Romani 1

(1:1) Pavel, sclav al lui Cristos Isus, chemat să fie apostol, pus deoparte pentru Evanghelia lui
Dumnezeu –
(1:2) pe care El a promis-o mai dinainte în Sfintele Scripturi, prin profeţii Săi,
(1:3) şi care se referă la Fiul Lui, care, în ce priveşte natura Sa umană, a venit ca descendent
al lui David,
(1:4) iar în ce priveşte Duhul sfinţeniei, a fost desemnat, prin învierea morţilor, ca fiind Fiul
lui Dumnezeu în putere: Isus Cristos, Domnul nostru,
(1:5) prin care am primit privilegiul de a fi apostol, pentru a aduce toate naţiunile, de dragul
Numelui Său, la credinţa care duce la ascultare
(1:6) (dintre acestea sunteţi şi voi, cei chemaţi de Isus Cristos) –
(1:7) tuturor celor care sunt în Roma, iubiţi ai lui Dumnezeu, chemaţi să fie sfinţi: har şi pace
de la Dumnezeu, Tatăl nostru, şi de la Domnul Isus Cristos!
(1:8) Mai întâi, prin Isus Cristos, Îi mulţumesc Dumnezeului meu pentru voi toţi, întrucât
credinţa voastră este proclamată în întreaga lume –
(1:9) pentru că Dumnezeu, căruia Îi slujesc în duhul meu proclamând Evanghelia Fiului Său,
îmi este martor că întotdeauna vă amintesc şi pe voi,
(1:10) ori de câte ori mă rog, cerând ca, cel puţin acum, prin voia lui Dumnezeu, să am ocazia
să vin la voi,
(1:11) pentru că vreau să vă văd, ca să împărtăşesc cu voi vreun dar spiritual care să vă
întărească.
(1:12) Ceea ce vreau este ca atât voi, cât şi eu, să fim încurajaţi în acelaşi timp – voi prin
credinţa mea, iar eu prin a voastră.
(1:13) Nu vreau să nu ştiţi, fraţilor, că am vrut de multe ori să vin la voi, ca să pot aduna şi
dintre voi vreun rod, aşa cum am adunat şi dintre celelalte naţiuni, dar până acum am fost
împiedicat.
(1:14) Eu sunt dator atât faţă de cel civilizat, cât şi faţă de barbar, atât faţă de cel educat, cât şi
faţă de cel neştiutor,
(1:15) de unde şi dorinţa mea de a vă proclama Evanghelia vouă, celor din Roma.
(1:16) Mie nu mi-e ruşine de Evanghelie, pentru că ea este puterea lui Dumnezeu pentru
salvarea fiecăruia care crede – mai întâi a iudeului, dar, de asemenea, şi a grecului –,
(1:17) pentru că în ea este revelat faptul că a fi considerat drept înaintea lui Dumnezeu este o
problemă care ţine de credinţă, de la început şi până la sfârşit, aşa cum este scris: „Cel
considerat drept prin credinţă va trăi.”
(1:18) Mânia lui Dumnezeu se revelează din cer împotriva oricărei lipse de evlavie şi
împotriva oricărei nedreptăţi a oamenilor, ale căror căi rele îi împiedică să cunoască adevărul
–
(1:19) întrucât ceea ce poate fi cunoscut despre Dumnezeu le este clar, pentru că Dumnezeu
le-a arătat aceasta:
(1:20) de la crearea lumii, însuşirile Lui invizibile – puterea Lui veşnică şi dumnezeirea Lui –
au fost percepute clar, fiind înţelese din ceea ce a fost creat, pentru ca ei să fie fără scuză,
(1:21) pentru că, deşi L-au cunoscut pe Dumnezeu, ei nu L-au glorificat ca Dumnezeu şi nici
nu I-au mulţumit, şi astfel gândirea lor a devenit fără folos, iar mintea lor nesăbuită s-a
întunecat.
(1:22) Spunând că sunt înţelepţi, au devenit oameni fără minte
(1:23) şi au înlocuit gloria Dumnezeului nemuritor cu o imagine făcută în asemănarea omului
muritor, a păsărilor, a fiarelor cu patru picioare şi a reptilelor.
(1:24) De aceea, Dumnezeu i-a lăsat să facă lucrurile imorale pe care le doreau inimile lor,
dezonorându-şi astfel trupurile între ei.
(1:25) Ei au înlocuit adevărul lui Dumnezeu cu o minciună. S-au închinat şi au venerat creaţia
în locul Creatorului – care trebuie să fie lăudat în veci, amin!
(1:26) De aceea, Dumnezeu i-a lăsat pradă poftelor ruşinoase. Femeile au înlocuit folosirea
naturală a sexului lor cu una care este contrară naturii,
(1:27) iar bărbaţii, de asemenea, au renunţat la relaţia sexuală naturală şi s-au aprins de poftă
unii pentru alţii, făcând lucruri ruşinoase unii cu alţii, şi au primit în ei înşişi pedeapsa pe care
o meritau pentru pervertirea lor.
(1:28) Pentru că au refuzat să păstreze în mintea lor cunoaşterea lui Dumnezeu, Dumnezeu i-a
lăsat pradă minţii lor corupte. Astfel, ei fac lucruri pe care n-ar trebui să le facă.
(1:29) Sunt plini de nedreptate, răutate, lăcomie, ură; sunt plini de invidie, ucidere, ceartă,
înşelătorie, sunt răutăcioşi, bârfitori,
(1:30) calomniatori, Îl urăsc pe Dumnezeu, sunt obraznici, aroganţi, lăudăroşi, se gândesc
cum să facă rău, sunt neascultători de părinţi,
(1:31) nesăbuiţi, nu-şi ţin promisiunile, nu arată dragoste faţă de alţii, sunt lipsiţi de îndurare.
(1:32) Ei cunosc cerinţele impuse de Dumnezeu – că aceia care fac aceste lucruri merită
moartea – şi, totuşi, nu numai că le fac, dar sunt şi de acord cu cei care le fac.

Romani 2
(2:1) De aceea, tu, care-i condamni pe alţii, n-ai nici o scuză, întrucât prin faptul că-l
condamni pe altul te condamni de fapt pe tine însuţi, pentru că tu, care-l condamni, faci
aceleaşi lucruri!
(2:2) Ştim că judecata lui Dumnezeu faţă de cei care fac aceste lucruri este în conformitate cu
adevărul.
(2:3) Crezi că tu, care-i condamni pe cei care fac astfel de lucruri dar pe care le faci şi tu, vei
scăpa de condamnarea lui Dumnezeu?
(2:4) Sau dispreţuieşti bogăţia bunătăţii Sale, răbdarea şi perseverenţa Lui şi nu-ţi dai seama
că bunătatea lui Dumnezeu este pentru a te conduce la pocăinţă?
(2:5) Dar, din cauza încăpăţânării tale şi din cauza inimii tale care nu vrea să se pocăiască, tu
faci ca pedeapsa ta să fie mai mare în ziua când vor fi revelate mânia şi judecata dreaptă ale
lui Dumnezeu!
(2:6) El va răsplăti fiecăruia după faptele lui –
(2:7) celor care, prin perseverenţa de a face bine, urmăresc glorie, onoare şi nemurire, le va da
viaţă veşnică,
(2:8) dar celor care, din ambiţie egoistă, resping adevărul şi aleg nedreptatea, le va da furie şi
mânie.
(2:9) Va fi suferinţă şi durere peste toţi cei care fac răul – mai întâi peste iudeu şi, de
asemenea, şi peste grec –
(2:10) dar va fi glorie, onoare şi pace peste toţi cei care fac binele – mai întâi peste iudeu şi,
de asemenea, şi peste grec,
(2:11) pentru că Dumnezeu nu arată părtinire.
(2:12) Cei care au păcătuit fără Lege vor pieri fără Lege, iar cei care au păcătuit sub Lege vor
fi judecaţi pe baza Legii,
(2:13) pentru că nu cei care doar aud Legea sunt consideraţi drepţi înaintea lui Dumnezeu, ci
cei care fac ceea ce cere Legea sunt cei care vor fi consideraţi drepţi.
(2:14) Când naţiunile, care nu au Legea, fac în mod natural ceea ce cere Legea, ele, deşi nu au
Legea, îşi sunt singure lege.
(2:15) Ele arată că ceea ce porunceşte Legea este scris în inimile lor. De asemenea, şi
conştiinţa lor arată că acest lucru este adevărat, întrucât gândurile lor fie se acuză, fie se scuză
între ele.
(2:16) Acest lucru se va vedea în ziua în care, potrivit Evangheliei mele, Dumnezeu, prin Isus
Cristos, va judeca gândurile ascunse ale oamenilor.
(2:17) Dar dacă tu te numeşti iudeu şi îţi pui încrederea în Lege, te lauzi cu Dumnezeu,
(2:18) cunoşti voia Lui, îţi dai seama de ceea ce este bine pentru că eşti instruit în Lege,
(2:19) eşti sigur că eşti călăuză pentru orbi, lumină pentru cei din întuneric,
(2:20) sfătuitor al celor fără minte, învăţător al celor neştiutori (pentru că tu ai în Lege
trăsăturile esenţiale ale cunoştinţei şi adevărului),
(2:21) tu, deci, care înveţi pe altul, pe tine însuţi nu te înveţi? Tu, care predici să nu furi, furi?
(2:22) Tu, care interzici adulterul, comiţi adulter? Tu, care urăşti idolii, le jefuieşti templele?
(2:23) Tu, care te lauzi cu Legea, Îl dezonorezi pe Dumnezeu prin neascultarea de Lege.
(2:24) Aşa cum este scris: Din cauza voastră este defăimat Numele lui Dumnezeu de către
naţiuni.
(2:25) Dacă asculţi de Lege, circumcizia ta este de folos, dar, dacă nu asculţi de Lege,
circumcizia ta a devenit necircumcizie!
(2:26) Deci, dacă cei care sunt necircumcişi ascultă de cerinţele Legii, nu le va fi considerată
oare necircumcizia drept circumcizie?
(2:27) Aşadar, cel care fizic este necircumcis, însă ascultă de Lege, te va condamna pe tine,
care ai codul scris şi circumcizia, dar nu asculţi de Lege!
(2:28) Iudeu nu este cel care este iudeu în exterior şi nici circumcizia adevărată nu este cea
evidentă în carne,
(2:29) ci mai degrabă iudeu este cel care este iudeu înlăuntru, iar adevărata circumcizie se
referă la inimă – spirituală, nu literală. Un astfel de om îşi primeşte lauda nu de la oameni, ci
de la Dumnezeu.

Romani 3
(3:1) Care este atunci avantajul iudeului? Care este avantajul pe care îl dă circumcizia?
(3:2) Acesta e mare în toate privinţele! Mai întâi, pentru că lor li s-au încredinţat cuvintele lui
Dumnezeu.
(3:3) Şi ce dacă unii n-au fost credincioşi? Va anula oare necredincioşia lor credincioşia lui
Dumnezeu?
(3:4) În nici un caz! Adevărul să fie de partea lui Dumnezeu, iar oamenii să fie dovediţi
mincinoşi – aşa cum este scris:Aşa încât să fii dovedit drept pe baza cuvintelor taleşi să fii
victorios când vei fi judecat.
(3:5) Însă, dacă nedreptatea noastră slujeşte pentru a confirma dreptatea lui Dumnezeu, ce-ar
trebui să spunem? Este nedrept Dumnezeu când ne pedepseşte? (spun aceasta în termeni
umani!)
(3:6) În nici un caz! Atunci cum ar judeca Dumnezeu lumea?
(3:7) Iar dacă adevărul lui Dumnezeu abundă, spre gloria Lui, din cauza minciunii mele,
atunci de ce sunt condamnat ca păcătos?
(3:8) Şi de ce să nu spunem (aşa cum ne defăimează unii zicând că spunem noi): „Să facem
răul, ca să vină binele!”? Condamnarea lor este dreaptă!
(3:9) Şi atunci? Suntem noi mai buni decât alţii? Nu, deloc, pentru că i-am acuzat mai înainte
pe toţi – atât pe iudei, cât şi pe greci – că sunt sub puterea păcatului,
(3:10) aşa cum este scris:Nu există nici un om drept, nici măcar unul!
(3:11) Nu există nici unul în stare să înţeleagă! Nu există nici unul care să-L caute pe
Dumnezeu!
(3:12) Toţi s-au îndepărtat, toţi s-au stricat! Nimeni nu face ceea ce este folositor, nici măcar
unul!
(3:13) Gâtlejul le este un mormânt deschis, cu limbile lor înşală, sub limbile lor este venin de
viperă,
(3:14) gurile le sunt pline de blesteme amare,
(3:15) sunt gata să verse sânge,
(3:16) oriunde merg lasă ruină şi nenorocire,
(3:17) nu cunosc calea păcii,
(3:18) înaintea ochilor lor nu există reverenţă faţă de Dumnezeu!?
(3:19) Ştim că tot ce spune Legea le spune celor care au Legea, pentru ca nimeni să nu poată
zice nimic şi întreaga lume să fie considerată răspunzătoare înaintea lui Dumnezeu. –
(3:20) Pentru că nimeni nu va fi considerat drept înaintea Lui prin lucrurile poruncite de Lege,
deoarece prin Lege vine cunoaşterea păcatului.
(3:21) Dar acum, independent de Lege, a fost revelat modul în care Dumnezeu îi consideră
drepţi pe oameni – despre acesta depun mărturie Legea şi Profeţii,
(3:22) şi anume că Dumnezeu îi consideră drepţi pe toţi cei care cred, prin credinţa în Isus
Cristos. Nu există nici o diferenţă,
(3:23) pentru că toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de gloria lui Dumnezeu.
(3:24) Ei sunt consideraţi drepţi prin harul Lui, prin răscumpărarea care este în Cristos Isus,
(3:25) pe care Dumnezeu L-a făcut să fie, prin moartea Lui, o jertfă de ispăşire eficace prin
credinţă, ca dovadă a dreptăţii Sale, pentru că, în toleranţa Lui divină, în trecut a lăsat
nepedepsite păcatele lor,
(3:26) ca să-Şi dovedească dreptatea în timpul de acum, pentru ca El să fie drept şi să
considere drept pe cel care crede în Isus.
(3:27) Şi atunci, unde este lauda? Este exclusă! Prin ce lege? A faptelor? Nu, ci prin legea
credinţei,
(3:28) deoarece noi credem că un om este considerat drept prin credinţă, fără faptele cerute de
Lege.
(3:29) Dumnezeu este doar al iudeilor? Nu, ci şi al naţiunilor! Da: şi al naţiunilor,
(3:30) întrucât Dumnezeu este Unul şi El este Cel care-i va considera drepţi, prin credinţă, pe
cei circumcişi şi, tot prin credinţă, şi pe cei necircumcişi.
(3:31) Atunci anulăm noi oare Legea prin credinţă? În nici un caz, pentru că noi susţinem
validitatea Legii.

Romani 4
(4:1) Şi atunci, ce vom spune că a câştigat strămoşul nostru Avraam?
(4:2) Pentru că, dacă Avraam a fost considerat drept prin fapte, atunci are motive de laudă,
însă nu înaintea lui Dumnezeu!
(4:3) Ce spune Scriptura? Avraam L-a crezut pe Dumnezeu şi pentru aceasta a fost considerat
drept.
(4:4) Plata unui om care lucrează nu este considerată ca un dar, ci ca un lucru care îi este
datorat,
(4:5) însă celui care nu lucrează, ci se încrede în cel care-l consideră drept pe cel lipsit de
evlavie, credinţa îi este considerată ca dreptate.
(4:6) Tot aşa spune şi David când vorbeşte despre fericirea omului pe care Dumnezeu îl
consideră drept fără fapte:
(4:7) Fericiţi sunt cei ale căror nelegiuiri sunt iertate, ale căror păcate sunt acoperite!
(4:8) Fericit este cel căruia Domnul nu-i ia în considerare păcatul!
(4:9) Aşadar, această fericire este doar pentru cei circumcişi, sau şi pentru cei necircumcişi? –
pentru că spunem: Lui Avraam credinţa i-a fost considerată ca dreptate.
(4:10) În ce condiţii i-a fost considerată: când era circumcis, sau când era necircumcis? Nu
când era circumcis, ci când era necircumcis
(4:11) şi a primit semnul circumciziei ca un sigiliu al dreptăţii pe care o primise prin credinţă
pe când era necircumcis, astfel încât el să poată fi tatăl tuturor celor care cred fără să fi fost
circumcişi, pentru ca şi ei să fie consideraţi drepţi,
(4:12) şi tatăl celor circumcişi care nu doar că sunt circumcişi, ci şi urmează exemplul
credinţei pe care a avut-o strămoşul nostru Avraam înainte de a fi circumcis.
(4:13) Avraam sau descendenţii lui nu prin Lege au primit promisiunea că vor moşteni lumea,
ci prin dreptatea care vine prin credinţă,
(4:14) pentru că, dacă moştenitori ar fi cei de sub Lege, atunci credinţa n-ar mai însemna
nimic, iar promisiunea ar fi fără valoare,
(4:15) întrucât Legea aduce mânia. Unde nu există Lege, nu există nici neascultare de Lege.
(4:16) De aceea este prin credinţă: ca să poată fi prin har, aşa încât promisiunea să fie valabilă
pentru toţi descendenţii, nu doar pentru cei de sub Lege, ci şi pentru cei care împărtăşesc
credinţa lui Avraam (care este tatăl nostru, al tuturor,
(4:17) aşa cum este scris: Te-am făcut tatăl multor naţiuni) – în prezenţa lui Dumnezeu în care
a crezut, care învie morţii şi a cărui poruncă aduce în existenţă lucrurile care nu există.
(4:18) Sperând împotriva oricărei speranţe, el a crezut că va deveni tatăl multor naţiuni, în
conformitate cu ceea ce i-a fost spus: Aşa vor fi descendenţii tăi.
(4:19) El n-a slăbit în credinţă când s-a gândit că trupul lui era deja ca mort – avea aproape o
sută de ani – şi că Sara nu putea avea copii,
(4:20) şi nici n-a pus la îndoială promisiunea lui Dumnezeu, ci a fost întărit prin credinţă,
glorificându-L pe Dumnezeu
(4:21) şi fiind sigur că Dumnezeu poate să facă ceea ce a promis.
(4:22) De aceea credinţa i-a fost considerată ca dreptate.
(4:23) Acum, „i-a fost considerată” n-a fost scris doar pentru el,
(4:24) ci şi pentru noi, cărora urmează să ne fie considerată, nouă, care credem în Cel care L-a
înviat pe Isus, Domnul nostru, dintre cei morţi,
(4:25) Cel care a fost dat pentru păcatele noastre şi care a fost înviat pentru ca noi să fim
consideraţi drepţi.

Romani 5
(5:1) De aceea, întrucât am fost consideraţi drepţi prin credinţă, avem pace cu Dumnezeu prin
Domnul nostru Isus Cristos,
(5:2) prin care am intrat, prin credinţă, în acest har, în care rămânem, şi ne lăudăm în speranţa
împărtăşirii gloriei lui Dumnezeu.
(5:3) Dar nu numai atât, ci ne lăudăm şi în necazuri, ştiind că necazul produce răbdare,
(5:4) răbdarea aduce aprobarea lui Dumnezeu, aprobarea Lui aduce speranţa,
(5:5) iar speranţa nu ne face de ruşine, întrucât dragostea lui Dumnezeu ne-a fost turnată în
inimi prin Duhul Sfânt care ne-a fost dat,
(5:6) pentru că, în timp ce noi eram neajutoraţi, Cristos a murit, la timpul potrivit, pentru cei
lipsiţi de evlavie.
(5:7) Foarte rar va muri cineva pentru un om drept, deşi pentru un om bun poate că cineva ar
îndrăzni să moară.
(5:8) Însă Dumnezeu Şi-a dovedit dragostea faţă de noi prin faptul că Cristos a murit pentru
noi în timp ce noi eram păcătoşi.
(5:9) Întrucât am fost consideraţi drepţi prin moartea Lui ca jertfă, cu atât mai mult vom fi
salvaţi, prin El, de mânia lui Dumnezeu,
(5:10) pentru că, dacă în timp ce eram duşmani am fost împăcaţi cu Dumnezeu prin moartea
Fiului Său, cu atât mai mult, fiind împăcaţi, vom fi salvaţi prin viaţa Lui!
(5:11) Şi nu doar atât, dar ne şi lăudăm în Dumnezeu prin Domnul nostru Isus Cristos, prin
care am primit împăcarea.
(5:12) De aceea, la fel cum păcatul a intrat în lume printr-un om, prin păcat a intrat moartea, şi
astfel moartea a ajuns la toţi oamenii, pentru că toţi au păcătuit,
(5:13) fiindcă şi înainte ca Legea să fi fost dată era păcat în lume, însă unde nu este Lege nu
se ţine nici o socoteală a păcatelor.
(5:14) Totuşi, moartea a domnit din timpul lui Adam până în timpul lui Moise chiar şi peste
cei ale căror păcate nu erau ca şi neascultarea lui Adam, care este un arhetip al Celui care
urma să vină.
(5:15) Însă cu darul nu este ca şi cu greşeala; pentru că, dacă prin greşeala unui singur om au
murit mulţi, cu mult mai mult harul lui Dumnezeu şi darul făcut în harul unui singur om, Isus
Cristos, au fost din abundenţă pentru mulţi.
(5:16) Iar darul nu este ca rezultatul păcatului unui om, pentru că verdictul a urmat o greşeală
şi a adus condamnarea, însă darul a urmat după multe păcate şi a adus achitarea.
(5:17) Pentru că, dacă prin greşeala unui singur om moartea a domnit prin acel unul, cu atât
mai mult vor domni în viaţă cei care primesc abundenţa harului şi darul de a fi consideraţi
drepţi prin acel Unul – Isus Cristos.
(5:18) Deci, aşa cum greşeala unui singur om a adus condamnare pentru toţi oamenii, în
acelaşi fel un act drept îi achită pe toţi oamenii şi le dă viaţă,
(5:19) pentru că, aşa cum prin neascultarea unui singur om mulţi au fost făcuţi păcătoşi, la fel,
prin ascultarea unuia singur mulţi vor fi făcuţi drepţi.
(5:20) Legea a venit pentru ca greşeala să se înmulţească. Acolo unde păcatul s-a înmulţit,
harul a fost şi mai abundent, pentru ca,
(5:21) aşa cum păcatul a domnit prin moarte, tot astfel să domnească şi harul lui Dumnezeu
prin dreptate, ducând la viaţa veşnică prin Isus Cristos, Domnul nostru.

Romani 6
(6:1) Ce vom spune atunci? Să rămânem în păcat ca să se înmulţească harul?
(6:2) În nici un caz! Cum s-ar putea ca noi, care am murit faţă de păcat, să continuăm să trăim
în el?!
(6:3) Sau oare nu ştiţi că toţi cei care aţi fost botezaţi în Cristos Isus aţi fost botezaţi în
moartea Lui?
(6:4) Am fost, deci, îngropaţi împreună cu El prin botezul în moarte, pentru ca, aşa cum
Cristos a fost înviat din morţi prin puterea glorioasă a Tatălui, la fel să putem şi noi să trăim în
noutatea vieţii,
(6:5) pentru că, dacă am devenit una cu El într-o moarte ca a Lui, în acelaşi fel vom fi una cu
El şi într-o înviere ca a Lui.
(6:6) Noi ştim că omul nostru vechi a fost răstignit împreună cu El, pentru ca trupul păcatului
să fie lăsat fără putere, ca să nu mai fim sclavi ai păcatului,
(6:7) pentru că, atunci când o persoană moare, este eliberată de păcat.
(6:8) Întrucât am murit împreună cu Cristos, credem că vom şi trăi împreună cu El.
(6:9) Ştim că Cristos, fiind înviat din morţi, nu mai moare, moartea nu mai domneşte asupra
Lui.
(6:10) Prin faptul că a murit, a murit pentru păcat o dată pentru totdeauna, iar viaţa pe care o
trăieşte, o trăieşte pentru Dumnezeu.
(6:11) La fel şi voi, consideraţi-vă morţi faţă de păcat şi vii pentru Dumnezeu, în Cristos Isus!
(6:12) Deci păcatul să nu mai domnească în trupurile voastre muritoare, aşa încât voi să
ascultaţi de poftele lui!
(6:13) Nu daţi mădularele voastre păcatului, ca instrumente ale nedreptăţii, ci daţi-vă pe voi
înşivă lui Dumnezeu, ca unii care aţi fost aduşi de la moarte la viaţă şi daţi-vă mădularele
voastre lui Dumnezeu, ca instrumente ale dreptăţii,
(6:14) pentru ca păcatul să nu mai domnească asupra voastră, întrucât voi nu sunteţi sub Lege,
ci sub har!
(6:15) Şi atunci? Ar trebui oare să păcătuim, pentru că nu suntem sub Lege, ci sub har? În nici
un caz!
(6:16) Nu ştiţi că atunci când vă daţi pe voi înşivă ca sclavi ca să ascultaţi de cineva, sunteţi
sclavii celui de care ascultaţi: fie ai păcatului, care duce la moarte, fie ai ascultării, care duce
la dreptate?
(6:17) Dar mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, pentru că, fiind sclavi ai păcatului, aţi ascultat
din inimă de modelul de învăţătură căruia i-aţi fost încredinţaţi,
(6:18) aţi fost eliberaţi de păcat şi aţi devenit sclavi ai dreptăţii!
(6:19) Vă vorbesc în termeni umani, din cauza limitărilor voastre naturale. Aşa cum v-aţi dat
mădularele să fie sclave ale necurăţiei şi nelegiuirii, pentru scopuri rele, la fel daţi-vă acum
mădularele ca sclave ale dreptăţii, pentru sfinţire.
(6:20) Atunci când eraţi sclavi ai păcatului eraţi fără obligaţii în ce priveşte dreptatea.
(6:21) Deci, ce aţi câştigat făcând lucruri de care acum vă este ruşine? (Şi sfârşitul acestor
lucruri este moartea!)
(6:22) Însă acum, fiind eliberaţi de păcat şi devenind sclavi ai lui Dumnezeu, avantajul
câştigat este sfinţirea, iar sfârşitul este viaţa veşnică;
(6:23) plata păcatului este moartea, însă darul lui Dumnezeu este viaţa veşnică în Isus Cristos,
Domnul nostru.

Romani 7
(7:1) Oare nu ştiţi, fraţilor, (pentru că eu le vorbesc unora care cunosc Legea) că Legea
domneşte peste un om atâta timp cât acesta trăieşte?
(7:2) O femeie căsătorită este legată prin Lege de soţul ei atâta timp cât acesta trăieşte, însă
dacă soţul ei moare ea este liberă faţă de legea căsătoriei.
(7:3) Deci, dacă ea trăieşte cu un alt bărbat câtă vreme soţul ei este în viaţă, ea se va numi
adulterină, însă dacă soţul ei moare ea este liberă faţă de legea căsătoriei şi nu se va numi
adulterină dacă se căsătoreşte cu altcineva.
(7:4) Deci, fraţii mei, şi voi aţi fost omorâţi în ce priveşte Legea, prin trupul lui Cristos, ca să
fiţi ai altuia – ai Celui care a înviat din morţi – ca să aducem roadă pentru Dumnezeu.
(7:5) În timp ce trăiam potrivit naturii păcătoase, poftele păcătoase, stârnite de Lege, erau la
lucru în mădularele noastre, aducând roade vrednice de moarte,
(7:6) dar acum suntem eliberaţi faţă de Lege, murind faţă de ceea ce ne ţinea sclavi, ca să
putem sluji ca sclavi în noutatea creată de Duhul, şi nu în vechiul mod determinat de Legea
scrisă.
(7:7) Ce vom spune atunci? Este Legea păcat? În nici un caz! Totuşi, eu n-aş fi cunoscut
păcatul fără ajutorul Legii, pentru că eu n-aş fi ştiut ce înseamnă să pofteşti, dacă Legea nu
mi-ar fi spus: Să nu pofteşti!
(7:8) Dar păcatul, prinzând un prilej prin poruncă, a produs în mine tot felul de pofte, pentru
că, fără Lege, păcatul era mort,
(7:9) iar eu, fără Lege, eram viu. Însă, când a venit porunca, păcatul a prins viaţă,
(7:10) iar eu am murit, şi porunca (cea care a fost pentru viaţă) a fost găsită în mine ca una
care a adus moartea,
(7:11) pentru că păcatul, prinzând prilejul prin poruncă, m-a înşelat şi, prin ea, m-a omorât.
(7:12) Astfel, Legea este sfântă şi porunca este sfântă, dreaptă şi bună.
(7:13) Atunci, oare, ceea ce este bun mi-a adus moarte? În nici un caz, ci păcatul a lucrat
moartea în mine prin ceea ce este bun, pentru ca el să poată fi arătat ca păcat şi, prin poruncă,
să devină păcătos peste măsură.
(7:14) Noi ştim că Legea este spirituală, însă eu am o natură păcătoasă şi sunt vândut ca sclav
păcatului,
(7:15) pentru că eu nu înţeleg ceea ce fac, întrucât nu fac ceea ce vreau, ci fac ceea ce urăsc!
(7:16) Acum, dacă eu fac ceea ce nu vreau, sunt de acord că Legea este bună.
(7:17) În consecinţă, nu eu fac aceasta, ci păcatul care locuieşte în mine.
(7:18) Eu ştiu că nimic bun nu locuieşte în mine, adică în natura mea păcătoasă, întrucât vreau
să fac ceea ce este bine, dar nu pot!
(7:19) Eu nu fac binele pe care-l vreau, ci răul pe care nu vreau să-l fac!
(7:20) Dacă eu fac ceea ce nu vreau, atunci nu eu sunt cel care fac, ci păcatul care locuieşte în
mine.
(7:21) Astfel, eu găsesc această lege: când vreau să fac binele, răul este prezent,
(7:22) pentru că fiinţa mea lăuntrică se bucură în Legea lui Dumnezeu,
(7:23) dar în mădularele mele văd o altă lege, care este împotriva legii din mintea mea,
făcându-mă prizonier al legii păcatului, care este în mădularele mele.
(7:24) Ce om nenorocit sunt! Cine mă va elibera din acest trup care-mi aduce moartea?!
(7:25) Îi mulţumesc însă lui Dumnezeu, prin Isus Cristos, Domnul nostru! Astfel, cu mintea
mea sunt sclav al Legii lui Dumnezeu, dar cu natura mea păcătoasă sunt sclav al legii
păcatului.

Romani 8
(8:1) De aceea, acum nu mai există condamnare pentru cei care sunt în Cristos Isus,
(8:2) întrucât Legea Duhului vieţii în Cristos Isus te-a eliberat de legea păcatului şi a morţii,
(8:3) pentru că Dumnezeu a făcut ceea ce Legea, slăbită de natura păcătoasă, n-a putut face:
trimiţându-Şi propriul Fiu, în asemănarea naturii păcătoase şi ca jerfă pentru păcat, El a
condamnat păcatul în natura păcătoasă,
(8:4) pentru ca cerinţa dreaptă a Legii să fie împlinită în noi, care nu trăim în conformitate cu
natura păcătoasă, ci în conformitate cu Duhul.
(8:5) Cei care trăiesc în conformitate cu natura păcătoasă se gândesc la lucrurile naturii
păcătoase, însă cei care trăiesc în conformitate cu Duhul se gândesc la lucrurile Duhului.
(8:6) Modul de gândire al naturii păcătoase este moarte, însă modul de gândire al Duhului este
viaţă şi pace.
(8:7) Este aşa pentru că modul de gândire al naturii păcătoase Îi este ostil lui Dumnezeu; ea nu
se supune Legii lui Dumnezeu, şi nici nu poate s-o facă.
(8:8) Cei care trăiesc în domeniul naturii păcătoase nu-I pot fi plăcuţi lui Dumnezeu,
(8:9) însă voi nu mai trăiţi în domeniul naturii păcătoase, ci trăiţi în domeniul Duhului –
întrucât Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi. Dar dacă cineva nu are Duhul lui Cristos, atunci
nu este al Lui.
(8:10) Dacă însă Cristos este în voi, atunci, cu toate că trupul este muritor, din cauza
păcatului, Duhul este viaţă, pentru că sunteţi consideraţi drepţi.
(8:11) Dacă Duhul Celui care L-a înviat pe Isus din morţi locuieşte în voi, atunci Cel care L-a
înviat pe Cristos din morţi le va da viaţă şi trupurilor voastre muritoare, prin Duhul Lui care
locuieşte în voi.
(8:12) Deci, fraţilor, noi nu suntem datori faţă de natura păcătoasă ca să trăim în conformitate
cu ea!
(8:13) Pentru că, dacă trăiţi în conformitate cu natura păcătoasă, veţi muri, dar dacă prin
Duhul daţi morţii faptele trupului, veţi trăi!
(8:14) Cei care sunt călăuziţi de Duhul lui Dumnezeu sunt fii ai lui Dumnezeu,
(8:15) pentru că voi n-aţi primit un duh care să vă înrobească din nou în teamă, ci aţi primit
Duhul înfierii prin care strigăm: „Abba!” – „Tată!”
(8:16) Duhul Însuşi depune mărturie, împreună cu duhul nostru, că suntem copii ai lui
Dumnezeu.
(8:17) Dacă suntem copii, suntem şi moştenitori – moştenitori ai lui Dumnezeu, moştenitori
împreună cu Cristos, dacă suferim împreună cu El, ca să fim şi glorificaţi împreună cu El.
(8:18) Eu consider că suferinţele de acum nu merită să fie comparate cu gloria viitoare care ne
va fi revelată.
(8:19) Creaţia aşteaptă cu nerăbdare revelarea fiilor lui Dumnezeu,
(8:20) întrucât creaţia a fost supusă deşertăciunii nu pentru că a vrut ea, ci datorită Celui care
a supus-o, în speranţa
(8:21) că şi creaţia însăşi va fi eliberată din robia degradării şi adusă în libertatea glorioasă a
copiilor lui Dumnezeu.
(8:22) Noi ştim că până acum întreaga creaţie geme şi suferă o durere asemănătoare cu
durerile naşterii.
(8:23) Şi nu doar creaţia, ci şi noi înşine, care avem Duhul ca o anticipare şi o garanţie a
binecuvântării ce urmează, gemem în noi înşine aşteptând înfierea, răscumpărarea trupurilor
noastre,
(8:24) pentru că în această speranţă am fost salvaţi. Dar când ceea ce este sperat este văzut,
atunci nu mai este nevoie de speranţă! Pentru că, cine mai speră la ceva ce este văzut?!
(8:25) Dacă însă avem speranţă pentru ceea ce nu vedem, atunci aşteptăm cu răbdare.
(8:26) În acelaşi fel, Duhul ne ajută în slăbiciunea noastră, pentru că noi nu ştim pentru ce să
ne rugăm, ci Duhul Însuşi mijloceşte cu gemete care nu pot fi exprimate în cuvinte;
(8:27) însă Dumnezeu, care cercetează inimile, cunoaşte care este gândirea Duhului, pentru că
Acesta mijloceşte pentru sfinţi în conformitate cu voia lui Dumnezeu.
(8:28) Noi ştim că toate lucrează împreună spre bine pentru cei care-L iubesc pe Dumnezeu,
cei care sunt chemaţi în conformitate cu planul Său;
(8:29) pentru că pe cei pe care i-a cunoscut mai dinainte El i-a şi predestinat să fie asemenea
chipului Fiului Său, ca Acesta să fie primul născut dintre mai mulţi fraţi.
(8:30) Pe cei pe care i-a predestinat, i-a şi chemat; pe cei pe care i-a chemat, i-a considerat
drepţi; iar pe cei pe care i-a considerat drepţi, i-a glorificat.
(8:31) Ce vom spune, deci, despre aceste lucruri? Dacă Dumnezeu este pentru noi, cine va fi
împotriva noastră?!
(8:32) El, care nu Şi-a cruţat propriul Fiu, ci L-a dat pentru noi toţi, cum nu ne va da împreună
cu El toate lucrurile?!
(8:33) Cine-i va acuza pe cei pe care i-a ales Dumnezeu? Dumnezeu este Cel care-i consideră
drepţi;
(8:34) cine este cel care-i va condamna? Cristos Isus, Cel care a murit şi care, mai mult decât
atât, a fost înviat, este la dreapta lui Dumnezeu şi mijloceşte pentru noi!
(8:35) Cine ne va despărţi de dragostea lui Cristos? Necazul, greutăţile, persecuţia, foametea,
sărăcia, împrejurările periculoase, sabia?
(8:36) Aşa cum este scris:Pentru Tine suntem daţi la moarte toată ziua, suntem consideraţi ca
nişte oi pentru înjunghiat.
(8:37) Însă în toate aceste lucruri noi avem victorie deplină prin Cel care ne-a iubit.
(8:38) Eu sunt convins că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici conducătorii, nici lucrurile
prezente, nici cele viitoare, nici vreo putere,
(8:39) nici înălţimea, nici adâncimea, nici orice altceva din toată creaţia nu va putea să ne
despartă de dragostea lui Dumnezeu, care este în Cristos Isus, Domnul nostru!

Romani 9
(9:1) Ceea ce vă spun este adevărat – eu Îi aparţin lui Cristos şi nu mint, conştiinţa mea
depune mărturie împreună cu mine, prin Duhul Sfânt:
(9:2) am o mare întristare şi o durere permanentă în inimă,
(9:3) întrucât aş vrea mai degrabă ca eu însumi să fiu blestemat şi despărţit de Cristos de
dragul propriului meu popor, al concetăţenilor mei după trup,
(9:4) poporul Israel! Ale lor sunt înfierea, gloria, legămintele, darea Legii, închinarea şi
promisiunile!
(9:5) Ai lor sunt patriarhii şi din ei a venit – după trup – Cristos, care este deasupra tuturor,
Dumnezeu binecuvântat pentru totdeauna!
(9:6) Nu că nu poate face Cuvântul lui Dumnezeu ceea ce ar fi fost de aşteptat să facă, pentru
că nu toţi israeliţii îi aparţin cu adevărat lui Israel
(9:7) şi nici toţi descendenţii lui Avraam nu sunt cu adevărat copiii săi, ci numai prin Isaac îţi
vor fi recunoscuţi copiii.
(9:8) Aceasta înseamnă că nu copiii naturali sunt cei care sunt copiii lui Dumnezeu, ci copiii
promisiunii sunt cei consideraţi ca fii,
(9:9) pentru că promisiunea a fost făcută astfel: la anul pe vremea aceasta Mă voi întoarce şi
Sara va avea un fiu.
(9:10) Ba mai mult, atunci când Rebeca a rămas însărcinată de la strămoşul nostru Isaac,
(9:11) ei i s-a spus: cel mare va fi sclavul celui mai mic
(9:12) (chiar înainte ca ei să se fi născut sau să fi făcut ceva bine sau rău, pentru ca scopul lui
Dumnezeu în alegere să poată rămâne, nu prin fapte, ci prin Cel care cheamă),
(9:13) aşa cum este scris:Pe Iacov l-am iubit, dar pe Esau l-am urât.
(9:14) Deci, ce vom spune: este nedrept Dumnezeu? În nici un caz,
(9:15) pentru că lui Moise i-a spus:Voi avea îndurare de cine am îndurare şi Îmi va fi milă de
cel de care Mi-e milă.
(9:16) Deci nu este ceva care ţine de ceea ce vrea cineva sau de ceea ce încearcă cineva să
facă, ci ţine de Dumnezeu, care arată îndurare,
(9:17) pentru că în Scripturi Dumnezeu îi spune faraonului: Te-am ridicat ca să-Mi arăt
puterea în tine şi astfel Numele Meu să fie proclamat pe tot pământul.
(9:18) Astfel, El are îndurare de cine alege să aibă, iar dacă vrea ca cineva să fie împietrit, îl
împietreşte.
(9:19) Mă vei întreba, deci: „Dacă aşa stau lucrurile, atunci cum poate fi acuzat cineva?!
Pentru că cine se poate împotrivi planului lui Dumnezeu?!”
(9:20) Dar cine eşti tu, omule, să pui în discuţie ce spune Dumnezeu?! Oare cel modelat îi va
spune celui care l-a modelat: „De ce m-ai făcut aşa?”
(9:21) Sau oare nu are olarul autoritatea ca din acelaşi bulgăre de lut să facă şi un vas pentru
utilizări deosebite şi unul pentru folosinţă obişnuită?
(9:22) Şi ce dacă Dumnezeu, dorind să-Şi arate mânia şi să-Şi facă puterea cunoscută, a avut
răbdare cu cei care erau vase ale mâniei Sale, destinate pentru distrugere?
(9:23) Şi ce dacă El a făcut aşa ca să-Şi facă bogăţia gloriei Sale cunoscută peste nişte vase
ale îndurării, pe care le pregătise mai dinainte pentru glorie,
(9:24) incluzându-ne pe noi, pe care ne-a chemat nu numai dintre iudei, ci şi dintre naţiuni?
(9:25) Aşa cum spune în Osea:Pe cel care n-a fost poporul Meu îl voi numi poporul Meu, pe
cea care n-a fost iubită o voi numi iubită,
(9:26) iar în locul unde li s-a spus: „Voi nu sunteţi poporul Meu!”, acolo vor fi numiţi „fii ai
Dumnezeului cel viu”.
(9:27) Iar Isaia strigă despre Israel:Chiar dacă numărul israeliţilor ar fi ca nisipul mării, totuşi
numai rămăşiţa va fi salvată,
(9:28) pentru că Domnul va executa repede şi decisiv sentinţa pe care a dat-o asupra
pământului.
(9:29) Aşa cum a prezis Isaia:Dacă Domnul oştirilor nu ne-ar fi lăsat descendenţi, am fi
devenit ca Sodoma şi am fi fost ca Gomora.
(9:30) Şi atunci ce vom spune? Naţiunile care n-au urmărit dreptatea, au primit dreptatea pe
baza credinţei,
(9:31) însă Israel, care urmărea dreptatea pe baza unei legi, n-a reuşit să împlinească acea
lege.
(9:32) De ce n-a reuşit? Pentru că ei n-au urmărit acest lucru pe baza credinţei, ci ca şi cum ar
fi fost pe baza faptelor. Ei s-au împiedicat de piatra pusă pentru a-i face să se împiedice,
(9:33) aşa cum este scris:Iată, pun în Sion o Piatră care-i va face pe oameni să se împiedice, o
Stâncă să-i facă să cadă, iar cel care crede în El nu va fi făcut de ruşine.

Romani 10
(10:1) Fraţilor, doresc din toată inima şi mă rog lui Dumnezeu ca ei să fie salvaţi.
(10:2) Eu depun mărturie cu privire la ei că sunt zeloşi pentru Dumnezeu, însă zelul lor nu
este bazat pe cunoaştere,
(10:3) deoarece, ignorând modul în care Dumnezeu îi consideră drepţi pe oameni, au căutat
să-şi impună propriul lor mod în care să fie consideraţi drepţi, în loc să se supună modului în
care Dumnezeu îi consideră drepţi,
(10:4) întrucât ţelul Legii este Cristos, pentru ca oricine crede să fie considerat drept.
(10:5) Moise descrie astfel modul în care oamenii sunt consideraţi drepţi pe baza ascultării de
Lege: Omul care face aceste lucruri va trăi prin ele.
(10:6) Însă modul în care oamenii sunt consideraţi drepţi pe baza credinţei spune aşa: Să nu
spui în inima ta: „Cine se va înălţa la cer?” (adică pentru a-L coborî pe Cristos),
(10:7) sau: „Cine va coborî în Adânc?” (adică pentru a-L ridica pe Cristos dintre cei morţi)!
(10:8) Şi atunci, ce spune el?Cuvântul este lângă tine, în gura ta şi în inima ta. Acesta este
cuvântul credinţei, cel pe care-l predicăm.
(10:9) Dacă, deci, Îl mărturiseşti cu gura ta pe Isus ca Domn şi dacă crezi în inima ta că
Dumnezeu L-a înviat din morţi, vei fi salvat,
(10:10) pentru că acela care crede din inimă este considerat drept şi acela care mărturiseşte cu
gura este salvat;
(10:11) întrucât Scriptura spune: oricine crede în El nu va fi făcut de ruşine.
(10:12) Nu este nici o deosebire între iudeu şi grec, deoarece acelaşi Domn este Domnul
tuturor şi dă cu generozitate tuturor celor care-L cheamă.
(10:13) Fiindcă oricine cheamă Numele Domnului va fi salvat.
(10:14) Aşadar, cum Îl vor chema pe Cel în care n-au crezut? Şi cum vor crede în Cel despre
care n-au auzit? Şi cum vor auzi, dacă nu este cine să predice?
(10:15) Şi cum să predice, dacă nu sunt trimişi? Aşa cum este scris: Cât de oportună este
venirea celor care proclamă Evanghelia!
(10:16) Însă nu toţi au ascultat de Evanghelie, pentru că Isaia spune: Doamne, cine a crezut
mesajul nostru?
(10:17) Astfel, credinţa vine din ceea ce este auzit, iar ceea ce este auzit vine prin Cuvântul lui
Cristos.
(10:18) Însă eu întreb: n-au auzit? Ba da!Mesajul lor s-a răspândit în toată lumea şi cuvintele
lor au ajuns la marginile pământului.
(10:19) Însă eu întreb: oare n-a înţeles Israel? Mai întâi Moise spune:Eu vă voi face geloşi pe
cei care nu sunt o naţiune, vă voi înfuria cu ajutorul unei naţiuni nesăbuite.
(10:20) Isaia este atât de îndrăzneţ încât spune:Am fost găsit de cei care nu Mă căutau, M-am
arătat celor care nu întrebau despre Mine.
(10:21) Însă despre Israel spune: Toată ziua Mi-am întins mâinile către un popor neascultător
şi împotrivitor.

Romani 11
(11:1) Atunci întreb: Şi-a respins Dumnezeu poporul? În nici un caz! Eu însumi sunt un
israelit, un descendent din Avraam, din seminţia lui Beniamin.
(11:2) Dumnezeu nu Şi-a respins poporul pe care l-a cunoscut mai dinainte. Nu ştiţi ce spune
Scriptura despre Ilie? Cum I-a vorbit lui Dumnezeu împotriva lui Israel?
(11:3) „Doamne, ei Ţi-au omorât profeţii, Ţi-au dărâmat altarele, am fost lăsat doar eu şi
încearcă să-mi ia viaţa!”
(11:4) Însă ce i-a spus revelaţia divină? „Am păstrat pentru Mine şapte mii de bărbaţi care nu
şi-au plecat genunchiul înaintea lui Baal.”
(11:5) Tot aşa este şi acum: există o rămăşiţă care a fost aleasă prin har,
(11:6) iar dacă este prin har, atunci nu mai este prin fapte, pentru că altfel harul n-ar mai fi har.
(11:7) Şi atunci? Israel n-a obţinut ceea ce căuta, dar cei aleşi au obţinut (însă celorlalţi le-a
fost închisă mintea),
(11:8) aşa cum este scris:Dumnezeu le-a dat un duh de amorţeală, ochi să nu vadă, urechi să
nu audă, până în ziua de azi.
(11:9) David spune:Fie ca mesele lor să devină o cursă şi o capcană – o ocazie de a păcătui şi
o răsplată pentru ceea ce au făcut!
(11:10) Fie ca ochii lor să fie întunecaţi, ca să nu mai vadă, iar spatele să le rămână pentru
totdeauna încovoiat!
(11:11) Atunci întreb: când n-au ascultat, au căzut de tot? În nici un caz, ci, datorită păcatului
lor, salvarea a ajuns la naţiuni, pentru a-i face geloşi.
(11:12) Acum, dacă păcatul lor i-a adus lumii binecuvântări bogate, iar căderea lor le-a adus
naţiunilor binecuvântări bogate, cât de mari vor fi atunci binecuvântările pe care le va aduce
faptul că ei toţi vor crede?!
(11:13) Acum vă vorbesc vouă, naţiunilor, în măsura în care eu sunt un apostol pentru naţiuni:
eu îmi glorific lucrarea
(11:14) pentru a-mi face propriul popor gelos şi astfel să-i salvez pe unii dintre ei.
(11:15) Şi dacă respingerea lor a adus împăcarea pentru lume, ce va aduce atunci primirea lor,
dacă nu viaţă din morţi?!
(11:16) Dacă prima parte a aluatului oferit ca prim rod este sfântă, atunci tot aluatul este sfânt;
dacă rădăcina este sfântă, atunci şi ramurile sunt sfinte.
(11:17) Dar dacă unele ramuri au fost rupte şi tu, care eşti un măslin sălbatic, ai fost altoit în
locul lor şi ai devenit părtaş în rădăcina bogată a măslinului,
(11:18) nu te lăuda faţă de ramuri! Însă, dacă te lauzi, aminteşte-ţi: nu tu susţii rădăcina, ci
rădăcina te susţine pe tine!
(11:19) Vei spune: „Ramurile au fost rupte ca să fiu altoit eu!”
(11:20) Aşa este! Ele au fost rupte pentru că n-au crezut, iar tu stai numai prin credinţă! Deci
nu fi mândru, ci rămâi în reverenţă,
(11:21) pentru că, dacă Dumnezeu n-a cruţat ramurile naturale, nu te va cruţa nici pe tine!
(11:22) Observă deci bunătatea şi severitatea lui Dumnezeu: El este sever cu cei care au căzut,
iar cu tine este bun, dacă rămâi în bunătatea Lui. Altfel şi tu vei fi tăiat!
(11:23) Şi chiar ei, dacă nu rămân în necredinţă, vor fi altoiţi, pentru că Dumnezeu are putere
să-i altoiască din nou.
(11:24) Dacă tu ai fost tăiat din ceea ce prin natură este un măslin sălbatic şi ai fost altoit –
împotriva naturii – într-un măslin bun, cu atât mai mult aceste ramuri naturale vor fi altoite
înapoi, în propriul lor măslin!
(11:25) Fraţilor, nu vreau să nu ştiţi acest mister (ca să nu pretindeţi că aţi fi mai înţelepţi
decât sunteţi!): o parte din Israel este împietrit pentru un timp, până când numărul complet al
naţiunilor va veni la Dumnezeu.
(11:26) Şi după cum este scris, tot Israelul va fi salvat, astfel:Din Sion va veni Eliberatorul, va
îndepărta de la Iacov lipsa evlaviei.
(11:27) Acesta este legământul Meu cu ei, când le voi da la o parte păcatele.
(11:28) În ce priveşte Evanghelia, ei sunt duşmani, de dragul vostru, însă, în ce priveşte
alegerea, ei sunt iubiţi, de dragul strămoşilor lor,
(11:29) pentru că darurile şi chemarea lui Dumnezeu sunt irevocabile.
(11:30) Aşa cum voi aţi fost cândva neascultători faţă de Dumnezeu, dar acum aţi primit
îndurare, datorită neascultării lor,
(11:31) la fel sunt şi ei acum neascultători, pentru ca prin îndurarea arătată vouă să poată
primi şi ei îndurare,
(11:32) pentru că Dumnezeu i-a închis pe toţi în neascultare, ca să-Şi arate îndurarea faţă de
toţi.
(11:33) Cât de mari sunt bogăţiile, înţelepciunea şi cunoaşterea lui Dumnezeu! Cât de
imposibil este să-I înţelegem hotărârile şi cât de imposibil este să-I înţelegem căile!
(11:34) Cine a cunoscut felul în care gândeşte Domnul? Sau cine a fost sfătuitorul Lui?
(11:35) Sau cine I-a dat vreodată ceva, iar El să trebuiască să-i dea înapoi?
(11:36) Din El, prin El şi pentru El sunt toate lucrurile. A Lui să fie gloria, pentru totdeauna!
Amin!

Romani 12
(12:1) Fraţilor, de aceea vă îndemn, prin îndurarea lui Dumnezeu, să vă daţi pe voi înşivă lui
Dumnezeu, ca jertfă vie, sfântă şi plăcută Lui! Aceasta este o închinare adevărată din partea
voastră!
(12:2) Nu vă lăsaţi formaţi în comportament după modelul acestei lumi, ci lăsaţi-vă
transformaţi prin reînnoirea gândirii voastre, ca să puteţi discerne voia lui Dumnezeu, care
este bună, plăcută şi perfectă!
(12:3) Prin darul care mi-a fost dat spun fiecăruia dintre voi să nu aibă despre sine o părere
mai înaltă decât se cuvine, ci fiţi modeşti în gândirea voastră, fiecare după măsura de credinţă
pe care i-a dat-o Dumnezeu!
(12:4) Pentru că, aşa cum într-un trup avem multe mădulare şi nu toate au aceeaşi funcţie,
(12:5) tot astfel şi noi, care suntem mulţi, suntem un singur trup în Cristos, iar în mod
individual ne suntem mădulare unii altora.
(12:6) Avem diferite daruri, în conformitate cu harul care ne-a fost dat: dacă darul cuiva este
profeţia, să-l folosească în măsura credinţei sale;
(12:7) dacă este slujirea, să slujească; dacă este cel de a-i învăţa pe alţii, să-i înveţe pe alţii;
(12:8) dacă este încurajarea, să încurajeze; dacă este dărnicia, să dea cu generozitate; dacă
este cel de a conduce, s-o facă în mod responsabil; dacă este acela de a fi bun cu alţii, să fie
bun cu bucurie.
(12:9) Dragostea să vă fie sinceră; urâţi răul, lipiţi-vă de bine!
(12:10) Iubiţi-vă unii pe alţii cu o dragoste frăţească! Luaţi-vă la întrecere în respectul pe care
vi-l acordaţi reciproc.
(12:11) Fiţi întotdeauna plini de zel! Dăruiţi-vă cu totul! Slujiţi-L pe Domnul!
(12:12) Fiţi bucuroşi în speranţa voastră! Fiţi răbdători în necaz! Dedicaţi-vă rugăciunii!
(12:13) Ajutaţi-i pe sfinţii care sunt în nevoi! Fiţi ospitalieri!
(12:14) Binecuvântaţi-i pe cei care vă persecută! (Binecuvântaţi, nu blestemaţi!)
(12:15) Bucuraţi-vă cu cei care se bucură, plângeţi cu cei care plâng!
(12:16) Trăiţi în armonie unii cu alţii! Nu fiţi mândri, ci asociaţi-vă cu oamenii umili! Nu
pretindeţi că sunteţi mai înţelepţi decât sunteţi!
(12:17) Nu plătiţi nimănui răul cu rău! Propuneţi-vă să faceţi lucrurile pe care toţi le consideră
bune!
(12:18) Dacă este posibil, în măsura în care depinde de voi, trăiţi în pace cu toţi oamenii!
(12:19) Iubiţilor, nu vă răzbunaţi niciodată singuri, ci lăsaţi loc mâniei lui Dumnezeu, pentru
că este scris: Răzbunarea este a Mea, Eu voi plăti! spune Domnul.
(12:20) Însă dacă duşmanul tău este flămând, dă-i de mâncare, dacă-i este sete, dă-i să bea,
pentru că făcând aşa, vei îngrămădi cărbuni aprinşi pe capul lui.
(12:21) Să nu fie răul victorios asupra voastră, ci fiţi voi victorioşi asupra răului cu ajutorul
binelui!

Romani 13
(13:1) Orice persoană trebuie să se supună autorităţilor, pentru că nu există nici o autoritate
care să nu fi fost instituită de Dumnezeu, iar cele care există au fost şi ele instituite de
Dumnezeu.
(13:2) Astfel, oricine se opune autorităţii se opune unui lucru instituit de Dumnezeu, iar cei
care se opun vor fi pedepsiţi.
(13:3) Conducătorii nu trebuie să le provoace teamă celor care fac binele, ci celor care fac
răul. Vrei să nu-ţi fie frică de autorităţi? Fă ce este bine şi vei fi lăudat de ele!
(13:4) Autorităţile sunt un slujitor al lui Dumnezeu pentru binele tău. Însă, dacă faci ceea ce
este rău, teme-te, pentru că nu degeaba poartă sabia! Ele sunt un slujitor al lui Dumnezeu şi-l
pedepsesc pe cel care face răul.
(13:5) Aşadar, trebuie să le fii supus nu doar datorită pedepsei, ci şi datorită conştiinţei.
(13:6) Din acelaşi motiv trebuie să plătiţi şi impozitul, pentru că autorităţile sunt slujitori ai lui
Dumnezeu care se ocupă cu acest lucru.
(13:7) Daţi fiecăruia ceea ce-i datoraţi: impozitul – cui datoraţi impozitul, taxele – cui datoraţi
taxele, respect – cui datoraţi respect, onoare – cui datoraţi onoare!
(13:8) Să nu datoraţi nimănui nimic, în afară de dragoste, pentru că acela care iubeşte pe altul
a împlinit Legea,
(13:9) întrucât să nu comiţi adulter, să nu ucizi, să nu furi, să nu pofteşti – şi orice altă
poruncă – sunt reunite în această afirmaţie: Iubeşte-l pe aproapele tău ca pe tine însuţi!
(13:10) Dragostea nu-i face rău aproapelui, deci dragostea este împlinirea Legii.
(13:11) Pe lângă aceasta, ştiţi ce timpuri sunt – şi anume că este timpul să vă treziţi din somn,
pentru că salvarea este mai aproape de noi decât atunci când am devenit credincioşi;
(13:12) noaptea aproape a trecut şi ziua este aproape, deci să lăsăm la o parte faptele
întunericului şi să ne îmbrăcăm cu armura luminii!
(13:13) Să ne comportăm aşa cum se cuvine unor oameni care trăiesc în lumina zilei, nu în
orgii şi în beţii, nu în imoralitate şi depravare, nu în ceartă şi în invidie,
(13:14) ci îmbrăcaţi-vă cu Domnul Isus Cristos şi nu faceţi planuri cum să vă satisfaceţi
poftele naturii voastre păcătoase!

Romani 14
(14:1) Primiţi-i bine între voi pe cei care sunt slabi în credinţă, fără a purta dispute!
(14:2) Unul crede că poate să mănânce orice, iar cel slab mănâncă doar legume;
(14:3) cel care mănâncă nu trebuie să-l dispreţuiască pe cel care nu mănâncă, iar cel care nu
mănâncă nu trebuie să-l condamne pe cel care mănâncă, pentru că Dumnezeu l-a primit.
(14:4) Cine eşti tu să-l condamni pe slujitorul altuia?! Dacă stă sau cade îl priveşte pe stăpânul
său! Însă el va sta, pentru că Domnul îl poate face să stea.
(14:5) Unul crede că o zi este mai bună decât alta, iar altul le consideră la fel. Fiecare trebuie
să fie pe deplin convins în gândirea sa.
(14:6) Cel care respectă o anumită zi o face arătând respect faţă de Domnul, cel care mănâncă
o face arătând respect faţă de Domnul, întrucât el Îi mulţumeşte lui Dumnezeu, şi, de
asemenea, cel care nu mănâncă o face arătând respect faţă de Domnul şi Îi mulţumeşte şi el
lui Dumnezeu,
(14:7) pentru că nimeni dintre noi nu trăieşte pentru el însuşi şi nimeni dintre noi nu moare
pentru el însuşi:
(14:8) dacă trăim, pentru Domnul trăim, iar dacă murim, pentru Domnul murim. Astfel, nu
doar dacă trăim, ci şi dacă murim, suntem ai Domnului.
(14:9) Pentru acest scop a murit şi a înviat Cristos: ca să poată fi Domn şi al celor morţi şi al
celor vii.
(14:10) De ce-l condamni pe fratele tău? Sau de ce-l dispreţuieşti pe fratele tău? Toţi vom sta
înaintea tronului de judecată al lui Dumnezeu!
(14:11) Este scris: „Pe viaţa Mea, spune Domnul, că orice genunchi se va pleca înaintea Mea
şi orice limbă Îl va mărturisi pe Dumnezeu!”
(14:12) Deci fiecare dintre noi este răspunzător înaintea lui Dumnezeu.
(14:13) Aşadar, să nu ne mai condamnăm unul pe altul, ci, mai degrabă, să hotărâm să nu mai
creăm ocazii care l-ar putea face pe alt frate să cadă sau să păcătuiască.
(14:14) Ştiu şi sunt convins în Domnul Isus că nici un aliment nu este necurat în sine, însă
dacă cineva consideră un lucru ca fiind necurat, atunci pentru el este necurat.
(14:15) Dacă fratele tău este întristat din cauza a ceea ce mănânci, atunci tu nu mai trăieşti în
dragoste. Nu lăsa ca prin ceea ce mănânci să fie distrus fratele pentru care a murit Cristos!
(14:16) Nu lăsaţi să se vorbească despre binele vostru ca despre rău,
(14:17) pentru că Împărăţia lui Dumnezeu nu este nici mâncare, nici băutură, ci dreptate, pace
şi bucurie în Duhul Sfânt.
(14:18) Cel care-L slujeşte astfel pe Cristos Îi este plăcut lui Dumnezeu şi este respectat de
oameni.
(14:19) Aşadar, să urmărim lucrurile care aduc pacea şi cele prin care ne zidim reciproc!
(14:20) Să nu distrugem lucrarea lui Dumnezeu de dragul unei mâncări! Pe de o parte, toate
mâncărurile se pot mânca, însă, pe de altă parte, este rău să mănânci ceva care pe celălalt l-ar
face să cadă.
(14:21) Este bine să nu mănânci carne sau să nu bei vin – sau orice altceva care pe fratele tău
l-ar face să cadă.
(14:22) Aşadar, ceea ce crezi despre aceste lucruri ţine între tine şi Dumnezeu. Fericit este
omul care nu se condamnă din cauza a ceea ce el consideră ca fiind bun!
(14:23) Însă omul care are îndoieli este condamnat dacă mănâncă, pentru că n-o face din
convingere. Orice lucru care nu vine din convingere este păcat.

Romani 15
(15:1) Însă noi, care suntem tari, trebuie să purtăm slăbiciunile celor slabi şi nu să ne fim
plăcuţi nouă înşine.
(15:2) Fiecare dintre noi trebuie să placă aproapelui său, spre bine, pentru zidire,
(15:3) întrucât Cristos nu Şi-a plăcut Lui Însuşi, ci, aşa cum este scris, insultele celor care te
insultă pe tine au căzut peste Mine.
(15:4) Tot ce a fost scris în trecut a fost scris pentru instruirea noastră, pentru ca, prin răbdarea
şi încurajarea date de Scripturi, să avem speranţă.
(15:5) Dumnezeul răbdării şi al încurajării să vă dea acelaşi mod de gândire, în conformitate
cu Cristos Isus,
(15:6) pentru ca împreună, într-un glas, să-L glorificaţi pe Dumnezeu şi Tatăl Domnului
nostru Isus Cristos!
(15:7) Aşadar, primiţi-vă bine unii pe alţii aşa cum v-a primit Cristos, pentru a-I aduce glorie
lui Dumnezeu!
(15:8) Eu vă spun că Cristos a devenit un slujitor al celor circumcişi, pentru adevărul lui
Dumnezeu, pentru ca El să confirme promisiunile date patriarhilor,
(15:9) astfel încât naţiunile să-L glorifice pe Dumnezeu pentru îndurarea Lui, aşa cum este
scris:De aceea, Te voi mărturisi naţiunilor şi voi cânta cântece de laudă Numelui Tău!
(15:10) Şi, din nou, spune:Bucuraţi-vă, naţiunilor, împreună cu poporul Său!
(15:11) Şi, din nou:Lăudaţi-L pe Domnul, toate naţiunile! Şi toate popoarele să-L laude!
(15:12) Şi, din nou, Isaia spune:Un descendent al lui Iese va veni şi El va fi ridicat să conducă
naţiunile, în El îşi vor pune naţiunile speranţa!
(15:13) Dumnezeul speranţei să vă umple cu toată bucuria şi pacea în viaţa voastră de
credinţă, ca să aveţi speranţă din abundenţă, prin puterea Duhului Sfânt!
(15:14) Eu însumi sunt convins cu privire la voi, fraţii mei, că şi voi înşivă sunteţi plini de
bunătate, plini de toată cunoaşterea, capabili să vă corectaţi unii pe alţii.
(15:15) Cu toate acestea, v-am scris în mod îndrăzneţ cu privire la unele lucruri, ca să vi le
reamintesc, datorită harului lui Dumnezeu care mi-a fost dat
(15:16) spre a fi un slujitor al lui Isus Cristos pentru naţiuni, în datoria preoţească de a
proclama Evanghelia lui Dumnezeu, astfel încât naţiunile să fie o jertfă primită de Dumnezeu,
sfinţită de Duhul Sfânt.
(15:17) Aşadar, în Cristos Isus mă pot lăuda cu lucrarea mea pentru Dumnezeu,
(15:18) pentru că n-aş avea îndrăzneala de a vorbi despre vreun lucru dacă n-ar fi Cristos Cel
care l-a făcut prin mine, pentru ca naţiunile să asculte prin ceea ce am spus şi făcut,
(15:19) prin puterea semnelor şi minunilor, prin puterea Duhului lui Dumnezeu. Astfel, din
Ierusalim şi împrejurimile lui, până la Iliric, am proclamat toată Evanghelia lui Cristos.
(15:20) Întotdeauna am dorit să proclam Evanghelia acolo unde Cristos încă n-a fost
cunoscut, ca să nu construiesc pe o temelie pusă de altcineva,
(15:21) ci să fac aşa cum este scris:Cei cărora nu li s-a spus niciodată despre El vor vedea şi
cei care n-au auzit niciodată despre El vor înţelege.
(15:22) Aşadar, deşi de multe ori am fost împiedicat să vin la voi,
(15:23) totuşi acum, când voi merge în Spania, (nemaiavând nimic de înfăptuit în aceste
regiuni şi întrucât de mulţi ani doresc să vin la voi),
(15:24) sper să vă văd în călătoria mea şi să fiu ajutat de voi în drumul meu înspre acolo, după
ce mai întâi mă voi fi bucurat stând un timp cu voi.
(15:25) Acum însă mă duc la Ierusalim, într-o lucrare pentru sfinţi,
(15:26) pentru că cei din Macedonia şi Ahaia au fost fericiţi să adune de bunăvoie o
contribuţie pentru săracii care sunt între sfinţii din Ierusalim.
(15:27) Le-a plăcut să facă aceasta şi, într-adevăr, le erau datori, pentru că, dacă naţiunile au
avut şi ele parte de binecuvântările spirituale ale acestora, la rândul lor şi ele ar trebui să-i
slujească cu binecuvântări materiale.
(15:28) Deci, după ce voi fi îndeplinit aceasta şi le voi fi dat în siguranţă ceea ce a fost adunat,
voi merge în Spania, trecând pe la voi.
(15:29) Ştiu însă că, atunci când voi veni la voi, voi veni cu o măsură plină de binecuvântare
de la Cristos.
(15:30) Vă îndemn, fraţilor, prin Domnul nostru Isus Cristos şi prin dragostea Duhului, să vă
luptaţi împreună cu mine în rugăciuni către Dumnezeu pentru mine,
(15:31) ca să fiu eliberat de necredincioşii din Iudeea, iar lucrarea mea pentru Ierusalim să fie
primită de sfinţi,
(15:32) pentru ca, prin voia lui Dumnezeu, să vin la voi cu bucurie şi să mă pot odihni
împreună cu voi.
(15:33) Dumnezeul păcii să fie cu voi toţi, amin!

Romani 16
(16:1) V-o recomand pe Fivi, sora noastră, diaconiţă a bisericii din Chencrea,
(16:2) ca s-o primiţi în Domnul, aşa cum li se cuvine sfinţilor, şi s-o ajutaţi în orice vă va cere,
pentru că ea a fost un ajutor pentru mulţi şi pentru mine însumi.
(16:3) Salutaţi-i pe Prisca şi Acuila, care lucrează împreună cu mine în Cristos Isus,
(16:4) care şi-au riscat viaţa pentru mine şi cărora le mulţumesc nu doar eu, ci şi toate
bisericile dintre naţiuni!
(16:5) Salutaţi, de asemenea, biserica din casa lor! Salutaţi-l pe Epenet, prietenul meu iubit,
care este primul convertit la Cristos din Asia!
(16:6) Salutaţi-o pe Maria, care a lucrat din greu pentru voi!
(16:7) Salutaţi-i pe Andronic şi pe Iunia, rudele mele, care au fost şi în închisoare cu mine,
care sunt bine cunoscuţi între apostoli şi care au fost creştini înaintea mea!
(16:8) Salutaţi-l pe Ampilat, prietenul meu iubit în Domnul!
(16:9) Salutaţi-i pe Urban, care lucrează împreună cu noi în Cristos, şi pe Stacus, prietenul
meu iubit!
(16:10) Salutaţi-l pe Apeles, care, fiind încercat, a fost găsit bun în Cristos! Salutaţi-i pe cei
din familia lui Aristobul!
(16:11) Salutaţi-l pe Ierodion, concetăţeanul meu! Salutaţi-i pe aceia din familia lui Narcis
care sunt creştini!
(16:12) Salutaţi-le pe Trifona şi pe Trifosa, care au lucrat din greu în Domnul! Salutaţi-o pe
iubita Persis, care a lucrat din greu în Domnul!
(16:13) Salutaţi-i pe Rufus, cel ales în Domnul, şi pe mama lui şi a mea!
(16:14) Salutaţi-i pe Asimritus, Flegon, Hermes, Patroba, Hermas şi pe toţi fraţii care sunt cu
ei!
(16:15) Salutaţi-i pe Filolog, pe Iulia, pe Nereus şi pe sora lui, pe Olimpas şi pe toţi sfinţii
care sunt cu ei!
(16:16) Salutaţi-vă unul pe altul cu o sărutare sfântă! Toate bisericile lui Cristos vă salută!
(16:17) Vă îndemn, fraţilor, să fiţi atenţi la cei care provoacă dezbinări şi dificultăţi şi care
sunt împotriva învăţăturii pe care aţi primit-o! Depărtaţi-vă de ei,
(16:18) pentru că aceia care fac astfel de lucruri nu-L slujesc pe Domnul nostru Cristos, ci
propriile lor dorinţe şi, printr-un limbaj plăcut şi o laudă excesivă, înşală inimile oamenilor
naivi!
(16:19) Ascultarea voastră este cunoscută de toţi, aşa că sunt plin de bucurie pentru voi. Vreau
să fiţi înţelepţi cu privire la ceea ce este bun şi curaţi cu privire la ceea ce este rău.
(16:20) Dumnezeul păcii îl va zdrobi în curând pe Satan sub picioarele voastre. Harul
Domnului nostru Isus Cristos să fie cu voi!
(16:21) Timotei, lucrător împreună cu mine, vă salută! Tot astfel şi Lucius, Iason şi Sosipater,
concetăţenii mei!
(16:22) Eu, Terţius, cel care am scris această scrisoare, vă salut în Domnul!
(16:23) Gaius, care este gazda mea şi a întregii biserici, vă salută! Erastus, administratorul
cetăţii, şi Quartus, fratele nostru, vă salută!
(16:25) A Celui care poate să vă întărească, în conformitate cu Evanghelia mea şi cu
proclamarea lui Isus Cristos, în conformitate cu revelaţia misterului care a fost ţinut ascuns
timp de multe veacuri,
(16:26) dar care acum este revelat prin scrierile profetice şi le este făcut cunoscut tuturor
naţiunilor, în conformitate cu porunca Dumnezeului veşnic, pentru ca ele să creadă şi să
asculte de El,
(16:27) a singurului Dumnezeu înţelept, prin Isus Cristos, a Lui să fie gloria pentru totdeauna!
Amin!