Sunteți pe pagina 1din 28

Istoria Clujului

I. Napoca in antichitate

In Transilvania, asezarile fortificate apar inca din mileniul al II-lea î.e.n;iar


la începutul mileniului I î.e.n., acestor intarituri cu val de pamant , şanţ şi palisadă
li se adauga şi ziduri de piatră brută. Din perioada cuprinsă între secolele VIII-IV
î.e.n. se cunosc peste 33 de asemenea asezări fortificate unele din ele acoperind
întinderi apreciabile:67 ha aşezarea de la Corneşti, 78 ha cea de la Sîntana.In
Munţii Orastiei s-au descoperit pana in prezent peste 100 de aşezari omeneşti.Zona
civila a Sarmisegetusei depăşea în lungime 3 km..
Cea mai veche aşezare umană din zona Clujului este din neolitic, fiind
descoperită la Gura Baciului, lângă Suceag, în valea unui pârâu afluent al
Nadăşului şi în apropierea dealului Hoia. Aşezarea este datată ca având 5.500-
6.000 ani vechime, fiind de altfel cea mai veche aşezare umană descoperită în
Transilvania. Descoperirea arheologică face parte din cultura neolitică Starčevo-
Criş, din care s-au mai găsit urme în zona Clujului: în cartierul Mănăştur s-a
descoperit un mormânt din aceeaşi cultură, iar pe actuala strada Memorandumului
a fost găsită o aşezare similară.
Viaţa aici a continuat şi în epoca bronzului şi a fierului, de atunci existând
urme ale culturilor traco-gete şi a celor celtice. Geograful grec Ptolemeu (85-165
d.C.), menţionează aici sub numele de Napuca una dintre cele mai însemnate
localităţi ale Daciei romane. Este prima şi totodată cea mai veche atestare într-un
text literar antic a acestei aşezări. În secolul al II-lea î.C., aici s-a dezvoltat
civilizaţia geto-dacă, menţionată în scrierile lui Herodot.
Daco-geţii avea fară îndoială şi aşezări de tip proto-urban pe care geograful
antic Ptolemeu le consideră “cele mai însemnate oraşe din Dacia”. In unele cetaţi
s-au descoperit şi cladiri masive de locuit, asa numitele turnuri-locuinţă cu un etaj
deservit de o scara de lemn interioara si una exterioară, cu zidul de temelie din
piatra ecarisată.In unele asezări de tip pre-urban şi în cetăţi apa era adusă prin
tuburi de lut ars în cisterne.In cetatea Napoca apa era adusă într-un butoi de
decantare, de unde prin ţevi de plumb sau prin conducte de teracotă, apa ajungea la
locuinţele celor înstariţi.
In perioada secolelor V-IV î.e.n., cand repertoriu de forme era înca sărac
apar în cetatea Cluj-Mănaştur precum şi în Cetatea Aiud, doua forme caracteristice
pentru ceramica daco-getică:ceaşca cu toartă şi farfuria cu picior înalt, “fructieră”,
cum i se spunea de obicei. Ornamentaţia este incă încă simplă, reducandu-se la
linii incizate, alveole făcute cu degetul, precum şi proeminţe în relief.
Prima atestare documentară a unei aşezări pe teritoriul de astăzi al Clujului
a fost făcută de geograful grec Claudius Ptolemeu, care a menţionat aici una dintre
cele mai însemnate localităţi din Dacia romană, cu numele Napuca. La scurt timp
după cuceririle romane din 101-102 şi 105-106,cetatea Napuca a fost distrusă,
spre a fonda o nouă aşezare urbană , Napoca, pe malul drept al râului Samus.
Această aşezare a fost fondată în anul 124 d.C., sub numele de Municipium
Aelium Hadrianum Napoca. După retragerea administraţiei romane din Dacia în
anul 271 d.C., viaţa urbană odinioară înfloritoare avea să înceteze. Pentru a
construi cetatea romanii au folosit ca şi hotare ale cetăţii în primul rând Canalul
Morilor şi Pârâul Ţiganilor, care trece prin Grădina Botanică şi la momentul
respectiv se vărsa în Canalul Morilor. Actualmente Canalul Morilor se află pe
acelaşi loc, iar Pârâul Ţiganilor, după ce trece de Grădina Botanică este colectat în
sistemul de canalizare al oraşului.
Descoperirile arheologice au reuşit să stabilească în mare parte traseul exact
al oraşului roman Napoca: La vest era mărginită de Pârâul Ţiganilor (pe actualele
străzi Emil Isac şi Samuil Micu), la nord cetatea se oprea la Canalul Morilor (în
zona actualelor străzi Octavian Petrovici şi Andrei Şaguna), la sud pe actualele
străzi Napoca şi Bd. Eroilor, iar la est pe zona actualelor străzi David Francisc şi
Janos Bolyai .

Napoca romană
Despre Napoca se spune că şi-a luat numele de la o presupusă aşezare
autohtonă. Din câte se cunoaşte, numele Napoca nu este de origine dacică, fiind
mai degrabă o denumire de origine celtică. Aşezarea care a devenit oraşul Napoca
se găsea aproximativ în zona centrală a oraşului Cluj de astăzi, fiind acum în
întregime acoperită de construcţiile moderne. Cu ocazia unor lucrări de
modernizare, apar deseori elemente ale oraşului antic (urme de construcţii).
Oraşul roman era înconjurat de o incintă fortificată. Zidul acestei incinte a
fost cercetat pe trei dintre laturile sale. El a fost suprapus, mai târziu, de zidul de
incintă al oraşului medieval. Este aproape sigur că oraşul roman a avut o formă
dreptunghiulară. Începuturile sale, ca aşezare romană, trebuie plasate încă în
vremea lui Traianus, fiind legată de prezenţa unor colonişti aduşi de către
autorităţile romane. După câte se cunoaşte, prezenţa armatei romane nu a jucat nici
un rol în apariţia şi dezvoltarea oraşului. Câteva urme lăsate de cohors I
Alpinorum par să indice că această unitate auxiliară ar fi staţionat aici o vreme dar
nu a avut nici un rol în înfiinţarea aşezării devenită ulterior oraşul Napoca. Cea
mai apropiată unitate militară se găsea la Gilău, la circa 25 km vest de Napoca.
Dezvoltarea rapidă a oraşului, în anii domniei lui Traianus, i-a permis urmaşului
său, Hadrianus, ridicarea sa la rangul de municipiu, cu numele oficial de
Municipium Aelium Hadrianum Napocensium.
0 dată cu ridicarea la rangul de municipiu, Napoca primeşte şi un teritoriu
care, în linii generale, pare să fi fost următorul: spre sud, până pe Dealul
Feleacului, către sud-vest pe toată valea Someşului Mic, spre sud-est, până
aproximativ la jumătatea drumului spre Potaissa. Înspre nord-vest, până în
apropierea cursului Almaşului, unde începea teritoriul oraşului Porolissum. înspre
est, se putea întinde, probabil, până la Gherla. Prosperitatea oraşului Napoca
trebuie să fi fost ridicată, din moment ce, în vremea lui Marcus Aurelius, oraşul a
fost ridicat la rang de colonie şi a fost înzestrat şi cu „dreptul italic". Bogăţia
oraşului şi a locuitorilor săi a avut la bază, după câte se pare, exploatarea
pământului, deci agricultura, dacă luăm în seamă prezenţa unui număr destul de
ridicat de ferme agricole (villa rustica) din jurul oraşului. Desigur, nu se pot
exclude beneficiile provenite din practicarea meşteşugurilor şi a comerţului
Cel mai vechi obiect de tip Latene descoperit în zona Clujului este un coif
fragmentar de bronz, placat cu o foită subtire de aur, iesit la iveală în săpăturile de
salvare întreprinse în necropola celtică de incineratie de la Apahida. Desi forma nu
i se poate reconstitui cu certitudine, se constată, ca si în cazul binecunoscutului
coif de la Ciumesti, că partile laterale ale calotei au fost întărite cu câte o placă
triunghiulară cu laturile convexe, ornamentată pe margini cu două linii paralele
incizate. Plăcile fuseseră fixate de calotă cu ajutorul a trei nituri cu cap semisferic
si al unui nit central, al cărui cap e ornamentat cu un triscel în relief.
Orasul roman Napoca era considerat o adevarata "perla a Nordului" lumii
romane. Localitatea era una deosebit de prospera, gratie bogatilor negustori de sare
si ofiţerilor din numeroasele unitati militare din provincia romana Dacia.
Potrivit istoricului Alexandru Diaconescu de la Facultatea de Istorie si Filosofie a
Universitatii Babes-Bolyai, asezarea Napoca a fost intemeiata de romani imediat
dupa cucerirea provinciei de catre imparatul Traian. Asezarea se afla pe malul
Somesului, unde romanii au ridicat un pod. Interesant este ca asezarea podului a
fost atat de iscusit aleasa incat si astazi principalul pod pentru trecerea Somesului
Mic se afla pe locul stabilit de inginerii romani. Alexandru Diaconescu spune ca
asezarea podului are avantajul ca valea si lunca raului se ingusteaza foarte mult,
pentru că Somesul Mic trece printre poalele Feleacului si cele ale Dealului
Cetatuii. Istoricul Carmen Bota de la Muzeul National de Istorie al Transilvaniei
din Cluj afirma ca, la inceput, constructiile din asezarea romana erau din lemn, iar
localitatea era una rurala. Ea avea statutul de vicus. Arheologii clujeni au
descoperit trei niveluri de locuire din lemn pe malul Somesului. Mai tarziu, cand
centrul orasului roman s-a mutat spre Piata Unirii, acolo unde se suprapune cu
centrul orasului medieval si cu cel al Clujului de azi, exista un singur nivel de
locuire din lemn, peste care au fost ridicate cladiri din piatra.
Profesorul Alexandru Diaconescu spune ca orasul, in perioada in care a
primit statutul de municipiu de la imparatul Hadrian, era deosebit de bine
sistematizat. El avea doua axe perpendiculare care se intersectau in forul asezarii,
situat in apropierea actualei catedrale romano-catolice Sfantul Mihail. Strazile erau
perfect paralele, iar la fiecare colt de strada era cate o carciuma.
Existau cel putin doua temple in Cluj. Unul dintre ele era templul capitolin,
organizat dupa modelul Capitoliului din Roma, iar altul era templul zeului Priap,
care continea o statuie de piatra, inalta de doi metri, care simboliza un falus. Zeul
Priap era protectorul fecunditatii, al virilitatii si al recoltelor. Probabil ca in
apropierea acestui templu se afla si un bordel.
Casele private din Napoca erau deosebit de luxoase. Fiecare casa avea mai
multe incaperi si o curte interioara pavata. La strada, casele aveau porticuri cu
coloane. Spre curte, unde centrul era ocupat de fantani tasnitoare, casele aveau un
singur portic, spre sud-est, unde batea mai mult soarele si unde era mai cald. Acest
model de case din Napoca a fost "importat" si in Italia, trei secole mai tarziu, cand
clima s-a racit si a ajuns la fel ca si clima din Dacia, in secolele II-III.
Indeletnicirile publice se numeau negotium, iar romanii erau foarte stricti atunci
cand venea vorba de separarea vietii publice de cea privata, spune Alexandru
Diaconescu.Istoricul clujean afirma ca in Napoca toate camerele beneficiau de
hipocauste, adica de sistemul de incalzire centralizata. Hipocaustele erau bazate pe
un sistem de pereti dubli si de podele duble, tencuite cu lut, care functionau pe
principiul sobelor cu teracota. Podeaua superioara se sprijinea pe cea inferioara pe
niste picioare din caramida. Printre podele si pereti circula aerul incalzit in niste
cuptoare cu lemne. Profesorul Diaconescu afirma ca incalzirea unei case pe timp
de iarna dura intre o saptamana si zece zile, apoi era usor de intretinut caldura,
pentru ca sclavii trebuiau sa puna in cuptor doar cate un bustean pe zi.
Locuitorii din Napoca nu aveau doar casele din oras. Cei mai multi dintre ei aveau
si vile la tara, unde isi petreceau verile calduroase ori perioadele in care era
preparat vinul. Iarna, ei mergeau de Saturnalii, de sarbatoarea nebunilor, la tara.
Romanii din Napoca plecau insotiti de familie, de amici, de clienti, adica de
oamenii din plebe care erau hraniti de patricienii numiti patroni, de liberti, adica de
sclavii eliberati, si de sclavi. Pe langa dormitoare si odai, casele romanilor
cuprindeau o sufragerie de iarna, mai mica, si una de vara, cu deschidere spre
curtea interioara. Aici petreceau stapanii caselor cu prietenii lor.

Provincia Dacia era foarte bogata in resurse minerale. De la Turda, Potaissa, Ocna
Mures si, in general, din Podisul Transilvaniei, era extrasa sarea. Pe atunci, sarea
era principalul conservant si era o resursa a carei importanta ar putea fi comparata
cu cea a petrolului de azi. Tocmai de aceea, trupele romane din Dacia aveau
misiunea de a proteja drumul sarii, care ducea spre Dunare si spre restul
provinciilor din Imperiu. Din Muntii Apuseni, de la Ampelum, Rosia Montana de
azi, erau extrase aur si argint. Minele de aici erau printre cele mai faimoase din
lumea romana. Romanii foloseau si minele de fier, si de cupru. si resursele
agricole erau exploatate cu grija, pentru ca pamantul Daciei era, in general, unul
fertil.
Cetati si asezari fortificate dacice

Drumul roman Potaissa–Napoca, localitatea Aiton , miliarul de la Aiton

În perioada romană localitatea Aiton se afla pe drumul roman Potaissa -


Napoca. În locul numit „La Cruce” din vatra satului, în curtea casei nr.130,
precum şi în curtea şcolii, se mai găsesc vestigii ale drumului roman Potaissa-
Napoca. De asemenea aici a fost centrul unei unităţi spaniole ecvestre
Prima menţionare documentară a satului Aiton cu numele Villa Ohthunth
este din 1320, iar în 1329 cu toponimul Ahthon. Din 1456 apare sub denumirea
actuală Ayton . În 1658 localitatea a fost arsă la o invazie a turcilor şi tătarilor.
În secolul XVIII aici a fost descoperită o bornă kilometrică (denumită
Miliarul de la Aiton) din perioada romană amplasată în anul 108 d.C. şi care marca
o distanţă pe vechiul drum roman Potaissa-Napoca. Borna atestă existenţa în anul
108 a unui drum construit de către cohors I hispanorum miliaria .O copie a
miliarului a fost aşezată în iunie 1993 în faţa Poştei din Turda (strada 1 Decembrie
1918).
Miliarul indică o distanţă de M.P.X. între localităţile Aiton şi Potaissa ,
ceea ce înseamnă 1000 (M = millia) ,de paşi (P) ,înmulţiţi cu zece (X), respectiv
distanţa de la Aiton la Potaissa . Un pas roman (P) (sing. „passus“, pl. „passuum“)
este egal cu distanţa între vârfurile degetelor de la mâini, întinse în sens contrar
(1,48 m).Printr-o matematică simpla se poate deduce cu uşurintă ca distanta de la
Napoca la Potaissa este de 14,8 km.
M.P.X. = 1000 paşi x 1,48 m x 10 = 14.800 m = 14,8 km.
Inscripţia prescurtată de pe miliar este: "IMP. CÆSAR NERVA
TRAIANVS AVG. GERM. DACICUS PONTIF. MAXIM. POT: XII: COS.IV
IMP.VI.P.P.FECIT. PER.COH.I.FL.VLP. SP.MIL.C.C.I.Q. A POTAISSA PO.
CÆ M.P.X.". Iar inscripţia completă este: "IMPerator CAESAR NERVA
TRAIANUS AUGustus GERManicus DACICUS PONTIFex MAXIMus
(tribunicia) POTestate XII, COnSul IV, IMPerator VI, Pater Patriae, FECIT PER
COHortem I FLaviam ULPiam hiSPanorum MILliariam Civium Romanorum
EQiutatam A POTAISSA naPOCAE. Millia Passuum X." Inscripţia a fost
înregistrată în „Corpus Inscriptionum Latinarum”, vol.III, textul 1627, Berlin,
1863.In traducere inscripţiainseamnă: Împaratul Caesar Nerva Traianus Augustus
(învingator al) germanilor (şi) dacilor, preot suprem (investit) cu putere
(tribuniciară) de 12 ori, consul de 4 ori, împarat de 6 ori, părintele patriei, a dispus
(plasarea de către) unitatea militară Cohorta I Flavia Ulpia Hispanorum a unor
borne rutiere între Potaissa si Napoca. M.P.X. = millia passuum 10 = 1000 x 1,48
x 10 = 14,8 km.
Comuna Aiton se află la 30 km sud-est de municipiul Cluj-Napoca şi 16 km
nord-est de Turda. Este situată în zona Dealurilor Feleacului, pe stânga Văii
Racilor .Comuna este compusă din satul reşedinţă de comună Aiton şi satul
Rediu.În perimetrul acestei localităţi s-a pus în evidenţă prezenţa unui masiv de
sare gemă şi a unor izvoare sărate.
Următoarele obiective istorice din Aiton au fost înscrise pe Lista
Monumentelor Istorice ale judeţului Cluj, elaborată de Ministerul Culturii si
Cultelor din România în anul 2004:
~Situl arheologic din punctul “Şurilor”
~Situl arheologic din punctul “Deasupra Morii”
~Drumul roman Potaissa – Napoca din punctul “La Cruce”
copie a miliarului de la Aiton ,localitatea Turda inscriptia romana de pe miliar

Ruinele vechii cetati Napoca


II.Clujul Medieval

In sec. al II-lea Claudius Ptolemeu vorbeste in scrierile sale despre unul


dintre cele mai importante “orase” ale Daciei preromane, Napuca. Romanii au
pastrat numele orasului ca “Napoca”, dupa cucerirea Daciei (105-106). Hadrian a
ridicat Clujul la rangul de municipium (118-119) si capitala a Daciei Porolissensis.
In timpul domniei lui Aurelius (161-180). Clujul devine colonie.
La mijlocul sec. al III-lea, dupa retragerea romana, populatia a continuat sa
traiasca aici, drept marturie stand descoperirile arheologice din Piata Unirii. In
secolele ce-au urmat, populatia a rezistat navalirilor ostrogotilor si gepizilor ,
popoare migratoare care au devastat orasul.In sec. IX - X – Primele fortificatii de
la Cluj-Manastur si Dabaca, parte a voievodatului lui Gelu, au cedat navalirilor
ungare, fiind incorporate, impreuna cu alte regiuni ale Transilvaniei, in regatul
ungar.Iar in anul 1241 – Navalirea tatara a devastat orasul si i-a distrus
fortificatiile. In perioada care a urmat, grupuri de sasi se stabilesc in cetatea
Clujului, urme ale unui cimitir al lor gasindu-se recent langa Catedrala “Sf.
Mihail”.
În perioada secolelor IX-X, exista micuţa aşezare Castrum Clus, care ocupa
doar aproximativ un sfert din suprafaţa cetăţii romane. Era delimitată la vest şi la
nord, ca şi incinta romană Napoca, de Pârâul Ţiganilor, respectiv, Canalul Morilor,
la est hotarul era aproape de linia actualului Bulevard Regele Ferdinand, iar la sud
aproximativ pe linia actualei străzi Memorandumului şi a laturii nordice a Pieţei
Unirii. Mult mai mică faţă de antica incintă romană, cetatea se presupune a fi fost
construită cu materiale extrase din vechile clădiri şi fortificaţii romane.

Orasul celor trei turnuri

De-a lungul timpului, Clujul n-a fost numai unul. Acum mai bine de 1000 de ani,
daca vorbeai de Cluj, vorbeai de trei asezari separate, cu statut diferit, chiar daca
situate relativ una aproape de cealalata. "Castrul" Clujului, manastirea de la Cluj-
Manastur si satul Cluj îsi disputau supremaţia în zona, intrînd, nu de putine ori, în
conflict deschis.
Cetatea Clujului / "Castrul" Clujului, situat la confluenta Somesului
Mic cu Nadasul si Valea Chintaului, apare în documentele vremii drept o
fortificatie relativ puternica, însa nimeni nu precizeaza daca a fost construit de
populatia autohtona sau daca trebuie legat de patrunderea si stabilirea maghiarilor
în Transilvania. "Castrul" apartinea de coroana Ungariei si se afla sub jurisdictia
reprezentantului local al puterii centrale. Ne sunt cunoscuti un numar de comiti ca
titulari ai comitatului Cluj (Thomas, Cristofor, Gallus, Paznanus) si care îsi aveau
sediul în cetatea Clujului. Cetatea era, de fapt, centrul politic, militar si
administrativ al comitatului.
Manastirea (conventul) de la Cluj-Manastur
Calvaria rîvnita / Manastirea (conventul) de la Cluj-Manastur sau, mai
familiar pentru clujenii de astazi, "Calvaria", era tinuta de calugarii benedictini.
Din cate se pare, a fost construita si a ajuns la o anume prosperitate înca înainte de
1180. Era o manastire fortificata, ca de altfel toate manastirile vremii. Dupa
fundare a ajuns, relativ repede, la o bunastare invidiata, datorita faptului ca detinea
ogoare, fînete, pasuni, ape, paduri, fapt pentru care coroana Ungariei si papalitatea
nu au ezitat sa îi acorde privilegii speciale. Datorita pozitiei si a bogatiilor
acumulate, Conventul de la Cluj-Manastur a avut de suportat însa si persecutii
serioase din partea episopiei catolice de la Alba Iulia. Conflictul dintre calugarii
manastirii si episcopia de Alba Iulia a durat mai bine de un secol, atragînd în
conflict si satul Manastur, care apartinea de episcopie si care se dezvoltase în
apropierea conventului. Neîntelegerile au dus la o situatie extrem de tensionata,
papalitatea si regalitatea maghiara fiind obligate sa intervina de cîteva ori fie de
partea calugarilor, fie de cea a episcopiei de la Alba.
Mezinul Clujului medieval
În centrul orasului de astazi (Piata Unirii) era, odinioara, satul de la Cluj. În
vecinatatea celorlalte doua, satul de la Cluj abia daca s-a putut remarca. Era o
asezare foarte umila, nefortificata si evitata de colonisti, indiferent de originea lor,
tocmai pentru ca nu poseda libertatile obisnuite ale vremii, apartinînd de episcopia
de Alba Iulia.
Secolul al XI-lea apare ca unul foarte tulburat pentru zona Clujului.
Coroana maghiara pornea deseori expeditii militare împotriva triburilor pecenego-
cumane aflate în retragere din regatul maghiar. Unul din regii maghiari, Solomon,
se afla în fruntea unei expeditii de pedepsire datata la 1068. Marele atac mongolo-
tatar de la 1241, nu a fost, în nici un caz, un moment mai favorabil dezvoltarii.
Peisajul cu cele trei asezari independente una de alta a fost modificat radical.
Cetatea dispare pur si simplu, fiind distrusa. Nu a mai fost reconstruita niciodata.
Pagube serioase a suferit si manastirea de la Cluj-Manastur, iar satul Cluj a fost, si
el, facut una cu pamîntul. Dupa retragerea fortelor mongole, Clujul va intra în
atentia regalitatii si, din nou, a episcopiei de la Alba Iulia. Alte vremuri tulburi,
alte frictiuni si tensiuni. Situatia parea a se lamuri dupa 1310, cînd viitorul oras
devenea posesiune a regilor, numai ca, dupa numai 3 ani, va fi retrocedat
stapînului, adica episcopiei catolioce de Alba Iulia.
Orasul mestesugarilor
Mari grupuri de colonişti saşi s-au aşezat în cetatea Clujului în timpul
regelui Ştefan al V-lea al Ungariei, după decimarea populaţiei oraşului în timpul
atacurilor tătare. Cetatea Regală Castrum Clus a dobândit o organizare urbană
până în secolul XV. Împăratul romano-german Sigismund de Luxemburg, devenit
totodată rege al Ungariei, a acordat în anul 1405 Clujului rangul unui Oraş Liber
Regesc, scoţându-l astfel de sub autoritatea voievodului Transilvaniei. Aceasta a
ajutat Clujul să devină un centru pentru producţia şi schimbul de mărfuri.
Aproximativ 5 000 de oameni se îndeletniceau cu agricultura, munca în atelier, dar
şi cu distracţiile specifice oraşului. Pe atunci populaţia era formată din saşi, secui
şi în mică măsură români. Rolul meşteşugului în muncile oraşului a crescut mult,
ulterior dezvoltându-se mai multe bresle meşteşugăreşti.
Dezvoltarea viitorului oras începe sa se faca simtita abia dupa mijlocul
secolului al XIII-lea, odata cu o colonizare relativ importanta atît cu elemente
autohtone dar si cu grupuri de germani. Erau în principal agricultori, crescatori de
animale si mestesugari. Eforturile lor s-au îndreptat catre transformarea satului în
oras, fiind într-o oarecare consonanta cu intentiile regalitatii de a avea, totusi, o
cetate la Cluj. La 1291, documentele prezinta satul-cetate de la Cluj drept o
realitate.
Dupa mijlocul veacului al XIV-lea, importanta orasului creste în
Transilvania, odata cu cresterea importantei ocupatiilor locuitorilor din Cluj. De
altfel, regalitatea a înzestrat orasul si pe locuitorii sai - mestesugari, negustori si
chiar intelectuali - cu numeroase si destul de însemnate privilegii. Unul dintre cele
mai importante a fost acordat în aprilie 1370. Acesta prevedea posibilitatea
stabilirii pe teritoriul orasului a iobagilor care-si plateau toate datoriile fata de
stapînul lor feudal. Efectul imediat a fost o crestere a populatiei orasului. Alte
privilegii dadeau clujenilor dreptul de a transporta si desface marfuri fara plata
unor taxe vamale, dreptul de a organiza tîrguri periodice si de a încasa venituri,
fara a datora ceva puterii centrale. Ca urmare a drepturilor obtinute, a protectiei
regalitatii, în timp relativ scurt, marfurile mestesugarilor clujeni se vor gasi în
majoritatea tîrgurilor din Transilvania dar si în Ungaria, Boemia, Moravia,
Polonia, Venetia, Viena.
Din documentele pastrate se poate observa gama larga a mestesugurilor
practicate la Cluj. Stim ca pe teritoriul orasului existau croitori, fierari, morari,
berari, cojocari-blanari, selari, sculptori-turnatori. Ultimii sunt o raritate a vremii,
fiind cel mai bine reprezentati de catre fratii Martin si Gheorghe din Cluj, a caror
capodopera, din 1372, statuia ecvestra a Sf. Gheorghe se pastreaza pîna astazi.

Clujul în expansiune
Dezvoltarea orasului a fost remarcata de puterea centrala si, în semn de
privilegiu deosebit, Clujul a fost daruit cu privilegiul de a-si fauri si folosi un
sigiliu deosebit. Acesta simboliza trei turnuri si a devenit un echivalent al
recunoasterii Clujului începînd cu 1377. Datorita performantelor economice, a
bunastarii dar si a unor interese locale, Clujul a reusit sa-si largeasca hotarele
asupra unor sate aflate în realtiva apropiere. În linii generale, teritoriul "micii
republici" a Clujului se întindea pîna la dealul Feleacului, la Vîlcele, Rediul,
Gheorgheni, Dealul Soporului, Aiton, Pata, Sînicoara, Someseni, Chinteni,
Popesti. Modul în care au fost obtinute aceste pamînturi si zone a fost diferit, dar
în principal s-a realizat prin cumparari, zalogiri, danii.
Orasul liber

Un asemenea oras, devenit foarte important pentru regalitatea maghiara, a


obtinut si privilegiul de a fi înconjurat cu ziduri. Un nou sistem de aparare a fost
obiectul unui nou privilegiu regal din 2 iulie 1405. Regele Sigismund de
Luxemburg acorda Clujului dreptul de a-si întari si înconjura orasul cu ziduri, de a
ridica bastioane, turnuri, metereze, de a înconjura zidurile cu santuri de aparare si
alte forme de întarire si, foarte important, de a-si alege conducerea colectiva, adica
pe cei 12 jurati. S-a început construirea zidurilor, ceea ce a durat până la finalul
secolului XVI. Suprafaţa noii cetăţi (45 ha) era aproximativ dublă faţă de cea a
primei incinte medievale, traseul fiind de-a lungul Pârâului Ţiganilor la est
(actualele străzi Emil Isac şi Samuil Micu), la nord în perimetrul dintre actualele
străzi Potaissa şi Mihail Kogâlniceanu, respectiv Avram Iancu. La est urma linia
străzii Baba Novac, Cuza Vodă, iar apoi continua pe partea nordică tot de-a lungul
Canalul Morilor. Fortificaţia timpurie îşi păstrează funcţiile de apărare devenind
un castellum al oraşului. Incinta este practic terminată în preajma jumătăţii
veacului al XV-lea, poarta de est fiind de exemplu ridicată în 1449. S-au folosit
blocuri mari din piatră pentru ridicarea unor ziduri masive cu contraforţi de
întărire, creneluri şi metereze, drum de strajă pe console de piatră cu scări de
retragere. O a doua etapă de construcţie se întinde intre anii 1470 - 1507 când se
construiesc între altele Poarta de vest şi Turnul Podului.
În cele din urmă lucrări importante sunt efectuate între 1515 şi 1525, un
edict din 1571 al regelui Ludovic al II-lea scutindu-i de altfel pe clujeni de taxe
pentru eforturile lor de întărire a apărarii oraşului. Cu totul particulare pentru
regiune şi perioadă sunt zidurile ridicate exclusiv în piatră şi prevăzute cu
creneluri. Celelalte fortificaţii ardelene renunţaseră la acea dată la astfel de
rezolvări.Fortificaţiile erau impresionante, intra-muros-ul ocupând 45 de hectare.
Accesul se făcea prin barbacane. Existau în total în jur de 20 de turnuri şi porţi
care erau întreţinute, pe timp de pace şi apărate, pe timp de război de bresle
meşteşugăreşti, al căror nume îl şi purtau. De fapt Clujul era, la acea data, un oras
liber regesc. Iar suprafata pe care orasul o ocupa, odata cu executarea noii centuri
de aparare era de circa 45 de hectare. Apar noi porti care erau denumite dupa
breslele care le asigurau paza si întretinerea sau care contribuisera cu sume
importante la ridicarea lor si a bastioanelor care le flancau. Cunoastem Poarta de
Mijloc, Turnul Podului, Turnul Manastirii sau al Manasturului, Bastionul
Croitorilor etc. Orasul a devenit si un important centru intelectual al vremii. Sînt
pomenite scoli, dieci, magistri ai celor sapte arte liberale, scriitori, sculptori,
pictori. În sfîrsit, prin grija si contributia lui Matei Corvin, dar si a orasenilor, s-a
ridicat o noua biserica, pe "ulita Lupilor" (str. M. Kogalniceanu).
Harta vechii cetăţi a Clujului, cu localizarea Turnurilor şi Bastioanelor
1. Bastionul Croitorilor, ridicat sec. XVI-XVII, (existent şi astăzi)
2. Bastionul Tăbăcarilor
3. Bastionul Zidarilor, ridicat sec. XVI-XVII, demolat 1810
4. Bastionul Curelarilor, ridicat sec. XVI-XVII, demolat 1817
5. Turnul de Poartă din Strada Turzii, ridicat sec. XV, demolat 1841
6. Bajavascript:insertTags('%C3%AE', , )
7. Bastionul Postăvarilor, ridicat sec. XVI
8. Bastionul Tâmplarilor, ridicat sec. XVI-XVII, demolat 1880
9. Bastionul Pantofarilor, existent şi astăzi
10. Bastionul Fânului (zis şi al Cizmarilor), ridicat sec. XV, demolat 1831
11. Turnul de Poartă din Strada Mănăşturului, zis şi Turnul Cojocarilor,
ridicat 1476, demolat 1843
12. Bastionul Fierarilor, ridicat sec. XV, demolat 1796
13. Bastionul Aurarilor, ridicat sec. XV, demolat 1859
14. Poarta Apei
15. Turnul de Poartă din Strada Podului, ridicat 1477, demolat 1868
16. Turnul Lăcătuşilor (sau Turnul de pe Strada Săpunarilor), zis şi Turnul
Pompierilor, ridicat 1574, existent şi astăzi
17. Bastionul cu creneluri italiene
18. Bastionul Rotund
19. Turnul de Poartă din Strada Ungurilor, ridicat sec. XV-XVI, demolat
1872
20. Bastionul Olarilor
21. Turnul de Poartă din Strada de Mijloc, ridicat 1449, demolat 1850

Biserica Romano-Catolică Calvaria de la Cluj-Mănăştur

În zona Mănăştur, din apropierea Clujului, pe actuala stradă a Primăverii nr.


60, a fost ridicată, începând cu secolul XI, abaţia benedictină "Monasterium
Beatae Mariae de Clus", înconjurată cu un zid de apărare. Aceasta a fost fundaţia
pe care a fost contruită ceea ce astăzi s-a păstrat şi este cunoscută drept Biserica
Romano-Catolică Calvaria, cu hramul "Sf. Maria". Ridicată pe o fortificaţie
elipsoidală formată dintr-un val de pământ înalt, biserica avea şanţuri de apărare
spre sud, est şi vest[1], spre nord existând o pantă abruptă naturală
Izvoarele istorice definesc anii 1060 - 1063 în timpul regelului Béla I,
respectiv perioada 1077 - 1095 (în timpul regelui Sf. Ladislau) drept perioadele de
fondare ale abaţiei, pe dealul cu nume omonim, unde se pare că voievodul Gelu ar
fi avut o cetate. [2] Astfel fortificaţia a fost ridicată în 3 faze: secolul IX, începutul
secolului X şi a doua parte a secolului XI. Din faza treia mai există porţiuni cu o
înălţime a valului de pământ de 10-13 metri faţă de şanţ.
Clădirea a trăit numeroase perioade de mărire şi decădere. Iniţial a fost o
basilică cu trei nave, cu hramul Sf. Maria, care era subordonată arhiepiscopiei din
Strigoniu (în germană, Gran, în maghiară, Esztergom, Ungaria), lucru care a dus la
numeroase conflicte cu episcopii Transilvaniei. Mănăstirea a fost distrusă la 1241
în urma invaziei tătarilor şi reconstruită de către regele Béla IV în 1263.
În 1437 aici a funcţionat conventul care a stabilit înţelegerile dintre
reprezentanţii ţăranilor răsculaţi de la Bobâlna şi nobilime, şi tot aici a fost ucis
Anton cel Mare din Buda, căpetenia ţăranilor răsculaţi. În 1465 abaţia s-a
înconjurat cu o fortificaţie de apărare, fortificaţie distrusă aproape imediat de
Matei Corvin ca urmare a împotrivirii cetăţenilor Clujului. După 1556, când a avut
loc secularizarea averilor mănăstirii, aceasta a devenit subordonată trezoreriei. În
1581, Istvan Bathory a dăruit mănăstirea Ordinului Iezuit, împreună cu şase sate.
După Dieta de la Mediaş iezuiţii au fost forţaţi să părăsească temporar ţara (între
1588-1594), reîntorcându-se în 1595.
Parţial distrusă de un trăsnet în 1598, clădirea a intrat o perioadă îndelungă
în renovare, după care a fost restituită călugărilor iezuiţi.
Statuia Fecioarei Maria cu Pruncul Isus in braţeUn alt episod trist din
istoria mănăstirii a fost scris cu ocazia invaziei tătarilor din 1658 - 1661 când a
fost din nou distrusă, devenind nelocuibilă. În secolul XVIII clădirea a fost folosită
drept depozit de armament, accentuându-se distrugerea sa. Episcopul Alexandru
Rudnai a dispus apoi demolarea atât a bisericii cât şi a clădirilor din jur. A
supravieţuit acelor momente doar altarul, care a fost transformat într-o capelă,
împreună cu Statuia Fecioarei Maria cu Isus în braţe.
În 1896 Episcopia Romano-Catolică a Transilvaniei a reconstruit nava
bisericii şi a refăcut bolţile şi pereţii corului. Biserica a fost oferită franciscanilor
în 1922, care au refuzat-o, după care a fost dată în chirie Bisericii Greco-Catolice
pentru o sumă simbolică, Biserica Romano-Catolică păstrându-şi drepturile de
proprietar.
După venirea comuniştilor, în 1948, biserica a fost dată Bisericii Ortodoxe
Române, care a folosit-o până în 1990. O perioadă mai specială a existat între
1991 şi 1994 când biserica a fost folosită în comun de către Biserica Ortodoxă şi
Biserica Romano-Catolică. Începând cu 1994 edificiul a revenit Bisericii Romano-
Catolice, ulterior ea fiind renovată. Biserica a primit orga construită în 1792 de
Samuel Matz din Biertan, orgă care a fost adusă de la Biserica Evanghelică din
Daia Săsească în urma scăderii comunităţii de acolo.Accesul se face prin colţul
sud-estic al dealului Calvaria printre cele două valuri de pământ ridicate pentru
apărare. La intrare, pe cele două valuri, se află „Capela Calvaria” ridicată în 1831,
respectiv clopotniţa proiectată de Károly Kós în 1922. O alee asfaltată de 3 m
lăţime conduce la biserică, care este înconjurată de un trotuar lat, asfaltat. În
interiorul fortificaţiei, ruinele existente sub pământ îşi semnalează prezenţa prin
neplaneitatea suprafeţei pământului. La sud de clădirea bisericii se află mai multe
morminte din secolul 19., iar spre nord-vest se pot observa ruinele descoperite ale
forificaţiei.
Cetăţuia

Cetăţuia (în maghiară Fellegvár) - fortificaţie construită in perioada


Habsburgică în vârful dealului cu acelaşi nume din Cluj-Napoca, în cartierul
Gruia.
Cetăţuia a fost clădită între anii 1715 şi 1735 cu ziduri sub formă de stea, o
redută, un turn şi era înconjurată de bastioane, conform cu planurile arhitectului
militar Giovanni Murando Visconti, în exterior fiind înconjurată de un val de
pamânt. Porţile de acces dinspre vest şi sud nu mai există, au mai rămas în
picioare doar cele din sud-est si nord. Deasupra porţilor şi în interiorul incintei se
aflau diferite clădiri care adăposteau spaţii administrative, o garnizoană şi un
depozit de armament. Aceasta Acropola a Clujului, cu o altitudine de 405 m, isi
trage numele de la fortificatia austriaca ridicata aici, cea mai veche reminiscenta a
arhitecturii seculare baroce din Transilvania. Dominand centrul istoric al orasului,
ansamblul a fost construit in sec. al XVIII-lea, pentru a asigura controlul asupra
orasului, dupa trecerea Transilvaniei sub stapanire austriaca, dar servind adesea si
drept inchisoare.
Contele de Steinville, cel care se afla in fruntea armatei Transilvane, a
inceput construirea ansamblului de cladiri si ziduri in 1715, dupa planurile
arhitectului militar Giovanni Visconti iar lucrarile au fost terminate in anul 1735.
Incinta, sub forma de poligon neregulat, era marginita de un val de pamant si
prevazuta cu bastioane. Principala poarta de acces era cea de est, care se mai
pastreaza inca. Poarta de vest s-a daramat din cauza alunecarilor de pamant, care
afecteaza si in prezent dealul. Deasupra acestor porti se aflau cladiri, utilizate ca
birouri, loc de incartiruire a ofiterilor si depozit de armament.
Fortificaţia a fost ridicată cu scopul principal de a asigura controlul asupra
oraşului, după trecerea Transilvaniei sub stăpânire austriacă, dar a fost folosită de
multe ori şi ca închisoare, îndeosebi în perioada Revoluţiei de la 1848. Aici a fost
întemniţat şi executat la 11 mai 1849 pastorul sas Stephan Ludwig Roth, unul
dintre eroii Revoluţiei.
Din vechea cetăţuie a mai rămas puţin: o parte din ziduri, patru clădiri, iar
reduta a fost transformată în Turnul Paraşutiştilor. Întregul ansamblu a fost
profund afectat de alunecările de teren din zonă.
Pe colina dealului a fost construit Hotelul Belvedere în perioada anilor
1970, iar în 1995 a fost înălţată o cruce imensă din fier, în locul celei distruse de
comunişti în anii 50. Crucea iniţială a fost ridicată în memoria celor întemniţaţi
aici.
Piaţa Unirii din Cluj

Piaţa Unirii din Cluj, mai demult Piaţa Regele Matia, (în maghiară Mátyas
Király tér), este punctul zero al municipiului Cluj-Napoca
Actuala Piaţă a Unirii a constituit miezul oraşului medieval Cluj, grupat în
jurul Bisericii Sf. Mihail. Zidurile cetăţii medievale delimitează centrul istoric al
oraşului. Piaţa este cea mai mare ca dimensiune (cca. 220m pe 160m) din vechile
pieţe aflate în centrul şi sud-estul Europei. Există pieţe de dimensiuni mai mari,
dar acestea s-au format mult mai târziu.
Istoric, este cea de-a doua piaţă a Clujului, după Piaţa Mică (actuala Piaţa
Muzeului), în Evul Mediu, fiind denumită Piaţa Mare, spre a fi deosebită de
cealaltă piaţă, Piaţa Mică. În ultima parte a secolului XIX numele i-a fost
schimbat în Piaţa Principală, denumire care nu a rămas pentru mult timp. În
prima parte a secolului XX piaţa a fost denumită Piaţa Regele Matia (Mátyas
Király tér), după numele lui Matia Corvin. După 1918 piaţa a fost numită Piaţa
Unirii, nume pe care îl poartă şi acum. În perioada guvernării comuniste
denumirea i-a fost schimbată în Piaţa Libertăţii. Colocvial mai este denumită şi
Piaţa Mare sau simplu Centru.
În mijlocul pieţei se află Biserica Sf. Mihail şi Statuia lui Matia Corvin.
Laturile pieţei conţin mai multe clădiri celebre: astfel pe latura estică se află
Palatul Bánffy, care adăposteşte acum Muzeul de Artă şi cele 2 clădiri construite
în oglindă, de la care porneşte strada Iuliu Maniu. Pe latura sudică se află clădirea
fostei primării şi cea a Băncii Naţionale. La colţul sud-vestic se află clădirea
Hotelului Continental, ridicată la 1894.

Cele 2 clădiri „gemene” de pe latura estică.

După revoluţie, piaţa a devenit principalul punct financiar-comercial al oraşului.


Printre mărcile care au închiriat spaţii în Piaţa Unirii se numără, Adidas, United
Colors of Benetton, Reebok, Outwear, Steillmann. Totodată s-au deschis
reprezentanţe ale Băncii Transilvania, Citibank, Alpha Bank, BRD, Bank Leumi.
Piaţa urmează a fi supusă unui proces de refacere şi transformare în zonă
pietonală, alături de latura nordică a Bulevardului Eroilor. La data de 29
septembrie 2008 au început lucrările la amenajarea vestigiilor romane din faţa
Statuii lui Matia Corvin, aceasta reprezentând prima din cele patru faze ale
refacerii pieţei.
Catedrala Sf.Mihail

Coloana vertebrala a orasului, pe care il strajuieste de aproape 700 de ani,


Catedrala “Sf. Mihail” este unul dintre cele mai vechi si mai apreciate monumente
de arhitectura gotica, fiind adesea comparata cu Biserica Neagra din Brasov.
Catedrala mai este insa renumita si pentru evenimentele la care a fost martora de-
al lungul istoriei, fiind gazda a nu mai putin de 50 de adunari parlamentare. Regele
Matei Corvin a fost botezat in biserica la a carei reconstructie va participa mai
tarziu, iar regina Izabella a oferit aici coroana regelui Ferdinand I. Principii
Transilvaniei Bathory Zsigmond, Rakoczi Zsigmond, Bathory Gabor si Bethlen
Gabor au fost confirmati in functii tot in lacas. Preotul Catedralei Marton Aron a
fost inscaunat ca Episcop al Transilvaniei in 1939, iar in 1944 a rostit in aceasta
biserica vestita predica prin care a condamnat persecutia evreilor.
Catedrala "Sf. Mihail” a fost ridicata in afara zidurilor orasului, la scurt
timp dupa ce regele Carol Robert a acordat Clujului statutul de oras (1316) si
autonomia ecleziastica. Se estimeaza data constructiei ca fiind 1348-1349, atestata
de o indulgenta. Terminarea lucrarilor, dupa 1419, coincide cu domnia regelui
Sigismund, dupa cum se poate deduce din analizarea blazonului de deasupra
portii: in centru se afla stema Imperiului Romano-German, flancata in dreapta de
cea a Ungariei, iar in stanga de cea a Cehiei. Blazonul a fost sectionat pentru a
face loc statuii patronului spiritual, Sfantul Mihail, deoarece orasul si-a redobandit
in 1445, in ziua cand era celebrat acesta, privilegiile pierdute prin participarea in
1437 la rascoala de la Bobalna. In 1489, biserica a avut de suferit de pe urma unui
incendiu, fiind restaurata prin grija lui Matei Corvin. Un alt incendiu a distrus
turnul gotic in 1697, reconstruit mai tarziu, intre 1742 si 1744, in stil baroc. Din
1545, biserica a revenit reformatilor, care au distrus pictura, iar intre 1566 si 1616,
unitarienilor. Abia dupa aceasta data ea a redevenit biserica a catolicilor, iar
parohul Biro Janos s-a ingrijit de restaurarea interiorului in stil baroc. Amvonul si
altarele au fost sculptate de doi mesteri renumiti, Anton Schuchbauer si Iohannes
Nachtigall. Catolicii au reconstruit turnul baroc, dar si acesta a fost distrus de
trasnet, in 1763, iar apoi de un cutremur. In 1837 incepe reconstruirea turnului in
stil neogotic, separat de biserica.
Palatul Bánffy
Palatul Bánffy este un important edificiu baroc din Clujul secolului XVIII
(Piaţa Unirii nr.30), operă a arhitectului german Johann Eberhard Blaumann.
Construit între 1774 şi 1785 pe laturile unei curţi rectangulare de către
contele Gheorghe (György) Banffy, este considerat a fi cea mai reprezentativă
clădire în stilul baroc din Transilvania. Frontispiciul rococo are blazonul familiei
Banffy şi statui ale unor personaje din mitologia romană: Marte, Apollo, Diana,
Perseu, Minerva şi Hercule.Începând cu 1951, palatul adăposteşte Muzeul
Naţional de Artă Cluj-Napoca cu al său valoros patrimoniu de pictură, grafică şi
artă decorativă.

Palatul Josika

Lângă Palatul Rhedey (în Piaţa Unirii) se află Palatul Josika (denumit şi
Casa cu picioare), înălţat pe locul fostei reşedinţe clujene a principilor
Transilvaniei.
Iniţial pe acest loc s-a aflat casa Kakas, care a adăpostit în secolul XVI
principii Transilvaniei. De aici Sigismund Báthory a asistat în 1594 la execuţia
membrilor partidei filoturceşti[1]. Clădirea a devenit reşedinţa lui Anton Josika,
comite al Clujului, la mijlocul secolului al XVIII-lea, clădirea având atunci doar
un etaj. În 1828, clădirea a fost refăcută de Josika Janos, guvernator al
Transilvaniei, căpătând înfăţişarea de astăzi. Cu această ocazie clădirea a fost
înalţată cu etajul II, iar etajul deasupra aripii din curte a fost ridicat ulterior, în
perioada 1864-1865. La etajul I a funcţionat Casinoul maghiar din Cluj, iar în
perioada 1880-1902 Tabla regească[2]. Clădirea a mai adăpostit de-a lungul
timpului Palatul de Justiţie, Curtea de Apel şi Biblioteca Facultăţii de Medicină.
Palatul aparţine stilului neoclasicist. Elementul caracteristic în faţadă este
porticul sobru cu coloanele dorice dublate în perete de pilaştri, susţinând un amplu
balcon de fier forjat. Atica poartă inscripţia MDCCCXXVIII (1828), anul
renovării clădirii

Clujul in imagini
Sediul Politiei din centrul orasului

Piaţa centrala in anul 1906


B-dul Eroilor

Privire panoramica din anul1898


Ceas solar Calvaria

capela Calvaria
clopotnita Calvaria

Biserica Calvaria
Harta clujului
Cetăţuia
Blazon palatul banffy

Cladirile gemene de pe Str. Iuliu Maniu


Blazonul de deasupra porţii de intrare

Altarul Bisericii Sf. Mihail


Palatul Josika
Bibliografie:

1.Ovidiu Drimba-Istoria Culturii si Civilizatiei


2.Ziarul romania libera
3.www.wikipedia.org
4. www.clujonline.com
5.revista “transilvania all inclusive”