OMRAAM MIKHAEL AIVANHOV

L’Arbre de Vie
(Arborele Vieţii)

Conferinţa din 05.06.1963

(Ţinută în Elveţia în ziua Pogorârii Sfântului Duh)

«Să determini numărul personal înseamnă să primeşti pe neaşteptate o

moştenire de zece milioane de leva. Dacă sunteţi o fiinţă cu judecată, veţi
rezolva cu acest număr multe dificultăţi. Numerele ascund o putere magică. A
avea zece milioane de leva înseamnă a avea case, bunuri, prieteni. Ce poate fi o
mai mare bogăţie ? Toată lumea se înclină în faţa celor zece milioane. De ce?
Pentru că acest număr este viu. Şi dacă într-un număr se ascunde o asemenea
forţă, cât de mare trebuie să fie ea când se manifestă într-o fiinţă omenească.
Când un om pătrunde în puterea numerelor, profesorii luminii îi deschid porţile
Universităţii lor. Şi dacă o singură poartă i se deschide omului, el va intra pe un
car de foc, aşa cum Ilie a intrat în Cer. Dar acela care nu înţelege numerele vii,
se va învârti îndelung în jurul porţilor acestei Universităţi, căci nimeni nu i le va
deschide. Pentru a putea intra în Universitatea luminii, trebuie să ai iubire.
Iubirea rezolvă toate problemele. Dacă mama nu-şi iubeşte copilul, ea nu-i va da
nimic. Dacă copilul nu-şi iubeşte mama, el nu poate primi nimic de la ea. Mama
trebuie să-şi iubească copilul, iar copilul trebuie să-şi iubească mama. Acelaşi
raport trebuie să existe între om şi Dumnezeu: dacă Dumnezeu nu vă iubeşte şi
dacă voi nu-L iubiţi, nu veţi profita de nimic. În afara iubirii, totul este iluzie».
Citind această pagină de astăzi a Maestrului (Peter Deunov), dragi fraţi şi
surori, veţi găsi din nou în ea, ca şi ieri, lucruri ciudate. Şi dacă nu vi le explic,
veţi rămâne din nou cu noţiuni, cu idei nu tocmai corecte.
Ce vrea să spună Maestrul, aici ? El spune că toată lumea se înclină în faţa a
zece milioane de leva. Zece milioane de leva nu este o sumă extraordinară. Ce
înseamnă zece milioane în ziua de azi ?! Nici cât să-ţi construieşti o baracă ! Şi
atunci, «cel care are zece milioane, are toată fericirea, are case, are prieteni…»
Nu-i aşa de sigur ! Veţi spune: dar atunci vă contrazice-ţi, vă criticaţi Maestrul !
Deloc ! Dimpotrivă, vă voi arăta aici profunzimea a ceea ce vrea să spună.
1
 De ce alege el 10, numărul 10 ? Pentru că vorbeşte de numere; el spune că
acela care îşi cunoaşte numărul… Ce înseamnă asta? Înseamnă că Maestrul
poseda ştiinţa ezoterică, pentru a putea vorbi într-un asemenea limbaj, ca
Pitagora, ca toţi Iniţiaţii, care afirmă că totul este în număr, că numărul stă la
baza Creaţiei, că numărul conţine toată înţelepciunea, şi că dacă am cunoaşte
numerele, am putea face orice… şi aşa mai departe. Mai ales Kabbala. Pentru a
vorbi astfel despre numere şi a crede că numerele sunt atât de puternice din
punct de vedere magic, asta denotă că ştia ceva. Acum ne interesează ce era în
mintea lui, cu privire la aceste numere. El spune: «dacă vă cunoaşteţi numărul».
Asta înseamnă că fiecare are un anumit număr, care este în Univers, în Cosmos,
un număr care vibrează într-un mod anume, special şi după această vibraţie
fundamentală, esenţială, particulară, dacă vreţi, este determinat tot restul: karma
lui, adică destinul lui, calea lui, chipul, corpul, sănătatea, tot. Pentru că vibraţia
fiinţei sale intime, numărul, determină tot: atrage lucruri, le respinge pe altele, în
conformitate cu legea afinităţii despre care v-am vorbit ieri – legea polarităţii şi
aşa mai departe.
Aceasta este o ştiinţă foarte profundă. El nu explică, bineînţeles; ştiinţa
numerelor n-o poţi explica într-o pagină, nici măcar într-un volum: e nevoie de o
viaţă întreagă. Şi nici o viaţă nu-i de ajuns. Pentru că dacă există cu adevărat
ceva infinit, profund, imens, aceasta este ştiinţa numerelor. Iar toate celelalte
ştiinţe chiar pălesc în faţa acestei ştiinţe a numerelor. Veţi spune: Dar de ce, de
ce ? Nu înţeleg de ce !» Pentru că Iniţiaţii consideră numărul ca pe un schelet al
lucrurilor – adică tot ce e mai subtil, care stă la baza a tot şi în jurul căruia toate
se formează. Cum sunt persoane (vânzători ambulanţi), care vor să distreze
publicul: ei iau nişte substanţe chimice dintr-o sticlă şi le proiectează asupra
unui schelet de zinc reprezentând un copac: praful se lipeşte, se aglutizează şi dă
impresia unui adevărat copac – sau un alt simbol, o altă imagine. Exact aşa este
(creaţia). Numărul stă la baza a tot, e fundamentul a tot. El e ceva abstract, ceva
subtil, ceva necunoscut, atât de îndepărtat… Şi în planul fizic, se face carne şi
os, dacă vreţi, piele, sânge, tot. Dar de fapt era un număr. Un număr oarecare,
dar e atât de îmbrăcat încât nu-l putem vedea. Trebuie să-l dezgoleşti, să-i
îndepărtezi carnea, oasele, sângele, muşchii, tot, chiar şi sistemul osos, dacă
vreţi, care îl reprezintă de fapt, pentru a vedea ce număr este acela. Aşadar,
Iniţiaţii consideră numărul ca bază a tot. Chimia, fizica, cristalografia, geologia,
toate acestea sunt formaţiuni, cristalizări în jurul unui număr. Ca atunci când
puneţi ceva în apă, o sare; ea e invizibilă, e transparentă, nu vedeţi în apă, dar
după un timp, dacă o puneţi în anumite condiţii, de pildă la rece, veţi vedea în ea

2
cristale. Ăsta este numărul: ceva misterios, ceva nevăzut, ceva necunoscut, ceva
imponderabil, nu-l poţi înţelege nici măcar cu intelectul. Este atât de sus, la
vârful lucrurilor – noi spunem «la bază», la baza lucrurilor – de fapt el este în
vârf. Şi după, după, după, formându-se, cristalizându-se, acumulându-se în jurul
lui, apar copacii, stâncile, munţii, florile, oamenii, animalele, insectele. (Toate)
sunt numere deja formate. Vă explic în mare, pentru că nu prea există cuvinte şi
modalităţi de a explica aceste lucruri. Şi în felul acesta omul, venind aici, este
determinat, tocmai datorită numărului fundamental care i-a fost dat, pe care el
însuşi a reuşit să-l obţină, prin felul lui de a trăi, de a gândi, de a simţi, timp de
secole şi de milenii.
Acum, desigur, nu este foarte limpede pentru voi. Dar vedeţi chiar şi ştiinţa
începe să observe că nu poate face nimic, nici o descoperire, nici un progres,
nici o reuşită, dacă în tot ce proiectează, în tot ce concretizează, matematica,
ştiinţa numerelor nu este la baza a tot. Şi începe să lucreze tot mai mult cu
matematica; numerele domină tot, conduc tot. Dacă ne sunt cunoscute toate
relaţiile, toate combinaţiile acestor numere, care sunt atât de impalpabile,
aproape inexistente – ele sunt ideale, dacă vreţi, ele sunt materiale, sunt
spirituale, trebuie să ţi le închipui… Ei lucrează deci cu matematica şi
matematica e la baza tuturor descoperirilor, a tuturor cercetărilor. Acum oamenii
construiesc maşini electronice, care furnizează răspunsuri despre toate
subiectele, despre toate obiectele, despre toate descoperirile. Ei consultă tot
timpul maşinile. Deşi depăşesc omul ca memorie, maşinile nu se pot compara cu
omul. Sunt ca acele haruri numite «haruri spaniole»: nu găseşti în ele decât ce
aduci. Nu au nimic înăuntru. Ele există, dar trebuie să-ţi aduci mâncare şi tot ce-
ţi trebuie şi atunci eşti servit, înţelegeţi ? Din elementele pe care le furnizează,
combinând aceste elemente, maşinile pot furniza răspunsuri şi informaţii
extraordinare, de neînchipuit. Ele depăşesc posibilităţile umane. Dar ele nu pot
depăşi omul, pentru că omul trebuie întotdeauna să fie prezent, pentru a le da
drumul, pentru a le întreţine, pentru a le da «hrana», ca apoi să poată «mânca».
Deci omul trebuie să aducă el, din nou, elementele inteligenţei, să combine, să
aranjeze lucrurile, pentru a putea «mânca», adică pentru a putea avea
răspunsurile. Orice ar face, omul nu poate egala inteligenţa cosmică, care lucrat
asupra omului, care i-a format creierul. Deşi, pe moment, din cauza vieţii pe
care o duce, omul este limitat. Dar să presupunem că oamenii încep să trăiască
aşa cum trebuie, să se conformeze legilor naturii, legilor celor sacre, ei vor
începe să manifeste capacităţi, posibilităţi, lucruri pe care nici o maşină nu le va
putea egala. Pentru că toate microscoapele, toate telescoapele, toate aparatele

3
care există – şi există atât de multe încât nici nu le poţi recenza, nu poţi să faci o
listă, sunt nenumărate în toate domeniile: medicină, biologie, economie,
agricultură, peste tot sunt maşini, maşini, pentru atmosferă, pentru orice – nu le
poţi administra, atât sunt de multe… Dar iată că natura a prevăzut tot. Ea a pus
în om toate aceste aparate şi aşteaptă ca într-o zi el să nu mai fie aşa de încântat
de ce face şi să înceapă să-şi întoarcă privirea către tot ce a făcut natura. Atunci
el va descoperi că în el însuşi există aparate încă şi mai perfecţionate, pentru a
vedea infinitul mic şi pentru a vedea infinitul mare, telescoapele, sau pentru a
merge să călătorească, să se dedubleze, să studieze lucrurile la faţa locului – ca
în trecut, când existau fiinţe capabile să studieze lucrurile tocmai în acest fel, cu
propriile lor aparate, care sunt în ei înşişi. Şi mai sunt asemenea fiinţe şi astăzi şi
vor mai fi şi în viitor.
Dar să lăsăm aceste chestiuni şi să ne întoarcem la acest număr 10. De ce 10
milioane ? De ce n-a spus (Maestrul Peter Deunov) zece mii sau zece miliarde ?
Există vreun motiv, a fost ceva în mintea lui ? Da. Când scrieţi zece milioane,
aveţi zecele şi îi adăugaţi şase cifre. Şi acum, dacă studiaţi numărul 10, ce
reprezintă el, veţi vedea că numărul 10 este foarte profund, foarte, foarte fast.
Dacă o luaţi de la 1 până la 10 – 2,3,4,5,6,7,8,9,10 – şi după aceea combinaţiile,
permutările, variaţiile tuturor 10 numere, asta va duce la infinit. Lucrul acesta îl
ştiţi. Dar v-aţi oprit asupra semnificaţiei acestui număr 10 şi asupra acelor fiinţe
care l-au «inventat», care l-au descoperit, care l-au găsit, adică s-au oprit asupra
acestui simbol – pentru că este un simbol ! Cum au procedat acele fiinţe, pentru
a desena numerele ? Ştiau ceva ? Au făcut-o la întâmplare, în mod arbitrar,
prosteşte, orbeşte ? Sau aveau o întreagă ştiinţă dinaintea lor ? Asta am să încerc
să vă explic: ce este numărul 10, de unde vine el ?
Când citiţi Biblia, de la început citiţi în Geneza lui Moise că există Raiul, pe
care l-a creat Dumnezeu şi că în acest rai terestru erau doi pomi. Şi că oamenii
erau în acest ţinut. Şi că acolo era un pom, care era Pomul Vieţii şi un altul, care
era Pomul Cunoaşterii Binelui şi Răului. Şi că li se ceruse, li se ordonase să
mănânce numai din Pomul Vieţii şi să nu mănânce din acel Pom. Şi ştiţi
povestea, mitul, dacă vreţi: ce au făcut aceşti primi oameni, cum ceva i-a împins,
i-a tentat – v-am explicat cu altă ocazie ce este şarpele, ce simbolizează el, de ce
au transgresat regula, dar astăzi nu mă voi ocupa de lucrul acesta. Mă voi ocupa
doar de acest Pom al Vieţii. Ce reprezintă acest Pom al Vieţii ? Şi de ce se spune
că atunci când mâncai din fructele sau chiar din frunzele lui, Pomul acesta era de
o asemenea natură, era impregnat cu asemenea forţe armonioase şi benefice, că
până şi frunzele lui vindecau toate bolile, iar fructele lui dăruiau viaţa veşnică.

4
Nu existau boli, nu exista moarte, nu existau suferinţe, pentru că aşa era acest
Pom al Vieţii. Vedeţi, când creştinii citesc aceste câteva cuvinte, nu au idee
foarte clară despre ce este acest Pom al Vieţii. Ei cunosc Pomul Cunoaşterii
Binelui şi Răului, pentru că sunt mereu când în bucurie, când în suferinţă, când
sănătoşi, când bolnavi, când în bogaţie, când în sărăcie, deci nu fac decât să
cunoască Pomul Cunoaşterii Binelui şi Răului, dar Pomul Vieţii… Să analizăm
puţin această problemă ! Pentru că aceasta este problema cea mai importantă. Vă
voi spune, din nou, dragi fraţi şi surori, că dintre toate chestiunile religioase, sau
mai degrabă ştiinţifice – ştiinţifice, nu religioase; din punct de vedere religios, v-
am spus ce e cel mai important. Dacă vorbesc aşa nu înseamnă că religia şi
ştiinţa sunt separate. De fapt nici ştiinţa, nici religia, şi nici chiar arta nu sunt
separate, deşi reprezintă trei aspecte ale divinităţii, ale omului: domeniul inimii,
domeniul voinţei, domeniul intelectului. Dar, cu toate acestea, în aparenţă ele
sunt separate. Domeniul inimii este un lucru, domeniul intelectului este un alt
lucru, domeniul voinţei un al treilea. Dar de fapt, în interior, în noi, nu există
separaţie între ele. Ele sunt toate împreună.
Să luăm acum Pomul Vieţii din punct de vedere ştiinţific. Creştinii nu ştiu ce
este acest pom. El este menţionat şi atât. Nu se explică, ideile rămân vagi. Se
spune: cu siguranţă trebuie să fie îndeplinirea voinţei divine; cu siguranţă trebuie
să fie o viaţă impecabilă; trebuie să fie o muncă asupra ta însuţi, să mergi la
biserică, să aprinzi lumânări, să îngenunchezi, să iei apă sfinţită, să-l asculţi pe
preot… Dar nu este (…)
De fapt ce era în mintea lui Moise ? Moise a studiat, a studiat, a studiat peste
40 de ani. Pentru că a studiat, mai întâi, mai mulţi ani, în Misterele Egiptului. A
studiat ani mulţi, împreună cu cine ? Cu Orfeu. Ei au studiat împreună, Moise şi
Orfeu, în aceeaşi epocă, în aceleaşi Mistere. Doar că fiecare a reţinut un alt
aspect al vieţii divine: Moise mai ales latura ştiinţifică, puterea, iar Orfeu
frumuseţea, splendoarea. Dar ei au studiat amândoi aceeaşi ştiinţă. Este un fapt
istoric, e scris în istorie. Moise a studiat deci ani de zile în sanctuarele Egiptului
în acel timp şi apoi a trebuit să plece, pentru că îl ucisese pe acel egiptean şi îi
era frică. A plecat deci din ţară şi s-a dus în ţinutul Maraim, unde a întâlnit, aşa
cum ştiţi – v-am vorbit despre asta, aşa că vă spun pe scurt – a întâlnit un Iniţiat,
Ietro sau Iotora. Numele poate fi pronunţat în ambele feluri, pentru că limba
ebraică nu are vocale, aşa încât puteţi adăuga vocalele cum doriţi, doar celelalte
litere (consoanele) contează. /……../
(Mă întrebaţi) dacă erau cărţi la acea vreme. Desigur, dacă vă închipuiţi că
numai după ce a venit Guttenberg (au început să existe cărţi) ! Nu erau cărţi

5
imprimate, desigur. Erau doar manuscrise, lucruri scrise sau gravate, etc.
Imprimeria este altceva. Şi (Moise) a studiat cu el, (Ietro) l-a acceptat şi astfel
(Moise) a primit o iniţiere acolo. El avea mai multe fete, dar printre aceste fete
era una care se numea Sephora. Numele este semnificativ, atât de semnificativ
că Ietro – Ietora… după care a scris Tora. A numit-o Tora din cauza acestui
socru. Socrul Ietro, pentru că după aceea s-a căsătorit cu fiica lui, Sephora. Iar în
numele Sephora, puteţi să faceţi modificări: Sephora – Sephira – Sepher – Sipur.
Sipur, Sepher şi Sephira. «Sephira» înseamnă «număr». «Sepher» înseamnă
«carte». Şi Sephora era numele acelei fete, care avea legătură cu aceste lucruri.
Ce este Sephira ? Iată, ajungem la cuvântul «număr». Moise a studiat ani în şir,
40 de ani, numai cu acest Iniţiat şi a trecut şi această iniţiere. Acest socru l-a
supus la probe foarte grele. Şi-a riscat chiar viaţa. Şi dacă n-ar fi venit fata să-l
salveze, să-i spună din care cupă să bea – pentru că trebuia să bea şi erau două
cupe: una avea otravă, alta nu – şi dacă se înşela… Trebuia să ghicească, care
era cupa, asta era problema (proba) şi putea să se înşele şi atunci murea. Era
riscant. Aşa era în trecut. Dar câţi dintre voi ar rămâne dacă v-aş supune la
asemenea probe ? Toţi de-aici aţi fugi ! Pentru că acum în Europa totul este
uşurat, totul este distracţie, totul este plăcere, chiar şi iniţierele ! Şi dacă
Maestrul, din nenorocire, spune vreun cuvânt, vai, vai… dacă critică, dojeneşte
discipolul său îi face vreo observaţie, acesta îl lasă şi pleacă, e furios.
Occindentalii sunt departe de a şti prin ce treceau discipolii altădată pentru a
căpăta ştiinţa.

6
 OMRAAM MIKHAEL AIVANHOV

L’Arbre de Vie
(Arborele Vieţii)

Conferinţa din 05.06.1963

(Ţinută în Elveţia în ziua Pogorârii Sfântului Duh)

…(Şi) primind misiunea, s-a întors în Egipt, pentru a-i salva pe evrei, poporul
evreu – dar pregătindu-i pentru misiunea de a păstra această ştiinţă ezoterică,
aceste reguli de comportament de viaţă. El a primit această misiune de la
Creator. Şi s-a dus. Cunoaşteţi apoi povestea, cum a procedat cu Faraonul şi aşa
mai departe. Nu asupra acestui lucru vreau să mă opresc.
Moise, scriind cuvintele Pomul Vieţii, Pomul Cunoaşterii Binelui şi Răului,
avea ceva în minte, avea o întreagă ştiinţă/cunoaştere a acestor lucruri. El a
condensat toată această ştiinţă, a rezumat-o într-un cuvânt – (de fapt) în două
cuvinte. Şi iată ce ne interesează pe noi: să intrăm în mintea lui Moise şi să
aflăm ce. Este oare cu putinţă ? Bineînţeles că este cu putinţă. Da, este cu
putinţă. Este cu putinţă, dragi fraţi şi surori să intri în mintea oricărei făpturi.
Dacă ştim cum să procedăm, care sunt regulile, metodele, putem. Ştiind, pur şi
simplu, ceea ce v-am revelat deja cu privire la memoria Pământului, la sufletul
Pământului şi la sufletul universal: anume, că sufletul Pământului este în
comunicare cu sufletul universal şi că Pământul conţine (păstrează) toate
evenimentele, toate clişeele, toate amintirile, toate amprentele, toate
înregistrările, toate urmele a tot ce s-a petrecut pe el de milioane, chiar miliarde
de ani. Există deci o latură eterică, numită Cronica Akasha, unde se înregistrează
(tot): existenţa lui Moise, existenţa lui Hermes Trismegistus, existenţa lui
Pitagora, existenţa lui Iisus, totul s-a păstrat. Şi atunci când crezi în aceste
lucruri, bineînţeles, dacă faci eforturi să duci o viaţă corespunzătoare, poţi intra
în aceste biblioteci ca să consulţi aceste clişee şi să afli cu exactitate ce era în
mintea lui Apollonius din Tyane, de exemplu, şi ce era în mintea lui Zoroastru
sau mai ales a lui Iisus. Da, totul s-a păstrat în sufletul Pământului: toate epocile,
toate obiceiurile, toate chipurile, toate făpturile. Şi există oameni care se ocupă
de asta, cărora le place să facă asta şi care exersează numai acest lucru şi care
1
ajung să converseze cu (ele). Pentru că nimic, absolut nimic nu dispare, totul se
păstrează. Şi dacă intrăm în capul lui Moise şi vrem să aflăm ce este acest Pom
al Vieţii, iată ce vă va spune. Vă va spune: Pomul Vieţii este cosmosul însuşi, cu
Dumnezeu care locuieşte înlăuntrul lui. Pomul Vieţii este un simbol, o
reprezentare/imagine a întregului Cosmos, a tot ce circulă în Cosmos. În
miniatură, omul reprezintă Pomul Vieţii. Dar atunci de ce nu este veşnic, de ce
nu este nemuritor ? Pentru că – spune el – în trecut el făcea parte din acest Pom
al Vieţii, dar când a nesocotit ceea ce îi spusese Dumnezeu, s-a rupt de el. Şi
acum a coborât într-un singur loc (într-o singură zonă) care se numeşte Pământul
sau materia sau, dacă vreţi, Malkout. Iată ce vă va spune Moise. «Eu nu sunt
singurul care ştie toate aceste lucruri. Au existat alţii înaintea mea care le
cunoşteau, care s-au aplecat asupra lor, care au studiat întregul univers şi toate
ramificaţiile lui, întreaga circulaţie a acestei seve, a acestor forţe, a acestor
curenţi, a acestor energii, pe unde trec ele, toată această structură grandioasă; ei
o contemplau, o trăiau împreună cu ea şi ajungeau să înţeleagă». Deci a existat o
epocă în care omul nu era rupt de acest Pom al Vieţii, era permanent în legătură
cu el, mânca tot timpul din el. Pentru că, simbolic, «a mânca» înseamnă a fi
permanent în legătură (în comuniune), niciodată rupt de ceva. Numai după aceea
s-a rupt. Iată de ce, chiar în religia creştină, a rămas această tradiţie a celor 9
ierarhii îngereşti. În Grecia avem de asemenea cele 9 muze. S-au păstrat deci 9
ierarhii îngereşti. Da, dar erau 10. În trecut erau 10. Ajungem tocmai la acest
număr, care reprezintă Pomul Vieţii. Pomul Vieţii este numărul 10. Veţi vedea
imediat. Numai că există foarte, foarte multe aspecte pentru a reprezenta acest
număr. Când reprezentaţi de pildă două mâini, strânse una în alta, şi acesta este
un aspect al Pomului Vieţii.
Ce este de fapt acest Pom al Vieţii ? Moise vă va spune: kabbaliştii – pentru
că pe kabbalişti el i-a format, poporul ebraic nu cunoştea toate aceste lucruri.
Când a scris cărţile, el n-a revelat toate acestea, el a ascuns toate aceste lucruri
înăuntru. El a ales 70 de bătrâni – cei mai înţelepţi, cei mai inteligenţi şi dotaţi
cu mai multă raţiune – şi i-a iniţiat, le-a revelat, le-a dat cheile pentru a descifra
misterele celor 5 cărţi ale sale. Şi din acel timp această tradiţie s-a menţinut şi ea
se numeşte Kabbala. «Kabbala» este traducerea pentru «ceva primit», pentru
tradiţie. Şi de atunci încoace, kabbaliştii şi-au transmis unul altuia toate aceste
taine, toate aceste mistere, până în ziua de azi. Şi din această tradiţie, fondată pe
o ştiinţă/cunoaştere străveche, ne preocupă azi numărul 10 şi trebuie să aflăm
acum ce este acest număr 10.

2
 Iată ce spuneau Kabbaliştii: că întregul Univers se poate împarţi în 10
regiuni. Şi aceste regiuni erau numite Sefiroţi, adică cele 10 numere. Numai că
aceste numere, care sunt atât de abstracte, erau înveşmântate. Iată de ce, fiecare
număr, adică fiecare regiune – regiunile erau dispuse geometric, reprezentau o
imagine, o întreagă schemă geometrică foarte interesantă – deci fiecare regiune
avea în ea un spirit al ei, apoi un suflet, apoi un intelect, după aceea avea o inimă
şi apoi era material, corpul fizic. Deci erau 5 (aspecte): 4 veşminte şi ceva în
mijloc care nu mai era veşmânt, nu mai era ceva concret şi acela era numărul. Şi
acest proces se repeta în cele 10 regiuni. În fiecare regiune erau 5 asemenea
formaţiuni, în a doua regiune la fel: spirit, suflet, inteligenţa, inima şi apoi
corpul, care adăpostea totul (…). Şi aceste 10 regiuni se numeau Sefiroţi.
Sefiroţii aveau în ei o întreagă bogaţie, erau 5 aspecte de studiat în fiecare
Sefirot.
Şi ei spuneau: primul lucru, în centru, este Dumnezeu însuşi, este numele lui
Dumnezeu. Cele 10 regiuni erau ierarhizate, bineînţeles, după evoluţie, după
emanaţie, de la cea mai înaltă, Sefirotul cel mai sublim, care era Coroana, dacă
vreţi, Capul, (…) până jos, la condensare, la Malkout. Iar ei spuneau că ceea ce
este esenţial în fiecare Sefirot este Dumnezeu însuşi. Deci Dumnezeu avea 10
nume. În felul acesta, în fiecare regiune, Dumnezeu se manifesta, se prezenta
sub un anumit aspect şi atunci numele lui Dumnezeu erau diferite. Aşa cum
vedeţi era Elohim, era Iehova, era Tsebaot, era Chadai, era El şi aşa mai departe.
Deci erau 10 nume. Iar cel mai înalt, era Ehieh, care i-a spus lui Moise: «Eu sunt
cel care este». Această fiinţă este Ehieh. Şi apoi venea Iah, apoi… Vreţi să le
pronunţ ?! Pot, dar este ceva prea sacru, prea sfânt ! Ele sunt pronunţate,
repetate în tăcere, în rugăciune, dar nu-mi place să le etalez prea mult.
Apoi, a doua diviziune – dar de fapt nu e o diviziune – în fiecare Sefirot, este
numele regiunii, numele fiecărui sefirot. Sus este Kether, apoi Hokmach, apoi
Binah, apoi Hesed, Geburah, Tiferet, Netzach, Hod, Iesod şi Malkut, a zecea.
Deci în toate aceste regiuni ale căror nume le-am pronunţat, există un şef, adică
un Arhanghel, o fiinţă sublimă, care comandă tuturor, care conduce tot. Şi lor le-
au fost date nume. Deci în toate aceste regiuni, a treia diviziune era reprezentată
de Arhanghelii cei mai puternici. Pot să vă spun şi numele acestor 10
Arhangheli, dar nu are rost. Dacă vreţi, pot să le rostesc. Şi apoi, a treia – nu ! A
treia a fost, a patra diviziune, era acea ierarhie îngerească, pe al patrulea loc, în
fiecare Sefirot era ierarhia îngerească. Deci toate aceste cohorte, toate aceste oşti
îngereşti, care se supuneau şefului. Unul din aceşti şefi era Gabriel sau Raphael
sau Michael sau Haniel sau Tsaphkiel sau Raziel şi aşa mai departe. Ei erau

3
şefii, dar aveau în subordinea lor o întreagă ierarhie îngerească determinată.
Fiecare ierarhie îngerească era predestinată numai pentru un anumit fel de
lucrare, pentru o categorie de activitate, cu formele, culorile, manifestările ei,
care reprezentau ceva sublim, armonios, frumos, ordonat în structura Arborelui
Vieţii. Nu aici, aici e dezordine, e harababură. Şi apoi, pe ultimul loc 5, în
fiecare Sefirot, în fiecare regiune, era aspectul material, substanţa care trebuia să
înveşmânte – carnea şi osul – o realitate materială şi aceasta era regiunea
(diviziunea) planetelor. Deci erau plasate planetele. Sus, în primul Sefirot – nu
erau cele 7 planete pe care le cunoaştem noi – acolo îl putem plasa pe Neptun.
Apoi, a doua, Uranus. Apoi continuă cu Saturn, Jupiter, Marte, Soare şi Venus,
Mercur, Luna şi Pământul. Şi această ordine a planetelor a rămas, s-a păstrat;
astrologii care lucrează cu orele planetare de multe ori nu ştiu de unde vine
această ordine: Saturn, Jupiter, Marte, Soare, Venus, Mercur, Luna, apoi, din
nou Saturn, Jupiter, Marte, Soare… iar şi iar. Pentru că după Kabbală, cele 24 de
ore ale zilei şi nopţii sunt conduse (dominate) de planete. Este interesant de
explicat cum începe fiecare zi şi ce ordine extraordinară se repetă veşnic, fără
greş. Dar să lăsăm aspectul acesta pentru altă dată, pentru că am alte lucruri să
vă spun. Este lung de explicat, este o problemă vastă. Să lăsăm deci orele
planetare, care este şi ea o chestiune foarte interesantă. De unde a venit, care era
concepţia ? Veţi vedea că tot, tot ce există în ştiinţă, în aspectul simbolic, în
simbolism şi chiar în teurgie, în toate ceremoniile magice, în toate ritualurile,
chiar şi în cel al slujbei sunt rămăşiţe care vin din Arborele Vieţii. Pentru că de
aici au luat Iniţiaţii şi cifrele, şi numerele şi formele şi simbolurile, le-au lăsat
separate şi numai Arborele Vieţii este cel care le conţine. Chiar şi cele 22 de
cărţi de Tarot vin din Arborele Vieţii. Cine nu cunoaşte structura Arborelui
Vieţii, ceea ce vă povestesc eu, nu va putea niciodată să se folosească de cele 22
de cărţi de Tarot. Aceste 22 de cărţi ale Tarotului sunt plasate în Arborele Vietii.
Şi dacă le adăugaţi numerele – cei 10 Sefiroţi – ce va da ? 22+10=32. Cele 22 de
cărţi de Tarot împreună cu numerele fac 32. Iar după Kabbalişti, 32 nu sunt
altceva decât Căile Înţelepciunii. Cele 32 de Căi ale Întelepciunii. Şi le găsim
exact pe Arborele Vieţii. Pe/după schema care a ajuns până la noi, putem găsi
exact aceste căi. Şi apoi sunt cele 50 de porţi ale inteligenţei. Şi ele vin din
Arborele Vieţii. Şi astăzi se sărbătoreşte Pogorârea Sfântului Duh (fr.
Pentecôte). «Pentecôte» înseamnă 50. 50 de zile. De ce s-a pogorât Sfântul Duh
asupra capetelor discipolilor lui Iisus după 50 de zile ? Vedeţi ? Există mereu
raporturi kabbalistice cu tot ce se petrece. V-am explicat şi în legătură cu
Învierea. De ce a ramas (Iisus) 3 zile şi jumătate (în mormânt) ? Şi (v-am

4
explicat) cum în Antichitate se repetau aceleaşi lucruri: în temple îi lăsau pe
discipoli 3 zile şi jumătate morţi şi apoi îi reînviau. Ca să călătorească în spaţiu
şi să vadă Infernul şi Paradisul (Iadul şi Raiul).
Evident, acest subiect pe care îl abordez astăzi este atât de vast, încât mă
întreb de unde să încep, ca în voi să rămână lucruri limpezi, noţiuni corecte,
lucruri practice, lucruri cu care să puteţi lucra. Pentru că a povesti nişte lucruri, a
etala teorii, lucruri vagi, care să nu poată fi folosite în viaţa de zi cu zi pentru
înălţarea noastră, nu are nici o valoare. E zero. Nu trebuie niciodată, niciodată să
studiezi lucruri, să lucrezi cu lucruri, să te ocupi de lucruri care nu au nici o
utilitate, nici o aplicaţie practică în domeniul mai degrabă spiritual dar chiar şi în
domeniul material. Altfel vom bâjbâi, vom deveni fiinţe nebuloase, nedefinite,
imprecise, ne vom afunda în zone nebuloase, cum vă spuneam, zone în care s-au
afundat mulţi mistici, multe fiinţe religioase, sentimentale. Ei n-au izbutit să
realizeze nimic, pentru că s-au confruntat mereu cu vagul, cu nedefinitul. Nu
trebuie niciodată, niciodată să ne mulţumim (cu teoria). De aceea în lucrul meu
(cu voi), în ceea ce vă povestesc, tot ce vă dau, tot ce vă explic este întotdeauna
practic, este întotdeauna realizabil, este întotdeauna ceva, un mijloc de care vă
puteţi folosi. Amintiţi-vă. Întotdeauna, la sfârşit insist, subliniez (latura
practică), trag o concluzie practică. De ce ? Pentru că lucrul acesta face parte din
scopul meu pedagogic. Ar fi uşor să vă povestesc fel de fel de lucruri, să vă spun
poveşti de adormit copiii. Dar ce rezultat aş obţine ? E prea uşor. Niciodată nu
am procedat cu voi în felul acesta. Mereu, în orice discuţie – despre aură, de
pildă. La ce serveşte aura ? Pentru a te proteja. Sau despre respiraţie, despre
meditaţie, despre concentrare, despre rugăciune… Totul este pentru a fi realizat,
practicat (exersat). Nu există nici măcar o discuţie care să nu (fi avut o finalitate
practică). Este marota mea! Şi la fel voi încerca să procedez şi astăzi, în acelaşi
fel. Chiar dacă la început lucrurile par cam fără cap şi coadă, nu vă neliniştiţi, la
sfârşit le pun pe toate laolaltă. Sunt ca un pictor (care desenează) în stradă.
Mulţimea care cască gura nu ştie ce desenează el. Dar dacă au răbdare, după
câtva timp, iată că apare o casă sau un copac sau un peisaj. Dar la început nu se
înţelegea nimic. Asta este arta ! Nu poţi şti dintr-o dată. Şi cu mine e la fel. La
început aşteptaţi, aşteptaţi, ascultaţi. (Ce spun) n-are nici cap nici coadă. Cu atât
mai bine ! Apoi, lucrurile se încheagă. Şi cei care rămân (ascultă) până la sfârşit,
văd că este vorba de lucruri precise, clare, definite şi pe care fiecare le poate
aplica fără primejdie.
Şi acum să mergem mai departe. Numărul 10. Încă n-am spus nimic despre
numărul 10, deşi v-am spus că sunt 10 Sefiroţi şi că în fiecare Sefirot sunt 5

5
compartimente (diviziuni) şi că între aceşti Sefiroţi curge o viaţă; că omul este
creat după imaginea acestui arbore şi că şi el are (în el) aceste diviziuni, aceste
corespondenţe şi că el, de asemenea, sunt reprezentaţi cei 10 Sefiroţi. Pot să v-i
arăt, să vă arăt unde este Kether, unde este Hokmah, Binah şi toţi ceilalţi. Dar n-
are rost, sunt lucruri elementare. Dar ar fi prea lung şi prea obositor. Trebuie să
scurtez. Deci Sefiroţii sunt în interior(ul nostru) şi în acelaşi timp toate acele
entităţi cereşti sunt în interior, materialele sunt în interior. Numai Iniţiaţii se
ocupă de asta, când vor să se cunoască: a te cunoaşte înseamnă a vedea această
imensitate pe care omul o reprezintă în interiorul lui, cu toate diviziunile ei, cu
toate esenţele ei, cu toţi locuitorii ei, cu toată această circulaţie. E extraordinar !
Şi atunci eşti uimit, absolut uimit, eşti încântat; îngenunchezi, plângi de fericire,
mulţumeşti Cerului, contempli toate acestea. Dar, din păcate, vedeţi voi, oamenii
sunt departe de a bănui că lucrurile stau aşa. Iar Kabbaliştii, Iniţiaţii sunt tot
timpul în încântare, în extaz, pentru că tot timpul se ocupă de acest Arbore al
Vieţii. De ce ? Pentru că în momentul în care te rupi de acest Arbore, nu mai ai
viaţă veşnică, nu mai ai sănătatea, fericirea, bucuria, eşti obligat să suferi, să fii
bolnav şi să mori. Da, rupt. Cele două Sefire au continuat să trăiască iar a zecea,
Pământul, Malkout, s-a rupt. Acum trebuie să restabilim legătura, să ne
întoarcem la cei 10 Sefiroţi – care există în Univers, există toţi 10. Doar în om
nu mai există ! Omul s-a rupt, a tăiat legătura. De aceea nu mai există această
circulaţie a vitalităţii, a luminii… Omul s-a separat de Sursă, de Tatăl său ceresc,
de origine. Calea iniţiatică este calea care restabileşte contactul. Iar scopul
acestei restabiliri este de a reintra în posesia «patrimoniului» său, aşa cum
explica în diferite forme creştinii sau asiaticii sau hinduşii. Ei folosesc un alt
limbaj pentru a exprima acelaşi lucru, aceeaşi idee: a te reîntoarce, a regăsi
paradisul pierdut, a restabili legătura, a-ţi regăsi patria, a te uni cu Dumnezeu…
sunt nenumărate formule care spun acelaşi lucru. Aşadar, adevăratul Iniţiat
lucrează pentru a restabili această legatură. El este Malkout: ce e compact, ce e
material. El trebuie să se lege cu celelalte nouă, care sunt prezente, care sunt
deasupra noastră şi în noi. Şi tocmai aici este dificultatea.

6
 OMRAAM MIKHAEL AIVANHOV

L’Arbre de Vie
(Arborele Vieţii)

Conferinţa din 05.06.1963

(Ţinută în Elveţia în ziua Pogorârii Sfântului Duh)

...cu celelalte nouă, care sunt prezente, care sunt deasupra noastră şi în noi. Şi
tocmai aici apare dificultatea. Prin viaţa lui ignorantă, criminală, lipsită de
inteligenţă, el/omul însuşi şi-a creat un «paznic» numit «păzitotul pragului»,
care se află în al nouălea Sefirot şi care aşteaptă acolo şi împiedică aspirantul să
călătorească în celelalte lumi. Acest paznic se află în Sefirotul Iesod şi-l aşteaptă
pe discipol pentru a-l pune jos, a-l speria, a-l înspăimânta, luând formele cele
mai hidoase, mai înspăimântătoare. Dacă discipolul nu are destulă lumină, dacă
nu este dotat cu acea îndrăzneală de care s-a spus/care îi este recomandată şi nu
are inima curată, dacă nu a lucrat, se prăbuşeşte, se afundă în tot felul de lucruri
pe care nu vreau să le descriu.
Această regiune numită Iesod este regiunea Lunii. După kabbalişti, după
astrologi, după Iniţiaţi ea este regiunea tuturor iluziilor. Pentru cel care nu are
încă lumină şi puritate, este regiunea tuturor aberaţiilor, tuturor rătăcirilor,
tuturor prăpăstiilor, tuturor minciunilor. Iar pentru cel care a primit o anumită
lumină, anumite reguli, care s-a pregătit, este regiunea purităţii. Aici, această
regiune, se va purifica. Şi tot aici, în această purificare, va fi atât de lucid, de
limpede, încât aici începe clarviziunea. Este regiunea purităţii, a limpezimii; aici
se întâlneşte cu Îngerii, care sunt purtătorii vieţii. Deci este prima regiune unde
începe viaţa. Iată de ce Îngerii aduc viaţa şi puritatea; ei sunt puri şi vii. Şi
atunci, în această claritate vedem foarte limpede, discernem lucrurile şi devenim
clarvăzători. Iată de ce Luna e (un lucru) cu două tăişuri. Depinde de discipol ca
Luna să fie ceva îngrozitor: locul tuturor schimbărilor, tuturor intemperiilor,
tuturor ororilor, tututor vrăjitoriilor, dacă vreţi – pentru că toţi vrăjitorii, toţi
magii negri iau ceva din această regiune. Pentru că ea este rezervorul a tot ce e
pur şi a tot ce e impur. Căci de ce are Luna o faţă nevăzută ? Pentru că în acea
parte ascunsă se adună toate impurităţile; toate lucrurile îngrozitoare sunt de
cealaltă parte a Lunii. Între Pământ şi Lună există o comunicare şi din când în
1
când de acolo vin făpturi înspăimântătoare, care îi chinuie pe oameni, îi seduc, îi
rătăcesc...
Pentru a avea acces la această regiune, trebuie mai întâi să te pregăteşti. Şi nu
poţi să te pregăteşti fără un Maestru care cunoaşte cu adevărat drumul, care a
făcut aceste experienţe, care a depăşit aceste lucruri, care a lucrat asupra lui
însuşi. Ne trebuie deci un Maestru. Altfel nu putem trece. Acolo este o graniţă,
este păzitorul pragului. Dar atunci când discipolul este înarmat, are cunoaştere,
când se domină – mai ales când se domină, când domină totul în el însuşi:
mânia, forţa sexuală, când este stăpân, face ceea ce vrea – atunci Păzitorul
pragului dispare, va lăsa drumul liber. Şi atunci studiaţi, studiaţi, studiaţi.
Şi apoi mergeţi în al treilea Sefirot, care este Hod. Aceasta este regiunea lui
Mercur. Este regiunea intelectului. Aţi trecut purificarea, aţi depăşit tornadele,
pasiunile, schimbările, perturbaţiile, furtunile, oceanele – care se aflau în Lună,
în Iesod – şi intraţi într-o şcoală, într-o universitate, care este Hod. Aici sunt
toate disciplinele: chimia, fizica, magia, kabbala, astrologia, teurgia, toate
ştiinţele se află aici. Totul este ordonat, clasat, este o ordine matematică. Fiinţele
de aici sunt cu totul altfel. Ierarhia Îngerească se numeşte Bnei-Elohim, adică
Fiii lui Dumnezeu.
După ce am făcut acest stagiu, mergem în regiunea Netzah. Şi aici parcurgem
tot felul de lucruri, dat fiind că acesta este locul tuturor frumuseţilor naturii:
toate culorile cele mai splendite, toate parfumurile cele mai suave, cele mai
îmbătătoare, toate mişcările, toate formele, toată muzica. Eşti uimit, încântat de
această frumuseţe, de făpturile care cântă, dansează, care sunt de o puritate şi de
o frumuseţe extraordinară. Numai că aici nu trebuie să-ţi pierzi capul.
Contemplând să nu te opreşti aici, să nu uiţi de toate celelalte, să nu vrei să
mergi mai departe. Pentru că este atât de atrăgător, atât de încântător, că unii nu
vor să meargă mai departe. Fiinţe care cântă fără încetare, care dansează, care
sunt diafane, transparente, care nu au veşminte, care iau toate formele – este
imposibil de descris. Pentru cei care sunt poeţi, cei care sunt plini de iubire,
pentru ei este regiunea cea mai bună. Da. Aceasta e de fapt regiunea care a creat
lumea. Ierarhia îngerească (acestei regiuni), numită Elohim, este cea care a creat
Cerul şi Pământul. Nu Dumnezeu însuşi (a creat-o), ci Elohimii. Această ierarhie
îngerească a Elohimilor cunoştea formele, structura lucrurilor, vegetaţia.
Această regiune este mai degrabă domeniul vegetaţiei, a plantelor. În timp ce
Hod e mai degrabă regiunea animalelor. Acolo studiem principiile Creaţiei, care
sunt forţele care au acţionat pentru construirea Cosmosului. Şi apoi trebuie să
mergem mai departe, să învăţăm lucruri şi mai ales să ne dezvoltăm anumite

2
calităţi care corespund (acestei regiuni). Pentru că nu putem trece de la o regiune
la alta, dacă nu avem calitatea care îi corespunde. Dacă într-un loc era puritatea,
în alt loc era inteligenţa, în altul iubire pură ş.a.m.d.
Acum trebuie să mergem în Tipheret, unde este Soarele. Şi câte trebuie să
studiem pentru asta ! Aici intrăm în contact cu entităţile cele mai luminoase ale
sistemului solar: Marii Maeştri. Iar Ierarhia Îngerească este cea a Malahimilor.
Malahim sunt regii. Melek. Malahim, Melek – îngeri, regi – aceste cuvinte se
apropie în limba ebraică. Melek, Malka... Melchitsedek – Mel şi Tsedek – era
regele dreptăţii. În această regiune se află Arhanghelul Mikhael, care acum
trimite curenţi, curenţi, pentru ca omenirea să poată avea cât de cât acces, să
primească căt de cât curenţii acestei regiuni luminoase. Ce înseamnă Tipheret ?
Nu v-am tradus nici ce înseamnă Netzach, nici Hod, pentru că, dacă ar trebui să
vă spun totul în detaliu, Doamne, n-am termina astăzi ! Aşa că omit multe
lucruri. Am să vă spun că Tipheret înseamnă Frumuseţea. Şi aici v-aş mai putea
spune ? Trebuie să fi lucrat, să fi lucrat, să fi lucrat cu lumină, lumină, mereu,
mereu, mereu, zi şi noapte, ani în şir, să pătrundeţi cu lumină toate făpturile,
celulele, oasele, tot, tot, tot. Lumină, lumină, lumină. Şi atunci, într-o zi reuşim
să intrăm în această regiune a luminii, pentru că am lucrat foarte mult cu lumina.
Iată de ce când insistăm, când utilizăm formele, metode, tăcerea şi toate
celelalte, dacă aţi şti numai pe ce se bazează ele ! Şi când văd cât de departe sunt
oamenii de toate acestea ! Vin aici şi-i privesc pe fraţi. După fiecare cântec, ne
concentrăm, ne rugăm, medităm, facem ceva misterios, ciudat. Şi în loc să
participe împreună cu noi, să facă ceea ce facem noi – n-au făcut niciodată
lucrurile acestea, nu cunosc această muncă – ei se plictisesc şi aşteaptă să se
termine mai repede. Şi în felul acesta ne deranjează, ne stingheresc, ne pun
oprelişti. Dacă ar participa cu noi, dacă şi-ar spune: ei gândesc cu siguranţă
lucruri minunate, hai să facem şi noi la fel, să dăm mâna cu ei. Ei nu, nimeni nu
vede că ar fi ceva de făcut în viaţă, că ar trebui să iasă puţin din această existenţă
prozaică, să se lanseze în aceste regiuni sublime, să primească ceva nou. Nimeni
nu vrea. Rămân tot timpul jos: slujba, slujba, afacerile, afacerile, afacerile. Iar
când ajung printre fiinţele care au exersat în acest domeniu, sunt dezaxaţi,
perturbaţi şi vor să plece – în loc să participe cu noi. Am văzut asta de câteva ori
! E trist. Chiar şi după cântece ! Fiecare cântec produce unde, el ne leagă cu
Sefirotul Netsach. Şi datorită acestei purităţi, a acestei armonii, a acestor lucruri
pline de iubire, atragem făpturi, locuitori, locuitori ai lui Netzach, a acestei
regiuni a lui Venus. Am uitat să vă spun că Netzach e regiunea lui Venus, nu-i
aşa ? Şi din această regiune vin curenţi atât de minunaţi, că suntem încântaţi,

3
răpiţi. În acel moment nu trebuie să fim mânioşi, de pildă, pentru că lucrul
acesta perturbă, împiedică. Tocmai savurăm ceva într-un bistrou cu totul special,
şi vin unii şi aruncă în noi cu pietre ! Iar noi tocmai savuram ! Şi trebuie s-o
facem. Pentru că nu ştim încă să ne hrănim, să mâncăm şi să bem. Amintiţi-vă
ce v-am spus într-o zi: când (???) l-a întrebat pe Ahoura Mazda, creatorul
Cerului şi Pământului: Cum se hrănea primul om ? Iar Ahoura Mazda i-a zis:
Mânca foc şi bea lumină. Cu asta se hrănea. Ei bine, făpturile terestre nu ştiu să
se hrănească altfel, cu lumină, cu foc, cum ne hrănim noi la răsăritul soarelui. Şi
avem în interior o hrană, noi cunoaştem această hrană, pentru că dă rezultate.
Dar pentru ceilalţi nu e vizibil ! N-are nici o importanţă dacă ceilalţi îşi dau
seama sau nu. Noi mâncăm, noi bem. Cei care vor să mănânce puţin, să bea
puţin din această lumină, să vină, îi vom învăţa, le vom spune cum să facă lucrul
acesta şi dacă au bunăvoinţă şi inteligenţă, vor vedea ! E simplu, e clar.
Şi acum să mergem mai departe. Să vă mai vorbesc şi de următorii Sefiroţi ?
Bine, atunci să terminăm mai repede, pentru că ne aşteaptă numărul 10, pe care
trebuie să-l interpretez din punct de vedere simbolic.
Aşadar, când discipolul pleacă de aici, când are o îndrăzneală în privinţa
adevărului, când nu-i mai este frică nici de moarte, nici de a fi masacrat sau
persecutat etc. şi devine atât de curajos, de combativ, devine un soldat al lui
Hristos, face faţă tuturor adversităţilor, pentru a ajuta omenirea; el devine un
cavaler, un soldat. Şi atunci porţile unui nou Sefirot îi sunt deschise: Gebourah
(Geburah). În această regiune, el devine puternic, invicibil, triumfător,
învingător al tuturor dificultăţilor care sunt mai întâi în el însuşi, al tuturor
slăbiciunilor – mai ales mânia; el începe să domine, să stăpânească puterea
mâniei. Şi cu cât devine mai stăpân pe mânia lui, cu atât i se deschid mai mult
porţile acestui Sefirot. În Gebourah Dumnezeu se numeşte Elohim Gibor.
Gebourah este domeniul lui Marte. Dar şeful cum se numeşte ? Se numeşte
Kamael. Kamael. Ce este Kama ? Kama înseamnă pasiune. Este inversul lui
Mika. Kama – El – Dumnezeul dorinţei, al pasiunii, al impulsului, al forţei. Dar
nu pasiunea în sens destructiv, deşi se aseamănă oarecum. Pentru că această
Sefiră Gebourah este atât de activă, de ardentă, de dinamică ! Este foc. De aici
exterminatorii: când Dumnezeu ordona distrugerea, demolarea unei cetăţi –
Sodomei şi Gomorei, de exemplu – sau a unei civilizaţii sau a unui continent,
atunci el se adresează acestei regiuni, lui Kamael. Kamael primeşte ordinul şi cu
soldaţii lui, numiţi Serafim – nu Serafinii ! Serafinii, în latină, sunt altceva, au
alt nucleu (altă rădăcină) ebraic(ă). Serafimii sunt atât de combativi, atât de
înfocaţi, atât de intransigenţi ! Ei ard ! Ei sunt însărcinaţi cu distrugerea.

4
Niciodată nu li se va cere fiinţelor din Netzach să meargă să distrugă un oraş, să
masacreze. Nu este firea lor. Dacă e nevoie să chemi pe cineva pentru a vrăji, a
uimi sunt chemate făpturile din Netzach, pentru a merge să vrăjească pe cineva,
cum se întâmplă deseori. Dar pentru demolare, pentru distrugere, pentru
răzbunare, pentru dreptate, sunt chemaţi Kamael cu Serafimii din regiunea lui
Marte. Vă povestesc pe scurt.
Apoi, când discipolul reuşeste să dezvolte în el însuşi generozitatea,
mărinimia, nobleţea, această iubire pentru omenire, atunci el intră în regiunea lui
Hesed. Hesed înseamnă mărinimie/milostenie. Iar Gebourah (Geburah)
înseamnă severitate, rigoare. Şi în această regiune – a lui Jupiter, bineînţeles – el
învaţă să nu mai acorde personalităţii primul loc în existenţa sa; aici învaţă să-şi
domine personalitatea, să o stăpânească, să o facă servitoare, pentru că Jupiter
este prea legat de ambiţie, de susceptibilitate, de amorul propriu, de nevoia de a
domina, de a conduce, de a comanda, de a se impune, de a fi brutal, autoritar –
bineînţeles în aspectul negativ al lui Jupiter. Cea mai mare calitate a lui Jupiter
este clemenţa, mărinimia. Eşti mărinimos, eşti mare, eşti nobil, generos. Şi când
discipolul ajunge să-şi domine personalitatea, despre care am vorbit atât de
mult... De ce e nevoie să se străduie să-şi domine personalitatea ? Tocmai pentru
a putea într-o zi să treacă graniţele lui Hesed. Acolo se află Tsadkiel, care
conduce ierarhia îngerească a Hachmalimilor (Hasmalim); Hachmalim înseamnă
electricitate, sunt fiinţe electrice, măreţe, proiecţii luminoase extraordinare. Se
numesc Hachmalim. Hachmalim are o traducere exactă: înseamnă electricitate.
(Sunt) deci scânteile. Atunci când, prin metodele preconizate în Fraternitatea
Albă Universală, discipolul ajunge să se domine, să se stăpânească, să se
cuminţească, să nu-i mai dea personalităţii primul loc (în loc să fie vexat, rănit,
să se răzbune, să stârnească tot felul de lucruri, el ajunge să se cuminţească, să o
domine, pentru a elibera alte forţe în el însuşi, forţele spiritului, forţele
divinităţii). Şi făcând aşa constatăm că lucrul acesta nu ne diminuează cu nimic,
ci devenim mai mari. Vă spuneam că dominându-vă personalitatea deveniţi un
personaj extraordinar şi este perfect adevărat. Dar celorlalţi le este frică să
renunţe la personalitate, la prestigiu, la zeii lor, la vanitate; ce se va întâmpla cu
ei ? Se tem că se vor şterge, nu va mai rămâne nimic din ei. Este o greşeală, o
lipsă de cunoaştere psihologică. Tocmai diminuînd personalitatea devii mai
puternic, mai impozant, faci pretutindeni o impresie extraordinară. Pentru că ai
mişcat personalitatea, care este stupidă, schimbătoare. Cei care mă vor înţelege,
vor avea deja o deschidere către Hesed. Iar Hachmalimii, care sunt peste tot în
această regiune, când văd pe cineva care lucrează, lucrează pentru a strivi

5
personalitatea, a o face să asculte şi să o supună, în loc să intre la şcoala ei şi să-i
urmeze sfaturile, mereu egocentrice, rebarbative, catastrofale... Nu câştigi
niciodată nimic ascultând personalitatea. Primul lucru pe care ţi-l spune este:
«Sparge-i capul !» Da, e formidabil. «Muşcă-l !», zice ea. E extraordinar ! Ea
are formulele ei, bineînţeles. Şi ce obţinem acolo (în Hesed) ? Acolo este
moştenirea. Acolo este păstrată moştenirea omului, moştenirea tuturor lucrurilor
celor mai imense, mai bogate, opulente, mirobolante. Este regiunea cea mai
bogată. Ea vă dă puterea să dominaţi, să guvernaţi, să domniţi în putere, în
armonie, în ordine, în bogaţie şi splendoare. Acolo veţi avea tot: case,
proprietăţi, castele şi întreaga lume. Şi mai mult decât atât: veţi avea moştenirea
tuturor celor care au trăit până acum, a tuturor Iniţiaţilor. Acolo primiţi
moştenirea. Moştenirea este un cuvânt care desemnează lucrurile cele mai
minunate, ceea ce au descoperit Iniţiaţii, ce au lucrat, ce au descoperit, în această
regiune vi le dau vouă, acolo le primiţi. Pentru că Jupiter e cel care distribuie,
împarte toată onoarea, tot prestigiul, toată slava, toată celebritatea. Asta nu
înseamnă că lucrurile vor fi mereu în planul fizic. Nu ! Asta doar în cazuri
excepţionale, când (Cerul consideră că) este necesar, că este util. Cum a fost
cazul lui Solomon. Solomon lucra şi el cu cei 10 Sefiroţi. Lucra, dar n-a putut
merge prea departe. N-a putut. Netzach, regiunea lui Netzach l-a uimit într-atât,
încât a lăsat acolo nişte urme, nişte rădăcini. Deşi se plimba prin celelalte şi
Jupiter i-a dat tot: glorie, bani, aur, pietre preţioase, somptuozitatea, cunoaşterea,
n-a putut.
Apoi discipolul ajunge să-şi domine personalitatea, cu scopul de a traversa
această regiune extrem de grandioasă şi foarte dificilă, se îndreaptă către
regiunea lui Binah. E regiunea cea mai grea, cea mai severă, cea mai
implacabilă, cea mai rigidă, pentru că acolo comandă Saturn. Acolo totul este
autentic, totul este implacabil, e dreptatea absolută. Acolo sunt cei 24 de Bătrâni.
Începând cu această regiune unde conduce Tsaphkiel... Totul este înscris...

6
 OMRAAM MIKHAEL AIVANHOV

L’Arbre de Vie
(Arborele Vieţii)

Conferinţa din 05.06.1963

(Ţinută în Elveţia în ziua Pogorârii Sfântului Duh)

...Totul este încris în această regiune (Binah): karma, ereditatea, tot ce-am
făcut în celelalte încarnări, ce trebuie să avem, prin ce trebuie să trecem, ce
trebuie să plătim, tot. Şi dacă ajungem să ne conformăm, să lichidăm (toate
datoriile) să plătim, să scăpăm de tot, suntem liberi. Libertatea o căpătăm numai
în Binah. Libertatea absolută.
Mă uitam pentru că mi-am zis: Nu e obositor pentru voi ? Să continui ?
(Rumoare aprobatoare).
Şi ce trebuie să dezvoltăm acum ? Acum trebuie să renunţăm la tot; adică,
nimic, absolut nimic să nu ne mai mişte: nici suferinţele, nici durerile. Să
devenim ca Saturn, care este impasibil, ca acele fiinţe care au renunţat la tot, să
fim ca un pustnic, ca un ascet, ca un sfânt, ca un profet; să ajungi la cea mai
mare castitate, la cea mai mare puritate, la cea mai mare abnegaţie, la cea mai
mare renunţare, adică să fii gata să mori. De aceea Saturn reprezintă coasa,
reprezintă scheletul, reprezintă bătrânul, reprezintă timpul şi veşnicia: ca să
înţelegem că pentru a ne elibera trebuie să renunţăm la tot, să plătim. Şi în
această regiune Iniţiaţii caută să plătească tuturor celor faţă de care au datorii.
Acolo ei nu spun niciodată: «E drept !». Ei acceptă tot, pentru a se elibera. Acela
care spune încă: «O, e nedrept ce mi se întamplă, nu e frumos !» nu a ajuns încă
şi nu va ajunge în această regiune. Iar aceste regiuni sunt în noi. Trăim în acelaşi
timp în toate aceste regiuni, lucrăm asupra tuturor regiunilor în acelaşi timp. Şi
dacă, la un moment dat, discipolul vrea să se concentreze asupra unei singure
regiuni, lucrează asupra acelei regiuni. Dar în realitate lucrăm în toate aceste
regiuni – desigur, mai bine sau mai puţin bine, inconştient. Dar toate aceste
regiuni sunt prezente (în noi) şi în acelaşi timp există în cosmos. Atunci când
facem progrese în interior, celelalte porţi se deschid. Aici se deschid porţile.
Porţile încep să se deschidă în Binah. Aici Dumnezeu este Jehovah Elohim.
1
Jehovah Elohim este în această regiune, cea mai severă, cea mai implacabilă.
Când înţelegem cu claritate, când ajungem la concepţia, la ideea că lucrul acesta
este necesar, că acesta este interesul meu (nostru) cel mai mare – v-am vorbit
ieri despre interesul vostru – ei bine tocmai aici este interesul cel mai
dezinteresat: deci trebuie să ai interesul cel mai dezinteresat pentru a putea trece
prin Binah. De ce lui Binah i se spune Mama Cosmică ? Pentru că ea este în
acelaşi timp cea mai severă – care pedepseşte şi cea mai binevoitoare – pentru că
ea deschide porţile. Şi aceste porţi sunt în număr de 50: cele 50 de porţi ale
inteligenţei. 10 Sefiroţi, cu câte 5 diviziuni fiecare, fac 50. Deci Binah deschide
porţile pentru a înţelege tot restul, tot ce n-am înţeles. Pentru că am trecut prin
celelalte, dar n-am înţeles tot. Am dezvoltat virtuţile/capacităţile. Dar dacă avem
o virtute/capacitate nu neapărat am înţeles tot. Faceţi o universitate unde învăţaţi
fizica, chimia... Dar nu ştiţi absolut tot ce este în toate încăperile, în toate
laboratoarele. Dezvoltaţi o virtute/capacitate, dar nu aţi studiat-o. Ca noi: trăim
pe Pământ, dar încă nu cunoaştem Pământul. Dar când vom fi în Binah o să-l
cunoaştem. Binah ne deschide cele 50 de porţi şi atunci cunoaştem absolut tot ce
există în locurile prin care am trecut.
Şi din toate porţile este mai ales una care duce la Hokmah. Hokmah este
următorul Sefirot/următoarea Sefiră, mai înaltă. Ce este Hokmah ?
Înţelepciunea. Este regiunea lui Hristos, a Verbului. Aici se află literele
kabbalistice, numerele, cifrele, aici se află alfabetul sacru, aici putem face fraze,
poeme, magie, teurgie. Aici a fost la început Cuvântul (Verbul). Este Hristos,
este regiunea lui Hristos.
Şi ce învăţăm aici ? Aici devenim atot-puternici. Aici putem face orice vrem
întrucât cunoaştem fiecare literă, fiecare număr, fiecare sunet, afinităţile lor,
relaţiile lor, corespondenţele lor, puterile lor şi lucrăm ca adevăraţii kabbalişti
care au ajuns până acolo. Şi atunci, cei care au ajuns acolo, pot face orice
doresc, orice. Dar numai în această regiune. Pentru a fi eliberat, trebuie să mergi
în Binah, iar pentru a fi atot-ştiutor şi atot-puternic, în Hokmah. Acolo înţelegem
că fiecare literă, fiecare număr, fiecare sunet sunt forţe, forţe cosmice, cu care
puteţi construi tot ce vreţi. Aşa a creat Dumnezeu lumea. În acest Sefirot
învăţăm cum a creat Dumnezeu lumea, rostind cuvintele. Vedeţi ? Aici
înţelegem cum a creat Dumnezeu lumea.
Şi apoi, dacă eşti predestinat, poţi merge şi mai sus. Foarte, foarte puţini au
mers mai sus, atât de puţini că pot fi număraţi: 10 şi apoi 8. Numai 18 au mers
mai sus. V-am spus că nici Moise n-a mers până acolo. Pentru că după ştiinţa
ezoterică, această regiune şi mai înaltă este atât, atât de luminoasă şi puternică,

2
încât te dezagregi, eşti pulverizat, nu poţi rezista. Pentru a putea rezista, cei 18
care au rezistat au primit un element, un atom din această regiune, care le-a
permis să supravieţuiască, altfel eşti pulverizat. Această regiune nu este
concretă, nu este palpabilă, e ceva ce nu putem cunoaşte. Iar acolo domneşte
Dumnezeu. Este regiunea Domnului. Deşi el domneşte şi în celelalte, nu-i aşa,
sub un alt aspect. Dar aceasta este regiunea lui. Şi să ajungem până acolo ca să-l
sâcâim, ştiţi, nimeni n-a izbutit. Are atâtea (sisteme defensive) ! Ca să fie lăsat
în pace, nu-i aşa ? Ca să nu vină nimeni să-L deranjeze cu prostii. Este bine
instalat, nu vă faceţi griji !
Eu cunosc încă această regiune, încă n-am fost în ea. Nu că nu mi-aş dori !
Dar trebuie să fii ambiţios ! Hristos ne-a dat acest drept. El ne-a spus: Hai,
trebuie să deveniţi ca Dumnezeu însuşi. Ce mai staţi ? Hai, până sus, în vârf ! Ce
mai staţi ? – a zis El. Dar creştinii sunt atât de modeşti ! Nu merg nici până la
Iesod. Rămân la Malkout (Malkut). Aici sunt în siguranţă, nu-i aşa ? În Malkout
nu riscă nimic. Pentru că acolo (în Iesod) nu ştii ce-ţi poate pica în cap ! Priviţi
ce raţionament, bieţii creştini ! Şi de ce sunt mereu aici, arţăgos ? Pentru binele
lor ! Ca să le spun: «Hai, mergeţi puţin (mai departe) !» (...) Dar ei nu vor ! Nu
vor ! Nu vor ! De-asta sunt rău, pentru că ţin la ei ! Nu-i detest pe creştini, n-au
făcut nimic pentru care să-i detest, înţelegeţi-mă bine. N-am nimic împotriva
creştinilor. Şi eu sunt creştin, nu ? Eu vreau doar să le spun că sunt lucruri de
învăţat, că sunt lucruri de realizat, că sunt lucruri de făcut pe pământ. Iar
lucrurile cele mai măreţe nu sunt cunoscute.
Dar încă n-am terminat cu Hokmah. Ce înseamnă Hokmah ? ce înseamnă
Hokmah ? Hokmah înseamnă Înţelepciune. Şi ce mai înseamnă în acelaşi timp,
dat fiind că aici se manifestă Verbul ? Dacă ştiţi limba slavă, limba bulgară, veţi
vedea că în slavă «verb», «cuvânt» se spune «slovo», iar «slavă» (glorie) se
spune «slava». Deci slava/gloria şi verbul/cuvântul sunt acelaşi lucru, după
slavi. Or, cel care a ajuns până acolo, care a ajuns să cunoască Verbul şi să-l
rostească cum trebuie, este acoperit de Slava Divină. Vedeţi, Iisus, Hristos era
numit Slava. Prima slavă este Dumnezeu, iar a doua slavă care îL reflectă este
Hristos. Primul Sefirot, Kether, înseamnă Coroana. Coroana e ceva care se află
deasupra capului. Este o regiune subtilă, care nu mai este corpul fizic, capul, ci
latura luminoasă, aura. Pentru a fi în această regiune, trebuie să fii atât de
strălucitor, de eteric, de transparent, de pur ! Când vrea să se condenseze, se
condensează, când vrea să se dezagrege, se dezagregă, dar este mereu viu. În
această regiune sunt cauzele, cauzele primare şi de unde ies toate scânteile, toate
voinţele. Sfântul Ioan cunoştea toate aceste lucruri, ştia tot ce vă povestesc eu,

3
le-a învăţat de la Iisus. Iisus ştia toate acestea. Şi dovada faptului că le cunoştea
o găsim în Apocalipsa. Acolo el spune: «Am văzut acolo o regiune; şi acolo erau
patru animale sfinte, cu ochi: unul care semăna cu un taur, un altul care semăna
cu un om, un altul cu un vultur, iar al patrulea cu un leu. Şi avea ochi şi cântau:
«Sfânt, sfânt, sfânt este Dumnezeu cel veşnic !» Ce înseamnă asta ? Sfântul Ioan
era kabbalist. Ierarhia îngerească a acestei regiuni îl are ca şef pe Metatron, cel
care l-a instruit pe Moise – Arhanghelul Metatron l-a instruit pe Moise, el îl
reprezenta pe Dumnezeu ! Moise nu L-a văzut niciodată pe Dumnezeu, nici n-a
vorbit cu Dumnezeu. Metatron Îl reprezenta, venea din partea Lui şi atunci
Moise spunea: «Dumnezeu mi-a vorbit !» Nu, niciodată ! Niciodată nimeni nu
L-a văzut pe Dumnezeu, ci numai reprezentaţii Săi ! Cel care L-ar vedea n-ar
mai rămâne în viaţă. Este o forţă atât de imensă ! Iar ceilalţi (Arhanghelii) ce
reprezintă ? Ca pentru electricitate – unde există un voltaj, o tensiune – sunt
transformatoare prin care trece această energie divină; Arhanghelii sunt
transformatoarele care permit ca această forţă, această electricitate, această
lumină – însă filtrată, filtrată, filtrată – să ajungă până la oameni. Acesta este
adevărul. Şi când auziţi nişte biete femei, nişte bieţi oameni care spun: «Am
vorbit cu Dumnezeu, L-am văzut !» vă daţi seama imediat că sunt neştiutori. Au
văzut câteva imagini în planul astral, câteva luciri, dar asta nu corespunde
adevărului. Iniţiaţii ştiu foarte, foarte bine dacă e adevărat sau fals. Ei îi lasă pe
ceilalţi să povestească ce vor şi păstrează adevărul pentru ei. Nu se poate vorbi
cu Dumnezeu aşa cum ne închipuim noi. Mai ales protestanţii. Ei nu acceptă nici
o ierarhie. Pentru ei nu există ierarhie: direct la Dumnezeu, direct în comuniune
cu El, fără să treacă printr-o ierarhie ! Şi ei sunt neştiutori. (Ce vor ei) nu e cu
putinţă. Există o ierarhie prin care eşti obligat să treci. Indiferent că îl recunoşti
sau nu acesta este adevărul curat. Protestanţii sunt atât de ignoranţi în privinţa
acestor lucruri ! Ar trebui să înveţe, acum. Lucrurile nu se petrec aşa cum îşi
închipuie ei. Este ceva mult mai profund ! Altfel, dacă ar fi vorbit Dumnezeu, n-
ar mai fi în viaţă ! Vedeţi, eu nu m-am gândit că vorbesc direct cu El. Şi numai
Dumnezeu ştie ce eforturi fac şi ce sacrificii. Iar Ei nu-mi spun minciuni, nu vor
să mă înşele. Vreau să fie clar, ştiinţific. De ce să ne înşelăm ? Există
reprezentanţi, atâta tot.
Deci, despre ce vorbeam mai înainte ? A, da, despre Sfântul Ioan. În această
regiune, Ierarhia Îngerească este Hayot Ha-Kadosch. După kabbalişti, Hayot Ha-
Kadosch înseamnă animalele prea sfinte. Acestea sunt animalele pe care le-a
văzut Sfântul Ioan. Aşadar el contempla deja această regiune. Deşi n-a ajuns
chiar până acolo, dar i-a fost deschisă o poartă, a văzut. Şi când spune că a văzut

4
o roată care se învârtea, aceasta era Hokmah. Hokmah este prezentată tocmai ca
o roată – multe roţi care se învârtesc, toate energiile, toate forţele creatoare. Şi
când a spus: «Am văzut 24 de bătrâni; şi aceşti 24 de bătrâni stăteau pe tronuri».
Era Binah, pentru că cei 24 de bătrâni se află în regiunea lui Binah. În ebraică ei
se numesc Aralim, adică Tronurile, cele 24 de tronuri ! Aşadar ce spune Sfântul
Ioan ? El spune adevăruri ! El a aruncat o privire, a fost în aceste două regiuni,
fără să meargă în vârf. Deci el a mers până la Binah şi până la Hokmah. Iar acest
limbaj al lui, este el oare singurul care îl foloseşte ? Deschideţi cartea lui
Ezechiel şi veţi găsi aceleaşi lucruri. Ezechiel a văzut aceleaşi lucruri. Şi Moise
– aceleaşi lucruri. Şi chiar şi în construirea templului Ierusalimului, el a pus
acolo aceleaşi lucruri: emblemele cu aripi, Îngerii cu aripi şi toate celelalte.
Cherubinii, cum se numesc: taurul şi vulturul... de unde vin lucrurile acestea ? Şi
creştinătatea, puţin, deşi nu cunoaşte toate acestea, a fost influenţată, pentru că
au fost alţii care cunoşteau câte ceva, precum Clement din Alexandria, Porfiriu,
Sfântul Jérôme... ei au studiat puţin Kabbala. Şi i-au simbolizat pe cei patru
evanghelişti – leu, taur... de ce ? De ce i-au pus pe cei 4 ? Pentru a arăta că
îndărătul acestui fapt se ascunde ceva: cei 4 evanghelişti. Iar vulturul era Sfântul
Ioan: vulturul, pentru că a mers mult mai sus decât ceilalţi. A zburat.
Iată deci că totul corespunde, limbajul corespunde; Sfântul Ioan nu a inventat
toate acestea. Ceea ce a văzut el au văzut şi alţii: acelaşi lucru, aceleaşi
simboluri, este extraordinar ! Dar dacă le explici toate acestea creştinilor... Ei au
renunţat la Apocalipsă, nu vor să o citească, nu vor să o descifreze, nu vor să o
înţeleagă. Ce vreţi ? Această carte, cea mai bună, cea mai kabbalistică, ei au
lăsat-o deoparte. Şi noi ne punem întrebarea: pentru cât timp ?
Aşadar, ce este această regiune a lui Hayot Ha-Kadosch: Kether ? Care este
regiunea (ei) cea mai de jos ? Ea se numeşte Rashit Ha-Galgalim. Rashit Ha-
Galgalim înseamnă vârtejurile cosmice. Înainte ca o constelaţie, un cosmos să
fie creat, există deja nebuloasele, aspectul formare. Astronomii au constatat
multe lucruri care sunt de fapt latura eterică, nebuloasă, luminoasă; nu există
încă formaţiune, o formă tangibilă. Ei bine, aşa este această regiune. Este
domeniul din care s-a format tot restul. De acolo vin decretele, de acolo vin
planurile lui Dumnezeu, de acolo vin impulsurile, de acolo vine izvorul. Şi acest
izvor care curge şi curge şi curge, umple acea găleată care este acolo, acea
piscină, dacă vreţi, acel ocean care este Hokmah. Îl umple şi apoi hop ! Ce dă pe
dinafară merge şi umple o altă imensitate, un alt ocean: Binah. Şi după ce s-a
umplut Binah, îl umple pe Hesed şi aşa mai departe. De aceea kabbaliştii
vorbesc de emanaţii. Acestea se numesc emanaţiile sefiroţilor, pentru că fiecare

5
sefirot este format de cel care-l precede. (Izvorul) curge şi hop ! Merge la
următorul, până la Malkout, zgura. Zgura: cea mai dură, cea mai cristalizată. Noi
suntem în regiunea Malkout.
Şi apoi, mai sus de Kether ? Kabbaliştii spun că mai sus de Kether este ceva
ce nu cunoaştem, atât de necunoscut, de misterios, de incomensurabil, de
irezistibil ! Ei spun că acolo sălăşluieşte Dumnezeu Absolut, care L-a creat pe
Dumnezeu Tatăl. Dincolo de Dumnezeu Tatăl, care locuieşte în Kether, este
Dumnezeu Absolut, pe care nu-L cunoaştem. Nimeni nu-L poate cunoaşte.
Vedeţi, au mers să studieze până acolo. Şi cum numesc ei toată această regiune ?
Aïn Soph Aur. Aïn, negaţia. Negaţia pentru ei înseamnă: «nu este asta, nu este
asta, nu este asta». Este ceva mai mult (decât o negaţie). Aïn. Şi apoi ei adaugă
faptul că este lucrul cel mai necunoscut. În iniţierile egiptene ei ştiau toate
acestea şi spuneau discipolilor care treceau probele: «Osiris este un zeu negru».
Negru pentru că nu îl putem cunoaşte. (Şi pentru că) din întuneric a ieşit lumina.
Unde se găsea aceasta ? În numărul 10. Numărul 10 ne explică asta. Numărul
10, cu 1 şi cu 0, înseamnă materia şi spiritul. Din Hylè, adică din haos, sub
acţiunea spiritului, iese viaţa. Amândouă împreună fac 10. Cele două elemente
ale întregii matematici. 10. Cele 10 degete. Principiul masculin, 1, şi principiul
feminin, 0, împreună înseamnă materia însufleţită de spirit. Şi este adevărat. Aşa
a creat Dumnezeu lucrurile. Din neant a creat viaţa – care este 10 ! Iar
matematicienii nici nu bănuie, atunci când lucrează cu 1,2,3,4... până la 10, că
10 este numărul Arborelui Vieţii, al plenitudinii, pentru că nu îi lipseşte nimic.
El are cele două principii; este lingamul Indiei: cu 0 jos şi cu 1, este lingamul. 10
este acelaşi lucru cu pecetea lui Solomon. Un triunghi masculin şi un triunghi
feminin: 1şi 0 – 10 – dar prezentat altfel.
Şi acum, dragi fraţi şi surori, dacă ar trebui să vă explic ce este 1, ce sunt
2,3,4,5..., pănă la 10, ar dura foarte mult. Să lăsăm pentru altădată. Pentru că este
de ajuns să cunoşti numerele pănă la 10, fiindcă înseamnă să cunoşti principiile
cele mai esenţiale ale tuturor lucrurilor.

Un minut de meditaţie.