1 Corinteni 1

(1:1) Pavel, chemat prin voia lui Dumnezeu să fie apostol al lui Cristos Isus, şi fratele
Sostenes,
(1:2) către biserica lui Dumnezeu care este în Corint, către cei sfinţiţi în Cristos Isus, chemaţi
să fie sfinţi împreună cu toţi cei care cheamă Numele Domnului nostru, Isus Cristos, Domnul
lor şi al nostru, în orice loc:
(1:3) har şi pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, şi de la Domnul Isus Cristos!
(1:4) Întotdeauna Îi mulţumesc Dumnezeului meu pentru voi, din cauza harului lui Dumnezeu
care v-a fost dat în Cristos Isus,
(1:5) datorită căruia aţi fost îmbogăţiţi – în vorbire şi în orice fel de cunoaştere –
(1:6) întrucât mărturia noastră despre Cristos a fost confirmată în voi.
(1:7) Astfel, aşteptând revelarea Domnului nostru Isus Cristos, voi nu sunteţi lipsiţi de nici un
dar spiritual,
(1:8) iar El vă va şi întări până la sfârşit, astfel încât nimeni să nu vă poată acuza în ziua
Domnului nostru Isus Cristos.
(1:9) Dumnezeu este credincios – prin El aţi fost chemaţi la părtăşia cu Fiul Său, Isus Cristos,
Domnul nostru.
(1:10) Vă îndemn, fraţilor, în Numele Domnului nostru Isus Cristos, să fie înţelegere între voi
toţi şi să nu fie dezbinări între voi, ci să fiţi uniţi în gândire şi în scop,
(1:11) pentru că ai Cloei mi-au spus despre voi că între voi sunt certuri.
(1:12) Ceea ce vreau să spun este că fiecare dintre voi zice: „Eu sunt al lui Pavel!”, sau „Eu
sunt al lui Apolo!”, sau „Eu sunt al lui Chifa!”, sau „Eu sunt al lui Cristos!”
(1:13) Oare a fost Cristos împărţit? Sau oare Pavel a fost răstignit pentru voi? Sau în numele
lui Pavel aţi fost botezaţi?
(1:14) Îi mulţumesc lui Dumnezeu că n-am botezat pe nici unul dintre voi, în afară de Crispus
şi Gaius,
(1:15) pentru ca nimeni să nu poată spune că aţi fost botezaţi în numele meu!
(1:16) (I-am botezat, de asemenea, şi pe cei din casa lui Ştefana, dar în afară de aceştia nu-mi
amintesc să mai fi botezat pe altcineva.)
(1:17) Cristos nu m-a trimis să botez, ci să proclam Evanghelia – nu cu o vorbire iscusită, ca
nu cumva crucea lui Cristos să fie golită de puterea Sa.
(1:18) Cuvântul despre cruce este o nebunie pentru cei care pier, însă pentru noi, cei care
suntem salvaţi, este puterea lui Dumnezeu,
(1:19) pentru că este scris:Voi distruge înţelepciunea celor înţelepţi şi voi respinge înţelegerea
celor inteligenţi.
(1:20) Unde este înţeleptul? Unde este învăţatul? Unde este cel care în această lume participă
la dezbateri? N-a făcut oare Dumnezeu ca înţelepciunea lumii să devină un nonsens?
(1:21) Deoarece lumea nu L-a cunoscut prin înţelepciune pe Dumnezeu, în înţelepciunea Sa,
lui Dumnezeu I-a plăcut ca prin nebunia predicării să-i salveze pe cei care cred.
(1:22) Iudeii cer semne, iar grecii caută înţelepciune,
(1:23) însă noi Îl predicăm pe Cristos cel răstignit – o ofensă pentru iudei şi o nebunie pentru
naţiuni,
(1:24) însă pentru cei chemaţi, atât iudei, cât şi greci, Cristos este atât puterea, cât şi
înţelepciunea lui Dumnezeu,
(1:25) pentru că nebunia lui Dumnezeu este mai înţeleaptă decât înţelepciunea oamenilor şi
slăbiciunea lui Dumnezeu este mai puternică decât puterea oamenilor.
(1:26) Fraţilor, gândiţi-vă cine eraţi când v-a chemat Dumnezeu! Numai câţiva dintre voi eraţi
înţelepţi – după standardele umane. Nu eraţi mulţi puternici, nu eraţi mulţi oameni importanţi.
(1:27) Dumnezeu a ales ceea ce lumea considera nebunie pentru a face de ruşine ceea ce
lumea considera înţelept – şi Dumnezeu a ales ceea ce lumea considera slab pentru a face de
ruşine ceea ce lumea considera puternic.
(1:28) Dumnezeu a ales ceea ce este de jos şi dispreţuit în lume – lucrurile care nu sunt,
pentru a anula lucrurile care sunt.
(1:29) Astfel, nimeni nu se poate lăuda înaintea lui Dumnezeu.
(1:30) Voi datorită Lui sunteţi în Cristos – care a devenit pentru noi înţelepciune de la
Dumnezeu, dreptate, sfinţire şi răscumpărare,
(1:31) pentru ca, aşa cum este scris, cine se laudă să se laude în Domnul.

1 Corinteni 2
(2:1) Fraţilor, şi eu, când am venit la voi, n-am venit proclamându-vă misterul lui Dumnezeu
prin cuvinte elevate sau prin înţelepciune,
(2:2) pentru că am hotărât să nu ştiu nimic între voi decât pe Isus Cristos şi pe El răstignit.
(2:3) Eu am venit la voi în slăbiciune, cu reverenţă şi cu mare temere,
(2:4) iar cuvântul şi predicarea mea n-au folosit vorbele convingătoare ale înţelepciunii, ci
dovada Duhului şi a puterii –
(2:5) ca astfel credinţa voastră să nu se bazeze pe înţelepciunea oamenilor, ci pe puterea lui
Dumnezeu.
(2:6) Totuşi, avem înţelepciune pentru a le vorbi celor maturi, însă nu înţelepciunea acestei
lumi şi nici a conducătorilor acestei lumi – care se îndreaptă spre distrugere –,
(2:7) ci vorbim despre înţelepciunea secretă a lui Dumnezeu, care a fost ascunsă, dar pe care
Dumnezeu a destinat-o înaintea veacurilor pentru gloria noastră.
(2:8) Nici unul dintre conducătorii acestei lumi n-a înţeles-o, pentru că, dacă ar fi înţeles-o, nu
L-ar fi răstignit pe Domnul gloriei –
(2:9) totuşi, aşa cum este scris, Ochiul n-a văzut, urechea n-a auzit şi mintea nimănui nu şi-a
putut imagina ceea ce a pregătit Dumnezeu pentru cei care-L iubesc.
(2:10) Dumnezeu, însă, ne-a revelat aceste lucruri prin Duhul – pentru că Duhul cercetează
totul, chiar şi lucrurile adânci ale lui Dumnezeu.
(2:11) Cine dintre oameni cunoaşte lucrurile omului, dacă nu duhul omului, care este în el? La
fel, nimeni nu cunoaşte lucrurile lui Dumnezeu, în afară de Duhul lui Dumnezeu.
(2:12) Însă noi n-am primit duhul lumii, ci Duhul de la Dumnezeu, ca să putem cunoaşte
darurile care ne-au fost date cu bunătate de Dumnezeu.
(2:13) Nu vorbim cu cuvinte învăţate de la înţelepciunea omenească, ci cu cuvinte învăţate de
la Duhul, explicând lucrurile spirituale celor spirituali –
(2:14) însă omul nespiritual nu primeşte lucrurile Duhului lui Dumnezeu: acestea sunt pentru
el o nebunie şi nu le poate înţelege, pentru că trebuie ca ele să fie judecate în mod spiritual.
(2:15) Cel spiritual, însă, judecă toate lucrurile, dar el nu poate fi judecat de nimeni.
(2:16) Cine a cunoscut felul în care gândeşte Domnul, ca să-L poată sfătui? Însă noi avem
felul de gândire al lui Cristos.

1 Corinteni 3
(3:1) Eu, fraţilor, nu vă pot vorbi ca unor oameni spirituali, ci ca unor oameni lumeşti, ca unor
copii în Cristos.
(3:2) V-am hrănit cu lapte, nu cu hrană tare, pentru că n-aţi fost pregătiţi pentru ea – şi nici
acum nu sunteţi,
(3:3) pentru că sunteţi încă lumeşti: pentru că, atunci când între voi există invidie şi ceartă, nu
este aceasta o dovadă că sunteţi oameni lumeşti şi că vă comportaţi doar ca nişte oameni?
(3:4) Atunci când cineva spune: „Eu sunt al lui Pavel!”, iar altul: „Eu sunt al lui Apolo!”, nu
sunteţi voi ca oamenii din lume?
(3:5) Aşadar, cine este Apolo? Cine este Pavel? Slujitori prin care aţi crezut, aşa cum Domnul
i-a dat fiecăruia.
(3:6) Eu am sădit, Apolo a udat, dar Dumnezeu a făcut să crească!
(3:7) Astfel, nici cel care sădeşte, nici cel care udă nu sunt nimic, ci numai Dumnezeu, care
face să crească!
(3:8) Însă cel care sădeşte şi cel care udă sunt una şi fiecare îşi va primi răsplata pe măsura
trudei lui,
(3:9) pentru că noi suntem împreună lucrători ai lui Dumnezeu, iar voi sunteţi ogorul lui
Dumnezeu, clădirea lui Dumnezeu.
(3:10) În conformitate cu harul lui Dumnezeu care mi-a fost dat, eu, ca un constructor
priceput, am pus temelia şi altul construieşte pe ea – dar fiecare să aibă grijă cum construieşte
pe ea,
(3:11) pentru că nimeni nu poate pune o altă temelie decât cea care este pusă şi care este Isus
Cristos.
(3:12) Însă, dacă cineva construieşte pe temelie – aur, argint, pietre preţioase, lemn, fân, paie
–
(3:13) lucrarea fiecăruia se va putea vedea, pentru că Ziua o va face cunoscută, deoarece va fi
revelată prin foc. Focul va dovedi calitatea lucrării fiecăruia.
(3:14) Dacă ceea ce a construit rămâne, îşi va primi răsplata,
(3:15) dar dacă lucrarea cuiva este arsă, el va suferi pierderea, cu toate că el însuşi va fi salvat,
însă ca unul care este salvat din foc.
(3:16) Nu ştiţi că voi sunteţi templul lui Dumnezeu şi că Duhul lui Dumnezeu locuieşte în
voi?
(3:17) Dacă cineva distruge templul lui Dumnezeu, Dumnezeu îl va distruge pe el, pentru că
templul lui Dumnezeu este sfânt – iar acest templu sunteţi voi.
(3:18) Nici unul dintre voi să nu se înşele! Dacă vreunul dintre voi crede că este înţelept după
standardele acestei lumi, ar trebui să devină „nebun” ca să ajungă înţelept,
(3:19) pentru că înţelepciunea acestei lumi este o nebunie înaintea lui Dumnezeu! Pentru că
este scris:El îi prinde pe cei înţelepţi în şiretenia lor.
(3:20) Şi, din nou:Domnul ştie că gândurile celor înţelepţi sunt zadarnice.
(3:21) Astfel, nimeni să nu se laude cu oameni, pentru că toate lucrurile sunt ale voastre:
(3:22) fie Pavel, fie Apolo, fie Chifa, fie lumea, fie viaţa, fie moartea, fie prezentul, fie viitorul
– toate sunt ale voastre,
(3:23) iar voi sunteţi ai lui Cristos şi Cristos este al lui Dumnezeu!

1 Corinteni 4
(4:1) Aşadar, oamenii ar trebui să ne vadă ca pe nişte slujitori ai lui Cristos, cărora li s-au
încredinţat misterele lui Dumnezeu.
(4:2) Mai mult, în acest caz, lor li se cere să fie găsiţi vrednici de încredere.
(4:3) Eu nu sunt deloc preocupat că aş fi judecat de voi sau de vreun tribunal uman; nici eu
însumi nu mă judec,
(4:4) pentru că nu am nimic împotriva mea – dar aceasta nu mă face nevinovat. Domnul este
Cel care mă judecă.
(4:5) De aceea, nu judecaţi nimic înainte de timpul potrivit, înainte ca Domnul să vină – El le
va lumina pe cele ascunse în întuneric şi va descoperi planurile inimilor. Atunci fiecare îşi va
primi lauda de la Dumnezeu.
(4:6) Fraţilor, le-am aplicat toate acestea mie şi lui Apolo, de dragul vostru, pentru ca, prin
noi, să învăţaţi ce înseamnă „nimic dincolo de ceea ce este scris” – ca nimeni să nu se
mândrească cu cineva împotriva altuia.
(4:7) Cine te face diferit de altcineva? Ce ai – care să nu fie primit? Iar dacă ai primit, de ce te
lauzi, ca şi cum n-ai fi primit?
(4:8) Aveţi deja tot ce vreţi, deja v-aţi îmbogăţit, aţi devenit împăraţi fără noi! Vreau, într-
adevăr, ca voi să domniţi, pentru ca şi noi să putem domni împreună cu voi –
(4:9) deoarece eu cred că Dumnezeu ne-a dat nouă, apostolilor, ultimul loc, ca unor oameni
condamnaţi la moarte, pentru că noi am devenit un spectacol pentru lume, pentru îngeri şi
pentru oameni.
(4:10) Noi suntem nebuni datorită lui Cristos – iar voi sunteţi înţelepţi în Cristos; noi suntem
slabi – iar voi sunteţi puternici; voi sunteţi onoraţi – iar noi suntem dezonoraţi.
(4:11) Până acum suntem flămânzi şi însetaţi, suntem în zdrenţe, suntem bătuţi şi fără casă
(4:12) şi trudim lucrând cu mâinile noastre. Când suntem blestemaţi, binecuvântăm; când
suntem persecutaţi, îndurăm;
(4:13) când suntem defăimaţi, încurajăm. Am ajuns ca gunoiul acestei lumi, mizeria tuturor,
până acum.
(4:14) Nu vă scriu acestea ca să vă fac de ruşine, ci ca să vă sfătuiesc ca pe nişte copii iubiţi.
(4:15) Chiar dacă aţi avea zece mii de călăuze în Cristos, totuşi nu aveţi mai mulţi părinţi
spirituali, pentru că, în Cristos, eu am devenit tatăl vostru, prin Evanghelie.
(4:16) Aşadar, vă îndemn: urmaţi exemplul meu!
(4:17) De aceea vi l-am trimis pe Timotei, fiul meu iubit şi credincios în Domnul: el vă va
reaminti căile mele în Cristos Isus, aşa cum le învăţ eu în toate bisericile.
(4:18) Unii dintre voi sunt aroganţi, ca şi cum n-aş veni la voi,
(4:19) însă, dacă Domnul va vrea, voi veni curând – şi voi vedea atunci nu cum vorbesc aceşti
oameni aroganţi, ci care este puterea lor,
(4:20) pentru că Împărăţia lui Dumnezeu nu stă în cuvinte, ci în putere.
(4:21) Ce vreţi: să vin la voi cu nuiaua, sau cu dragoste şi cu un duh blând?

1 Corinteni 5
(5:1) Este cunoscut faptul că între voi există imoralitate – şi încă o asemenea imoralitate cum
nu se găseşte nici între păgâni: un om trăieşte cu soţia tatălui său.
(5:2) Iar voi sunteţi mândri! Oare n-ar trebui să fiţi îndureraţi, iar acela care a făcut aceasta să
fie scos dintre voi?
(5:3) Chiar dacă nu sunt prezent fizic, totuşi, în duh sunt cu voi. Eu l-am condamnat deja pe
cel care a făcut aceasta, ca şi cum aş fi prezent.
(5:4) Când sunteţi adunaţi în Numele Domnului Isus, iar eu, în duh, sunt cu voi, împreună cu
puterea Domnului nostru Isus,
(5:5) daţi un astfel de om pe mâna lui Satan, pentru distrugerea trupului, pentru ca duhul lui să
fie salvat în ziua Domnului!
(5:6) Lauda voastră nu este un lucru bun. Nu ştiţi că puţină drojdie face să crească tot aluatul?
(5:7) Curăţaţi drojdia veche, ca să fiţi un aluat nou, fără drojdie, aşa cum de fapt şi sunteţi,
întrucât Cristos, Mielul nostru de Paşte, a fost jerfit!
(5:8) Aşadar, să sărbătorim nu cu drojdia veche, nici cu drojdia urii şi răutăţii, ci cu azimile
sincerităţii şi adevărului!
(5:9) V-am scris în scrisoarea mea să nu vă asociaţi cu oamenii imorali,
(5:10) dar nu m-am referit la oamenii imorali – sau lacomi şi hoţi, sau idolatri – ai acestei
lumi, pentru că atunci ar trebui să ieşiţi din lume,
(5:11) ci vă scriu să nu vă asociaţi cu nimeni care îşi zice frate, dar este imoral, sau lacom, sau
idolatru, sau calomniator, sau beţiv, sau tâlhar. Cu un astfel de om nici măcar să nu mâncaţi!
(5:12) De ce să-i judec pe cei de afară? N-ar trebui să-i judecaţi pe cei dinăuntru?
(5:13) Pe cei de afară îi va judeca Dumnezeu! Scoateţi-l dintre voi pe omul acela rău!

1 Corinteni 6
(6:1) Dacă unul dintre voi se ceartă cu un altul, cum îndrăzneşte să meargă să fie judecat de
către necredincioşi – şi nu de către sfinţi?
(6:2) Sau oare voi nu ştiţi că sfinţii vor judeca lumea? Iar dacă prin voi va fi judecată lumea,
atunci oare nu sunteţi pricepuţi când este vorba să judecaţi cazuri mici?
(6:3) Nu ştiţi că noi îi vom judeca pe îngeri? Deci cu atât mai mult lucrurile acestei vieţi?
(6:4) Dacă voi aveţi astfel de cazuri, de ce încredinţaţi rezolvarea lor celor care nu au o poziţie
în biserică?
(6:5) Aceasta o spun spre ruşinea voastră! Nu există între voi cel puţin un om suficient de
înţelept pentru a judeca între fraţi?
(6:6) Dar fratele merge la judecată împotriva fratelui său – şi încă înaintea necredincioşilor!
(6:7) Faptul că voi aveţi cazuri de judecată între voi înşivă este deja o dovadă a înfrângerii
voastre. De ce n-aţi vrut mai degrabă să suferiţi nedreptatea? De ce n-aţi vrut mai degrabă să
fiţi păgubiţi?
(6:8) Însă voi sunteţi cei care nedreptăţiţi şi păgubiţi – şi încă pe fraţi!
(6:9) Sau oare nu ştiţi că cei nedrepţi nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu? Nu vă înşelaţi!
Nici cei imorali, nici cei idolatri, nici cei care comit adulter, nici homosexualii,
(6:10) nici hoţii, nici cei lacomi, nici beţivii, nici calomniatorii, nici tâlharii nu vor moşteni
Împărăţia lui Dumnezeu!
(6:11) Şi aşa erau unii dintre voi! Dar aţi fost curăţaţi, aţi fost sfinţiţi, aţi fost consideraţi
drepţi în Numele Domnului Isus Cristos şi prin Duhul Dumnezeului nostru.
(6:12) Toate îmi sunt permise, dar nu toate îmi sunt de folos. Toate îmi sunt permise, dar
nimic nu va pune stăpânire pe mine.
(6:13) Hrana este pentru stomac, iar stomacul pentru hrană – şi Dumnezeu le va distruge pe
amândouă. Trupul nu este pentru imoralitate, ci pentru Domnul, iar Domnul pentru trup –
(6:14) şi Dumnezeu L-a înviat pe Domnul şi ne va învia şi pe noi prin puterea Lui.
(6:15) Nu ştiţi că trupurile voastre sunt mădulare ale lui Cristos? Aşadar, voi lua oare un
mădular al lui Cristos şi-l voi face mădular al unei prostituate?! În nici un caz!
(6:16) Sau nu ştiţi că acela care se uneşte cu o prostituată este un singur trup cu ea? Pentru că
este spus: Cei doi vor fi un singur trup.
(6:17) Dar cel care se uneşte cu Domnul este un singur duh cu El.
(6:18) Fugiţi de imoralitate! Toate celelalte păcate pe care le comite omul sunt în afara
trupului, dar cel care comite imoralitate păcătuieşte împotriva trupului său.
(6:19) Sau oare nu ştiţi că trupul vostru este templul Duhului Sfânt care este în voi, pe care-L
aveţi de la Dumnezeu, şi că voi nu sunteţi ai voştri?
(6:20) Voi aţi fost cumpăraţi cu un preţ – glorificaţi-L deci pe Dumnezeu prin trupul vostru!

1 Corinteni 7
(7:1) Cu privire la ce mi-aţi scris: este bine pentru un om să nu se căsătorească,
(7:2) însă, datorită cazurilor de imoralitate, fiecare bărbat să-şi aibă propria soţie şi fiecare
femeie să-şi aibă propriul soţ.
(7:3) Soţul să-şi împlinească datoria conjugală faţă de soţie şi, de asemenea, şi soţia faţă de
soţ –
(7:4) pentru că nu soţia are autoritate asupra trupului ei, ci soţul şi, de asemenea, nu soţul are
autoritate asupra trupului său, ci soţia.
(7:5) Nu vă refuzaţi unul pe altul, decât în cazul unei înţelegeri reciproce de a vă dedica
rugăciunii, apoi fiţi din nou împreună, ca să nu vă ispitească Satan din cauza lipsei voastre de
autocontrol!
(7:6) Spun aceasta ca o îngăduinţă, nu ca o poruncă.
(7:7) Eu vreau ca toţi oamenii să fie aşa cum sunt eu, adică să nu se căsătorească, însă fiecare
are propriul său dar de la Dumnezeu – unii de un fel, alţii de altul.
(7:8) Celor necăsătoriţi şi văduvelor le spun că este bine pentru ei să rămână necăsătoriţi, aşa
cum sunt eu,
(7:9) însă, dacă nu se pot stăpâni, să se căsătorească, pentru că este mai bine să se
căsătorească decât să ardă de pasiune.
(7:10) Celor căsătoriţi le dau această poruncă (nu eu, ci Domnul): soţia nu trebuie să se
despartă de soţul ei
(7:11) (dacă se desparte, atunci să rămână necăsătorită sau să se împace cu soţul ei), iar soţul
nu trebuie să divorţeze de soţia lui.
(7:12) Celorlalţi vă spun (eu, nu Domnul) că, dacă un frate are soţia necredincioasă şi ea vrea
să stea cu el, el să nu divorţeze de ea,
(7:13) iar dacă o femeie are soţul necredincios şi el vrea să stea cu ea, ea să nu divorţeze de
soţul ei –
(7:14) pentru că soţul necredincios este sfinţit prin soţia lui, iar soţia necredincioasă este
sfinţită prin fratele, altfel copiii voştri ar fi necuraţi, dar aşa sunt sfinţi.
(7:15) Însă dacă cel necredincios se desparte, s-o facă. În astfel de circumstanţe, fratele sau
sora nu sunt legaţi. Dumnezeu v-a chemat la pace.
(7:16) Soţie, de unde ştii dacă-ţi vei salva sau nu soţul? Sau, soţule, de unde ştii dacă-ţi vei
salva sau nu soţia?
(7:17) Cu toate acestea, fiecare ar trebui să-şi păstreze în viaţă locul pe care i l-a desemnat
Domnul şi la care l-a chemat Dumnezeu. Aceasta este regula pe care o dau în toate bisericile.
(7:18) Era cineva circumcis atunci când a fost chemat? Să nu-şi ascundă circumcizia! Era
cineva necircumcis când a fost chemat? Să nu se circumcidă!
(7:19) Circumcizia nu este nimic şi necircumcizia nu este nimic, ci ascultarea de poruncile lui
Dumnezeu.
(7:20) Fiecare ar trebui să rămână în starea în care a fost atunci când l-a chemat Dumnezeu.
(7:21) Erai sclav când ai fost chemat? Nu te nelinişti! Dar dacă poţi să-ţi câştigi libertatea, fă-
o!
(7:22) Cel care era sclav când a fost chemat în Domnul este omul liber al Domnului. De
asemenea, cel care era liber când a fost chemat este sclavul lui Cristos.
(7:23) Voi aţi fost cumpăraţi cu un preţ – să nu deveniţi sclavi ai oamenilor!
(7:24) Fraţilor, oricare ar fi fost starea în care a fost cineva chemat, să rămână lângă
Dumnezeu!
(7:25) Cu privire la cei necăsătoriţi, n-am nici o poruncă de la Domnul, dar îmi spun părerea,
ca unul care, prin îndurarea Domnului, este vrednic de încredere:
(7:26) eu cred că, din cauza necazurilor de acum, este mai bine ca fiecare să rămână în starea
în care este.
(7:27) Eşti căsătorit? Nu căuta divorţul! Eşti necăsătorit? Nu căuta soţie!
(7:28) Însă, dacă te căsătoreşti, nu păcătuieşti. De asemenea, dacă o fecioară se căsătoreşte, nu
păcătuieşte. Însă cei care se căsătoresc vor avea necazuri care ţin de această viaţă, iar eu vreau
să vă feresc de ele.
(7:29) Fraţilor, ceea ce vreau să spun este că timpul este aproape de sfârşit. De acum cei
căsătoriţi ar trebui să trăiască aşa ca şi cum n-ar fi căsătoriţi,
(7:30) cei care plâng ca şi cum n-ar plânge; cei care se bucură ca şi cum nu s-ar bucura; cei
care cumpără ca şi cum n-ar fi al lor;
(7:31) iar cei care se ocupă cu lucrurile lumii ca şi cum n-ar fi cu totul ocupaţi de ele – pentru
că lumea, aşa cum este ea acum, trece.
(7:32) Eu vreau să fiţi fără îngrijorări. Cel necăsătorit este preocupat de lucrurile Domnului –
cum să-I placă Domnului,
(7:33) însă cel căsătorit este preocupat de lucrurile acestei lumi – cum să-i placă soţiei –
(7:34) iar interesele lui sunt împărţite. Femeia necăsătorită şi fecioara sunt preocupate de
lucrurile Domnului – cum să fie sfinte în trup şi în duh; dar cea căsătorită este preocupată de
lucrurile lumii – cum să-i placă soţului.
(7:35) Vă spun acestea pentru binele vostru, nu pentru a vă impune restricţii, ci pentru a trăi
corect, într-un devotament neîmpărţit faţă de Domnul.
(7:36) Însă dacă cineva crede că se comportă indecent faţă de logodnica lui şi dacă ea a trecut
de vârsta căsătoriei şi el simte că ar trebui să se căsătorească, atunci să facă după cum vrea –
nu păcătuieşte, să se căsătorească!
(7:37) Însă oricine este convins în inima lui şi nu este constrâns, ci îşi ţine dorinţele sub
control şi a hotărât în inima lui să nu se căsătorească cu logodnica sa – şi acesta face bine.
(7:38) Deci, cel care se căsătoreşte cu logodnica lui face bine, iar cel care nu se căsătoreşte
face şi mai bine.
(7:39) O femeie nu este liberă atâta timp cât trăieşte soţul ei, dar, dacă soţul ei moare, ea este
liberă să se căsătorească cu cine doreşte, dar în Domnul.
(7:40) Însă ar fi mult mai fericită dacă ar rămâne aşa cum este (după părerea mea – şi cred că
şi eu am Duhul lui Dumnezeu).

1 Corinteni 8
(8:1) Cu privire la carnea jertfită idolilor: ştim că toţi avem cunoaştere – cunoaşterea îngâmfă,
iar dragostea zideşte.
(8:2) Dacă cineva crede că ştie ceva, încă nu are cunoaşterea necesară.
(8:3) Dacă însă cineva Îl iubeşte pe Dumnezeu, atunci el este cunoscut de către Dumnezeu.
(8:4) Aşadar, cu privire la mâncatul cărnii jertfite idolilor: ştim că nici unul dintre idoli nu este
dumnezeu cu adevărat, pentru că nu există decât un singur Dumnezeu.
(8:5) Într-adevăr, chiar dacă există aşa-numiţi „dumnezei” în cer sau pe pământ – aşa cum
există de fapt mulţi dumnezei şi mulţi domni –
(8:6) totuşi, pentru noi există un singur Dumnezeu, Tatăl, din care sunt toate şi pentru care
suntem şi noi, şi un singur Domn, Isus Cristos, prin care sunt toate şi prin care suntem şi noi.
(8:7) Însă nu toţi cunosc aceasta, iar unii, fiind până acum atât de obişnuiţi cu idolii, mănâncă
acea carne considerând-o ca jertfită idolilor şi astfel conştiinţa lor, fiind slabă, este pângărită.
(8:8) Dar mâncarea nu ne duce mai aproape de Dumnezeu – dacă nu mâncăm nu pierdem
nimic, iar dacă mâncăm nu câştigăm nimic.
(8:9) Aveţi însă grijă ca nu cumva libertatea voastră să-i facă pe cei slabi să cadă în păcat –
(8:10) pentru că dacă cineva te vede pe tine, care cunoşti, că mănânci în templul unui idol,
oare conştiinţa lui slabă nu-l va încuraja să mănânce carne jertfită idolilor?
(8:11) Astfel, cel slab este distrus prin cunoaşterea ta – fratele pentru care a murit Cristos!
(8:12) Când păcătuieşti astfel împotriva fraţilor şi le răneşti conştiinţa, păcătuieşti împotriva
lui Cristos.
(8:13) De aceea, dacă din cauza a ceea ce mănânc fratele meu cade în păcat, atunci nu voi
mânca niciodată carne, pentru ca fratele meu să nu cadă în păcat.

1 Corinteni 9
(9:1) Nu sunt eu liber? Nu sunt eu apostol? Nu L-am văzut eu pe Isus, Domnul nostru? Nu
sunteţi voi lucrarea mea în Domnul?
(9:2) Dacă nu sunt apostol pentru alţii – pentru voi sunt, pentru că voi sunteţi dovada
apostoliei mele în Domnul!
(9:3) Aceasta este apărarea mea faţă de cei care mă critică!
(9:4) Nu avem dreptul să mâncăm şi să bem?
(9:5) Nu am dreptul să iau cu mine, în călătoriile noastre, o soţie creştină, cum fac ceilalţi
apostoli, fraţii Domnului şi Chifa?
(9:6) Sau numai eu şi Barnaba nu avem dreptul să reţinem, pentru a trăi, din ceea ce lucrăm?
(9:7) Cine a fost vreodată în armată pe cheltuiala lui? Cine plantează o vie şi nu mănâncă din
rodul ei? Sau cine păstoreşte o turmă şi nu bea din laptele turmei?
(9:8) Oare spun eu acestea doar dintr-o perspectivă omenească? Nu spune şi Legea la fel?
(9:9) În Legea lui Moise este scris: Nu lega gura boului când treieră! Oare pe boi îi are în
vedere Dumnezeu aici?
(9:10) Sau o spune cu privire la noi? Pentru noi a fost scris – când plugarul ară şi treierătorul
treieră, trebuie să o facă cu speranţa că vor avea parte de roade.
(9:11) Dacă noi am semănat bunuri spirituale, este oare surprinzător dacă adunăm de la voi
beneficii materiale?
(9:12) Dacă alţii au acest drept de la voi, oare noi nu-l avem şi mai mult?Cu toate acestea, nu
ne-am folosit de acest drept, ci îndurăm totul, pentru a nu pune vreo piedică în calea
Evangheliei lui Cristos.
(9:13) Nu ştiţi că cei care slujesc în Templu îşi primesc hrana de la Templu, iar cei care slujesc
în altar îşi primesc partea din jertfe?
(9:14) Astfel, şi Domnul a poruncit ca cei care proclamă Evanghelia să trăiască de pe urma
acestei munci.
(9:15) Însă eu nu m-am folosit de nici unul dintre aceste drepturi – şi nici nu v-am scris
crezând că veţi face astfel de lucruri pentru mine. Într-adevăr, mai degrabă aş vrea să mor
decât aceasta! Nimeni nu-mi va lua acest motiv de laudă!
(9:16) Dacă eu proclam Evanghelia, nu am dreptul să mă laud – pentru că este obligaţia mea.
Vai de mine dacă nu predic Evanghelia!
(9:17) Dacă o fac pentru că vreau eu, am o răsplată, dar dacă nu este din voia mea, atunci este
vorba de o responsabilitate care mi-a fost încredinţată.
(9:18) Deci, care este răsplata mea? Ca în proclamarea Evangheliei să o pot oferi gratis şi
astfel să nu mă folosesc de drepturile mele în predicarea ei.
(9:19) Deşi sunt liber faţă de toţi, m-am făcut sclavul tuturor, pentru a-i câştiga pe cât mai
mulţi.
(9:20) Faţă de iudei, am fost ca un iudeu, pentru a-i câştiga pe iudei; faţă de cei de sub Lege,
am fost ca unul de sub Lege – deşi eu nu sunt sub Lege, pentru a-i câştiga pe cei de sub Lege;
(9:21) faţă de cei fără Lege, am fost ca unul fără Lege – deşi nu sunt liber faţă de Legea lui
Dumnezeu, ci sunt sub Legea lui Cristos – pentru a-i câştiga pe cei fără Lege;
(9:22) pentru cei care sunt slabi în credinţă, m-am făcut slab, pentru a-i câştiga pe cei slabi;
m-am făcut toate pentru toţi, pentru ca unii dintre ei să fie salvaţi.
(9:23) Pe toate le fac datorită Evangheliei, pentru a fi unul care are parte de ea.
(9:24) Nu ştiţi că toţi alergătorii din arenă încearcă să câştige, însă numai unul primeşte
premiul? Alergaţi, deci, în aşa fel încât să câştigaţi!
(9:25) Alergătorii dau dovadă de stăpânire de sine în toate lucrurile pentru a primi o coroană
care nu durează, însă noi – pentru una care va dura pentru totdeauna.
(9:26) Astfel, eu nu alerg fără ţintă, nici nu mă bat ca unul care loveşte în aer,
(9:27) ci îmi ţin trupul sub control şi mi-l fac sclav, pentru ca, după ce am predicat altora, să
nu fiu eu descalificat.
1 Corinteni 10
(10:1) Fraţilor, nu vreau să nu ştiţi că toţi strămoşii noştri erau sub nor, toţi au trecut prin
mare,
(10:2) toţi au fost botezaţi fiind uniţi cu Moise în nor şi în mare,
(10:3) toţi au mâncat aceeaşi hrană spirituală
(10:4) şi toţi au băut aceeaşi băutură spirituală – pentru că au băut din stânca spirituală care-i
însoţea, iar stânca era Cristos.
(10:5) Cu toate acestea, cei mai mulţi dintre ei nu I-au fost plăcuţi lui Dumnezeu, şi ei au fost
omorâţi în deşert.
(10:6) Aceste lucruri sunt exemple pentru noi, pentru ca noi să nu dorim lucruri rele, aşa cum
au dorit ei.
(10:7) Să nu fiţi idolatri, aşa cum au fost unii dintre ei – cum este scris: Poporul s-a aşezat să
mănânce şi să bea, iar apoi s-a ridicat să danseze.
(10:8) Să nu fim imorali, aşa cum au fost unii dintre ei – şi într-o singură zi au murit douăzeci
şi trei de mii.
(10:9) Să nu-L punem pe Cristos la încercare, aşa cum au făcut unii dintre ei – şi au fost
omorâţi de şerpi.
(10:10) Să nu cârtiţi, aşa cum au făcut unii dintre ei – şi au fost nimiciţi de Nimicitorul.
(10:11) Aceste lucruri li s-au întâmplat lor pentru a ne servi nouă drept exemple şi au fost
scrise pentru a ne avertiza pe noi, cei peste care urmau să vină sfârşiturile veacurilor.
(10:12) Astfel, dacă vi se pare că staţi în picioare, aveţi grijă să nu cădeţi!
(10:13) N-aţi trecut prin nici o ispită care să nu fie comună tuturor oamenilor. Dumnezeu este
credincios; El nu va permite să fiţi ispitiţi peste puterea voastră, iar odată cu ispita El asigură
şi mijlocul de a scăpa, pentru a o putea răbda.
(10:14) De aceea, iubiţii mei, fugiţi de idolatrie!
(10:15) Vorbesc cu voi ca şi cu nişte oameni înţelepţi. Judecaţi singuri ceea ce vă spun!
(10:16) Paharul binecuvântării pe care îl binecuvântăm nu este oare părtăşia cu sângele lui
Isus Cristos? Pâinea pe care o frângem nu este oare părtăşia cu trupul lui Cristos?
(10:17) Pentru că este o pâine, noi, care suntem mulţi, suntem un trup, întrucât toţi mâncăm
dintr-o singură pâine.
(10:18) Uitaţi-vă la poporul Israel: cei care mănâncă jertfele nu sunt oare în părtăşie cu
altarul?
(10:19) Deci, ce vreau să spun – că este ceva carnea jertfită idolilor? Sau că este idolul ceva?
(10:20) Nu, ci că jertfele păgânilor sunt aduse demonilor, nu lui Dumnezeu – iar eu nu vreau
ca voi să fiţi în părtăşie cu demonii!
(10:21) Nu puteţi bea şi paharul Domnului şi paharul demonilor! Nu puteţi lua parte şi la
masa Domnului şi la masa demonilor!
(10:22) Sau vrem oare să-L facem gelos pe Domnul?! Suntem noi mai puternici decât El?
(10:23) Toate sunt permise, dar nu toate sunt de folos. Toate sunt permise, dar nu toate zidesc.
(10:24) Nimeni nu trebuie să urmărească binele propriu, ci binele altuia.
(10:25) Mâncaţi orice se vinde pe piaţa de carne, fără să vă puneţi vreo întrebare, din cauza
conştiinţei –
(10:26) pentru că pământul şi tot ce este pe el este al Domnului!
(10:27) Dacă un necredincios vă cheamă la masă şi vreţi să mergeţi, mâncaţi orice vi se va da,
fără să vă puneţi vreo întrebare, din cauza conştiinţei.
(10:28) Dacă însă cineva vă spune: „Aceasta a fost adusă ca jertfă!”, atunci să nu mâncaţi, din
cauza celui care v-a spus şi din cauza conştiinţei –
(10:29) mă refer la conştiinţa celuilalt, nu la a voastră.
(10:30) Dacă eu mulţumesc pentru mâncarea pe care o mănânc, de ce să fiu învinuit din cauza
lucrurilor pentru care mulţumesc?
(10:31) Aşadar, fie că mâncaţi, fie că beţi, sau orice altceva faceţi, să le faceţi pe toate pentru
gloria lui Dumnezeu!
(10:32) Trăiţi în aşa fel încât să nu-i ofensaţi nici pe iudei, nici pe greci, nici biserica lui
Dumnezeu –
(10:33) aşa cum încerc şi eu să plac tuturor, necăutând folosul meu, ci al multora, pentru a fi
salvaţi!

1 Corinteni 11
(11:1) Urmaţi exemplul meu, aşa cum îl urmez şi eu pe al lui Cristos!
(11:2) Vă laud, pentru că întotdeauna vă amintiţi de mine şi continuaţi să urmaţi tradiţiile aşa
cum vi le-am dat!
(11:3) Vreau însă ca voi să ştiţi că Cristos este capul oricărui bărbat, iar bărbatul este capul
femeii – şi Dumnezeu este capul lui Cristos.
(11:4) Orice bărbat care se roagă sau profeţeşte având ceva pe cap îşi dezonorează capul,
(11:5) dar orice femeie care se roagă sau profeţeşte cu capul descoperit îşi dezonorează capul
ei – pentru că este ca şi cum ar fi rasă pe cap.
(11:6) Dacă femeia nu are capul acoperit, ar putea la fel de bine să-şi taie părul! Însă dacă este
ruşinos pentru o femeie să aibă părul tăiat sau să fie rasă, atunci să fie acoperită!
(11:7) Un bărbat nu trebuie să aibă capul acoperit, pentru că el este imaginea şi gloria lui
Dumnezeu, iar femeia este gloria bărbatului.
(11:8) Nu bărbatul a fost făcut din femeie, ci femeia din bărbat,
(11:9) şi nu bărbatul a fost creat pentru femeie, ci femeia pentru bărbat.
(11:10) De aceea, femeia trebuie să aibă pe cap un simbol al autorităţii, din cauza îngerilor.
(11:11) Cu toate acestea, în Domnul, femeia nu este independentă de bărbat, nici bărbatul faţă
de femeie,
(11:12) pentru că, aşa cum femeia a venit din bărbat, la fel şi bărbatul vine prin femeie – şi
toate vin de la Dumnezeu.
(11:13) Judecaţi voi singuri: este potrivit pentru o femeie să se roage lui Dumnezeu fără să fie
acoperită?
(11:14) Nu vă învaţă însăşi natura că dacă un bărbat poartă părul lung este o ruşine pentru el,
(11:15) însă dacă o femeie are părul lung aceasta este gloria ei? Pentru că părul i-a fost dat ca
învelitoare.
(11:16) Dacă însă cineva vrea să se certe, noi n-avem un astfel de obicei, nici bisericile lui
Dumnezeu.
(11:17) Vă poruncesc acestea – nu vă laud, pentru că întâlnirile voastre fac mai mult rău decât
bine.
(11:18) Mai întâi, când vă adunaţi ca biserică, aud că între voi sunt dezbinări – şi, în parte, o
cred,
(11:19) pentru că dezbinările între voi sunt inevitabile, întrucât numai astfel sunt recunoscuţi
aceia dintre voi care au aprobarea lui Dumnezeu.
(11:20) Când vă adunaţi, voi nu veniţi să mâncaţi cina Domnului,
(11:21) pentru că în timp ce mâncaţi fiecare o ia înainte cu cina adusă de el, aşa încât unul este
flămând, iar altul este beat.
(11:22) Nu aveţi case unde să mâncaţi şi să beţi? Sau nu aveţi respect pentru biserica lui
Dumnezeu şi îi umiliţi pe cei care nu au nimic? Ce să vă spun? Să vă laud? În această privinţă
nu vă laud.
(11:23) Eu am primit de la Domnul ceea ce v-am dat – şi anume că Domnul Isus, în noaptea
în care a fost trădat, a luat o pâine,
(11:24) iar după ce a mulţumit a frânt-o şi a zis: „Acesta este trupul Meu pentru voi! Faceţi
aceasta în amintirea Mea!”
(11:25) În acelaşi fel, după cină, a luat paharul şi a zis: „Acest pahar este noul legământ în
sângele Meu – ori de câte ori beţi din el, s-o faceţi în amintirea Mea!”
(11:26) Ori de câte ori mâncaţi această pâine şi beţi acest pahar, proclamaţi moartea
Domnului, până va veni El.
(11:27) De aceea, oricine mănâncă pâinea sau bea paharul Domnului într-un mod nevrednic
va fi vinovat de păcat împotriva trupului şi sângelui Domnului.
(11:28) Fiecare trebuie să se cerceteze pe sine – şi abia apoi să mănânce pâinea şi să bea
paharul,
(11:29) pentru că acela care mănâncă şi bea fără să distingă trupul Domnului mănâncă şi bea
judecata împotriva lui însuşi.
(11:30) De aceea mulţi dintre voi sunt slabi şi bolnavi, iar unii au murit.
(11:31) Dar dacă ne cercetăm, nu mai suntem judecaţi.
(11:32) Însă când suntem judecaţi de către Domnul suntem disciplinaţi, ca să nu fim
condamnaţi împreună cu lumea.
(11:33) Astfel, fraţii mei, când vă adunaţi să mâncaţi, aşteptaţi-vă unul pe altul!
(11:34) Dacă cineva este flămând, să mănânce acasă, ca să nu vă adunaţi pentru condamnarea
voastră! Celelalte lucruri le voi rezolva când voi veni.

1 Corinteni 12
(12:1) Cu privire la darurile spirituale – fraţilor, nu vreau să fiţi în necunoştinţă!
(12:2) Voi ştiţi că în timp ce eraţi păgâni eraţi călăuziţi de idoli muţi care vă duceau pe căi
greşite.
(12:3) De aceea, vreau să înţelegeţi că nimeni care vorbeşte prin Duhul lui Dumnezeu nu
spune: „Isus să fie blestemat!” şi, de asemenea, nimeni nu poate să spună: „Isus este Domn!”
decât prin Duhul Sfânt.
(12:4) Există o diversitate de daruri, dar este acelaşi Duh.
(12:5) Există o diversitate de posibilităţi de slujire, dar este acelaşi Domn.
(12:6) Există, de asemenea, o diversitate de lucrări, dar este acelaşi Dumnezeu – Cel care face
ca toate acestea să lucreze în fiecare.
(12:7) Prezenţa Duhului este făcută cunoscută fiecăruia pentru binele tuturor.
(12:8) Unuia îi este dat prin Duhul un cuvânt de înţelepciune, altuia – un cuvânt de
cunoaştere, în conformitate cu acelaşi Duh,
(12:9) altuia – credinţă, prin acelaşi Duh, altuia – daruri de vindecare, prin acelaşi singur Duh,
(12:10) altuia – facerea de minuni, altuia – profeţia, altuia îi este dată capacitatea de a
discerne autenticitatea darurilor (care vin de la Duhul şi care nu), altuia – să vorbească în
diferite limbi, altuia – traducerea limbilor.
(12:11) Toate acestea sunt făcute de unul şi acelaşi Duh, care dă fiecăruia, individual, aşa cum
vrea.
(12:12) Aşa cum trupul este unul şi are multe mădulare, iar toate mădularele trupului, deşi
multe, sunt un trup, la fel este şi cu Cristos.
(12:13) Noi toţi am fost botezaţi de un singur Duh, într-un singur trup – fie iudei, fie greci, fie
sclavi, fie oameni liberi – şi tuturor ne-a fost dat să bem dintr-un singur Duh.
(12:14) Într-adevăr, trupul nu este alcătuit numai dintr-un singur mădular, ci din mai multe.
(12:15) Dacă piciorul ar spune: „pentru că nu sunt mână, nu aparţin trupului”, aceasta n-ar
face ca el să nu aparţină trupului.
(12:16) Dacă urechea ar spune: „pentru că nu sunt ochi, nu aparţin trupului”, aceasta n-ar face
ca ea să nu aparţină trupului.
(12:17) Dacă întreg trupul ar fi ochi, unde ar fi auzul? Dacă întreg trupul ar fi auz, unde ar fi
mirosul?
(12:18) Dar, de fapt, Dumnezeu a aranjat mădularele în trup – pe fiecare dintre ele aşa cum a
vrut El.
(12:19) Dacă însă toate ar fi un singur mădular, unde ar fi trupul?
(12:20) Dar sunt multe mădulare – şi un singur trup.
(12:21) Ochiul nu-i poate spune mâinii: „n-am nevoie de tine!”, iar capul nu le poate spune
picioarelor: „n-am nevoie de voi!”,
(12:22) ci, din contră, acele mădulare ale trupului care par a fi mai slabe sunt indispensabile,
(12:23) iar acele mădulare ale trupului care ni se par mai puţin onorabile le îmbrăcăm cu mai
multă onoare şi mădularele noastre mai puţin prezentabile le tratăm cu mai mult respect,
(12:24) pe când mădularele noastre cele mai atractive nu au nevoie de aceasta. Dar Dumnezeu
aşa a aranjat trupul, dând o mai mare onoare unui mădular inferior,
(12:25) ca să nu fie nici o dezbinare în trup, ci mădularele să aibă grijă unele de altele.
(12:26) Dacă un mădular suferă, toate mădularele trupului suferă împreună cu el; dacă un
mădular este onorat, toate mădularele se bucură împreună cu el.
(12:27) Voi sunteţi trupul lui Cristos – şi fiecare este un mădular al lui.
(12:28) Dumnezeu a desemnat în biserică mai întâi apostoli, în al doilea rând profeţi, în al
treilea rând învăţători, apoi pe cei care fac minuni, apoi pe cei care au daruri de vindecare,
capacitatea de a-i ajuta pe alţii sau de a conduce, şi pe cei care vorbesc în diferite limbi.
(12:29) Sunt oare toţi apostoli? Sunt toţi profeţi? Sunt toţi învăţători? Fac toţi minuni?
(12:30) Au toţi daruri de vindecare? Vorbesc toţi în limbi? Traduc toţi?
(12:31) Deci, fiţi zeloşi după cele mai importante daruri.Vă voi arăta o cale mult mai
deosebită.

1 Corinteni 13
(13:1) Dacă vorbesc în limbi omeneşti şi îngereşti, dar nu am dragoste – sunt un gong
zgomotos sau un chimval zângănitor.
(13:2) Dacă am darul profeţiei şi înţeleg toate misterele şi am toată cunoaşterea, şi dacă am
toată credinţa, aşa încât să mute munţii, dar nu am dragoste – nu sunt nimic.
(13:3) Dacă dau tot ce am şi dacă-mi dau chiar şi trupul să fie ars, dar nu am dragoste – nu
câştig nimic.
(13:4) Dragostea are răbdare, dragostea acţionează cu bunătate, nu invidiază, dragostea nu se
laudă, nu este mândră,
(13:5) nu se comportă indecent, nu-şi urmăreşte propriile interese, nu se supără, nu se
gândeşte la rău,
(13:6) nu se bucură de nedreptate, ci îşi găseşte bucuria în adevăr,
(13:7) suportă totul, crede totul, speră totul, suferă totul.
(13:8) Dragostea nu se sfârşeşte niciodată. Cât priveşte profeţiile – ele se vor sfârşi, cât
priveşte limbile – ele vor înceta, iar cât priveşte cunoaşterea – ea se va sfârşi,
(13:9) pentru că noi cunoaştem în parte şi profeţim în parte,
(13:10) însă, atunci când va veni ce este desăvârşit, ceea ce există doar în parte se va sfârşi.
(13:11) Când eram copil, vorbeam ca un copil, judecam ca un copil, gândeam ca un copil –
când am devenit adult, am terminat cu lucrurile copilăreşti.
(13:12) Acum vedem neclar, ca într-o oglindă, însă atunci vom vedea faţă în faţă. Acum
cunosc în parte, însă atunci voi cunoaşte pe deplin, aşa cum şi eu am fost cunoscut pe deplin.
(13:13) Acum, deci, rămân acestea trei: credinţa, speranţa şi dragostea, însă cea mai mare
dintre ele este dragostea.
1 Corinteni 14
(14:1) Urmăriţi dragostea şi fiţi zeloşi după darurile spirituale, în special după darul profeţiei
–
(14:2) pentru că acela care vorbeşte într-o limbă nu le vorbeşte oamenilor, ci lui Dumnezeu,
întrucât nimeni nu-l înţelege, iar în duhul lui spune lucruri necunoscute,
(14:3) dar cel care profeţeşte le vorbeşte oamenilor, pentru zidire, încurajare şi mângâiere.
(14:4) Cel care vorbeşte într-o limbă se zideşte pe sine, dar cel care profeţeşte zideşte biserica.
(14:5) Eu vreau ca toţi să vorbiţi în limbi, însă, şi mai mult, să profeţiţi. Cel care profeţeşte
este mai mare decât cel care vorbeşte în limbi – dacă nu este cineva să traducă, pentru ca
biserica să poată fi zidită.
(14:6) Acum, fraţilor, dacă eu vin la voi vorbind în limbi, cu ce vă voi ajuta, dacă nu vă aduc o
revelaţie, sau o cunoaştere, sau o profeţie, sau o învăţătură?
(14:7) La fel este şi cu instrumentele fără viaţă, fie un fluier, fie o harpă: dacă notele nu se
disting clar, cum va şti cineva ce se cântă la fluier sau la harpă?
(14:8) Dacă trompeta dă un sunet neclar, cine va fi gata pentru bătălie?
(14:9) Aşa este şi cu voi: dacă nu spuneţi cuvinte care să fie înţelese în limba voastră, cum va
înţelege cineva ce spuneţi? Veţi vorbi în vânt!
(14:10) Fără îndoială, există în lume tot felul de limbi diferite şi nici una nu este fără sens.
(14:11) Aşadar, dacă eu nu înţeleg ceea ce se spune, eu voi fi un străin pentru cel care
vorbeşte, iar cel care vorbeşte va fi un străin pentru mine.
(14:12) La fel şi cu voi: întrucât sunteţi zeloşi pentru daruri spirituale, căutaţi să excelaţi în
ele, pentru zidirea bisericii.
(14:13) De aceea, cel care vorbeşte într-o limbă să se roage şi pentru puterea de a o traduce –
(14:14) pentru că, dacă mă rog într-o limbă, duhul meu se roagă, însă mintea mea nu are nici o
parte în aceasta.
(14:15) Aşadar, ce voi face? Mă voi ruga cu duhul, dar mă voi ruga şi cu mintea, voi cânta
laude cu duhul, dar voi cânta laude şi cu mintea.
(14:16) Când tu mulţumeşti doar cu duhul, cum poate cineva, care nu înţelege, să ia parte la
întâlnire şi să spună „Amin!” la mulţumirea ta – dacă el nu ştie ce spui?
(14:17) Tu poţi mulţumi bine, însă celălalt nu este zidit.
(14:18) Eu Îi mulţumesc lui Dumnezeu că vorbesc în limbi mai mult decât voi toţi,
(14:19) dar în biserică vreau mai degrabă să spun cinci cuvinte cu mintea mea, pentru a-i
învăţa pe alţii, decât zece mii de cuvinte în altă limbă.
(14:20) Fraţilor, nu fiţi copii în gândire, ci fiţi copii în ce priveşte răul – iar în gândire fiţi
maturi!
(14:21) În Lege este scris:Prin cei care vorbesc în alte limbi şi prin buzele altora voi vorbi
acestui popor, dar chiar atunci ei nu Mă vor asculta, spune Domnul.
(14:22) Astfel, limbile sunt un semn nu pentru credincioşi, ci pentru necredincioşi, în timp ce
profeţia nu este un semn pentru necredincioşi, ci pentru credincioşi.
(14:23) De aceea, dacă se adună întreaga biserică şi toţi vorbesc în limbi şi intră cineva care
nu înţelege sau nişte necredinicioşi, oare nu vor spune ei că v-aţi ieşit din minţi?
(14:24) Dar dacă toţi profeţiţi şi intră un necredincios sau cineva care nu înţelege, va fi
mustrat de toţi, va fi judecat de toţi,
(14:25) vor fi descoperite gândurile secrete ale inimii lui – şi astfel va cădea la pământ şi I se
va închina lui Dumnezeu, spunând: „Într-adevăr Dumnezeu este în mijlocul vostru!”
(14:26) Deci, ce ar trebui făcut, fraţilor? Când vă adunaţi, fiecare are un psalm, un cuvânt de
învăţătură, o revelaţie, o limbă, o traducere. Toate să fie făcute pentru zidire.
(14:27) Dacă cineva vorbeşte într-o limbă, să fie doi sau cel mult trei, să fie unul după altul,
iar unul să traducă.
(14:28) Dacă însă nu este nimeni care să traducă, atunci să nu vorbească în biserică, ci să-şi
vorbească lui însuşi şi lui Dumnezeu.
(14:29) Să vorbească doi sau trei profeţi, iar alţii să judece cu atenţie ce este spus.
(14:30) Dacă însă altuia, care stă jos, i se dă o revelaţie, primul să nu mai vorbească.
(14:31) Toţi dintre voi pot profeţi pe rând, pentru ca toţi să înveţe şi toţi să fie încurajaţi.
(14:32) Duhurile profeţilor le sunt supuse profeţilor,
(14:33) pentru că Dumnezeu nu este un Dumnezeu al dezordinii, ci al păcii.La fel ca în toate
bisericile sfinţilor,
(14:34) femeile să nu vorbească în biserică, pentru că nu le este permis să vorbească, ci să fie
supuse, aşa cum spune şi Legea.
(14:35) Dacă vor să afle ceva, să-şi întrebe soţii acasă – pentru că este ruşinos pentru o femeie
să vorbească în biserică.
(14:36) Sau oare Cuvântul lui Dumnezeu a început cu voi? Sau voi sunteţi singurii pe care i-a
atins?
(14:37) Dacă cineva crede că este profet sau că are daruri spirituale, trebuie să-şi dea seama că
ceea ce vă scriu este o poruncă a Domnului.
(14:38) Dacă însă cineva nu recunoaşte aceasta, nici el nu va fi recunoscut.
(14:39) Astfel, fraţii mei, fiţi zeloşi pentru a profeţi şi nu interziceţi vorbirea în limbi.
(14:40) Totul trebuie să fie făcut aşa cum se cuvine şi în ordine.

1 Corinteni 15
(15:1) Fraţilor, vă reamintesc Evanghelia pe care v-am proclamat-o, pe care aţi primit-o, în
care aţi rămas
(15:2) şi prin care sunteţi salvaţi – dacă rămâneţi fermi în cuvântul pe care vi l-am proclamat,
altfel aţi crezut degeaba.
(15:3) Ceea ce v-am dat ca fiind de primă importanţă este ceea ce eu, la rândul meu, am
primit: anume că Cristos a murit pentru păcatele noastre, conform Scripturilor,
(15:4) că a fost îngropat, că a fost înviat a treia zi, în conformitate cu Scripturile,
(15:5) că i S-a arătat lui Chifa şi apoi celor doisprezece,
(15:6) iar după aceea li S-a arătat la mai mult de cinci sute de fraţi deodată, dintre care cei mai
mulţi încă trăiesc, iar unii au murit.
(15:7) După aceea i S-a arătat lui Iacov, apoi tuturor apostolilor.
(15:8) Ultimului dintre toţi, ca unuia născut înainte de termen, mi S-a arătat şi mie –
(15:9) pentru că eu sunt cel mai mic dintre apostoli; eu nu sunt vrednic să fiu numit apostol,
pentru că am persecutat biserica lui Dumnezeu,
(15:10) însă prin harul lui Dumnezeu sunt ceea ce sunt, iar harul Lui faţă de mine n-a fost fără
rezultat, ci am trudit mai mult decât oricare dintre ei, dar nu eu, ci harul lui Dumnezeu care
este cu mine.
(15:11) Deci, fie eu, fie ei, noi aşa predicăm, iar voi aşa aţi crezut.
(15:12) Dar dacă se predică faptul că Cristos a fost înviat din morţi, cum pot spune unii dintre
voi că nu există învierea morţilor?
(15:13) Dacă nu există o înviere a morţilor, nici Cristos nu a înviat.
(15:14) Dar dacă Cristos n-a fost înviat, atunci predicarea noastră este în zadar şi, de
asemenea, şi credinţa voastră este în zadar.
(15:15) Mai mult decât atât, noi suntem găsiţi ca depunând o mărturie falsă despre Dumnezeu,
pentru că am depus mărturie că Dumnezeu L-a înviat pe Cristos – pe care, dacă este adevărat
că morţii nu învie, nu L-a înviat.
(15:16) Dacă morţii nu învie, nici Cristos n-a fost înviat,
(15:17) iar dacă Cristos n-a fost înviat, atunci credinţa voastră este zadarnică, iar voi sunteţi
încă în păcatele voastre.
(15:18) Atunci şi cei care au murit în Cristos sunt pierduţi.
(15:19) Dacă numai pentru viaţa aceasta am sperat în Cristos, atunci suntem cei mai de plâns
dintre oameni!
(15:20) Dar Cristos a fost înviat din morţi – primul rod dintre cei care au murit.
(15:21) Întrucât moartea a venit printr-un om, învierea morţilor a venit tot printr-un om.
(15:22) Aşa cum în Adam toţi mor, la fel, în Cristos, toţi vor fi aduşi la viaţă,
(15:23) însă fiecare la rândul lui – primul rod este Cristos, apoi, la venirea Lui, cei ai lui
Cristos.
(15:24) După aceea vine sfârşitul, când El îi dă Împărăţia lui Dumnezeu Tatăl, după ce a
distrus orice conducător, orice autoritate şi orice putere –
(15:25) pentru că El trebuie să domnească până când îi va pune pe toţi duşmanii la picioarele
Lui;
(15:26) ultimul duşman care va fi distrus este moartea.
(15:27) El I le-a supus pe toate la picioarele Sale. Când se spune că toate I-au fost supuse, este
evident că aceasta nu-L include pe Cel care I le-a supus pe toate.
(15:28) Când toate lucrurile Îi vor fi fost supuse, atunci Însuşi Fiul I Se va supune Celui care
I-a supus toate lucrurile, pentru ca Dumnezeu să fie totul în toţi.
(15:29) Altfel, ce vor face cei care se botează pentru cei morţi – dacă morţii nu învie? De ce
sunt botezaţi în locul lor?
(15:30) Iar despre noi, de ce suntem în pericol tot timpul?
(15:31) Suntem în pericol de moarte în fiecare zi. Spun aceasta în virtutea laudei mele între
voi, fraţilor, laudă pe care o am în Cristos Isus, Domnul nostru.
(15:32) Dar dacă din motive omeneşti m-am luptat cu fiarele în Efes, ce-am câştigat – dacă
morţii nu învie?Să mâncăm şi să bem, pentru că mâine vom muri!
(15:33) Nu vă înşelaţi! Compania oamenilor răi distruge obiceiurile bune.
(15:34) Întoarceţi-vă la o gândire corectă şi nu mai păcătuiţi, pentru că unii dintre voi nu-L
cunosc pe Dumnezeu. Spun aceasta spre ruşinea voastră.
(15:35) Cineva ar putea întreba: „Cum învie morţii? Cu ce fel de trup vor veni?”
(15:36) Ce nebunie! Ceea ce tu semeni, nu vine la viaţă dacă nu moare,
(15:37) iar ceea ce semeni nu este trupul care va fi, ci doar o sămânţă, ca una de grâu sau de
altceva.
(15:38) Însă Dumnezeu îi dă un trup, aşa cum vrea – fiecărui fel de sămânţă trupul ei.
(15:39) Nu toate trupurile sunt la fel – unul este trupul oamenilor, altul este trupul animalelor,
altul al păsărilor, altul al peştilor.
(15:40) Există trupuri cereşti şi trupuri pământeşti. Există o glorie a trupurilor cereşti şi un alt
fel de glorie a trupurilor pământeşti.
(15:41) Alta este gloria soarelui, alta este gloria lunii şi alta este gloria stelelor – şi o stea
diferă de alta în glorie.
(15:42) La fel este şi cu învierea morţilor – ceea ce este semănat e muritor şi ceea ce este
înviat e nemuritor.
(15:43) Este semănat într-o stare de dezonoare şi învie într-o stare de glorie. Este semănat
într-o stare de slăbiciune şi învie într-o stare de putere.
(15:44) Este semănat un trup fizic şi învie un trup spiritual. Dacă există un trup fizic, există şi
unul spiritual.
(15:45) Aşa este şi scris: primul om, Adam, a devenit un suflet viu; ultimul Adam – un duh
care dă viaţă.
(15:46) Dar primul nu este cel spiritual, ci cel fizic; apoi cel spiritual.
(15:47) Primul om a fost făcut din ţărâna pământului. Al doilea om este din cer.
(15:48) Aşa cum era cel din ţărână, aşa sunt şi cei din ţărână – şi aşa cum este cel ceresc, aşa
sunt şi cei cereşti.
(15:49) Aşa cum suntem în asemănarea celui din ţărână, la fel vom fi şi în asemnănarea celui
ceresc.
(15:50) Ceea ce spun, fraţilor, sunt următoarele: carnea şi sângele nu pot să moştenească
Împărăţia lui Dumnezeu, şi nici ceea ce este muritor nu poate moşteni ceea ce este nemuritor.
(15:51) Iată, vă spun un lucru care n-a fost cunoscut până acum: nu toţi vom muri, dar toţi
vom fi schimbaţi –
(15:52) într-o clipă, într-o clipire din ochi, la cea din urmă trâmbiţă. Trâmbiţa va suna, iar cei
morţi vor fi înviaţi nemuritori şi noi vom fi schimbaţi.
(15:53) Ceea ce este supus dezintegrării trebuie să se îmbrace cu starea de a nu mai fi supus
dezintegrării, iar ceea ce este muritor trebuie să se îmbrace cu nemurire.
(15:54) Când ceea ce este supus dezintegrării s-a îmbrăcat cu starea de a nu mai fi supus
dezintegrării, iar ceea ce este muritor s-a îmbrăcat cu nemurirea, atunci va fi împlinit cuvântul
scris:Moartea a fost înghiţită în victorie.
(15:55) Moarte, unde îţi este victoria? Moarte, unde îţi este puterea de a ucide?
(15:56) Păcatul este puterea morţii de a ucide, iar Legea este puterea păcatului.
(15:57) Mulţumiri lui Dumnezeu, care ne dă victoria prin Domnul nostru Isus Cristos.
(15:58) De aceea, fraţii mei iubiţi, fiţi fermi, de neclintit, întotdeauna implicaţi din plin în
lucrarea Domnului, pentru că ştiţi că în Domnul strădania voastră nu este în zadar.

1 Corinteni 16
(16:1) Cu privire la strângerea de ajutoare pentru sfinţi – faceţi şi voi ceea ce le-am spus şi
bisericilor din Galatia să facă:
(16:2) în prima zi a fiecărei săptămâni, fiecare dintre voi să pună deoparte, proporţional cu
ceea ce a câştigat, pentru ca atunci când vin să nu mai fie necesar să se strângă nimic.
(16:3) Când voi sosi, pe cei care-i consideraţi vrednici îi voi trimite cu scrisori să ducă darul
vostru la Ierusalim.
(16:4) Dacă mi se va părea potrivit să merg şi eu, ei mă vor însoţi.
(16:5) Voi veni la voi după ce voi trece prin Macedonia (pentru că intenţionez să trec prin
Macedonia).
(16:6) Probabil voi petrece un timp cu voi, poate chiar toată iarna, pentru ca voi să mă puteţi
trimite mai departe, oriunde aş merge.
(16:7) Nu vreau să vă văd doar în treacăt. Sper să rămân un timp la voi, dacă Domnul îmi va
permite.
(16:8) Însă voi rămâne în Efes până la Cincizecime,
(16:9) întrucât mi s-a deschis o uşă largă pentru o mare lucrare – şi sunt mulţi împotrivitori.
(16:10) Dacă vine Timotei, aveţi grijă să se simtă binevenit între voi, pentru că şi el face
lucrarea Domnului, ca şi mine.
(16:11) De aceea, nimeni să nu-l dispreţuiască. Trimiteţi-l mai departe, ca să poată veni la
mine, pentru că eu îl aştept împreună cu fraţii.
(16:12) Cu privire la fratele Apolo – l-am rugat stăruitor să vină la voi, împreună cu fraţii. El
însă n-a dorit să vină acum, ci va veni atunci când va avea o ocazie potrivită.
(16:13) Fiţi vigilenţi! Staţi fermi în credinţă! Fiţi curajoşi! Fiţi puternici!
(16:14) Tot ceea ce faceţi să faceţi cu dragoste!
(16:15) Vă dau un îndemn, fraţilor: voi cunoaşteţi casa lui Ştefana, că sunt primii convertiţi
din Ahaia şi că s-au dat pe ei înşişi pentru a-i sluji pe sfinţi –
(16:16) supuneţi-vă unor astfel de oameni şi fiecăruia care lucrează şi trudeşte împreună cu ei!
(16:17) Mă bucur de venirea lui Ştefana, a lui Fortunat şi a lui Ahaic, pentru că ei, în lipsa
voastră, v-au ţinut locul.
(16:18) Ei au împrospătat duhul meu şi al vostru. Apreciaţi astfel de oameni!
(16:19) Bisericile din Asia vă trimit salutări. Acuila şi Prisca, împreună cu biserica din casa
lor, vă salută călduros în Domnul!
(16:20) Toţi fraţii vă trimit salutări. Salutaţi-vă unul pe altul cu o sărutare sfântă!
(16:21) Eu, Pavel, scriu acest salut cu mâna mea.
(16:22) Dacă cineva nu-L iubeşte pe Domnul, să fie blestemat! Domnul nostru vine!
(16:23) Harul Domnului Isus să fie cu voi!
(16:24) Dragostea mea să fie cu voi toţi, în Cristos Isus!