Sunteți pe pagina 1din 11

2 Corinteni 1

(1:1) Pavel, apostol al lui Isus Cristos prin voia lui Dumnezeu, şi fratele Timotei, către
biserica lui Dumnezeu care este în Corint, împreună cu toţi sfinţii care sunt în toată Ahaia:
(1:2) har şi pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, şi de la Domnul Isus Cristos!
(1:3) Lăudat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Cristos, Tatăl îndurărilor şi
Dumnezeul oricărei încurajări,
(1:4) Cel care ne încurajează în toate necazurile noastre, pentru a-i putea încuraja pe cei care
sunt în orice necaz cu încurajarea cu care noi înşine suntem încurajaţi de Dumnezeu!
(1:5) Aşa cum suferinţele lui Cristos abundă în noi, tot astfel, prin Cristos, suntem încurajaţi
din abundenţă.
(1:6) Dacă noi avem necazuri – este pentru încurajarea şi salvarea voastră; dacă noi suntem
încurajaţi – este pentru încurajarea voastră, care vă ajută să răbdaţi aceleaşi suferinţe pe care
le răbdăm şi noi.
(1:7) Speranţa noastră cu privire la voi este fermă, pentru că ştim că, aşa cum sunteţi alături de
noi în suferinţă, tot aşa sunteţi alături de noi şi în încurajare.
(1:8) Fraţilor, nu vrem să nu ştiţi despre necazurile pe care le-am avut în Asia, pentru că am
avut greutăţi dincolo de puterea noastră, aşa încât pierduserăm şi speranţa de a mai trăi.
(1:9) Ne-am simţit ca şi cum am fi primit condamnarea la moarte, ca să nu ne bazăm pe noi
înşine, ci pe Dumnezeu, care învie morţii;
(1:10) El ne-a scăpat dintr-un mare pericol de moarte şi va continua să ne scape. În El ne-am
pus toată speranţa – că încă ne va mai scăpa.
(1:11) Uniţi-vă să ne ajutaţi prin rugăciunile voastre şi mulţi vor mulţumi pentru noi datorită
darului dat nouă ca răspuns la rugăciunile multora.
(1:12) Aceasta este lauda noastră, mărturia conştiinţei noastre, că ne-am comportat în lume
(şi, chiar mai mult, faţă de voi) într-un mod deschis şi cu sinceritatea care vine de la
Dumnezeu, nu cu o înţelepciune umană, ci prin harul lui Dumnezeu.
(1:13) Noi nu vă scriem altceva decât ceea ce puteţi citi şi înţelege – şi sper că veţi înţelege pe
deplin –
(1:14) aşa cum ne-aţi înţeles şi în parte, că lauda voastră suntem noi, aşa cum şi voi sunteţi
lauda noastră, în ziua Domnului nostru Isus.
(1:15) Am fost atât de sigur de aceasta, încât mi-am propus de la început să vin la voi, pentru
ca voi să puteţi avea o dublă favoare.
(1:16) Am vrut să vin la voi în drum spre Macedonia, să mă întorc din Macedonia tot pe la voi
şi să fiu trimis de voi în Iudeea.
(1:17) Deci, plănuind aceasta, m-am comportat oare ca un capricios sau mi-am făcut planurile
omeneşte, gata să spun „da, da” şi „nu, nu” în acelaşi timp?
(1:18) Dar, la fel cum Dumnezeu este credincios, cuvântul nostru faţă de voi nu este şi „da”, şi
„nu”,
(1:19) pentru că Fiul lui Dumnezeu, Isus Cristos, pe care noi L-am predicat între voi – eu,
Silvan şi Timotei –, nu este „da” şi „nu”, ci El este întotdeauna „da”,
(1:20) pentru că în El toate promisiunile lui Dumnezeu sunt „da”. De aceea, prin El spunem
„Amin!”, pentru gloria lui Dumnezeu.
(1:21) Însă Dumnezeu ne face şi pe noi şi pe voi să stăm fermi în Cristos şi ne-a uns,
(1:22) punându-Şi sigiliul pe noi şi dându-ne în inimă Duhul Său, ca o garanţie.
(1:23) Îl chem pe Dumnezeu ca martor că nu m-am întors în Corint tocmai ca să vă cruţ!
(1:24) Nu că noi domnim peste credinţa voastră, ci noi lucrăm împreună cu voi pentru bucuria
voastră, pentru că voi staţi fermi în credinţă.
2 Corinteni 2
(2:1) Astfel, am hotărât să nu vă mai fac o vizită dureroasă,
(2:2) pentru că, dacă eu vă întristez, atunci cine mă va mai încuraja pe mine, dacă nu cel pe
care l-am întristat?
(2:3) Am scris aşa, pentru ca atunci când voi veni să nu fiu întristat de cei care ar trebui să mă
bucure, pentru că am încredere în voi toţi – că bucuria mea este bucuria voastră, a tuturor.
(2:4) V-am scris din durerea şi din necazul inimii şi cu multe lacrimi, nu ca să vă întristez, ci
ca să vă daţi seama de dragostea pe care o am din abundenţă faţă de voi.
(2:5) Dacă cineva a întristat pe cineva, nu pe mine m-a întristat, ci, într-o oarecare măsură – ca
să nu exagerez – pe voi toţi.
(2:6) Este suficient pentru acesta faptul că a fost pedepsit de cei mai mulţi dintre voi.
(2:7) Astfel, acum ar trebui să-l iertaţi şi să-l încurajaţi, ca să nu fie copleşit de prea multă
întristare.
(2:8) De aceea, vă îndemn să-i arătaţi că într-adevăr îl iubiţi.
(2:9) Vă scriu pentru următorul motiv: să vă pun la încercare şi să văd dacă sunteţi ascultători
în toate.
(2:10) Pe cine iertaţi voi, îl iert şi eu. Ceea ce am iertat, dacă am iertat ceva, a fost datorită
vouă, în prezenţa lui Cristos,
(2:11) ca să nu dăm câştig de cauză lui Satan, pentru că noi nu suntem în necunoştinţă de
planurile lui.
(2:12) Când am venit la Troa, pentru Evanghelia lui Cristos, şi o uşă mi-a fost deschisă în
Domnul,
(2:13) n-am avut linişte în duhul meu, pentru că nu l-am găsit acolo pe Titus, fratele meu.
Astfel, mi-am luat rămas bun de la ei şi m-am dus în Macedonia.
(2:14) Îi mulţumim însă lui Dumnezeu, care ne duce întotdeauna într-o procesiune triumfală
şi, prin noi, răspândeşte peste tot aroma cunoaşterii Lui,
(2:15) pentru că noi suntem pentru Dumnezeu mireasma lui Cristos între cei care sunt salvaţi
şi între cei care pier;
(2:16) pe de o parte, pentru cei care pier, un miros de moarte, iar, pe de altă parte, pentru cei
salvaţi, o mireasmă de viaţă. Şi cine este competent pentru o astfel de sarcină?
(2:17) Spre deosebire de mulţi alţii, noi nu facem negustorie cu Cuvântul lui Dumnezeu, ci,
din contră, vorbim ca nişte oameni sinceri, ca unii trimişi de Dumnezeu, vorbim în prezenţa
lui Dumnezeu, în Cristos.

2 Corinteni 3
(3:1) Începem oare din nou să ne recomandăm singuri? Oare avem nevoie, aşa cum au unii, de
scrisori de recomandare pentru voi sau de la voi?
(3:2) Voi înşivă sunteţi scrisoarea noastră de recomandare, scrisă în inimile noastre, cunoscută
şi citită de toţi oamenii,
(3:3) arătând că sunteţi o scrisoare a lui Cristos, pregătită de noi, scrisă nu cu cerneală, ci cu
Duhul Dumnezeului cel viu, nu pe table de piatră, ci pe tablele inimilor omeneşti.
(3:4) O astfel de încredere avem, prin Cristos, înaintea lui Dumnezeu.
(3:5) Nu că noi înşine suntem competenţi, pretinzând că ceva vine de la noi, ci competenţa
noastră vine de la Dumnezeu,
(3:6) care ne face competenţi pentru a fi slujitorii noului legământ, nu al literei, ci al Duhului,
pentru că litera ucide, dar Duhul dă viaţă.
(3:7) Dar dacă lucrarea morţii, încrustată în litere pe table de piatră, a venit în glorie, astfel
încât poporul Israel n-a putut privi la faţa lui Moise, din cauza strălucirii trecătoare a feţei lui,
(3:8) cu cât mai mult lucrarea Duhului vine în glorie?
(3:9) Pentru că, dacă în lucrarea ce aduce condamnare era glorie, lucrarea ce aduce dreptate
abundă şi mai mult în glorie,
(3:10) iar ceea ce odată a avut glorie şi-a pierdut gloria, din cauza gloriei mai mari.
(3:11) Dacă ceea ce era trecător a venit cu glorie, cu atât mai mult ceea ce rămâne a venit în
glorie.
(3:12) Deci, întrucât avem o astfel de speranţă, lucrăm cu mare îndrăzneală –
(3:13) nu ca Moise, care şi-a pus un văl peste faţă pentru a-l împiedica pe poporul Israel să se
uite la ea, în timp ce strălucirea ei trecea.
(3:14) Însă minţile lor erau închise. Până în ziua de astăzi, acelaşi văl rămâne neridicat când ei
citesc din vechiul legământ, pentru că doar în Cristos acest văl este dat la o parte.
(3:15) Până astăzi, oricând este citit Moise, pe minţile lor este un văl,
(3:16) dar atunci când cineva se întoarce la Domnul, vălul este dat la o parte.
(3:17) Domnul este Duhul, iar acolo unde este prezent Duhul Domnului este libertate.
(3:18) Noi toţi, cu feţe neacoperite, vedem gloria Domnului, ca într-o oglindă, şi suntem
transformaţi în asemănarea Sa din glorie în glorie; aceasta vine de la Domnul, care este
Duhul.

2 Corinteni 4
(4:1) De aceea, întrucât prin îndurarea lui Dumnezeu avem această lucrare, nu suntem
descurajaţi,
(4:2) ci respingem lucrurile ascunse şi ruşinoase, nu ne purtăm cu viclenie, nici nu falsificăm
Cuvântul lui Dumnezeu, ci, prin arătarea deschisă a adevărului, ne recomandăm pe noi înşine
în faţa conştiinţei oricărui om, înaintea lui Dumnezeu.
(4:3) Iar dacă Evanghelia noastră este acoperită, este acoperită pentru cei care pier,
(4:4) pentru că dumnezeul acestei lumi a orbit minţile celor necredincioşi, ca să nu vadă
adevărul Evangheliei cu privire la gloria lui Cristos, care este imaginea lui Dumnezeu.
(4:5) Noi nu ne predicăm pe noi înşine, ci pe Isus Cristos ca Domn, iar pe noi înşine ca sclavii
voştri, datorită lui Isus.
(4:6) Dumnezeu, care a spus: „Să lumineze lumina din întuneric!”, a luminat şi inimile
noastre, pentru a ne da lumina cunoaşterii gloriei lui Dumnezeu strălucind pe faţa lui Isus.
(4:7) Dar noi avem această bogăţie în vase de lut, pentru a arăta că această putere
extraordinară Îi aparţine lui Dumnezeu şi nu vine de la noi.
(4:8) În orice fel de greutăţi, dar nu zdrobiţi, luaţi prin surprindere, dar nu disperaţi,
(4:9) persecutaţi, dar nu părăsiţi, trântiţi la pământ, dar nu distruşi,
(4:10) purtăm întotdeauna în trupul nostru moartea lui Isus, pentru ca şi viaţa lui Isus să fie
văzută în trupurile noastre,
(4:11) pentru că noi, care suntem vii, suntem întotdeauna daţi la moarte datorită lui Isus,
pentru ca şi viaţa lui Isus să fie văzută în trupul nostru muritor.
(4:12) Astfel, în noi lucrează moartea, iar în voi viaţa,
(4:13) dar, aşa cum avem acelaşi duh al credinţei, care este în conformitate cu ceea ce este
scris: am crezut – şi de aceea am vorbit, şi noi credem – şi de aceea vorbim.
(4:14) Ştim că Acela care L-a înviat pe Isus ne va învia şi pe noi cu Isus şi ne va duce
împreună cu voi în prezenţa Sa.
(4:15) Toate sunt pentru voi, pentru ca harul, atingând mulţi oameni, să facă să abunde
mulţumirea, pentru gloria lui Dumnezeu.
(4:16) De aceea, nu suntem descurajaţi. Dacă trupul nostru fizic piere, totuşi fiinţa noastră
lăuntrică este înnoită din zi în zi,
(4:17) pentru că necazul nostru, care nu este greu şi care este doar temporar, ne pregăteşte
pentru o glorie deosebită, dincolo de orice comparaţie.
(4:18) Noi nu suntem preocupaţi de lucrurile care se văd, ci de cele care nu se văd, deoarece
cele care se văd sunt temporare, dar cele care nu se văd sunt veşnice.

2 Corinteni 5
(5:1) Noi ştim că dacă acest cort pământesc – trupul nostru – este distrus, avem o locuinţă de
la Dumnezeu, o casă în cer, veşnică, şi care nu este făcută de mâini,
(5:2) fiindcă gemem în cortul acesta, dorind să fim îmbrăcaţi cu locuinţa noastră cerească,
(5:3) pentru că atunci când vom fi dezbrăcaţi nu vom fi găsiţi goi.
(5:4) În timp ce suntem în acest cort, gemem şi suntem împovăraţi, deoarece noi nu vrem să
fim dezbrăcaţi, ci îmbrăcaţi, astfel ca moartea să fie înghiţită de viaţă.
(5:5) Cel care a pregătit aceasta pentru noi este Dumnezeu, Cel care ne-a dat Duhul ca
garanţie.
(5:6) De aceea, întotdeauna suntem plini de curaj şi ştim că, atâta timp cât suntem vii aici pe
pământ, suntem departe de Domnul,
(5:7) pentru că noi trăim prin credinţă, nu prin vedere,
(5:8) avem curaj şi am prefera mult să fim departe de trup şi să fim acasă cu Domnul.
(5:9) Astfel, fie că suntem acasă, fie că suntem departe de casă, scopul nostru este să-I fim
plăcuţi,
(5:10) fiindcă toţi trebuie să ne înfăţişăm înaintea tronului de judecată al lui Cristos, astfel ca
fiecare să-şi primească răsplata pentru ceea ce a făcut în timp ce era în trup, fie bine, fie rău.
(5:11) Aşadar, cunoscând frica de Domnul, încercăm să-i convingem pe alţii. Noi suntem pe
deplin cunoscuţi de către Dumnezeu şi sper că, de asemenea, suntem cunoscuţi şi conştiinţelor
voastre.
(5:12) Noi nu ne recomandăm din nou înaintea voastră, ci vă dăm o ocazie de a vă lăuda cu
noi, ca să puteţi răspunde celor care se laudă cu înfăţişarea exterioară, şi nu cu inima.
(5:13) Dacă ne-am ieşit din minţi, pentru Dumnezeu ne-am ieşit, iar dacă gândim corect este
pentru voi.
(5:14) Dragostea lui Cristos ne constrânge, întrucât suntem convinşi că Unul a murit pentru
toţi şi de aceea toţi au murit.
(5:15) El a murit pentru toţi, pentru ca cei vii să nu mai trăiască pentru ei înşişi, ci pentru Cel
care a murit şi a fost înviat pentru ei.
(5:16) Astfel, de acum noi nu mai privim pe nimeni dintr-un punct de vedere omenesc. Chiar
dacă odată L-am privit pe Cristos în acest fel, acum nu-L mai privim aşa.
(5:17) Astfel, dacă cineva este în Cristos, este o nouă creaţie. Cele vechi s-au dus – iată, toate
au devenit noi.
(5:18) Toate acestea sunt de la Dumnezeu, care, prin Cristos, ne-a împăcat cu Sine şi ne-a dat
lucrarea de împăcare:
(5:19) că Dumnezeu era în Cristos, împăcând lumea cu Sine, nemaiţinând în seamă păcatele
lor, şi ne-a încredinţat nouă Cuvântul împăcării.
(5:20) Deci, noi suntem ambasadori ai lui Cristos şi ca şi cum Dumnezeu ar îndemna prin noi,
vă rugăm, în Numele lui Cristos, împăcaţi-vă cu Dumnezeu!
(5:21) El, pentru noi, L-a făcut păcat pe Cel care n-a cunoscut păcatul, pentru ca, în El, să
devenim dreptatea lui Dumnezeu.

2 Corinteni 6
(6:1) Lucrând împreună cu Dumnezeu, vă îndemnăm să nu primiţi harul lui Dumnezeu în
zadar.
(6:2) El spune:La timpul potrivit te-am ascultat, iar în ziua salvării te-am ajutat. Cu siguranţă,
acum este timpul potrivit; cu siguranţă, acum este ziua salvării.
(6:3) Nu punem nici un obstacol în calea nimănui, pentru ca lucrarea să nu fie blamată,
(6:4) ci în toate ne arătăm ca nişte slujitori ai lui Dumnezeu, printr-o mare rezistenţă în
necazuri, în greutăţi, în împrejurări dificile,
(6:5) în bătăi, în închisori, în răscoale, în trudă, în lipsă de somn, în foamete,
(6:6) în puritate morală, în cunoaştere, în răbdare, în bunătate, în Duhul Sfânt, într-o dragoste
sinceră,
(6:7) în cuvântul adevărului, în puterea lui Dumnezeu, având dreptatea ca arma noastră de
atac şi apărare,
(6:8) în onoare şi dezonoare, într-o reputaţie bună şi într-una rea, trataţi ca înşelători – deşi
cinstiţi,
(6:9) ca necunoscuţi – deşi bine cunoscuţi, ca murind – deşi, aşa cum vedeţi, trăim, ca
pedepsiţi, dar nu ucişi,
(6:10) ca întristaţi – deşi întotdeauna bucuroşi, ca săraci – deşi îmbogăţim pe mulţi, ca
neavând nimic – deşi avem toate lucrurile.
(6:11) Corintenilor, v-am vorbit deschis! Inima noastră este larg deschisă faţă de voi!
(6:12) Nu noi ne-am închis inimile faţă de voi, ci voi v-aţi închis inimile faţă de noi.
(6:13) La rândul vostru – vă vorbesc ca unor copii – deschideţi-vă şi voi inimile!
(6:14) Nu vă asociaţi în mod nepotrivit cu cei necredincioşi! Ce părtăşie poate exista între
dreptate şi nelegiuire? Sau ce părtăşie poate exista între lumină şi întuneric?
(6:15) Sunt oare de acord în vreun lucru Cristos şi Belial? Sau ce au în comun un credincios şi
un necredincios?
(6:16) Cum poate ajunge la vreo înţelegere Templul lui Dumnezeu cu idolii? Noi suntem
Templul Dumnezeului cel viu, aşa cum a spus Dumnezeu: „Voi locui în ei şi voi trăi cu ei şi
voi fi Dumnezeul lor, iar ei vor fi poporul Meu.
(6:17) De aceea, ieşiţi din mijlocul lor, separaţi-vă! spune Domnul. Nu atingeţi nimic necurat,
iar Eu vă voi primi
(6:18) şi voi fi Tatăl vostru, iar voi veţi fi fiii şi fiicele Mele”, spune Domnul Cel Atotputernic.

2 Corinteni 7
(7:1) Iubiţilor, întrucât avem aceste promisiuni, să ne curăţăm de orice pângăreşte trupul şi
duhul, desăvârşind sfinţenia în reverenţă faţă de Dumnezeu.
(7:2) Deschideţi-vă inima faţă de noi! N-am făcut rău nimănui, n-am ruinat pe nimeni, n-am
exploatat pe nimeni!
(7:3) Nu spun aceasta ca să vă condamn, pentru că am spus înainte că sunteţi în inimile
noastre, să murim împreună şi să trăim împreună.
(7:4) Am mare încredere în voi; sunt atât de mândru de voi, sunt încurajat, foarte bucuros, în
fiecare dintre necazurile noastre.
(7:5) Când am venit în Macedonia, trupurile noastre n-au avut odihnă, ci au fost tot felul de
greutăţi, lupte din afară, temeri înăuntru,
(7:6) însă Dumnezeu, care-i încurajează pe cei descurajaţi, ne-a încurajat prin venirea lui
Titus,
(7:7) şi nu doar prin venirea sa, ci şi prin încurajarea pe care ne-a adus-o vorbindu-ne despre
voi, când ne-a spus despre dorinţa voastră puternică, durerea voastră adâncă, devotamentul
vostru pentru mine. Astfel, m-am bucurat şi mai mult.
(7:8) Chiar dacă scrisoarea mea v-a întristat, nu regret că v-am scris-o, deşi am regretat,
pentru că văd că scrisoarea mea v-a întristat, însă numai pentru puţin timp.
(7:9) Acum însă mă bucur, nu pentru că aţi fost întristaţi, ci pentru că întristarea voastră v-a
dus la pocăinţă, pentru că aţi fost întristaţi aşa cum a vrut Dumnezeu, ca nimeni să nu sufere
nici o pierdere din cauza noastră.
(7:10) Întristarea folosită de Dumnezeu aduce pocăinţa care duce la salvare şi în ea nu este
regret; dar întristarea lumii produce moarte.
(7:11) Vedeţi ce devotament a produs în voi această întristare după voia lui Dumnezeu, ce
apărare, ce indignare, ce teamă, ce dorinţă, ce zel, ce dorinţă de dreptate! În toate v-aţi arătat
fără vină în această problemă.
(7:12) Astfel, deşi v-am scris, n-am făcut-o din cauza celui care a făcut răul sau din cauza
celui care a suferit răul, ci pentru a vă arăta cât de profund este devotamentul nostru faţă de
voi, înaintea lui Dumnezeu.
(7:13) Prin aceasta suntem încurajaţi.Pe lângă încurajarea noastră, ne bucurăm şi mai mult de
bucuria lui Titus, pentru că duhul lui a fost împrospătat de voi toţi.
(7:14) M-am lăudat lui cu voi şi nu m-aţi făcut de ruşine, ci, aşa cum tot ce v-am spus a fost
adevărat, tot astfel şi lauda noastră cu voi înaintea lui Titus s-a dovedit adevărată.
(7:15) Astfel, dragostea lui pentru voi se întăreşte când îşi reaminteşte de ascultarea voastră, a
tuturor, de felul cum l-aţi primit cu reverenţă şi cutremur.
(7:16) Mă bucur că pot avea deplină încredere în voi.

2 Corinteni 8
(8:1) Vreau să ştiţi, fraţilor, despre harul pe care Dumnezeu l-a dat în bisericile din
Macedonia,
(8:2) pentru că, fiind încercaţi deosebit de mult prin necazuri, bucuria lor abundentă şi marea
lor sărăcie au rezultat într-o manifestare de har abundentă.
(8:3) Eu depun mărturie că ei, din proprie iniţiativă, după posibilităţile lor şi dincolo de ele,
(8:4) ne-au rugat stăruitor pentru harul de a fi parte în această lucrare pentru sfinţi,
(8:5) şi nu aşa cum ne-am aşteptat, ci s-au dedicat pe ei înşişi, mai întâi Domnului, iar apoi,
prin voia lui Dumnezeu, nouă.
(8:6) Astfel, l-am îndemnat pe Titus (pentru că el şi-a început mai devreme lucrarea) să ducă
la capăt această acţiune a harului din partea voastră.
(8:7) Acum, aşa cum excelaţi în toate – în credinţă, în vorbire, în cunoaştere, într-o dedicare
totală şi în dragostea voastră pentru noi – să excelaţi de asemenea şi în această acţiune a
harului.
(8:8) Nu vă spun aceasta ca o poruncă, ci verific, prin dedicarea altora, cât de adevărată este
dragostea voastră.
(8:9) Voi cunoaşteţi harul Domnului nostru Isus Cristos, care, deşi a fost bogat, de dragul
vostru a devenit sărac, pentru ca voi să vă îmbogăţiţi prin sărăcia Lui.
(8:10) Vă dau sfatul meu, pentru ceea ce este cel mai bine pentru voi în această problemă:
anul trecut aţi fost primii nu doar în a da, ci şi în a dori să o faceţi;
(8:11) acum, deci, terminaţi lucrarea, pentru ca, tot aşa cum aţi dorit, tot astfel să şi daţi, după
posibilităţile pe care le aveţi.
(8:12) Dacă există dorinţă, darul este primit potrivit cu ceea ce are cineva, nu cu ceea ce nu
are.
(8:13) Aceasta nu este pentru ca alţii să fie uşuraţi, iar voi să fiţi împovăraţi, ci pentru a fi
egalitate.
(8:14) Abundenţa pe care voi o aveţi acum îi poate ridica pe cei care sunt în nevoi, pentru ca,
la rândul lor, abundenţa lor să împlinească nevoia voastră. Astfel, va fi egalitate,
(8:15) aşa cum este scris:cel care a adunat mult n-a avut prea mult, iar cel care a adunat puţin
n-a avut prea puţin.
(8:16) Îi mulţumesc lui Dumnezeu, care a pus în inima lui Titus aceeaşi dedicare pentru voi pe
care o am şi eu,
(8:17) pentru că el nu numai că a primit bine apelul vostru, ci vine la voi din proprie iniţiativă
şi cu mai mult entuziasm decât oricând.
(8:18) Împreună cu el vi-l trimit şi pe fratele care este lăudat de toate bisericile, datorită
proclamării Evangheliei.
(8:19) Nu doar atât, dar el a fost desemnat de biserici să călătorească împreună cu noi în timp
ce administrăm această acţiune a harului, pentru gloria Domnului Însuşi şi pentru a ne arăta
bunăvoinţa.
(8:20) Suntem atenţi, ca să nu stârnim vreo plângere cu privire la modul în care administrăm
acest har,
(8:21) pentru că avem grijă să facem ceea ce este bine nu doar înaintea Domnului, ci şi
înaintea oamenilor.
(8:22) Îl trimitem pe fratele nostru cu ei – frate pe care deseori l-am pus la încercare şi l-am
găsit dedicat, dar care acum este mai dedicat decât oricând – pentru că are mare încredere în
voi.
(8:23) În ce-l priveşte pe Titus, el este partenerul meu şi lucrător împreună cu mine pentru voi.
În ce-i priveşte pe fraţii noştri, ei sunt trimişi ai bisericii, gloria lui Cristos.
(8:24) De aceea, în mod deschis, înaintea bisericilor, arătaţi-le dovada dragostei voastre şi
motivul nostru de laudă cu privire la voi.

2 Corinteni 9
(9:1) Nu este necesar să vă scriu despre această lucrare pentru sfinţi,
(9:2) pentru că eu cunosc dedicarea voastră, cu care mă laud înaintea celor din Macedonia
spunând că Ahaia a fost gata încă de anul trecut. Zelul vostru i-a încurajat pe cei mai mulţi
dintre ei să vrea să ajute.
(9:3) Îi trimit însă pe fraţi pentru ca lauda noastră să nu fie dovedită ca fiind goală – în acest
caz, aşa cum am spus, să fiţi pregătiţi.
(9:4) Dacă cei din Macedonia ar veni cu mine şi v-ar găsi nepregătiţi, ce ruşine ne-ar fi – să
nu mai vorbesc despre ruşinea voastră – pentru că am avut o astfel de încredere în voi!
(9:5) Astfel, cred, fraţilor, că este necesar să vă îndemn, să vin la voi mai înainte, pentru a
pregăti darul pe care l-aţi promis; atunci, el va fi gata ca un lucru pe care vreţi să-l daţi şi nu
ca o constrângere.
(9:6) Reamintiţi-vă: cine seamănă puţin va secera puţin, iar cine seamănă mult va secera mult.
(9:7) Fiecare să facă aşa cum a hotărât în inima lui – nu cu regret, nici din constrângere,
pentru că Dumnezeu îl iubeşte pe cel care este bucuros atunci când dă.
(9:8) Dumnezeu poate să vă dea din abundenţă orice dar, pentru ca, având întotdeauna
lucrurile de care aveţi nevoie, să faceţi cât mai multe fapte bune,
(9:9) aşa cum este scris:A dat cu generozitate, a dat celor săraci – dreptatea lui rămâne pentru
totdeauna.
(9:10) Cel care asigură sămânţă pentru semănător şi pâine pentru hrană va asigura şi va
înmulţi şi sămânţa voastră pentru semănat şi va creşte secerişul actelor voastre de caritate.
(9:11) El vă va îmbogăţi întotdeauna suficient pentru a fi generoşi de fiecare dată şi, prin noi,
generozitatea voastră va duce la mulţumiri aduse lui Dumnezeu
(9:12) (pentru că această lucrare pe care o faceţi voi nu doar că împlineşte nevoile sfinţilor, ci
şi abundă în mulţumiri aduse lui Dumnezeu).
(9:13) Întrucât lucrarea aceasta este o încercare pentru voi, voi Îl glorificaţi pe Dumnezeu prin
ascultarea voastră faţă de mărturisirea Evangheliei lui Cristos şi prin generozitatea părtăşiei cu
ei şi cu alţii,
(9:14) iar ei se vor ruga pentru voi cu dragoste, datorită harului deosebit de mare al lui
Dumnezeu, pe care El vi l-a dat vouă.
(9:15) Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu pentru darul Său care nu poate fi descris în cuvinte!

2 Corinteni 10
(10:1) Eu însumi, Pavel, vă îndemn, prin blândeţea şi bunătatea lui Cristos – eu, care sunt
blând când sunt cu voi, dar plin de curaj când sunt departe de voi;
(10:2) vă rog ca, atunci când sunt prezent, să nu fie nevoie să-mi arăt curajul de a-i înfrunta pe
cei care consideră că noi trăim după standardele acestei lumi!
(10:3) Noi, deşi trăim în lume, nu ne luptăm în conformitate cu standardele acestei lumi,
(10:4) pentru că armele noastre de luptă nu sunt ale acestei lumi, ci sunt armele puternice ale
lui Dumnezeu, prin care dărâmăm fortăreţe; noi distrugem argumentele false,
(10:5) orice obstacol mândru care se ridică împotriva cunoaşterii lui Dumnezeu, şi luăm rob
orice gând şi-l facem să asculte de Cristos.
(10:6) Suntem gata să pedepsim orice act de neascultare, odată ce ascultarea voastră este
deplină.
(10:7) Voi vă uitaţi la înfăţişarea exterioară. Dacă cineva este convins că este al lui Cristos, el
însuşi ar trebui să-şi amintească faptul că aşa cum el este al lui Cristos, la fel suntem şi noi.
(10:8) Chiar dacă mă laud ceva mai mult cu autoritatea noastră, pe care Domnul ne-a dat-o
pentru zidirea şi nu pentru dărâmarea voastră, nu-mi va fi ruşine de ea,
(10:9) pentru că nu vreau să par, prin scrisorile mele, ca unul care vrea să vă înspăimânte.
(10:10) Ei spun: „Scrisorile lui sunt cu greutate şi puternice, dar când este prezent este slab şi
cuvântul lui este dispreţuit.”
(10:11) Un astfel de om ar trebui să priceapă că ceea ce spunem în scrisori, când suntem
absenţi, va fi ceea ce vom face şi când suntem prezenţi.
(10:12) Noi n-ar trebui să îndrăznim să ne clasificăm sau să ne comparăm cu cei care se
recomandă singuri, însă, când ei se măsoară unul cu altul şi se compară unul cu altul, nu dau
dovadă de înţelepciune.
(10:13) Noi nu ne lăudăm peste măsură, ci ne vom păstra în sfera pe care Dumnezeu ne-a dat-
o, pentru a ajunge chiar şi până la voi.
(10:14) Întrucât voi sunteţi în aceste limite, noi n-am trecut dincolo de ele când am venit la
voi cu Evanghelia lui Cristos.
(10:15) Nu ne lăudăm dincolo de limite, adică în truda altora, ci speranţa noastră este că, aşa
cum credinţa voastră creşte, sfera noastră de lucru între voi va fi lărgită şi mai mult,
(10:16) ca să putem proclama Evanghelia în ţările de dincolo de voi, fără să ne lăudăm cu o
lucrare deja făcută în sfera de lucru a altuia.
(10:17) Cel care se laudă să se laude în Domnul.
(10:18) Nu cei care se recomandă singuri sunt aprobaţi, ci cei pe care Domnul îi recomandă.

2 Corinteni 11
(11:1) Vreau să acceptaţi puţină nebunie din partea mea şi să aveţi răbdare cu mine!
(11:2) Sunt gelos cu gelozia lui Dumnezeu, pentru că v-am logodit cu un bărbat, aşa încât să
vă prezint ca o fecioară curată lui Cristos.
(11:3) Mi-e teamă însă că, aşa cum şarpele a înşelat-o pe Eva cu viclenia lui, gândurile voastre
vor fi pervertite de la un devotament sincer şi curat faţă de Cristos.
(11:4) Pentru că dacă cineva vine şi vă predică un alt Isus decât Cel pe care vi L-am predicat
noi, sau dacă voi primiţi un alt duh decât Cel pe care L-aţi primit, sau o altă Evanghelie decât
cea pe care aţi primit-o, voi acceptaţi aceasta cu destulă uşurinţă!
(11:5) Eu consider că nu le sunt inferior în nici o privinţă acelor „apostoli deosebiţi”.
(11:6) Probabil sunt un amator în vorbire, dar nu în cunoaştere; şi v-am arătat aceasta în orice
fel şi în toate lucrurile.
(11:7) Am păcătuit oare, umilindu-mă pentru ca voi să fiţi înălţaţi, întrucât v-am proclamat
Evanghelia lui Dumnezeu în dar?
(11:8) Am jefuit alte biserici, primind bani de la ele pentru a vă sluji pe voi,
(11:9) iar când am fost la voi n-am pus greutăţi asupra nimănui (să mă ajute, atunci când am
fost în nevoi), pentru că nevoile mele au fost împlinite de către fraţii care au venit din
Macedonia. M-am abţinut şi mă voi abţine de la a fi o povară pentru voi.
(11:10) Aşa cum adevărul lui Cristos este în mine, nimeni nu va opri această laudă a mea în
regiunile Ahaiei.
(11:11) De ce? Pentru că nu vă iubesc? Dumnezeu ştie că vă iubesc!
(11:12) Voi continua să fac ceea ce fac, ca să distrug orice prilej al celor care vor să fie
recunoscuţi ca egali ai noştri în lucrurile cu care se laudă,
(11:13) pentru că astfel de oameni sunt apostoli falşi, lucrători care înşală, deghizându-se în
apostoli ai lui Cristos.
(11:14) Nu este de mirare, pentru că însuşi Satan se deghizează în înger de lumină!
(11:15) Nu este mare lucru, deci, dacă slujitorii săi se deghizează în slujitori ai dreptăţii –
sfârşitul lor va fi în conformitate cu faptele lor.
(11:16) Vă spun din nou: nimeni să nu creadă că sunt nebun, dar, dacă o faceţi, atunci
acceptaţi-mă ca şi cum aş fi nebun, ca să mă laud şi eu puţin!
(11:17) În această încredere lăudăroasă ceea ce spun nu este ceea ce Domnul ar vrea să spun,
ci este ca o nebunie.
(11:18) Întrucât mulţi se laudă în conformitate cu standardele umane, mă voi lăuda şi eu,
(11:19) pentru că voi înşivă sunteţi atât de înţelepţi şi-i veţi primi cu bucurie pe nebuni!
(11:20) Voi toleraţi dacă cineva vă înrobeşte sau vă exploatează, dacă cineva vă exploatează
prin înşelare, dacă cineva este arogant, dacă cineva vă bate peste faţă.
(11:21) O spun spre ruşinea mea, pentru că noi am fost prea slabi pentru aceasta! Dar cu orice
altceva ar îndrăzni cineva să se laude – vorbesc ca un nebun – îndrăznesc şi eu să mă laud!
(11:22) Sunt ei evrei? Şi eu sunt! Sunt ei israeliţi? Şi eu sunt! Sunt ei descendenţi ai lui
Avraam? Şi eu sunt!
(11:23) Sunt ei slujitori ai lui Cristos (vorbesc ca un ieşit din minţi)? Eu sunt şi mai mult! Am
trudit mult mai mult, am fost în închisoare mult mai mult, am fost biciuit mult mai sever,
deseori în pericol de moarte,
(11:24) de cinci ori am primit de la iudei patruzeci de lovituri fără una,
(11:25) de trei ori am fost bătut cu nuiele, o dată am fost împroşcat cu pietre, de trei ori am
naufragiat, am petrecut o zi şi o noapte în largul mării,
(11:26) în multele mele călătorii am fost în pericole pe râuri, în pericole din cauza tâlharilor,
în pericole din cauza concetăţenilor, în pericole din cauza naţiunilor, în pericole în cetate, în
pericole în deşert, în pericole pe mare, în pericole datorită fraţilor falşi,
(11:27) muncind şi trudind din greu, deseori neputând dormi, flămând şi însetat, deseori fără
hrană, în frig şi fără haine –
(11:28) şi, dincolo de alte lucruri, preocuparea mea zilnică: îngrijorarea mea pentru toate
bisericile.
(11:29) Cine este slab şi eu să nu mă simt slab? Cine cade în păcat şi eu să nu ard?
(11:30) Dacă trebuie să mă laud, mă voi lăuda cu lucrurile care îmi arată slăbiciunea.
(11:31) Dumnezeu şi Tatăl Domnului Isus – lăudat să fie întotdeauna! – ştie că nu mint.
(11:32) În Damasc, guvernatorul împăratului Areta a păzit cetatea Damasc ca să mă prindă,
(11:33) dar am fost coborât într-un coş, printr-o fereastră din zid, şi am scăpat din mâinile lui.
2 Corinteni 12
(12:1) Trebuie să mă laud; deşi nu este nimic de câştigat, voi merge la vedeniile şi revelaţiile
Domnului.
(12:2) Cunosc un om în Cristos, care acum paisprezece ani (fie în trup, fie în afara trupului –
nu ştiu, Dumnezeu ştie) a fost răpit în al treilea cer.
(12:3) Ştiu că un om ca acesta (fie în trup, fie în afara trupului – nu ştiu, Dumnezeu ştie)
(12:4) a fost răpit în rai şi a auzit lucruri care nu pot fi puse în cuvinte, lucruri care nu-i sunt
permise omului să le spună.
(12:5) Cu un astfel de om mă voi lăuda – dar cu mine însumi nu mă voi lăuda, decât cu
slăbiciunile mele.
(12:6) Însă dacă vreau să mă laud nu voi fi un nebun, pentru că voi spune adevărul – dar nu
mă voi lăuda, pentru ca nimeni să nu mă considere mai sus decât ceea ce vede în mine sau
aude de la mine,
(12:7) chiar având în vedere caracterul excepţional al acestor revelaţii. De aceea, ca să nu mă
îngâmf, mi-a fost dat un ţepuş în carne, un mesager al lui Satan, ca să-mi facă rău, ca să nu mă
îngâmf.
(12:8) De trei ori I-am cerut Domnului să mi-l ia,
(12:9) iar El mi-a spus: „Harul Meu îţi este de ajuns, pentru că puterea Mea ajunge la
desăvârşire în slăbiciune.” Aşadar, mă voi lăuda mult mai fericit cu slăbiciunile mele, pentru
ca puterea lui Cristos să poată locui în mine.
(12:10) De aceea, eu sunt mulţumit în slăbiciuni, în insulte, în greutăţi, în persecuţii şi
necazuri, pentru Cristos, pentru că atunci când sunt slab sunt puternic.
(12:11) Am fost un nebun? Voi m-aţi forţat să fiu! Eu ar fi trebuit să fiu recomandat de voi
chiar dacă le sunt inferior acestor „apostoli deosebiţi”, chiar dacă eu sunt nimic.
(12:12) Semnele care arată că sunt apostol au fost făcute între voi, cu toată răbdarea, atât
semne, cât şi fapte puternice şi minuni.
(12:13) Aţi fost trataţi mai rău decât alte biserici prin faptul că numai pentru voi n-am fost
niciodată o greutate? Iertaţi-mi această nedreptate!
(12:14) Sunt gata să vin la voi pentru a treia oară – şi nu voi fi o greutate, pentru că eu nu
lucrurile voastre le vreau, ci pe voi. Nu copiii ar trebui să adune pentru părinţi, ci părinţii
pentru copii.
(12:15) Voi fi fericit să cheltuiesc tot ce am şi mă voi da pe mine însumi pentru sufletele
voastre. Oare voi fi iubit mai puţin pentru că v-am iubit atât de mult?
(12:16) Să presupunem că n-am pus greutăţi asupra voastră, dar, fiind un om viclean, v-am
prins prin înşelare.
(12:17) V-am exploatat prin vreunul dintre cei pe care vi i-am trimis?
(12:18) L-am rugat pe Titus să meargă şi l-am trimis pe fratele cu el. Oare v-a exploatat Titus?
Oare nu acţionăm din aceleaşi motive şi nu ne comportăm în acelaşi fel?
(12:19) Credeţi că în tot acest timp ne-am apărat pe noi înşine înaintea voastră? Noi vorbim
înaintea lui Dumnezeu, în Cristos. Iubiţilor, toate câte le facem sunt pentru zidirea voastră.
(12:20) Mă tem că, atunci când voi veni, nu vă voi găsi aşa cum aş vrea să fiţi şi nici voi nu
mă veţi găsi aşa cum vreţi. Mi-e teamă că ar putea fi ceartă, gelozie, mânie, egoism, vorbiri de
rău, bârfă, mândrie, răzvrătire.
(12:21) Mă tem că atunci când voi veni din nou, Dumnezeul meu mă va umili în prezenţa
voastră şi voi plânge pentru mulţi care au păcătuit în trecut şi nu s-au pocăit de necurăţia,
imoralitatea şi depravarea în care au trăit.

2 Corinteni 13
(13:1) Aceasta este a treia oară când vin la voi. Orice problemă trebuie să fie susţinută prin
mărturia a doi sau trei martori.
(13:2) I-am avertizat pe cei care au păcătuit în trecut şi pe toţi ceilalţi – şi-i avertizez acum,
când sunt absent, aşa cum am făcut atunci când am fost a doua oară la voi: când voi veni din
nou, nu voi cruţa pe nimeni,
(13:3) întrucât voi căutaţi o dovadă a faptului că Cristos vorbeşte prin mine. El nu este slab
faţă de voi, ci este puternic între voi,
(13:4) pentru că a fost răstignit în slăbiciune, dar trăieşte prin puterea lui Dumnezeu. Noi
suntem slabi în El, dar trăim împreună cu El, prin puterea lui Dumnezeu, pentru voi.
(13:5) Cercetaţi-vă voi înşivă, pentru a vedea dacă sunteţi în credinţă! Verificaţi-vă singuri!
Nu vă daţi seama că Isus Cristos este în voi? – doar dacă nu cădeţi la verificare!
(13:6) Sper că voi ştiţi că noi n-am căzut la proba aceasta.
(13:7) Noi ne rugăm lui Dumnezeu ca voi să nu faceţi nimic rău nu pentru ca noi să fim arătaţi
că am trecut proba, ci pentru ca voi să faceţi ceea ce este bine, chiar dacă s-ar părea că noi am
căzut la verificare.
(13:8) Noi nu putem face nimic împotriva adevărului, ci numai pentru adevăr.
(13:9) Ne bucurăm când noi suntem slabi, iar voi sunteţi puternici. Ne rugăm pentru aceasta –
ca voi să fiţi pe deplin echipaţi.
(13:10) Motivul pentru care vă scriu acestea când nu sunt cu voi este ca atunci când voi veni
să nu fiu aspru, ci să folosesc autoritatea pe care mi-a dat-o Domnul pentru zidire, nu pentru
dărâmare.
(13:11) În cele din urmă, fraţilor, bucuraţi-vă! Fiţi pe deplin echipaţi! Încurajaţi-vă unul pe
altul! Fiţi de acord unul cu altul! Trăiţi în pace – şi Dumnezeul dragostei şi al păcii va fi cu
voi!
(13:12) Salutaţi-vă unii pe alţii cu o sărutare sfântă! Toţi sfinţii vă trimit salutări.
(13:13) Harul Domnului Isus Cristos, dragostea lui Dumnezeu şi părtăşia Duhului Sfânt să fie
cu voi cu toţi!