Sunteți pe pagina 1din 18

CEI 4 EROI CARE AU

SCHIMBAT TIMIȘOARA
1 răspuns

Un bulgar- avocatul CAROL TELBISZ, un german – arhitectul LUDWIG von Ybl, un maghiar
arhitectul LASZLO SZESZTAY și un român –inginerul STAN VIDRIGIN, au schimbat Timișoara la
cumpăna dintre secolul XIX și XX, prefigurînd orașul de azi (fig. 1).

fig. 1 -2014, Timișoara, prefigurată de activitatea celor 4 CAROL TELBISZ, LUDWIG von Ybl,
LASZLO SZESZTAY și STAN VIDRIGIN de acum mai bine de 100 de ani (sursă foto: prin
amabilitatea Muntean Lucian);

(note personale, pentru o discuție inregistrată video cu prietenul meu, Marcel Tolcea 2017.12.15.,
bazate pe informații din Opriș Mihai 1987 – TIMIȘOARA, Mică monografie urbanistică, ed.
Tehnică București).
CAP. I. CONJUNCTURA GEOSTRATEGICĂ – DATE ESENȚIALE PENTRU IMPORTANȚA
TIMIȘOAREI și a BANATULUI.

-1663 Austriacul Henrik Ottendorf, ajungând la Timișoara spunea despre aceasta că e situată
dincolo de Dunăre şi de Tisa (privind de la Viena, n. n.) “Pentru că prin aşezarea sa locul este
foarte roditor şi populat, turcii înşişi spun despre Timişoara că cine a luat Buda n-a obţinut
decât un oraş, cine însă a luat Timişoara a obţinut o ţară întreagă”;

-1716 după recucerirea Banatului de către Habsburgi în 1718 se semnează pacea de la


Passarowitz și aceștia pun stăpînire pe Banat și parțial pe Oltenia. Banatul devine “Țară a
Coroanei” autonomă (Kronland). Din cele 4 cetăți militare Oradea, Arad, Timișoara, NoviSad,
doar Timișoara (fig.2) avea în cetatea militară și locuitori; după 1739 cînd imperiul s-a retras de
pe Olt pînă după munții Carpați, importanța orașului Timișoara a scăzut treptat. Zona a fost
colonizată cu populație din Imperiu, cu preponderență pe axa strategică spre Viena.
fig. 2 – 1750 cca. Timișoara – în centru Cetatea și la distanță de 949 m de suburbii (la nord vest-
Mehala, la vest sud Josefinul, la sud Maiere germane/Valahe, la est Fabric);

-1849 (fig.3), asediul Timișoarei de către trupele revoluționare maghiare. În amintirea înfrîngerii
lor s-a ridicat în 1852 statuia Fidelității (simbolul umilinței revoluționarilor maghiari și aroganței
habsburgice) în piața Libertății, ce a fost mutată în 1936 în cimitirul din Calea Lipovei.
fig.3- 1849, Timișoara a rămas aproape neschimbată față de 1750;

1857, în Timișoara apare calea ferată, respectiv legătura cu Budapesta/Viena și în 1858 legătura
spre sud cu Baziaș la Dunăre, pe unde primul rege la României a venit la București (fig.4).
fig.4- 1866 -zona Timișoara și suburbiile sale. Apare calea ferată respectiv legătură cu
Budapesta/Viena din 1857 și legătură cu Baziaș din 1858;

-1867 Imperiul Habsburgic se transformă în Imperiul Austro-Ungar cu 2 guverne, 2


constituții, 2 parlamente, dar cu un singur monarh simbolic (1868) cu 2 state, din care un regat
national maghiar. Banatul și Timișoara (fig.4) aparțin Regatului Ungariei. Zona a fost colonizată
cu sate cu populație maghiară, cu preponderență pe axa strategică a Canalului Bega.

-1872-73 Criza economică, în Timișoara 3 bănci și 13 întreprinderi dau faliment; Revenirea s-a
produs abia după 1891, cînd existau în Timișoara 1322 firme, din care sunt 650 ateliere mici;

-1875. In Cetate se putea pătrunde greu numai prin cele trei porți existente din 1750: spre Fabric
prin Poarta Transilvaniei (din Cazarma Transilvania); spre Mehala prin Poarta Vienei (actuala
Piață Mărăști), spre Josefin prin Poarta Petrovaradinului (din fața Operei). Porțile au devenit un
inpediment pentru dezvoltarea urbei, mai ales că la ora 9 seara se inchideau porțile dinspre
Mehala și Fabric, iar la ora 11 se inchidea și poarta spre Josefinului. Se intîmpla ca cetățenii ce
intîrziau în Cetate să nu se mai poată duce acasă în suburbi (Fabric, Josefin, Elisabetin, Mehala)
și invers (fig.5).

fig.5 – Poarta Petrovaradin–ului din fața Teatrului, cu o penetrație nouă pentru tramvaie;

–1918, după perioada în care cele patru personalități au influențat Timișoara existau în oraș cca
60 fabrici, 1200 magazine; 5 tîrguri de 4 zile și 104 tîrguri săptămînale, 32 bănci.

CAP. II. TELBISZ CAROL (azi o stradă mică din Cetate îi poartă numele)

1885-1914 Telbisz Carol a schimbat statutul orașului din cetate fortificată preponderent militară
(fig .5) într-un oraș modern ce în ierarhia Austro-Ungară (după unii) era considerat al treilea oraș
(după Viena, Budapesta sau după Budapesta, Bratislava). Dezvoltarea a fost bazată pe un
program amplu ce a cuprins toate laturile unei dezvoltări integrate (urbanistic, economic, social,
cultural, educațional, sportiv, edilitar, etc) după modelul Orașului Belle Epoque/Beatiful City,
combinînd experiența artistică a Vienei cu pragmatismul antreprenorial al Parisului lui
Haussman. Telbisz s-a născut la Cenad, într-o familie săracă de bulgari bănățeni din Dudeștii
Vechi. După ce a luat bacalaureatul la Seghedin, a absolvit Facultatea de Drept din Budapesta și
apoi a devenit doctor în „drept administrativ” la Universitatea din Viena. S-a stabilit la
Timișoara ca avocat, unde a fost numit „avocat superior urban” lucrînd 3 ani în administrația
locală. În 1885, la doar 31 de ani, Telbisz Carol devine primar al Timișoarei până în 1914, când
se îmbolnăvește și moare. Timp de aproape trei decenii cât a condus Primăria (1885-1914), el a
reușit să ridice urbea la un nivel care a surprins pe toată lumea. Telbisz a fost înmormântat în
cimitirul din Calea Lipovei.

CAP. III. MODELE TEORETICE ALE STRATEGIEI/MANAGEMENTULUI URBAN

Desigur Telbisz a cunoscut prin doctoratul său experiența estetică a Vienei, dar și cea
pragmatică a Parisului, ambele dominate urbanistic de elementele majore al neobarocului,
bulevardul cu aliniamentele sale de arbori ca spaţiu teatral pentru etalare socială și inelul (ring-ul)
ca spațiu de circulație.

1900, Viena. Din punct de vedere tehnologic şi organizatoric Viena a rămas în urmă față de alte
capitale europene: a interzis magazinele universale pînă în 1900, a obligat proprietarii de
magazine să vîndă un sortiment limitat de produse, apa era adusă încă cu butoaiele, băile din
apartamente erau aproape inexistente, funcţionarii dispreţuiau maşina de scris, etc. Orașul era
dominat de aristocraţia care avea averi fabuloase din taxele imperiale. Industria era slab
dezvoltată, ceea ce născut doar un puternic curent intelectual. Deşi în capitala imperiului era un
număr impresionant de oameni cu energie, din cauza imposibilităţii de a ajunge la oportunităţi de
afaceri şi de politică, ei s-au reorientat doar spre meditaţie/cultură. Aceştia
respectau salonul (tradiţia aristocrată), care era simbolul familiilor clasei de mijloc, dominat de
educaţia muzicală. Creativitatea artistica vieneză a provenit dintr-un eşec politic, datorită
restricţionări drepturilor cetăţeneşti, de a integra burghezia liberală urbană în structura statului
Habsburgic. Vienezii erau indiferenţi față de noile tehnologii. În suburbii canalizarea, căile de
comunicaţii, lifturile erau aproape inexistente.

1850/1871, Paris epoca Haussmaniană este caracterizată printr-un management urban foarte
modern. Soluţia adoptată de acesta a fost aplicarea teoriei cheltuielilor productive. În
perioada amintită a crescut de 6 ori bugetul pentru educaţie și aproape l-a dublat pe cel
pentru sănătate. A eliminat din oraş industria grea, oferind o capacitate de adaptare de peste 50
de ani la noile presiuni ale vremii, reorientînd manufactura spre servicii. Programul său consta în
adaptarea oraşului la creşterea traficului prin modelarea unei capitale monumentale cu bulevarde
largi care să dreneze populația din cartiere spre centru, îmbunătăţind condiţiile de viaţă ale
locuitorilor și prin generarea unei noi structuri majore de apă/canal. În 15 ani a consumat de 44
ori bugetul de la începutul administrației sale (1851). Bugetul local, după concepția lui Haussman,
poate fi controlat fără taxe adiţionale, ci doar prin creşterea veniturilor în urma „afacerilor
fertile”. Acest program s-a bazat pe expropierea în afara limitelor vechilor străzi, dacă ceea ce
rămînea nu corespundea noilor standarde ca mărime şi formă pentru locuinţe. Terenul astfel
obţinut urma să fie vîndut la noua valoare. Fiecare contract de vînzare a unei parcele de
teren avea prevăzută o clauză, care impunea reguli clare de construire. Ca și la Viena
bulevardele au fost concepute ca spaţii teatrale pentru etalare socială. Arhitecţii, care erau şi
antreprenori, au înţeles rapid că era în avantajul lor financiar să respecte viziunea autorităţilor
care presupunea standardizarea proiectelor. Noua rețea de apa se baza pe două servicii: unul
public (pentru fîntîni publice, hidranţi contra incendiilor cu apă de suprafaţă) şi unul privat de 7 ori
mai mare (pentru domeniul industrial, domestic şi instituţional) cu apă de izvor. Canalizarea a fost
concepută cu un colector imens numit “Cloaca Maxima Pariziană”. Apa pluvială este separată de
cea menajeră. A realizat 22 scuaruri verzi, de cca 5.000mp în fiecare zonă rezidenţială și 2
parcuri în suburbii.

CAP. IV. PROGRAMUL INVESTIȚIONAL de sub conducerea lui TELBISZ CAROL

În timpul mandatului său Cetatea Timișoara a fost conectată prin bulevarde largi la suburbiile
sale, a fost clădit sistemul de canalizare și alimentare cu apă, a fost revoluționat transportul
feroviar, naval, a înflorit economia, cultura, educația, sportul, solidaritatea socială, etc. prin:

IVa- RIDICĂRI TOPO: le-a finalizat între 1901/1903, constituind baza reală pentru lucrările de
investiții;

IVb- ECONOMIC: după 1892 s-a recuperat criza din 1872. Din vînzarea terenurilor de după
demolarea fortificațiilor s-a constituit FONDUL pentru DEZVOLTAREA ORAȘULUI. A oferit
noilor societăţi comerciale terenuri şi materiale de construcţie gratuit, scutiri de taxe şi
impozite pe 15 ani, astfel încât oraşul ajunge să se dezvolte aproape singur, utilizînd teoria
cheltuielilor productive și a afacerilor fertile;

IVb1-INDUSTRIE/FABRICI- s-au realizat prin acțiuni private (fig.6):


-nou construite: Fabrica de Pantofi Turul, Fabrica Kandia (1890), Întreprinderea de Pălării-Paltim
(1899), Fabrica de Chibrituri, Filatura, Centrul Timişorean al Fabricii de Unt „Hungaria”, Fabrica
de Textile, Fabrica de Ciorapi, Fabrica Fructus, Fabrica de Trăsuri, Abatorul (1905), Fabrica de
lanțuri (1911), etc.;

-modernizate: Fabrica de Bere (1890), Moara Timişoara, Fabrica de Spirt Solventul 1891, Fabrica
de Săpun, etc.;

Primăria a preluat marile intreprinderi – Uzina Electrică (1907/1910), Abatorul, Fabrica de


Cărămida – care aduceau un profit substantial la bugetul local;

Implicaţii economice au mai avut Palatul Societăţii de Hidrologie Timiş – Bega 1913/1914
(Regionala C.F.R.), Palatul Poştei 1910/1913, etc.

În 1910 din cei 68.471 locuitori 11.745 erau muncitori (cu familii peste 30% din populație).
fig.6- Fabrica de Pălării, Fabrica de Lanțuri, Fabrica Solventul, Fabrica de Pantofi, Abatorul,
Fabrica Fructus.

IVb2-FINANȚE/BĂNCI – s-au realizat: Banca de Scont (1906, str. Gh. Lazar), Banca de Stat
(visavis de Hotel Continental), Banca Agricolă (actualul rectorat UPT din Piața Victoriei), Banca
Timişoreană de Comerț SA, (1911 -concernul Szana) cu capital investit în 35 intreprinderi din
care 28 în Timișoara (preocupare inexistentă azi în Banat, existînd doar în Transivania); Camera
de Comerţ şi Industrie a fost reformată.

IVb3-EDUCAȚIE:

-1870 existau 19 unități de învățămînt cu 91 cadre didactice;

-1910 existau 80 de unități de învățămînt cu 445 cadre didactice;

Pentru educaţie, s-a construit Liceului de Băieţi („C.D. Loga” 1903), Liceului de Fete (“Carmen
Silva” 1903/4), Preparandia pentru Învăţători 1895/96 (actualul Liceu „J. L. Calderon”), Şcoala
Profesională (actualul Liceu Electromotor Asănești), Liceul Comercial (1914 actualul sediu al
Primăriei din Timișoara), Institutul Teologic, Liceul Piariștilor.

IVb4 -CULTURĂ/ CULTE:

– a luat ființă muzeul rezultat din fuziunea a 2 societăți științifice (1885), au fost deschise 6
biblioteci populare și una științifică, 12 tipografii, 35 ziare și reviste în 1910 (opt cotidiene), 2
cinematografe (teatrul cinematografic lîngă actualul Capitol 1908, cinematograful Apolo 1909,
Biblioteca Academiei 1886/1891, iar Palatul Baroc este modificat 1885/1886, după moda vremii;

– Sinagoga din Fabric (1899), biserica din Pța Bălcescu 1912/1919, biserica Mileniului din Pța
Romanilor 1896/1901, biserica greco-catolica Fabric, biserica ortodoxa din Fabric 1911/1912.

IVb5 -SPORT: –se dezvoltă ciclismul (pista de ciclism Velocitas 1897); Clubul de fotbal Chinezul
(1902) cu primul stadion modern din Timişoara (stadionul CFR 1913), canotajul (Asociația de
Canotaj reorganizată în 1899 și cu Clubul său Regata 1910), vînătoarea, înotul, tenisul, tirul,
patinajul, polo-ul pe apă, handbalul, scrima, gimnastica, etc.

IVb6 -SPAȚII VERZI/ PARCURI: -se continuă salba de parcuri de pe malul Canalului Bega cu
parcul Copiilor 1891, parcul Regina Maria din Fabric 1868/1900 -1914, și Parcul Doina 1898,
Scuarul Plevna după 1900.

IVb7 -SOCIAL: -Institutului de surdomuţi 1894/1912; orfelinatul Gisella 1901 (str.


Pestalozzi/Universitatea de Vest);

-ansamblul de locuințe sociale “6 case” de pe Take Ionescu 1914, de la turnul de apă Josefin,
Casa de raport a municipiului TM 1909/1910 – din Piata Traian;

-Baia Hungaria 1913/1914 (băile Neptun);

-a înfiinţat diferite fonduri de ajutorare a saracilor şi cantine sociale cu o fabrica de pîine și un


centru de lapte propriu.

IVb8 -SĂNĂTATE: – a inființat complexul spitalicesc Boli infectioase la Pădurea Verde (bdul Gh.
Adam), azilul și policlinica de copii 1904 (actualul Spital de copii).

IVc –INFRASTRUCTURA:
IVc1 -RETEA FEROVIARĂ: se modernizează în 1897 Gara Mare/de Nord. Se prelungește calea
ferată ce leagă orașul de Viena spre Orșova prin Lugoj prin sud-est, (ce blochează legătura
Cetate-Fabric și dezvoltarea orașului spre sud-est);

-1908 se finalizează cele 9 direcţii feroviare care legau Timişoara de Sistemul său Urban prin
construirea celei mai importante reţele de căi ferate regionale pentru navetiştii din regiune în
vederea consolidării Timisoarei industriale.

IVc2 -RETEA TRANSPORT PUBLIC URBAN:

-1899 – este înlocuit cu tramviul electric vechiul tramvai cu cai 1869 (traseul Pța Sf Gheorghe
spre Pța Romanilor; Pța Sf Gheorghe spre str. Văcărești, continuată în 1871 spre Gară).

IVc3 -RETEA RUTIERĂ: -se realizează:

-7 bulevarde principale ce leagă Cetate de suburbii;

-Programul celor 6 poduri 1901-1903 (str. Reșița/Fabrica Țigări, de la Maria, de la Mihai Viteazul,
de la Neptun, de la Badea Cârțan, de la Turbine) prin înlocuirea podurilor din lemn cu cele
metalice (fig. 7). Program finalizat pînă în 1914.
fig .7- Programul celor 6 poduri 1901-1903 (str. Reșița/Fabrica Țigări, de la Maria, de la Mihai
Viteazul, de la Neptun, de la Badea Carțan, de la Turbine).

IVc4-RETEA NAVALĂ:

–1902 a început modificarea traseului canalului navigabil Bega spre nord-est (fig.6), eliminînd
vechiul traseu prin străzile din Fabric.

IVc5-REȚEA EDILITARĂ:

-1910 s-a realizat stația de epurare, sistemul de canalizare și de apă industriala/casnică (finalizat
în 1914), turnurile de apă în Fabric și Josefin, finalizate în 1913.

IVc5-SERVICII PUBLICE:

–1905, se realizează cazarma pompierilor din Cetate, și din Josefin;

-1912, se încheie parțial relocarea unităților militare din Cetate în partea de nord.
CAP V. URBANISM:

-1868 se reduce zona de interdictie de construcție a Cetății de la 949m la 569m; în 1877 apare
Uniunea Inginerilor și Arhitecților din Timișoara; în 1867 apare Serviciul Tehnic al Municipiului
Timișoara;

-1870-1871 După războiul franco-prusac fortificațiile se dovedesc inutile și apare ideea în


Timișoara (fig. 8) de a demola fortificațiile pentru a unifica orașul și a forma o rețea de
apă/canalizare și pentru a crea 2 bulevarde ce leagă Cetatea cu Josefin și cu Fabric.

fig. 8 – cca. 1875, Timișoara propunere de demolare a fortificațiilor și de realizare a unui oraș de
tip Belle Epoque prin unificarea Cetății cu suburbiile existente.

-1889 intră in vigoare noul regulament de construcții ce permite realizarea de Planuri de


Urbanism întocmite de Serviciul Tehnic Municipal.

-1892-1910 demolarea parțială a fortificațiilor -se decide sistarea caracterului strategic/militar


al Cetății din Timisoara și demolarea fortificațiilor în două etape: prima între 1892-1906 (fig. 9) cu
mutarea unităților militare (Clădirilor Înlocuitoare) în nord și apoi accelerat în rest între 1906-
1910. Se începe și demolarea porților de acces. Demolarea zidurilor presupune o suprafață
eliberată de 138 ha, după care municipalitatea a reușit să mai cumpere și terenul din jurul
Cetatii de 124 ha teritoriu neconstruibil (în total 262ha libere pentru dezvoltare).
fig. 9- 1902, Timișoara – etapa I de demolare a fortificațiilor și de relocare a căzărmilor în partea
de nord se încheie în 1906. Se trasează Bdul Take Ionescu, str. Gh Lazăr, etc.

CAP. VI. PERSONALITĂȚILE CARE ALĂTURI de CAROL TELBISZ au SCHIMBAT


TIMIȘOARA- LUDWIG von YBL, LASZLO SZESZTAY, STAN VIDRIGIN;

VIa – 1893-95, arh. LUDWIG von YBL (azi o stradă mică din sudul orașului îi poartă
numele) elaborează tema Planului Urbanistic în 1894 și mai multe variante în sistem radial-
concentric (fig. 10), după modelul vienez cu Ringul său (din 1859).
fig. 10 -1892-4, Timișoara, planul de sistematizare întocmit de arh. LUDWIG von YBL și sistemul
propus radial-concentric.

Se propun două ringuri rutiere după modelul vienez (realizate parțial), mutarea căii ferate spre
sud spre Baziaș și la nord spre Lugoj (realizată), mutarea gării principală la intersecția Calea
Aradului și al doilea ring (nerealizată), noi trasee rutiere: actualele Bdul. Republicii, Bdul
Revoluției 1989, bdul Take Ionescu. str. Gh Lazar, Bdul Michelangelo, Bdul 16 decembrie
1989, str. 1 decembrie, (realizate), o străpungere est vest prin Cetate, ce lega Fabricul de
Mehala (parțial realizată), esplanada (actuala Piață Victoria) în fața teatrului (realizat de
Fellner&Hellmer 1872/1874) de 400m/120m cu un cap de perspectiva un palat de justiție
(realizată cu modificări), 3 porturi (nerealizate), etc.

VIb –1902 arh. LASZLO SZESZTAY (azi nici o stradă nu îi poartă numele) propune un nou plan
mai pragmatic (fig.11) ce cuprinde: centura verde în jurul Canalului Bega (realizată), reducerea
esplanadei la 320m/50m (realizată), menținerea demolării fortificațiilor inclusiv a Cazarmei
Transilvania (realizată după 1965), mutarea căii ferate în nord în rambleu (realizată);
regularizarea canalul Bega pe noul traseu în nord-est după planul ing. sef Emil Szilard (realizat);
construirea turbinelelor (realizată), etc.

Se propune ierarhizarea străzilor după importanță pe 4 categorii după lățime: (I) -45 m- str.
Michelangelo, 40m- str Cluj, Bdul Take Ionescu; (II)-34 m str. Kogălnceanu, 30m Bdul Revoluției
1989; (III) -24m bdul CD Loga, bdul Politehnicii, 20m bdul Republicii, str. Hector; (IV) -16m str.
Buftea, str. Eminescu, 14m str. Lenau, etc (realizate), ramificarea străzii Cluj;
Se propun străpungerile dinspre Piața Bălcescu spre str. Feldioara și spre str. 1 Decembrie
(realizate); traversarea Cetății cu un bulevard mare est- vest pe traseul Bdul Revoluției 1989,
Bdul Proclamația de la Timișoara, str. Brediceanu, Calea Bogdăneștilor (partial realizată, fără a
distruge Cetatea), dacă proiectul ar fi fost realizat în integralitate ar fi distrus coerența cartierului
central Cetate. Idee de a străpunge orașul de la est- vest este reluată azi prin propunerea
“Bulevardului Paulista” în locul căii ferate, (ce ar trebui îngropată sub formă de
metrou). Reunificarea Mehalei cu orașul, necesita noi studii și astfel ing. șef Szilard și ing. Iosef
Briger întocmesc o nouă schiță în 1911 (extrase în fig.12a/b), intrată în vigoare în 1913 și în care
se propune mutarea căii ferate spre Baziaș din fața actualei catedrale Mitropolitane (realizat după
1930) pe noul traseu estic;

fig. 11 -1902, Timișoara, planul de sistematizare întocmit de arh. LASZLO SZESZTAY


fig.12a. – transformarea spațialității Pieței Victoria între 1893 (Ybl) și 1911 (Szilard);

VIc –ing. STAN VIDRIGIN (o stradă/fosta Calea Buziașului, îi poartă numele), cu un stagiu de
perfecționare în Germania şi Anglia, realizează stația de epurare și apoi între 1904-1907 rețeaua
modernă de apă (finalizată 1914) și de canal (finalizat 1912), aducînd la acea vreme Timișoara în
rîndul puținelor orașe din lume cu o rețea edilitară modernă.

CAP. VII ARHITECTURA:

1910 au fost construite 5234 case noi într-un singur an;

VIIa. Cetate: 1982-1902 –conform noilor regulamente se edifică cca. 20 clădiri cu P+2E,
marcate cu un turn pe colț. După 1910 începe construcția de vile pe Bdul CD Loga, de imobile
mari pe Bdul Revoluției 1989 și frontul vest al Pieții Victoria, cu noua dimensiune 342m/57m și cu
alveola semicirculară din fața Materna/Rectorat (conf. plan de urbanism din 1910);

VIIb. Fabric: 1898 – 1913 -pierde prioritatea economică în favoarea Josefinului. Frontul
rezidențial (ce ar trebui să fie rezervație de arhitectură) de pe Bdul 3 August 1919, ce începe
inițial în 1898 din piața Mircești, pînă în 1913 spre Băile Neptun și între 1889-1901 pînă în Piața
Romanilor, cu noua biserică a Mileniului 1896-1901. Frontul de pe partea vestică a Pieței Badea
Cîrțan se finalizează în această perioadă. În sudul cartierului se construiește o colonie cu 200
case (1909-1914) cu credit acordat de Ministerul Agriculturii rambursat în 20 ani (după care
muncitorii agricoli au devenit proprietari). Industria se relocă/consolidează pe malul noului traseu
al Canalului Bega și în sudul cartierului;

VIIc. Josefin: (în 1773 împăratul Iosif al II-lea de Habsburg acceptă numele cartierului de
Josefin). Calea ferată (1857) ce lega Timişoara – prin Budapesta şi Viena – de Europa (cu prima
gară din 1857 modernizată în 1897) determină apariția atelierelor în noua zonă industrială ce se
mută aici din Fabric: Atelierele Feroviare, Morile 1867-1879 (Elisabeta, Prochaska, Moara Mare
etc.), Fabricile de Țigări (1846 – prima de pe actualul teritoriu al României de azi), Fabrica de
Chibrituri (1878), mici ateliere unde s-au dezvoltat ulterior fabricile Electromotor, Elba, Solventul,
etc. Zona rezidențială se dezvoltă spre sud, unde sunt terenuri libere. Se dezvoltă astfel zona
rezidențeală P+2E de pe Spaiul T. Vladimirescu, din Piața Kuttle (ce începe 1895), de pe Bdul 16
Decembrie 1989 (1898-1903), care ar trebui să fie rezervație de arhitectură;

VIId. Elisabetin: (din 1896 se schimba denumirea din Maiere în Elisabetin) cartierul pierde
autonomia în 1891, alipindu-se Josefinului, apoi revine în 1904-1905 la autonomia
sa administrativă. Se extinde rezidențial spre nord (Josefin) și spre nord (Cetate). Între 1906-
1910 este cel mai activ cartier noi prin construirea imobilelor de pe Splaiul T. Vladimirescu, Piața
Crucii, Piața Eforie, Piața Plevnei, Piața Bălcescu cu biserica sa (începută 1913- finalizată1919);

VIIe. Mehala: după 1900 se intemeiază coloniile Blașcovici, Ronaț pentru muncitorii feroviari;

VIIf Calea Șagului: în sudul cartierului apar construcții fară AC.

VIII. EVOLUȚIA GEOPOLITICĂ A TIMIȘOAREI/BANATULUI DUPĂ TELBISZ.

1914.06.28 la Saraievo este asasinat Franz Ferdinand, cel desemnat a fi viitorul Împărat Austro-
Ungar, fapt ce a declanșat Primul Război Mondial (Franz Ferdinand a declarat că dacă va ajunge
împărat va impune o singură limbă, o singură capitală și un singur parlament pentru Imperiul pe
care îl va conduce);

1914.07.14 la Timișoara moare Carol Telbisz, după o scurtă suferință;

1918.10.30/31 la Budapesta a avut loc “revoluţia crizantemelor”, în urma căreia puterea a fost
preluată de Consiliul Naţional Maghiar, ce a declarat încheierea războiului, prăbușirea Imperiului
Austro-Ungar și înființarea Republicii Maghiare (de sorginte social-democrată);

1918.10.31 la Timișoara se declară Republica Autonomă Bănățeană de către avocatul Otto Roth,
reprezentantul Partidului Social Democrat din Ungaria. Preşedintele organizaţiei Timiş a
Partidului Naţional Român Aurel Cosma s-a opus, declarînd în schimb că se supune doar Marelui
Sfat Național Român;

1918 Populaţia Republicii Bănăţene era de 1.582.133 de persoane, dintre care 592.049 români
(37,42%) etnie majoritară. Sârbii reprezentau 17,97 %, cu 284.329 de persoane. Germanii şi
ungurii, au fost în număr de 629.797, reprezentând împreună 39,81% (387.545 germani şi
242.152 unguri);

1918.11.15. primarul Josef Gemml a predat în mod oficial oraşul Timișoara armatei sîrbe;

1919.06.13 Conform filosofiei wilsoniene “Dreptul popoarelor de a dispune de ele însele” pe baza
majorității etnice, la Conferinţa de Pace de la Paris se împarte Banatul între România şi Serbia
(decizie comunicată oficial la 30 iunie). Woodrow Wilson (în Timișoara nu există nici o stradă cu
acest nume), istoric și specialist în științele politice, a fost cel de al 28 președinte al Statelor Unite
ale Americii;
1919.09.01 -1922.08.31 (cu intermitențe) – Stan Vidrigin ajunge primul primar al Timișoarei din
România Mare. Nu a luat nici o măsură punitivă împotriva reprezentanților celorlalte etnii care au
avut alte opinii (impotriva intrării Banatului în România), a continuat realizarea strategiei urbane
stabilite înainte de război, în care arhitecții ce au profesat înainte 1918 (germani, evrei, magiari,
etc.) și-au desfășurat activitatea cu succes alături de cei noi din România Mare și după noua
apartenență statală a Timișoarei;

CAP IX. EVOLUTIA POPULATIEI TIMIȘOAREI:

1880 37.000 locuitori;

1900 55.820; după recensămînt maghiar Timişoara avea o 60.551 de locuitori, din care 30.892
germani, 19.162 maghiari, 6.312 români (18%), 2.730 sârbi, restul fiind de alte etnii. 1920 (primul
recensământ românesc, neoficial), 86.850 locuitori (32.097 -germani, 27.189 –maghiari, 16.047 –
români şi 8.307 evrei);

1937 în Timişoara trăiau 96.603 locuitori. Dintre aceştia, 28.731 s-au declarat de etnie română
(33%), 26.823 germani, 26.117 maghiari, 11.973 evrei, 2.362 sârbi, restul fiind romi, bulgari şi
alte etnii (ziarul „Fruncea”, „Aproape o treime din locuitorii oraşului Timişoara sunt români”,
„Capitala Banatului se românizează prin excedent natural şi imigrare – nu prin desnaţionalizarea
minorităţilor”);

2011: în Timişoara trăiau 319.621 locuitori din care 259.754 români (81%), 15.564 maghiari,
4.843 sârbi, 4.193 germani, 2.145 romi, 859 bulgari, 556 ucraineni, 385 slovaci, 176
evrei. 30.000 fără naționalitate declarată.

CAP X TESTAMENTUL LUI CAROL TELBISZ

1910.- Carol Telbisz, “Dacă privim la ceea ce am realizat şi la acele planuri care ne aşteaptă,
atunci putem spune că am terminat doar începutul şi am asigurat doar bazele necesare
dezvoltării în continuare. Generaţia următoare are datoria de a transforma Timişoara într-
un oraş mare, frumos şi modern”.

S-a întîmplat oare așa?

Dacă reprivim imaginea de la începutul postării noastre, cea din 2014 (fig. 1) putem spune
că Timișoara s-a transformat într-un oraș mare, frumos, modern. Ultimele două
caracteristici au depins, depind și vor depinde și de noi, locuitorii lui.