Sunteți pe pagina 1din 25

Depresia

ROLUL ASISTENTEI MEDICALE IN INGRIJIREA


BOLNAVILOR CU DEPRESIE

Relatia asistent medical - pacient.

Comportamentul asistentului medical fata de pacient.

Asistentul medical in psihiatrie are 3 roluri:

1. ofera ingrijiri medicale calificate (ex. administrarea


medicamentelor)

2. contribuie la asigurarea unor conditii de spitalizare optime:

a. Conditii morale: liniste, sentimentul securitatii, ambianta


incurajanta, climat de sociabilitate.

b. Conditii materiale: confort, curatenie, ordine.

3. adoptarea de atitudini psihoterapeutice

I. Principiile care coordoneaza comportamentul asistentului


medical

1. Bolnavul psihic este cu adevarat bolnav:

Exista frecvent tendintele urmatoare in abordarea bolnavului psihic:

- Tendinta de a nu-l lua in serios, de-a considera comportamentul


acestuia o 'comedie'. Trebuie sa va feriti de atitudini care ignora prezenta
bolii, cum sunt: ironia, comportamentele represive, discursurile
moralizatoare.

Tendinta de a-i 'rationaliza' simptomele, de ex. a-i spune unui


psihotic ca este imposibil sa comunice la distanta fara aparatura, sau a-i
spune unui anxios ca nu are nici o ratiune teama luietc. Aceste simptome
ale pacientului nu au nimic de-a face cu rationamrentul

- Tendinta de a considera uneori bolnavul psihic ca pe o persoana


cu inteligenta diminuata (ex. tendinta de-a ne adresa unor schizofrenici ca
si cum acestia nu ar intelege sau ar fi surzi)
Tendinta de a nu tine cont de suferinta morala a pacientului. Astfel
nu trebuie sa consideram schizofrenii ca 'inafectivi'.

2. Bolnavul psihic trebuie respectat ca personalitate umana:

Este adevarat ca frecvent comportamentul bolnavului psihic ii da


acestuia un aspect ridicol, umilitor. Acest aspect risca sa creeze intre el si
noi o situatie de tipul 'stapan - sclav'; din partea noastra o atitudine
autoritara, agresiva, brutala, arbitrara; iar din partea bolnavului o
atitudine de supunere sau de revolta.

Nu trebuie sa uitam ca bolnavul este un om si egalul nostru care


trebuie respectat chiar daca traverseaza o perioada dificila a existentei.

Exista doua modalitati subtile de a nu respecta bolnavul psihic care


trebuie evitate:

A avea fata de el o atitudine de 'distanta autoritara'. Este un raport


strict 'administrativ', fara implicatii umane afective.

A avea cu el raporturi afective false, cel mai frecvent


'condescendenta binevoitoare'. Bolnavul psihic nu este un copil;
pedepsele (pentru ca este 'rau') si recompensele (pentru ca este
'cuminte') nu sunt pentru un adult.

3. Bolnavul psihic cere un efort pentru a fi inteles:

Bolnavul psihic este departe de a fi mereu usor de inteles. Astfel: el


poate aparea ca ferm, impermeabil, dar sub aceasta aparenta poate
exista multa suferinta. Trebuie sa incercam sa 'patrundem dincolo de
masca' comportamentele sale sau limbajul sau pot fi ne neinteles pentru
noi. Aceste comportamente trebuie interpretate, iar limbajul sau 'tradus'

- uneori comportamentul bolnavului este o masca a realitatii


profunde. Astfel, exuberanta maniacalului poate ascunde deseori o
descurajare profunda in fata dificultatilor vietii. Asistentul medical trebuie
sa inteleaga ca toate comportamentele bolnavului au un sens.

4. Intre asistentul medical si bolnav trebuie sa se stabileasca


raporturi afective:

Fie ca vrem sau nu, intre doua fiinte umane care vin in contact se
stabileste intotdeauna un raport afectiv. Acesta poate fi pozitiv (stima,
prietenie, dragoste mai mult sau mai putin constienta) sau negativ
(repulsie, dispret, ura, desconsiderare).

Indiferenta afectiva fata de cel cu care avem de-a face este si ea o


forma de sentiment (o forma voalata de a-1 rejecta). Bineinteles, aceste
sentimente pot fi amestecate fata de aceeasi persoana (putem fi pe rand
atrasi si respinsi de ea)

Asistentul medical nu se situeaza in afara grupului format din


bolnavi, ci este un membru al sau. Prin sentimentele sale fata de bolnav ii
poate modifica acestuia propriile sentimente, intr-un sens bun
(psihoterapeutic) sau intr-unui rau, agravand si tensionand relatia.

Uneori se pot stabili raporturi false de tip nevrotic, intre asistent si


bolnav de ex. se poate intampla sa luam sub protectia noastra excesiva
un pacient care sfarseste prin a deveni 'copilul' nostru. Noi credem ca
facem bine, dar in acest caz trebuie sa ne analizam atitudinea si sa
descoperim pentru ce ratiune construim o asemenea relatie. Daca am
devenit constienti de acest gen de raport afectiv, trebuie sa le facem sa
evolueze in sensul unor raporturi reale. Daca este sub posibilitatile
noastre, atunci este indicat sa incredintam pacientul respectiv unui alt
coleg.

II. Calitatile necesare unui asistent medical in psihiatrie

1. Sa stie sa-si critice propriile reactii fata de bolnav. Aceasta


reclama luciditate si moderatie din partea asistentului medical.

2. O sensibilitate suficienta dar si un echilibru nervos suficient.

Pe de o parte este bine ca asistentul medical sa se confrunte


personal cu anxietatea, iritabilitatea, insomniile (simptome nevrotice
discrete), ajutandu-1 sa inteleaga mai bine bolnavul psihic. Pe de alta
parte, un echilibru nervos bun este necesar pentru a fi un exemplu pentru
bolnav (sa fie un om cu care bolnavul sa-si doreasca sa se identifice) si
care sa inspire multa siguranta.

3. Sa adopte o atitudine critica in raporturile sociale, in special in


cele din cadrul spitalului de psihiatrie (sa lupte pentru raporturi bazate pe
demnitate umana)

4. calitatea de a stabili contacte umane. Trebuie evitate doua


atitudini:

- atitudinea prea distanta, rece. Un bolnav nu se va atasa niciodata


de un astfel de asistent medical.

- Atitudinea de a se confesa prea mult pacientului. Acest asistent nu


inspira securitate bolnavului.

5. asistentul medical trebuie sa fie disponibil in mod egal pentru toti


pacientii sai. Unii bolnavi ne plac altii nu, existand riscul de-a ne ocupa
prea mult de unii si de ai abandona pe altii.
III. Comportamentul asistentului medical fata de bolnavul
psihic

Asistentul medical:

- este un 'observator' al bolnavului sau

- executa tratamentele

- este insotitorul si ghidul bolnavului sau in timpul spitalizarii

- este auxiliar in psihoterapie

1. Observarea bolnavului psihic:

Are drept obiective:

- sa ofere medicului informatii utile despre bolnavi, care sa-1 ajute


pe acesta la stabilirea diagnosticului si tratamentului corect

- o buna cunoastere a bolnavului care sa permita o buna complianta


a acestuia la tratament

Ce trebuie observat?

a. comportamentele patologice: delirul, halucinatiile, agitatia,


depresia, crizele epileptice, confuzia. Nu trebuie neglijate atitudinile care
pot duce la incidente grave (agresivitatea, ideile suicidare,
comportamentele sexuale suspecte, proiectele de evadare).

b. Cunoasterea bolnavului prin observarea sa in diferitele ocazii ale


vietii cotidiene: cum se comporta dupa ce se trezeste, cum se comporta la
toaleta, la masa, la culcare? Cum se comporta in atelierul de ergoterapie?
Ce contacte are cu familia in timpul vizitelor? Ce relatii are cu sexul opus?
Cum se comporta dupa intoarcerea dintr-o invoire de la domiciliu?

In astfel de ocazii se pot revela multe tulburari de comportament.

c. Observarea comportamentului bolnavului in grup. Ce fel de


raporturi are cu ceilalti? (bolnavi, asistenti medicali, infirmieri). Ex:
agresiv, timorat, etc. Ce fel de perturbari provoaca el in grup?

d. Observarea afectiunilor somatice care pot exista.

e. Observarea incidentelor sau accidentelor survenite in cursul


tratamentului. Ex: semnele de impregnare neuroleptica (tremuraturi,
miscari anormale, facies fijat, contractura musculara etc)
f. Observarea evolutiei bolii: agravarea sau ameliorarea.

2. Atitudinea asistentului medical fata de pacient in cursul


tratamentului medicamentos:

Pregatirea psihologica a bolnavului inaintea efectuarii unei


manopere medicale (o injectie, un electrosoc, etc)

3. Observarea vietii cotidiene si in timpul activitatilor


terapeutice:

Activitatile desfasurate in comun la atelierul de ergoterapie, iesirile


impreuna cu bolnavii toate sunt pretexte pentru asistentul medical pentru
a stabili raporturi psihoterapeutice cu bolnavul. Este important sa se
stabileasca un raport uman de tip adult intre asistentul medical si pacient
acesta poate contribui la amelioarea bolii. Acest comportament al
asistentului medical fata de pacientul sau nu este expresia unei banale
gentileti, ci un gest tehnic, al unui profesionist.

4. Atitudinea psihoterapeutica:

In aparenta prezentarea clinica a bolnavilor psihici este foarte


diversa: exista multe diferente intre un maniacal si un confuz sau un
schizofren, de asemenea, intre doi schizofreni sau doi depresivi. Dar
aceasta diversitate ascunde unitatea care leaga toate aceste manifestari
exterioare: exitenta unei tulburari a relatiilor cu ceilalti. Scopul terapiei va
fi, deci, redarea unui maximum de autonomie relationala bolnavului, in
masura posibilului, pentru ca el sa-si poata gasi propria sa maniera de-a
fi. Se pot distinge trei cazuri:

- deficitele cronice (debilitati, demente): necesita dezvoltarea unor


abilitati practice, a unei linisti afective, printr-o munca de restaurare dar
si printr-un efort de adaptare

- psihozele vechi: este nerezonabil sa incercam sa reactivam ceea


ce a fost repliat ani de zile, bolnavul traind in propriul univers, izolat de
lume

- starile nevrotice si psihozele in evolutie: obiectivele terapiei este


regasirea unei autonomii mai mult sau mai putin complete, de tip adult.
Asistentul medical trebuie sa aiba un rol activ, un rol de pedagog (aceasta
pedagogie poate fi mai mult sau mai putin directiva, in functie de caz si
de moment). Are de asemenea un rol parental.

Este vorba in final de obtinerea unui maximum de autonomie in


cadrul vietii de spital (pentru bolnav spitalul este provizoriu orasul si
cartierul sau, iar personalul medical-familia sa, prietenii sai). Legaturile
afective create trebuie sa fie reale si durabile.
Atitudinile psihoterapice propriu-zise

a. Acceptarea bolnavului asa cum este el: (agresiv, nesociabil,


obscen, etc.)

Este o acceptare libera de orice apreciere morala, care are drept


prim scop atenuarea fricii bolnavului de a nu fi agresat, distrus si a
tendintelor agresive ale acestuia. De aceea asistentul medical trebuie sa
aiba o atitudine neutra care sa permita totodata bolnavului sa se
exteriorizeze mai usor si in acelasi timp sa permita asistentului medical sa
pastreze o anumita distanta fata de bolnav. Aceasta este o atitudine 'de
fond' la care trebuie sa se adauge atitudinile ce vor urma.

b. A fi un om prezent, atent, ferm si intelegator:

Aceasta presupune o forta linistita, fara false atitudini


(condescendenta, dulcegarii, gentilete inautentica, etc). Bolnavul percepe
si sanctioneaza ceea ce nu este autentic.

c. A raspunde realist la cererile pacientilor:

Asistentul medical trebuie sa inteleaga nevoile reale ale bolnavilor.


Ceea ce cere un bolnav in cadrul delirului sau, al obsesiilor sau
impulsiunilor sale nu corespunde intotdeauna necesitatilor sale reale, nu
este totdeauna spre folosul sau.

d. A pastra distanta convenabila:

Nu exista o distanta standard, ci distante variabile, in functie de


bolnav, de moment si de circumstante. Aceasta este o distanta afectiva,
care sa regleze problema atasament-repulsie sau dependenta-
independenta. Este de asemenea o distanta fizica.

e. Monitorizarea propriilor actiuni si reactii:

Asistentul medical trebuie sa fie atent la sensul cuvintelor


pronuntate, la tonul vocii, la viteza si forta fluxului verbal, la expresia
fetei si la gesturile pe care le face. Aceasta se poate face daca:

- accepta sa se observe, sa se analizeze

- este capabil sa se vada cu ochii bolnavului (sau a grupului)

f. Asistentul medical trebuie sa-si cunoasca propriile


probleme:

Este vorba atat de problemele din prezent cat si de cele din timpul
copilariei sale. Capata o importanta deosebita cand asistentul medical se
regaseste in unii pacienti, in acest fel putand sa le accepte sau sa se
delimiteze de ele, deoarece vede in bolnavul respectiv propria sa
caricatura (identificare cu bolnavul) sau are tendinta de a-1 respinge, de
a-1 critica.

Psihanalitic apar probleme de transfer si contratransfer.

Asistentul medical care petrece mult timp impreuna cu bolnavul, se


situeaza fata in fata cu emotivitatea acestuia, dar si cu sentimentele
proprii fata de bolnav. El trebuie sa incerce sa simta ce se intampla in
cadrul acestei relatii, trebuie sa-si examineze comportamentele repetitive,
care pot exprima o trasatura de caracter. Astfel, preocuparea exagerata
pentru orar, reguli, poate trada o structura obsesionala; neputinta de a
trai numai in relatii de tip 'amic' cu ceilalti-o structura isterica; retragerea,
permanenta lipsa de rezonanta afectiva cu anturajul-o structura schizoida.

O expresie a imaturitatii afective, deghizata sub aparenta


devotamentului, este nevoia de a participa la viata profunda a bolnavului.
in forma sa cea mai regresiva, se exprima prin participarea, fara
discernamant si fara distinctie, la revendicarile afective ale pacientului.
Acesta este fenomenul identificarii cu bolnavul: asistentul medical nu vrea
sa se distinga de bolnavul sau (ca un nou-nascut care nu vrea sa se
distinga de mama sa).

Asistentul medical trebuie, de asemenea, sa tina cont de problemele


vietii sale de fiecare zi, care au o influenta asupra meseriei sale. Spre
exemplu daca el soseste la spital dupa un conflict in familie, nu va mai fi
disponibil pentru pacient, va avea un ton mai distant, mai taios, care risca
sa fie interpretat in diverse moduri de catre bolnavi.

3. 1. Ingrijirea pacientilor cu un comportament depresiv.

1. Clarificarea notiunilor

Fiecare are momente in viata sa cand se simte deprimat si abatut.


Este vorba despre o depresie doar atunci cand o astfel de stare de spirit
se mentine mai mult timp si persoana nu mai este in stare de loc sau
partial sa se ingrijeasca. Este deci vorba despre o dispozitie sumbra
insotita de diverse tulburari in activitatea de autoingrijire.

Putem distinge consecutiv:

- depresie in sens mai restrans cu sau fara trasaturi psihotice sau


vitale;
- Depresie ca un component al unei tulburari bipolare;

- ciclotimie;

- distimie.

a. Depresie in sens mai restrans cu sau fara trasaturi


psihotice sau vitale.

In cazul unei depresiuni in sens restrans este vorba despre o


dispozitie disforica (abatut, trist, fara sperante, sumbru, iritabil) sau de
pierderea interesului pentru aproape toate lucrurile care pana atunci erau
considerate obisnuinte, cum ar fii diverse activitati si forme de petrecere a
timpul. Tulburarea de dispozitie este permanent si clar prezenta.

Mai pot fi distinse urmatoarele simptome:

- pofta de mancare redusa si slabire clara sau pofta de mancare


crescuta si cresterea semnificativa a greutatii;

- insomnie ori somnolenta;

- agitatie sau inhibare psiho-motorica;

- pierderea interesului sau a placerii in efectuarea activitatilor


obisnuite sau reducerea interesului sexual;

- pierderea energiei, oboseala;

- sentimente de lipsa a valorii, reprosuri si/sau sentimente de


vinovatie;

- slabirea concentratiei, gandire inceata, nehotarare;

- idei despre moarte, idei de sinucidere, dorinta de a muri sau


incercari de sinucidere.

Intr-o depresie poate fi vorba despre caracteristici psihotice


(depresia psihotica). In acest caz, pe langa simptomele numite mai este
vorba despre o atitudine deviata fata de realitate. Acest lucru se poate
manifesta prin viziuni, halucinatii sau lipsa reactiei la mediul inconjurator.

In cazul unei depresii cu trasaturi vitale este vorba despre


urmatoarele simptome:

- pierderea placerii in toate sau aproape toate activitatile;

- incapacitate de a reactiona la impulsurile placute normale;


- dispozitie depresiva de tip special, adica dispozitia depresiva este
cu totul alta decat acel sentiment pe care-l ai cand moare cineva iubit:

- depresiunea se manifesta cel mai puternic dimineata;

- respectivul se trezeste dimineata devreme ( cel putin doua ore


inainte de ora obisnuita);

- agitatie sau inhibare motorica;

- pierdere clara in greutate;

- sentimente de vinovatie exagerate si inadecvate.

b. Depresia ca un component al unei tulburari bipolare.

Tulburarile bipolare se caracterizeaza prin schimbari puternice de


dispozitie, de la depresie adanca la manie extrema dar cu pastrarea unei
dispozitii normale intre acestea, in cazul unei tulburari bipolare este vorba
despre un comportament depresiv si unul maniacal. Acest comportament
poate fi si combinat (cu schimbari permanente de dispozitie). Schimbarea
de dispozitie poate avea loc si la cateva zile.

c. Ciclotimia:

Vorbim despre ciclotimie in cazul in care intr-o perioada de cel putin


doi ani se ivesc perioade caracterizate de anumite simptome atat de
depresie cat si de manie, dar care nu sunt destul de serioase sau durabile
pentru a satisface criteriile unei depresii in sens restrans (vezi paragraful
a) sau a maniei. Perioadele depresive sau maniacale pot fi separate unele
de altele de perioade de dispozitie normala care sa dureze fiecare cel
putin cateva luni. Ele pot fi combinate sau se pot produce in mod
alternativ .

d. Distimia:

Ne referim la distimie atunci cand este vorba despre simptome de


depresie de-a lungul unei perioade de cel putin doi ani. Aceste simptome
nu sunt insa destul de serioase si de durabile pentru a satisface criteriile
depresiei in sens restrans.

Perioade depresive

Simptome specifice:

- dispozitie abatuta

- pierderea interesului si placerii in activitati


Efecte secundare:

- insomnia si somnolenta putina energie sentiment de inferioritate


prestatii reduse

- slabirea atentiei si a concentratiei izolament social pierderea


interesului sexual

- implicare redusa in activitati placute

- sentiment de franare

- mai putin vorbaret decat de obicei

- dispozitie pesimista tendinta la plans sau accese de plans

Perioade maniacale

Simptome specifice:

- dispozitie iritabila, expansiva

Simptome secundare:

- nevoie redusa de somn

- mai multa energie ca de obicei

- sentiment amplificat al propriei valori

- productivitate crescuta asociata cu ore de munca neobisnuite

- gandire ascutita, neobisnuit de creativa

- cautare de contact fara limite

- hipersexualitate fara a se lua in consideratie eventuale urmari


dureroase

- participare exagerata in activitati placute: lipsa atentiei pentru


urmari dezavantajoase

- neliniste corporala

- mai vorbaret ca de obicei

- exagerat de optimist
- ras inadecvat, a face glume si jocuri de cuvinte

2. Aspectele unui plan de ingrijire pentru pacientii cu un


comportament depresiv

Continutul unui plan de ingrijire pentru pacientii cu un comportament depresiv variaza de


la caz la caz. Este important de stiut care este cauza unui anumit comportament pentru a organiza
ingrijirea adecvata.

problema de ingrijire scopurile ingrijirii actiunea de ingrijire


1. consuma - pacientul trebuie sa- sa se ofere pacientului cantitati mici
pacientul suficient consume destul lichid side mai multe ori pe zi
lichid si hrana sau hrana, greutatea corpului
deloc? ceea ce ar putea este stabila, prevenindu-se
- sa servesti pe cat posibil mesele
duce la pericolul de slabirea corpului
impreuna cu pacientul
slabire a organismului
sau de pierdere in
- sa mentii pe cat posibil echilibrul
greutate
la mancare si bautura

- sa inventarizezi dorintele
pacientului sa se controleze
saptamanal greutatea corpului

- sa se apeleze la nevoie la o dietista

- totul sa se organizeze structurat intr-


un program zilnic structurat
2. pacientul este - pacientul are un model de- sa intrebi pacientul despre urma,
constipat defecare scaun

- sa mentii o lista a defecarii

- sa oferi pacientului destula miscare;


sa nu-l lasi sa stea toata ziua in pat; sa
se faca o plimbare zilnica (introdusa in
planul zilnic structurat)

- sa se ofere un laxativ de comun acord


cu o dietista

- sa se ofere un laxativ de comun acord


cu un medic
3. pacientul are o gura - pacientul bea suficient si-- sa se creeze conditii ca pacientul sa
uscata si o senzatie de si clateste gura regulat,poata sa-si clateasca gura si sa bea (sa
sete ceea ce face sa nu mai aibase ofere cele necesare de baut, bauturi
gura uscata si senzatie dein frigider, sa se ceara familiei sa
sete aduca bauturi suplimentare etc)
- sa se ofere pacientului in mod regulat
de baut si sa fie stimulat sa bea.
4. pacientul nu este de - pacientul este in stare sa- pacientul sa fie stimulat zilnic sa se
loc sau aproape de loc in se ingrijeasca igienic,adicaspele/ imbrace
stare sa se ingrijeasca sa se spele (zilnic),sa se
igienic imbrace cu haine curate - sa se foloseasca timp suficient
pentru aceasta, pentru ca functionarea
globala este inceata si da posibilitatea
de a se lega un contact mai strans cu
pacientul; sa se programeze timp
suplimentar in programul zilnic
structurat

- da-i posibilitatea pacientului sa-si


dea seama ca poate sa faca ceva

- preintampina tensiunile/ iritatiile


oferind o structura clara (lasa-l sa
termine sistematic activitatea, ia-ti
timp suficient. Tine cont de
posibilitatile pacientului in acel
moment)

- in caz extrem preia activitatile de


ingrijire
5. pacientul are - pacientul are un astfel de- nu-l lasa pe pacient sa stea mult in
probleme cu somnul ritm de zi/noapte incat estepat in timpul zilei; ofera-i activitati;
adoarme greu, doarme vorba de un echilibru intrestimuleaza-l sa se ridice din pat
agitat, se scoala activitate si odihna (inclus intr-un program structurat de
devreme) pentru ca sta zi)
mult in pat in timpul
zilei sau este - apeleaza eventual si la alte
'prizonierul' propriilor terapii/indrumare de activitate(terapie
stari depresive creativa. Terapie de miscare, terapie
prin muzica etc.)

- pacientul primeste deseori somnifere,


ai grija ca sa le ia. si observa si efectul,
legat de acuze.
6. pacientul este agitat pacientul se poate- sa se indrume pacientul in mod
pentru ca este 'hartuit' de concentra asuprastructurat in activitatile sale zilnice
ganduri si sentimente activitatilor sale si este in(acestea sa fie incluse intr-un program
depresive stare sa-si manifestestructurat de zi)
sentimentele si ideile
depresive - sa se stabileasca un contact cu
pacientul prin intreprinderea
activitatilor impreuna cu pacientul; sa
se lege nefortat o discutie cu pacientul,
doar daca pacientul simte nevoia

- apreciaza care este efectul discutiei


despre idei/sentimente; daca pacientul
se 'ingroapa' si mai mult prin aceasta
in depresia lui, nu continua discutia ci
stimuleaza pacientul in activitati
concrete
7. pacientul are idei de - pacientul este in- sa se faca ideile si sentimentele
sinucidere spunand ca stare sa exprimesuicidale ale pacientului discutabile
vrea sa-si ia viata. Nu ideile/sentimentele asa incat sa se poata aprecia in ce
este nevoie ca pacientul suicidale masura acestea joaca un rol
sa exprime aceasta
intentie intotdeauna - pacientul se afla intr-- in cazul pericolului acut de
o asemenea situatie incatsinucidere sa se ia masurile adecvate;
nu ar putea faceingrijire in sectia inchisa; sa te
o incercare de sinucidere informezi regulat despre starea
pacientului

- controleaza daca se iau


medicamentele

- sa se consulte doctorul daca se


dau sedative; sa se observe efectul
acestora

- sa se discute sinuciderea cu
pacientul; sa nu existe nimic secret
despre asta

- daca pacientul nu se exprima


despre suicidere sa se urmareasca
activitatea sa non-verbala, de exemplu
tendinta de a se izola

- sa se tina contact regulat cu


pacientul, sa nu fie evitat

- daca se iau anti-depresive sa se


tina pacientul sub observatie pentru ca
atunci cand activitatea pacientului se
intensifica, dar dispozitia este inca
sumbra pericolul de sinucidere este
mare
8. pacientul nu este in - pacientul este in stare sa- preintampina ca pacientul sa se
stare sa lege sau sa lege si sa intretina relatii siizoleze complet de activitatea(sociala)
intretina relatii,pentru ca contacte cu altii si-side grup; lasa-l sa participe la mese,
nu se mai simte valoros considera contributia caorele de ceai/cafea; implica eventual
si nu vrea sa fie o povara fiind valoroasa ceilalti pacienti in ingrijirea
pentru altul pacientului (sa se includa aceste
lucruri intr-un program structurat de
zi) sa se indrume vizitele familiei; sa
se observe atat reactiile pacientului cat
si ale familiei

- sa se raspunda la intrebarile familiei,


dar sa se stimuleze ca familia sa
ramana in contact cu pacientul familia
sa fie implicata pe cat posibil la
ingrijirea directa; sa se faca
aranjamente pentru asta

- sa nu se confirme sentimentele
pacientului prin a-l evita: chiar
prezenta poate fi un semnal;
recunoaste propriul sentiment de
neputinta dar nu-l lasa sa te atraga in
sentimentele depresive ale pacientului
sau la ruperea contactului; sprijiniti-va
si in cadrul echipei in acest caz

3.2. Asigurarea conditiilor de viata

Atitudinea bolnavilor psihici fata de personalul de ingrijire este in


functie si mare masura, de comportamentul anturajului care il primeste in
spital.

Asigurarea conditiilor de mediu. Spitalele de psihiatrie - in esenta si


ca aspect nu difera de alte spitale. Desi sectiile sau spitalele de psihiatrie
au un caracter inchis, constructia si functionalitatea lor este identica cu
celelalte sectii. Bolnavul psihic trebuie sa simta ca este in anturaj
spitalicesc, unde el isi va da seama de starea lui de bolnav si se va
convinge ca acest anturaj serveste vindecarea lui.

Saloanele comune, coridoarele si anexele trebuie sa fie spatioase,


bine luminate cu mult aer, bine ingrijite. O conditie esentiala pentru
ingrijirea bolnavilor psihici este evitarea aglomeratiei in saloane si sectii.
Aglomeratia declanseaza adesea stari de neliniste la bolnavii usor
excitabili. Pentru bolnavii nelinistiti, agita; agresiv usor excitabili, care
intra repede in conflict cu ceilalti bolnavi, precum si pentru cei care
trebuie imobilizati cu forta, exista camere izolate. Bolnavii, care nu
trebuie sa stea tot timpul in pat, au la dispozitie camera de zi.

Usile inchise irita si, adesea, traumatizeaza bolnavii, de aceea in


interiorul sectiei usile dintre saloane si coridoare, camera de zi si sala de
mese trebuie tinute deschise.
Incaperile anexe ca si colturile de coridoare trebuie sa fie bine
luminate atat ziua cat si noaptea, intrucat in aceste locuri se pot izola
bolnavii depresivi si pot comite tentative de sinucidere. Mobilierul de la
sectiile de agitati trebuie sa fie executat din material greu, fara unghiuri
ascutite, care nu pot fi utilizate cu usurinta pentru comitere de agresiuni
contra celorlalti bolnavi sau contra personalului de ingrijire.

Bolnavii agitati, precum si cei cu un grad mai mult sau mai putin
inaintat de dementa, avariaza sau distrug instalatiile tehnice sanitare, de
ventilatie, incalzire sau de luminare. Corpul de iluminat se fixeaza direct
pe tavan, unde nu poate fi la indemana bolnavilor, iar celelalte instalatii
trebuie bine protejate cu paravane sau prin supraveghere atenta, fara sa
se imprime sectiei si masurilor de siguranta un caracter ostentativ. Din
contra, ambianta trebuie sa se apropie cat mai mult de aceea a oricarui
spital. Prin supravegherea atenta si constiincioasa a bolnavilor se pot
jugula din timp, pe cale medicamentoasa, starile de agitatie ale unor
bolnavi ceea ce asigura conditii de liniste necesare pentru tratamentul si
ingrijirea tuturor bolnavilor.

3.3. Rolul asistentei medicale in examinarea bolnavului

Ingrijirile generale. Adoptarea unui comportau icni adecvat fata


de obs--- -bolnavului incepe inca de la primirea lui in spital. Numerosi
bolnavi se impotrivesc internarii intr-o institutie inchisa si isi manifesta
dezacordul fata de formalitatile de primire. Unele masuri, ca de exemplu
predarea obiectelor taioase, briceagul, bocii lame de ras sau chibrituri sau
alte obiecte periculoase, in mainile bolnavilor, asistenta trebuie sa le
execute cu tact deosebit. Daca este cazul cu avizul medicului de la
serviciul de primire bolnavul trebuie sedat pe cale medicamentoasa. Cu
ocazia dezbracarii, imbaierii si imbracarii bolnavului in hainele de spital,
asistenta trebuie sa fie atenta la eventuale subfuziuni sanguine,
hematoame sau leziuni mai profunde de pe suprafata tegumentelor, care
puteau fi provocate de insusi bolnavul sau sa il fi lezat in momente de
inconstienta sau stare convulsiva. Daca exista astfel ce leziuni pe
suprafata corpului, acestea trebuie aratate medicului, care le va introduce
in foaia de observatie a bolnavului inca de la internare.

Rolul asistentei medicale in examinarea bolnavului

Inainte de a-l duce in salon, bolnavul trebuie controlat din nou, cu


mult tact daca nu cumva au ramas la el obiecte sau substante
medicamentoase cu care ar putea periclita viata lui sau a celorlalti
bolnavi. In cazul bolnavilor narcomani, internati pentru cura de
dezintoxicare, adesea este necesar si controlul rectului, unde bolnavii cu
internari repetate ascund in capsule metalice substanta narcotica.

Rezultatele tratamentului spitalicesc al bolnavilor cu afectiuni


mentale sunt legate in mare masura de modul de asigurare ai anturajului
fizic, precum si de masura in care personalul reuseste sa castige
increderea bolnavului. Amandoua dezideratele depind in mare masura de
atitudinea pe care o adopta asistenta fata de bolnav.

Imediat dupa primirea in sectie, bolnavul trebuie ajutat pentru


satisfacerea nevoilor sale fizice. Astfel, de exemplu, bolnavul in depresie
grava, care se retrage si se izoleaza de realitate, adesea nu este in stare
sa efectueze nici macar masurile de igiena corporala elementara si
eventual refuza si alimentele. Numerosi bolnavi, in stari psihotice grave,
depresive, au gandul sinuciderii si adesea fac tentative in aceasta directie.

Ingrijirea bolnavilor la sectia de psihiatrie

Particularitatile de ingrijire a bolnavilor cu afectiuni psihice

Bolnavii ingrijiti in spitalele de psihiatrie de cele mai deseori nu sunt


responsabili pentru atitudinile si faptele lor. Numeroase imbolnaviri
psihice se exteriorizeaza printr-o nota de agresivitate mai mult sau mai
putin accentuata. Internarea bolnavilor psihici in institutii inchise se face
cu respectarea unor norme juridice, pe baza stabilirii iresponsabilitatii lor,
prezentand o nota de periculozitate atat pentru persoana lor proprie, cat
si pentru anturajul lor.

Comportamentul deosebit al acestor bolnavi trebuie sa fie bine


cunoscut de personalul de ingrijire, care trebuie sa manifeste o atitudine
de bunavointa si intelegatoare fata de ei. Asistenta trebuie sa se
familiarizeze cu faptul ca agresivitatea acestor bolnavi, atitudinea lor
adesea acuzatoare fata de personalul de ingrijire, izvorasc din boala lor,
pentru care nu sunt raspunzatori si deci nu este cazul sa se supere pe ei.
Ea trebuie sa fie constienta de faptul ca bolnavii psihici sunt bolnavi
asemanatori cu bolnavii de la alte spitale si comportamentul lor deosebit
este consecinta fireasca a bolii lor.

Atitudinea intelegatoare a asistentei este cu atat mai importanta, cu


cat bolnavii psihici, internati in spital cu forme juridice - intr-o oarecare
masura - sunt lasati la discretia personalului de ingrijire, ceea ce pretinde
o inalta constiinta profesionala. Respectarea demnitatii umane a
bolnavului psihic este una din principalele elemente de baza pentru
castigarea increderii bolnavului care, in numeroase cazuri, devine mai
deschis si mai sincer fata de asistenta, decat fata de medic.

Toate acestea explica importanta deosebita a atitudinii asistentei


fata de acesti bolnavi, atitudine care trebuie sa fie de mare intelegere,
tact si rabdare, imbinata cu o observatie foarte atenta, ceea ce poate
preveni eventualele crize si manifestari comportamentale periculoase ale
bolnavului.

3.4. Supravegherea bolnavului

Supravegherea bolnavului. In afara de supravegherea obisnuita a


functiilor somatice, obisnuite la toate sectiile de spital, la sectiile de
psihiatrie trebuie urmarit cu atentie consumul cantitatilor de lichide,
modul de alimentatie, ca si functiile de evacuare, intrucat bolnavii, de
multe ori, dau informatii eronate sau deloc.

Probleme de responsabilitate fata de bolnavi. Am mentionat


responsabilitatea asistentei pentru integritatea corporala a bolnavilor
ingrijiti, ceea ce capata o pondere deosebita in cazul ingrijirii bolnavilor
agresivi sau cu tendinta la sinucidere. Din acest motiv, nu este voie sa
ramana la bolnav nici un obiect cu care ar putea cauza prejudicii in
integritatea corporala proprie sau a celorlalti bolnavi. O atentie deosebita
trebuie acordata prevenirii posibilitatilor de a se spanzura. in zilele de
vizita se acorda o atentie deosebita apartinatorilor care, in nestiinta de
cauza si in mod iresponsabil, aduc bolnavilor lame de ras, curele de
pantaloni, brichete sau chibrituri care, daca nu sunt descoperite din timp
de personalul de ingrijire, pot avea efecte grave.

Ingeniozitatea bolnavilor de a ajunge in posesia unor obiecte cu


care pot incerca sinuciderea este deosebita. Asistenta trebuie sa fie foarte
vigilenta ca obiectele de taiat, intepat, spanzurat ca briciul, cutitele,
foarfeca, cureaua, cravata, obiectele de sticla sa nu ajunga in posesia
bolnavilor.

Medicamentele trebuie sa fie inghitite in fata asistentei si - daca


este posibil - sa se controleze cavitatea bucala a bolnavului pentru a evita
adunarea medicamentelor neconsumate cu scop de sinucidere.

O grija deosebita trebuie acordata pastrarii medicamentelor din


sectie care, in nici un caz, nu poate sa fie accesibila bolnavilor. Daca
bolnavul depresiv in mod brusc devine euforic, aceasta poate reflecta
faptul ca intentia de sinucidere s-a concretizat in constiinta lui.

Printre vizitatorii bolnavului psihic pot exista indivizi inconstienti,


rau intentionati care, profitand de starea de dezorientare a bolnavului, sa
le pretinda si sa obtina iscalituri pe contracte sau alte acte antedatate, din
care bolnavul sau familia lui poate sa aiba prejudicii materiale sau morale.
Asistenta, daca observa astfel de intentii sau insistente din partea oricarei
persoane, trebuie sa le aduca la cunostinta medicului, iar pana la sosirea
acestuia sa interzica continuarea tratativelor.

Fiecare asistenta care lucreaza nemijlocit cu bolnavii, indiferent de


specialitatea sectiei la care isi desfasoara activitatea, poate sa aiba sub
ingrijire temporar bolnavi psihici care, alaturi de boala lor psihica, mai
sufera si de o alta boala chirurgicala, infecto-contagioasa, oftalmologica,
ginecologica sau de alta natura. De multe ori, medicul care trimite
bolnavul la spital, nici nu are cunostinta de boala lui psihica. Se intampla
ca tocmai internarea in spital scoate la suprafata simptomatologia psihica
a bolnavului. Asistenta, care sta cel mai mult cu bolnavul, poate sa fie
prima care recunoaste manifestarile psihopatologice ale bolnavului. Orice
manifestare privind comportamentul neobisnuit al oricarui bolnav, de la
orice sectie, trebuie adus din timp la cunostinta medicului.

Depresia psihica se manifesta prin indiferenta afectiva, izolare de


anturaj, tristete profunda, anxietate, insotita de astenie, adinamie,
akinezie. Bolnavul vorbeste lent, atentia este dispersata si prezinta
aspectul unui om descurajat. Asistenta in fata unui astfel de bolnav
trebuie sa tina cont de faptul ca bolnavul poate sa aiba tentative de
sinucidere. Atitudinea ei trebuie sa reflecte, ca si cum starea lui ar fi ceva
obisnuit. in ajutorul pe care-l acorda bolnavului sa manifeste obiectivitate,
fara compatimire. Sa supravegheze durata somnului si sa intervina la
medic daca o considera insuficienta, fiindca bolnavul nedormit sau cu
somn agitat va fi obosit, ceea ce accentueaza depresiunea. Sa ajute
bolnavul la efectuarea toaletei de dimineata si mentinerea igienei
corporale, pana cand starea lui implica acest lucru. Daca la mesele
obisnuite nu consuma cantitatile suficiente de alimente, trebuie sa-l
incurajeze la consumul caloriilor necesare intre mesele principale.

Asistenta trebuie sa ajute bolnavul la alcatuirea unui plan de viitor,


prin aceasta il impiedica la retragerea in singuratate. Orice activitate, cat
de minimala, pe care o observa din partea bolnavului, sa o aprecieze
pozitiv. Sa caute sa petreaca cat mai mult timp cu bolnavul si sa-l
incurajeze pentru concretizarea si formularea temerilor si obsesiilor care il
framanta.

3.5. Rolul asistentei medicale in administrarea


medicamentelor

Administrarea medicamentelor. Tratamentul principal in bolile


psihice se face cu medicamente. Administrarea lor precisa si
constiincioasa este o pretentie majora nu numai a procesului de
vindecare, dar si a activitatii de prevenire a starilor agresive,
necontrolabile. Medicatia bolnavilor psihici intampina insa adesea greutati
prin refuzul medicamentelor sau negativismul total al bolnavilor. Foarte
multi bolnavi refuza medicamentele avand frica de ele. Bolnavul trebuie
eliberat de frica Iui nefondata fata de medicamente, printr-o psihoterapie
adecvata. Adesea insa bolnavii au o frica bine motivata rata de efectele
secundare ale medicamentelor, care uneori intr-adevar sunt neplacute,
suparatoare.
Sunt bolnavi care afirma ca simptomatologia bolii lor de baza,
pentru care sunt tratati, se datoreste chiar medicamentului pe care
asistenta vrea sa ii administreze si isi formuleaza pretentiile pentru
anumite medicamente neindicate sau chiar interzise de medic. Unii afirma
ca nu sunt bolnavi si deci nu au nevoie de medicamente. Numerosi
bolnavi nu vor sa se vindece si din acest motiv refuza medicamentele.

Asistenta trebuie sa fie ferma in administrarea medicamentelor si


nu trebuie sa se lase influentata de pretentiile nefondate - adesea puerile
- ale bolnavilor. in functie de starea lor psihica, trebuie sa le explice
efectul medicamentelor, importanta acestuia in vindecarea lor, pentru
care trebuie sa aduca si ei unele sacrificii, tolerand efectul secundar al lor,
aceste efecte nefiind periculoase pentru sanatatea lor Timpul*petrecut cu
bolnavul pana la acceptarea medicamentului nu este timp pierdut,
intrucat reprezinta o forma de creare a legaturilor afective terapeutice, de
castigare a increderii lui.

Este foarte important ca bolnavii sa fie serviti numai cu doze unice


de medicamente, pe care le inghit in fata asistentei in unele cazuri,
asistenta trebuie sa controleze cavitatea bucala a bolnavului, daca intr-
adevar a inghitit medicamentul, fiindca unii, dupa plecarea asistentei
recupereaza din gura tabletele sau drajeurile, le aduna si - dupa un timp -
le utilizeaza pentru tentative de sinucidere.

In mod obisnuit, la sectia de psihiatrie se utilizeaza urmatoarele


categorii de medicamente psihotrope: anxiolitice, hipnotice, antipsihotice,
antidepresive si stimulante, precum si alte medicamente:
antiparkinsoniene si antiepileptice.

Medicamentele psihotrope adesea sunt insotite de efecte secundare,


dintre care unele sunt obisnuite si fara importanta, altele insa pot
semnala efecte toxice sau manifestari de intoleranta ale organismului.
Daca bolnavii se plang de uscaciunea gurii, tulburari de acomodare la
distanta, dificultati de mictiune, cefalee sau asistenta constata la bolnavul
tratat cu aceste substante transpiratie acuta, tahicardie, puls aritmie,
constipatie, tremor, stare de incordare, spasme musculare, convulsii,
eruptii cutanate, icter scleral sau tegumentar sau alte manifestari aparute
numai in cursul tratamentului, acestea trebuie raportate neintarziat
medicului. .

O atentie deosebita trebuie acordata tratamentului cu inhibitorii de


monoaminooxidaza, care prezinta interactiuni periculoase cu numeroase
medicamente si alimente, manifestata prin cresterea tensiunii arteriale la
valori ridicate si hemoragii subarahnoidiene. Din acest motiv, asistenta
trebuie sa fie foarte atenta la respectarea regimului dietetic al acestor
bolnavi, si sa evite servirea alimentelor interzise.
In afara de tratamentul biologic chimioterapie, in psihiatrie se mai
utilizeaza numeroase alte tratamente, dintre care amintim pe acelea la
care asistenta are un rol important.

Tratamentul electroconvulsivant consta in provocarea de convulsii


epilepti-forme cu ajutorul curentului electric alternativ. Convulsiile sunt
asemanatoare acelora din cursul crizelor majore de epilepsie. Tratamentul
eiectroconvulsivant se poate face ca atare, sau sub forma protejata, cand
bolnavul este anesteziat si curarizat si astfel convulsiile propriu-zise nu
apar, fiind blocate de efectul curarizant al medicamentului. Manifestarile
crizei majore nu sunt obligatorii pentru reusita tratamentului, efectul
convulsivant al curentului electric manifestandu-se prin mici tremuraturi
ale pleoapelor si degetelor, precum si prin manifestarile
electroencefalografice.

Tratamentul electroconvulsivant se face dimineata pe nemancate


pentru ca bolnavul sa fie cu stomacul gol. Asistenta va avea grija ca
bolnavul sa fie dupa emisie de scaun si inainte de efectuarea
tratamentului sa-si goleasca vezica urinara. Asistenta trebuie sa verifice
identitatea bolnavului, ceea ce la bolnavii psihici nu este totdeauna usor.
in cazul in care bolnavul in ziua tratamentului este febril sau subfebril,
valorile tensionale sunt prea mari sau mici, tuseste sau ia femei a aparut
menstruatia, comunica cele constatate medicului, care va hotari asupra
datei la care va efectua tratamentul. Va verifica daca toate analizele
preliminare: examenul fundului de ochi, electroencefalograma,
electrocardiograma, radiografia pulmonara, glicemia, ureea, creatinina si
alte examinari pe care eventual le-a cerut medicul se gasesc in foaia de
observatie, pe care o duce cu sine, cand insoteste bolnavul la tratament.

Bolnavii care asteapta randul la sedinta electroconvulsivanta nu


trebuie sa vada sau sa auda ce se intampla cu bolnavii supusi
tratamentului inaintea lor. Din acest motiv, ei vor fi izolati intr-o alta
camera.

In cursul tratamentului pot sa apara unele accidente. Asistenta


trebuie sa pregateasca tot ceea ce ar fi necesar cu ocazia unor eventuale
accidente: aspiratorul electric cu sondele endotraheale, aparatul pentru
oxigenoterapie, aparatul pentru respiratie asistata, defibrilatorul electric.

Ca premedicatie, bolnavul primeste o fiola de atropina, care reduce


secretiile traheobronsice si are un oarecare rol protector contra aritmiilor.
Asistenta degreseaza ambele regiuni fronto-temporale, unde se aplica
electrozii. Contactul electric cu suprafata tegumentelor se asigura prin
acoperirea electrozilor cu un tifon imbibat in ser fiziologic sau cu ajutorul
unei paste de contact, bun conducator de electricitate, identic cu cel
folosit si la electroencefalografie. Medicul anestezist reanimator
administreaza anestezicul pe cale intravenoasa si imediat dupa aceasta,
substanta miorelaxanta. Medicul declanseaza curentul electric de 80-150
V, pana la 250 mA timp de 0,1-0,5 secunde, in urma caruia se
declanseaza criza convulsiva. In cazul in care tratamentul se face fara
protejare, criza convulsiva ia aspectul crizei majore de epilepsie cu faza
tonica, clonica si de rezolutie musculara.

In cursul convulsiilor, ca si la crizele epileptice pot aparea unele


accidente, fracturi, luxatii, inclusiv ale vertebrelor, muscarea limbii, a
buzelor. Este bine ca in faza tonica a contractiilor mandibula si membrele
superioare la nivelul articulatiilor scapulo-humerale sa fie imobilizate de
asistenta, pentru a preveni luxatia lor. intre arcadele dentare ale
bolnavului se aseaza o piesa de cauciuc pentru a evita muscarea limbii si
a buzelor in faza clonica a contractiilor. Daca tratamentul
electroconvulsivant se face protejat, aceste accidente nu au loc.

I perioada de trezire, reluarea respiratiei poate sa intarzie, ceea ce


impune aplicarea respiratiei asistate. In aceasta perioada, bolnavul poate
sa aiba varsaturi. Bolnavul va fi adus in decubit lateral. Dupa tratament,
bolnavul ramane o perioada scurta confuz, dupa revenire, ramane cu
amnezie privind perioada tratamentului. Bolnavul pana la revenire
completa ramane sub observatie, ca orice bolnav dupa anestezie
generala. Este bine ca bolnavul - inainte de readucerea lui in salon - sa se
odihneasca o ora in vecinatatea camerei de tratament.

Numarul sedintelor (de obicei 6-8), precum si intervalele dintre


sedinte sunt fixate de medic.

Insulinoterapia consta in provocarea unui soc hipoglicemic cu


insulina si mentinerea bolnavului in coma timp de 10-15 minute.
Scoaterea bolnavului din coma se face cu Glucagon sau solutie de glucoza
33% administrat intravenos, urmat de consum oral de hidrati de carbon
usor asimilabili, dupa revenire. Prin introducerea tratamentului cu
electrosoc, insulinoterapia a pierdut mult din importanta.

Psihoterapia consta dintr-un ansamblu de procedee psihologice cu


ajutorul carora pot fi influentate unele tulburari psihice provocate de
factorii psiho-sociali. Bolnavul internat ii trebuie asigurate o ambianta si
un anturaj care ii creeaza sentimente de siguranta si incredere. Acestea
pot sa-l influenteze pozitiv in dorinta lui de a se intoarce in anturajul lui
obisnuit. Succesul psihoterapiei este in functie si de masura in care
aceasta poate fi extinsa si la anturajul social al bolnavului. Psihoterapia
depaseste pregatirea asistentei medicale, insa sub indrumarea medicilor
si a psihologilor de profesie, poate contribui la potentarea efectului
acesteia.

3.6. Rolul asistentei medicale in alimentatia bolnavilor.

Alimentatia bolnavilor la sectiile de psihiatrie nu comporta probleme


deosebite de dietoterapie. Daca bolnavii nu sufera de alte boli: hepatice,
renale, digestive etc. alimentatia trebuie sa fie mixta normocalorica, cu
multe fructe, legume si preparate de lapte. in cursul psihozelor acute si
starilor de hiperexcitatie, se recomanda restrangerea carnii si asigurarea
proteinelor din produse lactate.

Numerosi bolnavi psihici, mai ales cei depresivi, sunt predispus! la


constipatie, ceea ce, in limitele posibilitatilor, trebuie rezolvat pe cale
dietetica si numai in caz de esec cu clisme evacuatoare. Purgativele
trebuie evitate, fiindca administrarea lor repetata predispune la
constipatie habituala.

Numerosi bolnavi psihici sunt internati intr-o stare de denutritie


inaintata. La acesti bolnavi trebuie asigurat un aport caloric mai ridicat.

La bolnavii tratati cu inhibitori de monoaminooxidaze, se interzice


consumul extractelor de carne si drojdie, pestele afumat si sarat, vanatul,
numeroase preparate de branza, si trebuie atentionati, ca dupa externare
sa nu consume vin rosu sau bere, ceea ce ar putea da nastere la
accidente grave.

O problema deosebita o constituie alimentatia bolnavilor inapetenti,


precum si a acelora care refuza hrana, cateodata pe o perioada mai lunga
de timp. Acesti bolnavi trebuie hraniti prin alimentatie pasiva, eventual cu
lingurita. in unele cazuri se administreaza inaintea meselor principale 6-8-
10 u insulina care, prin hipoglicemia provocata, declanseaza actul
alimentatiei. De multe ori, alaturi de alimentatia pasiva, aportul de lichide
trebuie asigurat pe cale parenterala.

Daca alimentatia activa sau pasiva nu mai este posibila, se recurge


la alimentatie artificiala prin sonda. La bolnavii psihici nu se poate
mentine sonda pe loc, din acest motiv se utilizeaza sonda gastrica, care
trebuie indepartata dupa fiecare alimentatie si reintrodusa la alimentatia
urmatoare. Operatiunea se executa o data, cel mult de doua ori pe zi. La
alcatuirea amestecurilor alimentare trebuie sa se tina cont de necesitatile
calitative si cantitative reale ale bolnavului, precum si de tolerabilitatea
tubului digestiv, evitand excesul de alimente, care ar putea provoca
bolnavului diaree.

3.7. Rolul asistentei medicale in educatia sanitara

Educatia a devenit una din sarcinile cele mai importante ale


asistentei medicale. Pacientului ii trebuiesc date toate informatiile de care
are nevoie pentru autoingrjire si pt. a asigura continuitatea ingrijirilor din
spital la domiciliu. Un program de educatie bine conceput poate reduce
costul ingrijirilor de sanatate si sa ajute pacientul sa-si dobandeasca o
mai buna autocunoastere.
Educatia este un proces interactiv care favorizeaza invatarea este
un ansamblu de actiuni concepute in scopul ajutarii persoanelor sa
dobandeasca noi cunostinte teoretice si practice.

Interventii nursing

Educatia pacientului poate fi definita ca un proces prin care


asistenta medicala da pacientului si familiei sale informatii privind
boala,tratamentul si de alte subiecte legate de sanatate. Educatia este
mai eficace cand raspunde nevoilor de invatare. Educatiei ii revine sarcina
de a descoperi aceste nevoi,punand intrebari si informand despre
punctele de interes. Procesul educational se bazeaza pe aplicarea
principiilor comunicarii interpersonale,care consta in a transmite mesaje
semnificative unei persoane si de a primi de la ea o retroactiune.
Invatarea inseamna a dobandi noi obisnuinte prin exemple repetate (un
pacient diabetic poate sa demonstreze administrarea insulinei).De fiecare
data cand pacientul a dobandit o noua cunostinta sau stapaneste o noua
tehnica educationala, da dovada ca educatia lui a fost eficace. Educatia
joaca un rol important in prevenirea bolii.

Norme educationale pentru pacient:

l) Planul de ingrijire trebuie sa privilegieze educatia pt. autoingrijire


a pacientului si a familiei sale ;

2) Pacientul care are nevoie de ingrijire dupa spitalizare trebuie sa


primeasca instructiuni si sfaturi individualizate inainte de externare.

Obiective :

1 Mentinerea sanatatii si prevenirea bolii

Aistenta medicala este persoana care informeaza oamenii si ii invata


tehnici care le vor permite sa adopte un comportament mai sanatos la
locul de munca, acasa, la scoala, in spital.

Educatia sanitara creste stima de sine a pacientului pentru ca ii


permite sa isi asume o mai mare responsabilitate fata de propria
sanatate.

Subiectele de educatie in materie de sanatate sunt :

-pentru promovarea sanatatii: primele ingrijiri, imunizari,


evitarea factorilor de risc (alcool, tutun, igiena, alimentatie, exercitii
fizice, securitate, depistarea dislipidemiilor);

-pentru redobandirea sanatatii: elemente de anatomie si


fiziologie a aparatelor si sistemelor afectate,cauza bolii,originea
simptomelor, efecte asupra altor aparate si sisteme justificarea
tratamentului, constrangeri determinate de boala ;

- adaptarea la incapacitatea functionala: ingrijiri la domiciliu,


readaptarea functiilor restante,prevenirea complicatiilor.

2) Redobandirea sanatatii:

- cand un pacient este bolnav are nevoie de a primi informatii sau


sa invete tehnici care ii vor permite redobandirea sanatatii sau
ameliorarea starii de sanatate;

- cand un pacient este stresat de o boala si accepta constrangerile


pe care i le impune boala, trebuie sa obtina informatii privind starea lui de
sanatate ;

- pacientul care are dificultati in acceptarea bolii se poate sa nu


manifeste nici un interes pentru a sti ceva despre boala;

-asistenta medicala cauta sa obtina date pana la ce punct este


interesat pacientul sa invete, apoi elaboreaza metode pentru a-i stimula
interesele ;

- familia joaca un rol important in restabilirea pacientului si deci


este necesar sa primeasca si ea informatii. Daca familia nu intelege ca
pacientul are nevoie sa-si regaseasca independenta functionala poate sa-i
mentina starea de dependenta si sa-i intarzie procesul de restabilire a
sanatatii.

3) Adaptarea la o incapacitate functionala:

- nu toti pacientii se restabilesc complet dupa boala. Acestia vor


trebui sa dobandeasca cunostinte sau sa invete noi obisnuinte pentru a
putea sa-si continue viata cotidiana;

- daca pacientul sufera o invaliditate grava, rolul sau in sanul


familiei se poate schimba si este foarte important ca familia sa invete
acest lucru.

Sustinerea adecvata va fi furnizata pacientului de catre familie prin


educatie. Aceasta educatie debuteaza cand asistenta identifica nevoile
pacientului si cand familia se arata dispusa sa colaboreze. Asistenta
medicala invata membrii familiei cum se administreaza
medicamentele,cum se efectueaza baia, pansamentele. Asistenta trebuie
sa determine genul de informatii de care are pacientul nevoie in functie de
nivelul sau de sanatate. Pentru aceasta ea trebuie sa trieze nevoile
acestuia, asigurandu-se ca este capabil sa le satisfaca. Pentru le putea
invata, informatiile trebuie sa fie practice si utile.
Educatia sanitara. Starea psihica si modul de gandire al bolnavilor
psihici este asa de diversificat, incat nu se pot stabili norme de educatie
sanitara cu ei. Aceasta activitate in realitate se contopeste cu
psihoterapia, care este una din metodele majore de tratament la sectiile
de psihiatrie.

Educatia sanitara primeste in schimb o pondere deosebita fata de


familia bolnavului, cu care personalul de specialitate trebuie sa faca o
adevarata scoala privind modul de comportare fata de bolnav dupa
reintoarcerea lui in sanul familiei, importanta continuarii tratamentului,
prezentarea regulata la controalele medicale si in limita posibilitatilor,
reintegrarea lui in activitatea de zi cu zi a familiei sau intr-o munca
oarecare.

Protectia muncii. Personalul care lucreaza la sectia de psihiatrie,


nemijlocit la patul bolnavului, alaturi de noxele profesionale comune
tuturor cadrelor sanitare, este expus si la agresiunea bolnavilor psihopati.
Protectia muncii privind agresiunea bolnavilor este destul de restransa si
reclama vigilenta deosebita a personalului de ingrijire, pentru
recunoasterea precoce a starilor agresive si a lua masuri profilactice de
imobilizare si linistire.