Sunteți pe pagina 1din 13

Procesele afective

Afectivitatea este constituită din ansamblul de emoţii, sentimente, pasiuni ale


individului manifestate în diverse situaţii sociale şi care sunt trăite subiectiv ca satisfacţii-
insatisfacţii, plăcere-neplăcere, tensiune-relaxare.Afectivitatea ocupă un loc important în
problematica recuperării deficientului mintal în măsura în care integrarea în societate impune o
dezvoltare normală nu numai intelectuală ci şi afectivă.

Procesele afective reprezintă fenomene psihice complexe caracterizate prin modificări


fiziologice mai mult sau mai puţin extinse, printr-o conduită marcată de expresii
emoţionale şi printr-o trăire subiectivă. Afectivitatea a fost până nu demult un capitol adiacent al
studiului psihologic, fără a se vedea importanţa majoră pe care o are în înţelegerea dezvoltării
fiinţei umane; nimic în activitatea omului nu se poate realiza fără emoţie. Prin valoarea ei
energetică joacă un rol activator, influenţând, sub aspectul dinamicii, cunoaşterea. Se realizează
astfel un flux continuu între cunoaştere şi afectivitate.

Dacă la nivelul intelectiv, individul poate răspunde sau nu, sau poate rămâne indiferent,
la nivelul afectiv eul uman răspunde stimulului exterior. Carenţele afective şi educaţionale din
mica copilărie pot determina întârzieri ireversibile în dezvoltarea generală a copilului.
Modificarea raportului între procesele afective şi intelectuale în cursul dezvoltării, constitue un
fapt fundamental şi decisiv în întreaga istorie a intelectului şi emoţiei la copil.

Proprietățile proceselor afective

Procesele afective sunt trăiri care exprimă gradul de concordanță sau neconcordanţă
dintre un obiect sau o situaţie şi tendinţele noastre. Principalele caracteristici ale proceselor
afective sunt :
 Polaritatea proceselor afective constă în tendinţa acestora de a gravita fie în jurul polului
pozitiv, fie în jurul celui negativ şi apare ca urmare a satisfacerii sau nesatisfacerii
diferenţiate a trebuinţelor, aspiraţiilor . De obicei procesele afective sunt cuplate două
câte două în perechi cu elemente contrare: bucurie-tristeţe, simpatie-antipatie, entuziasm-
deprimare, etc. Polaritatea se exprimă în caracterul plăcut sau neplăcut al stărilor
afective;
 Mobilitatea proceselor afective exprimă fie trecerea rapidă în interiorul aceleiaşi trăiri
emoţionale de la o fază la alta, fie trecerea de la o stare afectivă la alta;
 Intensitatea proceselor afective indică forţa, tăria, profunzimea de care dispune la un
moment dat trăirea afectivă. Din această perspectivă, vom întâlni unele stări afective
intense şi chiar foarte intense şi altele mai puţin intense;
 Durata proceselor afective constă în întinderea, persistenţaîn timp a acestora durata ;
 Expresivitatea proceselor afective constă în capacitatea acestora de a se exterioriza, de a
putea fi"văzute", "citite", "simţite".Cele mai cunoscute expresii emoționale sunt:mimica,
modificările de natură vegetativă și schimbarea vocii. (M.Zlate, p.175):
Afectivitatea, în ansamblul ei, are o funcţie extrem de importantă: ea permite o reglare
promptă şi eficace a comportamentului, îndeplinind rolul de acceptor al acţiunii. O emoţie, chiar
lipsită de intensitate, schiţează imediat un început de acţiune, înainte ca o deliberare conştientă să
înceapă. Chiar dacă nu trebuie să ne lăsăm ghidaţi numai de afecte, există situaţii în care nu e
timp de reflexie şi reacţionăm în funcţie de afectul dominant, care poate fi salvator.

Clasificarea trăirilor afective

Dat fiind faptul că procesele afective sunt concomitent trăire şi comunicare, stare de
acţiune dar şi manifestări exterioare, clasificarea lor se realizează după mai multe criterii. Printre
acestea enumerăm: proprietăţile de care dispun ,gradul lor de conștientizare și nivel calitativ al
formelor motivaţionale din care izvorăsc. Luând în considerare aceste criterii procesele afective
se împart în trei categorii: primare, complexe, superioaree .

Procesele afective primare prezintă un caracter elementar, spontan, sunt slab organizate, mai
aproape de biologic (instinctiv), tinzând să scape controlului conştient, raţional. Ele cuprind
(M.Zlate, 1997) :

 Tonul afectiv al proceselor cognitive(reacţiile emoţionale care colorează afectiv orice


act de cunoaştere: senzaţie, percepţie, idee etc. );

 Dispoziţiile organice(cauzate de buna sau proasta funcţionare a organelor interne );


 Afectele (apar brusc, au o intensitate mare dar sunt de scurtă durată );
Procesele afective complexe beneficiază de un grad mai ridicat de conştientizare.În categoria
acestora pot fi incluse :

 Emoţiile curente sunt forme afective de scurtă durată, active, intense, provocate de
însuşiri separate ale obiectelor, cu caracter situativ. Ex. : bucuria-tristeţea, simpatia-
antipatia etc.
 Emoţiile superioare sunt provocate de o activitate pe care o desfăşoară persoana
(intelectuală, estetică, morală).Se supun în mai mare măsură învăţării decât afectele.
 Dispoziţiile afective sunt stări emoţionale difuze, de intensitate medie, durabile, care
dau o anumită tonalitate întregii vieţi psihice a persoanei. Apar într-o dublă ipostază : ca premise
pentru dezvoltarea unor noi procese afective sau ca rezultantă a unor desfăşurări emoţionale

Procesele afective superioare sunt caracterizate printr-o mare restructurare şi raportare valorică
situată la nivel de personalitate şi cuprind:

 Sentimentele sunt formaţiuni afective complexe şi durabile, de intensitate moderată,


care devin adevărate atitudini afective faţă de obiecte, evenimente, valori, personae
semnificative pentru individ sau grup. Sentimentele inferioare sunt cele care se află în relaţie
cu trebuinţele de ordin biologic sau strict personal. Sentimentele superioare sunt în strânsă
relaţie cu valorile sociale şi se pot clasifica în : morale, estetice, intelectuale . Sentimentele
superioare au un rol esenţial în progresul social, favorizează înţelegerea şi colaborarea în muncă,
furnizează energia necesară creatorului, dinamizează persoanele .

 Pasiunile sunt sentimente deosebit de puternice şi de active care îl stăpânesc pe om şi îl


angajează într-o anumită direcţie. Au o mai mare intensitate şi durabilitate. Ele se
clasifică în : pasiuni pozitive, lucide, nobile (iubirea-pasiune, pasiunile social-politice,
pasiunea artistică) și pasiuni negative, oarbe (viciile). ( Zlate, p.178) Procesele afective
îl ajută pe individ să se adapteze mai bine ambianței și solicitărilor ei.
Funcţia emoțiilor este de a semnaliza evenimentele relevante pentru preocupările
individului, de a declanşa şi susţine comportamente specifice menite a ajuta în rezolvarea
diverselor probleme (Frijda, 1994). Parte din emoţiile noastre (în special cele bazale, comune
omului şi animalelor) răspund în general unor scopuri individuale, în timp ce emoţiile secundare
(mediate cultural şi apărute mai târziu pe scară filogenetică) au menirea de a ajusta mai degrabă
probleme ale societăţii. La nivel individual, Clark şi Watson (1994) identifică trei categorii de
funcţii ale proceselor afective: de semnalizare (favorizând prelucrarea preferenţială a stimulilor
relevanţi pentru cauza curentă), de mobilizare a resurselor (prin modificările fiziologice induse
automat, organismul este „pus în gardă” pentru o reacţie cât mai promptă) şi respectiv de
conservare a resurselor (în situaţii mai puţin urgente, permiţând o analiză mai profundă a situaţiei
apărute).

Există patru emoţii specifice:frica, furia, tristețea și bucuria.

Specificul afectivităţii la deficientul mintal

Afectivitatea deficientului mintal trebuie să preceadă modificările caracteristice


organizării personalităţii acestuia. Ea este modificată prin:

 organizarea deficitară generală a structurilor şi funcţiilor neuropsihice.


 autonomie marcantă a structurilor psihice, cu predominarea structurilor energetice;
 dezorganizarea şi dereglarea mecanismului neuroendocrin ;
 slaba corticalizare care dă o nediferenţiere a comportamentului emoţional;
Toate aceste dereglări au consecinţe de modificare structurală şi funcţională a afectivităţii,
dar nu împiedică total manifestarea acesteia, din contră, oricât ar părea de paradoxal, dezordinea
cu care este dotată organizarea personalităţii deficientului mintal creează formule foarte diferite
ale comportamentului afectiv cu un grad mult mai mare de probabilitate decât în cazul copiilor
normali. Afectivitatea deficientului mintal este legată de procesul de motivaţie existenţială. Una
dintre caracteristicile de bază care definesc formula afectivităţii deficientului mintal este starea
conflictuală (C. Păunescu,p.58).

Pentru unii autori, tulburările emoţionale sunt o componentă ce nu lipseşte din tabloul
întârzierii mintale. Alţii autori arată că aceste tulburări apar mai frecvent la deficienţii mintal
decât la normali, fără a fi însă prezente la toţi. Diferenţe semnificative între cele două categorii
de copii, apar sub următoarele aspecte: depresie, ostilitate faţă de adulţi, tensiune emotivă, care
sunt mai frecvente la deficienţii mintal decât la normali. În cazul manifestărilor de depresie,
frecvenţa mai mare a fost constatată la elevii deficienţi mari;la elevii deficienţi mintal de vârstă
mică, pe primul plan se situează manifestările de agitaţie şi anxietate.
Insecuritatea afectivă reprezintă o altă particularitate prezentă la copiii cu deficienţă
mintală. Ea face ca un copil de vârstă şcolară să aibă adeseori manifestări proprii preşcolarilor,
sub aspectul emoţiilor şi sentimentelor. Aceşti copii sunt capabili să lucreze eficient numai dacă
profesorul le oferă un permanent feedback pozitiv, încurajându-i şi aprobându-i permanent.

Manifestările emotive ale deficienţilor mintali sunt adeseori exagerat de puternice în raport cu
cauza care le-a produs. Aceasta se explică printr-o lipsă de diferenţiere a situaţiei prezente, de o
altă situaţie, adeseori necunoscută observatorului, în legătură cu care copilul a avut o experienţă
neplăcută. Emoţia de mânie ia proporţiile unei crize de furie, însoţită de reacţii agresive faţă de
cei din jur, distrugerea obiectelor sau agresivitate. Veselia se poate transforma în crize de râs
nestăpânit. Lipsa de reţinere se constată în manifestările lor de simpatie.

Prin caracterul lor exploziv şi haotic, emoţiile au adeseori un efect dezorganizator asupra
activităţii deficienţilor mintal. În plus, capacitatea redusă de a controla expresiile emoţionale
complică relaţiile acestor deficienţi cu cei din jur. Când trebuinţele sunt satisfăcute şi controlate
de subiect, chiar şi parţial, relaţiile ce se stabilesc cu cei din jur devin mai stimulative, iar trăirile
motivaţionale şi emoţionale contribuie la formarea armoniei personale.

Trăsăturile de comportament al copiilor deficienţi mintal sunt:imaturitatea afectivă este


o nevoie permanentă de protecţie, lipsa de autonomie personală

Limitarea interesului la propria persoana (narcisism sau egoism) sau la un domeniu restrains de
activitate, mecanisme de apărare nevrotică (tendinţe agresive, inhibiţie, încăpăţânare, dezinteres)
sau mecanisme de compensare (minciună, hoţie, delicvenţă)

Întârzierea în organizarea şi dezvoltarea formelor de comportament afectiv, strâns legată de


procesul de dezvoltare a personalităţii;

Intensitatea exagerată a cauzelor afective primare, care se manifestă sub diverse forme :
agitaţie motorie, ţipete, mânie, furie, teamă, tendinţa de automutilare sau refuz, negativism,
dezinteres, lentoare accentuată. Copilul este irascibil, impulsiv, hiperemotiv şi incapabil să-şi
organizeze impulsurile emoţionale. Astfel, el abandonează activităţile care îl depăşesc, lăsându-
se "pradă" inhibiţiei de protecţie, sau "evadează" în câmpul îndeletnicirilor facile.

Infantilism afectiv- timiditate, stângăcie, anorexie, fuga de responsabilitate şi iniţiativă.


Insuficient control emoţional, care determină dezordine în reacţii, impulsuri agresive,

Carenţa relaţional afectivă, care cuprinde dificultăţi afective precum: sentimentul de valorizare
determinat de suita de eşecuri şcolare, sentimentul de inferioritate, absenţa sentimentului de
identitate care duce la dificultăţi de adaptare socială şi de integrare în grupurile sociale.

Cele mai frecvente tulburări ale dinamicii dispoziţionale sunt:

Rigiditatea afectivă, caracterizată printr-o motivaţie foarte redusă în raport cu solicitările şcolare.

Labilitate afectivă, manifestată prin schimbări bruşte ale stărilor afective, trecerea bruscă de la o
stare de bună dispoziţie la o stare de proastă dispoziţie, chiar explozii afective, în cazul
deficienţei mintale accentuate.

Tulburări ale sentimentelor; sentimentul de inferioritate care devine "complex de inferioritate",


ca urmare a unor atitudini educative extreme: hiperprotecţionism şi neglijare, indiferenţă.De aici
decurg anumite acte de indisciplină prin care copilul caută satisfacţie, încercând să se facă
remarcat.

Tulburări ale dispoziţiei, caracterizate fie printr-o diminuare a tonusului afectiv, reacţii
comportamentale sărace, expresivitate mimică redusă (indiferenţă, apatie), fie printr-o creştere şi
intensificare a tonusului afectiv, dispoziţii exagerate, instabilitate motorie, hiperactivitate
vegetativă, etc.

Ca urmare a unei motivaţii superficiale, capacitatea de autocontrol voluntar este redusă.


Copiii cu deficienţă mintală nu reuşesc să se detaşeze de factorii perturbatori şi să-şi propună
scopuri, nu ştiu să ia hotărâri şi nu-şi finalizează activitatea, nu-şi propun un plan de acţiune şi nu
ştiu să revină asupra lui, dacă s-a dovedit a fi ineficient. Motivaţia lor este extrinsecă şi imediată,
iar capacitatea de efort voluntar, conştient, este foarte scăzută. În plan emoţional – afectiv sunt
imaturi afectiv. Debilul mintal şcolar are manifestări afective specifice preşcolarului –
manifestări afective neconcordante cu cauza care le-a produs: supărarea ia forma unei crize de
furie cu manifestări agresive şi autoagresive în timp ce veselia ia crize de râs nestăpânit cu
manifestări de simpatie fără reţinere. Dezvoltarea psihică a copilului este un proces complex, cu
rădăcini adânci în mediul social, familial şi cultural, fiecare vârstă are particularităţile şi
ritmurile ei de dezvoltare, de asimilare şi de adaptare la lumea înconjurătoare. Copilul parcurge
diferite stadii , pe măsură ce copilul creşte, comunicarea, afectivitatea, acţiunile voluntare,
procesele de cunoaştere, tind să capete formă şi o anume stabilitate.

Procesele psihice ale individului au la bază atât structurile reacţionale necondiţionate ale
organismului, impulsurile instinctive, cât şi mecanismele active reflex- condiţionate, dar şi
întreaga activitate nervoasă nespecifică, a formaţiunilor reticulare ale sistemului nervos.

Printre caracteristicile fenomenelor afective, mai importante ar fi :

durata proceselor afective – este legată de persistenţa semnificaţiei pentru individ

a factorului afectogen;

intensitatea- exprimă forţa şi profunzimea cu care se instalează procesul afectiv;

- polaritatea fenomenelor afective- se referă la tendinţa lor direcţională în individ, de a se

apropia de un pol sau altul, de a fi la un moment dat: ori bucurie- ori durere; ori plăcere- ori
neplăcere; ori dragoste – ori ură ;

expresivitatea trăirilor afective constatată în minica emoţională şi pantomimică, în

intonaţia vorbirii, în tremurul vocii, în strălucirea ochilor, sau în manifestări comportamentale


mai complexe ca: plâns, zâmbet, dans, râs, diferite exclamaţii;

Datorită iritabilităţii şi instabilităţii sale, deficientul mintal, are ieşiri violente în situaţii limită.
La cei cu un grad mai accentuat de handicap se remarcă o slabă modulaţie şi rezonanţă afectivă,
lipsă de iniţiativă şi interes, cu un nivel ridicat de sugestibilitate, putând fi uşor antrenaţi în
acţiuni prejudiciabile.

Se disting astfel două categorii de deficienţi mintal armonici, liniştiţi, docili, cu un anumit
echilibru comportamental și dizarmonici istabili, irascibili, intoleranţi la frustrare.

În general, impulsivitatea este trasătura generală care generează reactivitatea şi activitatea


debilului mintal. Mai este important de remarcat faptul că în plan comportamental insuficienţa
mintală traduce întotdeauna tulburări în relaţia cu sine şi cu lumea atât în plan funcţional cât şi în
cel al expresiei emoţionale. Tulburările afective au consecinţe grave asupra dezvoltării socio-
afective astfel :apar şi se instalează complexe de provenienţă care se manifestă prin: dorul de
părinţi, tristeţea cauzată de inexistenţa sau absenţa unui părinte, acceptarea jenantă a
apartenenţei, evitarea sau respingerea părinţilor. Se instalează frustrarea afectivă care determină
nevroza, de abandon manifestată prin inapetenţa pentru activităţi (joc, învăţătură), agresivitate ,
manifestarea revendicărilor afective, a pasivităţii, hiperegoismului, deprimării, anxietăţii și
semne de imaturitate socio-afectivă prin ambivalenţa trăirilor, confuzie afectivă.

Efecte şi trăsături tipice

relaţii superficiale şi inconstante cu anumită incapacitate de a simpatiza oamenii

sau de a-şi face prieteni adevăraţi, indiferenţă la trăirile altora ;

inaccesibilitate caracteristică,respingere sau reticenţă faţă de cei care vor să-i ajute, o

nepăsare stranie, răspunsuri emoţionale, diminuate şi nediferenţiate ;

prefăcătorie,lipsă de concentrare la şcoală, tulburare emoţională profundă ;

tulburări în comportamentul social datorate dificultăţilor copiilor de a forma şi a păstra

relaţii cu ceilalţi copii şi adulţi, capacitate de a respecta reguli,absentîţ sentimentului de vinovăţie

imaturitate socio afectivă prin ambivalenţa trăirilor, confuzia afectivă, inconstanţă,

inconsecvenţă, sugestibilitate, regresii comportamentale;

inadaptare socială prin: minciună,furt,fugă, agresivitate,fenomene revendicative,egoism

exacerbat.

Pe măsură ce copilul creşte, comunicarea, afectivitatea, acţiunile voluntare, procesele de


cunoaştere, tind să se cristalizeze, să capete forma şi o anumită stabilitate definind în ansamblul
lor tot ce are omul mai complex, permanent şi mai valoros.
Pentru a ameliora carenţele afective manifestate şi nu numai, este necesară intervenţia pe mai
multe căi, găsirea celor mai potrivite modalităţi de acţiune şi evident implicarea unui număr mai
mare de persoane specializate ( educatorul, psihopedagogul, asistentul social, psihologul,
kinetoterapeutul, logopedul).

Rolul proceselor afective

Expresiile emoţionale, manifestatările comportamentale externe ale procesului emoţional


îndeplinesc roluri importante în viaţa omului, printre cele mai semnificative ar fi (M.Zlate,
1997): rol de comunicare (starea afectivă trăită se poate face cunoscută prin expresiile
emoţionale imprimate pe chip);

rol de influenţare a conduitei altora în vederea săvârşirii unor fapte (o persoană poate

plânge pentru a impresiona, pentru a obţine mângâierea sau acordul în a realiza ceea ce şi-a
propus ) ;

rol de autoreglare (în vederea unei adaptări mai bune la situaţiile cu care se confruntă

:plângem în situaţii triste, râdem în cele vesele);

rol de contagiune (de a transmite sau trezi situaţii similare şi la alte persoane, prin acestea

întărindu-se forţa de coeziune sau dezbinare a grului din care face parte );

rol de accentuare sau diminuare a stării afective (plângând o persoană se poate descărca,

elibera sau, dimpotrivă chiar, se poate ,,încărca,, afectiv );

Educarea afectivităţii

Expresiile şi conduitele emoţionale se învaţă în cursul vieţii. În viaţa socială, unele expresii şi
conduite emoţionale sunt întărite şi valorificate, altele inhibate şi respinse,. Apoi unele expresii
emoţionale se standardizează, se generalizează şi se asociază cu o serie de semne afectogene
dînd naştere astfel unui ,,limbaj afectiv,, .

Educarea presupune respectarea următoarelor condiţii : imitarea emoţiilor, transferul afectiv,


combinarea afectivă, maturizarea afectivă (unii nu o ating ), educarea sistematică a emoţiilor.În
şcoală se făuresc sentimente superioare. Ele se formează treptat , nu pot sa apară brusc.
Intervenţiei educative îi revin următoarele roluri :

-reglarea relaţiilor individuale

-formarea şi educarea pentru viaţă

-sprijin, ocrotire şi protecţie

-afecţiune şi dragoste

Pe lângă o serie de calităţii ca : personalitate echilibrată, simţul umorului, optimism, încredere


în sine, capacitate de expresie şi comunicare, aptitudini de conducător, capacitate de decizie,
generozitate, înţelegere, respect, capacitate de adaptare la situaţii noi, mai sunt necesare și
strategii și materiale didactice potrivite pentru ca să poată fi reușita atât performanță școlară, cât
si integrarea copilului cu CES in societate .

Relaţia educator- copil este foarte importantă, el este cel care exercită influenţa directă şi
explicită asupra comportamentului afectiv. Educatorul este cel care trebuie sa fie capabil ,,sa
citească,, trăirile afective ale elevului deficient mintal, tocmai pentru ca acestea diferă şi pot fi
schimbătoare datorită mai multor factori sau situaţii.Trebuinţa de comunicare a stărilor afective
este puternică la om, cu atât mai mult la deficientul mintal. Nevoii de comunicare se adaugă şi
cea de susţinere morală, de aprobare, înţelegere şi simpatie din partea cadrului didactic, şi mai
mult când în familie este privat de aceste lucruri. Ea poate fi un mijloc de descărcare a tensiunii
nervoase, fie o potenţare.

Capacitatea de a-i face pe copii să participle la activitatiile din fiecare zi (însuşirea cunoştinţelor,
pentru formarea priceperilor și dezvoltarea competenţelor elevilor), la viata grupului si a scolii,
nu cred ca e mai usor de realizat decat utilizand corect si bine structurat- jocul didactic.

Pentru a reusi sa aplic scalele evaluative pentru adecvanţa manifestărilor afective (furie, bucurie,
tristeţe, frică), am utilizat jocul didactic si am creat elevilor o ,,stare de joaca’’ si nu de
,,evaluare,,

Mediul şcolar şi influenţa sa în dezvoltarea afectivităţii


Mediul şcolar este cel care facilitează sau inhibă diferite tendinţe ale personalităţii. Şcolarul
resimte nevoia de apartenenţă, dar şi de afirmare de sine. Aceste lucruri ajută la

integrarea în colectivul şcolar. El invaţă să dezvolte interrelaţii atât pozitive cât şi negative şi
treptat devine capabil să îşi controleze manifestările afective. În perioada şcolară copilulul
devine mult mai stăpân pe sine şi reuşeşte să ascundă o parte din trăirile emoţionale.

În clasele primare copilul încearcă să se subordoneze regulilor şcolii, dar şi ale adulţilor.
Afectivitatea se nuanţează. Emoţiile intelectuale sunt foarte variate şi intense. Autocontrolul este
accentuat şi de regulile din şcoală pe care trebuie să le respecte (stă în bancă, ridică mâna, cere
voie…).

Reuşita şcolară îi oferă sentimente de satisfacţie, confort psihic, iar insuccesele atrag sentimente
de nemulţumire, de frământare. Se întâmplă situaţii în care dorinţa de a nu-şi supăra părinţii sau
învăţătoarea, de a fi apreciat, să fie mai mari decât dorinţa de a şti. Neantrenarea elevului la
trăirile emoţionale, nedezvoltarea sentimentelor intelectuale, declanşează un fenomen negativ, o
formă de “lene” însoţită de egoism, de neglijenţă şi lipsă de iniţiativă.

Rolul jocului în educarea trăirilor afective

Un mijloc important prin care copilul este determinat să participe activ la activităţile desfăşurate
în scoala, este jocul. Jocurile au un rol formativ deosebit în educarea trăirilor afective ale
copilului. Bine alese, pot fi utlizate cu succes atât în cadrul activităţilor liber- creative, cât şi în
timpul activităţilor comune cu întreaga clasă de copii.

Copiii cu C.E.S. pot prin joc să-şi exprime propriile capacităţi. Astfel copilul capătă prin joc
informaţii despre lumea în care trăieşte, intră în contact cu oamenii şi cu obiectele din mediul
înconjurator şi învaţă să se orienteze în spaţiu şi timp. Datorită faptului că se desfăşoară mai ales
în grup, jocul asigură socializarea. Jocurile sociale sunt necesare pentru persoanele cu deficiente,
întrucât le oferă şansa de a se juca cu alţi copii, orice joc având nevoie de minim două persoane
pentru a se desfăşura. Jocurile trebuie însă să fie adaptate în funcţie de deficienţa copilului.

Profesorul poate folosi în procesul de predare-învăţare-evaluare diverse strategii şi intervenţii


utile:
Crearea unui climat afectiv-pozitiv;

Stimularea încrederii în sine şi a motivaţiei pentru învăţare;

-Încurajarea independenţei, creşterea autonomiei personale;

-Sprijin, încurajare şi apreciere pozitivă în realizarea sarcinilor şcolare, fără a crea dependenţă;

-Folosirea frecventă a sistemului de recompense, laude, încurajări, întărirea pozitivă, astfel încât

să fie încurajat şi evidenţiat cel mai mic progres;

- Sarcini împărţite în etape mai mici, realizabile;

- Folosirea învăţării afective;

- Organizarea unor activităţi de grup care să stimuleze comunicarea şi relaţionarea


interpersonală

(jocuri, excursii, activităţi extraşcolare, activităţi sportive, de echipă);

- Sprijin emoţional;

- Folosirea unui limbaj simplu, accesibil elevului şi nivelului lui de înţelegere;

- Instrucţiuni clare privind sarcinile şi elaborarea unor programe individuale de lucru;

- Stabilirea foarte clară a regulilor şi consecinţelor nerespectării lor în clasă şi aplicarea lor

constantă;

- Încurajarea oricărei tentative de comunicare, indiferent de natura ei;

- Profesorul să folosească o mimică binevoitoare şi o atitudine deschisă (să nu încrucişeze


braţele şi să nu încrunte privirea);

Care sunt avantajele interacţiunii grupului? De ce trebuie să încurajăm munca în

ehipă, mai ales dacă avem copii emotivi?


Se cunoaşte faptul că activitatea de grup este stimulativă în rezolvarea sarcinilor complexe, iar
obţinerea soluţiei este facilitată de emiterea soluţiilor multiple şi variate; stimulează efortul şi
productivitatea, dezvotă capacităţiile copiilor de a lucra în echipă.

Poate sa dezvolte inteligenţele multiple, capacităţi specifice inteligenţei lingvistice (ce implică
sensibilitatea de a vorbi şi de a scrie), inteligenţa logico- matematică (ce constă în capacitatea de
a analiza logic problemele, de a realiza operaţii matematice, de a face deducţii), inteligenţa
spaţială (care se referă la capacitatea, potenţialul de a recunoaşte şi de a folosi patternurile
spaţiului), inteligenţa interpersonală (capacitatea de a înţelege intenţiile, motivaţiile, dorinţele
celorlalţi creând oportunităţi în munca colectivă), inteligenţa naturalistă (care face omul capabil
să recunuoască, să clasifice şi să se inspire din mediul înconjurător) şi inteligenţa morală
(preocupată de reguli, comportament, atitudini) . Munca în grup permite împărţirea sarcinilor şi
responsabilităţilor în părţi mult mai uşor de realizat. Se reduce la minim blocajul emoţional al
creativităţii, interacţiunea colectivă are ca efect şi dobândirea unor comportamente tolerante faţă