Teste Admitere MV 2018

UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE AGRICOLE ȘI MEDICINĂ
VETERINARĂ “ION IONESCU DE LA BRAD“ IAȘI
BIOLOGIE - CHIMIE ORGANICĂ
TESTE PENTRU ADMITERE

LA
FACULTATEA DE MEDICINĂ VETERINARĂ
Coordonator:
Conf. dr. Geta Pavel
Colectiv de autori:
Prof. dr. Lucia Carmen Trincă
Conf. dr. Constantin Spătaru
Conf. dr. Geta Pavel
Șef. lucr. dr. Alina Trofin
Asist. univ. dr. Răzvan Nicolae Mălăncuș
Editori: Conf. dr. Geta Pavel

Asist. univ. dr. R.N. Mălăncuș
IAȘI, 2018
ISBN 978-973-0-26874-4
Precizări
Prezentul material reprezintă o culegere de teste grilă elaborate în

acord cu programa școlară de Biologie pentru clasa a XI-a și Chimie
organică pentru clasa a X-a.
Tipul de test este complement simplu : la fiecare întrebare se poate

alege un singur răspuns corect din 5 variante de răspuns propuse.
Variantele corecte pentru intrebările din această culegere sunt

prezentate la sfârşitul materialului.
Comisia de admitere își rezervă dreptul de a reformula conținutul

testelor și de a introduce teste la prima vedere.
Notarea răspunsurilor se face după principiul “totul sau nimic”,

neacordându-se punctaj pentru răspunsuri parțiale.
Mult succes!
1
BIOLOGIE
BIBLIOGRAFIE:
Biologie - manual pentru clasa a XI-a; Autori: Dan Cristescu, Carmen
Sălăvăstru, Bogdan Voiculescu, Cezar Th. Niculescu, Radu Cârmaciu,
Editura Corint, 2008, 2014.
AUTORI TESTE GRILA:

Conf. univ. dr. Geta PAVEL
Conf. univ. dr. Constantin SPĂTARU
Asist. univ. dr. Răzvan Nicolae MĂLĂNCUȘ
CAPITOLE:
Capitolul 1. Alcătuirea corpului uman
1.1. Topografia organelor și sistemelor de organe (Conf. dr. C. Spătaru)
1.2. Niveluri de organizare (Conf. dr. Geta Pavel)
Capitolul 2. Sistemul nervos (SN)
2.1. Compartimentele funcționale ale SN / Fiziologia neuronului și a
sinapsei. Reflexul (Conf. dr. Geta Pavel)
2.2. Măduva spinării (Conf. dr. Geta Pavel)
2.3. Encefalul (Asist. dr. R.N. Mălăncuș)
2.4. Sistemul nervos vegetativ (Asist. dr. R.N. Mălăncuș)
Capitolul 3. Analizatorii (Conf. dr. C. Spătaru)
Capitolul 4. Glandele endocrine
4.1. Hipofiza. Glandele suprarenale (Asist. dr. R.N. Mălăncuș)
4.2. Tiroida. Paratiroidele / Pancreasul endocrin / Epifiza și Timusul (Conf.
dr. Geta Pavel)
Capitolul 5. Mișcarea (Conf. dr. C. Spătaru)
Capitolul 6. Digestia și absorbția
6.1. Digestia bucală și deglutiția. Digestia gastrică (Asist. dr. R.N. Mălăncuș)
6.2. Digestia și absorbția intestinală (Conf. dr. Geta Pavel)
Capitolul 7. Circulația (Conf. dr. C. Spătaru)
Capitolul 8. Respirația (Conf. dr. C. Spătaru)
Capitolul 9. Excreția (Conf. dr. C. Spătaru)
Capitolul 10. Metabolismul
10.1. Metabolismul intermediar (Conf. dr. Geta Pavel)
10.2. Metabolismul energetic. Vitaminele (Asist. dr. R.N. Mălăncuș)
Capitolul 11. Funcția de reproducere (Conf. dr. C. Spătaru)
Capitolul 12. Organismul ca tot unitar (Conf. dr. Geta Pavel)
2
1. ALCĂTUIREA CORPULUI UMAN
1.1. TOPOGRAFIA ORGANELOR ȘI SISTEMELOR DE ORGANE
(CONF. DR. SPATARU CONSTANTIN)
1. Axul longitudinal al corpului uman, poate fi numit:

a. axul lățimii corpului;
b. axul lungimii corpului;
c. axul grosimii corpului;
d. axul adâncimii corpului
e. nici un răspuns corect
2. Axul sagital al corpului uman mai este numit:

a. axul grosimii corpului;
b. axul transversal al corpului;
c. axul lungimii corpului;
d. axul lățimii corpului
e. axul înălțimii corpului
3. Axul transversal al corpului uman delimitează:

a. axul adâncimii corpului;
b. axul înălțimii corpului;
c. axul lățimii corpului;
d. axul lungimii corpului;
e. axul grosimii corpului.
4. Planul medio-sagital trece prin:

a. axul transversal și lateral;
b. axul lărgimii;
c. centrul trunchiului împărțindu-l în două jumătăți simetrice;
d. axul longitudinal și transversal;
e. axul sagital și transversal.
5. Planul frontal reprezintă planul care merge paralel cu fruntea:

a. împarte corpul într-o parte superioară și una inferioară;
b. împarte corpul într-o parte dreaptă și una stângă
c. se folosește pentru orientarea oaselor craniului
d. trece prin axul longitudinal și axul sagital;
e. împarte corpul într-o parte anterioară și alta posterioară;
3
6.Planul transversal împarte corpul:
a. în două părți laterale;
b. într-o parte superioară și alta inferioară;
c. într-o parte anterioară și una posterioară
d. în segmente paramediane
e. nici un răspuns correct
7.Pentru membrele corpului, se folosesc termenii:

a. proximal pentru formațiunile apropiate de sol;
b. distal pentru formațiunile îndepărtate de sol;
c. proximal și distal se referă la distanța la care se află o structură
față de capătul fix al membrului;
d. inferior și superior;
e. proximal și distal se referă la distanța la care se află o structură
față de capătul mobil al membrului.
1.2. NIVELURI DE ORGANIZARE
(CONF. DR. GETA PAVEL)
1. Identificați afirmația incorectă:

a. In structura membranei celulare se întâlnesc, în principal, lipide
și proteine;
b. Fosfolipidele sunt dispuse în bistrat, cu porțiunea hidrofobă
central și cea hidrofilă la periferie;
c. Pasajul transmembranar al ionilor este restricționat de miezul
fosfolipidic hidrofob;
d. Modelul structural al membranei este denumit modelul
mozaicului fluid, datorită distribuției neuniforme a proteinelor
printre moleculele fosfolipidice;
e. Glucidele din structura membranei sunt încărcate negativ și
orientate spre fața internă a celulei.
4
2. Reticulul endoplasmatic rugos este structurat din___/cu rol ___:
a. sistem canalicular/rol de sistem circulator intracitoplasmatic;
b. rețea de citomembrane cu ribozomi atașați/rol în sinteza
proteinelor;
c. rețea de citomembrane fără ribozomi atașați/rol în metabolismul
glicogenului;
d. sistem membranar format din cisterne, macro- și
microvezicule/rol excretor;
e. corpusculi sferici cu enzime hidrolitice/rol de aparat digestiv
intracelular;
3. Prelungirile celulare temporare sunt:

a. microvilii;
b. pseudopodele;
c. cilii;
d. desmozomii;
e. flagelii.
4. Aparatul Golgi este structurat din___/cu rol ___:

a. sistem canalicular/rol de sistem circulator intracitoplasmatic;
b. rețea de citomembrane cu ribozomi atașați/rol în sinteza
proteinelor;
c. rețea de citomembrane fără ribozomi atașați/rol în metabolismul
glicogenului;
d. sistem membranar format din cisterne, macro- și
microvezicule/rol excretor;
e. corpusculi sferici cu enzime hidrolitice/rol de aparat digestiv
intracelular.

a. Mitocondriile sunt organite citoplasmatice ovale sau rotunde cu
rol în sinteza ATP-ului;
b. Centrozomul este format din doi centrioli cilindrici cu rol în
diviziunea celulară;
c. Centrozomul lipsește în neuron;
d. Ergastoplasma este reprezentată de granule ovale sau sferice,
libere în citoplasmă, bogate în enzime cu rol digestiv;
e. Lizozomii au rol foarte important în celulele fagocitare.
5
6. Difuziunea este procesul prin care:
a. moleculele unei soluții se deplasează din mediul extracelular în
mediul intracelular, asigurând nutriția celulei;
b. moleculele soluțiilor aflate în două compartimente diferite se
deplasează întotdeauna de la concentrația mai mare la cea mai
mică, pentru echilibrarea concentrației celor două medii;
c. mișcarea moleculară e posibilă și împotriva gradientului de
concentrație;
d. mișcarea moleculară necesită utilizarea energiei furnizate de
ATP.
e. mișcarea apei prin membrana ce separă două compartimente
asigură echilibrarea concentrației celor două medii.
7. Nucleul celular are următoarele funcții:

a. realizează digestia intracelulară;
b. realizează metabolismul celular;
c. este generatorul energetic al celulei;
d. realizează transmiterea informației genetice;
e. este centrul de comandă al mișcării celulare.
8. Precizați care din următoarele celule este anucleată:

a. hepatocitul;
b. celula musculară striată;
c. neuronul;
d. hematia;
e. celula musculară netedă.
9. Precizați care din următoarele celule este binucleată:

a. hepatocitul;
c. neuronul;
d. hematia;
10. Precizați care din următoarele celule este multinucleată:

a. hepatocitul ;
c. neuronul;
d. hematia;
6
11. Obișnuit, raportul nucleu/citoplasmă celulară este:
a. 1/1 - 1/2;
b. 1/8 - 1/10;
c. 1/3 - 1/4;
d. 1/6 - 1/8;
e. 1/10 – 1/20.
12. Carioplasma din structura nucleului nu conține:

a. ADN și ARN;
b. ATP și ADP;
c. proteine histonice și nonhistonice;
d. cantități mici de lipide;
e. ioni de Ca și Mg;
13. Transportul transmembranar activ se realizează prin:

a. difuziune simplă;
b. osmoză;
c. difuziune facilitată;
d. mecanisme care nu necesită consum de energie;
e. pompe ionice.
14. Transportul transmembranar pasiv se realizează prin:

a. mecanisme care nu necesită prezența proteinelor transportoare;
b. mecanisme de cotransport
c. mecanisme care necesită consum de energie;
d. mecanisme care nu necesită consum de energie.
e. pompe ionice.
15. Organitele specifice din celula musculară sunt:

a. neurofibrilele;
b. corpii Nissl;
c. miofibrilele;
d. reticulul sarcoplasmatic
e. lizozomii
16. Membrana celulară nu permite difuziunea liberă pentru:

a. CO2, O2;
b. etanol;
c. ioni de Na, K, Ca, Cl;
d. uree;
e. hormonii steroizi.
7
17. Una dintre următoarele caracteristici nu este specifică osmozei:
a. traversarea unei membrane semipermeabile;
b. difuziunea prin membrană a solvitului dintr-o soluție;
c. difuziunea prin membrană a solventului dintr-o soluție;
d. trecerea de la soluția mai diluată la soluția mai concentrată;
e. utilizarea presiunii osmotice ca forță de difuziune.
18. Transportul activ primar utilizează pentru transport:

a. proteine transportoare cu 2 situsuri: pentru un ion și o moleculă
de cotransportat;
b. câte o proteină transportoare pentru fiecare ion sau moleculă de
transportat;
c. energia furnizată de trecerea unui ion sau molecule cotransportate
conform gradientului ei de concentrație;
d. energia furnizată prin hidroliza ATP-ului;
e. diferența de presiune osmotică de pe cele două fețe ale membrane
traversate.
19. Transportul activ secundar utilizează pentru transport:

a. proteine transportoare cu situs catalitic pentru ATP;
b. energia furnizată de trecerea unui ion sau molecule
cotransportate conform gradientului ei de concentrație;
c. energia furnizată prin hidroliza ATP-ului;
d. diferența de presiune osmotică de pe cele două fețe ale
membrane traversate;
e. diferența de concentrație a moleculelor din soluție de pe cele
două fețe ale membrane traversate.
20. Potențialul membranar de repaus are valoarea:

a. + 40 mV;
b. + 65 până la + 85 mV;
c. apropiată de cea a potențialului de echilibru pentru Na+;
d. apropiată de cea a potențialului de echilibru pentru K+.
e. apropiată de cea a potențialului de echilibru pentru Ca++.
8
21. Potențialul de acțiune este o modificare temporară a potențialului
membranar care se desfășoară spontan și complet, odată ce:
a. valoarea potențialului membranar se reduce la un nivel critic,
numit prag, fiind mai slab negativă decât în repaus;
b. valoarea potențialului membranar crește la un nivel critic, numit
prag, fiind mai accentuat negativă decât în repaus
c. se produce o depolarizare completă cu inversarea polarității, de la
valori negative la valori pozitive;
d. se produce o diminuare a permeabilității membrane pentru Na+;
e. se produce o creștere a permeabilității membrane pentru K+.
22. Depolarizarea membranei celulare se datorează:

a. scăderii permeabilității membranei față de potasiu;
b. creșterii permeabilității membranei față de potasiu;
c. scăderii permeabilității membranei față de sodiu;
d. deschiderii canalelor de sodiu voltaj dependente (sensibile la
potențialul de prag);
e. deschiderii canalelor de potasiu voltaj dependente (sensibile la
inversarea polarității membranei).
23. Perioada refractară relativă reprezintă:

a. perioada pe parcursul căreia se poate iniția un al doilea potențial
de acțiune, dacă stimulul este suficient de puternic;
b. perioada pe parcursul căreia nu se poate iniția un al doilea
potențial de acțiune, indiferent de intensitatea stimulului;
c. perioada în care se derulează depolarizarea primului potențial de
acțiune;
d. perioada în care canalele de sodiu sunt în stare inactivă;
e. perioada în care canalele de sodiu sunt deschise.
24. Repolarizarea membranei celulare se datorează:

a. creșterii permeabilității membranei față de sodiu;
b. creșterii permeabilității membranei față de potasiu;
c. scăderii permeabilității membranei față de potasiu;
d. deschiderii canalelor de sodiu voltaj dependente (sensibile la
potențialul de prag);
e. închiderii canalelor de potasiu voltaj dependente. (sensibile la -
40 mV).
9
25. Identificați afirmația corectă:
a. Țesutul fibros aparține categoriei de țesut conjunctiv dur;
b. Țesutul sanguin aparține categoriei de țesut conjunctiv moale;
c. Pancreasul și gonadele au în structura lor țesut epitelial glandular
de tip mixt;
d. Epiderma este un țesut epitelial de acoperire pluristratificat
nekeratinizat;
e. Tunica internă a vaselor sanguine este un țesut epitelial de
acoperire pavimentos stratificat.
26. Identificați afirmația falsă:

a. Splina are în structura sa țesut conjunctiv moale reticulat;
b. Diafizele oaselor lungi se compun din țesut conjunctiv dur, osos,
de tip spongios;
c. Pavilionul urechii are în structura sa țesut conjunctiv semidur,
cartilaginos, de tip elastic;
d. Uroteliul este un țesut epitelial de acoperire pluristratificat, de
tranziție.
e. Tunica internă a vaselor sanguine este un țesut epitelial de
acoperire pavimentos simplu.
10
2. SISTEMUL NERVOS
2.1. COMPARTIMENTELE FUNCȚIONALE /

FIZIOLOGIA NEURONULUI ȘI A SINAPSEI. REFLEXUL

a. Funcția senzitivă și funcția motorie sunt funcțiile fundamentale
ale oricarui organ nervos;
b. Funcția psihică este rezultatul integrării funcțiilor sensitive și
motorii;
c. Compartimentul senzitiv al unui centru nervos primește
informațiile culese de la receptori, apoi le prelucrează și elaborează
comenzi;
d. Compartimentul motor al unui centru nervos transmite comenzile
la efectori;
e. Nu există activitate senzitivă fără activitate motorie și viceversa.
2. Sistemul nervos central este reprezentat de:

a. encefal si maduva spinării;
b ganglionii simaptici și parasimpatici;
c. nervii cranieni si nervii spinali;
d. encefal și nervii cranieni;
e. măduva spinării și nervii spinali.
3. Sistemul nervos periferic este reprezentat de:

a. maduva spinării și nervii spinali;
b. sistemul nervos simpatic și parasimpatic;
c. nervii spinali si nervii cranieni;
d. encefal;
e. trunchiul cerebral.
11
4. Neuronii pseudounipolari prezintă:
a. o prelungire dendritică și una axonică ce se unesc pentru a forma
o prelungire unică ce patrunde in SNC;
b. o prelungire dendritică și una axonică ce se unesc pentru a forma
o prelungire unică ce se distribuie în SNP;
c. o singură prelungire, care se divide in T, formând separat o
dendrita care se distribuie la periferie și un axon care patrunde in
SNC;
d. doua prelungiri care pornesc de la polii celulei in direcții opuse:
dendrita la periferie și axonul in SNC.
e. o prelungire axonică cu numeroase terminații ce formează
arborele dendritic.

a. Neuronii receptori somatosenzitivi recepționează informația din
interiorul organismului,
b. Neuronii somatomotori sunt în legătură cu mușchii scheletici ai
corpului, iar cei visceromotori, în legătură;
c. Neuronii viscerozenzitivi, sunt în legătură cu mușchii netezi,
mușchiul cardiac și glandele;
d. Neuronii intercalari fac legătura directă între organele senzoriale
și organele efectoare;
e. Neuronii receptori sunt întotdeauna conectați direct cu neuronii
motori.
6. Organitele specifice din neuroplasmă sunt:

a. aparatul Golgi și centrozomul;
b. corpii tigroizi (Nissl);
c. ribozomii și lizozomii.
d. miofibrilele
e. mitocondriile
7. Butonii terminali ai axonului conțin:

a. neurofibrile și corpi tigroizi (Nissl);
b. ribozomi și lizozomi;
c. neurofibrile, mitocondrii și vezicule cu mediatori chimici;
d. centrozom;
e. depozite de ioni de calciu.
12
8. Dendritele sunt prelungiri neuronale care conțin:
a. neurofibrile și corpi tigroizi (Nissl);
b. ribozomi și lizozomii;
c. vezicule cu mediatori chimic;
d. centrozom;
e. depozite de ioni de calciu.

a. Butonii axonali recepționează impulsul nervos,
b. Ramificațiile dendritice conduc mesajul nervos la nivelul
sinapselor;
c. Dendritele recepționează impulsul nervos, care se propagă la
corpul neuronal ce are rol de integrare a informațiilor,
d. Axonul prin ramificațiile sale constituie aparatul receptiv major
al neuronului.
e. Corpul neuronal are doar rol în metablismul neuronal, iar butornii
terminali sunt implicați în preluarea, integrarea și transmiterea
mesajului nervos.

a. O celulă Schwann produce mielina pentru axonii din SNC;
b. Un oligodendrocit produce mielina pentru axonii din SNP;
c. O celulă Schwann produce mielina pentru un singur axon;
d. Un oligodendrocit produce mielina pentru un singur axon;
e. O celulă Schwann produce mielina pentru mai mulți axoni.
11. Rolul mielinei este:

a. de izolator electric și reducere a vitezei de conducere a
impulsului nervos;
b. de izolator electric și accelerare a conducerii impulsului nervos;
c. de bun conductor electric și propagare continuă și rapidă a
impulsului nervos.
d. de transmitere a impulsului nervos în interiorul axoplasmei;
e. de asigurare a substratului energetic necesar funcționării
nodurilor Ranvier.
12. Conductibilitatea în prelungirile neuronale poate fi:

a. celulipetă în dendrite și celulifugă în axoni;
b. celulipetă în axon și celulifugă în dendrite;
c. celulipetă în dendrite și butonii terminali;
d. celulifugă în axoni și colateralele sale.
e. bidirecțională în axon și terminațiile sale.
13
13. Care din următoarele afirmații este falsă?
a. Numărul nevrogliilor în SN depășește de aproximativ 10 ori
numărul neuronilor;
b. Nevrogliile sunt celule din țesutul nervos capabile de diviziune;
c. Nevrogliile conțin corpi Nissl și neurofibrile;
d. Nevrogliile au rol în sinteza ARN-ului și a altor substanțe pe care
le cedeaza neuronilor;
e. Microglia este celula din țesutul nervos cu rol fagocitar.
14. Care din următoarele afirmații e corectă?

a. Potențialul de acțiune este condus in ambele sensuri în membrana
axonului amielinic;
b. Potențialul de acțiune este condus intr-un singur sens în
membrana axonului amielinic deoarece în direcția opusă unde s-a
produs potențialul de acțiune anterior, membrana este în stare
refractară absoluta;
c. Proprietățile electrice ale membranei nu permit depolarizarea
regiunilor adiacente în ambele sensuri de la locul de generare a unui
potențial de acțiune;
d. In axonul mielinizat, datorită proprietăților izolatoare ale
mielinei, conducerea influxului nervos se face cu viteză mică;
e. Conducerea în fibrele mielinizate este de 10 ori mai mica dcât în
cele amielinizate.
15. In axonii mielinizați, potențialul de acțiune se produce:

a. numai în zonele acoperite de mielină;
b. numai în nodurile Ranvier;
c. in orice zonă a axolemei.
d. numai la capătul inițial al axonului
e. n umai în zona butonilor terminali
14
a. In sinapsele electrice, ca și în cele chimice, conducerea influxului
nervos este unidirecțională;
b. In sinapsele electrice, două celule sunt alipite în zonele lor de
rezistență electrică minimă;
c. In sinapsele chimice, celulele sunt separate prin fanta sinaptică,
iar transmiterea mesajului de la celulă la celulă se realizează prin
intermediul unui mediator chimic;
d. In sinapsele chimice, conducerea este unidirecțională de la
regiunea presinaptică, la regiunea postsinaptică;
e. In sinapsele electrice, conducerea este bidirecțională, deoarece
joncțiunile sunt permeabile pentru ioni și molecule în ambele
sensuri.
17. Regiunea presinaptică a unei sinapse chimice conține:

a. receptori pentru mediatorul chimic;
b. ioni de calciu care favorizează exocitoza mediatorului chimic;
c. vezicule cu mediatori chimici;
d. doar neurofibrile și mitocondrii;
e. doar canale ionice care iși modifică permeabilitatea la sosirea
potențialului de acțiune.
18. Regiunea postsinaptică a unei sinapse chimice conține:

a. receptori pentru fixarea mediatorului chimic;
b. lichid extracelular, cu enzime de inactivare a mediatorului
chimic;
c. vezicule cu mediatori chimici;
d. doar canale de calciu care se deschid la sosirea potențialului de
acțiune;
e. doar canale de potasiu care se deschid la sosirea potențialului de
acțiune.
19. Sinapsa neuro-musculară se mai numește:

a. fus neuro-muscular;
b. unitate motorie;
c. placă motorie;
d. unitate morfofuncțională a fibrei musculare;
e. joncțiune GAP.
15
20. Intr-o sinapsă chimică, în momentul interacțiunii mediatorului chimic cu
receptorul specific, potențialul membranar de repaus se modifică în:
a. potențial de acțiune, capabil de propagare în membrana
postsinaptică;
b. potențial postsinaptic excitator, capabil de sumație temporală sau
spațială;
c. potențial postsinaptic inhibitor, fără proprietatea de sumație
temporală sau spațială.
d. potențial local, ce se supune legii "totul sau nimic".
e. influx nervos capabil de a genera un răspuns specific.
21. Sumația temporală se caracterizează prin:

a. cumularea potențialelor postsinaptice produse de două sau mai
multe terminații presinaptice vecine pe aceeași membrană
postsinaptică, rezultând un potențial mai mare;
b. cumularea potențialelor postsinaptice produse prin descărcarea
repetată de mediator din aceeași terminație presinaptică, rezultând
un potențial mai mare;
c. cumularea potențialelor postsinaptice produse de terminații
presinaptice care acționează pe membrana postsinaptică a două
celule învecinate, rezultând un potențial mai mare.
d. transmiterea divergentă a potențialelor presinaptice la două sau
mai multe regiuni postsinaptice;
e. producerea repetată de potențiale de acțiune în membrana
postsinaptică sub formă de trenuri de impulsuri ce codifică un
mesaj.
22. Sumația spațială se caracterizează prin:

a. cumularea potențialelor postsinaptice produse de două sau mai
multe terminații presinaptice vecine pe aceeași membrană
postsinaptică, rezultând un potențial mai mare;
b. cumularea potențialelor sinaptice produse prin descărcarea de
mediator din aceeași terminație presinaptică, rezultând un potențial
mai mare;
c. cumularea potențialelor postsinaptice produse de terminații
presinaptice care acționează pe membrana postsinaptică a două
celule învecinate, rezultând un potențial mai mare.
d. transmiterea divergentă a potențialelor presinaptice la două sau
mai multe regiuni postsinaptice;
e. producerea repetată de potențiale de acțiune în membrana
postsinaptică sub formă de trenuri de impulsuri ce codifică un
mesaj.
16
23. Identificați informația incorectă:
a. Sunt considerați mecanoceptori receptorii pentru tact, receptorii
vestibulari și acustici;
b. Sunt considerați chemoceptori celulele cu conuri și bastonașe;
c. Sunt considerați termoceptori unele terminații nervoase libere
care răspund la variațiile de temperatură ale mediului;
d. Proprioceptorii primesc stimuli de la mușchi, tendoane și
articulații;
e. Chemoceptorii primesc stimuli chimici din afara sau din
interiorul organismului.
24. Receptorii fazici sunt:

a. rapid adaptabili, răspund prin creșterea activității la acțiunea unui
stimul, urmată de reducerea acesteia la persistența stimulului;
b. lent adaptabili, raspund printr-o activitate constantă pe toată
durata aplicării stimulului;
c. slab adaptabili, răspund din ce in ce mai puternic, dacă stimulul
persistă;
d. receptori care răspund numai la stimuli puternici;
e. receptori care raspund numai la persistența stimulilor.
25. Receptorii tonici sunt:

a. rapid adaptabili, răspund prin creșterea activității la acțiunea unui
stimul, urmată de reducerea acesteia la persistența stimulului;
b. lent adaptabili, raspund printr-o activitate constantă pe toată
durata aplicării stimulului;
c. slab adaptabili, răspund din ce in ce mai puternic, dacă stimulul
persistă.
d. receptori care răspund numai la stimuli puternici;
e. receptori care raspund numai la persistența stimulilor.

a. Receptorii olfactivi sunt chemoceptori, rapid adaptabili;
b. Fotoreceptorii retinieni sunt receptori fazici, reprezentați de
celulele cu conuri și bastonașe;
c. Proprioceptorii informează sistemul nervos despre poziția
corpului și permit controlul mișcării;
d. Mecanoceptorii sunt stimulați de deformarea membranei
celulare;
17
e. Nociceptorii sunt considerați ca făcând parte din categoria
chemoceptorilor.
27. Cele 3 niveluri majore ale sistemului nervos cu funcție de centru reflex
sunt:
a. nivelul medular, nivelul subcortical, nivelul cortical;
b. nivelul segmentar, nivelul intersegmentar și nivelul trunchiului
cerebral;
c. nivelul visceral, nivelul somato-senzorial și nivelul somato-
motor;
d. nivelul ganglionar, nivelul medular și nivelul subcortical.
e. nivelul periferic aferent, nivelul intermediar efecrent și nivelul
central cortical.
2.2. MĂDUVA SPINĂRII
1. Măduva spinării nu ocupă canalul vertebral pe toată lungimea sa, ci

prezintă limitele superioară și inferioară între zonele de emergență a doi
nervi spinali, reprezentați de:
a. C1 și L2;
b. T1 și L1;
c. C1 și S2;
d. C8 și L5;
e. C1 și T12.
2. In regiunea lombo-sacrală, măduva spinării se prelungește cu:

a. "coada de cal";
b. filum terminale;
c. canalul ependimar;
d. țesut osos dur
e. țesut osos spongios
18
a. Dura mater este o structură fibroasă care aderă de pereții
canalului vertebral;
b. Dura mater este o structură fibroasă care aderă de pereții cutiei
craniene;
c. Arahnoida este o structură conjunctivă separată de pia mater
printr-un spațiu care conține lichid cefalo-rahidian;
d. Pia mater este o structură conjunctivo-vasculară care aderă intim
de măduva spinării, pătrunzând în șanțuri și fisuri;
e. Spațiul epidural se formează între osul canalului vertebral și dura
mater.

a. Coarnele anterioare ale măduvei spinării sunt mai bine dezvoltate
în zona intumescențelor cervicală și lombară și conțin neuroni
somato-motori;
b. Coarnele posterioare ale măduvei spinării conțin neuroni
senzitivi cu semnificația de protoneuron al căilor senzitive;
c. Coarnele laterale ale măduvei spinării sunt evidente în regiunea
cervicală inferioară, toracală și lombară superioară și conțin neuroni
vegetativi simpatici preganglionari.
d. Intre coarnele laterale și cele posterioare ale măduvei cervicale se
află substanța reticulată medulară;
e. In jurul canalului ependimar, pe toată lungimea sa, se găsesc
neuroni ai substanței reticulate medulare.
5. Calea sensibilității termice și dureroase este reprezentată de:

a. fasciculul spinocerebelos dorsal;
b. fasciculul spinocerebelos lateral;
c. fasciculul spinotalamic ventral;
d. fasciculul spinotalamic lateral;
e. fasciculul gracilis și cuneatus.
6. Deuteroneuronul căii termice și dureroase se află în:

a. ganglionul spinal, pe traiectul rădăcinii dorsale a nervului
rahidian;
b. cornul posterior al măduvei spinări;
c. nucleii gracilis și cuneatus din bulbul rahidian;
d. substanța reticulată din trunchiul cerebral;
e. talamus.
19
7. Calea sensibilității tactile fine este reprezentată de:
a. fasciculul spinocerebelos dorsal;
b. fasciculul spinocerebelos lateral;
c. fasciculul spinotalamic anterior;
d. fasciculul spinotalamic lateral;
e. fasciculul gracilis și cuneatus.
8. Deuteroneuronul căii tactile fine este localizat în:

a. ganglionul spinal, pe traiectul rădăcinii dorsale a nervului
rahidian;
b. cornul posterior al măduvei spinări;
c. nucleii gracilis și cuneatus din bulbul rahidian;
d. substanța reticulată din trunchiul cerebral;
e. talamus.

a. Receptorii sensibilității proprioceptive de control al mișcării, sunt
fusurile neuro-musculare.
b. Calea de conducere a sensibilității proprioceptive de control al
mișcării este calea spinocerebeloasă care include două fascicule;
c. Deuteroneuronul căilor spinocerebeloase se află în cornul
posterior al măduvei spinării.
d. Axonul deuteroneuronului căii spinocerebeloase dorsale (directe)
ocupă cordonul dorsal medular de aceeași parte și are un traiect
ascendent prin măduvă pănă la cerebel;
e. Axonul deuteroneuronului căii spinocerebeloase ventrale
(încrucișate) trece în cordonul lateral în partea opusă și are un
traiect ascendent prin măduvă până la cerebel.
10. Calea sistemului piramidal controlează:

a. motilitatea voluntară;
b. motilitatea involuntară semiautomată și automată;
c. activitatea reflexă;
d. sensibilitatea vestibulară;
e. sensibilitatea proprioceptivă.
11. Calea sistemului extrapiramidal controlează:

a. motilitatea voluntară;
b. motilitatea involuntară semiautomată și automată;
c. activitatea reflexă;
d. activitatea nervoasă superioară;
e. tonusul postural.
20
a.75 % din fibrele căii piramidale formează fasciculul piramidal
incrucișat, iar 25 % formează fasciculul piramidal direct;
b. Fibrele corticonucleare se desprind din fasciculul piramidal și
ajung la nuclei motori ai nervilor cranieni;
c. Fasciculul piramidal încrucișat trece în cordonul lateral al
măduvei spinării;
d. Fasciculul piramidal direct trece în cordonul posterior al măduvei
spinării;
e. Ambele fascicule piramidale se încrucișează înainte de a
transmite comanda motorie mușchilor deserviți.
13. Calea sistemului piramidal include:

a. 3 neuroni – unul cortical, de comanda, al doilea la nivelul
nucleilor bulbari și al treilea inferior, la nivelul măduvei spinării;
b. mai multi neuroni, în etajele subcorticale: corpi striați, substanța
neagră, nucleul roșu, formația reticulată și nucleul vestibular;
c. doi neuroni – unul superior, central, la nivel cortical și al doilea
inferior, periferic situat la nivelul măduvei spinării sau în bulbul
rahidian.
d. doi neuroni periferici, la nivelul măduvei spinării și un neuron
central, în cortexul cerebelos;
e. un neuron medular, unul bulbar și al treilea în talamus.
14. Rădăcina anterioară a nervilor spinali include:

a. axonii neuronilor visceromotori și somatomotori;
b. axonii neuronilor viscerosenzitivi și visceromotori;
c. ganglionii spinali cu neuroni somatosenzitivi;
d. dendritele neuronilor viscerosenzitivi;
e. dendritele neuronilor somatosenzitivi.
21
15. Alegeți varianta incorectă:
a. Nervul spinal iese la exteriorul canalului vertebral prin gaura
intervertebrala;
b. După ieșirea din canalul vertebral, nervul spinal se desface în 2
ramuri – r. dorsală, cu fibre senzitive cutanate și r. ventrală, cu fibre
motorii pentru mușchii jgheaburilor vertebrale;
c. După ieșirea din canalul vertebral, nervul spinal se desface în 5
ramuri – r.dorsală, r. ventrală, r. meningeală, comunicanta albă și
comunicanta cenușie;
d. Ramura comunicantă albă conține fibra preganglionară mielinică
a neuronului visceromotor din cornul lateral medular, iar
comunicanta cenușie conține fibra postganglionară amielinică a
neuronului ganglionar paravertebral;
e. Ramurile ventrale ale nervilor spinali se anastomozează între ele
și formează plexuri nervoase.
16. Prin comunicanta cenușie trece:

a. axonul neuronului visceromotor din cornul lateral medular;
b.trunchiul nervului spinal;
c. axonul neuronului din ganglionul simpatic paravertebral;
d. fibra viscerosenzitivă a nervului spinal;
e. fibra somatomotorie a nervului spinal.
17. Reflexul miotatic:

a. se produce ca răspuns la acțiunea unui stimul nociv asupra pielii
și constă în contracția mușchiului flexor care asigură retragerea
membrului din fața agentului cauzator al durerii;
b. se produce ca urmare a distensiei organelor cavitare și are ca
rezultat micțiunea, defecația și cardioaccelerația;
c. este un reflex polisinaptic care antrenează un numar mare de
neuroni la elaborarea raspunsului de extensie a unui membru;
d. se produce ca răspuns la întinderea tendonului unui mușchi și
constă în contracția mușchiului respectiv, în vederea menținerii
tonusul muscular și a poziției corpului în spațiu.
e. se produce ca răspuns la acțiunea luminii și constă în
pupiloconstricție.
22
18. Centrul reflexului miotatic include:
a. o singură sinapsă între neuronul senzitiv și neuronul motor din
cornul medular anterior;
b. două sinapse: una între neuronul viscerosenzitiv și neuronul
visceromotor din cornul medular lateral, iar a doua între neuronul
visceromotor preganglionar și cel visceromotor postganglionar de
la nivelul trunchiului simpatic paravertebral;
c. mai multe sinapse ce includ neuronul senzitiv, unul sau mai multi
neuroni de asociație și neuronul motor;
d. o rețea polineuronală din formația reticulată medulară;
e. o rețea polineuronală din nucleul ocular parasimpatic.
2.3. ENCEFALUL
(ASIST.DR. R.N. MĂLĂNCUȘ)
1. La nivelul trunchiului cerebral își au originea:

a. 10 perechi de nervi cranieni;
b. 12 perechi de nervi cranieni;
c. 7 perechi de nervi cranieni;
d. 9 perechi de nervi cranieni;
e. 11 perechi de nervi cranieni.
2. Trunchiul cerebral reprezintă structura nervoasă în componența căreia

intră:
a. talamusul;
b. mezencefalul;
c. emisferele cerebrale;
d. sistemul limbic;
e. cerebelul.
3. Următoarele perechi de nervi cranieni sunt nervi motori:

a. perechea I;
b. perechea IV;
c. perechea VII;
d. perechea X;
e. perechea VIII.
23
4. Perechea a VII-a de nervi cranieni este reprezentată de nervii:
a. olfactivi;
b. trohleari;
c. faciali;
d. vagi;
e. hipogloși.
5. Originea reală a perechii a X-a de nervi cranieni este:

a. nucleul solitar, din bulb;
b. nucleul salivar superior, din punte;
c. nucleul lacrimal, din bulb;
d. nucleul ambiguu, din bulb;
e. nucleul suprachiasmatic, din hipotalamus.
6. Originea aparentă a perechii a perechii a IX-a de nervi cranieni este:

a. nucleul lacrimal, din bulb;
b. șanțul retroolivar;
c. șanțul preolivar;
d. șanțul bulbopontin;
e. fața anterioară a punții.
7. Legătura dintre cerebel și trunchiul cerebral este realizată prin:

a. corpii striați;
b. pedunculii cerebeloși;
c. sistemul limbic;
d. emisferele cerebrale;
e. puntea lui Varolio.
8. Unul dintre efectele extirpării cerebelului produce:

a. astazie;
b. apatie;
c. inapetență;
d. adinamie;
e. hipertensiune.
9. La nivelul diencefalului regăsim:

a. emisferele cerebrale;
b.sistemul limbic;
c. puntea lui Varolio;
d. tuberculii cvadrigemeni;
e. metatalamusul.
24
10. Ventriculii laterali I și II sunt localizați la nivelul:
a. emisferelor cerebrale;
b. bulbului rahidian;
c. cerebelului;
d. hipotalamusului;
e. punții lui Varolio.
11. Pe fața medială a emisferelor cerebrale regăsim:

a. șanțul central Rolando;
b. șanțul corpului calos;
c. șanțul olfactiv;
d. șanțul coroidian;
e.șanțul bulbo-pontin.
12. Sediul activităților nervoase superioare este:

a. paleocortexul;
b. neocortexul;
c. hipotalamusul;
d. talamusul;
e. bulbul rahidian.
13. Prin termenul ”nucleu” se înțelege:

a. grup de corpi neuronali localizat în afara SNC;
b. grup de corpi neuronali localizat în SNC;
c. grup de fibre nervoase care leagă părți ale SNC;
d. grup de corpi neuronali localizat în afara SNP;
e. grup de corpi neuronali localizat în SNP.
2.4. SISTEMUL NERVOS VEGETATIV
(ASIST.DR. R.N. MĂLĂNCUȘ)
1. Calea eferentă vegetativă prezintă:

a. un neuron, cu teacă de mielină;
b. doi neuroni, ambii fără teacă de mielină;
c. doi neuroni, primul cu teacă de mielină, cel de-al doilea fără
teacă de mielină;
d. un neuron, fără teacă de mielină;
e. doi neuroni, primul fără teacă de mielină, cel de-al doilea cu
teacă de mielină.
25
2. Centrii sistemului simpatic sunt localizați la nivelul:
a. encefalului;
b. regiunii cervicale a măduvei spinării;
c. regiunii toraco-lombare a măduvei spinării;
d. regiunii lombo-sacrale a măduvei spinării;
e. regiunii sacrale a măduvei spinării;
3. Centrii sistemului parasimpatic sunt localizați la nivelul:

a. emisferelor cerebrale;
b. diencefalului;
c. regiunii lombare a măduvei spinării;
d. regiunii toracale a măduvei spinării;
e. regiunii sacrale a măduvei spinării.
4. În cadrul sistemului parasimpatic, sinapsa între fibrele eferente

preganglionare și postganglionare se realizează la nivelul:
a. ganglionilor latero-vertebrali;
b. ganglionilor perivertebrali;
c. ganglionilor intramurali;
d. ganglionilor paravertebrali;
e. ganglionilor prevertebrali.
5. Atât pentru sistemul simpatic cât și pentru cel parasimpatic, mediatorul

chimic eliberat între fibra preganglionară și cea postganglionară este:
a. adrenalina;
b. acetilcolina;
c. serotonina;
d. noradrenalina;
e. atropina.
6. Calea eferentă a arcului reflex vegetativ prezintă:

a. un neuron;
b. doi neuroni;
c. trei neuroni;
d. patru neuroni;
e. cinci neuroni.
26
7. Unele fibre postganglionare din SNV care au sinapse noncolinergice și
nonadrenergice, eliberează:
a. monoxid de azot;
b. dioxid de carbon;
c. monoxid de carbon;
d. dioxid de azot;
e. hidroxid de sodiu.
8. Nu prezintă inervație parasimpatică:

a. medulosuprarenala;
b. cordul;
c. stomacul;
d. duodenul;
e. pancreasul.
27
3. ANALIZATORII
(CONF. DR. C. SPATARU)
1. Fiecare analizator este alcătuit din:

a.două segmente;
b.trei segmente;
c.patru segmente;
d.un singur segment;
e.organite celulare
2. Segmentul intermediar al analizatorilor transmite prin căi nervoase

impulsurile:
a.pe cale directă impulsurile sunt conduse rapid și proiectate într-o
arie corticală specifică fiecărui analizator
b. pe cale indirectă impulsurile sunt conduse rapid și proiectate într-
o arie corticală specifică fiecărui analizator;
c.pe cale directă la organul efector;
d.pe cale ascendentă către SNC.
e.toate răspunsurile sunt greșite
3. Care dintre variantele de răspuns nu este corectă:

a.epidermul este un epiteliu pluristratificat keratinizat;
b.epidermul prezintă vase de sânge;
c.epidermul prezintă terminații nervoase;
d.epidermul este hrănit prin osmoză din lichidul intercelular;
e.epidermul prezintă profund strat germinativ iar superficial stratul
cornos.
4. Dermul se caracterizează prin:

a.prezintă celule adipoase;
b.prezintă anexe cutanate, vase de sânge și terminații nervoase;
c.corpusculii Vater-Pacini;
d.se află bulbii firului de păr
e.se află glomerulii glandelor sudoripare
28
5. În hipoderm se găsesc:
a.stratul germinativ;
b.glomerulii glandelor sudoripare;
c. prezintă un strat papilar
d.prezintă un strat reticular format din fibre de collagen și fibre
elastic.
e.este o pătură conjunctivă densă.
6. Terminațiile libere sunt:

a.arborizații axonice ale nervilor senzitivi;
b.arborizații dendritice ale nervilor senzitivi spinali.
c.axonii neuronilor motori;
d.dendridele neuronilor motori;
e.dendridele și axonii neuronilor visceromotori.
7. Corpusculii neurotendinoși Golgi sunt situați:

a.în mușchi;
b.în tendon;
c.la joncțiunea mușchi-tendon;
d.inserția tendonului la nivelul oaselor;
e.la joncțiunea tendonului cu periostul.
8.Corpusculii neurotendinoși Golgi monitorizează:

a.tensiunea produsă în tendon prevenind contracția musculară
excesivă;
b.relaxarea musculaturii;
c.durerea musculară;
d.întinderea musculară;
e.contracții tetanice.
9.Fusurile neuromusculare au inervație:

a.senzitivă prin dendritele neuronilor senzitivi din ganglionii
spinali;
b. simpatică prin axonii neuronilor din cornul anterior al măduvei
spinării;
c.senzorială.
d.parasimpatică
e.nici un răspuns corect
29
10.Receptorul olfactiv ocupă:
a.mucoasa corneților nazali;
b.partea postero-superioară a foselor nazale;
c.vestibulul nazal;
d.bulbii olfactivi;
e.sinusurile nazale.
11. Mugurii gustativi sunt situați la nivelul:

a.papilelor gustative caliciforme, foliate și fungiforme;
b.papilelor gustative filiforme;
c.corionului mucoasei lingual;
d.protuberanței lingual;
e.papilelor odontoide și lenticulare.
12. Care dintre afirmații nu sunt adevărate?

a.vederea are importanță în diferențierea luminozității, formei și
culorii obiectelor;
b.vederea are rol în orientarea în spațiu;
c.vederea are rol în menținerea echilibrului și a tonusului cortical.
d.vederea furnizează peste 90% din informațiile asupra mediului
înconjurător
e.vederea ajută la deplasare.
13. Corpul ciliar face parte din:

a.scleră;
b.coroidă;
c.pleoape;
d.carunculul lacrimal;
e.aparatul lacrimal.
14. Corpul ciliar prezintă în structura sa:

a.procesele ciliare și mușchiul ciliar;
b.coroida, irisul și cristalinul;
c.irisul;
d.mușchii rotatori ai globului ocular;
e.mușchii retractori ai globului ocular.
30
15. Reglarea cantității de lumină este realizată de:
a.iris;
b.cristalin;
c.procesele ciliare;
d.pata galbenă;
e.corpul vitros al ochiului.
16. Umoarea apoasă este produsă de:

a.iris;
b.procesele ciliare;
c.mușchiul ciliar;
d.ora serata;
e.glanda lacrimală.
17. Nutriția cristalinului se realizează:

a.prin vase proprii;
b.prin cristaloidă;
c.prin difuziune de la procesele ciliare;
d.prin umoarea apoasă;
e.prin corpul vitros.
18. Camera vitroasă se găsește:

a.înapoia cristalinului;
b.între cristalin și iris;
c.între cornee și iris;
d.în interiorul periorbitei;
e.în interiorul cristalinului.
19. Care dintre afirmații este incorectă în cazul relaxarii mușchiului ciliar se
produce următorul efect:
a.tensionarea ligamentului suspensor;
b.tensionarea cristaloidei;
c.comprimarea cristalinului;
d.raza de curbură a cristalinului crește;
e.puterea de convergență crește la valoarea sa maximă.
20. Acomodarea la distanță mică determină:

a.relaxarea ligamentului suspensor al cristalinului;
b.tensiunea în cristaloidă crește;
c.relaxarea mușchiului ciliar;
d.cristalinul se aplatizează;
e.puterea de convergență crește.
31
21. Punctul cel mai apropiat de ochi la care vedem clar, fără efort de
acomodare, se numește:
a.punct remotum (6 metri);
b.punct proxim (25 centimetri);
c.punct optim (25 metri);
d.punct de convergență;
e.punct optim (6 centimetri).
22. Culorile primare sau fundamentale pe care le percepe ochiul sunt:

a.roșu, galben și negru;
b.albastru, orange și violet;
c.roșu, albastru și verde;
d.alb și negru;
e.culorile curcubeului.
23. Peretele medial al urechii medii este reprezentat de:

a.timpan;
b.fereastra ovală și fereastra rotundă;
c.bula timpanică;
d.canalele semicirculare;
e.celulele acustice.
24. În interiorul urechii medii se găsesc mușchiul ciocanului. Acesta are rol
în:
a. diminuiază vibrațiile sonore puternice;
b. amplificarea vibrațiile sonore slabe;
c.bascularea scăritei;
d. amplifică vibrațiile sonore puternice;
e.tensionează timpanul.
25. Labirintul osos este format din:

a.vestibulul osos și maculă;
b.vestibulul osos și saculă;
c.vestibulul osos, canalele semicirculare osoase și melcul osos;
d. vestibulul cohlear;
e.conductul timpanic.
32
26. Columela reprezintă:
a.axul central al melcului osos;
b.deschiderea canalului semicircular osos;
c.dilatația canalelor semicirculare;
d.hiatusul auditiv intern;
e.lama spirală.
27. Canalele semicirculare se deschid la nivelul vestibulului prin:

a.șase orificii;
b.cinci orificii;
c.patru orificii;
d.trei orificii;
e.două orificii.
28. Rampa vestibulară și rampa timpanică a melcului osos sunt separate prin:
a.columelă;
b.vestibul;
c.lama spirală, membrana bazilară și membrana vestibulară
Reissner;
d.columelă;
e.promontoriu.
29. Perilimfa este situată:

a.în interiorul labirintului membranos;
b.în rampa vestibulară și timpanică;
c.în urechea medie;
d.în interiorul canalelor semicircular;
e.în bula timpanică.
30. Primul neuron al componentei vestibulare se găsește în:

a.ganglionul Scarpa;
b.nucleii vestibulari din bulb;
c.celulele acustice;
d. macula utriculei;
e.macula saculei.
33
4. SISTEMUL ENDOCRIN
4.1. HIPOFIZA. GLANDELE SUPRARENALE
(ASIST. DR. R.N. MĂLĂNCUȘ)
1. Adenohipofiza face referire la:

a. lobul anterior al hipofizei;
b. lobul intermediar al hipofizei;
c. lobul posterior al hipofizei;
d. lobii anterior și intermediar ai hipofizei;
e. lobii posterior și intermediar ai hipofizei.
2. Între hipotalamus și hipofiză se stabilesc conexiuni prin:

a. sistemul port hipotalamo-hipofizar;
b. pedunculii cerebrali;
c. coliculii caudali;
d. tuberculii cvadrigemeni;
e. puntea lui Varolio.
3. Prin STH se înțelege:

a. hormon de creștere;
b. hormon tireotrop;
c. somatostatină;
d. hormon de stimulare foliculară;
e. hormon gonadotrop.
4. Efectele STH sunt exercitate indirect prin:

a. somatoliberine;
b. somatostatine;
c. somatomedine;
d. cortizol;
e. endorfine.
5. Unul dintre efectele STH asupra organismuluidetermină:

a. creșterea în lungime a oaselor;
b. retenția sodiului;
c. dezvoltarea creierului;
d. stimularea producției lactate;
e. reținerea apei.
34
6. Hipersecreția STH după pubertate produce:
a. piticismul;
b. gigantismul;
c. acromegalia;
d. nanismul;
e. rahitismul.
7. Prolactina este un inhibitor al activității:

a. gonadotrope;
b. tireotrope;
c. somatotrope;
d. luteotrope;
e. adrenocorticotrope.
8. Acțiunea indirectă a ACTH determină:

a. creșterea și maturarea folicului de Graaf;
b. închiderea culorii pielii;
c. ovulația și apariția corpului galben;
d. ejecția laptelui;
e. stimularea spermatogenezei.
9. Prin LTH se înțelege:

a. hormon luteinizant;
b. hormon luteotrop;
c. hormon de stimulare a celulelor interstițiale Leydig;
d. prolactina;
e. hormon de eliberare.
10. La nivelul lobului intermediar al hipofizei este secretat:

a. hormonul de creștere;
b. hormonul tireotrop;
c. hormonul adrenocorticotrop;
d. hormonul melanocitostimulator;
e. hormonii gonadotropi.
11. Secreția de vasopresină, denumit și hormon antidiuretic, determină:

a. creșterea reabsorbției apei;
b. creșterea volumului și diluarea urinei;
c. pierderi mari de apă;
d. creșterea secreției glandelor exocrine;
e. creșterea rețenției de Na+.
35
12. Oxitocina, hormon neurohipofizar, determină:
a. relaxarea musculaturii netede uterine;
b. contracția musculaturii netede uterine;
c. creșterea retenției de Na+;
d. creșterea presiunii arteriale;
e. creșterea în lungime a oaselor.
13. Hipofiza are diametrul de:

a. 9 cm;
b. 13 cm;
c. 15 cm;
d. 19 cm;
e. 27 cm.
14. Reprezentantul principal al mineralocorticoizilor este:

a. cortizolul;
b. aldosteronul;
c. noradrenalina;
d. dopamina;
e. serotonina.
15. Hipersecreția de aldosteron determină apariția:

a. bolii Conn;
b. bolii Addison;
c. sindromului Cushing;
d. bolii Chron;
e. bolii Chagas.
16. Printre efectele hipersecreției de glucocorticoizi se remarcă:

a. slăbire accentuată;
b. astazie;
c. adinamie;
d. hipotensiune;
e. hipertensiune.
17. La nivelul medulosuprarenalei se secretă:

a. adrenalină, în proporție de 20%;
b. adrenalină, în proporție de 60%;
c. adrenalină, în proporție de 80%;
d. noradrenalină, în proporție de 50%;
e. noradrenalină, în proporție de 80%.
36
18. Efectele catecolaminelor asupra aparatului cardiovascular sunt:
a. hipertensiune;
b. hipotensiune;
c. tahipnee;
d. bradicardie;
e. vasodilatație.
19. Stress-ul declanșează secreția de:

a. cortizol;
b. progesteron;
c. somatostatină;
d. hormoni tiroidieni;
e. gonadotropine.
4.2. TIROIDA. PARATIROIDELE /

PANCREASUL ENDOCRIN. EPIFIZA.TIMUSUL

a. Tireoglobulina este aminoacidul precursor al hormonilor
tiroidieni;
b. Tireoglobulina este proteina sintetizată de celulele parafoliculare
glandei tiroide;
c. Moleculele de tirozină din structura tireoglobulinei se separă sub
acțiunea enzimelor lizozomale apoi se combină cu iodul capatat din
coloid pentru a forma hormonii tiroidieni;
d. Coloidul tiroidian este un material omogen, vâscos, care
constituie depozitul de iod pentru sinteza hormonilor tiroidieni.
e. Tireoglobulina este forma de depozit a hormonilor tiroidieni, în
coloidul tiroidian.
2. Celule parenchimului glandular al tiroidei includ:

a. celulele epiteliale foliculare;
b. celulele insulelor Langerhans;
c. pinealocitele;
d. celule cromafine;
e. celule tireotrofe.
37
a. Hormonii tiroidieni stimulează catabolismul proteic și au efect
hiperglicemiant;
b. Sub influența hormonilor tiroidieni cresc metabolismul bazal și
consumul energetic;
c. Hormonii tiroidieni intervin în creșterea și diferențierea celulară
și tisulară;
d. Hormonii tiroidieni stimulează dezvoltarea sinapselor și
mielinizarea axonilor;
e. Hormonii tiroidieni reduc frecvența contracțiilor cardiace și a
mișcărilor respiratorii.
4. Hormonii sintetizați de glanda tiroidă sunt:

a. tiroxina, triiodotironina, calcitonina;
b. calcitonina și parathormonul;
c. tiroxina, prolactina și ocitocina;
d. tiroxina și hormonul tireostimulator;
e. hormonul somatotrop și somatostatina.

a. Gușa endemică este rezultatul hiperfuncției tiroidiene;
b. Cauza gușei endemice este prezența de substanțele oxidante în
apa de băut și alimente, în regiunile sărace în iod;
c. Absența iodului determină generarea unui feed-back pozitiv în
axul hipotalamus-hipofiză-glandă tiroidă;
d. In gușa endemică, glanda produce tireoglobulină, dar nu
eliberează hormonii tiroidieni.
e. In gușa endemică scade concentrația de hormoni tiroidieni, dar
crește concentrația de TSH în sânge.
6. Calcitonina are unul din următoarele efecte asupra metabolismului

calciului:
a. creșterea osteolizei și eliberarea calciului în sânge;
b. efect hipercalcemiant;
c. fixarea calciului în matricea proteică osoasă;
d. creșterea absorbției calciului la nivelul intestinului;
e. creșterea reabsorbției calciului la nivelul rinichiului.
.
38
7. Organele asupra cărora acționează parathormonul sunt:
a. osul, ficatul și splina;
b. osul, rinichiul și tubul digestiv;
c. ficatul, tubul digestive și rinichiul.
d. tiroida, ficatul și pancreasul;
e. muschiul, ficatul și țesutul adipos.

a. Efectul indirect al parathormonului asupra metabolismului
fosfocalcic se exercită prin intermediul vitaminei C;
b. Rezultatul acțiunii parathormonului este hipercalcemia și
hipofosfatemia;
c. Creșterea concentrației de calciu în sânge determină eliberarea
parathormonului;
d. Rezultatul acțiunii parathormonului este hipocalcemia;
e. Rezultatul acțiunii parathormonului este hiperfosfatemia.
9. Una din acțiunile parathormonului asupra organelor țintă este:

a. activarea osteoclastelor și a fenomenelor de osteoliză, cu
eliberarea calciului și fosfaților în sânge;
b. activarea osteoblaștilor și a fenomenelor de osteosinteză, cu
fixarea calciului în oase;
c. reducerea absorbției intestinale a calciului, în mod indirect prin
inactivarea vitaminei D3;
d. creșterea eliminării calciului la nivel renal;
e. stimularea reabsorbției tubulare a fosfaților anorganici la nivelul
rinichiului.
10. Stimulul declanșator al secreției de parathormon este:

a. hipocalcemia;
b. hpercalcemia;
c. hipopotasemia;
d. hipofosfatemia;
e. dezechilibrul raportului Ca/P în sânge în defavoarea fosforului.
11. Hiposecreția de parathormon determină tulburări ale metabolismului

calciului și fosforului, manifestate prin:
a. tulburări hidroelectrolitice;
b. fracturi spontane;
c. calcificări renale;
d. demineralizări osoase;
e. tetanii musculare
39
12. Hipersecreția de parathormon determină tulburări ale metabolismului
calciului și fosforului, manifestate prin:
a. tetanii musculare;
b. fracturi spontane;
c. crșterea în grosime a oaselor lungi;
d. tumefacția mușchilor globilor oculari;
e. tulburări hidroelectrolitice.
13. In structura pancreasului endocrin se află:

a. insule de celule endocrine denumite insule Langerhans;
b. foști neuroni simpatici transformați în celule cromafine;
c. celule epiteliale foliculare;
d. foste celule fotoreceptoare transformate în pinealocite;
e. celule parafoliculare C.
14. Insulina este considerat singurul hormon cu efect:

a. hiperglicemiant;
b. hipoglicemiant;
c. hipocalcemiant;
d. hpercalcemiant;
e. catabolizant pentru toate metabolismele intermediare.
15. Cele trei țesuturi metabolice asupra cărora acționează insulina și

glucagonul sunt:
a. ficatul, mușchiul și rinichiul;
b. osul, tubul digestiv și rinichiul;
c. ficatul, rinichiul și tubul digestiv;
d. ficatul, mușchiul și țesutul adipos;
e. ficatul, tubul digestiv și mușchiul.

a. insulina transportă glucoza în celula hepatică;
b. insulina transportă glucoza în celula adipoasă și celula
musculară;
c. glucagonul favorizează intrarea glucozei în toate celulele, cu
excepția celulei nervoase;
d. glucagonul favorizează captarea aminoacizilor în celula
musculară;
e. insulina favorizează gluconeogeneza.
40
17. Epifiza este localizată:
a. endocranian, în șaua turcească a osului sfenoid;
b. endocranian, între tuberculii cvadrigemeni superiori;
c. exocranian, la polul anterior al rinichiului;
d. exocranian, retrosternal.
e. exocranian, între ansele duodenale.

a. Melatonina are efect frenator asupra funcției gonadelor;
b. Vasotocina are efect predominant anti-LH;
c. Secreția de melatonină crește ziua și scade în cursul nopții;
d. Secreția de melatonină este inhibată de sistemul nervos simpatic;
e. Secreția de melatonină este inhibată de stimulii luminoși.
19. Extractele de timus au următoarele efecte, cu excepția:

a. efect frenator al dezvoltării gonadelor;
b. efect antigonadotropic;
c. efect stimulator al mineralizării oaselor;
d. efect antimitotic;
e. efect limfohematopoetic.

a. Timusul involuează la pubertate sub influența hormonilor steroizi
b. Timusul este un organ limfatic periferic, alături de ganglionii
limfatici, splină, amigdale;
c. Timusul este populat cu celule stem migrate din maduva
hematogenă, care sub influența factorilor locali se transformă în
timocite;
d. Unitatea histologică a timusului este lobulul timic format din
celule reticulare și timocite;
e. Timocitele sunt celule limfoformatoare de tip T care populează
toate celelalte organe limfoide.
41
5. MIȘCAREA
1. Osteogeneza reprezintă:
a.transformarea țesutului cartilaginous sau conjunctivo-fibros în
țesut osos;
b.transformarea țesutului embrionar în țesut osos;
c.modelarea oaselor;
d.transformarea țesutului tendinos în țesut osos;
e.legăturile dintre oase.
2. Prin osificarea desmală iau naștere:

a.oasele de membrană;
b.oasele bazei craniului;
c.oasele scurte;
d.asigură creșterea în lungime a oaselor lungi;
e.epifizele.
3. Prin osificarea encondrală iau naștere oasele:

a.oasele bazei craniului;
b.oasele bolții craniene;
c.parțial clavicula și mandibula
d.diafiza oaselor late
e.corneții nazali
4. În modelul cartilaginos al unui os lung apar centre de osificare, mai întâi

în:
a.diafiză;
b.epifiză;
c.ambele.
d.canalul mediular
e.în foița osteogenă a periostului
5. Din categoria oaselor lungi fac parte:

a.sternul;
b.femurul;
c.oasele carpiene;
d.scapula;
e.oasele tarsiene.
42
6. Oasele din grosimea unui tendon sunt:
a.oase lungi;
b.oase alungite;
c.oase sesamoide;
d.oase late;
e.oase false.
7. Oasele occipital, frontal și parietal fac parte:

a.din categoria oaselor lungi;
b.din categoria oaselor late;
c.din categoria oaselor scurte;
d.din categoria oaselor alungite;
e.din viscerocraniu.
8. La oasele late predomină:

a.lățimea și grosimea;
b.lățimea și înălțimea;
c.lățimea;
d.grosimea;
e.diafiza.
9. Din categoria oaselor scurte fac parte:

a.oasele carpiene;
b.oasele metacarpiene;
c.clavicula;
d.radiusul;
e.ulna.
10. Care dintre oasele enumerate intră în componenţa neurocraniului?

a.frontalul, etmoidul, sfenoidul şi oasele zigomatice;
b.temporalele, parietalele și lacrimalele;
c.frontalul, etmoidalul, sfenoidul, occipitalul, temporalele şi
parietalele;
d.temporalele și nazalele;
e.maxilarele și palatinele.
43
11. Care sunt oasele care intră în componenţa viscerocraniului?
a.maxilarele, palatinele, nazalele, lacrimalele şi zigomaticele;
b.maxilarele, palatinele, nazalele, lacrimalele, zigomaticele şi
temporalele;
c. maxilarele, palatinele, nazalele, lacrimalele, zigomaticele şi
parietalele;
d.frontalul;
e.occipitalul.
12. Coloana vertebrală:

a.protejează măduva spinării;
b.participă la legarea membrelor anterioare de trunchi;
c.favorizează mișcările de rotație ale mâinii;
d.permite flexia articulației coxo-femurale;
e.execută diferite mișcări ale picioarelor.
13. Orificiul vertebral este format de:

a.corpul vertebral şi arcul vertebral;
b.corpul vertebral, pediculii vertebrali şi arcul vertebral;
c.corpul vertebral şi procesele vertebrale;
d.discurile intervertebrale;
e.apofizele articulare superioare și apofizele transverse.
14. Arcul vertebral este legat de corpul vertebral prin:

a.procesele vertebrale;
b.pediculii vertebrali;
c.tuberculi vertebrali;
d.discul vertebral;
e.apofiza articulară superioară.
15. Nervii spinali ies prin:

a.orificiile intervertebrale;
b.orificiul vertebral;
c.canalul vertebral;
d.prin spațiile intercostale;
e.prin spațiile interarcuale.
44
16. Osul sacru prezintă următoarele caracteristici:
a.este un os lat;
b.are formă triunghiulară;
c.are origine desmală;
d.se articulează cu ultima vertebră toracală;
e.intră în componența coxalului.
17. În cadrul toracelui se întâlnesc următoarele tipuri de coaste:

a.7 coaste adevărate, 3 perechi de coaste false şi 2 perechi flotante;
b.7 coaste adevărate, 2 perechi de coaste false şi 3 perechi flotante;
c.7 coaste adevărate, 4 perechi de coaste false şi 1 perechi flotante;
d.6 coaste adevărate, 5 coaste false și 1 perechei flotante;
e.7 perechi adevărate și 5 perechi de coaste false.
18. Coloana vertebală cuprinde:

a.7 vertebre cervicale, 12 vertebre toracale, 5 vertebre lombare, 5
sacrale şi 4+5 coccigiene;
b.8 vertebre cervicale, 12 vertebre toracale, 5 vertebre lombare, 4
sacrale şi 4+5 coccigiene;
c.7 vertebre cervicale, 12 vertebre toracale, 6 vertebre lombare, 5
sacrale şi 0 coccigiene;
d. 8 vertebre cervicale, 11 vertebre toracale, 6 vertebre lombare, 5
e. 8 vertebre cervicale, 11 vertebre toracale, 5 vertebre lombare, 5
19. Centura membrului pelvin:

a.este format din femur, ileon și ischion;
b.face legătura dintre membere și torace;
c.leagă membrul inferior de scheletul trunchiului;
d.se compune din ileon, sacru și pubis;
e.leagă membrul inferior de coxal.
20. Scheletul antebraţului se compune din:

a.radius şi ulnă;
b.tibie şi fibulă;
c.tibie şi ulnă;
d.radius și oasele carpiene;
e.humerus.
45
21. Scheletul mâini se compune din:
a.8 oase carpiene, 5 metacarpiene, 14 falange;
b.7 oase carpiene, 5 metacarpiene, 15 falange;
c.6 oase carpiene, 6 metacarpiene, 14 falange;
d.oasele metacarpiene;
e.falange.
22. Coxalul provine din sudarea oaselor:

a.ilion, ischion şi sacru;
b.ilion, pubis şi sacru;
c.sacrul și vertebrele coccigiene;
d.ilion, ischion şi pubis;
e.din sudarea vertebrelor sacrale.
23. Pelvisul osos se compune din:

a.oasele coxale articulate între ele prin simfiza pubiană;
b.oasele coxale articulate între ele prin simfiza pubiană iar posterior
cu sacrul;
c. oasele coxale articulate între ele prin simfiza pubiană iar
posterior cu coccigicus;
d.sudarea oaselor coxale;
e.sudarea coxalelor cu oasele femurale.
24. Articulaţia dintre craniu şi coloana vertebrală acţionează pe principiul

pârghiei de:
a.ordinul II;
b.ordinul III;
c.ordinul IV;
d.ordinul V;
e.ordinul I.
25. Articulaţia dintre oasele gambei şi picior acţionează pe principiul

pârghiei de:
a.ordinul I;
b.ordinul II;
c.ordinul III;
d.ordinul IV;
e.ordinul V.
46
26. Articulaţia dintre osul braţului şi cele ale antebraţului acţionează pe
principiul pârghiei de:
a.ordinul I;
b.ordinul II;
c.ordinul III;
d.ordinul IV;
e.ordinul V.
27. Compoziţia organică a matricei osoase:

a.90-95% sunt fibre de colagen;
b.fosfat de fer;
c.conţine hidroxiapatită;
d.sulfat de magneziu;
e.măduvă osoasă.
28. Sinartrozele se caracterizează prin:

a.execută mişcări ample;
b.posedă cavitate articulară;
c.prezintă capsulă articulară;
d.au membrană sinovială.
e.sunt articulaţii fixe;
29. Sindesmozele se particularizează prin:

a.între suprafeţele articulare se interpune tesut fibros;
b.între suprafeţele articulare se interpune tesut cartilaginos;
c.între suprafeţele articulare se interpune tesut osos;
d.au suprafețele articulare acoperite cu cartilaj;
e.prezintă lichid sinovial.
30. Sincondrozele se particularizează prin:

a.între suprafeţele articulare se interpune țesut fibros;
b.între suprafeţele articulare se interpune țesut cartilaginos;
c.între suprafeţele articulare se interpune tesut osos;
d.prezentă membrană sinovială;
e.prezintă suprafață articulară.
47
31.Care dintre formaţiunile enumerate nu intră în structura artrodiilor?
a.suprafeţele articulare;
b.capsula articulară;
c.lipsește membrana sinovială;
d.cavitatea articulară;
e.ligamentele articulare.
32. Care dintre următoarele enunţuri sunt false:

a.muşchii sunt organe active ale mişcării;
b.au în structura sa țesut muscular;
c.aţionează asupra oaselor asigurând susţinerea corpului şi
locomoţia;
d.formează ligamente articulare;
e.musculatura scheletică prezintă în structura sa țesut muscular
striat.
33. Este adevărat despre structura muşchiului cu excepţia:

a.la exteriorul corpului muscular se află o membrană numită
perimisium;
b.prezintă o porţiune centrală numită corpul muşchiului;
c.prezintă două extremităţi de culoare alb-sidefie numite tendoane;
d.inserţia pe osul fix se numeşte origine;
e.inserția pe osul mobil se numește inserția mușchiului.
34. Este corect despre structura muchiului:

a.la exterior se află o lamă de ţesut conjnctiv numită epimisium;
b.fiecare fibră muculară este acoperită de epimisium;
c.muşchiul are o vascularizaţie slabă;
d.prezintă numai inervație somatic;
e.fiecare fibră muscular este acoperită de fascie.
35. Afirmaţia falsă privind muşchii capului este:

a.la cap sunt două categorii de muşchi;
b.muşchii mimicei determină expresia feţei iar muşchii maseteri
realizează actul masticaţiei;
c.muşchiul temporal nu aparţine capului;
d.mușchiul frontal este mușchi al mimicei;
e.mușchiul maseter este mușchi al feței.
48
36. Muşchiul sternocleidomastoidian:
a.este situat la suprafaţă de muşchiul pielos al gâtului;
b.este situat sub muşchiul pielos al gâtului;
c.încreţeşte pielea gâtului;
d.produce extensia capului;
e.participă la procesul de masticație.
37. Muşchii trapezi:

a.sunt mușchi fusiformi;
b.fac parte din planul superficial superior al muşchilor spetei şi
cefei;
c.se găsesc în partea anterioară a toracelui;
d.fac parte din musculatura abdominală;
e.fac parte din musculatura coapsei.
38. Muşchiul diaphragm:

a.este un mușchi neted;
b.separă cavitatea toracică de cavitatea abdominală;
c.are formă de cupolă cu faţa convexă spre abdomen;
d.produce flexia coloanei vertebrale;
e.acționează în procesul de digestie.
39. Lateral de muşchii drepţi abdominali se află:

a.muşchii oblic extern, oblic intern şi transvers al abdomenuli;
b.muşchiul piraidal;
c.linia mediană;
d.mușchiul mare dorsal;
e.mușchiul croitor.
40. Deltoidul nu este:

a.un mușchi al membrului superior;
b.este un muşchi rotator al umărului;
c.realizează abducţia braţului;
d.ridică membrul superior până la orizontală;
e.este situate imediat sub piele.
41. Muşchii anteriori ai antebraţului sunt:

a.flexori ai antebraţului şi mâinii;
b.extensori ai antebraţului şi mâinii;
c.supinatori ai antebrațului și mâinii;
d.rotatori ai articulației umărului;
e.tensori ai fasciei antebrahiale.
49
42. Excitabilitatea:
a.se datorează fibrelor conjunctive şi eastice din muşchi;
b.proprietatea mușchiului de a se lungi pasiv;
c.muşchiul răspunde la un stimul printr-un potenţial de acţiune
propagat urmat de contracția caracteristică;
d.proprietatea mușchiului de a se deforma sub acțiunea unei forțe;
e.o stare de tensiune permanent caracteristică mușchilor cu
inervația intact.
43. Extensibilitatea:
a. proprietatea muşchiului de a reveni pasiv la forma de repaus;
b.proprietatea mușchiului de a se lungi pasiv sub acțiunea unei forțe
exterioare;
c.muşchiul răspunde la un stimul printr-un potenţial de acţiune
propagat urmat de contracția caracteristică;
d.proprietatea mușchiului de a se deforma sub acțiunea unei forțe;
e.o stare de tensiune permanent caracteristică mușchilor cu
inervația intact.
44. Contracţiile izometrice se caracterizează prin:

a.lungimea muşchiului variază, iar tensiunea rămâne constantă;
b.lungimea muşchiului rămâne neschimbată, dar tensiunea creşte
foarte mult;
c.variază şi lungimea şi tensiunea muşchiului;
d.mușchiul realizează lucru mecanic
eaceste contracții sunt caracteristice majorității mușchilor scheletici
45. Manifestările electrice ale contracţiei musculare

a.prin înregistrare se obţine electromiograma;
b.sunt iniţiate de mecanismul de cuplare excitaţie-contracţie;
c.se studiază cu ajutorul miografului;
d.potențialele de acțiune ale unei unității motorii nu se sumează;
e.viteza de propagare a unui potențial de acțiune este de 3m/s.
50
6. DIGESTIA ȘI ABSORBȚIA
6.1. DIGESTIA BUCALĂ ȘI DEGLUTIȚIA. DIGESTIA GASTRICĂ
1. Reflexul de masticație este coordonat de centrii nervoși localizați în:

a. trunchiul cerebral;
b. diencefal;
c. regiunea cervicală a măduvei spinării;
d. regiunea toracală a măduvei spinării;
e. emisferele cerebrale.
2. Cantitatea de salivă secretată zilnic, în condiții normale, este:

a. 300-500 ml;
b. 800-1500 ml;
c. 1300-2100 ml;
d. 1400-2300 ml;
e. 2000-3000 ml.
3. Conținutul în apă al salivei reprezintă:

a. 95% din cantitatea totală de salivă;
b. 90% din cantitatea totală de salivă;
c. 85% din cantitatea totală de salivă;
d. 89% din cantitatea totală de salivă;
e. 99,5% din cantitatea totală de salivă.
4. Deglutiția este un act reflex care se desfășoară în:

a. un timp;
b. doi timpi
c. trei timpi;
d. patru timpi;
e. cinci timpi.
5. Timpul faringian al deglutiției durează aproximativ:

a. 1-2 secunde;
b. 3-4 secunde;
c. 5-8 secunde;
d. 14-15 secunde;
e. 16-20 secunde.
51
6. Contracțiile peristaltice gastrice determină;
a. propulsia alimentelor spre orificiul cardia;
b. propulsia alimentelor spre orificiul pilor;
c. omogenizarea alimentelor cu sucurile gastrice;
d. apariția vomituriției;
e. eructația.
7. În condiții fiziologice, la adulți, secrețiile gastrice au pH-ul cuprins între:

a. 1-4;
b. 1-2,5;
c. 2,5-4;
d. 3-4;
e. 5-7.
8. La nivelul glandelor gastrice oxintice se secretă:

a. gastrină;
b. acid clorhidric;
c. acid azotic;
d. pepsină;
e. acid acetic.
9. Acidul clorhidric secretat la nivel gastric este necesar pentru a asigura:

a. digestia lipidelor;
b. digestia glucidelor;
c. digestia proteinelor;
d. digestia carbohidraților;
e. digestia grăsimilor.
10. Printre enzimele secretate la nivel gastric regăsim:

a. maltaza;
b. pepsinogenul;
c. alaninaminotransferaza;
d. aspartataminotransferaza;
e. lactaza.
52
6.2. DIGESTIA ȘI ABSORBȚIA INTESTINALĂ

a. Contracțiile segmentare de la nivelul intestinului subțire au rolul
de deplasare a chimului intestinal în direcție orală și anală;
b. Mișcările de propulsie de la nivelul intestinului subțire sunt unde
peristaltice care deplasează conținutul în direcție anală;
c. Timpul necesar chimului intestinal de a parcurge intestinul de la
pilor până la valvula ileocecală este de 12 ore;
d. Contracțiile de amestec fragmentează chimul intestinal de 1-2 ori
pe minut.
e. Haustrațiile sunt contracții combinate ale musculaturii
longitudinale și circulare de la nivelulul duodenului.
2. Enzimele din sucul pancreatic sunt produse de:

a. celulele alfa pancreatice;
b. celulele ductale care secretă zilnic 1,2-1,5 litri de suc gastric;
c. celulele exocrine care sunt organizate sub formă de acini
glandulari;
d. celulele principale din glandele parietale prezente în mucoasa
duodenală la locul de deschidere a canalului pancreatic;
e. celulele beta pancreatice.
3. In sucul pancreatic se întalnesc următoarele enzime active:

a. tripsina și chimotripsina;
b. alfa-amilaza, lipaza, colesterol-lipaza și fosfolipaza;
c. zaharaza, lactaza, maltaza;
d. celulaza și dextrinaza;
e. pepsina și labfermentul.
53
a. Celulele endocrine pancreatice sintetizează un inhibitor de
tripsină pentru a proteja pancreasul de autodigestie;
b. Chimotripsinogenul este activat în intestinul superior de către
tripsină;
c. Tripsinogenul este activat în intestinul superior de către
enterokinază;
d. Tripsinogenul este activat prin autocataliză de către tripsina
anterior formată din tripsinogen;
e. Enterokinaza este sintetizată de către celulele glandulare
intestinale.
.
5. Sărurile biliare au următoarele roluri, cu excepția:
a. emulsionarea lipidelor din alimente;
b. scindarea trigliceridelor până la acizi grași și glicerol;
c. rol bacteriostatic;
d. stimularea motilității intestinale;
e. absorbția lipidelor sub formă de chilomicroni.
6. Dintre produșii finali ai digestiei glucidelor, se absoarbe prin difuziune

facilitată :
a. galactoza;
b. glucoza;
c. fructoza;
d. maltoza;
e. aminoacizii.

a. Sarurile biliare reduc tensiunea superficială a lipidelor, le
fragmentează și facilitează acțiunea lipazei pancreatice;
b. Sărurile biliare realizează un circuit entero-hepatic, de recirculare
din ileon, prin vena portă, înapoi la ficat;
c. Acizii biliari se sintetizează din colesterol și anumiți aminoacizi.
d. Sărurile biliare asigură digestia și absorbția lipidelor;
e. Sărurile biliare se combină cu monogliceridele, colesterolul și
acizii grași pentru a forma micelii care trec în enterocite, de unde se
absorb în sânge.
8. Mecanismul nervos care asigură evacuarea bilei în intestinul subțire este:

a. stimularea nervului vag care contractă vezica biliară și relaxează
sfincterul Oddi;
54
b. stimularea parasimpaticului care contractă vezica biliară și a
ortosimpaticului care relaxează sfincterul Oddi;
c. stimularea voluntară a contracției mușchiului canalului coledoc și
a relaxării sfincterului Oddi;
d. inhibarea nervului vag pentru a asigura evacuarea conținutului
veziculei biliare;
e. eliberarea de colecistokinină din submucoasa duodenală.
9. Dizaharidazele atașate microvililor celulelor intestinale sunt următoarele,

exceptând:
c. maltaza;
b. izomaltaza;
c. zaharaza;
d. amilaza;
e. lactaza.

a. Bila este secretată continuu de hepatocite și ducte biliare, apoi
eliberată în duoden.
b. Bila contribuie la digestia lipidelor prin acțiune enzimatică;
c. Cantitatea de bilă secretată zilnic la om este de 1-2 litri, fiind
depozitată în vezica biliară în perioadele interdigestive;
d. Bila este eliberată în duoden atunci când chimul intestinal
declanșează secreția de colecistokinină, care produce relaxarea
sfincterului Oddi și contracția veziculei biliare;
e. După ce iși realizează rolul digestiv, sărurile biliare se absorb în
sânge și se elimină pe care urinară.
11. Produșii finali ai digestiei proteinelor sunt:

a. glucoza;
b. maltoza;
c. fructoza;
d. galactoza;
e. aminoacizii.
55
12. Identificați afirmațiile corecte:
a. Glucoza este absorbită în eneterocite printr-un mecanism de
transport activ, Na-dependent;
b. Galactoza este absorbită în enterocite printr-un mecanism de
transport activ, Na-independent;
c. Maltoza este absorbită în enterocite prin difuziune facilitată;
d. Monozaharidele sunt transportate din enterocit în spațiul
interstițial prin difuziune simplă;
e. Maltoza este transportată prin membrana bazolaterală în
interstițiu intestinal, de unde trece în circulația limfatică.
13. Pentru a fi absorbite proteinele se transformă în:

a. monogliceride;
b. aminoacizi;
c. maltoză și izomaltoză;
d. dipeptide;
e. tripeptide.
14. Pentru a fi digerate și absorbite, lipidele mai întâi sunt:

a. emulsionate de către pigmenţii biliari și lecitină;
b. combinate cu acidul clorhidric gastric pentru a se transforma în
picături fine;
c. supuse acțiunii de emulsionare a enterokinazei din sucul
intestinal;
d. combinate cu sărurile biliare pentru a forma micelii
hidrosolubile;
e. combinate cu pigmenții biliari pentru a forma chilomicroni.
56
7. CIRCULAȚIA
(CONF. DR. C. SPĂTARU)
1. Mediul intern al organismului este format din:

a.sânge, limfă, lichid cefalorahidian;
b.sânge și apa din țesuturi;
c.sânge și toate țesuturile din organism;
d.plasma sanguină fără elementele figurate;
e.cavitățile organismului.
2. Care variantă de răspuns este corectă:

a.eritrocitele prezintă un nucleu mare;
b.leucocitele nu au nucleu;
c.eritrocitele au rol în menținerea echilibrului acido-bazic;
d.eritrocitele fagocitează celulele străine organismului;
e.leucocitele au rol în hematoză.
3. Diapedeza este:
a.circulația leucocitelor prin vase;
b.transportul O2 și CO2 de către eritrocite;
c.traversarea pereților capilarelor de către leucocite;
d.traversarea peretelui intestinal de către alimente;
e.traversarea peretelui alveolar al O2 și CO2 .
4. Funcția leucocitelor constă în:

a.transportul produșilor de metabolism;
b.participă la reacția de apărare a organismului;
c.menține echilibrul acido-bazic;
d.asigură transportul oxigenului la nivel cellular;
e.asigură respirația celulară
5. Anticorpii sunt:
a.substanțe macromoleculare de natură proteică;
b.proteine plasmatice din clasa gamma-globulinelor;
c.substanțe macromoleculare de natură polizaharidică;
d.organite celulare care fagocitează microbii;
e.substanțe medicamentoase.
57
6. Antigenele sunt:
a.substanțe macromoleculare de natură proteică sau polizaharidică
străină organismului;
b.proteine plasmatice din clasa gamma-globulinelor;
c.substanțe macromoleculare de natură lipidică care, pătrunsă în
mediul intern, declanșează producerea de anticorpi;
d.substanțe macromoleculare de natură polizaharidică din organism;
e.agenți chimici.
7. Apărarea specifică:
a.este prezentă la toți oamenii;
b.este dobândită prin administrare de antitoxine, gamaglobuline și
vaccinare;
c.este realizată prin mecanisme celulare și umorale;
d.la ea participă celule și substanțe preformate;
e.este o apărare primitivă.
8. Răspunsurile imune specifice sunt mediate prin:

a.imunitatea umorală care implică limfocitele B și T;
b.imunitatea mediată celular prin leucocite;
c.implicarea plachetelor sangvine;
d.participarea celulelor și substanțelor preformate;
e.fagocitoză.
9. Plasma sanguină conține:

a.apă 90% și rezidu uscat 10%;
b.apă și elemente figurate;
c.elemente figurate;
d.celule moarte;
e.plachete sanguine.
10. Aglutinogenele se găsesc în:

a.plasma sanguină;
b.membrana hematiilor;
c.membrana leucocitelor;
d.în nucleul neutrofilului;
e.în plachetele sangvine.
58
11. Aglutininele sunt:
a.anticorpi situați în plasma sanguină;
b.anticorpi situați în membrana hematiilor;
c anticorpi situați în limfocitele T;
d.anticorpi situați în limfocitele B;
e.anticorpi situați în plachetele sancvine.
12. Rh-ul negativ se întâlnește în cazul în care:

a.pe membrana hematiilor se găsește antigenul D;
b.pe membrana hematiilor nu se găsește antigenul D;
c.pe membrana hematiilor se găsește antigenul A;
d.în mod normal există aglutinine omoloage anti-Rh.
e.pe membrane leucocitelor se găsește antigenul D.
13. Care dintre afirmațiile prezentate referitor la funcțiile sângelui nu este

corectă:
a.funcțiile sângelui sunt reprezentate de componentele sale;
b.sângele are rol de îndepărtare și transport al substanțelor toxice,
neutilizabile sau în exces;
c.sângele are rol în termoreglare;
d.sângele are rol de sistem de integrare și coordonare umorală;
e.sângele are rol în digestie.
14. Care sunt elementele figurate ale sângelui și ce rol au?

a.leucocitele nu posedă nucleu cu rol în transportul O2 și CO2;
b.hematiile care posedă nucleu și mitocondrii;
c.trombocitele sunt elemente celulere cu rol în respirația celulară.
d.leucocitele care posedă nucleu și mitocondrii cu rol în apărarea
organismului;
e.plachetele sangvine cu rol în menținerea echilibrului acido-bazic.
15. Fazele coagulării sângelui au următoarea ordine:

a.formarea tromboplsastinei, trombinei și fibrinei;
b.formarea protrombinei fibrinei și fibrinogenului;
c.formarea fibrinogenului;
d.fixarea elementelor figurate ale sângelui în ochiurilor rețelei de
fibrină;
e.nici un răspuns correct.
59
16. Mica circulație reprezintă:
a.circulația sângelui prin micile vase;
b.circulația pulmonară;
c.circulația prin vene a sângelui.
d.circulația sângelui prin capilarele sancvine;
e.circulația limfei.
17. Prin trunchiul pulmonar circulă sânge:

a.oxigenat;
b.sânge cu CO2;
c.sânge amestecat;
d.sângele care provine de la pulmoni;
e. nici un răspuns correct.
18. Prin venele pulmonare circulă:

a.sânge încărcat cu O2;
b.sânge încărcat cu CO2;
c.sângele pentru nutriția pulmonului;
d.sângele pentru nutriția arborelui bronșic;
e. nici un răspuns corect.
19. Ramurile arcului aortic sunt:

a.trunchiul brahiocefalic drept și artera subclaviculară dreaptă;
b.trunchiul brahiocefalic drept, artera carotidă comună stângă și
artera subclaviculară stângă;
c.trunchiul brahiocefalic și trunchiul bicarotic;
d.arterele subclaviculere și arterele carotidele commune;
e.nici un răspuns corect.
20. Artera carotidă comună:

a.se termină prin artera carotidă internă și artera carotid externă;
b.se termină prin artera carotidă internă, artera carotid externă și
occipitală;
c.se termină prin sinusul carotidian;
d. se termină prin artera carotidă externă și occipitală;
e.terminalele carotidei comune sunt sub claviculă.
60
21. Artera carotidă externă irigă:
a.gâtul, regiunea occipitală, temporală și viscerală a capului;
b.ochiul și urechea;
c.cavitățile craniene;
d.gâtul și umărul;
e.mediastinul toracal.
22. La vascularizația encefalului pe lângă artera carotida internă mai

participă:
a.artera carotidă externă;
b.artera vertebrală;
c.artera occipitală;
d.artera subclaviculară;
23. Arterele tibiale anterioară și posterioară provin din:

a.artera femurală;
b.artera poplitee;
c.artera iliacă externă;
d.artera iliacă internă;
e.artele plantare.
24. Trunchiul celiac:

a.se împarte în artera splenică, artera gastrică stângă și artera
hepatică;
b.se împarte în artera splenică, arterele gastrică stângă și dreaptă și
artera hepatică;
c.irigă stomacul, splina și jejunul;
d.irigă intestinal gros;
e.se distribuie cavității abdominale.
25. Artera mezenterica superioară vascularizează:

a.organele din zona superioară a abdomenului;
b.jejunul, ileonul, cecumul,colonul ascendent și partea dreaptă a
colonului transvers;
c.colonul transvers, colonul descendent, colonul sigmoid și partea
superioară a rectului;
d.irigă duodenul, jejunul și ileonul;
e.irigă rinichiul și glandele suprarenale.
61
26. Aorta abdominală emite ramurile viscerale în următoarea ordine:
a.trunchiul celiac, artera mezenterică superioară, arterele renale,
artera mezenterică inferioară, arterele testiculare respectiv ovariene;
b. trunchiul celiac, artera mezenterică superioară, arterele renale,
arterele testiculare respectiv ovariene, artera mezenterică inferioară;
c. trunchiul celiac, artera mezenterică superioară, arterele ovariene,
arterele renale, arterele testiculare și artera mezenterică inferioară;
d. trunchiul celiac, arterele iliace externe și interne;
e. emite numai ramuri parietale.
26. Care dintre afirmații privind funcțiile ganglionilor limfatici este

incorectă?
a.produc limfocite și monocite;
b.opresc pătrunderea unor substanțe străine;
c.au rol de barieră în răspândirea infecțiilor;
d.formează anticorpi;
e.au rol în circulația sângelui
27. Canalul toracic:

a.se mai numește cisterna chyli;
b.se varsă în artera carotid comună;
c.are traiect pe partea anterioară a toracelui;
d.este cel mai mare colector limfatic;
e.are originea în sinusul coronar.
28. Splina:
a.aparține sistemului circulator;
b.aparține sistemului digestiv;
c.este un organ cavitar;
d.se găsește pe fața ventrală a ficatului;
e.este atașată de fața ventrală a diafragmului.
29. Valvula tricuspidă:

a.închide în timpul sistolei orificiul atrioventricular drept;
b.închide în timpul sistolei orificiul atrioventricular stâng;
c.deschide în timpul diastolei orificiul atrioventricular stâng;
d.închide orificiul aortic după terminarea sistolei ventriculare;
e.închide fosa ovală.
62
30. Valvulele semilunare:
a.se închid în timpul sistolei, împiedicând revenirea sângelui în
ventricule;
b.se deschid în timpul diastolei permițând sângelui să treacă în
artere;
c.se găsesc la baza aortei și a trunchiului pulmonar;
d.se găsesc de-a lungul aortei și trunchiului pulmonar;
e.lipsesc la nivelul venelor și vaselor limfatice.
31.Care dintre afirmațiile referitoare la structurile care dau automatismul

cardiac este incorectă:
a.nodulul sinoatrial;
b.nodulul atrioventricular;
c.fasciculul His;
d. rețeaua Purkinje;
e.nervii cardiaci
32. Accelerarea ritmului inimii determină:

a.tahicardie;
b.bradicardie;
c.aritmie;
d.extrasistole;
e.hipertrofie cardiac.
33. Ciclul cardiac este format din:

a.două diastole și două sistole;
b.două sistole și o diastolă;
c.o sistolă și o diastolă.
d.două sistole
e.două diastole
34. Durata unui ciclu cardiac este:

a.invers proporţională cu frecvenţa cardiacă;
b.direct proporţională cu frecvenţa cardiacă;
c.direct proporțională cu elasticitatea vaselor;
d.invers proporțională cu debitul sancvin;
e.nici un răspuns nu e corect.
63
35. Sistola atrială la un ritm cardiac de 75 bătăi/minut durează:
a. 0,10 secunde;
b.1,2 secunde;
c. 0,8 secunde;
d.0,7 secunde;
e. nici un răspuns nu e corect.
36. Înregistrarea grafică a biocurenţilor de depolarizare şi repolarizare

miocardică poartă numele de:
a. electrocardiogramă;
b. encefalogramă;
c. sfigmogramă;
d.electromiogramă;
37. Înregistrarea grafică a pulsului se numeşte:

a.encefalogramă;
b.electrocardiogramă;
c. sfigmogramă;
d.electromiogramă;
38. Primul zgomot cardiac se mai numeşte:

a. aortic;
b.diastolic;
c.sistolic.
d.pulmonar
39. Viteza sângelui în aortă este de:

a. 500 mm/s;
b. 0,5 mm/s;
c. 100mm/s;
d. 50mm/s
40. Viteza sângelui în venele cave este de:

a.100 mm/s;
b. 0,5 mm/s;
c. 500mm/s;
d.50 mm/s
64
8. RESPIRAȚIA
1. Ordinea succesivă a căilor respiratorii este:

a. cavitatea nazală, laringele, faringele, bronhiile și traheea;
b. cavitatea nazală, nazofaringele, laringele, traheea și bronhiile;
c. cavitatea nazală, laringele, faringele, traheea și bronhiile.
d. cavitatea nazală, glota și traheea;
e. cavitatea nazală, laringele și traheea.
2. Laringele are funcție:

a. respiratorie și digestivă;
b. respiratorie și fonarorie;
c. face legătura între cavitatea bucală și trahee;
d. face legătura între gaura guturală și faringe;
3. Traheea este un organ:

a. sub formă de tub;
b. are o lungime de 20-22 cm.;
c. la nivelul vertebrei T-12 formează arborele bronșic;
d. la nivelul pulmonilor se ramifică în alveole pulmonare;
e. este organ fonator.
4. Pereții alveolari sunt căptușiți la interior de:

a. endoteliu;
b. surfactant;
c. mucoasă;
d. seroasă;
e. țesut conjunctiv.
5. Respiratia normală de repaus se realizează prin:

a. ridicarea grilajului costal sub acțiunea mușchilor inspiratori și
expiratori;
b. mișcări active ale mușchilor abdominali;
c. mișcări care determină creșterea și descreșterea diametrului
antero-posterior;
d. pătrunderea aerului prin contracția și relaxarea pulmonilor;
e. ridicarea și coborârea diafragmului.
65
6. Volumul curent este:
a. diferența dintre aerul inspirat și aerul expirat;
b.volumul de aer care rămâne în pulmon după o expirație forțată;
c. diferența dintre aerul inspirat normal și aerul expirat forțat;
d. volumul de aer inspirat și expirat în timpul respirației normale;
e. volumul de aer care pătrunde în pulmon după o expirație forțată.
7. Capacitatea inspiratorie este:

a. suma dintre volumul expirator de rezervă și volumul rezidual;
b. volumul maxim de aer pe care o persoană îl poate scoate din
plămâni după o inspirație maximă;
c. suma dintre volumul curent și volumul inspirator de rezervă;
d. volumul de aer care rămâne în pulmon după o expirație forțată;
e. volumul de aer care pătrunde în pulmon după o expirație forțată.
8. Ventilația alveolară reprezintă:

a. volumul de aer care pătrunde în pulmoni;
b. volumul de aer care rămâne în pulmon după o expirație forțată;
c. volumul de aer care pătrunde în pulmon după o expirație forțată;
d. volumul de aer care ajunge în zona alveolară;
e. nicio variantă corectă.
9. Hemoglobina are rol în:

a. transportul oxigenului;
b.determinismul grupelor sanguine;
c. coagularea sângelui;
d. imunitate;
e. transportul nutrienților.
10. Fiecare moleculă de hemoglobină se poate combina maximum cu:

a. o moleculă de O2;
b. 40 molecule de O2;
c. 4 molecule de O2;
d. 6 molecule de O2;
66
11. Gripa este:
a. infecție respiratorie virală;
b. infecție respiratorie bacteriană;
c. inflamația mucoaselor;
d. o afecțiune cronică;
12. Emfizemul pulmonar denotă:

a. lipsă de aer;
b. un proces obstructiv şi distructiv ce are loc la nivelul
parenchimului pulmonar;
c. fibroză pulmonară;
d. hipotensiune pulmonară;
e. aer în exces la nivel pulmonar.
67
9. EXCREȚIA
1. Unitatea anatomică și funcțională a rinichiului este:

a.piramida Malpighi;
b.nefronul;
c.papila renală;
d.lobulul renal;
e.lobul renal.
2. Una din funcțiile majore ale rinichilor este:

a.de a excreta cea mai mare parte a produșilor finali de metabolism;
b.formarea și eliberarea reninei;
c.formarea și eliberarea eritropoetinei;
d.activarea vitaminei D3;
e.glucogeneza.
3. Nefronii juxtamedulari se găsesc:

a.în zona corticală;
b.la joncțiunea dintre corticală și medulară;
c.în zona medulară;
d.în apropierea bazinetului;
e.în papila renală.
4. Resorbţia apei în procesul de formare a urinei se produce în procent de

80% la nivelul:
a.tubului contort proximal;
b.tubului contort distal;
c.bazinetului renal;
d.ansei Henle;
e.la nivelul glomerulilor renali.
5.Care din răspunsuri este incorect privind controlul refexului de micţiune:

a.în măduva spinării;
b.în trunchiul cerebral;
c.în cortex;
d. umplerea vezicii până ce tensiunea intraparietală atinge o
anumită tensiune;
e.reflexul vizual.
68
10. METABOLISMUL
10.1. METABOLISMUL INTERMEDIAR
1. Catabolismul reprezintă:
a. recombinarea moleculelor absorbite la nivelul tubului digestiv
b. refacerea macromoleculelor uzate din structurile celulare;
c. reacțiile chimice de descompunere a macromoleculelor, care au
ca rezultat producerea de energie;
d. reacțiile chimice care sunt consumatoare de energie;
e. totalitatea reacțiilor biochimice care au ca rezultat creșterea și
dezvoltarea organismului.
2. Anabolismul reprezintă:
a. degradarea structurilor celulare;
b. descompunerea macromoleculelor provenite din alimente în
compuși simpli;
c. reacțiile chimice care au ca rezultat producerea de energie;
d. totalitatea reacțiilor biochimice prin care se refac
macromoleculele uzate din structurile celulare.
e. depozitarea energiei rezultate din reacțiile chimice de degradare
sub formă de compuși macroergici.

a. Energia rezultată din procesele catabolice se depozitează sub
formă de molecule macroergice în proporție de 55%;
b. Energia rezultată din procesele catabolice se pierde sub formă de
căldură în proporție mai mică de 50 %;
c. Acidul adenozintrifosfat este principalul compus macroergic al
organismului;
d. Procesele catabolice sunt mai intense la vârstele tinere decât la
bătrânețe.
e. In convalescență predomină catabolismul, iar în efort fizic
anabolismul.
69
4. Cea mai mare cantitate de energie rezultă prin degradarea unui gram de:
Prin degradarea unui gram de glucoză rezultă:
a. amidon;
b. lipide;
c. proteine;
d. glucoză;
e. celuloză
5. Identificați informația incorectă

a. In ficat, toate hexozele sunt transformate în pentoze;
b. In ficat, fructoza și galactoza sunt transformate în glucoză;
c. In ficat, metabolismul glucidic constă în glicogenogeneză și
glicoliză;
d. Glucoza este depozitată sun formă de glicogen în mușchi și în
ficat;
e. Excesul de glucoză este depozitat sub formă de lipide în țesutul
adipos.
6. Glicoliza reprezintă:
a. scindarea glicogenului în condiții aerobe;
b. scindarea glucozei;
c. scindarea macromoleculelor glucidice în oze simple;
d. obținerea moleculelor de glucoză prin scindarea dizaharidelor;
e.scindarea glicogenului în condiții anaerobe.
7. Dintr-o moleculă de glucoză, în condiții anaerobe, rezultă:

a. două molecule de acetil coenzima A;
b. două molecule de acid piruvic;
c. o moleculă de acid piruvic;
d. o moleculă de acetil coenzima A;
e. o singură moleculă de ATP.
8. Ciclul Krebs și fosforilarea oxidativă se desfășoară la nivel celular în:

a. lizozomi;
b. ribozomi;
c. mitocondrii;
d. aparatul Golgi;
e. reticulul endoplasmatic.
70
9. Glicoliza anaerobă permite:
a. transformarea acidului piruvic în acetil coenzima A;
b. transformarea acidului piruvic în acid lactic;
c. intrarea acetil coenzimei A în ciclul Krebs;
d. sinteza unei singure molecule de ATP.
e. obținerea unui randament energetic de 10 %, salvator pentru
câteva ore în care oxigenul ar putea fi indisponibil.
10. Neoglucogeneza este:

a. producerea glucagonului în cazul unei glicemii scăzute
b. sinteza de glucoză din acizi grași sau aminoacizi
c. sinteza de glucoză din corpi cetonici;
d. refacerea rezervelor de glicogen în mușchi;
e. obținerea glucozei prin scindarea glicogenului din rezervele
musculare.
11. Insulina reglează metabolismul glucidic prin:

a. transformarea excesului de glucoză în proteine de rezervă;
b. efect hipergliceminat;
c. preluarea și utilizarea sau depozitarea glucozei în celule;
d. stimularea glicogenolizei;
e. stimularea gluconeogenezei.
12. Hormonii glucocorticoizi reglează metabolismul glucidic prin:

a. efect hipoglicemiant;
b. transformarea excesului de glucoză în trigliceride;
c. preluarea și utilizarea sau depozitarea glucozei în celule;
d. transformarea excesului de glucoză în proteine de rezervă;
e. stimularea gluconeogenezei.
13. Ozele simple care, după absorbția intestinală, ajung la ficat sunt:
a. glucoza, fructoza și galactoza;
b. glucoza, zaharoza și lactoza;
c. numai moleculele de glucoză;
d. dextrinele și dizaharidele;
e. pentozele, hexozele și dizaharidele.
71
14. Glucoza indeplinește în organism rol:
a. exclusiv energetic;
b. predominant plastic și parțial energetic;
c. predominant energetic, dar și plastic și funcțional;
d. plastic și functional;
e. exclusiv plastic.
15. In efort moderat și la frig, sursa energetică mobilizabilă prioritar este

reprezentată de:
a. colesterolul din macromoleculele lipoproteice depozitate în ficat;
b. glicogenul din mușchi și ficat;
c. trigliceridele din țesutul adipos;
d. trigliceridele hepatice;
e. aminoacizii din rezerva proteică musculară.
16. Acizii grași rezultați din degradarea enzimatică a chilomicronilor trec în

toate celulele, cu excepția:
a. celulelor hepatice;
b. celulelor miocardice;
c. celulelor nervoase;
d. celulelor musculare;
e. celulelor adipoase.
17. La nivel celular, acizii grași sunt supuși următoarelor fenomene

metabolice:
a. beta-oxidare;
b. ciclul acizilor tricarboxilici;
c. ciclul pentozo-fosfaților;
d. sinteza glucidelor
e. fosforilare oxidativă.
18. In reglarea metabolismului lipidic prin scăderea lipolizei și stimularea

lipogenezei intervin următorii hormoni:
a. cortizolul;
b. tiroxina;
c. adrenalina;
d. insulina;
e. glucagonul.
72
19. Hormonii cu efecte lipolitice, de mobilizare a acizilor grași din depozite
și degradarea lor sunt următorii, exceptând:
a. hormonii tiroidieni;
b. hormonii corticoizi;
c. hormonul somatotrop;
c. adrenalina;
e. insulina.
20. Prin degradarea unui gram de lipide rezultă:

a. 6,2 kcal;
b. 4,1 kcal;
c. 9,3 kcal;
d. o cantitate mai mică de energie decît prin degradarea unui gram
de glucide;
e. o cantitate de energie egală cu cea obținută prin degradarea unui
gram de glucide.
21. Lipidele indeplinesc în organism următoarele roluri:

a. exclusiv energetic;
b. predominant plastic și parțial energetic;
c. predominant energetic, dar și plastic și funcțional;
d. plastic și functional;
e. exclusiv plastic.
22. Se consideră ca lipidele asigură o rezervă energetică a organismului

uman de aproximativ:
a. 3000 kcal;
b. 5000 kcal;
c. 30 000 kcal;
d. 50 000 kcal;
e. 500 000 kcal.
23. Lipidele depozitate în loja perirenală au rol de:

a. rezervor de energie pentru rinichi;
b. protecție mecanică a rinichilor;
c. furnizare a colesterolului pentru sinteza hormonilor glandei
corticosuprarenale;
d. termoizolare;
e. furnizare a acizilor grași pentru sinteza unor hormoni ai
aparatului juxtaglomerular renal.
73
24. Fosfolipidele au rol funcțional important deoarece:
a. reprezintă precursori ai cortizolului;
b. intervin în prima etapă a coagulării sângelui;
c. reprezintă precursori ai hormonilor tiroidieni;
d. formează aglutinogenii pe suprafața hematiilor;
e. constituie precursori ai hormonilor sexoizi.
25. Aminoacizii traversează membrana celulară prin:

a. transport activ secundar;
b. difuziune simplă;
c. transport activ primar;
d. osmoză
e. orice formă de transport pasiv
26. Anabolismul proteic este stimulat de următorii hormoni, exceptând:

a. testosteronul;
b. estrogenii
b. hormonul de creștere;
c. cortizolul;
d. insulina.

a. Oseina este o proteină din substanța fundamentală a țesutului
osos;
b. Hormonii estrogeni stimulează anabolismul proteic
c. Aminoacizii sunt surse neglucidice pentru fenomenul de
gluconeogeneză;
d. Proteinele se află pe locul al doilea după lipide în asigurarea
rezervei energetice a organismului;
e. Degradarea proteinelor în scop energetic se realizează numai în
cazuri extreme.
28. Proteinele indeplinesc în organism următoarele roluri:

a. exclusiv plastic;
b. predominant plastic și funcțional și parțial energetic;
c. predominant energetic, dar și plastic și functional.
d. exclusiv energetic;
e. exclusiv funcțional.
74
10.2. METABOLISMUL ENERGETIC. VITAMINELE
1. Legătura macroergică de la nivelul fosfocreatinei (FC) conține:

a. 9.000 calorii/mol;
b. 12.000 calorii/mol;
c. 13.000 calorii/mol;
d. 14.000 calorii/mol;
e. 20.000 calorii/mol.
2. Valoarea medie a metabolismului bazal, exprimată în funcție de suprafața

corporală, este:
a. 1 kcal/kg/oră;
b. 40 kcal/m2/oră;
c. 40 kcal/kg/oră;
b. 80 kcal/m2/oră;
b. 1000 kcal/m2/oră;
3. Valoarea energetică pentru 100g carne de porc este:

a. 264 kcal;
b. 301 kcal;
c. 380 kcal;
d. 460 kcal;
e. 580 kcal.
4. Compoziția aproximativă a dietei ar trebui să cuprindă:

a. 50% glucide, 35% lipide, 15% proteine;
b. 60% glucide, 20% lipide, 20% proteine;
c. 40% glucide, 25% lipide, 35% proteine;
d. 80% glucide, 5% lipide, 15% proteine.
e. 20% glucide, 25% lipide, 65% proteine.
5. Centrii foamei și al satietății se găsesc la nivelul:

a. hipofizei;
b. hipotalamusului;
c. talamusului;
d. trunchiului cerebral;
e. bulbului rahidian.
75
6. Vitamina C, denumită și acid ascorbic, este implicată în:
a. hemostază;
b. procese de oxidoreducere;
c. procesele de coagulare:
d. diviziune celulară;
e. funcționarea sistemului cardiovascular.
7. Consecințele lipsei de retinol (vitamina A) determină:

a. rahitism;
b. uscarea tegumentului;
c. sterilitate;
d. diabet;
e. adinamie.
8. Tocoferolul este sinonim cu:

a. vitamina A;
b. vitamina C;
c. vitamina D;
d. vitamina E;
e. vitamina K.
9. Necesarul zilnic de vitamina D, pentru un adolescent, este:

a. 0,001 mg;
b. 0,009 mg;
c. 0,01 mg;
d. 0,1 mg;
e. 0,3 mg.
10. Drojdia de bere reprezintă o sursă de:

a. vitamina A;
b. vitamina C;
c. vitamina D;
d. vitamina E;
e. vitamina K.
76
11. FUNCȚIA DE REPRODUCERE
(CONF. DR. C. SPĂTARU)
1. Funcția exocrină a ovarului este:

a. producerea de ovule;
b. secreția de estrogeni;
c. secreția de progesteron;
d. formează caracterele sexuale secundare;
2. Testiculul este învelit la suprafaţă de:

a. albuginee;
b. scrot;
c. epididim;
d. tunica spermatică;
e. țesut conjunctiv neorientat.
3. Organele erectile ale penisului sunt reprezentate de:

a. epididim şi uretră;
b. corpi cavernoşi şi glandele bulbouretrale;
c. doi corpi cavernoşi şi un corp spongios;
d. plexul vascular;
e. prepuțul.
4. Durata unui ciclu sexual la femeie este de:

a. 28 zile;
b. 24 zile;
c. 30 zile;
d. 15 zile;
5. Corpul galben secretă:

a. prostaglandine;
b. progesteron;
c. lichid folicular;
d. estrogeni
e. androgeni.
77
6. Menopauza se instalează la vârsta de:
a. 40-50 ani;
b. 25-35 ani;
c. 70-80 ani;
d. 30 ani;
e. 60 ani.
7. Spermatozoizii sunt stocaţi în:

a. glandele seminale;
b. epididim;
c. prostată;
d. glandele seminale;
e. în uretră.
8. Spermatogeneza este stimulată de:

a. FSH;
b. progesteron;
c. ocitocină;
d. prostaglandine;
78
12. ORGANISMUL CA TOT UNITAR
1. Homeostazia poate fi definită ca:

a. mecanism enzimatic de reglare a funcțiilor la nivel celular;
b. mecanism fiziologicde oprire a sângerării din vase mici sau
mijlocii;
c. schimb de gaze respiratorii la nivelul membranei alveolo-capilare
d. mecanism de reglare care determină menținerea unor constante
ale mediului intern;
e. mecanism de adaptare a funcțiilor vitale la condițiile mediului
extern.

a. Valorile fiziologice ale unor componente sau caracteristici ale
mediului intern se modifică odată cu variațiile din afara
organismului;
b. Limitele normale ale unor componente sau caracteristici ale
mediului intern se mențin constante indiferent de variațiile mediului
extern;
c. Temperatura este o caracteristică a mediului intern care se
menține între anumite limite fiziologice prin mecanisme de
termoreglare;
d. pH-ul sanguin se mențin între 7,38-7,42 prin mecanisme interne
de reglare.
e. Homeostazia se poate realiza prin reglarea neuro-umorală a
funcțiilor organismului sau prin mijloace extracorporeale.

a. Presiunea osmotică a plasmei sanguine este o constantă
fiziologică cu valoarea de 300 mOsm/l;
b. Presiunea diastolică reprezintă presiunea arterială maximă și are
o valoare fiziologică de 120 mmHg;
c. Hematocritul este o constantă fiziologică, care reprezintă
procentul de globule roșii din sânge, acesta fiind la bărbat de 35-46
%;
d. Glicemia reprezintă nivelul glucozei sanguine la om și variază
între 40 și 180 mg/dl;
e. Volemia se menține constantă la o valoare de aproximativ 2 %
din greutatea corporală, prin diferite mecanisme de reglare.
79
4. Dializa este:
a. un mijloc fiziologic de reglare a funcției renale
b. un mijloc extracorporeal de asigurare a homeostaziei sângelui în
cazul disfuncției temporare sau permanente a sistemului excretor
c. un mecanism fiziologic de transport transmembranar activ
d. un reglator extern al temperaturii sângelui
e. o forma de stimulare a funcției de ultrafiltrare la nivelul
glomerulului renal
5. Identificați definiția falsă a feed-back-ului:

a. o interacțiune efector-receptor;
b. o interacțiune receptor - centru integrator - efector;
c. reacția de revenire la normal a factorului X din mediul intern
atunci când creșterea excesivă a factorului X a fost recepționată în
interiorul aceluiași sistem;
d. un mecanism de reglare prin retroacțiune;
e. un mecanism de autoreglare, prin care ieșirea acționează recurent
asupra intrării.
6. La om presiunea arteriala diastolică este o constantă fiziologică, cu

valoarea de:
a. 80 mmHg;
b.100 mmHg;
c.120 mmHg;
d. 25 mmHg;
e. 200 mmHg
7. La om presiunea arteriala sistolică este o constantă fiziologică, cu valoarea

de:
a. 80 mmHg;
b.100 mmHg;
c.120 mmHg;
d.180 mmHg;
e. 25 mm Hg.
8. In formula leucocitară la om, dintre agranulocite, predomină:

a. Neutrofilele;
b. Limfocitele;
c. Eozinofilele;
d. Bazofilele;
e. Monocitele.
80
CHIMIE ORGANICĂ
BIBLIOGRAFIE:
Manual de Chimie Clasa a-X-a ; autori : Luminița Vlădescu ;Corneliu
Tărăbășan ; Luminița Mihăilă; Irinel Doicin, Editura Grup Editorial Art
AUTORI TESTE GRILĂ:

Prof. univ. dr. Lucia Carmen TRINCĂ
Şef lucr. dr. Alina Elena TROFIN
CAPITOLE:
Capitolul 1. Introducere în studiul Chimiei Organice (Şef lucr. dr. Alina
Elena Trofin)
Capitolul 2. Hidrocarburi
2.1. Alcani (Şef lucr. dr. Alina Elena Trofin)
2.2. Alchene (Prof. univ. dr. Lucia Carmen Trincă)
2.3. Alchine (Prof. univ. dr. Lucia Carmen Trincă)
2.4. Arene (Şef lucr. dr. Alina Elena Trofin)
Capitolul 3. Compuşi organici monofuncţionali
3.1. Alcooli (Şef lucr. dr. Alina Elena Trofin)
3.2. Acizi carboxilici (Prof. univ. dr. Lucia Carmen Trincă)
Capitolul 4. Compuşi organici cu importanţă practică
4.1. Zaharide (Prof. univ. dr. Lucia Carmen Trincă
4.2. Proteine (Prof. univ. dr. Lucia Carmen Trincă)
81
1. INTRODUCERE ÎN STUDIUL CHIMIEI ORGANICE
(ŞEF LUCR. DR. ALINA ELENA TROFIN)
1. Fenicienii foloseau drept colorant purpura, extrasă din:

a. flori roșii;
b. sfeclă;
c. moluște marine;
d. minerale colorate în roșu aprins;
e. sânge animal.
2. Primul compus organic sintetizat în laborator de F. Wöhler a fost obținut

prin:
a. sinteză din elemente;
b. transformarea la cald a cianatului de amoniu;
c. încălzirea cianatului de argint;
d. acțiunea clorurii de argint asupra oxidului de argint;
e. distilare din fructe fermentate.
3. Chimia organică are ca obiect de studiu:

a. sinteza compușilor organici;
b. clasificarea elementelor în funcție de numărul de oxidare;
c. stabilirea vitezelor reațiilor chimice;
d. studiul mecanismelor de reacție pentru reacțiile reversibile;
e. sinteza compușilor cu caracter ionic.
4. În compoziția oricărui compus organic există cel puțin:

a. un atom de oxigen;
b. o legătură covalentă dublă;
c. doi atomi de hidrogen;
d. o grupare hidroxil;
e. un atom de carbon.
5. Atomii de carbon au capacitatea de a se lega unii de alții, formând lanțuri

numite:
a. alcani;
b. alchene;
c. catene;
d. arene;
e. cicloalcani.
82
6. Valoarea unghiului dintre două legături C-H din molecula metanului
(CH4) este de:
a. 109028' ;
b. 108029' ;
c. 10606' ;
d. 102098';
e. 10405'.
7. Legătura covalentă triplă se poate forma între:

a. trei atomi de carbon;
b. un atom de carbon și unul de oxigen;
c. un atom de carbon și unul de azot;
d. un atom de carbon și unul de sulf;
e. un atom de sulf și unul de oxigen.
8. În catenele nesaturate există:

a. doar legături simple σ;
b. cel puțin un nucleu benzenic;
c. cel puțin o ramificație;
d. doar legături triple;
e. cel puțin o legătură dublă π.
9. Atomii de carbon legaţi cu patru covalenţe de alţi atomi de carbon se

numesc:
a. cuaternari;
b. terțiari;
c. secundari;
d. primari;
e. asimetrici.
10. Prin metoda analizei elementale cantitative se pot stabili concentrațiile

procentuale pentru toate elementele dintr-o substanță, cu excepția:
a. azotului;
b. fosforului;
c. hidrogenului;
d. halogenilor;
e. oxigenului.
83
11. Formula brută a unei substanțe organice nu corespunde uneia dintre
afirmațiile următoare:
a. arată natura atomilor componenți;
b. arată raportul în care se găsesc atomii în moleculă;
c. precizează clasa de compuși din care face parte molecula;
d. se stabilește cu ajutorul compoziției în procente de masă a
compusului respectiv.
e. se stabilește cu ajutorul maselor atomice ale elemenetelor.
12. Știind ca AC = 12 și AH = 1, care este formula brută a compusului ce

conține 80% C și 20% H?
a. CH2;
b. C2H3;
c. CH4;
d. CH3;
e. C2H5.
13. Formula moleculară a unei substanțe organice:

a. precizează tipul grupărilor funcționale;
b. este un multiplu întreg al unei formule brute;
c. poate deriva din mai multe formule brute;
d. este caracteristică alcanilor;
e. nu este caracteristică alchenelor.
14. Diferența între formula moleculară și cea structurală a unei substanțe este
că ultima precizează în plus și:
a. modul de legare a atomilor în moleculă;
b. numărul exact al atomilor de același fel;
c. raportul între toate elementele componente;
d. compoziția exprimată în procente de masă;
e. proprietățile chimice ale substanței.
15. Izomerii, de constituție sau spațiali, au următoarea caracteristică:

a. au formule moleculare diferite;
b. au atomii legați în același fel;
c. au formule structurale diferite;
d. au mase molare diferite;
e. au exact aceeași aranjare spațială.
84
16. Structurile din figura alăturată sunt izomeri:
a. spațiali;
b. de catenă; CH 3 COOH
c. de poziție; O CH CH 2 OH
d. optici;
e. de funcțiune.
17. Alegeți varianta care prezintă doar grupări funcționale eterogene:

a. – SH; – C=C –;– I;
b. – COOH; – OH; – Cl;
c. – C=C –; – SO3H; – Br;
d. – CHO; – CH3; – C≡C – ;
e. – CH3; – C=C –; – C≡C –.
18. Ce element nu poate participa la formarea unei legături π ?

a. hidrogenul;
b. carbonul;
c. oxigenul;
d. azotul;
e. toate elementele pot forma legături π.
19. Știind că AC = 12 și AH = 1, care este formula brută a hidrocarburii cu

raportul de masă C:H = 3:1 ?
a. C2H6;
b. C3H8;
c. CH3;
d. C3H6;
e. CH4;
20. Determinați compoziția procentuală a substanței cu formula CH3-OH,

știind că masa ei molară este 32 g/mol iar masele atomice sunt AC = 12, AH
= 1 și AO = 16.
a. C - 45%; O - 52%; H – 3%;
b. C – 22,5%; O – 63,5%; H – 14%;
c. C – 37,5%; O - 50%; H – 12,5%;
d. C – 32,5%; O - 57%; H – 10,5%;
e. C – 28,5%; O - 59%; H – 12,5%.
85
21. O substanță organică are raportul de masă C:H:Cl = 6:1:11,83 și masa
molară 113 g/mol. Știind că AC = 12, AH = 1 și ACl = 35,5, care este formula
moleculară a substanței?
a. C2H5Cl;
b. C3H6Cl2;
c. C3H5Cl2;
d. C4H8Cl;
e. C4H9Cl.
22. Din punct de vedere al compoziției lor, doar derivații funcționali ai

hidrocarburilor pot avea în structura lor:
a. hidrogen;
b. carbon;
c. gruparea – CH3;
d. gruparea – NH2;
e. gruparea –CH2-CH=CH2.
23. Știind că AC = 12 și AH = 1, care este masa molară a substanței organice

cu formula moleculară (CH3)2?
a. 26 g/mol;
b. 28 g/mol;
c. 30 g/mol;
d. 32 g/mol;
e. 34 g/mol.
24. În formula brută, raportul de combinare al atomilor se exprimă prin:

a. numere întregi;
b. numere cu o zecimală;
c. numere cu două zecimale;
d. numere pare;
e. numere prime.
25. Care dintre următoarele clase de compuși aparține derivaților

hidrocarburilor?
a. alchenele;
b. eterii
c. arenele;
d. alcanii;
e. alcadienele.
86
26. Legăturile chimice covalente, ca forțe, prezintă caracteristicile:
a. sunt orientate în spațiu;
b. au aceeași intensitate;
c. se realizează între atomi foarte diferiți ca electronegativitate;
d. pot fi doar simple;
e. nu se pot forma între atomi identici.
27. Legătura formată prin întrepătrunderea parțială a doi orbitali p paraleli se

numește:
a. legătură sigma (σ)
b. legătură pi (π)
c. legătură simplă;
d. legătură coordinativă;
e. legătură p.
28. Câți izomeri de catenă are compusul cu formula moleculară C4H10?

a. niciunul;
b. unul;
c. doi;
d. trei;
e. patru.
87
2. HIDROCARBURI
2.1. ALCANI
1. Hidrocarbura care prezintă doar legături σ între atomii componenți este:

a. etena;
b. etanul;
c. benzenul;
d. propena;
e. etina.
2. Clasificarea hidrocarburilor se poate face după:

a. lungimea catenei;
b. denumire;
c. elementele componente;
d. tipul catenei;
e. formulele brute.
3. Pentru hidrocarburile nesaturate este valabilă afirmația:

a. prezintă cel puțin trei legături duble;
b. pot face parte din clasa arenelor;
c. au cel puțin o grupare carboxil în moleculă;
d. pot fi doar liniare;
e. pot fi doar ramificate.
4. Care dintre următoarele formule moleculare poate fi atribuită unui alcan?

a. C4H12;
b. C5H12;
c. C6H12;
d. C7H14;
e. C7H10.
5. Care este denumirea alcanului cu formula moleculară C20H42 ?

a. undecan;
b. dodecan;
c. eicosan;
d. heptan;
e. butan.
88
6. Nomenclatura alcanilor prevede denumiri specifice doar pentru structurile:
a. C1 - C4;
b. C1 - C6;
c. C1 - C8;
d. C1 - C10;
e. C1 - C12.
7. Seria omoloagă a alcanilor cuprinde structuri care diferă de vecinele lor

din serie prin:
a. o grupare – CH2-CH2-;
b. o grupare – CH2-CH3;
c. o grupare – CH2 -;
d. un atom de hidrogen;
d. o grupare – NH2.
8. Izoalcanii sunt substanțe izomere care se deosebesc prin:

a. numărul de atomi de carbon din moleculă;
b. numărul dublelor legături;
c. masa molară;
d. aranjarea atomilor de carbon în catenă;
e. numărul de atomi de hidrogen din moleculă.
9. Prin îndepărtarea unuia sau mai multor atomi de hidrogen dintr-o

hidrocarbură se obține:
a. un radical hidrocarbonat;
b. un acid organic;
c. un izoalcan;
d. un compus nesaturat;
e. un derivat funcțional.
10. În denumirea alcanilor cu catene ramificate, catena de bază este :

a. catena cea mai lungă;
b. catena cu cele mai puține ramificații;
c. catena orizontală din formula Lewis;
d. catena cea mai simplă;
e. catena cu cele mai multe grupări funcționale hidroxil.
89
11. N-pentanul este izomer de catenă cu:
a. 2-metilpentanul;
b. 2-metilpropanul;
c. 2,2-dimetilpropanul;
d. 2,3-dimetilbutanul;
e. 2,4-dimetilhexanul.
12. Alcanii cu o grupă metil la al doilea atom de carbon din catena de bază
se denumesc cu prefixul:
a. normal-;
b. meta-;
c. neo-;
d. orto-;
e. izo-.
13. Legătura simplă dintre doi atomi de carbon din structura alcanilor
prezintă caracteristica:
a. nu permite rotația structurii;
b. are lungimea de 1,54 Å;
c. are lungimea de 1,46 Å;
d. are lungime variabilă cu poziția în catenă;
e. are lungimea de 1,28 Å.
14. Condițiile standard au următoarele valori:

a. 200C și 1 atmosferă;
b. 00C și 1 atmosferă;
c. 00C și 760 mm Hg;
d. 150C și 760 mm Hg;
e. 250C și 1 atmosferă.
15. La formarea radicalilor din hidrocarburi, dacă se îndepărtează doi atomi

de hidrogen, sufixul –an al denumirii se va înlocui cu sufixul:
a. – il;
b. – in;
c. – ilen;
d. – ilidin;
e. - id.
90
16. În cazul alcanilor cu același număr de atomi de carbon, cel mai scăzut
punct de fierbere îl are :
a. izomerul cu catena liniară;
b. izomerul cel mai ramificat;
c. izomerul cu cei mai mulți atomi de carbon secundari;
d. izomerul cu cei mai puțini atomi de carbon primari;
e. toți izomerii au același punct de fierbere.
17. Deoarece au molecule nepolare, alcanii se dizolvă în:

a. benzină;
b. apă;
c. soluții saline;
d. orice solvent;
e. nici un solvent.
18. Mercaptanii, folosiți în amestec cu alcanii inferiori inodori pentru a

depista eventualele scurgeri de gaz, sunt compuși organici care au în
moleculă:
a. azot;
b. fosfor;
c. clor;
d. arsen;
e. sulf.
19. Alcanii au în moleculele lor doar legături covalente simple, de aceea:

a. au o mare stabilitate chimică;
b. sunt toți în stare solidă;
c. se dizolvă extrem de ușor în apă;
d. reacționează foarte ușor;
e. se transformă în alchene la lumină.
20. Reacția caracteristică alcanilor, ce are loc cu desfacerea legăturii –C–C- ,

este:
a. oxidarea;
b. substituția;
c. dehidrogenarea;
d. cracarea;
e. adiția.
91
21. Clorurarea fotochimică a metanului duce la formarea a:
a. patru derivați clorurați;
b. trei derivați clorurați;
c. doi derivați clorurați;
d. un derivat clorurat;
e. metanul nu formează derivați clorurați sub influența luminii.
22. Reacția care poartă numele savantului român C.D. Nenițescu, studiată de
către acesta, este reacția de:
a. clorurare a metanului;
b. oxidare a propanului;
c. cracare a alcanilor inferiori;
d. izomerizare a butanului;
e. oxidare a butanului.
23. Descompunerea termică a alcanilor la temperaturi de până la 6500C este

numită și:
a. cracare;
b. ardere;
c. dezagregare;
d. piroliză;
e. oxidare.
24. Cantitatea de căldură degajată la arderea completă a unei mase de 1 kg

de combustibil solid sau lichid, sau a unui volum de 1 m3 de combustibil
gazos se numește:
a. căldură de ardere;
b. coeficient de combustie;
c. capacitate calorică;
d. putere calorică;
e. căldură specifică.
25. Prin reacţia de oxidare a metanului în prezenţă de amoniac

(amonoxidare, la 10000C şi catalizator de platină) se formează:
a. acid cianhidric;
b. amoniac;
c. monoaminometan;
d. metanal;
e. metanol.
92
26. Neohexanul mai poartă denumirea de:
a. 2,2-dimetilpropan;
b. 2,3-dimetilbutan;
c. 2,2-dimetilbutan;
d. 2,3-dimetilpentan;
e. 2,2-dimetilpentan.
27. În reacțiile de halogenare, la lumină sau prin încălzire, alcanii

reacționează direct cu:
a. iodul și clorul;
b. clorul și bromul;
c. fluorul și clorul;
d. bromul și iodul;
e. toți halogenii.
28. Procesul de transformare oxidativă totală, caracteristic substanțelor

organice:
a. se numește dehidrogenare;
b. este însoțit de absorbție de energie;
c. duce la sinteze de compuși carbonilici;
d. duce la transformarea în CO2 și H2O;
e. duce la obținerea de acizi carboxilici.
2.2. ALCHENE
(PROF. UNIV. DR. LUCIA CARMEN TRINCĂ)
1. Formula generală a alchenelor este:

a. CnH 2n+2;
b. CnH 2n;
c. CnH 2n-2;
d. CnH 2n-4;
e. CnH 2n-6.
2. Atomii de carbon din molecula propenei sunt hibridizați:

a. sp3;
b. sp şi sp3;
c. sp2;
d. sp2 şi sp3;
e. sp, sp2 şi sp3.
93
3. Legătura covalentă dintre atomii de carbon din molecula etenei este:
a. dublă;
b. triplă;
c. simplă;
d. delocalizată;
e. nici una din variantele de mai sus.
4. Atomii de carbon din molecula etenei sunt hibridizați:

a. sp2;
b. sp3;
c. sp;
d. nu sunt hibridizați;
5. Între atomii de carbon din molecula propenei există legături covalente:

a. simple şi duble;
b. duble şi triple;
c. simple şi triple;
d. simple, duble și triple;
6. Pentru formula moleculară C4H8 numărul de structuri izomere este:

a. 3;
b. 4;
c. 5;
d. 6;
e. 7.
7. Etena nu este solubilă în:

a. acetonă;
b. apă;
c. cloroform;
d. benzen;
e. hexan.
94
8. Identificați afirmaţia corectă:
a. în jurul legăturii covalente duble este posibilă rotaţia liberă a
substituenţilor;
b. în jurul legăturii covalente duble nu este posibilă rotaţia liberă a
substituenţilor;
c. legătura covalentă dublă este formată doar din legături σ;
d. legătura covalentă dublă este formată din două legături π;
e. legăturile duble scad reactivitatea moleculei.
9. Reacţiile caracteristice alchenelor sunt:

a. reacţiile de adiţie;
b. reacţiile de substituţie;
c. reacţiile de oxidare;
d. reacţiile de condensare;
e. reacțiile de cracare.
10. Care este alchena, dacă 14 g alchenă decolorează 80 g apă de brom 40%,
(ABr=80):
a. etena;
b. propena;
c. butena;
d. pentena;
e. hexena.
11. Care este alchena care prezintă izomerie geometrică, dacă 17,5 g alchenă
reacţionează cu 250 mL soluţie de brom 1 M, (ABr=80)?
a. 2-butena;
b. 1-pentena;
c. 2-pentena;
d. 1-hexena;
e. nici una dintre variante.
12. Alchena care prin oxidare energică formează numai acetonă este:
a. 2-metil-propena;
b. 2-metil-2-butena;
c. 2,3-dimetil-2-butena;
d. 2-etil-2-butena;
e. 3,4-dimetil-3-hexena.
95
13. Hidrocarbura care formează numai acid benzoic la oxidare cu K2Cr2O7 /
H2SO4 este:
a. 2-fenil-1-butena;
b. 3-fenil-propena;
c. 1,2-difenil-etena;
d. 2-fenil-2-butena;
e. 3-fenil-1-butena.
14. Afirmaţia corectă referitoare la reactivitatea halogenilor în reacţiile de

adiţie la alchene este:
a. cel mai uşor se adiţionează clorul;
b. cel mai uşor se adiţionează bromul;
c. cel mai uşor se adiţionează iodul;
d. cel mai greu se adiţionează bromul;
e. cel mai greu se adiţionează clorul.
15. Afirmaţia incorectă referitoare la adiţia hidrogenului la alchene este:

a. hidrogenarea are loc în prezenţă de catalizatori metale fin
divizate: Ni, Pt, Pd;
b. hidrogenarea are loc la temperaturi cuprinse între 80 - 1800C;
c. hidrogenarea are loc la presiuni de până la 200 atm;
d. hidrogenarea are loc în cataliză omogenă;
e. în urma hidrogenării alchenelor rezultă alcani.
16. Compusul rezultat prin hidrogenarea 1-butenei, comparativ cu cel

rezultat prin hidrogenarea 2-butenei:
a. are acelaşi număr de legături covalente de tip σ;
b. are un număr mai mic de legături covalente de tip σ;
c. are un număr mai mare de legături covalente de tip σ;
d. nu prezintă legături covalente de tip σ;
e. reprezintă doi alcani diferiți.
17. Prin hidrogenarea alchenelor:

a. scade numărul de legături covalente de tip σ;
b. se păstrează numărul de legături covalente de tip σ;
c. creşte numărul de legături covalente de tip π;
d. scade numărul de legături covalente de tip π;
e. se păstrează numărul de legături covalente de tip π.
96
18. În urma reacţiei de adiţie, gradul de nesaturare al alchenelor:
a. se menţine constant;
b. creşte;
c. scade;
d. se dublează;
e. nici una din aceste variante.
19. Dintr-un amestec etenă-etină, etena se identifică cu:

a. apă de brom;
b. KMnO4 în mediu neutru;
c. KMnO4 şi H2SO4;
d. [Ag(NH3)2]OH;
e. K2Cr2O7 şi H2SO4.
20. Identificați afirmaţia corectă referitoare la adiţia hidracizilor la alchene

nesimetrice:
a. atomul de hidrogen din molecula hidracidului se fixează la
același atom de carbon (participant la dubla legătură), la care se
fixează și cel de halogen;
b. atomul de hidrogen din molecula hidracidului se fixează la
atomul de carbon (participant la dubla legătură), care are cel mai
mic număr de atomi de hidrogen;
c. atomul de halogen din molecula hidracidului se fixează la atomul
de carbon al dublei legături care are cel mai mic număr de atomi de
hidrogen;
d. atomul de halogen din molecula hidracidului se fixează la atomul
de carbon al dublei legături care are cel mai mare număr de atomi
de hidrogen;
e. atomii de halogen din moleculele hidracidului nu se adiționează
la dubla legătură, ci formează molecole de tip X2.
21. Reacţia de adiţie a halogenilor la alchene conduce la:

a. derivaţi dihalogenaţi geminali;
b. derivaţi dihalogenaţi vicinali;
c. derivaţi monohalogenaţi;
d. creșterea gradului de nesaturare;
97
22. Adiţia apei în prezenţa acidului sulfuric concentrat la 1-butenă va
determina legarea grupării (-OH) la atomul de carbon:
a. nr. 1;
b. nr. 2;
c. nr. 3;
d. nr. 4;
e. la nici unul dintre atomii de carbon.
23. Alchena C5H10, care prin oxidare cu reactiv Bayer formează 2-metil-2,3-
butandiol este:
a. 2,2-dimetilpropenă;
b. 3-metil-1-butenă;
c. 2-metil-2-butenă;
d. 1-pentenă;
e. 2-butenă.
24. Alchena cu formula moleculară C5H10, care formează prin hidrogenare n-

pentan, iar prin oxidare energică formează un amestec de doi acizi
carboxilici, este:
a. 2-metil-1-butena;
b. 1-pentena;
c. 2-pentena;
d. 2-metil-2-butena;
e. 1-butena.
25. Două grame amestec pentan-pentenă decolorează 20 mL soluţie 1M de

brom în tetraclorură de carbon. Conţinutul amestecului, în procente de masă,
este:
a. 50% pentan, 50% pentenă;
b. 30% pentan, 70% pentenă;
c. 10% pentan, 90% pentenă;
d. 70% pentan, 30% pentenă;
e. 90% pentan, 10% pentenă.
26. Izomerul heptenei, care prin oxidare cu dicromat de potasiu în mediu de

acid sulfuric formează două cetone diferite, este:
a. 2,4-dimetil-2-pentena;
b. 3,4-dimetil-1-pentena;
c. 2,3-dimetil-2-pentena;
d. 2,4-dimetil-1-pentena;
e. nici una din variante.
98
27. Alchenele adiționează cel mai uşor:
a. HF;
b. HCl;
c. HBr;
d. HI;
e. toți hidracizii.
28. Care dintre următoarele afirmații este falsă?

a. polimerii sunt substanţe solide cu proprietăţi elastice sau plastice;
b. polimerii sunt insolubili în solvenţi organici;
c. polimerii prezintă proprietăţi dielectrice importante;
d. polimerii au proprietăţi termoplastice;
e. polimerii sunt caracterizați de gradul de polimerizare.
29. Afirmația falsă este:

a. propena formează propandiol în soluţie apoasă slab bazică de
KMnO4;
b. propena adiţionează orientat HCl;
c. propena formează acid acetic prin oxidare energică;
d. propena prezintă o singură legătură dublă;
e. propena nu decolorează apa de brom.
30. Prin oxidarea alchenelor cu KMnO4 în soluţie bazică la rece rezultă:

a. cetone;
b. aldehide;
c. acizi carboxilici;
d. dioli;
e. CO2 și H2O.
31. Cantitatea teoretică de polietenă obţinută prin polimerizarea unei tone de

etenă este de:
a. 100 kg;
b. 1000 kg;
c. 1500 kg;
d. 2000 kg;
e. 10000 kg.
99
32. Care dintre alchenele corespunzătoare formulei moleculare C6H12 nu
prezintă izomeri geometrici cis-trans?
a. 2-hexena;
b. 3-hexena;
c. 1-hexena;
d. 3-metil-2-pentena;
e. 2,3-dimetil-1-butenă.
2.3. ALCHINE
1. Formula generală a alchinelor este:

a. CnH 2n+2;
b. CnH 2n;
c. CnH 2n-2;
d. CnH 2n-4;
e. CnH 2n-6.
2. Atomii de carbon din molecula propinei sunt hibridizați:

a. sp3;
b. sp şi sp3;
c. sp;
d. sp2 și sp3;
e. sp şi sp2.
3. Legătura covalentă dintre atomii de carbon din molecula acetilenei este:

a. simplă;
b. dublă;
c. triplă;
d. coordinativă;
4. Atomii de carbon din molecula etinei sunt hibridizați:

a. sp3;
b. sp2;
c. sp;
d. sunt nehibridizați;
100
5. Între atomii de carbon din molecula propinei există legături covalente:
a. simple şi duble;
b. duble şi triple;
c. simple şi triple;
d. doar triple;
6. Pentru formula moleculară C5H8 numărul de alchine izomere este:

a. 2;
b. 3;
c. 4;
d. 5;
e. 6.

a. în jurul legăturii triple este posibilă rotaţia liberă a substituenţilor;
b. în jurul legăturii triple nu este posibilă rotaţia liberă a
substituenţilor;
c. legătura triplă este formată dintr-o legătură π şi două legături σ;
d. legătura triplă este formată din trei legături σ;
e. legătura triplă apare doar între atomii de carbon.
8. Formarea acetilurilor este:

a. o reacţie de adiţie;
b. o reacţie de polimerizare;
c. o reacţie de substituţie;
d. o reacţie de oxidare;
e. o reacție de acilare.
9. Atomul de hidrogen legat de atomul de carbon participant la o legătură

triplă:
a. are caracter slab acid;
b. are caracter puternic acid;
c. are caracter neutru;
d. are caracter amfoter;
e. are caracter bazic.
10. Reacţiile caracteristice alchinelor sunt:

a. reacţiile de adiţie;
b. reacţiile de cracare;
c. reacţiile de ardere;
d. reacţiile de condensare;
e. reacțiile de substituție.
101
11. În prezenţa Ni fin divizat se adiţionează la acetilenă:
a. 0,5 moli de H2;
b. 1 mol de H2;
c. 2 moli de H2;
d. 3 moli de H2;
e. 4 moli de H2.
12. În prezenţa Pd/Pb2+ se adiţionează la acetilenă:

a. 0,5 moli de H2;
b. 1 mol de H2;
c. 2 moli de H2;
d. 3 moli de H2;
e. 4 moli de H2.
13. Reacţia (în solvent inert) a clorului cu acetilena conduce la:

a. 1,2-dicloroetenă;
b. 1,1,1,2-tetracloroetan;
c. cărbune;
d. 1,2-dicloroetan;
e. cloroform.
14. Reacţia de adiţie a acidului clorhidric la acetilenă conduce la:

a. cloroetenă;
b. 1,2- dicloroetan;
c. 1,2- dicloroetenă;
d. 1,1,2,2-tetracloroetan;
e. 1,2,2,2-tetracloroetan.
15. Produsul final de reacţie pentru adiţia acidului bromhidric la acetilenă

este:
a. bromoetena;
b. 1,1- dibromoetanul;
c. 1,2- dibromoetena;
d. 1,1-dibromoetena;
e. 1,1,2,2-tetrabromoetanul.
16. Adiţia hidracizilor la acetilenă are loc la temperaturi cuprinse între:

a.120-1700C;
b. 170-2000C;
c. 80-2000C;
d. 600-8000C;
e. 220-2700C.
102
17. Produsul final de reacţie pentru adiţia apei la etină este:
a. aldehida acetică;
b. acidul acetic;
c. alcoolul etilic;
d.alcoolul vinilic;
e. acidul formic.
18. Se obţine cărbune din acetilenă prin:

a. reacţia de descompunere termică;
b. reacţia cu permanganatul de potasiu;
c. reacţia de ardere;
d. reacţia cu clorul (în solvenţi inerţi)
e. reacția cu apa (HgSO4/H2SO4).
19. Alchina cu formula moleculară C5H8, care prin reacţia Kucerov conduce
la metil-izopropil-cetonă este:
a. 1-pentina;
b. 2-pentina;
c. 3-metil-1-butina;
d. 3,4-dimetil-1-pentina;
e. 3-metil-1-pentina.
20. Are caracter acid atomul de hidrogen legat covalent de un:

a. atom de carbon benzilic;
b. atom de carbon participant la legătura dublă;
c. atom de carbon participant la legătura simplă;
d. atom de carbon participant la legătura triplă;
e. atom de carbon hibridizat sp2.
21. Lungimea legăturii triple - C≡C - este de:

a. 1,54 Å;
b. 1,20 Å;
c. 1,33 Å;
d. 1,39 Å;
e. 1,42 Å.
103
22. În molecula hidrocarburii care reacţionează cu reactiv Tollens şi conţine
10% hidrogen raportul dintre legăturile σ şi cele π este de:
a. 1:2;
b. 2:2;
c. 3:2;
d. 4:2;
e. 2:1.
23. Care dintre următoarele acetiluri este insolubilă în apă şi de culoare alb-
gălbuie?
a. acetilura de argint;
b. acetilura disodică;
c. acetilura monosodică;
d. acetilura de cupru;
e. carbidul.
24. Dintre acetilurile de mai jos, formează acetilenă prin hidroliză:

a. AgC≡CAg;
b. HC≡CCu;
c. NaC≡CNa;
d. CuC≡CCu;
e. doar acetilurile metalelor tranziționale.
25. În molecula hidrocarburii C2H2, atomii de carbon şi cei de hidrogen au o

dispunere geometrică:
a. trigonală;
b. tetraedrică;
c. liniară;
d. în zig-zag;
e. hexagonală.
26. Comparativ cu legătura dublă, prezența legăturii triple imprimă

moleculei un caracter:
a. mai saturat;
b. mai nesaturat;
c. mai aromatic;
d. amfoter;
104
27. Izopropil acetilena şi 3-metil-1-butina sunt:
a. izomeri de poziţie;
b. izomeri de catenă;
c. izomeri geometrici;
d. compuşi omologi;
e. compuşi identici.
28. Alcoolul vinilic obținut din acetilenă are atomi de carbon hibridizați:
a. sp2 şi sp3;
b. sp şi sp3;
c. sp, sp2 şi sp3;
d. sp şi sp2;
e. doar sp.
29. Care este alchina cu 12,195 % H?

a. etina;
b. pentina;
c. hexina;
d. butina;
e. propina.
30. Care dintre următoarele alchine pot forma acetiluri:

a. doar acetilena;
b. doar 1-butina;
c. doar 1-pentina;
d. doar propina;
e. toate variantele de mai sus.
31. Dintr-un amestec etenă-etină, etina se identifică cu:

a. apă de brom;
b. KMnO4 în mediu neutru;
c. KMnO4 şi H2SO4;
d. [Ag(NH3)2]OH;
e. roșu de metil.
32. Una dintre puţinele hidrocarburi parţial solubile în apă este:

a. etena, datorită legăturii duble;
b. etina, datorită polarizării legăturii C-H.
c. benzenul, datorită caracterului aromatic;
d. hexanul;
105
33. Alchina care formează o acetilură de argint cu un conţinut de 67,08%
argint (AAg = 108), este:
a. 2-pentina;
b. 2-butina;
c. 1-butina;
d. 1-pentina;
e. 2-hexina.
34. Care dintre afirmaţiile de mai jos este falsă?

a. acetilurile sunt produşii reacţiilor de substituţie a hidrogenului din
acetilenă cu metale;
b. acetilurile sunt compuşi nepolari;
c. acetilurile metalelor alcaline şi alcalino-pământoase sunt stabile
la temperatură obişnuită;
d. acetilurile metalelor tranziţionale în stare uscată explodează la
lovire şi la încălzire;
e. acetilurile metalelor alcaline şi alcalino-pământoase regenerează
alchina din care au provenit în reacție cu apa.
35. Care este hidrocarbura ce reacţionează cu o soluţie de [Ag(NH3)2]OH şi

conţine n atomi de carbon şi 3n – 5 atomi de hidrogen?
a. 1-butina.
b. propina;
c. 1-pentina;
d. 2-butina;
e. 3-hexina.
36. Referitor la arderea acetilenei, afirmaţia falsă este:

a. acetilena arde cu o flacără luminoasă;
b. prin arderea acetilenei se degajă mult fum din cauza formării la
temperaturi înalte de particule fine de cărbune;
c. temperatura flăcării oxiacetilenice nu este suficient de mare
pentru a permite sudura metalelor;
d. particulele de cărbune rezultate la arderea acetilenei se obţin
datorită descompunerii termice a unei părţi din acetilenă în
elemente;
e. temperatura flăcării oxiacetilenice atinge 3000oC.
106
2.4. ARENE
1. Benzenul a fost sintetizat prima dată prin decarboxilarea acidului benzoic

de către:
a. Faraday;
b. Mitscherlich;
c. Laurent;
d. Armstrong;
e. Fisher.
2. F.A. Kekulé a propus în anul 1865 :

a. denumirea de benzen;
b. numele izomerilor orto-, meta-, para-;
c. prima formulă structurală monociclică a benzenului;
d. reprezentarea electronilor π delocalizați;
e. a propus numele de fen.
3. Prin metode de analiză structurală (RX, spectre IR etc.) s-a stabilit că

benzenul:
a. are o structură de pentagon regulat și plan;
b. are lungimea legăturilor –C-C- de 1,54 Å;
c. are lungimea legăturilor –C-C- de 1,39 Å;
d. are lungimea legăturilor –C-H- de 1,42 Å;
e. are unghiurile dintre laturile inelului benzenic de 10505'.
4. Proprietățile chimice caracteristice benzenului sunt reacțiile de:

a. adiție;
b. substituție;
c. polimerizare;
d. oxidare;
e. cracare.
107
5. Hidrocarburile aromatice cu catenă laterală se mai numesc:
a. alchilbenzeni;
b. izoarene;
c. cicloalcani;
d. fenilalchene;
e. fenilamine.
6. Structura din imagine se numește:

a. metilbenzen (toluen);
b. etilbenzen; CH2 CH2 CH3
c. n-propilbenzen;
d. izopropilbenzen (cumen);
e. fenilbutan.
7. Hidrocarbura din figura alăturată, cu denumirea uzuală de stiren, se mai

numește și:
a. xilen;
b. etilbenzen; CH CH 2
c. vinilbenzen;
d. propilbenzen;
e. feniletan.
8. Unul dintre derivații disubstituți ai benzenului, numit și meta-xilen, are

denumirea de:
a. 1,2-dimetilbenzen;
b. 1,3-dimetilbenzen;
c. 1,4-dimetilbenzen;
d. 1,5-dimetilbenzen;
e. 2,5-dimetilbenzen.
9. Care dintre următoarele arene nu intră în categoria hidrocarburilor

aromatice polinucleare cu nuclee condensate?
a. naftalina;
b. naftalenul;
c. difenilul;
d. antracenul;
e. fenantrenul.
108
10. Reacția: C6H6 + Cl2 → C6H5 - Cl + HCl , este o reacție de:
a. adiție;
b. substituție;
c. oxidare;
d. izomerizare;
e. alchilare.
11. În molecula naftalinei, pozițiile echivalente notate cu α sunt cele de la

carbonii:
a. 1, 2, 3, 4;
b. 2, 3, 6, 7;
c. 1, 2, 7, 8;
d. 2, 4, 6, 8;
e. 1, 4, 5, 8.
12. În reacția de nitrare a arenelor, un atom de hidrogen legat de un atom de

carbon din nucleul aromatic este înlocuit cu o grupare:
a. – NO;
b. – NH2;
c. – NO2;
d. – CN;
e. –N+≡N.
13. Prin nitrarea directă a naftalinei cu amestec sulfonitric se obține

izomerul:
a. α – nitronaftalină;
b. β – nitronaftalină;
c. ɣ – nitronaftalină;
d. δ – nitronaftalină;
e. β, β' – dinitronaftalină.
14. Reacția de sulfonare a naftalinei cu H2SO4 efectuată la 1600C conduce la

formarea de:
a. acid α-naftalinsulfonic;
b. acid β-naftalinsulfonic;
c. amestec echimolecular de acizi α și β-naftalinsulfonic;
d. acizi α și β-naftalinsulfonic în raport molar de 2:1;
e. acizi α și β-naftalinsulfonic în raport molar de 3:1.
109
15. Prin reacțiile de alchilare de tip Friedel-Crafts ale arenelor se obțin:
a. hidrocarburi polinucleare cu nuclee izolate;
b. derivați acilați ai arenei considerate;
c. fenil – alchil – cetone;
d. acizi alchilcarboxilici;
e. arene cu catenă laterală.
16. Alchilarea arenelor nu se poate face cu:

a. derivați halogenați;
b. aldehide;
c. alchene;
d. alcooli;
e. cloroalcani.
17. În reacția de alchilare a benzenului cu propenă în prezență de AlCl3

umedă se obține:
a. metilbenzen;
b. etilbenzen;
c. o-xilen;
d. propilbenzen;
e. izopropilbenzen.
18. Prin acilarea benzenului cu clorură de acetil, în prezență de AlCl 3, se

obține:
a. etil-fenil-cetona;
b. acetona;
c. etil-metil-cetona;
d. fenil-metil-cetona;
e. dihidroxiacetona.
19. Substituenții de ordinul I orientează cel de-al doilea substituent pe

nucleul aromatic în pozițiile:
a. orto și meta;
b. meta și para;
c. para și para';
d. meta și meta';
e. orto și para.
110
20. Dintre substituenții de ordinul I nu fac parte :
a. halogenii (-X);
b. gruparea amino (-NH2);
c. gruparea alchil (-R);
d. gruparea nitro (-NO2);
e. gruparea hidroxil (-OH).
21. În categoria substituenților care orientează cel de-al doilea substituent de

la nucleul benzenic în poziția meta intră:
a. gruparea hidroxil (-OH);
b. gruparea amino (-NH2);
c. gruparea metil (-CH3);
d. gruparea sulfonil (-SO3H);
e. halogenii (-X).
22. Substituenții preexistenți în nucleul benzenic care activează nucleul

benzenic în reacțiile de substituție ulterioare sunt:
a. toți substituenții de ordin I;
b. toți substituenții de ordin II;
c. substituenții de ordin I cu excepția halogenilor;
d. substituenții de ordin II cu excepția grupării carboxil;
e. substituenții de ordin I cu excepția grupării hidroxil.
23. Pe nucleul benzenului se pot introduce maximum:

a. trei grupe –NO2,
b. o grupă –COOH;
c. patru grupe sulfonice –SO3H;
d. trei atomi de halogen –X;
e. două grupe alchil –R.
24. Hidrocarburile aromatice participă la reacții de adiție:

a. doar la lumină;
b. fără catalizatori;
c. doar în condiții energice;
d. doar la catena laterală;
e. în orice condiții.
111
25. În seria hidrocarburilor aromatice polinucleare cu nuclee condensate,
caracterul aromatic:
a. scade cu creșterea numărului de nuclee;
b. crește cu creșterea numărului de nuclee;
c. nu se modifică la variația numărului de nuclee;
d. este cel mai evident la naftalină;
e. este cel mai evident la antracen.
26. Prin clorurarea fotochimică a benzenului se obține:

a. 1,2,4,5-tetraclorociclohexan;
b. 1,4-diclorbenzen;
c. 1,2,4,6-tetraclorobenzen;
d. 1,3,5-triclorobenzen;
e. 1,2,3,4,5,6-hexaclorociclohexan.
27. Reacția de oxidare a benzenului cu formarea la final a anhidridei maleice

are loc:
a. la 250C, în prezență de acid sulfuric;
b. la 500C, în prezență de amestec sulfonitric;
c. la 5000C, în prezență de pentaoxid de vanadiu;
d. la 2000C, în prezență de permanganat de potasiu și NaOH;
e. la 00C, în prezență de dicromat de potasiu și acid acetic.
28. Oxidarea naftalinei în prezență de V2O5 la 3500C conduce la obținerea:

a. anhidridei ftalice;
b. anhidridei maleice;
c. acidului fumaric;
d. acidului α-naftoic;
e. acidului fenilen 1,4-dicarboxilic.
29. Antrachinona, obținută la oxidarea antracenului, nu poate fi:

a. folosită drept colorant sintetic;
b. obținută industrial prin oxidarea în prezență de V2O5, 3000C;
c. obținută prin oxidarea antracenului cu agenți oxidanți (K2Cr2O7 și
CH3COOH);
d. folosită drept aditiv alimentar;
e. obținută prin oxidare cu aer.
112
30. Reacția de oxidare la catena laterală a hidrocarburilor aromatice:
a. se realizează în condiții obișnuite (cu aer);
b. duce la obținerea acizilor carboxilici aromatici;
c. are loc doar în prezență de pentaoxid de vanadiu;
d. conduce la desfacerea inelului benzenic;
e. duce la obținerea de aldehide aromatice.
31. Prin oxidarea o-xilenului în prezență de permanganat de potasiu și mediu

acid rezultă:
a. acid benzoic;
b. acid ftalic;
c. acid maleic;
d. acid oxalic;
e. acid fumaric.
32. Formula din figura alăturată aparține: COOH

a. acidului benzoic;
b. acidului ftalic;
c. acidului izoftalic;
d. acidului fenilacetic;
COOH
e. acidului tereftalic.
33. În reacția de oxidare a propilbenzenului în prezență de permanganat de

potasiu și mediu acid rezultă:
a. acid benzoic și acid acetic;
b. acid formic și acid fenoxiacetic;
c. acid benzoic și acid formic;
d. fenol și acid propionic;
e. acid fenoxiacetic și etenă.
34. Care dintre următoarele hidrocarburi nu este considerată toxică pentru că

poate fi oxidată enzimatic?
a. benzenul;
b. toluenul;
c. izopropilbenzenul;
d. naftalina;
e. antracenul.
113
35. O arenă conţine 6,25% H. Care este formula moleculară a hidrocarburii?
a. C6H6;
b. C8H12;
c. C10H8;
d. C12H10;
e. C12H14.
36. Care dintre formulele moleculare de mai jos nu aparține unei

hidrocarburi aromatice?
a. C6H6;
b. C10H8;
c. C12H10;
d. C10H22;
e. C14H10.
37. Câți atomi de carbon are fenantrenul are în moleculă?

a. 10;
b. 12;
c. 14;
d. 16;
e. 18.
38. Care dintre afirmațiile următoare este incorectă?

a. benzenul este o hidrocarbură aromatică;
b. xilenii au două grupări metil atașate de nucleul benzenic;
c. hexaclorociclohexanul se obține din benzen prin substituție;
d. antracenul și fenantrenul au același număr de atomi de carbon;
e. difenilul este o arenă cu nuclee izolate.
39. Formula moleculară a trinitrotoluenului este:

a. C7H5O6N3;
b. C7H4O4N3;
c. C7H2O6N3;
d. C7H6O4N2;
e. C7H4O3N3.
40. Câți izomeri dimetilbenzen există?

a. unul;
b. doi;
c. trei;
d. patru;
e. cinci.
114
41. Difenilul reprezintă:
a. un nucleu benzenic disubstituit;
b. o hidrocarbură polinucleară cu nuclee izolate;
c. o hidrocarbură polinucleară cu nuclee condensate;
d. un produs de reacție obținut la alchilarea benzenului;
e. niciuna dintre variantele de mai sus.
42. Antrachinona, provenită din oxidarea antracenului, are următoarea

formulă moleculară:
a. C10H10O2;
b. C12H8O2;
c. C12H6O2;
d. C14H6O2;
e. C14H8O2.
43. Pornind de la structura fenolului, în reacția de clorurare se pot obține:

a. 2-clorofenol și 3-clorofenol;
b. 2-clorofenol și 4-clorofenol;
c. 3-clorofenol și 4-clorofenol;
d. 2-clorofenol și 5-clorofenol;
e. toți izomerii de mai sus.
44. Reacția alăturată este o reacție de:

a. substituție; H 3C O
b. alchilare; H C
c. adiție; O
d. oxidare; + CH3 C + HCl
Cl
e. clorurare.
45. Produsul de reacție care se obține din reacția următoare este:

a. propilbenzenul;
b. izopropilbenzenul; + H2C CH CH3
c. etilbenzenul;
d. toluenul;
e. o-xilenul.
115
46. Care este denumirea compusului din figură?
a. meta-nitrotoluen; CH2 CH3
b. 1-etil, 4-nitrobenzen;
c. m-nitro etilbenzen;
d. 2-etil nitrobenzen NO2
e. 3-metil nitrobenzen.
47. Care dintre următorii compuși nu se pot obține din benzen?

a. hexaclorobenzen;
b. 1,4-diaminobenzen;
c. 1,2,4-trimetilbenzen;
d. 1,3,4,5-tetranitrobenzen;
e. 2-hidroxitoluen.
48. Adiţia hidrogenului la naftalină are loc în două etape, în prezenţă de

catalizatori de:
a. V2O5;
b. Ni, Pt, Pd;
c. KMnO4 și H2SO4;
d. Pb, Cd, Hg;
e. oxizi de azot.
49. Prin acţiunea clorului asupra benzenului, în prezenţa luminii solare, se

obține:
a. 1,2,3,4,5,6-hexaclorociclohexan;
b. 1,2-diclorobenzen;
c. 1,2,3,4-tetraclorociclohexan;
d. hexaclorobenzen;
e. 2,3,4-triclorociclohexan.
50. Ce hidrocarbură conduce prin adiția hidrogenului la obținerea decalinei,

utilizată ca dizolvant și carburant?
a. o-xilenul;
b. nitrobenzenul;
c. antracenul;
d. naftalina;
e. fenantrenul.
116
51. Știind că AC = 12, AH = 1, AO = 16 și AN = 14, care este procentul de
azot din molecula nitrobenzenului?
a. 10,52 %;
b. 11,38 %;
c. 12,46 %;
d. 13,25 %;
e. 15,88 %.
52. Care dintre variante prezintă hidrocarburile în ordinea creșterii

caracterului aromatic?
a. benzen < naftalină < antracen;
b. benzen < fenantren < antracen;
c. antracen < naftalină < benzen;
d. naftalină < benzen < fenantren;
e. naftalină < antracen< benzen.
53. Acidul maleic obținut prin oxidarea benzenului și acidul fumaric sunt
izomeri geometrici ai acidului:
a. 1,4-butendioic;
b. 2-penten, 1,5-dioic;
c. oxalic;
d. propionic;
e. tartric.
54. Prin clorurarea toluenului în prezența luminii, rezultă un amestec de:

a. 2,4-diclorotoluen și 2,4,6-triclorotoluen;
b. 2-clorotoluen, 4-clorotoluen și 2,4-diclorotoluen;
c. clorură de benzil, clorură de benziliden și clorură de benzin;
d. clorură de benzil, 2,4-diclorotoluen și clorură de 2-clorbenzil;
e. 2-clorotoluen, 4-clorotoluen și 2,4,6-triclorotoluen.
117
3. COMPUȘI ORGANICI MONOFUNCȚIONALI
3.1. ALCOOLI
1. Alcoolii se pot clasifica după:

a. tipul atomului de carbon de care se leagă grupa – OH;
b. după numărul de atomi de carbon;
c. după numărul atomilor de hidrogen;
d. după densitate;
e. temperatura de fierbere.
2. Formula din imagine se numește:

a. 1,7-propandiol; CH2 CH CH2
b. glicol; OH OH OH
c. glicocol;
d. glicerină;
e. glicină.
3. Alcoolul cu patru atomi de carbon și o singură grupare –OH poate fi

numit:
a. metanol;
b. alcool butilic;
c. etanol;
d. butanal;
e. alcool butiric:
4. Moleculele asociate prin legături de hidrogen au următoarele proprietăți

fizice:
a. puncte de fierbere şi de topire ridicate;
b. vâscozitate mică;
c. tensiune superficială mică;
d. au caracter acid;
e. sunt gaze la temperaturi foarte scăzute.
5. Punctele de fierbere ale alcoolilor:

a. sunt mai mari decât ale alcanilor corespunzători;
b. sunt mai mici decât ale alcanilor corespunzători;
c. scad cu creșterea numărului de grupe –OH;
d. scad cu creșterea numărului de atomi de carbon;
118
e. nu sunt influențate de numărul de grupări –OH din moleculă.
6. În ceea ce privește solubilitatea, alcoolii:

a. se dizolvă ușor în apă;
b. se dizolvă mai bine în solvenți organici;
c. se dizolvă doar în alți alcooli;
d. formează amestecuri omogene cu orice solvent;
e. formează emulsii cu acetona.
7. Pentru etanol și glicerină este valabilă următoarea afirmație:

a. au același număr de grupări –OH;
b. au vâscozități identice;
c. ambii alcooli se dizolvă în apă;
d. au tensiuni superficiale egale;
e. sunt omologi din seria alcoolilor dihidroxilici.
8. Alcoolul metilic sau metanolul are următoarea proprietate fizică:

a. este foarte volatil, cu miros ușor dulceag;
b. este colorat în galben-maroniu;
c. se amestecă foarte greu cu etanolul;
d. nu se dizolvă în apă;
e. are miros înțepător.
9. Metanolul are acțiune toxică asupra organismului uman, pentru că este

transformat enzimatic în aldehidă formică, respectiv acid formic, care:
a. atacă celule ale retinei și produc degenerarea nervului optic;
b. provoacă iritații ale pielii;
c. provoacă moartea chiar și în cantități extrem de mici;
d. duc la căderea părului;
e. duc la creșterea colesterolului în sânge.
10. Dezavantajul folosirii metanolului drept combustibil este:

a. are o putere calorică mică;
b. produșii de ardere poluează atmosfera;
c. este toxic și prezintă riscuri la manevrare;
d. nu poate fi fabricat industrial;
e. nu se aprinde foarte ușor.
11. Etanolul sau alcoolul etilic mai este cunoscut și sub denumirea de:
a. alcool de lemn;
b. formol;
c. spirt alb;
d. acetonă;
119
e. glicerină.
12. Prin metabolizarea etanolului în ficat, se obține un produs toxic, numit:

a. aldehidă formică;
b. aldehidă glicerică;
c. aldehidă acetică;
d. acetonă;
e. formol.
13. În cazul intoxicațiilor cu metanol, se administrează ca antidot (care

folosește aceeași enzimă – alcool dehidrogenaza):
a. alcool propilic;
b. glicerină;
c. alcool butilic;
d. alcool izopropilic;
e. alcool etilic.
14. Care este varianta care nu corespunde unei aplicații pentru alcoolul
etilic?
a. solvent la fabricarea lacurilor și vopselelor;
b. lichid în termometre folosite la peste 1500C;
c. dezinfectant, în soluție apoasă;
d. materie primă în sinteza de medicamente;
e. lichid de răcire pentru automobile.
15. Glicerina are următoarea proprietate fizică:

a. este un lichid colorat în galben-verzui;
b. are un miros camforat;
c. are gust dulce;
d. are o vâscozitate mică;
e. are densitatea mai mică decât a apei.
16. Trinitratul de glicerină (TNG) este un lichid uleios care se descompune

ușor prin autooxidare, formând:
a. un număr mare de molecule de gaz;
b. două tipuri de alcooli inferiori;
c. metanol, dioxid de carbon și apă;
d. dioxid de carbon și apă;
e. alcool metilic și dioxid de carbon.
120
17. Dinamita a fost inventată de chimistul suedez Alfred Bernhard Nobel în
anul 1867, prin amestecarea trinitroglicerinei cu :
a. apă;
b. celuloză;
c. petrol;
d. rumeguș;
e. kiselgur.
18. Glicerina conține în moleculă:

a. o grupă hidroxil;
b. două grupe hidroxil;
c. trei grupe hidroxil;
d. patru grupe hidroxil;
e. două grupe hidroxil și una carboxil.
19. Glicerina se poate obține și din grăsimi, în procesul de :

a. fabricare a săpunurilor;
b. fabricare a unor rășini sintetice;
c. distilare a alcoolului etilic;
d. hidrogenare a acizilor grași nesaturați;
e. fabricare a margarinei.
20. Un efect fiziologic provocat de prezența alcoolului etilic în organism

este:
a. produce constricția vaselor de sânge;
b. stimulează producerea unor hormoni diuretici;
c. inhibă absorbția zaharurilor;
d. participă la biosinteza unor vitamine hidrosolubile;
e. ajută la hidratarea tisulară.
21. Alcoolul etilic acţionează la nivelul membranelor celulelor nervoase în

acelaşi mod ca şi medicamentele cu acţiune:
a. antialergică;
b. antipiretică;
c. antalgică;
d. sedativă;
e. stimulatoare.
121
22. Melasa, care se poate folosi ca materie primă în fabricarea etanolului,
este:
a. o altă denumire a mierii;
b. un lichid dulce extras din flori;
c. un produs secundar obținut la rafinarea uleiului;
d. un amestec de aminoacizi;
e. un deșeu de la fabricarea zahărului.
23. Metanolul are o acțiune extrem de nocivă, doza letală pentru om fiind de
aproximativ:
a. 0,05 g/kg corp;
b. 0,15 g/kg corp;
c. 0,25 g/kg corp;
d. 0,35 g/kg corp;
e. 0,5 g/kg corp.
24. Acidul formic obținut la metabolizarea metanolului este un constituent al

veninului injectat de către:
a. șerpi;
b. scorpioni;
c. meduze;
d. furnici;
e. păianjeni.
25. Una dintre metodele de obținere industrială a alcoolului metilic este

încălzirea la 4000C și presiune a amestecului de:
a. metan și oxigen;
b. dioxid de carbon și apă;
c. aldehidă formică și amoniac;
d. dioxid de carbon și hidrogen;
e. etanol și apă.
26. Între moleculele de alcool se stabilesc interacţii de natură fizică, numite:

a. forțe repulsive;
b. legături ionice;
c. legături de hidrogen;
d. legături coordinative;
e. forțe inductive.
122
27. Alegeți aplicația practică (întrebuințarea) care nu este caracteristică
glicerinei:
a. se adaugă în compoziția bomboanelor;
b. se folosește drept combustibil;
c. intră în compoziția unor produse cosmetice (are efect emolient);
d. este un constituent valoros al vinurilor de calitate;
e. se încorporează în unele materiale plastice ca lubrifiant.
28. Soluția comercializată drept spirt medicinal sau sanitar conține un

amestec de:
a. metanol, albastru de metilen și apă;
b. etanol, apă, coloranți și parfum;
c. etanol anhidru și albastru de metilen;
d. metanol, etanol și apă;
e. apă, albastru de metilen și parfum.
3.2. ACIZI CARBOXILICI
1. Anionul acetat se formează prin cedarea:

a. atomului de hidrogen al grupei -OH din grupa carboxil
componentă a acidului acetic;
b. atomului de oxigen al grupei -OH din grupa carboxil componentă
a acidului acetic;
c. prin cedarea atomului de hidrogen al grupei -CH3 componentă a
acidului acetic;
d. înlocuirea grupei carboxil a acidului acetic cu un atom de oxigen;
2. Acizii carboxilici nu se formează prin hidroliza:

a. anhidridelor acide;
b. amidelor;
c. esterilor;
d. acetilurilor;
e. nitrililor.
123
3. Care din următoarele formule moleculare reprezintă un acid
monocarboxilic saturat:
a. CnH 2n+2O2;
b. CnH 2n O2;
c. CnH 2n O2;
d. CnH 2n-2 O2;
e. CnH 2n-4 O2.
4. Denumirea acizilor carboxilici se formează din cuvântul acid urmat de

numele hidrocarburii cu acelaşi număr de atomi de carbon, la care se adaugă
sufixul:
a. -ic;
b. -al;
c. -an;
d. -oic;
e. -os.
5. pH-ul amestecului de reacție supus procesului de fermentație acetică:

a. scade;
b. crește;
c. nu se modifică;
d. se dublează;
6. Prin fermentație acetică, aciditatea amestecului de reacție:

a. scade;
b. crește;
c. nu se modifică;
d. dispare;
7. Afirmația falsă este:

a. acidul acetic anhidru este un lichid incolor;
b. acidul acetic anhidru este volatil la temperatura camerei;
c. acidul acetic anhidru cristalizează la temperaturi de doar 16,5oC;
d. acidul acetic anhidru are miros înţepător;
e. acidul acetic anhidru este insolubil în apă.
124
8. Care afirmație este incorectă?
a. acidul acetic anhidru este un lichid incolor;
b. acidul acetic anhidru nu are are miros;
c. acidul acetic anhidru este uşor solubil în apă;
d. acidul acetic anhidru formează cu apa un amestec omogen în
orice proporţie;
e. acidul acetic anhidru este foarte volatil.
9. În cadrul legăturii carboxilice, atomii de oxigen se leagă de atomul de

carbon:
a. unul printr-o legătură covalentă dublă, celălalt printr-o legătură
covalentă simplă;
b. prin legături covalente simple;
c. prin legături covalente duble;
d. unul printr-o legătură covalent-coordinativă, celălalt printr-o
legătură covalentă dublă;
e. nici unul din aceste cazuri.
10. În cazul acizilor carboxilici, polarizarea grupei carboxil face ca:

a. hidrogenul să poată fi cedat în unele reacţii chimice sub formă de
ion pozitiv;
b. hidrogenul să poată fi cedat în unele reacţii chimice sub formă de
hidrogen molecular;
c. hidrogenul să poată fi cedat în unele reacţii chimice sub formă de
ion negativ;
d. hidrogenul să poată fi cedat în unele reacţii chimice sub formă de
atom;
11. Polarizarea grupei carboxil:

a. are ca efect creşterea tăriei legăturii dintre atomii de O şi H din
grupa –OH;
b. are ca efect scăderea tăriei legăturii dintre atomii de O şi H din
grupa –OH;
c. nu modifică tăria legăturii dintre atomii de O şi H din grupa –
OH;
d. are ca efect triplarea tăriei legăturii dintre atomii de O şi H din
grupa –OH;
125
12. Cunoaşterea valorii constantei de aciditate permite:
a. doar aprecierea tăriei acidului;
b. doar compararea tăriei acidului cu alţi acizi;
c. doar calcularea concentraţiei de ioni hidroniu dintr-o soluţie de
acid;
d. doar calcularea concentraţiei de ioni acil dintr-o soluţie de acid;
13. Caracterul acid al acidului acetic nu se manifestă în reacţiile:

a. cu apa;
b. cu metale active;
c. cu oxizi metalici;
d. cu acizi minerali tari;
e. cu hidroxizi.
14. Prin reacţia acidului acetic cu carbonaţii se degajă:

a. CO2 ;
b. CO ;
c. H2 ;
d. CH4 ;
e. H2O.
15. În cazul reacţiei de esterificare, eliminarea apei se face:

a. între grupa hidroxil a acidului şi atomul de hidrogen din grupa
hidroxil a alcoolului;
b. între grupa hidroxil a alcoolului şi atomul de hidrogen din grupa
hidroxil a acidului;
c. între grupa hidroxil a alcoolului şi atomul de hidrogen din lanţul
hidrocarbonat al acidului;
d. toate variantele de mai sus;
16. Afirmaţia falsă este:

a. acizii graşi prezintă nr. impar de atomi de carbon în moleculă;
b. acizii graşi prezintă caracter saturat sau nesaturat;
c. acizii grași nesaturați pot avea una sau mai multe legături duble;
d. acizii graşi prezintă cel puţin o grupare carboxil;
e. acizii graşi prezintă catenă liniară sau ramificată.
126
17. Acidul oleic este:
a. un acid gras polinesaturat;
b. un acid gras saturat;
c. un acid gras mononesaturat;
d. acidul oleic nu este un acid gras;
18. Care afirmație este falsă?

a. acidul linoleic conține 18 atomi de carbon:
b. acidul linoleic conține o grupare carboxil;
c. acidul linoleic conține două legături duble în moleculă;
d. acidul linoleic este un acid gras saturat;
19. Este corect să se afirme că:

a. grăsimile saturate sunt ușor solubile în apă;
b. grăsimile saturate sunt lichide la temperatură ambiantă;
c. grăsimile nesaturate sunt lichide la temperatură ambiantă;
d. grăsimile nesaturate sunt solide la temperatură ambiantă;
e. grăsimile nesaturate sunt greu solubile în solvenți organici.
20. Care din următorii esteri au starea de agregare lichidă?

a. 1,2,3 trioleil-glicerol;
b. 1,2,3 tristearil-glicerol;
c. 1,2,3 tributanoil-glicerol;
d. 1,2,3 tripalmitil-glicerol;
e. 1,2-distearil,3-palmitil-glicerol.
21. Margarina este:

a. o grăsime vegetală hidrolizată;
b. o grăsime vegetală saponificată;
c. o grăsime vegetală oxidată;
d. o grăsime vegetală liofilizată;
e. o grăsime vegetală hidrogenată.

a. radicalii hidrocarbonat și carboxilat reprezintă partea hidrofobă a
unui săpun;
b. radicalul hidrocarbonat este partea hidrofilă a unui săpun;
c. grupa funcţională carboxilat este partea hidrofilă a unui săpun;
d. grupa funcţională carboxilat, este partea hidrofobă a unui săpun;
e. săpunurile au doar componente hidrofobe.
127
23. Care din următorii esteri nu pot adiționa hidrogen?
a. 1,2,3 trilinoleil-glicerol;
b. 1,2,3 tristearil-glicerol;
c. 1,2,3 trioleil-glicerol;
d. 1,2,3 trilinolenil-glicerol;

a. grăsimile sunt solubile în apă la 150C;
b. grăsimile sunt solubile în solvenţi organici nepolari;
c. grăsimile nu sunt solubile în solvenţi organici nepolari;
d. grăsimile sunt solubile în apă la 450C;
25. Numărul de legături duble existente în trigliceridele din uleiul vegetal de

floarea soarelui supus procesului de prăjire:
a. scade;
b. crește;
c. se dublează;
d. rămâne constant;
26. pH-ul unei soluţii apoase de acid acetic poate fi:

a. 7;
b. 8;
c. 10;
d. 12;
27. Echilibrul reacţiei de esterificare poate fi deplasat în favoarea formării

esterului, dacă:
a. se lucrează cu exces de apă;
b. se lucrează cu exces de alcool;
c. se îndepărtează alcoolul;
d. se îndepărtează acidul;
e. nu se adaugă catalizatori.
128
28. Care dintre variante reprezintă formula chimică a unui acid gras?
a. CH3-(CH2)11- COOH;
b. CH3-(CH2)6- COOH;
c. CH3-(CH2)5- COOH;
d. CH3-(CH2)- COOH;
29. Acidul caprinic are formula chimică:

a. CH3-(CH2)4- COOH;
b. CH3-(CH2)6- COOH;
c. CH3-(CH2)8 - COOH;
d. CH3-(CH2)10- COOH;
e. CH3-(CH2)12- COOH.
30. Pentru ecuația reacției chimice dintre acidul acetic și oxidul de calciu,
raportul coeficienților stoechiometrici ai reactanților este:
a. 1:2;
b. 2:1;
c. 1:1;
d. 2:3;
e. 3:1.
31. Pentru ecuația reacției chimice dintre acidul acetic și oxidul de calciu
prin care se formează acetat de calciu și apă, raportul coeficienților
stoechiometrici ai produșilor de reacție este:
a. 1:2;
b. 2:1;
c. 1:1;
d. 2:3;
e. 3:2.
32. În cazul reacției chimice dintre acidul acetic și zinc, degajarea a 2,242 L
hidrogen (aproximat unui gaz ideal, la presiune de 1 atmosferă și 0oC)
necesită:
a. 1000 mLsoluție CH3-COOH 1M;
b. 1000 mL soluție CH3-COOH 2M;
c. 1000 mL soluție CH3-COOH 0,05M;
d. 1000 mL soluție CH3-COOH 0,1M;
e. 1000 mL soluție CH3-COOH 0,2M.
129
33. Volumul de soluţie de KOH 0,9M, necesar pentru a neutraliza 15 mL de
soluţie de acid acetic 0,3 M, este:
a. 10 mL;
b. 20 mL;
c. 5 mL ;
d. 15 mL;
e. 3 mL.
34. Pentru ecuația reacției chimice dintre acidul acetic și carbonatul de

calciu, raportul coeficienților stoechiometrici ai reactanților este:
a. 1:2;
b. 2:1;
c. 1:1;
d. 1:3;
e. 3:1.
35. Pentru ecuația reacției chimice dintre acidul acetic și carbonatul de calciu
prin care se formează acetat de calciu și acid carbonic, raportul coeficienților
stoechiometrici ai produșilor de reacție este:
a. 1:2;
b. 2:1;
c. 1:1;
d. 1:3;
e. 3:1.
36. Pentru ecuația reacției chimice dintre acidul acetic și etanol, raportul
coeficienților stoechiometrici ai reactanților este:
a. 1:2;
b. 2:1;
c. 1:1;
d. 1:3.
e. 3:1.
37. Fermenția etanolului din vin la acid acetic este o reacție:

a. de reducere;
b. de ionizare;
c. de oxidare;
d. de esterificare;
e. de neutralizare.
130
38. Care afirmație este falsă?
a. acidul oleic conține 18 atomi de carbon:
b. acidul oleic conține o grupare carboxil;
c. acidul oleic este un acid gras nesaturat;
d. acidul oleic are o legătură dublă în moleculă;
39. Agenţii activi de suprafaţă:

a. au exclusiv caracter hidrofob;
b. au exclusiv caracter hidrofil;
c. au caracter dublu, hidrofob și hidrofil;
d. sunt toți săruri de amoniu;
e. nu pot fi folosiți ca detergenți.
40. Pentru reacţia de esterificare a acidului acetic cu etanolul, dacă se

porneşte de la un amestec echimolar de acid acetic și etanol, compoziţia
amestecului de reacţie la echilibru este:
a. 1/3 moli acid, 2/3 moli etanol, 2/3 moli acetat de etil şi 1/3 moli
de apă;
b. 2/3 moli acid, 2/3 moli etanol, 1/3 moli acetat de etil şi 1/3 moli
de apă;
c. 1/3 moli acid, 1/3 moli etanol, 2/3 moli acetat de etil şi 2/3 moli
de apă;
d. 1/3 moli acid, 1/3 moli etanol, 1 mol acetat de etil şi 1 mol de
apă;
131
5. COMPUŞI ORGANICI CU IMPORTANŢĂ PRACTICĂ
4.1. ZAHARIDE
1. Glucoza şi fructoza sunt:

a. compuşi polihidroxicarboxilici;
b. compuşi polihidroxicarbonilici;
c. compuşi monohidroxicarboxilici;
d. compuşi monohidroxicarbonilici
e. compuși monohidroxidicarboxilici.
2. Identificați afirmaţia incorectă:

a. zaharidele se mai numesc hidraţi de carbon;
b. zaharidele se mai numesc glucide;
c. zaharidele se clasifică în funcţie de numărul de unităţi zaharidice
eliberate prin hidroliză;
d. multe dintre zaharide au gust dulce;
e. zaharidele au frecvent formula moleculară C n(COOH)m .

a. monozaharidele participă la reacţia de hidroliză;
b. monozaharidele se clasifică în funcţie de numărul grupărilor
hidroxilice;
c. monozaharidele nu participă la reacţia de hidroliză;
d. monozaharidele se clasifică în funcţie de tipul grupării
carboxilice;
e. monozaridele se mai numesc și oligozaharide..
4. Produşii intermediari formaţi prin hidroliza polizaharidelor sunt:

a. monozaharidele;
b. oligozaharidele;
c. apă și CO2;
d. polizaharidele nesaturate;
e. complecși colorați.
132
5. Raportul H:O în cazul zaharidelor omogene de policondensare este:
a. 1:2;
b. 1:1;
c. 2:1;
d. 3:1;
e. 5:1.
6. Raportul H:O în cazul glucozei este:

a. 1:2;
b. 1:1;
c. 2:1;
d. 3:1;
e. 5:1.
7. Raportul C:H în cazul glucozei este:

a. 1:2;
b. 1:1;
c. 2:1;
d. 4:1;
e. 6:1.
8. Raportul C:O în cazul glucozei este:

a. 1:2;
b. 1:1;
c. 2:1
d. 3:1;
e. 1:3.
9. Glicemia (concentraţia sangvină a glucozei) are limite normale de variaţie

cuprinse între:
a. 0,01 - 0,06 %;
b. 0,06 - 0,11%;
c. 0,11 - 0,16%;
d. 0,16 - 0,30%;
e. 0,30 - 0,50%.
10. Reacţia de oxidare a glucozei evidenţiază:

a. caracterul oxidant al glucozei ;
b. caracterul acid al glucozei;
c. caracterul reducător al glucozei;
d. caracterul bazic al glucozei;
e. caracterul amfoter al glucozei.
133
11. Prin fermentaţia alcoolică a 1 mol glucoză rezultă:
a. 2 moli de alcool etilic şi 2 moli dioxid de carbon;
b. 1 mol de alcool etilic şi 2 moli dioxid de carbon;
c. 2 moli de alcool etilic şi 1 mol dioxid de carbon;
d. 1 mol de alcool etilic şi 1 mol dioxid de carbon;
e. 3 moli de alcool etilic.

a. glucoza este o substanţă solidă;
b. glucoza este o polihidroxialdehidă;
c. glucoza are formula moleculară C6H12O6;
d. glucoza are caracter reducător;
e. glucoza are o concentraţie constantă de 1 % în sângele uman.

a. glucoza este o polihidroxicetonă;
b. glucoza conţine 6 atomi de carbon;
c. glucoza participă la reacţii de oxidare;
d. glucoza participă la reacţii de fermentație;
e. glucoza este ușor solubilă în apă.
14. Glucoza este unitate structurală din constituţia:

a. mananilor;
b. galactozei;
c. amidonului;
d. fructozei;
e. xilozei.
15. Care dintre următoarele glucide sunt monozaharide?

a. lactoza;
b. amiloza;
c. amilopectina;
d. fructoza;
e. zaharoza.
16. Este un dizaharid:

a. celuloza;
b. zaharoza;
c. glucoza;
d. fructoza;
e. amidonul.
134
17. Identificați afirmaţia falsă:
a. zaharoza formează prin hidroliză acidă glucoză şi fructoză;
b. zaharoza este uşor solubilă în alcool etilic;
c. zaharoza se topeşte la încălzire uşoară;
d. zaharoza se carbonizează la tratare cu acid sulfuric concentrat;
e. zaharoza face parte din categoria dizaharidelor.
18. Deshidratarea prin încălzire uşoară stă la baza procesului de:

a. hidroliză a zaharozei;
b. carbonizare a zaharozei;
c. extracţie a zaharozei;
d. caramelizare a zaharozei;
e. oxidare a zaharozei.
19. Celuloza nu se găseşte în:

a. bumbac;
b. cartof;
c. lemn;
d. stuf;
e. hârtie.

a. celuloza are structură fibrilară;
b. celuloza are structură ramificată;
c. celuloza este solubilă în apă;
d. celuloza se transformă la încălzire în amidon;
e. celuloza este compusă din glucoză și fructoză.
21. Nitratul de celuloză rezultă prin tratarea celulozei cu:

a. HNO3 şi H2SO4;
b. NaOH şi CS2;
c. CH3COOH şi (CH3CO)2O;
d. [Cu(NH3)4] (OH)2;
e. AgNO3 și NaOH.
22. Acetatul de celuloză rezultă prin tratarea celulozei cu:

a. HNO3 şi H2SO4;
b. NaOH şi CS2;
d. [Cu(NH3)4] (OH)2;
e. CH3COONa şi (CH3COO)2Ca.
135
23. Afirmaţia incorectă referitoare la amidon este:
a. amidonul este o pulbere albă, amorfă;
b. amidonul poate fi obţinut industrial din diverse produse vegetale;
c. amidonul are gust dulce;
d. amidonul este insolubil în apă rece;
e. amidonul conduce prin hidroliză totală la glucoză.
24. Iodul nu dă reacţie de culoare cu:

a. amiloza;
b. amilopectina;
c. celuloza;
d. amidonul;
e. dextrinele.
25. Amiloza dă cu iodul o coloraţie:

a. roşu brun;
b. albastru intens;
c. roşu violet;
d. brun;
e. verde.
26. Amilopectina cu iodul dă o coloraţie:

a. roşu brun;
b. albastru intens;
c. roşu violet;
d. brun;
e. galben intens.
27. Care dintre afirmaţiile de mai jos referitoare la amidon este incorectă?
a. este un poliglucid format din glucoză;
b. reprezintă forma de depozitare a glucozei în regnul vegetal;
c. reprezintă forma de stocare a glucozei în regnul animal;
d. poate fi sintetizat în plante prin procesul de fotosinteză, pornind
de la dioxid de carbon şi apă;
e. poate fi sintetizat în organismele animale din glucoză.
28. Coca brută de amidon conţine:

a. amiloză;
b. zaharoză;
c. amilopectină;
d. fructoză
e. lactoză.
136
29. Zaharoza este o substanţă solidă:
a. amorfă, solubilă în alcool, cu gust dulce;
b. cristalizată, solubilă în apă, cu gust dulce;
c. solubilă în solvenţi nepolari;
d. amorfă, insolubilă în apă, fără gust;
e. cristalizată, insolubilă în apă, cu gust acru.
30. Xantogenatul de celuloză rezultă prin tratarea celulozei cu:

a. HNO3 şi H2SO4;
b. NaOH şi CS2;
d. [Cu(NH3)4] (OH)2;
e. o-xilen și alcool propilic.
31. Pentru identificarea amidonului din produsele alimentare se foloseşte:

a. reacţia de hidroliză acidă;
b. reacţia de culoare cu iodul;
c. reacţia de solubilizare;
d. reacţia de oxidare;
e. reacția de culoare cu fenolftaleina.
4.2. PROTEINE
1. Aminoacizii sunt compuşi care:

a. conţin cel puţin o grupare amino şi o grupare hidroxil;
b. conţin cel puţin o grupare amino şi o grupare carboxil;
c. conţin cel puţin o grupare amino şi o grupare nitro;
d. conţin cel puţin o grupare amino şi o grupare carbonil;
e. conţin cel puţin o grupare nitro şi o grupare hidroxil.
2. Beta - aminoacizii sunt compuşi care:

a. conţin o grupare amino şi o grupare carboxil la acelaşi atom de
carbon;
b. conţin o grupare amino şi o grupare carboxil la atomi de carbon
vecini;
c. conţin o grupare amino şi o grupare carboxil la atomi de carbon
care nu sunt legaţi direct;
d. conţin o grupare amino şi o grupare carboxil la primul, respectiv
ultimul atom de carbon din moleculă;;
137
3. În structura proteinelor se regăsesc:
a. 20 de tipuri diferite de β - aminoacizi;
b. 20 de tipuri diferite de γ - aminoacizi;
c. 20 de tipuri diferite de α - şi β - aminoacizi;
d. 20 de tipuri diferite de α - aminoacizi;
e. 20 de tipuri diferite de β – și γ - aminoacizi.
4. Legătura peptidică nu apare în structura moleculelor de:

a. oligopeptide;
b. polipeptide;
c. tripeptide;
d. proteine;
e. aminoacizi.
5. Aminoacizii se leagă între ei în structura proteinelor prin intermediul:

a. legăturii peptidice;
b. legăturii esterice;
c. legăturii eterice;
d. legăturii glicozidice;
e. legăturii coordinative.
6. Este proteină solubilă:

a. fibroina;
b. keratina;
c. colagenul;
d. gluteina;
7. Afirmația incorectă este:

a. proteinele insolubile sunt hidrolizate de enzimele digestive;
b. proteinele insolubile nu au valoare nutritivă;
c. proteinele insolubile conferă rezistenţă mecanică organelor;
d. proteinele insolubile se găsesc în stare solidă în organismul
animal;
e. proteinele insolubile se numesc și scleroproteine.

a. keratina este o proteină din unghii;
b. caseina este o fosfoproteină din lapte;
c. colagenul este o proteină din piele;
d. fibroina este o proteină din mătasea naturală;
e. fibrinogenul este o proteină din albușul de ou.
138
a. albuminele sunt solubile în apă;
b. albuminele sunt insolubile în apă;
c. albuminele sunt insolubile în soluţii de acizi și baze;
d. albuminele sunt insolubile în soluţii de săruri;
e. toate variantele de mai sus sunt corecte.

a. albuminele sunt solubile în apă;
b. albuminele sunt solubile în soluţii de electroliţi;
c. globulinele sunt solubile în soluţii de electroliţi;
d. globulinele sunt insolubile în soluţii de electroliţi;
e. globulinele sunt insolubile în solvenți organici.
11. Procesul care induce pierderea funcţiunii fiziologice (biochimice) a

proteinei este:
a. denaturarea;
b. solubilizarea;
c. congelarea;
d. refrigerarea;
e. gelatinizarea.
12. Alegeți varianta care nu reprezintă un agent denaturant care să inducă

pierderea funcţiunii fiziologice (biochimice) a proteinei :
a. un acid tare;
b. o bază tare;
c. o sare a unui metal greu;
d. apa;
e. ultrasunetele.
13. Este incorect să se afirme că:

a. denaturarea este un proces fizico-chimic;
b. denaturarea asigură menținerea funcţiunii fiziologice
(biochimice) a proteinei;
c. denaturarea alterează structura proteinei;
d. denaturarea determină pierderea funcţiunii fiziologice
(biochimice) a proteinei;
e. denaturarea se poate produce la expunerea la radiații radioactive.
139
14. Varianta care conține doar vitamine liposolubile este:
a. vitaminele A, C, și B6;
b. vitaminele B1, B2, și PP;
c. vitaminele C, E, și D;
d. vitaminele D, E, și K;
e. vitaminele K, C, și B12;.
15. Vitamina B6, găsită în drodia de bere, cereale, legume etc. se numește și:
a. tiamina;
b. riboflavina;
c. niacina;
d. biotina;
e. piridoxina.
16. Vitamina K, liposolubilă, are următoarea proprietate:

a. este componentă a pigmentului vizual;
b. favorizează depunerea calciului și fosforului în oase;
c. este implicată în biosinteza unor factori de coagulare a sângelui;
d. mărește fertilitatea;
e. participă la sinteza acidului retinoic.
17. Despre vitaminele hidrosolubile nu se poate afirma că:

a. organismul face rezerve importante pentru aceste vitamine;
b. se pot pierde ușor la păstrare, spălare, fierbere;
c. se absorb ușor în tubul digestiv;
d. excesul lor se elimină prin urină;
e. se dizolvă foarte bine în apă.
140
VARIANTE CORECTE DE RĂSPUNS
BIOLOGIE
Capitolul 1. Alcătuirea corpului uman

1.1. Topografia organelor și sitemelor de organe (Conf. dr. Constantin
Spătaru)
1-b; 2-a; 3-c; 4-c; 5-e; 6-b; 7-c.
1.2. Niveluri de organizare (Conf. dr. Geta Pavel)
1-e; 2-b; 3-b; 4-d; 5-d; 6-b; 7-d; 8-d; 9-a; 10-b; 11-c; 12-b; 13-e; 14-d; 15-
c; 16-c; 17-b; 18-d; 19b; 20-d; 21-a; 22-d; 23-a; 24-b; 25-c; 26-b.
Capitolul 2. Sistemul nervos (SN)

2.1. Compartimentele funcționale ale SN / Fiziologia neuronului și a
sinapsei. Reflexul (Conf. dr. Geta Pavel)
1-c; 2-a; 3-c; 4-c; 5-b; 6-b; 7-c; 8-a; 9-c; 10-c; 11-b; 12-a; 13-c; 14-b; 15-
b; 16-a; 17-c; 18-a, 19-c; 20-b; 21-b; 22-a; 23-b; 24-a; 25-b; 26-b; 27-a.
2.2. Măduva spinării (Conf. dr. Geta Pavel)
1-a; 2-b; 3-a; 4-b; 5-d; 6-b; 7-e; 8-c; 9-d; 10-a; 11-b; 12-d; 13-c; 14-a; 15-
b; 16-c; 17-d; 18-a.
2.3. Encefalul (Asist. dr. R.N. Mălăncuș)
1-a; 2-b; 3-b; 4-c; 5-d; 6-b; 7-b; 8-a; 9-e; 10-a; 11-b; 12-b; 13-b.
2.4. Sistemul nervos vegetativ (Asist. dr. R.N. Mălăncuș)
1-c; 2-c; 3-e; 4-c; 5-b; 6-b; 7-a; 8-a.
Capitolul 3. Analizatorii (Conf. dr. C. Spătaru)

1-b; 2-a; 3-b; 4-b; 5-b; 6-b; 7-c; 8-a; 9-a; 10-b; 11-a; 12-e; 13-b; 14-a; 15-
a; 16-b; 17-c; 18-a; 19-e; 20-a; 21-a; 22-c; 23-b; 24-a; 25-c; 26-a; 27-b;
28-c; 29-b; 30-a;
Capitolul 4. Glandele endocrine

4.1. Hipofiza. Glandele suprarenale (Asist. dr. R.N. Mălăncuș)
1-d; 2-a; 3-a; 4-c; 5-a; 6-c; 7-a; 8-b; 9-b; 10-d; 11-a; 12-b; 13-b; 14-b; 15-
a; 16-e; 17-c; 18-a; 19-a.
4.2. Tiroida. Paratiroidele / Pancreasul endocrin / Epifiza și Timusul (Conf.
dr. Geta Pavel)
1-e; 2-a; 3-e; 4-a; 5-a; 6-c; 7-b; 8-b; 9-a; 10-a; 11-e; 12-b; 13-a; 14-b; 15-
d; 16-b; 17-b; 18-c; 19-b; 20-b.
141
Capitolul 5. Mișcarea (Conf. dr. C. Spătaru)
1-a; 2-a; 3-a; 4-a; 5-b; 6-c; 7-b; 8-b; 9-a; 10-c; 11-a; 12-a; 13-b; 14-b; 15-
a; 16-b; 17-a; 18-a; 19-c; 20-a; 21-a; 22-d; 23-b; 24-e; 25-b; 26-c; 27-a;
28-e; 29-a; 30-b; 31-c; 32-d; 33-a; 34-a; 35-c; 36-b; 37-b; 38-b; 39-a; 40-b;
41-a; 42-c; 43-b; 44-b; 45-a.
Capitolul 6. Digestia și absorbția

6.1. Digestia bucală și deglutiția. Digestia gastrică (Asist. dr. R.N. Mălăncuș)
1-a; 2-b; 3-e; 4-c; 5-a; 6-b; 7-b; 8-b; 9-c; 10-b.
6.2. Digestia și absorbția intestinală (Conf. dr. Geta Pavel)
1-b; 2-c; 3-b; 4-a; 5-b; 6-c; 7-e; 8-a; 9-d; 10-d; 11-e; 12-a; 13-b; 14-d.
Capitolul 7. Circulația (Conf. dr. C. Spătaru)

1-a; 2-c; 3-c; 4-b; 5-b; 6-a; 7-b; 8-a; 9-a; 10-b; 11-a; 12-b; 13-e; 14-d; 15-
a; 16-b; 17-b; 18-a; 19-b; 20-a; 21-a; 22-b; 23-b; 24-a; 25-b; 26-e; 27-d;
28-a; 29-a; 30-c; 31-e; 32-a; 33-c; 34-a; 35-a; 36-a; 37-c; 38-c; 39-a; 40-a.
Capitolul 8. Respirația (Conf. dr. C. Spătaru)

1-b; 2-b; 3-a; 4-b; 5-e; 6-d; 7-c; 8-d; 9-a; 10-c; 11-a; 12-e.
Capitolul 9. Excreția (Conf. dr. C. Spătaru)

1-b; 2-a; 3-b; 4-a; 5-e.
Capitolul 10. Metabolismul

10.1. Metabolismul intermediar (Conf. dr. Geta Pavel)
1-c; 2-d; 3-c; 4-b; 5-a; 6-b; 7-b; 8-c; 9-b; 10-b; 11-c; 12-e; 13-a; 14-c; 15-
b; 16-c; 17-a; 18-d; 19-e; 20-c; 21-c; 22-d; 23-b; 24-b; 25-a; 26-c; 27-d;
28-b.
10.2. Metabolismul energetic. Vitaminele (Asist. dr. R.N. Mălăncuș)
1-c; 2-b; 3-c; 4-a; 5-b; 6-b; 7-b; 8-d; 9-c; 10-c.
Capitolul 11. Funcția de reproducere (Conf. dr. C. Spătaru)

1-a; 2-a; 3-c; 4-a; 5-b; 6-a; 7-b; 8-a.
Capitolul 12. Organismul ca tot unitar (Conf. dr. Geta Pavel)

1-d; 2-a; 3-a; 4-b; 5-b; 6-a; 7-c; 8-b.
142
CHIMIE ORGANICĂ
Capitolul 1. Introducere în studiul Chimiei Organice (Şef lucr. dr. Alina

Elena Trofin)
1-c; 2-b; 3-a; 4-e; 5-c; 6-a; 7-c; 8-e; 9-a; 10-e; 11-c; 12-d; 13-b; 14-a; 15-
c; 16-e; 17-b, 18-a; 19-e; 20-c; 21-b; 22-d; 23-c; 24-a; 25-b; 26-a; 27-b;
28-c.
Capitolul 2. Hidrocarburi
2.1. Alcani (Şef lucr. dr. Alina Elena Trofin)
1-b; 2-d; 3-b; 4-b; 5-c; 6-a; 7-c; 8-d; 9-a; 10-a; 11-c; 12-e; 13-b; 14-e; 15-
c; 16-b; 17-a; 18-e; 19-a; 20-d; 21-a; 22-d; 23-d; 24-d; 25-a; 26-c; 27-b;
28-d.
2.2. Alchene (Prof. univ. dr. Lucia Carmen Trincă)
1-b; 2-d; 3-a; 4-a; 5-a; 6-d; 7-b; 8-b; 9-a; 10-d; 11-c; 12-c; 13-c; 14-a; 15-
d; 16-a; 17-d; 18-c; 19-a; 20-c; 21-b; 22-b; 23-c; 24-c; 25-b; 26-c; 27-d;
28-b; 29-e; 30-d; 31-b; 32-c.
2.3. Alchine (Prof. univ. dr. Lucia Carmen Trincă)
1-c; 2-b; 3-c; 4-c; 5-c; 6-b; 7-b; 8-c; 9-a; 10-a; 11-c; 12-b; 13-a; 14-a; 15-
b; 16-b; 17-a; 18-a; 19-c; 20-d; 21-b; 22-c; 23-a; 24-c; 25-c; 26-b; 27-e;
28-d; 29-c; 30-e; 31-d; 32-b; 33-c; 34-b; 35-b; 36-c.
2.4. Arene (Şef lucr. dr. Alina Elena Trofin)
1-b; 2-c; 3-c; 4-b; 5-a; 6-c; 7-c; 8-b; 9-c; 10-b; 11-e; 12-c; 13-a; 14-b; 15-
e; 16-b; 17-e; 18-d; 19-e; 20-d; 21-d; 22-c; 23-a; 24-c; 25a; 26-e; 27-c; 28-
a; 29-d; 30-b; 31-b; 32-e; 33-a; 34-b; 35-c; 36-d; 37c; 38-c; 39-a; 40-c; 41-
b; 42-e; 43-b; 44-a; 45-b; 46-c; 47-d; 48-b; 49-a; 50-d; 51-b; 52-c; 53-a;
54-c.
Capitolul 3. Compuşi organici monofuncţionali

3.1. Alcooli (Şef lucr. dr. Alina Elena Trofin)
1-a; 2-d; 3-b; 4-a; 5-a; 6-a; 7-c; 8-a; 9-a; 10-c; 11-c; 12-c; 13-e; 14-b; 15-c;
16-a; 17-e; 18-c; 19-a; 20-b; 21-d; 22-e; 23-b; 24-d; 25-a; 26-c; 27-b; 28-b.
3.2. Acizi carboxilici (Prof. univ. dr. Lucia Carmen Trincă)
1-a; 2-d; 3-b; 4-d; 5-a; 6-b; 7-e; 8-b; 9-a; 10-a; 11-b; 12-e; 13-d; 14-a; 15-
a; 16-a; 17-c; 18-d; 19-c; 20-a; 21-e; 22-c; 23-b; 24-b; 25-a; 26-e; 27-b;
28-b; 29-c; 30-b; 31-c; 32-e; 33-c; 34-b; 35-c; 36-c; 37-c; 38-e; 39-c; 40-c.
143
Capitolul 4. Compuşi organici cu importanţă practică
4.1. Zaharide (Prof. univ. dr. Lucia Carmen Trincă
1-b; 2-e; 3-c; 4-b; 5-c; 6-c; 7-a; 8-b; 9-b; 10-c; 11-a; 12-e; 13-a; 14-c; 15-
d; 16-b; 17-b; 18-d; 19-b; 20-a; 21-a; 22-c; 23-c; 24-c; 25-b; 26-c; 27-c;
28-c; 29-b; 30-b; 31-b.
4.2. Proteine (Prof. univ. dr. Lucia Carmen Trincă)
1-b; 2-b; 3-d; 4-e; 5-a; 6-d; 7-a; 8-e; 9-a; 10-d; 11-a; 12-d; 13-b; 14-d; 15-
e; 16-c; 17-a.
144

Teste Admitere MV 2018

Încărcat de

Informații document

Descriere:

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Descriere:

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Teste Admitere MV 2018

Titlu original:

Încărcat de

Descriere:

Drepturi de autor:

Formate disponibile

UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE AGRICOLE ȘI MEDICINĂ

VETERINARĂ “ION IONESCU DE LA BRAD“ IAȘI

BIOLOGIE - CHIMIE ORGANICĂ

TESTE PENTRU ADMITERE

Editori: Conf. dr. Geta Pavel

Prezentul material reprezintă o culegere de teste grilă elaborate în

Tipul de test este complement simplu : la fiecare întrebare se poate

Variantele corecte pentru intrebările din această culegere sunt

Comisia de admitere își rezervă dreptul de a reformula conținutul

Notarea răspunsurilor se face după principiul “totul sau nimic”,

AUTORI TESTE GRILA:

1.1. TOPOGRAFIA ORGANELOR ȘI SISTEMELOR DE ORGANE

(CONF. DR. SPATARU CONSTANTIN)

1. Axul longitudinal al corpului uman, poate fi numit:

2. Axul sagital al corpului uman mai este numit:

3. Axul transversal al corpului uman delimitează:

4. Planul medio-sagital trece prin:

5. Planul frontal reprezintă planul care merge paralel cu fruntea:

7.Pentru membrele corpului, se folosesc termenii:

1.2. NIVELURI DE ORGANIZARE

(CONF. DR. GETA PAVEL)

1. Identificați afirmația incorectă:

3. Prelungirile celulare temporare sunt:

4. Aparatul Golgi este structurat din___/cu rol ___:

5. Identificați afirmația incorectă:

7. Nucleul celular are următoarele funcții:

8. Precizați care din următoarele celule este anucleată:

9. Precizați care din următoarele celule este binucleată:

10. Precizați care din următoarele celule este multinucleată:

12. Carioplasma din structura nucleului nu conține:

13. Transportul transmembranar activ se realizează prin:

14. Transportul transmembranar pasiv se realizează prin:

15. Organitele specifice din celula musculară sunt:

16. Membrana celulară nu permite difuziunea liberă pentru:

18. Transportul activ primar utilizează pentru transport:

19. Transportul activ secundar utilizează pentru transport:

20. Potențialul membranar de repaus are valoarea:

22. Depolarizarea membranei celulare se datorează:

23. Perioada refractară relativă reprezintă:

24. Repolarizarea membranei celulare se datorează:

26. Identificați afirmația falsă:

2.1. COMPARTIMENTELE FUNCȚIONALE /

(CONF. DR. GETA PAVEL)

1. Identificați afirmația falsă:

2. Sistemul nervos central este reprezentat de:

3. Sistemul nervos periferic este reprezentat de:

5. Identificați afirmația corectă:

6. Organitele specifice din neuroplasmă sunt:

7. Butonii terminali ai axonului conțin:

9. Identificați afirmația corectă:

10. Identificați afirmația corectă:

11. Rolul mielinei este:

12. Conductibilitatea în prelungirile neuronale poate fi:

14. Care din următoarele afirmații e corectă?

15. In axonii mielinizați, potențialul de acțiune se produce:

17. Regiunea presinaptică a unei sinapse chimice conține:

18. Regiunea postsinaptică a unei sinapse chimice conține:

19. Sinapsa neuro-musculară se mai numește:

21. Sumația temporală se caracterizează prin:

4. Aparatul Golgi este structurat din_/cu rol _: