Sunteți pe pagina 1din 3

Romanul “Baltagul” , apărut în 1930 ,este o capodoperă a prozei sadoveniene,

având ca sursă de inspiraţie viaţa comunităţii pastorale de la începutul secolului XX.


Vitoria Lipan,eroina romanului, este un personaj complex,prezent în toate
momentele acţiunii.Caracterizarea se realizează gradat,prin modalităţi diverse, în mod
direct de către autor în secvenţe- portret şi indirect prin acţiune, gesturi, atitudini, replici şi
relaţia cu celelalte personaje. Vitoria Lipan reprezintă în acelaşi timp o individualitate bine
determinată în plan social, psihologic şi moral- soţie de oier din Măgura Tarcăului -şi un
simbol pentru omul arhaic, conservator al tradiţiei şi credincios în puterea justiţiei şi a
raţiunii. Numele propriu este ales pentru semnificaţia lui simbolică, exprimând forţa
omului de a triumfa asupra inevitabilului morţii. De asemenea ,este sugerată comuniunea
existenţială a celor doi soţi, numele Nechifor provenind din grecescul Nike, care
înseamnă victorie.
Portretul fizic se conturează în expoziţiune, autorul surprinzând în mod direct
detalii expresive:”Ochii ei căprii, în care se răsfrângea, parcă, lumina castanie a
părului”;”nu mai era tânară, dar avea o frumuseţe neobişnuită în privire.Ochii ei luceau
ca-ntr-o uşoară ceaţă în dosul genelor lungi şi răsfrânte”.
Principalele modele mitice ale Vitoriei, semnificative pentru caracterizarea
indirectă sunt :Antigona cu care se aseamănă prin perseverenţa în săvârşirea ritualului
funebru; măicuţa bătrână din “Mioriţa”, prin justificarea afectivă a călătoriei şi a căutării,
iar criticul G.Călinescu o compară cu Hamlet, pornind de la demascarea asasinilor printr-
un spectacol, în cazul Vitoriei, o naraţiune realizată cu intuiţie şi abilitate:”Vitoria e un
Hamlet feminin, care bănuieşte cu metodă, cercetează cu disimulare, pune la cale
reprezentări tradătoare şi, când dovada s-a produs, dă drumul răzbunării”.
Pe planul psiho-moral, personajul se caracterizează prin firea voluntară care nu
admite contradicţii, mai ales în relaţiile cu copiii cărora le impune propriile reguli de viaţă;
tăria de caracter cu care face faţă unor situaţii dramatice; perseverenţa în atingerea
scopurilor; capacitatea de disimulare care o ajută să-şi ascundă adevăratele intenţii şi să
evite posibile pericole; statornicia în sentimente ,demonstrată prin dragostea faţă de soţ
şi copii:”abia acum înţelegea că dragostea ei se păstrase ca-n tinereţe”. La acestea se
adaugă intuiţia cu care izbuteşte să reconstituie împrejurările morţii lui Nechifor Lipan şi
să pună la cale dezvăluirea crimei; adaptabilitatea ce-i permite să cunoască şi să domine
o realitate nouă, necunoscută; respectul faţă de sacru, Vitoria considerând că împlinirea
obligaţiilor rituale este la fel de importantă ca pedepsirea vinovaţilor. Credinţa creştină se
completează printr-o religiozitate cosmică, specifică omului din comunitatea tradiţională.
Vitoria interpretează visul prevestitor, semnele naturii, după care îşi ordonează întreaga
existenţă.O altă trăsătură importantă este tenacitatea, însoţită de încrederea în propriile
forţe. Chiar dacă formal apelează la toate instanţele: religioasă, magică şi socială, eroina
ştie că descoperirea şi pedepsirea vinovaţilor este o obligaţie sacră, un act justiţiar pe
care doar ea singură îl poate îndeplini.
Caracteristic pentru acţiunea romanului este procedeul prezentării personajului în
evoluţie. Astfel, Vitoria străbate un adevărat traseu iniţiatic, având un dublu rol: de
îndrumător al evoluţiei fiului şi de novice, prin familiarizarea treptată cu legile unei lumi
necunoscute. Acţiunea sa restabileşte echilibrul tulburat prin dispariţia lui Nechifor Lipan,
epilogul romanului sugerând credinţa în continuitatea existenţei sub semnul
tradiţiei:”Acum ne vom întoarce la Măgura să luăm iarăşi toate de unde le-am lăsat”.
Personajul romanului sadovenian se integrează într-o galerie tipologică frecvent
întâlnită în literatura română, cea a eroinelor ambiţioase,înzestrate cu tărie de caracter,
luciditate, perseverenţă şi voinţă, galerie din care fac parte : Vidra din drama “Răzvan şi
Vidra” de Hasdeu sau Mara din romanul lui Slavici.
BALTAGUL-APARTENENTA LA GEN SI SPECIE

Romanul este specia genului epic, în proză, de mari dimensiuni, cu


personaje numeroase, urmărite în evoluţie şi acţiune complexă, care se desfăşoară pe
unul sau mai multe planuri. Abordând o problematică variată, romanul surprinde
realitatea exterioară şi interioară, înfăţişându- se ca oglindă a omului şi a lumii.
Apărut în 1930, romanul „Baltagul” este o capodoperă a prozei române
interbelice, prin reconstituirea artistică a unui mediu social şi uman de tip
tradiţional, prin diversitatea tematică şi realizarea personajului principal.In formula
compoziţională şi în substanţa operei se regăsesc mai multe tipuri de roman, ceea ce
ilustrează complexitatea structurii narative. Romanul monografic înfăţişează aspecte
ale vieţii satului românesc de munte ,la începutul secolului XX. Sunt prezente
descrieri ale aşezărilor, gospodăriei, ritualurilor asociate marilor evenimente
(botezul, nunta, înmormântarea).Comunitatea umană de tip tradiţional trăieşte în
deplin acord cu natura, ordonându-şi existenţa după ritmurile acesteia. Romanul
iniţiatic surprinde maturizarea lui Gheorghiţă, care va trebui să preia rolul tatălui şi ,
totodată, iniţierea Vitoriei, prin desprinderea de spaţiul familiar şi asumarea unei
realităţi necunoscute. La un prim nivel de lectură se distinge o acţiune de roman
poliţist , ce urmăreşte descoperirea şi pedepsirea autorilor unei crime, cu deosebirea
că rolul justiţiar aparţine soţiei celui dispărut. Romanul mitic implică asociera
personajelor şi a acţiunii cu diferite motive din spaţiul naţional şi universal. Autorul
însuşi indică drept punct de plecare motivul mioritic, prin versurile prezente ca
moto:”Stăpâne, stăpâne,/Mai cheamă ş-un câne”. Din baladă sunt preluate elemente
fundamentale: apartenenţa personajelor la mediul pastoral, transhumanţa,
complotul, animalul credincios, căutarea desfăşurată de un personaj feminin. Se
poate afirma că acţiunea romanului începe după deznodământul absent al baladei şi
are ca scop descoperirea şi pedepsirea exemplară a vinovaţilor de crimă şi
sacrilegiu. Pornind de la perseverenţa în împlinirea ritualului funebru, considerat o
îndatorire sacră, Vitoria a fost comparată cu Antigona din tragedia greacă şi cu
divinitatea egipteană Isis. Acestor motive mitice li se adaugă: visul prevestitor,
interpretat de eroină ca un semn indiscutabil al morţii soţului, cosmogonia inclusă în
istorisirea lui Nechifor Lipan şi predestinarea sugerată de numele protagoniştilor,
ambele având aceeaşi semnificaţie.
Acţiunea romanului urmează succesiunea riguroasă a momentelor subiectului. In
formula compoziţională se remarcă prezenţa prologului- naraţiunea cu substrat mitic
atribuită personajului- absent. Această istorisire defineşte comunitatea pastorală
prin: seninătate, echilibru, omenie, armonie cu natura. Expoziţiunea fixează cadrul
spaţio- temporal- satul românesc de munte, la începutul secolului XX- şi introduce
personajele, prezentate direct- Vitoria, fiica ei –şi indirect Nechifor,
Gheorghiţă.Predomină elementele de roman monografic, iar ca mod de expunere,
descrierea.Este precizată situaţia iniţială: absenţa lui Nechifor Lipan ,plecat la Dorna
să cumpere oi şi îngrijorarea Vitoriei pentru soarta acestuia. Intriga este
reprezentată de hotărârea Vitoriei de a pleca în căutarea soţului ei, a cărui absenţă
prelungită dincolo de limite o îngrijorează. In asumarea acestei decizii, un rol
esenţial revine visului prevestitor, ce are valoarea unei confirmări simbolice a
morţii. Desfăşurarea acţiunii este în roman o secvenţă amplă, ce cuprinde numeroase
etape: pregătirile de plecare, organizarea gospodăriei, discuţiile cu autorităţile,
călătoria ce urmează cu fidelitate drumul parcurs de Nechifor, investigaţiile
desfăşurate de eroină prin forţe proprii. Descoperirea rămăşiţelor neîngropate ale lui
Nechifor, moment de mare tensiune, face trecerea spre punctul culminant:
invitându-i la praznicul victimei, Vitoria îi determină pe asasini să se demaşte, prin
modul cum reacţionează la reconstituirea crimei în forma naraţiunii- spectacol.
Deznodământul prezintă rezolvarea situaţiei tensionate- mărturisirea lui Calistrat
Bogza şi moartea acestuia, în urma loviturii primite de la Gheorghiţă, arestarea lui
Ilie Cuţui. După înfăptuirea actului justiţiar şi restabilirea echilibrului, Vitoria face
planuri pentru viitorul copiilor şi reorganizarea gospodăriei, acceptând, firesc,
revenirea la ritmurile existenţei anterioare.
Structura epică a romanului se realizează prin îmbinarea naraţiunii, modul de
expunere dominant, cu dialogul, care contribuie la portretizarea personajelor şi la
stabilirea relaţiilor dintre ele şi descrierea, prin care este reconstituită artistic
atmosfera satului de munte.Evenimentele sunt relatate la persoana a treia, din
perspectiva unui narator obiectiv.
In centrul actiunii romanului se află un personaj feminin puternic individualizat,
surprins în evoluţie, prezent în toate momentele subiectului. Caracterizarea se
realizează prin îmbinarea modalităţilor directă şi indirectă, evidenţiind trăsăturile
fundamentale: hotărârea, tăria de caracter, tenacitatea, spiritul dreptăţii, disimularea,
inteligenţa, profunzimea sentimentelor. Alături de aceasta, sunt prezente personaje
secundare- Gheorghiţă, surprins într-un proces iniţiatic, Nechifor, personaj absent, a
cărui imagine se reconstituie din naraţiuni retrospective, precum şi personaje
episodice-Minodora,părintele, subprefectul ,oamenii întâlniţi de Vitoria în călătoria
sa.
Opera literară „Baltagul” se integrează în specia epică a romanului prin
componentele structurii sale: acţiunea amplă, desfăşurată într-un cadru spaţio-
temporal vast şi variat, prezentarea unor personaje complexe în evoluţie, diversitatea
tematică deteminată de reunirea elementelor de roman mitic, iniţiatic, monografic şi
poliţist, varietatea modurilor de expunere şi a modalităţilor narative.