NEVOIA DE A RESPIRA SI A AVEA O BUNA CIRCULATIE

1. RESPIRAȚIA
Manifestari de independenta:
Frecventa respiratiei: - reprezintă nr. de respirații pe minut
- este influențată de vârstă și sex: - n.n. – 30 - 50r./min.
- 2 ani - 25 - 35r./min.
- 12 ani - 15 - 25r./min.
- adult - 16 – 18r./min
- vastnic - 15 - 25r. /min
Amplitudinea:- este dată de volumul de aer care pătrunde și se elimină din plămân la fiecare
respiratie. Din acest punct de vedere respiația poate fi profundă sau superficială.
Ritmul:- reprezintă pauzele egale dintre respirații, deci, respirația este ritmică.
Zgomotele respiratorii – normal respirația este liniștită, în somn, devine mai zgomotoasă
(sforăit).
Simetria mișcărilor respiratorii: - ambele hemitorace prezintă acceeași mișcare de ridicare și
coborâre în timpul inspirației și expirației
Tipul respirației: - sunt trei tipuri de respirație:
- costal superior, întâlnit la femei, prin ridicarea părții superioare a cutiei toracice, datorită
măririi diametrului anteroposterior în timpul inspirației.
- costal inferior, întâlnit la bărbat, prin mărirea diametrului lateral al cutiei toracice.
- abdominal, întâlnit la copii și vâstnici, prin mărirea diametrului vertical al cutiei toracice.
Mucozități: - mucoasa respiratorie este umedă, secreții reduse, transparente, dense.
Tusea: - reprezintă o expirație forțată, prin care se elimină secrețiile din căile respiratorii;
este un fenomen de protecție al organismului.
Dependența în satisfacerea nevoi: - ALTERAREA VOCII – DISPNEE – OBSTRUCȚIA CĂILOR
RESPIRATORI
Alterarea vocii : Poate fi cauzată de procese inflamatorii la nivelul căilor respiratorii
superioare – nas, farige, laringe, dar și de prezența alergenilor din mediul înconjurător.
- Disfonie – tulburări ale emisiunii vocale, interesând înălțimea, intensitatea și timbrul vocii. Se
manifestă sub formă de răgușeală, voce stinsă, voce aspră.
- Afonie – imposibilitatea de a vorbi
- Senzația de sufocare - lipsa de aer
Dispnee – Se manifestă ca o respirație anevoioasă. Este provovată de numeroase cauze; mai
frecvent, de bolile inimii și ale plămânului, dar și ale căilor respiratorii superioare. Aerul pătrunde cu
greutate în plămân, având drept consecință oxigenarea defectoasă a țesuturilor și acumularea de
CO2 în sânge. Pacientul este anxios.
Ortopnee – poziția forțată, cu brațele atârnate pe lângă corp, bolnavul stând șezând (poziție ce
favorizează respirația).
Apnee – oprirea respirație
Bradipnee – reducerea frecvenței respirației.
Tahipnee – creșterea frecvenței respirației.
Amplitudine modificată – respirațiesuperficială sau profundă.
Hiperventilație – pătrunderea unei cantități mari de aer în plămâni.
Hipoventilație – pătrunderea unei cantități mici de aer în plămâni.

1
Tuse – expirație forțată, ce permite degajarea căilor respiratorii superioare de secreții acumulate.
Hemoptizia – hemoragie exteriorizată prin cavitatea bucală, provenind de la nivelul căilor respiratorii
– plămâni.
Mucozități (Spută) – amestec de secreții din arborele traheo- bronșic, formate din mucus, puroi,
sânge, celule descuamate.
Dispnee de tip Cheyne-Stokes – respirație din ce în ce mai frecventă ajunsă la un grad maxim, după
care frecvența scade treptat și este urmată de o perioadă de apnee. Ciclul se reia.
Dispnee Kusmaul – inspirație lungă urmată de o expirație forțată, apnee. Ciclul se reia.
Zgomote respiratori – sunt de diferite tipuri: crepitante, romflante, sibilante.
Cianoza – tegumente vinete la nivelul extremităților: nas, buze, lobul urechi, unghi.
Obstrucția căilor respiratorii- Poate fi produsă de procese inflamatorii ale căilor respiratorii,
dar și de prezența unor corpi străini, pătrunși accidental în căile respiratorii, îndeosebi la copii, ca și
de deformări ale nasului.
Respirație dificilă pe nas – bolnavul respiră pe gură
Secreții abundente nazale: - secreții mucoase, purulente sau sanguinolente, care împiedică respirația.
Epistaxis – hemoragie nazală.
Deformări ale nasului – deviație de sept, traumatisme
Strănut – expirare forțată.
Aspirație pe nas – smiorcăit
Tuse – cu caracter de tuse uscată sau umedă, persistentă.
Cornaj – zgomot inspirator cu caracter de șuierătură, auzibil de la distanță.
Tiraj – depresiune inspiratorie a părților moi ale toracelui suprasternal, epigastru, intercostal.
Intervențiile asistentei – Pacientul cu deficiențe respiratori
Pacientul să respire liber pe nas. – la nivelul nasului – îndepărtează secrețiile nazale – umezește aerul
din încăpere – asigură un aport suficient de lichide pe 24 de ore.
Pacientul să nu devină sursă de infecție – educă pacientul pentru a folosi batista individuală de unică
folosință – educă pacientul pentru a evita împraștierea secrețiilor nazale.
Oprirea epistaxisului – așază pacientul în decubit dorsal, cu capul în hiperextensie – comprimă cu
policele, pe septul nazal, nara care sângerează timp de 5-10 minute – aplică comprese reci pe frunte,
nas, sau ceafă – recomndă pacientului să nu își sufle nasul.
Pacientul să prezinte mucoase respiratorii umede și integre – la nivelul faringelui și laringelui -
umezește aerul din încăpere – recomandă pacientului repaus vocal absolut – favorizează modalități
de comunicare nonverbală.
Pacientul să înghită fără dificultate – întrerupe alimentația solidă – recomandă gargară cu soluții
antiseptice – alimentează pacientul cu lichide călduțe.
Pacientul să fie echilibrat – pregătește psihic pacientul, în vederea aplicării tehnicilor de îngrijire și în
vederea aspirării secrețiilor bronșice.
Pacientul să prezinte rezistență crescută față de infecție – învață pacientul să evite schimbările
bruște de temperatură și de asemenea, aglomerațiile.
Pacientul să prezinte căi respiratorii permeabile și o bună respirație – la nivelul plămânului și
bronhiilor – învață pacientul să tușească, să expectoreze și să colecteze sputa – umezește aerul din
încăpere cu apă alcoolizată – aspiră secrețiile bronșice, dacă este cazul – învață pacientul să facă
gimnastică respiratorie – asigură poziția șezând sau semișezând a paciențiilor cu dispnee – învață
pacientul să renunțe la obiceiurile dăunătoare (fumat) – administrează tratamentul prescris:
antitusive, expectorante, bronhodilatatoare, decongestionante ale mucoasei traheobronșice.

2
Pacientul să fie echilibrat psihic – asigură poziția antalgică – învață pacientul să utilizeze tehnici de
relaxare – pregătește psihic pacientul, în vederea oricărei tehnici la care va fi supus (puncții, examene
radiologice, endoscopice).
2.CIRCULAȚIA
Manifestările de dependență:
PULSUL
Frecvența (sfigmogramă): Reprezintă numărul de pulsații pe minut
- la n.n. – 130 – 140 pulsații/minut a) anacrotă
- la copilul mic – 100 – 120 pulsații/minut b) catacrotă
- la 10 ani - 90 -100 pulsații/minut c) inflexiune dicrotă
- la adult - 60 -80 pulsații/minut
Ritm – pauzele dintre pulsații sunt egale, pulsul este ritmic
Amplitudine (volum) – ete determinată de cantitatea de sânge existentă în vase – este mai mare cu
cât vasele sunt mai aproape de inimă – la arterele simetrice, volumul pulsului este egal.
Tensiunea pulsului – este determinată de forța necesară în comprimarea arterei, pentru ca unda
pulsațiilor să dispară.
Celeritatea – reprezintă viteza de ridicare și coborâre a undei pulsatile.
Colorația tegumentelor – colorația roz a tegumentelor inclusiv a extremităților – tegumentele sunt
calde.
TENSIUNEA ARTERIALĂ
Tensiunea maximă se obține în timpul sistolei ventriculare
Tensiunea minimă se obține în timpul diastolei
Tensiunea diferențială reprezintă diferența TA. max. și TA. min.
Menținerea raportului între TA. max. și TA. min. TA.min.= TA: max : 2 +1 sau 2
Vârsta TA. max TA. min
1 – 3 ani 75 – 90 50 – 60 mmHg
4 – 11 ani 90 – 110 60 – 65 mmHg
12 – 15 ani 100 – 120 60 – 75 mmHg
adult 115 -140 75 – 90 mmHg
vârstnic peste 150 peste 90 mmHg
Dependența în satisfacerea nevoii
Circulația inadecvată
Tegumente modificate – reci, palide, datorită irigării insuficiente a pielii – cianotice (colorație
violacee a unghilor, buzelor, lobului urechii)
Modificări de frecvență a pulsului – tahicardie = creșterea frecvenței pulsului.
- bradicardie = scăderea frecvenței pulsului
Modificări de volum al pulsului – puls filiform, cu volum foarte redus, abia perceptibil
- puls asimetric – volum diferit la pulsului la astere simetrice
Modificări de ritm al pulsului – puls aritmic = pauze inegale între pulsații
- puls dicrot = se percep două pulsații, una puternică și alta slabă,
urmată de pauză
Modificări ale tensiunii arteriale - hipertensiunea arterială = creșterea TA. peste valorile normale.
- hipotensiune arterială = scăderea TA. sub valorile normale
- modificări ale TA: diferențiale = variațiile TA. max și TA. min. Nu se

3
fac paralel
- TA. diferă la segmente simetrice (braț stâng, drept)
Hipoxemie – scăderea cantității de oxigen din sânge
Hipoxie – scăderea cantității de oxigen din țesuturi
INTERVENȚIILE ASISTENTEI – Pacientul cu circulație inadecvată
Pacientul să prezinte circulație adecvată
– învață pacientul – să întrerupă consumul de tutun și alcool – să aibă o alimentație bogată în
fructe, zarzavaturi – să reducă grăsimile și clorura de sodiu din alimentație.
- administrează medicația prescrisă tonice cardiace, antiaritmice, diuretice, vasodilatatoare,
hipotensoare, antianginoase, anticoagulante.
- urmărește efectul medicamentelor.
- aplică tehnici de favorizare a circulației, exerciți active, pasive, masaje.
Pacientul să fie echilibrat psihic – informează pacientul asupra stadiului bolii sale, asupra gradului de
efort pe care poate să-l depună, asupra importanței continuării tratatamentului medicamentos.
TEHNICI DE EVALUARE ȘI ÎNGRIJIRI ASOCIATE NEVOIEI DE A RESPIRA ȘI
A AVEA O BUNĂ CIRCULAȚIA
Evaluarea funcțiilor vitale
Funcțiile vitale includ: respirația, pulsul, tensiunea arterială, și temperatura
Când se măsoară funcțiile vitale?
- când intervine o schimbare în starea de sănătate a unei persoane
- când este admis într-o unitate spitalicească (la internare, pe toată perioada spitalizării și la
externare)
- înainte și după proceduri invazive de diagnostic
- înainte și după intervenții chirurgicale
- înainte și după adm. medicamentelor care au efect asupra sistemului respirator și cardiovascular (
ex. digitale)
-înainte și după efectuarea intervențiilor de îngrijire care pot influența funcțiile vitale (ex. mobilizarea
pacienților imobilizați la pat timp îndelungat)
Rolul asistentei în măsurarea funcțiilor vitale
- să pregătească material și instrumentar corespunzător și în stare de funcționare.
-se pregătește pacientul din punct de vedere fizic (poziția corespunzătoare și în același timp comodă
pentru pacient)
- să pregătească psihic pacientul (să explice tehnica, să-l convingă de necesitatea efectuării ei și să-i
solicite cooperarea)
- să asigure condiții de microclimat care să nu influențeze funcțiile vitale (liniște, temperatură optimă,
umiditate corespunzătoare)
- să cunoască variațiile normale ale funcțiilor vitale, în funcție de sex și vârstă
- să cunoască antecedentele medicale ale pacientului și tratamentele prescrise (unele modifică
funcțiile vitale)
- să respecte frecvența de evaluare a funcțiilor vitale în raport cu starea pacientului
- să comunice medicului modificările semnificative ale funcțiilor vitale.

4
 OBSERVAREA ȘI MĂSURAREA RESPIRAȚIEI
Scop – evaluarea funcției respiratorii a pacientului fiind un indiciu al evoluției bolii, al apariția unor
complicații și al prognosticului.
Elemente de apreciat – tipul respirației, amplitudinea mișcărilor respiratorii, ritmul, frecvența.
Materiale necesare – ceas cu secundar, creion sau pix de culoare verde, FO.
Intervențiile asistentei – așează pacientul în decubit dorsal, fără a explica tehnica ce urmează a fi
efectuată, plasarea mâinii, cu fața palmară pe suprafața toracelui, numărarea inspispiraților timp de
un minut, consemnarea valorii obținute pe foaia de temperatură (fiecare linie orizontală a foii
reprezintă două respirații), unirea cu o linie a valorii prezente cu cea anterioară pentru obținerea
curbei. În alte documente medicale se poate nota cifric valoarea obținută, cât și caracteristicile
respirației ex. Rs = 20 respirați/min. Rd =18 respirați/min. De amplitudine medie, corespunzătoare,
ritm regulat. Aprecierea celorlalte elemente ale funcției respiratorii se face prin simpla observare a
mișcărilor respiratori. Notă – pt. Foile de temperatură în care respirația este înscrisă cu valori ce cresc
din cinci în cinci, pt. Fiecare linie orizontală se consideră o respirație.
MĂSURAREA PULSULUI
Scop – evaluarea funcției cardiovasculare
Elemente de apreciat – ritmicitatea, frecvența, celecitatea, amplitudinea
Locul de măsurare a pulsului – oricare arteră accesibilă palpării și care poate fi comprimată pe un
plan osos, artera temporală, carotidă, apicală, femurală ,radială, poplitea,tibială, pediosă.
Materiale necesare – ceas cu secundar, creion sau pix de culoare roșie
Intervențiile asistentei – pregătirea psihică a pacientului – asigurarea repauzului fizic și psihic 10 – 15
min. – spălarea pe mâini – reperarea arterei – fixarea degetelor palpatoare pe traiectul arterei –
executarea unei presiuni asupra peretelui artereal cu vârful degetelor – numărarea pulsațiilor timp
de un minut – consemnarea valorii obținute printr-un punct pe foaia de temperatură, tinând cont că
fiecare linie orizontală a foii reprezintă patru pulsații – unirea valorii prezente cu cea anterioară cu o
linie, pentru obținerea curbei – consemnarea în alte documente medicale a valorii obținute și a
caracteristicilor pulsului. Ex. 12. ll. 1996 Pd =80/min Ps = 90/min puls regulat
MĂSURAREA TENSIUNII ARTERIALE
Scop – evaluarea funcției cardiovasculare (forța de contracție a inimii, rezistența determinată de
elasticitatea și calibrul vaselor).
Elemente de evaluat – tensiunea arterială sistolică (maxima) – tensiunea arterială diastolică (minimă)
Materiale necesare - aparat pentru măsurarea tensiunii arteriale – cu mercur Riva –Rocci- cu
monametru – oscilometru Pachon – stetoscop biauricular – tampon de vată – alcool – creion roșu sau
pix roșu.
Metode de determinare – palpatorie – ascultatorie
Intervențiile asistentei – a) pentru metoda ascultatorie – pregătirea psihică a pacientului –
asigurarea repauzului fizic și psihic timp de 15 minute – spălarea pe mâini – se aplică manșeta
pneumatică pe brațul pacientului, sprijinit și în extensie – se fixează membrana stetoscopului pe
artera humerală, sub marginea inferioară a manșetei – se introduc olivele stetoscopului în urechi – se
pompează aer în manșeta pneumatică, cu ajutorul perei de cauciuc până la dispariția zgomotelor
pulsatile – se decomprimă progresiv aerul din manșetă prin deschiderea supapei, până când se
percepe primul zgomot arterial (care reprezintă valoarea tensiunii arteriale maxime) – se reține
valoarea indicată de coloana de mercur sau de manometru, pentru a fi consemnată – se continuă
decomprimarea, zgomotele arteriale devenind tot mai puternice – se reține valoarea indicată de

5
coloana de mercur sau de acul manometrului, în momentul în care dispar, acesta reprezintă
tensiunea arterială minimă – se notează pe foaia de temperatură valorile obținute cu o linie
orizontală de culoare roșie, socotindu-se pentru fiecare linie a foii o unitate coloană de mercur – se
unesc liniile orizontale cu liniile verticale și se hașurează spațiul rezultat. – în alte documente
medicale se înregistrează cifric. Ex. TA. max. = 150mmHg TA. min. = 75mmHg – se dezinfectează
olivele stetoscopului și membrana cu alcool.
b) pentru metoda palpatorie – determinarea se face prin palparea arterei radiale – nu se folosește
stetoscopul biauricular – etapele sunt identice metodei ascultării – are dezavantajul obținerii unor
valori mai mici decât realitatea palparea pulsului periferic fiind posibilă numai după reducerea
accentuată a compresiunii exterioare.
De reținut – manșeta pneumatică va fi bine fixată pe brațul pacientului – monometru va fi plasat la
nivelul arterei la care se face determinarea – măsurarea va fi precedată de liniștea pacientului –în caz
de suspiciune, se repetă măsurarea fără a scoate manșeta de pe brațul pacientului – la indicația
medicului, se pot face măsurători comparative la ambele brațe.
OXIGENOTERAPIA
Scop – asigurarea unei cantități corespunzătoare de oxigen la țesuturi prin combaterea hipoxiei
determinată de – scăderea oxigenului alveolar – diminuarea hemoglobinei – tulburări în sistemul
circulator – probleme care interferează cu difuziunea pulmonară
Surse de oxigen – stație centrală de oxigen – microstație – butelie de oxigen
Precauții în utilizarea surselor de oxigen – deoarece oxigenul favorizează combustia, prezența sa
trebuie atenționată – pacenții și vizitatorii vor fi atenționați asupra pericolului fumatului sau al unei
flăcări în preajma sursei de oxigen – se vor verifica echipamentele electrice din încăperea respectivă
– se vor utiliza materialelor generatoare de electricitate statică (materiale sintetice) și a materialelor
inflamabile (uleiuri, alcool) – aparatele de monitorizare sau aspirare vor fi plasate în partea opusă
sursei de oxigen – transportul buteliilor cu oxigen se va face pe cărucioare, evităndu-se lovirea lor în
timpul transportului – buteliile cu oxigen vor fi așezate în poziție verticală, pe un suport și fixate de
perete cu inele metalice, departe de calorifere sau sobă – cunoașterea de personalul care
manevrează oxigenul a locului de amplasare a extinctoarelor și a modului de utilizare a acestora.
Metode de administrare a)prin sondă nazală – este metoda cea mai utilizată – permite
administrarea oxigenului în concentrație de 25% - 45% - poate fi utilizată pentru o terapie pe termen
lung – nu poate fi utilizată la pacienții cu afecțiunii ale mucoasei nazale.
b) prin mască (cu sau fără reinhalarea aerului expirat)- permite administrarea oxigenului în
concentrație de 40% - 60% - este incomodă datorită sistemului de prindere și etanșeizare –
accentuează starea de anxietate, mai ales la copii – poate cauza iritația tegumentelor feței – nu se va
utiliza la pacienții cu arsurii la nivelul feței.
c) ochelari pentru oxigen – sunt prevăzuți cu două sonde care se introduc în ambele nări – se
utilizează la copii și pacienții agitați – sunt mai bine tolerați de pacienți.
d) cortul de oxigen – frecvent utilizat la copii – concentrația nu poate depăși 50% - are dezavantajul
că atmosfera de sub cort se încălzește și se supraîncarcă cu vapori datorită faptului că pacientul
inspiră și expiră în același mediu – oxigenul introdus în cort nu va fi umidificat, ci trecut prin instalațiii
de răcire – în cort se pot monta instalații de răcire – copiii vor fi supravegheați permanent, pentru a
nu disloca cortul.
Echipament necesar administrării oxigenului – sursă de oxigen – umidificator (recipient pentru
barbotarea oxigenului conținând apă sterilă) – sondă nazală, cateter, mască de oxigen sau cort, în
funcție de metoda aleasă – material adeziv (leucoplast), pentru fixarea sondei.

6
Intervențiile asistentei – pregătirea psihică a pacientului asigurăndu-l de luarea tuturor măsurilor de
precauție și așezarea pacientului în poziție corespunzătoare (dacă este posibil; poziția semișezând,
care favorizează expansiunea pulmonară) – asamblarea echipamentului - dezobstruarea căiilor
respiratorii – măsurarea lungimii sondei, pe obraz, de la nară la tragus – umectarea sondei cu apă
sterilă pentru facilitarea inserției și prevenirea lezării mucoasei – introducerea sondei în nară și
fixarea acesteia pe obraz, cu benzi de leucoplast – dacă se utilizează masca de oxigen, aceasta se va
așeza acoperind nasul și gura pacientului și se va fixa cu o curea în jurul capului ă fixarea debitului de
administrare a oxigenului, în funcție de prescrierea medicului – aprecierea răspunsului terapeutic al
administrării oxigenului (observarea culorii tegumentelor, măsurarea respirației și pulsului) –
supravegherea pacientului pentru depistarea semnelor de toxicitate sau de apariție a unor
complicații – supravegherea echipamentului de administrare a oxigenului (presiune, debit) –
acordarea suportului psihic al pacientului pe timpul administrării oxigenului și combaterea oricărei
cauze de disconfort – mobilizarea periodică a sondei – scoaterea sondei o dată pe zi șiintroducerea ei
în cealaltă nară – curățirea echipamentului la terminarea tehnicii.
Incidente și accidente – dacă recipientul pentru barbatoarea oxigenului se răstoarnă, lichidul poate fi
împins de oxigen în căile respiratorii ale pacientului, asfixiindu-l – în cazul utilizării prelungite a
oxigenului, în concentrații mari sau la presiuni ridicate, pot apărea – iritarea locală a mucoasei –
congestia și edemul alveolar – hemoragia intraalveolară – atelectazie – pătrunderea aerului în esofag
duce la distensia abdominală.
De reținut – administrarea oxigenului se va face după permeabilizarea căilor respiratorii – înainte de
efectuarea tehnicii se vor lua toate măsurile de precauție – pe timpul administrări se vor
supraveghea atent pacientul și echipamentul de administrare (manometrul de presiune și indicatorul
de debit).

7
 NEVOIA DE A BEA ȘI A MÂNCA
Dependența în satisfacerea nevoii – Alimentația și hidratarea inadecvată prin deficit –
Alimentația și hidratarea inadecvată prin surplus – Dificultate de a se alimenta și hidrata –
Dificultate de a urma dieta – Grețuri sau vărsături – Refuz de a se alimenta și hidrata
Alimentația și hidratarea inadecvată prin deficit
Manifestări de dependență
Anorexie – lipsa poftei de mâncare
Disfagie – greutate la înghițire
Condiția cavității bucale – absența dinților, carii dentare, gingivite, ulcerații ale buzelor, ale mucoasei
bucale, limbă încărcată,depunere saburală, glosite, dificultate în masticație.
Starea tegumentelor – tegumente uscate, pierderea elasticității, acnee, dermatită.
Digestie – dificultate în digestia și absorția alimentelor, greață, vărsătură, regurgitații, aerofagie,
pirozis.
Deprinderi alimentare – grețeli în prepararea alimentelor, orar nesatisfăcător al meselor, pierderea
obișnuinței prin schimbarea condițiilor de mediu.
Hidratare – consum redus de lichide și săruri minerale, pierdere în greutate.
Semne de dezechilibru – slăbiciune, tegumente și mucoase uscate, urini concentrate.
Gust și valoare acordate mâncării – dezordonat, mănâncă în picioare sau în pat, obiceiuri greșite
(consumă numai un fel, numai rece etc.)
Intervențiile asistentei
Pacientul să aibă o stare de bine, fără grețuri și vărsături – așază pacientul în poziția semisezândă,
șezândă sau în decubit dorsal cu capul într-o parte – protejează lenjeria cu mușama și aleză, în
funcție de poziția pacientului - ajută pacientul în timpul vărsăturilor sprijinindu-l – îl învață să inspire
profund – aplică tratament medicamentos, antiemetice, vitamine, săruri minerale – încurajează
pacientul – reduce sau oprește aportul de lichide și alimente.
Pacientul să fie echilibrat hidro-electrolitic – alimentează pacientul parenteral, instituind perfuzii cu
glucoză 5%, 10%, 20%, 33%, 40%, hidrolizate de proteine și amestecuri de aminoacizi (Marisang,
Aminomel), vitamine și electrolizi, după indicația medicului – calculează numărul de calorii în funcție
de diferite stări patologice, aadaugă 13% pentru fiecare grad de temperatură peste 37°C, 20 – 30%
pentru agitație, convulsii, distrucții celulare. – după încetarea vărsăturilor, rehidratează pacientul
treptat, cu cantității mici de lichide reci, oferite cu lingurița – explorează gusturile și obiceiurile
alimentare ale pacientului – conștientizează pacientul asupra importanței regimului alimentar în
menținerea sănătății – face bilanțul lichidelor ingerate și eliminate.
Pacientul să fie echilibrat nutrițional – exlorează preferințele pacientului asupra alimentelor permise
și interzise – servește pacientul cu alimente la o temperatură moderată, la ore regulate și prezentate
atrăgător – învață pacientul categorii de alimente din ghidul alimentar și echivalențele cantitative și
calitative ale principiilor alimentare în vederea înlocuirii unui aliment cu altul. – lasă pacientul să
aleagă alimentele după gusturile sale, respectând contraindicațiile regimului.
Pacientul să fie echilibrat psihic – asigură un climat cald, confortabil – încurajează pacientul – îi
explică scopul intervențiilor.

8
 Alimentația și hidratarea inadecvată în surplus
Manifestări de dependență
Indice ponderal + 15 -20%
Bulimie – senzația exagerată de foame, mănâncă fără control.
Polifagie – nevoia exagerată de a mânca și absența sentimentului de satietate.
Grețuri și vărsături – eliminare pe gură, parțial sau în totalitate, a conținutului gastric.
Investigațiile asistentei
Pacientul să aibă greutate corporală în funcție de înălțime, vârstă, sex – asistenta explorează
gusturile bolnavului la diferite categorii de alimente – învață bolnavul valoarea energetică a
alimentelor și necesarul în funcție de activitățile fizice și vârstă – alcătuiește un regim alimentar
hipocaloric – urmărește bolnavul să consume numai alimente cuprinse în regim – urmărește orarul și
distribuția meselor – urmărește periodic greutatea corporală.
Pacientul să desfășoare activitate fizică crescută – conștientizează bolnavul de importanța
activităților fizice moderate – stabilește un program de activități fizice, în funcție de gusturi și
capacitate, împreună cu bolnavul.
Pacientul să fie echilibrat psihic – asistenta permite exprimarea emoțiilor, a sentimentelor
bolnavului – învață metode de relaxare – la nevoie, administrează medicație sedativă.
Alimentația dietetică
Regimurile pot fi hipocalorice și hipercalorice.
Regimurile dietetice urmăresc:
- punerea în repaus și cruțarea unor organe,aparate și sisteme;
- regim de cruțare a intestinului gros – în dizenterie
- regim de cruțare a mucoasei bucale – în stomatită
- regim de cruțare a stomacului – gastrită, ulcer gastric
- regim de cruțare a ficatului - hepatită, ciroză
- regim de cruțare a rinichiului – nefrită, glomerulonefrită,insuficiență renală acută.
- la regimurile de cruțare se va ține seama de compoziția chimică a alimentelor, de modul de
preparare, precum și de starea lor de agregație.
- echilibrul unei funcții deficitare sau exagerate ale organismului:
- în colita de fermentație – regim bogat în proteine
- în colita de putrefacție – regim bogat în hidrocarbonați
- în ciroza hepatică – restricție de lichide
- în insuficiența cardiacă – resticție de lichide
- compensarea unor tulburări rezultate din disfuncția glandelor endocrine : - se va stabili toleranța
la glucide în diabetul zaharat, regimul va corespunde acestei toleranțe .
- satisfacerea unor nevoi exagerate ale organismului:
- în boli infecțioase – regim bogat în vitamine
- afecțiuni osoase – regim bogat în calciu
- în tratamentul cu hormoni cortico suprarenali – regim bogat în proteine
- îndepărtarea unor produse patologice de pe pereți intestinali: Produse patologice ca mucus, puroi
se pot îndepărta cu ajutorul regimului de mere rase sau morcovi.
Regimul hidric – indicații – în primele zile postoperator, diarei acute, gastrite acute.
-alimente permise – supe limpezi de legume, ceaiuri îndulcite cu zaharină sau neîndulcite, zeamă de
orez, supe diluate și degresate din carne, apă fiartă și răcită.

9
Regim hidro-zaharat – indicații – în perioada de debut a hepatitei epidemice, insuficiența renală
acută, insuficiența hepatică acută, colecistita acută, în perioada febrilă a bolilor infecțioase. -
alimente permise – sucuri de fructe îndulcite, ceaiuri îndulcite, zeamă de compot, zeamă de orez- se
adm. în cantități mici și repetate.
Regim semilichid – indicații colecistită subacută, perioada icterică a hepatitei epidemice, ciroza
hepatică, varici esofagiene, după primele zile a infactului miocardic. – alimente permise – supe de
făinoase, supe de legume, fructe coapte, făinoase sufleuri de brânză de vaci – mese mici cantitativ și
mai frecvente.
Regim lactat: - indicații – în primele 3-5 zileale fazei dureroase a bolii ulceroase, în primele zile după
HDS – alimente permise – 1000 -2000ml lapte eventual îmbogățit cu frișcă sau smântână.
Regim lacto-făinos – indicații – după puseul acut al ulcerului în remisiune, după operații pe stomac
–alimente permise – brânză de vaci, ouă moi, caș, lapte, piureuri de legume, smântână, frișcă,
făinoase.
Hepatic – indicații – hepatită cronică agresivă, ciroză hepatică decompensată, neoplasm hepatic. –
alimente permise – brânză de vaci, caș, urdă, iaurt, carne slabă fiartă, pâine albă prăjită,legume
făinoase, fructe coapte, biscuiții, supe de făinoase, unt 10g și ulei 30g/zi.
Renal – indicații – glomerulonefrita acută difuză, insuficiența renală – alimente permise – salată de
crudități cu undelemn, fructe crude coapte, compot,salată de legume și făinoase, prăjituri cu mere,
caș, brănză de vaci, urdă, gălbenuș de ou, frișcă, pâine fără sare.
Cardio-vascular – indicații – cardeopatii decompensate, hipertensiune arterială, infact miocardic
acut în a doua săptămână de boală. – alimente permise – lapte, iaurt, brânzeturi,carne slabă fiartă,
salată de sfeclă,fructe crude sau coapte, compot, aluat de tartă, dulceață, unt 10g și ulei 30g/zi.
Diabetic – indicații – diabetul zaharat – alimente permise – în funcție de toleranța la glucide va
cuprinde alimente cântărite în mod obligatoriu și alimente necântărite. – alimente cântărite(pâine,
lapte, cartofi, făinoase,legume uscate, fructe) – alimente necântărite (pește, carne, mezeluri, ouă,
supe de carne, sosuri fără făină, ulei.
Hipocaloric – indicații – obezitate, hipertensiunea arterială – alimente permise – 240 calorii (300g
brânză de vaci) – 400 calorii (lapte, brănză de vaci, carne albă, legume, mere)- 600 calorii din aceleași
alimente.
Hidratarea și mineralizarea organismului – apa – nevoia adultului 2l-2,5l/24h-eliminarea
apei din organism (1000-1500ml se elimină prin urină, 500-1000ml transpirație, 350-500ml formă de
vapori din plămâni, 100-200ml intestin- scaun).
Sindroame de deshidratare : - deshidratare izotonă ( când aportul insuficient sau pierderile
interesează în aceeași proporție apa și electroliți – vărsături, diaree, aspirație gastrică sau intestinală,
fistulă gastrică, paracenteze repetate, hemoragii masivese pot pierde 2-3l sau chiar 5-10l/24h.)
– deshidratare hipertonă (cînd se elimină apa în proporție mai mare prin polipnee între 1-
1,5l/24h, transpirație exagerată 2-3-5l/24h)
–deshidratare hipotonă (când se elimină sărurile în proporție mai mare în poliuriile
patologice sau cele provocate prin diuretice).
Tulburări ale fluidelor – Volum deficitar de fluid – hipovolemie – deshidratare – se datorează
pierderilor excesive (vărsătură, aspirație, diaforeză,arsuri, diuretice) sau mișcării fluidului, acumulare
anormală de fluid în diferite zone ale organismului (ascită, edem periferic, hematom)
Manifestări: - piele uscată cu tugor redus, membrane, mucoase uscate, buze uscate, limbă
arsă,ochii adânciți, moi, letargie (somnolență), sete,scăderea eliminări urinare, tahicardie,
hipotensiune arterială,scăderea presiunii venoase centrale, creșterea hemoglobinei și a

10
hematocritului prin hemoconcentrație, creșterea ureei sanguine, urină concentrată cu densitate
mare.
Intervențiile asistentei – măsoară și notează zilnic ingestia și eliminarea
- cântărește zilnic pacientul
- monitorizează semnele vitale, nivelul de conștiență,
parametrii clinici, rezultatele de laborator, slăbiciune, neliniște, agitație
- menține integritatea membranelor mucoase prin igienă
riguroasă - îngrijește tegumentele cu atenție pentru evitarea atingerii
integrității lor.
- inspectează zilnic zonele de presiune de poziție și le
masează la fiecare două ore.
- asigură aportul lichidian 2500ml/zi din care 1500ml per os.
Excesul volumului de lichid – merge în sectorul extracelular, dând naștere la edeme, se datorează
creșteri Na și a cantități de apă prin retenția și/sau ingestie excesivă, scăderii excreției renale de Na
și apă, mobilizări de lichide în interiorul spațiului intravascular.
Manifestări – creșterea acută în greutate - edem periferic - pleoape edemațiate -
creșterea presiuni venoase centrale - HTA, puls puternic - dispnee, raluri crepitante - turgescența
jugularelor -scăderea hemoglobinei și a hematocritului - scăderea densității urinare.
Intervențiile asistentei – educă pacienți cronici, privind apariția acestor semne
- educă pacientul și familia privind importanța sportului scăzut de
lichide și Na
- cântărește zilnic pacientul
- observă edemul periferic
- ascultă frecvența respirației
- evaluează semnele și simptomele de edem pulmonar
- stabilește cantitatea de lichide pt. fiecare tură
- educă pacientul privind efectul diureticelor asupra echilibrului
hidroelectrolitic
- învață pacientul care sunt lichidele și alimentele cu conținut
crescut de Na
- schimbă concepția de preparare a alimentelor
TULBURĂRI ELECTROLITICE
Hiponatremia – manifestări: - deficit de Na sub 130 mEq/l
- cefalee, confuzie, anxietate, piele umedă.
- int. asist: - crează un mediu de siguranță, pacientul fiind agitat și confuz
- recunoaște modificările de comportament
- acordă suport psihologic
- acordă suport moral familiei
- monitorizează soluțiile intravenoase și rata de flux a acestora.
Hipernatremia – manifestări – excesul de Na peste 150 mEq/l
- agitație ce poate progresa spre convulsii, membrane, mucoase
uscate,sete, hiperemia feței, tahicardie, HTA.
- int. Asist: - reduce ingestia de Na, adm. soluții cu conținut scăzut de Na,
- adm. diuretice, crează un mediu de siguranță

11
Hipotasemie – manifestări: - nivel redus de K sub 3mEq/l
- slăbiciune, scăderea peristaltismului până la ileus
- scăderea poftei de mâncare, crampe musculare la extremități
- grețuri, fatigabilitate
- int. Asist. – adm. intravenos K cu mare prudență
- monitorizează aritmile cardiace
- asigură mediul de siguranță
- monitorizează sunetele intestinale
- măsoară cu atenție ingestia și excreția
- educă pacientul să evite alimentele bogateîn K (banane, spanac, varză de
Bruxelles, citrice, piersici, caise).
Hiperpotasemia – manifestări: - exces de potasiu peste 5,5 mEq/l
- greață, crampe abdominale, diaree (hiperactivitate intestinală),
parestezii, slăbiciune, iritabilitate, artmii cardiace severe, schimbarea personalității.
- int. Asist. – adm. perfuzii cu glucoză, insulină sau bicarbonat (scad nivelul de K
prin ușurarea pătrunderii lui în celulă)
- monitorizează aritmile cardiace
- asigură mediul de securitate
Tipuri de fluide – izotonice – aceeași concentrație cu lichidul organismului (plasma)
- hipertonice – concentrația mai mare decât lichidul organismului
-hipotonice – concentrația mai scăzută decât lichidul organismului
Soluții utilizate pentru rehidratarea și remineralizare
Soluția izotonică de NaCl – soluție apoasă de 9% NaCl, denumită și ser fiziologic
Soluție hipertonă de NaCl – Soluție NaCl 10 – 20%
Bicarbonat de sodiu – Soluție apoasă izotonică de 1,4%
Lactat de sodiu – Soluție izotonică 1,9%
Glucoza – Soluție izotonică 5%, Soluție hipertonică 10,20, 33, 40%
Soluție de KCl – K2% în soluție de glucoză izotonică
Soluție Ringer – soluție de electroliți KCl 0,3g, CaCl 0,5g, NaCl 8,5g, apă la 1000ml
Soluție Darow - KCl2,8g, NaCl 4g, soluție lactat de Na 20% - 29g, apă la 1000ml
Soluție Buttler – NaCl 0,58g , KCl 0,89g, fosfat de K bibazic 0,25g,soluție lactat de Na 20%,
11,2g, glucoză 24g apă la 1000ml
Soluție Locke – NaCl 9g, KCl 0,057g, CaCL2 0,10g, bicarbonat Na 0-10g, glucoză 1g, apă la
1000ml
Soluție Hartmann- aceeași compoziție ca la Ringer+ lactat de Na 3,1g la 1000ml
Soluție Tham - Baza aminată ce se combină cu bioxidul de carbon formând bicarbonat (se
folosește în combaterea acidozei metabolice)
Soluție Fischer –Soluție alcalină, folosită în combaterea acidozei metabolice.
Înlocuitori ai masei circulante- În soluție de NaCl sau glucoză sunt polimeri ai glucozei, cu
greutăți moleculare diferite
Dextran 70 (Macrodex), Dextran 40 (Rehomacrodex) , Marisang, Plasmă umană, Sânge
integral, Derivate de sânge masă eritrocitară

12
Căile de hidratare a organismului:
- Orală – calea fiziologică de adm. a lichidelor
– Declanșează reflex funcția normală a tubului digestiv și a glandelor anexe, funcție
necesară absorbției lichidelor
- se renunță la această cale în caz de: vărsături stenoză pilorică, și esofagiană, negativism
total al pacientului
- Duodenală – adm. lichidelor se face prin sondă duodenală
- lichidele se adm. picătură cu picătură într/un ritm de 60 -100/min.
- se menține temperatura lichidului în timpul adm.
- Rectală – se face prin clismă, picătură cu picătură sau clismă Katzenstein
- Subcutanată – se face prin perfuzii, rebsorția este lentă , poate determina accidente: necroza
țesuturilor prin compresiune, coagularea țesuturilor (când temperatura este prea înaltă), flegmoane,
complicații septice.
- Perfuzia venoasă – introducerea pe cale parentală, picătură cu picătură, soluției medicamentoase
pentru echilibrarea hidroelectrolitică, hidroionică și volemică a organismului.
Scop – Hidratarea și mineralizarea organismului
- adm. medicamentelor la care se urmărește efect prelungit
- depurativ, diluând și favorizând excreția din organism a produșilor toxici
-completarea proteinelor sau a altor componente sanguine
- alimentarea pe cale parenterală
Pregătire – materiale – dezinfectante (alcool iodat), pentru puncția venoasă, perfuzor (ambalat de
unică folosință), seringi și ace de unică folosință (se verifică integritatea ambalajului, valabilitatea
sterilizări, lungimea și diametrul acelor), soluții de perfuzat, pompă de perfuzat automată (cu reglare
programată a volumului și ratei de flux), robinete cu două sau mai multe căi, branulă (cateter
iv),fluturaș
- pacient – psihic, fizic
Execuția - tehnica de întreținere a liniei venoase este o tehnică aseptică
-asist. îmbracă mănuși pentru evitarea contaminării cu sânge (după spălarea mâinilor cu
atenție)
- pregătește soluția de perfuzat
- montează aparatul de perfuzat și lasă lichidul să circule prin tuburi (evitând contaminarea
sistemului), pentru îndepărtarea aerului.
- alege vena (întâi locurile distale și apoi proximale)
- aplică garoul
- curăță locul cu alcool de la centru în afară
- introduce acul, branula în venă
- scoate garoul și atașează tuburile, deschide prestubul, fixează rata de flux 60 picături
/min.
- menține locul perfuziei, acoperă cu pasnsament steril
- schimbă pansamentul (când se fixează catetere) la 24h și inspectează zona (eventuală
inflamație)
- schimbă punga cu soluție sau flaconul, înainte de golirea completă a precedentei
- se poate folosi o rată redusă pentru a ține vena deschisă
Îngrijirea ulterioară a pacientului – la sfârșitul perfuziei se exercită o presiune asupra venei cu un

13
tampon și se retrage acul în direcția axului vasului
- se așază pacientul comod, i se dau lichide călduțe (dacă este permis)
Reorganizare
Notare în foaia de observație
Accidente – hiperhidratarea (la cardiaci poate determina edem pulmonar acut)- se reduce ritmul sau
se întrerupe perfuzia, se adm. tonicardice
- embolia gazoasă – prin pătrunderea aerului în curentul circulator (atenție la utilizarea
perfuziilor sub presiune, când se folosește para de cauciuc)
- revărsarea lichidului în țesuturi perivenoase poate da naștere la flebite, necroze
- coagularea sângelui pe ac sau canulă – se previne prin perfuzarea lichidului cu soluție
de heparină.

14