă etc. s-au modificat în timp şi în spaţiu. Abordarea
din perspectivă cronologică arată cum relaţiile dintre forţa de muncă, spaţiu, dezvoltare economică au
evoluat de la o raportare simplă dar foarte strânsă cu resursele cadrului natural, la una din ce în ce mai
complexă. Plurivalenţa acestor relaţii a rezultat din diversificarea economiilor locale şi a conexiunilor cu
cele regionale, din dezvoltarea reţelei urbane, din existenţa disparităţilor inter- şi intra-regionale etc.
Astfel, piaţa muncii din România s-a transformat dintr-una predominant agricolă, într-una diversificată
structural şi diferenţiată teritorial, dintr-una închisă, într-una deschisă pieţei continentale şi internaţionale,
dintr-una nereglementată, într-una instituţionalizată, în acord cu cadrul instituţional al Uniunii Europene.

Bibliografie

Andreff, V. (2001), Inerţiile economice ale tranziţiei, în vol. Tranziţie şi reformă, Popa, I. (coord.), Bal
Ana, Bălteanu Irina, Diaconescu M., Hurduzeu H., Korka M., Neguţ S., Ed. Economică, Bucureşti.
Bal, Ana (2001), Trăsături generale ale procesului de tranziţie la economia de piaţă în ţările foste
comuniste, în vol. Tranziţie şi reformă, Popa, I. (coord.), Andreff, V., Bălteanu, Irina, Diaconescu, M.,
Hurduzeu, H., Korka, M., Neguţ, S., Ed. Economică, Bucureşti.
Dijmărescu, E. (1992), Economia României înainte şi după 1990. O analiză a faptelor, Probleme
economice, nr. 44, INCE, Academia Română, Bucureşti.
Dinu, M. (2007), Ciclurile tranziţiei – o perspectivă epistemologică asupra globalizării, în vol. România în
Uniunea Europeană. Calitatea integrării. Creştere. Competenţă. Ocupare, Bucureşti http://www.ectap.ro/

34
ANALELE ASOCIAŢIEI PROFESIONALE A GEOGRAFILOR DIN ROMÂNIA, Vol. I, nr.1/2010

suplimente.php.
Gheţău, V. (2007), Declinul demografic şi viitorul populaţiei României. O perspectivă din anul 2007 asupra
populaţiei României, INCE, Centru de cercetări Demografice “Vladimir Trebici”, Academia Română, Ed.
ALPHA MDN, Bucureşti.
Ianoş, I., Heller, W. (2006), Spaţiu, economie şi sisteme de aşezări, Editura Tehnică, Bucureşti.
Mecu, C., (1999), Procesul dezvoltării economice în teorie şi în politicile româneşti din anii ’90, în vol.
Dezvoltarea în pragul mileniului III, Academia Oamenilor de Ştiinţă din România, Ed. Europa Nova,
Bucureşti.
Mocanu, Irena (2008), Şomajul din România. Dinamică şi diferenţieri geografice, Editura Universitară,
Bucureşti.
Mureşan, Maria, Mureşan, D. (2003), Istoria economiei, Ed. Economică, ediţia a II-a, Bucureşti.
Perţ, Steliana (coord.), (1991), Piaţa muncii în România în perioada de tranziţie la economia de piaţă.
Dimensiuni. Caracteristici. Tendinţe, Studii şi cercetări economice, nr. 11, Academia Română, Institutul
Naţional de Cercetări Economice, Bucureşti.
Petrea, D. (1998), Pragurile de substanţă, energie şi informaţie în sistemele geomorfologice, Editura
Universităţii din Oradea, Oradea.
Popescu, Claudia (2000), Industria României în secolul XX. Analiză geografică, Ed. Oscar Print,
Bucureşti.
Roman, Monica, Resursele umane în România. Evaluare şi eficienţă, http://www.biblioteca-
digitala.ase.ro/biblioteca/carte2.asp?id=257&idb=
Scarlat, C. (1999), Romanian business environment: Did the transition process to the free-market economy
get to an end in Romania?, în European Cooperation and Expertise, ed. C. Scarlat şi I. Ilinca, Centrul de
Excelenţă pentru Afaceri, Universitatea Politehnică, Bucureşti.
Scarlat, C., Scarlat, E.I. (2007), Theoretical Aspects of the Economic Transition: The Case of Romania,
Managing Global Transitions, vol. 5, nr. 4.
Vorzsak, Magdalena, Guţ, Carmen (2007), Problems of Unemployment in Post-Communist Romania,
Journal of the Faculty of Economics – Economic Science Series, vol. I, Oradea.
Zaman, C. (2004), Labour Market Efficiency Over the Transitional Period: The Case of Romania, http://
ssrn.com/abstract=625061.
Zamfir, C. (1994), Unemployment and Unemployment Policy in Romania, în vol. Employment and Policy
Programmes in Central and Eastern Europe, Edit. Expert, Bucureşti.
* * * (1939), Enciclopedia României, vol. III, Asociaţia Ştiinţifică pentru Enciclopedia României,
Imprimeria Naţională, Bucureşti.
* * * (1984), Geografia României, vol. II, Ed. Academiei R.S.R., Bucureşti.
* * * (2006), Liberalizarea pieţei muncii din România. Oportunităţi şi riscuri. Studiu de impact,
Departamentul pentru Muncă în Străinătate, Oficiul pentru Migraţia Forţei de Muncă, Facultatea de Ştiinţe
Politice şi Ştiinţe ale Comunicării, Universitatea din Oradea, Oradea
* * * (2008), Planul de măsuri pentru revenirea în ţară a cetăţenilor români care lucrează în străinătate,
HG nr. 187/20 februarie 2008, publicat în MO nr. 163/3.03.2008.
* * * (2004), Raport periodic asupra progreselor înregistrate de România în vederea aderării la UE,
Comisia Comunităţilor Europene, Bruxelles, www.mie.ro/Dialog-structurat/România/documente/Raport%
20Periodic%202004%20RO.pdf.
* * * (2007), Raportul Naţional al Dezvoltării Durabile, Aderarea la UE în beneficiul tuturor, Bucureşti.
* * * (2003), România. Evaluarea sărăciei, Raport Nr. 26169 RO, Banca Mondială, Unitatea Sectorului
de Dezvoltare Umană, Unitatea de Dezvoltare Socială şi de Mediu Durabilă, Regiunea Europa şi Asia

35
Irena MOCANU - Discontinuităţi temporale în evoluţia pieţei forţei de muncă din România

Centrală.
* * * (2000 – 2002), România. Planul Naţional de Dezvoltare, Agenţia Naţională pentru Dezvoltare
Regională, Bucureşti.
* * * (2007-2013), România. Planul Naţional de Dezvoltare, Agenţia Naţională pentru Dezvoltare
Regională, Bucureşti.
* * * (2008), Romania monthly economic review, aprilie 2008, http://www.ey.com/ro
* * * (2009), România în cifre – breviar statistic, Institutul Naţional de Statistică, mai 2009, Bucureşti.
* * * http://www.anofm.ro/files/evol%201991-2010_1.xls
* * * http://www.dictsociologie.netfirms.com/P/Termeni/politica_sociala.htm
* * * http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Tratatul_de_pace_de_la_Adrianopol

Primit în redacţie: 26.10.2010


Revizuit: 22.11.2010
Acceptat pentru publicare: 05.12.2010

36
ROMÂNIA ŞI ROMÂNII
ÎNTR-UN TRATAT AMERICAN DE GEOGRAFIE REGIONALĂ

Conf. univ. dr. Vasile LOGHIN*)


*)Universitatea Valahia, 130105, Str. Lt. Stancu Ion, nr. 35, Târgovişte
E-mail: vloghin2003@yahoo.com

Romania and Romanians in the treaty Geography Realms and Concepts (Blij, Muller). After
a brief presentation of the reference handbook, the author focuses on the concepts and criteria applied by the
American professors Blij and Muller in their geographical regionalization of the world. There are those concepts and
criteria that led to dividing the world into 12 geographical realms and those realms, in turn, in different regions.
Europe as a geographical realm comprises five geographical regions. This division is in many respects surprising for
Romanian geographers. The paper is realized as a comment on how the two geographers treat the issue of
Romania and Romanians in the context of Eastern Europe.

Key words: Regional Geography, Blij, Muller, Eastern Europe, Romania

O scurtă prezentare a tratatului „Geography. Realms, Regions


and Concepts” (Blij, Muller)

Manualul de geografie regională care ne-a inspirat în abordarea acestui subiect este intitulat
„Geography. Realms, Regions and Concepts” („Geografie. Domenii, regiuni, concepte”), fiind semnat de
profesorii americani H.J. de Blij (Michigan State University) şi Peter O. Muller (University of Miami). Este
vorba de cea de-a 10-a ediţie apărută în anul 2002. Între timp, lucrarea a fost publicată încă în patru ediţii,
ultima în anul 2009.
Fără a aduce modificări majore în structură şi în textul de fond, ediţiile recente reflectă dezvoltările
cele mai importante care au avut loc în lume, ca, de exemplu, cele sub impactul globalizării. Noutăţile
incluse sunt: o informaţie actualizată, hărţi care reprezintă ultimele schimbări survenite în geopolitică şi în
economia mondială, fotografii şi materiale video, tabele statistice, bibliografie şi website-uri actualizate, un
ghid de pronunţie.
Manualul de geografie regională a lumii realizat de cei doi profesori cu notorietate în domeniu este
ca un „the best-selling book in the World Regional Geography market”, furnizând în cele 563 de pagini (text şi
figuri) şi în anexele sale (62 pagini) o informaţie bogată despre cele mai variate subiecte de geografie
umană, la nivel mondial şi pe unităţi geografice de mari dimensiuni: continente şi arii insulare vaste,
subdiviziuni ale acestora.
Lucrarea este deschisă printr-o prefaţă (Preface) şi o introducere (Introduction). În prefaţă, autorii fac
o prezentare a ediţiei, capitol cu capitol, a părţii grafice şi a anexelor (Appendixes, References, Glossary). De
asemenea, se fac referiri asupra modului de utilizare a acestui manual de către studenţi şi profesori.
Introducerea (p. 2-36), cu titlul „World Regional Geography”, are caracter teoretic şi metodologic,
conceptele cu care operează autorii fiind exprimate prin subtitlul „Geographic Perspectives”. Este sensul de
„perspectivă spaţială” specifică cercetării geografice, concept în virtutea căruia sunt enunţate criteriile de
determinare a marilor unităţi geografice ale lumii: domenii (realms) şi regiuni (regions).
Partea a II-a a lucrării (p. 40-563) cuprinde cele 12 capitole în care sunt prezentate marile unităţi
geografice ale lumii, respectiv domeniile şi regiunile. Titlul capitolului este cel al domeniului. Capitolul 1

37
Vasile LOGHIN - România şi românii într-un tratat american de geografie regională

este rezervat Europei, al doilea revine Rusiei, al treilea Americii de Nord, iar al 12-lea este al Pacificului
(cu Melanezia, Micronezia şi Polinezia).

Criterii utilizate de către autori în determinarea marilor unităţi


geografice (domenii şi regiuni)

În delimitarea şi caracterizarea marilor diviziuni geografice, autorii americani pornesc de la ideea că


în orice sistem de clasificare, cheia o reprezintă conceptele şi criteriile aplicate. În acest sens, o precizare
esenţială este necesară, aceea că domeniile şi regiunile sunt unităţi geografice generate prin activităţi
umane de-a lungul a mii de ani, fiind avute însă în vedere şi mediile naturale în care s-au desfăşurat aceste
activităţi.
Criterii pentru domenii geografice. Determinarea domeniilor geografice (geographic realms) se
bazează pe seturi de criterii spaţiale. În primul rând, domeniile geografice sunt cele mai mari unităţi în care
poate fi împărţită suprafaţa globului. Criteriul pe care se bazează această divizare include atât trăsături
naturale (fizico-geografice), cât şi umane (socio-geografice). În al doilea rând, domeniile geografice sunt
rezultatul interacţiunii dintre societăţile umane şi mediile naturale, o interacţiune funcţională, relevată prin
întreaga gamă de componente si trăsături antropice imprimate în peisaj. Potrivit acestui criteriu,
Antarctida este un continent, nu un domeniu geografic; Africa constituie un domeniu geografic numai de la
marginea sudică a Saharei până la Capul Acelor. În al treilea rând, domeniile geografice trebuie să facă
posibilă o mai bună înţelegere a marilor comunităţi umane din lumea de azi.
De asemenea, geografii menţionaţi iau în considerare şi alte adevăruri: că între domeniile geografice
nu sunt graniţe nete, ci zone de tranziţie, că domeniile geografice se schimbă în timp, luând în discuţie
colonializarea (colonialization), europenizarea (europenization), westernizarea (westernization), globalizarea
(globalization) şi noua ordine mondială (New World Order), care au schimbat în mod dramatic harta lumii.
Seturile de criterii folosite de cei doi autori sunt: setul fizic (peisajele naturale: tectonica, relieful,
clima etc).; setul cultural (peisajele culturale) şi etnic (etnicitate unică, dar culturi diferite); setul demografic
(densitatea populaţiei, urbanizarea etc.); setul politic (statul în decursul istoriei, statul modern, modelul
statului european); setul economic (nivelul de dezvoltare economică a statelor, aspectele spaţiale privind
producţia, distribuţia şi consumul bunurilor şi serviciilor, disparităţile dintre state şi dintre regiuni,
globalizarea).
Cele 12 domenii geografice determinate sunt: Europa, Rusia, America de Nord, America Centrală,
America de Sud, Africa de Nord, Asia de Sud-Vest, Africa Subsahariană, Asia de Sud, Asia de Est, Asia de
Sud-Est, Domeniul Austral, Domeniul Pacific.
Criterii pentru regiuni geografice. Autorii acestui manual precizează că în divizarea spaţială a lumii
în unităţi geografice s-a aplicat conceptul regional de organizare a spaţiului terestru. Ca atare, regiunile au
anumite limite şi o anumită suprafaţă , au o locaţie (aşezare) absolută (coordonate geografice) şi relativă
(localizare prin referinţă la alte regiuni). Unele regiuni sunt marcate de o anumită omogenitate internă
(regiuni formale), altele nu au această similaritate. În virtutea aceluiaşi concept, regiunile sunt definite ca
sisteme spaţiale. Totodată, este folosit conceptul de regiune funcţională, în sensul de regiune a geografiei
umane structurată în două componente: pol (centru, nucleu) şi hinterland (periferie, zonă de interacţiune).
Alte observaţii: toate regiunile constituite pe baza conceptelor geografiei umane sunt interconectate;
o regiune se întinde până la altă zonă de interacţiune;regiunile au dimensiuni diferite.
Aşadar, în operaţiunea de determinare şi caracterizare a regiunilor sunt aplicate concepte şi noţiuni
specifice, deja consacrate în literatura americană, europeană şi mondială: concept regional, regionare, regiune
funcţională, regiune formală, sistem spaţial, schimbare geografică, frontiere regionale, zonă de tranziţie, hinterland,

38
ANALELE ASOCIAŢIEI PROFESIONALE A GEOGRAFILOR DIN ROMÂNIA, Vol. I, nr.1/2010

pol, arie centrală, periferie, zonă de interferenţă, disparităţi regionale, peisaj natural, peisaj cultural, geografie
regională.
În regionarea Europei, profesorii americani s-au bazat, în mod concret, pe proximitatea statelor si
similaritatea environmentală, pe asocieri istorice şi congruenţe culturale, pe paralele sociale şi legături
economice vechi.
Aplicând conceptele şi criteriile enunţate, ei au delimitat în Europa (determinată, precum am văzut,
ca domeniu), cinci regiuni geografice: Europa Vestică (Germania, Franţa, Benelux, Statele alpine), Insulele
Britanice (Marea Britanie, Republica Irlanda), Europa Nordică, Europa Mediteraneană (Italia, Spania,
Portugalia, Grecia şi Cipru), Europa Estică (ţările cu ieşire la Marea Baltică şi Belarus, ţările localizate în
centru, ţările cu ieşire la Marea Neagră, ţările cu ieşire la Marea Adriatică).
România este încadrată, aşadar, în Europa Estică, în grupul ţărilor cu ieşire – directă sau indirectă –
la Marea Neagră, alături de Republica Moldova, Ucraina şi Bulgaria.

România şi românii în tratatul „Geography. Realms,


Regions and Concepts” (Blij, Muller)

România, ţară inclusă în Europa Estică. În opinia autorilor, regiunea Europa Estică se extinde din
Europa Centrală şi Peninsula Balcanică până la frontiera cu Rusia, cuprinzând fostele ţări socialiste din
centrul Europei (Polonia, Cehia, Slovacia, Ungaria, România), ţările derivate din ex-Iugoslavia, Albania,
Bulgaria şi ţări rezultate după descompunerea U.R.S.S. (ţările baltice, Belarus, Ucraina, Republica Moldova)
(Fig.1-23, pag.96)(Fig.1).
Delimitarea acestei regiuni o considerăm însă mult prea artificială, cu generalizări care fac să
uniformizeze realitatea mult mai complexă a acestui spaţiu european. Astfel, limita estică a Europei Estice,
trasată pe frontiera ţărilor baltice, Belarusului şi Ucrainei cu Rusia, este incorectă din punct de vedere
geografic, istoric şi cultural, făcându-se, în mod voit, abstracţie de limita răsăriteană reală a Europei
Estice, care este limita dintre Europa şi Asia (Munţii Ural). Aceasta poate fi admisă cel mult ca o limită
geopolitică, promovată de strategii americani, contrazisă şi aceasta de evoluţiile politice din zonă: Belarus
şi Ucraina au rămas în continuare în sfera de influenţă a Rusiei, aparţinând spaţiului geopolitic şi economic
al C.S.I. Mai detaliat, ar fi corectă includerea Belarusului şi Ucrainei la Europa Estică (delimitată după
normele geografice europene), alături de Rusia europeană, prin trăsături geografice, geopolitice, istorice,
culturale asemănătoare sau comune etc. Apoi, mai adecvată este încadrarea ţărilor baltice la Europa
Nordică. De asemenea, ţările rezultate din ex-Iugoslavia, Bulgaria şi Albania nu pot fi ataşate la Europa
Estică (aşa cum găsim în acest manual), argumentele fiind de necontestat. Aceste ţări aparţin, prin
condiţiile geografice, contextul istoric şi cultural, Peninsulei Balcanice, respectiv Europei Sudice (cum este
delimitată ca regiune în sistemul european).
În concluzie, modul de regionare a continentului european de către cei doi geografi americani îl
considerăm ca un punct de vedere propriu, bazat în special pe criterii geopolitice şi economice, ceea ce
s-a materializat în configurarea unor regiuni diferite faţă de cele consacrate în literatura europeană, atât
prin aria de cuprindere şi limite, cât şi prin descriere (cazul Europei Vestice, cazul Europei Estice, absenţa
Europei Centrale, cazul Ţărilor Alpine, cazul Rusiei etc.).
Considerăm regionarea continentului nostru de către geografii europeni ca fiind corectă şi
operaţională, bazată pe cunoaşterea mai detaliată şi mai exactă a realităţii, adică pe înţelegerea diferenţelor
regionale şi naţionale şi evitarea generalizărilor la scări prea mari.
Individualitatea geografică a României este creionată în manualul din anul 2002 prin următoarele
trăsături:

39
Vasile LOGHIN - România şi românii într-un tratat american de geografie regională

Fig. 1. Regiunea Europa Estică aşa cum este văzută de


geografii americani Blij şi Muller

- ieşire la Marea Neagră şi un hotar lung la Dunăre;


- fiziografie variată;
- resurse bogate în Carpaţi; în flancul lor extern dispun de petrol şi gaze (resurse aproape epuizate
astăzi), care au făcut ca, mult timp, această ţară să fie un exportator de energie;
- o minoritate maghiară importantă (2 milioane; număr exagerat), care reprezintă 9% din populaţia
ţării (22,4 milioane), concentrată în partea central-nordică a teritoriului;
- economie nestructurată, aceasta fiind rezultatul luptelor politice interne şi instabilităţii, corupţiei şi
crimei („Romania’s economic geography remains wretched, the result primarily of political infighting and stability,
factionalism, corruption and crime”, pag.102);

40
ANALELE ASOCIAŢIEI PROFESIONALE A GEOGRAFILOR DIN ROMÂNIA, Vol. I, nr.1/2010

Fig. 2. Europa estică în perioada 1919 – 1991


- altădată era cea mai civilizată societate din Europa de Est (capitala sa fiind numită Parisul regiunii),
România de astăzi (anii’90) este „the basket case of the Balkans”.
Aşadar, o caracterizare succintă şi în general obiectivă asupra României anilor ’90, care atestă buna
cunoaştere a realităţilor noastre de către autorii acestei cărţi.
În partea introductivă a lucrării, unde găsim o prezentare sintetică a statelor şi a economiilor lumii,
în figura 1-11 de la pagina 64 (harta „States and economies of the World”), România este reprezentată în
categoria ţărilor cu dezvoltare slabă-medie („lower-middle income economies”), într-o scală cu patru
categorii (high, upper-middle, lower-middle, low income economies)
Evoluţia Europei din punct de vedere politic după primul război mondial este reprezentată prin harta
„Former Eastern Europe (1919-1991)”(Fig.1-22,pag.95) (Fig.2). În acest document sunt înfăţişate statele din
Europa Centrală şi Europa de Est, cu frontierele stabilite prin Tratatul de la Trianon (1919). Ca atare, este

41
Vasile LOGHIN - România şi românii într-un tratat american de geografie regională

redată România în frontierele sale interbelice, cu Transilvania, Bucovina, Basarabia şi Cadrilater. De


asemenea, sunt operate schimbările de graniţe survenite după al doilea război mondial şi după
evenimentele din perioada 1989-1992 în spaţiul ex-sovietic şi ex-iugoslav. Pe această hartă sunt trasate
două frontiere (limite) geopolitice: frontiera URSS cu statele europene şi frontiera actuală a Europei
(Europei Estice) – present realm boundary –, adică frontiera Europei Estice (aşa cum o definesc cei doi
geografi americani), respectiv a ţărilor baltice, Belarusului şi Ucrainei cu Rusia, frontieră care nu are nimic
în comun cu limita estică naturală (fizico-geografică) a Europei.
Românii în spaţiul lor geografic. Sunt de interes pentru noi referirile geografilor americani la
români şi naţionalităţile conlocuitoare. Credem că ele au ca sursă statisticile din România şi ţările vecine,
de moment ce formulările şi reprezentările sunt în mare măsură corecte.
Astfel, problemele de etnicitate sunt obiectiv expuse, unele scăpări provenind, probabil, din lipsa sau
inexactitatea datelor despre românii din Ucraina, Bulgaria şi Serbia.
Din harta „Ethnic mosaic of Eastern Europe” (Fig. 1-24, pag. 99)(Fig.3) pot fi extrase următoarele date:
- românii ocupă un areal vast şi unitar, cuprinzând România de astăzi, Republica Moldova şi regiunea
Odessa (sudul Basarabiei) din Ucraina; în mod regretabil, nu sunt semnalaţi cei din Bucovina de nord.
Pe harta „Former Eastern Europe (1919-1991)” sunt indicaţi prin simbolul „R” românii din Serbia, de
pe valea Timokului şi din defileul Dunării. Nu sunt semnalaţi însă românii din Banatul sârbesc, de pe valea
Timokului aferent Bulgariei, nici cei din nordul Bucovinei, din Bugeac şi Transnistria. Sunt însă puşi in
evidenta ruşii din Chişinău şi împrejurimi, ca şi din Transnistria.
Minorităţile din spaţiul etnogenetic românesc sunt reprezentate pe aceeaşi hartă a etnicităţii („Ethnic
mosaic of Eastern Europe”) şi în harta „Languages of Europe” (Fig. 1.8, pag 56) (Fig. 4): maghiarii sunt redaţi
printr-un areal compact şi distinct în partea centrală a României (Harghita, Covasna, Mureş), dar şi prin
două areale configurate cu linii întrerupte, care sunt explicitate la legendă prin formula „arii de concentrare
semnificativă ale altor limbi utilizate adiacent limbii naţionale”, respectiv areale locuite şi de maghiari şi
germani.

Fig. 3. Românii în spaţiul lor etnogenetic şi minorităţile Fig. 4. Românii şi minorităţile pe harta „Languages of
pe harta „Ethnic mosaic of Eastern Europe”: 1. Europe”: 1. români; 2. maghiari; 3. români şi
români; 2. maghiari; 3. ruşi şi ucraineni maghiari; 4. români şi germani (saşi)

42
ANALELE ASOCIAŢIEI PROFESIONALE A GEOGRAFILOR DIN ROMÂNIA, Vol. I, nr.1/2010

Concluzii

Delimitarea şi caracterizarea marilor unităţi geografice (domenii şi regiuni) la scară mondială se


bazează pe concepte şi criterii bine selectate şi definite de către profesorii americani Blij şi Muller: regiune
funcţională, regiune formală, sistem spaţial, frontiere regionale, zonă de tranziţie, stat, dezvoltare social-economică
etc.
În concepţia celor doi autori, determinarea de diviziuni geografice de mari dimensiuni a fost
fundamentată pe criterii judicios selectate, în care rolul principal l-au jucat seturile de criterii istorice,
politice, economice şi demografice. De aici, o serie de neconcordanţe dintre limitele regiunilor economico
-geografice (uman-geografice) şi fizico-geografice (naturale), aşa cum este cazul limitei răsăritene a Europei
Estice trasate în lungul frontierei de vest a Rusiei.
Textul şi reprezentările grafice prin care autorii caracterizează România şi pe români, bazate pe
surse naţionale şi internaţionale, le considerăm pertinente. Unele erori le putem datora absenţei şi
alterării datelor din statisticile naţionale cu privire la minoritatea română din ţările vecine.

Referinţe bibliografice

Blij, J.H., Muller, O. Peter (2002), Geography. Realms, Regions and Concepts, Tenth Edition, 2002, USA.
www.Amazon.com:Geography.Realms,Regions and Concepts of de Blij and Muller.l

Primit în redacţie: 26.10.2010


Revizuit: 30.11.2010
Acceptat pentru publicare: 15.12.2010

43
Repere bibliografice

Studia Universitatis Babeş-Bolyai, Geographia, 2/2010


(continuare de la pag.26)

ŞT. DEZSI - THE HYDROGRAPHICAL RESOURCES OF LĂPUŞ LAND – THE ROLE IN THE INDIVIDUALIZATION OF
THE SYSTEM OF SETTLEMENTS AND SPECIFIC MODALITIES OF THEIR CAPITALIZATION
N. CIANGĂ, ŞT. DEZSI, C. C. POP - THE INFLUENCE OF THE TOURISM SUPPLY ON THE STRATEGY OF
TOURISM DEVELOPMENT IN SĂLAJ COUNTY
AL. PĂCURAR - WTO PREDICTIONS REGARDING THE TENDENCIES OF EVOLUTION OF THE FORMS OF
TOURISM
GABRIELA COCEAN - ACCOMMODATION INFRASTRUCTURE IN TRASCĂU MOUNTAINS – TOURIST
BOARDING HOUSES
D. M. GHERŢOIU, C. N. BOŢAN - THE EDUCATIONAL COMPONENT IN MARAMUREŞ COUNTY -
BACKGROUND, FAILURES AND STRATEGIC ELEMENTS
CSÍKI LUJZA TÜNDE - A PRODUCT OF CULTURAL TOURISM – THE MOST IMPORTANT THEMATIC ROUTES
IN ROMANIA

Analele Universităţii din Bucureşti, Geografie, LIX, 2010

Discours tenu a l’ouverture de l’annee universitaire 2010-2011 (Florina Grecu) - p.5


ABDELLAOUI ABDELKADER, MARMI RAMDANE, Mise en evidence de mouvements de sable a partir d’images
satellitales ; application au piemont sud de l’atlas saharien (Algerie) - p.7
FLORINA GRECU, LAURA COMĂNESCU, Special Issues Related to the Landslides of Romania - p.21
H. SAMAALI, M. C. RABIA , A. CHERIF, L’impact de l’autoroute Tunis-Bizerte sur le paysage : apport de la
geomatique - p. 31
RĂZVAN SĂCRIERU, Geoarchaeological and Paleogeomorphological Aspects on Vrancea Plain, Romania - p.43
LILIANA ZAHARIA, Utilisation de la teledetection et des sig dans la regionalisation Hydrologique - p. 51
CRISTIAN TĂLÂNGĂ, DANIEL PEPTENATU, ILINCA-VALENTINA STOICA, Functional Structure of Deeply
Disadvantaged Areas in Gorj County – p.65
ANDREEA-LORETA CERCLEUX, Analyse generale du systeme productif industriel dans l’espace metropolitain de
Bucarest - p. 73

44
PATRIMONIUL TEHNIC ŞI INDUSTRIAL DIN ROMÂNIA.
VALORIFICARE, RISCURI ŞI PERSPECTIVE DE DEZVOLTARE

Lector univ.dr. Andreea Loreta CERCLEUX*), cercet.şt.dr. Cristina Florentina MERCIU*)


*) Universitatea din Bucureşti - Centrul Interdisciplinar de Cercetări Avansate asupra Dinamicii Teritoriale, 030018,
Bd. Regina Elisabeta nr.4-12, Bucureşti. E-mail: loretacepoiu@yahoo.com, krysten1009@yahoo.com

Technical and industrial heritage in Romania. Capitalization, risks and prospects of


development. The industrial changes require today for the post industrial production areas other economic
opportunities, as a consequence of the various processes development: de-industrialization, industrial relocation, etc.
For some of these areas, the changes in terms of functions are carried out in accordance with their status as a
historic monument on the list of national industrial heritage. The present Romanian and EU legislation establish the
conditions to be met during rehabilitation activities, storage or reuse of old enterprises or other constructions
representing significant proofs of technical and production activities and which have been the basis of socio-economic
evolutions and which now belong to the technical and industrial heritage. The three case studies presented in the
article below (Bucharest, Moldova, Petrosani Depression) describe the present situation of technical and industrial
heritage in Romania, offering directions to follow, taking into account the European success examples in this field and
emphasize the importance of territorial identity maintained over time, thanks as well to technical and industrial
values.

Key-words: technical and industrial heritage, conservation, reuse, musealization, industrial


archeology, Romania

Introducere

Mondializarea impune reinventarea oraşelor, din centre industriale în centre culturale. Relocalizările
industriale, efecte ale fenomenului mondializării, presupun noi specializări pentru spaţiile eliberate,
conjugate adeseori cu activităţi istorico-culturale. Iniţiativele urbaniştilor de redescoperire a oraşelor au
implicaţii uneori negative în plan social, conducând la o non-apreciere a noilor amenajări din partea
populaţiei sărace.
La nivelul multor oraşe se remarcă rolul pe care începe să îl joace cultura în dezvoltarea acestora,
redescoperirea unor vechi cartiere din zona centrală presupunând conservarea clădirilor istorice,
reîntoacerea la artizanatul tradiţional în scopul ameliorării potenţialului turistic urban şi la fenomene de
gentrificare. Această revalorizare a urbanului are la bază exploatarea creativităţii plecând de la principiul
conform căruia cultura reprezintă motorul de creştere a locurilor de muncă, autorităţile locale orientând
investiţiile către industriile creatoare şi, în final, contribuind la ameliorarea calităţii vieţii.
Cu siguranţă, la nivelul Uniunii Europene acest tip de transformare urbană este caracteristic în
general oraşelor din vechile state membre, cu tendinţe de preluare a acestui model de dezvoltare şi la
nivelul noilor oraşe-metropolă în tranziţie. Plecând de la analiza modelului american (New-York, începând
cu anii 1970), de la exemplele europene recente de reuşită (Glasgow sau Barcelona)1), municipalităţile
oraşelor est-europene pot implementa diverse programe de reconversie a spaţiilor industriale oferindu-le
destinaţii culturale, istorice, comerciale sau religioase (așa cum se întâmplă în Marea Britanie, de exemplu).
Interfeţele care acţionează în cadrul diferitelor instituţii asupra sensibilizării indivizilor pentru
1) Rapport sur L’état des villes dans le monde, 2004

45
Andreea Loreta CERCLEUX, Cristina Florentina MERCIU - Patrimoniul tehnic şi industrial din România.....

patrimoniu – fie că sunt proprietari sau locatari – devin decisive prin transferarea bazelor unei preocupări
globale, fine şi anticipative a patrimoniului către toate nivelele de decizie şi acţiune (Grand Lyon -
Communauté urbaine, Ville de Lyon 2009).
Dezindustrializarea şi delocalizarea industrială reprezintă tendinţa de evoluţie din ultimii zece ani a
fenomenului industrial din România, caracterizând o serie de oraşe în rândul cărora capitala cunoaşte cele
mai vizibile efecte ale acestor procese. Aşa cum în Franţa anilor 1980, evoluţiile tehnice şi industriale,
accelerate de criza economică, au agravat dezindustrializarea prin dispariţia întreprinderilor (…) rezultând
creşterea numărului de „friche industriale” intraurbane care pot oferi posibilitatea unei reamenajări a
oraşului (Bruyelle 1984), la fel şi la nivelul metropolei Bucureşti apariţia după 1990 a spaţiilor industriale
abandonate impune restaurări, reconversii sau demolări.
În afara factorilor generali impuşi de globalizare şi care determină procesele de dezindustrializare şi
delocalizare, se adaugă şi constrângerile legislative europene care obligă aplicarea măsurilor destinate
regenerării spaţiului urban. Directiva 87 din 20032) specifică în preambul faptul că „este necesar ca statele
membre să ţină seama la alocarea cotelor de potenţialul activităţilor care implică procese industriale de
reducere a emisiilor”. Obligativitatea reducerii cantităţilor de noxe industriale eliberate în atmosferă se
înscrie în categoria factorilor determinanţi ai celor două procese industriale, participând din ce în ce mai
mult în procesul decizional.

Patrimoniul tehnic şi industrial – definții și interpretări

TICCIH reprezintă forul internaţional dedicat patrimoniului industrial care promovează protejarea,
conservarea, investigarea, documentarea, cercetarea şi interpretarea patrimoniului industrial.
Carta TICCIH3) din 2008 defineşte patrimoniul industrial drept acele mărturii culturale industriale
care au multiple semnificaţii: istorică, tehnologică, socială, arhitecturală şi ştiinţifică. Acestea sunt
reprezentate de: clădiri, maşini şi instalaţii, laboratoare, mori şi fabrici, mine şi situri pentru procesare şi
rafinare, depozite, locuri în care energia a fost generată, transmisă şi folosită, structuri şi infrastructuri de
transport, precum şi locuri folosite pentru activităţi sociale legate de industrie cum ar fi locuinţe, lăcaşuri
de cult, clădiri pentru educaţie.
TICCIH organizează secţiuni tematice pentru a ajuta membrii cu interese specifice în a se întâlni,
comunica, colabora şi promova studii de conservare şi valorificare a patrimoniului tehnic şi industrial. Ţara
noastră a aderat la TICCIH prin Asociaţia pentru Arheologie Industrială din România, înfiinţată în 2007 şi
care se implică activ în clasarea elementelor de patrimoniu tehnic şi industrial.
În legislaţia românească4), patrimoniul tehnic şi industrial se traduce prin totalitatea bunurilor mobile,
imobile şi a unor ansambluri ale acestora, reprezentând mărturii semnificative ale activităţilor tehnice şi de
producţie care au stat la baza evoluţiilor socio-economice ale societăţii umane, de la primele transformări
preindustriale şi până în prezent.
Astfel, în ansamblul acestor bunuri sunt incluse: diferite construcţii industriale (ateliere, hale,
depozite, turnuri de apă, centrale electrice etc.); construcţii civile şi alte clădiri în relaţie cu producţia

2) Directiva 87 din 13 octombrie 2003 a Parlamentului European şi a Consiliului de stabilire a unui sistem de
comercializare a cotelor de emisie de gaze cu efect de seră în cadrul Comunităţii şi de modificare a Directivei 96/61/
CE care instituie un cadru general pentru prevenirea şi controlul poluării, pe baza căruia pot fi emise permisele de
emisie de gaze cu efect de seră.
3) TICCIH este Comitetul Internaţional pentru Conservarea Patrimoniului Industrial şi consultantul de
specialitate al ICOMOS - Consiliul Internaţional pentru Monumente şi Situri - cu privire la patrimoniul industrial.
4) Legea privind regimul juridic al patrimoniului tehnic şi industrial nr. 6 din 9 ianuarie 2008

46
ANALELE ASOCIAŢIEI PROFESIONALE A GEOGRAFILOR DIN ROMÂNIA, Vol. I, nr.1/2010

industrială; zone de exploatare şi prelucrare a resurselor naturale de subsol sau de suprafaţă (mine,
cariere, amenajări hidroenergetice etc.); construcţii pentru transporturi şi infrastructuri, maşini, instalaţii,
linii tehnologice, utilaje, alte componente materiale şi/sau ansambluri ale acestora; peisaje culturale
industriale; fonduri documentare publice sau private (proiecte, documentaţii tehnice, fotografii, înregistrări
video şi audio, documente juridice, alte documente legate de industrie şi de tehnică).
Legea privind regimul juridic al patrimoniului tehnic şi industrial nr. 6 din 2008 respectă şi
completează prevederile Legii nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, republicată, ale
Legii nr. 182/2000 privind protejarea patrimoniului cultural naţional mobil, cu modificările şi completările
ulterioare, şi ale Legii muzeelor şi a colecţiilor publice nr. 311/2003, republicată. Normele metodologice
ale Legii nr. 6/2008 sunt în curs de elaborare.
Instituţiile implicate în protejarea patrimoniului tehnic şi industrial sunt Ministerul Culturii şi
Cultelor şi serviciile deconcentrate ale acestuia, alături de Institutul Naţional al Monumentelor Istorice.
Acestea se ocupă cu identificarea, clasarea, cercetarea şi punerea în valoare a bunurilor de patrimoniu pe
baza unui set de criterii elaborate de Ministerul Culturii şi Cultelor, cu avizul Comisiei Naţionale a
Monumentelor Istorice, dar şi al Comisiei Naţionale a Muzeelor şi Colecţiilor.
Patrimoniul industrial include un număr mare şi variat de fabrici oferind un spaţiu interior vast, o
structură solidă şi în anumite cazuri faţade cu o arhitectură deosebită, elemente care favorizează multiple
forme de reutilizare a spaţiului clădirilor industriale în: spaţii expoziţionale, săli de spectacole, spaţii
rezidenţiale, etc. În prezent se manifestă tot mai pregnant tendinţa de a lega noua viaţă a clădirilor
industriale de proiecte culturale inovatoare, demonstrându-se în acest mod că patrimoniul industrial îşi
păstrează funcţia de „pol de excelenţă”. Rezultatele care se pot anticipa se regăsesc în construirea unei
reţele de instituţii (culturale, administrative, agenţii de planificare teritorială, cercetători din rândul
arhitecţilor şi geografilor), capabile să disemineze „bune practici” în domeniul reabilitării, conservării și
refolosirii vechilor unităţi de producție, în acord cu îmbunătăţirea mediului socio- economic în interiorul
orașelor.

Patrimoniul tehnic şi industrial la nivel european

Dacă iniţial sfera de cuprindere a turismului industrial se raporta în funcţie de unităţile industriale
nefuncţionale, fie ca urmare a unor cauze economice (reducerea sau epuizarea resurselor minerale), fie a
condiţiilor legate de politica de valorificare a resurselor: ex. aplicarea procesului de restructurare a
sectorului minier (în Germania: regiunea carboniferă Ruhr, în Italia: bazinul carbonifer al Sardiniei, ş.a.), cu
timpul conceptul de turism industrial a înglobat un sens mai larg presupunând şi vizitarea unităţilor
industriale operaţionale (Elspeth, 2000) sau chiar a altor tipuri de unităţi economice aparţinând sectorului
bancar, al asigurărilor, unităţi economice de producţie alimentară, de producţie a energiei, zone de
producţie viti-vinicolă, etc. (Hill, Alexander & Cross 1975, Cox&Fox 1991, Macionis 1996, MacCannell
1976, Swarbooke 1995, Kelly și Dixon 1991, citaţi de Elspeth 2010).
La ora actuală, patrimoniului tehnic şi industrial i se acordă o atenţie deosebită la nivel european şi
chiar mondial, preocupările fiind focalizate atât pe conservarea elementelor de arheologie industrială cu
scopul de a preveni distrugerea acestora în urma abandonului rezultat ca o consecinţă directă a încetării
activităţii industriale, precum şi pe acţiunea de valorificare din punct de vedere cultural şi turistic a siturilor
industriale care prezintă multiple valenţe de ordin tehnic, cultural, social și estetic.
La nivel european acţiunile de conservare şi valorificare a siturilor industriale sunt multiple, fiind
axate pe diferite subcategorii de patrimoniu industrial:
- situri miniere singulare (mine, cariere) sau zone de exploatare minieră care au o extensiune

47
Andreea Loreta CERCLEUX, Cristina Florentina MERCIU - Patrimoniul tehnic şi industrial din România.....

spaţială mare valorificând mai multe resurse minerale a căror prezenţă este favorizată de diversitatea
geologică: ex. amenajarea unor bazine miniere ca parcuri geominerale ex. Sardinia, Gavorrano - regiunea
Toscana;
- fabrici textile transformate în muzee (ex. muzeul textil Prato, muzeul maşinilor textile Mumat-ex.
fabrica Meucci-Italia, muzeul textil Hlemshore Mills-Lancashire, Marea Britanie, muzeu textil din Cholet-
Franţa, muzeul tehnologiei şi industriei textile de la Bielsko-Biala-Polonia);
- unităţi ale industriei constructoare de maşini: ex. muzeul Peugeot amenajat între 1984-1988 la
Sochaux, care atrage anual peste 1,5 milioane de turişti; în anul 2000 a fost amenajat, pe 25 ha, parcul
tematic Autostadt în apropierea fabricii Volkswagen din oraşul Wolsburg, ca un centru de recreere, în
cadrul căruia vizitatorii pot observa ciclul de producţie a modului de construire a unei maşini; totodată,
parcul oferă diferite tipuri de atracţii atât pentru adulţi cât şi pentru copii. Parcul atrage anual 10 milioane
de turişti reprezentând cea mai vizitată atracţie turistică din nordul Germaniei - Covo Mélina 2006) ş.a.
Valoarea culturală a elementelor de patrimoniu tehnic şi industrial este reflectată şi de înscrierea pe
lista Patrimoniului Cultural Mondial (UNESCO) a 28 situri industriale (22 în Europa şi America de Nord, 4
în America Latină, 2 în Asia), reprezentând 5,3% din numărul total al siturilor culturale şi 4% din
monumentele UNESCO (Faster 2001).

Acţiuni de valorificare a patrimoniului tehnic şi industrial la nivelul României

La nivelul României acţiunile de conservare şi valorificare a patrimoniului tehnic şi industrial au


început a fi derulate cu precădere în ultimii ani. Deşi aceste proiecte prezintă o densitate mare, doar un
număr limitat a cunoscut o materializare efectivă a rezultatelor, mai ales în zonele industriale cu tradiţie
în ţara noastră, între care putem aminti zona de exploatare minieră din munţii Apuseni cu valorificarea
culturală prin înscrierea în circuitul turistic a sitului arheologic Alburnus Maior din Roşia Montană (ce
include galerii miniere din masivul Câlnic, exploatarea minieră romană de la Alburnus Maior, masivul
Orlea, centrul istoric al localităţii); situl arheologic de la Roşia Montană a fost propus să fie înscris pe lista
Patrimoniului Mondial Unesco.
Alte exemple de conservare a elementelor de patrimoniu
tehnic și industrial sunt reprezentate de acţiunile de clasare ca
monumente istorice: ex. furnalul siderurgic şi centrala
hidroenergetică Grebla, ambele situate în municipiul Reşiţa, fabrica de
cărămidă Ciurea (Iaşi). Alte elemente de patrimoniu industrial au fost
înscrise în circuitul turistic: podgorii (Cramele Recaş, Cramele Rhein-
Azuga şi Urlaţi, ambele făcând parte din domeniul viticol Dealu Mare).
La nivelul României există un număr relativ mare de muzee conexe
patrimoniului tehnic şi industrial, majoritatea fiind create în perioada
comunistă, anterior acţiunilor actuale de valorificare a acestuia
(Muzeul Aurului de la Brad, Muzeul Mineritului – Roşia Montană,
Muzeul Mineritului Petroşani, Muzeul Tehnic „Dimitrie Leonida” -
Bucureşti, Muzeul Aviaţiei din Bucureşti, Muzeul Ştiinţei şi Tehnicii
„Ştefan Procopiu” din Iaşi).
De remarcat este şi faptul că la nivelul ţării noastre a fost

Fig. 1. Galerie romană din cadrul sitului minier Alburnus Maior


(Roşia Montană)

48
ANALELE ASOCIAŢIEI PROFESIONALE A GEOGRAFILOR DIN ROMÂNIA, Vol. I, nr.1/2010

conservat de la începutul secolului al XX-lea patrimoniul feroviar, reprezentând un subtip al


patrimoniului industrial. Astfel, în anul 1939 a fost amenajat Muzeul Căilor Ferate Române în Bucureşti.
În 1972 a fost construit Muzeul Locomotivelor cu Abur la Reşiţa din iniţiativa inginerului Mircea
Popa. În 1994 a fost inaugurat Muzeul Locomotivelor cu Abur în cadrul depoului de la Sibiu care cuprinde
35 de locomotive cu abur, 2 macarale şi 2 pluguri, fabricate între anii 1885-1958 în România, Germania,
SUA, Austria și Polonia. Şapte dintre acestea sunt funcţionale şi folosite în diverse trasee feroviare
turistice. În cadrul muzeului sunt prezente două tipuri de locomotive: cele care circulă pe ecartament
normal şi mocăniţe (construite pentru liniile ferate înguste).
Vor fi prezentate în cele ce urmează o serie de exemple de valorificare sau propuneri de valorizare
a elementelor de patrimoniu tehnic şi industrial la nivelul ţării.

Bucureşti

Istoria municipiului Bucureşti se reflectă în


bogăţia de construcţii rămase, ce reprezintă stiluri
arhitectonice variate şi având un rol esenţial în
conservarea identităţii urbane. Vechile construcţii din
Bucureşti care au dăinuit de-a lungul secolelor, mărturii
ale evoluţiei în timp a tehnicii şi activităţii industriale din
zonă, merită a fi incluse într-un patrimoniu destinat
clădirilor industriale şi oricăror alte construcţii în
interiorul cărora s-au desfăşurat sau se mai desfăşoară
activităţi de producţie sau de alt tip, dar în strânsă
legătură cu aspectul tehnic.
O etapă importantă în stabilirea unui astfel de
patrimoniu este analiza monumentelor istorice
Fig. 2. Detaliu din interiorul Muzeului C.F.R. identificate în 2004. Pe lista monumentelor istorice
Bucureşti bucureştene realizată în 2004 de către Institutul
Naţional al Monumentelor Istorice ce aparține
Ministerului Culturii şi Cultelor, se încadrează un număr total de 17 clădiri de patrimoniu industrial, la care
se pot adăuga 8 construcţii pentru transporturi şi infrastructuri, respectiv gări şi garaje, inclusiv vechi hale
comerciale care pot avea legătură cu activităţile de producţie.
Cea mai mare parte a clădirilor industriale bucureştene, considerate monumente istorice, nu mai
desfăşoară activităţi productive. Dacă unele dintre acestea şi-au închis porţile de câteva decenii bune, altele
s-au zbătut până acum câţiva ani pentru a se menţine într-o piaţă aflată sub greutatea globalizării avansate,
rezultatul fiind însă închiderea acestora după 2000.
Patrimoniul tehnic şi industrial din Bucureşti reprezentat de clădirile catalogate drept monumente
istorice este compus din unităţi de producţie reprezentative pentru industria capitalei, fiind specializate
atât în industria grea (de exemplu, Halele Uzinei Malaxa, Fabrica de ţevi Republica sau Uzinele Timpuri
Noi), dar şi în industria uşoară şi alimentară (Fabrica de ţesături 7 Noiembrie, Întreprinderea de mătase
Select, Fabrica de bere Luther, Fabrica de pâine Plevnei, Fabrica de bere Bragadiru, Fabrica de ţigarete
Belvedere şi Moara lui Assan).
Este vorba de spaţii de producţie ce datează din a doua jumătate a secolului al XIX-lea şi începutul
secolului al XX-lea, cu rol în dezvoltarea şi impunerea industriei bucureştene pe plan naţional, dar care,
din păcate, au fost abandonate sau supuse unor procese de distrugere rapidă.

49
Andreea Loreta CERCLEUX, Cristina Florentina MERCIU - Patrimoniul tehnic şi industrial din România.....

În ceea ce priveşte valorificarea clădirilor industriale nefuncţionale la ora actuală în Bucureşti, dar
care prezintă elemente de interes arhitectonic de o importanţă însemnată pentru istoria industriei
bucureştene, un exemplu de valorizare este reutilizarea clădirii fostei Burse de Mărfuri. Acest exemplu se
înscrie tendinţei tot mai accentuate la nivel mondial de reutilizare a unităţilor economice abandonate şi
care nu se rezumă doar la muzealizare (de exemplu, una dintre vechile filaturi din Lille a fost complet
reabilitată și transformată în 2004 într-un centru de creație și difuzare artistică).
Vechiul sediu al Vamei Antrepozite sau Bursa Mărfurilor a fost construit în 1898 şi este monument
istoric (clasa B), remarcându-se datorită arhitecturii industriale. În perioada construirii, clădirea simboliza

Fig. 3. Fosta Vamă Antrepozite – model de Fig. 4. Uzina electrică Filaret


conservare şi valorificare
alinierea României la economia europeană. Clădirea este în prezent sediul mai multor firme (advertising,
activităţi comerciale, design urban, etc.).
Reconversia fostei burse de mărfuri într-o clădire cu multiple utilizări a fost gândită sub emblema
proiectului Ark care a avut rolul de a salva clădirea aflată, după un incendiu devastator şi un abandon de 16
ani, în stare de degradare accentuată. Acest proces a presupus şi refacerea arhitecturii iniţiale prin
recuperarea elementelor definitorii ale vechii clădiri, fiind astfel transformată într-o zonă de birouri pentru
companii de creaţie, un spaţiu public dedicat expoziţiilor şi o piaţă pentru industriile creative.
În ultimii ani preocupările în direcţia valorizării unor clădiri industriale valoroase fie datorită
vechimii, fie a importanţei tehnice, s-au concretizat prin clasarea unor elemente de patrimoniu industrial
printre care Uzina Electrică Filaret. Datând de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi fiind prima fabrică electrică
din Bucureşti, uzina electrică de la Filaret ar putea cunoaşte acelaşi parcurs precum centrala
termoelectrică Giovanni Montemartini din Roma. Depăşită din punct de vedere tehnic, aceasta a fost
transformată ca spaţiu de expoziţie în cadrul Muzeului Capitolini, ca urmare a succesului pe care l-a
cunoscut organizarea unei expoziţii în incinta sa.
Dacă în cazul unor construcţii industriale bucureştene există o speranţă în ceea ce priveşte
continuitatea transmiterii la scară temporală a însemnătăţii rolului acestora la dezvoltarea progresivă a
industriei capitalei, din păcate alte clădiri industriale, care poate nu prezintă adevărate valenţe
monumentale, nu au fost asimilate ideii de a conserva pentru o nouă utilizare şi în prezent nu mai există

50
ANALELE ASOCIAŢIEI PROFESIONALE A GEOGRAFILOR DIN ROMÂNIA, Vol. I, nr.1/2010

(Fabrica de ulei Solaris – spaţiu destinat la ora actuală unui ansamblu rezidenţial şi Moara Olmazu, ambele
demolate în 2007 sau Uzina de Gaz).

Moldova

Specialiştii din cadrul Muzeul Tehnic „Ştefan Procopiu” din Iaşi au desfăşurat, începând din 2006, o
serie de cercetări care au avut ca principal scop repertorizarea elementelor de patrimoniu industrial din
Moldova. Acţiunile întreprinse au vizat iniţial identificarea şi cartarea elementelor de patrimoniu industrial,
cu scopul de a le conserva şi valoriza ulterior. Aceste acţiuni conjugate au devenit în această perioadă o
necesitate deoarece o serie de obiective industriale, în urma privatizării, au fost preluate de investitori
care au „contribuit” la accentuarea degradării unor obiective economice sau au iniţiat acţiuni încadrate în
categoria „demolărilor preventive” pentru a frâna procesul de conservare şi valorificare culturală a unor
obiective economice cu certă valoare tehnică. Astfel, până în prezent, specialiştii Muzeului Tehnic din Iaşi
au reuşit să claseze o parte din elementele de patrimoniu industrial din municipiul Iaşi (precum fabrica de
cărămidă Ciurea). Muzeografii şi-au propus să iniţieze o nouă etapă care are ca obiectiv final înfiinţarea
unui muzeu de arheologie industrială, reprezentând una dintre primele acţiuni de acest gen din ţara
noastră. Muzeul va fi amenajat în fostul depozit al fabricii de cărămidă Ciurea din Iaşi, în cadrul căruia vor fi
colecţionate diferite elemente de arheologie industrială: vor fi translocate locomotive şi vagoane vechi din
Atelierul de reparaţii Nicolina din Iaşi, va fi amenajată o platformă pentru expunerea unor tipuri de maşini
grele, elemente de energie termică (centrale termice vechi, motoare), tramvaie, etc. Însă, acţiunea de
valorizare a elementelor de patrimoniu industrial a fost şi este şi în prezent „blocată” de birocraţia de la
nivelul instituţiei care asigură fondurile financiare necesare pentru amenajarea muzeului. Pentru a-şi
continua demersurile deja întreprinse, muzeografii vor depune un proiect de cooperare internaţională
finanţat din fonduri europene, pentru a face posibilă propunerea de organizare a muzeului.
În paralel, se constituie o bază de date constituită în urma cartărilor efectuate cu scopul de a extinde
site-ul Muzeului Virtual interactiv de Arheologie Industrială, care cuprinde imagini realizate în urma
cartărilor elementelor de patrimoniu industrial din Moldova. Această acţiune întreprinsă de către
specialiştii muzeului, cu scopul de a promova valorile patrimoniului industrial, va presupune şi organizarea
unei expoziţii multimedia intitulată „Memoria patrimoniului industrial” destinată sensibilizării opiniei
publice şi structurilor de decizie angrenate în amplul proces de salvare a patrimoniului industrial.

Depresiunea Petroşani

Bazinul carbonifer Petroşani se caracterizează printr-o mare varietate de elemente de patrimoniu


cultural, între care se individualizează elementele de arheologie industrială identificate la nivelul unităţilor
miniere neoperaţionale. Dezvoltarea industriei extractive a modelat şi configuraţia peisajului urban prin
inserţia predominantă în spaţiul rezidenţial a două tipuri de cartiere specifice zonelor puternic
industrializate: coloniile muncitoreşti construite odată cu primele exploatări de cărbune (secolul al XIX-
lea) şi cartierele muncitoreşti moderne din perioada comunistă. Aceste obiective reprezintă o prelungire
în plan social a activităţii economice. În literatura de specialitate, coloniile muncitoreşti sunt considerate
atracţii sociale-culturale şi sunt asimilate elementelor de patrimoniu tehnic şi industrial (Edwards și
Llurdés 1996).
Valorile istorică şi arhitecturală a coloniilor muncitoreşti au determinat clasarea unora dintre
acestea ca monumente istorice (ex. Cartierul „Colonia” din municipiul Petroşani).
Acţiuni de valorificare a patrimoniului industrial se desfăşoară şi în Depresiunea Petroşani,

51
Andreea Loreta CERCLEUX, Cristina Florentina MERCIU - Patrimoniul tehnic şi industrial din România.....

concretizate prin iniţierea acţiunii de amenajare a minei Aninoasa ca muzeu de arheologie industrială.
Construirea muzeului a fost precedată de realizarea unui studiu de fezabilitate care a indicat oportunităţile
de ordin cultural, social și economic. Deşi studiul de fezabilitate a fost finalizat la scurt timp după ce mina
a fost închisă, atragerea unor fonduri nerambursabile, care să acopere cheltuielile de construire a
muzeului, a prelungit începerea acţiunii de valorificare a elementelor de arheologie industrială. Obţinerea
primei tranşe a fondului nerambursabil oferit de Banca Mondială a asigurat începerea lucrărilor de
amenajare a muzeului. Amenajarea muzeului se preconizează a se încheia în vara anului 2011, rezultând
astfel posibilitatea de înscriere a muzeului în circuitul turistic. Această acţiune ar reprezenta un element
deosebit de favorabil pentru Depresiunea Petroşani deoarece se constituie ca o a doua deschidere spre
turism, după prima încercare reuşită de valorificare a potenţialului schiabil din zona montană care
mărgineşte depresiunea, materializată prin omologarea staţiunilor Parâng (Petroşani) şi Straja (Lupeni)
(Iancu 2010).
Deşi Depresiunea Petroşani reprezintă o zonă cu un potenţial turistic bogat şi diversificat (elemente
de potenţial natural, atracţii turistice culturale), în ultimii zece ani, de când zona traversează o perioadă de
declin economic, acţiuni de dinamizare a economiei locale au fost iniţiate pe linia dezvoltării turismului,
întreprinse în cea mai mare parte din iniţiativă privată (crearea infrastructurii necesare desfăşurării
turimului de iarnă). În această perioadă depresiunea a avut, din punct de vedere juridic, statutul de zonă
defavorizată, administaţiile locale ale localităţilor din cadrul depresiunii intervenind lacunar în conturarea
oportunităţilor de dezvoltare a turismului.
Crearea muzeului de arheologie industirală de la Aninoasa are rolul de a evidenţia perspectivele
multiple de valorificare a potenţialului turistic al depresiunii, o atenţie deosebită trebuind să fie acordată
valenţelor culturale ale elementelor de arheologie industrială (Iancu, 2010). Propunerea de amenajare a
fostei mine în muzeu al tehnicii miniere aparţine primăriei Aninoasa.
Activitatea minieră neîntreruptă de aproape 200 de ani din cadrul bazinului carbonifer Petroşani este
factorul care a favorizat apariţia patrimoniului industrial-minier şi care impune totodată conservarea
acestuia. Minele din Valea Jiului superior reprezintă un adevărat sistem unitar, care ar putea fi amenajate
turistic prin crearea unei reţele de ecomuzee (Iancu și Stoica, 2010).

Patrimoniul industrial între conservare şi distrugere

La nivelul României procesul de valorificare a elementelor de patrimoniu tehnic şi industrial devine


tot mai greoi datorită dificultăţii în gestionarea proprietăţii unităţilor industriale, care în urma privatizării
au intrat în posesia unor investitori, ce se opun acţiunilor de conservare şi valorizare a acestora.
Deoarece interesele economice primează, numeroase unităţi economice, mai ales cele care se
remarcă printr-o valoare culturală sau o vechime considerabilă, pot deveni „atractive” pentru investitori
deoarece sunt situate în locaţii favorabile în cadrul unui oraş şi/sau ocupă spaţii vaste. Aceste elemente
reprezintă reale motivaţii care atrag investitorii pentru a reda clădirilor industriale o reutilizare profitabilă.
Problema nu este reprezentată de schimbarea destinaţiei iniţiale a clădirilor, ci de respectarea valorii
istorice, viabilitatea economică a noii forme de utilizare și relaţionarea oportunităţii de reutilizare în acord
cu necesităţile populaţiei locale.
Se poate aminti ca un exemplu în acest sens fabrica Timpuri Noi fondată în 1864 (cunoscută sub
denumirea de uzinele Lemaître), una dintre cele mai reprezentative unităţi de producţie în domeniul
construcţiilor de maşini din ţară (Cepoiu 2009). Spaţiile industriale sunt în curs de demolare, terenul pe
care se află fabrica fiind achiziționat de către un investitor străin cu scopul de a dezvolta spaţii cu destinaţii
mixte (rezidenţiale, de birouri şi de retail).

52
ANALELE ASOCIAŢIEI PROFESIONALE A GEOGRAFILOR DIN ROMÂNIA, Vol. I, nr.1/2010

Activitățile de producție ale unității industriale Timpuri Noi sunt în curs de delocalizare în noile spaţii
amenajate la Jilava. În același timp, clădirile din incinta vechiului sediu al uzinei metalurgice și aflate pe lista
monumentelor istorice bucureştene sunt protejate în acest proces al demolării, necunoscându-se însă
deocamdată destinația ulterioară a acestora.
De regulă, în multe cazuri acţiunea de reutilizare a vechilor spaţii industriale este o temă
controversată ca urmare a determinării corectitudinii deciziilor de reutilizare, determinări analizate din
diferite puncte de vedere (cultural, economic, istoric, etic). O reutilizare de calitate a patrimoniului
industrial trebuie să devină o alternativă a acţiunii de distrugere a acestuia.
Una din explicaţiile pe care am putea-o da situaţiei actuale cu care se confruntă patrimoniul tehnic şi
industrial din București este neaccesarea sau accesarea redusă a fondurilor europene nerambursabile
destinate restaurării unor clădiri incluse pe lista monumentelor istorice. Totodată, comparabil cu alte state
europene, caracterizate printr-o cultură în spiritul protejării valorilor trecutului industrial, lipsa unei
educaţii pentru ocrotirea patrimoniului naţional reprezintă o altă explicaţie a pasivităţii faţă de distrugerea
sau degradarea treptată a unor potenţiale obiective ale turismului industrial.

Concluzii

În multe zone, la nivel european şi mondial, unităţile cu tradiţie industrială au fost reconvertite în
destinaţii turistice culturale de o mare atractivitate.
La nivelul României sunt numeroase areale, care prezintă un potenţial remarcabil de patrimoniu
industrial, dar care fie din dezinteresul administraţiilor locale privind conservarea şi reutilizarea unităţilor
economice închise, fie din cauza limitărilor de ordin birocratic sau legislativ pentru aplicarea unor proiecte
de valorificare, au un patrimoniu industrial slab valorificat şi promovat.
Zonele industriale din ţara noastră se caracterizează prin atribute de unicitate (vechime, valoare
tehnologică, varietate a tipurilor de elemente de arheologie industrială), multe dintre ele încorporând şi
valoare estetică evidenţiindu-se prin elemente de arhitectură remarcabilă. Această realitate ilustrează
creativitatea omului reflectată într-o cultură locală bogată şi care conferă teritoriului o identitate proprie.
Distrugerea prin demolare sau abandon a elementelor de patrimoniu industrial ar reprezenta o
pierdere însemnată a patrimoniului cultural naţional.
Se impune ca în viitor pe harta României să fie reprezentate mai multe exemple de valorizare a
elementelor de patrimoniu tehnic şi industrial şi care să presupună o bună colaborare între specialiştii din
domeniu şi autorităţile locale şi/sau regionale.

***********

Acest studiu a fost finanţat de grantul strategic POSDRU /89/1.5/S/58852, Proiectul “Programul
postdoctoral pentru formare cercetători în ştiinţe” cofinanţat de Fondul Social European prin Programul
Operational Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013.

Bibliografie

Bruyelle, P. (1984), L'Usine dans la ville, Journées de la Commission de géographie industrielle,


Annales de Géographie, Année 1984, Volume 93, Numéro 517, p. 400 – 402, http://www.persee.fr.
Cepoiu, Andreea-Loreta (2009), Rolul activităţilor industriale în dezvoltarea aşezărilor din spaţiul
metropolitan al Bucureştilor, Editura Universitară, Bucureşti.

53
Andreea Loreta CERCLEUX, Cristina Florentina MERCIU - Patrimoniul tehnic şi industrial din România.....

Covo, Mélina (2006), Industrial tourism linked to aeronautics and space in Toulose. How to use this kind of
lisure tourism to differentiate the tourist profile of the town? disponibil la http://www.du.se/PageFiles/5053/
CovoMelina.pdf, accesat la 29.10.2010.
Edwards, J.A., Llurdés, J.C. (1996), Mines and quarries: industrial heritage tourism, Annals of Tourism
Researches, 23 (2), pp. 341-363.
Elspeth, Ann Frew (2000), Industrial tourism: a conceptual and empirical analysis, Wellington: University
of Victoria Press.
Faster, M. (2001), Global Strategies Studies, Industrial Heritage Analysis, World Heritage List and Tentative
List, disponibil la http://whc.unesco.org/archive/indstudy01.pdf, accesat la 06.11.2010
Iancu, Florentina Cristina (2008), Perspectiva dezvoltării turismului industrial în Depresiunea Petroşani prin
valorificarea patrimoniului industrial, Revista asociată Simpozionului Internaţional „Provocările Integrării
Europene”, 24-25 octombrie 2008, organizat de Universitatea Dimitrie Cantemir din Târgu Mureş,
Editura Risoprint, Cluj Napoca, pp. 560-567.
Iancu (Merciu), Florentina Cristina (2010), Turismul ca alternativă viabilă la dezvoltarea economică a
Depresiunii Petroşani, teză de doctorat, manuscris.
Iancu (Merciu), Florentina Cristina, Stoica Ilinca-Valentina (2010), Tourist capitalization of industrial
Heritage Ellements: a strategic direction of sustainable development. Case study: Petroşani Depression, Geojurnal
and Geosites, Year III, no. 1, vol. 5, pp. 62-70.
Preite, M., Maciocco, Gabriella (2000), Da miniera a museo. Il recupero dei siti minerari in Europa,
Alinea Editrice, Firenze.
Severcan, Y. C., Barlas, A., (2007), The conservation of industrial remains as a source of individualization
and socialization, International Journal of Urban and Regional Research, vol. 31.3, pp. 675-382.
Stuart, B. S. (2008), Museums and industrial heritage, TICCIH bulletin, number 40.
* * * (2003), Carta Patrimoniului Industrial, în al XII-lea Congresul Internaţional al TICCIH Moscova,
Comitetul Internaţional pentru Conservarea Patrimoniului Industrial şi consultantul de specialitate
ICOMOS- Consiliul Internaţional pentru Monumente şi Situri, disponibil la http://www.mnactec.cat/ticcih/
pdf/TICCIH_Charter_Romanian.pdf, accesat la 03 iunie 2009.
* * * Legea privind regimul juridic al patrimoniului tehnic şi industrial nr. 6/2008, publicată în Monitorul
Oficial, partea I nr. 24 din 11.01.2008.
* * * (2004), Rapport sur L’état des villes dans le monde, 2004.
* * * (2003), Directiva 87 din 13 octombrie 2003 a Parlamentului European şi a Consiliului de stabilire a
unui sistem de comercializare a cotelor de emisie de gaze cu efect de seră în cadrul Comunităţii şi de modificare a
Directivei 96/61/CE care instituie un cadru general pentru prevenirea şi controlul poluării, pe baza căruia pot fi
emise permisele de emisie de gaze cu efect de seră.
* * * (2009), Du patrimoine de l’humanité au territoire de l’urbanité, Mise en cohérence des outils du
patrimoine, Phase 1 Diagnostic, Grand Lyon - Communauté urbaine, Ville de Lyon.
http://parcogeominerario.it/comunita accesat la data de 20.01.2009.
www.theark.ro/despre/ideea.
http://www.memopadind.ro.

Primit în redacţie: 05.10.2010


Revizuit: 15.11.2010
Acceptat pentru publicare: 20.12.2010

54
EVOLUŢIA FRONTIEREI ETNICE ŞI POLITICE ROMÂNO-MAGHIARE

Conf.univ.dr. Radu SĂGEATĂ*)


*) Institutul de Geografie al Academiei Române, 023993, str. Dimitrie Racoviţă nr. 12, sector 2, Bucureşti.
E-mail: radusageata@yahoo.com

The evolution of the Romanian-Hungarian state border. The Romanian - Hungarian state border
was conventionally traced in keeping with the Trianon Peace Treary of June 4, 1920. Over the time, it has become
the topic of long political controversis promoted by some representatives of the Hungarian government, and of the
Hungarian community from Transylvania. Based on historical documents concerning the ethnical structure in the
north-western Transylvanian countries, the author make a brief overview of the situation, argumenting the tracing of
the present border along the ethnical line that separates the Romanian bloc in Transylvania from the Hungarian one
in the Tisza plain.

Key words: border, ethnical structure, Transylvania, Romania. Hungary, Trianon Peace Treaty.

Frontiera de stat româno-maghiară a fost fixată convenţional de-a lungul frontierei etnice care
separă blocul românesc din Ardeal de cel unguresc din Câmpia Tisei [1], fiind stipulată juridic prin
„Tratatul de pace între Puterile Aliate şi Asociate cu Ungaria”, semnat la Trianon [2] la 4 iunie 1920. Are o
lungime de 445 km [3], ceea ce reprezintă 14,0% din lungimea totală a graniţelor de stat a României.
Pornită imediat după semnarea tratatului, intensa campanie mediatică cu caracter revizionist menită
să argumenteze dreptul Ungariei asupra teritoriilor pierdute în 1920, a cunoscut o puternică
recrudescenţă după 1990, în condiţiile prăbuşirii sistemului politic comunist şi a accederii la putere în
această ţară a unor
formaţiuni politice cu
caracter naţionalist.
Faţă de lucrările
apărute în Ungaria, multe
dintre acestea traduse în
limbi de circulaţie
internaţională, bazate pe date
şi interpretări ce denaturează
fundamental realitatea
ştiinţifică (Deică 1999),
literatura geografică
românească este foarte
săracă în astfel de abordări
care să ilustreze situaţia reală
pe baza argumentelor
istorice, etnice, geografice.
Este favorizată astfel
indirect acreditarea, pe bază
de false argumente ştiinţifice,
Fig. 1. Material propagandistic maghiar care contestă frontierele stabilite a unor puncte de vedere
la Trianon (2005). ostile intereselor geopolitice

55
Radu SĂGEATĂ - Evoluţia frontierei etnice şi politice româno-maghiare

şi geostategice ale României.


Prin urmare, ne propunem să readucem în lumină câteva dintre documentele istorice, cartografice şi
statistice maghiare, acoperite de vreme, dar şi de ignoranţa mai mult sau mai puţin voită a istoricilor şi
autorităţilor politice maghiare ce ilustrează evoluţia structurii etnice a Ungariei şi Transilvaniei de Nord în
perioada premergătoare Marii Uniri şi a Tratatului de la Trianon (sec. XVIII, XIX şi începutul sec. XX) şi
care demonstrează clar justeţea consecinţelor acestuia asupra graniţei de nord-vest a României.
Astfel, încă din 1763, Adam Kollar descria Ungaria ca fiind un stat caracterizat printr-un mozaic etnic,
recunoscând că dintre toţi locuitorii săi, tocmai ungurii reprezentau procentul cel mai redus din populaţie
(Hunfalvy, 1876).
Mathias Bel consacra, într-un studiu geografic despre Ungaria apărut în 1779, un loc distinct
prezentării ariei de răspândire a elementului românesc pe teritoriul de astăzi al Ungariei. Un an mai târziu,
K. Gottlieb Windisch descria structura etnică a judeţelor ungureşti limitrofe actualei graniţe cu România ca
fiind alcătuită din unguri şi români, românii deţinând ponderi mai importante în Banatul Timişan (unde erau
majoritari), dar şi în judeţele Ugocea, Szabolcs, Békés şi Csanád.
Lexiconul geografic al Ungariei alcătuit de J. M. Korabinszky în 1786 menţiona cu structură etnică
compact românească următoarele sate de pe teritoriul de astăzi al Ungariei: Bir, Cschege, Nagy Kalló,
Nyir Adony (comitatul Szabolcs), Bedeu (Bedö), Merö-Peterd, Poceiu, Samson, Sáránd şi Wekerd
(comitatul Bihor), Süged (comitatul Borsod).
Reprezentative pentru evidenţierea compoziţiei etnice a Ungariei de la sfârşitul secolului al XVIII-lea
sunt şi lucrările lui A. Valyi (1796) şi M. Schwartner (1798). Prima este importantă deoarece sunt
enumerarete satele în care românii se aflau în majoritate absolută: Bedö, Darvas, Körös-Szakál, Méhkerék,
Merö-Peterd, Sáránd, Sarkad-Keresztur, Wekerd, Zsáka (toate în partea rămasă Ungariei din vechiul
comitat Bihor), Batonya (comitatul Csanád), Porcsalma (comitatul Satu Mare) şi Nyir Adony (comitatul
Szabolcs). La rândul său, statisticianul M. Schwartner analiza diferitele faze de evoluţie a statului ungar,
afirmând că „Ungaria este ţara cu populaţia (naţionalităţile) cele mai amestecate de pe Glob şi că ungurii nu
alcătuiesc un grup de populaţie, ci sunt amestecaţi cu Iasigii şi cumanii şi populează numai centrul Câmpiei Tisei,
pe când spre periferia depresiunii, spre dealuri şi munţi, se întâlnesc populaţii de altă limbă, care formează ţinuturi
etnice compacte”.
Conform datelor lui J. V. Csaplovics (1821, 1829), românii alcătuiau majoritatea absolută a populaţiei
în judeţele Arad, Torontal, Caraş şi Timiş, iar majoritate relativă în Satu Mare, Maramureş, Ugocea,
Szabolcs, Csanád şi Békés, în vreme ce maghiarii formau un bloc etnic compact doar în câteva judeţe din
centrul Câmpiei Tisei, în restul ţării fiind răsfiraţi printre celelalte naţionalităţi. Maramureşul constituia o
zonă de frontieră între populaţia ruteană din Carpaţii Păduroşi şi românii din Ardeal şi Ungaria. La rândul
său, P. Magda arăta într-un studiu geografic şi statistic din 1834 că populaţia Ungariei era alcătuită din mai
multe naţionalităţi, cea mai mare parte a ungurilor fiind stabiliţi la câmpie, în 40 de comitate, însă în puţine
dintre acestea deţineau majoritate absolută. În 23 de comitate populaţia maghiară era predominantă, în
celelalte 17 aflându-se în minoritate. Românii alcătuiau o majoritate absolută sau relativă în judeţele din
vestul României, răsfirându-se în Ungaria, în comitatele din preajma frontierei. La această dată erau
menţionate pe teritoriul de astăzi al Ungariei 5 sate româneşti în comitatul Szabolcs, 3 în comitatul Békés
şi 4 în comitatul Csanàd.
Pentru evidenţierea situaţiei etnice de la mijlocul secolului al XIX-lea se impun lucrările elaborate de
Al. Fényes (1842), W. Stricker (1847), V. Prasch (1853), Gy. Kautz (1855), L. Heufler (1854-56) şi K. F.
Czörning (1857).
Statisticianul E. Fényes în numeroasele sale studii şi publicaţii referitoare la structura etnică a
Ungariei, constata că „această ţară este o mică Europă, deoarece aici trăiesc 18 popoare diferite, care se

56
ANALELE ASOCIAŢIEI PROFESIONALE A GEOGRAFILOR DIN ROMÂNIA, Vol. I, nr.1/2010

deosebesc între ele atât prin limbă, cât şi ca obiceiuri şi port şi deşi locuiesc împreună de veacuri, cu
foarte mici excepţii nu şi-au împrumutat nici limba, nici obiceiurile, ci le păstrează fiecare, cu dârzenie, pe
ale sale”.
Tabel 1
Evoluţia structurii etnice a populaţiei Ungariei (1869-1910)
Etnia 1869 1880 1890 1900 1910
Maghiari 6 156 421 6 445 487 7 426 730 8 679 014 10 050 575
Germani 1 820 922 1 953 911 2 107 577 2 114 423 2 037 435
Slovaci 1 817 228 1 864 529 1 910 279 2 008 744 1 967 970
Români 3 470 069 2 405 085 2 592 905 2 785 265 2 949 032
Ruteni 469 420 356 062 383 392 427 825 472 587
Croaţi 206 651 2 352 339 1 554 000 1 670 905 1 833 162
Sârbi 267 344 1 057 264 1 042 022 1 106 471
Evrei - 624 826 707 961 826 222 932 458
Alţii 11 295 264 689 318 251 394 142 469 255
TOTAL 13 229 350 15 642 102 17 349 398 19 122 340 20 886 487

Sursa: Seişanu 2000, p. 120.

Autorul recunoştea că ungurii locuiau în centrul ţării, pe când munţii şi dealurile de la periferie erau
populate de alte naţionalităţi. Astfel, potrivit opiniei sale, fundamentată pe baza datelor statistice, cea mai
mare pondere a populaţiei maghiare se afla în comitatul Csongrád, urmat de Heves, Györ, Borsod şi
Szabolcs, de ţinutul Iasigilor şi Cumanilor, precum şi în oraşele din Hajdu, în vreme ce în Vas şi Sopron
ungurii formau aproape jumătate din totalul populaţiei. În acelaşi timp, referindu-se la minoritatea
românească din Ungaria, autorul făcea următoarele constatări: „în Ungaria, după maghiari şi slovaci,
românii sunt cei mai numeroşi, fiindcă în 1 423 localităţi s-au găsit 1 211 544 suflete, dintre care 907 693
greco-orientali, 301 813 greco-catolici, iar 2 035 romano-catolici. Împreună cu cei din Transilvania,
numărul românilor se ridică la 2 203 542 persoane. Curat românesc nu este nici un judeţ, însă românii
formează majoritatea în judeţele Caraş, Timiş, Zărand, Solnocul de Mijloc, Crasna, în ţinutul Chioarului şi
în regiunile grănicereşti ale Banatului; alcătuiesc aproape 1/3 din populaţia judeţelor Bihor, Satu Mare şi
Maramureş, 1/4 în Csanád, 1/6 în Ugocea şi Torontal, apoi mai locuiesc în Békés şi Szabolcs”.
Din datele statistice prezentate de W. Stricker în 1847 rezultă acelaşi lucru: ungurii formau, în
comparaţie cu celelalte naţionalităţi, un procent destul de redus. De asemenea, aceştia erau minoritari în
Ardeal şi în Regiunile Grănicereşti din sudul Ungariei. La rândul său, Gyula Kautz, comentând rezultatele
recensământului austro-ungar din 1850-1851 recunoştea caracterul eterogen al populaţiei Ungariei,
comparând-o şi el cu o Europă în miniatură sub raport etnic. Din datele aceluiaşi autor rezultă că populaţia
românească era stabilită în mare parte pe teritoriul Maramureşului până în judeţul Bereg-Ugocea, în părţile
centrale ale judeţelor Satu Mare şi Bihor, deţinând cele mai însemnate ponderi şi în Banatul Timişan şi în
judeţul Arad. Ungurii populau la această dată, în masă relativ omogenă, doar ţinutul de câmpie din stânga
Tisei şi cel dintre Dunăre şi Tisa, fiind şi aici amestecaţi cu insule de populaţie germană şi slavă.
V. Prasch descria în 1853 blocul etnic unguresc ca fiind redus numai la regiunea de câmpie din centrul
ţării având şi aici, în interiorul său, numeroase minorităţi etnice. Blocul unguresc era înconjurat de
jur-împrejur de către naţionalităţi străine: „rutenii şi slovacii la nord-est şi nord-vest, slovenii şi sârbo-

57
Radu SĂGEATĂ - Evoluţia frontierei etnice şi politice româno-maghiare

croaţii de-a lungul Dravei, sârbii la sud şi românii la est”. După datele sale, populaţia românească era
majoritară în Ardeal, în regiunea regimentelor grănicereşti din Banat, precum şi în judeţele din estul
câmpiei Tisei, în Arad, Bihor şi Satu Mare.
Ludvig Heufler înfăţişa în studiul său statistic, geografic şi istoric despre Ungaria, blocul etnic unguresc
ca ocupând regiunea de câmpie din centrul ţării, intrând în contact la nord cu slovacii, la nord-est cu
rutenii, la vest şi sud-vest cu germanii, iar la est „de-a lungul graniţei Ardealului, de la Mureş până la
izvoarele Tisei Albe, cu românii”. Pe teritoriul Voivodinei şi în Banatul Timişan, ungurii abia atingeau
241.000 locuitori, adică 17% din totalul populaţiei.
O importanţă deosebită o are vastul studiu etnografic asupra Monarhiei Austro-Ungare elaborat de
Karl von Czörning în 1857. Potrivit acestuia, limita blocului etnic românesc „pornea din judeţele Bereg şi
Ugocea, străbătea localitatea Bătarci şi, trecând prin localitatea Turţ, atingea graniţa judeţului Satu Mare.
De aici trecea prin localităţile Botiza, Oşfalău, Păuleşti şi Domahida, alcătuind o linie sinuoasă datorită
insulei etnice germane şi germano-româno-maghiare, pe care o întâlnea în drumul său. De la aceste
localităţi linia hotarului se îndrepta spre apus până aproape de graniţa judeţelor Satu Mare şi Szabolcs,
atingând localitatea Penészlek, pentru ca ulterior să înainteze paralel cu graniţa judeţelor Satu Mare şi
Bihor, până aproape de localitatea Valea lui Mihai şi de aici până la Tărcia. În dreptul localităţii Cheţ intra
pe teritoriul judeţului Bihor, atingea Marghita şi trecea peste Cristur până la Barcău, de unde urma cursul
acestui râu până la localitatea Sfârnaş. De aici se abătea spre sud atingând localităţile Tăuţi şi Şuşturogi, ca
să ajungă la Oradea Mare, de unde se continua spre vest paralel cu valea Crişului Repede până la
localitatea Cheresig. Aici părăsea apa Crişului şi înainta mai departe spre vest până la localităţile Zsáka şi
Darvaş, în Ungaria actuală, ca apoi să se abată din nou spre sud şi trecând peste Puszta-Begecs şi Puszta-
Atyás, să atingă limita judeţului Arad pe valea Crişului Negru. De la această localitate, linia ce despărţea
blocul românesc de cel unguresc, pleca spre sud până la localitatea Chişineu-Criş, de unde se îndrepta
spre apus până la Gyula-Vărşand. Aici întâlnea în cale insula etnică germano-maghiară, pe care o înconjura
până la Puszta-Eperjes şi Curtici, de unde înainta spre sud, atingând localităţile Pilul Mare, Oltaca, Şiclău şi
Cherechiu până la Micălaca, separând blocul românesc din şesul Aradului de insula etnică
germană” (Manciulea 1938, p. 31-34).
Cea mai mare „insulă” românească se afla pe teritoriul judeţului Bihor, începând de la localitatea
Chiniz, din apropierea frontierei actuale, până la Hossupály (Ungaria), Santăul Mic, Bedö şi Mezö-Peterd. A
doua „insulă” românească era cuprinsă între satele Mezö-Gyarok şi Méhkerék. În judeţele Békés şi
Csanàd, localităţile Turnu şi Batania aveau o populaţie majoritar românească. Peste limita blocului
românesc din Banat şi Ţinutul Grăniceresc, populaţia românească înainta sub formă de „insule” bine
conturate mult mai departe spre vest, până în ţinutul Deliblatului, răsfirându-se până în preajma Tisei şi a
Dunării.
Un alt studiu etnografic, publicat trei ani mai târziu, avându-l autor pe A. Ficker situează blocul etnic
unguresc numai în regiunea centrală a Câmpiei Tisei, alcătuind în 5 judeţe peste 90% din totalul populaţiei,
în 6 judeţe peste 80%, în 10 judeţe peste 50%, în restul fiind minoritar. Românii ocupau la acea dată
„aceleaşi regiuni ca şi pe timpul lui Decebal şi Traian, adică Banatul Timişan, versantul vestic al Munţilor
Apuseni, până în interiorul şesului Tisei”. Lucrarea este însoţită de o hartă care prezintă raportul dintre
populaţia românească şi cea maghiară în judeţele din zona de graniţă, astfel:
judeţul Caraş: români peste 90%, unguri 1-2%;
judeţul Timiş: români peste 50%, unguri 1-2%;
judeţul Torontal: români 10-20%, unguri 10-20%;
judeţele Csanád şi Békés: români 10-20%, unguri peste 50%;
judeţul Arad: români peste 50%, unguri peste 10%;

58
ANALELE ASOCIAŢIEI PROFESIONALE A GEOGRAFILOR DIN ROMÂNIA, Vol. I, nr.1/2010

judeţul Szabolcs: români 1-2%, unguri peste 50%;


judeţul Sălaj: români 50-60%, unguri 20-30%
judeţul Maramureş: români 20-30%, unguri 5-6%.
Faptul că ungurii alcătuiau un bloc etnic compact numai în centrul Câmpiei Tisei este confirmat şi în
studiul geografic al lui K. Szàsz din 1865. Potrivit acestuia, populaţia românească era majoritară în Ardeal şi
Banat, în judeţele Arad, Timiş şi Caraş dar şi în aşa-numitele „Partium” [4] (comitatele Chioar, Crasna,
Solnocul de Mijloc şi Zărand).
Tabel 2
Structura etnică a zonei de graniţă româno-maghiară la 1865
Judeţul Total Români Maghiari Germani Ruteni Slovaci Evrei Alţii
Maramureş 177 000 57 000 13 000 7 000 80 000 * 1 000 -
Satu Mare 248 000 72 000 145 000 16 000 4 000 1 000 9 000 -
Ugocia 50 000 8 000 21 000 1 000 19 000 * 2 000 -
Szabolcs 221 000 * 186 000 * * 16 000 11 000 -
Bihor 500 000 200 000 290 000 - - - 7 000 -
Békés 155 000 9 000 96 000 4 000 - 46 000 * -
Csanàd 75 000 45 000 20 000 * - * * -
Arad 240 000 180 000 36 000 18 000 - * * -
Timiş 320 000 195 000 6 000 94 000 - - - 14 000
Torontal 350 000 62 000 55 000 88 000 - - - 124 000
Caraş 219 000 195 000 * * - * * *
Ţinutul 26 000 10 000 - 27 000 - * - 85 000
Grâniceresc
* prezenţă în număr redus: în jud. Torontal: bulgari – 10 000, francezi – 6 000, restul greci şi evrei;
în jud. Arad: minoritate greacă; în Ţinutul Grăniceresc: minoritate croată.
Sursa: Szásk, K. (1865), Magyarország földeiràza, Pest, p. 107, 109, 111, 113, 117, 119, 122, 124, 126,
128, 163.

În harta lui H. Klipert, apărută în 1869, limita blocului etnic românesc pornea de la localitatea Visk din
preajma Tisei, de unde înainta spre sud-vest şi vest, trecând prin oraşele Satu Mare, Carei şi Oradea, de
unde se îndreapta spre vest, până aproape de localitatea Komàdi din Ungaria, apoi către sud-vest până la
Salonta şi Gyula şi spre sud, până la vest de Arad. Recensământul de la 1870 confirmă atât caracterul
eterogen al populaţiei Ungariei cât şi faptul că ungurii alcătuiau un bloc etnic compact numai în centrul
ţării, fiind înconjuraţi de jur împrejur de alte naţionalităţi.
Colonizările, ca şi politica concertată de a deznaţionaliza a românii, la care s-au adăugat tentativele
sistematice de falsificare a datelor cuprinse în recensămintele maghiare efectuate după această dată,
pornind de la interpretări pe baza principiului limbii materne, au condus la o creştere artificială a ponderii
populaţiei maghiare, încercând să se creeze impresia unei Ungarii omogene din punct de vedere etnic.
Chiar şi aşa însă, blocul etnic românesc exercita o puternică presiune de împingere spre vest, asupra celui
unguresc, fapt recunoscut şi într-o lucrare apărută în Ungaria la 1884. Astfel, pe baza datelor

59
Radu SĂGEATĂ - Evoluţia frontierei etnice şi politice româno-maghiare

recensământului unguresc de la 1900, limita dintre blocul etnic românesc şi cel unguresc era stabilită
aproape pe aceeaşi linie care a fost fixată prin Tratatul de pace de la Trianon: „de al localitatea Turmezö
din preajma Tisei, prin Turulung, Livada, Remetea-Oaşului, Oaşul-Nou, Jojib, Culciul Mic, Culciul Mare,
Carasău, Hirip, Amaţ, Ambud, Păuleşti, Satu Mare, Vetiş, Dara, Cetatea Veche, Boghiş, Domahida,
Ghilvaci, Moftinul Mare, Ghenci, Pişcolţ, Irina, Chereuş, Petea, Păţalul Mic, Păţalul Mare, Cheţ, Marghita,
Abraniul de Sus, Terebeşti, Petreu, Cristur, Olosig, Pocluşa, Sântjob, Sălard, Şiştire, Teotelec, Cetariu,
Uliac, Săldăbagiu, Fughiu, Oşorheiu, Sănmartin, Seleuş, Oradea, Episcopia Bihorului, Szent-Jànos, Tărian,
Berek-Böszömény, Körösszeg-Apáti, Varsany, Ugra, Geszt, Salonta, Arpad, Ghioroc, Vânători, Adea,
Chişineu Criş, Pădureni, Zerind, Iermata Neagră, Ant, Gyula-Vári, Békés-Gyula, Nagy-Kamaràs,
Kevermest, Iratoşu-Mic, Zimand, Zimanduţ, Fachert, Livada, Arad, Pecica, Peregul Mic, Mezöhegyes,
Csanàd-Palota, Kövegy, Apàtfalva, Makó, Kis-Zombór, Pordeanu, Cherestur, Beba Mică, Kübekháza, Rabé,
Majdán, Térvár, O-Szt, Ivàn, Szöreg, Martonos, O-Kanisza, Török-Kanisza, Iozseffalva, Zenta, Csoka,
Monostor, Jázova, Szaján, Magyar-Padé, Ada, Mohol, Akács, Petrovoszello, Török-Becse, Bàcs-Földár, de
unde trecea în ţinutul dintre Dunăre şi Tisa”.

Fig.2. Variante pentru trasarea frontierei româno-


maghiare propuse la Trianon (1920)
(Sursa: Seişanu, 2000, cu completări)

1. Cerută de România în 1916, 2. Propusă de


experţii englezi, 3. Propusă de experţii francezi, 4.
Propusă de acad. Gyula Varga în 1912, 5. Propusă
de experţii americani, 6. Propusă de experţii
italieni, 7. Propusă de experţii sârbi, 8. Propusă de
contele Bethlen în 1912, 9. Frontiera actuală, fixată
la Trianon (1920).

După numai 10 ani hotarul etnic unguresc


apărea înaintat mult către est, ca urmare a unei pre-
siuni forţate asupra blocului etnic românesc datorită
politicii de deznaţionalizare [5] dusă de autorităţile
ungureşti, la care s-au adăugat interpretările false ale
datelor recensământului din 1910. Pe baza acestor
interpretări, o serie de regiuni curat româneşti apar în
date total schimbate sub raport etnic în numai un de-
ceniu, limita blocului etnic românesc trecând prin
următoarele localităţi: Királyháza, Tarna Mare, Göden-
haza, Feketeardo, Szöllösgyula, Tamásvaralja, Kisbábo-
ny, Turulung, Adrian, Remetea, Oraşul Nou, Viile
Apei, Seini, Jojib, Berindan, Carasău, Sătmărel, Satu-
Mare, Ardud, Gârsa-Mare, Beltiugul Crasnei, Hurez,
Bogdand, Hodod, Leleiu, Ulciug, Mănău, Arduşel,
Biuşa, Cehul Silvaniei, Deja, Năimon, Verveghiu,
Sâncraiul Silvaniei, Cristur, Gârceni, Zalău, Pănic, Căţălul-Unguresc, Petenia, Crasna, Rati, Şimleu Silvaniei,
Bogăş, Noifalău, Zăuan, Ip, Leşmir, Baioc, Suplac, Aleşd, Şetchea, Piatra, Felchiu, Poşalaca, Tileagd, Furghiu,

60
ANALELE ASOCIAŢIEI PROFESIONALE A GEOGRAFILOR DIN ROMÂNIA, Vol. I, nr.1/2010

Oşorheiu, Sân Martin, Seleuş, Oradea, Biharszentjànos, Tărian, Bekekböszörmény, Körösszegapàti, Magyar
Homorog, Körösharsàny, Biharugra, Geszt, Salonta Mare, Belfire, Ghiroc, Satu Nou, Vânători, Zerind,
Adea, Şipar, Vărşandul Nou, Zimand, Zimănduţ, Fachect, Livada, Arad, Pecica, Peregul Mic, Csanádpalota,
Kövegy, Apátfalva, Kiszombors, Pordeanu, Pusztakeresztur, Magyarmajdány, Egyházasker, Feketetó,
Kanizsa-Monostur, Hodegyház, Szajón, Torntáloroszi, Toba, Magyarcsenye, Tamasfalva, Aurel, Sânmartinul
-Unguresc, Otelec, Alsoitebe, Szüllüsudvarnok, Magyar-Szentmihaly, Nagybecskerek, Lukàcsfalva,
Felsömuzslya, Torontàltorda, Türükbecse.
Cu toate acestea, frontiera fixată la Trianon a urmat, fără abateri importante, delimitările realizate
după criterii etnice, cu opt ani înainte, atât de contele maghiar Istvan Bethlen, cât şi de Varga Gyula,
membru al Academiei Ungare, încercând totodată un compromis între variantele propuse de experţii
prezenţi la negocieri.
Deşi prin traseul liniei de graniţă fixat la Trianon nu a fost atribuit nici un metru pătrat de pământ
unguresc României, ci doar a fost consfinţită o realitate istorică, semnarea sa a declanşat în mediile politice
maghiare o imensă nemulţumire şi o amplă campanie de contestare pe baza unor false argumente
ştiinţifice.
Contemporan al acelor timpuri şi temeinic documentat, istoricul american Milton G. Lehrer scria:
„Dacă în 1920 s-a comis o nedreptate, nu ungurii au să se plângă de ea, ci românii, căci dincolo de frontiera
politică au fost lăsate în teritoriul unguresc mai multe insule de români” [6].
La rândul său, Emmanuel de Martonne, analizând structura populaţiei Transilvaniei pe naţionalităţi şi
medii de rezidenţă, declara la 6 iunie 1921: „este un fenomen foarte curios în Transilvania caracterul
esenţialmente urban al elementului unguresc, în orice caz unul din factorii care au cauzat cele mai multe greutăţi
pentru apărătorii drepturilor României… Compoziţia etnică a centrelor urbane în regiunile de populare mixtă este
în realitate un fenomen artificial: el depinde de naţionalitatea guvernării, care este cea a trupelor, administraţiei, a
băncilor, a comerţului. Dacă adăugaţi o presiune deliberat exersată într-un sens determinat, este uşor de înţeles că
oraşele din Transilvania nu puteau să nu devină aproape în întregime ungureşti. Este la fel de uşor de înţeles că
aceasta nu mai poate continua acum. În mod natural, prin chiar forţa lucrurilor, oraşele trebuie să capete o
fizionomie românească. Am cunoscut vechiul Cluj într-o epocă în care trebuia să ciuleşti bine urechile pentru a
prinde un cuvânt în româneşte; acum, pe străzi, în Piaţa Unirii se aude româneşte peste tot; şi am avut impresia, în
timpul unui sejur de numai două luni, că limba română făcuse progrese sensibile. Este vorba de un fenomen
natural şi oarecum necesar. Într-o ţară în care satele sunt în majoritate româneşti şi unde guvernul este românesc,
nu este posibil ca oraşele să nu devină în mod natural româneşti” [7].
Tabel 3
Structura etnică a judeţelor din zona frontalieră română
după Tratatul de la Trianon.
Judeţele Români Maghiari Alţii
Satu Mare 60,7% 25,4% 13,9%
Sălaj 56,3% 31,4% 12,3%
Bihor 61,6% 30,0% 8,4%
Arad 61,0% 19,5% 19,5%
Total 934 263 317 895 161 338
59,9% 26,6% 13,5%
Sursa: Seişanu 2000, p. 170.

61
Radu SĂGEATĂ - Evoluţia frontierei etnice şi politice româno-maghiare

Pretenţiile revizioniste ale Ungariei aveau să-şi găsească concretizarea în cel de-al doilea război
mondial, în contextul lipsei de fermitate şi unitate a statelor aliate împotriva fascismului hitlerist, ce a
condus la schimbarea raportului de forţe în favoarea ţărilor agresoare, adepte ale politicii de revizuiri şi
cotropiri teritoriale. Astfel, Arbitrajul de la Viena din 30 august 1940 a modificat graniţa în beneficiul
Ungariei, smulgând din teritoriul României 42.243 km2 cu peste 2,6 milioane loc, mai mult de jumătate
dintre aceştia români. În teritoriul ocupat de Ungaria horthystă au rămas 702 întreprinderi industriale mari
şi mijlocii, cu un capital investit de aproape 4 miliarde lei [8], fără a mai fi socotite atelierele
meşteşugăreşti, întreprinderile mici şi cele comerciale. Au fost de asemenea dezorganizate transporturile,
prin cedarea unor sectoare întregi de drumuri naţionale şi căi ferate, poşta, telegraful şi telefoanele.
Agricultura a pierdut 1.303.002 ha teren arabil, 1.074.466 ha cu fâneţe şi păşuni, 57.693 ha cu vii şi
podgorii, la care se adaugă 685.508 ha terenuri necultivate (drumuri, ape, aşezări umane) [9]. Cedările
teritoriale au fost însoţite de reprimarea crudă a populaţiei româneşti, în efortul de a schimba artificial
compoziţia etnică în favoarea populaţiei maghiare şi de a justifica în acest fel eventuala permanentizare a
acestui regim. Imediat după trecerea frontierei de către trupele horthyste (septembrie 1940) şi până în
octombrie 1944 a fost pus în practică un întreg mecanism de opresiune soldat cu mii de victime, devastări,
maltratări şi expulzări, pentru a-i determina pe români să-şi părăsească casele şi gospodăriile şi a se refugia
în România. Sunt de menţionat în acest sens masacrele comise în „noaptea sfântului Bartolomeu” (13-14
septembrie 1940) la Treznea (263 români ucişi), Ip (157 morţi), pogromul de la Cluj din noaptea de 11-12
septembrie 1940, numai în judeţul Sălaj fiind ucişi în luna septembrie 1940, 419 români [10].
Tabel 4
Atrocităţi săvârşite de horthyşti împotriva populaţiei româneşti în
nord-vestul Transilvaniei (30 august 1940 – 1 noiembrie 1941)

Judeţul Omoruri Schingiuiri Bătăi Arestă Profanări Devastări Dărâmări


ri [1] [2] biserici
Mureş 28 126 417 2 400 20 11 22 1
Trei Scaune 24 69 258 381 25 11 160 4
Sălaj 436 235 602 978 9 22 91 -
Someş 38 34 329 1 223 5 2 17 -
Ciuc 3 24 316 165 11 4 14 2
Năsăud 3 7 54 101 1 1 3 -
Odorhei 3 15 23 99 17 4 18 7
Maramureş 26 33 24 427 3 - - 1
Cluj 174 216 701 6 369 12 7 93 -
Bihor 151 203 951 2 593 7 5 21 -
Satu Mare 28 164 451 1 157 14 11 8 -
Total 919 1 126 4 126 15 893 124 78 447 15

[1] Devastări colective, [2] Devastări individuale.


Sursa: Teroarea horthysto-fascistă în nord-vestul României (septembrie 1940-octombrie 1944), Edit.
Politică, Bucureşti, 1985, p. 87-91.
Iată cum sintetiza baronul Aczél Ede, şeful Circumscripţiei regionale a X-a a organizaţiei paramilitare
horthyste a tiraliorilor, strategia regimului de ocupaţie horthystă faţă de populaţia românească din nord-
vestul Transilvaniei: „Pe aceşti valahi opincari trebuie să-I extirpăm, să-I ucidem ca pe duşmanii noştri (…).

62
ANALELE ASOCIAŢIEI PROFESIONALE A GEOGRAFILOR DIN ROMÂNIA, Vol. I, nr.1/2010

Preoţii predică iubirea poporului, dar aceasta este numai o momeală fiindcă Dumnezeu nu ajută decât
forţa brută, noi cu toţii trebuie să o întrebuinţăm pentru a ucide şi a extermina pe aceşti valahi. Religia,
prin cele zece porunci ale ei spune: nu ucide, nu fura, nu dori femeia altuia pentru că acestea sunt păcate.
Aceasta e păcat ? Nu este păcat ! Păcat va fi cu adevărat dacă nu vom extermina această bandă (…) de
valahi opincari (…). Vom organiza şi o noapte a Sfântului Bartolomeu (…) şi vom ucide şi copiii în
pântecele mamelor lor” [11].
Lozincile oficiale, strigate pe străzi, făţiş, exaltat, erau: „Oláhmentes hazát !” (Vrem patrie fără
valahi !), „Horthy, Csáky, Teleki, minden oláh menjen ki !” (Horthy, Csáki, Teleki, toţi valahii să se care !)
sau „Zsidómentes Erdély !” (Vrem Ardeal fără evrei !). Prin ordinele nr. 625, 766 şi 1 188 ale
Comandamentului Superior al Armatei regale ungare se prevedea: „Trebuie îndepărtaţi din funcţiunile
publice toţi funcţionarii cu limba maternă română care au ajuns, fie prin numire, fie prin transfer, în
funcţiuni publice pe teritoriul eliberat (sic !) de la 1 ianuarie 1940 (…) Funcţionarii cu limba maternă
română, concediaţi în sensul celor de mai sus, vor fi somaţi să se mute în teritoriul de sub Administraţia
română”.
Într-un manifest semnat Tineretul maghiar şi datat 3 septembrie 1941, răspândit în toate localităţile
mai mari din nord-vestul Transilvaniei se scria, printre altele: „Proclamăm lupta împotriva tuturor şi a tot
ce nu este unguresc. Avem o singură dorinţă: un viitor maghiar mai fericit şi un popor maghiar satisfăcut
înlăuntrul graniţelor milenare ungare” [12]. La 24 mai 1942, circa 1500 de studenţi horthyşti, încolonaţi, au
purtat pe străzile Clujului lozinci naţionaliste, revizioniste, strigând în cor: „Ki az oláh csordával !” (Afară
cu turma de valahi !) [13].
Comentând acţiunile represive ale autorităţilor horthyste maghiare, Kelemen Sándor şi Szenczei
László, contemporani ai evenimentelor, scriau: „Comandanţii militari, în cea mai mare parte, au fost de
orientare fascistă, şovinistă (…). Cea mai importantă muncă a comandanţilor militari a constat în
operaţiuni de «curăţire»” (Kelemen, S., 1946, p. 12-13). „Soldăţimea pătrunsă până în măduva oaselor de
teoriile fasciste, odată ajunsă în nordul Transilvaniei, a săvârşit atrocităţi odioase faţă de locuitorii
neajutoraţi ai satelor româneşti” (Szenczei, L., 1946, p. 161).
Eliberarea Ardealului de nord de sub dominaţia horthystă, prin jertfa de sânge a soldaţilor români,
desăvârşită la 25 octombrie 1944, a reinstaurat administraţia românească asupra acestor teritorii atât de
greu încercate. Dictatul de la Viena fost declarat nul atât prin Convenţia de Armistiţiu din 12 septembrie
1944, cât şi prin Tratatul de pace din 10 februarie 1947.
În consecinţă, temeiul juridic al graniţei de stat dintre România şi Ungaria rămâne Tratatul de la
Trianon, fapt confirmat şi prin Tratatul de bază dintre România şi Ungaria, încheiat la Timişoara şi ratificat de
ambele părţi la sfârşitul anului 1996.

Note de final

[1] Traseul topografic al liniei de graniţă româno-ungare este descris în lucrarea Frontiera de stat a
României, autor Gr. Stamate, p. 59-60.
[2] Trianonul reprezintă o parte integrantă a domeniului de la Versailles, reşedinţa regelui Ludovic al
XIV-lea, una dintre cele mai reprezentative realizări ale artei franceze din secolul al XVIII-lea.
[3] 33 km (7,4% din lungimea totală) reprezintă râurile de frontieră (în cea mai mare parte Mureş -
22,3 km).
[4] Partium (Partes reapplicatae) grupează cele patru comitate pe care Ungaria dorea să le alipească în
dauna Transilvaniei, dar care au rămas restituite Ardealului de către împăratul Carol al VI-lea, în anul 1732.

63
Radu SĂGEATĂ - Evoluţia frontierei etnice şi politice româno-maghiare

[5] Politica de deznaţionalizare a românilor întreprinsă de statul maghiar a început în a doua


jumătate a secolului al XIX-lea, până la Marea Unire şi s-a concretizat mai ales colonizări (îndeosebi în
marile oraşe), în deznaţionalizarea prin intermediul bisericii, şcolii şi administraţiei (Manciulea Şt., op. cit., p.
47, 77).
[6] In acest sens, Lordul Balfour a declarat în şedinţa Camerei Comunelor din 12 februarie 1920, că
frontiera dintre România şi Ungaria a fost fixată de comisia experţilor puterilor principale aliate şi asociate
„în urma unor cercetări amănunţite şi bine cugetate şi cu dorinţa sinceră de a crea o frontieră justă pentru
toate părţile” (Parlamentary Debats House of Commons, Vol. 125, No. 3 din 13 februarie 1920, citat de
Seişanu, 2000, p. 169).
[7] De Martonne, Emm. (1921), Noua Românie în noua Europă, Conferinţă ţinută la Societatea Regală
Română de Geografie, prezidată de M.S. regele Ferdinad şi Alteţa Sa Regală prinţul moştenitor Carol.
[8] La nivelul anului 1940. După ziarele „Tribuna” din 2 aprilie 1941 şi „Ardealul” din 29 octombrie
1944.
[9] Conform ziarului „Gazeta de Turda”, din 16 martie 1941.
[10] După Teroarea horthysto-fascistă în nord-vestul României (septembrie 1940-octombrie 1944), Ed.
Politică, Bucureşti, 1985, p. 76-77.
[11] Arhiva M.A.E., fond Transilvania, 1940-1944, vol. 362, f. 39-44, preluată după Teroarea horthysto-
fascistă în nord-vestul României (septembrie 1940-octombrie 1944), p. 45.
[12] Arhivele Statului Bucureşti, fond Preşedinţia Consiliului de Miniştri, dosar nr. 272/1942, f. 115.
[13] Ibidem, pp. 119-120, preluat din Teroarea horthysto-fascistă în nord-vestul României (septembrie
1940-octombrie 1944), p. 101.

Bibliografie

Balogh, P. (1902), A népfajok Magyarországon, Budapest, p. 933-935.


Bel, M. (1779), Compendium Hungaricae Geographicum notitias Hungaricae novae-historico geographice,
p. 214 (Bereg), p. 311 (Ugocea), p. 281 (Békés), p. 284 (Bihor), p. 259, 265, 313 (Maramureş).
Ciobanu, N. (2008), Evoluţia geopolitică a frontierelor României, Edit. Centrului Tehnic Editorial al
Armatei, Bucureşti.
Csaplovics, J. V. (1821), Archiv des Königreichs Ungarn, Wien, p. 396-399.
Csaplovics, J. V. (1829), Gemälde von Ungarn, Petch, vol. I, p. 204-205, p. 207.
Czörning, K. (1857), Etnographie der Ostreichischen Monarchie, Wien, vol. I, p. 65, 67-68.
Deică, P. (1999), Preocupări geopolitice actuale ale geografilor maghiari, Revista Română de Geografie
Politică, I, 1, Oradea, p. 36-43.
Fényes, E. (1842), Magyarország statisztikája, Pest, vol. I, p. 60, 63-64, 76.
Ficker, A. (1860), Bevölkerung der Osterreichischen Monarchie, Gotha, p. 43-44.
Grünwald, B. (1876), Közigazgatásunk és a szabadság, Budapest, p. 7.
Gottlieb Windisch, K. (1780), Geografie des Königreichs Ungarn, Pressburg, II, p. 221 (Banatul
Timişan), p. 137, 143 (Ugocea), p. 148 (Szabolcs), p. 148, 188, 199 (Békés), p. 213 (Csanád).
Heufler, L. (1854-56), Ostereich und seine Kronländer, Wien, vol. III, p. 17-19, p. 92.
Hunfalvyi, P. (1876), Magyaroszág etnográphiája, Budapest, p. 415.
Kautz, G. (1855), Az ausztriai birodalom statisztikája, Pest, p. 21, 75, 78-79, 80.
Kelemen, Sándor (1946), Az erdélyi helyzet (Situaţia din Ardeal), Budapest, p. 12-13.
Keleti, K. (1873), Skizze der Landeskunde Ungarns, Budapest, p. 77-78.

64
ANALELE ASOCIAŢIEI PROFESIONALE A GEOGRAFILOR DIN ROMÂNIA, Vol. I, nr.1/2010

Kipert, H. (1869), Völker und Sprachen Carte von Östereich und den Unter-Donau Ländern, Berlin bei
Reiner.
Kiss, M. L. (1915), A magyar nylvatàr, Földr. Közl, p. 443-451.
Kiss, M. L. (1918), Az olàh nyelvhatàr, Földr. Közl., p. 115-119.
Korabinsky, J. M. (1786), Geographisches historisches unprodukten Lexicon von Ungarn, Presburg, p. 41,
57, 70, 90, 108, 274, 535, 643, 652, 715, 823.
Láng, L., Jekkelfalusy, I. (1884), Magyarország népességi statisztikája, Budapest, p. 126.
Magda, P. (1834), Neuste statistich-geograpische Beschreibung des Königreichs Ungarn, Croatien, Slavonien,
und der ungarischen Militär-Grenze, Leipzig, vol. II, p. 46-47, 50, 409, 421, 430.
Manciulea, Şt. (1938), Frontiera politică şi etnică româno-maghiară, Tipografia ziarului Universul,
Bucureşti, p. 31-34.
Prasch, V. (1853), Handbuch der Statistik des Ostreichischen Kaiserftrates, Brün, p. 8, 78-79.
Săgeată, R. (2000), Mitul conspiraţiei în geopolitică, Revista Română de Geografie Politică, II, 2, Oradea,
p. 50-54.
Săgeată, R. (2001), Graniţa de nord-vest a României şi argumentele trasării sale, Geographica Timisensis,
X, Timişoara, p. 119-127.
Săgeată, R. (2003), The State Frontiers of Romania – between International Treaties and Diktat, in vol.
„Europe between Millenniums. Political Geography Studies”, I.G.U. Political Geography Commission, Edit.
Universităţii din Oradea, p. 171-178.
Săgeată, R., Baroiu, Dr. (2004), Graniţele de stat ale României între tratatele internaţionale şi dictatele de
forţă / Les frontières d’etat de la Roumanie entre les traités internationaux et les diktats de force, Princeps Edit,
Iaşi.
Schwartner, M. (1798), Statistik des Königreichs Ungarn, Pest, p. 86, 89.
Seişanu, R. (2000), România. Atlas istoric, geopolitic, etnografic şi economic, Edit. Asociaţiei Române
pentru Educaţie Democratică, Bucureşti.
Simileanu, V., Săgeată, R. (2009), Geopolitica României, Top Form, Bucureşti.
Stamate, Gr. (1997), Frontiera de stat a României, Edit. Militară, Bucureşti.
Stricker, W. (1847), Ungarn und Siebenbürgen, Frankfurt am Main, p. 45-46.
Szàsz, K. (1865), Magyarorszàg földeirása, Pest, p. 27.
Szenczei, László (1946), Magyar-román kérdés (Chestiunea ungaro-română), Budapest, p. 161.
Vályi, A. (1796), Magyaroszágnak leirása, Buda, vol. I, p. 15, 142, 153, 462; vol. II, p. 346; vol. III, p. 80,
117, 213, 300, 616, 628.
* * * (1992-1993), Spaţiul istoric şi etnic românesc, vol. I – III, Edit. Militară, Bucureşti.
* * * (1996), România. Atlas istorico-geografic, Edit. Academiei Române, Bucureşti.

Primit în redacţie: 20.09.2010


Revizuit: 26.10.2010
Acceptat pentru publicare: 05.12.2010

65
Repere bibliografice

ANALELE ŞTIINŢIFICE ALE UNIVERSITĂŢII ,,AL I. CUZA" IAŞI


Tom L VI, s. II - c, Geografie 2010

Ion Gugiuman - 100 de ani de la naştere

NICOALE BARBU - Ion Gugiuman - un OM între oameni - p.5


OCTAVIA BOGDAN - Cercetător, mentor şi scriitor - p.15
ALEXANDRU UNGUREANU - Un geograf multilateral - p.24
ELENA ERHAN - Ion Gugiuman-climatologul - p.27
IOAN DONISĂ - Contribuţiile profesorului ION GUGIUMAN în domeniile geomorfologiei si hidrologiei - p.32
SORIN GEACU - Aspecte biogeografice în opera profesorului Ion Gugiuman - p.34
ION STĂNESCU- Din preocuopdrileparageografice ale Profesorului IONGUGIUMAN - p.38
Din partea redacţiei - Profesorul VASILE BĂICAN la a 70-a aniversare - p.41

Articole şi studii

IOAN HÂRJOABĂ - Des aspects nouveaux de la dynamique atmospherique de la zone equatoriale - p.43
IOAN BÂCA - Tăul Zânelor from Colibiţa - Morphptouristic characterisation - p.69
NICOLAE MUICĂ, DAVID TURNOCK - Settlement and toponymy in the Pătârlagele depression: The Buzău valley
settlements between Râpile and Zahareşti - p.77
IONEL MUNTELE, ANA-MARIA BURLEA - La lutte pour la vie. Une analyse multiscalaire de la dynamique de la
mortalite infantile dans I 'Europe contemporaine - p.103
EUGEN RUSU - Approche geo-demographique sur la situation actuelle de la population Maori de la Nouvelle Zélande -
p.113
FLORIN-BOGDAN SUCIU, IONEL MUNTELE - Clivages demographiques dans I'espace eurasiatique. Etude de cas :
la population russe/les populations turques - p.121
NADIA ELENA VĂCARU, VASILE NIMIGEANU - The progress of the trade function in the Municipality of Roman -
p.135
ALEXANDRU BĂNICĂ - Tourist function potential assessment for a sustainable development of small town: the case
of Târgu Ocna - p.153

Note

ROXANA HOBAI, IRINA IGNĂTESCU - Considerations regarding Buhăieşti-Roman railway - p.167


GABRIEL CAMARĂ - Les petites villes: centres locaux et périphéries régionales. Etude de cas: la ville de Hârlău - p.173
TUDORA DANIEL - Indicateurs agro-économiques composites des espaces ruraux de la Moldavie - p.179

IN MEMORIAM - Profesorul Ioan ŞANDRU (1913-2010) - p.191

66
CADRUL TEORETIC ŞI METODOLOGIC DE ANALIZĂ
AL PROCESULUI DE RESTRUCTURARE URBANĂ SPECIFIC
ORAŞULUI ROMÂNESC POST-SOCIALIST

Asist.univ.dr. Ioan Sebastian JUCU*)


*) Universitatea de Vest din Timişoara, Departamentul de Geografie, 300115, Str. I.H. Pestalozzi, nr. 16, Timişoara.
E-mail: sebajucu@yahoo.com

Theoretical and methodological framework for analysis the urban restructuring from
Romanian post-socialist city. This article examines the process of urban restructuring from theoretical and
methodological perspectives with the aim to define a general scientific background for further research of the urban
dynamics focused on the Romanian cities and towns during the post-socialist period. After the collapse registered by
the totalitarian regime from Romania, the evolution of the urban settlements from this country was directly
influenced by the distinctive mechanisms of the market economy. Until the integration moment in the new economic
system, the cities and towns from Romania supported many efforts to adapt to the transition as well as to the new
frameworks of the political and economic field. The old components, structures and functionalities of the urban
settlements often support many changes reflected both in the dynamics of them as well as in their structural
organization and landscapes. What is urban restructuring and how it is manifested within the human communities?
Who are the main factors which influence this process? Which are the expressive components which it deals with?
Which are the appropriate scientific methods for the objective analysis of this process? How can be designed the
methodological flow in correctly approaching the urban restructuring? All these are just some questions set on this
paper which we intend to answer in order to create a synthetic framework for analyzing, both quantitative and
qualitative, the main changes undergone after 1990 in the Romanian cities and towns. Moreover, this work calls for
reflection, providing some new starting points for new approaches which are able to complete this general framework
focused on the urban restructuring process.

Key words: urban restructuring, deindustrialization, reindustrialization, urban regeneration, urban


settlements, post-socialist period, Romania.

Definirea conceptului de restructurare urbană: sensuri şi implicaţii în


analiza spaţiului urban

În literatura geografică de specialitate din România, conceptul de restructurare urbană nu este foarte
frecvent întâlnit, din cel puţin două raţiuni distincte: prima este asumată de caracterul de noutate al
acestuia, manifestarea sa devenind comună în cadrul oraşelor româneşti abia după 1990; cea de a doua
este generată de complexitatea procesului şi de dinamica specifică a oraşelor din România în contextul
tranziţiei economice şi, bineînţeles, a eforturilor de integrare al acestora în sistemul global al economiei de
piaţă.
Dificultăţile pe care oraşele româneşti le-au întâmpinat după căderea regimului socialist au favorizat
apariţia şi individualizarea unor evoluţii complicate, contrastante şi timide în concordanţă cu mersul firesc
al altor sisteme urbane specifice economiilor capitaliste. Transformările haotice, caracterul de pionierat al
unor demersuri politice şi economice, conservatorismul şi configurarea unor politici şi, implicit, a unui
management care nu erau pregătite să facă faţă complexităţii teritoriale în dinamica sa de a trece de la
sistemul centralizat la cel specific economiei de piaţă au contribuit, cumulat, la ridicarea gradului de

67
Ioan Sebastian JUCU - Cadrul teoretic şi metodologic de analiză al procesului de restructurare urbană...

complexitate al procesului de restructurare urbană, indiferent de nivelul scalar la care ne raportăm. Din
această perspectivă, astăzi, la peste 20 de ani de la căderea regimului comunist, putem afirma pentru
spaţiul românesc, că restructurarea urbană este un proces continuu, care caracterizează permanent
structura şi funcţionalitatea unui oraş. Acesta evoluează în funcţie de condiţiile politice, economice, sociale
şi culturale specifice unui spaţiu geografic la un moment dat, condiţionat de raţiuni practice, scopul său
fiind acela de a face din spaţiul oraşului, unul funcţional, care să răspundă coerent la nevoile comunităţii
locale. Implicând probleme de natură politică şi economică şi, în acelaşi timp, de ordin practic, prin
elaborarea şi aplicarea unor modele strategice eficiente şi conforme cu principiile actuale ale dezvoltării
din perspectiva durabilităţii, restructurarea urbană solicită o abordare complexă, cauzală şi integrată.
Această perspectivă are rolul de a ilustra modul său de manifestare de la nivel macroscalar, până la cele
mai detaliate secvenţe spaţiale şi temporale ale ansamblului geografic studiat.
Oraşul, „ca sistem termodinamic şi informaţional optimal deschis” (Ianoş 2004, p. 4), reprezintă locul în
care procesul de restructurare este, cu siguranţă, cel mai evident, mai ales în trecerea sa de la un sistem
politic la altul. Adaptarea componentelor sale la mersul firesc al societăţii contemporane, organizarea
spaţială în spiritul dezvoltării durabile şi racordarea funcţionalităţii lui la nevoile comunităţii, în general, şi a
individului, în particular, sunt elemente ce atrag atenţia actorilor care manageriază şi administrează spaţiul
urban din această perspectivă. Vorbind de restructurare, mai ales la nivelul ultimelor două decenii
dominate de tranziţia spre economia de piaţă, precum şi de eforturile de integrare în structurile
economice şi politice europene, trebuie să avem în vedere două coordonate distincte: una referitoare la
restructurarea de sistem, care implică amplele şi numeroasele transformări din diferitele domenii de
activitate (social, economic, politic şi cultural) şi cea secundă (care derivă din cea prezentată anterior),
raportată la modul de organizare şi amenajare a spaţiului urban în raport cu noile coordonate de
dezvoltare ale societăţii româneşti. Ambele dimensiuni vizează, deopotrivă, funcţionalitatea oraşului ca
sistem şi, implicit, organizarea spaţială a acestuia cu reflectări directe în peisaj.
La baza procesului de restructurare urbană stau două componente fundamentale în realitatea
obiectivă contemporană. Este vorba de sistemul politic, care prin legi, documente, norme şi valori specifice
promovează un anumit mod de dezvoltare şi de sistemul economic, ce guvernează, prin mecanisme
specifice, dinamica societăţii sub raport spaţial, structural şi funcţional. Pe baza intersecţiei dintre sistemele
menţionate anterior se concretizează mediul social, care va genera noi modele de percepţie socială şi
culturală asupra spaţiului. Acestea se reflectă în teritoriul concret şi obiectiv prin intervenţii diverse şi
complexe, conforme cu emanciparea socială şi culturală a individului, grupului sau comunităţii sub impulsul
globalizării lumii contemporane; o lume guvernată de cele mai intense modele de difuzare şi propagare a
componentelor Neoliberalismului actual, materializate prin amplele procese de dezindustrializare,
reindustrializare, internaţionalizare, de universalizare a pieţei, de formare a oraşului global etc. (Brenner,
Theodore 2002).
În aceste condiţii, modelarea spaţiului urban se realizează atât în concordanţă cu imperativele noilor
condiţii politice şi socio-economice, dar şi cu percepţia subiectivă a individului prin intervenţii punctuale în
cadrul spaţiului în care acesta trăieşte. Toate acţiunile întreprinse sunt responsabile pentru crearea unor
noi structuri sau modele structurale, pentru asigurarea funcţionalităţii spaţiului urban, reflectându-se, în
mod direct, în peisajul oraşelor (Fig. 1). Aşadar, restructurarea urbană este un proces cu o complexitate
aparte, care cumulează dimensiunea politică şi cea economică a unui spaţiu concret la un moment dat; din
intersecţia celor două rezultă medii sociale cu structuri şi funcţionalităţi particulare, care în funcţie de tipul
şi modul de intervenţii, generează modele spaţiale şi peisaje distincte. Din această perspectivă, Logan şi
Swanstorm (1990), explică prezenţa restructurării în spaţiul urban, autorii considerând că aceasta este o
consecinţă legitimă a declinului economiei planificate din statele fost-socialiste şi a reformelor, respectiv, a

68
ANALELE ASOCIAŢIEI PROFESIONALE A GEOGRAFILOR DIN ROMÂNIA, Vol. I, nr.1/2010

Contextul politic Contextul economic

RESTRUCTURARE URBANĂ

Configurarea mediului social

Crearea unor noi modele de


percepţie socială şi culturală

Modelarea spaţială
Organizarea, planificarea şi amenajarea spaţiului urban

Individualizarea Revigorarea Regenerarea Recompunerea


unor noi structuri funcţionalităţii şi a imaginii urbane peisajului urban
dinamicii urbane

Fig. 1. Variabile inputs şi outputs implicate în cadrul procesului de restructurare urbană


schimbărilor de ordin politic generate de tranziţia spre economia de piaţă. Autorii semnalează, de
asemenea, faptul că pentru statele din estul Europei reformele pieţei sunt sinonime cu creşterea preţurilor
(fapt care se reflectă în toate domenile de activitate urbană), cu scăderea unor tipuri de consum, cu
apariţia pre-condiţiilor pentru investiţii străine şi alte tipuri de finanţare externă, cu amplificarea şomajului
etc. Toate aceste caracteristici influenţează atât structura spaţiului urban, cât şi funcţionalitatea sa,
adaptarea la noile condiţii socio-economice ilustrând numeroase şi ample dificultăţi ce se răsfrâng asupra
comunităţii. Logan şi Swanstorm (1990) afirmă în mod justificat faptul că restructurarea urbană apare ca
feed-back al restructurării economice. Reaşezarea noilor politici şi modele economice specifice
comportamentului contemporan al pieţei internaţionale determină schimbări cantitative şi calitative în
cadrul oraşelor, acestea fiind reflectate în mod direct de imaginea şi peisajul aşezărilor. În astfel de condiţii,
consideră autorii citaţi, politica urbană trebuie să se adapteze la ,,piaţa logică a capitalismului”. Raporturile
dintre procesul de restructurare urbană şi imperativele economice sunt reprezentate de modurile de
abordare ştiinţifică, restructurarea fiind privită ca un instrument de rezolvare a situaţilor de criză (Logan,
Swanstorm 1990)1).
1) Crizele economice, consideră Logan şi Swanstorm (1990, p. 29), au un rol important şi un impact deosebit
în ceea ce priveşte organizarea spaţială a sistemelor economice, în structurile sociale ale oraşului sau sistemelor de
aşezări şi în modul în care acestea operează în cadrul sistemlor urbane şi a politicilor aferente acestora.

69
Ioan Sebastian JUCU - Cadrul teoretic şi metodologic de analiză al procesului de restructurare urbană...

Desprinderea unor definiţii concrete asupra restructurării urbane, constituie un demers dificil, care
trebuie să ia în considerare toate variabilele implicate. Impasurile posibile întâlnite în acţiunile de
conceptualizare ale restructurării sunt determinate nu numai de complexitatea procesului în sine, ci şi de
factorii implicaţi, de punctele de vedere sau unghiurile de abordare, de caracterul mediului politic şi
economic etc. În acest fel, se individualizează definiţii tematice sau cu caracter integrat, în funcţie de modul
de analiză. În literatura ştiinţifică de specialitate din Europa de Vest, în cadrul definirii restructurării urbane,
politicul şi sistemul economic reprezintă variabilele centrale, din care decurg apoi alte elemente cu
caracter mai mult sau mai puţin tematic.
În cazul abordărilor asupra procesului de restructurare urbană dimensiunea politică şi perspectiva
economică, domenii din care decurg, sub raport interdisciplinar, şi altele cum este cazul economiei politice
sau al politicilor economice şi nu numai, sunt relevate de numeroşi autori cum sunt Fainstein et al (1983),
Logan şi Swanstorm (1990), Paddison (2001), Kiss (2002), Pacione (2005), Cuthnbert (2006), Hall (2007)
etc. Studiile şi cercetările întreprinse asupra aşezărilor din spaţiul românesc şi a dinamicii post-socialiste
ale acestuia relevă puncte de vedere similare, dar cu un grad mult mai ridicat de particularizare asupra
oraşului românesc. În acest context semnalăm contribuţiile lui Ianoş, Tălângă (1994), Ungureanu, Groza,
Muntele (2002), Ianoş (2004, 2005), Voiculescu, (2004, 2009), Ianoş, Heller (2006) Rey et al. (2006) etc.
Pentru o înţelegere punctuală şi mai facilă, dincolo de variatele puncte de vedere, pornind de la
etimologia termenului de restructurare, acesta prezintă mai multe accepţiuni care, în general, sunt
asemănătoare între ele. Prin urmare, a restructura înseamnă „a reorganiza”, „a schimba structura unui lucru
organizat” sau „a organiza pe baze noi”. În aceeaşi ordine de idei, restructurarea desemnează procesul de „a
structura din nou”, de „a supune structura unor schimbări radicale”2).
Raportând conceptul la realitatea geografică şi nu numai (respectiv şi la cea socială, economică şi
politică), acesta este definit ca o schimbare majoră în economia unei ţări implicând re-ordonarea
producţiei şi a elementelor economice, transferul de investiţii dintr-un sector în altul, schimbări în
distribuţia spaţială a industriei precum şi modificări de sistem în cadrul sectorului economic. Procesul în
sine este reprezentativ pentru economiile aflate în declin, rolul său fiind de a genera, promova şi susţine
dezvoltarea şi creşterea economică. Derularea unui astfel de demers poate fi impusă de către autorităţile
naţionale sau de actori internaţionali cum sunt Banca Mondială, Uniunea Europeană etc (Mayhew 2004, p.
425).
Restructurarea urbană, prin intermediul guvernării locale şi a managementului decentralizat, susţine
ideea de „democraţie locală”3), efectele schimbărilor economice în structura socială a oraşelor prezentând
un interes din ce în ce mai mare din partea specialiştilor4). Aşadar, aşa cum considera Soja încă din 1987,
putem spune că restructurarea urbană este menită să ilustreze un moment de întrerupere între tendinţele
tradiţionale de evoluţie şi o schimbare (orientare) spre noile ordini semnificative şi, respectiv, spre noile
configuraţii ale vieţii sociale, economice şi politice. Prin filtrul acestei idei, Ţurcănaşu (2002, p. 106) susţine
faptul că „fiecare stadiu de dezvoltare al relaţiilor sociale şi economice imprimă oraşului o nouă definiţie a formelor
de organizare funcţională ...” ale sale.
În aceste condiţii, procesul relevă, de asemenea, aspecte cu privire la fluctuaţiile, la de-construcţia,
reconstrucţia şi reconstituirea, rezultate din unele incapacităţi sau slăbiciuni în stabilirea ordinii care
precede procesul de adaptare, solicitând schimbări structurale semnificative. Restructurarea urbană
implică şi alte fenomene cum este tranziţia, posturile ofensive ori defensive cu privire la adaptare, în
2) Accepţiuni preluate din Dicţionarul Explicativ al Limbii Române, 2004-2009, http://dexonline.ro, accesat la data
de 20 04 2009; vezi şi Jucu (2010)
3) Pentru detalii a se vedea Paddison (1999), p. 107.
4) vezi Menahem (1999), pp. 1551-1568

70
ANALELE ASOCIAŢIEI PROFESIONALE A GEOGRAFILOR DIN ROMÂNIA, Vol. I, nr.1/2010

general un melanj complex de continuitate şi schimbare (Soja 1987, pp. 178-198). Prin urmare,
restructurarea urbană implică acţiuni de reconstrucţie, de reorganizare, de conservare a moştenirii
culturale şi de transfer de la un anumit tip de structură la altul nou, conform cu solicitările mediului
economic actual. Pe de altă parte, dar în acelaşi cadru al conceptualizării concrete, „adaptarea vechilor
structuri la noile exigenţe”, care trebuie să facă faţă la noile activităţi şi la noile grupuri sociale şi culturale
(Ianoş, 2005, p. 39) reprezintă un fenomen definitoriu al procesului complex de restructurare urbană.
Reaşezarea şi re-ordonarea componentelor spaţiului urban în concordanţă cu noile tendinţe de evoluţie
formate după 1990 sunt observabile şi măsurabile din punct de vedere social şi economic. Din acest punct
de vedere, restructurarea urbană influenţează mediul social al unui oraş, având implicaţii directe asupra
calităţii mediului de locuit (Van Beckhoven, Van Kempen 2003). Într-un context social similar, Kruythoff
(2003) consideră că procesul de restructurare urbană ar putea fi privit ca rezultat al unui amplu melanj de
populaţie, care se diferenţiază în principal pe criterii etnice şi pe cel al nivelurilor de venituri materiale.
Procesul în sine, susţine autorul, poate şi/sau nu poate să identifice şi să rezolve unele probleme de ordin
social, însă între acesta şi reînnoirea urbană, cadrul economic şi cel social există legături directe de
interdependenţă.
Procesul de restructurare debutează şi suportă noi caracteristici în România, odată cu căderea
regimului comunist din 1989. Trecerea spre economia de piaţă prin filtrul dezindustrializării şi al terţiarizării,
în acord cu mecanismele economiei de piaţă, va determina noi orientări atât în funcţionalitatea sistemului
urban, cât şi în modul de structurare şi organizare a activităţilor economice, a spaţiului urban şi periurban.
Din perspectivă economică, restructurarea include schimbările structurale „care se petrec la nivelul
activităţilor urbane” ilustrând nu numai restructurarea economiei urbane ci şi imaginea şi marketingul urban
(Ianoş, 2005, p. 10). Din perspectiva teoretică şi, respectiv, cea practică procesul poate îmbrăca, în acest fel,
mai multe forme funcţionale distincte, după cum putem observa din figura 2.

RESTRUCTURARE URBANĂ

paradigmă
reînnoirea şi funcţionalitatea
regenerarea mediului social
urbană scenariu economic şi
cultural

instrument
organizarea
reconfigurarea spaţiului
peisajului şi proces activ
imaginii urbane

Evaluarea şi monitorizarea
schimbărilor

Fig. 2. Diagrama formelor funcţionale ale procesului restructurant (Jucu 2010)

71
Ioan Sebastian JUCU - Cadrul teoretic şi metodologic de analiză al procesului de restructurare urbană...

Prin modul său de manifestare bazat pe un fundament teoretic şi metodologic solid, prin tipurile sale
specifice de evoluţie, prin caracterul particular de conceptualizare (care sintetizează idei şi opinii
fundamentate ştiinţific) şi prin comportamentul specific dovedit mai întâi în oraşele lumii avansate şi
ulterior în aşezările urbane ale statelor fost-socialiste din Europa, restructurarea urbană compune o nouă
paradigmă de abordare în cercetarea aşezărilor urbane. Sub raport practic, aplicativ, restructurarea poate
forma un scenariu realist de dezvoltare ulterioară elaborat de către autorităţi şi, mai mult decât atât, un
instrument eficient de corectare a unor disfuncţionalităţi spaţiale moştenite. Sub raport global,
restructurarea este un proces activ specific tranziţiei economice şi a trecerii statelor de la un sistem politic
la altul. Din această perspectivă, obiectivele procesului de restructurare sunt de a adapta componentele şi
structurile unui spaţiu la noile condiţii impuse de normele şi legile care guvernează comunităţile umane.
Prin restructurare se anticipează, se proiectează şi se realizează demersuri optime de organizare spaţială,
de planificare teritorială şi de optimizare structurală, în acord cu solicitările comunităţi şi, respectiv, a
componentelor de mediu sub tutela politicilor economice de tip capitalist şi, de ce nu, a imperativelor
economiei de piaţă. În aceste condiţii, caracteristicile Neoliberalismului contemporan, care acţionează
asupra spaţiilor guvernate în trecut de politici totalitare, fundamentate pe principiile economiei centralizate
şi adaptarea vechilor structuri la specificul vieţii contemporane, solicită în mod indiscutabil restructurarea
urbană. Prin urmare, derularea acestui proces în concordanţă cu realitatea spaţială a fiecărui oraş, cu
nevoile comunităţii (nevoi generate din dorinţa de adaptare la noile mecanisme de funcţionare a societăţii)
şi cu politicile care guvernează un anumit mediu social, se impune atent coordonată şi administrată de
către factorii de decizie, care-şi asumă managementul comunităţii la un moment dat.

Factori cu potenţial de influenţare şi determinare a procesului de restructurare urbană în


perioada post-socialistă

Procesul de restructurare urbană este determinat şi influenţat de o serie de factori, care acţionează
singular sau, dimpotrivă, cumulat, în funcţie de sistemul politic, legislativ şi economic, care guvernează
spaţiul urban la un moment dat sau în decursul diferitelor perioade de timp. În aceste condiţii, se
concretizează abordări specifice în ceea ce priveşte organizarea spaţiului urban în vederea asigurării
eficienţei sale din perspectiva creşterii calităţii vieţii. Aceşti factori, care generează structurarea internă a
spaţiului urban, sunt (cf. Ianoş 2005):
Factorii fizico-geografici sau condiţiile de mediu specifice bazei de susţinere, care, prin
favorabilitate sau restrictivitate, determină o anumită formă oraşului şi o anumită structură în cadrul său.
Strategiile de dezvoltare şi de extindere spaţială a unui centru urban trebuie să ţină seama de topografia
locului şi de condiţiile locale pentru a evita apariţia unor disfuncţionalităţi majore.
Factorii economici interni şi externi sunt reprezentaţi de natura şi de intensitatea activităţilor
economice. Acestea, sub influenţa privatizării, marketizării şi globalizării, sunt dependente mai puţin de
resursele locale şi tot mai mult de cele externe, care sunt asigurate de relaţiile spaţiului urban cu sistemul
în cadrul căruia acesta se integrează.
Factorii istorici vizează integrarea moştenirii culturale în demersurile contemporane de evoluţie şi
dezvoltare urbană; în egală măsură influenţează localizarea spaţială a unor activităţi, structurând şi
restructurând oraşul în funcţie de condiţiile locale.
Factorii legislativi influenţează procesul de restructurare prin aplicarea unor legi şi norme
elaborate de actorii implicaţi în administrarea spaţiului urban. Se remarcă astfel, mai multe niveluri la care
este elaborat sistemul de reguli ce trebuie respectat: cel al autorităţilor naţionale prin reglementări, care
vizează teritoriul naţional ca întreg; cel al actorilor regionali, care sunt mai aproape de realitatea teritorială

72
ANALELE ASOCIAŢIEI PROFESIONALE A GEOGRAFILOR DIN ROMÂNIA, Vol. I, nr.1/2010

a spaţiului pe care îl administrează; cel al autorităţilor judeţene şi, nu în ultimul rând, cel al actorilor cu rol
de decizie din cadrul consiliilor locale, care sunt în contact direct cu spaţiul pe care îl coordonează.
Dincolo de legi, ordonanţe şi hotărâri cu caracter mai mult sau mai puţin general, planurile de amenajare
teritorială şi cele urbanistice, de la cele generale şi până la cele de detaliu, rămân documente fundamentale
în elaborarea modelelor de acţiune cu privire la dezvoltarea locală.
Factorii fiscali şi financiari sunt hotărâtori în procesul de localizare spaţială a unor activităţi,
pentru că dinamica preţurilor terenurilor influenţează poziţia acestora. În condiţiile în care piaţa imobiliară
a devenit o realitate pentru toate localităţile urbane, un rol deosebit de important în ceea ce priveşte
evoluţia structurală a aşezărilor este deţinut de actorii imobiliari (manageri, dezvoltatori şi planificatori).
Companiile imobiliare în colaborare cu direcţiile de urbanism şi alte organisme abilitate subordonate
consiliilor locale au, în prezent, un rol important în derularea unor proiecte de dezvoltare imobiliară, care
vizează atât spaţiul rezidenţial, cât şi pe cel industrial sau cel destinat serviciilor.
Factorii ecologici influenţează procesul structurării urbane din perspectiva evitării spaţiilor deja
prea aglomerate, a decongestionării urbane şi de armonizare a spaţiilor cu diferite funcţiuni în vederea
diluării contrastelor şi distorsiunilor şi a protejării optime a resurselor.
Competiţia pentru spaţiu generează procesul de restructurare, deoarece populaţia şi activităţile
implicite se află într-o continuă căutare de spaţii cu anumite funcţiuni.
Adaptarea vechilor structuri la noile solicitări ale vieţii urbane constituie un factor semnificativ
în procesul de restructurare, dacă avem în vedere transformările produse în cadrul spaţiului urban în
procesul de tranziţie de la sistemul comunist la cel post-socialist şi, respectiv, la cel specific economiei de
piaţă, care funcţionează pe baza unor principii cu totul diferite faţă de cele caracteristice fostului regim
totalitar.
Atractivitatea spaţiului urban susţine restructurarea spaţială prin natura şi volumul investiţiilor
endogene şi exogene sub impulsul procesului amplu de privatizare deschis în societatea românească după
1990.
Factorii mentali, psihologici şi culturali sunt generaţi de motivaţii şi preferinţe individuale, cu
privire la locul de rezidenţă ori pentru desfăşurarea unor activităţi concrete.
Într-un studiu complex întreprins asupra restructurării industriale şi a modului în care acesta
modelează structura şi funcţionalitatea spaţiului urban, Kiss (2002) prezintă, în mod punctual, o serie de
factori care influenţează procesul pus în discuţie. O parte dintre aceştia sunt preluaţi după alţi autori, cum
sunt Cohen (1998), respectiv Rodwin (1991). Sub raport sintetic, autorul evidenţiază: tranziţia de la un
sistem economic şi politic la altul nou, în speţă subliniem tranziţia de la economia de tip planificat la cea de
piaţă, proces specific statelor din întreg blocul est-european; dinamica competiţiei internaţionale sub
raport economic ce se răsfrânge, prin filtrul globalizării, asupra statelor care se racordează la mecanismele
contemporane ale pieţei internaţionale5), impactul inovării în mediul socio-economic, cultural şi ştiinţific,
carenţa de spaţiu în centrele oraşelor, fapt ce reclamă dezvoltarea unor noi zone urbane, interesul pentru
protecţia mediului natural (tendinţele contemporane de dezvoltare economică trebuie să respecte
solicitările mediului din perspectiva durabilităţii). Elementele prezentate au generat numeroase schimbări
în cadrul dezvoltării mediului economic dar şi în evoluţia şi afirmarea identităţii spaţiului urban.
Toţi aceşti factori acţionează asupra spaţiului urban influenţând procesul de restructurare urbană.
Modul de acţiune, natura şi intensitatea lor diferă în funcţie de condiţiile locale ale spaţiului urban şi de
caracteristicile acestuia (concretizate în poziţia sitului urban, în rangul şi mărimea demografică, în

5) Din această perspectivă, Brenner şi Theodore (2002), în contextul restructurării urbane evidenţiază
procesul de „marketizare”.

73
Ioan Sebastian JUCU - Cadrul teoretic şi metodologic de analiză al procesului de restructurare urbană...

specializarea funcţională şi în particularităţile evolutive ale sale) de managementul aplicat în cadrul spaţiului
urban şi, nu în ultimul rând, de calitatea politicilor locale de dezvoltare.

Rolul şi obiectivele procesului de restructurare urbană

În aceste condiţii, restructurarea spaţială nu este doar un mod de acţiune care se desfăşoară
necontrolat, ci unul care îndeplineşte mai multe funcţii menite să asigure viabilitatea oraşului şi a reţelei de
aşezări în care acesta se integrează. Din acest punct de vedere, rolul şi obiectivele restructurării urbane
sunt:
- de optimizare a amenajării şi organizării spaţiului urban, de orientare a planificării teritoriale pe scara
valorică a durabilităţii;
- de asigurare a sinergiei şi coerenţei componentelor spaţiului urban;
- de adaptare a structurilor anterioare la cele noi generate de solicitările economiei de piaţă;
- de asigurare a funcţionalităţii optime a organismului urban;
- de îmbunătăţire a condiţiilor de viaţă din mediul urban;
- de asigurare a dezvoltării susţinute în conformitate cu nevoile comunităţii locale;
- de diluare a unor disparităţi spaţiale intraurbane;
- de diminuare şi neutralizare a contrastelor funcţionale şi fizionomice care există în cadrul mediului urban;
- de conservare a moştenirii culturale şi a elementelor de mare valoare pentru comunitate;
- de asigurare a contactului benefic şi relaţionarea obiectivă şi constructivă a spiritului identitar al spaţiului
urban şi valorile globalizării contemporane;
- de menţinere a unui proces de dezvoltare spaţială calitativă a oraşului şi a componentelor acestuia în
concordanţă cu nevoile imediate ale comunităţii locale.
Respectarea dimensiunilor sociale, culturale, economice şi politice ale oraşului, adoptarea
strategiilor optime de evoluţie spaţială, în conformitate cu nevoile reale ale comunităţii locale, promovarea
unui proces de restructurare realist şi funcţional, sunt doar câteva repere care trebuie luate în considerare
de către actorii locali în aplicarea practicilor concrete orientate spre planificarea, amenajarea şi
organizarea durabilă a spaţiului urban în actualele condiţii ale economiei de piaţă.

Procese conexe şi implicite restructurării urbane: dezindustrializare, reindustrializare,


terţiarizare, regenerare şi reînnoire urbană

În cadrul demersurilor de analiză a restructurării urbane cercetarea unor procese conexe


(industrializare, dezindustrializare, reindustrializare, terţiarizare etc) este legitimă. Studiul complex al
acestora din perspectivă cantitativă şi calitativă este în măsură să explice dinamica urbană în mod obiectiv
şi să depăşească dimensiunea statică şi descriptivă a unităţii spaţiale investigate. Se deschide astfel,
perspectiva cauzală, aceasta fiind în măsură să ilustreze şi să explice realitatea spaţială cu toate
caracteristicile sale pozitive şi negative. Cercetarea proceselor conexe îşi asumă un rol deosebit în
demersurile analizelor spaţiale cu caracter diagnostic şi prognostic. Literatura geografică internaţională
tratează cu generozitate procesele implicite şi determinante revelând numeroase puncte de vedere, printre
care remarcăm perspectiva economică, cea politică, cea socială, cea culturală, cea determinată de filtrele
globalizării sau a noilor tendinţe capitaliste de organizare a spaţiului etc. Dacă pentru oraşele socialiste din
România industrializarea constituia principalul mecanism de dezvoltare fără a ţine seama de realitatea
comunităţilor, de nevoile oraşului sau de solicitările mediului, dezindustrializarea se fundamentează ca un
proces destructurant cu rolul de a adapta reglator sectorul secundar la nevoile reale ale habitatului şi la

74
ANALELE ASOCIAŢIEI PROFESIONALE A GEOGRAFILOR DIN ROMÂNIA, Vol. I, nr.1/2010

imperativele pieţei internaţionale.


Dezindustrializarea, ca proces integrat restructurării urbane, reorganizează sectorul industrial în
conformitate cu cele două componente fundamentale ale economiei actuale: cererea şi oferta. La acestea
adăugăm competitivitatea bunurilor şi serviciilor şi bineînţeles concurenţa în contextul economiei de piaţă.
Pacione (2005) consideră că procesul de dezindustrializare apare ca o replică la paradigmele fordiste şi
post-fordiste, acesta devenind dinamic în Europa de Est după 1990. Autorul (2005, p. 668) defineşte
procesul ca fiind un „declin susţinut al industriei, în special al activităţilor manufacturiere”. Astfel,
dezindustrializarea determină schimbări majore în cadrul oraşelor şi a sistemelor de aşezări, transformări
ce sunt reflectate în intensitatea, modul şi tipul de distribuţie spaţială a activităţilor economice.
Reorganizarea sectorului secundar este influenţată de evoluţia economiilor globale specifice capitalismului
avansat, ilustrând declinul manufacturier şi individualizarea unor noi tehnologii performante de producţie
(Pacione 2005)6). Procesul de dezindustrializare în România este mai mult sinonim cu închiderea
întreprinderilor (Ianoş, 2004), fapt care se răsfrânge în mod direct asupra dinamicii urbane în ansamblu şi
asupra structurii şi funcţionalităţii aşezărilor. De asemenea, evoluţia socio-economică de după 1990 pune în
evidenţă, dincolo de falimentul unor întreprinderi, restructurarea puternică a unor unităţi preexistente,
adaptarea acestora la noile cerinţe. Dacă literatura străină defineşte procesul de dezindustrializare şi prin
scăderea numărului persoanelor ocupate în industrie, pentru spaţiul românesc, procesul poate fi definit şi
prin adaptarea structurilor industriale specifice economiei planificate de tip socialist la noile condiţii ale
economiei de piaţă. În aceeaşi ordine de idei, dezindustrializarea generează individualizarea unor spaţii
industriale distincte cu caracter relict sau parţial relict, care prejuducuază nu numai imaginea şi
funcţionalitatea urbană, mai mult decât atât, influenţând în sens negativ dinamica unor zone rezidenţiale
situate în proximitatea unor areale industriale aflate în regres. În contrapartidă, rolul pozitiv al
dezindustrializării este asumat de transferul funcţional, în sensul că unele spaţii pot fi preluate, prin
conversie şi reconversie spaţială, de activităţi specifice sectorului terţiar. Dinamica acestuia din urmă,
materializată printr-un alt proces (distinct şi implicit restructurării urbane) reprezentat prin terţiarizare,
determină, asigură şi susţine regenerarea urbană (Fig. 3).
La nivelul oraşelor româneşti dezindustrializarea este evidenţiată prin închiderea unor întreprinderi
care devin neperformante (vezi Ianoş 2004), prin scăderea populaţiei active în industrie (în anumite cazuri),
prin apariţia unor fenomene specifice tranziţiei (şomajul şi migraţia internaţională pentru muncă), tensiuni
sociale, spaţii urbane cu caracter relict, dar şi prin transferul spaţiilor industriale spre activităţi terţiare, ca
urmare a privatizării şi a schimbului de proprietate asupra bunurilor imobiliare. Trecerea de la practicile
industriale de tip comunist la cele capitaliste reflectă revigorarea sectorului secundar în termeni de
re-funcţionalitate sistemică sub raport structural şi spaţial. Apar astfel, noi tipuri de industrie, noi forme de
localizare şi organizare, ce de multe ori ating nivelul unor specializări atât de puternice încât se confundă
chiar cu activităţile terţiare (industrii culturale, industrii creative)7). În acest fel, vorbim de o re-
industrializare specifică imperativelor economiilor globale dar şi de o racordare a vechilor structuri de
producţie la noile solicitări ale mediului socio-economic contemporan. Asistăm, prin urmare, la o re-
industrializare în condiţiile economiei de piaţă.
În paralel cu procesele de dezindustrializare şi reindustrializare, terţiarizarea apare ca un fenomen
legitim tranziţiei economice. Aşa cum am văzut deja, dinamica sectorului de servicii antrenează spaţii care
anterior erau destinate activităţilor productive şi nu numai. Acest aspect nu este singular în ceea ce
priveşte revitalizarea spaţială şi reînnoirea urbană, emergenţa terţiarului în spaţiul urban manifestându-se şi
6) Vezi în acest sens şi Hall (2007); pentru particularizări asupra oraşului românesc a se vedea Ianoş (2004,
2005) şi Rey et al (2006).
7) Vezi în acest sens Ianoş (2004, 2005), Chelcea (2007) şi Hall (2007).

75
Ioan Sebastian JUCU - Cadrul teoretic şi metodologic de analiză al procesului de restructurare urbană...

Tranziţie
politică şi
economică RESTRUCTURARE URBANĂ

dezindustrializare reindustrializare terţiarizare

REGENERARE ŞI REÎNNOIRE URBANĂ

spaţială structurală funcţională

Fig. 3. Interdependenţa proceselor implicite restructurării urbane care determină, asigură şi susţin
regenerarea urbană.
în valorificarea unor noi spaţii periferice din cadrul oraşelor (cum este cazul activităţilor comerciale -
retail) sau al celor din centrul aşezărilor urbane. În acest din urmă caz, reînnoirea urbană este evidentă,
dincolo de noile dimensiuni ale designului şi imaginii urbane asistând şi la o coerenţă mai intensă sub
raport spaţial şi funcţional. Din perspectiva semnalată, observăm impactul acestui proces atât în cadrul
zonelor centrale ale oraşelor, cât şi în cele marginale. Dezvoltarea optimă a sectorului terţiar are, în acest
fel, rolul de a asigura echilibrul teritorial la nivel global, caracterul nivelator reflectându-se atât în plan
spaţial, dar şi în ceea ce priveşte dimensiunea structurală şi funcţională a unei aşezări. Dezvoltarea
serviciilor are rolul de a contribui la dezvoltarea urbană dar, în acelaşi timp, poate genera şi o puternică
presiune asupra spaţiului urban sau poate aduce prejudicii majore unor componente cu valoare culturală
sau unor structuri relevante pentru identitatea locală.
De asemenea, în sens negativ, dezvoltarea injustă a sectorului terţiar contribuie la individualitarea
unor contraste structurale şi funcţionale, care îşi pun amprenta asupra dinamicii şi funcţionalităţii oraşului.
Acestea, împreună cu rupturile structurale, funcţionale şi fizionomice sunt determinate şi de evoluţia
particulară a celorlalte procese implicite restructurării urbane, respectiv dezindustrializarea şi
reindustrializarea8). De exemplu, ignorarea de către actorii locali a unor zone industriale destructurate şi
dezafectate conduce la prejudicierea imaginii urbane dar şi a determinării declinului în ceea ce priveşte
calitatea vieţii rezidenţilor (a se vedea în acest sens cartierele muncitoreşti situate în vecinătatea unor
zone industriale relicte). Pe de altă parte, promovarea unor noi zone de dezvoltare, în paralel cu
menţinerea unor spaţii aflate în declin, este în măsură să accentueze nu numai contrastele şi rupturile
intraurbane, dar şi amplificarea disparităţilor intraurbane, respectiv practicarea unui management urban
menit să menţină dezechilibrele teritoriale intraurbane.
Nu în ultimul rând, acceptarea şi practicarea unor intervenţii punctuale neadecvate (fie că este vorba

76
ANALELE ASOCIAŢIEI PROFESIONALE A GEOGRAFILOR DIN ROMÂNIA, Vol. I, nr.1/2010

de reindustrializare, terţiarizare sau alte demersuri specifice de regenrare urbană) asupra unor structuri
valoroase în cadrul sitului urban pot prejudicia patrimoniul cultural şi valoarea identitară a unor situri
intraurbane. Spre exemplu, noile demersuri de regenerare urbană se impun a fi întreprinse în concordanţă
cu moştenirea istorică a oraşului, cu imperativele sale sub raport identitar şi cu asigurarea echilibrului
optim între zestrea locală şi valorile globalizării contemporane. Din această perspectivă, aplicarea,
promovarea şi derularea justă a procesului de restructurare urbană se impun a fi aplicate prin filtrul unui
management teritorial eficient, care să intersecteze optim solicitările oraşului în termeni de structură,
funcţionalitate şi sustenabilitate şi nevoile locuitorilor săi. O asemenea abordare reclamă implicarea directă
şi obiectivă a autorităţilor locale, prin elaborarea unor strategii viabile de dezvoltare urbană şi comunitară
dar şi a iniţiativelor private reprezentate prin intervenţii punctuale. Cunoaşterea globală a specificului şi
particularităţilor spaţiului urban este definitorie în proiectarea unei dezvoltări durabile, care să regleze
disfuncţionalităţile moştenite şi să integreze pozitiv şi funcţional inadvertenţele anteriore în perspectivele
actuale şi viitoare de dezvoltare. Un asemenea tip de management se poate fundamenta pe studii de
detaliu asupra structurilor şi componentelor spaţiului urban, care, prin gradul ridicat de rezoluţie, sunt în
măsură să evidenţieze elementele şi variabilele care trebuie avute în vedere pentru promovarea
durabilităţii entităţilor urbane. Cercetările amănunţite, mijlocite de criterii, metode şi demersuri
procedurale concrete, oferă informaţii complexe deosebit de importante, care pot fi cuprinse logic şi
obiectiv în cadrul strategiilor de dezvoltare urbană şi a planurilor concrete de acţiune derulate în acest
sens, fie că vorbim de proiectarea sustenabilităţii urbane pe termen scurt sau pe termen mediu şi lung.

Criterii de analiză specifice procesului de restructurare urbană

Criteriile care au fost desprinse în vederea elaborării studiilor cu caracter aplicativ asupra procesului
de restructurare urbană au la bază atât legităţi specifice geografiei, ca ştiinţă distinctă, cât şi elemente cu
caracter normativ particulare unor domenii ştiinţifice particulare dar conexe cercetării spaţiului urban. Nu
am omis caracterul interdisciplinar sau orientările recente care solicită introspecţiile pluridisciplinare sau
integrate. Aplicarea criteriilor de cercetare, care sunt redate mai jos, mijloceşte demersul metodologic şi
înlesneşte procesul de desprindere şi individualizare a celor mai adecvate metode în vederea aplicării unor
analize calitative, corecte şi obiective, menite să ilustreze, la rândul lor, un feed-back pozitiv.
Criteriul localizării geografice a stat la baza explicării nu numai a evoluţiei oraşului din perspectiva
spaţiului pe care îl ocupă ci şi din cea a modului în care componentele sale au fost, sunt şi vor fi, în
continuare localizate sub impulsul contextelor socio-economice şi politice care îl guvernează. Potenţialul
de poziţie se identifică prin raporturile situării aşezării în cadrul diferitelor sisteme de la nivel macro-scalar
spre trepte inferioare, până la stadiul sistemului teritorial local. Cu privire la localizarea componentelor, ca
proces activ al structurării, organizării şi restructurării, analizele trebuie corelate cu teoriile, principiile şi
modelele ştiinţifice care guvernează resursele procedurale şi analitice contemporane.
Criteriul istoric oferă, prin intermediul analizelor cronologice, informaţii relevante despre modurile
particulare în care evoluează un sistem. Aşadar, studiul perioadelor istorice şi al modurilor de viaţă, de la
epoca premodernă şi până în prezent este în măsură să ilustreze coerent şi cauzal felul în care moştenirile
anterioare s-au integrat în prezent generând situri, modele şi peisaje distincte marcate şi transformate
continuu de dinamica societăţii. Abordarea diacronică a evoluţiei spaţiului urban este definitorie în acest
sens.
Criteriul conjugării componentelor de mediu se apropie poate cel mai mult de introspecţiile
geografice. Factorii de mediu şi potenţialul natural al unui spaţiu constituie fundamentul dezvoltării
comunităţilor umane. Analiza spaţială a acestora se bazează pe studiul cercetărilor anterioare, pe analiza

77
Ioan Sebastian JUCU - Cadrul teoretic şi metodologic de analiză al procesului de restructurare urbană...

datelor concrete prelucrate prin intermediul sistemelor informatizate geografice şi al altor metode prin a
căror aplicare se obţin interpretări obiective asupra realităţii spaţiale din teren.
Criteriul demografic este centrat pe cercetarea dinamicii aşezării prin filtrul presiunii pe care
populaţia o exercită asupra componentelor de mediu şi, implicit antropice. Folosirea unor indicatori care
ilustrează dinamica, structura, densitatea şi alte particularităţi ale resurselor umane conduc la analiza
corectă a procesului de restructurare urbană în acord cu particularităţile demografice ale habitatului.
Criteriul economic relevă dinamica funcţională a unei aşezări, precum şi modul de organizare
spaţială al acesteia în contextul evoluţiei sectoarelor de activitate guvernate de anumite legităţi politice şi
economice. Cercetarea caracteristicilor particulare de manifestare a mediului economic dintr-o anumită
comunitate umană este în măsură să explice reorganizarea permanentă a spaţiului, în funcţie de noile nevoi
şi solicitări ale colectivităţilor umane precum şi de cele ale sistemelor legislative, care domină şi
controlează dezvoltarea la un moment dat.
Criteriul politico-legislativ se bazează pe studiul contextelor politice care guvernează societatea la
diferite niveluri scalare, de la politicile promovate la nivel global, până la cele naţionale, regionale şi locale. În
aceeaşi măsură, reprezentative sunt şi legile, normele şi valorile scrise sau nescrise ale unui spaţiu umanizat,
care îl domină şi care îi oferă o identitate şi o personalitate unică. Analiza politicilor de dezvoltare, în sens
diacronic şi din perspectiva prezentului, expune în mod cauzal tendinţele care au marcat permanent
organizarea unei aşezări în diferitele sale etape de evoluţie. Abordările contemporane de geografie urbană
pun accentul tot mai puternic asupra cercetării politicilor de dezvoltare ca instrument de explicare al
dinamicii teritoriale.
Criteriul social, prin intermediul relaţiilor din ce în ce mai complexe dintre diferitele grupuri umane,
are posibilitatea de a explica modelele de organizare şi reorganizare a paternurilor sociale din cadrul unei
aşezări. Determinările rezultate, cel mai adesea prin metode calitative, relevă specificul comunităţilor dar şi
problemele de ordin structural şi funcţional cu care acestea se confruntă.
Criteriul descentralizării, ca urmare a transferului de putere spre structuri situate la niveluri
ierarhice inferioare, îşi evidenţiază utilitatea prin înţelegerea mecanismelor de funcţionare a
managementului local la nivel de aşezare umană. Studiul acestuia, împreună cu analiza componentelor de
decizie şi control care îşi asumă dezvoltarea locală, sunt reprezentative în demersul de cunoaştere a
tendinţelor specifice, particulare de evoluţie, prin intermediul afirmării identităţii locale.
Criteriul fizionomic, peisagistic, al imaginii şi designului urban stă la baza cuantificării modului în
care peisajul unei aşezări suportă transformări, mai mult sau mai puţin intense, în funcţie de modelul de
dezvoltare adoptat de comunitate, de managementul practicat asupra spaţiului geografic şi de maniera
distinctivă în care colectivităţile umane personalizează habitatul. Analiza prin intermediul acestui criteriu, se
realizează în acord cu politicile economice, cu tendinţele managementului urban şi cu sistemele ori
complexele culturale care se individualizează într-un anumit loc, în diferite perioade de timp. Între această
modalitate şi criteriul cultural se stabilesc raporturi strânse de interdependenţă.
Criteriul cultural şi psihologic-mental este în măsură să ilustreze, pe baza aplicării metodelor
calitative de cercetare, percepţia individuală, de grup sau colectivă asupra spaţiului urban şi, implicit, asupra
dinamicii sale în raporturile de interdependenţă a identităţii locale cu procesul universal de globalizare.
Ataşamentul faţă de loc, constituie segmentul prin analiza căruia se poate determina contextul percepţiei
culturale asupra habitatului. Ideea mai mult sau mai puţin subiectivă a perspectivei constituie viziunea
integrată de determinare a caracteristicilor culturale, în concordanţă cu demersurile de restructurare
urbană şi cu acţiunile de organizare şi amenajare a spaţiului oraşului între dezideratul de afirmare a
valorilor culturale locale şi imperativele universalizării lumii.
Criteriul competitivităţii urbane porneşte de la premisa reală conform căreia aşezările urbane se

78
ANALELE ASOCIAŢIEI PROFESIONALE A GEOGRAFILOR DIN ROMÂNIA, Vol. I, nr.1/2010

află într-o competiţie continuă, indiferent de scara de analiză. Aplicarea indicatorilor ce definesc aceste
raporturi, precum şi construcţia sintezei jaloanelor care cuantifică aspiraţia oraşului de a accede la ierarhii
şi poziţii superioare ilustrează, în mod obiectiv, locul pe care aşezarea şi-l revendică în cadrul sistemelor de
aşezări.
Criteriul riscului şi al vulnerabilităţii urbane vizează faptul că orice oraş, ca spaţiu dinamic
dominat de intervenţii antropice majore şi nu numai, este supus hazardului şi riscului, indiferent de natura
şi intensitatea de care acestea dispun. Studiul complet al acestor probleme, prin intermediul analizei
corecte a riscurilor cu potenţial de apariţie, al modului şi intensităţii de producere, al cauzelor şi efectelor
înregistrate în timp (interval de referinţă stabilit în funcţie de specificul cercetării), generează cadrul optim
de includere a aşezării în anumite categorii de risc şi, în acelaşi timp, oferă informaţii substanţiale cu privire
la securitatea urbană şi la adoptarea unui management urban eficient asupra proceselor amintite.
Criteriul durabilităţii sistemice se bazează pe necesitatea abordării geografice şi interdisciplinare
prin filtrul dezvoltării sustenabile a spaţiului urban. Prin urmare, evidenţierea aspectelor cu privire la
calitatea vieţii şi a mediului natural, a problemelor care pot influenţa în mod negativ evoluţiile ulterioare se
impun identificate corect şi incluse în strategiile şi demersurile reale de dezvoltare a spaţiului urban, pentru
a nu prejudicia în nici un fel generaţiile care se vor succeda în timp în cadrul spaţiului geografic analizat. În
acest fel, se impune fundamentarea unor strategii de evoluţie pe termen lung, iar dinamica spaţială şi
funcţională a aşezării proiectată pe intervale restrânse de timp să fie racordate la obiectivele prevăzute de
dezvoltarea pe termen lung a comunităţii.
Criteriul polarizării spaţiale porneşte de la ideea că oraşul exercită o gravitaţie reală asupra
teritoriului situat în proximitatea sa, fapt care generează relaţii complexe cu zona pe care o domină.
Determinarea corectă a zonei de influenţă urbană, precum şi proiectarea unui micro-sistem teritorial
obiectiv au rolul de a acţiona corect în ceea ce priveşte restructurarea urbană, precum şi procesele conexe
de organizare, planificare, amenajare şi funcţionare a spaţiului oraşului. Dinamica acestuia este condiţionată
de specificul şi particularităţile arealului polarizat şi, prin urmare, determinarea zonei de influenţă şi
configurarea sistemului teritorial local prin metode ştiinţifice obiective (aplicarea modelelor matematice, a
algoritmului de analiză a sistemului teritorial etc) constituie demersuri centrale în atingerea obiectivului de
coerenţă spaţială.
Criteriul global (integrat) al studiului dinamicii oraşului, implică interferenţa modurilor de
investigare precizate anterior, precum şi adoptarea unei viziuni complete asupra evoluţiei spaţiului urban
prin aplicarea metodelor tradiţionale - deductive, inductive şi analogice - în parteneriat cu resursele
procedurale recente (analiza spaţială prin metoda GIS, de exemplu). Interferenţa dintre aceste demersuri
are rolul de a obiectiva analiza şi de a-i oferi calitate, viabilitate reală şi aplicabilitate practică.
Aplicarea acestor criterii, prin intermediul metodologiilor adecvate, permite ierarhizarea şi
clasificarea componentelor spaţiului urban. Utilizarea unui astfel de algoritm, fundamentat pe criterii
concrete are rolul de a ilustra procesul de restructurare urbană în mod obiectiv, evidenţiind nu numai
aspecte particulare cu caracter punctual ci şi tendinţele viitoare de evoluţie specifice spaţiului urban.

Cadrul metodologic de analiză al procesului de restructurare urbană

Sistemul metodologic de analiză al procesului de restructurare urbană evidenţiază o serie de metode


specifice de cercetare, care permit desprinderea unor rezultate obiective şi reale cu rolul de a crea cadrul
optim de acţiune în vederea optimizării spaţiale a aşezărilor urbane. Astfel, investigarea restructurării se
poate realiza atât prin aplicarea unor metode comune şi tradiţionale cercetării geografice dar şi prin
utilizarea unor resurse procedurale cu caracter inovativ, racordate la realităţile lumii contemporane.
Metode comune de cercetare. Prezenţa acestora este solicitată de cunoaşterea temeinică şi

79
Ioan Sebastian JUCU - Cadrul teoretic şi metodologic de analiză al procesului de restructurare urbană...

sistematică a realităţii dintr-un anumit spaţiu geografic (fie că ne referim la o aşezare urbană, la un sistem
de aşezări sau la o regiune). Cunoaşterea exhaustivă a elementelor spaţiului luat în studiu se realizează
prin studiul bibliografic, prin analiza şi prelucrarea datelor statistice disponibile în cadrul bazelor de date
ale autorităţilor oficiale şi prin cercetarea documentelor centrate spre organizarea spaţiului şi a planificării
teritoriului. Aceste demersuri permit cunoaşterea locului concret dar, în egală măsură, oferă condiţii
prielnice de înţelegere obiectivă a modului de evoluţie şi a dinamicii teritoriale specifice spaţiului analizat.
În general, metodele semnalate asigură mai mult o introspecţie cantitativă fundamentată pe cercetări
întreprinse anterior.
Metode calitative de cercetare. Acestea sunt indispensabile oricărei analize actuale, mai ales dacă
obiectivul vizat este centrat spre percepţia pulsului comunităţii în general sau spre inventarierea curentă a
punctelor de vedere sau a viziunilor de dezvoltare din partea actorilor implicaţi în managementul urban
sau teritorial sau a subiecţilor, ca parte integrantă dintr-un sistem sau ca şi componente punctuale ale unei
aşezări. Prin urmare, ancheta, sondajul de opinie, aplicarea chestionarelor (generale sau tematice),
discuţiile libere cu indivizi sau actori locali, interviul cu responsabili şi decidenţi locali reprezintă tot atâtea
resurse procedurale a căror rezultate pot fi utilizate cu succes în analiza procesului de restructurare
urbană.
Metode particulare de analiză a restructurării urbane. Un demers metodologic particular,
recomandat şi aplicat mai ales cu prilejul cercetării restructurării urbane în străinătate este reprezentat de
metoda comparativă. Şcoala geografică anglo-americană pune un accent deosebit pe această metodă,
datorită eficienţei sale dar şi a calităţii rezultatelor obţinute prin filtrul aplicării sale. Metoda solicită şi
permite comparaţia comportamentului şi a dinamicii unui spaţiu în perioade diferite de timp şi în contexte
sociale, economice, politice şi culturale diferite. Aceasta constituie un instrument excelent care ne permite
să privim dincolo de logica restructurării economice de la nivel global şi facilitează cercetarea detaliată a
varietăţii formelor de dezvoltare şi de manifestare pe care le pot avea politicile economice practicate la
nivelul aşezărilor urbane. Varietatea şi diversitatea politicilor de dezvoltare (mai ales la nivel local)
constituie tema centrală în analiza procesului de restructurare urbană. Astfel, se pot examina în mod
obiectiv rezultatele demersurilor restructurante fundamentate ca urmare a aplicării unui anumit tip de
politică de dezvoltare. Varietatea formelor de manifestare a procesului de restructurare, a rezultatelor şi
consecinţelor analizate şi înţelese prin filtrul metodei comparative asigură înţelegerea şi percepţia corectă
a schimbărilor derulate în timp. Dacă metoda este aplicată pe studii de caz concrete şi detaliate rezultatele
cercetării sunt şi mai evidente. Punând în evidenţă diferenţele, metoda comparativă ilustrează şi condiţiile
care au generat schimbările dar şi varietatea acestora într-un anumit caz, trezind celui care cercetează
sentimente de surpriză faţă de rezultatele desprinse (Logan, Swanstorm 1990). Într-adevăr, o investigare
de acest gen, mai ales în ceea ce priveşte dinamica particulară a unor oraşe româneşti în decursul
perioadei post-socialiste, poate evidenţia rezultate remarcabile ce contribuie la înţelegerea obiectivă a
evoluţiei punctuale a unor aşezări distincte.
Metode particulare pentru analizele teritoriale centrate spre dinamica restructurării urbane.
Luând în considerare cel mai detaliat nivel de analiză, respectiv cel micro-scalar şi integrând acestuia
oraşul, ca sistem distinct cu comportamente şi dinamici particulare, în investigarea sa sub raport diagnostic
şi prognostic sunt utile mai multe metode specifice. Diagnoza şi analiza prognostică întreprinse asupra unei
aşezări urbane constituie instrumente eficiente din care putem desprinde consecinţele procesului de
restructurare urbană. În egală măsură, procedurile permit şi evidenţierea unor măsuri şi acţiuni care se
impun în urma demersurilor constatative. Ianoş (2000), recomandă în acest context, două metode
distincte deosebit de utile în acest sens. Este vorba de Analiza SWOT (care, considerăm noi, trebuie să
depăşească limitele banalizărilor factuale), metodă care oferă doar o parte din rezultatele necesare
elaborării unor strategii concrete de planificare şi dezvoltare urbană. De aceea, Ianoş (2000) susţine şi

80
ANALELE ASOCIAŢIEI PROFESIONALE A GEOGRAFILOR DIN ROMÂNIA, Vol. I, nr.1/2010

recomandă completarea metodei cu un alt demers procedural deosebit de eficient, respectiv metoda L. F.
A. (Logical Framework Analysis). Elaborarea cadrului logic de analiză ca şi completare a Analizei SWOT
constituie o abordare completă şi complexă ce oferă soluţii viabile de optimizare spaţială. În ceea ce
priveşte investigarea şi evaluarea procesului de regenerare urbană, ca o consecinţă directă a demersurilor
restructurante, Hall (2007, p. 59), propune o altă metodă utilă. Este vorba de elaborarea cadrului de analiză
pentru regenerarea urbană în care se evidenţiază, prin cercetări sistematice de detaliu, problemele spaţiului
urban luat în studiu, contextele politice aferente, sursele de finanţare pentru implementarea proiectelor de
dezvoltare, natura, formele şi impactul procesului de regenerare asupra comunităţii locale. Cu rol de
orientare în elaborarea deciziilor de optimizare spaţială de către autorităţile locale, utilizarea metodei
choremice se dovedeşte deosebit de eficientă. Mijlocită de analize spaţiale concrete, metoda, ca model
grafic reprezentativ, se doreşte un instrument relativ tehnic ce oferă o serie de informaţii pertinente cu
privire la caracteristicile fundamentale ale unui spaţiu. Construcţia corectă a modelului choremic
reprezintă o cerinţă fundamentală, care asigură nu numai succesul utilizării sale de către autorităţi în
demersurile ulterioare de planificare urbană ci şi eficienţă pentru alte analize de detaliu.
Utilizarea Sistemelor Geografice Informatizate (GIS) constituie un alt complex metodologic,
care permite realizarea unor cercetări concrete de la nivel global (întregul spaţiu luat în studiu) până la
cele mai detaliate secvenţe spaţiale. Folosind date dintre cele mai diverse (din documente statistice, din
planuri de amenajare urbană, din observaţii succesive pe teren, din cartări pe teren etc), metoda
mijloceşte analizele spaţiale, care sunt deosebit de relevante în investigarea dinamicii unor componente şi
structuri ale spaţiului urban. Modelele grafice rezultate din utilizarea Sistemelor Geografice Informatizate
permit individualizarea situaţiilor existente în teren, distribuţia spaţială a unor componente dar şi variaţiile,
diferenţierile, contrastele şi dezechilibrele teritoriale. Rezultatele abordării de acest fel pot fi utilizate cu
succes de către autorităţi în demersurile actuale şi viitoare de planificare urbană dar şi a strategiilor de
dezvoltare în spiritul sustenabilităţii urbane.
Intersecţia şi cumularea metodelor semnalate asigură succesul şi viabilitatea analizei întreprinse
asupra procesului de restructurare urbană evidenţiind valenţele de ordin calitativ şi cantitativ al acestuia.
De asemenea, complexul metodologic este eficient pentru explicarea dinamicii unor componente ale
spaţiului urban, pentru înţelegerea cauzală a comportamentelor oraşului sub impulsul noilor condiţii ale
economiei de piaţă şi pentru cuantificarea şi evaluarea transformărilor produse. În egală măsură,
rezultatele obţinute în urma aplicării metodologiei semnalate constituie un punct de plecare şi un mod de
acţiune fundamentat ştiinţific pentru asigurarea şi antrenarea unor evoluţii şi dinamici spaţiale conforme cu
solicitările comunităţilor umane dar şi cu durabilitatea oraşului sau a sistemelor de aşezări.

Concluzii

Restructurarea urbană este un proces complex, care a acţionat în mod direct sub raport spaţial,
structural şi funcţional, asupra comunităţilor umane, în general, şi al aşezărilor, în special, de fiecare dată
când acestea au trecut de la un sistem economic şi politic la altul. Este un proces particular perioadelor de
tranziţie dar şi celor în care mecanismele politice, economice, sociale şi culturale doresc reorganizarea şi
racordarea unor structuri la noi condiţii de dezvoltare socială şi economică. Procesul este guvernat de o
serie de legităţi, norme şi valori specifice curentelor politice şi economice şi acţionează de obicei de la
nivel global la niveluri ierarhice inferioare. În formele sale de manifestare cele mai complexe,
restructurarea s-a făcut resimţită după cel de-al Doilea Război Mondial în cadrul statelor din societăţile
avansate. Europa de Vest a comportat o dinamică semnificativă din această perspectivă, pentru ca partea
central-estică a continentului să se confrunte cu noile provocări restructurante după căderea sistemului

81
Ioan Sebastian JUCU - Cadrul teoretic şi metodologic de analiză al procesului de restructurare urbană...

politic comunist. În acest fel, în România, restructurarea a apărut ca proces dominant în dinamica şi
evoluţia aşezărilor după 1990, o dată cu trecerea spre un nou sistem politic democratic şi spre economia
de piaţă. Dificultăţile înregistrate de comunităţile umane sub impulsul noilor evoluţii guvernate de
restructurare au fost generate de complexitatea tranziţiei şi de noile condiţii socio-economice la care
spaţiul românesc s-a adaptat greoi. La acestea se adaugă şi caracterul de pionierat, respectiv lipsa de
experienţă a unui management care administra cu greu crizele înregistrate în spaţiul românesc.
La început timid, mai apoi constant, şi ulterior dinamic, procesul de restructurare urbană a acţionat
în mod diferenţiat asupra aşezărilor şi a sistemelor de aşezări, efectele sale fiind reflectate în structura,
funcţionalitatea şi peisajele acestora. Dar dincolo de dinamica sa, mai mult sau mai puţin accentuată,
procesul de restructurare urbană este în prezent departe de a fi încheiat complet. Identificarea, cercetarea
şi evaluarea modurilor sale de manifestare constituie subiecte particulare de cercetare, care sunt în
măsură să explice în mod obiectiv, felul în care s-au schimbat şi adaptat oraşele la noile condiţii, natura şi
intensitatea schimbărilor, rezultatele pozitive şi negative ale politicilor post-socialiste şi, nu în cele din
urmă, restructurarea funcţională, respectiv, recompunerea şi reafirmarea identităţii peisajelor urbane.
Astfel de abordări au menirea de a facilita înţelegerea dinamicii urbane după 1990, dar şi de a identifica noi
soluţii viabile de dezvoltare a aşezărilor urbane în viitor sub incidenţa sustenabilităţii comunităţilor umane.
Mijlocită de cadrul metodologic specific, analiza procesului de restructurare urbană se dovedeşte utilă
autorităţilor locale în vederea aplicării unui management teritorial eficient asupra spaţiului urban pe care îl
gestionează şi administrează. Complexitatea procesului, nu a permis nici pe departe epuizarea cadrului
teoretic şi metodologic prin intermediul studiului de faţă, ci a încercat să evidenţieze o serie de
caracteristici mai mult sau mai puţin generale specifice analizelor întreprinse asupra comportamentului de
reorganizare al spaţiilor urbane. Din această perspectivă, cu siguranţă se desprind noi provocări, opinii şi
puncte de vedere, care pot întregii tabloul teoretic şi metodologic al cercetării de faţă.

Bibliografie

Beckhoven Van, Kempen, V. (2003), Social effects of urban restructuring. A case study in Amsterdam and
Utrecht, the Netherlands, în Housing Studies, vol 18, nr. 6, 2003, Carfax Publishing, Taylor &Francis, pp. 853-
875.
Brenner, N., Theodore, N. (2005), Neoliberalism and the urban condition, în City, vol. 9, nr. 1, 2005,
Routledge.
Chelcea, L. (2008), Bucureştiul postindustrial. Memorie, dezindustrializare şi regenerare urbană, Editura
Polirom, Bucureşti.
Cocean, P. (2005), Geografie Regională, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj Napoca.
Cuthnbert, R. A. (2006), The form of cities. Political economy and Urban Design, Blackwell Publishing, U.K.
Fainstein, Susan, Fainstein, N. I., Hill, R. C., Judd, D., Smith, M. P. (1983), Restructuring the City. The
political economy of urban redevelopment, Longman, New York, London.
Hall, T. (2007), Urban Geography. 3rd. Edition, Routledge, U. K.
Ianoş, I., Tălângă, C. (1994), Oraşul şi sistemul urban românesc în condiţiile economiei de piaţă, Institutul
de Geografie, Academia Română, Bucureşti.
Ianoş, I. (2000), Sisteme teritoriale. O abordare geografică, Editura Tehnică, Bucureşti.
Ianoş, I. (2004), Dinamica urbană. Aplicaţii la oraşul şi sistemul urban românesc, Editura Tehnică,
Bucureşti
Ianoş, I. (2005), Geografie urbană şi rurală, Ministerul Educaţiei şi Cercetării, Bucureşti.
Ianoş, I., Heller W. (2006), Spaţiu, economie şi sisteme de aşezări, Editura Tehnică, Bucureşti.

82
ANALELE ASOCIAŢIEI PROFESIONALE A GEOGRAFILOR DIN ROMÂNIA, Vol. I, nr.1/2010

Ianoş, I., Popescu, Claudia (1997), Organizarea spaţiului geografic la nivel de microscară, în Buletin
Geografic, Geografie umană, anul I, nr. 1, 1997, Institutul de Geografie, Academia Română, Bucureşti, pp. 41-
45.
Jucu, I. S. (2010), Analiza procesului de restructurare urbană in municipiul Lugoj, Teza de doctorat, ms.
Universitatea din Oradea.
Kiss, Eva (2002), Restructuring in the industrial areas of Budapest in the period of transition, în Urban
Studies, vol. 39, no. 1, 2002, Carfax Publishing, Glasgow, pp. 69-84.
Kruythoff, Helen (2003), Dutch urban restructuring policy in action against socio-spatial segregation: sense
or nonsense? în European Jurnal of Housing Policy, nr. 3 (2), August, 2003, Routlege, Taylor&Francis Group,
pp. 193-215.
Logan, J. R., Swanstorm, T., ed. (1990), Beyond the city limits. Urban policies and economic restructuring
in comparative perspective, Temple University, SUA.
Mac, I. (2008), Geografie normativă, Presa Universitară Clujeană, Cluj Napoca.
Mayhew, Susan (2004), A Dictionary of Geography, Ediţia a III-a, Oxford University Press.
Menahem, Gila (1999), Urban Restructuring, polarisation and imigrants opportunities. The case study of
Russian immigrants in Tel Aviv, în Urban Studies, vol. 36, nr. 9, Carfax Publishing, pp. 1551-1568.
Pacione, M. (2004), Urban Geography. A global perspective, Second Edition, Routledge, London, New York.
Paddison, R. (1999), Decoding decentralisation: the marketing of urban local power, în Urban Studies, vol.
36, nr. 1, Carfax Publishing.
Paddison, R., ed. (2001), Handbook for urban studies, Sage Publication Ltd. London, Marea Britanie.
Rey,Violette, Groza, O., Ianoş, I., Pătroescu, Maria (2006), Atlasul României, Editura Rao, Bucureşti.
Rusu, R. (2007), Organizarea spaţiului geografic în Banat, Editura Mirton, Timişoara.
Soja, E. (1987), Economic restructuring and the internationalization of the Los Angeles Region, în Smith, M.
P., Feagin, J., (eds.), The Capitalist City, Cambridege, MA, Blackwell, pp. 178-198
Ţurcănaşu, G. (2002), Restructurare şi destructurare în sistemul urban moldovenesc, în Ungureanu, Al.,
Groza, O., Muntele, I. (2002), Moldova: populaţia, forţa de muncă şi aşezările umane în tranziţie, Editura
Corson, Iaşi, p. 106.
Ungureanu, Al., Groza, O., Muntele, I. (2002), Moldova: populaţia, forţa de muncă şi aşezările umane în
tranziţie, Editura Corson, Iaşi.
Voiculescu, Sorina (2004), Oraşele din Câmpia de Vest. Structuri şi funcţionalităţi urbane, Editura
Universităţii de Vest din Timişoara, Timişoara, pp. 54-55.
Voiculescu, Sorina, Creţan, R. (2005), Geografie Culturală. Teme, evoluţii şi perspective, Editura
Eurostampa, Timişoara.
Voiculescu, Sorina (ed.), Creţan, R., Satmari, A., Ianăş, A. (2009), The Romanian Post-Socialist City.
Urban Renewal and Gentrification, Editura Universităţii de Vest din Timişoara.
* * * (2009), DEX online, Dicţionarul Explicativ al Limbii Române, Ediţia online.

Primit în redacţie: 10.10.2010


Revizuit: 12.11.2010
Acceptat pentru publicare: 10.12.2010

83
Repere bibliografice

Journal of Urban and Regional Analysis, vol.II, 1, 2010


(www.jurareview.ro)

Octavian GROZA, Lydia COUDROY DE LILLE, Mădălina PAFTALĂ-CIUBOTĂRIŢA -


SPATIAL COORDINATES IN BUILDING THE BRAND IMAGE OF REGIONAL METROPOLISES. THE CASE
OF IAŞI MUNICIPALITY - p.3

Ramona IŞFĂNESCU - POTENTIAL CLUSTERS IN BANAT AND THEIR ROLE IN REGIONAL ECONOMIC
DEVELOPMENT - p.15

Jean Baptiste HUMEAU, Daniel PEPTENATU, Radu PINTILII, Cristian DRĂGHICI, Andrei SCHVAB - THE ROLE
OF POLYCENTRIC NETWORK IN THE DEMOGRAPHIC DYNAMIC OF HUMAN SETTLEMENTS - p.25

Gabriel PASCARIU - EVOLUTION OF THE URBAN SYSTEM OF BOTOŞANI COUNTY - p.39

Alexandru-Ionuţ PETRIŞOR, Cătălin Niculae SÂRBU - DYNAMICS OF GEODIVERSITY AND ECO-DIVERSITY IN


TERRITORIAL SYSTEMS - p.61

Alexandru GAVRIŞ - ELEMENTS OF THE URBAN IMAGE IN LARGE HABITATS OF BUCHAREST– p.71

Radu SĂGEATĂ - THE ROLE OF POLITICAL FACTORS IN THE URBANISATION AND REGIONAL
DEVELOPMENT OF ROMANIA - p.81

Ileana Cristina CRĂCIUN, Camelia Ina GAVRA - VINEYARDS IN THE REGION OF STRADEN (AUSTRIA) –
ELEMENT OF THE AGRARIAN CULTURAL LANDSCAPE - p.88

Journal of Urban and Regional Analysis, vol.II, 2, 2010


(www.jurareview.ro)

Izhak SCHNELL - INTRODUCTION - p.5

Yankel FIJALKOW - URBAN STRATEGIES AND COLLECTIVE MEMORY. AN UPPER-MIDDLE CLASS


MUNICIPALITY IN THE GRAND PARIS PROJECT - p.7

Ruben Camilo Lois GONZALEZ, Jose Carlos Macia ARCE, Francisco Jose Armas QUINTA - ICT INEQUALITIES
IN THE SPANISH URBAN SYSTEM - p.19

Jerzy J. PARYSEK - URBAN POLICY IN THE CONTEXT OF CONTEMPORARY URBANISATION


PROCESSES AND DEVELOPMENT ISSUES OF POLISH CITIES - p.33

Cătălina ANCUŢA - TERRITORIAL DISPARITIES IN THE ROMANIAN BANAT: ASSESSMENT, DYNAMICS


AND IMPACT ON THE TERRITORIAL SYSTEM - p.45

Itzhak OMER - RESIDENTIAL DIFFERENTIATION AT TWO GEOGRAPHIC SCALES – THE


METROPOLITAN AREA AND THE CITY: THE CASE OF TEL AVIV - p.63

Caroline ROZENHOLC - THE NEIGHBORHOOD OF FLORENTIN: A WINDOW TO THE


GLOBALIZATION OF TEL AVIV - p.81

84
RISCUL GEOMORFOLOGIC ŞI RISCUL CLIMATIC ÎN CULOARUL
AIUD – SEBEŞ

Prof. drd. Ioan MĂRCULEŢ*), cercet.şt.dr. Cătălina MĂRCULEŢ**)


*) Colegiul Naţional “I.L.Caragiale”, 010564, Calea Dorobanţi nr.163, sector 1, Bucureşti,
**) Institutul de Geografie al Academiei Române, 023993, str. Dimitrie Racoviţă nr. 12, sector 2, Bucureşti.
E-mail: ioan_marculet@yahoo.com, cmarculet@yahoo.com

Geomorphological and climate risk in the Aiud – Sebeş Corridor. The studied area (ca. 30 km
long) is part of the Mureş Corridor, where morphodynamics (geological substrate, landform, climate, vegetation, etc.)
accounts for the development of relief modelling, due primarily to the action of water (gullying) and gravitation (sheet
slides, deep slides, etc.). The onset and development of these processes has enabled the delimitation of areas of
various geomorphological risk: great (15% of the whole surface), moderate (30%) and small (25%). In order to outline
the climatic particularities of a typically Föehn area and the major climate risk, we have proceeded to selecting those
climatic elements and phenomena that have a major impact on the economic life, temperature and precipitation, in
particular, but also the snow layer, soil freeze and hoarfrost. In conclusion, the paper shows that the incidence of thermal
and pluviometric extremes in the Aiud-Sebeş Corridor might be quite low. The snow-layer variables suggest that this
phenomenon poses lower risks in this Föehn-affected area; however, the absence of a protective snow-layer may
have a negative impact on crops, the highest danger coming from intense and lasting hoarfrost and soil freeze, when
occurring beyond their ordinary periods.

Key-words: present-day modelling, geomorphological risk, climate risk, Aiud - Sebeş Corridor.

Înscris în Culoarului Mureşului din Depresiunea Turda – Alba Iulia, Culoarul Aiud – Sebeş are o
lungime de circa 30 km şi o lăţime medie de aproximativ 12 km, fiind cuprins între altitudinile de 450-500
m în vest, la contactul cu Dealurile Aiudului şi 220 m în luncă, la sud-vest de Alba Iulia. Pe acest areal,
modelarea actuală a reliefului, realizată prin implicarea spaţială şi temporală (continuă sau intermitentă) a
agenţilor, imprimă dinamica peisajului geomorfologic şi implicit degradarea terenurilor.

Potenţialul morfodinamic

În regiunea analizată, modelarea actuală a reliefului este condiţionată de o serie de factori pasivi
(substratul geologic, relieful şi vegetaţia) şi activi (climatici şi antropici) şi care prin asociere constituie
potenţialul morfodinamic.
Substratul geologic, constituit din depozite sedimentare oligocene (argile roşii şi verzi, gresii roşii
şi vărgate, nisipuri cenuşii, pietrişuri, marne nisipoase etc.), în jumătatea sudică, badeniene (conglomerate,
calcare, gresii etc.), în extremitatea vestică, sarmaţiene (marne, marne nisipoase şi nisipuri), în nord, şi
pannoniene (marne cenuşii şi albăstrui, argile şistoase, nisipuri cuarţoase, pietrişuri etc.), în regiunea
centrală, dispuse uşor monoclinal, alături de neotectonică (sinclinalul Sănduleşti - Mirăslău - Aiud - Henig)
funcţionează ca factor pasiv în morfodinamica reliefului (Harta geologică a României, Foaia Turda 1967).
Relieful regiunii apare în dublă ipostază: ca suport şi factor de condiţionare a proceselor de
modelare, dar şi ca rezultat al acestora. Stadiul destul de avansat al evoluţiei sale este redat atât de
densitatea fragmentării, cuprinsă între 0,5 şi 4,5 km/km2, cât şi de energia reliefului, care are valori
cuprinse între 50 şi 250 m. Versanţii, în majoritate de formă convexă, sunt dezvoltaţi pe formaţiuni
sedimentare friabile, dispuse monoclinal, şi au pante mai mari de 70. Arealele cu pante accentuate, peste

85
Ioan MĂRCULEŢ, Cătălina MĂRCULEŢ - Riscul geomorfologic şi riscul climatic în Culoarul Aiud - Sebeş

15o (uneori chiar peste 240), sunt cele care au favorizat dezvoltarea unor ample procesele de modelare
actuală. Terasele Mureşului, constituite din nisipuri şi pietrişuri pleistocene, conform cartării realizate de M.
Buza (1996) şi doar afirmate de V. Ştef (1998) sunt în număr de opt. Lunca Mureşului este largă (până la 5
km) şi cu panta longitudinală de 0,35 m/km, în cadrul ei distingându-se două trepte: înaltă, de 2-4 m
deasupra râului, şi joasă, la 0,5-1,5 m altitudine relativă, uşor inundabilă.
Clima, prin regimul precipitaţiilor, impune diferenţieri temporale în activitatea proceselor de
versant. Precipitaţiile medii anuale au valori relativ scăzute, de 500-520 mm (518.0 mm la Aiud, 515.8 mm
la Alba Iulia şi 508.0 mm la Sebeş), însă s-au înregistrat ani ploioşi – 1897-1898, 1912-1916, 1969-1970,
1974-1976 – când valorile acestora au ajuns la 700-800 mm şi ani secetoşi – 1932-1935, 1945-1950, 1986
–, când cantităţile au fost de 350-400 mm. Un rol important în dinamica proceselor de versant îl au cele
mai mari cantităţi de precipitaţii în 24 de ore – valorile lor de peste 60 mm fiind mai mari decât media
lunilor respective (74.1 mm în iunie la Alba Iulia, 75.6 mm în august la Sebeş) – şi alternanţa perioadelor cu
precipitaţii abundente cu cele secetoase, aici coeficientul de agresivitate pluvială fiind între 0,09 şi 0,12
(Mureşan, Pleşa 1992).
Vegetaţia naturală şi utilizarea terenurilor generează diferenţieri locale în protecţia sau în
vulnerabilitatea suprafeţei reliefului faţă de procesele de modelare actuale. Pădurile de quercinee şi carpen
care au acoperit în trecut cea mai mare parte din această regiune şi din care au mai rămas doar petice (sub
10% din întreaga suprafaţă) au fost înlocuite treptat de culturi agricole, păşuni şi fâneţe, încât acestea au în
prezent o pondere foarte redusă. Aceste modificări au favorizat apariţia alunecărilor de teren şi au
intensificat agresivitatea torenţială.

Procesele de modelare actuală

Datorită potenţialului morfodinamic, modelarea actuală a reliefului se realizează printr-o gamă


variată de procese geomorfologice precum: pluviodenudarea şi eroziunea în suprafaţă, ravenarea,
torenţialitatea, alunecările de teren şi eroziunea şi acumularea fluviatilă.
Pluviodenudarea şi eroziunea în suprafaţă se produc pe toate pantele cu valori de peste 2-3o, în
absenţa unui covor vegetal, atât în timpul ploilor torenţiale, cât şi în cel al ploilor de lungă durată, dar
numai în condiţiile în care solul este suprasaturat cu apă.
Procesele de ravenare sunt dependente direct de cantitatea şi regimul precipitaţiilor, de litologie, de
lungimea şi înclinarea versanţilor şi de gradul de acoperire cu vegetaţie. Rigolele apar predominant pe
terenurile arabile, în grupuri paralele perpendiculare pe curbele de nivel, şi au adâncimi de câţiva
centimetri. Şanţurile de eroziune sunt dezvoltate pe versanţii cu înclinare mai mare de 5o. Uneori se află în
asociere cu ravene şi deseori formează reţele în bazinele de recepţie ale torenţilor. Ogaşele sunt prezente
frecvent pe suprafeţele cu înclinare de peste 15o din Dealurile Stremţului, Culoarul Teiuşului şi
Depresiunea Alba Iulia – Sebeş (Fig. 1). Predomină în culoarul analizat ogaşele simple (peste 85%). Ravenele
au adâncimi de peste 2-3 m şi sunt simple şi ramificate. Comparativ cu ogaşele sunt mai reduse ca număr şi
s-au dezvoltat pe pantele de 10-20o.
Torenţialitatea apare ca un proces intermitent, complex, de eroziune transport şi acumulare. În
arealul analizat numărul lor este ridicat pe versantul stâng şi redus pe cel drept (fig. 1). Au lungimi de 2,5-5
km, iar bazinele de recepţie au dimensiuni reduse (2-2,5 km2). Conurile de dejecţie dezvoltate la contactul
cu lunca Mureşului şi în luncă au în general aspect teşit.
Alunecările de teren sunt procese frecvente în Culoarului Aiud – Sebeş, dezvoltarea lor fiind
cauzată de alternanţa nisipurilor slab cimentate cu marne şi argile, de lipsa vegetaţiei forestiere etc.
Alunecările superficiale, cu grosimea materialului deplasat de 1-2 m, sunt deplasările în masă cu cea mai largă
răspândire şi antrenează în mişcare atât pătura de sol, cât şi, pe o mică adâncime, substratul geologic.

86
ANALELE ASOCIAŢIEI PROFESIONALE A GEOGRAFILOR DIN ROMÂNIA, Vol. I, nr.1/2010

Fig. 1. Harta proceselor geomorfologice actuale din Culoarul Aiud – Sebeş: 1, pluviodenudare; 2, eroziune în
suprafaţă; 3, şanţ de eroziune; 4, ogaş; 5, ravenă; 6, organism torenţial, 7, complex de procese actuale;
8, con de dejecţie; 9, solifluxiune; 10, alunecare de teren (a, veche, b, recentă); 11, grueţi, glimee;
12, alunecare curgătoare; 13, râpă de desprindere; 14, curgere noroioasă; 15, prăbuşiri; 16, glacisuri
coluvio-proluviale; 17, curs adâncit; 18, eroziune laterală în mal; 19, renie; 20, abrupt; 21, martor de
eroziune; 22, exces de umiditate; 23, cursuri de apă permanente; 24, cursuri de apă temporare.

87
Ioan MĂRCULEŢ, Cătălina MĂRCULEŢ - Riscul geomorfologic şi riscul climatic în Culoarul Aiud - Sebeş

Alunecările profunde (circa 8 % din suprafaţa versanţilor) – sub formă de valuri, trepte şi grueţi (în
Culoarul Teiuşului şi în Depresiunea Alba Iulia – Sebeş; fig. 1) – afectează substratul geologic pe grosimi
mari, cuprinse, în general, între 2 şi 5 m şi sunt în mare parte fixate. Prezintă râpe de desprindere bine
evidenţiate, cu înălţimi de 2-5 m. Adesea, din cauza substratului nisipos, sunt asociate cu alunecări
superficiale şi alunecări curgătoare. Alunecările curgătoare se produc prin înmuierea puternică a
formaţiunilor argiloase şi marnoase, fiind mai active în arealele localităţilor Totoi şi Drâmbar.
Surpările au loc izolat, numai pe râpele de desprindere ale alunecărilor de teren şi în malurile
ravenelor şi Mureşului. Materialele căzute la baza cornişelor creează o serie de discontinuităţi pe
terenurile înierbate.
Procesele fluviatile au loc permanent în albia minoră a Mureşului, aici putându-se separa: a)
sectoare unde predomină eroziunea laterală şi transportul şi b) sectoare în care predomină acumularea. În
cazul primei categorii sunt foarte intense prăbuşirile malurilor, iar în a doua, formarea reniilor.

Riscul geomorfologic

Riscul geomorfologic, prezent tot mai mult în literatura de specialitate din România (Coteţ 1978;
Bălteanu şi colab. 1989; Sandu 1993; Grecu 1997; Irimuş 2002 ş.a.), se referă la „ansamblul de ameninţări
la resursele umane care vin din instabilitatea caracteristicilor de suprafaţă ale Pământului“ (Gares. şi colab.
1994, citaţi de Grecu 1997).
Utilizând ca model Harta de risc geomorfologic a Culoarului depresionar Apold-Sibiu (Sandu, 1993), în
regiunea analizată, datele analitice, frecvenţa şi intensitatea proceselor geomorfologice actuale au permis
identificarea a cinci tipuri de risc geomorfologic, grupate în trei clase (Fig. 2). Pentru realizarea hărţii de
risc geomorfologic a fost utilizată metoda suprapunerilor în sistem GIS a următoarelor hărţi: geologică,
geodeclivităţii, expoziţiei versanţilor, utilizării terenurilor, solurilor şi proceselor de modelare actuală. Pe
aceasta au fost evidenţiate:
1. Arealele cu risc geomorfologic mare (circa 15% din întreg teritoriul studiat) se caracterizează
printr-un potenţial morfodinamic ridicat generat de suprafeţele cu pante de peste 20o. Sunt în general
terenuri vulnerabile, care necesită lucrări antierozionale. În această categorie sunt incluşi: a) versanţii cu
risc mare de declanşare a alunecărilor de teren şi a proceselor de ravenare, cum sunt cei ai dealurilor
Cisteiului, Scaun şi Gorganu (fig. 2); b) versanţii cu risc mare cauzat de procesele de ravenare şi de
eroziunea în suprafaţă ai bazinetelor torenţiale de la nord de Teiuş, Stremţ etc.
2. Suprafeţele cu risc geomorfologic moderat (aproximativ 30%) sunt reprezentate de versanţii cu
pante cuprinse între 15o şi 20o şi unde sunt active alunecările superficiale şi procesele de eroziune lineară.
În carul lor se disting două situaţii: a) versanţii cu risc moderat de declanşare a alunecărilor de teren şi a
proceselor de ravenare, cum sunt la sud de Oiejdea şi la nord de Căpud; b) versanţi cu risc mediu cauzat
de procesele de ravenare şi de eroziunea în suprafaţă, mai extinşi în extremităţile estică şi vestică, la
contactul cu Dealurile Lopadei şi Dealurile Aiudului.

Riscuri climatice

Evidenţierea principalelor fenomene de risc climatic se înscrie în preocupările actuale ale


cercetărilor climatologice şi nu numai, de cunoaştere şi reducere a impactului evenimentelor naturale
extreme.
Metodologia abordării riscurilor climatice, a fost bine pusă în evidenţă în literatura de specialitate, de
Octavia Bogdan (1992, 2004) şi de Octavia Bogdan şi Elena Niculescu în Riscurile climatice din România

88
ANALELE ASOCIAŢIEI PROFESIONALE A GEOGRAFILOR DIN ROMÂNIA, Vol. I, nr.1/2010

Fig. 2. Harta de risc geomorfologic a Culoarului Aiud – Sebeş: 1, culmi cu risc de îngustare prin eroziune
regresivă; 2, a. versanţi cu risc mare de declanşare a alunecărilor de teren şi a proceselor de ravenare; b.
versanţi cu risc mare cauzat de procesele de ravenare şi de eroziunea în suprafaţă; 3, a. versanţi cu risc
moderat de declanşare a alunecărilor de teren şi a proceselor de ravenare; b. versanţi cu risc mediu
cauzat de procesele de ravenare şi de eroziunea în suprafaţă; 4, suprafeţe cu risc mic de declanşare a
alunecărilor de teren şi a proceselor de ravenare; 5, albii cu risc de inundaţii periodice.

89
Ioan MĂRCULEŢ, Cătălina MĂRCULEŢ - Riscul geomorfologic şi riscul climatic în Culoarul Aiud - Sebeş

(1999). Conform autoarei, riscurile climatice sunt clasificate după mai multe criterii, „în raport cu aria
ocupată, intensitatea, ritmul de producere etc., criterii care pot fi luate în considerare singular sau
asociat“ (Bogdan Octavia 2004).
Conform dicţionarului explicativ al limbii române termenul de risc, provenit din limba franceză,
defineşte „posibilitatea de a ajunge într-o primejdie, de a înfrunta un necaz, de a suporta o pagubă, un pericol
posibil“.
Fenomenele climatice extreme care pot avea consecinţe grave asupra mediului şi societăţii,
producând pierderi de vieţi omeneşti şi pagube materiale, constituie riscuri climatice, întrucât fac parte
din regimul climatic respectiv şi sunt oricând posibile, aşteptate (Bogdan Octavia, Niculescu Elena 1999).
Abordând subiectul fenomenelor climatice care se produc în Culoarul Aiud – Sebeş, studiul a
surprins specificul regional de manifestare al fenomenelor şi în ce măsură acestea pot prezenta aspecte de
risc, constituindu-se în riscuri climatice.
Aşezarea la adăpostul Munţilor Apuseni şi traversarea sa de râul Mureş, alături de neuniformitatea
morfologică, imprimă culoarului studiat un caracter climatic aparte, marcat de manifestarea foehnului.
Regimul temperaturii aerului, pe fondul interferenţelor dintre aerul polar şi cel tropical resimţite
pe teritoriul României şi al deschiderii culoarului Mureşului faţă de alternanţa circulaţiei maselor de aer
oceanice şi continentale, înregistrează variaţii termice moderate de la un an la altul, însă destul de
evidente, relevând şi o tendinţă clară de creştere a temperaturii în ultimii ani.
O imagine mai aproape de realitate a variaţiilor de temperatură care pot să apară ne oferă regimul
temperaturilor zilnice care ating uneori valori extreme, constituindu-se în riscuri climatice prin efectele
negative asupra mediului şi activităţilor umane.
Extremele termice negative, asociate valurilor de frig, favorizate de forma de culoar depresionar prin
cantonarea aerului rece pe fundul văii Mureşului, au reprezentat răciri masive ( -30°C) la toate staţiile
meteorologice din regiunea studiată şi s-au înregistrat în luna ianuarie, minima absolută regională fiind de
-33.9°C, produsă în 24.I.1963 la Sebeş.
Extremele termice pozitive, asociate valurilor de căldură, sunt datorate tot formei de culoar
depresionar care favorizează pătrunderea aerului fierbinte tropical şi, ulterior, intensificarea locală a
încălzirilor prin insolaţie şi efecte foehnale Maximele absolute produse în ultimul secol au atins 42.5°C în 16
august 1952, la Alba Iulia şi 41.5°C în 4 iulie 1950, la Sebeş, reprezentând singularităţi nu doar pentru
Culoarul Aiud – Sebeş, dar şi pentru întreaga Depresiune a Transilvaniei.
Oscilaţiile bruşte pozitive sau negative sunt cauzate de circulaţia maselor de aer cu caractere
termice diferite care se succed uneori foarte rapid, valorile minime şi maxime pentru temperaturile medii
zilnice indicând probabilitatea de apariţie a unor abateri foarte accentuate de la o zi la alta. Variaţiile
interdiurne pozitive ating 15.3°C, iar cele negative -15.6°C, riscul acestor salturi bruşte atingând maxime
iarna, dar având valori importante şi în restul anului. Şi amplitudinile zilnice evidenţiază producerea unor
diferenţe termice exacerbate de până la 20-28°C care constituie cele mai importante riscuri termice de
această natură, îndeosebi în sectoarele de vale, expuse contrastelor termice pronunţate zi - noapte,
versanţii superiori şi culmile având contraste termice moderate.
Frecvenţa producerii temperaturilor minime negative, importante prin impactul pe care îl pot avea
asupra unor culturi agricole, asupra altor activităţi economice şi sănătăţii populaţiei, reflectă că riscul
reprezentat de apariţia acestora în afara intervalului specific de iarnă, este mai mare toamna decât
primăvara.
Deşi sunt fenomene de scurtă durată, fenomenele de îngheţ au efecte negative asupra plantelor
producând, uneori, chiar suprimarea lor. Cele mai periculoase îngheţuri sunt cele care se produc în afara
sezonului de iarnă, adică în anotimpurile de tranziţie (primăvara şi toamna). Unele plante, în special

90
ANALELE ASOCIAŢIEI PROFESIONALE A GEOGRAFILOR DIN ROMÂNIA, Vol. I, nr.1/2010

legumele, cultivate în lunci sau pe terasele inferioare ale Mureşului, Ampoiului şi Sebeşului sau în Culoarul
Ighiu-Oiejdea, sunt foarte sensibile şi mor la îngheţurile timpurii de toamnă sau târzii de primăvară.
Îngheţurile timpurii de toamnă, care se produc în culoar înainte de prima decadă a lunii octombrie,
afectează maturizarea şi coacerea strugurilor, a porumbului şi a unor legume, diminuând calitatea şi
cantitatea producţiei.
Având în vedere faptul că în Culoarul Aiud – Sebeş condiţiile termice optime pentru germinarea
seminţelor plantelor de cultură se întrunesc după data de 1 aprilie, rezultă că îngheţurile târzii reprezintă
riscuri climatice pentru plantele cultivate dacă se produc după această dată, deoarece perioadele cu
căldură, produse frecvent înainte, fac ca plantele să răsară mai devreme. Tot astfel, pomii fructiferi pot să
înflorească, mugurii viţei-de-vie să se deschidă, iar riscul producerii ulterioare a temperaturilor negative să
crească. În perioada 1961-2003, astfel de situaţii s-au înregistrat în intervalele 4-7 IV 1970; 10-16 IV 1995;
6-10 IV 1997 etc., când s-au înregistrat temperaturi mai mici de -40C, considerate în astfel de cazuri
îngheţuri foarte severe.
Temperaturile tropicale, de peste 30-35oC, impun restricţii dezvoltării plantelor, diminuându-se
astfel producţiile agricole. Intervale cu temperaturi tropicale, restrictive în evoluţia plantelor, au fost: 17 VI
-1 VII 1963; 6-12 VII 1968; 12-26 VII 1987 – cu temperaturi maxime de peste 390C la 20 VII (39.50C la
Aiud, 39.40C la Alba Iulia); 13 VI-15 VII 1992; 27 VI-1 VII şi 23 VII-12 VIII 1994 (temperatura maximă de
39.70C la 11 VIII la Sebeş); 2-9 VII şi 17-23 VIII 2000 etc.
Culturile agricole diversificate şi extinse ca suprafaţă în acest sector al Culoarului Mureşului sunt mai
puţin expuse riscurilor producerii temperaturilor tropicale, dar sunt adesea expuse riscurilor producerii
îngheţurilor severe care survin în perioada de vegetaţie şi pot compromite producţiile.
Precipitaţiile atmosferice înregistrează medii multianuale relativ scăzute (500-520 mm), ca urmare
a efectului de foehn, manifestat datorită adăpostului orografic al Munţilor Apuseni faţă de circulaţia
dominantă a aerului din vest şi sud-vest, efect care constă în reducerea semnificativă a cantităţii şi
frecvenţei precipitaţiilor.
Perioadele excedentare şi deficitare pluviometric indică predominanţa anilor cu abateri pozitive şi
negative comparativ cu anii normali, fiecare cu frecvenţe peste 35%, dar şi valorile superioare ale
abaterilor negative şi frecvenţa lunilor deficitare pluviometric (circa 50%) net superioară celor deficitare
sau normale. Acestea subliniază faptul că sud-vestul Depresiunii Transilvaniei, supus influenţelor foehnale,
reprezintă sectorul cu cele mai mici cantităţi de precipitaţii din centrul ţării, concretizat în fenomene de
uscăciune şi secetă mai accentuate, reflectate şi în covorul vegetal de silvostepă.
Abundenţa precipitaţiilor - reliefată de cantităţile maxime în 24 de ore care depăşesc uneori cantitatea
medie lunară multianuală - poate constitui un risc climatic îndeosebi în condiţiile unui sol umed, având în
vedere o serie de consecinţe negative precum: dinamizarea manifestărilor proceselor geomorfologice
actuale şi a fenomenelor hidrologice, afectarea directă sau indirectă a culturilor agricole. Valorile lor
maxime absolute regionale, înregistrate vara în lunile iunie şi iulie, s-au situat între 56.0 mm şi 84.4 mm,
înscriindu-se cu mult sub alte cantităţi specifice la nivelul României (Dragotă 2006).
Analiza detaliată a zilelor consecutive cu precipitaţii, luând în considerare pragurile semnificative,
ilustrează că, deşi nu se înregistrează mai mult de 3-4 zile succesive cu precipitaţii abundente 10 mm,
intervalele maxime de zile cu precipitaţii consecutive pot atinge sau depăşi, în situaţii de excepţie,
cantităţile medii specifice celor mai ploioase luni, determinând acumularea unor mari rezerve de apă în
substrat şi declanşarea unor ample procesele procese de denudare şi inundaţii, cu consecinţe în
modificarea dramatică a peisajului precum cele din 12-14 mai 1970 sau din 18 iunie 1998.
Din analiza complexă a fenomenelor de uscăciune şi secetă s-a constatat că uscăciunea se manifestă
îndeosebi în partea a doua a verii şi începutul toamnei şi, uneori, primăvara 1-2 luni pe an, iar fenomenele

91
Ioan MĂRCULEŢ, Cătălina MĂRCULEŢ - Riscul geomorfologic şi riscul climatic în Culoarul Aiud - Sebeş

de secetă se produc episodic, pe o perioadă scurtă de timp, în general în intervalul iulie-octombrie.


Parametrii specifici stratului de zăpadă ilustrează că acest fenomen este puţin periculos, prezenţa sa
în depresiune fiind adesea modestă şi discontinuă datorită manifestării efectelor de foehn, accentuând
caracterul de risc climatic tocmai prin lipsa acestei pături protectoare pentru culturile agricole. Tot astfel şi
incidenţa unor fenomene de iarnă precum depunerile de gheaţă, sau viscol este mult diminuată.
Intensitatea producerii, durata mare şi producerea în afara perioadelor normale ale unor fenomene
precum orajele, ceaţa, dar îndeosebi ale brumei şi îngheţului de pe sol, pot avea impact negativ asupra
mediului şi diferitelor activităţi socio-economice.
În conformitate cu cele enunţate mai sus despre specificul climatic al Culoarului Aiud – Sebeş, au
fost efectuate şi câteva studii de caz ale unor fenomene atmosferice extreme din perioada 2002-2006 care
au afectat şi aria de studiu şi care, prin pagubele provocate, au prezentat aspect de risc. Aceste studii de
caz, plecând de la cauze, la analiza modului de manifestare în spaţiu şi timp şi încheiată cu evidenţierea
efectelor fenomenelor, au contribuit la constituirea unei baze de cunoaştere utilă pentru
managementul riscurilor (Mărculeţ, Mărculeţ, Oprişa 2007).
În concluzie, fenomenele meteorologice cu intensităţi mari şi cu durate de timp scurte, înregistrate
în lunile de vară, când precipitaţiile au adesea caracter torenţial, dar şi primăvara, când cumularea efectului
topirii zăpezilor cu cel al precipitaţiilor abundente poate duce la ample inundaţii, viiturile manifestate cu
precădere în bazine hidrografice mici şi în bazinete torenţiale, cu pierderile cele mai mari în domeniul
infrastructurii drumurilor, obiectivelor socio-economice, reţelelor electrice şi telefonice şi în agricultură,
fac din sectorul studiat cel mai expus areal faţă de riscurile climatice din judeţul Alba.

Bibliografie

Badea, L., Roată, S. (1994), Harta geomorfologică la scară mare (1:25.000-1:50.000), Lucr. Sesiunii
ştiinţifice anuale 1993, Inst. de Geografie, Bucureşti.
Bălteanu, D., Dinu, Mihaela, Cioacă, A. (1989), Hărţile de risc geomorfologic, SCGGG, Geogr., 22,
Bucureşti.
Bogdan, Octavia (1992), Asupra noţiunilor de „hazarde“, „riscuri“ şi „catastrofe“ meteorologice / climatice,
SCG, XXXIX.
Bogdan, Octavia (2004), Riscurile climatice – implicaţii pentru societate şi mediu, Revista Geografică, X,
Bucureşti.
Bogdan, Octavia, Niculescu, Elena (1999), Riscurile climatice din România, Inst. Geogr., Bucureşti.
Buza, M. (1996), Valea Mureşului între Aiud şi Alba Iulia. Caractere geomorfologice, Geographica
Timisiensis, V, Timişoara.
Ciupagea, D., Păucă, M., Ichim, Tr. (1970), Geologia Depresiunii Transilvaniei, Edit. Academiei,
Bucureşti.
Coteţ, P. (1978), O nouă categorie de hărţi – hărţile de risc - şi importanţa lor geografică, Terra, X
(XXX), 3, Bucureşti.
Dragotă, Carmen-Sofia (2006), Precipitaţiile excedentare în România, Edit. Academiei, Bucureşti.
Grecu, Florina (1997), Fenomene naturale de risc – geologice şi geomorfologice, Edit. Universităţii din
Bucureşti.
Irimuş, I. (2002), Riscuri geomorfologice în regiunea de contact interjudeţeană din nord-vestul României,
Riscuri şi catastrofe, Edit. Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca.
Mărculeţ, Cătălina (2010), Clima şi riscurile climatice din Depresiunea Alba Iulia - Turda, teză de doctorat,
manuscris.

92
ANALELE ASOCIAŢIEI PROFESIONALE A GEOGRAFILOR DIN ROMÂNIA, Vol. I, nr.1/2010

Mărculeţ, Cătălina, Mărculeţ, I. (2005). Consideraţii asupra fenomenelor de uscăciune şi secetă din sud-vestul
Depresiunii Transilvaniei, Revista Geografică, XI-2004, Bucureşti.
Mărculeţ, Cătălina, Dragotă, Carmen-Sofia, Mărculeţ, I. (2008), Zile consecutive cu precipitaţii pe
praguri caracteristice şi procesele geomorfologice din vestul Podişului Târnavelor, Revista Geografică, XIV-XV,
2007-2008, Bucureşti.
Mărculeţ, Cătălina, Mărculeţ, I., Oprişa, C. (2007), Fenomene atmosferice de risc în Culoarul Mureşului
între Arieş şi Cugir, Comunicări de Geografie, XI, Bucureşti.
Mărculeţ, I. (2006), Modelarea actuală a versantului stâng al Mureşului între Târnava şi Sebeş, Revista
Geografică, T. XII, Bucureşti.
Mărculeţ, I., Mărculeţ, Cătălina (2010), Geomorphological risk and land degradation control in the Mureş
Corridor between the Aiud and Sebeş rivers, Ecological performance in a competitive economy, 2010, Vol. I,
Bucureşti.
Mureşan, D., Pleşa, I. (coord.) (1992), Irigări, desecări şi combaterea eroziunii solului, Edit. Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti.
Sandu, M. (1994), Harta de risc geomorfologic a culoarului depresionar Apold-Sibiu, Lucr. Sesiunii
ştiinţifice anuale 1993, Inst. de Geografie, Bucureşti.
Ştef, V. (1998), Munţii Trascău – studiu hidrografic, Studii şi Cercetări Hidrologice, 66, Bucureşti.
* * * (1967), Harta geologică a României, Foaia Turda, Scara 1 : 200.000, Institutul Geologic, Bucureşti.

Primit în redacţie: 02.10.2010


Revizuit: 05.12.2010
Acceptat pentru publicare: 20.12.2010

93
Repere bibliografice

Revista GEOGRAFUL, anul II, nr.1, 2010 (www.apgr.eu/publicatii.php)

Grigor P.POP - Şcoala Geografică Clujeană la aniversarea a 90 de ani de activitate (1919-2009) - p.3
Radu SĂGEATĂ - Produsele culturii globale de consum. Consideraţii geografice - p.12
Mirela MAZILU - Relaţia demografie-economie-geografie ca factor de conturare a pieţei turistice - p.24
Călin HOINĂRESCU, Manuela HOINĂRESCU, Irina PAVELEŢ - Aplicarea în România a Convenţiei Europene a
Peisajului. Studiu de caz - judeţul Prahova - p.30
Cristian TĂLÂNGĂ - Societatea de Geografie din România între tradiţie şi continuitate - p.38
Octavian MÂNDRUŢ - Propuneri complementare pentru Legea Educaţiei Naţionale - p.41
Nicu AUR - In Memoriam: Prof.univ.em. dr.doc. Ioan ŞANDRU - p.46

Revista GEOGRAFUL, anul II, nr.2, 2010 (www.apgr.eu/publicatii.php)

Grigore POSEA - Geodiversitatea şi socializarea geografiei fizice - p.3


Radu SĂGEATĂ - Caucazul de Nord - p.10
Vasile LOGHIN - Observaţii geografice în Alpii francezi - p.18
Florin VARTOLOMEI - Parcurile naturale şi naţionale ale României - p.25
Irena MOCANU - Fluxurile de intrare şi ieşire din şomaj - p.36
Cornelia DINCĂ - Locul ș i rolul geografiei în învăţământul preuniversitar - p.43
Valentina STOICA - Vizita în România a delegaţiei Asociaţiei Geografilor Americani (AAG) - p.46

Revista GEOGRAFUL, anul II, nr.3, 2010 (www.apgr.eu/publicatii.php)

Alexandru UNGUREANU - Şcoala de geografie umană de la Universitatea Al.I.Cuza, Iaşi - p.3


Anca MUNTEANU, Veronica DÂRMICEANU - Kazahstan, 2009 - p.10
Seyed A.AKBAR - Turismul iranian în zona Golfului Persic - p.16
Ioan MĂRCULEŢ, Cătălina MĂRCULEŢ - Credincioşii reformaţi din România - p.22
Mirela PARASCHIV, Silvia DUMITRAŞCU - Spaţiile vezi de tip parc şi revitalizarea spaţiilor rezidenţiale urbane - p.27
Florentina Cristina MERCIU - Modelarea spaţio-configurativă sub influenţa activităţii miniere a aşezărilor urbane din
Depresiunea Petroşani - p.33
Vasile LOGHIN - Educaţia universitară şi oportunităţile profesionale în geografia americană - p.39
Anton LAZĂR - Religia şi mediul înconjurător. Ecoteologia şi Ecofilozofia - p.44

Revista GEOGRAFUL, anul II, nr.4, 2010 (www.apgr.eu/publicatii.php)

Ioan IANOŞ - Pledoarie pentru absolvent - p.3


Florina GRECU, Laura COMĂNESCU - Facultatea de Geografie a Universităţii din Bucureşti la aniversarea a 110 ani
de existenţă - p.9
Cristian TĂLÂNGĂ - Pledoarie pentru un muzeu al Geografiei Româneşti la aniversarea a 135 de ani de la fondarea
Societăţii de Geografie din România - p.12
Vasile LOGHIN - Santorini, singurul vulcan activ din Mediterana Orientală - p.19
Dumitru ŢÎRDEA - Tradiţii şi obiceiuri conservate în sânul comunităţii româneşti nord-bucovinene - p.23
Ioan Sebastian JUCU - Consideraţii privind presiunea umană în cadrul spaţiului urban. Studiu de caz: Municipiul Lugoj -
p.33
Carmen Camelia RĂDULESCU - Prezent şi perspective de optimizarea a valorificării turistice a zonei litorale - p. 39
Cătălina CÂRSTEA - Rolul lui Ion Conea în dezvoltarea cercetărilor toponimice româneşti - p.45

94
REGENERAREA URBANĂ A SITURILOR DE TIP BROWNFIELD.
STUDIU DE CAZ: ZONELE INDUSTRIALE DIN SECTORUL 3,
MUNICIPIUL BUCUREŞTI

Drd. Mirela PARASCHIV*), drd.Roxana NAZARIE *)


*) Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Geografie, Şcoala Doctorală “Simion Mehedinţi”, 010041, Bd. Nicolae
Bălcescu nr.1, sector 1, Bucureşti
E-mail: mirela.paraschiv@ymail.com

Urban regeneration of brownfield land. Bucharest Municipality represents a complex territorial


system where urban space defines as a deficient resource in the context of poor planning decision making. Industrial
areas represent an urban component which does not accomplish its main functionality at its full capacity. In majority,
the industrial areas of the 3th District of the Bucharest Municipality are particularized as brownfield land. In this
sense, the aim of the study is to identify the brownfield land of industrial type and to highlight their main
characteristics in the 3th District of the Bucharest Municipality. Furthermore, the functional and economical viability
of industrial brownfield land is an essential clue defining the performance of the urban regeneration process. For this
reason, the study could be considered by the decision factors as an useful support material that outlines the optimal
urban space planning perspectives.

Key words: brownfield land, industrial areas, urban regeneration, urban sustainable development.

Introducere

Planificarea teritorială a spaţiilor urbane actuale necesită recunoaşterea nevoii de a descoperi şi de a


adopta mijloacele cele mai eficiente prin care rezultă obţinerea performanţei teritoriale, cu efecte în
durabilitatea beneficiilor reciproce diferitelor componente.
Din această perspectivă, gestiunea teritorială a spaţiului urban conduce la dezvoltare spaţială
echilibrată, în armonie cu necesităţile de existenţă ale mediului înconjurător şi ale societăţii. Aşadar, în
procesul de dezvoltare al unui sistem teritorial se impune organizarea durabilă a spaţiului, prin înţelegerea
şi recunoaşterea valorii intrinseci şi particulare a acestuia, pentru armonizarea intereselor comunităţii cu
potenţialul spaţiului asociat acesteia.
În acest sens, evaluarea şi analizarea spaţiului industrial din componenţa unui spaţiu urban de tip
capitală (Sectorul 3 al Municipiului Bucureşti) reprezintă o modalitate de a evidenţia importanţa acestei
resurse teritoriale pentru determinarea unor noi direcţii de dezvoltare şi înţelegerea unui proces de
recalificare urbană, de tipul celui de regenerare.
În ce context teritorial au evoluat şi cum pot fi identificate spaţiile industriale de tip brownfield?
Cum se particularizează siturile brownfield în cadrul spaţiului urban al Sectorului 3 şi cum intervine
procesul de regenerare în refuncţionalizarea acestora? Analiza detaliată a acestor aspecte conduce la
formarea unei perspective obiective asupra realităţii teritoriale ce caracterizează zonele industriale din
Sectorul 3 al Municipiului Bucureşti, cu scopul conturării unor direcţii optime şi accesibile pentru
organizarea spaţială durabilă a unui sistem teritorial atât de complex.

95
Mirela PARASCHIV, Roxana NAZARIE - Regenerarea urbană a siturilor de tip browfield. Studiu de caz.......

Conceptul de sit brownfield

Siturile brownfield sunt spaţii abandonate sau subutilizate, în sensul că nu sunt valorificate la
potenţialul lor economic maxim, fiind amplasate cel mai frecvent în zone urbane, parţial sau integral
dezvoltate. Deoarece sunt afectate de modul de utilizare anterior, acestea sunt în general spaţii
nefuncţionale în starea actuală şi necesită intervenţie integrată pentru a fi revitalizate şi valorificate eficient
(CABERNET 2006).
Studiate în literatura stiinţifică britanică sub titulatura de "previously developed land" (terenuri
anterior dezvoltate) sau "derelict land" (terenuri abandonate), siturile brownfield cuprind terenuri şi clădiri şi/
sau vacante, ocupate în întregime sau parţial, pentru care reutilizarea poate fi constrânsă într-o anumită
măsură de probleme de natură fizică sau de reglementare (English Partnerships 2006). Astfel, potenţialul
de redezvoltare identificat pentru aceste spaţii este afectat prin conturarea unui risc real sau perceput,
indus, spre exemplu, de posibile probleme de contaminare şi de poluare a mediului. La acestea se poate
adăuga şi faptul că numeroase situri nu sunt de obicei viabile din punct de vedere comercial în viitorul
apropiat, mai ales din cauza infrastructurii specifice slabe pe care o prezintă pentru iniţierea de noi
proiecte de dezvoltare. Totodată, existenţa siturilor brownfield conduce la impacte negative diverse
asupra zonelor învecinate şi asupra comunităţii, împiedicând sau întârziind regenerarea efectivă de
ansamblu. Comunitatea locală, posibil fragmentată în urma transformării unui spaţiu funcţional în sit
brownfield, beneficiază de mai puţine amenităţi şi se caracterizează prin stare de sănătate precară, rate
scăzute de angajare şi venituri mai reduse decât media societăţii din care face parte.
Ţinând cont de diferite criterii, siturile brownfield se pot clasifica astfel:
a). după localizare: situri rurale, situri periurbane, situri urbane;
b). după modul de utilizare anterior: spaţiu industrial, spaţiu cu funcţie de apărare, spaţiu cu linii de
cale ferată, spaţiu rezidenţial, spaţiu de agrement (CABERNET 2006);
c). după starea actuală: spaţiu subutilizat, spaţiu vacant, spaţiu abandonat, spaţiu de risc;
d). după faza de dezvoltare: spaţiu ce necesită intervenţie imediată, spaţiu în curs de redezvoltare.

Zonele industriale din Sectorul 3 al Municipiului Bucureşti

Sectorul 3 al Municipiului Bucureşti a cunoscut importante dezvoltări industriale de-a lungul


perioadelor specifice de evoluţie şi de extindere ale oraşului (Popescu 2000). De aceea, din întreaga
suprafaţă a Sectorului (3.384 ha), 21,63% este ocupată de spaţiul industrial, având o întindere de cca. 732
ha (Fig. 1).
În prezent, zonele industriale ale Sectorului 3 păstrează localizarea şi unele dintre caracteristicile
iniţiale, ca reflecţie a măsurilor anterioare de dezvoltare industrială a spaţiilor urbane respective. Astfel,
după criteriul istoric şi al funcţionalităţii specifice, pe teritoriul Sectorului 3 se întâlnesc porţiuni ce aparţin
la trei mari zone industriale distincte ce s-au conturat în partea de sud-est a Muncipiului Bucureşti.
Zona industrială Cheiul Dâmboviţei (Timpuri Noi - Văcăreşti) este una dintre primele dezvoltări
industriale din Bucureşti, având iniţial un important specific manufacturier (încă de la începutul secolului al
XVII-lea), datorită unor caracteristici ale spaţiului, precum densitatea redusă a locuirii şi prezenţa resursei
de apă a Dâmboviţei (Chelcea 2008). Până prin 1990, zona a păstrat activităţi axate pe industria alimentară,
textilă şi de pielărie. Dintre intreprinderile aparţinând administrativ Sectorului 3, din domeniul pielăriei şi
încălţămintei, se păstrează încă, din anii '70, fabrica Flamura Roşie (astăzi Flaros, Str. Ion Minulescu).

96
ANALELE ASOCIAŢIEI PROFESIONALE A GEOGRAFILOR DIN ROMÂNIA, Vol. I, nr.1/2010

Fig. 1. Distribuţia teritorială a spaţiilor industriale din Sectorul 3 al Municipiului Bucureşti

Complexul industrial Timpuri Noi (Fig. 2) a fost înfiinţat în 1864 de francezul Louis Lemaitre şi
funcţionează din 1869 ca intreprindere metalurgică (Uzina Lemaitre sau Societatea Anonimă Metalurgică
Română). Alte două mari fabrici, Biofarm şi Crinul (Str. Logofătul Tăutu), au apărut în urma procesul de
naţionalizare din perioada comunistă, înglobând intreprinderi mai vechi, precum Faianţa Românească şi
Fabrica de Tricotaje.
Zona industrială Dudeşti – Căţelu – Policolor (Fig. 3) cuprinde mari dezvoltări industriale realizate în
perioada comunistă, dar şi spaţii unde funcţionau fabrici înfiinţate încă de prin anii 1920 la periferia de
atunci a oraşului. Acestea din urmă se găsesc dispersat în cadrul zonei (Calea Dudeşti, Nerva Traian –
Matei Basarab), în timp ce se remarcă două mari platforme industriale socialiste, pe Splaiul Unirii şi pe Bd.
Theodor Pallady. De-a lungul Dâmboviţei (Splaiul Unirii), se găsesc termocentrala CET Sud, fabrica de
pâine Pan Vitan, Institutul de Cercetări Electrotehnice (ICPE), IRMEB (fabricarea aparatelor de control şi
de distribuţie a electricităţii), intreprinderea de textile UZITEX, iar în zona Bd. Energeticienilor – Str.
Ilioara sunt: Energoreparaţii, Energomontaj, Energoconstrucţia şi ABB Energo.
Platforma industrială Policolor a fost dezvoltată din 1965, pe Bd. Theodor Pallady, pe locul Fabricii
de pulberi a Armatei (producător de explozibil în perioada 1896 - 1945), odată cu înfiinţarea Intreprinderii
de lacuri şi vopsele Bucureşti (Chelcea 2008). Microzona industrială este deosebit de activă în prezent şi
prin activitatea unor firme precum Zentiva, Labormed, Intreprinderea Optică Română, Gutenberg,
Chimopar, Elite, Apolodor, Stirom şi HBC.
Zona industrială Ştefan cel Mare – Gara Obor – Pantelimon – Titan cuprinde în principal, pe teritoriul
Sectorului 3, întinsele spaţii industriale ale fostelor uzine Malaxa, construite în anii 1930 (Chelcea 2008).

97
Mirela PARASCHIV, Roxana NAZARIE - Regenerarea urbană a siturilor de tip browfield. Studiu de caz.....

Acestea au devenit apoi fabricile Faur şi Republica


(Fig. 4), adăugându-se Grupul Industrial Titan (Bd.
Basarabia).

Fig. 4. Zona industrială Ştefan cel Mare – Gara Obor


– Pantelimon – Titan (după Chelcea, 2008)
În jurul fostei gări Titan, mai există Fabrica de
pantofi Antilopa (Şoseaua Dudeşti-Pantelimon), o
parte a intreprinderii Granitul (dezafectată şi
Fig. 2. Zona industrială Cheiul Dâmboviţei (Timpuri înlocuită de hipermarketul Cora şi magazinul
Noi - Văcăreşti) (după Chelcea, 2008) Bricostore), Uzina Mecanică Bucureşti şi Climtech
(Şoseaua Vergului).
În cadrul acestei zone
industriale, importante mai sunt fabricile
din perimetrul Piaţa Muncii – Dristor –
Bd. Nicolae Grigiorescu, dintre acestea
putând fi menţionate intreprinderile:
Miraj (Şoseaua Mihai Bravu), Unirea (Str.
Dristorului) şi IOR (Str. Bucovina).

Metodologie

Fig. 3. Zona industrială Dudeşti – Căţelu – Policolor Studiul problematicii impuse de


(după Chelcea, 2008) siturile industriale de tip brownfield în
cadrul sistemului teritorial reprezentat de Sectorul 3 al Municipiului Bucureşti se fundamentează pe
metode de cercetare ambivalente.
Astfel, a fost necesară luarea în consideraţie a lucrărilor specifice din literatura de specialitate
europeană (reţelele CABERNET, RESCUE şi English Partnerships), pentru fundamentarea teoretică,
evaluarea şi înţelegerea implicaţiilor în plan teritorial ale conceptului de sit brownfield şi ale procesului de

98
ANALELE ASOCIAŢIEI PROFESIONALE A GEOGRAFILOR DIN ROMÂNIA, Vol. I, nr.1/2010

regenerare urbană.
Analiza dimensiunii obiective a conformării spaţiilor industriale din Sectorul 3 la caracteristicile
generale şi particulare ale siturilor brownfield s-a bazat pe surprinderea realităţii obiective a
componentelor mediului urban de tip industrial, prin utilizarea observaţiei non-participative, ca metodă
calitativă de investigaţie ştiinţifică. Iar studiul configuraţiei siturilor brownfield în cadrul procesului de
regenerare urbană s-a structurat pe dezvoltarea unei tipologii având la bază criteriul economic, ca
primordial în acţiunile viitoare asupra unora sau altora dintre aceste spaţii industriale particulare.

Evaluarea siturilor brownfield din Sectorul 3 al Municipiului Bucureşti

În urma analizei spaţiilor industriale din Sectorul 3 al Municipiului Bucureşti, siturile brownfield au
fost determinate prin evaluări empirice, având la bază observaţiile din lucrările ştiinţifice sau strategice
internaţionale de gestionare şi de organizare a acestor spaţii urbane specifice.
Astfel, din totalul suprafeţei spaţiilor industriale din Sectorul 3, 690 ha (94.26%) se particularizează
ca situri brownfield (aprox. 78 la număr), având, în majoritate, mai multe dintre caracteristicile acestor
tipuri de spaţii (Fig. 5).

Fig. 5. Siturile brownfield de tip industrial din Sectorul 3 al Municipiului Bucureşti

99
Mirela PARASCHIV, Roxana NAZARIE - Regenerarea urbană a siturilor de tip browfield. Studiu de caz.....

Spaţiile industriale de tip brownfield ocupă teritorii importante în cadrul Sectorului 3, find
repartizate pe întreaga suprafaţă a acestuia (exceptând o porţiune centrală la est de Parcul Titan), dar cu
precădere în zona periferică, unde suprafeţele acestora sunt cel mai însemnate.
Zona centrală a Sectorului 3. Siturile brownfield de tip industrial situate în zona centrală a Sectorului 3
ocupă aprox. 14.5 ha din totalul de 21 ha de spaţiu industrial înregistrat în porţiunea de până la Şoseaua
Mihai Bravu. Numărând circa 12 situri, spaţiile brownfield din această zonă dispun de accesibilitate medie
(grupul Flaros, Str. Ion Minulescu) sau ridicată, cum este cazul pentru restul zonei.
Ca poziţie, aceste situri brownfield se găsesc în interiorul unor zone rezidenţiale (cu predominarea
lor în cadrul cartierelor de locuinţe individuale) şi se află în diferite stadii de funcţionalitate. Astfel, unele
situri sunt spaţii industriale subutilizate – dintre diferitele spaţii proprii cu funcţiuni aferente activităţii
industriale, în prezent, mai funcţionează cel mai adesea doar subspaţiile administrativ (Foto 1a) şi de
depozitare. Totodată, o parte dintre spaţiile iniţiale au alte funcţiuni, diferite de cele industriale - service-
uri auto (Foto 1b), depozite de mobilă (Crinul, Str. Logofătul Tăutu), spaţii de birouri, spălătorii auto
(Crinul, Str. Logofătul Tăutu), spălătorii de haine (Flaros, Str. Ion Minulescu), servicii medicale (Atric, Str.
Cultul Patriei).

Foto 1 a. Fabrica Timpuri Noi – construcţiile Foto 1 b. Funcţionalitate nouă (service auto)
subutilizate şi clădirea administrativă modernizată pentru un fost spaţiu industrial – Str. Cultul
Patriei (Calea Dudeşti)
Dintre celelalte situri brownfield din zona centrală a Sectorului 3, unul este abandonat, cum este
cazul fostei fabrici Măsura, aflate la intersecţia străzilor Vlaicu Vodă şi Vlad Dracul, iar altul este în curs de
regenerare, proces început prin demolarea clădirilor iniţiale (exemplul fabricii Atric).
Zona pericentrală a Sectorului 3. Dintre cele 146 hectare de spaţii industriale aferente zonei
pericentrale ale Sectorului 3 (cuprinsă între Şoseaua Mihai Bravu şi Bulevardul Nicolae Grigorescu), 136 ha
sunt reprezentate de circa 20 de situri brownfield.
În privinţa accesibilităţii, aceasta este de nivel mediu pentru partea de sud şi împrejurimile
perimetrului Ilioara, iar pentru restul zonei este ridicată. Cu excepţia zonei industriale de sud, aflate la
periferia unor zone rezidenţiale (pe cursul Dâmboviţei), celelalte situri brownfield pericentrale sunt
poziţionate în interiorul unor zone rezidenţiale, frecvent de locuinţe multifamiliale tip bloc (IOR – Str.
Bucovina, Fabrica Unirea – Str. Dristorului), dar şi individuale (ICMA, Str. Ilioara).
Majoritatea acestor spaţii industriale sunt de tip brownfield deoarece sunt subutilizate, funcţionând

100
ANALELE ASOCIAŢIEI PROFESIONALE A GEOGRAFILOR DIN ROMÂNIA, Vol. I, nr.1/2010

în cadrul structurilor lor unele subspaţii precum cele administrativ (IOR), de depozitare, de producţie,
spaţiu verde (ABB Energo) şi de circulaţie (CET Sud). De asemenea, o parte dintre spaţiile iniţiale sunt
folosite de service-uri auto, depozite de mobilă (Foto 2a), ca spaţii de birouri (Miraj, Şoseaua Mihai Bravu),
spălătorii auto (Foto 2b) sau magazine de piese auto.
În zona Piaţa Muncii se remarcă o fabrică abandonată (construită din cărămidă), în timp ce unele
situri brownfield sunt în curs de regenerare prin ajustarea clădirilor iniţiale, cum este cazul ICPE (Institutul
de Cercetări Electrotehnice, Splaiul Unirii).

Foto 2 a. Clădirea fabricii Miraj şi Foto 2 b. Spălătorie auto într-un fost spaţiu
funcţionalitatea actuală industrial – Str. Fizicienilor

Zona periferică a Sectorului 3. Spaţiile industriale de tip brownfield aflate la periferia Sectorului 3
cuprind circa 46 de situri, ocupând 539 ha din totalul de 565 ha suprafeţe industriale.
Pentru platformele industriale cele mai semnificative (Titan – Faur – Republica şi Policolor -
Chimopar) accesibilitatea este ridicată datorită infrastructurii şi reţelelor de transport rutiere şi subterane
eficiente, dar în porţiunea central-estică şi la marginea acestei zone periferice a Sectorului 3 aceasta este la
nivel scăzut.
Ca poziţionare în cadrul cartierelor, platforma industrială Titan – Faur – Republica este încadrată de
două zone rezidenţiale cu specific diferit: locuinţe multifamiliale de tip bloc înspre Bd. 1 Decembrie 1918 şi
locuinţe individuale de-a lungul Străzii Industriilor. Iar platformele Policolor (Foto 3a) şi Icsim se găsesc la
periferia spaţiilor rezidenţiale, extinzându-se până la marginea exterioară a Sectorului.
Ţinând cont de faptul ca în această zonă se află cele mai extinse spaţii industriale de tip brownfield,
se remarcă în cazul celor mai multe situri starea de subutilizare prin funcţionarea unora dintre subspaţiile
administrativ (Republica, Antilopa, Policolor), de producţie (Antilopa, Policolor), de depozitare (Faur,
Policolor), de aprovizionare, de stocat deşeuri şi de circulaţie (Faur).
Totodată, o parte semnificativă dintre spaţiile iniţiale au altă destinaţie în prezent, fiind închiriate
pentru activităţi precum: reprezentanţe şi service-uri auto, spaţii de birouri, spaţii de alimentaţie publică
(Titan, Foto 3b); spaţii de birouri, spălătorii auto, firme de birotică şi copiere, spaţii de învăţământ
(Universitatea Spiru Haret) – Faur; spaţii modernizate de depozitare (Antilopa); firmă de salubrizare
(terenul şi clădirea ocupată de Rosal).
Alte tipuri de spaţii brownfield întâlnite sunt spaţiile industriale abandonate (terenuri şi clădiri) aflate
de-a lungul liniei industriale de cale ferată ce însoţeşte bulevardul Basarabia, şi terenurile vacante cu

101
Mirela PARASCHIV, Roxana NAZARIE - Regenerarea urbană a siturilor de tip browfield. Studiu de caz.....

suprafeţe importante aflate fie pe acelaşi Bd. Basarabia, ca parte din platforma Titan, fie pe Bd. Theodor
Pallady, din componenţa platformei industriale Chimopar.

Foto 3 a. Fabrica Policolor – Bd. Theodor Foto 3 b. Grupul Industrial Titan – spaţii de
Pallady birouri
Regenerarea durabilă a siturilor brownfield

Conform definiţiei promovate la nivel european prin reţeaua RESCUE (Regeneration of European
Sites in Cities and Urban Environments, 2005), regenerarea durabilă a siturilor brownfield reprezintă
"managementul, reabilitarea şi readucerea la starea de utilizare eficientă a resursei teritoriale reprezentate de
terenurile brownfield, astfel încât să asigure realizarea şi continua satisfacere a nevoilor umane pentru generaţiile
prezente şi viitoare, prin mijloace care să nu degradeze mediul, sunt viabile economic, puternice instituţional şi
acceptabile la nivel social."
În procesul eficient de regenerare a siturilor brownfield, managementul durabil al clădirilor şi
infrastructurii existente este o componentă fundamentală pentru atingerea obiectivelor de valorificare a
resursei teritoriale de acest tip (RESCUE, 2004). Totuşi, în cele mai multe cazuri, redezvoltarea siturilor
brownfield se realizează încă prin distrugerea vechilor clădiri şi infrastructuri aferente, pentru facilitarea
noilor proiecte de construcţie, în funcţie de specificitatea direcţiei alese de reutilizare a terenurilor foste
industriale. Dar, acest tip de abordare a procesului de valorificare a siturilor brownfield conduce mai
degrabă la probleme de tipul devalorizării mediului construit respectiv, prin pierderi ale posibilelor sale
valori istorice, sociale, economice, culturale sau estetice. Managementul durabil al clădirilor şi
infrastructurilor existente într-un spaţiu industrial are ca obiective principale protejarea valorii
patrimoniale a acestora şi minimizarea impactului clădirilor existente asupra mediului, prin minimizarea
eco-indicatorilor pentru atingerea eco-eficienţei.
Regenerarea durabilă a siturilor brownfield reprezintă un proces complex de planificare teritorială,
ce comportă patru dimensiuni principale (RESCUE, 2004). La nivelul componentei de mediu, prin
prioritizarea regenerării siturilor brownfield în cadrul strategiilor urbane de dezvoltare se urmăreşte
eliminarea impactelor negative asupra ecosistemelor (în special la nivelul elementelor naturale aer, apă,
sol) şi a sănătăţii comunităţilor. Din punct de vedere economic, se ţinteşte ridicarea standardului de viaţă
al comunităţii, prin includerea de beneficii diecte pentru toţi actorii implicaţi în procesul de regenerare
(Fig. 6). Totodată, din perspectivă socio-culturală, se obţine concentrarea pe nevoile actuale ale
comunităţii şi reducerea disparităţilor sociale prin acces liber la beneficii, resurse şi informaţie. În acelaşi

102
ANALELE ASOCIAŢIEI PROFESIONALE A GEOGRAFILOR DIN ROMÂNIA, Vol. I, nr.1/2010

timp, la nivel instituţional şi de reglementare, este necesară crearea unui cadru legislativ şi fiscal viabil şi
includerea acţiunilor şi obiectivelor de regenerare a siturilor brownfield în planurile strategice de
amenajare ale teritoriului. Iar pentru eficientizarea procesului de implementare, este esenţială împărţirea
responsabilităţii între instituţiile implicate.

Municipalităţi
Manageri ai Proprietari ai
proiectelor de siturilor
redezvoltare a brownfield
siturilor brownfield

ACTORI
în
regenerarea durabilă a siturilor
brownfield

Cetăţeni Dezvoltatori

Instituţii Finanţişti ai proiectelor,


educaţionale din sectorul public şi privat

Fig. 6. Actorii implicaţi în procesul de regenerare durabilă a siturilor brownfield


(după RESCUE, 2004)

Reutilizarea terenurilor brownfield este extrem de importantă pentru menţinerea comunităţilor


durabile, prin valorificarea eficientă a resurselor teritoriale şi contribuire la diminuarea procesului de
extindere urbană excesivă şi a presiunii asupra siturilor greenfield (English Partnerships, 2007; Drăgan et
al., 2007). Prin regenerarea durabilă a siturilor brownfield se îmbunătăţesc nu numai condiţiile de mediu, ci
se reduc comportamentele antisociale, frecvent întâlnite în aceste zone, şi creşte calitatea peisajului urban,
conducând chiar la consolidarea sentimentului de apartenenţă a locului şi la respect pentru spaţiu, extrem
de necesar în derularea şi susţinerea proceselor de planificare teritorială.
Spaţii industriale regenerate în Sectorul 3 al Municipiului Bucureşti. Procesul de regenerare al spaţiilor
industriale nefuncţionale a fost deja iniţiat în Sectorul 3 odată cu perioada de intensificare a activităţilor şi
investiţiilor imobiliare şi economice (anii 2000 - 2008), pe fondul contextului socio-economic naţional
favorabil, dar şi profitând de particularităţile impuse de Bucureşti, cu statutul său de capitală.
Astfel, în toate zonele Sectorului 3 (centrală, pericentrală, periferică) se remarcă transformarea unor
spaţii industriale de tip brownfield în spaţii urbane funcţionale. În acest sens, două direcţii au fost
preferate, ca urmare a beneficiilor directe mai rapide obţinute în urma procesului de regenerare. Astfel,
cele câteva situri brownfield deja regenerate au fost dezvoltate fie ca noi ansambluri rezidenţiale de tip
bloc, fie ca spaţii comerciale de mari dimensiuni, aparţinând unor retaileri cu mari investiţii recente pe
piaţa românească.
Pentru siturile brownfield devenite spaţii rezidenţiale sau spaţii comerciale, pot fi exemplificate:
ansamblurile rezidenţiale: InCity (Calea Dudeşti), New Town (Str. Dristorului), Pallady Towers (Foto 4a),

103
Mirela PARASCHIV, Roxana NAZARIE - Regenerarea urbană a siturilor de tip browfield. Studiu de caz.....

Răsărit de Soare (Str. Brăţării, lângă Auchan); unităţile comerciale: Cora şi Bricostore (Şoseaua Vergului),
Auchan şi Penny Market (Bd. 1 Decembrie 1918), Real (Foto 4b).

Foto 4 a. Pallady Towers – Bd. Theodor Foto 4 b. Supermarket Real – Calea Vitan
Pallady
Tipologia de regenerare economică a siturilor brownfield din Sectorul 3 al Municipiului Bucureşti. Iniţierea şi
derularea procesului de regenerare a siturilor brownfield depinde în principal de viabilitatea economică a
fiecărui sit, ţinând cont de valoarea multidimensională a terenului respectiv, dar mai ales de costurile
regenerării şi de profitul rezultat în urma exploatării noilor funcţii ale spaţiului respectiv.
Statutul economic al unui sit brownfield depinde de (CABERNET 2006):
costurile directe şi indirecte ale procesului de regenerare;
veniturile şi inputurile prevăzute a se obţine prin valorificarea sitului;
tipul de finanţare al proiectelor de dezvoltare şi riscurile financiare asociate;
nivelul taxelor locale şi naţionale şi riscul perceput în privinţa fluctuaţiilor acestuia;
acordurile de dezvoltare negociate între proprietar şi municipalitate.
În urma evaluării siturilor brownfield în funcţie de mărimea suprafeţei terenului ocupat, amplasare
faţă de centru şi faţă de principalele artere de circulaţie (accesibilitate), istoricul funcţional şi activitatea
curentă, nivelul de degradare al construcţiilor şi infrastructurilor existente, a rezultat o tipologie de
regenerare economică a acestora (Fig. 7), în vederea stabilirii siturilor cel mai probabil a fi dezvoltate
eficient într-un interval mediu de timp.
Majoritatea spaţiilor foste industriale din Sectorul 3 al Municipiului Bucureşti este situată în zone
locuite, unde există deja infrastructura necesară pentru diferite folosinţe ulterioare, şi beneficiază de
conexiuni bune cu transportul public, făcându-se frecvent legătura către spaţii largi deschise sau verzi
situate în apropiere.
Legat de tipologia de regenerare economică a siturilor brownfield din Sectorul 3 al Municipiului
Bucureşti, 45% dintre acestea (35 situri) dispun de potenţial ridicat de a fi dezvoltate eficient în
următoarea perioadă (3-5 ani) prin proiecte de regenerare urbană, iar 33% (26 situri) au potenţial mediu.
Cu toate acestea, un procent semnificativ (22%, 17 situri) reprezintă siturilor brownfield dificil şi puţin
probabil de regenerat într-un interval apropiat.
În ceea ce priveşte siturile brownfield cu potenţial ridicat de dezvoltare (self-developing sites), acestea
se definesc ca fiind situri puternic viabile din punct de vedere economic, cu posibilitatea de a susţine
proiecte de redezvoltare finanţate cu fonduri private, iar regenerarea este profitabilă pentru investitori
(CABERNET 2006).

104
ANALELE ASOCIAŢIEI PROFESIONALE A GEOGRAFILOR DIN ROMÂNIA, Vol. I, nr.1/2010

Potential de dezvoltare situri brownfield

22%
Fig. 7. Tipologia de regenerare economică a
45% siturilor brownfield
din Sectorul 3 al Municipiului Bucureşti

33%

potential ridicat de dezvoltare


potential mediu de dezvoltare
potential redus de dezvoltare

Siturile brownfield de acest tip din Sectorul 3 au în general suprafeţe reduse, beneficiază de
accesibilitate ridicată şi se concentrează în zona centrală şi pericentrală a sectorului (de ex. Timpuri Noi,
Crinul, Miraj, Flaros). Totodată, clădirile de folosinţă industrială se află în stare bună de conservare şi nu
necesită lucrări importante de reconsolidare şi de reabilitare (de ex. Pan Vitan, Uzitex, Starconfex, Elite).

105
Mirela PARASCHIV, Roxana NAZARIE - Regenerarea urbană a siturilor de tip browfield. Studiu de caz.....

Siturile brownfield cu potenţial mediu de dezvoltare (potential developing sites) reprezintă acele
terenuri brownfield care au nevoie de proiecte de redezvoltare finanţate prin parteneriat public-privat
pentru a se regenera, iar procesul se află la limita profitabilităţii pentru investitorii implicaţi.
În Sectorul 3, siturile brownfield cu aceste caracteristici au suprafeţe însemnate (limita minimă de
suprafaţă fiind de peste 5 ha) şi dispun de accesibilitate medie sau ridicată, deşi sunt concentrate la
periferia sectorului (de ex. Policolor, Stirom, Intreprinderea Optică Română, ICSIM). Aceste situri sunt
acoperite de clădiri industriale de mari dimensiuni, ce ridică probleme şi costuri ridicate privind gestiunea
fondului construit şi amenajarea spaţiului (de ex. CET Sud, Titan, Faur, Republica, Antilopa).
Siturile brownfield cel mai probabil a rămâne în starea actuală pentru o perioadă însemnată pe viitor
sunt siturile brownfield cu potenţial redus de dezvoltare (reserve sites). Pentru a fi regenerate, este
necesară intervenţia municipalităţii în iniţierea de proiecte de redezvoltare, deoarece profitabilitatea
economică obţinută în acest caz este scăzută, în raport cu valoarea investiţiei necesare. În acelaşi timp,
procesul de regenerare presupune înaintarea de fonduri publice şi implementarea unor instrumente
legislative specifice.
În categoria de viabilitate economică scăzută se încadrează acele situri brownfield ale Sectorului 3 cu
suprafeţe medii şi accesibilitate scăzută şi medie, din cauza predominării unităţilor industriale izolate,
concentrate cu precădere la periferia sectorului. Totodată, infrastructura tehnică a acestor situri
industriale este slab dezvoltată, iar multe dintre siturile brownfield de acest tip dispun de suprafeţe
însemnate cu terenuri virane sau vacante (de ex. Chimopar).

Concluzii

În urma procesului de dezindustrializare (Popescu, 2005), în Sectorul 3 al Municipiului Bucureşti se


remarcă mari oportunităţi pentru diversificarea economiei şi pentru regenerarea oraşului în general.
Astfel, zonele industriale din Sectorul 3 se constituie într-o resursă importantă de spațiu urban (având în
vedere suprafeţele existente, localizarea acestora şi actualele şi posibilele funcţionalităţi), necesar nevoii de
dezvoltare continuă a orașului. Totuşi, există o ofertă de spaţii urbane ce depăşeşte cererea, numeroase
clădiri și terenuri tip brownfield fiind încă nevalorificate. Însă, diversitatea imobiliarului industrial, tipologia
complexă a terenurilor industriale, poziţia lor centrală, pericentrală sau periferică, se constituie ca
elemente de atracţie pentru localizarea unor noi tipuri de activităţi, în funcţie de particularităţile acestora.
Siturile brownfield pot fi reutilizate pentru crearea de locuinţe, de noi locuri de muncă sau pentru facilităţi
de recreere şi agrement, ca şi pentru asigurarea de noi zone de spaţii deschise.
În acest scop, starea actuală a acestor zone brownfield solicită intervenţie integrată pentru a
valorifica durabil oportunitatea pe care o reprezintă - noi dezvoltări urbane chiar în interiorul oraşului.
Totodată, regenerarea urbană durabilă a siturilor brownfield de tip industrial este esențială în procesul de
planificare a teritoriului Capitalei, deoarece poate stimula oportunităţi la numeroase niveluri pentru
îmbunătăţirea calităţii vieţii urbane, creşterea competitivităţii urbane şi reducerea fenomenului de
extindere urbană necontrolată.

*****

Studiu realizat cu sprijinul financiar al proiectului POSDRU 107/1.5/S/80765 din cadrul Fondului
Social European, Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013, axa
prioritară 1, domeniu major de intervenţie 1.5.

106
ANALELE ASOCIAŢIEI PROFESIONALE A GEOGRAFILOR DIN ROMÂNIA, Vol. I, nr.1/2010

Bibliografie

CABERNET, (2006), Sustainable Brownfield Regeneration: CABERNET Network Report, University of


Notthingham, www.cabernet.org.uk.
Chelcea, L. (2008), Bucureştiul postindustrial. Memorie, dezindustrializare şi regenerare urbană, Editura
Polirom, Bucureşti.
Drăgan, A., Grigore, L., Preda, G. (2007), Greenfield versus brownfield, Revista Biz, nr. 137, pp. 18-23,
Bucureşti.
English Partnerships - The National Regeneration Agency (2006), The Brownfield Guide. A practitioner’s
guide to land reuse in England, www.englishpartnerships.co.uk.
English Partnerships - The National Regeneration Agency (2007), National Brownfield Strategy.
Recommendations to Government, www.englishpartnerships.co.uk.
Popescu, C. (2000), Industria României în secolul XX – analiză geografică, Editura Oscar Print,
Bucureşti.
Popescu, C. (2005), Dinamica spaţială a proceselor de dezindrustrializare-reindustrializare în România,
Studii de cercetări de geografie, Tom. LI-LII 2004-2005, pp. 89-103, Edit. Academiei, Bucureşti.
RESCUE (2004), Guidance report for the management of the Brownfield Regeneration Projects,
www.rescue-europe.com.
RESCUE (2005), Best practice guidance for sustainable brownfield regeneration, Edwards D., Pahlen G.,
Bertram C., Nathanail C.P., Land Quality Press on behalf of the RESCUE consortium, Nottingham.

Primit în redacţie: 15.10.2010


Revizuit: 22.11.2010
Acceptat pentru publicare: 20.12.2010

107
Repere bibliografice

Analele Universităţii din Oradea, Seria Geografie, XX, 2/2010

Ioan IANOŞ, Daniel PEPTENATU, Radu-Daniel PINTILII, Daniela ZAMFIR - THE INSERTION OF HIGHLY
DISADVANTAGED AREAS IN REGIONAL ENVIRONMENT- p.159
Ştefan GAIE - PUBLIC ART AND THE SPACE - p.167
Ioan IANOŞ, Andreea-Loreta CERCLEUX, Radu-Daniel PINTILII - REMARKS ON INDENTITY BUILDING OF
RURAL AND URBAN COMMUNITIES IN THE BUCHAREST METROPOLITAN AREA - p.173
Ioana JOSAN - THE RELIEF – AN IMPORTANT FACTOR IN THE EVOLUTION OF THE HUMAN SOCIETY IN
SILVANIA LAND - p.184
Ovidiu GACEU, Grigore Vasile HERMAN - THE CLIMATIC AND TOURIST POTENTIAL OF THE RESORT STANA DE
VALE IN THE SUMMER SEASON EXPRESSED THROUGH BURNET, POULTER AND HUGHES INDICES - p.191
Cristian NICHITA - SOME DOPPLER RADAR FEATURES OF SEVERE WEATHER IN SUPERCELLS CONVECTIVE
STORMS - p.197
Sigismund DUMA - PROGNOSES AND SCENARIOS FOR THE GLOBAL WARMING - p.204
Mihai VLAICU - ASPECTS REGARDING SOIL ERODABILITY FROM VALEA IADULUI DRAINAGE BASIN - p.217
Marcu STAŞAC, Liviu BUCUR - GEO-DEMOGRAPHICAL CHANGES IN RURAL SPACE OF ORADEA METROPOLITAN
AREA - p.223
Emil Paul OLĂU - GEO-DEMOGRAPHIC INDICATORS RELATED TO TERRITORIAL PLANNING IN ALEŞD, BIHOR
COUNTY - p.233
Ilinca-Valentina STOICA, Cristian TĂLÂNGĂ, Daniela ZAMFIR - URBAN-RURAL INTERFACE: GENERAL REMARKS.
APPLICATION IN THE ROMANIAN SYSTEM OF SETTLEMENTS - p.238
Ioan Sebastian JUCU - FROM POLITICAL ACTORS TO URBAN MANAGEMENT ON THE POST-SOCIALIST PERIOD;
THE PROFILE OF THE LOCAL POLITICAL PERSONALITIES AND THE URBAN DEVELOPMENT ACTIONS OF THE CITY
GOVERNMENT ON THE MUNICIPALTY OF LUGOJ - p.246
Mircea MUREŞIANU, Eduard SCHUSTER, Andras BARTA, Nicolae BACIU, Simona CREŢA - PERSPECTIVES FOR
PROMOTING LOCAL POLICIES OF DEVELOPMENT OF MONTANE ECOLOGIC AGRICULTURE IN THE UPPER BASIN
OF THE SOMEŞUL MARE RIVER - p.261
Cătălina ANCUŢA, Martin OLARU - ASPECTS REGARDING THE ROLE OF THE FOOD INDUSTRY IN THE SOCIAL
AND ECONOMIC DEVELOPMENT OF CARAŞ-SEVERIN COUNTY - p.273
Florentina POPESCU - SPATIAL PATTERNS OF THE SKI AREAS FROM THE FĂGĂRAŞ MASSIF AND THE BUCEGI
MOUNTAINS - p.284
Alexandru ILIEŞ, Gabriela ILIEŞ, Vasile GRAMA, Grigore Vasile HERMAN - SÂNNICOLAU ROMÂN (COUNTY
BIHOR, ROMANIA) - MODEL OF CAPITALIZATION, THROUGH TOURISM OF THE ROMANIAN AUTHENTIC AND
TRADITIONAL HERITAGE - p.300
Norbert Zs. BÁNTÓ, Attila L. AMBRUS - TOURIST’S POTENTIAL AND SOME PROBLEMS REGARDING ITS
REVALUATION IN TRASCĂU DEPRESSION - p.311
Alexandru ILIEŞ, Dorina Camelia ILIEŞ - GEOGRAPHICAL ASPECTS CONCERNING THE REFERENCE POINTS
ESTABLISHED IN ORDER TO DEFINE THE TRADITIONAL VILLAGE MODELS OF DOBROGEA SO AS TO ENHANCE
THEIR TOURISTIC VALUE - p.320
Florian BENŢE, Corneliu BENŢE - CONSIDERATIONS ABOUT THE TOURISTIC POTENTIAL OF CRIŞUL PIETROS
HYDROGRAPHIC BASIN - p.329
Marioara DUMITRU, Simona ANDRIŞCA, Ovidiu BOTĂU, Alina VIDICAN - CHEMICAL STATUS EVALUATION
OF PHREATIC UNDERGROUND WATERS IN THE CRIŞUL REPEDE HYDROGRAPHIC BASIN - p.333

108
Investeşte în oameni !
„Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul
Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane”
Axa prioritară 1 „Educaţia şi formarea profesională în sprijinul creşterii
economice şi dezvoltării societăţii bazate pe cunoaştere”
Domeniul major de intervenţie 1.2 “Calitate în învăţământul superior”
Titlul proiectului: ,,Optimizarea procesului de inserţie a absolvenţilor
din domeniul geografie pe piaţa forţei de muncă”
Beneficiar: “Universitatea din Bucureşti”
Numărul de identificare al contractului:

Contract nr. POSDRU/86/1.2/S/57462


OPTIMIZAREA PROCESULUI DE INSERŢIE A
ABSOLVENŢILOR DIN DOMENIUL GEOGRAFIE PE
PIAŢA FORŢEI DE MUNCĂ

Universitatea “Alexandru Universitatea “Babeş- Universitatea din Oradea


Ioan Cuza”, Iaşi Bolyai”, Cluj-Napoca

Analele Asociaţiei Profesionale a Geografilor din România publică contribuţii


ştiinţifice originale ale membrilor şi simpatizanţilor A.P.G.R.
Articolele trimise spre publicare vor fi redactate în limba română, cu un rezumat
şi cuvinte cheie în limba engleză, în conformitate cu normele impuse de
standardele internaţionale; articolele nu vor depăşi 12 pag. (inclusiv materialele
grafice), format A4, text Times New Roman, 12, la un rând.
Contribuţiile se primesc, în format electronic, pe adresa ianos50@yahoo.com
sau cristian2851@yahoo.com.
Opiniile exprimate în cadrul articolelor publicate nu reprezintă poziţia oficială a
Asociaţiei Profesionale a Geografilor din România.
SUMAR - CONTENTS

ANALELE ASOCIAŢIEI PROFESIONALE A


GEOGRAFILOR DIN ROMÂNIA, Vol. I, nr. 1, 2010

ANNALS OF THE PROFESSIONAL ASSOCIATION OF


ROMANIAN GEOGRAPHERS, Volume I, 1, 2010

Analele Asociaţiei Profesionale a Geografilor din România (Annals of the 5


Professional Association of Romanian Geographers)
Petru URDEA - O privire asupra studierii reliefului glaciar şi periglaciar
din România în ultimele două decenii (An outlook on glacial and 7
per glacial landforms studies of Romania in the last two decades)
Irena MOCANU - Discontinuităţi temporale în evoluţia pieţei forţei de
muncă din România (Temporal discontinuities in the evolution of 27
labour market in Romania)
Vasile LOGHIN - România şi românii într-un tratat american de geografie
regioanlă (Romania and Romanians in the treaty Geography Realms 37
and Concepts - Blij, Muller)
Andreea Loreta CERCLEUX, Cristina Florentina MERCIU -
Patrimoniul tehnic şi industrial din România. Valorificare, riscuri şi 45
perspective de dezvoltare (Technical and industrial heritage in
Romania. Capitalization, risks and prospects of development)
Radu SĂGEATĂ - Evoluţia frontierei etnice şi politice româno-maghiare
(The evolution of the Romanian-Hungarian state border) 55
Ioan Sebastian JUCU - Cadrul teoretic şi metodologic de analiză al
procesului de restructurare urbană specific oraşului românesc post - 67
socialist (Theoretical and methodological framework for analysis the
urban restructuring from Romanian post-socialist city)
Ioan MĂRCULEŢ, Cătălina MĂRCULEŢ - Riscul geomorfologic şi riscul
climatic în Culoarul Aiud - Sebeş (Geomorphological and climate risk in 85
the Aiud – Sebeş Corridor)
Mirela PARASCHIV, Roxana NAZARIE - Regenerarea urbană a siturilor 95
de tip brownfield. Studiu de caz: zonele industriale din sectorul 3, Municipiul
Bucureşti (Urban regeneration of brownfield land)