Sunteți pe pagina 1din 9

CAPITOLUL XI

ARBITRAJUL

§1. Aspecte istorice privind evoluţia instituţiei arbitrajului


În istoria instituţiilor, structura arbitrală apare de o complexitate rareori pusă în
lumină de cei care folosesc termenul în contexte care pot fi diferite.
Se numeşte arbitraj procedura de judecată a conflictelor între formaţii
social– politice (clan, trib etc.), care mai târziu, după apariţia statului, fac loc
arbitrajului de drept internaţional, aplicabil şi astăzi.
În sânul societăţilor arhaice, se numeşte arbitraj voluntar şi apoi arbitraj
obligatoriu, fazele de trecere de la justiţia privată la justiţia de stat. Această
procedură mai este denumită de cei ce mai admit teoria justiţiei private- compoziţia
voluntară şi compoziţia obligatorie. După apariţia statului, o serie de organisme
subordonate ( grup domestic, satul – obşte , bresle etnice şi profesionale), continuă
să-şi exercite resturile de autonomie judiciară sub o formă arbitrală, cu sau fără
recurs în ultima analiză la justiţia statului 1.
Într-un sens tipologic evoluat, care se cristalizează bine încă din dreptul roman,
arbitrajul (ex compromiso) înseamnă sustragerea convenţională a unui litigiu din
mâinile justiţiei de stat, pentru a fi rezolvat de judecători–arbitri, aleşi de părţi.
Aceştia, ca toţi arbitrii, aplică un drept mai puţin rigid decât judecata statală şi pot
face să prevaleze echitatea asupra dreptului strict. În unele cazuri statul (pretorul la
Roma) intervine numai pentru a sili pe arbitri să-şi îndeplinească sarcina primită şi
nu exercită asupra hotărârii lui neapelabile nici un control, decât în cazul când s-a
făcut vinovat de dol.
Această procedură specială a fost integral prelungită de dreptul bizantin şi în
cadrul receptării acestui drept, s-a implantat în ţările române încă din sec. XVII,
cunoscând o largă dezvoltare abia după reformele lui Mavrocordat 2. Astfel, în
Moldova, Manualul lui Donici (1814) prevedea instituţia “eretocrisiei” (alegerea de
judecată)3, iar Codul Calimachi (1817) cuprindea importante dispoziţii privind
instanţa arbitrilor4. În Ţara Românească, Legiuirea Caragea (1818) menţiona că
“pricinile de desparţenie, de setre, de epitropie, de moştenire şi cele penale nu se
judecă prin eretocrisie”5. În materie comercială, ea îşi găsea o utilizare din ce în ce
mai largă, mărită de abuzurile şi moralitatea justiţiei domneşti. Caracteristica
acestei proceduri este că se sustrage un litigiu judecăţii domneşti, dar este o
instituţie prevăzută de dreptul statului şi reglementată de acesta amănunţit, fiind
prevăzute şi o serie de reguli ce se aplică în lipsa de stipulaţii exprese din partea
celor interesaţi şi altele de la care părţile nu pot deroga.

1 Valentin Al, Georgescu, Ovid Sachelarie, Judecata Domnească în Ţara Românească şi Moldova
1611-1831.Partea II. Procedura de judecată, Bucureşti, 1982, p.204.
2 Valentin Al, Georgescu, Ovid Sachelarie, op. cit., p.205.
3 Ibidem.
4 Liviu P.Marcu, Istoria dreptului românesc, Lumina Lex, 1997, p.175.
5 Valentin Al, Georgescu, Ovid Sachelarie, op.,cit., p.205.

1
Cu acest caracter de procedură reglementată de dreptul statului, eretocrisia sau
arbitrajul compomisoriu reprezintă o oază de autonomie privată care implicit
restrânge domeniul de aplicare al judecăţii domneşti. Autonomie foarte relativă şi
acceptată de stat ca neprejudiciabilă lui prin felul cum o reglementa şi faţă de
dificultăţile de realizare pe care le întâmpină 6.
În dreptul socialist arbitrajul apare ca un organ de stat special format pentru
soluţionarea litigiilor economice între întreprinderi, instituţii, organizaţii de stat.
cooperatiste şi obşteşti, pentru întărirea legalităţii în economia naţională, disciplinei
de plan şi contractuală. Caracterul “arbitrajului” a fost determinat de existenţa
prorietăţii de stat socialiste ca bază a sistemului economic. Astfel, în 1931, în
URSS se formează arbitrajul de stat în locul comisiilor arbitrale, care soluţionau
litigii patrimoniale între întreprinderi socialiste, iar în cadrul unor comisariate
norodnice şi departamente s-au constituit arbitraje departamentele 7. Arbitrajul de
stat, care activa pe lângă Guvern, cât şi arbitrajul departamental, format în cadrul
ministerelor, aveau atribuţii caracteristice organelor administrative cu funţii
jurisdicţionale.
În RSS Moldovenească arbitrajul de stat se organizează în 1951 conform
Hotărârii Sovietului Miniştrilor al RSSM 8, fiind admisă şi activitatea arbitrilor pe
baze obşteşti9. Arbitrajul de stat avea competenţa de a examina toate litigiile
economice iscate între întreprinderi, organizaţii şi instituţii în legătură cu
încheierea şi executarea contractelor “şi din alte motive, cu excepţia anumitor
categorii“10. Conform Constituţiei RSSM din 1978, capitolul 18, activitatea
arbitrajului este reglementată alături de activitatea instanţelor judecătoreşti 11, dar
care rămâne să fie un organ subordonat Guvernului (Sovietului Miniştrilor) 12;
exercitând atribuţii jurisdicţionale şi administrative. Astfel, potrivit Regulamentului
Arbitrajului de Stat de pe lângă Sovietul Miniştrilor al RSS Moldoveneşti din 12
noiembrie 198013, arbitrajul de stat avea următoarele atribuţii: 1) soluţionează
litigiile economice şi asigură aplicarea sancţiunilor materiale faţă de întreprinderi,
instituţii şi organizaţii pentru neîndeplinirea sau îndeplinirea neadecvată a
sarcinilor de plan şi obligaţiilor contractuale; 2) tranşa, din însărcinarea Sovietului
Miniştrilor al RSSM, diferende dintre ministere, comitete de stat şi departamente
6 Ibidem.
7 Суд и правосудие, Москва 1974,p.275-276.
8 Hotărârea din 6 decembrie 1851 “Cu privire la activitatea Arbitrajului de Stat de pe lângă Sovietul
Miniştrilor al RSS Moldoveneşti”.
9 Hotărârea Sovietului Miniştrilor al RSS Moldoveneşti din 28 august 1964 “Cu privire la arbitri pe
baze obşteşti”
10 Hotărârea Sovietului Miniştrilor al RSS Moldoveneşti din 30 septembrie 1970 “ Cu privire la
ridicarea rolului Arbitrajului de Stat de pe lângă Sovietului Miniştrilor al RSS Moldoveneşti şi al
arbitrajelor ministerelor şi departamentelor în economia naţională a republicii ” în Veştile Sovietului
Suprem ale Guvernului RSSM, nr. 10, 1970.
11 Constituţia (Legea fundamentală) a Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti, Chişinău, Cartea
Moldovenească, 1987.
12 Legea cu privire la Sovietul Miniştrilor al RSS Moldoveneşti din 28 decembrie 1978, art.28 în
Veştile Sovietului Suprem şi ale Guvernului RSSM, nr.1, 1979).
13 Veştile Sovietului Suprem şi ale Guvernului RSSM, nr. 2,1981.

2
ale RSSM din domeniul activităţii economice; 3) emitea instrucţiuni în problemele
aplicării legislaţiei RSSM la soluţionarea litigiilor economice; 4) înfăptuia
activitatea instructivă în privinţa arbitrajelor din cadrul ministerelor şi
departamentelor; 5) aprobă acte normative ce reglementau activitatea economică.
Arbitrii de stat erau numiţi în funcţie de Sovietul Miniştrilor.
Prin Ucazul din 6 iulie 198714, Arbitrajul de Stat de pe lângă Sovietul
Miniştrilor se reorganizează în Arbitrajul de Stat al RSS Moldoveneşti, stabilindu-
se competenţa conform Regulamentului aprobat de Sovietul Suprem în 198815.
Arbitrajul de Stat al RSSM exercită următoarele atribuţii: 1) examina litigii
economice apărute între întreprinderi, instituţii şi organizaţii; 2) verifica
respectarea legislaţiei în probleme economice de către întreprinderi; 3) efectua
controlul asupra activităţii arbitrajelor de la ministere, comitete de Stat şi
departamente; 4) aprobă acte normative care reglementează activitatea economică.
Activitatea Arbitrajului de Stat era condusă de prim-arbitrul de stat, numit în
funcţie de Sovietul Suprem al RSSM sau de Prezidiul acestuia pe un termen de 5
ani. Arbitrii de stat se numeau în funcţie de Sovietul Suprem al RSSM la
propunerea prim - arbitrului de stat al RSSM.
La 18 decembrie 1990 este adoptată Legea “Cu privire la Arbitrajul RSS
Moldova”16, care reglementează modul de organizare şi funcţionare a arbitrajului.
Potrivit acestei legi, arbitrajul exercita următoarele atribuţii: 1) examina acţiunile
privind litigiile de ordin economic, apărute în sfera economică şi în procesul
conducerii ei între întreprinderile şi organizaţiile de stat, cooperatiste, obşteşti, între
alte subiecte ale relaţiilor economice, precum şi între organele administraţiei de
stat, care, conform actelor legislative, pot fi participanţi ai procesului arbitral; 2)
examină declaraţiile cu privire la considerarea unor acte emise de organele
administraţiei de stat, cooperatiste şi obşteşti, precum şi de întreprinderi şi
organizaţii, ca fiind nule şi neavenite; 3) înfăptuia măsură pentru preîntâpinarea
încălcării legislaţiei în activitatea economică; 4) elabora propuneri privind
perfecţionarea legislaţiei; 5) dădea lămuriri privind aplicarea legislaţiei ce
reglementa activitatea economică şi modul de examinare a litigiilor economice.
Prim–arbitrul RSS Moldova şi arbitrii erau numiţi în funcţie de Sovietul Suprem al
RSS Moldova pe un termen de 10 ani. Dispoziţiile arbitrului, formulate în limitele
împuternicirilor arbitrajului, erau obligatorii pentru întreprinderi şi organizaţii,
precum şi pentru persoanele oficiale vizate în dispoziţiile respective. Prin urmare,
în perioada sovietică instituţia “arbitrajului de stat” a fost o derogare de la
concepţia arbitrajului, reieşind din faptul că arbitrajul de stat ”avea funcţii specifice
administrative” şi jurisdicţionale iar “arbitrii de stat” aveau statut de funcţionari
publici. La 31.05.1994 este adoptată Legea cu privire la judecata arbitrală
(arbitraj)17 prin care se reglementează organizarea şi desfăşurarea arbitrajului
14 Veştile Sovietului Suprem şi ale Guvernului RSSM, nr. 7, 1987.
15 Regulamentul Arbitrajului de Stat al RSS Moldoveneşti, din 9 noiembrie 1988, în Veştile
Sovietului Suprem şi ale Guvernului RSSM, nr. 12, 1988.
16 Legi, hotărâri şi alte acte adoptate la sesiunea a cincea a Sovietului Suprem al RSS Moldova de
legislatura a douăsprezecea, Vol.I ,Chişinău, 1991, p.106-112.
17 Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 2/12 din 25.08.1994.

3
propriu–zis, revenindu-se la concepţia clasică a acestei instituţii, iar Arbitrajul
Republicii Moldova (de Stat) a funcţionat până la 27 august 1996 după care a fost
reorganizat în Judecătoria Economică a Republicii Moldova şi Judecătoria
Economică de Circumscripţie Chişinău18. Reorganizarea Arbitrajului Republicii
Moldova în instanţe judecătoreşti economice a fost necesară potrivit dispoziţiilor
constituţionale care stipulează că “Justiţia se înfăptuieşte numai de instanţele
judecătoreşti”, iar soluţionarea litigiilor economice de către organele statului printr-
o procedură stabilită de lege 19 unde arbitrii, după statul juridic, se asimilau
judecătorilor- este în esenţă justiţie.

§ 2. Conceptul, natura juridică şi unele clasificări ale arbitrajului


2.1. Conceptul arbitrajului
Arbitrajul, cum s-a menţionat în literatura de specialitate română 20, poate fi
înţeles în mai multe accepţiuni: 1) ca mijloc corespunzător de reglementare rapidă
şi echitabilă a litigiilor comerciale; 2) ca metodă de soluţionare a litigiilor născute
din relaţii comerciale; 3) ca jurisdicţie specială şi derogatorie de la dreptul comun
procesual, menită să asigure rezolvarea litigiilor izvorâte din raporturi comerciale;
4) ca instituţie juridică pentru soluţionarea litigiilor de către persoane investite cu
această sarcină, chiar de către părţile contractante aflate în litigiu21.
Din conţinutul Legii cu privire la judecata arbitrală (arbitraj) nr.129-XII din
31.05.1994 rezultă două semnificaţii ale arbitrajului: prima - ca activitatea de
soluţionare a unui litigiu de către arbitri, şi a doua – ca organ de jurisdicţie. Astfel
noţiunea “judecată arbitrală” presupune activitatea jurisdicţională de soluţionare a
litigiilor într-o formă derogatorie reglementată de Legea nr. 129-XIII din
31.05.1994, de Regulamentul judecăţii arbitrale instituţionalizate şi de regulile de
examinare a litigiilor de către judecata arbitrală. A doua semnificaţie a judecăţii
arbitrale (arbitrajului) este expres menţionată în art. 1 al Legii nr. 129-XIII din
31.05.1994, care stipulează că “Judecata arbitrală (arbitrajul) este o instanţă care
are o funcţie de a soluţiona litigii ce apar între persoane fizice şi juridice”.

2.2. Natura juridică a arbitrajului

Arbitrajul este organ de jurisdicţie prin faptul că arbitrii au abilitarea necesară


de a judeca cu privire la litigiul cu care au fost investiţi să-l rezolve, chiar dacă
acestuia i se conferă o componenţă contractuală, determinată de voinţa părţilor

18 A se vedea cap. V al Legii cu privire la instanţele judecătoreşti economice din 24.07.1996 în


Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 77 din 28.11.1996.
19 Codul de procedură arbitrală din 03.01.1992 în Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 1,
1992, a fost aplicat până la reorganizarea Arbitrajului Republicii Moldova şi adoptarea Legii nr. 942-
XII din 18 iulie 1996, care a completat Codul de procedură civilă cu capitolul al treizecilea
“Judecarea litigiilor economice”.
20 Mircea N. Costin, Sergiu Deleanu, Dreptul comerţului internaţional, I, Partea generală, Lumina
Lex, Bucureşti, 1994, p.148.
21 T.R. Popescu, C. Bîrsan, Dreptul comerţului internaţional, vol IV, Universitatea Bucureşti, 1983,
p.3.

4
litigante exprimată în clauza compromisorie22. Astfel, arbitrajul prin caracterele
sale, este de natură juridică mixtă (contractuală şi jurisdicţională) 23. Caracterul
contractual rezultă din faptul că soluţionarea litigiului ivit între partenerii
contractului este organizată de către ei prin acordul lor, în limitele determinate de
persoane care le inspiră încredere. De aici consecinţa că puterile arbitrilor şi
competenţa lor de a stătuta îşi trag geneza din voinţa concordantă a părţilor
litigante. Totodată se admite că sentinţa arbitrală nu are putere de lucru judecat
între împricinaţi, ea fiind declarată irevocabilă de asemenea prin voinţa părţilor 24.
Caracterul jurisdicţional se fundează pe premisa că statul este deţinătorul puterii
legislative şi al puterii judecătoreşti. De aici decurge dreptul său exclusiv de a
distribui justiţia pe întregul teritoriu cuprins între frontierele lui naţionale, pentru
orice fel de litigii şi fără nici un fel de deosebire, pentru toţi împricinaţii. Această
prerogativă se analizează totodată şi ca obligaţie, deoarece ea conferă statului nu
numai o facultate, ci şi o îndatorire. Statul este liber să dispună în anumite domenii
strict delimitate, părţile în litigiu să fie autorizate de a supune diferendul lor spre
soluţionarea arbitrajului. Arbitrajul apare astfel nu ca creaţie a voinţei părţilor, ci ca
o formă delegată de justiţie încredinţată, prin voinţa puterii suverane a statului,
unor persoane private ce nu au calitatea de funcţionari publici (sau mai exact, de
angajaţi ai statului) şi nu acţionează în numele acestuia 25. Arbitrajul şi atribuţiile
sale se compară cu judecătorul şi atribuţiile sale. Într-adevăr, deşi arbitrul este
desemnat de părţi, el se comportă şi are îndatorire să se comporte la fel ca un
judecător obişnuit; el nu acţionează în numele părţilor sau a uneia dintre ele, ci
trebuie să se pronunţe asupra pretenţiilor formulate de acestea manifestând
imparţialitate. Sentinţa pe care el o pronunţă trebuie să fie rezultatul verificărilor şi
constatărilor ce a făcut în cadrul şi pe parcursul desfăşurării unei proceduri
jurisdicţionale cu respectarea principiului contradictorialităţii 26.

2.3. Clasificările arbitrajului

În funcţie de anumite particularităţi ale arbitrajului, deosebim diverse forme ale


acestuia, ce impune anumite clasificări. În funcţie de structura organizatorică, se
face distincţie între: 1) arbitrajul ad-hoc (sau ocazional), care are o durată efemeră
şi este organizat în conformitate cu iniţiativa părţilor; asemenea instanţe
funcţionează numai în vederea soluţionării unui litigiu bine determinat cu care au
fost investite, existenţa lor încetând odată cu pronunţarea hotărârii sau cu expirarea
termenului în care trebuia să decidă, şi 2) arbitrajul instituţionalizat având caracter
permanent, a cărui existenţă nu este dependentă de durata unui anumit litigiu
concret determinat, care îşi exercită atribuţiile jurisdicţionale neîntrerupt şi cu

22 Mircea N. Costin, Sergiu Deleanu, op., cit. p.165.


23 Idem, op. cit., p.169.
24 Ibidem
25 Idem, op., cit., p. 170.
26 Idem, op., cit., p. 165.

5
caracter de continuitate ori de câte ori este sesizat, fiind organizat sub forma unor
centre permanente de arbitraj ce funcţionează în cadrul unor organizaţii
profesionale sau pe lângă o cameră de comerţ naţională sau internaţională 27.
Această clasificare este menţionată şi în Legea cu privire la judecata arbitrală
(arbitraj) art.1 alin. 3 şi 4, care stipulează că “judecata arbitrală poate fi
instituţionalizată ca organ permanent pe lângă camera de comerţ, burse, uniuni,
asociaţii şi alte organizaţii, iar pentru soluţionarea unui anumit litigiu judecata
arbitrală este creată ca un organ ocazional (ad-hoc) de părţile în litigiu”.
Specifică pentru arbitrajul instituţionalizat este existenţa unui Regulament 28
privind organizarea şi activitatea acestuia.
În funcţie de aderenţele (naţionale sau internaţionale) pe care le are obiectul
litigiului, arbitrajul poate avea caracter naţional (sau intern), dacă are ca obiect
soluţionarea unui litigiu izvorât dintr-un contract lipsit de aderenţe internaţionale
întrucât toate elementele susceptibile de a-i conferi asemenea aderenţe se află într-un
singur stat, sau caracter străin (internaţional), dacă are ca obiect litigii izvorâte din
contracte cu aderenţe internaţionale, adică legături cu cel puţin două state diferite29.
Astfel reieşind din competenţa stabilită, în Regulament arbitrajul poate fi: 1)
intern sau internaţional (de exemplu, Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de
pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a Republicii Moldova este o instanţă
arbitrală permanentă, care soluţionează litigii comerciale interne sau
internaţionale); 2) strict internaţional ( de exemplu, Tribunalul Economic al
Comunităţii Statelor Independente, care soluţionează litigii economice interstatale);
3) strict naţional (de exemplu, judecata arbitrală de pe lângă organizaţia obştească
“Agroconsultant”, care soluţionează litigiu între părţi care se află pe teritoriul
Republicii Moldova).
În dependenţă de caracterul competenţei, arbitrajul poate fi general sau
specializat. Astfel, Legea cu privire la judecata arbitrală (arbitraj), art. 1 alin. 2,
prevede că “Judecata arbitrală poate avea competenţă generală sau poate fi
specializată, pentru anumite categorii de litigii sau pentru un anumit cerc de
subiecţi”. Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de
Comerţ şi Industrie a Republicii Moldova , potrivit art.1 al Regulamentului ,este o
instituţie permanentă de arbitraj de competenţă generală şi are competenţa de a
examina, potrivit art. 2 al Regulamentului, litigiile comerciale30. Judecata arbitrală
de pe lângă organizaţia obştească “Agroconsultant” este arbitraj specializat având
27 Mircea N. Costin, Sergiu Deleanu, op., cit. p.151.
28 Regulamentul Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi
Industrie a Republicii Moldova din 13.07.2001; Regulamentul judecăţii arbitrale de pe lângă
organizaţia obştească “Agroconsultant” din 2000.
29 Mircea N. Costin, Sergiu Deleanu, op., cit. p.151.
30 Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional soluţionează litigiile ce rezultă din raporturile de drept
comercial contractuale şi delictuale care pot fi , spre exemplu, cu privire la furnizarea mărfurilor ori
prestarea serviciilor, schimbul de mărfuri ori servicii, reprezentarea comercială, factoring-ul, leasing-
ul, franchising-ul, engineering-ul, construcţia obiectelor industriale; acordarea serviciilor
consultative, cumpararea – vânzarea licenţelor, finanţarea, serviciile bancare, asigurarea acordurilor
de colaborare industrială sau de antreprenoriat, transportul de mărfuri şi călători pe cale aeriană,
maritimă, feroviară, auto etc.

6
competenţa de a soluţiona litigii apărute în sfera agrară conform art. 1 al
Regulamentului31

§ 3. Principiile judecăţii arbitrale


3.1. Independenţa şi imparţialitatea arbitrilor

Arbitru poate fi orice persoană fizică, independent de cetăţenie, care şi-a dat
consimţământul şi care, după părerea părţilor, este competentă de a soluţiona
litigiul, cu excepţia cazurilor când este însărcinat cu afaceri sau lucrător al uneia
din părţi, sau este interesată într-un anume sfârşit al cauzei, ori există alte îndoieli
întemeiate de independenţa şi nepărtinirea ei (art.3 alin.1 al Legii cu privire la
judecată arbitrală (arbitraj). Arbitrii nu sînt reprezentanţii părţilor. Ei la exercitarea
arbitrilor lor, sînt independenţi şi imparţiali.
Arbitrul desemnat are obligaţia să comunice celor care l-au solicitat despre
circumstanţele ce pot pune la îndoială independenţa şi imparţialitatea lui. Orice
arbitru poate fi recuzat pentru motive care pun la îndoială independenţa şi
imparţialitatea lui. Partea litigiului poate recuza arbitrul la orice stadiu al
procedurii arbitrale, dar nu mai tîrziu de încheierea dezbaterilor (art. 12 al
Regulamentului cu privire la Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe
lângă Camera de Comerţ şi Industrie a Republici Moldova).

3.2. Alegea arbitrilor

Litigiile sînt examinate de un complet din trei arbitri sau de un arbitru unic.
Fiecare parte îşi alege un arbitru din lista de arbitri aprobată de organizaţia pe
lângă care s-a înfiinţat judecata arbitrală. Părţile pot conveni să solicite preşedintele
Curţii de Arbitraj să numească arbitri. Arbitrii, aleşi de părţi sau numiţi de
31 Litigii care izvorăsc din raporturile juridice civile, inclusiv vânzarea – cumpărarea , schimbul,
arenda terenurilor agricole; arenda tehnicii agricole, arielor de treierat, încăperilor pentru creşterea
animalelor; întreţinerea şi exploatarea obiectelor destinate pentru prelucrarea producţiei agricole
vânzarea – cumpărarea, schimbul, livrarea producţiei agricole.

7
preşedintele Curţii de Arbitraj, desemnează din lista arbitrilor preşedintele
completului de arbitraj (supraarbitrul). În caz dacă părţile au convenit asupra
soluţionării litigiului de către un arbitru unic, ele pot alege arbitrul unic din lista
arbitrilor sau solicită preşedintelui judecăţii arbitrale numirea acestuia.

3.3 Egalitatea părţilor

La examinarea litigiului părţile beneficiază de drepturi şi au obligaţii


procedurale egale. Fiecare din părţi este obligată să dovedească împrejurările pe
care îşi bazează pretenţiile şi obiecţiile sale.

3.4. Confidenţialitatea

Litigiul este examinat, de regulă, în şedinţă închisă. Se admite examinarea


litigiului în şedinţă deschisă numai cu încuviinţarea ambelor părţi, art. 6 alin.4 al
Legii cu privire la judecata arbitrală (arbitraj). Arbitrii şi personalul Curţii de
Arbitraj Comercial Internaţional sînt obligaţi să păstreze în taină informaţia
privind litigiile ce se soluţionează în Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional
(art. 4, pct. d al Regulamentului Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe
lângă Camera de Comerţ şi Industrie a Republicii Moldova).

3.5. Limba desfăşurării judecăţii arbitrale

Examinarea litigiului se desfăşoară în limba stabilită în convenţia de arbitraj.


Dacă părţile nu au stabilit limba de examinare a litigiului, examinarea se desfăşoară
în limba română. În cazul în care partea nu posedă limba în care se desfăşoară
examinarea litigiului, judecata arbitrală, la solicitarea părţii şi din contul ei, o
asigură cu servicii de translator. Toate documentele se prezintă în limba examinării
litigiului. Din oficiu sau la cererea uneia dintre părţi judecata arbitrală poate cere de
la cealaltă parte traducerea unor documente în limba examinării litigiului sau
asigură traducerea lor din contul acestei părţi.

3.6. Dreptul aplicabil

Judecata arbitrală examinează litigiile în temeiul dreptului material determinat


de către părţi, stabilit în contract sau în alt acord al părţilor ca cel fiind aplicabil

8
fondului litigiului. Judecata arbitrală aplică normele de drept ale Republicii
Moldova, ale altor state, precum şi uzanţele comerciale în astfel de litigii. În lipsa
indicării de către părţi a dreptului material aplicabil, arbitrii vor aplica legea
materială determinat[ în conformitate cu normele conflictuale pe care arbitrii le vor
considera corespunzătoare pentru soluţionarea cazului dat.

3.7. Caracterul definitiv şi executarea benevolă a hotărârii arbitrale

Hotărârea arbitrală este definitivă din momentul pronunţării şi se execută de


către debitor benevol, în modul şi în termenele stabilite în ea. Hotărârea
neexecutată benevol în termenul stabilit se execută în conformitate cu tratatele
internaţionale şi legislaţia în vigoare a Republicii Moldova.
Hotărârea judecăţii arbitrale poate fi contestată în judecată de către părţile în
arbitraj, înaintînd o cerere de desfiinţare a hotărîrii arbitrale în conformitate cu art.
479, Codul de procedură civilă. Cererea de desfiinţare a hotărîrii arbitrale se
depune la instanţa care , în lipsa convenţiei arbitrale, ar fi fost competentă să judece
litigiul în fond în primă instanţă. Cererea se înaintează de partea interesantă în
termen de 3 luni de la data primirii hotărîrii arbitrale contestate dacă legea
Republicii Moldova sau tratatul internaţional la care aceasta este parte nu prevede
altfel. Hotărîrea arbitrală se desfiinţează numai în cazurile prevăzute de articolul
480 CPC .32

32 Articolul 480 CPC prevede cazurile în care hotărîrea arbitrală se desfiinţează dacă partea
contestatoare prezintă probe despre faptul că , spre exemplu, arbitrajul nu a fost constituit în
conformitate cu convenţia arbitrală; litigiul examenat de arbitraj nu poate fi, potrivit legii, obiectul
dezbaterii arbitrale; hotărîrea arbitrală a fost emisă după expirarea termenului arbitrajului.