TRADIŢIONALISMUL

Tradiţionalismul – un curent cultural de la începutul

sec. al XX-lea care apără şi promovează tradiţia, percepută ca
o însumare a valorilor arhaice, tradiţionale. A cunoscut două
orientări, poporanismul şi sămănătorismul a căror
activitate a avut şi un aspect negativ, deoarece adepţii lor au
respins orice tendinţă a civilizaţiei moderne.
Direcţia tradiţionalistă s-a manifestat, în principal, prin
două reviste cu orientări distincte: „Gândirea” (Cluj) şi „Viaţa
românească” (Iaşi).
Caracteristici:
- întoarcerea la originile literaturii;
- ideea că mediul citadin este periculos pentru puritatea
sufletelor;
- problematica ţăranului;
- accent pe etic, etnic, social;
- universul patriarhal al satului;
- proză realistă de reconstituire socială;
- istoria şi folclorul sunt principalele izvoare de inspiraţie,
dar într-un mod exaltat;
- ilustrarea specificului naţional, în spirit exagerat.
Tipologia operelor:
- pastelul „psihologic” – Ion Pillat – Aici sosi pe vremuri ;
- poezia de factură religioasă – Vasile Voiculescu – În
grădina Ghetsemani ;
- sonetul – Vasile Voiculescu – Sonetul CLXVIII.
Idei gândiriste:
- apărarea „românismului” prin cultivarea temei istorice,
folcorice şi religioase;
- atitudine ostilă faţă de civilizaţia modernă;
- confundarea etnicului cu esteticul, mai ales după 1930.
Idei de la „Viaţa românească” :
- simpatie pentru ţărani, de unde frecvenţa temei rurale şi
a necesităţii luminării poporului prin cultură;
- amestecul criteriului social în aprecierea operei literare;
- rezerve faţă de modernism, considerat „decadent”.