“Există momente în viață când o ușă se deschide și ești inundat de lumină.

Clipe rare când ceva

se descătușează în tine. Plutești în imponderabilitate, gonești pe o autostradă fără radar.
Alegerile devin limpezi, răspunsurile înlocuiesc întrebările, frica cedează locul iubirii.
Trebuie să trăiești aceste momente . Căci rareori durează.” ( Central Park de
Guillaume Musso)

“M-am săturat să mă prefac fericită, să zâmbesc doar fiindcă la asta se așteaptă oamenii de la
mine. Să fiu cu totul altcineva decât sunt. Să nu am voie să vorbesc cu anumite persoane
pentru că sunt “sub rangul meu” și îmi creez o imagine negativă. Și am obosit să mă prefac.
Vreau să pot să fiu eu însămi, cu bune și rele, să îmi aleg prietenii în funcție de ceea ce simt
față de persoanele respective și nu fiindcă îmi sunt impuși de către anturaj.”

Un paradox. Lucrurile de care nu ai neapărat nevoie pentru a trăi - cărțile, arta,

cinematograful, vinul și așa mai departe - sunt exact lucrurile de care ai nevoe
pentru a trăi.”

„E o regulă că umanilor nu le plac nebunii decât dacă aceştia sunt buni pictori, şi chiar şi atunci,
nu le plac decât după ce respectivii au murit. Numai că definiţia nebuniei, pe Pământ, pare să fie
foarte neclară şi contradictorie. Ceea ce este dovada sănătăţii mintale la unul se dovedeşte a fi
nebunie curată la altul. Primii umani s-au fâţâit de colo până colo despuiaţi fără nicio problemă.
Anumiţi umani, în special aceia din junglele umede, încă se mai fâţâie astfel. Aşadar, trebuie să
conchidem că nebunia este, uneori, o chestie legată de timp, iar, uneori, de codul poştal, de zona
unde se află cineva.”

„Închipuiți-vă numai una ca asta! Să fii nu doar muritor, ci şi for țat să foloseşti o
parte din acel prețios şi limitat timp pentru a citi! Nu-i de mirare, aşadar, că erau o
specie de primitivi. Până ajung ei să citească suficiente cărți pentru a dobândi un
stadiu al cunoaşterii care să le permită să facă şi ei ceva, orice, cu ea, au şi murit
deja!”

O carte care te face să râzi şi să plângi, în acelaşi timp, este atât un dar, cât şi un
blestem.

Nu de alta, dar tocmai am stat 2 ore la coada ca sa ridic 2 carti de la elefant . Si nu am reusit pentru
ca era haos,nimeni nu stia de unde incepe coada si unde se sfarseste. Si toti se certau. In 10
minute, doar o singura persoana reusise sa ridice colet :)) Am ajuns acum acasa..inghetata si nu
mai fac nimic. ma bag in pat, ascult Vocea Romaniei si citesc