Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
În cadrul unei acţiuni educative, sub aspectul eficienţei distingem patru mari domenii:
obiectivul de realizat, conţinutul de idei vehiculat, strategia de lucru adoptată, evaluarea. Accentul
pus doar pe unul sau două din cele patru domenii nu poate asigura reuşita actului educaţional.
Pedagogia modernă propune organizarea în aşa măsură a procesului de învăţământ, încât
problemele de conţinut şi strategie să se realizeze în funcţie de obiective. Prioritar este stabilirea
obiectivelor, iar în funcţie de acestea se vor anticipa conţinuturile metodele şi mijloacele de învăţare
şi instrumentele de evaluare.
A specifica un obiectiv în termen operaţionali implică şi stabilirea imediată şi adecvată a
strategiei didactice, în mod deosebit a metodelor ce urmează a fi utilizate şi a mijloacelor de
învăţământ.
Parte componentă şi foarte importantă a strategiei didactice este mijlocul de învăţământ
definit ca parte materială, naturală sau intenţionată care susţine realizarea obiectivelor activităţii de
instruire. Ansamblul resurselor materiale folosite în procesul de învăţământ de către educatoare are
ca scop perceperea, înţelegerea cunoştinţelor, formarea noţiunilor, fixarea şi consolidarea
informaţilor.
Utilitatea mijloacelor de învăţământ a fost determinată de:
1. o concepţie filozofică – materialist senzualistă, potrivit căreia simţurile dau valoare
de adevăr cunoştinţelor noastre şi nimic nu există în intelect fără a exista mai întâi în
simţuri;
2. nevoia de a înţelege mesajul didactic în toată complexitatea lui, astfel că apelul la
mai mulţi analizatori facilitează acest lucru;
3. optimizarea procesului de învăţământ prin instrumentalizarea lui, adică prin
folosirea unor materiale tehnice de natură didactică sau nedidactică asociate unor
metode;
Mijloace didactice se interpun între educator şi elev fortificând capacitatea instructiv –
educativă a educatorului şi facilitând activitatea de învăţare a elevului. Ele redimensionează raportul
dintre latura verbalistă şi cea acţională – practică a activităţii didactice şi pun elevii în contact cu
obiecte, fenomene, evenimente, procese greu accesibile percepţiei directe. Familiarizează elevii cu
mânuirea unor obiecte, solicită şi sprijină operaţiile gândirii, stimulează cercetarea şi afectează
pozitiv imaginaţia şi creativitatea elevilor. Mijloace didactice nu se opun cuvântului şi scrisului, ci
se integrează lor.
Folosirea mijloacelor de învăţământ are la bază unele principii:
- combinarea comentariilor orale şi a elementelor audio – vizuale pentru a putea fi reţinute
mai bine;
- folosirea mijloacelor de învăţământ permite o asimilare mai rapidă şi o activitate mai
intensă;
- dacă mijloacele sunt alese cu grijă, ele pot crea o situaţie de autoinstruire;
- unele mijloace de învăţământ permit abordarea interdisciplinară a problematicii respective,
lucru ce are valenţe formative evidente asupra elevilor.
Mijloacele de învăţământ se dovedesc a fi utile doar în cazul în care sunt integrate
corespunzător în activitatea de instruire şi doar atunci când li se imprimă o finalitate pedagogică. Au
funcţii pedagogice care trebuie cunoscute de cadrul didactic pentru valorificarea completă a
acestora:
- funcţia de comunicare arată proprietatea mijloacelor de învăţământ de a transmite informaţii
despre obiecte, fenomene sau procese studiate; dintre acestea amintim mijloacele audio –
vizuale sau studiile de caz;
1
- funcţia ilustrativ – demonstrativă urmăreşte ameliorarea comunicării orale, prin prezentarea
unor experimente, demonstraţii, modele de comportare;
- funcţia formativ – educativă urmăreşte exersarea operaţiilor gândirii, activizarea atenţiei şi
formarea unor priceperi şi deprinderi profesionale; ea facilitează activitatea independentă
prin stimularea curiozităţii şi a intereselor;
- funcţia stimulativă presupune dezvoltarea motivaţiei pentru temele studiate; unele mijloace
de învăţământ pot declanşa impresii puternice, stări şi trăiri emotive, momente de bună –
dispoziţie; s-a observat că mijloacele audio – vizuale reuşesc cel mai bine acest lucru;
- funcţia de raţionalizare a efortului în activitatea de predare – învăţare;
- funcţia de evaluare a randamentului şcolar se referă la posibilitatea diagnosticării şi
aprecierii progreselor elevilor, prin crearea unor situa-
ţii – problemă – care să testeze capacitatea lor de a opera cu datele învăţate, de a identifica,
compara sau interpreta.
Ca tehnică de utilizarea a mijloacelor de învăţământ şi de pricepere
a funcţiilor ce le pot îndeplini se sugerează folosirea „piramidei experienţei educaţionale” elaborată
de Edgar Dale (1969) şi cunoscută sub denumirea de „Scara lui Dale”.
XII – simboluri verbale (orale, scrise);
XI - simboluri figurale (imagini, scheme);
X - înregistrări sonore pe benzi magnetice;
IX – imagini fixe (fotografii, diafilme, diapozitive);
VIII – imagini mobile (filme);
VII – imagini TV;
VI - imagini statice (expoziţii, muzee);
V - observaţii intenţionate ( excursii);
IV – observaţii bazate pe experienţe ştiinţifice (demonstraţii);
III - scene dramatice;
II - experienţe inventate (simulări, machete);
I - experienţe directe (activitatea reală a copilului).
Se observă din „scară” că la bază se situează experienţele cele mai directe, dirijate spre
un anume scop, adică, contactul fizic pe care copilul îl realizează cu obiectele şi fiinţele, folosind
toate amintirile sale pentru a învăţa prin acţiune.
2
1. Criteriu pedagogic se referă la identificarea funcţiilor pe care trebuie să le
îndeplinească mijloacele de învăţământ în cadrul activităţilor: de sensibilizare la o
problemă de comunicare, de prezentare a unor situaţii problemă; de transmitere de
informaţii suplimentare; de captare a atenţiei; de sprijinire a formării deprinderilor
practice.
2. Criteriul tehnic presupune mod de care dispune de mijloacele dorite, uşurinţa de
procurare şi folosire, caracterul practic al utilizării lor, cât de familiare ne sunt nouă
şi copiilor.
3. Criteriul administrativ constă în luarea în calcul a posibilităţilor de dotare a sălii de
grupă cu anumite materiale, ambianţa în care se produce învăţarea, arhitectura
internă, flexibilitatea împărţirii spaţiului educaţional.
Alegerea mijloacelor care să fie la maximum utilizate cu eficienţă depinde în ultima
instanţă de competenţa cadrului didactic de ale integra şi adapta unei situaţii de învăţare având în
vedere atât criteriile de selectare menţionate cât şi tipul de activitate în care se utilizează. La nivelul
învăţământului preşcolar se delimitează trei direcţii de utilizare: în activităţile frontale (activităţi
comune şi complementare), în cadrul activităţilor de grup (arii de stimulare) şi în cadrul activităţilor
individuale (activităţi desfăşurate atât în cadrul ariilor de stimulare cât şi în cadrul activităţilor de
după amiază).
3
Utilizarea mijloacelor de învăţământ în cadrul activităţilor cu conţinut matematic este
absolut necesară datorită nivelului gândirii logice la care se află copilul. Se foloseşte material
didactic distributiv în învăţarea număratului, în stabilirea corespondenţei a două mulţimi, în
rezolvarea problemelor, în descompunerea numerelor, în compunerea lor, în efectuarea
măsurătorilor. Numai mânuind materialul didactic copilul va înţelege mai uşor noţiunile matematice
atât de abstracte, va reuşi să la însuşească şi să opereze cu ele.
În desfăşurarea activităţilor artistico-plastice şi a activităţilor practice materialele
didactice sunt indispensabile. Materiale care permit copiilor să-şi exerseze deprinderile şi
aptitudinile artistice: creioanele, pensulele, acuarelele, foile de desen, hârtia glasată, foarfecele,
mărgelele etc.
La activităţile de educaţiei muzicală se cere folosirea instrumentelor muzicale, a
casetofoanelor, a CD-ROM-urilor ca mijloace de învăţământ. Utilizarea lor ajută copii să se
familiarizeze cu liniile melodice ale cântecelor, educă memoria muzicală.
O prezenţă certă în unităţile de învăţământ preşcolar este calculatorul care ajută copii să
facă primii paşi în lumea informaticii. Copii învăţă să-şi scrie numele recunosc litere, cifre etc.
Pornind de la joc calculatorul poate realiza educarea limbajului prin povestiri după un şir de
ilustraţii, citirea după imagini selective, denumirea unui peisaj, vorbirea dialogată. Se pot realiza
obiective importante la activităţilor matematice: orientare în spaţiu, constituirea mulţimilor,
formarea şirurilor crescătoare şi descrescătoare, formare de perechi, rezolvarea de probleme.
Calculatorul poate fi utilizat atât pentru fiecare activitate distinctă cât şi în cadrul opţionalului, unde
graniţa dintre activităţi poate dispărea.
În activitatea desfăşurată în ariile de stimulare, mijloacele de învăţământ sunt puse la
dispoziţia copiilor şi sunt manevrate de copii. Spaţiile destinate sunt dotate adecvat fiecărei arii cu
mijloace de învăţământ corespunzătoare.
Jocurile distractive desfăşurate complementar nu necesită un material deosebit, se pot
folosi: mingea, coarda, popicele, cretă de colorat.
Educatoarele pot îmbogăţi zestrea materială a grădiniţei cu planşe, desene ilustraţii,
material distributiv, înregistrări, casete video etc. În curtea grădiniţei se pot amenaja cu părinţii
tobogane, gropi cu nisip, scări fixe, bazine cu apă, terenuri sportive. Mobilierul din sălile de grupă
trebuie să fie uşor, deplasabil, potrivit înălţimii copiilor şi cu posibilităţi de reamplasare. Se poate
amenaja colţul viu (acvariu cu peşti sau broaşte ţestoase) împreună cu copiii.
Integrarea mijloacelor de învăţământ în cele trei categorii de activităţi depinde de
obiectivele urmărite, de strategiile folosite şi de posibilităţile tehnice de care dispunem.
Mijloacele de învăţământ au un rol important în evaluarea randamentului şcolar, dă
posibilitatea diagnosticării şi aprecierii progreselor copiilor, prin crearea unor situaţii-problemă,
care să testeze capacitatea lor de a opera cu datele învăţate, de a identifica, compara sau interpreta.
4
- criteriul analizatorului căruia i se adresează, mijloacele fiind vizuale, auditive, audiovizuale;
- criteriul funcţiei pedagogice
Din perspectiva funcţionalităţii pedagogice (după I.Cerghit) mijloacele de învăţământ au
fost clasificate în:
a – mijloace informativ – demonstrative (ierbare, insectare, obiecte, aparate, ilustraţii,
fotografii, planşe,tabele etc);
b – mijloace de exersare şi formare (aparate, instrumente, instalaţii);
c – mijloace de raţionalizare a timpului (hărţi, şabloane, maşini de multiplicat);
d – mijloace de evaluare a rezultatelor învăţării (teste, maşini de testare, calculatoare).
Unii autori clasifică mijloacele de învăţământ după criteriul prezenţei sau absenţei mesajului
didactic se disting astfel:
A. mijloace de învăţământ care includ mesajul didactic.
Această categorie include mijloace de învăţământ cu mesaje didactice şi se concretizează
în toate mijloacele care reproduc anumite trăsături caracteristice obiectelor:
a – mijloace de învăţământ care redau în forma naturală obiectele şi fenomenele
realităţii: plante, roci, substanţe;
b – mijloace de învăţământ sub formă de materiale grafice: hărţi, diagrame, tablouri,
planşe;
c – mijloace de învăţământ sub formă de modele substanţiale, funcţionale şi acţionale:
machete, mulaje, modele, blocurile logice ale lui Dines;
d – tehnici audio vizuale; discuri, benzi magnetice.
B. mijloace de învăţământ care facilitează transmiterea mesajelor sau informaţiilor didactice: tabla
magnetică, diapozitive.
5
Dezavantaje: predispun la o standardizare a perceperii şi interpretării realităţii, îmbie la receptarea
pasivă, uneori produc denaturări a fenomenelor etalate şi concură la formarea unor imagini
artificiale despre societate.
În concluzie selectarea mijloacelor de învăţământ trebuie făcută cu multă competenţă
fără supra solicitări sau exagerări.
Bibliografie:
Metodica activităţilor instructiv-educative, Editura Universitatea „Aurel Vlaicu”, Arad 2004.
Fenomenul educaţional, Editura Mirton, Timişoara 2000.
Psihopedagogie preşcolară şi şcolară, Bucureşti 2005.
Didactică preşcolară, Editura Integral, Bucureşti 1998.
Pedagogie preşcolară, Editura Aramis 2001.