Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
specializările: Jurnalistică anii III şi IV, Relaţii Internaţionale şi Studii Europene anii III
şi IV şi Ştiinţe Politice anul III. Această disciplină este obligatorie şi complementară şi se
predă pe parcursul unui semestru.
Conţinutul tematic al cursului vizează o problematică bine structurată şi închegată, care
să permită realizarea obiectivelor propuse. În acest sens, vor fi abordate patru teme
generale, anume: 1. Societatea ca structură; 2. Opinia publică – secvenţă a fenomenalităţii
sociale; 3. Relaţia public – opinie publică; 4. Mass-media şi opinia publică.
I. SOCIETATEA CA STRUCTURĂ
I. 1. Conceptul de structură socială
- structură −> lat. struer = a construi.
- în ştiinţă, conceptul de structură = părţi componente ale unui obiect, fiinţe,
concepţii
- Structura socială −> este un element al sistemului social
−> este un ansamblu al relaţiilor sociale şi înglobează totalitatea
raporturilor caracteristice diverselor forme de convieţuire socială
−> cuprinde relaţii sociale repetate şi stabile între componenţii unui
sistem social.
Structura socială este un subsistem
−> pe orizontală se situează: familia, satul, oraşul, naţiunea
−> pe verticală - grupuri clasiale, de stratificare, ocupaţionale; generaţii,
sexe, vârste, nivel de instrucţie şcolară.
=> structurile sociale = colective de indivizi care acţionează în anumite moduri
percepute ca o convieţuire,
- Structura socială = un ansamblu de interacţiuni umane şi sociale integrate într-un
sistem, căruia îi oferă omogenitate şi continuitate şi-i determină identitatea şi stabilitatea
- orientează acţiunile sociale în am direcţii
- Problema structurii societăţii a trezit interesul sociologilor diferite şcoli, una dintre
cele mai importante fiind structuralismul sociologic, care îşi are originea în lucrările lui
G. Vico, A. Comte, K. Marx si E. Durkheim. Această direcţie va fi dezvoltată în
secolul XX - lea de C. Levi-Strauss, T.Parsons, Jean Piaget, Anthony Giddens.
- T. Parsons
−> structura este calea de investigare a ordinii funcţionale a societăţii
−> sistemul social se distinge prin organizarea structurală şi funcţională a
societăţii
- C. Levi-Strauss
−> structura = un model construit din realitatea socială, din fapte reale
−> a urmărit surprinderea şi explicarea modului în elementele unor unităţi
sociale, reale sau ideale, şi modelele acestora se acceptă sau se exclud, pentru a
alcătui un sistem de relaţii numit civilizaţie sau cultură.
- A.Giddens
−> pune structurile sociale în relaţie cu acţiunea socială.
. −> relaţiile structurale care se structurează în timp şi spaţiu reprezintă o dualitate
structurală: proprietăţile structurale ale sistemelor sociale sunt în acelaşi
timp condiţii şi rezultate ale activităţilor realizate de agenţi care fac parte din
aceste sisteme
−> noţiunea de dualitate a sistemelor desemnează şi latura constrângătoare şi
dimensiunea competenţei (competenţa = tot ceea ce actorii cred sau cunosc într-un
mod tacit sau discursiv despre circumstanţele acţiunii lor şi despre
circumstanţele autorilor care le produc)
I. 2. Status social
- Statusul = poziţia ocupată de o persoană în societate
−> treapta pe care se află un individ într-o structură socială reflectă tipul de
apreciere asupra lui dată de către ceilalţi
- recunoaşterea poziţiei sociale a unui individ depinde:
- de personalitatea acestuia
de normele şi valorile sociale ale structurilor sociale
- T. Parsons a făcut diferenţa:
−> statusul atribuit = poziţia acordată de societate şi urmărirea dimensiunii
psihosociale (vârstă, sex, religie, rasă, mediu familial).
- din statusul atribuit de o societate derivă unicitatea poziţiei unui individ
într-o comunitate.
−> statusul dobândit = poziţia câştigată de o persoană prin învăţare, prin efort
- se obţine de individ în cadrul competiţiei cu toţi cei care aspiră la el, prin
examinarea opţiunilor pentru poziţia dorită a fi ocupată (student,
preşedinte, director, actor, profesor)
- statusurile atribuite sunt prescriptive şi caracterizează întreaga populaţie dintr-o
comunitate (de exemplu, bărbaţi sau femei, copii, tineri, adulţi sau bătrâni)
- statusurile dobândite fiinţează într-un număr stabilit de societate, în raport de
oportunităţile sale.
- un tip special de status este statusul fundamental, determinat de raporturile dintre
oameni în anumite condiţii şi de ocupaţia acestora
- în virtutea acestui status ceilalţi aşteaptă de la noi un anumit comportament.
Ex: abilităţi şi acţiuni faţă de copii, însuşirea normelor de conduită, conformare
la regulile sociale, asumarea responsabilităţilor sociale, competenţă profesională
şi socială.
- una din căile de trecere a unui individ de la un status la alte statusuri o constituie vârsta
−> societatea reglementează comportamentul fiecărei vârste.
Ex: un om bătrân are un alt spaţiu social decât un ins tânăr
−> vârsta operează ca un criteriu distinctiv pentru anumite situaţii sociale
(primirea buletinului de identitate, exersarea unor drepturi, încadrarea în muncă,
ieşirea la pensie, căsătoria).
I. 3. Rolul social
- Rolul social = totalitatea aşteptărilor care definesc comportamentul oamenilor,
exprimate în drepturi şi responsabilităţi (proprii sau improprii) pentru ocuparea unui
status şi punerea în act a cerinţelor conţinute în status.
−> status = o poziţie ocupată de un individ
−> rolul = îndeplinirea unei atribuţii
- conceptul de rol a fost elaborat de R. Linton în 1936 (Study ofMan)
- Rolurile sociale: −> comportament social
−> un aspect perscriptiv al conduitei sociale
- cunoaşterea statusurilor şi rolurilor actorilor sociali reprezintă o condiţie fundamentală
a integrării sociale
- rolurile sunt primele legături între experienţele personale ale indivizilor şi structurile
instituţionale
Ex: statusul de student = persoana care ocupă poziţia conferită de implicarea
acesteia în activităţile de studiu într-o instituţie de învăţământ superior
−> rolurile unui student pot fi: de membru al comunităţii universitare, de
învăţare şi pregătire, de membru al unei familii, de coleg, rolul de prieten, de
cititor al bibliotecii universitare, de colaborator al unui profesor sau al unei
catedre, ş. a
.=> rolurile pun în evidenţă toate sarcinile care îi revin sau pe care şi le asumă un
individ din poziţia socială ocupată
- rolurile acţionează ca un set de norme care definesc îndatoririle şi drepturile
I. 4. Instituţii sociale
= structuri stabile, create de societate, care să conserve şi să dezvolte scopuri
fundamentale ale grupurilor şi indivizilor
−> se caracteriteată prin stabilitate şi răspund unor nevoi ale societăţii
- termenul instituţie: lat. stituere = a ridica, a întemeia, a aşeza
institutio = aşezământ, întemeiere, înfiinţare
- fiecare instituţie este un tip de organizare a unui domeniu al socialului ca mod de
rezolvare a problemelor
- membrii aleşi sau desemnaţi ai grupurilor sunt investiţii în îndeplinirea funcţiilor
stabilite public
- funcţiile se referă la: - satisfacerea trebuinţelor individuale şi de grup,
- stabilirea comportamentelor membrilor grupului prin reguli de
influenţare şi control social.
- în orice societate există o varietate de instituţii, ele se clasifică după anumite criterii:
a) modul de constituire:
- instituţii formale (Primărie, Prefectură, Guvern), organizate după norme
generale respectate de către toţi membrii societăţii fie că sunt, fie că nu sunt de
acord cu ele
- instituţii nonformale sau neoficiale, funcţionează în temeiul regulilor stabilite
de către toţi componenţii.
b) după conţinutul şi caracterul funcţiilor îndeplinite:
1. instituţii economice din care fac parte toate unităţile ce se
ocupă cu protecţia bunurilor, de efectuarea prestaţiilor de serviciu, de
reglementarea circulaţiei banilor, de organizarea şi diviziunea muncii, de
circulaţia bunurilor;
2. instituţiile politice sau cele implicate în actele de cucerire, exercitare şi
menţinere a puterii (Guvern, Parlament,consilii judeţene, etc);
3. instituţii educative, preocupate de socializarea şi educarea
tinerei generaţii, de dezvoltarea unor modele de educaţie;
4. instituţii culturale, axate pe transmiterea şi dezvoltarea
moştenirii culturale, pe susţinerea activităţii creatoare, pe
conservarea patrimoniului cultural, pe educarea estetică a
publicului;
5. instituţii sociale care funcţionează în scopul ajutorării unor
persoane în dificultate sau pentru organizarea de activităţi |
cu anumite categorii de populaţie. Instituţiile filantropice,
asociaţiile, fundaţiile, societăţile sunt exemple de instituţii
sociale;
6. instituţii religioase, care organizează raporturile omului cu
divinitatea, cu ceilalţi credincioşi şi cu ierarhii bisericii.
- instituţiile: - au principii şi reguli proprii, valori, norme şi sancţiuni specifice,
- dispun de mijloace materiale şi de tehnici de realizare a funcţiilor lor
- apariţia tensiunilor într-o instituţie determină modificări în structura ei, pentru că ea
să răspundă funcţiilor sale, iar nesoluţionarea stărilor conflictuale poate conduce chiar
la dezmembrarea şi dispariţia ei.
I. 5. Societatea
= modul organizat de existenţă a vieţii sociale.
- există ca o pluralitate de interacţiuni între indivizi
- este un mecanism adaptativ, un vehicol social pentru reglarea şi transformarea
mediului, pentru soluţionarea problemelor dintre aceştia
- A. Giddens conferă două sensuri conceptului de societate:
a) relaţii între indivizi umani şi între instituţii (societatea rurală, societatea
urbană, societatea capitalistă, societatea feudală, etc);
b) unitatea relaţiilor sociale (societatea românească, societatea franceză,
societatea europeană, etc.) sau comunităţile mici reprezentative pentru o anumită
zonă, bază pentru cercetări etnografice (societatea Nereju sau societatea Dragus),
asociaţiile profesionale
- societatea = şi, un grup relativ independent care se autoperpetuează, ocupă acelaşi
teritoriu şi participă la o cultură comună (o societate poate fi o comunitate tribală sau
un mare stat naţional modern)
- membrii unei societăţi au în comun legături care:
- le influenţează comportamentul
- determină formarea unor cunoştiinţe despre relaţiile dintre ei
- o societate există prin viaţa membrilor săi, prin acţiunile, comportamentele, gândirea
şi modul de a fi al acestora.
I. 6. Grupul social
= o alcătuire din două sau mai multe persoane care interacţionează pe baza unei structuri
sociale şi îşi recunosc mutual dependenţa.
- caracteristici:
−> nu este o aglomeraţie de oameni care temporar se află împreună într-o
anumită locaţie,
−> nu este nici o categorie care se defineşte ca o colectivitate de oameni care au
în comun anumite caracteristici
−> se ghidează după norme şi reguli specifice
−> îi este specific solidaritatea şi coeziunea
−> are ca scop integrarea în societate
- grupurile pot fi:
a) grup mic (maxim 10 persoane)
- fiecare membru al grupului este obligat să aibă opinii şi să contribuie la luarea
deciziilor şi la rezolvarea de probleme
- controlul social exercitat la nivelul acestuia este mult mai puternic pentru
fiecare membru în parte
- se sancţionează mult mai uşor nonconformitatea (nerespectarea regulilor şi
valorilor grupului)
b) grup primar - este caracterizat de intimitate şi interacţiunea faţă în faţă a
membrilor
Ex: familia, grupul de prieteni adolescenţi sau adulţi
- alte caracteristici: relaţii intime şi personale, comunicare faţă în faţă,
permanenţă, o puternică loialitate şi sentimente comune, informalitate, luare de
decizii în mod tradiţional şi non-raţional
c) grup secundar - se caracterizează prin relaţii formale
- este mare şi legăturile din cadrul său sunt impersonale
- este de natura raţională şi contractuală
- interacţiunile sunt temporare, anonime şi formale.
I. 7. Factorii socializării
- Socializarea = un proces continuu de învăţare, în contexte specifice
Familia este cel mai important agent al socializării
- are rol în dezvoltarea cognitivă, emoţională şi fizică (copilul învaţă să vorbească
şi să comunice, să se joace, şi să fie împreună cu ceilalţi)
Şcoala reprezintă un important agent instituţionalizat (habitatul natural al copilului)
- creează copiilor abilităţi specifice funcţionării în societate
- transmite valorile culturale şi ideologiile societăţii
- formează primele nivele de ataşament faţă de grup
Grupul de prieteni ocupă aproape întregul timp liber
−> companie, relaţii, activităţi bazate pe interesele individuale
- are un rol important în dezvoltarea şi validarea propriilor concepte
- este o importantă arie în care copilul practică anumite abilitaţi şi îndeplineşte
anumite roluri.
Locul de muncă joacă un rol important în socializarea adulţilor
- afectează direct comportamentul şi propriile concepte.
- presupune medii diferite: unii lucrează cu maşini şi alţii cu idei, iar alţii cu
oameni.
Mass-media (televiziunea, mesajele transmise prin radio, filme şi reviste)
- vine în contradicţie uneori cu valorile şi regulile însuşite în perioada socializării
primare
- este nevoie de dezvoltarea capacităţii de a selecta materialele care se bazează pe
propriile convingeri şi concepţii pentru a le ajusta propriilor nevoi
- acţiunea factorilor şi cadrelor sociale mai generale (numite şi factori de bază sau primari)
este mediată de o serie întreagă de factori intermediari: între exprimarea opinabilă a
indivizilor, pe de o parte, şi factorii macrosociali, morfologici şi influenţa mijloacelor
comunicării de masă, pe de altă parte, se situează elemente de factură mediană, care
condiţionează modul în care subiecţii îşi reprezintă diferite evenimente, fapte şi procese
sociale sau informaţii.
- oamenii aparţin simultan mai multor cadre, grupuri sociale şi sunt supuşi concomitent unor
variate şi multiple influenţe, se poate vorbi de o pluralitate de participări sociale ale
indivizilor
Există patru stadii sau activităţi prin care trece procesul de formare a opiniei
publice:
a) producerea opiniei, formularea unei idei relevante în legătură cu o
problemă controversată care polarizează atenţia unui public relativ numeros
b) dezvoltarea, relaţionarea ideii respective cu aşteptările imediate şi de
perspectivă pentru a întruni un coeficient de persuasiune cât mai mare
c) difuzarea (extinderea), lansarea opiniei în segmentele de public
considerate a fi cel mai uşor de persuadat în sensul conţinutului opiniilor şi al
aşteptărilor
d) acceptarea publică şi adeziunea, cristalizarea curentului de opinie care
poate asigura succes ideii emise şi poate întruni acceptări pe termen mediu şi lung
Sub impactul preponderenţei audiovizualului în civilizaţia tehnologică actuală, formarea
curentelor de opinie presupune complementaritatea a două dimensiuni:
−> una verticală – dinspre sursa emiţătoare de mesaje (radio, televiziune) către
liderii de opinie care participă la valorile şi credinţele dominante ale grupului social şi care
îşi folosesc autoritatea pentru a reitera conţinutul mesajelor
−> alta orizontală – curent indirect de opinie prin care mesajele sunt retransmise
prin contact personal şi interrelaţie între indivizi, atât la nivelul unui grup cât şi între
grupuri
1. Afirmaţii false sau care induc în eroare sau exagerări vizuale ori verbale.
2. Declaraţii care nu reflectă libertatea de alegere a indivizilor implicaţi.
3. Afirmaţii legate de preţuri care induc în eroare.
4. Comparaţii care discreditează pe nedrept un produs ori un serviciu concurent.
5. Afirmaţii insuficient probate sau care denaturează sensul adevărat ori
posibilitarea punereii în practică a declaraţiilor făcute de o autoritate profesională
sau ştiinţifică.
6. Afirmaţii, sugestii sau reprezentări grafice care ultragiază buna-cuviinţă publică
ori segmente minoritare ale populaţiei.
În 1974, Tony Schwartz aduce în atenţie teoria rezonanţei persuasiunii în media
electronice. Schwartz susţine că, întrucât concepţiile noastre legate de adevăr, onestitate
şi claritate sunt tributare culturii noastre orientate către textul tipărit, ele se potrivesc
pentru judecarea conţinutului mesajelor de acest tip. Pe de altă parte, Schwartz
susţine că „problema adevărului este irelevantă când se lucrează cu mesaje mediatice
electronice"
Evaluând etica reclamelor electronice, el este de părere că ar trebui să se
urmărească nu doar adevărul şi claritatea conţinutului, ci mai ales efectele acestor
reclame asupra receptorilor. Schwartz subliniază că în prezent nu am căzut încă de
acord cu privire la valorile/regulile sociale ce pot fi aplicate prompt în judecarea
caracterului benefic, acceptabil sau dăunător al efectelor comunicării electronice.
Atunci când vorbim despre aspectul etic al reclamei, un fenomen care atrage
atenţia este cel al persuasiunii subliminale. Aceasta se constituie din cuvinte sau
elemente vizuale ce se succedă rapid pe peliculă sau pe un ecran, foarte discret pe o
coloană sonoră sau pot fi ascunse foarte subtil în reclamele din reviste, încât privitorii
sau ascultătorii nu le percep în mod conştient.
Un exemplu edificator îl constituie primul experiment de acest gen desfăşurat în anul
1956 într-un cinematograf din New Jersey (S.U.A.). În timpul filmului "Picnic" s-au
proiectat reclame conţinând un singur slogan "Consumaţi Coca-Cola !", la o viteză de 1/3000
secundă. Ca urmare, după terminarea spectacolului, spectatorii au preferat Coca-Cola în locul
altei băuturi similare, ce se vindea la acelaşi preţ la barul din apropiere.
Specialiştii susţin că mesajele subliminale sunt recepţionate la nivelul
subconştientului. Larson adaugă faptul că utilizarea unor astfel de tehnici ar putea da
naştere unor probleme de etică. Căci, individul uman trebuie să aibă posibilitatea de a
judeca valorile în mod conştient şi de a realiza o prelucrare raţională a informaţiilor.
În plus, dreptul la intimitatea proceselor mentale individuale ar putea justifica
declararea tehnicilor subliminale ca lipsite de etică în cazul expunerii involuntare şi
inconştiente. Conform punctului de vedere al Oliviei Goodkin şi al lui Maureen
Phillips (1981), fiecare om trebuie să beneficieze de libertatea „de a alege momentul,
circumstanţele şi măsura în care atitudinile, convingerile, comportamentul şi opiniile sale
pot fi influenţate şi modelate de altcineva" (p. 1104). Astfel, pentru că utilizarea în
ascuns a persuasiunii subliminale împiedică şi subminează capacităţile şi libertăţile
esenţiale pentru împlinirea fiinţei umane, ea poate fi condamnată ca imorală.
Goodkin şi Phillips (1981) resping, ca remediu legal, interzicerea completă a
fabricării, comercializării şi întrebuinţării tehnicilor subliminale persuasive şi, pe de
altă parte, reglementarea utilizării restrictive a acelora considerate benefice pentru
societate. În plus, ele susţin promulgarea de legi obligând la divulgarea
întrebuinţării publice sau private a tehnicilor subliminale, precum şi
la divulgarea conţinutului transmis subliminal.
Din perspectiva legală, persuasiunea subliminală este considerată ca ilegală.
La nivel federal şi statal, pe la sfârşitul anilor '50, au fost înaintate proiecte de
lege interzicând utilizarea tehnicilor subliminale în publicitatea comercială şi politică,
însă nici unul nu a devenit vreodată lege.
În ianuarie 1974, Comisia Federală a Comunicaţiilor a emis o ordonanţă
guvernamentală ce avertiza companiile de televiziune că, întrucât tehnicile de
percepere subliminală sunt deliberat înşelătoare, ele se abat de la principala obligaţie a
acestor instituţii, şi anume servirea interesului public; licenţa unui post poate fi retrasă
ca urmare a folosirii acestora. Atât Codul TV, cât şi Codul Radio al Asociaţiei
Naţionale a Audiovizualului solicită angajamentul solemn al posturilor membre de a
nu folosi nici o tehnică de transmitere a informaţiei „cu ajutorul mesajelor sub
pragul normal de conştientizare".
În anii '80, companiile au început comercializarea programelor de
autopersuasiune subliminală destinate autoperfecţionării voluntare. Una dintre aceste
firme a pus în vânzare casete audio cu sugestii subliminale care ajută o persoană să
scadă în greutate, să renunţe la fumat şi să-şi îmbunătăţească memoria. O altă firmă a
făcut reclamă pentru casete video incluzând mesaje subliminale cu teme precum
controlarea stresului, a consumului de alcool, motivarea în carieră, măiestria în
practicarea golfului şi încrederea în relaţiile intime. A doua companie a subliniat
caracterul benevol al utilizării programelor sale şi faptul că spectatorii pot viziona
caseta cu încetinitorul, dacă doresc să recepteze conştient mesajele.