OMRAAM MIKHAEL AIVANHOV

Ciclul Meditaţia

De ce medităm ?

Conferinţa din 17.09.1973

Lectura meditaţiei zilei

“Meditaţia constă în concentrarea propriului gând asupra unui subiect elevat

şi cere aceluia care meditează să poarte în sine idealul de a se perfecţiona.
Pentru aceasta, discipolul se poate concentra asupra unei calităţi, a unei virtuţi
pe care doreşte să o dobândească, sau caută să fuzioneze cu Eul său superior
care este sinteza tuturor virtuţilor. Scopul unei meditaţii este acela de a te lega
cu Spiritul Cosmic, ca să poţi împlini apoi jos, pe pământ, frumuseţea pe care ai
contemplat-o sus, în Cer.”

Un Iniţiat este o fiinţă cu o viziune largă, el vrea să îmbrăţişeze deopotrivă

trecutul, prezentul şi viitorul. De aceea, zilnic, în rugăciunile şi meditaţiile sale,
în linişte, el pregăteşte tot ceea ce este necesar pentru cunoaşterea universului.
Apoi, el încearcă să creeze pe pământ toate minunile pe care le-a contemplat în
lumea de sus.
Citatul de mai sus vorbeşte despre un Iniţiat care caută nemărginirea,
imensitatea. Cum poate el înfrumuseţa sau redimensiona lucrurile, cum le poate
ameliora ? Nu putem schimba şi înfrumuseţa lucrurile dacă nu am văzut alte
imagini, exemple, modele care pot fi ulterior concretizate. Nu se pot zămisli
lucruri noi fără o contemplare şi o cunoaştere prealabilă a unor lucruri care le
depăşesc pe cele existente-reale sau aparente… Iată de ce Iisus s-a exprimat:
“Precum în Cer aşa şi pe pământ…”. El a contemplat lucrurile şi a văzut că
lucrurile în Cer erau atât de perfecte, diferenţa era atât de mare cu pământul
încât şi-a exprimat dorinţa în rugăciunea de mai sus amintită. El iubea
frumuseţea şi a cerut Domnului să trimită lucrători pentru ca, în sfârşit,
Pământul să devină un Paradis. Pentru ca aceste lucruri să se înfăptuiască, este
nevoie de fiinţe, de creaturi care pot merge să trăiască o altfel de realitate pe care

1
o pot transpune apoi pe pământ, pentru îndreptarea şi înfrumuseţarea lucrurilor.
Aceasta este lucrarea Iniţiaţilor: prin meditaţiile, dedublările şi contemplările
lor, ei ajung să sesizeze, să capteze această perfecţiune din lumea înaltului şi
apoi încearcă să aducă pe pământ toate aceste efecte binefăcătoare. Oamenii
obişnuiţi nu cunosc aceste proceduri de dedublare, ei rămân veşnic pe pământ,
nu întâlnesc modele şi lucrurile merg înainte încet-încet… Noul şi schimbarea
apar tocmai divinităţilor care se încarnează şi lucrează în lumea artei şi a
muzicii… În trecut, numai natura era frumoasă, încântătoare, viaţa oamenilor
fiind mereu ceva urât şi greu de suportat… Acum aceste entităţi coboară, aduc
cu ele noţiuni noi apropiate de Cer, şi astfel această lucrare continuă de veacuri
şi veacuri…
De ce trebuie acum să medităm, să contemplăm, ca să părăsim această lume
prozaică, lipsită de armonie şi dezagreabilă ? Ca să putem aduce apoi forme şi
dimensiuni diferite, mai bune. Numai că trebuie să înţelegem cum şi asupra
căror lucruri medităm şi contemplăm, deoarece mulţi oameni spun că meditează,
dar o fac asupra unor lucruri mult prea pământene: afaceri, bani, femei… Nu
acesta este scopul meditaţiei şi al contemplării; el presupune să mergi cât mai
sus ca să poţi capta, înţelege, lucruri superioare şi apoi să cobori pe pământ ca să
poţi modifica lucrurile în bine.
Altminteri, în lipsa acestui scop, totul va fi ratat. Numai bunul Dumnezeu ştie
ce poate fi în mintea oamenilor şi asupra căror lucruri meditează ei !
Există tot felul de meditaţii, contemplări şi rugăciuni, dar oamenii nu şi-au
ameliorat existenţa, nici gesturile sau atitudinile; ei au aceleaşi slăbiciuni sau
incapacităţi, grosolonii, neîndemânări, dar meditează !... Nu, ei nu au descoperit
încă secretul meditaţiei şi al contemplării ! Este adevărat, mulţi oameni
meditează întrega viaţă, dar ei rămân neschimbaţi fiindcă nu pătrund într-o lume
care ne depăşeşte şi care ne încântă şi ne umple de fericire… După o meditaţie
“pământeană” redevii rece, şters, nu ai nici o încântare în suflet, nici o inspiraţie,
deci totul este ratat !... O meditaţie, o rugăciune trebuie să schimbe cel puţin
privirea, surâsul, gesturile: s-a adaugat în voi ceva nou, o particulă cel puţin, o
vibraţie nouă…
Dacă nu avem nici un criteriu, nu vom şti dacă am meditat cum trebuie sau
nu… Meditaţia presupune o înălţare a intelectului, adică să te concentrezi pe un
subiect ce depăşeşte viaţa obişnuită. Când ajungi să te concentrezi pe un subiect
frumos şi elevat, totul se opreşte şi apare o contemplare a acestei frumuseţi, o
impregnare cu splendorile ei… Dacă poţi apoi să te identifici cu Fiinţa Sublimă,
este şi mai bine ! Dar, la început există meditaţia şi concentrarea. Apoi vine

2
contemplarea , te opreşti asupra unei imagini perfecte şi încerci să o “absorbi”,
să te bucuri de ea… Apoi poţi merge şi mai departe. Trebuie să ajungem într-o
lume care depăşeşte lumea noastră în perfecţiune şi frumuseţe, să rămânem aici
câteva minute, ore sau zile, împregnându-ne cu ceea ce găsim aici; şi chiar dacă
nu vrem, apoi suntem obligaţi să zămislim lucruri noi care depăşesc mentalitatea
obişnuită. Astfel au creat adevăratele genii, dăruind atâtea capodopere omenirii,
ele s-au concentrat la începutul creaţiei asupra unor splendori, a unor minuni ce
au devenit surse de inspiraţie…
Din nefericire, oamenii au uitat acum această practică mistică, iniţiatică şi
salvatoare, şi rămân în zgomot şi urâţenie, iar creaţiile lor nu pot duce într-o
lume a frumuseţii şi perfecţiunii… Oare de ce operele trecutului, numai când le
privim, ne fac să ne legăm de alte existenţe care ne depăşesc şi ne fac să simţim,
să vibrăm şi să trăim lucruri minunate. Iată ce util este să privim capodoperele
geniilor şi să înţelegem “circuitul” creaţiei lor ! Şi noi trebuie să parcurgem
acest drum fiindcă artiştii ne conduc spre acele regiuni unde au trăit extazul: iată
de unde apare utilitatea artei ! Dar nu este vorba despre arta contemporană, ea
nu ne conduce deloc în aceste regiuni !... Dimpotrivă, ea ne conduce spre regiuni
subterane, unde apar urâţenia, deformarea, suferinţa, neînţelegerile, nenorocirile,
bănuiala, pasiunea… Aceşti aşa-zişi creatori de artă duc acum omenirea spre
pierzanie, spre distrugere. Chiar şi gânditorii şi scriitorii care scriu acum cărţi şi
care s-au dedublat, n-au vizitat încă regiunile celeste, scriu cărţi care induc
dezordinea şi dezbinarea, îndoiala şi lipsa credinţei, revolta, anarhia… Există
multe cărţi scrise acum în lume de aceşti scriitori care nu au vizitat regiunile
celeste.
Cum să aflăm acum dacă cineva a vizitat aceste regiuni celeste ? Prin
influenţa pe care persoana respectivă o concepe, prin lucrurile pe care le trezeşte
în voi. Dacă ea nu reuşeste să trezească în voi latura luminoasă, simţită, pură,
minunată, înseamnă că nu a vizitat “lumea înaltului”… Iată dovada !... Cineva
care reuşeste să trezească în voi tot ceea ce este logic, frumos, moral, inteligent,
înseamnă că a depus strădanii să urce, iar atunci când urci, primeşti lucruri
celeste care continuă să lucreze prin persoana care le-a primit, iar vibraţiile
transmise pot contribui la ameliorarea vieţii semenilor şi a întregii lumi. Iată
scopul lucrării unui artist, a unui Iniţiat. Maeştrii, Iniţiaţii, artiştii, misticii se
alătură cu adevărat numai când se regăsesc în aceste lumi şi acţionează toţi apoi
spre binele omenirii. Artiştii o fac prin capodoperele lor, misticii prin emoţiile,
puritatea şi bunătatea ce le emană, iar Iniţiaţii şi Maeştrii – pe care eu îi plasez
mai sus – ating aproape direct Cerul şi propagă cu bună ştiinţă lumina. Artiştii

3
prezintă forma, din ce în ce mai frumoasă şi mai luminoasă, moraliştii prezintă
sentimentul, adică conţinutul, iar Iniţiaţii şi Maeştrii, sensul, adică latura
principială, luminoasă. Toate aceste trei categorii sunt alături în lucrarea lor de
ameliorare, de perfecţionare continuă a omenirii. Numai că fiecare prezintă
lucrurile conform înzestrărilor personale. Inteligenţa Cosmică a pregătit aceste
trei categorii, le-a instruit şi format şi ele lucrează asupra celor trei aspecte ale
fiinţei omeneşti: latura estetică sau forma, latura morală sau conţinutul, latura
luminoasă sau inteligenţa. Când cunoaştem aceste lucruri ne deschidem
conştiinţa, începem să vedem altfel. Poate că la artişti şi la oameni în sutană
întâlnim şi bigotismul pe care nu îl vom găsi însă la nici un Iniţiat. De ce ?
Artiştii se gândesc la faptul că numai opera lor este cea mai semnificativă, restul
rămânând lipsit de importanţă: aici intervine viziunea îngustă. La fel ca şi
preotul care crede că mica lui biserică sau capelă este sediul moralei absolute, al
credinţei absolute… Iată Inchiziţia !... Numai Marii Maeştrii ştiu că arta şi latura
mistică, numai ele singure, nu sunt suficiente. Aici lipseşte mereu un element.
Mulţi preoţi mi-au mărturisit că nu este nevoie nici de ştiinţă, nici de
cunoaşterea ierarhiilor celeste… Poate tocmai atmosfera aceasta neguroasă din
mintea lor îi blochează în evoluţie !... Nu, trebuie să urcăm şi mai mult, să
vedem şi mai clar lucrurile, eu aşa gândesc. Apoi, poţi fi şi mistic şi om moral,
mai târziu poţi acţiona şi ameliora lucrurile, poţi deveni artist… Iată un om
complet ! Restul sunt cu toţii deformaţi, incompleţi…
Eu aşa văd lucrurile, eu iubesc adevărata împlinire, când poţi îmbrăţişa totul,
adică cele trei lumi: să fii, în acelaşi timp, filozof, moralist sau religios şi apoi
artist.
Dacă mi s-ar oferi posibilitatea materială, aţi vedea cum întreaga lume ar fi
un Paradis. Dar eu nu am aceste mijloace, deşi în mintea mea se găseşte
împlinirea, nimic nu lipseşte !... Am petrecut ani în şir dedublându-mă,
contemplând frumuseţile celeste, iar cea mai mare tristeţe pe care o am este că
nu pot să împlinesc aceste lucruri pe pământ !... E ca tristeţea unei femei care nu
poate avea copii…
Acum este clar în mintea voastră ce este un Iniţiat: el se gândeşte numai cum
să perfecţioneze, să amelioreze, să înfrumuseţeze lucrurile… Dacă nu se
gândeşte la aceste lucruri, el nu este un Iniţiat… Prima condiţie este aceea ca pe
pământ să fie precum în Cer… Nici oamenii nu au desluşit aceste rânduri unde
stă ascunsă întreaga filozofie iniţiatică, metodele, programul discipolului
creştin… Noi toţi trebuie să fim aceia care să înfrumuseţăm pământul şi nu
numai câteva persoane alese cu o misiune specială ! Trebuie să înlăturăm

4
această filozofie unde pământul este considerat o “vale a plângerii”, filozofie de
nuanţă budistă, unde oamenii se roagă şi doresc să părăsească pământul…
Doctrina cathară din Evul mediu se înşela şi ea când afirma că lumea a fost
creată de Diavol şi nu de Dumnezeu: de aceea trebuie să dispreţuim şi corpul
fizic, acesta fiind şi el o creaţie diavolească. Câte aberaţii în aceste filozofii !...
În filozofia budistă, întotdeauna trebuie să părăseşti pâmântul care este
considerat un Infern nesfârşit… Nu, acum trebuie să facem un Paradis din
planeta noastră !... Când oamenii vor pregăti aşa cum trebuie terenul, pe pământ
vor coborî creaturi îngereşti şi chiar şi Domnul va coborî printre aceste
creaturi!... Trebuie să aducem acum o nouă filozofie, opusă celor atât de
dăunătoare din trecut. Existau şi lucruri bune în filozofia catharilor: puritatea,
mila, curajul în faţa morţii… Dar nu trebuie să credem că trupul fizic este o
creatură diavolească !... Există o polarizare a corpului fizic, există linii de
demarcaţie – aşa cum am făcut-o eu cu individualitatea şi cu personalitatea – dar
nu trebuie niciodată axagerat !
Vine acum şi momentul ca întreg adevărul să se instaleze pe Pământ ! Toate
lucrurile greşite şi rele vor fi îndepărtate, totul va fi purificat iar omenirea va
poseda adevărata filozofie !... Ea exista înainte de creaţia lumii… Inteligenţa
Cosmică a dat celor trei categorii mai sus menţionate sarcini şi lucrări diferite,
feluri diferite de exprimare: adevărurile rămân aceleaşi, doar exprimarea lor este
diferită. Aceeaşi idee o puteţi exprima sub formă muzicală, picturală, coregrafi-
că sau poetică, arhitecturală… De exemplu, în formele antice găsim idei diferite
de exprimare artistică.
Trebuie să ştiţi că, dacă nu veţi acorda suficient timp, strădanii şi iubire
pentru a ajunge cât mai sus, captând şi simţind perfecţiunea Cerului, nu veţi
ajunge niciodată să materializaţi ceva în planul fizic, sub orice formă artistică.
Lucrurile nu se fac aşa, orbeşte; nu putem exprima ceva perfect, fără a avea
contact cu ceea ce este perfect. Oamenii cred că trăind o viaţă dezordonată, vor
putea crea ceva sublim. Nu, în nici un caz !... Nu puteţi primi ceea ce nu
posedaţi. Ca să dai, trebuie în prealabil să posezi. Ca să poţi crea, trebuie să
posezi ceva în interiorul fiinţei tale, în suflet, în spirit, în minte… Nu poţi
zămisli ceva, dacă nu ai în tine o “bucăţică” de lucru divin… Nu poţi fi diabolic,
dacă nu ai în tine ceva diabolic. Suntem ceea ce suntem !... Ca să dăm mai mult,
trebuie să ne autodepăşim, să urcăm, să captăm şi apoi ceea ce am receptat în
planul fizic. Iată secretul artei divine. Dacă nu sunteţi obişnuiţi să urcaţi, nu veţi
reuşi nimic. Asemenea copiilor care construiesc castele de nisip şi încearcă să
“urce” într-o lume ideală…

5
 În concluzie, trebuie să vă străduiţi să vă depăşiţi cu toţii, să fiţi mereu în
căutarea unui lucru celest, divin… De ce ? Pentru a oferi oamenilor câte ceva
mai bun, mereu mai bun… Dacă eu nu aş fi avut această ambiţie, nu v-aş fi spus
lucruri care depăşesc filozofia obişnuită, viaţa obişnuită. Natura umană doreşte
mereu câte ceva nou, o impresie, o senzaţie, un muzeu, o expoziţie, tocmai ca să
poată găsi ceva mai bun. Dar, în loc să te rătăceşti prin localuri de noapte,
printre tot felul de femei, poate că ar fi bine să urci spre înălţimi, prin meditaţie,
prin contemplare şi va fi mult mai bine… Există mereu ceva în interiorul fiinţei
noastre care ne împinge să căutăm lucruri mai frumoase, minunate… Inteligenţa
Cosmică ne-a transmis acest instinct pentru a exista mereu o evoluţie, o căutare
a perfecţiunii… Dacă priviţi plantele şi animalele, veţi observa că de mii de ani
ele sunt aceleaşi, aproape că nici nu evoluează. În schimb, oamenii o fac, dar
dacă nu au ghizi sau instructori, Iniţiaţi care să îi călăuzească, vor deveni mereu
sclavii laturii obiective, materiale. Cea mai bună manieră de evoluţie este să
căutaţi lumea înaltului, deoarece tot ceea ce au reuşit să creeze până acum
oamenii, nu este decât o reflectare la mică dimensiune a unei alte lumi mai
înalte, dar este departe de a exprima vreo împlinire. Oamenii sunt limitaţi în
capacităţile lor, ei nu pot prezenta, capta sau oferi tot ceea ce au văzut şi simţit
vizitând alte lumi. Nici chiar Bethoven, Mozart, Leonardo da Vinci, Tizian,
Rembrandt, nu au reuşit să prezinte tot ce au văzut, au simţit sau au ascultat în
profunzimile fiinţei lor, deoarece fiinţa umană este limitată.
Vizita în muzee sau expoziţii nu presupune imediat o evoluţie rapidă. Şi eu
am vizitat peste tot în lume muzee şi expoziţii, dar am făcut şi mai multe vizite
în alte regiuni şi acolo am văzut lucruri care depăşeau toate creaţiile lumii…
Dacă aţi fi fost în locul meu, aţi fi făcut la fel, poate că v-aţi fi avântat fără
noimă şi aţi fi distrus totul !... Dacă aveţi încredere în mine, dacă m-aţi verificat
de-a lungul anilor, v-aş sfătui acum să urmaţi această îndrumare de a urca spre
înălţimile celeste, de a vă autodepăşi, ca să puteţi deveni apoi creatori chiar şi
pentru copiii voştri… Copiii noştri trebuie să ne depăşească, ca să devină la
rândul lor creatori pentru urmaşii lor… Nu am devenit încă creatori, suntem încă
departe de acest lucru !...
Aş cere acum omenirii să-mi ofere mijloacele materiale şi consimţământul ei
şi într-o săptămână Împărăţia Domnului ar coborî pe Pământ !... Numai cu
consimţământul ei… Fără el, aş deveni o nulitate… Cum să apară Împărăţia
Domnului aici, dacă nimeni nu o doreşte ? Fiecare îşi are propriile plăceri,
tendinţe… Dumnezeu a dat oamenilor o mare putere, cea a liberului arbitru, şi
nici El nu îi mai poate influenţa acum pe oameni… El trebuie să respecte acum

6
dorinţa fiecăruia !... Altfel, totul ar fi în contradicţie cu tot ceea ce El a creat. El
poate, dar nu vrea şi nu o va face niciodată… Ce putere a putut da Dumnezeu
oamenilor !... Da, eu cer consimţământul, dar acesta se obţine foarte greu,
fiindcă oamenii sunt neştiutori, egoişti, nu îşi cunosc propriul interes. Dacă aş
încheia acum, spunându-vă unde se ascunde nenorocirea oamenilor, v-aş repeta
că nenorocirea oamenilor este aceea că nu îşi cunosc adevăratul interes…
Gândiţi-vă, meditaţi şi veţi descoperi într-o bună zi că această filozofie va
invada întreaga lume !...

Un minut de meditaţie.

7
 LA MEDITATION (I)
Pourquoi méditer ? (A)
(MEDITAŢIA (I)
(De ce să medităm ?)
Data: 17 septembrie 1973
Durata: 22’38

(Întrucât) unui Iniţiat nu-i place îngustimea, el vrea să

cuprindă trecutul, prezentul şi viitorul. De aceea, zi după zi, în
rugăciunile, în meditaţiile sale, în tăcere, el pregăteşte tot ce
este necesar pentru a cunoaşte Universul. Iar apoi, el încearcă
să creeze pe pământ, după legi, toate minunăţiile pe care le-a
contemplat în Înalt.

În această pagină, vorbesc despre un Iniţiat căruia îi plac

orizonturile largi, care vrea să fie în vastitate, în imensitate,
căruia nu-i prea place să fie îngust. Şi cum reuşeşte el să
«lărgească» lucrurile, să le înfrumuseţeze, să le
îmbunătăţească ? Pentru că această pagină ne spune că nu
putem îmbunătăţi lucrurile, nu le putem înfrumuseţa, dacă n-am
văzut alte imagini, alte exemple, alte modele, alte existenţei,
pentru a putea, după aceea, să le concretizăm. Nu putem crea
lucruri noi, mai bune, dacă n-am văzut undeva sau n-am
contemplat undeva ceva care depăşeşte ceea ce este real sau
aparent. Aşa că iată de ce Iisus a spus: «Să fie precum în Cer

1
aşa şi pe Pământ.» Deci el contemplase lucrurile aşa cum sunt
ele în Cer. Ca să poată dori aşa ceva, el a văzut, a contemplat,
a comparat – şi a constatat că nu se compară cu ce este aici,
pe pământ; lucrurile din Înalt, din Cer sunt de o asemenea
perfecţiune, de o asemenea splendoare, încât atunci când vezi
diferenţa, doreşti (să fie şi aici la fel). Iată de ce a dorit el asta,
în rugăciunea lui. El a văzut că aici era urât, dezordonat,
deformat, totul era asimetric, deplorabil. Şi cum el voia
frumuseţea, îi plăcea esteticul, a cerut Domnului să trimită
lucrători, ca în sfârşit, pământul să devină un Paradis, să
semene cu Cerul. Ei da, dar pentru ca lucrul acesta să se
întâmple, este obligatoriu, este de la sine înţeles că e nevoie de
fiinţe care pot evada, care pot părăsi puţin realitatea… urâtă; să
meargă undeva să contemple frumuseţea şi apoi să se întoarcă
pentru a ajusta puţin lucrurile, a le aranja, a le înfrumuseţa. Iar
aceasta este munca Iniţiaţilor. Prin meditaţiile lor, prin dedublări,
prin contemplaţii ei reuşesc să perceapă, să capteze această
perfecţiune din Înalt şi apoi doresc să aducă această
îmbunătăţire aici. Altfel, oamenii obişnuiţi, care nu cunosc
această modalitate, de a se îndepărta, de a vedea, de a
contempla şi apoi de a se întoarce pentru a îmbunătăţi, pentru a
schimba lucrurile, rămân aici, pe pământ, nu se duc nicăieri, nu
văd modele şi atunci lucrurile rămân cum au fost – doar cu câte
un mic progres, pe undeva, cu câteva ameliorăiri. Dar şi
acestea sunt datorate acestor genii, acestor adevărate divinităţi,

2
care se reîncarnează şi care prin arte – prin muzică, pictură,
sculptură, arhitectură – reuşesc să îmbunătăţească puţin
lucrurile care sunt într-o stare deplorabilă. Când ne gândim cum
era în trecut: numai natura era frumoasă, încântătoare, cu
plantele şi florile ei, în timp ce viaţa oamenilor – cu casele,
hainele, hrana lor – era atât de urâtă. Acum, datorită acestor
entităţi, care coboară, care aduc noţiuni noi, mai frumoase, mai
aproape de Cer, această lucrare continuă, de secole şi secole.
(Să vedem) acum de ce trebuie să medităm, să
contemplăm, să ne înălţăm, părăsind puţin această lume
prozaică şi dezagreabilă şi dizarmonioasă: tocmai, pentru a
putea aduce apoi forme, măsuri şi dimensiuni complet diferite,
mai bune.
Numai că trebuie înţeles şi cum să meditezi, cum să contempli,
asupra a ce. Pentru că mulţi oameni meditează, dar la ce
meditează ei ? La lucruri foarte pământeşti: cum să-şi aranjeze
afacerile, cum să câştige bani, cum să sărute o femeie; deci, şi
în meditaţiile lor au coborât atât de mult, totul este atât de
material, de prozaic. Or, nu acesta este scopul meditaţiei, al
contemplării, ci de a te putea înălţa pentru a contempla, a
percepe, a înţelege şi de a te întoarce apoi pentru a aranja
lucrurile ceva mai bine. Dacă scopul meditaţiei sau al
contemplării nu este acesta, e degeaba. Dar vedeţi, în capul
oamenilor nu este limpede. «Ce faci ?» «Meditez !» Şi la ce
meditează ? Dumnezeu ştie ! Sunt meditaţii şi meditaţii. Şi de

3
ce după atâtea meditaţii şi contemplaţii şi rugăciuni, oamenii nu
şi-au îmbunătăţit existenţa ? Gesturile, atitudinile, purtarea lor
sunt mereu aceleaşi; aceleaşi slăbiciuni, aceleaşi vicii, aceleaşi
stupidităţi, aceleaşi grosolănii, aceleaşi incapacităţi, aceleaşi
stângăcii – dar ei au meditat, au meditat, au meditat, au
contemplat. Asta dovedeşte că n-au găsit încă secretul
meditaţiei şi contemplaţiei. Şi este adevărat că sunt mulţi
oameni care meditează toată viaţa. Şi atunci de ce sunt tot
aşa/neschimbaţi – dacă nu mai rău ? Pentru că nu şi-au pus
niciodată problema în felul acesta. O contemplaţie înseamnă a
merge să contemplăm ceea ce ne depăşeşte şi a fi uimiţi,
încântaţi, aproape răpiţi (de încântare). După o meditaţie ei sunt
reci, glaciali, în interior nu este nici o încântare, nici o inspiraţie.
A fost degeaba. Degeaba. O meditaţie, o rugăciune trebuie să
schimbe măcar privirea, zâmbetul şi gesturile, mersul; s-a
adăugat ceva nou, măcar o particulă care vibrează altfel. Vedeţi
deci că, fără criterii, nu putem şti dacă cineva a meditat bine
sau nu. Iar eu pot şti dacă cineva a meditat cu adevărat sau
(dacă în ce făcea el) nu era mai nimic, gândurile lui se
învârteau în jurul unor lucruri foarte pământeşti. Nu, meditaţia
înseamnă că intelectul se înalţă, adică alege un subiect, se
concentrează asupra unui subiect care depăşeşte viaţa
obişnuită. Subiecte există, viaţa nu este lipsită de subiecte
elevate. Iar când reuşim să ne concentrăm foarte bine asupra a
ceva atât de înalt, de frumos, atunci vine şi contemplaţia, atunci

4
încetăm să medităm, atunci trebuie să încetăm să reflectăm şi
doar să contemplăm acea frumuseţe, să ne lăsăm impregnaţi
de această perfecţiune. Iar apoi, dacă reuşim să ne identificăm
cu această frumuseţe sau cu acest subiect, cu acea fiinţă din
cele mai sublime, e cu atât mai bine. Dar la început este
meditaţia, concentrarea; apoi urmează contemplarea, ne oprim
asupra unei imagini, asupra a ceva perfect şi bem, ne bucurăm,
suntem fericiţi; iar apoi, dacă putem merge şi mai departe…
Iată metode minunate; atunci când le cunoaştem, avem mai
multe rezultate. Toţi marii pictori ai trecutului şi marii sculptori şi
filozofii, poeţii, toţi lucrau în acest fel. Li se explica întâi că
pentru a putea crea ceva sublim, care nu seamănă cu toate
aceste grosolănii, aceste idioţenii pe care le produc alţii, trebuie
să mergi într-o lume care este mult mai perfectă decât a
noastră. Rămânând în ea câteva minute, câteva ore sau câteva
zile, eşti impregnat, îmbibat, atât de influenţat, de pregătit, încât
şi dacă nu vrei, eşti obligat să creezi ceva care depăşeşte
mentalitatea obişnuită. În felul acesta geniile – adevăratele
genii – au dat omenirii capodopere, mai întâi concentrându-se
asupra unor lucruri splendide. Dar acum, din păcate, oamenii
au uitat această practică, atât de mistică, atât de iniţiatică, atât
de benefică, şi rămân într-o realitate prozaică, prea aproape de
zgomot, prea aproape de urâţenie şi crează ! Da, crează, dar
creaţiile lor nu ne pot duce în acea lume a frumuseţii, a
perfecţiunii. De ce celelalte opere ne puteau duce (în acea

5
lume) ? Contemplându-le, privindu-le, te legai de acele
existenţe care ne depăşesc şi începeai să simţi, să vibrezi, să
înţelegi lucruri minunate. Iată de ce este util să mergem să
vedem, să contemplăm capodoperele geniilor: pentru că locul
pe unde au trecut, drumul parcurs de ei, îl parcurgem şi noi,
chiar fără să vrem şi ei ne duc în aceleaşi regiuni în care au
trăit, unde au văzut acele lucruri; în aceasta constă utilitatea
artei, latura ei educativă. Arta, dar nu cea contemporană, pentru
că arta contemporană nu vă duce în acele regiuni, dimpotrivă,
ea vă duce în regiuni subterane, unde se află urâţenia,
deformarea, suferinţe, neînţelegeri, dureri, crispări, îndoieli,
bănuieli, deformări, elucubraţii… şi este foarte primejdios pentru
omenire. Aceşti creatori, aceşti oameni de artă, aceşti artişti duc
omenirea spre pierzanie. Şi chiar gânditorii care scriu cărţi şi
care n-au contemplat, n-au meditat, n-au trăit (în altă realitate),
nu s-au dedublat, n-au vizitat regiuni celeste… ei scriu cărţi,
scriu cărţi, dar aceste cărţi îi dezagregă pe cei care citesc,
introducând în ei dezordinea, harababura, îndoiala, de exemplu,
necredinţa, revolta, anarhia… tot. În prezent sunt multe lucrări
scrise de scriitori care n-au vizitat niciodată regiunile cereşti. Şi
cum se poate şti dacă cineva a vizitat regiunile cereşti ? Prin
influenţa pe care o au, prin lucrurile pe care le trezesc în voi.
Dacă nu reuşesc să trezească latura bună, latura luminoasă,
puritatea, raţionalul, ceea ce e minunat, atunci n-au vizitat
niciodată nimic. Iată, deci, dovada. Cineva care reuşeşte să

6
trezească în noi tot ce e logic, raţional, minunat, tot ce e frumos,
tot ce e moral, tot ce e inteligent, acela a făcut eforturi pentru a
urca. Şi când urcăm, primim lucruri celeste; iar aceste lucruri
celeste continuă să lucreze, să vibreze în persoana care le-a
primit, iar aceste particule, aceste elemente, dacă vreţi,
vibrează în aşa fel, încât îmbunătăţesc întreaga lume. Iată
scopul artistului, al unui Iniţiat. De fapt, Maeştrii, Iniţiatii, artiştii,
misticii se regăsesc în acest domeniu, în sensul că toate cele
trei categorii acţionează binefăcător asupra omenirii. Primii
(artiştii) prin capodoperele lor artistice, cei din a doua categorie
(oamenii religioşi sau misticii sau moraliştii) prin emoţiile lor,
prin iubirea, bunătatea şi puritatea lor; iar cei din a treia
categorie – Iniţiaţii, Maeştrii, pe care îi pun deasupra, pentru că
ei ating Cerul aproape direct – şi ei răspândesc lumina. Artiştii
prezintă forma, forme din ce în ce mai perfecte şi frumoase şi
luminoase; moraliştii prezintă sentimentul – sentimentul, care
reprezintă conţinutul - iar Iniţiaţii, Maeştrii (aduc) sensul –
sensul, adică aspectul, inteligenţă, principiu, lumină. Toate
aceste trei categorii se regăsesc împreună în scopul lor - acela
de a îmbunătăţi, mereu de a îmbunătăţi, a îmbunătăţi, a
îmbunătăţi, a perfecţiona, a perfecţiona… Numai că ei
procedează în moduri diferite, după capacităţile, harurile,
calităţile lor: prima categorie acţionează la nivelul formei, a
doua la nivelul conţinutului, iar a treia la nivelul sensului.
Dumnezeu s-a ocupat de asta. Inteligenţa Cosmică ştia foarte

7
bine că e nevoie de 3 categorii şi le-a pregătit, le-a dat
învăţătură, le-a format şi cele 3 lucrează asupra a 3 laturi ale
fiinţei umane. Latura estetică este forma, latura morală este
conţinutul, iar latura lumină este inteligenţa. E simplu, e
limpede. şi când ştim aceste lucruri, devenim largi (în spirit) – şi
nu înguşti. Vedem îngustimea, bigotismul la religioşi, la artişti,
dar nu la Iniţiati. De ce ? Artiştii cred că numai arta,
capodoperele lor contează, restul n-are nici o importanţă. Şi
asta e deja îngustime. Iar ceilalţi, sunt şi ei cam bigoţi, nu există
(pe lume) decât capela lor, convingerea lor, modul lor de a fi
morali, de a fi virtuoşi – şi asta înseamnă îngustime, bigotism şi
Inchiziţie. Pe rug ! Numai Marii Maeştri sunt largi (în vederile
lor); numai ei ştiu că arta nu este suficientă şi că latura mistică
nu este nici ea suficientă. De ce ? Pentru că simţi lucrurile, le
trăieşti, de acord, dar nu este limpede, nu e limpede, nu le
înţelegi – nu îndeajuns pentru a le vedea cum trebuie, pentru a
le clasa, a le analiza… Pentru aceasta mai trebuie un element –
care misticilor le lipseşte. Sunt buni, blânzi, religioşi, dar nu e
prea multă ştiinţă în mintea lor. Nu este - nici filozofie, nici
ştiinţă, nimic. Şi câte n-am auzit, în această privinţă: «N-avem
nevoie de asta, nici de ştiinţă, nici de nimic; numai de latura
mistică, ea e suficientă !» Câţi religioşi nu mi-au spus asta. N-
au nevoie să cunoască nici ierarhiile, nici îngerii… Suntem buni,
suntem blânzi… Ei da, dar o bunătate stupidă e cea mai mare
nenorocire din câte există. Când lucrurile sunt vagi, (lipsite de

8
contur), crepusculare, înceţoşate… Nu, nu, nu, trebuie să urci,
tot mai sus, să înţelegi lucrurile, să le vezi, să fie limpede,
limpede, limpede… Inteligenţa ! Iată cum gândesc eu. Iar după
aceea, desigur, să fii moral, să fii mistic, să ai o inimă
extraordinară, să simţi. Şi apoi să acţionezi, să îmbunătăţeşti
lucrurile, să fii artist, să posezi latura estetică. Iată cum e omul
complet. Cel care nu este aşa nu e complet şi nu trebuie
niciodată să-l iei drept model, drept ghid. Şi sunt atât de mulţi,
mişună lumea de astfel de oameni – formaţi-deformaţi, adică
formaţi în privinţa unui singur aspect şi nu şi asupra celorlalte.
Nici smochină, nici strugure (= nici cal, nici măgar). Ei, dragi
fraţi şi surori, vedeţi deci cum înţeleg eu lucrurile ? Vedeţi ? Şi
voi nici n-aţi băgat de seamă. (Eu vreau) plenitudinea, iubesc
plenitudinea, «lărgimea», să cuprinzi tot ce se poate, cele trei
aspecte: dacă vreţi, să fii în acelaşi timp filozof, apoi religios,
moralist şi apoi artist.

9
 LA MEDITATION (I)
Pourquoi méditer (B)
(MEDITAŢIA)
Data: 17 septembrie 1973
Durata: 20’46

Dacă mi s-ar da posibilitatea materială, aţi vedea, întreaga

lume ar fi un Paradis. Dar n-am mijloacele necesare. În mintea
mea e plenitudine, nimic nu lipseşte; în mintea mea sunt lucruri
formidabile, extraordinare. Şi unde le-am văzut ? Şi eu am fost
să le caut, am petrecut ani de zile dedublându-mă şi
contemplându-le. Cea mai mare tristeţe pentru mine este de a
nu le putea realiza; e cea mai mare tristeţe, ca o femeie care
are tot (ce doreşte), dar nu poate avea copii. Şi atunci e foarte
tristă, foarte nefericită, pentru că cea mai mare nefericire pentru
o femeie este să nu aibă un copil. Şi eu sunt tot aşa: să nu pot
să am copii, adică să creez ceea ce este în mintea mea.
Aceasta este tristeţea mea.

Acum e limpede în mintea voastră ce este acela un Iniţiat.

El nu se gândeşte decât să înfrumuseţeze, să îmbunătăţească,
să perfecţioneze. Asta e tot. Şi dacă nu se gândeşte la asta, nu
e un Inţiat. E tot ce vreţi, dar nu un Iniţiat. Primul lucru (care îl
preocupă este) să fie «precum în Cer, aşa şi pe pământ». Nici
oamenii religiei nu s-au oprit pentru a descifra ceea ce se află

10
(ascuns) în această frază: toată filozofia iniţiatică este conţinută
în ea şi toate metodele sunt în ea, toate metodele, totul este în
ea; programul discipolului, creştinului este conţinut în ea. Şi nu
e de ajuns să pronunţi (această frază), să ceri Domnului să-i
trimită pe alţii care să se ocupe (de asta). Nu ! Noi suntem cei
care trebuie să ne angajăm în realizarea acestui lucru, să
facem pământul (să fie) precum în Cer, să îl înfrumuseţăm. Noi,
noi, nu alţii ! Dar ei se roagă şi apoi pleacă, precum nişte
dezertori. N-au făcut nimic pentru a îmbunătăţi (lucrurile) aici,
pe pământ. De ce ? Ca în filozofia budistă: pământul este o vale
a nefericirii, nu trebuie să te ocupi de el. Şi catarii, şi ei s-au
înşelat. Întreaga lume nu a fost creată de Dumnezeu. Divaolul a
creat-o. De aceea nu este chiar aşa grozavă şi frumoasă,
pentru că nu Dumnezeu a creat-o. Şi atunci trebuia dispreţuit şi
corpul fizic, pentru că şi el a fost creat de diavol. Trebuia
dispreţuit, părăsit… Ce aberaţie ! Unde au găsit asemenea
filozofie ? Oh, là, là ! Filozofia budistă: trebuie să dezertezi
permanent. Iar pământul va rămâne veşnic un Iad. Nu, acum
trebuie să facem din pământ un Paradis ! Să plecăm, să ne
întoarcem, să plecăm, să ne întoarcem. De ce ? Pentru că (pe
pământ) vor fi locuitori angelici şi chiar şi Dumnezeu va veni să
se plimbe printre aceste fiinţe, când oamenii vor fi pregătit asta.
(Totul) de o puritate, de o ordine… Acum trebuie să aducem o
altă filozofie, dragi fraţi şi surori ! În trecut au existat filozofii
nocive. Şi catarii aveau lucruri bune, nu am intenţia să-i

11
desfiinţez. Da, lucruri bune, în afară de acesta. Puritatea,
caritatea, (erau învăţaţi) să nu le fie frică de moarte şi aşa mai
departe, sunt lucruri extraordinare, minunate, divine. Dar ca să
crezi că corpul fizic a fost creat de diavol ! Dar atunci diavolul
este de-o inteligenţă (extraordinară), pentru a face asta ! Îl
întrece pe Dumnezeu în inteligenţă ! Nu, nu, nu ! Cum se poate
înghiţi o asemenea filozofie ? Că există o polarizare, asta e
altceva; există o polarizare: o latură bună şi o latură rea,
Dumnezeu şi diavolul, dar trebuie explicat, făcută o distincţie,
aşa cum am făcut eu cu personalitatea şi individualitatea. Dar
ca să rătăceşti omenirea cu o asemenea filozofie, oh, là, là !
acesta e un lucru foarte grav. Şi nimeni n-a vorbit despre asta.
Acum, în sfârşit, vine momentul ca întregul adevăr să se
statornicească pe pământ. Toate lucrurile eronate strecurate pe
ici, pe colo, vor fi respinse şi totul va fi analizat şi triat, totul va fi
purificat, iar umanitatea va fi în posesia adevăratei filozofii, a
celei mai bune filozofii. Aşa cum e în Cer, aşa va fi aici ! Şi
pentru întreaga omenire vine chiar şi epoca în care să
primească adevărata filozofie, aşa cum a existat ea încă
dinainte de Facerea lumii.
Vedeţi cât este de limpede, de coerent, pentru artişti,
pentru moralişti, pentru filozofi ? De ce există aceste trei
categorii ? Nu le-am inventat eu, Inteligenţa cosmică le-a creat.
De ce a dat ea acestor trei categorii activităţi, forme şi lucruri
diferite, posibilităţi de a se exprima diferit ? Acelaşi adevăr,

12
dacă vreţi, aceeaşi lume, aceeaşi chintesenţă, dar diferit
exprimate. Aceeaşi idee o puteţi prezenta sub o formă muzicală
sau sub o formă picturală, sub o formă sculpturală sau ca dans,
şi aşa mai departe. Aceeaşi idee. Sau poetic, prin poezie sau
prin arhitectură, cum se făcea cu templele. De ce aceste temple
nu se aseamănă, au forme diferite ? Pentru că exprimã idei
diferite, tendinţe diferite. De ce (unele) sunt ascuţite, ( ???),
altele pătrate ? Pentru că exprimă idei diferite.
Iată deci câteva cuvinte despre această pagină.
Trebuie să ştiţi că dacă nu consacraţi destul timp şi efort şi
iubire pentru a merge foarte sus şi a percepe, capta, contempla
ceea ce este perfect, nu veţi reuşi niciodată să-l realizaţi în
planul fizic, sub o formă artistică, oricare ar fi ea. Pentru că
lucrurile nu se fac aşa, orbeşte. Cum să ajungi să exprimi tot ce
e perfect, fără a avea contact cu ceea ce e perfect ? Este
imposibil. Dar oamenii cred că se poate. (Ei cred că) ducând o
viaţă prostească, dezordonată, vor crea tot ce e sublim ! Ei bine
nu, vor crea ornamente de burlan, porcării, care vor exprima
exact nivelul la care au ajuns. Nu se pot depăşi, întrece pe ei
înşişi. Cei care au reuşit să se depăşească, să se întreacă pe
ei, de acolo reuşesc să concretizeze în planul fizic. Nu te poţi
depăşi, întrece pe tine însuţi, dacă n-ai făcut asta mai înainte.
Iar oamenii cred (că se poate). E idiot să crezi asta. Nu poţi da
ce nu ai. Cum se spune: cea mai frumoasă fată nu poate da ce
nu are. Pentru a da, trebuie să ai. Pentru a crea, trebuie să ai

13
ceva în interiorul tău, pentru a realiza această creaţie care este
în suflet, în spirit, în minte. Dacă nu o ai, nu o poţi crea. Nu poţi
face să iasă (din tine) ceva divin dacă nu ai lucruri divine (în
interior). Nu poţi face să iasă ceva diabolic dacă nu ai lucruri
diabolice în interior. Eşti ceea ce eşti, nimic mai mult. Şi ca să
poţi să dai mai mult decât ceea ce eşti, trebuie să mergi să te
depăşeşti pe tine însuţi. Iar pentru a te depăşi, trebuie să urci.
Să te depăşeşti, să urci, să captezi ceva şi să-l dai. Iată
secretul artei divine. Secretul. Şi dacă nu sunteţi obişnuiţi să
ascensionaţi, să faceţi eforturi, să urcaţi către regiunile celeste,
nu puteţi primi nimic, vedea nimic, capta nimic. Şi nu puteţi crea
nimic după aceea. Da, puteţi crea, aşa cum şi copiii crează:
ornamente de burlan, castele în Spania, adică din nisip. Şi apoi
îşi imaginează că sunt adevărate splendori. Dar când vor
creşte, când vor începe să urce puţin, să perceapă şi să
capteze, ooo, vor face lucruri care nu sunt deloc ca cele pe care
le făceau când erau mici. Şi lumea întreagă se va minuna.
Iar acum, drept concluzie, trebuie să faceţi cu toţii eforturi
pentru a vă depăşi pe voi înşivă, a vă întrece pe voi, să urcaţi
mereu, să ascensionaţi, să percepeţi ceva; să plecaţi în
căutarea a ceva divin. De ce ? De ce ? De ce ? Pentru a putea
da oamenilor ceva mai bun, mereu mai bun. Dacă eu, eu, n-aş
face asta, dacă n-aş avea această ambiţie, nu v-aş fi spus
niciodată lucruri care depăşesc, care întrec filozofia obişnuită,
viaţa cotidiana. Ei da, dar cum fiinţa omenească aşteaptă

14
mereu ceva nou, ceva mai bun, ceva mai frumos … De aceea
oamenii merg la teatru, la concerte, la music hall-uri, la
expoziţii, la muzeu. De ce ? Pentru a găsi ceva mai bun. Aşadar
acest instinct este deja prezent. Dar bieţii de ei nu ştiu că în loc
să meargă la concert, în loc să meargă la teatru, în loc să
meargă la biblioteci, la spectacole de varietăţi sau prin
cabarete, pentru a vedea sâni mai frumoşi decât ai nu ştiu cărei
alte femei, ar fi mai bine să nu mai meargă atât de mult în
exterior şi să urce spre înalţimi prin meditaţie, prin contemplaţie.
Va fi mai bine. Că există în noi un instinct care ne împinge
mereu să căutăm ce este mai frumos, plăcut, minunat, asta da,
(e adevărat). Inteligenţa cosmică a strecurat asta, altfel n-ar mai
exista evoluţie. Dacă Inteligenţa cosmică n-ar fi prevăzut asta şi
n-ar fi strecurat în noi un instinct pentru a îmbunătăţi lucrurile,
niciodată n-ar fi existat vreo evoluţie, un progres, niciodată.
Priviţi plantele, priviţi animalele: de milenii sunt la fel. Aproape
că nu evoluează. Oamenii da. La oameni se poate vorbi de o
evoluţie. Da, dar când oamenii nu au Iniţiaţi, nu au Maeştri şi
ghizi, instructori, cum sunt atât de împinşi către exterior, către
latura obiectivă, sunt victime şi sclavi ai laturii obiective, atunci
ei caută mereu în lume ceva mai frumos, mai bun, mai plăcut…
Or, acesta nu este cel mai bun mod de a progresa, de a evolua.
Cel mai bun mod este de a căuta în Înalt, pentru că tot ce au
reuşit oamenii să creeze, sunt doar câteva mici oglindiri ale
lumii divine, încă nu este plenitudinea. Pentru că oamenii sunt

15
limitaţi în capacităţile lor, ei nu pot, în prea mare măsură să
prezinte, să capteze şi să dea ce au văzut şi auzit. Nici chiar
Beethoven, nici Mozart, Leonardo da Vinci, Titian, Rembrandt
n-au reuşit să prezinte ce vedeau, ce simţeau, ce auzeau
înăuntrul lor, pentru că fiinţa umană este limitată.
Dacă credem că ducându-ne în expoziţii, în muzee e cel
mai bun mod de a găsi metoda de evoluţie, ne înşelăm. Este
bine, este bine să te informezi, să te instruieşti – şi eu m-am
dus în muzee din lumea întreagă, am vizitat muzee, temple,
biserici, expozitii, pretutindeni, în toate ţările, şi la music hall-uri,
şi la teatru am fost, dar foarte puţin în comparaţie cu vizitele pe
care încercam să le fac în alte regiuni; şi acolo am învăţat, am
perceput, am contemplat, am văzut lucruri care depăşeau toate
creaţiile din lume. De aceea nu sunt foarte admirativ faţă de
mici meştereli. Nu e vina mea; mi-au fost arătate lucruri şi mai
frumoase, şi mai drăguţe, perfecte. Nu trebuie să mă acuzaţi,
să-mi reproşaţi, pentru că dacă aţi fi în locul meu, aţi face poate
chiar mai rău. Aţi sparge totul. Eu sunt încă foarte drăguţ, foarte
respectuos. Am văzut asemenea lucruri… Eu îi sfătuiesc pe
prietenii mei, dacă au încredere în mine, dacă au verificat până
acum că totul este logic, totul este raţional, totul este veridic,
totul este clar şi corespunde realităţii, deci dacă ei au această
încredere şi pot urma această regulă, de a începe să urce, să
se depăşească pe ei înşişi, să se întreacă pe ei, pentru a putea
apoi să devină creatori, chiar pentru proprii lor copii… Da,

16
trebuie ca copiii noştri să ne depăşească; să nu aibă aceleaşi
defecte, aceleaşi vicii, aceleaşi slăbiciuni ca noi. Creatorii,
părinţii - care sunt nişte creatori – nu sunt atât de instruiţi nici în
felul de a crea. Aşadar, cuvintele mele sunt totuşi necesare,
indispensabile şi veridice ? (Acest lucru) Încă nu s-a realizat.
Nu trebuie să ne imaginăm că suntem creatori. Oho, suntem
încă departe ! Eu aş spune omenirii: «Daţi-mi mijloacele
materiale, numai mijloacele materiale, şi consimţământul
vostru, adică să spuneţi, din curiozitate: «Bine, bine, vă dăm ce
cereţi. Vrem să vedem de ce sunteţi în stare !» Într-o
săptămână, Împărţia lui Dumnezeu va fi pe pe pământ. Nu mai
mult, doar o săptămână. Dar nu numai cu materialele materiale,
ci şi cu consimţământul. Veţi spune: «Dar câtă prezumţie ! Cât
orgoliu ! Câtă vanitate !» Credeţi ce vreţi. Fără consimţământ,
sunt zero. Cum vreţi să vină Împărăţia lui Dumnezeu fără
consimţământ ? Fiecare are ideile, părerile, plăcerile, tendinţele
lui. Fără acest consimţământ, nici Dumnezeu nu poate. De ce ?
Pentru că le-a dat oamenilor o mare putere de libertate şi acum
nici chiar el nu mai poate; e prea târziu, le-a dat prea multe
puteri. Ei pot chiar să se împotrivească, iar El trebuie să
respecte împotrivirea lor. Vedeţi ? Nu ştiaţi asta. Credeaţi că
Dumnezeu poate orice. Ei bine, nu. El poate, dar nu vrea s-o
facă, pentru că ar fi împotriva a ceea ce a creat, împotriva
bunătăţii Lui, a drepăţii Lui. El poate ! Oh, là, là ! Dar nu vrea,
pentru că atunci s-ar contrazice. De aceea a dat afurisiţilor

17
acestora de oameni o putere, Doamne, Doamne ! Ei se opun
chiar şi lui Dumnezeu. Aşa că eu cer consimţământul, iar acest
lucru e foarte greu de obţinut. De ce ? Pentru că sunt prea
ignoranţi, prea personali, nu ştiu unde le este interesul. Şi dacă
ar trebui acum să definesc în ce constă nenorocirea omenirii, v-
aş spune, v-aş spune şi ar fi la fel de matematic ca tot restul.
Nenorocirea omenirii e că nu-şi cunoaşte interesul. Dacă şi-ar
cunoaşte interesul, totul ar fi extraordinar. Reflectaţi, meditaţi
(asupra acestui lucru) şi veţi înţelege într-o zi că această nouă
filozofie se va răspândi în întreaga lume.

18
 OMRAAM MIKHAEL AIVANHOV

Cum să medităm

Conferinţa din 03.02.1974

Întrebare: - Mă întreb adesea cum să meditez şi am nevoie de câteva sfaturi

practice acolo unde nu reuşesc.
Răspuns: Este o întrebare foarte bună, deşi v-am vorbit în conferinţe speciale
despre acest subiect. Cuvântul “meditaţie” s-a răspândit mult, mai ales meditaţia
abstractă, numită “transcedentală”… Nu numai că nu cunoaştem semnificaţia
cuvântului “meditaţie”, dar folosim la întâmplare şi termenul transcendental !...
Da, cuvântul “meditaţie”… Voi încerca să fiu cât mai concis şi clar în expu-
nere, deoarece problema este foarte vastă… Am explicat ce este concentrarea,
căci ea le precede pe toate celelalte. Dacă nu ştim să ne concentrăm, nu ştim nici
să medităm, nici să contemplăm, nu putem nici să ne rugăm, nici să ne identifi-
căm. Am explicat că există mai multe procedee:
1. Concentrarea depinde mai degrabă de voinţă.
2. Meditaţia atinge mai degrabă latura intelectuală, aceea de a cunoaşte, de a
aprofunda lucrurile.
3. Contemplarea atinge latura sufletească, oprindu-se asupra frumuseţii, a
strălucirii, a perfecţiunii.
4. Rugăciunea este legată de inimă: o cerere adresată Cerului.
Există o întreagă lucrare în aceste procese, iar când ajungi să declanşezi forţe
şi curenţi în interiorul fiinţei, oprindu-te asupra laturii sublime, divine, te poţi
asemăna cu acestea, adică fuzionezi şi devii o parte a Divinităţii. Este un lucru
foarte rar, greu, dar minunat în sine.
În vreme ce, concentrarea există şi la animale (la pisici)… toată lumea se
concentrează ! Ca şi un om sărman, în vremea războiului, când totul lipsea…
Omul nostru rămăsese nemişcat în faţa unei băcănii ce avea tot felul de mezeluri
şi nu mai pleca de acolo ore întregi. Proprietarul magazinului îl luă la rost, iar
sărmanul om îi răspunse că era în concediu !... Există tot felul de concentrări !...
Suntem foarte exersaţi în concentrarea asupra unei femei frumoase, a unei sticle
de băutură, asupra banilor vecinului, da, iată ce este concentrarea, în vreme ce
meditaţia înseamnă ceva mult mai greu.

1
 Aici trebuie să avem anumite nevoi, gânduri, ca să cunoaştem, dar numai
bunul Dumnezeu poate şti asupra căror subiecte meditează oamenii !...
Iar contemplarea este şi ea foarte răspândită şi cunoscută: toată lumea ştie
puţin să contempleze un apus de soare, un peisaj, un tablou, ochii cuiva… Dar
aceasta nu este contemplare adevărată ! Veţi vedea imediat asupra căror subiecte
merită să ne concentrăm, să medităm. V-am arătat doar că aceste lucruri există,
dar veţi vedea cât de departe sunt aceste “înţelesuri” ale omului obişnuit de ceea
ce înţelege cu adevărat un Iniţiat din aceste cuvinte: concentrare, meditaţie,
contemplare… În vreme ce, identificarea există şi ea, în special la persoanele
mediumice care se identifică cu persoana suferindă şi cu organul suferind al
acesteia: în transă, mediumul ajunge să fuzioneze cu persoana respectivă. Acest
tip de identificare se practică în lumea întreagă fără a ţine seama că atunci când
ne gândim prea mult la o persoană, ajungem să facem aceleaşi lucruri ca aceasta;
este vorba aici de o identificare parţială, întâlnită în cazul îndrăgostiţilor…
Să începem acum să medităm. Oamenii obişnuiţi meditează, adică încearcă
să vadă cum să-şi plătească facturile, cum să-şi plătească impozitele, cum să-şi
cumpere o casă, o maşină, cum să-şi găsească o nouă amantă… Toate acestea se
produc în cadrul meditaţiilor ! Dar nu aceasta este meditaţia adevărată !
Meditaţia, aşa cum înţeleg Iniţiaţii, înseamnă exerciţiu, concentrare asupra
unui subiect, împiedicând astfel mentalul să se disperseze, să se împrăştie sau să
vagabondeze. Ce fel de subiect ? Iniţiaţii îşi aleg mereu subiecte de meditat
educative, constructive, înalte. Dar veşnicia, vidul, abstractul sunt subiecte prea
grele, prea îndepărtate. Trebuie început prin ceva concret, mai aproape de noi,
de exemplu sănătatea, frumuseţea, pacea, inteligenţa, lumina, armonia, etc.,
lucruri de care avem nevoie. Când medităm asupra unui lucru care ne lipseşte,
pe care îl iubim şi îl căutăm, este mult mai uşor; dimpotrivă, când medităm
asupra unor lucruri plictisitoare, este mult mai greu să ne oprim gândul. Este
uşor să te opreşti asupra lucrurilor plăcute: de exemplu asupra borcanului de
dulceaţă !...
Asupra căror lucruri putem medita ? Asupra a tot ceea ce este sublim. Pentru
moment, oamenii meditează asupra a tot felul de lucruri întunecoase, ascunse,
misterioase, învăluite în spionaj şi crime. Nu, acestea nu sunt meditaţii !... Este o
lucrare a intelectului, dar meditaţia este un lucru spiritual. În acest fel, yoghinii,
înţelepţii Indiei, înţeleg meditaţia: ei doresc să iasă din această stare grosieră,
obişnuită, concentrându-şi intelectul asupra unor subiecte foarte înalte, ca
grandoarea şi nobleţea, ca imensitatea şi generozitatea. Concentrându-ţi astfel
intelectul, atingi anumite regiuni unde se găsesc aceste virtuţi, regiuni superioare

2
celor în care trăim; concentrându-te, posezi antene cu care atingi particule, atragi
emanaţii ce îţi pătrund în fiinţă şi astfel la sfârşitul meditaţiei te simţi mai bine:
ai pornit ceva, ai simţit ceva, ai înţeles ceva în plus, avansezi. Dacă meditaţi în
acest fel, zilnic, veţi ajunge departe, veţi atinge latura divină de unde veţi primi
lucruri extraordinare. În vreme ce, cu cât meditaţi mai mult asupra lucrurilor
urâte, dezgustătoare, personale, se primesc unele lucruri, dar nu avansate, pure şi
binefăcătoare.
Iniţiaţii tocmai acest lucru îl cer, să înveţi să ieşi din toate aceste lucrări
intelectuale ce atrag răul, negativul. Din păcate, oamenii tocmai acest lucru îl
fac, atingând prin meditaţiile lor lucruri ce nu sunt binefăcătoare.
Vă voi spune procedura de meditaţie. Acum să vedem câte ceva despre
contemplare. Când începem să medităm, declanşăm deja intelectul, fiind
concentraţi asupra a ceva minunat şi agreabil; apoi constaţi că gândul a prins
gustul “acestei lucrări”, chiar atunci când vă opriţi şi reveniţi la lucrurile
pământene. Dacă aţi constatat acest lucru, este foarte bine, dar trebuie să
reveniţi, dându-i acestui curent direcţie până când îl puteţi opri fără să îl
dispersaţi, deşi el se află în aceeaşi direcţie; aceasta este contemplarea:
contemplaţi un singur lucru, fie frumuseţea divină, armonia sau pacea. Nu mai
există meditaţie, nici gânduri care vin sau pleacă, există în faţa voastră numai o
imagine sublimă, puterea divină, iubirea sa, şi atunci totul devine puternic în voi,
energiile vă pătrund fiinţa în mare cantitate, căci prin contemplare putem ajunge
la extaz. Prin meditaţie nu se poate ajunge la extaz: există delectare, bucurie,
încântare, dar extazul nu vine decât după contemplări sublime, când suntem atât
de prinşi în momentul divin, încât începem să plângem, suntem inundaţi de
fiinţe divine. Mulţi discipoli au cunoscut extazul, de altfel ei îşi povestesc
această stare în cărţile lor. Dar ca să ajungi aici, îţi trebuie multe calităţi, nu poţi
ajunge numai prin forţă sau insistenţă căci îţi poţi rupe gâtul. Trebuie să ai multă
iubire pentru lucrurile acestea; numai atunci nu îţi mai poate scapa nimic şi
reuşeşti. Dar forţând intelectul, îţi blochezi creierul, ai dureri de cap, te poţi
dezechilibra nervos. Voinţa fără iubire nu te poate duce la extaz. Tocmai aici vă
explicam că există mai multe căi ca să găsiţi beatitudinea sau perfecţiunea.
Există trei căi: calea inteligenţei, a ştiinţei; calea iubirii; calea voinţei. Unii aleg
calea iubirii şi prin iubire ajung la perfecţiune. Alţii au o inteligenţă deosebită şi
prin studii, lecturi, ajung la ţelul propus. Alţii ajung prin voinţă, prin tenacitate,
prin exerciţii şi lucrări… Trebuie să lucraţi conform firii şi temperamentului
vostru, alegând una dintre aceste căi. Eu le-am ales pe toate trei, dorind ca totul
să fie armonios în fiinţa mea, asemenea triunghiului achilateral; eu vreau ca

3
voinţa, intelectul şi inima să fie egale în mine, şi nu deformate. Poate că nu
totdeauna va fi posibil acest lucru, dar trebuie cel puţin să vi-l doriţi ca ideal.
Acum, în cazul meditaţiei, al concentrării, v-am mai explicat faptul că natura
umană nu trebuie forţată, nici bruscată. Dacă veţi dori să vă concentraţi dintr-
odată, veţi întâmpina greutăţi să vă îndreptaţi gândul într-o anumită direcţie. Dar
dacă sunteţi diplomaţi, pedagogi, veţi rămâne un moment în linişte, lăsând toate
amintirile deoparte; în câtva timp, amănuntele trec, apoi gândul începe să vă
asculte, tocmai fiindcă i-aţi dat libertate… Acum, vă puteţi concentra pe ceva ce
iubiţi: sănătate, frumuseţe, forţă, inteligenţă… Da, faceţi-o preţ de câteva
minute… Apoi odihniţi-vă puţin, căci nu veţi putea medita de la început ore
întregi. Pentru început zece-cincisprezece minute ajung, mărirea duratei de timp
vine odată cu exerciţiul, în mod natural şi firesc. Dar, la început, încercaţi în
câteva mici reprize, de câteva ori pe zi. Atunci veţi ajunge să declanşaţi în voi
ceea ce v-aţi dorit, veţi rămâne mai mult timp, fără să simţiţi… Vă place şi vă
simţiţi bine şi puteti prelungi această stare ore întregi, poate zi !... Zece sau
cincisprezece minute poate că nu dau rezultate, dar meditaţia mai lungă vă va
duce cu siguranţă la rezultate. Să nu cădeţi în capcana simbolurilor (cruce, etc.,)
crezând că vă pot salva de orice; numai propria voastră atitudine spre împlinirea
lucrurilor contează. Rugăciunile, simbolurile nu te pot salva de rău. Ca în
povestea călugărului beţiv care, înainte de culcare, se ruga Domnului, apoi se
culca liniştit, fiindcă a fost iertat… Într-o seară a uitat să-şi spună rugăciunea şi
cineva îl trezeşte în timpul nopţii, amintindu-i că a uitat să-şi spună rugăciunea.
Era diavolul !... Da, interesele diavolului erau ca bietul să bea în continuare şi
să-şi spună rugăciunea… Diavolii nu se tem nici de rugăciuni, căci atunci când
nu faci lucrurile cum trebuie, degeaba le faci ! Există oameni care se roagă
întreaga viaţă, dar nenorocirile nu îi ocolesc. Ei nu fac decât contrariul în
comportamentul lor şi de aceea lucrurile ies mereu pe dos. Trebuie să te rogi cu
hotărârea să schimbi ceva, astfel rugăciunile sunt anihilate. Rugăciunea este
puternică numai când este însoţită de fapta dreaptă. Dar totul este promis în
timpul rugăciunii; apoi, când suntem salvaţi, nu ne mai ţinem promisiunea şi în
locul ei aprindem o biată lumânare pentru sfântul sau sfânta care ne-a îndeplinit
rugăciunea. Nu, nu este totul aşa de uşor !...
Dar când procedăm în mod inteligent, conştient, ajungem după zile de
meditaţii, de concentrări şi contemplări la identificarea cu Cerul. Pentru
moment, toată lumea se identifică cu corpul fizic, iată pericolul identificării !
Noi nu suntem numai “corp fizic”; după o asemenea identificare devenim slabi,
temători, bolnavi… căci corpul fizic este plămădit dintr-o materie vulnerabilă,

4
oxidată. Astfel trăim numai viaţa corpului fizic. Dacă ne identificăm însă cu
spiritul care este nemuritor şi veşnic, puternic şi luminos, devenim una cu El,
adică puternici şi adevăraţi, invulnerabili. Iată unde este marea eroare, dragii
mei, în filozofia identificării cu corpul fizic în care se complace marea parte a
omenirii.
Nimeni nu se gândeşte să se identifice cu ceea ce este mai luminos, mai
sublim, mai puternic, nemuritor, adică cu soarele. Oamenii se identifică cu luna
sau cu pământul, cu ceva ce este mereu deplorabil. Numai Iniţiaţii se identifică
cu soarele, ca să devină una cu el. O meditaţie trebuie să ajungă tocmai în acest
punct: să-ţi imaginezi că totul este de o asemenea puritate şi luminozitate încât
poţi ajuta întreaga omenire. Aceasta este cea mai bună cale pentru meditaţie,
deşi, rezultalele vin după ani şi ani de zile. Într-o bună zi, nu ştim când, vom
deveni asemenea soarelui… Problema constă în a avea acest ideal, acest gust,
solid şi constant. Nu trebuie niciodată să vă identificaţi cu lucruri trecătoare,
urâte şi dezgustătoare… căci veţi deveni asemenea lor. Iată cum operează legea.
Eu îmi dau seama imediat dacă cineva a meditat aşa cum trebuie: îi observ
expresia feţei, iar dacă aceasta s-a schimbat, atunci da, persoana respectivă a
reuşit ceva; în schimb, dacă văd un chip rece şi şters, nu, nu s-a întâmplat nimic
în interiorul acelei persoane… Putem să ne petrecem toată viaţa aşa, aiurea, fără
rost !...
Deci, concentrarea, meditaţia, contemplarea şi identificarea sunt mijloace, iar
scopul este să devenim ceva sublim, restul fiind doar mijloace… Concentrarea
este însă baza meditaţiei. Ea este o putere în sine. Atlanţii cunoşteau aceste
lucruri. Ei aveau cristale extraordinare tăiate şi şlefuite în forme geometrice
deosebite; expuse razelor soarelui, razele lor erau dirijate apoi pentru a pune în
mişcare vapoare, fabrici, rachete… totul făcându-se cu ajutorul cristalelor, adică
a luminii concentrate.
Dacă concentrăm o rază de soare în lentila unei lupe, putem să ardem totul.
Altminteri, puteţi lucra ani în şir fără să produceţi nici un pic de căldură. Deci,
trebuie să concentrăm toate forţele şi gândurile fiinţei asupra unei singure idei, a
unui singur punct. Apoi, veţi putea face minuni cu puterea ce se degajă de aici.
Acest lucru este greu de obţinut, ştiinţa de a te concentra. Priviţi numai
exemplul pisicii care se concentrează în faţa “găurii” de şoarece, repetându-i
acestuia: “Ieşi odată de acolo !...”. Şoarecele iese sub influenţa magică a
pisicii… Nimeni nu a observat acest comportament al pisicii. De aceea, egiptenii
aveau un adevărat cult pentru pisici, găsind că este un animal sfânt care are
posibilităţi şi virtuţi deosebite. Pisica este un animal misterios, ea vede în

5
întuneric, ea se poate dedubla şi poate capta toate influenţele şi magiile negative
ce se abat asupra stăpânilor, având astfel un rol protector.
O bună meditaţie se pregăteşte dinainte. Aşa cum vă sfătuiesc şi eu să o faceţi
seara, înainte de culcare, pregătind astfel meditaţia de a doua zi, de la răsăritul
soarelui. Noaptea trebuie trăită în calm, astfel ca dimineaţa să vă puteţi concen-
tra cu seninătate.
Să luăm exemplul unei persoane care a dus o viaţă cumpătată de-a lungul
anilor, pregătindu-şi condiţiile pentru a se putea concentra asupra unor subiecte
divine. Acest om poate evolua, în vreme ce acela care a dus o viaţă dezordonată,
oricât s-ar concentra, n-ar reuşi nimic. Este un semn rău pentru aceia care nu
reuşesc să mediteze. Dacă nu reuşesc, înseamnă că sunt bântuiţi de tot felul de
gânduri meschine şi joase care îi împiedică să se elibereze spre lucruri divine.
Acesta este adevărul !... Dacă eu nu reuşesc, sunt singurul vinovat !...
Pentru acela care a dus o viaţă cumpătată şi realizarea este mai aproape, în
timp ce pentru ceilalţi, lucrurile sunt mult mai grele şi complicate. Eu sunt destul
de dur în definiţii, dar ele sunt adevărate. Când te hotărăşti să duci o viaţă curată
şi cinstită, lucrurile se limpezesc şi încep să se împlinească. Începi să călătoreşti
cu gândul, să vizitezi alte lumi, să captezi influenţe benefice, minunându-te apoi
de tot ceea ce s-a întâmplat.
Eu am cunoscut foarte bine aceste lucruri, le-am trăit şi simţit. Unele nici nu
vreau să vi le revelez, căci sunt prea sacre, iar voi nu le puteţi împlini
deocamdată; astfel, risc să fiu pedepsit de lumea se sus… Pregătiţi-vă, totuşi,
pentru vremea când veţi primi aceste lucruri de o eficienţă extraordinară. Dar
voi nu credeţi în existenţa unor lumi superioare, şi atunci vă las să le descoperiţi
singuri, dar va fi poate prea târziu ! Trebuie să vă străduiţi mai întâi de toate să
credeţi, să credeţi pe acela care vi le destăinuie, verificându-i în acelaşi timp
spusele.
Aşa se petrec lucrurile şi în universităţi unde aveţi tot felul de dascăli. Să
luăm exemplul chimiei: la început, învătaţi istoria ei, cunoscându-i pe toţi marii
chimişti ai lumii; apoi, încercaţi să îi depăşiţi. Când este vorba despre ştiinţă,
acceptaţi descoperirile predecesorilor voştri, încercând să mergeţi mai departe.
Dar în domeniul misticii, în domeniul spiritual, nu acceptaţi că cineva, înaintea
voastră, a putut descoperi unele adevăruri, crezând că le veţi putea descoperi
singuri. Nu veţi reuşi !...
Acest fel de judecată prostească a unora, constând în posibilitatea lor de a
descoperi singuri lucrurile, este dăunător. Puteţi lucra o viaţă întreagă şi nu veţi
descoperi că apa este formată din hidrogen şi oxigen.

6
 Iată câteva reflecţii despre meditaţie. Nu poţi medita cu capul plin de tot soiul
de gânduri, trebuie să te cureţi, dar voi nu ştiţi nici cum să procedaţi. Eu am
explicat acest lucru în mai multe conferinţe, cum să înlocuieşti vechile clişee ale
minţii cu cele noi. Cele vechi sunt prea puternice, nu puteţi lupta împotriva lor,
trebuie numai să le înlocuiţi, să le grefaţi pe cele noi peste cele vechi. “Noul” se
cumpără din magazinele cereşti… căci totul merge foarte sus.
Noii veniţi îşi imaginează că sunt atotştiutor, nefiind preocupaţi de aceste
lucruri, ei nu au atins încă problemele cele mai importante ale existenţei. Ne
trebuie timp, răbdare şi tenacitate, iubire, apoi viaţa devine frumoasă !...
Când ajungem să fim atinşi de aceste subiecte minunate, după ani de
sârguinţă, putem să cădem în extaz şi atunci putem începe identificarea. Care
este scopul fiinţei pe pământ ? Să ne asemănăm cu Tatăl Nostru Ceresc. Nimeni
nu se ocupă cu aceste lucruri, numai Iniţiaţii o fac, chiar dacă muncesc de
secole…
Reţineţi acest lucru, fără meditaţie nu există progres în desăvârşirea fiinţei
umane. Puteţi citi, vă puteţi instrui, dar dacă totul vă vine din exterior, nu din
propriile strădanii, totul se va şterge. În vreme ce, făcând eforturi proprii,
dezvoltaţi capacităţi pentru veşnicie. În India întâlnim numai acest lucru: toată
lumea meditează. Poate că lucrul cel mai trist este faptul că în trecut s-a insistat
prea mult pe elementul pasiv, mistic, acela de a nu depune nici un efort şi iată
cum mizeria şi boala se instalează !...
Nu putem să absolutizăm nici un domeniu atunci când ne aflăm pe pământ.
Europenii se opun filozofiei indiene, ei adoptând latura activă, dinamică,
abandonând latura meditativă, a contemplării şi rugăciunii, înfundându-se astfel
în planul material. După părerea mea, cele două laturi trebuie să existe în egală
măsură în fiinţa umană. India cu misticismul ei a ajuns în mizerie, în vreme ce
Europa, cu toate construcţiile ei, a sărăcit interiorul fiinţei umane. Europenii se
îndreaptă spre ruină fiindcă au abandonat anumite practici pe care orientalii le
exersează. Învăţământul nostru se plasează la graniţa dintre Orient şi Occident,
găsind echilibrul între cele două laturi.
Fără meditaţie şi contemplare nu veţi ajunge prea departe. Eu vă spun sincer.
Fiindcă trebuie să vă exersaţi zilnic, şi mai ales asupra unor subiecte care vă
depăşesc. Mulţi spun că “meditează”, dar de fapt ei “judecă”, “gândesc”, fiindcă
sensul verbului “a medita” este mult mai profund… Meditaţia este exclusiv
spirituală, bazată pe subiecte divine. La fel, contemplarea, identificarea, în timp
ce rugăciunea se adresează inimii.

7
 Altminteri, meditaţia se confundă cu o simplă reflecţie pământeană, fără
substrat divin. Puţini oameni reuşesc să mediteze, şi mai puţin să se identifice cu
Divinul: Marii Maeştri ori oamenii cei mai abrutizaţi ajung la identificare…
Ultimii se identifică cu pământul, cu ţărâna şi pulberea, căci stă spus în Biblie că
“din ţărână ai venit şi te vei întoarce în ţărână”. Iată de ce ei sunt slabi şi
vulnerabili… Nici chiar savanţii nu au realizat faptul că procesul de identificare
schimbă totul în fiinţă la nivel vibratoriu şi atomii îşi schimbă nivelul vibraţiei
atunci când vreţi să vă identificaţi cu Divinitatea. Da, totul se schimbă atunci…

Un minut de meditaţie.

8
 OMRAAM MIKHAEL AIVANHOV

Ciclul meditaţia

Despre subiectele meditaţiei

Conferinţa din 8 martie 1981

Cum să medităm asupra celor două triunghiuri

Ce aţi dori să vă spun acum ? V-aş spune ceva fantastic, formidabil, nu sunt vorbe goale,
le veţi putea verifica şi singuri; întotdeauna eu spun ceea ce am verificat, altminteri te poţi
compromite, nu-i aşa ?
Privind triunghiurile de mai jos, vă puneţi mereu aceeaşi întrebare: oare ce semnificaţie
au ele ? Eu ştiu că unii dintre voi au asistat la Bonfin la destule conferinţe despre semnificaţia
triunghiurilor, despre lucrarea care o putem face cu ajutorul lor, dar eu găsesc mereu lucruri
noi în privinţa subiectelor discutate, fiindcă fiecare subiect discutat este atât de vast încât nu îl
poţi epuiza dintr-odată; există mereu şi mereu lucruri noi de spus... Ce v-am spus în privinţa
celor două triunghiuri ? Mai întâi, să revedem câte ceva despre care noii veniţi încă nu au
aflat. Vă spuneam că Iniţiaţii au descoperit că aceste două triunghiuri nu au apărut
întâmplător, ei le-au observat prezenţa în sânul naturii, unul dintre trunghiuri urcând către cer,
iar celălalt coborând spre pământ; iată unde era diferenţa dintre ele, diferenţa care se găsea şi
în culoare. Altfel, din punct de vedere geometric, ele au aceleaşi dimensiuni. Veţi găsi aceste
două triunghiuri unite în pecetea lui Solomon. Oare regele Solomon a fost primul om care le-a
descoperit ? Nu. Înaintea lui Solomon au existat Mari Maeştrii, Mari Iniţiaţi care le cunoşteau

semnificaţia; chiar şi în Atlantida ele erau cunoscute. Acestea reprezentau cele două principii:
principiul masculin al spiritului cobora spre materie, iar materia – femeia - urca spre
principiul masculin; când ele se uneau, formau pecetea lui Solomon.

1
 Aceasta este semnificaţia. De unde au tras Iniţiaţii această concluzie ? Dacă v-aş spune,
unii vor fi scandalizaţi, chiar şocaţi. În realitate, la bărbat şi la femeie există, pe undeva,
mereu un trunghi, plasat mereu în aceeaşi direcţie în cele două corpuri fizice. Dar când
bărbatul şi femeia îşi schimbă poziţia, într-un anume fel, ei devin asemenea pecetei lui
Solomon. Ce semnificaţie are semnul pecetei ? Este fuziunea, schimbul, iubirea; deci, este
simbolul iubirii dintre bărbat şi femeie, împlinirea. Aici se ascund toate misterele, ele vin din
acest proces de fuziune, de întrepătrundere, de asociere a acestor două principii, masculin şi
feminin, spiritul şi materia. Vă pot dovedi acest lucru, dar pentru moment problema este
foarte delicată. Trebuie să mai aşteptăm până în ziua în care va exista o deschidere a
conştiinţei omeneşti, când vom înţelege lucrurile într-un anume fel, în sensul purităţii
absolute, a candorii şi inocenţei absolute, şi atunci vom putea spune multe lucruri deschis, în
mod răspicat...
Pentru moment triunghiurile sunt separate. Aşa cum vedeţi în desen, dar vom încerca să
vorbim puţin despre ele. Dovada că materia se îndreaptă către spirit şi că spiritul coboară spre
materie, adică bărbatul se îndreaptă spre femeie, iar femeia se îndreaptă spre bărbat, se arată
într-o manifestare, într-o reprezentare la care oamenii nu s-au oprit cu privirea ca să
înterpreteze. În momentele cele mai normale, în poziţiile cele mai naturale, femeia este întinsă
pe spate, priveşte în sus, iar bărbatul priveşte în jos. Oare de ce există această poziţie ? Aici
există un indiciu al Inteligenţei Cosmice care arată că spiritul coboară. Iar materia urcă.
Pentru iniţiaţi, fiecare lucru sau amănunt descoperă lucruri mari, importante...
Vă spuneam cândva că ştiinţa nu a recunoscut aceste lucruri, că cele două triunghiuri
vorbeau despre involuţie şi evoluţie, explicând multe lucruri, fiind simboluri de o bogăţie şi o
împlinire despre care nu ne putem da seama... Ştiinţa explică în maniera ei oficială evoluţia
plantelor, insectelor, animalelor, oamenilor, dar despre involuţie nu se vorbeşte deloc. Nu s-a
înţeles deloc faptul că, înainte de a exista o evoluţie, trebuie să existe o involuţie, deci un
sacrificiu care provoacă ceva ca să determine evoluţia. Ştiinţa ne oferă numai o scară a
evoluţiei, de aceea totul este obscur în mintea oamenilor de ştiinţă care nu au acceptat ideea
învoluţiei ce vine din spirit, din Cer, din regiunile celeste, ca să însufleţească, ca să sacrifice
ceva în vederea unei evoluţii, a unei creşteri în folosul celorlalţi. Peste tot este aşa. Nu poţi să
ai căldură fără să arzi cărbuni sau lemne, există mereu ceva de sacrificat ca să produci altceva.
Când ai un copil, cineva trebuie să se sacrifice, să dea ceva, să involueze, şi astfel creşte şi
evoluează.
Să încercăm să înţelegem evoluţia şi involuţia. Ceva urcă, dar undeva există o pierdere, o
ardere, se cheltuieşte ceva. Vă mai pot spune că toţi oamenii care doresc să evolueze, să
trăiască senzaţii noi, nu se gândesc că undeva există o cheltuială, ceva se arde şi adesea ei sunt
în pierdere, în slăbire. Toate aceste emoţii costă... Mergem la magazin, cumpărăm tot şi nu
plătim nimic... Iată ceea ce se află în mintea acestor idioţi... Cum se face că mereu trebuie să
plătim să plătiţi pentru ceva ce primiţi sau trăiţi ? Deci, tot ceea ce trăim, ce simţim, ce
gândim, se datorează unui sacrificiu petrecut undeva în celulele, în materialele sau elementele
corpului nostru... Oamenii nu au aceste lucruri, faptul că totul se plăteşte în viaţă, că tot ceea
ce există se datorează unui sacrificiu făcut undeva. Totul se va schimba când vom înţelege
aceste lucruri: comportamentul, atitudinea, felul de a vedea lucrurile... atunci veţi deveni
rezonabili, înţelepţi, inteligenţi, bogaţi, altminteri vă va aştepta ruina. Cum să realizeze
oamenii lucruri măreţe când le lipseşte lumina ?
2
 Să aruncăm acum o privire asupra felului cum arăta religia în trecut. Toţi îl căutau pe
Dumnezeu, Nirvana, Salvarea de pe acest pământ care era o vale a plângerii şi a suferinţei, da,
toţi alegeau această cale... Dar noi aducem acum o nouă filozofie. Trebuie să coborâm, ca să
construim aici pe pământ, Împărăţia Domnului, asemenea lui Iisus care spunea: „Facă-se voia
Ta, Doamne, atât în Cer cât şi pe pământ !” Această filozofie o întâlnim la creştini, la catarzi,
la bogomili, iar la budişti găsim Nirvana. Toţi sunt dezertori, dar acum trebuie să găsim
voluntari ca să înfrumuseţăm tot, trebuie să coborâm şi să găsim, să construim aici pe pământ,
bucuria, Vârsta de Aur. Iată de ce va apare o nouă religie ce va proveni din principiul
masculin coborâtor pe pământ. În celelalte cazuri, toţi urcau spre Înalt, citeau, se instruiau,
meditau, dar nu aduceau cu ei decât boală şi suferinţă... Astăzi se preamăreşte din nou
creierul, intelectul, cunoştinţele. Dar va veni un nou Învăţământ care va spune că în braţe, în
gesturi şi în comportamente, în atitudine va trebui să realizăm ceva celest. Da, oamenii
încearcă să meargă spre Înalt, se comportă ca animalele... Acum totul trebuie să coboare:
trebuie să fim o divinitate în planul fizic, în comportamentul şi în gesturile noastre, în cuvinte
şi în fapte, în bunătate, iubire şi generozitate, şi să nu trăim pe pământ asemenea animalelor...
Până acum, oamenii s-au complăcut şi au acceptat aceste lucruri. Prin acest nou Învăţământ,
noi trebuie să facem să coboare toate aceste puteri celeste în celulele şi organele noastre, ca
lumina şi inteligenţa, devenind asemenea unui soare, strălucitor şi formidabil. Altfel, vom
rămâne tributari comportamentelor animalice, vom fi la îndemâna oricarui criminal sau hoţ...
Înţelegeţi acum că Noua Epocă se apropie ? Că ea va schimba tot, că pe pământ vor exista
Îngeri, Arhangheli, Divinităţi ?...
Cum să împlinim acum învăţătura ce ne-o dau cele două triunghiuri ? Există o a treia
soluţie pe care v-o dau. Cele două triunghiuri sunt minunate. Când ? Veţi vedea. Aveţi
greutăţi, necazuri, tristeţi, vă aflaţi într-o stare proastă, şi atunci ce triunghi trebuie să folosiţi ?
Pe cel cu vârful în sus. Când vreţi să vă calmaţi, să vă uşuraţi, deoarece nu vă găsiţi în bucurie
şi entuziasm, folosiţi celălalt trunghi, şi revărsaţi asupra celor din jurul vostru, prieteni sau
cunoştinţe, această bucurie şi veţi deveni un om perfect... Dar oamenii nu ştiu aceste lucruri,
păstrează totul pentru ei, supărându-L pe Domnul, fiind lipsiţi de inteligenţă, ştiinţă sau
lumină.
De ce credeţi că am aşezat planşa cu cele două triunghiuri pe perete ? Pentru a atrage
oamenii, pentru a mă lăuda ?... Nu, eu am pus-o ca să lucraţi cu ele, cu principiile lor. Iată-le:
unul cu vârful în sus, celălalt cu vârful în jos... Când există lucruri îngrozitoare, suferinţe
provocate de alţii, lucraţi cu triunghiul de sus; veţi face să dispară lucrurile rele, lumina şi
bucuria se vor instala; în această stare, nu păstraţi numai voi bucuria şi lumina, ci revărsaţi-o
şi asupra altora, coborând şi devenind un om perfect, un androgin – bărbat şi femeie în acelaşi
timp – şi nu o femeie plângăreaţă şi sentimentală sau un bărbat dur şi crud... Astfel, veţi
poseda cele două principii, la fel ca şi mine: eu vă smulg dinţii la început, apoi încep să vă
mângâi... Dar voi nu aţi ajuns încă să descoperiţi acest lucru; întreaga Ştiinţă Iniţiatică este
concentrată în aceste două triunghiuri. Voi veniţi aici şi vă plictisiţi, în loc să gândiţi şi să
meditaţi, descoperind astfel tot... Trebuie să deveniţi androgini, nu trebuie să vă opriţi la
jumătatea măsurii... Când rămâneţi la jumătate, veţi depinde de cealaltă jumătate şi veţi fi
pierduţi... Dacă sunteţi compleţi, nu veţi mai depinde de nimeni, veţi fi liberi !... Da.
Androgini... Androkephalos, aşa îi numeau grecii pe bulgari, adică „capete tari”...

3
 Am primit o scrisoare din Canada; unii nu au înţeles ce înseamnă cuvântul androgin şi l-
au confundat cu hermafroditul. Hermafroditul este cu totul altceva, el posedă ambele sexe.
Androginul înseamnă să posezi ambele principii spirituale înăuntrul tău, blândeţea, delicateţea
femeii, alături de forţa şi puterea bărbatului. Da, în mintea ei, fata din Canada fiind
hermafrodită, putea face dragoste şi cu barbaţii şi cu femeile... Credeţi că era fericită ? Nu.
Dar să ne oprim aici...
De ce noua religie va fi solară ? Fiindcă razele soarelui distribuie, dau, iar pământul
primeşte şi urcă... Priviţi cum lucrează soarele cu cele două triunghiuri. El dă, coboară... Va
exista o singură religie ce le va cuprinde pe toate celelalte, aşa va fi, fie că vrem noi sau nu...
Ce este practic în Învăţamântul nostru ? În toate ştiinţele veţi găsi ceva bun, dar în nici una nu
veţi afla cum să mâncaţi, cum să beţi, cum să gândiţi, cum să iubiţi, cum să chemaţi la viaţă,
cum să fiţi fericiţi, luminoşi, frumoşi. Acesta este învăţământul, da... El vrea să-i facă fericiţi
pe oameni ! Celelalte ştiinţe vă aduc cunoştinte, dar nu fericire, veţi avea aceleaşi temeri,
nelinişti, boli. Iată de ce Învăţământul nostru răspunde tuturor problemelor existenţei... Eu mă
ocup de nevoile oamenilor, vreau să le dau răspunsuri la problemele legate de existenţa lor.
Dar sunt mulţi care vor să o facă la rândul lor. Iată exemplul Meditaţiei Transcendentale ! Ce
să meditaţi, când voi nu ştiţi cum să meditaţi şi asupra căror subiecte să meditaţi !... În felul
acesta veţi pierde întreaga viaţă meditând şi neobţinând nici un rezultat ! Meditaţia este o
întreagă ştiinţă !... Dar nu toată lumea o cunoaşte. Trebuie să oferim oamenilor ceea ce le este
de folos, ca să rezolve problemele existenţei, da,... Eu nu vorbesc nici despre microbi sau
insecte, deşi am cumpărat nişte enciclopedii pe care nici măcar nu le-am deschis...
Dacă veţi începe să vă gândiţi mereu la culmi, zi de zi, eu nu găsesc cuvinte să vă spun în
ce stare vă veţi găsi. Trebuie să credem în acei oameni care au verificat aceste lucruri, de ce v-
ar înşela ei ? Dar voi aveţi alte lucruri mai importante: jocul de cărţi, fotbalul... Iată de ce
suntem mereu nefericiţi, abrutizaţi...
Eu vă spuneam că voi continua şi dacă mă veţi părăsi cu toţii; voi fi puţin trist, dar voi
continua... Dacă o veţi face şi voi, veţi deveni formidabili, de neînfrânt. Aşa trebuie să gândiţi.
Meditaţia transcedentală ?!... Am întâlnit oameni care meditau „transcedental” !... În ce stare
jalnică se găseau! De câte ori nu v-am explicat cum să meditaţi ! Aceşti oameni se
concentrează, sau cred ei că o fac, nereuşind nimic ! Eu le-am spus că e ca şi cum ar face o
prăjitură, iar copiii ne împiedică şi trebuie culcaţi; acelaşi lucru se petrece şi înăuntrul fiinţei
voastre, eu v-am spus lucruri pe care nici hinduşii nu le-au explicat în clar... V-am spus cum
să meditaţi, căci meditaţia este un mijloc foarte puternic, dar noi nu ne dăm seama şi
adormim... Nici unii profesori nu ştiau acest lucru şi începeau să moţăie... Trebuie să
cunoaştem bine structura creierului nostru, să învingem neliniştele interioare, aici este o
întreagă ştiinţă !

Un minut de meditaţie.

4
 OMRAAM MIKHAEL AIVANHOV

Rugăciunea, binefacerile colectivităţii

Conferinţa din 24 aprilie 1983

Spuneţi că vă rugaţi, că meditaţi, dar că nu obţineţi rezultate. Iată o

modalitate foarte simplă, dar foarte eficientă de a vă lega de Dumnezeu.
În momentul în care doriţi să vă rugaţi creaţi o imagine, aceea a unei
mulţimi de spirite împrăştiate în lumea întreagă, dar acolo unde se află
sunt pe cale să se concentreze asupra Creatorului. Prin intermediul
gândului, vă alăturaţi acestor fiinţe pentru a vă ruga împreună cu ele.
Astfel, vocea voastră nu mai este izolată în deşertul vieţii şi vă rugaţi
Cerului împreună cu mii de alte fiinţe luminoase. O astfel de rugăciune
este întotdeuna auzită, ...din cauza colectivităţii, şi beneficiaţi şi voi
deopotrivă de ea. Dacă acţionaţi singuri gândul vostru nu îşi atinge scopul
şi se întoarce la voi. Secretul constă în a vă lega cu toţi, acela care se
roagă, fiindcă există în orice clipă undeva în lume fiinţe care se roagă.
Iată un lucru foarte nou, dragii mei fraţi şi surori. Sunt absolut sigur că nu
aţi găsit niciodată acest lucru în vreo carte, nici rostit de cineva. Iată încă
un lucru cu adevărat puternic, eficient, real. De ce ? Pentru că există noua
latură... colectivitatea; iar colectivitatea constituie o realitate.
Colectivitatea subînţelege viaţa universală, să te legi cu întreg cosmosul;
să îţi lărgeşti cercul atât de limitat, de strâmt şi de mic. Atunci vă
apropiaţi din ce în ce mai mult de realitate, de adevăr. În timp ce, noi
suntem întotdeauna obişnuiţi să ne separăm, să ne izolăm, să fim singuri,
pe undeva, nu se ştie unde...
Există mereu această mentalitate, această filozofie atât de răspândită,
ea fiind cea care împiedică realizarea acestor rugăciuni. Bineînţeles, chiar
atunci când ne rugăm singuri, din moment ce ne legăm cu Dumnezeu, ei
bine, Dumnezeu înseamnă colectivitatea, imensitatea, este totul. Ne
apropiem totuşi, dar ceva mai lent, mai puţin eficace, este necesar un timp
mai îndelungat. În timp ce această metodă, dacă o folosim, dacă o
aplicăm, ea se apropie mult mai rapid de ceea ce este adevărat:
imensitatea, colectivitatea, măreţia, cosmosul, Dumnezeu, totul.
Dacă trebuie acum să analizez... Pentru că unii îşi pot spune: „Dar de
ce să ne rugăm acum, să ne legăm de Dumnezeu, când ne-am putea găsi
ceva de făcut, am putea trăi, am putea mânca, bea, fără să ne rugăm lui
Dumnezeu ?” De altfel, v-am ţinut deja conferinţe despre acest lucru. Am
analizat foarte bine această mentalitate: aceşti oameni se opresc numai

1
asupra laturii biologice, foarte joase, animalice. Cerul a permis chiar şi
animalelor, care nu ştiu să se roage, să trăiască, să mănânce.
A şti să te rogi, a şti să ceri, a te lega, a medita, a contempla, constituie
un proces superior vitalităţii, animalităţii sau a laturii biologice, al celei
vegetative. Este un grad superior ce se găseşte în suflet şi în spirit, şi în
acel moment primim lucruri pe care animalele nu le pot primi, iar plantele
şi mai puţin. Acest lucru nu l-au înţeles oamenii. Dacă ei doresc să
rămână la nivelul laturii animalice, pot mânca, pot bate, pot munci,
câştiga bani. Desigur, este adevărat, este posibil, dar ei nu vor poseda alte
calităţi, alte bucurii, alte satisfacţii, alte descoperiri, lucruri cu adevărat
remarcabile ! Ei vor fi lipsiţi de acestea. De ce ? Este normal, ei nu
gândesc, nu se preocupă, nu se dezlănţuie, nu dezvoltă deloc anumite
chakre, anumite celule, anumite puteri, şi de aceea ei rămân foarte jos la
nivelul animalelor, al oamenilor obişnuiţi. În vreme ce, aceia care înţeleg
acum ce înseamnă să te rogi, să te legi de Domnul, ei ştiu, este limpede...
fiindcă Dumnezeu este fiinţa perfectă, cea mai completă, cea mai
inteligentă, cea puternică, omniscientă, El posedă totul. Iar nouă ne
lipsesc de exemplu pacea, bucuria, fericirea, împlinirea, forţa, sănătatea;
acestea ne lipsesc deseori fiindcă am coborât prea jos pe pământ. Suntem
obligaţi să ne certăm, să luptăm, să ne aflăm în condiţii atât de dificile, de
jalnice, nu putem avea ceea ce Domnul posedă. Dar legându-ne de El,
dacă avem multă iubire, dacă avem multă voinţă, concentrare, dacă putem
vibra la o lungime de undă care să se apropie de cea a Domnului, fiindcă
Dumnezeu vibrează deopotrivă, El propagă lucrurile; deci, dacă ajungem
să ne gândim la El, Închipuindu-ne că Îl păstrăm, că Îl iubim, creştem
atunci nivelul vibraţiilor sufletului nostru, al spiritului nostru, al
intelectului nostru, şi în acest fel ajungem să captăm ceva ce emană din
Dumnezeu. Altminteri, nu vom ajunge deloc să primim, să captăm, să
profităm, să folosim, şi vom deveni nişte „tipi sărmani”; vom hoinării
mereu în noapte, printre tristeţi, necazuri, decepţii, fără a avea nici pacea,
nici bucuria, nici împlinirea. Iată de ce Marii Maeştri ai antichităţii, care
cunoşteau aceste lucruri, au instruit omenirea: pentru a putea obţine ceea
ce îi lipseşte acum, ea trebuie să se lege de Dumnezeu. „Da, dar cine
doreşte, care este independent, orgolios, încrezut, nu vrea să asculte, nu
vrea să roage, fiindcă nu are nevoie...” Ei bine, el va fi lipsit, se va găsi
mereu în mijlocul certurilor, al disputelor, al violenţelor, al neplăcerilor,
în latura negativă, şi într-un sfârşit se va otrăvi, va dispărea, fiindcă există
legi, legi îngrozitoare. Când ne comportăm astfel, ne ciocnim de anumite
legi, de anumite forţe, de anumite entităţi, şi după aceea dispărem.
Dragii mei fraţi şi surori, cel mai important lucru pentru noi, cel mai
folositor, cel mai eficace, singurul de care avem nevoie este acela de a ne
obişnui, chiar dacă nu ne place. Desigur, la început nu ne va place; dar
apoi nu ne vom putea lipsi de el; vor exista clipe când vom plânge de

2
bucurie, de dilatare, de fericire, când vom trăi extazul; fiindcă există
momente în viaţă în care vibrăm ceva mai bine, mai armonios, am
rezolvat anumite probleme, ne opropiem puţin de viaţa de lumină, de
iubire, de bunătate. În acel moment, întreaga noastră fiinţă vibrează
diferit, altfel, şi ne apropiem din ce în ce mai mult de acele emanaţii,
radiaţii celeste. Apoi putem trăi extazul asemenea multor sfinţi şi profeţi.
Când ne aflăm în extaz există alte lucruri ce se trzesc în fiinţa noastră.
Este latura cauzală, latura budică, latura atmică. Iar latura cauzală posedă
întreaga cunoaştere, latura budică întreaga fericire, iar latura atmică
întreaga putere, începem să înţelegem lucrurile, începem să putem să le
facem, ne aflăm în fericire, în înplinire, fiindcă am dorit, am hotărât să
vibrăm la unison. Trebuie deci să ne obişnuim... ştiind că astfel este mult
mai bine !...
Dar dacă ascultăm numai de propria plăcere, de propria simpatie, de
propria antipatie, de propriile atracţii, deseori nu putem aprecia îndeajuns
lucrurile celeste, divine. Preferăm mai degrabă lucrurile fizice, astrale,
sexuale, apetisante, şi ne vom petrece întreaga viaţă în aceste regiuni. Dar
pentru a căuta în celelalte regiuni mult mai subtile ceea ce avem nevoie,
adică pacea, forţa, puterea, sănătatea, lumina, cunoaşterea, ştiind,
judecând, înţelegând că este mult mai bine acum să ne putem detaşa, să
îndepărtăm, să eliminăm puţin această atitudine ce este atât de dezvoltată
la noi, aceea de a rămâne aproape întreaga viaţă în lucruri ce ne
descompun, ne înbolnăvesc, ne fac atât de urâţi şi de inexpresivi.
Trebuie să ne decidem acum, deşi aceasta ne displace. Iar atunci când
înţelegem, când judecăm, primim deseori, acceptăm lucruri foarte amare,
foarte neplăcute, şi ne vindecăm. Dacă oferiţi unui copil chinină, el o va
respinge fiindcă este foarte amară. Dar acela care înţelege că această
amărăciune este atât de folositoare împotriva febrei, o înghite, deşi este
amară. De ce ? Fiindcă înţelegerea supraveghează lucrurile. Iată de ce
este bine să nu fim atât de satisfăcuţi, să ne placă ceea ce iubim, ceea ce
ne atrage, ci să judecăm mereu, să judecăm utilitatea, nocivitatea,
rezultatele, consecinţele. Iar cu judecata, cu inteligenţa, cu înţelepciunea
ne putem obişnui. Dar eu constat că suntem atât de obişnuiţi să satisfacem
numai ceea ce ne place, acele lucruri de care suntem atraşi, dar fără să ne
gândim dacă este nociv, folositor, agreabil, educativ. Nu, nu există nici o
judecată. << Eu sunt mulţumit fiindcă îmi place aşa; îmi place fiindcă
este dulce, este miere >>. Fără a judeca. Iată de ce în Învăţământ ni se
cere să judecăm mult, să judecăm ceva mai mult şi din când în când să
înlocuim anumite placeri cu alte plăceri ce ne aduc toate binecuvântările.
Atât timp cât nu am reuşit aceasta, vom auzi aceleaşi lucruri. Atât timp
cât nu ne-am hotărât să ne detaşăm puţin... fiindcă suntem atât de ataşaţi
de lucrurile vechi, iar acestea ne fac să putrezim, să fermentăm. Vă asigur
că, dacă tot ceea ce sufletul, spiritul nostru îşi doresc nu se găsea în

3
Domnul, nu se mai merita să mergem la răsăritul soarelui, să ne rugăm, să
medităm, să contemplăm, şi mai ales să ne identificăm. Nu mai merita
deloc. Dar din fericire, totul se află aici, viitorul nostru, tot ceea ce
căutăm. Ce căutăm ? Din veşnicie, noi căutăm numai fericirea, bucuria,
sănătatea, nemurirea, împlinirea. Ce căutăm din punct de vedere
intelectual ? Să înţelegem, să cunoaştem, ca totul să fie clar; este
intelectul ce vrea să ştie tot. Dar inima ? Ea iubeşte, vrea să fie iubită,
vrea să iubească, să fie iubită, aici îşi găseşte bucuria, fericirea. Este
normal, natural, noi toţi suntem aşa. Chiar şi cei mai dezmoşteniţi doresc
mereu să ştie. De exemplu, cineva a cumpărat un bilet la loteria naţională;
el vrea să ştie dacă va câştiga ! Oricine doreşte să ştie ceva, mai ales
soţiile despre soţii lor; soţiile doresc mai ales să ştie dacă soţii le iubesc,
dacă nu le înşeală, dacă nu au amante. Ele doresc să ştie, şi cum adesea
nu sunt clarvăzătoare, merg la ghicitori în cărţi, la radiestezişti, la
clarvăzători, şi adesea aceşti clarvăzători sunt cauza tuturor
nenorocirilor... Dar voinţa ce cere ? Ea cere să facă, să creeze ceva, să
acţioneze: mişcarea. Iată cele trei lucruri pe care noi le cerem din
veşnicie. Ei bine, nu le putem obţine dacă nu suntem branşaţi la Centrală.
Oamenii sunt atât de departe, atât de departe de a se opri, pentru a
descifra, a înţelege tot ceea ce se petrece în viaţa zilnică, tot ceea ce se
petrece cu noi, în jurul nostru, cum merg lucrurile. Nu, nu, ei nu
sesizează. Există acum o întreagă ştiinţă ! Priviţi, apăsăm pe un buton şi
apare lumina; dacă apăsăm pe un altul apare căldura; apoi un alt buton şi
apare mişcarea, apar radiatoarele, ventilatoarele... Oare s-au preocupat să
cunoască, să înţeleagă că există în acest caz o întreagă ştiinţă ? De unde
apare această lumină, această căldură, această forţă ? De la o centrală.
Nimic nu merge dacă nu suntem branşaţi la această centrală. Trebuie deci
să ne branşăm. Acum este limpede: există o centrală de unde vine totul, şi
dacă uităm să ne branşăm, lămpile nu mai luminează, nu mai vedem clar,
ne vom înşela; căldură nu există, vom îngheţa de frig; iar mişcarea nu
există nici ea, vom fi anchilozaţi, lipsiţi de viţă de mişcare. Totul
vorbeşte, totul ni se explică, totul ne ghidează în viaţă, dar noi nu
observăm. Este stupefiant acest lucru !
V-am spus ce este o legătură. Da, o legătură. Dar oamenii sunt departe
de a şti, de a înţelege ce reprezintă o legătură, şi legăturile ce ne leagă. Ce
ştiinţă se află în spatele legăturilor ! Cum să te legi, să te dezlegi, cum să
tai legătura, să te eliberezi; şi ceea ce ne leagă şi ce ne leagă din nou. Oh,
la, la, legături, legături, legături. Dar ce sunt firele de păr ? Sunt nişte
legături. Dar cum nu am astăzi destul timp să vă explic totul, veţi găsi
toate acestea în cărţi.
Nu trebuie să mai aşteptaţi, atunci când sunteţi cinci, zece minute cu
mine, că vă voi putea explica totul: cum să vă vindecaţi, cum să fiţi
fericiţi, cum să vă găsiţi cea mai bună soţie, cum să aveţi copii celeşti. Nu

4
este posibil. Trebuie acum să începeţi să lucraţi. Aş dori să vă explic
multe lucruri. Cum am făcut astăzi: colectivitatea. Numai această singură
imagine a colectivităţii rezolvă atâtea probleme. Dacă oamenii nu s-ar fi
detaşat atât de mult, nu s-ar fi izolat într-atât, n-ar fi devenit atât de
personali, lucrând numai pentru ei înşişi, rezolvându-şi propriile
probleme, şi s-ar fi ocupat de colectivitate, de fraternitatea universală, de
imensitate, ar fi fost obligaţi să-şi schimbe comportamentul, fiindcă
colectivitatea vă obligă. Asemenea unora care spun: << Oh, mie nu-mi
place colectivitatea, fraternitatea, mă simt mai bine singur acasă, fiindcă
aşa fac ceea ce vreau. >> Poate că ceva este adevărat, putem face multe
lucruri, chiar să ne plimbăm în capod întreaga zi fără să ne spălăm, sau
chiar să dormim întreaga zi. Da, există multe preocupări atunci când eşti
singur. Da, dar nu suntem foarte atenţi, nu ne supraveghem
comportamentul, adică aspectul facial, machiajul, îmbrăcămintea. Da,
aceste lucruri nu se cunosc. În timp ce în colectivitate, suntem obligaţi să
ne schimbăm puţin, si ne îndreptăm, să fim mai curaţi, mai parfumaţi, mai
bine îmbrăcaţi şi să nu comitem anumite lucruri şi fapte, să strigăm, să
urlăm, ci să fim înţelepţi, cumpătaţi. De ce ? Pentru a câştiga aprecierea
celorlalţi. Observaţi deci că, numai această idee a colectivităţii lucrează
deja asupra noastră pentru a ne ameliora. Dar nu am învăţat toate acestea,
nu le-am înţeles ! Nici măcar în psihologia modernă nu s-a explicat că
viaţa colectivă ne schimbă, ne ameliorează; în acel moment suntem
obligaţi să acţionăm aşa cum trebuie, să surâdem altfel, să privim altfel,
să privim altfel, să nu îi deranjăm pe ceilalţi, fiindcă atunci primim
lovituri, putem fi alungaţi. Cunoscând aceste lucruri, încercăm să ne
ameliorăm în colectivitate. Iată de ce am spus: << Aceia care nu iubesc
colectivitatea, care nu iubesc Fraternitatea... vor fi nişte proşti deşi citesc
cărţi, desenează, lucrează. Ei sunt limitaţi. Chiar şi în muzică, în pictură,
în literatură există limite. Da,
Există limite ! Vedem apoi tot felul de chiorăieli, lucruri deformate,
zgomotoase, lipsite de armonie, stridente. În timp ce în colectivitate, în
Fraternitate, suntem obligaţi. Priviţi ce progrese fac acum copiii din cauza
Fraternităţii. Dar cum să înlăturăm aceste idei, această ideologie, această
filozofie prostească ? Să ne îndreptăm, să ne ameliorăm, să ne
perfecţionăm... Ei bine nu, nu, nu, ţinem aşa mult să o facem, suntem
fericiţi şi mulţumiţi aşa cum suntem, abrutizaţi, primitivi. Am întâlnit
oameni care erau mândri de ei înşişi, erau animale preistorice, nişte
dinozauri. Dar erau mulţumiţi. Dar cum se face că aceşti dinozauri au
dispărut, mamuţii, ptirodactilii de asemenea. Da. Cum au dispărut ? Nu se
ştie încă. Există atâtea presupuneri, imaginaţii, dar n-au ajuns încă să
descopere de ce au dispărut. Acum au descoperit că a căzut ceva din cer,
un meteorit atât de mare, de imens, care a produs atâta praf încât a
întunecat soarele şi nu a mai existat de loc căldură, ci numai frig; au

5
dispărut şi plantele, nu mai exista deloc hrană pentru acele animale
preistorice. Iată explicaţia ştiinţifică. Cum ea nu ştie, cum nu a descoperit,
ea a inventat acum... ceva care a căzut din cer. Eu nu cred aşa ceva. Cum
se face că natura a trimis nişte şoricei... nişte şoricei care urcau pe... şi ei
l-au omorât apoi. Nişte şoricei care nu se puteau apăra ! Ei se puteau
apăra numai în faţa celor mari. Dar cineaşti ! Ei se gândesc numai să
sperie omenirea, să o tulbure, să o neliniştească, să o înbolnăvească. Ei nu
observă că în aceste îndoieli, sănătatea sistemului nervos se distrug. Ei
ceează acum monştri. Mai ales în Anglia, existau nişte filme... nişte
monstruozităţi ! Aici se poate observa ce imaginaţie există în cinema.
Monştri care nu au fost văzuţi niciodată şi care nu au existat vreodată. Ei
au fost creaţi de oameni. Fiindcă oamenii sunt nişte monştri superiori
acelor monştri. Dar ei au ajuns să îi creeze. Iar mulţimea, rămâne desigur
neliniştită, îngrijorată. Se pare că aceasta prelungeşte viaţa şi ameliorează
sănătatea. De ce se îndreaptă cineaştii în această direcţie ? Fiindcă au
văzut că mulţimii îi plac aceste lucruri, îi place să fie perturbată,
tulburată, să se afle în aceste stări negative, neliniştitoare, îngrozitoare şi
cum nu caută decât câştigul material, ei exploatează acum frica, temerea,
oferind lucruri înspăimântătoare. Şi nimeni nu se sesizează de toate
acestea. Câte maladii nervoase există acum ? Iar oamenii nu ştiu de unde
apar. Ele vin adesea de la cinema... Desigur, şi de la modul în care iubim,
în care ne hrănim, în care respirăm... Dar există o parte ce apare din cauza
acestor filme. Eu v-am explicat de ce jurnaliştii au observat că din zece
oameni nouă preferă să citească articole dezgustătoare, pline de mizerii,
de murdării, de crime mârşave. Ei se desfată citind toate acestea, mai ales
portăresele ! Ei bine, dacă citeşti aşa ceva întreaga viaţă, nu vei deveni
nici înger, nici vreo divinitate. Există chiar tendinţa de a-i imita pe aceşti
gangsteri, criminali, făcând aceleaşi lucruri, fiindcă este contagios. De ce
trebuie să ne hrănim mereu cu aceste excremente ? Nu mai există şi altfel
de hrană ? Observaţi că eu nu încetez să vă prezint cât de departe se află
oamenii de înţelegere, ce este minunat, încântător, divin, pentru a se
hrăni, a respira, a contempla, în sfârşit, pentru a se umple cu lucruri
divine, celeste. Ei bine, nu. Eu vă spun mereu că cei mai mulţi oameni,
desigur există mulţi alţii care fac contrariul, continuă să se hrănească, să
se alimenteze, cu lucruri cu adevărat deplorabile, nu m-aţi crezut la
început, fiindcă nu eraţi la curent cu toate aceste greşeli, cu toate aceste
lucruri ce există şi sunt considerate normale. Eu vreau să vă arăt că ceea
ce este natural după unii, ceea ce este normal, frumos, estetic, nu este la
fel de normal şi estetic după alte eşantioane, după alte criterii, alte cazuri,
alte obiecte. Nu gândeaţi aşa. Trebuie să ieşiţi acum din această situaţie !
Un frate îmi spunea ieri: << Maestre, este curios faptul că încercând să
explic anumite lucruri altora, ajung eu însumi să le înţeleg mai bine. Da,
eu am descoperit demult acest fapt. De ce, eu, care eram cel mai mare

6
leneş, cel mai mare idiot, cel mai prost, da, un ţâcnit, un neexpresiv, un
zănatic, am început să vorbesc, ca să depăşesc această situaţie, am început
să povestesc altora. Şi am obsevat apoi că înţelegeam mai bine lucrurile.
Da, există aici ceva adevărat. Acum toată lumea va spune: Am înţeles, am
înţeles ! Vom deschide o şcoală ca să îi instruim pe oameni. Ah, ah, cum
am fost înţeles ! La început, încercaţi cu câţiva prieteni şi apoi, dacă aveţi
rezultate bune, cine vă împiedică să deschideţi o şcoală ? Dar este bine ca
înainte de a deschide această şcoală să vă pregătiţi ceva mai mult, ani în
şir – zece, douăzeci, treizeci, patruzeci – Apoi ? Doamne ! Atunci nici
măcar Cerul nu va fi supărat pe voi. Dar aşa, după ce aţi citit trei sau
patru cărţi şi deschideţi o prăvălie... vă veţi pregăti mari decepţii. Fiindcă
vor veni oameni calificaţi, erudiţi, care vor pune întrebări la care nu veţi
putea răspunde, vă veţi compromite astfel şi veţi închide prăvălia. De
aceea este mai bine... Dar cum aceşti oameni nu gândesc, nu ştiu, nu
prevăd cum va fi dacă deschid o prăvălie, ei se gândesc că vor triumfa, că
vor fi pe culme. Apoi, vor mânca, vor bea, vor primi bani, vor fi invitaţi,
găzduiţi şi hrăniţi. Da, pentru o vreme. De ce ? Pentru că mulţimea este
prea proastă. Spuneţi-le că sunteţi Mahomed, ei vă vor crede: profetul
Mahomed a revenit. Spuneţi-le că sunteţi Iisus. Ei vă vor crede ! S-a
întâmplat în America ! A existat un Iisus şi apoi au apărut mici Iisuşi, cu
sutele. Pentru că au existat femei care doreau să aibă un mic Iisus. Ei au
crezut că era Iisus. Vă spun toate acestea pentru a vedea că mulţimea este
prea proastă, ea crede orice, dar niciodată adevărul. Minciunile, da.
Adevărul o sperie. Trebuie să vă pregătiţi. Reţineţi numai acest lucru:
dacă într-adevăr nimic nu merge, nici sănătatea, nici afacerile, nici
problemele cu copiii, cu soţia, cu vecinii... nimic nu mai merge, şi aţi
încercat totul: toate medicamentele, toţi doctorii, toate metodele, chiar şi
chineziterapia... talasoterapia, nu mai este nimic de făcut... Există acum
această metodă, să doriţi să vă legaţi cu Tatăl nostru Ceresc. Iată mijlocul
cel mai eficient, cel mai puternic. Dar şi aici există o adevărată ştiinţă:
cum să faci pentru a obţine rezultate ? Pentru că există mulţi care se roagă
şi nu au rezultate. Ei nu primesc nimic. De ce ? Pentru că acest lucru
depinde şi de ceea ce cereţi. Dar atunci când cereţi, oare daţi ceva ? Ah,
nu vă gândiţi niciodată că trebuie să daţi ceva. Nimeni printre credincioşi
nu se gândeşte decât să primescă, dar trebuie să dai. Ei bine acest lucru
există peste tot. Nu s-a văzut, nu a fost descifrat. Zilnic, atunci când
mergeţi prin magazine, cereţi ceva şi vi se dă. Dar când vi se cere şi vouă
ceva, trebuie să daţi ceva. Nu ştiu cum se numeşte acest lucru, dar există
totuşi ceva de dat. Şi de ce n-ar exista şi în acest caz...? De unde a venit
această idee ? Doriţi să fiţi iubiţi. Da, dar nu aţi învăţat să iubiţi. A iubi
înseamnă a da, veţi fi iubiţi. Nici în acest caz nu s-a înţeles mare lucru.
Există şi soţi care îşi chinuie soţiile; ele sunt bătute, pentru a fi iubite
credincioase. Oare ce cunosc aceşti oameni ? Ei nu ştiu nimic. Ei se

7
gândesc că pot forţa iubirea, că pot fi violenţi cu o persoană pentru a
primi iubirea. Dacă ar fi ştiut măcar că iubirea este ceva ce nu poate fi
violentat. Există doar un singur mod pentru a o obţine: dăruind iubire,
iubind, veţi fi iubiţi. Este singurul lucru adevărat. Iar aceia care doresc să
fie iubiţi fără a învăţa cum să iubească, sunt foarte nefericiţi, eu i-am
observat. Îşi smulg părul, plâng. Iar pentru a fi liberi ( există o întregă
conferinţă despre acest lucru), pentru a fi fericiţi, mereu destinşi, mereu
împliniţi, nu trebuie să aşteptaţi şi să cereţi să fiţi iubiţi. Altfel deveniţi
sclavi, dependenţi de persoana respectivă. Iar dacă această persoană nu a
venit, nu v-a privit astăzi deloc, plângeţi. Pentru că aşteptaţi. Vă întrebaţi:
“De ce nu a venit duminică ?”, şi vă măcinaţi ! Este foarte răspândit acest
fapt de a cere să fii iubit ! Dacă doriţi să fiţi liberi, liberi şi fericiţi, iubiţi,
iubiţi, iubiţi şi nu aşteptaţi să fiţi iubiţi, pentru că iubirea voastră vă va
împlini, vă va face fericiţi, independenţi şi liberi şi veţi fi peste tot, nu
veţi mai depinde niciodată de nimeni. Fiindcă iubiţi, iubiţi, iubiţi şi
această iubire este atotputernică, vă împlineşte. În timp ce, dacă aşteptaţi,
dacă cereţi, nu mai sunteţi liberi, sunteţi dependenţi. De ce oamenii nu au
înţeles acest lucru ? Adevărul este că există mulţi care aşteaptă să fie
iubiţi de către partenerii lor. Dar iubitul este uneori obosit, uneori a găsit
pe altcineva..., nu o “mătuşică”, nu, nu... Eu nu pronunţ cuvântul << tipă
>>, nu, niciodată ! M-aţi auzit spunându-l ? Mereu îl auzim spus la
televizor. Iar la televizor devenim adesea triavili. Există artişti care
folosesc fără încetare cuvinte obscene. Şi există tinere care vorbesc aşa,
fete foarte frumoase ! În realitate, vedeţi voi, ele îşi pierd din frumuseţe;
pronunţând asemenea cuvinte, ele nu mai sunt la fel de frumoase. Iată
mari adevăruri. De ce nu reuşiţi să vă detaşaţi, să iubiţi ! Fiindcă această
iubire vă va face atât de împliniţi, încât nu veţi mai avea nevoie de iubirea
altora. Ne întrebăm: ce este această iubire, care vă va murdări, adesea vă
va otrăvi. Ea vă va da câteva gâdilături. Şi cum căutaţi aceste gâdilături,
le veţi avea. Dar apoi, gâdilăturile se vor transforma...în zgârieturi, sunteţi
zgâriaţi cu unghii lungi de un metru... Ei de, dragii mei fraţi şi surori,
atunci când nu sunteţi bine dispuşi... branşaţi-vă. Dar voi nu vă gândiţi la
acest lucru ! Mergeţi la cinematograf sau la restaurant pentru a vă distra,
sau pentru a îneca necazul în băutură, gândiţi-vă că supărarea a dispărut.
Dar iată că supărarea a crescut.
...Cum era cântecul ? Plăcerea iubirii... ah da, plăcerea iubirii durează o
clipă, dar supărarea cauzată de iubire durează o veşnicie. Pentru că
oamenii repetă şi cântă mereu folosind vechi noţiuni ale iubirii. Dar dacă
vă hotărâţi acum să o înţelegeţi comform Învăţământului, veţi vedea, veţi
străluci precum soarele, mai întâi, în interior şi apoi, chiar în exterior. De
ce nu vreţi să vă schimbaţi ? Pentru că nu credeţi în eficienţa a ceea ce vă
povestesc. Este verificat, dragii mei fraţi şi surori, este dovedit, este
verificat de mii de ori. Luaţi cazul meu. Eu spuneam: << De ce eu nu

8
aştept ca alţii să mă iubească ? >> Bineînţeles, dacă din când în când mi
se întâmplă... este plăcut, da, acest lucru nu poate fi negat. Dar eu, în mod
conştient, nu aştept, nu mă bazez pe acest lucru. Eu nu mă gândesc decât
să iubesc, să iubesc, să iubesc neîncetat întreaga mea viaţă, din ce în ce
mai bine. De ce ? Pentru că iubirea mea îmi aduce totul. Da, dacă ar
trebui acum să mă bazez pe alţii... Din păcate, i-am văzut, sunt atât de
ocupaţi, sunt angajaţi, au alte lucruri care îi preocupă, nu se va schimba.

Un minut de meditaţie.

9
 OMRAAM MIKHAEL AIVANHOV

Vocea Tăcerii

Conferinţa din 27.07.1972

Lectura meditaţiei zilei.

Liniştea interioară este un indiciu care vă poate revela gradul de evoluţie al

fiinţelor. Cel care a ştiut să pună ordine şi armonie în interiorul său, graţie
Luminii, ar trebui să ştie să instaleze liniştea şi în sine, şi în jurul său, şi toţi cei
care-l înconjoară vor simţi, în tot ceea ce face el, o blândeţe şi o armonie
extraordinară.

Vă voi spune acum, ceva ce am mai spus în trecut, vorbind despre linişte; noi
am descoperit că liniştea exterioară este uşor de obţinut: mergi şi te izolezi
undeva, departe de orice zgomot şi gata, liniştea este regăsită ! Dar…, când vine
vorba despre liniştea interioară, aceasta este o problemă foarte, foarte dificilă,
sunt foarte puţini cei care au realizat-o. Şi de fapt, ce este liniştea interioară ?
Liniştea interioară dovedeşte că nu mai există dezordine, du-te-vino sau gălăgie
în interior, nici strigăte, nici urlete, nici scrâşnete; totul este linişte, în armonie,
totul este pus la punct şi fiinţa umană este atât de degajată, de eliberată, de
uşoară, încât îşi poate permite să urce foarte sus, să creeze fără dificultate.
Altfel, dacă nu reuşeşte să se liniştească, zgomotul din interior o va impiedica să
facă orice. Zgomotul interior îl disturbă puternic pe om şi conştiinţa sa. Atunci
când doarme, omul aude vocea interioară, Vocea Tăcerii cum este denumită în
Orient. Există mai multe cărţi pe această temă: Vocea Tăcerii, Vocea lui
Dumnezeu, Vocea Spiritului Divin. Atunci când cineva începe să o audă, totul
începe să aibă o explicaţie, totul se clarifică şi este minunat.

Dar până ajunge să audă această voce interioară… oh ! la, la !... cu toate că
ea se află acolo tot timpul, tot timpul. Şi de ce este atât de dificil ? Pentru că ne
împiedică zgomotul interior. Să ne gândim, de exemplu, la o orchestră: există,
câteodată, un sunet delicat, de flaut sau vioară, dar din cauza tuturor celorlalte
instrumente, a trompetelor, a alămurilor, el nu poate fi auzit. Trebuie atunci să
vă concentraţi, să auziţi tocmai acel sunet delicat, care este cel mai slab, dar cel
1
mai spiritual, cel mai expresiv, căci sunetul alămurilor nu vă spune nimic. Aţi
putea să-l auziţi, dar ar trebui ca toate celelalte să se oprească puţin… Priviţi în
târguri şi iarmaroace la o reprezentaţie: există mereu cineva care strigă,
gesticulează, care vrea să comunice ceva, dar este acoperit de zgomot, de
vacarm. Situaţia este similară: există o voce interioară care vorbeşte în toate
fiinţele, dar este acoperită de pasiuni, de rătăciri, de tendinţe diverse, fiinţa este
trasă în toate părţile de către natura ei inferioară, astfel încât această voce
interioară foarte delicată, fiind foarte slabă, nu poate fi auzită, ea nu ţipă, nu
zboară, şi este absolut necesară să restabilim liniştea interioară pentru a o putea
auzi. Această linişte înseamnă a nu fi tras în toate părţile, hărţuit de instincte
violente, de manifestări puternice, degradante. Şi când liniştea s-a restabilit, nu
mai găsim cuvinte pentru a exprima: “Ce minunăţie ! Ce revelaţie ! Această
voce interioară există tot timpul”.

Atunci când aveţi de luat o decizie, când aveţi de rezolvat probleme extrem
de importante pentru viaţa dumneavoastră, pentru viitorul vostru, şi dacă sunteţi
foarte tulburat, foarte agitat, pentru că în voi există prea multe lucruri care
clocotesc, care intră în contradicţie (o voce spune: “Nu acţiona, aşteaptă !”. O
alta spune: “Ba nu, hai acum !”) în toată această învălmăşeala, în tot acest haos,
nu se poate vedea clar, şi de aceea nu trebuie niciodată, am mai spus-o la
conferinţe, să luaţi o decizie, pentru că, indiferent care va fi aceasta, ea va fi
influenţată de toate aceste curente, de toate aceste forţe care adesea nu sunt din
cele mai “catolice” ! Şi apoi survin regretul şi suferinţa… Atunci, cum trebuie
procedat ? Iată: trebuie să ne spunem: Stai puţin ! Îmi iau răgazul necesar pentru
a reflecta. Şi ne luăm întâi timp pentru a ne calma, pentru a ne linişti, pentru a
deveni receptivi, pentru a auzi Vocea Eului Superior (sau dacă vreţi, o puteţi
numi Vocea Spiritului). Când această linişte s-a restabilit, totul devine posibil;
atunci, după un oarecare timp, se creează în interior o claritate, o limpezime, o
siguranţă şi iată: decizia poate fi luată ! V-am mai spus-o şi într-o conferinţă
anterioară: să nu întreprindeţi niciodată ceva, să nu mergeţi undeva, să nu vă
decideţi pentru o asociere, un contract, o căsătorie, pentru orice, atâta vreme cât
simţiţi în interiorul vostru o neclaritate, ceva întunecat, o ezitare, o teamă, o
frică…, nu trebuie să porniţi la drum, căci vă veţi lovi de obstacole, de
dificultăţi. Aceste ezitări, incertitudini, vă vorbesc, vă previn; dar oamenii
neglijează acest aspect şi iau decizii chiar şi atunci când în interiorul lor este
întuneric, când există o stare de tulburare, ei forţează nota şi după aceea,
constată că au dat greş… A existat “ceva” care i-a avertizat, dar ei n-au sesizat.

2
Deci trebuie, întotdeauna, să aşteptaţi până când în interiorul vostru, lucrurile se
liniştesc, se clarifică, până când veţi avea o certitudine absolută, şi doar atunci,
când nu mai există nici o umbră, veţi putea porni; atunci veţi reuşi, atunci veţi
afla ceea ce căutaţi. Iată ! Acesta este un criteriu atât de sigur, încât îl puteţi
utiliza fără griji. Dar, nu sunt mulţi aceia care cunosc aceasta şi în general
oamenii iau decizii în pofida acestor stări interioare de nelinişte. Nu trebuie
niciodată luate decizii atâta vreme cât, în interior, există lucruri întunecate,
neclare… Ceea ce vă spun eu acum, valorează milioane ! Trebuie să ştiţi să
apreciaţi aceste cunoştinţe. Pentru majoritatea oamenilor, un diamant, un
smarald, o bijuterie, reprezintă ceva valoros, iar cele ce eu vi le-am spus mai
înainte, oh, nu reprezintă pentru ei mare lucru ! Pentru Iniţiaţi, această
cunoaştere, această Lumină, este mai preţioasă decât tot aurul; dar, pentru a
ajunge la aprecierea acestui mare adevăr, sunt necesare mai întâi suferinţa,
nereuşita, greşeala… Acum tineretul începe să înţeleagă de ce este atât de
necesar liniştea interioară pentru a fi bine ghidaţi. Dacă ei afirmă că liniştea
interioară este greu de obţinut, căci totul în ei este clocot, turbulent, tinereţea
clocoteşte, arde totul…, eu nu-i contrazic; dar, totuşi, se poate aştepta câteva
minute, câteva ore, cât este necesar, pentru ca să te linişteşti, să-ţi regăseşti
calmul şi echilibrul, înainte de a lua o decizie, căci sub impulsul pasiunii, al
sentimentelor, al şocului, nu se poate vedea clar, căci există foc, există
“căldură”, dar nu există “Lumină”, iar căldura şi Lumina sunt necesare. Acestea
sunt două forţe care îşi au fiecare locul lor în mintea unui Iniţiat şi ele sunt foarte
importante, dar el nu pune căldura în mintea lui, ci în inima lui, iar Lumina o va
pune în cap. Oamenii obişnuiţi lasă căldura să se instaleze în capul lor, şi
Lumina în inimă, în picioare, sau mai ştiu eu unde…

Să vedem acum, de ce Iniţiaţii se comportă astfel; pentru că ei au studiat

natura umană într-un mod atât de perfect şi pentru că sunt foarte bine instruiţi,
conduşi şi dirijaţi. Sunt din nou obligat să vă dau câteva exemple, pe care vi le-
am dat deja. Să ne imaginăm un vapor: Unde este căldura ? În interiorul
vaporului: cazanul, cărbunii, există foc, flăcari şi anumiţi marinari care
alimentează cazanul şi diferiţi combustibili; dar ei nu văd în ce direcţie merge
vaporul ? Şi care este rolul căldurii ? Propulsează ! Şi vaporul se deplasează
datorită acestei călduri.

Dar lumina ? Ea nu propulsează. Puteţi dispune de cea mai puternică lumină,

dar dacă nu dispuneţi şi de căldură, nu veţi putea întreprinde nimic, nu veţi putea

3
mişca, nu veţi putea nici măcar evita obstacole, chiar dacă le veţi vedea. Căldura
este cea care mişcă, propulsează, pune în mişcare, dar de multe ori îţi poţi rupe
gâtul. Şi iată de ce un bun căpitan are un binoclu, priveşte, se orientează şi apoi
dă comenzi; dar el nu poate propulsa vaporul. El nu deţine forţa, dar el dă
comenzile şi ceilalţi îl ascultă orbeşte. Iată de ce Lumina trebuie plasată în cap,
pentru a vedea lucrurile, iar în inimă este nevoie de multă iubire, de multă
căldură, căci altfel omul nu se va deplasa; iată deci, cum căldura şi Lumina îşi
au fiecare locul său; trebuie deci, ca tineretul să-şi sporească Lumina, iar bătrânii
care au multă Lumină, dar din păcate căldura le-a scăzut, au nevoie de căldură.
Tinerii au câteodată prea multă căldură, şi aceasta le dăunează; dacă vor da din
ea bătrânilor şi aceştia le vor da puţină Lumină, sfaturi, atunci va fi formidabil !

Dacă veţi citi conferinţa “Copilul şi bătrânul”, veţi înţelege o mulţime de

lucruri. Atunci veţi întelege de ce am spus că eu, în inima mea, aflată în
permanenţă mişcare, rămân un copil; acesta este foarte tânar şi nu prea învăţat;
în schimb, în capul meu sunt un bătrân, deci, atât copilul cât şi bătrânul se află în
mine. Dar, în societate, ce se întâmplă ? Întâlniţi câteodată în societate un om
care are deja inima bătrână, dar în schimb, inima lui este de sugar; în timp ce ar
trebui să fie invers ! Inima lui s-a rătacit deja, este un bătrân, iar mintea lui nu
ştie mare lucru !

Un Iniţiat îşi va păstra întotdeauna inima de copil, în timp ce mintea lui va fi

mai bătrână decât toţi bătrânii. Atunci, putem înţelege cuvintele lui Iisus: “Dacă
nu veţi fi ca nişte copii, nu veţi intra în Împărăţia Cerurilor”, pentru că acolo
bătrânilor le este interzisă intrarea; acolo nu există bătrâni ! Trebuie să devenim
copii şi atunci suntem acceptaţi. Dar ce înseamnă să fii copil ? Oamenii îşi
închipuie că ştiu, dar în realitate ei nu ştiu. Eu am explicat în acea conferinţă.
Iisus spunea: “Cine nu este asemeni unui copil nu va intra în Împărăţia
Cerurilor”. Aceasta nu este pentru bătrâni. Aceasta este un loc al iubirii şi copiii
posedă multă iubire; ei sunt învăţaţi mai târziu, când cresc, cum să devină
înţelepţi, dar de fapt, iubirea este atotputernică, ea este cea care ne aduce
înţelepciune. Câte lucruri în câteva cuvinte ! Şi acum am să vă arăt cât adevăr
este în ele ! Cel ce se apropie de ele, cel ce le trăieşte, simte înăuntrul lui un ritm
şi o armonie extraordinară. Şi în dans există ritm. Oamenii nu ştiu că trebuie să
danseze toată ziua. Dar nu aşa cum se înţelege în mod obişnuit, ci în toate
mişcările şi gesturile. Când vă mişcaţi, când deplasaţi un obiect, totul trebuie să
fie suplu, armonios, ritmat, ca să simţiţi în orice gest, fie el măsurat sau nu că

4
totul dansează ! Oamenii sunt încă foarte departe de această cunoaştere. Dacă îi
observaţi, gesturile lor sunt bruşte, sacadate, ei răstoarnă, sparg. Dacă le priviţi
mimica, gesturile, le ascultaţi cuvintele, vă daţi seama. Pentru mine este foarte
uşor să-mi dau seama dacă oamenii au înţeles aceste lucruri sau nu. Îi privesc
cum merg, cum se mişcă, cum vorbesc, şi-mi dau seama dacă au găsit sau nu
liniştea interioară. Când în interior există ceva în dezordine, ceva contradictoriu,
atunci gesturile lor sunt neîndemânatice. Aţi observat că, chiar atunci când faceţi
gimnastică, în anumite dimineţi, exerciţiile nu vă reuşesc, echilibrul are de
suferit. Unde se află echilibrul ? În urechi, în aparatul lui Corti. Ei bine, chiar
acolo este înţelepciunea. Deci există un oarecare deranjament.

Într-o zi vă voi explica că există numeroase boli de nervi care îşi au originea
în deranjamente ale aparatului lui Corti. Şi într-o zi ştiinţa va descoperi că acolo
se află un dezechilibru. Să ne ocupăm de urechi: astăzi lumea nu bănuieşte că
aparatul lui Corti se află cauza a numeroase dezordini şi boli. Iată câte ceva din
noua medicină. Deci, observaţi-vă comportamentul atunci când faceţi curăţenie,
când spălaţi… Indiferent ce faceţi, dacă nu o faceţi cu un anumit ritm, cu
bucurie, cu o dilatare, cu o deschidere, atunci înseamnă că există o crispare, un
blocaj datorat unei furii, unei mânii, şi mai devreme sau mai târziu vă puteţi
îmbolnăvi. În această stare nu veţi putea să vă faceţi prieteni, căci ei vor simţi că
în voi există o lipsă de armonie, care se propagă, şi vă vor evita. Ei nu cunosc
aceste lucruri, dar au nişte aparate care funcţionează dincolo de conştiinţa lor şi
care îi avertizează. Ei vor spune: “În preajma acestui om nu mă simt bine”. Este
obligatoriu să învăţaţi aceste lucruri. Este în interesul vostru. Nimic brusc;
lăsaţi-mi mie toate gesturile bruşte, căci eu ştiu cum să le utilizez, câteodată;
Napoleon a spart un obiect în faţa Papei şi cu acest gest l-a cucerit. Sigur,
câteodată te saturi să fi mereu liniştit, calm şi simţi nevoia unei manifestări. Dar
nu trebuie abuzat. Eu am spus-o, într-o conferinţă: prostia omenească este şi ea
un dar de la Dumnezeu, dar nu trebuie abuzat de ea. Doar din când în când.
Dealtfel aţi observat şi în comportamentul meu; există câteodată manifestări
rapide, dinamice, dar numai atunci când trebuie să fac o operaţie, când trebuie să
fac repede, repede, căci altfel moare ! Iată lucruri foarte importante. Dacă nu
vrem să cunoaştem, să învăţăm, să introducem în noi liniştea interioară, atunci
nu vom reuşi să atingem alte lucruri şi apoi altele şi apoi altele, şi atunci
rezultatele vor fi catastrofale. Eu vă indic drumul spre succes, chiar şi în afaceri,
spre magia albă. Căci tot ce este armonios, luminos, liniştitor, pur, este magie

5
albă. Contrariul pe care nu vreau să-l menţionez, este magia neagră. Iată, eu sunt
în acelaşi timp şi femeie şi bărbat, da, dar în mod conştient.

Atunci când am fost în India am discutat cu Swami şi Yoghini şi le-am cerut

să-mi explice simbolul lingamului. După aceea le-am spus că nu l-au înţeles aşa
cum trebuie, şi ei s-au supărat; le-am spus că din moment ce ei caută o femeie, ei
nu au realizat lingamul, căci el nu este altceva decât cele două principii:
masculin şi feminin. Aţi văzut că în toate templele Indiei acest simbol este
prezent. Câteodată nu există altceva, nu există statui, nu există nimic decât acest
simbol. Pentru ei el reprezintă simbolul cel mai condensat, cel mai sacru, cel mai
profund şi tocmai ei nu l-au înţeles. L-au înţeles superficial, dar nu în interior.
“De ce nu sunt separate ?”, am întrebat eu, de ce sunt împreună principiul
masculin şi cel feminin ? Pentru că rishi, care v-au precedat, cunoşteau aceasta,
ei v-au explicat dar nu aţi înţeles. Omul trebuie să fie şi bărbat şi femeie în
acelaşi timp. Emisiv şi receptiv. Puternic şi blând. Inteligent şi afectuos. Când
cineva va reuşi să realizeze ambele principii el nu va avea nevoie de altcineva,
de o femeie sau de un bărbat, pentru că le posedă în interiorul său. De ce acum
ei caută în afară ? Pentru că lipsesc înăuntru, şi în dorinţa de a deţine şi celălalt
principiu, de a fi complet, omul îl caută în afara sa. Dar aceasta înseamnă că nu
a atins încă perfecţiunea. Sigur că nu trebuie să exagerăm.

Când cineva va poseda în interiorul său şi principiul feminin, atunci toate

femeile i se vor părea frumoase. La fel şi o femeie. Până însă se va realiza
aceasta, sigur că este necesar şi prezenţa exterioară. Dar există Mari Iniţiaţi care
nu mai au nevoie de ea. Ei văd principiul feminin peste tot, căci îl deţin şi în
interiorul lor şi se află scufundaţi într-un ocean de fericire, şi nu pornesc în
căutarea unei femei în exterior. Când le-am explicat acestea, ai, ai, ai…! Nu
ştiau ce să-mi răspundă, pentru că între ei se aflau şi unii care erau căsătoriţi. A,
le-am spus eu: “Dacă aveţi câte o soţie ca o colaboratoare, o asociată, pentru a
face lucruri împreună, aceasta este minunat, este necesar. Dacă mergeţi însă mai
departe, atunci nu aţi rezolvat problema.

Da, este nevoie să vă căsătoriţi pentru că într-ajutorarea este formidabilă: să

ai patru braţe, patru ochi, două guri, patru urechi, este mai bine; cu patru
picioare alergi mai repede. Dar soţii trebuie să fie ca asociaţii. Aceasta este
frumos. Este frumos ! Este formidabil ! Este minunat o astfel de căsătorie ! Sau,
într-un caz excepţional, când s-au pregătit, când au lucrat, când au meditat, când

6
s-au purificat, a venit un moment când vor da naştere unui conducător spiritual,
Mare Maestru al Umanităţii, cum a fost Krishna sau Zoroastru.

Aceasta este minunat ! Şi atunci, zi şi noapte, se vor bucura de aceasta, dar

vor rămâne lucizi.

Eu nu sunt împotriva căsătoriei, căci este nevoie să se nască copii, şi eu vreau

ca Fraternitatea Albă să crească, sunt fericit. Numai să nu existe între ei, unii
care să înşele. Fraţii şi surorile se roagă mult, mult, pentru ca un spirit luminos
să coboare şi să se reîncarneze pentru a ajuta umanitatea. Dar în fraternitate nu
este recomandabil ca membrii ei să se poarte ca animalele şi să gândească şi să
lucreze doar pentru plăcerea în sine. Eu nu sunt bigot, nu sunt limitat, dar văd
lucrurile într-atât de diferit încât mă simt obligat să vă spun şi punctul meu de
vedere. Şi dacă există fraţi şi surori care nu au ajuns la acest mod de simţire şi
comportament care cere să fii foarte puternic, ei nu trebuie să dispere, să se
sinucidă, să-şi spună: “Sunt blestemat !”. Nu ! Într-o zi vor reuşi şi ei, dacă vor
persevera şi vor depune eforturi, într-o zi vor deveni şi ei fluturi, şi lumea va
spune despre ei: “Ce fluturi drăgălaşi !”. V-am spus ceva care să vă supere ? Nu,
eu sunt foarte îngăduitor. Cineva acum ar putea să-mi spună: “Eu cunosc un caz
de hermafrodit !”. Eu îi voi răspunde: “Nu despre asta este vorba !”. El îmi va da
replica: “Dar acela aşa s-a născut. El are în el ambele principii !”. “Nu”, îi voi
răspunde eu, “…nu trebuie să fi hermafrodit, ci androgin !”. Este cu totul
altceva. Androgin înseamnă a deţine ambele principii: masculin şi feminin, în
timp ce hermafrodit înseamnă a le avea în planul fizic, ceea ce nu rezolvă
lucrurile. Androginul este altceva.

Un minut de meditaţie.