Sunteți pe pagina 1din 7

UNIVERSITATEA DIN PITEŞTI

FACULTATEA DE ŞTIINŢE SOCIO-UMANE


SPECIALIZAREA ISTORIE
ANUL III

REGIMUL MONARHIEI AUTORITARE A LUI


CAROL AL II-LEA

-REFERAT-
-ISTORIA CASEI REGALE A ROMÂNIEI 1866-1947-

STUDENT: ŞTEFAN ION-COSMIN


PROF. COORD.: AURELIAN CHISTOL
REGIMUL MONARHIEI AUTORITARE A LUI
CAROL AL II-LEA

La începutul anului 1938, cursul firesc al vieţii democratice în România a


fost întrerupt de instaurarea, de către regele Carol al II -lea, a unui regim
monarhic autoritar, ceea ce a deschis drumul ţării către regimurile dictatoriale.
Din arbitru politic, rol pe care l-a jucat în mod tradiţional de-a lungul
veacurilor, monarhia a devenit principalul factor al vieţii politice în România.
Regele a câştigat lupta începută în 1930 pentru controlul întregii puteri
politice, dar aceasta a avut şi grave consecinte asupra dezvoltarii ulterioare a
ţării. Aceasta a avut loc, totodată, în condiţiile creşterii tensiunii internaţionale,
odată cu primele agresiuni ale puterilor fasciste.
Începutul anului 1938 s-a caracterizat printr-o puternică acensiune a
Gărzii de Fier, care ataca cu înverşunare regimul democratic şi se pronunţa
pentru reorientarea politicii externe a ţării spre Axa Berlin - Roma. Totodată,
Octavian Goga dorea să câştige cu orice preţ alegerile din martie 1938 şi a
negociat un acord secret cu Corneliu Zelea Codreanu. Forţele democratice
erau derutate şi confuze, fapt ce a permis regelui Carol al II-lea să intervină
decisiv pentru atingerea obiectivului său politic.
Prin lovitura de stat din 10 februarie 1938, Carol l-a demis pe Goga de la
preşedinţia Consiliului de miniştri şi a constituit un guvern în frunte cu
patriarhul Miron Cristea1.
După realizarea loviturii de stat şi schimbarea de guvern operată in
noaptea din 10/11 februarie 1938, următorul pas a fost reprezentat de
instaurarea stării de asediu. Primele măsuri ale guvernului Miron Cristea au
vizat restabilirea ordinii şi instituţionalizarea noului regim. Astfel, prin
decretul regal, nr. 856 din 11 februarie 1938, a fost proclamată starea de asediu
în toată ţara. Rolul acestui decret era de a instaura controlul absolut asupra
întregii societăţii şi organizaţiilor politice, fiind îndreptat, cu precădere,
împotriva Gărzii lui C.Z. Codreanu2.
Scopul decretului-lege, al stării de asediu, era de a exercita controlul
efectiv asupra administraţiei, prin intermediul Ministerului de Interne, condus
de Armand Călinescu. Militarizarea regimului este reprezentată de articolul 2
din acest decret: „toate puterile atribuite de legi şi regulamente, în tot ce este
referitor la menţinerea ordinii publice şi siguranţa Statului, trec în totul în

1 Ioan Scurtu (coord.), Istoria românilor, vol. VIII: România reîntregită (1918-1940), Bucureşti, 2003, p. 391.
2 Ibidem, pp. 391-392.

2
mâinile autorităţilor militare. Atribuţiunile de poliţie şi de siguranţă generală a
Statului se vor exercita sub ordinele Ministerului de Interne” 3. Ultimul alineat
reprezintă esenţa decretului de instaurare a stării de asediu, care cuprinde mai
multe litere ce defineau natura autoritară a noului regim, gestionat şi controlat
de patriarhul Miron Cristea. Prin urmare, art. 4 preciza care erau măsurile
punitive: a) „autorităţile militare au dreptul de a face percheziţii „oriunde şi
oricând cere trebuinţa”; b) „a ordona depunerea armelor şi muniţiilor şi de a
proceda la căutarea lor”; c) „a cenzura presa şi orice publicaţiune, a împiedica
apariţia oricărui ziar sau publicaţiune sau apariţia unor anumite ştiri sau
articole”; c) „a opri sau dizolva orice adunări, oricare ar fi numărul
participanţilor şi în orice loc s-ar întruni”. S-a procedat la numirea unor noi
prefecţi, din rândul militarilor activi, cu gradul de colonel şi a ofiţerilor
superiori şi a fost revocată convocarea corpului electoral”4.
Decretul prin care s-a instaurat starea de asediu a fost completat cu
decretul-lege pentru „Apărarea Ordinii în Stat”, nr. 1556 din 14 aprilie 1938,
care se referă la cenzura instaurată la nivelul societăţii. Legea pentru Apărarea
Ordinii în Stat, la articolul 2, prevedea faptul că era „interzis a propăvădui
prin viu grai sau scris schimbarea formei de guvernământ a Statului,
împărţirea sau distribuirea averii altora, scutirea de impozite ori lupta de
clasă. Acest articol viza, în mod special, propaganda pacinică în favoarea
regimului comunist”5.
Măsurile de control propagandistic erau menţionate de articolul 4 din
decretul care instaura stărea de asediu, precizând că „era interzisă orice
propagandă politică în lăcaşurile destinate cultului, autorităţilor publice şi
şcoalelor, ori cu prilejul unei manifestaţii religioase sau şcolare”. Articolul
cuprinde şi o sancţiune penală a interdicţiei prevăzută în art. 8 alin. 2 din
Constituţia din 1938: „Propaganda politică, în locaşurile destinate cultului, ori
cu prilejul manifestaţiunilor religioase, nu era îngăduită nimănui”. Articolul 4
era în strânsă corelaţie cu intenţiile noului regim. Patriarhul Miron Cristea i-a
dezlegat pe toţi locuitorii de jurăminte solemne care nu erau prescrise prin
lege. Niciun preot nu mai trebuia să asiste la astfel de jurăminte, referindu-se
la cele pe care le prestau faţă de legionari. „Numirea celui mai înalt ierarh în
funcţia de prim-ministru a constituit deja o declaraţie de război, întrucât

3 Decretul-regal, nr. 856, „Instaurarea stării de asediu”, Monitorul Oficial, nr. 34, 11 feb. 1938, pp. 1-2.
4 Ibidem, p. 2.
5 Decret-lege, nr. 1556 din 14 apr. 1938 pentru „Apărarea Ordinii în Stat”, Monitorul Oficial, nr. 88 din

15 apr. 1938, p. 23.

3
Garda pretindea că numai ea reprezintă credinţa adevărată. Noul regim era
îndreptat împotriva legionarilor, acuzaţi că au pus în pericol ordinea de stat” 6.
Etapa ultimă, în afară de promulgarea noii constituţii, era reprezentată de
dizolvarea partidelor politice. În spiritul stării de asediu, a fost emis, la 31
martie 1938, decretul de desfiinţare a partidelor politice, care preciza la
articolul I că: „toate asociaţiunile, grupările sau partidele actualmente în fiinţă
şi care s-au constituit în vederea propagării ideilor politice sau realizării lor,
sunt şi rămân dizolvate”7. Decretul venea în întâmpinarea intenţiilor
regimului. Prin desfiinţarea regimului partidelor politice, democraţia
românească a fost pusă în faţa unui fapt împlinit. Regimul autoritar al regelui
Carol al II-lea lua naştere. Consecinţa desfiinţării regimului pluripartidist a
constat în apartiţia partidului unic, numit Frontul Renaşterii Naţionale, care a
umplut „vidul de putere” creat în urma dispariţiei, divolvării, partidelor
politice.
Prin desfiinţarea partidelor politice şi prin instaurarea cenzurii, sistemul
democratic pluripartidist a fost distrus, iar presa redusă doar la acele ziare
care erau în acord cu noul regim. Aceasta a fost starea de tranziţie de până la
promulgarea constituţiei care a caracterizat regimul stării de asediu, regim
care a distrus instituţiile democratice şi a desfiinţat partidele politice. Prin
introducerea starii de asediu, prin preluarea administraţiei de către colonei,
prin prezenţa generalilor în partidul unic, prin proclamarea monarhului ca şef
al FRN, militarizarea instituţiilor va deveni ireversibilă.
După lovitura de stat din noaptea 10/11 februarie 1938, Carol al II-lea, a
doua zi, a desemnat o comisie formată din apropiaţi, printre care îi regăsim pe
Istrate Micescu, Armand Călinescu, Constantin Argetoianu, Gheorghe
Tătărescu şi Mircea Cancicov, pentru elaborarea unui nou act fundamental,
opusă, in totalitate, constituţiei liberale de la 1923. Comisia, coordonată de
Istrate Micescu, a redactat textul noii constituţii care va fi publicat la 20
februarie, iar la 24 februarie a fost supusă „spre bună ştiinţă şi învoială”
cetăţenilor României. Plebiscitul organizat pe data de 24 februarie a dat
rezultatele pe care regimul le aştepta, adică 4297581 voturi pentru şi 5843
contra, ceea ce a semnificat că proiectul plebiscitat a trecut cu 99% în favoarea
Constituţiei şi a regimului carlist, împotriva 0, 13%. Votul cetăţenilor nu a fost
unul secret şi direct. El s-a desfăşurat deschis şi la vedere, cu listă separată
pentru opozanţii regimului, acest aspect dictatorial putând fi observat din
6 Armin Heinen, Legiunea Arhanghelului Mihail. O contribuţie la problema fascismului internaţional,
traducere de Cornelia Esianu şi Delia Esianu, Bucureşti, 1999, p. 352.
7 „Decret–lege de desfiinţare a partidelor politice”, Monitorul Oficial, 31 mar. 1938.

4
studiul arhivelor FRN-iste. Rapoartele către Ministerul de Interne aminteau
faptul că anumiţi cetăţeni nu au votat pentru Constituţie 8.
Noua Constituţie a fost promulgată în cadrul unei ceremonii desfăşurate
la Palatul Regal în prezenţa tuturor membrilor guvernului, în ziua de 27
februarie. În fapt, noua Constituţie oficializa noul regim, în care regele
participa efectiv şi legal la activitatea de guvernare9. Constituţia din 27
februarie 1938 consemna principiul monarhiei active, iar regimul politic avea
caracterul monarhiei autoritare. Ziua de 30 martie 1938 a marcat o dată
importantă pe calea instituţionalizării noului regim. Prin Decret-regal s-a
înfiinţat Consiliul de Coroană, compus din membri desemnaţi de suveran. În
aceeaşi zi a fost publicat şi decretul privind dizolvarea partidelor politice10.
După 10 februarie 1938 mijloacele de propagandă au fost puse în slujba
regimului, având ca principal obiectiv elogierea lui Carol al II-lea,
„salvatorul”, „omul providenţial”, „voievodul culturii”. Cultul personalităţii
ia proporţii deosebite prin intermediul presei, radioului, a festivităţilor etc 11.
În a doua jumătate a anului 1938, Carol al II-lea s-a preocupat de luarea
unor măsuri care să-i consolideze regimul. La 14 august a fost decre-
tată reforma administrativă, care, pe lângă unităţile tradiţionale – comuna şi
judeţul – introducea o alta: ţinutul. S-au înfiinţat 10 ţinuturi care aveau în
frunte un rezident regal, numit pe 6 ani12.
Preocupat să atragă tineretul – pentru a-l scoate de sub influenţa
legionarilor – la 15 decembrie 1938, prin decret-lege a fost reorganizată Straja
Ţării, care devenea o organizaţie de stat. Din această organizaţie făceau parte
băieţii între 7-18 ani şi toate fetele de la 7 la 21 de ani13.
La 16 decembrie 1938 s-a anunţat înfiinţarea Frontului Renaşterii
Naţionale care devenea „unica organizaţie politică în stat”; orice altă activitate
politică în afara FRN era socotită clandestină şi se pedepsea cu degradare
civică de la 2 la 5 ani14.
Asasinarea premierului Armand Călinescu de către legionari la 21
septembrie 1939 a constituit o grea lovitură dată regimului carlist. În fruntea
guvernului a fost numit generalul Gheorghe Argeşanu, o persoană ştearsă,
fără experienţă politică, dar un executant fidel al dispoziţiilor suveranului. El a

8 Florin Grecu, Regimul şi principiile Constituţiei de la 1938, în Sfera politicii, nr. 172, noi-dec 2012.
9 Ioan Scurtu, Gheorghe Buzatu, Istoria românilor în secolul XX, Bucureşti, 1999, p. 345.
10 Ibidem.
11 Istoria românilor, p. 396.
12 Ibidem.
13 Ibidem.
14 Ioan Scurtu, Gheorghe Buzatu, op. cit., p. 352.

5
ordonat o amplă represiune împotriva legionarilor. Au fost ucişi, fără judecată,
aproximativ 250 de legionari15.
Luna iunie 1940 marchează o importantă evoluţie a regimului politic din
România. Sub impactul evenimentelor internaţionale – caracterizate prin
victoriile militare ale Germaniei – regimul de autoritate monarhică a evoluat
spre totalitarism. Chiar în ziua capitulării Franţei, 22 iunie 1940, Carol al II-lea
a decis transformarea FRN în Partidul Naţiunii, declarat „partid unic şi
totalitar”16.
Notele ultimative sovietice din 26 şi 27 iunie 1940, urmate de ocuparea
Basarabiei şi nordul Bucovinei de către Armata Roşie, au marcat începutul
sfârşitului pentru regele Carol al II-lea. Într-o atmosferă tensionată, Carol al II-
lea a decis la 4 septembrie să-l investească pe generalul Ion Antonescu să
formeze un nou guvern, iar a doua zi, i-a acordat depline puteri pentru
conducerea statului. În seara zilei de 5 septembrie, Ion Antonescu i-a cerut
regelui să abdice, considerând că doar în acest mod poate fi impusă ordinea şi
liniştea înţară17.

15 Ibidem, pp. 355-356.


16 Ibidem, p. 359.
17 Istoria românilor, pp. 419-421.

6
BIBLIOGRAFIE:

Grecu, Florin, Regimul şi principiile Constituţiei de la 1938, în Sfera politicii, nr.


172, noi-dec 2012.

Heinen, Armin, Legiunea Arhanghelului Mihail. O contribuţie la problema


fascismului internaţional, traducere de Cornelia Esianu şi Delia Esianu,
Bucureşti, 1999.

Scurtu, Ioan (coord.), Istoria românilor, vol. VIII: România reîntregită (1918-1940),
Bucureşti, 2003.

Idem, Gheorghe Buzatu, Istoria românilor în secolul XX, Bucureşti, 1999.

„Decret–lege de desfiinţare a partidelor politice”, Monitorul Oficial, 31 mar.


1938.

Decretul-regal, nr. 856, „Instaurarea stării de asediu”, Monitorul Oficial, nr. 34,
11 feb. 1938.

Decret-lege, nr. 1556 din 14 apr. 1938 pentru „Apărarea Ordinii în


Stat”, Monitorul Oficial, nr. 88 din 15 apr. 1938.