Sunteți pe pagina 1din 41

Ștefan cel Mare

De la Wikipedia, enciclopedia liberă


Jump to navigationJump to search
Acest articol se referă la Domnul Moldovei. Pentru alte sensuri, vedeți Ștefan cel Mare
(dezambiguizare).

Ștefan cel Mare

Domn al Moldovei

Ștefan cel Mare după Evangheliarul de la Humor,


considerată cea mai exactă reprezentare a domnului.

Date personale

Născut 1438 sau 1439


Borzești (azi în județul Bacău)

Decedat 2 iulie 1504 (~65-66 de ani)


Suceava

Înmormântat Mănăstirea Putna

Părinți Bogdan al II-lea al Moldovei


Maria Oltea

Căsătorit cu Evdokia Olelkovici (1463 - 67)


Maria din Mangop (1472 - 77)
Maria Voichița (1478 - 1504)

Copii Petru Rareș


Elena
Bogdan al III-lea cel Orb

Cetățenie Moldova

Ocupație suveran[*]
domn al Moldovei

Apartenență nobiliară

Familie nobiliară Dinastia Mușatinilor

Domnie

Domnie 1457 - 2 iulie 1504

Predecesor Petru Aron

Succesor Bogdan al III-lea cel Orb

Modifică date / text

Ștefan al III-lea (n. 1438-1439, Borzești - d. 2 iulie 1504, Suceava), supranumit Ștefan cel
Mare sau, după canonizarea sa de către Biserica Ortodoxă Română, Ștefan cel Mare și Sfânt, a
fost domnul Moldovei între anii 1457 și 1504. A fost fiul lui Bogdan al II-lea, domnind timp de 47 de
ani, cea mai lungă domnie din epoca medievală din Țările Române.
Ștefan cel Mare este considerat o personalitate marcantă a istoriei României, înzestrată cu mari
calități de om de stat, diplomat și conducător militar. Aceste calități i-au permis să treacă cu bine
peste momentele de criză majoră, generate fie de intervențiile militare ale statelor vecine fie de
încercări, din interior sau sprijinite din exteriorul țării, de îndepărtare a sa de la domnie. În timpul
domniei sale Moldova atinge apogeul dezvoltării sale statale, cunoscând o perioadă îndelungată de
stabilitate internă, prosperitate economică și liniște socială.
Pe plan intern și-a bazat regimul pe o nouă clasă conducătoare formată din oameni proveniți
preponderent din mica boierime, ridicați la demnități pe baza meritelor militare, loialității față de
domn sau a înrudirii apropiate cu acesta. De asemenea a sprijinit foarte mult
dezvoltarea răzeșimii prin împroprietăriri colective ale obștilor de răzeși, în special în urma
războaielor și bătăliilor purtate, fapt care i-a asigurat loialitatea acestei clase, liniștea socială în țară
și forța umană pentru a avea o armată de masă -„oastea cea mare”.
Pe plan extern a reușit să ducă o politică realistă având două mari linii directoare: impunerea sau
susținerea unor conducători favorabili în țările vecine mici – Țara Românească și Hanatul Crimeii –
și o politică de alianțe care să nu permită nici uneia din marile țări vecine – Imperiul
Otoman, Regatul Poloniei și Regatul Ungariei să obțină o poziție hegemonică față de Moldova. A
încercat, fără succes, realizarea unui sistem de alianțe internaționale împotriva turcilor, trimițând soli
la Papa de la Roma, Veneția, Ungaria, Polonia, Cehia și Persia.
În plan militar a urmărit două direcții majore de acțiune. Prima a fost crearea unui sistem de
fortificații permanent la granițele țării - în timpul său construindu-se sau dezvoltându-se rețeaua de
cetăți ce cuprindea cetățile de la Suceava, Neamț, Crăciuna, Chilia, Cetatea
Albă, Tighina, Orhei, Lăpușna și Hotin. Cea de-a doua direcție majoră a fost crearea unei armate
moderne cu o componentă permanentă, profesionistă și semiprofesionistă și o componentă de
masă, formată din corpuri de răzeși înarmați, mobilizați în cazul marilor campanii militare.
Pe parcursul domniei a dus peste 40 de războie sau bătălii, marea lor majoritate victorioase, cele
mai semnificative fiind victoria de la Baia asupra lui Matei Corvin în 1467, victoria de
la Lipnic împotriva tătarilor, în 1469 sau victoria de la Bătălia de la Codrii Cosminului asupra regelui
Poloniei Ioan Albert, în 1497. Cel mai mare succes militar l-a reprezentat victoria zdrobitoare
din Bătălia de la Vaslui împotriva unei puternice armate otomane conduse de Soliman-Pașa -
beilerbeiul Rumeliei, la 10 ianuarie 1475. În urma pierderii acestei bătălii, În anul următor
sultanul Mehmed al II-lea va conduce în persoană o expediție în Moldova încheiată cu înfrângerea
armatei Moldovei, în bătălia de la Valea Albă-Războieni.
După 1476, Ștefan a fost nevoit să acepte suzeranitatea Imperiului Otoman, dar a obținut obținând
condiții foarte bune pentru Moldova. În schimbul unui tribut anual modic, țara își conserva intacte
instituțiile și autonomia politică internă.
Ștefan cel Mare a fost un mare sprijinitor al culturii și al bisericii, ctitorind un număr mare
de mănăstiri și biserici atât în Moldova, cât și în Țara Românească, Transilvania sau la Muntele
Athos. Pentru aceste merite a fost canonizat de Biserica Ortodoxă Română, cu numele de Ștefan
cel Mare și Sfânt, la 20 iunie 1992.
A fost căsătorit de trei ori, cu Evdochia - fiica marelui cneaz de Kiev, Maria din Mangop - din familia
imperială bizantină și Maria Voichița - fiica lui Radu cel Frumos, căsătorii în care s-au născut șapte
copii. Începând cu 1497 l-a asociat la domnie pe fiul său Bogdan al III-lea, care-i va succede la tron.
A murit la 2 iulie 1504 fiind înmormântat la Mănăstirea Putna.

Fost-au Ștefan Vodă om nu mare de stat, mânios și de grabu a vărsa sânge nevinovat; de multe ori la
ospețe omora fără județ. Amintrelea era om întreg la fire, neleneș și lucrul său îl știa a-l acoperi și unde
nu gândeai, acolo îl aflai.
La lucru de războaie meșter, unde era nevoe însuși se vâra, ca văzându-l ai săi, să nu îndărăpteze și
pentru aceia rar războiu de nu biruia și unde-l biruia alții, nu pierdea nădejdea, știindu-se căzut jos, se
ridica deasupra biruitorilor.
_______ Grigore Ureche, Letopisețul Țării Moldovei[1]:p. 65

Cuprins
[ascunde]

 1Biografie și familie
 2Personalitatea
 3Accederea la tron
 4Politica internă
o 4.1Consolidarea bazei politico-sociale
o 4.2Relația cu marea boierime
o 4.3Crearea noii elite conducătoare
 5Viața economică și socială
o 5.1Agricultura
o 5.2Infrastructura
o 5.3Comerțul
o 5.4Administrația financiară
 6Politica externă
o 6.11457-1469
o 6.21470-1486
o 6.31487-1504
 7Puterea armată
o 7.1Arta militară
o 7.2Organizarea armatei
o 7.3Armamentul
o 7.4Sistemul de fortificații
 8Războaie și bătălii
o 8.1Aspecte generale
o 8.2Marile bătălii
 8.2.1Bătălia de la Baia
 8.2.2Bătălia de la Vaslui-Podu Înalt
 8.2.3Bătălia de la Războieni-Valea Albă
 8.2.4Bătălia de la Codrii Cosminului
 9Arta, cultura și religia
o 9.1Arhitectura
o 9.2Cultura scrisă
o 9.3Istoriografia
o 9.4Arta decorațiunilor
 10Moldova după Ștefan cel Mare
 11Controverse, neclarități și incertitudini
 12Figura și epoca lui Ștefan cel Mare reflectate în literatură și artă
 13Galerie foto
 14Referințe și note
 15Bibliografie
 16Vezi și
 17Legături externe

Biografie și familie

Evdochia de Kiev
Maria de Mangop

Maria Voichița

Mormântul de la Mănăstirea Putna

Conform tradiției, Ștefan cel Mare s-a născut la moșia tatălui său de la Borzești, ca fiu
nelegitim al viitorului domn al Moldovei, Bogdan al II-lea și al Oltei. Bogdan era la rândul său
fiu nelegitim al lui Alexandru cel Bun, iar soția sa, Oltea provenea dintr-o familie de boieri de
lângă Bacău, cei doi cunoscându-se în perioada în care Bogdan s-a aflat în exil la curtea
lui Vlad Dracul. Familia a mai avut încă trei băieți: Ioachim, Ion și Crâstea și două
fete: Maria și Sora. [2][3][4]:p. 35
Data nașterii nu este cunoscută cu certitudine, cele mai plauzibile variante fiind
anii 1438[5] sau 1439.[4]:p. 36 Despre copilăria lui Ștefan cel Mare nu sunt date cunoscute, cel
mai probabil acesta și-a petrecut-o la reședința familiei.
În toamna anului 1449, tatăl său, Bogdan sprijinit cu un corp de oaste trimis de Iancu de
Hunedoara, învinge armata lui Alexandru al II-lea la Tămășeni, lângă apa Moldovei, la 12
octombrie 1449 și se proclamă domn.[6]:p. 46 Alexandru se refugiază în Transilvania, de unde
va încerca să își recapete tronul. La rândul său, Bogdan, după o încercare nereușită de a
căpăta sprijinul și protecția polonezilor, și-a îndreptat eforturile diplomatice către Ungaria.[6]:p.
47

La 11 februarie 1450, Bogdan emite în „târgul de jos” — Roman — un hrisov de


recunoaștere a suzeranității lui Iancu de Hunedoara, căruia îi făgăduiește sprijin și ajutor, în
orice împrejurare, pentru ca în schimb „iubitul nostru părinte să ne ocrotească sub mâna sa
și să ne apere de orice dușmani ai noștri”. La sfârșitul actului, unde sunt enumerați martorii
care girau acel document este menționată, imediat după domn credința iubitului meu fiu,
Ștefan Voevod. Actul reprezintă prima atestare documentară a viitorului domn al
Moldovei.[7]:p. 26 Din menționarea de către tatăl său ca asociat la domnie, rezultă Ștefan
împlinise în 1450 cel puțin unsprezece ani, vârsta minimă impusă de cutumele vremii pentru
o astfel de demnitate. [4]:p. 36
Bogdan avea să fie asasinat, la 15 octombrie 1451, la Reuseni, de către fratele său vitreg
Petru, alt fiu nelegitim al lui Alexandru cel Bun și care va domni ulterior sub numele de Petru
Aron.[8] Cronicarul polonez Jan Długosz relata astfel scena:
„Un oarecare Petru, care pretindea că are drept la domnia Moldovei și se înțelesese
cu Alexandru ca să împărțească toate deopotrivă, alegând prilejul când Bogdan,
poftit la țară, la un unchi de frate al aceluiași Petru, era beat, pe o noapte urâtă,
sosind numai cu o sută de moldoveni, înșelă străjile lui Bogdan și, prinzându-l, îi tăie
capul.”[9]
_____ Jan Długosz, Historiae Polonicae
După omorârea lui Bogdan, familia sa, inclusiv tânărul Ștefan vor pleca
în exil în Transilvania și apoi în Țara Românească, după instalarea ca domn a lui Vlad
Țepeș.[10]:p. 13 Mama sa, Oltea avea să moară la 4 noiembrie 1465.[11]:p. 71
Ștefan cel Mare a fost căsătorit de trei ori. Dacă predecesorii săi încercaseră prin
căsătorii și alianțe matrimoniale să se apropie de suzeranii lor catolici, regii Ungariei și
Poloniei, politica dinastică a lui Ștefan cel Mare privind căsătoriile a fost diferită - după
cum remarca istoricul P. P. Panaitescu - toate trei soțiile lui sunt principese ortodoxe din
țări vecine: Evdochia, fiica lui Simeon Olelkovici⁠(d)de la Kiev, Maria din Paleologii de la
Mangup, în Crimeea, Maria, fiica lui Radu cel Frumos din Țara Românească. [12]:p. 25
Căsătoria cu Evdochia a avut loc la 5 iulie 1463 când, după cum scrie Grigore
Ureche, luatu-s-au doamnă de mare rudă, pre Evdochiia de la Chiev, sora lui Simeon
Împăratul. Iară cronicariul cel leșescu scrie că au fostu Evdochiia fată lui Simeon
Împăratul, iară nu soră.[1]:p. 36 Căsătoria a durat doar patru ani. Din această căsătorie au
rezultat doi băieți și o fată. Băieții, Bogdan-Vlad născut în 1466 și Petru născut în 1467,
au murit amândoi de tineri în anul 1479, la câteva luni distanță, fiind îngropați împreună
în același mormânt. Fata, Elena, avea să se mărite cu fiul țarului Ivan al III-lea al Rusiei.
Evdochia moare și ea în 1467, posibil la nașterea lui Petru, fiind înmormântată
în Biserica Mirăuți din Suceava.[13]:pp. 449-440
La 14 septembrie 1472 Ștefan se căsătorește din nou, cu Maria, din familia domnitoare
din micul regat grecesc pontic Mangop-Theodoro, din Crimeea. Isaac, fratele noii
doamne, poartă titlul de „domn de Theodoro și al întregii Khazarii”, iar Mariei înseși i se
atribuie o multiplă obârșie împărătească. [14]:pp. 585-587 Cuplul nu a avut copii. Căsătoria a
fost una de conveniență și interes politic, care a durat atâta timp cât acest interes a
existat.
„În 1475 însă după luna lui iulie, în care Caffa fiind luată de turci, Mangopul intră
in stăpînirea lor, Ștefan cel Mare ne mai având nici un interes a păstra ca soție
pe moștenitoarea acelei domnii pierdute, se desparte de odrasla Comnenilor și
duce la altar pe cealaltă Marie sau Vochița, fata lui Radu Vodă.”[13]:p. 398
_____ A. D. Xenopol, Istoria românilor din Dacia Traiană
Maria va mai trăi puțin după divorț, la 19 decembrie 1477, după cum nota Grigore
Ureche pristăvitu-s-au doamna Maria ce era de la Mangop, fiind înmormântată la
Mănăstirea Putna.[1]:p. 36
În anul 1475, după divorțul de Maria de Mangop, Ștefan s-au încununat cu doamna
Voichița, fata Radului Vodă.[1]:p. 48. Căsătoria avea să dureze până la moartea
domnului, Maria Voichița supraviețuindu-i încă șapte ani. A murit în 1511 find
înmormântată la Mănăstirea Putna. Din căsătoria lor au rezultat doi copii, un băiat,
viitorul domn Bogdan al III-lea și o fată, Maria, decedată în 1518 și înmormântată la
Mănăstirea Putna. [13]:pp. 398-401
Ștefan a avut și un număr de concubine, cea mai cunoscută fiind Maria
Rareș din Hârlău, mama viitorului domn Petru Rareș. [13]:p. 399 Un alt posibil fiu
nelegitim, a cărui mamă nu este cunoscută, a fost viitorul domn Ștefan Lăcustă.[6]:p.
280

Ștefan cel Mare a murit la 2 iulie 1504 în urma infectării unei răni mai vechi, fiind
înmormântat la Mănăstirea Putna.[15]

Personalitatea

Lui Ștefan cel Mare românul îi atribuie tot ce-i pare curios, mare, vitejesc și chiar neînțeles în pământul
nostru. Orice cetate, orice zid, orice val, orice șanț, întreabă-l cine le-au făcut; el îți va răspunde: Ștefan
cel Mare. Orice pod, orice biserică, orice fântână, orice curte sau palat vechi, el le va raporta eroului
său. Orice bunătate, orice așezământ a căruia rămășițe se mai trăgănează până astăzi, orice legiuire
ominească, orice puneri la cale înțălepte Ștefan vodă le-au urzit, îți va zice el, și iar Ștefan vodă.
În sfârșit, acest domn, pentru moldoveni rezumă toate faptele istorice, toate monumentele, toate
isprăvile și instituțiile făcute în cinci veacuri, de atâția stăpânitori.
_______ Mihail Kogălniceanu, Ștefan cel Mare[16]:p. 195

Accederea la tron
Localizari posibile ale luptei din 1457

Coroana lui Ștefan cel Mare

La începutul lunii aprilie 1457, Ștefan a intrat în Moldova, înaintând spre


Suceava, de-a lungul văii Siretului. Era însoțit de o armată de circa șase mii
de oameni, din care un corp de o mie de muntenioferit de Vlad Țepeș, iar
restul moldoveni din Țara de Jos. [10]:p. 13[17]:p. 59
Petru Aron a fost surprins de această acțiune, reușind să strângă în grabă o
armată cu care l-a atacat pe Ștefan la Doljești, pe Siret, la 12 aprilie. Petru
Aron a fost învins și a părăsit câmpul de luptă. A încercat o nouă rezistență
la Orbic, la 14 aprilie, în Joia Mare a anului 1457, dar a fost din nou înfânt și
silit să ia calea exilului, în Polonia.[7]:p. 54
„În anul cum se socotește de la nașterea lui Christos 1457, în luna
lui aprilie, în săptămâna mare dinaintea Paștilor, veni Stefan Vodă,
fiul lui Bogdan Vodă, cu o mică oaste. Și veniră asupra lor Aron
Vodă la un părău sau apă cu numele Hreasca, la Doljești. Așa, goni
Ștefan Vodă pe Aron Vodă din țară și rămase însuși domn prin
silnicie.”[17]:p. 59
_____ Cronica lui Ștefan cel Mare
Despre locul exact al luptei au existat mai multe variante vehiculate de-
a lungul vremii. Majoritatea istoricilor (Nicolae Iorga, Constantin C.
Giurescu, Ilie Minea Minea ș.a.) au propus ca loc al bătăliei
localitatea Doljești, de lângă Roman, pornind de la relatările cronicilor
moldovenești. A. D. Xenopol, pornind de la o versiune a letopisețului lui
Grigore Ureche, a presupus că lupta a avut loc la Joldești, în ținutul
Botoșani.[10]:p. 13 Cea mai plauzibilă pare a fi cea a lui Alexandru I.
Gonța, care identifică drept loc al bătăliei localitatea Dolhești, de pe
valea râului Șomuzul Mare, pornind de la toponimul menționat în
cronica germană - Dolschecht, dar luând în considerare că acest sat
aparținea surorii sale, căsătorită cu Șendrea, viitorul portar al
Sucevei.[18]
După câștigarea bătăliilor și alungarea lui Petru Aron, Ștefan va
organiza o mare ceremonie publică de încoronare, într-un loc
numit Direptate, pe valea Siretului.
„Deciia Ștefan vodă strâns-au boierii țării și mari și mici și altă
curte măruntă dimpreună cu mitropolitul Theoctistu și cu mulți
călugări, la locul ce să chiamă Direptatea și i-au intrebatu pre
toți: este-le cu voie tuturor să le fie domnu ? Ei cu toții au strigat
într-un glas: “În mulți ani de la Dumnezeu sa domnești”. Și decii
cu toții l-au rădicatu domnu și l-au pomăzuitu spre domnie
mitropolitul Theoctistu. Și de acolea luo Ștefan vodă steagul
țărâi Moldovei și să duse la scaunul Sucevii.”[1]:p. 35
_____ Grigore Ureche, Letopisețul Țării Moldovei

Politica internă
Consolidarea bazei politico-sociale

Moldova în timpul lui Ștefan cel Mare (1483)

Sigiliul Moldovei

Politica dusă de Ștefan cel Mare pe plan intern de-a lungul domniei
avea ca scop principal consolidarea puterii centrale a domnului și
asigurarea liniștii sociale. În acest sens, principalele direcții de
acțiune au fost reprezentate de: repopularea țării
prin împroprietărireacu pământ și acordarea de privilegii răzeșimii,
crearea unei noi clase aristocratice (mica boierime) pe baza
meritocrației militare, întărirea puterii militare și a capacității de
apărare a țării, reconcilierea cu vechile familii boierești și
rechemarea celor plecați în exil, asigurarea loialității Sfatului
Domnesc - prin creșterea ponderii dregătorilor militari (pârcălabii) și
introducerea unui număr însemnat de membri ai familiei sale.[10]:pp.
16-17

În încercarea de a găsi o contrapondere politică la clasa marilor


boieri, Ștefan a manifestat o preocupare constantă pentru
dezvoltarea micii boierimi (curtenii și slujitorii) și a țărănimii libere.
Marea proprietate, acordată boierilor, era din punct de vedere
juridic „feudă”, fiind grevată de obligația titularului de a efectua
serviciul militar cu oamenii săii în schimbul garantării de către domn
a posesiuni pământului. În schimb, mica proprietate, deși nu se se
bucura de vreo garanție din partea domnului, era lipsită și de
constrângeri militare, fiind una de tip alodial.[10]:p. 48
Din acest motiv, până la urcarea pe tron a lui Ștefan, țăranii liberi
nu erau obligați să presteze serviciul militar, deoarece pământul pe
care îl stăpâneau nu era primit de la domn. Ștefan avea să facă o
reformă radicală în sistemul realțiilor feudale, prin obligarea
țărănimii libere la prestarea serviciului militar, conferind astfel
acestei clase o funcție politică importantă în viața statului. Utilizarea
răzeșimii în armată a reprezenta o lovitură importantă la situația
privilegiată a marii boierimi, singura care avea monopolul
obligațiilor militare. În momentul în care Ștefan a implicat în
chestiunile de apărare a țării și alte elemente sociale, care
executau serviciul militar fără a primi în schimb imunități și privilegii,
ponderea marii boierimi mari ca bază socială a țării, s-a diminuat în
in mod esențial.[10]:pp. 112-114
Puterea lui Ștefan vodă a stat în «curtea» lui, în această
oaste de țară, am putea zice în oameni de arme sădiți de el
pe tot întinsul țării. Căci acesta a fost actul politic mai
însemnat, care lămurește puterea și politica marelui domn.
El a fost un mare colonizator de oșteni. Toate «locurile
pustii», adică fără proprietar, erau de drept ale domniei și
domnul coloniza pe ele oșteni-plugari. Aceștia au format
puterea de neînfrânt a domnului, înăuntru și în afară. [12]:p. 16
_____ P. P. Panaitescu, Ștefan cel Mare. O încercare de caracterizare
Acest fapt este confirmat și de numărul mare de hrisoave de
împroprietărire cu „loc în pustiu” în diferite regiuni ale țării,
preponderent în cele de graniță. [19][10]:p. 36
Relația cu marea boierime
Sala Tronului

Luca Arbore, portarul Sucevei

Relația sa cu marea boierime a fost una în general pașnică,


caracterizată prin autoritarism domnesc, cu puține manifestări
de nesupunere sau revoltă din partea boierilor. Relația a
evoluat în timp, pe măsură ce autoritatea centrală a domnului
se întărea. Astfel, în primii ani de domnie, Ștefan a căutat să
țină sub control puterea boierilor prin menținerea privilegiilor,
iertarea celor care l-au slujit pe Petru Aron și trimiterea de cărți
de iertare și rechemarea în țară a boierilor fugari, în frunte cu
boierul Mihu. [6]:p. 74
Ștefan a schimbat de asemenea și ierarhia boierească, creând
imediat sub domn un nivel al conducătorilor administrațiilor
locale, pârcălabii de cetăți (ținuturi), cărora le-a acordat puteri
lărgite. Pentru a-și consolida puterea și a-și asigura controlul
asupra acestora, el a încredințat aceste posturi de mare
raspundere doar rudelor sale și celor mai apropiați dintre boieri.
Ca semn al importanței pe care o aveau, pârcălabii erau situați
întotdeauna inaintea dregătorilor de curte, cu exceptia
marelui vornic.[7]:p. 109
În aceeași idee Ștefan a asigurat o stabilitate mare pe funcții a
marilor dregători, mulți rămânând în aceeași poziție pentru un
număr mare de ani, cum ar fi: marele spătar Câlnău –
optsprezece ani, marele vistiernic Iuga – douăzeci și unu de
ani sau marele logofătTăutu – mai mult de treizeci de ani.
Acest lucru a asigurat totodată și o mare stabilitate
administrației țării.[7]:p. 109
Ca urmare a acestor măsuri, Ștefan a avut de înfruntat doar
două conspirații boierești în cei patruzeci și șapte de ani de
domnie, cea din 1471 - când au fost decapitați trei mari boieri
în frunte cu cumnatul său, marele vornic Isaia și cea organizată
în 1504 - cu două zile înainte de moartea sa, care viza
îndepărtarea fiului său Bogdan de la tron, terminată identic cu
omorârea capilor conspirației.[6]:p. 129, 267
Crearea noii elite conducătoare

Viața economică și socială


Agricultura
Infrastructura
Infrastructura de transport a Moldovei în timpul lui Ștefan cel
Mare era slb dezvoltată, neexistând drumuri construite sau
întreținute de autorități.
„Drumurile erau niște simple urme de șleauri, de-a
lungul anumitor văi sau pe anume direcții, pe care
experiența le arătase ca mai prielnice pentru
comunicarea între două ținuturi sau localități. Starea
lor, ca pretutindeni de altmintrelea în acele vremuri, era
foarte rea, căci ele erau fie acoperite de un strat gros
de praf, fie adevărate mocirle cu gropi adânci.”[20]:p. 154
Trecerile peste râuri se făcea, de regulă, prin vaduri, iar dacă
acestea erau prea adânci, pe poduri umblătoare. Podurile fixe
erau de lemn, peste râurile mai mari sau de piatră, peste
pârâuri. Principalele puncte de trecere prin vad a marilor râuri
erau la Verișcani și Reuseni, pe Siret, Țuțora și Cernăuți,
pe Prut, Vadul Jorii, pe Nistru și Bătinești pe Putna. Poduri
umblătoare erau la Târgul Siret, pe Siret, Cernăuți, pe Prut
și Roman, pe Moldova.[20]:p. 155
Comerțul
Administrația financiară
Principalele surse de venit ale domniei erau reprezentate de
veniturile încasate din monopoluri și taxe vamale. Domnul avea
monopolul exploatării și comercializării sării și argintului,
precum și monopolul comerțului cu pește, ceară și blănuri
prețioase. Vămile erau așezate pe principalele artere
comerciale. Sistemul vamal cuprinde vămile externe, dispuse
pe frontieră și vămi interne. Vama de import se plătea doar
la Suceava iar vama de export la vămile externe de
la Cernăuți (pentru Regatul Poloniei), Chilia (pentru Imperiul
Otoman), Cetatea Albă (pentru Regatul Crimeii), Adjud (pentru
Regatul Ungariei) și Putna (Țara Românească). În plus mai
existatu vămi interne unde se plătea o taxă de tranzit,
la Lăpușna, Roman, Bacău, Vaslui, Bârlad și Tecuci. [7]:p. 88[10]:p.
72

Ca surse secundare de venit o reprezentatu arenzile încasate


de la proprietarii de case si atelierele meștesugărești din
orașe, amenzile și taxele de judecată (tretina - a treia parte din
lucrul judecat) și veniturile satelor și ocoaleleor domnești.
Domnul devenea de asemenea proprietar de drept al moșiilor
rămase fără moștenitor precum și a celor confiscate de la
boierii condamnați pentru „hiclenie” (trădare). [10]:pp. 71-72
Ștefan cel Mare a fost unul dintre puținii domni ai Moldovei
care au bătut o monedă proprie - gros moldovenesc, fapt ce
reprezenta inclusiv o modalitate de a afirmare a suveranității.
Monedele erau confecționate din argint, cu un diametru de 13
milimetri, având ștanțate stema țării și
inscripțiile MONETAMOLDAVIE pe avers și STEFANVSVOIEVODA pe
revers. Valorile erau de un gros și o jumătate de gros. [7] [21]:p.
297

Cantitatea de masă monetară a fost însă una mică, baterea


monedelor fiind determinată în primul rând de scopuri politice -
plata serviciilor militare prestate de boierime sau
a mercenarilor și mai puțin pentru facilitarea schimburilor
comerciale, care se bazau în continuare pe monedele emise
de mai puternicele state vecine. [21]:p. 353

Politica externă

Logofătul Ioan Tăutu, principalul sfetnic de politică externă


Mahomed al II-lea

Uzun Hasan

Cazimir al IV-lea
Matei Corvin

Ivan al III-lea

Mengli Ghirai

Vezi și: Politica externă a lui Ștefan cel Mare.


În politica externă a lui Ștefan cel Mare pot fi identificate trei
mari perioade, fiecare cu obiective specifice. [10]:p. 7 La urcarea
pe tron a lui Ștefan, contextul geopolitic făcea ca Moldova să
fie obiectul încercărilor de hegemonie ai celor doi mari vecini,
regatele Poloniei și Ungariei. În urma perioadei de instabilitate
generată de luptele pentru domnie dintre urmașii lui Alexandru
cel Bun, poziția ei față de cei doi vecini rivali se degradase
considerabil, de unde necesitatea pentru tânărul domn de a
duce o politică externă realistă și echilibrată.[22]:p. 516
„Ștefan urmări încă din tinerețea lui un principiu, care îi
fu prea folositor în lunga și viforoasa lui carieră.
Niciodată doi dușmani, ci totdeauna împăcarea cu unul,
cât era în ceartă cu celălalt.” [13]:p. 408
_______A.D.Xenopol, Istoria românilor din Dacia Traiană
Pentru transpunerea în practică a politicii externe, Ștefan
va acorda o atenție dezvoltării deosebită instituției
însărcinate cu acest domeniu, logofeția. Marele
logofăt avea să devină cel mai important dregător al țării.
Ștefan și-a ales cu grijă colaboratorii din acest domeniu, în
lunga sa domnie demnitatea de logofăt a fost îndeplinită
doar de trei boieri: Ioan Dobru (8 septembrie 1457-5
februarie 1468), Toma (28 iulie 1468-26 august 1474)
și Ioan Tăutu (14 apr.1475 - 7 oct. 1503). [23]:p. 38. Cei mai
cunoscuți diplomați moldoveni din această perioadă,
menționați pentru modul cum au condus soliile încredințate
de domn au fost logofătul Ioan Tăutu și Ioan Țamblac.[24]:p.
10 [25]

Diplomația se judecă după rezultate, și rezultatele


diplomației lui Ștefan sunt minunate. La 1462-1465
se luptă cu muntenii și e în pace cu turcii, ungurii și
polonii; la 1467 se luptă cu ungurii, e bine cu turcii
și polonii intervin în favoarea lui, protestând la
Buda; la 1469-1479 e în luptă cu muntenii - ungurii
și turcii nu intervin; la 1475-1476 luptă cu turcii -
polonii și ungurii îi trimit mici ajutoare; la 1477-1480
luptă cu muntenii, ajutat de unguri; la 1481-1487
luptă cu turcii, fără intervenție polonă și
ungurească; la 1497-1499 luptă cu polonii - ungurii,
turcii și rușii intervin în favoarea lui Ștefan. Chiar cu
tătarii lui Mengli Ghirei a avut mult timp relații
bune.[12]:p. 27
_______P.P. Panaitescu, Ștefan cel Mare
1457-1469
Prima perioadă, între 1457-1469, este caracterizată de
acțiunile politice și militare pentru recunoașterea
externă și consolidarea domniei. În acest sens erau
vizate întărirea poziției Moldovei pe scena regională și
recâștigarea libertății de acțiune a țării, simțitor
îngrădită în deceniile anterioare. Imediat după
înscăunare au loc ciocnirile cu polonii care-l
adăposteau pe Petru Aron și cu care avea să încheie
pace în 1459. Urmează încercările de cucerire a
Chiliei, luptele de la Baia cu Matei Corvin, de
la Lipnic cu tătarii și atacul Țării Românești și
arderea Brăilei. Tot în această perioadă a reînnoit
privilegiile comerciale
pentru negustorii din Brașov și Lvov și a inițiat
contactele cu mănăstirile de la Muntele Athos.[26]:pp. 8-
9 [22]:p. 516
.
1470-1486
Cea de-a doua perioadă, între 1470-1486, a fost cea
mai complicată și dificilă din timpul domniei sale, fiind
perioada de apogeu a conflictului cu Imperiul Otoman.
O primă constantă a politicii externe a lui Ștefan în
această perioadă a fost atragerea Țării Românești în
coaliția antiotomană. Primul episod l-a reprezentat
conflictul cu Radu cel Frumos, concretizat în patru
campanii militare desfășurate între 1469-1473, încheiat
cu victoria lui Ștefan. [22]:p. 522-524 În același context,
Ștefan a intervenit și a numit patru domni în Țara
Românească: Laiotă Basarab, Vlad Țepeș, Basarab
cel Tânăr Țepeluș și Vlad Călugărul, împotriva unora
dintre aceștia fiind nevoit să ducă campanii militare
pentru a-i scoate din domnie, pentru că i-au trădat
încrederea.[26]:pp. 9-10
O a doua linie majoră a politicii externe a perioadei a
fost de a avea liniște și eventual sprijin în lupta
antiotomană din partea vecinilor mari, în acest scop
încheind „pace trainică și veșnică” cu Matei Corvin, în
1475 și depunând jurământ de vasalitate și credință
lui Cazimir al IV-lea, regele Poloniei, la Colomeea, în
1485. În aceeași direcție se înscrie scrisorile și soliile
trimise Papei de la Roma și conducătorilor Veneției,
cea mai cunoscută fiind solia lui Ioan Țamblac din
1477.[26]:pp. 10-12[27]:p. 89
Obiectivul principal al politicii externe în această
perioadă avea să fie însă încercarea de a asigura
integritatea teritorială a Moldovei și independența față
de Imperiul Otoman. [6]:pp. 151-216
„S-a întâmplat ca atunci când toți principii
supuși stăpânului (Mehmet al II-lea - n.n.) au
aflat că Zucha-Zan (Uzun Hasan, hanul
turcmenilor – n.n) intrase în luptă împotriva lui,
ei s-au veselit cu toții, zicând: «Acum, Mehmet
va fi nimicit. Ceea ce el ne-a făcut nouă, îi va
face lui acum Dumnezeu... ». Și s-au răsculat
împotriva turcilor... Între ei se afla și domnul
Valahiei Mici (Moldova – n.n)... Dat fiind că țara
sa e mică și locuitorii ei sunt puțin numeroși,
dar cu toții viteji, care se adăpostesc în munți și
văi, cine ar avea îndrăzneala să se apropie de
ei? Așadar, când a aflat că Zucha-Zan a pornit
la luptă împotriva stăpânului său, sultanul
Mehmet al II-lea, Ștefan a început să urzească
fel de fel de planuri. Pe ascuns, a pus capăt
supunerii sale și și-a scuturat umerii de
povară...” [22]:p. 525
______Elia ben Elkana Capsali - Istoria Otomană
În aces sens Ștefan a renunțat la plata tributului
către Poartă în 1473, a condus două campanii
majore antiotomane – cele din 1475 și 1476,
precum și alte patru campanii minore – cele pentru
apărarea Chiliei și Cetății Albe din 1475 și 1484,
precum și luptele împotriva oștilor turcești conduse
de Ali Hadâmbul, beilerbey-ul Rumelie și
Malcoci, pașa de Silistra, din în 1485-1486. [26]:pp.
11-13

La începutul anilor 1480, contextul regional


începea să se schimbe. Polonia înclina tot mai
mult să coopereze cu turcii, Ungaria acorda
prioritate Europei Centrale, Țara Românească
fusese readusă sub controlul Porții iar Hanatul
Crimeii redevenise vasal acesteia. [22]:p. 539 După
cucerirea de către turci a Chiliei și Cetății Albe și în
noul context extern european, Ștefan decide în
1487 să încheie pace cu Imperiul Otoman,
acceptând reluarea plății tributului în schimbul
garantării de către aceștia a statalității și
independenței Moldovei.
„Anul 892 (1487). În zilele când Davud-
pașa a plecat în expediție în Arabia, a venit
un sol din Moldova cu haraci pe doi ani și a
plecat primind răspunsul de pace”. [28]:p. 329
_______Cronica turcească
1487-1504
După încheierea păcii cu Imperiul Otoman și
securizarea frontierei sudice, în ultima parte a
domniei, Ștefan își va focaliza politica externă
pentru rezolvarea chestiunilor în dispută de la
frontiera nordică. În acest sens a dezvoltat un
sistem de alianțe cu Cnezatul
Moscovei (1491), Hanatul Crimeii și Marele
Ducat al Lituaniei (1499), în scopul îngrădirii
influenței polone. După victoria de la Bătălia
de la Codrii Cosminului din 1497 și expediția
militară în Galiția din 1498, a încheiat pace cu
Regatul Poloniei. Ultima sa mare acțiune
diplomatică au fost negocierile cu polonezii,
din 1502-1503, pentru restituirea Pocuției,
negocieri rămase fără succes. [10]:p. 8[22]:p. 545-554
La moartea sa, Ștefan lăsa țara într-o situație
politică favorabilă, având tratate de pace
încheiate cu toți vecinii săi. Ultimul sfat de
politică externă dat fiului său Bogdan al III-
lea înainte de a muri a fost de a menține
pacea cu Imperiul Otoman, „socotindu din toții
mai puternicu pre turcu și mai înțeleptu”.[1]:p. 66
„Nimic nu tulbura de la moartea lui
Matiaș legăturile bune cu ungurii.
Turcii din cetățile de la Dunărea-de-jos
se stâmpărase; Mengli-Ghirai, Hanul
Crâmului, socrul lui Selim, fiul cel mai
mare al Sultanului, care stătea la
Caffa, uitase drumul Moldovei. Numele
«Moldoveanului» era cunoscut cu
cinste în lumea întreagă, și polonii
înșiși, dușmanii bătrânețelor sale,
recunosteau fățis ce putere cuminte
pleacă din sufletul acestui om cum nu
se găsește ușor un altul.” [6]:p. 266
_______Nicolae Iorga, Istoria lui Ștefan cel Mare

Puterea armată

Steagul de luptă a lui Ștefan cel Mare

Concepția Bătăliei de la Baia, 1467


Oșteni moldoveni

Sabia lui Ștefan cel Mare

Oștean moldovean

Arc scurt moldovenesc


Tun pe afet mobil

Arta militară
Particularitățile strategiei și artei militare în
perioada domniei lui lui Ștefan derivă din
obiectivul politic pe termen lung al
domnului Moldovei, acela de „apărare a
ființării statului moldovenesc.”[20]:p.
222 Caracteristica esențială a acțiunilor

militare duse de Ștefan a fost astfel că


acestea au urmărit nimicirea armatelor
inamice și nu realizarea de cuceriri
teritoriale.[29].”
Ca forme principale a acțiunilor militare la
nivel strategic, Ștefan a utilizat
atât defensiva strategică, cât și ofensiva
strategică, în funcție de obiectivul politic
urmărit. Defensiva strategică avea, de
regulă, ca etape principale apărarea pe
frontieră, hărțuirea, bătălia decisivă și
urmărirea, fiind adoptată de Ștefan în
marile campanii din 1475, 1476, 1497,
când a avut de înfruntat inamici cu mult
superiori din punct de vedere al numărului
și înzestrării. Ofensiva strategică avea, de
regulă, ca etape principale mobilizarea si
concentrarea în secret a forțelor,
respingerea trupelor de acoperire adverse,
bătălia decisivă și urmărirea. Ea a fost
adoptată de Ștefan în campaniile din 1473
și 1481 care au avut ca obiectiv
schimbarea domnilor pro-otomani din Țara
Românească. [29][20]:pp. 154-190[30]:pp. 101-160
Bătălia decisivă – dusă individual sau în
cadrul unei campanii – avea ca obiectiv
nimicirea grupării principale de forțe a
inamicului, și determinarea acestuia să
renunțe la continuarea acțiunilor militare.
În aceste bătălii Ștefan a utilizat cu
precădere manevra de forțe, adaptată la
condițiile de teren, anotimp și starea
vremii, pentru a anihila avantajul numeric
al inamicilor, cum a fost cazul în bătăliile
de la Baia și Codrii Cosminului. Când
condițiile erau favorabile, a fost utilizată
inducerea in eroare a inamicului, prin
acțiuni de înșelare, cum a fost la Baia,
când orașul a fost incendiat în mai multe
locuri, simultan, sau la Vaslui, când o
mare parte a armatei otomane a fost
atrasă și imobilizată într-o zonă
mlăștinoasă. [29][20]:pp. 154-190[30]:pp. 101-160
„Nu e puțin lucru ca același
stăpânitor al unei țări mici să
învingă pe rând pe toți vecinii lui:
munteni, unguri, poloni, tătari,
turci. Și nu e vorba de cine știe ce
oști provinciale: Matei Corvin, Ioan
Albert, Mahomet II au năvălit în
Moldova cu toate oștile marilor lor
ținuturi și toți s-au întors
rușinați.” [12]:p. 28
_______P.P. Panaitescu, Ștefan cel Mare
Organizarea armatei
Armata Moldovei era una
nepermanentă, fiind mobilizată doar în
caz de conflict armat. Forțele armate
erau constitute din „oastea cea mică”
și „oastea cea mare”. [30]:p.
174 [31] Marea majoritate a acțiunilor

militare ale lui Ștefan au fost duse de


„oastea cea mică”, formată din cetele
boierești și curteni. [32]:p. 292
Conform dreptului feudal, numai
proprietarii de pământ erau obligați să
presteze serviciul militar și să meargă
la război, de fiecare dată când erau
chemați de domn.[7]:p. 503 Boierii cu
cetele lor, reprezentau nucleul
armatei. Ei constituiau elementul cel
mai numeros și cel mai puternic. Din
rândul acestora, un corp separat era
reprezentat de „curteni” sau „slujitori”,
adică boierii care
îndeplineau dregătoriilocale sau
naționale în sistemul administrativ.
Numărul curtenilor și slujitorilor era de
câteva mii. Curtenii faceau serviciul
prin rotație la curte,
asigurând paza domnului și
îndeplinind diferite slujbe sau
servicii. [7]:pp. 503-507 [32]:pp. 290-308 Ceilalți
proprietari de pământ, se adunau, în
caz de razboi, grupați pe ținuturi, sub
comanda pârcălabului de ținut, după
care se deplasau la locul de adunare
a oștirii stabilit de domn, denumit
„vileag” sau „beleag”. [7]:p. 507[10]:p. 110
„Oastea cea mare” sau „țara” era
mobilizată doar în cazuri excepționale,
de mare primejdie, când erau cheamți
sub arme practic toți bărbații valizi de
luptă. Oastea cea mare cuprindea, pe
lângă „oastea cea mică”, răzeșii,
orășenii, țăranii fără pământ din
satelor domnești, boierești și
mănăstirești, străjerii și călărașii.
Ștefan a mobilizat oastea cea mare
doar de două ori, în campaniile
antiotomane din 1475 și 1476. [7]:p.
511[33]:p. 44

Când erau chemați la oaste răzeșii


erau obligați să se prezinte și ei la
vileag, dacă nu călări și întrarmați ca
vitejii, măcar cum ii ajutau
împrejurările, pregătiți pentru a lupta
pedestru. [30]:p. 178 Orășenii aveau
obligația ca, în caz de război, să
înarmeze un număr de oameni pe
cheltuiala lor și să-i pună la dispoziția
domnului. O categorie militară
distinctă era reprezentată de „străjeri”
și „călărași”, locuitori ai satelor de
graniță care asigurau
paza frontierei Carpaților, respectiv
a Nistrului. [7]:pp.504-510
Armamentul
Oastea lui Ștefan cel Mare utiliza toate
categoriile principale
de armament disponibile pe plan
european în a doua jumătate a
secolului al XV-lea. [34]:p. 45
Armamentul folosit poate fi categorisit
în două mari categorii: armament
defensiv și armament ofensiv.
Armamentul defensiv, destinat
protecției luptătorului era format
din scut, cămașă de zale, platoșă și
mai rar, armură. Țăranii chemați la
oaste purtau pentru protecție haine de
in matlasate, groase de 3-5 centimetri,
cu cusături dese sau cojoace din
piele.[7]:p. 512[20]:p. 139
Armamentul ofensiv era formad din
arme albe și arme de foc. Armele
albe erau reprezentate de arme de
tăiere și împungere
(spade, săbii, pumnale, cuțite de
luptă), arme de aruncare și împungere
(lănci și sulițe), arme de lovire și tăiere
(securi și topoare de luptă, halebarde),
arme de lovire și izbire
(ghioage, măciuci, buzdugane) și
arme de aruncare la distanță
(arcuri și arbalete). [34]:p. 46
Armele de foc erau portative, de
calibru mai mic și cu țeavă lungă
(sânețe, archehuze) și grele, de
calibru mare, cu țeava scurtă, duse pe
care sau tractate
(bombarde și tunuri).[20]:p. 144 Referitor
la numărul armelor de foc s-au păstrat
doar o serie de mențiuni vagi: «in
buona copia bombarde» (în 1475),
«quantita d'artegliaria», «foarte multe
tunuri mai mici și mai mari», «il y avoit
de bonnes batteris». Singura cifră
exactă, se referă la bătălia de la Podul
Înalt, unde sunt menționate 20 tunuri
și de a se trage șapte lovituri de
fiecare piesă.[20]:p. 152
Armamentul din înzestrarea oastei
moldovene era potrivit în principal
pentru lupta corp la corp. Armele
destinate pentru lupta la distanță
permiteau executarea doar a câteva
lovituri izolate, până la circa 9oo metri
(cu arme de foc și arbalete), precum și
o bătaie eficace dar pe termen scurt,
cu gloanțe si săgeți, pe o distanță de
circa 200 metri, inaintea si pe
flancurile dispozitivului de luptă. [20]:p.
154

Armamentul alb se fabrica în cea mai


mare parte pe plan local, în țară,
având în vedere necesitatea ca
inclusiv oastea cea mare să fie
înarmată corespunzător. [20]:p. 155 După
cum arăta Jan Duglosz, Ștefan dacă
prindea pe vre-un țăran fără săgeți,
arc și sabie, ori că n-a venit la oaste
cu pinteni, fără milă-l osândea la
pierderea capului. [30]:pp. 179
Armele albe mai sofisticate precum și
armele de foc erau procurate din
import. Armamentul vecinilor, cu
excepția tătarilor, era in genere mai
puternic (cel defensiv - la unguri și
polonezi, artileria - la turci, polonezi și
unguri) și mai numeros în arbalete și
arme de foc, comparativ cu cel al
moldovenilor.[20]:p. 155
Sistemul de fortificații
Cetatea Albă

Planul Cetății Sucevei

Ștefan cel Mare a acordat o atenție


deosebită realizării unui sistem de
fortificații permanente ca element
central în strategia sa de apărare a
țării. În acea epocă, cetățile jucau un
rol politic și militar major, asigurând
celui ce le stăpânea controlul
teritoriilor adiacente, dar și având de
multe ori un rol decisiv în câștigarea
campaniilor și bătăliilor. Rezistența
cetăților Neamțului, Sucevii și
Hotinului a determinat retragerea
lui Mahomed al II-lea, în 1476, iar
rezistenșa cetății Sucevii, la 1497, a
determinat retragerea regelui
polon Ioan Albert. [12]:p. 28
Ștefan a conceput sistemul de cetăți
urmărind trei mari obiective: apărarea
granițelor - în special la vadurile
Nistrului, supravegherea locurilor de
trecere din interior și apărarea
capitalei, Suceava. La urcarea pe tron
în Moldova existau trei cetăți de zid -
cele
ale Sucevei, Neamțului și Hotinului și
o cetate de pământ și lemn - cea
a Romanului. [7]:pp. 509-521 În timpul
domniei, Ștefan a cucerit cetățile de
zid de la Chilia și Cetatea Albă (1462)
și cetatea de pământ și lemn de
la Crăciuna (1482). Totodată, a
construit cetățile noi de zid de
la Chilia (1479) și Roman (1483),
precum și cetățile de pământ și lemn
de la Orhei (1470)
și Soroca (1499). [7]:pp. 521-524[30]:pp. 63-
70 [26]:pp. 9-17

Cetățile erau așezate, de regulă, pe


poziții dominante, cu posibilități bune
de observare și supraveghere.
Datorită configuratiei
terenului, asediul lor era adeseori
dificil și garnizoana, chiar foarte
redusă, putea rezista multa vreme. Ca
semn al importanței lor militare și
politice, portarul Sucevei îndeplinea și
funcția de hatman (conducător al
armatei) iar pârcălabii cetăților mari
ocupau primele poziții în Sfatul
Domnesc. [7]:p. 520[20]:pp. 128-130

Războaie și bătălii
Articol principal: Lista bătăliilor lui
Ștefan cel Mare.
Aspecte generale

Theodor Aman, Bătălia de la Șcheia

Cea mai răspândită și acceptată


variantă referitoare la numărul
conflictelor armate („bătăliilor”) la care
a participat Ștefan cel Mare este de
36. Cifra este bazată chiar pe
mărturisirea domnului moldovean
făcută în
1502 medicului venețian Matteo
Muriano: „eu sunt înconjurat de
dușmani din toate părțile și am purtat
36 de lupte de când sunt domnul
acestei țări, dintre care am fost
învingător în 34 și am pierdut
2”. [35] Într-o analiză detaliată,
istoricul Alexandru Boldur mai
identifică suplimentar alte patru
incursiuni armate la care Ștefan nu a
participat, acestea fiind conduse de
alți comandanți, numiți de domn. [10]:p.
326

O clasificare sintetică a tipurilor de


conflicte armate, la care a participat
oastea moldoveană sub conducerea
lui Ștefan cel Mare, este prezentată în
tabelul alăturat. [10]:p. 327[26]:pp. 7-19

1457- 1470- 1486-


1469 1486 1504

1473 -
Țara
Române
ască

1475 -
Imperiu
l
1467 Otoman 1497 -
- (Vaslui) Regatul
Regat
1746 - Poloniei
Războaie ul
Imperiu Codrii
Ungar
l Cosminul
iei
Otoman ui
(Baia)
(Război
eni)
1481 -
Țara
Române
ască
(Râmni
c)

1457
-
Bătălii in Petru 1485 -
terne Aron Hroiot
(Dolje
ști)
1459 1471 - 1486 –
- Țara Imperiul
Regat Române otoman
Bătălii ul ască (Șcheia)
externe Polon (Soci)
1498 –
iei
1474 - Regatul
1469 Țara Poloniei
- Române (Galiția și
Hanat ască Podolia)
ul
1475 - 1502 –
Crime
Imperiu Regatul
ii
l Poloniei
(Lipni
Otoman
c)
1476 -
Hanatul
Crimeii
1476 -
Țara
Române
ască
1485 -
Imperiu
l
Otoman
(Cătlăb
uga)

1474 -
Teleaje
1462 n
- 1482 -
Chilia Crăciun 1489 -
Asedii a
1462 Camenița
- 1485 -
Chilia Cetate
Albă și
Chilia

1490 -
Regatul
Poloniei
1461 1470 -
- Țara 1491 -
Regat Române Regatul
ul ască Poloniei
Ungar (Brăila,
1493 -
iei Cetatea
Incursiun Regatul
de
i 1469 Poloniei
Floci)
- (3
Regat 1480 - incursiuni
ul Țara )
Ungar Române
1495 -
iei ască
Podolia
(Breaslav
)
Cele patru acțiuni militare care nu au
fost conduse de Ștefan personal au
fost: incursiunea din Transilvania, sub
comanda lui Pop (1469), lupta de
la Lențești împotriva mazovienilor
veniți în ajutorul polonezilor, sub
conducerea lui Boldur (1497), lupta de
la Cernăuți (1497) și atacul vornicului
Boldur asupra Chiliei și Cetății Albe
(1500). [10]:p. 326
Marile bătălii
Bătălia de la Baia
Articol principal: Bătălia de la Baia.

Bătălia de la Baia

Bătălia de la Baia a avut loc în noapte


de 14/ 15 decembrie 1467, la aproape
o lună de la invadarea Moldovei de
către armata Regatului Ungar
condusă de regele Matia Corvin.
Campania regelui ungar venea după o
serie de incidente care tensionaseră
foarte mult relațiile dintre cele două
state, cum ar fi dezvoltara legăturilor
cu Regatul Poloniei, incursiunea în
secuime din 1461, cucerirea Chiliei în
1465 și găzduirea de către regele
ungar a unor pretendenți la tron, ca
Petru Aron sau Berindei. Cauza
imediată a constituit-o sprijinul direct
pe care Ștefan îl acordase răscoalei
ardelenilor impotriva regelui ungar, din
1467. [7]:p. 57[36]:p. 119
Campania a început la 19 noiembrie
1467, odată cu trecerea oastei
ungare, numărând circa 40.000 de
oșteni, prin pasul Oituz, urmată de
asedierea și distrugerea
orașelor Târgu
Trotuș, Bacău, Roman și Târgu
Neamț. La 7 decembrie armata
ungară a ajuns la Baia. [36]:p. 120
Având în vedere pericolul iminent ca
inamicul să atace capitala țării,
Suceava, Ștefan decide să execute o
lovitură decisivă, prin surprindere,
asupra trupelor ungare cantonate la
Baia. Forțele moldovene, de circa
12.000 de oameni au atacat orașul în
noapte de 14/ 15 decembrie 1467, din
trei direcții, după ce în prealabil au dat
foc întăriturilor de lemn care îl
protejau. După lupte îndârjite
desfășurate toată noaptea, armata
ungară a fost nevoită să abandoneze
orașul și să se retragă spre
Transilvania, regele Matia însuși fiind
rănit în luptă. Retragerea a fost
favorizată și de inacțiunea unuia dintre
corpurile de armată moldovene,
condus de vornicul Crasnăș, care
ulterior va fi judecat pentru trădare,
condamnat la moarte și executat.[7]:p.
57[36]:p. 120[6]:pp. 114-116

Deși din punct de vedere militar


bătălia s-a terminat indecis, ambele
tabere clamând victoria, Bătălia de la
Baia reprezintă o mare victorie politică
pentru Ștefan, care și-a consolidat
domnia, punând capăt, prin măsuri
dure, opoziției unei părți a marii
boierimi, totodată crescând
semnificativ prestigiul său în plan
extern. [37]:p. 100[36]:p. 121
„Obiectivele acesteia -
înlocuirea lui Ștefan de pe
tron, instalarea unui nou domn
la Suceava, aducerea
Moldovei în sfera de influență
a regatului ungar - nu au putut
fi atinse, ceea ce a echivalat
cu o înfrângere de proporții
pentru regele ungar.” [37]:p. 100
______Petre Otu, Baia
Bătălia de la Vaslui-Podu Înalt
Articol principal: Bătălia de la
Vaslui.
Bătălia de la Războieni-Valea
Albă
Articol principal: Bătălia de la
Valea Albă.
Bătălia de la Codrii Cosminului
Articol principal: Bătălia de la
Codrii Cosminului.
Arta, cultura și religia

Mănăstirea Putna

Mănăstirea Voroneț

Mănăstirea Neamț

Tabloul votiv al bisericii Sf.


Nicolae Domnesc Iași

Perioada domniei lui Ștefan cel


Mare a constituit și în planul
realizărilor de ordin cultural și
spiritual momentul de apogeu al
creației artistice din epoca
medievală a Moldovei. Elementele
de artă și civilizație păstrate din
această perioadă reflectă
posibilitățile tehnico-materiale
existente, viziunea despre lume a
omului medieval, precum și
diferitele influențe externe,
manifestate în special în domeniul
arhitecturii. [38]:p. 699 Din creațiile
artisitice care s-au păstrat, Ștefan
se prezintă atât ca un
tradiționalist, continuator
al moștenirii bizantine, dar și ca
un principe renascentist, animat
de un puternic spirit înnoitor. [39]:p.
255

„Ștefan moștenește de la
înaintașii săi în primul
rând respectul și admirația
față de tot ceea ce
reprezenta tradiția
concepției bizantine în
ideea domniei de drept
divin, fastul și
ceremonialul de curte, de
la ungerea ca domn până
la înmormântare,
concepția religioasă și
organizarea Bisericii,
legislația, cultura și
arta.” [39]
______ Corina Nicolescu, ''Arta epocii lui Ștefan cel Mare
Arhitectura
Articol principal: Arhitectura în
Moldova.
Din epoca lui Ștefan cel Mare
s-au păstrat doar elemente
de arhitectură
eclesiastică (biserici și
mănăstiri) și militară (cetăți).
Deși tradiția orală, preluată de
multe surse scrise, îi atribuie
lui Ștefan construcția câte
unei biserici după fiecare din
luptele purtate, din pisaniile
păstrate din epoca sa, el este
atestat drept ctitor cert al unui
număr de 21 de biserici, din
care la două nu se cunoaște
anul construcției. Acestea
sunt: Putna (1469), Milișăuți-
Bădeuți (1487), Pătrăuți (1487
), Sfântul Ilie-
Suceava(1488), Voroneț (148
8), Vaslui (1490), Iași (1492),
[Biserica Sfântul Gheorghe
din Hârlău|Hârlău]]
(1492), Borzești (1494), Huși(
1495), Dorohoi (1495), Popău
ți (1496), Valea
Albă (1496), Tazlău (1497), N
eamț (1497), Piatra
Neamț (1498), Volovăț (1502),
Dobrovăț (1504), Reuseni (15
04). La bisericile de
la Râmnicu Sărat (pisanie din
1704) și Scânteia (pisanie din
1846), domnul apare drept
ctitor dar nu este menționată
data construcției inițiale. [40][41]
Pe lângă acestea, tradiția îi
mai atribuie construcția unui
număr de biserici, fără a
exista însă documente care
să ateste acest fapt: Scheia,
lângă Roman, Florești,lângă
Vaslui,
Cotnari, Ștefănești (județul
Botoșani), mănăstirea
Căpriana, Cetatea
Albă, Cetatea Chilia, precum
și paraclise în
cetățile Hotin și Neamț.
În Transilvania, îi sunt
atribuite bisericile de la Vad,
pe Someș și Feleacu, lângă
Cluj. [40][41]
Bisericile construite în epoca
lui Ștefan cel Mare au fost
concepute în general în stilul
arhitectonic „triconc”, de
origine bizantino-balcanică,
având spațiul interior împărțit,
potrivit rânduielilor ortodoxe,
în altar, naos și pronaos. La
Putna și în alte câteva biserici
a fost adăugată
o gropniță (sau „camera
mormintelor”), iar la biserica
cu hramul „Înălțarea
Domnului” din mănăstirea
Neamț apare un exonartex -
un pridvor închis, la intrare.
Pe lângă acestea, încep să și
facă apariția elemente
aparținând altor stiluri: câteva
din bisericile ștefaniene au
elemente specifice arhitecturii
gotice, cum ar
fi contraforții și ogivele, unele
biserici au un și decorații
exterioare
(firide cu arcade, ocnițe, discu
ri smălțuite). Totodată, unele
biserici au fost decorate
cu fresce interioare: Putna,
Pătrăuți, Voroneț, Sfântul Ilie -
Suceava, Popăuți,
Bălinești [40]
„Din îmbinarea artei
bizantino-balcanice,
specifică ortodoxiei,
cu elemente din arta
gotică, cu anumite
elemente din arta
populară locală, a luat
naștere un stil
arhitectonic nou, stilul
moldovenesc.” [40]
______ Mircea Păcurariu, Ctitor de lăcașe sfinte
Cultura scrisă

Letopisețul de la Bistrița
Spiridon Ieromonahul -
Sf. Evanghelist Ioan
(Tetravanghel, 1502)

Numărul mare de biserici


și mănăstiri ctitorite în
timpul domniei lui Ștefan
cel Mare a generat o
creștere semnificativă a
cererii de cărți necesare
serviciului divin. În acest
scop, au fost înființate o
serie de scriptorii pe
lângă mănăstirile
principale, în plus față de
singurul atelier de acest
fel, înființat de Alexandru
cel Bun la mănăstirea
Neamț. [42]
Cel mai important a fost
scriptoriul Mănăstirii
Putna, înființat în
anul 1466, prin
transferarea de la Neamț
a egumenului Ioasaf,
împreună cu alți monahi
specializați în
arta caligrafiei și
a miniaturii, formați la
școala lui Gavril Uric.[43]:pp.
205-206 Au rămas

cunoscute numele a circa


zece caligrafi și
miniaturiști care au lucrat
la Mănăstirea Putna în
timpul domniei lui Ștefan
cel Mare:[43] :p.
206
Nicodim, Evrasie, Casi
an, Chiriac, Vasile și Iaco
v - veniți de la mănăstirea
Neamț, Paladie, Spiridon,
Filip și Paisie – formați la
Putna. [42] Dintre meșterii
orfevrari cei mai cunoscuți
au
fost Antonie, Stanciul și G
ligorie, care, pe lângă
obiectele de cult, au
confecționat și ferecături
de cărți. [42]
Cele mai importante cărți
manuscrise care au fost
lucrate în epoca
ștefaniană au
fost Tetraevanghelele,
lucrări somptuoase,
caligrafiate pe foi
de pergament, cu un
repertoriul bogat de
elemente decorative
specifice genului: scriere
în semiunciale, cu
cerneală neagră alternată
frecvent cu chinovar și
cu cerneală de aur. Până
în prezent s-au păstrat
șapte exemplare, aflate în
diferite locuri
din Europa: Tetraevanghe
lul lui
Paladie (1489), Tetraevan
ghelele de la mănăstirea
Neamț execuate
de Teodor Marieșescu în
1491 (Moscova) și în
1493
(München); Tetraevanghe
lul din 1495, (Mănăstirea
Zografu/Athos); Tetraeva
nghelul de la Putna,
caligrafiat și miniat de
monahul Filip, în 1502
(Viena); Tetraevanghelul
anonim de la Ștefan cel
Mare și Bogdan al III-lea,
lucrat în 1504-1507 la
Putna; Tetraevanghelul
pentru biserica din
Hârlău, în 1504 (Cetinje).
Unele dintre acesta au
fost prezente în expozițiile
internaționale de
la Paris (1925), Bruxelles
(1935), București (1957),
Atena (1964) ș.a. [42][43]:pp.
206-207

Acestea se remarcă prin


calitatea de excepție a
materialelor utilizate:
pergament foarte fin și
rezistent sau hârtie
filigranată, din cârpe sau
mătase, de calitate
superioară, importată din
vestul Europei.[43]:p. 209
Pe lângă acestea au mai
fost tipărite un număt
însemnat de alte cărți de
cult -
mineie, trioduri, penticost
are, ceasloave, psaltiri etc
., precum și cărți laice
cum ar fi tratate
de medicină în limba
latină, cărți de calcule și
date
astronomice, pascalii pe
zeci și pe sute de ani
etc. [42][43] :pp. 206-208 Tot la
Putna a fost tipărit
un Imnologhion, carte de
cântări bisericești pe note
întocmită
de protopsaltul Eustație,
conducătorul școlii
muzicale a
mănăstirii. [43] :p. 206
De mare importanță a fost
apariția cărții Sintagma a
lui Matei Vlastares,
caligrafiată
de Ghervasie la Neamț
și grămăticul Damian la Ia
si, carte care conținea și
numeroase norme de
drept laic (pedepse și
sancțiuni pentru erezie,
furt, omucidere, bătăi,
complicitate, bigamie,
incest, adulter, viol, avort,
încălcarea normelor de
igienă, de alimentație, de
post, norme referitoare la
proprietate etc.). Această
lucrare a dus la înlocuirea
treptată a dreptului
tradițional cutumiar, cu
dreptul juridic scris, unitar,
contribuind la
centralizarea și
consolidarea statală a
Moldovei. [42]
Istoriografia
Arta decorațiunilor

Moldova după
Ștefan cel Mare
Controverse,
neclarități și
incertitudini
Figura și epoca
lui Ștefan cel
Mare reflectate
în literatură și
artă
Galerie foto
 Reprezentări artistice
ale lui Ştefan cel Mare

Iaşi, Palatului Culturii


Suceava, Cetatea de
Scaun

Vaslui, Podul Înalt

Chişinău

Cluj, Feleacu

Constantin Lecca, Portret

Reprezentarea
iconografică

Mănăstirea Dobrovăţ

Mănăstirea Voroneţ

Timbru, 1944