Societatea de masă

Dezvoltarea comunicarii umane este strâns legata de evolutia societatii în

ansamblul ei. Desi preocuparea pentru studiul naturii si ordinii sociale a
existat dintotdeauna, totusi sociologia, ca stiinta autonoma, s-a constituit
abia în anii '30-'40 ai secolului al XIX-lea. Auguste Comte este cel care
introduce, în 1838, termenul de sociologie, ca studiu al faptelor sociale.

El a dezvoltat conceptia organica a societatii, vazând în societate un

organism colectiv, de sine statator, care are o anumita structura,
echilibrata si armonica, si care este supusa schimbarilor evolutioniste. Un
principiu fundamental al organizarii societatii îl constituia, în opinia
sa, specializarea, considerata drept un criteriu al stabilitatii si armoniei
sociale.

Totodata, evolutia societatii poate duce, printr-o diviziune exagerata a

muncii, prin supraspecializare, la distrugerea echilibrului social, la
dezorganizare si declin prin ruperea legaturilor dintre oameni, prin
înstrainarea lor, prin afectarea comunicarii eficiente între partile
componente ale organismului social.

Idei asemanatoare descoperim si în opera lui Herbert Spencer, un alt

fondator al sociologiei moderne.

Aceeasi conceptie organica a societatii, aceeasi teorie evolutionista,

aceeasi opinie despre diviziunea muncii, vazuta ca factor unificator al
organismului social. Spencer a facut o analogie între societate si
organismul individual si a sustinut ideea evolutiei naturale, ca factor
reglator al societatii.

Desi ambii sociologi au teoretizat teza diferentierii sociale si consecintele

supraspecializarii, ei nu au prevazut marile schimbari pe care avea sa le
produca revolutia industriala odata cu secolul al XX-lea.

O contributie teoretica originala propune, în 1887, Ferdinand Tönnies prin

cele doua tipuri diferite de organizare sociala numite de el Gemeinschaft
und Gesellschaft.
Comentând aceste doua concepte, Melvin L. De Fleur si Sandra Ball-
Rokeach precizeaza: "Organizarea Gemeinschaft este una în care
oamenii sunt foarte legati unul de altul prin traditie, rudenie, prietenie
sau datorita altui factor social de coeziune.

O astfel de organizare sociala plaseaza individul în interiorul unor sisteme

foarte puternice de control social neoficial. Pe scurt, Gemeinschaft se
refera la un sentiment reciproc de legatura. care face ca fiintele omenesti
sa ramâna împreuna ca membri ai unui întreg. Acel întreg poate fi o
familie, un clan, un sat, un ordin religios sau chiar o întreaga societate,
dar are ca baza pentru unitatea sa acest fel special de relatie sociala între
membrii sai. (Melvin DeFleur, Sandra Ball-Rokeach, 1999, p.158).

În ceea ce priveste cel de al doilea termen, el vizeaza un alt tip, total

opus, de relatii sociale între membrii societatii: "Conditia esentiala a
relatiei sociale în cadrul Gesellschaft-ului este contractul. Contractul în
sensul larg este o relatie sociala voluntara, convenita în mod rational, în
cadrul acestuia cele doua parti promit sa îndeplineasca anumite obligatii
specifice una pentru alta sau sa se recurga la anumite penalitati daca
contractul este încalcat. În timp ce contractul este o relatie oficiala
(adesea în scris si întotdeauna sustinut de mecanisme impersonale de
control social), relatia sociala Gemeinschaft este neoficiala"(Melvin
DeFleur, Sandra Ball-Rokeach, 1999, p.158).

De fapt, concluzioneaza cei doi teoreticieni, "în toate institutiile sociale

majore, ordinea economica, structura politica, sistemul educational,
religia si uneori chiar familia, legatura mai veche de tip Gemeinschaft,
bazata pe "sentimentul reciproc de coeziune", este înlocuita de relatii de
tip contractual". (Melvin DeFleur, Sandra Ball-Rokeach, 1999, p.159).

Preluând tezele înaintasilor sai, Elile Durkheim publica în 1893

lucrarea Diviziunea sociala a muncii, subliniind ideea implicatiilor
sociale ale acesteia. El dezvolta conceptele de solidaritate mecanica, prin
care întelege omogenitatea oamenilor esentialmente asemanatori, si
solidaritatea organica, bazata pe eterogenitate.

Diviziunea muncii duce la cresterea gradului de individualitate si de

diferentiere sociala în cadrul societatii. Relatiile care se stabilesc între
oameni sunt formale si au un caracter segmentat. Atunci când indivizii nu
mai pot întretine relatii cu ceilalti, se produce o dizarmonie, o patologie a
organismului social, o rupere a solidaritatii organice. "Pe masura ce
secolul al XIX-lea se apropia de sfârsit, societatea ce se dezvoltase parea
rezultatul unei treceri de la un sistem traditional si stabil, în care oamenii
erau strâns legati unul de altul, la unul de o mai mare complexitate, în
care indivizii erau izolati din punct de vedere social", afirma Melvin De
Fleur si Sandra Ball-Rokeach (Melvin DeFleur, Sandra Ball-Rokeach,
1999, p. 163).

Toti cercetatorii ordinii sociale ajung la concluzia ca "lumea occidentala

suferea o crestere a heterogenitatii si a individualismului, o reducere a
gradului în care societatea îsi putea controla efectiv membrii prin mijloace
neoficiale, o alienare din ce în ce mai mare a individului fata de ideea de
identificare puternica cu comunitatea ca întreg, o crestere a ponderii
relatiilor contractuale, segmentate, si o crestere a izolarii psihologice a
fiintei omenesti". (Melvin DeFleur, Sandra Ball-Rokeach, 1999, p. 163).

Toate aceste teorii au condus la ideea societatii de masa. Recapitulând,

se poate spune ca societatea de masa se raporteaza la relatia dintre
indivizi si ordinea sociala. Din aceasta perspectiva, toti cercetatorii
atribuie acestui tip de societate aceleasi trasaturi specifice: "dizolvarea
grupurilor primare, dezintegrarea comunitatilor locale, dominarea
institutiilor birocratice si uniformizarea conditiilor sociale. Odata cu
deplasarea functiilor de socializare în afara familiei, pierderea solidaritatii
colective (inclusiv de clasa) si dezvoltarea relatiilor interpersonale,
oamenii se constituie într-o ampla societate anonima expusa tuturor
manipularilor si, în primul rând, actiunilor unui lider carismatic".
(Dictionar de sociologie, 1996, p.250).

Dictionarul de sociologie (coordonatori Catalin Zamfir si Lazar

Vlasceanu) enumera urmatoarele caracteristici ale societatii de masa:
"anonimitate, grupari de tip asociativ, economie diversa, mobilitate,
specializare si diferentiere extreme, solidaritate organica, complicatie a
vietii sociale, specializarea rolurilor si statusurilor, statusuri partiale si
dobândite dependente de educatie, mare diversitate de roluri, distantare
fata de rol, conflicte interroluri, relatii pe baza de roluri fragmentate,
putere bazata pe valori extralocale, functii manifeste, multiplicarea
grupurilor de segregare si conflict, organizare pe baza sistemului de vot,
viata sociala concentrata pe ocupatie, textura relationara slaba, optiuni
individuale în afara normelor si valorilor traditionale, alienare si
redundanta sociala scazuta (Dictionar de sociologie, 1993, p. 550).

Ideea de societate de masa nu este echivalenta cu o societate masiva,

adica cu un numar mare de membri.

Delimitari importante gasim în Teorii ale comunicarii de masa de

Melvin De Fleur si Sandra Ball-Rokeach: "Societatea moderna este
alcatuita din mase în sensul ca <a aparut o masa uriasa de indivizi izolati,
interdependenti în tot felul de moduri specializate si totusi fara sa aiba
nici o valoare sau scop unificator>. Slabirea legaturilor traditionale,
cresterea rationalitatii si diviziunea muncii, au creat societati alcatuite din
indivizi legati doar precar unul de altul. În acest sens,
cuvântul masa sugereaza ceva mai aparte de agregat, decât de grup
social strâns împletit". (Melvin DeFleur, Sandra Ball-Rokeach, 1999,
p.164).

Conceptul de comunicare de masa este strâns legat de cel

de societate de masa. Aparitia noilor mijloace de comunicare a provocat
un impact profund asupra societatii mai ales în prima etapa, aceea din
timpul primului razboi mondial si din perioada interbelica, atunci când se
credea ca mass-media au o influenta atotputernica, ca ele pot manipula
masele si opinia publica, mai ales prin intermediul propagandei. Aceasta
credinta se baza si pe unele teorii psihologice care vedeau în public o
societate de masa automatizata, format din indivizi izolati si anonimi, un
public pasiv, supus fara discernamânt mesajelor mass-media.

Publicul recepteaza în mod uniform aceste mesaje, iar fiecare membru al

publicului reactioneaza imediat si afectiv la stimulii provocati de mesajele
mass-media. (Vezi, în acest sens, si lucrarile Psihologia multimilor de
Gustave Le Bon, 1895, si Violul multimilor prin propaganda
politica, Le viol des foules par la propagande politique, Gallimard,
Paris, 1939, de Serge Tchakhotine).

Pe aceasta baza, au aparut unele teorii moderne despre procesul

comunicarii de masa, cum ar fi teoria glontului magic si teoria
hipodermica, despre care vom vorbi mai târziu. Deocamdata, sa
precizam ca ideea fundamentala a acestor teorii vizeaza raportul stimul-
raspuns, ca indivizii sunt vazuti izolati, rupti de legaturi sociale puternice,
supusi influentei fascinante a mesajelor mass-media, reactionând ca la o
injectie la acesti stimuli.

Dupa cel de al doilea razboi mondial si, mai ales, de prin anii '50,
paradigma efectelor puternice ale mass-media îsi pierde actualitatea,
apare ideea relativitatii acestor efecte, a caracterului lor limitat,
modificându-se si imaginea receptorului: de la un public pasiv, se trece la
un public activ, care selectioneaza mesajele. Modelul "societatii de masa"
devine depasit, intram într-o alta etapa a abordarii relatiilor dintre
societate si mass-media, pentru ca societatea însasi evolueaza.