Extinderea Uniunii Europene și procesul de aderare la UE
Evoluții comparative privind extinderile succesive ale UE
CECO, înființ ată în anii 1950 ș i cunoscută în prezent sub numele de Uniunea Europeană, a avut iniț ial ș ase membri: Belgia, Franț a, Germania, Italia, Luxemburg și Olanda. În 1973, au devenit state membre Danemarca, Irlanda și Regatul Unit. Norvegienii au votat împotriva aderării cu 53,5% voturilor la o prezența la urne de 46,5%. Grecia a aderat î n 1981, urmată de Spania și Portugalia î n 1986. 1985 a adus primul și ultimul caz de până acum când teritoriul european a părăsit Groenlanda, teritoriul danez sa bucurat de autonomie pe baza referendumului din 23.02. 1982 și s-a decis ieșirea din Comunități. La 10.03.1990 are loc o extindere a CE, prin reunificarea Ger maniei. Austria, Finlanda și Suedia li s‐au alăturat î n 1995. Norvegiași Elveția care de asemenea au cerut aderarea, eșu ează din nou din cauza referendumurilor negative. În anul 2004, Uniunea a cunoscut cea mai mare extindere din istoria sa, odată cu aderarea Ciprului, Estoniei, Letoniei, Lituaniei, Maltei, Poloniei, Republicii Cehe, Slovaciei, Sloveniei și Ungariei. Trei ani mai târziu, î n 2007, au aderat la Uniune Bulgaria și România. Croaț ia a devenit stat membru la 1 iulie 2013, numărul membrilor fiind acum de 28 2015 - Islanda și-a retras cererea de aderare Muntenegru, fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei, Serbia și Turcia, Albania sunt ț ări candidate. Bosnia și Herț egovina și Kosovo sunt ț ări potenț ial candidate. 2. Criteriile de aderare la Uniunea Europeană Orice stat european care respectă valorile prevăzute la articolul 2 și care se angajează să le promoveze poate solicita să devină membru al Uniunii. Art. 2 TUE. Uniunea se întemeiază pe valorile respectării demnității umane, libertății, democrației, egalității, statului de drept, precum și pe respectarea drepturilor omului, inclusiv a drepturilor persoanelor care aparțin minorităților. Aceste valori sunt comune statelor membre într-o societate caracterizată prin pluralism, nediscriminare, toleranță, justiție, solidaritate și egalitate între femei și bărbați. Consiliul European de la Copenhaga din 21-22 iunie 1993: a) politic: stabilitatea instituț iilor care garantează democraț ia, statul de drept, drepturile omului ș i respectarea ș i protecț ia minorităț ilor; b) economic: existenț a unei economii de piaț ă funcț ionale ș i capacitatea de a face faț ă presiunii concurenț iale ș i forț elor pieț ei din UE; c) capacitatea de asumare a obligaț iilor de stat membru, inclusiv a celor privind aderarea la obiectivele uniunii politice, economice ș i monetare, d)Existența unor structuri administrative și judiciare care vor permite adoptarea și aplicarea acquis- ului UE legislația primară și derivată care guvernează funcționarea UE. (Acquis UE - „ceea ce a fost convenit”); Art. 49 TUE: Orice stat european care respectă valorile prevăzute la articolul 2 și care se angajează să le promoveze poate solicita să devină membru al Uniunii. Parlamentul European și parlamentele naționale sunt informate cu privire la această cerere. Statul solicitant adresează cererea sa Consiliului, care se pronunță în unanimitate după consultarea Comisiei și după aprobarea Parlamentului European, care se pronunță cu majoritatea membrilor din care este constituit. Condițiile admiterii și adaptările impuse de aceasta tratatelor pe care se întemeiază Uniunea fac obiectul unui acord între statele membre și statul solicitant. Acest acord se supune ratificării de către toate statele contractante, în conformitate cu normele lor constituționale. I etapă - Consiliul decide să accepte sau nu cererea de aderare II etapă –Consiliul decide în baza avizului Comisiei să acorde ț ării respective statutul de ț ară candidată ș i să iniț ieze negocierile de aderare. III etapă - Deschiderea negocierilor de aderare ̆ de către Consiliul European la recomandarea Comisiei. Primul pas al negocierilor se numeș te screening; scopul său este acela de a-i explica ț ării candidate acquis-ul ș i de a identifica sectoare în care trebuie aliniate legislaț ia, instituț iile sau practicile acesteia. IV etapa - Ca punct de plecare pentru lansarea procesului de negociere, Comisia stabileș te un raport de screening pentru fiecare capitol. Aceste rapoarte sunt înaintate Consiliului. Comisia face o recomandare referitoare la deschiderea negocierilor în legătură cu un anumit capitol sau impune ca mai întâi să fie îndeplinite anumite condiț ii (sau criterii de referinț ă). În momentul în care statele membre decid, pe baza unei evaluări a Comisiei, că sunt îndeplinite criteriile de referinț ă, ț ara candidată îș i prezintă poziț ia de negociere. Pe baza unei propuneri a Comisiei, Consiliul adoptă apoi o poziț ie comună a UE care permite deschiderea negocierilor. V etapa - Odată ce au fost îndeplinite criteriile de referinț ă, statele membre adoptă o nouă poziț ie comună (tot pe baza propunerilor Comisiei) prin care confirmă închiderea capitolului în cauză, însă numai cu titlu provizoriu. Negocierile de aderare la UE funcț ionează după principiul că „nu s-a convenit nimic până nu s-a convenit totul”, astfel încât închiderea definitivă a capitolelor are loc numai la sfârș itul întregului proces de negociere. VI etapa - Comisia informează Parlamentul European ș i Consiliul cu privire la progresele înregistrate de ț ările care doresc să adere la UE, prin intermediul unor documente de strategie anuale ș i rapoarte privind progresele înregistrate de ț ara respectivă. VII etapa - În momentul în care negocierile referitoare la toate capitolele sunt încheiate în mod satisfăcător pentru ambele părț i, rezultatele sunt incluse într-un proiect de tratat de aderare. După ce este examinat de către Comisie ș i aprobat de către Parlamentul European, tratatul este semnat ș i ratificat de ț ara candidată ș i de toate statele membre. Odată ce tratatul de aderare a fost semnat, statul aderent are dreptul la anumite privilegii provizorii. Dobândeș te „statutul de observator activ” După încheierea procesului de ratificare, tratatul intră în vigoare la data programată, iar statul aderent devine stat membru. «Articolul 50 TUE (1) Orice stat membru poate hotărî, în conformitate cu normele sale constituționale, să se retragă din Uniune. (2) Statul membru care hotărăște să se retragă notifică intenția sa Consiliului European. În baza orientărilor Consiliului European, Uniunea negociază și încheie cu acest stat un acord care stabilește condițiile de retragere, ținând seama de cadrul viitoarelor sale relații cu Uniunea. Acest acord se negociază în conformitate cu articolul 218 alineatul (3) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene. Acesta se încheie în numele Uniunii de către Consiliu, care hotărăște cu majoritate calificată, după aprobarea Parlamentului European.» «(3) Tratatele încetează să se aplice statului în cauză de la data intrării în vigoare a acordului de retragere sau, în absența unui astfel de acord, după doi ani de la notificarea prevăzută la alineatul (2), cu excepția cazului în care Consiliul European, în acord cu statul membru în cauză, hotărăște în unanimitate să proroge acest termen (4) În înțelesul alineatelor (2) și (3), membrul care reprezintă în cadrul Consiliului European și al Consiliului statul membru care se retrage nu participă nici la dezbaterile și nici la adoptarea deciziilor Consiliului European și ale Consiliului care privesc statul în cauză.» «(5) În cazul în care statul care s-a retras din Uniune depune o nouă cerere de aderare, această cerere se supune procedurii prevăzute la articolul 49.»