Sunteți pe pagina 1din 18

EVOLUȚIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE ȘI CREAREA

UNIUNII EUROPENE
1.Comunităţile Europene între 1958 şi 1969
 1958- șapte state membre ale Organizației Europene pentru
Cooperare Economică (Anglia, Austria, Danemarca, Elveția,
Norvegia, Portugalia și Suedia) adoptă la Stockholm tratatul
de bază al Asociației Europene a Liberului Schimb (AELS)
(a întrat în vigoare 04.01.1960) ca o replică la înființarea
comunităților, cu scopul reducerii treptate a taxelor vamale
și a limităților cantitative în comerțul dintre ele.
 Anul 1965 începe promițător pentru cursul integrării
europene prin semnarea “Tratatului de fuziune” potrivit
căruia are loc unificarea organelor comunitare principale ale
celor trei comunități, urmând ca noile organe să fie:
 Parlamentul European (rebotezat în 30.03.1962 din Adunarea
Parlamentară Europeană),
 Comisia Europeană,
 Consiliul Ministerial și
 Curtea de Justiție.

 Criza “scaunului gol”


În 30.06.1965 izbucnește cea mai profundă criză din istoria
integrării europene când Franța refuzând propunerile Comisiei de
finanțare a pieței agrare va rămâne timp de 7 luni departe de la
toate ședințele Consiliului Ministerial aplicând așa zisa “politică a
scaunului gol”, încercând prin această împiedicarea trecerii la
sistemul votului majoritar în adoptarea deciziilor așa cum
prevedeau tratatele comunitare.
La conferința miniștrilor de externe 28-29.01.1966 criza ia sfârșit
prin “Compromisul de la Luxemburg” care prevede posibilitatea
renunțării la sistemul votului majoritar în cazul în care prin
decizia ce se va lua sunt afectate interesele vitale ale unui stat
membru.
Acest lucru înseamna păstrarea de facto a votului prin
unanimitate.
 Uniunea vamală preconizată de Tratatul CEE, planificată
pentru 31.12.1969 este realizată cu 18 luni mai repede la
01.07.1968, acest lucru însemnând abrogarea tuturor taxelor
vamale interne pentru produsele industriale și meșteșugărești,
interzicerea limitărilor cantitative și introducerea unor taxe
vamale comune în comerțul cu state terțe.
2. Evoluţia Comunităţilor după 1969
 În anul 1969 odată cu retragerea lui Charles de Gaulle de
la președinție, ia sfârșit și politica obstrucționistă a Franței.
Noul președinte Georges Pompidou a inițiat o întâlnire la
nivel înalt la Haga, unde șefii de stat și de guverne au
căzut de acord privind primirea de noi membrii și despre
realizarea treptată a unei uniunii economice și monetare
până în anul 1980.
 În timp ce Comunităţiile treceau prin criza internă, totuşi,
au început, să fiu acceptaţi pe scena relaţiilor internaţionale
ca o singură entitate şi nu ca şase state membre. Acest
lucru a putut fi observat la negocierile din 1967 pentru
GATT. (Convenţia de la Yaounde 1967, Convenţia de la
Rome între CEE şi 46 de state din zona Africa-Caraibe-
Pacific)
 În 11.10.1974 Adunarea Generală a ONU acordă prin
consens statutul de observator celor trei comunităţi
europene.
 Cooperarea interguvernamentală în domeniul politicii externe
reîncepuse în 1970, când Raportul Davignon recomanda
întrunirea trimestrială a miniştrilor de externe ai statelor
membre, precum şi stabilirea unui secretariat politic
permanent.
 Un al doilea raport, din 1973, recomanda continuarea
acestuia ca o formă de cooperare şi a devenit cunoscut ca
Politica Europeană de Cooperare (PEC).
 PEC permitea cu succes reprezentarea Comunităţilor ca o
singură voce în cadrul altor organizaţii internaţionale la
care participau toate statele membre.
 În 1974 a fost înfiinţat Consiliul European, în vederea
regularizării practicii de a ţine întâlniri la nivel înalt. Acest
organ era alcătuit din şefii guvernelor statelor membre, iar
la întrunirile sale binuale participa şi preşedintele Comisiei.
 Consiliul European nu se înscria în cadrul creat de Tratate
şi abia la adoptarea Actului Unic European a fost
recunoscut printr-un instrument formal.
 Dimensiunea supranațională a Comunității a fost întărită în
mod cert de dezvoltarile din domeniul resurse și buget.
 În 1969 s-a ajuns la un acord cu privire la finanțarea
Comunitățiilor din propriile resurse, în locul contribuțiilor
naționale și cu privire la extinderea rolului Parlamentului în
procesul bugetar.
 Începând din anul 1978 potrivit unei rezoluţii adoptată de
Parlamentul European ca denumire colectivă pentru cele trei
comunităţi europene se poate folosi denumirea de
“Comunitatea Europeană”.
 Între 07 şi 10 iunie 1979 au avut loc primele alegeri
generale şi directe pentru desemnarea membrilor
Parlamentului European cu o participare de cca. 61% din
partea electoratului. Până la această dată membrii
Parlamentului comunitar erau desemnaţi din rândul
parlamentelor naţionali.
 Ţările Benelux, Germania şi Franţa semnează în 1985 prima
variantă a “Tratatului de Schenghen” prin care se prevede
desfiinţarea treptată a controalelor la graniţele interne
comune până în anul 1990 pentru circulaţia persoanelor.
3. Actul Unic European (AUE)
 Consiliul European de la Milano din 1985 a decis să
convoace o conferinţă interguvernamentală pentru a se
discuta modificarea tratatelor.
 17.02.1986 a fost semnat “Actul Unic European” care a
intrat în vigoare din 01.07.1987
 Actul Unic European a constituit rezultatul întrunirilor
grupurilor de lucru participante la conferinţa
interguvernamentală.
 Modificările de fond
 AUE a fixat obiectivul pieţei interne - “instituire
treptată a pieţei interne în cursul unei perioade care se
încheie la 31 decembrie 1992”
o Piaţa comună – este mai mult decât o uniune vamală
deoarece pe lîngă libera circulaţie a mărfurilor şi serviciilor,
în cadrul acestui spaţiu se liberalizează şi circulaţia
factorilor de producţie adică a forţei de muncă şi a
capitalurilor.
o Piaţa unică sau internă – reprezintă liberalizarea totală, mai
precis eliminarea tuturor barierelor şi ale celor “nevamale”
peste eliminarea taxelor vamale şi a restricţiilor cantitative.

 Modificările de fond
 Prin AUE prevederile tratatelor comunitare au fost extinse
asupra unor noi domenii de activitate cum ar fi cercetarea,
politica socială sau protecţia mediului înconjurător.
 Prin AUE cooperarea politică europeană dobândeşte un
suport juridic iar Consiliul European îşi dobândeşte
ancorarea formală în dreptul primar.
 Modificări instituţionale
 Parlamentului European a primit un drept de veto cu
privire la aderarea noilor state membre şi la încheierea
acordurilor cu statele asociate.
 Drepturile Parlamentului European sunt extinse în procedura
legislativă-decisională, prin crearea noilor proceduri
legislative de “cooperare” ,iar în cadrul Consiliului a fost
introdusă procedura de vot bazată pe majoritate calificată,
în unele domenii în care se cerea anterior unanimitatea.
 A fost introdusă “procedura a comitologie”, conform căreia
Consiliul poate delega unele competenţe Comisiei, în
anumite condiţii.
 Prin AUE a fost creat un Tribunal de Prima Instanţă care a
preluat din atribuţiile Curţii de Justiţie.

 La 26.05.1986 steagul care din 1955 aparţinea Consiliului


Europei reprezentând douăsprezece stele aurii aflate sub
formă de cerc pe un drapel de culoare albastru închis, a
devenit drapelul oficial al Comunităţilor.
 În 1987 a fost lansat programul “Erasmus” pentru
mobilitatea studenţilor.
4. Crearea Uniunii Europene prin tratatul de la Maastricht
 Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE) a fost semnat la
Maastricht în februarie 1992.(a fost respins de Danemarca
(după acordarea a unui statut special, care constă în
neparticiparea la moneda unică, la acordarea cetăţeniei
unionale şi la politica de apărare comună, al doilea
referendum a dus la obţinerea unei slabe majorităţi în
favoarea ratificării).
 Tratatul a întrat în vigoare în noiembrie 1993.
 Tratatul este completat cu 17 protocoale anexate (statutele
Sistemului al Băncilor Centrale și al Băncilor Centrale
Europene, statutele Institutului Monetar European, procedura
privind deficitele bugetare excesive și protocoalele speciale
care conțin dispoziții referitoare la unele state membre).
 Alte protocoale vizează domenii de interes general cum ar
fi: Protocolul asupra politicii sociale, Protocolul asupra
coeziunii economice și sociale, Protocolul asupra
Comitetului economic și social și asupra Comitetului
Regiunilor.
 Cele 33 de declarații anexate Tratatului asupra UE au un
conținut variat, unele din acestea prezentând numai un
interes politic, altele având o valoare practică privind
interpretarea, precizarea noțiunilor utilizate în tratat.

 Modificările de fond
 Cea mai proeminentă trăsătură a constituit înfiinţarea Uniunii
Europene care va funcţiona ca un cadru comun şi unic
bazată pe “trei piloni”.
 I pilon- Comunităţile Europene
 II pilon-”Politica externă şi de securitate comună”
 III pilon-”Cooperarea în domeniul afacerilor interne şi
ale justiţiei”
 Al doilea şi al treilea pilon al Uniunii creaţi de TUE au
rămas izolaţi de structură instituţională şi legală a
Comunităţii Europene şi sunt caracterizaţi printr-o structură
decizională mai degrabă interguvernamentală şi mai puţin
supranaţională.
 Conform tratatului, fosta denumire de „Comunitate
Europeană" este înlocuită, în mod oficial, cu cea de „Uniune
Europeană".

 În 1993, pieței unice i se adaugă cele „patru libertăți”: libera


circulație a mărfurilor, serviciilor, persoanelor și capitalurilor.
 Din 1986 au fost adoptate peste 200 de acte legislative legate de
impozitare, reglementări comerciale, calificări profesionale și
alte obstacole aflate în calea deschiderii frontierelor.
 ”Politica externă şi de securitate comună” (PESC) se
realizează prin două modalităţi: prin cooperarea sistematică
pentru crearea unei politici “comune” şi prin executarea
treptată a unor “acţiuni comune” în domenii de interes
comun important.
 În noiembrie 1991 Comunitatea Europeană a aderat la
Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și
Agricultură (FAO) și a devenit prima organizație
interguvernamentală membră cu drepturi depline într-o
instituție specializată a ONU.
 ”Cooperarea în domeniul afacerilor interne şi ale
justiţiei” este necesară în vederea realizării obiectivelor
Uniunii, în special a liberei circulaţiei a persoanelor, motiv
pentru care statele membre au considerat că următoarele
domenii sunt chestiuni de interes comun: politica privind
azil, regulile privind trecerea frontierilor, politica privind
migraţia, cooperarea poliţienească în vederea prevenirii şi
combaterii terorismului, traficului ilicit de droguri etc.
 Modificările de fond
 Art.5 stabilea principiul subsidiarităţii ca instrument de
delimitare a domeniilor în care o acţiune putea fi
îndeplinită mai bine la nivel comunitar decât la nivel
naţional.
 Art.17-21 au introdus conceptul de cetăţenie europeană.
 Art. 98-124 ofereau dispoziţii noi referitoare la uniunea
economică şi monetară, incluzând un orar detaliat pentru
diferitele etape ale uniunii monetare. Acestea prevederi
trebuiau să aşeze temelia pentru introducerea monedei
unice.
 Au fost adăugate noi domenii de competenţă, iar cele deja
existente au fost extinse, prin adăugarea unor secţiuni noi la
Tratat, cum ar fi cultura, sănătatea publică, protecţia
consumatorului, protecţiei civile şi turismul.
 Pentru prima dată Uniunea va avea posibilitatea de a
încheia convenţii, acorduri cu terţii, cea ce înseamnă
dobândirea personalităţii juridice restrânse.

 Modificări instituţionale
 Cea mai importantă modificare instituţională a fost creşterea
implicării legislative a Parlamentului, prin introducerea aşa-
numitei proceduri a codeciziei. Aceasta a multiplicat
atribuţiile PE în procesul legislativ, permiţându-I să blocheze
actul normativ cu care nu era de acord, dacă acesta era
supus procedurii.
 A fost recunoscut Parlamentului dreptul de a solicita
Comisiei să iniţieze legi şi posibilitatea de a bloca numirea
noii Comisii.
 Art. 7 a plasat Curtea de Conturi pe picior de egalitate cu
celelalte patru instituţii (Consiliul, Comisia, Parlamentul şi
Curtea de Justiţie)
 Art.195 a creat cadrul pentru un Ombudsman parlamentar,
 Art.263 înfiinţa un Comitet al Regiunilor, Comitetul
economic și social – organe consultative.
 Anul 1995 este anul în care intră în vigoare Tratatul de la
Schengen.
 Statele membre semnează Convenţia Europol de cooperare
poliţienească, care va intra în vigoare în 1998.
 În 1996 la Torino a fost deschisă o conferinţă
interguvernamentală privind revizuirea pilonilor II şi III,
pentru apropierea cetăţeanului de integrare şi pentru
revizuirea sistemului instituţional şi decizional.
5. Tratatul de la Amsterdam
 Tratatul privind completarea Tratatului privind UE a fost
semnat în 1997 şi a intrat în vigoare la 1 mai 1999.
 Scopurile adoptării Tratatului de la Amsterdam au fost mult
mai modeste decât ale TUE.
 Tratatului de la Amsterdam a fost considerat ca fiind
concentrat mai degrabă asupra consolidării decât a lărgirii
atribuţiilor comunităţii.

 Modificările de fond
 TA a stabilit că UE este fundamentată pe principiile
libertăţii, democraţiei, respectării drepturilor omului şi
statului de drept. Respectarea acestor principii este, premisa
fundamentală a aderării la UE.
 A fost adăugat principiul transparenţei, astfel ca în cadrul
UE, deciziile să fie adoptate “cu respectarea deplină a
principiului transparenţei şi cât mai aproape de cetăţeni”.
 Art.2 au fost adăugate noi obiective: promovarea egalităţii
între bărbaţi şi femei este menţionată acum ca obligaţie,
precum şi promovarea unui înalt grad de competitivitate, iar
promovarea unui “nivel ridicat de protecţie şi ameliorare a
calităţii mediului” a fost trecută ca un scop independent şi
nu doar ca o cerinţă incidentală a creşterii economice.
 O noutate absolută constituie construirea a unui spaţiu al
dreptăţii, libertăţii şi securităţii prin care se preconizează
transferarea unei părţi din pilonul trei al UE în competenţa
Comunităţii Europene (I pilon) Pilonul III a fost redenumit
Cooperarea judiciară şi de poliţie în materie penală.
 Modificări instituţionale
 A fost modificată şi extinsă procedura codeciziei,
consolidându-se astfel rolul PE în procesul decizional.
 Puterea PE a fost în continuare întărită prin modificarea
procedurii de numire a Preşedintelui Comisiei, prin cerinţa
acordului Parlamentului.
 Rolul Consiliului European a fost întărit în sensul că acesta
va putea elabora şi adopta strategii comune.
 TA a numit pe Secretarul General al Consiliului ca “Înalt
Reprezentant” al PESC, pentru a asista preşedinţia
Consiliului, care rămânea în continuare principalul
reprezentant al UE.
 Scăderea numărului procedurilor de legiferare (de la 22 la 3)
 Întărirea rolului Preşedintelui Comisiei (acesta va dobândi
competenţa de adopta un fel de directive)
 Reforma instituţională care să facă faţă extinderii Uniunii
nu a fost atinsă, fiind necesară o nouă modificare a
Tratatului la Nisa câţiva ani mai târziu.

6. Tratatul de la Nisa
 Conferința Internațională a fost convocată de Consiliul
European cu ocazia întâlnirii la nivel înalt de la Koln din
1999.
 Consiliul European de la Koln din 1999 a lansat o nouă
inițiativă cu o importantă semnificație constituțională, prin
înființare unei “entități” cuprinzând parlamentari naționali,
parlamentari europeni și reprezentanți ai guvernelor
naționale, cu sarcina de a schița o Cartă a drepturilor
fundamentale a UE.
 Această entitate “Congres” , a inițiat lucrările la începutul
anului 2000 și a redactat Carta până la sfârșitul aceluiași
an.
 Carta a fost “proclamată solemn” de Comisie, Parlament și
Consiliu și a primit aprobarea politică din partea statelor
membre cu ocazia Consiliului European de la Nisa din
decembrie 2000, dar decizia privind statutul legal a fost
plasată pe așa numită “agenda post - Nisa”. (a intrat din
01.02.2003)
 Tratatul este alcătuit din două părți, prima parte cuprinde
amendamentele pe fond aduse Tratatelor UE și CE, iar de-a
doua parte conține prevederile finale și tranzitorii.
 Au existat de asemenea patru protocoale: unul privind
extinderea Uniunii, unul privind Statutul Curții de Justiție,
unul referitor la consecințele financiare ale ieșirii din
vigoare a Tratatului CECO și unul cu privire la prevederile
tranzitorii asupra liberei circulații a persoanelor.
 Modificările de fond
 Prin reformarea art.7 din Tratatul UE, a fost oferită
posibilitatea Consiliului ca prin unanimitate de voturi, la
propunerea Comisiei sau a unei treimi din statele-membre
și cu avizul Parlamentului să poată dispune suspendarea
unor drepturi ale statului care a violat grav și persistent
principiile prevăzute de art. 6.

 Modificări instituţionale
 Legat de ponderea voturilor în Consiliu, întrebările
principale au fost dacă majoritatea calificată trebuia să
includeă majoritatea statelor membre, care trebuia să fie
procentul minorotății de veto și care ar trebui să fie în
general cifrele pentru fiecare stat membru.
 În final, s-a ajuns la un acord cu privire la așa numită
“triplă majoritate”
 Legat de locurile în Parlamentul European
 Soluția a constat în ridicarea plafonului geberal de 700
stabilit de TA la 732, cu reducerea numărului de locuri
deținut de majoritatea statelor membre, cu excepția
Germaniei și Luxemburgului, începând cu alegerile europene
din 2004.
 Competența PE a fost lărgită prin extinderea procedurii
codeciziei referitoare la o serie de politici sociale, cu privire
la imigrare și azil.
 Legat de reformarea Comisiei
 Statele membre mari trebuie să renunțe la cel de-al 2-lea
comisar până în anul 2005 în vafoarea statelor noi primite,
dar numărul comisarilor să nu depășască 27 de membri, iar
alegerea membrilor se va face prin sistemul de rotație bazat
pe egalitate și nu pe mărime.
 O altă modificare a fost aceea ca președintele Comisiei și
lista membrilor acesteia să poată fi propuși și numiți în
funcție cu majoritate calificată și nu cu unanimitate, iar
atribuțiile organizatorice ale președintelui au fost întărite.
 TN a adus modificări semnificative și sistemului Curții,
competențele Tribunalului de Primă Instanță (TPI) au fost
lărgite în mod semnificativ, dispunându-se ca el să poată
soluționa cereri pentru pronunțarea hotărârilor preliminare în
anumite condiții; competența sa în cazul acțiunilor directe a
fost extinsă etc.
 Prin TN s-a creat o bază legală pentru Eurojust, unitatea de
cooperare judiciară europeană.
 O noutate a fost adusă componenței Comitetului Economic
și Social și Comitetului Regiunilor în loc de câte 222 de
membrii vor avea 344 de membri.
 Curtea de Conturi va avea 27 de membri în loc de 15.
7. Evoluţia după Tratatul de la Nisa şi eşecul proiectul Tratatului
Constituţional
 Cu ocazia încheierii TN a fost adoptată “Declarația privind
viitorul Uniunii” prin care se propunea Comisiei și
Parlamentului convocarea unui Convent European.
 Misiunea Conventului a fost să reflecteze la problemele
cheie legate de dezvoltarea viitoare a UE și să identifice
diferite răspunsuri posibile, care să se materializeze în cele
din urmă într-un tratat privind “Constituția Europei”
 Conventul și-a desfășurat activitatea în perioada februarie
2002-iulie 2003 și la reuniunea Consiliului European din 18
iulie 2003 a predat proiectul unui “Tratat privind elaborarea
unei Constituții Europene”
 Pentru aprobarea acestui tratat și elaborarea textului final a
Constituției a fost convocată o Conferință
Interguvernamentală care a verificat și modofocat proiectul
elaborat de Convent.
 Tratatul a fost semnat de reprezentanții statelor membre la
Roma la 29.10.2004.
 Textul Constituției UE a fost aprobat cu unanumitate la 18
iunie 2004, după care a fost înaintat statelor membre spre
ratificare.
 Ratificarea Tratatului a eșuat în Franța (mai 2005) și în
Olanda (iunie 2005) motiv pentru care acesta nu a mai
întrat în vigoare.

 Constituția UE își propusese printre altele realizarea unor


scopuri precum:
1. -înlocuirea suprapunerilor existente în tratatele constitutive;
2. -să dea o formulă comprehensivă drepturilor omului pe
teritoriul Uniunii Europene;
3. - să facă fluent procesul decizional la nivelul factorilor cu
asemenea competențe la nivelul Uniunii.
 Proiectul Tratatului privind Constituție Europenă nu a fost
un eșec, ci numai o experiență nedorită întrucât, acest
proiect a prins viață, din moment ce ideile de bază au fost
preluate de un alt proiect de modernizare a UE
materializate prin Tratatul de la Lisabona.

Tratatul de la Lisabona
 La 23 iulie 2007 la Conferința interguvernamentală de la
Bruxelles a elaborat o formă simplificată a unui tratat care
să înlocuiască proiectul constituțional.
 Consiliul European de la Lisabona din 19 octombrie 2007
a aprobat proiectul unui tratat de modificare, care a fost
semnat de statele membre la 13 decembrie 2007.
 Denumirea deplină este Tratatul de la Lisabona de
modificare a Tratatului privind Uniunea Europeană și a
Tratatului de instituire a Comunității Europene. (Tratatul
de reformă)
 Tratatul a întrat în vigoare la 1 decembrie 2009.
 Din conținutul se desprinde reafirmarea și consolidarea
atașamentului pentru drepturile sociale fundamentale, pentru
promovarea unei economii sociale de piață înalt competitivă
de natură să asigure o valorificare deplină a forței de
muncă, a progresului social, al justiției și protecției sociale.


 Modificările de fond

 Printre elementele novatorii ale Tratatului figurează


dotarea UE cu personalitate juridică deplină.
 Uniunea se întemeiază pe Tratatul privind Uniunea
Europeană și pe Tratatul privind funcționarea Uniunii
Europene. Aceste două tratate au aceeași valoare juridică.
 Uniunea conferă aceeași valoare juridică Cartei
drepturilor fundamentale a Uniunii Europene adoptată
l 12 decembrie 2007.
 Uniunea se substituie Comunității Europene și îi succedă
acesteia.
 CEEA (EURATOM) rămîne.
 Abolirea pilonilor.
 Pentru prima dată în Tratatul este prevăzută posibilitatea
statelor membre de retragere din Uniunea Europeană.
 Tratatul instituie două proceduri de revizuire a tratatelor:
procedură ordinară și simplificată.
 În premieră UE va eavea un catalog clar privind
împărțirea competențelor între state și UE.
 Uniunea instituie o uniune economică și monetară a cărei
monedă este euro.
 Accentuarea principiului supremației dreptului UE față de
cel național.
 Să întroduce inițiativa legislativă cetățenească cu 1
milion de cetățeni provenind din statele membre.

 Modificări instituţionale
 Parlamentul dobândește putere legislativă și bugetară alături
de Consiliul.
 Numărul mebrilor în Parlament a crescut la 750 plus
Președintele.
 Potrivit modificărilor aduse prin Tratatul de la Lisabona
noile instituțiii ale UE, vor fi:
 Consiliul European,
 Banca Centrală Europeană
 Funcția de președinte al Consiliului European să transferă
într-o funcție permanentă de “Președinte al UE” cu un
mandat de doi ani și jumătate. (Donald Tusk)
 Sistemul jurisdicțional al UE se va numi Curtea de Justiție
a UE, fiind compusă din 3 instanțe: Curtea de Justiție,
Tribunalul și Tribunale specializate.
 Începând din 2014, cu posibilitate de amânare până în 2017
se va introduce un nou sistem de majoritate în cadrul Consiliului.