Sunteți pe pagina 1din 4

Ziua #fărăpungideplastic

Ghid voluntari

Vă mulțumim că ne ajutați să răspândim mesajul #fărăpungideplastic, de Ziua mondială fără


pungi de plastic, pe care o sărbătorim în data de 3 iulie. Vă rugăm să citiți acest ghid, pentru a
înțelege cum este bine să procedeze un voluntar, ce trebuie să comunice și cum trebuie să se
comporte în caz de conflict. Acțiunea desfășurată este una de tipul NVDA (non-violent direct
action), prin urmare vă rugăm ca, în cazul în care apar probleme, să ne contactați:
Irina Breniuc: 0741554500, Katia Brash: 0754900139, Corina Ciurea: 0773303134

De ce desfășurăm acțiunea?
㈅ Pungile de plastic reprezintă o problemă majoră pentru mediu și omenire. Statistici:
▷ 200: numărul de pungi de unică folosință aruncat anual de fiecare cetățean european;
▷ 500 de miliarde: numărul de pungi generat anual la nivel global;
▷ 1 milion: numărul de pungi de plastic consumate în fiecare minut;

🌱Plasticul nu dispare🌱
Din cauza pungilor, mor anual cel puțin 🐟 100.000 de viețuitoare marine și 🐦 1 milion de
păsări. Apoi, din oceane, plasticul ajunge înapoi în 🍴 farfuriile noastre, prin 🍞 hrana
consumată.

💚Ce este Ziua fără Pungi de Plastic💚


Ziua fără Pungi de Plastic este o zi în care ni se cere să acționăm pentru a stopa folosirea
pungilor din plastic. Mișcarea a fost inițiată acum nouă ani în Barcelona, de către Organizația
Rezero. Treptat, i s-au alăturat numeroase organizații la nivel internațional.

De Ziua fără Pungi de Plastic au loc numeroase acțiuni: refuzul pungilor de plastic, realizarea de
instalații artistice din pungi de plastic, distribuirea de pungi reutilizabile etc.

Zero Waste Romania​ propune o acțiune menită să atragă atenția într-un mod constructiv atât
cetățenilor, cât și comercianților, asupra impactului pe care îl au pungile de plastic asupra
mediului. Pentru asta, am creat provocarea ​#fărăpungideplastic​, susținută de ​Iulie fără plastic​,
Atelierul de Pânză​, ​ALTERNATIVE​, ​REDU​, ​Greenpeace Romania​.

În data de 3 iulie 2018, voluntarii noștri îi vor încuraja pe clienții magazinelor și ai piețelor
să achiziționeze cele necesare folosind cât de puține pungi de plastic reușesc. Cei mai
perseverenți participanți vor fi răsplătiți cu un kit de supraviețuire fără plastic.

🏃 Ce vom face de Ziua fără Pungi de Plastic 🏃

Detaliem mai jos modul de desfășurare al acțiunii, alături de câteva texte care că pot ajuta în
ghidarea conversațiilor (aceste texte nu trebuie reproduse ad literam, ci vă sunt utile ca ghid). În
acest folder​ (​http://bit.ly/fpp-img​) veți găsi și imaginile la care facem referire. Dacă este posibil,
avem rugămintea să le descărcați și să afișați imaginile pe ecranele telefoanelor/tabletelor în timp
ce vorbiți.
1. vom aborda oamenii care intră în magazine

Bună ziua! Vă putem reține două-trei minute? Avem o competiție la care puteți câștiga premiile
din imagine (​img 1)​ .
În caz de răspuns da: ​Mulțumim, iată despre ce este vorba.
În caz de răspuns nu: ​Ok, zi plăcută în continuare!

2. îi vom informa despre impactul pungilor de plastic asupra biodiversității

Astăzi este ziua mondială fără pungi de plastic. Se organizează pentru că pungile de plastic au
un impact devastator asupra mediului:

▷ aruncăm un milion de pungi în fiecare secundă. În UE, aruncăm în medie 200 de pungi pe an
(i​ mg 2​)
▷ din cauza pungilor, mor anual cel puțin 🐟 100.000 de viețuitoare marine și 🐦 1 milion de
păsări. Apoi, din oceane, plasticul ajunge înapoi în 🍴 farfuriile noastre, prin 🍞 hrana
consumată. (i​ mg 3​)
▷ pungile din plastic sunt aproape imposibil de reciclat; dacă ajung în fabrici de reciclare zboară
și înfundă mașinăriile; dacă ajung la groapă, sunt luate de vânt și duse în natură. (​img 4​)

De aceea, am lansat provocarea #fărăpungi de plastic. Iată ce presupune:

3. le vom propune să participe la provocarea lansată, sugerând și câteva soluții

Dacă vă faceți cumpărăturile cu cât mai puține pungi de plastic luate de la casă sau de la
raioanele de fructe-legume-vrac, puteți intra în competiția noastră. Pentru a vă ușura munca, iată
câteva idei:
▷ puneți etichetele direct pe fructe/ legume (le cântăriți pe toate, scoateți eticheta, puneți pe un
singur fruct/legumă și le puneți direct în coș (​img 5​)
▷ cântăriți separat legumele și fructele și puneți-le în aceeași pungă, puneți toate etichetele pe
aceeași pungă (​img 6​)
▷ la raionul vrac cereți pungi de hârtie de la cei care manipulează produsele la raioanele vrac; fie
explicați că nu vreți să poluați mediul, fie spuneți că aveți alergie la plastic (​img 7)​
▷ dacă aveți propriile recipiente sau propriii săculeți textile, cereți celor care manipulează
produse vrac să le folosească (​img 8​)
▷ la casa de marcat luați pungi din textil/rafie/hârtie și avertizați casierele că nu vreți pungi extra
pentru niciunul dintre produse, chiar dacă există riscul să curgă (i​ mg 9​)

4. îi vom ruga să se întoarcă la noi cu ceea ce au cumpărat

După ce ieșiți, veniți la noi, pentru a valida participarea în competiție. Daca nu ne mai gasiti, va
rugam FIE sa:
- postati poza cu cumparaturile pe pagina evenimentului: “Provocare: 3 iulie, o zi
#farapungideplastic, alaturi de nr de pungi evitate si nr de pungi folosite
- trimiteti poza cu cumparaturile, alaturi de nr de pungi evitate si nr de pungi folosite, la
adresa: irina.breniuc@zerowasteromania.org

5. îi vom ruga să încarce pe pagina evenimentului o fotografie cu ei și cu ceea ce au cumpărat:


Ați reușit? Cum a fost?
Acum, avem rugămintea FIE:
- să ne comunicați nume, adresa de email sau telefon, alături de nr de pungi evitate și nr.
de pungi luate
- să fotografiați cumpărăturile și să le postați pe pagina evenimentului nostru, ca să vă
putem contacta în caz că veți câștiga. Poza trebuie postată alături de acest mesaj:
​ stăzi am folosit doar x pungi de plastic, evitand alte y. este ziua #fărăpungideplastic”.
„a

Notă pt voluntari: Voluntarii trebuie să verifice cifrele introduse pe pagina evenimentului și


să semnaleze cazurile de trișare.

6. la finalul campaniei, vom desemna câștigătorii: persoanele cu cele mai puține pungi de plastic
raportat la numărul produselor achiziționate vor primi un kit de supraviețuire fără plastic.

Super! Mulțumim mult! Și sperăm că acțiunea noastră să vă inspire și pe viitor! Vom alege
câștigătorii în cursul acestei săptămâni și îi vom contacta pentru ridicarea premiilor. Zi frumoasă!

Dacă sunteți interesat/-ă de mai multe informații, puteți da like pe Facebook paginilor Zero Waste
Romania și Iulie fara plastic sau să vă alăturați grupului Eco-frugal in Romania.

🎁 Ce contine kit-ul de supravietuire fara plastic 🎁

👜 sacoșe pentru cumparaturi de la ​Atelierul de Pânză​, ​ALTERNATIVE​, ​Natura fără plastic


👝​săculeți de la ​REDU
🍶sticle reutilizabile de la ​Greenpeace Romania
🌱​săpunuri din nuci de săpun de la ​Eubio
💋 produse homemade de igienă personală: pastă de dinți, deodorant, scrub
👃 un set de 3 batiste din bumbac organic
📚 cărți donate de voluntari

🏃 Ce facem dacă în situații de conflict 🏃


▷ dacă oamenii sunt reticenți sau devin agresivi, nu insistăm
▷ dacă vin gardienii, explicăm ce facem și cerem permisiunea să continuăm acțiunea; dacă
refuză, o facem de la poarta magazinului, nu în parcare
▷ dacă primim amenințări cu chemarea Securității sau Poliției, ne retragem și anunțăm
coordonatorii: Irina Breniuc: 0741554500, Katia Brash: 0754900139, Corina Ciurea: 0773303134

TRAINING LIVE:
Vom face traininguri pentru voluntari, de 15-30 minute, oricând duminica sau luni, în intervalul
13-19, la ​ViolonceluluiHub​ (intrararea violoncelului, nr 10, sector 3 Bucuresti,
http://violonceluluihub.ro/​). Daca nu sunteți din București sau nu puteți ajunge duminica sau luni
la traning, ci doar marti la acțiune, ne putem auzi și la telefon pentru detalii suplimentare.

În cazul în care nu ați completat încă acest excel, vă rugăm să o faceți, ca să ne putem organiza
pe ore, echipe și magazine acoperite:
https://docs.google.com/spreadsheets/d/15NY2PKbQhaBdXQgHqUDYPtHfCnI0yD5nc-FBd_BcU
yg/edit?usp=sharing
Vă dorim tuturor succes și vă mulțumim că ne ajutați să răspândim mesajul #fărăpungideplastic!

S-ar putea să vă placă și