Sunteți pe pagina 1din 1

Temă la Istorie

Realizați un interviu de istorie orală cu persone care au trăit în România în perioada 19145-
1989 sau cu urmași ai acestora.
Având în vedere contextul și valorile civice din România post-comunistă, procesul de intervievare
orală a martorilor istorici este în același timp o modalitate de a mobiliza aceste voci în slujba creării
și menținerii unei memorii colective. Oferind unei persoane oportunitatea de a-și povesti viața,
intervievatorul validează vocea acelui participant, nu numai în înțelegerea trecutului, dar și procesul
creării unei memorii a trecutului, o memorie singulară, subiectivă, dar și comună prin expresia sa
orală.
Pentru realizarea unui interviu este necesară parcurgerea obligatorie a mai multor etape.
1. Documentarea în vederea realizării interviului.
Etapa documentării în cazul istoriei orale este necesar să se facă în arhive (locale, zonale,
regionale şi naţionale), consultând presa epocii vizate, documentele cu valoare istorică păstrate în
mediile familiale etc.
2. Alegerea persoanei/persoanelor
Alegerea informatorilor, a persoanelor avizate în tema centrală a anchetei se îndreaptă spre alte
tipuri de structuri (organizaţii, asociaţii şi grupuri) al căror statut este, de regulă, consfinţit prin lege
(veteranii, deținuții politici, expropriaţii etc.). Sunt cazuri în care persoana aleasă are deja o anumită
experienţă, are «o poveste» pe care o cunoaşteţi deja. Trebuie atunci să vă documentaţi referitor la
universul social sau politic în care se înscrie acea poveste. Sunt apoi persoane care sunt, pur şi
simplu, doritoare să povestească, să revadă ce au trăit. Locul, ziua şi ora interviului trebuie alese aşa
încât să mărească disponibilitatea celui intervievat. E bine să aveţi la dispoziţie mai mult timp, decât
cele două ore care trebuie urmărite oficial. În plus, încercaţi să vorbiţi dinainte cu persoana
respectivă, clarificând în linii mari poziţia sau experienţa pe care o are şi ceea ce doriţi să aflaţi.
3. Planul de interviu
Trebuie să pregătiţi o grilă de întrebări, pe baza căreia va începe şi se va desfăşura interviul.
Trebuie însă să vă documentaţi, să posedaţi o minimă informaţie despre domeniul pe care persoana
aleasă îl va dezvolta. Sunt excluse de la bun început întrebările închise, de genul «Sunteţi de acord
cu..?», care au răspunsul dinainte stabilit. Este preferabilă utilizarea întrebărilor deschise, care lasă
libertatea de exprimare a vorbitorului : «De ce ? Cum ? Dar ceilalţi ce făceau?». Pentru prima parte
a interviului e bine să-l lăsaţi pe intervievat să vorbească, să dezvolte un fir sau altul pe care îl
lansaţi. Doar după un timp destul de lung, în care persoana intervievată a dezvoltat o părere sau
alta, reveniţi discret la una sau alta din temele propuse.
4. Desfăşurarea interviului
Cel care ia interviul trebuie să dea dovadă de sinceritate, de comunicarea expresă a scopurilor
cercetării, grevate de regulile respectării confidenţialităţii, ale intimităţii şi ale publicării informaţiei,
dar şi de crearea unui cadru intim, aproape familiar, de dialog. Comunicarea nonverbală, „limbajul
corpului” sunt esenţiale: gesturile de încuviinţare, susţinerea privirii, urmărirea gesturilor, urmate
evident de cele verbale - replicile succinte, răspunsurile la întrebările aparent retorice, intervenţiile
ce solicită detalii - constituie garanţia menţinerii şi continuării unui dialog viu şi în unele cazuri chiar
o condiţionează.
5. Transcrierea casetelor.
Este o operaţiune destul de dificilă și, pentru a lucra mai rapid şi mai eficient, o soluţie este să
lucraţi în echipe de câte doi.