Rezolvarea de probleme

Curcubeul

Odată, într-o vară uitată sub un măr, a plouat tare. Cât de tare? Atât de tare că ploaia şi-a
pierdit creioanele colorate. Şi nu ştia pe unde. După vreun nor călător? Ascunse de-o stea
căzătoare? Rătăcite la Polul Nord? Nu ştia şi pace. Şi era tare supărată. Şi cum mai plângea!
Şiroaie, şiroaie. Îşi udase şi batista, iar umbrela n-avea spiţe. Cum să-ncete fără ele? Dar…şi
rămase agăţată de un nor. Le găsise soarele şi pentru că nu se ştia, a-nceput să se joace cu ele. Şi-
a luat roşul din lalele şi galbenul sfărâmând o boabă de grâu. Apoi, a desenat o portocală ce-a-
nceput să plângă. O lăsaseră fără coajă. Cerul s-a făcut albastru, verdele cobora din poverstea
ierbii şi-apoi, gata, floarea de melin le-a adunat pe toate-n pumn după ce prinse-n petale coaja de
nucă.

Cerul s-a deschis încet, ca o şoaptă.

Atunci ploaia s-a oglindit în palmă şi pe cer au apărut creioanele, mândru curcubeu.
Stătuse şi ploaia. Bucuroasă, a uitat că a rămas fără. Dar, nu mai plânge. Acum, curcubeul o
înveseleşte în fiecare vară.

Care vară? Păi, una din cele uitate sub un măr, de vară, nu?