Sunteți pe pagina 1din 43

1.

Stratigrafia peretelui vascular

SISTEM VASCULAR - sistem închis de organe tubulare prin care circulă continuu sângele pompat de
inimă

Clasificarea morfofuncțională a vaselor în vase de:

 CONDUCERE – artere elastice


 DISTRIBUȚIE – artere musculare
 REGLARE A PRESIUNII SANGUINE – arteriole și metaarteriole
 SCHIMBURI – capilare și venule postcapilare
 ÎNTOARCERE – venule și vene

Tipuri de țesuturi prezente în vase:

1) Epiteliu vascular - ENDOTELIU


 epiteliu specializat – barieră semipermeabilă între sânge și fluidul interstițial, prezintă
heterogenicitate teritorială
 celule endoteliale scuamoase, poligonale, elongate pe direcția de curgere a sângelui
 membrană bazală

2) Țesut muscular - CELULE MUSCULARE NETEDE


 preponderente în medie sunt aranjate în straturi concentrice, formând staturi cu traiect spiralat
în jurul vaselor mari, medii și mici
 lipsesc la nivelul capilarelor și venulelor postcapilare
 sunt conectate prin joncțiuni gap în arteriole și arterele mici (reglează presiunea de curgere prin
vasoconstricție/vasodilatație)

3) ȚESUT CONJUNCTIV
 fibre de colagen de tip I, III (intimă / medie / adventice)
 fibre de elastină (formează lamele paralele elastice între straturile musculare din media
arterelor elastice)
 proteoglicani și hialuronat (contribuie la permeabilitate peretelui vascular)

VASELE SUNT ORGANETUBULARE – au lumen și un perete format din trei tunici concentrice:

1 - tunica internă – INTIMA

 endoteliu
 membrană bazală
 strat subendotelial
 țesut conjunctiv lax (col. I, col. III – reticulină, elastină)
 ± celule musculare netede dispuse longitudinal
 ±lamina elastică internă (LEI) - în vasele mari - tunică fenestrată din lamele de elastină
(permite difuzia substanțelor în grosimea peretelui vascular)

2 - tunica medie – MEDIA

 celule musculare netede dispuse în straturi concentrice, spiralate


 fibre și lamele elastice în proporții variabile
 fibre de colagen III (reticulină)
 proteoglicani
 ± lamina elastică externă (LEE) formată din lamele elastice

3 - tunica externă – ADVENTICEA [lat. adventitia – care vine pe deasupra] se continuă cu țesutul
conjunctiv al organului pe care vasul îl deservește

 colagen I și fibre elastice


 fibroblaste dispuse paralel cu axul
 celule musculare netede rare
 ± vasa vasorum (vase ale vaselor) formate din arteriole, capilare, venule și limfatice
(mai abundente în vene)
 ±fibre nervoase amielinice (mai abundente în artere)

TIPURI DE VASE DE SÂNGE

 ARTERE ELASTICE
 ARTERE MUSCULARE
 ARTERIOLE
 METAARTERIOLE
 CAPILARE
 VENULE POSTCAPILARE
 VENULE COLECTOARE
 VENULE MUSCULARE
 VENE

! Cu excepția capilarelor, peretele vaselor de sânge prezintă 3 tunici: intimă, medie și adventice.

ENDOTELIUL - epiteliu simplu pavimentos format din celule endoteliale pe o membrană bazală - epiteliul
care căptușește vasele sangvine şi limfatice.

CELULELE ENDOTELIALE PREZINTĂ HETEROGENICITATE FUNCȚIONALĂ ȘI SPECIFICITATE TISULARĂ.


CELULA ENDOTELIALĂ:

 celulă poligonală ~30/10 µm


 axul lung in lungul vasului
 nucleu central, alungit
 citoplasma - puţine organite
o microfilamente (contracţie), filamente intermediare (vimentină)
o RER, REN
o aparat Golgi (sinteză constitutivă și stimulată)
o mitocondrii
o corpi Weibel-Palade (vezicule electrono-dense care conțin structuri microtubulare) ce
conțin: factor von Willebrand, P-selectină, interleukină-8, endotheline, angiopoietină-2, etc
(sunt secretate sub acțiunea unui stimul)
 membrana prezintă numeroase caveole – vezicule de pinocitoză (implicate în transport
transcelular – endocitoză independentă de clatrină)
 celulele endoteliale sunt interconectate prin complexe joncționale intercelulare (strânse –
zonula ocludens, de adeziune și gap) și au joncțiuni cu matricea extracelulară (adeziuni focale)
 un nr. variabil de celule endoteliale bordează lumenul vasului (funcție de diametrul acestuia)
 celulele endoteliale au rata de reînnoire lentă 0,1-1% /zi (6-12 luni)

FUNCȚII ALE ENDOTELIULUI:

A. BARIERĂ CU PERMEABILITATE SELECTIVĂ cu variații teritoriale, tisulare


 permeabilitate (transcelulară și paracelulară)
 sunt interconectate prin complexe joncționale cu compoziție moleculară specific tisulară (CE din
capilarele SNC sunt diferite de CE din capilarele din glomerulul renal sau din ficat)
 prezintă vezicule de pinocitoză (caveole)

Schimburile de gaze și nutrienți au loc în principal la nivelul celor mai mici vase – capilarele sanguine
care realizează rețele. Distanţa medie a unei celule de un capilar este de 20 – 40µm (excepție: tendon,
os, aponevroză, 1/2 internă a mediei vaselor mari). Funcţia de barieră selectivă a endoteliului implică
schimburi bidirecționale și este activă doar în capilarele de tip continuu sau fenestrate cu diafragme:

 O2, CO2 – difuzează liber


 H2O, electroliţi, molecule mici < 2nm – prin joncţiuni intercelulare (transport paracelular)
 glucoza – transportată activ prin plasmalemă (transport transcelular)
 Molecule < 10 nm pot trece prin diafragmele fenestrelor
 Molecule mari > 10 nm – prin vezicule plasmalemale, canale transcelulare
Stratigrafia generală a barierei sânge-ţesuturi și caracteristici ce influențează selectivitatea barierei
sânge-țesuturi:

 CELULA ENDOTELIALĂ
o glicocalix bogat pe fața luminală a celulei (încărcare negativă)
o vezicule plasmalemale ce pot forma canale transcelulare (endocitoză mediată sau nu de
receptori prin vezicule acoperite de clatrină sau vezicule de pinocitoză - caveole)
o fenestraţii cu diafragme (suprafaţa celulelor endoteliale încărcată negativ mai intens la
nivelul diafragmelor)
o joncţiunile intercelulare strânse (zonula occludens)- permit pasajul moleculelor mai mici de
10 KDa
 MEMBRANA BAZALĂ – grosime variabilă (obișnuit 50-100 nm; exceptional 250 nm MB
glomerulară)
 PERICITELE

Factori care influențează schimburile la nivelul barierei sânge-țesuturi:

 Presiunea hidrostatică, oncotică, gradientul de concentraţie


 Caracteristicile celulei endoteliale din teritoriul tisular
 Mărimea / încărcarea electrică a moleculelor

B. BARIERĂ NETROMBOGENĂ – secretă normal factori

- anticoagulanți (trombomodulină) și antitrombogeni (prostaciclina PGI2, activatorul tisular al


plasminogenului - PAI)

C. REGLEAZĂ FLUXUL SANGUIN ȘI REZISTENȚA VASCULARĂ (arteriole și metaarteriole), secretă


substanțe vasoconstrictoare (endoteline, ACE, PGI2, prostaglandina H2, tromboxan A2) și
vasodilatatoare (prostacicline, NO). Endotelinele acționează paracrin și autocrin având receptori
pe celulele endoteliale și celulele musculare netede vasculare. Endotelina 1 este cel mai potent
vasoconstrictor natural (ETA este receptorul pe celula musculară netedă).

Oxidul nitric (NO) – factorul de relaxare derivat din endotelii - gaz cu acțiune rapidă (T½ secunde)
sintetizat continuu de sintetaza endotelială a oxidului nitric (eNOS)

 distensia endoteliului produce NO → relaxare CMN vasculare → scăderea rezistenței vasculare


 inhibă adeziunea monocitelor
 efect antiproliferativ si antiapoptotic

D. REGLEAZĂ ȘI MODULEAZĂ RĂSPUNSUL IMUN


 pot fi activate de citokine (prot. mici 5-20KDa) și exprimă molecule de adeziune care permit
atașarea leucocitelor
 secretă interleukine (IL-1, IL-6, IL-8)

E. ACTIVITATE METABOLICĂ - participă la conversia angiotensinei I în angiotesină II (sistemul


renină-angitensină) pentru controlul TA - inactivează sau produc conversia în forma inactivă a
unor compuși din circulație (norepinefrină, trombină, PGs, bradikinină, serotonină) - modificarea
lipoproteinelor (LDL, VLDL) prin eliberarea unor radicali liberi ce produc oxidarea acestora (CE au
receptori pentru LDL și lipaze)

F. SINTETIZĂ DE HORMONI
 factori de creștere (CSFs, GM-CSF, G-/M-CSF, FGF, PDGF)
 factori inhibitori ai creșterii (heparina, TGF-β)

G. SINTETIZEAZĂ MEMBRANA BAZALĂ și PROTEINE DE MATRICE EXTRACELULARĂ

2. Artera de tip elastic

Exemple: Aorta, A. pulmonare, A. carotida comună, A. subclavie, trunchiul brahiocefalic dr., A. iliacă
comună

Sunt vase de conducere, rolul lor principal – transporta sangele catre arterele mai mici.

 vase de conducere, facilitează deplasarea sângelui, menţin tensiunea arterială


 Ø ˃10 mm

INTIMA

 groasă
 nu are o LEI evidentă

MEDIA

 40 (nou-născut) → 70 (adult) lamele elastice, fenestrate, concentrice - separate de straturi de


celule musculare netede
 fibre de colagen și substanță fundamental
 nu are LEE evidentă

ADVENTICEA

 vasa vasorum → ramificații în 1/3 externă a mediei


 limfatice
 nervi

3. Artera de tip muscular

 distribuie sângele către organe și țesuturi și mențin fluxul constant prin vasodilatație și
vasoconstricție => vase de distributie
 Ø 2 – 10 mm (arterele mici Ø 0,1 – 2 mm)

INTIMA

 endoteliu crenelat
 strat subendotelial subțire cu f. colagen și CMN rare
 LEI groasă (dublă uneori), fenestrată pentru difuzia nutrienților și O2 în ½ internă a mediei

MEDIA

 40 → 5 rânduri de CMN (nr. crește cu diametrul; 3-10 rânduri în arterele mici)


 lamele elastice (nr. crește cu diametrul) și f. de colagen III
 LEE subțire sau absentă (în art. musculare mici)

ADVENTICEA

 țesut conjunctiv cu f. elastice numeroase


 vasa vasorum și limfatice → ramificații în ½ externă a mediei
 nervi vasomotorii (microganglioni nervoși în a.coronare, mezenterice, celiace)

4. Arteriola, metaarteriola, sfincter precapilar

ARTERIOLELE

 controlează curgerea sângelui prin capilare, rol important în menținerea tensiunii arteriale
 Ø ~ 100 – 10μm

INTIMA

 endoteliu / membrana bazală – continue


 stratul subendotelial foarte subțire
 nu are LEI când Ø ≤ 0,5 mm

MEDIA

 1 - 3 rânduri de CMN
 nu are LEE
ADVENTICEA

 țesut conjunctiv
 bogat inervata
 nu are vasa vasorum

METAARTERIOLELE

 sunt ramificații ale arteriolelor și se unesc cu venulele postcapilare


 din ele se ramifică în capilare
 reglează fluxul sanguin (nu îl oprește!) și mențin presiunea scăzută în capilare

INTIMA – endoteliul și membrana bazală sunt continue

MEDIA – un singur rând de CMN discontinuu

SFINCTERUL PRECAPILAR:

 este un inel complet de celule musculare netede situat la emergența capilarului din
metaarteriolă sau arteriole
 controlează cantitatea de sânge ce trece spre capilare și poate opri complet fluxul sanguin în
capilare

*ŞUNTURILE ARTERIOVENOASE permit trecerea sângelui direct din arteriolă în venulă (fără capilarizare)

 au o tunică musculară (CMN) și sunt înconjurate de țesut conjunctiv bogat inervat (pielea din
vârfurile degetelor, nas, buze, urechi, țesut erectil)
 prezintă un traiect sinuos
 rol în reglarea presiunii și a fluxului sanguin și în termoreglare

Constricția arteriolei cu închiderea șuntului trimite sângele în capilare și determină pierdere de căldură.
Deschiderea șuntului reduce fluxul de sânge prin capilare și determină conservarea căldurii.

5. Venele

 ~ 70% din cantitatea de sânge circulant


 mai mari, mai numeroase decât arterele pe care le acompaniază
 perete mai subţire, lumen mai mare decât arterele
 prezintă 3 tunici [intimă, medie, adventice] dar cu limite mai puţin evidente și variaţii structurale
mai mari
 prezintă valve în anumite teritorii (previn întoarcerea sângelui datorită gravitației în extremități)
CLASIFICARE:

 Mici: Ø = 0,1 - 1 mm
 Medii: Ø = 1 - 10 mm
 Mari: Ø > 10 mm (vena cavă inferioară și superioară, vena portă hepatică)

STRATIGRAFIA PERETELUI VENELOR:

INTIMA

 endoteliu + MB continue
 strat subendotelial fibroelastic longitudinal subţire (gros la v. mari) care poate conține rare
celule musculare netede dispuse longitudinal (în safenă, femurală, poplitee, ombilicală,
jugulara internă, uter gravid)
 uneori o LEI discontinuă și subțire (venele mari)
 VALVE = 2 pliuri semilunare (formă de cupă) cu ax fibroelastic (fibre de colagen și elastice)
tapetat de endoteliu (la nivelul venelor mici şi medii ale membrelor)

MEDIA

 câteva straturi de celule musculare netede dispuse circular (V. musculare)


 fibre de colagen, elastice longitudinale

ADVENTICEA

 cea mai groasă tunică


 fibre de colagen și rețele de fibre elastice
 celule musculare netede dispuse longitudinal (mai multe cu cât calibrul venei este mai mare)
 vasa vasorum – ramuri până la stratul subendotelial o numeroase celule conjunctive

VENELE MEDII (v. radială, tibială, poplitee)

Ø 1 - 10 mm

INTIMĂ

 endoteliu+MB
 strat subendotelial subțire
 rare CMN
 LEI discontinuă și subțire

MEDIA

 subțire, cu câteva rânduri CMN dispuse circular


 fibre de colagen, elastină

ADVENTICEA
 mai groasă decât media, cu fibre de colagen și rețele de fibre elastice
 CMN longitudinale

VENE MARI (v. subcalvie, porta, cave)

Ø > 10 mm

INTIMĂ

 endoteliu pe membrana bazală


 strat subendotelial subțire
 rare CMN dispuse longitudinal

MEDIA

 câteva rânduri CMN circulare


 fibre de colagen
 rare fibroblaste

ADVENTICEA

 groasă cu f. colagen și f. elastice, fibroblaste


 CMN dispuse longitudinal – pot forma fasicule
 poate prezenta extensii ale miocardului (celule musculare cardiace dispuse longitudinal și
circular (v. cavă, pulmonare)

6. Tipuri de capilare sangvine

Capilarele sunt vasele cu cel mai mic diametru (4 – 10 μm; uneori mai mic decât al hematiilor care trec
una după alta) și au perete subțire format din endoteliu (celule endoteliale pe membrană bazală) și
pericite. Capilarele prezintă un perete subțire format de celule endoteliale și membrană bazală (în mod
obișnuit, în secțiune transversală se află o singură celulă endotelială). Nu există diferențe histologice
între capilare arteriale și cele venoase cu care se continuă. Fluxul sanguin în reţea capilară este reglat
de: arteriole, metaarteriole, sfincterul precapilar și şunturile arteriovenoase.

Rețeaua capilară (~ 100.000 Km lungime) este implicată în schimburile dintre sânge și ţesuturi de gaze,
fluide, substanțe nutritive şi a celor rezultate din catabolism. Raportul dintre volumul capilarelor,
suprafața endotelială la nivel capilar (~ 5.000 m2) și grosimea peretelui capilar (~ 0,25 μm) favorizează
schimburile dintre sânge și fluidul interstițial. Peretele capilar funcționează ca barieră semipermeabilă
bidirecțională pentru apă și molecule solubile.
TIPURI HISTOLOGICE DE CAPILARE

A) CONTINUU – endoteliu continuu pe o membrana bazală continuă


 somatic tipul cel mai frecvent (țesut conjunctiv, mușchi scheletic, cord, plămâni, piele,
plămân, SNC, etc.)
 Ø = 4 – 10μm, L = zeci – sute μm
 joncțiunile strânse limitează pasajul paracelular (molecule mici < 10KDa)
 pericite în jurul capilarului

B) FENESTRATE – celule endoteliale fenestrate pe o membrană bazală continuă


 visceral, se găsește în țesuturi cu schimburi rapide sânge-ţesuturi (glande endocrine, tract
gastrointestinal, pancreas, vezica biliară, plex coroid, rinichi)
 Ø = 5 – 10μm
 permeabilitatea mai mare decât a capilarelor continui
 celulele endoteliale prezintă numeroase orificii circulare – fenestrații (Ø 60 – 80 nm) care
formează canale prin celulă. Fenestrele prezintă o diafragma cu glicocalix bogat care
formează pori de filtrare (cu permeabilitate selectivă) în majoritatea capilarelor fenestrate
(excepție capilarele fenestrate glomerulare)
 pericite rare în jurul capilarului

C) SINUSOIDE - endoteliu și membrană bazală discontinuă


 discontinui și sinuoase (ficat, splina, măduva osoasă hematogenă, hipofiza anterioară)
încetineşte circulaţia sângelui
 Ø = 20 – 40 µm, lumen cu contur neregulat (celule endoteliale fusiforme în splină)
 pasajul moleculelor mari este facilitat de structura discontinuă a peretelui
 nu sunt pericite în jurul capilarului
 în lumenul capilar se găsesc celule specializate (celule Kupffer în sinusoidele hepatice)
ORGANIZARE MORFOLOGICA
TIP DE CAPILAR
ENDOTELIU MEMBRANA PERICITE EXTERN
BAZALA
Endoteliu continuu
- cu înveliş glicoproteic bogat, Continua, Prezente Fibre de
microvili scurţi și rari Subtire colagen I si III
-vezicule de pinocitoză (reticulina)
CONTINUU numeroase (atât pe fața
luminală cât și pe fața
adluminală)
-joncţiuni strânse, gap
(acoperite de falduri
marginale)

Endoteliu continuu fenestrat


-vezicule de pinocitoză și Continua Rare sau Putine fibre
-fenestre - orificii Ø 60 – (groasa in absente de colagen I si
80nm, cu sau fără diafragme capilarele III
FENESTRAT (4±6 nm grosime) în celulele glomerulare)
endoteliale
(diafragmele nu sunt prezente
în fenestrele endoteliilor din
capilarele glomerulare)
Endoteliu discontinuu
-celule endoteliale sunt Discontinua Absente Rare fibre de
fusiforme, cu contur colagen III
SINUSOID neregulat
-prezintă spaţii largi 0,5 –
2µm în și între celule
-pot fi prezente celule
specializate în lumen

PERICITELE (Gr. peri+kytos – în jurul celulei; au fost numite și celule Rouget, celule murale)

 celule mioide (conțin o rețea de actină, miozină și tropomiozină) localizare în jurul unor tipuri de
capilare și al venulelor postcapilare și colectoare
 înconjoară capilarul cu prelungiri citoplasmatice ramificate
 au o lamină bazală continuă care confluează cu lamina bazală a celulei endoteliale
 celulă contractilă, controlată de NO produs de celula endotelială, poate modula fluxul sanguin în
teritorii capilare specifice (de ex. în SNC)
 comunică cu celulele endoteliale prin joncțiuni gap
Pericitele prezintă caracteristice de celule mezenchimale nediferențiate (nucleu mare heterocromatic):

 în embriogeneză sau regenerare se pot diferenția în celule endoteliale sau CMN


 în condiții speciale se pot diferenția în adipocite, fibroblaste, condrocite, osteocite sau celule
musculare scheletice (Ross, 2016)

Pericitele și celulele endoteliale sintetizează împreună membrana bazală, factori de creștere care le
asigură supraviețuirea și proliferarea. Pericitele sunt implicate în patologie vasculară (vasculopatie
diabetică, neoangiogeneză tumorală, hemagiopericitom – tumoare vasculară rară generată de
proliferarea excesivă a pericitelor).

REȚELELELE CAPILARE au particularități tisulare și pot forma:

SISTEMELE DE CAPILARIZARE obișnuit implică o rețea capilară între o arteriolă și o venă


(sfincterele precapilare controlează deschiderea capilarelor):
arteriolă → rețea capilară → venulă

SISTEME PORTE – sisteme de capilare speciale – sunt formate de o venă sau o arteriolă
interpusă între 2 rețele capilare:
o sistem port venos [rețea capilară → vas venos → rețea capilară]
 sistemul port hepatic
 sistemul port hipotalamo-hipofizar
o sistem port arterial [rețea capilară → arteriolă → rețea capilară]
 rinichi (capilare glomerulare→ arteriolă eferentă → capilare peritubulare)
 pancreas (capilare insula Langerhans → arteriolă → capilare acini)

7. Capilare limfatice

 structuri tubulare cu un capăt închis, acompaniază vasele de sânge, formează rețele care
drenează fluidul interstițial în vase limfatice ce transportă limfa
 nu sunt prezente în cartilaj, os, epitelii, măduvă osoasă, placentă, SNC (glimfatice?)

Capilarele limfatice prezintă:

 celule endoteliale
o cu formă de „frunză de stejar” ce prezintă suprapuneri
o sunt unite prin joncțiuni „în buton” și
o au fante intercelulare (IC) ce permit pasajul liber al moleculelor mari și trecerea celulelor
sistemului imun din interstițiu în lumen
 MB incompletă
 filamente de fibrillină (4 - 10 nm) ancorează endoteliul de țesut conjunctiv adiacent
La nivelul ganglionilor vasele limfatice formează o rețea de canale numite sinusuri limfatice (cortical,
trabeculare și medulare) cu endoteliu continuu la interfața cu țesut conjunctiv al capsulei și discontinuu
la interfața cu parenchimul limfatic.

STRUCTURA VASELOR LIMFATICE de calibru mai mare este similară cu a venelor dar, lumenul este mai
larg iar peretele este mai subțire și prezintă:

INTIMA

 endoteliu pe membrană bazală incompleta


 stratul subendotelial subțire
 numeroase valve

MEDIA

 rare CMN
 fibre de colagen

ADVENTICEA – țesut conjunctiv lax

8. Organizarea histologica a lobulului timic

Timusul este un organ limfoid primar, limfoepitelial, situat în mediastin. Are origine dublă: un primordiu
de natură epitelială, dezvoltat din endoderm este invadat de limfocite de origine mezenchimală.

Este un organ încapsulat, capsula de natură conjunctivă trimiţând septuri ce compartimentează organul
în lobuli. În lobuli, celulele limfoide T (timocite) se dispun într-o zonă periferică mai închisă la culoare -
corticala, şi o zonă centrală, mai puţin intens colorată - medulara.

Timusul involuează odată cu vârsta, cele mai afectate fiind regiunile corticale ale lobulilor. Ţesutul
limfoid este înlocuit cu adipocite albe. Cu toate acestea, timusul continuă să producă şi să pună în
circulaţie limfocite T şi la adult, deşi în număr redus.

CORTICALA

Corticala, mai aglomerată, conţine timocite (precursori ai celulelor T) mai tinere ce proliferează intens,
celule mici, cu nucleul tahicromatic. Majoritatea timocitelor din corticală mor prin apoptoză, în urma a
două procese ce conduc la selectarea unor limfocite T capabile să recunoască antigenele non-self şi
areactive faţă de cele self. Aceste procese sunt selecţia pozitivă (trăiesc numai timocitele capabile să
interacţioneze cu moleculele HLA proprii organismului) şi selecţia negativă (mor timocitele ce
interacţionează cu peptide proprii organismului prezentate în contextul HLA). Tot aici se găsesc:
 celule epiteliale reticulare - de formă stelată cu nucleii mai palizi, pozitive pentru citokeratină.
Prelungirile acestor celule sunt unite între ele prin desmozomi, alcătuind o reţea ce cuprinde
timocitele corticale; intervin în procesul de selecţie pozitivă.
 celule “doică” (nurse cells) - situate în cortexul extern, de natură epitelială. Secretă, împreună cu
primele factori solubili ce acţionează în manieră paracrină asupra timocitelor, creând un mediu
favorabil proliferării acestora (timozină, timulină, timopoietină, factorul umoral timic)
 Macrofage - fagocitează timocitele ce mor prin apoptoză, joacă şi rol de CPA (celule
prezentatoare de antigen)

La joncţiunea cortico-medulară se găsesc, pe lângă timocite, celule dendritice interdigitate şi macrofage,


ambele prezentând antigene ce vor selecta timocitele, modelând repertoriul lor antigenic.

MEDULARA

În medulară, numărul timocitelor este mai mic, acestea fiind celule mai mature din punct de vedere
funcţional. Tot aici se găsesc celule reticulare epiteliale mai numeroase decât în corticală şi macrofage.
Caracteristică zonei medulare a lobulului timic este prezenţa corpusculilor Hassall. Sunt structuri ce
conţin celule epiteliale turtite, dispuse concentric, ce acumulează filamente de keratină, degenerează şi
uneori, se calcifică.

*CPT (celulele prezentatoare de antigen)

În acestă categorie sunt incluse mai multe tipuri de celule ce se găsesc în majoritatea ţesuturilor,
constituind o populaţie heterogenă, cu puternică activitate imunostimulatoare. Unele se dezvoltă din
precursori de la nivelul măduvei osoase. Celule prezentatoare de antigen sunt considerate:

 celulele dendritice interdigitate


 celulele Langerhans
 macrofagele
 celulele epiteliale timice
 limfocitele B

Trăsătura lor comună este una funcţională: ele prezintă antigenele prelucrate limfocitelor T. Receptorul
pentru antigen allimfocitelor T nu recunoaşte moleculele în starea lor nativă, ci numai fragmente
polipeptidice scurte, prezentate în asociere cu molecule HLA clasa I sau II.

CPA au capacitatea de a endocita şi procesa (degrada) molecule proteice în compartimentul


endo/lizozomal, rezultând peptide pe care le prezintă pe membrană cuplate cu HLA clasa II. Ansamblul
va fi recunoscut de TCR + CD4.

O altă situaţie este cea a celulelor infectate viral sau transformate malign ce sintetizează proteine
anormale. Din degradarea acestora în citosolrezultă lanţuri polipeptidice asociate HLA clasa I, ce vor fi
recunoscute de TCR + CD8 de pe limfocitele Tc (limfocite T citotoxice) sau Ts (limfocite T supresoare).
9. Proliferarea, diferentierea si selectia limfocitelor timice

Limfocitele descind din celula stem hematopoietică pluripotentă. Aceasta se diferenţiază, dând naştere
unui precursor limfoid comun. Diferenţierea în celule imunocompetente şi maturarea au loc în organele
limfoide primare (timus si maduva hematogena).

Există două tipuri principale de limfocite: limfocite T şi limfocite B. Clasificarea se bazează pe locul
diferenţierii (timus, respectiv măduva hematogenă) cât şi pe moleculele de suprafaţă pe care le exprimă.
Ambele tipuri dispun de receptori membranari pentru antigen. O a treia categorie de limfocite sunt
limfocitele NK (Natural Killer - natural ucigaşe), ce nu exprimă receptori pentru antigen.

Limfocitele timice se formeaza in maduva spinarii, din celule de origine mezenchimala, iar ulterior
invadeaza un primordiu epitelial care se dezvolta din endodermul recesurilor faringiene trei si patru (=>
originea dubla a timusului).

Rolul timusului in cadrul diferentierii celulelor T

Timusul este un organ limfopoetic, la nivelul caruia are loc diferentierea terminala si selectia limfocitelor
T. Gradul de dezvoltare a timusului, imediat dupa nastere, se afla in raport cu greutatea corpului.
Timusul continua sa se dezvolte pana la pubertate, dupa care incepe sa involueze, dar continua sa
produca limfocite pe tot parcursul vietii.

Precursorii celulelor T, angajati in producerea limfocitelor T, nu exprima TCR pe suprafata si sunt celule
CD4+ si CD8+. La inceputul vietii fetale se formeaza la nivelul ficatului fetal; ulterior migreaza din
maduva osoasa in timus, atat in timpul vietii fetale cat si in cursul vietii adulte. Dupa ce ajung in timus,
precursorii celulelor T populeaza regiunea corticala, unde incep sa se divida mitotic. La nivelul cortexului
le sunt prezentate autoantigene in asociere cu molecule MHC I si II exprimate pe suprafata celulelor
epiteliale, macrofagelor si celulelor dendritice.

Maturarea si selectia limfocitelor la nivelul timusului sunt procese foarte complexe care includ atat
selectia pozitiva, cat si selectia negativa. Aceste procese se realizeaza partial in interiorul celulelor doica.

In rezumat, timocitele ai caror TCR nu recunosc (sau recunosc cu afinitate prea mare) autoantigenele
(aproximativ 95% din total) mor prin apoptoza (selectia negativa) si sunt indepartate ulterior de
macrofage. Restul celulelor T supravietuiesc (selectie pozitiva; traiesc numai limfocitele care sunt
capabile sa interactioneze cu molecule HLA proprii organismului) si migreaza in regiunea medulara.
Procesul de migrare depinde de actiunea unor chemochine si de interactiunea timocitelor cu matricea
extracelulara a timusului.

Celulele T mature, CD4+ si CD8+, care exprima pe suprafat TCR, parasesc timusul si patrund in circulatia
sangvina prin traversarea peretilor venelor medularei, distribuindu-se in tot organismul.

Limfocitele T

Reprezintă 65 - 75% din limfocitele sangvine. Au pe suprafaţă receptorul pentru antigen - TCR (T-cell
Receptor). Limfocitele T recunosc antigenul numai dacă acesta este asociat, pe suprafaţa unor celule, cu
antigenele de histocompatibilitate HLA de clasa I sau clasa II.
Există patru subpopulaţii funcţionale principale de celule T, ce pot fi identificate numai pe baza
markerilor membranari:

 Limfocite T ajutătoare (T helper - Th) - stimulează activitatea altor celule ale sistemului imun,
ajutând limfocitele B să prolifereze şi să se diferenţieze în plasmocite. Au ca marker de suprafaţă
CD4, şi pot recunoaşte antigenele numai dacă acestea sunt prelucrate şi prezentate în asociere
cu molecule HLA clasa II.
 Limfocite T citotoxice (Tc) - au ca principală funcţie liza celulelor infectate viral, a celor
transformate malign sau a celor transplantate de la altă specie/individ. Se identifică prin
prezenţa moleculelor CD8 şi recunosc antigenele asociate pe memebrana celulelor ţintă cu
molecule HLA clasa I.
 Limfocite T reglatorii (Tr) - modulează răspunsul imun. Aparţin subsetului de celule CD4 pozitive,
dar există şi celule cu activitate inhibitorie ce exprimă pe suprafaţă CD8.
 Limfocitele T de memorie - sunt cele ce au venit anterior în contact cu un anume antigen, au
durată de viaţă relativ mare şi, la reîntâlnirea aceluiaşi antigen, se pot activa sau diferenţia
rapid, stimulând mecanismele efectorii ale imunităţii celulare. Limfocitele T de memorie
recirculă între sânge şi organele limfoide secundare, oprindu-se în final în zone specializate din
acestea, unde se vor reîntâlni cu antigenele

Morfologic, se pot distinge două tipuri de limfocite T circulante, neactivate: limfocite mici, fără
granulaţii, cu raport nucleocitoplasmatic mare şi limfocite mai mari, cu raport nucleocitoplasmatic mai
mic, conţinând în citoplasmă granulaţii azurofile. Ultimele sunt denumite şi limfocite mari granulare (LGL
- Large Granular Lymphocytes).

Majoritatea limfocitelor Th şi jumătate din Tc sunt limfocite mici. La microscopul electronic poate fi
identificată în citoplasma acestora o structură denumită corp Gall, alcătuită dintr-un grup de lizozomi
primari şi o picătură lipidică. Restul limfocitelor T circulante au aspect de LGL, microscopia electronică
punând în evidenţă în citoplasma acestora mulţi lizozomi primari (granule electronodense), şi un aparat
Golgi bine dezvoltat.

După interacţiunea cu antigenul corespunzător, prezentat pe suprafaţa unor celule specializate,


limfocitele T se activează. Procesul duce la sinteza de proteine, expresia de noi molecule de suprafaţă,
dar şi la schimbări morfologice. Celula T activată (blast) are dimensiuni crescute, citoplasma mai bazofilă,
mai multe mitocondrii şi poliribozomi liberi. Blaştii pot fi, la rândul lor, granulari sau agranulari.

10. Splina, pulpa alba

Splina este cel mai mare organ limfoid din organism, fiind, prin bogăţia de celule fagocitare, un filtru
important în calea patogenilorpătrunşi în circulaţie. Aici are loc, de asemenea, distrugerea hematiilor
îmbătrânite.

În calitatea sa de organ limfoid secundar, splina este un loc în care limfocitele se activează şi recirculă,
dar şi un important producător de anticorpi.
Structură

Splina este înconjurată de o capsulă ce conţine miofibroblaste, capsulă ce trimite trabecule ce nu


lobulează organul. Vasele sangvine intră/ies la nivelul hilului organului.

Pulpa splinei (parenchimul):

 nu are vase limfatice


 este alcătuit dintr-un citoreticul în care se găsesc limfocite, macrofage şi celule prezentatoare de
antigen

Pulpa splinei apare macroscopic, în secţiune, de culoare roşie cu pete albe. De aici denumirile date celor
două zone, de pulpă roşie, respectiv albă.Pe sectiunile splenice, fara fixare, se observa pete albe (foliculi
limfoizi) inconjurate de un tesut de culoare rosu-inchis, cu continut ridicat de sange.

Pulpa albă

 Alcătuită din:
o tecile limfatice periarteriale (zone T-dependente)
o foliculii limfoizi splenici (zone populate predominant de limfocite B) CORPUSC SPLENICI
MALPIGHI

Pe masura ce strabate hilul, artera splenica se ramifica in artere trabeculare cu diametre diferite, care
urmeaza traiectul trabeculelor conjunctive. Dupa ce parasesc trabeculele si patrund in parenchim,
aceste artere sunt inconjurate rapid de o teaca de limfocite T, denumita teaca limfoida periarteriala
(PALS), care face partea din pulpa alba. Aceste vase sunt denumite artere centrale sau artere ale pulpei
albe.

Dupa ce strabate parenchimul pe distante variabile, PALS primeste numeroase limfocite (predominant
celule B) care formeaza foliculi limfoizi. In cadrul acestor foliculi, artera (care s-a transformat in arteriola)
ocupa o pozitie excentrica, insa continua sa fie denumita artera centrala. Pe parcursul traiectului ei prin
pulpa alba, artera se ramifica in numeroase ramuri radiale, care iriga tesutul limfoid inconjurator.

La limita dintre pulpa albă şi cea roşie si in jurul foliculilor limfoizi se află zona marginală, alcătuită din
numeroase sinusuri marginale şi ţesut limfoid rar (lax). La acest nivel se găsesc cateva limfocite si
macrofagele zonei marginale, o populaţie particulară de macrofage: nu recirculă şi prezintă antigenele
endocitate limfocitelor B din această zonă.

Dupa ce paraseste pulpa alba, teaca de limfocite se subtiaza progresiv, iar artera centrala (arteriola) se
ramifica, dand nastere unor arteriole penicilate drepte, cu diametrul exterior de aprox. 24 microm. In
apropierea capatului terminal, unele dintre arteriolele penicilate sunt inconjurate de o teaca groasa
formata din celule reticulare, celule limfoide si macrofage. Modul in care sangele ajunge in venele
trabeculare nu este complet elucidat.

În sinusurile zonei marginale se deschid multe ramuri colaterale ale a. centrale, zona jucând un rol
important în filtrarea antigenelor din sânge şi iniţierea răspunsului imun. De asemenea, zona marginală
reprezintă locul prin care limfocitele B şi T din circulaţie pătrund în ţesutul limfoid splenic. Tot aici se află
celule dendritice interdigitate, capabile să prezinte antigenele limfocitelor T.
11. Splina, pulpa rosie

Splina este cel mai mare organ limfoid din organism, fiind, prin bogăţia de celule fagocitare, un filtru
important în calea patogenilorpătrunşi în circulaţie. Aici are loc, de asemenea, distrugerea hematiilor
îmbătrânite.

În calitatea sa de organ limfoid secundar, splina este un loc în care limfocitele se activează şi recirculă,
dar şi un important producător de anticorpi.

Structură

Splina este înconjurată de o capsulă ce conţine miofibroblaste, capsulă ce trimite trabecule ce nu


lobulează organul. Vasele sangvine intră/ies la nivelul hilului organului.

Pulpa splinei (parenchimul):

 nu are vase limfatice


 este alcătuit dintr-un citoreticul în care se găsesc limfocite, macrofage şi celule prezentatoare de
antigen

Pulpa splinei apare macroscopic, în secţiune, de culoare roşie cu pete albe. De aici denumirile date celor
două zone, de pulpă roşie, respectiv albă. Pe sectiunile splenice, fara fixare, se observa pete albe (foliculi
limfoizi) inconjurate de un tesut de culoare rosu-inchis, cu continut ridicat de sange.

Pulpa rosie

Reprezintă aproximativ 75% din parenchimul splenic, fiind alcătuită din:

o cordoanele splenice Billroth, situate înte spaţiile vasculare (capilare şi sinusuri venoase)
o sinusuri venoase

Cordoanele pulpei roşii sunt compuse dintr-o reţea de celule reticulare şi fibre de reticulină, în ochiurile
căreia se află macrofage, plasmocite şi multe elemente figurate sangvine (de exemplu eritrocite,
plachete si granulocite).

Între cordoane se află sinusoidele (sinusuri venoase largi, cu forma neregulata), căptuşite cu cel.
endoteliale alungite dispuse paralel cu axul sinusului. Celulele endoteliale sunt inconjurate de fibre de
reticulina cu orientare predominant transversala. Lamina bazală a endoteliului este discontinuă.

Sinusurile venoase sunt inconjurate de o membrana bazala incompleta. Deoarece spatiile dintre celulele
endoteliale au diametrul de 2-3 micom sau mai mic, numai celulele flexibile pot patrunde din cordoanele
pulpei rosii in lumenul sinusurilor venoase. Din nefericire, deoarece sinusurile venoase din pulpa rosie
au lumen foarte ingust, iar cordoanele splenice sunt infiltrate cu globule rosii, examinarea microscopica
a sectiunilor splenice nu este intotdeauna usoara; vizualizarea PALS este de asemenea dificila.
12. Circulatia intrasplenica a sangelui

Splina este cel mai mare organ limfoid din organism, fiind, prin bogăţia de celule fagocitare, un filtru
important în calea patogenilor pătrunşi în circulaţie. Aici are loc, de asemenea, distrugerea hematiilor
îmbătrânite.

În calitatea sa de organ limfoid secundar, splina este un loc în care limfocitele se activează şi recirculă,
dar şi un important producător de anticorpi.

Circulatia intrasplenica a sangelui

Artera splenică pătrunde în hil şi dă ramuri trabeculare. Ramuri ale a. trabecularepătrund în parenchim
şi sunt imediat înconjurate de o teacă de ţesut limfoid, denumită teaca limfatică periarterială. Ramurile
poartă denumirea de artere centrale (arterele pulpei albe). Arterele centrale dau ramuri colaterale
(arteriole foliculare) ce se distribuie foliculilor limfoizi splenici (se deschid la nivelul sinusurilor
marginale), terminându-se în arteriolele penicilate ce au peretele format dintr-un endoteliu cu
proprietăţi contractile. A. penicilate se deschid în sinusurile venoase splenice din pulpa roşie.

Modul in care sangele trece din capilarele arteriale ale pulpei rosii in sinusurile splenice este incomplet
elucidat. Există două ipoteze asupra felului în care sângele ajunge din arteriole în sinusurile pulpei rosii:

A. capilarele arteriale se varsă direct în sinusuri, circulaţia splenică fiind de tip închis. Sangele
ramane astfel intotdeauna in sistemul vascular
B. capilarele se deschid în spaţiile cordoanelor pulpei roşii (cordoane Billroth), astfel încât sângele
este filtrat prin spaţiile dintre celulele acestor cordoane, ca apoi să fie colectat în sinusurile
venoase - circulaţie de tip deschis.

Sangele din sinusurile splenice ajunge in venele pulpei rosii, care se unesc si patrund in trabecule, dand
nastere venelor trabeculare. Prin confluenta acestor vase se formeaza vena splenica, al carei loc de
emergenta este la nivelul hilului splinei. Venele trabeculare nu au pereti musculari individuali. Acestea
pot fi consderate canale endoteliale care strabat tesutul conjunctiv trabecular.

13. Ganglionul limfatic

Ganglionii limfatici sunt organe limfoide încapsulate de formă ovoidală, distribuite de-a lungul vaselor
limfatice. Sunt o staţie de filtrare importantă a lichidelor tisulare drenate prin limfă, jucând un rol de
apărare împotriva microorganismelor pătrunse în ţesuturi şi a răspândirii celulelor maligne.

Dimensiunile normale sunt de 3 – 25mm, mărirea limfoganglionior peste 30mm fiind denumită
adenopatie.

Au o faţă convexă şi un hil prin care arterele pătrund, iar venele şi vasele limfatice ies. Capsula de ţesut
conjunctiv trimite în parenchim trabecule ce nu compartimentează organul în lobuli, delimitând însă loje
în regiunea corticală. Stroma este formată din ţesut reticular: celule reticulare şi fibre de reticulină.
Tipurile celulare principale care intra in alcatuirea ganglionilor limfatici sunt limfocitele, macrofagele si
alte tipuri de CPA-uri, plasmocitele si celulele reticulare.

Organizarea diferita a celulelor si retelei de fibrile de reticulina care sustine celulele conduce la formarea
a 2 regiuni: corticala si medulara. Zona corticala poate fi subimpartita in corticala externa si corticala
interna sau paracorticala.

Ganglionul limfatic prezintă:

 Zonă corticală externă, periferică (zonă T - independentă), ce conţine:

1. O populatie difuza de celule, alcatuita predominant din limfocite T si celule reticulare; in aceasta
regiune sunt prezente de asemenea macrofage si CPA-uri
2. Foliculi limfoizi, cu sau fara centri germinativi (primari sau secundari), formati predominant din
limfocite B, inclusi in popultia difuza de celule corticale
3. Regiuni de tesut limfoid lax (in care ochiurile retelei de reticulina sunt largi), localizate imediat
subiacent capsulei si denumite sinusuri subcapsulare. Sinusul este alcătuit dintr-o reţea de
celule şi fibre reticulare asociate cu macrofage şi puţine celule limfoide. Sinusul subcapsular se
continuă cu sinusurile intermediare (parafoliculare), acestea deschizându-se în sinusurile
medulare
4. Sinusuri intermediare sau radiale, situate printre foliculii limfoizi. Aceste sinusuri se formeaza
din aceeasi structura ca si sinusurile subcapsulare si au organizare similara. Comunica cu
sinusurile subcapsulare prin spatii asemanatoare cu cele din medulara

 Zonă corticală profundă (paracorticală) - zonă T-dependenta de ţesut limfoid; nu este net
delimitata de corticala externa
o nu conţine foliculi limfoizi
o sunt prezente celulele dendritice interdigitate si numeroase limfocite T

 Zonă medulară – cuprinde:

1. Cordoanele medulare– structuri ramificate alcatuite din tesut limfoid dens, cu origine la nivelul
corticalei interne. Contine predominant limfocite B si frecvent plasmocite şi macrofage.
2. Cordoanele medulare sunt separate intre ele prin spatii dilatate (unite adeseori prin celule
reticulare si fibre de reticulina) denumite sinusuri medulare. Sinusurile sunt spaţii neregulate ce
conţin limfă, limfocite, adeseori numeroase macrofage, iar uneori chiar granulocite (cand
ganglionul limfatic dreneaza un focar infectios), parţial delimitate de celule scuamoase de tip
endotelial.Aceste sinusuri (care se formeaza din sinusurile intermediare) se unesc la nivelul
hilului si transporta limfa in vasele limfatice eferente ale ganglionului limfatic.

Circulaţia limfatică şi sangvină

Vasele limfatice aferente pătrund prin capsula ganglionului şi se deschid în sinusul subcapsular. De aici
limfa circulă în direcţia sinusurilor intermediare şi apoi medulare. Circulaţia limfei se face cu viteză
scăzută, în aşa fel încât macrofagele şi CPA pot prelua marea majoritate a antigenelor şi debriurilor
vehiculate de aceasta. Vasele limfatice eferente din hilul ganglionului colectează sinusurile medulare.

Vasele sangvine pătrund prin hil şi dau, în final capilare dispuse în jurul foliculilor limfoizi. Caracteristică
este prezenţa la acest nivel a venulelor cu endoteliu înalt, locul de pătrundere în ţesutul limfoid a
limfocitelor din sânge.

Limfocitele părăsesc circulaţia sangvină şi pătrund în ţesutul limfoid la nivelul venulelor postcapilare cu
endoteliu înalt - HEV (High endothelial venules). Acestea pot fi găsite la nivelul ganglionilor limfatici (mai
frecvent în regiunea paracorticală) şi în ţesutul limfoid asociat mucoaselor. Ocazional, acest tip de
endoteliu poate fi întâlnit şi în alte regiuni, unde are loc un proces inflamator. Sub acţiunea unor factori
solubili eliberaţi de celulele sistemului imun (citokine), celulele endoteliale plate, uzuale, se pot
transforma în celule înalte (cubice). Celulele endoteliale înalte exprimă pe suprafaţă molecule de
adeziune ce pot interacţiona cu receptorii specifici de pe suprafaţa limfocitelor. În acest fel, limfocitele
naive din circulaţie pot pătrunde în ţesutul limfoid, unde pot coopera cu celulele prezentatoare de
antigen, se activează şi pot participa la un răspuns imun.

14. Foliculul limfatic – structura, functie

Formaţiune caracteristică ţesutului limfoid, prezentă în toate organele limfoide secundare, circumscrisă,
rotund-ovalară, cu dimensiuni variabile. Pot fi de două feluri: primari (areactivi) şi secundari.

Foliculii limfoizi (FL) primari sunt mai mici şi au aspect omogen, fiind alcătuiţi din celule B naive, mici, cu
nuclei tahicromatici. Limfocitele B ce recunosc la nivelul organelor limfoide secundare antigenul şi
primesc şi semnale pozitive din partealimfocitelor Th se activează şi determină apariţia în foliculii limfoizi
primari a centrilor germinativi, zone mai palide, înconjurate de o manta de limfocite B naive, regiune
mai intens colorată =>FL secundar.

Centrul germinativ are două populaţii celulare, uneori individualizate ca regiuni :

 Centroblaste – limfocite B mai mari, cu caracterele blaştilor: nucleu rotund, neclivat, eucromatic
cu 1-3 nucleoli periferici, citoplasmă bazofilă; centroblastele prezintă numeroase mitoze şi dau
naştere centrocitelor (regiunea clară)
 Centrocite - celule cu dimensiuni în general mai mici. Prezintă un nucleu clivat, caracteristic:
contur neregulat, cu incizuri mici, cromatină fin granulară. Citoplasma este redusă cantitativ.

În această regiune (in centrul germinativ) se găsesc multe celule dendritice foliculare (diferite de celulele
dendritice foliculare) care prezinta numeroase prelungiri pe suprafata carora este localizat antigenul
prezentat limfocitelor B. Ele vin în contact cu centrocitele.

Dimensiunile foliculilor limfoizi sunt variabile, diametrul lor fiind cuprins intre cateva sute de microni si 1
mm. Acesti foliculi se gasesc liberi in tesuturile conjunctive din organism, sau in organele limfoide
(ganglioni limfatici, splina, amigdale, dar nu in timus). Nu sunt insa delimitati de capsula.

Foliculii limfoizi liberi sunt de obicei prezenti in lamin propria a mucoaselor, unde (impreuna cu
limfocitele libere) formeaza tesului limfoid asociat mucoaselor (MALT).
15. Mucoasa cavitatii bucale: varietati, structura, functie

Cavitatea orala – structura generala:

1. Vestibul
 Arcade dentare
 Dinti
2. Cavitate bucala propriu-zisa
 Tavan (palat dur si moale)
 Podea (planseu)
 Limba
 Istm buco-faringian

Structura histologica generala a cavitatii orale:

1. Mucoasa orală
 Epiteliu: pavimentos stratificat ne- , para- sau (orto-) keratinizat (in functie de localizare)
 Membrană bazală
 Lamina propria: ţesut conjuctiv lax sau dens semiordonat
2. Submucoasa: ţesut conjunctiv cu glande salivare minore şi/sau ţesut adipos
3. Musculara: fibre musculare striate
4. Structuri subiacente (profunde): os, piele, mucoasa respiratorie

Varietati de mucoasa orala:

1. Mucoasa de acoperire
2. Mucoasa masticatorie
3. Mucoasa specializata

1. Mucoasa de acoperire

 Localizare:
o Obraj
o Buze
o Mucoasa alveolara
o Planseu bucal
o Fata ventrala a limbii
o Palatul moale

A. Epiteliu stratificat pavimentos nekeratinizat, gros, cu 3 straturi celulare:

o Stratul celulelor bazale


o Strat intermediar (spinos)
o Strat superficial
 Epiteliul se descuameaza si se innoieste la aprox. 12 zile
 Alte tipuri celulare:
o Melanocite – in stratul bazal
o Celule Langerhans
o Celule Merkel (neuroendocrine, citoplasma clara)
o Limfocite intraepiteliale

B. Membrana bazala
C. Lamina propria:
 Tesut conjunctiv lax cu:
o Vase angvine si limfatice
o Terminatii nervoase libere si corpusculi Meissner
 Papile
o Rare si putin adanci, cu exceptia mucoasei alveolare

Submucoasa:

 Tesut conjunctiv lax


o Fascicule de fibre de colagen
o Fibre elastice
 Glande salivare minore
o Buze, limba, obraji, palat moale
o Tubuloacinare; seroase, mucoase, mixte
 Vase de sange, nervi

! Lipseste pe fata ventrala a limbii

2. Mucoasa masticatorie

 Localizare – gingii și palatul dur

A. Epiteliu pavimentos stratificat keratinizat (palatul dur) sau parakeratinizat (gingii)

*Ep. pavimentos stratificat parakeratinizat:

 stratul celulelor bazale


 strat spinos
 strat granular (minim)
 strat superficial – nuclei prezenți

B. Lamina propria

 Strat papilar:
o papile ţes. conjunctiv profunde şi dese
o vase sangvine, teminaţii nervoase libere, corpusculi Meissner
 Strat reticular:
o ţesut conjunctiv dens semiordonat
o la nivelul gingiilor fibrele de colagen se continuă cu cele din periost

Submucoasa:

 Prezenta numai la nivelul palatului dur


 Anterior – tesut adipos
 Posterior – glande salivare minore ce se continua in palatul moale

3. Mucoasa specializata

 Localizare:
o Fata dorsala a limbii
o Prezinta papile si muguri gustativi

Caviatatea bucala este tapetata de epiteliu simplu stratificat pavimentos, ce poate fi cheratinizat, partial
cheratinizat sau necheratinizat in functie de localizare. Diferentierea si cheratinizarea epiteliului precum
si interfata dintre epiteliu si lamina propria sunt asemanatoare celor intalnite in cazul relatiei epiderm-
derm. La fel ca si celulele cheratinizate de suprafata ale epidermului, celulele superficiale aplatizate ale
epiteliului bucal se descuameaza permanent la nivelul suprafetei epiteliului. Spre deosebire de cele
epidermale, celulele descuamate ale epiteliuli bucal necheratinizat sau paracheratinizat isi mentin
nucleul.

Straturile de celule cheratinizate rezista la frecare si sunt cel mai bine dezvoltate in mucoasa
masticatorie a gingiilor si a palatului dur. In aceste regiuni, lamina propria este localizata direct pe
periostul osului subiacent.

Epiteliul pavimentos necheratinizat predomina in mucoasa de acoperire a palatului moale, obrajilor,


planseului cavitatii bucale, dar si la faringe, regiunea posterioara a cevitatii bucale ce conduce spre
esofag. Mucoasa de acoperire se afla deasupra unei submucoase groase ce contine tesut limfoid difuz si
numeroase glande salivare minore ce secreta in mod continuu, mentinand suprafata mucoasei umeda.
In toata cavitatea bucala, epiteliul contine celule mobile prezentatoare de antigen si inervatie senzitiva
bogata.

Datorita stratului intern de tesut muscular striat foarte bine reprezentat, buzele sunt structuri foarte
mobile cu rol in ingestie, vorbire si alte forme de comunicare. Buzele prezinta 3 structuri care se
deosebesc structural:

 Fata interna (vestibulara) – formata din mucoasa de acoperire cu epiteliu gros, necheratinizat si
numeroase glande salivare labiale minore
 Zona de tranzitie (sau zona rosie) a fiecarei buze este tapetata de un epiteliu stratificat
pavimentos foarte subtire. Reprezinta zona de tranzitie dintre mucoasa bucala si tegument. Din
aceasta regiune lipsesc glandele salivare sau sudoripare, dar umiditatea este mentinuta prin
saliva provenita de la nivelul limbii. Tesutul conjunctiv subiacent este foarte bogat atat in
inervatie senzitiva cat si in capilare care confera culoarea roz acestei zone.
 Fata externa (cutanata) a buzei este reprezentata de un tegument subtire, constand din strat
epidermic si dermic, glande sudoripare si numerosi foliculi pilosi cu glande sebacee.

16. Structura histologica a limbii

Limba reprezinta o masa de tesut muscular striat acoperita de mucoasa, ce actioneaza asupra
materialului ingerat in cursul masticatiei si deglutitiei. Fibrele musculare sunt orientate in toate
directiile, asigurand o mobilitate crescuta. Tesutul conjunctiv situat intre fasciculele musculare mici are
continuitate in lamina propria, ceea ce face ca mucoasa sa adere strans la zona musculara din interior.

Fata ventrala a limbii este neteda, cu mucoasa orala de acoperire tipica.

Fata dorsala este neregulata, avand mucoasa specializata, cu sute de papile de diverse tipuri care
proemina in cele 2/3 anterioare ale limbii, si amigdale linguale comasate in 1/3 posterioara, la baza
limbii.

Zonele papilara si tonsilara ale limbii sunt separate de un sant in forma de „V” numit sant terminal
(sulcus terminalis).

Mucoasa specializata a limbii

Papilele linguale sunt zone proeminente ale mucoasei; ele au diverse forme si functii. Exista 4 tipuri de
papile:

1. Papile filiforme – sunt foarte numeroase


 Forma conica alungita
 Acoperite de epiteliu pavimentos stratificat cheratinizat
 Bogat chertinizate, ceea ce confera suprafetei lor un aspect cenusiu sau albicios
 Alcatuiesc o suprafata rugoasa care faciliteaza miscarea alimentelor in cursul masticatiei

2. Papile fungiforme – sunt mult mai putin numeroase


 Slab cheratinizate
 Raspandite printre papilele filiforme
 Forma unei ciuperci
 Contin o lamina propria bogat vascularizata si inervata
 Rari muguri gustativi
3. Papile foliate
 Alcatuiesc cateva creste paralele pe fiecare din partile laterale ale limbii, anterior de santul
terminal
 Sunt rudimentare la om, mai ales la subiectii varstnici
 Bogat vascularizate
 Contin muguri gustativi, ma numerosi la tineri

4. Papile circumvalate
 Sunt cele mai mari papile, cu diametrul de 1-3 mm
 Un numar de 8-12 papile circumvalate sunt dispuse chiar in fata santului terminal
 Inconjurate de un sant profund (vallum)
 Canalele catorva glande salivare (von Ebner) mici, seroase, se deschid in santurile ce
inconjoara fiecare papila circumvalata. Astfel este asigurat un flux constant de lichid peste
mugurii gustativi care sunt numerosi pe marginile laterale ale acestor papile, indepartand
particulele alimentare, astfel ca mugurii gustativi sa poata receptiona si procesa noi stimuli.
Secretiile acestora si a altor glande salivare minore asociate cu mugurii gustativi contin o
lipaza ce previne formarea unui film hidrofob de suprafata, care ar impiedica perceperea
gustului.

Mugurii gustativi sunt structuri ovoidale integrate in epiteliul stratificat al fetei dorsale a limbii, care
evalueaza compozitia chimica generala a materialului ingerat. Aproximativ 250 de muguri gustativi sunt
prezenti pe suprfata laterala a fiecarei papile circumvalate, iar multi altii sunt prezenti la nivelul papilelor
fungiforme si foliate (dar nu si al celor filiforme cheratinizate). Mugurii nu se gasesc doar la nivelul
papilelor, ci sunt larg raspanditi si pe fetele dorsala si laterala ale limbii, unde lichidul cu care vin in
contact este reinnoit in mod continuu de catre numeroase glande salivare minore. Ei se mai gasesc la
nivelul arcului glosopalatin, palatului moale, peretelui posterior faringian, fetei posterioare a epiglotei.

Un mugur gustativ contine 50-100 celule, din care aproximativ jumatate sunt celule gustative alungite,
cu o durata de viata de aproximativ 7-10 zile. Alte celule prezente sunt celule de sustinere alungite,
imature, precum si celule stem cu diviziune lenta din care se formeaza alte tipuri celulare.

Inervatia senzoriala a mugurilor gustativi:

 Filete nervoase din nervii cranieni VII si IX


 Plexuri subgemale, perigemale si intragemale

Functia mugurilor: perceptia gusturilor:

 Acru (acid)
 Sarat
 Receptori: canale ionice
 Dulce
 Amar
 Umami
 Receptori cuplati cu proteina G
Baza fiecarui mugure este asezata pe lamina bazala, unde intra axoni senzitivi aferenti care formeaza
sinapse cu celulele gustative. La polul apical al celulelor gustative, microvilii se proiecteaza catre orificii
cu diametrul de 2 microm numite pori gustativi. Moleculele dizolvate in saliva iau contact cu microvilii la
nivelul porului si interactioneaza cu receptori gustativi de la nivelul suprafetei celulare.

17. Dintele: histologie, functie

 Dentitia deciduala: 20 de dinti – 2I, 1C, M1, M2 pe fiecare hemiarcada


 Dentitia definitiva: 32 de dinti – 2I, 1C, PM1, PM2, M1, M2, M3 pe fiecare hemiarcada

Fiecare dinte are:

 O coroana – situata deasupra gingiei


 Un col – contractat la nivelul gingiei
 Una sau mai multe radacini – care se fixeaza ferm in cavitati osoase ale maxilarului si mandibulei
numite alveole dentare

Coroana este acoperita de un smalt foarte dur, acelular, iar radacinile de un tesut asemanator cu osul,
numit cement. Acese 2 invelisuri se intalnesc la nivelul colului.

Dintele este compus majoritar dintr-un material calcifiat, dentina, care inconjoara cavitatea pulpara
interioara.

Pulpa dentara este intens vascularizata, bine inervata si contine in principal tesut conjunctiv lax
mezenchimal bogat in:

 Substanta fundamentala
 Fibre de colagen
 Fibroblasti
 Celule stem mezenchimale

Cavitatea pulpara se ingusteaza la nivelul radacinii sub forma unui canal radicular care se extinde pana
la orificiul apical (foramen apical) situat in varful fiecarei radacini, pe unde trec vasele sangvine, limfatice
si nervii cavitatii pulpare.

Ligamentele periodontale sunt fascicule de tesut conjnctiv fibros formate din fibre de colagen inserate
atat in cement cat si in osul alveolar.

DENTINA

Este un tesut calcifiat mai dur decat osul, fiind reprezentata de hidroxiapatita in proportie de 70%.

 Matricea organica (30%) – contine:


o Colagen de tip I
o Proteolicani – secretati la polul apical al odontoblastelor
o Odontoblaste – celule polarizate alungite derivate din creasta neurala craniana ce tapeteaza
cavitatea pulpara a dintelui

 Matricea anorganica (70%) – contine:


o Cristale de hidroxiapatita
o Linii incrementale von Ebner (subtiri), Owen (groase)
o Tubuli dentinali (canaliculi Tommes) – contin procese Tomes si fibre nervoase amielinice
o Spatii Czermak (interglobulare)

Odontoblastele

Secreta predentina – matricea organica – si formeaza un strat ce margineste dentina, celulele fiind unite
prin jonctiuni intercelulare.

Sunt celule cu corp cilindric, cu granule secretorii, corpii abac.

Procesele odontoblastice apicale lungi (fibre Tomes; au microtubuli, microfilamente si granule de


secretie) se extind de la odontoblaste prin tubulii dentinali ce strabat intreaga grosime a dentinei,
alungindu-se progresiv pe masura ce dentina capata o grosime mai mare. Pe toata lungimea lor, aceste
procese trimit ramuri fine catre ramurile laterale mici ale tubulilor. Procesele odontoblastice sunt
importante pentru pastrarea matricei dentinei.

Odontoblastele continua sinteza de predentina in viata adulta, reducand progresiv dimensiunea cavitatii
pulpare, si sunt stimulate pentru a repara dentina atunci cand dintele este lezat.

SMALTUL

Este alcatuit 98% din hidroxiapatita cu calciu si doar 2-3% din material organic ce include foarte putine
proteine si deloc colgen. Alti ioni precum fluorul, pot fi incorporati sau adsorbiti de cristalele de
hidroxiapatita. Smaltul ce contine fluoroapatita este mai rezistent la dizolvarea acida produsa de
microrgansime.

Componenta anorganica (98%) este alcatuita in principal de CRISTALE DE HIDROXIAPATITA.

 Cea mai dura substanta din organism


 Compusa din:
o prisme adamantine – curbate, in forma de S (Liniile Hunter-Schreger); tufele smaltului, la
jonctiunea smalt-dentina
o substanta interprismatica
 Pot apărea defecte de mineralizare ale smaltului sub formă de mănunchiuri, fusuri sau lamele de
smalț; ex. liniile incrementale (striurile lui Retzius) – paralele cu suprafața dintelui

Coloanele smaltului (coloane uniforme intrepatrunse, prisme de smalt), fiecare cu diametrul de 5


microm, sunt inconjurate de un strat subtire dintr-un alt tip de material. Fiecare coloana se extinde in
toata grosimea stratului de smalt care are in medie 2 mm. Aranjamentul precis intrepatruns al
coloanelor de smalt => duritatea smaltului si rezistenta la presiunile ridicate din procesul masticatiei.
Componenta organica (2%) – matrice extracelulara – este reprezentata de:

 Proteine specifice smaltului


o Amelogenina (numai in smaltul in formare)
o Enameline + proteaze
o Tuftelina – proteina a tufelor
 Produsa de adamantoblaste (enameloblaste) in cursul histogenezei dintelui

Cariile dentare – zone de demineralizare

Histogeneza dintelui – faza de „mugure dentar”

Intr-un mugure dentar in dezvoltare, matricea pentru coloanele smaltului este secretata de
AMELOBLASTE:

 celule polarizate alungite


 sunt de 2 tipuri:
o secretorii
 celule inalte, cilindrice
 procese apicale
 RER, granule de secretie
o De maturare
 Caractere ultrastructurale ale celulelor epiteliale de transport
 sunt parte a unui epiteliu specializat al mugurelui dentar numit organul smaltului
 polii apicali ai ameloblastelor sunt situati fata in fata cu cei ai odontoblastelor ce produc
predentina
 prelungire apicala a fiecarui ameloblast, procesul ameloblastic (sau Tomes), contine numeroase
granule secretorii cu proteine ale matricei smaltului. Matricea secretata este mineralizata foarte
rapid. Cresterea cristalelor de hidroxiapatita pentru produce fiecare coloana a smaltului este
ghidata de o proteina structurala a smaltului de mici dimnsiuni: amelogenina, principala
proteina a smaltului in curs de dezvoltare.
 Sunt derivate din invelisul ectodermal al cavitatii bucale embrionare, in timp ce odontoblastele
si majoritatea tesuturilor cavitatii pulpare se dezvolta din celule ale crestei neurale si respectiv
din mezoderm.

In histogeneza dintelui mai intalnim si teaca epiteliala Hertwig.

PERIODONTIUL

Cuprinde structurile implicate in mentinere fixata a dintilor in tesutul osos al maxilarului si mandibulei si
include:

 Cementul
 Ligamentul periodontal
 Osul alveolar
 Gingia asociata
CEMENTUL

 Acopera dentina radacinii


 Are grosimea cea mai mare in jurul varfului radacinii
 Substanta similara osului:
o Componenta anorganica (40-50%)
o Componenta organica
 Tipuri:
o Acelular
o Celular: cementocite in cementoplaste
 Nu este vascularizat
 Nu formeaza sistem Havers

LIGAMENTUL PERIODONTAL

 Ţesut conjunctiv dens:


o fibre de colagen cesolidarizează cementulde periost
o fibre oxitalanice
o fibroblaste
 Ţesut conjunctiv lax:
o grupat în insule
o bine vascularizat(asigură şi nutriţiacementului)
 Insule epiteliale Malassez

Funcţiile ligamentului periodontal

 ancorare, suport, mobilitate


 remodelare os
 nutriţie cement
 propriocepţie

Este un tesut conjunctiv fibros cu fibre de colagen dispuse in fascicule (fibre Sharpey) care unesc
cementul si osul alveolar. Spre deosebire de ligamntele tipice, contine numeroase celule si are
vascularizatie si inervatie bogata, ceea ce ii confera functii senzitive si nutritive pe langa rolul sau in
fixarea dintilor. El permite miscari limitate ale dintelui in interiorul alveolei si contribuie la protejarea
alveolei fata de presiunea recurenta exercitata in cursul masticatiei. Grosimea lui (150-350 microm) este
destul de uniforma de-a lungul radacinii, insa scade cu varsta.

ALVEOLA DENTARA

 Os alveolar
o Compact: insertia ligamentului periodontal
o Spongios
 Os de sustinere
o In profunzime
o Os lamelar

OSUL ALVEOLAR

 Nu are pattern-ul lamelar tipic al osului adult


 Are odontoblaste si osteocite implicate in remodelarea continua a matricei osoase
 Este inconjurat de ligamentul periodontal, care are rol de periost
 Fascicule din fibre de colagen ale ligamentului periodontal strabat acest os, legandu-l de cement

GINGIA

 In jurul periodontiului, mucoasa bucala cheratinizata a gingiei este strans legata de periostul
oaselor maxilar si mandibular
 Intre smalt si epiteliul gingival se afla santul gingival, un sant cu adancime de pana la 3 mm ce
inconjoara colul dintelui
 zona specializata a acestui epiteliu, epiteliul jonctional, este legata de smaltul dentar prin
intermediul unei cuticule, ce seamana cu o MB groasa, la care celulele epiteliale sunt atasate
prin numerosi hemidesmozomi

18. Stratigrafia peretelui tubului digestiv – caractere generale

Toate regiunile tubului GI au in comun anumite particularitati structurale. Tractul GI are o structura
tubulara goala in interior cu un lumen de diametru variabil si un perete alcatuit din 4 straturi
individualizate:

1. Mucoasa
2. Submucoasa
3. Musculara
4. Seroasa / Adventicea

1. Mucoasa

 Are 3 componente:
A. Strat epitelial – epiteliu de acoperire
B. Corion (lamina propria)
C. Musculara mucoasei
A. Epiteliul de acoperire
o De la stomac la colon: epiteliu simplu cilindric
o Esofag, canal anal: epiteliu pavimentos stratificat nekeratinizat
B. Lamina propria/ corion:
o țesut conjunctiv lax,
o vase sanguine și limfatice mici
o terminații nervoase
o țesut limfoid + cel. imunocompetente
o glande ale mucoasei

C. Musculara mucoasei
 țesut muscular neted organizat în:
o strat intern – circular
o strat extern – longitudinal
 rol: mișcări independente ale mucoasei
 caracteristică tubului digestiv

Functiile mucoasei

 Secreție: enzime, HCl, mucus, anticorpi


 Absorbție: compuși metabolici, apă,vitamine, electroliți, etc
 Barieră
 Protecție imună

Modificari ale mucoasei

1. Evaginări:

 vilozităţi -> mucoasa


 pliuri -> mucoasa şi submucoasa

rol: măresc suprafaţa de contact

2. Invaginări:

 glande:
o mucoase
o submucoase

rol: măresc suprafaţa de secreţie

2. Submucoasa

Contine:

 Tesut conjunctiv dens


 vase sanguine si limfatice (mari)
 Poate contine glande (esofag, duoden)
 Plex nervos submucos Meissner
o Bine dezvoltat la nivelul intestinului subtire
o Controleaza:
- Activitatea secretorie a mucoasei
- Activitatea muscularei mucoasei
- Vasele sangvine din submucoasa
 Țesut limfoid

3. Tunica musculara

 Fibre musculare striate: partea superioară a esofagului, sfincter anal extern


 Fibre musculare netede: restul tubului digestiv
o Strat intern circular
o Strat extern longitudinal
o Plex mienteric Auerbach - între straturile de fibre musculare netede
- Toata lungimea tubului digestiv
- Controleaza:
 Activitatea motorie a TD
 Activitatea secretorie => fibre care ajung in
 Plexul submucos
 Vezica biliara
 Pancreas
 Stomacul are in plus un strat oblic intern
 Sfinctere: cardial, piloric, valva ileocecală, anal intern

4. Tunica externa

 Seroasă sau adventice


o Adventice - tesut conjunctiv lax bogat in vase sanguine si limfatice
- esofag toracic, rect, organele fixate la peretele posterior al abdomenului
o Seroasă - ţesut conjunctiv lax acoperit de mezoteliu în restul tubului digestiv
- mezoteliul - epiteliu pavimentos simplu

19. Tesutul limfoid asociat tubului digestiv

1. tesut limfoid difuz

2. ţesut limfoid nodular (foliculi limfatici)

 foliculi limfatici solitari


o esofag
o regiunea pilorică a stomacului
o intestin subţire şi gros
 agregate nodulare
o ileon (plăci Peyer)
o apendice

Structurile limfoide secundare, unde sunt activate majoritatea limfocitelor prin prezentarea antigenului,
includ tesutul limfoid asociat mucoaselor (MALT), nodulii limfatici di splina.

Mucoasa sau stratul intern al tracturilor digestiv, respirator si genitourinar este locul obisnuit prin care
patrund in organism agentii patogeni, deoarece lumenele lor se deschid catre mediul extern. Pentru a se
proteja impotriva acestor agresori, tesutul conjunctiv al mucoaselor acestor tracturi contine grupari mari
si difuze de limfocite, plasmocite ce sintetizeaza IgA, CPA si noduli limfatici, toate alcatuind MALT.

Limfocitele se gasesc de asemenea in stratul epitelial al acestor mucoase. Majoritatea celulelor imune
din MALT sunt raspandite difuz in tesutul conjunctiv; altele, se gasesc in aglomerari care formeaza
structuri mari, evidente, cum sunt amigdalele, placile Peyer din ileon, si apendicele. In ansamblu, MALT
este unul dintre cele mai mari organe limfoide, continand pana la 70% din toate celulele sistemului imun
al organismului. Majoritatea limfocitelor de la nivelul MALT sunt celule B; dintre celulele T, preomina
limfocitele T helper CD4+.

Amigdalele sune mase mari, neregulate de tesut limfoid, localizate in grosimea mucoasei cavitatii orale
si nazofaringelui, in partea posterioara, la locul de contact cu antigenele care patrund prin cavitatea
bucala si cea nazala. In functie de localizare, aceste mase se numesc amigdale palatine, linguale si
faringiene. In toate amigdalele, tesutul limfoid este strans asociat cu epiteliul de suprafata.

MALT are distributie difuza si se intinde de la faringe de-a lungul intregului tract GI, dar devine foarte
bine reprezentat la nivelul mucoasei si submucoasei ileonului, unde aglomerari mari de noduli limfoizi
formeaza placile Peyer, fiecare continand numerosi noduli fara capsula subiacenta de tesut conjunctiv.

Epiteliul simplu columnar ce acopera nodulii limfatici din placile Peyer include celule M care sunt celule
epiteliale mari cu micropliuri apicale. In portiunea bazala, celulele M au buzunare intracelulare mari ce
contin populatii tranzitorii de limfocite si celule dendritice si se deschid catre tesutul limfoid subiacent
printr-o MB foarte poroasa. Antigenele din lumenul intestinal sunt monitorizate in mod continuu la
suprafata apicala a acestor celule si transferate catre celulele imune de la nivelul buzunarelor
intracelulare. Limfocitele si celulele dendritice care parasesc celulele M prin porii MB interactioneaza si
initiaza raspunsurile imunitatii dobandite la antigene, ceea ce determina formarea nodulilor limfoizi
secundari. Celulele B produse local dau nastere plasmocitelor ce sintetizeaza IgA, care este transportata
de catre enterocite in lumenul intestinal pentru a lega si neutraliza antigenele potential daunatoare.

O alta localizare importanta a MALT este in mucoasa apendicelui, o extensie scurta, cu diametru mic, a
cecului. In mod caracteristic, mucoasa apendicelui este aproape in intregime plina cu tesut limfoid, care
aplatizeaza glandele vecine aflate in peretele intestinului gros Lumenul apendicelui contine flora
bacteriana normala a colonului si poate ajuta la pastrarea unora dintre bacteriile benefice in timpul
bolilor diareice.
20. Esofagul

Esofagul este un tub muscular cu L = 25cm la adulti, care transporta metrialul ingerat din faringe catre
stomac. Cele 4 straturi ale tractului GI devin pentru prima data clar individualizate si evidentiabile in
esofag.

1. Mucoasa:

A. Epiteliu de acoperire:
 Pavimentos stratificat nekeratinizat (metaplazie intestinală – esofag Barrett)
 Trecere bruscă la ep. simplu cilindric alstomacului
 Alte tipuri celulare: cel. endocrine,melanocite, cel. Langerhans, limfociteintraepiteliale

B. Lamina propria
 Tesut conjunctiv lax sărac celular
 Papile conjunctive înalte
 Glande cardiale – mucus neutru, în porțiunea terminală și porțiunea inițială

C. Musculara mucoasei
 fibre musculare netede orientate predominant longitudinal
 în porțiunea inferioară e mai groasă decât m.m. stomacului

2. Submucoasa:

 țes. conj. lax cu fibre elastice, vasesangvine și limfatice, plex Meissner


 sist. venos (anstomoze porto – cave)
 Glande esofagiene proprii:
o mici, compuse tubuloalveolare – lubrifiaza si protejeaza mucoasa
o cu duct excretor tapetat de epit. simplu -> epiteliu pavimentos stratificat nekeratinizat
o secretă mucus ușor acid și bicarbonat
o rare cel. seroase, oncocite

3. Tunica musculara:

 Straturi:
o circular intern
o longitudinal extern
 Fibrele musculare sunt dispuse:
o 1/3 superioara- fibre musculare striate
o 1/3 mijlocie- fibre musculare striate si netede
o 1/3 inferioara- fibre musculare netede

4. Adventice/ Seroasa

 Adventice – la nivelul esofagului toracic


 Seroasa – subdiafragmtic

21. Stomacul – structura si criteriile morfofunctionale de delimitare a regiunilor gastrice

Stomacul este un segment foarte dilatat al TD le carui functii principale sunt:

 Sa continue digestia carbohidratilor initiata de amilaza salivara


 Sa secrete un lichid care se adauga la alimentele ingerate si sa amestece continutul intr-o masa
vascoasa numita chim prin activarea musculaturii gastrice (macerarea si digestia partiala)
 Sa initieze digestia TG sub aciunea lipazelor secretate
 Sa initieze digestia proteinelor cu ajutorul enzimei pepsina
 Rol de rezervor de alimente
 Functie secretorie exocrina (HCl, pepsina, electroliti, mucus) => suc gastric
 Functie secretorie endocrina => SNED
 Functie de absorbtie

Stomacul cuprinde 4 regiuni: cardia, fundul stomacului (regiune fundica), corpul stomacului si regiune
pilorica.

Cardia este o zona de tranzitie ingusta, cu l=1,5-3cm, situata intre esofag si stomac.Pilorul este o regiune
sub forma de palnie care se deschide in intestinul subtire. Ambele regiuni sunt implicate in principal in
productia de mucus si se aseamana histologic.

Regiunea fundica si corpul stomacului sunt regiuni mult mai intinse, cu structura microscopica identica,
si contin glande gastrice ce secreta suc gastic acid. Mucoasa si submucoasa formeaza cute mari numite
pliuri, dispuse longitudinal, cand stomacul este gol, care devin aplatizate cand stomacul se umple cu
alimente.

Peretele tuturor regunilor este alcatuit din 4 straturi fundamentale: mucoasa, submucoasa, musculara si
seroasa.

La nivelul jonctiunii eso-gastrice, epiteliul se modifica brusc, a.i. mucoasa stomacului este reprezentata
de un epiteliu simplu columnar care se invagineaza profund in lamina propria. Aceste invaginari
formeaza milioane de cripte gastrice, fiecare deschizandu-se in lumenul gastric. Celulele mucoase
superficiale care tapeteaza lumenul si criptele gastrice secreta un strat gros de mucus aderent si foarte
vascos, bogat in ioni bicarbonat, strat care protejeaza mucoasa atat de efctele abrazive ale alimentelor
din lumen, cat si de efectele corozive ale sucului gastric.

In criptele gastrice se deschid glande tubulare lungi, ramificate in toata grosimea laminei propria.
Celulele stem epiteliale care tapeteaza glandele, criptele si lumenul gastric sunt localizate intr-un
segment ingust (istm) situat intre fiecare cripta gastrica si glandele gastrice.

1. Mucoasa:

Prezinta:

 pliuri longitudinale și șanțuri


 arii gastrice
 orificii de deschidere a criptelor gastrice (foveole)

A. Epiteliu de acoperire

• simplu cilindric (tapetează și criptele gastrice)

• Cel. secretoare de mucus neutru – alcalin

• Vacuole la polul superior

B. Lamina propria

 țes. conjunctiv lax


 Inconjoara si sustine criptele si glandele gastrice
 Glande gastrice

– Simple tubulare ramificate

– Istm, col, bază

– Se deschid la nivelul criptelor

– Diferite în funcție de regiunea gastrică

 Țesut limfoid
 Fibre musculare netede
 Capilare sangvine si limfatice
 Mucoasa este separata de submucoasa adiacenta printr-un strat subtire de muschi neted:
musculara mucoasei
Regiunea cardială:

 Cripte scurte
 Glande lungi, sinuoase, lumen larg
 Glande mucoase – mucină neutră și sialomucine
 Alte tipuri celulare: cel. parietale, cel. secretoare de lizozim

Regiunea pilorică:

 Cripte adânci
 Glande scurte, sinuoase, lumen larg
 Glande mucoase – mucină neutră
 Alte tipuri celulare: cel. parietale, cel. secretoare de lizozim, cel. endocrine

Regiunea fundica si a corpului gastric:

 Glandele gastrice constituie cea mai mare parte a mucoasei, cateva astfel de glande fiind
formate prin ramificare in zona istmului sau colului (gatului) fiecarei cripte gastrice
 Cripte scurte
 Glande lungi, drepte, lumen strâmt
 Celulele epiteliale secretorii ale glandelor gastrice sunt distribuite neuniform si elibereaza
substante cu roluri cheie pentru indeplinirea functiilor stomacului
 Celulele – de 4 tipuri:
o Parietale (oxintice) – secretoare de HCl
o Principale (pepsinogene, zimogene) – secretă pepsinogen, lipază, renină
o Mucoase (col)
o Enteroendocrine

CELULELE OXINTICE (PARIETALE)

 la nivelul corpului glandei, in zonele mai profunde ale glandelor si printre celulele mucoase ale
istmului
 ceule mari, rotunde, uni- sau binucleate (nucleu sferic central)
 citoplasmă intens acidofilă datorita densitatii mari de mitocondrii
 secretă HCl și factor intrinsec
 activitatea secretorie a celulelor parietale este stimulata atat de inervatia parasimpatica cat si de
eliberarea paracrina a histaminei si a gastrinei din celulele enteroendocrine
 o particularitate ultrastructurala a celulei parietale active este o invaginare circulara profunda a
plasmalemei apicale ce formeaza un canalicul intracelular cu o suprafata crescuta prin prezenta
mai multor mii de microvili
 ME:
o numeroase mitocondrii
o sistem canalicular intern
o sistem tubulo-vezicular
o nu conțin granule de secreție

Factorul intrinsec (glicoproteină) =>necesar absorbţiei vitaminei B12 =>Eritropoieză

In aclorhidrie si gastrite atrofice =>Anemia megaloblastică Biermer

CELULELE PRINCIPALE (ZIMOGENE)

 Localizate la nivelul bazei glandelor (=partea inferioara a glandelor)


 Au toate caracteristicile unor celule ce sintetizeaza activ proteine
 piramidale, uninucleate
 citoplasmă cu polaritate tinctorială
 secretă:
o pepsinogen
o lipază gastrică – rol in digestia lipidelor
o renină
 ME:
o Numeroase granule de secretie apicale – contin pepsinogeni inactivi, precursori ce sunt
transformati in mediul acid gastric in pepsine active. Pepsinele sunt endoproteinaze cu
specifictate larga ce au activitate maximala la un pH de 1,8-3,5. Pepsinele declanseaza in
stomac hidroliza proteinelor ingerate
o vezicule de secreție
o RER abundent, bazal

CELULELE MUCOASE

 Se gasesc la nivelul colului


 Sunt raspandite sub forma de grupuri sau ca celule individuale printre alte tipuri de celule in
zona istmului
 Includ si multe celule progenitoare si celule superficiale mucoase imature
 Au nuclei rotunzi
 Prezinta granule secretorii apicale
 Secretă mucus acid (mai putin alcalin decat celulele epiteliale superficiale)
 Asemănătoare celulelor mucoase superficiale care tapeteaza criptele gastrice, dar mai mici

CELULELE ENTEROENDOCRINE

 Sunt celule epiteliale raspandite in mucoasa gastrica , cu functii endocrine sau paracrine
 La nivelul fundului gastric, celulele enteroendocrine mici care secreta serotonina se gasesc la
nivelul laminei bazale a glandelor gastrice
 In regiunea pilorica, alte celule enteroendocrine vin in contact cu lumenul glandular; printre ele
se numara si celule G care produc gastrina
CELULA PRODUS LOCALIZARE
P/D1 Grelina
EC (enterocromafine) Serotonina Regiunea corpului
D Somatostatina
ECL (enterocromafin-like) Histamina
A Glucacon Regiunea fundica

2.Submucoasa:

 Tesut conjunctiv cu vase sangvine si limfatice mari


 Numeroase celule limfoide, macrofage si mastocite
 Nu are glande

3.Musculara:

 Fibre musculare netede dispuse in 3 straturi imprecis delimitate:


o Oblic intern
o Circular mijlociu
o Longitudinal extern
 Contractiile ritmice ale musculaturii amesteca complet alimentele ingerate si chimul cu mucus ,
HCl si enzime digestive din mucoasa gastrica
 La nivelul pilorului, stratul mijlociu este foarte ingrosat formand sfincterul piloric

4.Seroasa – subtire

22. Glandele fundice – structura, functii, tipuri celulare

Stomacul cuprinde 4 regiuni: cardia, fundul stomacului (regiune fundica), corpul stomacului si regiune
pilorica.

Cardia este o zona de tranzitie ingusta, cu l=1,5-3cm, situata intre esofag si stomac. Pilorul este o
regiune sub forma de palnie care se deschide in intestinul subtire. Ambele regiuni sunt implicate in
principal in productia de mucus si se aseamana histologic.

Regiunea fundica si corpul stomacului sunt regiuni mult mai intinse, cu structura microscopica identica,
si contin glande gastrice ce secreta suc gastic acid. Mucoasa si submucoasa formeaza cute mari numite
pliuri, dispuse longitudinal, cand stomacul este gol, care devin aplatizate cand stomacul se umple cu
alimente.
La nivelul jonctiunii eso-gastrice, epiteliul se modifica brusc, a.i. mucoasa stomacului este reprezentata
de un epiteliu simplu columnar care se invagineaza profund in lamina propria. Aceste invaginari
formeaza milioane de cripte gastrice, fiecare deschizandu-se in lumenul gastric. Celulele mucoase
superficiale care tapeteaza lumenul si criptele gastrice secreta un strat gros de mucus aderent si foarte
vascos, bogat in ioni bicarbonat, strat care protejeaza mucoasa atat de efctele abrazive ale alimentelor
din lumen, cat si de efectele corozive ale sucului gastric.

In criptele gastrice se deschid glande tubulare lungi, ramificate in toata grosimea laminei propria.
Celulele stem epiteliale care tapeteaza glandele, criptele si lumenul gastric sunt localizate intr-un
segment ingust (istm) situat intre fiecare cripta gastrica si glandele gastrice.

GLANDELE FUNDICE

 Glandele gastrice constituie cea mai mare parte a mucoasei, cateva astfel de glande fiind
formate prin ramificare in zona istmului sau colului (gatului) fiecarei cripte gastrice
 Cripte scurte
 Glande lungi, drepte, lumen strâmt
 Celulele epiteliale secretorii ale glandelor gastrice sunt distribuite neuniform si elibereaza
substante cu roluri cheie pentru indeplinirea functiilor stomacului
 Celulele – de 4 tipuri:
o Parietale (oxintice) – secretoare de HCl
o Principale (pepsinogene, zimogene) – secretă pepsinogen, lipază, renină
o Mucoase (col)
o Enteroendocrine

CELULELE OXINTICE (PARIETALE)

 la nivelul corpului glandei, in zonele mai profunde ale glandelor si printre celulele mucoase ale
istmului
 ceule mari, rotunde, uni- sau binucleate (nucleu sferic central)
 citoplasmă intens acidofilă datorita densitatii mari de mitocondrii
 secretă HCl și factor intrinsec
 activitatea secretorie a celulelor parietale este stimulata atat de inervatia parasimpatica cat si de
eliberarea paracrina a histaminei si a gastrinei din celulele enteroendocrine
 o particularitate ultrastructurala a celulei parietale active este o invaginare circulara profunda a
plasmalemei apicale ce formeaza un canalicul intracelular cu o suprafata crescuta prin prezenta
mai multor mii de microvili
 ME:
o numeroase mitocondrii
o sistem canalicular intern
o sistem tubulo-vezicular
o nu conțin granule de secreție
Factorul intrinsec (glicoproteină) => necesar absorbţiei vitaminei B12 => Eritropoieză
In aclorhidrie si gastrite atrofice => Anemia megaloblastică Biermer

CELULELE PRINCIPALE (ZIMOGENE)

 Localizate la nivelul bazei glandelor (=partea inferioara a glandelor)


 Au toate caracteristicile unor celule ce sintetizeaza activ proteine
 piramidale, uninucleate
 citoplasmă cu polaritate tinctorială
 secretă:
o pepsinogen
o lipază gastrică – rol in digestia lipidelor
o renină
 ME:
o Numeroase granule de secretie apicale – contin pepsinogeni inactivi, precursori ce sunt
transformati in mediul acid gastric in pepsine active. Pepsinele sunt endoproteinaze cu
specifictate larga ce au activitate maximala la un pH de 1,8-3,5. Pepsinele declanseaza in
stomac hidroliza proteinelor ingerate
o vezicule de secreție
o RER abundent, bazal

CELULELE MUCOASE

 Se gasesc la nivelul colului


 Sunt raspandite sub forma de grupuri sau ca celule individuale printre alte tipuri de celule in
zona istmului
 Includ si multe celule progenitoare si celule superficiale mucoase imature
 Au nuclei rotunzi
 Prezinta granule secretorii apicale
 Secretă mucus acid (mai putin alcalin decat celulele epiteliale superficiale)
 Asemănătoare celulelor mucoase superficiale care tapeteaza criptele gastrice, dar mai mici

CELULELE ENTEROENDOCRINE

 Sunt celule epiteliale raspandite in mucoasa gastrica , cu functii endocrine sau paracrine
 La nivelul fundului gastric, celulele enteroendocrine mici care secreta serotonina se gasesc la
nivelul laminei bazale a glandelor gastrice
 In regiunea pilorica, alte celule enteroendocrine vin in contact cu lumenul glandular; printre ele
se numara si celule G care produc gastrina
CELULA PRODUS LOCALIZARE
P/D1 Grelina
EC (enterocromafine) Serotonina Regiunea corpului
D Somatostatina
ECL (enterocromafin-like) Histamina
A Glucacon Regiunea fundica