Sunteți pe pagina 1din 6

ADVERBUL

Definiţie:
Adverbul este partea de vorbire neflexibilă care determină un verb, o locuţiune verbală, o
interjecţie cu valoare predicativă, un adjectiv, un alt adverb, un substantiv, un pronume sau un
numeral.1 Adverbul reprezintă o clasă de cuvinte noţionale2 care exprimă o caracteristică a unei
acţiuni, a unei stări sau a unei însuşiri, intensitatea/ cantitatea, măsura sau originea acţiunii, 3 o
împrejurare (circumstanţă) în care se petrece aceasta 4 şi, totodată, poate să transmită doar informaţie
logică, informaţie stilistică sau informaţie gramaticală.5
Exemple:
Abia pipăia cartea de pe masă, de teamă să nu o strice.
Era departe de fiinţa care îi era dragă.
Astăzi chiar de vei veni, nu mai pot merge la spectacol.
Apoi a sunat la uşă mai insistent.
Fetiţa aceasta scrie repede.
Raftul meu este primul de sus.
Clasificare
I. După formă sau structură, adverbele pot fi:
1. Adverbe simple, care sunt alcătuite dintr-un singur cuvânt: mâine, azi, ieri, abia, bine, cum,
tot, mereu, sus, aşa, unde, când, împreună etc. Tot simple sunt şi adverbele formate prin
derivare (cruciş, târâş, munteneşte, prieteneşte, actualmente etc.) şi adverbele provenite din
alte părţi de vorbire, prin schimbarea valorii gramaticale.6
2. Adverbe compuse, formate prin contopire sau sudare (acasă, departe, altădată, câteodată,
astfel, înapoi, cândva, nicicum, oricând, vreodată, undeva, nicăieri, deasupra etc.), sau
formate prin alăturare (ieri-dimineaţă, după-amiază, mâine-seară, duminică-noapte, ici-colo,
astă-vară etc.)
3. Locuţiuni adverbiale sau adverbe perifrastice, care sunt grupuri de cuvinte/construcţii
perifrastice, având înţeles unitar şi care pot fi echivalente cu un adverb. Foarte adesea, întâlnim

1
Valeriu MARINESCU, Limba română contemporană. Ghid teoretic şi aplicativ destinat actualelor şi viitoarelor cadre didactice
din învăţământul preşcolar şi primar, Editura Ars Docendi, Bucureşti, 2015, p. 89.
2
Angelica HOBJILĂ, Limba română. Repere teoretice şi aplicaţii, Institutul european, Iaşi, 2012, p. 114.
3
Constantin CRUCERU, Vasile TEODORESCU, Gramatica limbii române,Editura Gramar, Bucureşti, 2008, p. 159.
4
Adrian COSTACHE, Georgeta COSTACHE, Limba română, o gramatică sintetică pentru învăţământul preuniversitar, Editura Art,
Bucureşti, 2009, p. 66.
5
Angelica HOBJILĂ, Limba română..., p. 114.
6
Valeriu MARINESCU, Limba română contemporan…, p. 89.
locuţiuni adverbiale formate din prepoziţii şi alte părţi de vorbire: la întâmplare, nici pe
departe, pe faţă, pe alese, pe neaşteptate, de-a valma, în lături, pe încercate, pe nesimţite, în
veci, ca atare, pe de rost, la stânga, fără doar şi poate, în general, de-a pururea, peste poate,
în pace etc.. Multe dintre acestea au o structură simetrică: an de an, din loc în loc, zi de zi, nas
în nas, picior peste picior, de joi până mai apoi, de unde până unde, de jur împrejur, cât de cât,
în cruciş şi-n curmeziş, în vecii vecilor, mult şi bine, în fel şi chip, cu vârf şi îndesat, fără doar
şi poate, de azi pe mâine, din zi în zi, din când în când, de voie-de nevoie, de bine-de rău,ici şi
colo, vrând-nevrând, târâş-grăpiş, din când în când, mort-copt, talmeş-balmeş etc..
Adverbele perifrastice pot conţine termeni care nu mai sunt folosiţi independent de locuţiunea
respectivă în limbajul actual: într-o doară, pe îndelete, pe de rost, la ţanc, de-a valma etc.. Alte
locuţiuni sunt formate cu prepoziţia compusă de-a: de-a berbeleacul, de-a binelea, de-a
dreptul, cu de-a sila etc..
Locuţiunile adverbiale, în funcţie de înţelesul lor, pot fi: de loc (în faţă, la dreapta, din loc în
loc), de timp (în veci, zi şi noapte, mult şi bine), de mod (pe îndelete), de cauză sau de scop
(de aceea, pentru aceea, de asta, pentru asta, de aia).
II. După conţinut sau înţeles, adverbele pot fi:
1. Adverbe de loc, care exprimă locul unde se petrece o acţiune sau există o stare: acasă, afară,
dedesubt, sus, jos, împrejur, încolo etc.
2. Adverbe de timp, care exprimă timpul în care se săvârşeşte o acţiune sau există o stare: acum,
altădată, astăzi, odată, devreme, târziu, ieri, azi, după-amiază, imediat, mereu, niciodată,
zilnic etc.
3. Adverbe de mod, care exprimă caracteristica unei acţiuni, 7 felul desfăşurării unei acţiuni, al
existenţei stării sau al posedării însuşirii8, fiind adverbe propriu-zise: agale, aievea, astfel,
alene, aşa, anevoie, bine, degeaba, încontinuu, degrabă, nicidecum, împreună, repede,
zadarnic etc., adverbele provenite din adjective calificative: frumos, greşit, rău, serios etc.
sau adverbe obţinute prin derivare (făţiş, morţiş, frăţeşte, omeneşte, realmente etc.). Alte
adverbe de mod sunt adverbele cantitative: atât, berechet, destul, doldora, mult, suficient etc.
şi adverbele intensive, care ajută la formarea superlativului absolut, cu ajutorul prepoziţiei de:
extraordinar, grozav, nemaipomenit, teribil etc.; adverbele de comparaţie: cât, ca, cum,
precum, decât, asemenea etc.; de afirmaţie, de certitudine şi de negaţie: da, desigur, fireşte,
negreşit, niciodată, nicăieri etc., de îndoială/de probabilitate: parcă, poate, oare, nu cumva,
parcă, pesemne etc., de precizare/întărire: chiar, tocmai, taman, şi, nici etc., de restricţie:
7
Ibidem, p. 90.
8
Constantin CRUCERU, Vasile TEODORESCU, Gramatica limbii..., p. 163.
barem, măcar doar, de exclusivitate: doar, numai, explicative: adică, anume, bunăoară etc.,
de durată/ continuitate: mereu, necontenit, încă, tot, mai etc., care exprimă revenirea: iar,
iarăşi, frecvenţa: adesea, arareori, proximitatea: aproape, aproximativ, mai, cam, concesive:
totuşi.
4. Adverbe de cauză şi scop, care exprimă cauza sau scopul unei acţiuni sau al unei stări: de-
aceea, de asta.
5. Adverbe condiţionale: altfel, altminteri.
6. Adverbe concesive: tot, totuşi.
7. Adverbe relative: unde, când cum, precum, cât, fiind deopotrivă elemente de relaţie
subordonatoare în frază şi având funcţie sintactică în propoziţia cere le conţine.
8. Adverbe interogative: unde, când, cum, cât, încotro etc...
9. Adverbe nehotărâte: oriunde, oricând, oricum, ori încotro, oarecum, oarecând.
10. Adverbe predicative: desigur, bineînţeles, fireşte, probabil, poate, pesemne etc.
11. Adverbe incidente, puse între virgule, fără funcţie sintactică, având rolul de a întări enunţul:
desigur, fireşte, probabil, poate, pesemne etc.

Adverbe pot fi formate pe teritoriul limbii române prin:


a. derivare cu sufixe (şcolăreşte,bărbăteşte,copilăreşte, făţiş, târâş etc.),
b. compunere (niciodată, cândva, dis-de-dimineaţă etc.),
c. conversiune (provenite din alte părţi de vorbire), care pot fi provenite din: substantiv: venea
noaptea, şcoala începe toamna, adjectiv: răsună frumos, citeşte clar, verb la participiu:
cânta neîntrerupt, pronume relativ: merse ce merse, numeral: câştigă dublu, amândoi sunt
una, verb: poate/fireşte/posibil că vine (adverbe predicative).

Gradele de comparaţie
Adverbul este o parte de vorbire neflexibilă, fiind invariabil după gen, număr şi caz. Unele
adverbe, însă, au grade de comparaţie. Gradele de comparaţie sunt, la fel ca la adjective:
- gradul pozitiv: aproape;
- gradul comparativ de superioritate: mai aproape; de egalitate: la fel de/tot atât de aproape, de
inferioritate: mai puţin aproape;
- gradul superlativ relativ de superioritate: cel mai aproape; de inferioritate: cel mai puţin
aproape;
- gradul superlativ absolut: foarte/ extraordinar de/ îngrozitor de, aproape-aproape de etc.
Părţile de vorbire determinate de adverb
1. Un verb sau o locuţiune verbală:
Când îşi aducea aminte de rugăciune, toate problemele se estompau.
2. Un adjectiv sau o locuţiune adjectivală:
Mergeau în rânduri tocmite bine.
3. Un adverb sau o locuţiune adverbială:
Se îndrepta spre el aşa de furios…
4. Un substantiv care denumeşte acţiuni, stări, însuşiri:
În chiar clipa aceea a fugit spre uşă.

Funcţiile sintactice

Complement circumstanţial de loc


Merge în dreapta şi în stânga de parcă ar fi beat.
Complement circumstanţial de mod
Luna se ascunde tainic printre nori.
Complement circumstanţial de timp
Arar decide omul să facă bine.
Complement circumstanţial de cauză
De aceea a venit, pentru că te iubeşte.
Complement circumstanţial de scop
De aceea munceşte, pentru a câştiga premiul.
Complement circumstanţial condiţional
I—am permis să încerce din nou, altminteri ar fi căzut în deznădejde.
Complement circumstanţial concesiv
Noi l-am sprijinit cât am putut şi tot nu a luat premiul întâi.
Atribut adverbial
Plecarea acasă m-a bucurat.
Nume predicativ, în expresiile verbale impersonale:
E ridicol să nu faci cum ţi-am spus.
Predicat verbal
Fireşte că mă gândesc la tine.
Fără funcţie sintactică
Există adverbe care au rol doar de marcă pentru categoria gramaticală a gradelor de comparaţie:
mai bine, foarte rău. Adverbele care transmit informaţie stilistică nu îndeplinesc, în enunţul din care
fac parte, nicio funcţie sintactică; ele au doar funcţie stilistică/ emfatică (Chiar tu ai minţit), sau
valoare incidentă (Mâine, probabil, va ploua.)

Schimbarea valorii gramaticale


Adverbul îşi poate schimba valoarea gramaticală în:
1. Substantiv:
Caută frumosul din orice lucru.
2. Adjectiv:
Sunt deopotrivă toţi cei trei copii ai mamei.

Relaţii sintactice ale adverbului:


1. Din perspectiva sintaxei propoziţiei, adverbele se pot afla în trei grupe de relaţii:
a. Independente - pot forma singure o propoziţie:
Cum? sau: Ba! sau: Prea bine, draga mea!
b. Regente:
Mergea puţin legănat.
c. Subordonate:
Voi urmări mereu această emisiune.
2. Din perspectiva sintaxei frazei, unele adverbe relative introduc propoziţii subordonate:
a. Subiective:
Se pare/cum că este aceeaşi persoană dezagreabilă...
b. Predicative:
S-a schimbat directorul,/ nu e/ cum îl ştiai.
c. Atributive:
A venit vremea /când se culeg roadele.
d. Completive circumstanţiale de loc/ de timp/ de mod/de cauză/concesive:
Să faci rost de mâncare/ de unde ştii.
Se temea/ când îl vedea mergând pe sfoară pe claunul simpatic.
Au făcut de planton, /cum le rândul.
Cum n-aveau nimic de mâncare,/ erau veşnic flămânzi.
Ceea ce scriu eu nu va putea scrie altcineva,/ măcar să şi vrea.

Valorile stilistice ale adverbului


1. Epitet:
Striga sălbatic la copilul amorţit de groază.
2. Repetiţie:
Mereu se vor tot bate, tu vei dormi mereu.
3. Enumeraţie:
Ziua ninge, noaptea ninge, dimineaţa ninge iară...

Model de analiză gramaticală


Adverbul va fi analizat astfel: clasificarea după formă (adverb simplu/compus/locuţiune
adverbială), clasificarea după sens (adverb de loc/de timp/de mod/relativ/interogativ/nehotărât…),
gradul de comparaţie (dacă se poate preciza), funcţia sintactică.

Rămâi de-acum sănătos că eu mă duc de unde am venit.

De-acum - complement cicumstanţial de timp exprimat prin adverb simplu, relativ de timp,
precedat de prepoziţia simplă de

De unde – complement circumstanţial de loc exprimat prin adverb simplu, relativ de loc, precedat
de prepoziţia simplă de; în frază: introduce o subordonată circumstanţială de loc