COMPETENTE SI ABILITATI ALE CADRULUI

DIDACTIC PENTRU O EDUCATIE DE CALITATE

“Fericit este copilul care găseşte în fiecare etapă a

drumului său pe educatorul capabil să-i insufle treptat
forţa şi elanul necesare împlinirii destinului său ca om”
Maurice Debesse

Dragostea pentru copii, capacitatea de empatie, delicateţea sufletască,

măiestria şi tactul pedagogic, puterea de stăpânire de sine, pasiunea pentru
profesiunea aleasă sunt calităţi pe care tebuie să le aibă învăţătorul pentru a-i
asigura eficienţa muncii cu copiii. Ne punem deseori întrebarea: „Ce aşteaptă
elevul de la învăţătorul său ?”
Aşteaptă foarte multe ! Aşteaptă să fie bun şi blând în relaţiile cu ei, să fie
drept, să-i trateze ca pe nişte oameni mari, să-i facă să fie apropiaţi de el, să le fie
cel mai apropiat prieten, căruia să-i poată destăinui toate secretele, şi bune, şi rele,
fără reţineri.
Se spune că meseria de învăţător este dificilă nu din cauza laturii ştiinţifice,
ci din cauza celei metodice. Nu e greu să ştii operaţiile matematice, ci să îi faci pe
elevii de vârstă şcolară mică să opereze cu ele. Se pune foarte serios problema
alegerii celor mai eficiente modalităţi de lucru pentru a obţine performanţe,
competenţe, atât în domeniul cunoaşterii, cât şi cel raţional-comportamental.
Potrivit orientarii traditionaliste, menirea cadrului didactic este de a pastra si a
transmite cunostintele generatiilor tinere. In aceasta viziune,dascalul apare sortit ca
un mijlocitor ce trebuie sa strabata spatiul spiritual intre generatii, pe acelasi drum
batatorit.
In paralel cu aceasta acceptiune , se afla educatorul ca agent social participant
activ si responsabil nu numai la viata scolii, ci si la cea a comunitatii din care face

1
parte , contribuind prin munca sa la toate prefacerile ce au loc in ea. Din datele
existente rezulta ca aceasta orientare se impune astazi tot mai insistent , pentru
orice natiune care esta atenta la viitorul sau.
Profesiunea de educator, exercitarea ei, solicita din partea celor care o
practica sa raspunda la cerinte de baza, printre care amintim: pregatirea temeinica
de specialitate , pregatirea psihopedagogica corespunzatoare,precum si priceperi si
deprinderi de munca pedagogica, tact si maiestrie pedagogica, bogat orizont
cultural.
Profesiunea didactică reclamă din partea persoanei implicată în activităţi de
tip instructiv-formativ patru categorii de competenţe:
1. competenţă ştiinţifică
 abilităţi cognitive necesare pentru procesarea informaţiilor;
 informaţii ştiinţifice selectate, actualizate, exacte;
 capacităţi de vehiculare a cunoştinţelor;
 experienţă didactică flexibilă;
 capacitatea de recurs la strategii rezolutive variate;
 aptitudini necesare pentru cercetare şi experimentare;
 strategii creative;
 operaţii mentale flexibile şi dinamice;
 capacitate de transfer şi aplicare a cunoştinţelor;

2. competenţă psihosocială
 capacitatea de a stabili fără dificultate relaţii interpersonale adecvate cu
elevii;
 capacitatea de adaptare la roluri diverse;
 capacitatea de comunicare eficientă atât cu grupul cât şi cu elevii, separat;
 abilităţi de adecvare a forţei/autorităţii la situaţiile educaţionale concrete
(varierea raportului libertate-autoritate, indulgenţă-exigenţă în funcţie de specificul
situaţiilor apărute);
 disponibilităţi de adaptare la variate stiluri educaţionale;
 entuziasm, înţelegere, prietenie;

3. competenţă managerială
 capacitate de influenţare a clasei şi a fiecărui elev în parte;
 abilităţi de planificare şi proiectare;

2
  capacitate decizională;
 capacitatea de a organiza, monitoriza şi coordona activitatea
clasei/elevului;
 administrarea corectă a sancţiunilor şi recompenselor;
 echilibru autoritate-putere-responsabilitate
 rezistenţă la situaţiile de stres

4. competenţă psihopedagogică
 capacitate de determinare a gradului de dificultate a unui conţinut;
 capacitate de a face accesibilă informaţia transmisă;
 empatie, capacitate de înţelegere a disponibilităţilor interne ale elevilor;
 creativitate în activitatea instructiv-formativă;
 atitudine stimulativă, energică, creativă;
 tact pedagogic (organizarea conştientă, controlată, a propriului demers
pedagogic şi capacitatea de restructurare “din mers” a acestuia, în funcţie de
variabilele nou survenite pe parcursul derulării procesului instructiv-formativ);
 spirit metodic şi clarviziune în activitate;
Situaţia cadrului didactic în clasă este aceea de lider formal. Această poziţie
este determinată de cel puţin câţiva indicatori: status-ul de adult, cuantumul de
cunoştinţe, experienţă socială, capacitatea de a organiza şi conduce colectivul de
elevi. Nu mai puţin importantă este şi autoritatea cu care este investit, rezultând din
funcţiile sale în organizarea şi desfăşurarea activităţii grupului şcolar, în relaţia cu
părinţii şi, pe un plan mai larg, cu comunitatea socială.
Pentru acoperirea acestui status complex, învăţătorul angajează întreaga sa
capacitate profesională, arsenalul mijloacelor didactice, dar şi propria personalitate.
Personalitatea unui învăţător poate avea o influenţă mult mai mare asupra
copiilor cu care lucrează decât informaţia care emană de la el. Adrian Neculau
afirmă că acel tip de aureolă pe care o poartă profesorul (educatorul) este un
amestec de uimire cu veneraţie şi puţină teamă, afecţiune, adoraţie şi respect în
proporţii diferite. Această aureolă poate fi rezultatul a ceea ce ştie şi spune
profesorul, dar nu numai. Poate cu mult mai important este “cum spune” şi cum

3
traduce în practică, prin atitudinile şi comportamentul său, ideile pe care le
transmite.
Măiestria demonstrată în activitatea cu elevii (fie ea didactică, fie
educaţională) demonstrează darurile ascunse ale cadrului didactic… astfel pe de o
parte, trebuie să recunoaştem că trăsăturile de ordin afectiv sunt prezente în firea
unora dintre noi, deci sunt înnăscute, iar pe de altă parte ele constituie un fond
potenţial care are nevoie, spre a ajunge la împlinire, de exerciţiu şi practică
îndelungată.
Aptitudinile sunt ca filoanele de aur sau de diamante din subsol care cer, spre
a fi scoase la lumină, efort şi meşteşug. Printre aptitudinile care concură la
conturarea unei măiestrii pedagogice apare mai cu seamă aptitudinea
comunicativităţii.
Creativitatea pedagogica defineste modelul calitatilor necesare cadrului
didactic pentru proiectarea si realizarea unor activitati eficiente prin valorificarea
capacitatilor sale de innoire permanenta a actiunilor specifice angajate la nivelul
sistemului si al procesului de invatamant.
Elaborarea acestui model presupune raportarea la conceptul psihologic de
creativitate care desemneaza dispozitia care exista in stare potentiala la orice
individ si la orice varsta de a produce ceva nou si relevant la scara sociala si
individuala.
Eficienta activitatii didactice se datoreaza setului de competente pe care si le
dezvolta pe parcursul carierei. Prin formarea continua, lifelong learning, se
proiecteaza modelul european al cadrului didactic acela al profesionistului.
Competenţa şi calitatea sunt coordonate majore ale perfecţionării
învăţământului. Păşind pragul oricărei instituţii de învăţământ te întâmpină
permanent, priceperea şi competenţa slujitorilor şcolii de a îmbina frumosul cu
utilul, de a crea acel mediu propice şi fertil menit să ofere copiilor şi tinerilor cadru

4
de formare şi manifestare a unor personalităţi puternic conturate, capabile să-şi
pună în valoare capacităţile fizice, intelectuale şi morale şi să devină constructori
iscusiţi în viitoarele profesii pe care le vor îmbrăţişa.
Pentru a avea succes în această muncă, învăţătorul trebuie să aibă
competenţe cognitive, apoi relaţionale, cât şi comportamental-atitudinale. El trebuie
să îndeplinească standardele de performanţă ce se fundamentează pe un sistem de
principii care exprimă concepţia actuală asupra conţinutului specific al profesiei
didactice şi asupra calităţilor unui bun pedagog.
Aceste principii, numite şi principii-nucleu, cer învăţătorului să cunoască
domeniul şi didactica disciplinelor predate, să-şi cunoască elevii şi să asiste la
propria lor dezvoltare, să se integreze activ în comunitatea locală, să aibă o
atitudine reflexivă şi să promoveze un sistem de valori în concordanţă cu idealul
educaţional.
Învăţătorul trebuie să cunoască foarte bine specificul comunităţii sociale al
zonei unde lucrează, exigenţele şcolii, apoi să cunoască temeinic colectivul de
elevi.
Eficienta activitatii didactice se datoreaza setului de competente pe care si le
dezvolta pe parcursul carierei. Prin formarea continua, lifelong learning, se
proiecteaza modelul european al cadrului didactic acela al profesionistului.

BIBLIOGRAFIE:
1.BÂRSĂNESCU, Şt.şi colab. , Istoria pedagogiei. Manual pentru pentru liceele
pedagogice şi institutele pedagogice de 2 ani. Bucureşti: E.D.P, 1972
2.NICOLA, IOAN. , Pedagogie, Bucureşti, E.D.P, 1992
3.Conf.univ.dr.DIACONU,M. ,Prof.univ.dr. JINGA, I. Pedagogie, Bucuresti, Editura
ASE, 2004
4.CRENGUŢA-LĂCRĂMIOARA OPREA, Pedagogie-Alternative
metodologice interactive, Bucureşti, Editura Universităţii din Bucureşti, 2003