Sunteți pe pagina 1din 36

Universitatea „1 Decembrie 1918” Alba Iulia

Facultatea de Istorie și Filologie


Departamentul de Istorie, Arheologie și Muzeologie

Lucrare de licență

IMAGINEA PERȘILOR ÎN VIZIUNEA SCRIITORILOR BIZANTINI.


STUDIU DE CAZ: TEOFILACT SIMOCATA - ISTORIE BIZANTINĂ

Coordonator: Student:
Asistent. univ. dr. Cornelia Popa - Gorjanu Beldiman Nicolae

Alba Iulia

2013
,,Un imperiu este o vanitate imensă. ”
(Ralph Waldo Emerson).

2
Cuprins:

I. Introducere .............................................................................................................................. 4
II. Istoriografie ............................................................................................................................. 6
III. Relațiile imperiului Bizantin la sfârșitul secolului al VI-lea și începutuul secolului al
VII-lea. ............................................................................................................................................. 8
IV. Biografia lui Theofilact Simocata ........................................................................................ 13
V. Imaginea perșilor la Theofilact Simocata ........................................................................... 14
V.1. Egalitate sau Superioritate ................................................................................................. 15
V.2. Prezența militară ................................................................................................................. 18
V.3. Politică Diplomație ............................................................................................................. 21
V.4. Colaborare........................................................................................................................... 24
V.5. Bogăție prosperitate ............................................................................................................ 26
Concluzii: ...................................................................................................................................... 27
Hărți: ........................................................................................................................................... 299
Bibliografie: .................................................................................................................................. 35
Surse principale: ......................................................................................................................... 35
Bibliografie secundară: ............................................................................................................... 35
Dicționare: .................................................................................................................................. 36
Atlase: ......................................................................................................................................... 36

3
I. Introducere

Am ales să dezbat acestă temă pentru a dovedi inversul ideologiei politice bizantine, și
anume că nu tuturor celor din afara imperiului bizantin li se putea atribui acest apelativ de
,,barbari”.
Printre popoarele care erau în conflict cu imperiul bizantin din această perioadă se numără
acele popoare „barbare” ca perșii din Asia Mică, slavii și avarii din Peninsula Balcanică, iar
izvorul lui Teofilact Simocata este ultimul care descrie relațiile dintre bizantini și perși.
Un alt motiv pentru alegerea mea este scoaterea în evidență a trăsăturilor civilizatoare de
care au dat dovadă perșii în conflictele militare cu imperiul bizantin.
Bizanțul ca realitate istorică a fost o cultură de talie universală, care a grupat și a contopit
de-a lungul timpului diferite popoare1. Un stat întins pe trei continente, Europa, Asia și Africa, de
a cărui existență se poate vorbi, după unii bizantinologi, începând cu anul 3952. Locuitorii
Imperiului Bizantin nu și-au spus niciodată ”bizantini” ci romani și nu își numeau statul ”Bizanț”
ci Imperiul roman. Termenul de ”bizantin” a început să fie folosit cu mult după cucerirea
Constantinopolului de către turcii otomani din anul 1453. Deși majoritatea locuitorilor Imperiului
erau de origine greacă iar limba oficială a statului a devenit limba greacă de la începutul secolului
al VII-lea, suveranii se considerau urmași ai împăraților romani și s-au numit întotdeauna astfel,
basileia ton romaioi, adică ”împărați ai romanilor”, iar supușii lor au rămas romanii. Tot de
inspirație romană a fost și tendința suveranilor bizantini spre realizarea imperiului universal.
Secolele al VI-lea și al VII-lea, asupra cărora mi-am îndreptat atenția în lucrarea de față
au reprezentat perioada de coexistență a elementelor romane cu cele bizantine. Acum este
perioada romano-greacă în care s-a realizat tranziția de la Imperiul Roman la Imperiul grec
medieval, când s-au contopit elementele antice cu cele medievale, romane cu cele grecești-
bizantine, păgâne cu cele creștine.
Secolul al VI-lea a fost marcat de personalitatea lui Iustinian I (527-565), a cărui politică
vizează refacerea fostului stat roman din bazinul Mediteranei. Dacă refacerea politică și

1
Helene Ahrweiler, Ideologia politică a Imperiului bizantin, traducere de Cristina Jiga, București, Corint, 2002, p.
14-15, vezi și Nicolae Bănescu, Istoria Imperiului Bizantin. Imperiul creștin și asaltul invaziilor (313-610), vol. I,
București, Anastasia, 2000, p. 67-68. (se va citi Bănescu, Istorie.)
2
Stelian Brezeanu, O istorie a Imperiului Bizantin, București, Editura Albatros, 1981, p. 15. (se va citi Brezeanu,
Istorie).
4
teritorială a staului era încă o idee realizabilă, politica de consolidare a sclavagismului era una
anacronică3.
În Orient s-a afirmat și consolidat statul sassanid care a amenințat grav stăpânirea
imperiului din provinciile asiatice. Domnia lui Iustinian I a însemnat apogeul imperiului romano-
bizantin, iar pe plan economic s-a făcut remarcată o relativă prosperitate. Situația delicată în care
se afla partea orientală a Imperiului a fost salvată pentru scurt timp de către succesorii lui
Iustinian, Mauriciu (582-602), care a avut o importanță deosebită în procesul de trecere de la
Imperiul bizantin de tradiție romană la Imperiul bizantin clasic, apoi de personalitatea lui
Heraclius (610-641) figură reprezentativă pentru perioada clasică a istoriei bizantine.
Acum s-a manifestat influența regatului persan, cu importante realizări politice și
economice fapt ce a dus și la afirmarea unui rival pentru Imperiul bizantin. Efortul militar a lui
Heraclius pentru a face față și pentru înfrângerea statului persan însoțit de frământările intrne au
dus la slăbirea Imperiului bizantin. În lupta pentru supraviețuire, Imperiul a cunoscut importante
transformări administrative și politice datorită cărora această entitate statală reușește să respingă
cu succes asalturile repetate ale popoarelor barbare.
Regatul persan deja format, în această perioadă datorită ordinii și disciplinei reușește să se
afirme ca putere economică și militară, care concura cu Imperiul bizantin. Acesta, la rândul său,
nu vedea în fața sa decât un singur stat care i se părea civilizat și demn de a fi tratat pe picior de
egalitate, regatul persan al sasanizilor.
La începutul secolului al Vll-lea, istoricul Teofilact Simocata scria că orașele
Constantinopol și Ctesiphon, capitala sasanizilor, erau „ asemenea celor doi ochi ai lumii ”, și cei
doi împărați erau calificați drept frați.
După ce în secolul al V-lea se respectase o încetare a ostilităților, datorită amenițării
barbarilor care se exercita și asupra unora și asupra celorlalti, războiul se reaprinse din nou între
perși și bizantini, mai întâi sub domnia lui Anastasie I (491-518) începând cu anul 502, iar apoi
în timpul lui Iustinian în 527, cu intervale de răgaz mai mult sau mai puțin prelungite.
La începutul secolului al VII-lea, Chosroe al II-lea Victoriosul (589-627) pusese imperiul
în mare primejdie. El a cucerit o bună parte din Anatolia, din Siria, din Palestina și din Egipt.
În anii 615 și 626 trupele sale înaintaseră până în Calcedonia, în fața Constantinopolului. Stăpân
pe Ierusalim, el a adus la Ctesiphon, ca un trofeu, cea mai de preț dintre relicve, Sfânta Cruce pe

3
Brezeanu, Istorie, p. 24.
5
care fusese răstignit Isus Hristos și pe care bizantinii o socoteau ca principalul agent aducător de
victorii.
Heraclius, chemat la tron spre a redresa situația, a porni în Asia o campanie, susținută și
de Biserică, ce a căpătat înfățișarea unei cruciade împotriva dușmanilor ortodoxiei.
La capătul unui șir de victorii, el a nimicit armata persană în apropiere de Ninive, în anul
627. După ce și-a sărbătorit triumful la Constantinopol readuse Sfânta Cruce la Ierusalim.

II. Istoriografie

În realizarea acestei lucrări am folosit izvoare specifice ce tratează evoluția politicii


externe a Imperiului bizantin.
Ca și izvoare principale am folosit lucrarea lui Teofilact Simocata4 în care a fost tratată
amănunțit perioada domniei împăratului Mauricius cuprinsă între anii 582-602, și războaiele
bizantinilor cu perșii, slavii și avarii din Peninsula italică. Această lucrare este și principala sursă
pe care se bazează analiza propusă pentru această lucrare de licență. Un alt izvor la care am
apelat a fost lucrarea Ammianus Marcellinus5 pentru a cunoaște situația politică și militară a
imperiului cât și ideologia politică în procesul de trecere de la Imperiul roman târziu la noua
creație imperială bizantină.
Ca bibliografie secundară am folosit primul volum din lucrarea despre istoria Imperiului
bizantin a lui Nicolae Bănescu6 care a tratat în ordine cronologică etapele istorice ale imperiului,
implicit relații externe cu regatul persan.
Lucrarea lui Helene Arhweiler7 despre ideologia politică a imperiului bizantin mi-a
permis să înțeleg mai mult despre politica bizantină de la sfârșitul secolul al VI-lea și începutul
secolului al VII-lea.

4
Teofilact Simocata, Istorie Bizantină. Domnia Împăratului Mauricius (582-602), traducere, întroducere și indice de
Haralambie Mihăiescu, București, Editura Academiei Republicii Socialiste România, 1985.
5
Ammianus Marcellinus, Istorie romană, traducere, note și indice, Prof. David Popescu, Cluj-Napoca, Editura
Univers, 1982.
6
Nicolae Bănescu, Istoria Imperiului Bizantin. Imperiul creștin și asaltul invaziilor (313-610), vol. I, București,
Anastasia, 2000.
7
Helene Ahrweiler, Ideologia politică Bizantină, traducere de Cristina Jinga, București, Corint, 2002.
6
O altă lucrarea folosita este intitulată tot o istorie a imperiului scrisă de renumitul
bizantinolog A. A. Vasiliev8. Aceasta cuprinde și perioada de domnie a împăratului Iustinian I și
a succesorilor săi imediați, situația politică a imperiului între anii 518-610, și problemele cu care
s-au confruntat bizantinii în Peninsula italică.
Pentru a înțelege termenul „roman” și respectiv „bizantin” am consultat o istorie în date a
istoricului Stelian Brezeanu9.
La fel ca și A. A. Vasiliev, Ostrogorski în lucrarea sa despre imperiul bizantin relatează
un alt aspect ale războaielor bizantino-persane și tratatele de pace dintre aceste două puteri. 10
Tot ca informații gerelale despre istoria politică și militară bizantină am mai consultat
volumul I din colecția de pe istorie medievală.11
Am folosit Dicționarul de bizanț de unde am consultat informațiile referitoare la biografia
unor personalități întâlnite pe parcursul acestei lucrări cât și definiția termenului de barbar din
perspectivă bizantină.12 Altă lucrare folosită care tratează viața politică și socială a imperiului
bizantin este cea a lui Nicolae Iorga13. Alte informații despre secolul lui Iustinian și civilizația
bizantină în secolul al VI-lea le-am consultat din lucrarea lui J. B. Bury14.
Informațiile despre biografia lui Teofilact Simocata le-am consultat atat din Dicționarul
de bizanț cât și din lucrarea intitulată The ”History”15.

8
A. A. Vasiliev, Istoria Imperiului Bizantin, traducere și note de Ionuț-Alexandru Tudorie, Vasile-Adrian Carabă,
Sebastian-Laurențiu Nazâru, București, Polirom, 2010.
9
Stelian Brezeanu, O istorie a Imperiului Bizantin, București, Editura Albatros, 1981.
10
Острогорский, Г., А., История Византийского государства, Istoria Vizantiinskogo gosudarstva, (Istoria
Imperiului bizantin), Москва, Сибирская Благозвонница, 2011
11
The New Cambridge Medieval History, vol. I, 500-700, Cambridge University Press, 2008.
12
The Oxford Dictionary of Byzantium, editor Alexander Kazdan, Alice-Mary Talbot, vol. III, New York, Oxford
University Press, 1991.
13
Nicolae Iorga, Istoria vieții bizantine. Imperiul și civilizația, București, Editura Enciclopedică Română, 1974.
14
J. B. Bury, History of the later Roman Empire, Macmillan & Co., 1923.
15
The ”History”of Theophylact Simocatta, an english translation with Introduction and notes Michael and Mary
Whitby, Oxford, Oxford University Press, 1986
7
III. Relațiile imperiului Bizantin la sfârșitul secolului al VI-lea și începutuul secolului al
VII-lea.

În perioada cuprinsă între anii 565-610, cele mai importante evenimente din politica
externă a Imperiului bizantin au fost războiul cu perşii, conflictele militare cu slavii şi avarii din
Peninsula Balcanică şi nu în ultimul rând cucerirea Italiei de către longombarzi. Imperiul
bizantin, în secolul al VI-lea, era în plin conflict cu acest neam germanic care forţa din ce în ce
mai puternic graniţele de nord ale imperiului şi anume peninsula Italică.
Ţinând cont de faptul că tratăm perioada exact următoare de după domnia împăratului
Iustinian I, ţin să amintesc o faptă importantă din politica sa externă în ceea ce priveşte războiul
cu perşii, şi anume pacea de 50 de ani.
Pentru refacerea Imperiului bizantin, Iustinian I avea nevoie de libertate de mișcare în
partea de vest și în acest sens a rezolvat chestiunea perșilor prin pacea din anul 53216. În baza
tratatului încheiat cu Chosroe I Anurșirvan (531-579) se dorea realizarea unei păci eterne, în baza
căreia imperiul se obliga să plătească aproximativ 11.000 livre de aur în schimbul apărării de
către perși a Caucazului17.
În anul 540, Chosroes a încălcat tratatul de pace încheiat în urma cu 8 ani și a invadat
Siria, a distrus Antiohia, cucerind mai multe orașe. În nord, perșii au invadat Armenia, Iberia și
au ocupat Lazica de pe malul oriental al Mării Negre.
Pentru a rezolva noua situație, Iustinian a acceptat mărirea tributului, și astfel a obținut un
armistițiu de 5 ani. Acest armistițiu a mai fost prelungit de încă două ori și nu a putut fi
transformat într-un tratat de pace pe o durată de 50 de ani decât în anul 56218.
Tributul a fost ridicat la 30.000 de solidi, dați de bizantini în schimbul eliberării de către
perși a Lazicăi și pentru apărarea Caucazului împotriva atacurilor barbarilor din nord. Plata a fost
făcută în avans pentru primii 7 ani, iar în al optulea an trebuia plătit un avans pe următorii 3 ani.
Victoriile perșilor în Orient marcau astfel începutul perioadei marilor expansiuni în detrimentul
Imperiului bizantin19.

16
Lauth, Andrew, ,,The Estern Empire in the Sixth Century”, în New Cambridge Medieval History, vol. I, 500-700,
Cambridge University Press, 2008, p. 93-117.
17
Bănescu, Istoria, p. 422-432.
18
A. A. Vasiliev, Istoria Imperiului Bizantin, traducere și note de Ionuț-Alexandru Tudorie, Vasile-Adrian Carabă,
Sebastian-Laurențiu Nazâru, București, Polirom, 2010, p. 196. (se va citi Vasiliev, Istoria)
19
Ibidem.
8
Deşi oficial fusese semnat un armistiţiu, relaţiile dintre ei au rămas tensionate din cauza
asalturilor repetate ale perșilor asupra imperiului. Cel care a accelerat ostilitatea dintre Imperiul
Bizantin și perşi a fost predecesorul şi nepotul lui Iustin I, Iustin al II-lea sau Cel Tânăr (565-
578).
Acesta a adus imperiul într-o poziţie defensivă, deoarece acesta trecea printr-un regres
economic și nu mai putea întreprinde nici o campanie militară.
Împăratul Iustin al II-lea a refuzat să mai plătească perșilor taxa anuală stabilită și astfel
au început din nou să fie forţate graniţele de sud-est ale imperiului, sau după cum spunea și
Simocata, imperiul a intrat din nou în conflict deschis cu perşii20.
Din cauza acestui război bizantino-persan şi din cauză că Imperiul bizantin își avea
concentrate forțele militare în Italia, care era hărţuită de longombarzi. Din această cauză s-a ajuns
la o colaborare turco-bizantină de scurtă durată îndreptată împotriva Persiei, care devenea din ce
în ce mai puternică, motiv pentru care tensiunea dintre Bizanţ şi Persia s-a acutizat21.
A urmat apoi o perioadă din timpul administrării imperiului de către Iustin al II-lea în care
războiul cu perşii a fost dus aproape încontinu cu doar o pauză de câţiva ani.
În timpul împăraților Tiberiu al II-lea (578-582) şi Mauricius (582-602), luptele cu perşii
s-au soldat cu cele mai multe succese pentru bizantini, mai ales în timpul lui Mauricius, deoarece
atunci au avut loc un război civil şi disputele pentru obţinerea puterii din Persia provocate de
către tiranul Bahram Ciobin. Bahram Ciobin era un general de armată foarte vestit în Persia, prin
victoria lui asupra turcilor. În anul 590 din inițiativa lui, la palat pornește o revoluție în urma
cărei a fost detronat și omorât cu bestialitate regele perșilor. Hormisdas, regele perșilor, a murit în
închisoare tot din inițiativa lui Bahram, fiind condamnat la moarte prin arderea pupilelor.
Oamenii lui Bahram i-au ars pupilele pentru a preveni o evadare și o răzbunare a lui Hormisdas în
încercarea acestuia de a pretinde din nou cârmuirea Persiei.
Încercarea de a fi alungat Bahram, a dus la urcarea pe tron cu ajutor bizantin a lui
Chosroes al II-lea, care era fiul lui Hormizdas.

20
Teofilact Simocata, Istorie Bizantină. Domnia Împăratului Mauricius (582-602), traducere, întroducere și indice
de Haralambie Mihăiescu, București, Editura Academiei Republicii Socialiste România, 1985, p. 69-70. (se va citi
Simocata, Istorie).
21
Ibidem, p. 64-65.
9
Noul suveran a continuat lupta cu Bahram și încercând să-l câștige i-a promis iertare
pentru moartea tatălui său și al doilea loc în regat22.
Bahram însă a refuzat aceste propuneri și a continuat să comploteze împotriva lui
Chosroes al II-lea.
În urma unor încăierari cu Bahram, Chosroes al II-lea împreună cu soțiile și cei doi copii
ai săi, a fost nevoit să fugă fiind însoțit și de câțiva nobili care îl susțineau.
Chosroes al II-lea văzându-se înlăturat și amenințat, a fost nevoit să-i trimită o scrisoare
prin care l-a implorat pe suveranul bizantin, Mauricius, să-i acorde ajutor.
Acest eveniment a fost urmat de o colaborare între regele persan Chosroes al II-lea și
suveranul Mauricius, soldată cu o relație strânsă de prietenie, timp în care împăratul l-a numit pe
Chosroes al II-la, fiul său23.
Această colaborare s-a soldat cu acordarea de ajutor militar din partea Imperiului
Bizantin, fapt ce a dus din nou la slăbirea tensiunii dintre bizantini şi perşi.
Apoi a urmat o perioadă marcată de un nou tratat de pace semnat de către împăratul
Mauricius în anul 591, prin care perșii le-au restituit bizantinilor orașul Daras și Martyropolis,
ceea ce a însemnat un mare beneficiu și a avut o mare importanţă pentru Imperiul bizantin24.
Tot atunci a fost cedată cea mai mare parte a Armeniei persane, a fost anulat tributul plătit
perşilor, şi teritoriile din sud-estul imperiului, care cândva aparţinuse Bizanţului au fost din nou
aduse sub administrare bizantină. Astfel avem din nou o pauză în războiul dintre bizantini și
perşi.
În urma acestor evenimente presiunea persană asupra imperiului a scăzut considerabil,
însă a fost acordată o altă intervenţie militară în peninsula Balcanică, unde presiunea creştea din
cauza atacurilor repetate din partea slavilor şi avarilor, care încep ofensive repetate de forțare a
granițelor de Sud ale imperiului.
Dacă iniţial se considera că mărind subsidiile Bizantinii vor reuşi să-i potolească, în 586
avarii însoțiți de slavi au năvălit în Macedonia, au devastat multe orașe după care au ajuns la
Thessalonic și l-au asediat. Apărat de populația din interiorul zidurilor, Thessalonicul nu a putut
fi cucerit și aceste popoare păgâne, s-au retras în Balcani.

22
Bănescu, Istoria, p. 473.
23
Titlul de ,,fiu al împăratului” simboliza alianța strânsă între cei doi suverani, vezi Simocata, Istorie, p. 105.
24
Brezeanu, Istorie, p. 220.
10
În urma tratatului de pace dintre bizantini și perși semnat în 591, armatele bizantine s-au
retras din Asia, și au organizat singur apărarea frontierei de nord a imperiului.
Câmpul de luptă al bizantinilor s-a schimbat în Balcani unde au pornit ofensive militare
împotriva barbarilor avaro-slavi25.
Alte ofensive împotriva avarilor au avut loc în anul 592, unde în drum spre Adrianopol,
bizantinii dau piept cu avarii care îi depășeu numeric. Bizantinii sa-u retras în Tzurulon, unde au
fost asediați, avarii se retrag după ce primesc o sumă mare de bani de la bizantini, iar armatei din
Balcani i s-a alăturat o parte din flota regală, și astfel devin mai puternici în fața avarilor.
În anul următor, Priskos, un general al armatei bizantine a organizat o altă campanie
militară împotriva slavilor, acesta a trecut Dunărea a atacat tabăra slavilor și s-a întors la
Constantinopol cu o mulțime de prizonieri26.
Mai târziu slavii din Balcani au creat mari probleme imperiului, ajungând chiar la o
tentativă de cucerire a Constantinopolului în 597, dar care bineînţeles a fost stopată la ordinul
împăratului Mauricius, de către miliția demelor excubiților27.
O altă problemă de o importanţă majoră pentru Imperiului Bizantin rămânea Italia, care de
asemeni a reușit să fie cucerită aproape în totalitate de către longombarzi. Aceștia, în scurt timp,
au întemeiat un nou regat germanic pe un teritoriu care evident aparţinea bizantinilor.
Imperiul Bizantin, care era epuizat economic din cauza subsidiilor anuale, dar şi militar
din cauza luptelor cu, perşii nu putea face faţă longombarzilor. Astfel împăratul Tiberiu al II-lea,
iar apoi Mauricius au încearcat o alianţă cu regele franc, Childebert al II-lea (570-595), cu scopul
de a recuceri şi readuce peninsula Italică înapoi în posesia Imperiului Bizantin. La scurt timp
acestă alianţă a căzut, deoarece la fiecare intervenţie a regelui franc în Italia, intenţia lui s-a
dovedit a fi de a recuceri teritoriile in favoarea sa, fapt ce i-a nemulțumit pe bizantini28.
Această perioadă cuprinsă între anii 565-610, nu a fost una tocmai ușoară pentru Imperiul
Bizantin, personalități ca Iustin al II-lea sau Mauricius, au încercat și au reușit să păstreze
integritatea teritorială a imperiului, deși cu multe eforturi. Imperiul a devenit mai slăbit din cauza
hărțuirii repetate la granițe, în Balcani (de către slavi și avari) sau în Italia (de către longombarzi)

25
Bănescu, Istoria, p. 452.
26
The Oxford Dictionary of Byzantium, editor Alexander Kazdan, Alice-Mary Talbot, vol. III, New York, Oxford
University Press, 1991, p. 1721.
27
The Oxford Dictionary of Byzantium, editor Alexander Kazdan, Alice-Mary Talbot, vol. II, New York, Oxford
University Press, 1991, p. 740.
28
Vasiliev, Istoria, p. 197-198.
11
și nu în ultimul rând a sumelor imense de bani cheltuie în campanii militare întreprinse în afara
granițelor imperiului, de exemplu în nordul Africii, sau a subsidiilor imense plătite constant sau
cu regularitate popoarelor barbare, și în special perșilor.
În urma acestor necazuri, imperiul a reușit totuși să-și păstreze integritatea și să-și
infricoșeze dușmanii, câștigând respectul adversarilor și păstrându-și teritoriile, fapt apreciat de
către dușmanii imperiului precum : perșii, slavii sau avarii, și nu în ultimul rând longombarzii29.
Pe la sfârșit de secolului al VI-lea și început de secolului al VII-lea, arena politică și
militară din sud-estul Europei a suferit mari schimbări.
În această perioadă un avânt considerabil este observat din partea celor două mari puteri
care au ajuns să dețină monopolul mondial din punct de vedere politic și militar în această zonă,
este vorba despre nimeni altcineva decât Imperiul bizantin și regatul persan.
Regatul persan, a ajuns o creație imperială datorită iscusinței și priceperii, era un stat care
și-a câștigat acel statut prin luptă, deci cum am menționat mai sus datorită iscusinței în luptă au
ajuns un popor de temut, și multă vreme le-a fost plătit tribut din partea unor popoare cum ar fi
,,turci” sau chiar de către Imperiul bizantin, cu scopul de a nu mai hărțui granițele imperiului.
Armata persană, era cunoscută ca fiind alcătuită dintr-un popor crud, fapt concluzionat în
urma războiului civil din Persia, iscat de către Bahram Ciobin30 în timpul domniei lui Hormisdas,
care a fost încătușat și întemnițat, iar la scurt timp după aceasta omorât cu bestialitate de către
aliații adversarului său politic.

29
Gheorghe, I. Brătianu, Studii bizantine de istorie economică şi socială, ediție îngrijită de Iaşi, 2003, p. 36-39.
30
Bănescu, Istoria, p. 742.
12
IV. Biografia lui Theofilact Simocata

Despre viața și activitatea istoricului bizantin Teofilact Simocata nu se cunoaște prea


multe din cauza puținelor informații care au ajuns până la noi. Se știe, de exemplu, că Simocata
ar fi o poreclă, care s-ar referi la înfățișarea sa. S-a născut în Egipt probabil în anul 580, într-o
familie distinsă ce se înrudea de aproape cu guvernatorul acelei importante provincii bizantine31.
Nu se cunoaște anul morții sale.
De mic copil a primit o educație selectă bazată pe lectura clasicilor și a textelor de bază
ale religiei. A studiat la universitatea din Alexandria iar apoi la Constantinopol, ceea ce l-a ajutat
să-și formeze și să-și potențeze personalitatea de scriitor și istoric32.
După acumularea unei bogate experiențe prin tribunale, a ajuns consilier juridic la
Constantinopol unde a ocupat înalta funcție de secretar imperial și guvernator al capitalei.
Teofilact Simocata a fost un istoric bizantin din prima parte a secolului al VII-lea,
considerat de către unii cercetători ca fiind ultimul istoric al Antichității.
Principala sa lucrare este o istorie în opt carți ce cuprinde perioada domniei împăratului
Mauricius, care a fost scrisă între anii 628 și 638.
Această lucrare în opt volume tratează în principal războaiele bizantine din răsărit
împotriva Persiei, completată și cu date despre personalitatea regelui persan Chosroe al II-lea,
cât și cu date despre războaiele din Balcani împotriva slaviilor și avarilor, inclusiv cu informații
importante despre diferite căpetenii turcești.
Chiar dacă perioada în care a scris Simocata a fost considerată o perioadă decadentă din
punct de vedere literar (de la Procopius din Caesarea, adică de la sfârșitul domniei lui Iustinian I
la Heraclius), istoria lui rămâne singura și cea mai importantă sursă pentru ultimele două decenii
ale secolului al VI-lea din istoria balcanică, bizantină dar și din istoria regatului sasanid persan33.

31
The ”History”of Theophylact Simocatta, an english translation with Introduction and notes Michael and Mary
Whitby, Oxford, Oxford University Press, 1986, p. Xiii.
32
Ibidem.
33
Pentru mai multe detalii vezi Joseph D. C. Frendo, ”History in the Age of Heraclius: The Literary Background to
the Composition of the ”History” of Theophylact Simocatta”, în Dumbarton Oaks Papers, vol. 42 (1988), p. 143-
156.
13
S-au mai păstrat alte trei lucrări de mai mică întindere una despre istoria naturală, o
corespondență fictivă și un dialog despre predestinare34.
Din cauza stilului său alegoric de a scrie, lucrările sale au o structură literară dificilă care
conțin un vocabular exemplificat ce reprezintă principiul estetic bizantin35.

V. Imaginea perșilor la Theofilact Simocata

Pentru a analiza modul în care Simocata i-a prezentat pe perși am considerat util a împărți
informațiile necesare în mai multe categorii.
Aceste categorii diferă în funcție de modul în care autorul prezintă informațiile despre
persoane și evenimente împărțite în tablouri negative sau pozitive. Deși observăm o simpatie din
partea lui Teofilact Simocata față bizantini, am încercat să evidențiez unele aspecte în care
Regatul Persan era descris ca fiind egal sau superior Imperiului Bizantin.
În altă ordine de idei am văzut necesară prezentarea forțelor militare ale armatelor
persane, bine dotate și antrenate reușind să facă față celeilalte forțe militare ale vremii respective.
Un alt aspect discutat în continuare vizează diplomația Regatului Persan, la fel ca
bizantinii, perșii aveau buni diplomați ce negociau pacea în cazul în care conflictele militare erau
inevitabile.
La un moment dat, relațiile dintre cele două puteri încep să se amelioreze, iar Simocata
prezintă dintr-un unghi filo-bizantin acele momente de colaborare, iar unul dintre beneficiile
importante ale acestor relații de colaborare a fost încetarea ostilităților militare între cele două
puteri și crearea unei alianțe care viza lupta în comun popoarelor vecine.
Vorbind de un regat ce se considera egal Imperiului Bizantin am considerat necesar să
prezint și situația economică a statului persan din acea perioadă.

34
The ”History”of Theophylact Simocatta, an english translation with Introduction and notes Michael and Mary
Whitby, Oxford, Oxford University Press, 1986, p. xvi-xvii.
35
The Oxford Dictionary of Byzantium, editor Alexander Kazdan, Alice-Mary Talbot, vol. III, New York, Oxford
University Press, 1991, p. 252-253.
14
V.1. Egalitate sau Superioritate

BARBÁR, -Ă, barbari, -e, s. m. și f. . Nume dat, în antichitate, de greci și de romani


oricui nu era grec sau roman36.
De altfel ”romani mores” cuprindea o seamă de virtuți esențiale care fundamenta o
superioritate a elitei universale, care era sau se considera a fi cea romană. Roma, iar mai apoi a
doua Romă Constantinopolul, era centrul celor mai înalte valori care urmărea să instaureze o
ordine universale. Civilizația romană marcată cu termenul de „Romania” se opunea barbarilor și
Spațiul acestora numindu-se „Barbaria”. „Romania” afirma proeminența romană asupra tuturor
popoarelor, trecute și prezente, dar și puterea de seducere sau ademenire. Ea reprezenta principiul
opus al uzurpatorilor și haosului popoarelor, ”Barbariei”37
Definirea dihotomiei barbaro-romane (bizantine) și a frontierei în antichitatea târzie pare
un lucru facil și complicat în același timp. Cel mai simplu ar fi delimitarea strictă, politico-
militară.
Imperiul bizantin dispunea de un „limes”, tot ce era în interiorul limesului era bizantin,ce
era în afară aparținea barbariei.
Cuvântul ,,limes” nu era un termen des utilizat de către bizantini, mai des ei defineau
limitele imperiului cu ajutorul termenului „finis”, ce însemna „graniță„ sau „limită”, iar dincolo
de acest „finis” se aflau „barbarii” situați în „barbaria” sau începând cu secolul al IV-lea
„barbaricum”38.
Când ne referim la apelativul de ,,barbar” în cazul perșilor, observăm când și în ce
circumstanțe le era atribuit de către bizantini, și de către Teofilact Simocata39. Atunci când
lucrurile erau sub control, adică favorabile bizantinilor perșii erau numiți diplomatic, ,,perși”,
,,poporul persan”, sau ,,statul persan”40. Însă când relațiile dintre cele două imperii deveneau

36
http://dexonline.ro/definitie/barbar
37
Yves Albert Dange, ”La Barbarie. Recherches sur la conception romaine de la barbarie et de la civilisation”, în
Latomus, vol. 176, (1981), p. 324-325.
38
The Oxford Dictionary of Byzantium, editor Alexander Kazdan, Alice-Mary Talbot, vol. II, New York, Oxford
University Press, 1991, p. 252-253.
39
Teofilact Simocata la fel ca majoritatea scriitorilor din Imperiul bizantin a folosit termenul de ,,bizantin”, pentru ca
nici dată nu s-au numit altfel, voi folosi termenul de bizantin datorită și bibliogarfiei secundare în care se folosește
doar acest termen pentru perioada secolelor IV-XV.
40
Simocata, Istorie, p. 65, ,, Atât de mult au crescut puterile statului persan, încat hunii au ajuns să le plătească
tribut celor din Babilon”.
15
tensionate, sau când perșii alegeau să lupte, și treburile nu decurgeau așa cum au planificat
bizantinii, imediat le era atribuit termen de barbar41.
Perșii datorită firii lor războinice, ordinii și disciplinei de care au dat dovadă, au ajuns să
se afirme ca o putere militară și economică încât au ajuns să aibă tributare unele state vecine
cărora mai înainte ei le erau tributari. Așa s-a întâmplat cu ,,turcii”, ,,hunii”, dilimniții, și chiar
bizantinii42.
Sume considerabile de bani pe care le-a obținut astfel i-au investit în armată și fortificații,
devenind o forță demnă de luat în seamă de Imperiul bizantin.
Deși bizantinii se considerau superiori, perșii nu acceptau întotdeauna această situație, ba
mai mult de fiecare dată au căutat să răspundă demn la oricare afirmație din partea bizantinilor,
iar când erau atacați într-un fel sau altul reacționau punându-se egali sau chiar superiori
bizantinilor.
Teofilact Simocata nu putea admite superioritatea perșilor, ci mai de grabă o egalitate,
considerândule două mari puteri care își puteau împărți controlul asupra popoarelor ,,barbare”,
adică ,,neascultătoare” și iubitoare de război 43.
El i-a prezentat pe perși și ca aliați ai bizantinilor ce luptau împreună pentru a ține în frâu
acele popoare vecine care erau considerate ,,barbare” și de unii și de alții, însă care dacă își uneau
forțele întradevăr prezentau un potențial pericol atât pentru Imperiul bizantin, cât și pentru regatul
persan.
Această afirmație poate fi dovada clară a faptului că perșilor nu li se poatea atribui
apelativul de ,,barbar”, ba mai mult pe lângă puterea militară și abilitatea diplomatică de care au
dat dovadă, ei se considerau într-un fel egali sau chiar superiori bizantinilor.
Deși pentru acea perioadă este un pic forțat să discutăm despre prezența diplomaților,
perșii aveau oameni pregatiți pentru a negocia pacea, atunci când războiul era prea costisitor și
fără un câștig considerabil pentru ei, sau nu era iminent44.

41
Simocata, Istorie, p. 23-24, ,,După atâtea nenorociri îndurate bizantinii au ajuns ca niște arbitri de întreceri sportive
și au oferit barbarilor ca preț al vredniciei lor daruri strălucitoare”.
42
Ibidem, p. 85-86, ,,Turcii ne plătesc tribut, dilimniții au depus armele și și-au plecat grumajii, bizantinii i-am
izgonit din cetățile cele mai de seamă și-și plâng soarta nefericită în care au căzut din una mai bună”.
43
Ibidem, p. 92-93, ,,Doi ochi luminează lumea în toate de la început, căci așa a râduit Dumnezeu, anume prea
puternica împărăție bizantină ți sceptrul prea înțelept al statului persan, căci aceste două mari puteri țin în frâu
neamurile neascultătoare și iubitoare de război”.
44
Ibidem, p. 75-77, ,,De asemenea și Chosroes, pe lângă alți bărbați vrednici de încredere, l-a trimis pe
Sarnachorganes, un om vestit în staul persan prin dregătoria sa spre a pune capăt războiului”.
16
O altă dovadă a superiorității perșilor o putem deduce în urma evenimentelor forțate de
către Hormisdas45.
Împăratul bizantin Tiberius a trimis soli la el cu mesajul că dorea pace în condiții benefice
pentru amândoi, însă Hormisdas s-a simțit prea important sau superior ca să accepte această
propunere din partea suveranului bizantin, cerândui chiar să plătească tribut46.
Deși Teofilact Simocata a scris întotdeauna în favoarea bizantinilor și din perspectiva
acestora, recunoștea că uneori perșii îi priveau pe bizantini și cu o anumită superioritate, sau
egalitate lipsită de frica și inhibiții. Perșii au avut curajul să le ceară bizantinilor să le mărească
tributul cuvenit până atunci pentru a nu se amesteca în afacerile interne ale acestora, în acest caz
împăratul îi numește ,,barbari”47.
Fără îndoială Imperiul bizantin a fost o forță militară și politică în acea perioadă, în ciuda
numeroaselor războaie din interior cât și din exteriorul imperiului. Ei și-au permis să arbitreze
conflictele militare din afara granițelor, în cazul nostru din Asia Mică. Au ajuns să fie arbitri
bineînțeles datorită pretențiilor pe care le-au moștenit de superioritate și cu autoritate asupra
celorlalte popoare și state.
Deseori bizantinii alegeau să evite orice conflict cu popoarele vecine și astfel le plăteau
sume de bani și daruri costisitoare care aveau un preț mai mic decât o confruntare militară48.
Încă o dovadă a încăpățânarii și încrederii în forțele proprii ale poporului persan o putem
deduce din discuția lui Chosroes49 cu Ioan, conducătorul oștirilor din Armenia50.
Chosroes, i-a amenințat pe bizantini cu nenorociri care îi vor aduce în situația de a fi
supuși perșilor pentru 21 de ani51. Pentru ei erau ca niște dorințe neîmplinite, dar atât de mult
râvnite și așteptate.

45
Bănescu, Istoria, p. 700, vezi și Simocata, Istorie, p. 77-80.
46
Simocata, Istorie, p. 78-79, ,,Împăratul a trimis soli la Hormisdas spunând că renunță la război și dorește să facă
pace în condiții egale pentru fiecare parte, dar Hormisdas s-a semițit în fața soliei și a cerut pe față ca bizantinii să-i
plătească tribut”.
47
Ibidem, p 27-28, ,,Barbarii au cerut încă 20 de mii de monede peste cele 80 de mii cuvenite”, vezi și Bănescu,
Istorie, p. 744-745.
48
Ibidem, p. 23-24, ,,După atâtea nenorociri îndurate bizantinii au ajuns ca niște arbitri de întreceri sportive și au
oferit barbarilor ca preț al vredniciei lor daruri strălucitoare”.
49
Brezeanu, Istorie, p. 264.
50
Simocata, Istorie, p.117-118, ,,Dacă n-am fi sub tirania acestei clipe, conducătorule de oști, n-ai cuteza să-ți bați
joc de un mare rege între muritori”.
51
Ibidem, p. 117-118, ,,Ține bine minte, asupra voastră a bizantinilor vor veni întâmplări îngrozitoare și neamul
babilonian va stăpâni staul bizantin timp de trei săptămâni de ani”, trei săptămâni de ani conform lui Teofilact
Simocata, însemnau 21 de ani.
17
Încă o dovadă a faptului că perșii se credeau superiori bizantinilor o întâlnim din nou într-
un discurs a lui Chosroes în care s-a autointitulat rege măreț ce nu avea egal în întreaga lume52.
Un alt exemplu este solia perșilor trimisă la Mauricius prin care aceștia cereau sprijin și
ajutor din partea bizantinilor sub pretextul că bizantinii trebuie să fie coiteresați ca regatul persan
să nu fie șters de pe fața pământului.
Deși perșii aveau nevoie foarte mult de ajutorul bizantinilor, ei cer și nici de cum nu
cerșesc acest ajutor, îl cer ca de la o putere egală și nu superioară, deoarece la un moment dat
observăm pronunțată această egalitate între două împărății53.

V.2. Prezența militară

Din punct de vedere militar, perșii erau cunoscuți ca fiind un popor ,,răutăcios”,
,,înfumurat ” și ,,îngâmfat”54.
Poporul persan, devenea ,,răutăcios” atunci când lupta pentru ceva ce le aparținea cu
adevărat. Mai mai mult deatât ei apărau cu înverșunare ceea ce le aparținea și le era luat prin
luptă, afirmând această mă refer la acele fortificații persane pe care bizantinii și le-au
autoproclamat ca fiind ale lor.
De multe ori perșii au fost prezentați inferiori bizantinilor în luptă, însă acest fapt după
cum ne relatează autorul nu era o problemă pentru perși, deoarece ei apelau la fel de fel de tactici
și strategii militare cu ajutorul cărora se apărau și își apărau fortificațiile de atacurile armatelor
bizantine55.
Armata persană se străduia să își atingă cu orice preț scopul, asta însemnând ambiție și
autodeterminare, acest fapt este oglindit în acțiunile militare ale perșilor, ei oricum cucereau
multe fortificații stapânite de bizantini și nu numai.
Atunci când legea războiului dădea greș, în joc interveneau ,,șiretenia” și ,,înșelătoria”,
însă nici de cum nu renunțau56.

52
Simocata, Istorie, p. 94-96, ,,Ce fel de glorie ar dobândi bizantinii, dacă ar respinge pe cel mai vestit și mai
puternic rege de pe fața pământului”.
53
Ibidem, p. 94-96, ,,Căci lucrurile nu pot sta fără conducător și nici atâta putere fără unul care s-o încerce. După
cum grijile nu pot fi despărțite nici o dată de gândurile și preocupările noastre, tot așa și cele mai mari împărății din
lume nu se lipsesc de cel care le îndrumează”.
54
Ibidem, p. 94-96, ,, Căci neamul perșilor este răutăcios, iar viața lor respiră numai șiretenie, înfumurare și
îngâmfare”.
55
Ibidem, p. 56-58.
56
Ibidem, p. 63-65
18
Aceste tactici tactici precum ,,șiretenii” sau mijloacele ,,înșelătoare”, atunci când
rânduiala militară era ineficientă sau inferioară față de cea a inamicilor.
Armatele persane erau motivate să lupte cu vitejie și datorită prezenței regelui ce lupta cot
la cot cu soldații pe câmpul de luptă57.
În cazul acesta perșii deveneau de neînvins, căpătând parcă un imbold de a lupta și luptau
pânăla capăt pentru ceva ce le era uneori străin, însă acel străin parcă avea prețul lucrurilor ce
păreau pentru ei, foarte bine cunoscute.
Alte trăsături ale armatei persane pe care Teofilact Simocata își permite să le menționeze
era ordinea și disciplina. Astea rezultau și din legile statului persan cu referire la dezertarea
soldaților din armata persană. Pentru soldații care de frică lăsau armele și încercau să fugă din
fața inamicului, pedeapsa era condamnarea la moarte58.
Comandanții armatelor persane erau foarte bine pregătiți și foarte iscusiți în luptă, mai
mult de atât foarte bine posedau calitatea de a convinge, fapt întâlnit și printre rândurile solilor
persani care de multe ori trimiși la bizantini pentru a negocia pacea obțineau succese diplomatice.
Simocata a descris curajul soldaților armatelor persane și încrederea în propriile forțe.
Indiferent de numărul adversarilor sau împotriva cui luptau, erau convinși de victorie și de aceea
transportau cu un număr mare de cătușe, unele din lemn, altele din fier.
Aceste cătușe erau transportate pentru numărul mare de prizonieri pe care perșii credeau
că îl vor avea la întoarcere ca pradă de război, faptul că am menționat acest obicei al perșilor
indiferent dacă numărul prizonierilor corespundea cu numărul de cătușe pregătite, dovedea
încrederea în propriile forțe și autodeterminarea acestora.
Un alt aspect al acestei probleme sunt prizonierii. Prizonierii o dată capturați în funcție de
valoarea lor puteau fi răscumpărați în schimbul unor sume mari de bani, dacă nu erau
răscumpărați, perșii îi vindeau ca și sclavi, de unde aveau un venit considerabil.
Aceasta fiind încă un motiv al creșterii economice a regatului persan și afirmarea lui ca
putere economică și militară, ce concura cu imperiul inclusiv pe plan economic59.

57
Simocata, Istorie, p. 72-73, ,,Prezența regelui le dădea perșilor un mare imbold”.
58
Ibidem, p. 41-42, ,,Perșii luptau până la moarte câci o lege persană interzicea găzduirea fugarilor care aruncau
armele”.
59
Ibidem, p.66, ,,Perșii înfloreau din nou [...]”.
19
Prin aceste acțiuni perșii dădeau dovadă de demnitae și de foarte mult curaj, putem spune
o calitate înăscută și des întâlnită printre râdurile armatelor acestui popor numit de bizantini
,,barbar”60.
Pe de altă parte un popor ce se adapta foarte ușor și făcea față multor greutăți ajunsese
prin luptă ordine și disciplină să fie o forță militară eficientă, dotată cu cele necesare inclusiv
cavalerie, pentru a concura cu celelaltă putere militară din acea perioadă, bizantinii61.
Teofilact Simocata vorbind despre dotarea armatelor persane, recunoștea că erau foarte
dotate și bine antrenate, încât bizantinii deseori rămâneau uimiți de repeziciunea și eficiența
cavaleriei persane62.
Se spune despre călăreții cavaleriei persane că era foarte bine antrenați. Acești soldați ai
cavaleriei se simțeau la fel de bine în șa ca pe sol. Călăreții foloseau un arsenal foarte diversificat
inclusiv arcul, iar arcul persan era ceea ce caracteriza amatele atât pedestre cât și cavaleria
persană.

Pe lângă cavaleria persană de temut dotate cu scărițe și piese de harnașament dezvoltate


erau și rândurile armatei pedestre care erau descrise ca fiind alcătuite dintr-un neam de arcași și
sulițași, la fel de eficiente ca și cavaleria. Perșii atât de bine mânuiau sulițele și săgețile încât se
spune că odată ajunse în mâinile lor, ele erau atât de bine dirijate încât lăsau impresia că aceste
suliți și săgeți, căpătau aripi63.
Teofilact Simocata recunoștea forța militară eficientă și de temut, a armatelor persane, pe
care nu o putea opri în multe rânduri nici armata bizantină64.
Un popor iubitor de pace care devenea foarte rapid asemeni unui călău cu sânge rece când
se încăiera în război, fiind foarte greu de învins și în același timp de stăpânit. Era foarte greu sa le
stai în cale, se pare că ariergarda bizantină era întotdeauna înfrântă în confruntările cu perșii65.

60
Simocata, Istorie, p.64, ,,La perși demnitățile trec de la tată la fiu”.
61
Ibidem, p. 110.
62
Ibidem, p. 34-36, ,,Perșii au auzit despre aceste isprăvi și au trimis călăreții. Se zice că bizantinii au rămas
înmărmuriți de repeziciunea cu care au sosit barbarii”.
63
Ibidem, p. 33-34, ,,Căci sunt un neam de arcași și sulițași, puterea le stă în săgeată, care în mâinile lor capătă
aripi”.
64
Ibidem, p. 70, ,,Nici o măsură militară nu împiedica invazia persană”.
65
Simocata, Istorie, p. 46-47, ,,[…] Măcelăreau pretutindeni ariergarda armatei bizantine”.
20
Deși era văzut de către bizantini drept un popor barbar, persii au avut întotdeauna ceva de
învățat din urma numeroaselor războiae duse cu vecinii regatului, mai ales în confruntările cu
bizantinii.
Toate popoarele vecine imperiului bizantin, erau numite de către ei ,,barbare”, însă
aceste popoare nu erau perșii.
Comparând aceste popoare „barbare” cu poporul persan, observăm o diferență majoră,
deoarece în acea perioadă aceste popoare abia învățau să construiască mașini de asediu, pe când
perșii deja le știau mânui cu iscusință.
Când imperiul bizantin abia făcea față regatului persan în lupte, cei care mai deranjau
granițele bizantinilor, erau avarii.
Avarii în urma unei confruntări militare cu bizantinii l-au luat prizonier pe Busas, un brav
comandant bizantin pentru care au cerut răscumpărare. Bizantinii n-au vrut sa-l răscumpere și
atunci avarii au decis să-l lase în viață dacă îi învață să construiască mașini de asediu66.

V.3. Politică Diplomație

Ideologia politică bizantină a cunoscut un avânt o dată cu începutul domniei împăratului


Teodosie I (379-395) în timpul căruia, în imperiu a avut loc o ruptură brutală cu păgânismul67. În
urma unor persecuții împotriva păgânilor, creștinismul a fost proclamat religie de stat.
Fondatorul ideologiei politice bizantine a fost Eusebiu din Cesarea, cu tezele sale
fundamentale: cosmosul, basileia și monarhia.
După o perioadă nesigură de evenimente violente împotriva păgânismului, cetățean al
imperiului bizantin era considerat oricine îmbrățișa adevărata credință, cea stabilită de sinoadele
de la Niceea (325) și Constantinopol (381). Imperiul bizantin cuprindea teritorii situate pe trei
continente de jur împrejurul Mediteranei, și indiferent dacă erai european african sau asiatic, era
suficient să fii creștin locuitor al imperiului bizantin pentru a avea acces la tron sau la orice altă
funcție din administrația imperială.

66
Simocata, Istorie, p. 54-55, ,,Busas i-a învățat pe avari să construiască o mașină de asediu, căci ei erau foarte
neștiutori în asemenia aparate, tot el i-a pregătit să arunce proiectile cu mașina zisă heleopolis, (distrugătoarea
cetăților)”.
67
Arhweiler, Ideologi, p.13.
21
Datorită calității sale de lider, arbitru, și nu în ultimul rând datorită bazelor sale politice și
culturale, Imperiul bizantin a reușit să controleze și să asimileze neamurile barbare care au
pătruns în interiorul statului68.
Aceste neamuri barbare asimilate, au adus un beneficiu considerabil imperiului, deoarece
tocmai ele au furnizat mâna de lucru pentru muncile agricole și soldați pentru armatele regale în
rândurile cărora deseori acesti soldați luptau împotriva propriilor frați69.
O altă realizare în domeniul ideologie bizantine a avut loc în secolul al VI-lea în timpul
domniei lui Iustinian I. Atunci Constantinopolul a reușit să cucerească vechea lume bizantină, și
aproape să aducă Imperiul între fostele sale granițe cât și să facă să domnească pacea dincolo de
granițele lui.
Barbarii (ostrogoții, vizigoții și vandalii) au fost goniți din Italia, din cea mai mare parte a
peninsulei Iberice și din Nordul Africii. Perșii au început să respecte tratatele de pace încheiate cu
Bizanțul, și goții din Crimeea au fost obligați să se liniștească.
Noua conducere centrală instalată la Constantinopol, a fost reîntărită și tot atunci s-au
înființat mai multe ministere numite ,,logothesia” care respundeau de finanțe, economie și armata
imperială.
Biserica reușește un triumf definitiv asupra păgânismului, credința și legea ajung în
mâinile suveranului, astfel în imperiu s-a instaurat o monarhie absolută, împăratul a fost
desemnat ca ,,basileu investit de Hristos”, controlul deplin asupra statului fiindu-i dat de către
însuși Dumnezeu.
Cu toate acestea, perioada de glorie a Imperiului a fost de scurtă durată. Imperiul a
cunoscut la scurt timp înfrângeri greu de suportat, care i-au spulberat frontierele și i-au modificat
caracterul de putere internațională.
Un alt motiv pentru care perșii evitau confruntările cu bizantinii era faptul că viziunea
despre război era identică atât la bizantini cât si la ei70.
La fel ca și bizantinii, perșii erau conștienți că prin război doar un popor barbar rezolvă
problemele, și nici de cum unul civilizat, asta este încă o dovadă inversă a apelativului de
,,barbar”71.

68
Ahrweiler, Ideologia, p. 15.
69
Ibidem, p.13-17.
70
Simocata, Istorie, p. 105-106, „Perșilor nu le place tirania”.
22
Conform lui Teofilact Simocata acestea reprezintau doua state civilizate care nu iubeau
războiul la care recurgeau atunci când nu aveau altă soluție. Deasemenia ele considerau tirania ca
o formă politică antinomică monarhiei, o formă de instabilitate politică decadentă și inferioară
monarhiei, care era considerată o formă de guvernare civilizatoare.
O altă dovadă a celor spuse mai sus o deducem din reacția regelui perșilor când bizantinii
au năvălit teritoriile statului persan, drept urmare reacția perșilor a fost una pașnică și nici de cum
,,barbară”.
Perșii au evitat luptele cu bizantinii oferindu-le sume mari de bani și daruri costisitoare,
asta fiind încă un argument în favoarea gradului de civilizație a poporului persan, deși erau un
popor de luptători iscusiți care puteau face față unui conflict militar, ei au evitat luptele cu
bizantinii, și cum ne relatează Teofilact Simocata uneori au cumpărat pacea72.
Un popor care mergea pe calea dreptății și care deseori ceda atât pe plan material cât și
financiar sau economic în favoarea imperiului bizantin pentru a păstra bună relație diplomatică
dintre cele doua state73.
Perșii doreau să păstreze buna relație dintre cele doua mari puteri numite într-o scrisoare
trimisă de către Baram suveranului Mauricius ,,Prea puternica împărăție bizantină ți sceptrul
prea înțelept al statului persan”74, deoarece avându-i aliați pe bizantini, aceștia aveau siguranța
granițelor regatului și alegeau sa-i aibă pe bizantini ca aliați pentru a pentru a putea controla
popoarele ce se puteau răscula împotriva uneia dintre aceste două imperii75.
Imperiul bizantin devenea garantul stabilității interne și externe a regatului persan care
asigura îndepărtarea tiraniei adică anarhiei.
Imperiul bizantin obișnuia să-și asigure liniștea politică și militară din partea regatului
persan amestecându-se în politica internă și dinastică a acestora prin susținerea unui anumit
candidat pe care îl considerau cel mai potrivit și înlăturarea celorlalți pretendenți.

71
Simocata, Istorie, p. 36-37, „Regle perșilor iubește pacea și se mândrește să fie primul care înlătură războiul, căci
lupta pentru pace este o faptă împărătească, pe când dragostea de războaie aparține tiranilor”.
72
Ibidem, p. 36-37, „Regele perșilor nu s-a cutremurat deloc când oastea bizantină a îndrăznit să pătrundă pe
pământurile mezilor, el nu fuge de încăierare ci ne-a poruncit să cumpărăm de la bizantini în schimbul unei sume
mari de bani și a unor daruri strălucitoare o înțelegere de pace”.
73
Ibidem, p. 94-96, „Noi vom înapoia cetatea Martyropolis, vom da în dar orașul Daras, vom înmormânta războiul,
vom face o pace fără despăgubiri și vom părăsi Armenia, care a adus oamenilor un război nefericit”.
74
Ibidem, p. 92.
75
Ibidem, p. 69, ,,Banii fuseseră dați pentru întreținerea în comun a fortificațiilor, ca să nu irupă oștile neînfrânate
ale nenumăratelor neamuri vecine și să distrugă cele două imperii”.
23
Relațiile dintre perși și bizantini încep să se amelioreze, perșii încep să prețuiască și să
înțeleagă rolul existenței acestora.
Deacum încolo perșii își trimiteau solii pentru a negocia pacea aducătoare de zambete,
bucurii, și pentru a înlătura războiul cel aducător de lacrimi și necaz76.
O altă confirmare a bunelor relații dintre cele două state o putem de duce din cuvântarea
solilor perși care erau trimiși în tabăra bizantină pentru a cere încetarea oricaror afensive militare
îndreptate înpotriva lor.
Este vorba despre cuvântarea a solului pers Mebodes care a reușit să liniștească și să
împace oastea bizantină care era dornică de a se confrunta cu ei, deoarece perșii nu s-au lăsat
influiențați și au mers din nou pe cale diplomatică, pentru a-i obține în calitate de parteneri, și nu
rivali77.

V.4. Colaborare

Deși „barbari” cum erau numiți de către bizantini, perșii au dat dovadă de marinimie și
demnitate militară în fața inamicilor, uneori chiar chemâdu-și adversarii la fapte demne de
atribuit unui popor iubitor de pace, care neagă războiul ,,aducător de lacrimi” îndreptțndui pe Indreptandui

calea păcii, a muzicii și a bunei înțelegeri.


Avâdui tributari pe bizantini, statul persan renunță la acest regim de taxe, și face o
schimbare majoră în relațiile dintre cele două puteri78.
Aceste acțiuni au început în momentul în care perșii au ales să nu mai folosească banii
primiți de la bizantini în scopuri proprii, și îi investesc în paza și întreținerea în comun a

76
Simocata, Istorie, p.36-37, ,,Bizantinilor, de multe ori voi dați imbold războiului, dar puteți fi și apărătorii păcii,
căci perșii vă trimit solie să înlăturați războiul aducător de lacrimi: unde a început greșeala, tot acolo se cuvine să
pornească și purtarea de griji pentru îndreptarea ei”.
77
Ibidem, p. 36-37, „Bărbați luptători, nu vă lăsați tulburați de începutul cuvântării mele, iar dacă vă întoarceți cu
gândurile, îmi schimb și eu părerea. Luptați pentru pace și îndepărtați războiul. Considerați că sulița și sabia și-au
trăit traiul, războiți-vă cu fluierul și cântați o melodie plăcută și păstorească. Regele perșilor iubește pacea și se
mândrește să fie primul care înlătură războiul”.
78
Tributul plătit de către bizantini perșilor consta în 80 de mii de monede de aur platite anual, vezi Simocata Istorie
p.23-24.
24
fortificațiilor, pentru a împiedica invaziile popoarelor barbare și a stopa distrugerea celor doua
imperii79.
Un alt fapt ce dovedește ameliorarea relațiilor dintre cele două state îl deducem din
acțiunile suveranului Mauricius, care a trimis trupe de soldați în Persia pentru a-l susține pe
Chosroes regele perșilor în lupta cu Baram. Un alt ajutor acordat perșilor a fost economic, care a
însemnat un împrumut de bani pentru refacerea imperiului și înlăturarea consecințelor provocate
de războiul civil în care a fost omorât Hormisdas tatâl lui Chosroes. Acest fapt a întors cu susul în
jos treburile interne ale statului persan.
Deacum înainte pentru perși bizantinii au devenit aliați și nu dușmani sau rivali.

79
Simocata, Istorie, p. 84-85, „Nu îngăduiți să fie sfârtecat un regat minunat și foarte puternic, străvechi și cel mai de
temut pentru oamenii de pe tot pământul. Dacă nu veți face așa, veți nărui o stăpânire puternică, veți nimici o
monarhie de neânvins”.
25
V.5. Bogăție prosperitate

Un alt aspect al superiortîții sau egalității dintre cele două mari puteri îl deducem din
prosperitatea sau bogăția regatului, deoarece în Persia locuiau mulți iudei comercianți80.
Pe lângă afacerile Regatului Persan aceste persoane au contribuit la creștea și dezvoltarea
economiei staului, aceasta fiind încă un aspect definitiv în afirmarea Persiei ca putere rivală
Imperiului bizantin.
Acești iudei susțineau și ei pe lângă rege campaniile militare ale armatelor persane81.
Astfel statul persan a cunoscut în această perioadă un progres economic și militar și datorită
factorilor enumerați mai sus. ,,Atât de mult au crescut puterile statului persan.”
Autorul ne confirmă în urma unei încăierări ușoare dintre perși și bizantini, alte relatări
din bogăția Regatului Persan încât bizantinii când au pătruns în tabăra persană au pus stăpânire pe
numeroase obiecte de preț. Prețul acestor obiecte care nu pot fi atribuite unui popor ”barbar și
sărac este încă o dovadă a economiei și prosperității statului persan82.

80
Simocata, Istorie, p. 108-110, ,,Trecerea iudeilor de partea lui Baram, nu era un lucru lipsit de însemnătate,
deoarece pe timpul acela în Persia locuiau o mulțime de oameni din neamul acesta putred de bogat”.
81
Ibidem, p.76, „Perșii nu primeau provizii de la stăpânire, când porneau la război, și nici nu le adunau din sate sau
de pe ogoare,ci păstrau după datină numai ceea ce le dădea regele, și chiverniseau singuri cu cele trebuitoare pentru
trai, fiind siliți să-și caute hrana împreună cu vitele lor, pană ce pătrundeau într-o țară străină”.
82
Ibidem, p.64-66, „Perșii înfloreau din nou, iar trofeele lui Hormisdas atrăgeau privirile tuturor, căci el aducea ca
prăzi de război paturi, mese, tronuri de aur, podoabe pentru cai, amfore și toate bunătățile adunate în cinstea unor
tirani”.
26
Concluzii:

Analizând din perspectiva lui Teofilact Simocata, această perioadă de la sfârșitul secolului
al VI-lea și începutul secolului al VII-lea, pentru bizantini este cunoscută ca fiind perioada
conflictelor cu cei din afara ,,limesului bizantin” sau cei din „barbaria”.
Pentru regatul persan aceasta este perioada în care se afirmă ca putere economică și
militară în Europa. Tot acum ei datorită calităților sale înăscute de luptători reușesc să-și
lărgească granițele cucerind teritorii din posesia imperiului bizantin.
În urma numeroaselor războaie duse cu perșii, bizantinii au suferit și înfrângeri, iar
Simocata le prezintă ca pe niște capacități pozitive ale bizantinilor.
În încercarea de a împiedica asaltul perșilor asupra granițelor imperiale, bizantinii
cumpărau contra unor sume mari de bani pacea, Simocata prezintă aceste aspecte ca pe niște
trăsături diplomatice bizantine, însă eu cred că acești bani plătiți perșilor erau din motivul
incapacității bizantinilor de a le face față asalturilor repetate ale acestora.
Imperiul bizantin a purtat mai multe războaie cu acest popor pe care ei îl considerau
„barbar” ca diferență de religie și cultură, însă care a demonstrat în nenumărate rânduri că poate
fi considerat un popor civilizat dând dovadă de diplomație ordine și disciplină. Una dintre
personalitățile bizantine care s-a remarcat în acestă perioadă a fost Iustinian I, care timp de 30 de
ani a cheltuit o sumă considerabilă de bani pentru a împiedica intervenția perșilor în treburile
imperiului, plătind tribut anual din 532 până în 562, când a reușit să obțină un tratat de pace ce se
preconiza a fi pe o perioadă de 50 de ani, cunoscut sub numele de ,,pacea de 50 de ani”.
Regatul persan aveea tributare mai multe popoare, inclusiv pe bizantini, însă perșii au
înțeles rolul acestor relații și aleg sa-i aibă ca parteneri politici și militari pe bizantini, deoarece
erau conștienți de forța militară a imperiului și au ales să lupte în comun împotriva altor popoare
barbare pentru a-și menține integritatea statală a ambelor imperii.
Pentru a putea controla regatul persan, bizantinii obișnuiau să se implice indirect în
politica internă și dinastică a regatului, susținând diferiți candidații loiali imperiului.
De-a lungul existenței sale, Imperiul Bizantin a cunoscut adversari extrem de diferiți, însă
perșii au fost probabil cei care au reușit să se ridice la statutul de adversari reali ai bizantinilor,
având de asemenia și relații de colaborare.

27
Un moment tensionat dintre cele două imperii a avut loc între anii 622-628, războiul
bizantino-persan considerat unul dintre cele mai impresionant din întreaga istorie bizantină, în
urma căruia statul persan și-a încheiat existența83.

83
Brezeanu, Istorie, p. 45.
28
Hărți:

Imperial neighbours: Italy, the Slavs, the Balkans and the north in 600.

29
Politics, religion and heresy, 5th–6th centuries.

30
The east Roman empire c. 650–717.

31
Migrations and invasions: Huns, Germans and Slavs

32
Confl ict, imperial expansion and warfare in the 6th century.

33
Imperial neighbours: the east

34
Bibliografie:

Surse principale:

Marcellinus, Ammianus, Istorie romană, traducere, note și indice, Prof. David Popescu Cluj-
Napoca, Editura Univers, 1982.
Simocata, Teofilact, Istorie bizantină. Domnia împăratului Mauricius 582-602,traducere,
introducere și indice de H. Mihăiescu, Bucuresti, Editura Academiei Republicii Socialiste
România, 1985.

Bibliografie secundară:

Arhweiler, Helene, Ideologia politică a imperiului bizantin, traducere de Cristina Jinga, cu


postfață de Nicolae Șerban Tanașoca, București, Corint, 2002.

Bănescu, Nicolae, Istoria imperiului bizantin, Imperiul creștin și asaltul invaziilor (313-610) vol.
I, București, Editura Anastasia, 2000.

Brătianu, Gheorghe, Studii bizantine de istorie economică şi socială, Iaşi, 2003.

Brezeanu, Stelian, O istorie a imperiului bizantin, București, Editura Albatros, București, 1981.

Bury, J., B., History of the later Roman Empire, London, Macmillan & Co., 1923.
Dange, Yves Albert ,”La Barbarie. Recherches sur la conception romaine de la barbarie et de la
civilisation”, în Latomus, vol. 176, (1981), p. 324-325.
Frendo, D., C., ”History in the Age of Heraclius: The Literary Background to the Composition
of the ”History” of Theophylact Simocatta”, în Dumbarton Oaks Papers, vol. 42, (1988).
Iorga, Nicolae, Istoria vieții bizantine. Imperiul și civilizația, București, Editura Enciclopedică
Română, 1974.
Lauth, Andrew, ,,The Estern Empire in the Sixth Century”, în New Cambridge Medieval History,
vol. I, 500-700, Cambridge University Press, 2008, p. 93-117.

Острогорский, Г., А., История Византийского государства, Istoria Vizantiinskogo


gosudarstva, (Istoria Imperiului bizantin), Москва, Сибирская Благозвонница, 2011.
35
Simocatta, Theophylact, The History, an english translation with Introduction and notes
Michael and Mary Whitby, Oxford, Oxford University Press, 1986.

Vasiliev, A., A., Istoria Imperiului bizantin. traducere și note de Ionuț-Alexandru Tudorie,
Vasile-Adrian Carabă, Sebastian-Laurențiu Nazâru, București, Polirom, 2010.

Dicționare:

The Oxford Dictionary of Byzantium, editor Alexander Kazdan, Alice-Mary Talbot, vol. I, II, III,
New York, Oxford University Press, 1991.

Atlase:

Haldon, John, The Palgrave Atlas of Byzantine History, London, Palgrave Macmillan, 2005.

36