Sunteți pe pagina 1din 3

1

Rolul grupului de prieteni sau de joacă în dezvoltarea personalităţii copilului

Interacţiunile pe care copiii le stabilesc unii cu ceilalţi reflectă într-o bună


măsură specificul relaţiilor pe care le întreţin cu adulţii.

Prin urmare, dacă ei manifestă teamă şi nesiguranţă în raport cu vârstnicii,


aceasta se datorează sentimentelor de teamă şi nesiguranţă pe care le resimt în
preajma persoanelor mature în proximitatea cărora trăiesc şi se dezvoltă.

Studii mai vechi (Maudry şi Nekula, 1934) au arătat că achiziţionarea de


către copil a comportamentului social şi configurarea unor atitudini explicite faţă
de ceilalţi copii cu care intră în relaţie se dobândesc treptat. Astfel, până la
aproximativ 9 luni copiii manifestă reduse tendinţe de a intra în relaţii de tip
cooperant cu ceilalţi.

În jurul vârstei de 2 ani copiii devin mai prietenoşi şi încep să manifeste


interes pentru a intra în relaţii de tip cooperant cu ceilalţi.

După vârsta de 3 ani, nevoia de a participa la activităţi de grup creşte. În


jurul vârstei de 5 sau 6 ani copiii preferă să se joace în grupuri restrânse de 5-6
membri. Grupul de 3 membri pare să fie –după cei doi autori menţionaţi- cel mai
adecvat.

Începând cu vârsta de 6 ani sfera relaţiilor sociale ale copilului se lărgeşte


din ce în ce mai mult, astfel încât procesul integrării în clasa şcolară-ca grup
organizat, cu reguli şi exigenţe crescute-devine absolut posibil.

De bună seamă, atunci când educatoarele au abilitatea de a uza de unele


cunoştinţe privind particularităţile comportamentului social al preşcolarului aceste
tensiuni sunt mult diminuate.

Supunem atenţiei o serie de comportamente ce se dobândesc în perioada


preşcolarităţii sub aspectul câtorva dintre cele mai importante caracteristici ce se
manifestă la această vârstă.

Spiritul de cooperare este în legătură cu descreşterea gradului de


dependenţă şi cu creşterea spiritului de întrajutorare.
2

Loialitatea faţă de grup se manifestă atunci când copilul se lasă influenţat


de grup şi este în legătură cu o bogăţie de stări pe care copilul le trăieşte atunci
când este integrat în grup: dragoste, ură, protecţie, milă, gelozie, rivalitate,
generozitate, simpatie, înţelegere.

Preferinţele încep să se manifeste în jurul vârstei de 3-4 ani, în forma


ataşamentului puternic ce se creează între copii.

Tendinţe de conducere(de lider) se manifestă ca tendinţe dominative, de


impunere a influenţei asupra celorlalţi. Unii se impun ca lideri pentru că sunt mai
volubili, mai mobili, alţii pentru că sunt mai agresivi, mai coercitivi, iar alţii pentru
că sunt mai originali, stabilesc cu mai multă uşurinţă relaţii cu ceilalţi.

Popularitate – copiii mai independenţi sunt mai populari; cei dependenţi de


adulţi sunt mai puţin populari.

Atitudine de sprijin se formează către ultima parte a preşcolarităţii; astfel


un copil cu braţul rănit găseşte sprijin şi compasiune la un copil de 5-6 ani, pe când
cei mai mici asistă cu teamă şi curiozitate la un astfel de eveniment.

Relaţiile de simpatie cu cei aflaţi în suferinţă – manifestările de simpatie


sunt foarte explicite către aceeaşi perioadă de vârstă 5-6 ani şi se exprimă prin :
atitudine de ajutorare, protejare şi apărarea celui în suferinţă, informarea adultului
asupra suferinţelor partenerului de joacă, chestionarea asupra clauzelor care au
produs suferinţa, sugerarea sau găsirea unor soluţii.

Rivalitatea- sentimentul de rivalitate se naşte în familie, mai ales acolo unde


sunt mai mulţi fraţi care intră în competiţie pentru a atrage mai mult atenţia şi
afecţiunea.Dacă părinţii fac diferenţe între copii, sentimentul de rivalitate creşte.

Competitivitatea este exprimată în atitudini de genul ,,eu sunt mai mare’’,


,,al meu e mai frumos’’, ,,sunt mai bun decât tine’’; se manifestă mai evident
începând cu vârste de 4 ani. Nu toţi copiii au un crescut sentiment al competiţiei.

Agresivitatea poate fi de tip deschis, manifest: se ceartă cu ceilalţi, loveşte;


poate fi de tip închis: ca furie nedezlănţuită, rămasă în interior; neexteriorizarea se
datorează timidităţii, anxietăţii.
3

Conflictele între copii reflectă conflictele mediului în care trăiesc şi se


dezvoltă; se manifestă ca tendinţă de declanşare şi întreţinere a unor situaţii de
genul: certuri, bătăi, antagonisme.

Datele comportamentale preyentate stau sub semnul dinamicii relaţiilor de


grup şi al influenţei pe care o exercită elementele situaţionale, contextuale.

În acest sens se poate constata că un acelaşi copil, într+un anumit grup, se


simte confortabil şi adoptă un comportament participativ, pe când în alte grupuri
preferă să fie simplu spectator.

În general, atunci când se confruntă cu o situaţie nouă copilul adoptă o


atitudine de aşteptare, de tatonare, stabileşte puţine contacte şi manifestă multă
precauţie. Dacă grupul îi inspiră încredere şi siguranţă, el se relaxează şi începe să
se simtă ,,ca acasă’’.

BIBLIOGRAFIE:

Liliana Ezechil, Mihaela Păişi Lăzărescu, ,,Laborator Preşcolar’’, V&I


Integral, Bucureşti, 2001