Sunteți pe pagina 1din 2

„Testament”

de Tudor Arghezi (1927)

Perioada interbelică se caracterizează, în plan autohton, printr-o


efervescență culturală, grație multitudinii de curente, ideologii literare,
cenacluri, reviste, apărute în acest interval de timp. În ceea ce privește
poezia modernistă, se pot distinge trei scriitori ale căror viziuni despre
lume sunt demne mai degrabă de disociat decât de asociat. Astfel, dacă
Lucian Blaga optează pentru modernismul de tip expresionist, Ion
Barbu, pentru modernismul ermetic, întreaga creație artistică a lui
Tudor Arghezi reflectă preferința poetului pentru un modernism
eclectic, clasicizat.
Reprezentativ, pentru direcția modernismului, rămâne, în
literatura română, Tudor Arghezi, prin arta sa poetică „Testament”,
plasată în fruntea volumului de debut „Cuvinte potrivite”, publicat în
anul 1927.
În primul rând, dimensiunea modernistă a operei argheziene se
evidențiază tocmai prin caracterul său de ars poetica, discursul liric
reflectând conceptul de poezie intelectualizată. Astfel, poezia devine un
act artistic asumat.
În plus, un alt argument în favoarea modernității poeziei este acela
că autorul „Cuvintelor potrivite” optează pentru estetica urâtului,
preluată de la scriitorul francez Charles Baudelaire, căutând să
descopere noi valențe estetice în aspectele urâte ale realului („Din
bube, mucegaiuri și noroi/ Iscat-am frumuseți și prețuri noi”).
Tema operei o constituie actul de creație, și concepția asumată a
poetului de a echilibra tensiunile dintre „slova de foc” și „slova făurită”
în creația cu valoare testamentară.
Intenționalitatea actului artistic este esențializată în versurile „Ca
să schimbăm, acum, întâia oară/ Sapa-n condei și brazda-n călimară”.
Aceste versuri reflectă ipostaza artistului care își asumă în mod
conștient rolul unui deschizător de drumuri spre modernitate.
Metaforele „Sapa” și „brazda” desemnează munca fizică, în vreme ce
metaforele „condei” și „călimară” devin, în plan discursiv, sugestii
pentru munca intelectuală. Așadar, creatorul arghezian își identifică
propria muncă, poiesisul, cu munca asiduă a țăranilor: poezia nu mai
este doar o expresie a talentului, a inspirației, ci presupune efort.
Discursul poeziei „Testament” surprinde, totodată, condiția
artistului care își asumă un rol mesianic, ipostaziindu-se într-o voce
menită a da glas, în propria creație, chinului de veacuri al străbunilor,
„Al robilor cu saricile pline/ De osemintele vărsate-n mine”. În plus,
poetul sugerează funcția cathartică a artei. Prin intermediul poeziei,
trecutul este sacralizat, devine îndreptar moral, iar opera literară
capătă valoare justițiară („Biciul răbdat se-ntoarce în cuvinte/ Și
izbăvește-ncet pedesitor/ Odrasla vie-a crimei tuturor.”).
În sens conotativ, titlul „Testament” este sugestiv pentru ideea
fundamentală a poeziei, aceea a relației spirituale dintre generații și a
responsabilității urmașilor față de mesajul primit de la străbuni. În sens
denotativ, titlul ilustrează faptul că poezia este un „act oficial” întocmit
de poet, prin care lasă moștenire urmașilor averea sa, opera literară:
„Nu-ți voi lăsa drept bunuri după moarte,/ Decât un nume adunat pe-o
carte.”
Imaginarul poetic transfigurează realitatea concretă într-o viziune
artistică specific argheziană, prin atotputernicia cuvântului ca forță
creatoare a sensibilității lirice. Acesta se structurează în jurul
simbolului central al poeziei, „cartea”, percepută de eul arghezian, încă
din prima secvență, ca o „treaptă”, metaforă ce sugerează rolul major
al operei în evoluția unei societăți. Mai mult, cartea este percepută ca
un liant între generații, ca o punte de legătură între trecut, prezent și
viitor.
În concluzie, „Testament” de Tudor Arghezi este o poezie
programatică modernistă, în care autorul devine un născocitor, iar
poezia este atât produsul inspirației divine, cât și al trudei creatorului.
În egală măsură, arta are și valori moralizatoare și cathartice. Punerea
în lumină a diferitelor straturi lexicale în asocieri surprinzătoare,
strofele inegale ca număr de versuri, cu metrică și ritm variabile, tema
poeziei, și noutatea viziunii asupra artei și a rolului poetului, sunt tot
atâtea argumente în favoarea modernității artei poetice „Testament”.