Sunteți pe pagina 1din 13

Teoria discursului

– note de curs 1 –

lect.dr. Andreia-Irina SUCIU

TEMATICA GENERALĂ
Conţinuturi

Nr.
Curs Metode de predare Observaţii
ore

1. Definirea conceptelor: cuvânt, text, discurs. Diferite modalităţi 2 prezentarea, explicaţia,


de definire a conceptului de discurs. dezbaterea, problematizarea
Distincţia/complementaritatea discurs verbal–nonverbal.

2. Stabilirea relaţiilor: rostire/discurs – situaţie discursivă/ 2 prezentarea, explicaţia,


context/fundal (socio-cultural), marcatori discursivi, deictice. dezbaterea, problematizarea

3. Caracteristici ale rostirii/discursului: coerenţă, coeziune, 2 prezentarea, explicaţia,


ambiguitate, relevanţă, intenţionalitate, perspectivizare, etc. dezbaterea, problematizarea

4. Abordări ale discursului: lingvistic, filozofic, sociologic, 2 prezentarea, explicaţia,


antropologic, stilistic, literar, psihologic, naratologic, etc. dezbaterea, problematizarea

5. Tipuri de discurs şi modalităţi de reprezentare a realităţii prin 4 prezentarea, explicaţia,


discurs. dezbaterea, problematizarea

6. Strategii argumentative şi persuasive în diferite tipuri de 2 prezentarea, explicaţia,


discurs dezbaterea, problematizarea

7. Discursul ştiinţific (tehnic, juridic, etc.) vs. discursul literar: 4 prezentarea, explicaţia,
caracteristici, marcatori discursivi specifici, de la simbol la dezbaterea, problematizarea
metaforă.

8. Discursul religios: caracteristici, marcatori discursivi specifici. 2 prezentarea, explicaţia,


dezbaterea, problematizarea

9. Discursul politic: caracteristici, marcatori discursivi specifici. 2 prezentarea, explicaţia,


dezbaterea, problematizarea

10. Discursul poetic: caracteristici, marcatori discursivi specifici. 2 prezentarea, explicaţia,


dezbaterea, problematizarea

11. Discursul publicitar şi discursul media: caracteristici, 2 prezentarea, explicaţia,


marcatori discursivi specifici, tipuri de imagini. dezbaterea, problematizarea

12. Discursul de graniţă: discursul eco-literar, memorie creativă. 2 prezentarea, explicaţia,


dezbaterea, problematizarea

Bibliografie

 Blommaert, Jan: Discourse: A Critical Introduction, Cambridge University Press, 2005.


 Fairclough, Norman: Discourse and Social Change, Blackwell Publishing, 2005.
 Foucault, M., Ordinea discursului. Un discurs despre discurs, trad. de C. Tudor, Bucuresti, Eurosong & Book,
1998.
 Mills, Sara, Discourse: The New Critical Idiom, Routledge, London & New York, 2001.
 Roventa-Frumusani, Daniela: Analiza discursului: ipoteze si ipostaze, Ed. „Tritonic”, 2005.
 Renkema, Jan: Introduction to Discourse Studies, John Benjamins Publishing Company,
Amsterdam/Philadelphia, 2004.
 Ricoeur, Paul: Interpretation theory: Discourse and the Surplus of Meaning, The Texas Christian University
Press, 1976.
Bibliografie minimală

 Foucault, M., Ordinea discursului. Un discurs despre discurs, trad. de C. Tudor, Bucuresti, Eurosong & Book,
1998.
 Mills, Sara, Discourse: The New Critical Idiom, Routledge, London & New York, 2001.
 Roventa-Frumusani, Daniela: Analiza discursului: ipoteze si ipostaze, Ed. „Tritonic”, 2005.

Aplicaţii (Seminar / laborator / proiect) Nr.


Metode de predare Observaţii
ore

1. Analiza şi folosirea instrumentelor de construire a discursului: 2 explicaţia, dezbaterea,


deixisul şi vocabularul. problematizarea

1. Analiza şi folosirea instrumentelor de construire a 2 explicaţia, dezbaterea,


discursului: subiectul şi contextul. problematizarea

2. Analiza şi folosirea instrumentelor de construire a 2 explicaţia, dezbaterea,


discursului: conotativ şi denotativ. problematizarea

3. Analiza şi folosirea instrumentelor de construire a 2 explicaţia, dezbaterea,


discursului: construirea identităţii şi relaţiilor. problematizarea

4. Analiza şi folosirea instrumentelor de construire a 2 explicaţia, dezbaterea,


discursului: intertext şi metatext problematizarea

5. Analiza şi folosirea instrumentelor de construire a 2 explicaţia, dezbaterea,


discursului: contrastul, comparaţia, analogia. problematizarea

6. Analiza şi folosirea instrumentelor de construire a 2 explicaţia, dezbaterea,


discursului: ironia şi satira. problematizarea

Bibliografie

 Blommaert, Jan: Discourse: A Critical Introduction, Cambridge University Press, 2005.


 Fairclough, Norman: Discourse and Social Change, Blackwell Publishing, 2005.
 Foucault, M., Ordinea discursului. Un discurs despre discurs, trad. de C. Tudor, Bucuresti, Eurosong & Book,
1998.
 Mills, Sara, Discourse: The New Critical Idiom, Routledge, London & New York, 2001.
 Renkema, Jan: Introduction to Discourse Studies, John Benjamins Publishing Company,
Amsterdam/Philadelphia, 2004.
 Rovenţa-Frumuşani, Daniela: Analiza discursului: ipoteze si ipostaze, Ed. „Tritonic”, 2005.
Bibliografie minimală

 Foucault, M., Ordinea discursului. Un discurs despre discurs, trad. de C. Tudor, Bucuresti, Eurosong & Book,
1998.
 Renkema, Jan: Introduction to Discourse Studies, John Benjamins Publishing Company,
Amsterdam/Philadelphia, 2004.
 Rovenţa-Frumuşani, Daniela: Analiza discursului: ipoteze si ipostaze, Ed. „Tritonic”, 2005.
Curs 1.

Ce este discursul?

1. Comunicare – vorbire, discuţie, schimb de verbal (scris sau vorbit) de idei

2. Forme de comunicare şi maniera în care comunicarea dă formă lumii: credinţe, presupuneri,


cunoştinţele anterioare materializate în declaraţii/afirmaţii prin care contestăm sau
confirmăm şi întărim ceva a mai fost spus.

3. Materializarea lingvistică a cursului cunoştinţelor/cunoaşterii de-a lungul timpului –


discursului unei persoane/instituţii/societăţi/spaţiu/epoci va fi întotdeauna formulat şi
format de credinţele, valorile, obiceiurile, normele adoptate de acea persoană/instituţie/
societate/epocă. Vorbim aşadar de un proces de gândire ce include şi relaţii de putere
totul cu scopul de a construi un tip de realitate şi de a fixa locul individului în această
realitate.

Puterea: - puterea poziţionării în lume (la nivel individual, social, economic, etc.);

- puterea de transmitere a unei idei (ca urmare a analizei procedurilor,


metodelor, startegiilor, etc. folosite în transmiterea acelei idei – în manieră
artistică sau socială).

Definiţii:

discurs = a. prezentarea ordonată, în formă scrisă sau vorbită, a unui subiect particular. (Childs
& Fowler, 2006, p. 56)

b. fragment de construcţie de limbaj care reflectă practicile sociale, epistemologice şi retorice ale
unui grup; (Taylor & Winquist, 2001, p. 101)

c. construct lingvistic ce explorează sau este exploatat la îmbinarea graniţelor unor domenii precum
lingvistica, filozofia, critica literară, istoria, psihanaliza şi sociologia. (Childs & Fowler, 2006, p. 57)

d. „când limbajul a invadat problematica universală… totul a devenit discurs”. (Derrida, 1978, p.
280)

e. un „discurs” ca o arie particulară a unei limbi poate fi identificat prin instituţiile la care se
raportează şi prin poziţiile de pe care vine şi pe care le marchează pentru vorbitor. Poziţia nu există
în el însuşi totuşi. Ea poate fi înţeleasă numai ca punct de vedere pe care discursul îl adoptă prin
relaţiile cu un altul, eminamente unul opus. (Pecheux, 1985, p. )

f. „discourse is not a disembodied collection of statements, but groupings of utterances or sentences,


statements which are enacted within a social context, which are determined by that social context
and which contribute to the way that social context continues its existence.” (Mills 1997: 11)
În funcţie de aceste credinţe, valori, obiceiuri, norme circumscrise unui anumit teritoriu sau
epoci, cercetătorii au reanalizat o serie de subiecte precum: civilizaţie, rasă, sexualitate,
spiritualitate, progres, dreptate, ordine, globalizare, etc. concentrându-se pe CE era transmis
prin intermediul unui anumit tip de discurs şi pe CUM era transmis.

Analiza discursului presupune aşadar:

- analiză lingvistică detaliată;

- analiza textuală, incluzând analiză literară, naratologică, stilistică;

- analiză istorico-culturală;

- analiză antropologică;

- analiză psihologică;

- analiză vizuală:

 de la imaginile artistice transmise prin text (vezi studiului imaginilor dintr-un


fragment narativ: e.g. Dickens, Camus, Caragiale),

 la imaginile transmise de arhitectura unei clădiri (e.g. Hotelul Bonaventura din Los
Angeles), ale unui oraş sau ale unui târg expoziţional,

 până la o analiză a actelor de comportament şi manifestărilor non-verbale, etc.

toate proiectate pe fundalul contextului cultural în care se produc.

Analiza de discurs va face astfel ceea ce am putea numi o analiză medico-legală a formelor în
care comunicarea este transmisă: uneltele folosite (lingvistice, vizuale sau de construcţie), marcatori,
procedee, tehnici, strategii, etc. (vezi exemplul cu reclama la ţigările Silk Cut).

Ajungem aşadar la o definiţie mai complexă a termenului de discurs: analiza sensului a:

 ceea ce este transmis – subiectul/tema/topicul;


 modului în care este transmis (cu folosirea unor structuri lingvistive, psihologice, socio-
culturale), etc.;
 scopului pentru care se face construcţia discursului (imediat/îndepărtat; public/personal etc.);
 relaţiei fizice între emiţator şi receptor;
 circumstanţelor de producţie.
Într-o astfel de analiză va trebui să avem în vedere concepte/aspecte de analiză precum:

- coeziune – conexiunile manifeste în discurs (Renkema 2004: 103);

e.g. de coeziune realizată prin:

* substituire:

(1) Ascuţitorile s-au tocit. Cumpără altele noi.

(2) Ioana şi Andrei au participat la curs. Ei au avut parte de o expunere interesantă.

* elipsă:

(1) Aceste ascuţitori s-au tocit. Acelea nu sunt tocite pentru că sunt noi.

(2) Ioana şi Andrei au participat la curs. Miruna şi Ionuţ nu.

- coerenţă – connexiunile care pot fi făcute de receptor pe baza


cunoştinţelor lui dinafara discursului (Renkema 2004: 103); coerenţa poate
fi realizată prin

* folosirea conectorilor logici (şi, dar, sau, pe o parte, pe de altă parte, în


primul rând, în al doilea rând) şi a a unor

* relaţii ideatice:

(1) cauză: El nu a mers azi la serviciu. A fost bolnav.

(2) motiv(aţie): El nu va merge cu noi la flashmob. Nu îi plac locurile aglomerate.

(3) mijloace de realizare: Vrei să deschizi uşa? Uite cheia.

(4) consecinţa. El este bolnav. Deci nu va merge azi la serviciu.

(5) scop: Repetaţi cuvântul de mai multe ori. În felul ăsta veţi reuşi să îl pronunţaţi.

(6) condiţie: Poţi închiria apartamentul, dar trebuie să plăteşti un avans.

(7) concesie: Avea multe idei. Şi totuşi nu le expunea din lipsă de curaj.

- perspectivizare (Renkema 2004: 126):

* la nivel naratologic perspectiva/focalizarea se poate referi la „unghiul” din care se observă


subiectul şi se face prezentarea acestuia:

#1 de sus în jos (de la nivel macro- spre micro-; având o viziune integratoare; dinspre general
spre particular);

#2 de jos în sus (de la micro- spre macro-; având viziunea detaliului şi apoi a generalului;
dinspre particular spre general);

#3 dinăuntru spre înafară sau invers – din perspectivă spaţială (din interiorul sau dinafara
unei camere); din perspectivă relaţionakă (dinăuntru sau dinafara unui grup)
* la nivel sociologic vorbim de viziune, i.e. perspectiva ideologică din care se construieşte
discursul (conservatoare, liberală, feministă, etc.); noţiunile de subiectivitate/părtinire,
obiectivitate trebuie luate în considerare în analiza discursului;

- claritate; - grad/nivel de
adresabilitate;
- ambiguitate;
- conotativ/denotativ;
- relevanţă;
- grad de persuasiune.
- intenţionalitate;

coerenţă

coeziune

claritate

grad de intenţionalitate
persuasiune
pespectivizare

adresabilitate

DISCURS

ambiguitate conotativ

relevanţă denotativ
Niveluri ale discursului:

- lingvistic: fonologic, morfologic, sintactic;

- semantic: vocabularul folosit;

- al actelor de limbaj: locuţionar, ilocuţionar, perlocuţionar;

- pragmatic;

- argumentativ;

- psihologic;

- cultural.

Tipuri de discurs:

I. Din punct de vedere tematic: există milioane de teme care ar putea fi grupate (în funcţie de
tema principală combinată cu un fel specializat de a construi conţinutul prezentat)
în domenii de interes precum:

1. Discurs narativ – tema principală prezintă într-o manieră expozitivă un episod din
istoria unei perioade sau a unei naţiuni/comunităţi sau o istorie personală (în manieră
episodică sau integralistă; cu etape clar delimitate (cu sau fără respectarea cronologiei
clasice); asemenea cresecendoului din tehnica literară a naraţiunii (de la expoziţiune
până la punctul culminant) şi discursul narativ va echivala întotdeauna cu o creştere
(în sensul parcurgerii unor etape dintre aşteptări spre realizări);

2. Discurs poetic – tip de discurs (inclusiv în formă de proză) cu puternice note artistice
şi subiective (la nivelul exprimării ideilor şi al utilizării mijloacelor artistice);

3. Discurs politic – tip de construcţie ce gravitează în jurul unui subiect de factură


politică regională, naţională sau internaţională, cu o construcţie bine delimitată şi clar
etapizată, cu subiecte ce au un caracter de adresabilitate generală, cu puternice
resorturi în dimensiunea politico-socio-economică, dar şi cu atingeri ale domeniilor
educativ, religios, cultural, etc.;

4. Discurs religios – discurs ce dezvoltă la nivel lingvistic, semantic şi ideatic o dogmă


sau doctrină religioasă;

5. Discurs ştiinţific: medical, etnologic, juridic, etc.

6. Discurs mediatic şi publicitar (de la articolul scris, la reportajul TV, la materialele de


pe Internet şi reclame sub formă audio, vizuală, audio-vizuală);
7. Discursul de graniţă: eco-literar, memorie creativă, etc. !!!

II. Din punctul de vedere al scopului urmărit:

1. Discurs informativ – are funcţie preponderent informativă (discursul ştirilor, al


articolelor, rapoartelor/raportărilor, studiilor tip enciclopedie);
2. Discurs instructiv – cu rol preponderent de instruire privind folosirea unui aparat,
executarea unei lucrări, performarea unei acţiuni;
3. Discurs narativ – un tip de discurs care are rolul de a informa, dar (spre deosebire de
discursul pur informativ) cuprinde o serie de secvenţe ce se succedă (şi împrumută
din tehnica de construcţie a naraţiunii); poate fi dezvoltat atât în operele literare, cât şi
în rapoarte, editoriale, interviuri, reportaje;
4. Discurs argumentativ – tip de discurs a cărui construcţie (de obicei după modelul
ipoteză–analiză/cercetare (prin enunţarea unor argumente, contraargumente, ilustrări
şi exemple)–demonstraţie–concluzii) are rolul de a: convinge, manipula, seduce,
demonstra, influenţa, a face propagandă, a împinge la acţiune, a construi o imagine (a
unei persoane, a unui program, etc.);
5. Discurs explicativ – structură prin care se urmăreşte prezentarea unor
resorturi/mecanisme de gândire individuală sau comunitară, a unor structuri şi modele
ştiinţifice, a unor idei prin prezenţa abundentă a exemplelor şi ilustrărilor cu simplu
scop de a face înţeles un aspect/fenomen (eseu);
6. Discurs descriptiv ((fragment) de descriere: România pitorească de Alexandru
Vlahuţă, Pe vârfuri de munte de Calistrat Hogaş);
7. Discurs filozofic – discurs ce vizează simpla aducere în discuţie a unor aspecte fără
scopul declarat al convingerii auditoriului sau al demonstrării unor aspecte;
8. Discurs persuasiv – discurs cu o puternică încărcătură la nivelul argumentelor
formulate, al ilustrărilor prezentate şi al strategiilor utilizate cu scopul clar de a
produce o reacţie în interlocutor/auditor în sensul creşterii credibilităţii vorbitorului,
al influenţării spre împărtăşirea unei idei/concepţii sau a unui program prezentat de
acesta, etc.

III. Din punctul de vedere al poziţiei participanţilor:


1. Discurs simetric – persoane care se află pe aceeaşi poziţie nu atât socioprofesională
cât mai ales psiho-afectivă şi ideologică (acest ultim aspect concentrându-se pe
relaţiile de putere de orice fel) (e.g. colegi, amici, persoane ce împărtăşesc o cauză
sau, în general, acelaşi mod de gândire);

2. Discurs asimetric – în care unul dintre intelocutori (sau mai mulţi) este (sunt)
superior(i) celuilat (celorlalţi) chiar în ciuda unor ierarhii socio-profesionale, de
vârstă, ierarhii ce sunt răsturnate în acest tip de discurs (asimetrii clasice: doctor–
asistentă medicală, soldat–ofiţer, părinte–copil; asimetrii prin răsturnare de ierarhii:
copil–părinte; adolescent–persoană matură; muncitor–angajator). (în romanele lui
Charles Dickens există multe astfel de ierarhii răsturnate şi creaţii asimetrice astfel
create).

IV. Din punctul de vedere al sensului;

1. Discurs concret – în care accentul este pus pe latura pur ştiinţifică sau realistă a
mesajului transmis;

2. Discurs abstract – specific în special discursului poetic, dar şi celui narativ cu o


puternică încărcătură artistică.

V. Din punctul de vedere al modului de producere:

1. Discurs oral – aspecte ce trebuie luate în considerare:

 construcţia/structurarea materialului în manieră logică, elocventă,


argumentată;
 aspectul paraverbal al discursului: intonaţia, ritmul/cadenţa vorbirii, viteza de
producere, claritatea, pauzele în vorbire (ce pot denota nesiguranţă sau pot
avea intenţia creării unui efect emoţional intenţionat);
 specificităţi de limbaj (prezenţa refrenelor/lait motivelor, clişeelor,
stereotipiilor, replicilor originale, sloganelor)
 sprijinirea registrului verbal cu ajutorul celui non-verbal (mimica, gesturile,
inclusiv codul de îmbrăcăminte şi aspecte legate de proxemică);

2. Discurs scris – un tip de discurs mult mai complex ce poate fi analizat pe nivelurile
enunţate mai sus;

3. Discurs (audio-)vizual – de la discursul în formă scrisă trecerea la cel sub formă de


imagini presupune un studiu mai atent al unei serii de aspecte precum: ritmul
succesiunii imaginilor, kinetica imaginilor, cadenţă, coloristică, aşezare în
pagină/cadru, planuri apropiate/planuri depărtate, gradul de adresabilitate al
imaginilor, muzică/coloană sonoră.

VI. Din punctul de vedere al locului de desfăşurare:

1. Discurs public – discurs cu un grad mai mare de adresabilitate şi care se îndepărtează


de sfera intimului şi a informalului; legile de construcţie sunt mai complexe şi acest
tip de discurs foloseşte variabile de natură impersonală, neutre sau generale mai
numeroase; inclusiv proxemica (poziţionarea subiecţilor la o anumită distanţă) trebuie
analizată în această situaţie.

2. Discurs privat – care se produce în spaţiu privat şi care activează de cele mai multe
ori resorturile unei cunoaşteri intime şi ale unui limbaj asociat.

VII. Din punctul de vedere al situaţiei care îl produce:

1. Ştiinţific;

2. Academic;

3. Familial.

VIII. Din punctul de vedere al cadrului temporal:

1. Discurs al amintirilor – cu un puternic accent pe perioade din trecutul istoric sau


personal;

2. Discurs al prezentului – un discurs puternic încărcat social; accentul cade nu pe


elogierea trecutului şi încercarea de rememorare sau reînviere a valorilor trecutului, ci
pe presiunea prezentului simţit de cele mai multe ori ca un cerc din care nu se poate
scăpa şi dincolo de care nu se poate vedea;

3. Discurs al viitorului – un discurs anticipativ (cu note optimiste sau pesimist-


distopice).

IX. Din punctul de vedere al felului în care este produs – prezenţa participanţilor:

1. Monolog – cu un puternic caracter manipulativ şi folosind resorturile persuasiunii cu


scopul de a produce o influenţare la un nivel mai mult sau puţin profund;

2. Dialog – cu rol de schimb de idei, dar posibil şi de persuasiune;


3. Pluridiscurs – manieră complexă de producere a discursului ce le îmbină pe cele două
enunţate mai sus.

Bibliografie

Childs, P.; Fowler, R., The Routledge Dictionary of Literary Terms, Routledge and Taylor & Francis
Group, London & New York, 2006.

Clifford, John, “The Subject in Discourse”, Contending with Words: Composition in a Postmodern
Age”, New York: MLA, 1991, pp. 38–51.

Derrida, J., Writing and Difference, Routledge, London, 1978.

Gee, James Paul, How to Do Discourse Analysis. A Toolkit, Routledge, Taylor and Francis Group,
New York & London, 2011.

Howarth, D., Discourse, Open Univerity Press, Philadelphia, 2000.

Mills, Sara, Discourse, Routledge, London, 2004.

Peirce, Charles Sanders, Semnificaţie şi acţiune, prefaţă: Andrei Marga, selecţia şi traducerea
textelor Delia Marga, Bucureşti, Editura Humanitas, 1990.

Pecheux, M. Language, Semantics and Ideology, Macmillan, Basingstoke, 1982 (first published
1978).

Renkema, Jan, Introduction to Discourse Studies, John Benjamins Publishing Company,


Amsterdam/Philadelphia, 2004.

Salkie, Raphael, Text and Discourse Analysis, Routledge, London and New York, 2001.

Sim, Stuart (ed.), The Routledge Companion to Postmodernism, Routledge Taylor & Francis Group,
London & New York, 2001.

Taylor, V.; Winquist, Ch., Encyclopedia of Postmodernism, Routledge and Taylor & Francis Group,
London & New York, 2001.

Nr.
Curs Metode de predare Observaţii
ore

1. Defining concepts: word, text, discourse. Different ways of 2 prezentarea, explicaţia,


defining the concept of discourse. The dezbaterea, problematizarea
distinction/complementarity verbal vs. nonverbal discourse

2. Establishing relations – utterance/discourse–discursive 2 prezentarea, explicaţia,


situation/ context/(socio-cultural) background, discourse markers, dezbaterea, problematizarea
deictics.

3. Characteristics of the utterance/discourse: coherence, cohesion, 2 prezentarea, explicaţia,


ambiguity, relevance, intentionality, perspectivization, etc. dezbaterea, problematizarea

4. Approaches to discourse: linguistic; philosophical; sociological; 2 prezentarea, explicaţia,


anthropological; stylistic; literary, psychological, narratological, dezbaterea, problematizarea
etc.

5. Types of discourse and modes of representing reality through 4 prezentarea, explicaţia,


discourse dezbaterea, problematizarea

6. Argumentative and persuasive strategies in different types of 2 prezentarea, explicaţia,


discourse dezbaterea, problematizarea

7. Scientific (tehnical, judicial, etc.) vs literary discourse: 4 prezentarea, explicaţia,


characteristics, specific discourse markers; from symbol to dezbaterea, problematizarea
metaphor

8. Religious discourse: characteristics, specific discourse markers 2 prezentarea, explicaţia,


dezbaterea, problematizarea

9. Political discourse: characteristics, specific discourse markers 2 prezentarea, explicaţia,


dezbaterea, problematiarea

10. Poetic discourse: characteristics, specific discourse markers 2 prezentarea, explicaţia,


dezbaterea, problematiarea

11. Advertising and media discourse: characteristics, specific 2 prezentarea, explicaţia,


discourse markers, imagery dezbaterea, problematiarea

12. Borderline discourse: the eco-literary discourse, creatve 2 prezentarea, explicaţia,


memory. dezbaterea, problematiarea

Bibliografie

 Blommaert, Jan: Discourse: A Critical Introduction, Cambridge University Press, 2005.


 Fairclough, Norman: Discourse and Social Change, Blackwell Publishing, 2005.
 Mills, Sara, Discourse: The New Critical Idiom, Routledge, London & New York, 2001.
 Renkema, Jan: Introduction to Discourse Studies, John Benjamins Publishing Company, Amsterdam/Philadelphia,
2004.

 Ricoeur, Paul: Interpretation theory: Discourse and the Surplus of Meaning, The Texas Christian University Press,
1976.
Bibliografie minimală

 Mills, Sara, Discourse: The New Critical Idiom, Routledge, London & New York, 2001.

Aplicaţii (Seminar / laborator / proiect) Nr.


Metode de predare Observaţii
ore

1. Analysing and using tools for discourse building: deixis and 2 explicaţia, dezbaterea,
vocabulary problematizarea

1. Analysing and using tools for discourse building: topic and 2 explicaţia, dezbaterea,
context
problematizarea

2. Analysing and using tools for discourse building: connotation 2 explicaţia, dezbaterea,
and denotation problematizarea

3. Analysing and using tools for discourse building: building 2 explicaţia, dezbaterea,
identities and relationships problematizarea

4. Analysing and using tools for discourse building: intertext 2 explicaţia, dezbaterea,
and metatext problematizarea

5. Analysing and using tools for discourse building: contrast, 2 explicaţia, dezbaterea,
comparison, analogy problematizarea

6. Analysing and using tools for discourse building: irony and 2 explicaţia, dezbaterea,
satire problematizarea

Bibliografie

 Blommaert, Jan: Discourse: A Critical Introduction, Cambridge University Press, 2005.


 Fairclough, Norman: Discourse and Social Change, Blackwell Publishing, 2005.
 Mills, Sara, Discourse: The New Critical Idiom, Routledge, London & New York, 2001.
 Renkema, Jan: Introduction to Discourse Studies, John Benjamins Publishing Company, Amsterdam/Philadelphia,
2004.
Bibliografie minimală

 Renkema, Jan: Introduction to Discourse Studies, John Benjamins Publishing Company, Amsterdam/Philadelphia,
2004.

S-ar putea să vă placă și