În această seară vom mai studia culorile, dar dintr-un alt punct de vedere
decât în conferinţele precedente.
Am să vă spun mai întâi câteva cuvinte despre pentagramă, steaua cu cinci
colţuri. Maestrul Peter Deunov ne-a repetat deseori că pentagrama este simbolul
omului care posedă cele cinci virtuţi perfect dezvoltate: bunătatea, dreptatea,
iubirea, înţelepciunea şi adevărul. Dintr-un alt punct de vedere, pentagrama
reprezintă şi cele cinci simţuri: pipăitul, gustul, mirosul, auzul, văzul.
Se pot dispune astfel cele cinci virtuţi pe pentagramă:
1
Maestrul ne-a dat de asemenea următoarea regulă: plasează bunătatea ca bază
a vieţii tale, dreptatea ca măsură, înţelepciunea ca limită, iubirea ca desfătare şi
adevărul ca lumină. Dacă reflectezi la sensul acestor sfaturi, le vom găsi foarte
adevărate.
Bunătatea este o bază pe care trebuie să se aşeze totul. Deşi edificiul este
frumos şi inteligent, dacă bunătatea nu îl susţine, el se va prăbuşi.
Dreptatea este o calitate care dă adevărata măsură a lucrurilor, ea ne permite
să le distingem şi să le apreciem.
Iubirea este cea care dă savoare vieţii. Chiar dacă posedăm mari bogăţii,
cunoştinţe intelectuale şi glorie, fără iubire viaţa ne pare insipidă.
Înţelepciunea este o limită, cea care ne permite să apărăm calităţile bune pe
care ni le-a dat Dumnezeu împotriva acţiunii forţelor negative şi a tuturor
duşmanilor vizibili şi invizibili. Dacă înţelepciunea lipseşte, animalele vor
pătrunde şi vor devasta grădina vieţii noastre.
Adevărul este lumina care ne luminează calea. Fără el ne aflăm în plin
întuneric, în minciună şi greşeală.
Cele cinci virtuţi sunt necesare pentru buna noastră dezvoltare. Din
nefericire, foarte puţini oameni cunosc actualmente legătura existentă între
virtuţi şi organismul uman. Adevărata ştiinţă stă cu toate acestea în cunoşterea
acestei legături, la fel ca toate succesele, toate reuşitele din viaţă. Bunătatea este
legată de picioare, dreptatea de braţe şi mâini, iubirea de gură, înţelepciunea de
urechi şi ochii de adevăr.
Cele cinci virtuţi sunt de asemenea reprezentate de cele cinci degete de la
mână, datorită cărora omul are toate posibilităţile de a acţiona, de a crea.
2
Iniţiaţii au studiat foarte atent toate imaginile naturii; ei au observat toate
semnele înscrise pe mână, pe faţă, pe plante, pe pietre, în aştri, şi au rezumat
anumite descoperiri ale lor în semnele astronomice. Voi încerca astăzi să vă
explic deci profunzimea simbolului ochiului şi vă cer numai puţină răbdare.
Când întâlniţi pe stradă un artist care pictează un tablou, vedeţi prima dată nişte
linii şi pete de culoare ce vă par lipsite de sens. Dar dacă continuaţi să îl priviţi
pictând, vedeţi cum liniile se întâlnesc încet-încet, culorile se armonizează, şi în
sfârşit tabloul vă apare clar. Ei bine, sunt în faţa voastră ca şi pictorul de pe
stradă. Aveţi deci puţină rabdare şi, pentru moment, mulţumiţi-vă să priviţi una
după alta liniile ce le trasez în faţa voastră.
Din timpuri foarte îndepărtate, oamenii au folosit imagini şi simboluri pentru
a exprima adevărurile cele mai profunde, dar pentru a putea interpreta aceste
imagini şi simboluri trebuie să le însufleţim, să le insuflăm spiritul; aceste
simboluri reprezintă nişte realităţi vii care se află în noi, şi ele nu semnifică
nimic atât timp cât ne mulţumim să le studiem din afară. În antichitate, Maeştrii
îşi puneau discipolii în faţa unor figuri geometrice (de exemplu, cele care
constituie acum cărţile de Tarot), iar discipolii trebuiau să le însufleţească, adică
să le găsească sensul şi aplicarea în viaţa însăşi. Astfel, dacă putem găsi sensul
profund al formei gurii cu limba, cel al urechilor noastre cu organul Corti, şi cel
al ochilor noştri, vom descoperi o ştiinţă extraordinară.
Simbolul ochiului este reprezentat peste tot: în domeniile fizic, matematic,
astrologic, botanic, alchimic, mineral, vegetal, animal, uman, şi trebuie să
încercăm să îl descoperim. V-am spus deja că, din punct de vedere astrologic,
este simbolul soarelui; dar de ce se desenează cu un punct în centru ? Cercul este
simbolul universului, al Fiinţei Supreme, iar punctul reprezintă manifestarea sa.
Cercul fără punct este reprezentarea Fiinţei Supreme nemanifestată, absolută;
dar când cercul are un centru, el reprezintă Fiinţa Supremă în stare de
manifestare (a se vedea conferinţa: „Cercul: centrul şi periferia”. Opere Com-
plete, vol. 8).
Dacă privim acest simbol din alt punct de vedere, vedem că este imaginea
celulei: punctul central este nucleul; spaţiul dintre centru şi periferie este
protoplasma, iar cercul reprezintă membrana. Principiul masculin se manifestă
întotdeauna prin nişte radiaţii rectilinii, iar principiul feminin prin nişte unde
circulare. Electricitatea se probagă în linie dreaptă, în timp ce magnetismul
formează unde circulare. În înaltul munţilor, unde circulă curenţi electrici, aceşti
curenţi care sunt paraleli cu solul dezgolesc complet pământul şi rocile omorând
3
întreaga vegetaţie. Din contră, pe câmpii, unde se manifestă magnetismul,
vegetaţia este îmbelşugată. Regăsim aceleaşi legi pe chip: toate formele alungite
şi rectilinii sunt modelate de electricitate; toate formele rotunjite sunt modelate
de magnetism. Principiul masculin, care lucrează în natură, creează toate liniile
drepte, în timp ce principiul feminin ceează toate liniile curbe. Simbolul repre-
zentand aceste două principii în acţiune în univers este soarele care se manifestă
prin nişte raze ieşite din centru şi nişte cercuri concentrice ce se propagă din
centru până la periferie. Se regăseşte această figură în tăietura trunchiului unui
copac unde lucrează în acelaşi timp principiile masculin şi feminin.
5
Vârful conului care este echivalentul centrului cercului corespunde unor
vibraţii de lungimi de undă scurte, deci frecvenţelor celor mai ridicate. În acest
punct se găseşte pacea spirituală, care nu este inerţie, o absenţă de mişcare, ci
stare de vibraţii intensă în sânul căreia se realizează activităţile cele mai
sublime. În această pace se manifestă spiritul în deplinătate. Conul este simbolul
6
soarelui, este deopotrivă şi al vârfului. Iniţiaţii au ascuns aici mari secrete. Cel
care urcă panta unui munte fizic sau spiritual înţelege simbolul soarelui; privirea
sa cuprinde de sus întreg spaţiul. Din punct de vedere astronomic, soarele este
punctul culminant al universului nostru. Tot ce este bun ne vine de la soare.
Dumnezeu se manifestă prin intermediul soarelui şi ne trimite binecuvântările
sale.
Ochii sunt legaţi de adevăr. Iisus spunea: „De va fi ochiul tău curat, tot trupul
tău va fi luminat”. Evident, Iisus nu se referea la ochii fizici, ci la ochiul
spiritual, al treilea ochi, ochiul mistic datorită căruia putem pătrunde lumea
vizibilă şi lumea invizibilă (a se vedea conferinţa: „Prea fericiţi cei cu inimile
curate...” - Opere Complete, vol 7). Cei doi ochi ai noştri şi al treilea ochi
formează un triunghi, o prismă, datorită căreia curenţii care ne străbat ne
întăresc aura şi o fac sensibilă la lumea divină. Dacă pentru moment majoritatea
oamenilor nu primesc lumina decât prin ochii fizici, este din cauză că al treilea
ochi le este obturat de nişte gânduri şi sentimente inferioare care îi împiedică să
perceapă curenţii veniţi de înalt; în schimb, ei primesc curenţii negativi pe care
nu îi pot evita pentru că nu au pregătit în ei înşişi nici o protecţie împotriva lor.
Cel de-al treilea ochi este ca o antenă ce permite captarea mesajelor venite
din toate regiunile universului. Putem să ne exersăm în fiecare zi concentrându-
ne asupra acestui ochi. Este un exerciţiu bun ce ne permite să avem acces la un
plan mai înalt de unde avem o altă viziune asupra lucrurilor.
Să ne închipuim două persoane situate una în interiorul şi alta în exteriorul
unei sfere. Cea care este în interior spune că sfera este concavă, cea care este la
exterior spune că sfera este convexă, şi ele se ceartă, fiecare menţinându-şi
punctul de vedere. Aceste două persoane sunt ştiinţa şi religia; ştiinţa care
7
priveşte lucrurile din afară spune că universul este convex, iar religia care le
priveşte dinăuntru susţine că este concav... Dar iată că soseşte o a treia persoană
care spune: „Amândouă aveţi şi nu aveţi dreptate: universul nu este nici concav,
nici convex, este şi unul şi altul în acelaşi timp”. Iar această a treia persoană care
a putut să atingă un alt plan vede lumea în acelaşi timp din afară şi dinăuntru.
Ochiul interior sesizează simultan cele două aspecte ale realităţii; trebuie să ne
dezvoltăm intuiţia pentru a putea cunoaşte în acelaşi timp interiorul şi exteriorul
lucrurilor.
Latura exterioară este domeniul intelectului; latura interioară este cea a
inimii, a sentimentului. Când observăm lucrurile din punct de vedere intelectual,
le clasăm, le analizăm, dar nu le simţim. În timp ce, dacă observăm din punct de
vedere al sentimentului, suntem mişcaţi, impresionaţi, dar nu le cunoaştem
aspectul exterior, obiectiv. Nici subconştiinţa, nici conştiinţa de sine nu pot să ne
arate întreg adevărul; numai supraconştiinţa sau conştiinţa cosmică este capabilă
de aceasta. Subconştiinţa îşi extrage de fapt forţele şi cunoştinţele din profunzi-
mea creaţiei unde se găsesc rădăcinile, instictele fiinţei umane; în timp ce conşti-
inţa de sine şi le ia din contururile, din aparenţa lucrurilor. Numai un al treilea
punct de vedere, care le reuneşte pe primele două, oferă cunoaşterea totală a
realităţii. De acum încolo trebuie ca oamenii să înveţe să privească din acest al
treilea punct de vedere. Toţi au, mai mult sau mai puţin, nişte idei preconcepute
în opiniile lor şi nu este de mirare că în aceste condiţii comit greşeli. În funcţie
de gusturile şi tendinţele sale, fiecare vede numai un aspect al realităţii; iată de
ce este atât de dificil pentru toţi să se înţeleagă şi să trăiască în armonie.
Să revenim însă un moment asupra diferitelor stări ale conştiinţei care poate
nu sunt încă nişte noţiuni foarte clare pentru voi. Pentru a înţelege această
problemă, vă va ajunge un exemplu foarte simplu. Imaginaţi-vă că primiţi o
lovitură atât de violentă la cap încât leşinaţi. Aţi căzut într-o stare de inconştien-
ţă. Datorită îngrijirilor prietenilor voştri, începeţi să vă reveniţi, vă mişcaţi încet
fără să deschideţi ochii, fără să fiţi încă conştienţi: sunteţi într-o stare de
subconştiinţă. Este exact starea unui om adormit care se agită în somn. După
câteva clipe deschideţi ochii şi vă daţi seama că sunteţi întinşi pe jos, înconjuraţi
de prieteni, dar fără să vă daţi seama încă de ceea ce vi s-a întâmplat: este starea
de conştiinţă. Apoi vă reveniţi complet şi vă amintiţi tot ce vi s-a întâmplat: este
starea de conştiinţă de sine. În sfârşit, vă ridicaţi, vă simţiţi restabiliţi, ştiţi că
prietenii sunt aproape de voi, că aveţi încă un viitor în faţă, şi sunteţi plini de
bucurie, de speranţă şi recunoştinţă, mulţumiţi Domnului: este starea de
supraconştiinţă.
8
Starea de inconştienţă corespunde regnului mineral, subconştiinţa, regnului
vegetal, conştiinţa, regnul animal, conştiinţa de sine, regnul uman şi supraconş-
tiiţa corespunde regnului îngeresc care este şi cel al Marilor Maeştri şi al
Iniţiaţilor. Starea de supraconştiiţă este o stare unde putem sesiza curenţii trimişi
de Cer şi fiinţele sale de elită, fiindcă pe pământ există nişte centre mistice unde
bărbaţi şi femei recunoscuţi se roagă fără încetare pentru lumina şi fericirea
lumii. Din nefericire, un foarte mic număr de persoane primesc aceşti curenţi
pentru că ele nu lucrează asupra aurei lor care este cel mai bun conductor,
antena ce primeşte aceste unde. Aura este această spirală conică din şapte culori
prin intermediul cărora putem să urcăm până la vârf. Conul drept este deci un
simbol al ascensiunii către lumea divină. Ca urmare, conul inversat este
simbolul lumii infernale pe care a descris-o Dante: cu cât omul este mai vinovat,
cu atât mai mult se apropie de baza conului, adică devine mai limitat şi suferă.
La baza conului, este limitarea completă... Dar nu-mi place să vorbesc despre
acest con inversat, pentru că gândindu-te la el eşti atras să trăieşti stările ce le
reprezintă.
Să revenim acum la simbolismul cercului şi al punctului central. Eul Superior
este punctul care reprezintă centrul cercului, centrul fiinţei noastre. Este punctul
cel armonios. Aici se găseşte pacea. În jurul acestui punct totul este în mişcare.
Totuşi, punctul în sine nu este imobil; el pare imobil pentru că aceste vibraţii
sunt rapide încât nu îi putem percepe mişcarea. În realitate, pacea este o stare de
foarte mare activitate. În cea mai mare parte a timpului, cuvântul „pace” evocă
imaginea unui om pe cale să bea şi să mănânce la umbra unui copac frumos...
Nu, nu aceasta este pacea; pacea este cea mai intensă lucrare ce poate fi
înfăptuită în lume. Dacă ne legăm zilnic conştiinţa de acest punct care se află în
noi, în creier sau în plexul solar, vom simţi pacea, şi nici o dificultate sau
nelinişte ce o putem avea în viaţa cotidiană nu ne va atinge cu adevărat. În timp
ce, dacă conştiinţa noastră se găseşte în afara acestui punct, rămânem expuşi la
toate agitaţiile şi nimic din exterior nu ne poate ajuta.
Eu vă dau aceste câteva explicaţii pentru a înţelege că noi studiem simbolul
magic prin acest simbol al cercului şi al punctului central. Multe povestiri
iniţiatice menţionează aceste cercuri pe care magul le trasează în jurul lui înainte
de a începe orice operaţie magică. Aceste cercuri pe care le trasează sunt
destinate să îl protejeze de entităţile întunecate care vor să se împotrivească
lucrării sale, iar dacă el iese din acest cerc înainte de vreme, se expune unor mari
pericole. Or, acest cerc magic trebuie să îl căutăm mai întâi în noi, şi nu afară,
9
fiindcă totul trebuie împlinit în interior înainte de a fi realizat în exterior. Iată de
ce cea mai bună protecţie este aura noastră.
Aura este identică atmosferei care învăluie pământul; dacă pământul ar fi
lipsit dintr-odată de atmosfera sa, ar rezulta nişte cataclisme îngrozitoare.
Asemenea planetei noastre, şi noi avem o atmosferă ce ne păzeşte de pericole. În
realitate, această protecţie este dublă: în planul fizic este pielea; iar în planul
psihic este aura. Am să vă dau un exemplu. Închipuiţi-vă că v-aţi lovit undeva:
pielea s-a învineţit, şi dacă vă atinge cineva, strigaţi. În timp ce, dacă pielea este
sănătoasă, nu doare. Ei bine, cu aura este la fel ca şi cu pielea; aura reprezintă
pielea noastră spirituală...
Sunteţi miraţi şi nu vedeţi încă nici o legatură între aură şi piele... Dar să
trecem repede în revistă principalele funcţii ale pielii: ea ne protejează de
impurităţi şi şocuri, permite schimbările între corp şi lumea exterioară, şi în
sfârşit este un aparat de sensibilitate care ne arată frigul, căldura etc... Aura
posedă aceleaşi funcţii ca pielea, dar la un alt nivel. Dacă ea este puternică,
limpede, suntem protejaţi împotriva accidentelor din lumea psihică, în timp ce,
dacă ea este şubredă, ştearsă, cei mai mici curenţi negativi o pot străbate pentru
a ne face rău şi a ne cauza mari suferinţe.
Multe persoane se plâng: „Când m-a privit, a fost ca şi cum m-a lovit cu un
cuţit...”. Dacă ele ar fi lucrat asupra aurei lor, nu li s-ar fi întâmplat nimic. Este
foarte important în viaţă să avem o aură în stare bună pentru a fi protejaţi (a se
vedea conferinţa: „Aura”, Opere Complete, vol. 6). Am întâlnit multe persoane
ale căror probleme de sănătate nu aveau nici o cauză fizică ! Aura lor nu era în
stare bună.
A doua funcţie a aurei este de a asigura schimburile dintre astrele exterioare
şi astrele care sunt în noi. Dacă aura noastră este impură, întunecată, ea nu poate
sesiza curenţii buni, ea nu este capabilă decât să îi capteze pe cei răi. Se spune că
există planete benefice şi planete malefice... Atunci, de ce o aceeaşi planetă
acţionează benefic asupra unora şi malefic asupra altora ? Foarte simplu: pentru
că acela care nu simte decât nişte efecte rele nu are aura pregatită să capteze
curenţii buni. În realitate, toate planetele sunt benefice, dar acţiunea lor asupra
omului depinde de aura sa. Dacă în aura sa se găsesc culori şi straturi ce nu
permit tuturor virtuţilor unei planete să pătrundă, curenţii pe care planeta îi
trimite pe pământ se transformă, se sparg şi produc nişte rezultate rele în el. În
timp ce, dacă aura sa este pură, limpede şi puternică, influenţele rele sunt
neutralizate.
10
A treia funcţie a aurei este percepţia a tot ce se află în sufletul celorlalţi:
datorită ei, putem simţi o persoană ca un curent rece ce ne contractă, sau din
contră, ca un curent de lumină şi căldură care ne dilată şi ne bucură, şi mai există
încă multe alte impresii.
Starea bună a aurei este cea mai bună protecţie ce există. Toate perturbaţiile
produse pe pământ nu ne pot atinge foarte profund dacă avem o aură pură,
luminoasă şi puternică, fiindcă această aură este ca o barieră de netrecut
rezistentă la toate oscilaţiile, la toate perturbaţiile atmosferice, la ură şi la
tulburările de tot felul. Înconjurat de aşa o aură, omul este ca într-o fortăreaţă, şi
când în jurul lui oamenii sunt agitaţi, tulburaţi, demagnetizaţi, el este încă plin
de iubire şi curaj şi se simte locuit de o lumină interioară. Putem crea cu toţi în
jurul nostru această aură puternică prin practicarea unei vieţi pure, prin
rugăciune, prin meditaţie, şi mai ales prin exercitarea celor cinci virtuţi:
bunătatea, dreptatea, iubirea, înţelepciunea, adevărul. Fiecare virtute produce o
culoare specială şi, toate împreună, dau aurei noastre o bogăţie şi o splendoare
inexprimabilă.
Din punct de vedere filozofic, centrul reprezintă inima. Este interesant de
remarcat că, într-un anumit număr de limbi, cuvântul „inimă”, „leu” şi „iubire”
au aceeaşi rădăcină. În ebraică la inimă se spune „lev” şi la leu „lavi”; în bulgară
şi rusă, la leu se spune „lev” şi la iubire „liubov”, rădăcina care se regăseşte în
englezul „love”, şi germanul „liebe” etc... care semnifică de asemenea iubire.
Cunoaşteţi desigur legătura existentă între iubire şi inimă... În ceea ce priveşte
leul, el este semnul zodiacului atribuit în mod tradiţional inimii. Simbolul
cercului cu centrul său reprezintă deci ochiul, dar şi inima care trimite sângele în
organism.
Dacă simţim iubire pentru o fiinţă, vedem în ea nişte calităţi minunate. Dacă
pierdem această iubire, nu mai vedem nici una dintre aceste calităţi, şi totuşi
fiinţa respectivă rămâne aceeaşi. Inima este deci cea care ne deschide sau
închide ochii. Dacă vrem să ne cunoaştem aproapele, trebuie să avem iubire
pentru el. Oamenii vor să cunoască fără să iubească; este imposibil. Nu putem
cunoaşte fiinţele decât dacă le facem să se deschidă şi să se lumineze datorită
căldurii iubirii. Se întâmplă pentru toate la fel în viaţă. Aici este secretul magic:
să iubeşti. Cărţile ne dau cunoştinţe enorme, dar numai iubirea noastră este cea
care decide natura dezvăluirii secretelor. Dacă vrem să înţelegem astrologia,
trebuie să iubim astrele şi ele ne vor vorbi; dacă vrem să ştim ce sunt pietrele
preţioase, să le iubim pentru că numai iubirea noastră le poate face să vorbească.
Cunoştinţele nu pot să ne aducă acea fericire şi acea împlinire la care inima şi
11
sufletul nostru aspiră. Numai iubirea ne satisface şi ne dă fericirea. Solomon
cunoştea toate aceste ştiinţe, este spus chiar în Biblie că în acest domeniu nimeni
nu se compara cu el. Totuşi, Solomon a sfârşit prin a spune că totul este
deşertăciune. El avea sute de femei pe care le studia foarte bine, dar nu a înţeles
iubirea pentru că iubirea nu vine în acest fel.
Există patru modalităţi de a analiza iubirea: ea se poate mânca, se poate bea,
se poate respira, se poate şi trăi în ea. Cei care se hrănesc cu iubire rămân în
planul fizic, si nu pot fi satisfăcuţi pentru că se mulţumesc cu plăceri inferioare.
Cei care beau iubirea gustă plăceri mai puţin grosiere, dar sunt încă cufundaţi în
gelozie şi satisfacţiile planului astral. Cei care au reuşit să atingă regiunile
planului mental: anumiţi filosofi, scriitori, artişti, respiră iubirea, şi iubirea le
alimentează fără încetare inspiraţia. Cât despre cel care trăieşte în iubire, în
latura subtilă şi eterică a iubirii, acesta o posedă ca lumină în spirit, ca şi căldură
în inimă, şi el poate răspândi această lumină şi căldură asupra tuturor fiinţelor
care îl înconjoară. Cel care trăieşte în această iubire posedă totul.
Iubirea este comparabilă cu apa care curge din munţi. Când Hristos a spus:
„Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa”, el vroia să spună: „Eu sunt izvorul de unde
provine adevărul, eu sunt albia râului unde curge apa, şi eu sunt apa însăşi care
este viaţa, care este iubirea...”. Izvorul râului este deci adevărul. Calea, albia
unde curge acest râu, este înţelepciunea. Iar apa, adică viaţa, care udă pietrele,
plantele şi potoleşte setea animalelor şi oamenilor, este iubirea. Trebuie să iubim
pentru că iubind lăsăm acest râu, această apă a vieţii adevărate, să ne străbată.
Atunci când această apă ne străbate, binecuvântările coboară asupra noastră.
Regnul mineralelor este reprezentat în noi de sistemul osos, deci iubind
pietrele, ne întărim scheletul corpului. Iubind plantele, ne îmbunătăţim sistemul
muscular; iubind animalele, ne îmbunătăţim sistemul circulator; iubind oamenii,
ne întărim sistemul nervos; iubind îngerii, fiinţele superioare din lumea
invizibilă, ne ameliorăm aura, organele noastre spirituale.
Polarizarea se manifestă peste tot în natură. Fiecare lucru are un pol pozitiv şi
un pol negativ, şi în om de asemenea, totul este pregătit pentru ca celulele să se
plaseze în mod armonios: polul lor pozitiv în faţa polului negativ al celulei
vecine, şi invers. În această stare ne simţim perfect (fig. 1), în timp ce o
perturbaţie în polarizarea normală a celulelor produce unele indispoziţii, boli
(fig. 2). Astfel anumite sentimente ca frica, furia, ura, deranjează brusc organiza-
rea armonioasă a particulelor. Câteodată lucraţi liniştiţi şi deodată, fără nici o
12
cauză aparentă, vă simţiţi foarte slăbiţi. A trecut un curent ce v-a perturbat
magnetismul sau v-aţi gândit în mod inconştient la ceva care a tăiat legăturile.
14
fiecare o existenţă reală. Dar nu trebuie să ne lăsăm copleşiţi de materie fiindcă
ea există; spiritul există şi el realmente, dar ca să îi simţim prezenţa, trebuie să
ne unim cu el. Atmosfera este compusă din nişte straturi de diferite naturi; în
păturile joase se găsesc praful, microbii, putrefacţia, dar cu cât urcăm, cu atât
mai mult pătrundem în nişte regiuni unde aerul este pur. Cei care au lucrat pe
piscurile munţilor înalţi povestesc că, acolo sus, ai o altă viziune a lucrurilor.
Unii îşi uită chiar şi naţionalitatea, rasa; ei se simt deasupra tuturor
meschinăriilor ce îi separă pe oameni.
Nu trebuie însă să aşteptăm să avem ocazia să urcăm pe culmi pentru a ne
îmbunătăţii punctul de vedere asupra existenţei, trebuie zilnic să ne înălţăm cu
ajutorul gândului până la regiunile sublime ale fiinţei noastre. Fiindcă şi noi, ca
şi atmosfera, suntem constituiţi din diferite zone, din ce în ce mai pure, populate
de o multitudine de creaturi. Noi ne credem mereu aceiaşi... Ce greşeală ! Când
una dintre aceste creaturi se manifestă în noi, când alta... Sunt o mulţime !
Trebuie să ştim că unele dintre aceste creaturi nu pot să ne urmeze când ajungem
să urcăm foarte sus, pentru că nu pot respira sau trăi deasupra unei anumite
altitudini, aşa cum anumiţi microbi nu pot rezista peste anumite temperaturi. Cu
cât urcăm, cu atât mai mult ne eliberăm, pentru că la fiecare pas făcut spre
înălţimi, câteva creaturi inferioare ne părăsesc şi cad din nou la nivelul lor
obişnuit. Numai câteva entităţi se agaţă de noi până sus: sunt entităţile
orgoliului. Toţi Iniţiaţii o ştiu: orgoliul este asemănător unui lichean care poate
exista până la cele mai ridicate culmi.
Trebuie să ne obişnuim să ne înălţăm cu ajutorul gândului. Atunci când ne
rugăm şi medităm, urcăm. Putem de asemenea să ne înălţăm prin strădaniile
depuse ca să ne îndreptăm. Iar dacă vă spun: „Urcaţi” sau ca mai înainte:
„Apropiaţi-vă de centrul cercului”, este acelaşi lucru, deoarece imaginea
vârfului au aceeaşi semnificaţie. În natură nu există nici sus, nici jos, nici
dreapta, nici stânga. Aceste expresii semnifică pur şi simplu nişte vibraţii
„rapide” şi nişte vibraţii ”lente”, nişte vibraţii intense, nişte vibraţii slabe.
Înaltul, înăuntrul corespund unor vibraţii rapide; lumea de jos, exteriorul
corespund unor vibraţii lente.
Gândurile, sentimentele, faptele pot fi de asemenea situate pe această scară
de vibraţii. Avariţia, gelozia, senzualitatea, furia, invidia au nişte vibraţii lente,
slabe... Veţi spune că frica nu este lentă, ci rapidă. Da, în exterior, dar în interior
ea paralizeaza gândurile şi face imposibilă acţiunea. De câte ori în cursul unui
incendiu nu s-au văzut oamenii precipitându-se în foc, în loc să fugă ! Creierul
15
lor nu mai funcţionează. Din contră, gândurile şi sentimentele armonioase fac
acţiunea uşoară, rapidă, eficace.
16
Aveam de asemenea intenţia să vă dau azi câteva explicaţii din punct de
vedere frenologic. Priviţi această schemă a capului:
17
Se spune că Paradisul era o grădină plantată cu arbori şi populată cu animale
de toate felurile. În această grădină, Eva a fost prima botanistă a umanităţii
pentru că se ocupa de plante, de flori, şi Adam primul zoolog, el a dat numele
animalelor.
Din punct de vedere ezoteric, soarele reprezintă primul om: Adam, iar luna,
prima femeie: Eva. Se spune în Facerea că Eva a ieşit dintr-o coastă de-a lui
Adam, ceea ce este adevărat şi din punct de vedere al simbolismului astrologic,
pentru că o parte din cercul soarelui dă luna (fig. 3). Soarele este principiul
masculin, şi luna principiul feminin. Unirea acestor două principii l-a dat pe
Mercur, (fig.4) copilul soarelui şi al lunii. Dar Mercur nu este primul copil al lui
Adam şi al Evei; înaintea lui au fost Cain (Marte) şi Abel (Venus). Soarele şi
luna sunt cele două principii masculin şi feminin care se unesc pentru a da
naştere la patru elemente. Pentru alchimişti, unirea soarelui cu luna este
simbolizată prin semnul lui Mercur. Acest semn conţine şi reprezintă cele
patru elemente: două elemente masculine şi două elemente feminine. Luna
reprezintă apa; soarele , focul; + este semnul unirii, pământul; iar Mercur
însuşi reprezintă aerul.
Se mai poate da încă o interpretare a acestui simbol al soarelui. Imaginaţi-vă
o portocală: coaja portocalei este înţelepciunea, ceea ce mâncăm este iubirea, iar
sâmburii pe care îi plantăm după aceea sunt adevărul (a se vedea conferinţa
despre suflet, Opere Complete, vol.8).
Străduiţi-vă să trăiţi zilnic în iubire, fiindcă ea vă va permite să vă înălţaţi
până la vârf. Iubirea voastră vă va determina destinul, pentru că veţi atrage mai
18
devreme sau mai târziu tot ceea ce iubiţi. Spuneţi că aţi iubit multe lucruri până
acum şi că nu au venit la voi... Dar vor veni ! Ceea ce posedaţi acum, este ceea
ce aţi iubit altadată, în încarnările voastre anterioare. Dacă iubirea voastră se
îndreaptă spre lumea spirituală, cu atât mai bine, pentru că acolo unde este
iubirea voastră, veţi fi şi voi într-o zi. Atunci, atenţie la iubirile ce vă pot duce în
infern. Da, să nu uitaţi niciodată aceasta: destinul vostru depinde de iubirea
voastră.
Fie ca râul de apă vie să ude arborii şi florile grădinii voastre interioare !
Un minut de meditaţie.
19
OMRAAM MIKHAEL AIVANHOV
Astăzi v-am vorbit despre anumite lucruri legate de Doctor Jeckill şi Mister
Hyde, dar nu am atins probleme mult mai profunde. Ceea ce este sigur este că
există două naturi, nu se poate nega, două naturi aproape opuse, una care trage
plapuma spre sine şi cealaltă care este mai largă, mai generoasă mai imparţială,
mai dreaptă. Dacă o studiem pe prima, pe care o numim personalitate, dacă
studiem bine această natură, ea are calităţi, are lucruri bune, dar dacă mergem
după această natură, rezultatele vor fi catastrofice din toate punctele de vedere.
Iar detaliile, v-am arătat în conferinţele detaliate, aspectele, manifestările
diferite. Ceea ce este bun la personalitate, este că ea trage plapuma, ea se
protejează, ea se descurcă, ea are totuşi un centru, ea trage totul spre ea, dar se
ceartă cu toată lumea ! Iată, este prea personală, prea egocentrică în sfaturile
sale, în judecăţile sale, ea este prea dură, ea este fără iubire, fără înţelepciune,
fără inteligenţă chiar. Ea reclamă, ea vrea, ea cere, ea absoarbe tot, ea vrea să
domine tot, este prea nervoasă, este prea vulnerabilă, este prea ofensată, este
prea… oh, la, la, toate părţile negative ea le posedă.
Doar că, iată, este o foarte bogată mătuşică, foarte bogată, iată, ea posedă tot
şi atunci pentru a-i face plăcere, pentru a o mulţumi, acceptăm, facem concesii,
consimţim, în fine, ea reuşeşte întotdeauna să aibă primul cuvânt. Iar omul este
mai degrabă un servitor pentru a-i mulţumi toate capriciile sale, toate dorinţele
sale, toate elucubraţiile sale, în loc să meargă să mulţumească, să înţeleagă
cealaltă natură, care este în interior, iată ce natură ! Dar este lăsată deoparte, ne
batem joc de ea deseori, o diminuăm, o blamăm, o ridiculizăm şi din ce omul se
detaşează de această natură care este într-adevăr divină, într-adevăr splendită,
nemuritoare, glorioasă, extraordinară. Noi avem toţi în noi această natură. Dar
cum a fost mereu camuflată, mereu ne-am debarasat de ea, am călcat-o în
1
picioare, atunci din ce în ce ea este mai ascunsă, ea este camuflată, este băgată
undeva şi din timp în timp doar, săraca, ea ridică vocea, ea dă sfaturi cu
amabilitate, fără zgomot, fără violenţă, fără discuţii. Dar cum omul iubeşte mult,
mult, tot ceea ce este zgomotos, tot ce este ţipător, tot ce este aiurea, el, iată,
ascultă de personalitate, el o mulţumeşte întotdeauna, iar toate sfaturile pe care
ea le dă sunt întotdeauna dăunătoare, pentru că sunt în detrimentul vecinului, în
detrimentul semenului.
Iată, noi avem aceste două naturi şi noi suntem între cele două, iar deseori
suntem mai influenţaţi de natura inferioară, în loc să fim influenţaţi, să ascultăm,
să mergem după cealaltă natură; şi iată acum putem clasa lumea întreagă în două
categorii. Veţi spune: “De ce în două categorii, toată lumea inventează categorii,
7, 12, 36, 144 de categorii”. Voi puteţi inventa alte categorii, dar cele două
categorii sunt cele mai accesibile pentru lumea întreagă, foarte clare, de înţeles.
Două categorii. O categorie care este complet personală, egoistă, care nu se
gândeşte decât la a lua, a fura, a-i înşela pe alţii, a trişa, a se bate cu toate
mijloacele, iar cealaltă care este într-adevăr generoasă, într-adevăr largă, într-
adevăr impersonală, într-adevăr divină, iar omul este între cele două. Două
categorii.
Personalitatea este cea care posedă toată bogaţia, ea posedă toate materialele,
toate elementele şi instinctele şi atracţiile şi pasiunile şi plăcerile. Ea este foarte
bogată, ea este foarte puternică, doar că ea converge întotdeauna spre egoul
inferior, acest lucru este rău, altfel ea este foarte instruită, ea este foarte şireată,
ea are multe lucruri în buzunarele ei, doar că iată, ea converge totul spre
egocentrism, ea nu este întru-totul rea, ea se gândeşte să păstreze, să conserve, în
fine să-şi apropie, să-şi adauge, să se îmbogăţească prin toate mijloacele, ea nu
are prea multe scrupule, ea nu are prea multă conştiinţă, nu are prea multă
religie, nu are prea multă milă, blândeţe, deci este ceva animalic, iar omul este
între cele două.
Iar a doua natură, cum v-am spus, şi ea conţine toate elementele, toate
posibilităţile, toate calităţile, tot ceea ce este celest, tot ceea ce este radiant, tot
ceea ce este minunat, tot ceea ce este generos, tot ceea ce este mare, tot ceea ce
este nobil, tot ceea ce este într-adevăr spiritual, dar cum este un lucru care nu
este prea propagat, nu există prea multe exemple pentru a fi influenţat, nu există
prea multe cărţi asupra acestui lucru şi nici exemple pentru a-i împinge pe
oameni, deci ceva îndepărtat, ceva la care nu putem să ne adaptăm, ceva căruia
nu putem încă să-i înţelegem limbajul, atunci această natură, cea mai bună, cea
mai formidabilă, magnifică, cea mai bogată, ea rămâne întotdeauna apanajul a
2
foarte puţini oameni, care sunt consideraţi ca nebuni, ca detractaţi, ca
dezechilibraţi sau ca insoliţi.
Şi omul se balansează când…, eh, el lucrează doar pentru personalitate;
atunci devine într-adevăr teribil, dezagreabil, antipatic, peste tot pe unde trece el
trezeşte ură, animozitatea, pentru că se ceartă cu toată lumea, el nu dă doi bani
pe interesul celorlalţi şi atunci el îi calcă în picioare, pe picioare, el depăşeşte
limitele, este grosier, nu are respect, el scuipă pe tot ceea ce este sacru. Iată
creaturi care sunt pe de-a-ntregul în maşina personalităţii. Eu vă vorbesc pentru
că în fine să puteţi înţelege ceea ce este acum. Atunci religioşii pentru a
simplifica, pentru că ei nu erau savanţi, nu erau nici psihalalişti, nici Mari
Maeştrii, au ascuns într-un cuvânt toată această filozofie, demonul, ca şi cum a
fost întotdeauna un demon în partea noastră stângă. Eu cred, eu cred că este, dar
asta este altă problemă. Şi un altul în partea noastră dreaptă. Dar sunt doar două
naturi şi noi le avem toţi înăuntru. Doar cu această diferenţă că unii au dat un pic
mai mult posibilitatea naturii divine să se manifeste şi acum primesc sfaturi
bune, ei primesc iluminări, lămuriri, revelaţii, o claritate, o limpezime; atunci
asta facilitează enorm drumul, drumul lor în lume, în toate domeniile din lume.
Ei sunt sfătuiţi, ei sunt luminaţi, ei sunt consolaţi, ei sunt ghidaţi, ei sunt ajutaţi,
ei sunt susţinuţi, ei sunt protejaţi, există totuşi ceva superior.
Pe când cealaltă categorie care nu reflectează, care nu gândeşte, nu
aprofundează lucrurile, care nu citeşte multe cărţi, nu caută pe cineva să se
instruiască, ea preferă puţin să se lase dusă, să se abandoneze, să asculte
instinctele, toate ispitele, toate avidităţile, este atât de clar. Şi ei merg în această
maşină. Şi atunci totul se complică. Ei îşi dau seama că ascultând personalitatea,
ei îi rănesc pe ceilalţi, ei se înfurie, comit acte reprobabile, iar după aceea ei
regretă, nu mai ştiu cum să remedieze, după. Deci, personalitatea îi duce
totdeauna în complicaţii. Deci este atât de simplu, de clar, ceea ce vă povestesc,
este suficient doar să intraţi puţin în afacerile oamenilor, domestice sau sociale,
sau politice sau chiar… în orice domeniu vom găsi că majoritatea se dirijează
totdeauna după personalitate, după raţionamentul personalităţii, ei au o normă, o
măsura, ei au un ideal, ei au ceva în interior şi asta este de-a lua în loc de a da.
Deci personalitatea este cauza tuturor anomaliilor, tuturor contradicţiilor,
tuturor discuţiilor, tuturor războaielor, tuturor revoluţiilor şi tuturor mizeriilor
umanităţii. Dacă oamenii ar fi fost instruiţi, bine ghidaţi, bine sfătuiţi, dacă nu de
natura superioară cel puţin de ghizi conştienţi, inteligenţi, atunci ei ar fi făcut
progrese, ar fi evitat anumite întunecări, anumite erori şi nu ar fi fost în această
situaţie de a regreta, de a se simţi nefericiţi, de a dori să se sinucidă sau de a
3
distruge lumea întreagă pentru a avea doar plăcerea de a vedea că totul arde sau
că totul este prăbuşit. Deci dacă oamenii ar putea în fine să-şi dea osteneala de a
asculta fie pe aceste creaturi, fie natura lor superioară, oh, totul ar fi diferit. Nu
există oameni pe pământ care fiind cel puţin câteva minute doar, sinceri, să nu
recunoască că din timp în timp această natură superioară, divină, ea, i-a sfătuit,
le-a vorbit, i-a avertizat de proiectele lor, de intenţiile lor, de deciziile lor eronate
pe care erau pe cale să le ia, natura le şoptea. Dar cum ea este atât de delicată, de
atentă, de educată, de fină, ea nu se serveşte de violenţă, de trompete, de
zgomote, vacarm, să insiste, oh, là, là, până sparge totul. Dar ea spune de două
ori, de trei ori, foarte încet, şi atunci omul care nu are nici un discernământ, nici
un criteriu, în acest moment el nu-şi dă seama nici măcar că natura superioară i-
a vorbit, l-a avertizat, l-a sfătuit.
Pe când natura inferioară, personalitatea, hm, ea ştie atât de mult să se
impună într-un mod sau altul, zi şi noapte ea face zgomot, zi şi noapte ea
reuneşte o delegaţie, este capabilă chiar să trimită delegaţia cea mai erudită,
filozofică, până la creier, pentru a convinge acest sărman om, că se înşeală, că
nu se află în adevăr, că trebuie făcut ceva, trebuie să facă… Şi ea reuşeşte,
personalitatea reuşeşte să-l convingă. Câţi oameni nu s-au înşelat pentru că nu
ştiau să discearnă când este personalitatea cea care ne împinge, care ne vorbeşte,
ne ghidează, ne sfătuieşte şi când este individualitatea sau natura divină. Doar că
iată, foarte puţini s-au oprit asupra acestor criterii, le-au utilizat, le-au verificat
în fiecare zi şi sunt puţini, foarte puţini cei care au găsit că n-au fost înşelaţi, ei
beneficiază acum. Iar ceilalţi care nu au dat atenţie, acum continuă să urmeze
toţi sfaturile personalităţii şi ei nici măcar nu ştiu ce este personalitatea. Ea este
atât de vicleană, de inteligentă, dar inteligenţa nu este în acest sens, pentru că v-
am explicat într-o zi ce este adevărata inteligenţă, ceea ce oamenii găsesc ca
inteligenţă, ei se minunează, ei bine noi am găsit că nu era adevărata inteligenţă,
adevărata inteligenţă este altceva. Dar să spunem că este inteligenţa, adică
combativă, întru-totul vicleană, şi atunci ea reuşeşte. Şi dacă omul este instruit,
el ştie foarte bine că este personalitatea, oh, se va detaşa de ea. Pe când acum
lumea întreagă, filozofi, scriitori, miniştri, oameni, profesori, toţi se identifică cu
personalitatea. Ei spun: “Eu vreau asta, eu doresc, eu sunt…, eu cred…, şi nu
sunt ei, este personalitatea; ei gonesc în maşina personalităţii. Şi aici se vede că
nu s-au analizat niciodată, nu s-au oprit niciodată să aprofundeze, să vadă în ce
manieră sunt făcuţi, de ce natură sunt făcuţi, ce este fiinţa umană, în ce
regiune…, câte regiuni există. Nu au făcut acest efort. Deci ei se identifică tot
timpul cu materia, adică cu personalitatea, cu corpul fizic. Iar ceilalţi, nu se
4
identifică niciodată cu corpul fizic, cu personalitatea, ei ştiu că sunt altceva, că
personalitatea sau corpul fizic, sau toate aceste dorinţe, nu sunt ei. În această
cunoaştere discipolul poate să facă progrese nemaipomenite.
Eu v-am vorbit de Jnani-Yoga ? Tocmai prin cunoaştere, în a se uni, contopi
cu Domnul, yoga înseamnă unire. Ca religie, aceasta vrea să însemne a se
branşa, a se lega, a se uni. Religie, Yoga, este acelaşi lucru. V-am explicat cum
ajungeau ei să ştie ceea ce erau pentru că ei se căutau, doreau să se găsească.
Deseori oamenii spun: “Ah, eu nu ştiu unde mă aflu, unde sunt”. Deci ei se află
în stări unde nu se pot regăsi atât de confuzi, perturbaţi, agitaţi, atât de uluiţi că
nu mai ştiu unde se află, şi rămân tot timpul în aceste stări. “Eu nu ştiu unde mă
aflu” – spune cineva. Şi toată lumea o spune. Şi iată că, acest yoghin vroia să se
cunoască. Şi cum proceda ? Eh, el începea să se studieze, să se cunoască, aceasta
însemna unde se află, cine este. Atunci, tăindu-şi un braţ, vede că el nu este
braţul, din moment ce exista încă, el are eul, el spune “eu” şi nu este braţul, şi
piciorul, şi stomacul, şi orice altceva, nu sunt el, el este ceva în plus. Apoi el
studiază sentimentele, vede sentimentele pe care le are el, sunt ceva în afara lui,
din moment ce le poate observa, le poate analiza în el, iar el este altceva încă
mai sus. Deci îşi studiază sentimentele: “Oare sentimentele mele sunt identice cu
mine ?”. El descoperă însă că nu se identifică cu sentimentele, şi tot aşa,
descoperă, din aproape în aproape, că acest eu superior, care este deasupra a tot,
este Dumnezeu Însuşi, atât de mare, de imens, de puternic, atât de luminos, de
omniscient, încât la sfârşit, după ani, ani de zile, se contopeşte cu eul său
superior, dar nu toţi sadhous, nu toţi yoghinii reuşesc să o facă. Şi acest mic eu,
schimbător, vulnerabil, vexat, nu era el, din moment ce putea să se lipsească de
toate acestea, putea să renunţe, să suprime, iar el exista încă. Şi când era mic el
se simţea el, când era deja adult era tot el, şi când era bătrân, tot el neschimbat,
iar corpul care se schimba, corpul nu era el, mereu schimbător, iar el totdeauna
identic cu sine. Ce este acest el, mereu neschimbător ? El îl căuta şi vedea că nu
era în corpul fizic, nici în sentimente, pentru că sentimentele se schimbau şi ele,
şi proiectele, gândurile, ideile se schimbau la fel, atât de contradictorii în trecut,
iar el rămânea identic cu sine.
Deci aceşti yoghini au analizat atât aceste lucruri, găsind că această entitate,
această fiinţă, acest ceva, această scânteie, oh, este o parte din Dumnezeu Însuşi,
o chintesenţă a Sa. Şi atunci, pe măsură ce căutau, ei se apropiau de această
sursă de unde El emana, realizând că această personalitate era o iluzie, o
reflexie, nu era ceva etern, neschimbat, imuabil; că nu se putea baza toată creaţia
pe acest lucru, era un miraj, era ceva, dar nu era el însuşi ! Deci această
5
personalitate era o iluzie şi astfel au găsit ei maya, o întreagă filozofie a
separativităţii. Deci, voi fiind acolo, eu aici, nu ne putem înţelege, nu ne putem
iubi, nu putem merge împreună, trebuie să ne războim, să ne certăm, dar de ce ?
Pentru că noi suntem două fiinţe diferite, cu dorinţe diferite, cu sentimente
diferinte, cu tendinţe diferite şi iată că ne certăm.
Deci, personalitatea care este atât de limitată, se vede mereu ca ceva separat,
este la baza tuturor contradicţiilor, discuţiilor, tuturor războaielor, urii, creând
separativitatea, ostilitatea, egoismul, furturile… Pe când, începând să te
răzgândeşti, prin meditaţie, prin analize, prin tot, nu mai există doi, trei, patru, o
multitudine, majoritatea, există doar o fiinţă, care lucra cu toate celelalte, prin
toate celelalte, dar toţi ceilalţi nu puteau să înţeleagă că era o fiinţă care dirija
toate acestea, era un eu superior, şi că… Atunci el ajungea să se iubească, să nu
se mai împartă, sa nu se mai războiască, să se simtă unul. Deci, lumea întreagă
este o fiinţă colectivă. Şi astfel el ajungea să se degajeze de tot ce este inferior,
de tot ce este separat, pentru că personalitatea nu este nimic altceva decât
separativitate, izolare, şi a considera toată lumea ca un adversar, pentru a-l
combate sau fura.
Această filozofie, Jnani-Yoga, prin meditaţie şi analiză ajunge să descopere
că există doar o fiinţă, Dumnezeu Însuşi, şi că toţi ceilalţi sunt gânduri în capul
Său, toate creaturile sunt aşa. Şi astfel nu mai existau războaie şi ostilităţi. Eu
am explicat-o altfel. Eu spuneam, iată aici un pahar, un altul dincolo, mai puteţi
adăuga trei, patru. Ele sunt diferite, de culori diferite, de dimensiuni diferite,
conţinuturi şi mărimi diferite, chiar şi calităţi şi materiale diferite. Dar
presupuneţi acum că eu pun în toate aceste pahare un parfum, acelaşi conţinut.
Iată conţinutul. Iată, forma este diferită dar există un acelaşi conţinut, adică
aceeaşi chintesenţă. Şi iată că ea are alte proprietăţi această chintesenţă, ea nu
este ca paharele care rămân acolo, care nu se mişcă, care nu se schimbă,
dimensiunile lor sunt aceleaşi. Şi iată că dacă ea nu este închisă se ridică puţin,
se plimbă puţin, se lărgeşte puţin, ce libertinaj… Ah, ea se ridică puţin şi iată că
din moment ce ea este o materie atât de subtilă, vaporizată, parfum, eterică, iată,
eh, ele au “fuzionat” sus. Atunci, unde este separativitatea acum ? Ah, paharele
sunt separate iar chintesenţa sus este “fuzionată”, voi nu mai puteţi să le
separaţi.
Atunci în acest mod se poate înţelege că dacă mergem acum în maşina
personalităţii, adică a separativităţii, a iluziei, maya, ne vom înşela etern asupra
realităţii lucrurilor şi în acest moment va exista o filozofie materialistă, asupra
formei, asupra materiei şi mincinoasă şi veridică, adică veridică când este vorba
6
de materie, de formă, de greutate, dar când este vorba de conţinut, adică de
suflet, de spirit, de gânduri, de toate acestea, ea nu mai este veridică, ea este
falsă, din moment ce sunt împreună sunt amestecate, sunt împreună.
Şi iată ştiinţa materialistă nu a ajuns până acolo, să gândească aşa, să
reflecteze aşa. Şi dovada, dovada este că ea nu ştie măcar încă ce sunt razele
care vin de la soare, iar eu spun că sunt gândurile soarelui. Şi cum ştiu eu asta ?
Ei bine, este foarte simplu. Noi suntem acum trei, să presupunem că suntem trei,
aici, pe masă, ne iubim mult, există o chintesenţă în noi, suntem separaţi, izolaţi,
nimeni nu vede că există curenţi, că există schimburi, există forţe, energii, ele
fuzionează acolo dacă noi ne iubim şi ceva… încă ceva. Şi în aparenţă noi
suntem separaţi. Deci ştiinţa materialistă este veridică, dar nu complet veridică
doar din punct de vedere fizic, material. Este adevărat că noi suntem separaţi,
dar interior, în forul nostru interior, în aceste emanaţii, noi nu suntem separaţi.
Şi acum, dacă noi trebuie să reflectăm acum, ca pentru parfum, priviţi.
Forma, contururile sunt acolo, dar nu mai există contururi când este vorba de
conţinut, pentru parfum nu mai există contururi. Voi nu puteţi spune: “Iată
liniile, aici se opreşte”. Cum de altfel puteţi spune: “Iată unde sunt limitele, toate
aceste contururi, înseamnă geometrie, este matematică, nu se schimbă. Dar
pentru ceea ce se mişcă, pentru ceea ce este viu, pentru ceea ce este radiant, oare
voi puteţi să spuneţi unde sunt contururile, unde sunt limitele ? Nu. Lăsaţi-mă pe
mine acum. Voi puteţi să desenaţi exact contururile mele, profilul meu, corpul
meu, tot, nu-i aşa, matematic. Oare sunt eu corpul pe care voi îl desenaţi, oare eu
am contururile ?! Nu ! Deci eu nu sunt corpul fizic, eu sunt această fiinţă care
gândeşte, care simte, care acţionează şi se prea poate să fie ceva mai mult decât
corpul. Şi de aceea din fira păr am prezentat în faţa fraţilor şi surorilor aceasta,
eu spuneam: “Dacă v-aş spune că pietrele sunt în aer, că ele zboară în aer ?”.
Veţi spune: “Nu este posibil, este nebun”. Ei da, eu văd pietrele care zboară în
aer. “Ah ! Şi atunci, praful ce este ? Sunt mici pietre foarte diminuate. Ah, şi de
unde vin nu este pământul, nu sunt pietrele, acolo, mici particule de aceeaşi
natură, aceeaşi calitate ? Deci, pietrele care sunt mari, care sunt mici, ele sunt în
aer, ele zboară.
Şi să luăm în considerare acum soarele. Iată soarele este acolo. El are
contururi, dimensiune, volum, el nu se schimbă, el este totdeauna acolo. Şi cum
se face că de la această distanţă el vine să mă atingă, el vine să mă mângâie, el
vine ! Atunci, deci, cum se lărgeşte el, cum vine până la mine pentru a mă
mângâia ? Ei bine, dacă el este capabil de a face asta şi eu la fel. Şi gândirea mea
atunci, ce este gândirea mea, când trimit gândul, şi eu la fel pot mângâia pe
7
cineva la mii de kilometri. Ei da ! Ah, deci, gândirea mea sunt emanaţii, sunt
proiecţii, exact ca soarele care proiectează chintesenţa sa şi el nu se mişcă, el
este acolo, dar gândul său, el este capabil să-l aducă până aici. Şi aşteptaţi, nu se
ştie până unde poate să-l ducă, eh, miliarde, miliarde… ştiinţa astronomică
chiar, nu a ajuns încă să determine până unde sunt capabile navele să meargă în
spaţiu, ei spun: “Iată, mai mulţi ani lumină şi încă mai continuă să meargă”. Mai
mulţi ani lumină, vă veţi da seama ce înseamnă asta ? Eu nu-mi dau seama. Este
o cifră de timp, ani, este formidabil… Şi ele continuă încă ! Atunci ce este ? Ei
bine, este sufletul său pe care-l proiectează, sunt gândurile sale. Dumnezeul
meu ! Cât de ignoranţi sunt oamenii ! Cum nu au văzut ei asta !? Ei ne prezintă o
filozofie materialistă idioată şi incompletă. Când este vorba de măsuri, de
greutăţi, da, aceasta este adevărat, iar ceea ce este viu, ceea ce iese, emană, ce se
propagă, ce este oare ? Ei bine, este soarele însuşi. Pentru că această lumină nu
poate fi altceva decât soarele. La fel cum gândurile mele pe care le proiectez,
sau gândurile voastre sunt voi-înşivă, eu însumi sunt, dar ceva mai mult decât
această materie, mai rapid mai viu, mai intens. Ei bine, asta este într-adevăr
omul, nu este ceea ce voi vedeţi, barba mea… Nu acesta este omul !! Deci omul
este mai mult, voi nu puteţi determina contururile, limitele sale. Şi, aşa cum
spuneam, planetele se sting. Şi, de ce ? Pentru că, ca şi Pământul, ele au partea
solidă şi partea lichidă. Şi cu cât este mai mare partea lichidă ? De trei ori mai
mare. Şi partea gazoasă, atmosfera, oh la, la, la, nu se ştie de câte ori. Şi deci, nu
există şi o altă parte eterică ? Da. Şi până unde merge ? Ei, mai departe decât
soarele. Şi dacă Soarele face acelaşi lucru, sau Jupiter, iată că ele sunt acolo, se
ating şi nu sunt separate. Atunci exterior ele sunt departe, departe, şi interior, în
partea subtilă, ele înoată împreună. Iată adevărata ştiinţă. Şi iată că, de curând,
un savant a vorbit acelaşi lucru ca şi cum m-ar fi auzit. Sunt trei ani de când
spuneam asta pe stâncă. El a spus, se pare, acelaşi lucru, că planetele se ating.
Altfel nu se poate explica nici astrologia, nici influenţele, nimic. Deci şi noi toţi
ne atingem. Iată adevărul. Şi cum ? Prin gândurile noastre, prin emanaţiile
noastre. Şi cum atunci, cele două pahare se atingeau undeva sus, ei da, prin
chintesenţa lor. Iată cât de departe, departe… suntem de adevăr, departe,
departe… De ce oamenii sunt atât de orbi, de ce s-au abrutizat într-atât, de ce s-
au materializat într-atât, limitat, încât să nu vadă adevărul care sare în ochi. Şi
iată, filozofia, adevărata filozofie, eh, ea nu este de astăzi. Ce este fiinţa umană ?
Eh, eh, nu ştiu ce este fiinţa umană, este ceva. Şi iată cum ajungem, prin metoda
naturii superioare, să ne descoperim. Să ne regăsim, să ne cunoaştem şi să ne
cunoaştem ca divinitate însăşi. Şi de ce este spus în Biblie: “Voi sunteţi
8
dumnezei”. Şi atunci de ce voi vă consideraţi acum ca mici, mici, nimicuri ?
Pentru că aţi coborât prea jos, aţi coborât în personalitate, într-o regiune unde vă
vedeţi pierduţi, complet micşoraţi, separaţi, complet… Şi atunci ce vreţi voi să
se producă după aceasta, ei bine războaie, furie, etc., în fine, porcării, lucruri
îngrozitoare. Pe când, eh, dacă toată lumea ar fi dat loc superiorităţii, acestei
naturi, care ne spune că suntem unul, ca Iisus care spunea: “Tatăl Meu şi cu
Mine una suntem”. Cum a ajuns aici ? Tocmai prin metoda de a se cunoaşte a
ajuns, noi de ce să nu o facem ? Şi noi, la fel suntem, toţi unul. Deci în acest
moment, dacă vreţi să faceţi rău cuiva, veţi reflecta, veţi spune: “Oh, la, la, îmi
fac mie însumi rău, pentru că eu trăiesc în acest frate, şi el la fel trăieşte în
mine”.
Şi iată cum morala, adevărata morală se instalează, şi cum răul este obligat să
plece, pentru că această filozofie nu-l poate tolera… Şi atâţia alţii au verificat-o
şi ei. Când dădeau lovituri altuia pe care îl iubeau, primeau ei înşişi loviturile,
asupra lor, eh, câţi oameni n-au verificat asta. Şi când se întâmpla ceva bun şi
voi iubiţi pe cineva, voi sunteţi fericiţi, triumfaţi, ca şi când vi s-ar fi întâmplat
vouă înşivă. Asta poate să fie doar când filozofia iubirii, a unităţii, a acestei
universalităţi, penetrează fiinţa umană. Astfel vă bucuraţi când nefericirea vine
vecinului, vă bucuraţi, triumfaţi, jubilaţi, pentru că s-a întâmplat o nenorocire
altcuiva. Da. Câţi oameni sunt încă prea jos, jos, şi se gândesc decât să-şi
satisfacă personalitatea lor, ea îi menţine în noroi, ea îi menţine în josnicii, ea îi
reţine încă în regiunile inferioare, ei nu îşi pot da seama, se identifică cu natura
inferioară, în loc să se identifice cu natura superioară, de a spune: “Eu nu sunt
asta, eu nu sunt cel care doreşte, este corpul meu, sexul meu, este…, nu sunt
eu”. Cel puţin să simţiţi că nu sunteţi voi, altfel… în acest fel veţi slăbi
personalitatea, vă detaşaţi de ea, vă separaţi, vă îndepărtaţi, vă legaţi de o altă
natură şi vă identificaţi cu ea.
Şi astfel am dat conferinţe asupra meditaţiei, contemplaţiei şi asupra
identificării. Şi ce este deci meditaţia ? Este un proces intelectual, mai degrabă
mental, de a reflecta, de a avea lumină, înţelepciune, inteligenţă. Contemplaţia
este de a ajunge prin iubire, prin sentiment, prin frumuseţe, în a dezvolta partea
inimii, partea sufletului. Deci contemplaţia ridică în alte regiuni. Pe când
identificarea, este prin voinţă de a putea să ne considerăm, să ne unim să
fuzionăm cu Fiinţa Supremă: Iată trei activităţi pentru cele trei părţi ale fiinţei
umane. Una pentru intelect, alta pentru inimă şi a treia pentru voinţă.
Chiar când vorbesc aşa, nu realizaţi, nu sesizaţi importanţa a ceea ce tocmai
am spus, veţi rămâne ca şi înainte, ca şi înainte, şi nu veţi vedea diferenţa, de a
9
acţiona, de a acţiona astfel, de a gândi astfel, în scopul de a ajunge să vă detaşaţi,
să vă eliberaţi, stăpâniţi, controlaţi, să vă aserviţi personalitatea, în loc să ne
aservească ea, să ne absoarbă, să ne lege, voi sunteţi sclavi, voi sunteţi slabi. Pe
când Iniţierea preconizează tocmai puterea de a te detaşa, de a putea să o
controlezi şi de te uni cu cealaltă, de a ne uni, de a ne identifica cu cealaltă
natură, pentru a deveni liberi, liberi, liberi. Ei bine, altfel asta nu va veni
niciodată, niciodată, niciodată. Atât timp cât omul nu a înţeles bine, bine, bine,
această procedură, că nu mai are noţiuni juste, precise, profunde, asupra acestei
probleme a personalităţii, se va bălacii etern în slăbiciune, în neînţelegeri, în
tristeţi, în nenorociri şi nici un mijloc de a-l ajuta, el va continua să acţioneze ca
înainte, să gândească ca înainte şi să facă proiecte ca înainte, în loc să schimbe
puţin viziunea lumii, adică propria sa viziune asupra lumii.
Şi voi credeţi că eu mă amuz pentru a fi elocvent, pentru a fi un pic orator,
pentru a fi… Nu, dragii mei fraţi şi surori, eu am o sarcină atât de dificilă, atât…
oh, la, la, din ce în ce mai mult îmi dau seama, ca şi cum sunt în deşert, ca şi
cum vorbesc în vânt, ca şi cum… nimeni nu mişcă, mai puţin prietenii mei,
bineînţeles. Nu se vede importanţa acestor probleme. Se spune: “Sunt cuvinte,
este bine”. Dar nu vreţi să acceptaţi utilitatea a ceea ce eu povestesc, am această
senzaţie, nu pentru prietenii mei, în general, dar nu pentru voi, ceea ce spun nu
vă priveşte în general.
Noi trebuie să lucrăm acum pentru individualitate, şi nu putem degaja,
elibera, dintr-o singură lovitură, de personalitate. Ea, ea va continua încă să fie
foarte puternică, chiar trebuie s-o mulţumim, să fim cu ea, altfel murim. Ea este
cea care are cheile de la cămară şi hrană şi tot. Ea este necesară, ea este utilă, ea
este magnifică, doar că trebuie să fim mai inteligenţi decât ea, să o controlăm, să
o subjugăm ca ea să poată în fine să asculte, în acel moment nu o ucidem. Iată,
eu n-am sfătuit niciodată să ucidem personalitatea, pentru că şi eu o am, doar că
eu îi cunosc şmecheriile şi uneltirile, am studiat-o atâta, am observat-o la mine,
că ea nu mi-a scăpat, toate şmecheriile sale, toate combinaţiile sale, oh, la, la, ea
este formidabilă şi presupun că la toată lumea este aşa, este poate vicleană, ea
este capabilă. Deci dacă o analizaţi, dacă o supravegheaţi, dacă o cântăriţi pentru
că ea nu se poate ascunde, ea are natura sa, modul său de a cere, modul său de a
lovi, modul său de a urla, de a striga, de a ameninţa chiar. Deci când îi
cunoaştem manierele sale, atunci nu ne putem înşela. Doar că nu v-aţi dat
osteneala de a o supraveghea, de a o vedea cum unelteşte ea. Da, da, şi chiar
când refuzaţi anumite lucruri, când renunţaţi, ea vă aşteaptă după colţ, ea vă va
prezenta altfel şi va ajunge să vă convingă. Da, dacă voi fumaţi, dacă iubiţi vinul
10
sau banii, sau femeile, ea ştie totuşi când renunţaţi şi spune: “Da, dragul meu,
dar tu ai renunţat, este magnific. Trebuie să sărbătorim asta”. Atunci veţi merge
din nou într-un bistro pentru a bea, pentru a sărbători, pentru că suntem pe cale
de a renunţa. Dar ea este extraordinară.
Deci dragii mei fraţi şi surori, au fost câteva cuvinte din nou, cu toate că nu
este nou, pentru noii veniţi este nou, pentru că sunt nou veniţi şi totul este nou,
dar pentru cei vechi, ce nu am spus despre personalitate ! Da, nu trebuie ucisă,
dar trebuie subjugată şi dominată, măsurat tot, tot ceea ce ea propune şi chiar de
a o pune la jug. Iată lucrul cel mai bun pe care l-am găsit eu, de a ne servi de ea,
de a o înhăma, de a o utiliza, nimeni altcineva nefiind atât de capabil să vă facă
afacerile, muncile, ea fiind fantastică, inepuizabilă, neobosită. Dar dacă voi nu
ştiţi cum să o utilizaţi, să o absorbiţi, ea va fi cea care vă va absorbi şi nu va
rămâne nici urmă de voi, da.
Este tot, este tot, este tot. Ah, da, da, această filozofie pentru pahare, pentru
mâine este cea mai importantă, cea mai veridică şi cea mai… cum de nu s-a
gândit nimeni la asta, cum nu s-a gândit ? Dar atunci conţinutul pe care noi îl
avem, conţinutul, asta nu este nimic ?! A face abstracţie de acest conţinut viu,
care este intens şi care este subtil, oh, la, la, şi a se opri asupra a ceea ce este
mort, asupra a ceea ce nu mişcă. Iar eu trag o concluzie pe care nu o veţi găsi în
nici o carte. V-am spus: dacă aveţi nefericirea să se concretizeze, să coborâţi, să
deveniţi atât de materializaţi, atunci voi riscaţi pentru că toată lumea poate să vă
distrugă, pentru că voi sunteţi la mâna lor, voi nu vă mişcaţi, veţi fi întotdeauna
gasiţi acolo. Dar dacă ştiţi puţin să vă mişcaţi, veţi fi întotdeauna gasiţi acolo.
Dar dacă ştiţi puţin să vă mişcaţi, puţin să vă schimbaţi, ca păsările, ca fiinţele
vii, nu sunteţi la mâna celorlalţi. Ei bine, iată mentalitatea oamenilor. Toţi
oamenii care sunt ignoranţi, care coboară într-atât pentru a se materializa, sunt la
discreţia tuturor circumstanţelor, s-a terminat. Şi toţi ceilalţi care se mişcă, care
sunt vii, care pot zbura, care pot schimba, subtili, nu s-au materializat complet,
fosilizaţi, nu pot fi atinşi, nu pot fi capturaţi, nu se poate, este ceva, atunci ei
planează totdeauna, ei planează. Veţi spune: “Da, dar corpul fizic, da, pentru că,
corpul fizic, el este cristalizat, el este fosilizat, el este la discreţia chiar a
persoanei, dar mergeţi să-i prindeţi sufletul, spiritul său, gândurile sale,
conştiinţa sa, toate acestea, mergeţi, mergeţi. Deci există ceva ce merge
deasupra tuturor circumstanţelor. De ce omul nu a văzut aceasta ? Iată. Mergeţi
acum să prindeţi ceea ce este…, mergeţi ? Şi paharul, da, mergeţi să prindeţi
razele de soare, ele sunt atât de rapide.
11
Deci iată, iată, în rapiditate, în intensitate, în, în această splendoare, ei bine,
lucruri imperceptibile. Şi cum vă spuneam, iată de ce vreţi voi să repetaţi hrana,
băile, băuturile voastre, tot, tot ceea ce faceţi, le puteţi repeta zilnic, acestea sunt
la discreţia voastră, sunt concretizate. Mergeţi acum puţin să repetaţi câteva
extazuri pe care le-aţi avut în trecut, sunt lucruri imperceptibile, sublime, atât…,
mergeţi, ele nu mai depind de voi. Tot ceea ce depinde de voi, este deja ceva
care este cristalizat, da. Şi pentru a putea acum să aveţi acces şi ca aceasta să
depindă de voi când vreţi să cădeţi în extaz, să puteţi cădea, oh, oh, există o
întreagă ştiinţă, care este necunoscută pentru materialişti. Ei pot repeta tot,
aceleaşi procedee, aceleaşi certuri, aceleaşi roluri şi aceleaşi piese, ceremonii,
comedii, aceleaşi tragedii, aceleaşi…, tot, ei pot să repete şi de ce, ei nu pot să
repete ceea ce este divin, ceea ce este divin, ceea ce este sublim ? Pentru că ei au
coborât prea mult în materie. Şi iată de ce când coborâţi mai mult, vă aflaţi la
discreţia întregii lumi, a tuturor circumstanţelor. Sutem sclavi, se dispune de voi
şi voi nu sunteţi stăpâni pe situaţie, şi iată oamenii, asta este, se dispune de ei,
iată sunt trimişi sau sunt luaţi, sau ucişi, sunt aşezaţi, ei nu sunt… Haideţi,
haideţi, să faceţi acum ceva ce este subtil, ce este sublim, ce este divin ! DA ?!
Deci iată concluzia. Pentru ca noi să devenim creaturi deasupra tuturor
circumstanţelor, că nimic nu ne poate influenţa, nici o nenorocire, nici o
tragedie, nimic, că noi nu putem plana, trebuie să urcăm, nu să ne cristalizăm,
iată concluzia. În acel moment, evenimentele, tragediile, pierderile, revoluţiile,
voi sunteţi deasupra, asta nu vă atinge, inaccesibili, mari, foarte sus. Şi de aceea
Iniţiaţii sunt aşa. Există atâtea cazuri, sunt ameninţaţi: “Te voi ucide, te voi
arde”, toate astea… Atunci era martirizat, era bătut şi toate acestea şi vroiau să-i
smulgă anumite secrete, anumite lucruri; iar el nu spunea nimic, nu vorbea nimic
şi atunci era ameninţat chiar că i se taie limba şi şi-a scuipat-o asupra lui, pentru
a-i arăta că nimic nu-l poate atinge, nu poate să-l strivească, să-l nimicească.
Există cazuri ca acestea în istorie.
Ca Alexandru cel Mare care era în India şi s-a oprit la un Iniţiat, de un yoghin
care era superior, atât de sublim, el ajunsese la mari puteri şi la iluminări. El a
fost să-l vadă şi l-a găsit pe perete, meditând. Şi atunci, el a vorbit cu el, şi i-a
spus: ”Ah, vreau să te aduc în regatul meu, în Macedonia, vei fi copleşit de aur,
palate, tot”. Yoghinul a spus: ”Toate acestea nu mă interesează, eu nu vreau
toate acestea, nu vreau să vin”. “Dar eu sunt capabil să te trimit la moarte, să te
chinui”. Oh, la, la, yoghinul a surâs şi a spus: ”Tu nu poţi să mă faci să mor, eu
sunt deasupra morţii, dar drept cine te crezi, sărmanul meu copil…?!”. Şi a
început să-l… Atunci Alexandru cel “Mic” a plecat ruşinat din faţa acestui
12
înţelept. El a spus: ”Dar tu nu mă poţi ucide, tu nu înţelegi mare lucru, tu îţi
imaginezi că ai prieteni, că tu ai… dar nu ştii chiar nimic”. Şi cum Alexandru
cel Mare nu era prost, voi nu-i cunoaşteţi viaţa lui, trebuie să vă vorbesc într-o
zi, mă interesa viaţa lui Alexandru cel Mare, şi veţi vedea că el cunoştea multe
lucruri. Iniţiaţii l-au instruit, era formidabil. Ei bine, luaţi-l doar pe instructorul
său, Aristotel. Şi fiul cui era el ? El era fiul unui mare astrolog, nu era Filip tatăl
lui şi nici măcar el nu ştia, numai mama lui ştia acest lucru. Dar în fine, altă
dată. Să lăsăm asta pentru altă dată, iar el şi-a ucis tatăl fără a vrea aceasta, fără a
o şti. Exista un astrolog în regatul său, iar mama sa vizita acest astrolog, el era
formidabil. Ei bine el a spus: “Iată, vom găsi data, vom găsi constelaţiile”. Şi el
a devenit tatăl său. Doar că iată, când a făcut horoscopul el avea anumite lucruri
pe care le-a dorit, pentru că nu se poate şti exact câte zile va rămâne copilul în
burta mamei sale, se poate prevedea în general la ce dată, evident ce constelaţii,
ce planetă, ce aspect, dar iată că, copilul poate veni un pic mai devreme, un pic
mai târziu. Şi când i-a făcut horoscopul, el a văzut că va fi ucis de propriul său
fiu, el o ştia. Şi într-o bună zi micul Alexandru a urcat sus, aşa pentru a vorbi cu
astrologul o mulţime de treburi, el se interesa de tot, era într-adevăr extraordinar
acest copil, şi la spirit, şi a pus întrebarea, el a spus: ”Dar oare când tu ştii atâtea
lucruri, când ştii când vom muri şi din ce cauză, atunci ştii tu când vei muri şi de
mâna cui ?”. “Da, copilul meu, a spus el, eu o ştiu, fiul meu mă va ucide”. Oh,
oh, ridicol, dar tu nu ai fiu, tu nu eşti însurat, oh, oh”. “Vei vedea”. Atunci el l-a
împins din turn, l-a făcut să cadă până jos. “Ei, este fiul tău”. “Da, fiul meu eşti
tu”, spuse el. Atunci Alexandru a fost atât de, atât de, eh, el a plâns el a regretat,
el a… “Da, fiul meu, a spus el, eu ştiam că din cauza ta voi muri”. Şi atunci
Alexandru cel Mare a studiat mult, mult, a căutat Mari Iniţiaţi; el avea un spirit
formidabil, foarte capabil, foarte puternic, foarte dominant, pentru că a fost
născut sub influenţele pe care tatăl său… Pe când Filip nu a fost niciodată aşa,
Filip. Ah, macedonenii, mă înţelegeţi, nu-i nevoie să-mi spuneţi nimic.
Cleopatra era macedoneană. Deci este una din aceeaşi ţară, noi ne-am născut în
aceeaşi ţară. În fine, cum există un pericol de a nu fi înţeles, să terminăm mai
repede. Iată.
Bună seara şi noapte bună, dragii mei fraţi şi surori. Pe mâine.
Un minut de meditaţie.
13
OMRAAM MIKHAEL AIVANHOV
Iată aceste imagini, aceste exemple sunt foarte, foarte bune, ele ne pot
convinge. Dar mai există un argument, care este foarte puternic. Vi-l pot da:
Când vă simţiţi jigniţi, când sunteţi mâhniţi, când sunteţi chinuiţi, tulburaţi,
un lucru apare în faţa voastră, care vă este dat, pe care l-aţi primit. Trebuie, oare,
să vă lăsaţi aşa, (pradă lui), fără să faceţi nimic, fără să transformaţi nimic, fără
să adăugaţi nimic, fără să lucraţi asupra acestei mâhniri sau asupra acestei
supărări ? Iată deci încă un lucru ! Cei care nu ştiu şi care nu au obişnuinţa de a
lucra pentru a îmbunătăţi lucrurile, a le schimba, a le transforma, a scăpa de ele,
suferă, suferă până când lucrul respectiv trece de la sine, se duce, îi părăseşte.
Dar până atunci, oh, là, là ! Ce văiete ! Şi aşa stau lucrurile cu 9 zecimi din
omenire. Iată un argument foarte puternic.
Şi ce sunt Magii ? O, ei lucrează întotdeauna asupra a ceea ce li se întâmplă.
(Ei iau) materia primă, adică neatinsă, sălbatică, neprelucrată şi lucrează asupra
ei. Şi în felul acesta devin puternici şi plini de forţă, folosind principiul
masculin. Iar ceilalţi sunt pasivi: ei primesc, nu se clintesc, nu reacţionează; se
lasă să sufere, să plângă, se lasă striviţi, aşa, toată viaţa. Priviţi, aşadar, ce
argument ! Şi asta este realitatea. De ce ? Pentru că n-au înţeles nimic din cele
două principii. Ei se limitează la unul din principii, principiul feminin, iar
principiul feminin este extrem de receptiv, dar nu este emisiv. Or, omul trebuie
să fie şi emisiv. Pentru a îndrepta ceva, trebuie să fii emisiv. Pentru a primi
lucrurile bune trebuie să fii receptiv; dacă nu eşti receptiv, nu primeşti nimic:
nici mesajele, nici curenţii, nici influenţele, nici binecuvântările, absolut nimic.
Aşadar, principiul feminin este la fel de important ca şi principiul masculin. Şi
sunt unii care s-au «masculinizat» în asemenea masură, încât nu mai primesc
nimic: n-au nici antene, nici radar, nici avertizări, nimic. Şi asta, de asemenea,
ester rău. (E nevoie de) amândouă principiile. A putea, a şti să lucrezi cu cele
două principii reprezintă perfecţiunea. În trecut, un Iniţiat care ştia să lucreze cu
cele două principii era prezentat ca un androgin. Androgin şi nu hermafrodit.
Hermafrodit este altceva, este cineva care are cele două organe sexuale –
masculin şi feminin – în acelaşi timp. În timp ce androgin este cel care are cele
1
două principii, masculin şi feminin, în sufletul său, în spiritul său şi nu în corpul
său fizic. Iată diferenţa dintre «androgin» şi «hermafrodit».
Căci putem lucra cu cele două principii… Ca dovadă, a fost ultima dintre
iniţierile lui Abraham. El studiase în Caldeea, studia în Egipt şi nu învăţase încă
puterea celor două principii. Şi Melkitsedek este cel care i-a revelat acest lucru.
La închiderea iniţierii lui i-a revelat felul în care lucrează cele două principii în
întreaga natură. Abraham era încântat. Ei da, dar cum este (o muncă) atât de
îndelungată, un lucru atât de profund… În Biblie a fost simbolizat prin pâine şi
vin, prin grâu şi struguri. Iar îndărătul lor… Pentru că dacă ar fi să explicăm, ar
trebui o sută de volume cât Biblia, poate chiar mai mult, doar despre acest
subiect. Este imposibil. Într-o frază este condensat, aşa cum natura reuşeşte să
condenseze toate proprietăţile unui copac într-o sămânţă foarte mică, totul este
condensat. Ea este singura care reuşeşte să facă asta. Singura. Şi dacă fiinţele fac
acest lucru, e pentru că natura le-a dat puterea s-o facă. Există alte puteri în
subconştient care se ocupă de formarea copilului. Iar mama e neştiutoare, ea nu
ştie cum se produce acest lucru. Şi cu toate acestea, el se petrece în ea însăşi,
vedeţi ? Şi după clişee, după imagini, după limite, după calculi… ca atunci când
daţi un plan pentru construirea unei case, muncitorii se iau după dimensiuni, se
uită unde trebuie să fie uşa, unde ferestrele, unde culoarul, de ce mărime, de ce
lăţime, de grosime. Şi pentru copil este tot aşa. Vine un plan, care este aici,
actual, pe care celulele mamei îl construiesc exact după dimensiune. E
formidabil !
Pentru a atrage, acum, o concluzie bună (să spunem că) există o primejdie,
când lucrăm asupra acestui aspect – pentru a ne diviza, a ne idealiza, a ne
imagina – şi anume aceea de a ne închipui că lucrul acesta s-a întâmplat deja şi a
ne comporta faţă de ceilalţi în aşa fel încât devenim indezirabili, îngrozitori… Ei
bine, nu ! Trebuie să lucrăm fără să ne închipuim că deja s-a întâmplat,
înţelegeţi? Altfel veţi fi făcuţi bucăti, se va spune: «E un monstru care se crede
deja o divinitate, când este atât de nătâng !». Vedeţi ? Aceasta este primejdia.
Nu trebuie să-ţi imaginezi imediat că (acest lucru e deja realizat). Lucraţi în
planul interior, dacă vreţi, dar purtaţi-vă cu ceilalţi ca şi când aţi fi un nimica.
Altfel, toată lumea se va ridica împotriva voastră. Iată primejdia acestei practici:
orgoliul. Şi asta s-a întâmplat deja cu mulţi spiritualişti.
Concluzia este să idealizezi femeile, bărbaţii, dar să nu ieşi din această
idealizare. Dacă ieşi, s-a isprăvit ! Vei trăi toate decepţiile. Altfel nu rişti nici o
decepţie. Nici o decepţie. Eşti la adăpost. Dar ieşiţi câtuşi de puţin din această
fortăreaţă care este idealizarea, ce vă aşteaptă ! Vai, vai, vai ! Catastrofe. Şi
2
apoi, desigur, ceilalţi vor spune: «Vedeţi, v-am spus ! V-am avertizat ! Avem
dreptate». Iar voi veţi fi obligaţi să spuneţi: «Da, da, da, aţi avut dreptate». Si, de
fapt, nu au dreptate. Au dreptate pentru că aţi fost slab. Dar dacă eraţi puternic şi
luminat, atunci ei, ceilalţi, vor avea veşnic «ne-dreptate».
(Joc de cuvinte: «avoir raison» = a avea dreptate. «Raison» înseamnă şi
«raţiune». Iar Maestrul inventează expresia «avoir dé-raison»; luat singur şi
după sensul lui obişnuit, din dicţionar, «déraison» înseamnă însă «neghiobie»,
«lipsă de raţiune». Expresia pentru «a nu avea dreptate» este fie «ne pas avoir
raison», fie «avoir tort»; în acest context «tort» ar fi fost adevăratul, antonimul
lui «raison», n.t.).
Şi mai spuneam, ieri: Să nu credeţi că ceea ce vă povestesc, ceea ce vă explic
– cum să vă purtaţi, dozele homeopatice, să vă mulţumiţi doar cu foarte puţin,
pentru a fi mereu inspiraţi şi, în loc să vă comprimaţi, să iubiţi, să iubiţi, să
iubiţi, zi şi noapte şi aşa nu veţi obosi niciodată, în timp ce, cu celălalt fel de a
iubi, imediat veţi fi obosiţi, la pământ – atunci spuneam, deci, că (lucrul acesta)
nu este pentru toată lumea. Este doar pentru câţiva, care sunt deja dezgustaţi,
cărora le este silă de toate experienţele lor din trecut şi acum vor să găsească un
alt drum şi atunci, pentru ei… lor trebuie să le dau noi percepţii, concepţii şi
viziuni. Iar ceilalţi, să continue ! Să continue cu iubirea «clasică». (Există totuşi
un clasicism, undeva !).
Nimeni nu-mi poate reproşa, spunându-mi: «Ce povestiţi dumneavoastră ! Ei
nu sunt pregătiţi. Ceea ce spuneţi este irealizabil. Este imposibil, este de
neconceput, sunt utopii ! O ştiu prea bine, mai bine decât voi, înaintea voastră.
Numai că atunci când vă pun dinainte – vă spuneam ieri: «V-am pus dinainte, la
masă – pentru că sunteţi invitaţi – v-am pus fel şi fel de mâncăruri (chiar şi
“rutabaga” – specie de varză cu rădăcina-tubercul, comestibilă, n.t. – şi ridichi,
tot, tot, tot). Voi sunteţi aceia care trebuie să alegeţi ce este potrivit pentru
stomacul vostru. Dar eu sunt obligat să vă pun dinainte, să vă prezint metode şi
prescripţii şi reguli şi formule, tot felul de lucruri care vor fi potrivite pentru voi.
Asta nu înseamnă însă că trebuie să înghiţiţi toată această hrană, căci veţi muri !
Alegeţi doar ceea ce (credeţi). Dar eu sunt obligat să vă prezint tot felul de
filozofii. Deşi, când spun «tot felul», asta nu înseamnă şi ce e primejdios, ceea
ce este defectuos, nociv… A, nu, nu, nu ! «Tot felul» desemnează întotdeauna
ceva deasupra diafragmei. Deasupra. Pentru că, dacă luaţi direcţia către în sus,
puteţi adăuga, diferenţia, varia în extrem de mare măsură lucrurile, dar va fi
mereu luminos, mereu pur, mereu divin. Sunt atâtea lucruri ! Iar când alegeţi
direcţia către în jos, există, desigur, şi atunci o varietate, dar va fi mereu nociv,
3
mereu rău. Şi aici sunt multe de ales. Dar dacă variaţi, variaţi, variaţi, însă
întotdeauna deasupra acestei linii, până la infinit, va fi întotdeauna «catolic»,
corect. Întotdeauna va fi minunat, pentru că urcă spre ???. Iată cum trebuie să
mă înţelegeţi. Sunt aşadar liber să vă dau tot felul de concepţii şi metode atât de
variate, atât de diferite, din toate epocile, din toate dimensiunile, dar mereu după
criteriul meu, după măsurile mele, după balanţele mele; ele sunt judecate şi
considerate care sunt pozitive, utile pentru voi, care sunt eficiente, benefice, care
sunt mereu luminoase. Pentru că altfel nu am dreptul să vă dau ceva care vă va
face rău, fiindcă apoi mi se va reproşa acest lucru. Şi nu ţin să mi se aducă
reproşuri, să fiu scuturat şi criticat de către prietenii mei din Înalt. Să nu vă mire
că aţi auzit lucruri atât de variate până acum. Să ştiţi că acele lucruri sunt bine,
bine, bine verificate.
Un minut de meditaţie.
4
OMRAAM MIKHAEL AIVANHOV
Conférence:
L’importance de l’harmonie
(Importanţa armoniei)
Data: 10.08.1971
Dragi Fraţi şi surori, acest gând ales de către surori este foarte limpede. El
are nevoie de multe explicaţii. Doar să vă amintiţi câteva detalii din conferinţa
despre armonie. Şi în acea conferinţă am menţionat că, atunci când lucrezi
asupra armoniei pentru a o forma şi a o trăi şi a o propaga, nu te ocupi în mod
special de virtuţi, de calităţi, să dezvolţi când indulgenţa, când răbdarea sau
1
să verificaţi.
De fapt, ce este armonia ? Ea înseamnă toate calităţile, toate virtuţile
reunite laolaltă - fiindcă nu poţi avea această armonie dacă toate funcţiile, toate
mişcările şi celulele nu sunt în armonie, în acord, dacă nu există între ele o bună
înţelegere. Lucrând asupra armoniei atingeţi sufletul lucrurilor, Sufletul
universal, centrul a tot. Iar de aici vin ordine, vin comenzi, curenţi, vin forţe care
aplanează tot, care armonizează tot şi iată că toate virtuţile sunt prezente. Am
observat: când suntem în armonie, atunci suntem calmi, suntem generoşi,
suntem înţelegători, suntem blânzi, răbdători, suntem plini de iubire... Tot felul
de calităţi sunt prezente. Cum au apărut aşa, de-odată ? Iar când nu suntem în
armonie, suntem cripaţi, suntem iritaţi, mânioşi. Degeaba insistăm pentru a avea
măcar o calitate – blândeţea sau gentileţea. E imposibil. Toate lucrurile rele sunt
prezente, ca să muşte, să înţepe, să lovească, să distrugă.
Iată, aşadar, cât este de adevărat ! Şi de ce oamenii n-au observat asta, n-
au constatat asta ? Vedeţi ? Nu vă ocupaţi de slăbiciunile şi de calităţile voastre,
pentru că nu veţi izbuti într-o reîncarnare. E o muncă (îndelungată) şi cum
oamenii nu cunosc aceste mari secrete, ei lucrează şi lucrează şi lucrează şi nu
progresează prea mult. Şi asta pentru că au neglijat, au lăsat de-o parte lucrul cel
mai important, adică, dacă vreţi, mama tuturor calităţilor, a tuturor virtuţilor.
Pentru că, vedeţi, în armonie totul se dezvoltă, înfloreşte: când sunteţi în
armonie, în pace, aveţi o privire mai frumoasă, o expresie mai frumoasă, gesturi
mult mai măsurate - şi nu crispate, distructive – cuvintele voastre sunt mai
suave, iar gândurile sunt mult mai inteligente; tot ce faceţi, tot ce scrieţi, tot ce
spuneţi - e formidabil când sunteţi în armonie, în pace ! De ce să nu lucraţi
tocmai cu mama tuturor virtuţilor ? Iar contrariul: să luăm lenea, de exemplu,
(care) cum se spune, este mama tuturor viciilor. Şi este adevărat. Lenea le
alimentează, le hrăneşte, le răsfaţă, le încurajează. Şi atunci trebuie să te lupţi să
alungi lenea pentru a anihila toate celelalte defecte. Ei da, dar nu există mijloace,
nu există remediu contra lenii, nu există ! Nu există. Doar pentru lene nu există
nimic, nimic, nici o metodă - în afara necesităţii, adică foamea, greutăţile,
nevoile... Atunci oamenii se grăbesc să scape de ea, să renunţe la ea, pentru că
lucrurile merg rău, merge rău, miroase urât, fumegă. Şi atunci omul se pune pe
treabă. Numai acest mijloc l-a inventat natura pentru a strivi lenea, aruncând
omul în mari necesităţi, în mari lipsuri. Şi s-a zis cu lenea ! Vedeţi ? Voinţa şi
sfaturile... Cum vreţi să lucraţi cu voinţa când lenea anihilează voinţa ? Asta este
lenea: paralizează voinţa şi atunci nu mai ai nici o dorinţă să te lupţi cu ea. Dacă
ar exista voinţa, s-ar isprăvi cu lenea. Dar voinţa este adormită, e paralizată. De-
asta triumfă lenea, pentru că nu mai există voinţă. Dacă reuşiţi să treziţi voinţa
unui leneş, da, atunci da, dar lenea şi voinţa nu fac casă bună. Lenea adoarme
voinţa, o paralizează. Iar voinţa o poţi trezi indirect: privezi persoana de multe
lucruri şi atunci o vindeci. Dar atâta timp cât îi dai bani şi hrană şi îmbrăcăminte
şi posibilităţi, nu contaţi pe ea ! Există părinţi care nu sunt prea înţelepţi şi
luminaţi care, pentru a-şi lecui copilul de lene, îi dau prea, prea, prea mult: prea
multă hrană, prea multe bucurii, prea multe plăceri, prea multe distracţii şi nu
văd că tocmai aceste lucruri îi vor distruge voinţa. Trebuie să-l privezi. Dacă vă
iubiţi copilul, privaţi-l puţin – puţin de hrană, de anumite bucurii - şi va înţelege
că există legi, legi, legi... fiindcă tocmai asta îi salvează pe copii: să ştie că există
legi. Ei da. Şi de ce tinerii de astăzi nu cred că există legi ? - ei trec peste orice
lege, îşi bat joc de toate legile, ei nu cred că există legi. Pentru că părinţii n-au
ştiut cum să-i educe. Este greşeala părinţilor. Şi dacă acum părinţii primesc lecţii
– (e pentru că) ei au făcut totul pentru a primi acum aceste lecţii... Şi aceste
lecţii vin prin copii. Nu trebuie să-i acuzăm prea mult pe tineri. Cum se spune:
para nu cade prea departe de păr (aşchia nu sare departe de trunchi, n.tr.). În
bulgară, această frază dovedeşte că, ce să-i faci, aşa tată, aşa fiu – adică aşa
barbă, aşa brici (râsete). Sunt traduceri literale ale aceleaşi legi.
Ah, dacă am cunoaşte măcar valoarea armoniei, am lucra zi şi noapte, nu
ne-am gândi decât la armonie: cum să o creăm, cum s-o manifestăm, cum să o
ducem cu noi, cum s-o răspândim, peste tot pe unde mergem şi, mai ales, în
3
celulele noastre. De ce ? Pentru că armonia este aceea care deschide, care
declanşează toate bogăţiile, toate binecuvântările, toate comorile Cerului. Şi
doar la limbajul armoniei cedează Cerul. Vreţi să-i vorbiţi, vreţi să-i cereţi ceva,
vreţi să convingeţi Cerul să se ocupe de voi ? El nu cunoaşte alt limbaj. Orice aţi
face: dacă îl ameninţaţi, dacă trageţi în el, dacă renunţaţi să vă mai duceţi la
biserică şi aşa mai departe – pentru a-l pedepsi – Cerul este insensibil. Dar
vorbiţi-i în limbajul muzicii, adică al armoniei... căci ce este, de fapt, armonia ?
Este ceva muzical, muzica absolută, muzica perfectă, muzica prin excelenţă.
Atunci vorbiţi Cerului în limbajul cel mai perfect şi atunci Cerul ciuleşte
urechea: o, ce armonios, ce frumos, ce minunat, ce muzical ! Şi atunci el revarsă
toate binecuvântările acolo unde i s-a vorbit în limbajul (armoniei), pentru că
Cerul nu are alt limbaj, el are doar limbajul armoniei sferelor. Şi dacă ştiţi să-i
vorbiţi în acelaşi limbaj, el îl înţelege şi vă răspunde cu acelaşi limbaj – adică vă
trimite totul în profuziune, atunci nimic nu mai lipseşte.
Iată un lucru care nu a fost bine înţeles, bine similat şi bine, bine, bine
aprofundat, credeţi-mă. Aţi ascultat deja conferinţa despre armonie de atâtea ori,
dar sunteţi încă departe de a sesiza importanţa ei. Dovada: o cunoaşteţi dar nu îi
mai acordaţi atenţie, nu lucraţi asupra ei zi şi noapte; lucraţi, în schimb, asupra
multor altor lucruri care sunt secundare, gândind, crezând că sunt lucruri mult
mai importante, care vă vor aduce mai mult, veţi fi la adăpost, veţi fi în
siguranţă, veţi fi ocrotiţi, că veţi fi, cu adevărat, foarte fericiţi. Şi aţi lăsat-o de-o
parte, adică voi cunoaşteţi latura teoretică a armoniei, dar latura teoretică nu
acţionează asupra noastră. Latura teoretică nu este destul de puternică pentru a
ne aduce tot restul. Iar astăzi începteţi să înţelegeţi mult mai bine. Acum, când
simţiţi că este în joc interesul vostru, când ştiţi, când vă daţi seama cât de mult
este în interesul vostru să lucraţi cu armonia, zi şi noapte, fără încetare, de 20, de
30 de ori pe zi, neobosit, doar asupra armoniei, ştiind că armonia e cea care vă
va aduce tot restul. Nici banii, nici hrana, nici hainele, nici castelele, nimic, nici
prietenia sau iubirea... şi, mai ales prezenţa divină... De ce, atunci când cântăm
în armonie şi când reuşim, cu adevărat, să ne apropiem de această armonie totală
– deşi nu am ajuns acolo, mai sunt încă câteva mici note false, pe ici, pe colo –
dar când vom reuşi la acea armonie, veţi vedea atunci prezenţa entităţilor
celeste. Le-aţi simţit, deja, de mai multe ori, nu mă îndoiesc de asta. Dar nu ştiţi
de ce, care este cauza. Ei bine, armonia este cea care le atrage. Şi aceste entităţi,
care sunt chiar acum aici, printre noi, care se plimbă, care trimit, oferă flori,
diverse lucruri, mici daruri, iar voi simţiţi, dar nu ştiţi că se datorează prezenţei
acestori entităţi. Dar să presupunem că sunteţi impregnaţi de această conştiinţă
completă a importanţei acestei chestiuni şi că lucraţi zi şi noapte asupra acestei
armonii, vă daţi seama ? Totul va fi aplanat, totul va fi aranjat, nu veţi duce lipsă
de nimic; veţi fi un centru luminos şi toate binecuvântările ar începe să curgă
peste voi. În timp ce acum, alergaţi, alergaţi către lucruri nu tocmai eficiente şi
lăsaţi de-o parte esenţialul. Vreţi mereu să vă vindecaţi, să luaţi remedii, să
mergeţi la masaj, la farmacie... e foarte bine. Dar dacă cereţi numai armonia, ea
vă va vindeca. Pentru că, de ce sunteţi bolnavi ? Pentru că există (undeva) o
dizarmonie. Şi cum se face că există această dizarmonie ? Pentru că aţi
întreţinut-o mereu. Şi cum aţi întreţinut-o ? Din neştiinţă, din lispă de cunoaştere
şi de lumină; aţi hrănit un anumit fel de gânduri, un anumit fel de sentimente, un
anumit fel de activităţi sau de comportament. Toate au determinat această
dizarmonie. Şi de ce în cutare sau cutare organ ? Pentru că e matematic calculat,
să fie într-un anumit organ şi nu în altă parte. Da. Dacă vreţi să vă vindecaţi, nu
vă veţi gândi decât la armonie. Acestea sunt cele mai bune remedii, acestea sunt
remediile: zi şi noapte să te conformezi, să te sincronizezi, să te armonizezi şi să
fii în acord, în consonanţă – cum doriţi, din punct de vedere muzical – în
consonanţă cu întreaga viaţă, cu viaţa nelimitată, cu viaţa cosmică, cu viaţa din
întreaga lume, nu numai să te acordezi, să te armonizezi cu o persoană, cu două
persoane, cu soţia, cu rudele, cu vecinii voştri... Nu, asta e prea puţin, e nimic.
Sunteţi în armonie cu nişte nătângi, cu nişte filfizoni, cu nişte golani, dar sunteţi
în dizarmonie cu lumea întreagă. Şi, încet-încet, această dizarmonie se
5
infiltrează, se instalează, şi iată cum sosesc nenorocirile, ele se manifestă într-o
zi. Da. Şi când vă spun asta, mi-o spun, în acelaşi timp şi mie însumi; să nu
credeţi că vreau să mă exclud pe mine din treaba asta. Şi dacă mi se întâmplă
ceva, o durere undeva, ceva undeva nu este în regulă – deşi ştiu de unde vine,
chiar dacă sunt fraţi şi surori care (se cramponează de mine ???), care suferă de
un organ sau altul, şi eu sunt cel care primeşte tot – chiar dacă este aşa, îmi spun:
«Ei, amice, vezi ? Încă nu ai ajuns la acea armonie despre care vorbeşti fraţilor
şi surorilor ! Hai, la treabă !». Aşadar, ceea ce vă povestesc mă priveşte şi pe
mine. Veţi spune: «Atunci, nici dvs. nu sunteţi atât de avansat, de evoluat». Nu
prea, de ce nu ? Nu prea. Dar diferenţa dintre mine şi mulţi alţii constă în acest
lucru mărunt: că eu mi-am dat seama de această chestiune şi că ceilalţi încă nu-şi
dau seama. Dar că sunt încă lucruri de purificat, de curăţat, de transformat, de
sublimat, de însufleţit şi chiar de înviat – moşteniri, moşteniri, moşteniri din
trecutul îndepărtat sau de la părinţi sau bunici sau străbunici... Credeţi că ni s-au
dat lucruri perfecte, nu-i aşa ? Or, când vii pe Pământ, ce culegi ?! Dar acesta nu
este un argument suficient pentru a te justifica. Chiar şi Iniţiaţilor li se dau
uneori tare. Dacă credeţi că Iniţiaţilor, când vin să se reîncarneze vor găsi o
familie fără nici un cusur. Ei, nu, ei sunt obligaţi, săracii... oferta nu este prea
bogată. Şi atunci ei acceptă, chiar şi cu acele defecte, să se reîncarneze pe
Pământ. Ei da, dar apoi fac eforturi de 2 ori, de 3 ori, de 100 de ori mai mari
pentru a accelera procesele, astfel încât curăţirea, purificarea, restabilirea,
armonizarea să se producă mult mai repede, mai rapid decât la ceilalţi, atâta tot.
Voi credeţi că la Iniţiaţii care vin pe Pământ, totul este absolut divin, pur şi
armonios !!! Oh, là, là ! Asta s-o credeţi voi ! Eu cunosc istoria, cunosc
realitatea. Dar nu asta e problema. Nu trebuie niciodată să vă mai justificaţi cu
tarele, cu moştenirea, cu ereditatea, cu defectele pe care le-aţi moştenit, ci să vă
spuneţi: «Dacă aş fi meritat mai mult, probabil m-aş fi dus să mă reîncarnez într-
o familie mai bună, nu la nişte beţivi sau la nişte derbedei, la nişte criminali, ca
să fiu bătut de 3 ori, de 5 ori pe zi. Dar n-am meritat, aşa că nu părinţii mei sunt
de vină. Ei sunt ceea ce sunt, dar eu de ce m-am dus să mă instalez în acea
familie ? Aha, înseamnă că e ceva de reglat, legea karmică, legea dreptăţii. Cei
24 de Bătrâni nu se înşeală niciodată». Şi atunci soluţia este să spui: «Bine, aşa
stau lucrurile, asta e, dar eu voi aranja tot, o să curăţ tot, să purific tot şi veţi
vedea voi ! Hai, între noi doi !». Şi atunci vă puneţi pe treabă şi fără încetare,
fără încetare, fără încetare armonizare, purificare, sanctificare... Iar după un
timp, întreceţi pe toată lumea. Iar ei vor rămâne cu vechile noţiuni, cu vechile
obişnuinţe, cu vechile tradiţii, cu tot felul de lucruri şi nu vor ajunge prea
departe. Şi o vor constata, o vor vedea; în curând vor fi la capătul puterilor. Vor
fi chirciţi, muceziţi, pulbere; iar voi, cu cât urcaţi, cu cât progresaţi, cu atât
sunteţi curăţaţi, întineriţi, luminoşi, strălucitori, este extraordinar ! Cât este de
adevărat - dar numai cu condiţia să fiţi hotărâţi, să fiţi conştienţi, să luaţi
lucrurile în serios şi să credeţi, în sfârşit, să aveţi o încredere absolută în cei care
ne învaţă, ne ghidează. Altfel veţi bate pasul pe loc încă mult timp de-acum
înainte. Dacă tot timpul te îndoieşti, tot timpul eziţi, tot timpul cârteşti,
tergiversezi, vai, vai, vai !
Iată, deci. Tot ceea ce v-am spus este un grad în plus în raport cu ceea ce
v-am revelat în conferinţa despre armonie. Şi sunt sigur că sunteţi pătrunşi astăzi
de o rază de lumină mai intensă, ca şi când aţi vedea aspecte necunoscute până
acum ale importanţei armoniei. Ei da, chiar e cazul să lăsaţi multe lucruri de-o
parte, nu merită, şi dedicaţi-vă armoniei; veţi vedea că ea vă va aduce tot, tot ce
aveţi nevoie şi chiar mai mult decât cereţi. Şi, mai ales, da, mai ales, sănătatea;
mai ales, sănătatea şi bunătatea, pentru că atunci devii mai bun, începi să iubeşti
întreaga lume, începi să ierţi pe toată lumea, iar apoi lumina, lumina începe să
vă arate cum sunt lucrurile, iar apoi vă inundă bucuria, bucuria, o beatitudine
extraordinară, iar apoi vă simţiţi atât de puternici, atât de tari, atât de rezistenţi,
încât nu vă mai este frică de moarte; aproape că aţi învins moartea, nu vă mai
este frică de moarte. Asta e armonia. Dar, desigur, pentru a avea această
armonie, nu putem doar s-o atragem, s-o avem, s-o construim, dacă nu avem
7
ceva ce se numeşte «iubire»: trebuie s-o iubeşti. Cât timp n-o iubiţi, să nu vă
închipuiţi că o veţi atrage. Iubirea este singurul lucru care o poate atrage; când
iubiţi această armonie - ca acum, vedeţi, acum începeţi să iubiţi armonia ! Se
vede. Înainte nu iubeaţi armonia, totul era atât de zgomotos, atât de dizarmonios,
era înspăimântător. Vă amintiţi, într-o zi, când v-am părăsit ? M-am dus în
munţi, în Alpi. Şi v-am lăsat – cât ? Două săptămâni. Ei da, din cauza acestei
dizarmonii, pentru că am văzut să sunteţi departe de a înţelege esenţialul. Atunci
m-am simţit atât de cătrănit să vorbesc unor fraţi şi surori care sunt atât de
departe de a înţelege splendoarea unui astfel de lucru, încât m-am mâniat, cu
adevărat. Eu mă mânii rar, dar atunci am fost mânios şi am zis: nu mai vreau să-i
văd, nu mai vreau să le vorbesc ! Şi m-am dus în munţi. Iar acolo am înţeles că
lumea invizibilă era aceea care pregătise totul şi v-am iertat imediat şi mi-am dat
seama că nu eraţi voi de vină, lumea invizibilă era de vină – dar acum, staţi aşa,
pe viitor nu trebuie să vă justificaţi, (Râsete) spunând: «Aha, bun, când o să
facem o prostie, lumea invizibilă e de vină !». Nu ! De acea dată, mi-au explicat
acolo, şi am trăit în Alpi momente cum n-am trăit niciodată în viaţă – de o
splendoare, de o profunzime, de o luminozitate, de o importanţă, de o forţă
extraordinară, am fost stupefiat, siderat; am primit acolo de la Cer lucruri care
lucrează încă în mine. Şi atunci v-am iertat; şi-am zis: «Aaa, iată de ce, prietenii
mei, care voiau să-mi daruiască ceva în această singurătate, în această tăcere, pe
acele înălţimi, în acea puritate, şi nu puteau, pentru că eram prea prins, prea
supraîncărcat, prea tracasat; şi nu puteau; voiau să-mi creeze condiţii pentru a-
mi da un lucru pe care se pregăteau de mult să mi-l dea. Ei chiar mi l-au promis
când eram în India. Şi mi l-au dat după ani ». Vedeţi ? Este extraordinar.
Ei da, dar acum da, începeţi cu adevărat să apreciaţi valoarea şi
binefacerile, avantajele armoniei. Încercaţi să creaţi această armonie în voi
înşivă şi ea se răspândeşte în toată lumea, iar apoi am să vă revelez ce lucrare se
face în întreaga lume datorită muncii voastre: în câte cămine, în câte ţări,
declanşaţi, reînviaţi, inspiraţi mulţi oameni care caută acum armonia şi care vor
să iasă din această dizarmonie, din această dezordine datorită existenţei noastre
aici, în Fraternitatea Albă Universală. Şi lucrul acesta vă scapă, şi el, vedeţi ? Nu
vedeţi raţiunea de a fi, pentru ce trebuie să trăiţi această armonie: pentru că
facem bine întregii lumi, iar acest bine este cel mai esenţial, pentru că el va
aduce Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ. Căci Împărăţia lui Dumnezeu nu este
altceva decât Pacea, Armonia, Iubirea, Bucuria şi Fericirea. Altfel, în afara
acestor lucruri, nu există Împărăţie a lui Dumnezeu. Asta este Împărăţia lui
Dumnezeu.
Un minut de meditaţie.
9
OMRAAM MIKHAEL AIVANHOV
Importanţa mediului
2
dezvoltate, care au muncit acolo sus pentru a putea descifra, pentru a capta,
recepta, ele vă vor putea apoi explica, cine au fost fiinţele care au locuit în
aceste mobile, în această cameră, în acest loc, ce au făcut, dacă au existat
masacre, destrăbălări, tragedii sau lucruri religioase, celeste. Şi cum există
asemenea fiinţe pe pământ şi care le-am întâlnit, care nu pot fi contestate, fiinţe
care au puteri, posibilităţi, calităţi, pentru a descifra, a simţi, a vedea tot ce este
în jur.
Şi dacă oamenii ştiu acum că emană ceva cu care-şi impregnează prietenii,
copiii, casa, hainele şi toate cele de care se servesc, şi lucrurile rămân acolo şi
vor produce efecte bune sau rele, chiar asupra altor fiinţe. Ştiind toate acestea
omul poate deveni rezonabil, mai inteligent, mai prudent şi avansat, se va
supraveghea, se va domina şi se va stăpâni, îşi va putea astfel da silinţa, de a
creea, de a propaga, de a emana lucruri foarte luminoase, care sunt pure şi foarte
frumoase, radiante, parfumate şi celeste. Şi în acest mod oamenii vor creea o
nouă rasă, o nouă umanitate şi nu vor fi nici războaie, nici devastări, nici
mizerie, nici frontiere, nimic rău.
Atunci, pentru a putea verifica dacă este adevărat, dacă-s baliverne ce spun,
ei bine, trebuie acceptate anumite metode în Învăţământ, putând să exersăm, să
insistăm, să ne dezvoltăm, până când vom fi capabili să captăm, să sesizăm, să
descifrăm tot ceea ce este în jurul nostru şi chiar ceea ce alţii emană şi
răspândesc. Acestea sunt adevăruri absolute şi chiar aş zice, eu personal, că dacă
există ceva de care sunt sigur şi-n care cred, nu sută la sută ci nouăzeci la sută,
tot aşa sunt convins, şi nu cred în nimic altceva şi nu cred în lucruri, şi-n tot felul
de lucruri care se povestesc, dar cred într-un singur lucru: că fiinţa umană este
creată pentru a-şi trăi destinul, viitorul, karma; făcând orice, gândind de o
asemenea manieră, simţind, acţionând şi comportându-se de o manieră sau alta,
deja imprimăm, mişcăm multe lucruri, declanşăm lucruri care sunt în noi înşine
sau în afara noastră, şi astfel declanşănd aceste forţe, aceste puteri, ele încep să
funcţioneze, să acţioneze şi nimic nu le poate modifica, evita sau salva, dacă
sunt rele.
Şi am explicat, chiar cei 24 de Înţelepţi, care sunt deasupra destinelor, care
sunt Stăpânii destinelor întregii umanităţi, ale tuturor creaturilor, nu pot schimba
nimic din ce am declanşat noi, din ce am făcut sau imprimat. Şi de ce ? Pentru
că ei sunt pentru Justiţie, pentru justiţie absolută. Şi atunci ei nu au nici milă,
nici iubire, nici condescendenţă, nici compasiune, nimic nu poate să-i atingă. Vă
puteţi ruga, puteţi striga, puteţi implora, ei vor acţiona conform celor declanşate
de voi. Iată de ce fiinţa umană este stăpâna destinului său. Şi dacă după aceea ni
3
se întâmplă tot felul de lucruri, iar oamenii sunt împotriva noastră de o manieră
sau alta, atunci înţelepciunea ne sfătuieşte să nu-i acuzăm, nici să le găsim ceea
ce au greşit ca şi cum ei sunt cauza tuturor nenorocirilor noastre, ci să găsim
ceea ce noi am declanşat, în trecutul îndepărtat sau în această reîncarnare,
anumite forţe negative, fără să ştim, din cauza ignoranţei. De aceea acum
lucrurile care ni se întâmplă sunt agreabile sau dezagreabile, şi cum oamenii nu
cunosc, vedeţi voi, această lege, acest adevăr, deseori sunt aici pentru a se acuza,
a se masacra, a se răzbuna, a se ucide, pentru că ei sunt perfecţi, fără greşeală,
fără eroare, fără slăbiciune. Sunt perfecţi şi ceilalţi sunt cei care au greşit şi sunt
vinovaţi; în acest mod omul nu va descoperi niciodată cauzele acestor
consecinţe, va rămâne mereu tâmpit şi ignorant, sărac şi mizerabil. Dar, dacă
începe să-şi dea seama că el este cauza destinului său, atunci el se va cuminţi, va
deveni umil, va înţelege şi va avea mai multă iubire, bunătate, scuze, mai
multă… pentru a putea plăti, termina aşa cum trebuie.
Din nenorocire, chiar în Învăţământ, întâlnesc fără încetare fraţi şi surori
care-mi explică, îmi vorbesc în detalii despre răutate, cruzime, nedreptate şi
duritatea celorlalţi, iar ei n-au niciodată ceva deplorabil, negativ sau stângaci.
Nu, nu, nu, erau impecabili, perfecţi, fără să-şi dea seama că, adeseori, acţionau
cu magie neagră, da, fără să-şi dea seama şi iată de ce, apoi, ai sunt înţepeniţi,
înhămaţi, bruscaţi, martirizaţi, toate acestea trebuie înţelese, dragii mei fraţi şi
surori, altfel nu avansăm şi nu vom avansa niciodată dacă gândim altfel, ah, asta
v-o spun sigur, insist chiar. Şi chiar pentru mine însumi o spun, când mi se
întâmplă unele lucruri, îmi spun: “Atunci, bietul meu bătrân, dacă ai fi fost mai
inteligent, mai rezonabil, mai aşa, mai… acest lucru nu ţi s-ar fi întâmplat, deci
acum bea din supa sau ceaşca amară”. Da, mi-o spun eu îmsumi. Şi aşa
avansezi, în fiecare zi avansezi, din cauza aceasta. În timp ce mulţi alţii se simt
acum atât de… oh, là, là, là.
Acum, în această pagină, vor fi multe lucruri de revelat. V-am vorbit de
ambianţă. Ei bine, asta este ambianţa, este a şti să gândiţi bine, să acţionaţi bine,
să vă doriţi lucruri bune, ştiind că declanşati cerul, provocând lucruri pozitive,
divine, ele revenind mai târziu să se reverse asupra voastră, să vă recompenseze.
Dar există unii care spun: “Oh, bine, ştiţi, sunt decepţionat, am muncit, am
sperat, am gândit, am acţionat foarte bine, nenorocirile continuă, la fel şi
suferinţele, bolile mele”. Ei, vă explic de ce aşa. De ce binele nu apare imediat ?
Ei, pentru că am acţionat timp îndelungat în trecut. Pentru a distruge, a murdări,
a deşira, a demola, ei bine atunci, acum, totul este atât de bine cristalizat, atât de
dur, de solidificat, încât trebuie mult timp pentru a putea ridica, şterge, alunga,
4
transporta şi înlocui cu materiale mai subtile. Deci, sunt necesari ani în care să
persistăm, să continuăm, până când ceea ce am făcut în trecut dispar. Iată, există
explicaţii şi mulţi care nu cunosc aceste lucruri, le abandonează şi cad din nou în
vechile concepţii, continuă să slăbească. Iar când binele se va revărsa, când
binele va veni să-i înhaţe, nimeni nu-i va putea împiedica şi chiar veţi ajunge să
urlaţi, să strigaţi, pentru că va fi atât de puternic, atât de… încât nu veţi putea
suporta. Rugaţi-vă ca cerul să vă dea forţele şi energiile, rezistenţa, pentru a
putea suporta binele care va veni în viitor. Iată, este atât de nou, de incredibil,
încât nu sunt mulţi cei care cred că este posibil. Dar în ce condiţii ? Ei, dacă vom
continua să creăm, să ne dorim împreună Epoca de Aur şi Regatul lui Dumnezeu
pe pământ, să ne conectăm la lumină, să dorim a ajuta, a susţine, a încuraja,
lumina, salva, propaga, această lumină în lumea întreagă. Dacă zi de zi, veţi
continua, veţi vedea într-o zi cum cerul este real şi puternic, indescriptibil. Dar,
dacă suntem atât de legaţi, atât de înmormântaţi, de angajaţi şi înlănţuiţi de
vechile lucruri, încât nu ştiam că nu vom putea apoi să ieşim, să ne eliberăm.
Atunci suntem atât de legaţi încât nu putem gândi pe moment, lucra şi hrăni
lucrurile cereşti. Eh, încă un minut ca acesta şi la sfârşitul zilei alunecăm din nou
în lucruri vechi, vechi, încreţite, lucruri care nu sunt deloc mari. Iată realitatea.
Dar, dacă ne obişnuim să lucrăm mereu pentru iubire, da, ah, là, là, là, atunci va
fi formidabil.
Da, unii îmi vor spune, este obositor, creierul nu este obişnuit… se va bloca,
mă va durea capul dacă continui de mai multe ori pe zi. Desigur, aşa va fi la
început, dar dacă exersăm, dacă vom creşte puţin, zilnic, cu câteva minute, vom
ajunge chiar ziua întreagă să lucrăm sus, şi cu cât lucrăm mai mult, cu atât
creierul se va dezvolta, se va lumina, se va uşura… fără nici o oboseală. Aceasta
este puţin de necrezut. Dar când ? Eh, trebuie să şti să continui, să exersezi, până
prinzi gustul acestei munci. Şi după aceea, ei bine, totul se va schimba înăuntru,
totul. Şi veţi continua, în timp ce creierul a devenit complet altfel, rezistent,
solid, fără dureri de cap. Şi cum fraţii şi surorile se opresc în primele momente
pentru că totul este înţepenit în fiinţa omenească, cloroformat, mumificat, încât,
dacă vrei să faci ceva acum, totul rezistă, se opune şi atunci abandonezi, te
gândeşti că aşa va fi mereu. Nu, deloc. Totul poate să se mlădieze, să devină
subtil, divin.
Acum sunt nevoit să mă opresc, deşi pot să trag concluzii, consecinţe, din ce
am spus, dacă aţi crede, dacă aţi fi convinşi că totul se înregistrează. Vedeţi, eu
nu cred decât în aceasta. Că există divinităţi, arhangheli, că există… acestea…
acelea… eu nu cred, cred numai ceea ce spuneţi, ceea ce gândiţi, ce faceţi,
5
aceasta va da rezultate, da, absolute. Ei da, desigur, asta vă va permite, poate să
mergeţi mai departe, să simţiţi, să vedeţi, să înţelegeţi, ei, şi să credeţi chiar în
existenţa unor divinităţi.
Şi acum, se spune aici, ah, ştiinţa a descoperit-o, e bine. Şi chiar credeţi că
ştiinţa a descoperit acum undele ? Iniţiaţii, Marii Maeştri, Sfinţii, Profeţii, nu
cunoşteau nimic din toate acestea !? Dar, graţie acesteia, ei se dezvoltau, deve-
neau clarvăzători, clarascultători, se dedublau, făceau lucruri magice. Graţie
numai acestei cunoaşteri – pe care, eh, prea târziu, târziu, a descoperit-o ştiinţa
în planul fizic - Iniţiaţii lucrau în planul spiritual, ei lucrau cu unde, emanaţii,
radiaţii, vibraţii deci. Şi chiar v-am făcut o conferinţă despre ce este o emanaţie,
ce este o radiaţie, o vibraţie, eh, este foarte interesant, nu ştiu foarte mulţi ce
este,… explică cum trebuie ştiinţific, şi le amestecă pe toate. Ei nu, este precis,
este determinant, este formidabil, este matematic. Deci dacă ne-am opri numai
asupra acesteia, eh, am schimba existenţa noastră, viaţa, viitorul, da, numai
acesta va creea un climat bun.
Şi iată cum ajung la cuvântul mediu. Mediul este deci, ceva existent ca
rezultat, ca o stare de vibraţie, ca o atmosferă, dacă vreţi, ca ceva ce există, este
real, ca aerul, în care suntem şi respirăm şi care este creat de emanaţii, dacă
vreţi, ca ceva ce există, este real, ca aerul, în care suntem şi respirăm şi care este
creat de emanaţii, de vibraţiile unei părţi a oamenilor. Acesta este un mediu.
Atunci deci, Fraternitatea Albă Universală, membrii ei, care au cunoştinţe,
noţiuni, multe adevăruri în minţile lor, încearcă să creeze un mediu, o ambianţă,
care să fie de iubire, lumină, puritate, bucurie, fericire şi care acţionează asupra
noastră, a tuturor. Deci, este ca o atmosferă. Dacă intrăm într-o atmosferă plină
de fum, cu tutun sau alte miresme, rămânem suferinzi, nefericiţi, leşinăm, dacă
în acel moment mediul, adică emanaţiile, sunt nocive. Şi dacă în acel moment
această atmosferă este impregnată, umplută, pătrunsă de emanaţii şi vibraţii atât
de armonioase, celeste, atunci fiecare se simte bine dispus, uşor, luminat chiar
vindecat. Şi cunoscând această lege, Fraternitatea poate să se exerseze în această
direcţie, intensificând, propagând, învăţând această stare de lucruri, acest mediu,
care poate vindeca toate bolile. Şi nu numai a vindeca şi a se simţi bine, dar
chiar să comunicăm cu creaturile din înalt, invizibile, să acţionăm asupra lumii
întregi. Pentru că nimic nu rămâne aşa, aceasta se va propaga şi lumea întreagă
va beneficia de ceea ce Fraternitatea propagă.
Şi în acest fel, există deja multe lucruri în lume, din ideile noastre, deja
acceptate, care sunt propagate, sunt primite şi câţiva ani veţi vedea, vor avea loc
schimbări, progres, lucruri extraordinare. Şi oamenii nu ştiu nici măcar de unde
6
vin acestea ! Da, vin de la Marea Fraternitate Albă Universală. Sunt creiere,
spirite care captează, care primesc, nu ştiu nici măcar de unde şi mai ales când
sunt în diapazon, vibrând pe aceeaşi lungime de undă cu noi; şi pentru acest
motiv v-am sfătuit pentru a creea laserul, care este încă necunoscut pentru
ştiinţă, laserul spiritual, pentru a cărui eficacitate, putere, necunoscută încă,
Fraternitatea Albă Universală este pe cale să lucreze ajutând omenirea întreagă.
Şi dându-vă metode, cum să vă exersaţi, să captaţi, sesizaţi, atingeţi aproape
tot ce vine din întregul univers, pentru că oamenii, savanţii, au văzut că există
unde care vin dinspre stele şi constelaţii întregi, de departe. Şi se încearcă acum
captarea lor prin aparate, radare, dar nu se reuşeşte, nu. Dar cum vă spuneam,
există o muzică, mesaje, există… toată creaţia vorbeşte, se exprimă, dă mesaje,
emană, vibrează, propagă unde, da. Şi v-am explicat, de asemenea, că din
fericire, pentru moment… pentru că dacă aţi putea capta toate mesajele care
parcurg spaţiul, aţi muri, aţi fi dizlocaţi, dezagregaţi, aţi înebuni. Pentru că sunt
atâtea, atâtea, atâtea, încât nu le vom putea descifra, sunt multe, şi din fericire,
pentru moment, creierul este limitat şi atunci captează numai câteva lucruri
foarte limitate. Şi dacă aţi merge acum în această ierarhie, din ce în ce mai sus,
aţi vedea că numai Domnul singur le poate sesiza pe toate, capta şi cunoaşte,
creea. El este singurul neincomodat. Şi dacă vă spun acum că El propagă totul,
totul, pentru toate creaturile din univers, pentru a putea să le ajute, să le facă să
trăiască, să respire, să le hrăneasc, să le lumineze. Aceasta nu a fost explicată pe
de-a întregul cum trebuie, atât de vastă, mare, largă, puternică, extraordinară
este. Nimeni, nici un Iniţiat nu a putut explica ce vrea să facă Domnul, acţionând
asupra creaturilor din univers. Şi cum oamenii nu-şi pot da seama decât pe
pământ ce sunt triburile, populaţiile, animalele, insectele… pământul nu este
nimic, nimic; numai dacă s-ar şti câte creaturi sunt în univers, aţi înebuni. Şi iată
că Domnul este aici pentru a servi, a ajuta.
Dar dacă v-am spus în trecut că Domnul nu este cu adevărat la curent cu ceea
ce se petrece pe pământ, cu toate crimele şi cu totul, aceasta este, de asemenea,
adevărat. El nu este la curent. El Însuşi nu vrea să fie la curent. El a pus alte
persoane să se ocupe de asta, dar El Însuşi este pe cale de a creea un Nou Cer şi
un Nou Pământ, da. Da. Şi asta îi şochează pe creştini, pentru că ei au fost astfel
instruiţi: El este peste tot, peste tot, în pivniţe când ne murdărim, când sunt
asasinate şi destrăbălări, El este acolo, notează liniştit, gentil, fără să fie
dezgustat, scârbit şi fără să găsească că totul este crud, injust, să remedieze,
pentru că El este iubire, El lasă toate creaturile… Nu dragii mei fraţi şi surori,
7
după mine, nu. Deci, Lui, Domnului, îi lipseşte estetica, acceptă toate
atrocităţile; aşa, şi îi educă pe oameni tot aşa şi chiar pe copii, pe toată lumea.
Bineînţeles, dacă mă apuc să vă explic de ce s-au programat toate acestea, de
ce s-au acceptat ? Pentru motive pedagogice, aşteptând ziua când oamenii vor
creşte mai mari şi li se va spune adevărul. Şi de aceea, s-a pus în triunghi un
ochi de-a lui Osiris, un ochi care vede tot, tot, şi atunci din cauza aceasta s-a
propagat… dar realitatea este cu totul alta. Ca atunci când pedagogii îi sfătuiesc
pe părinţi ce să spună copiilor când sunt întrebaţi: “Mamă, cum am apărut eu pe
pământ ?”. “Te-am găsit într-o varză” sau “Te-a adus barza”. Dar când devenea
mai mare, i se spunea adevărul; acelaşi lucru se întâmplă şi cu religia. Când
devin adulţi, oamenii le vor spune adevărul, până acum erau bebeluşi şi li s-au
spus lucruri bizare, da, da, da, da, da, pot să vă dovedesc.
Atunci, vă voi spune că această pagină, eh, este foarte preţioasă. Şi nu vă voi
putea spune cum trebuie să exersaţi, cum trebuie să vă concentraţi, asupra cui,
pentru a vă dezvolta facultăţile care sunt înăuntru, ei da, pentru a sesiza, pentru a
capta lucruri care ni se trimit şi de care nu suntem conştienţi, câte lucruri, ştiţi, în
forul interior, le recepţionăm fără să ne dăm seama de unde vin, şi deseori sunt
din Infern şi nu din Cer. Atunci, dacă ajungem să producem unde, hop, suntem
în contact cu infernul şi recepţionăm lucruri, dar atunci suntem perturbaţi,
nefericiţi, strigăm… fără să ştim să recepţionăm unde din Ifern. Şi alţii, care
primesc lucruri din Cer, sunt tot timpul relaxaţi, entuziasmaţi şi…, ei bine,
recepţionează unde din Cer. Apoi, el spune cum să te legi cu aceste fiinţe pentru
a vibra în aceeaşi lungime de undă, pentru a avea pacea lor, lumina şi sănătatea
lor, ei aici, este mult de explicat. Ei da, dar oamenii nu cred în toate lucrurile
astea şi de aceea rămân în necazurile lor, vedeţi, ei nu cred ! Ei rămân în
slăbiciune, în nenorocire, în dispreţ, în toate tragediile.
Trebuie să ştiţi, ceea ce este foarte important, că gândirea este harul de a
vibra cu lungimea de undă, cu o imagine, un obiect, o persoană asupra căreia vă
concentraţi. Atunci, deci gândirea are toate mijloacele de a vibra cu diavolul, de
a vibra cu… în unison… trebuie să ştiţi asta. Atunci concentrându-ne acum
asupra unor lucruri sublime, ah, lungimea de undă se schimbă şi atunci captate,
în acest moment, atrageţi tot ce este magnific. Priviţi, este simplu, clar, trebuie
făcut de douăzeci, de treizeci de ori pe zi, dacă nu, vă veţi bălaci etern în
marasme. Este atât de simplu adevărul. Şi asta nu a fost niciodată explicat cum
trebuie, da, că gândirea este ceva ce se schimbă, vibra la unison cu Cerul sau
Infernul, da, după un obiect asupra căruia vă concentraţi, da, trebuie să ne
exersăm, Dumnezeule, iată.
8
Şi cum ajungem să ne exersăm ? Suprimând puţin câte puţin alte lucruri, alte
ocupaţii, alte slăbiciuni, alte…, de a renunţa, de a te agăţa, de a te ataşa, de a te
obişnui, atunci în acel moment totul devine clar, uşor, formidabil, iată, este
simplu, este clar. Ah, da, dacă vom rămâne mereu cu aceleaşi lucruri, ataşându-
ne de ele şi animându-le, şi vrem acum să aşteptăm… ei, nu… să aşteptăm
Cerul, nu ! Este imposibil, chiar dacă ajungeţi câteva secunde şi apoi din nou…
pentru că nu aţi renunţat la anumite slăbiciuni, da… Aceste lucruri nu pot fi nici
ele înţelese de oameni, da. Ei vor să aibă mereu aceleaşi lucruri, aceleaşi
momeli, aceleaşi pofte, aceleaşi plăceri şi nu vor să renunţe nici la tutun, nici la
una, nici la alta… şi vor apoi fericirea, bucuria şi pacea. Este imposibil,
imposibil ! Cele două lucruri nu pot merge împreună, da. Pentru câteva minute,
pentru câteva… da. Secretul este când te detaşezi, când te conectezi la ea, când
dai anumite… în fine, în acel moment, oh, là, là, toate devin posibile. Şi de ce
oamenii nu vor să se detaşeze de anumite lucruri, ştiind că acestea aduc boli,
disconfort, dezordini, haos, tulburări, agitaţie, nervozitate, ei o ştiu şi continuă
spunând: “Este mai puternic decât mine”. Ei nu s-au gândit niciodată să suprime
anumite lucruri, să lupte, să învingă ceva… Nu, nu, nu. Ei caută după aceea
fericirea, bucuria, pacea, totul. Şi îşi pun întrebarea, de ce nu ajung să le
găsească. Pentru că sunt ataşaţi, iată, iată, de ce.
Mărimea unui om, a unui discipol, a unui Maestru, apare când se detaşează
din ce în ce de tot ce-l leagă, de tot ce-l limitează, şi atunci va avea posibilităţi
nelimitate pentru a comunica zi şi noapte cu regiunile celeste. Şi aşa descoperă
lucrurile, că are revelaţii, bucuria este neîntreruptă, dilatare şi minunile, extazul,
toate astea, nu ne părăsesc niciodată. Asta este adevărata ştiinţă iniţiatică, da.
Un minut de meditaţie.
9
OMRAAM MIKHAEL AIVANHOV
Poluarea spirituală
Poluarea din planul spiritual este cea mai nocivă. Omul trebuie să vibreze în
armonie cu întreaga natură, pentru a nu fi distrus şi pentru a-şi putea găsi
adevărata libertate.
Dragii mei, am mai vorbit despre această problemă. Mă întreb dacă mai
există încă subiecte pe care să nu le fi discutat sau explicat. Ne-am oprit asupra a
tot ceea ce se petrece pe pământ, în cazul oamenilor, dar oamenii nu vor să vadă
aceste lucruri, ei rămânând în continuare întunecaţi, neştiutori, needucaţi,
crezând că poluarea se află numai în exteriorul lor, uneori chiar smulgându-şi
părul pentru aceasta !... Dacă ei ar fi fost puţin clarvăzători, sensibili sau
mediumici, ce ar fi constatat ? Aşa cum o maşină otrăveşte atmosfera
înconjurătoare cu gazele de eşapament, tot aşa oamenii otrăvesc atmosfera
spirituală cu gaze toxice, cu gânduri rele, cu ură, cu răzbunare şi răutate, cu
gelozie, furie şi senzualitate; da, toate acestea sunt gaze şi produse toxice.
Nimeni nu le-a spus oamenilor că toţi bolnavii care putrezesc în interiorul lor
1
produc emanaţii fluidice atât de otrăvitoare şi asfixiante pe care fiinţele
obişnuite nu le realizează; există milioane de creaturi de acest fel. Acum se dă
vina pe maşini, dar numărul acestora este mai mic decât al oamenilor: oare ar
putea exista patru miliarde de maşini pe pământ ?... Nu, dar există tot atâţia
oameni pe pământ care asfixiază totul, care murdăreşte totul, datorită neştiinţei
lor (n.t.: cifrele sunt date la nivelul anului 1978).
Cum să purificăm acum ? Ce spuneam într-o conferinţă ? Avem de ce să fim
contrariaţi. Ce este un oraş ? Este o mlaştină. Un loc cu tot felul de gângănii,
broaşte râioase, mormoloci care îşi aruncă înăuntru toate excrementele, iar
ceilalţi sunt obligaţi să le înghită, să le absoarbă. Da, un oraş este ca o mlaştină,
unde toţi oamenii se aseamănă cu mormolocii care îşi proiectează ura,
animozitatea, răutatea, murdăria, nervozitatea, nemulţumirea, toate acestea
constituind gaze ale lumii eterice. Totul este poluat… Chiar atunci când coborâţi
de la munte, după ce aţi respirat aerul curat al înălţimilor şi priviţi de departe
oraşul, veţi vedea că acesta este învăluit într-o atmosferă murdară şi întunecoasă
pe care locuitorii săi nu o zăresc. Toţi înghit “bolile vecinului”… La fel se
întâmplă pe plajele mărilor, unde oamenii care au mâncat şi au băut emană tot
felul de lucruri pe care ceilalţi, aflaţi în apropierea lor, le primesc. Cum să
înţelegem toate aceste lucruri când înotăm într-o neştiinţă totală ?... Ei gândesc
că numai latura exterioară poate fi dăunătoare, dar înăuntrul nostru există lucruri
reale, care încet-încet vor fi detectate, studiate, şi chiar anumite insecte vor fi
distruse cu ceea ce iese din interiorul corpului omenesc…
În laboratoarele din Rusia au început experienţe asupra aurei, făcându-se
filme şi fotografii chiar şi asupra plantelor, a culorii ei. Savanţii ruşi vor ajunge
şi la alte rezultate, francezii vor începe şi ei, iar americanii se vor grăbi să îi
depăşească pe ruşi !... Dar ruşii au fost primii… Francezii au cam rămas în urmă
cu acest domeniu.
Poluarea… da, ea nu este încă percepută aşa cum trebuie. Dacă v-aţi putea
imagina numai ce înseamnă o fiinţă spirituală !… Când ea se deplasează, ea
emană pentru pietre, plante, insecte şi animale, pentru oameni, ceva de nedescris
ca bunătate şi iubire; toţi beneficiază, căci o fiinţă spirituală nu poate dori decât
binele întregii lumi. Da, o fiinţă spirituală nu se poate ocupa cu nimicuri, ea nu
mai are mari nevoi, o bucată de pâine şi o cană cu apă fiindu-i suficiente; iar
restul, gândul ei este cum să facă bine întregii creaţii !... Dar voi nu vă puteţi
imagina toate acestea ! Oamenii sunt prea prinşi în treburile lor mărunte de care
nu se pot debarasa… Numai mulţumită marilor spiritualişti atmosfera mai este
încă purificată… Dacă nu ar fi existat yoghini, Înţelepţi, Maeştri şi Iniţiaţi,
2
omenirea ar fi pierit de mult ! Ei purifică mereu atmosfera, aşa cum o fac şi în
Himalaya; am întâlnit un Tibetan care mi-a dat o formulă formidabilă, al cărei
sens nu vi-l voi dezvălui: “Om hang şa, malavaraya evam” (se pronunţă de 2
ori). Ce înseamnă aceasta ? Este în sanscrită tibetană, o formulă formidabilă !...
Dar voi nu sunteţi încă pregătiţi să primiţi aceste lucruri… Nu toţi dintre voi, dar
majoritatea da, nu trebuie să vă supăraţi că v-o spun… Unii vor pleca în pădure
să fumeze, căci nu o pot face aici şi nu se pot debarasa încă de lucruri nocive,
prosteşti… Ce poţi găsi în fum, chiar şi ca simbol ? Ceva rău, fumul reprezintă
Infernul, ceva diabolic. De ce înghit oamenii fumul ? Ca să se lege de Infern,
da… să-şi otrăvească plămânii. Cât de proşti pot fi oamenii !... Le voi spune
aceste lucruri în public într-o bună zi, iar dacă nu se vor lăsa de fumat, vor
deveni bolnavi, foarte bolnavi… Da, le voi spune şi va fi vai şi amar de pielea
lor !
Dacă nu ar fi existat oameni care să trăiască în puritate, în lumină, care
încearcă să ajute omenirea (deşi aceştia nu sunt mulţi), pământul ar fi dispărut
demult. Da, vă spuneam că l-am căutat în Himalaya pe Melchisedec cel
Nemuritor, acela care trăieşte de-o veşnicie… Da, acest lucru stă scris în
Evanghelii !... El nu s-a născut nici din femeie, nici din bărbat, el nu are început,
nici sfârşit, el trăieşte dintotdeauna… Da, Iisus era din ordinul lui Melchisedec.
I-am întrebat pe cei care locuiau acolo, Mari Înţelepţi, Mari Sadhu: “Cum o
numiţi voi pe această fiinţă ? Locuieşte ea aici ? Da, ea se numeşte
Markande…”. Ceea ce este comun celor două nume este litera M, prima literă
din cuvânt.
Oare acum discipolii se preocupă să nu mai polueze apa, aerul, lumea
invizibilă ? Nu, ei nu o fac deloc, din păcate !... Cu ce se ocupă ei ? Cu plăceri şi
distrugeri, cu mâncatul şi băutura, cu tot felul de murdării… Uneori le spuneam:
Ce suntem noi în contextul naturii ? Natura este un organism, universul la fel, iar
noi suntem o particică a acestui organism care ne suportă şi ne hrăneşte… Da, el
ne însufleţeşte, noi ne găsim înăuntrul lui. Dacă am fi o tumoare în cadrul
acestui organism, atunci natura şi-ar lua măsuri… Adesea aşa se petrec
lucrurile… Natura nu poate suporta pe cineva care o deranjează fără încetare.
Da, şi acest lucru este necunoscut marilor filozofi şi savanţi. Trebuie să vibrăm
în armonie cu acest mare corp în care locuim şi suntem hrăniţi… Ce departe se
găsesc oamenii de această înţelegere a lucrurilor ! Ei cred că li se cuvine totul,
că nu trebuie nici să cureţe, nici să purifice sau să spele, să armonizeze şi să
sincronizeze, să pună în acord toate fiinţele, astfel ca acestea să poată vibra în
armonie cu acest Mare Spirit Cosmic. Astfel s-a instaurat această filozofie
3
aiurită a separatismului şi izolării de acest mare corp cosmic, în ideea unei aşa
numite libertăţi după mintea fiecăruia !...
Iar când cineva ne va spune că va trebui să ne acordăm, să ne armonizăm,
pentru a putea beneficia de toate binecuvântările Cerului, vom sări imediat
împotriva lui, căci trebuie să fim mereu anarhişti, chipurile liberi şi
independenţi!... Atât de răspândită este această filozofie încât ani de zile, chiar
venind aici, o vom păstra cu noi !... Nimeni nu vrea să se armonizeze cu această
entitate; da, căci crezându-vă liberi, veţi fi asaltaţi de tot felul de nenorociri, şi
practic nu veţi fi niciodată liberi !... Suntem liberi cu adevărat numai atunci când
vibrăm în armonie cu Spiritul Cosmic. De ce ? Pentru că El este singurul cu
adevărat liber şi ne transmite şi nouă libertatea Lui, iar noi începem să ne simţim
liberi… Altfel, separându-vă şi îndepărtându-vă, nu veţi mai fi liberi. Vă credeţi
liberi, dar există alte forţe şi voinţe, alte entităţi sau influenţe care vă vor dirija,
dându-vă impresia unei false libertăţi… Iată neştiinţa şi prostia omenească !
Dacă veţi rupe legătura cu acest Spirit Universal, bazându-vă numai pe propria
voinţă, nu veţi mai fi liberi şi mai devreme sau mai târziu, nenorocirile vă vor
asalta. Ceea ce vă poate proteja este această formidabilă legătură cu lumina, cu
Divinitatea, iar spiritele care se găsesc deoparte nu vor îndrăzni să intre în voi,
să vă domine, fiindcă vor fi alungate. Dar când ele vor vedea că aţi rupt legătura,
trăind prosteşte, într-o animalitate şi senzualitate deşănţate, ele se vor bucura şi
vor veni… Iată adevărul absolut, nu vă faceţi iluzii crezându-vă puternici şi
spunând: “Părerea mea este că…”.
Trebuie să ne rugăm lui Dumnezeu să nu mai fim liberi “prosteşte”, ci legaţi
cu El şi în slujba Lui, iată adevărata libertate ! Libertatea Domnului se infiltrea-
ză în inima discipolului şi acesta face apoi lucruri minunate celeste, sublime şi
nobile fără să ştie cine l-a împins să le facă. Iată singurul adevăr de care Iniţiaţii
s-au legat mereu, în vreme ce ceilalţi plutesc fără sens, aiuerea, şi apoi dispar.
Da, ei s-au separat, nu mai au rezerve şi vor trăi până la epuizarea acestora !...
Dar dacă vom fi legaţi, nu ştim cât vom trăi, căci pe lângă rezervele normale
apar altele, iată încă un lucru pe care oamenii nu îl cunosc încă… Faceţi cum
credeţi, dar eu sunt obligat să vă spun adevărul, căci cei de sus mă ascultă, au
aparate de măsură precise, ştiu imediat dacă ceva este drept şi la obiect. Dacă
greşesc, pot primi şi eu bătaie la fund…
Da, sus în lumea înaltului stă scris câte locuri aţi poluat, chiar atunci când
atingeţi un obiect îl impregnaţi cu trăsăturile fiinţei voastre, cu posibilităţi şi
neputinţe, cu calităţi şi defecte… Dovada: eu am atins o bucată de zahăr şi am
dat-o unei fete din Franţa care se ducea să o viziteze pe Vanga, în Bulgaria. Nu
4
se putea observa nimic înăuntrul bucăţii de zahăr. Da, dar întreaga mea fiinţă,
caracterul meu, trecutul şi viitorul erau inscrise pe bucata de zahăr. Vanga a
atins-o şi a început să spună o mulţime de lucruri…
Oamenii răi şi bolnavi trec şi murdăresc totul în calea lor, iar dacă vă
îmbrăţişează, vă transmit toate aceste rele !... Chiar şi prin privire, ei vă pot
otrăvi !... Privirea singură poate produce efecte formidabile… O privire vă poate
murdări sau purifica. Trebuie să înţelegeţi bine lucrurile.
Când veţi cunoaşte bine aceste lucruri, nu veţi mai fi liberi să faceţi orice, vă
veţi supraveghea, căci faptul de a face greşeli fără să ştiţi despre ce este vorba,
poate fi iertat, dar când ştiţi şi nu v-aţi luat măsuri, pedeapsa va fi mult mai
mare. Da, venind aici, ştiind anumite lucruri, veţi fi nefericiţi, căci veţi fi mai
bine pedepsiţi; deci, concluzia este să nu mai veniţi deloc, ca să nu mai fiţi
pedepsiţi cu severitate !... Merită să fii pedepsit cu severitate, dar să cunoşti
lucrurile… Eu aşa cred, este mai bine să le cunoşti, chiar dacă vei suferi !... Căci
altminteri, vom fi obligaţi să suferim o veşnicie.
Vă voi spune din nou o minciună “albă” care face bine, în opoziţie cu
minciuna “neagră” care aduce numai răul. Vă plângeţi în faţa cuiva că sunteţi
bătrână şi urâtă, iar persoana respectivă vă spune că sunteţi tânără şi frumoasă!...
Iată o minciună “albă” !... Sau unuia care se află pe patul de moarte i se spune:
“Nu dragă, tu ne vei îngropa pe toţi”… Sau o discuţie între prieteni: “Cum o
duci ?”. “Bine”, răspunse celălalt, care avea de fapt nişte colici foarte
puternici… Oare este adevărat ? În viaţă întâlnim minciuni şi mici adevăruri…
şi apoi vine moartea. Da, adevărul ucide…
Ce spuneam despre minciună ? Cu cât veţi spune mai multe, cu atât mai mult
veţi fi crezuţi, dar dacă veţi spune adevărul, veţi fi terminaţi !
Un minut de meditaţie.
Rugăciune:
5
OMRAAM MIKHAEL AIVANHOV
2
atrăgătoare, este încântătoare. Da, dar cui se datorează toate acestea, cine e
cauza ? Bietul soţ. Iată deci doi poli. Şi unde găsesc eu aceşti doi poli ? Îi găsesc
în tubul acelui savant englez care se numea William Crooks. Acest tub este la
originea descoperirilor făcute ulterior, care au dus la descoperirea fisiunii
atomului, la bomba atomic. De acolo vin aceste descoperiri: de la razele
catodice. Şi ce era în acel tub al lui Crooks ? El a reuşit să plaseze un catod şi un
anod la extremităţile tubului din care a scos aerul. A făcut să circule un curent
electric şi a văzut că înspre catod erau raze catodice, iar anodul era întunecat.
Dar el – (anodul) – producea această lumină şi o trimitea către cealaltă
extremitate. O lumină invizibilă, care devenea vizibilă la celălalt pol. Nu este,
iarăşi, altceva decât o aplicaţie a celor două principii – masculin şi feminin. În
toată natura nu veţi găsi decât asta. Cum vă spuneam, Melchitsedek i-a revelat
lui Abraham toată această ştiinţă iniţiatică despre cele două principii, masculin şi
feminin, cum acestea existau în întreg universul, sub forme diferite. Iar acum le
vom regăsi din nou în organism, vedeţi ? Aşadar, plexul solar trimite ceva, (dar
el rămâne) obscur/întunecat, necunoscut, tăcut; el este ascuns, nimeni nu-l
bănuie; nu iese la vedere, aşa cum face creierul. Pe când creierul se manifestă,
face tot felul de lucruri: strigă, gesticulează, comandă. Acesta este creierul.
Totul se manifestă prin intermediul creierului, dar cine este cauza ? Este plexul
solar. El îi trimite (materiale, energii). Numai că plexul solar, nimeni nu-l vede,
nimeni nu-l ştie. Este umilul soţ. Dar de fapt, lucrurile stau exact invers. Plexul
solar este femeia, natura însăşi, mama care hrăneşte, bogăţia nesfârşită, adică
rezervorul inepuizabil al naturii. Iată ce reprezintă plexul solar; este principiul
feminin. Iar creierul este o formaţiune… un copil… este soţul, dacă vreţi. Este
soţul care… (soţul cel grozav) – aici este exact invers. Soţul este cel care se
manifestă, care numai el vorbeşte, care priveşte, care străluceşte/loveşte. El este
creierul. Totul este răsturnat. Şi de ce hinduşii l-au pus pe Shiva în creier ? Shiva
este principiul activ, dinamic, masculin, distrugător. Şi de ce spun ei deseori că
creierul, adică intelectul, mentalul este distrugătorul întregii realităţi, a întregului
adevăr ? El e dinamic, activ, energetic, dar oboseşte repede, dacă bunica nu-i
trimite, de acolo, provizii. Aici, din nou, sunt ascunse cele două principii. Este
extraordinar.
Dacă, de exemplu, discipolul, înainte de a-şi activa creierul, înainte de a
medita, de a contempla, de a se concentra asupra a nenumărate lucruri pentru (a
întreprinde o muncă) – pentru că se pot face multe lucruri cu creierul, cu
condiţia ca plexul solar să-i trimită toate elementele… De ce sunt zile în care
creierul este incapabil, este somnolent, adormit, abrutizat, în care nu reuşeşte
3
nimic ? Şi dacă vreţi, dacă insistaţi – degeaba ! Nu e nimic de făcut. Pentru că s-
a întâmplat ceva, a intervenit ceva care a impiedicat plexul solar să-i trimită
toate elementele. Şi de ce, în alte zile ne simţim inspiraţi, facem lucrări, ne
imaginăm lucruri extraordinare, creaţii… Pentru că (creierului) i-au fost
date/trimise elementele necesare. Creierul nu le poate fabrica el însuşi. Deci
originea, centrul, cauza, factorul (determinant) este plexul solar. Iar creierul este
ecranul, care să exprime, să (se) manifeste… E la fel ca la cinema. Numai că la
cinema, operatorul, aparatul, ceva exterior, trebuie să proiecteze imaginile pe un
ecran – care este latura feminină. Ecranul devine latura feminină, materia, pe
care spiritul (aflat) de cealaltă parte îşi proiectează forţele, energiile, şi aşa mai
departe. Şi vă spuneam că savanţii, bieţii de ei, nu cunosc acest lucru şi spun că
totul este materie. (Că) materia conţine tot – şi puterea, forţa, tot – şi că nu mai
există nimic altceva. Dar eu v-am explicat, datorită acestor două principii, că
spiritul a înmagazinat lucruri în materie; dacă spiritul n-ar avea un ecran, un
rezervor, un recipient, pentru a îngrămădi în el nenumărate lucruri, nu ar exista
nimic în materie, nu ar exista aceste forţe atomice, nucleare, cu care se fac multe
lucruri extraordinare. Deci spiritul este cel care acţionează asupra materiei. Şi
totul este aşa în natură. Totul este aşa. Materia în sine este inertă, este moartă, nu
se poate mişca, nu se poate exprima, dacă nu există un alt principiu, adică latura
activă, dinamică, spiritul, care se manifestă prin intermediul materiei. Pentru că
materia este ca un ecran; nu se poate exprima, fară (spirit). Materia este un
suport, o locuinţă provizorie, un flacon, ceva care conţine conţinutul, lichidul,
chintesenţa, altfel ea se întoarce la sursa primară, dispare, pentru că este foarte
volatilă; este nevoie de materie, care o poate reţine, ca să o păstreze, să o
intemniţeze; iar materia nu este altceva decât o închisoare, pentru a menţine, a
reţine, ca un recipient, ca un pahar, o cupă, o sticlă şi aşa mai departe.
Conţinutul este spiritul, forţa, dacă vreţi, chintesenţa. Aşa este totul în natură. Şi
cunoscând acest lucru, putem corecta multe lucruri din ştiinţa oficială. Cum ei
(oamenii de ştiinţă) nu cunosc aceste principii, felul în care ele lucrează în
natură, ei au creat, fundamentat, construit teorii neverosimile, care nu sunt
veridice şi pe care le putem corecta. Ca în cazul văzului. De ce atunci când
vedeţi ceva care este cu capul în sus, imaginea din ochiul vostru este cu capul în
jos (răsturnată) ? Şi apoi, când se întoarce în creier, se răstoarnă din nou şi
vedeţi lucrul exact aşa cum e el ? Există deci nişte încrucişări. V-am explicat în
alte conferinţe cum se încrucişează lucrurile. Ceea ce este la stânga ajunge la
dreapta (stânga devine dreapta), ceea ce este la dreapta ajunge la stânga; ce e sus
ajunge jos, ce e jos ajunge sus. Această încrucişare este cel mai mare mister al
4
creaţiei. Şi vă mai explicam: de ce forţa Kundalini – care este principiul
feminine – este activă, dinamică, puternică, formidabilă, când femeia trebuie să
fie pasivă, să nu se mişte (…) ? Şi de ce el, zeul de sus (din creier), Shiva
distrugătorul, este imuabil, nu se mişcă, este fixat şi femeia este cea care trebuie
să meargă până la el, să-l îmbrăţişeze ? Iar el rămâne nemişcat. De ce această
încrucişare a celor două principii ? Iată unul din cele mai mari mistere, pe care
oamenii nici nu l-au formulat (?). Nici măcar nu ştiu că lucrurile stau aşa.