inima. Ai fost socotit mai vrednic de laudă ca toți.

Pentru aceasta pe drept

cuvînt te-a păzit Dumnezeu și lumina Lui strălucește peste capul tău.
Iar aceasta e legea poruncilor care luminează cu strălucire din tine
tuturor prin lucrarea virtuților. Și cu lumina aceasta umbli în întuneric,
adică cu cunoștința contemplării binecredincioase a lucrurilor străbați
nevătămat înșelăciunea veacului acestuia și neștiința, grăbindu-te spre
lumina neumbrită. Căci numai tu, binecuvîntate, ai putut mai mult decît
toți oamenii să nu strici virtutea sub povara de stăpînitor, nici să faci legea
lui Hristos să se încline sub aur, ci ai făcut stăpînirea reală virtuții atît de
mult, încît să te faci cunoscut numai din virtute și rațiune1 și să te faci
ascultat pretutindeni de toți pentru strălucirea dreptății tale.
Iar dacă vrînd să scăpăm de neplăcuta pătimire a trupului, socotim că
o putem schimba printr-o plăcuta pătimire, să știm că plăcuta pătimire a
trupului a născocit-o vieții călcarea poruncii dumnezeiești și că a intro-
dus-o omul care a ales cele vremelnice în locul celor veșnice; iar neplăcuta
pătimire a trupului a introdus-o păzirea poruncii dumnezeiești. Pentru
aceasta Dumnezeu făcîndu-Se om, a arătat-o și a făcut-o lege prin Sine, iar
plăcuta pătimire a făcut-o să fie omului cauză a înstrăinării de rai și a
bunătăților de acolo, iar neplăcuta pătimire, cauză a revenirii în rai și a
înălțării la ceruri și, ceea ce e mai minunat decît toate, pricină a unirii cu
Dumnezeu2.
De aceea să ne prindem pînă la sfîrșit de neplăcuta pătimire a
trupului, ca una ce e unealtă a harului dumnezeiesc, neschimbîndu-ne cu
vremurile și cu lucrurile; iar plăcuta patimire (plăcutele pasiuni) a trupului
să o disprețuim, ca vrednică de lepădat și ca una ce se va topi și va
strîmtora pe cel ce 1-a desfătat și «nu-l poate trece peste granițele ei», cum
a spus Grigorie, gura dumnezeiască a lui Hristos3, ca una ce pricinuiește
toate împunsăturile sufletului. Să ne purtăm așa, ca să ne facem numai ai
lui Dumnezeu singur, răspîndind prin toate mișcările sufletești și trupești
strălucirea razelor dumnezeiești. Și ca să spunem simplu, să ne facem
încăpători ai lui Dumnezeu întreg și cu totul întregi dumnezei după har așa
de mult, încît să fim socotiți că sîntem prin toate alt El (ἄλλον αὐτόν),

1 E propriu Sfîntului Maxim să vadă virtutea ca un rod al rațiunii, care întipărește o purtare
rațională dreaptă, echilibrată a trupului și sufletului. Fiecare om e structurat conform unei rațiuni proprii,
ca chip al unei rațiuni din Rațiunea ipostatică divină, sau din Dumnezeu Cuvîntul.
2 Dumnezeu S-a făcut om pentru ca să-și însușească neplăcuta pătimire cu trupul. Prin aceasta a
arătat-o și a dat-o pe aceasta ca lege, ca un mijloc de care ne putem folosi spre bine prin exemplul Său.
3 «Cuvîntul despre iubirea de săraci». Plăcerile au o limită peste care nu se poate trece. Bucuriile
spirituale nu au o limită în creșterea lor. Omul plăcerilor nu știe de ceva dincolo de ele, nici de rostul lor
de a ne ajuta în creșterea spirituală.