Sunteți pe pagina 1din 3

„Eu nu strivesc corola de minuni a lumii”

de Lucian Blaga (1919)

Eu nu strivesc corola de minuni a lumii


și nu ucid
cu mintea tainele, ce le-ntâlnesc
în calea mea
în flori, în ochi, pe buze ori morminte.
Lumina altora
sugrumă vraja nepătrunsului ascuns
în adâncimi de întuneric,
dar eu,
eu cu lumina mea sporesc a lumii taină –
și-ntocmai cum razele ei albe luna
nu micșorează, ci tremurătoare
mărește și mai tare taina nopții,
așa îmbogățesc și eu întunecata zare
cu largi fiori de sfânt mister
și tot ce-i neînțeles
se schimbă-n neînțelesuri și mai mari
sub ochii mei –
căci eu iubesc
și flori și ochi și buze și morminte.
Perioada interbelică se caracterizează, în plan autohton, printr-o efervescență
culturală, grație multitudinii de curente, ideologii literare, cenacluri, reviste, apărute în acest
interval de timp. În ceea ce privește poezia modernistă, se pot distinge trei scriitori ale
căror viziuni despre lume sunt demne mai degrabă de disociat decât de asociat. Astfel, dacă
Tudor Arghezi optează pentru un modernism eclectic, clasicizat, Ion Barbu, pentru
modernismul ermetic, întreaga creație artistică a lui Lucian Blaga reflectă preferința
poetului pentru modernismul de tip expresionist.
Reprezentativ, pentru direcția modernismului, rămâne, în literatura română, Lucian
Blaga, prin arta sa poetică „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii”, plasată în fruntea
volumului de debut „Poemele luminii”, publicat în anul 1919.
În primul rând, dimensiunea modernistă a operei blagiene se evidențiază tocmai prin
caracterul său de ars poetica, discursul liric reflectând conceptul de poezie
intelectualizată. Astfel, poezia devine un act artistic asumat.
În plus, opțiunea autorului pentru metaforele revelatorii reprezintă o altă trăsătură
a modernismului de tip expresionist. În acest sens, organizarea ideilor poetice se face în jurul
unei imagini realizate prin comparația amplă a elementului abstract, de ordin spiritual
(„mister”, „întuneric”, „taină”, „adâncimi”), cu un aspect al lumii materiale („flori”, „ochi”,
„buze”, „morminte”).
În aceeași ordine de idei, discursul poeziei „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii”
abordează o tematică specifică artelor poetice moderne: condiția artistului prin raportare
la cunoaștere. Fiind un poet gnostic în accepțiunea pe care Stephan Hoeller o acordă
termenului, Blaga e interesat mai mult de esențe, de mistere, decât de elucidarea lor, motiv
pentru care două tipuri de cunoaștere se pot distinge în lirica sa: luciferică (al cărei scop
este acela de a potența misterele universului) și paradiziacă (ce își propune elucidarea
oricărui mister).
Discursul poetic este structurat în trei secvențe care susțin tema cunoașterii.
Textul se deschide cu o idee poetică ce pune în lumină concepția filozofică privind
cunoașterea luciferică, prin verbe la persoana I, prezent: „nu strivesc”, „nu ucid”,
„întâlnesc”. Secvența surprinde ipostaza poetului care se imaginează drept un călător ce-
și parcurge propriul traseu existențial învăluit în mister: „tainele, ce le-ntâlnesc/ în
calea mea.”
Conjuncția coordonatoare adversativă „dar” delimitează o altă secvență
poetică, în care accentul se mută de pe „lumina altora” pe „lumina mea”. În opoziție cu
„lumina altora”, capabilă să distrugă un univers plasat sub semnul misterului, „lumina mea”,
metaforă pentru cunoașterea dionisiacă, are rolul de a potența tainele universului.
Viziunea expresionistă a autorului se remarcă și la nivelul elementelor de structură,
de compoziție și de limbaj ale textului poetic.
Titlul, ca element paratextual, anticipează ideea poetică, fiind în strânsă corelație cu
mesajul transmis prin discursul liric. Este format dintr-un enunț declarativ ce reflectă
atitudinea tipic expresionistă a unui eu care își exprimă refuzul adoptării cunoașterii
apolinice și, implicit, intenția de a proteja misterele lumii.
La nivelul motivelor poetice, este de remarcat simbolul central al textului, lumina,
element de recurență în lirica blagiană, ca metaforă pentru cunoaștere. Discursul poetic
dezvoltă opoziția dintre „lumina mea”, prin care „nu strivesc”, „nu ucid”, „sporesc a lumii
taină”, și „lumina altora”, care „sugrumă vraja nepătrunsului ascuns”.
În concluzie, concepția despre poezie a lui Lucian Blaga se circumscrie problematicii
cunoașterii – demersul cognitiv, la rândul său, e înțeles dual, prin raportare la mister:
descifrare și încifrare, paradiziac și luciferic. Rolul poetului este acela de a spori, de a
potența misterul lumii. Poezia „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” este, astfel, o artă
poetică modernă veritabilă, anticipând concepția metafizică pe care Lucian Blaga o va detalia
în lucrările sale filozofice.