Sunteți pe pagina 1din 11

Fișa nr.

1 - Fabrica de popi din Folticeni

1. Citește cu atenție textul următor pentru a putea rezolva


cerințele:

Văru-meu Ion Mogorogea, Gâtlan, Trăsnea şi alţi cunoscuţi ai mei se


duseseră tot acolo, mai de demult; bineînţeles, pe socoteala pungii părinţilor lor.
Şi eu, rămânând fără tovarăşi de ispravă, şi mai dându-mi şi părintele Isaia un pui
de bătaie, aşa din senin, cihăiam pe mama să se pună pe lângă tata, că doar m-a
da şi pe mine la catihet, măcar că eram un ghibirdic şi jumătate. Galbeni, stupi,
oi, cai, boi şi alte bagateluri de alde aceste, prefăcute în parale, trebuia să ducă
dascălii poclon catihetului de la fabrica de popi din Folticeni; ş-apoi lasă-te în
conta sfinţiei-sale, că te scoate poponeţ, ca din cutie… Pentru mine însă numai
două mierţe de orz şi două de ovăs a dat tata cui se cuvine, de am fost primit în
Folticeni, căci şcoala era numai de mântuială; boii să iasă! Ajungând acolo
toamna târziu, m-am aşezat în gazdă la Pavel ciubotarul din uliţa Rădăşenii, unde
erau şi ceilalţi tovarăşi ai mei. Catihetul, care făcea ziua noapte şi noaptea zi,
jucând stos, rar venea pe la şcoală. Noi, dacă vedeam aşa, ne duceam şi mai rar;
dar nebunii ştiu că făceam de-ajuns! Ş-apoi carte se învăţa acolo, nu glumă!

1. Explicați, pornind de la textul dat, condițiile în care elevii erau admiși


la școala din Fălticeni.
2. Care era comportamentul catihetului față de elevi și respectiv, al
elevilor față de școală?
3. Indicați motivul pentru care Nică își dorea așa de mult să ajungă la
școală.
4. Selectați din text trei cuvinte cu sesul conotativ, avînd in vedere
modul în care s-a realizat transferul semantic.
5. Analizați stilistic ultimul enunț din fragmentul dat: Ş-apoi carte se
învăţa acolo, nu glumă!
Fișa nr.2- pronumele conjuncte

1. Citește cu atenție textul următor pentru a putea rezolva cerințele:

Gâtlan se certa şi prin somn cu uriaşul Goliat. Mustăciosul Davidică de la Fărcaşa, până
tipărea o mămăligă, mântuia de spus pe de rost, repede şi fără greş, toată istoria Vechiului
Testament de Filaret Scriban, împărţită în perioade, şi pronumele conjunctive de dativ şi
acuzativ din gramatica lui Măcărescu:
– Mi-ţi-i, ni-vi-li, me-te-îl-o, ne-ve-i-le; me-te-îl-o, ne-ve-i-le, mi-ţi-i, ni-vi-li. Ce-a fi aceea,
ducă-se pe pustiu! Unii dondăneau ca nebunii, până-i apuca ameţeală; cei mai mulţi umblau
bezmetici şi stăteau pe gânduri, văzând cum îşi pierd vremea, şi numai oftau din greu, ştiind
câte nevoi îi aşteaptă acasă.
Şi turbare de cap şi frântură de limbă ca la aceşti nefericiţi dascăli nu mi s-a mai dat a
vedea; cumplit meşteşug de tâmpenie, Doamne fereşte! De-a mai mare dragul să fi privit pe
Davidică, flăcău de munte, cu barba în furculiţă şi favorite frumoase, cu pletele creţe şi negre
ca pana corbului, cu fruntea lată şi senină, cu sprâncenele tufoase, cu ochii mari, negri ca murele
şi scânteietori ca fulgerul, cu obrajii rumeni ca doi bujori, nalt la stat, lat în spete, subţire la
mijloc, mlădios ca un mesteacăn, uşor ca o căprioară şi ruşinos ca o fată mare, Dumnezeu să-l
ierte! că n-avu parte să se preoţească. A murit, sărmanul, înainte de vreme, înecat cu pronumele
conjunctive, pieritu-le-ar fi numele să le piară, că au mâncat juvaier de flăcău!
Mai bună minte avea Mirăuţă din Grumăzeşti, care umbla trelalela, în puterea iernii, pe
la tărăbile jidoveşti, întrebând ba teacă de cosor, ba căpestre de purici, ba cuie de la corabia lui
Noe, ba fragi şi căpşune pentru cineva care pornise într-adaos, ba cânta în pilda jidovilor.
Nebun era el să-şi piardă viaţa din pricina lui mi-ţi-i, ni-vi-li, me-te-îl-o, ne-ve-i-le, ca
Davidică? Eu, ca şi Mirăuţă, nu mă prea osteneam până-ntr-atâta, să mor învăţând; că doar nu-
mi plângeau copiii acasă, nici dădusem catihetului cel poclon mare până pe-acolo. Pentru două
mierţe de orz şi două de ovăs, nu era să las copila popii de la Folticenii-Vechi nemângăiată.

1. Ce semnificație au numele colegilor de școală a lui Nică?


2. Selectați din text sintagme referitoare la felul în care se raportează fiecare
dintre colegii naratorului la școală.
3. Explicați exclamația: cumplit meşteşug de tâmpenie, Doamne fereşte!
4. Prezentați portretul lui Davidică.
5. Care este atitudinea naratorului față de cele trei personaje? Puteți alege
dintre următoarele variante: ironie, umor, simpatie, mirare
Fișa nr.3 - lecția de gramatică
D-apoi lui Trăsnea, săracul, ce-i păţea sufletul cu gramatica! Odată îmi zise el, plin de
mâhnire:
– Ştefănescule (căci aşa mă numeam la Folticeni), astăzi nu mai mergem la şcoală, că nu
ştiu tabla şi vreau să învăţ pe mâine la gramatică. Mă rog ţie, hai cu mine la câmp spre
Folticenii-Vechi; vom învăţa împreună, sau câte unul, eu la gramatică şi tu la ce-i vrea; apoi
mi-i asculta, să vedem, nu s-a prinde şi de capul meu ceva?
Fiindcă la Folticenii-Vechi era ceva mângâiere pentru mine, mă potrivesc lui Trăsnea,
şi ne ducem împreună. Cum ajungem la câmp, Trăsnea se tologeşte pe-un hat şi începe la
gramatică, din capăt, întrebarea şi răspunsul întâi:
Întrebare: Ce este gramatica română?
Răspuns: Gramatica română este artea ce ne învaţă a vorbi şi a scrie o limbă corect.
Iar în altă ediţie: Gramatica este o învăţătură ce ne arată modul de a vorbi şi de a scrie bine
într-o limbă.
Apoi: mi-ţi-i, ni-vi-li, me-te-îl-o, ne-ve-i-le. Şi alte iznoave hăzoase ca aceste! Mai pune la
socoteală că şi Trăsnea era înaintat în vârstă, bucher de frunte şi tâmp în felul său; Ş-apoi
gândiţi că Trăsnea citea întrebarea şi răspunsul, fiecare pe rând, rar şi lămurit, ca să se poată
înţelege ceva? Nu aşa, necredincioşilor, ci iată cum:
Ce este gramatica română, este… ce este, este… este arata… nu arata, artea… artea… ce…
ce… ce ne învaţă, învaţă… învaţă… ce ne învaţă; a vorbi… bi… bi… ce ne învaţă… ce este,
este… este arata, uite dracu! nu arata, artea ce ne învaţă… ce este, este… Şi tot aşa
dondănind foarte repede, bâlbâit şi fără pic de cugetare, până la a scrie într-o limbă corect rar
ajungea, sărmanul! Şi după ce turba de cap hăt bine, mă striga să-l ascult, că ştie. Luam eu
cartea din mâna lui şi-l întrebam: Ce este gramatica, măi Trăsne? Iar el, închizând ochii,
răspundea iute, iute şi mornăit, cum cer calicii la pod:
– Ce este gramatica română, este… ce este, este… şi celelalte, după obicei,
schimonosind cuvintele şi îndrugându-le fără nici o noimă, de-ţi venea să-i plângi de milă!
– Nu aşa, măi Trăsne! Dar cum?
– Spune numai răspunsul; ce ai cu întrebarea? Şi se şi opintea el, într-o privire, să
răspundă bine, dar degeaba; se încurca şi mai rău, începea a ofta şi-i venea să-şi spargă capul.
1. Precizați motivul pentru care naratorul se hotărăște să meargă cu Trăsnea
pe cîmp.
2. Analizați pasajul care conține portretul lui Trăsnea.
3. De ce metoda lui Trăsnea de a învăța dă greș?
4. Care sunt deosebirile dintre modul în care învăța Trăsnea gramatica și
metoda actuală de predare?
5. Pornind de la opinia lui G. Călinescu, aduceți argumente pro sau contra:
“Trăsnea e tâmp și, totuși, în același timp e un șiret care se prostește ca să
dovedească scrântirea minții autorului de gramatică.”
Fișa nr.4- puzderia de gramatici

Asta-i asta! Din ceaslov şi psaltire, şi acele bălmăjite rău, ca vai de ele, să treci la gramatică, şi
încă ce gramatică! Nu ca aceste de acum, puzderie de gramatici; unele raţionate, altele
dezvoltate şi ticsite de complimente, care, trebuie spus fără compliment, îţi explică… până ce
nu se mai înţelege nimica; adică făcute anume pentru copii, de se joacă cu dânsele, de uşoare
ce sunt! Însă ce folos? Peste Trăsnea n-a dat asemene noroc… să umble într-ales… El,
păcătosul, uitaţi-vă ce fel de gramatică trebuia să înveţe: artea, corect, într-o limbă; silabă
numim un sunet deplin, simplu sau compus cu una din consune, sau şi cu mai multe consune,
care însă să se pronunţe cu o scoatere de voace.
Iar în altă ediţie: Prin silabă înţelegem rostitura unei părţi de cuvânt ş.c.l. Ei, ei! de-
acum drege-ţi voacea şi descurcă-te, măi Trăsne, dacă poţi! Iar, la a treia pagină, îndată altă
năzbâtie: Întrebare: Câte părţi are gramatica română? Răspuns: Gramatica română are patru
părţi, care sunt: 1. Etimologia; 2. Sintaxa; 3. Ortografia şi 4. Prosodia. Întrebare: Ce ne învaţă
fiecare din părţile aceste? Răspuns: 1. Etimologia ne învaţă a cunoaşte părţile vorbei, adică
analisul gramatical. 2. Sintaxa ne învaţă a lega părţile vorbei după firea limbii noastre, adică
sintesul gramatical. 3. Ortografia ne învaţă a scrie bine, adică după regulile gramaticei.4.
Prosodia ne învaţă a accentua silabele şi a le rosti după firea cuvintelor şi scopul ce-l avem în
vorbire.
– Mai lasă-mă oleacă, zicea el necăjit şi, când te-oi striga, să vii iar să mă asculţi; şi de n-oi şti
nici atunci, apoi dracul să mă ia! Dă, gramatica să zicem că n-o înţeleg şi s-o lăsăm la o parte.
Cum să scrii într-o limbă? Poate cu limba, mai ştii păcatul? Doamne, Doamne! Învăţat mai
trebuie să fie şi acel care face gramatici! Însă şi-n gramatică stau eu şi văd că masa tot masă,
casa tot casă se zice, cum le ştiu eu de la mama. Poate celelalte bâzdâgănii: rostitură, artea,
corect, pronunţe, analisul, sintesul, prosodia, ortografia, sintaxa, etimologia, concrete,
abstracte, conjunctive: mi-ţi-i, ni-vi-li, me-te-îl-o, ne-ve-i-le şi altele de seama acestora să fie
mai româneşti… şi noi, prostimea, habar n-aveam de dânsele!

1. Care era atitudinea naratorului față de manualele de gramatică din timpul


său?
2. Precizați care era structura unui manual de gramatică din secolul al XIX-
lea.
3. Ce răspuns oferiți la întrebarea: “Cum să scrii într-o limbă?”
4. Selectați din lista celorlalte „bâzdâgănii” cel puțin trei cuvinte a căror
pronunție/ semnificație diferă de aceea actuală
5. Explicați în ce consta nemulțumirea naratorului: “Asta-i asta! Din ceaslov
şi psaltire, şi acele bălmăjite rău, ca vai de ele, să treci la gramatică, şi încă
ce gramatică!”
Fișa nr.5- Ce iaște gramatica?
“D. Marius Chicoș Rostogan, distinsul nostru pedagog absolut, și-a început cariera printr-o
memorabilă conferență didactică. Trebuie prealabil să spunem că d-sa, totdeauna înainte de e
și i, pronunță pe:n ca gn franțuzesc, t ca k,d ca gh,g ca j, c ca ș. Aceasta pentru ușurarea citirii
citatelor din vorbirea d-sale, pe cari voim să le transcriem pe cât se poate cu pronunțarea lor
originală.
"Onorat aughitoriu,
Vom căuta să ne roskim astăzi ghespre metoda ghe a prăda grămakica în jenăre și apoi numai
doară ghespre metoda intuikivă și ghespre răspunsurile neapărake, nețăsitake ghe lojica
lucrului, amăsurat inkelijinții școlerului!"Așa începe d. conferențiar. Cui nu a asistat la
conferența aceasta trebuie să-i spunem că pedagogul pune întrebările și presupune și
răspunsurile.
Urmează conferențiarul:
Pedagogul: No! ce-i grămakica?
Școlerul: Grămakica iaște...
Pedagogul: No că-z ce iaște? că-z doar nu iaște vrun lucru mare.
Școlerul numai apoi se reculeje și răspunghe: grămakica iaște o știință ghespre cum lucră limba
și lejile mai apoi la cari se supune aceea lucrare, ghin toake punturile ghe veghere.
Pedagogul: Bravo, mă! prostovane! (îi zic așe doară nu spre admonițiune, ci spre înghemn și
încurajare). No, acuma, spune-ne tu numai cum se împart substankivele?
Școlerul: În substankive care se văd și substankive cari nu se văd - reșpeckive concreke și
abstracke!
Pedagogul: Apoi merem mai gheparte pe ogorul pedagojic și punem cheskiunea doar: Ați auzit
voi, copii, ghespre jăn? Ce iaște jănul?
Școlerul răspunghe: Jănul e cumu-i lucru: masculin, femenin și ekerojen au neutru, reșpeckive
ghe bărbat, ghe femeie și ghe ce nu-i nici bărbat, nici femeie.
Pedagogul: Esemple doară...
Școlerul apoi musai se exprime astfel: Calul îi substankiv masculin; iel se schimbă în iapă, ș-
apoi ghevine femenin.
Pedagogul: No! dar neutru? Neutru! Neutru mai apoi, dacă-i calul masculin și iapa femenină,
neutru-i catârul, carele nu-i nici cal, nici iapă, nici măgar, nici cal: e catâr, aghică corșitură, ghe
îmbele jenuri, și mai gheparke pentru aceea se conzultă zoologhia, care-i o altă știință naturale,
și doară naturalia non sunt turpia!...
După aceea doară, școlerul musai să fie, în rățiunea să puerilă, eghificat pe gheplin ghe jănurile
tuturor substankivelor. (Aplauze. A doua zi, pedagogul nostru este numit în slujbă profesor
"ghe pedagojie în jenăre și ghe limba makernă în șpețial". Să-l vedem la lucru.)”
(I.L. Caragiale, Un pedagog de școală nouă)
1. Alegeți din text cinci cuvinte a căror formă nu respectă normele limbii literare

2. Transcrieți o formă de adresare neadevată a profesorului către elev.

3. Ilustrați printr-un exemplu, din textul dat, funcția metalingvistică.


4. Care este definiția gramaticii în viziunea pedagogului din textului lui I. L.
Caragiale?
5. Argumentați în ce măsură efortul pedagogului de a explica pe înțelesul
elevilor genul substantivelor și-a atins sau nu scopul, pornind de la constatarea:
După aceea doară, școlerul musai să fie, în rățiunea să puerilă, eghificat pe
gheplin ghe jănurile tuturor substankivelor.
Instituţie de învăţământ menită pregătirii elevilor prin însuşirea unor elemente de bază ale
disciplinelor fundamentale, Şcoala a constituit obiectul observaţiei şi meditaţiei a numeroşi scriitori,
de-a lungul istoriei.

În opera sa semi-memorialistică, “Amintiri din Copilărie”, Ion Creangă redă – mai mult sau mai puţin
fidel realităţii – experienţa personală de la şcoala catihetică din Fălticeni, surprinzând aspecte
defectuoase ale învăţământului religios din mediul rural.
Încă de la acceptarea sa în “fabrica de popi” de la Fălticeni, numai în urma efectuării unei plăţi în
natură neoficiale cu carácter de “ciubuc” din partea tatălui său către catiheţi ori altcuiva “cui i se
cuvenea” (“două merţe de orz şi două de ovăs”), personajul-narator (Nică „Ştefănescu”) remarcă
superficialitatea acelei instituţii de învăţământ (“şcoala era numai de mântuială”).

Pregătirea viitorilor preoţi, axată pe învăţarea de cântece religioase şi însuşirea unor cunoştinţe
gramaticale, era rudimentară (“cumplit meşteşug de tâmpenie”) şi irelevantă (“şi-n gramatică stau
eu şi văd că masa tot masă, casa tot casă şi boul tot bou se zice” – Trăsnea). Elevii nu frecventau
cursurile în mod normal şi nici dascălii (“Catihetul [….] rar venea pe la şcoală; Noi [….] ne duceam şi
mai rar”). Profesorul de religie nu avea pregătire pedagogică (“se mira şi el cum au ajuns profesori”),
bizuindu-se – în paradosirea cântecelor – numai pe cărţile de cântări (ceaslovuri şi psaltiri), iar – în
predarea gramaticii – exclusiv pe materiale didactice (“<< Luaţi de ici până ici >>”) inaccesibile ca
limbaj şi prin excesul de informaţie.

Modurile de raportare ale elevilor faţă de şcoală sunt diverse: majoritatea era nepăsătoare (“cei mai
mulţi umblau bezmetici şi stăteau pe gânduri, văzând cum îşi pierd vremea […]”), fiind preocupată de
situaţia precară a familiei din satul natal (“[….] şi numai oftau din greu, ştiind câte nevoi îi aşteaptă
acasă”) sau doar desconsiderând pregătirea educaţională, acesteia aparţinând şi protagostul operei
(“Eu [….] nu mă prea osteneam într-atâta, să mor învăţând”); ceilalţi – preocupaţi cât de puţin de
şcoală – fie încercau să înveţe, dar nu puteau (din lipsă de voinţă ori capacităţi de memorare), fie
reuşeau să asimileze o cantitate considerabilă de cunoştinţe, însă se străduiau din greu să o păstreze
în memorie (“Unii dondăneau ca nebunii, până-i apuca ameţeala; alţii o duceau numai într-un
muget, cetind până le perea vederea”).

Aceste atitudini divergente sunt cel mai bine evidenţiate prin antiteza dintre trei personaje: Davidică
de la Fărcaşa – elevul conştiincios, cunoscător al Vechiului Testament şi cel puţin a unor părţi de
vorbire aparent dificil de reţinut pentru colegii săi (pronumele conjunctive în cazul dativ şi acuzativ:
“mi-ţi-i, ni-vi-li, me-te-îl-o, ne-ve-i-le”), decedat prematur (“a murit, sărmanul, înainte de vreme”);
Mirăuţă din Grumăzeşti – elevul dezinteresat de şcoală, care frecventa spaţiul comercial evreiesc în
timpul programului şcolar chiar şi în timpul iernii (“umbla trela-lela, în puterea iernii, pe la tărăbile
jidoveşti”), fără un scop economic anume; şi Trăsnea – elevul cu capacităţi mintale reduse, care nu
reuşea să asimileze cunoştinţele gramaticale obligatorii, datorită neînzestrării sale intelectuale (“era
tâmp în felul său”) şi oscilaţiilor în voinţă (desi îşi propune şi încearcă să înveţe, este deznădăjduit de
insuccesele precedente şi actuale).

Prezentând toate aceste derapaje ale sistemului educaţional într-o manieră comică, detaşată,
autorul – în ansamblul întregii opere – reliefează nu o lume dezechilibrată datorită lipsei de educaţie,
ci o comunitate aflată în armonie tipic tradiţională, marcată de valori morale şi religioase. Limbajul
popular şi procedeele oralităţii aproprie cititorul de atmosfera acelor locuri şi timpuri, dându-i
senzaţia unui univers feeric, ideal, al copilăriei, care nu trebuie judecat pentru peripeţiile nu tocmai
convenabile ale vârstei ori delăsării cu care era tratată memorarea unor informaţii ce – în percepţia
copiilor de sat – nu ar fi avut să le folosească la nimic în viaţă.
Anunțuri