Sunteți pe pagina 1din 23

STUDIU DE CAZ

PSIHOLOGIE CLINICĂ

I. INTERVIUL ANAMNEZIC

I. Date de identificare: A.M

Data naşterii: 10.11.1974

Gen: masculin

II. Motivele prezentării: este copleşit de greutăţi, se simte foarte slăbit, apatic.

III. Antecedente personale:

Tatăl: în vârstă de 74 de ani, pensionar. A fost zidar. Este alcoolic. A fost internat la
dezalcolizare, dar după externare s-a reapucat de băut.

Mama: a decedat la vârsta de 44 de ani, în urma unui cancer de colon.

Fraţi: A. C. în vârstă de 38 ani,cu studii medii, şofer de tir, căsătorit. Locuieşte în Anglia.

A. H. în vârstă de 33 de ani, cu studii medii, muncitor necalificat, căsătorit. Locuieşte în


casa părintească âmpreună cu tatăl.

A. M. În vârstă de 27 de ani cu studii universitare, inginer silvic, necăsătorit. A fost


crescut de subiect şi de soţia acestuia, după moartea mamei lor.

Poziţia socială a familiei: A fost primul născut al familiei. Atmosfera în casă era întotdeauna
tensionată cu multe certuri şi conflicte, datorate consumului de alcool al tătălui.

Afecţiuni mintale în familie: mama anxioasă, cu depresie recurentă.

IV. Datele personale:

Sarcină şi naşteri: nu stie să fi fost complicaţii

Primele faze ale dezvoltării: dezvoltare normală.


Starea sănătăţii în copilărie: bună

Şcolarizare: vârsta inceperii 6 ani. A fost un elev mediocru. A dat la facultate la insistenţele
mamei, care a decedat când era în primul an de facultate. A continuat studiile universitare pentru
că fusese ultima dorinţa a mamei lui. Vorbeşte cu multă recunoştinţă despre faptul că datorită
mamei, este în prezent un intelectual. Acesta a fost motivul pentru care l-a susţinut pe fratele mai
mic, A. M. să facă facultate.

Istoricul ocupaţional: Economist

Istoricul cuplului: Vârsta în momentul căsătoriei 26 de ani. Au fost împreună înaintea căsătoriei
2 ani. Vârsta actuală a soţiei 38 ani. Ocupaţia: asistent medical. Starea de sănătate: bună. Soţia
este foarte înţelegătoare şi calmă. L-a susţinut întotdeauna şi au făcut toate lucrurile împreună.

Istoricul activităţii sexuale: A avut o viaţă sexuală normală, dar în ultimul timp sunt multe
perioade de abstinenţă;

Copii: 2 copii: A.A. 17 ani, elev, masculin

A.Ş. 15 ani, elev, masculin

A. A. 7 ani elevă, feminin.

Afecţiuni psihice anterioare: fără afecţiuni

Condiţii de viaţă actuale: Locuieşte într-un partament cu 4 camere; Veniturile din familie
acoperă necesităţile membrilor din familie, dar el şi-ar dori să le poată oferi mai mult. De obicei
lucrează şi câte 10-12 ore pe zi. Se învinovăţeşte că nu ştie să îşi gestioneze timpul şi să stea mai
mult cu familia. Se simte un neputincios.

Relaţii: nu mai are timp de prieteni, iar cu fraţii şi rudele se vede doar de sărbători.

Folosirea timpului liber: nu mai are pasiuni pentru că nu mai are timp liber.

Dispoziţia predominantă: Pesimist, îngrijorat, mâhnit, neputincios.

Caracter: rezervat.

Atitudini şi norme: moral religios.


Obiceiuri: mâncare, tutun şi ocazional alcool.

II. ANALIZĂ PSIHODIAGNOSTIC

A.M. 42 ani, economist

Data naşterii: 10.11.1974

Gen: masculin

II. Motivele prezentării: este copleşit de greutăţi, se simte foarte slăbit, apatic. Stare ce persista
de maxim 2 luni.

1. Mini test pentru examinarea sănătăţii mintale (MMSE)

Interpretare:Scor obţinut: 30

Stadiu: Stare psihică normală

Trăsături specifice: nici un simptom

2. Scala de depresie Halminton

Interpretare: Scor obţinut: 22

Stadiu: depresie moderată

Interpretare calitativă: - Dispoziţia depresivă se manifestă prin stare apatică şi neputinţă

- Are sentimente de vinovăţie, senzaţia că a dezamăgit alte persoane


- Prezintă dificultăţi în a adormi
- Prezintă o nelinişte evidentă: se joaca cu mâinile
- Prezintă anxietate La nivel psihic: îngrijorare moderată în problemele
minore
La nivel somatic: prezintă slabe simtome patologice
ce insoţesc anxietatea: gură uscată, palpitaţii, dureri de cap,
transpiraţii, ameţeli,
Simtome gastro-intestinale: pierderea poftei de
mâncare
Dureri musculare
- Conştientizează boala.

Concluzii şi recomandări: Pacientul implică o atenţie deosebită din partea psihologului

3. Chestionarul Beck B.D.I.

Interpretare: Scor obţinut: 31 pct.

Stadiu: depresie severă:

Interpretare calitativă: răspunsurile pacientului prezintă simtome ce satisfac diagnosticul


pentru Episodul Depresiv Major :

- Dispoziţie depresivă în cea mai mare parte a zilei (se simte trist)

- Prezintă agitagie psihomotorie observabilă


- Lipsit de energie
- Are sentimentul de inutilitate şi de culpă aproape în fiecare zi
- Diminuarea capacităţii de gândire şi de concentrare
- Apare ideea de suicid fără un plan anume.

Simtomele prezentate nu se datorează unei condiţii medicale generale,nici efectelor directe ale
unei substanţe.

Simtomele nu satisfac criteriile pentru un episod mixt: - nu sunt satisfăcute criteriile pentru
episodul maniacal:

- Stimă de sine exagerată


- Scăderea necesităţii de somn
- Distractibilitate
- Implicare exesivă în activităţi ( cumpărături exesive, indiscreţii
sexuale, investiţii în afaceri nesăbuite.)

Concluzii : din corelarea testelor psihologice aplicate, pacientul prezintă simtome ce stisfac
criteriile pentru diagnosticul de : Tulburare depresivă majoră, episod unic, moderat, fără
elemente psihotice ( 296.21 cf. DSM IV)
4. Chestionarul Beck HS

Interpretare: scor obţinut: 14 pct.

Stadiu: moderat, situaţie de viaţă stabilă, nu prezintă pericol imediat, dar trebuie
supravegheat

Interpretare calitativă: Rezultatele Chestionarul Beck HS corelează cu descrierea simtomelor


prezentate la Chestionarul Beck B.D.I., simtome ce satisfac criteriile diagnosticului de:
Tulburare depresivă majoră, episod unic, moderat, fără elemente

psihotice ( 296.21 cf. DSM IV)


5. Chestionarul gandurilor automate (ATQ – Automatic Thoughts Questionnaire)
Interpretare: scor obţinut: 57
Stadiu: scor mediu- spre maxim

6. Scala de anxietate HalmintonHRSA

Interpretare: scor obţinut: 34 pct.

Stadiu: anxietate severă

Interpretare calitativă:

- dispoziţie anxioasă manifestată la nivel cognitiv: nelinşte, iritabilitate


- tensiune psihică: tendinţa de a plânge foarte uşor, incapacitatea de a se
relaxa
- frica de aglomeraţie
- insomnii: perioade şi profunzime redusă (4- 5 ore de somn)
- prezintă dificultăţi de concentrare
- manifestări majore de dispoziţie depresivă: lipsă de interes, lipsa de
plăcere în hobby-uri
- prezintă simtome somatice-senzoriale: transpiraţi reci şi calde,
sentiment de slăbiciune.
- Simtome cardiovasculare: palpitaţii, dureri în piept, senzaţii de leşin
- Simtome vegetative: gură uscată, paloare, transpiraţie, ameţeli, durere
intensă de cap
- Comportamentul în timpul interviului: pacientul este agitat işi freacă
permanent mâinile, faţa încruntată, frunte încreţită, privire rece

Rezultatele obţinute în urma aplicării Scalei de anxietate Halminton satisfac criteriile de


diagnostic pentru Anxietate generalizată (300.02 cf. DSM IV):

- Sentimentul de nelinişte
- Dificultate în concentrare
- Iritabilitate
- Tensiune musculară
- Somn nelinistit şi nesatisfăcător
- Simtomele somatice cauzează o detresă în domeniul social,
profesional.
- Perturbarea nu se datorează efectelor fiziologice directe ale unei
substanţe, ale unei condiţii medicale, tulburărilor psihotice sau
tulburări de dezvoltare pervazivă.
7. Proba de Atenţie Distributivă ADS

Timp 12 minute

Coeficientul de exactitate = 36- 4/ 36+0= 0,88

Se încadrează în clasa III

Interpretarea calitativă:

Omisiunile de la C scot în evidență tendința de retragere socială.

Omisiunile de la E scot în evidență câmpul perceptiv îngustat, problemă specifică în


tulburările anxioase și depresive.

Concluzii: Corelarea probelor de atenție cu probele de depresie și anxietate certifica


încadrarea pacientului în diagnosticul de
Tulburare depresivă majoră, episod unic, moderat, fără elemente psihotice ( 296.21 cf. DSM
IV) și Anxietate generalizată (300.02 cf. DSM IV)

8. Testul de personalitate EPQ (Eysenck peronality questionnaire):

S-a folosit versiunea adaptată în care EPQ include 5 scale: Extraversiune (E), Psihotism (P),
Neuroticism (N), scala de minciuna sau de dezirabilitate sociala, disimulare (L) si scala de
devianta comportamentala (C), fata de 3 scale existente in primele versiuni ale autorului (E,N,L).

Interpretare: Extraversie: scor obţinut: 9 pct.


Stadiu: Introvert
Nevrozism: scor obţinut: 11 pct.
Psihotism: scor obţinut: 4 pct.
Tulburări de comportament: scor obţinut: 10 pct
Minciună: scor obţinut: 8 pct.
Stadiu N.P.C.- moderat spre accentuat;

Interpretare calitativă:

- Introvert: scorul de 9 pct indică un stadiu accentuat al factorului


extraversie; aceasta scoate în evidenţă următoarele caracteristici ale
personalităţii individului:
Centrat asupra lui şi rezervat faţă de alţii
Viaţa psihică se antrenează pe modul în care exteriorul se reflectă în
interior;
Este dominat de cărţi şi nu de oameni, are prieteni puţini dar constanţi
Îşi planifică foarte bine a viaţa, este preocupat de valorile morale
Nu acţionează fără să cugete.
Prezintă timiditate şi inhibiţie în contactele sociale
- Nevotism: scorul de 11 pct. indică un stadiu moderat al
nevrozismului; În acest caz individul:
Denotă incapacitate de adaptare la situaţii noi, dublată de rigiditate în
comportament
Prezintă hiperemotivitate, amplificarea reactivităţii la stres
Este o fire capricioasă, prezintă labilitate emoţională,
Deficit de adaptabilitate, nelinişte, iritabilitate, irascibilitate
Cefalee, ameţeli, trece rapid de la o stare la alta.
- Psihotism: scorul de 4 pct. indică un stadiu minor al
psihotismului; Acest scor scoate în evidenţă faptul ca subiectul nu
Prezintă tulburări de personalitate în planul comportamentelor
relaţionale, agresivitate, răceală, indiferenţă afectivă, nesociabilitate,
tendinţă de retragere, stil autoritar, dur, insensibil, comportament
antisocial, datorat deteriorări psihotice.
- Tulburări de comportament: scorul 10 pct. indică un stadiu
moderat al tulburărilor de comportament;
Incapacitate de retragere socială, control incomplet al tendinţei
instinct, impulsivitate
Prezintă manifestări bruşte de tip primar, în special afective,
Are un comportament inegal, cu ieşiri violente urmate de momente de
regret
Prezintă un fond irascibil
- Minciuna: scorul de 8 pct indică un stadiu bun, ceea ce arată că
persoana a raspuns sincer la intrebările testului.

Concluzii: În urma testului de personalitate se poate concluziona că subiectul are un fond


psihic sensibil şi este predispus la căderi depresive în situaţii de stres.

Corelarea probelor de depresie, anxietate, atenție cu testul de personalitate certifica


încadrarea pacientului în diagnosticul de

Tulburare depresivă majoră, episod unic, moderat, fără elemente psihotice ( 296.21 cf. DSM
IV) și Anxietate generalizată (300.02 cf. DSM IV)
III. RAPORT DE PSIHODIAGNOSTIC ŞI EVALUARE CLINICĂ

Informaţii despre Client :


 M..A., 43 ani, economist, studii superioare, căsătorit, trei copii. Se prezintă la cabinet la
cererea familiei. Atacuri de panică, simptome anxioase şi depresive.

Obiectivul Psihodiagnosticului şi Evaluării :


• identificarea stărilor psihologice de sănătate şi/sau boală şi a mecanismelor psihologice de
etiopatogeneză şi/sau de sanogeneză, cu relevanţă pentru :
Clientă, familie.

Componentele psihologice evaluate :

 Nivel Subiectiv/Emoţional

Ce s-a evaluat? Cu ce s-a evaluat?


Dispoziţie afectivă ( depresie, anxietate ), MMS, GAF,
motivaţie, acceptare de sine, satisfacţie, Chestionar de acceptare necondiţionată a
rezistenţa la frustrare, expectanţe, pesimism propriei persoane ), Inventar de depresie
Beck, Scala de anxietate Hamilton, Interviu

 Nivel Cognitiv

Ce s-a evaluat? Cu ce s-a evaluat?


Atenţie , gândire, conştiinţa bolii, Proba de Atenţie Distributivă ADS
stimă de sine, imagine de sine ( Chestionarul gândurilor automate, Scala de
atitudini şi,convingeri )
Interviu, Observaţie

 Nivel comportamental

Ce s-a evaluat? Cu ce s-a evaluat?


Mimică, gestică, postură, comportament Interviu, Observaţie
motor, interacţiune socială, asertivitate

 Nivel psihofiziologic

Ce s-a evaluat? Cu ce s-a evaluat?


Alimentaţie, somn, oboseală, pierdere în Inventar de depresie Beck, Interviu,
greutate, acuze somatice, activitate motorie Scala de anxietate Hamilton, Observaţie

 Nivel de personalitate şi Mecanisme Defensive/Adaptare


Ce s-a evaluat? Cu ce s-a evaluat?
Caracteristici, tulburări de personalitate, Inventar de personalitate EPQ,
izolare, negare, autoculpabilizare, evitare

 Nivel de relaţionare interpersonală

Ce s-a evaluat? Cu ce s-a evaluat?


Sociabilitate, ataşament, capacitate de Inventar de personalitate EPQ,
comunicare, abilităţi interpersonale, Interviu, Observaţie
orientare spre relaţii umane

Concluzii În urma Psihodiagnosticului şi Evaluării formulăm următoarele conc luzii


psihologice:

 La data examinării se evidenţiază indici psihodiagnostici de intensitate psihopatologică


de Tulburare depresivă majoră, episod unic, moderat, fără elemente psihotice ( 296.21 cf.
DSM IV) și Anxietate generalizată (300.02 cf. DSM IV)

 Pacientul a dezvoltat tulburarea de panică deoarece credinţele lui centrale ( “sunt slab şi
nu mă pot descurca singur” ) l-au făcut să interpreteze o gamă largă de situaţii ca fiind
ameninţătoare. Lipsa de asertivitate a contribuit la simptomatologia anxioasă şi depresivă.
Pe un fond de dispoziţie mixtă anxioasă şi depresivă ( factori predispozanţi ), presiunile
evenimentelor de viaţă ( factori favorizanţi ) şi frustrarea generată de aşteptările din
partea copiilor ( factor declanşator ) au condus la dezvoltarea tulburării de panică.

 Pe parcursul evaluării psihologice colaborarea a fost foarte bună, motivaţia crescută, cu


şanse mari de evoluţie pozitivă.

Recomandări : În urma concluziilor Psihodiagnosticului şi Evaluării formulăm următoarele recomandări


asociate obiectivului psihodiagnosticului şi evaluării, cu relevanţă pentru situaţia pentru care se face
evaluarea :

 Consult psihiatric /abordare psihofarmacologică;

 Intervenţie psihologică efectuată de psiholog clinician prin informare, consiliere, terapie


suportivă, tehnici de relaxare, tehnici de distragere;

 Psihoterapie. Psiholog:
Anexa 1.

Scala de depresie Halminton

FOAIE DE RĂSPUNS
SCALA DE DEPRESIE HAMILTON

NUME M.A.
VÂRSTA: 43 ani STUDII: superioare PROFESIE: economist

0 1 2 3 4
1. 2
2. 1
3. 3
4. 1
5. 1
6. 1
7. 2
8. 0
9. 2
10. 2
11. 1
12. 1
13. 1
14. 1
15. 1
16. 1
17. 1
11 8 3

Interpretarea reazultatelor:

0-7: depresie normală


8-17: depresie slabă
18-25: depresie moderată
peste 26: depresie severa

Interpretare: Total: 22 pct – între18 -25 de pct

Stadiul: depresie moderată


Interpretare calitativă:

- Dispoziţia depresivă se manifestă prin stare apatică şi neputinţă


- Are sentimente de vinovăţie, senzaţia că a dezamăgit alte persoane
- Prezintă dificultăţi în a adormi
- Prezintă o nelinişte evidentă: se joaca cu mâinile
- Prezintă anxietate: - La nivel psihic: îngrijorare moderată în problemele minore
La nivel somatic: prezintă slabe simtome patologice ce insoţesc
anxietatea: gură uscată, palpitaţii, dureri de cap, transpiraţii, ameţeli,
 Simtome gastro-intestinale: pierderea poftei de mâncare
 Dureri musculare
- Conştientizează boala.

Concluzii şi recomandări: Pacientul implică o atenţie deosebită din partea psihologului


Anexa 2.

Chestionarul Beck B.D.I.

GRILĂ CHESTIONAR BECK

0 1 2 3
A 2
B 0
C 3
D 3
E 3
F 0
G 1
H 0
I 2
J 1
K 2
L 1
M 3
N 2
O 1
P 1
R 2
S 1
T 0
U 1
V 2

Interpretare:

Scor obţinut: 31 pct.

Stadiu: depresie severă: (24-60)

În general:
Caracterizează persoanele care au suferit o traumă şi care nu dispun de mecanisme de „
coping,, care să le permită depăşirea stării de şoc post traumatic. Aceştia se manifestă prin: starea
de indispoziţie generalizată, incapacitatea de prefigurare a potenţialelor realizări benefice,
accentuarea sentimentului de inferioritate şi eşec, perceperea deformată asupra propriei persoane
şi asupra capacităţii acestuia, dificultăţile pe plan profesional datorate scăderii capacităţii de
concentrare, o accentuare a sentimentului de oboseală, tulburări de somn, scăderea poftei de
mâncare, corelată cu scăderea greutăţii (3-7 kg), diminuarea îngrijorătoare a interesului persoanei
pentru sexul opus, precum şi slabe rezultate resimţite la acest nivel. NECESITĂ INTERVENŢIE
TERAPEUTICĂ
Interpretare calitativă: răspunsurile pacientului prezintă simtome ce satisfac
diagnosticul pentru Episodul Depresiv Major :

- Dispoziţie depresivă în cea mai mare parte a zilei (se simte trist) - item A-2
- sentimentul eşecului – item C- 3
- Prezintă agitagie psihomotorie observabilă
- Lipsit de energie – item O -1
- Are sentimentul de inutilitate şi de culpă aproape în fiecare zi – item O-1 şi item E -3
- Diminuarea capacităţii de gândire şi de concentrare – item M -3
- Apare ideea de suicid fără un plan anume –item I - 2

Simtomele prezentate nu se datorează unei condiţii medicale generale,nici efectelor directe


ale unei substanţe.

Simtomele nu satisfac criteriile pentru un episod mixt: - nu sunt satisfăcute criteriile pentru
episodul maniacal:

- Stimă de sine exagerată


- Scăderea necesităţii de somn
- Distractibilitate
- Implicare exesivă în activităţi ( cumpărături exesive, indiscreţii sexuale, investiţii în
afaceri nesăbuite.)
Anexa 3.

Chestionarul Beck HS

Numele: M.A. Starea civila: căsătorit Vârsta: 43 ani

Sexul: masculin Ocupatia: economist Studii: superioare

Acest chestionar contine 20 de afirmatii. Va rugam sa le parcurgeti pe rând cu atentie.


Daca o afirmatie este valabila pentru descrierea starii dvs. sufletesti începând cu saptamâna
trecuta si pâna astazi, încercuiti litera A, semnificând "adevarat". Daca fraza nu descrie starea /
atitudinea dvs., încercuiti litera F semnificând "fals". Va rugam sa parcurgeti fiecare afirmatie cu
atentie.

1 Ma gândesc la viitor cu speranta si entuziasm A F


2 As putea sa si renunt pentru ca nu pot face nimic pentru ca sa îmbunatatesc A F
situatie mea
3 Când îmi merge rau, ma ajuta sa ma gândesc ca lucrurile nu pot ramâne asa A F
pentru totdeauna
4 Nu-mi pot imagina cum va fi viata mea peste vreo zece ani A F
5 Am timp destul ca sa fac lucrurile pe care vreau sa le fac A F
6 În viitor, ma astept sa-mi rezolv problemele cât mai bine A F
7 Viitorul meu îl vad cam întunecat A F
8 Ma consider cu deosebire norocos si ma astept sa scot de la viata mult mai A F
multe lucruri bune decât altii
9 Simt ca nu pot stapâni situatia si nu am nici un motiv sa cred ca în viitor voi A F
putea
10 Experientele mele trecute m-au pregatit bine pentru viitor A F
11 Tot ce pot sa vad în fata mea este mai mult neplacut decât placut A F
12 Nu ma astept sa am ceea ce as vrea cu adevarat sa am A F
13 Când ma gândesc la viitor, ma astept sa fiu mai fericit decât acum A F
14 Lucrurile nu merg asa cum as vrea A F
15 Am mare încredere în viitor A F
16 Niciodata nu obtin ceea ce vreau, deci ar fi o prostie sa mai vreau ceva A F
17 Este foarte improbabil sa am vreo satisfactie reala în viitor A F
18 Viitorul îmi pare vag si nesigur A F
19 Pot sa ma gândesc la mai multe lucruri (perioade) bune decât rele A F
20 Nu prea are sens sa ma straduiesc cu adevarat sa obtin ceva pentru ca probabil A F
nu voi reusi
Cotare:

Se acordă câte un punct pentru fiecare item cu următorul răspuns

1.F 1 6. F 11.A 1 16.A


2.A 1 7.A 1 12.A 1 17.A
3.F 8. F 1 13.F 18.A 1
4.A 1 9.A 1 14.A 1 19.F
5.F 1 10.F 1 15.F 1 20.A 1

Interpretare: scor obţinut: 14 pct.

Stadiu: moderat, situaţie de viaţă stabilă, nu prezintă pericol imediat, dar trebuie
supravegheat

Interpretare calitativă: Rezultatele Chestionarul Beck HS corelează cu descrierea


simtomelor prezentate la Chestionarul Beck B.D.I.,
Anexa 4.

Scala de anxietate Hamilton - HRSA

0. Absent
1. Uşor
2. Moderat
3. Sever
4. Foarte sever

Răspundeţi la fiecare întrebare punând valoarea corespunzătoare.


Scala se va aplica la începutul şi la sfârşitul psihoterapiei.

1. Dispoziţie anxioasă – nelinişte, anticipare a ceea ce este mai rău, anticiparea


producerii unui lucru îngrozitor, iritabilitate. 4pct
2. Tensiune – sentiment de tensiune (încordare), oboseală, reacţii de tresărire,
tendinţa de a plânge foarte uşor, tremurături, sentimentul neliniştii, incapacitate de a se
relaxa. 3pct
3. Fobii – de întuneric, de persoane străine, de a fi lăsat singur, de animale, de
trafic, de aglomeraţie. 2pct
4. Insomnii – dificultăţi de adormire, somn întrerupt, somn neîndestulător şi
oboseală la trezire, vise, coşmaruri, spaime nocturne 2 pct
5. Deficienţe de concentrare – dificultăţi de concentrare, memorie slabă. 2 pct
6. Dispoziţie depresivă – lipsă de interes, lipsa de plăcere în hobby-uri, depresie,
trezire matinală, agitaţie în timpul zilei. 3 pct
7. Simptome somatice musculare – dureri, contracţii musculare, scrâşnirea
dinţilor, voce nesigură, tonus muscular crescut. 2 pct
8. Simptome somatice senzoriale – ţiuit în urechi, vedere înceţoşată, transpiraţii
reci şi calde, sentiment de slăbiciune, senzaţia unor înţepături. 2 pct
9. Simptome cardiovasculare – tahicardie, palpitaţii, dureri în piept, senzaţii de
leşin, oftat, dispnee (respiraţie grea). 2 pct
10. Simptome respiratorii – presiune şi apăsare în piept, senzaţie de sufocare,
oftat, dispnee. 2 pct
11. Simptome gastrointestinale – dificultăţi de înghiţire, dureri abdominale,
senzaţie de arsuri la stomac, senzaţii de stomac plin, greaţă, vărsături, pierdere în greutate,
diaree, constipaţie 2 pct
12. Simptome genito-urinare – urinări frecvente, urgenţă la urinare, amenoree,
frigiditate, ejaculare precoce, pierderea libidoului, impotenţă.2 pct
13. Simptome vegetative – gură uscată, îmbujorări, paloare, transpiraţie, ameţeli,
durere de cap intensă. 3 pct
14. Comportament în timpul interviului – agitaţie, nelinişte, tremurul mâinilor,
frunte încreţită, faţă încordată, suspine sau respiraţie rapidă, înghiţituri. 3 pct

SCOR TOTAL:
0-4 Normal 11-16 Anxietate moderată
5-10 Anxietate uşoară +17 Anxietate severă
calcul: anxietate psihică: itemii 1,2,3,4,5,6,14 –scor obţinut = 19

anxietate somatică: itemii 7,8,9,10,11,12,13 – scor obţinut =15

Scor total: 34

1. Dispoziţia anxioasă:
Descriere: Stări emoţionale de incertitudine cu privire la viitor, mergând de la îngrijorare,
sentimente de insecuritate, iritabilitate, aprehensiune până la frică extremă,
incontrolabilă.
0= Pacientul nu este mai mult sau mai puţin nesigur sau iritabil decât de obicei.
1= Pacientul pare să fie puţin mai nesigur sau iritabil decât de obicei.
2= Pacientul îşi exprimă mai clar anxietatea, frica sau iritabilitatea, pe care le găseşte
greu de stăpânit. Totuşi, îngrijorările se referă la aspecte minore şi nu îi afectează
negativ viaţa cotidiană.
3= Uneori, anxietatea sau nesiguranţa sunt mai dificil de controlat, deoarece îngrijorările
se referă la pericole sau răni majore care ar putea surveni în viitor. Aceste emoţii
negative interferează ocazional cu viaţa cotidiană a pacientului.
4= Sentimentul de groază apare atât de frecvent, încât interferează semnificativ cu viaţa
cotidiană a pacientului.

2. Tensiunea psihică:
Descriere: Acest item include incapacitatea de a se relaxa, nervozitatea, tensiunile corporale,
tremuratul şi agitaţia care duce la epuizare.
0= Pacientul nu este mai mult sau mai puţin tensionat decât de obicei.
1= Pacientul pare oarecum mai nervos şi tensionat decât de obicei.
2= Pacientul exprimă clar faptul că este incapabil de a se relaxa şi că este stăpânit de o
agitaţie interioară dificil de controlat, dar care nu influenţează semnificativ viaţa sa
cotidiană.
3= Agitaţia interioară şi nervozitatea sunt atât de intense sau frecvente încât interferează
ocazional cu activitatea cotidiană a pacientului.
4= Tensiunea interioară şi agitaţia perturbă în permanenţă viaţa cotidiană a pacientului.

3. Fricile:
Descrier Acest item include frica de a se afla în locuri aglomerate, frica de animale, frica de a se
e: afla în locuri publice, teama de a rămâne singur, frica de a călători, frica de persoane
străine, teama de întuneric etc. Este important de reţinut dacă anxietatea a fost mai
intensă în timpul episodului actual decât de obicei.
0= Absenţa fricii.
1= Prezenţa fricii nu apare cu claritate.
2= Pacientul trăieşte anxietate fobică, dar este capabil să îi facă faţă.
3= Pacientul are dificultîţi în a stăpâni sau învinge anxietatea, astfel încât aceasta
interferează într-o oarecare măsură cu viaţa sa cotidiană.
4= Anxietatea fobică perturbă sever viaţa cotidiană a pacientului.

4. Insomniile:
Descrier Acest item acoperă experienţa subiectivă a pacientului asupra duratei şi profunzimii
e: somnului pe perioada ultimelor trei nopţi. Notă: Administrarea de hipnotice sau sedative
nu va fi luată în considerare.
0= Durata şi profunzimea somnuluii nu sunt modificate faţă de perioada anterioară.
1= Durata somnului poate fi uşor redusă (ex. ca urmare a dificultăţilor la adormire), dar
nu există modificări în profunzimea somnului.
2= Profunzimea somnului este de asemenea redusă, somnul devenind mai superficial. În
general, somnul este perturbat.
3= Durata şi profunzimea somnului sunt sever perturbate. Perioadele de somn totalizează
doar câteva ore într-un interval de 24 de ore.
4= Somnul este atât de superficial, încât pacientul vorbeşte mai degrabă de scurte
perioade de somnolenţă sau aţipire, decât de somn propriu-zis.

5. Simptomele cognitive:
Descrier Acest item acoperă dificultăţile de concentrare a atenţiei, de luare a deciziilor
e: referitoare la probleme cotidiene şi perturbarea capacităţilor mnezice.
0= Pacientul nu prezintă mai multe dificultăţi de concentrare a atenţiei şi de memorie
decât de obicei.
1= Pot fi prezente uşoare dificultăţi de concentrare a atenţiei şi de memorie.
2= În ciuda efortului susţinut, pacientul întâmpină dificultăţi de a se concentra asupra
activităţii lui cotidiene.
3= Pacientul întâmpină dificultăţi majore în ceea ce priveşte concentrarea atenţiei,
memorie, luare de decizii. Spre exemplu, citeşte cu dificultate un articol de ziar sau
urmăreşte cu greu un program TV până la capăt.
4= Pe parcursul interviului, pacientul prezintă dificultăţi în concentrare, memorie sau
luare de decizii.

6. Dispoziţia depresivă:
Descrier Itemul acoperă atât aspectele verbale, cât şi non-verbale ale comunicării
e: sentimentelor de tristeţe, deprimare, melancolie şi a gândurilor referitoare la neajutorare
şi disperare.
0= Absenţa dispoziţiei depresive.
1= Pacientul poate fi uşor melancolic sau mai trist decât de obicei.
2= Pacientul este mai îngrijorat în legătură cu experienţele neplăcute, deşi încă nu sunt
prezente gânduri referitoare la neajutorare sau disperare.
3= Pacientul prezintă în mod clar manifestări non-verbale ale depresiei şi/sau disperării.
4= Remarcile verbale sau manifestările non-verbale ale pacientului referitoare la
melancolie şi neajutorare sunt prezente pe tot parcursul interviului, atenţia pacientului
neputând fi distrasă de la ele.

7. Simptomele somatice musculare:


Descrier Acest item acoperă aspecte referitoare la slăbiciunea, rigiditatea sau durerea localizate
e: mai mult sau mai puţin difuz în muşchi, de tipul durerilor cervicale şi maxilo-
mandibulare.
0= Pacientul nu experienţiază mai multă sau mai puţină durere sau rigiditate a muşchilor
decât de obicei.
1= Pacientul prezintă dureri sau rigidităţi ale muşchilor ceva mai accentuate decât de
obicei.
2= Simptomele experienţiate de pacient au caracter de durere.
3= Durerile musculare interferează într-o oarecare măsură cu activitatea cotidiană a
pacientului.
4= Durerile musculare sunt prezente în mare parte a timpului, perturbând în mod evident
viaţa şi activitatea pacientului.

8. Simptomele somatice senzoriale:


Descrier Acest item acoperă senzaţiile de oboseală şi slăbiciune sau tulburările funcţionale
e: reale, inclusiv tinitus, tulburări de vedere, bufeuri de căldură sau frig, furnicături.
0= Nu sunt prezente simptome somatice senzoriale.
1= Senzaţiile vizuale, auditive şi tactile neplăcute pot fi mai accentuate decât de obicei.
2= Senzaţia de presiune dobândeşte un caracter de zumzet în analizatorul auditiv,
tulburări vizuale ale analizatorului vizual, precum şi mâncărime şi înţepături în
analizatorul cutanat.
3= Simptomele somatice senzoriale interferează într-o oarecare măsură cu viaţa şi
activitatea pacientului.
4= Simptomele somatice senzoriale sunt prezente în marea majoritate a timpului şi
perturbă în mod evident viaţa şi activitatea pacientului.

9. Simptomele cardio-vasculare:
Descrier Itemul acoperă simptome ca tahicardia, palpitaţiile, durerile de piept, presiunea
e: toracică, zvâcniri ale vaselor sangvine, senzaţia de leşin.
0= Absenţa simptomelor cardio-vasculare.
1= Prezenţa simptomelor cardio-vasculare este posibilă dar dificil de confirmat.
2= Simptomele cardio-vasculare sunt prezente, dar pacientul le poate ţine sub control.
3= Pacientul are uneori dificultăţi în a controla simptomele cardio-vasculare, astfel încât
acestea interferează ocazional cu viaţa şi activitatea sa.
4= Simptomele cardio-vasculare sunt prezente în mare parte a timpului şi perturbă în
mod evident viaţa şi activitatea pacientului.

10. Simptomele respiratorii:


Descrier Itemul acoperă senzaţiile de greutate şi contracţie în piept sau gât, dispnee, senzaţia
e: de sufocare şi oftatul.
0= Absenţa simptomelor respiratorii.
1= Prezenţa simptomelor respiratorii este posibilă dar dificil de confirmat.
2= Simptomele respiratorii sunt prezente, însă pacientul le poate ţine sub control.
3= Pacientul are uneori dificultăţi în a controla simptomele respiratorii, astfel încât
acestea interferează ocazional cu viaţa şi activitatea sa.
4= Simptomele respiratorii sunt prezente în mare parte a timpului şi perturbă în mod
evident viaţa şi activitatea pacientului.

11. Simptomele gastrointestinale:


Descrier Itemul acoperă dificultăţile de înghiţire, senzaţia de nod în stomac, dispepsia
e: (gastralgia, senzaţia de arsură în stomac, durerile abdominale asociate alimentării,
balonări, greaţă sau vomă), crampele stomacale, diareea.
0= Absenţa simptomelor gastrointestinale.
1= Prezenţa simptomelor gastrointestinale este posibilă, dar dificil de confirmat sau
dificil de separat de manifestările normale.
2= Sunt prezente unul sau mai multe simptome gastrointestinale, însă pacientul deţine
controlul asupra lor.
3= Pacientul are uneori dificultăţi în a controla simptomele gastrointestinale, astfel încât
acestea interferează ocazional cu viaţa şi activitatea sa.
4= Simptomele gastrointestinale sunt prezente în mare parte a timpului şi perturbă în
mod evident viaţa şi activitatea pacientului.

12. Simptomele genito-urinare:


Descrier Itemul include simptome non-organice sau psihice care sunt: micţiunile frecvente sau
e: urgente, iregularităţile menstruale,, anorgasmia, dispareunia, ejacularea precoce sau
absenţa erecţiei.
0= Absenţa simptomelor genito-urinare.
1= Prezenţa simptomelor genito-urinare este posibilă dar dificil de confirmat sau dificil
de separat de manifestările normale.
2= Sunt prezente unul sau mai multe simptome genito-urinare, însă pacientul deţine
controlul asupra lor.
3= Sunt prezente ocazional unul sau mai multe simptome genito-urinare, suficient de
intense încât să interfereze într-o oarecare măsură cu viaţa şi activitatea pacientului.
4= Simptomele-genito-urinare sunt prezente în mare parte a timpului şi perturbă în mod
evident viaţa şi activitatea pacientului.

13. Simptome ale sistemului nervos autonom (SNV):


Descrier Itemul include senzaţia de uscăciune a gurii, roşeaţă sau paloare, transpiraţie şi vertij.
e:
0= Absenţa simptomelor SNV.
1= Prezenţa simptomelor SNV este posibilă, dar dificil de confirmat.
2= Sunt prezente unul sau mai multe simptome SNV, însă acestea nu interferează cu
viaţa şi activitatea pacientului.
3= Sunt prezente ocazional unul sau mai multe simptome SNV, suficient de intense încât
să interfereze într-o oarecare măsură cu viaţa şi activitatea pacientului.
4= Simptomele SNV sunt prezente în mare parte a timpului şi perturbă în mod evident
viaţa şi activitatea pacientului.

14. Comportamentul în timpul interviului:


Descrier Acest item acoperă comportamentul subiectului în timpul interviului. Pacientul poate
e: părea tensionat, nervos, agitat, neliniştit, tremurător, palid, cu respiraţia accelerată sau
transpirând. Se va face o estimare globală, plecând de la aceste elemente.
0= Pacientul nu pare a fi anxios.
1= Pacientul ar putea fi anxios, dar prezenţa anxietăţii e dificil de confirmat.
2= Pacientul este moderat de anxios.
3= Pacientul este puternic anxios.
4= Pacientul este copleşit de anxietate. Spre exemplu, se agită şi tremură din tot corpul.

Interpretare:

Stadiu: anxietate severă

Interpretare calitativă:

- dispoziţie anxioasă manifestată la nivel cognitiv: nelinşte, iritabilitate


- tensiune psihică: tendinţa de a plânge foarte uşor, incapacitatea de a se
relaxa
- frica de aglomeraţie
- insomnii: perioade şi profunzime redusă (4- 5 ore de somn)
- prezintă dificultăţi de concentrare
- manifestări majore de dispoziţie depresivă: lipsă de interes, lipsa de
plăcere în hobby-uri
- prezintă simtome somatice-senzoriale: transpiraţi reci şi calde,
sentiment de slăbiciune.
- Simtome cardiovasculare: palpitaţii, dureri în piept, senzaţii de leşin
- Simtome vegetative: gură uscată, paloare, transpiraţie, ameţeli, durere
intensă de cap
- Comportamentul în timpul interviului: pacientul este agitat işi freacă
permanent mâinile, faţa încruntată, frunte încreţită, privire rece
Anexa 5.

Chestionarul gândurilor automate (ATQ – Automatic Thoughts Questionnaire)

Chestionarul gandurilor automate (ATQ – Automatic Thoughts Questionnaire)Va rugam


sa cititi cu atentie fiecare dintre afirmatiile de mai jos si notati cat defrecvent ati avut
asemenea ganduri in cursul ultimelor patru saptamani, fiecare gand fiindevaluat pe o scala
de la 1 la 5, unde 1 = niciodata, iar 5 = aproape intotdeauna

Niciodată Rar Mediu Des Aproape în


totdeauna
1 Nu sunt bun de nimic 1 2 3 4 5
2 Nu cred că pot continua aşa 1 2 3 4 5
3 Sunt foarte dejamăgit(ă) de 1 2 3 4 5
mine însumi/însămi
4 Nu îmi mai place nimic 1 2 3 4 5
5 Nu mai suport 1 2 3 4 5
6 Nu îmi mai vine să mă apuc de 1 2 3 4 5
nimic
7 Ce se întâmplă cu mine 1 2 3 4 5
8 Sunt lipsit(ă) de valoare 1 2 3 4 5
9 Nu voi reuşi niciodată 1 2 3 4 5
10 Mă simt neajutorat(ă) 1 2 3 4 5
11 Ceva trebuie să se schimbe 1 2 3 4 5
12 Precis este ceva în neregulă cu 1 2 3 4 5
mine
13 Viitorul meu este cenuşiu 1 2 3 4 5
14 Pur şi simplu nu merită 1 2 3 4 5
15 Nu pot face nimic până la capăt 1 2 3 4 5

Scor maxim -75


Scor minim – 15
Scor mediu – 45
Interpretare: scor obţinut: 57
Stadiu: scor mediu spre maxim
Chestionarul ATQ arată prezența unor cogniții iraționale de intensitate ridicată: cu o
tematică a gândurilor automate negative legată de neajutorare, eșec, pierdere, respingere.
Prezența gândirii negative de intensitate mult peste medie se constituie ca un factor de
vulnerabilitate specifică pentru depresie dar și pentru alte forme de patologie psihică.

S-ar putea să vă placă și