UNIVERSITATEA ALEXANDRU IOAN CUZA

FACULTATEA DE ECONOMIE ȘI ADMINISTRAREA AFACERILOR

SPECIALIZAREA ADMINISTRAȚIE PUBLICĂ

RUDENIA CIVILĂ PRIN ADOPȚIE

DREPTUL FAMILIEI

COORDONATOR: STUDENT:
Prof. Harbădă Lăcătuș Ioana
An III, Gr. AP 12

IAȘI, 2013
Cuprins:
 Adoptia este o masura speciala de protectie a drepturilor copilului prin care se
stabileste filiatia intre cel care adopta si copil, precum si rudenia dintre copil si rudele
adoptatorului. Prin adoptie, copilul care este lipsit de parinti sau de o ingrijire
corespunzatoare este primit in familia adoptatorilor, unde urmeaza a fi crescut ca si un copil
firesc al acestora.
Prin adoptie, adoptatorii isi asuma obligatii si raspunderi ce revin parintilor firesti.
Codul familiei reglementeaza doua forme de adoptie: adoptia cu efecte depline si
adoptia cu efecte restranse.
Adoptia cu efecte restranse: prevazuta in Codul familiei la art. 67 – 68, in prezent sunt
abrogate si se caracterizeaza prin urmatoarele: legatura de rudenie dintre adoptat si
descendentii sai pe de o parte si parintii firesti si rudele acestora se mentineau.
Adopţia este o ficţiune juridică prin care filiaţia firească şi raporturile de rudenie firească
sunt înlocuite cu o filiaţie civilă, respectiv cu legături de rudenie civilă.
Astăzi, adopţia este consacrată, chiar încurajată ca fenomen, în mai toate legislaţiile,
fiind cunoscută şi acceptată încă din antichitate.
Adopţia era, de asemenea, cunoscută în vechiul drept românesc, sub denumirea de
„înfială” (art. 236 şi urm. din Codul Calimach); potrivit Codului Caragea, „facerea de fii de
suflet este dar spre mântuirea celor ce nu au copii”.
Codul civil român de la 1864, inspirat de cel francez, reglementa adopţia sub forma unui
contract solemn, încheiat între adoptator şi adoptat127. Dispoziţiile sale au fost abrogate în
1954, odată cu intrarea în vigoare a Codului familiei.
Anul 1990 a marcat începutul reformei în domeniul adopţiei. Legea nr. 11/1990 privind
încuviinţarea adopţiei a corectat unele din prevederile Codului familiei, pentru ca Ordonanţa
de Urgenţă nr. 25/1997 cu privire la regimul juridic al adopţiei128 să dispună abrogarea
tuturor dispoziţiilor anterioare şi instituirea unui cadru juridic nou şi unitar, în concordanţă cu
documentele internaţionale la care România este parte129. În scopul armonizării legislaţiei
interne cu reglementările şi practicile internaţionale în domeniu, a fost adoptată Legea nr.
273/2004 privind regimul juridic al adopţiei130, intrată în vigoare la 1 ianuarie 2005, dată de
la care reglementările anterioare, precum şi orice dispoziţie contrară au fost abrogate.
Normele metodologice pentru punerea în aplicare a noii legi au fost aprobate prin Hotărârea
Guvernului nr. 1435/2004.131 Recent, Ordonanţa de Urgenţă nr. 102/2008132 a modificat şi
completat Legea nr. 273/2004, în acord cu Decizia Curţii Constituţionale nr. 369/2008133,
prin care au fost declarate neconstituţionale prevederile art. 35 alin. (2) lit. i) teza I şi art. 63
alin. (3) şi (4) din Legea privind regimul juridic al adopţiei.
Potrivit definiţiei date în art. 451 din N.C.civ., „adopţia este operaţiunea juridică prin care
se creează legătura de filiaţie între adoptator şi adoptat, precum şi legătura de rudenie între
adoptat şi rudele adoptatorului.”
Adopţia este operaţiunea juridică prin care, la iniţiativa şi cu consimţământul persoanelor
implicate, având încuviinţarea instanţei, ia naştere rudenia civilă dintre adoptat, descendenţii
săi, pe de o parte, şi adoptator (adoptatori) şi rudele acestora, pe de altă parte, concomitent cu
stingerea rudeniei fireşti care lega adoptatul şi descendenţii săi de părinţii fireşti ai
adoptatului şi de rudele acestora.
În doctrină şi în practica judiciară, termenul „adopţie” este întrebuinţat în trei accepţiuni:
- ca operaţiune juridică, desemnează manifestările de voinţă ale persoanelor faţă de care se
vor produce efectele adopţiei, precum şi activitatea desfăşurată de instituţiile şi autorităţile cu
atribuţii în domeniu, în vederea stabilirii raportului juridic al adopţiei;
- ca raport juridic, adopţia evocă legătura de rudenie civilă care ia naştere între adoptat şi
descendenţii săi, pe de o parte, şi părintele sau părinţii adoptivi şi rudele
fireşti ai acestora, pe de altă parte;
- ca instituţie juridică, adopţia este noţiunea care reuneşte normele juridice reglementând
condiţiile încuviinţării şi ale încetării adopţiei, precum şi efectele ataşate acestor operaţiuni.
Adopţia presupune, după cum rezultă din definiţia de mai sus, cumulativ, manifestarea de
voinţă a persoanelor care vor fi în mod direct atinse de efectele adopţiei - fie că vor fi
generate noi drepturi şi îndatoriri în temeiul filiaţiei şi a rudeniei civile, fie că drepturile şi
îndatoririle existente ca atribute ale filiaţiei şi rudeniei fireşti se vor stinge - precum şi o
manifestare de autoritate.

Principiile adopţiei
Art. 452 din N.C.civ. enunţă principiile care trebuie respectate în mod obligatoriu în cursul
procedurii adopţiei:
• principiului interesului superior al copilului;
• principiul creşterii şi educării copilului într-un mediu familial;
• principiul continuităţii în educarea copilului, ţinând seama de originea sa etnică, culturală şi
lingvistică;
Dintre acestea, principiul interesului superior al copilului se detaşează ca fiind de
importanţă primordială, fiind considerat etalon al fiecăreia din acţiunile, măsurile sau
deciziile luate în legătură cu înfăptuirea adopţiei.

1.1. Principiul interesului superior al copilului

Analizarea interesului superior al copilului presupune stabilirea, mai întâi, dacă în cazul
unui copil anume măsura adopţiei este sau nu cea mai potrivită formă de asigurare a
protecţiei din perspectiva dreptului (şi a interesului) său fundamental ca, pe cât posibil, să fie
îngrijit, crescut şi educat de părinţii fireşti sau cel puţin în apropierea acestora, în cadrul
familiei extinse. Apoi credem că acest principiu vizează modalităţile de identificare a
persoanei sau familiei care, dintre toţi cei care îndeplinesc condiţiile de eligibilitate, se
adaptează cel mai bine minorului în discuţie.
Interesul superior al copilului reclamă asigurarea grabnică a unui mediu protectiv, deci
rapiditate în îndeplinirea oricăror acte referitoare la procedura adopţiei.
Într-o situaţie de fapt reală, recomandările cu caracter general privind determinarea
interesului superior al copilului se individualizează şi se exprimă prin fiecare din actele sau
deciziile premergătoare încuviinţării propriu-zise a adopţiei şi apoi prin actul final al
instanţei.

Lămurirea sensului, a conţinutului concret al cerinţei interesului superior al copilului are

loc, în fiecare din etapele procedurii de încuviinţare a adopţiei, cu implicarea persoanelor
direct vizate de efectele adopţiei, a adoptatului în primul rând.
Consimţământul la adopţie al adoptatului, al părinţilor fireşti (sau tutorelui), al
adoptatorului, este condiţie de fond a operaţiunii juridice, dar şi indicator extrem de valoros al
interesului superior al copilului. În formarea convingerii instanţei asupra conformităţii
deciziei privind măsura de protecţie alternativă cu interesul superior al copilului, un rol aparte
revine Direcţiei generale pentru asistenţă socială şi protecţia copilului, învestită cu
supravegherea şi observarea evoluţiei copilului pe toată durata procedurii
adopţiei.
 Principiul interesului superior al copilului însoţeşte adopţia şi ulterior încuviinţării prin
hotărârea irevocabilă a instanţei.
Promovarea interesului superior al copilului nu exclude un interes propriu al
adoptatorului în realizarea adopţiei, dimpotrivă, prezenţa interesului său - fără îndoială, de
natură morală - confirmă interesul superior al copilului în realizarea noii schiţe de rudenie,
civilă, cu implicarea acestui părinte adoptiv.

Secţiunea 2. Principiul creşterii şi educării copilului într-un mediu familial

Principiul creşterii copilului într-un mediu familial este un criteriu în selecţia părinţilor
adoptivi. Capacitatea viitorului părinte adoptiv de a asigura copilului mediul familial dorit
este verificată în condiţiile legii şi confirmată apoi în cursul procedurii adopţiei, de această
dată, pe baza evaluărilor directe privind evoluţia relaţiilor dintre adoptat şi adoptator, prin
rapoartele stabilite a fi realizate. Evaluarea persoanei sau a familiei adoptatoare se face ţinând
seama, alături de alte elemente, de viaţa familială; în cazul în care numai unul dintre soţi
solicită adopţia, interesează motivele pentru care celălalt soţ nu se asociază la cerere.
Tradiţional, din punctul de vedere al copilului, mediul familial presupune un cuplu parental.
În cazul adopţiei, acest cuplu nu poate fi decât unul legal constituit, căsătorit. Legiuitorul
nu interzice adopţia de către o persoană necăsătorită şi nici nu stabileşte explicit vreun
criteriu de preferinţă în favoarea adoptatorilor soţ şi soţie, însă credem că aceştia din urmă ar
putea invoca, în concurs cu un candidat necăsătorit, beneficiul principiului analizat.

Secţiunea 3. Principiul continuităţii în educarea copilului, ţinându-se seama de originea

sa etnică, culturală şi lingvistică

Acest principiu vizează, în esenţă, asigurarea unui mediu stabil pentru copil care să
permită păstrarea elementelor structurale fundamentale ale personalităţii sale.
În aplicarea principiului continuităţii în educarea copilului, în cadrul activităţilor vizând
identificarea celui mai potrivit adoptator (familii adoptatoare), au prioritate rudele din familia
extinsă, asistentul maternal profesionist la care se află copilul sau persoana ori familia la care
copilul se află în plasament.
De asemenea, caracterul subsidiar al adopţiei internaţionale a copilului cu domiciliul în
România este explicat de necesitatea asigurării continuităţii, prin menţinerea copilului în
mediul său de origine.

CAPITOLUL 2
Condiţiile de fond ale adopţiei

Conform art. 5-18 din Legea nr. 273/2004 se instituie o serie de cerinţe de fond şi, de
asemenea, se indică impedimentele la adopţie, acele împrejurări în prezenţa cărora adopţia
este interzisă.
Noul Cod civil detaliază în art. 455- 468 condiţiile de fond ale adopţiei, fiind preluate
aproape identic vechile cerinţe din Legea 273/2004 aplicabile în prezent.
2.1. Cerinţe de fond privitoare la persoana adoptatului
În conformitate cu Legea 273/2004 privind regimul juridic al adopţiei, termenul
„adoptat” desemnează persoana care a fost sau urmează a fi adoptată [art. 3 lit. a)].
Art. 455 din N.C.civ. stabileşte, de asemenea, cerinţe cu privire la persoana ce poate fi
adoptată.
Privitor la persoana adoptatului, sunt de întrunit următoarele cerinţe:
• vârsta adoptatului. Art. 3 din Legea nr. 273/2004 consacră faptul că adopţia vizează
copilul, copilul fiind persoana care nu a împlinit vârsta de 18 ani sau nu a dobândit capacitate
deplină de exerciţiu. Aceeaşi regulă este preluată şi de noul Cod civil în art. 455 alin.(1).
Excepţia de la regulă este adopţia persoanei majore, permisă numai dacă adoptatul a fost
crescut pe timpul minorităţii de persoana sau familia care doreşte să adopte, conform art. 5
alin. (3) din Legea 273/2004 şi art. 455 alin. (2) din codul civil.
Adopţia persoanei care a împlinit 18 ani sau care a dobândit capacitate deplină de
exerciţiu anterior vârstei majoratului se află sub condiţia restrictivă a creşterii în timpul
minorităţii de către persoana sau familia care doreşte să adopte.
Însăşi raţiunea derogării de la regula adopţiei de copii este explicată prin această condiţie,
fiindcă prin creşterea pe timpul minorităţii de către cel sau cei care doresc să devină părinţi
adoptivi, finalitatea adopţiei, adică înfăptuirea ocrotirii, s-a realizat cu anticipaţie. Cererea de
adopţie a părintelui adoptiv este dovada legăturilor afective statornicite, a căror consacrare
juridică nu este lipsită de interes pentru niciuna din părţi, ţinând seama de multitudinea de
efecte ale filiaţiei şi ale rudeniei civile.
Persoana devenită majoră trebuie să fi beneficiat în timpul minorităţii de ocrotirea
complexă a persoanei sau a familiei care voieşte să o adopte, o protecţie acoperitoare pentru
componentele esenţiale ale persoanei şi personalităţii sale.
Astfel, s-a decis că faptul creşterii în timpul minorităţii înseamnă mai mult decât acordarea
sau asigurarea întreţinerii copilului, implicând, de asemenea, existenţa unor legături afective
între adoptat şi adoptator, de natura acelora dintre copil şi părinţii săi fireşti.
Pe de altă parte, în ceea ce priveşte întreţinerea copilului, aceasta nu trebuie rezumată
doar la întreţinerea propriu-zisă, ci, de asemenea, trebuie avută în vedere educarea copilului,
care nu poate fi suplinită prin simple influenţe cu caracter educativ, ambele - întreţinerea şi
educarea - presupunând o anumită continuitate.
De asemenea, întreţinerea acordată pe timpul minorităţii trebuie să se fi prestat în natură,
prin traiul în comun al copilului cu cei care l-au crescut, nefiind suficientă plata periodică a
unor sume de bani.
Cât priveşte durata „creşterii în timpul minorităţii”, nu a fost stabilită o perioadă minimă
şi nici nu credem că ar fi fost indicat. Dacă persoana sau familia adoptatoare a înfăptuit sau
nu ocrotirea părintească, dacă între aceştia şi adoptat s-au statornicit sau nu legături speciale,
afectiv-emoţionale, sunt chestiuni de fapt care nu pot fi determinate printr-o măsurătoare a
intervalului de timp.
Evident, factorul temporal este un criteriu, dar care nu epuizează întreg conţinutul
condiţiei privind creşterea copilului în timpul minorităţii. Nu se cere ca adoptatorul
(adoptatorii) să fi crescut copilul pe întreaga perioadă a minorităţii, ci să-1 fi crescut
vreme suficient de îndelungată şi cu caracter de continuitate ca să excludă ideea creşterii
ocazionale, în alt scop decât acela al ocrotirii copilului.

• consimţământul adoptatului, dacă a împlinit vârsta de 10 ani, conform art. 11 alin. (1)
lit. a) din Legea nr. 273/2004 şi art.463 alin. (1) lit.b) din N.C.civ. reprezintă o altă
cerinţă.
În cuprinsul textului care stabileşte persoanele chemate să consimtă la adopţie,
legiuitorul indică în mod expres „copilul care a împlinit vârsta de 10 ani” iar nu „adoptatul
care a împlinit 10 ani”, dar este mai presus de orice îndoială că cerinţa consimţământului este,
de asemenea, prezentă în cazul adopţiei persoanei majore sau care a dobândit capacitate
deplină de exerciţiu.
Referindu-ne la adopţia de drept comun, anume adopţia copilului, este de observat că
manifestarea de voinţă a minorului care a împlinit vârsta de 10 ani, cu valoare de condiţie de
valabilitate a operaţiunii juridice, constituie o excepţie de la regulile privitoare la capacitate în
materie de acte juridice. Cum se ştie, doar la împlinirea vârstei de 14 ani consimţământul
copilului are valenţe ale manifestării juridice a voinţei, până la această vârstă atitudinea sa nu
are decât semnificaţia unei „manifestări afective de voinţă”.
Capacitatea juridică specială recunoscută copilului care a împlinit vârsta de 10 ani face
ca alegerea acestuia să fie decisivă.
Refuzul de a consimţi la adopţie, cu neputinţă de suplinit prin vreo încuviinţare sau
manifestare de voinţă a altei persoane, împiedică încuviinţarea adopţiei. Consimţământul la
adopţie al copilului care a împlinit 10 ani se exprimă în faţa instanţei de judecată, în etapa
finală a procedurii adopţiei, anume în faza încuviinţării. El este pregătit în vederea
manifestării de voinţă prin grija direcţiei generale care instrumentează cazul său, fiind sfătuit
şi informat în prealabil, potrivit vârstei şi maturităţii sale, în special cu privire la consecinţele
adopţiei şi ale consimţământului său la adopţie, întocmindu-se un raport în acest sens.
De asemenea, în faţa instanţei va fi exprimat consimţământul la adopţie al adoptatului
major sau având capacitate deplină de exerciţiu.

2.2. Cerinţe de fond privitoare la persoana sau familia adoptatoare

Prin adoptator, respectiv familie adoptatoare, se desemnează persoana, respectiv soţul
şi soţia, care a (sau au) adoptat ori urmează să adopte.
În principiu, orice persoană poate deveni părinte adoptiv, indiferent de starea civilă, de
sex, rasă naţionalitate ori de cetăţenie.
Legea privind regimul juridic al adopţiei stabileşte, în mod expres, condiţiile pentru
calitatea de adoptator, condiţii reluate în art. 459 şi urm. din N.C.civ.
Acestea sunt urmatoarele:
* capacitatea deplină de exerciţiu;
Deplinătatea capacităţii de exerciţiu a celui care voieşte să adopte este expres
prevăzută şi este o condiţie necesară, dat fiind faptul că, prin efectul adopţiei, adoptatorul va
dobândi drepturile şi îndatoririle părinteşti privitoare la persoana şi la patrimoniul copilului,
inclusiv reprezentarea sa ori, după caz, încuviinţarea actelor juridice ale acestuia.
Ocrotirea copilului se explică prin lipsa capacităţii sale depline de exerciţiu, de aceea, sarcina
înfăptuirii ocrotirii nu poate fi încredinţată celui care, fiind lipsit de capacitate deplină de
exerciţiu, are nevoie el însuşi de ocrotire.
* vârsta adoptatorului;
Adoptatorul trebuie să fie cu cel puţin 18 ani mai în vârstă decât cel pe care doreşte să
îl adopte, pentru că, aşa cum s-a spus, „adopţia imită natura şi legea nu a îngăduit formarea
unui raport de filiaţie între două persoane care nu ar fi destul de îndepărtate în
vârstă una faţă de alta”.
Pentru motive temeinice, poate fi încuviinţată adopţia chiar dacă diferenţa de vârstă este
mai mică de 18 ani, dar în nici o situaţie mai mică de 16 ani conform art. 460 alin. (2) din
N.C.civ.
Subliniem că, în reglementarea Legii nr. 273/2004, această diferenţă era fixată la 15 ani.
Regula este, aşadar, cea a diferenţei de vârstă de cel puţin 18 ani; adopţia încuviinţată în
condiţiile unei diferenţe de vârstă sub 18 ani, dar în niciun caz mai puţin de 16
ani, este excepţia, care trebuie susţinută de motive temeinice, reţinute ca atare de instanţa
judecătorească. Exemplificativ, se află într-o situaţie cu valoare de motiv temeinic adoptatorul
care este soţul părintelui firesc al copilului adoptat, adoptatorul care a crescut pe timpul
minorităţii persoana majoră care urmează a fi adoptată.
Convenţia europeană în materia adopţiei de copii prevede că adoptatorul trebuie să fi
atins vârsta de cel puţin 21 de ani, dar să nu fi depăşit vârsta de 35 de ani (art. 7), însă aceste
dispoziţii nu sunt aplicabile în dreptul român deoarece ţara noastră, ratificând Convenţia, a
făcut rezervă la art. 7 al Convenţiei.
* condiţii materiale şi morale necesare pentru creşterea, dezvoltarea armonioasă a
copilului, aptitudini atestate de autorităţile competente;
Persoana sau familia adoptatoare trebuie să îndeplinească garanţiile morale şi condiţiile
materiale necesare dezvoltării depline şi armonioase a personalităţii copilului, dovedită prin
atestarea solicitantului, cerinţă impusă de art. 461 N.C.civ.
Condiţia atestatului privind aptitudinea morală şi materială de a adopta este regula în
concepţia actualei legi a adopţiei, cu două excepţii când obţinerea atestatului nu este
necesară:
• adopţia priveşte o persoană majoră;
• adopţia se referă la copilul firesc sau adoptat al celuilalt soţ (art. 20).
Procedura atestării adoptatorului sau a familiei adoptatoare este reglementată minuţios
prin art. 19-21 din Legea nr. 273/2004.
La solicitarea persoanei (familiei) interesate, direcţia generală de la domiciliul acesteia
procedează la evaluarea garanţiilor morale şi a condiţiilor materiale, ţinând seama de:
personalitatea, starea sănătăţii şi situaţia economică a adoptatorului sau a familiei
adoptatoare, viaţa familială, condiţiile de locuit, aptitudinea de a educa un copil; motivele
pentru care se doreşte adopţia; atunci când numai unul dintre soţi solicită adopţia, motivele
pentru care celălalt nu se asociază cererii; impedimente de orice natură relevante pentru
capacitatea de a adopta [art. 19 alin. (1)].
În tot cursul procesului de evaluare, Direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia
copilului este obligată să asigure adoptatorului (familiei adoptatoare) serviciile de
pregătire/consiliere necesare în vederea asumării în cunoştinţă de cauză şi în mod
corespunzător a rolului de părinte (art. 21).
Pe baza rezultatelor evaluării, aceeaşi autoritate decide asupra aptitudinii de a adopta în
termen de 60 de zile de la data depunerii cererii de evaluare [art. 19 alin. (2)]. Dacă rezultatul
evaluării este favorabil, direcţia generală va elibera atestatul de persoană sau familie aptă să
adopte. Atestatul este valabil timp de un an (de la data comunicării deciziei, presupunem), cu
posibilitatea prelungirii anuale la cerere şi sub condiţia actualizării concluziilor privitoare la
capacitatea de a adopta [art. 19 alin. (3)].
În cazul rezultatului nefavorabil, adoptatorul (familia adoptatoare) are dreptul să
solicite direcţiei generale, în termen de 30 de zile de la comunicarea deciziei, reevaluarea
aptitudinii de a adopta. Rezultatul, de asemenea nefavorabil, al reevaluării poate fi atacat în
termen de 15 zile de la data comunicării, la tribunalul de la domiciliul adoptatorului [art. 19
alin. (4) şi (5)].
Atestatul eliberat, însoţit de toate informaţiile privitoare la persoana sau familia
atestată, va fi transmis, prin grija direcţiei generale, Oficiului Român pentru Adopţii, în
termen de 5 zile de la emiterea atestatului [art. 66 alin. (1) lit. e), alin. (2)], în vederea
înscrierii în Registrul naţional pentru adopţii.
Rămâne de văzut dacă legiuitorul va menţine în legea specială, la care face referire în
art. 454 N.C.civ, aceleaşi proceduri.
* consimţământul la adopţie al adoptatorului, conform art. 11 lit. C din legea 273/2004
şi art. 463 alin. (2). lit. c) din N.C.civ.;
Adopţia presupune manifestarea de voinţă liberă, neviciată, a fiecăreia din persoanele
faţă de care efectele filiaţiei civile se vor produce în mod nemijlocit: adoptatorul sau soţii
adoptatori, adoptatul, părinţii fireşti ai copilului. Consimţământul la adopţie al adoptatorului
sau al adoptatorilor este, în toate cazurile, condiţie indispensabilă pentru valabilitatea
operaţiunii juridice.
 Potrivit legislaţiei noastre, adopţia poate fi încuviinţată unui singur părinte adoptiv sau
unei familii, adică soţilor, fie simultan, fie succesiv. Faptul că cel care doreşte să adopte este
persoană căsătorită nu obligă pe celălalt soţ să devină, la rândul său, părinte adoptator dar,
întrucât adoptatul va intra în familia adoptatorului (asemănător copilului firesc din afara
căsătoriei al părintelui care adoptă), soţul adoptatorului este consultat, cerândui-
se consimţământul cu titlu de „neîmpotrivire” la adopţie, afară de cazurile în care acesta se
află în imposibilitatea de a-şi manifesta voinţa. Când adoptatorul este soţul părintelui adoptiv,
acesta din urmă va consimţi la adopţie în calitatea sa de părinte dobândită prin efectul
adopţiei anterioare .
În funcţie de situaţia concretă în care se găseşte viitorul părinte, este necesar, după caz,
fie consimţământul la adopţie alunei singure persoane, fie consimţământul la adopţie al
fiecăruia dintre soţii care doresc, deopotrivă, calitatea de părinte adoptiv,
fie consimţământul la adopţie al unuia dintre soţi care va deveni părinte adoptiv -
consimţământul său fiind „completat” de manifestarea de voinţă a soţului care nu se opune
adopţiei preconizate de soţul său. În toate cazurile, conform Legii 273/2004, consimţământul
părintelui adoptator va fi exprimat în faţa instanţei, în etapa soluţionării cererii de încuviinţare
a adopţiei. În aceleaşi condiţii va fi luat consimţământul soţului celui care adoptă.
* o cerinţă deosebit de importantă din perspectiva noii reglementări a codului civil este aceea
a diferenţierii de sex pentru adoptatori, două persoane de acelaşi sex neputând adopta
împreună. Din perspectiva numeroaselor cereri ce fac obiectul contenciosului drepturilor
omului în prezent, credem că pentru instanţele române acest text aduce o clarificare
necesară.
2.3. Cerinţe legate de consimţământul altor persoane implicate în adopţie
Art. 463 din N.C.civ. stabileşte că pentru încheierea unei adopţii mai este necesar
consimţământul părinţilor fireşti ai adoptatului minor sau al celui ce exercită ocrotirea
părintească, dacă părinţii sunt necunoscuţi, morţi, declaraţi morţi sau puşi sub interdicţie.
Instanţa poate trece peste împotrivirea părinţilor fireşti sau a tutorelui de a consimţi la
adopţie, în cazul copiilor abandonaţi, dacă se dovedeşte, prin orice mijloc de probă, că aceştia
refuză în mod abuziv să-şi dea consimţământul, cu toate că, potrivit aprecierii aceleiaşi
instanţe, adopţia este în interesul superior al copilului.
Părinţii fireşti sau tutorele îşi vor putea exprima consimţământul numai după trecerea a 60 de
zile de la naşterea copilului, potrivit datei înscrise în certificatul său de naştere şi, de
asemenea, cu precizarea că acest consimţământ este revocabil în termen de 30 de zile de la
exprimarea lui, conform art. 466 N.C.civ.
• Părintele ori părinţii decăzuţi din exerciţiul drepturilor părinteşti ori cărora li s-a interzis
exerciţiul drepturilor părinteşti păstrează dreptul de a consimţi la adopţia copilului, caz în
care este obligatoriu şi consimţământul celui ce exercită autoritatea părintească.
• Dacă unul din părinţi este decedat, declarat mort, necunoscut ori dacă este în imposibilitate
din orice motiv de a-şi manifesta voinţa, consimţământul celuilalt părinte este suficient. Când
ambii părinţi sunt într-o asemenea situaţie, adopţia se poate încheia fără consimţământul lor.
• Persoana căsătorită care a adoptat un copil trebuie să consimtă la adopţia aceluiaşi copil de
către soţul său, caz în care nu mai este necesar consimţământul părinţilor
fireşti. Părinţii fireşti ai adoptatului minor sau cel ce exercită ocrotirea părintească trebuie să
fie informaţi corespunzător cu privire la consecinţele adopţiei.
2.4. Impedimente la adopţie
Legiuitorul indică în mod expres acele situaţii în care adopţia este interzisă.
Astfel:
* este interzisă adopţia între fraţi conform art. 8 alin. (1) din Legea 273/2004 şi art. 457
din N.C.civ., fără a deosebi după cum fraţii sunt din căsătorie sau din afara căsătoriei şi fără
să intereseze dacă sunt fraţi buni (cu acelaşi tată şi aceeaşi mamă), fraţi consangvini (numai
după tată) ori couterini.
* este interzisă adopţia propriului copil firesc, argument adus în doctrină prin
analizarea de ansamblu a condiţiilor de derulare a adopţiei.
* este interzisă adopţia a doi soţi sau foşti soţi de către acelaşi adoptator sau familie
adoptatoare, precum şi adopţia între soţi sau între foşti soţi conform art. 8 alin. (2) din
legea adopţiei şi art. 458 N.C.civ.
* este interzisă adopţia simultană sau succesivă de către mai mulţi adoptatori conform
art. 7 alin. (1) din Legea nr. 273/2004 şi art. 462 N.C.civ.
Nu se deosebeşte după cum cel ce urmează a fi adoptat este un copil sau o persoană
majoră ori cu capacitate deplină de exerciţiu, pentru a nu se ajunge la relaţii de filiaţie civilă
multiplicate sau multiplicabile la nesfârşit şi, în cazul adoptatului copil, la disiparea
periculoasă a responsabilităţilor legate de ocrotirea părintească care s-ar înfăptui într-o
formulă ce nu are legătură cu principiul creşterii şi educării copilului într-un mediu
familial.
Legiuitorul îngăduie două categorii de excepţii de la impedimentul enunţat:
- adopţia simultană sau succesivă de către adoptatori soţ şi soţie. Ceea ce interesează este ca,
la data încuviinţării adopţiei, adoptatorii să fie căsătoriţi între ei, în cazul adopţiilor succesive
neavând relevanţă dacă la data adopţiei anterioare cel care doreşte să adopte acum avea
calitatea de soţ al părintelui adoptiv şi s-a mulţumit să consimtă cu titlu de „neopunere” la
adopţia solicitată de soţul său ori a devenit soţ al părintelui adoptiv ulterior
încuviinţării adopţiei;
- adopţia succesivă în cazul încetării, din orice motiv, a adopţiei anterioare. Adopţia încetează
fie prin desfacere, fie prin declararea nulităţii acesteia;
- adoptatorul sau soţii adoptatori au decedat.
* este interzisă adopţia de către persoane cu boli psihice şi handicap mintal

Reamintim că deplinătatea capacităţii de exerciţiu a

părintelui adoptiv este una dintre cerinţele de fond ale adopţiei. De
aceea, în cazul celui aflat sub interdicţie judecătorească, adopţia
nu poate fi încuviinţată pe motivul neîndeplinirii uneia din
cerinţele de fond, în vreme ce persoana cu capacitate deplină de
exerciţiu poate fi refuzată în intenţia de a deveni adoptator pe
temeiul impedimentului rezultând din boala psihică şi handicapul
mental, dovedit ca atare.

CAPITOLUL 3
Efectele adopţiei
Adopţia produce efecte numai de la data rămânerii
irevocabile a hotărârii judecătoreşti prin care a fost încuviinţată.
Pe baza hotărârii irevocabile de încuviinţare a adopţiei,
serviciul de stare civilă va întocmi un nou act de naştere al
adoptatului, în care adoptatorii vor fi trecuţi ca fiind părinţii săi
fireşti.
Prin efectul adopţiei, legăturile de filiaţie şi de rudenie ale
adoptatului sunt reconfigurate şi vor produce consecinţele în mod
obişnuite raporturilor de filiaţie, respectiv de rudenie.
3.1. Relaţiile de filiaţie şi de rudenie ale adoptatului
Efectul principal al adopţiei este acela constitutiv de
legături de filiaţie civilă între adoptat, descendenţii săi, pe de o
parte, şi adoptator sau adoptatori, pe de altă parte, precum şi de
relaţii de rudenie civilă între adoptat şi rudele părintelui sau
părinţilor adoptivi.
Concomitent şi simetric opus, este generat efectul extinctiv
în ceea ce priveşte filiaţia firească între adoptat şi părinţii săi
fireşti, precum şi rudenia firească între adoptat şi rudele sale
fireşti, afară de impedimentul la căsătorie izvorât din rudenie, care
continuă să existe între adoptat şi descendenţii acestuia, pe de o
parte, şi rudele sale fireşti, pe de altă parte.
Dacă, însă, adopţia se referă la copilul firesc al celuilalt
soţ, efectul extinctiv este doar parţial, ceea ce înseamnă că
încetează numai legătura de filiaţie a copilului faţă de părintele
firesc necăsătorit cu adoptatorul, precum şi raporturile de rudenie
firească faţă de rudele acestui părinte firesc; de asemenea, efectul
extinctiv nu se manifestă în privinţa rudeniei fireşti dintre fraţii
adoptaţi de către acelaşi părinte sau familie adoptivă; efectul
constitutiv este solitar în cazul adopţiei copilului adoptiv al
celuilalt soţ, raporturile de rudenie civilă astfel născute
alăturându-se celor deja existente prin efectul adopţiei anterioare.
Adopţia nu afectează în nici un fel legătura de filiaţie
dintre persoana adoptată şi descendenţii săi fireşti.
Adoptatul intră în familia părintelui său adoptiv asemenea
unui descendent firesc al acestuia, fie că este vorba despre
adoptatul minor, fie despre cel major. Atât adoptatul, cât şi
descendenţii săi, sunt rude cu adoptatorul sau adoptatorii şi cu
rudele acestora.
În cazul adopţiei copilului (descendentului) adoptiv al
celuilalt soţ, fie că este vorba de o primă adopţie încuviinţată
anterior căsătoriei părinţilor adoptatori, fie de o adopţie realizată
numai de către unul dintre soţi, în timpul căsătoriei, raporturile de
rudenie civilă nou create se vor ataşa, fără să afecteze, relaţiilor de
rudenie adoptivă preexistente. Filiaţia şi rudenia firească a
aceluiaşi adoptat nu prezintă interes, fiindcă au încetat pe data
încuviinţării irevocabile a adopţiei anterioare.
3.2. Raporturile dintre adoptat şi adoptator
Naşterea relaţiilor de filiaţie adoptivă, precum şi a
raporturilor de rudenie adoptivă, are loc împreună cu drepturile şi
îndatoririle fondate pe aceste legături. Aceste drepturi şi îndatoriri
nu sunt efecte distincte ale adopţiei, ci efectele implicite,
nicidecum secundare ca importanţă, ale filiaţiei şi rudeniei, aşa
cum au fost modelate prin operaţiunea juridică realizată. Avem în
vedere transferul drepturilor şi îndatoririlor părinteşti în favoarea
părintelui sau părinţilor adoptivi, modificarea numelui şi,
eventual, a prenumelui celui adoptat, obligaţia legală de
întreţinere în cadrul familiei adoptive, vocaţia succesorală între
rudele civile, precum şi, în cazul adopţiei internaţionale, cetăţenia
adoptatului.
Cu toate că, din punctul de vedere al rudeniei civile lato
sensu, consecinţele adopţiei sunt aceleaşi, fără a deosebi după cum
cel adoptat este minor sau persoană cu capacitate deplină de
exerciţiu, efectele raporturilor de rudenie astfel create nu sunt
identice, însă explicaţia se află în stadiul diferit al capacităţii
persoanei adoptate, fără legătură cu artificiul rudeniei civile,
stadiu de capacitate în funcţie de care ocrotirea părintească a
adoptatului, ca şi în cazul descendentului firesc, este sau nu cazul
să se înfăptuiască.
Din punct de vedere juridic, persoana adoptată se bucură
de tratamentul asigurat descendentului firesc. In privinţa copilului
adoptat principiul este de mult consacrat prin dispoziţiile Codului
familiei [art. 97 alin. (1)] şi reafirmat prin art. 7 din Legea nr.
272/2004, iar în ceea ce priveşte adoptatul major, argumentul de
text este furnizat de art. 51 alin. (3) din Legea nr. 273/2004,
potrivit căruia adoptatul are faţă de adoptator drepturile şi
îndatoririle de orice natură pe care le are o persoană faţă de
părinţii săi fireşti.
3.2.1. Ocrotirea părintească a copilului adoptat
Din momentul încuviinţări irevocabile a adopţiei,
adoptatorul are faţă de copilul adoptat drepturile şi îndatoririle
părintelui firesc faţă de copilul său, atât drepturile şi îndatoririle
privitoare la persoană, cât şi cele referitoare la bunurile copilului.
În cazul în care adoptatorul este soţul părintelui firesc al copilului,
drepturile şi îndatoririle părinteşti se exercită de către adoptator şi
părintele firesc căsătorit cu acesta . Atât în cazul adoptatorilor soţ
şi soţie, cât şi al adoptatorului căsătorit cu părintele firesc al
copilului, părinţii vor exercita drepturile şi îndatoririle părinteşti
împreună şi în mod egal., dacă acest lucru este necesar în vederea
desăvârşirii învăţăturii sau a pregătirii sale profesionale.
Obligaţia de a da întreţinere copilului este, în primul rând,
în sarcina părinţilor. În subsidiar, au obligaţia legală de întreţinere
a copilului, în ordinea stabilită de art. 89 C.fam., fraţii, precum şi
ascendenţii minorului, alţii decât părinţii acestuia. Condiţiile,
cuantumul, modalităţile de executare, stingerea obligaţiei legale
de întreţinere sunt stabilite prin norme deopotrivă aplicabile
copilului firesc şi celui adoptiv.
În situaţia decesului, dispariţiei, decăderii din drepturile
părinteşti, aplicării pedepsei interzicerii drepturilor părinteşti sau a
neputinţei, din orice motive, a unuia dintre părinţi de a-şi
manifesta voinţa, drepturile şi îndatoririle părinteşti vor fi
preluate, integral, de către celălalt părinte.
Dacă amândoi părinţii se află în vreuna din aceste situaţii,
copilul, fiind lipsit, temporar sau definitiv, de ocrotirea părinţilor,
are dreptul la protecţie alternativă, care se va putea realiza fie prin
instituirea tutelei, fie prin luarea unei măsuri de protecţie specială,
cu precizarea că protecţia alternativă poate însemna adopţia
succesivă a copilului, însă numai dacă părinţii adoptatori au
decedat. Audierea copilului este obligatorie.
3.2.2. Obligaţia legală de întreţinere
Afară de obligaţia legală de întreţinere a copilului în cadrul
înfăptuirii ocrotirii părinteşti, între membrii familiei există
obligaţia legală de întreţinere, cu caracter reciproc, adoptatul cu
capacitate deplină de exerciţiu fiind, şi din acest punct de vedere,
perfect integrat în familia sa adoptivă. Persoanele între care există
obligaţia legală de întreţinere, ordinea în care se datorează
întreţinerea, precum şi condiţiile generale ale obligaţiei legale de
întreţinere sunt cele stabilite de dreptul comun în materie .
Adoptatul major aflat în continuarea studiilor are drept la
întreţinere în aceleaşi condiţii în care descendentul firesc, aflat în
aceeaşi situaţie, îşi poate valorifica dreptul la întreţinere.
Adoptatul are nu doar dreptul de a primi întreţinere, ci şi
obligaţia de a da întreţinere, în funcţie de echilibrul condiţiilor
cerute pentru a fi creditor sau debitor al obligaţiei.
3.2.3. Vocaţia succesorală legală
În dreptul nostru, transmisiunea succesorală legală are ca
temei rudenia, firească sau adoptivă

Ca premisă a moştenirii legale, interesează, aşadar,

existenţa legăturii de rudenie cu defunctul, ţinând seama de
relaţiile de rudenie astfel cum au fost stabilite prin efectul
adopţiei, practic ignorând sursa acestor relaţii, intrând în acţiune
regulile dreptului succesoral, care vor stabili, dacă o anumită
persoană, aflată într-un anumit grad de rudenie cu defunctul, va
culege sau nu, şi dacă da, care este cota ce îi revine din moştenirea
lăsată.
Întrucât relaţiile de rudenie firească au încetat prin efectul
adopţiei, adoptatul şi descendenţii săi nu au chemare legală la
moştenirea lăsată de părinţii fireşti sau de rudele acestora, cu
excepţia ipotezelor particulare semnalate mai sus şi în limitele
rudeniei fireşti rămase neatinsă.
În virtutea principiului reciprocităţii vocaţiei legale
generale, persoanele la a căror moştenire este chemat adoptatul au,
la rândul lor, chemare generală la moştenirea adoptatului.
3.2.4. Cetăţenia adoptatului
Copilul cetăţean străin sau fără cetăţenie adoptat de un
cetăţean român sau de soţii având cetăţenie română, dobândeşte
cetăţenia română. Când numai unul dintre soţi are cetăţenie
română, adoptatorii vor decide cetăţenia copilului sau, în caz de
neînţelegeri între aceştia, va decide instanţa judecătorească odată
cu încuviinţarea adopţiei.
Ulterior încuviinţării adopţiei, schimbarea cetăţeniei
părinţilor adoptivi are în privinţa cetăţeniei copilului adoptat
aceleaşi consecinţe ca şi schimbarea cetăţeniei părinţilor fireşti.
3.2.5. Numele şi prenumele adoptatului
Prin adopţie, adoptatul dobândeşte numele de familie al
adoptatorului. Dacă adopţia se face de către soţi, ori de către soţul
părintelui firesc, iar soţii au nume comun, adoptatul va purta acest
nume, iar dacă soţii nu au un nume comun, ei sunt obligaţi să
declare instanţei care încuviinţează adopţia numele pe care
urmează să îl poarte adoptatul. În caz de divergenţe, instanţa va
decide.
In cazul adopţiei unei persoane căsătorite care poartă un
nume comun în timpul căsătoriei, soţul adoptat poate primi pe
timpul căsătoriei numele adoptatorului, cu consimţământul
celuilalt soţ, acordat în faţa instanţei care încuviinţează adopţia.
Dacă nu există acordul celuilalt soţ, adoptatul rămâne cu numele
comun din căsătorie (care poate fi chiar numele său de familie,
adică numele său „firesc”), însă, în cazul desfacerii căsătoriei,
presupunând că nu va opta, în condiţiile legii, pentru păstrarea
numelui comun din căsătoriei, va lua numele dobândit prin
adopţie.
Odată cu încuviinţarea adopţiei, instanţa poate dispune
schimbarea prenumelui copilului adoptat, pentru motive
temeinice, la cererea părintelui sau a părinţilor adoptivi şi cu
consimţământul copilului care a împlinit 10 ani.
Faţă de redactarea textului, se pare că schimbarea
prenumelui în cadrul procedurii adopţiei este admisibilă numai în
cazul copilului adoptat, nu şi în cazul persoanei majore.
3.2.6. Dreptul la informare. Informaţiile cu
privire la adopţie sunt confidenţiale
Adoptatorii vor informa copilul că este adoptat, de îndată
ce vârsta şi gradul de maturitate ale acestuia o permit, conform art.
52 alin. (1) din legea adopţiei.
Noul Cod civil stabileşte, în art. 474, că prin lege specială
se vor stabili condiţiile concrete de acces la aceste informaţii.
Din perspectiva legii actuale, adoptatorii şi adoptatul au
dreptul să obţină din partea autorităţilor competente extrase din
registrele publice, al căror conţinut atestă faptul, data şi locul
naşterii, dar nu dezvăluie în mod expres adopţia şi nici identitatea
părinţilor fireşti. După dobândirea capacităţii depline de exerciţiu,
adoptatul poate solicita tribunalului în a cărui rază teritorială se
află domiciliul său ori, dacă nu domiciliază în România,
Tribunalului Bucureşti, să-i autorizeze accesul la informaţiile
aflate în posesia oricărei autorităţi publice cu privire la identitatea
părinţilor fireşti. Identitatea părinţilor fireşti ai copilului poate fi
dezvăluită înainte ca acesta să fi dobândit capacitate deplină de
exerciţiu numai pentru motive medicale, cu autorizarea instanţei
judecătoreşti, la cererea oricăruia dintre adoptatori, a adoptatului,
a soţului sau a descendenţilor acestuia ori a reprezentantului unei
instituţii medicale sau unui spital.
Soluţionarea cererilor de acest fel are loc cu citarea
direcţiei generale de la domiciliul copilului, a Oficiului Român
pentru Adopţii, precum şi a oricărei alte persoane a cărei audiere
poate fi utilă, şi va putea admite cererea dacă, potrivit probelor
administrate, constată că accesul la informaţiile solicitate nu este
dăunător integrităţii psihice şi echilibrului emoţional ale
solicitantului şi dacă adoptatul a beneficiat de consiliere din partea
direcţiei generale.

Încetarea adopţiei
Legea privind regimul juridic al adopţiei stabileşte două
cazuri de încetare a adopţiei, anume desfacerea adopţiei şi
declararea nulităţii acesteia (art. 475).
4.1. Desfacerea adopţiei
Desfacerea adopţiei intervine de drept prin decesul
adoptatorului sau al soţilor adoptatori, sau, dacă adopţia a încetat
din orice alte motive, conform art. 462 N.C.civ. Desfacerea
adopţiei presupune decesul părintelui adoptiv, dacă adopţia a fost
încuviinţată faţă de un singur părinte adoptiv, sau decesul ambilor
părinţi adoptivi, desigur, indiferent dacă moartea acestora a avut
loc concomitent sau succesiv.
Noul Cod civil - art.477 - aduce în atenţie şi posibilitatea
desfacerii adopţiei la cererea adoptatorului sau a familiei
adoptatoare, dacă adoptatul a atentat la viaţa lor ori a
descendenţilor lor, precum şi atunci când el se face vinovat de
săvârşirea unor fapte penale pedepsite cu închisoare de minimum
2 ani faţă de adoptatori. Dacă urmare a acestor fapte adoptatorul a
decedat, cererea poate fi făcută de cei ce ar veni la moştenire
împreună cu adoptatul sau în lipsa lui.
Este reglementată şi posibilitatea desfacerii adopţiei la
cererea adoptatului, în condiţii identice cu cele mai sus descrise.
4.2. Nulitatea adopţiei
* Adopţia este nulă absolut dacă este fictivă ori dacă s-a
încheiat cu încălcarea cerinţelor de formă sau de fond, cu
excepţia, în acest ultim caz, a unei sancţiuni cu nulitatea relativă
prevăzute de lege.
Este considerată fictivă adopţia încheiată în alt scop decât
cel al ocrotirii intereselor superioare ale copilului
Nulitatea absolută ar putea surveni în cazul lipsei
consimţământului la adopţie al părinţilor fireşti sau, după caz, al
tutorelui copilului.
Potrivit art. 463 alin. (2), „nu este valabil consimţământul
dat în considerarea promisiunii sau obţinerii efective a unor
foloase, indiferent de natura acestora.”. Consimţământul
„interesat” al oricăruia dintre cei chemaţi să consimtă la adopţie -
dat fiind caracterul general al enunţului - atrage nulitatea absolută
a operaţiunii juridice, pentru lipsa consimţământului la adopţie.
Lipsa consimţământului la adopţie al copilului care a
împlinit 10 ani la data încuviinţării, lipsa consimţământului la
adopţie al adoptatorului sau al soţilor adoptatori, neîndeplinirea
oricăreia din cerinţele de fond privitoare la persoana adoptatorului,
neîndeplinirea oricăreia dintre cerinţele de fond referitoare la
persoana adoptatului, prezenţa oricăruia din impedimentele la
adopţie, prevăzute expres de lege sau subînţelese de legiuitor pot,
de asemenea, constitui motive de nulitate absolută.
Nesocotirea cerinţelor de formă ale încuviinţării adopţiei
credem că se va stabili în funcţie de viitoarea reglementare legală
a procedurii adopţiei.
* Cazurile de nulitate relativă a adopţiei expres prevăzute
vizează vicierea consimţământului prin eroare, dol sau violenţă.
Potrivit art. 465 N.C.civ., părinţii fireşti ori tutorele trebuie
să consimtă la adopţie în mod liber şi necondiţionat,
consimţământul fiind liber dacă nu a fost viciat prin eroare, dol
sau violenţă, iar sancţiunea tipică în cazul alterării
consimţământului prin oricare dintre viciile voinţei este nulitatea
relativă a actului juridic încheiat.
Nulitatea relativă a adopţiei poate interveni şi în alte
situaţii: vicierea consimţământului la adopţie al adoptatorului, al
unuia dintre soţii adoptatori sau a consimţământului copilului care
a împlinit 10 ani sau a consimţământului la adopţie al părinţilor.
Conform art. 479 N.C.civ. eroarea poate întemeia o
acţiune în anularea adopţiei pentru vicierea consimţământului
adoptatorului numai dacă priveşte identitatea fizică a adoptatului.
Dacă, însă, eroarea poartă asupra însăşi naturii juridice a
operaţiunii, bunăoară, dacă „adoptatorul” îşi manifestă
consimţământul încredinţat că este parte la un contract de
întreţinere cu cel „adoptat”, nu ne mai găsim în prezenţa unui
„simplu” viciu al voinţei. De această dată, reprezentarea falsă a
realităţii nu doar alterează voinţa, ci este obstacol care împiedică
manifestarea de voinţă, echivalând cu lipsa consimţământului. În
consecinţă, sancţiunea ce intervine este aceea a nulităţii absolute.
Dolul constituie cauză de anulabilitate a adopţiei indiferent
de la care din persoanele implicate în realizarea adopţiei ar
proveni manoperele dolosive; de asemenea, aceste manopere
„viclene” pot fi provocate de către un terţ în raport cu adopţia.
Potrivit practicii judiciare, manoperele dolosive
întrebuinţate evocă dolul ca viciu de consimţământ numai dacă
prin natura şi prin felul în care s-au exercitat au fost decisive în
manifestarea consimţământului la adopţie, adică în lipsa lor
persoana în cauză nu ar fi luat parte de realizarea adopţiei.136
Violenţa, admisă în teorie, este totuşi dificil de imaginat în
practică în legătură cu consimţământul la adopţie, în special
datorită procedurii specifice de încuviinţare a adopţiei.
4.3. Regimul juridic al nulităţii adopţiei
Acţiunea în constatarea nulităţii absolute a adopţiei poate
fi formulată de orice persoană interesată conform art. 480 alin. (3)
N.C.civ..
În ceea ce priveşte nulităţile indicate de art. 479 N.C.civ.,
dreptul la acţiune este prescriptibil în termen de 6 luni socotit de

la data descoperirii erorii ori dolului sau a încetării violenţei,dar

nu mai târziu de 2 ani de la încheierea adopţiei.
Instanţa poate respinge cererea privind nulitatea dacă
menţinerea adopţiei e în interesul celui adoptat. Acesta va fi
obligatoriu ascultat, cu aplicarea dispoziţiilor art. 264.
4.4. Efectele încetării adopţiei
Conform art. 482 N.C.civ., la încetarea adopţiei, drepturile
şi îndatoririle părinteşti vor fi, în principiu, redobândite de către
părinţii fireşti ai copilului, afară numai dacă instanţa, dispunând
nulitatea adopţiei, nu a decis instituirea tutelei sau a altor măsuri
de protecţie specială a copilului. Domiciliul copilului nu va mai fi
la părintele sau la părinţii adoptivi, ci se va stabili în funcţie de
forma de protecţie care i se va asigura copilului (prin părinţi sau
prin mijloace alternative de ocrotire). Adoptatul redobândeşte
numele de familie şi, după caz, prenumele avut înainte de
încuviinţarea adopţiei.